Dezbateri parlamentare

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de către domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, în partea a doua de către domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Ladislau Borbely, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem prima parte a şedinţei noastre de astăzi cu declaraţiile politice. Are cuvântul domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Bună dimineaţa!

"Asasinii să fie făcuţi cunoscuţi!"

Adevărul istoric este unul singur; aceasta este ideea pe care trebuie să o înţeleagă şi să şi-o însuşească udemeriştii, fiindcă cei 45 de ani de regim comunist cât şi cei 13 ani de după lovitura de stat din decembrie 1989, de când sunt la guvernare, i-a învăţat să admită numai adevărul fardat sub o formă convenabilă lor şi nu reală.

Acesta este mesajul pe care îl transmite evenimentul care a avut loc duminică, 4 mai, a. c. la Târgu Mureş, unde a fost dezvelit un monument al holocaustului din ţara noastră şi la care a participat şi a luat cuvântul marele rabin al României, Hokahen Menachem, care în cuvântul domniei sale şi-a exprimat nedumerirea faţă de atitudinea popoarelor libere din acea perioadă care "au privit tragedia evreilor şi nu au intervenit" şi a afirmat că "a venit momentul ca adevărul istoric să fie spus".

Dacă într-o anumită perioadă a istoriei o anumită etnie a fost prigonită, în cazul de faţă evreii, atrocităţile săvârşite împotriva ei nu trebuie pusă pe seama unui întreg popor, ci numai pe seama celor care le-au comis. Urmaşii nu răspund pentru faptele înaintaşilor !

Nu întreg poporul maghiar trebuie să fie culpabilizat pentru cei 5943 de evrei din zona Mureşului, trimişi în lagărele de exterminare în primăvara anului 1944, ci Guvernul fascist al lui Szalosi şi acoliţii săi care conducea Ungaria în acea perioada şi care, prin zelul neînchipuit de care a dat dovadă, a reuşit să-i sperie şi pe nemţi, prin deportarea spre moarte a trenurilor ce transportau evrei, cu o frecvenţă care depăşea capacitatea de funcţionare a crematoriilor din lagărele de exterminare ".. Din păcate, foarte mulţi dintre maghiarii din Ardealul de Nord, ca urmare a educaţiei naţionalist-şovine inoculată cu perseverenţă, au colaborat cu entuziasm "..

Memoria celor 148.288 de evrei din Transilvania de Nord, printre care 78 de personalităţi rabinice, deportaţi şi împuşcaţi are dreptul la adevăr !

Iar faptul că udemeriştii de astăzi, în calitate de parteneri la guvernare, se opun înscrierii pe monument a unui text convenit cu Ministerul Culturii şi Cultelor care respectă adevărul istoric şi care a subvenţionat ridicarea monumentului cu 600 milioane lei, denotă că nu sunt cu nimic mai buni decât înaintaşii lor de acum 60 de ani şi că "lupul îşi schimbă părul dar nu şi năravul".

Se confirmă temerea noastră, a românilor ardeleni, privind pericolul pe care îl prezintă acordarea cu multă uşurinţă de privilegii minorităţii maghiare şi la ce trebuie să ne aşteptăm în caz de (Doamne fereşte!) înfiinţare a Ţinutului Secuiesc, adică a unei filiale a Ungariei în centrul României.

Se confirmă faptul că se vrea ca adevărul să nu fie cunoscut atunci când, pe monumentul ce reprezintă o familie de evrei îngroziţi, compusă din 5 persoane, care este mânată spre camerele de gazare, udemeriştii doresc să fie aplicată o placă care să fie inscripţionată cât mai neutru: "Remember Holocaust ! (Aduceţi-vă aminte de Holocaust !)" şi care peste 50 de ani să nu spună nimănui că în perioada Holocaustului, Ardealul de Nord era ocupat doar vremelnic de Ungaria şi deci ungurii şi nu românii au fost autorii acestui genocid.

Prin presiunile care s-au făcut şi se fac asupra micii comunităţi de evrei care mai există în Tg. Mureş de a renunţa la inscripţia prin care se arată că evreii "au fost deportaţi de către guvernul fascist maghiar" se confirmă atât caracterul terorist al UDMR-ului, cât şi cârdăşia dintre UDMR şi Liga "Pro Europa", condusă de faimoasa de tristă notorietate Smaranda Enache, fostul ambasador al României în Finlanda în perioada regimului Emil Constantinescu.

Este timpul să se spună şi adevărul ! Îmi amintesc cu neplăcere că, în urmă cu câţiva ani, domnul preşedinte Ion Iliescu a vizitat Muzeul Holocaustului din Washington şi a acceptat fără cel mai mic protest inscripţia care specifica că în România, în timpul celui de-al 2^-lea Război Mondial, au fost trimişi la moarte 600.000 de evrei, după cum acelaşi domn Ion Iliescu nu a spus nimic atunci când, pe Templul Coral din Bucureşti, s-a amplasat o placă similară, dar care nominaliza "doar" cifra de 400.000 de evrei.

Este dureros că în timpul luărilor de cuvânt prilejuite de dezvelirea monumentului, s-au făcut referiri doar la faptul că numai episcopul reformat Marton Aron din Cluj a protestat împotriva trimiterii evreilor în lagărele morţii, uitându-se de protestul episcopului român greco-catolic de Cluj - Gherla, Iuliu Hosu, şi că din cei 62 de "drepţi ai popoarelor", dintre care 22 sunt maghiari, s-a "omis" faptul că domnul Raoul Şorban face parte din acest grup "

Domnul ministru al Culturii şi Cultelor, Răzvan Teodorescu, are datoria ca textul inscripţionat pe placa provizorie de carton plastifiat să fie turnat în bronz cât mai curând, pentru ca nimeni, niciodată, să nu îl poată distruge. Ea trebuie să explice cui îi este închinat monumentul şi cine au fost călăii care i-au condamnat pe evrei la moarte.

Tragedia evreilor de acum 59 de ani nu trebuie uitată, pentru a nu se repeta. Doamne fereşte ca, la semnarea Protocoalelor locale de colaborare între PSD - UDMR, guvernanţii să cedeze şantajului udemeriştilor !

Conducerea comunităţilor evreieşti din România a validat justeţea textului inscripţiei de pe monumentul dezvelit la Tg. Mureş, inscripţie în care sunt specificaţi autorii crimei - maghiari. Prin prezenţa la eveniment a rabinului Weisz al Scoţiei şi comunitatea evreiască internaţională s-a pronunţat în acelaşi sens.

Consider că această precizare privind nominalizarea autorilor crimelor trebuie făcută pe toate monumentele ce s-au ridicat sau se vor ridica în viitor, în memoria eroilor exterminaţi de maghiari în 1944. Ministerul Culturii şi Cultelor are datoria să vegheze asupra traducerii în practică a acestei doleanţe exprimată de comunitatea evreiască. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Doamna Minodora Cliveti:

Mulţumesc domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dacă ar fi să dau titlul declaraţiei mele politice, acesta ar fi: "De ce am votat împotriva unui amendament al domnului Boc la proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii 68/92 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului".

În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din 5 mai 2003, la pct.5 al ordinii de zi s-a aflat discutarea proiectului legii mai sus menţionate.

Colegul meu de la Comisia juridică, domnul Emil Boc, a susţinut a nu ştiu câta oară amendamentul său cu privire la obligarea partidelor politice de a configura liste de candidaţi pe care femeile să apară în proporţie de 30%. Am votat împotriva acestui amendament în deplină cunoştinţă de cauză şi doresc să-mi explic votul, deşi, la ora când eu citesc această declaraţie politică, sunt sigură că distinsul meu coleg a făcut deja nenumărate declaraţii de presă, acuzând PSD-ul de misoginism.

Consider că sunt calificată să fac această declaraţie nu numai în calitate de membră a Camerei Deputaţilor, ci şi pentru că sunt coautoarea amendamentului art.16 din Constituţie, articol care în varianta revizuită are următorul cuprins: "funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară; statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii". Sunt membră a Comisiei egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, raportor al acestei instituţii pe tema "rolul femeilor în prevenirea şi soluţionarea conflictelor" şi delegatul permanent al acestei comisii pe lângă Comitetul Director al Egalităţii de Şanse al Consiliului Europei. Iată, aşadar, argumentele mele împotriva acestui text.

Este adevărat că, în Parlamentul României, femeile reprezintă doar 11,5% din numărul parlamentarilor, dar este tot aşa de adevărat că PSD are cel mai numeros grup feminin dintre aleşi, nu numai pentru că este partidul cel mai bine reprezentat în Legislativ, ci şi pentru că numărul femeilor alese în forumul suprem în anul 2000 a crescut semnificativ faţă de legislatura anterioară, în vreme ce alte partide parlamentare au o reprezentare a sexului slab mai mult decât simbolică, o femeie liberală şi două femei democrate în Camera Deputaţilor.

Este adevărat că în cazul PD proporţia femeilor a crescut în ultima vreme, ştiut fiind că proporţia se calculează funcţie de numărul total al membrilor grupului respectiv.

Deşi aparent favorabil cauzei feministe, amendamentul este în realitate o capcană. Femeile ar trebui, în viziunea domnului Boc, să aibă asigurate 30 de procente pe listele electorale ale partidelor politice. Cu alte cuvinte, oricât de mult ar munci politica feminină românească, oricât ar încerca femeile care au ajuns în Parlamentul României să demonstreze că pot şi trebuie să se ocupe mult mai intens decât o fac în prezent de destinele ţării, fatidica cifră ne-ar opri elanul la un derizoriu 30%.

Şi dacă s-ar găsi un partid care să constate că are între membrii săi 60% femei care merită să ajungă în Parlament, ori 99% , dorim oare ca pe listele partidelor politice să avem o aparentă egalitate de şanse pentru femei în sensul că partea de sus a listei electorale să cuprindă nume masculine, iar cea de jos să abunde nume de femei merituoase politic? Iar dacă Legea electorală se va modifica, aşa cum a propus PSD, în sensul introducerii votului uninominal, va trebui oare ca femeile care doresc să candideze în acest sistem să-şi facă operaţie de schimbare se sex, dacă numărul lor excede proporţiei legal stabilite?

Personal, deşi îl simpatizez pe domnul Boc, deşi îi mulţumesc pentru grija manifestată pentru sexul frumos, nu doresc să fiu beneficiara unei asemenea prevederi legale, pentru că sunt mândră, pentru că mă consider cel puţin egală cu oricare bărbat, coleg din Parlament, pentru că nu mă consider ca făcând parte dintr-o minoritate şi nu am nevoie de o protecţie specială, pentru că nu doresc ca femeile să ajungă în Parlamentul României pentru că aşa trebuie şi aşa vrea Europa, ci pentru că merită.

Dar pentru că sunt femeie, deci, înţelegătoare, o să pun ideea domnului Boc pe seama influenţei pe care ziua de 5 mai o are în mod fatal asupra bărbaţilor, de 182 de ani. La 5 mai 1821 a murit unul dintre cei mai mari bărbaţi ai lumii, Napoleon Bonaparte. În această zi, orice bărbat se visează Napoleon şi unora visul acesta le dă idei greşite.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc. Nu vă lăsaţi, doamna deputat!

Domnul deputat Vlad Hogea, va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

Partidul România Mare este profund preocupat de modul în care puterea de la Bucureşti înţelege să reprezinte, în ţară şi peste hotare, interesele noastre naţionale. Ca urmare, nu putem rămâne indiferenţi faţă de recentele declaraţii făcute de preşedintele Ion Iliescu, într-un interviu acordat ziarului berlinez "Tages Zeitung", declaraţii pe care noi le-am putea numi stupefiante, dacă ţinem seama de realităţile geopolitice şi de modul în care diplomaţia românească abordase până mai ieri anumite teme fundamentale: aderarea la NATO, integrarea în UE, apropierea de SUA etc.

Astfel, domnul Iliescu l-a atacat în termeni extrem de duri pe ambasadorul american Michael Guest, care îşi permisese să facă anumite observaţii de bun simţ privind nivelul îngrijorător la care a ajuns corupţia în România. "Nici un ambasador al nici unei ţări", a spus apăsat preşedintele statului român, "nu vine să ne dea nouă lecţii în materie de luptă împotriva corupţiei". Ciudată afirmaţie pentru un lider care, anterior, îşi mulase mesajul politic după cel al Administraţiei Bush. Se pare că asistăm ori la o schimbare bruscă de atitudine, ori la o amnezie subită şi alarmantă, din moment ce domnul Iliescu a susţinut, în acelaşi interviu, că în timpul crizei din Irak, România nu a adoptat o poziţie proamericană în comparaţie cu restul statelor Uniunii Europene şi că, de fapt, ce au făcut americanii prin intervenţia lor armată "nu este nici democraţie, nici libertate" (sic!). Această a doua replică usturătoare pe care domnia sa i-o dă unui înalt oficial din vest care formulase unele critici (domnul Romano Prodi, şeful Comisiei Europene) ne duce la concluzia că domnul Iliescu, cel mai longeviv preşedinte post-decembrist al ţării noastre, este supărat pe mai toată lumea, ceea ce este, evident, contraproductiv.

Cu atât mai semnificative sunt aceste erori tactice ale unui politician, de altminteri foarte versat, cu cât totul se petrece în preajma finalizării negocierilor legate de Tratatul de bază cu Rusia, eveniment în legătură cu care formaţiunea noastră politică a adoptat o poziţie matură şi nuanţată, corespunzătoare noului context internaţional şi realităţilor lumii contemporane. Conducerea Partidului România Mare a participat la consultările de la Cotroceni, care au premers semnarea tratatului, insistând ca anumite probleme delicate să îşi găsească o soluţionare paşnică, în beneficiul ambelor părţi. Încă o dată, iese la iveală o realitate îngrijorătoare pentru credibilitatea celor aflaţi la cârma ţării: că în momentele cheie ale evoluţiei societăţii româneşti către standardele ridicate ale civilizaţiei şi dezvoltării economice, de tip occidental, cele mai echilibrate şi mai bine cumpănite atitudini au aparţinut PRM şi liderului nostru, domnul senator Corneliu Vadim Tudor. O lume nouă cere oameni noi, iar partidul nostru a dovedit în nenumărate rânduri că este pregătit să reformeze România din temelii, pentru a-i asigura un loc (binemeritat, de altfel!) în arhitectonica geopolitică a continentului.

Cât despre adversarii noştri politici, nu credeam că demnitarii statului român pot proba atâta lipsă de intuiţie şi de coerenţă în orientarea politicii externe. Interviul din "Tages Zeitung" ne contrazice şi ne lasă tuturor un gust amar. La urma urmei, e vorba despre interesele fundamentale ale ţării, de integrarea în Europa civilizată, or aceste obiective nu trebuie compromise prin inconsecvenţa unora dintre factorii implicaţi!

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Presa românească este o realitate fără de care nici nu ştiu dacă ar exista viaţă politică adevărată. Nici viaţa cotidiană nu ar avea sevă, lumină şi culoare. Bună sau rea, partinică sau obiectivă, presa prin ea însăşi este o putere. Ziua mondială a libertăţii presei, sărbătorită de câţiva ani şi în România, ne deschide ferestrele spre lume.

România nu mai poate trăi izolată. Acest adevăr axiomatic trebuie prevăzut pe frontispiciul fiecărui nivel de reprezentare şi exprimare, fie el politic, jurnalistic, economic, social sau de altă factură.

Partidul Social Democrat recunoaşte şi respectă libertatea presei ca o condiţie sine qua non a existenţei democraţiei. Noi milităm pentru libertatea presei înţeleasă ca libertate deplină a jurnalistului atât faţă de putere, cât şi faţă de editori şi patroni media.

Personal recunosc că profesia de jurnalist este profesia cea mai riscantă din lume şi că libertatea de a spune adevărul este uneori plătită prea scump. În acest context, PSD este preocupat permanent de asigurarea cadrului legislativ pentru exercitarea libertăţii de exprimare şi a accesului jurnaliştilor la informaţiile de interes public. Chiar dacă PSD este ţinta preferată a jurnaliştilor români, acest fapt poate fi normal atât timp cât PSD este la guvernare şi faptele prezentate sunt adevărate. În acelaşi timp, acesta este semnul cel mai clar că există o libertate reală a presei faţă de putere.

În ceea ce priveşte libertatea jurnalistului faţă de interesele unor patroni de presă, a unor trusturi sau grupuri politice şi de interese, se pare că mai avem câte ceva de făcut. Am convingerea că libertatea presei în România este în esenţa sa un bun deja câştigat. Dacă mai avem ceva de realizat în sensul libertăţii presei, noi, oamenii politici, şi jurnaliştii va trebui să-l realizăm în fiecare zi împreună. Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Educaţia şi reforma".

Educaţia pare să fi fost uitată în reforma învăţământului, care deţine actualitatea prin modificările de legislaţie şi prin haotica ei aplicare, prin testările naţionale pentru examenul de capacitate şi de bacalaureat, prin modernizarea concepţiei despre strategia şi finalitatea şcolii. Tot în cadrul reformei învăţământului se mai vorbeşte despre costurile reformei şi sursele acestora, despre dotarea şi reabilitarea şcolilor, despre manuale şi programe. Dar nici un cuvânt despre educaţia şcolară şi despre reforma ei. Violenţa, vulgaritatea, proasta creştere şi teribilismul reprezintă fenomene curente în şcoli şi impun o abordare explicită a reformei educaţiei. Tot mai des, elevi de 10-12 ani terorizează clase întregi, constituindu-se în găşti de cartier, care împiedică pe profesori să-şi ţină orele, bruindu-i cu un limbaj de departe indecent, găşti care solicită bani de la cei mai mici şi neajutoraţi, luând exemplu de la lumea celor mari şi ale lor taxe de protecţie. Aceşti elevi sunt preocupaţi de orice altceva decât de materia predată la ore, se adresează jignitor atât tinerelor profesoare, cât şi fetelor din şcoală, chiar dacă sunt mai mari decât ei.

Cu o astfel de educaţie primară, elevii acuză şcoala, sistemul de notare la ore şi examene, profesorii şi pe mulţi alţii, fără să se întrebe câte cunoştinţe au acumulat în decursul anilor de şcoală parcurşi. Tot lipsa de educaţie transformă şcoala într-o tarabă de piaţă unde părinţii şi bunicii dau buzna pentru a cere socoteală pentru notele proaste ale odraslelor lor sau pentru pretenţiile cadrelor didactice de a veni copiii la şcoală cu lecţiile făcute.

Lipsa de educaţie se manifestă şi la nivelul şcolii. Tot mai multe voci acuză profesorii pentru faptul că nu-i învaţă nimic pe elevi, în schimb pretind bani pentru meditaţii şi cadouri de sărbători, beneficiind şi de concedii cât e vara de lungă. Dacă adăugăm faptul că această contestare implică şi stilul de ordine impus de ministerul de resort, adică chemarea la ordine şi disciplină prin intermediul telefonului sau a posturilor de televiziune, avem o imagine clară asupra reformei educaţiei în această ţară.

Educaţia şcolară se dovedeşte în mare suferinţă ca şi alte domenii ale vieţii cotidiene. Continuă să fie ignorată educaţia pentru o purtare corectă, cuviincioasă de zi cu zi, fiind considerată ca desuetă. Dar dacă dorim ca şi copiii noştri să poată fi integraţi în Uniunea Europeană, avem datoria ca părinţi, iar forurile de resort ca reprezentanţi ai acestei ţări, să promovăm această reformă a educaţiei. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi am intitulat-o: "La obiect".

Enervat de multiplele referiri la problema corupţiei şi la încălcările frecvente ale prevederilor legale, premierul Adrian Năstase solicită cazuri concrete pentru organizarea unor spectacole publice de execuţie a celor incriminaţi. Este un punct de vedere care poate fi luat în considerare în situaţia actuală a României, dar suntem convinşi că astfel de soluţii nu ar asigura respectarea legii şi eradicarea corupţiei, iar domnul prim-ministru a avut o exprimare metaforică.

Prin prezentul demers nu solicităm luarea unor asemenea măsuri extreme, dar dorim să se acţioneze cu mai multă responsabilitate şi fermitate, aplicându-se strict prevederile legale existente. Cazul concret pe care-l prezentăm este cel al prefectului judeţului Sibiu, domnul Mircea Silvestru lup, care a depăşit orice limită în ce priveşte respectul faţă de lege, susţinând că duce la îndeplinire ordinele şefilor săi pe linie de partid şi din acest motiv nu poate fi tras la răspundere.

Nu ne vom referi la exercitarea de presiuni politice şi la actele de ademenire şi şantaj care au condus la situaţia ca PSD-ul să aibă un număr de 47 de primari în judeţul Sibiu faţă de 7 cât au obţinut la alegerile locale din anul 2000. Aceste acţiuni s-au desfăşurat, din păcate, în toate judeţele ţării, ele sunt cunoscute şi din acest punct de vedere, Sibiul nu face excepţie.

Judeţul Sibiu reprezintă însă o excepţie prin cazurile flagrante de încălcare a prevederilor legale de către prefectul Mircea Silvestru Lup care au adus judeţul pe un nemeritat loc fruntaş în ce priveşte situaţiile unicat existente în administraţia publică din România, şi anume:

1 - schimbarea din funcţie a preşedintelui Consiliului judeţean Sibiu în urma aplicării unor proceduri şi acţiuni specifice anilor '50, caz singular în România după alegerile din 2000;

2 - încetarea mandatelor de primar şi viceprimar al oraşului Tălmaciu prin ordin al prefectului, ignorând prevederile legale, după asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de legi anticorupţie şi înainte de intrarea în vigoare a legii, caz, de asemenea, unic de aplicare a Ordonanţei nr.5/2002 în România;

3 - impunerea adoptării şi aplicării Hotărârii nr.54/2003 a Consiliului local al oraşului Tălmaciu pentru alegerea viceprimarului, adoptată cu un număr de 5 voturi pentru din totalul de 17 consilieri în funcţie;

4 - validarea prin hotărâri succesive a 4 consilieri în Consiliul local al municipiului Sibiu, supleanţi pe listele PSD în locul unor posturi vacante pe listele PNŢCD şi Forumului democratic al germanilor din România, situaţie de asemenea unică în România;

5 - schimbarea din funcţie pe criterii politice a unui număr de 5 viceprimari, inclusiv viceprimarii din municipiile Sibiu şi Mediaş şi exercitarea de presiuni în Justiţie.

Toate aceste acte ilegale au avut efecte nu numai în plan politic, ci, în mod special, al obţinerii unor avantaje materiale, concretizate în spaţii comerciale, ferme agricole, autoturisme Mercedes, primite drept cadouri de către cei care s-au constituit într-o structură mafiotă la nivelul judeţului Sibiu.

Vă rugăm, domnule prim-ministru, să dispuneţi verificarea celor prezentate de către organele abilitate şi începerea activităţii de normalizare a situaţiei din judeţul Sibiu, un judeţ cu oameni care nu merită un astfel de tratament din partea puterii locale.

Vă mulţumim.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează: "Octavian Goga, 65 de ani de la trecerea în nefiinţă".

În ziua de 7 mai 1938 înceta din viaţă Octavian Goga, una dintre cele mai puternice voci lirice ale spiritualităţii româneşti şi, nu în ultimul rând, un ziarist de mare talent care a dominat dezbaterile de idei ale epocii sale. Avea 57 de ani, fusese vreme de 44 de zile prim-ministru al României într-o guvernare, ce-i drept, de tristă amintire, şi se manifestase pe plan politic ca un exponent al naţionalismului radical, paseist şi acut pro-monarhic. Ca publicist, se aseamănă lui Eminescu atât prin geniu, cât şi prin exagerări, iar la moartea lui, Nicolae Iorga a scris un necrolog emoţionant în care îl compara pe marele dispărut cu "un posedat al nălucii imposibil de atins pe care a urmărit-o cu frenezia cu care fluturii sunt atraşi de lumină şi a sfârşit în cele din urmă ars de acest ideal".

Poetul pătimirii românilor transilvăneni, poetul pătimirii noastre, cum este cunoscut, Goga a dăruit politicii o imensă energie şi chiar dacă proiectul său a eşuat nu vom putea niciodată să-i contestăm patriotismul. Luptător încă din anii tinereţii împotriva vexaţiunilor autorităţilor austro-ungare, Goga nu a fost totuşi niciodată nici anti-austriac, nici anti-maghiar, fiind cunoscută, de pildă, în epocă prietenia sa cu Ady Endre şi preocupările sale constante de traducător în româneşte al marii lirici ungare.

El a detestat politicianismul steril, fanfaron, a dispreţuit mediocritatea ticăloasă, incultura şi mitocănia agresivă, vechi racile ale vieţii noastre publice.

Pamfletar redutabil nu a iertat pe nimeni şi i s-a răspuns cu aceeaşi monedă. Rămâne nepieritor un fragment din testamentul său: "nu ştiu ce va fi de ţară în vremurile care vor veni, dar cred în puterile sufleteşti ale neamului".

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi ar putea avea titlul: "Obstrucţionarea Opoziţiei, tendinţe dictatoriale ale Puterii".

Este de necontestat că PSD-ul duce o politică dictatorială faţă de Opoziţie. În proporţie covârşitoare, propunerile legislative, altele decât ale Puterii, sunt respinse. Unele idei constructive sau chiar propuneri legislative, în întregime, sunt preluate în ordonanţe sau proiecte ale Guvernului. Se poate vorbi inclusiv de furt intelectual. Iată câteva exemple referitoare la PRM.

A fost respinsă propunerea a 3 deputate PRM privind tichetele de masă pentru elevi. Guvernul a preferat să-şi promoveze ideea privind "laptele şi cornul". A fost, de asemenea, respinsă propunerea privind posibilitatea schimbării numelor de persoane. În locul ei a fost aprobat proiectul de lege al Guvernului, având cam acelaşi conţinut.

Relativ recent am primit răspuns la o interpelare adresată domnului ministru Cozmâncă, din care a reieşit că Guvernul intenţionează să creeze cadrul legislativ pentru ca fiecare locatar de bloc să poată încheia contract direct cu furnizorii de utilităţi, nu prin intermediul asociaţiei de locatari, proprietari, aşa cum este în prezent. Nu mai contează că o propunere legislativă cu un astfel de conţinut a fost respinsă anul trecut. În mai puţine cuvinte, deviza PSD-ului este: "Orice propunere venită de la Opoziţie trebuie respinsă, chiar dacă este constructivă, deoarece impactul pe care l-ar avea asupra populaţiei ar însemna capital politic în favoarea iniţiatorilor".

Tot o politică a dictatului o reprezintă şi emiterea mult prea frecventă de ordonanţe care, după cum se ştie, îşi fac efectul imediat.

Dacă până în prezent Guvernul a emis peste 400 de ordonanţe, nu este exclus ca numărul acestora să depăşească 1.000 până la sfârşitul mandatului. Nu trebuie uitată desconsiderarea Parlamentului, reprezentată de proiectele de lege privind asumarea răspunderii guvernamentale.

În aceste condiţii, se poate spune că erorile legislative aparţin coaliţiei PSD-PUR-UDMR. Indiferent dacă sunt făcute cu intenţie sau nu, ele se experimentează pe cetăţenii aflaţi în postură de cobai. Foarte rar se revine cu unele corecţii, datorită nemulţumirilor populaţiei, reflectate în mass-media.

Închei, spunând că atracţia spre dictatură, chiar dacă oferă PSD-ului unele satisfacţii sadice de moment, îi diminuează şansele la viitoarele alegeri.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Tamás Sándor. Va urma domnul Cristian Nechifor.

Domnul Tamás Sándor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vă cer ajutorul dumneavoastră în a argumenta şi a redacta o scrisoare de răspuns. Nu vă cer acest lucru pentru că nu ştiu să scriu o scrisoare. Vă cer contribuţia dumneavoastră, pentru că nu am argumente în următoarea situaţie: doamna Csorba Irén, din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, mi-a adresat o scrisoare scurtă, cu o rugăminte.

Cu permisiunea dumneavoastră, dau citire acestei scrisori:

"Domnule deputat,

Subsemnata Csorba Irén, în vârstă de 82 de ani, vă rog, cu respect, să mă scutiţi de la plata sumei de 40.000 de lei privind taxa TV pentru serviciul public, pentru următoarele motive: nu am aparat de televizor; de un an de zile stau paralizată, în pat, nu pot să mă mişc; bani nu mai am, pentru că trebuie să plătesc un milion de lei pentru o persoană care mă îngrijeşte, plus un milion de lei pentru taxe şi impozite anuale. Nu-mi rămân bani nici măcar pentru medicamentele necesare; stau singură, soţul meu a murit într-un accident.

Vă rog din suflet să mă scutiţi de la plata taxei TV." Până aici - scrisoarea doamnei Csorba.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog şi eu din suflet să mă învăţaţi ce răspuns să-i dau uneia dintre miile de persoane care nici măcar aparatură TV nu au şi, totuşi, printr-o procedură greşit gândită, sunt silite la plată.

Precum se ştie, Societatea Română de Televiziune, printr-o notă, a specificat: "Nedeţinerea de aparatură TV nu constituie motiv de scutire". Fără comentarii.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Cristian Nechifor. Va urma domnul Doru Dumitru Palade.

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sper că aceste zile de sărbătoare să fi fost pentru noi toţi nu doar un prilej de relaxare, ci şi un motiv de reculegere. Un astfel de moment este, din când în când, mai mult decât necesar, mai ales pentru noi, cei învestiţi cu încrederea alegătorilor.

Cred că de un asemenea moment de reculegere ar fi avut nevoie şi acei doi care au socotit necesar să înfiinţeze controversatul Consiliu Naţional al Maghiarilor. N-aş vrea să intru într-o analiză superamănunţită sau cu tentă inchizitorială. Vreau doar să exprim câteva opinii care nu sunt departe, cred, de bunul simţ al omului simplu. Mai întâi, cred că nici viaţa politică românească, nici maghiarii din România nu au nevoie de un nou radicalism. La 13 ani de la Revoluţia din 1989, cred că vremea radicalismelor a trecut. Cu atât mai mult, a trecut vremea radicalismelor etnice, care au făcut atâta rău în trecut, - în trecutul nu prea îndepărtat.

Acum, în 2003, orice acutizare a radicalismului maghiar din România are un singur efect: acutizarea radicalismului extrem antimaghiar. De asta au nevoie maghiarii în România? De asta are nevoie România? Răspunsul este clar: nu.

UDMR a arătat în ultimii ani că poate reprezenta în mod echilibrat populaţia maghiară din România. Cei plasaţi sub sigla Consiliului Naţional al Maghiarilor par să creadă că echilibrul este ceva dăunător. Şi asta, când România este recunoscută ca un exemplu pentru buna rezolvare a problemelor etnice, este un calcul cel puţin bizar, în opinia mea.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Doru Dumitru Palade. Va urma doamna Mona Muscă.

Domnul Doru Dumitru Palade:

Mi-am intitulat declaraţia "Cercetarea ştiinţifică din România moare încet, dar sigur, pe un drum pavat cu cele mai bune intenţii".

Citind atât Cartea neagră, elaborată de colegii de la Partidul Democrat, cât şi răspunsul Guvernului, n-am putut să nu remarc câteva aspecte importante. Trei pagini s-a consacrat acestui capitol de criticile Partidului Democrat, dar mă întreb - şi sper că ceva a învăţat Partidul Democrat din guvernarea '97-2000: cine a prăbuşit finanţarea de la buget, de la 0,55 în '96, la 0,11 în '98? Cine dorea să încredinţeze programele naţionale de cercetare unor o.n.g.-uri paralele cu domeniul? Cine a desfiinţat Ministerul Cercetării şi Tehnologiei? Cine a deturnat spiritul Strategiei de aderare la Uniunea Europeană, de la Snagov, care s-a regăsit în dosarul nr.17, negociat?

Pe de altă parte, trebuie să remarc că, la trei pagini făcute de Partidul Democrat, Partidul Social Democrat (fostul PDSR din campania electorală) răspunde cu 30 de pagini pentru cercetare - mai aerisit, este adevărat, dar, totuşi, la un volum care te face să gândeşti la importanţa cel puţin virtuală dată de actualul Cabinet domeniului cercetării ştiinţifice.

Este adevărat că actualul Cabinet porneşte de la principiul că "a promite este nobil". Şi în campania electorală din anul 2000 - mă refer la o cuvântare a premierului Adrian Năstase, la "Ziua Cercetătorului" din 19 noiembrie 2000, în care, sigur, s-au făcut o serie de promisiuni, în parte nu pot să spun că nu au fost realizate, chiar dacă unele pe jumătate, dar, totuşi, prăbuşirea din anii 2002 şi 2003 a finanţării cercetării arată că acest domeniu este dat complet uitării şi nu mai este condamnat la o moarte lentă.

Nu vreau să insist asupra acestui lucru.

Insist şi asupra faptului că Preşedintele Iliescu, care în perioada '92-'96 a fost un puternic susţinător al acestui domeniu, practic l-a uitat, n-a mai avut nici un fel de întâlnire cu factorii de decizie din domeniu - nu mai vorbesc, cu partenerii sociali -, iar experienţa pe care o am în acest domeniu mă determină să trag totuşi un minimum de concluzii ce s-ar mai putea face în prezent. Ar trebui ca la prima rectificare de buget să se aloce cei 600 de miliarde de lei ceruţi de subsemnatul la discutarea bugetului şi prin asta ar putea fi salvate programele lansate chiar de actualul Cabinet, care în momentul de faţă sunt mai mult formale, şi atunci aceasta ar permite ca din anul 2004, aşa cum se arată de fapt în răspunsul Guvernului în Carta albă, sau cum să-i spunem răspunsului PSD-ului la criticile adresate de Partidul Democrat, la anu' să pornească din nou cu o finanţare normală, aşa cum ne-am luat angajamentul faţă de Uniunea Europeană.

De asemenea, domeniul cercetării tehnologice să nu mai fie sufocat de Departamentul educaţiei, de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Doamna ministru Andronescu are o mare dragoste, dar numai pentru cercetarea universitară de catedră, de care nu cred eu că se poate lega prea mult dezvoltarea economică a ţării.

De asemenea, dimensionarea strictă a birocraţiei, care sufocă în prezent derularea Programului de cercetare-dezvoltare din Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit la microfon pe doamna deputat Mona Muscă. Va urma domnul Adrian Ionel.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Zilele trecute a avut loc la Braşov primul Congres European "Hepatitele virale - o problemă de sănătate publică în Europa Lărgită", organizat de către două prestigioase organizaţii neguvernamentale: SANO-HEP România şi HES Franţa. Deşi s-a bucurat de participarea a peste 200 de invitaţi din cinci ţări europene, iar tema propusă este una de importanţă maximă pentru România, au lipsit de la dezbateri - deşi au fost invitaţi - chiar cei care deţin autoritatea în domeniu: reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi ai Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Tema discuţiilor s-a axat în principal pe gravitatea situaţiei şi complexitatea problemelor cu care se confruntă bolnavii de hepatită virală B şi C. În număr de peste 2 milioane, peste 10% din populaţia României, aceştia trebuie să facă faţă unui efort uriaş pentru a învinge nu numai boala, cât mai ales birocraţia stufoasă şi un sistem cu multe deficienţe de funcţionare. România ocupă, în acest fel, un loc "fruntaş" în ceea ce priveşte numărul bolnavilor contaminaţi, în timp ce în Franţa doar 1,46% din locuitori sunt afectaţi de acest virus, iar în Elveţia - 0,6%!

Problemele cu care se confruntă bolnavii cu aceste grave afecţiuni pornesc încă de la diagnosticarea bolii şi continuă cu o întreagă reţea birocratică decizională, ce poate culmina cu refuzarea tratamentului gratuit la care aceştia au dreptul. În sistem sunt implicaţi medicul de familie, specialistul, C.J.A.S., ministerul de resort şi C.N.A.S.

Cu toate acestea, lipseşte un program coerent, la nivel naţional, care să vină în ajutorul bolnavilor de hepatită virală B şi C; există mari lacune în colaborarea dintre bolnavi şi factorii decizionali la nivel administrativ şi politic. Numai la Spitalul Fundeni, în anul 2002, lista de aşteptare pentru transplant de ficat numără 110 pacienţi, în timp ce numărul donatorilor este extrem de mic, nemaivorbind de prevenţie, care aproape nu există.

În ţările Uniunii Europene astfel de bolnavi beneficiază de un acces facil la tratament, de programe pentru scoaterea din izolare, întruniri, dezbateri etc., de o relaţie mult mai apropiată medic-pacient şi chiar de linii telefonice gratuite pentru toţi cei care doresc să primească lămuriri privind afecţiunea lor.

În contextul celor arătate mai sus, Partidul Naţional Liberal cere cu insistenţă Ministerului Sănătăţii şi Familiei luarea de urgenţă a următorilor măsuri:

1. structurarea unui program naţional de sănătate complet în domeniul prevenţiei, depistării, tratării şi urmăririi post-tratament a bolnavilor infectaţi cu virusul hepatitei B şi C;
2. crearea unui sistem de acces la tratament al bolnavilor de hepatita virală B şi C;
3. îmbunătăţirea accesului la tratament şi în special pentru obţinerea gratuităţilor;
4. iniţierea unor programe privind scoaterea din izolare a acestor bolnavi prin organizarea de dezbateri şi întâlniri între medici, autorităţi şi asociaţiile de pacienţi;
5. dacă în Franţa există 30 de asociaţii pe această temă, partenere de dialog în domeniul sănătăţii pe probleme hepatice, în România există o singură asociaţie - SANO-HEP, o asociaţie foarte serioasă, care a organizat şi acest congres european şi care are, la ora actuală, cinci filiale constituite şi altele cinci în curs de constituire.

Cer Ministerului Sănătăţii şi Familiei să colaboreze cu singura asociaţie din România pe această temă, pentru a avea un dialog şi cu pacienţii pe care această asociaţie îi întruneşte.

De asemenea, considerăm că, în semn de solidarizare şi concentrare a eforturilor pentru prevenirea şi tratarea acestor afecţiuni, Ministerul Sănătăţii şi Familiei ar trebui să se asocieze demersului nostru pentru declararea zilei de 3 mai - Zi naţională pentru combaterea hepatitei virale.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Invit la microfon pe domnul deputat Adrian Ionel. Va urma domnul deputat Dumitru Bălăeţ.

Domnul deputat Andrei Chiliman a depus la secretariat declaraţia politică.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă obiectivul de interes naţional al ţării noastre, aşa cum este el stipulat în Programul economic de preaderare a României.

Elementul cel mai important al aderării la Uniunea Europeană nu este reprezentat numai de faptul că trebuie să adoptăm şi să aderăm la o serie de reguli stricte de politică economică, dar şi de faptul că politicile noastre sociale vor trebui concepute în cadrul stabilit de aceste reguli. Acest lucru va reprezenta o schimbare radicală a filosofiei de guvernare în marea majoritate a statelor, dacă nu cumva pentru toate statele implicate.

Integrarea în Uniunea Europeană este o opţiune strategică pentru România. Ea ar oferi cadrul în care să suportăm impactul globalizării cu riscuri mai reduse şi cu beneficii amplificate.

Prin dimensiunea şi puterea sa economică, Uniunea Europeană reprezintă un vehicul mult mai adecvat globalizării decât existenţa de sine stătătoare a unui sistem economic de nivel naţional. Din punct de vedere politic, integrarea europeană ar asigura o valorizare pozitivă a cadrului democratic existent şi ar permite menţinerea, fără obiecţii pertinente, a acelor elemente de identitate naţională care şi-au dovedit viabilitatea şi în cazul celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Dumitru Bălăeţ. Va urma domnul Dumitru Chiriţă.

Domnul Eugen Nicolăescu va depune declaraţia la secretariat.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Am în faţă Hotărârea de Guvern nr.468 din 18 aprilie 2003, hotărâre uluitoare prin caracterul ei absurd şi neavenit. Ea se referă la mutarea proiectatei Catedrale a Mântuirii Neamului dintr-un teren acordat anterior de acelaşi Guvern al domnului Năstase, pe B-dul Unirii, lângă noua clădire a Bibliotecii Naţionale, şi ea confiscată de Guvern, (H.G. nr.1219/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr.784 din 11 decembrie 2001). Noua mutare se face într-un teren situat pe Calea Şerban Vodă, în Parcul Carol, exact pe locul blestemat pe toate drumurile al Monumentului funerar al "Eroilor comunişti".

De când un monument funerar a devenit "imobil" ("imobilul din Parcul Carol", cum este denumit în textul Hotărârii de Guvern) -, este greu de precizat. Probabil că semnatarul şi contrasemnatarii hotărârii respective nici n-au citit textul, pentru a-şi putea da seama de caracterul grotesc al situaţiei în care s-au pus.

Tot grotescă este şi afirmaţia din aceeaşi hotărâre, că monumentul respectiv ar fi "dezafectat". Dezafectat, de ce? De osemintele care erau în acel "imobil"? Mă rog, ăsta-i limbajul guvernanţilor noştri! Căci, în realitate, monumentul funerar respectiv este intact şi nevătămat, cu cinci coloane îmbrăcate în marmură, care se unesc la o înălţime de 41 de metri.

Ce reprezintă unirea coloanelor respective? Cercetările arată că arhitecţii artişti care le-au conceput au pus în ele elemente simbolice ascunse la vremea respectivă, sau cunoscute de către anumite personalităţi, care depăşeau cu mult cenzura epocii, şi anume, unitatea celor cinci provincii româneşti: Muntenia, Moldova, Transilvania, Basarabia şi Bucovina. Nici aşezarea pe înălţimea de 41 de metri a unirii coloanelor nu este lipsită de semnificaţii simbolice, căci cifra 41 reprezintă momentul conceperii monumentului respectiv - 1959, în raport cu acela al unificării provinciilor româneşti într-un singur stat naţional - 1918.

Aceste constatări au permis profesorului Radu Ciuceanu, coleg al nostru în Parlament, poate cel mai mare cercetător pe care-l avem în istoria totalitarismului în România, să vadă şi reversul medaliei, şi anume: posibilitatea readaptării simbolice a monumentului respectiv, păstrându-i semnificaţia funerară, la lupta dusă de poporul român împotriva totalitarismului, ale cărui victime au fost mult mai mari în provinciile subjugate temporar Basarabia, Bucovina, Transilvania.

Profesorul Ciuceanu a conceput şi un plan în acest sens. Acesta a fost aprobat prin bugetul de stat pe anul 2003, acordându-i-se, pentru început, peste 2 miliarde de lei, urmând să se dea şi o Hotărâre de Guvern pe această linie.

Ce a determinat Guvernul să schimbe intempestiv această orientare şi să dea Patriarhiei Ortodoxe Române rolul barbar de distrugere a monumentului funerar de pe terasele dealului Şerban Vodă? Cu ce să facă aceasta? - prin dinamitare, sau cu tunurile? Numai distrugerea acestui monument funerar implică cheltuieli estimative de peste 40-50 de miliarde de lei? Şi pentru ce aceste cheltuieli? Pentru a aşeza, în locul acestui monument funerar, Catedrala Mântuirii Neamului? Dar asta ar fi un sacrilegiu nemaipomenit. Pe un loc damnat în sine - Catedrala Mântuirii Neamului!

Catedrala Mântuirii Neamului Românesc - concepută iniţial la kilometrul zero al drumurilor ţării - să fie mutată, la periferia Capitalei, în locul sinistru al amintirii regimului comunist, printr-o hotărâre de Guvern, fără consultarea specialiştilor.

Doamne, de unde atâta blasfemie? În loc să avem o Via Sacra pe Bulevardul Unirii, încununată cu Marea Catedrală Ortodoxă a Mântuirii Neamului, vom avea în locul ei cine ştie ce blocuri sau vile banale, despre care hotărârea de Guvern citată nu şopteşte nici un cuvinţel. Se aude, însă, că preţurile la terenuri în zona respectivă au crescut de sute de ori; probabil că şi comisioanele. Ar trebui ca Parchetul Naţional Anticorupţie să se autosesizeze şi să facă cercetări de rigoare în acest sens.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dumitru Chiriţă. Va urma domnul Costache Mircea.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urmă cu 13 ani, după căderea regimului comunist, am crezut că românii vor scăpa de unul dintre sporturile naţionale la care erau obligaţi să participe, şi anume statul la coadă, în special pentru procurarea alimentelor de bază - lapte, carne şi alte produse alimentare.

Totodată, am crezut că, dacă România va scăpa de răposatul, vom avea acces cu uşurinţă la bunuri şi servicii, precum şi la propriile resurse financiare. Însă, din păcate, stafia dictatorului revine în forţă în zona sistemului bancar, prin politicile Băncii Naţionale şi ale băncilor comerciale, care au reuşit să readucă în actualitate statul la coadă, pentru ca românii să poată avea acces la propriile resurse financiare.

În acelaşi timp, Banca Naţională a încurajat sistemul bancar, pentru ca plăţile între diversele persoane să se realizeze la intervale mari de timp, aducând mari prejudicii acestora şi favorizând băncile comerciale. Pentru că sistemul bancar nu a dezvoltat infrastructura necesară, care să permită accesul cu uşurinţă al cetăţeanului la propriile resurse financiare şi pentru că cetăţeanul nu poate plăti cu cardul bancar pentru bunurile şi serviciile achiziţionate, prin introducerea sistemului de plăţi prin carduri populaţia României a fost prejudiciată încă o dată.

Ca urmare a existenţei acestei situaţii, consider că Parlamentul României, prin comisiile de specialitate, trebuie să intervină pentru a analiza activitatea conducerii Băncii Naţionale, având în vedere faptul că nu a luat măsurile ce se impuneau în aceste cazuri şi a adus mari prejudicii intereselor persoanelor fizice şi juridice care folosesc sistemul bancar.

În acelaşi timp, solicit Ministerului Finanţelor să propună pentru adoptare cadrul legislativ şi instituţional care să conducă la efectuarea plăţilor şi a încasărilor în timp real, inclusiv în relaţia cu bugetul de stat şi bugetele locale, precum şi pentru ca toate unităţile economice, asociaţiile familiale, respectiv persoanele fizice autorizate să fie obligate să facă încasări prin intermediul cardurilor bancare.

În opinia mea, aceste măsuri minimale nu fac decât să introducă starea de normalitate în relaţia dintre autorităţile publice şi cetăţean, respectiv între clienţi şi sistemul bancar. Aceste măsuri propuse vin în întâmpinarea dorinţei de a armoniza sistemul de plăţi şi încasări din România cu cel din Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Costache Mircea. Va urma domnul Aurel Gubandru.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu puteam să nu remarc în aceste zile materializarea unor intenţii mai vechi ale Executivului, de a declanşa noua daciadă împotriva corupţiei în România.

Daciada anticorupţie, o nouă campanie de manipulare şi intoxicare a opiniei publice, marca Năstase-Dâncu.

Logic, dacă au ajuns dumnealor la concluzia că trebuie declanşată o luptă împotriva corupţiei, înseamnă că aceasta există. De ce există, de cine a fost iniţiată şi consolidată? Ştiu dumnealor. Ştiu atât de bine cine a îngrăşat-o, cine a păstorit-o, cine a ocrotit-o, încât îşi pot dovedi în continuare abilitatea în a mima opţiunea anticorupţie şi în a semăna confuzie în rândul cetăţenilor buimăciţi de prodigioasa imaginaţie şi de tupeul fără margine al promotorilor societăţii multilateral subdezvoltate şi ai statului de tip mafiot.

S-a ajuns cu ridicolul până acolo că unii îşi dau demisia de pe unde n-au trecut niciodată, adică din Parlament. Făuritorii societăţii medievale au îndrăzneala să joace în faţa unei populaţii îngenuncheate definitiv de injustiţii, inechităţi, de mizerie şi sărăcie opera bufă a luptei hoţilor cu hoţia. În cele mai stupefiante afirmaţii făcute în ultima vreme între acestea, făcute de şeful Executivului, între aceste afirmaţii decodificate cu acribie şi cu suport ştiinţific de reputatul psiholog Florin Tudose, se află şi o remarcă la care am să mă opresc pentru a-mi exprima consternarea.

Spune domnul Adrian Năstase că pentru expansiunea apoteotică a fenomenului corupţiei în România, de vină ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât întreaga clasă politică. Mai avea puţin şi spunea "întregul popor român", adică şi sărmanul ţăran care trage coasa pe dealuri şi cel care paşte turmele, adică întreaga societate românească este de vină, pentru că vreo câţiva îmbuibaţi, dereglaţi, oameni fără tată, fără mamă, fără ţară, fără religie şi fără Dumnezeu, nu-şi cunosc simţul măsurii şi nu mai ştiu în ce ţară trăiesc, pe cine slujesc şi din banii cui li se asigură huzurul.

Dacă întreaga clasă politică este vinovată pentru fenomenul corupţiei, l-aş întreba pe domnul Adrian Năstase dacă un deputat din Parlamentul României face şi el parte din clasa politică? Şi, dacă face parte din clasa politică, înseamnă că face parte şi subsemnatul, Mircea Costache, care depune pe adresa dumnealui - verbal, de data aceasta - declaraţia sa de avere: "n-am".

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Aurel Gubandru. Va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La 11 mai 2003, în comuna Năieni, judeţul Buzău, se vor organiza alegeri pentru funcţia de primar al acestei localităţi. N-au trecut decât 6 luni de la decesul celui care a fost Alexandru Mihai - Fie-i ţărâna uşoară! -, primarul Năieniului între 1990 şi 2002, un om cu totul şi cu totul excepţional care, dacă ar fi trăit, nu ar fi avut niciodată un adversar capabil să îi ia locul în fotoliul de fruntaş al obştii, că, iată, se găsesc acum destui politicieni care vin să murdărească imaginea sa, făcându-l să se învârtă în mormânt, auzind atâtea aberaţii spuse la adresa sa.

Lupta politică este dură, mai ales când este vorba de alegerile pentru funcţia de primar. Partidele îşi canalizează eforturile pentru a o câştiga, dar folosirea în această luptă a mijloacelor neloiale, să te foloseşti de neîmplinirile celui care nu mai poate să se apere, este de-a dreptul imoral.

Atacurile la adresa fostului primar şi a familiei sale trebuie să înceteze, mult râvnita funcţie nu va fi ocupată decât pentru un an, aşa încât, vă rog, stimaţi colegi din alte partide, ca măcar acum, când mai e puţin până la 11 mai sau poate la 18 mai, dacă va fi nevoie de un al doilea tur de scrutin, să vă comportaţi decent.

Disputa electorală poate fi câştigată şi prin mijloace corecte, prin mijloace oneste şi eu cred că, acum, la 14 ani de la Revoluţie, putem să spunem că ne-am maturizat din punct de vedere politic.

Năieniul Buzăului a devenit un fel de Mecca pentru politicienii români care, iată, se trezesc în perioada sărbătorilor pascale să le vorbească alegătorilor despre Legea fondului funciar, despre fonduri atrase spre localitate, despre mult lapte şi miere care vor curge în cazul în care candidatul lor va câştiga alegerile. Promisiuni care, desigur, de cele mai multe ori rămân deşarte, iar ţăranul din deal, neobişnuit cu un asemenea gen de campanie, va rămâne în aşteptarea altui moment electoral, când promisiunile nu vor înceta să apară.

În mod cert, el îşi doreşte un om de-al lor, un om cu faţa arsă de soare, un om care simte mirosul pământului şi al palmelor murdare, unul care să fie alături de ei, să le înţeleagă păsurile şi micile lor probleme cotidiene.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Damian Brudaşca şi va urma ultimul vorbitor, domnul deputat Ionel Marineci.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Iliescu face victime printre ziarişti".

În ciuda unui aparent progres înregistrat în România pentru asigurarea unei prese independente, atât din punct de vedere legal, cât şi practic, există evidenţe clare în ceea ce priveşte situaţia jurnaliştilor cu opinii critice la adresa Puterii, ajungându-se chiar la retragerea creditărilor la diferite instituţii publice sau la închisoare, pentru acei jurnalişti care au scris articole considerate defăimătoare la adresa reprezentanţilor actualei Puteri.

O rezoluţie a Consiliului Europei din 1993 sugera României unele modificări urgente care trebuie aduse Codului Penal, în sensul limitării sau chiar al excluderii amestecului politicului în libertatea de expresie.

Constituţia României, adoptată în 1991, garantează libertatea de expresie, liberul acces la informaţii, precum şi autonomia presei, dar în Codul Penal din 1996 erau prevăzute o serie de pedepse ce restricţionau libertatea presei. În 1998, patru jurnalişti au fost condamnaţi la 3 ani de închisoare pentru calomnie, cea mai mare parte a presei este privată, dar ea reflectă în mod curent opiniile politice ale patronilor. Presa publică, inclusiv cea audiovizuală, este influenţată politic deoarece agenţiile de presă şi adesea colectivele redacţionale sunt controlate şi terorizate frecvent de Palatul Victoria şi adeseori de Cotroceni.

Jurnaliştii din întreaga lume au sărbătorit sâmbătă 3 mai ziua mondială a libertăţii presei. La acea dată, în 1991, în cadrul Conferinţei UNESCO din Namibia a fost adoptată Declaraţia de la Windhoek, manifest al jurnaliştilor care socotea cenzura o gravă încălcare a drepturilor omului şi prin care s-a cerut tuturor ţărilor să ofere garanţii constituţionale pentru libertatea presei

Dar în România nu este cazul. În ciuda unei documentări serioase şi exacte, un ziarist clujean, pe nume Mihai Bacalu, a fost de curând concediat de la un cotidian cu pretenţii cum este "Evenimentul Zilei", pe motiv că a scris un articol care i-a deranjat pe reprezentanţii Puterii. Respectivul articol se referea la vizita pe care preşedintele României, Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase, precum şi numeroşi miniştri, secretari şi subsecretari de stat, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţene, toţi din PSD, au efectuat-o la Cluj-Napoca în perioada 18-19 ianuarie 2003, cu ocazia unei instruiri politice de partid. Pentru distragerea atenţiei opiniei publice de la adevăratul scop al acestei reuniuni politice s-a pretins organizarea conferinţei "Dezvoltarea capacităţii administrative, obiectiv central al României în procesul de integrare europeană", respectiv sărbătorirea, la 19 ianuarie, a 84 de ani de la instalarea primei administraţii româneşti din capitala Ardealului. Problema nu a fost ridicată de organizarea conferinţei, ci de achitarea notei de plată a festinului ce a urmat. Aceasta s-a ridicat la 143 de milioane de lei. La un moment dat, nimeni din conducerea locală a filialei PSD nu voia să o plătească.

Iată de ce, ca de atâtea ori, deşi a fost vorba de un conclav de partid, s-a găsit soluţia - achitarea ei de la buget. De aceea, în cadrul şedinţei Consiliului judeţean din 31 ianuarie 2003 a fost adoptat un referat pentru alocarea sumei de 175 de milioane de lei, din bugetul propriu, pentru acoperirea parţială a unor cheltuieli ocazionate de acţiuni organizate, chipurile, de Consiliul judeţean Cluj.

Astfel, vizita preşedintelui, a premierului şi a cremei politice a PSD la Cluj-Napoca s-a soldat nu numai cu o pagubă de 175 de milioane de lei la bugetul şi aşa foarte sărac al clujenilor, ci şi cu eliberarea din funcţie a unui jurnalist, şi asta într-o ţară care se presupune că promovează valorile democraţiei şi ale statului de drept.

Cu puţin timp înaintea acestei dovezi de democraţie tip Dâmboviţa, actuala purtătoare de cuvânt a Guvernul, Despina Neagoe, îl ameninţase pe ziarisul Mihai Bacalu că îl va da afară din presă, şi s-a ţinut de cuvânt.

Ne surprinde faptul că un ziar cu pretenţii ca "Evenimentul Zilei" răspunde la comenzile politice ale PSD. S-o fi aflând şi el, prin comenzile consistente de publicitate din partea unor baroni PSD, în solda acestui partid cu apucături totalitare?

Reamintim că aceeaşi Despina Neagoe i-a alungat de la prefectura Cluj pe ziariştii incomozi, iar ulterior redactorii şefi ai acestora i-au sancţionat disciplinar şi material.

Asemenea situaţii doar Mihai Dulea, fostul cenzor al regimului ceauşist, şi-ar fi putut permite. Ar fi cazul ca uniunile ziariştilor din ţară şi de peste hotare să nu lase nesancţionat un asemenea abuz la adresa libertăţii presei şi a slujitorilor ei. Trebuie evitat ca Puterea, prin trepăduşi, gen Despina Neagoe, să pună definitiv botniţa şi să închidă gura presei.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Ionel Marineci.

Domnul Ionel Marineci:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o cu expresia cu care Bruxelles-ul ne-a primit sâmbătă 3 mai şi anume: "Bine aţi venit, vecini!"

Aşa am fost primiţi, eu şi un grup de cetăţeni români din judeţul Teleorman, sâmbătă 3 mai 2003 de Bruxelles, una din capitalele instituţiilor europene. La 9 mai 1950, Robert Schuman lansa proiectul integrării europene. De atunci, Europa a cunoscut un drum lung. Ziua porţilor deschise la instituţiilor europene este dedicată extinderii istorice a Uniunii Europene, precum şi viitorului său.

"Bine aţi venit, vecini!" este adresat nouă, vecini ai instituţiilor europene din Belgia, dar şi vecinilor uniunii ce sunt aproape de a deveni membri deplini ai Uniunii Europene.

De ce am spus că este adresat nouă, vecini ai instituţiei europene. Pentru că judeţul Teleorman, mai precis consiliul judeţean, este singurul judeţ din România, singurul consiliul judeţean care şi-a deschis un birou de reprezentare regională la Bruxelles. De ce Bruxelles? Pentru că Bruxelles-ul reuneşte majoritatea instituţiilor - comisie, comitetul regiunilor, parlament. Pentru că aici îşi au sediul 280 de birouri de reprezentare regională din toată Europa, cu excepţia României, de acum nu mai este excepţie, şi a Bulgariei, pentru că se află aproape de Strasbourg, sediul Consiliului Europei şi al CPRR-ului, pentru că reprezintă nucleul sferei de interes politic la nivelul întregii Uniuni Europene.

Cu ce scop a fost creat acest birou de reprezentare regională? Să răspundă necesităţilor şi specificului de cooperare internaţională ale autorităţilor locale din judeţul Teleorman, să producă un flux direct şi continuu de informaţie, să creeze oportunităţi efective de colaborare, să faciliteze şi să profesionalizeze accesul la fondurile comunitare, să contribuie la însuşirea aquis-ului comunitar şi a bunelor practici europene, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană.

Vreau, cu acest prilej, să transmit mulţumiri sincere pentru sprijinul acordat de primul-ministru, domnul Adrian Năstase, în demersul întreprins de autorităţile locale din judeţul Teleorman. Apreciez, de asemenea, participarea reprezentanţei diplomatice, în special a domnului nou ambasador Jinga, şi vreau să cred în reuşita acestei acţiuni. Standul organizat de judeţul Teleorman în cadrul Comitetului Regiunilor, manifestările cultural artistice derulate pe parcursul zilei de grupurile folclorice din Teleorman şi seara cu specific teleormănean au fost manifestări la care au participat, pe lângă românii deplasaţi special acolo din Teleorman şi mulţi oaspeţi străini şi cred că sunt un început care deschide perspectivele unei integrări eficiente în lumea europeană. A fost o zi minunată - 3 mai 2003. Merçi, Bruxelles!

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu, vă mulţumesc şi dumneavoastră şi vă urez o zi deosebit de interesantă şi de bună.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de domnii deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Doru Dumitru Palade:

Cercetarea ştiinţifică din România moare încet dar sigur, pe un drum pavat cu cele mai bune intenţii"... aşa am hotărât să-mi intitulez declaraţia politică din această şedinţă, având în faţă două documente ale unor partide parlamentare, o carte neagră elaborată de colegii de la PD şi răspunsul mult mai voluminos al partidului de guvernământ, privind acest domeniu de o importanţă deosebită în ţările care doresc în mod real o dezvoltare economică.

Cu totul obiectiv, doresc să arăt că ambele documente ating aproape toate punctele nevralgice ale domeniului cercetării ştiinţifice din România, dar, din păcate, din acţiunile întreprinse de autori, totul se rezumă la declaraţii tardive.

Dacă citim cele 3 pagini consacrate criticilor aduse de Partidul Democrat, "realizărilor" din domeniul cercetării ştiinţifice obţinute de Partidul Social Democrat după anul 2001, în marea lor majoritate absolut justificate, toate contrapuse promisiunilor din campania electorală 2000, nu poţi să nu-ţi pui mai multe întrebări, dintre care:

• Cine a prăbuşit finanţarea de la buget a cercetării, de la 0,55% din p.i.b. în 1996 la 0,11% în 1998?
• Cine dorea în 1997 să încredinţeze programele naţionale de cercetare unor ONG-uri, cu preocupări cu totul paralele cu domeniul?
• Cine a desfiinţat Ministerul Cercetării şi Tehnologiei şi l-a transformat într-o nesemnificativă Agenţie?
• Cine a deturnat spiritul Strategiei de aderare la Uniunea Europeană în privinţa rolului pe care trebuie să îl joace cercetarea ştiinţifică în România şi l-a modificat prin documentul de închidere provizorie a dosarului nr.17, împingând măsurile de reabilitare a domeniului din 2004 în 2007?

Răspunsul este clar şi elocvent - guvernarea PNŢCD, PNL, UDMR şi... PD!!??

Dar, care reprezentant al unui partid de opoziţie, trebuie să mă refer la aspectele critice ale documentului elaborat de PSD, rămânând la părerea că Partidul Democrat a învăţat din greşelile guvernării 1997-2000.

Citind materialele elaborate de Cabinetul Năstase şi PSD, constaţi imediat că nu lipsesc programele minunate, lansate cu frenezie în campania electorală, la un an de guvernare, la doi ani de guvernare, vor fi şi la trei ani de guvernare, dar la capitolul realizări, nici maşina de deturnare grosolană a realităţilor, patronată de ministerul Dâncu şi mass-media înregimentată pe banii publici, nu poate păcăli electoratul. Cred că istoria contemporană va consacra actualul guvern prin promisiuni şi mărimea programelor elaborate, mult mai puţin prin realizări, şi asta dacă nu atingem cu nimic eticheta corupţiei, la care nu o să mă refer astăzi.

Dacă în Cartea Neagră a PD-ului, după cum am mai menţionat, capitolului cercetare i se rezervă 3 pagini, răspunsul PSD-ului este pe 30 de pagini, adevărat, mai aerisite, dar totuşi la un volum care te face să te gândeşti la importanţa cel puţin virtuală dată domeniului, de actualul Cabinet.

Încă după primul an de guvernare, ne-am dat seama că deviza PDSR în campania electorală din anul 2000, pornea de la principiul că a promite este un gest nobil... Şi în domeniul cercetării ştiinţifice, promisiunile făcute de domnul Adrian Năstase la 19 noiembrie 2000, cu ocazia alocuţiunii rostite la "Ziua Cercetătorului", au fost pline de bune intenţii!! Nu s-a reînfiinţat un minister de profil, dar s-a creat un departament în cadrul unui nou minister, denumit al educaţiei şi cercetării, condus de un ministru, membru al guvernului, nu s-a alocat cercetării în anul 2001 de la buget 1% din P.I.B., dar s-a alocat 0,24%, aceasta reprezentând o tendinţă crescătoare, conform cu angajamentele luate şi faţă de Uniunea Europeană.

Mai mult, domeniul a fost copleşit de acte normative-ordonanţe, proiecte legislative, norme, programe, acorduri - toate însoţite de simpozioane, mese rotunde, dese deplasări ale funcţionarilor din minister la reuniunile internaţionale de profil, încât puteai crede că partidul de guvernământ chiar doreşte o reabilitare a cercetării ştiinţifice româneşti.

Situaţia, din păcate, nu avea să fie aşa şi în continuare. Coşmarul a început de la discutarea bugetului de stat, când, contrar evoluţiei celorlalte ţări candidate la Uniunea Europeană, România alocă cercetării 0,22% din p.i.b. , deci un regres faţă de 2001!? Mai mult, şi în mod cu totul iresponsabil, în anul 2003, cifra se reduce la 0,18%!!

În aceste condiţii, toate minunatele şi stufoasele programe nu mai au nici un fel de acoperire financiară şi devin simbolice, fără fonduri şi în faţa unei economii care trăieşte din importuri, şi nu este în stare să creeze surse suplimentare de finanţare pentru cercetare, este clar că domeniul este condamnat. În condiţiile în care astăzi, majoritatea institutelor de cercetare nu au de unde să-şi plătească salariile, fiind nevoite să admită finanţări pe proiecte din programele naţionale de 5-6 ori mai mici decât valoarea reală, nu se mai poate vorbi de angajarea şi formarea de tineri cercetători, de salarii fără limite(!!), de dotări, de participarea la programe internaţionale, de transfer tehnologic sau materializarea unor invenţii premiate la diverse saloane.

Tendinţa clară de condamnare a domeniului rezultă şi din atitudinea preşedintelui ţării, domnul Ion Iliescu, care, în guvernarea PDSR din perioada 1992-1996, cel puţin de două ori pe an se întâlnea cu factorii de decizie din cercetare, cu efecte benefice, iar după 2000 nu a mai avut dorinţa de a avea măcar o singură întâlnire. Aceasta în condiţiile în care multe unităţi de tradiţie în ştiinţa românească, bine cunoscute de preşedinte, abia dacă mai au o existenţă simbolică.

Experienţa pe care o am în această problemă mă determină să trag un minim de concluzii sintetice privind situaţia domeniului cercetării ştiinţifice româneşti şi măsurile urgente ce ar trebui luate pentru a elimina cauzele care au dus la colapsul acesteia în prezent:

• La prima rectificare de buget, guvernul să aloce cel puţin 600 mld.lei, asigurând minimul necesar pentru competiţiile lansate pe programele naţionale, programele nucleu şi programele sectoriale de cercetare ştiinţifică; la proiectul de buget pe anul 2004, să se aloce cercetării cel puţin 0,4% din p.i.b. Astfel, programele guvernului nu vor rămâne simple materiale pentru propaganda internă şi internaţională.
• Domeniul cercetării tehnologice, din institutele naţionale, societăţile comerciale de profil, entităţi în cadrul agenţilor economici, să nu mai fie sufocate de amestecul obligatoriu al departamentului de educaţie; ponderea progresul tehnologic care trebuie transferat în economie se realizează în aceste unităţi; cercetarea din învăţământul superior are importanţa ei deosebită, dar nu poate avea decât o pondere limitată în dezvoltarea economică.
• Organizarea distinctă, în cadrul administraţiei publice centrale a domeniului cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, cu o legătură directă şi eficientă cu toate sectoarele economice şi cu dezvoltarea economiei, în ansamblul ei.
• Dimensionarea strictă a birocraţiei care sufocă în prezent derularea programelor de cercetare-dezvoltare şi legătura cu agenţii economici, pentru mărirea eficienţei transferului tehnologic.

Pentru o adevărată reabilitare şi repunere pe locul care îl merită cercetarea ştiinţifică românească, departamentul de specialitate al Partidului România Mare are un program concret, pe care îl va pune în aplicare după viitoarele alegeri.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

În repetate rânduri am atenţionat Guvernul că nu face nici un fel de reformă şi că singurele sale realizări sunt cele cerute explicit de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană.

În aproape doi ani şi jumătate de când administrează ţara, Guvernul lui Adrian Năstase se comportă ca şi cum se află în campanie electorală continuă şi îngreunează situaţia economică pe termen mediu şi lung.

În această perioadă nu s-au obţinut decât macrostabilizări aparente, care nu au corespondenţă în transformarea structurală a economiei, ceea ce înseamnă că s-a optat pentru formă fără fond.

Puţini cetăţeni ştiu că o asemenea politică iresponsabilă se va întoarce împotriva lor şi le va îngreuna viaţa pentru mulţi ani de acum înainte.

Guvernul P.S.D. a preferat să nu facă reforme reale, să nu accelereze procesul de privatizare, să acorde venituri fără muncă, să nu creeze locuri de muncă prin utilizarea unor pârghii fiscale eficiente, să nu reducă munca la negru.

Prin măsuri populiste a amanetat viitorul poporului român, a anulat speranţa de creştere economică serioasă prin dezvoltarea sectorului serviciilor, a sectorului privat format din întreprinderi mici şi mijlocii, a sporirii numărului locurilor de muncă, de creştere reală a salariilor, a pensiilor, a asigurării unor servicii medicale de calitate.

Este evident că acest Guvern s-a făcut că face reformă şi nu mai poate minţi la infinit, recentele declaraţii ale oficialilor din boardul FMI având rolul de a trezi la realitate un guvern specialist în minciuni, în manipularea opiniei publice şi poleirea rezultatelor catastrofale.

România merge într-o direcţie greşită şi trebuie să se înţeleagă că în acest fel ne îndepărtăm de obiectivul integrării europene, aşa cum a menţionat de curând comisarul pentru integrare Gunter Verheugen.

Nu se mai poate tolera propaganda stupidă, atitudinea de iraţionalitate, suficienţă şi lipsită de răspundere faţă de destinele României.

Toate eforturile noastre, ajutate de cele ale oficialilor Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Uniunii Europene trebuie să convingă autorităţile că România are nevoie reală de reformă structurală, instituţională, de mentalitate.

Interesul P.S.D. de a mima reforma şi a se menţine la putere cu orice preţ corespunde unei politici antinaţionale, antisociale şi antieconomice care va costa mult mai mult populaţia decât dacă s-ar realiza o reformă cu adevărat şi care are costurile ei politice.

Oare P.S.D. va mai ignora mult timp semnalele şi atenţionările venite din afara ţării, ca şi cele ale partidelor de opoziţie, ale societăţii civile?

Ce se pune înainte: interesul de partid meschin şi mărunt sau interesul naţional?

O întrebare la care P.S.D. este obligat să răspundă.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi face plăcere să vă reîntâlnesc, după sfintele sărbători ale Paştelui!

Cu permisiunea dumneavoastră, mă voi referi astăzi, pe scurt, la două chestiuni legate de istorie. Prima vizează un eveniment major legat de finţa statului naţional, iar a doua, nu mai puţin importantă, marchează un moment al istoriei noastre recente.

Peste câteva zile se împlinesc 126 de ani de la proclamarea independenţei noastre naţionale. În plan politic, dobândirea independenţei României este opera unei generaţii de cărturari şi oameni politici care s-a format în şcolile înalte ale Occidentului, mai ales ale Franţei, şi care a cunoscut acolo valorile democraţiei şi instituţiile fundamentale ale statului de drept. Este lucrarea acelei generaţii care, reîntoarsă, apoi, în ţară, s-a angajat să lupte pentru modernizarea societăţii româneşti, pentru unitatea şi independenţa naţională a poporului român. Căci, în mare parte, cei mai tineri din fruntea Revoluţiei de la 1848 au fost cei mai marcanţi oameni politici din epoca unirii şi tot aceştia au condus destinele României în anii luptei pentru cucerirea independenţei noastre naţionale. Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu şi C.A.Rosetti sunt cele mai ilustre exemple.

Din punct de vedere militar, independenţa României, până la urmă impusă Porţii pe câmpul de luptă, s-a datorat poporului român care a luptat şi s-a jertfit în bătăliile de la Griviţa, Rahova şi Plevna, de la Smârdan şi Vidin.

În plan politic, independenţa României s-a datorat domnitorului Carol, care, o dată ajuns pe tronul României, s-a identificat cu aspiraţiile spre independenţă ale poporului român.

Cred că sunt în asentimentul tuturor de a aduce, acum, un omagiu înaintaşilor noştri, tuturor celor care s-au jertfit pentru păsatrarea fiinţei noastre naţionale.

Au trecut, iată, 4 ani de la vizita istorică în România a Suveranului Pontif Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut loc între 7-9 mai 1999.

Consider că momentul respectiv a fost unul al renaşterii spirituale, al regăsirii noastre, ca popor latin, printre cele mai vechi popoare ale Europei. Vizita Sanctităţii Sale la Bucureşti a constituit prima vizită a unui Suveran Pontif într-o ţară ortodoxă. Din această cauză, prezenţa în România a Înaltului Părinte a reprezentat un uriaş pas înainte pe drumul reconcilierii între catolicism şi ortodoxism. Prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea în România a adeverit faptul că suntem creştini din începuturi şi că trebuie să fim uniţi, români ortodocşi, catolici ori greco-catolici.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Onisei:

Potrivit art.56 alin. 10 din Legea nr.70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările ulterioare, "Se interzice subvenţionarea campaniei electorale a unui partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau candidat independent de către o autoritate publică, instituţie publică, regie autonomă sau societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat". Iar Guvernul este autoritate publică.

Art.19 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, prevede faptul că "Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului (...) se foloseşte pentru finanţarea unor acţiuni urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar".

În 18 aprilie, Guvernul a emis Hotărârea nr.465 - apărută în Monitorul Oficial în data de 25.04.2003, de Sfânta Vinere Mare - prin care bugetul local al comunei Dridu, judeţul Ialomiţa, este suplimentat cu suma de 1,8 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea reabilitării drumurilor locale.

Care este urgenţa? Urgenţa o reprezintă desfăşurarea, la data de 11 mai 2003, a alegerilor pentru funcţia de primar al comunei Dridu, domnul viceprimar Valentin Turiga, candidatul P.S.D. pentru funcţia de primar, devine nu omul care aduce ploaia, ci omul care aduce banii.

Că, din iunie 2000, de când a fost ales - şi el şi răposatul primar P.S.D. Stere Ion - domnul Turiga nu a fost în stare să obţină aceşti bani, nu face decât să se pună în evidenţă mita electorală practicată de Guvernul Năstase, modul ilegal şi imoral în care, în dispreţul legii, Executivul subvenţionează din bugetul de stat campania electorală a viceprimarului P.S.D. Valentin Turiga.

Faţă de aceste grave încălcări ale prevederilor legale vom sesiza Curtea de Conturi a României pentru ca, potrivit atribuţiilor constituţionale şi legale ce îi revin, să constate ilegalitatea Hotărârii de Guvern nr.465/2003 şi să-l oblige pe domnul Năstase Adrian, în solidar cu Octav Cozmâncă şi Mihai Tănăsescu, să recupereze banii transferaţi de la bugetul de stat la bugetul comunei Dridu.

Voi sesiza, de asemenea, Corpul de Control al Primului- Ministru pentru a-i cere să verifice modul în care Valentin Turiga a gestionat bugetul comunei Dridu.

Cât priveşte suma de 1,8 miliarde lei, bani atât de necesari şi de mult aşteptaţi de locuitorii comunei Dridu, îi asigurăm pe cetăţenii din această comună că ei vor fi legal, corect şi eficient cheltuiţi, pentru reabilitarea drumurilor locale, de către domnul Petrică Dobre, candidatul Partidului Democrat, în viitoarea sa calitate de primar al comunei Dridu.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Potrivit Institutului de Medicină legală "Mina Minovici", unul dintre cei mai importanţi indicatori ai morţilor violente este cel al sinuciderilor. Ultimele date publicate pe site-ul I.M.L. arată că, în anul 2000, au fost înregistrate 3.967 de astfel de cazuri, creşterea fiind impresionantă faţă de anii precedenţi.

În timp ce media naţională a fost de 17,4 omucideri la suta de mii de locuitori pe an, recordul absolut a aparţinut Bucureştilor şi judeţului Ilfov: 515 oameni şi-au pus capăt zilelor în 2000 în Capitală. Calculând media anuală, rezultă că în 2000 au avut loc 25 de sinucideri la suta de mii de locuitori.

Cifrele au fost publicate la timpul respectiv, dar rememorarea lor nu este deloc întâmplătoare. Ceea ce le readuce în actualitate este acelaşi indice anual al sinuciderilor, aflat într-o creştere îngrijorătoare.

Miercuri 16 aprilie 2003 a fost înregistrat un record tragic absolut. Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Capitalei, într-o singură zi au avut loc şase sinucideri! "Punctele comune" ale celor mai mulţi sunt efectele neuropsihice şi statutul de pensionar. Această cifră "neagră" survine recentelor cazuri de la Bacău şi Mureş: două persoane s-au sinucis pentru că nu mai aveau bani de medicamente.

În ceea ce priveşte cazurile din Bucureşti, trebuie spus că trei dintre sinucigaşi s-au aruncat de la balcon. Toţi erau pensionari, doi dintre ei suferind de afecţiuni neuropsihice.

Potrivit declaraţiilor dr. Florin Tudose, şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar Bucureşti: "O cauză a creşterii numărului de sinucideri sau tentative de suicid este lipsa de medicamente antidepresive moderne. Ministerul Sănătăţii şi Familiei a scos de pe lista de gratuităţi cele mai bune antidepresive, iar pacienţii care au nevoie de ele nu şi le pot permite cu bani din buzunarul lor. De cel puţin patru dintre persoanele care şi-au luat viaţa ar putea fi responsabil chiar Ministerul Sănătăţii şi Familiei care duce această politică proastă în privinţa tratamentului oamenilor bolnavi. În ultima vreme a crescut alarmant numărul tentativelor de suicid, din cauza lipsei de medicamente. Şi la Clinica de Psihiatrie de la Spitalul Universitar Bucureşti, unde lucrez, am primit cel puţin doi pacienţi pe zi, cu tentative de suicid". Ceea ce am citat este un fragment din declaraţia unui specialist în materie.

Aşadar, dacă până acum, zilnic, doar un român îşi lua viaţa, miercuri 16 aprilie, Capitala a dat peste cap statisticile medico-legale.

Domnul Daniel Ionescu:

Dacă politicile economice şi sociale promovate de Executiv ar avea eficienţa şi eficacitatea care guvernează economia subterană şi criminalitatea economică, România ar ajunge în câţiva ani în rând cu ţările dezvoltate ale lumii.

Inventivitatea în domeniul criminalităţii economice, capacitatea acesteia de a se mula pe realitate, de a scăpa de mâna legii, este universal recunoscută. Probabil acesta este motivul pentru care actualul Guvernul o pune în practică.

Semnalele de alarmă cu care ne gratulează Banca Mondială, FMI, Uniunea Europeană, NATO, OECD şi SUA arată că şansele noastre de aderare la structurile euro-atlantice, de integrare în fluxurile de capitaluri internaţionale, de atragere a investiţiilor străine directe vor fi compromise, o adevărată apocalipsă pentru România, dacă corupţia - deja instituţionalizată - , nu va fi eradicată.

Sentinţele date la unison de Günter Verheugen, Michael Guest, Jonathan Scheele şi Obie Moore au confirmat oficial justeţea poziţiei adoptate de Corneliu Vadim Tudor şi Partidul România Mare în problema corupţiei.

Arborând un dispreţ funciar, Executivul pune cu nonşalanţă în practică zicala, "câinii latră, ursul merge!"

Încercările Preşedintelui, Vicepreşedintelui şi Secretarului general al PSD de a drege busuiocul sunt doar "mişcări de glezne" pentru că, pe 13 martie 2003, Secretariatul general al Guvernului a înaintat spre aprobare Parlamentului Proiectul de Lege privind plafonul de îndatorare publică internă a României pentru anul 2003.

Ieşit din mintea diabolică a Ministerului Finanţelor Publice tămâiat de Premier, care, semnând expunerea de motive, confirmă zicala conform căreia "peştele de la cap se împute", proiectul obligă populaţia să contribuie la propria-i sărăcie cu încă 49.000 miliarde lei. Fără nici o bază legală!

În fapt, încălcând flagrant Legea finanţelor şi Legea datoriei publice, prin două articole, unul mai otrăvit decât celălalt, Guvernul bagă hoţeşte mâna în buzunar contribuabilului, devenind subiect de drept penal!

Pentru finanţarea deficitului bugetar, în articol 1 al proiectului de lege se stabileşte în primă instanţă plafonul de îndatorare publică internă pe anul 2003: 34.643,8 miliarde lei. Şi, cu tupeu fariseic, "nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i pute", decretează în partea a doua a articolului, "nevinovat", că acest plafon se determină(!?) ca diferenţă dintre stocul datoriei publice interne la finele anului 2003 şi stocul datoriei publice interne la finele anului 2002!

La sfârşitul anului 2002, datoria publică internă a României era de 108.433,8 miliarde lei, adică, la cursul mediu de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru anul trecut (33 448 lei /dolar), circa 3,3 miliarde dolari.

Serviciul datoriei publice interne a României pentru anul 2003 este de 49 000 miliarde de lei (rate + dobânzi), echivalentul a 1,5 miliarde dolari.

Cum plafonul de îndatorare propus pentru 2003 este mai mic decât serviciul datoriei publice, înseamnă că datoria publică internă a României ar trebui să scadă. În termenii de flux specifici formării şi alocării finanţelor publice, la sfârşitul acestui an, datoria publică internă a României ar trebui să fie de 94.077,6 miliarde lei, adică cu 14.356,2 miliarde lei mai mică!

Eludând termenii de flux în care se proiectează şi se aprobă Legile bugetare, dar şi obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de organismele internaţionale cu privire la deficitul bugetar, dintr-o trăsătură de condei, Guvernul stabileşte pentru acest an, printr-un artificiu de calcul financiar oneros, un cuantum aberant al datoriei publice interne, 143.077,6 miliarde lei.

Agresare cu bună ştiinţă, ilegal, a nivelului de trai al populaţiei, constituie un act de hoţie calificată, un exemplu cert că Guvernului nu-i sunt străine mecanismele ticăloase ale criminalităţii economice. Proiectul de lege conduce clar la un delict de lez-Naţiune, de care se fac vinovaţi toţi membrii guvernului în frunte cu premierul Adrian Năstase.

Ingerinţa Guvernului în domeniul privat, în dispreţul legii, a devenit o practică abjectă prin care lipsa de eficacitate şi eficienţă a politicilor economice este pusă în cârca societăţii civile. Că este aşa o demonstrează, cu vârf şi îndesat, etatizarea fondurilor sociale, esenţial private, decapitalizarea forţată a fondului de asigurări sociale de sănătate, fiscalitatea excesivă care sancţionează veniturile populaţiei, negocierea "în genunchi" a memorandum-urilor cu organismele financiare internaţionale, demersul stupid de confiscare a Cooperaţiei, şi, nu în ultimul rând, această tentativă de fraudare a naţiunii prin încălcarea Legii finanţelor.

Proiectul de lege a trecut şi de Senat şi de Camera Deputaţilor. Urmează mirul votului final, aflat la cheremul cozilor de topor din Parlament şi fiecare cetăţean român va mai scoate din buzunarele prin care fluieră vântul încă 2,5 milioane lei! Spre propăşirea PSD.

Semănând vânt în buzunarele românilor, Guvernul va culege furtună! Şi odată cu el şi coaliţia de partide, aflată, pasager, la putere!

Cel care vă vorbeşte va solicita oficial Curţii de Conturi a României să facă lumină în această "făcătură" a Ministerului Finanţelor Publice.

Şi, cum această ilegalitate constituie o încălcare brutală a drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, voi aduce la cunoştinţa forurilor internaţionale modul în care actualul executiv înţelege să lupte împotriva corupţiei: prin instaurarea criminalităţii economice! De sus în jos!

Domnul Andrei-Ioan Chiliman:

Declaraţie politică referitoare la lipsa de voinţă politică a Cabinetului Năstase în atacarea fenomenului corupţiei.

Această declaraţie politică este o revenire, actualizată ca urmare a ultimelor reacţii ale unor lideri PSD la criticile deschise ale mai multor oficialităţi străine privind gravitatea fenomenului corupţiei în România. Acestor critici, ca şi celor ale societăţii civile sau ale partidelor din opoziţie, li s-a răspuns în bătaie de joc şi uneori chiar cu grosolănie, lucru ce dovedeşte încă o dată că Guvernul este departe de a lua în serios virusul corupţiei, care pare să ameninţe viitorul euro-atlantic al României. Un exemplu de reacţie pozitivă - deşi şi aceea tardivă - la criticile occidentale privind atitudinea nepăsătoare şi secretomania oficialităţilor chineze faţă de răspândirea virusului SARS este recunoaşterea greşelii şi cererea de scuze comunităţii internaţionale de către Guvernul comunist de la Beijing! Prin comparaţie, Guvernul României, cel care se pretinde democratic, care şi-a asumat recent responsabilitatea pentru un proiect de lege privind asigurarea transparenţei în diverse domenii, răspunde comunităţii internaţionale în bătaie de joc, în cel mai pur stil naţionalist-comunist de genul "nu acceptăm amestecul în afacerile noastre interne" şi mai mult refuză recunoaşterea dimensiunilor flagelului - vă reamintesc că domnul premier i-a cerut Excelenţei Sale, domnul Michael Guest, ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, să nu mai vorbească de corupţie fără să-i numească pe corupţii care trebuie împuşcaţi!-, ascunzând gunoiul corupţiei sub preş şi făcându-se că nu-l mai vede.

Am atras atenţia în câteva rânduri şi voi continua să o fac până când Guvernul Năstase va adopta într-adevăr o atitudine, nu europeană, nici măcar chineză, dar măcar una civilizată şi responsabilă în discutarea problemei corupţiei din România. Corupţia nu este un subiect de ping-pong, în care câştigă cine răspunde mai repede şi mai jignitor la criticile celuilalt: corupţia este un subiect apolitic care ne afectează pe toţi, de aceea, doar printr-un efort al societăţii civile, împreună cu clasa politică se vor putea sparge obiceiurile bizantino-fanariote în administrarea treburilor statului, se poate progresa în direcţia reducerii fenomenului şi a includerii în mentalitatea indivizilor a unei noi atitudini. Or, pentru aceasta este nevoie de două lucruri: de voinţă politică şi buna-credinţă a partidului de guvernământ şi de cooperare la nivelul întregii societăţi mass-media trebuie lăsată să aibă o voce distinctă şi puternică pe frontul anticorupţie, departe de jocurile de interese, care par să o influenţeze tot mai mult, până aproape de anihilare.

Partidul Naţional Liberal s-a arătat dispus în repetate rânduri să coopereze atât la crearea unei legislaţii anticorupţie eficiente, cât şi la elaborarea unui program de combatere a corupţiei. Degeaba a propus PNL-ul legi anticorupţie, de tot atâtea ori a fost refuzat.

Foarte recent, am cerut îmbunătăţirea Legii nr.161/2003, în special în ce priveşte regimul conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, demonstrând confuzia dintre cei doi termeni, precum şi inoperabilitatea unor articole de lege în cazul Preşedintelui ţării, al Premierului şi şefului corpului său de control. Am mai cerut şi o comisie comună putere-opoziţie care să verifice rezultatele aplicării legii şi să opereze modificări, ţinând cont de realitatea din teren. Acuzaţiilor de politicianism făcute de un lider PSD le-am răspuns prin întrebări concrete şi solicitări de ieşire din impas la imperfecţiunile legii. Tăcere sau superficialităţi rostite în graba spre masa cu ouă şi cozonac.

Doreşte sau nu doreşte partidul de guvernământ să înceapă cu adevărat lupta anticorupţie în România? La exemplul dânşilor de răspuns s-a pliat până şi şeful Parchetului Anticorupţie, care pare a dovedi că are mai mult calităţi de politician aflat în campanie electorală, decât de magistrat pornit să înceapă operaţiunea "Mâini curate".

Aştept, în continuare, cu răbdare răspunsul potrivit al Guvernului Năstase dar şi pe cel al Preşedintelui României, la criticile privind corupţia din România şi îi previn să îşi înlocuiască ochelarii de cal cu unii de vedere; preferabil cu lentile cu vederea de aproape. Şi îmi exprim regretul că domnul Preşedinte şi-a amânat vizita în China, ar fi avut ocazia să înveţe ceva din experienţa în PR a guvernului chinez şi poate ar fi împărtăşit aceasta şi premierului!

Domnul Paul Magheru:

Intervenţie cu titlul: "Tratamentul limbilor minoritare"

În topul exigenţelor democraţiei europene, România se situează nu de puţine ori pe locuri codaşe. În domenii social-umane cum sunt: respectarea drepturilor minorităţilor, tratamentul corect al culturilor şi limbilor minoritare, România a fost arătată ca model. Ne face plăcere să aducem un exemplu concret în favoarea acestei recunoaşteri europene şi internaţionale.

Între 30 aprilie - 2 mai 2003 a avut loc la Oradea faza finală a Olimpiadei Naţionale de limbi slave (rusă, sârbă, slovacă) - limbi materne. Cu câteva zile înainte, sub aceleaşi bune auspicii, avusese loc Olimpiada Naţională de limba maghiară ca limbă maternă. Au participat peste 100 de elevi, din zone locuite de minorităţile rusă (Brăila, Constanţa, Tulcea, Suceava), sârbă (Caraş-Severin, Timiş), slovacă (Arad, Bihor, Sălaj). Elevii de etnie rusă, mai exact lipovenii care vorbesc limba rusă, pot participa şi la Olimpiada Naţională şi Internaţională de limba rusă ca limbă modernă de circulaţie internaţională. Pe parcursul celor trei zile, pe diferite teme date, elevii aparţinând etniilor conlocuitoare au dat dovadă de o cunoaştere exactă, nuanţată, putem spune chiar rafinată, a limbilor materne. Dovadă concludentă că limbile minoritare se bucură în şcolile româneşti de cea mai atentă şi respectuoasă atenţie. S-au acordat cuvenitele premii, din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a Uniunilor minorităţilor, a unor Ambasade, parlamentarilor şi a unor sponsori aparţinând minorităţilor care doresc să-şi susţină cultivarea limbii şi culturii minoritare materne.

Încă din secolul al III - lea î. e. n., Quintus Eunnius, părintele literaturii latine, fiindcă vorbea cele trei limbi ale ţinuturilor italice de sud, greaca, latina şi osca, spunea că are trei inimi. Putem accepta că un om are atâtea inimi câte limbi străine cunoaşte. Minoritarii din România se găsesc în situaţia fericită de a avea prin naştere două limbi, limba mamei maternă şi limba pământului română. Studiul limbilor străine începe pentru un minoritar de la cele două limbi în sus, de la limba maternă şi limba oficială a statului în care s-a născut. Cu cât cunoaştem mai multe limbi străine, cu atât ne multiplicăm ca oameni, ca fiinţe lingvistice şi culturale.

Finala Olimpiadei Naţionale de limbi slave ca limbi materne, condiţiile de organizare şi finanţare sunt o dovadă grăitoare a tratamentului corect al limbilor minoritare. România aderă, respectă şi asigură condiţiile prevăzute de Charta europeană a limbilor şi culturilor minoritare. Chiar de aceea, orice încercare de a schimba Constituţia ţării prin negociere politică a caracterului naţional şi unitar al statului român, a limbii române ca limbă oficială este sortită eşecului.