Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Vă propun să începem şedinţa dedicată intervenţiilor deputaţilor. Avem înscrieri record, de 38 intervenţii, aşa că am rugămintea să concentraţi ideile, să faceţi o prezentare sintetică şi să daţi materialul scris la Secretariat.

Dau cuvântul domnului Alexandru Stănescu. Va urma domnul Damian Brudaşca.

Domnul Alexandru-Octavi Stănescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Tema declaraţiei mele politice se referă la actul de reconversie a cadrelor militare disponibilizate.

În contextul integrării structurii Alianţei nord-atlantice, armata României parcurge un amplu proces de restructurare care are la bază un management al personalului compatibil cu cel practicat în armatele moderne. Ca o deschidere a ţării noastre către ideile novatoare şi mişcările importante ale spiritului militar occidental, principiul redimensionării şi politizării armatei a fost preluat şi la nivelul decizional al segmentului militar. Astfel, procesul care va garanta regândirea conceptului de instituţie militară va fi profesionalizarea armatei, în perspectiva renunţării la serviciul militar obligatoriu.

Prin Hotărârea Guvernului nr.582/2001, au fost instituite norme juridice care dau imaginea şi conţinutul carierelor cadrelor militare, sub forma unei piramide ale cărei dimensiuni sunt reglate în funcţie de nevoile militare ale momentului. Ca urmare, noua configuraţie a profesiei militare nu mai presupune aşa-numita carieră militară pe viaţă, urmând ca durata acesteia să varieze în timp, proporţional cu nevoile armatei şi opţiunile cadrului militar. Cu toate acestea, au fost implementate măsuri care să contribuie la atragerea resurselor umane spre profesia militară, un bun exemplu fiind sprijinirea, prin diverse metode, a integrării în societatea civilă a personalului militar disponibilizat. Consecinţa directă a acestui proces va fi reducerea numărului de cadre militare, îndeosebi din numărul ofiţerilor. Mare parte din cadrele care părăsesc sistemul militar nu îndeplinesc însă condiţiile pentru a beneficia de pensie sau sunt trecute în rezervă cu drept de pensie anticipată.

Susţinerea transformărilor necesare procesului de aderare la structurile nord-atlantice, precum şi construirea premiselor pentru noua configuraţie europeană, reclamă raportarea la un nou sistem de valori similare cu cele occidentale. Reforma relaţiilor economice tangente instituţiei militare este asigurată atât prin menţinerea interesului acestei autorităţi faţă de personalul trecut în rezervă, cât şi prin deschiderea societăţii pentru atragerea în rândurile sale a unei categorii profesionale bine pregătite, serioase, inventive, ambiţioase. Pentru aceste categorii de disponibilizaţi, a fost elaborat, printre altele, un program special de reconversie profesională care cuprinde o serie de măsuri menite să acorde un sprijin instituţionalizat celor care doresc să se integreze în mediul civil.

Într-o primă etapă, au fost puse în aplicare măsurile active de protecţie socială cu impact asupra unui număr mare de subiecţi, şi anume calificarea, recalificarea prin cursuri urmată, pe cât posibil, de deplasarea pe piaţa muncii. Programul proiectat cu expertiză NATO beneficiază de finanţarea Băncii Mondiale, începând cu anul 2001, iar pentru aplicarea sa s-a constituit un parteneriat, în cadrul căruia fiecare entitate administrativă implicată are responsabilităţi precise. Astfel, la începutul lui 2003, a fost pus în funcţiune un prim incubator de afaceri în Bucureşti, ca proiect-pilot, urmând ca măsura care constituie un obiectiv prioritar în domeniul reconversiei profesionale a persoanelor disponibilizate din armată să se extindă şi în alte garnizoane de interes economic, precum Timişoara sau Sibiu.

Ministerul Apărării Naţionale va asigura punerea la dispoziţie a spaţiilor necesare infrastructurii, prin schimbarea destinaţiei unor cazărmi dezafectate ori monitorizarea funcţionării generale a incubatoarelor. De asemenea, în afara obiectivelor deja amintite, programul de reconversie profesională are în vedere şi următoarele principii de interes major: asigurarea utilizării eficiente a capitalului investit pentru reintegrarea personalului disponibilizat, diminuarea efectelor sociale negative produse de procesul disponibilizării. şi, nu în ultimul rând, creşterea încrederii în organizaţia militară.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Dan Brudaşcu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Mi-am intitulat intervenţia de astăzi "România, o ţară cu un guvern corupt".

Înainte de a mă referi concret la acest subiect, aş dori să reamintesc colegilor noştri că, în secolul XIX, au apărut două lucrări fundamentale care au criticat corupţia, venalitatea, imoralitatea societăţii engleze şi a celei româneşti. Am în vedere "Bâlciul deşertăciunilor", avându-l ca autor pe William Thakeray, ca şi "Momente şi schiţe", o lucrare excepţională care pune sub lupa scriitorului de mare rafinament şi talent aceste apucături balcanice pe care le-a avut clasa politică românească.

Actualitatea clasicilor este mai pregnantă decât oricând. În plus, acestui flagel adăugându-i-se unul foarte grav, acela al corupţiei care începe de la vârful Guvernului României. Însuşi primul-ministru al României se poartă ca un vechil: el secătuieşte visteria ţării pentru a-şi publica lucrările izvorâte, mai degrabă, din orgoliu şi din dorinţa de a nu fi mai prejos decât primul scriitor al ţării, Ion Iliescu. Atunci când opinia publică şi în mod deosebit presa a semnalat acest abuz grosolan săvârşit de primul-ministru, el s-a mulţumit să găsească scuze puerile şi să arate că va exista cândva, pe baza pilelor şi relaţiilor proprii, un sponsor pentru această lucrare.

Un alt caz care a depăşit deja fruntariile ţării este cel ministrei Hildegard Puwak. Ea are comportament de precupeaţă care fură de la cântar. În calitatea sa de ministru al integrării europene, şi-a permis să împroprietărească sau să confere sume importante din sursele externe pentru familia sa şi firmele în care soţul şi fiul său erau implicaţi. Nu are nici măcar minima demnitate de a recunoaşte greşeala şi de a-şi da demisia. În repetate intervenţii, Hildegard Puwak s-a încurcat în tot felul de explicaţii care mai de care mai ridicole.

Cum să mai fie credibilă, să fie acceptată ca partener de dialog o asemenea persoană, în procesul de aderare a ţării în structurile Uniunii Europene? Cu doamna Hildegard Puwak la timona Ministerului pentru Integrare Europeană, avem uriaşe şanse să eşuăm. Occidentalii extrem de sensibili atunci când este vorba de astfel de metehne vor sancţiona venalitatea demnitarilor Partidului Social Democrat şi mai ales neruşinarea de a pretinde că în România nu există corupţie, poate doar corupţi, iar doamna Hildegard Puwak este, din acest punct de vedere, un extrem de nefericit exemplu.

La fel ca domnul Adrian Năstase şi domnul Ioan Rus, actualul ministru al administraţiei şi internelor, este un pasionat vânător. Ca să dea iama în vânatul ţării, mai exact în cel al judeţului Cluj, ministrul administraţiei şi internelor, aşa cum a fost cazul şi în luna iulie, în judeţul Cluj, sacrifică până şi sărbătorile naţionale. În plus, obişnuit poate de când era comis-voiajor la firmele lui Ţiriac, cu afacerile şi profiturile grase, el a mai încercat unul recent pe seama municipalităţii clujene.

Iată, pe scurt, povestea împroprietăririi domnului Ioan Rus cu un teren din domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, teren care valorează circa o jumătate de miliard de lei. Deţin aici toate elementele, respectiv, la 14 septembrie 2000, lui şi soţiei sale, li se concesionează 28,75 de metri pătraţi, în vederea extinderii spaţiului locativ existent. La data respectivă însă nu avea banii suficienţi pentru a-şi extinde şi mai mult şi a-şi realiza o pivniţă unde să se petreacă chefurile în urma acestor vânători nefericite.

Ulterior, respectiv în luna august 2003, prin hotărârea Consiliului local nr.225, se aprobă executarea unor lucrări de construcţii de sprijin placă cu rol de şaibă şi închidere spaţiu astfel creat, la imobilul pe care-l deţine pe Str.Voltaire nr.16. Totodată, se aprobă concesionarea terenului cu destinaţie de curte, în suprafaţă de 3,25 m², la preţuri neprecizate. Menţionez că domnul Ioan Rus, în cererea pe care o formulează, şi deţin un dosar complet pe care l-am trimis deja ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene şi urmează să fie trimis, în cursul zilei de astăzi, şi domnului Jonathan Scheele, minte cu neruşinare, la locul respectiv nefiind necesare asemenea lucrări. El doreşte însă să-şi realizeze o pivniţă, aşa cum am spus, pentru chefurile şi bairamurile pe care le realizează în rarele prezenţe în judeţul Cluj.

Aşa cum am spus, avem un dosar complet cu toate aceste elemente, el va fi pus şi la dispoziţia domnului Jonathan Scheele, aşa cum a fost pus la dispoziţia ambasadorilor ţărilor membre ale Uniunii Europene, ca să ştie, şi aceştia, cine le sunt partenerii şi pe cine susţin. Cum să poată fi stârpită hoţia şi corupţia din România, câtă vreme lupul s-a îmbrăcat în piei de oaie?

Domnule prim-ministru, pentru fapte mult mai minore, în Occident, demnitarii vinovaţi îşi dau demisia. De vreme ce urmăriţi integrarea noastră în Europa, de ce nu le urmaţi exemplul? Cât timp veţi mai ascunde gunoiul sub preş? Nu vă temeţi că va pute prea tare, iar în viitorul apropiat demnitarii vest-europeni se vor ţine de nas, atunci când vor dialoga, dacă vor mai dialoga cu dumneavoastră şi miniştrii ca Hildegard Puwak, Ioan Rus şi alţii ca ei?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Kerekes Károly. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În programul de guvernare, un loc important îl ocupă reforma în justiţie, Guvernul propunându-şi realizarea unor obiective concrete, în baza unor priorităţi clare pentru înfăptuirea echitabilă a actului de justiţie şi adoptarea unei legislaţii care să reprezinte în mod real nu numai interesele naţionale, dar şi pe cele ale cetăţeanului.

Guvernul s-a angajat în realizarea unei reforme profunde în justiţie, pentru asigurarea unui sistem judiciar independent şi responsabil, fundamentat pe respectarea principiilor statului de drept, a unui sistem care să fie eficient, funcţional şi apropiat de cetăţean. Recenta modificare şi completare, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58, a Codului de procedură civilă, referitoare la competenţele instanţelor de judecată şi la sistemul căilor de atac, a avut drept consecinţă judecarea recursurilor de către Curtea Supremă de Justiţie. Potrivit acestei măsuri, toate recursurile declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti din toată ţara, de la orice instanţă, vor fi judecate numai de Curtea Supremă de Justiţie.

Recursurile ce vor veni de la cele 180 de judecătorii din ţară, 40 de tribunale şi 15 Curţi de Apel vor fi, aşadar, judecate la Bucureşti, de către Curtea Supremă de Justiţie. Situaţia, aşa cum se prezintă, din perspectiva acestei prevederi legale, este una imposibil de imaginat şi care, în final, nu va duce decât la compromiterea acestei instituţii fundamentale a ţării. Guvernul a procedat greşit, pentru că, aşa cum spune zicala, a pus carul înaintea boilor. Ar fi trebuit mai întâi adoptată noua Lege a organizării judecătoreşti menită să creeze cadrul legal necesar şi condiţiile ce se impun pentru astfel de transformări radicale.

Prin această ordonanţă, s-a creat o situaţie confuză unanim criticată de magistraţi, avocaţi şi, nu în ultimul rând, justiţiabili. Nu s-a ţinut cont de faptul că activitatea de soluţionare a numărului mare de recursuri numai la Bucureşti nu poate fi realizată în condiţiile numărului actual de judecători, fiind necesari încă cel puţin 100 de judecători la Curtea Supremă de Justiţie, a căror numire nu este o simplă formalitate. Nu s-a ţinut cont de faptul că lipseşte infrastructura logistică pentru a face faţă unei astfel de sarcini. Se pare că Executivul nu ştie că, şi în prezent, instanţa supremă a ţării este suprasolicitată, un complet de judecată având de soluţionat zilnic între 50 şi 100 de cauze, în timp ce în alte ţări europene judecătorii nu au voie să soluţioneze mai mult de 10 cauze pe zi.

De asemenea, nici efectele asupra justiţiabililor din întreaga ţară nu au fost luate în calcul. Deplasarea acestora la Bucureşti sau a avocaţilor care îi reprezintă în Bucureşti înseamnă o povară financiară în plus, motiv pentru care mulţi vor renunţa la recurs. Dacă totuşi se vor înfăţişa justiţiabilii la proces, clădirea actuală a Curţii Supreme de Justiţie va deveni neîncăpătoare. Reamintesc faptul că Parlamentul României, prin ambele Camere ale sale, a adoptat Legea de revizuire a Constituţiei, din care actualei Curţi Supreme de Justiţie, sub denumirea de Înalta Curte de Casaţie, i se atribuie rolul de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legilor. Faţă de acest rol, ordonanţa o degradează la o simplă instanţă de recurs. Oare toate acestea înseamnă un sistem judiciar eficient, funcţional şi apropiat de cetăţean, pe care Guvernul ni l-a promis? Fără îndoială că nu. Sper că Parlamentul va modifica ordonanţa, restabilind normalitatea în sistemul judiciar.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Timiş. Va urma domnul Emil Crişan.

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Alianţa PD - PNL, un produs de tarabă".

În România, nu există opoziţie parlamentară serioasă şi adevărată. Există numai câteva întrebări, interpelări, declaraţii politice, nişte moţiuni simple şi de cenzură respinse, alături de valuri succesive de migraţie. Pentru ajustarea triunghiului de atac al opoziţiei, se aşteaptă migrarea lui Traian Băsescu la PNL, a lui Theodor Stolojan la PD şi a lui Vadim Tudor la UDMR, Marko Bela rămânând pe loc.

În locul opoziţiei politice debusolate, singura opoziţie veritabilă şi constantă o realizează presa scrisă şi audiovizuală, în mod sigur nu presa de scandal. Presa nu iubeşte, în mod natural, puterea şi nici pe oamenii săi. Atitudinea este firească, normală, democratică, atâta timp cât se respectă nişte reguli. Orice exagerare dăunează mediului şi echilibrului democratic.

Spectacolul politic susţinut mediatic, care asigură, în mod cert, deliciul spectatorilor este, în această toamnă, alianţa PD - PNL. Scenariul prescurtat al acestei piese politice, în care cei doi protagonişti îşi pun scaunul de şefi de partid la mezat, urmăreşte acest final: Theodor - preşedinte, Traian - premier. Adică românilor le va fi mai bine cu acest tandem la putere: cu un marinar fără flotă, a avut-o România, dar el a vândut-o, şi cu un funcţionar bancar internaţional nesemnificativ. Bijuteria mediatică pusă în joc este ingenuitatea şi sinceritatea domnului Theodor Stolojan şi energia, se poate citi, şi bărbăţia domnului Traian Băsescu. Cu astfel de calităţi politice, se urmăreşte câştigarea Palatului Victoria şi a Cotroceniului.

În mod cert, de această dată, produsul mediatic nu respectă cerinţele realităţii. Forma de prezentare jurnalistică a tandemului Stolojan - Băsescu ar arăta bine, dacă tot ce se spune în reclamă ar fi şi adevărat. S-a scos la tarabă însă numai un produs mediatic, un produs creat fără legătură cu realitatea, pentru a suci minţile oamenilor. Amintiţi-vă că diferenţa între zâmbetul şi carisma mediatică a domnului Teodor Meleşcanu şi zâmbetul tot mediatic al domnului Iliescu a însemnat, în realitate, două mandate prezidenţiale pline pe domnul Ion Iliescu.

Înţelepciunea populară legată de "Nu tot ce zboară se mănâncă" devine valabilă. Hulit şi atacat mediatic, PSD este, în realitate, singura forţă politică veritabilă în stare să guverneze România acum şi în viitorul apropiat. Orice alternativă este numai un produs de tarabă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Emil Crişan. Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Deputaţii Cristian Sandache, Maria Lazăr, Ştefan Baban şi Ciontu Corneliu au depus la Secretariat declaraţiile.

Domnul Emil Crişan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Grija Guvernului pentru defavorizaţii ţării, demagogie politică pe seama bugetelor locale".

Prin grija Ministerului Sănătăţii, coroborată cu largul interes al PSD pentru protecţia socială a persoanelor cu nevoi speciale de asistenţă medicală şi socială, se naşte o nouă aberaţie legislativă menită să arunce praf în ochii electoratului şi eventualul eşec în activitatea consiliilor locale. Aşa s-a născut şi se zbate să prindă viaţă o găselniţă a democraţiei româneşti pe care o exemplifică atât de aiuristic partidul de guvernământ. Despre ce este vorba: în urma deciziilor iresponsabile luate în domeniul sănătăţii şi al modului nesănătos de derulare a deconturilor între plătitorii contribuţiilor la asigurările de sănătate, CNAS, spitale şi Ministerul de Finanţe, multe din spitalele urbane, asta ca să nu mai amintim starea jalnică a celor câteva dispensare care mai sunt în mediul rural, au ajuns în imposibilitatea de a-şi desfăşura obiectul de activitate.

În această situaţie, Ministerul Sănătăţii a început o evaluare a acestor spaţii destinate a avea grijă de bolnavii României. Rezultatele au fost absolut dezastruoase. Peste 80% din aceste aşezăminte sunt în prag de colaps, cu tot ceea ce decurge de aici: personal disponibilizat, creşterea ratei şomajului, familii fără venituri asigurate, bolnavi lipsiţi de asistenţă medicală, pentru care şi-au plătit contribuţia la stat, unităţi administrativ-teritoriale care nu-şi pot îngriji bolnavii etc. Nimeni nu a explicat cu limpezime şi cu onestitate care au fost deciziile care au adus spitalele într-o asemenea situaţie. Evident, la pagubă, niciodată nu se găseşte stăpân!

Şi, totuşi, acelaşi Guvern, prin ministerul de resort, mai naşte un monstru, şi anume crearea de aşezăminte medico-sociale, în unele din aceste spitale, dar pe finanţarea bugetelor locale. Iată cum vine aceasta: îşi plăteşte omul asigurările de sănătate către stat, banii nu se duc la bugetul local, ci la CNAS, printr-o împrejurare nefericită rămâne singur şi bolnav, dependent de asistenţă socială, neajutorat, uneori uitat prin spitale. În astfel de cazuri, comunitatea locală îl internează într-un centru medico-social, cheltuielile fiind suportate de comunitate, care nu a primit bani din contribuţia de asigurări de sănătate, scutind de griji spitalele, care ar fi trebuit să aibă deja banii din astfel de asigurări.

Propunerea de înfiinţare a unor astfel de aşezăminte vine de la Ministerul Sănătăţii, fiind susţinut, fără discernământ, în judeţul Alba de preşedintele consiliului judeţean, care trimite în teritoriu o adresă de-a dreptul ridicolă, din care vă citez: "Vă reamintim despre obligaţia dumneavoastră de a iniţia proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea unităţii medico-sociale la Spitalul orăşenesc Ocna Mureş".

Explicaţiile apărute în Instrucţiunile Ministerului Sănătăţii nr.1/507 din august 2003 publicate în "Monitorul Oficial" nr.599 din 22 august 2003 arată că unităţile medico-sociale deservesc persoanele care, pe lângă probleme medicale, de cele mai multe ori cronice, au nevoie de asistenţă socială, multe dintre aceste persoane găsindu-şi adăpost în spitale şi determinând încărcarea nejustificată a costurilor acestora. Veniturile unor astfel de instituţii se constituie din contribuţia de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru serviciile medicale furnizate pe bază de contract, contribuţii băneşti ale beneficiarilor de servicii, adică ale celor internaţi, donaţii, sponsorizări şi contribuţii de la bugetele locale pentru cheltuieli de întreţinere, gospodărire, reparaţii, consolidări, dotări independente etc.

Este hilară ideea de a consolida veniturile unei instituţii pe baza contribuţiilor de la CNAS, care nu dă bani nici spitalelor, darămite consiliilor locale. Ce să înţeleagă administraţiile locale: ori internează pe cei cu bani, care pot contribui la venituri, şi atunci se face asistenţă medicală, nu protecţie socială, ori îi internează pe ceilalţi şi face protecţie socială, dar atunci pe ce bani? Dacă nu se votează o astfel de iniţiativă obligatorie, consiliile locale vor fi acuzate că nu vor binele săracilor şi celor singuri şi necăjiţi. Dacă o votează, este problema lor să asigure banii necesari şi asta într-o conjunctură economică mai mult decât jenantă, când rata şomajului creşte vertiginos, preţurile o iau razna, oamenii nu-şi vor mai putea plăti facturile de întreţinere şi altele.

Dacă ceva din cele de mai sus vi se par de necrezut, exemplul poate fi particularizat în micul orăşel din Ardeal, Ocna Mureş, vechi de peste o mie de ani, cu o populaţie puţin mai mare de 15.500 de locuitori, cu rata şomajului de peste 50%, cu bugetul anului 2003 mai mic cu 2,5 miliarde faţă de anul 2002. Dacă aceasta este maniera Guvernului de a asigura sănătatea şi protecţia defavorizaţilor noştri, nu ne mai rămâne decât să murim cuminţi, în linişte, să nu tulburăm somnul celor care ne conduc.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Becsek-Garda Dezideriu. Şi va urma domnul Dumitru Bentu.

Domnul Vlad Hogea depune declaraţia la Secretariat.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aplicarea legilor de retrocedare se caracterizează prin numeroase abuzuri din partea organelor locale şi judeţene pentru aplicarea Legii fondului funciar, dar un rol primordial în blocarea punerilor în posesie o au ocoalele silvice de stat care, folosindu-se de calitatea lor de administratori, sub diferite pretexte, se opun retrocedărilor efective. Astfel, Ocolul silvic din Miercurea Ciuc blochează retrocedarea pădurilor din zonă, cu motivaţia că aceste terenuri cu vegetaţie forestieră ar avea un rol hidrologic şi antierozionar. Realitatea este însă alta: terenurile cu vegetaţie forestieră în discuţie nu sunt păduri cu rol deosebit hidrologic şi antierozionar, fapt dovedit de adresa Agenţiei de Protecţie a Mediului din judeţul Harghita, de notificarea făcută de către Agenţia Naţională a Resurselor Minerale, Inspectoratul teritorial din Miercurea Ciuc, precum şi adeverinţa nr.2151 din septembrie 2003 a Administraţiei Naţionale Apele Române, Direcţia Apelor Olt - Rm. Vâlcea, sistem de gospodărire a apelor Miercurea Ciuc. Adresele Agenţiei de Protecţie a Mediului din judeţul Harghita, ale Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale, Inspectoratului teritorial din Miercurea Ciuc şi ale Administraţiei Naţionale Apele Române ne dovedesc clar că avem de-a face cu un abuz în serviciu.

Eu cred că, şi în acest caz, ca şi în multe altele, ar trebui să se aplice art.109 din Legea nr.400/2002 împotriva acelora care blochează aplicarea legii sub diferite pretexte, cum este cazul şefului de ocol din Miercurea Ciuc.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul Dumitru Bentu. Va urma domnul Ştefan Păşcuţ.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Învăţământul - prioritate naţională".

Pe lângă semnificaţiile de natură astronomică, semnificaţii binecunoscute, de altfel, luna septembrie se particularizează şi în calendarul afectiv al fiecăruia dintre noi. Începe şcoala, o sintagmă simplă, dar plină de conţinut şi cu implicaţii directe asupra destinului propriu.

Strategia formării şi reformării resurselor umane constituie punctul de pornire al politicilor de modernizare economico-socială a României, politici pe care le promovează Guvernul şi care, prin subsidiaritate, ajung să fie transpuse în practică şi în judeţul Vaslui. Şi, pentru a demonstra încă o dată concordanţa deplină dintre vorbe şi fapte, dintre obiective şi realizări, voi apela la unele date statistice, dincolo de limbajul lor relativ sec. Nu ascund, ci, dimpotrivă, reliefează adevăruri incontestabile.

Scopul principal urmărit de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului îl constituie modernizarea sistemului naţional de învăţământ şi educaţie.

Obiectivele derivate din scopul deja enunţat sunt următoarele: acordarea de rechizite şcolare pentru elevii care sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. În judeţul Vaslui, au primit deja pachetele cu rechizite şcolare 36.760 de elevi.

Consolidarea structurilor de rezistenţă a clădirilor de învăţământ ce nu mai prezintă siguranţă în exploatare sau construirea altora noi. Prin programele susţinute de Banca Mondială şi garantate de Guvernul României, în judeţul nostru au fost reabilitate un număr de 207 unităţi şcolare, totalizând 764 de săli de clasă, Vasluiul situându-se, din acest punct de vedere, pe locul I la nivel naţional. În 2004, vor fi reconstruite 100 de şcoli, fiind, în acest moment, în stare de o anumită precaritate, datorită materialelor locale din care sunt confecţionate.

Dotarea cu mobilier şcolar a unităţilor din învăţământul preuniversitar de stat. Totalul pe judeţ se prezintă astfel: au intrat în evidenţele contabile ale şcolilor şi în utilizarea elevilor peste 19.000 de bănci individuale, 1.528 de table şcolare şi 764 de catedre, în cele 5 tranşe derulat până în prezent.

Informatizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar. 16 licee şi grupuri şcolare au fost dotate cu linii de calculatoare, 25 plus 1, iar în luna octombrie a acestui an şi cele două licee vocaţionale vor primi liniile respective.

În anul 2004, toate şcolile generale coordonatoare vor primi tehnica de calcul respectivă.

Achiziţii de mijloace de transport şcolar. În prezent, pe reţeaua de transport şcolar circulă 18 microbuze şcolare în condiţii bune datorită şi politicii de reabilitare a drumurilor judeţene.

Stimaţi colegi,

Adăugaţi la aceste realizări programul "Cornul şi laptele" de care beneficiază 44.000 de elevi vasluieni, manuale gratuite pentru 60.000 de elevi, programele PHARE ce însumează 830.000 euro, alocaţiile şi bursele şcolare şi veţi fi de acord cu mine că învăţământul românesc, chiar dacă m-am referit doar la realizările din judeţul Vaslui, este o prioritate.

Extrapolaţi la nivelul ţării aceste cifre şi veţi avea şi imaginea şi convingerea că pentru Partidul Social Democrat investiţia în educaţia şi formarea oamenilor este cea mai rentabilă pentru dezvoltarea societăţii pe termen lung pentru destinul naţional. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ştefan Păşcuţ:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Prin declaraţia mea politică de astăzi, doresc să mă alătur şi eu corului de protestatari care critică Guvernul pentru numărul exagerat de mare de ordonanţe de urgenţă emise în această legislatură.

În campania electorală din anul 2000, PDSR-ul critica vehement guvernarea de atunci pentru numărul foarte mare de ordonanţe de urgenţă emise. Dar odată cu câştigarea alegerilor, după ce şi-au schimbat numele din P.D.S.R. în P.S.D., noii guvernanţi şi-au schimbat atitudinea faţă de ordonanţele de urgenţă. Au uitat foarte repede de promisiunile făcute şi s-au apucat să emită ordonanţe de urgenţă pe bandă rulantă, până la ora actuală numărul acestora ridicându-se la 479.

În acest sens, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului a reuşit o "performanţă" de invidiat. (Aţi remarcat ghilimelele!)

La ce mă refer? Comisia de politică economică, reformă şi privatizare a avut pe ordinea de zi a şedinţei din 3 septembrie 2003 nu mai puţin de 7 ordonanţe de urgenţă care urmau să modifice o lege, Legea 137 din 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Aceasta a fost modificată cu Ordonanţa de urgenţă 208/2002. În data de 24 martie 2003, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă nr.8/2003 care modifică ordonanţa 208/2002, apoi Ordonanţa 8 se modifică de 5 ori în 5 luni, câte o ordonanţă pe lună pentru aceeaşi lege.

Iată unde s-a ajuns datorită excesului în emiterea ordonanţelor de urgenţă.

Mă întreb cum va reuşi cineva să pună în practică această avalanşă de modificări. Are APAPS-ul un staff tehnic atât de slab pregătit profesional? Sau sunt la mijloc oarece interese particulare sau de grup?

Practica de ocolire a Parlamentului, de transformare a lui într-o anexă, o debara a Guvernului este extrem de periculoasă. De aceea vă solicit, domnule preşedinte APAPS, Ovidiu Muşetescu, să cereţi Parlamentului, Camerei Deputaţilor respingerea tuturor acestor ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii 137/2002, să elaboraţi un proiect de lege bine gândit, bine structurat care să cuprindă toate aspectele necesare pentru a ieşi o lege bună şi funcţională, să-l prezentaţi Parlamentului pentru a putea fi supus dezbaterilor, altfel nu se poate. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În cele ce urmează mă voi referi la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2003 referitoare la acordarea de produse lactate şi de panificaţie.

Atât de des contestatul Program "cornul şi laptele", contestatarii fiind cei care nu au fost în stare să facă nimic pe acest plan atunci când s-au aflat la guvernare şi atunci caută nod în papură unde nici nu gândeşti, urmează să fie extins prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie.

Prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă nr.96/2002, în anul şcolar 2002-2003 au beneficiat de facilităţile prevăzute în acest act normativ peste un milion de elevi din 13.125 de şcoli.

În judeţul Braşov au beneficiat de acest program 25.600 de elevi din 206 instituţii de învăţământ primar, valoarea programului ridicându-se la 30 miliarde de lei. În zona Făgăraş, prevederile Ordonanţei au vizat un număr de 3.281 de elevi din 55 de şcoli, iar în municipiul Făgăraş un număr de 1.546 de elevi din 7 instituţii de învăţământ. Pentru întreaga zonă Făgăraş au fost alocate 4 miliarde de lei, municipiului Făgăraş revenindu-i 1,5 miliarde de lei. Dintre măsurile luate pentru asigurarea condiţiilor necesare bunei desfăşurări ale acestui program în judeţ amintim: dotarea şcolilor cu instalaţii frigorifice (peste 80% din instituţii), amenajarea spaţiilor pentru depozitarea şi servirea cornului şi a laptelui, dotarea şcolilor cu apă

curentă. Aplicarea OUG nr.96/2002 a dus la îmbunătăţirea frecvenţei în şcoli, reducerea abandonului şcolar şi la cuprinderea, în totalitate, a elevilor din ciclul primar în învăţământ.

La un an de la începerea derulării acestui program se poate aprecia că acesta a fost foarte bine primit de copiii din clasele I-IV, dar şi de comunităţile locale. De altfel, comunităţile locale doresc extinderea acestui program şi la nivelul ciclului gimnazial.

Este drept că pe parcurs au apărut unele mici disfuncţionalităţi, inerente de altfel în aplicarea unui program de o asemenea anvergură, disfuncţionalităţi care au fost rezolvate prin intervenţia autorităţilor competente.

Ţinând cont de experienţa acumulată prin aplicarea OUG nr.96/2002, Guvernul a hotărât să extindă acest program şi pentru copiii preşcolari, din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, începând cu luna septembrie 2003.

Prin extinderea acestui program vor beneficia de produse de panificaţie şi lactate un număr de 536.765 de copii, faţă de anul şcolar 2002-2003. Totodată, suma necesară pentru acoperirea acestui program extins va fi suplimentată cu 200 de miliarde de lei.

În anul şcolar 2003-2004, la nivelul judeţului Braşov, aplicarea OUG nr.70/2003 va însemna includerea în acest program a 235 de grădiniţe cu un efectiv de aproximativ 15.000 de copii.

Pentru zona Făgăraş, prevederile acestei ordonanţe înseamnă beneficii pentru 2606 copii preşcolari, pentru care vor fi alocate 3,17

miliarde de lei. Valoarea totală a Programului "cornul şi laptele", pentru zona Făgăraş, este de 7.170 de miliarde de lei, din care 2 miliarde şi jumătate sunt prevăzute pentru municipiul Făgăraş.

Iată aşadar, rezultate palpabile, notabile pentru învăţământul preşcolar. Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Gheorghe Dinu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul a mai dat o lovitură populaţiei României!"

Se ştie că la începutul toamnei oamenii au multe probleme, de bani, de timp, cu pregătirea copiilor pentru şcoală sau facultate, să mai pună ceva prin cămări pentru iarnă, să pregătească câmpul pentru anul viitor, să strângă legumele şi fructele etc.

Dar, toamna nu a venit anul acesta numai cu problemele curente, ci şi cu scumpirea a trei elemente determinante în viaţa de zi cu zi: energia electrică cu 17,5%, gazele naturale cu 22% şi energia termică cu 14%, scumpiri care afectează deopotrivă şi pe cei de la oraşe şi pe cei de la sate.

Se pune întrebarea: au mizat cumva guvernanţii pe aspectul, că, preocupaţi de multiplele probleme ale toamnei, populaţia va da mai puţină atenţie scumpirilor? Cred că da. Deci, s-a mizat pe neatenţie şi nebăgarea de seamă, aşa cred că se explică şi procentele astronomice cu care s-a venit. Dar astea nu sunt singurele scumpiri, să dăm atenţie presei care, mai direct, mai voalat, ne atenţionează că vor mai veni şi alte scumpiri: la telefon, la produsele petroliere, la pâine, la carne ş.a.m.d., fiecare cu justificările lor.

Oricât de ocupat ar fi românul cu problemele toamnei, nu pot însă trece peste aceste scumpiri şi atunci caută să se informeze, ca să vadă: Ce au gândit domnii guvernanţi? Ce a determinat scumpirile? Ce măsuri se vor lua? Dar, ce află din mass-media îl lasă fără replică, năuc şi se gândeşte "Oare PSD-ul guvernează acum peste un popor de proşti, de retardaţi?" Deoarece acesta dă numai asigurări de bine, că populaţia să stea liniştită, că se vor acorda subvenţii de la bugetul central şi în special de la cel local. De aici, alte întrebări: Cine dă banii? Câţi? Şi mai ales când, după ce trece iarna, ca în alţi ani? Oare pe la ce ghişee vor trebui să umble ca să-şi facă formele? Şi se gândeşte şi la facturile iernii trecute, pe care abia a apucat să le lichideze, în cel mai fericit caz, dacă nu cumva mai are din ele o bună parte de plătit.

Deocamdată, toate acţiunile PSD-ului sunt de liniştire a populaţiei, de detensionare a momentului şi, oferind subvenţii, poate doar, de acumulare a câtorva puncte electorale. Ce va fi peste 2 luni,

vom vedea! Venim atunci cu alte "gogoşi" sau, poate, problemele momentului vor fi şi mai mari şi se va trece şi peste asta. Cert este că încă nu s-au discutat nici cuantumul subvenţiilor şi nici nu există norme de aplicare.

Se promit subvenţii - care în mod cert nu vor acoperi integral creşterile - asta e o altă problemă, dar de unde se iau banii? A inventat Guvernul vreo alchimie de făcut bani? Nu! Banii sunt tot ai noştri, ai absolut tuturor contribuabililor, de la taxele şi impozitele pe care le plătim, deoarece sumele cele mai mari vor veni de la bugetele locale. Deci, nu este vorba de nici un fel de ajutor oferit de guvernanţi. Ne ajutăm noi, unii pe alţii.

PSD-ul vorbeşte numai de subvenţii pentru încălzire, dar de "bolovanul" ce antrenează aceste scumpiri asupra preţurilor celorlalte produse nu se aminteşte nimic. Ce comerciant sau producător îşi va menţine preţurile actuale de producţie sau comercializare când facturile de gaz şi energie electrică vor veni majorate? Nici unul!!

Cu luna septembrie s-a aruncat pensionarilor o indexare de câteva zeci de mii de lei, necorelată cu rata inflaţiei din trim.III, dar aceşti bani, în fond, nu vor ridica valoarea reală a pensiei,pentru că ei sunt daţi, în primul rând la sfârşitul trimestrului şi fără să se ţină seama de majorările de preţuri. Deci, populaţia va fi mai săracă.

Explicaţiile date de guvernanţi scumpirilor sunt: Acordul cu Fondul Monetar Internaţional şi alinierea tarifelor şi preţurilor la cele din Uniunea Europeană.

Vă întreb, domnilor guvernanţi, ce măsuri aţi luat ca:

• forţa de muncă din România să fie plătită ca cea din Uniunea Europeană?
• să avem mai mult personal încadrat în muncă decât pensionari, şomeri, disponibilizaţi etc.?
• pensiile să reprezinte măcar 60-70% din coşul lunar de consum?
• închiderea întreprinderilor şi stabilirea numărului de disponibilizaţi (vezi recentele acţiuni de la CFR, Roman, Tractorul etc.) să nu mai reprezinte o grea povară atât pentru stat, dar mai ales pentru populaţie?

Domnilor guvernanţi, de 14 ani, în prag de iarnă, avem aceeaşi situaţie, se creează oamenilor aceleaşi nelinişti, aceleaşi probleme. Aţi testat cumva limita de suportabilitate a acestui popor, să vedeţi dacă o mai poate duce?

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia politică pe care o prezint astăzi se referă la manifestările cultural artistice anuale ce se desfăşoară în judeţul Buzău. Prin intervenţia de faţă nu atât parlamentarul, cât estetul din mine, iubitorul de artă şi frumos doreşte să vă informeze asupra activităţilor şi preocupărilor din teritoriu, de această dată vizând un domeniu mai puţin dezbătut, dar cu caracter de masă, respectiv domeniul cultural-artistic.

Ca o consecinţă a obiectivelor strategice ale Partidului Social Democrat pot afirma că la nivelul judeţului Buzău şi în acest domeniu, ca, de altfel, în toate domeniile s-a acumulat o nouă experienţă, oferind noi parametri de consistenţă şi calitate.

Astfel, cu prilejul deplasărilor în judeţ am constatat că în numeroase localităţi, obiectivul guvernării noastre în acest context, satul românesc în viaţa spirituală dă roade, fiind elaborate şi puse în valoare proiecte culturale ample, începând cu creşterea rolului şcolii, căminului cultural, bibliotecii, instituţiilor de cult, pioni indispensabili în viaţa spirituală a comunităţii, având ca nobil scop menţinerea şi promovarea civilizaţiei tradiţionale.

Demn de menţionat aici este pachetul legislativ care asigura baza de informare-documentare necesară derulării acţiunilor specifice din care fac parte Legea organizării şi funcţionării instituţiilor de cultură, Legea bibliotecilor, Legea cărţii.

În nota cuvenită, şi în acest an, un sfert din comunele judeţului Buzău s-au întrecut pe sine în organizarea şi desfăşurarea unor manifestări cultural-artistice de prestigiu, unele renumite pe planul naţional. Merită amintite manifestările artistice desfăşurate în sală şi în aer liber, precum: Festivalul naţional de muzică uşoară "Cântecul oraşului Râmnicu Sărat", Festivalul concurs de interpretare a cântecului popular "Toamna buzoiană oraşul Nehoiu", Festivalul naţional de muzică uşoară "Mihaela Rumceanu - Buzău", Pe urme de baladă, comuna Gura Teghii, Festivalul Slănicului Mânzăleşti, Floarea de colţ - comuna Colţ, plaiul Nucului - comuna Lopătari şi multe altele. Acestea reprezintă doar câteva din nenumăratele manifestări de acest gen, unele venite din timpuri străvechi, dar nu pot trece cu vederea pe cele noi înfiinţate sau reactivate în acest mandat împreună cu colegii mei, parlamentarii de Buzău. Astfel, putem fi consideraţi naşii unor manifestări culturale cum ar fi: Floarea de tei - comuna Pănăsău, Cât e Siriul de mare - comuna Siriu, Târgul Măriilor - comuna Ghioldu şi promitem că nu ne vom opri aici.

Acum, spre final, încerc să realizez încărcătura emoţională şi mesajul unor astfel de acţiuni în afara celor artistic-recreative. Desfăşurate în amfiteatre naturale de excepţie, selectate cu gust de către edilii acesteia, par anume create pentru a uita de vicisitudinile vieţii pentru a încânta ochiul şi inima, iar programele artistice ale formaţiilor locale asociate cu participarea unor nume artistice consacrate au misiunea de a descătuşa măcar pentru o zi participanţii de noianul grijilor cotidiene.

Săteanul nostru aşteaptă nerăbdător să treacă anul astfel ca la ediţia următoare să poată iar conversa cu lumea, să mai afle noutăţi din stat, din ţară şi din lume, să schimbe păreri şi idei cu concetăţenii la un mic şi o halbă de bere.

Un alt efect benefic al serbărilor este acela ca premergătorii evenimentului să observe o participare şi o conlucrare mai activă a factorilor administrativi din localitate şi de la judeţ în tratarea acţiunilor de gospodărire şi înfrumuseţare a localităţii, este un bun prilej de a discuta şi de a găsi noi domenii de colaborare şi cooperare pe viitor privind diferite priorităţi în specificul comunităţii.

Prin participarea unui număr însemnat de agenţi economici la asemenea manifestări, cât de cât şi bugetul local se poate bucura de acumulări în plus.

În fine, dar nu în ultimul rând, te bucuri când vezi fete şi băieţi radiind de plăcere şi de bucurie, o satisfacţie sufletească pentru ce li s-a oferit, dar mai ales pentru faptul că noi, aleşii lor, suntem printre ei, nu i-am uitat, consolându-i şi ajutându-i în limita posibilităţilor de care dispunem.

Închei prin a accentua încă o dată cât de importante şi plăcute sunt acest gen de întâlniri desfăşurate într-o manieră relaxată, lipsită de tensiuni şi reproşuri, dar predominate de discuţii deschise, sincere, cu propuneri concrete, acţiuni de procedură şi de comunicare, încurajând un dialog direct despre ceea ce s-a realizat şi ce mai avem de realizat. Numai prin participarea efectivă la asemenea manifestări trăiesc din plin emoţia şi receptez mesajul şi aştepţi nerăbdător ediţia viitoare.

Vă mulţumesc pentru că m-aţi suportat şi vă asigur de toată consideraţia mea. Cu stimă.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc mult.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc domnule preşedinte.

"Cine a trădat o dată, va trăda şi a doua dată!"

Detestaţi în cele mai dese cazuri, apreciaţi doar din când în când, politicienii sunt cei care se implică cel mai activ în construirea unei noi societăţi.

În marea lor majoritate, ei provin din elita intelectuală a Ţării (doctori în ştiinţe, profesori universitari, poeţi, scriitori, ingineri, economişti, medici, personalităţi importante ale ştiinţei şi culturii româneşti, etc.) care au avut curajul să se implice direct în activitatea unor partide politice, să îşi asume răspunderea, responsabilităţile, dar şi dezavantajele unei cariere politice.

Paradoxal, din cauza implicării lor nemijlocite în politică, elita intelectuală din rândul căreia au provenit îi reneagă, iar mijloacele de informare în masă îi vor ataca din toate poziţiile. Ca reprezentant al puterii, îi va fi comentată incompetenţa, faptul că a ocupat un post pe seama a fel de fel de relaţii în detrimentul cine ştie cui, ba poate pe seama lui vor începe să circule fel de fel de anecdote, iar dacă va face parte din opoziţie, atunci să-l ferească Dumnezeu de caracterul celor fără de caracter ...

Trebuie să recunosc însă că există parlamentari care nu merită respectul nimănui şi mai degrabă dispreţul tuturor ...

La acest aspect doresc să mă refer în intervenţia mea. Într-o conferinţă de presă organizată vineri, 5 septembrie a.c., la Tg.Mureş, deputatul Eugen Nicolăescu, purtător de cuvânt al P.N.L., a făcut referiri la modul în care au fost votate modificările la Constituţie atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat. Şi pentru că ceea ce dă bine la Bucureşti, nu este apreciat la fel la Tg.Mureş, unde problema introducerii limbilor minorităţilor în justiţie completează în mod dureros pe cea a folosirii nestingherite a acestora în administraţie (elocvente fiind anunţurile din cotidianul local "Cuvântul liber" unde se spune că la "Metro" Tg.Mureş se angajează numai cei care cunosc în afară de limbile română şi engleză şi limba maghiară, românii fiind astfel excluşi de la a putea ocupa un loc de muncă în propria lor Ţară), Eugen Nicolăescu a arătat că în timp ce deputaţii P.N.L. au votat împotriva modificării acesteia, senatorii aceluiaşi partid s-au abţinut!

Păi o mai mare şi gogonată minciună nici nu se putea spune: fiindcă în după amiaza zilei de 27 iunie a.c. când s-au votat în Camera Deputaţilor modificările la Constituţie, domnul deputat, fost preşedinte al P.N.L., Valeriu Stoica, a ţinut o alocuţiune în care a proslăvit forma nouă a Constituţiei şi ca atare întreg grupul parlamentar P.N.L. a votat într-un entuziasm demn pentru o cauză mai bună ! Cât priveşte despre votul de la Senat, toate mijloacele de informare arătau în data de 2 septembrie, că din 104 senatori, 103 au votat "pentru" şi numai senatorul P.S.D. George Pruteanu a votat "împotrivă" ! Ce să mai înţeleagă în acest caz săracul român ardelean ? Înţeleg sentimentul vinovăţiei, care "mistuie conştiinţa onestă şi curată" a domnului deputat, neputinţa care îl încearcă în faţa electoratului mureşean prin faptul că nu poate să-şi respecte mandatul obţinut cu atâta greutate de la cele câteva mii de votanţi care au avut încredere în dânsul şi în Partidul Naţional Liberal, dar să minţi cu seninătate în acest fel, echivalează cu o josnicie fără pereche. Ea aminteşte de promisiunile făcute de liberali în 1996 pentru a ajunge la guvernare şi de dezastrul, pe care îl resimţim şi în prezent, produs de guvernarea Convenţiei din care şi P.N.L. a făcut parte. Mă înfioră doar gândul unei noi guvernări P.N.L.-P.D.!

Este posibil ca românii să nu se trezească nici în ceasul al doisprezecelea şi să nu înţeleagă acest lucru ?

Este posibil ca românii să nu observe deosebirea dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul România Mare, un partid al oamenilor cinstiţi, care doresc ca românii să ducă o viaţă demnă, care luptă cu adevărat împotriva corupţiei, pentru apărarea patrimoniului naţional, stoparea privatizărilor frauduloase şi care are în fruntea sa un om de o valoare inestimabilă, pe domnul senator doctor în istorie Corneliu Vadim Tudor ? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În România, după 1990, au fost mai multe etape în procesul de privatizare al societăţilor comerciale. Din păcate, ritmul privatizării a fost lent, au fost nenumărate modificări în ceea ce priveşte legislaţia, de multe ori s-au încheiat contracte dezavantajoase atât pentru statul român, cât şi pentru colectivităţile care lucrau la unităţile respective.

În multe situaţii, cei care au încheiat contracte de privatizare nu au respectat clauzele contractuale încheiate cu F.P.S. sau APAPS.

Iată un caz pe care o să-l prezint, unde probabil din cauza unei analize superficiale a situaţiei societăţii comerciale în cauză s-a ajuns la o situaţie gravă. Este vorba de Combinatul Chimic Azomureş care are în componenţă şi Uzina de materiale fotosensibile din Târgu Mureş, care este unicul producător din ţară a producţiei de materiale fotosensibile. Produsul de bază din profilul de fabricaţie reprezintă firmele radiografice, medicale, Azomureş asigurând 75% din necesarul de filme ale spitalelor din ţară.

Din păcate, din cauza, mai ales a ritmului lent de încasare a creanţelor din sistemul de sănătate, sunt datori de peste un an de zile, uzina a ajuns la pierderi care se ridică la peste 90 de miliarde lei, datoriile neachitate cifrându-se la circa 70 de miliarde.

În urma acestor pierderi, Adunarea Generală a Acţionarilor din 29 aprilie 2003 a decis închiderea Uzinei de materiale fotosensibile. Au fost mai multe discuţii la nivelul Prefecturii Mureş, personal am discutat cu reprezentantul acţionarului majoritar. S-a cerut de la Ministerul Sănătăţii ca din bugetul asigurărilor de sănătate să se găsească modalitatea de a achita cu prioritate datoria spitalelor către Uzina de materiale fotosensibile. Din păcate, nu s-a întâmplat nimic şi la începutul lunii septembrie a început procesul de închidere a uzinei. De fapt, reprezentantul acţionarului majoritar a declarat în cadrul discuţiei că ei ar fi dispuşi să ofere APAPS-ului care încă are 10,75% din acţiunile Azomureş preluarea acestora.

Consider că este vorba de o unitate strategică care dacă va fi închisă va conduce la o creştere însemnată a preţurilor firmelor radiografice medicale, nemaivorbind de pierderea locurilor de muncă pentru circa 400 de oameni.

Solicit răspuns din partea Guvernului României, a Ministerului Sănătăţii şi, nu în ultimul rând, APAPS-ului, ce măsuri urgente preconizează să ia pentru a salva o societate comercială care se pare că este victima unui lanţ al slăbiciunilor. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Doamna Elena Liana Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Oraşul Hârşova - 1900 de ani de istorie".

Prin prezenţa sa geografică, Dobrogea a corespuns unei încrucişări de mari drumuri comerciale care i-a permis, încă de timpuriu, să ia contact cu ţări şi popoare aflate pe trepte diferite de organizare socială. Cele două mari unităţi geografice, pe de o parte, Marea Neagră, iar, pe cealaltă parte, sistemul fluvial dunărean au favorizat dezvoltarea unor activităţi economice în această regiune încă din cele mai vechi timpuri. În aceeaşi zonă, unde se văd şi astăzi ruinele uneia dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul României, aşezarea neolitică de tip "tel", cu urme de locuire aparţinând culturilor hamangia şi cumelniţa, există şi ruinele vechii cetăţi Cartium, construită pe la mijlocul mileniului I. Locuitorii ei întreţineau legături cu negustorii greci din coloniile de pe malul mării.

În anul 103, acum 1900 de ani, din ordinul împăratului Traian şi sub supravegherea guvernatorului Moesiei Inferioare a fost construit un castru roman ce va purta numele de "Cartium". Epigrafic, numele de "Cartium" este atestat de o inscripţie din 272 de la Durostorum, o cărămidă cu ştampilă arată prezenţa aici a unui detaşament al legiunii I Italica. Ulterior, pe această locaţie a fost construită o cetate medievală

ce a jucat un rol important în vremea războaielor ruso-turce din anul 1809, 1828, 1853, 1856. A fost cucerită de Mihai Viteazul şi a fost martora retragerii lui Iancu de Hunedoara după înfrângerea suferită de armata acestuia în bătălia de la Parna din 1444.

Continuator al vieţuirii pe aceste meleaguri, situat pe malul Dunării, având o suprafaţă de 236 de hectare şi o populaţie de 11.300 de locuitori, actualul oraş Hârşova este amplasat într-o zonă foarte frumoasă. Oraşul dispune de elemente de mediu, de valoare excepţională, bogăţii ale solului şi subsolului, elemente peisagistice deosebite.

În prezent, oraşul Hârşova, al cărui cetăţean de onoare sunt, beneficiază de o atenţie deosebită din partea autorităţilor centrale şi locale.

Ca urmare a evoluţiei din regiune, Hârşova a fost declarată zonă defavorizată. S-a acordat o serie de facilităţi din partea autorităţilor pentru sprijinirea investiţiilor în oraş în scopul revigorării economiei locale.

De asemenea, ca parte a măsurilor de protecţie socială s-a reuşit susţinerea parţială până la gratuitatea copiilor din creşă, s-au demarat programe de sprijin social pentru bătrâni şi familii cu venituri reduse şi programe sociale de ajutor de urgenţă.

De asemenea, autorităţile au planificat şi au supravegheat executarea lucrărilor cuprinse într-un program edilitar ce a inclus asfaltări, refacerea unor clădiri de interes public, amenajare de piaţă agroalimentară, parcuri, parcări şi locuri de joacă pentru copii, refacerea iluminatului stradal şi altele.

Un rol important în viaţa economică hârşoveană îl joacă Societatea comercială "Sârmă şi Cabluri" a cărei producţie este direcţionată către piaţa externă. Pentru anul 2004, autorităţile au ca obiective înfiinţarea spitalului medico-social, reamenajarea trotuarelor şi aleilor, reconstruirea şcolii vechi, continuarea asfaltării străzilor şi extinderea canalizării.

Cu ocazia împlinirii a 1900 de ani de existenţă a oraşului Hârşova, doresc să urez locuitorilor urbei de pe malurile Dunării un călduros "La mulţi ani!"

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Iulian Mincu:

Stimate domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Situaţia învăţământului preuniversitar din România poate fi remediată de ministrul Athanasiu aşa cum a promis nu de mult într-o declaraţie politică?"

Există, în prezent, 28.756 unităţi şcolare în România. Dintre acestea, 12.207 sunt situate în mediul rural. Analizând situaţia şcolilor din mediul rural, cele mai vitregite, ajungem la următoarele concluzii.

48,4% dintre ele funcţionează în clădiri construite de peste 50 de ani vechime, 12,7% au o vechime de peste 100 de ani, doar 15% sunt într-o stare bună, 17%, şi anume cele construite după 1977 sunt asigurate împotriva seismelor. Din punct de vedere al utilităţilor: 2,1% nu au curent electric - 258 de şcoli, 1,7% nu au weceuri - 209, 94,7% nu au instalaţii sanitare prevăzute cu apă curentă - 11.636, mijloace de încălzire numai 10,2 % sunt încălzite cu gaze, respectiv 1.2534, restul cu lemne; 65% nu au telefon; fax nu au în prezent decât 123 de şcoli; autorizaţii sanitare au sub 30% din totalul şcolilor luate în discuţie.

Până în anul 2002 s-au clădit 29 unităţi şcolare noi pe toată ţara şi 550 de şcoli au fost reabilitate.

De asemenea, lipsa de cadre didactice bine pregătite a creat un decalaj semnificativ între învăţământul urban şi rural. Numai 1229 de elevi au participat la competiţiile şcolare organizate pe întreaga ţară şi nici unul, repet, nici unul nu a ajuns la olimpiadele finale, ca să nu vorbim de olimpiadele internaţionale. Va lua măsurile necesare şi cum a procedat domnul ministru ca să rezolve ceea ce a promis în discursul său electoral. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Giuglea. Va urma doamna Mihaela Ionescu.

Domnul Ştefan Giuglea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Arta populară şi artizanatul - mesageri ai României".

Formate într-una din vetrele de străveche civilizaţie în sud-estul european, arta populară românească şi artizanatul se remarcă prin originalitatea, frumuseţea şi vitalitatea lor până în zilele noastre.

Această cultură materială şi spirituală s-a îmbogăţit permanent în condiţiile favorabile transmiterii tradiţiilor, oferite de continuitatea neabătută a poporului român pe întreg teritoriul pe care-l populează azi.

Ca element de cultură materială şi spirituală, arta populară şi artizanatul reflectă specificul naţional şi are un profund caracter social, cu un rol bine definit în realizarea echilibrului dintre util şi frumos, dintre cerinţele utilitar-materiale şi cele estetice.

Constituindu-se de-a lungul secolelor prin neîntrerupta contribuţie a numeroşilor creatori anonimi, arta populară şi artizanatul au primit un caracter de permanentă continuitate şi de o varietate surprinzătoare, întemeiată pe un fond unitar.

Unitatea şi varietatea, bogăţia şi originalitatea datorate geniului creator al poporului nostru sunt trăsături specifice ale artei populare şi artizanatului, recunoscute deopotrivă de cercetători şi specialişti de renume, cât şi de iubitorii de frumos de pretutindeni.

Dacă păstrarea şi preţuirea obiectelor de artă populară şi artizanat, colecţionarea, cercetarea şi studierea lor se înscriu în sfera preocupărilor cultural-ştiinţifice, latura economică a activităţilor organizate în acest domeniu vizează şi asigură continuarea şi valorificarea acestui tezaur în societatea contemporană.

Existenţa în România a unui bogat tezaur de artă populară şi a unor vechi tradiţii ale meşteşugurilor artistice încă vii în numeroase zone ale ţării noastre impune necesitatea păstrării şi dezvoltării artei populare şi artizanatului, care reprezintă un factor important de exprimare a identităţii naţionale în cadrul procesului contemporan de globalizare.

Interesul tot mai accentuat al lumii contemporane pentru lucrurile executate de mână şi mai ales dezvoltarea în ritm rapid a turismului intern şi internaţional constituie motivaţii întemeiate pentru dezvoltarea în continuare a artei populare şi artizanatului, menite să asigure păstrarea specificului tradiţional şi a caracterului de autenticitate, constituind veritabile amintiri turistice româneşti.

În contextul actual trebuie să se recunoască importanţa producţiei de artă populară şi artizanat, ca parte integrantă a patrimoniului cultural naţional comun, de mesager al naţiunii române, şi să se stimuleze activitatea în domeniu, prin acordarea de sprijin şi protecţie din partea statului român.

Lipsa unei reglementări specifice la nivel naţional care să asigure protecţia artei populare şi artizanatului va conduce, inevitabil, la proliferarea pe piaţă a produselor contrafăcute (kitch-uri), precum şi la apariţia şi exercitarea concurenţei neloiale a unor producători nespecializaţi, ceea ce determină eliminarea treptată a specificului autentic naţional, precum şi a caracterului educativ, artistic.

În acest sens, pentru relansarea şi dezvoltarea producţiei de artă populară şi artizanat în România se impune necesitatea elaborării unei legi specifice pentru care în esenţă se propun:

1. recunoaşterea ca produse autentice de artă populară şi artizanat, indiferent de producător, numai a celor avizate de o comisie de specialişti, constituită în acest scop pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM, cel mai mare producător organizat în domeniu, comisie care de altfel a mai funcţionat ani îndelungaţi cu deosebită eficacitate;

2. includerea cu poziţii distincte a activităţilor de artă populară şi artizanat în codul CAEN;

3. sprijinirea cu fonduri de la bugetul de stat a organizării şi participării la târguri naţionale şi internaţionale de profil, cu colecţii reprezentative şi produse de artă populară şi artizanat;

4. sprijinirea producătorilor şi comercianţilor de produse avizate de artă populară şi artizanat prin: încadrarea producţiei de artă populară şi artizanat la cota zero de taxă pe valoarea adăugată; acordarea de credite cu dobândă bonificată pentru aprovizionarea şi realizarea producţiei; exceptarea de la plata taxelor vamale a importurilor de materii prime, auxiliare şi utilaje pentru realizarea producţiei de artă populară şi artizanat; neimpozitarea profitului obţinut din activitatea de producţie şi comercializare a produselor de artă populară şi artizanat;

5. asigurarea continuării tradiţiei de creaţie şi producţie a obiectelor de artă populară şi artizanat prin introducerea în programele şcolare a unor ore de iniţiere în cunoaşterea şi practicarea de astfel de activităţi.

Considerăm că implementarea unei legi prin care să se soluţioneze în mod unitar şi echitabil aspectele sus-menţionate ar constitui un sprijin deosebit pentru relansarea acestui gen de activitate cu eficienţă economico-socială şi mai ales cultural-artistică, de imagine a României în lume.

Se impune conştientizarea faptului că păstrarea şi valorificarea elementelor tradiţionale ale artei populare româneşti reprezintă, în cadrul procesului contemporan de globalizare, un factor determinant de exprimare a identităţii noastre naţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Invit pe doamna deputat Mihaela Ionescu. Va urma domnul deputat Bozgă Ion.

Doamna Mihaela Ionescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Partidul România Mare priveşte cu îngrijorare faptul că şi anul acesta, la 13 ani de la evenimentele din decembrie '89, data de 15 septembrie, care anunţă începerea anului şcolar şi, apoi, cea de 1 octombrie, debutul anului universitar, sunt desconsiderate, tratate superficial, pompieristic.

Dacă în familiile cu copii acest eveniment este pregătit cu minuţiozitate, autorităţile parcă fac totul pentru a crea haos în repartizarea cadrelor didactice, în timp ce finalizarea lucrărilor de reparaţii ale şcolilor şi grădiniţelor este neglijată sau tergiversată la maximum.

Pe de o parte, elevii, pe de altă parte, cadrele didactice, aşteaptă începerea noului an şcolar cu teamă şi incertitudine.

Elevii şi părinţii lor sunt total dezorientaţi de perspectiva înlocuirii examenului de capacitate, având în vedere dramele pe care le-a consemnat acesta în anul curent, datorită sistemului greoi şi ilogic de repartizare a elevilor admişi cu medii sub limită la liceul iniţial. A fost rău, dar poate fi şi mai rău cu experimentul testelor şi al mediilor de trecere la liceu pe baza mediilor şcolare care să reprezinte un procent căruia i se vor adăuga altele, obţinute după finalizarea testelor. Nu se mai poate da vina la infinit pe calculatoarele care tot maşini fără suflet şi minte sunt şi care nu pot decela informaţiile greşite, nici introducerea lor defectuoasă şi poate chiar greşelilor voite care, dacă reuşesc să fericească câţiva leneşi, pot nenoroci câţiva elevi eminenţi.

Începerea anului şcolar cu promisiuni de genul că toate instituţiile şcolare vor beneficia de dotări cu calculatoare performante, că peste un milion de copii înfometaţi vor primi cornul şi laptele, biscuitul şi triunghiul de brânză sau că toate camioanele frumos aliniate în faţa Guvernului vor porni cu ghiozdanele pline spre copiii săraci, tot mai mulţi la număr, nu mai păcălesc pe nimeni.

Diferenţa dintre poză şi realitate este de la cer la pământ.

La Bucureşti, la Grădiniţa nr.268 din sectorul 5 s-au găsit fonduri să se refacă totul, de la zidărie până la termopane, şi sunt aşteptate laptop-urile pentru uzul copiilor preşcolari.

În judeţul Constanţa, în comuna Topraisar, şcoala din satul Moviliţa nu este dotată nici măcar cu un aparat de radio, sau cu un TV. Dar ceea ce este mai grav, nu are nici o bibliotecă. În asemenea situaţie, calculatorul devine o utopie. La alegerile locale, desfăşurate de curând pe acolo, s-au deplasat în campanie vreo 40 de jeepuri guvernamentale în care se lăfăia şi un deputat, acum ministru, originar de acolo. Nu s-a învrednicit însă să se oprească pentru a vizita şcoala care l-a pregătit pe vremuri cu manuale gratuite, şcoală unde putea servi masa gratuit, era instruit de cadre didactice competente, care desfăşurau un proces educativ şi utilizau un sistem de evaluare a cunoştinţelor care nu se schimba în fiecare an din rău în groaznic de rău.

Tot la Topraisar, am aflat că toate cadrele didactice care fac naveta de la Constanţa primesc tichete de transport numai de la 15 septembrie, în timp ce ele sunt obligaţi să vină pentru corijenţe, pentru pregătirea şcolii încă de la jumătatea lunii august, fiind obligate să plătească în jur de 1.300.000 biletele de transport.

În foarte multe locuri din ţară, dar şi în Bucureşti, lucrările de igienizare a şcolilor nu s-au finalizat, deşi clopoţelul va suna peste câteva zile.

Un număr impresionant de cadre didactice şcolare şi preşcolare, cu vechime şi bună pregătire, sunt lăsate să aştepte ca la Administraţia Financiară, în cozi interminabile, în faţa şcolilor unde sunt aşteptate listele cu desemnarea repartizărilor care, atunci când vin, sunt, în multe cazuri, greşit alcătuite, curios, în favoarea celor cu medii mai mici sau a celor care nici nu fuseseră pe listele de înscriere. Tot calculatorul fără inimă şi minte, dar uşor de manipulat mecanic, este de vină.

Anul universitar se deschide sub semnul bramburelilor şi al haosului, universităţi care funcţionează ilegal nu reuşesc să fie puse în ilegalitate şi sunt ba închise, ba deschise, ca o uşă glisantă. Tinerilor li se promite că vor putea urma cursuri gratuite de conducere auto, dar aceasta rămâne numai sub formă de promisiune iresponsabilă, fără acoperire. De cele 5.200 locuri din căminele tot neigienizate vor putea beneficia numai un sfert din studenţii care le solicită. Taxele pentru examene de admitere, taxele pentru restanţe, taxele pentru admitere la doctorat şi cele pentru susţinerea doctoratului cresc în fiecare an, în pas cu creşterea dolarului şi a euro. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu lefurile profesorilor. Cadrele didactice din învăţământul superior şi cele din învăţământul mediu şi liceal, membre ale Partidului România Mare, privesc cu îngrijorare lipsa de pregătire a deschiderii noului an universitar şi multitudinea de situaţii nerezolvate, dintre care cele sesizate mai sus sunt numai câteva.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Bozgă. Va urma domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Ion Bozgă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la sprijinul pe care îl acordă Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, locuitorilor de la sate şi fermierilor în anul 2003.

Pentru că o serie de colegi din opoziţie critică vehement Guvernul României, şi în special Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, pentru neimplicarea financiară în sectorul agricol, permiteţi-mi, domnilor colegi, să prezint modul concret prin care s-a implicat Guvernul României şi, deci, Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, în zona satelor.

Voi prezenta numai o parte din sumele alocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului fermierilor români.

Pentru gospodarii care cresc animale, toate acţiunile sanitar-veterinare obligatorii sunt gratuite.

Pentru gospodarii care deţin animale în gospodăria proprie statul alocă gratuit, după fătarea acestora, următoarele sume: 5 milioane lei pentru scrofiţe obţinute prin însămânţări artificiale şi care înţarcă minimum 8 purcei; 4 milioane lei pentru scrofiţe obţinute prin însămânţări naturale şi care înţarcă 8 purcei; 150 mii lei pentru miori obţinute prin însămânţări artificiale după prima fătare; 150 mii lei pentru berbecuţi, miori, folosiţi la montă naturală; 2 milioane lei pentru juninci obţinute prin însămânţări artificiale la prima fătare; 1,3 milioane pentru juninci obţinute prin montă naturală la prima fătare; 500 mii lei pentru un viţel obţinut şi crescut 6 luni în gospodărie sau în fermă.

Pentru gospodarii care livrează lapte la unităţi de procesare statul alocă între 1.400-2.100 lei/litru de lapte, în funcţie de sezon şi de zonă.

Pentru gospodarii care vând animale, păsări sau cereale la diferite unităţi statul alocă gratuit următoarele sume: 7 mii lei pentru un kilogram carne de porc; 4 mii lei pentru un kilogram carne de pasăre, de vită, de oaie; 100 mii lei pentru o familie de albine; 400 mii lei pentru o tonă de grâu; 300 mii lei pentru o tonă de floarea-soarelui; 270 mii lei pentru o tonă de sfeclă de zahăr; 300 mii lei pentru o tonă de fructe destinate industrializării; 3 milioane lei pentru o tonă de legume de seră.

Pentru societăţile care produc sămânţă subvenţionată selecţionată statul acordă gratuit următoarele: 4 mii lei pentru un kilogram de sămânţă de grâu; 26.250 lei pentru un kilogram de sămânţă de porumb; 48.650 lei pentru un kilogram de sămânţă de floarea-soarelui; 65 mii lei pentru un kilogram de sămânţă de sfeclă de zahăr.

Pentru gospodarii care au deţinut până la 2,5 ha de teren în extravilan statul a acordat gratuit 100 kg de îngrăşăminte chimice complexe pentru fiecare hectar.

Pentru fermierii care cultivă terenul statul a acordat gratuit 3.600 lei pentru fiecare litru de motorină folosită.

Pentru primele cinci hectare cultivate statul alocă gratuit 2 milioane lei fermierilor.

Acesta reprezintă numai o parte din sprijinul pe care Guvernul României îl alocă fermierilor şi gospodarilor de la sate.

Consider că efortul făcut de Guvernul României a fost foarte mare, având în vedere posibilităţile financiare ale statului.

Oricum, acest efort este fără precedent.

Personal, felicit Guvernul României pentru acest efort financiar şi pentru strategia aplicată în agricultură.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Nicolae Leonăchescu. Va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Onorat auditoriu,

Consiliul Europei şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au organizat, în zilele de 30 iunie şi 1 iulie 2003, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti, un simpozion cu tema "Etica poliţienească".

L-am întâlnit, cu acest prilej, pe domnul Jean-Amédé Lathoud, procuror general la Curtea de Apel din Douai, Franţa, invitat în calitate de expert al Consiliului Europei.

Am discutat cu domnia sa un spectru larg de probleme, ca vechi prieten şi colaborator în domeniul istoriei tehnicii şi ştiinţei româneşti.

M-a interesat imaginea pe care o are România în Franţa şi pe ce filieră ajung informaţiile despre noi la nivelul experţilor şi al oamenilor publici.

Cunoscutul expert francez mi-a arătat un documentar pe care Ministerul de Externe al Franţei i l-a pus la dispoziţie spre a se pregăti pentru simpozionul de la Bucureşti.

Nu mică mi-a fost mirarea când am citit în acest documentar că în România sunt două milioane de ţigani!

O cifră arbitrară, inventată probabil la comandă spre a satisface anumite interese politice.

Emanuelle Pons în lucrarea sa "Ţiganii din România. O minoritate în tranziţie", propune trei cifre: între 3 şi 5 milioane; 2,5 milioane, după Federaţia etnică a romilor din România; între 1 şi 1,5 milioane, după alţi observatori (Elena şi Cătălin Zamfir, Jean-Pierre Liégeois, Jean Pax etc.).

Sunt, evident, cifre arbitrare care nu se justifică prin nimic.

Fără criterii şi fără respectarea dreptului fiecărui individ de a-şi afirma etnia, afirmaţiile de genul celor de mai sus n-au nici o credibilitate.

Dreptul la opţiune al cetăţenilor României în acest domeniu a fost respectat la recensămintele din 7 ianuarie 1992 şi 18 martie 2002.

În anul 1992, s-au declarat ţigani 409.723 cetăţeni, dintre care 166.635 (40,67%) au susţinut că au ca limbă maternă un grai ţigănesc.

În anul 2002, recensământul a consemnat 535.140 cetăţeni ca fiind romi, ceea ce reprezintă 2,47%.

Aceste cifre reflectă o realitate care trebuie cunoscută şi în Franţa. Slaba preocupare a Guvernului de a informa Ministerul de Externe al Franţei cu datele exacte obţinute în cadrul recensămintelor din 1992 şi 2002, face ca, în continuare, factorii politici europeni să folosească cifre arbitrare şi să vehiculeze teze eronate, speranţele unor răuvoitori.

Este momentul să folosim toate mijloacele şi pârghiile de care dispun corpul nostru diplomatic şi ministerele de resort pentru ca realităţile demografice din România să fie cunoscute şi orice denaturare să primească replica de rigoare. Este cazul ca un documentar pe această temă să fie trimis la Ministerul de Externe al Franţei şi nu numai.

Pasivitatea şi lipsa de responsabilitate a factorilor de resort permit ca cifre abracadabrante să circule în cărţi şi în presa occidentală şi să fie folosite în detrimentul interesului nostru naţional.

Până când?!

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Lăpădat; şi, ultimul vorbitor, domnul deputat Ráduly Róbert Kálmán.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Domnule preşedinte,

Domnilor deputaţi,

Intervenţia se intitulează "Aceeaşi Mărie cu altă pălărie".

Intenţiile domnului Alexandru Athanasiu, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, de a mări norma de lucru a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de la 18 la 27 de ore, precum şi constituirea formaţiunilor de elevi din 35 limită maximă, va avea drept urmări desfiinţarea unui număr substanţial de clase, catedre şi prin urmare de şcoli, cu deosebire în mediul rural.

Elevii de la clasele I-VIII vor fi dirijaţi în mod obligatoriu spre şcolile din centrele de comună, unele din acestea fiind alcătuite din 15, 16 şi mai multe sate, şi atunci se pune întrebarea: la ce ore trebuie să se scoale elevii pentru a fi transportaţi pe rând cu microbuzele, acolo unde acestea există? Dar la întoarcere, la ce ore ajung acasă? După care se mai duc şi cu vitele la păscut şi mai vorbim de calitatea învăţământului?

Domnul ministru Alexandru Athanasiu a decis ca de la toamnă să fie desfiinţate 281 de şcoli rurale, iar cei aproape 8 mii de elevi care învăţau în ele să fie transportaţi cu microbuzul, numai că din cele 295 de microbuze ce urmau să fie livrate conform contractului dintre Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Firma ARO-Câmpulung (ameninţată cu falimentul), doar 10 ajunseseră până la sfârşitul lunii august. În acelaşi timp, domnul ministru a afirmat în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport că se vor construi peste 2 mii de unităţi şcolare cu finanţare de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii. Deocamdată nu suntem în stare să le întreţinem pe cele care există. După părerea mea, de ce nu s-ar proceda şi invers, adică să fie asigurate condiţiile materiale şi financiare (deci un salariu decent) pentru cadrele didactice de a se deplasa în fiecare localitate pentru a realiza o instruire şi educaţie de calitate. De ce nu ar beneficia şi slujitorii şcolii de microbuze, cu subvenţionarea cu 50% a preţului biletului de călătorie din partea bugetului de stat şi a bugetului local?

Ministerul a lansat, prin inspectoratele şcolare, spre dezbatere publică, proiectul de procedură privind selecţia şi repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a, promoţia 2004, în scopul reglementării elaborării metodologiei adecvate. Se propun drept criterii de repartizare a absolvenţilor de clasa a VIII-a pe cele două rute educaţionale - liceu şi şcoala de arte şi meserii - media de absolvire a claselor V-VIII, cu pondere de 25% sau 50%, şi teste naţionale, cu ponderea de 75% sau 50%.

Disciplinele la care se susţin testele sunt: limba şi literatura română, matematică, istoria românilor sau geografia României, distribuirea candidaţilor urmând să se facă prin repartizare computerizată, iar pentru admiterea în licee, şcoli de artă şi meserii aceştia să obţină cel puţin nota 5 la fiecare test naţional.

Cu alte cuvinte, aceeaşi Mărie cu altă pălărie, se înlocuieşte examenul de capacitate cu testele naţionale la aceleaşi discipline.

Prima deosebire constă în aceea că la examenul de capacitate, pentru corectură şi organizare se asigurau bani pentru cadrele didactice, iar pentru teste - nu. Recomandarea este ca testele să fie date în ultimele 2-3 zile ale ultimei săptămâni, fie în zilele de sâmbătă ale ultimei luni. Testele se susţin într-o singură sesiune, cu comisii de examinare. Se ridică două probleme: ce vor face elevii care nu vor lua testul? Şi, dacă vor lua testul, ce se va întâmpla cu ei dacă vor rămâne coregenţi şi, de ce nu, repetenţi?

Pledez pentru admiterea în licee, şcoli de arte şi meserii prin examene scrise la acele discipline stabilite de către consiliile de administraţie ale acestora, în funcţie de profilul lor, conform principiului autonomiei. Este normal să se ţină cont de opţiunile elevului, de rezultatele la clasele V-VIII şi de portofoliul acestuia.

Admiterea computerizată nu ţine seama de realitatea rezultatelor elevilor la clasele V-VIII, atât timp cât există diferenţe între unităţile şcolare, în ce priveşte calitatea corpului didactic, nivelul capacităţii intelectuale a elevilor, abilităţile acestora şi atât timp cât încă se mai procedează la selecţia elevilor în clase pe criteriul alfabetic (litera A - cei mai buni, litera K - cei mai slabi), implicând şi cadrele didactice pe litere, în mod preferenţial, şi, nu în ultimul rând, de discrepanţa care există între mediul rural şi cel urban. Situaţia existentă demonstrează că reforma învăţământului, după ritmul în care se desfăşoară, mai are drum lung până la standardele vest-europene.

Daţi-mi voie să redau ceea ce exprima în discursul său personajul caragelian Farfuridi din piesa "O scrisoare pierdută": "Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale. Din această dilemă nu putem ieşi ... Am zis!"

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ráduly Róbert, şi onoarea de a încheia lista declaraţiilor politice revine domnului deputat Metin Cerchez.

Domnul Ráduly Róbert Kálmán:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Iată că, între două vizite de lucru fructuoase, Guvernul a avut, în aplauzele întregii ţări, timp să mai edicteze o ordonanţă de urgenţă, săptămâna trecută, pe 4 septembrie, ordonanţă de urgenţă prin care a completat Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Spun de la bun început că eu nu sunt şi nu doresc să devin avocat. Tocmai de aceea îmi permit, ca o persoană care nu sunt direct vizată de această ordonanţă de urgenţă, să-mi exprim punctul de vedere cu care sper că mulţi colegi, mai ales colegii avocaţi, vor fi de acord.

Această ordonanţă, care este, aşa cum voi arăta până spre final, pur şi simplu un joc de imagine a Executivului, aşa cum, din nefericire, ne-am obişnuit cu toţii, dincolo de mult mediatizata interdicţie legată de asistenţa în instanţe în anumite cauze penale, cu care nu putem să nu fim, până la urmă de acord, cauze penale legate de infracţiuni de corupţie, de trafic şi consum ilicit de droguri, de trafic de persoane, de spălare a banilor, de infracţiuni contra siguranţei statului sau care împiedică înfăptuirea justiţiei, sau infracţiuni contra păcii şi omenirii, are încă trei interdicţii la care, cel puţin eu personal am serioase reţineri.

Prima este legată de posibilitatea ca senatorii şi deputaţii să pledeze în cauze ce se judecă de către judecătorii sau tribunale.

A doua este legată de interdicţia ca dumnealor să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului, autorităţilor sau instituţiilor publice, companiilor naţionale sau societăţilor naţionale în care acestea sunt părţi.

Iar a treia, să nu poată să pledeze în procesele intentate împotriva statului român în faţa instanţelor internaţionale.

Mă întreb, şi sper că mă întreb împreună cu dumneavoastră, de ce un biet cetăţean care este nedreptăţit de Executiv, de exemplu, în aplicarea legilor privind retrocedarea bunurilor naţionalizate, sau o biserică tradiţională din România, căreia nu i se retrocedează pe baza legii de către Executiv, prin diferite tertipuri, anumite imobile care i-au aparţinut şi-i aparţin de drept, să nu poată să fie apărată în instanţă de către un coleg sau alt coleg.

Eu cred că Guvernul a greşit flagrant în momentul în care acest text de interdicţii a îmbrăcat de fapt o interdicţie totală pentru colegii noştri avocaţi din Parlamentul României.

De fapt, dacă urmărim şirul acţiunii ordonanţelor şi respectiv asumării răspunderii privind incompatibilităţile din partea Guvernului, vedem că, după ce a reuşit ca managerii, oamenii care au înfăptuit ceva în ţara aceasta şi au ajuns în Parlament, să fie obligaţi să aleagă între exercitarea unui mandat şi realizarea sau continuarea unei existenţe alternative, acum şi avocaţii sunt încarceraţi deopotrivă, alături de ingineri şi economişti care au făcut ceva în viaţă.

Spuneam că nu este mai mult decât o lovitură de imagine, pentru că, dacă citim informarea emisă după şedinţa de Guvern, vedem că interdicţiile pe care le-am enumerat nu privesc cauzele pentru care la data intrării în vigoare a ordonanţei avocaţii încheiaseră contract de asistenţă sau reprezentare, astfel încât să nu fie perturbate raporturile contractuale încheiate sau derulate înainte de apariţia acestor reglementări.

Deci, dacă colegul Iorgovan deja are încheiate 50 de asemenea contracte, dânsul, până la următoarele alegeri, poate să-şi exercite foarte bine calitatea de avocat în procese privind infracţiuni de corupţie, trafic şi consum ilicit de droguri, trafic de persoane sau de spălare a banilor şi aşa mai departe.

Guvernul n-a făcut, din nefericire, decât o aparentă lovitură de imagine, care, în realitate este o nouă lovitură sub centură dată Parlamentului, parlamentarismului din România.

Iată, aş spune, încă o dovadă că nu Parlamentul controlează activitatea Guvernului, ci invers. Şi aş propune, dacă tot se modifică Constituţia, acest lucru, de fapt, pe care îl constatăm în practică, să-l prindem chiar în această Constituţie. Guvernul să fie ales prin vot universal, direct şi secret, iar Parlamentul să fie numit de către guvernanţi, aşa cum a mai fost şi înainte de decembrie 1989, astfel ar renaşte din propria cenuşă, precum pasărea Phoenix, un Parlament nou, multilateral dezvoltat, denumit sau mai bine zis redenumit, rebotezat "marea adunare naţională".

Doamnelor şi domnilor deputaţi, statuile şi stafiile Casei Poporului ne bântuie încă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul deputat Metin Cerchez.

Domnul Metin Cerchez:

Stimaţi colegi,

Cuvântarea mea se numeşte "mafia deasupra legii din România" şi pe undeva are legătură cu cele spuse de domnul Raduly, dar nu prin faptul de a-i da dreptate ci, dimpotrivă, de a demonstra că mafioţii din România sunt apăraţi de avocaţi parlamentari. Şi nu mafioţi de mâna a doua şi doar două exemple vă dau: Iskandarani, apărat de deputatul Neagu şi Kesser Mehmet Fatih apărat de acelaşi avocat parlamentar. Mi se pare imoral să vii la tribuna Parlamentului să spui că lupţi împotriva corupţiei, după aceea să te aşezi în bancă, să-şi iei geanta diplomat şi să mergi să-l aperi pe cel mai mare corupt al României încasând sute de mii de dolari pentru acest fapt.

Vreau să vă spun că acest Kesser Mehmet Fatih a adus un prejudiciu României, bugetului, acelor amărâţi care plătesc taxe şi impozite, de 100 de milioane de dolari, mai exact 39 de milioane de dolari returnare ilegală de TVA, 39 de milioane, şi 69 de milioane spălare de bani. Nu le spune Metin Cerchez, ci fostul procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, actualmente şef al corpului de control Victor Ponta. Cu aceşti bani, pentru amărâţii de pensionari din România, sunt exact acele 4 mii de miliarde care lipsesc pentru ca ei să-şi primească din nou reţetele compensate. Cu aceşti bani se puteau construi 3 mii de blocuri, nu de apartamente, de blocuri în România.

Mi se pare imoral ca noi să facem interpelări şi interpelări către Executiv, iar acesta să ne trateze cu dispreţ. pentru că, iată, "Colorom" Codlea este vândută cu 200 de mii de dolari acestui infractor care ar fi trebuit să stea în închisoare, cu 200 de mii de dolari, preţul unei vile în Bucureşti, 200 de mii de dolari, bani pe care nici pe aceştia nu-i dă, ci taie fabrica la fier vechi şi după aceea, după ce încasează zeci de milioane de dolari returnează aceşti bani.

Mai grav este şi sunt membru al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi am cerut audierea şefilor SRI, SIE, Ministerului de Interne şi bineînţeles nici până la această oră nimeni nu a catadicsit să vină în faţa comisiei, mai grav este că suntem în 9 septembrie, la două zile doar de aniversarea a doi ani de la 11 septembrie.

"Nitramonia" Făgăraş produce, printre altele, şi bombe, ca să spun aşa, şi fără să intervină cineva, un vapor Retskai a plecat din Portul Constanţa cu 3 mii de tone de azotat de amoniu poros care este folosit, conform surselor din SRI, nu lui Metin Cerchez, doar în atentate teroriste. Acest vapor nu a ajuns în Mauritania, ci au ajuns în Egipt şi încărcătura a fost luată de o persoană fizică necunoscută. Dacă facem legătură cu acest egiptean prins cu câteva zile în urmă în România, dacă facem legătură cu apartenenţa acestui celebru Kesser Fatih la Organizaţia teroristă recunoscută universal PKK, stăm şi ne întrebăm dacă peste câteva zile va avea lor un atentat terorist şi se va demonstra că azotatul de amoniu provine de la "Nitramonia" - Făgăraş, privatizată ilegal, conform spuselor domnului Sandu, vom mai intra vreodată în NATO?

pe cine să mai întrebăm, pentru că nesimţirea e mare. Nimeni, suntem degeaba demnitari în stat, suntem cu numele. Executivul ne tratează, cum ne tratează. Dar, responsabilitatea va reveni şi Parlamentului României, dacă un atentat terorist va avea loc cu material provenit de la o unitate privatizată ilegal şi apărată de un avocat parlamentar.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

I. "Atacarea corupţiei - Guvernul zice hăis, diplomaţiile occidentale, cea"

Guvernul României condus de actualul premier nu se dezminte. Nelipsit în apariţiile media, emanând zilnic măcar una, două declaraţii despre starea naţiunii sau despre ce mai face guvernul, domnul Năstase pare abandonat de consilierii domniei sale, care ar fi trebuit să-l avertizeze că ce-i prea mult strică. Astfel, într-o zi Guvernul dă o lege împotriva corupţiei şi a doua zi o corectează. Într-o zi se dă campion anticorupţie şi imediat după aceea ia apărarea unui confrate ministru care tocmai a călcat pe bec cu fonduri europene. Parcă mai ieri, o întreagă delegaţie a PSD-ului actual, în frunte cu domnul Năstase, mergea la procuratură să-l apere pe "nevinovatul" coleg, deputatul Gabriel Bivolaru. Într-o zi declară că jumătate din funcţionari sunt plimbători de hârtii, birocraţi şi predispuşi la corupţie şi chiar a doua zi, domnul Năstase nu îşi mai aminteşte de scandaluri de corupţie în România. Corect: a mai auzit cineva ceva de domnul Păvălache sau de şefii lui?

Tocmai asta ne reproşează şi cancelariile occidentale, că într-un focar de corupţie purulentă care sufocă însăşi fragila democraţie românească, scandalurilor de corupţie, dezvăluite sau nu de presă, li se pune imediat batista pe ţambal, iar urmările sunt că...vinovaţi sunt trâmbiţaşii şi nu capii răutăţilor. Şi iată că aşa uită şi premierul de scandalurile de corupţie! Ce uşurare trebuie să fie să rezolvi problemele unui stat corupt, căci despre asta este vorba, ignorându-le sau, mai rău, repezindu-te cu colţii la cei care le arată cu degetul, fie că sunt din ţară sau din afară!

Ultima găselniţă a Guvernului în legătură cu această Fata Morgana a politicii româneşti care este corupţia generalizată - situaţia avocaţilor parlamentari. Deşi Guvernul României condus de domnul Prim-ministru Adrian Năstase şi-a asumat toată răspunderea pentru un stufos pachet de legi anticorupţie strânse în faimoasa Lege 161/2003, reglementarea situaţiei avocaţilor care sunt şi parlamentari a fost uitată, aşa cum şi definirea şi abordarea corectă a conflictului de interese au fost neglijate, punându-se accentul doar pe situaţiile de incompatibilitate, multe deja abordate în Constituţia actuală şi în alte legi. Existenţa la acea dată a unui proiect de lege mult mai complet privitor la conflictul de interese, cu referiri speciale la avocaţii parlamentari, iniţiat de mine împreună cu alţi colegi din PNL a fost ignorată, preferându-se încropirea la repezeală a unui act guvernamental, doar pentru bifarea la timp a unei alte cerinţe imperative a Uniunii Europene. Astăzi, când Guvernul vine cu această nouă cârpeală pentru a mai drege busuiocul în urma continuelor critici occidentale la adresa (ne)abordării problemei corupţiei, se demonstrează pentru a nu ştiu câta oară că pornirile anticorupţie ale Guvernului PSD sunt teatrale, chiar actorii jalnici. S-a făcut atâta caz de Legea 161/2003 ca instrument de luptă împotriva corupţiei, însă se uită că un catalizator important al corupţiei pentru statele în tranziţie este bâlbâiala guvernamentală şi netransparenţa în adoptarea actelor normative. Or, la numai o lună după asumarea răspunderii în faţa Parlamentului (şi nu, cum ar fi fost normal şi transparent, dezbaterea, eventual îmbunătăţirea şi apoi adoptarea sa prin vot) Cabinetul Năstase a modificat printr-o Ordonanţă de urgenţă proaspăta lege asumată; astăzi alte prevederi ale legii anticorupţie sunt adăugate tot printr-o ordonanţă de urgenţă, pentru a cuprinde şi avocaţii parlamentari.

Probabil că vor urma şi alte modificări, care toate nu vor face decât să agraveze şi mai mult starea de instabilitate legislativă şi vor demonstra cât de nesinceră şi goală de conţinut este de fapt campania anticorupţie a Cabinetului Năstase.

Credem că, în cazul avocaţilor care au şi calitatea de parlamentari, soluţia găsită de iniţiator nu este cea corectă. Aşa cum reiese chiar din expunerea de motive a Guvernului, s-a mediatizat de nenumărate ori implicarea unor parlamentari, în calitate de avocaţi, în procese răsunătoare cu urmări din cele mai funeste pentru imaginea parlamentarului român şi a instituţiei Parlamentului României. Chiar dacă nu în toate cazurile această imagine negativă este justificată, este evidentă situaţia de incompatibilitate între calitatea de avocat şi cea de parlamentar.

În statele cu o democraţie instituită de secole, cum este Franţa, situaţia de incompatibilitate poate fi reglementată doar parţial. În cazul României, o ţară aflată încă în proces de construcţie şi consolidare a instituţiilor şi mecanismelor democratice, întâlnirea judecătorului în sala de tribunal, ca reprezentant al puterii judecătoreşti, cu avocatul parlamentar, care este deci şi reprezentant al puterii legislative, poate fi dificilă pentru primul, existând riscul de a ameninţa însuşi principiul separaţiei puterilor în stat, dar mai ales de a submina încrederea indivizilor în ideea că nimeni nu este mai presus de lege şi în principiul egalei reprezentări în faţa legii.

Prin urmare, solicit Guvernului României, ca măcar în ceasul al doisprezecelea, să nu mai tragă la stânga în vreme ce Occidentul trage spre dreapta, să recunoască o dată pentru totdeauna gravitatea corupţiei de stat în România şi mai ales să ia măsuri reale şi eficiente contra ei; în acest sens, cred că se impune ca avocaţilor care au şi calitatea de parlamentar să li se interzică exercitarea profesiei lor pe întreaga perioadă a mandatului lor, cu excepţia exercitării ei în scopuri didactice.

De asemenea, este necesar ca Ordonanţa de urgenţă să prevadă sancţiunea eliminării din Parlament a celor care nu o respectă.

II. Cazul Puwak şi conflictul de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice

Ieri după amiază, plenul Camerei Deputaţilor a respins proiectul de lege aparţinând PNL privind conflictul de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, proiect depus în iulie 2002.

Reprezentantul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a motivat propunerea de respingere prin existenţa deja a unei legi, Legea 161/2003 având ca iniţiator Guvernul, lege care cuprinde şi prevederile proiectului de lege propus de PNL. Trecând peste faptul că, în Parlamentul României, există o regulă privind discutarea în acelaşi timp a proiectelor care reglementează aceleaşi subiecte şi lăsând la o parte ignorarea de către Guvern a Parlamentului ţării prin asumarea răspunderii pe pachetul de legi anticorupţie, pachet apărut la un an după proiectul nostru de lege, rămâne problema de fond, aceea a conţinutului celor două propuneri. Dacă este adevărat că Legea 161/2003 se inspiră copios la capitolul incompatibilităţii din proiectul PNL, Cabinetul Năstase a preferat să ignore, printre altele, prevederile importante referitoare la conflictul de interese, preferând o definiţie confuză şi incompletă. Cu alte cuvinte, Guvernul României a copiat numai ce îi convine e din iniţiativa PNL, preferând să se facă numai că reglementează problema corupţiei, prin ignorarea celui mai important capitol - nereglementat încă nici la ora actuală în România - anume acela al conflictului de interese.

Cea mai bună dovadă a ambiguităţii menţinute de Cabinetul Năstase la capitolul reglementării conflictului de interese este cazul Puwak. De o săptămână asistăm cu stupoare la scandalul mediatic creat în jurul familiei Puwak, doamna ministru nesimţindu-se în nici un fel vinovată pentru faptul că soţul şi fiul domniei sale au beneficiat de fonduri europene nerambursabile în timpul mandatului său.

Deşi este posibil ca doamna Puwak să nu fie legal vinovată de acordare preferenţială de fonduri europene sau de folosirea abuzivă a funcţiei deţinute în interes personal, doar ancheta biroului OLAF al Comisiei Europene va putea face lumină în acest caz. Graba cu care domnul Năstase şi-a manifestat solidaritatea totală cu doamna ministru Puwak şi convingerea privind concluziile pozitive ale auditului Comisiei Europene chiar înainte ca acesta să înceapă, dovedesc o mentalitate încă tributară trecutului şi care ignoră aspectul etic şi moral al problemei. Chiar dacă anchetele PNA şi ale Comisiei Europene vor dovedi nevinovăţia doamnei ministru Puwak în repartizarea fondurilor europene din cadrul programului Leonardo da Vinci, în orice ţară normală din lume situaţia în care se află doamna ministru ar fi atras demisia sa imediată, datorită conflictului de interese în exercitarea funcţiei. la noi, definiţia conflictului de interese din Legea 161/2003, care este proastă, confuză, incompletă şi incorectă deci, permite astfel de situaţii paradoxale în care miniştrii îşi pot favoriza propria situaţie materială sau pe cea a apropiaţilor pe o perioadă îndelungată. Doamna Puwak trebuia să-şi dea demisia de onoare doar pentru că se află într-o situaţie de conflict de interese, conflictul existând între interesul său ca ministru competent şi corect în repartizarea fondurilor europene şi acela în calitate de membru al familiei Puwak, care i-a cerut să acorde fonduri soţului şi fiului ei. Doamna Puwak consideră normal ca familia sa să primească fonduri pentru ca îndeplineşte criteriile cerute de Comisia Europeană, uitând că îndeplinirea acestor cerinţe este necesară dar nu şi obligatorie pentru repartizarea de fonduri şi că probabil sunt firme care nu au putut primi aceste fonduri; în acelaşi timp, domnia sa consideră normal să rămână ministru al Integrării Europene.

Ignoranţa Guvernului României a permis să ne facem iar de râsul Europei. În loc să evităm situaţia degradantă în care Europa să vină în control, Premierul a preferat să sară în apărarea doamnei Puwak cu întregul Guvern, în loc să-şi asume responsabilitatea rezolvării tranşante a problemei.

Ar trebui ca acest Guvern să înţeleagă în sfârşit că suntem în mileniul 3, să accepte necesitatea adoptării unei noi mentalităţi, europene şi nu fanariote, şi să împrumute şi definiţia din proiectul nostru de lege privind conflictul de interese; astfel va vedea cu ochiul liber şi doamna Puwak, ca şi colegii domniei sale, situaţia conflictuală în care se află şi pe care opinia publică a sesizat-o demult, chiar şi fără a fi lămurită despre înţelesul exact al noţiunii.

Domnul Florin Iordache:

"Şcoala poate începe în judeţul Olt"

În urma colaborării foarte bune care există între guvern, consiliu judeţean, consilii locale şi conducerile şcolilor din judeţul Olt pe toată perioada vacanţei de vară s-au întreprins măsuri pentru repararea şi asigurarea celor mai bune condiţii pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. În acest sens, şcolile, grădiniţele şi liceele oltene la începutul verii au fost vizitate fiecare în parte de reprezentanţi ai inspectoratului de învăţământ, prefectură şi consiliul local. S-au stabilit pentru fiecare şcoală în parte tipul de lucrări care trebuie executate şi constructorii au trecut la treabă.

Constatăm cu bucurie acum, la început de septembrie, că învăţământul oltean are toate condiţiile pentru buna desfăşurare. Elevii care vor păşi la 15 septembrie pe porţile unităţilor de învăţământ pot constata că sălile de clasă, laboratoarele, sălile de sport cât şi grupurile sanitare au fost văruite, igienizate, reparate instalaţiile de încălzire şi apă. Iată că dacă se vrea, se poate, iar învăţământul oltean demonstrează în acest an acest lucru.

La bunul mers al procesului de învăţământ un rol important îl are şi ajutorul pe care guvernul l-a asigurat prin extinderea programului intitulat "cornul şi laptele" din această toamnă şi în unităţile preşcolare.

De asemenea, judeţul Olt a beneficiat de un număr important de microbuze pentru transportul elevilor, acolo unde şcolile din mediul rural sunt prea departe de locuinţele micuţilor.

Iată că cei care în 2000 au votat PDSR nu au greşit şi prin tot ceea ce face acum PSD ne dă garanţia că România se află pe drumul cel bun, un drum al normalităţii, un drum al politicii "cu oameni, pentru oameni şi împreună cu ei".

Domnul Gheorghe Popescu:

Guvernul - aproape de cei afectaţi de furtuna din 31.08.2003.

În urma catastrofei care s-a abătut asupra unor judeţe din Oltenia în seara de 31 august 2003, s-a constatat că în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj vânturile puternice au spulberat acoperişurile unor blocuri, case, provocând şi alte distrugeri materiale.

Atât consiliul judeţean Gorj, Prefectura Gorj cât şi Guvernul României prin persoana ministrului delegat pentru administraţie domnul Gabriel Oprea s-au sesizat şi în ziua de 03.09.2003 o delegaţie comună condusă de domnul Oprea s-a deplasat în judeţul Gorj la clădirile afectate. S-a constituit o comisie de evaluare formată din experţi şi inspectori de la Inspecţia de stat în construcţii care au evaluat pagubele produse de vânturile puternice.

Ministrul delegat al administraţiei publice, domnul Gabriel Oprea a promis că în viitoarea şedinţă de guvern aceste evaluări vor fi prezentate Guvernului pentru a stabili cele mai bune măsuri de despăgubire şi ajutor a celor afectaţi în urma acestei catastrofe.

Din gorj, ministrul delegat al administraţiei domnul Gabriel Oprea s-a deplasat în judeţele Mehedinţi şi Dolj - judeţe afectate de furtuna din 31.08.2003.

Domnul Cristian Sandache:

Alternativa PRM - o aberaţie

Preşedintele PRM - senatorul C.V. Tudor a declarat în repetate rânduri că formaţiunea sa politică este unica în stare a guverna statul român. Nu în ultimul rând, domnia sa este convins de faptul că va deveni preşedintele tuturor românilor.

Fiecare cetăţean al acestei ţări are dreptul la libera exprimare. Evident că şi preşedintele PRM are acelaşi drept constituţional. La rândul nostru, noi, cei din PSD suntem convinşi că o asemenea formulă este identică în mod absolut cu o nenorocire pentru ţara noastră şi - aş adăuga, cu o aberaţie.

Toţi susţinătorii şi simpatizanţii PRM-ului şi ai lui C.V. Tudor trebuie respectaţi - în numele principiilor democraţiei. Şi în SUA - de pildă, există formaţiuni sau grupuscule cu tentă radicală - unele de un extremism periculos. Astfel de asociaţii nu vor guverna însă America niciodată - decât în filmele horror. Democraţia puternică, autentică, respinge asemenea experimente periculoase.

Păstrând proporţiile - este bine să reflectăm dacă România are nevoie de aventuri politice - poate tentante, la o privire superficială - pentru cei naivi, dar cumplite pentru interesul naţional - în ipotetica lor materializare. Nu pledez pentru o vânătoare, ci pentru ca opţiunile unora dintre concetăţenii noştri să fie făcute în deplină cunoştinţă de cauză.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Apropiata campanie electorală ne oferă posibilitatea să asistăm, din păcate, la promovarea unor manevre şi jocuri politice oportuniste, menite să discrediteze şi să descalifice partidul de guvernământ din cursa politică.

Ceea ce este mai grav, este faptul că, de această dată, prin scandalul declanşat împotriva Ministrului Integrării Europene, doamna Hildegard Puwak şi intens susţinut de către opoziţie şi de mass-media, este discreditată, în primul rând România, ca viitor stat membru al Uniunii Europene.

Solicitarea demisiei din funcţia de ministru al Integrării de către PD şi PNL în situaţia în care nu se dispusese încă anchetarea cazului, în care prestaţia doamnei Puwak nu a fost niciodată pusă la îndoială, nici măcar de către membrii Comisiei Europene şi într-un moment decisiv pentru România, respectiv discutarea raportului de ţară, reprezintă un act sabotor în ceea ce priveşte evoluţia imediată a României.

Este deja superfluu să amintesc faptul că poziţia exprimată tocmai de către presupuşii prejudiciaţi, respectiv membrii comisiilor care se ocupă de anchetarea cazului, este favorabilă ministrului Puwak, aceştia declarându-şi "încrederea în partenerii români".

Este de neînţeles cum anumite personalităţi din opoziţie dovedesc pe zi ce trece că subminează prin orice mijloace credibilitatea ţării în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană, profitând de anumite conjuncturi pentru a-şi creşte cota în sondajele electorale...! Inevitabil, se nasc întrebări: jocul cui îl fac şi cui foloseşte?

Trecând peste aspectele care dovedesc disponibilitatea doamnei ministru pentru anchetarea cazului, pe care PD şi PNL se pare că nu au considerat-o ca pe o atitudine firească, a unei persoane vădit inculpabile, opoziţia s-a grăbit să eticheteze şi să condamne, prin deja-i cunoscuta politică "aruncatul cu piatra".

Cu riscul afectării credibilităţii clasei politice româneşti pe plan internaţional, PD şi PNL dovedesc încă o dată că singura modalitate prin care speră să-şi câştige respectul pe plan politic este, paradoxal, împroşcatul cu noroi.

Şi în acest caz, cu siguranţă "doamna de fier" a politicii româneşti nu se va lăsa intimidată.

Domnul Cristian Nechifor:

Aceia dintre dumneavoastră care n-au reuşit să vadă, în anii de după revoluţie, serialul de televiziune "Twin Peaks", au acum un motiv de bucurie - pot auzi, pe viu, vorbele care le dădeau fiori multor telespectatori: "Se întâmplă iar!" Spun "pe viu" fiindcă, de data asta, nu e vorba de personajele ciudate care poluau un orăşel american, ci de două personaje colective din politica românească, personaje colective care se zbat să revină pe ecrane, promiţând publicului episoade mai frumoase decât tragi-comedia pe care au jucat-o în stagiunea 1996-2000.

Probabil că unii dintre dumneavoastră au ghicit deja distribuţia: da, e vorba de Partidul Democrat şi Partidul Naţional Liberal, care speră să dea lovitura sub genericul "Convenţia Democrată se întoarce".

Dacă intenţia lor ar rămâne în domeniul cinematografiei, comedia ar fi garantată, iar tragedia ar avea efecte doar în domeniul ficţiunii. Cum însă foştii colegi de Convenţie se dau de ceasul morţii ca să refacă în lumea reală vechea coaliţie, cred că românii merită să afle răspunsul la câteva întrebări: Câte guverne au de gând să schimbe PNL şi PD, în ipoteza că ar ajunge, cumva, la putere? Traian Băsescu va avea acelaşi program continuu de scandal în interiorul coaliţiei? Care va fi formula matematică de împărţire a funcţiilor? Vom avea un nou primar - prim-ministru? Cei 15000 de specialişti vor fi clonaţi, sau confecţionaţi din carton presat?

Programul de guvernare va fi de dreapta - centru - stânga sau de stânga - centru - dreapta? Cred că românii care n-au uitat guvernarea din 1996-2000 au dreptul să pună aceste întrebări. Iar domnii din noua Convenţie Democrată au obligaţia morală să dea nişte răspunsuri cât mai cinstite! Dacă pot.

Doamna Maria Lazăr:

Un nou an şcolar mai bine pregătit.

Pregătirea noului an şcolar reprezintă o prioritate absolută a Guvernului care a luat toate măsurile pentru ca instruirea şi educaţia elevilor să se desfăşoare în condiţii cât mai bune.

Anul acesta, în multe localităţi, în special în mediul rural, copiii vor învăţa în şcoli noi, bine dotate şi încadrate cu personal corespunzător.

Prin descentralizarea în administraţie, primăriile şi consiliile locale s-au îngrijit de repararea şi curăţenia şcolilor, care sunt pregătite să-şi primească elevii şi profesorii. Pentru noul an şcolar Guvernul a adăugat la cheltuielile curente 210 miliarde lei, valoarea rechizitelor gratuite pentru un număr de 1 milion de elevi care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. Prin generalizarea învăţământului de zece ani, s-au acordat noi fonduri pentru manuale, în valoare de peste 198 miliarde lei, destinaţi elevilor de clasa IX-a.

Tot din acest an şcolar, se acordă produsele alimentare, laptele şi cornul, şi preşcolarilor, în număr de peste 550.000 copii. au fost achiziţionate maşini şi repartizate în peste 750 localităţi pentru transportul copiilor din zonele îndepărtate la şcoală.

Apreciez că, în pofida tuturor afirmaţiilor care se fac de către reprezentanţii partidelor din opoziţie şi a unor critici nejustificate la adresa Ministerului Învăţământului, Cercetării şi Tineretului şi a Guvernului, buna organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ al tinerilor reprezintă o problemă de prim ordin a actualilor guvernanţi, care prin înfăptuirea procesului de reformă în acest domeniu, va ridica ştacheta învăţământului românesc la nivelul celor mai avansate ţări.

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aş dori, cu permisiunea dumneavoastră, să subliniez, în câteva cuvinte, importanţa deosebită a unui act istoric, despre care se vorbeşte astăzi, din păcate, relativ puţin şi care este cunoscut doar de către cei avizaţi.

La 9 septembrie 1878, pe baza propunerii Consiliului de Miniştri, principele României, Carol I, a adoptat titlul de "Alteţă Regală", recunoscut ulterior şi pe plan internaţional. Se împlinesc astăzi, aşadar, 125 de ani de la acest eveniment.

În ce rezidă importanţa demersului?

Adoptarea titulaturii de "Alteţă Regală", la data menţionată de către principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, a reprezentat o etapă importantă în consolidarea poziţiei internaţionale a României.

Domnitor al României din 10 mai 1866 şi recunoscut de puterea suzerană, Imperiul Otoman, în acelaşi an, la 11 octombrie, Carol I a impulsionat, prin acţiunile sale, procesul de modernizare a României, demarat de predecesorul său, Alexandru Ioan Cuza.

Una dintre priorităţile sale a reprezentat-o ruperea relaţiilor de dependenţă faţă de Imperiul Otoman şi obţinerea independenţei de stat a României.

Izbucnirea unei noi crize orientale, în 1876, şi implicarea Rusiei în această criză, a oferit României o conjunctură favorabilă realizării acestui obiectiv. România a declarat starea de război cu Imperiul Otoman la 29 aprilie 1878, iar câteva zile mai târziu, la 9 mai acelaşi an, Parlamentul a proclamat independenţa de stat a României.

Sub comanda directă a lui Carol I, armatele române au participat, alături de trupele ruse, la operaţiunile militare din sudul Dunării.

Marile puteri europene, reunite în cadrul Congresului de pace de la Berlin, au recunoscut, la 1 iulie 1878, independenţa de stat a României. După această recunoaştere internaţională, prioritatea autorităţilor şi a diplomaţiei româneşti a reprezentat-o consolidarea poziţiei României pe plan internaţional, iar actul din 9 septembrie, la care mă refer la declaraţia mea politică, s-a înscris în această acţiune amplă, care a culminat cu proclamarea Regatului, în anul 1881.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ştefan Baban:

Violenţa domestică în România anului 2003

Violenţa domestică face zilnic mii de victime. Numai câteva organizaţii neguvernamentale întind deocamdată o mână de ajutor femeilor şi copiilor maltrataţi în familie. Mediatizată ca o izbăvire, Legea nr.217/2003 merge, din păcate, doar până la jumătatea drumului.

Statisticile oficiale spun că una din trei femei din România este abuzată psihic sau fizic de familie, însă judecând după faptul că până acum poliţia şi autorităţile făceau totul ca să descurajeze orice tentativă a victimei de a depune plângere, se poate spune că, neoficial, mult mai multe femei sunt victime ale violenţei domestice. Chiar dacă nu sunt descurajate de poliţişti, multe femei nici nu se gândesc să reclame o bătaie acasă, de vină fiind prejudecăţile care plasează femeia divorţată în afara societăţii, sau chiar modelele deja existente în familiile părinteşti, unde bătaia era de foarte multe ori ritual acceptat şi obişnuit. Statul modern a perpetuat multă vreme o legislaţie care întreţinea ideea că tot ceea ce se petrece dincolo de uşa unei familii este treaba membrilor familiei.

Nici opinia publică nu face mai frumos în acest tablou al nepăsării.

De o săptămână a intrat în vigoare Legea nr.217/2003, care se presupune că va reglementa oarecum problema violenţei domestice. Dar legea nu merge de fapt decât până la jumătatea drumului. De ce această afirmaţie. Conform noii legi, poliţia nu are voie să intervină în cazurile de agresiune şi chiar să fie sesizată de vecini dacă aceştia se încumetă să se amestece într-o familie violentă. Realitatea este însă alta: poliţia vine foarte greu când este chemată pentru acest gen de scandaluri, iar la faţa locului fie nu se amestecă, fie aplică o amendă modică, ceea ce-l face pe bătăuş să-şi continue desăvârşirea operei. Nu s-a introdus ordinul de restricţie pentru agresor, astfel că victima continuă să fie terorizată în continuare.

Ce-l face pe un om să suporte bătăile partenerului de viaţă? Multe. Prima dată speranţa că a fost o întâmplare. Apoi pe măsură ce bătăile devin un obicei, ruşinea de cunoscuţi care ar putea afla ce se petrece în familie, apoi frica de divorţ, care în cazul femeilor devine un stigmat insuportabil, frica de a-şi lua viaţa în propriile mâini pentru că depind financiar şi locativ, toate acestea inducând ideea că persoana în cauză este incapabilă de un lucru bun.

România anului 2003 nu diferă mult de alte ţări, chiar civilizate, la capitolul violenţă domestică. Românii îşi bat nevestele ca şi alţi bărbaţi de pe planetă, numai că diferenţa o reprezintă nepreocuparea statului nostru de a proteja victimele şi de a trata minţile bolnave ale agresorilor.

La noi iniţiativa a avut-o ca de obicei tot societatea civilă. Câteva organizaţii neguvernamentale au înfiinţat de-a lungul timpului adăposturi temporare pentru femeile bătute şi centre de consiliere medicală, juridică şi psihologică. Nesprijinite de autorităţi însă, fiecare şi-a dat duhul la un moment dat, când finanţările externe au încetat să mai vină.

Partea şi mai rea din acest lanţ vicios, dacă poate exista şi o parte mai rea, este aceea că violenţa perpetuată în familie se răsfrânge mai devreme sau mai târziu asupra mentalităţii copiilor. Mai mari sau mai mici, fiecare a fost bătut sau brutalizat în vreun fel. Fără o consiliere de specialitate, aceşti copii vor creşte şi vor face, probabil, acelaşi lucru în familiile lor, dacă nu cumva vor deveni viitorii infractori ai societăţii.

România doreşte cu ardoare integrarea în Uniunea Europeană. În aceste condiţii, şi în acest domeniu trebuie luate măsurile necesare pentru a ne putea înscrie în rândul ţărilor civilizate. În caz contrar, între dorinţă şi realitate, drumul va fi foarte lung şi anevoios.

Domnul Puiu Haşotti:

Imixtiunea politicului în justiţie - meteahna guvernării PSD

Motto: "Ne vom angaja în realizarea unei reforme profunde a justiţiei şi vom susţine, prin toate mijloacele constituţionale şi legale, deplina depolitizare şi reala democratizare a actului de justiţie, pentru asigurarea unui sistem judiciar independent şi responsabil, fundamentat pe respectarea principiilor statului de drept, a unui sistem care să fie funcţional, eficient şi apropiat de cetăţean." (Fragment din discursul premierului Adrian Năstase la şedinţa Parlamentului din data de 28 decembrie 2000 pentru acordarea încrederii Programului şi listei Guvernului)

Pentru atingerea criteriilor politice de integrare în Uniunea Europeană, România trebuie să îndeplinească, printre altele, un obiectiv fundamental: independenţa puterii judecătoreşti. Numai că instalarea actualului Guvern în decembrie 2000 a adus cu sine o imixtiune fără precedent a politicului în justiţie deşi, în Programul de guvernare, PSD optase pentru independenţa şi democratizarea actului de justiţie. În doi ani şi jumătate de guvernare PSD, parlamentarii PNL au adus în atenţia opiniei publice o serie de acţiuni edificatoare pentru amploarea acestui flagel.

Gravitatea fenomenului de implicare a factorilor politici în justiţie, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi normelor democratice de funcţionare a acestora, a fost semnalată şi de comisarul european pentru extindere, Gunther Verheungen. Acesta a atras atenţia autorităţilor de la Bucureşti, în nenumărate rânduri, asupra păstrării independenţei justiţiei, ca o premisă a alinierii la standardele occidentale.

Actuala putere a fost atât de receptivă la aceste declaraţii încât a reuşit să transforme justiţia în lanterna roşie a procesului de integrare europeană, bila neagră menţionată în toate rapoartele şi studiile occidentale care monitorizează paşii României spre integrarea euro-atlantică.

În loc să ia măsurile necesare pentru stoparea imixtiunii în actul de justiţie, Ministerul Justiţiei încurajează această meteahna a puterii pesediste, devenind agentul de impunere a puterii executive în cadrul instanţelor judecătoreşti. Presa a relatat de curând un nou abuz al ministerului, ale cărui consecinţe grave îşi vor găsi ecoul - bineînţeles - şi în cancelariile occidentale. Este vorba de maniera dictatorială de instalare în funcţie - la Iaşi - a magistraţilor loiali puterii, pe criterii arbitrare şi lipsite de profesionalism, discreditând moral şi umilind restul magistraţilor din branşa ieşeană.

Acţiunea, un alt exemplu al reformei justiţiei pusă în practică de ministrul Rodica Stănoiu şi de subordonaţii săi, a determinat reacţia a peste 80 de judecători ieşeni de a-şi anunţa demisia în bloc, fapt fără precedent în ţara noastră.

Este motivul pentru care cer Guvernului Adrian Năstase să pună capăt acestor practici dictatoriale de influenţare a activităţii instanţelor de judecată şi să renunţe la abuzurile la adresa magistraţilor din România. În caz contrar, imixtiunea în actul de justiţie, intimidarea, subordonarea, politizarea justiţiei dar şi proliferarea corupţiei din sânul acesteia se vor regăsi în viitorul Raport de ţară al Comisiei Europene şi vor cântări greu în cursa României pentru integrare, cu riscul de a pune în pericol acest proces.

Domnul Corneliu Ciontu:

Deriva sportului românesc

Trăim cu toţi, după 1989, o perioadă de privaţiuni economice, de frustrări şi umilinţe în raport cu propria identitate. Din pricina suferinţelor noastre materiale şi a locului pe care România îl are acum în lume, din pricina erorilor conducătorilor politici, mulţi dintre noi şi-au pierdut bucuria propriei comunităţi, confortul de a fi români, orgoliul naţional constructiv.

Din păcate, dar şi din fericire, în ultimii 15 ani am avut doar două motive importante de satisfacţie naţională: reuşitele elevilor şi studenţilor români la olimpiadele internaţionale şi marile performanţe ale sportivilor români. Faptul că, în condiţiile crizei economice şi ale precarităţii sistemului de învăţământ, tinerii români continuă să fie cei mai buni din lume la matematică şi informatică este, în viziunea Partidului România Mare, un veritabil miracol, care vorbeşte de la sine despre potenţele intelectuale insuficient stimulate ale poporului român. Totuşi, pentru majoritatea românilor, mândria naţională se confundă, în ultimii ani, cu reuşitele echipei naţionale de fotbal, cu victoriile din gimnastică, canotaj, atletism, înot, box sau scrimă. Prin perseverenţă şi talent nativ, sportivii noştri au reuşit să concureze şi să învingă reprezentanţii marilor puteri economice şi politice ale lumii. Şi, în acele momente în care imnul naţional este intonat, românii au senzaţia că toate privaţiunile lor pot fi uitate, că suferinţele le sunt răscumpărate într-un plan compensatoriu mai înalt.

Totuşi, toate aceste reuşite sportive remarcabile nu se pot genera singure, fără o bază solidă, fără o rădăcină temeinică. Şi trebuie s-o spunem cu fermitate, anul 2003 pare să ne demonstreze faptul că această bază solidă a dispărut. Anul acesta criza din sportul românesc s-a generalizat şi a afectat chiar şi acele domenii în care România era, în mod tradiţional, principala favorită. Astfel, dacă în anul 2000, la Olimpiada de la Sydney, delegaţia ţării noastre a reuşit să se claseze între primele 10 naţiuni ale lumii, în anul 2003 sportivii români nu au câştigat nici un titlu mondial la o disciplină olimpică. Situaţia este fără precedent în istoria postbelică a sportului românesc. Însă, din nefericire, recordurile negative nu se opresc aici. La recent încheiatele Campionate Mondiale de Atletism desfăşurate în Franţa, la Paris, România nu a cucerit nici o medalie. Şi acest eşec de proporţii reprezintă o premieră sumbră. Niciodată până în anul 2003, România nu s-a mai întors de la un campionat mondial de atletism fără să fi cucerit cel puţin o medalie. Pentru ţara care a impus în atletismul mondial pe Iolanda Balaş, Maricica Puică, Lia Manoliu sau Gabriela Szabo, doar câteva dintre atletele române care au marcat istoria atletismului mondial, dezastrul sportiv de la Paris este inacceptabil.

Un alt domeniu sportiv în care România a dominat cu autoritate este gimnastica sportivă. Începând cu Nadia Comăneci, care a revoluţionat practic această disciplină, şi continuând cu Daniela Silivaş, Ecaterina Szabo, Lavinia Miloşevici şi Andreea Răducan, gimnastele din România şi-au spulberat de fiecare dată adversarele. În acest an însă, la campionatele de la Arnhem, în Statele Unite, echipa ţării noastre a pierdut supremaţia pe echipe, reuşind să câştige doar trei medalii, nici una de aur. Şi, ţinând seama de condiţiile extrem de precare în care lucrează lotul condus de binecunoscuţii antrenori Octavian Belu şi Mariana Bitang, meritul pentru cele câteva medalii câştigate aparţine exclusiv gimnastelor şi antrenorilor.

Nici la canotaj, sportul care a impus lumii nume precum Ivan Paţaichin şi Elisabeta Lipă, situaţia nu este mai bună. La campionatele mondiale de la Milano, desfăşurate la sfârşitul lunii trecute, România a cucerit o singură medalie de aur dar şi aceea la o probă care nu figurează în programul olimpic.

Criza din fotbal nici măcar nu mai trebuie amintită: cluburile româneşti se dovedesc incapabile să acceadă în fazele superioare ale competiţiilor europene, iar echipa naţională se află în situaţia de a irosi o a doua calificare consecutivă, fapt fără precedent în istoria post-decembristă.

Cauza acestui moment de răscruce în istoria sportului românesc nu este o bruscă şi misterioasă dispariţie a calităţilor fizice şi psihice ale sportivilor noştri. Cauza este univocă, simplă, şi trebuie rostită ca atare: lipsa de responsabilitate a guvernărilor post-decembriste în raport cu nevoile profunde ale sportului. Un sport de mare performanţă nu se poate concepe în absenţa unei baze de selecţie, iar această bază de selecţie are nevoie de existenţa premiselor pentru sportul de masă. Avem nevoie, pe scurt, de infrastructură, de săli specializate la care toată lumea să aibă acces, de terenuri şi chiar de maidanele de altădată. Aveam nevoie de un sistem de recrutare la nivelul sportului şcolar, de fonduri pentru competiţii şi loturi de juniori. Nu poţi descoperi un Ilie Năstase decât selecţionând 10.000 de tineri tenismeni. Dar câţi copii din România îşi permit să practice tenisul? Nu poţi descoperi un Gheorghe Hagi decât în condiţiile în care copiii pot învăţa regulile fotbalului pe terenuri de joacă special amenajate.

Dar aceste terenuri nu mai există. În ultimii nai, au fost închise zeci de baze sportive, fără să fie pus nimic în locul lor. Sportul a început să fie practicat în condiţii decente, dar numai ca fenomen privat. Există terenuri private de tenis, de fotbal, săli specializate în gimnastică de întreţinere. Dar câţi tineri au acces aici? Cu toate păcatele lui în raport cu sportul, sistemul comunist a ştiut să menţină totuşi o instituţie de selecţie eficientă la nivel şcolar şi a încurajat competiţiile interne. În ciuda caracterului său propagandistic, o competiţie aparent inutilă precum Daciada permitea juniorilor să se familiarizeze cu competiţia şi condiţiile specifice de concurs. Desigur, în Occident, sportul a devenit, în bună măsură, un fenomen privat. Dar asta în condiţiile în care există resurse particulare suficiente pentru asta. Şi în condiţiile în care există o infrastructură creată de stat. Într-o ţară civilizată, municipalitatea pune la dispoziţia tinerilor, în fiecare cartier, terenuri de fotbal, tenis sau baschet în mod gratuit. În schimb, în România, din cele 400 de săli de sport anunţate de actualul guvern ca prioritate naţională, s-au dat în folosinţă două sau trei.

Considerând sportul, aşa cum am arătat, o veritabilă efigie naţională, dar şi o premisă a sănătăţii publice, PRM a prevăzut în programul său de guvernare obiective şi măsuri concrete, care pot asigura dezvoltarea bazei materiale şi perpetuarea performanţelor autohtone.

În primul rând, acordând o atenţie specială sportului de masă, sportului pentru toţi, PRM are în vedere alocarea de către primăriile locale de fonduri special prevăzute în buget pentru construirea şi întreţinerea terenurilor şi sălilor publice de sport.

În al doilea rând, considerăm că este absolut imperativ un departament guvernamental dedicat exclusiv juniorilor, sportivilor de mâine, având ca atribuţie unică monitorizarea şi asigurarea unor condiţii decente de pregătire.

În al treilea rând, credem că guvernele post-decembriste nu au reuşit să asigure încă o lege adecvată a sponsorizării, lege care să motiveze investitorii privaţi să investească în sport.

Peste un an, la Atena va avea loc o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice. Va fi atunci momentul de bilanţ al gestionarilor sportului românesc. Şi să dea Dumnezeu ca şi după acest moment să mai avem motive de mândrie naţională. Pentru că, în fond, acesta este unul din miracolele olimpismului: talentul şi ambiţia unor sportivi pot suplini incompetenţa şi dezinteresul guvernanţilor.

Domnul Valeriu Zgonea:

PNL + PD = CDR RELOADED

În urmă cu două săptămâni, Parlamentul României şi-a reluat lucrările, deschizând astfel o nouă etapă a vieţii politice româneşti şi marcând totodată începutul unei noi perioade preelectorale. Şi poate tocmai pentru a marca acest moment ca pe unul foarte important, vicepreşedintele PD, deputatul lider de grup, încearcă, printr-o declaraţie spectaculoasă, care pare mai degrabă un joc politic greşit construit, să dezmorţească lupta politică.

Astfel, ignorând conducerea partidului din care face parte (greşeală impardonabilă) şi mai ales, făcând abstracţie de poziţiile oficiale ale preşedintelui României, ferm şi constant exprimate de-a lungul timpului, privitoare la Holocaust şi tragedia evreilor, Emil Boc declară că partidul său studiază oportunitatea politică de a declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Ion Iliescu. Motivaţia ar fi presupusa încălcare de către domnul Iliescu a legilor în vigoare, mai precis a art.6 din Ordonanţa Guvernului nr. 31/2002.

La prima vedere, un partid din opoziţie doreşte cu orice preţ să rămână cantonat, în sondajele de opinie, la dezamăgitorul procent de 8-10%. Sau, poate, domnii să-şi fi schimbat orientarea politică. Se pare că, în ultimul timp, PD-ul, în general şi deputatul lider de grup, în special, în dorinţa deznădăjduită de a se erija într-un lider de opinie, alunecă tot mai des pe panta declinului, având o "prestaţie" cel puţin penibilă. Şi piatră de temelie a rupturii dintre PD şi interesul naţional, stă astăzi graba cu care reprezentanţii acestuia încearcă să satisfacă anumite comenzi din interiorul şi exteriorul partidului în sprijinirea problemelor istoriei artificial tendenţios evaluate. Probabil că acele capete care nu pot nici măcar să facă distincţia cuvenită şi de altfel evidentă între sursele domnului preşedinte Iliescu şi propriile lor insinuări tendenţioase, dispun de o logică de fier izvorâtă fie din limitarea posibilităţilor lor electorale, fie din convingerea că, în războiul procentelor, prin această mişcare neinspirată, PD-ul a "punctat" voluntar pentru tabăra adversă.

Acestea sunt cel mai adesea consecinţele unui joc politic greşit construit, care de cele mai multe ori are urmări dezastruoase. Şi pentru că, probabil, distinşii reprezentanţi ai PD-ului considerau în mod eronat că se află în topul preferinţelor electoratului român, au încercat să-şi "întărească" rândurile, anunţând ca iminentă o viitoare alianţă cu justiţiarul PNL. Şi asta, în condiţiile în care, cu puţin timp în urmă, dumnealor susţineau că acei parlamentari care migrează de la un partid la altul ar trebui să fie alungaţi din Parlament. Trebuie menţionat că între clientelismul politic, pe de o parte şi voinţa de a te alătura partidului a cărui doctrină îi este cea mai apropiată, pe de altă parte, este o diferenţă foarte mare. Iar ideea de trădare a electoratului care te-a propulsat în Parlamentul este mult mai mare în cazul social democratului liberal PD.

Domnilor, ar fi mult mai onorabilă o retragere din viaţa politică decât este o existenţă penibilă. Probabil dumneavoastră consideraţi că vă puteţi spori capitalul politic şi social adunând ruşine şi dezgust pe scena politică din România. O maşină care există numai în certificatul de înmatriculare o cumperi doar pentru a transfera toate piesele unui maşini second-hand. O firmă cu datorii o cumperi numai dacă ai înnebunit. Plecarea PD-ului către PNL semnifică fie transferul unui brand care nu mai există, fie cumpărarea unui produs din care a rămas cutia! Dar gusturile nu se discută!

Şi se miră că zilnic sute de social democraţi rămân cantonaţi în zona în care sunt de 10 ani. Altfel nu se poate, iar PNL va aduna o dată cu cumpărarea brandului PD o piaţă formată din câţiva zeci de cetăţeni.

Dar nu uitaţi că într-o ţară democratică este esenţială existenţa unei opoziţii puternice (ceea ce cu siguranţă nu constituiţi) şi că aveţi întotdeauna posibilitatea opţiunii către o altă carieră, atâta timp cât viaţa politică nu vă mai motivează. Sau, poate, cine ştie, chiar nu o înţelegeţi!

Domnul Ion Mogoş:

În octombrie 2003 urmează să aibă loc la Roma reuniunea ministerială a Uniunii Europene, în vederea dezbaterii proiectului Constituţiei europene. Principalele reforme politico-instituţionale ale Constituţiei europene vizează o mai mare transparenţă decizională la nivel comunitar, un cadru instituţional democratic, vizibilitate sporită a Uniunea Europeană pe scena internaţională, concretizarea politicii europene de securitate şi de apărare. Implicit, toate aceste reforme răspund scopului ultim al tratatului instituind Comunitatea Economică Europeană, şi anume, o uniune din ce în ce mai strânsă între popoarele şi statele europene. Mai precis, se încearcă depăşirea dihotomiei interguvernamental-federalism la nivelul Uniunii Europene.

Deşi lăudabil, acest proiect de reformă ar avea implicaţii importante pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, dar şi pentru statele candidate, viitoare membre ale Uniunii Europene. Astfel, este vorba în primul rând despre afectarea suveranităţii naţionale, prin transferul de suveranitate nu numai în domeniul economic, şi limitat la nivelul politic, ci şi în domenii precum politica externă, securitatea şi apărarea, etc. Pe scurt, integrarea politică în Uniunea Europeană se fundamentează pe concretizarea "metodei comunitare" în defavoarea "metodei interguvernamentale".

Această realitate afectează statele mici ale Uniunii Europene, statele candidate în sensul posibilităţii unei influenţe mult reduse în ceea ce priveşte procesul decizional european. Reacţiile nu au întârziat să apară. De exemplu, Polonia, ca viitor membru al Uniunii Europene în 2004, a făcut cunoscut punctul său de vedere Comisiei europene. Polonia cere menţinerea dreptului de veto pentru fiecare stat membru în chestiuni precum politica socială, taxe, apărare. De asemenea, Polonia critică viitorul sistem rotativ de numire a comisarilor europeni, insistând pentru dreptul fiecărui stat de a avea un comisar. În ceea ce priveşte chestiunile de securitate şi de apărare, Polonia cere anularea posibilităţii de a crea pacte militare alternative la NATO, în sensul menţinerii priorităţii NATO.

România, ca posibil membru al Uniunii Europene în 2007, trebuie să aibă în vedere toate aceste implicaţii ale Constituţiei europene. Integrarea în Uniunea Europeană nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci o şansă care să răspundă în mod concret intereselor României. În acest sens, România trebuie să încurajeze transparenţa şi, mai ales, egalitatea decizională în interiorul Uniunii Europene.

Nu este vorba despre negativism sau despre ignorarea aspectelor pozitive ale integrării politice la nivel comunitar. dimpotrivă, statul român trebuie să conştientizeze că aceste evoluţii europene reprezintă o necesitate pentru proiectul comunitar, şi nu doar o tendinţă lipsită de substanţă.

Cu toate acestea, transferul de suveranitate rămâne o chestiune preocupantă. Din acest motiv, orice modificare prin tratat, susceptibilă de a afecta suveranitatea naţională a unui stat în contextul procesului decizional al Uniunii Europene, trebuie să fie făcută în conformitate cu principiul egalităţii naţionale şi, în mod practic, fără a afecta în mod major statutul anumitor state membre.

România este direct interesată în a urmări cu atenţie următoarele evoluţii la nivel comunitar şi în a adopta un punct de vedere conform cu interesul său naţional, dar şi cu poziţia sa regională.

Vă mulţumesc.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Senatorul PSD Ion Solcanu bate, de câteva săptămâni, localităţile judeţului Iaşi, însoţit de o echipă de medici care oferă consultaţii şi tratamente medicale gratuite, în cadrul programului "Sănătate înainte de toate".

Stupiditatea "caravanei" este evidentă: pe ruinele fostului sistem sanitar ieşean, îngropat de el şi de ai lui, se înfiripează o diversiune electorală menită să-i debusoleze pe bieţii ţărani care se înghesuie să-şi facă o ecografie gratuită. Gratuită - vorba vine, pentru că nu ne îndoim că finanţarea aparţine baronilor filialei locale, ocrotiţi politic de cel mai longeviv politruc ieşean postdecembrist.

Şi, în vreme ce liderul grupului PSD din Senat aruncă praf în ochii sătenilor amărâţi, una dintre fabricile etalon ale Iaşilor, SC Fortus SA (fostul Combinat de Utilaj Greu) şi-a închis porţile (ironia sorţii!) chiar după vizita de lucru efectuată în oraş de către preşedintele Iliescu. Societatea nu mai are alimentare cu energie electrică, iar muncitorii vin la serviciu doar pentru pontaj, deja punându-li-se în vedere că vor fi trimişi în şomaj.

Nu-i nimic, bine că firma-căpuşă a lui Şerban Mihăilescu, "Cominco", a câştigat la Iaşi licitaţia pentru parcul Tehnologic "Tehnopolis", cu o finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, în valoare de 6,1 milioane euro, asta după ce aceeaşi firmă a găştii PSD efectuase lucrări de consolidare la două licee ieşene, "Mihai Eminescu" şi "Virgil Madgearu", în cuantum total de 600 000 euro! Şi tot în oraşul păstorit de Solcanu, Casa Judeţeană de Pensii şi-a cumpărat un sediu nou în buricul târgului, în suprafaţă de 2.532 metri pătraţi, achitând 57,8 miliarde lei (peste 1,7 milioane dolari) companiei Iulius Grup, aparţinând afaceristului Iulian Dascălu (de numele căruia se leagă construcţia celebrului Mall din Campusul "Tudor Vladimirescu", cu ani în urmă, după achiziţionarea în urma unei licitaţii dubioase, de la Universtiatea Tehnică "Gh. Asachi", a imensei cantine studenţeşti). Cu banii aruncaţi de CJP pentru acest sediu opulent se puteau cumpăra aproximativ 100 de apartamente luxoase în Centrul Civic al oraşului Iaşi.

Varianta aleasă, departe de a fi una raţională, a fost, bineînţeles, una favorabilă celor care fac jocurile în partidul de guvernământ.

Nici RAJAC (Regia Judeţeană de Apă Canal) nu stă mai rău: 46 miliarde lei (cam 1,8 milioane euro) pentru noul sediu din Copou. Trebuie amintit că, de curând, s-a descoperit că în 1995 (deci tot în timpul guvernării Iliescu-PDSR), RAJAC Iaşi a încheiat un contract cu firma (Mannesmann", în valoare de 13,2 milioane dolari, pentru modernizare Staţiei de Epurare. Doar linia 1 (43% din valoarea investiţiei) a fost modernizată, paguba de la linia 2, rămasă în acelaşi stadiu, ridicându-se la peste 7 milioane de dolari, bani scoşi din buzunarele ieşenilor. Între 1996-2003, la conducerea RAJAC Iaşi s-a aflat Gheorghe Nichita, fost membru PD (1996-2000), trecut ulterior la PSD, impus recent ca viceprimar interimar al Iaşilor, cu perspectiva de a candida ca primar, în 2004, din partea PSD.

Pentru cine nu ştie, contribuabilii ieşeni plătesc cel mai ridicat preţ din ţară pentru apa furnizată: 18 750 lei/mc, la aceasta adăugându-se impozitul plătit pe... apa de ploaie deversată în grădinile oamenilor în urma precipitaţiilor (bir sinistru inventat de acelaşi Nichita).

O altă regie (sau "societate", cum şi-a zis mai nou), "Autobuzul", a ieşit şi ea în evidenţă în 2003 printr-o afacere veroasă. Directorul Mihai Giubernea şi-a pus semnătura pe un contract halucinant, în virtutea căruia "Autobuzul" a închiriat pe 4 ani, de la societatea "Bursa Moldovei", un număr de 30 de microbuze, la un preţ de 1520 euro/bucată/lună, adică, în total, peste un milion de euro. Prin acest târg, "Autobuzul" are mai multe obligaţii decât drepturi, fiind pândită de spectrul falimentului. Cine supraveghează şi coordonează activitatea de transport în comun? Bineînţeles, primarul Costică, acelaşi care a tras sforile pentru ceea ce presa a numit "cea mai mare escrocherie a deceniului Simirad" - privatizarea pe furiş a SC "Salubris" SA (care se ocupă de ridicarea gunoiului menajer şi de masacrarea câinilor comunitari).

Printr-o fantomatică asociaţie PAS ("Programul Acţiunii Salariaţilor"), în spatele căreia se află unul dintre fiii lui Simirad, se va înstrăina societatea cu 2,5 miliarde lei (sumă infimă!), după care viitorul proprietar va realiza profituri de milioane de euro de pe urma banilor de la populaţie!

Primarul n-a uitat să obţină de la Consiliul Local 3,5 miliarde de lei pentru ranforsarea şoselei Iaşi -Voineşti, care duce spre vila sa din Galata, ceea ce pare un bacşiş faţă de risipa de peste 100 de miliarde de lei alocaţi în ultimii doi ani pentru Piaţa Agroalimentară hala Centrală (cupolă de sticlă, gresie, balustrade de inox, tâmplărie de termopan, fântână arteziană etc.).

A cui este Hala Centrală ca atare (clădirea imensă care înglobează şi piaţa nou amenajată)? A lui Dănuţ Prisecariu, omul momentului între afaceriştii lui Solcanu, virtual posesor de imunitate parlamentară, ca şi un alt cotizant fruntaş, Maricel Popa (preşedintele Grupului "Omega-Tehnoton")...

Celelalte regii din subordinea lui Simirad au fost şi ele zguduite de scandaluri. Curtea de Conturi a descoperit înscrierea fictivă, de către "Termoservice" SA, cu titlul de restanţă, a sumei de 63,3 miliarde lei, care, în realitate, reprezentau penalităţi de întârziere. Manevra se făcuse pentru a diminua în scripte profitul societăţii. După ce "Termoservice" SA şi RADET (Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice) şi-au pasat reciproc datoria, Simirad a hotărât să procedeze, într-o primă fază, la fuziunea celor două societăţi, iar în a doua fază să se lipească şi CET (Centrala de Energie Termică), tot procesul întinzându-se pe vreo trei luni de acum încolo. Cum CET îşi va epuiza curând resursele financiare pentru achiziţionarea combustibilului lichid şi solid, se vede treaba că haosul din regii va duce la imposibilitatea furnizării de energie termică populaţiei în condiţii optime.

Simirad, în tot acest timp, îşi pregăteşte alifia şi ochelarii de soare ca să se prăjească pe plajele cubaneze. O parte din presa ieşeană a remarcat falimentul administraţiei sale, imputându-i, între altele, dezastrul din regiile autonome, starea jalnică a străzilor, lipsa proiectelor de finanţare, scandalurile de corupţie din Primărie, eşecul personal înregistrat ca om politic, nestimularea mediului de afaceri, investiţiile uriaşe în construcţii megalomanice etc.

Solcanu-Simirad, un duo penibil purtând marca PSD, un S.S. care terorizează Iaşii de un deceniu încoace. Două pete negre pe harta progresului, a civilizaţiei, a modernităţii.

Domnul Corneliu Ciontu:

Cu aceasta şedinţa dedicată declaraţiilor politice s-a încheiat. Vă urez o zi spornică.