Dezbateri parlamentare

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de către domnul Puiu Haşotti, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de către domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Laszlo Borbely, secretari "

Domnul Puiu Haşotti:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum cunoaşteţi şi vi s-a adus la cunoştinţă, astăzi, de la orele 15 până la orele 16, au loc declaraţiile politice care ar fi trebuit să se desfăşoare dimineaţă.

Pentru a nu pierde deloc vremea, sunt destul de mulţi colegi care şi-au anunţat dorinţa de a face declaraţii politice şi pentru că la orele 16 trebuie neapărat să încheiem această primă parte a ordinii de zi, pentru că urmează moţiunea simplă iniţiată de mai mulţi colegi de-ai noştri.

Dau cuvântul domnului Dan Brudaşcu. Nu este.

Domnul deputat Iulian Mincu. Nu este.

De asemenea, vă reamintesc că dacă vreţi să depuneţi declaraţiile politice la secretariat, o puteţi face şi ar fi chiar indicat, dat fiind că numărul vorbitorilor înscrişi este destul de mare.

Domnul Ştefan Baban.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Repetenţia învăţământului românesc"

Numai patru candidaţi din cei peste 700 au luat concursul de admitere din magistratură desfăşurat în luna noiembrie a.c. Şi asta în condiţiile în care au avut cel puţin 5 ani vechime în practica juridică, desfăşurând activităţi care implicau respectarea legii şi aplicarea ei corectă.

La acest test s-a demonstrat fără echivoc că atât aplicarea teoretică, dar şi practică a legilor în România rămâne în continuare un domeniu delicat care impune multă responsabilitate şi multe cunoştinţe, dar foarte puţini reuşesc să îndeplinească simultan aceste condiţii.

De ani buni, concursurile de titularizare pentru profesori lasă în urma lor sute de posturi neocupate, cu toate că numărul candidaţilor este mult mai mare decât numărul posturilor vacante. Concursul de rezidenţiat pentru medici, care a avut loc recent, cu peste 7 mii de candidaţi, a generat în ultimii ani mari scandaluri, ce au dus la anchete judiciare şi la refacerea examenului, la mijloc aflându-se subiectele date şi faptul că fie prea puţini au reuşit să le rezolve, fie le-au rezolvat marea majoritate, deoarece erau deja de ceva timp pe internet.

Toate aceste tipuri de concursuri sunt precedate, înconjurate şi urmate de mari suspiciuni asupra corectitudinii desfăşurării lor. Nu există element general sau specific pentru aceste concursuri care să nu fie incriminat: că s-au ştiut subiectele dinainte, că s-au vândut răspunsurile pe bani grei, că anumiţi candidaţi au primit rezolvările chiar de la supraveghetori, că baremurile de notare au fost încălcate şi că în fond posturile sunt deja aranjate contra unor sume importante. Toate acestea arată că în domenii importante pentru funcţionarea societăţii româneşti ca educaţia, sănătatea, justiţia sunt practicate metode neortodoxe care aduc în rândurile practicienilor oameni prost pregătiţi profesional, apţi pentru fraudă şi scandal.

Care sunt cauzele care au determinat toate aceste incorectitudini?

Toate domeniile enunţate mai sus au cunoscut după decembrie 1989 o explozie universitară cantitativă, explicabilă prin faptul că facultăţile respective, precum şi numărul de locuri aferente erau foarte puţine, ceea ce determină o concurenţă acerbă la concursul de admitere. Profilul pentru care s-au creat cele mai multe facultăţi, particulare sau chiar şi de stat, au fost juridic şi economic. În formarea absolvenţilor nu a existat un echilibru între cererea de pe piaţa muncii şi studiile absolvite. În cazul facultăţilor de medicină, apărute ca ciupercile după ploaie, nu s-a ţinut cont de faptul că teoria trebuie îmbinată cu o practică riguroasă, aşadar existenţa acestora este imperios legată de existenţa unor unităţi spitaliceşti care sunt dotate atât cu aparatură, cât şi cu specialişti la nivel universitar.

O altă cauză care a dus la degringolada din aceste domenii, este reprezentată de cadrele didactice care au fost angajate pentru a pregăti aceşti specialişti. Dacă pentru învăţământul de stat au existat nişte criterii mai exigente de încadrare a profesorilor, pentru învăţământul particular au fost titularizaţi şi foşti propagandişti de la şcolile judeţene de partid, inspectori şcolari, diverşi activişti mărunţi. Din mâna unor asemenea profesori au ieşit absolvenţi slab pregătiţi, care la examenele serioase cu profesori adevăraţi au demonstrat că în cei 4, 5 sau chiar 6 ani de facultate nu au acumulat cunoştinţe nici măcar la un nivel mediu.

Rezultatele slabe la concursurile de competenţă şi de responsabilitate profesională sunt cauzate şi de faptul că mulţi candidaţi nu au urmat facultatea pentru care aveau aptitudini şi nici nu au urmărit dobândirea competenţelor profesionale şi asumarea responsabilităţilor ce decurg din calitatea de specialişti. Ei au ajuns la facultatea respectivă fie după anumite eşecuri, fie că este de "bon ton" să fii student la acea facultate, fie că trebuiau să urmeze şi alte studii, la cererea părinţilor, cu bani.

Eşecul masiv la concursurile pentru intrarea în profesie consfinţeşte nereuşita sistemului de învăţământ românesc. Promoţii întregi ratează atestarea profesională sau ocazii de angajare în urma studiilor încheiate, pentru că au trecut printr-un sistem şcolar fără cap şi coadă.

Şcoala românească nu ştie nici până acum ce fel de specialist trebuie să pregătească pentru piaţa muncii, deoarece elementul primordial este cantitatea: număr de studenţi şi taxe şcolare şi nu calitatea. Ca urmare, absolvenţii acestor facultăţi sunt total nepregătiţi şi aleg una din cele două variante oferite de economia de tranziţie: fie rămân anonimi la locurile lor de muncă mărunte, fie plătesc bani grei care să le asigure propulsarea în lumea celor bine pregătiţi, a adevăraţilor profesionişti.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi. Dacă aveţi marea amabilitate să vă restrângeţi declaraţiile la maximum 3 minute. Îi rog pe ceilalţi colegi care urmează să citească declaraţiile.

Domnul deputat Pavel Tărpescu.

Poftiţi, domnule deputat. Urmează domnul deputat Iulian Mincu.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este intitulată "Drumul nostru spre valorile europene".

Asimilarea adevăratelor valori europene este un proces complex şi dificil, care presupune timp şi eforturi. Partidul Social Democrat consideră că toate aceste sacrificii vor trebui făcute în condiţiile în care rezultatul final va fi acceptarea definitivă a ţării noastre în marea familie a naţiunilor europene dezvoltate.

Ştim că drumul nostru spre prosperitate nu este uşor. Există încă mulţi oameni săraci care supravieţuiesc cu greu de la o zi la alta. Pentru această categorie de cetăţeni, Guvernul "Adrian Năstase" a instituit un sistem de protecţie socială care să aibă în vedere ameliorarea situaţiei materiale precare în care se află. Suntem siguri însă că numărul acestor oameni săraci se va diminua pe măsura realizării unei creşteri economice reale şi durabile. Pentru realizarea acestui obiectiv ar trebui să muncim inteligent şi eficient, să învingem toate obstacolele, să dovedim tenacitate în luptă cu toate provocările prezente şi viitoare pe care le vom avea de înfruntat.

Să punem mai presus de orice interesul naţional. Suntem siguri că vom reuşi. Guvernul, Partidul Social Democrat, are soluţii la toate marile şi complicatele probleme ale României, aşa cum, de altfel, partidul nostru s-a angajat cu ocazia alegerilor din 26 noiembrie 2000.

După cum am demonstrat până în prezent, promisiunile au devenit fapte de temelie ale ţării, concretizate într-o creştere economică reală şi continuă în ameliorarea nivelului de trai prin diminuarea sărăciei, prin reformele înfăptuite în toate domeniile. Mai sunt multe de făcut, dar drumul ţării noastre spre prosperitate este ireversibil. Rezultatele guvernării noastre demonstrează că suntem singura soluţie viabilă pentru integrarea economico-instituţională deplină a României în marea familie a Europei. Noi ne respectăm cuvântul. prin fapte am dovedit că suntem un partid al rezultatelor bune în interesul ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, mai ales pentru concizia declaraţiei.

Domnul deputat Iulian Mincu.

Se pregăteşte doamna deputat Paula Ivănescu.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

În declaraţia mea politică de astăzi mă voi referi la probleme de cultură şi la studiile cadrelor de conducere ale României.

În România există în prezent 343 de mii persoane în posturi de conducere.

1. După o statistică calculată, pe date controlate, din punct de vedere al pregătirii intelectuale, rezultă următoarele: 173.765 sunt absolvenţi ai unor facultăţi, 109.115 elevi de liceu, 29.452 - şcoală profesională; 17.389 - studii postliceale; 14 mii gimnaziu; 1545 - absolvenţi de şcoală primară - 4 clase; 143 fără nici un fel de şcoală, 4 nedeclaraţi. Dintre cei 120 de mii de funcţionari existenţi în prezent în România sunt peste 50% fără studii superioare. În Uniunea Europeană nu se admite ocuparea unei funcţii de conducere dacă candidatul nu este absolvent al unei facultăţi.

2. După statistica UNESCO, publicată recent, România are în 2003 unul dintre cele mai mici procente de studenţi pe cap de locuitori din Europa, 24 de studenţi la mia de locuitori. Comparativ dăm următoarele situaţii: Bulgaria - 30, Ungaria - 30, Polonia - 47, Slovenia - 46, Letonia - 43, Estonia - 42, ca să nu continuu cu ţările din Uniunea Europeană, care au în medie 35,2 la mia de locuitori.

3. Nu întâmplător, aşa cum reiese din cele subliniate de realităţile expuse în această declaraţie, există lipsa de preocupare a cadrelor de conducere pentru dezvoltarea învăţământului românesc.

4. Din cele 1,7 milioane de persoane din forţa de muncă a României, cel puţin o persoană din 900 de mii de gospodării lucrează legal sau ilegal în această perioadă în străinătate.

În prezent, sunt încă 3 milioane de cereri care aşteaptă să fie rezolvate. Printre aceştia sunt foarte mulţi, chiar foarte mulţi dintre cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor noastre, care şi-au părăsit ţara sau doresc să-şi părăsească ţara, în cea mai mare parte pentru todeauna. Majoritatea sunt între vârstele de 25 şi 35 de ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat.

Doamna deputat Paula Ivănescu. Urmează domnul deputat Cristian Sandache.

Doamna Maria Paula Ivănescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Săptămâna trecută, mai precis pe 27 noiembrie, am crezut că, printr-o întâmplare nefericită din anul 2003, am aterizat în anul 1953. În acel moment, când am crezut că am picat cu tunelul timpului în perioada în care comuniştii îşi alergau opozanţii politici, îi scoteau din casele lor, înfundau puşcăriile marcând nefericit atâtea destine, pur şi simplu, nu mi-a venit să cred cu câtă uşurinţă Partidul Social Democrat, aflat astăzi la guvernare, atât cea centrală, cât şi la guvernarea locală, îşi bate joc de legile ţării, îşi bate joc sau încearcă să-şi bată joc de opozanţii politici, încearcă să facă o feudă dintr-un judeţ ca Prahova, o feudă personală pentru binele lor şi al acoliţilor lor politici.

Conform Legii 90/2003 privind achiziţiile publice prin care partidele politice îşi pot cumpăra sediile deţinute cu chirie dacă îndeplinesc câteva condiţii, şi anume să aibă un contract de închiriere, valabil cel puţin cu 3 luni înainte de formularea cererii, să fie reînscris, conform noii Legi a partidelor politice, deci conform acestei legi, Partidul Democrat, organizaţia judeţeană Prahova, a solicitat prima dată la 1 iulie 2003 şi apoi a doua oară la 15 septembrie 2003 cumpărarea acestui sediu.

În loc să ne răspundă la cererea formulată corect, în temeiul legii, şi având toate formalităţile îndeplinite, consiliul judeţean, prin semnătura întâiului pesedist al Prahovei, Mircea Cosma, ne trimite o scrisoare în care ne spune să evacuăm sediul până la 31 decembrie 2003, pentru că vrea să o închirieze la alţi chiriaşi. Este inadmisibil să încerci aceste tururi de forţă, complet nelegale, cu un partid legal înfiinţat, legal reînfiinţat, un partid care activează în Prahova din anul 1990 şi, mai ales, de fapt, ce este mai îngrijorător, că acţionează în dispreţul legii, al legilor din România, arătând că dreptatea şi justiţia şi legea sunt numai pentru alţii şi nu pentru toată lumea şi în nici un caz pentru ei, care vremelnic se află acum la conducerea judeţului şi a ţării.

Eu, în acest moment, nu vreau decât să spun, în numele colegilor mei şi al meu, un protest asupra acestei mârşăvii politice şi sper că populaţia nu se va lăsa înşelată şi să mai aducă cumva la putere asemenea persoane car vor să reînvie trecutele vremi din anii 1950.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi, doamna deputat.

Domnul deputat Cristian Sandache are cuvântul.

Ţin să vă informez că domnii deputaţi Ioan Sonea, Emil Boc şi Emil Rădulescu au depus declaraţiile politice.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Cristian Sandache:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea se intitulează "Basarabia de lângă noi".

Diplomaţia şi contextul internaţional actual sunt argumente puternice în favoarea raţiunii de stat, în conformitate cu care delicata problemă a frontierelor şi a minorităţilor etnice trebuie tratată cu rigoare, realism şi echilibru.

Pe de altă parte, ca români nu putem rămâne insensibili la drama conaţionalilor noştri de peste Prut, care, în ultima vreme, se confruntă cu blestemul imperialismului, indiferent de titulatura sau metamorfozele prin care acesta a trecut. Unii compatrioţi ai noştri au afirmat că românii basarabeni merită abandonaţi definitiv, fiind singurii vinovaţi pentru soarta lor actuală, în special, pentru faptul de a fi acordat prin vot un credit serios comuniştilor. Simplist şi superficial, poate aşa ar sta lucrurile. La scara istoriei însă, o astfel de judecată este sterilă şi meschină. Nu trebuie să fim patetici pentru a afirma din nou că Basarabia nu e un ţinut oarecare, o fata morgana geografică plutind în eter ca o umbră. Nu trebuie să fim acuzaţi de revizionism pentru a declara răspicat că nu există moldoveni, ci români, compatrioţi ai noştri, pe care zadarnic i-am ignorat şi zadarnic i-am privit de sus, atâta vreme cât trecutul secular ne marchează profund şi pe unii şi pe ceilalţi.

Un om politic basarabean a afirmat, prin 1991, că această parte a României este braţul amputat al patriei mamă care zvâcneşte ca un blestem udat de apele înspumate ale Nistrului. Unii basarabeni ni se par greu de asimilat mentalităţii europene, măcinaţi de complexe sau clişee iritante. Să judecăm însă prin ceea ce Tache Ionescu numea, profund, "politica instinctului naţional" şi să admitem faptul că Basarabia umilită, torturată, crucificată, minţită şi sărăcită este o altă parte din vatra noastră, iar glasul ei rănit trebuie să devină insomnia noastră colectivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Adrian Moisoiu. Urmează domnul deputat Codrin Ştefănescu. În acest moment, domnul deputat Eugen Nicolaescu îşi depune declaraţia politică. Ar fi bine să-l urmeze şi alţi colegi, pentru a ne încadra în timpul prevăzut de hotărârea pe care am luat-o.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Ipocrizie de tip PSD şi UDMR".

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul ipocrizie drept prefăcătorie, făţărnicie sau falsitate. De fapt, acesta este şi sensul în care doresc să definesc politica partidului de guvernământ, adică a Partidului Social Democrat, politică pe care am să o ilustrez prin câteva aspecte.

În urmă cu peste 2 ani, PSD-ul a încheiat un protocol de colaborare în Parlament cu UDMR de care acesta din urmă a profitat din plin. Şi-a atins, fără a se lăuda şi fără a face un prea mare tam-tam, aproape toate obiectivele pe care şi le-a propus: oficializarea limbii maghiare în administraţie şi în justiţie, separatism în cultură, separatism şcolar realizat prin alungarea elevilor români din grădiniţele, şcolile şi liceele unde învăţau împreună cu elevii de etnie maghiară, ceea ce înseamnă practic că maghiarii în România nu trebuie să cunoască limba română.

Vă rog pe dumneavoastră să numiţi articolul din Constituţia României în care se prevede că cei care trăiesc pe teritoriul patriei noastre sunt obligaţi să cunoască limba oficială a statului. Dacă acest lucru este obligatoriu pentru americani sau pentru nemţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre noi. Se ştie doar că nimeni nu se poate stabili în SUA sau în Germania fără a promova, în prealabil, un examen de limbă.

Înţelegând în mod greşit necesitatea acestui protocol, maghiarii au profitat, au încercat şi, ca să mă exprim exact, încearcă în continuare să realizeze o enclavă pe teritoriul României, să-şi realizeze dezideratul lor sfânt, la care nu vor renunţa niciodată, şi anume anularea Tratatului de la Trianon şi, respectiv, crearea mult doritei Ungarii Mari.

Atât pentru radicalii, cât şi pentru moderaţii din UDMR, scopul nedeclarat public, dar urmărit cu asiduitate, este acesta, modalităţile propuse pentru realizare fiind diferite. Fără a fi încurajaţi de partidul de guvernământ, care închide ochii şi se face că nu observă, udemeriştii nu ar fi creat Consiliul Naţional al Secuilor şi nu ar încerca să înfiinţeze această enclavă etnică care este ţinutul secuiesc. De fapt, un ţinut care nu există. Un ţinut aparţinător evului mediu, fiindcă, potrivit datelor ultimului recensământ din anul 2002, în teritoriul judeţelor vizate sunt înregistraţi 60 de secui în judeţul Mureş, 64 de secui în judeţul Covasna şi 119 secui în judeţul Harghita, adică în total 243 de secui dintr-o populaţie de 1.127.927 de locuitori. şi, adică 579.682 în judeţul Mureş, 222.274 în judeţul Covasna şi 326.020 în judeţul Harghita, adică o proporţie de 0,02%.

Doresc însă, să arăt că în aceste judeţe trăiesc 420.937 români, adică 37,3%, pe care nimeni nu i-a întrebat dacă doresc o politică de apartheid, să nu mai fie consideraţi români şi să fie declaraţi secui.

Iată pentru ce apreciez drept ipocrit atât comunicatul PSD Mureş, cât şi declaraţia vicepreşedintelui PSD, Nicolae Văcăroiu, de joi, 27 nov, de la Tg.Mureş şi declaraţia preşedintelui Ion Iliescu făcută în Parlament la şedinţa solemnă dedicată zilei naţionale a României, privitoare la proiectele "separatiste care au ca principală miză crearea unei enclave pure din punct de vedere etnic."

Se apropie anul electoral 2003 şi în Transilvania, ca urmare a multelor şi diverselor intenţii pe care le are protocolul de colaborare PSD-UDMR, românii ardeleni nu mai au încredere în pesedişti.

Şi, cum şi credibilitatea peneliştilor este îndoielnică, având în vedere neconcordanţa dintre declaraţiile pe care le dă deputatul Eugen Nicolăescu la Bucureşti cu cele pe care le dă la Tg.Mureş, singurul partid politic pe care de aproape 13 ani a avut o poziţie fermă în ceea ce priveşte problema naţională şi care se bucură de încrederea lor este PRM.

Cu această ocazie, doresc să protestez faţă de modul obedient în care prefectul pesedist Ovidiu Natea dispune asupra protocolului de depunere a coroanelor la diverse ocazii la Tg.Mureş, unde, la 1 decembrie, UDMR a depus o coroană înaintea celui mai mare partid din opoziţie, Partidul România Mare, care la alegeri a avut de peste 3 ori mai multe voturi decât UDMR-ul.

Subliniez că o situaţie asemănătoare a avut loc cu regularitate şi cu alte ocazii. mă întreb, oare agronomii pricep mai greu cum se stabileşte protocolul sau astea sunt ordinele primite de la preşedintele partidului, Adrian Năstase?

Doresc să amintesc recomandarea preşedintelui Marko Bella privind modul în care maghiarii să cinstească ziua naţională a României: "maghiarii au o altă percepţie privind ziua de 1 Decembrie, pentru că la 1918 maghiarii ardeleni şi-au pierdut calitatea, iar românii şi-au dobândit-o".

Ca urmare, de Ziua naţională a României, la Tg.Mureş, udemeriştii au depus la Statuia Latinităţii o coroană de garoafe albe, dar fără panglică tricoloră, ceea ce poate semnifica şi doliul, motiv pentru care cetăţenii din Tg.Mureş, după depunerea de coroane, au inserat-o cu steguleţe şi eşarfe tricolore în culorile atât de dragi lor: roşu, galben şi albastru. Gestul românilor semnifică dorinţa lor de convieţuire paşnică cu maghiarii şi ar trebui să se constituie drept o lecţie pentru extremişti, iar dacă cineva doreşte să caute extremişti, atunci să-i caute în rândul udemeriştilor, indiferent dacă se declară moderaţi sau radicali.

Felicitări, dragi români mureşeni, pentru spontaneitatea de care aţi dat dovadă.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc. Vă rog încă o dată să vă restrângeţi la cele 3 minute, nu la 5 minute.

Domnii deputaţi Bentu Dumitru şi Becsek Garda Dezideriu au depus declaraţiile politice.

Domnul deputat Codrin Ştefănescu. Lipseşte.

Domnul deputat Ioan Miclea. Lipseşte.

Domnul deputat Emil Rus. Vă rog, domnule deputat. Urmează domnul deputat Mircea Costache.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea politică vreau să mă refer la condiţia cererilor, scrisorilor şi memoriilor cetăţenilor adresate organelor administrative şi juridice ale ţării, care sunt tratate necorespunzător şi oamenii sunt nevoiţi să se adreseze forurilor internaţionale, punându-se astfel sub semnul întrebării statutul credibilităţii politice a României.

Sunt tot mai frecvente situaţiile în care cetăţenii români dispun de hotărâri ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului prin care li se dă câştig de cauză în procesul lor cu statul român şi urmează să fie despăgubiţi cu sume considerabile în euro, la care se adaugă şi cheltuielile de proces, iar banii nu se iau din altă parte, ci tot, în ultimă instanţă, din buzunarul oropsitului contribuabil.

În acest sens, prin această declaraţie vreau să mă adresez birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului pentru sprijinirea activităţii celor două comisii pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii, respectiv de la Camera Deputaţilor şi de la Senat.

Eu, personal, mă bucur că aceste două comisii există, că nominalizarea preşedinţilor acestora aparţine opoziţiei şi că ele au o activitate susţinută. Eficienţa lor ar fi cu mult mai mare dacă Parlamentul ar solicita pentru fiecare comisie câte un reprezentant sau un reprezentant pentru amândouă din partea Parchetului General al României, cu care să se ţină legătura, să se consulte şi să participe la activitatea acestor comisii în analizarea solicitărilor şi necazurilor oamenilor. Memoriile şi plângerile venite din ţară sunt cu miile, nedreptăţile nu o dată sunt strigătoare la cer, nu de puţine ori solicitanţii sunt contrariaţi de hotărârile date de instanţe, prin care unele articole de lege sunt speculate avocăţeşte, din interese oculte, alte ori sunt date contradictorii articolele, ori se trece cu uşurinţă peste expertize şi aşa mai departe.

Presa a sesizat şi sesizează în permanenţă modul defectuos cum îşi exercită funcţia instanţele de judecată, însă şi o instanţă superioară o acuză pe cea inferioară de încălcare a legii.

Într-un interviu, doamna ministru al justiţiei, Rodica Stănoiu, a afirmat că va înfiinţa un birou special unde să se analizeze dosarele celor nemulţumiţi. iniţiativa o considerăm salutară dacă în cadrul Ministerului Justiţiei s-ar proceda la înfiinţarea acestui birou şi în bilanţul anual ar putea fi evidenţiate greşeli cu urmări grave asupra cetăţenilor.

Multe din memoriile, plângerile şi solicitările oamenilor ar putea fi rezolvate cu multă uşurinţă, chiar de către comisiile pentru cercetarea abuzurilor ale celor două Camere şi, astfel, demersurile cetăţenilor pe la autorităţi, în afara ţării, s-ar reduce dacă ar exista această legătură cu Parchetul General al României.

Ştiu că se poate ridica obiecţia separării puterilor în stat, principiul fundamental al democraţiei, prevăzut în Constituţia României din 2003 în art.1 alin.4 pe care îl citez: "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale."

Eu nu cred nicidecum că, prin această simplă conlucrare în scopul binelui şi al adevărului, al respectării legii, ar fi afectată democraţia românească ci, dimpotrivă, aceasta şi-ar dovedi existenţa şi tăria cu mai multă vigoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Da. Vă mulţumim şi noi.

Are cuvântul domnul deputat Costache Mircea.

Se pregăteşte domnul deputat Metin Cerchez. Domnul deputat Dan Coriolan Simedru a depus declaraţia politică.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Costache Mircea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă opresc astăzi asupra unei iniţiative deosebite pe care eu o numesc "O iniţiativă stranie - cutia milei pentru pensionari".

Iniţiatorul acestei cel puţin ciudate iniţiative dovedeşte o abilitate diabolică, trebuie s-o recunoaştem. El nu urmăreşte cum s-ar crede la prima vedere să ajute efectiv o categorie năpăstuită de cetăţeni, nu urmăreşte nici să demonstreze că salariile demnitarilor ar fi prea mari, el urmăreşte un obiectiv subtil şi deosebit de perfid, şi anume amestecarea la grămadă a deputaţilor şi senatorilor, a altor demnitari cinstiţi care îşi onorează mandatul şi-şi respectă jurământul dat de a face tot posibilul pentru înfăptuirea binelui public, cu respectarea legilor şi dovedind un comportament civic onest, decent şi auster, amestecare lor, deci, cu baronii de mucava, cu milionarii în dolari, cu miliardarii de carton, cu profitorii ruinării economiei româneşti, cu cei ce trenează în conturile proprii banii publici, cu patronii gaterelor ilegale, cu patronii firmelor de export al industriei române la fier vechi şi cu alte ingenioase aplicaţii numite inginerii financiare.

Iniţiatorul cutiei milelor pentru pensionari, care a donat el însuşi vreo trei milioane, mă amestecă intenţionat în oala cu Iacoboi, cu Sechelarii, cu Hrebenciuci şi alte răpitoare autohtone, să creadă lumea că toţi suntem de aceeaşi teapă?!

Ale mele or fi vilele câte sunt, ale mele or fi lanţurile de farmacii de au ajuns medicamentele de trei ori mai scumpe decât în străinătate? Nu sunt ale mele, eu nu mă ocup cu comercializarea medicamentelor. Dar, apropo de lanţuri, pot face la nevoie rost de unele!

Filosofia iniţiatorului pare inspirată din cartea lui Matei Călinescu despre imperiul prostiei. În cartea amintită, autorul prefigura societatea ideală ca având doar două categorii de oameni: hoţi şi cerşetori. Hoţii îi furau pe cerşetori, iar cerşetorii cerşeau de la hoţi. Nimeni nu ieşea în pagubă.

Cred că de aici s-a inspirat iniţiatorul cutiei milelor pentru pensionari şi, mergând pe aceeaşi linie, cred că ne mai putem aştepta şi la alte dovezi de iraţionalitate şi de cinism cras.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Metin Cerchez.

Domnul deputat Cristian Nechifor nu este. Domnul deputat Petre Posea nu este. Domnul deputat Eugen Pleşa nu este. Domnul deputat Vlad Hogea este. Urmaţi, domnule deputat, dumneavoastră.

Domnul Metin Cerchez:

Doamnelor şi domnilor,

N-aş fi avut această intervenţie politică dacă în cursul săptămânii trecute n-ar fi avut loc un seism la vârf în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, datorat poate unor dezvăluiri pe care le-am făcut, iar la vremea respectivă singurul poliţist cu coloana vertebrală dreaptă a fost chestorul principal Sandu Florin, şeful Poliţiei Române, care a recunoscut că privatizarea a două mari întreprinderi din România - Nitramonia şi Colorom Codlea - date unui membru al unei organizaţii teroriste care a scos din ţară 100 de milioane de dolari şi are pe rol încă vreo opt dosare penale, deci, datorită dezvăluirilor domnului chestor principal, această privatizare frauduloasă s-a anulat şi la conferinţa de presă pe care am avut-o atunci, cineva din sală m-a întrebat, un ziarist: "Ce credeţi că se va întâmpla?" Eu am spus: "Domnul chestor principal Sandu va fi înlocuit".

Iată, mafia care a penetrat şi politicul, din păcate, în România, şi-a atins scopul. Singurul poliţist care a putut să demonstreze şi a avut curajul să vină în faţa presei şi să spună adevărul, să pună degetul pe rană, conform unui principiu mai vechi, "Avansează-l şi dă-l la o parte", a fost înlocuit.

Am primit între timp două răspunsuri la interpelările mele de la domnul ministru al administraţiei, Ioan Rus, căruia în continuare îi cer demisia, o demisie de onoare, dar se pare că acest lucru nu este cunoscut de domnia sa, care-i protejează în continuare pe cei care fac contrabandă în România. deşi datele sunt exacte, sunt recunoscute toate aceste returnări ilegale de t.v.a., tot acest trafic de combustibil din judeţul Constanţa, toată această contrabandă cu ţigări din judeţul Constanţa, nu se iau nici un fel de măsuri pentru că, bineînţeles, la anul vin alegerile şi cineva trebuie să-i sponsorizeze pe cei care-i protejează acum pe aceşti infractori.

săptămâna trecută, în data de 27 noiembrie, infractorii care au sustras mii de tone de combustibil din conductele PETROTRANS au obţinut o "victorie", schimbând judecătorii din instanţă. Deci, au ajuns infractorii în judeţul Constanţa să-şi bată joc de populaţie şi de ceea ce mai înseamnă poate justiţie, respectiv judecătoarea Deliu, au reuşit la Curtea de Apel s-o schimbe într-un mod cel puţin ciudat, recuzând judecătoarea nu într-o şedinţă publică, cum era normal, ci într-o şedinţă ascunsă de ochii presei şi a cetăţenilor.

Este a nu ştiu câta oară când cer demiterea tuturor factorilor de decizie din sistemul de siguranţă naţională de la Constanţa, pentru ca aceste cadouri care se fac, de patru mii de miliarde de la RAFO Oneşti, de mii de miliarde de lei din returnările ilegale de t.v.a., mai mult ca sigur se vor regăsi la anul în cadouri electorale de sponsorizare a unui partid care foloseşte în continuare mafia.

Şi nu în ultimul rând, solicit demiterea preşedintelui Băncii Naţionale Române, domnul Mugur Isărescu, pe care în 14 ani nimeni nu l-a clintit de acolo, pentru faptul că-şi permite să-şi bată joc de sărmanii României, care puteau să-şi cumpere în rate până acum acele bunuri atât de necesare.

Vedeţi ce înseamnă ciocoii în România?! Dacă ei îşi pot permite să-şi cumpere vreo opt-nouă case, nu ştiu câte vile şi nu ştiu câte televizoare late, de ce bietul de român să-şi poată cumpăra un televizor sau o maşină de spălat în rate? Există o mafie în România, o mafie care, din păcate, de 14 ani n-o schimbă nimeni.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim, domnule deputat.

Domnii deputaţi Iordache Florin şi Eugen Pleşa au depus declaraţiile politice.

Îl rog pe domnul deputat Vlad Hogea să citească declaraţia politică. Urmează domnul deputat Adrian Mărăcineanu.

Vă rog, domnule deputat!

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

Ne vom referi astăzi la campania de manipulare a opiniei publice organizată de structurile puterii în preajma referendumului privind revizuirea Constituţiei.

Demersul nostru nu este deloc întâmplător. Acest studiu de caz ne indică de fapt proporţiile la care a ajuns mecanismul de tip dezinformator care acţionează asupra electoratului român. În mod evident, populaţia nu a fost informată corect cu privire la necesitatea sau, dimpotrivă, inutilitatea modificării Constituţiei.

Singurei formaţiuni parlamentare care s-a opus revizuirii, Partidul România Mare, i s-a interzis practic accesul pe posturile de radio şi televiziune, iar intervenţiile în presa centrală au fost aspru cenzurate şi deformate. Acest boicot mediatic a făcut ca masele largi ale populaţiei numai o singură voce să fie auzită, aceea oficială care deţinea chipurile adevărul absolut.

Prin cointeresarea materială a instituţiilor mass-media, P.S.D. a reuşit să-i convingă pe patronii acestora că unicul mesaj care trebuia răspândit până în zilele referendumului era acela obedient de acceptare în necunoştinţă de cauză a unor modificări absurde care nu aduceau nici un folos viitorului României.

Trebuie să precizăm în acest context că au fost alocate 800.000 de euro pentru publicitatea în mass-media privată, iar managementul campaniei a fost atribuit fără licitaţie unei firme apropiate puterii. Cele trei canale ale televiziunii publice au fost obligate să promoveze gratuit campania propagandistică a Guvernului.

De remarcat că în aceste condiţii, e limpede că s-a ajuns la vicierea gravă a procesului electoral, cu atât mai mult cu cât la toate talk-schow-urile şi emisiunile informative lipseau poziţiile critice la adresa referendumului, iar revizuirea Constituţiei era prezentată ca un dat firesc.

S-a uzat, de asemenea, de identificarea reuşitei referendumului cu integrarea euroatlantică. Sloganul "Da, pentru Constituţie, da, pentru Europa", a fost unul al disperării guvernanţilor, nevoiţi să recurgă la o astfel de soluţie jenantă, doar pentru a ascunde fondul problemei.

De fapt, niciodată, în săptămânile dinaintea votării, nu s-au discutat punctele de revizuire ca atare, ci doar chestiuni secundare, aşa că, pe 18 şi 19 octombrie, cetăţenii care au mers la vot nu au avut habar pentru ce se exprimaseră prin acel "Da". Mulţi erau convinşi că îl votaseră pe Ion Iliescu pentru un nou mandat prezidenţial. P.S.D. nu avusese nici cea mai mică intenţie de a supune Constituţia unei dezbateri publice, pentru ca românii să cunoască ce prevederi ar trebui modificate şi din ce motive.

Totul a fost o perdea de fum, a manipulării grosolane, a deturnării simpatiei pentru Europa civilizată spre suportul dat revizuirii legii fundamentale a României: pagini întregi care "omagiau" noua Constituţie; montaje televizate sau radiodifuzate care salutau marea schimbare; intervenţia tuturor instituţiilor statului în obligarea cetăţenilor să meargă la vot; mii de afişe în limba maghiară, tipărite în culorile statului ungar, roşu-alb-verde, răspândite îndeosebi în judeţele Covasna şi Harghita, iată doar câteva "amănunte" reprobabile.

Este inadmisibil ca până şi la şedinţele cu părinţii să li se traseze sarcina unor oameni maturi ce să facă în zilele referendumului, iar salariaţilor unor regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat chiar să li se condiţioneze plata chenzinei pe votul dat pentru revizuirea Constituţiei.

Avem o Constituţie ilegală şi imorală, necunoscută marii majorităţi a populaţiei, votată în condiţiile unei absenteism masiv, dublat de o fraudă electorală de proporţii. Mecanismele infernale ale manipulării opiniei publice sunt cele care peste un an ar putea afecta grav campania pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

Pentru P.S.D., referendumul a fost o repetiţie generală. Pentru noi, cei care mai credem în valorile democraţiei, a fost momentul adevărului şi, totodată, sfârşitul iluziilor.

În faţa nemulţumirilor populare crescânde, a valului uriaş de aderenţă la P.R.M., şi a dorului românilor de normalitate, în 2004, vechile şi noile diversiuni nu vor valora prea mult. Primele semne se văd deja: jumătate din electorat nu a ieşit la vot pe 18 şi 19 octombrie. Românii care, prin absenţa lor, prin refuzul de a face jocul oligarhiei, s-au împotrivit tendinţelor de înfeudare şi de federalizare a ţării pe criterii etnice, merită din toată inima felicitaţi.

La fel şi aceia care s-au prezentat şi au votat contra revizuirii legii fundamentale. Aceşti patrioţi autentici, aceşti cetăţeni responsabili, aceşti stâlpi ai României viitorului, care privesc cu maximă seriozitate problemele grave ale ţării au înţeles care este semnificaţia şi puterea reală a votului fiecăruia dintre noi.

Peste un an sunt toate şansele ca preşedintele României să fie domnul senator Corneliu Vadim Tudor, iar P.R.M. să deţină o confortabilă majoritate parlamentară.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Adrian Mărăcineanu.

Domnul Adrian Mărăcineanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Ziua naţională a P.S.D.".

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am asistat ieri la un sacrilegiu: transformarea Zilei Naţionale a României în ziua naţională a P.S.D.

Peste tot nu s-a dat voie să se vorbească şi reprezentanţilor opoziţiei, ci doar acelora ai P.S.D. Posturile de televiziune au avut sarcina de a tăia din cadru toate lozincile sau alte înscrisuri ale partidelor de opoziţie, cum s-a făcut la Alba-Iulia, cu lozincile P.R.M., în schimb, erau scoase în prim-plan inscripţiile P.S.D.

Peste tot s-a repetat obsesiv ideea marilor succese ale P.S.D. în integrarea euro-atlantică şi europeană. Şi ca să se încununeze această goană furibundă după capital electoral, prin toată mass-media a fost anunţat poporul că partidul de guvernământ dă la 1 decembrie, cârnaţi, fasole, sarmale, ţuică.

Toate acestea subliniază încă o dată caracteristicile principale ale P.S.D. Ca urmaşi al vechiului P.C.R., foloseşte metodele acestuia pentru înăbuşirea vocilor care nu-i convin. Adept al democraţiei în vorbe, pentru auzul Occidentului, în fapt, P.S.D.-ul a instaurat o cenzură deplină, prin mijloace economice, asupra presei scrise şi vorbite.

Cu cât realitatea românească este mai vitregă pentru majoritatea populaţiei, cu atât P.S.D.-ul strigă mai tare că totul e bine, că el ne conduce bine şi dacă vrem să ne fie bine în continuare, trebuie tot el să rămână la conducere şi după 2004. Iar cârnaţii, sarmalele, fasolea şi ţuica nu dovedesc altceva decât vulgaritatea liderilor P.S.D., vulgaritate ce se revarsă peste simbolul sfânt al Zilei Naţionale a României.

Atragerea oamenilor prin asemenea mijloc la manifestaţii de glorificare a P.S.D., este o impietate şi o lipsă de decenţă. În anul 2002, un baron local P.S.D.-ist din Bacău a făcut la fel: i-a atras pe concetăţenii săi înfometaţi în parcul oraşului promiţându-le bere şi mici. În schimb, aceştia trebuiau să-i ureze cu entuziasm "La mulţi ani!" Atunci, preşedintele Ion Iliescu a spus: "Acesta este un comportament de ciocoi, de geambaşi detestabili!" Iată că eticheta dată de preşedinte se poate aplica acum asupra întregului partid de guvernământ.

Ce se ascunde în spatele acestei acţiuni în forţă a P.S.D.? Se ascunde disperarea. P.S.D.-ul ştie că sondajele publicate de cei care i-au plătit sunt false. Ştie că riscă să ajungă chiar partid de mâna a doua. Ştie că nu va mai putea minţi mult Occidentul şi mai ales ştie că majoritatea românilor îşi îndreaptă speranţele către P.R.M. Pentru că nu este corupt şi pentru că are o atitudine naţională corectă.

După demonstraţia făcută de ziua de 1 Decembrie 2003, după ce ne-a arătat ce poate, ce vrea, şi cum vrea să ajungă la ţelurile sale, o singură urare este normal să fac românilor: Ziua Naţională a României din 2004 să-i găsească pe români scăpaţi de dictatura P.S.D.

Vă mulţumesc.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumim şi noi.

Doamnelor şi domnilor,

Domnul deputat Petre Posea a depus declaraţia politică.

Ţin să vă informez că nouă colegi au depus declaraţia politică, în timp ce opt colegi au fost absenţi, nici n-au depus declaraţia politică, nici n-au prezentat-o în plenul Camerei.

Ca atare, prima parte a şedinţei noastre de astăzi s-a încheiat. Lucrările Camerei se reiau la orele 16,00.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Următoarele declaraţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Consider că este justificată respingerea de către membrii Comisiei de apărare din Camera Deputaţilor a propunerii legislative a Partidului Democrat privind instituirea voluntariatului în armată. Cred că această respingere este justificată prin faptul că alegerea sistemului de completare a efectivelor forţelor armate este dependentă de o multitudine de elemente aferente politicii militare promovate de statul român.

Fără îndoială că integrarea în structurile militare moderne pretinde înnoiri în serviciul militar românesc. Natura actuală a războaielor pune tot mai mult preţ pe educaţie, pricepere, inteligenţă, şi mai puţin pe forţa brută a militarilor. Armata română are nevoie de militari care să fie inteligenţi să poată trata cu o diversitate de oameni şi culturi, să poată lua iniţiative.

Ştim cu toţii că, mai ales în ultimele două decenii, în ţările occidentale s-a impus tot mai mult, alături de recrutarea obligatorie, voluntariatul, metoda adoptată în diverse forme şi considerată drept criteriu fundamental pentru definirea statutului unei armate de profesionişti.

Iniţiativele pentru profesionalizarea armatei române trebuie însă să ţină cont de o multitudine de elemente: resursele demografice şi economice, caracteristicile socio-profesionale ale populaţiei şi atitudinea cetăţenilor faţă de problematica armatei şi a apărării. Forţa unei armate va depinde, în ultimă instanţă, de profesionalismul fiecărui militar, iar din acest motiv este evident faptul că pregătirea trebuie direcţionată mai mult pe individ şi nu pe structurile colective.

Însă acest lucru presupune un ansamblu complex de transformări care nu pot avea loc de azi pe mâine, cum ar dori membrii Partidului Democrat, întrucât ele se vor produce la nivelul organizării şi instruirii organismului militar şi vor determina înlocuirea totală sau parţială a sistemului de recrutare obligatorie.

Desigur că ne dorim cu toţii ca România să dispună de o armată profesionistă şi bine dotată. În acest sens, deja s-au întreprins un şir de paşi concreţi, dacă ne gândim în special la adoptarea noii Constituţii. Însă a crea peste noapte o armată formată numai din profesionişti şi a completa unităţile militare numai pe bază de contract este o dovadă de nerealism politic din partea opoziţiei. În primul rând, situaţia economică nu ne permite să facem acest lucru. Vă dau un exemplu: în Statele Unite ale Americii, trecerea la armata profesionistă a durat circa 13 ani.

Iată de ce cred că nu mimetismul automat e soluţia, ci adaptarea inteligentă, conform cu realităţile noastre, a standardelor occidentale.

Domnul Ion Mocioalcă:

Iată, a fost şi 1 Decembrie 2003. Un reper de glorioasă Istorie Naţională, pe care toţi românii l-au serbat (sau ar fi trebuit să-l onoreze!) pentru a 85-a oară în acest an.

Nu spun o noutate afirmând că sărbătorirea zilei noastre naţionale a fost marcată, în anii de după Decembrie 1989, de o nejustificată, să-i spunem, sfială. Rând pe rând, anii aceştia de după Revoluţie ne-au readus însă în conştiinţe adevărurile istoriei, abil estompate în anii de totalitarism, pentru a face loc în faţa sărbătorilor comuniste.

Aniversând acest eveniment copleşitor în devenirea României moderne, mulţi prea mulţi români încă mai păcătuiesc, raportându-l adesea doar la momentul apoteotic al desăvârşirii lui, unirea Ardealului şi a Banatului cu Ţara, şi lăsând nemeritat în penumbră întregul an eroic 1918, cu celelalte două superbe etape ale reîntrupării României - unirea Basarabiei cu Patria Mamă (9 aprilie 1918) şi apoi a Bucovinei (28 noiembrie 1918).

Nu reuşim îndeajuns să cuprindem complexitatea acestui demers nobil, în care, acum 85 de ani, ne-am găsit un ţel comun şi ne-am aflat ca fraţi buni, toţi, fără excepţie: social-democraţi, ţărănişti, liberali, impresionante mase populare, cu uriaşa lor forţă şi, încă văduvită adesea de nepieritoare merite în Marea Unire, Armata Română.

Solemnitatea clipelor de rememorare, invocarea sacrificiului înaintaşilor noştri pentru ca azi România să existe, întreagă cât ne-au permis vitregiile vremurilor, nu este demagogie, nici van şi găunos spirit patriotard!

Cu stupoare şi, am convingerea, cu îndreptăţită indignare, ieri, de ziua noastră cea mai însemnată, posturi private de televiziune naţională au arătat întregii naţii, după emoţionanta manifestare de la Arcul de Triumf din Bucureşti, o altă "manifestare", care s-a dorit originală: mânând o căruţă zdravănă cu doi cai bine hrăniţi şi în care se aflau mai mulţi, să le spunem, lăutari, Mircea Dinescu. Poetul? Omul de afaceri? Demnitarul? Măscăriciul? Cum să-l numim? În zarvă de tobă de bâlci, scălămbăindu-se ca un vechil beat, dirijând nişte zdrahoni cu pălării de paie, cu boruri mexicane, care lălăiau un cântec deochiat, de mahala... Şi aceasta în imediata apropiere a Arcului de Triumf, pângărind acest adevărat altar al jertfei pentru Patrie, pe sub care trecuseră mândri şi demni oştenii noştri, feciorii ţării, doar cu puţin timp în urmă, dând solemn onorul eroilor Reîntregirii! Cu tupeu de neam prost, Dinescu declara reporterilor că protestează astfel împotriva demagogiei patriotarde, opinând că la sărbătoare oamenii trebuie să se distreze!

Cum să se distreze? Batjocorind solemnitatea unei asemenea manifestări ca aceea a Onorului? Persiflând sentimentul naţional?

Iată, aşa se dă apă la moară intrigilor şi frământărilor pentru toţi, în văzul unei naţii stupefiate.

Noi toţi, sute de mii de cetăţeni români care au asistat cu religiozitate la manifestările aniversare de la Alba-Iulia, dar şi în toate oraşele României, găsind prilej fericit de concordie şi de nouă hotărâre de a ne reînălţa patria acolo unde îi este locul, noi suntem demagogi şi patriotarzi! Patrioţi ar fi Mircea Dinescu şi lăutarii lui de la moşie! Ce patrie slujeşte Dinescu?.

O fătucă de pe bulevardele Capitalei declară unui reporter TV că îi e milă de soldaţi. "Ar trebui să facem sărbătoare vara, când e cald, să nu le fie frig!..." Un tânăr cu aer de şmecher nici nu recunoaşte că ar fi vreo sărbătoare. Sărbătoare este - zice el - când îşi serbează ziua de naştere... Îi place să hoinărească prin Europa. Dar cine îi spune lui, acestui uşuratic, că fără o conştiinţă a propriei identităţi nu va exista niciodată multiculturalitatea europeană, că Europa este un reper unic de spiritualitate, bazată pe spiritualitatea însumată a naţiunilor europene?

Apăsând pe pedala unui populism jenant, oameni care se cred mari (dar nu dovedesc) din conducerea unor partide de opoziţie, cer deja public socoteală pentru sumele cheltuite la sărbătoarea naţională a României. Vezi-Doamne, să fii sărbătorit fără cheltuieli... S-a dat prea multă iahnie de fasole cu cârnaţi din banul public! Nici nu merită să mai comentăm această nedreaptă răutate.

Evenimentul de ieri ne obligă să subliniem câtă importanţă are cunoaşterea temeinică a adevărului nostru naţional, a istoriei României. Să ne regăsim pe noi înşine, să ne recăpătăm încrederea în valenţele şi în potenţialul poporului român de a rezista cu demnitate în mijlocul furtunilor istoriei, de a rămâne el însuşi unit şi dăruit cu abnegaţie patriei comune făurite cu atâtea jertfe.

Doar munca noastră, gândirea noastră pozitivă, sentimentele pe care le avem faţă de România vor fi garanţii pentru un viitor prosper. În Europa vom ajunge doar pe picioarele noastre, abandonând mentalităţile de perdant şi cu o ţinută demnă a tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţă politică.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Cred că este cât se poate de clar că domnul Andrei Pleşu interpretează într-un mod absolut răuvoitor comentariul premierului Adrian Năstase cu privire la unele informaţii furnizate de CNSAS.

Vreau ca, personal, să-l asigur pe Andrei Pleşu că, probabil, în mod cu totul bizar pentru dumnealui, ne dorim cu toţii o informare corectă, fără ca aceasta să presupună din partea CNSAS rea-intenţie sau rea-credinţă. De altfel, această instituţie nu trebuie să se transforme într-un obiect extrem de nociv, cu adevărat periculos, în situaţia în care unele grupuri de interese îl pot manevra după dorinţe proprii.

De aceea, consider total greşită afirmaţia domnului Pleşu potrivit căreia ia în discuţie cazuri şi candidaţi; această instituţie ar trebui să analizeze fenomenul şi să dispună de garanţii, de dovezi incontestabile şi de netăgăduit înainte de a face publică o afirmaţie care pretinde că este şi reală.

Cam acesta este de fapt sensul celor spuse de către domnul Adrian Năstase, însă, domnul Pleşu a interpretat în mod cu totul eronat mesajul premierului, aşa cum de nenumărate ori şi tot în mod eronat, interpretează anumite date şi fapte din cadrul activităţii pe care o desfăşoară la CNSAS.

Ceea ce cred că nu este bine!

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

1) Guvernarea pesedistă s-a tot lăudat cu măreţe realizări, unele dintre ele chiar apropiindu-se de realitate, ca urmare a unor eforturi susţinute de reformă din 1997 încoace.

În schimb, Adrian Năstase nu a spus niciodată că aceşti paşi importanţi în îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici se vor întoarce împotriva populaţiei, atât timp cât nu au la bază restructurarea reală a economiei.

Prezenţa capitalului de stat, a unor privatizări dubioase, a indisciplinei financiare pentru clientela politică, acum obligă BNR, singura instituţie cu adevărat responsabilă, să găsească măsuri suplimentare de combatere a inflaţiei din lipsa unei reforme profunde.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost susţinut de domnul Năstase să aibă curaj în încercarea de a limita posibilitatea de contractare a creditelor de către populaţie. Pe motivul că aceste credite sunt datorate lăcomiei bancherilor de a avea un profit cât mai mare şi că ele în final vor duce la o inflaţie căreia economia României nu îi poate face faţă, primul-ministru uită că acesta este singurul mod prin care majoritatea românilor îşi pot permite o serie de bunuri la care altfel rămân doar să viseze.

De asemenea, domnul Năstase uită că inflaţia preconizată are ca principală cauză politicile economice implementate în ultimii ani şi nu creşterea volumului creditelor pentru populaţie. Astfel, el ar trebui să realizeze că este în principal vina unei proaste guvernări faptul că astăzi în România populaţia nu îşi poate permite o serie de bunuri, nu de lux, ci bunuri care în Uniunea Europeană sunt considerate stricte necesităţi, fără de care un trai civilizat nu ar putea fi conceput.

În acelaşi timp, cred că domnului Năstase ar trebui să i se aducă aminte că aceste credite sunt motorul unei economii viabile şi una dintre caracteristicile atât de discutatei economii de piaţă funcţionale. Se observă şi de aici că România nu are o economie de piaţă funcţională.

Soluţia la această teamă de inflaţie ar putea fi una mult mai simplă şi cu efecte mult mai puţin tragice asupra populaţiei, respectiv recuperarea datoriilor la bugetul statului, datorii de mii de miliarde, de la clienţii politici ai P.S.D. de genul domnului Iacobov. Şi toate acestea ar putea fi realizate fără ca guvernul să se facă vinovat de un Moş Crăciun mult mai sărac în acest an.

Totodată, soluţia pentru obţinerea unor rezultate concrete este demisia unui guvern incapabil de măsuri reale de reformă.

2) De Ziua Naţională a României, Guvernul Năstase a pregătit românilor numai surprize şi cadouri. Păstrând tradiţia care pare că a fost implementată în ultima perioadă, manifestarea de la Alba-Iulia a reuşit să iasă în evidenţă prin fast şi falsitate. După o paradă militară, pe care autorităţile locale au pregătit-o până la cele mai mici detalii, oamenilor li s-a făcut o surpriză mult aşteptată, fiindu-le oferite sarmale şi vin gratis.

Urmând acelaşi exemplu şi primarii sectoarelor bucureştene şi ai multor localităţi din ţară, au oferit celor prezenţi la manifestările organizate de autorităţi, mâncare şi băutură. Ideea unei mese gratis i-a încântat atât de mult pe români încât i-a făcut să uite de faptul că această masă le-a fost oferită din bani publici, adică tot din banii lor.

În loc să se sperie de mulţimea de oameni disperaţi şi să realizeze că o astfel de manifestare reflectă mai degrabă sărăcia şi nivelul foarte scăzut de trai cu care se confruntă majoritatea românilor, membrii partidului de guvernământ s-au umflat în pene, mândri de bunătatea lor, bătându-se fericiţi pe umăr şi felicitându-se pentru succesul de care se vor bucura în campania electorală atâta timp cât vor oferi populaţiei "fasole cu costiţă".

Ziua de 1 Decembrie cade de fiecare dată în postul Crăciunului. Guvernanţii participă cu dezinvoltură la evenimente religioase, îşi fac cruci, sărută icoane, însă uită că atunci când se declară credincioşi trebuie chiar să o şi facă, pentru a crede că între vorbe şi fapte nu sunt diferenţe.

Din păcate, în pesedişti nu se poate avea încredere: ei oferă cârnaţi, costiţă şi sarmale şi se înfruptă din ele, deşi ne aflăm în postul Crăciunului.

Fără comentarii...

Domnul Iosif Armaş:

Am sărbătorit, cu o zi în urmă, 85 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Este pentru a 14-a oară când o facem în deplină libertate, amintindu-ne clipele unice de atunci. Fără îndoială, este un moment jubiliar care se cuvine să fie marcat în mod special. Nu cred că o altă zi ar fi fost mai potrivită pentru a exprima puterea naţiunii noastre de a făuri statul naţional, voinţa de a trece peste piedicile unei istorii mereu zbuciumate în această parte de lume.

Urmând exemplul înaintaşilor noştri, Ziua Naţională trebuie să fie un moment în care clasa politică să arate românilor ce înseamnă unitate naţională şi solidaritate. Acest moment solemn trebuie să ne aducă aminte că avem obligaţia de a judeca înţelept faptele istoriei, pentru a ne putea înţelege mai bine pe noi, cei de astăzi.

Ziua de 1 Decembrie este cel mai potrivit prilej pentru fiecare dintre noi să-şi înalţe o clipă privirea deasupra cotidianului, către valorile fondatoare ale naţiunii române moderne, o naţiune de cetăţeni mândri de trecut şi încrezători în viitor, care merită să trăiască în libertate, democraţie şi prosperitate.

La ce ar trebui să ne uităm mai întâi dacă ne întoarcem la anul de hotar 1918? Poate la faptul că la 1 decembrie, când la Alba Iulia se hotăra unirea cu România a Transilvaniei, Banatului şi părţilor ungureşti, regele Ferdinand se întorcea la Bucureşti. Am putea apoi să ne gândim că Transilvania unită a rămas o vreme autonomă, condusă de un consiliu diligent, până în momentul în care Constituţia din 1923 a desfiinţat toate urmele străine, a unificat pe deplin ţara şi a transformat-o în stat naţional, unitar şi indivizibil, aşa cum este şi astăzi, prin prevederile noii Constituţii.

Iată încă un exemplu care ne-ar putea fi de folos când discutăm prea grăbiţi despre tot felul de autonomii. Nu sunt oare acestea semne pe care ni le face istoria, că unitatea poporului şi instituţiile prin care acesta trăieşte au acelaşi timp şi acelaşi ritm şi că lipsind una, va lipsi şi cealaltă?

Să nu uităm că la Alba Iulia a avut loc un act de autodeterminare a unui popor care nu a revendicat teritorii ce nu erau ale lui şi care era şi atunci majoritar în teritoriul în care trăia. Actul de autodeterminare a fost actul primordial pe care s-au bazat apoi toate negocierile diplomatice, toate tratatele şi toate actele politice care i-au urmat. Unirea de atunci nu a fost făcută de un partid sau de o confesiune religioasă, unirea a fost făcută de toţi românii şi tocmai acest fapt i-a dat legitimitate.

Astăzi avem nevoie din nou de această unire în trăire a românilor. La fel ca în 1918, anul 2004 va fi anul în care ne vom reîntregi, de data aceasta ca parte a familiei europene. Unitatea şi solidaritatea tuturor românilor sunt din nou necesare. În 1918, intrarea în normalitate însemna Marea Unire, astăzi intrarea în normalitate înseamnă aderarea la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Lecţia".

A fost şedinţa festivă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată împlinirii a 85 de ani de la Marea Unire a românilor de la 1 Decembrie 1918.

Cifră importantă, dar nu rotundă.

Dar ce importanţă mai are acest lucru, când fiecare an care trece ne îndepărtează în timp de acel moment astral al istoriei noastre, trebuie să primească aceeaşi încărcătură de emoţie, respect şi recunoştinţă. Nici de data aceasta n-a fost să fie aşa; n-a fost să fie prezent absolutul acestor trăiri.

De fapt, liderii politici care s-au prezentat la microfon au ţinut câte o lecţie în manieră personală şi conformă cu viziunea proprie asupra aceluiaşi eveniment.

Domnul Preşedinte Ion Iliescu a avut acelaşi discurs dens, coerent, cu interesante conexiuni între diferite alte momente care au jalonat parcursul istoriei noastre până la capitolul "Alba-Iulia - 1918.

O lecţie clasică, de recapitulare a cunoştinţelor cu o componentă euristică.

În manieră personală, baleind între discursul consistent şi poezia patriotică, neuitând să recurgă la teatralitatea specifică, uşor recognoscibilă, dar agreabilă până la un punct, a urmat preşedintele P.R.M., domnul Cornel Vadim Tudor.

O lecţie de predare a noilor cunoştinţe cu un evident suport în behaviorism.

Şi au venit la "catedră" cei din Partidul Democrat, prin doamna senator Maria Petre. A fost clar pentru toţi cei prezenţi că au venit cu lecţia neînvăţată. Nu au ştiut scopul întâlnirii deputaţilor şi senatorilor, nu au înţeles, întinând de fapt, semnificaţia Zilei Naţionale a României.

Au crezut că se află la o moţiune de cenzură, sau poate la "declaraţii politice", la întrebări şi interpelări. Lipsită de conţinut, ternă, fără nici un fior emoţional, într-un stil care a declanşat dezavuarea întregii asistenţe, alocuţiunea s-a acoperit de toate calificativele eşecului.

Interesant şi demn de subliniat este faptul că pe chipurile celor puţini oneşti şi serioşi care au mai rămas în acest partid, se citeau atât consternarea cât şi dezaprobarea. Le mulţumesc acestor colegi pentru protestul mut, dar nu le dau numele pentru a-i menaja de mânia preşedintelui lor. Ba, mai mult, într-un gest ieftin şi elocvent, maestrul şi-a îmbrăţişat Margareta, sub privirile complezente ale celor din Modrogan.

O lecţie ratată şi totuşi utilă, bazată pe un principiu pedagogic pe care îl credeam revolut, "educaţia prin contrast".

Cel care a coborât solemnitate peste asistenţă a fost admirabilul om politic Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al P.N.L. Domnia sa n-a predat, a oficiat o lecţie de aleasă simţire patriotică, de eleganţă stilistică şi mesaj profund.

A fost, alocuţiunea sa, o bijuterie de retorică în montura a ceea ce romanii numeau "ars benedicendi" şi "ars ornandi". N-a fost o lecţie, n-a fost un curs, ci o teză de doctorat la care a lucrat toată viaţa. Îi mulţumim!

Domnul Emil Boc:

"Război cu cetăţenii, pace cu Pepenel şi Iacobov"

Nu mai daţi bani cetăţenilor să-şi poată cumpăra frigider sau fier de călcat, daţi-i bani lui Pepenel, că poate cotizează la partid, şi lăsaţi-l pe Iacobov în pace, că 7000 de miliarde de lei nu înseamnă chiar aşa de mult!

Cam aşa se rezumă filosofia primului-ministru Adrian Năstase în ceea ce priveşte funcţionarea economiei şi rolul pe care trebuie să îl joace băncile comerciale. Primul-ministru Adrian Năstase aplaudă decizia BNR de limitare a împrumuturilor către populaţie, fără să înţeleagă că această măsură se impune tocmai datorită lipsei de eficienţă a guvernării şi datorită inexistenţei celei mai mici voinţe politice de a recupera sumele uriaşe datorate bugetului de stat de abonaţii politici ai Puterii.

Cu cinism, primul-ministru Adrian Năstase afirmă că aceste credite pentru populaţie reprezintă "aspiratoare de bani". Evident, premierul este familiarizat cu acest domeniu, având în vedere faptul că domnia sa se întâlneşte zi de zi cu probleme ale aspiratoarelor de bani care sunt firmele îmbuibaţilor care gravitează în jurul partidului de guvernământ.

Primul-ministru se sperie de consecinţele pe care le au asupra economiei creditele mărunte acordate cetăţeanului de rând pentru cumpărarea unui aparat casnic (oricum gospodăriile româneşti se plasează pe unul din ultimele locuri din Europa în privinţa dotării cu astfel de aparate) fără să gândească la posibilele consecinţe ale unui credit de două milioane de euro pe care îl solicită cu seninătate, pe firul scurt, pentru Pepenel din Râmnicu-Vâlcea, apropiat al partidului de guvernământ. "Două milioane de euro nici nu e aşa de mult", i-ar fi spus, potrivit presei, domnul Năstase lui Pepenel.

Primul-ministru nu e prea îngrijorat nici de ce se întâmplă la RAFO Oneşti, puşculiţa P.S.D., care datorează bugetului de stat 7000 de miliarde de lei, adică cu 2000 de miliarde mai mult decât suma prevăzută în bugetul de stat pe anul 2004 pentru recorelarea pensiilor, şi asta după ce în anul 2001 a beneficiat, prin ordonanţă de urgenţă, de generozitatea Guvernului, care i-a şters datoriile. Atitudinea guvernanţilor faţă de firma P.S.D.-istului Iacobov: "RAFO nu se va închide", garantează vicepreşedintele P.S.D., Viorel Hrebenciuc, care uită că RAFO datorează bani cetăţenilor.

Adrian Năstase uită şi faptul că falimentul Bancorex, datorat jumulirii fără milă a băncii de către fostul P.D.S.R., a fost suportat de către cetăţeni, care au plătit fiecare ca urmare a preluării pierderilor la datoria publică, contravaloarea unei rate practicate în ziua de azi pentru o maşină de spălat.

În acelaşi timp, Guvernul Năstase refuză să vadă că o parte importantă a importurilor o constituie produsele agricole: în primele luni ale anului 2003 am importat mai mult de o treime din carnea consumată, costul acesteia fiind de 110 milioane de euro. Tot în primele nouă luni, importurile de cereale au fost de nouă ori mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, suma totală plătită fiind de 170 de milioane de euro.

Unde sunt măsurile Guvernului pentru încurajarea producţiei interne în acest domeniu? Dacă răspunsul este subvenţia electorală de două milioane de lei la hectar, iată că şi rezultatele sunt pe măsură.

În concluzie, nu este vorba despre a menţine un anumit entuziasm pentru consum în niveluri rezonabile, cum spune primul-ministru, ci de a stopa corupţia şi risipa, care secătuiesc economia. Iar dacă e vorba despre strânsul curelei, să o strângă întâi Iacobov şi Pepenel, nu cetăţenii, în timp ce ţeparii P.S.D. prosperă pe banii lor.

Domnul Ioan Sonea:

"Arbitrii internaţionali"

La două săptămâni după marea declaraţie de la Bruxelles, ecoul nu s-a stins. În marşul triumfal spre visul european, România a depăşit realul. Dar am depăşit şi momentul. Nu se aud paşi spre economia de piaţă funcţională, pentru că o avem prin Constituţie, adică prin vorbe nu prin fapte, dar se aud laude şi arogări de misiuni strălucit îndeplinite. Nu se văd urme. Rămâne vorba. Şi vorba englezească nu e tot una cu vorba românească. "Romania can be considered as a functioning market economy once the good progress made has continued decisevely", zicea englezul, dar sufletul românului prin glasul premierului spunea: "România este considerată o economie de piaţă funcţională şi acest statut va fi confirmat prin măsurile pe care le luăm în continuare". Partidul s-a felicitat pentru victorie, într-o unanimitate de monolit. Doar că aceste păreri nu concordă cu forma reală a raportului.

Dar cum în meciurile internaţionale arbitrii sunt din tabăra adversă , omul cu fluierul, Enrico Pasquarelli, negociatorul-şef pentru România, a citit din carneţelul său că "România nu a primit statutul de economie funcţionala pentru acest an". Jonathan Scheele, reprezentantul Comisiei Europene la Bucuresti, vorbea despre ,,Absenţa statutului de economie de piaţă funcţională". Agenţia Reuters: ,,România cade la testul Uniunii Europene privind economia de piată"; ,,România nu obţine de la Uniunea Europeană statutul de economie de piată". Agentia France Presse: ,,Economia de piată functională - România trebuie să mai astepte"; ,,Financial Times": ,,Raportul Uniunii Europene privind România dezamăgeste"; ,,România nu are statut de economie de piată functională"; ziarul ,,The New York Times": ,,Coruptia din România continuă să fie foarte răspîndită şi afectează toate nivelurile societătii. România nu e încă în stadiul de a fi considerată o economie de piată functională".

Acum, Guvernul român şi PSD se răzbună pe opoziţie. Fără să ştie ce se întâmplă în realitate sau, mai degrabă ascunzând de ochii lumii realitatea sulemenită " Ni se spune că raportul confirmă justeţea politicii PSD şi validează reforma săvârşită. Între timp, mare sărbătoare peste tot în România. Şampanie aleşilor, focuri de artificii pentru prostime, toate din banii contribuabililor.

Desigur, Ziua Naţională merită totul, dar nu orice. Densitate înaltă de feţe de politicieni pe metrul patrat, de tehnica militară şi de mii de cetateni. Surpriză în programul de la Alba Iulia. Premierul şi preşedintele PSD, Adrian Nastase, a renuntat sa-si mai prezinte discursul politic pregătit special pentru a fi prezentat celor adunati la sarbatorirea Zilei Nationale.

Era ocazia ca opoziţia să compenseze, dar opozitia nu a fost prea invitată. Ca şi când la sărbătoarea poporului tău trebuie să fi invitat. Capricii politicianiste. Te duci pur şi simplu dacă simţi cu adevărat "chemarea neamului". 1 Decembrie este ziua tuturor şi nu aştepţi invitaţia Puterii, care s-a obişnuit să spună că nu confiscă nimic, doar că ocupă locurile din faţă. Dar erau şi locuri goale, lăsate de către aliaţii şi prietenii Puterii.

Organizatia UDMR Covasna, cu primarul şi preşedintele CJ Covasna, a boicotat fără explicaţii şi fără fasoane toate manifestările dedicate Zilei Nationale a Romaniei. Pe deplin în ton cu declaraţia preşedintelui UDMR , făcută în Parlament , că organizaţia pe care o conduce a înţeles că este momentul reconcilierii. Una e declaraţia şi alta practica. Doar românul nu ştie şi nu aude ca şi când ceea ce există depinde de cei ce văd şi aud. Nu puteau lipsi primarii pesedişti care în marile oraşe au oferit poporenilor câte o porţie de fasole si un pahar cu ţuică fiartă în parcuri şi pieţe.1 Decembrie, Ziua Nationala a Romanilor, s-a dovedit a fi o mare ocazie de întrecere festivistă între judeţele patriei. Fiecare dintre acestea, prin prefecţii PSD, au incercat, punându-şi imaginaţia la încercare, sa puncteze momentul în albumul de istorie a partidului de guvernamant, dar şi în condicuţa cu puncte pentru promovare. Unii au pregătit deja şi Pomul de iarnă. Ca să înmoaie inimile încrâncenate ale pensionarilor datori la stat din cauză că li s-a calculat greşit pensia şi nu vor scapa de povara datoriei decit dupa saăbatori. Amânarea este mama uitării.

În altă ordine de idei, tot în aceste zile, Primul-ministru Adrian Năstase a atacat CNSAS, printr-o declaraţie, acuzându-i pe membrii consiliului ca "joacă un rol politic extrem de periculos" şi că această instituţie funcţionează "cu întârziere". Se vrea o lichidare paşnică a acestui organism pentru ca fondurile să fie utilizate în reorganizarea cercetării ştiinţifice, după cum cere Comisia europeană ţărilor candidate ? Că doar tot cercetare făceau şi unii dintre membrii Consiliului, dar de dosare, şi apoi scriau romane de spionaj care au trecere.

După toate acestea ne putem întoarce la Raportul de ţară. Urmează angajamentul politic al Guvernului şi partidului în faţa cetăţenilor că la anul vor duce-o şi mai bine, iar în 2004 va curge lapte şi miere şi se va întâmpla împlinirea tuturor obiectivelor stabilite. Să dea Domnul, că doar este an electoral şi campania de semănat promisiuni a început. O să răsară minciunele şi-o să plivim ani buni la ele.

Domnul Grigore Emil Rădulescu:

Se spune că Europa se opreşte acolo unde se termină autostrăzile. Anul acesta, Europa pare că se împiedică şi de pragul inexistenţei serviciilor publice de utilitate garantată. De aceea, autorităţile române au decretat 2004 anul serviciilor publice, stabilind, cel puţin la nivel teoretic, că li se va acorda prioritate în dezvoltare, în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană.

Ce trebuie făcut pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice şi mai ales pentru dezvoltarea acestora la nivelul întregii ţări sunt preocupările pe care autorităţile române trebuie să le aibă în următorii trei ani, presupunând că în 2007 vom adera la Uniunea Europeană.

Însuşi preşedintele ţării, Ion Iliescu, a recunoscut în discursul pe care l-a rostit la Forumul Naţional al Serviciilor Publice de Interes General, că la nivelul serviciilor publice ne situăm printre ţările slab dezvoltate, pentru că statul este sărac şi nu-şi permite să investească fonduri imense necesare, iar privaţii nu riscă să-şi bage banii într-un domeniu care, după cum susţine preşedintele, nici nu returnează investiţiile în câţiva ani.

Prin fostele regii de stat care au încăput de câţiva ani pe mâinile unor privaţi (de regulă investitori străini) sunt totuşi câteva care nu numai că funcţionează la fel de prost ca înainte, dar aduc şi profituri frumuşele investitorilor care nu s-au grăbit să cheltuiască prea mulţi bani pe ele.

În domeniul apă-canal, de exemplu, cazul Apa Nova din Bucureşti este binecunoscut. Privatizarea nu a adus, neapărat şi o îmbunătăţire a serviciilor sau o rentabilizare a lor. Cel puţin la nivelul populaţiei nu s-a simţit până acum o îmbunătăţire a raportului calitate-preţ. Românii plătesc pentru condiţii minime de trai sume fabuloase, adesea acestea depăşind veniturile unei familii modeste.

Conform statisticii date publicităţii de către autorităţi, în România anului 2003, numai 52% din populaţie beneficiază de apă şi canalizare, 16% au doar apă, iar 32% dintre români nu au nici apă curentă, nici canalizare.

Necesarul investiţiilor în acest domeniu este, numai în mediul urban, de 3,8 miliarde de euro în canalizare şi 2,5 miliarde de euro în aducţiuni de apă. În total, investiţiile pentru staţii de epurare a apei şi canalizare în mediul rural şi urban ar trebui să fie de peste 13 miliarde de euro şi de 6 miliarde de euro pentru alimentare cu apă.

Fondurile existente pentru perioada 2003-2007, deşi par mari, sunt totuşi descurajante comparativ cu necesarul. Se dau ca sigure împrumuturi de 150 milioane de euro pe an, alte 115 milioane provenite din parteneriate public-private, 300 de milioane din granturi europene (fonduri nerambursabile) şi cele mai mici sume: 20 şi 40 milioane de euro de la bugetele locale şi respectiv central.

Cu aceste sume e puţin probabil să atingem standardele europene, cerute pentru integrare, chiar presupunând că banii se vor folosi judicios.

Domnul Dan Coriolan Simedru:

"1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor (membri P.S.D.)"

Programul manifestărilor prilejuite de împlinirea a 85 de ani de la Marea Unire din 1918 dovedeşte evident că domnii Iliescu şi Năstase continuă aceeaşi politică de mistificare a istoriei practicată de comunişti. Depunerea de coroane la statuia lui Mihai Viteazul în loc de statuile celor mai importanţi oameni politici ai momentului 1918, Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu, confecţionarea şi comercializarea cănilor cu chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, arată hotărârea P.S.D. de a nu recunoaşte meritele partidelor istorice în înfăptuirea unirii.

Dacă va rămâne la putere, nu peste mult timp P.S.D., ca partid-stat, va scoate din cărţile de istorie orice referire la marii oameni politici ai istoriei noastre, desigur dacă aceştia nu au făcut parte din Partidului Comunist Român. Probabil că dacă domnii Năstase şi Iliescu s-ar fi apropiat de statuile celor care au contribuit la înfăptuirea unirii s-ar fi obserevat şi mai bine diferenţele existente între aceştia, nişte pitici politici, şi Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu, uriaşii politicii româneşti în perioada interbelică şi nu numai.

1 Decembrie, împlinirea a 85 de ani de la Marea Unire, a constituit un nou prilej pentru putere de a-şi satisface nevoia de "baie de mulţime".

1 Decembrie 2003 a fost mult diferit faţă de sărbătorile organizate în anii trecuţi depăşind la festivism până şi "epoca de aur". Vinovată de aceasta nu a fost cifra "rotundă" aniversată, ci apropierea anului electoral şi, mai ales, pierderea de viteză a actualei puteri în ochii electoratului.

P.S.D. nu a rezistat tentaţiei de a face din nou "pomeni publice", şi, ca un adevărat partid social-democrat european, aplicând "modelul" Sechelariu în toată ţara, a organizat adevărate chermeze cu mititei, cârnaţi, sărmăluţe, vin, ţuică etc. Nu că ar fi ceva rău în asta, dar, din nefericire, pentru milioanele de săraci ai României pesediste, 1 decembrie nu este decât o dată pe an. În rest, aceştia se uită cu jind prin galantare.

În altă ordine de idei, premierul-minune, vrând să-şi schimbe porecla în renume, a avansat ideea ca demnitarii să doneze în luna decembrie între 1 şi 3 milioane de lei, în funcţie de rang, pentru a îndulci viaţa celor mai săraci pensionari.

Şi noi care credeam că doar domnul Iliescu are reminiscenţe ale trecutului său de activist comunist şi are alte idei despre solidaritatea socială decât vest-europenii. Dar tot premierul, într-un acces de realism, a afirmat că aceşti bani nu sunt suficienţi. Îi sugerăm să găsească ceva surse alternative, de exemplu, să reducă cabinetele demnitarilor, să oblige baronii locali şi centrali ai P.S.D. să-şi plătească cheltuielile de transport efectuate pe banii instituţiilor publice în interes propriu sau de partid şi, nu în ultimul rând, să ceară P.S.D. să achite costurile integrale ale deplasării în Brazilia.

P.N.L. este preocupat de situaţia pensionarilor, dar o îmbunătăţire a nivelului de trai al acestora nu se poate face cu măsuri populiste şi hei-rupiste. P.N.L. consideră că numai prin recalcularea pensiilor se pot elimina inechităţile din actualul sistem şi numai prin dezvoltarea sistemelor alternative de asigurări sociale actualii salariaţi pot spera la un trai decent la vârsta pensionării.

Domnul Florin Iordache:

"1 Decembrie 2003 - un punct de referinţă pentru noua generaţie"

În acest an, la 1 Decembrie se împlinesc 85 de ani de la Marea Unire de la Alba-Iulia.

Pentru a marca acest moment, 50 de tineri din cadrul Organizaţiei P.S.D. Caracal au ţinut să fie prezenţi acolo.

Ce lecţie de istorie poate fi mai convingătoare decât aceea de a fi prezent în locul unde înaintaşii noştri au împlinit un vis mai vechi al românilor, acela de Unire.

Un sincer bravo acestor tineri minunaţi care au marcat 85 de ani de Unitate, dar şi un exemplu pentru noi cei mari care în momentele aniversare trebuie să dăm exemplu de mai multă unitate, toleranţă şi înţelegere.

Pentru că numai dacă vom fi uniţi vom putea trece examenele importante care ne aşteaptă în viitor acelea privind integrarea în NATO şi U.E.

Vă mulţumesc.

Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ziua de 1 decembrie 1918 la aşa numita Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a declarat deplina libertate naţională şi egalitatea în drepturi pentru naţionalităţile conlocuitoare. În realitate însă, evenimentele celor 85 de ani referitoare la politica naţională a guvernelor româneşti reprezintă un şir de discriminări în direcţia tuturor comunităţilor etnice din România. Politica de deznaţionalizare a resimţit-o în special comunitatea maghiară.

Reformele agrare din 1921 şi cea din 1945 au avut ca scop distrugerea bazei materiale funciare, individuale şi colective a comunităţilor maghiare. Politica de deznaţionalizare s-a afirmat atât pe plan cultural, cât şi în domeniul educaţiei publice. Mă refer la legile Anghelescu, la crearea aşa numitelor zone culturale din Ardeal, precum şi la dezmembrarea sistemului de învăţământ în limba maghiară.

În prezent, construirea mănăstirilor de rit ortodox şi în secuime vizează continuarea politicii de deznaţionalizare şi intimidare a populaţiei maghiare din această zonă.

Un caz special, care se manifestă în această direcţie, îl reprezintă articolul publicat în Cotidianul Formula A.S. nr.584 din luna septembrie 2003, semnat de Blaga Lupescu. În acest articol se precizează: "De la revoluţie încoace, extremiştii unguri din România nu obosesc să trâmbiţeze în toată lumea purificarea etnică a maghiarilor din Ardeal. În spatele zgomotului iscat de trompetele lor, cei "purificaţi" nu sunt ungurii, ci românii, maghiarizaţi, prin vreme, cu forţa, reduşi la un pumn de minoritari. Ceardaşul jucat de guvernele României cu partidul maghiarilor s-a transformat în coşmar: neantizarea românilor din Covasna şi din Harghita. Am fost acolo, am văzut şi povestim."

Intregul articol nu reprezintă altceva decât o instigare naţională faţă de maghiari într-o comună unde, potrivit ultimelor statistici, sunt 6 români, iar pentru 2 elevi a fost creată o clasă specială cu predare în limba română.

Nu înţeleg pe autorul articolului cu ce drept numeşte întreaga comunitate sătească din Joseni extremişti unguri? Cum are curajul să afirme că ceardaşul jucat de guvernele României cu partidul maghiarilor s-a transformat într-un coşmar al românilor din Covasna şi Harghita, atunci când ei au o situaţie privilegiată în localităţile unde sunt minoritari?

Populaţia din Joseni protestează împotriva unei asemenea denaturări a realităţii ! Cetăţenii de la "polul frigului" cer ca aceşti ziarişti care prin intermediul presei vor să creeze conflicte etnice în secuime să fie pedepsiţi pentru calomnie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Petre Posea:

"Spirala teroarei şi consecinţele sale"

Domnilor colegi,

Creatorii şi executanţii tragicelor atacuri teroriste din inima Americii, de pretutindeni şi, mai recent, din capitala Turciei, Istanbul, nu puteau să-şi închipuie că omenirea va privi fără să reacţioneze, cum inexplicabil şi-ar fi dorit unii aşa-zişi pacifişti, că ei ar putea distruge atât Statele Unite ale Americii, cât şi Occidentul, ieşind victorioşi.

Toate aceste atacuri pot fi explicate doar ca un produs al nebuniei, omucid şi suicid în acelaşi timp, o fundătură în care numai minţi rătăcite, pradă unui delir colectiv, s-ar putea strecura. Un delir suicid, aproape o beţie fără sens, de autodistrugere, dar nu fără ca mai întâi să fie sacrificate mii de vieţi; tineri, militari, civili, femei, copii, bătrâni, bolnavi, sărmani, incapabili chiar să-şi găsească o scăpare prin fugă.

Dorinţa acestora de moarte se poate observa în îndemnurile fanaticilor conducători terorişti, care lansează mesaje ordonând luptătorilor să se sinucidă decât să cadă în mâinile adversarului.

După ce a promis victoria Jihadului şi înflorirea Islamului, paralel cu distrugerea Americii şi a statelor care o susţin în oarecare măsură, în filmul care îl înfăţişează cu o mitralieră în braţe, pe care o mângâie ca pe un copil, şeicul terorii este silit să fugă cu disperare prin grotele şi stâncile Afganistanului meridional, împreună cu alaiul de talibani feroci, cărora, din păcate, le-au căzut victime recent şi doi militari români.

Memoria istorică ne trimite cu gândul la scene similare ale altor deşeuri ale umanităţii şi reevocă ultimele zile ale lui Hitler, în buncărul în care îşi aştepta sfârşitul. Şi el sfidase lumea civilă, visând în delirul său cucerirea lumii făcând victime nevinovate invadând Europa şi pregătind arme de distrugere în masă. Şi el a recurs la sinucidere ca să nu cadă în mâinile celor care, cu preţul vieţii lor, juraseră salvarea umanităţii, a libertăţii şi dreptăţii. Nobilul sacrificiu al acestora din urmă era dedicat luminii, speranţei pe drumul vieţii, al civilizaţiei, al păcii.

Şi Stalin îşi clădise despotismul pe masacre şi persecuţii, impunând milioanelor de oameni suferinţe nemaiîntâlnite, ucigând pentru simpla bănuială, sufocând libertatea şi drepturile elementare ale semenilor săi. Şi, în acest caz, triumfa obscura dorinţă de moarte care îşi devora victimele în gulaguri, temniţe şi execuţii capitale.

Stalin nu şi-a luat viaţa, dar a murit într-un mod urât, chinuit de diete devastatoare administrate de medici dubioşi, sfârşind pradă până şi lipitorilor, folosite ca remediu extrem.

În istoria dureroasă a umanităţii se nasc aceşti monştri, mai mult sălbăticiuni decât fiinţe umane. Mai rău chiar, căci fiarele nu se fac vinovate, se supun instinctelor imediate şi nu rafinamentului, perversă logică a minţilor omicide. Iar umanitatea, nu numai că trebuie, dar are datoria să se apere de aceşti monştri şi să le prevină acţiunile criminale.

Chiar dacă lovind, în primul rând, Statele Unite, nu numai americanii sunt cei vizaţi ci este ameninţat întregul ansamblu al lumii occidentale.

Războaiele islamice izbucnite după 1990 nu sunt rezultatul principal al sărăciei, ci al problemelor geopolitice complexe, al demografiei galopante a popoarelor musulmane, dorinţei acestora de a fi recunoscute ca puteri şi de a juca un rol pe eşichierul internaţional, revolta lor împotriva claselor dominante, corupe, a regimurilor politice susţinute de Occident, care în loc să le redistribuie enorma bogăţie a petrolului, o deturnează tot în profitul lor în conturi străine în bănci occidentale.

Islamul este exploatat ca un "ghiveci", fanatismul se înrădăcinează într-o confuzie de fond, între religie, politică şi război. Mare parte dintre aceste ţări sunt pe cale de a-şi pregăti arme atomice şi bacteriologice pentru distrugerea sistematică a omenirii, ieri New-York şi Istanbul, dar mâine poate fi Londra, Paris, Moscova sau Bucureşti, situaţie pe care opinia publică se pare că nu o realizează în adevăratul ei dramatism.

Ce trebuie luat serios în seamă este faptul că Europa se află la momentul unei cotituri fundamentale a istoriei sale, în faţa unor opţiuni cruciale care se impun şi care pot decide viitorul său. Vom asista oare la un declin, sau la o întărire a prezenţei sale pe scena mondială?

În contextul dat, se impun două alternative: varianta unui parteneriat stabil cu S.U.A., sau automulţumirea, cu un rol de auxiliar.

În prima variantă, se impune ameliorarea coeziunii interne, întărirea mecanismelor decizionale, care să-i permită intervenţia rapidă în cazuri de criză la nivel internaţional. De asemenea, trebuie întărit sistemul de apărare comun, perfecţionarea forţelor armate din fiecare stat, plasarea acestora sub un comandament unic, stabil şi puternic, care, primordial, să capete o viziune clară a destinului său, a proiectelor atât la nivel european, cât şi internaţional. A doua variantă nici nu poate fi luată în calcul.

Pentru a contribui din plin la apusul terorismului, vor fi poate necesare alte acţiuni militare, va fi necesară pacea israeliano-palestiniană, precum şi o evoluţie economică şi culturală a ţărilor islamice, o conversie a Islamului spre modernism, o dezvoltare a sa spre democraţie şi o ridicare a nivelului de trai al popoarelor sale.

Dar nimeni nu poate nega faptul că şi în viitor, intervenţiile militare anglo-americane susţinute ca şi în prezent de cât mai multe state, vor comporta un însemnat potenţial de descurajare a terorismului şi al fanaticilor, care nu vor nici libertatea dezvoltării, nici bunăstarea umanităţii, nici triumful propriei credinţe. Dar cred doar în ideologia sinuciderii şi a morţii.

În cele din urmă, omenirea va avea câştig de cauză.

Vă mulţumesc.