Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Nicolae Leonăchescu şi Puiu Haşotti, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa!

Începem şedinţa de astăzi cu secvenţa intervenţiilor deputaţilor. Vă informez că sunt înscrişi pentru declaraţii politice un număr de 64 de parlamentari. Record. Aşa că vă rog să uzaţi şi de secretariat, că altfel nu avem cum să terminăm la ora 9,30.

Domnul deputat Alexandru Octavi Stănescu depune la secretariat declaraţia şi îi mulţumesc. Domnul Iordache, de asemenea, domnul Posea şi dânsul.

Atunci să-i dau cuvântul domnului Ionel Adrian şi va urma domnul Moisoiu. Domnul Ştefan Baban depune şi pentru dânsul şi pentru Olga Vasilescu.

Domnul Moisoiu va urma.

Domnul Adrian Ionel:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cei care consideră integrarea euroatlantică a României un lucru nefast pentru destinul istoric al ţării noastre, demonstrează nu numai o elementară lipsă de patriotism, ci şi o lipsă totală de înţelegere a fenomenului global politic.

Din fericire, numărul acesta este nesemnificativ. Trebuie să avem în vedere totuşi faptul că anumite dificultăţi economico-sociale, inerente complexului proces de tranziţie pot genera stări de frustrare colectivă în rândul anumitor segmente ale populaţiei. Atunci când se adaugă lipsa de informaţie ori indiferenta, viziunea simplistă, radicală, antidemocratică poate deveni consistentă.

Din fericire, Guvernul PSD a demonstrat că posedă arta unui management inteligent şi echilibrat, astfel încât orice fractură socială generatoare de situaţii excesiv de conflictuale poate fi anihilată din vreme. Toate analizele economice, sociologice şi politice cu adevărat profesioniste atestă faptul că executivul condus de către domnul Adrian Năstase a fost cel mai performant cabinet din România postdecembristă. Şi este şi în prezent cel mai performant. Iată de ce, sprijinul acordat în continuare Partidului Social Democrat de către majoritatea românilor apare perfect justificat.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă foarte mulţumesc şi pentru concizie.

Are cuvântul domnul Moisoiu, va urma domnul Lăpădat. E cineva de la PSD? Nu e nimeni.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia de astăzi dimineaţă se intitulează: "Cui serveşte Hotărârea nr.1432/2003?" Intervenţia mea de astăzi se referă la Hotărârea Guvernului României nr.1432/4 decembrie 2003 privind condiţiile de admitere în învăţământul superior a candidaţilor români pentru seriile în limba de predare maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş. Prin aceasta Guvernul României înfiinţează serii de predare în limba maghiară în cadrul facultăţilor de medicină, medicină dentară, moaşe şi farmacie, sfidând un principiu care stă la baza funcţionării universităţilor, principiul autonomiei universitare. Astfel, în urma unei decizii politice se desconsideră un senat universitar şi se traduce în fapt o înţelegere politică, adică unul din punctele prevăzute în protocolul de colaborare în Parlament între PSD şi UDMR pe anul 2003. Probabil, domnii Adrian Năstase, Alexandru Athanasiu şi Ovidiu Brînzan, cei care au semnat hotărârea, nu au cunoscut, nu şi-au amintit sau poate nu au vrut să-şi amintească că pentru încercarea de separare a elevilor de la Liceul "Bolyai Farkas", cât şi a studenţilor de la UMF, în 20 martie 1990 a curs la Tg.Mureş sânge pe caldarâm. Doresc să explicitez în câteva cuvinte această hotărâre.

Deoarece conform art.1 alin.2, numărul de locuri pe care se dă admiterea se stabileşte în funcţie de raportul dintre candidaţii admişi la seriile cu predare în limba maghiară şi numărul total de studenţi şcolarizaţi, dat fiind că tinerii maghiari pot concura pentru a fi studenţi şi la seriile cu predare în limba română, de la un an la altul, acest raport se va modifica în favoarea candidaţilor de etnie maghiară, astfel încât dacă pentru anul universitar 2003-2004 acest raport este de 43% la seriile în limba maghiară şi de 53% la seriile în limba română din numărul total de locuri, în condiţiile în care tot mai mulţi tineri maghiari vor veni să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină la Tg.Mureş, peste câţiva ani seriile în limba română vor deveni nesemnificative şi se vor desfiinţa.

În acest fel, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tg.Mureş va fi prima universitate de stat care va funcţiona numai în limba maghiară. Asta se doreşte?

Totodată subliniez că hotărârea nu respectă nici principiul egalităţii şanselor, deoarece tinerii maghiari pot candida atât pe locurile de la seria în limba maghiară, cât şi la cea în limba română, în timp ce tinerii români vor putea concura numai pe locurile de la seria în limba română. Sau poate, doamne fereşte, va trebui să se aducă certificate de naţionalitate pentru a fi înscris la o anumită serie?! Cu ce drept Partidul Social Democrat, chiar şi în calitate de partid stat şi unic, are dreptul să deromânizeze o zonă care a fost, este şi trebuie să rămână preponderent românească.

Domnule prim-ministru Adrian Năstase, domnilor miniştri, sunteţi conştienţi de răspunderea pe care v-aţi asumat-o prin acest dictat? Şi la urma urmei, cui serveşte această hotărâre? Pacienţilor români şi maghiari suferinzi pe un pat de spital şi care în viaţa de toate zilele convieţuiesc de când se ştiu în bună înţelegere? Universităţi maghiare pentru viitorul cui? Dăm licenţă, doctorate şi rezidenţiate unor oameni care nu cunosc perfect limba ţării în care s-au născut şi nu o respectă? Are nevoie România anului 2004 de asemenea medici, economişti, ingineri, informaticieni? Ţara asta nu de oameni inteligenţi duce lipsă, ci de guvernanţi de caracter care să apere interesele tuturor cetăţenilor ei.

De 14 ani, guvernele Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Isărescu sau Năstase, sub privirile binevoitoare ale preşedinţilor Iliescu şi Constantinescu, au demonstrat cum poate fi distrusă România.

Doamne, ajută-ne, să devină mai repede Vadim preşedinte, pentru ca legea să se respecte, ordinea să se întroneze şi să ni se redea demnitatea de a fi român.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul deputat Ştefan Lăpădat. Va urma domnul Becsek Garda Dezideriu.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Declaraţie politică: "Tot mai mulţi tineri părăsesc România".

După anul 1989 asistăm la un proces de depopulare a României, astfel că în cei 15 ani, cca. 800 000 de cetăţeni nu mai figurează în evidenţele statistice. Între aceştia, un loc important revine tineretului, avuţia naţională principală şi temelie a viitorului, care numără 5,5 milioane, adică 24,6% din populaţie, în timp ce media europeană este de doar 19-20%.

Voi încerca să subliniez câteva cauze ale scăderii vertiginoase a populaţiei tinere între 16-30 de ani.

1. Emigrarea tinerilor români este un fenomen care trebuie să ne îngrijoreze prin amplitudinea sa, prin ireversibilitatea aproape totală, prin pierderea de inteligenţă activă, superior cizelată, aptă să se realizeze oriunde în lume, dar nu şi în România, din păcate.

Ceea ce este grav este că pleacă tineri bine pregătiţi, cei mai întreprinzători, mai dispuşi să-şi ia soarta în mâinile lor.

Statul român cheltuieşte pentru a-i pregăti pe tineri, iar alţii le folosesc talentele şi aptitudinile. Ce familie este bucuroasă să-şi ştie copiii prin lume!

Câtă dramă ascunde fiecare despărţire de felul acesta, câtă disperare, câtă energie sufletească risipită.

2. Sărăcia a cuprins România. Un studiu al Băncii Mondiale demonstrează că dintre toate ţările foste comuniste, România are o foarte ridicată rată de creştere a sărăciei la 41-42% din populaţie (adică 9,3 milioane).

Mai îngrijorător este faptul că jumătate din săracii României nu sunt dintre cei excluşi social (şomeri, bolnavi cronici, handicapaţi) sau semiexcluşi (majoritatea pensionarilor). Nu ei sunt oamenii care au slujbe stabile, dar atât de prost retribuite încât nu le pot acoperi necesităţile elementare de viaţă.

Această categorie furnizează aproape jumătate din săracii României.

Ce motivaţie ar putea oferi asemenea slujbe tinerilor? Cum ar putea ei să-şi întemeieze familii, să-şi construiască o locuinţă, să ducă o viaţă cât de cât normală, având retribuţii mizerabile, în timp ce preţurile la bunurile de consum sunt în continuă creştere.

Fără îndoială, asemenea salarii indică şi nivelul performanţelor economice româneşti; o economie ţinută pe un teren instabil, nici în planificarea centralizată a comunismului, dar nici în libera concurenţă a capitalismului.

Bunăoară, p.i.b.-ul nu a revenit nici măcar la nivelul anului 1989, deci tranziţia nu a avut loc.

3. La stresul zilnic provocat de gândul că trebuie întreţinuţi de părinţi până la vârste înaintate, că nu vor găsi de lucru după absolvirea studiilor, tinerii au fost cuprinşi de o depresie care cuprinde 15-20% din populaţie, după afirmaţiile specialiştilor psihiatri.

Urmarea este dezastruoasă în sensul că suicidul şi scăderea imunităţii organismului şi alcoolismul iau amploare.

4. Nerespectarea individului din punct de vedere al valorii şi nerecompensarea meritată este o altă cauză importantă a fenomenului de emigraţie.

Ţara se umple de vile uriaşe, de nu mai pot fi vândute, cu câte 30-40 de camere, cu structuri metalice de cupru până la 20 tone greutate, iar pe şosele, în viteză necontrolată, aleargă "merţane şi gipane", barurile de noapte gem de lume interlopă la care nu au acces tinerii informaticieni, matematicieni, biologi eminenţi, profesori - doctori, ci numai oameni de afaceri, ofiţeri de poliţie şi tot felul de mediocri, toţi îmbuibaţii prin muncă necinstită pe spinarea poporului.

Accesul tinerilor la informaţii le dă posibilitatea să compare condiţia românească cu statele dezvoltate din Uniunea Europeană care nu le dă prea mari speranţe, ceea ce îi determină să-şi ia lumea în cap.

Indiferenţa guvernanţilor democraţi faţă de starea debusolată a tinerilor, care nu au fost angrenaţi în politică şi alte forme de civism creează în continuare o psihologie a dezinteresului şi lipsei de speranţă, ceea ce vor constitui un eşec pentru generaţiile viitoare.

O investigaţie sociologică arată că 94% dintre tineri nu fac parte din nici o organizaţie de tineret şi mulţi nici nu doresc.

Care popor îşi doreşte risipirea "tineretului în lume"?

Cu toate cele prezentate, Guvernul nu se alarmează, din moment ce nu se caută răspunsuri la întrebarea: de ce pleacă tinerii din România ? Şi nici nu oferă soluţii.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Becsek Garda Dezideriu, va urma domnul Metin Cerchez.

Domnul Tiberiu Sbârcea o depune la secretariat şi-i mulţumesc. Sunt 64 de înscrişi, pentru cei veniţi, la 9,30 încheiem.

Domnul Becsek Garda Dezideriu Coloman:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Speram că noua conducere a Curţii de Conturi să reprezinte o schimbare radicală în controlul folosirii banului public. Am crezut că în activitatea Camerei de Conturi să se poată observa un pas important în lupta împotriva corupţiei din România. M-am înşelat amarnic, pentru că angajaţii Camerei de Conturi Harghita nu au realizat controlul cerut de Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii privind investiţiile efectuate precum şi achiziţiile de utilaje de transport, în perioada anilor 1999-2002, atât la Direcţia silvică Harghita, cât şi la Ocolul silvic Gheorgheni, prin care s-a încălcat legea achiziţiilor publice şi normele financiare, fapt ce a contribuit la păgubirea fondului bugetar. În locul unei verificări cerute de noi, s-a încercat ascunderea realităţii. S-au scos în evidenţă abateri minore pentru a ascunde fraudele grave ale personalului silvic. În răspunsul trimis comisiei noastre, domnul preşedinte de ce nu a făcut referire la faptul că inspectorul Császár Gyözö de la Direcţia de conturi Harghita, în timpul controlului a găsit bani viraţi din fondul Regiei Naţionale a Pădurilor pentru Asociaţia Prosilva, ai cărei asociaţi sunt angajaţii Ocolului Silvic Gheorgheni şi ai Direcţiei Miercurea-Ciuc, în vederea efectuării de împăduriri.

Deci, Camera de Conturi a judeţului Harghita şi Direcţia de control financiar a constatat o serie de abateri ca: nerespectarea normelor financiar-contabile sau construirea unui dig la Lacul Roşu, fără respectarea prevederilor legale în materie de autorizare şi executare a lucrărilor de construire şi protecţie a mediului.

Deci preşedintele Curţii de Conturi în răspunsul său ne asigură de întreaga sa disponibilitate de a răspunde cu profesionalism şi exigenţă solicitărilor comisiei, răspunsul său nu reprezintă altceva decât o acoperire a ilegalităţilor săvârşite de către personalul silvic. Dacă acest control s-a făcut la solicitarea Comisiei de abuzuri, Camera de Conturi a judeţului Harghita de ce nu a dat răspunsul acceptabil. De ce era nevoie de atâtea reveniri din partea Parlamentului? De ce nu ne-aţi trimis procesele verbale privind constatările despre achiziţiile de produse, utilaje şi servicii, precum şi realizarea de investiţii de către Direcţia silvică Harghita.

Eu cred că şi Camera de Conturi Harghita a realizat un control formal care avea un singur scop: acoperirea ilegalităţilor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Metin Cerchez:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În fiecare marţi, de 3 ani încoace, ne întâlnim câţiva deputaţi pentru a ne spune oful, păsul şi nimeni nu ne ascultă, presa este pe undeva pe la colţuri şi ne atacă doar atunci când stăm poate în bănci şi ne mai gândim la câte se întâmplă în ţara asta şi nimeni nu ia nici o măsură.

Practic şi ceea ce spunem noi aici se duce în vânt, rămân ca vorbe goale, cei de la Putere ne râd în nas şi ţara este practic, după cum se vede, din ultimele estimări ale raportorilor Uniunii Europene, în apropierea colapsului.

Acum 3 ani când am venit în Parlamentul României, poate şi pentru faptul că eram mai tânăr, am crezut că vom putea învinge împreună Mafia.

Iată, la câteva luni înainte de terminarea mandatului, o spun clar şi răspicat Mafia este deasupra legii în România, Mafia este în toate şi în tot. Dacă în decembrie 1989 s-a vrut să trecem la orânduire capitalistă, ne dăm seama că profitorii au făcut cerc comun, au intrat şi în politică şi practic dijmuiesc bunul întregului popor. Nimeni nu spune că în securitate, în vechea securitate erau şi sunt ofiţeri de informaţii oneşti, cinstiţi care practic au şi rămas în structurile serviciilor de informaţii şi acum sunt hăituiţi. Dar foarte mulţi au primit ordin de împrăştiere şi au intrat în afaceri mai puţin oneroase.

Metin Cerchez a semnalat despre privatizarea frauduloasă a "Nitramoniei" Făgăraş şi nu pentru faptul neapărat că şi "Nitramonia" Făgăraş a fost tăiată la fier vechi ca atâtea zeci şi sute de alte combinate, umplând buzunarele ţiganilor din România şi a mafioţilor şi a politicienilor, indiferent de culoarea lor politică. Dar, "Nitramonia" Făgăraş mai producea azotat de amoniu poros care se foloseşte numai în atentatele teroriste.

În articolele de ieri şi de alaltăieri din România Liberă, iată, cel numit de APAPS este fost ofiţer de securitate, Mihai Tânjală, care, cu tupeul caracteristic PSD-ului din ultima vreme, în afară de faptul că a devenit administrator special, împreună cu un ţigan, Gheorghe Boerică, cu care domnul Ristea Priboi s-a plimbat la cazinourile din Las Vegas, şi dacă se urmăreşte acest Gheorghe Boerică, condamnat cu ani grei de puşcărie, apare în toate privatizările din România din ultimii 10 ani, deci acest Mihai Tânjală devine prin acest terorist, Keser Fatih, devine şi asociat la "Nitramonia" Fărăgaş.

Victor Ponta l-a trimis în judecată pentru 10 capete de acuzare la data respectivă pe Keser Fatih. Nu s-a întâmplat nimic, pentru că avocatul lui este stimatul nostru coleg Ion Neagu, şeful Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Parlament, cel care face legile în România.

Unde se poate ajunge cu această mafie, eu am spus deasupra legii, încă puţin şi ajung şi mai sus.

Fac public, prin acest microfon, poate se va auzi, poate nu se va auzi, dar acele urechi care întotdeauna ne ascultă şi pe noi vor auzi şi vor transmite mai departe. S-a spus că Mihai Tânjală vine din Caraş - Severin, în Caraş - Severin este născut şi un alt om care se ocupă de securitatea de la Cotroceni, Ristea Pripoi a fost ofiţer de securitate la Braşov, acolo unde este "Nitramonia" Făgăraş.

Cer public, după aceea voi dovedi cu acte, să spună ce interese se ascund în privatizarea frauduloasă a "Nitramoniei" Făgăraş, cer public demiterea domnului Talpeş, a domnului Ristea Priboi şi a domnului consilier al domnului Năstase, Roxin.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Virgil Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Subiectul declaraţiei mele politice de astăzi îl constituie gândirea politică a unor membri ai Partidului Democrat. Căutarea furibundă a unor subiecte care să reanimeze tensiunea scăzută a partidului din sondaje a determinat zilele trecute doi reprezentanţi ai Partidului Democrat să facă declaraţii atât de nefondate, hazardate şi ilogice, încât au evoluat de la intenţionatele acuzaţii la adresa guvernării actuale la autoacuze şi dezvăluiri ale necunoaşterii profunde a subiectelor abordate.

Serviciul independent de protecţie şi anticorupţie - SIPA - este declarat de cei doi ca serviciu secret care ar funcţiona ilegal. O minimă informare cu câteva date accesibile prin internet, pe site-ul Ministerului Justiţiei, chiar şi pentru Partidul Democrat ar putea dezvălui că SIPA funcţionează conform Legii siguranţei naţionale - Legea nr.51/1991, constituit în deplină legalitate. O minimă aducere aminte, dacă ar funcţiona pentru cei doi politicieni, le-ar putea dezvălui că în timpul guvernării 1996-2000, la care s-au considerat actori principali, a fost asociat acest serviciu la conducerea Ministerului Justiţiei.

Prin H.G. nr.1468/C din 8.09.1997, pentru a le lărgi orizontul de cunoştinţe, le precizăm că prin Ordinul ministrului Justiţiei nr.321 din 19.03.1997 s-a aprobat Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile SIPA, cam şovăielnic, e drept, fapt care a condus la completarea sa cu Ordinul ministrului Justiţiei nr.1551 din 1997.

Cred că este necesar să precizăm pentru Partidul Democrat că anul 1997 a făcut parte în mod sigur din succesiunea 1996-2000, perioadă în care, aşa cum pretinde, a participat la guvernare cu o implicare deosebită. Dacă mai este necesar şi chiar cred că se cuvine, le putem explica pentru înţelegerea unor noţiuni de bază că prin efectul prevederilor Legii siguranţei naţionale, anumite documente ale SIPA sunt clasificate.

Se pretinde de către reprezentanţii Partidului Democrat că numirea directorului SIPA a fost făcută printr-un ordin secret de către ministrul justiţiei. Dacă lucrurile ar fi avut acest caracter, nu cred că s-ar fi putut afla toate datele cv-ului, publicat, de altfel, data numirii, adjuncţii, structurile şi altele.

Totuşi pentru Partidul Democrat s-ar putea ca unele lucruri neînţelese să rămână autoclasificate. Democraţii mai doresc o comisie parlamentară de anchetă la SIPA care să aibă ca scop dezvăluirea actelor de poliţie politică făcută de SIPA şi confiscarea şi conservarea arhivelor SIPA.

Cât de adânc este somnul raţiunii ni se dovedeşte prin toate afirmaţiile făcute. Dar lucrurile simple ar putea fi reţinute. Şi anume: Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a făcut un astfel de control la SIPA, fără să constate nici o intenţie de acest fel, lucru consemnat în raportul predat Camerei Deputaţilor.

Mai mult, pe site-ul Ministerului Justiţiei, respectiv SIPA, la capitolul activităţi şi atribuţii principale se poate întâlni şi toată legislaţia care guvernează SIPA la care sunt convins că nici chiar PD nu mai poate adăuga nimic.

Reprezentanţii politicii democrate ameninţă cu sesizarea tuturor instituţiilor europene privind afirmaţiile lor. Mă întreb dacă nu ar fi luată ca un autodenunţ asupra capacităţii politice. În extensia nelimitată a elanului lor vindicativ, cei doi politicieni acuză de complicitate pe preşedintele României şi pe primul ministru deşi, după cum am arătat, nu le este foarte clar ce ar dori să acuze şi pe cine.

Apreciez acest fapt ca fiind e o gravitate în care democraţii ar trebui să o înţeleagă şi ale cărei consecinţe politice să şi le asume în mod concret. Dar, ca să completeze tabloul unei dezordini în gândirea politică, afirmaţiile necontrolate declară militarizarea Guvernului, motivând existenţa unor funcţionari publici care au lucrat anterior în domeniul militar.

E un bun semnal dat de către PD către alegători. Cei care vor pleca din mediul militar, ca urmare a restructurării forţelor armate, nu ar mai trebui să fie angajaţi nicăieri, chiar dacă sunt foarte buni specialişti. Am putea să ne întrebăm de ce doreşte Partidul Democrat acest lucru pentru a le explica şi noi mai departe mai bine electoratului.

Şi, în fine, Partidul Democrat, prin vocea reprezentanţilor săi, pune la îndoială întregul proces de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană, considerând că autorităţile de la Bucureşti au indus în eroare structurile europene. Dacă procesul de armonizare cu Uniunea Europeană care stă la baza oricărui capitol negociat nu ar fi atât de transparent, dacă la armonizarea legislativă nu ar fi fost atât de implicat Parlamentul, dacă stadiul programului de integrare nu ar fi atât de des făcut public de către Guvern, am putea spune că PD şi-a găsit raţiunea de a mai exista. Dar, cum, în afara evidenţelor politice ale actualei guvernări, recunoscute internaţional, PD pune la îndoială capacitatea organismelor Uniunii Europene de a aprecia, evalua, urmări, observa şi solicita un parcurs clar, etatizat, a cărei adresă finală o cunosc prea bine, fiind însăşi Casa Europeană, cred că este cazul ca PD să-şi exprime clar responsabilitatea faţă de afirmaţiile şi acuzaţiile nefundamentate ale membrilor săi.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Iulian Mincu. Va urma domnul Mihai Stănişoară.

Domnii deputaţi Cristian Sandache, Pavel Târpescu, Ion Mocioalcă, Dumitru Bentu, Mihai Tudose, Eugen Arnăutu, Valeriu Zgonea, Rodica Nassar, Vlad Hogea, Mircea Costache, Dan Brudaşcu, Ioan Miclea şi Emil Boc au depus la secretariat declaraţiile.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

În declaraţia mea politică de astăzi voi ataca una dintre cele mai grave probleme de sănătate ale românilor în anul 2004. Incidenţa depresiei psihice a crescut în România de la 113 la suta de mii în 1994 la 259 la suta de mii în 2004. De peste 10 ori.

Din analiza datelor globale publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, depresia psihică în România, considerată de aceştia "boala mileniului III", depăşeşte în prezent în România 10%. Popoarele de origine latină, aş vrea să vă comunic, sunt în general genetic mai puţin predispuse la depresii psihice decât popoarele nordice. Şi totuşi asta este situaţia.

Tot Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că în perioada 2020-2025 depresia psihică va deveni a doua cauză de mortalitate după bolile cardiovasculare. Care sunt cauzele majore care au principală cauza mortalitatea prin depresiune psihică în România?

1. Cauza majoră de instalare a bolii, mai ales la tineri, este lipsa unei perspective de viaţă. Aceasta este şi motivul că în jur de 56% din populaţia tânără până la 29 de ani vor să părăsească ţara definitiv. Este şi cauza pentru care mulţi români, peste 1 700 000 de persoane, lucrează în prezent în străinătate. Cererile actuale se ridică la peste 3 milioane de persoane.
2. Nesiguranţa zilei de mâine: românul s-a învăţat să-şi dorească puţin, dar sigur. Nesiguranţa îi aduce grave prejudicii personalităţii sale.
3. Condiţiile grele de trai întâlnite la majoritatea populaţiei. Dacă analizăm, spre exemplu, numai factura de întreţinere pe perioada 1990-2004 rezultă că ea a depăşit de 7 ori salariul minim pe economie. În februarie 1990 salariul minim era de 1.800 de lei lunar, ceea ce înseamnă de 1.555 de ori mai mic decât în februarie 2004, când este 2.800.000 lei.

În această perioadă, întreţinerea unui apartament cu două camere s-a majorat de 12.000 de ori, de la 150 de lei în 1990, la 1.800.000 lei în 2004. Peste 850.000 de familii nu şi-au plătit întreţinerea de circa 5-6 ani. Datoria acestora depăşeşte 16 milioane de dolari.

Psihoza facturilor a dus la falimentarea multor regii locale şi la debranşarea de la agentul termic, e ruşinos, a peste 650.000 de apartamente.

Un alt exemplu: în ultimii 14 ani, preţul unui metru cub de apă potabilă a crescut de 16.000 de ori, de la un leu metru cub, la 16.000 de lei metru cub. De 14 ori mai mult decât salariul mediu, care s-a majorat doar de 1166 de ori. Salariul mediu pe economie este de 5,5 milioane lei în 2004.

Să nu uităm că din 21,7 milioane de români, doar 14,7 milioane beneficiază de apă potabilă, furnizată şi aceasta de la o reţea veche de peste 75 de ani. Şi e ruşinos! Suntem ţara care consumă cea mai puţină cantitate de apă caldă pentru igiena personală.

Depresia duce la ieşirea individului din viaţa socială, însingurare, sentimentul de nulitate, lipsa de interes pentru activitatea zilnică, suicid. Depresia este o suferinţă biologică şi psihologică şi duce la scăderea imunităţii organismului până la apariţia unor complicaţii grave, cum este infarctul miocardic şi accidentul cerebro-vascular.

Ieşirea singură din depresie, fără tratament medical, este falsă şi se explică numai probabil de medicii de familie din România. Tratamentul este foarte costisitor încă, iar alocaţiile financiare ale Ministerului Sănătăţii pentru această maladie în anul 2004 sunt de 3% din bugetul sănătăţii, cu mult sub necesităţi.

Fragilitatea personalităţii individului bolnav este adesea şi cauza de suicid, peste 50% din cazuri.

Subestimarea de către organele sanitare şi organismele sociale şi de către guvern a acestei boli grave cu extindere din ce în ce mai mare, poate avea în timp consecinţe foarte grave , aşa cum precizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, şi va contribui, pe lângă scăderea natalităţii şi mortalitatea prin boli cardiovasculare, la aducerea României, la cei 16 milioane de oameni care se preconizează în anul 2050.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Mihai Stănişoară. Va urma doamna Liana Naum.

Domnii deputaţi Gheorghe Roşculeţ, Cristian Nechifor, Iriza Scarlat, Paul Magheru şi Emil Rădulescu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Mihai Stănişoară:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de iniţiator al Legii nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală, protestez împotriva modului în care Consiliul local municipal Drobeta-Turnu-Severin înţelege să abordeze problematica acestei legi. Consiliul local municipal Drobeta-Turnu-Severin a introdus între criteriile suplimentare prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Legii nr.15/2003 posibilitatea obţinerii unui punctaj superior pentru cei care deţin în cont sume cuprinse între 300 milioane şi un miliard lei.

Din aceste motive, îmi exprim dezacordul faţă de introducerea unui criteriu precum cel al bonităţii financiare, criteriu care intră în dezacord cu spiritul acestei legi, şi anume acela al sprijinirii tinerilor fără resurse financiare semnificative.

Caracterul iniţial al Legii nr.15/2003 a fost şi trebuie să rămână unul social-democrat, legea fiind elaborată astfel încât tocmai tinerilor fără posibilităţi semnificative să li se acorde o şansă reală, o posibilitate concretă de a-şi întemeia un cămin.

Consiliul local municipal Drobeta-Turnu-Severin ar trebui să înţeleagă că problemele tinerilor severineni nu se rezolvă la modul formal şi cu superficialitate în abordarea esenţei Legii nr.15/2003.

Foarte mulţi tineri din Drobeta-Turnu-Severin nu au locuri de muncă, nu au venituri sigure, nu au locuinţe, nu au posibilitatea să-şi cumpere o locuinţă şi să-şi întemeieze astfel o familie.

Legea nu a fost concepută pentru un grup de potentaţi, de oameni cu miliarde de lei în cont. Cine deţine asemenea sume de bani nu are neapărată nevoie să beneficieze de Legea nr.15/2003. Practica a demonstrat de altfel că aceştia s-au adresat Agenţiei Naţionale a Locuinţei, unde sumele necesare pentru construirea unei case sunt mai presus de posibilităţile tinerilor cu venituri medii, iar de aceste terenuri la care face referire legea, au nevoie tocmai tinerii severineni cu venituri medii, care nu-şi permit să-şi cumpere un teren din banii proprii.

Prin introducerea acestor criterii, se ajunge practic într-o situaţie similară cu a celor care apelează la A.N.L., tinerii cu venituri modeste fiind practic în imposibilitatea de a-şi construi astfel o locuinţă.

Consider că acest aspect este relevant pentru că modul în care Guvernul înţelege "să-i ajute pe tineri", demonstrând încă o dată, prin normele metodologice elaborate, că acţiunea Guvernului este în fapt concretizată de încă un eşec în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor tinerilor din România. Legea nu a trecut în această formă prin Parlament. Guvernul, prin normele metodologice elaborate, dă dreptul unor consilieri locali, cu aplecare numai spre interesele lor şi ale clientelei de partid, să propună şi să adopte norme şi criterii care modifică şi denaturează esenţa şi spiritul unei legi votată în Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

O invit la microfon pe doamna deputat Liana Naum. Va urma domnul Emil Rus.

Domnul deputat Ioan Oltean a depus declaraţia la secretariat.

Doamna Elena Liana Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Noi succese pentru P.S.D."

Procesul de construcţie europeană trebuie să aibă ca ţintă o Europă unită şi puternică, o Europă a solidarităţii şi toleranţei, acest lucru însemnând deopotrivă naţiuni demne, cu conştiinţă de sine, dar şi partide politice puternice, care să fie recunoscute şi respectate pe plan naţional şi internaţional.

Participarea preşedintelui Partidului Social Democrat, domnul Adrian Năstase, al Consiliul Internaţionalei Socialiste de la Madrid, pentru prima dată de la integrarea partidului în Internaţională, s-a dovedit plină de succes. Adrian Năstase a fost ales copreşedinte al Comitetului pentru Europa de Sud-Est, alături de ministrul grec de externe, şi membru al grupului de legătură al Internaţionalei Socialiste cu China.

Responsabilitatea pe care a primit-o domnul Adrian Năstase demonstrează capacitatea de implicare a politicienilor social-democraţi din România şi deplina lor eficienţă în cadrul organelor internaţionale şi comunitare, acesta fiind un prim pas spre numirea actualului copreşedinte al Internaţionalei Socialiste în funcţia de coordonator al grupului de legătură cu China.

Ţinând cont şi de faptul că Internaţionala Socialistă este cea mai puternică organizaţie politică pe plan mondial, responsabilităţile copreşedintelui ei, domnul Adrian Năstase, sunt extrem de serioase şi de solide. Este un merit deplin al P.S.D., deoarece în acest moment România are nevoie de o elită politică care să reprezinte cât mai bine interesele ţări, precum şi pe cele europene şi internaţionale.

Partidul Social Democrat a dat dovadă de stabilitate şi maturitate în decizii, ghidându-se după doctrina social-democrată, în care a crezut şi pe care a aplicat-o cu succes în practică.

Preşedintele Adrian Năstase a reuşit timp de trei ani să formeze o echipă guvernamentală dinamică şi eficientă, care a demonstrat că poate să îndrepte România pe calea integrării euro-atlantice şi comunitare şi, totodată, să creeze premisele celui mai puternic şi credibil partid politic din România.

Încă o dată, P.S.D. şi-a demonstrat stabilitatea în acţiune, imagine şi în ideile pe care le propagă, precum şi faptul că ceea ce este desăvârşit se realizează cu infinită muncă şi perseverenţă. Este un succes inedit pentru politica românească faptul că Partidul Social Democrat a reuşit să se afirme în cadrul Internaţionalei Socialiste şi să câştige încrederea deplină a partenerilor social-democraţi din întreaga lume.

Cu siguranţă, domnul Adrian Năstase va reuşi să realizeze obiectivele Internaţionalei Socialiste în zona de sud-est a Europei, chiar dacă forţele distructive au venit din interior, la momentul când P.S.D. a intrat în familia social-democrată internaţională.

Partidul Democrat din România s-a opus cu desăvârşire acestei aderări, dând dovadă de imaturitate politică şi de urmărirea intereselor personale. Totuşi, succesele şi adevărul au ieşit la suprafaţă, P.S.D. dând dovadă de utilitatea mult mai importantă în cadrul internaţionalei. Acest lucru demonstrează încă o dată că drumul parcurs de către preşedintele Adrian Năstase este unul al succesului, nu al retrogradării, cum e cazul Partidului Democrat şi al liderului acestuia.

Acest lucru poate fi confirmat şi de faptul că ceea ce facem depinde de ceea ce suntem, dar cu siguranţă suntem ceea ce facem.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Emil Rus a depus la secretariat. Următorul pe lista P.R.M. este domnul deputat Ludovic Mardari, pe care-l invit la microfon, şi va urma domnul Mircea Toader.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi ar putea avea titlul: "Cercetarea agricolă din judeţul Timiş sufocată de mafia terenurilor".

În judeţul Timiş, un număr important de cetăţeni îndreptăţiţi să primească terenuri agricole în conformitate cu Legea nr.18/1991 şi Legea nr.1/2000 s-a ales doar cu nişte petice de hârtie, aşa-numitele adeverinţe pentru punerea în posesie, reconstituirea propriu-zisă a proprietăţii nerealizându-se nici până astăzi.

Lipsa de speranţă şi dezamăgirea celor în cauză, amplificate cu trecerea timpului, au dus la înstrăinarea pe sume derizorii a adeverinţelor respective, acestea încăpând pe mâinile unor mafioţi locali sau internaţionali, încheindu-se concomitent şi promisiuni de vânzare legalizate prin notariat. Pasul următor l-a constituit stimularea reprezentanţilor puterii locale şi centrale în a le pune la dispoziţie terenurile asupra cărora aveau drepturi virtuale.

Acestea au fost premisele care au dus la emiterea unei hotărâri de guvern, în baza căreia urmează ca 353 hectare de teren agricol aflat în folosinţa Universităţii de Ştiinţe Agricole a Banatului să fie trecute din domeniul public, în domeniul privat al statului, cu scopul reconstituirii dreptului de proprietate pentru persoane fizice.

Terenul în cauză se află în proximitatea Timişoarei, fiind străbătut de reţele electrice, gaz metan şi canalizare. Este foarte tentant pentru cei care se ocupă cu afaceri imobiliare. Presa locală afirmă că Ovidiu Tender ar fi cel mai interesat de zonă.

Având în vedere că un metru pătrat de teren la marginea Timişoarei, prevăzut cu utilităţi, are un preţ de aproximativ 30 euro, cele 353 de hectare menţionate valorează peste 100 milioane euro.

Aceleaşi premise stau la baza unei alte hotărâri de guvern la care se lucrează în prezent, asemănătoare cu cea anterioară, urmând a fi preluate 402,5 hectare de la Staţiunea de cercetare din comuna Lovrin.

În acest caz, interesele sunt de altă natură. Terenul agricol din acea parte a judeţului Timiş este cel mai rodnic din Europa. Înaintea celui de-al doilea război mondial, se decoperta sol din această zonă şi se transporta pe calea ferată în Germania. În special străinii sunt tentaţi să achiziţioneze astfel de terenuri comasate, atât pentru a face agricultură, cât şi în vederea comercializării lor peste câţiva ani, când preţurile vor fi la nivelul celor din Uniunea Europeană.

Se pot găsi soluţii de rezolvare a cererilor de reconstituire a proprietăţii fără a fi afectate staţiunile de cercetare din judeţul Timiş, dar, după câte se pare, nu de către puterea actuală, mult prea implicată în afacerile cu terenuri.

Înstrăinarea suprafeţelor de teren aflate în folosinţa staţiunilor de cercetare agricolă va duce la importarea unei cantităţi din ce în ce mai mari de sămânţă şi material săditor, mult prea scumpe pentru agricultorii români şi uneori de calitate îndoielnică. Este o nouă lovitură, pe lângă multe altele, dată agriculturii române.

Această declaraţie politică poate constitui oricând o bază pentru autosesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Daţi-mi voie să cred că nu se va întâmpla acest lucru. Ar însemna să fie deranjaţi prea mulţi potentaţi ai vremii, începând de la consiliul judeţean şi prefectura Timiş, până la Agenţia Domeniilor Statului şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Mircea Toader? Este ieşit din sală. Domnul Ilie Merce. Va urma domnul Liviu Bara.

Domnii deputaţi Eugen Nicolăescu, Victor Dobre, Popa Cornel, Anton Marin vor depune la secretariat.

Poftiţi, domnule Merce!

Domnul Ilie Merce:

Expresia cea mai abjectă a trecutului, de care oamenii normali s-au despărţit râzând, nu poate fi decât strădania unor semeni ai noştri de a-i rămâne fideli continuatori.

O nouă formă a delaţiunii, împinsă până la instigarea publică, la linşaj, a început să fie practicată, în numele democraţiei, dar înverşunat împotriva principiilor ei, de către toţi acei care, ignorând că sunt cetăţenii unui stat de drept, în care legea este suverană, s-au apucat, în virtutea mentalităţilor moştenite din epoca terorii roşii, să inventeze un nou duşman de clasă şi să arate cu degetul: "Ăştia sunt securişti!"

Cât de cras poate fi analfabetismul acelora care uită că istoria omenirii este istoria războaielor şi a revoluţiilor ei şi că, în succesiunea ciclică a acestora, fiecare ordine nouă s-a ridicat pe ruinele fumegânde ale celei sfărâmate.

Revoluţia din Anglia a biruit prin teroare, serviciile secrete fidele lui Cromwell au fost antiregaliste, pentru ca după restauraţie să devină loialiste.

Revoluţia franceză a ridicat teroarea la rang de instituţie, iar poliţiile secrete create de ea au supravieţuit tuturor succesiunilor de putere.

Revoluţia bolşevică a reuşit performanţa de a globaliza teroarea, în numele celei de-a treia încercări cunoscute, de a crea statul şi guvernul mondial.

În toate aceste conjuncturi istorice, au existat învingători şi au existat învinşi. Teroarea a fost legiferată şi s-au creat instituţii speciale menite să o întreţină, aşa cum şi Biserica Catolică a înţeles să se folosească de Inchiziţie, în întreg întunecatul Ev Mediu, pentru a-i reduce la tăcere pe eretici.

America postbelică a avut şi ea anii negri ai macchartismului şi delatorii ei.

În România, graţie voinţei Puterilor Aliate, a fost importat şi impus cu tancul, cizma şi cnutul, regimul politic al unui stat care, dintotdeauna, nu a avut alt scop, în ceea ce ne priveşte, decât desfiinţarea entităţii statal-naţionale şi topirea poporului român în creuzetul panslavist.

Securitatea creată în august 1948, după primii patru ani de ocupaţie militară străină, urmaţi de alţi zece, nu avea de ales o altă cale, ori alte mijloace, decât cele ale ocupantului. Măsura în care le-a folosit, dacă va fi obiectiv evaluată, se va putea constata că nu a fost aceeaşi ca în ţările unde excesul de zel a împins la insurecţii generalizate în anii 1953 şi 1956.

Este de netăgăduit că Securitatea a încălcat legea timpului sub care a funcţionat şi a săvârşit crime şi alte grave ilegalităţi şi abuzuri în dauna drepturilor şi intereselor cetăţenilor.

Chiar regimurile comuniste, începând cu cel din URSS, în 1956, în România în 1967, pentru a deveni credibile, au procedat la demascarea atrocităţilor la care s-au dedat liderii comunişti pentru a uzurpa puterea ori a se menţine la putere.

Toate aceste lucruri fiind cunoscute, nu este oare sarcina istoricilor şi a tribunalelor să se pronunţe?

Cu ce autoritate şi, mai ales, probitate şi simţ al adevărului, vin astăzi nişte impostori din lumea ştiinţei şi a formatorilor de opinie să întocmească şi să publice liste, nesocotind legea, dar practicând, cu un exces de zel criptostalinist, principiul promovat de "Krasnîi Teror", manualul C.E.K.A., "Nu cereţi probe (...) Prima întrebare pe care trebuie să o puneţi este: "Din ce clasă socială face parte? Care-i este originea? Ce educaţie şi meserie are?" Aceste întrebări decid soarta acuzatului (...)".

Ce altă concluzie se poate impune în faţa elementarei lipse de morală şi de simţ civic responsabil cu care s-a însăilat, în afara oricăror criterii legitime, o listă de oameni în legătură cu care, în absenţa oricăror principii sau reguli de drept, se insinuează că trebuie loviţi de nedemnitate. De ce? Doar pentru faptul că au fost angajaţii unei instituţii a statului român, pe care au avut-o toate statele lumii şi care, în esenţă, a avut acelaşi scop şi acelaşi cod profesional, deosebirea constând esenţialmente doar de care parte a baricadei s-a aflat fiecare dintre combatanţi?

Cu ce autoritate morală vine un imberb ca Robert Turcescu să aplice eticheta de "haită" unei întregi categorii socio-profesionale?

Dar care este autoritatea morală a "gradaţilor"Marius Oprea, Liviu Mihaiu sau Cornel Ivanciuc, care au deturnat peste o jumătate de milion de dolari primiţi din fonduri externe să realizeze o cercetare şi nu să se dedea unor delaţiuni şi fapte ce frizează penalul?

Toate poliţiile secrete din lume au avut şi poate mai au sceleraţii lor. Aceştia trebuie căutaţi şi-n gaură de şarpe şi aduşi în faţa justiţiei, pe bază de probe, şi nu doar pe principiul apartenenţei la un corp profesional.

Nu este acelaşi lucru să fii supus oprobiului public pentru a fi practicat represiunea fără drept temei, în absenţa ori dispreţul legii, trimiţând oameni la moarte pentru a-i deposeda de averi şi a profita apoi de agoniseala vieţii lor, cu simplul fapt de a fi fost: "şeful Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă", "şeful Direcţei a III-a", ori de a "redacta o notă care oferă informaţii în urma deplasării în Turcia şi Italia", ca să exemplificăm doar cu aceste trei exemple din cele foarte multe ale tendenţiozităţilor anume însăilate pentru a intoxica şi induce culpabilizarea generală a unui segment socio-profesional, în care scop este întinată şi memoria unor oameni care, realmente, au căzut la datorie.

Lipsa de metodă cu care aţi început această nouă formă a delaţiunii nu vă va conduce acolo unde scontaţi. Sau, totuşi, va avea un rezultat. Se vor găsi securiştii care să publice şi ei lista lor privind "faptele de vitejie" ale unora dintre membrii Institutului Român de Istorie Recentă sau ai Academiei Caţavencu. S-ar putea găsi şi securişti care să se adreseze justiţiei invocând atentatul la Constituţie care, în art.2 alin.2 prevede că: "Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". A fost şi este opţiunea oricui pentru o profesie sau ocupaţie. Sunteţi în măsură să dovediţi contrariul?

S-ar putea găsi şi securişti sau informatori care să vă acuze de atentat la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.19, care, în generozitatea sa, proclamă inclusiv dreptul universal la spionaj şi acela de a fi sau nu informator.

Nu trebuie blamaţi securiştii care şi-au făcut corect datoria, sub imperiul legilor vremurilor trecute, dacă au consemnat obiectiv faptele oamenilor şi evenimentele în care au fost implicaţi, fiindcă numai în acest fel cei supuşi represiunilor politice şi-au putut dovedi crezul, lupta pentru idealurile lor, şi pot avea astăzi parte de recunoştinţa pe care societatea le-o poate oferi.

Dacă admiteţi că respectaţi principiile şi valorile unei societăţi democratice, de ce acţionaţi împotriva unor oameni în dispreţul acestor principii şi valori? De ce uzaţi de aceleaşi non principii pe care, declarativ, le dezavuaţi şi doriţi să le demascaţi?

Elita intelectuală autentică a Europei Centrale şi de Est nu a agreat nici un moment culpabilizările colective, aceste forme primitive de justiţiarism tribalo-gentilic, ci dimpotrivă, un Vaclav Havel sau Jan Urban s-au împotrivit publicării de liste, afirmând "Astea sunt problemele de care trebuie să se ocupe tribunalele şi istoricii. După 40 sau 50 de ani de totalitarism, este atâta murdărie în urma noastră. După ce privim (...) la trecutul nostru, nu trebuie să spunem decât: Ajunge!"

La rândul, său, Mazowieski, cel dintâi prim-ministru necomunist al Poloniei postbelice, a declarat că guvernul său "trage linie groasă sub trecut".

Cu mai mulţi ani înainte, chiar dictatorul Franco al Spaniei a găsit de cuviinţă să se dea aceeaşi măsură de recunoştinţă combatanţilor de ambele părţi ale baricadei războiului civil, deoarece potrivit conştiinţei lor, ei toţi au crezut în Spania.

Nu putem, în acest context, să nu remarcăm pertinenţa observaţiei domnului profesor Nicolae Manolescu, care atrăgea atenţia asupra gradului de certitudine la care se poate ajunge "apelând la cei turnaţi, să vă spună cine este turnătorul".

Este evident că întreprinderea dumneavoastră nu numai că este mult prea riscantă în raport cu drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pe care legislaţia internaţională şi Constituţia României le garantează tuturor, atâta timp cât nu se stabileşte o vinovăţie pe cale judiciară, pentru care unul sau altul să răspundă, respectându-se principiul "nullum crimen sine legis".

Intoleranţa şi extremismul de vendetă pe care le practicaţi nu sunt proprii sufletului neamului românesc, ele fiind respinse ori de câte ori spirite păgâne au vrut să le însămânţeze aici, pentru a creşte ură şi a culege roadele dezbinării.

Din zbaterea şi agitaţia dumneavoastră, prost proiectate şi execrabil concretizate, un rezultat va fi cert: veţi contribui, cu vârf şi îndesat, la proslăvirea, martirizarea şi eternizarea securiştilor, condamnându-i într-un moment în care lumea i-a iertat şi chiar îi regretă!

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Mulţumesc.

Domnul deputat Mircea Toader. Va urma domnul Liviu Bara. Nu mai avem prea multe minute la dispoziţie.

Domnul Mircea Nicu Toader:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică are un titlu destul de incitant "Adevăr şi minciună despre flota maritimă română".

În decursul celor 14 ani de când poporul român şi-a ales drumul democraţiei, flota maritimă română a fost un subiect care a făcut mare vâlvă în media naţională şi nu numai. Au fost constituite tot felul de comisii de anchetă care să desluşească hăţişul de informaţii privind flota maritimă română şi nici până în prezent nu se poate şti adevărul despre ce a fost flota maritimă română, ce s-a întâmplat cu navele maritime şi ce viitor va avea această activitate.

La ora actuală, bilanţul flotei maritime române se rezumă la procesul de lichidare judiciară a două companii de navigaţie, respectiv "Navrom S.A." Constanţa şi "Romline S.A." Constanţa şi procesul de privatizare a ceea ce a mai rămas din compania maritimă "Petromin SA." Constanţa.

Ce nu se ştie despre flota maritimă română! Nu se ştie că până în prezent s-au vândut fie prin licitaţie, fie prin negociere directă, fie prin acţiuni juridice silite, 276 nave maritime. Nu se ştie că 71 din aceste nave (peste 25%) au fost cumpărate de persoane juridice române şi că toate aceste nave au renunţat la pavilionul românesc, datorită inexistenţei unor facilităţi care să determine proprietarii de nave să menţină pavilionul român.

Nu se ştie că peste 60 de nave au fost vândute prin acţiuni judiciare silite de către tribunale din diferite ţări ale lumii sau de unele instanţe din România.

Nu se ştie că pe navele vândute, companiile de navigaţie sau AVAB au încasat suma de circa 370 milioane dolari. Nu se mai ştie că marea majoritate a navelor maritime erau vechi de peste 20 de ani, condiţie în care aceste nave erau practic scoase din piaţa de transport maritim.

Nu se mai ştie că la 1 ianuarie 1990, 60% din flota maritimă română era inactivă, datorită fiabilităţii scăzute a echipamentelor de bord, fabricate, în cea mai mare parte, în România.

Nu se mai ştie că flota maritimă română a fost prost dimensionată, mergând pe acelaşi principiu de megalomanie, al epocii Ceauşescu, fiind neconformă cu piaţa internaţională de transport şi condiţiile de comerţ exterior pentru economia României.

Nu se mai ştie că marea majoritate a directorilor companiilor de navigaţie maritimă au fost arestaţi, cercetaţi, trimişi în judecată şi unii chiar condamnaţi, prin procese penale, care au dovedit necunoaşterea acestei complexe activităţi.

Şi este de subliniat şi cazul grupului Călin Marinescu, care recent a fost eliberat, după ce a stat în detenţie cel puţin patru ani, constatându-se că în loc de un prejudiciu de 100 milioane dolari, compania "Petromin" a avut un profit de 9 milioane de dolari, şi exemplele pot continua.

Se pune fireasca întrebare: care este diferenţa între privatizarea unor societăţi comerciale, cum ar fi: IMGB, SIDEX, Rafinăria Oneşti, Rafinăria Dărmăneşti, Romtelecom sau Tutunul Românesc şi vânzarea flotei maritime, unde sumele obţinute pe aceste nave sunt cu mult mai mari decât sumele obţinute din privatizarea unor societăţi comerciale, considerate privatizări de succes.

Ne mai întrebăm dacă România mai are nevoie de o flotă maritimă. Eu, personal, cred că România poate să aibă o flotă maritimă mult mai redusă decât cea iniţială, corelată cu piaţa de export-import a României, dar se impune ca pentru realizarea acestui deziderat să existe o voinţă politică care să impună sprijinirea statului român, fie prin sprijin financiar indirect şi obligatoriu, prin acordarea unor facilităţi de pavilion, care să permită proprietarilor români să exploateze eficient aceste nave, afirmaţii la care se adaugă şi existenţa unui personal navigant maritim de înaltă calificare şi a unei tradiţii a acestei activităţi, de peste 130 de ani.

Mă mai întreb de ce Guvernul Năstase nu a întreprins nimic în acest sens, mai ales că în programul de guvernare este un punct distinct, pe care îl citez: "adoptarea unui program cu finanţare externă pentru reconstruirea, pe baza iniţiativei private a flotei maritime româneşti, concomitent cu acordarea de facilităţi pentru operarea sub pavilion românesc".

Cred că cele spuse de mine pot elucida câte ceva din marea poveste a flotei maritime româneşti, pentru care s-a încercat în permanenţă să i se dea o conotaţie politică, fără a se analiza cu adevărat ce soartă putea să aibă flota maritimă română într-o economie de piaţă globalizată, specifică acestei activităţi. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Liviu Bara.

Va urma doamna deputat Leonida Lari Iorga.

Parlamentarii Dan Coriolan Simedru, Alexandru Pereş şi Viorel Coifan au depus la secretariat declaraţia.

Domnul Radu Liviu Bara:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul intervenţiei mele politice este: "Acuzele unui diletant politic".

Realizând, spre sfârşitul mandatului său, că a fi preşedinte al României reprezintă o pălărie prea mare pentru domnia sa, domnul Constantinescu Emil, declarându-se "scârbit de această politică a României", şi-a acordat singur "cartonaşul roşu", ieşind pe uşa din dos din viaţa politică.

După ce a stat o perioadă pe banca de rezerve politice, s-a gândit să-şi publice memoriile, înscrise apoi în mai multe volume, cântărind circa 10 kg. Văzând că memoriile sale nu reprezintă interes pentru nimeni, preţul volumelor scăzând vertiginos, s-a hotărât să reintre în viaţa politică.

Învăţat să fie şef, şi-a adunat "acoliţii" şi a înfiinţat o formaţiune politică "de lift", cu denumirea "Acţiunea Populară". Pentru că nici aşa nu l-a băgat nimeni în seamă, s-a hotărât să creeze evenimente, situaţie în care, într-o conferinţă de presă, acuză Guvernul în 9 puncte, nici unul credibil.

Aşadar, acuză Guvernul de incompetenţă, uitând că guvernele Victor Ciorbea, Vasile sau Isărescu au numit în funcţia de ministru al agriculturii un inginer electronist care, într-o emisiune televizată, a dovedit că nu ştie câţi metri pătraţi are un hectar; ministrul de externe, un aşa-zis om de cultură; ca miniştri ai privatizării doi diletanţi, care au distrus tot ce era mai bun în economia naţională; ca ministrul al telecomunicaţiilor, un om care a vândut pe nimic ROMTELECOM-ul, afacere considerată şi astăzi "un mare tun". Exemplele pot continua, dar mă opresc aici.

Domnul Constantinescu acuză Guvernul de imixtiune în justiţie, în condiţiile în care, de curând, într-un interviu luat generalului Stănculescu, acesta precizează că unul din motivele sinuciderii soţiei sale a fost tenacitatea cu care preşedintele, prin fostul procuror general Moisescu, a urmărit condamnarea sa, acesta din urmă murind cu conştiinţa împăcată că a îndeplinit întocmai ordinele fostului preşedinte.

O altă acuză este "acapararea administraţiei publice de către acoliţii PSD", uitând că, imediat după câştigarea alegerilor, colegii domnului fost preşedinte au procedat la demiterea unor importanţi directori din serviciile descentralizate din toată ţara, ba chiar au fost scoşi din funcţii tehnicieni, maiştri, electricieni, profesori, contabili şi alţi oameni, pentru singura vină de a fi membri PDSR, cum se numea partidul la acea dată.

O altă acuză este sărăcia populaţiei prin măsurile antipopulare luate de Guvernul Năstase. Într-o intervenţie televizată în anul 1999, domnul fost preşedinte se plângea că populaţia este săracă pentru că: "românii sunt nişte tenii care devorează 225 litri lapte, 38 kg carne, 307 kg cartofi, 85 litri ulei comestibil, 201 pâini şi 60 de ouă, toate într-un an". Că, acum, situaţia e cu totul alta, domnul fost preşedinte nu mai precizează.

Ca o încununare a tuturor acuzaţiilor pe care le-a adus partidului de guvernământ, domnul Constantinescu spune că "singura soluţie este ca primu-ministrul să-şi dea demisia, pentru a se permite formarea unui Guvern format din personalităţi independente, care să-şi asume cu adevărat sarcinile urgente ale procesului de integrare europeană, fără să fie preocupaţi de obiective electorale".

Evident, noi îi mulţumim domnului fost preşedinte pentru grija pe care o poartă poporului român, dar nu putem să nu ne întrebăm de ce nu a avut grijă şi când era la putere.

Aşa cum spuneam, fostul preşedinte s-a dorit a fi o personalitate cu un orgoliu mult peste al altora, principala sa preocupare fiind aceea de a sparge clişeele prestaţiei unui şef al statului. Dar el a fost şi este un om slab, amintindu-ne cu toţii de apariţiile sale la televizor în direct, la ore de vârf, pentru a ne împărtăşi ale sale convingeri politice.

Dar asta ne amintim noi despre domnia - sa, pentru că suntem cârcotaşi, nu-i aşa?

Ia să vedem, însă, ce îşi amintesc foştii săi colaboratori:

Radu Vasile: "Constantinescu nu a fost bărbat de stat, şi nici măcar om politic nu a fost. Lipsit de o viziune politică proprie şi neavând un partid în a cărei ideologie să creadă, măcar de ochii lumii, el a fost un simplu politician, atâta tot. Singurul partid asupra căruia a avut o influenţă reală, PNŢCD, a fost distrus în urma acestei influenţe malefice. Constantinescu dădea dovadă de o nesiguranţă incredibilă când era să ia decizii, azi spunând una şi, peste câteva zile, revenind senin asupra măsurilor luate".

Valerian Stan: "Bazaconiile lui Emil Constantinescu sunt prea flagrante, şi dânsul este prea discreditat ca să merite un răspuns".

Vasile Lupu: "Emil Constantinescu, în criză de imagine, îşi caută duşmani în cei care l-au lansat la preşedinţie. Eu am o mare vină pentru eşecul lui, pentru că am organizat şi am condus campania electorală în judeţele Iaşi, Suceava, Vaslui şi Neamţ. I-am cerut de mai multe ori să-l oprească pe Ioan Avram Mureşan de la furat şi, după ce mă aproba în discuţiile avute, mergea la partid şi le cerea acestora să mă elimine din partid".

Victor Ciorbea: "De calitatea de negociator am dat dovadă mai mult ca oricine, mai ales cât am fost lider sindical. Că nu m-am pretat la bizanteriile şi jocurile de culise propuse de domnul Constantinescu, este altceva".

În rest, să auzim numai de bine. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

O invit la microfon pe doamna deputat Leonida Lari Iorga.

Domnul Pavel Cherescu este cumva în sală? Dacă nu, domnul Mircea Ifrim va urma.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Stimaţi colegi,

Spuneam într-o declaraţie politică de anul trecut că, între 22-25 decembrie 1989, în timpul aşa-zisei revoluţii române, anume atunci şi-au găsit timp conducătorii fostei URSS să pună în dezbatere Pactul Ribbentrop - Molotov şi Protocolul adiţional la acest pact, în care sunt vizate Ţările Baltice şi Basarabia.

Da, numai atunci şi-au găsit timp imperialiştii sovietici să dezbată pactul, pentru că trebuia de demonstrat întregii lumi ce sistem formidabil şi democratic are URSS. Aceasta s-a întâmplat în 1989, ca peste un an imperiul să dispară. A dispărut simplu şi sincer, ca să reapară la fel simplu şi sincer Imperiu Rus. O schimbare a unui nume cu altul nu schimbă, însă, cu nimic sistemul opresiv de colonizare a popoarelor.

Şi drept dovadă, ne serveşte realitatea crudă din Basarabia, pe care o trăiesc românii din afara actualelor hotare ale ţării.

Consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov sunt în putere, hotarele dintre România şi Republica Moldova la fel au rămas, neschimbate. Armata a 14-a din Transnistria stă bine pe acelaşi loc, deşi summit-ul de la Istanbul a stabilit eliberarea teritoriului transnistreean de către fostele trupe sovietice, încă în 2002.

Deţinuţii politici români, Tudor Petrov Popa, Andrei Ivanţoc şi Alexandru Lesco se află în continuare în temniţele transnistreene. Ultima mârşăvie a marionetelor de la Tiraspol ale Moscovei este închiderea şcolilor cu predare în limba română din Transnistria. Şi atunci nu ne rămâne decât să ne întrebăm: de ce aceste răni ale trecutului sovietic s-au şters între Ţările Baltice şi Rusia, care acum sunt libere, care intră înaintea României în Uniunea Europeană, şi de ce nu s-au şters între România şi Rusia? Spun România, cu bună ştiinţă, pentru că Republica Moldova şi Basarabia, şi Nordul Bucovinei, şi Ţinutul Herţa aparţin României.

Ţin foarte mult la cultura rusă. Am tradus volume întregi din marea poezie rusă, dar n-are cum să-mi placă imperialismul rusesc. Dar, fiindcă este vorba de ratificarea, astăzi, a Tratatului româno-rus, să ne întoarcem la chestiunile tratatului în cauză. În acest tratat, oricărui dintre oamenii care dispun de o logică elementară i-ar sări în ochi o lipsă de logică, o disonanţă totală cu evenimentele istorice.

O dată ce, în Decembrie 1989, în Parlamentul URSS, ruşii, ucrainienii, românii, găgăuzii, letonii, lituanienii, armenii (în total 15 naţiuni) nu s-au intimidat şi condamnă crimele şi abuzurile săvârşite de imperiu, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost considerat nul şi neavenit, cu majoritate de voturi (fapt consemnat şi în Monitorul Oficial al URSS), de ce acum ar exista probleme în a consemna aceasta şi în Tratatul româno-rus? Că Imperiul sovietic s-a destrămat şi condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov nu ne mai priveşte este un fel de a spune, deoarece tot mapamondul ştie că "locomotiva" fostului imperiu sovietic a fost, şi este în continuare, Imperiul rus.

Din 1992, de când în Parlamentul României, şi până acum, am avut multe declaraţii politice pe această temă şi m-am convins că am vorbit în pustiu, nu au fost urechi să mă audă, din cauza unei conduceri imune la orice fel de dureri: rapturi teritoriale, decimarea românilor din Basarabia şi Bucovina, deportări masive ale românilor în Siberia. Tocmai de aceea, azi, m-am hotărât să ofer cuvântul istoricilor, care au analizat la rece şi au comentat cu raţionamente istorice dezbaterile din Parlamentul URSS cu privire la Pactul Ribbentrop-Molotov şi protocolul adiţional.

Istoricul din Israel, Michael Bruhis, în cartea sa, apărută în 1997, publicată deja în Israel, în Franţa şi în Marea Britanie, denumită "Republica Moldova - de la destrămarea imperiului sovietic, la restaurarea imperiului rus", spune în mod tranşant următoarele: "Transplantarea procedeelor imorale, conform cărora în 1940 s-a călăuzit, cu concursul Germaniei fasciste, Stalin, în normele ce reconfirmă în 1945, cu concursul democraţiilor occidentale, anexiunile sovietice din 1939-1940, şi-au găsit reflectarea în acea parte a raportului prezentat de Alexandr Iacovlev, care e în deplină concordanţă cu adevărul istoric".

Se spune, aşadar, în raport, că "păşind pe calea împărţirii prăzii cu jefuitorii, Stalin a început să folosească limba ultimatumurilor şi a ameninţărilor faţă de ţările vecine, mai ales faţă de ţările mici".

Pe de altă parte, în flagrantă contradicţie cu adevărul istoric, în raport se susţine că Stalin a obţinut astfel întoarcerea în componenţa Uniunii Sovietice a Basarabiei, reinstaurarea puterii sovietice în republicile baltice.

Având în vedere acest eclectism, care-şi trăgea izvoarele din duplicitatea politică a conducerii gorbacioviste a URSS, nu-i de mirare că deputata Leonida Lari Iorga l-a pus în cumpănă pe Iacovlev cu următoarea ei replică-întrebare: "Dacă Basarabia a fost o colonie a imperiului ţarist, de ce aţi spus acum că ea a fost întoarsă, ca şi cum ea era o proprietate a Uniunii Sovietice, a Rusiei?". Mai departe: "O dată ce în pact este indicată doar Basarabia, de ce, în loc de a anexa numai Basarabia, Stalin a cotropit şi Moldova şi Bucovina?. De altfel, a încheiat dânsa replica, Basarabia cuprinde numai regiunile Ackerman (adică Cetatea Albă), Chilia şi Ismail, care se află astăzi în Ucraina".

Alexandr Iacovlev a încercat să se eschiveze, spunând că n-a înţeles întrebarea, deşi într-un târziu a adăugat că Congresul a delimitat strict perimetrele mandatului comisiei, iar acest mandat se referă la aprecierea Pactului de neagresiune, din 1939. Ceea ce, spune istoricul Bruhis, n-a depăşit, însă, câtuşi de puţin, în întrebarea-replică a Leonidei Lari, limitele mandatului comisiei pentru aprecierea pactului cu pricina. Şi, ceea ce avea cea mai nemijlocită legătură cu el, este cotropirea de către URSS, nu numai a întregului teritoriu asupra căruia ţarismul a extins, în 1812, denumirea de Basarabia, dar şi a nordului Bucovinei şi a Moldovei.

Iată ce spune un alt istoric, din Republic Moldova, de astă dată, pe nume Gheorghe Cojocaru, în cartea sa "1989, la est de Prut", apărută în 2001: "La încheierea pactului sovieto-german de neagresiune, din 23 august 1939, precum şi în procesul ratificării lui, se arăta în rezoluţia Congresului de la Moscova, s-a ascuns faptul că, concomitent cu acordul, a fost semnat un protocol adiţional secret, prin care erau delimitate sferele de interese ale părţilor contractante, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, din Finlanda până în Basarabia". Acesta era contextul în care Basarabia era menţionată deschis în cuprinsul rezoluţiei. În raportul său, Alexandr Iacovlev, secretarul C.C. al PCUS, membru al Biroului Politic al CC al PCUS, preşedinte al comisiei respective a Congresului Deputaţilor, a evidenţiat că Stalin a înfăptuit de o manieră imperială reîntoarcerea Basarabiei. Sesizând acest aspect dubios al raportului, deputata Lari îl întreba pe Iacovlev, şi repet: "Dacă Basarabia a fost o colonie a imperiului ţarist, de ce aţi afirmat acum că a fost reîntoarsă?" Nu mai continuu fraza, am citit-o deja, nu o repet. Drept răspuns, continuă istoricul Cojocaru, Iacovlev s-a arătat nedumerit de sensul întrebării, justificându-se prin faptul că mandatul comisiei era limitat doar la examinarea Pactului şi a protocoalelor din '39.

Atunci s-a organizat o comisie a Parlamentului Republicii Moldova, care urma să prezinte la Congresul Deputaţilor Poporului din URSS concluziile sale. Esenţa întrebării-replică a Leonidei Lari a fost luată în considerare cu toată seriozitatea de acea comisie creată de Parlamentul Republicii Moldova, al cărei aviz a fost aprobat prin Hotărârea Sovietului Suprem al Republicii Moldova. Iată avizul, cu următoarele concluzii:

1. Basarabia şi Bucovina de nord au fost întotdeauna părţi integrante ale statului Moldova, creată în secolul al XIV-lea pe teritoriul strămoşilor românilor, al geto-dacilor; În 1812, Rusia a dezmembrat statul Moldova, anexând teritoriul dintre Prut şi Nistru, extinzând în mod artificial asupra lui denumirea "Basarabia".

2. La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România. La 15 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat necondiţionata unire - pe vecie - a Bucovinei cu Regatul Român.

Afirmaţiile insistente ale istoriografiei oficiale că în Basarabia ar fi biruit în 1918 puterea sovietică şi că ea ar fi devenit astfel parte integrantă a statului sovietic, aveau scopul de a motiva exportul revoluţiei, o nouă anexiune a Basarabiei.

3. Notele ultimative din 26 şi 27 iunie 1940 contravin normelor fundamentale ale dreptului internaţional şi reprezintă o mostră a politicii de dictat imperial. Decizia privind cotropirea nordului Bucovinei reprezintă un exemplu elocvent al politicii expansioniste, pe care o promova în permanenţă guvernul stalinist. La 28 iunie 1940, URSS a ocupat prin forţă armată Basarabia şi nordul Bucovinei, contrar voinţei populaţiei acestor ţinuturi. Proclamarea, în mod nelegitim, la 2 august 1940, a R.S.S. Moldoveneşti a fost un act de dezmembrare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi a judeţelor Hotin, Ismail şi Cetatea Albă şi contravenea adevărului istoric şi situaţiei etnice reale a vremii.

Acestea fiind spuse, pot să spun, în încheiere, că avizul cu concluziile citate a fost prezentat Congresului Poporului şi a avut o foarte mare importanţă în decizia finală, pentru rezoluţia finală a Congresului. Aşadar, Congresul a condamnat actul semnării, la 23 august 1939, a Protocolului adiţional secret şi a altor înţelegeri secrete cu Germania, declarându-le lipsite de putere juridică şi anulate din momentul semnării. "Protocoalele, se spunea în textul rezoluţiei, nu au creat o nouă bază juridică pentru relaţiile Uniunii Sovietice cu terţe state, dar au fost folosite de către Stalin şi anturajul său pentru înaintarea unor ultimaturi şi exercitarea dictaturii, dictatului asupra altor state, violând angajamentele de drept asumate faţă de acestea".

Şi atunci, stimaţi colegi, stau şi mă gândesc, că este uluitor, pur şi simplu, cum oameni aflaţi în scaunul puterii în România îşi imaginează că jonglând cu adevărul istoric fac diplomaţie superioară şi îşi ajută ţara, în loc să contribuie prin orice mijloace, prin orice decizii, prin orice tratate la reîntregirea statului naţional român, actuala conducere a ţării face totul dimpotrivă.

Vă întreb cu mâna pe inimă: dacă dispunem de aceste documente, aprobate încă în 1989, de chiar statul imperialist care ne-a cotropit ţara, de ce, simplu, omeneşte, clar şi răspicat, să nu le consemnăm şi în tratat? De ce să nu le folosim ca Tratatul româno-rus să ne fie favorabil nouă românilor? Ce înseamnă o declaraţie, o anexă la tratat în care se pomeneşte evaziv de Pactul Ribbentrop - Molotov şi care nu are nici o valoare juridică?

Haideţi să nu ne jucăm cu datele istorice, care vorbesc de la sine. Să respectăm cuvântul, care este Dumnezeu.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Domnul Mircea Ifrim.

Rog colegii, cu regretul de rigoare, să depună la secretariat declaraţiile care urmau să le prezinte. Deja am depăşit cu mult timpul afectat. Domnul Bozgă depune la secretariat.

Domnul Mircea Ifrim:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea va fi foarte scurtă. Ea se referă la faptul că, prin acţiuni care se petrec la ora actuală, se pune în primejdie integrarea europeană a României.

Un principiu fundamental, statuat şi prin Constituţia României, este separarea puterilor în stat: puterea judecătorească, puterea executivă şi puterea legislativă.

La ora actuală, problema majoră este reforma justiţiei, care dovedeşte tocmai această lipsă de separare. M-aş referi, în declaraţia mea, la ultima declaraţie a domnului prim-ministru privind transferarea dosarelor pentru adopţie, în vederea avizării lor, la Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor.

Consider că problema adopţiilor, care este foarte gravă şi ridică mari aspecte de gravitate extremă pentru statul român, este o problemă care ţine de puterea judecătorească şi ţine de Executiv. Parlamentul nu poate ca să se implice decât legislativ în acest proces, cu atât mai mult cu cât separarea puterilor în stat trebuie să fie o realitate.

Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor nu are competenţa şi căderea de a parafa sau a analiza aceste aspecte în mod singular. Aş mai da încă un exemplu privind faptul că o reglementare legislativă privind organizarea reţelei de medicină a muncii primeşte aviz negativ de la Comisia de muncă şi protecţie socială, un aviz care se contrazice pe sine însuşi, prin faptul că arată că acest lucru trebuie reglementat prin lege, conform legislaţiei în vigoare, dar se aşteaptă o lege de la Guvern. Deci, Guvernul face legi, şi Parlamentul face şi se implică în Executiv.

Închei aici declaraţia mea politică, făcând un apel la raţiune şi la necesitatea de urgenţă a stopării acestor imixtiuni a celor trei puteri care trebuie să fie separate, şi sunt separate şi independente în orice stat civilizat. Vă mulţumesc.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Declaraţie politică: "Biserica Ortodoxă Română nu este a PSD-ului ci a ortodocşilor români!".

Domnul Octav Cozmâncă, preşedinte executiv al PSD, săptămâna trecută s-a întrecut pe sine. Performanţă remarcabilă dacă la fel ar fi fost şi scopul. În zelul său de-a transforma toată suflarea românească într-una PSD-istă şi de-a asigura partidului cu pricina o victorie zdrobitoare în alegeri, a mai descoperit o armă demnă de panoplia regelui Ubu: transformarea, prin lege, a preoţilor ortodocşi în agenţi electorali ai actualului partidului de guvernământ. Sigur, nu în mod direct, ci prin implicarea lor în politică. Ştim noi a cui şi prin ce mijloace. Şi astfel, alături de sfânta liturghie, să avem parte de predici în care şubreda social-democraţie românească de rit nou să fie ridicată la rangul de virtute naţională. Iar liberalismul, creştin-democraţia(?!?) şi alte doctrine, câte vor mai exista, să fie afurisite cu mânie...era să spun "proletară".

Nu numai că dl. ex-ministru al administraţiei publice nu respectă principiul separaţiei puterilor în stat, dar ignoră cu desăvârşire cea mai importantă misiune socială a preotului, aceea de-a menţine unită colectivitatea credincioşilor. Păstorul nu risipeşte turma, ci o adună. Or, este cunoscută pasiunea, uneori distructivă, cu care românii discută şi fac politică. Spaţiul rural, satul românesc, a fost matricea generatoare a poporului român. În anii comunismului, el a fost destructurat iar viaţa sa spirituală grav afectată. Odinioară, acei câţiva care formau intelectualitatea satului au fost, în felul lor, apostoli ai progresului şi ai dragostei de ţară. Printre ei întotdeauna se găsea şi preotul - popa al nostru. Regimul comunist, instaurat de tancurile sovietice, a demolat toţi pilonii societăţii româneşti tradiţionale. Biserica a constituit o ţintă predilectă iar slujitorii ei au fost persecutaţi, întemniţaţi şi forţaţi să colaboreze. Dacă loveşti păstorul, turma se risipeşte şi apoi o adună altul. Care nu este al Domnului!

Desigur, preoţii, în calitatea lor de cetăţeni, pot avea opţiuni şi preferinţe politice. Ele se exercită însă în cabina de vot şi nu în altar. A implica biserica şi pe slujitorii ei în politica militantă, indiferent de partid, reprezintă o jignire adusă însăşi spiritualităţii ei.

Sunt convins că atât Sinodul, cât şi Adunarea Naţională Bisericească, ce se va reuni în această săptămână la Bucureşti, vor găsi răspunsul potrivit pentru a tempera năstruşniciile preşedintelui executiv al PSD. Nu de alta, dar până la alegeri, guvernul PSD mai are de rezolvat o problemă: aceea a riscului de suspendare a negocierilor de aderare la UE. Iar unul dintre capitolele dificile este acela al reformei în administraţie la care dl ex-ministru a eşuat.

Domnul Mircea Costache:

Declaraţie politică: "Realizaţii".

În presa ultimelor zile, dominată de scandalul adopţiilor, s-a distins o voce pe care nu o mai auzisem de mult. Una graseiată şi suficientă sieşi care vitupera împotriva "Rataţilor, frustraţilor, deputaţilor care s-au găsit să-l judece pe directorul Operei". Bine, însă, că l-a adoptat, cu rezultate extraordinare, Domnia Sa, Ministrul Culturii, Cultelor ... şi Secretarelor. Tocmai când gândeam că tace mâlc să nu-l întrebe careva ce-i cu ciclul monumental de la Tg. Jiu, sau cu TVA-ul la carte, care i-a alungat până şi pe cei mai înrăiţi cumpărători din librării, sare dumnealui, Ministrul Restaurărilor de Biserici şi Monumente, care nu se mai termină niciodată, şi îşi descarcă mânia asupra "rataţilor, frustraţilor, deputaţilor" care l-or fi supărat pentru că nu s-au ostenit destul să nu se rateze, ci să se realizeze precum domnia sa. Fiindcă, zice-se, în vremea din urmă, de vreo 3 ani, dânsul s-a străduit şi se trudeşte din greu, abandonându-şi opera ştiinţifică, pentru a se realiza plenar, inclusiv financiar, funciar, forestier şi ... la minister.

S-au plâns unii salariaţi ai Operei, cândva, că dl. director ar fi reparat doar scena cu 1 milion de dolari, ori că s-au preumblat soliştii şi instrumentiştii Operei prin lume pe post de "manelişti" cu balerinele pe post de "stripteuze". Că vor fi fost zvonuri, că vor fi fost fapte reale, nu ştim, nu băgăm mâna în foc, dar porcăiala în presă, fără delimitări şi fără nuanţe, la grămadă şi la marele general despre "hataţii, frusthaţii, deputaţii etc.", i-a lăsat pe unii aleşi în imposibilitatea de a şti să le dea curioşilor explicaţiile necesare. Se va fi referit domnul ministru numai la cei din Comisia de Cultură, adică la Mihai Mălaimare, Eugenia Moldoveanu, Ileana Stana Ionescu, Irina Loghin, Ion Dolănescu, Leonida Lari, D-tru Bălăeţ ? Cine l-o fi "supăhat" atât de "tahe"? Şi dacă mai sus numiţii nu sunt realizaţi ci "hataţii, frusthaţii, deputaţii, etc." atunci cine mai e realizat din punct de vedere artistic, profesional şi social, doar domnia sa, Craiul codrilor Bucovinei ? Noi îl ştiam om fin, estet, istoric al artei, dar iată ce face ciocoismul din om! Nu îl mai interesează lipsurile din sfera culturii, nu mai vede nici o bârnă din ochiul propriu, ci doar "hataţi, frusthaţi şi deputaţi".

Domnule Ministru, sinceri să fim, după "număratul oălor premierului", după "ciocul mic" al lui Miki the Backshish, dumneata mai lipseai să te răţoieşti la oameni ca baba la uluci. Vorba aceea: "urât mai îmbătrânesc unii oameni", fie ei şi savanţi! Păcat!

Domnul Cornel Popa:

Declaraţie politică privind gestionarea defectuoasă a proiectului de autostradă Oradea-Braşov de către Guvernul PSD

Am luptat doi ani de zile cu Guvernul PSD pentru ca proiectul autostrăzii Oradea-Braşov, cerut de toată Transilvania, să devină realitate.

Am considerat de datoria noastră să ducem la îndeplinire cererile "Declaraţiei de la Oradea" semnată de toţi cei care au participat la întâlnirea de lucru de la Oradea privind autostrada ce va lega România şi Ungaria, desfăşurată în 23 iunie 2001: parlamentari ai tuturor formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene din judeţele Bihor, Cluj, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj şi Mureş, precum şi deputaţi şi preşedinţi de consilii judeţene din judeţele Hajdu Bihar şi Szatmar Bereg din Ungaria.

Am avut satisfacţia ca, după multe ironii şi piedici, Guvernul PSD să cedeze în faţa voinţei Transilvaniei şi să anunţe, în iunie 2003, că această autostradă se va realiza până în 2007, şi nu, cum plănuiseră anterior, după 2015.

Am acceptat în tăcere fanfaronada Guvernului care, după ce s-a opus cu înverşunare timp de doi ani proiectului, l-a confiscat şi l-a transformat într-una din "realizările" sale de seamă.

Am considerat această autostradă mai presus de măruntele orgolii politice şi am lăsat Guvernul să transpună în realitate ceea ce noi am consfinţit prin lege.

Iată, însă, că acest proiect este pe cale de a fi compromis cu inconştienţă de Guvernul PSD. Ceea ce trebuia să fie o autostradă care să ne lege de Europa a devenit acum motiv de discordie cu Europa. În loc să respecte LEGEA, Guvernul PSD, gestionarul de azi al destinelor României, a încredinţat lucrarea pentru construcţia autostrăzii fără a organiza o licitaţie. Fapt cu atât mai grav cu cât cei care au primit lucrarea le-au sugerat guvernanţilor noştri că ar fi bine să îndeplinească cerinţele legale. Adică să organizeze o licitaţie internaţională.

Putem trece cu vederea graba copilărească şi foamea de capital electoral a Guvernului PSD, dar nu putem accepta ca de dragul acestora interesele României să fie lezate.

De aceea, noi, liberalii, ca promotori ai proiectului autostrăzii Oradea-Braşov, ne declarăm dorinţa ca aceasta să se realizeze cât mai curând, dar în condiţii de legalitate, şi cerem Guvernului PSD să îşi asume răspunderea pentru imensa greşeală pe care a făcut-o în gestionarea acestui proiect.

Domnul Cristian Sandache:

Declaraţie politică: "Principalul adversar al PSD va fi PRM".

În ciuda sondajelor de opinie vehiculate mediatic în ultima vreme, consider că alianţa PNL-PD este prezentată cu mult peste potenţialul ei real, în vreme ce formaţiunea condusă de către domnul senator C.V.Tudor nu apare la standardele sale propriu-zise. De fapt, fenomenul a fost vizibil şi cu ocazia alegerilor din 26 noiembrie 2000, când PRM-ul era creditat cu procente surprinzător de modeste, pentru a deveni ulterior cea de-a doua forţă politică din România, iar candidatul său la preşedinţia ţării să acceadă în finală.

Partidul lui C.V.Tudor are marele avantaj psihologic de a nu se fi aflat niciodată la guvernarea României, în vreme ce PNL şi PD au fost componente de nădejde ale alianţei anilor 1997-2000. Uzate politic - în ciuda discursurilor liderilor lor privind modernitatea, înnoirea şi reforma -, partidele lui Stolojan şi Băsescu nu pot forma o alianţă cu adevărat coerentă, o alternativă reală la guvernarea PSD, în ciuda unor focuri bengale alimentate de o anumită parte a mass-media. Nici PRM-ul nu reprezintă o soluţie pentru România, însă discursul radical al liderului său (ce-i drept abil, centrat pe unele probleme reale ale românilor), constituie o ameninţare serioasă pentru strategii PSD. Vadim poate fi însă înfrânt printr-o campanie profesionistă şi de substanţă, iar partidul său trebuie perceput de către cetăţeanul nemulţumit, nu ca ultima salvare, ci drept un coşmar politic care, odată întronat la conducerea României, ne-ar arunca pe toţi înapoi în perioada războiului rece. Cât despre prezidenţiabilul Theodor Stolojan, dânsul poate fi doar un foarte bun funcţionar.

Domnul Emil Boc:

Declaraţie politică: "Demnitarii PSD, învăţaţi cum să mintă mai frumos electoratul"

Nu poate fi trecută cu vederea ipocrizia demnitarilor PSD, care şi-au adus aminte de modestie, comportament uman şi solidaritate numai în aceste luni care preced campania electorală pentru alegerile locale din luna iunie.

"Prelucrarea" acestor valori social-democrate, în cadrul unui seminar găzduit de cel mai luxos hotel din Sinaia, după trei ani de guvernare caracterizată prin dispreţ faţă de oameni şi banul public şi prin lux sfidător, este un afront la adresa cetăţenilor de bună credinţă.

Consider că, la seminarul de la Sinaia, demnitarii PSD au fost învăţaţi cum să îşi mintă cât mai frumos electoratul, ascunzând sub preş mizeria celor trei ani de guvernare şi averile dobândite, în cele mai multe cazuri, prin mijloace criticabile, pe spatele bugetului public.

După ce s-au remarcat, pe parcursul celor trei ani la conducerea ţării, prin profesionalismul şi dăruirea cu care au jefuit bugetul de stat, în spiritul formulei clasice "După mine potopul!", reprezentanţii PSD vor să apară acum în faţa electoratului ca cinstiţi, modeşti şi umani.

PSD ar trebui să îşi asume răspunderea pentru faptele celor trei ani de guvernare, iar dacă îşi doreşte o imagine mai bună să nu mizeze pe strategia electorală bazată pe minciună, prelucrată în întâlnirea de la Sinaia, ci să îşi impună, măcar din acest moment, o reală schimbare a modului de a face politică în favoarea cetăţeanului, şi nu în favoarea imensei sale clientele politice.

Doresc să vă reamintesc o frază rostită în iulie 2002, la Snagov, de primul-ministru Adrian Năstase: "Cred că este important să înţelegem foarte bine ceea ce doreşte populaţia de la noi: corectitudine, profesionalism, cinste, decenţă". Îi dau dreptate, este adevărat. Dar nici una din aceste calităţi nu poate fi identificată în activitatea celor trei ani de guvernare ai Partidului Social Democrat, care îşi pune acum la punct o strategie menită să asigure, prin minciună, continuarea acestei guvernări bazate pe minciună.

Un fost premier avea o poantă: aceea că, în România, n-ar mai fi rămas prea mult de furat. Guvernul PSD ar fi infirmat această ipoteză, identificând resurse nebănuite, dar nu în interesul public, ci pentru a-şi asigura conturi grase în bănci. Aceiaşi oameni vor să apară acum în faţa cetăţenilor cinstiţi, curaţi, fără limuzinele cumpărate în urma unor subite uitări a diferenţei dintre banul public şi interesul privat, şi să se arate preocupaţi de pensionari, profesori, învăţători, tineri, mame etc.

Îmi exprim speranţa că cetăţenii au ajuns, însă, să cunoască adevărata faţă a PSD, care, aşa cum spunea cu inocenţă unul dintre reprezentanţii săi locali, probabil aspirant la titlul de baron, este un partid "malefic". Întâlnirea de la Sinaia nu a făcut decât să confirme, dacă mai era nevoie, faptul că PSD este partidul minciunii, că guvernarea din ultimii trei ani a fost bazată pe minciună, iar campania care urmează se va desfăşura sub acelaşi semn electoral: minciuna.

Domnul Miron Vasile:

Declaraţie politică: "Centrul PSD de relansare economico-socială a Văii superioare a Trotuşului" (Ghimeş-Dofteana, judeţul Bacău).

Zona Văii Superioare a Trotuşului de la Ghimeş până la Dofteana cuprinde 6 comune: Ghimeş, Palanca, Brusturoasa, Agăş, Asău, Dofteana şi două oraşe: Comăneşti şi Dărmăneşti.

Dacă în legislatura 1996-2000, PSD-ul, pe atunci PDSR, avea un singur primar, la comuna Brusturoasa, un singur viceprimar, la Agă, şi câţiva consilieri, la alegerile din 2000, PDSR-ul a obţinut 7 din cei 8 primari, 6 din cei 8 viceprimari, şi un procent de peste 70% la consilieri. Pentru obţinerea acestor deosebite rezultate, o contribuţie foarte mare au avut-o şi vizitele în zonă ale domnului preşedinte Ion Iliescu, din 4 august 1997, şi domnului prim-ministru Adrian Năstase, din 15 ianuarie 1999 şi 5 mai 2000.

La alegerile parlamentare, PDSR-ul a câştigat şi un mandat de deputat în persoana domnului profesor Miron Vasile, preşedintele Organizaţiei PSD a oraşului Comăneşti.

Imediat după alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, s-a constituit "Centrul PSD de relansare economico-socială a Văii Trotuşului". Centrul are un preşedinte , deputatul Vasile Miron, 7 vicepreşedinţi, primarii Balcan Dumitru, Sebeştin Dumitru, Spoială Toma, Rădulescu Constantin, Miron Dorinel, Cojocaru Dumitru, Asaftei Constantin, reprezentanţi ai viceprimarilor, consilierilor şi din domeniile: sănătate, învăţământ, cultură, silvicultură, pază şi ordine, pază şi ordine, patronate, sindicate, organizaţii de femei şi tineret.

"Centrul PSD de relansare economico-socială a Văii Trotuşului" are, pe lângă obiectivele specifice fiecărei comune şi celor 2 oraşe, şi 6 obiective zonale:

1. retrocedarea pădurilor obţinute prin Legea agrară din anul 1945 şi naţionalizate în 1948;
2. Reînfiinţarea Judecătoriei Văii Trotuşului cu sediul în oraşul Comăneşti;
3. reînfiinţarea Secţiei de chirurgie a Spitalului din Comăneşti;
4. asfaltarea străzilor principale şi prunduirea celorlalte;
5. reparaţii capitale la toate şcolile din cele 6 comune şi 2 oraşe, şi cuprinderea în programul de reabilitare prin Banca Mondială a câte cel puţin o şcoală comunală sau orăşenească;
6. racordarea tuturor cartierelor din oraşe şi a satelor comunale la: magistrala de gaz-metan, televiziunea prin cablu, programele radio.

Dintre cele 6 obiective zonale propuse, 3 sunt în stadii finale, iar celelalte 3 se estimează a fi finalizate până la sfârşitul anului 2004.

Aspecte legate de alte acţiuni ale "Centrului PSD de relansare economico-socială a Văii Trotuşului", vor fi prezentate în declaraţiile politice următoare.

Domnul Ioan Oltean:

O dată câştigate alegerile, cele două sfere de putere din PSD - Iliescu şi Năstase - şi-au împărţit între ele, după criterii de clică şi interese proprii, mai toate domeniile de activitate şi instituţiile statului, ceea ce s-a reflectat şi în componenţa Guvernului Năstase. De o atenţie deosebită s-a "bucurat" Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, unul din cele mai bogate ministere dacă avem în vedere avuţiile naţionale pe care le administrează: pădurile care sunt nu numai un important factor de mediu, dar şi o sursă de îmbogăţire personală prin valorificarea produselor acesteia, porecum şi de recreere, datorată componenţei cinegetice.

Din nefericire, cei doi poli de putere aveau abordări diferite pentru acest minister: Iliescu şi-l dorea pe Ilie Constantin, un mare expert în ape tulburi, dar şi un împătimit al jocului de şeptic, în timp ce Năstase, primul vânător al ţării, de fapt al doilea, predecesorul său având un sfârşit tragic în 1989, îşi dorea pădurile pentru a avea un loc unde să-şi descarce arma.

Pentru a fi împăcată şi capra şi lupul, minţile luminate din PSD, în schimbul numirii lui Ilie Constantin ministru peste ape şi mediu, au trecut pădurile la agricultură, unde Năstase îl avea pe ţeavă pe părintele Sîrbu, o faţă religioasă ce trebuia adusă cu picioarele pe pământul agricol, dar şi silvic al ţării. În acest mod, Adrian Năstase putea vâna nestingherit, oricând şi oriunde, chiar şi în zilele de Crăciun şi de Paşti, şi putea să-şi sperie "colaboratorii neprieteni" cu câte o alică deviată în stânga sau în dreapta, după cum îi dicta interesul, lăsându-i pe aceştia fără organele mai mult sau mai puţin importante.

Paradoxal este că, din această gâlceavă a înţelepţilor, în ape şi păduri, a pierdut al treilea, respectiv MEDIUL, pe motivul că factorii de mediu nu mai puteau fi gestionaţi în mod unitar şi astfel toată strategia de mediu era pusă în dificultate.

Deşi corigent la capitolul "MEDIU", Executivul de la Bucureşti nu a înţeles că rezolvarea problemelor de mediu la nivel naţional reprezintă un criteriu pe care România trebuie să-l îndeplinească în vederea aderării la Uniunea Europeană.

În loc să sprijine activitatea Ministerului Mediului, transformându-l într-o instituţie capabilă să găsească soluţii oportune problematicii de mediu, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.64/2003 Ministerul Mediului a fost desfiinţat şi transformat într-un departament al Ministerului Agriculturii, adică a fost trecut în subordinea unuia dintre cei mai mari poluatori.

Aşa s-a făcut că, ministrul Sîrbu a devenit, prin restructurarea Guvernului din vara anului 2003, conducătorul a două domenii pentru care Uniunea Europeană ne-a criticat în termeni duri, întotdeauna: Agricultura şi Mediul.

Este evident că, prin această manevră, Guvernul nu a sprijinit rezolvarea problematicii de mediu din România, ci, dimpotrivă, a marginalizat-o, instituţia capabilă să controleze marii poluatori fiind trecută în subordinea unuia dintre aceştia, adică agricultura.

Dacă pentru ţările occidentale problematica de mediu este în bună măsură rezolvată, existând în fiecare dintre aceste ţări un minister al mediului, de sine stătător şi separat de agricultură, în România deşi a existat un minister al mediului, actualul Guvern desfiinţându-l, a compromis foarte grav capitolul "Mediu", un criteriu şi un capitol încă neînchis în vederea aderării ţării la Uniunea Europeană.

Pentru a nu compromite aderarea la Uniunea Europeană, şi pentru a revigora demersurile de negociere a capitolului mediu, a devenit imperios necesar ca Guvernul de la Bucureşti să reînfiinţeze ministerul mediului ca minister de sine stătător, capabil să gestioneze în mod unitar toţi factorii de mediu, să urmărească aplicarea legislaţiei în domeniu şi funcţionarea corectă a cadrului instituţional.

Numai în felul acesta se pot asigura condiţii de mediu optime pentru creşterea nivelului de sănătate şi de calitate a vieţii, precum şi urmărirea îndeplinirii criteriilor solicitate de Uniunea Europeană, pentru ca România să devină la acest capitol o ţară compatibilă cu cerinţele acesteia, deoarece integrarea în comunitatea europeană este o problemă naţională, şi nu problema unui partid care acum se află temporar la guvernare.

Domnul Gheorghe Roşculeţ:

Trezit brusc dintr-un somn îndelungat, fostul preşedinte Emil Constantinescu atacă Guvernul Adrian Năstase, în stilu-i binecunoscut. Lider al unui partid aşa-zis popular, care nu prea se zăreşte în opţiunile românilor, ex-preşedintele Constantinescu dovedeşte că este în continuare buimăcit după crahul prin care a trecut la alegerile din 2000. De altfel, nu ne miră acest lucru.

Aşadar, într-o duminică de dimineaţă, fostul preşedinte susţine o conferinţă de presă în care, nici mai mult nici mai puţin, cere demisia Guvernului Năstase. Pe ce vă bazaţi?, a fost întrebat domnul Constantinescu. Molipsit probabil de afirmaţiile apocaliptice făcute în această perioadă de unii politicieni frustraţi, gen "România primeşte o lovitură devastatoare din partea Uniunii Europene", "România pusă la zid" etc., fostul preşedinte se lansează în acuzaţii, pe cât de ridicole, pe atât de lipsite de temei. "Promisiuni mincinoase", "sărăcirea populaţiei", "minţirea şi înşelarea Uniunii Europene şi a poporului român" sunt doar câteva din afirmaţiile cu care a ieşit în faţa presei Emil Constantinescu.

A uitat oare domnul ex-preşedinte al României de "fericirea" pe care regimul Constantinescu a adus-o acestei ţări? Unde erau promisiunile mincinoase? În Contractul cu România, pentru cine nu-şi mai aduce aminte. Cine a sărăcit populaţia? Guvernarea CDR-istă din perioada 1997-2000. Cine a adus economia în prag de faliment? Guvernele aflate sub oblăduirea domniei sale şi incompetenţa celor care s-au aflat la putere între anii 1997-2000. Cineva a avut proasta inspiraţie să numească ieşirea la rampă a domnului Constantinescu "J'accuse", după celebrul protest al lui Emile Zola. De fapt, Emil Constantinescu se acuză singur pentru haosul în care a aruncat această ţară. Se acuză pentru incompetenţa de care a dat dovadă. Toate visele domniei sale din ultimii doi ani sunt prezentate sub forma unor verdicte irefutabile. Actualul Guvern s-ar face vinovat de "subminarea integrării europene" a României şi, în consecinţă, trebuie să-şi dea demisia şi să lase locul unui Guvern "format din personalitiăţi independente", în care să intre, de-a valma, tehnicieni, reprezentanţi ai diverselor organizaţii etc.

Nu mai insist pe acest subiect. S-a dovedit, dacă mai era nevoie, că gândirea politică a fostului preşedinte nu a depăşit cadrul promisiunilor fără acoperire din cadrul Contractului celor 200 de zile. O dovadă, a câta oare, a infantilismului politic care l-a caracterizat şi, din păcate, îl caracterizează pe ex-preşedintele Constantinescu. Faptul că fostul preşedinte a aruncat în stânga şi în dreapta cu acuzaţii ridicole şi, unele dintre ele, chiar calomnioase, nu mai miră pe nimeni. Ştim că, înaintea alegerilor din 2000, a fost părăsit chiar şi de partenerii politici, cu care câştigase alegerile din 2000, datorită atitudinii duplicitare şi a amatorismului de care a dat dovadă în politică. Poate ar fi mai bine ca domnia sa să-şi continue somnul. De aceea, nu-i putem ura decât "somn uşor şi. " " vise plăcute".

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Stimaţi colegi,

De ani şi ani se repetă, obsesiv, că vina pentru situaţia catastrofală a ţării o poartă "clasa politică" din România. Aserţiunea este, în parte, adevărată. Totuşi, se omite, în mod deliberat, că există o formaţiune politică care nu a participat la guvernarea ţării după 1989 şi, evident, nu poate fi trasă la răspundere alături de cei care au avut efectiv exerciţiul puterii. Iată unul din motivele pentru care anul 2004 este anul Partidului România Mare şi al liderului său, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, candidatul prezidenţial spre care se îndreaptă, din ce în ce mai mult, simpatia electoratului român. Avantajul PRM, din acest punct de vedere, este enorm faţă de PSD, PD, PNL, PUR, PNŢCD, AP, UDMR, care au fost la putere, sub diferite forme şi poartă povara neîndeplinirii promisiunilor electorale, a neaplicării în practică a programelor asumate.

"Clasa politică" la care fac referire unii directori de opinie, dar şi simplii cetăţeni indignaţi de modul în care sunt trataţi de către mai marii zilei, acea "clasă politică" vinovată de răul imens produs în ultimii14 ani, "clasa politică" ale cărei interese au primat, sistematic, în raport cu Interesul Naţional - ei bine, din această "clasă politică" luată, pe bună dreptate, în sens peiorativ, Partidul România Mare n-a făcut parte niciodată, de la înfiinţarea sa, în 1991, şi până în prezent. În schimb, PRM s-a integrat perfect în ceea ce înseamnă democraţia constituţională de tip occidental, cu toate rigorile acesteia. În domeniul parlamentar, timp de 3 legislaturi, senatorii şi deputaţii noştri au avut o activitate susţinută, militând pentru drepturile românilor, pentru creşterea nivelului de trai şi luarea unor măsuri vizând protecţia socială reală, pentru încurajarea economiei autohtone şi, nu în ultimul rând, pentru acordarea unei şanse concrete tinerei generaţii.

Deloc întâmplător, voturile primite de Partidul România Mare şi de domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor la alegerile trecute au venit, într-o proporţie importantă, de la populaţia de vârstă tânără. Şi aici ajungem, iarăşi, la un etern deziderat al politicii româneşti din ultimii ani:nevoia de schimbare. A mimat-o regimul instalat în decembrie 1989, însă, din păcate s-a renunţat la ce era bun din trecutul comunist, perpetuându-se exact părţile negative ale vechiul regim.

La fel s-a întâmplat şi în 1996, când aşa-zisa "alternanţă la putere" a însemnat, de fapt, protejarea structurilor de tip mafiot ale PDSR şi constituirea altora noi, sub înaltul patronaj al coaliţiei care forma atunci majoritatea parlamentară şi care avea să continue procesul de distrugere a economiei naţionale şi a celorlalte structuri de rezistenţă ale statului român.

În 2000, scenariul s-a repetat. Printr-un embargo mediatic infernal, dar şi printr-o fraudă electorală de proporţii, s-a reuşit blocarea PRM şi a preşedintelui său şi, pe cale de consecinţă, s-a ajuns la o veritabilă restauraţie a regimului Iliescu - PDSR. Partidul - stat a fost rebotezat "PSD" şi acum se pregăteşte pentru o dominaţie pe termen lung asupra pauperizatei şi manipulatei populaţii a unei ţări care merită, totuşi, mai mult decât a fi redusă la stadiul de colonie.

Se afirmă uneori, dându-se conotaţii negative, că noi am fi un "partid antisistem". Da, sigur, am fost, suntem şi vom fi împotriva sistemului Mafiei atotputernice care a parazitat şi cangrenizat organismul odinioară sănătos al României. Cât priveşte sistemul democratic, noi suntem parte componentă a acestui sistem şi, mai mult, am fost dintotdeauna în linia întâi a luptei comune pentru integrarea României în Consiliul Europei, în NATO, în Uniunea Europeană şi în toate celelalte structuri importante ale lumii civilizate.

Am considerat şi considerăm că locul ţării noastre este în rândul marilor state şi naţiuni ale lumii şi că nici un efort nu este prea mare pentru atingerea acestui ideal. Bineînţeles, am perceput integrarea ca pe un proces natural, profund şi serios, nu ca pe o simplă formalitate şi, în acest sens, trebuie să precizăm că din mesajul nostru pro-european face parte şi nevoia de păstrare a identităţii şi a matricei spirituale a fiecărei comunităţi naţionale. Ca un corolar al îmbinării perfecte a celor două componente (cea românească şi cea europeană), una din devizele electorale ale PRM în anul 2004 va fi "România Mare într-o Europă Unită!"

Într-o epocă a minciunii, a dezinformării, a diversiunilor menite să abată atenţia de la problemele grave ale ţării, Partidul România Mare şi liderul său, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, păşesc în acest an cu încredere deplină în români şi în destinul lor, iar la valurile de insulte, calomnii şi răutăţi revărsate asupra noastră noi nu vom răspunde cu aceeaşi monedă, ci cu înţelepciunea celui care ştie că adevărul e de partea sa şi că, negreşit, va veni, curând, şi vremea ca acest adevăr să iasă la suprafaţă.

Domnul Ion Mocioalcă:

Declaraţie politică - Pielea ursului din pădure...

Jocurile de culise se încing tot mai tare. Cei care au destui bani, dar fără destulă minte, încep să-şi plătească din greu imaginea. Cioara vopsită... În altă lume, asemenea personaje n-ar avea loc pe scena politică. La noi, ei sunt într-o îngrijorătoare ascensiune. Un Gigi Becali se şi închipuie alesul naţiei, doar pentru că şi-a cumpărat partid. Cu bani mai puţini (probabil), Petre Roman îşi încropeşte şi el unul, din recuperări, cum au făcut-o mai ieri ţărănistrul Vasile Lupu sau exliberalul Remeş, sau expreşedintele Constantinescu. Cu piese uzate, ca în concursurile de construcţii din fiare vechi, de care ne amuzăm privind la televizor pe canalul Discovery.

Se mai poate şi aşa: de la unul - motorul, de la altul - caroseria (chiar dacă nu mai are toate portierele)... Construcţii şubrede, să reziste măcar la concurs. La alegeri, adică...

Numai că, ceea ce este amuzant la Discovery, devine îngrijorător pe arena politică, în văzul unui electorat obligat să asiste la penibile opinteli, menite "să ia faţa", să aburească în loc să limpezească.

Ca într-o comedie proastă, Guşă şi Băsescu bat palma. Ca geambaşii, după ce au târguit o gloabă. După ce, mai ieri, îşi trăgeau picioare în fund, ca măscăricii, adresându-şi reciproc, spre deliciul galeriei şi în extazul presei de scandal, politicoase invective ba pe-a mamei dumneavoastră!...

Cine se aseamănă, se adună. Prins în hamul protocolului de alianţă (dreptate cu un punct şi adevăr cu puncte-puncte), Stolojan aplaudă şi el mascarada, scrâşnind din măsele. S-a mai întâmplat şi altora, când şi-au pus boii în cârd cu Necuratul...

Madam Lia Roberts vine tocmai din America, în chip de "prinţesă" să ne salveze neamul. Firoscoşi analişti ai opoziţiei salivează de încântare, dar pe Ştefan cel Mare şi Sfânt l-au transformat într-un fel de Fane-agent electoral al P.S.D. Popa Tokeş visează Inchiziţia. De atâta cucernicie, Vadim Tudor s-ar face şi el popă. Că dă bine. Sau rabin, că dă şi mai bine...

Doamne, iartă-i! Sau bate-i... că ne vând pielea ursului din pădure şi cioara de pe gard.

Cer scuze, dar uneori se mai umple paharul, iar gândul calm se mai preface în pamflet acid. Căci este nefiresc ce se întâmplă. Ţara arde şi baba se programează la coafor!...

Putem convieţui şi colabora până şi în politică. Avem un numitor comun al mai multor interese. Dacă vom reuşi (şi trebuie!) să ne conformăm rigorilor Uniunii Europene, importanţa acestui an greu pentru România va fi enormă pentru viitor. Nu aceasta vrem?

Greu îl suportă populaţia. Sunt riscuri pe care toţi trebuie să ni le asumăm. Este o provocare a vieţii. Demersul de extraordinară concentrare a acestui guvern este pentru câştigul tuturor. Să credem în şansa noastră.

Dar numai cu vorbe, oricât le-am suci, nu putem influenţa evenimentele. Dumnezeu îţi dă, dar în traistă nu-ţi bagă!

Domnul Scarlat Iriza:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

Intervenţia mea de astăzi se referă la recalcularea pensiilor, măsură importantă în domeniul politicii sociale.

Guvernul României, potrivit Programului său de guvernare acordă o deosebită atenţie politicii sociale pentru cetăţean. Un capitol aparte al acestei politici se referă la pensionari.

Numărul total al pensionarilor în decembrie 2003 a fost de 6,1 milioane, din care 4,6 milioane pensionari de asigurări sociale de stat şi 1,5 pensionari agricultori.

Datorită seriozităţii şi consecvenţei cu care s-au aplicat măsurile guvernamentale de indexare şi recorelare a pensiilor în anul 2003, nivelul acestora nu numai că a acoperit rata inflaţiei, dar a contribuit, de asemenea, la creşterea reală a pensiilor cu 5,4 % în decembrie 2003 faţă de decembrie 2002. Cu toate acestea, nivelul pensiilor este încă redus, ceea ce face ca majoritatea pensionarilor să aibă greutăţi în asigurarea traiului de zi de zi. Ca dovadă, în circumscripţia mea electorală, judeţul Gorj, săptămânal primesc cereri de la numeroşi pensionari pentru a primi lămuriri sau un ajutor social.

Dublarea pensiilor pentru agricultori cu începere din ianuarie 2004 a reprezentat, de asemenea, o măsură importantă pentru ameliorarea nivelului de trai al acestei categorii a populaţiei cu cele mai reduse venituri şi evidenţiază prioritatea pe care o acordă partidul de guvernământ sistemului de pensii din ţara noastră, în ciuda unor acuze nefondate formulate de unele partide de opoziţie.

La Reuniunea Grupurilor parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat, cu participarea membrilor Guvernului din 29-30 ianuarie 2004, la Sinaia, premierul Adrian Năstase a enunţat necesitatea elaborării unor măsuri speciale pentru recalcularea şi majorarea tuturor pensiilor, precum şi pentru echivalarea acestora.

În vederea aplicării acestui obiectiv de politică socială, în scurt timp Guvernul României va depune la Parlamentul un proiect de lege care va stabili aplicarea recalculării pensiilor eşalonat pe 3 ani în perioada 2005-2007, începând cu 1 ianuarie 2005. În acest scop se prevede un efort financiar considerabil de peste 20.000 miliarde lei.

Aceste măsuri au un conţinut profund social-democrat şi se bazează pe creşterea economică susţinută de 5,5% în 2004 şi sporirea acesteia în anii următori.

Ca deputat de Gorj, îmi propun să explic electoratului din judeţ conţinutul benefic al acestor măsuri, să culeg propuneri şi sugestii din partea acestuia, în scopul elaborării unor eventuale amendamente constructive cu ocazia dezbaterii acestui proiect de lege în Camera Deputaţilor, iar după adoptarea acestei legi să urmăresc cu atenţie modul de aplicare a prevederilor sale în circumscripţia mea electorală.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Mi-am intitulat intervenţia de azi: Programul aprobat de Guvernul României "Comemorare Ştefan cel Mare şi Sfânt - 500 ani".

Anul 2004 este caracterizat printr-o suită de evenimente politice şi economice de o deosebită însemnătate pentru România: intrarea cu drepturi depline în NATO, alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale, încheierea dosarelor de negociere cu Uniunea Europeană, continuarea creşterii economice într-un ritm ridicat şi ameliorarea condiţiilor de trai.

Printre aceste evenimente pentru poporul nostru, fără îndoială, o mare însemnătate de suflet şi de mândrie naţională o are comemorarea celui care, în memoria poporului român, a fost şi rămâne Ştefan cel Mare şi Sfânt.

La 2 iulie 1504, domnitorul Ştefan se stingea din viaţă ca un adevărat "apus de soare", potrivit caracterizării marelui dramaturg Barbu Ştefănescu Delavrancea, după 47 de ani de domnie glorioasă. El a purtat în această perioadă 36 de războaie, toate pentru apărarea ţării, din care în 34 a ieşit învingător. El a ctitorit în această perioadă peste 30 de lăcaşuri sfinte la Putna, Suceava, Voroneţ, Iaşi, Vaslui, Dorohoi, Hârlău, Chilia, Borzeşti, Războieni etc.

Depăşind hotarele Moldovei, epoca domnitorului Ştefan a fost şi rămâne reprezentativă pentru întreg poporul nostru, care şi-a găsit în acest glorios şi gospodar voievod cea mai înaltă întrupare a sa.

Cronicarul polonez Jan Dlugosz, după bătălia de la Vaslui în 1475, se exprima despre domnitorul Moldovei astfel: "Bărbat demn de admirat întru nimic inferior ducilor eroici pe care îi admirăm care, cel dintâi dintre principii lumii, a repurtat în zilele noastre o victorie atât de hotărâtă în contra turcilor".

Cu respectul cuvenit istoriei noastre naţionale, Guvernul României a aprobat anul trecut un amplu Program privind comemorarea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la 500 de ani după stingerea sa din viaţă.

Programul cuprinde mari adunări comemorative la Suceava şi Putna, sesiuni ştiinţifice, numeroase expoziţii muzeografice, monografii, emisiuni poştale comemorative etc.

Multe manifestări sunt prevăzute în judeţele Suceava, Bacău, Botoşani, Cluj, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Vrancea.

Fac un apel călduros către toţi colegii parlamentari să sprijine în cadrul circumscripţiilor electorale pe care le reprezintă manifestările comemorative din programul aprobat. Încurajarea unor iniţiative locale pentru organizarea unor excursii în locurile istorice legate de numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, a Mânăstirii Putna, a celorlalte mânăstiri vestite din judeţul Suceava şi celelalte judeţe din Moldova ar contribui la cultivarea sentimentelor de mândrie şi de coeziune naţională a tuturor celor ce simt româneşte.

Folosesc acest prilej, totodată, pentru a aminti colegilor parlamentari că în luna iunie a.c., potrivit programului aprobat, va avea loc o sesiune solemnă a Parlamentului României, dedicată comemorării marelui voievod, şi evocării personalităţii sale.

Până la această sesiune cred că este de datoria tuturor parlamentarilor, indiferent de culoarea lor politică, să evoce în cadrul întâlnirilor pe care le vor avea cu cetăţenii, figura luminoasă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, figură reprezentativă pentru întreg poporul nostru, care prin dragostea sa pentru ţară, prin maturitatea sa politică şi simţul său diplomatic deosebit a reuşit să asigure independenţa ţării aproape o jumătate de veac, şi totodată să fie o pavăză a lumii creştine în această frământată parte a Europei.

Domnul Dan Brudaşcu:

"Plânge talpa ţării, domnule Adrian Năstase"

Una din speranţele justificate ale românilor, după evenimentele din decembrie 1989, a fost legată de posibilitatea recuperării bunurilor de care au fost deposedaţi de regimul comunist. Iar între acestea, recuperarea pământului a reprezentat şi încă mai reprezintă o prioritate absolută.

Dovedind, însă, că problemele oamenilor simpli constituie doar un motiv de şantaj electoral, guvernele post-decembriste n-au fost deloc capabile să adopte măsuri, inclusiv legislative, pentru a permite materializarea acestui deziderat naţional. Retrocedarea efectivă a terenurilor agricole şi a pădurilor este departe de a satisface pe foştii lor proprietari, de a face reparaţiile morale la care ţăranul român are dreptul.

Primăriile şi comisiile de fond funciar de la nivel local sau judeţean din întreaga ţară lucrează într-un ritm care ne face să credem că va mai trece încă foarte mult timp până ce această problemă de maxim interes va fi soluţionată definitiv.

După modelul vechiului regim comunist, după preluarea din nou a Puterii, în decembrie 2000, PDSR, metamorfozat între timp în PSD, şi-a propus să se întreacă pe sine şi să elibereze titlurile de proprietate în proporţie de 100%. Deja prefecturile, dar şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, au raportat cu mândrie revoluţionară îndeplinirea planului la acest capitol. Pe hârtie poate, pentru că realitatea este cu totul alta.

Mă voi referi succint doar la situaţia din judeţul Cluj, cu convingerea că ea nu diferă substanţial de cea din celelalte judeţe.

Datorită modului defectuos în care s-a lucrat, pe rolul judecătoriilor şi al altor instanţe se află zeci de mii de cazuri şi de procese prin care ţăranii şi moştenitorii legali reclamă abuzuri şi ilegalităţi în ce priveşte recuperarea terenurilor la care legea le dă dreptul. Primarii Puterii şi comisiile de fond funciar manipulate de aceştia au acţionat şi acţionează după bunul lor plac. La biroul meu parlamentar din Cluj-Napoca se prezintă, în ultimii trei ani, sute şi sute de persoane care reclamă modul defectuos, de rea-credinţă şi abuziv în care se acţionează în acest domeniu. Astfel, locuitori din comunele Apahida, Vad, Frata, Chinteni, Mica, Cuzdrioara, Căşeiu, Moldoveneşti, Aghireş, Floreşti, Baciu, Câţcău, Bonţida, Iclod, Unguraş, Ţaga, Geaca, Cămăraş, Cojocna etc. reclamă faptul că, fără nici o justificare, nu li s-au restituit suprafeţele de teren pe vechile lor amplasamente. În cele mai multe cazuri, datorită faptului că acestea sunt de o clasă de bonitate superioară, suprafeţele de teren respective au fost repartizate apropiaţilor sau rudelor primarilor, iar proprietarilor de drept le-au fost restituite terenuri slab productive, aflate la mari distanţe. Toate eforturile făcute, sesizările şi reclamaţiile adresate Poliţiei, Comisiei judeţene de fond funciar sau prefectului judeţului Cluj au rămas fără nici un rezultat. Ba, mai mult, mulţi au avut surpriza să constate că până şi instanţele de judecată, acţionând la comandă politică, în ciuda documentelor şi actelor justificative pe care le-au prezentat petenţii, au dat câştig de cauză tot autorităţilor abuzive.

În cazul senatorului PSD şi al ministrului Ioan Rus, avem de-a face cu operarea de transferuri de teren din comunele de baştină în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, aducându-se prejudicii de sute de milioane de lei avutului public al municipalităţii clujene.

Ni s-au semnalat şi cazuri în care o serie de primari, cum ar fi cei din comunele Mica sau Apahida, s-au intabulat, abuziv, fără nici un temei legal, atât cu suprafeţe de teren, cât şi cu alte bunuri mobile ce au aparţinut fostelor cap-uri. De, aveau exemplul mai marilor lor politici, dar la fel de abuzivi.

Mai semnalăm şi cazul excepţional al primarului Ionel Fărcaş din Apahida, care a vândut pur şi simplu unor apropiaţi politic mari suprafeţe de teren din domeniul public al comunei. Între beneficiarii acestui abuz grosolan s-ar afla, se pare, pe lângă o serie de lideri locali ai PSD, chiar şi secretarul general al Prefecturii judeţului Cluj.

Prin Legea reformei agrare din anii '20 ai secolului trecut, numeroşi orfani, văduve şi veterani de război au fost împroprietăriţi cu suprafeţe de teren ce au aparţinut unor grofi şi nemeşi unguri. Acum, la circa 80 de ani de la acest eveniment, fără ca Legea reformei agrare să fi fost abrogată de Parlamentul României, autorităţi locale o încalcă şi îi anulează efectele. Este cazul a 12 familii de români din comuna Căşeiu, terorizaţi în prezent de urmaşii grofului Voight Gergely, care le pretinde să elibereze suprafeţe de teren primite legal pentru a-şi construi case şi gospodării sau să-l achite, cu titlu de chirie, mari sume de bani. Groful Voight Gergely fusese deposedat legal de Statul român, conform convenţiilor internaţionale încheiate la sfârşitul primului război mondial, de o parte din latifundiile sale. Dar autorităţile române nu ţin cont de legi în vigoare şi nici de ce au suferit înaintaşii noştri din partea semeţilor grofi de altă dată şi eliberează titluri de proprietate unor prezumtivi urmaşi ai celor care au săvârşit atâtea crime împotriva poporului român.

Un alt caz similar este cel al criminalului de război Wass Albert ai cărui urmaşi, prin reabilitarea acestuia, urmărită insistent de cercuri iredentist-revanşarde de la Budapesta şi din UDMR, ar urma să intre în proprietatea castelelor şi latifundiilor pe care acesta le-a deţinut în judeţul Cluj. În felul acesta, se doreşte anularea condamnării sale la moarte din anul 1946 pentru instigarea şi participarea la uciderea a sute de români şi a deciziilor legale de confiscare, pentru crime de război, a proprietăţilor deţinute.

Deci, Guvernul Adrian Năstase nu manifestă nici un fel de grijă şi atenţie pentru cazurile disperate a zeci de ţărani români, bătrâni şi săraci, umiliţi, batjocoriţi şi purtaţi prin tribunale ca să-şi poată recupera bruma de pământ pe care ei şi părinţii lor au deţinut-o, dar se arată generos şi galant cu urmaşii grofilor şi ai criminalilor de război. În plus, tolerează atâtea şi atâtea soluţii absurde, cum sunt şi cele care încalcă şi anulează prevederile Legii reformei agrare.

Atragem atenţia opiniei publice din ţară şi de peste hotare asupra acestor situaţii incredibile, profund ilegale şi abuzive, şi cerem autorităţilor să dovedească faptul că guvernează în numele şi în interesul poporului român. Este momentul să se renunţe la festivisme şi declaraţii şi să vă aplecaţi urechea, domnilor guvernanţi, la durerile greu de suportat ale ţăranului român.

Talpa ţării plânge, domnule Adrian Năstase!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Guvernarea PSD - respectarea promisiunilor"

Bilanţul celor trei ani de guvernare PSD este unul pozitiv, partidul de guvernământ reuşind, în majoritatea cazurilor, să realizeze obiectivele pe care şi le-a propus pentru această perioadă atât în plan intern, cât şi extern.

Astfel, s-a reuşit îndeplinirea unor obiective ale politicii externe, vitale pentru România, printre care: recunoaşterea dreptului de liberă circulaţie a cetăţenilor români în spaţiul Schengen, invitarea României în noiembrie 2002 la Praga de a deveni membru NATO, încheierea unor acorduri cu Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială în scopul recunoaşterii şi sprijinirii financiare a efortului de reformă.

În plan intern, realizările cele mai importante sunt în domeniul economic: stabilizarea macro-economică şi amplificarea creşterii economice; reducerea inflaţiei; continuarea accelerată a reformelor structurale; îmbunătăţirea semnificativă a mediului de afaceri; declanşarea unor programe de investiţii care susţin creşterea economică şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă; declanşarea procedurilor de îmbunătăţire a legislaţiei în acest domeniu.

Trebuie de asemenea semnalate şi măsurile (şi efectele lor) Guvernului social-democrat în plan social, măsuri care, chiar dacă uneori nu au răspuns în totalitate aşteptărilor populaţiei, certifică angajarea fermă a acestuia pentru realizarea obiectivelor asumate în acest domeniu. Printre acestea: creşterea veniturilor familiilor; scăderea nivelului de sărăcie a populaţiei de la 35% în anul 2000 la 29% în 2002; demararea programului de construire a locuinţelor sociale; măsuri sociale în sistemul de învăţământ; scăderea ratei şomajului de la 10,5% în 2000 la 7,2% în noiembrie 2003; creşterea cuantumului fondurilor bugetare alocate pentru asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii pentru diferite categorii defavorizate; instituirea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei în vederea sprijinirii familiilor cu venituri reduse.

În ceea ce priveşte programul de acţiune al Guvernului în plan social, principalele direcţii de acţiune pentru perioada imediat următoare sunt: îmbunătăţirea legislaţiei şi atragerea unor investitori strategici în scopul creării de noi locuri de muncă; dezvoltarea serviciilor de interes public; aplicarea de măsuri suplimentare pentru protecţie socială, în funcţie de situaţia specifică a fiecărei categorii de cetăţeni; revizuirea legislaţiei privitoare la sistemul de pensii, inclusiv promovarea şi acordarea unui sistem alternativ de pensii.

Pe plan local, la nivelul judeţului Dolj, între cele mai importante realizări ale guvernării social-democrate, se regăsesc: investiţii de peste 120 milioane de euro care vizează, în primul rând, lucrări de infrastructură, alimentare cu apă şi canalizare (Staţia de epurare a apelor reziduale, demararea proiectului de construcţie a magistralei Izvarna II), modernizări şi reabilitări de drumuri (centura de Nord a Craiovei, drumul naţional Craiova-Filiaşi), îmbunătăţirea calităţii mediului (construirea unei gropi de gunoi ecologice) şi depozite ecologice; darea în folosinţă, în anul 2003, a 322 de locuinţe, dintre care 180 de locuinţe sociale şi 142 construite prin ANL, şi demararea construcţiei a încă 706 locuinţe (406 locuinţe ANL, 100 locuinţe sociale şi 200 locuinţe cu credit ipotecar), ce vor fi finalizate în cursul anului 2004; alocarea a 160 de miliarde pentru finalizarea reconstrucţiei Sălii Polivalente; alocarea a 12 milioane dolari, ca şi garanţie pentru realizarea unui parc IT în cadrul Universităţii din Craiova (celebrul Blocul S200).

Toate acestea îl îndreptăţesc pe cetăţean să creadă că nu a greşit atunci când a ales un guvern care să fie capabil să-şi îndeplinească promisiunile electorale. Realizările actualului guvern, atât pe plan extern, cât şi pe plan intern, confirmă teza potrivit căreia doctrina social-democrată de guvernare a ţării este cea mai potrivită pentru România.

Vă mulţumesc.

Domnul Ion Bozgă:

Declaraţie politică privind autosesizarea Parchetului Naţional Anticorupţie în vederea verificării modului cum s-au făcut adopţiile internaţionale de copii.

Având în vedere că România este ţara unde oricare forţă politică, când doreşte, şi nu numai, reuşeşte să denigreze modul cum funcţionează anumite unităţi descentralizate ale statului şi chiar unele instituţii centrale ale statului, iar în ultima perioadă, instituţiile care se ocupă de adopţiile internaţionale au fost în această situaţie şi pentru a vedea care este adevărul, solicit Parchetului Naţional Anticorupţie să se autosesizeze şi să verifice modul cum s-au făcut adopţiile internaţionale în ultimii zece ani.

Din informaţiile pe care le deţin, în perioada 1997-2000, au avut loc cele mai multe abuzuri, încălcând legile statului. O serie de demnitari din acea perioadă au fost implicaţi în traficul de copii şi, deci, în adopţii internaţionale. Consider că actualmente Guvernul României nu a încălcat nici legile existente şi nici moratoriul privind adopţiile internaţionale.

Pentru a clarifica această situaţie, consider că este nevoie ca Parchetul Naţional Anticorupţie să ancheteze aceste aspecte şi să le clarifice.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În declaraţia mea de astăzi vreau să pornesc de la cererea domnului preşedinte de şedinţă, Corneliu Ciontu, pe care a făcut-o săptămâna trecută către domnii deputaţi din partea Puterii, pentru a interveni la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor spre a cere să fie mai mult timp afectat pentru declaraţii politice, întrucât se înscriu până la peste 50 de vorbitori şi timpul afectat prin program este de 50 de minute. În consecinţă, intervenienţii, unii trebuie să renunţe, alţii să-şi concentreze declaraţia, astfel încât nu se mai înţelege ce au dorit să spună şi, în final, sunt şi din cei care le depun la secretariat, fără a fi mulţumiţi de acest lucru.

Îndemnul acesta este cât se poate de binevenit şi este normal ca prin această formă de lucru parlamentară, atât din partea Puterii, cât şi din partea opoziţiei, parlamentarii să-şi arate punctul de vedere asupra celor mai importante probleme venite direct de la electorat şi asupra cărora Guvernul, dacă este guvern într-un stat de drept, dacă este stat de drept, trebuie să intervină, să şi le însuşească şi să militeze pentru înfăptuirea lor, pentru că sunt în interesul oamenilor şi cerute de către aceştia.

Nu ne convine modul de lucru de până astăzi impus de Puterea pesedisto-udemeristă, prin care sesizările parlamentarilor sunt tratate cu indiferenţă şi se uzează de munca prin trimişii prim-ministrului sau miniştrilor la nivelul judeţelor ori consiliilor locale. Aceştia, fie că sunt miniştri în persoană, fie că este Octav Cozmâncă, ei clarifică situaţia cadrelor mai întâi, apoi problemele electorale şi, în funcţie de acestea, satisfac sau promit soluţionarea greutăţilor cu care se confruntă oamenii, fapte pe care nici chiar Emil Bobu pe vremea răposatului, nu le făcea în acest sens şi cu asemenea încărcătură atât de antidemocratică.

Doamnelor şi domnilor,

După cum se ştie, şi se ştie bine, problematica declaraţiilor politice de până acum, în această legislatură, oricine îşi poate da seama că cel puţin în proporţie de 80% au vizat corupţia fără corupţi, apoi cu unii corupţi, aşa, persoane mai puţin politice şi mai puţin interesante pentru PSD şi UDMR. Alte multe declaraţii s-au referit la greşita guvernare prin ordonanţe, la exportul de copii şi altele.

Puterea social-democrată a fost mereu fudulă de ureche, nu a auzit decât ceea ce i-a plăcut şi s-a sensibilizat când a dorit şi traiul lor a continuat pe aceeaşi cale a compromisurilor, numai lor să le fie bine şi să fie pace socială, pentru că ei, având banii, fac de toate şi mint pe toată lumea.

Pentru guvernarea social-democrată nu a contat glasul opoziţiei, nu au contat judecăţile Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care Statul Român a fost condamnat să plătească despăgubiri substanţiale unor cetăţeni nedreptăţiţi. Singurul scop al Puterii a fost şi este menţinerea cu orice preţ la cârma Statului. Ei, Puterea, au negociat dosarele pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi, de-a fost bine, de-a fost rău, pentru ei totul era şi este victorie şi iar victorie. Până la urmă, lucrurile s-au complicat, ajungându-se la pericolul suspendării negocierilor între ţara noastră şi Uniunea Europeană, întrucât în România nu s-a instituit un stat de drept, exportul de copii este în vogă, justiţia este în mâinile Puterii, presa este hărţuită, secţiile de poliţie şi poliţiştii abuzează de funcţie.

De ce a fost nevoie să se ajungă aici? De ce oamenii trebuie să-şi caute drepturile la curţile europene? De ce Guvernul nu ia notă de realităţile din ţară? De ce nu vrea să conlucreze cu opoziţia şi împinge lucrurile atât de departe?

Eu cred că numai într-o măsură redusă să fi ascultat şi glasul opoziţiei, manifestat şi prin aceste declaraţii politice, dar şi prin celelalte forme ale luptei parlamentare, fără îndoială că nu se ajungea la această situaţie deosebit de gravă pentru români şi pentru ţară.

Niciodată cu minciuni nu s-a ajuns departe, un compromis cere altul şi lanţul nedreptăţilor se complică. "Minciuna are picioare scurte", spune înţelepciunea populară de veacuri.

Guvernanţii au văzut şi văd totul în roz şi au luat totul în uşor: planuri şi realizări măreţe, victorie după victorie ... până odată şi odată!

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu permisiunea dumneavoastră, aş dori să mă refer astăzi la o problemă intens dezbătută în cursul săptămânii trecute, imposibil de trecut cu vederea: tensionarea bruscă a relaţiilor dintre România şi Parlamentul European, fapt datorat, fără îndoială, propunerii europarlamentarilor Ooslander şi Nicholson de suspendare a negocierilor cu România pentru aderarea la Uniunea Europeană. Motivele invocate de cei doi ar fi nerespectarea drepturilor copilului - a se vedea scandalul legat de adopţiile internaţionale -, atingerile aduse libertăţii presei, dar mai ales dimensiunile proliferante ale corupţiei. Coroborate, toate acestea nu oferă garanţii că România poate încheia cu succes în 2004 negocierile cu Uniunea Europeană - au afirmat cei doi - pentru ca în 2007, aderarea ţării noastre în structurile eurocomunitare să fie pe deplin posibilă.

Cum s-a ajuns la această situaţie, după ce bilanţul guvernării la sfârşitul anului 2003 a menţionat o serie de succese în relaţiile externe ale României: aderarea la NATO, calendarul pentru integrarea în Uniunea Europeană, credibilitatea în faţa instituţiilor financiare internaţionale, eliminarea vizelor de călătorie şi altele.

Explicaţiile au fost multiple, dar nu asupra lor vreau să mă opresc acum, ci la noile reglementări avute în vedere de Executiv pentru realizarea reformei în domeniul protecţiei copilului. În opinia mea, acestea vor face ordine într-un domeniu extrem de delicat, pentru care, nu de puţin ori, am fost aspru criticaţi.

Guvernul a discutat, în cursul săptămânii trecute, pachetul de acte normative referitoare la drepturile copilului. Proiectele de lege prezentate Executivului reprezintă reglementări necesare pentru realizarea reformei în domeniul protecţiei copilului şi promovării drepturilor acestuia şi asigură, în acelaşi timp, alinierea legislaţiei interne cu normele comunitare. În mod special, proiectul de Lege privind regimul juridic al adopţiei reglementează expres situaţiile şi procedura prin care un copil devine adoptabil. Astfel, adopţia se va putea efectua numai dacă este interesul superior al copilului. Potrivit proiectului de lege care urmează a fi dezbătut de Parlament, copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu şi nu poate fi decât subiectul unei singure adopţii. Persoana care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu poate fi adoptată numai dacă adoptatorul a crescut-o în timpul cât aceasta a fost minoră.

Noul proiect de lege stabileşte distinct situaţiile în care adopţia internaţională poate fi luată în considerare. Reglementarea acestui capitol se face în concordanţă cu prevederile Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, ale Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi a cooperării în materia adopţiei internaţionale, dar şi a Convenţiei european în materia adopţiei de copii. În cazul adopţiei internaţionale, este eliminată vechea metodologie de identificare a unei persoane sau familii adoptive bazată pe activitatea organismelor private autorizate şi pe sistemul de puncte, metodologie care a suportat numeroase critici pe plan naţional şi internaţional.

Pe de altă parte, la ultima videoconferinţă cu prefecţii, premierul Adrian Năstase a arătat că Guvernul a decis eliminarea tuturor excepţiilor de la moratoriul impus adopţiilor, în 2001, astfel încât până la data adoptării pachetului de legi privind protecţia copilului, să nu mai fie posibilă nici un fel de adopţie internaţională.

Guvernul are nevoie de acţiuni concrete, hotărâte, de acest tip, căci România se confruntă cu probleme pe care organismele europene le-au semnalat în timp, dar care, în ultima perioadă, nu mai fuseseră scoase în evidenţă cu insistenţă. Asta nu înseamnă că ele au fost date uitării. Dovadă că s-a şi întâmplat ce s-a întâmplat. Noi trebuie să dovedim acum voinţa de a implementa politic coerente menite să compatibilizeze dorinţele şi aşteptările românilor în privinţa integrării, cu cerinţele, normele şi practicile privind funcţionarea României, ca parte organică a sistemului european. Semnalele negative trebuie interpretate corect, fără ranchiună şi prejudecăţi. Traseul integrării poate fi, în continuare, accidentat, dar asta nu trebuie să ne demobilizeze.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

Codul fiscal adoptat în decembrie 2003 în numai câteva zile, fără o dezbatere serioasă, fără prezenţa ministrului finanţelor publice, a început să producă efecte de la începutul acestui an.

Am spus-o şi o repetăm că acest Cod fiscal nu a adus nimic nou, nu a simplificat legislaţia stufoasă care a bulversat mediul de afaceri care va permite în continuare abuzuri din partea fiscului.

La adoptarea sa, principala caracteristică trebuia să fie stabilitatea, urmărindu-se predictibilitatea, reprezentând una din raţiunile pentru care mulţi analişti economici, oameni politici şi reprezentanţi ai mediului de afaceri au salutat modalitatea de strângere a legislaţiei fiscale într-un cod.

Cu toate acestea nici nu s-au publicat bine toate normele de aplicare şi acelaşi ministru al finanţelor publice comentează despre modificările care se vor aduce Codului fiscal.

Este clar că nu s-a făcut decât o adunare a legislaţiei existente, fără o analiză profesionistă, fără a se evalua perspectiva de dezvoltare a politicilor fiscale, dar şi inconsecvenţa referitoare la cota unică de impozitare pe venitul persoanelor fizice.

Uneori ne întrebăm dacă este amatorism sau predomină duplicitatea prin care se încearcă inducerea în atenţia opiniei publice a unor teme care interesează pe toată lumea cum este fiscalitatea.

Credem tot mai mult că acest guvern improvizează politici fiscale, aruncă pe piaţă teme controversate, le supune aprobării sau oprobiului public, renunţă la ele, le readuce din nou în atenţie.

Este un joc pervers care urmăreşte permanent modificarea atenţiei de la ceea ce se întâmplă cu adevărat:

• fiscalitatea este excesivă atât asupra firmelor, cât şi a persoanelor fizice;
• majorarea impozitului pe profitul activităţii pentru export a avut ca efecte diminuarea exporturilor şi a rezervelor în valută;
• lipsa unei strategii coerente în domeniul fiscalităţii a antrenat distorsionări ale mediului de afaceri;
• acceptarea fără responsabilitate a unor constrângeri internaţionale fără discernământ care au pus în dificultate mai ales întreprinderile mici şi mijlocii;
• patronarea corupţiei prin aplicarea procedeelor de acordare de scutiri, eşalonări şi reeşalonări de obligaţii fiscale pe criterii politice;
• tolerarea indisciplinei financiare pentru firmele care fac parte din cotizanţii PSD sau baronilor locali PSD;
• numirea unor pseudoprofesionişti la conducerea direcţiilor finanţelor publice judeţene, dar membri de partid slugarnici.

Toată această stare de lucruri nu ne dă nici o garanţie că România va avea un Cod fiscal modern şi eficient, adaptat cerinţelor unei economii funcţionale de piaţă, un cod pe înţelesul tuturor, uşor de citit şi aplicat, care să realizeze un climat corect de desfăşurare a afacerilor, de plată a contribuţiilor la bugetul statului.

Singura cale pe care guvernanţii au găsit-o a fost aceea de a face o lege nouă privind evaziunea fiscală, deşi o asemenea lege există, însă nu se aplică.

Goana continuă după imagine a ajuns singura politică guvernamentală care se face, în rest totul trenează, se scufundă şi nimic nu se întâmplă.

Ciocoii locali nu trebuie deranjaţi, ei sunt cei care dictează centrului ce trebuie să se facă potrivit intereselor lor personale.

De unde reformă fiscală dacă cu actuala legislaţie ciocoii fură ca în codru şi reuşesc să dea cotizaţii grase şi la centru?

Vă mulţumesc.

Domnii Alexandru Pereş şi Dan Coriolan Simederu:

Prins în dificila acţiune de negociere a celor 30 de capitole pentru integrarea în Uniunea Europeană, cu imaginea unui "cartonaş roşu" în faţa ochilor care poate oricând arunca România în "tuşa" Europei, Guvernul Năstase uită repede de problemele interne ale ţării, lăsând iarna şi frigul să-şi facă de cap, aducând suferinţe şi chin în viaţa oamenilor. "Iarna nu-i ca vara!", frază lansată tot într-o perioadă cu frig şi zăpadă de liderul PD, Traian Băsescu, şi luată în derâdere de clasa politică PSD-istă aflată pe atunci în opoziţie, pare să devină "deviza" cu care, acum, domnul ministru Miron Mitrea, precum şi ministrul delegat al administraţiei publice, domnul Gabriel Oprea, apelează la conştiinţa cetăţenilor aducându-le aminte că nu numai în Guvernul Năstase au intrat "generalii", ci însăşi iarna este un "general" într-o anumită perioadă a anului.

Atât ministrul Mitrea, în pulover de lână, costumat astfel să facă impresie şi să arate românilor cât de pregătit este de iarnă, cât şi ministrul Oprea (pe care după costumaţie era să-l confund cu Cătălin Botezatu), au prezentat triumfalist soluţia salvatoare a perdelelor de protecţie, ca idee genială produsă "la minut în laboratoarele preocupate în primul rând de grija faţă de cetăţean" ale "guvernului Năstase".

Ce au uitat cu ipocrizie domniile lor să amintească este modul neserios în care au respins amendamentul propus de subsemnaţii la Legea bugetului de stat pe anul 2004, când cerea să aplice Legea nr.289/2002 şi Guvernul să aloce 10 miliarde pentru proiectarea perdelelor de protecţie a drumurilor publice şi a localităţilor.

Din păcate, apelul nostru s-a lovit ca de un zid clădit din ignoranţa şi aroganţa Guvernului, deşi, an de an, mass-media a relatat, cu seriozitate, efectele produse de furia iernii dezlănţuite, între care pagubele imense, degerăturile, disperarea şi chiar decesul unora dintre oamenii din zonele afectate reprezintă crude realităţi.

Acum se apropie primăvara. Guvernanţii se pregătesc pentru a rămâne pe aceleaşi poziţii, uitând, probabil, de cele întâmplate în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Buzău, Neamţ, Galaţi, Brăila, Vrancea, Bacău etc. în decembrie 2003 şi ianuarie 2004. Dar, cu siguranţă, în iarna viitoare necazurile vor reveni.

Revenim şi noi cu apelul către Guvernul Năstase de a se conforma legislaţiei în materie de protecţie a localităţilor, a obiectivelor economico-sociale din jurul comunităţilor urbane şi rurale, precum şi a căilor de comunicaţie şi transport, aşa cum sunt ele stipulate în Legea nr.289/2002.

De altfel, în art.20 al legii este prevăzută obligaţia Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Mediului şi Apelor ca până la data de 30 mai a fiecărui an să întocmească situaţia fondurilor destinate realizării Sistemului Naţional al perdelelor forestiere de protecţie pe anul următor.

Credem că din exagerata sumă de o mie de miliarde "destinate sărbătoririi lui Stefan cel Mare" - sumă exagerată în scop electoral - pot fi transferate sumele necesare protejării de crivăţ a urmaşilor răzeşilor lui Ştefan cel Mare.

Vă mulţumim.

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Vânzarea (uciderea) pruncilor".

În 1946, filosoful Karl Jaspers punea bazele unui concept etic, care de altfel l-a făcut celebru, şi anume acela al responsabilităţii istorice colective. Mesajul său punea în discuţie asumarea răspunderii pentru întregul popor german faţă de ororile Holocaustului.

Operând prin reducţie acest principiu al acceptării vinovăţiei unei naţiuni, şi sunt temeri în parte justificate de indiferenţa organelor abilitate - în speţă justiţia, SRI, SIE etc -, ca exportul celor aproximativ 10 000 de copii, majoritatea fără forme legale, să fie considerate cândva în acceptul întregii naţiuni române. Problema este cu atât mai acută cu cât ne zbatem la porţile Uniunii Europene să ne facem o carte de vizită cât mai curată.

Dar ce s-a întâmplat? În 2002, doamna Emma Nicholson insera în Raportul Uniunea Europeană pentru România, ca şi în Raportul ulterior al Grupului Independent pentru Analiza Sistemului de Adopţii Internaţionale, din martie acelaşi an, cuvinte de încurajare, ba chiar de laudă la adresa Guvernului României.

Dar aceasta s-a petrecut atunci şi a devenit istorie. Acum însă lucrurile stau pe dos.

În ciuda unui moratoriu din 2001, "acceptat" de România, care îngheţa orice adopţie internaţională, a fost suficient ca doamna Stefania Prestigiacomo, membră a Guvernului italian, să vină în ţara noastră, ca într-un timp record trecându-se peste moratoriul mai sus pomenit ca şi peste normele de adopţie, 105 de "bambini" să ia drumul exportului.

Evenimentul a declanşat nu numai o reacţie imediată, cum era şi firesc, dar şi redeschiderea unui dosar greu mirositor, acela al adopţiilor, ce a făcut cap de afiş ani de zile, fără însă să se finalizeze prin sancţiuni şi condamnări. Explicaţia, una singură şi valabilă pentru eternul spaţiu mioritic: prezenţa politicului în comerţul pentru copii, implicarea unor înalte personalităţi din fostele guverne şi legislaţii într-un fenomen care reprezintă, fără îndoială, crima organizată.

Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii a Camerei Deputaţilor, autosesizându-se, îşi propune următoarele ţeluri:

1. cercetarea adopţiilor internaţionale ce au avut ca punct de plecare toamna anului 1990, şi nu pe 10 ani cum a propus Guvernul României;
2. implicarea comisiei în cercetarea a peste 400 de dosare privind adopţiile internaţionale dispărute în chip misterios din arhiva Ministerului Justiţiei;
3. aducerea în faţa instanţei, ca şi în faţa opiniei publice, a celor vinovaţi de înstrăinarea sau chiar distrugerea documentaţiei aferente acestor adopţii;
4. decelarea şi aprecierea exactă a sumelor ce au fost încasate de diferiţii beneficiari; sumele care s-au vehiculat au trecut, de multe ori, de cifra de 30 000 de dolari;
5. pentru instrumentarea acestui caz de corupţie ce angajează Statul Român, şi care este străin populaţiei ţării noastre, propunem implicarea eficientă a Parchetului Naţional Anticorupţie, indiferent de personalităţile politice ce vor fi obligate să dea socoteală de sumele ce le-au încasat în acest odios comerţ.

Vă mulţumesc.

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru negocierile de aderare la Uniunea Europeană a fost elaborat Documentul de poziţie pentru capitolul 22 - Protecţia Mediului, aprobat de Guvernul României la data de 18.10.2001.

Negocierile pentru acest capitol s-au deschis în cadrul Conferinţei Interguvernamentale de aderare România - Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles la data de 21.03.2002. Prin poziţia comună, Comisia Europeană solicită României informaţii suplimentare cu privire la aplicarea acquis-ului, revizuirea anumitor perioade de tranziţie, planuri concrete de implementare, strategii financiare şi planuri de dezvoltare instituţională.

În perioada iulie 2002 - martie 2003 au avut loc la Bruxelles sesiuni informale cu reprezentanţii comisiei europene pentru toate sectoarele de mediu, ce au avut drept scop analiza pregătirii aderării la Uniunea Europeană, în special analiza stadiului elaborării planurilor de implementare pentru directivele pentru care România a solicitat perioadă de tranziţie.

În luna iulie 2003, planurile de implementare pentru sectorul de mediu au fost transmise informal experţilor comisiei europene pentru observaţii, acestea din urmă fiind primite în luna octombrie 2003. În urma analizei observaţiilor comisiei europene au fost operate modificări în planurile de implementare.

În vederea închiderii, în primul trimestru al anului 2004, a Capitolului 22 - Mediu, este în curs de finalizare Documentul de poziţie complementar. Documentul va răspunde solicitărilor de informaţii suplimentare ale statelor membre şi va conţine anexat planuri de implementare, cu calendare precise de realizare a măsurilor de implementare pentru actele comunitare pentru care România a solicitat perioadă de tranziţie. Documentul de poziţie complementar a fost transmis spre observaţii finale tuturor instituţiilor implicate. Documentul conţine solicitări de perioade de tranziţie cuprinse între 1 şi 15 ani, pentru următoarele acte comunitare:

1. Directiva privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili rezultaţi din depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile service.
2. Directiva privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.
3. Directiva privind depozitarea deşeurilor.
4. Regulamentul privind controlul şi supravegherea transportului deşeurilor, în, dinspre şi înspre Comunitatea Europeană.
5. Directiva privind vehiculele scoase din uz.
6. Directiva privind incinerarea deşeurilor.
7. Directiva privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase deversate în mediul acvatic al comunităţii.
8. Directiva privind epurarea apelor uzate urbane.
9. Directiva privind calitatea apei destinate consumului uman.
10. Directiva privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în atmosferă de la instalaţiile mari de ardere.
11. Directiva privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.

Raportul de ţară pe 2003 referitor la mediu şi acţiunile pentru eliminarea aspectelor negative se referă la aspecte de problematică generală, a calităţii aerului, a managementului deşeurilor, a calităţii apei, a protecţiei naturii, a controlului poluării industriale şi a managementului de risc, a substanţelor chimicale şi organismelor modificate genetic, a securităţii nucleare şi radioprotecţiei, a capacităţii administrative şi a aspectelor financiare.

Din analiza capitolului referitor la protecţia mediului prezentat în Raportul de ţară pe 2003 elaborat de Comisia europeană, reies următoarele concluzii:

1. s-au înregistrat progrese legislative, însă este necesară accelerarea procesului de implementare şi control al aplicării noii legislaţii;
2. se impune întărirea capacităţii administrative, atât la nivel central cât şi judeţean şi local;
3. este necesară operaţionalizarea Fondului de mediu;
4. este necesară integrarea politicii de mediu în celelalte politici sectoriale.

Este imperios necesar aplicarea Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului reactualizat din luna iulie 2003, plan care conţine 177 de proiecte prioritare în domeniul mediului, identificate cu toate celelalte instituţii interesate.

Numai în acest mod vom reuşi să negociem la timp unul din capitolele grele, cu costuri mari, de aderare a României la Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Pavel Târpescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Un candidat deja uzat"

Candidatura domnului Theodor Stolojan la preşedinţia României, anunţată, de altfel, în mod indirect, de mai mult timp, nu trebuie să ne impresioneze în mod deosebit, fie şi pentru faptul că domnia sa nu a dovedit atunci când a exercitat funcţia de premier (între 1991-1992) mari valenţe. Nici ca economist, nici ca tactician ori strateg politic, Theodor Stolojan nu a arătat că este mare personalitate, dovedind cel mult că e un funcţionar superior conştiincios, dar lipsit de charismă. Alianţa PNL - PD care-i susţine noua tentativă de a accede la Cotroceni este însă şi un mozaic politic contradictoriu, un creuzet în care orgoliile participanţilor sunt extraordinar de mari şi de centrifuge. Ne îndoim că această alcătuire politică va avea suficientă forţă să-l poarte pe Stolojan la victorie. Domnia sa abordează în ultima vreme o atitudine băşcălioasă şi agresivă care seamănă, din păcate, cu stilul lui Băsescu.

Nu câştigă nimic din acest fel de a fi. Dimpotrivă. PSD consideră că atât Theodor Stolojan cât şi alianţa PNL - PD n-au nici soluţiile concrete, nici capacitatea autentică de a guverna România.

Domnul Eugen Arnăutu:

"Înnoiri virtuale"

Domnul Băsescu dovedeşte că obsesiile sunt greu curabile, dar acestea din urmă îşi pot găsi, totuşi, remediul, în cazul dânsului, printr-o retragere onorabilă.

Domnia sa afirmă periodic necesitatea schimbării clasei politice, fapt care dovedeşte că dorinţa de a fi în centrul atenţiei, fapt omenesc de altfel, te aduce în ipostaza în care de unele idei nu te mai poţi scăpa, mai ales când ele dau rezultatele scontate, adică reuşesc să te menţină în atenţia publicului.

Dacă afirmaţiile domnului Băsescu privind înnoirea clasei politice ar fi de bunăcredinţă, atunci soluţia pentru problema invocată este simplă, logică şi se află în propriu-i exemplu - retragerea sa de onoare. Dar domnul Băsescu se agaţă cu obstinenţă de putere şi simulează plecarea de mai mult de zece ani.

Domnul Băsescu uită că electoratul este acela care stabileşte momentul înnoirilor şi pe cei cu care se înnoieşte. Dar poate că domnul Băsescu socoteşte prin înnoire o înlocuire cu echipa de tineri pe care se laudă că i-a adus în fruntea PD odată cu ajungerea sa în funcţia de preşedinte al partidului. Dar, din păcate pentru Traian Băsescu, tinerii domniei sale nu s-au evidenţiat cu nimic până în prezent. Subiectul privind schimbarea generaţiilor este unul mult prea serios şi care n-ar trebui folosit în mod demagogic de către cei care au obsesia puterii.

În schimb, Traian Băsescu aduce schimbarea prin alte mijloace care probabil se înscriu în viziunea domniei sale despre înnoire, şi anume înfiinţând propria adresă de internet, adresă care permite cetăţenilor care o accesează să-şi găsească alinarea nervoasă printr-un joc de aruncare la ţintă, ţinta reprezentând capul democratului Băsescu.

Dacă acest site intră în oferta politică a lui Băsescu pentru o nouă guvernare, atunci înseamnă că toate problemele electoratului domniei sale îşi vor găsi doar o rezolvare "virtuală", iar domnia sa poate fi mulţumit, căci va obţine nu numai voturi, dar şi centrul atenţiei, bineînţeles toate la nivel virtual.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Partidul România Mare analizează cu atenţie criticile dure lansate la adresa Guvernului României de înalţi oficiali europeni, precum Emma Nicholson şi Günther Verheugen, de ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti şi de reputaţi jurnalişti occidentali.

Din cauza corupţiei endemice şi regimului adopţiilor internaţionale, România este ameninţată explicit cu suspendarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană. Un asemenea eveniment, fără precedent în istoria UE, ar constitui un eşec naţional de proporţii şi ar plasa Statul Român la periferia lumii civilizate.

Fără îndoială, partidul de guvernământ este direct responsabil pentru această criză. Tolerând actele de corupţie, perpetuând sărăcia şi acceptând încălcarea flagrantă atât a legilor naţionale, cât şi a normelor şi recomandărilor europene, Executivul a generat, practic, o asemenea situaţie. Ţinând însă seama de coordonatele interesului naţional, considerăm că nu mai este timp pentru dispute politice interne, fiind necesar un efort concertat al tuturor forţelor politice responsabile pentru depăşirea unui moment critic în istoria României.

Întrucât actuala criză nu poate fi depăşită decât prin contribuţia tuturor organizaţiilor civice şi politice, considerăm necesar ca toate aceste organizaţii să cunoască exact poziţia oficialilor europeni. Din nefericire, până acum, aceste considerente au fost ignorate, primul-ministru refuzând să dea publicităţii conţinutul scrisorii adresate domniei sale de către Günther Verheugen, în virtutea confidenţialităţii corespondenţei.

Reamintim domnului Adrian Năstase că mesajul comisarului european nu a fost trimis unei persoane particulare, ci deţinătorului funcţiei de prim-ministru şi, în consecinţă, poate avea urmări întregii societăţi româneşti.

Domnul Alexandru-Octavi Stănescu:

"Combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor"

Adoptarea unor măsuri eficiente de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu a reprezentat una dintre principalele preocupări în planul managementului resurselor umane ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, expresie a concepţiei actualei puteri executive, întemeiată pe Programul de guvernare 2001 - 2004 în care este prevăzut un asemenea obiectiv major necesar a fi îndeplinit în contextul eforturilor globale de restructurare şi reformă a administraţiei publice în România.

Pe această linie, în concordanţă cu Planul naţional de prevenire şi combatere a corupţiei şi Planul naţional de acţiune împotriva corupţiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1065/2001, la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a întocmit, în anul 2001, Planul de acţiune împotriva corupţiei în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor , care a stat la baza întregii activităţi de luptă anticorupţie în perioada 2001 - 2003, atât la nivel central, cât şi la nivel sectorial. În acest context, structurile specializate ale instituţiei au elaborat o serie de strategii sectoriale ale căror principale direcţii de acţiune au vizat monitorizarea angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor despre care existau date că sunt pretabili sau vulnerabili la acte de corupţie, în vederea realizării, prevenirii sau, după caz, a sesizării Parchetului Naţional Anticorupţie dacă aceştia au comis deja astfel de fapte. Caracteristica esenţială a demersurilor realizate în acest domeniu o constituie abordarea multidisciplinară şi exhaustivă a problematicii, prin stabilirea unor obiective clare, preponderent preventive, dar şi de sancţionare fermă a devianţelor.

Astfel, s-a prelucrat şi implementat personalul specializat în lupta anticorupţie din minister, spiritul conceptului toleranţă zero, instituit chiar de către ministrul administraţiei şi internelor şi s-a procedat la monitorizarea sectoarelor, a posturilor şi a categoriilor de personal vulnerabile la riscurile de a fi atrase la săvârşirea unor fapte de corupţie şi au fost elaborate măsuri adecvate de eliminare a deficienţelor ori împrejurărilor negative, în funcţie de specificul fiecărei linii de muncă. Au fost, de asemenea, iniţiate şi organizate numeroase acţiuni antiinfracţionale şi de autoprotecţie, atât colective, cât şi individuale, prin care s-a urmărit sensibilizarea personalului propriu în legătură cu existenţa unor situaţii de risc, precum şi la încercările de corupere ori compromitere iniţiate de persoane din mediile infractoare. Urmare acestor demersuri, în peste 200 de situaţii în care faptele comise de personalul din structurile subordonate ministerului întruneau elementele constitutive ale infracţiunilor din zona corupţiei, a fost sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie ori parchetele militare, între acestea numărându-se şi cazul celor 30 de poliţişti, 3 jandarmi şi alţi 12 infractori care, în perioada 2001 --2003, au avut preocupări în sustragerea şi comercializarea ilegală a unor mari cantităţi de combustibil din magistrala de transport produse petroliere aparţinând S.C. PETROTRANS şi care tranzitează zona de competenţă a Secţiei 5 Poliţie.

În acelaşi sens, în perioada de referinţă, s-a continuat procesul de specializare a lucrătorilor abilitaţi în prevenirea şi combaterea corupţiei, prin participarea la seminarii şi schimburi de experienţă, organizate de instituţii sau organizaţii străine, respectiv internaţionale, cum ar fi Asociaţia Britanică pentru Europa Centrală şi de Est sau Parchetul Special pentru Combaterea Infracţiunilor Economice Legate de Corupţie din Spania, precum şi la cursuri organizate în diferite state, cum ar fi Croaţia ("Etica Poliţienească") şi Belgia ("Funcţionarea unei unităţi însărcinate cu lupta anticorupţie"). De asemenea, încă din anul 2002 au demarat negocierile unei convenţii de Twinning în cadrul Programului PHARE 2002 - Consolidarea mecanismelor anticorupţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în parteneriat cu Marea Britanie şi Spania, fişa de proiect fiind deja înaintată Delegaţiei Comisiei Europene în vederea avizării. Procesul de profesionalizare a lucrătorilor Ministerului Administraţiei şi Internelor a avut şi are ca obiectiv schimbarea concepţiilor acestuia prin realizarea convingerii că funcţionarul public se află în serviciul societăţii şi că se impune a da dovadă de o conduită ireproşabilă, în consens cu cerinţele euro-atlantice.

În cadrul procesului de prevenire şi combatere a corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a fost elaborat proiectul Codului de etică şi deontologie a poliţistului, cu sprijinul unui grup de experţi francezi, reprezentanţi ai Consiliului Europei, precum şi Ghidul carierei personalului MAI. De asemenea, cel mai important demers realizat, relevant în acest context, îl constituie elaborarea de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, promovarea şi adoptarea de către Parlament a Legii nr.360/2002 privind Statutul poliţistului, care reprezintă, practic, baza juridică a demersurilor ulterioare acesteia, în direcţia promovării şi concretizării acţiunilor de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul poliţiştilor.

Alte direcţii de acţiune stabilite de către instituţia noastră s-au concretizat în încheierea activităţii de completare şi depunere a declaraţiilor de avere de către întreg personalul MAI, în cazul cadrelor cu funcţii de conducere aceste declaraţii fiind publicate pe site-ul de Internet al ministerului, fiind în curs de publicare şi cele ale persoanelor cu funcţii de execuţie, precum şi ridicarea standardelor de pregătire profesională prin asigurarea continuităţii procesului de instruire conform planurilor de învăţământ sectoriale şi introducerea unor tematici obligatorii referitoare la implementarea, aplicarea şi controlul respectării normelor legale privitoare la combaterea corupţiei, a celor specifice informaţiilor clasificate, crimei organizate şi eticii poliţieneşti.

Doamna Rodica Nassar:

"Documente ce reglementează relaţiile României cu Federaţia Rusă"

Într-o intervenţie televizată, imediat după preluarea puterii, domnul fost preşedinte Constantinescu a făcut o afirmaţie care a făcut asistenţa să amuţească.

Şi să realizeze "valoarea sa politică". Aşadar, domnia sa a spus că e bine ca România să rupă definitiv relaţiile cu Rusia şi China. Evident că această greşeală enormă a fost încet - încet uitată, dar a existat şi guvernele Ciorbea, Vasile sau Isărescu nu au făcut nimic palpabil pentru a îmbunătăţi relaţiile cu aceste state, chiar dacă unele contacte, de regulă, comerciale au existat între reprezentanţii României şi ai Federaţiei Ruse, respectiv Chinei.

După anul 2000, o dată cu instalarea în funcţia de preşedinte al României a domnului Ion Iliescu şi a instalării Guvernului Năstase s-au reluat, aşa cum era firesc, contactele cu Federaţia Rusă şi China.

La data de 4 iulie 2003, la Moscova, Preşedintele României, domnul Ion Iliescu şi Preşedintele Federaţiei Ruse, domnul Vladimir Putin au semnat Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare între România şi Federaţia Rusă.

Cu această ocazie, a fost semnată de către miniştrii afacerilor externe ai României şi Federaţiei Ruse, Declaraţia comună conexă Tratatului, referitoare la aspecte specifice ale relaţiei româno-ruse, cu origini în trecutul istoric.

Semnarea celor două documente a fost aprobată printr-un Memorandum la data de 4 aprilie 2003.

Istoria procesului de negociere a Tratatului politic de bază româno-rus a început din anul 1992, finalizarea textului acestuia fiind îngreunată de refuzul părţii ruse de a reflecta, într-o anumită formă, condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi problema Tezaurului României. Procesul de negociere a fost reluat ulterior, fără însă a se finaliza.

Aşadar, Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă face parte din categoria tratatelor politice, redactat în conformitate cu Dreptul internaţional contemporan şi cu standardele internaţionale şi europene consacrate şi recunoscute de Organizaţia Naţiunilor Unite, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi Consiliul Europei.

Vă menţionăm în continuare câteva prevederi ale Tratatului:

• cooperarea dintre cele două state pe principiile Dreptului internaţional, prevăzându-se angajamentul Părţilor Contractante de a soluţiona pe calea negocierilor toate problemele din relaţiile bilaterale;
• inadmisibilitatea folosirii forţei sau ameninţării cu forţa privind integritatea teritorială sau independenţa politică a celor două state;
• dreptul statelor de a fi libere în alegerea partenerilor cu care să se semneze tratate de alianţă;
• colaborarea în vederea dezarmării şi a reducerii înarmărilor, în combaterea criminalităţii organizate, în domeniul juridic, economic, ştiinţific, cultural, informaţional sau al protecţiei mediului;
• sprijinirea relaţiilor economice şi comerciale, inclusiv în domeniul energetic, al combustibililor şi materiilor prime, al transporturilor, bancar şi agricol;
• asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române în Federaţia Rusă şi ale celor aparţinând minorităţii ruse din România.

În vederea realizării scopurilor sale, Tratatul dispune şi de încheierea unor acorduri în domenii specifice.

Declaraţia comună a miniştrilor afacerilor externe reprezintă un document politic conex Tratatului cu prevederi extrem de relevante pentru relaţia româno-rusă, cu origini din trecutul istoric: condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, precum şi a participării României în cel de al doilea război mondial de partea Germaniei hitleriste şi crearea mecanismelor pentru soluţionarea problemei Tezaurului României.

Prin prevederile sale, cele două documente politice semnate reprezintă un pas semnificativ în îmbunătăţirea relaţiilor dintre România şi Federaţia Rusă şi un succes evident al Guvernului Năstase.

Domnul Paul Victor Dobre:

Senatul României a luat în discuţie şi a adoptat Proiectul de Lege privind organizarea judiciară, în forma propusă de Guvernul României prin HG nr.219/29 iulie 2003.

Toate forţele politice care vor concura la adoptarea finală a acestui proiect (Parlamentul şi Preşedinţia României) trebuie să aibă în vedere câteva aspecte fundamentale.

Prin înfiinţarea tribunalelor specializate care urmează să fie repartizate teritorial, conform anexelor din proiectul de lege, se aduce o atingere unui principiu extrem de important: liberul acces la justiţie.

Prin această măsură cei care vor dori să se adreseze justiţiei vor întâmpina constrângeri de ordin material, datorită cheltuielilor ocazionate de transport şi cazare, după cum vor fi nevoiţi să piardă un timp îndelungat pentru susţinerea unei cauze. Prin organizarea unor tribunale specializate, pe criterii teritoriale, va creşte numărul şi amploarea obstacolelor, chiar şi în cauzele în care nevoile de a se adresa justiţiei sunt stringente.

Un exemplu este judeţul Galaţi, pentru cauzele legate de litigiile de muncă şi dreptul familiei, justiţiabilii trebuie să se deplaseze pentru a-şi susţine cauzele în Municipiul Brăila!!!

Acest aspect, precum şi altele legate de reforma organizării judiciare ar fi putut fi ameliorate dacă autorităţile ar fi consultat specialiştii în domeniu şi pe reprezentanţii Uniunii Avocaţilor.

Mai mult decât atât, consider că o adevărată reformă trebuie să se axeze pe câţiva factori extrem de importanţi: specializarea continuă a magistraţilor, factorii demografici şi interesele cetăţenilor.

De aceea, în numele cetăţenilor din judeţul Galaţi, solicit tuturor autorităţilor implicate în promovarea acestui proiect o atenţie sporită în corelarea lui cu interesele cetăţeanului.

Domnul Marin Anton:

Ca urmare a diferenţei mari dintre importuri şi exporturi, România are probleme tot mai mari pe linia deficitului de cont curent.

Suntem nevoiţi să recunoaştem că avem o economie nerestructurată şi, ca urmare, consumatoare de resurse energetice aduse din import, care an de an se măresc cantitativ, dar se şi scumpesc datorită creşterii accentuate a cursului euro.

Pe de altă parte, în sistemul energetic funcţionează aceleaşi capacităţi învechite, neperformante, energofage fără să dea semne că se va schimba ceva în viitorul apropiat.

România nu s-a adaptat deloc unei pieţe energetice flexibile, cu retehnologizări importante pentru că nu a făcut nimic în acest sector, nici restructurare, nici privatizare.

Considerăm că au existat o serie de oportunităţi de a începe efectiv restructurarea sistemului energetic, de a privatiza capacităţile de producţie şi distribuţie, însă din motive politice nu s-a realizat că trecerea timpului accentuează dezechilibrele din sistem.

România a fost curtată de mulţi investitori străini aflaţi în topul societăţilor de specialitate, dar aceştia au fost alungaţi de comportamentul lipsit de transparenţă al autorităţilor de pe malurile Dâmboviţei.

Un exemplu îl constituie privatizarea societăţii PETROM; de mai multe luni, investitori mai mult sau mai puţin importanţi pleacă şi vin pe măsură ce sunt descoperite şi devin necesare clarificări legate de proprietatea acestei societăţi.

România ar fi trebuit să se grăbească pentru că ultimii ani au demonstrat recesiune economică, o mai pronunţată tentaţie de globalizare, în contul căreia cei puternici se consolidează, iar cei mici pierd teren.

România a fost mereu în afara vremurilor, parcă forţând conjuncturi nefavorabile cu toate că multe contexte favorabile au venit la timp, însă pentru puternicii zilei şi nu pentru cetăţenii acestei ţări care mai cred într-o viaţă mai bună.

Şansa noastră rămâne aceea de a fi forţaţi de Uniunea Europeană să facem ceea ce trebuie şi în sistemul energetic care, va fi, de voie sau de nevoie restructurat, deşi până atunci populaţia va plăti costurile proastei administrări şi lipsei de eficienţă a politicilor din interiorul acestui sistem.

Domnul Cristian Nechifor:

În ultima perioadă de timp, opinia publică şi domniile voastre au putut asista la un adevărat teatru politic menit, se pare, să atragă capital pentru campania electorală ce se apropie. Actorul principal în piesa care, mai nou, se joacă în sălile pline ale unor partide din actuala opoziţie este omul care a naţionalizat valuta în perioada în care a fost prim-ministru.

Actorul principal este de fapt cel care joacă singur la scenă închisă pentru că niciodată nu a avut curajul să dea piept cu problemele reale ale naţiunii. Theodor Stolojan este politicianul care acum arată cu degetul către partidul care guvernează. El a uitat de faptul că atunci când a renunţat să lucreze pentru oamenii care l-au ales, plecând către un post călduţ la Banca Mondială, a trădat încrederea ce i-a fost acordată.

Revenirea, sau mai bine spus, încercarea de revenire pe scena politică nu poate decât să arate oportunismul de care dă dovadă, cameleonismul politic pe care îl ascunde sub haina mântuitorului specialist, întors la copiii lui pe care încearcă să îi ajute cu experienţa căpătată în afara ţării.

Cred că toţi românii adevăraţi şi, implicit, domniile voastre, reprezentanţii cetăţenilor acestei ţări au şi aveţi puterea de a analiza lucrurile şi de a trage concluziile care se impun. Toate încercările pe care domnul Theodor Stolojan le face acum sunt, de fapt, zvâcniri disperate ale celor care nu au avut posibilitatea să îşi desemneze propriul cabinet. Cetăţenii acestei ţări au ştiut să judece de fiecare dată faptele şi să sancţioneze cu votul lor pe cei care le-au trădat încrederea.

Ei i-au sancţionat dur pe cei care au plecat de lângă ei atunci când au dat de greu, când au simţit că nu pot face faţă unor situaţii critice. De aceea, cred că acum ultimele cărţi uzate aruncate în jocurile politice murdare în care încearcă să implice şi reprezentanţi ai actualei clase politice de guvernământ vor rămâne în buzunarele partidelor care nu pot face faţă unei competiţii politice curate şi bazate pe realităţile României.

Am încredere în cetăţenii ţării şi sunt convins că ei vor amenda cu aceeaşi fermitate ca şi până acum încercările obscure de manipulare în scopuri pur demagogice.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Dumitru Bentu:

Al XXII-lea Congres al Internaţionalei Socialiste, desfăşurat în Brazilia, la Sao Paolo, între 27 şi 29 octombrie 2003 a consfinţit, prin votul a 145 de delegaţii, acordarea statutului de membru cu drepturi depline, Partidului Social-Democrat.

Din acest moment, spunea preşedintele P.S.D., domnul Adrian Năstase, partidul îşi va dirija eforturile atât pentru consolidarea credibilităţii sale în plan naţional, cât şi pentru promovarea intereselor României în lumea contemporană.

Reconfirmarea unui demers serios, responsabil, care a intrat imediat în beneficiul ţării noastre, s-a produs zilele acestea la Madrid, unde s-au desfăşurat lucrările Consiliului Internaţionalei Socialiste.

Participarea preşedintelui P.S.D., domnul Adrian Năstase, la o reuniune atât de importantă, prima după admiterea în Internaţionala Socialistă, s-a plasat sub egida succesului. Domnia sa a fost ales copreşedinte al Comitetului pentru Europa de Sud-Est, alături de ministrul grec de externe, Georgeos Papandreu şi, de asemenea, membru al grupului de legătură al I.S. cu China.

Comitetul I.S. pentru Europa de Sud-Est prezintă rapoarte de activitate conducerii I.S. referitoare la evoluţia situaţiei din această zonă geopolitică precum şi rapoarte privitoare la activitatea politică a partidelor membre din spaţiul balcanic, inclusiv a Partidului Democrat.

Vis-a-vis de China, obiectiv major de interes pentru marile capitale ale lumii, de la Washington la Paris, domnului Adrian Năstase i se oferă ocazia de a-şi demonstra capacitatea şi abilitatea de comunicare şi de convingere în contextul de ansamblu al interesului Internaţionalei Socialiste, pentru cea mai căutată şi ademenitoare putere mondială actuală.

Vizita în China de săptămâna viitoare va avea caracterul unui adevărat test ce, nu ne îndoim, va fi trecut cu bine, astfel încât perspectiva ca preşedintele P.S.D. să devină coordonator al grupului de legătură al I.S. cu China să aibă toate şansele să devină realitate.

Activitatea respectivă se juxtapune în mod firesc altor activităţi de politică externă orientate în 2004 spre: atingerea obiectivelor de integrare euroatlantică; dezvoltarea Parteneriatului Strategic intensificat cu S.U.A.; consolidarea relaţiilor bilaterale cu ţările vecine şi cu statele cu care România are relaţii tradiţionale; dinamizarea participării României în cadrul diplomaţiei multilaterale, în special în cadrul ONU; dezvoltarea relaţiilor cu comunităţile româneşti din afara graniţelor şi a relaţiilor privilegiate cu Republica Moldova.

Drumul "spre normalitate" continuă.

Domnul Emil Grigore Rădulescu:

După cum rezultă din datele publicate de către Institutul Naţional de Statistică în România, în ultimii 14 ani, preţul apei potabile a crescut de 16.000 de ori, de 14 ori mai repede decât salariul mediu pe economie, care s-a majorat doar de 1.166 ori.

Dacă, în 1990, un metru cub de apă potabilă era cotat la un leu, iar leafa medie era de 6000 de lei, după aproape 14 ani de tranziţie, preţul apei de la robinet a crescut la 16.000 de lei, iar salariul mediu la 5,5 milioane de lei.

O statistică recentă plasa România printre ultimele locuri la consumul de apă minerală şi pe primele locuri în consumul de apă de la robinet.

De teama facturilor însă, care sunt din ce în ce mai umflate, din cauză că societăţile furnizoare nu respectă prevederile contractului de concesionare, conaţionalii noştri n-o să-şi mai permită să bea apă nici măcar de la robinet. Autoritatea Naţională de Control a descoperit că bucureştenii care nu şi-au montat apometre au de achitat facturi de trei ori mai mari decât normele de consum legal. O situaţie asemănătoare s-a întâlnit şi în cazul celor care şi-au montat contoare.

În România, din 21,7 milioane de locuitori, doar 14,7 milioane beneficiază de apă potabilă furnizată prin reţeaua publică; 11,3 milioane se află în mediul urban şi numai 3,4 milioane în mediu rural.

Specialiştii susţin că, deocamdată monitorizarea calităţii apei este insuficientă, aceasta făcându-se doar în 33% din staţiile care tratează apa de suprafaţă şi în 9% din cele care tratează apa de profunzime. Cea mai mare problemă o prezintă reţeaua de distribuţie care este mai veche de 75 de ani, ceea ce duce la deteriorarea semnificativă a calităţii apei, ca urmare a produselor de coroziune.

Pentru că nu le place apa de la robinet, occidentalii beau apă minerală. Statisticile arată că un occidental consumă anual peste 200 litri de apă minerală, în timp ce un român consumă în jur de 35 de litri. Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că 1,5 miliarde de locuitori ai planetei nu au acces la apă potabilă.

Anual, maladiile cauzate de consumul de apă infestată decimează peste 15 milioane de copii sub 5 ani.

Potrivit normelor Uniunii Europene, România este obligată să ia măsurile necesare pentru a asigura o apă potabilă şi "sanogenă". În opinia specialiştilor, acest lucru se va întâmpla peste 30 de ani.

Domnul Ştefan Baban:

Declaraţia mea politică se intitulează "La omul sărac, nici banii nu trag".

Reabilitarea sistemelor de irigaţii din România rămâne şi anul acesta la stadiul de intenţie. Paradoxal, deşi există fonduri, fiindcă totdeauna ne-am plâns că suntem săraci şi nu avem bani, de astă dată nu le putem folosi din cauza birocraţiei şi nepăsării care guvernează autorităţile române.

În baza unei înţelegeri dintre guvernul S.U.A. şi cel al României, am putea beneficia, pentru dezvoltarea utilizatorilor de apă de un împrumut nerambursabil în valoare de 80 milioane de dolari americani, care ar putea fi utilizaţi pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii din ţara noastră.

În ultimii ani, verile secetoase şi caniculare au predominat, mii de hectare de culturi agricole au fost compromise şi/sau pierdute şi de fiecare dată motivaţia a fost lipsa unui sistem de irigaţii, care, dacă a existat înainte de 1989, a dispărut o dată cu instalarea democraţiei. Lipsa aceasta a avut ca principală cauză inexistenţa fondurilor financiare, având în vedere că suntem într-o perioadă de tranziţie care presupune un buget de austeritate şi pentru agricultură.

La acest buget de austeritate se adaugă acum aceşti bani, care, dacă i-am putea obţine şi mai ales dacă am dori acest lucru, ar fi o adevărată mană cerească pentru toţi românii. Însă, pentru a putea accesa aceşti bani, ţara noastră ar fi trebuit să îndeplinească o serie de condiţii, printre care şi adoptarea legii îmbunătăţirilor funciare, până la sfârşitul anului trecut. Dar ca şi în alte domenii, delăsarea şi nepăsarea au făcut casă bună, iar autorităţile româneşti au trebuit să poarte discuţii şi paradiscuţii pentru a obţine o amânare a termenului final privind finalizarea şi adoptarea acestui act normativ, care, în forma propusă de proiect, nu îndeplineşte cerinţele organismelor internaţionale.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că pentru viabilitatea funcţionării sistemului de irigaţii este necesar să se înfiinţeze asociaţii private de utilizatori de apă, deci statul să poată controla şi sistemul de irigaţii, dar şi destinaţia banilor care sunt alocaţi acestui sector.

Această concluzie simplă reiese din proiectul de lege mai sus menţionat, în care se stipulează că asociaţiile utilizatorilor de apă devin organisme de îmbunătăţiri funciare în subordinea Ministerului Agriculturii, lucru care arată că forurile tutelare doresc în continuare înăbuşirea din faza iniţială a oricărei forme de privatizare a sistemului naţional de irigaţii. Dacă la toate acestea adăugăm şi faptul că Societatea Naţională "Îmbunătăţiri Funciare" nu dă semn că ar putea fi privatizată anul acesta, avem imaginea stării de incertitudine ce planează asupra fondurilor care ar putea fi folosite la creşterea randamentului în agricultura autohtonă.

Dintr-o ţară care exporta (legume, produse agricole, fructe, grâu, porumb etc.) am ajuns o ţară care importă şi făină de grâu şi de porumb, şi roşii din Spania sau Italia, ceapă, morcovi, usturoi...şi lista ar putea continua.

Dorim cu toţii să intrăm în Uniunea Europeană, dar dacă credem că vom fi ajutaţi cu elemente de bază, iar pământul va rămâne nelucrat fie din cauza uneltelor rudimentare, fie din cauza fenomenelor naturale (secetă, inundaţii) care ar putea fi evitate prin lucrări de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare, nu avem şanse nici măcar să trecem de faza negocierilor.

Dacă se va continua în acest stil de lucru, vom pierde fonduri nerambursabile, ne vom îndatora la bănci străine şi organisme internaţionale pentru a putea asigura populaţiei minimul necesar de produse agricole care altă dată ne prisoseau.

Şi, aşa, în ultimii doi ani, gerul şi seceta ne-au avertizat că agricultura în România este o adevărată loterie, la care n-am câştigat noi ca popor mai nimic, ba chiar am pierdut fonduri importante care puteau fi direcţionate spre alte domenii care aveau urgentă nevoie pentru a se afirma, dar care au fost folosite la cumpărarea grâului, porumbului, legumelor, fructelor, etc.

A venit timpul să nu mai considerăm agricultura românească o cenuşăreasă şi să-i acordăm locul care-l merită, având în vedere că celelalte sectoare ale economiei nu reuşesc să acopere cheltuielile de producţie şi investiţiile care se fac. Şi, în acest moment, suntem toţi conştienţi că nu ne putem permite numai să cheltuim, fără să şi producem.

Domnul Florin Iordache:

"Adopţiile internaţionale - o falsă problemă"

Atenţia opiniei publice a fost atrasă în ultima perioadă de declaraţiile parlamentarilor europeni Emma Nicholson şi Aarie Oostlander privind adopţiile internaţionale din România.

Se neglijează faptul că anul 2004 este an electoral pentru Europa şi fiecare din aceşti parlamentari încearcă să focalizeze atenţia pe propriile acţiuni pentru un viitor sprijin electoral.

În România, în ultima perioadă s-au făcut progrese importante, autorităţile au întreprins măsuri importante în domeniul anticorupţiei, libertatea presei a devenit efectivă, iar problemele sociale cu care se confruntă minorii s-au diminuat.

Numărul experţilor din Uniunea Europeană în România a crescut, iar aceştia, împreună cu autorităţile române, au luat cele mai bune măsuri pentru apropierea normală dintre ţările noastre.

Dar anul 2004 este an electoral şi în România, iar colegii din opoziţie, neavând ce prezenta ca variantă populaţiei, găsesc ca sigură soluţia "afacerea Guvernului P.S.D."

Aşa înţeleg dumnealor să-şi facă campanie, dar o campanie de defăimare şi de atacare continuă a P.S.D., cu toate că problema adopţiilor nu este o problemă reală, reale sunt eforturile pentru apropierea de Europa, pentru ca 1 ianuarie 2007 să devină certitudine.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comunicatul remis ieri, 9 februarie, de către Alianţa "DA", prin care se solicită demisia Guvernului Adrian Năstase, este relevant pentru modul mai mult decât defectuos prin care PD şi PNL înţeleg să trateze un anumit moment politic. Lipsa coeziunii politice de care dă dovadă Alianţa CDR 2003 sfidează chiar şi incoerenţa decedatei Convenţii Democrate din România, condusă, în momentele ei de "glorie" de către Emil Constantinescu. Îndrăzneala până la obrăznicie a Alianţei, care se constituie într-un atac murdar şi mincinos la adresa PSD, dovedeşte definitiv conduita distructivă şi dăunătoare a politicii acestor două formaţiuni.

Perseverând în acţiuni de manipulare, fără nici o speranţă în a reprezenta o opoziţie prin construcţie, PD şi PNL şi-au dat arama pe faţă, de această dată, într-o manieră irevocabilă.

Avidă de putere, cu judecata profund afectată de ţeluri prea înalte, nu întotdeauna realizabile, dar perseverentă în acţiunea ei, Alianţa"DA" a ajuns până într-acolo încât să profite de un moment mai special pentru România pentru a-şi creşte cota în sondaje. Ei, bine, DA!, puneţi-vă pofta în cui! Sunteţi într-un disperat "Acum ori niciodată!", care vă determină să sacrificaţi orice, pe oricine şi oricum - chiar şi interesul naţional -, pentru a vă atinge scopul!

Propun să vă schimbaţi urgent titulatura în mult mai reprezentativul "NU", ilustrare a sloganului dumneavoastră, "NU ne luaţi în seamă!"

Domnul Mihai Tudose:

"Reacţii disproporţionate"

Intervenţia mea este motivată de depunerea celor două amendamente care vizează România la Comisia de Politică Externă a Parlamentului European. Este vorba de amendamentul depus de eurodeputaţii Oostlander şi baroneasa Nicholson prin care se cere suspendarea negocierilor, precum şi despre amendamentul formulat numai de baroneasa Emma Nicholson şi care vizează monitorizarea atentă a acţiunilor pe care ţara noastră le va desfăşura de acum înainte.

Este ştiut faptul că România se află pe calea cea bună în procesul de integrare europeană şi că nu există nici un motiv viabil pentru ca negocierile de aderare să fie oprite, aşa cum, de altfel, a declarat recent şi premierul belgian Guy Verhofstandt.

Nu trebuie să uităm ci, dimpotrivă, să ne concentrăm eforturile pentru ceea ce de fapt reprezintă esenţa procesului de aderare, mai precis implementarea legilor pe care Parlamentul le-a aprobat în vederea aderării.

Cred că esenţa tuturor discuţiilor ce ar trebui să preocupe scena politică românească şi mass-media ar trebui să se rezume la voinţa politică pentru implementarea legilor aprobate de către Parlament. Eficienţa procesului de aderare rezidă în mod special sub acest aspect.

Există o reacţie disproporţionată faţă de importanţa amendamentelor amintite şi atitudinea opoziţiei româneşti care cerea demiterea actualului Guvern Adrian Năstase, ca măsură concretă de trecere de la vorbe la fapte. Sunt de părere că reflectarea eficienţei tratării deficienţelor semnalate nu se rezolvă cu soluţiile de tip panaceu.

Reducerea corupţiei presupune pe lângă schimbările efectuate în legislaţie şi schimbări în mentalitatea românească şi în ceea ce priveşte tentaţia de a rezolva o problemă cât şi disponibilitatea de a primi acest serviciu.

Pe de altă parte, suspendarea negocierilor de aderare ar reprezenta o fractură în procesul de reformă în care se află România, iar efectele acesteia s-ar putea resimţi într-un mod mai dur decât ne putem aştepta. Aşa că administrarea unui astfel de tratament de aşa-zisă corijare nu ar produce efecte de dorit, ci dimpotrivă.

Zestrea noastră se constituie în progresele semnificative datorate strategiei de negociere adoptată de Guvernul PSD, în perioada 2001-2003. În perioada precizată, Guvernul a iniţiat măsurile administrative şi legislative suplimentare pentru întărirea capacităţii instituţionale, coordonarea şi eficientizarea procesului de pregătire a aderării la Uniunea Europeană, în vederea recuperării decalajelor înregistrate, în perioada 1998-2000, în raport cu celelalte state candidate.

Astfel, progrese înregistrate şi recunoscute au condus la încheierea provizorie a 22 capitole din cele 30 existente. Acest fapt creează cadrul necesar pentru finalizarea negocierilor în anul 2004. Comisia Europeană aprecia în Raportul de ţară difuzat în noiembrie 2003 că obiectivul aderării în 2007 este unul realist.

Este evidentă atitudinea bivalentă, inclusiv a demnitarilor Comisiei Europene. Pe de o parte este anunţată în presa internaţională decizia unei noi extinderi a Uniunii după evaluarea impactului de extindere cu 10 ţări, printre care şi România, şi pe de altă parte sunt transmise mesaje de încurajare pentru integrarea României.

Astfel, ne aflăm într-un moment care necesită multă fineţe diplomatică şi am convingerea că nu trebuie să alimentăm atitudini pripite şi panicoase. Există destule argumente de partea României pentru a transforma acest moment doar într-o amintire mai puţin plăcută.

Domnul Petre Posea:

"Susţinere de frate... vitreg!"

Domnilor colegi,

Vă rog să mă credeţi că nu-mi face nici cea mai mică plăcere să vorbesc, darămite să scriu despre liderii noii C.D.R. - ediţia 2003, varianta P.N.L. - P.D., dar iritat la culme de fariseismul politic al respectivilor am trecut peste orice reticenţă şi încerc să înfierez, şi de această dată, iresponsabilitatea, demagogia şi lipsa bunului simţ, pe care cei doi nu scapă nici un prilej de a le afişa cu o nonşalanţă provocatoare de greaţă.

Pentru faţadă, cei doi, atât în trecut cât şi în prezent, au declarat în mod oficial că doresc şi susţin politicile de integrare a României, atât în N.A.T.O cât şi în Uniunea Europeană, declaraţii foarte frumoase de altfel, dar în realitate sunt roşi de invidie şi orgoliu rău plasat, că toate acestea se petrec în timpul mandatului nostru, dorind ca aceste mutări să aibă loc, eventual, într-un mandat pe care ei, să-l câştige cândva.

Precedentul a fost creat cu ceva timp în urmă de un fost P.D.S.R., fost ApR, actualmente vicepreşedinte al P.N.L., domnul Meleşcanu, care a declarat la momentul respectiv că România nu este pregătită pentru integrarea în N.A.T.O. Făcând asemenea declaraţii, rezultă foarte clar că atragi atenţia celor care trebuie să decidă asupra acestei integrări. Acestei gafe, poate studiată, tot din zona liberală i-a urmat ieşirea domnului senator Radu Feldman Alexandru, care bătând toba atât în ţară, cât şi în străinătate, a declarat că România este o ţară profund antisemită, că situaţia evreimii este grav pusă în pericol, reuşind ca prin aceasta să contrarieze chiar pe şefii comunităţii evreieşti, care au delimitat acest afront şi au spus că lucrurile nu stau deloc aşa.

Deci nu este greu de apreciat realitatea în care se scaldă domnii liberali, care, pe de-o parte, susţin că ne sprijină în vederea integrărilor, dar în realitate se străduiesc din răsputeri să pună piedici acestor demersuri. Să nu credeţi cumva că sprijinul din partea P.D. are altă nuanţă. În aceeaşi manieră, domnul Băsescu, cu un anumit prilej, a trimis la Chişinău steaguri româneşti pentru a da un motiv autorităţilor de acolo să spună că România se amestecă în treburile interne ale unui stat independent vecin, lucru considerat foarte grav, ce atârnă considerabil în balanţa integrărilor. Sau autorizarea marşului kurzilor în Bucureşti, care nu putea să ducă decât la înrăutăţirea relaţiilor noastre cu Turcia, stat care ne sprijină foarte tare în demersurile noastre pentru integrare.

Dacă la toate acestea mai adăugăm şi "eforturile" acestora, dezvăluite cu ocazia referendumului naţional pentru adoptarea Constituţiei, când tot de ochii lumii îi tot dădeau zor cu susţinerea, în realitate numai ei ştiu cât i-ar fi bucurat o nereuşită a acţiunii, avem o imagine cum nu se poate mai clară a fariseismului politic afişat de sus-amintiţii.

Aşa stând lucrurile, nu trebuie să mai mire pe nimeni noua găselniţă a stimabililor, de care s-au agăţat şi n-o mai slăbesc, respectiv problema adopţiilor internaţionale şi a corupţiei. Ei refuză sau nu pot să priceapă că a depăşi un moratoriu nu este acelaşi lucru cu încălcarea lui, că autorităţile italiene resping cu vehemenţă criticile nejustificate ce ni se aduc de către o parte a parlamentarilor europeni, continuând a împroşca Executivul cu diverse idioţenii.

Dar liderii hibridului între liberalism şi democraţie mimată nu suflă o vorbă despre totala incompetenţă demonstrată atunci când s-au aflat la guvernare, aruncând întreaga responsabilitate asupra P.N.Ţ.C.D., neconvingătoare însă de vreme ce patru ani au deţinut ministerele cele mai importante în guvernele Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu şi nici despre "isprăvile" unui mare maestru, nu numai în arta adopţiilor internaţionale, ce îşi atribuie aureola de eminenţă cenuşie.

E dureros că, doar la nivel declarativ, toate partidele sprijină parcursul României spre marile familii europene. În realitate, aşa cum am mai afirmat, partidele din opoziţie sunt disperate că asemenea evenimente benefice au loc în timpul guvernării noastre. Aşa că nu trebuie să ne mirăm prea tare dacă şi în continuare vom fi martori la acţiuni de subminare a intereselor naţionale, din interese înguste de grup. Cu toţii trebuie să înţelegem scopurile acestor diversiuni, să nu ne lăsăm amăgiţi de propaganda făcută de nişte oameni putrezi din punct de vedere moral, care au făcut atâta rău ţării. Panica şi disperarea care i-a cuprins îi împinge să acţioneze împotriva propriei ţări şi cred că electoratul va şti să-i sancţioneze aşa cum merită.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă mulţumesc şi dumneavoastră pentru participare. O zi bună în continuare.