Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Constantin Niţă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Tudor Mohora şi Nicolae Leonăchescu, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa.

Stimaţi colegi,

Începem prima parte a şedinţei de astăzi cu intervenţiile deputaţilor.

Domnul Liviu Bara este primul pe listă. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Radu Liviu Bara:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul intervenţiei mele de astăzi este "Lansarea candidaturii doamnei Lia Roberts".

Anunţând cu surle şi trâmbiţe că este dispusă să cheltuiască milioane de dolari pentru a ajunge preşedinta României, doamna Lia Roberts şi-a ales ca loc al lansării sale în cursa pentru Cotroceni sala "Arcub" pentru a cărei închiriere este nevoie de cel mult 2000000 de lei pe oră.

În faţa a cel mult 200 de persoane trecute prin diverse partide din defuncta Convenţie Democratică, doamna Roberts, îmbrăcată într-un deux-piecs alb şi-a început discursul printr-un ritual electoral ştiinţific elaborat. Apelând la emoţii, la nevoi simple, la o simbolistică nesofisticată, ea a insistat pe faptul că nu a avut niciodată de-a face cu politica: "Partidul este poporul meu" a spus doamna Roberts.

Discursul a fost oarecum atipic pentru români, fiind structurat pe întrebări retorice adresate asistenţei, şi a avut ca element cheie cuvântul "schimbare": "După 14 ani de la Revoluţie, s-a schimbat ceva în bine la români, nu? Şi ştiţi şi dumneavoastră acest lucru. Eu sunt persoana care reprezintă altceva, care reprezintă schimbarea şi care nu a avut nici o legătură cu clasa politică din România."

După ce a făcut referire la unele probleme sociale - "Muncitorii trebuie să aleagă între căldură şi hrană", "Tinerii sunt nevoiţi să plece din ţară", "Serviciile medicale nu sunt bune", Lia Roberts a afirmat că, odată ajunsă la Cotroceni, corupţia va fi eradicată şi investitorii străini, deja contactaţi, vor veni în România siguri de instaurarea normalităţii în ţară.

Deşi afirma că va candida ca independent, doamna Roberts mulţumeşte PUR-ului, respectiv domnului Voiculescu pentru sprijinul pe care îl vor acorda şi apreciază că va lua voturi de la toate partidele, pentru că acestea sunt slabe şi aflate pe un nisip mişcător sau chiar în mlaştină.

Ar mai fi de spus câte ceva despre "bâlbele" doamnei Roberts sau despre mentorul acesteia, Dick Morris, care a excelat prin necunoaşterea realităţilor din România, fapt ce i-a iritat şi pe reprezentanţii ambasadei SUA din România, dar mă opresc aici, încercând însă să fac o scurtă analiză a poziţiei candidatei.

Principalul electorat căruia i se adresează doamna Roberts este cel urban, educat, interesat de Occident şi motivat de succesul într-o ţară ca America. Unui astfel de electorat se adresează şi PNL. Pensionarii sau cei situaţi în mediul rural, care votează cu precădere PSD, s-ar putea să nu fie prea impresionaţi de soluţii generate de o persoană, ci mai mult de soluţii generate de stat. Dar PNL şi aliaţii săi, în lupta pe care o dau cu PSD, au părăsit de mult mesajele dreptei şi ale clasei de mijloc, orientându-se spre pensionari sau chiar femei fără serviciu.

Având în vedere că, în general, cei ce nu doresc ca PSD să câştige alegerile nu au dorit aceasta niciodată, fiind deja în barca altor partide, mesajele doamnei Roberts sunt orientate spre cei care au dubii, care sunt nedecişi sau dezamăgiţi şi care sunt dispuşi să asculte şi o altă ofertă pentru a opta în final.

În aceste condiţii, noi considerăm că doamna Roberts nu are experienţă politică sau profesională care să o reprezinte, iar prin necunoaşterea realităţilor din România nu are cum să reprezintă o candidatură serioasă.

Cu mesaje de genul "Vreau să redau zâmbetul pe buzele oamenilor" sau "Voi aveţi nevoie de mine, eu am nevoie de voi", doamna Roberts nu are cum să reuşească într-o campanie dură, balcanică, în care nimeni nu va cruţa pe nimeni.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ştefan Baban. Va urma domnul Petre Posea.

Domnul Ştefan Baban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea este intitulată:

"Caruselul plăţilor compensatorii".

Aproape 500 de milioane de dolari au fost cheltuite în ultimul an de către Guvern pentru a-i plăti pe muncitorii disponibilizaţi. O sumă enormă, având în vedere că în fiecare an tot acest Guvern, la prezentarea Proiectului de buget de stat, afirma că trebuie să fie un buget de austeritate, în care cheltuielile să fie drastic reduse. Cifra pe care am menţionat-o mai sus, în afară de restricţionarea severă a unor sectoare economice şi sociale, nu va avea nici un rezultat îmbucurător în viitorul apropiat pentru economia românească; ba, s-ar putea ca efectul de bumerang să apară cât de repede.

Toţi aceşti bani au fost acordaţi la presiunea Fondul Monetar Internaţional printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului menită, după spusele celor care au redactat-o şi promovat-o, să împace şi capra şi varza din economia românească. Pe de o parte, Executivul s-a achitat exemplar de condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, şi anume disponibilizările stabilite pentru anul trecut, dând impresia lumii întregi că suntem pe drumul cel bun în aplicarea reformelor, iar, pe de altă parte, limitarea efectelor sociale negative pe care le generează de obicei aplicarea acestei măsuri.

Având în vedere că trebuiau să respecte promisiunile făcute, dar şi apropierea anului electoral, guvernanţii au hotărât că plăţile compensatorii sunt formula ideală pentru a se spăla de păcate. Ca urmare, prin aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2003, disponibilizaţii vor primi plăţi compensatorii între 6 şi 8 milioane de lei lunar net (indemnizaţie de şomaj plus venit de completare) pe o perioadă de 20-24 luni, în funcţie de vechime, perioadă ce este considerată vechime la calculul pensiei, beneficiind şi de servicii medicale gratuite, fără a mai cotiza la fondul asigurărilor de sănătate. Această ofertă pare, la prima vedere, extrem de generoasă, capabilă să ofere o şansă, o alternativă frumoasă muncitorilor şi familiilor lor nevoite să trăiască la limita sărăciei.

Analizând însă această problemă din punct de vedere economic şi social, situaţia nu este chiar aşa de roză pe cât ne-o prezintă guvernanţii. Şi iată câteva din motivele care mă fac să cred că în viitorul apropiat disponibilizaţii îşi vor da seama că au fost păcăliţi.

În acest moment, tentaţia banilor care vin lunar şi atât de uşor, fiind chiar mai mulţi poate decât cei ridicaţi pe statul de plată acolo unde lucrează, este foarte mare pentru toată lumea.

Promisiunile financiare pentru o perioadă de aproape doi ani au redus la tăcere masa nemulţumirilor sociale. Întrebarea este dacă după expirarea acestei perioade cei în cauză îşi vor mai găsi locuri de muncă. O parte dintre cei disponibilizaţi sunt tineri, dar cea mai mare parte au deja peste 40 de ani, iar găsirea unui loc de muncă în acest răstimp are şanse minime. Dacă coroborăm şi cu faptul că zonele în care trăiesc şi muncesc sau au muncit aceşti oameni sunt monoindustriale, avem un tablou sumbru al molimei latente ce se constituie la nivelul ţării.

Nimeni nu le-a propus acestor oameni să înceapă o afacere cu banii pe care îi primesc. Nimeni nu le-a explicat că se pot recalifica şi în alte meserii, pentru că programele de reconversie profesională sunt foarte puţine şi foarte scumpe, iar în acest moment, piaţa forţei de muncă este într-o continuă suferinţă. Nimeni nu a încercat să le explice acestor disponibilizaţi că pot face şi altceva cu banii primiţi decât să îi cheltuie.

Guvernanţii sunt mulţumiţi că au respectat termenii acordului cu Fondul Monetar Internaţional şi că şi-au asigurat pacea socială, iar oamenii că au asigurat traiul zilnic cel puţin doi ani. Aşa încât, stai să te întrebi dacă toţi aceşti bani nu ar fi putut fi folosiţi mai eficient în altă parte.

Evident, plăţile compensatorii nu oferă o alternativă pe termen lung sau mediu, pentru că, indiferent cine va conduce această ţară în următorii ani, se va confrunta cu grave probleme economice şi sociale, determinate de plătirea cu milioane de lei pe lună a statului acasă. Cei care vor suferi din nou vor fi contribuabilii de rând, care vor fi nevoiţi să achite taxe şi impozite mai mari pentru a asigura o pace socială în an electoral. Cu toţii ştim că nu majorarea fiscalităţii va duce la relansarea sectorului privat, care, până una alta, a devenit şi el producător de şomeri, a investiţiilor şi creării de noi locuri de muncă.

A venit timpul să aplicăm corect politicile economice şi financiare specifice ţării noastre şi regiunii europene în care existăm şi să nu copiem modele sau instrucţiuni impuse din exterior, care nu întotdeauna sunt adaptabile la condiţiile perioadei de tranziţie pe care o străbatem de ceva ani buni. Reţetele impuse de Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Mondială nu sunt întotdeauna potrivite pentru boala ţării respective, iar exemplul Argentinei este cel mai concludent din ultimul timp.

Guvernanţii înşişi, la discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, ar trebui să spună lucrurilor pe nume şi chiar să analizeze mai profund măsurile pe care acest organism sau alte instituţii financiare internaţionale le solicită să le aplice, pentru ca economia românească să devină cu adevărat competitivă la nivel mondial.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Petre Posea. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Gheorghe Popescu şi domnul Florin Iordache au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Petre Posea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Tandemul păgubos".

Un adevăr de regulă nerostit este acela că atunci când celor care guvernează le merge rău, opoziţiei îi merge bine. Şansele opoziţiei de a ajunge la putere sunt cu atât mai mari cu cât guvernanţii nu reuşesc să rezolve problemele cu care se confruntă ţara.

Însă recentul bilanţ al guvernării PSD în perioada 2000-2003 este pozitiv, cu un ritm de creştere economică de peste 5%, cu cel mai scăzut nivel al inflaţiei de după 1989 - 9,6%, reducerea deficitului bugetar, scăderea nivelului de sărăcie. Acestea sunt numai câteva din obiectivele realizate cuprinse în oferta electorală a PSD şi în Programul de guvernare.

Nimeni nu vrea să ascundă problemele care încă mai există în diverse domenii de activitate. Este totuşi aproape imposibil să concepi că toate nerealizările societăţii româneşti se pot rezolva doar într-un singur mandat, după ce în perioada 1997-2000 ţara a cunoscut un declin economic catastrofal.

Progresele făcute de Guvernul Adrian Năstase îngrijorează Opoziţia. Dacă lucrurile continuă tot aşa, cu rezultate bune pentru noi, la alegerile din acest an va fi foarte greu pentru aceasta să obţină o creştere a numărului de mandate în Parlament, iar despre revenirea la putere nici nu poate fi vorba.

Pe bună dreptate, analiştii de pretutindeni au remarcat că Opoziţia este foarte slabă în România. Este şi firesc să fie aşa, întrucât atât PD, cât şi PNL şi-au demonstrat totala incompetenţă chiar şi atunci când au fost la guvernare. Şi parcă pentru a se umple de tot ridicolul, în perspectiva alegerilor din acest an, stimabilii lideri ai Opoziţiei româneşti au devenit în ultima vreme extrem de agresivi, lovind orbeşte în stânga şi în dreapta, înfigându-şi colţii în tot ce mişcă - adversari sau aliaţi, procedeu pe care îl punem pe seama neputinţei acestora.

Pretutindeni în lume, în asemenea perioade este firesc ca fiecare partid să-şi prezinte oferta electorală. Oamenii pot să compare ofertele electorale, respectiv promisiunile fiecărui partid, şi pot decide pe cine să voteze. Dar ceea ce este penibil şi realmente dezgustător în contextul actual este tupeul fără margini, de troacă, al liderilor formaţiunilor PD şi PNL, care strigă pe toate drumurile şi pe toate vocile, aruncă cu noroi fără nici un scrupul în adversari, în dorinţa de a mai fi votaţi încă o dată în 2004.

După patru ani de guvernare imbecilă, de jaf şi bătaie de joc la adresa populaţiei, aceşti extratereştri cu labe lungi şi buzunare uriaşe vor să prindă iarăşi ciolanul şi să-l ţină strâns cu ambele mâini, de parcă nu le-ar fi fost de ajuns că timp de patru ani au deţinut ministerele cele mai importante în guvernele Ciorbea, Radu Vasile şi Isărescu.

Întrucât prestaţiile liberalilor atât la guvernare, cât şi în opoziţie au fost şi sunt lamentabile, i-aş sugera "vajnicului" lider "Stolo" s-o lase mai moale cu planurile sale de campanie electorală care sunt de domeniul SF-ului şi, ca un "liberal vopsit în galben" ce se află, să mediteze mai bine la crima economică săvârşită împotriva industriei româneşti din perioada cât a fost secretar de stat, ministru şi apoi prim-ministru. Să lase la o parte aspiraţiile prezidenţiale şi să-şi deruleze prin minte chipurile de muncitori, tehnicieni şi ingineri ai industriei româneşti care, muncind zile şi nopţi, sâmbăta şi duminica, de Paşti şi de Crăciun să facă producţie pentru export, pentru a scăpa ţara de datoria externă, pe care i-a făcut şomeri şi cu cât a contribuit dumnealui la necazurile lor. Sau poate să mediteze la lovitura dată industriei româneşti prin mărirea importurilor cât a fost "pe cai mari", cu toate că cele mai diversificate mărfuri importate se fabricau în România.

Numai pentru aceste fapte, dar şi pentru altele, nespuse, bunul Dumnezeu va face ca "Stolo" să clacheze în demersurile lui politice şi atunci vom vedea săgeata transformându-se în proţapul la care urmează a fi perpelit.

În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu, omul devine pe zi ce trece mai astenic, aruncă cu vorbe grele în jur, împuţinează numeric PD-ul, colcăie în propria sa vomă morală şi dă exasperat din coate, doar i-o mai rămâne ceva din "capitalul politic" acumulat numai şi numai prin scandal.

Rânjetul său permanent sau izbucnirea violentă într-un râs total nesănătos sunt primele semne că omul şi-a epuizat "arsenalul politic". Băsescu nu este decât unul din "intruşii" care au invadat viaţa politică de după 1989 şi va trebui ca asemenea specimene să dispară definitiv din rândul politicienilor adevăraţi. Mai nou, o ghicitoare profesionistă ne-a şoptit că în urechea dreaptă a lui Băsescu, cea care asculta valurile când era matroz, s-ar fi instalat un spiriduş care-i tot şopteşte - apropo de flota României - "Scoate drace ce-ai furat", piesă ce nu poate fi interpretată decât cu acompaniament PNA.

De aici încolo, omul va intra în anonimatul din care a apărut, în bezna unui ocean de salivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Domnul Adrian Moisoiu. Va urma domnul Ioan Timiş.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Fără îndurare pentru cei care sfidează legile!"

Într-o Românie în care fiecare face ce vrea, iredentiştii au mai făcut un pas: "Kárpátok Népe Egyésület", în traducere "Asociaţia Poporul din Carpaţi", cu sediul la Debreţin, împreună cu organizaţia "Erdélyi Magyar Ifjak", în traducere "Organizaţia Tinerilor Maghiari din Ardeal", care activează ilegal în România, cu sprijinul nemijlocit al editurii "Mentor", aparţinând senatorului Markó Béla, al radioului "GaGa", unde senatorul Frunda György este acţionar principal, al cotidianului de limbă maghiară din Târgu-Mureş "Népújság" şi al altora, au trecut la acţiunea "Omagiu lui Wass Albert". Aceasta a constat în citirea concomitentă non-stop în 19 oraşe din şapte ţări din Europa şi din Statele Unite, timp de 24 de ore, câte 15 minute fiecare voluntar, din opera criminalului de război Wass Albert. În România, lectura s-a desfăşurat în cinci oraşe: Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Odorheiul Secuiesc, Satu Mare şi Oradea, în data de 20/21 februarie a.c.

Alături de scopul declarat, de a intra în Cartea Recordurilor, acţiunea are o bătaie mult mai lungă: de a pregăti declanşarea unei campanii de reabilitare a criminalului de război Wass Albert, condamnat la moarte în 13 martie 1946 de către Tribunalul Poporului din Cluj, sentinţă confirmată de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război, pentru crime săvârşite pe timpul ocupaţiei hortyste din Ardeal.

Pretextul reabilitării este că ar fi fost un mare scriitor, în pofida legii române care interzice glorificarea criminalilor de război.

Acţiunea va fi promovată în justiţie de către avocatul-senator Frunda György.

Pentru a se da o mai mare greutate acţiunii, în fiecare oraş s-a ales un juriu cât mai bine titrat. La Cluj-Napoca, din acesta a făcut parte deputatul Vekov Károly, iar la Târgu-Mureş - deputatul Makkai Gergely.

Oricât de plin de har ar fi, mesajul pe care îl poate transmite prin opera sa un scriitor cu un profil moral de asasin este murdar! Oare ungurii nu au şi alţi scriitori?

După cum se cunoaşte, groful Wass Albert a instigat la omorârea a patru oameni - doi români şi două evreice - la Sucutard, judeţul Cluj, şi a 11 oameni la Mureşenii de Câmpie, pentru "vina" de fi de o altă naţionalitate şi religie decât el.

Din păcate, în afara acestor crime dovedite clar prin depoziţiile unor martori care mai sunt şi astăzi în viaţă, din cauza presiunilor mari făcute la toate nivelurile şi a faptului că autorii crimelor s-au refugiat pe teritoriul Ungariei, nu s-a putut duce până la capăt cercetarea privind implicarea grofului din Sucutard şi în masacrul evreilor de la Sărmaşu de Câmpie, judeţul Mureş.

Oamenii din partea locului mai plâng şi astăzi când îşi amintesc de măcelurile din 22, respectiv 23 septembrie 1940 din Sucutard şi respectiv Mureşenii de Câmpie, şi mai spun şi acum "Doamne Feri!" când aud numele grofului Wass. Durerea, groaza nu i-au părăsit niciodată. Au rămas cu sufletele schingiuite pentru tot restul vieţii.

Ordonanţa de urgenţă nr.31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omeniei prevede:

"Art.5. Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art.6. Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi."

Implicarea în "Recitalul Wass" îi acuză pe deputaţii Vekov şi Makkai şi îi face pasibili de închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dar oare protocolul dintre P.S.D. şi U.D.M.R. nu va reuşi să îi absolve de orice vină? Teamă îmi este că se vor găsi subterfugii pentru a se muşamaliza totul!

Aparţinătorii celor care au fost ucişi fac o invitaţie pe care o transmit atât domnului avocat al familiei Wass, Frunda, cât şi altora din aceeaşi echipă, care doresc reabilitarea grofului-scriitor: "Să vină aici să le spunem noi ce s-a întâmplat. Mulţi dintre cei de atunci care au văzut au murit. Dar tot satul ştie. Aşa ceva nu se uită."

Voi încheia cu vorbele Mariei, astăzi de 66 de ani, fata lui Ioan Câţiu, unul dintre cei doi bărbaţi ucişi la Sucutartd, căreia i s-au oferit despăgubiri în Ungaria: "Nouă nu ne trebuie nimic, nici bani, nici pământ, aibe-le ei când or muri! Numai atâta mă rog la Dumnezeu: să nu se mai întoarcă! Să stea la ei în Ungaria! Să nu se mai întoarcă cât îi lumea!"

Domnule Procuror General al României, Ilie Botoş, vă rog să vă sesizaţi şi să dispuneţi aplicarea legii!

Domnule Preşedinte al României, Ion Iliescu, numai în urmă cu câteva zile spuneaţi că Uniunea Europeană aşteaptă fermitate în aplicarea legilor! Ce mai aşteptaţi?

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Ioan Timiş. Va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnii deputaţi Cristian Nechifor, Adrian Ionel, Dumitru Bentu şi Rodica Nassar au depus declaraţiile la secretariat.

Vă anunţ că sunt 61 de înscrişi. La ora 9,30 voi opri şedinţa.

Domnul Ioan Timiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După cum se ştie, săptămâna trecută şase parlamentari maghiari aparţinând aşa-numitei "aripi radicale" a UDMR au depus la Camerei Deputaţilor Propunerea legislativă privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

Iniţiativa radicalilor maghiari privind înfiinţarea Ţinutului Secuiesc a fost anunţată de colegul nostru, domnul Toro Tibor, la şedinţa de marţi 24 februarie a Grupului parlamentar al UDMR de la Camera Deputaţilor, acesta afirmând că este mandatat de Consiliul Naţional al Secuilor pentru depunerea propunerii legislative.

Din capul locului, ţin să precizez că demersul celor şase parlamentari nu are nici o legătură cu linia politică generală a UDMR. De altfel, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a anunţat, prin intermediul unui comunicat difuzat joi, săptămâna trecută, că nu susţine propunerea legislativă a radicalilor.

"Într-un an electoral, de la debutul campaniei, această iniţiativă poate conduce la un singur rezultat: va da apă la moară extremismului naţionalist şi va amplifica retorica antimaghiară", se spune negru pe alb în comunicatul menţionat.

Pe de altă parte, legat de conţinutul propriu-zis la iniţiativei legislative, Grupurile parlamentare ale UDMR reclamă la fel de just că textul, în forma sa actuală, este neadecvat pentru a transpune în practică un concept modern al autonomiei, bazat pe principiile şi practicile europene.

Într-o declaraţiei acordată în aceeaşi zi Agenţiei ungare de presă MTI, domnul Toro Tibor a respins poziţia UDMR, precizând că în campania actuală partidele politice româneşti nu mai joacă pe cartea naţionalismului, ci îşi vor îndrepta atenţia asupra soluţionării criticilor formulate de Uniunea Europeană.

Domnul Toro dă dovadă de abilitate politică. Greşeala nu este a lui - ci este una de fond, în ceea ce priveşte ansamblul problemei.

Voi încerca să arăt de ce. în primul rând, este clar pentru toată lumea că motorul întregii acţiuni a radicalilor este capul înfierbântat al episcopului Tokes Laszlo, al cărui ţel în viaţă pare să fie crearea în interiorul României a unei enclave maghiare pe care apoi să o conducă după propriile sale reguli, în nici un caz după cele ale democraţiei şi statului de drept.

În al doilea rând, este la fel de clar că proiectul de autonomie teritorială administrativă a Ţinutului Secuiesc nu are nici o şansă de a fi aprobat în Parlament. Nu este în interesul minorităţii maghiare, şi nu este nici benefic pentru atmosfera lipsită de tensiuni etnice dintre majoritate şi minoritate.

Pe de altă parte, Guvernul de la Budapesta nu doreşte să sprijine sub nici o formă tendinţele de dezbinare în rândul maghiarilor din România, ceea ce spune iarăşi foarte mult.

Pe cale democratică, proiectul radicalilor maghiari nu poate fi promovat. Dacă se urmează calea democraţiei, a alegerilor, Consiliul Naţional al Maghiarilor nu se poate exprima din punct de vedere instituţional înainte ca România să se integreze în Uniunea Europeană, adică într-o structură teritorială în care autonomia regiunilor este o stare de fapt. Este adevărat însă că autonomie cum vrea domnul Tokes, mai aproape de realităţile secolului al XIX-lea, nu are nimic de-a face cu actualul context european. Poate că radicalii lui Tokes nu doresc să urmeze calea democratică.

În al treilea rând, Consiliul Naţional al Maghiarilor, a cărui constituire reprezintă în sine un abuz, este în momentul de faţă o necunoscută care complică şi mai mult ecuaţia politică, într-un context destul de delicat pentru România, în care integrarea noastră europeană este revizuită în ceea ce priveşte orizonul ei de aşteptare.

Preşedintelui Consiliului Naţional al Secuilor, domnul Csapo Ioszef, a declarat recent că asociaţia pe care o conduce, apropiată ca orizont politic de Consiliul Maghiarilor, va solicita ca aderarea României la Uniunea Europeană să fie condiţionată de acordarea autonomiei Ţinutului Secuiesc.

În al patrulea rând, este posibil ca, prin apariţia Consiliului Naţional al Maghiarilor, dacă se va înscrie ca partid politic şi va participa la alegeri, ceea ce este mai mult decât probabil, UDMR să nu mai poată atinge pragul electoral. În felul acesta, vom asista la o simplificare periculoasă a scenei politice româneşti.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Ştefan Lăpădat. Va urma domnul Constantin Avramescu.

Domnii deputaţi Victor Dobre, Napoleon Pop şi Andrei Chiliman au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică intitulată: "Adevărul istoric trebuie respectat".

Înfăptuirea reformei agrare din 1864 a declanşat procesul de diferenţiere a ţărănimii, ceea ce a dus pe de o parte la creşterea proprietăţii moşiereşti şi chiabureşti, iar pe de altă parte la pierderea pământului de către păturile de jos ale ţărănimii.

După unele statistici ale anilor 1903 şi 1905, în vechiul Regat, 91,9% din populaţie trăia la sate, din care 7790 de mari proprietari funciari posedau odată şi jumătate mai mult decât 957287 de gospodării ţărăneşti luate la un loc, 423403 familii aveau până la 3 hectare, iar 300000 de familii de ţărani nu avea pământ deloc.

Lipsa de pământ, creşterea exploatării ţăranilor prin instituirea unui şir nesfârşit şi împovărător de obligaţii şi privaţiuni de tot felul, setea de liberate a acestora au declanşat la 8/21 februarie 1907 marea răscoală în satul Flămânzi din nordul judeţului Botoşani, ce avea să cuprindă întreaga Moldovă, Muntenia şi Oltenia, limita de vest fiind satul Flămânda din judeţul Mehedinţi.

Guvernul liberal, sprijinit de primul-ministru Dimitrie A. Sturza, a reprimat violent răscoala, folosindu-se chiar şi artileria pentru pacificarea unor sate. Numărul victimelor este dificil de precizat cu exactitate.

Ion I.C. Brătianu menţiona în Parlament numărul de 419 ţărani ucişi. Ziarele patronate de Constantin Mille - "Adevărul" şi "Dimineaţa" dau cifre de 12000 - 13000 de victime. Regele Carol I declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de mai multe mii.

Contra intervenţiei violente au protestat intelectuali de seamă ai vremii, între care Nicolae Iorga, Ion Luca Caragiale, Constantin Stere, Radu Rosetti, Constantin Dobrogeanu Gherea şi alţii.

Marea răscoală de la 1907 a constituit o impresionantă mărturie a capacităţilor şi a potenţialului de energie revoluţionară a ţărănimii noastre, a prilejuit o puternică manifestare a rolului hotărâtor pe care l-a avut de-a lungul veacurilor, la plămădirea poporului român şi la făurirea istoriei patriei.

În discursul de recepţie rostit cu prilejul primirii în Academia Română, Liviu Rebreanu afirma: "Destinul nostru, ca neam şi ca purtare culturală, atârnă în cantitatea de aur ce se află în sufletul ţăranului, ".. de felul în care va fi utilizat şi transformat acest aur în valori externe." La rândul său, Mihail Sadoveanu, evidenţiind rolul îndeplinit de ţărănime în tot cursul experienţei poporului român, spunea următoarele: "Ne dă pâine şi ne apără de duşmani. Nu întâmplător, cuvântul - ţăran - provine de la - ţară, iar ţăranii au fost socotiţi de-a lungul veacurilor talpa ţării."

Consider ca fiind impardonabilă atitudinea unor autori de manuale şcolare de istorie de a insera în doar câteva rânduri marele eveniment cu repercusiuni sociale, economice şi politice de mare anvergură în societatea românească de la începutul secolului al XX-lea, fie pentru a ascunde adevărul istoric, pentru că aparţin politic de partidul care se afla la guvernare în preajma anului 1907, fie din necunoştinţă de cauză, datorită unei pregătiri superficiale şi, de ce nu, deţinători de doctorate obţinute în perioada de tranziţie.

Distrugerea statuii "Ţăranului răsculat de la 1907" din faţa "Halelor Obor" din Bucureşti, un monument al martirilor, denotă lipsa de respect faţă de istoria naţiunii. Asemenea monumente se găsesc în toate zonele de extindere a răscoalei, dar sunt supuse degradării, urmare a indiferenţei crase din partea administraţiilor locale şi a instituţiilor de cultură şi învăţământ.

Este momentul ca Uniunea Europeană să cunoască adevărul istoric despre neamul românesc, fără falsuri, subiectivisme şi părtiniri politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Constantin Avramescu. Va urma domnul Szilagyi Zsolt.

Domnii deputaţi Ion Mocioalcă, Marian Motoc, Mihai Tudose, Cristian Sandache, Aurel Gubandru, Eugen Arnăutu, Ioan Sonea şi Ioan Miclea au depus declaraţiile la secretariat.

Domnul Constantin Gheorghe Avramescu:

Stimaţi colegi,

Prin Legea nr.21/1996 se preciza modul de alcătuire a Consiliului Concurenţei, format din 10 membri cu un mandat de 5 ani, numiţi de catre Preşedintele României, la propunerea Comisiilor reunite de politică economică ale celor două Camere.

Prin documentul de poziţie al României, la cap.6, "Concurenţa şi ajutorul de stat", adoptat la 31 iulie 2000, şi completat cu Documentul de poziţie nr.11 din 7 noiembrie 2002, se menţionează ca România acceptă în întregime acquis-ul comunitar, reglementările după care ne conducem fiind cele prevăzute în Legea nr.21/1996.

Vreau să precizez că, în conformitate cu această lege şi a modificărilor ulterioare, precum şi cu acquis-ul comunitar, acordarea ajutorului de stat se poate acorda numi cu avizul Consiliului Concurenţei. Prin ajutor de stat se înteleg subvenţiile, amânările şi radierile de la plata datoriilor către stat.

În viziune europeană, ajutorul de stat se acordă unor agenţi economici de importanţa deosebită, dar numai o dată şi numai în măsura în care există certitudinea că respectivul agent se va redresa prin ajutorul acordat.

Pentru a evita abuzurile, organismele de concurenţă trebuie să fie independente de executiv, care administrează resursele bugetare.

Dupa cum se ştie, în ţara noastră acordarea ajutoarelor de stat a devenit de mulţi ani un fenomen endemic, cu diferite motivaţii - sectoare strategice, probleme sociale, crearea condiţiilor de privatizare şi aşa mai departe.

În aceste condiţii, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr.121 din decembrie 2003, deci recentă, prin care se prevede că membrii Consiliului Concurenţei nu se mai propun de catre Parlament, ci de către Guvern. Pentru că legea prevede că o ordonanţă se pune în aplicare de la data publicării, înainte de trecerea ei prin Parlament, s-a şi trecut la înlocuirea preşedintelui şi a unuia dintre vicepreşedinţi.

O primă întrebare care se pune este: ce s-ar întâmpla dacă Parlamentul ar respinge aceasta ordonanţă? S-ar reveni la numirile facute?

Nu este o noutate că Guvernul trece peste autoritatea şi competenţele Parlamentului. Substratul este însă altul. Efectuarea numirilor de către Guvern trece practic Consiliul Concurenţei în subordinea Guvernului, astfel că acest Consiliu îşi pierde independenţa, călcându-se principiile comunitare.

Sunt convins că aceasta manevră tipică politicii noastre dâmboviţene nu va trece neobservată, ca atâtea alte practici antieuropene.

Nu ne-a fost suficientă neacordarea statutului de economie de piaţa funcţională, şi nici ultimele evaluări privind imixtiunea politicului în justiţie, corupţia generalizată etc.

Venim acum cu o nouă dovadă că dorim să ne încadrăm în Uniunea Europeană, fără însă a respecta regulile acestea şi continuăm pe acelaşi drum care ne-a condus la situarea pe ultimul loc dintre statele care aspiră la cooptarea în Uniune. Nu întâmplător este faptul, de exemplu, că investiţiile străine pe cap de locuitor să fie, în Bulgaria, de aproape trei ori mai mari ca la noi. Am ţinut să relev acest aspect al politicii împotriva intereselor naţionale ale Guvernului, prin practicarea unor şmecherii care nu mai pot induce pe nimeni în eroare şi în primul rând pe cei care decid asupra acceptării noastre în Uniunea Europeană, care se conduce, după cum ştim, după alte reguli dificile pe care le practică Guvernul nostru.

Nu vreau să fiu o Cassandră, dar continuarea pe acest drum ne blochează intrarea în Uniune în anul 2007. Considerentele politice care îndeamnă statele europene de a încadra în Uniune şi România au o limită şi ultimele documente o dovedesc: că nu se poate trece, la infinit, peste multe neîndepliniri pornite din rea-credinţă şi rea-voinţă.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Szilagyi Zsolt. Va urma doamna Liana Naum.

Deputaţii Aurel Daraban, Codrin Ştefănescu, Eugen Arnăutu, Nicolae Vasilescu şi Emil Rădulescu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Szilagyi Zsolt:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sâmbătă, 28 februarie 2004, ziaristul maghiar Bayer Szolt a fost oprit să intre în ţară. Oficialii Poliţiei de frontieră au refuzat motivarea interdicţiei susţinând că nu cunosc motivul acesteia. Mulţi suntem în această ţară care am crezut că asemenea practici sunt de neînchipuit într-o societate democratică. Mulţi suntem cei care am sperat, în decembrie 1989, că metodele binecunoscute ale sistemului vechi nu mai au nici o şansă. Dar iată că nu este aşa.

În săptămâna în care Parlamentul României a ratificat Tratatul de aderare la NATO, un ziarist nu mai este lăsat să intre în România. Atentează la siguranţa naţională sau, pur şi simplu, nu mai este pe placul unora? A fost o decizie de partid decizia de a-l exclude sau instituţiile abilitate cu apărarea siguranţei naţionale au decis trecerea ziaristului Bayer Szolt pe lista neagră?

La fel s-a întâmplat şi înainte de 1989. Mulţi dintre etnografii, lingviştii, cercetătorii, studenţii care vizitau, pe vremea comunismului, Transilvania, ceangăii, sau mergeau în Ţinutul secuiesc au fost expulzaţi fără să li se comunice motivul real al interdicţiei de a mai intra în ţară. La fel ca şi înainte, nici acum nu se comunică oficial nimic. Prin aceasta se încalcă Legea privind regimul străinilor în România. Art.8, alin.4 zice clar: "Măsura nepermiterii intrării în România se motivează de organele Poliţiei de frontieră şi i se comunică imediat persoanei în cauză şi Direcţiei Relaţii Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe".

Stimate domnule ministru de interne Ioan Rus, de ce nu a fost respectată această lege? De ce nu se aduc la cunoştinţa persoanei în cauză şi a publicului motivele ce au stat la baza acestei decizii? Sau are cineva ceva de ascuns? România proaspăt invitată în NATO credeţi că trebuie să se teamă de gândurile unui ziarist? Credeţi că nepermiterea intrării acelor ziarişti în ţară ce nu scriu pe placul Guvernului duc mai aproape România de Europa? Credeţi că expulzarea ziariştilor poate opri gândurile lor la graniţă? Credeţi că puteţi aresta articolele, cărţile la graniţă? Ce sugerează această temere, stimate domnule ministru Rus, că autorităţile se tem de libertatea de exprimare, că se tem de gândurile unui jurnalist, că singura soluţie de a contracara ideile jurnalistului care nu scrie pe placul dumneavoastră este de a nu-l lăsa să intre în ţară, de a-i restricţiona libertatea de mişcare? Nu ştiu, domnule ministru, dacă această măsură a fost luată la cerere sau din iniţiativă proprie, cer însă să analizaţi legalitatea deciziei, având în vedere, îndeosebi, convenţiile internaţionale privind drepturile omului la care România este parte. Dacă nu aţi fost informat de luarea acestei decizii, cer să porniţi o anchetă şi să investigaţi dacă nu s-a comis un abuz de serviciu.

Presa română a relatat pe larg despre cazul ziaristului Victor Roncea, care nu mai este primit în Ucraina, pentru că a criticat încălcarea drepturilor românilor din această ţară. Analogia vorbeşte pentru sine.

Cer Societăţii Civile, jurnaliştilor din România, colegilor din Parlament, cer tuturor care cred în forţa raţiunii, în libertatea cuvântului, în drepturile omului şi în libertatea şi prosperitatea naţiilor ce trăiesc în această parte a Europei să fie solidari, să nu lase să se întâmple asemenea lucruri. Să fim solidari cu cei care au de suferit pentru că au curajul să spună ceea ce gândesc şi să scrie ceea ce văd şi aud, să-şi ridice vocea pentru cei care sunt într-o situaţie gravă. Asta vă cer şi dumneavoastră, domnule ministru, să fiţi solidari cu valorile democratice europene, să acceptaţi şi să respectaţi diversitatea de opinii, să acceptaţi că, în Europa, spre care zicem că ne îndreptăm, diversitatea opiniilor nu înseamnă atentat la siguranţa naţională. Vă solicit ridicarea interdicţiei de intrare în ţară a ziaristului Bayer Szolt şi a celor care nu sunt lăsaţi să intre în ţară, pentru că, la fel ca şi Victor Roncea cu românii din Ucraina, sunt solidari cu maghiarii din România.

Dacă România va expulza ziariştii din Europa, Europa va expulza România. În acest caz, niciodată nu vom ajunge în rândurile ţărilor care îndeplinesc criteriile de la Copenhaga, în rândul ţărilor care nu numai declarativ, dar şi în practică respectă drepturile omului.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Liana Naum. Va urma domnul Mircea Ifrim.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Despre critici".

Înlăturarea fenomenelor sociale controversate considerate uneori nedrepte nu se poate face decât prin arătarea cauzelor reale şi propunerea de soluţii concrete pentru depăşirea lor, iar nu prin înăbuşirea acestora, astfel cum încearcă să procedeze Alianţa PNL - PD, dar şi mai vechiul PRM. Acestea în loc să fie cât mai mult preocupate de problemele sociale şi de rezolvarea lor s-au transformat în critici ai Partidului Social Democrat. Or, politica într-o societate democratică nu se face în acest fel. În mod normal, opoziţia trebuie să fie cel puţin la fel de activă ca şi cei care deţin puterea. Din contră, opoziţia din România doar dezaprobă propuneri, nu acceptă proiecte şi condamnă continuu situaţia actuală din ţară.

Campania negativă pe care liderii Coaliţiei PNL - PD au înţeles s-o facă prin declaraţii politice, pe marginea reorganizării Guvernului, demonstrează clar intenţiile de a stopa România din calea integrării europene. Acest lucru pare însă a fi de neînţeles pentru liderii opoziţiei care văd, în orice acţiune întreprinsă de PSD şi de Guvernul Adrian Năstase, o eventuală teamă pentru a aduce critici, pentru a se afirma astfel în faţa electoratului.

România are, în faţa ei, posibilităţi nelimitate, dar nimic nu poate fi realizat, câtă vreme nu recunoaştem importanţa celor ce s-au făcut acum şi nu suntem uniţi nici măcar în momentele cruciale. Solidaritatea de care au dat dovadă parlamentarii români nu a durat decât o zi, când s-a votat, în unanimitate, Proiectul de Lege privind aderarea României la NATO. În acest ultim moment, toţi au fost de acord cu cea mai mare realizare a Guvernului Adrian Năstase, nu au mai existat critici, ele însă s-au manifestat a doua zi, prin tot felul de atacuri virulente la adresa PSD. Esenţa acestei situaţii se poate desprinde cu uşurinţă. Criticile adresate Partidului Social-Democrat intervin în toate aceste cazuri pentru acţiune, iar nu pentru pasivitate. Or, la noi aceasta se mai numeşte şi invidie, stimaţi colegi din opoziţie.

Deducem cu uşurinţă că edificiul prezentului românesc se consolidează pe temeliile acţiunilor întreprinse de actuala guvernare. Alianţa PNL - PD este constituită din partide care încearcă să inducă populaţia în eroare, partide care, aflându-se la guvernare între '97 - 2000, au întârziat procesele de integrare europeană, inventând tot felul de pretexte scandaloase pentru a se menţine în atenţia publicului. Cu siguranţă, aceste atacuri antiguvernamentale, fără mesaj şi lipsite de conţinut, departe de dreptate şi adevăr, promovate iresponsabil de liderii noului CDR, adică actuala Alianţă PNL - PD, vor îndepărta chiar şi propriul electorat de ele, căci nu este chiar atât de uşor să uiţi eşecurile de care a "beneficiat" România din 1997 până în 2000. De asemenea, alţi critici ai partidului de guvernământ, PRM, iniţiază doar moţiuni şi nu întreprind nici o acţiune proprie în favoarea binelui societăţii. În cazul tuturor acestora, nu se poate vorbi de nici un fapt concret, ci doar de vorbe goale şi atacuri virulente, fără nici un sens.

De ce sunt tocmai acum PNL şi PD îngrijorate de îngrădirea libertăţii de expresie a presei, de situaţia adopţiilor internaţionale de copii, de fenomenul corupţiei? Şi de ce nu s-au preocupat pe perioada când au fost la guvernare şi au deschis capitolele de integrare europeană şi de ce au determinat ca România să nu adere la structurile NATO la momentul Madrid? Să fi uitat aceşti critici atât de repede gravele eşecuri ale lor? Altă explicaţie nu ar exista, căci oricine critică planul de măsuri pentru aderarea la Uniunea Europeană, se întoarce împotriva propriei ţări, uitând cu uşurinţă ce au făcut sau mai bine zis ce nu au făcut.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Mircea Ifrim. Va urma domnul Viorel Coifan.

Domnul Mircea Ifrim:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Ne simţim obligaţi de a lua atitudine faţă de cele întâmplate în ultimul timp la Spitalul de psihiatrie pentru măsuri de siguranţă Poiana Mare - Dolj, considerând că această situaţie nu este singulară şi reprezintă o stare de fapt a multor spitale de boli cronice.

Spitalul de psihiatrie pentru măsuri de siguranţă Poiana Mare se află actualmente în subordinea Ministerului Sănătăţii, fiind unitate sanitară unde sunt internaţi bolnavi psihici fără discernământ care au comis infracţiuni aflate sub incidenţa Codului penal art.114. Condiţiile insalubre de cazare, proastă alimentaţie şi lipsa medicamentelor au contribuit la decesul a 101 pacienţi internaţi în numai 14 luni, din care 17 au murit în ultimele două luni, ştiut fiind, aşa cum afirmă prestigioşi psihiatri, că nu se moare de boli psihice, ci se moare de condiţii insalubre în spital şi de alte boli asociate. Această stare de lucruri perpetuează, de fapt, ceea ce se întâmpla în spital înainte de 1989, când aici erau trimişi la reeducare dizidenţii politici. Situaţia gravă a acestui spital este în atenţia forurilor internaţionale, cum sunt Amnesty International şi Comitetul European pentru Prevenirea Torturii şi Pedepselor. Aceste fapte au fost posibile datorită situaţiei că, în anul 2003, bugetul global a fost de 43 de miliarde la acest spital, 97% fiind asigurate prin contractul cu Casa de Asigurări Dolj, iar 2,2 de Ministerul Sănătăţii, condiţie în care, din 600 de persoane, cât trebuie să fie angajaţii acestui spital conform normativelor, sunt în jur de 300, din lipsă de salarii, iar, în aceste condiţii, medicaţia pentru un bolnav pe zi ajunge la maximum 18.000 de lei. Subliniez acest fapt, deoarece ne aflăm, de asemenea, într-un vid legislativ. Deşi Parlamentul a elaborat şi a făcut Legea sănătăţii mintale, după aproape 3 ani, încă nu există instrucţiuni de aplicare, făcând astfel legea inoperantă. Situaţia este de o gravitate excepţională, fiind de nivelul celei privind adopţiile, întrucât, de data aceasta, ne aflăm în condiţiile în care ne comportăm astfel faţă de aceşti bolnavi psihici care trebuie să aibă toate drepturile.

Mă adresez domnului prim-ministru şi doamnei ministru a justiţiei, pentru a lua măsuri urgente privind această situaţie, întrucât ea va constitui, foarte curând, al doilea mare impediment, alături de adopţii, în integrarea noastră în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi pentru concizie.

Dau cuvântul domnului Viorel Coifan. Va urma domnul Tiberiu Sbârcea.

Domnul Viorel Gheorghe Coifan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Îmbunătăţirea actului politic şi economic de guvernare" - o cosmetizare inutilă.

Recent, primul-ministru Adrian Năstase a prezentat domnului Günther Verheugen, la Bruxelles, agenda priorităţilor executivului până în luna iunie.

Documentul se vrea a fi un proiect ambiţios care să conducă la obţinerea unor rezultate concrete şi de substanţă în pregătirea României pentru aderare. În realitate însă măsurile preconizate reprezintă un amalgam - neaoşul nostru talmeş-balmeş - de intenţii de modificări structurale şi măsuri punctuale, de-o naivitate dezarmantă.

În vederea ameliorării criteriului politic, în cadrul reformei justiţiei, se doreşte ca în paralel cu ambiţiosul proiect de adoptare a unui pachet legislativ pentru reforma justiţiei să se instaleze şi o linie telefonică specială în cadrul Secretariatului General al Guvernului, pentru ca cetăţenii, sub rezerva anonimatului, să informeze instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei. Să concluzionăm că buturuga mică, adică linia telefonică specială, va răsturna carul mare al corupţiei?

Tot din document aflăm că Parchetul Naţional Anticorupţie nu şi-a putut exercita mandatul, adică să prindă pe marii corupţi, datorită lipsei de personal şi a resurselor financiare adecvate. Dar cum stăm, atunci, că debirocratizarea şi cu economiile la buget?

Putem, în continuare, cita copios din paragraful dedicat reformei administraţiei publice.

Guvernul doreşte să adopte o strategie revizuită, actualizată privind reforma administraţiei publice şi care să se bazeze pe o "Carte Albă". Acelaşi guvern, cu mici excepţii, îşi propunea, în cadrul Programului de guvernare, capitolul 9, intitulat "Reforma administraţiei publice centrale şi locale. Dezvoltarea regională" ca, printre altele, până în anul 2001, să elaboreze Codul Administrativ, Codul de procedură administrativă şi Codul Electoral. Nu a produs nici una dintre aceste legi.

În februarie 2003, în cadrul "Cărţii albe a guvernării PSD - bilanţul primilor doi ani de guvernare", cap. XXXIV este dedicat tot reformei administraţiei publice, care este ilustră, dar lipseşte cu desăvârşire. Parafrazându-l pe P.P. Carp care, mâhnit, afirma că "Românii nu de inteligenţă duc lipsă, ci de caractere", putem spune că Guvernul Năstase nu de cărţi albe duce lipsă, ci de voinţa de-a concretiza conţinutul lor.

Se amestecă măsuri pur administrative, ca şi identificarea şi separarea competenţelor Cancelariei Primului-ministru, ale Secretariatului General al Guvernului, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor cu opţiuni strategice privind descentralizarea, cuprinse într-o singură lege. Cu titlu de exemplu, amintim că în Franţa, în 1982, atunci când s-a început descentralizarea, au fost adoptate simultan mai multe legi cuprinse într-un pachet legislativ ce viza acest important proces.

Dacă guvernul actual ar fi manifestat coeziune şi consistenţă, atunci ar fi propus concomitent două pachete de legi privind reforma, atât cea din justiţie cât şi cea din administraţie. Guvernul doreşte însă să atenueze şocul propagat de Parlamentul European prin măsuri nerealiste şi insuficient elaborate.

Suntem în martie, iar alegerile locale vor avea loc peste trei luni, în 6 iunie. Să credem că guvernul actual, emanaţia partidului-stat atât de ahtiat de-a câştiga lozul cel mare la alegeri, şi-a schimbat brusc priorităţile? Nu, el încearcă să prezinte Bruxelles-ului aceeaşi Mărie cu altă pălărie. O Mărie obosită, fardată violent, cu o pălărie ponosită, ale cărei pene de struţ nu mai încântă pe nimeni.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului deputat Tiberiu Sbârcea. Va urma domnul Emil Rus.

Domnul deputat Pavel Târpescu a depus la Secretariat.

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

Vă mulţumesc.

Intervenţia mea se intitulează "Gheorghe Şincai - unul din cei trei mari corifei ai Şcolii Ardelene".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

S-au împlinit 250 de ani de la naşterea lui Gheorghe Şincai - uriaşă personalitate a neamului nostru care şi-a legat numele de fapte istorice nemuritoare.

Născut pe meleaguri mureşene, în comuna Şincai, judeţul Mureş, Gheorghe Şincai a avut parte de un destin remarcabil, ca întemeietor de şcoală românească şi colaborator al lui Samuel Micu Klein şi care, împreună cu Petru Maior, au fost cei trei corifei ai Şcolii Ardelene.

Părinte a mult apreciatei "Hronici", pe care a purtat-o în desagii de pe umeri, visând la gloria şi viitorul istoriei române, el este cel care a scris o pagină remarcabilă din epopeea istorică a neamului nostru. Documentele lucrărilor capitale ale lui Şincai l-au determinat pe Kogălniceanu să afirme: "atâta vreme cât această operă atât de mare şi de preţioasă nu va fi publicată, românii nu vor avea istorie".

Viaţa lui a stat întotdeauna sub semnul jertfirii de sine, sub stindardul "Şcolii Ardelene" şi a regretului că nu a înfăptuit mai mult pentru mult adorata lui limbă şi cultură română.

Istorici şi filologi, de-a lungul timpului, şi-au revendicat dreptul de a aduce în actualitate, prin studii, referate, volume de literatură istorică şi filologică, opera de cărturar valoros şi fecunda activitate de înviere culturală desfăşurată de Şincai în spaţiul transilvănean.

Ca un omagiu adus marelui cărturar la Târgu Mureş, în perioada 23 - 28 februarie 2004, a avut loc Simpozionul Naţional "Gheorghe Şincai, sub semnul istoriei", sub egida Ministerului Culturii. La această manifestaţie, au dat curs invitaţiei istorici renumiţi, cadre universitare de înaltă ţinută academică, directori de aşezăminte culturale şi pedagogice, distinşi scriitori şi cercetători specializaţi în ştiinţe socio-umane.

Susţinerea referatelor şi comunicărilor au avut loc în Sala mică a Palatului Culturii şi în inegalabila şi impresionanta Sală de Oglinzi a Palatului Culturii din Târgu Mureş.

Voi enumera câteva din comunicările înscrise şi susţinute din programul simpozionului:

• Sensuri actuale în viaţa lui Gheorghe Şincai, susţinut de Mircea Tomuş;
• Gheorghe Şincai - un destin în lumea cărţii, de Gheorghe Buluţă;
• Gheorghe Şincai şi Oradea, de Constantin Mălinaş;
• Gheorghe Şincai în contextul vieţii sociale, naţionale şi culturale din Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, de Mircea Regneală;
• Gheorghe Şincai şi problemele limbii române literare, de Iulian Boldea;
• Interesul lui Gheorghe Şincai pentru Şcoala românească din Ardeal în lumina unor mărturii documentare 1784 - 1790, de Iacob Mârza.

Aceste zile de istorică sărbătoare s-au încheiat în ziua de 28 februarie 2004, pe parcursul unui pelerinaj prin localităţile din judeţul Mureş, unde a văzut lumina zilei, a copilărit şi a învăţat Gheorghe Şincai, respectiv satul Săbed - comuna Voiniceni, comuna Şincai şi comuna Râciu.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Emil Rus. Va urma domnul Vasile Miron.

Domnul Emil Rus:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De la o zi la alta, pe masa noastră de lucru, au apărut şi continuă să apară proiecte de legi referitoare la înfiinţarea de noi comune, oraşe şi municipii şi acest caz face obiectul declaraţiei mele de astăzi.

Sigur că aceste înfiinţări prin legi sunt binevenite acolo unde se cer, acolo unde este cazul şi unde comunităţilor respective li s-au făcut cândva nedreptăţi, neţinându-se seama de condiţiile de comunicare ale oamenilor, de doleanţele fireşti ale acestora, cu motivaţia lor evidentă.

În urmă cu aproape 2 ani, guvernul PSD - UDMR, prin domnul ministru Octav Cozmâncă a lansat ideea că, pe baza unor studii, se va iniţia un program având ca finalitate un proiect de lege prin care să fie constituite peste o mie de comune, aşa că opoziţia să stea cuminte că lucrurile se rezolvă de la sine.

Proiectul nu s-a înfăptuit, au venit alte restructurări guvernamentale, ca şi cele de acum şi lucrurile au evoluat pe un alt făgaş avantajos pentru putere, prin care s-au înfiinţat comune, oraşe, municipii, vorba cuiva, "într-o hemoragie veselă". Nu a mai contat, uneori, nici dacă oamenii vor sau nu; unii, chiar după actul de constituire, se întrebau: de ce să aibă de susţinut funcţionari, de ce au ei nevoie de poliţie în localitate, de ce să plătească impozite mai mari ca până acum?

E curioasă modalitatea cum, din unele comune cu ceva de peste 3.000 de locuitori, prin scindare, s-au dublat, cum localitatea Malnaş va împuia şi din ea se vor desprinde trei comune.

Întreprinderea aceasta a fabricării de noi comune este rentabilă pentru putere, pentru că ea numeşte un primar interimar (membru PSD), până la alegeri; fireşte că el fiind organizatorul şi având viitorul aparat administrativ al comunei în mână (tot membri PSD), nu se poate ca alegerile să fie pierdute, aşa că rândurile puterii sporesc şi pe această cale, alături de racolările în masă ale PSD-ului.

Acolo unde şansele partidelor puterii nu erau prea sigure, nu s-au făcut asemenea demersuri.

Aduc în faţa dumneavoastră un caz, pe undeva dureros, al localităţii Vinerea, judeţul Alba, comunitate umană cu istorie care s-a evidenţiat de-a lungul timpului prin hărnicie, unitate şi conducere obştească elevată, cu ambiţii de dezvoltare şi cu împliniri de seamă. Această localitate, fiind în vecinătatea Cugirului, s-a aflat mereu cu aceasta într-o concurenţă în care balanţa succesului înclina în favoarea lui, până ce s-au pus bazele unei industrii care fireşte a ridicat Cugirul şi, în anii comunismului, a devenit centru economic puternic cu salariaţi recrutaţi din toată ţara.

Soarta Vinerei a fost decisă de conducerea partidului comunist, a devenit suburbie cu cei peste 5.000 de locuitori şi la drepturi era socotită ca localitate rurală, iar la îndatoriri urbană.

După revoluţie şi până în prezent, s-a încercat revenirea ei la forma iniţială de comună, prin voinţa unanimă a locuitorilor. Nu s-a dat câştig de cauză acestora, întrucât Cugirul a devenit zonă defavorizată şi urma să vină investitorii cu nemiluita.

Marile fabrici au fost când în administraţia Ministerului Apărării, când a APAPS-ului, până ce s-a distrus totul.

Vinerenii încă îşi cer dreptul de-a deveni localitatea lor comună, dar nu ei hotărăsc, ci referendumul care, fireşte, solicită şi locuitorii Cugirului, cărora, în situaţia în care se află, le e greaţă să mai trăiască. Aşa că, atunci când localitatea a fost alipită la Cugir, nu a ţinut cont de voinţa locuitorilor nimeni, iar acum, când cer revenirea lor, la fel nu îi aude nimeni şi nu depinde de voinţa lor.

Aceasta e legea, aceasta e puterea, iar oamenii în cauză pot muri cu dreptul în mână.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îl invit pe domnul deputat Vasile Miron să ia cuvântul. Va urma domnul Mircea Costache.

Domnii deputaţi Virgil Popescu şi Eugen Nicolăescu au depus la Secretariat declaraţiile.

Domnul Vasile Miron:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Evenimentul istoric al anului 2004"

În anul 2004, comemorăm 500 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui care a fost cel mare şi sfânt, domnitorul Ştefan al Moldovei. O tăcere regretabilă s-a aşternut în ultimul timp cu privire la acest mare eveniment. Regretabile sunt şi articolele apărute în presă, prin care se aduc critici partidului de guvernământ pentru alocarea unei sume necesare pregătirilor în vederea celebrării evenimentului.

A cinsti cum se cuvine memoria înaintaşilor noştri, mai ales când este vorba de o personalitate ca Ştefan cel Mare, este un act de demnitate naţională, de profund respect pentru contribuţia sa la neatârnarea neamului. Pentru faptele sale de arme în apărarea creştinătăţii, pentru credinţa sa concretizată prin construirea de biserici şi mănăstiri, prin post şi rugăciune, poporul român, în înţelepciunea sa, l-a numit pe Ştefan cel Mare, iar Biserica l-a aşezat la loc de mare cinste, în rândul sfinţilor. Se cuvine ca, şi în sediul Parlamentului României, respectiv Camera Deputaţilor, bustul marelui voievod să fie aşezat în locul pe care-l merită, şi nu în grupajul Unirii. Nu are nici o treabă Ştefan cel Mare cu Unirea Principatelor. Acest grupaj este situat pe holul de la S-1 Intrare deputaţi. În locul său, în acest grupaj, ar trebui pus bustul Regelui Ferdinand, de numele căruia se leagă Marea Unire de la 1918.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Mircea Costache. Va urma domnul Nicolae Leonăchescu.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Cineva trebuie să se simtă vinovat.

Se pare că nu mai avem chef de viaţă şi că ne-a pierit gustul victoriei. Ni s-au diminuat dramatic coeziunea şi sentimentul mândriei naţionale, animat în răstimpuri de reuşitele sportivilor care performau sub tricolor. În ultima vreme însă, nici atleţii, nici fotbaliştii nu mai reuşesc să reaprindă încrederea şi bucuria colectivă. De guvernanţi ce să mai zicem? victoriile lor pe tărâmul chiverniselii proprii au întunecat atât de mult orizontul de aşteptare al cetăţenilor încât societatea românească paralizată de corupţie, sărăcie şi mizerie nu mai reacţionează la nimic. Dacă ţipă careva de pe afară, deranjat cine ştie cum şi de ce de adopţiile internaţionale sau de alte inginerii mafiote autohtone, se mai face ceva agitaţie ca la noi, 3 zile, în jurul vreunui subiect.

În lipsa unor impulsuri din afară, pot puternicii noştri, care pot orice, fără să-i oprească nimeni, să-i facă pe micuţii traficaţi la negru hamburgeri, că tot nu reacţionează nimeni, nici societatea civilă, nici societatea militară, nici cea interlopă că doar ei îi merge bine. Am asistat cu 2 ani în urmă, după anunţarea la Praga a aprobării cererii României de aderare la NATO, la mimarea imbecilă a bucuriei colective de un ridicol fabulos şi de un tragism scelerat.

Copiii şi adolescenţi ca nişte flori erau puşi să cânte şi să danseze şi să zburde prin pieţele marilor oraşe, chipurile de bucurie că a intrat ţara lor într-un bloc militar. Bieţii copii, nu era vina lor, dar autorităţile, conducerile şcolilor ar fi trebuit să ştie dacă erau sănătoşi la cap că aşa ceva nu se serbează de către îngerii neprihăniţi care au alte visuri decât înzestrarea armatei cu bombardiere rachete şi tehnică de distrugere. Doar o societate normală reacţionează normal, ceea ce nu este şi cazul nostru.

Pe 26 februarie a.c. am asistat sub cupola Parlamentului la cea mai anostă manifestare din cei 14 ani apocaliptici. Atunci, Camerele reunite au aprobat proiectul Legii pentru aderarea ţării noastre la Alianţa Nord - Atlantică într-o atmosferă de plictis general, de sporovăială şi dezinteres acru care spune totul despre starea în care a fost adusă nu numai populaţia, ci şi eterogena noastră clasă politică, reprezentanţii aleşi ai poporului.

În timpul discursurilor pe care nu le asculta nimeni, cei prezenţi se întreţineau doi câte doi, în tete a tete-uri şoptite, însoţite de gesturi lascive ori de căscături lacrimogene. Vorbea preşedintele cu premierul, ministrul transporturilor maxi-taxi şi al construcţiilor de vile ANL cu ministrul gazoductelor şi rafinăriilor falimentare datoare cu sutele de milioane de dolari la buget, ministrul controlului cu cel al administraţiei, ministrul agriculturii cu cel al învăţământului, ministrul apărării cu cel de externe, ministrul de finanţe cu cel de interne, asta la prezidiu, în sală, aşişderea, doi câte doi membrii Parlamentului, colegii noştri schimbau impresii, gesticulau. Ce erau să facă dacă subiectul nu mai interesează pe nimeni? Ce să mai zică bieţii noştri concetăţeni, când lor, aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană nu le ţin de foame, ba mai mult, o accentuează.

Aceste victorii a la Pirus, realizate cu atâtea victime colaterale, cu atâtea pierderi şi distrugeri, şi-au pierdut semnificaţia. Chiar aşa, domnilor stimaţi şi atât de iubiţi, care v-aţi sacrificat pentru binele patriei în aceşti 14 ani, nu puteam noi intra în NATO şi cu industrie, cu agricultură, cu o economie funcţională? Nu puteam fi membrii ai Alianţei Altantice fără mafii, fără hoţi, fără corupţie? Nu ne primeau ei fără şomeri, cu mai puţin săraci, fără homeless, fără haita analfabeţilor cu jeep-uri şi cu palate cu turnuleţe orientale? Nu ne primeau fără tagma jefuitorilor cu conturi fabuloase, fără hoţie fără margini care a secătuit vlaga naţiunii, ce valoare mai au aderarea la NATO, la Uniunea Europeană pentru un popor îngenuncheat de corupţie, de mizerie şi de sărăcie, din care peste 30% suferă azi de depresie psihică din lipsa coeficientului de siguranţă socială. În felul acesta, puteţi să vă amăgiţi că slujiţi binele public românesc cât poftiţi, puteţi să începeţi de pe acum negocierile pentru aderarea la Sahara, că starea de spirit a populaţiei şi starea economiei arată că pentru acea zonă am fost pregătiţi cu asiduitate în toţi aceşti ani. Aţi minţit şi aţi furat atât încât pe dezmoşteniţii sorţii nu-i mai impresionează nici dacă le promiteţi integrarea în Eden, în grădina Raiului postum.

Sondaje cretine de ultimă oră arată însă că vreo 149% din cetăţeni dorm cu poza domnului Geoană sub pernă, visând râuri de lapte dulce pe vale şi de unt pâraie, ţărmuri de mămăligă moală, de pogăci şi de pite şi mălaie ca în raiul eroilor lui Budai Deleanu, vis care li se va împlini în curând conform instruirii de la Sinaia, unde guleraţilor li s-a cerut să meargă cu sacoşa cu bunătăţi din uşă în uşă, fără limuzine, ci cu NOVA de la Parlamentul săracilor. Totuşi, vorba poetului Florea Miu: cineva trebuie să se simtă vinovat pentru toate bucuriile noastre ucise. (Aplauze.)

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am aflat cu surprindere dintr-o declaraţie politică făcută astăzi de un coleg al nostru că România este ameninţată de expulzare din Europa, că vom fi integraţi într-un spaţiu asiatic, probabil, sau african. Mă surprinde punctul domniei sale de vedere, cum, de altfel, mă surprinde şi poziţia pe care o are în problema ceangăilor, aceşti români catolici care, după unii iredentişti, ar trebui să devină nu ştiu ce şi nu ştiu cum fără ca ei să fie consultaţi, fără să se ţină cont de punctul de vedere al cercetătorilor ştiinţifici români şi maghiari în ceea ce priveşte originea, cultura, civilizaţia ceangăilor, aceşti români care s-au salvat de la maghiarizare în ultima clipă. Dar în ce priveşte lipsa de informaţii a colegului nostru care ia dorinţele drept realităţi, aceasta este o altă problemă şi este pur personală.

Onorat auditoriu,

În ziua de miercuri, 25 februarie 2004, poetul Vasile Tărâţeanu din Cernăuţi a fost ţinta unei înscenări primitive, de tip comunist.

Patru miliţieni i-au controlat maşina în căutare de arme şi droguri. Negăsind nimic din ceea ce şi-au propus a găsi, şi-au cerut scuze şi au încercat să scrie procesul verbal de constatare. Au mai apărut însă şi alţi miliţieni care au reluat verificarea maşinii. Totul a durat trei ore, după care tovarăşii miliţieni au început să chestioneze locatarii din bloc pe teme referitoare la marele patriot român.

O provocare josnică, primitivă, caracteristică barbariei din perioada stalinistă!

Miliţia lui Kucima continuă opera macabră a celor care l-au ucis în mod bestial pe Ilie Motrescu, poetul român din Crasna.

Provocarea a avut rolul de a-l intimida pe marele patriot român ca să nu-şi depună candidatura pentru funcţia de preşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească "Mihai Eminescu", cea mai puternică organizaţie a românilor din regiunea Cernăuţi.

Capacitatea de luptă şi realizările sale ca scriitor îl recomandă pentru o asemenea funcţie, dar autorităţile ucrainene nu-l vor. Ele se tem de un luptător de talia lui Vasile Tărâţeanu care n-a putut fi anihilat prin uciderea, în condiţii acuzatoare, a fiului său.

Ne-am oprit asupra acestui caz, pentru că el nu este doar un exemplu în lungul şir al românilor martirizaţi la ei acasă în spaţiul legendarei Bucovine cotropită de armatele ruseşti! Cazul lui Vasile Tărâţeanu scoate în evidenţă dimensiunile aberante pe care le-a atins politica ocupanţilor ucraineni în sinistra lor operă de deznaţionalizare a românilor.

Provocarea de tip stalinist a miliţiei din Cernăuţi la adresa lui Vasile Tărâţeanu demonstrează că între vorbele şi faptele politicienilor ucraineni există o imensă prăpastie. Noi oferim minorităţii ucrainene şi rutene de la noi, privilegii şi drepturi care depăşesc standardele europene; guvernanţii de la Kiev şi slugile lor din Cernăuţi oferă minorităţii române din regiune numai ură şi perspectiva asimilării forţate. Acolo, în regiunea Cernăuţi, în cenuşa cinicului Imperiu Sovietic, se dezvoltă cancerul urii interetnice impus cu brutalitate de miliţie!

Acolo, în martirizatul spaţiu românesc al Bucovinei ocupate, scriitorii români sunt victime ale provocărilor şi actelor de intimidare de toate felurile.

Acolo, cultura română este în lanţuri, iar poeţii se află sub controlul jignitor al unor ignoranţi cu pistol în loc de creier.

Până când?! Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Gheorghe Dinu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

De ce nu sunt bani pentru revendicările salariale ale ceferiştilor? Angajaţii căii ferate au declanşat un conflict de interese în cadrul căruia deja luni, 1 martie 2004 s-a desfăşurat o grevă de avertisment de 2 ore, urmând ca după 5 zile să declare greva generală.

Feroviarii cer mărirea salariilor cu 12%, Guvernul le-a oferit doar 3%, ceea ce nu acoperă nici măcar inflaţia, stoparea concedierilor colective, asigurarea echipamentelor de protecţie şi a unor condiţii decente de muncă, precum şi acordarea tichetelor de masă.

Negocierile cu administraţiile societăţilor CFR şi cu Ministerul Transporturilor nu au dus până acum la nici un rezultat pe motiv că nu sunt bani pentru satisfacerea tuturor revendicărilor, dar să vedem cum sunt cheltuiţi banii, mulţi, puţini de care dispune calea ferată. Nu demult s-a aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor Legea pentru ratificarea Acordului de garanţie între România şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, Acord semnat la Bucureşti la 4 aprilie 2003 pentru împrumutul de 24 milioane de euro, acordat de BERD Companiei Naţionale de Căi Ferate, CFR S.A.

Discuţiile privind garantarea de către statul român a acestui împrumut mi-a reamintit faptul că CFR S.A. mai are două credite externe în derulare, respectiv creditul contractat cu Banca Naţională a Greciei din care s-a decontat numai în anul 2003 - 131 de milioane de lei, precum şi cel acordat de Credit Suisse Boston din care s-a prevăzut a se deconta în cursul anului 2004 - 24,6 milioane de dolari, ambele pentru proiectele aprobate prin HG nr. 1254 din 2002 şi modificat cu HG nr. 870 din 2003 privind reabilitarea unor staţii de cale ferată.

Recentul scandal avându-l ca erou principal pe Mihai Nicolaiciuc, fostul director general al Companiei Naţionale de Căi Ferate, CFR S.A., cercetat penal la cererea OLAF, organism al U.E. ca şi alte semnale apărute în mass - media, mă fac să cred că toate aceste împrumuturi, până la urmă, nu numai garantate, dar şi suportate de bugetul de stat, sunt complet nejustificate, iar termenii pompoşi folosiţi pentru motivarea lor; reabilitare, modernizare, îmbunătăţire, modernizarea oportunităţilor, etc. sunt meniţi să acopere irosirea unor însemnate resurse băneşti în scopuri ascunse de îmbogăţire a unor firme private, vezi renovarea staţiei Iaşi de exemplu, ce fac parte din clientela politică a partidului de guvernământ.

Nu trebuie să fii neapărat cunoscător din interior a situaţiei actuale a CFR-ului, ca să-ţi dai seama că uriaşa sumă de 24 milioane de euro se va consuma pe obiective mărunte, nesemnificative, spaţii comerciale în gări, în loc ca aceşti bani să fie folosiţi pentru înlocuirea instalaţiilor şi aparatajului de dirijare a traficului, de siguranţă a circulaţiei, care conform standardelor tehnice, trebuiau de mult înlocuite, astăzi nemaiprezentând securitate în exploatare, putând chiar să ia foc în orice moment.

Oare acum la calea ferată chiar este nevoie de irosirea slabelor resurse de care dispune Compania Naţională CFR S.A. pe termopane, acoperişuri de tablă ondulată, pavele şi dale ornamentale, aparate de aer condiţionat, toate aduse din import pe bani grei, acum când volumul traficului feroviar este în cădere liberă, când prin politica de tarife şi orare, călătorii sunt dirijaţi sau chiar forţaţi să aleagă transportul rutier, sector unde companiile private au exclusivitate şi este teren şi mai propice pentru clientelism, corupţie, evaziune, concurenţă neloială, acum când se preconizează închiderea multor linii aşa-zise neinteroperabile, când se anulează într-o veselie trenurile populare, adică personale şi curse de navetişti în favoarea trenurilor de lux rapide şi intercity, transportul feroviar pierzându-şi tot mai mult rolul de serviciu social.

Oare acum ar fi nevoie de reabilitarea căii ferate în întregul ei şi nu doar a câtorva staţii? Ce pot să zică ceferiştii despre aceste cheltuieli în timp ce ei au fost sau urmează să fie disponibilizaţi cu zecile de mii, pe motiv că nu sunt bani pentru plata salariului, iar pentru cei rămaşi se oferă o majorare a salariului de numai 3%. Personal consider că greva salariaţilor feroviari nu este benefică nici pentru călătorii transportaţi, nici pentru beneficiarii transportului feroviar al mărfii, cu atât mai puţin pentru bugetul feroviar care va suferi extrem de mult pe perioada întreruperii lucrului, dar în acelaşi timp, consider că modul în care acţionează Ministerul Transporturilor, cum gestionează Ministerul Transporturilor acest important segment al economiei naţionale, lipsa de responsabilitate privind administrarea şi exploatarea căilor ferate, nu prevesteşte nimic bun în continuare.

Cui ajută faptul că vom avea eurogări, cum le place să spună diriguitorilor actuali ai transportului feroviar, cu săgeţi albastre, remorcate de locomotive Diesel importate în timp ce locomotivele electrice româneşti stau la gară? Cui ajută aceste aerogări când până şi aceste "săgeţi albastre" nu vor mai avea cine să le conducă, mecanicii de locomotive, revizorii de vagoane, electromecanicii S.C.B., impiegaţii de mişcare fiind disponibilizaţi după o logică greu de înţeles.

Ca feroviar cu peste 32 de ani de activitate în acest sector, de la această înaltă tribună am avertizat de foarte multe ori că politica aplicată sectorului feroviar este total greşită. Nu am fost nici măcar ascultat, iar acum, domnilor guvernanţi, începeţi să culegeţi roadele. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Politica bramburistă a PSD în domeniul locuinţelor".

Guvernele care s-au perindat la conducerea ţării, începând cu anul 1990 până în prezent, n-au acordat importanţa necesară construirii de locuinţe. Dimpotrivă, măsurile luate au constituit o frână în desfăşurarea acestei activităţi. Fabricile de ciment, deşi erau foarte profitabile, au fost privatizate, ajungându-se ca unul dintre cele mai importante materiale utilizate în construcţii să se vândă pe piaţa internă cu 80 dolari tona, mult mai scump decât la export unde se practică un preţ de 24 dolari pe tonă. Nimeni nu a intervenit pentru a stopa acest fenomen aberant. Cele mai multe dintre materialele de construcţii se importă, producerea lor în ţară nefiind stimulată prin măsuri de protecţie adecvate.

În anul 2000, după preluarea puterii de către PSD, s-a creat iluzia unei relansări în construcţia de locuinţe prin înfiinţarea unui Minister al Locuinţei, chiar dacă simultan cuprindea şi Transporturile. S-a demarat realizarea de locuinţe prin ANL, efectul fiind nesemnificativ în comparaţie cu solicitările existente, în special la categoria închirieri, spre deosebire de cumpărări, unde nu oricine poate face faţă preţurilor ridicate. Iluzia menţionată anterior a fost spulberată în anul 2002 prin adoptarea Legii nr.345 care introducea TVA - ul în construcţii. Prin această prevedere cheltuielile cu manopera au crescut cu 19%. S-a ajuns ca în prezent, construirea sau cumpărarea unei locuinţe să rămână doar în domeniul viselor, pentru majoritatea celor care sunt nevoiţi să se gândească la un astfel de proiect.

Bomboana pe colivă va fi pusă în aprilie, a.c., când expiră termenul privind evacuarea chiriaşilor din casele naţionalizate în conformitate cu Legea nr.10/2001 (OUG nr.40/1999). Problemele sociale privind spaţiile locative vor exploda, cei mai mulţi dintre chiriaşi, datorită veniturilor reduse, neputând să-şi cumpere sau să închirieze o altă locuinţă. Grav este că Guvernul PSD n-a făcut nimic în ceea ce priveşte construirea de locuinţe sociale, deşi au trecut peste trei ani de la adoptarea Legii nr.10/2001, dând dovadă de totală iresponsabilitate. Ce vor face năpăstuiţii de soartă? Vor rămâne sub cerul liber? Soluţia oferită, relativ recent, de Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, privind prelungirea termenului de evacuare a chiriaşilor, este anticonstituţională, încălcând dreptul la proprietate. Nu se poate emite un act legislativ prin care să se impună unui cetăţean cum să-şi exercite dreptul la proprietate. Nu exclud faptul că unii proprietari ar putea să-şi dea acceptul în legătură cu prelungirea contractelor de închiriere, stimulaţi prin plata de către Guvern a unor subvenţii care să acopere diferenţa dintre chiria la nivelul pieţei şi cea practicată de către stat, idee care ar putea sta la baza unui text de lege. Chiar dacă se va găsi formula constituţională de redactare a unei astfel de legi, se va ajunge doar la o diminuare a problemelor sociale, deoarece mulţi proprietari doresc să intre în posesia imobilelor care le aparţin şi nimeni şi nimic nu-i mai poate opri.

Practica promisiunilor neonorate, deşi puternic mediatizate, este ceva obişnuit pentru Guvernul PSD. În anul 2003, cu doar câteva luni înainte de adoptarea noului Cod Fiscal, domnul ministru al Finanţelor, Mihai Tănăsescu, a lansat ideea deducerii a 20% din cheltuielile făcute de persoanele fizice pentru construirea sau cumpărarea unei locuinţe, aceasta însemnând diminuarea corespunzătoare a impozitării venitului global. A uitat însă promisiunea făcută, înaintând proiectul Codului Fiscal la Parlament, fără această măsură care ar fi fost binevenită.

Guvernul PSD are un talent deosebit în a băga în ceaţă unele prevederi legislative care ar fi trebuit de mult să-şi facă efectele, fiind indiferent faţă de consecinţele negative asupra populaţiei. Hotărârea de Guvern nr.36/2002, modificată prin HG nr.561/2003, oferă posibilitatea cetăţenilor să-şi repare locuinţele, beneficiind de reducerea cu până la 100% a impozitului pe clădiri pentru anul fiscal următor, fiind vorba de reparaţii care nu necesită autorizaţii de construire. Această facilitate este anulată prin punctul 214 din normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în care se menţionează că reducerea impozitului este posibilă numai dacă s-au luat credite pentru executarea lucrărilor şi există autorizaţie de construire. Nu mai contează că Legea privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor nr.50/1991 nu prevede necesitatea obţinerii autorizaţiilor de construire în cazul reparaţiilor curente. Guvernul şi-a atins scopul. Au fost anulate, dintr-un condei, nişte facilităţi care, oricum, nu grevează semnificativ bugetul de stat.

Codul Fiscal, adoptat în luna decembrie 2003, prevede, la art.86 alin. c, deducerea din venitul anual global a cheltuielilor pentru reabilitarea termică a locuinţei de domiciliu, în limita a 15 milioane lei anual. Se poate spune că este doar un text mort pentru că n-a fost emisă, încă, hotărârea de guvern care să stabilească procedura de aplicare. Rămâne de văzut când va găsi Guvernul actual timpul necesar pentru a emite respectiva hotărâre.

Deocamdată Guvernul este imperturbabil faţă de toate aceste probleme, neavând nici o reacţie la plângerile Federaţiei Asociaţiilor de Locatari şi la criticile apărute în mass-media.

Din cele expuse rezultă că există suficientă justificare în alegerea titlului pentru declaraţia mea politică de astăzi. Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

În legătură cu ultima "exprimare" în problema chiriaşilor, făptuită de Preşedintele României, domnul Ion Iliescu, doresc să transmit câteva observaţii-sugestii.

Domnul Ion Mogoş:

Aprobarea în unanimitate de către Parlamentul României a legii aderării României la NATO marchează un moment de împlinire a intereselor naţionale ale României. Este în asentimentul tuturor forţelor politice din România faptul că aderarea la NATO reprezintă un moment istoric.

In 1993, România îşi depunea candidatura pentru aderarea la NATO. In 1994, odată cu lansarea Parteneriatului pentru Pace, România a fost prima ţara care a aderat la această structură. În acest cadru, militari români au participat şi continuă să participe la operaţiuni de menţinere a păcii în Europa şi în lume. In 2002, la reuniunea de la Praga, România a primit invitaţia oficială de a adera la NATO. Este de remarcat faptul că dintre statele invitate, ţara noastră a avut cea mai mare contribuţie la NATO.

Pentru prima dată în istorie, România primeşte garanţii autentice de securitate. Forţele politice din România consimt că, în acest mod, vom putea să ne promovam mai bine interesele naţionale. De asemeni, pentru prima dată in istorie, România este furnizor de securitate atât la nivel sub-regional si regional, cât şi, în contextul perspectivei asumării de către NATO a unui rol global, la nivel mondial. Este, în fapt, vorba despre acordarea de credibilitatea României ca ţară stabilă. Prin urmare, este un moment semnificativ, în primul rând, pentru imaginea României în lume.

Dincolo de definirea limitativă a NATO ca o alianţă militară, trebuie subliniat faptul că NATO reprezintă înainte de orice o comunitate de valori şi principii, o alianţă a statelor care aderă la democraţie şi libertatea individuală, la respectul drepturilor omului si a statului de drept. Din această perspectivă, afirm cu convingere că procesul de aderare a României la NATO cât si obligaţiile derivate din calitatea de membru cu drepturi depline reprezintă cadrul propice pentru consolidarea democraţiei. Totuşi, statutul de membru al NATO nu trebuie considerat ca fiind ceva definitiv, încheiat, care ar permite deplasarea procesului de reformă si a alinierii la principiile stipulate în tratatul de la Washington. Dimpotrivă, votul de încredere acordat României angrenează în primul rând obligaţia, si chiar, mai mult, datoria de a acţiona în mod responsabil.

Dincolo de orice, momentul aderării reprezintă depăşirea unor bariere psihologice pentru statul român şi pentru cetăţenii României. Importanţa acestui moment nu poate fi percepută în mod clar şi deplin decât de cei care au trăit peste 40 de ani cu ameninţarea intervenţionismului sovietic. Nu poate fi înţeles pe deplin decât de cei care timp de aproape o jumătate de secol au trăit cu sentimentul de a fi fost obiectul unui troc şi care, acum, au sentimentul redobândirii demnităţii istorice ca naţiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

Factori de răspundere din judeţul Olt, printre care prefectul judeţului, preşedintele Consiliului judeţean, primari din municipiile şi oraşele judeţului, au analizat timp de câteva ore, împreună cu domnul Sergiu Sechelariu, ministrul secretar de stat al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, stadiul lucrărilor de investiţii finanţate de ANL, precum şi a sălilor de sport finanţate de C.N.I.

A fost vizitată cea mai modernă sală de sport din judeţ, cea de la Liceul "Mihai Viteazul", cu o capacitate de aproximativ 1000 locuri.

Au fost analizate proiectele de alimentare cu apă în 14 localităţi din mediul rural şi 39 proiecte executate de programul SAPARD, a căror valoare se ridică la circa 40 milioane de euro.

Investiţiile realizate începând cu anul 2001 sunt mai multe decât cele realizate în primii ani după Revoluţie, astfel încât totalitatea lucrărilor de investiţii plasează judeţul Olt pe un onorant loc şapte din totalul de 41 de judeţe.

În prezent, în judeţul Olt, sunt în diverse stadii de execuţie sau proiectare 906 unităţi locative, iar 300 de locuinţe se vor da în folosinţă în municipiul Slatina, iar în iunie vor fi date în folosinţă 20 de apartamente sociale în Caracal.

O atenţie deosebită se va acorda şi locuinţelor care se vor construi prin credit ipotecar pe o suprafaţă de 5 hectare puse la dispoziţia A.N.L.

Întâlnirea s-a încheiat cu o conferinţă de presă în care secretarul de stat, domnul Sergiu Sechelariu, a afirmat că presa locală prezintă realitatea, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, comparativ cu presa centrală, care, de cele mai multe ori, prezintă numai aspectele negative.

Domnul Gheorghe Popescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Programe în domeniul mediului".

Principalele probleme în domeniul mediului sunt: armonizarea structurii instituţionale din ţara noastră cu cea din Uniunea Europeană, şi anume: departament de mediu, agenţie naţională pentru protecţia mediului; agenţii regionale pentru protecţia mediului şi agenţii locale pentru protecţia mediului; asigurarea în anul 2004 a fondurilor necesare realizării angajamentelor asumate prin Documentul de poziţie în valoare totală de 53,554 milioane euro.

Valoarea propusă a fi asigurată prin proiectul de buget de stat pe anul 2004, şi aprobată, a fost de 19,750 milioane euro; asigurarea resurselor financiare în valoare de 35 miliarde euro, necesare pentru transpunerea în practică a Capitolului 22 - Protecţia mediului; legislaţia specifică din domeniul protecţiei naturii a fost armonizată în totalitate cu prevederile Directivelor Uniunii Europene din acest domeniu, urmând să înceapă punerea în practică a planurilor de implementare, în special pentru realizarea Reţelei ecologice europene Natura 2000.

Aceasta presupune asigurarea cadrului instituţional şi a resurselor financiare necesare inventarierii sit-urilor de importanţă comunitară în vederea transmiterii Listei naţionale până la data aderării. Până în prezent, în România s-au realizat 11 depozite ecologice de deşeuri; incinerarea deşeurilor; promovarea Ordinului pentru aprobarea zonării interioare a parcurilor naţionale şi a parcurilor naturale.

Domnul Dumitru Bentu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică poartă numele "Concret".

Aderarea oficială la NATO a şapte noi membri, inclusiv România, a fost confirmată pentru data de 2 aprilie 2004.

Ceremonia oficială de primire va avea loc la Cartierul General al Alianţei, în prezenţa a 26 de miniştri ai Afacerilor Externe. În acest mod, unul din marile obiective de politică externă ale României, incluse în agenda de priorităţi şi a Guvernului Adrian Năstase, devine realitate.

Este însă evident că integrarea în structurile euroatlantice nu poate să debalanseze raporturile cu celălalt obiectiv cardinal, integrarea în Uniunea Europeană.

Dimpotrivă, îndeplinirea obiectivelor de parcurs în conformitate cu angajamentele asumate, a impus mobilizarea exemplară a factorilor de decizie. În acest sens a fost elaborată "Agenda priorităţilor Executivului până în iunie" şi care a fost prezentată de premierul Adrian Năstase comisarului european pentru extindere Gunther Verheugen, la 25.02.2004, la Bruxelles.

Ferm decis să finalizeze negocierile în 2004 şi să devină membru cu drepturi depline în 2007, Guvernul va obţine rezultate concrete în mai multe domenii:

1. În justiţie, reforma vizează: adoptarea până în iunie 2004 a Legii privind organizarea judecătorească, a Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a Legii privind Statutul Magistraţilor; redefinirea rolului Ministerului Justiţiei; întărirea autonomiei Consiliului Superior al Magistraturii; eliminarea oricăror posibile imixtiuni ale politicului în justiţie.
2. Măsuri anticorupţie: întărirea rolului P.N.A.; asigurarea autonomiei acestuia în exercitarea atribuţiilor; combaterea corupţiei mici; utilizarea testelor de integritate în sistemul administrativ; adoptarea legii falimentului.
3. Libertatea presei: eliminarea din Codul Penal a prevederilor care sunt percepute ca factori limitativi ai libertăţii presei; aplicarea fermă a Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.
4. Protecţia drepturilor copilului: adoptarea pachetului de legi pentru protecţia copilului; reorganizarea instituţională a Agenţiei pentru protecţia copilului; adoptarea legislaţiei secundare în cooperare cu grupul de Experţi ai Comisiei Europene.
5. În domeniul administraţiei publice: continuarea procesului de descentralizare; creşterea rolului Institutului Naţional de Administraţie; elaborări proiecte de legi privind corpul profesionist al prefecţilor; evaluarea solidă a opţiunilor pentru Legea salarizării.

Sunt, totodată, prevăzute şi criterii economice care împreună cu cele enumerate vor permite obţinerea unor rezultate de substanţă în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Întregul document elaborat de Guvernul Adrian Năstase stă sub egida "Concret".

Domnul Andrei-Ioan Chiliman:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Ciomăgarii Puterii".

Recent, preşedintele Ion Iliescu, care a ţinut în ultimii trei ani să-şi "schimbe la faţă" relaţiile personale şi ale administraţiei sale cu cetăţenii, ziariştii şi reprezentanţii societăţii civile, a demonstrat că toate acestea sunt doar un joc de imagine. În structura sa, actualul preşedinte rămâne acelaşi dinainte de 1996, cu vorbe dure şi idei nepotrivite pentru un reprezentant al unei democraţii de tip occidental.

În aceste condiţii, ultimele declaraţii referitoare la "ciomăgarii care instigă Opoziţia" din România sunt soră geamănă cu binecunoscuta expresie prezidenţială "Măi, animalule!". Astfel, într-un acces de furie şi deranjat de interesul ziariştilor privind poziţia sa faţă de criticele dure aduse Guvernului P.S.D. de către Uniunea Europeană, preşedintele Iliescu, la fel ca şi primul-ministru, a spus că vinovaţi pentru problemele cu care se confruntă ţara noastră sunt reprezentanţii Opoziţiei şi, bineînţeles, guvernarea 1996-2000. Se pare că pentru cei trei ani şi ceva de guvernare P.S.D. ineficientă, corupţie şi dezinteres faţă de problemele cetăţenilor este vinovată din nou, "greaua moştenire" şi, în nici un caz, administraţia P.S.D.

Aşa cum i s-a întâmplat de mai multe ori, preşedintele Ion Iliescu a început să folosească expresii necontrolate, catalogându-i drept "ciomăgari" pe cei care îi pun P.S.D.-ului oglinda în faţă, oglindă în care se văd adevărurile despre prostul mers al justiţiei, corupţie şi celelalte probleme care ne afectează ţara.

Pe această cale, îi sugerăm domnului preşedinte Iliescu să ne spună dacă îi consideră "ciomăgari" şi pe membrii Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European, în frunte cu raportorul pentru România al Parlamentului European, Emma Nicholson, şi Are Ooslander, pe Pat Cox, Preşdintele Parlamentului European, pe Gunter Verheugen, Comisarul pentru Integrare, şi pe toţi ceilalţi care, ca şi opoziţia din România, au îndrăznit să critice ineficienţa guvernării P.S.D., corupţia, fuga de reformele cerute de Uniunea Europeană, dar promise cu iresponsabilitate de Guvernul P.S.D.

În aceste condiţii, afirm public să mă înscriu în categoria "ciomăgarilor", alături de personalităţile publice din România la care a făcut referire preşdintele Iliescu, alături de Emma Nicholson, Are Ooslander, Gunter Verheugen, Pat Cox etc.

Ca român, însă, îi solicit pe această cale preşedintelui României să îşi ceară oficial scuze faţă de toţi cei pe care i-a jignit tratându-i drept ciomăgari, şi să înceapă cu scuzele adresate distinşilor reprezentanţi ai Uniunii Europeane, Emma Nicholson, Are Ooslander, Gunter Verheugen, Pat Cox etc.

Oricum, cu scuze sau fără, imaginea şi credibilitatea României în Uniunea Europeană tot nu se va schimba prea repede, deoarece Guvernul P.S.D., de fapt, nu vrea să facă reforme clare şi profunde, aşa cum fac de câţiva ani buni vecinii noştri, bulgarii.

Domnul Eugen Arnăutu:

Declaraţie politică: "Asocieri periculoase"

Se poate observa cu uşurinţă cum în ceea ce priveşte opoziţia românească reprezentată de Alianţa PNL-PD, lucrurile pot lua o turnură neaşteptată pentru un public hrănit doar prin temerare declaraţii de presă, care satisfac doar apetenţa pentru injurii ale Alianţei, turnură motivată totuşi de interesele de moment.

Vehemenţa cu care reprezentanţii Alianţei respingeau orice posibilitate de negociere între aceasta din urmă şi un partid extremist precum România Mare, este înlocuită acum de vehemenţa justificării acestui demers al asocierii în vederea demiterii actualului Guvern.

Brusc cei care se erijau în apărători ai valorilor democratice se aliază cu un partid a cărui ideologie este antinaţională, care a făcut dovada maladiei antagonismului de care suferă prin trecerea fără nici un fel de probleme morale de la un antisemitism făţiş şi ruşinos la un filosemitism care nu-l va caracteriza niciodată.

Găsirea unui aliat în PRM de către Alianţă este desigur un lucru periculos, pentru că el aduce un mesaj comun de factură extremistă.

După ce a încercat o manipulare ieftină prin mass-media, inducând ideea de susţinere a demersului său de demitere a Guvernului şi de către alte partide, Alianţa a ales, avidă de atenţia de moment a publicului, o alternativă de neconceput anterior.

Nu înţeleg cum se poate împăca o atitudine care s-a dorit a fi una de apărare a valorilor europene cu una naţionalistă, nu înţeleg cum va fi privită colaborarea Alianţei cu un partid de dreapta, antisemit şi radical, de către liderii europeni. Nu înţeleg de ce Alianţa nu a depus o moţiune de cenzură înainte de decizia finală din Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European şi a aşteptat exercitarea acestui exerciţiu după ce apele au intrat în făgaşul firesc.

Lipsa oricărui reper politic solid al Alianţei, a oricărei intenţii de a oferi programe şi politici alternative la prezentul program de guvernare, precum şi asocierile nepotrivite şi nesănătoase vehiculate de Alianţă nu fac decât să crească dezechilibrul pe eşichierul politic din România.

Domnul Nicolae Vasilescu:

Pe plan internaţional există ample dezbateri privind influenţa organismelor modificate genetic (OMG) asupra sănătăţii umane.

Finalizarea negocierilor de aderare la sfârşitul lui 2004 şi integrarea în 2007 în Uniunea Europeană sunt imposibile, dacă România nu rezolvă două probleme structurale endemice: eradicarea corupţiei şi punerea în aplicare a reformei. Este avertismentul raportului pentru România, aprobat de Comitetul pentru politică externă din Parlamentul European. Unul din capitolele de negociere de aderare la UE este şi "Protecţia consumatorului şi sănătatea publică". Un capitol, asupra căruia s-a căzut în principiu de acord, poate fi redeschis dacă între timp a survenit o schimbare acquis sau pentru oricre alt motiv ce justifică negocieri suplimentare.

Ziarul britanic "The Guardian" susţine că, în lume, culturile modificate genetic sunt practicate de aproximativ 6 milioane de fermieri, din 16 ţări: SUA, Argentina, Canada, China, Australia, Bulgaria, Columbia, Germania, Honduras, India, Mexic, România, Africa de Sud, Spania şi Uruguay. Cele patru mari culturi de plante modificate genetic sunt: soia, porumb, bumbac şi rapiţă. Organizaţiile Greenpeace, Friends of the Earth şi Biroul European de Mediu au condamnat de nenumărate ori recomandarea Comisiei Europene asupra coexistenţei dintre culturile modificate genetic şi cele nemodificate genetic. Amendamentele adoptate de Parlamentul European susţin că "statele membre pot lua măsuri pentru a evita prezenţa nedorită a organismelor modificate genetic în alte produse". Amendamentele Parlamentului European susţin, de asemenea, că responsabilitatea de a evita poluarea genetică rămâne în sarcina producătorilor de organisme modificate genetic. România ar trebui să adopte o legislaţie mai dură care să prevină contaminarea genetică şi să întărească alegerile consumatorilor. Guvernul a adoptat, Ordonanţa Guvernului nr.49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne, precum şi al produselor rezultate din acestea, care la art.45, alin.1, prevede că "Pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei ordonanţe şi ale actelor juridice internaţionale la care România este parte se constituie Comisia Naţională pentru Securitate Biologică, ca autoritate naţională abilitată să organizeze realizarea măsurilor prevăzute de lege şi să exercite controlul privind regimul organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi al produselor rezultate din acestea". Iar prin art.49 "Informarea şi consultarea publicului", la pct. d) se obligă "să asigure publicului informaţiile referitoare la rezultatele procesului de luare a deciziilor privind producerea, importul, comercializarea şi utilizarea organismelor modificate genetic şi/sau a produselor rezultate din acestea", fapt care nu a fost niciodată respectat. Nici măcar nu există un laborator care să efectueze cercetări serioase, să testeze provenienţa sau gradul de periculozitate al produselor genetice.

Este drept, plantarea de OMG are mari avantaje, precum producţii uriaşe sau costuri reduse pentru îngrăşăminte. Cu toate acestea, opinia publică ar trebui să conştientizeze daunele ireparabile pe care modificările genetice le au pe termen mediu şi lung asupra sănătăţii oamenilor, precum şi influenţa acestora asupra mediului înconjurător. Din surse ale Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, reiese că în România se fac însămânţări cu soia modificată genetic, precum şi cultivări de cartofi modificaţi genetic, pe suprafeţe foarte întinse. Oficialii MAAP susţin că "în ţările UE nu se cultivă plante modificate genetic, dar se consumă". Legislaţia europeană nu interzice utilizarea OMG, ci stabileşte cadrul legislativ care să asigure securitatea maximă pentru sănătatea omului şi a mediului, lucru care la noi lasă de dorit. Comitetul ştiinţific pentru plante al UE a propus, în vara lui 2003, scăderea pragurilor de toleranţă la organismele modificate genetic. De asemenea, Parlamentul European a cerut în decembrie 2003 stabilirea pragurilor la un nivel din punct de vedere tehnic.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică din Ministerul Sănătăţii, Alexandra Cucu, a declarat presei că "în privinţa alimentelor modificate genetic, legislaţia românească nu este încă armonizată, fiind în curs de revizuire şi la nivelul Europei". De asemenea, oficiali ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, au declarat că "singurele informaţii sigure referitoare la impactul OMG asupra sănătăţii umane sunt acelea că produsele modificate genetic pot produce crize de alergie deosebit de puternice". Obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea OMG sunt supuse, în toate ţările Uniunii Europene, unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare, care stabileşte cadrul juridic şi instituţional menit să elimine sau să reducă riscurile de producere a unor efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, echilibrului ecologic şi calităţii mediului înconjurător. Aceste reglementări au la bază principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate privind evaluarea şi managementul riscurilor.

Din păcate, România nu dispune în prezent nici măcar de un laborator specializat pentru analiza şi depistarea prezenţei OMG-urilor în produse alimentare. De asemenea, prin transpunerea legislaţiei europene, ar trebui înăsprite reglementările privind obligativitatea de a menţiona pe eticheta produselor prezenţa OMG-urilor. Supravegherea calităţii produselor în scopul prevenirii afectării vieţii sau sănătăţii oamenilor ori calităţii mediului înconjurător, ar trebui tratată cu mai multă responsabilitate. Fiinţa umană ar trebui să rămână în centrul preocupărilor autorităţilor de specialitate, dar şi a celorlalţi factori de decizie.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu cred să existe bucureştean, tânăr sau bătrân, care să nu fi ajuns, măcar o dată, din curiozitate, în Piaţa Obor din Bucureşti. Pentru foarte mulţi bucureşteni, dar şi pentru provincialii care vin cu treburi la Bucureşti, aprovizionarea din Piaţa Obor este o plăcere şi o necesitate. Oamenii vin aici, într-o piaţă care şi-a păstrat pitorescul şi farmecul Târgului Moşilor de altădată, pentru că, indubitabil, Piaţa Obor este cea mai bine aprovizionată şi cea mai ieftină piaţă din Bucureşti. Este, dacă vorbim de preţuri, meritul comercianţilor din această piaţă, care au înţeles cel mai bine că românul de rând, cel care trăieşte dintr-o pensie amărâtă sau dintr-un salariu, nu din furăciune, nu din jefuirea banului public, nu din marile tunuri care au devalizat economia românească, îşi drămuieşte cu chibzuinţă fiecare leuţ, fiindcă cheltuielile legate de existenţa de fiecare zi îi topesc integral veniturile. Comercianţii din această piaţă practică cele mai mici adausuri comerciale din Bucureşti. Ei fac protecţie socială pe banii lor, oferind sutelor de mii de clienţi care cumpără zilnic din Piaţa Obor produse de bună calitate şi la cele mai mici preţuri, de multe ori vânzând marfa clienţilor pe datorie, până la prima leafă sau la primul salariu.

Este de subliniat faptul că, pentru cei aproape 300 de comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în Piaţa Obor, pentru cei peste 1.200 de angajaţi ai lor şi pentru aproape 2.000 de oameni care îi aşteaptă acasă şi se află în întreţinerea lor, această activitate nu este o afacere, este o modalitate de a-şi asigura existenţa, de a supravieţui în condiţii cât se poate de modeste. Din păcate, domnul Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 al municipiului Bucureşti, asemenea altor edili PSD-işti din Capitală, sesizând scăderea dramatică din sondajele pentru alegerile locale şi pierderea iminentă a alegerilor din iunie 2004 atât la Primăria Capitalei, cât şi la primăriile de sector, pe principiul "după noi potopul", cu sprijinul total şi iresponsabil al consilierilor PSD din consiliile locale, s-au apucat să toace fondurile publice ale primăriilor de investiţii mai mult sau mai puţin necesare, toate însă mult supraevaluate şi, bineînţeles, o spune toată lumea, care să lase loc unor comisioane uriaşe, bani pentru campanie şi pentru buzunarele proprii ale aleşilor noştri pe final de mandat. Trebuie subliniat că bomboana de pe coliva administraţiei PSD-iste de la primăriile de sector a fost aprobarea prin buget ca 85% din totalul investiţiilor pe 2004 să se facă până la sfârşitul lunii iunie 2004, adică până la sfârşitul actualului mandat.

Din păcate, din cauza acestei strategii păguboase pentru oameni, dar favorabilă şi bănoasă pentru clientela politică a PSD, au căzut victime comercianţii din Piaţa Obor.

Invocând necesitatea modernizării pieţei şi îmbunătăţirea curăţeniei din acest perimetru, lucru cu care toată lumea este de acord, primarul Onţanu, într-un stil dictatorial ceauşist, lichidează o zonă importantă a pieţei pentru realizarea unei viitoare parcări auto şi declanşează o acţiune de mare amploare de modernizare a pieţei după principiul "bani mulţi investiţi, lucruri vizibile puţine". Se cuvine a face, la acest demers, următoarele afirmaţii:

1.Încălcând Constituţia României şi prevederile Legii concurenţei, primarul Onţanu a lăsat fără locuri de muncă mai multe sute de comercianţi din Piaţa Obor, neoferindu-le nici o alternativă şi condamnându-i la şomaj;

2.Primarul Neculai Onţanu trebuie să explice de ce închirierea spaţiilor prin contracte încheiate cu Administraţia Pieţelor din Sectorul 2 se face pe termene foarte mici (o lună, două sau cel mult trei), aceasta fiind o practică de mulţi ani a administraţiei din Sectorul 2, comercianţii fiind terorizaţi de o asemenea practică şi nefiind stimulaţi să investească în modernizarea spaţiilor închiriate. Chiar şi în aceste condiţii, mulţi dintre comercianţi au făcut credite la diferite bănci pentru modernizarea spaţiilor închiriate;

3.Primarul Neculai Onţanu şi Administraţia Pieţelor Sectorului 2 Bucureşti trebuie să justifice cum s-au cheltuit cele peste 1,2 milioane USD care se strâng anual din taxe, chirii şi impozite de la comercianţii din Piaţa Obor şi cât din această sumă s-a cheltuit pentru modernizarea pieţei şi pentru crearea unui cadru de desfăşurare a activităţii tuturor acestor agenţi economici în condiţii superioare celor de astăzi;

4.Primarul Neculai Onţanu trebuie să explice de ce a refuzat oferta comercianţilor din Piaţa Obor, ca aceştia să investească mai multe sute de mii USD, bani obţinuţi dintr-un împrumut din fonduri europene, pentru modernizarea pieţei, preferând să cheltuie banii primăriei şi lichidând un sector important al pieţei;

5.Primarul Neculai Onţanu cheltuie sume uriaşe din banul public fără nici un fel de control pentru proiecte megalomanice şi lipsite de relevanţă pentru interesele bucureştenilor. Unul dintre acestea este construcţia noului sediu al Primăriei Sectorului 2, lucrare aflată în execuţie, dar aflată la a patra rectificare de deviz, ajungând la suma de aproape 8 milioane USD (adică mai mult de 710 USD/m.p. construit cu mult peste preţurile clădirilor de lux din România).

Având în vedere că, în administraţia publică locală gestionată de persoane din cadrul Partidului Social Democrat, legea şi folosirea banului public în folosul comunităţii sunt doar facultative, că dispreţul faţă de cetăţean a ajuns la cote inimaginabile, îmi rezerv dreptul de a atenţiona pe reprezentanţii Comisiei Europene de la Bucureşti, personal pe domnul Jonathan Scheele, despre cele relatate, cu convingerea fermă că numai atenţionările externe mai pot sensibiliza autorităţile române şi mai pot stopa încălcarea flagrantă a legii, chiar de către autorităţi şi jefuirea banului public.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Documentarul ARTE "Revoluţia Română: şah mat", difuzat la data de 26 februarie 2004, la emisiunea Marius Tucă Show, a oferit o nouă imagine despre ceea ce românii ştiau referitor la momentul Decembrie 1989.

Dacă până acum ezitam în ceea ce priveşte adevăratele evenimente petrecute sub titulatura de Revoluţia Română, după vizionarea acestui material putem trage concluzia că Serviciile Secrete au fost cele care, profitând de revolta populară, au reuşit să-l înlăture pe Nicolae Ceauşescu de la putere.

Nimic nou sau nebănuit până acum, dar reportajul realizat de postul "ARTE" ne prezintă, pe faţă, implicarea directă a Ungariei şi a agenţilor racolaţi de această ţară pe teritoriul României. Realizatoarea aminteşte la un moment dat că "interesele SUA coincideau cu interesele Ungariei", interese care nu sunt greu de presupus: "drepturile minorităţii maghiare şi problema autonomiei Transilvaniei"!

Ştim cu toţii că Laszlo Tokes era unul dintre cei mai cunoscuţi dizidenţi de origine maghiară, pastor reformat, cu parohia la Timişoara, locul de unde a pornit Revoluţia. Documentarul nu se fereşte să ne informeze că agenţii secreţi îi îndrumau pe dizidenţi şi se bazau pe aceştia pentru a perturba viaţa socio-politică, adică, mai exact, pe indivizi de factura lui Laszlo Tokes, care n-au avut nimic în comun nici cu idealurile naţionale ale poporului român, dar nici cu setea acestuia de libertate.

Şi cum nimic nu este nou sub soare, iată că ne întâlnim din nou, după 15 ani, cu acelaşi Laszlo Tokes care cere autonomia Transilvaniei, cu scopul de a o alipi Ungariei ulterior, apărând, aşadar, aceleaşi interese ale unui stat vecin şi nu ale statului care l-a "adoptat" ca cetăţean. Cine se află în spatele acestui individ fără scrupule, de această dată? Ce servicii secrete străine îl dirijează iarăşi pentru a juca rolul de Iudă al poporului român? Şi de ce organele abilitate nu iau măsuri împotriva unui asemenea trădător? Cum reacţionează Serviciul Român de Informaţii, care deţine date referitoare la colaborarea lui Tokes cu serviciile secrete străine?

Domnul Cristian Nechifor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ultimele sondaje de opinie arată clar greaţa şi repulsia cetăţenilor aceste ţări pentru acţiunile impulsive, abuzive, brutale şi aberante ale unor partide care tind să devină "de buzunar", aşa cum de fapt sunt în esenţa lor. Asta se întâmplă mai ales în contextul în care oamenii de la conducerea lor nu ştiu decât să atace partidul care acum guvernează şi oamenii care şi-au pus întreaga activitate în slujba comunităţii. Cred că este necesar să revedem ultimele sondaje pentru a demonstra că nimeni nu mai suportă sloganurile demagogice şi alianţele împotriva firii prin care unii politicieni speră să capete forţa necesară pentru a ajunge acolo unde nu sunt în stare să facă faţă cu demnitate nici măcar acum.

Ultimul sondaj arată o creştere a preferinţelor populaţiei pentru partidul care guvernează de aproape patru ani de zile şi o scădere a numărului simpatizanţilor Partidului Democrat şi a Partidului Naţional Liberal. Asta chiar dacă s-a încercat o alianţă a celor două formaţiuni care, cu greu, pot fi numite partide politice, din cauza decadenţei prezentate făţiş de conducătorii lor în acţiunile pe care le întreprind în teritoriu. Cifrele arată clar - PSD are o cotă de 51% în preferinţele populaţiei în timp ce "căsătoria" dintre PNL şi PD nu a putut strânge decât 28,8% din preferinţele cetăţenilor. Şi asta nu se întâmplă doar pentru că a fost năşită de persoane obscure, pierdute în negura unor vremuri apuse de care nimeni nu îşi aminteşte cu plăcere. Se întâmplă pentru că nimeni nu poate accepta poveşti în schimbul faptelor. Iată că aceasta este situaţia în acest moment şi ne aşteptăm ca în perioada imediat următoare diferenţa să crească. Cetăţenii acestei ţări nu pot fi păcăliţi de oamenii care i-au subjugat în momentul în care au fost la guvernare. Ei nu uită cine a fost cel care le-a dictat taxe abuzive pentru a circula în condiţii mizere pe drumurile ţării. Nu uită şi nu pot uita că miniştrii din fosta legislatură şi-au dat mâna pentru a face afaceri care abia acum ies la iveală şi care sperie efectiv prin sumele colosale vehiculate cu nesimţire şi fără nici o motivaţie coerentă.

Aşadar, asistăm, aşa cum am prevăzut în urmă cu câteva luni, la o cădere abruptă a unei gloate de pseudopoliticieni care încearcă să strângă rândurile pentru a reveni acolo de unde au fost alungaţi în urmă cu aproape patru ani. Nu vor reuşi şi asta se vede chiar de acum. Mai bine ar încerca să strângă rândurile şi să înceapă să se gândească la ceva constructiv de care să beneficieze şi românii pentru că asta au aşteptat în legislatura trecută dar nu le-a fost dat să vadă. Păcat! Este păcat că unii încă mai speră că o pot lua de la capăt şi că nimeni nu le recunoaşte adevărata faţă...

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După cum se ştie, în cursul săptămânii trecute, cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, au adoptat, cu unanimitate de voturi, Proiectul de Lege privind aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord.

Evenimentul - la care au fost prezenţi preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase, membri ai Guvernului - a fost unul de referinţă, pentru că, astfel, România s-a alăturat pentru prima dată, după multe decenii, unei alianţe militare puternice şi democratice, care-i oferă garanţia integrităţii sale teritoriale, premise pentru integrarea în lumea liberă, civilizată şi prosperă. Adoptarea în unanimitate a acestui document de către toate partidele politice parlamentare vine după ce toate ţările membre NATO au aprobat, în parlamentele lor, aderarea celor şapte noi state, între care şi România, fapt ce urmează să fie decis oficial la summit-ul din iunie, de la Istanbul.

Fără îndoială, componenta militară, respectiv garantarea securităţii, a integrităţii teritoriale, a independenţei ţării, prin solidaritatea tuturor statelor membre, prin mecanismele de apărare colectivă, reprezintă componenta cea mai importantă a apartenenţei la NATO. După experienţe istorice dramatice, uneori tragice, când ţara noastră s-a aflat fie în alianţe contra naturii, fie în aşa numita zonă gri, cu alianţe nesigure, de conjunctură, iată că acum suntem mai siguri, mai puternici, mai apăraţi în faţa pericolelor care ameninţă umanitatea. N-a trecut foarte mult timp de când realitatea de astăzi - apartenenţa la alianţa Atlanticului de Nord - părea o utopie. Destinul României s-a schimbat fundamental. Din statutul de membru, până în 1990, al defunctului Tratat de la Varşovia, subsumat total intereselor Moscovei, România a devenit membru cu drepturi depline al NATO.

Deosebit de importantă este şi componenta politică a apartenenţei la NATO. Aproape întreaga istorie postbelică a fost marcată de momente de criză, de confruntări care n-au putut fi dezamorsate decât prin intervenţia politică a statelor membre NATO, ca o entitate cu o pondere importantă în luarea deciziilor pe plan global. Toată lumea a fost pusă în situaţia de a ţine seama de punctul de vedere al NATO în legătură cu soluţionarea multor situaţii conflictuale grave, din ultimii cincizeci de ani. Şi se ştie, istoria a demonstrat-o, NATO a recurs întotdeauna la soluţii înţelepte, bazate exclusiv pe principiile democraţiei.

Există în istoria fiecărei ţări momente decisive care-i marchează evoluţia ulterioară. Un asemenea moment l-a constituit pentru România adoptarea în Parlament a Legii privind aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord. El marchează reîntoarcerea ţării noastre în marea familie a valorilor şi democraţiilor europene, de unde, cu brutalitate, istoria ne-a izgonit în urmă cu mai bine de o jumătate de veac. Intrarea noastră în Alianţă constituie, fără îndoială, un demers de integrare în civilizaţia bazată pe valorile euro-atlantice.

Domnul Mihai Stănişoară:

Declaraţie politică intitulată "Situaţia dramatică a minerilor din Bazinul carbonifer Oltenia"

Hotărârea de Guvern nr.103 din 18 feb.2004, prin care s-a hotărât desfiinţarea Companiei Naţionale a Lignitului a făcut ca 17.000 de mineri din bazinul carbonifer Oltenia să intre în grevă generală. Principalele revendicări ale acestora vizau majorarea salariilor cu 15 procente şi păstrarea locurilor de muncă.

Acest conflict a fost declanşat, practic, de decizia iresponsabilă a Guvernului de a desfiinţa Compania Naţională a Lignitului Oltenia. Sindicatele nu cereau decât ca MEC şi ministrul Dan Ioan Popescu să-şi respecte angajamentele asumate. Minerii s-au ridicat nu atât împotriva unui regim politic, cât împotriva unui sistem birocratic şi inuman, care nu oferă răspuns la nevoile lor şi ale familiilor lor. Dacă Guvernul ar fi văzut că în spatele minelor şi intreprinderilor lichidate se află zeci de mii de familii şi dacă ar fi înţeles că rostul guvernării este acela de a răspunde cerinţelor şi necesităţilor vitale ale oamenilor, dacă nu s-ar fi amăgit cu ideea că reforma se reduce la lichidarea bazei productive a ţării, la sărăcie, şomaj, scăderea consumului şi a puterii de cumpărare a populaţiei, nu am mai fi asistat la aceste greve declarate ilegale.

Din aroganţă şi neprofesionalism, Guvernul Năstase a compromis ideea de reformă şi restructurare în România. Reamintesc că răspunderea pentru politica economică a unei ţări revine în exclusivitate Guvernului acelei ţări; nici o politică economică nu poate avea succes dacă nu are acceptul populaţiei şi nu vine în întâmpinarea nevoilor ei. Acum culegem roadele amare, tragice, ale credinţei actualilor guvernanţi că pentru succesul transformării structurale a economiei şi societăţii româneşti este suficientă voinţa politică. Am tras de nenumărate ori atenţia asupra acestei erori fundamentale de politică economică şi socială. Moţiunile noastre, fie ele simple sau de cenzură, au fost persiflate, maşinăria de propagandă pro-guvernamentală şi-a făcut datoria şi ne-a prezentat anti-reformişti.

Noi putem constata că preţul orgoliului şi al politicii falimentare în domeniul minier este plătit cu suferinţa oamenilor şi cu deteriorarea gravă a imaginii României în lume.

Cu toate că sindicatele miniere au obţinut, după mai multe runde de negocieri cu Ministerul Economiei, promisiunea că va fi aplicată o creştere cu nouă la sută a salariilor în minerit şi că orice măsură privind organizarea complexurilor energetice va fi luată de minister doar după consultarea partenerilor sociali, în fapt acest lucru denotă că nu există o politică coerentă în domeniu. Guvernul trebuie să vină în faţa ţării cu un program de măsuri economice şi sociale de natură să gestioneze o criză generalizată.

Lozincile de tipul "Jos guvernul Năstase", "Doctorii din PSD/ Terminarea minelor!", "Ministrul Popescu - un mincinos!", "Jos baronii PSD/ Jos corupţia", "Vulpe şi Mischie/ Capii de mafie", arată că actuala putere nu s-a preocupat de problemele minerilor, ci de bunăstarea baronilor locali, precum Nicolae Mischie.

Agenţia France Presse (AFP) lua notă de tensiunile create în Valea Jiului, observând situaţia grea în care trăiesc minerii disponibilizaţi. Prestigioasa agenţie europeană relata că "în inima României, într-un cartier în ruine din oraşul Petrila, supranumit <Bosnia>, minerii trimişi în şomaj au ajuns să fure cărbune pentru a se încălzi". AFP a notat că "minerii din Oltenia trăiesc la limita supravieţuirii, în ciuda ajutoarelor sociale din partea guvernului, care nu ajung decât pentru trei pâini pe zi". Tensiunile sociale cât şi situaţia dificilă în care se află sectorul minier din România este reflectat negativ în presa internaţională şi ar trebui să dea serios de gândit actualilor guvernanţi iar faptul că minerii din Oltenia au reluat lucrul după o săptămână de grevă se aseamănă cu "o floare cu care nu se face primăvară". Şi totuşi ceva ar trebui să se schimbe până şi în viaţa minerilor.

Domnul Emil Boc:

Declaraţie politică: "Persecuţii etnice în timpul celui de-al doilea război mondial"

În perioada celui de-al doilea război mondial, un număr important de locuitori ai Ardealului au trecut prin evenimente dramatice, fiind supuşi unor persecuţii etnice pe care nu le-au uitat nici în ziua de astăzi.

Un exemplu relevant este cel al incidentelor petrecute în anul 1944, la sfârşitul lunii august, în satul Finişel din comuna Săvădisla, judeţul Cluj. Localitatea aparţinea de România, aflându-se chiar pe graniţa cu Ungaria.

În momentul ocupării satului de către armata ungară, toţi locuitorii satului - numai femei, copii şi bătrâni, pentru că bărbaţii se aflau pe front - au fost adunaţi de către 35-40 de soldaţi maghiari, pentru a fi duşi la Budapesta.

Unul din cei cinci copii ai familiei Sucală, aflată în această situaţie, îşi aminteşte că un soldat maghiar a ameninţat-o pe mama sa cu arma, spunând că o va împuşca dacă nu îşi opreşte copilul din plâns.

După ce au fost adunaţi, cetăţenii din Finişel au mers pe jos până la Săvădisla, apoi până la Vlaha, unde au petrecut noaptea într-un depozit. Dimineaţa, grupul de români a fost îndreptat către satul Luna de Sus, apoi spre comuna Floreşti, urmând să fie duşi la gara din Cluj.

La unitatea militară din Floreşti au fost întorşi din drum de un alt grup de militari unguri şi au fost trecuţi peste hotarul Floreşti-Gilău pentru a ajunge în satul Suceag din comuna Baciu. Acolo au petrecut încă trei zile, apoi au fost duşi în satul Mera, unde circa 1500 de oameni aşteptau sosirea unui tren care urma să îi transporte la Budapesta.

Pe tot traseul parcurs, singurele alimente au fost cele primite din mila oamenilor din localităţile traversate.

În satul Mera, grupul de români din Finişel a aşteptat o lună, după care au plecat, tot pe jos, către gara din comuna Gârbău. Înainte de a ajunge în această localitate, au fost dirijaţi spre satul Sumurduc, unde au petrecut încă două săptămâni, până la sosirea armatei sovietice.

Grupul de români din Finişel a ajuns acasă doar la începutul lunii noiembrie, după două luni de peregrinări pe jos, prin ţară.

Drama acestor oameni justifică mai multă preocupare din partea instituţiilor statului, care au obligaţia morală de a-i sprijini, despăgubirile acordate prin legea privind persoanele persecutate din motive etnice nefiind decât unele simbolice.

Domnul Victor Paul Dobre:

Declaraţie politică: "Statistica sărăciei"

Conform unei statistici din luna ianuarie 2004, pensionarii reprezintă aproape un sfert din populaţia judeţului Galaţi. Dintre aceştia, aproape două treimi au o pensie de mizerie, mai mică de 1,4 milioane de lei.

În vizita sa recentă în Galaţi, dna Elena Dumitru, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei a demonstrat încă o dată că astfel de acţiuni au menirea de a mai adăuga un punct bifat, chiar dacă fără nici un fel de rezultat, pe agenda acesteia. Când i-a fost prezentată realitatea crudă în care se zbat cei peste 155.000 de pensionari, aceasta a dat un răspuns total inadecvat prezentând valoarea pensiei medii pe ţară şi evitând orice referire la situaţia concretă.

Mai mult decât atât, dna ministru a menţionat programul de recalculare a pensiilor ce va fi iniţiat de guvern. Dar din nou a fost doar o afirmaţie ce nu a fost susţinută de nici o propunere concretă, de nici un document, fie el în faza de proiect.

În aceste condiţii, în calitate de reprezentant al cetăţenilor, inclusiv al pensionarilor, din Judeţul Galaţi în Parlamentul României, atrag atenţia asupra modului deficitar şi lipsit de responsabilitate în care este promovată politica ministerului de resort.

Pensionarii nu mai au timp să aştepte analizele şi promisiunile întinse pe decenii ale dnei ministru Dumitru !

În concluzie cerem:

1. prezentarea şi recunoaşterea de o manieră publică a situaţiei limită în care se află pensionarii;
2. prezentarea de urgenţă a unei corelări între coşul zilnic necesar pentru supravieţuire şi pensii, care de multe ori se află sub plafonul minim;
3. prezentarea de urgenţă a proiectului de lege al Guvernului privind recalcularea pensiilor şi prezentarea lui în dezbateri publice la nivelul întregii ţări.

Cerem Guvernului şi ministerului de resort, ca măcar în ultimele luni ale guvernării ineficiente pe care au coordonat-o să dea dovadă de responsabilitate şi să treacă de la vorbe la fapte.

Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:

În orice ţară europeană, în cadrul structurilor administraţiei locale există servicii de monitorizare şi de lucru cu imigranţii, indiferent din ce ţară provin aceştia.

Într-o capitală europeană cum este Roma există un asemenea serviciu, dar de curând s-a înfiinţat unul special numai pentru cetăţenii români.

Există informaţii din presă, dar şi de la autorităţile italieneşti că acestea stăpânesc din ce în ce mai greu fenomenul imigraţiei ilegale din România, iar problemele cerşetorilor, hoţilor, ale celor care agresează populaţia din Roma au devenit probleme sociale grave.

Anul trecut, românii se făcuseră cunoscuţi pentru cerşetorie şi hoţie, dar crima organizată italienească i-a luat sub aripa ei şi românii sunt astăzi tot mai expuşi şi consideraţi un mare pericol pentru societatea din Italia.

După ce românii au fost implicaţi în acte de proxenetism, prostituţie, crimă, jaf, acum au început să spargă cu bombe artizanale bancomatele de unde fură bani şi încearcă apoi să dispară.

Deşi semnale despre românii aflaţii peste hotare sunt cunoscute de autorităţile române, acţiunile de prevenire şi de diminuare a impactului au fost lipsite de consistenţă şi nu există rezultate concrete.

Ministerul Administraţiei şi Internelor este răspunzător pentru modul defectuos în care se aplică legea şi trebuie să răspundă public pentru prejudicierea imaginii României în străinătate, pentru gravele probleme pe care le creează altor state europene.

Dacă nu se vor lua măsuri hotărâte, vom asista probabil la reintroducerea vizelor pentru români, concomitent cu amânarea integrării europene a ţării noastre ca urmare a unor politici falimentare şi al căror eşec este tot mai evident în viaţa noastră.

Domnul Napoleon Pop:

Reforma administraţiei publice.

Deşi este unul din criteriile importante pe care România trebuie să le îndeplinească pentru integrarea în Uniunea Europeană, reforma administraţiei publice continuă să bată pasul pe loc, stadiul de strategii, programe şi proiecte, făcute publice nefiind depăşite cu prea mult. Realitatea în domeniu este departe de ceea ce s-a promis în programul de guvernare cu care a fost învestit actualul cabinet, ultimul Raport de Ţară din anul 2003, cât şi recentul raport al Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European readucând în discuţie din nou lipsa reformelor în justiţie şi administraţie publică.

Indiferent de promisiuni, era ştiut că modernizarea şi dezvoltarea sistemului administraţiei publice la toate nivelurile constituie un proces dinamic şi complex care cere eforturi concrete şi susţinute pentru a accelera aderarea la Uniunea Europeană.

Ne aflăm în situaţia să constatăm că Strategia privind accelerarea reformei în administraţia publică, adoptată în 2001 prin hotărâre de Guvern avea printre cele 10 obiective principale şi depolitizarea structurilor administraţiei publice şi eliminarea clientelismului politic şi tentaţiei corupţiei prin aplicarea cu stricteţe a Statutului funcţionarului public, gestionarea coerentă şi corectă a carierei funcţionarilor publici. În fapt, nu s-a produs nici o modificare de fond în corpul funcţionarilor publici, doar una care surprinde, respectiv "militarizarea" administraţiei publice prin numiri de prea multe persoane foste şi actuale cadre militare. Obiectivele din această strategie au fost de imagine, iar cel al modernizării localităţilor urbane şi rurale s-a redus la simpla ridicare în grad, pe hârtie, de la sat la comună, de la comună la oraş, de la oraş la municipiu.

Era de aşteptat ca reforma administraţiei publice româneşti să aibă drept suport anumite transformări de fond în cadrul acesteia care constau în: trecerea de la personalul angajat pe criterii politice la funcţionari publici angajaţi pe criterii ale competenţei profesionale; aplicarea corectă a principiului subsidiarităţii cu asigurarea resurselor financiare, şi, nu în ultimul rând, trecerea de la respectarea directivelor date pe linie de partid la respectarea legalităţii actului administrativ.

Perfecţionarea sistemelor de recrutare, selecţie şi promovare ale funcţionarilor publici, aplicarea echidistantă a principiilor administrative de către aceştia, proiectarea unui sistem de recompensare pe criterii de performanţă a funcţionarilor publici au rămas simple deziderate, iar atunci când suntem criticaţi de lipsă de capacitate administrativă înţelegem, de fapt, o deprofesionalizare a administraţiei.

În încheiere aş dori să reamintesc că oficialii Uniunii Europene, a căror opinie clară şi neechivocă suferă interpretări neavenite de unii reprezentanţi ai Guvernului României, precizează în Raportul de ţară pe 2003 că, citez, " .... procesul de reformă în administraţia publică este abia într-o fază de început. Administraţia publică din România este caracterizată în continuare prin proceduri greoaie, lipsă de transparenţă şi o capacitate limitată de punere în aplicare a politicilor." Nu întâmplător o astfel de poziţie este completată şi cu observaţia că, citez, "...corupţia este în continuare un fenomen larg răspândit în România, afectând societatea sub toate aspectele sale".

Vă mulţumesc pentru atenţie !

Domnul Ioan Miclea:

Declaraţie politică: "Armata caută interpreţi"

Inevitabilul s-a produs. Încă din anul 1990, voci lucide din această ţară au atras atenţia politicienilor că segregarea elevilor pe criterii etnice nu este benefică. Aceleaşi voci au spus de-a lungul anilor că învăţarea limbii române ca limbă străină în şcolile maghiare este contraproductivă, ducând la izolarea tinerimii maghiare într-un bantustan artificial creat de către conducătorii acestei etnii, bantustan circumscris la aşa-zisul Ţinut Secuiesc.

Dar se pare că faptul acesta a fost premeditat cu multă viclenie de către colegii noştri UDMR-işti pentru a pune Guvernul în faţa faptului împlinit. Dacă etnici maghiari nu cunosc limba română, se impune autonomizarea Ţinutului Secuiesc, formarea unui stat în stat, în care limba oficială este cea vorbită de populaţia majoritară, adică maghiara, şi pe cale de consecinţă şi legile trebuie hotărâte de către un "guvern" propriu, format din maghiari.

Faptele s-au desfăşurat în etape, conform principiului paşilor mărunţi: clase numai cu elevi maghiari, apoi şcoli din care elevii români au fost evacuaţi, manuale în limba maghiară şi manuale de istorie şi geografie în limba maghiară, învăţarea limbii române ca limbă străină (opţională ?), profesorii de limba română să fie de etnie maghiară, modificarea legii administraţiei locale cu introducerea celei de a doua limbi oficiale în administraţie, în zonele în care populaţia maghiară este peste 20% şi în final impunerea în Constituţia ţării a limbii maghiare ca limbă oficială în justiţie.

Rezultatul acestui dezastru la care guvernanţii noştri au avut o atitudine de trădare a intereselor românilor majoritari din ţara noastră, este că populaţia maghiară şi mai ales tinerii maghiari, nu ştiu sau nu vreau să vorbească limba română, limba oficială a statului.

Am luat cunoştinţă cu stupoare că zilele trecute la o unitate de jandarmi din Sibiu au sosit 80 de recruţi (din totalul de 100) din zona Harghita. Tinerii recruţi nu ştiu limba română (sau nu vor să o vorbească) lucru ce duce la consecinţe deosebit de grave. Aceste consecinţe se numesc insubordonare, lipsă de combativitate, refuzul de a face armată, etc., etc.

Vă întreb, stimaţi colegi, ce credibilitate pot avea aceşti tineri, care vor fi puşi să apere liniştea şi ordinea într-un oraş din România, când ei nu ştiu sau nu vor să vorbească limba română ? În ce situaţie sunt puşi ofiţerii Armatei Române ?

Urmarea acestei întâmplări: vom fi puşi într-o situaţie iminentă de a adopta o nouă lege, care să oblige instituţiile militare să-şi angajeze interpreţi pentru tinerii maghiari, altfel aceştia se pun în situaţia de a fi traşi la răspundere pentru refuzul de a face armată.

Iată, domnilor PSD-işti, în ce situaţie aţi adus România. Fraţii dumneavoastră UDMR-işti triumfă şi râd de prostia ce aţi făcut-o de-a lungul anilor.

Aţi semănat vânt şi veţi culege furtună.

Vă sfătuiesc să lăsaţi la vatră imediat pe aceşti tineri, nu-i înarmaţi, deoarece în Ardeal circulă zvonul că se fac pregătiri logistice, urmare îndemnurilor unui oficial maghiar şi ale lui Tokeş ca populaţia maghiară să pună mâna pe arme, pentru a-şi câştiga independenţa. Nu instruiţi, domnilor guvernanţi, tineri care s-ar putea ca în viitorul apropiat să vă fie adversari pe un câmp de luptă, în care, prin inconştienţa de care aţi dat dovadă, ne veţi arunca.

Domnul Radu Ciuceanu:

În tripla calitate de Preşedinte al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii, de membru de onoare al Comisiei Monumentelor Istorice şi Arheologice şi de director al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române vă adresez următoarea interpelare:

Au trecut peste opt luni de la emiterea H.G. nr. 922 din 14 august 2003, prin care, la art. 2 şi 3 se stipulează: art. 2, "în scopul păstrării unei realizări remarcabile din punct de vedere plastic şi arhitectural şi în vederea eliberării amplasamentului destinat realizării Catedralei Mântuirii Neamului" se dispune reamplasarea fostului Monument al Eroilor Comunişti pe teritoriul Parcului Tineretului.

Art. 3-(1) În vederea stabilirii exacte a locaţiei, precum şi a integrării monumentului în cadrul unui viitor ansamblu care să constituie Secţia de Memorialistică a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Ministerul Culturii şi Cultelor, cu sprijinul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, al Ordinului Arhitecţilor din România şi al Uniunii Artiştilor Plastici, va iniţia un concurs de soluţii".

Până în prezent nu s-a întreprins nici un pas concret pentru realizarea prevederilor H.G. menţionat, ba chiar mai mult există un dublu pericol: fie ca Monumentul să dispară prin dezasamblare, fie să se execute mutilarea lui prin soluţii tehnice neadecvate.

Monumentul în sine reprezintă un tot unitar, fiind o realizare de prestigiu a arhitecturii româneşti, apreciat şi de foruri europene. În ceea ce priveşte costurile generale, facem precizarea că dărâmarea (dezasamblarea) întregului edificiu şi reconstruirea (mai mult decât ipotetică) în aceleaşi condiţii de calitate şi regim seismic, depăşesc, în mod categoric, valoarea lucrărilor de translare a monumentului pe noul amplasament, păstrându-se astfel integritatea originală şi absolută a acestei realizări remarcabile din punct de vedere plastic şi arhitectural.

Tergiversarea soluţionării prevederilor H.G. nr. 922 din 14 august 2003 afectează direct şi realizarea Secţiei Memorialistice a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, în condiţiile în care în majoritatea fostelor state comuniste, există de mult timp memoriale-muzeu consacrate represiunilor regimurilor totalitare, România fiind - şi din acest punct de vedere - rămasă în urmă.

Domnul Ion Bozgă:

"Politica agricolă comunitară"

Politica agricolă comunitară determină mai bine de 35 de ani mediul cotidian al milioanelor de agricultori europeni, alături de cel al consumatorilor. Inevitabil, de-a lungul anilor, ea a evoluat şi a trecut chiar prin procese de reformă. În pofida crizelor şi a criticilor aduse, ea constituie un succes remarcabil, permiţând agriculturii europene să se menţină, mai ales în regiunile dificile, să se dezvolte şi să fie mai productivă. În mod necesar, exploatările agricole au trebuit să fie modernizate, atrăgând dezvoltarea unor noi activităţi industriale: mecanizare, îngrăşăminte, furaje.

În 1962 Comunitatea nu producea decât 80% din consumul alimentar propriu, faţă de 120% cât produce astăzi.

Creşterea producţiei a permis extinderea industriilor agroalimentare pe plan calitativ şi cantitativ, cât şi dezvoltarea schimburilor cu terţe ţări. Uniunea Europeană a devenit al doilea exportator mondial de produse agricole, rămânând totodată primul importator.

În privinţa consumatorilor, aceştia şi-au văzut condiţiile de aprovizionare profund modificate. Siguranţei alimentare i se alătură acum o mare stabilitate a preţurilor.

Alimentaţia nu reprezintă astăzi decât 15% din cheltuielile familiilor europene.

În acelaşi timp, într-un fel de victimă a propriului său succes, politica agrară comunitară s-a confruntat progresiv cu numeroase probleme excedente, creşterea cheltuielilor destinate pieţelor etc.

Politica agricolă comunitară, care, din punct de vedere istoric, este prima politică integrată la nivel european, fiind şi cea mai dezvoltată dintre politicile comune, a constituit unul din lianţii cei mai puternici ai construcţiei europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Obiceiul lui Traian Băsescu de a comenta, în cel mai absurd şi obraznic mod cu putinţă, acţiunile Guvernului Năstase se dovedeşte încă o dată a fi unica posibilitate de exprimare politică pe care o are la îndemână liderul Partidului Democrat.

Traiectoria cel puţin contradictorie şi în derivă a alianţei, o adevărată Arcă a lui Noe în devenire, face, probabil, parte din strategia de promovare a lui Băsescu, de la calitatea de prim "gropar" al Bucureştiului, la cea de conducător al remorcii cu unic scop de a dărâma acest guvern şi, implicit, şansele de integrare a României. Dorinţele domnului Băsescu referitoare la persoana primului ministru sunt fireşti, de altfel, dacă luăm în considerare rolul de steroid pe care domnul Băsescu îl are în opoziţie.

Ceea ce nu conştientizează Traian Băsescu este că prezenţa sa pe scena politică este din ce în ce mai insesizabilă, atacurile sale la adresa premierului Adrian Năstase aducându-mi aminte de fabula cu ţânţarul şi elefantul.

Ţânţarul este, în mod evident domnul Băsescu, lăsându-l pe acesta să îşi dea singur seama cine este gigantul politicii româneşti, pe care cu atâta elan s-a gândit să îl atace, în uralele echipajului de "vânt la pupa!".

Domnul Virgil Popescu:

Subiect: Ce înseamnă pentru anumite persoane publice "interesul naţional".

Se pare că am putea fi bucuroşi, satisfăcuţi de aplanarea unui conflict, ajuns din păcate public, între personalităţi din lumea sportului, în legătură cu participarea unor jucători de fotbal la antrenamentele echipei naţionale.

Cei care au solicitat şi apoi au refuzat participarea jucătorilor, sunt pe cale să-şi dea mâna cu cei care s-au împotrivit şi apoi au acceptat participarea aceloraşi jucători la antrenamente.

Este de-a dreptul lăudabilă fermitatea în doi timpi a diriguitorilor fotbalului românesc, verticalitatea foarte perisabilă a deciziilor acestora, solidaritatea temporară a poziţiilor lor bărbăteşti în faţa camerelor de luat vederi ale televiziunilor şi presei scrise. Sunt acei conducători cărora situaţia financiară de excepţie obţinută din fotbal, mai bine zis din contribuţia publicului spectator, materială sau morală, le conferă o siguranţă de sine absolut autarhică, de factori de decizie de sine stătători.

Din păcate, din toată această ceartă între aşa zisele "vârfuri ale fotbalului românesc", nu a fost nici un moment menţionat interesul publicului larg, spectatori sau telespectatori de fotbal, cel care aşteaptă mereu spectacole de calitate, cel care nu mai vrea meciuri aranjate, cel care îşi doreşte, de câţiva ani buni, ca echipa naţională să se califice la competiţiile internaţionale.

Aceşti spectatori îşi doresc să avem o echipă naţională constituită din cei mai buni jucători, care să poată prezenta culorile României cu demnitate, chiar cu mândrie pe arenele internaţionale.

Pentru a atinge acest lucru, la eventualul dialog între orgolioşii din fruntea fotbalului ar trebui să existe principii şi nu ambiţii, logică şi nu frondă, colaborare şi nu schisme.

Dar pentru a lucra în acest fel, ar trebui mai întâi să înţeleagă că sunt, în acest domeniu, responsabili de o imagine sportivă pe plan internaţional a României, că sunt responsabili pentru bucuria şi mândria suporterilor echipei naţionale, că trebuie să se implice pentru aceste scopuri măcar în măsura poziţiilor pe care le ocupă şi a avantajelor pe care le au.

Pentru aceşti împuterniciţi ai fotbalului ar fi trebuit, probabil, ca altcineva să le explice ce înseamnă un interes naţional în cazul reprezentării ţării; ar fi trebuit ca dincolo de făloşenia declaraţiilor încăpăţânate să înţeleagă că sunt persoane publice de care depinde, momentan, imaginea pe care o creează pentru domeniul sportului.

Consider că spectacolul gratuit, paralel fotbalului, creat de aceşti reprezentanţi în domeniu, nu este util nici pe plan intern şi nu a fost primit favorabil nici pe plan internaţional.

Apreciez că primul lucru care ar fi trebuit să fie prezent în conştiinţa acestora şi pentru care aveau datoria, cel puţin morală, de a găsi soluţii, era interesul naţional, interesul pentru pregătirea unei cât mai bune echipe care să reprezinte România.

Domnul Emil Rădulescu:

Se zice că întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt oglinda de sănătate a economiei unei ţări. Imaginea României pe care o reflectă această oglindă nu arată prea bine. De-a lungul timpului, mediul economic românesc nu a fost favorabil micilor afaceri, iar temerarii care s-au aventurat au avut de luptat cu o serie de probleme: munţi de autorizaţii la înfiinţare, lipsa programelor de finanţare, inflaţia galopantă, fiscalitatea înrobitoare compusă din 37 de tipuri de taxe şi impozite etc.

Ultimele statistici arată că la finele anului 2002 în România erau active 411.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), care reprezintă mai mult de 89% din totalul firmelor din ţară. Dintre acestea, peste 375.500 sunt microfirme, adică au o cifră de afaceri până în 100.000 de euro şi maximum nouă angajaţi, 28.783 sunt firme mici, iar 6.817 sunt mijlocii. Totodată, micuţele IMM-uri au creat 1,72 milioane locuri de muncă, din cele 4,3 milioane existente la nivelul economiei naţionale.

Afacerile preferate ale românilor sunt în comerţ, dacă ne luăm după numărul mare de întreprinzători care şi-au deschis buticuri, angrouri sau centre comerciale.

Peste 63% dintre întreprinderile mici şi mijlocii care activează azi în România se ocupă cu vânzarea de produse.

Serviciile au prins şi ele teren cu un procent de 16,1% din totalul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Surprinzător este faptul că numai 11,6% dintre întreprinzători au decis să facă afaceri în domeniul industrial. E drept că pentru acest gen de afaceri este nevoie de un capitol mai mare, pe care românii nu prea îl au.

La coada interesului se află turismul (0,5% dintre întreprinderile mici şi mijlocii înmatriculate) şi agricultura (2%).

În Capitală sunt concentraţi cei mai mulţi întreprinzători. A cincea parte dintre firmele mici şi mijlocii (75.355) activează în Bucureşti, iar regiunea Bucureşti-Ilfov deţine locul 1 ca număr de întreprinderi mici şi mijlocii active. Pe locul 2 se află zone din nord-vestul ţării, cu 13%, iar pe poziţia a treia se situează regiunea sud-est cu 13,3%. În schimb, zonele din vestul şi sud-vestul ţării sunt zonele în care spiritul antreprenorial se manifestă cel mai puţin. Aceste zone deţin 8,7% din totalul firmelor din ţară, respectiv 9,08%.

Conform datelor din bilanţurile contabile, numai jumătate din firmele mici şi mijlocii care sunt active în ţară realizează profit.

Concret, dintre cele 411.000 de firme au obţinut profit numai 205.282, iar valoarea medie a profitului pe o firmă este de numai 375 de milioane de lei, la nivelul anului 2002.

În ceea ce priveşte microfirmele, 20% dintre ele au încheiat anul 2002 cu profit zero, iar din restul, jumătate au realizat pierderi, jumătate profit.

Sistemul IMM-urilor întâmpină o serie de dificultăţi care se repercutează asupra activităţii lor. Problema esenţială a IMM-urilor este legată de sursele de finanţare. Dobânzile bancare rămân situate la un nivel prea înalt, având în vedere evoluţia ratei inflaţiei, iar accesul la credite este în continuare anevoios.

De asemenea, o altă piedică în calea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii o constituie costul locului de muncă, situându-se la un palier ridicat.

O altă problemă o constituie concurenţa, previzibil, tot mai serioasă a firmelor din Uniunea Europeană, ceea ce face necesară găsirea de modalităţi şi metode prin care mediul de afaceri să devină mai prietenos pentru investitorii autohtoni.

Domnul Adrian Ionel:

Am văzut la Iaşi, în ultimele zile, adevărate zvâcniri de disperare, care mi-au umplut sufletul de amărăciune. Mă refer la schimbările bruşte de direcţie pe care le-au abordat şi de care se ţin cu forţa unui uriaş unii conducători ai PNL Iaşi.

Aceştia sunt şi cei care, în ultimii ani, au încercat să transmită cetăţenilor un sentiment de siguranţă şi stabilitate politică? Da!! Ei sunt oamenii care băteau cu pumnii în piept că fac opoziţie unui partid care încearcă şi, în cele mai multe cazuri, a şi reuşit să elaboreze şi să pună în practică proiecte în folosul comunităţii.

Fostul candidat la primăria Iaşiului în anul 2000 şi posibilul candidat pentru acest an al PNL Iaşi a demisionat din partid şi a anunţat că vrea să candideze independent.

Preşedintele PNL Iaşi a demisionat şi el, din cauza neînţelegerilor din filiala locală. Candidatul anunţat în gura mare, în urmă cu câteva luni, s-a dovedit a fi doar o gogoriţă aruncată publicului.

De fapt, jocurile din interiorul acestui partid au dus la autodistrugere. Oamenii care mai puteau face câte ceva se retrag sau pleacă la alte partide. Cei care rămân sunt debusolaţi şi caută puncte de sprijin în mlaştina unor afacerişti obscuri, care ar urma să profite de pe urma obţinerii vreunui post în Parlament sau în consiliul local sau judeţean.

Mă mir cum se mai poate pune problema unei candidaturi din partea celor care nu reuşesc, în nici un fel, să îşi spele rufele în familie şi să treacă la lucruri constructive. Este clar că nimeni nu va înghiţi găluştele nesărate aruncate publicului de către cei care mai cred că reprezintă o forţă politică, într-un oraş, care, de atât de multe ori, a arătat repulsie pentru jocuri murdare şi afacerişti de carton.

Nu pot decât să îmi exprim mirarea faţă de acţiunile membrilor PNL care au funcţii de conducere şi dezaprobarea faţă de încercările celor care îşi doresc cu disperare să se agaţe de scaunele care nu li se cuvin, care nu li s-au cuvenit niciodată şi care nu sunt de nasul lor. Păcat! Păcat că, încă, îşi mai permit să îşi expună punctele de vedere şi să bălăcărească în public imaginea unui oraş, care a fost creată în sute de ani, de oameni de valoare, care nu pot fi asociaţi cu numele acestor penelişti, nici în coşmarurile cele mai urâte...

Domnul Pavel Târpescu:

Declaraţie politică intitulată: "Trucurile Opoziţiei".

Vă rog să-mi permiteţi să prezint în plenul Camerei câteva considerente referitoare la preconizatele moţiuni iniţiate de adversarii noştri politici, referitoare la aderarea la Uniunea Europeană şi adopţiile internaţionale. Nu contestăm dreptul Opoziţiei de a-şi exercita dezacordul faţă de iniţiativele şi acţiunile Guvernului în problemele majore ale societăţii româneşti, prin intermediul moţiunilor simple sau de cenzură. Ceea ce stârneşte indignarea noastră şi a opiniei publice este ignorarea realităţilor româneşti, complexitatea şi multitudinea problemelor cărora actualul Guvern trebuie să le facă faţă, precum şi contextul internaţional în care au loc demersurile noastre spre integrarea în Uniunea Europeană.

Dar, pe autori îi cunoşti după operă. Făcând mult zgomot pentru nimic, lipsiţi de idei şi pragmatism, adversarii noştri politici folosesc arma perfidă a calomniei, strecurând în demersurile lor veninul minciunilor, convinşi fiind că, de pe urma acestor ponegriri, măcar un strop tot va rămâne în sufletul oamenilor. Nimic mai fals, domnilor!

După ce, în trecuta legislatură, Alianţa PD-PNL şi ceilalţi acoliţi au dus ţara în pragul colapsului, îndepărtând România de structurile europene şi euroatlantice, pierzând încrederea partenerilor noştri occidentali, Guvernul Adrian Năstase a muncit din greu pentru a corecta deciziile haotice ale fostei guvernări, refăcând încrederea comunităţii internaţionale faţă de România.

Dar cum obişnuinţa e a doua natură, în loc să pună umărul la reconstrucţia ţării, să-şi pună capacitatea în slujba interesului naţional, Opoziţia obstrucţionează demersurile politice ale Guvernului, transformându-se în cavaleri ai tristei figuri. Ei uită că rezultatele favorabile ale ţării se obţin prin eforturi comune ale clasei politice.

Cu inteligenţă şi efort, Guvernul Adrian Năstase clădeşte viitorul României, iar Dumnezeu este de partea celor puternici şi drepţi.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Calitatea acţiunii politice nu poate fi despărţită de felul în care reprezentanţii tuturor partidelor - parlamentare sau nu - se raportează la acţiunea împotriva corupţiei. În acest moment al necesităţii unirii tuturor eforturilor pentru a atinge ţinta încheierii negocierilor cu Uniunea Europeană în 2004 şi admiterea în prestigiosul club european în 2007, un eşec al acţiunilor anticorupţie ar însemna nu numai biruinţa demagogiei în viaţa politică, dar şi îndepărtatea clasei politice de cetăţenii ţării.

Nu este prima dată când apar propuneri de acţiuni şi acţiuni anticorupţie. Din păcate, o spun cu toată răspunderea, în pofida unor succese recunoscute ale instituţiilor abilitate, o parte a clasei politice a transformat lupta anticorupţie într-un mesaj populist. În primii zece ani scurşi după decembrie 1989, care au inclus atât guvernări de stânga cât şi de dreapta, nu s-a reuşit definirea corectă a acestei plăgi economico-sociale şi, de aceea, nu au fost formulate soluţiile pentru ea.

Acum, în 2004, după admiterea României ca membru cu drepturi depline în NATO şi când negocierile cu Uniunea Europeană necesită un ritm extrem de susţinut, este necesar să ne mobilizăm pentru a rezolva rapid cât mai multe dintre problemele care se găsesc în suspensie.

Până în acest moment s-a vorbit despre corupţie mai ales pentru a se acuza partidul aflat la guvernare sau conducerea sa. Acum, trebuie să constatăm cu răspundere că fenomenul corupţiei se regăseşte la toate nivelurile societăţii.

Poate cel mai greu de suportat pentru cetăţenii pe care îi reprezentăm în Parlament - mă refer la reprezentanţii tuturor partidelor parlamentare - a devenit corupţia întreţinută de o birocraţie a cărei caracteristică este dată de interesul pentru propria supravieţuire. Această corupţie este cea mai dureroasă, pentru că se manifestă la nivel local, în administraţia locală şi loveşte în mod direct cetăţeanul. Ea naşte nemulţumiri concrete.

Este necesar ca întreaga clasă politică să intervină categoric pentru a elimina aceste forme de corupţie. De cele mai multe ori, astfel de intervenţii nici măcar nu necesită fonduri mari, ci doar o identificare corectă a problemelor şi o fermă voinţă de acţiune.

Atrag serios atenţia asupra faptului că nu este vorba despre o simplă declaraţie de intenţii, ci de o invitaţie la acţiune comună în folosul României. Este vorba despre probleme ce trebuie rezolvate la nivel local, nu exclusiv de partidul aflat la putere, ci şi de către toţi reprezentanţii Opoziţiei, aleşi în administraţia locală. Toţi trebuie să ia măsuri ferme în zonele administraţiei locale despre care constată că reprezintă focare de corupţie.

Nu este nevoie de bani pentru a identifica, izola şi anihila acţiunile grupurilor de interese tolerate în administraţia locală, mai ales în marile oraşe.

Din păcate, ideea de corupţie a fost folosită, până acum, cu precădere ca instrument al luptei electorale, pentru discreditarea adversarilor politici şi pentru împiedicarea audienţei partidului de guvernământ. Conflictele reale de interese - şi de cele mai multe ori, evidente - au fost ignorate, plecându-se de la o mentalitate depăşită, anume, că, întotdeauna, cel aflat la putere nu mai este îngrădit în acţiunile sale nici măcar de lege.

Fac un apel susţinut către întreaga clasă politică, să ne orientăm acţiunile în trei mari direcţii: renunţarea la oamenii care nu doresc să se supună legii şi normelor unei vieţi sociale corecte; promovarea oamenilor care să se impună prin profesionalism, corectitudine, cinste şi credibilitate; susţinerea implementării şi aplicării cadrului legislativ destinat eliminării corupţiei şi factorilor care o favorizează.

Să intrăm în Uniunea Europeană cu acţiuni concrete, urmări ale unor analize serioase! Să nu înlocuim concluziile acestor analize cu "slăbiciuni" sau "relaţii", pentru că punem în pericol credibilitatea României, iar acest lucru nu îi este permis nimănui!

Domnul Cristian Sandache:

Ce fel de politicieni se tem de presă?

Este incontestabil faptul că nu de puţine ori anumiţi reprezentanţi ai mass-media nu reuşesc să fie suficient de clari ori bine informaţi atunci când abordează o serie de subiecte referitoare la cutare sau cutare om politic. Rezultă în anumite situaţii momente penibile, cu neînţelegeri de ambele părţi sau chiar tensiuni.

Dincolo de toate aceste episoade regretabile, un lucru este esenţial: omul politic care se manifestă cu nervozitate, ostilitate sau pur şi simplu fuge de întrebările unui jurnalist nu reprezintă decât un exemplu despre cum nu trebuie să fie un adevărat om politic.

Dacă nu este amestecat în afaceri tenebroase, un astfel de personaj manifestă o devastatoare incultură, nereuşind să lege două fraze în mod corect sau privind un text scris într-o limbă străină să se cutremure de spaimă asemenea unui aborigen dintr-o insulă izolată care vede pentru prima dată în viaţa lui un cal...

Asemenea politicieni sunt însă extrem de insolenţi atunci când se află între adulatorii proprii (majoritatea de foarte slabă calitate morală şi intelectuală) şi adoptă tonuri de dispreţ absolut (lucru care mi se pare cel mai grav) faţă de oamenii necăjiţi care vin la ei solicitându-le un cât de mic ajutor.

Aceşti ciocoi de tip nou - grobieni, impertinenţi însă fundamental inculţi, se cred atunci buricul pământului şi au impresia că lumea începe şi se sfârşeşte cu ei.

Este aproape firesc ca pentru asemenea specimene politice un ziarist inteligent şi curajos să pară de-a dreptul obraznic, dacă nu chiar insuportabil.

Troglodiţilor cu funcţii le cedează nervii şi reacţionează penibil, furios, incalificabil pentru o societate pe care ne-o dorim cu toţii normală, democratică.

Trist este faptul că manifestările unor asemenea indivizi fac de ruşine întreaga clasă politică, şi aşa cu o cotă extrem de scăzută în topul încrederii populare.

O singură soluţie, aşadar: afară din politică cu dinozaurii antieuropeni!

Domnul Marian-Adrian Motoc:

"O transformare sub semnul întrebării".

Corneliu Vadim Tudor a dorit să se remarce tot mai mult în ultimul timp. Neţinând cont de valorile şi programul politic al partidului pe care îl conduce, dar nici de numeroasele declaraţii afirmate de-a lungul anilor, liderul PRM şi-a cosmetizat brusc discursul şi a apărut într-o nouă înfăţişare - cea de susţinător al principiului egalităţii tuturor etniilor, fără nici un fel de discriminare.

În primul rând, Vadim Tudor adresează o scrisoare comunităţilor evreieşti din România în care se menţionează că susţine că a făcut o greşeală atunci când a negat Holocaustul din România care a avut loc între anii 1941 şi 1944.

Era de aşteptat ca Vadim să utilizeze orice tactici care l-ar favoriza în cursa electorală pentru Preşedinţia României.

Aceste declaraţii cinice şi demagogice nici nu s-au lăsat aşteptate. Imediat au apărut în presă zeci de declaraţii. Mai puţin însă au fost văzute şi făcute fapte concrete care să mai şi confirme cele afirmate.

Discursul lui Vadim este unul obişnuit, adică în esenţă bazat pe minciună, căci tot o minciună este şi schimbarea sa de opinii de la an la an sau chiar de la o zi la alta.

Dacă la început s-a lansat sub lozinci antieuropene, mai târziu Vadim a devenit tolerant şi chiar susţinător al acestora. După ce a apărut cu mai multe lozinci antisemite, acum se arată un susţinător al tuturor naţionalităţilor. Cu toate acestea, nu se pot şterge atât de uşor decadele de ură, rasism şi xenofobie exprimate de liderul PRM nu numai împotriva evreilor, ci şi împotriva populaţiei rrome şi a minorităţii maghiare din această ţară.

Se demonstrează încă o dată faptul că Vadim nu face altceva decât să întindă nişte capcane cinice, în scopuri populiste.

În acest fel, singura modalitate de a convinge poporul român şi opinia publică internaţională de sinceritatea schimbării ar fi cea de a nu o instrumentaliza în scopuri electorale, adică de a nu se referi la ea deloc.

Circul organizat de C.V. Tudor în această perioadă pe tema schimbării sale la faţă a atins proporţii comune de dezaprobare.

Mesajele lovite de nesinceritate care vin de la un preşedinte de partid parlamentar sunt de natură să ofere o perspectivă internaţională deplorabilă asupra societăţii româneşti.

Dezaprob această campanie bazată pe minciună iniţiată de C.V. Tudor şi consider că, în condiţiile în care am ales să mergem pe calea democraţiei, ar trebui să acţionăm în limitele acesteia, fără însă a apela la tactici şi politici neconvenţionale, mai ales când este vorba despre unele valori general aprobate.

Consider că trebuie să se respecte valorile etice şi morale în campaniile electorale şi să nu se creeze astfel o imagine eronată despre ţara naostră pe plan internaţional.

Doamna Rodica Nassar:

"Legea pentru aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord".

Săptămâna trecută, în cadrul unei şedinţe comune, Parlamentul a aprobat în unanimitate, fapt rar întâlnit, Legea pentru aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Această lege consfinţeşte noua calitate a identităţii României în lume şi o nouă demnitate bine meritată a Armatei Române.

De asemenea, arată că atunci când toate forţele politice din ţară sunt unite reuşim să redescoperim vocaţia şi meritele noastre ca naţiune şi spirit şi să trecem definitiv în partea cea mai bună a istoriei Naţiunii Române.

Domnul Ion Iliescu, preşedintele României, domnul Adrian Năstase, primul ministru al României, şi ceilalţi colegi din Parlament care au vorbit despre însemnătatea acestui act au apreciat că faptul acesta este rezultatul unui proces de acumulări şi transformări profunde ale societăţii româneşti, urmare a unor mari eforturi realizate cu tenacitate şi răbdare "dublate de reforme interne pe toate domeniile de activitate - militară, socială, al corupţiei, birocraţiei şi al mentalităţilor învechite".

Aderarea României la NATO a reprezentat un obiectiv prioritar constant al politicii externe începând din 1990. El a întrunit permanent adeziunea a 70-90% din populaţia ţării şi a avut sprijinul întregului spectru politic românesc.

Astfel, pe fondul rezultatelor pozitive înregistrate în plan economic în ultimii trei ani, a fost posibilă accelerarea ridicării nivelului de compatibilitate a instituţiilor româneşti, a armatei române, a procedurilor de lucru specifice Alianţei.

De apreciat că toţi vorbitorii au remarcat performanţele şi reforma din armată şi au evidenţiat faptul că în acest moment reforma structurală şi operaţională în armată este încheiată în proporţie de 85%, iar România are azi cea mai importantă contribuţie militară dintre toate statele invitate să adere la NATO.

După ce ani de zile România s-a considerat a fi o ţară "importatoare de securitate", astăzi militarii sau poliţiştii noştri sunt în Irak, Afganistan, Bosnia sau Kosovo pentru a "exporta securitate".

Decorarea de către preşedintele României, prin domnul Adrian Năstase, primul ministru al României, cu ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler cu însemne militare a drapelului de luptă al Batalionului 26 infanterie "Scorpionii Roşii" reprezintă preţuirea conducătorilor României manifestată faţă de unitatea cu cea mai consistentă participare la acţiunile de stabilizare din Irak şi din alte misiuni.

Odată manifestat consensul politic privind aderarea României la NATO, forţele politice sunt chemate în viitor să-şi conjuge eforturile la alte mari acţiuni de politică externă de interes naţional, şi mă refer în primul rând la integrarea europeană.

Această acţiune presupune multă muncă şi multă dorinţă ca aceasta să fie îndreptată către locurile încă sensibile ale societăţii româneşti: justiţie, administraţie, corupţie sau libertatea presei.

Aşa cum s-a demonstrat însă, dacă forţele politice vor fi unite, rezultatele nu vor întârzia să apară.

În acest sens văd eu mesajul preşedintelui Ion Iliescu, care, afirmând că deşi anul 2004 este un an electoral cu dinamica sa firească, în plan politic este necesar ca toate confruntările electorale, cu tot spiritul lor civic să fie efectuate cu gândul la consecinţele şi costurile pe care le putem avea şi plăti în acţiunea comună a tuturor partidelor, şi anume integrarea europeană.

În funcţie de modul cum ne vom apropia de dorinţele populaţiei, depind însăşi voturile acestora către un partid sau altul, către o personalitate sau alta.

Domnul Aurel Gubandru:

Declaraţie politică: "Investitorii chinezi sunt interesaţi de economia buzoiană".

Vizita domnului prim-ministru Adrian Năstase în R.P.Chineză a reprezentat un real succes în dezvoltarea relaţiilor româno-chineze, iar rezultatele acesteia, fără îndoială, nu vor întârzia să apară.

Construirea unui pod peste Dunăre la Brăila, realizarea unor şosele importante în România sunt tot atâtea exemple care confirmă faptul că poporul chinez este nu numai un prieten al poporului român, dar şi un aliat de nădejde al ţării noastre în mersul spre înainte.

În contextul celor prezentate, doresc să informez Camera Deputaţilor despre faptul că, în partea a 2-a a lunii februarie 2004, o delegaţie a Ministerului Comerţului, condusă de ambasadorul R.P.Chineze la Bucureşti, excelenţa sa XU JIAN, a făcut o vizită în judeţul Buzău.

În sala "Cabinet" din sediul Prefecturii Buzău, delegaţia chineză s-a întâlnit cu dr.Ion Vasile, prefectul judeţului Buzău, şi domnul Viorel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean.

Scopul vizitei a fost acela de documentare şi schimb de experienţă, cunoscut fiind faptul că nu este prima oară când judeţul nostru primeşte o vizită a prietenilor chinezi.

Au fost prezentate delegaţiei chineze, informaţii generale despre infrastructura, facilităţile şi potenţialul economic al judeţului.

Asistentul ministrului comerţului, Chen Jian, consideră că relaţiile economice chinezo-române se vor dezvolta continuu şi că societăţile comerciale din ţara prietenă vor fi interesate să investească în economia buzoiană, în special în domeniul alimentărilor cu apă şi al hidrocentralelor.

De asemenea, există reale şanse ca o primă investiţie de amploare să se concretizeze prin construirea unui parc tehnologic la Buzău, situaţie în care judeţul ar fi primul din ţară unde oamenii de afaceri chinezi vor construi un asemenea obiectiv.

De altfel, acest subiect a fost abordat şi de domnul prim-ministru Adrian Năstase în urma întâlnirilor cu oficialii chinezi, cu ocazia Forumului Economic de la Beijing.

După întâlnirea de la Prefectură, delegaţia chineză din care au mai făcut parte şi reprezentanţii corporaţiei F&J International a înfiinţat trei societăţi comerciale: Fabrica de creioane; Fabrica de ţigarete; S.C. LEMNKING S.R.L., al cărei obiect de activitate este procesarea şi transportul lemnului.

Aşadar, şi judeţul Buzău este alături de Guvernul Adrian Năstase în susţinerea politicii de dezvoltare a relaţiilor economice pe multiple planuri cu poporul chinez.

Domnul Ioan Sonea:

Declaraţie politică: "Soldaţii păcii".

Suntem la un pas de NATO. Realizările zise "epocale" sunt trâmbiţate de mai-marii puterii pe toate lungimile de undă. Nu se prea vorbeşte despre miliardele de dolari care vor reprezenta costurile acestei solicitări, dar să sperăm că va da Dumnezeu vreme bună şi recolte bogate. De altfel, această integrare nici nu este un lucru rău, ba este un rău necesar, acum când toată lumea care tot vorbeşte despre pace se tot pregăteşte de război. Aici, la noi, ni se tot spune că totul, şi încă ceva pe deasupra, s-a făcut de către PSD.

În ţara aceasta, de trei ani nu există decât PSD şi UDMR, strâns unite la bine şi la rău. Şi aceasta cam aşa este, pentru că despre ceilalţi se vorbeşte puţin. Ca în plin feudalism, când domnii români duceau războaie cu turcii, iar suveranii cărora le erau închinaţi şi care nici nu prea ştiau unde s-a dat o bătălie sau alta, se numeau câştigători şi dădeau baluri pe la curţile imperiale ca să se laude cu victoriile. Cam aşa şi cu poporul român şi conducătorii săi actuali.

De asemenea, nu se spune că, date fiind interesele NATO în zonă, şi posibilităţile strategice oferite de teritoriul românesc, chiar dacă nu am satisface nici o condiţie, şi tot am fi fost admişi, dar este mai interesant să soliciţi acest lucru, pentru că, cine cere plăteşte.

De acum ne aşteaptă etape importante în istoria noastră naţională. Cum se construieşte noua societate românească pentru mileniul trei?, societatea care trebuie să asculte şi să voteze, se poate deduce din câteva date statistice: din raportul autorităţilor române către UNESCO pentru Conferinţa "Educaţia pentru toţi în Europa şi America de Nord", la Varşovia, în februarie 2000, se deduce că 4% din populaţia României, însemnând 778.000 de persoane având vârsta peste 10 ani, erau analfabeţi.

Dintre adulţii care nu ştiu să scrie şi să citească, cei mai mulţi sunt femei, 75% din totalul femeilor şi a persoanelor având vârsta peste 65 de ani, însemnând peste 52% din totalul analfabeţilor la acea dată. La cei sub 34 de ani, rata cea mai mare se întâlneşte la cei cu vârstele de 15-19 ani. Abandonul şcolar era, la început de 2000, de 0,9%, faţă de 0,6% cât era în 1993.

Peste 70% din abandonul şcolar se înregistrează mai ales în mediul rural. După recensământul din martie 2002, rezultă un număr de 1.083.935 persoane, dintre care 688.803 sunt femei. Din mediul rural provin 760.432 analfabeţi, faţă de 323.503 în mediul urban. În raport cu 1993, în anul 2003, numărul abandonurilor şcolare a crescut la peste 10% din motive de sărăcie. Încă nu se cunoaşte de către Ministerul Învăţământului, cu exactitate, numărul analfabeţilor în 2003. Se cunoaşte însă Ordinul nr.3510/29 martie 2003, de eradicare a analfabetismului, prin care se solicită numărul de analfabeţi din fiecare localitate, adresele şi vârstele acestora. Probabil că încă sunt în faza de lucru.

Desigur, listele, căci analfabetismul şi programele de eradicare a acestuia mai pot aştepta. Cum mai pot aştepta şi recruţii care nu cunosc limba română în România. Aceşti tineri sunt totuşi pregătiţi în şcolile din România post-decembristă. Au avut profesori de limba română, au promovat examene de capacitate şi altele, li s-au eliberat diplome de absolvire care poartă stema României, şi iată că la limba oficială sunt analfabeţi. De fapt, se face încă o dată dovada că nu-i leagă nimic de România.

Se constată, încă o dată, că autoritatea statului a fost şi este doar vorbă în vânt, şi că înţelegerile dintre guvernele care au condus România după 1989, şi aliaţii tuturor la guvernare, au dat roade. Roade, roade până cade. Refrenul cariului în tulpina stejarului. Noii recruţi vor fi primii soldaţi internaţionali pe pământul scumpei noastre patrii. Vor învăţa direct limba războiului, alături de soldaţii NATO, care vor cuceri în curând cazarmele. Să fie acesta începutul ocupaţiei paşnice a României?

Desigur, ocupaţi de liniştea care ne aşteaptă acum, când avem umbrela NATO deasupra capetelor, şi ocupaţi până peste cap cu generalizarea învăţământului care să ne dea oameni ascultători şi la nevoie săritori, care să ştie citi doar "votaţi UDMR" şi "votaţi PSD". Cursurile se vor putea face şi prin corespondenţă. Nu uitaţi să plătiţi. Europa ne aşteaptă!

Domnul Mihai Tudose:

Declaraţie politică: "Demersuri antagonice".

Ultima perioadă de timp a fost revelatoare pentru scena politică românească. Deşi acuzele s-au situat în top pe ordinea de zi, iar poziţiile de gen ultimatum au fost mai uzitate ca niciodată, se poate spune că situaţia s-a decantat.

Pornesc în demersul meu de la un simplu exemplu de atitudine din viaţa politică românească.

În urmă cu doar câteva săptămâni, ne aflam puşi într-o situaţie sensibilă generală, de amendamentele europarlamentarilor din Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European. În slujba gestionării acelei crize s-au pus şi reprezentanţii Opoziţiei. Efectuarea de lobby pentru România, de către cei la care am făcut referire, a fost un gest apreciat şi salutat de către reprezentanţii PSD. Dar, dacă ameninţările cu suspendarea negocierilor cu Uniunea Europeană au speriat Opoziţia, acum, când decizia Comisiei a fost de "reorientare a strategiei de aderare", Opoziţia răsuflă şi se înghesuie în a cere demisia Guvernului.

Diletantismul Opoziţiei este evident în cazul Partidului Naţional Liberal, care după ce îşi trimite emisarii în Parlamentul European, jubilează atunci când este vorba de critici aduse procesului de aderare a ţării noastre de către liberalul european Graham Watson, dovedind clar că nu înţelege să se alinieze unui mod coerent de a face politică.

Încurcată în propriile-i bâlbe, actuala opoziţie nu face decât să sporească starea de nedumerire a publicului românesc, care - din păcate - nu mai ştie probabil de ce parte se află aceasta din urmă. Atitudinea Opoziţiei care a dat impresia că înţelege necesitatea conjugării forţelor în vederea realizării de lobby cu privire la aderarea României la Uniunea Europeană i-a conferit acesteia oarecare coerenţă în actul politic. Însă, actuala dorinţă de demitere a Guvernului, acum, după ce Guvernul, privind cu seriozitate semnalul de alarmă reprezentat de votul Comisiei pentru afaceri externe, s-a angajat să acţioneze în perioada următoare pentru a răspunde preocupărilor forurilor Uniunii Europene (preocupări care reprezintă totodată şi puncte pe agenda de politică internă, puncte esenţiale pentru dezvoltarea societăţii româneşti), nu face decât să-i anuleze şi rămăşiţa de logică care îi rămăsese.

Pe acest fond al criticilor, guvernarea PSD a înţeles că, cel mai important lucru este să acţionezi, că orice tergiversare şi orice încercare de abatere de la o agendă politică internă coerentă nu face decât să prejudicieze publicul românesc - cel mai important factor, şi că această şansă de a ne dobândi cât de curând posibil un statut legitim în Uniunea Europeană nu poate fi primită la nesfârşit.

Domnul Ion Mocioalcă:

"Drumul spre normalitate"

Acum două săptămâni, la Sinaia, s-au reunit - cum a fost informată opinia publică, grupurile parlamentare ale PSD, Delegaţia permanentă a partidului şi membrii Cabinetului Năstase. S-a discutat despre felul în care PSD - în postura de partid de guvernământ - asigură desfăşurarea reformei şi, în acelaşi timp, realizarea unor programe sociale ambiţioase, importante pentru cetăţenii României.

Întrebarea care s-a pus este foarte simplă în fond: cum vom face, pentru ca schimbările din România, atât în plan economic, cât şi în plan instituţional, sau în politica externă, să ducă la îmbunătăţirea standardului de viaţă al cetăţenilor ţării?

Chiar dacă ne apropiem de statutul de membru NATO - de pildă, (cum ştiţi deja, toate parlamentele statelor membre au ratificat Tratatul de aderare), totuşi, viaţa rămâne încă foarte dificilă pentru mulţi dintre români, este important pentru noi să ne ocupăm cu şi mai multă atenţie de crearea de locuri noi de muncă, de noi investiţii - interne şi externe, să fim mai îndrăzneţi, mai prezenţi în relaţia cu cetăţenii, să finalizăm proiectele pe care le-am început şi care pot să schimbe viaţa multor români.

Este vorba de felul în care vom trata în continuare problema salariului minim pe economie, dar, până la urmă, salarii mai mari, care să rezulte dintr-o activitate economică sănătoasă. Ne-am angajat să creăm un buget pentru creştere economică, dar şi pentru a realiza programe de echitate şi de justiţie socială. Cum? Aplicând ferm bugetul pe care-l avem, dar şi prin corecţii care pot fi făcute, corecţii prin venituri suplimentare provenite din privatizări, printr-o mai bună colectare a obligaţiilor de stat.

Este încă un drum foarte lung de parcurs, pe care trebuie să-l realizăm toţi. Sigur, avem serioase obiective în lupta anticorupţie, pentru aplicarea fermă a legislaţiei ţării, şi atâtea alte probleme importante. Sunt domenii în care am avut o performanţă mai slabă. Ştim, cel puţin acum, care este direcţia corectă.

Ceva pozitiv începe să se întâmple în România.

Doar dacă eşti răuvoitor nu observi acest lucru. şi nu este numai meritul Partidului Social Democrat, la guvernare. Este vorba de un efort pe care poporul român l-a realizat după 1989 şi care începe să dea rezultate.

Iar datoria noastră, la nivel politic, parlamentar, guvernamental sau în administraţia locală, este să asigurăm stabilitatea şi continuitatea, necesare pentru consolidarea acestor rezultate. Să avem creditul populaţiei ţării, pentru a continua ce am început bine.

Partidul Social Democrat nu este un partid pentru un singur ciclu electoral. Dincolo de victorii sau de înfrângeri, partidul are o strategie pe termen lung, are o mare responsabilitate pentru cetăţenii României. Acum câteva zile, un sondaj IMAS situează PSD-ul în fruntea partidelor cu şanse la câştigarea alegerilor. Un alt sondaj -Metro Media Transilvania, şi mai recent, confirmă aceeaşi poziţie. De aceea, o simplă curiozitate poate îndemna orice om de bună-credinţă să se întrebe: de ce PSD rămâne, cum se spune "pe val"? căci, vedem, zilnic, ne sunt aproape băgate pe gât fel de fel de aşa-zise "dezvăluiri", de acuzaţii, fel de fel de contestări adresate acestei guvernări care, vezi Doamne, este un eşec, o mare dezamăgire.

Cred că este simplu de răspuns. Pentru că, acest Guvern s-a dovedit singurul coerent şi consecvent în aplicarea propriului său Program - de severă reformă economică, dar, subliniez, fără a neglija dificilele aspecte ale protecţiei sociale. Pentru că a accelerat ritmul schimbărilor, a reunit toate forţele pentru definitivarea unor proiecte vitale: aderarea ţării la NATO, integrarea în Uniunea Europeană.

Oamenii nu uită trecuta guvernare haotică, catastrofală, a coaliţiei CDR-PD. Oamenii de bună-credinţă înţeleg că demersurile prezentei guvernări PSD au fost anevoioase, pentru că, mai întâi, a recuperat ceea ce găsise de la cei dinainte şi apoi a putut trece la aplicarea propriului Program.

Şi rămâne în topul preferinţelor şi pentru că, în ciuda unor destule nereuşite (cel mai evident fiind nivelul de trai), PSD a convins că se poate dovedi un garant al schimbărilor profunde, un adversar al amânărilor problemelor spinoase, un adept al consolidării democraţiei.

Doamnelor şi domnilor,

Ne confruntăm cu probleme complexe. În societatea românească ar trebui să discutăm soluţii alternative realizabile, să ne asumăm răspunderi viitoare concrete. Cum se reflectă această necesitate în politica opoziţiei - pe malurile Bârzavei? Să încercăm "Revista presei".

Cotidianul nostru cărăşan - ziarul "Timpul" publică, pe pag.3, câte un comentariu politic, pe un spaţiu tipografic destul de redus. Pe rând, reprezentanţi ai partidelor parlamentare, din judeţ, îşi exprimă opiniile. Când ai ce spune - şi, respectând cititorii, îi informezi corect - totul este în ordine. Dar, să vedem cum este "în practică"!

Acum patru zile, în ziarul "Timpul", ni se adresează nouă un domn al cărui nume îmi scapă, chiar dacă el este secretar al Biroului judeţean al Partidului Democrat. În rubrica menţionată, ni se storc lacrimi. În esenţă, auziţi: "În urbea noastră tristă şi gri (la Reşiţa, adică!), a nins ca o speranţă, fulgii ne-au mângâiat obrajii, dar vraja s-a rupt, pentru că ei sunt, de fapt, lacrimi. Corupţie, sărăcie. Nici lapte nu bem cât trebuie, natalitatea a scăzut, fotbalul reşiţean nu merge, nu merg nici autobuzele private, nimeni nu merge!

Preluând ştiri catastrofice din presa dâmboviţeană, domnul secretar PD nu se lasă: "Românii consumă cel mai puţin - săpun, cea mai puţină pastă de dinţi!" în context, se înţelege, desigur, că şi asta e tot vina actualului Guvern, iar în judeţ oamenii se spală mai rar pe dinţi din vina Prefecturii, de pildă!

În încheiere, autorul ne mângâie cu o rază de speranţă: "Nu disperaţi, atât timp cât există Alianţa PNL-PD - "Dreptate şi Adevăr"!

Ei, aşa da!, am putea continua noi. Doar să vină ei şi s-a terminat cu lacrimile, o să fie un bairam şi-o să plouă cu salam, tot românul va avea pastă de dinţi la discreţie şi, când vom râde fericiţi, mamă!, ce ne-or sclipi dinţii, mai dihai decât ai domnului Castor din reclamă.

Când ideile sunt tulburi, lasă, e bună şi pasta de dinţi. Dacă n-ai lecitină!

Culmea, în ziua următoare, un alt domn, proaspăt "transferat" de altundeva la PRM, este şi el îngrijorat că nu folosim suficient săpun şi pastă de dinţi. Dar, evident, înţelegem că doar Vadim Tudor ne scapă de această năpastă!

Sirop ieftin, colorant sintetic, arome identic naturale. Aceasta se numeşte politică?

Nu credeţi, domnilor din opoziţie, că aţi fi, poate, ascultaţi dacă în loc de gogoşi aţi scoate pe tarabă oarece soluţii serioase şi de crezut? Sau sunt aşa de secrete, că încă nu le-aţi aflat?

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Tema pe care doresc s-o abordez astăzi se referă la "Creşterea accelerată a produsului intern brut (PIB), cerinţa esenţială pentru viitorul României".

Datorită politicii economice promovate de Guvernul României, există toate premisele ca în cei patru ani de guvernare să se realizeze o creştere medie anuală a pib de peste 5% (5,7% în 2001, 4,9% în 2002, 4,9 în 2003 şi 5,5% prevăzut pentru anul 2004).

Aceasta confirmă caracterul durabil şi sustenabil al dezvoltării noastre economice.

Realizarea unui ritm al pib în 2003 de 4,9% în condiţiile unei conjuncturi externe mai puţin favorabile şi a unui slab an agricol reprezintă, desigur, o performanţă notabilă.

Ea reflectă evoluţia favorabilă a producţiei industriale, a construcţiilor şi a sectorului de servicii. La această performanţă a contribuit într-o măsură însemnată majorarea consumului final cu 6,9% şi a formării brute a capitalului fix cu 9,2%.

Deşi realizările în cei 4 ani de guvernare PSD sunt importante, totuşi, ţinând seama de intrarea României în Uniunea Europeană începând cu ianuarie 2007, se impune o reflexie mai largă cu privire la cerinţele obiective privind evoluţia acestui indicator în viitor.

Ea este necesară întrucât anul 2004, potrivit unui studiu recent al Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite (UNECE), va însemna o accelerare a creşterii economice de 4,5% pentru Europa de Est. De altfel, toate ţările membre ale Uniunii Europene tind spre îmbunătăţirea performanţelor în acest domeniu.

Ţinând seama de aceste repere, dacă România va păstra şi în viitorii ani un ritm mediu anual al creşterii economice de 5%, pentru eliminarea decalajelor economice care ne despart de unele ţări cum sunt Grecia, Portugalia sau Spania, ar fi necesară o perioadă de 35-96 ani. Chiar şi faţă de vecina noastră Ungaria, perioada necesară ar fi de 40 de ani.

Concluzia care se poate reţine dintr-o astfel de analiză a tendinţelor pe plan european constă în faptul că pentru viitor un ritm mediu anual de creştere economică de 5% pentru România nu se poate considera satisfăcător. Potenţialul economic al ţării noastre, forţa sa de muncă calificată poate şi trebuie să ofere mult mai mult.

Obiectivul care ar trebui să fie luat în considerare pentru viitorul apropiat şi pentru care este necesară concentrarea tuturor eforturilor, ar fi realizarea unei creşteri economice anuale de cel puţin 8% în medie pe an. Chiar şi în aceste condiţii, ţinând seama de menţinerea ritmurilor de creştere economică realizată în ţările menţionate, respectiv Grecia, Portugalia sau Spania, România ar avea nevoie de 20-30 de ani pentru eliminarea decalajelor economice care o despart de aceste ţări.

Fără un astfel de efort, România riscă să rămână în coada ţărilor membre ale Uniunii Europene nu numai din punct de vedere economic, dar şi în privinţa nivelului de trai al populaţiei, ceea ce ar avea consecinţe sociale nedorite.

Interesul naţional al României impune elaborarea unui program naţional special pentru obţinerea unei creşteri economice de cel puţin 8%, în perioada imediat următoare.

Un astfel de program ar trebui să reflecte voinţa şi pragmatismul tuturor forţelor politice din ţara noastră pentru concentrarea eforturilor în această direcţie, care să se bazeze pe: încurajarea prin toate căile a investiţiilor în ramuri şi unităţi de producţie viabile, în infrastructură şi construcţii de locuinţe, îndeosebi prin creditul bancar; atragerea capitalului străin şi autohton prin facilităţi financiare, adaptând în acest scop la specificul economiei noastre, o experienţă deosebit de pozitivă obţinută de ţările membre ale Uniunii Europene, dar şi de China în ultimii 20 de ani; stimularea calităţii şi competitivităţii produselor industriale - agricole şi zootehnice, precum şi a serviciilor atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, acordându-se prioritate exportului.

Pentru toţi factorii de răspundere din ţara noastră creşterea accelerată a pib este şi trebuie să fie un obiectiv prioritar.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc tuturor şi vă doresc o zi după dorinţa dumneavoastră.