Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 mai 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 5 mai 2004

  1. Aprobarea unei modificări în ordinea de zi.

 

Şedinţa a început la ora 15,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului, asistat de domnii Nicolae Leonăchescu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi Antonie Iorgovan, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimaţi colegi,

Vă rog să îmi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Aveţi în mapele dumneavoastră ordinea de zi pentru astăzi. Vă rog, sunt observaţii la ordinea de zi?

Vă propun, stimaţi colegi, să introducem în ordinea de zi un pct. 5 (şi pct. 5 devine pct. 6): Modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr. 29/1994 privind stabilirea organizaţiilor internaţionale la care participă Parlamentul României. Este vorba despre plata cotizaţiilor.

De acord? Supun votului dumneavoastră introducerea pe ordinea de zi.

Vă rog, cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă?

Abţineri?

Votat în unanimitate.

Supun acum votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc foarte mult.

Împotrivă?

Abţineri?

Ordinea de zi a fost votată în unanimitate.