Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnii Valer Dorneanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

Bună dimineaţa şi o zi deosebită!

Începem şedinţa de astăzi cu intervenţiile personale.

Dau cuvântul domnului Dumitru Bentu. Va urma domnul Adrian Moisoiu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se numeşte "Vârstnicii".

Încă o dată, politicul se dovedeşte a fi un furnizor remarcabil de subiecte pentru mass-media, subiecte de anvergură şi cu un indice de acaparare aproape de exclusivitate.

Dramolete, lacrimi în reluare, analişti, psihologi, teleaşti, acuzaţii, declaraţii, supoziţii, scenarii se prăbuşesc pel mel, vorba francezului, peste receptorul de informaţii, cunoscut sub sintagma de "publicul larg".

Paradoxal, nu ne vom ocupa în continuare de evenimentele care se derulează în spaţiul mediatic, ci revenim asupra semnificaţiei unei zile pe care am depăşit-o cu prea puţină emoţie, dacă nu şi aceea mimată, 1 octombrie.

În decembrie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat această dată Zi Internaţională a persoanelor vârstnice.

Am trecut peste ea cu discreţie, aşa cum s-a derulat şi viaţa celor care au ajuns la anii vârstei libere şi care reprezintă aproape jumătate din totalul unei societăţi.

În mesajul său, premierul Adrian Năstase spunea: "Vârsta a treia reprezintă legătura noastră cu trecutul, continuitatea noastră ca naţiune.

Nu trebuie să uităm eforturile şi sacrificiile pe care dumneavoastră le-aţi făcut, pentru ca noi, cei de azi, să ne construim viitorul".

Viaţa celor care traversează "vârsta eclipsă", cum spunea un scriitor, se scurge şi încet şi greu. Hrana, întreţinerea, medicamentele, pensiile încă mici, continuă să rămână probleme majore pentru oamenii ajunşi să fie beneficiari ai unor pseudonime eufemistice sau chiar de răsfăţ, "vârsta treia", "vârsta liberă" etc.

Este şi motivul pentru care Guvernul României a iniţiat - şi va continua să o facă - unele măsuri capabile să răspundă mai bine cerinţelor celor care merită un trai decent şi care refuză cultura lamentaţiei: recorelarea şi, de la 1 octombrie, recalcularea pensiilor, indexarea la începutul fiecărui an a tuturor pensiilor, care să acopere cu 100% creşterea preţurilor, majorarea pensiilor agricultorilor, indemnizaţii pentru lucrătorii din agricultură, cu vârste între 55 şi 65 de ani, pensie socială pentru persoanele de peste 65 de ani şi care nu au nici un venit, asistenţă medicală la domiciliu, consultanţă juridică gratuită.

Toate aceste şi altele, aflate în proiect, demonstrează faptul că Partidul Social Democrat este convins că grija pe care o dovedesc pentru persoanele în vârstă este o măsură a gradului de civilizaţie.

În acest mod poate fi restaurat şi singurul reazem al bătrâneţii, ultimul ei zid de cetate, demnitatea, iar bătrâneţea în demnitate e viaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Domnul Petre Posea a depus la secretariat. Va urma domnul Adrian Moisoiu la cuvânt, după care îl vom invita pe domnul deputat Mircea Man.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Intervenţia mea de astăzi este intitulată "Să nu umilim, ci să respectăm veteranii de război".

Participarea României la cel de al doilea război mondial a fost determinată de masivele rapturi teritoriale săvârşite în vara anului 1940, când Uniunea Sovietică, Ungaria şi Bulgaria au ocupat în urma unor ultimatumuri, dictaturi sau tratate, aproximativ 33% din teritoriul şi din populaţia Ţării.

Eliberarea oraşului Cetatea Albă, la 26 iulie 1941, a dat prilejul Marelui Cartier General român să anunţe că: "Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune". Reîntregirea graniţei de est a Ţării a anulat pentru moment consecinţele ultimatumului sovietic din iunie 1940 şi a făcut ca poporul român şi armata sa, să parcurgă în numai un an drumul de la agonie la extaz, să renască speranţa redobândirii celorlalte părţi ale Ţării pierdute în 1940. Eliberarea Basarabiei şi a părţii de nord a Bucovinei nu a putut însemna însă încetarea operaţiunilor militare, fiindcă Uniunea Sovietică era departe de a fi înfrântă, iar Ungaria, care era împreună cu România într-o competiţie continuă pentru încrederea Germaniei, continua lupta, în timp ce Bulgaria stătea în aşteptare. Totodată, România, sub conducerea mareşalului Ion Antonescu, urmărea obţinerea sprijinului pentru restabilirea integrităţii teritoriale şi la graniţa de vest a Ţării.

În Campania din est, armata română a pierdut 624.740 de militari. Trecerea României de partea Naţiunilor Unite, actul românesc de la 23 august 1944, a fost receptat ca un act de suveranitate şi demnitate naţională menit să salveze Ţara din situaţia dificilă în care se afla, să declanşeze lupta pentru eliberarea părţii de nord-vest a României ocupate în 1940 de Ungaria în urma Diktatului de la Viena din 30 august 1940, luptă finalizată cu succes la 25 octombrie 1944, prin repunerea bornelor de hotar pe adevărata graniţă din vestul Ţării.

Personalităţi şi oficialităţi politice şi statale ale marilor puteri au apreciat că astfel s-a contribuit la scurtarea războiului cu cel puţin şase luni. Această contribuţie a însemnat însă o pierdere de încă 169.822 de militari. În ansamblu, în cele două campanii, de est şi de vest, România a pierdut 794.562 de fii ai săi!

Întotdeauna, când mă gândesc la eroismul legendar al ostaşilor români, la cei care dând dovadă de dârzenie şi bărbăţie s-au jertfit pe ei înşişi pe câmpurile de luptă şi astfel au contribuit la libertatea, independenţa şi unitatea României, sunt cuprins de un sentiment deosebit de respect şi recunoştinţă. Dimensiunile reale ale ţăranului, muncitorului sau intelectualului român, care au îmbrăcat haina militară pentru a-şi apăra şi elibera glia străbună, nu pot fi cuprinse în cuvinte ...

"De vom trăi şi vom ajunge cu biruinţă la capătul războiului, celor care vor scăpa Patria le va fi recunoscătoare, iar cei care îşi vor pierde viaţa vor rămâne în veci cu nume de bravi eroi" era gândul care îi îmbărbăta în luptă. Oare aşa s-a şi întâmplat?

Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, a încercat să reglementeze statutul veteranilor de război, ei beneficiind de indemnizaţii, împroprietărirea cu 500 m" teren pentru loc de casă sau cu 1 ha de teren arabil, gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, scutire de plata impozitelor şi taxelor locale, de plata abonamentului unui post telefonic şi a abonamentelor de radio şi televiziune, ajutoare pentru încălzire, asistenţă medicală, medicamente şi bilete de tratament în staţiuni toate gratuite ş.a. Din nefericire, legea a indus nemulţumiri în rândul celor care se adresează, prin crearea unor inechităţi ce au ca sursă diferenţele dintre mediul urban şi rural, în care locuiesc majoritatea, determinată de materializarea drepturilor care le-au fost conferite.

După ce o iniţiativă a unor parlamentari P.R.M. privind posibilitatea veteranilor de a opta între drepturile conferite în natură şi o indemnizaţie compensatorie lunară a fost respinsă, recent prin H.G. nr. 1301/2004 s-au stabilit drepturile băneşti pentru suprafeţele de teren care nu au putut fi acordate în natură din cauza deficitului de teren. Astfel, s-a prevăzut acordarea unei compensaţii băneşti în valoare de 15.640.000 lei/ha, adică de 1564 lei/m". În condiţiile în care, în multe zone din Bucureşti, metrul pătrat de teren costă peste o sută de dolari, adică la cursul zilei peste 3.500.000 lei, întreb dacă preţul stabilit este corect şi nu reprezintă o bătaie de joc? Comparându-se cu revoluţionarii, printre veteranii de război se vorbeşte cam aşa: "unii, pentru trei zile primesc mai mult decât cei care au luptat trei ani de zile, parcurgând mii de kilometri între frontul de est şi cel de vest. Atunci când s-a dat ordinul de mobilizare generală, nimeni nu a stat să întrebe "Ce ne daţi dacă mergem?", nimeni nu s-a dat în lături, toţi au executat ordinul! Iar când s-a cerut o lege care să reglementeze statutul veteranilor de război, au fost întrebaţi ce au făcut pentru ca să merite atâtea drepturi!?"

Domnule prim ministru Adrian Năstase, domnule ministru al administraţiei şi internelor, Marian Florian Săniuţă, nu credeţi că H.G. nr. 1301/2004 este o ruşine, o batjocură a părinţilor noştri, a celor pentru care cuvântul Patrie este cel mai scump din lume?

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Man. Va urma domnul Kerekes Karoly.

Domnul Mircea Man:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea vizează o vizită a domnului prim-ministru, aflat în Maramureş într-o vizită privată, vizită de lucru, cum o numeşte domnia sa, şi atunci mă întreb şi noi, maramureşenii, ne întrebăm dacă primul ministru are un elicopter personal sau dacă într-o vizită particulară taie panglici, participă la manifestări ale oraşului Sighet.

N-am să intru în detaliu privind vizita domniei sale în Maramureş, dar am să scot în evidenţă două întâlniri care nu se puteau altfel lăsa decât cu promisiuni electorale.

Aţi promis, domnule prim-ministru, la Comuna Botiza, asfaltarea unui drum pe care l-aţi parcurs pe jos, la un foc de tabără.

Aţi promis, domnule prim-ministru, asfaltarea drumului spre Mânăstirea Moisei.

Dacă la prima promisiune încă nu v-au ieşit demersurile, la cea de-a doua aţi aprobat 6,2 miliarde pentru asfaltarea drumului spre Mânăstirea Moisei.

Sunt membru în Adunarea Naţională Bisericească şi nu mi-aş permite niciodată să fiu împotriva unei investiţii pentru o biserică sau un lăcaş de cult, indiferent cui ar aparţine.

Dar dacă dumneavoastră v-aţi fi informat sau aţi fi fost informat corect, nevoile Bisericii Ortodoxe din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului sunt cu totul şi cu totul altele şi au alte priorităţi. M-aş referi doar la construirea Catedralei din Baia Mare, care este în curs de construcţie, care are mari datorii şi nu au fost aprobate sumele cerute de către episcopie în acest sens.

De asemenea, domnule prim-ministru, vreau să vă spun că această catedrală este sprijinită de enoriaşii din Maramureş, votanţii pe care dumneavoastră speraţi să-i obţineţi în noiembrie.

Dar, trecând de sfera investiţiilor înspre biserică, vreau să vă dau un singur exemplu, de o prioritate a judeţului Maramureş, care a fost adusă pe masa dumneavoastră, pe masa miniştrilor cabinetului pe care-l conduceţi şi care n-au fost onorate niciodată.

Aş vorbi doar de drumul DN 18 care face legătura dintre Baia Mare şi Maramureşul istoric, Consiliul judeţean cerându-vă o sumă decentă, de 15 miliarde, doar pentru reabilitarea drumului, impracticabilă astăzi pentru turiştii care vor să viziteze Ţara Maramureşului, dar dumneavoastră nu aveţi cum să vă daţi seama de acest lucru, pentru că oficialităţile locale, de fiecare dată, vă duc pe un drum ocolitor sau de data aceasta aţi folosit elicopterul?

Cred că, domnule prim-ministru, aţi făcut o mare greşeală trecând peste priorităţile reale ale Maramureşului, vă reamintesc, un judeţ cu tradiţie în minerit, dar astăzi, din 35.000 de mineri mai lucrează doar 6.000 şi banii acordaţi, pur electoral, nu vă vor aduce voturile pe care le doriţi în 28 noiembrie.

Nu vă întreb când veţi onora promisiunile făcute Maramureşului şi maramureşenilor, pentru că rezultatul se va vedea în 28 noiembrie.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Kerekes Karoly. Va urma domnul Ion Bozgă.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După schimbarea de regim politic din România, legislativul a adoptat o serie de legi cu caracter reparator, având ca scop restabilirea dreptăţii istorice şi repararea unor nedreptăţi comise de regimurile politice dictatoriale.

Una dintre aceste măsuri legislative vizează minorităţile naţionale, cetăţeni ai României, reprezentând o parte însemnată a populaţiei.

Din iniţiativa organismului guvernamental, Departamentul pentru protecţia minorităţilor naţionale, a fost emisă Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutat de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Printre categoriile vizate şi enumerate în aceste acte normative se numără şi persoanele refugiate.

În urma Diktatului de la Viena, în toamna anului 1940, numeroşi cetăţeni români de naţionalitate maghiară s-au refugiat în Ardealul de nord, din calea persecuţiilor suferite din partea autorităţilor române.

Este un lucru neobişnuit, dar pentru a preveni obstrucţionarea aplicării legii, în protocolul încheiat între U.D.M.R. şi P.S.D. în anul 2000 a fost prevăzută obligaţia aplicării corecte a legii.

A fost necesară această precauţie pentru că practica arăta clar atitudinea ostilă de respingere manifestată de persoanele chemate să pună legea în aplicare.

Cu toate aceste măsuri preventive, cu excepţia judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna, cererile foştilor refugiaţi din Ardealul de sud, din Ardealul de nord sunt sistematic respinse.

De exemplu, în localitatea Huedin, din judeţul Cluj, notarii publici refuză să autentifice declaraţiile de martor pentru etnia maghiară, pe motivul că legea se aplică numai în cazul cetăţenilor de naţionalitate română.

Alte exemple se referă chiar la instituţiile care soluţionează cererile foştilor refugiaţi. Astfel, la oficiul juridic al Casei Judeţene de Pensii Braşov, "oamenii legii" resping cu acelaşi motiv cererile etnicilor maghiari.

Pentru completarea tabloului, deşi lista instituţiilor care au adoptat ca atitudine refuzul aplicării legii nu se epuizează aici, mai amintesc Casa Judeţeană de Pensii Cluj.

În schimb, peste tot, fără excepţii, se aplică legea în cazul cetăţenilor de naţionalitate română, cu toate că adoptarea legii a avut ca fundament stabilirea de despăgubiri cetăţenilor care au suferit persecuţii din partea autorităţilor româneşti.

Este de necontestat faptul că pentru reconcilierea româno-maghiară s-au realizat multe până acum. Cu toate acestea, susţin că astfel de manifestări din partea multor case judeţene de pensii sunt nocive.

În plus, cele relatate mai sus dovedesc că executivul, în pofida semnalelor de alarmă ale U.D.M.R.-ului, nu a făcut nimic în direcţia eliminării obstacolelor întâmpinate de cetăţenii de etnie maghiară în calea valorificării drepturilor reparatorii consacrate de lege, motiv pentru care insist şi pe această cale pentru ca autorităţile responsabile să ia măsuri pentru îndreptarea situaţiei.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului deputat Ion Bozgă. Va urma domnul Ştefan Baban.

Domnul Ion Bozgă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Viticultura României azi".

Viticultura şi vinificaţia sunt şi la noi activităţi tradiţionale, dezvoltate în decursul timpului, ca rezultat al condiţiilor naturale foarte favorabile existente pe aproape tot cuprinsul ţării.

Prin volumul producţiilor realizate, cât şi prin calitatea vinurilor produse, România se situează între primele 10 ţări viticole ale lumii.

Din 1960 încoace, viticultura românească a cunoscut o dezvoltare semnificativă, caracterizată de înfiinţarea de plantaţii în masiv, cu precădere în areale de maximă favorabilitate, pe terenuri amenajate antierozional, din fondurile statului, de organizarea bazei de producere a materialului săditor cu valoare biologică ridicată, de construirea de capacităţi de prelucrare, depozitare, condiţionare şi îmbuteliere bine amplasate în teritoriu, de aplicare pe scară largă a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi formarea unui corp de specialişti viticultori de un înalt nivel, capabili să impună economic producţia vitivinicolă.

Prin aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, ca urmare a schimbărilor survenite asupra structurii formelor de proprietate, viticultura a suferit o degradare dramatică.

Guvernul României, prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în strategia special prevăzută în acest sens, a luat o serie întreagă de măsuri, în vederea stopării declinului şi redresarea viticulturii, ceea ce reprezintă o serie de măsuri de ordin tehnic, organizatoric şi legislativ, menite să ducă până în anul 2010 la atingerea următoarelor obiective: concentrarea şi specializarea producţiei viticole în areale consacrate, creşterea suprafeţelor de vii nobile pentru struguri de masă, scăderea suprafeţelor plantaţiilor de hibrizi, creşterea producţiei de struguri la hectar şi a consumului de struguri în stare proaspătă pe cap de locuitor, creşterea consumului de vin şi băuturi alcoolice pe bază de must şi vin, satisfacerea în totalitate a cerinţelor consumatorilor interni de struguri pentru masă, vin şi alte băuturi pe bază de must şi vin, la un nivel apropiat de cel al ţărilor viticole consacrate, precum şi disponibilizarea unor producţii semnificative de struguri de masă, vin şi material săditor la export, la parametri de calitate corespunzători integrării României în Uniunea Europeană.

Acestea reprezintă numai o parte dintre măsurile pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale le-a luat în vederea dezvoltării sectorului viticol. Este singurul Guvern după 1989 care a avut o asemenea strategie şi care a luat asemenea măsuri. Pentru această merită felicitări.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ştefan Baban. Va urma domnul Márton Arpád.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Agricultura românească, în perspectiva aderării europene".

Alinierea mecanismelor de finanţare a agriculturii româneşti la modelul practicat de Comunitatea Europeană ar fi desigur optimă, dar este imposibilă şi ireală în actuala structură. Motivul este foarte simplu: pentru o agricultură excesiv de fărâmiţată şi cu un nivel de dotare tehnică precar, riscul ca alocaţiile bugetare să nu poată fi folosite în scopul dorit este foarte mare. Acest lucru este datorat şi pentru că până în acest moment, sprijinul financiar primit a urmărit doar stimularea producţiei şi subvenţionarea lucrărilor şi produselor agricole, ceea ce s-a dovedit pe parcursul ultimilor ani un adevărat balast economic.

Fie că are o producţie agricolă deficitară sau excedentară, România nu găseşte calea optimă de a soluţiona această problemă naţională. Acest lucru pune sub semnul întrebării capacitatea actualelor instituţii administrative din domeniu de a stabili şi fundamenta un model agricol bazat pe competitivitate şi cerinţele pieţei. Rezultatul acestor tergiversări şi neputinţe o reprezintă imensa risipă de resurse financiare bugetare. Mai grav este faptul că asemenea experimente, de natură diferită şi exercitate an de an, se finalizează cu falimentarea în masă a producătorilor agricoli, iar pentru cei care se încăpăţânează să supravieţuiască, viitorul nu rezervă prea multe bucurii, devenind destul de sceptici faţă de promisiunile, mai ales de cele financiare, pe care le implică aderarea la Uniunea Europeană.

Aderarea din 2007 are obiective precise pe domenii de activitate. Astfel, pentru agricultură, sprijinul financiar urmăreşte obţinerea unor rezultate certe pe baza fondurilor alocate. Ca atare, producătorii agricoli din România trebuie să cunoască cerinţele referitoare la standardele privind calitatea şi siguranţa alimentelor, precum şi să respecte codul de bune practici agricole.

Toate acestea, coroborate, impun selectarea măsurilor care corespund cel mai bine nevoilor morale. Important este ca volumul cheltuielilor să se încadreze în limite stabilite pentru ţara noastră.

În aceste condiţii, mai mult ca sigur, România trebuie să se orienteze spre investiţii în ferme, susţinerea tinerilor fermieri, în special pentru adaptarea produselor la cerinţele U.E., îmbunătăţirea calităţii produselor agricole, implementarea măsurilor de protejare a mediului, sprijinirea zonelor defavorizate, ajutoare în domeniul pădurilor, investiţii în domeniul prelucrărilor şi terenurilor agricole etc.

Din cele mai sus prezentate, o concluzie se desprinde cu certitudine: este necesar ca şi pentru acest domeniu, adică agricultura, să depunem toate eforturile pentru ca fondurile comunitare pe care dorim să le folosim să poată fi utilizate în mod concret şi benefic. Pentru că altfel avem posibilitatea să devenim o ţară importatoare de produse agricole şi în acest caz să nu ne încadrăm în criteriile economice stabilite de U.E. în vederea aderării. A venit momentul să demonstrăm că putem abandona actualul sistem de subvenţionare a agriculturii, că putem folosi fondurile comunitare cu răspundere şi în mod creativ, dar mai ales că putem practica o agricultură competitivă şi la nivel european, chiar dacă în acest moment teoria este mai pregnantă decât practica.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Márton Arpád. Va urma domnul Dan Brudaşcu.

Domnul Márton Arpád Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

După seceta din anul trecut, ploile abundente, grindina şi frigul care a venit foarte devreme anul acesta, o nouă calamitate naturală loveşte agricultorii din judeţul Covasna - pagubele pricinuite de animalele sălbatice.

Săptămâna trecută a fost o şedinţă cu toţi primarii din judeţul Covasna şi cu cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului judeţean. Primul a luat cuvântul primarul din Dobârlău, o localitate cu populaţie de 99% românească. Un cetăţean din această localitate se află şi astăzi internat în spitalul din Sfântu Gheorghe din cauza rănilor pricinuite de urs. Mai mulţi primari au luat cuvântul, toţi aveau aceleaşi ponoase.

Pădurile noastre sunt suprapopulate de aceste animale. porcii mistreţi, urşii fac ravagii. S-a vorbit despre o livadă în care s-au văzut concomitent 10 urşi în plină zi.

Populaţia din mediul rural stă noaptea la marginea pădurilor şi încearcă să-şi protejeze ce le-a mai rămas.

Cu toate acestea, numărul mare de animale care se pare că nu-şi găsesc hrană în aceste păduri, probabil fiind un număr destul de mare, reuşeşte să se înfrupte de bunătăţile produse de aceşti agricultori, iar pagubele, chiar constatate, nu sunt plătite, deşi există un articol de lege care prevede această obligativitate. Numai că, această lege nu pedepseşte pe cel care nu plăteşte aceste pagube, numai că această lege nu prevede fonduri necesare pentru a se plăti aceste pagube.

Eu cred că ar trebui să avem grijă de aceşti agricultori şi în acest domeniu, drept pentru care grupul nostru parlamentar va depune încă o dată acel proiect de lege de modificare a actualei legi, pentru ca într-adevăr să poată fi despăgubiţi aceşti agricultori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cuvântul domnului Dan Brudaşcu. Va urma domnul Ştefan Lăpădat.

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Şantaj sau cacialma?"

Întreaga mass-media, clasa politică, dar şi opinia publică românească au fost surprinse sâmbătă, 2 octombrie a.c., când domnul Theodor Stolojan şi-a anunţat brusc retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale.

Momentul nu a fost lipsit, după cum s-a văzut, şi de situaţii penibile, lacrimogene, datorate nu atât eroului, cât partenerului de alianţă al acestuia.

După ce Traian Băsescu a izbucnit teatral în lacrimi, făcând o ţară întreagă să creadă că Theodor Stolojan s-ar fi aflat pe marginea gropii, într-o situaţie disperată, fără ieşire, tot el, la mai puţin de 24 de ore, revine, aproape îşi acuză partenerul de laşitate şi pentru o ieşire elegantă, crede el, din această situaţie penibilă, inventează în stilu-i pompieristic arhicunoscut un şantaj al P.S.D., din cauza căruia partenerul său ar fi renunţat la confruntare.

Situaţia unică în România postdecembristă a declanşat un val de talk-show-uri şi dezbateri aprinse, care încearcă realist sau fantezist să crape firul în patru şi să descopere adevărul.

Decizia domnului Stolojan nu este rezultatul unui şantaj politic. Nu vrem să se înţeleagă că P.S.D. nu ar fi capabil de aşa ceva! În mod curent şi în extracampanie electorală, partidul-stat recurge curent la cele mai neortodoxe metode pentru a-şi şicana adversarii politici.

Partidul România Mare ştie acest adevăr mai bine decât oricine altcineva, pentru că unde altundeva decât în laboratoarele de diversiune şi propagandă mincinoasă ale P.S.D. s-au elaborat toate atacurile, interne şi externe, îndreptate împotriva noastră, toate etichetele mincinoase, toate minciunile supermediatizate cu bani de la bugetul de stat?

În cazul domnului Stolojan este vorba, însă, de cu totul altceva.

În luna mai a.c. am efectuat o deplasare în străinătate. Din delegaţie au făcut parte şi parlamentari ai PSD şi PNL. Pe parcursul vizitei am discutat de mai multe ori cu colegii din PNL, inclusiv privind perspectivele la alegerile locale şi parlamentare ale diverselor partide politice, interlocutorii mei liberali exprimându-şi în luna mai, subliniez, mari rezerve privind şansele lor la alegerile prezidenţiale. Insistând să aflu cauzele acestei neîncrederi, ei mi-au relatat următoarele: credem că domnul Stolojan nu este un candidat care să ne asigure victoria, asta în cazul în care, în final, va accepta să candideze. La insistenţele mele, deputaţii liberali au mai adăugat: "domnule, Stolojan este omul lui Iliescu". Pentru a mă convinge, ei au mai precizat şi următoarele: "cu circa doi ani în urmă, după debarcarea preşedintelui Stoica, încercam să-l convingem pe domnul Stolojan să preia preşedinţia PNL. În timpul şedinţei, consiliera sa i-a înmânat telefonul mobil, spunându-i că este căutat de preşedintele Iliescu. Pentru a vorbi cu acesta, domnul Stolojan a ieşit din sala de şedinţe. Convorbirea a durat circa un sfert de ceas. După ce a revenit în sală, subit şi spre surprinderea tuturor celor prezenţi, domnul Theodor Stolojan a acceptat să preia funcţia de preşedinte al PNL, fără nici un fel de alte discuţii. Nu noi, membrii PNL prezenţi la şedinţă, l-am convins, ci, se pare, preşedintele Ion Iliescu.

Încă un element, au adăugat colegii mei parlamentari liberali. "În primăvara anului 2003, la Bruxelles a avut loc o scenă ai cărui eroi au fost domnii Viorel Hrebenciuc şi Călin Popescu-Tăriceanu. La un moment dat, a început o discuţie între cei doi. Iritat, domnul Hrebenciuc i-a spus pe un ton răstit lui Tăriceanu: "Vedeţi-vă de treabă, că noi mai avem în orice clipă pregătiţi alţi 3-4 Stolojeni, să-i punem să vă conducă partidul".

În continuarea discuţiilor, ca să mă convingă, partea liberală a ţinut să-mi reamintească şi faptul că domnul Theodor Stolojan a fost "descoperit" şi promovat politic de către preşedintele Ion Iliescu. Mai mult, domnul Stolojan s-a aflat în staff-ul electoral al preşedintelui Iliescu. Concluzia pe care insistau colegii mei liberali să o accept era aceea că domnul Ion Iliescu l-a trimis pe domnul Stolojan în fruntea PNL cu un scop clar: fie apropierea după alegeri de PSD, în vederea formării unui guvern de coaliţie, fie ca un fel de as în mâneca preşedintelui, în privinţa succesorului său la Cotroceni.

Rememorându-mi cele spuse în urmă cu circa cinci luni, am tras concluzia - la rândul meu - că decizia domnului Stolojan înseamnă îndeplinirea misiunii ce i-a fost încredinţată în urmă cu doi ani de zile de domnul Ion Iliescu. Doar din acest motiv, şi nu din altele, Theodor Stolojan a recurs la o cacealma de proporţii care, cu siguranţă, va costa PNL-ul nu numai prestigiul, ci şi numeroase voturi.

În ideea revenirii sale în fruntea PSD, domnul Ion Iliescu a dorit, iar Theodor Stolojan l-a ajutat, să elimine cât mai mult posibil Opoziţia, asigurând - speră dumnealui - reuşita PSD în alegeri. Domnul Iliescu a recurs la asemenea soluţie datorită, pe de o parte, rezultatelor mult sub aşteptări ale PSD la alegerile locale, iar pe de alta, semnalelor descurajatoare privind perspectivele sumbre la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Păpuşar politic, domnul Ion Iliescu a sacrificat şansele candidatului PSD pentru Cotroceni, de dragul iluzoriei reuşite a PSD la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. El i-o plăteşte, astfel, infatuatului prim-ministru Adrian Năstase, pentru desele înfruntări din ultimii ani, pentru că, în noile condiţii, este sigur că Adrian Năstase va pierde competiţia.

Dezamăgit de guvernarea dezastruoasă a PSD, dar şi neîncrezător în matrozul Băsescu, electoratul român va fi ajutat să aleagă corect pe viitorul preşedinte al României: senatorul Corneliu Vadim Tudor, singura soluţie de salvare a ţării din situaţia disperată în care se află şi datorită activităţii desfăşurată de către Alianţa "DA" în legislatura anterioară, şi de către PSD în legislatura pe cale să se încheie. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ştefan Lăpădat.

Va urma doamna Liana Naum.

Domnul deputat Valentin Iliescu a depus la secretariat.

De asemenea, domnul deputat Florin Iordache a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Ştefan Lăpădat:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea se intitulează: "Pe zi ce trece, se înmulţesc copiii străzii şi cerşetorii".

Sub aspect igienico-sanitar şi estetic, niciodată România nu va concura Germania sau alte state vest-europene civilizate. Ne lipseşte educaţia necesară, în sensul ordinii şi curăţeniei, iar semne că un asemenea model de educaţie s-ar implementa şi la noi, întârzie să se vadă.

Cutiile, coşurile şi lăzile de gunoi sunt elementele de decor, căci prea puţini le utilizează. Pe băncile din spaţiul public de recreere, tinerii stau cu copitele din spate pe scaun şi cu fesele pe rezemătoare, şi e de presupus că la ei acasă fac aşişderea. Aspectul mizer atacă mai toate oraşele din România.

Colac peste pupăză, copiii străzii şi cerşetorii de toate vârstele concurează şi ei la îngroşarea petei de mizerie pe obrazul fardat în fiecare zi de edilii oraşului. Ambientul urban, în varianta lui peisagistă, este preferenţiat, inconsecvent, neconvingător, ceea ce denotă lipsă de concepţie.

Dezinteresul guvernanţilor pentru grosul societăţii defavorizate chiar de ei, creează această stare de mizerie reală. Starea de sărăcie a unui oraş se constată prin mulţimea caselor de amanet şi a celor de schimb valutar, excluzând schimbătorii ambulanţi de valută. Dacă statul ar fi de Drept şi de Ordine, simboluri ale unei administraţii chibzuite, tăietorii de frunze la câini, pierde-vărarii, copiii străzii şi cerşetorii ar trebui adunaţi, instituţionalizaţi în centre de calificare, în activităţi lucrative, cum se făcea cândva în puşcării. Dar de când puşcăriile au ajuns nişte pensioane, ori şcoli de calificare în delicvenţa înaltă, dezinteresul guvernanţilor pentru Drept şi Ordine este tot mai evident.

Depăşiţi de situaţii şi realităţi, într-o formulă politico-administrativă care confundă libertatea cu libertinajul, aceşti guvernanţi bine ascunşi sub masca nebuloasă a democraţiei au preferat formula ilicită a propriei chiverniseli, urmând ca la expirarea mandatului, cu tolba burduşită să-şi ia zborul, eventual spre locuri mai paradisiace. iar noi să rămânem tot ca mai-nainte: năpădiţi de mizerie, invadaţi de vagabonzi şi de cerşetori. Şi cum adagiul latin recomandă şi pretinde "mens sana în corpore sano", nu putem să nu ne întrebăm: într-un "corpus" social nesănătos, ce minte zace? Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu, şi pentru concizie.

Va urma domnul deputat Mircea Costache.

Domnii deputaţi Ioan Miclea şi Ioan Sonea au depus la secretariat declaraţiile.

Doamna Liana Elena Naum:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Compatibilităţi politice".

Principiul de a te afla mereu pe linia de promovare a valorilor europene a devenit mai mult decât o necesitate în ultimul timp, a devenit o obişnuinţă şi chiar un motiv de discordie între anumite entităţi politice. Astăzi, aproape că nu mai există cultură politică, nu se mai respectă doctrinele şi teoria politică.

Asistăm la o uniune de faţadă între liberali şi democraţi, numai pentru simplul motiv că vor să profite de împrejurări pentru a obţine capital politic. Ideea de integrare europeană a devenit accesibilă oricăror teorii, fiind preluată uneori şi de interese meschine.

În percepţia Partidului Social Democrat, procesul de construcţie europeană trebuie să aibă ca ţintă o Europă unită şi puternică, o Europă a solidarităţii şi toleranţei. O Europă unită înseamnă deopotrivă naţiuni puternice, cu conştiinţă de sine, care vor găsi în Uniunea Europeană cadrul cel mai adecvat de afirmare.

Atingerea acestor obiective este un deziderat naţional, el constituind o necesitate obiectivă, şi nu doar simple premise pentru integrarea în structurile europene. Iar faptul că România consideră statul-naţiune drept nivel de referinţă al afirmării identităţii naţionale şi al consolidării democraţiei, este în acelaşi timp şi în favoarea unor forme de integrare mai avansate, în care sinergia contribuţiilor individuale să asigure o acţiune mai relevantă şi mai eficientă la nivelul uniunii.

Din păcate, acest fapt nu este înţeles la rangul său de către opozanţi, adică de actuala Alianţă PNL-PD, care stipulează diferite motive pentru a degenera conflicte care defavorizează România şi îngreunează integrarea acesteia în structurile europene.

În prezent, România are trei priorităţi clare: continuarea cât mai intensă a procesului de transformare şi apropierea graduală de instituţiile comunitare pentru a îndeplini criteriile de integrare deplină şi într-un orizont de timp cât mai apropiat în Uniunea Europeană. Calitatea României de viitor membru al UE are un impact major asupra tuturor faţetelor vieţii economice, politice şi sociale, însă se vor înregistra mutaţii radicale şi în domeniile politic, de securitate, social şi cultural.

Deşi în prag electoral, Partidul Social Democrat ştie să dea dovadă de perseverenţă şi eforturi de îndeplinire a tuturor treptelor ce trebuie parcurse până la aderare în adevăratul sens la marea familie europeană.

Realizările şi eforturile depuse sunt vizibile, nu mai pot fi contestate, şi consider că numai PSD are meritul deplin de a anunţa integrarea României în Uniunea Europeană, eveniment care cu siguranţă se va desfăşura sub auspiciile unei noi guvernări PSD. Nicidecum nu credem că vor reuşi să triumfe flamura Uniunii Europene în România, cei care nu respectă, în primul rând, principiile politice ale democraţiei şi ale doctrinei, şi în cel mai rău caz, chintesenţa ipocriziei româneşti, întrupată în domnul Traian Băsescu.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Mircea Costache a depus la secretariat declaraţia.

Dau cuvântul domnului Gheorghe Dinu.

Va urma domnul deputat Paul Magheru.

Domnul Gheorghe Dinu:

Declaraţia mea politică se intitulează: "Guvernarea PSD - repetentă şi la testul crizei petrolului".

Apropierea iernii face ca iminenţa cronicizării preţului ridicat al petrolului să tulbure tot mai mult apele pieţei interne şi liniştea guvernanţilor. Se înteţeşte tot mai mult circulaţia informaţiilor, confirmată de altfel şi oficial, care readuc în prim plan scumpirea carburanţilor în România, şi de aici necazuri tot mai mari pe capul bieţilor români.

Dar, totuşi persistă întrebarea: "De ce atunci când preţul petrolului pe pieţele externe scade, nu scade şi preţul carburantului intern, la pompă, cum se spune? De ce preţurile externe se reflectă pe piaţa internă numai în cazul creşterilor, şi nu şi al scăderilor?"

Ministrul Economiei şi Comerţului, Dan Ioan Popescu, spunea nu demult: "Necesarul de ţiţei al PETROM este acoperit doar în proporţie de 30% din import. De aceea, preţurile externe nu influenţează dramatic preţul intern. Încercăm să menţinem un echilibru care să nu ducă la creşteri mari ale preţurilor la combustibili şi care să susţină şi creşterea economică pe care ne-am propus-o".

Şi atunci, de ce preţul benzinei se apropie vertiginos de 1 dolar, în timp ce în Statele Unite, de exemplu, nu depăşeşte 50 cenţi. Evident, ca întotdeauna, una spune Puterea, şi alta văd românii. În cazul nostru, întâi la pompă, şi apoi în restul preţului alimentelor şi al celorlalte bunuri necesare traiului de fiecare zi.

Cert este că în toamna aceasta, ca şi în celelalte, de altfel, milioanele de oameni nevoiaşi, salariaţi, pensionari, şomeri sunt aduşi la disperare de avalanşa de scumpiri declanşată de creşterea insuportabilă a preţurilor la carburanţi, gaz metan şi energie electrică.

Iată de ce, în vorbirea curentă, impusă în perioada de tranziţie, s-a încetăţenit un termen definitoriu "rău-platnici la întreţinere", care ilustrează situaţia gravă în care au fost aduşi de guvernările de până acum cei mai mulţi dintre cetăţenii ţării.

Puterea încearcă pe toate căile să liniştească populaţia, oferind subvenţii şi ajutoare să detensioneze situaţia, să acumuleze capital electoral. Problema este că toate aceste pomeni electorale nu acoperă integral costurile, iar pe de altă parte, Guvernul nu a inventat încă o alchimie de făcut bani din piatră seacă. Alegerile vor trece şi peste două luni va veni ziua scadenţei, când banii daţi acum vor trebui să fie recuperaţi. De unde? Evident, din noile biruri puse în spinarea tot a populaţiei.

Se vorbeşte tot mai mult, mai cu jumătate de gură, că aderarea României la Uniunea Europeană are un cost, că preţurile la combustibili şi gaze naturale, la energia electrică şi termică trebuie să crească continuu, astfel încât în momentul integrării să fie alineate la nivelul celor europene. Dar oare de ce salariile şi pensiile nu urmează aceeaşi traiectorie? Puterea nu pare preocupată de această problemă. Şi astfel se face că pe măsură ce carburanţii şi energia se tot scumpesc, românii nu mai fac faţă noilor tarife, şi de la an la an creşte numărul asistaţilor sociali.

Domnilor guvernanţi, chiar vreţi să transformaţi România într-o ţară de asistaţi social?

Şi dacă criza petrolului pe plan mondial tinde să se accentueze, să devină cronică, dacă există un studiu american care confirmă că în judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Buzău există rezerve de circa 10 miliarde barili de petrol, considerăm că privatizarea PETROM, şi o dată cu ea înstrăinarea acestor rezerve, constituie un adevărat jaf pentru România. iată de ce această privatizare, respectiv preluarea a 51% din acţiunile PETROM de către OMV, trebuie oprită, iar vinovaţii daţi pe mâna justiţiei, pentru subminarea economiei naţionale şi înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale românilor.

Cei ce vor să pună mâna pe PETROM nu vor binele românilor, a industriei româneşti, dezvoltării ţării şi, de ce nu?, o mai mare autonomie energetică, ci umplerea buzunarelor proprii, aşa cum s-a întâmplat de altfel cu cele mai multe privatizări de succes efectuate de toate guvernările post-decembriste.

Jefuirea sistematică a bogăţiilor naţionale, corupţia şi clientelismul politic, incompetenţa guvernanţilor cufundă tot mai mult poporul român în sărăcie. Sforţările de a mai păcăli încă o dată electoratul nu mai pot da roade, deoarece cuţitul a ajuns la os, iar aşa-zisele măsuri cu caracter social nu vor rezolva situaţia gravă generată de preţurile care o iau tot mai mult razna.

Vine iarna, şi românii vor da din colţ în colţ, cu cămările şi buzunarele goale. Ei ştiu ce-i aşteaptă cu conducerile de până acum. Sper ca în faţa urnei de vot să-şi aducă aminte de sărăcia de-acasă şi să facă alegerea potrivită, să dea puterea în mâinile celor cinstiţi şi competenţi. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Domnul deputat Paul Magheru.

Va urma domnul deputat Ludovic Mardari.

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică priveşte primul "honoris causa", acordat şefului delegaţiei Comisiei Europene în România, Jonathan Scheele.

Deschiderea anului universitar 2004-2005 a coincis cu un eveniment foarte încurajator pentru viaţa academică şi politică din România.

La propunerea Senatului Universităţii din Oradea, domnului Jonathan Scheele, şeful delegaţiei Comisiei Europene în România, i s-a conferit titlul de doctor "honoris causa" al Universităţii din Oradea. În ambianţa festivă a Teatrului de Stat, încărcată de emoţiile specifice debutului de an universitar, distincţia a fost acordată de tânărul rector al Universităţii din Oradea, prof.univ.dr. Teodor Traian Maghiar. Obişnuitul laudatio, prezentat de decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, a adus câteva argumente convingătoare şi onorabile în favoarea acordării acestui titlu.

Dintre multele universităţi care s-au grăbit să răsplătească activitatea ambasadorului Uniunii Europene în România, domnia sa a dat întâietate Universităţii din Oradea, după cum a mărturisit în alocuţiunea de răspuns, "pentru progresele de integrare educaţională şi economică a judeţului Bihor în Uniunea Europeană."

Judeţul Bihor şi Universitatea din Oradea sunt nu numai cele mai apropiate geografic de Europa civilizată, dar şi cele mai pregătite pentru integrarea imediată în spaţiul european al cunoaşterii şi al economiei de piaţă.

Drept dovadă, Universitatea din Oradea este o instituţie de învăţământ superior modernă, europeană, de tip integrat. Cei peste 30.000 de studenţi se pot specializa în 18 facultăţi, 4 colegii universitare, 6 instituţii internaţionale de învăţământ superior, 15 centre şi colective de cercetare. Universitatea din Oradea are 123 de specializări autorizate sau acreditate la forma lungă şi scurtă de învăţământ, 151 de specializări postuniversitare şi 10 domenii de doctorat. De asemenea, întreţine relaţii de colaborare şi parteneriat cu 264 de universităţi, institute, societăţi şi firme din 38 de ţări.

Pentru cei care nu cunosc omul şi efortul ambasadorului Jonathan Scheele de integrare europeană a României decât din referinţele din mass-media, ne face plăcere să amintim că este un politician relativ tânăr. S-a născut la 7 noiembrie 1948; a absolvit ştiinţele mecanice şi economice de la Trinity Hall din Cambridge; după un stagiu de management de 4 ani, din 1974, deci în urmă cu 30 de ani, şi-a început activitatea la Comisia Europeană. de atunci a îndeplinit o mulţime de funcţii responsabile în organizaţii internaţionale de pe mapamond ale Uniunii Europene. În octombrie 2001, a fost numit şeful delegaţiei Comisiei Europene în România. de atunci, Excelenţa Sa a depus eforturi remarcabile pentru a aduce România tot mai aproape de statutul de ţară membră a Uniunii Europene în toate domeniile, inclusiv în învăţământ.

Misiunea domniei sale a fost şi este de a mobiliza forţele politice şi de a expertiza resursele financiare pentru a susţine integrarea României în Uniunea Europeană în 2007, şansă unică pentru ţara noastră, nu numai de a redeveni membră a familiei europene, dar şi pentru viitorul tinerilor români.

Impactul eforturilor Excelenţei Sale în acest domeniu este inestimabil. Dumnealui este convins, chiar mai mult decât unii politicieni români, de rolul tinerei generaţii şi deopotrivă al comunităţii ştiinţifice în promovarea integrării europene a ţării noastre.

În acest scop, domnul Jonathan Scheele a lucrat îndeaproape cu societatea civilă, cu administraţia publică şi cu autorităţile române, atât la nivel central, cât şi local, pentru a ajuta România şi Uniunea Europeană să comunice pe teme majore.

În îndeplinirea acestei misiuni, eforturile domnului Jonathan Scheele s-a bazat întotdeauna pe principiul transparenţei, eficienţei şi simţ al măsurii.

În consens cu voinţa unanimă a poporului român, a tuturor partidelor politice, la Plenara Consiliului Naţional al Partidului România Mare din 3 octombrie, de lansare a lui Corneliu Vadim Tudor în cursa pentru preşedinţia României, liderul Partidului România Mare a reiterat, într-un veritabil decalog al mandatului prezidenţial, ataşamentul faţă de valorile Occidentului, necesitatea integrării europene, a bunelor relaţii cu vecinii, cu toate popoarele, cu organismele economice şi financiare internaţionale, pentru realizarea dezideratului unei Românii Mari într-o Europă unită.

Acordarea titlului de doctor "honoris causa", pe deplin meritată, şefului delegaţiei Comisiei Europene din România, domnului Jonathan Scheele, noi o considerăm o binevenită răsplată şi o mare sărbătoare pentru întreaga comunitate academică şi economică din România. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Ludovic Mardari.

Va urma domnul deputat Emil Rus.

Domnii deputaţi Kelemen Attilla şi Eugen Nicolăescu au depus la secretariat declaraţii.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Privatizare dubioasă".

Creşterea preţului energiei electrice cu 5%, începând cu 1 octombrie a.c., readuce în atenţie debutul privatizării sistemului naţional energetic, petrecut relativ recent.

Una dintre primele interpelări pe care le-am făcut în actuala legislatură a fost adresată domnului prim-ministru Adrian Năstase şi se referea la intenţia existentă, încă de atunci, privind privatizarea menţionată anterior.

În acea interpelare spuneam că nu este bine să se treacă la realizarea unei astfel de privatizări, prezentând o serie de argumente ca.

1. Transformarea unui monopol naţional reglementat în monopoluri private locale nereglementate va avea consecinţe negative asupra consumatorilor, conducând la probleme sociale.
2. Posibilul import de energie electrică din ţările vecine, la preţuri mai mici decât cele interne, va influenţa negativ supravieţuirea producţiei de energie electrică autohtonă, falimentând-o, conducând România repede şi sigur spre o dependenţă energetică ireversibilă.
3. Viitorii patroni nu vor fi interesaţi în asigurarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zone izolate sau greu accesibile, din cauza costurilor ridicate.
4. Vor fi introduse noi taxe şi impozite pentru reabilitarea de către stat a instalaţiilor, după ce viitorii proprietari vor distruge sectorul energetic naţional.
5. O astfel de privatizare, în alte ţări din lume, a reprezentat un adevărat eşec.
6. Sumele virate spre bugetul de stat se vor diminua.
7. Uniunea Europeană nu impune nici un model de organizare sectoarelor de electricitate ale diferitelor ţări şi, cu atât mai puţin, privatizarea acestora.

Am fost surprins să constat ulterior că o parte dintre aceste argumente a fost preluată de către domnul prim-ministru, în declaraţiile pe care le-a făcut, referitoare la acest subiect.

Iată că până la urmă a cedat presiunilor venite din exterior, în special de la Banca Mondială, şi a început privatizarea sistemului naţional energetic, făcând-o, însă, cu stângul.

Apar unele întrebări la care ar trebui găsite răspunsuri.

1. De ce a fost nevoie să se înceapă privatizarea cu două filiale din cele 8 din România, care sunt cele mai rentabile după "Electrica" Bucureşti? Este vorba de "Electrica" Banat şi "Electrica" Dobrogea, care deservesc peste 1,4 milioane de clienţi, cu peste 30% din consumul de energie electrică al României. Firesc ar fi fost să se înceapă cu filialele mai puţin rentabile.
2. De ce s-a ajuns la evaluări nerealiste? Preţul obţinut a fost de 35,1 milioane euro, de opt, nouă ori mai mic decât cel de piaţă. Instalaţiile, aparatajul şi clădirile staţiilor, a posturilor electrice în proporţie de 70% sunt amortizate, aflându-se în stare bună de funcţionare. Să nu uităm apoi investiţiile considerabile care s-au făcut în ultimii ani.
3. De ce Guvernul s-a grăbit, şi nu a revenit cu organizarea unei noi licitaţii, când ceilalţi ofertanţi s-au retras, rămânând doar firma ENEL, din Italia, în care statul italian deţine 66% din acţiuni. După cum se constată, s-a preferat înlocuirea monopolului statului român cu monopolul statului italian.
4. De ce s-a acceptat ca doar 29% din acţiuni să fie plătite, restul de până la 51% urmând să se realizeze prin aport de capital?
5. De ce s-a acceptat ca în contract să fie stipulate condiţii ambigue privind măririle de tarife la energie electrică?

În concluzie, această privatizare nu va fi benefică nici pentru bugetul de stat, nici pentru populaţie, care va fi obligată să suporte creşteri succesive ale tarifelor energiei electrice, cu influenţe şi asupra preţurilor altor produse de consum. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Dau cuvântul domnului Emil Rus.

Va urma doamna Constanţa Popa.

Domnul Emil Rus:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia pe care mi-am propus să o realizez astăzi, în faţa domniilor voastre, are ca obiect activitatea îndreptată împotriva Statului Român, dusă cu perseverenţă diabolică de către extremiştii, revizioniştii şi separatiştii maghiari, fie că sunt în România, fie că sunt în altă parte, fie că sunt în formaţiunea UDMR, fie că fac parte din alte organizaţii politice, pentru că demersul lor antiromânesc, reacţionar şi antistatal dus sunt totuna.

Din nefericire, activitatea Uniunii Democraţilor Maghiari se rezumă adesea la susţinerea acestor tendinţe şi când e cazul are rol de moderator în politica paşilor mărunţi.

Nu mi-a venit mie acum, aşa din senin, să recurg la acest subiect, care nu-mi face plăcere, dar el mi-a fost provocat de plângerea unor români care au trecut prin localităţile din Harghita, Mureş şi Covasna şi au fost obstrucţionaţi că nu cunosc limba maghiară.

Veţi zice dumneavoastră că sunt cazuri izolate, că este vorba de nişte vânzători de magazin care au comis gesturile de obstrucţie, că ei nu au prea multă ştiinţă de carte, dar se poate dovedi că această situaţie e o stare de fapt aproape generală şi că voi o gestionaţi, pentru că se repetă şi se amplifică zilnic, de la Revoluţie încoace, în toate localităţile cu populaţie preponderent maghiară.

Dacă dumneavoastră, domnilor din Uniunea Maghiară, sunteţi corecţi şi cât de cât loiali, aţi împiedica aceste acţiuni şi multe altele, dar n-aţi făcut-o şi nu o faceţi, ba chiar o stimulaţi.

Eu nu ridic aceste probleme pentru că aş fi un antimaghiar, nu am fost şi nici nu sunt. Totdeauna v-am admirat cultura şi civilizaţia şi am împărtăşit şi transmis ceea ce am crezut că e valoare. Voi ne-aţi luat până şi dansurile şi cântecele populare şi vă daţi mari cu ele prin Europa şi prin lume. Nu e nimic, chiar şi imitaţia e importantă, dacă e valoare, numai că până mai ieri vă băteaţi joc de cultura şi hainele populare româneşti, de limba şi civilizaţia românească, ceea ce mai faceţi şi astăzi în politica voastră duplicitară.

Sigur, ziceţi voi că trecutul este mai puţin important, viitorul trebuie să-l avem în faţă, pentru că toţi vrem să intrăm în rândul popoarelor europene. Dar să alungi oamenii din ţara lor pe motivul că-s români, să deteşti bisericile pentru că sunt ortodoxe, să nu accepţi limba română în şcolile maghiare decât cu regim de limbă străină (două ore pe săptămână), să arborezi steagul "Ungariei milenare" şi să urăşti drapelul ţării în care trăieşti, e dur şi strigător la cer.

Se vede că e greu de trăit cu voi, bunul-simţ nu-l aveţi, statuia celor 13 generali, criminali terorişti care au ucis peste 40.000 de români şi au ars peste 300 sate româneşti, aţi plantat-o la Arad, profitând de un guvern antiromânesc şi însetat de putere.

Acum, s-a ajuns să treacă românul prin ţinuturile din Harghita, Covasna şi Mureş, să ceară pâine la prăvălie pe bani şi să fie refuzat pentru că nu ştie limba maghiară, asta e greu de înţeles. Repet: nu puteţi spune că vânzătorii sunt oameni simpli şi nu răspundeţi de ei. Nu! Voi îi învăţaţi să facă aşa, şi convieţuirea cu voi, cei cu separatismul şi revizionismul în sânge, e grea. Ştiu că majoritatea sunt oameni corecţi, cinstiţi şi de omenie în etnia maghiară, dar voi şi pe aceia îi minţiţi, iar pe români îi ameninţaţi cu intrarea în europa, pentru că o să vă plângeţi că noi, drăgăliţă Doamne, vă prigonim.

Nu vă prigoneşte nimeni, noi încăpem de voi în ţara noastră, voi nu încăpeţi de români în Ţara Românească!

Treziţi-vă, fraţilor! Suntem în mileniul al III-lea şi vrem să trăim şi noi şi voi într-o Europă Unită!. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei Constanţa Popa.

Va urma domnul deputat Costel Marian Ionescu.

Doamna deputat Amalia Bălăşoiu a depus la secretariat.

Domnul deputat Eugen Pleşa a depus la secretariat declaraţia.

Doamna Constanţa Popa:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În perioada 22-24 septembrie 2004, am participat, la Capetown, în Africa de Sud, la consultarea parlamentarilor din Africa şi Europa referitoare la situaţia copiilor orfani şi bolnavi de SIDA din Africa şi revizuirea agendei internaţionale referitoare la această problemă. Au participat reprezentanţi ai 28 de ţări africani şi 15 ţări europene şi reuniunea a avut loc sub auspiciile Fundaţiei Nelson Mandela, UNICEF, AUEPA, Consiliul Europei şi prin susţinerea guvernelor din Olanda, Anglia şi Finlanda.

În Africa există 14 milioane de copii sub 15 ani care au pierdut unul sau ambii părinţi bolnavi de SIDA şi este posibil ca această cifră să se dubleze până în anul 2010, cu implicaţii severe şi fără precedent asupra dezvoltării socio-economice a Africii. Reprezentantul Africii de Sud a arătat că în ţara sa există 5,6 milioane de oameni bolnavi de HIV SIDA şi având 2,3 milioane de copii orfani paterni şi 855.000 de copii orfani materni, care trăiesc într-o sărăcie cruntă, malnutriţi şi supuşi abuzurilor sub diferite forme.

Toţi reprezentanţii care au luat cuvântul, indiferent că au venit din sfera politică, medicală sau ştiinţifică, au arătat că cel mai eficient mijloc de luptă cu această boală îl constituie prevenţia prin sex protejat, afirmaţie care a generat o adevărată dezbatere pe tema educaţiei sexuale a bărbaţilor şi a femeilor.

Ambasadorul special al Olandei a arătat că problema HIV SIDA nu este o problemă numai a Africii şi a Asiei, ci a tuturor, inclusiv a Europei, unde aceasta se răspândeşte foarte rapid, devenind, deci, o problemă epidemică globală. HIV SIDA nu mai este o problemă numai a cercetătorilor şi a medicilor, ci şi a politicienilor, această problemă fiind pe agenda politică a Consiliului Europei.

Intrebarea care s-a pus a fost: ce pot face parlamentarii, ca paznici ai drepturilor cetăţenilor, în lupta cu această maladie, dar şi cu alte boli transmisibile, ca tuberculoza, malaria?

La mii de kilometri departe de ţară, am constatat că sloganul electoral propus de către preşedintele PRM, domnul senator Corneliu Vadim Tudor: "Hrană, medicamente, justiţie!", pentru alegerile din toamna acestui an, sunt şi soluţiile propuse de către politicienii prezenţi la Capetown pentru limitarea extinderii fenomenului HIV SIDA şi a bolilor transmisibile în Africa şi în întreaga lume.

PRM este singurul partid politic din România care a atras atenţia Parlamentului, Guvernului şi opiniei publice, încă din anul 2001, asupra pericolului reprezentat de bolile transmisibile asupra sănătăţii poporului român şi care a şi propus singurele soluţii eficiente: hrană, accesul la medicamente şi legi care să protejeze persoanele vulnerabile. Preşedintele PRM, domnul senator Corneliu Vadim Tudor, este singurul lider din România care, în numeroase rânduri, s-a arătat îngrijorat de soarta copiilor români bolnavi de SIDA şi sifilis congenital. Suntem, de asemenea, singurul partid care nu a uitat că în România există 3.870 de persoane infectate cu HIV, 3.667 persoane cu boala SIDA, toate cu vârste sub 19 ani, care vor întemeia o familie şi pentru care există riscul transmiterii bolii pe cale verticală, de la mamă la făt.

Am atenţionat în repetate rânduri Guvernul de la tribuna Parlamentului asupra acestei probleme, precum şi a sifilisului, a cărui rată de infectare a crescut îngrijorător în perioada 2000-2002, de la 44 la 62 de cazuri la suta de mii de locuitori, peste 57% din cazuri fiind înregistrate în rândul tinerilor. Este ruşinos pentru Guvernul PSD că în ultimii 4 ani de când se află la guvernare a crescut în mod constant numărul copiilor cu sifilis congenital transmis de la mamă la făt, precum şi al gravidelor cu testul HIV pozitiv. Această situaţie se datorează sărăciei din România, dar şi incapacităţii Guvernului PSD de a gestiona sistemul sanitar românesc.

Folosesc acest prilej pentru a reaminti opiniei publice că abia în urma demersurilor pe care le-am făcut în calitate de parlamentar, Ministerul Sănătăţii a decis eliberarea medicamentelor gratuite pentru bolile cu transmitere sexuală şi pentru pacienţii care nu beneficiază de calitatea de asigurat şi care, din nefericire, sunt tot mai mulţi în România. Pentru că nu suntem la guvernare, PRM, tot ce a putut face, a fost de a atenţiona Guvernul PSD asupra cestor probleme.

Este cazul şi al interpelării pe care am adresat-o în iunie 2004 Ministerului Sănătăţii, solicitând să informeze Parlamentul cu măsurile pe care acesta le-a luat pentru a limita numărul cazurilor de boli transmisibile din România. Ministerul Sănătăţii nu mi-a transmis nici până astăzi un răspuns, deşi era obligat de lege să o facă, demonstrând că nu este preocupat de problemele majore de sănătate ale naţiunii române.

Reuniunea din Africa la care am participat, însă, a confirmat că preocupările PRM în ceea ce priveşte situaţia bolilor transmisibile sunt preocupări care interesează în cel mai înalt grad politicieni şi organisme internaţionale din întreaga lume, deoarece afectează sănătatea unui număr foarte mare de oameni. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îi dau cuvântul domnului Costel Marian Ionescu şi ultima intervenţie îi va aparţine domnului Mircea Octavian Purceld.

Domnul Costel Marian Ionescu:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Cascadorii politice patriciene".

Evenimentele politice recente, anticipate în mare parte de către politicienii Partidului România Mare, au generat deja o criză politică, ce va produce schimbări importante pe eşichierul politic românesc. Acutizarea acestei situaţii va fi influenţată şi de unda de şoc ce a avut epicentrul chiar în interiorul Partidului Naţional Liberal, provocând astfel, printr-un procent imploziv, demolarea credibilităţii PNL-ului şi a Alianţei D.A., cu concursul şi complicitatea atotştiutorului politician Traian Băsescu.

Se cunoaşte despre relaţia de prietenie dintre magnatul petrolului Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu încă din anul 1990, atunci când aceştia au emis teoria politicianistă: "tăierea cozii câinelui dintr-o singură lovitură". Au aplicat această teorie în folosul îmbogăţirii rapide a lor, cu sprijinul neprecupeţit al tuturor guvernelor postdecembriste, indiferent de coloratura politică.

Astfel, în 2001, Dinu Patriciu, cu sprijinul Guvernului Năstase, în speţă, al ministrului Dan Ioan Popescu, a cumpărat Rafinărie Petromidia, în ciuda mecanismelor pieţei libere, în situaţia în care Concernul turcesc Almaya oferise de circa şase ori mai mult. Prin urmare, mirosul valutei este mai puternic decât arhitectura politică a partidelor lor, aspect ce explică şi anularea datoriei firmei domnului Dinu Patriciu către bugetul statului, de circa 603 milioane de dolari, care reprezintă în cifre absolute peste 20.500 de miliarde de lei şi constituie cea mai mare datorie a unui agent economic şi care se va plăti, bineînţeles, de întreaga naţiune.

Cascadoria politică proiectată de trioul Dinu Patriciu, Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu în scopul şantajului politic cu mai multe capete de acuzare, în prim plan, Afacerea Megapower, a fost orchestrată sincron şi cu sprijinul PSD-ului, prin instituţiile sale politizate integrale. Dedesubturile acestei afaceri, descrise cu amănunte în presa scrisă a Partidului România Mare, nu putea decât să realizeze situaţia perdantă la preşedinţie a lui Stolojan.

Complicitatea ar putea da roade, într-o situaţie ipotetică, a candidatului Traian Băsescu la preşedinţie şi desemnarea lui Călin Popescu Tăriceanu ca premier. În acest fel, Dinu Patriciu şi toţi "patricienii" Alianţei D.A. ar putea să-şi satisfacă orgoliile nemăsurate de îmbogăţire rapidă, de anulare în continuare a datoriilor faţă de statul român, stat care ar ajunge astfel în stadiul de disoluţie.

În acest fel, se dovedeşte cu prisosinţă că forţele politice care au guvernat ţara în ultimii 15 ani nu au reprezentat pe eşichierul politic mai multe partide politice, chiar dacă au avut strategii politice cu doctrine şi programe diferite, proiectate, toate, spre binele poporului, ci toate au reprezentat emanaţii politicianiste ale unui singur partid, ce se poate denumi "Partidul Îmbogăţiţilor Rapid" prin trafic de influenţă şi prin devalizarea economiei româneşti şi a patrimoniului naţional cultural.

Candidatura la preşedinţie a lui Traian Băsescu se dovedeşte a fi perdantă în mod inevitabil, atât datorită afacerilor multiple prezentate în media naţională, cât şi angajamentelor luate în faţa bucureştenilor, de prim gospodar.

Suntem convinşi de plusul de imagine din ce în ce mai ridicat de care se bucură Partidul România Mare şi în special senatorul Corneliu Vadim Tudor, preşedintele partidului, care afirma, la Plenara Consiliului Naţional din 3 octombrie a.c. că: "Partidul România Mare va desfăşura o campanie electorală civilizată şi cu argumente convingătoare, pe baza sloganului: "Hrană, medicamente, căldură, justiţie!", iar, în exterior, "o România Mare într-o Europă unită".

Având în vedere numeroasele valenţe morale, profesionale, civice, culturale, creştine, poporul român are de ales, atât pentru salvarea fiinţei naţionale, cât şi pentru redresarea economică a ţării şi creşterea nivelului de trai, pe singurul om cu frică de Dumnezeu, în persoana senatorului Corneliu Vadim Tudor, alături de parlamentarii Partidului România Mare. Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Îi dau cuvântul domnului deputat Mircea Octavian Purceld.

Domnii deputaţi Adrian Gurzău, Romeo Raicu, Miron Vasile şi doamna deputat Mihaela Ionescu depun la secretariat declaraţiile.

Domnul Octavian Mircea Purceld:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea se intitulează "Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandru, îşi bate joc de banii publici".

Primăria Municipiului Timişoara a demarat în anul 1991 o investiţie în valoare de 140 de miliarde de lei, în beneficiul Regiei autonome de transport Timişoara, sub titlul "Baza de întreţinere şi reparaţii troleibuze", având ca sursă de finanţare "alocaţii bugetare şi surse proprii ale RATT", construcţia urmând a se realiza pe o suprafaţă de 28.800 m.p.

În cursul anului trecut, la finalul celui de al doilea mandat al domnului primar, acesta, împreună cu conducerea RATT (deci, după 12 ani), şi-au dat seama că investiţia este inoportună, că RATT nu are nevoie de o asemenea bază, precum şi de faptul că primăria nu mai are posibilităţi de finalizare, respectiv, de finanţare.

Bineînţeles că în acel moment a apărut şi interesul pentru înstrăinarea acesteia, astfel că, la data de 20.09.2003, Consiliul de administraţie al RATT aprobă transferul obiectivului din proprietatea RATT în proprietatea Primăriei Muncipiului Timişoara, aceasta urmând să să îl vândă.

După alegerile din iunie 2004, când domnul Gheorghe Ciuhandru a dobândit şi cel de al treilea mandat, a luat curajoasa decizie de a supune documentele hotărârii consiliului, pentru a obţine aprobarea de transfer şi, concomitent, de vânzare. Probabil că dacă nu s-ar fi grăbit să introducă într-o singură şedinţă de consiliu atât transferul cât şi vânzarea, superbul "joc de picioare" al primarului ar fi putut trece neobservat. Iniţiativa a fost însă blocată cu ajutorul consilierilor PRM.

Să te plângi în permanenţă că bugetul primăriei este insuficient, că nu îţi ajung banii pentru a întreţine oraşul şi, în acelaşi timp, să arunci pe fereastră sume de ordinul sutelor de miliarde este o performanţă pe care puţini primari din România au realizat-o. Interesant este că, deşi s-au investit sume imense pentru transportul în comun, în acest moment, în Timişoara, ne putem lăuda cu faptul că avem cel mai neperformant transport în comun (trei sferturi din liniile de tramvai sunt suspendate) şi cu practicarea unor tarife cu mult peste nivelul celorlalte municipii.

Încurajat de "măreţele" realizări avute pe plan local, realizări din care putem enumera: paralizarea traficului auto pe însemnate zone ale municipiului, distrugerea infrastructurii rutiere, bulversarea transportului în comun, dar şi risipirea unor sume imense de bani, primarul Timişoarei îşi anunţă, cu entuziasm, intenţia de a candida la Preşedinţia României. Cu siguranţă, un control riguros al Curţii de Conturi a României ar fi oportun, pentru a se vedea ce interese de grup determină asemenea manevre în patrimoniul Primăriei Timişoara. Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Scrisoare deschisă adresată domnului Adrian Năstase, prim-ministru al Guvernului României

Mă adresez dumneavoastră, pentru a treia oară, de la tribuna Parlamentului României, pentru a vă reaminti un pasaj important din capitolul de politică externă al ofertei electorale a PDSR din 2000, capitol ce a constituit o coordonată a programului de guvernare:

"În vederea promovării unei politici externe active corespunzătoare intereselor naţionale ale ţării, PSDR va acţiona pentru consolidarea situaţiei economice, sociale şi politice interne, astfel încât România să fie un partener demn, cu o poziţie clară, proprie în viaţa internaţională. O atenţie prioritară va fi acordată extinderii raporturilor cu statele vecine - Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria şi Ucraina -, pornind de la prevederile tratatelor politice de bază existente şi de la interesele comune în zona noastră geografică".

Atitudinea Guvernului Adrian Năstase faţă de autorităţile ucrainene în privinţa construirii canalului Bâstroe, nu face decât să infirme total promisiunile din campania electorală din anul 2000. Fac precizarea că în urmă cu mai bine de o lună, de la tribuna Parlamentului României, printr-o interpelare, v-am solicitat să prezentaţi public toate demersurile întreprinse de guvern pentru sistarea de către autorităţile ucrainene a lucrărilor la Canalul Bâstroe. Nici până astăzi n-aţi catadicsit să daţi un răspuns, indiferenţa dumneavoastră făcând parte din permanenta acţiune de dispreţuire a Parlamentului României.

Recentul eşec diplomatic al administraţiei Adrian Năstase în privinţa construirii Canalului Bâstroe de către autorităţile ucrainene, aceasta petrecându-se în condiţiile în care partea ucraineană a încălcat prevederile Convenţiei internaţionale de delimitare a traseelor europene în Europa de la Copenhaga din 1998, confirmă faptul că politica externă promovată de actualul guvern a fost şi este doar un exerciţiu de imagine publică, de cosmetizare externă a unei realităţi interne caracterizată doar de corupţie şi proastă administrare.

Guvernul Adrian Năstase a făcut dovada atitudinii umile faţă de autorităţile unui stat din fostul bloc sovietic şi incapacităţii de a-şi susţine interesele naţionale, lucru cu atât mai grav cu cât toată legislaţia internaţională, acordurile şi convenţiile ne erau sută la sută favorabile.

Nu puteţi nega, domnule prim-ministru, că Guvernul pe care îl conduceţi a pierdut lamentabil o bătălie diplomatică în care aveam toate atuurile şi care va aduce imense prejudicii României:

Pierderea supremaţiei pe gurile Dunării, cu consecinţe economice extraordinare;

Distrugerea ecosistemului din zona Delta Dunării.

Din aceste motive, vă solicit din partea Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL-PD să vă asumaţi public responsabilitatea politică a acestui eşec diplomatic şi să procedaţi imediat la demiterea persoanelor vinovate de această situaţie:

Domnul Alexandru Cornea, ambasadorul României în Ucraina, pentru lipsa de reacţie mai bine de un an faţă de proiectul de construire a canalului Bâstroe de către autorităţile ucrainene;

Doamna Speranţa Ianculescu, ministrul mediului pentru lipsa de implicare în protejarea acestui ecosistem şi pentru nerealizarea unui studiu de impact de mediu asupra Rezervaţiei biosferei Delta Dunării ca urmare a construirii acestui canal;

Domnul Miron Mitrea, ministru transporturilor, locuinţei şi turismului, pentru lipsa de reacţie la încălcarea prevederilor convenţiei internaţionale de delimitare a traseelor europene din Europa;

Domnul Mircea Geoană, ministrul afacerilor externe, pentru lipsa de demnitate şi fermitate în promovarea intereselor României şi pentru lipsa oricărui demers (proces internaţional) împotriva autorităţilor ucrainene.

Domnul Codrin Ştefănescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Evenimentele din ultimele zile, la care am asistat cu toţii vrând, nevrând, au demonstrat, încă o dată, că circul politic este, mai degrabă o junglă a bătăliilor acerbe pentru putere, care are drept protagonişti hiene politice, şacali fără scrupule şi crocodili cu lacrimi de venin.

Tăriceni, berceni, băsesci sau stolojeni, cu toţii sunt participanţi într-o "bufoniadă" generală, în care "sacrificiile supreme", declaraţiile politice şi negocierile interne se traduc, de fapt, în mari lupte pentru putere în cadrul Alianţei PNL-PD.

Şi, iată cum, astăzi, într-o Românie care se pregăteşte de alegeri prezidenţiale, singurul candidat de talie europeană, cu pregătire politică la standarde internaţionale, nu are, practic, cu cine să se confrunte. Şi cum ar putea, într-un context, în care restul clasei politice aruncă în competiţia electorală maimuţici şi tot felul de paiaţe groteşti, potrivite, mai degrabă, arenei circului? Este arena lor politică, o simplă mlaştină puturoasă, în care termeni ca şantaj", "conspiraţie" ori "cosmetizare" sunt la ordinea zilei.

Nu este mai puţin adevărat că politica actuală suportă consecinţe defavorabile şi în partidul din care fac parte. Chiar în PSD există nemulţumiţi care preferă, în locul discuţiilor interne, zgomotul apariţiilor televizate ori plecări inopinate, de efect răsunător, prejudiciind astfel construcţiile la care au fost martori.

Pe o scenă politică în care unii vin, alţii pleacă, totul pare nesigur, cetăţeanul începe să nu mai deosebească binele de rău, adevărul de minciună sau realitatea de mistificare.

Aceasta este realitatea în care trăim, stimaţi colegi, şi, ca tânăr în politică, am trecut de la un dispreţ iniţial, de multe ori mascat de speranţe, la o stare de constantă uimire, în faţa haosului general care domneşte peste o mare parte din clasa politică.

În final, nu rămân decât cu speranţa că această dezordine va lua sfârşit în curând, iar brambureala care caracterizează această perioadă să îşi găsească un epilog favorabil pentru noi, românii, în general.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Vasile:

"Bolnav sănătos"

Zilele acestea naţiunea a aflat cu uimire că există şi o nouă stare în existenţa omului; aceea de a fi şi bolnav şi sănătos. Compătimit cu lacrimi de crocodil pentru starea sa de sănătate, puţin mai lipsea să i se cânte şi prohodul, domnul Teodor Stolojan devine peste noaptea sănătos şi pleacă undeva, în mijlocul naturii, pentru a uita de stresul creat de un aşa zis şantaj în legătură cu unele dintre activităţile anterioare ale domniei sale.

Se poate retrage din cursa electorală pentru ocuparea fotoliului de la Cotroceni un om care după spusele unora are meritul de a fi construit un partid modern, din cauza unui presupus şantaj? Să fim serioşi!

Este o mare specializare a cuiva de a schimba primi miniştri sau fost prim miniştri, aşa cum schimbă Manascu caii. Foştii CDR-işti au început schimbările spectaculoase cu care ne-au bulversat timp de patru ani în guvernarea 1996-2000 de teama că neajungând la guvernare, nu vor mai avea satisfacţia de a le face.

Domnul Corneliu Ciontu:

"Democraţie românească"

Prestigiosul cotidian "Los Angeles Times" a publicat recent mărturisirile unui senator american aflat în apropierea preşedintelui George Bush. Acesta reproduce declaraţia unui înalt oficial de la Casa Albă: "Când am intrat în Irak, credeam că o să construim o democraţie în stil american. La naiba, aş fi fericit acum şi cu o democraţie în stil românesc."

Aceasta este, într-o formulare succintă, opinia partenerilor din Statele Unite despre modul în care funcţionează, în acest moment, mecanismele democraţiei româneşti. O democraţie a formelor fără fond, în care ideile, instituţiile, valorile sunt numai imitate şi maimuţărite. O democraţie care trăieşte din cuvinte goale, în spatele cărora se ascunde numai o iresponsabilă voinţă de putere. An de an, rapoartele Uniunii Europene şi ale unor agenţii precum Freedom House arată că în România nu există o autentică independenţă a presei, că alegerile şi referendumurile sunt manipulate, că televiziunile servesc interesele puterii, că fondurile europene sunt dirijate spre buzunare particulare. Iar noi am uitat să ne indignăm! Nu mai vrem să înţelegem cât de grave sunt aceste acuzaţii şi cum suntem văzuţi cu adevărat în lume!

Uniunea Europeană ne anunţă că nici în acest an nu suntem capabili să primim statutul de economie de piaţă funcţională şi, în acelaşi timp, Guvernul prezintă cu nonşalanţă o statistică din care rezultă că o ducem cum nu se poate mai bine. La Montreal, la Ţebea, la Arenele BNR, liderii Partidului Social Democrat sunt fluieraţi la scenă deschisă şi, în acelaşi timp, sondajele de opinie prezintă noi creşteri triumfale ale PSD. Chiar nu renunţă strategii puterii, nici în al doisprezecelea ceas, la aceste manipulări puerile? Chiar trebuie românii trataţi ca o masă stupidă, incapabilă de idei articulate, de judecată, de luciditate? Chiar nu este nimeni dispus să oprească mascarada sondajelor de opinie?

În anul 2000, aceste sondaje au sfârşit în literatură pură: au acreditat CDR cu un procent triplu şi au plasat Partidul România Mare cu 200% sub scorul său electoral. Înainte de alegerile locale din acest an, aceleaşi sondaje de opinie au mărit cu 5 sau 10 procente scorul candidaţilor puterii. Frauda a fost din nou demonstrată; şi, iată, acum ea începe de la capăt. Unde încercaţi, de fapt, domnilor sociologi de partid, să duceţi Partidul România Mare? Sub pragul parlamentar? La 2%? La 1%? Şi ce vă opreşte s-o faceţi? Probitatea profesională? Bunul-simţ? Să fim serioşi...

Marea dramă a României de astăzi este cinica "împărţire a teritoriilor" pe care au realizat-o PSD şi fostul CDR, transfigurat acum în Alianţa DA. Aceste formaţiuni politice - singurele responsabile de situaţia din ultimii 15 ani - şi-au unit eforturile pentru a încerca să acrediteze ideea că numai ele există pe scena politică românească. Că, oricât ar fi de rele, sunt singurele variante posibile. Că alte partide nu există. Un aranjament care avantajează ambele părţi: în acest fel, ele îşi predau regulat puterea, închizând ochii la afacerile de corupţie în care sunt implicate în aceeaşi măsură. Conform acestui scenariu, alegătorii ar trebui să se consoleze: din patru în patru ani, ei ar trebui să voteze ştiind că urmează un nou dezastru CDR, o nouă demagogie PSD, şi, de la capăt, o nouă parodie CDR...Aceasta este sumbra democraţie românească despre care vorbesc liderii de la Casa Albă!

Din fericire, un astfel de scenariu nu poate deveni realitate fără acceptul electoratului român. Iar acest electorat nu este, aşa cum cred sociologii şi directorii de televiziune, o masă amorfă. În ceea ce-l priveşte, Partidul România Mare nu poate decât să demonstreze că reprezintă acea alternativă viabilă pe care cetăţenii o aşteaptă. Că există cu adevărat o a treia cale, a celor care nu au guvernat, care nu s-au lăsat niciodată târâţi în scandaluri de corupţie. Anul 2004 nu poate aparţine nici PSD, nici PNL-PD. Aceste formaţiuni au arătat ce pot; sunt uzate, lipsite de idei şi de voinţa unei schimbări reale. Anul 2004 este anul Partidului România Mare! PRM este proaspăt, are programe, are soluţii. Tot ceea ce pretindem este ca acest mesaj să ajungă cu adevărat la populaţie, fără a fi cenzurat de televiziuni rău-platnice, fără a fi distorsionat de gazete ale PSD sau PNL-PD. Aceasta este regula de aur a democraţiei: un drept egal la exprimare. Dar, vai, un astfel de drept nu poate exista în democraţia de tip românesc. În schimb, ori de câte ori vorbim despre eradicarea corupţiei, despre afacerile murdare ale liberalilor, ţărăniştilor şi social-democraţilor, noi suntem anti-democraţi!

În ceea ce mă priveşte, eu cred în maturitatea şi inteligenţa alegătorilor din România. De aceea, nu dau sfaturi şi nu prezint sondaje contrafăcute. Vreau numai să vă întreb dacă credeţi cu adevărat în propaganda care vă asaltează în fiecare zi. Simţiţi în buzunar sau în nivelul de trai creşterile triumfale raportate cotidian? Sunteţi mai săraci sau mai bogaţi decât în urmă cu 15 ani? Credeţi că cei care v-au condus în aceşti ultimi ani vor suferi, peste noapte, o convertire morală, o redeşteptare a conştiinţei? Sau, dimpotrivă, aţi ajuns la concluzia că a venit momentul unei adevărate schimbări?

Domnul Costache Mircea:

"Contradicţiile unei societăţi în derivă"

Ştirile despre români şi România pot lăsa perplex pe orice observator neutru dinăuntru, dar mai ales pe cei dinafară. Afli în fiecare zi veşti contradictorii care ascund o stare de lucruri greu de definit. Pe de o parte, afli că învăţământul românesc produce încă valori, produce olimpici, campioni, mari valori ale sportului, ştiinţei, culturii şi artei, care se disting în marile competiţii internaţionale, în timp ce profesorii nu îşi mai pot achita cheltuielile cotidiene pentru îmbrăcăminte, carte de specialitate, căldură şi lumină. Afli că există copii care nu au un cămin, care scormonesc în gunoaie şi dorm prin subsoluri, ori copii supuşi relelor tratamente, perversiunilor, drogurilor, copii cărora li se exploatează munca de la vârste fragede.

Afli că sunt în România tineri şi adulţi care conduc limuzine de lux, petrec în spelunci, organizează raliuri clandestine, lupte de câini, reglări de conturi şi alte acţiuni din sfera crimei organizate. Afli că a crescut numărul sinucigaşilor, depăşind 20 de sinucideri la suta de mii de locuitori, că spitalele de neuropsihiatrie au devenit neîncăpătoare în timp ce guvernanţii nu mai prididesc cu laudele privind creşterea PIB-ului şi a realizărilor din economie. Afli că bugetul crapă de sănătate pe seama sumelor trimise în ţară de căpşunari, în timp ce industria este dezmembrată şi vândută la fier vechi, că politicile sociale acordă sume enorme celor disponibilizaţi, care reazemă primăriile în aşteptarea venitului minim garantat. Vorba celebrului Alcibiade: "Suntem o ţară atât de minunată, aici nu te mai plictiseşti niciodată!" Opulenţă şi marasm, prosperitate şi debusolare, bogăţie şi umilinţă, lux şi mizerie, îmbuibare şi foamete, amalgam care nu poate fi categorisit cu mijloacele cercetării sociologice actuale.

Tensiuni sociale latente, nemulţumiri sufocate, dureri înăbuşite şi statistice triumfale coexistă dizarmonic într-o societate atipică, măcinată de boli şi contradicţii fără leac.

Deşi suferinţa unor largi pături ale populaţiei atinge paroxismul, lipsesc cu desăvârşire mişcările sociale, grevele de protest. Sindicatele au fost anihilate prin coruperea liderilor şi prin cumpărarea păcii sociale cu paliativele salariilor compensatorii şi ale ajutoarelor sociale.

Vin alegerile şi, pe acest fundal, confuzia generală nu lasă să se întrevadă şansele relansării, afirmarea alternativelor de ieşire din marasm.

Figuri ciudate, magnaţi de carton, patroni de instituţii media, dar şi proprietari de hoteluri, firme luate pe nimic din patrimoniul public, populează scena politică românească, în lupta surdă pentru Putere. Puterea de a domina economic, de a subordona politic, de a-şi prezerva privilegiile, de a perpetua jaful. Votul nu mai are semnificaţia vocii poporului ca în democraţiile consolidate. El poate fi cumpărat, furat, măsluit şi transformat în armă de înavuţire, de oprimare şi de continuitate în decadentism paralizant. Cum se poate ieşi de aici, de sub teroarea minciunii, a raptului şi a intoxicării mediatice?

PRM are soluţii, are oameni, dar nu are resursele băneşti ale Mafiei atotstăpânitoare. Ce-i de făcut?

A mai rămas, totuşi, o ieşire. Credinţa nestrămutată în Dumnezeu, ruga către Împăratul Cerurilor, tuturor văzutelor şi nevăzutelor.

Rugaţi-vă Români!

Doamne ajută!

Domnul Eugen Gheorghe Nicolăescu:

În urmă cu un an, după multe luni de analiză şi dezbateri publice cu asociaţii de pensionari, cu reprezentanţii Cartelului Alfa, parlamentarii PNL am elaborat o propunere legislativă privind recalcularea tuturor categoriilor de pensii pentru a se înlătura inechitatea existentă între pensionari.

După trei luni de zile, la sfârşitul anului 2003, avizul Guvernului a fost negativ, în acesta menţionându-se că procesul de recalculare a pensiilor nu este posibil din motive tehnice, respectiv nu există documente prin care să se realizeze această operaţiune şi că este nevoie de fonduri care depăşesc peste 16000 miliarde lei.

Întrucât se modificase Constituţia, am redepus propunerea legislativă la Senat, dar nici până în prezent nu s-a început dezbaterea.

În tot acest timp am mers şi am discutat cu cetăţenii şi s-a creat un curent de opinie foarte ferm, foarte clar privind necesitatea recalculării pensiilor, deşi această operaţiune ar fi trebuit să se termine în anul 2001, dacă Guvernul condus de Adrian Năstase nu ar fi întrerupt şirul normal al lucrurilor.

Guvernul, printr-o ordonanţă de urgenţă din decembrie 2000, printre actele normative abrogate, a abrogat şi articolul din Legea 19/2000, articol care se referea la recalcularea pensiilor.

De peste patru ani, pensionarii au aşteptat să li se facă dreptate, dreptate anulată de guvernul pesedist condus de Adrian Năstase.

Între timp, primul-ministru şi preşedinte al PSD a început campania mediatică şi demagogică de reechilibrare a pensiilor, de indexare a acestora, dar toate aceste măsuri s-au dovedit inconsistente şi oamenii nu au acceptat o asemenea minciună.

De când şi-a început campania electorală proprie, de peste o lună, Adrian Năstase a constatat pe pielea lui că oamenii nu se mai lasă păcăliţi şi ei doresc cu adevărat recalcularea pensiilor.

Astfel, vrând - nevrând, Adrian Năstase a fost obligat să preia problematica recalculării pensiilor şi a început să vorbească despre ea ca şi cum i-ar aparţine, fără să spună că s-a opus, că a împiedicat el însuşi şi Guvernul pe care-l conduce timp de patru ani procesul de recalculare a pensiilor.

Consider că trebuie cunoscut adevărul şi că dreptatea care se va face pensionarilor se datorează presiunilor pe care le-am făcut constant asupra Guvernului şi curentului larg de opinie pe care l-am creat, ceea ce înseamnă o victorie a parlamentarilor opoziţiei democratice în lupta cu puterea totalitară a PSD.

De fiecare dată le-am spus oamenilor că forţa stă deseori în ei, iar majoritatea a înţeles acest lucru şi au reuşit să impună, la iniţiativa noastră, să se rezolve o problemă după cum au dorit şi au considerat că este în interesul lor.

Adrian Năstase şi-a dat seama că nu poate ignora voinţa a milioane de oameni, promiţând că recalcularea va începe la 1 octombrie 2004, după ce i-a amăgit patru ani, fără să le spună pensionarilor că va mai trece un an până când vor putea să se bucure de o pensie calculată corect şi care ţine cont de contribuţia fiecăruia în parte.

Ne bucurăm că am putut contribui la soluţionarea uneia din cele mai importante probleme pentru pensionari: recalcularea pensiilor pentru toţi cetăţenii.

Vom continua să urmărim modul de aplicare şi de finalizare a procesului, atenţionând asupra oricărei abateri sau nerespectări a angajamentelor asumate sau de încetinire a ritmului aprobat.

Dar ca dreptatea să fie deplină, Adrian Năstase trebuie să ceară iertare pensionarilor că le-a furat patru ani din viaţă şi că de acum înainte nu-i va mai ignora, luându-i în consideraţie numai când are nevoie de voturile lor, în precampania electorală.

Adrian Năstase şi PSD sunt obligaţi moral să spună adevărul unor oameni care nu au nici o vină, care au crezut în promisiuni, care acum nu mai vor să se lase amăgiţi.

Am convingerea că pesediştii au învăţat un lucru esenţial: oamenii, cetăţenii au puterea prin care să poată obliga autorităţile să ţină cont de opinia lor, de aspiraţiile şi dorinţa acestora.

Domnul Adrian Gurzău:

Misiunea politică a UDMR se apropie de sfârşit. Ultimul proiect al acestei formaţiuni etnice a rămas, până în 2007, anul în care este de presupus că lucrurile se vor aşeza, dobândirea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Acest proiect s-a dovedit însă a nu fi bine primit nici de guvernanţii, nici de opinia publică din România, după cum nu a provocat nici măcar un gest formal de înţelegere din partea reprezentanţilor Uniunii Europene.

În acest context, sâmbătă, domnul Gyorgy Frunda - cunoscut drept un lider cu vederi moderate din sânul UDMR - a încercat să îndulcească "pastila" autonomiei secuieşti revenind asupra modelului de autonomie pe care ar dori să îl impună societăţii româneşti.

Astfel, "trebuie să vorbim de 15-20 de regiuni autonome în România, nu trebuie să vorbim doar de autonomia Ţinutului Secuiesc", spune acum domnul Frunda. În plus, liderul UDMR crede că judeţul Mureş va trebui să fie inclus într-o regiune cu populaţie preponderent maghiară.

Acest model de autonomie regională ar trebui, în opinia domnului Frunda, discutat în cadrul comunităţii maghiare, pus pe hârtie, discutat cu partidele parlamentare democratice româneşti şi apoi cerută părerea organismelor europene de la Strasbourg şi Bruxelles, eventual chiar şi a Comisiei de la Veneţia.

Să nu uităm că această discuţie pe teme autonomiste are loc în anul 2004, în momentul în care experienţa alegerilor locale de la Cluj a arătat că putem miza, în sfârşit, pe dispariţia nedoritului "vot etnic". Ca dovadă, au dispărut de pe scena politică românească partide precum PUNR, primarul Gheorghe Funar, înverşunatul adversar al maghiarilor a fost trecut pe tuşă de votul popular, iar Corneliu Vadim Tudor, "purtătorul drapelului luptei anti-maghiarismului", s-a reprofilat exclusiv pe lupta "anti-mafie".

Cum următoarea formaţiune ameninţată cu sciziunea în componentele ei elementare este UDMR (liberale, naţionaliste etc.), liderii acesteia încearcă să tragă ultimele foloase din existenţa ei monolitică. Acum, domnul Frunda vrea să ne propună regiuni autonome formate din două-trei judeţe, cu o largă autonomie locală şi formate pe criterii etnice, pe care formaţiunea etnică să o poată probabil controla, în folosul propriu, cu mai mult succes.

Având în vedere neclarităţile emanate de la conducerea Uniunea, solicit liderilor acestora discutarea proiectelor lor în societatea civilă şi politică românească, sugerându-le totodată ca abia apoi să "ceară acordul organismelor europene". Pentru că aceasta este regula de bază a democraţiei.

Domnul Florin Iordache:

Participare parlamentară remarcabilă la cea de-a 111-a Adunare a Uniunii Interparlamentare.

În perioada 27 septembrie -1 octombrie 2004, a avut loc cea de-a 111-a Adunare a Uniunii Interparlamentare în Elveţia, la Geneva.

Au participat delegaţii parlamentare din 111 ţări membre, delegaţii ale adunărilor parlamentare cu statut de membru asociat (Parlamentul Andin, Parlamentul Central American, Parlamentul European, Parlamentul Latino-american, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) şi un număr important de observatori din partea Naţiunilor Unite.

Propunerile Grupului Român al Uniunii Interparlamentare din cadrul Comisiei I pentru pace şi securitate internaţională privind importanţa extinderii ariei de aplicabilitate a Registrului O.N.U. pentru arme convenţionale, ca şi cele referitoare la necesitatea aderării statelor la Protocolul împotriva producerii şi traficului ilicit al armelor de foc, muniţiilor, explozibililor şi altor materiale conexe, care completează Convenţia ONU privind crima organizată transnaţională, au fost incluse în rezoluţia adoptată de adunarea U.I.P. pe tema neproliferării.

În cadrul Comisiei a III-a pentru democraţie şi drepturile omului, propunerile GRUI s-au referit la: asigurarea unei prezenţe echilibrate a femeilor şi bărbaţilor în structurile de decizie ale parlamentelor naţionale, importanţa accesului egal al femeilor la educaţie civică, propuneri care se regăsesc în rezoluţia finală adoptată de adunarea U.I.P.

Tema examinată de Comisia a II-a pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ a fost "Rolul parlamentelor în păstrarea bio-diversităţii în cadrul dezbaterilor s-a evidenţiat importanţa Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" şi faptul că ea se află sub incidenţa a numeroase instrumente internaţionale, multilaterale şi regionale.

Participanţii au fost informaţi despre faptul că Ucraina a demarat şi încheiat prima parte a lucrărilor la Canalul Bâstroe fără notificarea şi consultarea României şi fără o evaluare de impact asupra mediului, inclusiv în context transfrontalier.

Amendamentele GRUI au fost preluate integral în rezoluţia adoptată care cere acţiuni coordonate, din partea ţărilor vecine pentru protejarea habitatelor naturale transfrontaliere, în conformitate cu normele internaţionale aplicabile.

Ţările în cauză sunt rugate insistent să se informeze reciproc şi să se consulte cu privire la proiectele cu potenţial efect negativ asupra resurselor naturale comune şi să realizeze evaluări cuprinzătoare de impact de mediu, la standarde internaţionale.

Analizând toate aceste aspecte, participarea delegaţiei GRUI la cea de-a 111-a Adunare a U.I.P. reprezintă un succes în promovarea intereselor prioritare ale România.

Domnul Kelemen Atilla:

"Oamenii ne-au sesizat"

Vânatul este o podoabă a naturii şi o foarte importantă avuţie naţională. Fără îndoială, România, spre deosebire de foarte multe ţări europene, este încă bogată în vânat, avem cu ce să ne mândrim în acest sens. Peisajul minunat, natura bogată şi relieful variat al României au avut de câştigat din această varietate a speciilor de vânat. Trofeele provenite din România sunt expuse şi medaliate la diferite expoziţii cinegetice de pe mapamond.

Şi cu toate aceste elemente pozitive, această bogăţie ne cauzează probleme zilnice şi nemulţumirea maselor largi, mai ales din mediul rural. Sper că se înţelege că aş dori să mă refer la pagubele cauzate de vânat.

Cu toată admiraţia internaţională faţă de vânatul României, a venit momentul ca oamenii legii, guvernanţii să ia măsuri pentru protecţia populaţiei împotriva vânatului. Dacă până acum 2-3 decenii problema pagubelor agricole cauzate de vânat a fost doar problema regiunilor montane şi premontane, astăzi prin înmulţirea vânatului, mai ales a mistreţilor, problema a devenit aproape generală şi în zonele deluroase, chiar de pe Câmpia Transilvaniei. Mistreţii distrug semănăturile, dar şi recoltele, fac ca oamenii să rămână cu nimic, chiar şi într - un an bun din punct de vedere agricol. Oamenii, deşi petrec nopţile la paza culturilor, pagubele sunt semnificative, şi până la urmă, sunt localităţi unde toate roadele muncii lor de un an sunt culese de fiare. Oare până când se pot tolera asemenea situaţii?

Cred că a venit timpul ca aceste semnale să fie luate în serios de guvernanţi.

Vânatul şi populaţia trebuie să convieţuiască, pentru că aşa se întâmplă şi în ţările civilizate, dar nu neapărat în dauna unuia sau altuia.

Avem nevoie de legi coerente care să reglementeze situaţia, drepturile de a vâna, de proprietate a terenurilor de vânătoare, de dreptul de închiriere a terenurilor etc., în care neapărat trebuie să se regăsească şi codificarea legală a metodelor de despăgubire în cazul daunelor produse de vânat.

Nerezolvarea acestei probleme duce la fenomene nedorite (braconaj, desconsiderarea autorităţilor etc.), pagube însemnate şi nedorite, şi inclusiv tensiuni sociale.

Cred că nimeni nu poate fi interesat în nerezolvarea acestei probleme.

Doamna Mihaela Ionescu:

Declaraţie politică adresată domnului ministru al internelor şi administraţiei publice şi domnului ministru al culturii şi cultelor

Fiecare mare capitală europeană îşi pregăteşte cu minuţiozitate calendarul cultural de toamnă care dă specificitate marilor oraşe.

Broşuri bine documentate care apar lunar în Paris, Londra, Atena, Budapesta sau Varşovia informează cetăţenii plătitori de taxe, dar şi turiştii despre evenimentele culturale ale sezonului. Opera din Paris organizează spectacole de operă, sala de concerte Playel organizează concerte simfonice. Spectacole de sunet şi lumină au loc în aer liber, în faţa palatelor sau în parcurile publice. Multe alte evenimente culturale sunt organizate în numeroase spaţii, care le sunt destinate special.

De aici până a-ţi permite să ridici corturi ca de nuntă ţigănească în curtea Muzeului Naţional de Artă, printre statuile lui Anghel şi Jalea, este o cale lungă, calea de la sublim la grotesc. Expoziţii şi prezentări de dispozitive medicale destinate persoanelor cu handicap nu sunt organizate în frumoasa curte a Facultăţii de Medicină, lângă statuia doctorului Davila, ci tot la Muzeul de Artă din centrul oraşului. Holul de intrare de la Sala Palatului este, mai totdeauna, transformat într-un bazar din Fanar iar intrarea spre concertele simfonice devine un slalom printre tejghele.

Toate aceste exemple au fost depăşite, la finele lunii septembrie, de boicotarea deschiderii stagiunii de concerte a Filarmonicii George Enescu, prin organizarea, în paralel, a unui spectacol cu decibeli foarte ridicaţi, sub ferestrele Ateneului, ca reclamă a unui post privat de televiziune. Prin lipsa de profesionalism, nepăsarea şi dezinteresul autorităţilor, s-a dorit parcă să se vadă cine cântă mai tare: orchestra Filarmonicii sau formaţiile gălăgioase care se perindau în imediata apropiere a clădirii. Bineînţeles, "victoria" a revenit tobelor şi chitarelor din exterior, care s-au suprapus peste marele Oratoriu romantic "Paulus" de Felix Mendelssohn Bartholdy. Maestrul artei dirijorale, Cristian Mandeal, directorul Filarmonicii, care a condus orchestra, a încercat, din răsputeri, să ignore zgomotele parazitare care năvăleau de la spectacolul apocaliptic de afară, dar acest lucru nu a fost posibil întotdeauna. Publicul Filarmonicii format din abonaţii fideli ai instituţiei, din intelectuali iubitori şi cunoscători de muzică, din tineri entuziaşti, a fost şocat şi agresat sonor de zgomotele ce veneau din Piaţă. Ba, în plus, în sală au năvălit, nu se ştie cum, la un moment dat, şi câţiva tineri gălăgioşi, care doreau să se odihnească pe scaunele de pluş ale Filarmonicii şi care au început să chicotească, neştiind că muzica simfonică se ascultă în linişte şi nu este un spectacol participativ.

Această situaţie penibilă, de suprapunere a două concerte şi chiar a publicului lor, s-a datorat dezinteresului autorităţilor faţă de programarea activităţii culturale a oraşului, pentru că, se ştie că un concert în aer liber are nevoie de aprobarea Primăriei şi probabil, a Comisiei de cultură a acesteia care, probabil, nu numără şi melomani. Acest lucru este valabil şi pentru înalţii demnitari de la Ministerul Culturii. Afirm aceasta deoarece iubitorii muzicii simfonice cunosc că, dintotdeauna, joia şi vinerea seara au loc concerte simfonice la Ateneu.

Cerem, de aceea, Ministerului Internelor şi Administraţiei Publice să urmărească coordonarea programelor culturale ale Capitalei, pentru a evita suprapunerile care duc la degradarea calităţii ambelor evenimente.

Cerem Ministerului Culturii şi Cultelor să vegheze ca instituţiile de cultură să-şi desfăşoară activităţile în locul lor de destinaţie specială, cu asigurarea securităţii fonice a sălilor de concert.

Cerem, de asemenea, să se verifice, în cazul Ateneului Român, felul în care firma care a executat lucrarea de reabilitare, care s-a întins pe o perioadă de peste 10 ani, a realizat izolarea fonică a sălii.

Faceţi ca Ateneul Român să redevină sanctuarul de cultură care a fost!

Faceţi ca perimetrul Biblioteca Universitară - Muzeul de Artă - Ateneul Român să rămână un Pantheon al culturii şi nu o răscruce a zgomotelor şi a prostului gust!

Domnul Ioan Miclea:

"Legea referendumului trebuie să fie şi să rămână în concordanţă cu prevederile Constituţiei"

În multe, chiar foarte multe domenii de activitate economice şi sociale, ţara noastră are legi şi reglementării democratice la nivel European.

Una dintre aceste reglementări este şi Legea referendumului, precum şi reglementarea constituţională a acestei activităţi.

Cum un referendum reclamă o mare risipă de forţe şi mai ales de bani, cum consultarea populară trebuie făcută numai pentru cauze majore, de interes naţional şi local stringente, legea prevede clar cauzele, modalităţile şi formele în care poate fi organizat şi desfăşurat un referendum.

În ultimii 14 ani am trecut peste un asemenea eveniment, cu ocazia modificării Constituţiei. Deşi partidul din care fac parte nu a fost de acord cu modificările aduse Constituţiei, deşi referendumul în sine a generat fapte ce au încălcat legea, consider totuşi că el a fost un exerciţiu democratic, în sensul că pentru o asemenea acţiune majoră cum a fost schimbarea Constituţiei, Guvernul a înţeles să consulte populaţia.

În ultima vreme suntem agasaţi de diverse grupuri de interese, se pare aţâţate şi din exterior, care cer, nici mai mult nici mai puţin, decât dezmembrarea ţării şi acordarea de autonomii teritoriale pe criterii etnice unor ţinuturi şi chiar localităţi.

Unii dintre colegii noştri, plătiţi cu banii contribuabilului român, au mers până acolo încât pentru realizarea practică a dezmembrării ţării au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care să statueze acordarea autonomiei pe criterii etnice Ţinutului Secuiesc şi nu numai.

Parlamentul României, prin votul marii majorităţi ai membrilor săi au respins o asemenea încercare aberantă de a introduce pe uşa din dos vremuri de mult apuse şi dorinţi iredentiste care ar face rău nu numai cetăţenilor ţării noastre, dar ar crea şi precedente foarte periculoase în Europa şi mai ales în zona ei balcanică.

Văzând că noi, majoritatea parlamentarilor români, am refuzat proiectul de lege, care de altfel era împotriva prevederilor Constituţiei, legilor ţării şi voinţei marii majorităţi a celor pe care îi reprezentăm, un grup de colegi a-i noştri, deputaţi UDMR, încearcă acum să treacă prin Parlament un nou proiect de lege prin care să modifice Legea referendumului, în sensul de a da posibilitate primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene să organizeze referendumuri locale prin care să se hotărască dezlipirea din trupul ţării a unor localităţi s-au judeţe, unde maghiarii sunt majoritari.

Mă fac ecoul cetăţenilor români majoritari din Ardeal şi rog pe onoraţii mei colegi să vegheze ca un asemenea proiect de lege să nu fie aprobat. Fac acest lucru, acum, datorită faptului că fiind ocupaţi cu campania electorală, s-ar putea să fim mai puţin atenţi, încât un asemenea proiect de lege să treacă prin forumul legislativ.

Urmările ar fi incalculabile.

Vă mulţumesc.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se intitulează "Dreptul constituţional de vot al românilor de pretutindeni - subiect de dezinformare din partea Alianţei D.A."

În legătură cu unele comentarii apărute la 30 septembrie 2004 într-un cotidian central, care reiau afirmaţii anterioare ale reprezentanţilor PNL-PD pe tema exercitării dreptului de vot de către românii din diaspora, aş dori să fac următoarele precizări:

În cadrul dezbaterilor generale asupra Proiectului de lege privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, Partidul Social Democrat a fost cel care a promovat în cadrul dezbaterilor parlamentare propunerea organizării mai multor secţii de votare în străinătate, pentru a veni în sprijinul românilor din diaspora care doresc să îşi exercite dreptul constituţional de vot şi care se află la distanţe mari de sediile ambasadelor şi consulatelor româneşti în statele de reşedinţă.

Propunerea avansată de reprezentanţii Partidului Social Democrat viza organizarea unor secţii de vot în zonele unde există o comunitate de cel puţin 50 de români cu drept de vot şi au fost înregistrate solicitări în acest sens.

Iniţiativa menţionată a fost atacată în mod public de reprezentanţii PNL şi PD şi a fost blocată în timpul dezbaterilor din Parlament, ca urmare a amendamentului propus de deputatul PNL, Titu Gheorghiof. Este de menţionat totodată intervenţia în dezbaterile în plen a deputatului PD, Ioan Onisei, care s-a opus iniţiativei Partidului Social Democrat, cu motivaţia că nu este normal ca în străinătate "cetăţenii -ce-i drept români- să voteze dintr-o altă ţară pentru Parlamentul României" (extras din stenograma dezbaterilor camerei deputaţilor din 7 septembrie 2004). Prin votul reunit al PNL, PD şi PRM, iniţiativa PSD a fost respinsă.

Afirmaţiile potrivit cărora Partidul Social Democrat s-a opus exercitării votului la consulate sunt neadevărate. Datorită grupurilor parlamentare ale PSD s-a reuşit adoptarea în textul Legii 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului a unui articol care statuează că secţiile de votare se organizează "pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României" (art. 23, alin. (1) ).

Partidul Social Democrat nu s-a opus exercitării dreptului de vot prin mijloace electronice, această idee nefiind nici măcar pusă în discuţie în dezbaterile parlamentare în ceea ce priveşte legea electorală adoptată la nivelul anului 2004. Dimpotrivă, având în vedere experienţa pozitivă a procedurii de vot electronic promovată în interiorul partidului cu ocazia alegerilor preliminare care au avut loc la data de 5 septembrie a.c., Partidul Social Democrat îşi manifestă întreaga disponibilitate de a promova principiul votului electronic pentru românii din străinătate în următorul ciclu electoral, în baza unei pregătiri tehnice corespunzătoare.

Afirmaţiile potrivit cărora reprezentanţii partidelor parlamentare din opoziţie nu ar avea voie să se înscrie ca observatori pe lângă secţiile de vot din străinătate sunt de asemenea false. Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului nu împiedică nici un partid politic din România să îşi desemneze observatori pe lângă secţiile de vot din străinătate, care vor avea, în plus, dreptul să asiste la deschiderea urnelor de vot şi numărarea voturilor.

Afirmaţiile reprezentanţilor PNL-PD au o motivaţie electorală şi urmăresc diminuarea eforturilor guvernului social-democrat din ultimii 4 ani de strângere a relaţiilor românilor de pretutindeni cu România, de sprijinire a păstrării şi afirmării identităţii lor naţionale şi de stimulare a unităţii româneşti.

Pe această cale aş dori să vă informez că pe agenda de lucru a Guvernului se regăseşte un proiect de lege privind sprijinul românilor din afara graniţelor care cuprinde, în conformitate cu standardele europene şi internaţionale, drepturi culturale şi educaţionale care vizează păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, lingvistice şi religioase a românilor de pretutindeni.

Un element de noutate îl constituie faptul ca legea vorbeşte si de persoanele aparţinând filonului cultural romanesc, aici putând fi integraţi cetăţeni străini care s-au născut in România - evrei, saşi si şvabi - si care deşi trăiesc astăzi departe de România se simt legaţi de ţara de origine.

Printre drepturile prevăzute se regăsesc: dreptul de a studia in România şi de a beneficia de facilităţile aferente la toate nivelele si formele de învăţământ; dreptul de a solicita si obţine, prin concurs, burse de studiu si facilităţile aferente în România; dreptul de a participa la stagii de perfecţionare in România pentru cadrele didactice; dreptul de a beneficia de acces gratuit in România in instituţiile publice de cultură, muzee şi la monumente istorice.

Alte drepturi prevăzute în proiectul de act normativ sunt dreptul de a obţine vize gratuite pentru participarea la activităţi având ca scop menţinerea si dezvoltarea identităţii culturale, etnice, lingvistice si religioase, organizate în România; dreptul de a participa la Congresul Românilor de Pretutindeni. Congresul Românilor de Pretutindeni va avea loc, sub egida Parlamentului, anual, in Romania sau in străinătate.

Textul proiectului de lege a primit avizul de "euroconformitate" atât din partea Comisiei de la Venetia (Consiliul Europei), cât si din partea Inaltului Comisar pentru Minoritati Nationale al OSCE şi este pentru prima data când un guvern al Romaniei s-a angajat sa promoveze o asemenea lege şi a acţionat pentru elaborarea unui act normativ viabil si cu aplicabilitate în statele în care sunt foşti cetăţeni români, indiferent de originea lor etnică.

Elementele prezentate, evidenţiază cu pregnanţă voinţa PSD pentru asigurarea unei stări de normalitate şi consecvenţă, în ceea ce priveşte respectarea drepturilor românilor de pretutindeni, specifică unei societăţi moderne la nivelul realităţilor socio-culturale ale mileniului III.

Domnul Eugen Lucian Pleşa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trebuie să înceteze această văicăreală naţională a elitelor răsuflate care s-au trezit, cam brusc, într-un prim-plan al disputelor electorale, odată cu retragerea liderului hibrid în politică, Stolojan!

Crescut forţat, artificial ca lider politic, Th. Stolojan şi-a atins limitele naturale de la Dumnezeu şi... s-a săturat! Rolul "ursului în turneu" l-a biruit, trezindu-se singurul actor activ permanent, într-un carusel al personajelor elite-locale odihnite şi profitoare.

Perspectiva reluării turneului propagandistic prezidenţial după "locale" i-au agravat suferinţa fizică, obligându-l să-şi protejeze propria fiinţă. Din păcate, a sărit să profite de această "renunţare fortuită" acest "Popey Marinarul" al politicii contemporane, lider al unui partid în descompunere, care şi-a desfiinţat aproape toată elita de tradiţie din PD.

Mai grav este că acest "Golan întârziat" care-şi salută interlocutorii de după uşi întredeschise, trecându-şi degetul cel lung prin dreptul gurii, se visează simbolul României - Preşedinte.

Dar şi mai grav este că, persoane devenite importante în presa română, ne sufocă cu comentariile lor deştepte despre neputinţele dintr-o alianţă DA-R uită să critice degradarea permanentă a nivelului de trai de pe urma valurilor succesive de scumpiri, dovadă a proastei administrări a României.

Este tot mai evident că: după "profesioniştii" din fostele eşaloane, modelaţi sub soarele învăţăturii ceauşiste, după năvălirea "specialiştilor" din Convenţia izvor de DA, Poporul Român şi-a plătit păcatele şi merită o administraţie interesată exclusiv de bună-starea cetăţenilor, situaţie realizabilă numai prin dobândirea puterii de către P.R.M., sub conducerea Preşedintelui României Corneliu Vadim Tudor.

Este ultima şi singura şansă a supravieţuirii României!

Domnul Petre Posea:

"Satul românesc riscă să-şi piardă veşnicia şi perenitatea!"

Veşnicia satului românesc aproape că a rămas de izbelişte. A fost luată de apa sâmbetelor ultimului deceniu şi dusă a fost. În locul ei a rămas din păcate un prezent acru măcinat de grija clipei, pribegit de sărăcia din noi, dar, mai ales, întunecat de pierderea speranţei, iar satul românesc, nesecat izvor de spiritualitate a fost nu numai trădat, ci şi distrus, în mare parte chiar de fiii pe care i-a crescut şi protejat.

Pentru că ei, copiii de altă dată şi-au schimbat opincile cu încălţările de oraş şi au năvălit în vechile vetre pentru a-l stoarce şi de la ultima lui bogăţie, spiritualitatea, iar dacă un regim l-a secătuit de puterea materială, libertatea i-a strivit sub nepăsare perenitatea născătoare de valori.

De aceea, înfometat, sărăcit şi părăsit, material şi moral de cei crescuţi la pieptul său, satul nostru s-a predat. A lăsat de o parte tradiţiile şi obiceiurile care i-au dus faima în lume şi a intrat în hora dictată de firi străine simţirii lui. Prosperitatea pământurilor lui a ajuns în mare parte pe mâna unora care credeau că agricultura se poate face cu un pumn de cupoane şi l-au lăsat să se descurce de unul singur.

Îngropat în datorii, umilit de nevoia de a lucra ca în Evul Mediu, răvăşit de vremea capricioasă şi indolenţa unora, satul românesc trăieşte poate cea mai tristă istorie din existenţa lui, falimentul pământului şi a tradiţiilor legate de munca ogorului. Pe de altă parte, tot mai multe obiceiuri au fost şi sunt strivite de "progresurile" noii societăţi de consum. Aşa se face că, acum, în satul românesc nici măcar nu se mai brodează, cel puţin nu modelele tradiţionale.

Pentru că nici rombul, nici cercul, nici "zig-zagul" nu-şi mai găsesc loc pe pânzele noastre de in cu destinaţie europeană. Nu, la comanda unor "firme" din străinătate (în spatele cărora se află diverse asociaţii de misionari), ţărăncile noastre lucrează tablouri reprezentând scenele "biblice" specifice unor secte mai mult sau mai puţin legale. Şi n-ar fi vorbă că nu sunt lucruri frumoase, în fond, un asemenea tablou reprezintă o îngemănare de muncă şi răbdare care îşi găseşte uşor locul în universul admiraţiei, dar parcă e prea de tot.

În primul rând, "produsele" acestor lungi ore de muncă (în care lucrătoarea coase doar după desenul şablon), nu mai cuprind în ele nici un fel de elemente naţionale. Cu atât mai puţin se poate vorbi de o reflectare a tradiţiilor locale, fiind trist că în tot mai multe sate se lucrează doar pentru paralele primite pe astfel de lucruri.

Şi apoi, nu se pierd doar tradiţiile, ci se corup şi sufletele lucrătoarelor noastre cu felurite poveşti "religioase". Or, prin înstrăinarea care se produce în acest fel (pentru că, în fond, prin reproducerea în zeci şi zeci de exemplare a temelor "biblice" se realizează o îndoctrinare religioasă) se dă o grea lovitură spiritualităţii româneşti, atât prezenţei, dar, mai ales, expresiei sale în universul cultural mondial.

În plus, dacă în satele noastre nimeni nu mai are timp să coasă haine tradiţionale, atunci nu peste multă vreme portul specific va deveni şi el o amintire, după care se vor pierde şi alte tradiţii, poate ultimele neştirbite de "foamea civilizaţiei moderne".

Satul nostru nu se mai clădeşte aşadar din propriile tradiţii şi trăiri, din obiceiurile şi ritualurile specifice fiecărui loc în parte. Nu, el se străduieşte să supravieţuiască la marginea holdelor crescute din sămânţă străină (acolo unde mai sunt holde).

Şi, cel mai trist, importul a devenit şablon de trai şi "la ţară". Atât importul de produse, cât mai ales cel de modele de câştig de existenţă. Motiv pentru care satul nostru riscă să se transforme într-un banal kitsch comercial, fără prezent, fără viitor, fără veşnicie, ci doar cu un bazar în care totul este de vânzare, tradiţiile şi, în final, Doamne fereşte, oamenii.

Vă mulţumesc.

Domnul Romeo Raicu:

Declaraţie politică privind libertatea presei în România anului 2004

La 15 ani de la Revoluţia din 1989 constat cu îngrijorare că libertatea presei este din nou un mare motiv de îngrijorare. În contextul procesului de aderare la UE, România a făcut câteva progrese formale în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, însă cea mai mare problemă este punerea în practică a acestora. Uniunea Europeană şi-a manifestat îngrijorarea faţă de informaţiile privind tentativele de a pune botniţă presei române. Uniunea Europeană şi Washingtonul au criticat sever România pentru situaţia libertăţii presei, iar raportul de ţară al Comisiei Europene se va referi cu siguranţă la problemele pe care le are presa în România. Aceste acuzaţii grave sunt făcute acum, chiar înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale şi în acelaşi timp în care Uniunea Europeană monitorizează libertatea presei în vederea deciziei de invitare a României în marea familie europeană.

Apropierea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale au adus tot mai pregnant o creştere a presiunii puterii asupra mass-media. Cea mai mare influenţă negativă asupra libertăţii de exprimare şi de informare o au informaţiile distorsionate referitoare la viaţa politică prezentate de posturile de televiziune. Societatea Academică Română - SAR - avertiza încă din ianuarie 2004 într-un raport că există un puternic control economic şi politic asupra televiziunilor private, control ce induce autocenzura în rândul editorilor de ştiri.

Este clar că Puterea face presiuni asupra publicaţiilor prin publicitate. Este inadmisibil ca o bună parte a cheltuielilor de publicitate din România să fie controlate de către Putere. Acest lucru a fost sesizat şi de către Comisia Europeană care a atras atenţia asupra metodei selective a guvernului de aplicare a legilor privind taxele şi impozitele. Lăsând companiile de presă să acumuleze mari datorii din impozite, guvernul "le-a făcut dependente de bunăvoinţa autorităţilor române". Deşi Constituţia interzice cenzura şi garantează libertatea presei, în realitate, Puterea a acţionat în vederea limitării acestor drepturi. Legislaţia coercitivă şi constrângerile economice fac posturile şi publicaţiile să fie obediente faţă de Putere. Este clar că unele televiziuni, prin acumularea de datorii la bugetul de stat, au devenit dependente politic. Acum la 15 ani de la Revoluţie să mai credem oare în libertatea presei care este garantată de Constituţie?

Libertatea presei româneşti este şi libertatea noastră, a românilor. Libertatea presei româneşti înseamnă primul pas către sensul respectării a ceea ce a fost, este şi va fi Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Libertatea presei româneşti nu ar trebui îngrădită mai ales pentru cei care şi-au adus suprema jertfă în Decembrie 1989. Puterea nu a înţeles că trăim într-o lume în care este nevoie de libertate în adevăratul sens al cuvântului!

Domnul Alexandru Raj Tunaru:

Partidul Tineretului Democrat şi eu, în calitate de demnitar al României, nu suntem de acord cu modul în care se procedează faţă de unii politicieni implicaţi în alegerile generale din noiembrie 2004.

Am să mă refer azi la cazul lui Traian Băsescu, copreşedinte al alianţei D.A.

Ne miră foarte mult faptul că înainte cu o lună, atât la alegerile locale, cât şi la cele generale, apar acuzaţii grave la adresa unor politicieni, în special a preşedinţilor de partide.

Ne deranjează şi ne opunem cu fermitate acelora care pentru interese personale sau de grup, aici includem şi partidul, implică în acest război instituţii care au o foarte mare credibilitate în rândurile populaţiei, aşa cum este armata poporului.

Eu cred că armata este apolitică şi că îşi face datoria aşa cum şi-a făcut-o în 1989, când între un dictator care era comandantul suprem al armatei şi cauza dreaptă a poporului român, armata a slujit poporul român şi acelaşi lucru l-ar face ori de câte ori ar fi nevoie.

De ce a trebuit ca instanţa de judecată să ceară un document clasificat de la armată: oare judecătorii respectivi nu cunosc legile ţării noastre?

Această instanţă (măcar procurorul) nu cunoştea că documentele ce atestă dacă Traian Băsescu a făcut poliţie politică nu se pot regăsi la armată sau la alte instituţii ale C.S.A.T., care nu pot ţine decât documente clasificate privind siguranţa naţională. Această instanţă nu ştia că singura instituţie care se poate pronunţa dacă Traian Băsescu a făcut sau nu poliţie politică este C.N.S.A.S.-ul şi acesta s-a pronunţat clar că Traian Băsescu nu a făcut poliţie politică.

De ce a fost nevoie de acest balamuc, de acest teatru de comedie ieftină?

P.T.D. cere imperativ membrilor instanţei ce judecă cazul Traian Băsescu - Mugur Ciuvică, să declare, sub jurământ, numele celor ce au făcut presiuni asupra lor în acest caz şi le-au impus să ceară probe de la M.A.P.N. cu privire la acest caz, cu toate că ştim cu toţii sau ar trebui să ştim că, colaborarea cu C.I. în timpul serviciului militar sau ca ofiţer al M.A.P.N.-ului, nu se numeşte că ai făcut poliţie politică, şi înseamnă că ai colaborat pentru sau împotriva siguranţei naţionale.

Considerăm că această mascaradă este pusă la cale pentru campania electorală şi nu pentru aflarea şi demascarea adevăraţilor trădători care au făcut poliţie politică şi au colaborat cu securitatea aservită clanului Ceauşescu, în detrimentul populaţiei României.

Mai bine zis, această mascaradă în care a fost implicat numele M.A.P.N.-ului, sperăm pentru ultima dată, a fost făcută pentru a crea confuzie în rândul populaţiei şi în rândul electoratului, care nu are informaţii exacte pentru a putea să deosebească cele două forme de poliţie politică şi siguranţă naţională, astfel încât Traian Băsescu să fie catalogat de electorat ca individ ce a făcut poliţie politică.

Păi vin eu acum, Raj Tunaru şi vă întreb?

Dacă acest document pe care armata pretinde că îl are şi din care, "chipurile", ar rezulta că Traian Băsescu a făcut poliţie politică ar exista, înseamnă că armata ar fi în mare pericol de a-şi pierde credibilitatea, deoarece acest document trebuia predat C.N.S.A.S.-ului în momentul înfiinţării lui şi nu trebuia clasificat, iar Traian Băsescu putea fi împiedicat să candideze încă din 1996 pentru o funcţie publică.

Dacă din acest document ar reieşi că Traian Băsescu va deranja pe cine nu trebuie, acel cineva să-l folosească ca şantaj politic, aşa cum ne-a declarat chiar Traian Băsescu.

În ambele ipoteze, armata ar fi făcut un abuz şi ar participa la şantaje politice, ceea ce eu, Raj Tunaru, refuz să cred.

După aceste două ipoteze se trage o singură concluzie. Armata şi-a făcut datoria, iar acel document clasificat este corect şi în spiritul legii rezultând după legile logicii matematice că Traian Băsescu nu a făcut poliţie politică şi a colaborat pentru interesul siguranţei naţionale. De aceea, nu trebuie să închidem acest caz până nu se află adevărul adevărat pentru bunul mers al democraţiei şi statului de drept.

Eu, Raj Tunaru Alexandru, şi Partidul Tineretului Democrat aşteptăm urgent ca instanţa care judecă dosarul Traian Băsescu-Mugur Ciuvică, să ne indice sub jurământ persoanele care s-au implicat în acest caz sau dacă au cerut-o domniile lor din proprie iniţiativă, din exces de zel, sau din neprofesionalism, să-şi prezinte demisia din magistratură.

Domnul Ioan Sonea:

"Balta românească"

De ani buni, românii aşteaptă limpezirea apelor. În Cartea sfântă, bolnavii, care pe picioarele lor, care aduşi de alţii, aşteptau zorii şi unul avea norocul să intre primul. Acum pentru români nu mai există zi, nu mai există noapte, pentru fiecare bolnav, şi toţi sunt bolnavi, există un alt ceas al zorilor. Toţi sunt în baltă, nu se mai vindecă nimeni, pentru că apele nu sunt limpezi niciodată. Apele nu se limpezesc, răul de bine nu se mai separă, minciuna de adevăr nu se desparte, dreptatea şi nedreptatea se ţin prea strîns legate. Cine o fi vrând să se întâmple toate astea, se poate întreba tot omul ? Cine altul decît cel care ne conduce, cel care ne dă pâinea cea de toate zilele, cornul şi laptele, gazul şi curentul, salariul şi pensia, cel care separă apele de uscat, albii de negri, pesediştii de nepesedişti, adică tătucul cu zeci de capete, cu zeci de ochi de urmărit, cu zeci de mîini de luat, partidul-stat.

Multe sunt cele care atoatedătătorul şi atoatecunoscătorul le face şi desface. Doar într-un domeniu nu vrea să se amestece : împărţirea Dreptăţii, adică în Justiţie. Aşa lasă să se înţeleagă ceea ce s-a întîmplat în urmă cu vreo două săptămîni, când a avut loc o întâlnire pe ţară a judecătorilor. Justiţiarii, care au de lucru pînă peste cap, fiind puţini raportat la numărul de cazuri şi de răufăcători din acestă ţară, încearcă să facă faţă puhoiului de mizerie şi deznădejde care pătrunde în sălile de judecată. Omeneşte vorbind sunt copleşiţi.

Aşa că judecătorii au organizat o întîlnire profesională la care au invitat şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei pentru a se dezbate problemele reale şi complexe care ţin de actualitatea din domeniu. Au mai invitat şi reprezentanţi ai ambasadelor din Romania pentru a conştientiza la modul concret reprezentanţii democraţiilor reprezentate în Romania asupra realităţilor româneşti. Dar ţi-ai găsit. Puterea românească actuală nu vrea să fie acuzată de faptul că nu se respectă neutralitatea faţă de Justiţie! Ministrul de Justiţie nu va trimite nici un reprezentant la întîlnirea judecătorilor. Ba mai mult, invită şi reprezentanţii ambasadelor să nu îşi trimită reprezentanţi, să nu participe la întâlnire, ceea ce acestea fac. Mai că-ţi vine să spui că justiţia este independentă şi nu este sub control politic în Romînia! Dar ce-i de spus cînd constaţi că în Consiliul Superior al Magistraturii se află Ministrul Justiţiei, care chiar că este reprezentant politic! Avînd în vedere atribuţiile acestui for important, ne putem întreba cum rămâne cu amestecul politic al Puterii în Justiţie, şi cum poate fi calificat gestul faţă de judecători? Revenim şi întrebăm, cine nu lasă să se limpezească apele în balta românească?

Domnul Iosif Armaş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se referă la o problemă de politică internaţională. Vizita pe care a întreprins-o, nu cu mult timp în urmă, la Chişinău, ministrul american al Apărării, Donald Rumsfeld, plină de semnificaţii, s-a constituit, neîndoios, într-o mare surpriză politică. Republica Moldova a fost vizitată de unul dintre cei mai înalţi demnitari de la Washington. Spre deosebire de Secretarul de Stat, ministrul Finanţelor sau cel al Comerţului, ministrul Apărării al Statelor Unite nu prea călătoreşte prin lume. Acesta din urmă pleacă rareori din ţară. Şi dacă întreprinde, totuşi, vreun periplu prin străinătate, se duce, de regulă, doar în statele care intră în sfera de interes american.

Sunt ţări vechi, care există de zeci de ani, unde n-a călcat încă piciorul vreunui ministru american al Apărării. Iată că Republica Moldova a avut privilegiul să-l găzduiască.

De ce a venit, totuşi, Rumsfeld, pe nepusă masă, la Chişinău? În drum spre Istambul, el ar fi putut să zăbovească mai mult, de exemplu, în România sau Bulgaria, pentru a inspecta două ţări care abia cu câteva luni în urmă au aderat la NATO. Sau să meargă la Kiev. La urma urmei, spre deosebire de Republica Moldova, Ucraina cochetează deschis cu Alianţa Nord-Atlantică.

Şi nici occidentalii nu ascund că această ţară prezintă pentru ei un interes strategic. Secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, de exemplu, scria în ajunul deschiderii summit-ului de la Istambul, că Ucraina e un partener vital pentru Alianţă. Despre Moldova, în schimb, n-a spus nimic. Cu toate acestea, Rumsfeld a făcut o escală la Chişinău. Şi acest lucru nu are cum fi, desigur, întâmplător. Ca şi faptul, de altfel, că vizita ministrului american al Apărării s-a desfăşurat pe fundalul unei răceli fără precedent a raporturilor Republicii Moldova cu Federaţia Rusă, precum şi al impasului în care au intrat negocierile privind reglementarea transnistriană. Că şederea de câteva ore a lui Donald Rumsfeld la Chişinău n-a fost un popas întâmplător o demonstrează şi modul în care s-a întreţinut acesta cu Vladimir Voronin.

Întâlnirea lor a avut loc cu uşile închise. De ce? Având în vedere faptul că ministrul Apărării al Statelor Unite s-a arătat la Chişinău extrem de prezent preocupat de prezenţa militară a Moscovei în Transnistria, cerându-le apăsat ruşilor să plece, se pare că retragerea trupelor şi arsenalului din autoproclamata republică a fost un subiect de discuţie prioritar.

După toate probabilităţile, în situaţia în care NATO a ajuns la Prut, SUA are nevoie de o Moldovă scoasă din sfera de influenţă a Rusiei. Privit din acest unghi, cel de-al doilea stat românesc interesează Washingtonul. Şi încă mult, de vreme ce Rumsfeld a venit la Chişinău. Iată de ce ne putem aştepta, cred eu, la noi semne de implicare americană în evoluţiile politice din Republica Moldova.

Rezumând, se poate spune că vizita ministrului american al Apărării dovedeşte că prezenţa la Chişinău a unor numeroşi experţi americani în materie de tehnici electorale n-ar trebui să ne mire. Orice s-ar spune, Republica Moldova a ajuns, geografic vorbind, pe poziţiile unui posibil avanpost NATO. În aceste condiţii, Washingtonul îşi doreşte, probabil, ca cel de-al doilea stat românesc să fie descotorosit nu numai de trupele ruse, ci şi de sechelele sovietice.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

S-a încheiat prima parte a şedinţei de astăzi. Vă urez o zi deosebită!