|
Domnul Adrian Năstase: Stimaţi colegi, Este ora 16, 25. Am aşteptat suficient. Cred că putem să începem şedinţa. Rog liderii grupurilor să facă apelul necesar către colegi, pentru ca prezenţa să fie corespunzătoare. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei. Vă anunţ că, din totalul celor 332 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 241. Sunt absenţi 91, din care participă la alte acţiuni parlamentare un număr de 14 colegi. Intrăm în ordinea de zi şi vă prezint informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente: 1. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind dezvoltarea proiectelor cu "Implementare în comun" pe baza articolului 6 al Protocolului de la Kyoto la Convenţia - cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnat la Bucureşti la 28 septembrie 2004, primit de la Guvern. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 22 martie 2005. Cameră decizională: Senatul. 2. Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 5 din Legea nr.441/2001 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, iniţiată de domnii deputaţi Paul Magheru, Adrian Moisoiu, Mircea Costache, membri ai Grupului parlamentar al P.R.M. şi domnul deputat Claudiu Pop, membru al Grupului parlamentar al P.S.D. Cu această propunere legislativă au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi " Termen de depunere a raportului: 24 martie 2005. Cameră decizională: Senatul. 3. Proiectul de Lege pentru respingereaOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi; pentru avize, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci. Termen de depunere a raportului: 17 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2004 pentru aprobarea unor măsuri financiare privind reglementarea unor obligaţii de plată ale societăţilor comerciale desprinse din Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" SA în urma procesului de restructurare, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 17 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 5. Proiectul de Lege pentru aprobareaOrdonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2004 privind unele măsuri pentru relansarea economică a Societăţi Comerciale "LAMINORUL" - S.A. Brăila, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 17 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 6. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2004 privind acordarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unui împrumut Societăţii Comerciale TRACTORUL UTB - S.A. BRAŞOV, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 martie 2005 (P.L.-X 86/2005) Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 17 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 7. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2004 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanţe fiscale asupra Societăţilor Comerciale "Rafo" S.A. Oneşti şi "Carom" - S.A. Oneşti, adoptat de Senat în şedinţa din data de 7 martie 2005 Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci; pentru avize, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 17 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 8. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "SIDEX" S.A. Galaţi, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare; pentru avize, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 17 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. În conformitate cu prevederile art.108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă. 9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: Comisia pentru industrii şi servici; pentru avize, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 31 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor. 10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2005 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.7 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, adoptat de Senat în şedinţa din data de 10 martie 2005. Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond: Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic; pentru avize, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Termen de depunere a raportului: 29 martie 2005. Cameră decizională: Camera Deputaţilor.
|