Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Corneliu Ciontu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnii Adrian Năstase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi Dan Radu Ruşanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Victor-Viorel Ponta şi Titu Nicolae Gheorghiof, secretari.

Domnul Corneliu Ciontu:

În primul rând, vreau să vă spun bună dimineaţa. Începem şedinţa noastră de intervenţii.

Domnul Ciopraga. Poftiţi.

Domnul Mircea Ciopraga:

Obiectul declaraţiei: "Impactul privatizărilor din perioada guvernării Năstase asupra economiei româneşti".

Guvernarea PSD a înregistrat, pe ansamblu, o sporire fără precedent a deficitelor, datoriilor şi pierderilor în economia românească. Regresul economiei româneşti s-a datorat în mare măsură stopării politicilor de restructurare şi a funcţionării distorsionate a mecanismelor economiei de piaţă. În perioada 2001-2004, statul a continuat să fie dominant, fie ca producător, fie ca ofertant, în numeroase domenii: industrie, transporturi, utilităţi publice de interes naţional şi local, astfel încât s-a irosit mai mult decât s-a acumulat şi s-a consumat mai mult decât s-a produs.

Libera competiţie a fost sufocată de monopoluri economice naţionale şi locale, de intervenţii arbitrare ale statului, de lipsa de transparenţă şi de alocări ale resurselor lipsite de raţionalitate economică. Totodată, suprapunerea monopolurilor economice cu monopolul politic al fostului partid de guvernământ a dus la consolidarea unei structuri oligarhice extrem de periculoase şi de costisitoare, ostile modernizării economice şi integrării europene.

Restructurarea şi privatizarea nu au reprezentat pentru PSD coordonate esenţiale pentru politica guvernamentală, motiv pentru care economia românească nu a înregistrat schimbări de natură structurală. Procesul de privatizare a fost lent, lipsit de viziune strategică, neexistând strategii de privatizare corelate şi integrate în politicile de dezvoltare regională, pentru ajustarea structurală la nivel regional şi pentru a absorbi forţa de muncă.

Datorită lipsei de viziune strategică, impactul privatizării asupra economiei a fost scăzut, aspect care se poate observa în structura producţiei industriale din ultimii 4 ani, cât şi în persistenţa unor fenomene care au afectat negativ economia, cum ar fi indisciplina financiară.

Legislaţia din domeniul privatizării a fost modificată excesiv, pentru a menţine în circuitul economic întreprinderi nerentabile din sectorul industriei. Privatizările în perioada 2001-2004 s-au aflat la discreţia clientelei politice a PSD, cu implicaţii negative asupra contribuabililor, care au suportat şocurile acestor privatizări. Din vânzările oculte parafate de ministrul Muşetescu şi adjudecate de firme obscure, în locul investitorilor la vedere, au avut de câştigat doar clienţii politici ai fostului partid de guvernământ.

Guvernul Năstase nu a reuşit niciodată să obţină de pe urma privatizărilor banii promişi pentru susţinerea categoriilor defavorizate. Ineficienţa măsurilor guvernamentale s-a văzut în modul în care au eşuat pe rând vânzarea Uzinei "Tractorul", a Societăţii "Electroputere" Craiova sau a "Rulmentului" Braşov, pentru acestea, în luna iulie, expirând termenul stabilit cu Fondul Monetar Internaţional pentru vânzarea lor.

Este foarte adevărat că termenul este nerealist, din cauza problemelor cu care se confruntă cei trei mari coloşi şi, drept urmare, este foarte greu de realizat în câteva luni ceea ce nu s-a realizat în 4 ani. Dar, între timp, nota de plată pentru menţinerea în viaţă a celor trei uzine creşte, la "Tractorul", datoriile ajungând la 3.667 de miliarde de lei, iar singura speranţă este dată de veşnicele subvenţii de la Ministerul Agriculturii, la cumpărarea de către ţărani a maşinilor agricole.

O altă societate cu multe probleme şi datorii este "Rulmentul" Braşov. În lista datornicilor, are debite restante ce depăşesc 3.000 de miliarde de lei. Şi la "Rulmentul" Braşov, ca şi la "Tractorul", au venit cumpărători, însă negocierile cu domnul Muşetescu au eşuat lamentabil.

Iată, acestea sunt câteva exemple cu influenţe negative asupra economiei româneşti şi cu consecinţe asupra nivelului de trai al cetăţenilor, nevoiţi şi în prezent să achite nota de plată a guvernării dezastruoase PSD-iste.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Viorel Pupeză. Urmează domnul Ştefan Baban.

Domnul Viorel Pupeză:

Declaraţia mea politică este adresată domnului Mircea Cinteză, ministrul sănătăţii, şi am intitulat-o "La omu' sărac, nici boii nu-i trag..."

Domnule ministru,

Am uzitat în titlu o mai veche expresie românească, al cărei înţeles este astăzi mai actual decât oricând, mai ales în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei. Nicicând nu s-a făcut o mai mare discriminare între bogat şi sărac în acest hăţiş al asistenţei medicale şi al medicamentelor. Aţi gândit ca un liberal sadea: ai bani, poţi cumpăra medicamentul cel mai performant şi strict necesar pentru sănătatea ta; nu ai bani, trebuie să te mulţumeşti cu... aspirina. Cam acestea sunt vorbele pe care le auzi în dialogul dintre farmacist şi bolnavul, care, cu mâna-i tremurândă, aşteaptă verdictul celui căruia i-a prezentat reţeta pentru onorare.

Atât de mult aţi complicat acest sistem al gratuităţilor şi compensatelor, încât bietul român nu mai ştie câţi bani îi sunt necesari în plus de la o lună la alta pentru a-şi procura medicamentele strict necesare. Este de-a dreptul o aventură pentru medicul de familie să-i explice omului simplu ce înseamnă preţul de referinţă, dar şi mai greu farmacistului, care trebuie să-l facă pe bolnav să înţeleagă că medicamentul prescris, compensat cu 90% în scriptele ministerului, este mai... scump decât s-ar fi aşteptat.

Pentru pensionarul cu venituri foarte mici este greu să priceapă de ce s-a renunţat la acel program social pentru procurarea de medicamente. După cum, pentru omul sărac va fi deosebit de greu să înţeleagă de ce el trebuie să beneficieze doar de medicamente din producţie autohtonă, în condiţiile în care medicul din clinica universitară a constatat că pentru tratamentul afecţiunii de care suferă are nevoie neapărat de un anume medicament, pe care el, amărăşteanul, nu şi-l poate procura.

Coborâţi din turnul de fildeş şi intraţi prin farmacii, de unde aţi putea să auziţi multe despre ce gândeşte omul de rând despre ministrul sănătăţii, despre măsurile pe care onor ministerul pe care-l conduceţi le ia, în dispreţul omului de rând, al săracului, la care niciodată bogatul n-a crezut. De această dată, în postura bogatului vă aflaţi domnia voastră, domnule ministru. Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit pe domnul Ştefan Baban, va urma domnul Ioan Ghişe.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Potop de ape, lacrimi şi durere..."

Cele mai grave inundaţii din ultimii 30 de ani din ţara noastră au devastat în doar câteva clipe numeroase localităţi din vestul ţării, dar, în acelaşi timp, ne-au atras atenţia şi asupra cauzelor care au generat dezastrul cu care s-a confruntat populaţia din Banat. Aluviunile şi indolenţa autorităţilor, timp de peste 15 ani, au făcut posibil acest dezastru ecologic şi uman, pentru care nu se ştie cât timp ne va trebui ca să-l acoperim.

Ştim bine cu toţii că natura dezlănţuită nu poate fi oprită niciodată, nici chiar cu cele mai moderne şi sofisticate cuceriri ştiinţifice. Dar ştiinţa poate fi pusă şi în slujba omului de rând, a cetăţeanului obişnuit, pentru ca viaţa şi munca acestuia să nu se risipească într-o clipită, atunci când stihiile se dezlănţuie.

Ceea ce este însă mai grav şi-i irită pe români este reprezentat de starea de nepăsare, incapacitatea de reacţie şi aroganţa autorităţilor centrale şi locale într-o astfel de situaţie. La mai bine de trei săptămâni de la producerea inundaţiilor, Guvernul a hotărât, într-o şedinţă, alocarea de resurse financiare, care probabil că vor ajunge la sinistraţi, după viteza cu care se mişcă lucrurile în acest moment, prin vară.

Încă de la începutul dezastrului, starea de dezinteres a administraţiei centrale şi locale s-a manifestat cu pregnanţă. Deşi avertizările ANM atrăgeau atenţia asupra cantităţilor mari de apă pentru 24 de ore, mulţi primari din judeţele Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin nu le-au luat în considerare, neinformând cetăţenii pe care-i păstoreau asupra pericolelor ce puteau apărea în orice moment. Dar, în acelaşi timp, nu s-au preocupat nici măcar de măsurile minimale pe care ar fi trebuit să le ia atunci când sunt informaţi despre aceste evenimente.

Ca de fiecare dată, comisia specială pentru dezastre şi calamităţi naturale constituită la nivelul fiecărui judeţ s-a întrunit abia când dezastrul nu mai putea fi controlat.

Apoi, măsurile de alertă târzii, monitorizarea nesigură şi defectuoasă a creşterii debitelor râurilor, necunoaşterea stării tehnice reale a digurilor, barajelor şi sistemelor de drenare a apei au "consolidat" temelia indiferenţei şi a reacţiilor întârziate faţă de ceea ce se preconiza a fi şi faţă de ceea ce s-a întâmplat.

Ca de fiecare dată, forţele Ministerului Administraţiei şi Internelor au trebuit să fie în linia întâi, să facă faţă dezastrului, să salveze vieţi şi bunuri şi, dacă s-ar fi putut, să stea şi în faţa puhoaielor. Cum poţi face toate astea, când bărcile, camioanele, remorcile şi elicopterele au fost insuficiente sau au lipsit cu desăvârşire, spaţiile de cazare ale sinistraţilor şi de depozitare a bunurilor salvate au fost stabilite în grabă, fără a fi aprovizionate cu minimul necesar pentru subzistenţa zilelor ce urmau?

Noroc cu sufletul mare şi bun al românilor din celelalte zone ale ţării. Societăţi comerciale, instituţii publice, pensionari, oameni obişnuiţi, animaţi toţi de Sfintele Sărbători care băteau la uşă, au adunat şi donat bani, îmbrăcăminte, aparate de uz casnic, pături, alimente etc. pentru semenii lor. Solidaritatea şi-a spus din nou cuvântul, mulţi gândindu-se cum ar reacţiona dacă s-ar afla în locul celor ce au pierdut totul într-o fracţiune de secundă.

În schimb, guvernanţii, euforici încă după spectacolul de la Luxemburg şi mimând preocuparea pentru soarta jurnaliştilor români răpiţi în Irak, s-au dezinteresat zile în şir de situaţia gravă apărută în vestul ţării în urma inundaţiilor. Iar când au descălecat în acest ţinut, la întrebările deznădăjduite ale celor care nu mai aveau nimic, impertinenţa, replicile ţâfnoase şi iritante au fost cele care au ţinut locul unei atitudini responsabile şi energice.

Scuzele care au urmat sau care vor urma vor fi tardive, oamenilor necăjiţi nemaipăsându-le de ele, atâta timp cât au constatat la faţa locului, cu ochii lor, că actuala clasă politică nu are nici timp şi nici chef de ei. La ora actuală, nu-i mai interesează cine sunt vinovaţii pentru tragedia lor, chiar dacă acum se arată cu degetul atât actualii, cât şi foştii guvernanţi, nu-i mai interesează promisiunile deşarte ale conducătorilor, acum se gândesc şi se frământă, ca să poată reveni la locurile de baştină şi să poată lua viaţa de la capăt. Şi-au pus speranţa doar în bunul Dumnezeu şi în semenii lor din toată ţara. În schimb, ce se va întâmpla dacă aceştia, care au fost şi ei loviţi de natură la acest sfârşit de săptămână, nu-i vor mai putea ajuta şi, chiar mai mult, vor avea şi ei nevoie de sprijin material şi financiar?

Actualii guvernanţi încă nu s-au trezit bine din dulcea amorţeală a biruinţei electorale din anul trecut, pentru a da piept cu realitatea crudă, imperativă şi neiertătoare. Viziunea lor despre modul în care problemele, mai ales cea a inundaţiilor din vestul şi din restul ţării, trebuie abordate şi rezolvate trădează în mod stupefiant o doză de cras diletantism politic, de dispreţ faţă de oameni şi lipsa oricărei urme de solidaritate creştinească cu cei aflaţi în nevoie şi suferinţă.

Să nu uite, însă, că toate acestea vor fi sancţionate peste un an, doi sau trei, chiar de cei care au fost uitaţi la greu, dar care i-au propulsat la conducerea ţării în această perioadă.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ioan Ghişe, va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Domnul Ioan Ghişe:

Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei politice este "Creşterea performanţelor instituţiilor publice, obiectiv de interes naţional".

După 1990, procesele de transformări sociale-economice şi politice pe care le-a cunoscut România au fost marcate în mod constant de caracteristici care au probat: ineficienţă, lipsă de eficacitate, risipă de resurse şi insatisfacţii pentru cei mai mulţi.

Cetăţenii României, indiferent că trăiau în ţară sau în străinătate, atunci când se refereau la ţara noastră, îi asociau atribute negative pe aproape toate domeniile care implicau acţiunile statului prin instituţii şi politici publice.

Străinii, în mod indiferent şi superficial de multe ori, ne comparau cu alţii, care aveau situaţii mult diferite, dar ne etichetau uşor ca fiind unii dintre codaşii Europei în ceea ce priveşte aproape toate domeniile vieţii publice.

În faţa acestei crude realităţi ne întrebăm simplu şi clar: Ce se întâmplă cu noi? De ce suntem lipsiţi de performanţă şi eficienţă în politicile publice, cât timp ţara are bune şi suficiente resurse umane, materiale, de cultură şi de tradiţie?

Considerăm că una dintre cauzele majore ale acestei stări de fapt o reprezintă proverbiala noastră incapacitate organizatorică, lipsa noastră de pragmatism. Această lipsă de pragmatism este consecinţă a faptului că instituţiile şi politicile publice nu îşi fundamentează activităţile pe baza principiilor şi procedurilor managementului organizaţional. Persoane care nu au pregătire de specialitate corespunzătoare funcţiei publice dorite ajung conducători de instituţii în mod conjunctural şi selectaţi subiectiv. Cultura managerială, specifică democraţiei şi economiei de piaţă, lipseşte în foarte multe instituţii şi organizaţii, dar în mod special în partidele politice.

Interesele personale, directe şi mărunte ale persoanelor influente în partide, acestea sunt cele care animă de cele mai multe ori organizaţiile, indiferent că se analizează nivelul naţional, judeţean sau local. Lipsesc, multora dintre liderii politici de ieri sau de azi, valori, cum ar fi: altruismul, generozitatea şi, foarte des, profesionalismul politic şi viziunea privind misiunea şi strategiile României pe termen mediu şi lung. A devenit banal să descoperim că previzionăm slab sau deloc, numărăm şi măsurăm superficial, generăm reglementări fără a le măsura impactul, facem abstracţie de principii şi, cel mai adesea, se urmăreşte doar interesul personal, pentru că oricum nu este pusă mare miză pe răspunderea individuală.

Considerăm că abordarea politicilor publice pe baza principiilor şi metodelor managementului organizaţional este o cale bună de urmat pentru creşterea performanţelor instituţiilor publice şi pentru cheltuirea cu economie şi eficienţă a banilor publici. Creşterea responsabilităţii individuale, dar şi recompense şi, respectiv, penalizări şi sancţiuni mai mari pentru persoanele care îşi exercită funcţii publice sunt direcţii de acţiune care trebuie urmate.

Lipsa de unitate de acţiune şi coeziune de grup sunt slăbiciuni cronice, care ne consumă din timpul, banii, munca şi resursele noastre într-un mod care displace tuturor, chiar şi celor care conjunctural câştigă câte ceva din această ambiguitate şi dezordine.

Soluţia este una şi clară: fundamentarea politicilor publice pe baza managementului organizaţional şi conducerea proceselor de management de către persoane care, în prealabil, s-au pregătit pentru a face faţă acestui lucru şi au făcut proba că au cunoştinţele şi experienţa necesară. Competenţa specifică şi specializarea trebuie să fie valori supreme pentru numirile în funcţii publice şi NU obedienţa politică faţă de potentaţii momentului. Ţara va progresa mai repede când elitele profesionale, politice şi morale vor conduce destinele naţiunii, şi nu când incompetenţii, oportuniştii politici şi semidocţii ahtiaţi după parvenire şi îmbogăţire rapidă vor fi susţinuţi pentru ocuparea funcţiilor publice.

Înainte de a propune ţării persoane pentru funcţii publice, partidele politice ar trebui să demonstreze că sunt ele însele organizaţii performante, care promovează principii şi valori, politici eficiente şi persoane competente pentru a servi binele public. Partidele politice trebuie să înceteze să mai fie grupări de persoane motivate de a se îmbogăţi rapid, cu puţină muncă, fără prea multă competenţă şi eventual chiar prin mijloace ilegale.

Propunem să se facă distincţie clară între persoanele care vor să ocupe funcţii publice prin alegeri şi, respectiv, persoanele care doresc să exercite funcţii publice în calitate de specialişti, numiţi de puterea politică.

Sistemul politic trebuie construit astfel încât să aibă în mijlocul său cetăţeanul ca şi figură centrală, şi nu pentru a servi prioritar interesele de grup exprimate de partidele politice. Într-o adevărată democraţie, partidele politice trebuie să fie de fapt prestatori de servicii politice pentru contribuabilii sistemului, şi anume, cetăţeanul alegător.

Cine vrea să fie ales într-o funcţie publică trebuie să fie ales uninominal, chiar dacă pe listă de partid. Acest lucru trebuie să fie valabil pentru orice demnitar ales, începând de la Preşedintele României şi continuând cu parlamentarii, consilierii judeţeni, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, primarii, viceprimarii şi consilierii locali.

Cine doreşte să ocupe funcţii publice în calitate de specialist pe un domeniu şi susţinut politic de un partid, acela trebuie să facă proba că stăpâneşte domeniul mai mult decât alţii şi că este capabil să genereze şi să conducă politici publice de specialitate.

Doar o astfel de abordare, care responsabilizează politicienii direct şi personal şi care se bazează pe managementul organizaţional, va da şanse mai bune pentru instituţiile din ţara noastră, pentru a creşte performanţele lor spre beneficiul cetăţenilor, adevăraţii contribuabili ai funcţionării sistemului structurii puterii de stat. Aceasta este modalitatea prin care va creşte şansa ţării noastre în viitor, anume, aceea ce a progresa mai rapid, pentru mai binele cetăţenilor României.

"Cine are urechi de auzit, să audă!"

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

Îl invit la microfon pe domnul Becsek-Garda Dezideriu, va urma domnul Aurel Vainer.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Susţinerea oficială a mafiei" am putut-o constata în cursul anului 2003, când comisarii Gărzii Financiare din judeţul Harghita au refuzat să cerceteze abuzurile constatate de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi pentru petiţii.

Mult mai supărător era faptul că fostul comisar şef al Gărzii Financiare Harghita a încercat să-i convingă pe comisarii din judeţele Arad, Mureş, Bistriţa şi Bucureşti pentru suspendarea cercetărilor legate de mafia lemnului.

După ce s-a constatat implicarea domnului Moise Fluieraş şi a altor funcţionari de la Garda Financiară Harghita in afaceri mafiote, am sperat că noua conducere îşi va face datoria cu profesionalism şi simţ de răspundere. M-am înşelat amarnic! Noua conducere interimară a judeţului Harghita a încercat să acopere mafia lemnului prin controale formale, ocolind obiectul verificărilor cerute.

N-am primit răspuns satisfăcător privind vânzarea locuinţelor de serviciu şi achiziţionarea mobilierului cumpărat de domnişoara ingineră Laczo Terezia, precum şi reparaţia capitală efectuată în această locuinţă.

Mi s-a dat un răspuns evaziv despre modul de vânzare al armelor de vânătoare. Nu erau identificate persoanele care au cumpărat aceste arme, contrar legii, şi nu s-a specificat nici preţul practicabil obţinut.

Nu s-a cercetat modul de efectuare a compensării datoriei Societăţii comerciale "Foresta Prim" Gheorgheni în valoare de 500 de milioane de lei din anul 2000, care a constat din transferarea materialului lemnos din fondul forestier de stat de către şeful de ocol Melles Előd. Cum a compensat domnia sa masa lemnoasă cu utilaje forestiere aflate în inventarul întreprinderii amintite?

Conducerea Gărzii Financiare l-a protejat pe mafiot, care, cu utilaje obţinute în urma compensării, a folosit firmele şi asociaţiile sale, unde era administrator. De exemplu: Compos S.A., Asociaţia Pro Silvae, F.S.C. România, Societatea comercială "Hardev". Miercurea Ciuc.

Nu s-au controlat materialele de construcţii care au fost rezervate, în valoare de 400 de milioane de lei, în anul 2000, pentru repararea cantoanelor silvice, ale căror materiale au ajuns pentru casa de vacanţă a fostului şef de ocol din zona Bicăjel-Trei Fântâni.

Ar fi trebuit să fie verificate şi lucrările efectuate în Pepiniera Belchia, Cabana de vânătoare Belchia, Păstrăvăria Lacul Roşu şi fosta Brigadă silvică Lacul Roşu de pe lângă păstrăvărie.

Nu s-a cercetat nici modul de achitare a unei cantităţi de 368 de m.c. de material lemnos licitat în mod legal de către Societatea comercială "Fazekas Istvan" S.R.L. şi care nu a fost expediată nici până în prezent de fostul şef de ocol.

Nota din raport a comisarilor Blaj Stroian şi Pironea Ion, trimisă Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii dovedeşte clar protejarea mafioţilor.

Când va exista voinţă politică pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în mod profesional, care ar sparge carapacea mafiei lemnului? Până când vom tolera ca aceşti mafioţi să distrugă pădurile şi să se ajungă la catastrofe ecologice, care duc la distrugerea ecosistemului şi la tragedii umane, cum au avut loc în judeţele ţării, în ultima perioadă?

Organele de control ale statului nu-şi dau seama de rolul de protecţie a pădurii? Sau este mai importantă susţinerea politică a câţiva oameni care s-au îmbogăţit prin distrugerea ilegală a fondului forestier naţional?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Aurel Vainer, va urma domnul Mihai Apostolache.

Domnul Aurel Vainer:

Domnule preşedinte,

Stimate doamne şi stimaţi colegi deputaţi,

Titlul intervenţiei mele de astăzi este: "A 57-a aniversare a statului Israel".

Cu 57 de ani în urmă, mai exact, la 14 mai 1948, la 6 luni de la adoptarea de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în noiembrie 1947, a Hotărârii pentru constituirea pe teritoriul Palestinei a două state - unul evreu şi unul arab - s-a adoptat Declaraţia de Independenţă. În fapt, a luat naştere statul Israel, după aproape 3000 de ani de la constituirea statului antic Iudeu, avându-l ca rege pe Saul, urmat de bine cunoscutul rege David, cel care a stabilit noua capitală a ţării la Ierusalim.

Deşi în Declaraţia de Independenţă, Israelul întindea, citez din această declaraţie: "...mâna tuturor statelor arabe, popoarelor lor, oferindu-le pace şi bună vecinătate", acest apel a fost sistematic ignorat de către vecini. Fără a intra în detalii, putem susţine că cei 57 de ani care s-au scurs de la proclamarea statului Israel au fost ani de continue confruntări ascuţite şi nu de puţine ori au avut lor adevărate războaie.

Cu toate acestea, statul Evreu a ajuns, de la o populaţie existentă în anul 1948, de circa şapte sute de mii de oameni, la de zece ori mai mult astăzi, oameni care trăiesc pe o suprafaţă totală de aproape 28 de mii de km pătraţi, mărginită de Marea Mediterană.

De fapt, renaşterea statului Israel a fost un proces îndelungat, în care evrei reîntorşi în patria lor străbună au muncit din greu pentru a smulge deşertului zone tot mai mari, pe care le-au transformat în câmpii şi livezi mănoase, unde se practică tehnologii agricole şi zootehnice dintre cele mai performante.

Afluxul continuu de noi sosiţi de pe cele mai diferite meleaguri din Europa, Orientul Apropiat, din ţările maghrebiene, din Africa de Sud, din Etiopia, din Argentina, şi altele bineînţeles, inclusiv România, a sporit mereu potenţialul uman al ţării, a dat naştere unor variate activităţi economice, culturale şi sociale, însoţite de un continuu progres tehnic. În context, menţionez că în statul Israel trăiesc circa patru sute de mii de evrei originari, proveniţi din România, unii sunt cei care au venit sau urmaşii lor.

Astăzi, statul Israel realizează un nivel ridicat al produsului intern brut pe locuitor, iar complexul de activităţi reunite în ceea ce se numeşte high-tech ocupă un loc de prim ordin în ierarhia diferitelor ramuri de activitate. Este de remarcat faptul că în Israel acţionează, cu foarte bune rezultate, Legea încurajării cercetării şi dezvoltării, a cărei aplicare este asigurată de către Biroul Ştiinţific al Ministerului Industriei şi Cercetării. De altfel, potrivit unor date statistice, în anul 2000 s-au finanţat circa 1.200 de proiecte, iar produsele rezultate din activitatea de cercetare şi dezvoltare au reprezentat peste jumătate din exporturile industriale, exclusiv diamante.

Ca sistem politic, statul Israel este o democraţie parlamentară unicamerală, cu 120 de deputaţi, dintr-o multitudine de partide şi formaţiuni politice, de o coloratură diversă. Sistemul democratic a constituit o constantă a vieţii politice a statului Israel, chiar şi în condiţiile grele ale unor confruntări militare şi a nu puţine şi dureroase acte de terorism.

În mod special, în cadrul acestei declaraţii politice, ca deputat în Parlamentul României, doresc să subliniez bunele şi, poate, chiar excelentele raporturi care s-au format şi dezvoltat în decursul timpului între poporul român şi poporul israelian, la nivelul oamenilor, dar şi al statelor.

În acest cadru de referinţă menţionez: participarea unor personalităţi româneşti din lumea religiei şi culturii la înfiinţarea primei Universităţi Ebraice la Ierusalim, în al doilea deceniu al secolului XX , i-aş aminti doar pe părintele şi scriitorul Gala Galaction, pe academicianul de mai târziu Alexandru Rosetti şi alţii; luarea de atitudine din partea oamenilor politici români în favoarea Comunităţii Evreieşti din Palestina interbelică, aflată sub mandatul Marii Britanii; dezvoltarea de relaţii comerciale de export-import între oameni de afaceri din România şi oameni de afaceri evrei din Palestina interbelică, funcţionând în acei ani, în România, Camera de Comerţ şi Industrie România-Palestina; recunoaşterea de către România a statului Israel şi stabilirea de relaţii diplomatice între cele două ţări la foarte scurt timp după proclamarea statului Israel; menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor diplomatice între cele două state, chiar şi în condiţiile în care ţările foste socialiste au rupt relaţiile diplomatice cu statul Israel; exercitarea de către statul român a unui rol benefic în medierea dintre părţile în conflictul israeliano-arab.

Începând cu anul 1990, relaţiile multiple dintre România şi statul Israel au cunoscut o amplă dezvoltare pe plan economic, politic, cultural, chiar şi social. O notă specială se cuvine în legătură cu desfăşurarea unor bune raporturi pe plan parlamentar, prin vizite şi schimburi de experienţă reciproc avantajoase.

Acum, în perspectiva unei anumite liniştiri a apelor în raporturile israeliano-arabe şi chiar a unor semnale pentru intrarea într-o stare de pace, dezvoltarea activităţii de colaborare pe plan parlamentar dobândeşte, desigur, o nouă şi deosebită importanţă.

Evident, Comisia parlamentară de prietenie România-Israel are un larg câmp de acţiune, prin implicarea tuturor senatorilor şi deputaţilor, membri ai acestei comisii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc, îl invit pe domnul deputat Mihai Apostolache, va urma domnul Mihăiţă Calimente.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La 9 mai 1950, ministrul de externe francez Robert Schuman îşi făcea public proiectul care urma să ducă la crearea unei Europe unite în jurul unor interese economice comune. 35 de ani mai târziu, la Milano, ziua de 9 mai a fost consfinţită ca Ziua Europei, un simbol al identităţii europene poate mai puţin cunoscut decât "Oda Bucuriei", steagul albastru cu stele galbene sau moneda unică euro, dar la fel de important ca mesaj, atât pentru ţările membre, cât şi pentru cele care au aspirat sau aspiră, încă, la acest statut.

De câţiva ani buni, şi România trăieşte această zi într-un justificat crescendo, pe măsură ce momentul 2007 se apropie, dar şi pe măsură ce în conştiinţa noastră Uniunea Europeană îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult.

Indiscutabil, românii îşi doresc să devină cetăţeni europeni, indiscutabil, toate partidele politice susţin - la propriu - integrarea. Este, probabil, unul dintre puţinele puncte de consens unanim şi, tocmai de aceea, un punct de plecare pentru starea de normalitate, inclusiv aici, în Parlamentul României!

Din păcate, însă, chiar în acest an, când, tot la 9 mai, se împlinesc şi 60 de ani de la victoria împotriva fascismului, România nu se poate bucura pe deplin: trăim, cu toţii, emoţia celor trei jurnalişti ostatici în Irak, trăim durerea familiei soldatului ucis în Afganistan şi trăim şi nenorocirile care ne-au lovit în propria noastră ţară: inundaţiile fără precedent, care au afectat atâtea mii de familii, au distrus infrastructura şi culturile agricole şi chiar au ucis oameni şi animale.

Duminică am fost în zona Câmpina, unde, aşa cum probabil aţi văzut la televizor, viiturile au distrus un pod, şi la Brebu, unde o bătrână a fost luată de vâltoarea apelor unui pârâu care se varsă în Doftana şi care, îndeobşte, poate fi traversat cu piciorul.

M-am îngrozit. Furia apelor văzută de aproape este cu mult mai cumplită decât cele mai terifiante imagini filmate! Dar nici această furie nu i-a înspăimântat îndeajuns pe localnici, încât să îi ţină departe de maluri. Oamenii, cu furci şi topoare, într-o imagine greu de descris în cuvinte, se străduiau să agaţe trunchiurile de copaci şi crengile aduse de viitură, riscându-şi viaţa la propriu pentru provizii de lemn de foc pentru iarna viitoare. Din spusele sătenilor, bătrâna care şi-a pierdut viaţa se afla pe malul apei tot pentru a culege lemne.

Mă veţi întreba, poate, şi ce legătură au toate acestea cu Ziua Europei. Aveţi dreptate! Nimic din ceea ce se întâmplă acolo nu aducea măcar a Europa! Aducea a sărăcie cruntă, a inconştienţă, a situaţie scăpată total de sub control, a ev mediu, a disperare.

Dacă cineva ar fi avut curajul şi curiozitatea să îi întrebe pe acei pescuitori ce sărbătorim la 9 mai, probabil că ar fi avut parte doar de un răspuns care n-ar fi putut fi reprodus. Ce Europă, domnilor? Ce 9 Mai?

Comuna Brebu este racordată la reţeaua de alimentare cu gaze, dar câţi dintre brebeni îşi vor permite să le mai plătească, la iarnă, pentru încălzire?

Drumul nostru spre Europa trece şi pe la confluenţa Pârâului Lupa cu Doftana, prin străvechea comună Brebu, locul binecuvântat de Dumnezeu prin frumuseţea sa şi hărnicia oamenilor, ales drept ctitorie de Matei Basarab şi Vasile Lupu.

Drumul spre Europa trece şi prin satele sărace din Dolj sau din Moldova, şi prin oraşele secătuite de şomaj, şi prin Banatul de sub ape.

De aceea, vă rog să mă iertaţi că nu pot să mă bucur atât de mult cum s-ar cuveni de Ziua Europei, cum nici de Sfintele Paşti nu am putut să mă bucur.

De aceea nu "Oda Bucuriei" îmi sună, astăzi, în suflet, ci mai curând o doină tristă, de aici, de acasă, de la noi.

Iar dacă toate acestea vor rămâne aşa cum sunt, cu nimic nu mă va face mai fericit nici ziua de 1 ianuarie 2007.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc, îl invit pe domnul Mihăiţă Calimente, va urma doamna Monica Iacob.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cine vede harta României, în special partea ei sudică, rămâne cu convingerea că Dunărea ne desparte de popoarele slave de la sud, Serbia şi Bulgaria. Asta din punct de vedere geografic, pentru că lingvistic avem o puternică minoritate românească negată de ambele ţări.

Astăzi am să mă refer în declaraţia mea politică la românii care se găsesc la sud de Dunăre, în Serbia, îndeobşte cunoscuţi sub denumirea de timoceni.

Teritoriul pe care aceştia locuiesc din timpuri imemoriale se întinde în valea inferioară a Timocului şi Moravei din nord-estul Serbiei şi pe platoul care desparte cele două râuri până la Dunăre. Ea ocupă teritoriul a patru judeţe: Craina, Pojorevat, Timoc şi Morava.

Această populaţie şi-a dat singură denumirea de români şi sunt împărţiţi în trei grupe: câmpiani - cei care trăiesc la câmpie, mumceani - cei care trăiesc pe dealuri şi munţi şi ungureni - cei care trăiesc în cei mai îndepărtaţi munţi, în Homeoli şi Kuceai.

Cifrele pe care diferite publicaţii sau recensăminte le arată îi situează în diferite epoci între 250.000 şi 1 milion. Statisticile sârbeşti recente nu le atribuie un număr mai mare de 15.000.

Până la 1833, situaţia a fost alta: conform statisticilor, în zonă exista un număr de 80 de biserici şi 14 mănăstiri româneşti. O dată cu formarea statului sârb, acestea au dispărut în sensul în care treptat-treptat limba liturgică română a fost înlocuită cu slavona pentru că unii ierarhi ai bisericii sârbe au considerat că Dumnezeu nu ştie româneşte.

Într-un articol din 9 februarie 1947, din ziarul Selo, intitulat "Slavii din judeţul Timoc", semnat de Petar Mundrici (deputat) se arăta că în cele 10 plase numai două sunt locuite compact de sârbi. Din totalul de 229 de aşezări ale întregului judeţ, 135 sunt pur sârbeşti, 85 valahe şi 9 aşezări mixte, cu un total de 294.915 de locuitori dintre care 157.593 sârbi şi 137.322 valahi.

În oraşele mari, Zaieceor şi Negotin acelaşi autor considera că 1/3 din populaţie sunt valahi, dar numărul precis nu se ştie pentru că nimeni nu a avut interes.

Dacă aceste cifre sunt corecte şi ele se referă numai la un judeţ din cele patru locuite de români, care este cifra reală a românilor? Cum de au rămas numai 15.000 de români, conform statisticilor sârbeşti de astăzi? Cât de mare putea fi asimilarea lor? Românii timoceni au fost cetăţeni loiali Serbiei şi au suferit în tăcere toate oprimările. Sângele lor s-a vărsat pentru Serbia în toate luptele pe care această ţară le-a purtat pentru independenţa şi integritatea naţională.

Ca ţară vecină, România nu a avut revendicări teritoriale faţă de Serbia. Nici măcar în timpul celui de-al doilea Război Mondial, când efectiv a fost invitată să ocupe Banatul sârbesc, unde aveam o mare comunitate românească. De unde atunci frica fraţilor noştri sârbi faţă de aceşti români paşnici şi loiali care nu au creat probleme niciodată Serbiei şi care nici măcar autonomie nu au cerut ca alte minorităţi? - vezi cazul Voivodinei sau al Kosovului.

Pentru aceste lucruri sârbii i-au dispreţuit, considerându-l un subpopor, comparându-l cu ţiganii şi atribuindu-le în mod peiorativ denumirea de vlahi. De aici afirmaţia că vlahii nu sunt români, ajungându-se la teorii variate cum că cele două naţii nu seamănă nici măcar fizic, că vlahii sunt romanizaţi, ei fiind în realitate un grup sau o rămăşită a vreunui popor băştinaş din Peninsula Balcanică.

Din păcate, constat cu tot mai mare tristeţe că aşa-zisa prietenie dintre noi şi sârbi, clamată chiar în acest parlament cu ocazia evenimentelor din Iugoslavia de unii colegi, funcţionează doar într-un singur sens: dinspre România şi de la români. Ce s-ar fi întâmplat oare în istoria recentă dacă şi românii şi-ar fi dorit autonomia? Pot să vă răspund fără nici un fel de dubiu - ar fi fost o baie de sânge! Persecuţiile la care sunt supuşi românii, ameninţările, expulzările de la serviciu, încurajarea emigrării, interdicţia de a vorbi româneşte în biserică, şcoală şi instituţii publice nu i-au speriat. Ei sunt acolo! România trebuie să le întindă o mână, să le asculte glasul şi să le ia apărarea. Nu avem nici o revendicare teritorială sau de alt fel de la Serbia, dar nu putem tolera la infinit acest comportament provocator la adresa poporului român, a limbii române şi până la urmă a demnităţii noastre.

Ultimele acte înverşunate antiromâneşti s-au consumat chiar în Săptămâna Mare, când autorităţile civile şi bisericeşti ale Serbiei au încercat, şi probabil vor mai încerca, să dărâme bisericuţa clopotniţă din Malainita, construită de inimosul preot Bojan Alexandrovici.

Cred că lucrurile nu mai pot continua aşa! Serbia trebuie să arate că este un stat european şi că trăieşte în secolul XXI. Mai devreme sau mai târziu, Serbia va intra în Uniunea Europeană şi va fi obligată să adopte legislaţia europeană în materie de minorităţi.

Până atunci, Guvernul României are obligaţia să ceară autorităţilor sârbe şi Consiliului Europei respectarea drepturilor fraţilor noştri de la sud de Dunăre.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

O invit pe doamna Monica Iacob şi va urma domnul Dan Grigore.

Parlamentarii: Petru Tărniceru, Florin Iordache, Ovidiu Brînzan, Mihai Sandu Capră, Corneliu Momanu, Horia Toma, Claudius Mihai Zaharia, Viorel Oancea, Vlad Hogea au depus la secretariat declaraţiile.

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ziua de 9 mai reprezintă o adevărată confluenţă de evenimente istorice de importanţă crucială pentru toate naţiunile bătrânului continent.

În urmă cu şase decenii, în Europa, armele au tăcut, punându-se astfel capăt celei mai mari conflagraţii mondiale, pe altarele căreia fiecare popor şi-a adus jertfa sa de sânge.

9 mai 1945 nu a marcat doar sfârşitul unui război planetar. A fost, în linii mari, triumful valorilor democratice asupra dogmaticii negre a fascismului.

Este adevărat, ţara noastră, asemenea altor state din est, deşi eliberată de sub jugul hitlerist, a avut parte de o suveranitate limitată, fiind obligată să plătească un lung tribut ideologic. Desigur, impunerea unui regim politic represiv şi a unui model economic ineficient a frânat considerabil evoluţia istorică a României. Dar astăzi, naţiunile Europei cântă pe alte voci, în armonie şi solidaritate.

Să depăşim orice resentimente ale trecutului şi să privim cu optimism şi încredere înainte!

Nici o umbră de îndoială nu trebuie să ştirbească măreţia zilei de 9 mai, căreia i se conferă acum o dublă semnificaţie: Ziua Victoriei şi Ziua Europei.

România este azi mai aproape ca oricând de intrarea în Uniunea Europeană, una din cele mai puternice structuri statale ale lumii. Efectele aderării se pot concentra în două cuvinte: securitate şi prosperitate.

Un vis multisecular al românilor este pe punctul să devină realitate. Este un gest reparatoriu, un act de dreptate, care confirmă o dată în plus vocaţia europeană a poporului român.

De Ziua Europei se cuvine să ne amintim cu respect şi pietate de marii noştri înaintaşi: Traian, al cărui imperiu era, de fapt, o Europă contopită, Mihai Voievod, care unind pământurile româneşti ne-a apropiat mai mult de Occident, Nicolae Bălcescu şi pleiada de revoluţionari paşoptişti, stăpâniţi de un înalt spirit proeuropean, Alexandru Ioan Cuza, unificatorul Principatelor, Carol I, deschizător de porţi europene, Regele care a adus României independenţa, de la înscăunarea căruia astăzi se împlinesc 139 de ani, Ferdinand întregiuitorul, făuritorul României Mari şi mulţi alţii. La aceste nume ilustre ar trebui să adăugăm miile de anonimi, martiri ai neamului care, în închisorile comuniste au murit pentru o Românie europeană.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, Oda Bucuriei a devenit astăzi simbolul solar al Europei. Pentru noi sună fascinant ca o nouă Horă a unirii, în varianta ei continentală.

Ce superb lanţ uman putem forma dând mână cu mână din Scandinavia până în Grecia, din Marea Britanie până în România.

Este o şansă istorică să vezi cum ţara ta ia forma unui continent. Sufletul românesc este astăzi mai aproape ca oricând de inima Europei.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Dan Grigore, va urma domnul Tamás Sándor.

Domnul Dan Grigore:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Voi fi foarte scurt în declaraţia mea politică de astăzi şi mă voi referi la furtuna ce s-a abătut asupra localităţii Moviliţa din judeţul Ialomiţa.

După inundaţiile catastrofale ce s-au abătut asupra judeţului Timiş, a venit şi rândul judeţului Ialomiţa, pe care am onoarea să-l reprezint ca deputat în Parlamentul României, să fie afectat, de această dată nu de inundaţii, ci de un alt fel de fenomen meteorologic devastator. Sunt conştient de situaţia foarte gravă în care se află judeţul Timiş şi prin această declaraţie nu intenţionez să minimalizez nenorocirea care s-a abătut asupra acelor oameni. Vă vorbesc astăzi despre judeţul Ialomiţa, datorită poziţiei pe care o am vizavi de acest judeţ şi din obligaţia ce-mi revine de a semnala aceste fapte şi de a face tot ce-mi stă în putinţă pentru a le veni în ajutor. Astfel, o furtună foarte puternică, a cărei durată a fost numai de câteva minute, a distrus 22 de gospodării în comuna Moviliţa, unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică, cu deplină capacitate, ce posedă patrimoniu şi este situată de-a lungul şoselei naţionale (DN2; E60) pe şoseaua Bucureşti - Urziceni - Constanţa la km 39, în vestul judeţului. Aici trăiesc oameni amărâţi, astfel că nenorocirea abătută asupra lor i-a afectat serios.

Bineînţeles că primul meu gând a fost să mă deplasez la faţa locului pentru a vedea ce s-a întâmplat. Mai întâi de toate, m-am deplasat la primăria comunei, pentru o discuţie cu primarul din care să obţin informaţii despre gospodăriile afectate şi adresele lor. Astfel am aflat că sunt 18 case afectate parţial, trei case afectate în proporţie de 50 % şi 2 distruse total. Valoarea însumată a pagubelor produse se cifrează aproximativ în jurul sumei de 3 miliarde de lei. La întrebarea mea cum se poate rezolva problema acestor case distruse, am primit următorul răspuns: "prin sponsorizări". Drept pentru care am cerut să-mi fie eliberată o chitanţă din casieria primăriei pentru o donaţie. Am avut neplăcuta surpriză să constat că am fost primul cetăţean care a făcut un astfel de gest.

După primărie, m-am deplasat la biserica din localitate. Aici l-am întâlnit pe preot, un om tânăr, apreciat de enoriaşii localităţii. Am constatat că o parte din acoperiş a fost distrus, existând găuri în cupolele bisericii, unele din picturile murale fiind deteriorate, cea mai afectată fiind a Mântuitorului. Am solicitat să contribui cu o sumă pentru refacerea bisericii. Foarte surprins, preotul, pentru că şi de data aceasta am fost primul cu o astfel de iniţiativă, a adus imediat chitanţierul Patriarhiei Române, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor. Vădit emoţionat, cu scrisul tremurat, preotul mi-a mulţumit în câteva rânduri pentru gestul meu, spunându-mi: "Am speranţa că vor veni mai mulţi oameni ca dumneavoastră".

Apoi am vizitat toate gospodăriile afectate, cele mai multe dintre ele aflându-se la marginea localităţii. Am văzut o casă distrusă din temelii, altele fiind atât de şubrezite încât oamenii trăiesc cu teama că aceste case să nu se dărâme pe ei. Alţii şi-au improvizat în remorci, temporar, locul unde să poată pune capul pe perna, de teamă că se vor dărâma casele peste ei, sau dorm pe la vecini.

Oamenii sunt foarte necăjiţi şi aşteaptă ajutorul autorităţilor.

Ceea ce m-a impresionat a fost unitatea localnicilor care fiecare după priceperea lor, au venit să dea o mână de ajutor la consolidarea cât de cât a acestor gospodării. Eu am încercat să le vin în ajutor cu alimente de primă necesitate. Şi de aceasta dată oamenii, cu lacrimi în ochi, mi-au mulţumit, spunându-mi că nu a mai fost nimeni măcar să-i întrebe de ce au nevoie.

Menţionez că toate aceste gesturi ale mele au pornit din suflet, din spirit de solidaritate cu aceşti oameni aşa amărâţi, de a-i ajuta atât cât am putut eu, şi nu în scop electoral (pentru că alegerile au trecut), aşa cum unii poate o vor spune sau scrie.

Aş vrea pe această cale să-i rog şi pe cei care pot şi vor să o facă, să contribuie la ajutorarea acestor oameni. Aici nu se pune problema omului politic, ci a oamenilor de bine. Amintesc faptul că în august 2002, o furtună asemănătoare, dar ceva mai puternică, s-a abătut asupra localităţi Făcăeni, când peste 400 de case au rămas atunci fără acoperişuri, iar două persoane şi-au pierdut viaţa, fiind prinşi sub pereţii prăbuşiţi ai caselor.

Profit de această ocazie să vă aduc la cunoştinţă că în urmă cu două săptămâni m-am deplasat în localităţile riverane braţului Borcea, de pe teritoriul judeţului Ialomiţa, unde apele au atins cotele de alarmare, pentru a urmări măsurile în derulare privind protecţia localităţilor împotriva inundaţiilor şi să solicit executivului, organelor administrative şi locale să se implice în rezolvarea acestor probleme, pentru a nu se ajunge în situaţia judeţului Timiş.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc, îl invit pe domnul Tamás Sándor, va urma Aledin Amet.

Domnul Tamás Sándor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

De săptămâni întregi ne uităm la enormele probleme din Banat produse de apele dezlănţuite. Între timp, covăsnenii, cetăţenii pe care îi reprezint în Parlamentul României, sunt păgubiţi de o altă calamitate naturală.

Sute hectare de culturi abia însămânţate au fost devastate de animalele sălbatice, pentru că hrana din păduri este insuficientă, turmele de mistreţi au coborât pe terenurile agricole ale oamenilor şi au distrus sute de hectare de cultură însămânţată în această primăvară cu grâu şi cartofi. Animalele sălbatice au provocat pagube de miliarde, în majoritatea satelor aflate în apropierea pădurilor. La Herculian, mistreţii au rupt chiar şi gardurile din jurul terenurilor agricole. La Zăbala, aceştia au intrat şi în livezi, iar la Măgheruş şi Lisnău Vale turmele au pătruns până la casele oamenilor. Cele mai mari probleme s-au înregistrat în localităţile Dobârlău, Păţan, Sita Buzăului, Micfalău, Malnaş şi Zagon, unde culturile de pe numeroase suprafeţe au fost, practic, distruse.

Pagube de miliarde, despăgubiri zero. Teancuri de dosare, liste cu semnături, cereri peste cereri, şedinţe interminabile. Cu asta s-au ales oamenii care au reclamat autorităţilor faptul că animalele sălbatice au dat iama în culturile lor.

Problemele nu durează de ieri, de azi. Încă de acum doi ani, în mai multe sate covăsnene au existat semnale că mistreţii ies din păduri pentru a se hrăni din culturile agricole. Începând din toamna anului trecut, situaţia s-a agravat, întrucât numărul animalelor din pădure a crescut peste măsură. Prin urmare, primarii şi Consiliul judeţean Covasna s-au adresat Ministerului Agriculturii, cerând despăgubiri, însă, până acum, nimeni nu a primit nici un ban.

Doar două soluţii se întrevăd în rezolvarea problemei: fie să se mărească cota de vânat la mistreţi, fie să se găsească fonduri necesare pentru creşterea rezervelor de hrană din păduri pentru animalele sălbatice.

Până acum nici una dintre cele două măsuri nu a fost aplicată.

AJVPS Covasna cheltuieşte anual sume uriaşe pentru hrana animalelor sălbatice. Vagoane întregi de furaje sunt transportate în zone special amenajate din păduri cu scopul de a ajuta animalele să supravieţuiască pe timpul iernii. Sătenii spun că mistreţii din judeţ primesc chiar şi ciocolată.

Nu dorim un măcel în pădure, dar protecţia omului este esenţială. Vrem ca pagubele să se plătească serios de către stat, iar proprietarii de terenuri să beneficieze şi ei de o parte din profiturile imense care se încasează din vânătoare.

Din acest motiv voi propune modificarea Legii nr. 103/1996 privind fondul cinegetic şi protecţia vânatului, pentru că actuala legislaţie nu protejează interesele proprietarilor de terenuri.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Amet Aledin, va urma domnul Mircia Giurgiu.

Domnul Amet Aledin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Titlul declaraţiei mele de astăzi este: Noaptea tragică a unui neam.

La data de 18 mai 1944, într-un spaţiu istoric deosebit, Peninsula Crimeea, s-a produs o tragedie, poate nu îndeajuns de cunoscută, dar dureros de adevărată. Drama tătarilor crimeeni, dincolo de latura emoţională, presupune necesitatea redimensionării aspectelor unui trecut de multe ori judecat superficial. Într-o singură noapte, aproximativ 400.000 de tătari au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele, urcaţi în vagoane, cu care, de obicei, se transportau animale, şi strămutaţi în zone nicidecum prietenoase, precum Siberia şi stepele îndepărtate. 400.000 de tătari au fost obligaţi să părăsească ţinuturile strămoşilor lor, singura lor vină fiind aceea că îşi conştinentizau propria identitate. În jur de 230.000 de oameni au pierit pe drum datorită condiţiilor insuportabile. Regimul de teroare impus de Stalin a reuşit să împlinească, în doar câteva ore, o dorinţă atât a vechiului regim ţarist, cât şi a regimului comunist, aflat, la acea dată, în fosta U.R.S.S., la putere: Crimeea fără tătari.

Motivul invocat al tragicului gest a fost unul cât se poate de jenant: o presupusă colaborare a tătarilor crimeeni cu armatele germane de ocupaţie. Documentele istorice şi faptele povestite de încă supravieţuitorii acelui teribil an demonstrează neveridicitatea acuzelor Se poate invoca chiar contrariul. În timp ce populaţia tătară din Crimeea era supusă disperării, mulţi tătari luptau, pe front, în cadrul Armatei Roşii.

Trecutul unui neam înseamnă adevăr şi respect. Prezentul lui confirmă trăinicia. O mare, imensă nedreptate a fost înfăptuită la 18 mai 1944. Au pierit oameni, pentru că aparţineau unui neam. Ceea ce nu piere se numeşte aducere aminte.

Mulţumesc frumos.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc. Vă mulţumesc şi pentru concizie.

Domnul Mircia Giurgiu şi va urma domnul Marin Diaconescu. Domnii parlamentari Rareş Mănescu şi Eugen Nicolăescu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "1 Mai în România şi în lume"

În România, 1 Mai - Ziua internaţională a muncii a fost sărbătorită de această dată o dată cu Sfintele sărbători de Paşti şi a stat sub semnul profundei solidarităţi umane declanşate de criza ostaticilor din Irak şi de inundaţiile din Banat.

În lume au fost organizate numeroase manifestaţii, iar despre toate acestea, în cuprinsul declaraţiei politice pe care o voi prezenta la secretariat.

Textul integral consemnat conform materialului depus la secretariatul de şedinţă:

Din cauza politizării excesive din perioada de dinainte de 1989, ziua de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, căpătase conotaţia unei sărbători comuniste şi mulţi o vedeau ca pe o corvoadă. Ziua Muncii s-a sărbătorit mai întâi în Statele Unite ale Americii, fiind ulterior adoptată şi de către europeni. Dar iată istoria: în 14 iulie 1889, la 100 de ani de la căderea Bastiliei, 400 de delegaţi ai partidelor socialiste şi ai sindicatelor din câteva ţări s-au reunit la un congres la Paris. La acest congres, participanţii au adoptat o rezoluţie propusă de francezul Raymond Felix Lavigne. Întrucât Federaţia Americană a Muncii alesese pentru revendicări data de 1 mai, aceasta a fost adoptată şi de congres pentru manifestaţii.

La mai bine de 100 de ani de la primele manifestaţii sindicale, la 1 mai 1990 au avut loc demonstraţii de amploare în SUA şi câteva ţări europene, printre care şi România. 1 Mai este ziua căreia îi datorăm ziua de muncă de opt ore şi are la origini o zi a revendicărilor muncitoreşti, aleasă de americani.

În 2005, manifestaţiile de 1 Mai au scos în stradă, la fel ca şi în fiecare an, milioane de oameni. 1 Mai a fost sărbătorită, printre altele, în Germania, Austria, Franţa, Rusia, China şi Coreea. Peste 500.000 de militanţi de extremă-stângă au manifestat la Berlin. În Franţa, zeci de mii de persoane au manifestat pentru mărirea salariilor.

În schimb, în Rusia, Ziua Muncii a fost sărbătorită cu steaguri roşii şi cu portrete ale lui Lenin şi Stalin, ruşii împărţindu-se în două tabere, una a sindicaliştilor şi una a comuniştilor, iar în China, în Piaţa Tienanmen, mii de chinezi s-au adunat pentru a asista la tradiţionala ceremonie a ridicării drapelului naţional.

În România, Ziua Internaţională a Muncii a fost sărbătorită în acelaşi timp cu Sfintele Sărbători de Paşti, acest 1 Mai stând sub semnul profundei solidarităţi umane declanşate de criza ostaticilor din Irak şi inundaţiile din Banat.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Marin Diaconescu, va urma domnul Vasile Pruteanu. Domnul Costache Mircea a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Marin Diaconescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În declaraţia de astăzi vreau să fac unele precizări în legătură cu presiunile politice exercitate de actuala putere asupra conducătorilor instituţiilor din învăţământ din judeţul Olt.

Cu toate că la preluarea puterii de către actuala coaliţie, preşedintele României şi premierul afirmau că vor lupta pentru depolitizarea instituţiilor descentralizate, acest lucru nu s-a întâmplat, mai mult, au început să se facă presiuni de către liderii politici ai actualei puteri, mai întâi la şefii instituţiilor, apoi la adjuncţii acestora, la inspectorii şcolari şi nu în ultimul rând la directorii instituţiilor de învăţământ din judeţ.

Pentru inspectorul şcolar general, inspectorii adjuncţi generali, inspectorii şcolari, chiar dacă aveau concurs şi contractul le expira în anul 2006, nu s-a ţinut cont de acest lucru şi presiunile au continuat să se exercite asupra lor până când aceştia au cedat şi şi-au înaintat demisiile, unii la minister, alţii la actualul inspector general. În locul lor a fost instalată clientela politică a actualei puteri, nu s-a ţinut cont de competenţa profesională, ci doar de implicarea politică a acestora în campania electorală.

Astfel, la nivelul învăţământului, presiunile pentru schimbarea conducerii ISJ Olt au început din luna ianuarie 2005, cu declaraţii dure, uneori iresponsabile ale conducătorilor politici ai Alianţei, care nu stăpânesc problemele învăţământului.

Pentru calmarea spiritelor, o parte din conducerea inspectoratului a solicitat ministerului eliberarea din funcţie încă din luna martie. Dar presiunile nu s-au oprit aici. Inspectorul general, numit politic, a acţionat de aşa manieră, încât începând cu 1 mai 2005 toţi inspectorii şcolari din cadrul Inspectoratului şcolar Olt şi-au prezentat demisiile.

Menţionăm că toţi cei 15 inspectori sunt cadre didactice competente cu gradul I, cu vechime şi experienţă managerială în învăţământ şi care au demonstrat de-a lungul timpului calităţi deosebite. Nou-veniţii nu s-au remarcat deocamdată prin activitatea desfăşurată la catedră, sunt cadre didactice care au cel mult gradul II. Singurul criteriu după care au fost aleşi, apartenenţa politică la PNL, PD şi PUR şi astfel a existat un algoritm extrem de precis privind împărţirea posturilor de inspectori între cele 3 partide. La negocieri, care au avut loc în perioada 20-27 aprilie, au participat prefectul judeţului şi reprezentanţii celor 3 partide. După negocieri s-a ajuns la o formulă cel puţin ciudată, de funcţionare paralelă a celor chemaţi din partea alianţei de la putere şi a celor vechi care şi-au desfăşurat activitatea, după cum am spus, în paralel, timp de câteva zile.

Menţionăm că toţi inspectorii numiţi sunt membri de partid. Ne punem întrebarea: este oare aceasta un semn al competenţei? Presiunile au început acum să se efectueze puternic asupra directorilor unităţilor de învăţământ. Astfel, în Slatina asupra tuturor directorilor există astfel de presiuni efectuate de conducerea Inspectoratului şcolar, de cei care au reuşit, în sfârşit, să ocupe locuri de inspectori.

În prezent, la nivelul judeţului Olt, sunt numiţi în urma unui concurs în funcţie de director 214 cadre. S-a mers cu politizarea până acolo, încât, în dosarele depuse de cadrele didactice pentru obţinerea gradaţiei de merit, s-a depus şi o copie după carnetul de membru de partid.

Fiind ocupate cu împărţirea posturilor de conducere, Prefectura Oltului şi conducerea inspectoratului şcolar nu mai au timp sau nu pot să se ocupe efectiv de problemele învăţământului. Astfel, deşi în anul 2004 se obţinuseră de la Ministerul Educaţiei în cadrul unor proiecte pentru învăţământul liceal suma de 7 miliarde pentru Colegiul "Radu Greceanu" din Slatina şi 15 miliarde pentru Liceul "Mihai Viteazul" din Caracal, datorită neimplicării factorilor de decizie, aceste sume de bani nu au mai fost alocate. Precizez că în aceste două unităţi de învăţământ, lucrările sunt începute încă din 1997 şi nefinalizate până în prezent, că elevii îşi desfăşoară activitatea în schimburi neavând spaţiul necesar.

De asemenea, datorită neglijenţei manifestate nu s-a continuat dotarea unităţilor de învăţământ cu mobilier şcolar. Nici Programul "Euro-200" pentru achiziţionarea de calculatoare nu a fost continuat. La nivelul Oltului, în prima tranşă au fost aprobate 729 de cereri, dintr-un total de aproape 2500. La fel s-a petrecut şi cu Programul "Bani pentru licee". Suntem curioşi să vedem până unde se va ajunge cu politizarea învăţământului din judeţul nostru şi când se vor sesiza domnii care la ora actuală sunt la putere şi asistă la promovarea incompetenţei învăţământului românesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Vasile Pruteanu, va urma domnul Mircea Stănescu.

Parlamentarii Mihaela Rusu, Mohora Tudor, Marin Almăjanu, Cornel Popa şi Bogdan Olteanu au depus la secretariat. De asemenea, Cristian Stănescu.

Domnul Vasile Pruteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iată că se împlinesc 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi capitularea Franţei în iunie 1940 au luat prin surprindere Bucureştiul, lăsându-l fără aliaţi.

Profitând de confuzia creată, URSS prezintă la 26 iunie 1940 un ultimatum României prin care cerea Basarabia şi Bucovina de Nord. fără sprijin extern, România acceptă ultimatumul.

De asemenea, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Nordul Transilvaniei, 43500 de km pătraţi erau cedaţi Ungariei hortiste sub presiunea Germaniei şi Italiei, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova, Bulgaria lua sudul Dobrogei. În 74 de zile, România pierdea 101.294 de km pătraţi şi 6.821.000 de locuitori.

Teama de Rusia sovietică l-a determinat pe generalul Ion Antonescu să semneze Pactul Tripartit din 23 noiembrie 1940 în ideea că Rusia n-ar ataca o aliată a Germaniei.

La 20 august 1944 sovieticii rup frontul la vest de Iaşi şi la sud de Chişinău. Astfel, România se afla în situaţia de a ieşi imediat din război, înainte ca armata sovietică să ocupe ţara.

De aceea, Regele Mihai îl arestează la 23 august 1944 pe mareşalul Ion Antonescu care la rândul său dorea ieşirea din război, dar nu în acel moment. În seara zilei de 23 august 1944, Regele Mihai a citit la radio o proclamaţie prin care anunţa lumii întregi modificările politice, formarea unui nou guvern, ieşirea din războiul contra naţiunilor unite şi alăturarea trupelor noastre coaliţiei antihitleriste. Până la 28 august Bucureştiul a fost curăţat de forţele germane, iar la 30 august pătrunde armata sovietică. Armistiţiul cu puterile aliate a fost unul din obiectivele pe care Guvernul constituit la 23 august 1944 condus de generalul Sănătescu şi-a propus să-l înfăptuiască de urgenţă. Convenţia de armistiţiu, semnată la 23 septembrie 1944 stabilea obligaţiilor economice, politice şi militare ale României. Documentul a fost iscălit din partea României de către Lucreţiu Pătrăşcanu, generalul adjutant Dumitru Dămăceanu, Barbu Ştirbei şi Ghiţă Popp, iar din partea aliaţilor de către mareşalul Rodion Malinovski. Documentul cuprindea 20 de articole, un protocol şi 6 anexe. Tratată ca o ţară învinsă, inamică, trebuia să întreţină armata sovietică de ocupaţie, ceea ce a însemnat un efort financiar de 2 miliarde de dolari SUA. Timp de 6 ani s-au plătit despăgubiri de război, cifrate la 13 milioane de dolari în mărfuri, cereale, produse petroliere, maşini, vase maritime şi fluviale.

S-a anulat Dictatul de la Viena, dar graniţa română-sovietică a fost restabilită pe Prut cum era la 28 iunie 1940. Perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 a fost o etapă dramatică complexă. Două guverne, conduse de generalul Sănătescu au încercat să readucă regimul democratic în România. În mai 1945, lua sfârşit în Europa cel de-al doilea război mondial, cel mai mare conflict din istorie în care şi-au pierdut viaţa peste 50 de milioane de oameni, militari şi civili şi în care România şi-a dovedit eroismul.

Salutăm astfel întreaga naţiune română pentru sacrificiile dureroase făcute în perioada 1941-1945.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Mircea Stănescu, va urma domnul Liviu Timar.

Deputatul Doru Mătuşa a depus la secretariat declaraţia.

Domnul Mircea Stănescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Readuc în atenţia dumneavoastră scandalul privind jaful de la Uzina ARO Câmpulung Muscel, întreprindere privatizată în condiţii dubioase, în septembrie 2003, de fosta APAPS, reprezentată de Ovidiu Muşetescu care a vândut pachetul majoritar de acţiuni contra infimei sume de 153 de mii de dolari societăţii Crosslander USA, reprezentată de cubanezul John Perez. În zeci de rânduri, presa centrală a semnalat jaful sistematic prin care directorii români puşi la ARO de cubanezul John Perez au vândut însemnate active ale fabricii, contrar clauzelor contractuale postprivatizare, obţinând milioane de dolari care au luat drumul străinătăţii. Există numeroase semnale privind implicarea în aceste afaceri a unui grup de interese format din parlamentari PSD de Argeş şi foşti ofiţeri din serviciul de informaţii externe. S-a semnalat mai ales vânzarea frauduloasă de către directorul ARO Iustin Preoteasa, în luna februarie 2004, a fabricii de matriţe şi scule ARO, segment indispensabil procesului de fabricaţie, contra sumei de 2,7 milioane de dolari unui SRL local. Aceluiaşi SRL dubios, S.C. Montana M.G. Câmpulung i s-au vândut şi 8 ha de teren al fabricii, plus întregul stoc de piese de schimb la sume derizorii, totul pe fondul unor masive disponibilizări, neplăţi salariale şi îngheţarea activităţii, realităţi care au generat numeroase conflicte sindicale. Toate acestea au fost constatate de fostul preşedinte al AVAS Mircea Ursache, responsabil de urmărirea postprivatizare, care însă nu a mişcat un deget în direcţia recuperării de către stat a milioanelor de dolari încasate de aşa zişii investitori strategici din vânzarea pe bucăţele a fabricii, mulţumindu-se să se adreseze simple somaţii de plată. În prezent, la ARO se încearcă lichidarea judiciară forţată pentru a se înceta orice recuperare a prejudiciilor create de cei care au vândut fabrica pe bucăţi.

Faţă de cele semnalate, solicit Procurorului general al României explicaţii pentru tergiversarea cercetărilor penale în acest caz de corupţie în care nu se iau măsuri, probabil pentru că se aşteaptă prescripţia, deşi fraudele sunt de ordinul zecilor de milioane de dolari, iar pe platforma de la Câmpulung se perpetuează de ani de zile un conflict sindical de proporţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Liviu Timar, va urma domnul Antal Istvan.

Domnul Liviu Timar:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Tema declaraţiei mele de astăzi este: "Ţăranii, mulţi şi oropsiţi".

Soarta ţăranului român nu este una de invidiat, el fiind calul de bătaie al actualului guvern. Nenorocirea cea mare este că, în campania electorală, Alianţa PNL- PD a promis foarte mult, iar ajunşi la putere fac aşa puţin pentru acest sector economic, care este agricultura.

Urmărind ultimele numere din revista de specialitate - "Profitul agricol" - revistă cu mare căutare în rândul producătorilor agricoli având în vedere obiectivitatea şi realitatea cu care tratează problemele agricole, aş dori să prezint titlurile unor articole care reflectă situaţia din agricultură:

1. "Guvernul ne obligă să revenim la sămânţa din hambar." (Profitul agricol nr.11)
2. "Se impune subvenţionarea seminţelor de porumb." (Profitul agricol nr.11)
3. "Cupoanele se vând - la negru -." (Profitul agricol nr.12)
4. "Bugetul nu plăteşte nici măcar cercetătorilor". (Profitul agricol nr.11).
5. "Cine a pus ochii pe terenurile cercetării agricole?" (Profitul agricol nr.12.)
6. "Subvenţia la lapte întârzie de luni de zile." (Profitul agricol nr.12).
7. "Fermierii adevăraţi sunt trimişi la cerşit de către Ministerul Agriculturii." (Profitul agricol nr.10).
8. "Cacialmaua subvenţiilor pentru utilaje agricole". (Profitul agricol nr.13)

În legătură cu acest ultim articol aş vrea să precizez că în acest an, în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 276/11.04.2005, producătorii agricoli puteau să-şi procure tractoare, combine şi maşini agricole noi cu finanţare de la bugetul de stat, fapt subliniat de multe ori de către ministrul Gheorghe Flutur. Dar, din păcate, a fost doar un foc de paie, sumele repartizate la judeţe au fost nesemnificative.

Astfel, judeţul Mureş a beneficiat doar de 5,17 miliarde lei pentru procurarea de tractoare şi 1,22 miliarde lei pentru procurarea de maşini agricole. Dacă ar fi să fac o comparaţie cu sumele primite în 2004 pentru acest scop, ar rezulta o valoare de 6 ori mai mare, respectiv 30 miliarde lei în 2004.

Cu metodele şi măsurile actuale, când sapa, furca, cazmaua sunt uneltele de bază ale ţăranului, viitorul lor nu este deloc bun dacă nu se va interveni cu un program real şi substanţial pe termen mediu şi lung, în vederea procurării de utilaje agricole. Faptul că actualul guvern nu a avut încredere în ţăranul român, în acordarea sprijinului de 2,5 milioane de lei/ha în bani, ci în acordarea de bonuri valorice, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării rurale a cheltuit pentru tipărirea acestor documente de decontare cca. 63,5 mld.lei. Dacă aceasta sumă s-ar fi utilizat pentru achiziţionarea de utilaje agricole, ar rezulta următoarele cantităţi fizice: 200 de tractoare sau 3175 de pluguri sau 934 de semănători.

Consider că este cazul trezirii la realitate şi a prezentării adevărului în faţă. Trebuie luate măsuri radicale care să salte ţăranul din stadiul de oropsit la acela de fermier respectat.

România poate deveni o ţară competitivă pe pieţele europene, inclusiv cu produsele din mediul rural, acordând atenţia cuvenită ţăranului român.

Şi mai am o declaraţie, am să prezint doar titlul acestei declaraţii pe care o voi depune: "Cercetarea ştiinţifică din agricultură în pragul desfiinţării".

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Da. Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Antal István. Va urma domnul Tiberiu Bărbuleţiu. Este domnul Tiberiu? Dacă nu, Dan Mihai Marian.

Domnul Antal István:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

În data de 19 aprilie am prezentat de la această tribună o declaraţie politică în care atrăgeam atenţia şi făceam un apel către consiliile locale şi judeţene, către mass-media de a ajuta la popularizarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei şi în special asupra art. 117 care are scopul de a demara procesul de reorganizare a domeniului cooperatist pe baze democratice.

Spuneam în acea declaraţie că acest lucru poate contribui la urgentarea aplicării legii prin promovarea către membrii cooperatori a unei informaţii corecte şi necesare şi opunerea la efectul negativ informaţional perpetuat de organizaţii neadaptate unor principii democratice.

În fapt, ceea ce se întâmplă în teritoriu, aşa cum rezultă din informaţiile şi sesizările pe care le-am primit, este o încălcare flagrantă a legii de către oamenii fideli ai UCECOM şi Centrocoop, din organizaţiile teritoriale, judeţene care boicotează prin orice mijloace aplicarea art.117, adică afişarea listei cu membrii cooperatori ai unei organizaţii, permiterea acestora de a face contestaţii în caz că nu se regăsesc pe liste, dar mai cu seamă încalcă flagrant art.34 alin.4 privind convocarea adunărilor generale, netrimiţând adrese membrilor cooperatori pentru a putea participa la adunările generale şi este o prezentare a situaţiei patrimoniului nefidelă cu realitatea, precum şi rezolvarea acestor contestaţii prin aprobarea noilor statute, în conformitate cu art.16 din lege şi înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerţului.

Structurile judeţene ADCOM şi naţională ANCOM-UCECOM sunt popularizate în continuare cu rol de dirijare şi control, care încalcă calitatea de membru cooperator şi principiile puterii democratice exercitate de membrii participării economice.

Menţinerea patrimoniului la nivelul acestor organizaţii care nu trebuie să mai deţină drepturi patrimoniale pentru a reprezenta în fapt interesele economice ale membrilor lor, ca şi opunerea la reconstituirea proprietăţii la nivelul membrilor cooperatori şi al cooperativelor care au formatul conform Legii nr.1 din 2005 sunt principalele puncte susţinute de proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, promovată de UCECOM în 1995.

UCECOM a urgentat convocarea adunărilor generale pentru a sări peste etapele obligatorii prevăzute de art.117, în scopul de a impune de la centru, printr-un congres extraordinar şi în contradicţie cu legea, asocierea în plan teritorial şi naţional obligatorie şi păstrarea unei averi construite în ani îndelungaţi, începută înaintea epocii comuniste pe care a confiscat-o legal în acea perioadă şi pe care continuă să o deţină în baza Decretului-lege nr.66 din 1990, neconstituţional şi care, din păcate, nu a putut fi abrogat încă în totalitate.

În final, ceea ce UCECOM şi CENTROCOOP urmăresc este de a beneficia de unele portiţe prin care să escaladeze dispoziţiile Legii nr.1, ca de exemplu aplicarea art.117 alin.6, care dispune lichidarea organizaţiilor cooperatiste care nu şi-au înregistrat statutele în termenul prevăzut de 9 luni de la intrarea în vigoare a legii, fapt, care ar permite eliminarea acelor cooperative care vor să se reorganizeze pe baze democratice, dar nu au informaţia necesară sau sunt împiedicate să o facă.

Acest lucru ar putea fi continuat de preluarea patrimoniului acestora în favoarea UCECOM-ului şi CENTROCOOP-ului cu o eventuală elaborare de legi speciale care să recunoască încă o dată aceeaşi confiscare.

În faţa acestui scenariu posibil, asigur Cooperativa "Astra" din Bucureşti, că suntem alături de ei şi-i vom susţine ca şi pe toţi cei care ne-au adresat sesizări şi fac un nou apel pe această cale consiliilor locale, mai cu seamă agenţiei pentru IMM-uri şi cooperaţie să vegheze la respectarea Legii nr.1 din 2005, ca şi tuturor cooperativelor şi membrilor cooperatori care sesizează nereguli să înainteze Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor şi Comisiei economice pentru reformă şi privatizare aceste petiţii pentru a putea interveni în aplicarea legii.

De asemenea, îi rog pe colegii noştri parlamentari să se implice la nivel teritorial, pe cât posibil, şi să preia asemenea petiţii.

Ţin în continuare să avertizez că acest proces dacă nu va fi stopat, voi propune Camerei Deputaţilor înfiinţarea unei comisii de anchetă care să verifice activitatea UCECOM şi CENTROCOOP începând din anul 1990, situaţia patrimoniului şi gestionarea acestuia, motivele pentru care a falimentat CASCOM-ul, preluarea bunurilor şi multe alte nereguli petrecute în anii anteriori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Dan Mihai Marian, va urma domnul Valeriu Tabără.

Domnul Dan Mihai Marian:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi deputaţi,

În ultima perioadă, au apărut în mass-media o serie de atacuri concertate împotriva unui pachet de legi promovat de ministrul justiţiei, doamna Monica Macovei, ce are ca obiectiv reformarea acestui sistem, astfel încât clauza de salvgardare aplicată domeniului justiţiei şi afacerilor interne să nu devină operaţională.

Împotriva acestui pachet care vizează modificarea şi completarea Legilor nr.303/2004, nr.304/2004 şi nr.317/2004 s-au ridicat toţi cei care ocupă poziţii de management în acest sistem corupt şi ineficient şi cărora le datorăm multitudinea de critici formulate de-a lungul timpului la adresa României, de înalţi oficiali europeni şi instituirea clauzei de salvgardare.

Cei mai vehemenţi critici ai ministrului Monica Macovei sunt cei care s-au bucurat de privilegii imense, datorită poziţiilor de conducere pe care le-au ocupat în sistemul judiciar sub oblăduirea PSD, condus la acea vreme de "părintele spiritual" Ion Iliescu şi protejata acestuia, doamna Rodica Stănoiu. Faptul că România este menţionată în mai toate rapoartele instituţiilor internaţionale (ex: Transparency Internaţional, Freedom House, Comisia Europeană etc.) care monitorizează şi evaluează politica diverselor ţări în materie de justiţie şi afaceri interne, ca fiind una din cele mai corupte ţări din Europa, ar trebui să mai domolească zelul critic al tuturor celor care se fac direct răspunzători de starea jalnică în care se află justiţia în România.

Cauza de salvgardare cu care ne-a cadorisit fostul partid de guvernământ, pe final de mandat, nu reprezintă altceva decât o încununare a eforturilor acestor conducători din justiţie de a proteja afacerile clientelei PSD. Şi acum, aceşti bieţi magistraţi, confruntaţi cu perspectiva instituirii unui examen care să le certifice competenţele profesionale şi manageriale în regim de competiţie deschisă pentru toţi ceilalţi colegi ai lor, fac scandal şi inundă mass-media cu comunicate fel de fel, prin care încearcă conturarea unui curent de opinie defavorabil reformelor promovate de ministrul Monica Macovei. Cu cât strigătele de jale ale celor pe cale să-şi piardă privilegiile se vor amplifica, cu atât mai mult noi vom şti că reforma justiţiei este pe cale să se producă. Aşa începe orice reformă: cu strigătele de jale ale profitorilor şi corupţilor din sistem. În schimb, avem semnale că circa 80% din judecătorii şi procurorii tineri şi fără funcţii de conducere sprijină modificările propuse. Rezistenţa la schimbare vine şi din partea unor reprezentanţi PSD. Am fi fost realmente surprinşi să nu-l auzim pe domnul Mircea Geoană, proaspăt uns preşedinte al PSD, criticând intenţiile ministrului Monica Macovei şi, totodată, sărind în apărarea protejaţilor PSD din sistem. Vă doare, domnilor? Ştim că vă doare, însă aşa începe drumul integrării României în Uniunea Europeană!

Proiectele de legi demarate de Ministerul Justiţiei sunt perfectibile. Cei care doresc să aducă completări şi modificări proiectelor de legi amendate de ministrul justiţiei o pot face pe site-ul ministerului. Se vor organiza dezbateri ample cu judecători, procurori, avocaţi din marile oraşe ale ţării. Suntem încredinţaţi de faptul că toate sugestiile formulate astfel vor fi analizate de experţii ministerului şi vor fi supuse dezbaterii publice.

De altfel, ministrul Monica Macovei a declarat că va avea consultări informale şi cu experţi ai Comisiei Europene.

Este pentru prima dată când Ministerul Justiţiei supune unei ample dezbateri publice proiecte de legi foarte importante pentru viitorul european al României. Modificarea celor trei legi este o necesitate pentru a asigura atât independenţa reală cât şi eficienţa justiţiei, iar aceste modificări sunt parte din Planul de Acţiune, adoptat prin hotărâre de guvern pe 30 martie 2005.

Modificările propuse nu intenţionează în nici un fel să subordoneze parchetele puterii politice, aşa cum i se reproşează ministrului, ci urmează principiul responsabilizării conducătorilor pentru ineficienţa activităţii instituţiilor. România europeană presupune exercitarea funcţiilor de conducere în raport cu asumarea unor responsabilităţi foarte precise.

Prin intermediul acestei declaraţii, doresc să-mi exprim în mod public suportul meu politic şi al partidului pe care îl reprezint pentru intenţiile reformatoare ale ministrului justiţiei, doamna Monica Macovei, precum şi încrederea în rezultatele acestor reforme.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Valeriu Tabără, va urma domnul Cosmin Vasile Nicula.

Domnul Valeriu Tabără:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Organismele modificate genetic, o binefacere ştiinţifică de mare importanţă pentru România".

Deşi tema aleasă pentru declaraţia politică de astăzi pare mai mult un subiect de seminar ştiinţific, dată fiind legătura subiectului cu legislaţia şi instituţiile statului, am considerat necesar să prezint problema organismelor modificate genetic în Camera Deputaţilor ca o declaraţie politică.

Problema are o atât de mare importanţă pentru ştiinţele biologice şi economia românească, încât ar trebui să facă obiectul unui seminar naţional la care să participe atât oameni de ştiinţă, cât şi decidenţi politici din administraţia centrală. Acest lucru ar fi necesar pentru ca ultimii menţionaţi să înţeleagă mai bine importanţa acestei probleme şi să nu mai blocheze proiecte ştiinţifice, dar şi economice de anvergură în acest domeniu.

Organismele modificate genetic sunt realizări de vârf ale ingineriei genetice, care, ca fiecare mare realizare din biologie, au intrat în centrul unor dezbateri dure între cei care înţeleg un nou necesar şi conservatorii lucrurilor cunoscute din acest domeniu.

Dezbaterile privind acceptarea sau neacceptarea organismelor modificate genetic sunt, din păcate, un obiect de dispută politică între marile puteri economice, unele cu avansuri semnificative faţă de altele, cum sunt SUA în raport cu Uniunea Europeană.

Din nefericire, disputa dintre aceste puteri impune un anumit comportament şi ţărilor terţe care sunt blocate în dezbaterile unor proiecte ştiinţifice de vârf. Într-o astfel de situaţie este România, care datorită unor restricţii reale venite din partea politicilor în domeniu ale Uniunii Europene, dar şi a unor obstrucţii la anumite programe de cercetare în domeniu, precum şi la atestarea şi la cultivarea de soiuri şi hibrizi de plante modificate genetic, create în laboratoarele unor firme, riscă să rămână în urmă în acest domeniu ştiinţific de vârf.

De multe ori, blocajele unor astfel de proiecte vin din interese obscure sau din necunoaşterea fenomenului ştiinţific şi economic în fondul lui. Astfel, problema organismelor modificate genetic ajunge de multe ori în opinia publică unde vehemenţa opoziţiei faţă de acestea este direct proporţională cu necunoaşterea fondului problemei şi cu gradul de manipulare a marelui public, în sensul opoziţiei faţă de cultivarea şi utilizarea acestor organisme.

Valoarea plantelor transgenice obţinute prin inginerie genetică constă în faptul că acestea au unul sau mai multe caractere noi: toleranţă completă la erbicide cu acţiune totală, rezistenţă la dăunători, toleranţă la erbicide cu acţiune totală şi rezistenţă la insecte, sintetizarea şi acumularea unor substanţe şi principii active deosebit de utile în diverse industrii inclusiv pentru alimentaţie şi sănătate. Aceste plante prezintă câteva avantaje extrem de importante: absenţa toxicităţii de orice fel, costuri de producţie reduse, reducerea poluării chimice a solului şi a plantei, protejarea faunei utile, eliminarea reziduurilor de insecticide şi erbicide din sol, apă şi alimente.

Ceea ce este extrem de important este faptul că prin inginerie genetică se pot obţine forme de plante care sunt adevărate fabrici de substanţe utile pentru diverse domenii: amidonul, vitamine, îndulcitori necalorici, proteine dulci, cum este brazeina de 500 până la 2000 de ori mai dulce decât zahărul; lignina modificată pentru industria hârtiei, biomasa pentru producţia de etanol, substanţe în rapiţă folosite pentru obţinerea unor mase plastice biodegradabile, fire de bumbac bogate în melamină care dau acestora culoarea neagră, proteine în plantele furajere, plante ornamentale de diverse culori, şi cu grad mare de prospeţime după tăiere, plante pentru decontaminarea terenurilor poluate natural sau artificial, arbori care filtrează atmosfera din marile aglomerări urbane, enzime farmaceutice active folosite pentru combaterea unor afecţiuni umane grave, substanţe pentru teste de diagnostic şi substanţe antialergice şi altele.

Cercetările pentru crearea şi introducerea în culturi a plantelor modificate genetic se realizează într-un timp îndelungat. Aceasta depinde de deciziile de aprobare pentru dezvoltarea cercetărilor în domeniu, testarea uşoară şi exploatarea în condiţiile României a unor soiuri şi hibrizi din această categorie, realizate în urma unor lucrări de inginerie genetică de mare amploare.

A împiedica sau a nu permite promovarea acestor realizări în spaţiul românesc, precum şi a cercetărilor în acest domeniu, înseamnă a ieşi din marile programe de cercetare ştiinţifică în domeniul biologiei. A nu accepta folosirea acestor realizări în producţia agricolă în vederea realizării unor produse cu utilizări multiple şi costuri puţine, înseamnă a ne aşeza în zona retrogradă, conservatoare, asemănătoare cu perioada de distorsiune ştiinţifică în biologie impusă în Europa de Est în anii '50-'60 ai secolului trecut, când se refuza în genetică morganismul, cu marile lui descoperiri, în favoarea teoriei lui Miciurin şi Lisenko, care au avut cele mai nefaste consecinţe asupra cercetărilor în biologie, în spaţiul geografic sus-menţionat.

Fac pe această cale un apel către toate instituţiile statului cu competenţe în domeniul aprobării proiectelor de cercetare, a testărilor şi cultivării în agricultura României a soiurilor şi a hibrizilor realizaţi prin inginerie genetică în străinătate şi a fi analizate şi aprobate într-un timp mai scurt decât cel actual.

Orice obstrucţii de genul celor care s-au întâmplat şi se întâmplă acum în acest domeniu, nu face decât să ne scoată dintr-o competiţie, cea a ştiinţelor biologice de vârf, care vor constitui bază de mare progres în viitorul nu prea îndepărtat.

Trebuie subliniat că România are posibilităţi reale de a participa la cercetări de inginerie genetică de vârf. Aşa este cazul obţinerii cartofului transgenic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. A obstrucţiona această cercetare şi a o împiedica, înseamnă a anula un domeniu de vârf al cercetării, cu consecinţe dintre cele mai nefaste, dar în acelaşi timp înseamnă a pierde nu numai rezultate, ci şi cercetători formaţi în domeniu.

În competiţia din domeniul ingineriei genetice în ceea ce priveşte organismele modificate genetic, România de astăzi, ca şi cea din anii '50-'60, când tacit a acceptat genetica moleculară morganistă, trebuie să se înscrie pe linia cercetătorilor din domeniul biologiei realizate în Statele Unite şi alte state, este linia care aduce nu numai realizări ştiinţifice, dar şi mari beneficii economice.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Cosmin Nicula. Va urma domnul Tiberiu Bărbuleţ.

Domnii parlamentari Ioan Mocioalcă, Claudiu Pop, Vasile Mocanu au depus la secretariat declaraţiile.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică este adresată în special domnului ministru Vasile Blaga şi se referă la încălcarea repetată a legilor şi atitudinea neconformă cu rangul de demnitate publică cu care a fost învestit prefectul judeţului Hunedoara, Cristian Vladu.

Prin acest demers al meu fac referire la încălcări flagrante şi repetate ale Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, a Legii nr.161 ce reglementează statutul funcţionarilor publici, a Legii nr.340 privind instituţia prefectului şi la abuzurile privind modul de aplicare a Legii fondului funciar.

Informez pe această cale pe domnul ministru Vasile Blaga şi societatea civilă cu privire la: controalele ordonate şi direcţionate politic de prefectul Vladu, nelegale şi nejustificate, la primăriile conduse de primari P.S.D., dispuse în baza unor reclamaţii fictive sau instrumentate la comanda politică pentru a-i forţa pe aceştia să se înscrie la P.D. sau la P.N.L., după caz, sau pentru a le afecta imaginea publică în faţa electoratului; chemări la ordine de către prefect, cu aşteptări interminabile, de până la 10 ore, şi participări la aşa-zise audienţe, unde sunt jigniţi şi trataţi subuman de către prefect în faţa reclamanţilor.

Faţă de cele amintite mai sus, solicit ministrului administraţiei şi internelor o urgentă conciliere a relaţiei prefect-primar, cu respectarea prevederilor Constituţiei României şi a legilor în vigoare.

Anunţ public că, în caz contrar, voi uza de toate mijloacele legale şi voi protesta până la luarea deciziei de schimbare din funcţie a prefectului Cristian Vladu.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc şi eu.

Dau cu alte cuvântul domnului Tiberiu Bărbuleţiu. Va urma domnul Ioan Munteanu.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

În loc să-şi dovedească iscusinţa în elaborarea de soluţii pentru problemele societăţii româneşti, P.S.D. a excelat, în schimb, în cei patru ani de guvernare, în manipularea opiniei publice, prin lansarea de către propagandiştii social-democraţi a unor teme false de discuţie.

Tot acest spectacol mediatic oferit de fosta putere în perioada 2001-2004 şi publicitatea pentru Adrian Năstase au costat şi costă poporul român multe milioane de euro. Aroganţa, proliferarea corupţiei, lipsa dialogului cu opoziţia, limitarea libertăţii de exprimare au fost principalele caracteristici ale unui partid-stat, asemuit de nenumărate ori cu cel care a condus România timp de patruzeci şi cinci de ani.

Pe acest fond de ineficienţă politică, la alegerile din 2004, P.S.D. a fost sancţionat drastic de cetăţeni pentru abuzurile săvârşite şi comportamentul dispreţuitor promovat în perioada guvernării. Se pare însă că duşul rece de la alegeri, cele câteva luni de opoziţie şi mai ales recentele alegeri interne nu au schimbat deloc atitudinea politică a acestui partid, vechile metehne comuniste fiind preluate şi actualizate în discursul politic de "noii lideri" social-democraţi.

Tupeul politic de care dau dovadă noii conducători întrece orice limită. În această logică de sfidare a realităţii se înscrie solicitarea noului preşedinte Mircea Geoană de constituire a unei comisii parlamentare de anchetă privind inundaţiile din Timiş. Asta în condiţiile în care cele 1700 de miliarde, alocate în perioada 2001-2004 pentru zona Banatului, şi-au găsit o altă destinaţie, nicidecum refacerea digurilor şi a structurilor de rezistenţă în caz de inundaţii.

Poate că ar fi binevenită o astfel de comisie de anchetă. În acest mod, P.S.D. ar trebui să explice opiniei publice din România şi mai ales persoanelor sinistrate din judeţele afectate unde s-au dus aceşti bani. Poate am afla cu această ocazie şi de gaura de la bugetul statului pe 2005 lăsată de P.S.D. moştenire cetăţenilor după patru ani de guvernare dezastruoasă.

Cert este un lucru: P.S.D. şi-a schimbat părul, dar năravul ba. Numai aşa se explică tendinţa noului preşedinte Geoană de a transforma în capital politic drama unor oameni afectaţi de inundaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Ioan Munteanu. Va urma domnul Cornel Ştirbeţ.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema declaraţiei mele politice este "Problema medicamentelor gratuite şi compensate în judeţul Neamţ este una tragică."

Problema extrem de gravă cu care se confruntă Casa de asigurări de sănătate Neamţ este lipsa de resurse financiare. CAS Neamţ are în anul 2005 un buget de 138 miliarde lei pentru medicamente în ambulatoriu, din care 34 miliarde lei sunt destinate tratamentelor pentru cele patru categorii de boli cronice, respectiv hepatita cronică, poliartrita reumatoidă, post-transplanturile şi bolile psihice.

Grav este că deja unele farmacii şi-au consumat fondurile inclusiv pe luna iunie. Mişcarea unor sume de bani din trimestrul III şi IV către trimestrul I, face ca în trimestrul III, la nivelul judeţului Neamţ, să nu mai existe nici un leu pentru medicamente.

Ce importanţă are pentru cei de la putere că actuala conducere a Casei de asigurări de sănătate Neamţ a făcut zeci de intervenţii către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări, explicând că este necesară suplimentarea fondurilor băneşti? Nici un ecou. Ceea ce se întâmplă în judeţul Neamţ, de altfel probabil în toată România, este o crimă.

Sute de beneficiari ai acestor reţete stau zeci de ore la rând, încă din noapte pentru a doua zi, sperând să-şi rezolve un drept constituţional, dreptul de a le fi protejată sănătatea, dreptul de a trăi. Zilnic aceleaşi imagini de coşmar.

Există o stare de tensiune între farmacişti şi conducerea CAS Neamţ, între farmacişti şi pacienţi, între conducerea CAS Neamţ şi beneficiarii reţetelor. Ceea ce se întâmplă este de neimaginat. Sunt oameni disperaţi care au ajuns la limita suportabilităţii, sunt oameni care s-au resemnat, îşi pregătesc lucrurile pentru cele veşnice.

Dacă treci pe lângă o farmacie unde se anunţă că se eliberează medicamente în regim gratuit şi compensat, fugi imediat cu groază că ceea ce se întâmplă acolo se întâmplă semenilor tăi, se întâmplă oamenilor.

Şansa ca în judeţul Neamţ această situaţie să se remedieze este minimă. Aşa că nemţenii vor fi obligaţi să folosească tot salariul sau pensia pentru a-şi procura medicamentele ori să-şi asigure o suferinţă sigură şi, mai grav, în multe cazuri, o moarte lentă. Nu poţi să răspunzi întrebărilor acestor oameni. De ce sunt umiliţi după ce şi-au plătit obligaţiile către asigurările de sănătate?

Pentru a scăpa de această "situaţie tragică" există o singură soluţie: suplimentarea fondurilor băneşti. Cred că guvernul este obligat să folosească fondul de rezervă în această situaţie.

Repartizarea sumelor pe trimestre este total insuficientă. Judeţul Neamţ are nevoie de o suplimentare de 76 miliarde lei pentru ca lucrurile să intre cât de cât în normalitate. În Neamţ, ca de altfel în toată ţara, urarea românească "sănătate" va avea alte conotaţii.

Vreau să vă reamintesc un pasaj din data de 6 mai 2005 a ziarului "Gândul" când Mircea Dinescu la pagina 5 spunea: "Luându-şi numele în deşert, domnul Cinteză a început să cânte precum cucuveaua".

Domnul doctor Cinteză, ministrul sănătăţii, este cel care doar cu 6-7 luni în urmă, în opoziţie fiind, deplângea situaţia disperată din spitale, criza de medicamente şi punea la zid întreg sistemul sanitar, spre satisfacţia pacienţilor deopotrivă şi a celor care lucrează în sistemul sanitar. Dânsul înfiera cu mânie proletară incapacitatea celor aflaţi la guvernare, acuzându-i de neimplicare, neputinţă şi distrugerea naţiei.

Cred că vă amintiţi cum mărşăluia atunci prin Bucureşti, în fruntea cadrelor medicale care vedeau în el pe adevăratul salvator. Din păcate, doctorul Cinteză pare să fi uitat toate aceste lucruri. De altfel, am văzut şi comportamentul din emisiunea de aseară de la Robert Turcescu, infatuarea, aroganţa, chiar obrăznicia.

Astăzi, sub domnia actualului ministru, problemele din sănătate s-au înmulţit, iar criza medicamentelor gratuite şi compensate înregistrează un nivel nemaiîntâlnit până acum în România. Hrana bolnavilor, atunci când există, este de cea mai proastă calitate şi insuficientă. A te interna astăzi în spital înseamnă să ai la tine două sacoşe, una cu medicamente, cealaltă cu mâncare.

Vede oare domnul ministru cozile de la medicamente ale bolnavilor cronici, ale celor bolnavi de diabet, de astm bronşic, de cancer? A aflat domnul Cinteză de oamenii care au murit la uşa farmaciei, aşteptând să-şi procure medicamentele salvatoare? Un astfel de caz a fost şi în Piatra Neamţ, în data de 3 mai.

Mai este la curent dânsul cu nemulţumirile medicilor, farmaciştilor, infirmierelor, asistentelor medicale? Este incredibil cât de mult te schimbă funcţia!

În numele cadrelor sanitare, a pacienţilor, a celor cărora li se refuză serviciile medicale minime, cer cu fermitate schimbarea ministrului Cinteză din funcţie până nu este prea târziu.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului Cornel Ştirbeţ şi va încheia şedinţa declaraţiilor doamna Gabriela Creţu.

Am depăşit deja şi ora 10. Ora 9,20 a trecut de mult.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "O ultimă şansă".

Au trecut aproape 5 luni de la preluarea puterii de către actuala coaliţie formată din Alianţa DA, UDMR şi PUR. A fost o perioadă plină de dificultăţi, cu multe probleme legate de formarea majorităţii parlamentare, de armonizare a punctelor de vedere diferite şi nu în ultimul rând legate de jaful, corupţia, mita electorală şi alte practici ale predecesorilor noştri la guvernare.

Avem probleme mari privind funcţionarea justiţiei, privind birocraţia din administraţia publică şi modul de gestionare al banului public. Acum au venit inundaţiile peste România, sunt ziariştii răpiţi în Irak şi alte multe, foarte multe probleme dificile.

Toate trebuie să le rezolvăm. Cetăţenii României asta aşteaptă de la noi. Ei pot da vina pe cineva în caz de eşec, noi nu putem. Nu avem acest drept!

Nu mai putem comenta la infinit despre greaua moştenire a guvernării P.S.D., sau despre sacrificiile impuse de integrarea în Uniunea Europeană. Trebuie să demonstrăm că sloganul "să trăiţi bine" nu a fost numai o lozincă electorală.

Avem o ultimă şansă pentru a demonstra că putem face ceva pentru a ne fi mai bine. La toată lumea. Pentru asta trebuie să ducem la bun sfârşit ce am început. Trebuie să oprim fraudele, trebuie să asigurăm fluidizarea circuitului economice, trebuie verificate marile afaceri tenebroase din ultimii patru ani, trebuie redusă birocraţia, trebuie puse în practică legile pe care le-am promis în campania electorală.

Sunt doar câteva dintre lucrurile care trebuie făcute pentru a trăi mai bine. Acestea se pot face în două moduri. Putem aplica metoda P.S.D.: constituim o gaşcă, ne vedem de interesele noastre şi distrugem tot ce nu este cu noi. Sau putem aplica o altă metodă. Propunem, supunem aprobării, votăm, publicăm în Monitorul Oficial şi punem în practică. Desigur că astfel timpul este mai lung, însă trebuie să învăţăm, fie şi în 2005, ce este democraţia, ce înseamnă legea.

Suntem acuzaţi că iniţiativele noastre durează prea mult până să fie puse în practică. Este adevărat, însă în opinia noastră este de preferat să facem ceva temeinic, chiar dacă durează mai mult timp, dar să respectăm spiritul şi litera legii.

Am primit votul Uniunii Europene. Conform sondajelor, românii încă mai cred în noi. Trebuie doar ca şi noi să avem încredere în ceea ce putem face împreună, indiferent că suntem liberali, democraţi, umanişti, germani sau maghiari. Trebuie să ne respectăm promisiunile. Avem o ultimă şansă.

Mulţumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc şi eu.

O invit pe doamna Gabriela Creţu.

Doamna Gabriela Creţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vă voi vorbi astăzi despre "Responsabilitate şi politica struţului".

Criza ostaticilor a produs câteva reacţii, a dus la câteva conştientizări. Slabe reacţii, de foarte scurtă durată conştientizări. Doar atât cât presa a considerat că ştirea e de primă pagină. Apoi nimic. Nici măcar nu s-a formulat explicit de ce o ţară, oricare ar fi ea, este atât de interesată de rezolvarea unor asemenea situaţii. Cu uşor cinism, unii zic realism, se poate spune că zilnic mor mii de oameni iar vieţile altora sunt în pericol şi ar trebui salvate. Şi au dreptate. Dar nu asta este problema.

Stimaţi colegi,

Nu doar pentru că sunt vii trebuie să fie salvaţi ostaticii, ci pentru că noi suntem responsabili şi am putea fi vinovaţi. Ori de câte ori o revendicare politică este relaţionabilă cu un asemenea eveniment, clasa politică trebui să-şi pună problema responsabilităţii sale. Noi am conştientizat că legislativul ar trebui să dezbată şi să-şi asume direcţiile politicii noastre externe, aşa cum vor rezulta ele din dezbateri. Şi atât. Pentru că nu s-a luat nici o altă hotărâre. Dar vinovaţi putem deveni în orice clipă.

Nu am găsit cuvântul pentru a descrie sentimentul pe care l-am trăit, ca majoritatea românilor, la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu care şi-a transformat istorica şuviţă în jertfă, afirmând că speră să poarte noroc celor captivi în Irak. Era abuz, o formulare nefericită, o scăpare lipsită de consideraţie pentru cei care stau cu sufletele la gură, rugându-se pentru viaţa celor apropiaţi lor? Nu. Nu era vorba de asta, dragi colegi. Era obişnuita, sacra şi atotsalvatoarea băşcălie. Dacă ceva din lumina sărbătorilor, încă prezentă în sufletele noastre, nu m-ar fi împiedicat, marţea trecută, v-aş fi propus să trecem la începutul lunii mai în calendar o nouă sărbătoare. O tristă sărbătoare, ziua în care băşcălia a devenit politică de stat.

Astăzi, mi-am mai nuanţat atitudinea, pentru că cel care se apără cu băşcălia a fost totdeauna o formă de apărare, ştie că are o responsabilitate. Şi acest lucru e lucru mare.

Ieri a fost 9 mai. Nu s-a mai sărbătorit în prima zi, din păcate, Ziua Europei. Reamintesc că la 9 mai 1950, ieri se făceau 55 de ani, Robert Schumann a făcut, inspirat de Jean Monét, istorica sa propunere Germaniei: "Să pregătim pacea viitoare legându-ne prin interese comune. Căci nimic..." - se spune - ".."nu leagă mai mult decât interesele."

Ieri, 9 mai 2005, s-a sărbătorit, după mulţi ani, în primul rând, întâi deci victoria în război, nu instaurarea păcii. Personajele principale erau alţii, alţi şefi de stat: Vladimir Putin, George Bush şi oarece forţă militară, şi o Europă secundă. Nu s-a mai cântat în primul rând "Oda bucuriei", ci alt imn. Şi s-a amintit faptul că există duşmani. În primul rând, un mare duşman: terorismul.

Se repetă cu înverşunare de maşină stricată, de câţiva ani buni, că duşmanul cel mai mare al omenirii este terorismul. Dar care e noutatea? Istoria umanităţii este o istorie a terorii. Teroarea a fost din totdeauna un mijloc de a stăpâni, de a supune, de a învinge. Şi bombardamentele germane, şi cele aliate, şi Hiroshima şi Nagasaki, şi deportările nu sunt decât forme de administrare şi exercitare a terorii. Ce este nou în faptul că unii folosesc teroarea? Căci o noutate trebuie să fie la mijloc.

Până recent, statele au deţinut monopolul terorii. Echilibrul sau dezechilibrul mondial era, ţinea de capacităţile lor de a produce teroarea. Or, teroarea s-a privatizat. Cei ce o exercită nu mai sunt doar statele. Nu creşterea terorismului, ci privatizarea terorii este problema. Or, mijloacele şi regulile după care se poate ea combate sunt aceleaşi? Ce limite în acţiunea statelor au generat această reacţie de privatizare? Suntem membri ai unui club, plătim cotizaţii, dar trebuie să jucăm şi la ruleta rusească sau la acea americană. Nu avem răspunsuri pentru aceste întrebări şi poate că ar trebui să le avem.

Stimaţi colegi,

În lume se petrec lucruri, în lume se schimbă lucruri. Cred că ar trebui să schimbăm şi noi ceva. Am putea începe prin a ne lua în serios atributele constituţionale, a pune aceste probleme, a da aceste răspunsuri.

"Dacă tăceai, filosof rămâneai" nu se aplică în politică. Poate doar în politica struţului.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulţumesc.

Să ne dorim o zi fără ploi.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de către deputaţi la secretariatul de şedinţă.)

Domnul Bogdan Olteanu:

Declaraţie politică intitulată "Garantarea deplină a proprietăţii este temelia unei societăţi pe deplin integrată în Europa"

Atunci când Partidul Naţional Liberal a decis să promoveze pachetul de legi privind reglementarea definitivă a regimului proprietăţii în România a avut în vedere punerea în practică a unui principiu de bază al doctrinei liberale -respectarea proprietăţii private. Proprietatea privată, alături de principiile statului minimal, individualismul concurenţial, piaţa liberă şi libertatea de expresie şi de gândire reprezintă nu numai esenţa liberalismului, ci şi ethosul funcţionării unei societăţi capitaliste democratice. La patru luni de la instalare, Guvernul condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu a decis să aplice acest principiu forte al liberalismului, precum şi un nou punct al programului de guvernare al Coaliţiei.

Reglementarea definitivă a regimului proprietăţii private a avut în vedere nu numai aplicarea unui principiu de bază al liberalismului, ci şi existenţa unei realităţi crunte: peste un milion de litigii în funciar şi a câtorva sute de mii de litigii în imobiliar. Guvernul României a înţeles definitivarea şi modificarea legilor proprietăţii ca pe o "prioritate de grad zero" în politica sa. Ideea de proprietate privată s-a instalat definitiv în mentalul colectiv al românilor. Peste 97% din imobilele din România se află în proprietate privată. În reglementarea definitivă a regimului proprietăţii private noi am plecat de la principiul liberal potrivit căruia important nu este ceea ce crede statul că este bine pentru cetăţean, ci ceea ce crede cetăţeanul că este bine pentru el. Iar românii anului 2005 doresc o reglementare definitivă a problemei proprietăţii.

România nu poate adera la Uniunea Europeană fără rezolvarea definitivă a problemei proprietăţii, care trenează de aproximativ 15 ani. La sfârşitul lunii martie 2005 s-a stabilit printr-o hotărâre a Guvernului constituirea Grupului interministerial de lucru pentru coordonarea elaborării, perfecţionării şi implementării legislaţiei în domeniul restituirii proprietăţii imobiliare preluată în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Acest Grup a finalizat amendarea legilor proprietăţii şi a elaborat un proiect de lege privind acordarea de despăgubiri. Regulile care au stat la baza reglementărilor elaborate de Grupul interministerial pe care l-am condus au fost următoarele: regula restituirii în natură a tuturor imobilelor aflate în proprietatea statului la momentul adoptării legii; acordarea de despăgubiri juste şi echitabile; despăgubirile nu vor fi plafonate; interesele chiriaşilor nu sunt afectate, cadrul legislativ privind protecţia chiriaşilor menţinându-se integral.

Noutatea acestui pachet de legi constă şi în modificarea Legii nr.10/2001 privind restituirea imobilelor în care se află sedii ale partidelor politice, ambasadelor, instituţiilor publice. Pentru instituţiile publice, şi mai ales pentru şcoli şi spitale, se prevăd termene de menţinere a destinaţiei de până la 5 ani. Guvernul a demarat procedurile de identificare a finanţărilor necesare pentru construcţia de noi şcoli, spitale, instituţii publice, urmând ca lucrările să se finalizeze în cursul acestor termene. O altă noutate adusă de acest proiect o reprezintă modalitatea de despăgubire a foştilor proprietari care nu îşi pot primi bunurile înapoi. Conform proiectului de lege, prima etapă o va constitui înfiinţarea unui Fond destinat plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Fondul va fi administrat de o unitate de management constituită în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, urmând ca emiterea titlurilor de plată să fie operaţională la începutul anului 2006.

Partidul Naţional Liberal îşi asumă în întregime promovarea acestui pachet de legi privind proprietăţile, pachet care include şi prevederile referitoare la restituirea terenurilor agricole, elaborate de echipa coordonată de ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur. Prin pachetul legilor proprietăţii se va legifera de o manieră europeană, modernă restituirea proprietăţilor imobiliare, cadastrul general, procedurile privind procesele funciare, în scopul simplificării lor, circulaţia juridică a terenurilor în vederea încurajării grupării proprietăţilor.

Proprietatea privată se află în centrul stimulentelor economiei de piaţă. Fără proprietate privată nu există nici interesul ca venitul să fie transformat în capital, iar fără capital nu există responsabilitate. În absenţa acestora, nu exista investiţii, creştere economică şi nu se pot crea noi locuri de muncă, ci, dimpotrivă, acestea se restrâng. Proprietatea privată se va dezvolta prin restituirea proprietăţilor confiscate abuziv, privatizarea şi restructurarea activelor rămase în proprietatea statului, realizarea unui mediu de afaceri favorabil întreprinzătorilor mici şi mijlocii, precum şi investitorilor străini.

Domnul Costache Mircea:

Vox clamantis in deserto (Parafrază la titlul romanului "Un yancheu la curtea regelui Arthur", "A Yankee at the king Arthur's Court")

M-am întrebat adesea, aşa cum cred că se întreabă cel puţin o treime din acest Parlament, de ce se generalizează mereu forţele negative ale unor deputaţi sau senatori şi ce se urmăreşte prin deversarea premeditată şi nejustificată a zilnicei găleţi cu lături în capul tuturor parlamentarilor români, la grămadă, fără nici o diferenţiere, fără nici o urmă de raţiune şi de discernământ. Supus acestui înverşunat bombardament mediatic, cetăţeanul pare îndreptăţit să nu mai aibă încredere reală în nici un demnitar, votând doar clientelar, cointeresat cu mici şi bere, ori, pur şi simplu, la întâmplare, prostit de rânjetul unuia sau oripilat de figura altuia. Zi de zi, cetăţeanul găseşte în presă o rubrică - preluată şi multiplicată în valuri şi cu tuşe îngroşate de radiouri şi televiziuni - portretul caricatural al aleşilor naţiunii faţă de care ura oarbă creşte năvalnic.

Cine nu citeşte ziarul, ascultă radioul, şi cine nu priveşte televizorul, aude de la vecini şi dă mai departe vestea că deputaţii au Mercedes-uri, cheltuiesc sume fabuloase în călătorii de plăcere în străinătate, au averi, vile, palate, conturi fabuloase în bănci româneşti şi străine, limuzine de lux, case de vacanţă, puşti de vânătoare, ambarcaţiuni nautice şi alte acareturi, că practică traficul de influenţă, că au firme, că fac afaceri oneroase, tranzacţii frauduloase, că îşi dotează copii cu maşini scumpe, că "trăiesc ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri" (vorba lui Eminescu). Ceea ce în cazul multor senatori şi deputaţi este adevărat. Nu şi în al meu. În ce mă priveşte, circul cu Dacia de la Camera Deputaţilor - că altă maşină nu am - nu am nici un fel de afaceri, nu am averi, stau la bloc, nu am călătorit niciodată în străinătate pe banii Parlamentului, nu mă ocup de furtişaguri, trăiesc cât se poate de modest şi de cinstit, împreună cu familia, îmi ajut "după puteri" semenii şi muncesc, realmente, pentru binele public, cu mijloacele legale care îmi stau la îndemână.

Cu toate acestea, impresia generală că parlamentarii sunt toţi corupţi, hoţi şi nesimţiţi i-a năucit într-atât pe români încât numai când aud că eşti deputat, imaginea ţi se schimonoseşte brusc, începând să apară în faţa lor fantoma hoţiei scelerate care a ruinat ţara. Pe scurt, nimic din ceea ce ştiu toţi despre deputaţi, despre parlamentari în general, nu e valabil în cazul meu, deşi încerc din răsputeri să respect legile morale, legile bunului simţ românesc şi toate legile, bune - rele cum sunt, şi lupt pentru dreptate naţională şi socială, în demersul meu public, în Parlament şi în teritoriu, intoxicarea şi manipularea prin mass-media fiind atât de puternic însuşite de mulţime, încât nu te crede nimeni. Diversiunea a prins atât de tare la poporul însetat de adevăr şi dreptate, încât confuzia valorilor şi a caracterelor e totală.

Uitând că demnitarul cinstit şi patriot este supus aceluiaşi constant oprobriu public, aceluiaşi linşaj mediatic cotidian, mulţi au cedat, în timp, luând şi ei moda înavuţirii, îmbuibării, combinaţiilor mafiote, constatând că sunt mai adulaţi şi mai apreciaţi, cel puţin în faţă, atunci când li se vede prosperitatea şi opulenţa, decât atunci când slujesc cu cinste, onestitate şi demnitate interesul general al naţiunii. De aceea, an de an, numărul rezistenţilor la stilul mafiot, opulent şi corupt de viaţă scade mereu, rândurile demnitarilor oneşti diminuându-se pe zi ce trece. I-aş întreba pe aburiţii care nu mai văd nici în opoziţie oameni corecţi dacă e în interesul lor să-i trateze cu acelaşi dispreţ pe toţi, dacă, nu cumva, acest comportament iraţional îi poate duce de-a dreptul în fundul prăpastiei, mizeriei, defetismului şi debusolării.

Umplut zilnic de balele presei ticăloşite, plătite cu bani murdari, mă încumet să rezist pe baricada omeniei şi legalităţii, cu ultimele puteri, strigând din răsputeri: "Români, nu mai încurajaţi mafioţii, hoţii, descreieraţii atei. Nu-i siliţi şi pe puţinii voştri apărători adevăraţi, cinstiţi şi patrioţi să abandoneze lupta pentru emancipare şi pentru o viaţă normală, deoarece fără ei veţi pieri suprimaţi de caracatiţa vorace şi nemiloasă a cleptocraţiei mafiote şi apatride".

Domnul Cristian Stănescu:

Declaraţie politică intitulată: "S.C. "Tractorul" UTB Braşov - din nou la privatizare."

Presa locală şi centrală din aceste zile comentează hotărârea aprobată în ultima şedinţă de Guvern, prin care AVAS a fost mandatată să vândă pachetul de acţiuni deţinut de stat la S.C. "Tractorul" UTB Braşov, prin negociere, către un investitor strategic. În acest scop, ordonanţa personalizată, ce a fost acordată firmei Landini în 2003, va suferi mici modificări. Dacă nici de această dată privatizarea nu va fi un succes, S.C. "Tractorul" UTB Braşov va fi lichidată, aşa cum s-a angajat Guvernul Tăriceanu faţă de F.M.I.

Conc1uzia acestor comentarii: S.C. "Tractorul" UTB Braşov va trece printr-un nou experiment, care ne face să ne gândim în primul rând la oamenii care mai lucrează în această uzină, ameninţaţi din nou cu disponibilizarea, la legăturile cu industria pe orizontală ce le mai are la ora actuală, la implicaţiile faţă de bugetul local al Braşovului şi multe, multe altele.

Anii tranziţiei au plasat industria judeţului Braşov mereu sub semnul incertitudinii, lipsei de coerenţă şi de perspectivă, sub semnul experimentelor de tot felul: modulizări, divizări, reorganizări, privatizări pe te miri ce, toate însă fără nici un fel de rezultate în relansarea producţiei.

Mai mult, prin divizări şi privatizări cel puţin dubioase inventarul uzinelor s-a împuţinat, activele au fast înstrăinate, cei care au cumpărat unele foste secţii sau sectoare nu au căutat decât să mai stoarcă câte ceva, nu să investească în retehnologizare şi modernizare. Forţa de muncă ocupată în industrie s-a diminuat continuu, ceea ce a contribuit din plin la creşterea gradului de sărăcie, la pierderea unei parţi a specialiştilor.

Vreau să vă spun, tot ca o curiozitate a comentariilor din presă, că şi-au anunţat interes pentru S.C. "Tractorul" UTB Braşov două grupuri indiene, două companii din Turcia, deci cei cărora altădată le vindeam noi tractoare, dar, mai mult, le asigurăm şi specialiştii care să-i ajute la exploatarea şi întreţinerea tractoarelor. Firesc, îmi pun întrebarea: chiar atât de mult am mers înapoi în cei 15 ani ai tranziţiei? Nu mai avem forţa şi competitivitatea necesare să ne impunem iar pe pieţele economice sau în cei 15 ani noi am lâncezit, aplicând diferite experimente de reorganizare, pe când alţii au gândit şi au avansat ? Unde oare s-a greşit ? Şi mai ales cine a greşit ?

Nevoia reformelor structurale adânci este evidentă şi imperioasă, este nevoie de investiţii adevărate, care să determine o creştere rapidă a productivităţii muncii şi a competitivităţii produselor. În acelaşi timp, restructurarea trebuie sa aibă în vedere reconversia forţei de muncă disponibilizată, crearea condiţiilor de absorbţie în alte ramuri economice a celor deveniţi excedentari la vechile locuri de muncă, dar guvernările anterioare, şi cred că şi cea prezentă, nu se gândesc la aşa ceva, ci la cum să scape mai repede de ceva ce-i incomodează în ducerea la îndeplinire a ordinelor primite de la diferite organisme internaţionale.

Va rog, domnilor guvernanţi, ca acum, când sunteţi în prag de a analiza o nouă variantă de privatizare a S.C. "Tractorul" UTB Braşov, la redactarea clauzelor contractului de privatizare, cât şi în perioada post-privatizare, să aveţi permanent în atenţie:

• toate dificultăţile ce le-au creat cei care au mai avut uzina în administraţie - respectiv grupul Landini - ca să nu se mai repete greşelile trecutului, şi peste 2-3 ani să ne trezim că iar va fi preluată de stat, aşa cum s-a întâmplat şi altor uzine din judeţul Braşov, vezi cazul "Hidromecanica" etc.
• că dispariţia acestei embleme a industriei romaneşti, unicul producător de tractoare, să nu lase agricultura româneasca fără dotarea tehnică absolut necesară, şi să apelăm iar la importuri pentru lucruri pe care putem să le producem singuri.
• cum îi vom susţine pe agricultorii autohtoni, ce parte din producţie va merge la aceştia şi în ce condiţii?

Consider că a venit timpul ca privatizarea S.C. "Tractorul" UTB Braşov să aducă populaţiei din Braşov şi altceva decât griji şi amărăciune, să însemne o schimbare în bine a condiţiilor de muncă şi viaţă.

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Dacă semnalele primite de la bolnavii de Parkinson nu ar fi fost atât de alarmante, probabil aş fi aşteptat până săptămâna viitoare când, conform programului Camerei Deputaţilor, aş fi putut depune o interpelare pe adresa ministrului sănătăţii. Din păcate, situaţia este gravă pentru ei şi nu suportă amânare, de aceea adresez rugămintea, pe această cale, domnului ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, ca declaraţia mea să-i parvină şi colegului său Mircea Cinteză.

Aşa cum am mai precizat, mă voi referi la bolnavii de Parkinson care, dintr-o eroare de calculator, dacă este să le dăm crezare farmaciştilor, au rămas fără medicamentele care îi mai ţin în viaţă. Până luna trecută, Mirapexin-ul li se acorda gratuit, deoarece pastilele necesare supravieţuirii timp de o lună costau în jur de 12 milioane lei, iar bolnavii, majoritatea pensionari, nu şi le permiteau. Din cauza unui funcţionar mai zelos, dar în mod sigur necunoscător şi, sperăm, nu şi rău intenţionat, de luna asta nu li se mai acordă gratuit decât câteva tablete, în valoare de 3 milioane de lei, restul urmând să le cumpere cu bani din buzunar, adică ar trebui să cheltuiască în jur de 9 milioane. Cum noi ştim că trăim în România, unde pensiile sunt infime, iar majoritatea bolnavilor de Parkinson sunt pensionari, ne putem imagina lesne ce se va întâmpla dacă nu se vor lua măsuri urgente. Este o crimă să laşi un om bătrân şi în imposibilitatea de a se deplasa, să moară, doar pentru că cineva a găsit de cuviinţă să scoată de pe lista medicamentelor compensate Mirapexin-ul, care costă mult peste posibilităţile unui pensionar.

Nu vreau să speculez politic această chestiune şi nu voi acuza pe nimeni că, în mod voit, i-a privat pe bolnavii de Parkinson de dreptul la viaţă. Vreau doar să-l rog pe ministrul sănătăţii să corecteze de urgenţă această eroare, înainte de a fi prea târziu pentru mulţi dintre cetăţenii României.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

România şi o mare parte dintre români trec de câtva timp prin momente cumplite. Furia naturii a risipit în câteva minute agoniseala de-o viaţă a mii şi mii de familii. În aceste clipe grele, când întreaga naţiune trebuie să fie unită şi fiecare om să încerce după posibilităţi să-i ajute pe cei aflaţi în nenorocire, dezastrul este exploatat politic de către PSD. Zilele trecute, la Târgu-Mureş, preşedintele PSD, Mircea Geoană, declara că "suma de 1700 de miliarde de lei, vehiculată de actualul Guvern că s-ar fi cheltuit pe diguri în zona afectată de inundaţii, reprezintă de fapt suma cheltuită pe alte proiecte". Este o declaraţie nu indecentă, ci o declaraţie degradantă şi imorală pentru un om politic. Cum acest om politic este şi şef de partid, gradul de imoralitate este mult mai mare.

Vreau să atrag atenţia că nu actuala guvernare a fost cea responsabilă de calitatea amenajărilor hidrotehnice din zonele calamitate. Trebuie să fii ori rău intenţionat sau total dezinformat ca să poţi crede că în 4 luni de zile o administraţie nouă a avut timp să facă ce nu s-a făcut de ani şi ani de zile. Şi cu toate acestea, actuala Putere este atacată pentru situaţia creată. Actuala putere, imediat după declanşarea calamităţilor, nu a preluat modelul demagogic al PSD de acum 4 ani şi nu a dat vina global pe clasica de acum, dezastruoasa moştenire. Deşi putea să o facă, pentru că extrem de slaba dotare cu utilaje anti-calamitate nu a constituit pentru PSD o prioritate între 2001 şi 2004. Nu s-a întâmplat aşa ceva! Există acuzaţii - care urmează să fie cercetate de organele competente - punctuale privind anumite persoane şi firme care au fost implicate în ultimii ani în lucrările din zonele calamitate din Banat. Nu a acuzat nimeni în totalitate PSD, ci doar câteva persoane. Un ministru sau doi miniştri nu reprezintă întreg partidul. Dar, conform vechiului proverb, cel în care "hoţul strigă prindeţi hoţul", PSD a făcut dig în jurul celor acuzaţi, şi nu numai că îi apără, dar şi încearcă, prin gesturi şi declaraţii politicianiste să inducă în populaţie ideea că actuala guvernare nu gestionează bine criza. Şi nu îmi este deloc clar de ce PSD a ales calea unei agresivităţi pe problema calamităţilor, din moment ce tot Mircea Geoană recunoaşte că "în zona afectată de inundaţii nu au mai fost realizate lucrări de consolidare din anii '60". Pun şi eu o întrebare: după 1989, cine s-a aflat timp de 11 ani la Putere ? Nu partidul pe care astăzi îl conduce chiar dl Geoană? Orice comentariu este de prisos.

PS: Am citit în "Jurnalul Naţional" de sâmbătă, 7 mai, că într-una dintre cele mai lovite localităţi din Banat, Foeni, primarul, consilierii şi preoteasa sunt acuzaţi că şi-au însuşit partea cea mai mare şi mai bună din ajutoare. Ţin să-l informez colegial pe dl Geoană că pe primarul cu pricina îl cheamă Ioan Lajos, dar îl rog pe preşedintele PSD să nu se arunce cu acuzaţii la adresa lui. Pentru că este membru al PSD.

Domnul Horia-Victor Toma:

Susţin întru totul iniţiativa ministrului mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu, de a demara o anchetă cu privire la modul în care s-au cheltuit fondurile destinate reparării digurilor din judeţul Timiş din perioada guvernării 200-2004, fiind vorba despre o sumă de peste 35 milioane euro.

Consider esenţială deschiderea unei astfel de investigaţii având în vedere atât recentele evenimente nefericite petrecute în judeţul timiş, unde sute de gospodării au fost distruse, cât şi fondurile cheltuite de la bugetul de stat pentru ajutorarea familiilor din acest judeţ.

În cazul în care ancheta va arăta că fondurile destinate consolidării digurilor au fost deturnate, o parte din ele fiind folosite pentru construirea unor case în comuna Mâneciu, judeţul Prahova, prin intermediul Societăţii "Aquaproiect" S.A., societate la care unul din acţionari este chiar soţia unui fost ministru, Aurel Constantin Ilie, îi consider pe miniştrii fostei guvernări direct responsabili de tragedia familiilor din judeţul timiş.

Solicit totodată ca în cazul în care cei doi foşti miniştri ai mediului şi gospodăririi apelor, Aurel Constantin Ilie şi Speranţa Ianculescu, se fac vinovaţi de deturnare de fonduri, aceştia să fie anchetaţi conform legislaţiei în vigoare.

Domnul Claudiu Adrian Pop:

Prin această declaraţie politică doresc să vă atrag atenţia asupra greşelilor şi a tentativei de intoxicare a opiniei publice practicate de actualul guvern, cu privire la cauzele inundaţiilor care au afectat localităţi din judeţul Timiş.

În loc să-şi asume gravele erori comise în gestionarea acestui dezastru, guvernanţii, prin vocea ministrului Sulfina Barbu, au pornit vânătoarea de vrăjitoare pentru a crea în rândul opiniei publice falsa impresie că responsabilă de aceste inundaţii ar fi exclusiv guvernarea anterioară. După cum observ, actuala Putere nu a învăţat nimic după eşecul tentativelor de dezinformare din cazul autostrăzii Borş-Braşov sau a vestitelor M.O.P.-uri ale Ministerului Economiei şi Comerţului.

Doamna Barbu, deşi conduce Ministerul Mediului şi gospodăririi Apelor de circa patru luni, s-a trezit să arunce cu acuzaţii despre deturnări de fonduri şi lucrări executate prost după producerea sinistrului.

În toată această perioadă, domnia sa nu a ştiut şi nu a spus nimic, deşi ar fi trebuit să preia gestiunea ministerului în maximum o lună, cel puţin după preţioasele indicaţii ale preşedintelui Traian Băsescu. Ce nu a făcut doamna Sulfina Barbu în patru luni, a reuşit în câteva ore, taman atunci când a fost întrebată cine poartă responsabilitatea neanunţării timişenilor despre iminenta producere a inundaţiilor. În loc ca onorabila sulfina să spună de ce n-a funcţionat sau de ce a funcţionat atât de prost sistemul condus de domnia-sa, românii s-au trezit împroşcaţi cu aceeaşi veche lozincă: PSD este de vină!!! Cu o candoare specifică preşcolarilor, doamna ministru a recunoscut că informaţiile despre misterioasele deturnări de fonduri sunt preluate din presă, fără ca vreun organ al statului să furnizeze măcar un capăt de informaţie privind fantasmagoriile hidro-financiare vehiculate de distinsa Sulfina.

Un sfat pentru doamna Sulfina: încercaţi să aveţi dovezi înainte de a arunca cu acuze în stânga, deşi ştiţi prea bine ce susură în dreapta. Ştiu că pentru dumneavoastră ar fi un lucru nou şi neobişnuit, dar ţin să vă asigur că este modul corect de lucru între oameni civilizaţi.

Este cel puţin regretabil faptul că nimeni din guvern nu vrea să recunoască că timp de trei săptămâni sinistraţii au fost lăsaţi în voia soartei, fără nici un ajutor sau sprijin. Mult mai importantă a fost şi este găsirea unor ţapi ispăşitori. Pentru diguri de vină este fosta guvernare, iar oamenii din zonele sinistrate sunt vinovaţi că nu au ascultat avertizările cu privire la pericolul inundaţiilor, transmise de către Ministerului Mediului. Asta cu toate că timişenii au susţinut pe toate posturile de televiziune că au fost sfătuiţi să rămână pe loc, dar, bineînţeles, tot mortul e de vină. Cum au fost formulate aceste avertizări şi când au ajuns ele în zonele afectate rămâne un mister pentru noi toţi.

Cum rămâne cu declaraţia conform căreia a trebuit să alegeţi între două rele şi aţi ales răul mai mic? În orice ţară, inundarea voită a sute de mii de hectare şi distrugerea locuinţelor şi vieţilor a mii de oameni ar constitui o crimă pedepsită sever de Justiţie. Dar, vorba dumneavoastră, noroc că reforma în domeniu nu s-a încheiat.

Curaj! Încă o inundaţie controlată şi toţi vom emigra în hotelurile vânturate de premierul Tăriceanu, când prezenta timişenilor colecţia Sinistrul primăvară-vară 2005.

Se pare că nici primăvara nu-i ca vara!

Domnul Ovidiu Brînzan:

Ministerul Sănătăţii tratează iresponsabil epidemia de rujeolă din vestul ţării

Într-un comunicat de presă transmis pe data de 4 mai, Ministerul Sănătăţii constată că există o epidemie masivă de rujeolă, în special în vestul ţării, şi în loc să ia rapid măsurile necesare, afirmă, în buna tradiţie a Guvernului Tăriceanu, că de vină este ca de obicei fosta guvernare.

Atragem atenţia ministrului Cinteză că în România, campaniile de vaccinări s-au desfăşurat în ultimii patru ani conform standardelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), standarde valabile în toate ţările europene, şi nu s-a întâmplat ca vaccinările necesare să lipsească. Ba, mai mult, s-au introdus campanii noi de vaccinare, cum ar fi cea de vaccin combinat rujeolă - rubeolă- oreion.

Faptul că acum, în plină epidemie de rujeolă, Ministerul Sănătăţii nu are cantitatea de vaccin antirujeolic necesară este cauzată exclusiv de indolenţa ministerului, care nu s-a ocupat la timp de achiziţiile care se impuneau.

Cele 1600 de doze de vaccin antirujeolic aflate acum în stoc nu ajung nici pentru a vaccina copiii dintr-un singur oraş, iar epidemia a cuprins deja 5 judeţe.

Din acest motiv, actuala epidemie de rujeolă riscă să se extindă foarte mult şi chiar dacă boala nu este în sine gravă, ea poate pune în pericol viaţa micuţilor atunci când ei mai au şi alte afecţiuni.

Solicităm, de aceea, Ministerului Sănătăţii să ia de urgenţă măsurile care se impun, căci sănătatea copiilor noştri este mai importantă ca orice.

De asemenea, atragem atenţia ministrului sănătăţii că problemele de sănătate publică, între care vaccinurile, reprezintă o prioritate, sunt în mod expres responsabilitatea Ministerului Sănătăţii şi a ministrului în funcţie, nu a foştilor miniştri, mai ales când au trecut mai mult de 4 luni de la preluarea mandatului. Se ştia că această epidemie este pe cale să izbucnească, trebuiau doar luate măsurile necesare. Iar măsurile nu s-au luat.

Domnilor guvernanţi, treziţi-vă!

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Ziua de 9 mai are o semnificaţie deosebită la nivel european şi mondial. Pe această dată, în anul 1945 la ora 00,01 Winston Churchill declara încheiat cel de-al doilea război mondial. Tot pe 9 mai, însă în 1950, cancelarul german Konrad Adenauer, primea din partea ministrului afacerilor externe al Franţei, Robert Schumann, o declaraţie numită Planul Schumann, care va deveni fundamentul Uniunii Europene.

Analizând Planul, se poate observa că el a abordat într-o manieră nouă, de un pragmatism prudent, problema construcţiei europene şi a impus principiul supranaţionalismului. Metoda propusă, şi anume calea comunitară de integrare, acorda prioritate integrării sectoriale şi celei economice, în detrimentul celei globale şi, respectiv, politice. A fost, deci, abandonată schema tradiţională a cooperării economice între state, propunându-se o formulă nouă, numită "integrare", în care statele transferau unele competenţe proprii, în domenii bine delimitate, către o nouă entitate supranaţională, creată prin voinţa lor suverană.

Cu toate că aceste date istorice au fost fundamentale pentru dezvoltarea societăţii şi a economiei la nivel mondial, consider că în această zi, cel mai important este respectul pe care fiecare dintre noi trebuie să îl arate faţă de cei care au făcut jertfa supremă pentru apărarea integrităţii naţionale.

Prin această declaraţie politică mă alătur iniţiativelor domnului preşedinte şi ale domnului prim-ministru, care au dat dovadă de respect faţă de românii care s-au sacrificat şi se sacrifică atunci când ţara le-a cerut-o. Pe această cale aduc un elogiu celor peste 800.000 de soldaţi români care au murit pentru ca de şaizeci de ani să ne putem bucura de integritatea naţională.

Nu pot să îmi termin declaraţia fără a-mi exprima compasiunea faşă de familiile din judeţele care au fost lovite de furia naturii dezlănţuite. Am încrederea că autorităţile locale şi centrale fac tot posibilul pentru a trece cât mai uşor peste această situaţie.

Domnul Mihai Sandu Capră:

Din nefericire, inundaţiile produse în ultima perioadă în ţara noastră nu au ocolit nici judeţul Suceava. Ploile torenţiale din ultimele zile au produs pagube însemnate în mai multe comune sucevene.

Astfel, comunele Volovat, Burla şi Grăniceşti au avut de înfruntat capriciile vremii. În numai 15 minute de furie a naturii, zeci de hectare de culturi agricole au fost inundate, gospodăriile au fost grav afectate de viitură, iar drumurile comunale au fost spălate de balast.

Din păcate, problema are rădăcini mult mai adânci. Inundaţiile recente din Banat au făcut să fie scoase de la naftalină diferite hărţi în care sunt prezentate zonele cu risc sporit de vulnerabilitate în faţa acestor fenomene. Judeţul Suceava se situează în prima categorie de risc, fapt care nu poate produce decât îngrijorare, având în vedere şi inundaţiile care au distrus zeci de case, poduri, podeţe şi culturi agricole în urmă cu câţiva ani.

Într-o astfel de hartă întocmită în urmă cu câţiva ani de specialiştii de la Ministerul Mediului, Suceava se află, alături de alte 11 judeţe din Ardeal, printre zonele cu grad foarte mare de vulnerabilitate la inundaţii. Ceea ce este mai îngrijorător este stadiul lucrărilor hidrotehnice în curs de execuţie pe diferite cursuri de apă din judeţ. Există lucrări începute înainte de 1989 şi rămase nefinalizate din lipsa banilor.

Pe lângă afectarea directă a zonelor locuite, inundaţiile ar putea crea mari probleme în alimentarea cu apă a locuitorilor din judeţ. Digurile de protecţie ale captărilor de apă de la Berchiseşti, Maneuţi şi Baia sunt deja afectate de inundaţiile anterioare, alte fenomene similare putând chiar, în cazul unor avarii importante, să conducă la sistarea furnizării de apă potabilă în oraşele Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni.

În condiţiile în care prognoza meteo nu este una tocmai optimistă, urmând ca în zilele următoare să plouă în averse în toate zonele ţării, sperăm ca primăriile din judeţ, precum şi angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava să ia măsurile necesare în vederea prevenirii şi evitării eventualelor evenimente nedorite.

Domnul Viorel Oancea:

"De la leacuri băbeşti la medicamente compensate, via P.S.D."

E foarte adevărat că democraţia dă posibilitatea fiecărui cetăţean al ţării de a avea opinii, păreri, concepţii şi libertatea de a le şi spune, comunica, face cunoscute fie unor prieteni, cunoştinţe, relaţii, fie chiar şi la OTV.

E foarte adevărat, de asemenea, că acest post de televiziune dă posibilitatea exprimării la tot felul de indivizi care ne prezic viitorul în zaţul de conştiinţă, pedichiurişti care pot să vindece cancerul, coafeze ce pot vindeca epilepsia, iar culmea diletantismului ştiinţific e vestitul seismolog Hâncu.

Un domn deputat, economist, jurist, comentator de politică externă, karateka, luând probabil modelul acestor prezicători ce au scuturat copacul medicinii de tip "Mama Omida", îşi dă cu părerea despre problemele din cadrul Ministerului Sănătăţii. Acest lucru nu ar fi atât de grav pentru că, în definitiv, fiecare putem avea o părere şi dorim o eficienţă cât mai mare a actului medical, dar când apari pe un post TV, recunoşti încă de la început că nu eşti medic, nici nu ai fost şi la 50 de ani credem că nici nu vei deveni, şi începi să critici doar ca să te afli în treabă, după ureche, este, considerăm noi, un act de iresponsabilitate, pentru că domnul deputat nu îşi dă cu părerea într-un cerc restrâns de prieteni, la un pahar de bere, ci la un post cu audienţă naţională.

Acceptăm, desigur, să existe puncte de vedere critice, oferte de soluţii, dar acestea făcute profesionist, de profesionişti, şi nu de amatori.

Oare P.S.D., preocupat mai mult de convulsiile interne, de marile contradicţii ce îl rod din interior, e într-o stare de boală atât de acută încât să trebuiască să trimită nici măcar un felcer pentru a-şi exprima opinia vizavi de sănătate, ci pe acest domn deputat, economist, jurist, comentator de politică externă, karateka?

În concluzie, îi recomandăm colegului nostru deputat, economist, jurist, comentator de politică externă, karateka, să se înscrie la un club de şah şi poate va reuşi să facă şah mat acolo, aşa cum s-a intitulat şi emisiunea la care cu onoare a participat.

Multă sănătate, domnule deputat, economist, jurist, comentator de politică externă, karateka şi dacă, Doamne fereşte, aveţi probleme de sănătate, consultaţi specialişti, şi nu neaveniţi în acest domeniu.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Pentru ca România să fie cu adevărat europeană trebuie să rezolve problema proprietăţii, problemă ce persistă de mai bine de 15 ani.

Astfel, la sfârşitul lunii martie 2005, prin hotărâre a Guvernului, s-a stabilit constituirea Grupului interministerial de lucru pentru coordonarea elaborării, perfecţionării şi implementării legislaţiei în domeniul restituirii proprietăţii imobiliare preluată în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Acest grup a finalizat amendarea legilor proprietăţii şi a elaborat un proiect de lege privind acordarea de despăgubiri.

Importante sunt principiile ce stau la baza promovării acestui pachet legislativ şi care nu fac altceva decât să limpezească situaţiile cu care foarte mulţi dintre cetăţeni s-au confruntat ani de-a rândul. Astfel, imobilele vor fi restituite în natură, despăgubirile vor fi juste şi echitabile şi nu vor fi plafonate, iar interesele chiriaşilor nu vor fi afectate, cadrul legislativ privind protecţia chiriaşilor menţinându-se integral.

Asumarea răspunderii pe această temă, la sfârşitul lunii mai, reprezintă o acţiune politică extrem de importantă a Guvernului condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu, un gest de afirmare a importanţei ce trebuia acordată cu mult timp în urmă pentru reglementarea proprietăţii din România.

Astfel vor fi eliminate nenumăratele nemulţumiri ale celor care au avut de suferit de pe urma regimului comunist şi care au fost trataţi ca nişte milogi de către fostul guvern Năstase.

Domnul Liviu Timar:

Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale îi revine sarcina istorică de integrare în Europa a cele mai importante ramuri a economiei naţionale, agricultura, mult divizată şi care, pe termen scurt şi mediu trebuie să devină productivă, performantă, durabilă şi să realizeze produse agro-alimentare competitive pe plan european.

Acest lucru nu se poate înfăptui fără aportul cercetării ştiinţifice a institutelor şi staţiunilor de cercetări, a cercetătorilor. Cercetarea ştiinţifică reprezintă vârful de lance al progresului în agricultură, dovedit de ţările avansate în acest domeniu.

Cercetarea ştiinţifică din agricultura României se află la un pas de desfiinţare, cercetătorii cu vechi stagii de pregătire în ţară şi străinătate, care au obţinut rezultate recunoscute în lume, sunt astăzi umiliţi, iar actualul guvern nu plăteşte nici măcar salariile cercetătorilor ("Profitul agricol" nr.11 - "Bugetul nu plăteşte nici măcar salariile cercetătorilor").

Cercetarea ştiinţifică agricolă, zootehnică şi veterinară din România are nevoie de restructurare, reînnoire, retehnologizare, modernizare, şi nu de desfiinţarea ei.

Dorinţa Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale de a clarifica situaţia fondului funciar în România, în conformitate cu viitorul pachet al legilor proprietăţii, prin repartizarea terenurilor de la institutele şi staţiunile de cercetare, pentru rezolvarea unor interes politice străine de drepturile legale ale foştilor proprietari, va determina dispariţia cercetării ştiinţifice agricole româneşti.

De aici şi până la diminuarea suprafeţei de teren agricol ce reprezintă proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a institutelor şi staţiunilor de cercetare, domeniul public, cu un statut bine definit, rămân multe semne de întrebare, mai ales că, în acest an, ca urmare a sprijinului acordat de actualul guvern, peste 25% din suprafaţa arabilă a ţării rămâne nelucrată.

În mod concret, în judeţul Mureş există Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Târgu-Mureş, care a fost ani în şir în topul unităţilor de cercetare în domeniul creşterii taurinelor din România, cu o vechime de 58 de ani. Amplasată în podişul central al Transilvaniei, într-o zonă cu tradiţie în creşterea taurinelor, rasa Bălţată Românească-Simmental, dispune de o suprafaţă de teren de 594 ha, din care 546 ha agricol, cu un efectiv total de 500 de capete bovine, şi care în anii 2000-2002 s-a clasat pe locul I în ţară, după producţia de lapte în cadrul rasei Bălţată românească, respectiv circa 6100 litri lapte.

Avantajul mare al nucleului de taurine de la S.C.D.C.B. Târgu-Mureş constă în difuzarea materialului biologic de prăsilă în zona de influenţă, dar totodată staţiunea a venit în sprijinul reabilitării producţiei de carne de taurine şi creştere a calităţii acesteia, fapt demonstrat de solicitările mari ce exista pe plan intern şi la export.

Pentru menţinerea acestui fond genetic de înaltă valoare este nevoie de suprafaţa de teren enunţată, altfel, cu toate eforturile depuse de conducerea staţiunii şi a colectivului de cercetători, rezultatul muncii de 58 de ani se poate nărui în perioada următoare. Cu aceeaşi situaţie se confruntă toate staţiunile de cercetare din judeţul Mureş şi din ţară.

În acest sens, mă întreb: actualul Guvern al României doreşte desfiinţarea în totalitate a cercetării ştiinţifice din agricultură?

Domnul Florin Iordache:

"9 mai - Ziua Europei."

La data de 9 mai, pe întreg teritoriul României am aniversat tripla sărbătoare: Ziua Independenţei, Ziua Victoriei şi Ziua Europei. Mai sunt puţine clipe până când România va face parte din marea familie europeană, iar parlamentarii români, prin cuvântul lor, vor contribui la Parlamentul European de la Bruxelles la mersul înainte al societăţii.

Şi în judeţul Olt, ziua de 9 mai a fost marcată aşa cum trebuie. Fie că au fost concursuri în unităţile de învăţământ, expoziţii de carte sau pictură sau simpozioane tip "Dialog european", prin toate aceste acţiuni s-a demonstrat că cetăţenilor Oltului le pasă de data când vom fi în Europa şi, mai mult, că oamenii trebuie să fie pregătiţi şi informaţi despre clipa când vom fi cetăţeni europeni.

Domnul Corneliu Momanu:

Mă adresez astăzi plenului Camerei Deputaţilor pentru a condamna în mod public felul dictatorial în care baronul PSD Marian Oprişan continuă să acţioneze în judeţul Vrancea. În timp ce organele de anchetă abilitate încearcă să facă lumină în numeroasele afaceri tenebroase în care este implicat, Marian Oprişan şi-a stabilit o nouă ţină în ceea ce priveşte activitatea sa continuă de distrugere sistematică a judeţului Vrancea. Noua sa ţintă este sistemul instituţiilor de cultură din judeţ, în care mai marele p.s.d.-ist loveşte fără milă, doar pentru a susţine o idee politică.

Ceea ce cu câteva zile în urmă era doar un zvon a devenit realitate. Ansamblul folcloric "Doina Vrancei" a fost desfiinţat printr-o hotărâre a Consiliul Judeţen Vrancea, iniţiată şi susţinută de baronul Oprişan. Motivaţia pentru care şeful local al fostului partid de guvernământ a considerat că nu se mai poate justifica existenţa acestui ansamblu folcloric este introducerea cotei unice de impozitare, care, în accepţiunea sa, a determinat apariţia unei situaţii financiare instabile la nivelul administraţiei locale.

Această motivaţie nu este absolut deloc satisfăcătoare, în condiţiile în care cheltuielile cu funcţionarea "Doinei Vrancei" sunt mult inferioare cheltuielilor cu telefoanele consiliului judeţen ori a altor asemenea. De fapt, întreţinerea acestei vechi instituţii de cultură din Focşani nu costă mai mult decât un spectacol oferit cu generozitatea electorală recunoscută a lui Oprişan în pieţele din oraş.

Cu toată opoziţia consilierilor judeţeni ai Alianţei DA, hotărârea respectivă a fost adoptată prin intermediul maşinăriei de vot pusă la cale de preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan.

Pe fondul acestei decizii aberante, absolut grav este modul în care s-au desfăşurat discuţiile din consiliul judeţean pe această temă. Astfel, conducătorul Ansamblului "Doina Vrancei" nu a putut lua cuvântul în cadrul şedinţei pentru a susţine cauza instituţiei, iar angajaţii ansamblului nici nu au fost primiţi în sală, din ordinul expres al baronului Oprişan.

De remarcat este trista continuitate a baronului vrâncean în acţiunea de distrugere a culturii şi sportului vrâncean. Nu cu mult timp în urmă, după depunerea unor eforturi considerabile, a reuşit să aducă echipa de fotbal a oraşului în pragul desfiinţării. Acum, după această nouă ispravă, Oprişan ne anunţă cu seninătate că urmează să desfiinţeze alte importante instituţii de cultură din subordinea directă a consiliului judeţen, precum: Centrul de creaţie şi valorificare a tradiţiilor populare Vrancea, Muzeul Vrancei, Şcoala populară de artă şi Biblioteca judeţeană "Duiliu Zamfirescu".

Dincolo de imensa pierdere culturală pe care o suportă vrâncenii, intervine şi latura socială a acestei măsuri, în contextul în care 20 de artişti îşi vor pierde slujbele, doar pentru că baronul Marian Oprişan doreşte să convingă cetăţenii să-i accepte părerea în legătură cu o opinie de ordin politic.

Faţă de aceste aspecte, îmi exprim dezacordul total şi condamn cu tărie aceste practici, care aduc aminte opiniei publice despre epoca apusă în decembrie '89. Grav este faptul că în România anului 2005, instituţii de cultură de mare valoare cad victime unor persoane care nu înţeleg să ducă o luptă politică în mod civilizat şi conştient, doar în cadrul rezervat politicului, şi recurg la măsuri îndreptate practic împotriva elementelor de conştiinţă naţională a poporului român.

Drumul european al României poate fi oricând pus la îndoială, în momentul în care astfel de măsuri rudimentare, referitoare la instituţii culturale, devin publice, având în vedere că poate cel mai important bagaj cu care mergem pe acest drum european este cel cultural.

Domnul Marin Almăjanu:

În data de 9 mai a anului 1950, la Paris, într-o sală plină de miniştri şi de ziarişti de la mai toate gazetele lumii, un bătrânel îşi potrivea cu degetele-i subţiri ochelarii cu ramă de aur, înainte să-şi înceapă discursul. Robert Schumann, ministrul de externe francez, propunea organizarea unei Europe unite. Acesta a propus Germaniei, vechi inamic al ţării sale, dar şi altor state, să contribuie la realizarea "unei solidarităţi de facto" şi să pună "bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii".

Lua astfel sfârşit o lungă istorie de confruntări sângeroase şi se inaugura o nouă etapă în evoluţia continentului nostru: a construcţiei Europei unite, o Europă a cărei preocupare principală a fost la început cooperarea paşnică dintre state, reclădirea şi consolidarea din punct de vedere economic, în prezent, ambiţia fiind aceea de a clădi o comunitate unită, care să respecte libertatea şi identitatea tuturor persoanelor ce o compun.

Anul acesta, ziua de 9 Mai are o încărcătură simbolică aparte, în contextul în care Uniunea Europeană se pregăteşte pentru o nouă extindere, iar Tratatul de aderare a României a fost deja semnat cu două săptămâni în urmă, pe 25 aprilie. Este un pas mare făcut de România, un drum de la care nu ne putem bate.

9 Mai este o zi specială pentru fiecare dintre cei care se consideră cetăţeni europeni, iar românii au dovedit de atâtea ori că fac parte din marea familie europeană. Acum, mai mult decât oricând, suntem mai aproape de ceea ce înseamnă un viitor mai sigur, de intrarea în rândul ţărilor democratice, a ţărilor prospere. De aici înainte, totul depinde numai de capacitatea ţării noastre de a-şi respecta angajamentele asumate.

Uniunea Europeană înseamnă stabilitate politică şi economică, siguranţă, solidaritate. Celebrarea Zilei Europei reprezintă pentru România un simbol pentru vocaţia europeană a ţării noastre şi pentru apropierea sa de statutul de membru al Uniunii Europene.

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică: "Agricultura are nevoie de subvenţii, nu de vorbe".

Recent, sindicaliştii din agricultură au pichetat sediul Ministerului Agriculturii. În replică, Guvernul a promis că va alcătui o comisie care va examina cererile agricultorilor. Până acum, nu am auzit însă de soluţiile propuse de Guvern la problemele ridicate de agricultori, deşi aceste soluţii trebuie să apară grabnic!

"Agricultura are nevoie de bani!"

Cu foarte puţin timp înaintea intrării în Uniunea Europeană, agricultura românească se îndepărtează tot mai mult de condiţiile de integrare. Până în 2007, suntem obligaţi, potrivit angajamentelor luate, să îndeplinim condiţiile de preaderare, ceea ce implică subvenţii importante în agricultură.

În prezent, România produce un milion de tone de lapte, dar mai puţin de jumătate din această cantitate îndeplineşte condiţiile de igienă impuse de Uniunea Europeană. În doi ani, trebuie să ajungem la o producţie de 3,3 milioane de tone, conformă cu standardele europene.

La fel, în domeniul zootehnic, nivelul la care România trebuie să ajungă este de 3 milioane de capete porci, în condiţiile în care acum există doar 600 de mii de capete.

În ceea ce priveşte sectorul vegetal, în România există 9 milioane de ha de teren arabil, din care trebuie cultivate, până în 2007, 7 milioane. La ora actuală, se cultivă o suprafaţă mult mai mică.

Este mai mult decât evident că îndeplinirea acestor condiţii de preaderare presupune cheltuieli pe care agricultorii nu pot să le suporte, motiv pentru care este nevoie de o susţinere puternică din partea Guvernului.

Colac peste pupăză, în momentul de faţă, prin aplicarea legilor proprietăţii, angajaţii din agricultură sunt ameninţaţi cu reducerea personalului şi se confruntă cu mari dificultăţi financiare.

Dar Guvernul alcătuieşte comisii. Când vrei să blochezi o activitate, se ştie, formezi o comisie.

Sunt de acord cu sindicaliştii din agricultură, care susţin că programul de sprijin al agricultorilor prin cupoane - în valoare de 14 mii de miliarde de lei - a fost un eşec. Banii nu au ajuns în investiţii. În plus, alte 3 mii de miliarde de lei s-au pierdut cu programul de subvenţionare de 5.000 de lei pe litrul de motorină pentru agricultură, pentru că în două săptămâni de la aplicarea măsurii a crescut preţul motorinei.

Marea greşeală făcută în agricultură de către noul Guvern a fost faptul că a înlocuit un sistem bun cu unul ineficient. Guvernanţii au transformat subvenţiile de 2,5 milioane de lei/ha în cupoane de 1,5 milioane de lei. De asemenea, s-a hotărât ca la porumb (foarte cultivat în Moldova) să nu se mai acorde subvenţii, în schimb, s-au dat bani pentru motorină, al cărei preţ a continuat să crească. Aceste măsuri au generat o groază de întârzieri la munca câmpului, precum şi o iritare vizibilă a oamenilor, care s-au plâns că sistemul de acordare a cupoanelor s-a dovedit extrem de complicat.

Prin urmare, tot ceea ce s-a creat bun în perioada 2001-2004, când Guvernul a acordat pentru susţinerea agriculturii peste 83.500 de miliarde de lei, este pe cale să se piardă. În ultimii patru ani, producţia agricolă a crescut cu 31,9%. Acum, situaţia din agricultură începe să producă doar mari nemulţumiri.

Noi, cei din PSD, am venit cu soluţii. Dar moţiunea "Agricultura" a fost respinsă de actualul Guvern. Nu respingeţi însă şi şansa unei agriculturi moderne!

La mijlocul lui mai, sindicaliştii din agricultură au promis că vor reveni în Bucureşti. Nu vor mai putea fi păcăliţi cu ideea alcătuirii unei alte comisii. Ei vor soluţii grabnice la problemele lor. Agricultura are nevoie de subvenţii, nu de vorbe.

Domnul Tudor Mohora:

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema: " Este preocupat Guvernul Tăriceanu de reducerea decalajelor economice ale României faţă de ţările membre ale Uniunii Europene ?"

Cu cât ne apropiem de data integrării României în Uniunea Europeană, cu atât mai mult se impune aprecierea obiectivă a puterii economice şi a productivităţii economiei ţării noastre comparativ cu ţările membre ale Uniunii Europene, precum şi a măsurilor necesare pentru atenuarea decalajelor economice existente faţă de aceste ţări.

O sursă importantă de informaţii pentru fundamentarea unor astfel de măsuri o reprezintă datele publicate anual de Banca Mondială cu privire la nivelul şi evoluţia unor indicatori cum sunt: produsul intern brut (p.i.b.), venitul naţional brut pe locuitor sau pentru o comparabilitate mai apropiată de realitate, venitul naţional brut pe locuitor, exprimat în parităţi ale puterii de cumpărare.

Creşterea economică astfel exprimată reflectă gradul de valorificare a capitalului uman şi material al unei ţări, respectiv nivelul de productivitate realizat, dar şi sursa bunăstării membrilor societăţii. Din păcate, deşi economia românească a realizat în ultimii patru ani o creştere medie anuală de circa 5% a produsului intern brut pe locuitor, iar în 2004 a avut un ritm mult mai ridicat, de 8,2%, totuşi ea continuă să se afle sub nivelul realizat de cele 25 de ţări membre ale Uniunii Europene şi chiar faţă de Bulgaria, cu care candidează alături la integrarea europeană.

Astfel, potrivit datelor publicate de Banca Mondială, în anul 2003, nivelul venitului naţional brut pe locuitor exprimat în parităţi ale puterii de cumpărare realizat de România a fost de numai 7.140 dolari/locuitor, în timp ce Bulgaria s-a situat la un nivel de 7.540 dolari/locuitor, iar Luxemburg a realizat cel mai ridicat nivel, de 55.500 dolari/locuitor.

Decalajele economice ale României faţă de ţările membre ale Uniunii Europene, respectiv faţă de Bulgaria sunt diferenţiate între 105,7% (Bulgaria ) şi 773,3% ( Luxemburg ). Între aceste limite se situează : Danemarca (434,9%) ; Irlanda ( 432,9%); Belgia (405,0%); Olanda (400,0%); Franţa (387,1%); Germania (386,7%); Italia (375,8%); Spania (310,2%); Grecia (278,7%); Cipru (274,5%); Slovenia ( 267,5%); Malta (249,0%); Portugalia (248,0%); Republica Cehă (218,5%); Ungaria (193,8%); Polonia (157,0%) etc.

Reducerea treptată a decalajelor economice printr-o politică de creştere economică accelerată constituie o cerinţă obiectivă pentru România , dacă se doreşte înlăturarea " lanternei roşii " , reflectată de cel mai redus nivel al acestui indicator şi de cea mai redusă putere de cumpărare a populaţiei, faţă de toate ţările membre şi candidate , în prezent, pentru integrarea europeană.

Guvernul Tăriceanu şi-a propus ca obiectiv, mai mult declarativ, realizarea unei creşteri economice în perioada actualei legislaturi de cca. 5% în medie pe an. În aceste condiţii, ţinând seama că toate ţările din comunitatea europeană depun eforturi pentru accelerarea creşterii economice, reducerea decalajelor economice faţă de media acestor ţări ar presupune o perioadă de 30 - 40 de ani, ceea ce înseamnă practic o generaţie.

Soluţionarea acestei probleme complexe cere măsuri pertinente din partea Guvernului Tăriceanu pentru accelerarea creşterii economice şi pentru scurtarea pe această cale a perioadei necesare pentru reducerea decalajelor economice, ţinând seama de cerinţele şi de răbdarea cetăţenilor români pentru asigurarea traiului decent prevăzut de Constituţia României. Trebuie avut în vedere, în această privinţă, că şi răbdarea populaţiei îşi are limitele ei.

Calculele arată că în condiţiile unei creşteri economice de 7-8 % în medie pe an, perioada pentru reducerea decalajelor economice s-ar putea reduce la 20 - 25 de ani. Astfel de ritmuri, în ultimii ani, s-au realizat în Irlanda, Letonia, Lituania, iar peste 5% în Bulgaria, Estonia şi Ungaria.

Până în prezent, măsurile întreprinse de Guvernul Tăriceanu nu reflectă o preocupare adecvată pentru creşterea economică şi reducerea decalajelor economice.

Cu ocazia trecerii la cota unică de impozitare a veniturilor, Guvernul Tăriceanu a declarat că se deschid perspective deosebit de favorabile pentru atragerea investitorilor strategici străini. După aproape o jumătate de an de guvernare, semnele unei invazii masive de capital în economia românească nu sunt vizibile. Îngrijorător este şi faptul că potrivit datelor Băncii Naţionale a României, în primele două luni ale anului în curs, investiţiile străine directe atrase de România au fost în scădere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut.

Totodată, nu se pot sesiza nici eforturile capitaliştilor români pentru extinderea volumului de investiţii în activităţi productive, care să contribuie la o creştere economică viabilă şi la prosperitate.

Multe din măsurile luate de Guvernul Tăriceanu poartă amprenta improvizaţiei şi a lipsei unei fundamentări economice temeinice. Ca urmare, ele frânează creşterea economică, crearea de noi locuri de muncă şi sporirea veniturilor reale ale populaţiei.

Printre acestea se pot exemplifica: renunţarea la construirea autostrăzii Borş - Braşov, contractată cu consorţiul american Bechtel şi apoi revenirea în sensul reducerii finanţării pentru executarea acestui obiectiv; sistarea unilaterală a negocierilor cu compania franceză Vinci pentru construcţia tronsonului Comarnic - Predeal din cadrul autostrăzii Bucureşti - Braşov, precum şi a acordului pentru construirea tronsonului Bucureşti - Ploieşti cu compania austriacă Strabag şi a tronsonului Predeal - Braşov cu un consorţiu israelian; repetatele amânări ale privatizării unor mari unităţi economice cum sunt: Electroputere - Craiova, Tractorul şi Rulmentul - Braşov; lâncezeala privatizării marilor regii autonome şi a companiilor naţionale; insuficienta folosire a fondurilor acordate de Uniunea Europeană prin programele ISPA, SAPARD, PHARE; agonia rafinăriei RAFO; schimbarea sistemului de subvenţionare a agricultorilor; masiva creştere a accizelor, taxelor şi impozitelor etc.

Toate aceste măsuri, prin însăşi esenţa lor, evidenţiază faptul că Guvernul Tăriceanu nu are sau nu a putut să-şi elaboreze o strategie fundamentată cu privire la o creştere economică viabilă, risipindu-se în numeroase încercări de a da vina pe cei care au fost la putere în legislatura anterioară pentru toate relele pe care le întâmpină economia.

Iată de ce cred că ar fi necesar ca Guvernul Tăriceanu să prezinte Parlamentului României strategia sa privind o creştere economică accelerată si pârghiile, respectiv măsurile concrete, etapizate pentru reducerea sau eliminarea decalajelor economice care ne despart de ţările membre ale Uniunii Europene.

O astfel de strategie dezbătută în Parlamentul României ar putea aduce din partea tuturor forţelor politice o contribuţie importantă la fundamentarea dezvoltării economice, precum şi la ridicarea bunăstării populaţiei. Totodată, rezultatele unei astfel de dezbateri ar constitui un argument important pentru combaterea părerilor unor eurosceptici referitoare la România, exprimate în Parlamentul European, precum şi un element suplimentar pentru motivarea integrării ţării noastre, la termenul stabilit, în Uniunea Europeană.

Domnul Cornel Popa:

În fiecare an, la 9 mai, europenii sărbătoresc Ziua Europei, zi care, alături de moneda unică euro, steagul albastru cu cele 12 steluţe galbene şi imnul - celebra "Odă a bucuriei" din Simfonia a IX-a de Beethoven - formează simbolurile identităţii politice a Uniunii Europene.

La 9 mai 1950, ministrul francez de externe Robert Schuman a prezentat proiectul ce presupunea crearea unei Europe organizate, bazată pe relaţii de cooperare. Declaraţia Schuman este considerată actul de naştere a ceea ce astăzi este cunoscut ca Uniunea Europeană. În declaraţia pe care a citit-o în faţa presei naţionale, Schuman a chemat Franţa, Germania şi alte ţări europene să îşi unească producţia de cărbune şi oţel, ca o "primă concretă fundaţie pentru o federaţie europeană".

Ceea ce a propus ministrul de externe francez era crearea unei instituţii europene supranaţionale, care să se ocupe cu managementul industriei de cărbune şi oţel, sector care, la vremea respectivă, stătea la baza industriei militare. Schuman a lansat apelul tocmai către ţările care, în timpul celui de-al doilea război mondial, se aflau în conflict şi aproape că s-au distrus reciproc. Aproprierea acestor ţări în forma propusă de diplomatul francez avea menirea să pună capăt, pentru totdeauna, războiului ce a lăsat în urma sa imense distrugeri materiale şi morale.

Ziua Europei a dobândit deja o conotaţie specială în România, în procesul de pregătire pentru integrarea europeană, ce constituie un obiectiv fără echivoc al tuturor românilor. Atingerea acestui obiectiv necesită stabilitate politică şi economică, siguranţă şi solidaritate - caracteristici intrinseci ale Uniunii Europene.

Domnul Ion Mocioalcă:

"Europa te vrea popular?"

Ceea ce se întâmplă în acest moment în politica românească sau, dacă doriţi, într-o anumită parte a ei, este, pentru un observator serios, cel puţin amuzant, dacă nu chiar grotesc. Isteria care a cuprins mai multe partide, o dată cu adierea "vântului" european pe plaiurile mioritice, ar fi oricum demnă de o cauză mai bună, iar energiile politice cu siguranţă ar trebui canalizate spre zonele nobile ale politicii, şi nu spre subteranele ei mocirloase, scăldate în interes.

Nu se întâmplă, însă, aşa. Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană, şi unele formaţiuni au şi început să umble frenetic la doctrine, la şuruburile intime, la pârghii şi pârghiuţe, pentru a schimba macazul spre un curent în mare vogă în lumea europeană. Anume, curentul popular. E uimitor cum partide, care, totuşi, au câştigat nişte alegeri în România, cum ar fi, de pildă, PNL, cochetează cu doctrina populară abia acum, când ea e la modă în Europa. De altfel, s-ar putea ca lucrurile să nu fie chiar atât de surprinzătoare, deoarece liberalii români sunt urmaşii unui conglomerat politic incoerent, reuşind abia în ultima vreme să strângă sub aceeaşi umbrelă diversele tipuri de liberali. Să nu mai vorbim de ţărănişti sau de cei de la Acţiunea Populară. Într-un fel caraghioasă este şi "manevra" PUR, care a devenit Partid Conservator, dorind să se afilieze la Partidul Popular European. Ce mai contează fosta doctrină umanistă? PUR cochetează ba cu social-democraţia, ba cu liberalismul, acum cu popularii, ce mai contează? Aglomeraţia aceasta, însă, călcatul acesta pe bătături pe culoarul popular, din a cărui doctrină sunt convins că cei care bat la porţile ei nu înţeleg mai nimic, nu face decât să discrediteze politica românească şi s-o readucă în copilăria ei de după 1989.

Domnul Gheorghe Gabor:

Sugestii pentru modificarea Legii nr. 10/2001.

Se intenţionează modificarea dispoziţiilor art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 în sensul de a se legaliza vânzările imobilelor înstrăinate prin alte legi decât Legea nr. 112/1995, care stabileşte doar vânzarea imobilelor ce au fost preluate de stat, cu sau fără titlu, dar care nu au fost revendicate în termenul stabilit de lege.

Astfel, dacă textul iniţial prevedea că înstrăinarea imobilelor către fostul chiriaş se poate face numai în baza Legii nr. 112/1995, se preconizează legalizarea vânzării imobilelor preluate de către stat, cu sau fără titlu, şi care au fost vândute în baza altor legi, cum sunt: Legea nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992 şi Legea nr. 76/1994. Or, aceste ultime legi reglementează vânzarea către chiriaşi doar a imobilelor (apartamentelor) construite din fonduri de stat şi nu cele naţionalizate sau preluate de stat în baza Decretului nr. 223/1974 sau expropriate.

În consecinţă, propunem eliminarea unei asemenea prevederi pentru considerentul că în această situaţie actele de înstrăinare făcute în baza Legii nr. 61/1990, cu modificările ulterioare, pentru imobilele naţionalizate sau preluate în baza Decretului nr. 223/1974 se vor legaliza, legalizându-se în acest fel şi furtul săvârşit de statul comunist, rămânând bine vândute - de regulă foştilor nomenclaturişti - imobile preluate de stat fără titlu şi fără drept.

Prin modificarea textului din art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, foştii proprietari sau moştenitorii lor nu vor mai avea posibilitatea de a se adresa instanţelor de judecată cerând declararea nulităţii contractelor de înstrăinare încheiate în mod abuziv, fie că aceste înstrăinări nu intră sub incidenţa Legii nr. 112/1995, fie că aceste contracte au fost încheiate cu rea-credinţă în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, foştii proprietari care se judecă în prezent pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare ce au avut ca obiect imobilele preluate în mod abuziv de statul comunist şi care au avut câştig de cauză la fond şi în apel, vor pierde procesele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe o lege făcută de un guvern liberal, ceea ce va duce şi la îndepărtarea alegătorilor noştri, iar Statul Român va fi obligat în continuare de instanţele europene la plata unor despăgubiri pentru foştii proprietari sau pentru moştenitorii lor.

Propun modificarea art. 46 din Legea nr. 10/2001 în sensul favorabil proprietarilor şi declararea ca nule a tuturor contractelor de înstrăinare încheiate între stat (sau regii) şi chiriaşi pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat în baza Decretului nr. 111/1951, Decretului nr. 218/1960, Decretului nr. 712/1966 şi Decretului nr. 223/1974 şi modificarea alin. 5 din art. 46, text ce restricţionează dreptul la acţiune în constatarea nulităţii unui act lovit de nulitate absolută - prin prescripţie - situaţie inadmisibilă faţă de dreptul comun care prevede că o asemenea acţiune este imprescriptibilă.

Nu este posibil ca prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 de guvernul nostru să se înrăutăţească situaţia foştilor proprietari, atâta vreme cât noi am promis în alegeri că le garantăm restituirea în natură a imobilelor ce le-au fost preluate abuziv de comunişti.

Nu ne putem permite ca tocmai noi să fim aceia care legalizăm fărădelegile unui regim totalitar.

Dacă nu avem curajul să ne îndeplinim promisiunile electorale, atunci, mai bine lăsăm legea aşa cum este acum şi ne declarăm incapabili de a rezolva problema.

Propun de asemenea emiterea unei ordonanţe de urgenţă de revocare a H.G. nr. 498/14 mai 2003 de aprobare a Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aceasta deoarece este o hotărâre neconstituţională - art. 108 alin. 2 prevede că: "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor" şi nu pentru aplicarea unitară a legii, acesta fiind un atribut al instanţei supreme, potrivit art. 329 Cod de Procedură Civilă, care prevede că se poate promova recursul în interesul legii pentru a se asigura o interpretare şi aplicare unitară a acesteia.

De asemenea, este de reţinut că numai instanţele de judecată au posibilitatea legală de a interpreta legea, iar modificarea legilor este atributul puterii legislative.

Este de remarcat că trecuta guvernare a ignorat atât Constituţia, cât şi separarea puterilor în stat, motiv pentru care actuala guvernare are obligaţia de a remedia această stare de lucruri.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Unii preferă să vâneze mistreţi, altora le place să ucidă cu sânge rece urşi, lei, antilope, raţe sălbatice, fazani, iepuri, căprioare ... De o vreme încoace, au ieşit la interval, cu tupeu şi încrâncenare, gata de măcel, vânătorii de români.

Această sectă de asasini mârşavi şi fanatici acţionează peste tot, în voie, beneficiază de imunităţi, impunităţi şi facilităţi. Membrii ei n-au trebuinţă de legitimaţii, permise, ştampile, avize ori foi de liberă trecere. Vânatul lor nu e ocrotit de legi, iar hăitaşii, de la o vânătoare la alta, au grijă să-i restrângă treptat, pe nesimţite, habitatul, pentru a manipula prada cu mai multă uşurinţă. Încet-încet, românii vor ajunge într-un ţarc, iar vânătoarea lor va deveni atunci o banalitate, o formalitate, o joacă de copii mari, răi, sadici, abrutizaţi. Se va ochi ca la antrenament, căci ţinta nu va mai avea unde să se ascundă. Opriţi măcelul, voi, ăştia, până nu e prea târziu! Să fie puşi, urgent, la păstrare cei care braconează o naţiune nobilă şi eroică. Puştile lor să fie frânte şi scufundate adânc, în mlaştini (ca să se înece prin smârcuri cei care vor îndrăzni, vreodată, să le mai caute!), iar vânătoarea de români - interzisă, pentru totdeauna, în veacul vecilor. Dar, la ce instanţe facem noi apel?! Cine ne mai ascultă?! Sau, poate, veni-va vremea când vom privi iarăşi - spre cer, din biserici - prin vitralii tricolore? ...

Domnul Petru Tărniceru:

Aproape în fiecare an, primăvara, anotimpul reînnoirii naturii şi a sufletului, care în mod firesc ar trebui să aducă bucurie în viaţa şi angajarea oamenilor la muncă, în mod paradoxal, vine cu inundaţii devastatoare pe frumoasele plaiuri româneşti. O forţă nevăzută, neştiută şi nedorită atacă într-un mod aproape calculat o regiune geografică sau mai multe.

Anul acesta, furia apelor a lovit vestul ţării, partea cea mai bună şi mai dichisită a pământului strămoşesc. Mass-media prezintă zilnic bilanţuri înspăimântătoare ale prăpădului provocat de ploile exagerate căzute în perioada 14-25 aprilie 2005, care au afectat 145 de localităţi din 7 judeţe ale României. Conform unui raport al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA), au fost inundate 2504 case, 5411 anexe gospodăreşti, precum şi 19.266 ha teren agricol, fiind evacuate 3.760 de persoane, consemnându-se şi moartea unei bătrâne din judeţul Hunedoara. Totodată, au mai fost afectate sute de fântâni, zeci de obiective social-economice, la care se adaugă un număr imens de păsări şi de animale pierdute. Apele furioase au distrus şi 339 de poduri şi podeţe, zeci de kilometri de drumuri naţionale, sute de kilometri de drumuri judeţene şi comunale, zeci de străzi, reţele de canalizare, linii electrice şi telefonice, 23 de diguri de apărare a localităţilor. Cele mai distruse sunt judeţele Timiş şi Caraş-Severin. Astfel, în judeţul Timiş au fost inundate 37 de localităţi, din care s-au evacuat peste 3000 de persoane din 1341 de case invadate de ape, împreună cu anexele gospodăreşti, iar 8300 ha de teren agricol şi zeci de km de drumuri se afla sub apele care au rupt şi 4 diguri de apărare.

Locuitorii judeţului Timiş trăiesc de peste două săptămâni o dramă greu de imaginat, pe care nici bătrânii n-o pot compara cu o situaţie similară în viaţa lor. La 50 km depărtare de Timişoara, mii de oameni au rămas pribegind pe drumuri, ca-n vremuri de război, căutând adăpost la rude sau la oameni generoşi, nemaiavând case, gospodării, păsări, animale, nemaiavând nimic, fiindcă tot ce-au agonisit o viaţă întreagă s-a dus o dată cu şuvoaiele nemiloase. În unele sate, casele sunt acoperite până la streaşină, iar din când în când se prăbuşeşte câte una, sub forţa distrugătoare a apelor. Unii oameni au fugit cum au putut, alţii au fost salvaţi de militari, iar alţii mai curajoşi privesc însă neputincioşi cum casele lor îndestulate, gospodăriile în toată puterea cuvântului, recoltele din hambarele pline au pierit înecate. Frumoasele grădini şi livezi s-au transformat în mlaştini, câmpurile însămânţate şi pregătite să rodească au devenit lacuri cu mâl respingător, drumurile sunt canale "veneţiene", pe care nu mai trec decât bărcile şi camioanele sau tractoarele grele.

Ziariştii deplasaţi în teritoriul inundat descriu situaţii de coşmar descoperite în satul timişean Foeni, unde casele, câmpurile, drumurile sunt înghiţite de şuvoaie, iar un sfert din oamenii satului sunt distruşi de suferinţă şi dorm la căminul cultural, alţii pe la rudele din satele învecinate, pentru că în locuinţele lor obiectele plutesc prin apa distrugătoare. Lângă primărie sau biserică, pe o porţiune rămasă neinundată, sunt strânse maşini cu ajutoare şi camioane ale armatei, ale apărării civile, căruţe, tractoare, remorci, ziarişti, săteni disperaţi implorând sprijinul autorităţilor şi al semenilor.

Reporterii TV transmit neîncetat imagini apocaliptice, acuzând în comentariile lor, lipsa de reacţie urgentă a autorităţilor statului faţă de tragedia oamenilor din locurile sinistrate. Primul dintre oficialii statului, care a vizitat luni, 25 aprilie, zona calamitată a fost ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, promiţând că va solicita Guvernului ajutorarea sinistraţilor afectaţi de inundaţiile din această primăvară. Marţi, a sosit la locul dezastrului, preşedintele Traian Băsescu, declarând că: "Sinistraţii din judeţ vor primi ca despăgubiri 60 de milioane de euro din creditul de 250 milioane de euro, dat de BEI pentru calamităţi, precum şi bani de la buget", iar miercuri s-a aflat în mijlocul oamenilor necăjiţi şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, promiţând alte ajutoare binevenite pentru bănăţenii din satele inundate. Cu toate acestea, faţă de drama sinistraţilor din Timiş, autorităţile s-au mişcat cu viteza melcului, aproape iresponsabil, iar pentru aceasta cineva ar trebui să le tragă la răspundere.

Domnul Tudor Mătuşa:

Pe tot parcursul ultimelor legislaturi, Partidul Popular România Mare a atras atenţia, în numeroase ocazii, asupra pericolului presupus de radicala instabilitate legislativă ce caracterizează România. Ştim cu toţii că nu vom putea pune niciodată bazele unei dezvoltări durabile în lipsa stabilităţii legislative.

Desigur, România a fost obligată, după 1989, să traverseze o lungă etapă a reformelor legislative. Dar, prin definiţie, o reformă ar trebui să constituie un proces controlat şi coerent. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. În loc să cumpănească îndelung şi să ofere o legislaţie stabilă, majorităţile parlamentare de până acum au preferat să opereze nesfârşite cosmetizări şi "cârpeli" legislative cu caracter sezonier. Transformat într-o anexă a Guvernului - pe care, în fapt, ar trebui să-l controleze - Parlamentul, prima putere în stat a devenit o maşină de vot a ordonanţelor emise de Executiv. Iar Executivul emite ordonanţe cu aceeaşi generozitate cu care le şi anulează, pentru a le înlocui cu altele.

"Nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii", spune un principiu fundamental al dreptului roman, preluat de toate legislaţiile moderne. Ei, bine, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva, în România, acest principiu şi-a pierdut din substanţă. În condiţiile în care legislaţia fluctuează de la o zi la alta, în care agenţii economici sunt bombardaţi zilnic cu noi şi noi legi, ordonanţe şi ordine ministeriale, în condiţiile în care cetăţeanului îi sunt impuse peste noapte noi taxe şi noi forme de achitare a acestora, ei, bine, în aceste condiţii, necunoaşterea legii devine un lucru firesc, o scuză legitimă.

Ar trebui să ne gândim, măcar pentru o clipă, la acele persoane, fizice sau juridice, care îşi propun atingerea unui obiectiv, luând în calcul actuala legislaţie. Ar trebui să ne gândim, de pildă, la un mic investitor care îşi calculează bugetul în funcţie de anumite impozite, taxe vamale, scutiri ş.a.m.d. Ce va face, oare, acest investitor atunci când, printr-o simplă ordonanţă de urgenţă, toate calculele lui vor fi spulberate?

Suntem bombardaţi cu un evantai de modificări ale legislaţiei. Există, de fapt, o legislaţie CDR-DA şi o legislaţie PSD, ele alternând în funcţie de succesul electoral al celor două formaţiuni. Din păcate, în acest ritm riscăm să compromitem normalitatea legislativă a României. În plus, din pricina abuzului de ordonanţe guvernamentale, riscăm să devenim un stat în care Executivul este legiuitorul principal, compromiţând, în acest mod, însuşi principiul separaţiei puterilor în stat.

Vreau să vă reamintesc cu această ocazie, că principiul separaţiei puterilor - elaborat în plin Secol al Luminilor, a rămas, în ciuda criticilor care i s-au adus, una dintre valorile fundamentale, definitorii ale regimurilor politice democratice contemporane.

Marea lecţie a separaţiei puterilor nu rezidă în stabilirea unui regim politic în care Executivul şi Legislativul sunt mai mult sau mai puţin separaţi, ci în existenţa şi valoarea a două idei esenţiale: pe de o parte, puterea politică nu trebuie să se afle în mâinile aceleiaşi autorităţi, iar pe de altă parte, dezideratul unui echilibru necesar între organele statului se naşte în urma distribuirii puterii între aceste organe.

"Atunci când în mâinile aceloraşi persoane sau ale aceluiaşi corp de dregători se află întrunite puterea legiuitoare şi puterea executivă, nu există libertate", scrie Montesquieu, filosoful care a fundamentat principiul separaţiei puterilor în stat. Trebuie să sperăm că această idee veche de trei secole va prinde totuşi rădăcini şi în România.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Săptămâna trecută, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au hotărât că modificarea actualului cadru legislativ privind reforma în justiţie este inoportună, iar proiectele de lege în acest sens contravin Constituţiei. Este vorba despre proiectele de modificare a celor trei legi ale justiţiei: Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004.

Este absolut firesc ca sistemul să reacţioneze la orice fel de modificare. Doar aşa poate începe şi reforma. Din păcate, semnalele negative vin tot din partea adversarilor politici, atât direct cât şi indirect, prin vocea clienţilor politici aflaţi în funcţii de conducere ale Instanţei Supreme. Este cazul domnului Nicolae Popa, preşedintele ICCJ, fost consilier personal al lui Ion Iliescu până în 1996. Acesta a "beneficiat" de simpatia domnului Iliescu, fiind numit în fruntea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie odată cu pensionarea fostului preşedinte, Paul Florea, un magistrat care avea în spate 46 de ani de muncă în sălile de judecată, dar nu îi era la fel de simpatic fostului preşedinte, Ion Iliescu.

De asemenea, declaraţiile fostului ministru al justiţiei din Cabinetul Năstase precum şi ale domnului deputat PSD Adrian Severin care sugerează faptul că actualul Guvern intenţionează să instaureze un regim autoritar, că sunt nefondate şi vin să întărească opinia că datoria PSD-ului este aceea de a critica fără măsură, fără încetare. Chiar dacă acest lucru ne poate face numai deservicii în drumul nostru şi aşa plin de obstacole. Mai degrabă ar trebui să se gândească la clauza de salvgardare pe capitolul justiţie lăsată moştenire.

Este inadmisibil ca reprezentanţi ai unui partid ce a guvernat timp de patru ani şi nu a reuşit să facă aproape nimic în sistemul judiciar să incrimineze acum modificări esenţiale pentru reformarea sistemului, modificări care ar fi trebuit ca ei să le propună şi să le pună în practică.

Modificarea acestor legi are rolul de a asigura independenţa şi eficienţa justiţiei, de a promova tinerii în ierarhia sistemului judiciar, ocuparea posturilor de conducere prin concurs (ceea ce probabil deranjează vechea gardă) şi nicidecum acela de a subordona Parchetele actualei puteri politice.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Prin prezenta, vă aduc la cunoştinţă faptul că, la nivelul judeţului Satu Mare, ne confruntăm cu o situaţie deosebită în ceea ce priveşte finanţarea serviciilor medicale în general şi în special în domeniul medicamentelor gratuite şi compensate în tratamentul ambulatoriu.

Bugetul alocat Casei de Asigurări de Sănătate pe acest domeniu de activitate în anul 2005 este 115.847.799 mii lei, suma ce a fost contractată cu cele 53 de farmacii. În urma analizei efectuate în data de 25.04.2005, la nivelul conducerii Casei de Asigurări de Sănătate Satu Mare, în prezenţa reprezentanţilor farmaciilor în contract cu CAS Satu Mare (53 contracte, din care prezenţi 48), a rezultat faptul că sumele alocate acestora au fost epuizate în proporţie de 80 %, marea majoritate a farmaciilor consumându-şi sumele inclusiv pe trimestrele II şi III.

În această situaţie se impune cu stringenţă rectificarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În acest sens, propun Parlamentului României aprobarea rectificării bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (faţă de un necesar de 110 mii de miliarde de lei s-a aprobat 76.249.128.202 mii lei la partea de cheltuieli, iar la partea de venituri 76.991.022.426 mii lei).

Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare, prin adresele nr. 2672/16.03.2005, respectiv nr. 3707/21.04.2005 a întreprins demersuri la Conducerea CNAS pentru suplimentarea bugetului cu suma totală de 124.211.081 mii lei, din care pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu suma de 51.138.309 mii lei.

Am recurs la acest demers şi ca urmare a solicitărilor făcute de membrii Consiliului de Administraţie al CAS Satu Mare la şedinţa din data de 21.04.2005, Consiliul de Administraţie compus din reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor şi autorităţilor statului.

Convinsă fiind de sprijinul dumneavoastră şi asigurându-vă că atât conducerea CAS Satu Mare, Colegiul Farmaciştilor, cât şi eu personal nu avem alt interes decât acela de a asigura servicii medicale de calitate celor peste 330.000 de asiguraţi din judeţul Satu Mare.

Domnul Alecsandru Ştiucă:

În contextul audierii ministrului educaţiei şi cercetării în Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, ne consolidăm speranţele legate de perspectivele învăţământului, fiind convinşi cu argumente pertinente că principala preocupare a ministrului va fi calitatea educaţiei în şcoala românească. Deşi am atras atenţia asupra faptului că ministrul va trebui să facă faţă unei puternice presiuni politice din teritoriu, am fost asiguraţi că nu se va accepta schimbarea inspectorilor generali şi a directorilor de şcoli, decât acolo unde este cazul, iar numirile în funcţii se vor face pe criterii valorice şi nu de algoritm.

Promisiunile domnului ministru s-au năruit atât de repede, încât şcolile noastre, departe de a beneficia de măsuri care să sporească calitatea educaţiei, sunt în situaţia de a nu-şi finaliza, în condiţii corespunzătoare anul şcolar 2004-2005.

Inspectorii generali şi generali adjuncţi, directorii şi directorii adjuncţi din şcolile generale şi licee sunt schimbaţi. Despre mijloacele folosite, domnul ministru, sper, că nu are cunoştinţă. Prefecţii cer, în mod direct sau amical, demisia celor din învăţământ (în particular, cu uşoare urme de ameninţări), după acest demers intervine inspectorul general şi întreabă dacă s-a primit vreun mesaj şi dacă se mai întârzie prea mult cu demisia. În cazurile mai dificile se foloseşte o anonimă la adresa directorului sau a unui cadru didactic (pe o temă "fierbinte", la care opinia publică are o mai mare sensibilitate), se organizează un simulacru de anchetă ale cărei concluzii sunt definitivate înainte de a se începe verificare.

Problema schimbării unor conduceri de şcoli este de acceptat în condiţiile realizării unei evaluări riguroase a activităţii desfăşurate, modul în care se finalizează situaţia şcolară la încheierea cursurilor reprezintă o sursă realistă de informaţii asupra calităţii managementului.

Conducerea ministerului se face că nu observă graba cu care "algoritmul" bulversează viaţa şcolilor. Directorii trecuţi la catedră trebuie să primească cele 18 ore din normă, pe care le recuperează din catedrele celorlalţi colegi. Unii dintre ei au catedra la minimum, nu au ore suplinite. Elevii se trezesc în clasă cu o lună şi jumătate înainte de încheierea cursurilor cu alt profesor (ei pot fi în clase terminale - clasele a XII-a, a XIII-a, a VIII-a). acum, când se "finisează" pregătirea pentru examenul de bacalaureat şi admiterea în facultate, atât elevii, cât şi părinţii sunt derutaţi şi revoltaţi pentru că nimeni nu se interesează de situaţia în care i-a adus o luptă de "interese" situată în afara intereselor şcolii.

Ei (elevii şi părinţii), pentru că ei sunt şcoala, sunt victimele neputincioase ale unui sistem care şi-a pierdut coerenţa şi obiectul muncii. Este incredibil că la câţiva paşi de integrarea în Europa, după efortul de compatibilizare a şcolii noastre cu cea europeană, în loc să pregătim cu responsabilitate şi emoţie activităţile de sfârşit de an şcolar care consfinţesc prin conţinutul lor munca de un an a elevilor şi a cadrelor didactice, în cancelarii se împart ore ca la început de an şcolar, elevii "plâng" după profesorii care îi părăsesc înainte de momentul consacrat, cadrele didactice sunt debusolate, neînţelegând de ce trebuie să fie schimbat un director care a muncit şi a slujit cu seriozitate şcoala.

Răspunsul vine impersonal, sec şi necruţător - aşa a stabilit "algoritmul".

Mare nefericire pentru România a devenit acest algoritm!

Domnul Relu Fenechiu:

Am citit duminică o ştire venită pe fluxul Rompres care prelua un comunicat al fostului partid de guvernământ că Partidul Social Democrat va sprijini şi în viitor procesul de integrare europeană - expresie a voinţei românilor de a-şi câştiga locul meritat în familia europeană. În textul comunicatului se mai precizează, printre altele: "Consecvent politicilor sale în slujba interesului naţional, care au făcut posibile aceste împliniri, Ziua Europei a devenit, prin eforturile noastre conjugate şi ziua noastră, a românilor. Sărbătorind această aniversare, Partidul Social Democrat îşi reafirmă angajamentul de a-şi aduce contribuţia la desăvârşirea acestui proiect major pentru România şi pentru viitorul românilor. Acumulările înregistrate de România pe parcursul său european, în perioada mandatului guvernului social-democrat, au determinat evoluţii semnificative în viaţa românilor".

Totul sună foarte bine şi cineva care pune acum pentru prima dată piciorul în România ar putea crede că fără PSD am fi fost la ani lumină de semnarea tratatului cu Uniunea Europeană. Dacă, la declaraţii, PSD este un mare campion, atunci când este vorba de fapte, lucrurile stau cu totul altfel. Dacă României i se va impune clauza de salvgardare şi intrarea în Uniunea Europeană va fi amânată cu un an de zile, acest lucru este din cauza modului în care a gestionat PSD procesul de integrare.

Nu vreau să mă întorc acum în trecut şi să analizez tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani. Am un exemplu mult mai recent. Una dintre cerinţele exprese ale organismelor europene se referă, printre altele, la aducerea la un standard european, care să elimine orice posibilitate de vecinătate cu actul de corupţie - forma declaraţiilor de avere.

Ei bine, campionii proeuropenismului, reprezentanţii PSD din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, au votat numai împotrivă la toate elementele noi din formularul declaraţiei de avere. Bineînţeles, şi când s-a votat raportul Comisiei juridice la proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului care reglementează acest domeniu, deputaţii PSD au votat contra. Nu declaraţiile ne duc în Europa, stimaţi colegi, ci efectiv ceea ce facem. Deci şi votul pe care îl dăm.

Ţinând cont că astăzi este 10 Mai, vreau să reamintesc de la acest microfon că, în urmă cu 139 de ani, prin eforturile uneia dintre cele mai marcante figuri ale partidului liberal, Ion C. Brătianu, România a făcut primii paşi spre Europa civilizată. Paşi concretizaţi prin aducerea domnitorului, viitor rege, Carol I. Vreau să vă informez că, pentru a face un arc peste timp, Coroana de oţel a regelui Carol I a fost adusă la Complexul Muzeal Bucovina şi va fi piesa de rezistenţă a expoziţiei "Casa Regală Română", al cărei vernisaj are loc astăzi la Muzeul de Istorie Suceava.