Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Victor Viorel Ponta, secretari.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bună dimineaţa doamnă şi domnilor deputaţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem astăzi cu domnul deputat Titus Corlăţean, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Titus Corlăţean:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Dispreţul şi indiferenţa puterii portocalii faţă de românii din Valea Timocului

1. Protejarea identităţii naţionale şi culturale româneşti din afara graniţelor României, inclusiv la sud de Dunăre, ar fi trebuit să constituie o preocupare constantă şi un motiv de acţiune continuă pentru guvernanţii de la Bucureşti.

Care este situaţia în realitatea?

2. Am luat recent la cunoştinţă de faptul că Uniunea Serbia Muntenegru a ratificat Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare. În lista care include limbile regionale sau minoritare protejate de autorităţile de la Belgrad, depusă la Secretariatul Consiliului Europei în baza angajamentelor asumate la ratificarea Cartei, listă publicată pe site-ul organizaţiei europene, figurează şi limba română. Este vorba de o decizie corectă, care răspunde necesităţii prezervării identităţii româneşti din Serbia-Muntenegru, în condiţiile în care în acest stat trăiesc circa 40.000 de români în Voievodina şi alte câteva sute de mii de români, (aşa numiţii "vlahi") în Serbia de Nord-Est (Valea Timocului).

3. Instrumentul de ratificare cuprinde însă şi o declaraţie potrivit căreia «termenii "teritoriul în interiorul căruia o limbă regională sau minoritară este practicată" se referă la regiunile în care folosirea limbilor regionale sau minoritare este oficial în acord cu legislaţia naţională.»Ce ascunde această declaraţie aparent neutră rezultă din recenta luare de poziţie publică a unui înalt oficial de la Belgrad. Ministrul federal pentru drepturile omului şi minorităţilor naţionale din Serbia-Muntenegru, Rasim Ljajiæ, informa că lista limbilor regionale sau minoritare pretejate în acest stat ar urma să fie extinsă cu aşa-zisă limbă vlahă, "la solicitarea comunităţii de vlahi" care trăieşte în această ţară.

4. Despre ce limbă vlahă este vorba, ne-o spun evoluţiile din ultima perioadă din acelaşi stat menţionat. Înfiinţarea recentă a unui Consiliu Naţional al aşa-numiţilor vlahi din Serbia Muntenegru, cu acordul oficialităţilor de la Belgrad, paralel cu deja existentul Consiliu Naţional al Românilor din Serbia Muntenegru, creionează clar intenţia atestării unei aşa-zise identităţi vlahe, distinctă de cea românească.

5. Nu este prima încercare de acest fel şi nici ultima, în Balcani. Identitatea românească în această zonă a fost contestată, descurajată sau intimidată, din diverse motive, de-a lungul istoriei. Niciodată însă, poate cu excepţia perioadei comuniste, statul român nu a rămas pasiv la aceste provocări. Până la venirea la putere a guvernării portocalii...

6. Reamintesc că România a sprijinit constant până la începutul lui 2005 protejarea şi afirmarea identităţii etnicilor români, indiferent de denumirea lor locală (români sau vlahi), ca cetăţeni loiali ai statului Serbia-Muntenegru. Dialogul politic la cel mai înalt nivel cu partenerii de la Belgrad, dar şi programele concrete în domeniul cultural, educaţional, ecleziastic, mass-media etc, care i-au vizat atât pe românii din Voievodina, cât şi pe cei din Valea Timocului, au constituit priorităţi pentru guvernul social-democrat. Acesta a salutat şi sprijinit înfiinţarea, în 2004, a unui Consiliu Naţional al Românilor din Serbia-Muntenegru, care cuprindea, pentru prima dată în istorie, şi 4 reprezentanţi din Valea Timocului, ca simbolistică a identităţii culturale româneşti. Guvernul social-democrat şi-a asumat însă responsabilitatea să spună partenerilor de la Belgrad, amical, dar ferm, că este inacceptabilă tolerarea sau stimularea unor forme de organizare paralele, care să ateste o identitate naţională diferită de cea românească pentru vlahi, şi că aceste gesturi le consideră "inamicale".

7. Ce se întâmplă cu actuala putere de la Bucureşti după ianuarie 2005? A luat ea poziţie oficială publică faţă de aceste evoluţii inacceptabile? A afirmat ea că promovarea de către Belgrad, inclusiv în plan internaţional a ideii unei identităţi diferite decât cea românească pentru vlahi este inacceptabilă pentru statul nostru? A comunicat acest lucru oficialităţilor de la Belgrad? A recurs ea la drepturile ce îi sunt conferite de Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor pentru a face o declaraţie în acest sens la momentul depunerii instrumentului de ratificare de către Serbia-Muntenegru a Cartei europene?

Nimic din toate acestea!

Demagogia de tip electoral, cu care, de exemplu, Preşedintele Băsescu afirma în campania electorală că va lupta şi pentru "românii din Timoc", superficialitatea şi indolenţa, lipsa de curaj a guvernului şi structurilor guvernamentale competente, între care strălucesc, între ghilimele, Ministerul Afacerilor Externe şi Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, riscă să îngroape o istorie de secole şi o tradiţie culturală care au reuşit să supravieţuiască până acum, în condiţii adesea vitrege.

În numele PSD solicit guvernanţilor României să se implice rapid şi ferm, pe canalele politice obişnuite, dar şi public, pentru a salva situaţia atât cât se mai poate salva. ªi, dincolo de retorică, să acorde un sprijin concret prin proiecte finanţate de la buget pentru românii din Serbia-Muntenegru, ale căror organizaţii neguvernamentale au fost obligate, după ianuarie 2005, să îşi închidă o mare parte din sediile în care funcţionau, datorită dispariţiei sprijinului pe care altădată îl primeau de la Bucureşti.

Domnilor guvernanţi, incompetenţa şi nepăsarea, dar şi preocuparea ministrului afacerilor externe faţă de lustrarea propriei persoane, nu ţin locul salvării identităţii naţionale româneşti!

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar al PNL, domnul deputat Corneliu Momanu.

Domnul Corneliu Momanu:

Adresez această declaraţie Preşedintelui României, domnului Traian Băsescu, dar şi colegilor mei din Alianţa D.A. - P.N.L.-P.D. Este expresia dezamăgirii pe care mi-o provoacă ultimele evoluţii de pe scena politică românească, generate de declaraţii recente ale şefului statului.

Nu a trecut prea mult timp de la anul electoral 2004. Probabil, pentru oricare dintre colegii mei din Alianţa D.A, ce s-a întâmplat în acel an a fost o experienţă nu numai politică, ci şi de viaţă. O lecţie despre cum a putut fi învins partidul-stat, un sistem corupt şi nedemocratic, prin unitate, prin aspiraţii împărtăşite şi efort conjugat.

Îndrăznesc să sper că acele luni de campanie, care în teritoriu luau forma unui adevărat război de gherilă împotriva P.S.D., nu s-au şters nici din memoria colegilor de la P.D., nici din cea a preşedintelui Băsescu. Un lucru este sigur: câştigarea puterii la alegerile din 2004 s-a datorat faptului ca ne-am bătut împreună pentru asta. Că nu ne-am pierdut speranţa atunci când era mai greu, că am mers înainte, având de partea noastră românii care credeau în dreptate şi adevăr. Şi, mai ales, pentru că acest efort uriaş a avut la bază un set de valori comune, de la consolidarea statului de drept şi a democraţiei în România, până la integrarea ţării în structurile politice, economice şi de securitate euro-atlantice.

Câte dintre aceste valori erau sau sunt împărtăşite, domnule Preşedinte, de noul dumneavoastră "susţinător", Gigi Becali?

Disputa politică din ultimele săptămâni, dintre şeful statului şi Partidul Naţional Liberal se rezumă, în esenţă, la a tranşa categoric cine şi cui îi datorează mai mult: preşedintele, liberalilor, sau liberalii, preşedintelui. Este răspunsul la această întrebare mai important decât orizontul de aşteptare al celor care ne-au adus, împreună, la guvernare?

I-am asigurat împreună, pe alegătorii Alianţei D.A., încă din campania electorală, că veţi fi un preşedinte jucător. Nu ştiam că a fost reevaluată această sintagmă şi că, în formularea priorităţilor, Palatul Cotroceni introduce jucătorii şi sponsorii echipelor de fotbal.

Legitimitatea politicianului care ocupă funcţia de preşedinte e mai importantă decât bucuria promovării unei echipe de fotbal într-o competiţie sportivă. Sportul şi politica ar trebui să aibă în comun cel puţin fair-play-ul. Dacă veţi respecta această regulă, domnule Preşedinte, va asigur că veţi avea cu un susţinător mai mult.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul deputat Valentin Iliescu.

Domnul Adrian Valentin Iliescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţie politică intitulată "Ajutaţi angajaţii de la ARO!"

Nimic nu este mai revoltător pe lumea asta decât nedreptatea şi minciuna. Şi nepăsarea autorităţilor statului faţă de un caz grav de încălcare a legilor de către un funcţionar de stat, la imboldul unor înalţi demnitari. Acesta este motivul pentru care reiau de la tribuna Parlamentului un apel foarte serios pentru soluţionarea situaţiei foarte grave de la ARO Câmpulung.

Una dintre ideile care a impus Alianţa D.A. P.N.L.-P.D. la alegerile din noiembrie 2004 a fost ideea de dreptate şi adevăr pentru cetăţenii României. Idee extrem de necesară pe fondul jafului, hoţiei şi corupţiei care definea România la acea dată.

Suntem la mai mult de 14 luni de la preluarea puterii de către reprezentanţii Alianţei D.A. P.N.L.-P.D. şi încă există multe cazuri grave de corupţie care nu au fost soluţionate şi care îşi aşteaptă rezolvarea. Unul dintre ele, care a produs o adevărată dramă socială, este privatizarea S.C. ARO S.A. Câmpulung.

În anul 2003, după ce mai mulţi ani la rând mafia P.S.D. locală a căpuşat sistematic această societate, s-a trecut la atacul final: vânzarea pe mai nimic a cunoscutei societăţi argeşene. Autori morali ai acestei afaceri păguboase pentru statul român sunt: Nicolae Văcăroiu, senator P.S.D. de Argeş şi preşedinte al Senatului, Constantin Nicolescu, senator P.S.D. de Argeş şi vicepreşedinte al Senatului, Adrian Năstase, preşedintele P.S.D. şi prim-ministru al României, Ovidiu Muşetescu, deputat P.S.D. şi preşedintele A.P.A.P.S., Dan Ioan Popescu, deputat P.S.D. şi ministrul industriei şi resurselor, Mihai Tănăsescu, deputat P.S.D. şi ministrul finanţelor publice.

Cine era beneficiarul acestei uriaşe escrocherii: firma Cross Lander USA Inc., care provine dintr-o firmă de apartament, Lacaro Auto Distributors Inc., cu un singur angajat. Firma are cel mai ridicat grad de risc posibil în S.U.A. din moment ce cel mai mare credit pe care a fost în stare să-l obţină vreodată de la o bancă din America a fost de ...5000 de dolari, o sumă pe care în România o poţi obţine lejer printr-u credit doar cu buletinul. Direcţia de Corporaţii Florida susţine că firma Cross Lander USA Inc. a fost înregistrată la data de 19 septembrie 2003, cu doar o săptămână înainte de semnarea contractului de privatizare a ARO S.A. cu A.P.A.P.S., firma mamă - Lacaro Auito Distributors Inc, încadrându-se în grupa 5 de risc în S.U.A., adică cea mai mare.

În ciuda faptului că încă de la început, sindicatul de la ARO şi-a manifestat suspiciunea faţă de capacitatea şi potenţialul financiar ale aşa-zisului investitor american, John Perez, şi ale firmei sale, Cross Lander USA Inc., salariaţii A.P.A.P.S., sub presiunea politică a liderilor P.S.D. care au năşit această megaescrocherie, nici măcar nu au verificat bonitatea firmei.

Dar iată cum văd angajaţii societăţii ce s-a întâmplat la ARO.

Sindicaliştii de la ARO afirmă că există dubii în privinţa modalităţii de privatizare. "Totul a fost făcut în mare grabă, pentru a se primi o singură ofertă" declară liderul de sindicat, domnul Apostu. El spune că dosarul de privatizare nu trebuia acceptat deoarece lipsea proba bonităţii investitorului. Preţul tranzacţiei este năucitor: 150.000 de dolari pentru un patrimoniu de circa 20 milioane de dolari. Aceasta în condiţiile în care sunt şterse societăţii, în vederea privatizării, datorii de peste 1.500 miliarde lei vechi, adică 50 milioane de dolari.

Contractul de privatizare, întocmit ca pentru prieteni şi, evident, în defavoarea statului român, nu prevede decât o singură clauză de reziliere, şi aceasta se referă la neplata sumei de 150.000 de dolari. Un rol important în favorizarea Cross Lander USA Inc. l-a jucat doamna Cerasela Barbone, salariat al A.P.A.P.S., membră a comisiei de negociere a contractului care, la două săptămâni după parafarea actelor, a devenit membră a Consiliului de Administraţiei al ARO, numită de noul proprietar.

În ciuda angajamentelor de a efectua investiţii, de a moderniza producţia fabricii şi de a promova produsele acesteia, inclusiv în S.U.A., investitorul Perez a trecut la vânzarea activelor societăţii şi la dezmembrarea ei şi la vânzarea ca fier vechi. Fabrica de matriţe - vândută cu 2,7 milioane de dolari, fără evaluare şi fără licitaţie - în condiţiile în care aceasta valora 6-7 milioane de dolari, o hală vândută cu 200.000 de euro, în condiţiile în care aceasta valora 1-2 milioane de euro, peste 3000 de tone de fier vechi la preţul de 1500 lei/kg, un preţ de trei ori mai mic decât preţul de piaţă. Au fost vândute o mulţime de utilaje la preţuri infime, evident, toate ascunzând marile matrapazlâcuri ale investitorului Perez, ales de capii P.S.D. pentru privatizarea acestei societăţi.

Cum s-a realizat în fapt această megaescrocherie (Suveica ARO - Perez - PSD), susţinută de importante personalităţi ale fostei puteri.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.45/26.09.2003, firma Cross Lander USA Inc. alui Perez a cumpărat iniţial 68,7% din acţiunile ARO la preţul de 133.000 de dolari (preţul echivalent a 8 autoturisme marca ARO). Contractul de privatizare a fost în mod intenţionat făcut cu rea-credinţă de partea română, permiţându-i lui John Perez să mai cumpere, în martie 2005, când procurorii noştri îl suspectau de înşelăciune, alte 14,47% din acţiuni, la preţul de 46.283 de dolari.

Perez şi firma sa au ajuns practic stăpâni la ARO pentru colosala sumă de 180.000 de dolari. Această tranzacţie acoperea o şi mai mare fraudă guvernamentală. Având de recuperat de la ARO suma de 45,307 miliarde lei vechi pentru facturile neachitate, în 2004, Electrica S.A. a primit directive de la fostul ministru al industriei şi resurselor, Dan Ioan Popescu, să convertească această datorie în acţiuni la ARO. Electrica S.A. s-a trezit peste noapte posesoarea unui pachet de acţiuni de 14,16% la ARO. Aceeaşi dispoziţie a primit-o şi Distrigaz Sud S.A., care a convertit o datorie de 10,5 miliarde lei vechi în acţiuni ARO.

Un calcul matematic arată clar, fără dubii, hoţia decidenţilor P.S.D., în detrimentul statului român: pentru 68% din acţiunile ARO Perez a plătit 4,5 miliarde lei, pentru 14% din acţiunile ARO Electrica S.A. a plătit 45 miliarde lei. Escrocheria nu s-a oprit aici, acţiunile ARO deţinute de Electrica S.A. şi Distrigaz Sud S.A., cumpărate cu aproximativ 55 miliarde lei, au fost preluate de la A.P.A.P.S. şi vândute lui John Perez în martie 2005 cu 46.283 dolari, adică 1,5 miliarde lei vechi.

De menţionat că anterior Perez mai primise un "cadou" important de la statul român, de 1.566 miliarde lei vechi, datorii la stat, şterse de ministrul Mihai Tănăsescu prin Decizia nr.408/2004, pe ultima sută de metri ai Guvernării Adrian Năstase.

Toate aceste favoruri făcute lui John Perez reprezintă, în opinia mea, cea mai elocventă dovadă de corupţie la cel mai înalt nivel, cu grave consecinţe împotriva intereselor statului român şi cu consecinţe dezastruoase în plan social pentru salariaţii acestei societăţi.

Se impun câteva întrebări:

1. Cine se face vinovat de această situaţie?
2. Ce măsuri s-au luat împotriva celor vinovaţi?
3. Ce se poate face pentru cei aproximativ 1.200 de angajaţi de la ARO Câmpulung, mai ales acum, înainte de Sfintele Sărbători de Paşti, lăsaţi de izbelişte de investitorul american, care, în absenţa unei conduceri legitime (nu mai există director şi nici consiliu de administraţie de câteva luni), nu şi-au mai încasat salariile din luna octombrie 2004?

Sunt întrebări la care Guvernul României şi instituţiile abilitate ale statului trebuie să răspundă de urgenţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Pentru ce nu vreţi să trăiţi şi să învăţaţi cu noi, românii?

Mare mi-a fost mirarea când marţi, 4 aprilie a.c., am avut ocazia să aud declaraţia politică a deputatului U.D.M.R., Árpád Ándrás Antal, intitulată "Drepturi fundamentale la porţile Europei", care printre alte inepţii, sugera că românii au impresia că maghiarii vor fi mai fericiţi dacă nu vor avea universitate, vor fi mai deştepţi dacă nu vor gândi în limba maghiară şi cu siguranţă vor avea un somn mai adânc dacă vor visa într-o altă limbă decât cea maternă!? Mai tânărul meu coleg, aprecia, uitând sau necunoscând evenimentele din 20 martie 1990 de la Târgu-Mureş, când au folosit un arsenal confecţionat, deosebit de adecvat şi diversificat (bâte, răngi, securi, cuţite, puşti etc)., că maghiarii ies în stradă "înarmaţi doar cu lumânări şi cărţi", după cum au procedat în octombrie 2005 la Miercurea-Ciuc, membrii Consiliului Tineretului Maghiar din România, Comisiei de Iniţiativă "Bolyai", Asociaţiei Tineretului Maghiar din Ardeal şi Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, care au cerut reînfiinţarea Universităţii "Bolyai" la Cluj-Napoca şi finanţarea de către statul român a Universităţii Sapienţia.

După ce a sugerat faptul că dreptul la autonomie reprezintă de fapt dreptul la viaţă privată, Antal a încheiat: "Integrarea în Uniunea Europeană va fi un moment de regăsire a naţiunilor europene. Depinde de noi, depinde de dumneavoastră dacă vom intra cu fruntea sus. Este interesul României ca maghiarii să se simtă confortabil în această ţară, beneficiind de diverse forme ale autonomiei, având universitate proprie şi ... mulţi prieteni români!".

Măi, dar tare uituci şi proşti ne mai crede tânărul deputat!

Dar, să analizăm realitatea!

Chestiunea unei universităţi de stat cu predare în limba maghiară şi, implicit, viitorul Universităţii Babeş - Bolyai (U.B.B.) sunt dezbătute în spaţiul public românesc de mai bine de zece ani.

La sfârşitul lunii februarie a.c., Adunarea generală a cadrelor de etnie maghiară a decis, cu 40 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 22 de abţineri din totalul voturilor valabil exprimate, rămânerea cadrelor didactice maghiare în Universitatea Babeş - Bolyai. La rândul său, şi Senatul U.B.B. a respins cu 86 de voturi şi 9 abţineri, cererea înaintată conducerii U.B.B. de o parte dintre profesorii maghiari, prin care se cerea înfiinţarea a trei facultăţi cu predare în limba maghiară, ceea ce ar fi însemnat primul pas spre realizarea scindării U.B.B., prin înfiinţarea Universităţii Maghiare. Alături de Comitetul de Iniţiativă Bolyai, acest obiectiv este susţinut de episcopul reformat Tökés László, dar şi de deputaţii Toró Tibor şi Konya Hamar Sándor, reprezentanţi ai aşa zisei aripe radicale a maghiarimii. Conform solicitărilor acestora, din anul universitar 2006-2007 ar trebui să înceapă funcţionarea universităţii de stat în limba maghiară, fapt ce ar implica şi predarea a 25% din infrastructura U.B.B., inclusiv campusurile universitare din municipiile Gheorgheni şi Sfântul Gheorghe, precum şi o parte a clădirii principale din Cluj-Napoca.

Partea maghiară a apreciat că nu este vorba de o scindare, ci de o rearanjare internă, în care liniile de învăţământ în limba maghiară să fie organizate în trei facultăţi maghiare în cadrul U.B.B. - ştiinţe ale naturii, ştiinţe umane şi ştiinţe sociale.

Rectorul U.B.B., profesorul Nicolae Bocşan, în nenumărate rânduri şi-a arătat dezaprobarea faţă de acest grup de iniţiativă, care, după părerea lui, are ca scop pătarea imaginii şi a reputaţiei universităţii: "Un grup nereprezentativ din punct de vedere profesional, fără nici o contribuţie individuală majoră în Universitatea Babeş - Bolyai, difuzeaz゠în presa internă, mai nou şi pe plan internaţional, o seamă de neadevăruri şi falsuri despre organizarea multiculturală la Universitatea Babeş - Bolyai. Precizez că persoanele care duc această campanie nu au nici calitatea morală, nici cea profesională, mai ales aceasta din urmă, ca să se exprime, atâta timp cât nu au contribuţii profesionale semnificative în Universitatea Babeş - Bolyai, nu au calificarea reclamată de statutul de universitar, nici măcar titlul de doctor. U.B.B. nu este nici organizaţie civică, nici sindicat". Totodată, domnul rector a precizat că în cadrul universităţii există studii complete în limbile română, maghiară, germană şi studii iudaice la toate nivelurile şi că niciodată nu a fost vreo plângere probată din partea liniei maghiare sau vreo decizie impusă, întrucât toate liniile de studiu se bucură de autonomie de decizie. Mai mult decât atât, rectorul a spus că problemele apărute şi care, în mod normal, nu ţin de universitate, sunt determinate de implicarea politicului (a se citi U.D.M.R.) în viaţa universitară.

La rândul ei, decizia Senatului este susţinută şi de conducerea şi colaboratorii programului de Studii Iudaice din cadrul U.B.B., care văd în programele aplicate de universitate, la nivelul studiilor minorităţilor, o serie de experimente reuşite, care au ca scop cimentarea şi păstrarea multiculturalismului. Încercările liniei maghiare de studiu de a aduce atingere cadrului cultural existent nu fac decât să dăuneze comunităţii din care fac parte. "Încercările trebuie stopate. Noi dorim să păstrăm multiculturalismul. E o lipsă de bun-simţ ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, e o blasfemie să se invoce mărturia unor personalităţi care sunt aproape sigur că nu au nici o idee despre ceea ce se întâmplă în cadrul universităţii. E o tentativă de a distruge a doua oară mlădiţele culturale ale vieţii evreieşti", a mărturisit Ladislau Gyement, decanul Facultăţii de Studii Europene.

Structura actuală a UBB este considerată pe plan internaţional drept o soluţie modernă, o experienţă pozitivă, de referinţă a Europei, iar o lecţie profundă a istoriei Transilvaniei ne spune că niciodată soluţiile asimilaţioniste sau cele separatiste nu au dat rezultate, ci numai soluţiile bazate pe înţelegerea reciprocă.

Este însă necesar de ştiut că până în 2020, populaţia maghiară eligibilă pentru învăţământul superior din România va înregistra o scădere cu 45,85% faţă de 1990. Institutele de învăţământ superior vor simţi o primă scădere peste patru ani, în 2010, pentru ca apoi, după numai cinci ani, această populaţie să se reducă la jumătate. Numărul absolvenţilor de liceu va fi mai mic, ceea ce va duce implicit la diminuarea proporţiei lor şi în învăţământul superior.

În prezent, peste o treime din populaţia maghiară din România cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani este înscrisă la una din instituţiile de învăţământ superior din ţară. În plus, datele statistice arată că numărul studenţilor maghiari din universităţi şi colegii în anul universitar 2002-2003 a depăşit populaţia şcolară din sistemul educaţional de limbă maghiară din România. Practic, în prezent fiecare tânăr maghiar absolvent de liceu, chiar şi cu rezultate slabe la învăţătură, ba chiar şi absolvent de şcoală profesională, ar putea urma cursurile unui institut de învăţământ superior. Conform aceloraşi estimări, în 2010, vor fi doar 19.500 de elevi maghiari în învăţământul liceal, adică potenţiali studenţi, în timp ce numărul de locuri ofertat, este în jur de 30.000!

Referindu-se la proiectul U.D.M.R., ministrul educaţiei Mihail Hărdău, spunea la Cluj-Napoca săptămâna trecută: "Susţinem autonomia universitară şi nu suntem de acord cu segregarea învăţământului. Nu pot fi de acord cu înfiinţarea universităţii maghiare de stat". Domnia sa a arătat că raportat la mia de locuitori, numărul de studenţi maghiari este similar cu cel al studenţilor români. Studenţii maghiari beneficiază chiar de un coeficient de finanţare cu 20% mai mare decât cei români, prin prisma costurilor mai mari pe care le implică procesul de învăţământ (aceleaşi costuri raportate la mai puţini beneficiari)!

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat recent, tot la Cluj-Napoca, că nu susţine ideea unei separări a U.B.B: "Aici vreau să fiu foarte limpede. Nu pot fi de acord cu scindarea Universităţii Babeş - Bolyai".

În ce priveşte UBB, voi încheia aceste consideraţii, citându-l pe rectorul Bocşan: "Hotărârea Senatului a fost clară. Plus că ministerul susţine caracterul multicultural al universităţii, iar autonomia instituţiei, cel puţin în cazul nostru, a fost în favoarea minorităţilor. Noi avem planuri mult mai importante decât discuţiile cu astfel de grupuri, care ne fac să pierdem timpul. Vrem să intrăm în primele 500 de universităţi ale lumii şi să ne întărim sistemul organizării multiculturale, instalat prin Carta Universităţii Babeş - Bolyai".

Am însă câteva întrebări: până când trebuie să suportăm valurile de provocări ale UDMR la adresa României? Când ridicare de monumente care ne jignesc demnitatea, când cerinţe separatiste şcolare, când comercializare de "suveniruri" revanşarde, când un statut special pentru minoritatea maghiară, când o sărbătorire cu întoarceri în Evul Mediu, cu proclamarea teritorială a autonomiei Ţinutului Secuiesc, când difuzare de manifeste pe care sunt sloganuri de tipul "Autonomie pentru secui!", "Jurăm credinţă veşnică Ţinutului Secuiesc!", şi "Libertate pentru secuime!", când contestarea statutului naţional unitar român de către preşedintele UDMR şi în acelaşi timp ministru de stat Markó Béla, când declaraţiile obraznice ale senatorului Frunda?

Pălăria se schimbă, dar ideea fixă: Ungaria Mare, rămâne! Dacă nu vreţi să învăţăm şi să convieţuim după legile Ţării noastre comune, cei nemulţumiţi, conform Declaraţiei universale a drepturilor omului, pot să-şi stabilească domiciliul oriunde pe globul pământesc!

Guvernul României nu are de gând să termine odată cu obsedaţii maghiari?

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul deputat Becsek-Garda Dezsö-Kálmán.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnul ministru Gheorghe Flutur şi domnul secretar de stat Vasile Lupu, timp de un an şi jumătate, în răspunsurile lor la interpelările mele nu fac altceva decât să protejeze pe infractori şi prin aceasta să înlesnească distrugerea fondului forestier.

Răspunsul domnului ministru, înregistrat la Camera Deputaţilor cu nr.173.166 din 14 martie 2006 nu este în concordanţă cu întrebarea mea formulată sub nr. 1151A din 2006.

Mă refer la infracţiunea constatată în Nota de control a ministerului cu nr. 216.758 din 7 decembrie 2005 în care se specifică următoarele: "Societatea Comercială Tehnosilv-SRL Braşov a întocmit amenajament silvopastoral al composesoratului Lazaria - 2004 aviz al Ministerului Agriculturii, Silviculturii şi Dezvoltării Rurale, control tehnic şi economic cu nr.91 din 20 mai 2004 pentru numai 581 ha din totalul de 878 de ha, diferenţa de 297 de ha rămânând neamenajate. Amenajamentul menţionează nejustificat că restul de 297 de ha nu s-au amenajat fiind fâneaţă, ceea ce contravine realităţii din teren, existând păduri în unitatea amenajistică 80-81B, 82BCD, 84BCDEFH şi 85A şi regenerare naturală pe circa 0,7 ha, între 5 şi 20 de ani în unitatea amenajistică 85B etc.

Limita păşunilor împădurite cu fonduri forestier - proprietate privată a persoanelor fizice între bornele 276-4 şi 277-4 a fost modificată în mod nejustificat de amenajist pe teren, faţă de vechea limită a fondului forestier." Am încheiat citatul despre nota de control.

Am solicitat pedepsirea celor vinovaţi în această infracţiune de către Direcţia de control a Ministerului Agriculturii, la care am primit un răspuns batjocoritor, prin care se vede clar protejarea infractorilor din partea Ministerului Agriculturii.

Mai concret, în răspunsul amintit, în loc să tragă la răspundere pe cei vinovaţi, domnul ministru ne trimite la un articol de lege din Ordonanţei de urgenţă nr.139 din 2005 privind administrarea pădurilor, în loc să ia în considerare Codul silvic, Legea nr.31 din 2000, Regulamentul de pază nr.15 din 1998, Legea nr.120 din 2005 privind regimul silvic şi gospodărirea durabilă a pădurilor, precum şi Hotărârea de Guvern nr.333 din 2005, în special acele articole care se referă la păstrarea integrităţii fondului forestier.

Codul silvic, prin art.96, precizează: "Ocuparea fără drept, în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, precum şi distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani."

Din răspunsul dumneavoastră, reiese clar că ministerul aprobă neincluderea acestor terenuri fără amenajare prin care se protejează hoţia în păduri.

Stimate domnule ministru,

Scoaterea celor 297 de hectare din circuitul documentelor patrimoniului forestier nu face posibilă tăierea fără consecinţe juridice şi administrative a pădurii la care ne referim. Dacă pădurea nu apare în actele amenajistice se mai poate aplica regimul silvic?

Stimate domnule ministru,

Prin acest răspuns nu aţi făcut altceva decât să protejaţi pe infractori începând cu cei care au întocmit amenajamentul silvo-pastoral până la cei care au defrişat aceste terenuri cu vegetaţie forestieră şi care nu pot fi traşi la răspundere pentru faptul că nu au respectat regimul silvic.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Interpelările parlamentare".

Aş dori să vă provoc la un scurt exerciţiu de imaginaţie. Vă rog să vă gândiţi la copilul dumneavoastră şi să vă imaginaţi că are 7-8 ani, se duce la soţia dumneavoastră şi îi spune că nu mai are caiete şi creioane, că în cele 6-8 ore cât stă zilnic la şcoală îi este foame doar cu un sandwich şi că pantalonii pe care îi are de anul trecut nu îi mai vin. Iar soţia ar veni la dumneavoastră şi v-ar spune plângerile copilului. Ce aţi face dumneavoastră în situaţia aceasta?

1. Aţi convoca un consiliu de familie pentru a dezbate şi analiza problema şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente solicitării?
2. Aţi spune soţiei că problema este în studiu, dar existând probleme mai presante, urmează să o informaţi când analiza se va finaliza?
3. Aţi amâna luarea unei decizii pâna ce vor fi informaţi bunicii, naşii şi mătuşile copilului, astfel incât fiecare să analizeze situaţia şi să propuna soluţii, conform experienţei lor?

Vă rog să alegeti ...ce variantă aţi aplica?

Vă amuză ...Da!

...Doresc sa vorbim despre interpelările parlamentare, despre răspunsurile ambigue pe care le primim, despre eficienţa, pană la urmă, a acestei aşa-zie "unelte" pe care o avem la dispoziţie.

Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, atunci când intraţi în contact cu concetăţenii dumneavoastră, la întâlnirile cu aceştia, la diverse alte întruniri sau oriunde s-ar întâmpla acest lucru, primiţi o mulţime de observaţii, de sesizări, de întrebări, de nemulţumiri şi de plângeri ale acestora despre diversele aspecte ale vieţii (adeseori nu uşoară) pe care o duc. Dintre ele, selectaţi poate ce este mai important, mai grav, mai urgent şi, în măsura timpului şi a posibilităţilor, le transformaţi în întrebări sau interpelări, din dorinţa de a veni în ajutorul oamenilor.

Vă întreb, domnilor, sunteţi mulţumiţi de răspunsurile la întrebarile si interpelarile pe care le-aţi adresat membrilor Guvernului? S-a transformat, măcar intr-o oarecare masură, "jocul" întrebare-răspuns în fapte, menite să rezolve problema care a generat interpelarea?

Eu nu sunt!

Din 25 de interpelări pe care le-am făcut de la începutul acestui mandat, până acum, la majoritatea am primit răspunsuri ambigue, stufoase, deseori pe lângă subiect şi care, până la urmă, nu au avut nici o finalitate, netransformându-se în acţiuni concrete de rezolvare a situaţiilor prezentate.

Şi vă întreb, cum vă simţiţi când, împreună cu cei care au apelat la dumneavoastră ca la o unică speranţă, primiţi astfel de răspunsuri? Vi se pare corect? Vi se pare suficient? Nu va stârneşte un sentiment de frustrare, de neputinţă de a vă îndeplini sarcina asumată?

Vă rog, şi mai mult, vă îndemn să luaţi atitudine! Să nu mai acceptaţi răspunsuri evazive! Să luptăm pentru rezolvarea fiecărei probleme pe care o ridicăm în numele cetăţenilor care ne-au ales şi pe care îi reprezentăm! Fiecare problemă, oricât de mică, rezolvată, este un pas important pentru încercarea pe care toţi ar trebui, uniţi, să o facem, de a aduce lucrurile din această ţară spre un făgaş normal! Nu doar intrarea în Uniunea Europeană şi normele impuse de aceasta trebuie să ne mâne în ceea ce facem, ci dorinţa noastră instrinsecă de a trăi decent în România!

Vă mulţumesc!

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre problemele pensionarilor".

O componentă extrem de importantă a societăţii româneşti este cea a pensionarilor. Oameni ajunşi la o vârstă respectabilă, cu ani mulţi de muncă lăsaţi în urmă, aceşti venerabili au dreptul legal de a se bucura, liniştiţi, de o viaţă decentă, lipsită de griji.

Nici un pensionar nu ar trebui să poarte grija zilei de mâine. Probleme precum medicamente mult prea scumpe pentru un buget al familiei mult prea mic, întreţinere insuportabilă, câteodată, ca preţ, costul destul de ridicat al unor produse alimentare sunt priorităţile cărora orice guvernare are datoria să le găsească soluţii favorabile.

Protecţia socială capătă dimensiunea firească în momentul în care se poate afirma că toate cerinţele vieţii de zi cu zi ale acestor oameni au fost, într-un mod corect, rezolvate. Dreptul la decenţă nu poate fi nici interpretat, nici golit de consistenţă, nici minimalizat, aşa cum şi dreptul de a respecta şi de a fi respectat reprezintă o probă de caracter.

Indiscutabil, pensionarii merită, pe lângă stima noastră, şi o existenţă mai liniştită, lipsită de grijile materiale. Avem această obligaţie.

Nu putem trece cu vederea nici asistenţa medicală de care beneficiază aceşti oameni. O mai corectă atenţie acordată acestora reprezintă, cu siguranţă, un gest normal, nicidecum un favor. Societatea înseamnă, în primul rând, propria ei responsabilizare.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentarilor independenţi, doamna deputat Leonida Lari.

Doamna Leonida-Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Cine se teme de Legea lustraţiei?"

Toate ţările din fostul lagăr socialist au vota în parlamentele lor Legea lustraţiei, ca să se aleagă odată şi odată grâul de neghină.

În România, însă, Legea lustraţiei nu se prea doreşte. O simplă întrebare ar suna: de ce? Înainte să facem toţi, împreună, o deducţie logică, să ne întrebăm, în primul rând, cum se explică faptul că se pune în dezbatere această lege după 16 ani de la căderea comunismului? Că ce ne e socialismul, ce ne e comunismul?

Filosoful Petre Ţuţea spunea franc: "Socialismul este anticamera comunismului". Cred că această lege nu se doreşte, deoarece, prin reprezentanţii săi în forurile de conducere, comunismul în România încă nu a căzut, pentru că nu a fost condamnat. Da, acel regim comunisto-sovietic, acel regim care a trimis peste un milion şi jumătate de români în Siberia, care pe acei lideri creştini-democraţi aciuaţi în România, părintele Vasile Tepordei, scriitorul şi luptătorul Pan Halipa, Nicolae Lupan chiar în ţara mamă vânaţi şi trimişi în Gulag sau prin străinătăţi. Ca să nu mai vorbim despre mulţi intelectuali români care au umplut puşcăriile din România: Jilava, Aiud sau au fost trimişi la canal. Să nu uităm vreodată: nici o idee, oricât de mare, nu justifică moartea unui om.

Dacă o luăm modul cel mai realist cu putinţă, Legea lustraţiei fără condamnarea regimului comunist nu îşi are temeiul. Despre ce e vorba? Despre persoanele cărora ar trebui să li se aplice rigorile acestei legi.

1. Foşti membri şi membri supleanţi ai C.C. al P.C.R., aş adăuga şi ai PCM din Basarabia, despre care se poate spune că au luat parte la elaborarea şi punerea în aplicare a politicii fostului partid comunist.
2. Ofiţerii de securitate sau din alte servicii secrete, care au efectuat activităţi de urmărire, cercetare, anchetare a unor persoane pentru presupuse activităţi, adică ostile statului român.
3. Procurori şi judecători care au anchetat şi judecat persoane învinuite de lucrul care contraveneau politicii PCR.
4. Alte persoane implicate în activităţi de poliţie politică - informatori care au denunţat diverşi oameni, cât şi denunţători ocazionali, dar bine plătiţi.

În concluzie, s-ar cere, măcar un dram de dreptate pentru acest popor chinuit: Persoanele care au făcut parte din aceste categorii să nu aibă acces la funcţii elective sau numite - preşedinţi de stat, premieri, parlamentari, miniştri, secretari de stat, şefi la CNSAS, multe alte funcţii de conducere în diverse domenii.

Ei bine, până când în România nu va fi condamnat regimul comunist care ţine din 1945 şi până acum, printr-o voinţă politică a tuturor parlamentarilor români, putem considera că Legea lustraţiei e problematic să treacă la vot în Camera Deputaţilor. Ştim prea bine că la Senat a trecut, dar foarte strâns, cu un singur vot.

Iar poverile criminale ale unor comunişti români sunt foarte grele. Aceste poveri aduc a iad, aduc a sânge omenesc. Aşadar, spun clar şi răspicat: instaurarea comunismului în România, prin fraudarea alegerilor din 1946, trădarea interesului naţional, prin Tratatul de pace de la Paris din 1947, genocidul asupra cetăţenilor cu gândire liberă, înăbuşirea a tot ce suflă româneşte - biserică, literatură, arte, istorie, şcoală naţională (1945-1989).

Se întreabă unii oameni cam veseli din România: "Dar ce probe ştiinţifice avem noi în ceea ce priveşte comunismul?"

Până şi ruşii s-ar intimida în continuare, la asemenea inepţii. Pentru că şi marii intelectuali ruşi, pe timpul regimului stalinist au putrezit în gulag. Să ne amintim de el. Până şi fiul cunoscutului scriitor Leonida Andreev, care a scris "Pădurea rusă", pe nume Daniil Andreev, care a fost un desăvârşit călugăr, până şi prozatorul Alexandr Soljeniţîn...

Comunismul, diabolic fiind, nu se ocupa de naţionalităţi, se ocupa mai mult de suflete, de sisteme de gândire. De aceea, dacă o luăm aşa, nu e om să nu-şi dorească o cât de mică bucurie pe acest pământ, în această ţară, de exemplu. Dar fără trecut, nici prezent şi nici viitor nu există.

Să ne însuşim bine acest adevăr. Dacă nu curăţăm, dar fără spirit revanşard, teritoriul ţării noastre de rău, binele va întârzia pentru noi toţi. Dur dacă ne smerim Domnului şi-l ascultăm, binele va fi pentru toţi.

Vrea cineva probe ştiinţifice împotriva comunismului?! Vrea preşedintele Traian Băsescu probe? Iată câteva: rapturile teritoriale săvârşite de regimul comunisto-sovietic împotriva României; răpirea Basarabiei şi a Bucovinei; deportările a sute de mii de români; întemniţarea liderilor politici creştin-democraţi, precum şi cei liberali; trupele sovieto-comuniste în România după al doilea război mondial, iar în Basarabia şi acum - Armata a 14-a.

Dar una dintre cele mai convingătoare probe ar fi "Cartea neagră a comunismului" scrisă de Iacovlev, acel membru al CC al PCUS care în Parlamentul de la Kremlin a condus adunarea istorică ce a condamnat Pactul Ribbertrop-Molotov, adunare în care am avut şi eu un cuvânt de spus (Vezi Monitorul Oficial al Sovietului Suprem al URSS din decembrie 1989.

Aşadar, în această "Carte neagră a comunismulu", se spune clar, cu date istorice de necontestat, e scris negru pe alb: fascismul a ucis peste 22 milioane de oameni, dar comunismul a ucis peste 99 de milioane de oameni! Aceasta este simplă statistică! Strigător la cer!

Consider că România trebuie să fie în rândul statelor civilizate ale lumii. Or, dacă nu e condamnat regimul comunist, dacă nu se votează Legea lustraţiei, şansele noastre scad cu nemiluita.

În încheiere, vă întreb pe voi toţi, colegii mei parlamentari, cine se teme de Legea lustraţiei?

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupul parlamentar al P.S.D., domnul deputat Ioan Stan.

Domnul Ioan Stan:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică se numeşte "Derutaţi, dezamăgiţi, obosiţi şi fără de speranţă".

Da, sunt ei, pensionarii, părinţii noştri, bunicii noştri, cei care au muncit din greu la aproape tot ce s-a realizat pe plan spiritual şi material în acum "săraca noastră Românie". Şi ca drept recunoştinţă le-am oferit din plin sloganul "Să trăiţi bine!" şi, mai nou, pentru a le distrage atenţia de la gravele probleme sociale, actuala guvernare le oferă zi de zi nesfârşite scandaluri politice, bine mediatizate şi prezentate cu ostentaţie de prost gust atât pe sticla televizorului, cât şi în majoritatea ziarelor centrale şi locale.

În timp ce ţara merge din "succes în succes" şi din "victorie în victorie" (a se vedea declaraţia domnului Călin Popescu-Tăriceanu la finalul reuniunii cu reprezentanţii Consiliului Economic şi Social din 30.03.2006), pensionarii sunt din ce în ce mai umiliţi, derutaţi şi dezamăgiţi de măsurile aşa zise sociale luate de actuala guvernare.

În primul rând, recalcularea pensiilor, care a fost o mare păcăleală, apoi diminuarea punctului de pensie de la 35,7% cât a fost în anul 2004, la 32% în 2005, şi nu în ultimul rând, cinismul Ministerului Sănătăţii de a rezolva problemele de sănătate şi de acces ale pensionarilor la medicamentele compensate şi gratuite i-au adus la disperare.

De altfel, în 2005, a fost cel mai mic procent de majorare a punctului de pensie din 2000 până în prezent, iar o altă îngrijorare a pensionarilor acuma, constă în frecvenţa şi amploarea scumpirilor la energie termică, la energie electrică, gaze naturale şi produse alimentare.

Recent, am asistat la o declaraţie a premierului Călin Popescu-Tăriceanu care a anunţat, în cadrul unei emisiuni televizate, că Guvernul va majora pensiile în cursul acestui an cu un procent, dar nu a precizat, în schimb, data la care va avea loc această majorare, şi cât va contribui acest procent la diminuarea sărăciei pensionarilor.

În timp ce omul şi munca, elementele de rezistenţă ale vieţii, sunt mai mult decât ignorate, actuala guvernare este preocupată de structurarea societăţii într-un număr restrâns de bogaţi şi o masă largă de săraci. Printre cei mai săraci se află pensionarii de azi, care, pentru a-şi mai putea duce zilele apelează la mila publică, la împrumuturi pentru plata facturilor la utilităţi, a medicamentelor şi a alimentelor luate pe cont de la magazinele private.

În finalul acestei declaraţii, aş dori să reamintesc cea mai demagogică acţiune la care am asistat cu toţii, când doamna Mona Muscă şi domnul Emil Boc, pentru a acapara capital politic, în anul 2004, au hotărât ca o lună de zile să trăiască cu pensia medie din România.

După ce zi de zi şi seară de seară apăreau pe sticla televizorului, au declarat ostentativ că nu se poate trăi cu asemenea pensii. Cu mult respect, pensionarii suceveni îi adresează o rugăminte atât doamnei Muscă, cât şi domnului Boc: să încerce să trăiască o lună de zile cu pensia din România şi în anul 2006, dar acest lucru s-ar dori cât de repede, întrucât mulţi dintre pensionari trec la cele veşnice într-un ritm destul de mare şi nu ar mai putea fi martori şi la minunea aceasta.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Tiberiu Bărbuleţiu.

Rog pe doamnele şi domnii parlamentari să asigure liniştea în sală.

Domnul Tiberiu Bărbuleţiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

După prezentarea, marţea trecută, la Strasbourg, a raportului preliminar de către Olli Rehn în faţa Comisiei de Politică Externă a Parlamentului European, devine tot mai clar că «Bruxellesul este gata să primească România în Uniunea Europeană», după cum titra pe prima pagină şi cotidianul britanic «Financial Times», la o zi după eveniment.

Însă, observ că în timp ce Europa mai are puţin şi ne roagă să nu ratăm aderarea la termen, există factori politici interni care sunt preocupaţi, în primul rând, de jocul de putere şi de imagine. Dârzenia cu care aceştia sabotează aderarea României mă îngrijorează şi demonstrează că ei sfidează acest subiect esenţial pentru ţara noastră.

Cred că mesajul lui Olli Rehn, în care a atras atenţia că pe lângă continuarea reformelor este nevoie de voinţă şi stabilitate politică, nu a fost înţeles de cei care în momentul de faţă vorbesc cu nonşalanţă despre organizarea alegerilor anticipate. Un mediu politic instabil prin declanşarea unor crize politice sau scandaluri publice ar tulbura foarte mult parcursul european al României, iar alegerile anticipate riscă să dinamiteze tocmai acest parcurs intrat acum în linie dreaptă.

«Ar fi păcat, din punctul meu de vedere, ca după ce România a rezolvat atât de multe lucruri în procesul de aderare, eforturile să fie puse în pericol de o decizie nu tocmai înţeleaptă» au fost cuvintele lui Olli Rehn, care a răspuns unei întrebări referitoare la posibilitatea organizării alegerilor anticipate. Cei care ignoră aceste semnale şi marşează în continuare pe o astfel de idee dau dovadă de imaturitate politică şi de iresponsabilitate în actul de guvernare.

Am fost de faţă la citirea acestui raport preliminar şi pot să vă spun că majoritatea intervenţiilor au fost pozitive, despre România vorbindu-se în termeni categoric mai buni decât despre Bulgaria. O eventuală amânare cu un an a aderării se va pune în aplicare doar în caz de «probleme majore», instabilitatea politică materializată în organizarea de alegeri anticipate putând fi trecută la capitolul «probleme majore».

Faptul că România a devansat Bulgaria în multe domenii, plusând la capitolul reformă în justiţie, înregistrând progrese în domeniul protecţiei copilului, unde legislaţia a devenit perfect compatibilă cu cea europeană, a condus la răsturnarea raportului de forţe în favoarea ţării noastre. În mediile europene se vehiculează tot mai mult chiar o eventuală decuplare a celor două ţări, care erau «programate» să adere împreună la 1 ianuarie 2007, impresia creată fiind că progresele României sunt mai notabile decât ale Bulgariei. Române ca raportul din mai să tranşeze pe jumătate această problemă, România urmând să furnizeze până la toamnă dovezi tangibile că reforma este ireversibilă.

Dacă ar trebui să cuantificăm progresele făcute de România, ele se datorează în mare măsură performanţelor Guvernului Tăriceanu, care cu seriozitate a făcut paşii necesari pentru ca România să ajungă în pragul aderării şi cred, lăsând la o parte modestia, că aportul pe care l-au adus toţi euro-observatorii români, indiferent de apartenenţa lor politică, este notabil. În legătură cu aceştia din urmă, cred că dovada lor de responsabilitate poate fi un bun exemplu de urmat pentru cei care încă se mai gândesc la «explozii» destabilizatoare.

În ceea ce îi priveşte pe actorii politici care minează proiectul european al României, cred că ar trebui să-şi revizuiască atitudinea, în sensul demonstrării unei preocupări reale pentru crearea stabilităţii politice interne de care ţara noastră are nevoie atât pe termen scurt, cât şi după îndeplinirea obiectivului aderării.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, doamna deputat Roberta Anastase.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la "Ziua Mondială a Sănătăţii".

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În 1948, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus ca data de 7 aprilie să fie declarată şi sărbătorită ca Zi Mondială a Sănătăţii. Printr-o hotărâre de Guvern, în martie 1999, s-a decis ca această zi să fie celebrată oficial şi în România.

În această zi, guvernele din întreaga lume îşi consolidează eforturile pentru a contracara fenomenele negative şi pentru a întreprinde acţiuni durabile în vederea soluţionării problemelor din domeniul sănătăţii.

Nici Guvernul României nu trebuie să se plaseze în afara acestei strategii. Sănătatea trebuie să devină o prioritate a actualului guvern. Trebuie să recunoaştem, ca oameni politici, că indiferent de subiectele pe care le generăm într-o zi sau alta, reverberaţiile lor în mintea celor care ne urmăresc la televizor sunt nesemnificative atâta timp cât nu vizează viaţa reală a oamenilor.

Nu putem recâştiga încrederea oamenilor în clasa politică, în oamenii politici dacă nu avem curajul să abordăm frontal şi responsabil problemele care afectează, în mod real, viaţa de zi cu zi a oamenilor.

Cozile la medicamente, starea spitalelor, asigurarea sănătăţii copiilor în şcoli, investiţiile în aparatură medicală, educaţia pentru sănătate sunt teme ale lumii reale, o lume în care şi noi trăim. Prea des preferăm să abordăm subiecte colaterale şi conflictuale, prea des optăm pentru praf, decât pentru substanţă, pentru notorietate, decât pentru încredere şi responsabilitate.

Ceea ce trebuie accentuat cu ocazia acestei zile este faptul că pentru o dezvoltare sigură a societăţii româneşti este nevoie să acordăm o importanţă majoră sănătăţii cetăţenilor. Premisa esenţială a conceptului "a trăi bine" este "a trăi", iar pentru a trăi e nevoie de sănătate. De fapt, vorbim de dreptul la viaţă al copiilor în maternităţi, al oamenilor în spitale, al bătrânilor dependenţi de medicamente.

Partidul Democrat a propus şi susţine o realocare a fondurilor bugetare care trebuie să aibă ca prioritate investiţia în sănătate. Declaraţiile politicianiste nu pot substitui o politică gestionată corect şi finanţată responsabil în domeniul sănătăţii.

În contextul acestei realităţi, îmi exprim încrederea că în viitor Ministerul Sănătăţii va promova o politică publică a sănătăţii responsabilă, într-o abordare plurisectorială, care să aibă în vedere supravegherea constantă a tuturor factorilor asociaţi şi determinanţi ai sănătăţii - fumatul, alcoolismul, consumul de droguri, nutriţia, mediul înconjurător fizic şi social, siguranţa şi sănătatea ocupaţională, planning-ul familial, mortalitatea infantilă, controlul bolilor infecţioase, libera circulaţie a oamenilor şi bunurilor, incluzând medicamentele şi dispozitivele medicale - în condiţiile în care sănătatea reprezintă rezultatul unei relaţii complexe între cauze şi factori.

Ministerul Sănătăţii va trebui să stabilească priorităţile în domeniu, pe baza unei cunoaşteri temeinice a stării de sănătate a populaţiei, a problemelor majore cu care aceasta se confruntă, a consecinţelor socio-economice ale acestora, precum şi a posibilităţilor de prevenire a problemelor de sănătate, luând în considerare tendinţele predictibile, precum şi costurile şi beneficiile aşteptate.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupul parlamentar al Partidului România Mare, domnul deputat Vlad Hogea.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Declaraţia mea politică se intitulează "Guvernul face plocon Habsburgilor Castelul Bran";

Săptămâna trecută, ministrul culturii şi cultelor, Adrian Iorgulescu, a anunţat că Executivul de la Bucureşti a finalizat negocierile cu nepotul Reginei Maria, Arhiducele Dominic de Habsburg (un arhitect care locuieşte în SUA, fiul Principesei Ileana şi al Arhiducelui Anton de Austria), urmând să-i transfere acestuia, în cursul lunii aprilie, dreptul de proprietate asupra Castelului Bran, plus 30 de hectare de teren.

Situat la 30 de km de Braşov, între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, respectivul edificiu este un important monument naţional şi un punct de reper al turismului din România.

Prima atestare documentară a Castelului Bran o reprezintă actul emis la 19 noiembrie 1377 de Regele Ludovic I de Anjou, prin care braşovenii primeau privilegiul de a construi cetatea "cu munca şi cheltuiala lor proprie"...

La 1 decembrie 1920, Consiliul orăşenesc al Braşovului a donat castelul Reginei Maria, ca semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea României Mari.

În anul 1938, aceasta a lăsat prin testament Castelul Bran, cu întreg domeniul, fiicei sale, Principesa Ileana, care l-a stăpânit până la plecarea din ţară, survenită imediat după transformarea României în republică, la 30 decembrie 1947.

Castelul a intrat, astfel, în proprietatea statului român, rămânând o perioadă abandonat şi devastat. Din 1956, parţial amenajat, a fost deschis publicului ca Muzeu de Istorie şi Artă Feudală. Fiind într-o stare avansată de degradare, castelul a intrat în restaurare în anul 1987, lucrare terminată în linii mari în 1993. Urmaşii Principesei Ileana, reprezentanţii familiei de Habsburg-Lothrigen, au făcut încă din anul 2001 o notificare de recuperare în natură a Castelului Bran. Aceştia solicitau nu numai Castelul, ci şi un teren aferent de 30 ha.

La vremea respectivă, potrivit Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, ei nu puteau să reintre în posesia Castelului Bran în natură, ci urmau să fie despăgubiţi în bani. Aşa că Dominic de Habsburg a solicitat nu mai puţin de 25 milioane de dolari! Până să primească banii, s-a schimbat legislaţia, ivindu-se posibilitatea retrocedării în natură a Castelului Bran. Notificarea s-a făcut prin intermediul unei case de avocatură care a intrat în legătură cu Ministerul Culturii şi Cultelor.

Dacă P.S.D. a tergiversat - şi bine a făcut! - retrocedarea Castelului Bran, timp de 4 ani, cei din "patrulaterul negru" (P.D.-P.N.L.- P.C.-U.D.M.R.), odată veniţi la putere au făcut plocon acest monument istoric unor profitori din Casa de Habsburg-Lothringen, care nu au nici o legătură cu Poporul Român şi cu istoria sa milenară.

Este o eroare colosală a Guvernului Tăriceanu, care trebuie îndreptată, desigur, dacă aşa ceva mai este acum posibil.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul deputat Petre Tărniceru. Nu este.

Da, doamna deputat.

Doamna Gabriela Creţu:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

După cum ştiţi, din când în când, nu mă pot abţine să nu-mi exprim public regretul că imnul naţional nu este cântat în fiecare dimineaţă în această incintă.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Unitatea contrariilor". Titlul mi-a fost sugerat de unitatea opiniilor celor două extreme ale sălii noastre la un moment dat.

Stimaţi colegi,

După cum ştiţi, activitatea simultană în Parlamentul Român şi cel European mă obligă să fac comparaţii, pe care aş fi dorit să nu le fac, şi să-mi pun întrebări care n-ar trebui să fie formulate în Parlamentul României.

Mă întreb, de exemplu, dacă ştim cu toţii la ce Europă aderăm. Tratatul de la Maastricht, la art.2 stabileşte egalitatea între femei şi bărbaţi drept principiu şi misiune a Uniunii Europene, care este înfiinţată la art.1.

Tratatul de la Amsterdam sporeşte atribuţiile Uniunii Europene în privinţa asigurării egalităţii de gen şi prevede introducerea genului, ca aspect obligatoriu, în elaborarea politicilor statelor membre, ceea ce numim gender mainstreaming.

Drept urmare, Comisia Europeană a impus ca regulă de constituire a fiecărui grup de lucru principiul reprezentării echilibrate, ceea ce înseamnă 40% fiecare gen, şi obligă statele membre la colectarea datelor statistice segregate pe secte în toate domeniile, în vederea evitării efectelor discriminatorii ale politicilor publice.

Cel mai recent Consiliu European, cel din 24 martie 2006, a adoptat pactul pentru egalitate între femei şi bărbaţi - Gender Pact - drept document oficial al Uniunii Europene, ca urmare obligatoriu pentru toate statele membre.

Vă întrebaţi, probabil, de ce ţin această lecţie de la tribuna Parlamentului? Cu certitudine că ea a fost determinată de ceea ce se întâmplă în politica românească în ultima vreme şi nu se mai întâmplă nicăieri altundeva.

Nu m-a provocat, însă, cum unii dintre dumneavoastră v-aţi putea închipui, naivitatea cu care un om politic descria mecanismele de promovare pe care unii colegi le-ar prefera, ele fiind bazate pe principiul "dacă tot trebuie să le acceptăm pe femei, atunci să fie prin noi înşine, nu prin ele însele".

Un lucru mult mai grav m-a adus în faţa dumneavoastră. Am citit, şi nu doar eu, ci mulţi cetăţeni şi cetăţene ale României, stenograma şedinţei noastre din 5 aprilie a.c. referitoare la dezbaterile privind înfiinţarea Comisiei de cod electoral.

Codul electoral ar trebui să reglementeze aspecte privind alegătorii, candidaţii, aleşii, relaţiile dintre ei, comportamentul pe care aceştia ar trebui să-l adopte, folosirea fondurilor publice pentru finanţarea acestora şi a asociaţiilor pe care ei le fac în scop electoral, adică partidele politice.

Codul electoral deci vorbeşte despre electorat, care este alcătuit în proporţii relativ egale, din femei, 52%, şi bărbaţi, 48%, despre aleşi care sunt la nivel de consilii locale 3% femei, şi 97% bărbaţi, la nivel de Parlament 10,6 femei şi 89,4 bărbaţi; la nivel de preşedinţii de consilii judeţene 0% femei şi 100% bărbaţi.

Datele acestea descriu România, stimaţi colegi, nu Arabia Saudită, că este singura ţară care mi-a venit în minte, întrucât regimul post-taliban din Afganistan are 28% femei în Parlament.

Citind stenograma m-am întrebat dacă toţi am citit măcar Constituţia României, care chiar dacă ne aflăm undeva prin Neanderthal, prevede - la art.4 alin.2 - că România este ţara tuturor cetăţenilor, indiferent de sex; la art.16 alin.3, că funcţiile sunt deschise în egală măsură şi femeilor şi bărbaţilor şi că statul garantează acest lucru; la art.36 alin.1 stabileşte condiţiile pentru vot; iar la alin.2 nu include femeile printre cei excluşi de la drepturile electorale; la art.37, de asemenea, le permite dreptul de a fi alese.

În această situaţie, din poziţia de preşedinte de şedinţă, pe care o ocupa vremelnic, un coleg de Cameră se întreba care este raţiunea de a fi a Comisiei pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, "care voia să se bage în seamă" şi refuză până şi exprimarea, fără drept de vot, în Comisia de cod electoral, a poziţiei şi intereselor a peste jumătate din populaţia României. Din extrema cealaltă a politicii, un coleg - căruia i-am apreciat totdeauna logica impecabilă - se apucă de făcut sofisme inacceptabile, în acelaşi sens.

Existenţa unor asemenea întrebări, stimaţi colegi, şi poziţii sunt o raţiune suficientă ca noi să înfiinţăm o adevărată Comisie de egalitate, care să fie formată din toţi cei care, măcar şi în sens formal, vor să salveze imaginea clasei politice româneşti, care evident nu este dispusă să trateze femeile ca parteneri politici reali. Şi atunci mă întreb: în ceea ce priveşte codul electoral, trebuie să credem că vreţi să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic?!

Au aflat unii dintre colegii noştri că există o corelaţie inversă, dovedită statistic, între ponderea femeilor în Parlament şi nivelul corupţiei din ţara respectivă, şi nu le place acest lucru?!

Şi, de asemenea, îmi mai pun o singură întrebare: mă întreb dacă domnul vicepreşedinte al Camerei, la care mă refeream anterior, dacă domnului vicepreşedinte i-a trecut prin cap o soluţie juridică pentru problema prezenţei femeilor în politică, şi anume lustraţia.

Lustraţi-ne, stimaţi colegi! Noi nu vom mai fi obligate să ascultăm comentarii care trec în derizoriu poziţiile şi interesele femeilor, de la tribuna Parlamentului, iar dumneavoastră scăpaţi de noi. Dar mă tem că poziţia corectă în respectul electoratului, care a fost adoptată de unii colegi social-democraţi sau de senatorul Eckstein, în şedinţa la care mă refeream, nu ar fi suficientă pentru ca această lege să fie respinsă.

Mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnul deputat Emilian Frâncu.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Banii asiguraţilor din sistemul de sănătate trebuie să se întoarcă la asiguraţi".

La sfârşitul anilor 90, atunci când au fost înfiinţate Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi cele 41 de Case Judeţene ale Asigurărilor de Sănătate din România, nimeni nu şi-ar fi putut imagina că descentralizarea şi dezetatizarea sistemului de sănătate din ţara noastră va trece prin crizele financiare din ultimii ani. La început, lucrurile au mers destul de bine, colectarea a fost mulţumitoare, banii mergeau direct în sistem, asigurând bunul mers al lucrurilor în domeniu.

Au existat şi excese de tipul folosirii banilor pentru construirea unor sedii ale Caselor, care se luau la întrecere cu cele ale băncilor sau firmelor multinaţionale. Au fost şi greşeli de administrare a fondurilor sau chiar delapidări. Cu toate acestea sistemul medical s-a înviorat şi lucrurile erau pe un drum bun şi de modernizare eficientă a domeniului, cu efecte pozitive în plan social.

Odată cu venirea la putere a PDSR (ulterior redenumit PSD), după alegerile din toamna anului 2000, mentalitatea centralist-etatistă a noilor guvernanţi a dus la subordonarea financiară a CNAS faţă de Ministerul Finanţelor Publice. Se ştie foarte bine că acest minister a fost desemnat de P.S.D. să colecteze banii asiguraţilor, urmând ca aceşti bani să fie, mai apoi, atribuiţi Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate şi de aici în teritoriu, printr-un mecanism greoi, birocratic şi discreţionar.

Nu are rost să mai amintesc permanenta suspiciune că, în perioada 2001-2003, Ministerul Finanţelor Publice a deturnat aceşti bani către alte destinaţii de interes naţional, cârpind cu ei deficite bugetare şi lăsând CNAS în permanentă subfinanţare, ceea ce a dus la degradarea generală a sistemului de sănătate din România.

Abia în anul electoral 2004, guvernarea PSD s-a milostivit de bieţii bolnavi şi a deschis un pic mai larg baierele pungii în care se strânseseră banii contribuabililor. În consecinţă, atât spitalele cât şi farmaciile au primit, atunci, o gură de oxigen iar pacienţii nu au mai murit cu reţeta-n mână pe treptele farmaciilor.

Din păcate, practicile exersate pe timpul guvernării pesediste, în ceea ce priveşte relaţia dintre banul contribuabilului, Ministerul Finanţelor, CNAS şi casele judeţene de sănătate au continuat şi după alegerile din 2004.

Pentru mine este realmente inexplicabil cum Ministerul Finanţelor are dreptul în continuare să dispună de banii privaţi (şi accentuez: sunt bani 100% privaţi!) ai contribuabililor pe care îi colectează lunar, pe baza statelor de plată a salariilor şi pe care îi pune sub un fel de "sechestru asigurator" înainte de a-i trimite Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.

Din acest motiv, aflată mereu în criză financiară, CNAS impune şi acum plafonări lipsite de realism la sumele pe care le decontează caselor judeţene de sănătate. De aceea se manifestă, adeseori, sincope în aprovizionarea spitalelor, medicamentele compensate se termină destul de repede în farmacii, şi fiecare început de lună a devenit un adevărat coşmar pentru bolnavii cronici care iau cu asalt farmaciile.

Este nevoie de disciplină financiară în domeniul sănătăţii din ţara noastră şi consider că măsurile luate în acest sens de către Ministerul Sănătăţii sunt mai mult decât binevenite. Motivele nu mai trebuie detaliate acum, fiindcă se cunosc foarte bine.

În acelaşi timp, însă, consider că trebuie luate măsuri urgente în cel puţin două direcţii:

Trebuie ca actuala conducere a CNAS, în frunte cu preşedintele acestei instituţii, să lase la o parte comoditatea şi să pistoneze în permanenţă Ministerul Finanţelor, pentru a obţine fondurile care i se cuvin, ritmic, în totalitate şi fără întârziere.

Trebuie modificat radical actualul sistem de colectare şi gestionare a fondurilor provenite din contribuţiile lunare ale salariaţilor şi pensionarilor din România.

Aceste fonduri trebuie colectate, aşa cum s-a promis de Alianţă în campania electorală, chiar de către CNAS, nu de Ministerul Finaţelor Publice, pentru ca ele să redevină cu adevărat ceea ce sunt, adică, bani complet distincţi de bugetul general public, şi să nu mai capete alte destinaţii.

Altminteri, vom avea în continuare un sistem de sănătate bolnav de "pesederită" iar pacienţii se vor călca în continuare pe picioare la uşile farmaciilor, înjurând guvernul şi promiţând, în sinea lor, "cruntă răzbunare" la viitoarele alegeri.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Iulian Iancu.

Domnul Iulian Iancu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Stimate colege,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Corul mincinoşilor".

Prin Programul de guvernare al Alianţei se promitea - prin introducerea cotei unice - că se vor aduce plusuri de venit şi se vor majora veniturile românilor.

Ce s-a întâmplat în realitate? Doar 20% dintre români declară că trăiesc mai bine decât în 2004. Sunt marii beneficiari ai cotei unice de impozitare a veniturilor şi profiturilor cu 16%. Dar mai mult de 50% trăiesc mai rău sau mult mai rău.

Salariile mici nu au beneficiat mai deloc de aplicarea cotei unice de impozitare. Dacă luăm în calcul şi rata inflaţiei, puterea de cumpărare a cel puţin 60% din salariaţi a scăzut sau a rămas aceeaşi, în schimb s-au introdus noi cote, taxe s-au dublat impozitele, s-au introdus accize în devans la carburanţi, gaze naturale, energie electrică.

Pe de altă parte, joaca de-a "cota unică" s-a sfârşit. Comisia Europeană cere ori majorarea TVA ori a cotei unice, Europa taxându-ne de ipocrizie pentru că, pe de o parte, dorim să ne înfruptăm din fondurile europene, iar pe de altă parte practicăm impozite mici, deci colectăm mai puţine resurse financiare proprii.

Au promis relaxare fiscală, în schimb s-au introdus încă 220 de cote, taxe, tarife, care au dublat practic numărul de impozite în România, ajungându-se la 428 de impozite. Pe lângă acestea, s-au introdus încă 200 de impozite parafiscale, taxe şi comisioane necuprinse în codul fiscal.

La sutele de taxe noi introduse în doar un an, se poate spune că una din principalele teze ale lui Marx a fost preluată de Alianţă, respectiv: introduceţi taxe, taxe şi iar taxe, pentru a distruge capitalismul!

De asemenea, pentru plata impozitului la stat, până la 15 martie se oferea un discount de 20% cetăţenilor conştiincioşi. Până şi acesta s-a redus la 10%.

Alianţa "DA" a promis predictibilitatea mediului de afaceri. În realitate, au modificat de 5 ori codul fiscal prin ordonanţe de urgenţă.

În ceea ce priveşte recenta strategie privind reabilitarea sistemului centralizat de termoficare, practic au compromis sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, contribuind esenţial la debranşarea consumatorilor prin promovarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2005, prin care se alocă ajutoare băneşti pentru achiziţia de centrale termice individuale.

Ideea susţinerii financiare a proiectelor de reabilitare a sistemelor centralizate de termoficare a fost preluată de la Guvernul Partidului Social Democrat, promovată în baza unor studii întocmite din anul 2003, în comun cu Banca Mondială şi societăţi de consultanţă din Germania.

Această strategie e vehement contestată însă de Alianţa DA pe parcursul anului 2004. Au fost antrenaţi în aceste acţiuni de contestare primarii Alianţei, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, mijloace media, acuzând Partidul Social Democrat de gândire comunistă pentru menţinerea sistemelor centralizate de termoficare, generatoare de pierderi uriaşe.

Scopul principal, însă, a fost de susţinere, printr-o campanie mediatică intensă, a firmelor furnizoare de centrale termice de apartament, care reprezentau în fapt cercuri de interese ale actualei puteri. Cel mai bun exemplu este cel al Municipiului Bucureşti. Nici astăzi nu are finalizată contorizarea începută în anul 2002. În schimb, în plină iarnă, anunţau preluarea centralelor electrotermice de la "Electrocentrale" S.A., ca acum noua strategie de politici energetice să abandoneze ideea, fără însă să propună o strategie de restructurare a RADET, cea mai mare regie rămasă nerestructurată în ultimii 16 ani.

Acum, practic, după ce au distrus sistemul centralizat de termoficare, Guvernul doreşte să susţină refacerea acestuia. Este un exemplu tipic de iresponsabilitate, neprofesionalism şi de acţiuni strict în numele cercurilor de interese, fără să se spună nimic de preţurile ce le vor fi impuse consumatorilor, după ce i-au încurajat să cheltuie zeci de milioane pe centrale individuale.

În schimb, veniturile românilor continuă să scadă: în februarie 2006, cu 7,1% faţă de ianuarie 2006, 60% dintre români fiind nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de nivelul de trai pe care îl au astăzi.

Nici agenţii economici n-o duc mai bine. Cele mai mari nemulţumiri ale acestora sunt, conform unui sondaj Gallup, prezentat de Uniunea Naţională a Patronilor, referitoare la: nivelul foarte ridicat al taxelor şi impozitelor, 86% dintre agenţii economici, culmea, într-un an declarat al relaxării fiscale; preţul utilităţilor, 81%; corupţia 61%.

Atât populaţia, cât şi agenţii economici au ajuns la capătul răbdării. Coaliţia la guvernare se îndepărtează zilnic de problemele reale ale ţării.

Soluţia pentru pensionare a fost pumnul în gură pus de jandarmi, iar pentru agenţii economici păcăleala cu mediul de afaceri predictibil şi diminuarea corupţiei.

Acum, însă, zeci de mii de pensionari vor ieşi în stradă, iar sindicatele anunţă mari mişcări sindicale în luna mai. Retrăim perioada de instabilitate politică, recesiune economică şi scăderea nivelului de trai specifică perioadei 1997 - 2000.

Soluţia este una singură. Alianţa DA, "care nu mai are nici un viitor", aşa cum bine sublinia domnul preşedinte al României, trebuie să-şi asume eşecul şi responsabilitatea pentru acesta şi să pregătească un nou scrutin electoral.

Vă mulţumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Închei aici prima parte a şedinţei de astăzi.

Pauză 5 minute, după care reluăm cu dezbaterea proiectelor de lege aflate pe ordinea de zi.

(Următoarele intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Bogdan Liviu Ciucă:

Declaraţie politică: "Să oprim stigmatizarea persoanelor seropozitive"

Ca deputat de Galati am avut curiozitatea sa aflu câte persoane infectate cu HIV/SIDA sunt în judeţul meu. Am aflat, pe lângă faptul ca sunt un număr însemnat de persoane seropozitive, şi faptul că aceştia se confruntă cu probleme destul de grave din punct de vedere al discriminării şi stigamtizării.

Persoanele care trăiesc cu HIV sunt discriminate pentru că HIV este asociat cu comportamente care sunt stigmatizate sau considerate deviante, în mod special homosexualitatea, prostituţia, şi injectarea drogurilor, fiindcă persoanele infectate cu HIV sunt considerate responsabile pentru că au contractat acest sindrom, fiindcă oamenii se tem să nu contracteza HIV, fiindcă religia sau credinţele morale conduc la ideea că infectarea cu HIV este rezultatul unei greşeli morale, a promiscuităţii sau a sexualităţii deviante sau, pur şi simplu, fiindcă pesoanele infectate cu HIV provin din medii cu nivel scăzut de acces la informaţii, medii în general sărace. De la compasiune la supraprotecţie şi uneori până la respingere şi abandon, trăirile celor de lângă persoana seropozitivă o afectează în mod direct, ampilficând starea de stres existentă.

Stigmatizarea şi discriminarea sunt probleme cu care persoanele infectate cu HIV/ afectate de SIDA se confrunta în mod real. Ele reprezintă o bariera pentru personele infectate, din cauza căreia nu pot avea acces la servicii fie din cauză că sunt refuzate, fie din cauză că se tem să ceară aceste servicii pentru că se aşteaptă să fie respinse.

Asocierea infecţiei HIV cu comporamentele ''rele'' şi cu moartea descurajează oamenii să se gândească la faptul că şi ei ar putea fi seropozitivi.

Reducerea stigmatizării si discriminării persoanelor cu HIV/SIDA poate aduce îmbunătăţiri în viaţa celor infectaţi/bolnavi. Educaţia despre HIV poate reduce discriminarea persoanelor seropozitive, pentru ca poate duce la înţelegerea corectă a riscului de infectare cu HIV.

Există forme directe sau indirecte de discriminare sunt forme legale sau ilegale de discriminare şi stigmatizare, discriminarea poate avea efecte intenţionate sau neintenţionate. Discriminarea poate duce la excluderea din scoală, la crearea unor clase speciale pentru copiii seropozitivi, la concedierea persoanelor infectate, la refuzarea unor servicii medicale. În general, şi cei care stigmatizează, dar şi cei stigmatizaţi sunt priviţi negativ în societate, conform normelor morale.

Fiecare are dreptul şi obligaţia de a acţiona spre binele celor neinfectaţi şi a celor infectaţi. Nimic şi nimeni nu ne îndreptăţeşte să catalogăm o persoana după boala pe care o are sau să încălcăm drepturile celor infectaţi, crezând, în mod fals de multe ori, că o facem spre binele comunităţii.

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule preşedinte, stimaţi colegi,

Am ajuns şi în ziua în care putem spune că progresele României au devenit vizibile, mulţumită activităţii de până acum a instituţiilor statului, dar în special reformelor iniţiate cu foarte mult curaj de Guvernul Tăriceanu.

Iată că una dintre primele măsuri luate de Guvern de la instalare, introducerea cotei unice de impozitare, a început să-şi producă simţitor efectele de anul acesta, Ministerul Finanţelor înregistrând o dublare a profiturilor impozabile înregistrate de companiile româneşti faţă de 2004.

În acest fel, ipotezele elaborate de membrii cabinetului Tăriceanu şi-au dovedit din nou veridicitatea şi, astfel, prin crearea de către stat a unui cadru care permite mediului de afaceri să intre în legalitate, companiile au fost încurajate să scoată o mare parte din venituri la suprafaţă. Totodată, banii rămaşi în plus în buzunarele românilor a determinat o creştere considerabilă a vânzărilor de automobile şi de materiale de construcţii.

Despre profitul net total înregistrat în perioada 31 martie 2005 - 31 martie 2006, de 9,5 miliarde de euro, nu pot decât să folosesc o vorba uzitată în ultima perioadă "este un record istoric pentru economia românească, indicând cel mai bun an pentru mediul de afaceri din 1990 încoace."

Cu toate că în ultima vreme această reformă fiscală liberală a avut suficienţi critici cu o gândire puţin conservatoare care au acuzat pe toate planurile determinarea cu care Guvernul a impus-o nu reprezintă suficiente argumente pentru a susţine permanent o campanie împotriva acestei măsuri care nu-şi putea în nici un caz produce efectele imediat după implementare.

Aspectul pe care îl consider esenţial în promovarea unei evoluţii fireşti a economiei româneşti, domeniu a cărui imagine este foarte importantă în dinamica investiţiilor externe, este acela ca orice discuţie referitoare la modalităţile de implementare a diferitelor măsuri fiscale să fie făcute numai în baza unor argumente solide.

Noile măriri de impozite propuse de Guvernul Tăriceanu au menirea de a pregăti România, mediul de afaceri şi populaţia, pentru integrarea în Uniunea Europeană, moment în care trebuie să ne aliniem din punct de vedere fiscal tuturor ţărilor membre. Menţinerea unor domenii şi a unui set de activităţi într-o zonă neimpozitată, o dată cu integrarea vor fi considerate ajutoare de stat şi vor scoate România din sfera liberei concurenţei Europene.

Ca urmare este foarte important pentru fiecare dintre noi să înţelegem că nimeni nu doreşte impozitarea excesivă a românilor, dar că acestea sunt costurile pe care românii trebuie să le plătească pentru a deveni membri ai Uniunii Europene.

Vă mulţumesc,

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Axa Arad - Timişoara"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În perioada ultimilor ani, şi mă refer la anii de după Revoluţie, unele oraşe din ţară au cunoscut o dezvoltare reală şi demnă de admirat. Un rol esenţial în acest proces l-au avut desigur oamenii care de-a lungul timpului, au condus destinele acestor oraşe şi a căror vădită preocupare era cea a dezvoltării oraşului, a atragerii de investitori care să ofere locuri de muncă şi, desigur, a alinierii sau apropierii de modelele europene. Un astfel de exemplu a fost şi este, încă, pentru noi, arădenii, oraşul Timişoara şi implicit judeţul Timiş, care, nimeni nu o poate nega, s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Pentru Arad, ca oraş, Timişoara este un model. În gândirea arădenilor şi a timişorenilor, de-a lungul timpului, a luat naştere o rivalitate, o "luptă". Poziţia noastră culturală însă, la fel ca şi cea geografică sau diversitatea etnică a populaţiei, trebuie să ne conducă spre o colaborare.

În urmă cu ceva timp, conducerea judeţului Arad, precum şi cea a municipiului, a lansat o propunere vecinilor noştri timişoreni. Era vorba despre crearea unei axe Arad-Timişoara, axă care să conducă spre o dezvoltare economică a celor două judeţe. Zilele trecute am văzut că această idee începe să prindă contur. Ambele judeţe sunt dornice să lucreze împreună, iar asta şi datorită oamenilor care în prezent se află la conducerile consiliilor judeţene sau a celor două municipii.

În acest moment cred că a sosit timpul să conştientizăm faptul că doar împreună, Aradul şi Timişoara vor avea şansa unei dezvoltări economice pe termen lung, pentru că niciodată forurile europene, la care dorim să accedem, nu vor privi cu ochi buni comunităţile dezbinate, care luptă pentru interese proprii. Cu adevărat uniţi am fost şi în 1989, atunci când comunismul a încercat să facă o uniformizare forţată prin dictatură şi când arădenii s-au alăturat timişorenilor până la sacrificiul suprem. Atunci însă am luptat împreună pentru libertate, acum avem şansa ca tot împreună să creăm lucruri atât de utile pentru urmaşii celor care au luptat în Revoluţie şi nu numai.

Dacă tot privim în urmă şi căutăm punţi de legătură, atunci mai putem să spunem că, pentru arădeni, porţile Timişoarei academice au fost mereu deschise, formând numeroşi intelectuali care astăzi fac cinste Aradului.

Nimic nu ne poate determina să acuzăm Timişoara, ci mai degrabă faptul că Aradului i-au lipsit oameni valoroşi, cu puterea deciziei şi a argumentului. La fel de adevărat este însă şi faptul că timişorenii vor fi mereu albi-violeţi, iar arădenii mereu alb-roşii pe care-i ştim, însă acest fapt nu trebuie să fie pentru fiecare dintre noi un prag peste care să nu putem trece. Trebuie să fim conştienţi şi în acelaşi timp să recunoaştem că doar împreună cu judeţul Timiş vom putea să ne dezvoltăm într-un timp mai scurt. Iar timpul, de multe ori, este esenţial. Croind proiecte comune, avem puterea argumentului mai mare şi prin această putere avem şi şansa de a merge mai departe. Putem lăsa rivalitatea să se simtă în largul ei la sport, cultură sau alte competiţii, nicidecum în cea administrativă.

În ultima perioadă atât Aradul, cât şi Timişul au înregistrat progrese în transpunerea şi implementarea acquis-ului comunitar. Am reuşit să iniţiem împreună o serie de proiecte în cadrul Regiunii de Vest, dar şi în cadrul Euroregiunii DKMT, care au făcut posibilă dezvoltarea regională. Nu trebuie să uităm că în curând vor începe lucrările la Autostrada Arad-Timişoara-Lugoj, autostradă ce se înscrie pe traseul Coridoului IV paneuropean. Acest proiect reprezintă un puternic imbold dat mediului de afaceri din zona de vest a României, dar şi un semnal ce poate viza politica şi calendarul de integrare al ţării noastre, cu implicaţii majore pentru economie în următorii ani. Sunt convins că Regiunea Vest va deveni o regiune de reper european. împreună putem gestiona competent resursele financiare disponibile în vederea susţinerii şi dezvoltării intense şi armonioase a regiunii noastre.

Deschiderea, sinceritatea şi colaborarea pe care am constatat-o din partea timişorenilor la ultima întâlnire, sunt sigur că poate crea un climat favorabil dezvoltării relaţiilor noastre interjudeţene. E cazul să lăsăm rivalitatea să se manifeste pe terenul de fotbal, când va mai ajunge faţă-n faţă. Trăim unii lângă alţii şi atât timp cât putem învăţa unii de la alţii, cred că trebuie să punem pe primul loc interesul cetăţenilor pe care îi reprezentăm.

Avem această obligaţie de a ne concentra asupra lucrurilor constructive, asupra celor care ne unesc şi nu a celor care ne despart sau ne dezbină. Îmi doresc din tot sufletul să devenim o forţă pe harta României.

Şansa o avem, începutul l-am făcut. Nu ne rămâne decât să continuăm şi să creăm ceva palpabil. Să ne unim pentru a deveni credibili şi model la rândul nostru pentru alţii.

Aşa cum bine se spune că "tot Banatu-i fruncea", ca arădean vreau să pot spune în scurt timp că: "tot Vestu-i fruncea".

Vă mulţumesc frumos.

Doamna Cornelia Ardelean:

A mai rămas aproximativ o lună până când contribuabilii pot să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către organizaţii non-guvernamentale, non-profit (ONG-uri). Posibilitatea de a sprijini nemijlocit reprezentanţii societăţii civile este bine venită. Nu este numai o posibilitate de a ajuta cele mai dinamice organizaţii, care îşi asumă un rol activ în societate, ci şi un indicator al forţei şi penetrării sociale a organizaţiilor non-guvernamentale.

Totuşi, am constatat că sunt foarte puţini oamenii care au aflat despre prevederile legale legate de posibilitatea de a dona 2% din impozitul pe venit. Deşi cauza este nobilă, acţiunea trece relativ neobservată. Am aflat, stând de vorbă cu mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor, că aceste entităţi nu au, de cele mai multe ori, forţa de a susţine o campanie mediatică prin care să anunţe cetăţenii că le pot sprijini prin simpla completare a unui formular, fără un efort financiar suplimentar. Am cunoscut asociaţii care fac lucruri admirabile, în domenii extrem de sensibile, cum ar fi îngrijirea persoanelor vârstnice sau a persoanelor cu handicap, protecţia copiilor sau combaterea consumului de stupefiante, zeci de oameni sufletişti care se implică cu foarte multă perseverenţă pentru a lumina viaţa semenilor lor, şi care au nevoie de fonduri. Nu îşi permit însă, din lipsa mijloacelor potrivite, o campanie masivă de promovare a unei campanii pentru donaţiile de 2%.

În anul 2005, doar 2,23% dintre români au ales să sprijine ONG-urile. Consider că autorităţile centrale şi locale ar trebui să se implice mai serios în promovarea şi popularizarea opţiunii de a direcţiona 2% din venit spre organizaţiile non-profit. În absenţa unei popularizări intense, posibilitatea care se oferă contribuabililor, de a stimula cele mai active segmente ale societăţii civile este un lucru doar pe jumătate făcut. Sunt încă prea multe cazuri în care oamenii fie nu au aflat încă în detaliu că au la îndemână un astfel de instrument pentru a-i sprijini pe cei care se implică în activităţi non-profit, fie nu au înţeles foarte bine că nu li se cere o contribuţie suplimentară în acest sens. Consider că este o responsabilitate importantă a autorităţilor publice şi a noastră, a tuturor, să ducem până la capăt acest proiect şi să popularizăm aşa cum se cuvine modalităţile prin care contribuabilii pot să direcţioneze 2% din impozit pentru societatea civilă.

Domnul Corneliu Ciontu:

"Mi-e ruşine"

Tot mai des mi-e ruşine. Mi-e ruşine de nepoţii mei, cărora nu le pot explica şi pace de ce, dacă nu-i frumos, toată lumea înjură, urlă şi se ceartă. Mi-e ruşine de copiii mei obligaţi să se adapteze, să supravieţuiască într-un mediu social periculos, ostil, sălbatic. Mi-e ruşine de bătrâna sărmană, vecină de cartier, care poate m-a votat, măcar aşa pentru că mă cunoaşte, şi care aşteaptă mută lângă tarabele din piaţă să strângă bani de pâine şi medicamente din milă. Nu-i demagogie, chiar mi-e ruşine.

Politica românească, dominată de neruşinare, nepăsare, ură şi intoleranţă, desfigurează ţara. Suntem obligaţi să acceptăm că bunul plac al celor care deţin puterea este mai presus de lege. Suntem învăţaţi că instituţiile şi regulile democraţiei nu contează în faţa interesului de partid sau de grup.

De 16 ani trăim într-o permanentă criză, într-un dezechilibru epuizant. Privatizări eşuate, falimentări frauduloase, bănci devalizate, corupţie generalizată, baroni locali şi centrali, alegeri anticipate, soluţii imorale, fuziunea partidelor din Alianţa D.A., disoluţia Alianţei, doar câteva din temele care monopolizează agenda publică într-o Românie condamnată, parcă, la eternă tranziţie. În tot acest timp, fiecare partid, fiecare grup de interese şi-a răcnit violent punctul de vedere, ignorând legile, priorităţile naţionale strategice şi problemele concrete ale românului.

În prezent, subiectele de maxim interes public sunt scandalul din CNSAS şi Legea lustraţiei. Să le luăm pe rând: la CNSAS, dilema Ticu Dumitrescu sau Turianu a paralizat activitatea instituţiei. Transmisiuni în direct, înmormântări simbolice, manifestaţii de solidaritate, conferinţe de presă deturnate, acestea sunt activităţile desfăşurate de noul Colegiu, care continuă nociv tradiţia vechiului Colegiu. Din punctul meu de vedere, alegerea unui terţ în funcţia de preşedinte CNSAS nu rezolvă nimic. Separarea în tabere, conflictul deschis şi ostilitatea acută dintre membrii Colegiului reprezintă garanţii ferme ale eşecului. Mi-aş fi dorit ca oricare dintre domnii Dumitrescu, Turianu, Boc sau Tăriceanu să fi avut înţelepciunea şi moderaţia de a preveni acest conflict, de a accepta un compromis care să salveze reputaţia unei instituţii menite să descopere adevărul şi să ne ajute să ne înţelegem corect trecutul. Însă, într-o politică dominată de invectivă şi de înverşunări extreme, înţelepciunea rămâne un deziderat foarte îndepărtat.

La rândul său, Legea lustraţiei şi întreg arsenalul retoric care o însoţeşte reprezintă încă un exerciţiu de ipocrizie, intoleranţă şi demagogie. După 16 ani de indolenţă, în care nu s-a făcut mai nimic pentru a-i identifica pe cei care au făcut poliţie politică, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat doresc, cu o suficienţă caricaturală, o lege a lustraţiei care să elimine global din viaţa publică întregi categorii sociale. Pe fond, nu-i nici o diferenţă între această iniţiativă şi epurările staliniste. Mai mult decât atât, în opinia înfierbântată a democraţilor, o asemenea lege ar trebui impusă prin asumarea răspunderii de către Guvern.

Consider că la 16 ani de la Revoluţie o lege a lustraţiei este, pentru societatea românească, absolut inutilă. Un asemenea demers ar fi fost cu adevărat necesar imediat după 1989, acum însă este doar o perdea de fum, o nouă temă de dezbatere publică în spatele căreia să se dosească eşecul guvernării. Dar dacă, totuşi, se va continua această farsă, consider că legea lustraţiei ar trebui aprobată prin referendum naţional. Măcar aşa, românii, sufocaţi de preţuri şi griji cotidiene, vor putea demonstra clasei politice cât de mult îi preocupă acest subiect.

Aflat tot mai departe de cetăţean, politicianul român tipic şi-a construit o lume paralelă în care se preocupă bezmetic de algoritm, alianţe, aranjamente şi ambuscade politice. În timp ce România adevărată se îndreaptă greu, foarte greu, dar sigur, către normalitate, majoritatea politicienilor români, autosechestraţi în azilul politic, continuă să se mutileze pentru orice rest de funcţie, de demnitate publică, de eventual avantaj.

Din nefericire, încă suntem guvernaţi de o clasă politică expirată, încremenită în intoleranţă, incapabilă să se pună în serviciul cetăţeanului. Avem acută nevoie în politica românească de oameni serioşi, decenţi, inteligenţi, cu bun simţ, bună creştere şi bună credinţă. Avem nevoie de politicieni cărora să le fie ruşine să mintă, să înşele, să zbiere, să fure şi să adune averi neruşinate într-o ţară extrem, nedrept de săracă.

Domnul Vasile Cosmin Nicula:

"Învierea lui Ticu"

Suntem în Postul Mare, în aşteptarea miracolului suprem - Învierea Domnului - moment de meditaţie, de pietate şi de căinţă. Umanitatea se pregăteşte să întâmpine evenimentul divin prin curăţenie şi purificare fizică şi morală. Faptele bune primează. Se asumă păcate şi se repară greşeli făcute din răutate sau patimă.

Acum un an am asistat la învierea lui Stolo, adus la viaţă de către cel care i-a luat locul la Cotroceni. Astăzi trăim clipele înălţătoare ale unui nou fenomen paranormal: Ticu a început să dea semne de vioiciune! E la fel de verde ca în vremea în care colinda drumurile forestiere din Vrancea, ţinut atât de zbuciumat încât şi-a pus amprenta asupra caracterului şi comportamentului vajnicului luptător împotriva totalitarismului. De la şcoala vieţii a învăţat proverbul "Cui pe cui se scoate", aşa că s-a pus voiniceşte pe treabă mare în regim de ocnaş. S-a documentat la arhivele celui de al treilea Reich, a studiat Oracolele din Dămăroaia şi ale Mamei Omida şi s-a ales cu o lege care îi poartă numele, iar la cei 78 de ani cu un post bine remunerat la Arhivele Securităţii. Mare veselie s-a produs în sufletul lui, pustiit de atâta ură acumulată împotriva vechilor structuri. Acum vor vedea ei, împricinaţii, cine este şi ce poate Ticu! O să-şi blesteme zilele toţi torţionarii! Va fi ca în vremurile bune, când putea să-şi descarce amarul la Securitate şi să se bucure de patimile confraţilor lui de detenţie, cărora le va dovedi din nou cine e seful (nu al CNSAS, această invenţie modernă, care va dezbina societatea românească pentru multă vreme şi va lăsa răni adânci în multe familii).

Acum are susţinere din partea unui poet la fel de temperamental şi imprevizibil, care pe lângă diploma de informator are şi certificat de revoluşionar televizat. Este uşor de recunoscut după tunsoarea model Jilava şi după alaiul de lăutari ai celor Zece Prăjini, care îi înseninează zilele şi nopţile în drumurile pe care le străbate când îşi inspectează şi îşi măsoară la pas moşiile. Care moşii? Păi credeţi că degeaba a făcut el "revoluţia"?! Că s-a luptat până şi cu teroriştii, care de ruşine au dispărut în neant, de unde au şi venit. Toată lumea i-a văzut, dar nimeni n-a putut măcar să-i pipăie. Dar au existat şi continuă să trăiască în legendele Revoluţiei până în veacul veacurilor. Ei devin tot mai fioroşi, pe măsură ce planeta îşi vede liniştită de drumul ei cosmic, în anii lumină care i-au fost hărăziţi de Divinitate. Uneori îl mai vedem pe la câte un scandal televizat, ori la câte o huiduială prezidenţială, alături de Dincă Gogoşarul şi alţi revoluţionari de frunte, care trăiesc din greva foamei şi alte distracţii la fel de plăcute.

Se zvoneşte că vom avea şi multe momente vesele la Parlament, la Guvern, la Preşedinţie şi în celelalte instituţii centrale şi teritoriale, precum şi la conducerile partidelor vom descoperi posesori de angajamente ferme, pe care le va pune în operă acelaşi domn Ticu, după ce va trage foloasele cuvenite de pe urma celor care vor dori totuşi să rămână în anonimat. Mulţi vor avea - în sfârşit - sansa să-şi decopere prietenii, vecinii sau necunoscuţii care li s-au strecurat în aşternut şi vor putea să adoarmă liniştiţi, căci aşa sunt Dosarele, nu au suflet. Înainte de a vă decide să le consultaţi este bine să treceţi pe la medicul de familie şi să vă faceţi toate analizele. S-ar putea să fie şi ultimele...

Viaţa este un dar unic şi ireversibil şi trebuie trăită fără coşmaruri!

Domnul Costache Mircea:

"Misterele banilor europeni"

Între multele şi marile contradicţii care agresează zilnic mentalul colectiv, se află şi problema banilor europeni alocaţi ţării noastre. Unii cetăţeni se întreabă ce i-o fi găsit pe străini să-şi risipească resursele financiare pe români. N-or avea ce face cu banii pe la ei pe acolo, ori aici se ascunde altceva decât un gest caritabil faţă de o ţară năpăstuită ? Omul simplu este şi el capabil de reflecţie şi îşi pune întrebări legitime. Chiar aşa, să ni se ofere nouă atâta bănet fără să ni se ceară nimic în schimb ? Unii, şi mai suspicioşi, constată că nu mai avem ciment românesc, că le-am dat altora fabricile, cu relieful de calcar cu tot, nouă rămânându-ne doar noxele, praful de pe străzi şi de pe tobă, că nu mai avem oţel, petrol, gaze, reţele electrice, mine de aur, pe care le-au dat altora: francezi, germani, austrieci, anglo-indieni ş.a.m.d.

Ei, nu-i nimic, dacă n-am fost în stare să le administrăm noi, lasă să le exploateze alţii. Bine, în schimb că ne dau nouă banii, făcuţi gata, cu care să ne dezvoltăm ...

Da, dar românii de rând rămân în continuare nedumeriţi şi nedumerirea lor cea mai mare este că, din uriaşele sume puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, nu se prea vede mare lucru în viaţa lor. Asta pe de o parte, iar pe de alta, sunt şi mai nedumeriţi în legătură cu modul de accesare a fondurilor europene. În timp ce suntem mereu criticaţi pentru slaba capacitate de absorbţie şi coeficientul mic de accesare a banilor europeni, numeroşi cetăţeni întreabă peste tot, la televiziune, la linia verde, la MIE, la Direcţiile agricole, la Primării, Prefecturi, Birouri parlamentare, cum să facă să primească şi ei bani. Bani pentru apă în comună, pentru drumuri, poduri şi punţi, pentru agro-turism, pentru ferme zootehnice, firme de industrializare a legumelor, fructelor, laptelui, cărnii, cerealelor etc., etc.

Vin caravanele cu informaţii de la centru şi oamenii rămân mai nedumeriţi decât înainte. Nimeni nu primeşte informaţii şi îndrumări clare de nicăieri. Mai află din surse folclorice, pe cale orală, că unii, având ceva pile de partid la putere, ar beneficia de fonduri comunitare. În rest, peste ţară, pluteşte aceeaşi atmosferă de mister, de incertitudine şi neclaritate, privind banii europeni. Asta, acum când avem la dispoziţie fonduri mici de preaderare, dar când va trebui să accesăm şi să utilizăm fondurile structurale şi de coeziune, câte 4 - 5 miliarde de Euro pe an, ce vom face ? Vom orbecăi tot aşa prin ceaţa complicatelor metodologii de întocmire a unor proiecte eligibile ?

Ştiut fiind faptul că funcţionarii unităţilor de plăţi programe comunitare nu au voie să dea relaţii şi să comunice informaţii referitoare la accesarea fondurilor, nu ne mai rămâne decât să sperăm că autorităţile române, ministerele şi subordonaţii din teritoriu, se vor lămuri ei înşişi mai bine asupra acestor probleme, găsind şi modalităţile practice şi eficiente de informare şi instruire a cetăţenilor interesaţi de utilizarea banilor europeni pentru emanciparea societăţii româneşti, prin relansarea economică, ridicarea nivelului de trai, a gradului de cultură şi civilizaţie pentru toţi cetăţenii europeni, deci şi pentru bieţii români.

Până atunci, rămânem inegalabili prin şmecherie păguboasă, ceaţă mediatică şi o naivitate populară dezarmantă.

Domnul Costică Macaleţi:

"Inundaţiile şi înmulţirea primarilor Alianţei D.A."

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şirul inundaţiilor care lovesc ţara noastră pare să nu se mai termine. Previziunile specialiştilor includ apariţia unor noi depăşiri semnificative ale cotelor de inundaţii pe întreg parcursul românesc al Dunării. În acest timp, autorităţile noastre se laudă că sunt pregătite să facă faţă efectelor inundaţilor. Am fi poate tentaţi, din diverse motive, să contrazicem aceste afirmaţii ale guvernanţilor. Ei bine nu, nu o să o facem! Motivul? Guvernul are dreptate, este pregătit. Din ce punct de vedere este însă problema. Mai precis, Guvernul este pregătit din nou să aloce cu generozitate fonduri destinate remedierii pagubelor produse în zonele calamitate însă numai prin firme proprii sau ale apropiaţilor actualei puteri. Şi, în orice caz, de aceste sume vor beneficia ca şi în toamna anului trecut numai localităţile care au primari ai Alianţei. Vorba aceea: eşti portocaliu ai parte, eşti albastru fă-te portocaliu sau stai în apă până la gât! Nu este un secret pentru nimeni că extraordinarelor presiuni exercitate asupra aleşilor locali ai PSD li s-au adăugat, pentru aleşii din zonele calamitate, momirea cu promisiuni privind refacerea pagubelor doar în schimbul trecerii aleşilor la PD sau PNL.

Domnilor guvernanţi, oare cât veţi mai profita de necazurile acestor cetăţeni atât de greu încercaţi de soartă? Cât de jos puteţi să vă coborâţi pentru a vă creşte influenţa şi a vă mări averile? Vi se pare normal să îi consideraţi prioritari pentru despăgubiri şi refaceri de infrastructură numai pe cetăţenii care şi-au ales în fruntea lor un primar al Alianţei? Sau să condiţionaţi orice ajutor de afilierea aleşilor locali la partidele dumneavoastră? Cum mai rămâne cu egalitatea între cetăţeni, ce să mai vorbim de celelalte drepturi şi valori democratice pe care v-aţi obişnuit să le călcaţi în picioare?

Cerem Guvernului să renunţe la dirijarea fondurilor destinate zonelor calamitate către clientela sa politică, să renunţe la astfel de forme de şantaj asupra aleşilor locali ai PSD şi să prezinte în faţa Parlamentului un raport detaliat privind destinaţia fondurilor pentru zonele calamitate.

Domnul Dan Dumitru Zamfirescu:

"Legea Ticu şi Legea lustraţiei - două acţiuni care atentează grav la siguranţa naţională a României"

Doamnelor şi domnilor deputaţi, doresc să vă prezint unele aspecte de principiu prin care să demonstrez că aceste acţiuni contravin grav siguranţei naţionale, şi anume:

Orice ţară din lume, indiferent că se numeşte România, SUA, Rusia, Franţa, Anglia, China sau Bangladesh, are nevoie de servicii de informaţii, ele fiind apreciate pretutindeni ca fiind un rău necesar. Într-adevăr, ele reprezintă sistemul imunitar al unui stat, pentru că aşa cum în corpul omenesc există anticorpi prin care organismul luptă pentru a elimina microbii cauzatori de boli, tot aşa un serviciu de informaţii luptă pentru a depista, contracara şi anihila duşmanii unei ţări, fie că acţionează din interior, fie că o fac din exterior.

Ceea ce vin acum să facă aceste două acte normative nu reprezintă altceva decât anihilarea acestor anticorpi.

Mai precis, toate serviciile de informaţii, de la începuturi şi până astăzi, indiferent de evoluţia mijloacelor tehnice, s-a bazat pe lucrul cu oamenii. Altfel spus, principalul mijloc de lucru al oricărui serviciu secret, fie că s-a numit S.S.I., Securitate, S.R.I. sau S.I.E., Mossad, C.I.A., F.B.I., M.I.5 sau M.I.6, K.G.B. ori F.S.B., a fost şi rămâne munca cu agentura, adică cu informatori şi colaboratori sau orice altă denumire ar avea în nomenclatura proprie a serviciilor respective persoanele care furnizează informaţii. Aceştia reprezintă baza sau sursa oricăror informaţii în identificarea, cunoaşterea şi prevenirea oricăror fapte de natură să aducă atingere siguranţei naţionale. Or, ceea ce se doreşte să se realizeze prin intermediul acestor două acte normative nu este altceva decât limitarea sau chiar distrugerea acestei metode clasice de culegere de informaţii, pentru că nicăieri nu se face diferenţa necesară şi obligatorie între furnizarea de informaţii de siguranţă şi delaţiunea murdară, condamnabilă în orice regim.

La ora actuală, în condiţiile în care toată ziua bună ziua, pe mai toate canalele media, nu se vorbeşte altceva decât despre informatori, colaboratori, deconspirare etc., este foarte greu pentru orice ofiţer de informaţii încadrat în serviciile secrete ale ţării să mai utilizeze acest mijloc de muncă specific. A devenit aproape imposibil să se mai apeleze la unii agenţi mai vechi şi foarte buni, care sunt încă activi, în condiţiile în care ei sunt supuşi oprobriului public şi când stau în permanenţă cu sabia lui Damocles deasupra capului, temându-se că vor fi deconspiraţi, iar viaţa lor va fi în pericol. Nici regimul comunist al anilor 45-60 nu a procedat în acest fel cu foştii informatori ai S.S.I.-ului. Din contră, aceştia au fost preluaţi de la foştii ofiţeri şi folosiţi în continuare în munca de informaţii. Iar acum, ceea ce se întâmplă cu aceşti oameni care nu au făcut altceva decât să contribuie la apărarea ţării, este o adevărată tragedie.

Şi, în final, vine întrebarea firească: cine se teme de serviciile secrete române care erau cotate la un moment dat în topul instituţiilor de gen din lume? Nu cumva tocmai acele persoane care ştiindu-se cu musca pe căciulă şi cu anumite legături în rândul altor structuri informative decât cele naţionale doresc acum să le distrugă pe acestea din urmă, şi aşa decimate dacă nu din punct de vedere numeric cel puţin profesional?

Nu cumva există şi interese externe în promovarea acestor acte normative tocmai pentru ca România să se găsească într-un haos generalizat, astfel încât structuri de informaţii străine să promoveze în ţara noastră interesele politice şi economice ale ţărilor aparţinătore sau ale căror interese le susţin?

Cine are informaţia deţine puterea. Este o sintagmă bine cunoscută în lumea întreagă şi tocmai de aceea aceste acţiuni trebuie anihilate din faşă, iar structurile informative să fie refăcute şi coordonate, legal şi eficient, pentru apărarea ţării. Altfel ne vom trezi cât de curând că România nu va mai fi stat suveran şi independent, că nu va mai avea economie, iar deciziile nu se vor mai lua la Bucureşti, ci în alte capitale ale lumii, după cum un serviciu sau altul de informaţii, din alte ţări, va reuşi să-şi planteze oamenii în structurile de putere.

Iată de ce aceste două acte normative reprezintă efectiv un atentat grav la siguranţa naţională a României.

Domnul Dan Ştefan Motreanu:

Săptămâna trecută s-au înregistrat atacuri fără precedent la adresa PNL, a premierului Tăriceanu şi a actului de guvernare în care sunt implicaţi miniştri şi secretari de stat liberali. Principalul vector al acestor atacuri a fost şeful statului, iar acuzaţiile proferate nu au fost deloc diferite de cele deja clasice venite din zona C.V.Tudor, PSD sau Gigi Becali. Este necesar ca orice om de bună credinţă să-şi pună o serie de întrebări. Ce a determinat aceste atacuri fără precedent, de ce acum şi, nu în ultimă instanţă, ce se urmăreşte? Am să încerc să dau, punctual, răspunsuri la aceste întrebări.

PNL a început, încă din luna februarie a acestui an să deranjeze. În primul rând, pentru că nu a fost de acord în totalitate cu pachetul de legi privind siguranţa naţională. Nu a fost de acord în ceea ce priveşte ilegalitatea modalităţii de legiferare - nici serviciile secrete şi nici CSAT nu au calitatea de legiuitor - şi nici cu restrîngerea unor drepturi şi libertăţi democratice prevăzute de unele din legile din pachet.

PNL a înaintat în Parlament şi a susţinut fără nici o rezervă cele două legi - a CNSAS şi a Lustraţiei - care au ca finalitate condamnare comunismului, a abuzurilor fostei Securităţi şi, în ultimă instanţă, purificarea morală a clasei politice.

PNL este pe punctul de a finaliza extrem de delicata problemă a despăgubirii foştilor proprietari care, din motive obiective sau subiective, nu-şi mai pot reprimi în natură fostele proprietăţi funciare sau imobiliare.

Aceste trei puncte esenţiale atât pentru cetăţenii României în sine, cât şi pentru parcursul integrării sunt cele care au declanşat valul de atacuri, din toate direcţiile, asupra PNL, a premierului şi a miniştrilor liberali.

Se poate spune, fără echivoc, că există persoane care doresc să introducă, sub umbrela declarativă a democraţiei, o componentă poliţienească a statului. De asemenea, se poate trage concluzia că s-a lărgit paleta celor care se opun deconspirării fostei Securităţi şi a condamnării comunismului. Nu contează dacă, la nivel declarativ, unele personalităţi politice declară că doresc condamnarea comunismului. Contează cum văd aplicarea în practică a acestei condamnări. Este ciudat, deşi există şi funcţionează deja un Institut al Investigării Crimelor Comunismului (IICC) sub patronajul Guvernului, preşedintele Traian Băsescu înfiinţează unul similar sub patronajul său. Şi aici este de pus o întrebare. De ce? Răspunsul este unul simplu. Din raţiuni de imagine. Aş face o paranteză (şi o paralelă) legată de persoana care va conduce instituţia creată de preşedinte. Domnul Traian Băsescu a afirmat despre Ticu Dumitrescu, exact în zilele în care acesta era susţinut de întreaga opinie publică pentru conducerea CNSAS, că a fost decorat de regimul comunist cu nu ştiu ce medalie a muncii clasa a III-a. Prin această afirmaţie, mult utilizată de Vadim & Co, Traian Băsescu încerca să păteze trecutul anticomunist al lui Ticu Dumitrescu. Operând cu aceeaşi unitate de măsură şi despre Vladimir Tismăneanu, cel care va conduce instituţia înfiinţată de preşedintele Băsescu, se poate spune că este fiul unui Comisar sovietic, Leon Tismineţky, care în perioada războiului tranmitea de la Radio Moscova în limba română mesaje anti româneşti, iar mai tîrziu a fost un slujitor fidel al regimului marxisto-leninist-stalinist; se poate spune că a fost coleg de liceu cu Nicu Ceauşescu. Toate aceste date biografice spun mult mai mult decât o medalie a muncii clasa a III-a.

Şi să nu uităm un amănunt. Ticu Dumitrescu, proaspăt ieşit din puşcăriile comuniste, trebuie să muncească undeva pentru a se întreţine. Pentru dl V. Tismăneanu nu a fost cazul. Şi tocmai din cauza trecutului său de fost deţinut politic, Ticu Dumitrescu trebuia să fie un exemplu în activitatea de pe şantierul unde abia şi-a găsit de lucru. Şi, oricum, respectiva medalie nu i-a fost acordată pentru merite personale, astfel de medalii se acordau cu sutele, cu miile şi la nivelul unei întregi unităţi de producţie. A, dacă Ticu Dumitrescu ar fi fost un Stahanov al României, dacă ar fi fost erou al muncii socialiste, atunci se putea discuta la nivel negativ. Dar nu a fost. Şi domnul Traian Băsescu ştie foarte bine toate aceste amănunte, dar "uită" să le şi amintească. Se poate spune clar că şeful statului nu îl agreează pe Ticu Dumitrescu, personaj care este un duşman consacrat al fostei Securităţi.

Domnul Dumitru Avram:

"Ţara trece printr-o criză profundă"

Este mai mult decât evident că ţara noastră traversează cea mai profundă criză politică şi instituţională de după aşa-zisa revoluţie din 1989. Neînţelegerile dintre Traian Băsescu şi Călin Popescu - Tăriceanu, respectiv dintre PD şi PNL, dau, pe zi ce trece, semnele unei despărţiri definitive. Pe de altă parte, actualul context internaţional, în care, după un Raport de Ţară echivoc, Uniunea Europeană ne va trece strada cu forţa, primindu-ne, la 1 ianuarie 2007, în rândul membrilor ei, amână, pentru moment, soluţia alegerilor anticipate. Nimic nu mai este respectat în această ţară - nici Parlamentul, nici Constituţia, nici cele mai elementare reguli ale democraţiei.

Pe fondul unei sărăciri îngrozitoare a populaţiei, cresc tensiunile sociale, apar răbufniri, deocamdată izolate, ce se pot coagula oricând într-o revoltă de masă. Îngrijorează nu numai fenomenul infracţional, dar România trăieşte într-o atmosferă de tensiune şi de violenţă, în faţa căreia autorităţile par neputincioase. Pe de altă parte, a sporit, alarmant, datoria externă ajunsă, astăzi, la 36 miliarde de dolari. Şi asta, în condiţiile în care Ceauşescu nu numai că-şi plătise toate obligaţiile, dar ne lăsase moştenire creanţe însumând câteva miliarde de dolari; acestea explică, între altele, îmbogăţirea peste noapte a atâtor profitori ai tranziţiei.

Cresc datoriile, în condiţiile în care producţia industrială scade la un procent. Belarusul, despre care occidentalii spun că reprezintă ultima dintre dictaturile Europei, asigură o creştere economică anuală de peste 8%! Plătim cel mai scump preţ la gazul metan, cele mai mari dobânzi la sumele împrumutate, importăm produse agricole, lăsând culturile autohtone să se înece în bălţile nepăsării. Nu mai producem utilaje agricole, seminţele şi îngrăşămintele sunt din import, totul este foarte scump, astfel încât şi cei mai buni gospodari ai satelor se află în imposibilitatea de a-şi lucra pământul.

În acelaşi timp, cum recunosc înşişi liderii occidentali, care au trăit şocul euro, impactul noii monede va fi pentru noi aproape devastator. Revenind la actualul moment politic, cu un Traian Băsescu ce pare a fi din ce în ce mai captiv între propria Alianţă, serviciile secrete şi pretinsa societate civilă, "soluţia" pare, într-adevăr, un Guvern PD - PSD - UDMR, cu un Adrian Năstase recuperat foarte repede, posibil viitor ministru de externe al României şi un premier tehnocrat, agreat de toate cele 3 partide şi de Palatul Cotroceni.

Cât despre democraţie, uneori avem sentimentul că ne aflăm în atmosfera primelor alegeri postbelice, desfăşurate sub patronajul de groază al Armatei Roşii. Perioadă pe care ideologul stalinist Vladimir Tismăneanu o definea drept o formă nouă, superioară, a democraţiei, a cărei esenţă consta în aceea că poporul, deţinător al puterii politice şi al mijloacelor de producţie, era chemat să participe nemijlocit la întreaga activitate de conducere a vieţii economice şi sociale. Astăzi, fiul satrapului stalinist Leon Tismeniţchi este propus de Traian Băsescu să conducă o fantomatică şi inutilă comisie prezidenţială pentru analiza dictaturii comuniste din România. Nu mai înţelegem nimic.

Noi ştiam că problemele fundamentale ale României sunt corupţia şi mafia economico-financiară, şi că aşa suntem priviţi şi dinspre Uniunea Europeană. O instituţie care trebuie să înţeleagă, în sfîrşit, aşa cum trebuie să înţeleagă şi Washingtonul, că singura soluţie viabilă, salvatoare pentru România, o constituie forţele naţionaliste autentice, iubitoare de Neam şi Ţară, adversare redutabile ale hoţiei şi jafului.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Orgoliul lor urma să ne coste 100 de miliarde "

Cei de la guvernare se cred imuni şi atât de importanţi în ochii electoratului încât au pierdut de mult şi cred definitiv simţul realităţii.

Şi cum orgoliul e cel care naşte cele mai stupide războaie, zilele acestea am asistat la o demonstraţie a orgoliului şi luptei pentru putere de un cinism cutremurător pentru locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud.

Chiar dacă încercările Alianţei au eşuat prin necunoaşterea integrală e legilor, vreau totuşi să prezint situaţia pentru a demonstra încă o dată cât de puţin contează electoratul şi banii publici pentru un grup ce şi-a uitat menirea şi are priorităţi ridicole comparativ cu nevoile reale ale populaţiei.

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, odată înfăptuit în 2004, a devenit un teren de luptă în care consilierii unei alianţe ce îşi cântă sfârşitul, s-au dat în spectacol prin şantaj, strigăte, părăsirea sălii de şedinţă, boicotarea lucrărilor, singura lor preocupare fiind distrugerea prin orice mijloace a preşedintelui care a avut suficientă verticalitate să nu le facă jocurile.

Au avut majoritatea, au putut lua decizii pentru electorat în funcţie de programul de guvernare, dar visul mare nu era rezolvarea problemelor judeţului, ci ocuparea postului de preşedinte la care tânjeau şi pentru care făceau scenarii peste scenarii. Dovadă la aceste afirmaţii stau cele 17 procese intentate preşedintelui Consiliului Judeţean, procese pe care le-au pierdut şi prin care s-a dovedit că nici picătura chinezească nu le este favorabilă.

În contextul în care judeţul se confrunta cu probleme mari în ce priveşte infrastructura, alimentarea cu apă, gaze, reabilitări de şcoli şi primării, şi-au irosit energia doar în găsirea scenariului potrivit de înlăturare a preşedintelui care nu îmbrăca haine portocalii.

Văzând că jocurile lor se lovesc de zidurile legalităţii, au apelat la o soluţie cinică pentru electoratul bistriţean, cinică prin costurile care s-ar fi impus din bugetul judeţului. S-au gândit să demisioneze în bloc pentru a dizolva Consiliul Judeţean, forţând astfel organizarea alegerilor anticipate.

De această dată au pierdut definitiv, gestul lor fiind blocat de Legea 67 articolul 92 aliniatul 10, care prevede ce se întâmplă atunci când locurile de consilieri judeţeni devin vacante. Locul celor demisionaţi a fost luat de supleanţii de pe lista de consilieri ai PSD, aliaţii pierzând toate posturile pe care le ocupau în cadrul consiliului.

Nu consider această situaţie o victorie a opoziţiei, ci un gest prin care a fost oprită cheltuirea a 100 miliarde de lei ce s-ar fi irosit în organizarea de alegeri anticipate. Nu cred că îşi meritau locul în cadrul administraţiei judeţului din moment ce nu au venit cu nici o hotărâre sau proiect prin care să arate că le pasă de electoratul pe care îl invocă acum din lipsă de ocupaţie.

Cred că timpul luptelor de culise ar fi trebuit depăşit şi binele celor pe care-i reprezentau, să triumfe deasupra intereselor personale. O alianţă şubredă stă să se dărâme sub neputinţă şi orgoliu.

Aţi făcut destul rău ţării iar modelul retragerii de la Bistriţa ar trebui urmat de toţii aliaţii responsabili de eşecul economiei, sănătăţii şi agriculturii româneşti.

Mai devreme sau mai târziu veţi plăti preţul orgoliilor ce şi-au manifestat cinismul sfidând o populaţie obligată să plătească prea cruda lipsă de adevăr de la conducerea unei ţări ce merita o altfel de soartă.

Domnul Grigore Crăciunescu:

"Vizita Grupului parlamentar de prietenie România-Republica Islamică Pakistan în această ţară"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În perioada 1-6 aprilie a.c., Grupul parlamentar de prietenie România - Republica Islamică Pakistan a efectuat o vizită oficială de lucru. Astfel, Grupul parlamentar a avut întâlniri cu următorii înalţi oficiali pakistanezi: domnul Makhdoom Khurso Bakhtiar, ministrul de stat pentru afaceri externe; domnul Sardar Muhamma Yaqub, vicepreşedintele Adunării Naţionale; domnul gr.lt Khalid Maqbool, guvernatorul provinciei Punjab; domnul Sardar Shaukat Hussain Mazari, vicepreşedintele Adunării provinciale Punjab; domnul Mian Khurshid Mahmud Kasuri, ministrul federal al Afacerilor Externe; domnul Mohammednian Soomro, preşedintele Senatului Pakistanez.

În cadrul acestei vizite am discutat despre relaţiile politice bilaterale, partea română şi pakistaneză exprimându-şi satisfacţia în legătură cu revigorarea dialogului dintre cele două ţări. Ne-am arătat interesaţi de faptul că Pakistanul poate constitui o poartă deschisă spre ţările din Asia şi acest lucru datorită faptului că de această ţară ne leagă patru decenii de prietenie.

De asemenea, ne-am arătat încrederea că vizita şi convorbirile prilejuite de prezenţa în Pakistan a delegaţiei parlamentare române vor fi utile pentru viitorul relaţiilor bilaterale.

Au fost abordate discuţii cu privire la relaţiile economice şi comerciale, subliniind trendul pozitiv al schimburilor de acest fel care au atins în 2005 un total de 60 de milioane de dolari. România are o ofertă destul de bogată în ceea ce priveşte principalele produse de export către Pakistan, şi anume produse de industrie chimică, echipamente de transport, echipamente complexe pentru investiţii, produse ale industriei de apărare. Există posibilitatea colaborării în domeniile hidro şi termoenergetic, în special cu expertiza tehnică românească, precum şi pentru dezvoltarea reţelelor de cale ferată.

În ceea ce priveşte problemele internaţionale de actualitate, am transmis aprecierea României faţă de voinţa politică demonstrată de Pakistan în abordarea problemei combaterii terorismului. De asemenea, am salutat determinarea de care dă dovadă Pakistanul şi India în continuarea dialogului politic bilateral vizând soluţionarea problemelor aflate în dispută.

Consider că vizitele şi contactele directe între cele două ţări, la nivel parlamentar, guvernamental, dar şi al comunităţilor de afaceri, vor avea o contribuţie majoră la dezvoltarea relaţiilor român-pakistaneze în beneficiul reciproc.

Domnul Mircea Ciopraga:

Raport asupra celei de-a 26-a Reuniuni a Comisiei pe probleme culturale, educaţionale şi sociale a Adunării parlamentare pentru cooperare economică la Marea Neagră

Stimaţi colegi,

În cadrul declaraţiei de astăzi voi face o scurtă informare asupra participării delegaţiei parlamentare române la Reuniunea comisiei pe probleme culturale, educaţionale şi sociale a Adunării parlamentare pentru cooperare economică la Marea Neagră, eveniment desfăşurat la Belgrad, în perioada 5-6 aprilie 2006.

Agenda comisiei a avut ca principal subiect de dezbatere dialogul între culturi ca mijloc de construire a încrederii între naţiuni. Alegerea acestei tematici a fost făcută în contextul actual al unei intense promovări la nivel global a dialogului inter-cultural, dar mai ales ca urmare a unui interes deosebit al Adunării parlamentare pentru această problematică, dată fiind diversitatea culturală a regiunii Mării Negre şi dificultăţile cu care aceasta continuă să se confrunte din cauza diferenţelor de ordin etnic şi religios, îndeosebi.

În conformitate cu procedurile de lucru, comisia a adoptat recomandarea şi raportul asupra dialogului între culturi ca mijloc de construire a încrederii între naţiuni, proiecte care vor fi supuse discuţiei şi adoptării de către Adunarea generală din vară a Adunării parlamentare pentru a deveni documente de referinţă pentru parlamentele şi guvernele ţărilor membre.

Încă de la instituirea sa, Adunarea parlamentară pentru cooperare economică la Marea Neagră a acordat o atenţie deosebită dezvoltării cooperării culturale între ţările membre pentru a face să evolueze democraţia culturală în regiunea Mării Negre. În acest scop a elaborat şi promovat o serie importantă de documente şi iniţiative de specialitate în domeniul educaţiei, ştiinţei, mass-mediei şi turismului. Demersuri au fost întreprinse şi în scopul promovării şi conservării tradiţiilor şi patrimoniului naţional-cultural, în special în ţările din regiune, în care schimbările socio-economice şi dificultăţile perioadei de tranziţie au diminuat rolul chestiunilor culturale între celelalte priorităţi naţionale.

Ca realizări concrete, Adunarea a reuşit înfiinţarea, la Bucureşti, în 1993, a Universităţii Mării Negre, urmată de înfiinţarea în 1997 a Reţelei de universităţi a Mării Negre, instituţii care au ca misiune promovarea valorilor europene şi impulsionarea cooperării academice la nivel regional. În vederea promovării prieteniei şi cooperării în ceea ce priveşte tânăra generaţie, Adunarea parlamentară a susţinut înfiinţarea, la Moscova, a Alianţei culturale a Mării Negre şi a furnizat asistenţa financiară pentru organizarea a două ediţii a Festivalului de copii şi tineret al statelor membre ale organizaţiei.

Apreciind mass-media, dar mai ales posturile naţionale de televiziune, ca cea mai importantă şi influentă sursă de informare pentru majoritatea populaţiei din regiunea Mării Negre, Adunarea parlamentară a iniţiat organizarea, în mai 2001, a seriei de întruniri anuale a televiziunilor publice din ţările membre.

Reuniunea Comisiei pe probleme culturale, educaţionale şi sociale face parte din seria întrunirilor de primăvară ale celor trei comisii de specialitate ale Adunării parlamentare pentru cooperare economică la Marea Neagră, dezbaterile şi deciziile din cadrul acestor comisii reprezentând una dintre cele mai importante activităţi ale Adunării.

După cum informam în ultimele declaraţii politice, seria acestor întâlniri a debutat cu reuniunea de la Bucureşti, în perioada 22-23 martie 2006 a Comisiei economice, comerciale, tehnologice şi de mediu, urmând ca pe 3-4 mai să se desfăşoare, la Atena, reuniunea Comisiei pe probleme legale şi politice în cadrul căreia delegaţia României va înainta un set de propuneri importante cu privire la îmbunătăţirea modului de organizare a Adunării parlamentare pentru cooperare economică la Marea Neagră.

Domnul Gabriel Sandu:

"Ce fac foştii securişti şi comunişti dintre noi"

Chiar dacă trăim cu impresia că în 1989 s-a schimbat un regim, mă tem că ne înşelăm amarnic. Deşi la nivel declarativ cu toţii am devenit democraţi şi capitalişti, ar fi interesant de văzut ce s-a întâmplat cu foştii securişti şi cu nomenclatura fostului regim.

Chiar dacă avem mult mai multe partide decât ar fi cazul, nu trebuie să ne amăgim cu gândul că vechiul PCR a murit total. Traducerea unui partid în viaţa reală este capitalul uman de care dispune. PCR-ul nu mai există ca organizaţie, dar majoritatea celor care au făcut parte din acest partid încă gândesc şi acţionează ca pe vremea faimoaselor congrese şi se află în mod convenabil în structuri cheie din stat.

De fapt, nu s-a schimbat nimic la nivel mental. Nomenclatura, eşalonul doi, a înlocuit privilegiile prin care aveau exclusivitate la alimentele care se găseau doar la cantina Partidului sau la plecări în străinătate, cu privilegiile de a privatiza şi a nu plăti, de a obţine monopol economic şi de a-l păstra cu orice preţ.

Dacă înainte de '89, Securitatea ajunsese să vâneze membrii partidului care o înfiinţase, după '89 s-a produs marea împăcare sub idealul comun de a nu lăsa România pe mâinile golanilor care au trăit cu impresia că au făcut o revoluţie.

Această strategie a avut succes deoarece infiltrarea acestora în sistem este totală. Putem începe cu cei mai insignifianţi funcţionari publici care încă aşteaptă pachetul de ţigări şi cafeaua, primari, consilieri locali, membri în consilii de administraţie, membri de partid, angajaţi în ministere, parlamentari.

Avantajele erau clare şi comuniştii şi securiştii aveau informaţiile necesare să păstreze şi să acumuleze capital şi funcţii în noul şi tânărul stat democratic român.

În concluzie, s-a creat o suprastructură formată din oameni infiltraţi în absolut toate structurile statului care lucrează meticulos, în mod organizat, folosindu-se informaţii privilegiate, fonduri, spre propriul lor interes.

Ne-au trebuit 17 ani ca să înţelegem să ne gândim la o primenire morală a României. Toate ţările din fostul bloc comunist au reuşit să-i îndepărteze pe cei care au făcut parte din structurile de conducere a partidului la scurt timp după schimbarea regimului şi acest lucru le-a asigurat credibilitate internaţională, acces la fonduri externe şi, în ultimă instanţă, dezvoltare rapidă. În acest timp, România a fost obligată să se vadă izolată în Europa, pentru a doua oară, din cauza mineriadelor şi a evenimentelor de la Târgu Mureş.

Este oare o coincidenţă faptul că de fiecare dată când s-a încercat condamnarea publică a comunismului, reacţiile au fost atât de puternice încât nu s-a întâmplat nimic.

Un singur lucru este mai important decât condamnarea comunismului, şi acesta este îndepărtarea din funcţii publice a oamenilor care au făcut parte din vechiul sistem pentru că ei sunt, în ultimă instanţă, cei care împiedică dezvoltarea României.

Domnul Horia-Victor Toma:

Un eveniment foarte important a avut loc în weekend-ul care tocmai s-a sfârşit - Ziua Internaţională a rromilor - ocazie cu care transmit salutări tuturor reprezentanţilor acestei etnii.

Profit de această ocazie pentru a trage un mare semnal de alarmă. În România există un număr de aproximativ 2,5 milioane de cetăţeni rromi, chiar dacă numărul acestora oficial este de 500.000.

Dintr-un calcul simplu rezultă că există, aşadar, 2 milioane de cetăţeni rromi-români, neînregistraţi în evidenţele populaţiei, care nu posedă acte de identitate, nu pot beneficia de ajutoarele sociale acordate de stat şi nu reprezintă o forţă de muncă legală în România.

Şi de aici se nasc tot felul de întrebări:

Câţi dintre aceşti rromi merg la şcoală?

Câţi dintre aceştia au posibilitatea de a învăţa o meserie prin intermediul căreia să se poată întreţine, dar să poată contribui şi la bugetul de stat?

Care este nivelul de educaţie sanitară al unui număr atât de important de rromi?

Sunt sigur că aceste întrebări nasc răspunsuri care îngrozesc orice persoană responsabilă.

Consider, aşadar, esenţială sporirea eforturilor tuturor, şi aici nu mă refer doar la autorităţile statului, în a contribui la reintegrarea socială a rromilor din România, şi asta pentru că deşi suntem obişnuiţi să vorbim despre problemele cu care se confruntă aceştia, puţin dintre noi se gândesc că un număr atât de important de persoane are foarte multe de oferit într-o ţară aflată în tranziţia către Comunitatea Europeană.

Domnul Aurel Vainer:

"Parlamentul României poate contribui mai mult pentru intrarea României în Uniunea Europeană"

Domnule preşedinte,

Doamnelor deputate,

Domnilor deputaţi,

Întrucât recent am primit al treilea raport despre România, adoptat de Comisia europeană împotriva rasismului şi intoleranţei, mi-am luat îngăduinţa să prezint declaraţia politică pe care am intitulat-o "Parlamentul României poate contribui mai mult pentru intrarea România în Uniunea Europeană".

Înainte de prezentarea unor recomandări principale conţinute în raport, doresc să vă informez că această comisie a fost înfiinţată de Consiliul Europei ca o organizaţie independentă de monitorizare a drepturilor omului, cu specializare asupra problemelor legate de rasism şi intoleranţă. Membrii comisiei sunt persoane independente şi imparţiale care au fost alese de Consiliul Europei prin luarea în considerare a autorităţii lor morale şi recunoscute în probleme de rasism, xenofobie, antisemitism şi intoleranţă. Specific pentru programul de lucru al acestei comisii îl constituie faptul că analiza situaţiei privitoare la rasism şi intoleranţă se realizează pentru fiecare din statele membre ale Consiliului Europei. În baza informaţiilor şi concluziilor desprinse, membrii comisiei formulează sugestii şi propuneri vizând îmbunătăţirea situaţiei din ţara respectivă.

Pornind de la recomandările cuprinse în acest raport apreciem că Parlamentul României poate şi trebuie să acţioneze în direcţii cum sunt:

• includerea în Constituţia României a unei prevederi referitoare la restricţionarea libertăţii de expresie, adunare şi asociere cu scopul de a combate rasismul;
• adoptarea Legii privind Cultele şi libertatea religioasă în România, consultându-se, în prealabil, toate religiile şi asociaţiile religioase.
• adoptarea Legii statutului minorităţilor naţionale, în care să fie cuprins şi dreptul minorităţilor naţionale de a-şi alege reprezentanţi politici la nivel local, în condiţii similare cu dreptul populaţiei majoritare şi în deplină concordanţă cu principiile democratice ale pluralismului politic;
• consultarea instituţiei Avocatului poporului în problemele privind drepturile omului;

În raport de competenţele legale ale Camerei Deputaţilor şi ale fiecărui parlamentar, urmează să se asigure aplicarea cu stricteţe a prevederilor din Codul penal referitoare la personalităţi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

O contribuţie însemnată pate aduce Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor în sprijinirea ministerului de resort pentru stabilirea de programe şcolare care să cuprindă informaţii de substanţă privind contribuţia grupurilor minorităţilor naţionale la dezvoltarea economico-socială a României.

Aşa cum se prevede în recomandările Comunităţii Europene, referirile ofensatoare la adresa grupurilor minoritare naţionale trebuie să fie excluse din manualele şcolare.

Cu tot respectul şi consideraţia pentru Parlamentul României şi pentru autorităţile româneşti, în general, ca reprezentant al evreimii din România, trebuie să vă aduc la cunoştinţă faptul că, în mod curent, se află la vânzare publicaţii şi lucrări care contravin spiritului şi literei legislaţiei în vigoare iar sporadic, dar nu de neglijat, au apărut inscripţii cu caracter fascist şi antisemit, localizate pe unităţile noastre de cult (sinagogi, cimitire etc.).

Din păcate, până în prezent, reacţii vehemente din partea autorităţilor publice îndrituite să aplice legea nu s-au constatat, ceea ce, evident, este dăunător nu doar pentru situaţia actuală, ci şi pentru viitor. În fond, este vorba de nevoia de a se asigura fiecărui cetăţean al României, indiferent de apartenenţă naţională sau religioasă, dreptul de a trăi o viaţă în normalitate şi demnitate, în condiţii depline de siguranţă şi de manifestare a propriei identităţi.

Îngăduiţi-mi, în final, stimaţi colegi deputaţi, să susţin că a acţiona în direcţia recomandărilor Consiliului Europei care fac obiectul prezentei declaraţii politice, poate spori aportul Parlamentului România la înscrierea ţării noastre pe coordonatele adecvate de viaţă şi comportament pentru un stat membru cu drepturi şi obligaţii depline în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Inconştienţa autorităţilor locale - cea mai mare problemă a cetăţenilor"

După ce, în anul 2005, apele au acoperit aproape întreaga ţară, se pare că şi în acest an România nu a scăpat de urgia apelor. În ciuda tuturor avertismentelor, atât a autorităţilor centrale, cât şi a specialiştilor în meteorologie şi hidrologie, autorităţile locale au ignorat, din păcate, încă o dată, soarta populaţiei, populaţie la care, din patru în patru ani, se întorc pentru a le cere votul şi încrederea, cu promisiuni care nu se vor îndeplini niciodată.

Problema nu este numai a administraţiilor locale. Poate mult mai importantă este atitudinea autorităţilor centrale care nu iau măsuri punitive împotriva celor care nu respectă puţinul avut al populaţiei şi nici viaţa celor mulţi.

În luna martie a acestui an, mai multe localităţi, atât din judeţul Cluj, dar şi din restul ţării, au fost afectate de inundaţii. În plus, cei mai mulţi dintre locuitorii din Banat şi Moldova care şi-au pierdut casele în urma inundaţiilor din anul trecut, nu au reuşit să îşi reconstruiască locuinţele nici măcar cu ajutorul statului.

Şi se pare că necazurile oamenilor nu se opresc aici. Potrivit specialiştilor, lunile aprilie, mai şi iunie vor fi bogate în precipitaţii care vor conduce la noi inundaţii şi tot în aceleaşi zone. Mai mult decât atât, locuitorii din zonele cu risc ridicat de inundaţii nu îşi pot asigura nici casele şi nici culturile deoarece se lovesc de zidul societăţilor de asigurări care nu încheie poliţe pentru cei aflaţi în astfel de situaţii. În aceste condiţii ce le rămâne oamenilor de făcut? Să se mute în alte părţi ar fi soluţia autorităţilor centrale, dar unde şi cu ce bani să-şi ridice o nouă locuinţă.

Domnul Mihai Dumitriu:

"Politica şcolară şi copiii capabili de performanţă din mediul rural"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dificultăţile materiale deosebite ale familiilor de la sate cu venituri foarte mici constituie o cauză importantă a subrealizării şcolare a copiilor cu posibilităţi intelectuale personale de excepţie.

Condiţiile locale nu asigură accesul la o dezvoltare şi o educaţie de calitate a copiilor capabili din mediul rural. Mulţi dintre elevii foarte buni nu se pot înscrie să urmeze o şcoală într-un oraş sau nu se pot înscrie la licee. Sărăcia şi mediul în care trăiesc sunt două cauze importante deoarece sunt multe familii în mediul rural pentru care singura sursă financiară sunt alocaţiile propriilor copii.

Atingerea cotelor de performanţă pentru care aceştia au capacităţi înnăscute sau dobândite pot fi asigurate dacă acestor copii li se creează condiţii de studiu şi educaţie corespunzătoare.

Considerăm că pentru încurajarea valorilor şi promovarea unor talente înnăscute, nici un efort al comunităţii şi statului român nu este prea mare în a acorda asistenţă materială şi educativă copiilor dotaţi intelectual din mediul sătesc.

Elevii dotaţi, absolvenţi de clasa a IV-a din satele României pot fi selectate în urma unor teste care stabilesc coeficientul de inteligenţă şi în baza unei anchete sociale care să constate situaţia materială precară. Activitatea de selecţie coordonată de Inspectoratul şcolar judeţean şi realizată de specialiştii de la Centrele judeţene de asistenţă psiho-pedagogică va duce la constituirea a câte unei clase a V-a în fiecare an la nivelul fiecărui judeţ, care va funcţiona într-un liceu de prestigiu.

Dacă fiecărui copil i s-ar asigura o bursă de 70 euro x 25 elevi/clasă x 41 judeţe înseamnă 1025 elevi înseamnă 8200 elevi şi burse, 547.000 euro, echivalentul a 2 milioane RON, dar în fiecare an vom avea 1025 absolvenţi de liceu care provin din mediul rural şi care au un potenţial intelectual deosebit.

Rezultatele la învăţătură ale acestor copii vor fi de excepţie. Vor fi bine educaţi, vor avea bunul simţ al ţăranului român şi sufletul curat, iar în plus îşi iubesc plaiurile natale. O mare parte dintre ei vor fi oameni de excepţie şi personalităţi marcante ale României.

Stimaţi colegi,

Vă aduc aminte că majoritatea personalităţilor României din toate domeniile de activitate au provenit din mediul rural.

De asemenea, cu respect, vă aduc în atenţie faptul că statul român, pentru un copil cu nevoi speciale din centrele de plasament sau din plasamentele familiale, cheltuie peste 110 euro/lună.

Având în vedere cele de mai sus, consider oportună o iniţiativă legislativă care să faciliteze valorificarea potenţialului şcolar al celor mai capabili copii din mediul sătesc, iniţiativă care să implice statul român, Guvernul şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării cu obligativitatea pentru inspectoratele şcolare de a înfiinţa în fiecare an şcolar câte o clasă a V-a pe judeţ.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Anvelopa termică şi căldura"

În data de 5 aprilie 2006, în conferinţa de presă a Guvernului, domnul Pogea, vicepremier al Guvernului Tăriceanu, anunţa: "Unul din cele mai importante programe de anvergură", reabilitarea programului integrat de distribuţie şi consum a agentului termic, program intitulat "Anvelopa".

Întregul program va costa 13.400 milioane RON, din care o parte o vor constitui creditele externe.

Într-adevăr, privit pe ansamblu, acest proiect sună bine, dar ne întrebăm câţi cetăţeni vor reuşi să apeleze la acest program? Ştiţi că studiile de fezabilitate care trebuie efectuate de către primării constă? Multe primării din ţară nu au bani pentru a aloca altor sectoare mai importante.

După spusele vicepremierului, acesta declara că vor apela la acest program cetăţeni care locuiesc în 1,8-2 milioane de apartamente. Sunteţi foarte optimist, domnule vicepremier!

O altă întrebare: dacă locuitorii acestor apartamente ar fi avut bani, nu s-ar fi branşat până acum la acest sistem, aşa cum au făcut cei mulţi? Vă răspund: aşa este, lipsa banilor a fost principiul de bază, pentru că fiecare este interesat să plătească în funcţie de consum.

Guvernul vine în întâmpinarea cetăţeanului prin acordarea de credite din împrumutul făcut de Ministerul Finanţelor Publice pe o perioadă de 10 ani. Ne putem întreba: câţi cetăţeni - în mare parte cei care nu au apelat la aceste servicii sunt pensionari sau cu venituri mici - vor îndeplini condiţiile de finanţare? Foarte puţini!

Până în 2009, conform programului, "Sistemul va fi reabilitat complet".

Sunt extrem de curioasă dacă acest program va funcţiona, ştiind foarte bine că a mai existat un asemenea program care, din păcate, a fost un eşec. În 2009 probabil vom constata că şi programul "Anvelopa" a fost un eşec total, la această oră fiind probabil praf în ochi aruncat românilor.

Domnul Dumitru Bentu:

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Surpriza".

La câteva zile după neoficialul, dar mult valorificatul 1 aprilie, ministrul agriculturii a avut surpriza să constate că agricultorii sunt realmente nerecunoscători şi i-au cerut demisia.

Sătui de atâtea fluturisme, lucrătorii organelor, şi cei cu sapa şi cei cu tractorul, au mărşăluit prin Capitală strigându-şi revendicările şi solicitând atât plecarea bucovineanului, cât şi a întregului Guvern. Uimirea a fost totală, mai ales că domnul ministru traversa cu dezinvoltură un amplu registru narcisist, încercând să ne convingă de faptul că agricultura românească începe şi se sfârşeşte cu domnia sa (mult mai credibilă a doua variantă).

Sub ploaia de steguleţe roşii venite într-un moment în care aştepta laude şi transfer de experienţă, domnul Flutur iese la contraatac şi ne flutură din nou marile sale realizări paneuropene: închiderea abatoarelor, ecarisajul, aviara, pesta porcină, administrarea şi controlul suprafeţelor, renta viageră etc.

De abia acum a descoperit că în agricultură e "nebunia de pe lume", o constatare îngrijorătoare, cu aspect de revelaţie. Îi recomandăm, în acelaşi spectru, o deplasare de croazieră pe drumul naţional Bucureşti-Bacău-Suceava, pentru a vedea terenurile nearate, lanurile de scaieţi, suprafeţe întinse readuse la stadiul de pârloagă şi alte asemenea izbânzi pentru care ar trebui să primească păduri de steaguri roşii, nu doar steguleţe.

Ritos, ne declară că, de regulă, un ministru dă socoteală unui comisar; domnia sa va răspunde pentru ceea ce face în faţa a trei comisari. Din punct de vedere tehnic, poate are dreptate. Din punct de vedere tactic, va răspunde tot unui singur comisar, poporul.

Şi acesta nu-i va acorda steguleţe, ci îi va indica un traseu cu sens unic şi cu nume de post de televiziune, Acasă!

Doamna Mirela Elena Adomnicăi:

Declaraţia mea politică se intitulează: "La Suceava, 1 aprilie trebuie declarată ziua indexării pensiilor".

Prin intermediul acestei declaraţii politice ţin să fac cunoscută opiniei publice o situaţie care rar se mai poate întâlni undeva.

Concret, vreau să fac referire la ziua de 1 aprilie 2006, când făcând revista presei locale, l-am văzut pe tânărul director al Casei de Pensii Suceava în toate ziarele, cu fotografie pe prima pagină, la care era ataşat un text. "La împlinirea primului an de directorat, colectivul Casei de Pensii adresează domnului director Robert Marian sincere urări de felicitare, împlinirea tuturor dorinţelor şi multe succese profesionale".

Stimaţi colegi,

Vă mărturisesc că iniţial am crezut că este o glumă de 1 aprilie, dar nu a fost deloc aşa, pentru că am aflat că în urmă cu o zi, la Casa de Pensii Suceava a fost mare sărbătoare. Sărbătoare cu cruce roşie. În acea zi, în instituţia sus-amintită nu s-a lucrat şi s-a făcut chef mare, cu baloane, confetti şi cu o diplomă care i-a fost înmânată mult iubitului şi stimatului director, pe care scria că: "Se acordă pentru inteligenţă, obiectivitate, verticalitate şi dăruire sufletească".

Dincolo de partea amuzantă a situaţiei, în realitate lucrurile sunt extrem de grave.

Cum este posibil ca într-o zi de lucru normală, într-o instituţie publică de o asemenea importanţă, să se întâmple astfel de lucruri, în condiţiile în care mii şi mii de pensionari aşteaptă să le fie recalculate pensiile, sperând barem la indexările făcute în bătaie de joc de actuala guvernare?

La fel de grav mi se pare faptul că directorul în cauză este un tânăr puţin trecut de vârsta de 30 de ani, şi ar fi trebuit să se delimiteze de asemenea practici care amintesc de vremurile apuse, când osanalele şi limbile de lemn atent şlefuite primau, în dauna competenţei şi profesionalismului. Simpaticul director a declarat că nu ştia de "surpriza" pe care urmau să i-o facă salariaţii, în schimb a fost atent să convoace toată presa locală şi un reprezentant al unei asociaţii de pensionari care să-i treacă în revistă realizările.

Nu am auzit ca ulterior cineva să le fi tăiat salariaţilor ziua de muncă în care, în timpul programului, s-au distrat şi l-au pupat pe şef, şi nici nu l-am văzut pe tânărul director să iasă public şi să-şi ceară scuze pentru modul absolut penibil în care a tratat contribuabilii, lăfăindu-se pe banii lor.

Poate ar trebui s-o facă Organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Suceava, schimbându-l din funcţie, punând în loc într-adevăr un director căruia să-i pese cu adevărat de soarta pensionarilor, nu de cultul propriei personalităţi.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

Luni seara am asistat la ceea ce putem numi, fără să greşim, negarea realităţii evidente. Avocata, la propriu şi la figurat, a domnului Traian Băsescu, exconsiliera prezidenţială Elena Udrea, încearcă în continuare, cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, să convingă opinia publică de ceea ce s-a văzut clar, limpede ca lumina zilei, pe ecranele televizoarelor, şi anume că şeful statului s-a aflat la aceeaşi masă cu Gigi Becali, că a ciocnit un pahar de vin cu el şi că după aceea s-a urcat la volanul propriei maşini, nu reprezintă realitatea.

"S-a exagerat în presă", "Traian Băsescu nu a luat masa cu Gigi Becali, ci a invitat echipa Steaua la Golden Blitz", sunt doar câteva din tentativele avocatei de a spăla imaginea destul de şifonată a preşedintelui după escapada, da, acesta este cuvîntul, de joi noaptea. Nu am cunoştinţă ca vreun şef de stat dintr-o ţară civilizată - mă limitez doar la statele din Uniunea Europeană - să fi fost surprins de presă într-o astfel de ipostază. Nu contest dreptul şefului statului la viaţă privată, la distracţii omeneşti, şi nici nu am nici cea mai mică intenţie de a-i cenzura relaţiile. Dar a te afişa cu un personaj pe care doar cu câteva ore înainte l-ai desfiinţat pentru jignirea (sunt de acord cu criticile, şi chiar cu şarjele politice, dar nu şi cu jignirea adversarului politic) premierului şi a unuia dintre vicepremieri, un personaj care propăvăduieşte violenţa, nu înseamnă altceva decât să girezi pe viitor acţiuni de genul celor care sunt familiare finanţatorului F.C.Steaua. Stau şi mă întreb ce autoritate mai poate avea un agent de circulaţie, când, după ce opreşte un şofer suspectat că a consumat alcool, acesta îi va spune: "da pe Băsescu l-a amendat cineva? Nu! Atunci, ce vrei de la mine. Am aceleaşi drepturi". Opinia publică a tras o serie de concluzii după escapada de joi seara, şi îmi este tare teamă că acest lucru va costa în procente, inclusiv Alianţa DA.

Şi pentru a abate atenţia de la gravul derapaj al preşedintelui, avocata acestuia continuă să atace PNL. Cum vede Elena Udrea P.N.L.? Un P.N.L. care în loc să guverneze "se ocupă de Fondul Proprietatea" - atrag atenţia, cine atacă nejustificat Fondul, poate fi etichetat foarte uşor că a (p)reluat obiceiurile F.S.N. de a se opune reparaţiilor către foştii proprietari, un P.N.L. "în care cei ce conduc nu sunt aceiaşi cu semnatarii protocolului Alianţei", un P.N.L. "care nu-şi asumă proiectele Alianţei".

Toată lumea ştie că Elena Udrea nu vorbeşte de capul ei. Nici cu capul ei. Este portavocea preşedintelui Traian Băsescu. Mă întreb însă cui foloseşte? În nici un caz Alianţei şi, în ultimă instanţă nici României.

P.S. A venit comisarul european pentru extindere, domnul Olli Rehn, şi ne-a spus să anticipatele nu sunt deloc oportune. Vine Elena Udrea, adică purtătorul neoficial de vorbe al preşedintelui, şi spune că sunt necesare anticipatele. Ceea ce era de demonstrat, s-a demonstrat!

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Soluţia Turianu: între culmea tupeului şi culmile disperării".

Pare că am trecut cu toţii, cu o prea mare uşurinţă, peste un subiect care era de maximă importanţă în urmă cu o săptămână. Este vorba de precedentul creat de o persoană care a demonstrat, prin gesturi mişeleşti şi ilegale, că este lipsită de coloană vertebrală, de demnitate, dar care nu se lasă a fi deranjată din poziţia pe care o ocupă în prezent.

Apărut oarecum din necunoscut, domnul Corneliu Turianu s-a instalat pe o funcţie care nu i se cuvenea şi care nu era prevăzută a-i reveni, la nivelul înţelegerilor interpartinice. Apoi, în ciuda dorinţei opiniei publice, în ciuda evidenţelor că nu este persoana potrivită din punct de vedere moral pentru a duce o luptă cu un sistem din care a făcut parte, a refuzat să se ridice de pe scaunul pe care îl ocupa împotriva voinţei tuturor.

În cele din urmă, când societatea civilă a demonstrat că ştie să se mobilizeze pentru a înlătura o nedreptate crasă, domnul Turianu a ales să arunce cu venin, precum un animal pe moarte, împotriva domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, făcând afirmaţii mincinoase, după cum s-a demonstrat câteva zile mai târziu.

Pe lângă mişelia de care a dat dovadă, ceea ce nu se subliniază este faptul că domnul Turianu a deschis o cutie a Pandorei, iar trecerea cu vederea a acestui fapt ar crea un precedent periculos. Domnul Turianu s-a folosit de poziţia pe care o ocupa în acel moment pentru a face afirmaţii nedemonstrate şi pentru o răfuială personală şi de moment.

Stimaţi colegi, în Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, la aliniatul (4) al articolului 24 se spune clar că "Darea spre publicitate a unor date sau informaţii din dosare, necorespunzatoare adevărului, de natură să lezeze viaţa, demnitatea, onoarea sau reputaţia unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani".

În cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, am discutat deja cu colegii mei, care sunt de acord cu o audiere a domnului Turianu. În urma acestei audieri, vom realiza un raport asupra constatărilor pe care le vom face şi probabil că vom solicita Biroului permanent retregerea domnului Turianu din cadrul CNSAS.

Nu vreau să se înţeleagă că am ceva personal împotriva domnului Turianu, tocmai pentru că nu am nimic în comun cu cineva care crede cu patimă în sintagma "reeducării prin muncă". Nu vreau nici să mă transform în avocatul domnului prim-ministru Tăriceanu, pentru că nu este cazul. Încerc să vă conving că noi, ca parlamentari, avem puterea de a îndrepta o nelegiuire şi vreau să facem acest lucru cât mai repede. Mai departe, este treaba Justiţiei să stabilească cât a greşit domnul Turianu şi să hotărască consecinţele. Până atunci, în cadrul plenului Parlamentului, va trebui să ne solidarizăm şi să îi retragem sprijinul acestui personaj.

Deocamdată, un prim gest pe care l-ar putea face domnia sa, ar fi să demisionze din conducerea CNSAS, pentru a reda acestei instituţii credibilitatea şi pentru a evita conflicte ulterioare. Nu este indicat ca, la al doilea mandat al CNSAS, să existe din nou o stare de conflict care să afecteze, ca şi în anii trecuţi, funcţionarea acestei instituţii.

Domnul Ilie Merce:

Declaraţie politică intitulată "Constantin Ticu Dumitrescu - o relicvă a obsedantului deceniu"

În sfârşit, Constantin Ticu Dumitrescu e pe cale să-şi îndeplinească un vis râvnit de multă vreme. Propus de primul-ministru şi susţinut de alianţa aflată la putere, marele maestru de ceremonii, dat afară din PNŢ-CD, contestat de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, pe care zice că o conduce, acuzat că şi-a obţinut dosarele personale de securitate prin şantaj, dar pe care n-a avut curaj să le dea publicităţii, este acum susţinut de putere să fie propulsat în funcţia de preşedinte al CNSAS, forţându-se şi normele legale în vigoare, dar şi cele de bun simţ.

În una din ultimele şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi a Senatului, la punctul 11 pe ordinea de zi figura "Numirea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii".

De la tribuna Parlamentului am cerut scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi, întrucât CNSAS nu mai există în mod legal. Conform Legii nr.187/7 decembrie 1999 şi-a încheiat mandatul în decembrie anul trecut. În mod abuziv, Guvernul Tăriceanu a prelungit perioada de funcţionare a CNSAS cu încă 6 ani, ceea ce constituie o încălcare flagrantă a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, care la art. 22 prevede în mod expres: "Consiliul (CNSAS) îşi desfăşoară activitatea pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia, prin Hotărâre a Parlamentului". În consecinţă, am propus scoaterea acestui punct de pe ordinea de zi. Deşi a întrunit peste 115 voturi, propunerea mea a fost respinsă de maşina de vot a Puterii, care s-a manifestat tot timpul zgomotos şi agresiv, ca nişte oameni marcaţi de complexe, ca nişte vieţuitoare demne de toată compasiunea. Este cât se poate de evident că revine în actualitate problema dosarelor de securitate şi a listelor de informatori, fiind cât se poate de pregnantă obstinaţia unora de a se răzbuna şi de a abate atenţia opiniei publice de la problemele grave ale tranziţiei şi ale insuportabilităţii costurilor acesteia iar, pe de altă parte, oportunismul altora, "prinşi în corzi" şi dispuşi la compromisuri iraţionale pentru a-şi salva pielea. Înainte de toate, sunt îngrijorătoare ignoranţa şi tendenţiozitatea cu care este abordată această problemă.

Este cât se poate de clar că CNSAS-ul n-a făcut treabă serioasă şi nici nu va reuşi să facă. Toată munca acestui organism a fost şi va fi, în continuare, fructificată politic. Şi Ticu Dumitrescu - setos de ură şi răzbunare, cum s-a remarcat şi până acum - e garanţie în acest sens. Se pare că Securitatea e un cadavru bun la toate, un cadavru pe care se încearcă a se construi şi dărâma destine. În fond, de ce să fie deconspirată Securitatea? Ea nu a fost o organizaţie conspirativă, ci una legală, cu misiuni explicite. Ce ar fi de deconspirat? Oamenii din Securitate au servit sub ordinul legii, iar România nu a fost o ţară clandestină, ci un membru respectabil al comunităţii internaţionale.

Dacă trebuie ceva de deconspirat, acelea sunt interesele şi înţelegerile celor care au creat ordinea postbelică. Ei au creat o lume profund divizată, iar unii, din tabăra învinşilor, mai trebuie împuşcaţi şi după ce trecutul a murit?

În ceea ce-l priveşte pe Ticu Dumitrescu, îi doresc sănătate, dar am mari rezerve că el va constitui situaţia morală necesară, care să transforme CNSAS-ul în altceva decât a fost până acum, adică o armă de răfuieli politice.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţie politică intitulată "Să salvăm minorii din România!"

Este un adevăr dureros care face parte din realitate şi care nu poate fi negat, faptul că acum tinerii nu se mai tem de efectele pe termen lung ale unor droguri cum ar fi alcoolul, tutunul sau cafeaua. Drogurile de orice natură nu mai sunt privite acum drept pericole, ci devin practici curente de socializare.

Vârsta la care aceştia sunt atraşi de droguri a scăzut dramatic în ultimii ani, la fel şi teama că li se va întâmpla ceva rău dacă devin consumatori. Este de necrezut că în anul 2006, în România, 3% dintre copiii cu vârste între 11 şi 14 ani fumează frecvent şi 4% consumă alcool. Băutura preferată de minori este berea, în procent de 64%, iar 25 % consumă constant vin. Faptul este cu atât mai grav, cu cât nici familia şi nici şcoala nu reacţionează întotdeauna suficient de prompt la acest semnal de alarmă.

În societatea românească se manifestă şi din acest punct de vedere o indiferenţă aproape criminală. Oamenii nu se gândesc, de cele mai multe ori, că în situaţia de a consuma alcool sau tutun la vârste fragede se pot afla înşişi copiii lor.

Constituţia României garantează prin art. 34 alin. (1) dreptul la ocrotirea sănătăţii. Totodată, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Prevederile legale existente, prin care se interzice vânzarea alcoolului şi a produselor din tutun minorilor sub 18 ani, nu sunt suficiente pentru a-i descuraja pe comercianţii care nu respectă legea, de a proteja tinerii împotriva unor vicii cum ar fi consumul de alcool sau fumatul.

Importanţa unei legi în domeniul protecţiei minorilor este determinată, în principal, de faptul că, în România, nu există un cadru legislativ care să acorde minorilor o şansă de a se apăra împotriva viciilor şi tentaţiilor dăunătoare, care au consecinţe grave asupra procesului de dezvoltare normală a adolescenţilor.

O problemă majoră cu care se confruntă societatea românească în prezent este determinată de lipsa tot mai acută de interes a adolescenţilor faţă de şcoală. Razii repetate ale poliţiştilor au scos la iveală faptul că, mai ales în timpul dimineţii, localurile sunt pline de elevi care lipsesc de la cursuri.

Aceste considerente au stat la baza Propunerii legislative privind unele măsuri de protecţie a minorilor. Măsurile cuprinse în această propunere legislativă au atât scopul de a preveni comiterea unor infracţiuni de către minori, pe fondul consumului de alcool, cât şi cel de a proteja sănătatea şi integritatea fizică şi psihică a adolescenţilor.

Şi, nu în ultimul rând, să ne gândim că este absolut corect să se aplice nişte pedepse corespunzătoare celor care nu respectă prevederile legale în materia protecţiei minorilor.

Sunt convins că doar tăind răul din rădăcină putem apăra generaţia tânără şi putem arăta că suntem, fiecare dintre noi, cetăţeni şi părinţi responsabili, cu conştiinţă şi simţul datoriei!

Domnul Ion Luchian:

Declaraţie politică intitulată "De ce trebuie condamnat comunismul?"

Într-o declaraţie făcută anul trecut şi reluată recent, preşedintele Traian Băsescu a invocat că nu poate condamna public comunismul din România decât dacă va avea probe, în acest sens şeful statului invocând posibilitatea ca o comisie de tipul celei care a studiat Holocaustul să poată prezenta public un astfel de document.

Trebuie remarcat faptul că România este singura ţară fost-comunistă, alături de Rusia şi alte câteva ex-republici sovietice, care nu a denunţat public caracterul criminal al regimului comunist.

Deşi recunosc că nu sunt deloc un expert în comunism, aş vrea, totuşi, din postura unuia din milioanele de martori direcţi ai ororilor regimului comunist, să evidenţiez câteva motive pentru care consider eu că acesta trebuie condamnat de oricine din ţara asta, fie el preşedinte sau simplu cetăţean.

Trebuie condamnat comunismul pentru sutele de mii de români omorâţi sau terorizaţi în cele câteva sute de închisori şi lagăre ale Securităţii, mare parte din aceste victime reprezentând elita economică, culturală, politică, militară, spirituală românească din acel moment.

Trebuie condamnat comunismul pentru distrugerea proprietăţii private şi a spiritului antreprenorial românesc, fapt ce ne-a dat cu zeci de ani în urmă din punct de vedere economic şi i-a transformat pe majoritatea românilor în nişte dependenţi de stat, lucru ce se remarcă, din păcate, şi astăzi.

Trebuie condamnat comunismul pentru miile de femei moarte în încercarea disperată a acestora de a avorta, lucru pe care regimul îl interzicea, asta în condiţiile în care nivelul de trai era aşa de scăzut încât majoritatea românilor nu avea cu ce să-şi hrănească copiii.

Nu în ultimul rând, trebuie condamnat comunismul pentru încercarea de distrugere spirituală a acestei naţii, prin interzicerea desfăşurării libere a culturilor religioase, prin distrugerea bisericilor şi prin arestarea şi lichidarea fizică a principalilor lideri religioşi.

În final, vreau să remarc faptul că este nevoie de o condamnare publică a comunismului, pe de-o parte pentru a se face un fel de restituire a adevărului şi a se obţine o consolare morală pentru victimele regimului care sunt încă în viaţă sau pentru rudele acestora, iar pe de altă parte pentru a nu-i lăsa să uite ce a însemnat cu adevărat comunismul pe cei care privesc cu nostalgie la fostul regim, precum şi pe cei prea tineri pentru a cunoaşte aceste lucruri.

Domnul Ion Stan:

"Moralitatea clasei politice româneşti şi lipsa conştiinţei politice naţionale aşază România la periferia Uniunii Europene"

"Puterea unui politician se măsoară după minciunile pe care îndrăzneşte să le spună "

"Oricine greşeşte şi dă vina pe altul este un păcătos, dar un bun politician"

"Orice revoluţionar, după ce iese victorios, se îmbracă în caftanul fostului dictator"

Am recurs, nu întâmplător şi nu pentru că aş dori să fac paradă de simţul umorului, la cele trei aforisme, la care l-aş mai adăuga şi pe al patrulea: "Un bun politician nu confundă sloganurile cu soluţiile", pentru a îndemna la câteva reflecţii asupra stării actuale a aleşilor naţiunii, a noastre, a celor care suportăm greaua răspundere de a reprezenta interesele şi a conduce treburile publice în numele a peste 15 milioane de cetăţeni cu drept de vot.

Ne aflăm foarte aproape de momentul unei decizii cruciale a Uniunii Europene în ceea ce priveşte viitorul României.

Nu numai Europa, ci lumea politică internaţională este astăzi cu privirile aţintite spre noi.

Conduita noastră politică, priorităţile vieţii parlamentare, responsabilitatea şi eficienţa guvernării, credibilitatea instituţională a statului de drept, grija administraţiei pentru problemele cetăţeanului, capacitatea de a fi parteneri loiali în concertul naţiunilor europene - şi lista ar putea continua - sunt numai câteva dintre "probele" la care, până la raportul de ţară, Comisarul pentru integrare este chemat - după recentele avertismente - să ne acorde note în faţa europarlamentarilor, la sfârşitul acestei luni.

Noi, în schimb, ce imagine sau, mai bine zis, ce spectacol oferim?

Unul dezolant. Absurd şi, deopotrivă, grotesc.

Cu perseverenţa şi tenacitatea specifică doar celor care au idei puţine, şi acelea nefericite, ca să nu le calific altfel, colegii noştri liberali şi democraţi au pus, din nou, România pe marginea prăpastiei, reuşind ca, din scandal în scandal, să genereze o criză deosebit de periculoasă pentru stabilitatea social-politică a ţării.

Este inadmisibil ca instituţiile puterilor reprezentative să fie târâte în mocirla scandalurilor publice de mahala. Iar dacă am ajuns la un astfel de circ, televizat "live", înseamnă că provocările şi diversiunile care le-au fost servite colegiilor liberali şi democraţi şi-au atins scopul.

Ce nevoie are România, în aceste momente, de forţarea judecăţii istoriei, readucând în viaţa publică stafia "luptei de clasă"?

Căci ce altceva poate semnifica toată această grabă a condamnării trecutului prin culpabilizări colective, pe criterii ideologice, decât ceea ce exprima unul dintre proverbele cu care mi-am început declaraţia, decât graba unora de a se îmbrăca în caftanul fostului dictator?

Această reîntoarcere la un trecut negru - şi de nimeni dorit, fiindcă ne-a fost impus pe calea tratelor încheiate de puterile victorioase în cel de-al doilea război mondial - nu este decât de natură să arate întregii lumi cât spirit de ură şi vendetă au putut acumula frustraţii unei societăţi, incapabili de-a o transforma prin alte mijloace decât cele pe care şi regimul comunist de import le-a folosit, în proporţie de masă, împotriva unui întreg popor.

Parlamentul şi, mai recent, Guvernul României au săvârşit o imensă greşeală, a cărei reparaţie nu comportă amânare.

Cele 1,5 milioane volume ale dosarelor create de fosta securitate cuprind, fiecare în parte, o medie de 25 de conexiuni cu alte persoane, ceea ce înseamnă accesul la datele personale a aproape 40 de milioane de indivizi din România sau din orice altă ţară din lume.

Care este miza scoaterii acestei teribile bombe din locurile cele mai sigure şi unde existau cele mai mari garanţii de securitate pentru viaţa intimă, familială şi privată a celor vizaţi?

Care pot fi consecinţele punerii acestei imense bănci de date la îndemâna unei instituţii ca C.N.S.A.S.-ul, puternic condiţionate şi controlate politic, a unor persoane fără o pregătire adecvată în domeniul protecţiei datelor personale şi "angajate la C.N.S.A.S. pe criterii clientelare"? (Am citat din ziarul "Ziua" din 29 martie 2006)

Doamnelor şi domnilor,

Fosta Securitate a acţionat într-o epocă în care puterea era conferită de capacitatea de a aduna şi stoca informaţii.

Cum a făcut acest lucru, rezultă cu prisosinţă.

În zilele noastre însă sursa puterii nu mai constă în aptitudinea de a culege, ci de a manipula informaţiile.

Fiţi convinşi că atâta vreme cât se va negocia influenţa politică prin controlul dosarelor securităţii şi manipularea informaţiilor conţinute de acestea, România va fi condusă de Securitate.

Abia de acum încolo Securitatea urmează să fie repusă în drepturi. Acesta este, deja, un pericol real pentru viitorul democraţiei în România.

Nu pot să cred că aceasta a fost dorinţa şi voinţa colegilor liberali şi democraţi şi nici a celorlalte partide parlamentare care li s-au alăturat în acest demers ale cărei consecinţe şi efecte perverse nu au fost încă nici pe departe anticipate.

În acest fel nu vom scăpa de trecut, ci riscăm să ne înecăm în sordidul mlaştinilor sale.

Oare chiar nu realizăm ce ni se întâmplă?

Oare chiar nu vedem cine exercită puterea reală în România?

Parlamentul, Guvernul, Justiţia?

Nu, doamnelor şi domnilor!

Puterea este confiscată de o oligarhie a aşa-zisei societăţi civile, care conduce după principiul: "Opinia publică are întotdeauna cea mai proastă opinie".

O oligarhie despre ai cărei conducători Tom Galagher afirma zilele trecute, într-un cotidian naţional: "S-au strecurat la putere, în structuri culturale şi filantropice şi au creat reţele pentru a distribui o gamă largă de beneficii printre ai lor.

De la Baltimore la Universitatea Central Europeană din Budapesta şi la avanpostul frenetic de la Timişoara, există reţele al căror comportament nu diferă esenţial de cel al baronilor locali sau de la centru. Însuşindu-şi limbajul stângist al politicienilor sau retorica ungurească a autonomiei, mini-baronii societăţii civile insistă că nu există duşmani ai comunismului mai înverşunaţi decât ei".

Ca să nu rămână mai prejos, Parlamentul şi Guvernul au legiferat sloganurile luptei anticomuniste, dând astfel curs unei mari provocări, unei diversiuni profund antinaţionale.

"Qui prodest?" Cui foloseşte această imagine a României de societate divizată şi profund tulburată politic? Care pot fi rezultatele şi cine va avea de câştigat?

În nici un caz România! Câştigul net revine adversarilor integrării şi extinderii Uniunii Europene. Jocurile acestora au fost făcute, şi în numele acestor jocuri, clasa politică românească s-a lăsat provocată, dezinformată şi manipulată.

Clasa politică românească este acum înfrântă, fiindcă într-un război cu trecutul şi cu istoria nu pot exista decât perdanţi.

Odată cutia Pandorei deschisă, oameni până în prezent anonimi şi obscuri vor avea şansa de a fi luaţi în seamă şi a intra în istorie, iar alţii, abia ajunşi la măreţia gloriei pământene, vor fi trimişi în subsolurile istoriei.

Acestea vor fi surprizele deja anunţate de preşedintele Traian Băsescu şi de către directorul Serviciului Român de Informaţii.

O succintă trecere în revistă a stadiului aplicării reglementărilor referitoare la accesul cetăţenilor la dosarele fostelor servicii de securitate ale statelor central şi est-europene ne demonstrează că raţiunea a învins peste tot, mai puţin în România.

Conferinţa internaţională privind deschiderea arhivelor, în cadrul unui proiect cu finanţare UNESCO, a consacrat drept scopuri: salvarea de la distrugere a arhivelor fostelor regimuri comuniste, informarea publicului larg privind împrejurările instaurării acestor regimuri şi cunoaşterea valorii documentare de excepţie a unor dosare din perioada 1944-1989.

Priorităţile legiferate ori în curs de legiferare în România sunt altele, putând fi rezumate la o vânătoare de vrăjitoare, pentru a găsi ţapi ispăşitori pentru erorile istoriei.

În loc să fie condamnaţi ideologii comunismului ca doctrină şi revoluţionarii care au transformat-o în realitate politică şi social-economică, noi căutăm vinovăţii pentru un Ion sau Gheorghe, care s-au aflat în locuri nepotrivite atunci când vremurile au fost deasupra oamenilor.

Parlamentului îi revine îndatorirea să stopeze diversiunea şi să iasă din capcana în care a intrat, suspendând adoptarea ori intrarea în vigoare a legilor aberante, pe cale de a se adopta nedemocratic, cu violarea Constituţiei şi a pactelor internaţionale privind drepturile omului.

Propun să tragem o linie groasă sub trecut, să revenim în realitate şi să ne ocupăm de viaţa cotidiană reală a alegătorilor noştri.

Domnul Ioan Ţundrea:

Declaratie politică intitulată "Conservatorii de azi vor să conserve prima cale ferată din România, construită de înaintaşi"

În anul 1847, la Baziaş au început lucrările la prima cale ferată din România; linia Oraviţa-Baziaş. După o scurtă întrerupere cauzată de evenimentele din revoluţia de la 1848, lucrările sunt reluate şi duse la bun sfârşit, astfel că primul tren din Baziaş a plecat la data de 1 noiembrie 1856.

Dupa 160 de ani de ani de la construirea primei căi ferate din România de către conservatori, în acelaşi judeţ Caraş Severin se transformă în mormane de fiare vechi nu doar industria, ci şi 43,6% din totalul liniilor de cale ferată existente.

La nivelul RCFT, cele 38 de secţii de circulaţie considerate inoperabile, adică mai mult de jumătate din liniile feroviare ale judeţului Caraş Severin, ar putea fi desfiinţate.

Noi conservatorii, tragem un semnal de alarmă Ministerului Transportului să aibă în vedere faptul că, prin această decizie, foarte mulţi muncitori care utilizau transportul feroviar vor fi în imposibilitatea de a mai avea un loc de muncă.

Noi, conservatorii, mai atragem atenţia aceluiaşi minister să mai aibă în vedere faptul că dezafectarea liniilor ferate ar putea fi operabilă în condiţiile în care s-ar construi drumuri şi şosele, acestea oferind o alternativă cetăţenilor care utilizează transportul feroviar.

Sau, altă alternativă, şi care este cea mai viabilă, va fi ca noi, conservatorii să ajungem din nou la putere, astfel ca după 160 de ani să conservăm ceea ce am construit şi să construim competitiv pentru integrarea în UE.

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Judeţul Bacău este străbătut de opt drumuri naţionale pe o lungime de 386 kilometri şi un număr de 141 de poduri considerate lucrări de artă. Dintre acestea, un număr de 21 au durata normală de funcţionare expirată şi nu au fost supuse lucrărilor de reparaţii periodice şi capitale, fapt ce a dus la degradarea în timp a acestora, punând în pericol siguranţa circulaţiei.

Cele mai multe poduri aflate în această situaţie sunt construite în anii '50, altele în anii '30 sau chiar la începutul secolului XX. Un pod, în opinia specialiştilor, are un termen de garanţie de 50 de ani, dar acest lucru nu înseamnă că după această perioadă este obligatoriu să iasă din circulaţie sau să se darîme. După inundaţiile din 2004 şi din 2005, starea unor poduri s-a degradat şi mai mult, fapt ce a impus intervenţia rapidă, cum a fost cazul la podul de pe DN11(Poiana Sărată), aflat în reparaţii, cu varianta de circulaţie, sau DN2G la intrarea în Moineşti, reparat şi reabilitat. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu podul de pe DN 11A(Adjudul Vechi-Podul Turcului) la care se lucrează, circulaţia desfăşurîndu-se cu restricţii.

O lucrare extreme de importantă se desfăşoară la podul din Comăneşti, cu legătura spre Agăş, Palanca, aici lucrările desfăşurîndu-se şi pe podul de cale ferată. Timpul nefavorabil şi lipsa banilor a întîrziat lucrările la Tîrgu Ocna, la Ghimeş, dar şi la Racova, unde sunt executate lucrările de umpluturi şi urmează betonarea sau gabionarea. Lista podurilor aflate la limita siguranţei este lungă. În anul 2005, alte 14 poduri au fost propuse spre expertizare şi 27 de poduri au fost trecute pe lista de reparaţii periodice sau capitale, dar, din lipsa fondurilor aceste lucrări nu au mai fost executate, ele urmînd să fie finalizate în 2006. Cele mai grave carenţe se datorează deteriorării dispozitivelor de acoperire a rosturilor, a hidroizolaţiilor, a găurilor de scurgere a apelor, aspecte care au condus la defectarea unor elemente de infrastructură, cu consecinţe pentru starea betonului şi a armăturilor.

Pe băcăuani cel mai tare îi doare starea podului de la Şerbăneşti. El a fost expertizat, proiectul a fost finalizat şi au început lucrările de reabilitare şi consolidare. Podul este în administrarea Primăriei Bacău şi prima măsură pentru protejarea lui a fost restrucţionarea circulaţiei maşinilor de mare tonaj, ea fiind deviată pe o rută ocolitoare. Consilul Local a atras fondurile necesare şi lucrările sunt demarate atât pentru consolidarea pilonilor, dar şi pentru construirea a două poduri paralele, pe de o parte şi de alta a actualului pod, care vor asigura circulaţia maşinilor mici şi a pietonilor pentru perioada cât se va lucra la tablier. Specialiştii afirmă că dacă sunt bani şi condiţiile meteo vor fi suportabile, în doi ani, podul de la Şerbăneşti va redeveni ceea ce a fost, şi în plus, va avea benzi speciale pentru pietoni, biciclete, motociclete...

O situaţie aparte o constituie podul de peste Siret de la Holt. El a fost consolidat provizoriu şi urmează încă din acest an reparaţiile capitale, cu bani de la Banca Europeană de Investiţii.

Podul de la intrarea în Oneşti, dinspre Bacău, se prezintă destul de şubred... Inundaţiile din 2005 au agravat situaţia acestuia. A fost expertizat în două rînduri şi este finalizat şi proiectul, însă Consiliul Local Oneşti nu a găsit sursele necesare de finanţare. Lucrarea este extreme de complexă şi necesită şi foarte mulţi bani.

Avînd în vedere cele prezentate, consider că pentru rezolvarea acestor situaţii este necesară implicarea totală a tuturor factorilor de răspundere pentru ca situaţii ca cea a podului de la Mărăcineni să nu se mai întîmple.

Domnul Liviu Timar:

Declaraţie politică cu tema "Cine are interesul să distrugă agricultura României?"

Pentru Romania, agricultura ar trebui să fie o prioritate absolută. Această afirmaţie se bazează atât pe resursele naturale şi umane existente, cât şi pe funcţiile sociale şi economice vitale ale acestei ramuri:

asigurarea alimentaţiei populaţiei României;

asigurarea de materii prime pentru industria alimentară;

asigurarea unui export activ şi profitabil de produse agroalimentare;

protecţia mediului şi a peisajului;

dezvoltarea spaţiului rural;

Politicile agricole şi măsurile luate de actualul Guvern privind sprijinirea producătorilor agricoli în acest an, ca de altfel şi în 2005, au determinat ca fermierii, ţăranii şi muncitorii din agricultura să iasă în stradă, manifestandu-şi nemulţumirea faţă de Cabinetul Tăriceanu.

Cu toate că în acest an nu se acordă subvenţii pentru grâu, orz, orzoaică porumb, floarea-soarelui, culturi furajere si alte culturi ce reprezintă 95% din suprafaţa arabilă, subvenţiile fiind îndreptate către plantele tehnice (sfecla de zahar, in, cânepă, tutun) şi legume, ce reprezintă doar 5% din suprafaţa arabilă, până la aceasăa dată producătorii nu au primit sprijinul promis pentru culturile subvenţionate.

Având în vedere că motorina folosită pentru agricultură de către producătorii agricoli este cea mai scumpă din Europa, grupul P.S.D. din Comisia pentru agricultură a atenţionat şi iniţiat un proiect de act normativ pentru subvenţionarea cu 10.000 rol/l de motorină încă din toamna lui 2005, fiind conştienţi de importanţa executării ogoarelor de toamnă pentru însămânţările din primăvara lui 2006. Consecinţa nesubvenţionării motorinei la timp este că peste 50% din suprafaţa ce trebuia însămânţată în această primăvară este nearată.

Cei care conduc vremelnic destinele agriculturii nu cunosc un lucru simplu, că a semăna în arătura de primăvară, în condiţiile unui an ploios, înseamnă obţinerea unor producţii mici, cu eforturi financiare foarte mari de întreţinere a culturilor şi implicit falimentarea producătorilor agricoli.

1 ianuarie 2007 este anul când România va fi primită în UE, dacă această Alianţă care merge "târăş-grăpiş", nu face o surpriză poporului român în această perioadă.

Ceea ce mă îngrijorează la această dată este că se discută tot mai mult că România, după primirea în UE la 1 ianuarie 2007, din cauza unei administraţii proaste şi a întârzierii înregistrate cu privire la înfiinţarea unor instituţii care trebuiau deja să funcţioneze, să nu poată beneficia de fondurile comunitare. Acest lucru, pentru agricultura şi producătorii agricoli, ar fi o catastrofă. In astfel de condiţii, un număr restrâns de producători, ca să nu spun deloc, ar putea intra în competiţie cu fermierii din Vest.

Pentru ca actualul guvern să conştientizeze, să analizeze şi să ia măsurile ce se impun, o să prezint câteva din formele de sprijin care există în Ungaria (membră a UE) la această dată:

1. Subvenţii pe hectar teren arabil:
   • 86,21 euro/ha sprijin de la UE;
   • 80,92 euro/ha de la bugetul naţional (această formă de sprijin există în toate ţările din UE, sprijin introdus şi de Guvernul Năstase, nefiind o pomană electorală, aşa cum a încercat să inducă în eroare "Alianţa Departe de Adevăr";
2. Subvenţii în zootehnie:
   • taurine la îngrăşat 145 euro/cap
   • vaci cu lapte 130 euro/cap
   • lapte de vacă 19,43 euro/to
   • creşterea taurinelor extensiv 48,76 euro/cap
   • alte forme de sprijin la taurine se acordă pentru animalele aflate în registru genealogic, controlul oficial, sprijin pentru însămânţări artificiale, testarea producţiei de lapte prin descendenţi, controlul pentru origine etc.
   • oi mame 6,51 euro/cap
   • lapte oaie 5,20 euro/cap
   • creşterea oilor în zona defavorizată 4,20 euro/cap

Forme asemănătoare de sprijin există şi la porcine, caprine, păsări, cabaline şi alte specii.

In sectorul vegetal, pe lângă forme de sprijin pe unitatea de suprafaţă există şi alte forme de sprijin, cum ar fi: culturi în benzi înierbate, ferme izolate în câmp, exploatarea păşunilor, programe speciale pentru plantaţiile de pomi, vie şi culturi horticole, programe speciale pentru culturile ecologice, programe pentru combaterea eroziunii, cultivarea plantelor melifere, cultivarea plantelor slab răspândite etc.

Fondurile comunitare europene nu vor putea fi accesate de către o mare parte a producătorilor agricoli ca urmare a numărului mare de procese pe rol, efect al Legii nr. 247/2005.

Consider că actualul guvern trebuie să ia toate măsurile în perioada rămasă până la 01.01.2007 şi să-şi asume toată responsabilitatea pentru ca România şi producătorii agricoli să poată beneficia de fondurile de la CE, după integrarea în UE, altfel agricultura românească nu ar putea face faţă concurenţei pieţei agricole europene.

Doamna Manuela Mitrea:

"Cota unică de impozitare nu a fost înălbitorul economiei negre!"

Introdusă în ianuarie 2005, singura promisiune electorală a Alianţei D.A. care şi-a găsit şi aplicarea practică a fost una păguboasă pentru majoritatea românilor, deoarece celebra cotă unică de 16% nu a fost înălbitorul economiei negre, aşa cum se lăudau foştii aliaţi portocalii.

Acest fapt s-a datorat introducerii sau majorării altor taxe şi impozite, dar şi din cauză că această cotă de 16% nu e tocmai unică, având în vedere că nici după un an de la implementarea ei, tranzacţiile bursiere şi imobiliare nu sunt impozitate cu 16%, având în continuare un regim preferenţial de impozitare.

De asemenea, o fi impozitul de 16% pe profit, însă cheltuielile cu salarizarea au rămas la fel de mari, iar agenţii economici nu numai că nu se înghesuie să scoată profit, dar nu se îngrămădesc nici la crearea de noi locuri de muncă, în timp ce numărul şomerilor e bine dosit de statistici.

În acest moment, în visteria ţării, principalele venituri provin din alte surse, precum taxa pe valoarea adăugată (TVA), şi mai puţin din impozitul pe profit.

Cota unică de 16% a avut un singur efect, a mărit veniturile unor români precum Călin Popescu-Tăriceanu, Dinu Patriciu, George Copos şi alţi privilegiaţi ai sorţii, în detrimentul milioanelor de români şi a bugetului de stat.

Pe zi ce trece, economia subterană creşte mai ceva ca Făt-Frumos, aceasta ajungând să reprezinte aproape jumătate din economia ţării, şi nu există posibilitatea de a fi scoasă la suprafaţă, atâta timp cât parafiscalitatea este mai mult decât împovărătoare.

Românii suportă cu greu birurile actualei guvernări de dreapta care, zilnic, practică o politică antisocială şi împotriva cetăţenilor acestei ţări. În acest sens, se înscriu tripla taxă de 9% introdusă de Ministerul Mediului, taxa pe viciu sau majorarea impozitului pe terenul extravilan.

Dacă actualii guvernanţi şi-ar pune taxă pe incompetenţa de care au dat dovadă de când au ajuns la cârma ţării, în mod sigur bugetul ar creşte de câteva ori şi am avea bani şi pentru învăţământ, sănătate şi cercetare.

O astfel de guvernare, ce asigură cozonac pentru câţiva, iar celor mulţi doar circ, este un pericol pentru România şi poporul român!

Cea mai bună guvernare pe care a avut-o ţara după 1989, cea a Partidului Social Democrat, din perioada 2000 - 2004, a investit în cele peste 30 de programe sociale iniţiate mai mult de 5 miliarde de euro, iar "procurorii" lor morali de astăzi, pretinşii incoruptibili, măcelăresc bugetele sociale şi atentează la fiinţa poporului român. Dacă veniturile bugetare cresc, dacă scade corupţia, de ce românii nu trăiesc bine?

Din păcate, peste 20 milioane de români plătesc şi vor mai plăti taxa pe naivitate, dar până când? Nu vă e teamă, domnilor guvernanţi, că vă va ajunge mânia poporului? Nu uitaţi că totul în această viaţă, totul se plăteşte şi, la viitoarele alegeri, fie ele anticipate sau nu, veţi fi trimişi acolo unde vă este locul, la coşul de gunoi al istoriei!

Domnul Marius Iriza:

În ultimul deceniu a fost propulsat de pe scena Teatrului Naţional din Iaşi pe scena publică şi politică a României un personaj foarte controversat: Radu Duda.

Acesta a absolvit Universitatea de Artă Teatrală în 1984, având un real talent actoricesc, dar pe care şi-l pierdea în roluri minore. În anul 1996 a jucat însă rolul vieţii sale, când s-a căsătorit cu Principesa Margareta, fiica cea mare a exregelui Mihai. Din acel moment, cariera sa a avut un parcurs de invidiat. "Prinţul", promovat de soţia sa Margareta şi de fostul rege Mihai, a devenit imediat un adevărat purtător de cuvânt al Casei Regale.

În 1999, actorul Radu Duda a devenit Principele Radu de Hohenzollern Veringen, lucru îndelung contestat. Nu ştim în ce calitate a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, a devenit căpitan, pentru ca ulterior să aflăm că are statut de maior al Armatei Române. Mai târziu, în anul 2002, ajunge reprezentantul Guvernului Năstase pentru integrarea în NATO şi Uniunea Europenă. Demn de menţionat sunt şi scandalurile în care a fost implicat acesta: avocatul Brad Johnson, reprezentantul Casei de Hohenzollern din Germania, a remis o scrisoare Casei Regale din România prin care îl acuza pe Radu Duda de fals şi de încercare de a vinde titluri nobiliare purtând blazonul familiei; presa din Iaşi a publicat o listă de "susţinere a securităţii" pe care apărea şi mult controversatul "Principe" Radu de Hohenzollern Veringen.

În final, rămân mai multe întrebări:

1. În ce calitate a absolvit Radu Duda Colegiul Naţional de Apărare?
2. Când şi în ce condiţii a devenit cetăţeanul Radu Duda ofiţer al Armatei Române? Cine şi pentru ce merite deosebite a decis acest lucru?
3. Ce sume i s-au oferit cetăţeanului Radu Duda ca reprezentant al Guvernului României pentru integrarea în NATO şi în Uniunea Europeană? Cum s-au justificat aceste sume?
4. Dacă şi ce funcţie deţine în prezent Radu Duda şi ce legătură are cu actualul Guvern? Există un raport de activitate al acestuia pentru toată perioada în care a cheltuit banii statului român? Nu ar fi necesar un control al Curţii de Conturi a României? Pentru mai multă transparenţă ar trebui ca CNSAS să se pronunţe în privinţa cetăţeanului Radu Duda.
5. Dacă Fundaţia "Principesa Margareta" a beneficiat de fonduri de la Guvern şi în ce scop?

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică intitulată "Preşedintele-jucător"

După mai mult decât numeroasele mandate ale fostului preşedinte Ion Iliescu, România are pentru prima dată un alt fel de preşedinte. Unul activ. Aşa cum a declarat încă dinainte de a câştiga această cursă, ne-a promis că nu va conduce sub nici o formă în maniera predecesorului său, ci se va implica în destinele acestei ţări. Sunt convins că aceste afirmaţii au fost făcute atunci dintr-o dorinţă acută de a scoate această ţară din situaţia deosebit de gravă în care ajunsese.

Nu trebuie să uităm nici o clipă de dorinţa noastră de a accede în structurile comunităţii europene. Nu trebuie să uităm nici faptul că această comunitate europeană începuse deja să privească cu scepticism aderarea pe care ne-o doream. Se impunea, în această situaţie, luarea unor măsuri, mai mult sau mai puţin dorite de unii din clasa politică românească. Nu trebuie să uităm că acest scepticism al europenilor decurgea mai ales din cotele pe care le atinsese corupţia în România şi faţă de care nu se lua nici un fel de măsuri. Să ne amintim că nici justiţia nu era privită cu mai multă încredere, administraţiile din România, atât cea centrală, cât şi cea locală, lăsau mult de dorit în activităţile pe care le desfăşurau în slujba cetăţenilor.

S-au luat însă în ultimul timp măsuri drastice împotriva tuturor acestor "bile negre" pe care le primisem. Acest lucru a fost posibil şi datorită implicării preşedintelui Traian Băsescu.

Nu s-a reţinut nici o secundă de la a cere miniştrilor ce fac parte din actualul Guvern să se implice în schimbarea de situaţie ce se impunea la nivelul fiecărui minister. Nu s-a reţinut nici de la a le cere acestora să-şi prezinte rezultatele muncii lor, ceea ce au reuşit să facă, ceea ce n-au reuşit să facă, şi nici de la a-i lua la întrebări pentru nerealizări.

Rezultatele n-au întârziat să apară, oamenii n-au stat degeaba şi astăzi suntem în situaţia de a putea spune că ne-am apropiat mult de aderare. Am reuşit să recuperăm mult în multe domenii în care ani lungi nu s-a făcut nimic şi unde nici nu s-a dorit a se face ceva. Acest lucru se datorează şi preşedintelui Băsescu.

Foarte multă lume nu este de acord cu această implicare a sa, care, trebuie să precizez, a fost făcută întotdeauna în limitele prevederilor existente în Constituţie.

Cu toate că s-a reuşit mult în ultima perioadă, mai există încă persoane care contestă, care nu sunt de acord, care şi-ar dori ca preşedintele să fie încă acea marionetă pe care să o poată manipula după cum doresc. Aceştia sunt însă acei nomenclaturişti ce văd astăzi că le fug pernele de sub scaun, că se află trecuţi pe lista celor care urmează a fi luaţi la întrebări şi care acum încep să strige că un preşedinte nu se cade să facă anumite lucruri.

Nu pot însă să nu mă întreb ce anume nu se cade să facă un preşedinte şi cine stabileşte aceste canoane: nu se cade să iasă într-o seară la un restaurant, nu se cade să sărbătorească o reuşită la care visăm de decenii, sau să închine un pahar alături de cei cărora le datorăm această bucurie imensă.

Este adevărat că stilul de a sărbători al celor care acum "latră" împotriva preşedintelui este altul, la fel cum tot adevărat este că nici ei nu se cădea să facă o serie întreagă de lucruri cum ar fi: hoţii, furturi, coruperi, mituiri, deturnări, distrugeri de fabrici şi multe altele, dar atunci au tăcut ca nişte mieluşei.

La urma urmei, ştim că avem un preşedinte activ, jucător, ştim că niciodată nu s-a încadrat într-un anumit tipar şi nu s-a lăsat condus de alţii sau de anumite prejudecăţi. Cred că e de preferat ca oamenii să cunoască adevărata faţă a celor care-i conduc.

Traian Băsescu nu şi-a ascuns-o niciodată. Ne-a arătat-o întotdeauna aşa cum este ea. Cred că omul de rând, cetăţeanul şi noi toţi ar trebui să-i urmăm exemplul, deşi mulţi dintre cei care ne înconjoară îşi arată în momente cheie cu totul alte feţe decât cele pe care ni le-au arătat până la un moment dat.

Unii preferă însă să-şi afişeze anumite măşti şi să-şi ascundă sub acestea adevărata faţă. Acest lucru trebuie să ne pună pe fiecare dintre noi în situaţia de a gândi singuri, şi nu după ceea ce alţii gândesc, ce fel de preşedinte ne dorim: unul care joacă titular sau unul care stă pe banca de rezervă şi aşteaptă să-i vină rândul.

Domnul Mircea Valer Puşcă:

Declaraţie politică intitulată "Cu apa şi promisiunile nu-i de glumit!"

A început sezonul inundaţiilor... Cresc debitele Dunării la intrarea în ţară. Autorităţile locale şi centrale sunt în stare de alertă. Panica trebuie evitată, declară atât preşedintele, cât şi primul-ministru...

Pare că totul este sub control. Totuşi, semnalele din mass-media nu sunt deloc îmbucurătoare. Există pericolul ruperii unor diguri, deja zeci de hectare sunt sub ape, şantierul naval din Galaţi şi-a întrerupt activitatea etc. etc. Un lucru este cert: cu apa nu-i de glumit! Că lucrurile stau aşa, martore sunt efectele inundaţiilor rămase în memoria colectivă, inundaţii care au produs victime, au distrus case şi căi rutiere, au compromis recolte pe mii de hectare, au cauzat suferinţe pentu mii de sinistraţi... În zilele care urmează, nu numai cei însărcinaţi cu supravegherea şi combaterea efectelor inundaţiilor vor da un examen. "Examen" vor da şi digurile, barajele, podurile, căile rutiere şi ferate etc. Cu alte cuvinte, vom constata cu toţii cât de bine suntem pregătiţi şi cât de serios au fost tratate măsurile necesare protejării zonelor inundabile, cât de trainice sunt construcţiile destinate acestui scop... Va fi un examen al capacităţii de reacţie şi răspuns, dar şi al profesionalismului, în egală măsură pentru cei care fac parte din comitetele de criză, dar şi pentru cei care, anterior, au lucrat la obiectivele vizate de furia apelor. Dacă acestea îşi vor îndeplini menirea, putem spune liniştiţi că banii n-au fost cheltuiţi degeaba şi că nu au fost "aruncaţi pe apa Sâmbetei". Dacă nu, avem cu toţii o problemă uriaşă: va trebui justificată acţiunea anterioară, modul de cheltuire a banului public etc. etc.

Sper din toată inima că se va putea spune cetăţeanului, arătându-i lucrările care au rezistat, "Aici sunt banii dumneavoastră!" şi că autorităţile locale sau centrale nu vor fi puse în situaţia, penibilă!, de a spune: "Aici au fost banii dumneavoastră"! De aceea, cer tuturor celor cu rol şi responsabilitate în acest domeniu să trateze cu deplină seriozitate şi responsabilitate problema protecţiei împotriva inundaţiilor, şi aceasta nu numai când apele cresc...

În rest, să ne bucurăm, cu măsură!, de calificarea Stelei în semifinala Cupei UEFA, să lăsăm la o parte eventuale animozităţi interpersonale şi să ne concentrăm pe ceea ce cu adevărat contează: îndeplinirea obligaţiilor la care, fiecare în parte şi cu toţii ca echipă, ne-am angajat să înfăptuim...

Căci, nu-i aşa, de neîndeplinirea "contractului" va da fiecare socoteală, iar "beneficiarul" nu va fi sensibilizat de certuri, contre şi alte picanterii derivate din relaţiile interpersonale! Când ceva promis nu se îndeplineşte, nimănui nu-i mai pasă că "prestatorii" nu s-au "plăcut, iubit şi luat cu acte, în toată regula"! Cetăţeanul are nevoie de fapte, şi nu de scuze! Cine are urechi de auzit să facă bine şi să le folosească pentru aceasta! Adică să audă, să ia aminte şi să acţioneze în consecinţă!

Doamna Monalisa Găleteanu:

Despre reforma "strâmbă" a actualei Puteri, în domeniul educaţiei

Ce s-a mai întâmplat în zona reformei din învăţământ se înscrie, stimaţi colegi, pe linia generală a politicii promovate de actualul Guvern, aceea a demolării cu orice preţ a tot ceea ce s-a realizat bine de către vechea putere, şi a promovării schimbării cu orice preţ, doar de dragul schimbării.

Învăţământul din România se confruntă astăzi cu o criză de sistem, agravată de lipsa de viziune şi de competenţă în decizii.

După cunoscutul episod al schimbării directorilor de colegii, licee, şcoli generale şi grădiniţe, unde au fost încadrate şi ulterior titularizate persoane care nu corespundeau profesional postului, acum a venit şi rândul şefilor de catedre, care sunt schimbaţi pe baza unor decizii arbitrare, fără să aibă legătură cu performanţa profesională, ci doar cu faptul că aceste persoane sunt "vinovate" că au promovat concursul de ocupare a acestor funcţii în perioada guvernării PSD.

Dar nu schimbarea acestora îi îngrijorează în mod deosebit pe profesori şi pe cei din sectoarele auxiliare, care era previzibilă, având în vedere rapacitatea Alianţei D.A., ci faptul că majoritatea celor nou numiţi nu se ridică la nivelul celor demişi, ceea ce ne conduce la concluzia că prin această acţiune s-a realizat doar un exerciţiu de forţă, prin impunerea clientelei politice a actualei puteri.

Ba, mai mult, unii dintre aceşti directori nu respectă Metodologia de delegare a cadrelor şcolare pentru simularea la testele naţionale şi implicit la examenul de bacalaureat, fie din necunoaştere, fie din considerente de ordin politic.

În opinia noastră, a P.S.D.-ului, aceste schimbări nu fac decât să anuleze rezultatele pozitive obţinute în modernizarea învăţământului şi să transfere instabilitatea din mediul politic la nivelul instituţiilor de învăţământ, prin aceasta încălcându-se chiar Legea învăţământului conform căreia în România, activitatea din învăţământ este apolitică.

Cum îşi imaginează domnul ministru al educaţiei să crească nivelul calităţii în educaţie, promovând această politică strâmbă a aşa-zisei reformări a sistemului românesc de învăţământ, probabil că numai domnia sa cunoaşte, şi tocmai de aceea, îl voi invita să ne explice şi nouă, în Parlamentul ţării, ce şi cum doreşte să reformeze în sistemul românesc de învăţământ, şi mai ales dacă a luat cumva în calcul si efectele pe termen lung, ale măsurilor pe care le promovează.

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

Declaraţie politică intitulată "Ziua Internaţională a Romilor"

România este leagănul unei civilizaţii străvechi, de mare bogăţie şi diversitate spirituală, al cărei patrimoniu este definitoriu pentru poporul român. Fără îndoială această civilizaţie de o autenticitate indiscutabilă are un pronunţat accent multietnic, în sensul cel mai bun şi mai frumos al acestui cuvânt.

La zestrea spirituală a poporului nostru şi-au adus o contribuţie remarcabilă toate etniile conlocuitoare, cărora Dumnezeu şi Istoria le-au hărăzit să trăiască în spaţiul carpato-dunărean, alături de naţiunea majoritară a românilor.

Într-un leagăn etno-genetic de mare întindere, cum ar fi spaţiul indo-european, de-a lungul ultimelor trei milenii au avut loc mutaţii şi transformări spectaculoase. Prinse în vârtejul evenimentelor, sute de popoare s-au amestecat, împletindu-şi indestructibil destinele. Şi-au păstrat totuşi identitatea lor culturală, ceea ce conferă civilizaţiei zilelor noastre o uimitoare diversitate, admirabilă în complementaritatea ei.

Etnia rromă şi-a început incredibila ei aventură istorică plecând spre Occident tocmai de la porţile îndepărtate ale Indiei, ea însăşi patria unei străvechi şi bogate civilizaţii. Limba rromilor de astăzi, în oricare din dialectele ei, păstrează un bogat fond de cuvinte sanscrite. Descinde aşadar din limba sanscrită, limba lui Kalidasa, graiul care l-a fascinat atât de mult pe Eminescu.

Rromii stabiliţi pe pământul ospitalier al patriei noastre au învăţat să convieţuiască alături de populaţia majoritară. Nu a fost tocmai uşor, iar acest proces încă nu este pe deplin încheiat. De-a lungul timpului au existat şi neînţelegeri, alimentate de intoleranţa unora şi de inadaptabilitatea altora. Dar Europa Unită, spre care ne îndreptăm cu toţii, va fi o Europă a bunei înţelegeri, a respectului interetnic, a eliminării oricărei urme de exclusivism a raselor.

În zestrea culturală a poporului român, rromii şi-au adus şi ei contribuţia lor, fie că este vorba de vioara marelui Ion Voicu sau gheata de aur a lui Bănel Nicoliţă. Un motiv în plus să-i felicităm cu ocazia Zilei Internaţionale a Rromilor, să le dorim prosperitate, bună convieţuire, o afirmare cât mai pozitivă pe plan intern şi internaţional, linişte şi pace sufletească.

Domnul Dumnezeu să ne ajute, astfel încât poporul român, în splendida sa diversitate, să se regăsească alături de celelalte popoare ale bătrânului continent în marea familie reunită a democraţiilor europene.

Domnul Niculae Mircovici:

Declaraţie politică intitulată "Simbol al Revoluţiei române şi senator de Timiş, boschetar!"

Pare de domeniul grotescului incredibil ca Ion Marcu, omul care a aprins flacăra Revoluţiei române în Decembrie 1989 la Timişoara şi care prin vocea sa puternică, baritonală şi extrem de expresivă a fost zi şi noapte în fruntea maselor răsculate, iar apoi membru în prima Constituantă a României şi timp de două mandate senator de Timiş, să facă obiectul acestui titlu de declaraţie politică. Şi totuşi este pe deplin adevărat.

Din 16 decembrie 1989, muncitorul Ion Marcu şi-a lăsat casa şi familia şi a ieşit în stradă, sătul de dictatura ceauşistă, aşa cum era toată populaţia Timişoarei şi de fapt întregul popor român. El a plecat din casă în stradă, ştiind că acolo se va produce miracolul răsturnării regimului ceauşist. Alţii, ei, au rămas în casă gândind că acolo este mai sigur, şi, mai puţin expuşi în spatele perdelelor din apartamentele betonate, pot avea o formă de protest "tot atât de evidentă", dar mai puţin periculoasă "

Ion Marcu şi-a luat copilul aflat la vârsta majoratului şi din 16 până în 20 decembrie a fost văzut în cele mai fierbinţi locuri ale Timişoarei, chemând oamenii la revoltă. "Români veniţi cu noi" era sloganul lui.

Ei şi-au luat copiii aflaţi în vacanţă şi fie i-au ţinut în casă, spunându-le că se vor linişti cât de curând "golanii", fie i-au dus la ţară, la fereală, până când forţele de represiune îi vor linişti pe cei de-alde Ion Marcu.

El a părăsit un moment strada pentru a urca ferm, îmbrăcat cu un cearşaf al morţii pe care, cu vopsea roşie scria "Jos dictatura" şi "Moarte criminalului", în clădirea fostului Comitet Judeţean de Partid, pentru a se întâlni cu primul-ministru al României comuniste, Constantin Dăscălescu, şi Emil Bobu. Le-a exprimat hotărât şi curajos doleanţele timişorenilor, începând cu acea incredibilă expresie "Demisia lui Nicolae Ceauşescu şi alegeri libere", după care a coborât din nou în stradă, unde erau tovarăşii săi.

Ei au privit cu nesaţ spre acea clădire din centrul Timişoarei şi, după ce lucrurile s-au liniştit, şi-au regăsit curajul revoluţionar şi s-au înscris în marea luptă pentru acea clădire în care se ghicea simbolul puterii. Apoi au intrat înăuntru şi au rămas în ea.

A primit şi Ion Marcu un apartament în centrul Timişoarei; îl merită pe deplin. Până atunci simbolul revoluţiei timişorene locuia într-un demisol igrasios.

A fost ales în prima Constituantă a României şi apoi de două ori ca senator, unde a apărat interesele judeţului şi ale democraţiei.

Nu s-a preocupat de avere; nu s-a plimbat în străinătăţuri, nu a avut nici măcar paşaport. Nu şi-a folosit nici influenţa politică atunci când, fiind dat în judecată pentru locuinţa cumpărată legal, a fost citat atât la judecătorie, tribunal, Curtea de Apel sau Înalta Curte. Ştia că a procedat legal, cumpărând în baza Legii nr.112 o locuinţă nerevendicată la acel moment şi avea încredere în justiţia română.

Ei au fost mai pragmatici. S-au mulţumit cu puterea locală. S-au informat cu tot ce se poate jefui pe plan local şi au făcut-o fără nici o reţinere. Chestiunea caselor naţionalizate din centrul Timişoarei au lăsat-o pe seama clanurilor ţigăneşti pe care le-au sprijinit, nu dezinteresat, bineînţeles, în acţiune. Mână în mână cu o parte din administraţia şi justiţia coruptă, suveica ţigănească a acaparat toată zona centrală a micii Viene, şi în ea şi apartamentul lui Ion Marcu.

Ei au fost mai modeşti, din prea plinul dobândit din toate sursele, la dispoziţie şi din "obolul" suveicii, şi-au făcut nişte amărâte de vile în zone marginale, rezidenţiale acum, cu mult spaţiu verde şi piscine, păstrându-şi şi oarece apartamente în bloc, care între timp, bine corcite, au făcut pui.

După 16 ani, Ion Marcu a revenit în stradă. Cu o mică nelămurire. În decembrie 1989 oamenii îl iubeau, îi scandau numele, făcând prin asta o chestiune prin care ei înşişi se încurajau, iar în faţă, forţe reprezentative, în uniforme sau nu, se retrăgeau.

Ei erau, liniştiţi sau nu, în casele lor, aşteptând deznodământul.

Acum el era somat de ei, deveniţi simbol al democraţiei şi reprezentanţă naţională, să iasă afară din casă. Oamenii, în uniformă sau nu, erau şi acum prezenţi. Nu-l mai priveau cu teamă, ca în 1989, cel mult cu indiferenţă, poate chiar cu aroganţă.

El ieşea în stradă, aia era a lui. Mobila şi hainele care îi erau umila agoniseală de o viaţă erau înghesuite de tineri salahori într-un garaj pus la dispoziţie vremelnic de un vecin generos. Marcu privea uimit la strada goală.

Ei, din spatele perdelelor, din birourile somptuoase de unde au dat dispoziţie de evacuare, priveau cu indiferenţă. Încă o problemă soluţionată.

Singura care se agita puţin era presa. Avea un nou simbol de primă pagină "Un senator aruncat în stradă". Nici măcar nu i-au pomenit ceea ce-l onora cel mai mult: curajul nebun din Decembrie 1989. Fără el, maidanezii de pază ai democraţiei originale de astăzi nu ar reprezenta nimic.

Ion Marcu, în stradă, se gândeşte că atunci era decembrie 1989, iar acum este martie 2006, vine primăvara, vara - şi vara nu-i ca iarna. Se va descurca el cumva. Are o pensie de aproape 7.000.000 lei, vechi, bineînţeles, cu care e obişnuit.

În decembrie 1989, când l-am cunoscut, avea cizme de iuft şi un cojocel care îi ţinea de cald pe stradă. Acum nu le mai are. Vine seara neavând la ce să strige pentru a aduna lumea "Români veniţi cu noi", "Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara", "Nu vă fie frică, Ceauşescu pică", şi oricum nu ar fi venit nimeni; s-ar fi culcat şi el, măcar în maşină, dar nu mai are Dacia dinainte, a vândut-o pentru medicamente. Stă sprijinit de un stâlp în intersecţie şi priveşte la maşinile blindate şi cu girofar cu care ei pleacă spre zonele rezidenţiale mărginaşe.

Presa e în căutare de noi subiecte de senzaţie. Noi privim ca şi ei, având o ruşinoasă consolare. Aşa este în democraţie, "mai ales în cea originală, românească", fiecare se descurcă cum poate.

Să ne fie ruşine la toţi!

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

De şapte luni de zile, de când am devenit euroobservator din partea PNL, am constatat că la nivelul Parlamentului European, ca de altfel în întreaga Europă civilizată, există o serie de "lucruri sfinte", printre care respectarea proprietăţii şi lupta împotriva corupţiei. Aceste două lucruri sfinte reprezintă, în ceea ce ne priveşte, două cerinţe obligatorii pe traseul integrării. Iată însă că exact când avem de făcut ultimii paşi spre Uniunea Europeană, că exact când la Bucureşti se află unul dintre evaluatorii procesului de integrare - mă refer la comisarul european pentru extindere, domnul Olli Rehn - există unele forţe politice care pur şi simplu torpilează aceste cerinţe ale traseului integrării.

În privinţa proprietăţii, se cunosc eforturile depuse de Cabinetul Tăriceanu, în special prin componenţa liberală a acestuia, de a repara abuzurile regimului comunist. În afară de rectificarea legislaţiei privind retrocedările funciare şi imobiliare a fost constituit Fondul Proprietatea, pentru despăgubirea celor care nu-şi mai pot reprimi proprietăţile în natură. Ei bine, asistăm, de trei săptămâni, la acţiuni concentrate de decredibilizare a acestui fond. La început nu am luat în serios atacurile împotriva Fondului Propietatea, chiar dacă veneau din partea unui personaj, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea, despre care se spune că are rolul de a tensiona relaţiile din Alianţa DA. pentru a se răzbuna pe dezvăluirile făcute la adresa anturajului ei, anturaj care a forţat-o să părăsească Palatul Cotroceni. Am constatat însă că atacurile s-au înteţit şi au căpătat amploare, iar argumentele şi limbajul utilizate de ex-consiliera prezidenţială sunt identice şi în cazul unor reprezentanţi ai Opoziţiei, şi în cazul şefului statului. Este considerat ca fiind o "şmecherie" faptul că Executivul lucrează şi pe 22 decembrie şi se alătură două lucruri care nu au nici o legătură unul cu altul: trecerea a 20% dintre acţiunile Loteriei Naţionale spre Fondul Proprietatea (cu "ingredientele" de rigoare - "gaşca lui Bogdan Olteanu abia aşteaptă caşcavalul", aşa suna una dintre exprimări) şi a 7% pentru salariaţi, pensionarii Loteriei şi membri CA.

În primul rând, nu văd unde este crima pe care o reclamă cei care atacă Fondul. În al doilea rând, în pofida celor afirmate cu patimă chiar de către şeful statului, Ordonanţa privind modalităţile de privatizare a Loteriei Naţionale a fost aprobată inclusiv de Ministerul Justiţiei, cât şi de vicepremierul Gheorghe Pogea. Este greu de crezut că preşedintele ţării şi unii lideri care contestă ordonanţa să nu cunoască aceste amănunte. Un lucru este cert: prin atacuri repetate se poate ajunge la scăderea încrederii în Fondul Propietatea şi, în final, la scăderea acţiunilor, când Fondul va intra pe bursă. Cred că de fapt acest lucru se urmăreşte. Iar acest lucru înseamnă că există forţe politice care se opun despăgubirii foştilor proprietari.

Liderii PSD au declarat că nu mai doresc să voteze nici un proiect al Guvernului. Au trecut la fapte şi au contribuit deja săptămâna trecută la căderea unei legi cerută de Uniunea Europeană. Ţinând cont că nu este vorba de un caz izolat, îi rog pe colegii din P.S.D. ca după 1 ianuarie 2007, să nu-şi aroge nici măcar o zecime din meritele integrării.

Domnul Petre Popeangă:

"Procesul de integrare în Uniunea Europeană a intrat în linie dreaptă"

În şedinţa de luni, 3 aprilie a.c. a Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Europei, comisarul pentru extindere Olli Rehn a prezentat un pre-raport în legătură cu stadiul la zi al realizării obiectivelor înscrise în Tratatul de Aderare. Deşi tonul general al raportului a fost unul favorabil, chiar surprinzător de favorabil faţă de calificativele din celelalte rapoarte, au fost menţionate, totuşi, unele domenii în care mai sunt necesare acţiuni susţinute pentru ca, în timpul care a mai rămas până la data de 16 mai a.c. a prezentării raportului final, să fie aduse corecţiile necesare încadrării obiectivelor asumate în standardele acceptabile necesare obţinerii votului pozitiv.

Dintre domeniile menţionate în raport, cele privind justiţia, administraţia şi internele, cunoscutul, de acum, J.A.I., agricultura şi securitatea alimentară şi, în special, capacitatea de utilizare a fondurilor structurale sunt pasibile de a fi supuse unor clauze de salvgardare sectorială care, deşi nu au ca efect amânarea în 2008 a procesului de integrare, pot provoca, dacă nu li se aduc corecţiile necesare, fenomene financiare cu efect perturbator, atât la nivelul domeniului cât şi la nivel naţional.

În domeniul justiţiei, deşi au fost constatate unele progrese semnificative în consolidarea structurilor de anchetare a cazurilor de corupţie, se aşteaptă în continuare valorificarea acestora prin pedepsirea celor vinovaţi, indiferent de natura răspunderilor, contravenţionale, materiale sau penale. În administraţia publică, un alt domeniu critic, mai sunt de rezolvat, de asemenea, câteva dintre obiectivele asumate, dintre acestea cele mai importante fiind definitivarea reformei privind funcţionarii publici, securizarea frontierelor şi, legat de aceasta, stoparea traficului cu fiinţe umane, droguri şi alte substanţe interzise de lege.

Agricultura şi securitatea alimentară sunt două dintre domeniile pe care le consider cu impactul cel mai semnificativ în ansamblul consecinţelor nocive generate de o eventuală neîndeplinire a criteriilor de calificare prin implicaţiile financiare atrase de imposibilitatea accesării fondurilor comunitare, în condiţiile în care contribuţia de ţară este obligatorie.

Alte domenii enunţate, de data aceasta, de către unii dintre membrii Comisiei de politică externă, care ar necesita, în opinia acestora, anumite rectificări pentru a răspunde condiţiilor înscrise în Tratatul de Aderare, sunt drepturile minorităţilor, cu referire expresă la minoritatea maghiară şi rromă. Dacă în privinţa drepturilor minorităţii maghiare replica dată de comisarul Rehn a fost deosebit de clară afirmând că "nu se poate solicita unei ţări candidate ceea ce nu se solicită ţărilor membre ale Uniunii", pentru minoritatea rromă au fost solicitate din partea autorităţilor române mai multe resurse financiare şi instituţionale, în vederea definitivării procesului de integrare în societate a acesteia.

Aşa cum am precizat în debutul acestei declaraţii politice, tonul general al raportului prezentat de comisarul Rehn a fost unul optimist, dar, în ceea ce mă priveşte, tocmai acest fapt mă nelinişteşte şi mă duce cu gândul la un vechi proverb care atenţiona asupra unui grec dispus a face daruri. Dacă ar fi să judecăm după termenii acestui raport, integrarea României este, mai mult ca oricând, realizabilă la data de 1 ianuarie 2007.

Ceea ce nu este de neglijat, însă, este faptul că integrarea în condiţiile activării unora dintre clauzele de salvgardare sectorială va avea consecinţe financiare deosebite, dificil de estimat în momentul de faţă, dar care, în mod sigur, vor afecta bugetul naţional. De aceea, consider că toate structurile implicate în procesul integrării europene ar trebui să analizeze, cu foarte mare atenţie, posibilele efecte ale integrării la termenul stabilit, în condiţiile activării uneia sau a mai multor clauze de salvgardare sectorială.

Domnul Petru Călian:

Industrializarea ca formă de rezolvare a problemei minorităţilor

În cadrul întâlnirii dintre aleşii locali şi conducerea Partidului Conservator din data de 8 aprilie susţinută la Cluj-Napoca, reprezentanţii administraţiei locale aparţinând acestui partid au semnalat o problemă, pe care eu o consider foarte gravă, în municipiul Târgu Mureş.

Aici există un parc industrial, construit cu multă vreme în urmă, însă nefolosit în prezent. Oraşul se confruntă cu o lipsă acută de investitori în sectorul industrial, dar şi mai gravă este neimplicarea Consiliului Judeţean şi Local în atragerea investitorilor străini.

Se ştie foarte bine că sărăcia este cel mai prost sfătuitor şi că o stare precară a vieţii de zi cu zi este de natură să creeze tensiuni generatoare de conflicte, chiar şi între cei mai buni vecini. Astfel, această stare de decădere a industriei din judeţul Mureş, altădată una dintre cele mai prolifice şi care angrena în sistemul său aproximativ 10.000 de angajaţi, disponibilizaţi acum sau implicaţi în alte activităţi neproductive, este văzută de reprezentanţi administraţiei locale Mureş ca fiind un factor în plus de iritare a tensiunilor interetnice din această zonă.

Personal, susţin că, în momentul în care populaţia duce un trai decent şi ziua de mâine nu reprezintă o problemă gravă, indivizii caută soluţii să trăiască şi mai bine, lăsând deoparte conflictele minore stârnite pe chestiuni artificiale şi colaborând unii cu alţii indiferent de etnia căreia îi aparţin, pentru bunul mers al localităţii şi al propriei familii.

Însă o stare de sărăcie accentuată, instabilitatea locului de muncă sau lipsa acestuia, grija pentru ziua de mâine sunt elemente generatoare de tensiuni suplimentare, elemente care anulează simţul civilizaţiei şi stârneşte conflicte între vecini, pe considerente neesenţiale.

Având în vedere că judeţul Mureş nu se bucură în Parlament de reprezentativitatea unui deputat al Partidului Conservator, îmi permit să vă transmit semnalul de alarmă tras de administraţia locală a oraşului Târgu Mureş. Industrializarea acestei zone, cel puţin până la nivelul la care a demonstrat anterior că poate funcţiona, va permite ridicarea substanţială a nivelului de trai al locuitorilor şi dezamorsarea civilizată a conflictelor inter-etnice speculate de anumite formaţiuni şi grupări etnice.

Domnul Relu Fenechiu:

Am asistat săptămâna trecută la o serie de evenimente care, cred, la ora actuală au făcut deja înconjurul Europei. Domnul Traian Băsescu a uitat că este şeful statului şi după ce a avut o poziţie corectă, de dezavuare a declaraţiilor jignitoare la adresa premierului şi a unuia dintre vicepremieri făcute de un personaj căruia nu doresc să-i fac reclamă, a ţinut să se afişeze, într-un restaurant în compania respectivului personaj. Nu am să comentez faptul că preşedintele s-a urcat la volan după ce a consumat alcool - mass-media de sâmbătă a fost mai mult decât clară şi explicită în acest sens - ci un alt aspect care mie mi se pare destul de grav. Petrecând în compania respectivului personaj, automat, preşedintele României a devenit un girant al acţiunilor acestuia. Acţiuni pe care societatea civilă, mass-media netabloidizată nu le consideră deloc un model demn de urmat. În plus, dacă ţinem cont de documente (documente în baza cărora ANAF nu mai poate acţiona şi recupera unele datorii ale clubului din Ghencea), personajul respectiv nici măcar nu se mai află în conducerea performantului Fotbal Club Steaua, deci practic, nu avea ce căuta acolo.

Consider că este absolut normal ca şeful statului să acorde onoruri pentru toţi cei care reuşesc performanţe deosebite la nivel internaţional, în orice domeniu, deci şi în fotbal. Dar există un cadru instituţional, există un protocol pentru aceste situaţii. Nu-mi aduc aminte ca în urmă cu doi ani, când Sahtior Doneţk a reuşit o performanţă similară, ca preşedintele ultranaţionalist şi ultrapopulist de atunci al Ukrainei, Leonid Kucima, să fi sărbătorit într-un restaurant succesul cu Rinat Ahmetov, patronul echipei antrenate de Mircea Lucescu. Şi trebuie să ţinem cont că este o diferenţă uriaşă între Ahmetov şi cel ce finanţiază echipa Steaua. Nu numai în ceea ce priveşte comportamentul de zi cu zi.

Nici măcar în Togo, unde s-a decretat sărbătoare naţională a doua zi după ce echipa naţională s-a calificat la turneul final al Campionatului Mondial ce se va ţine în Germania, şeful statului nu a chefuit cu jucătorii şi sponsorii în vreun local public.

Dar suntem în România, unde există dispreţ faţă de legi, faţă de etichete şi faţă de exigenţe. Chiar şi la un nivel foarte înalt.

Domnul Ştefan Baban:

"Cine conduce această ţară?"

O întrebare, care pentru mine fie are multe răspunsuri, fie nici unul.

Sunt momente în care şi preşedintele, şi guvernul, şi Parlamentul, şi chiar mass-media conduc această ţară. Toţi cei mai sus nominalizaţi se implică în procesul democratic de guvernare, chiar dacă se îmbrâncesc unii pe alţii, îşi dau coate sau se inoportunează. Ceea ce vede publicul, adică omul de rând contează. Iar acesta trebuie să vadă doar lucrurile bune şi nicidecum rupturile şi scandalurile interne. Raportul Comisiei Europene din luna mai şi al Consiliului European din luna iunie au rămas doar singurele puncte de legătură între aceste entităţi politice care declară, pe rând şi arogant, că guvernează această naţie.

Domnul Preşedinte reprezintă România atunci când se află în China sau la Roma, dar o conduce atunci când face ordine la CNSAS, demonstrând şi prin vorbe şi prin fapte că dacă un lider de partid, ca domnul Boc, nu este în stare să asculte şi să îndeplinească orbeşte ordinele sale, el nu se sinchiseşte de aceste oprelişti, de huiduielile populaţiei şi de răbufnirile aliaţilor, rezolvând problemele grave ale ţării şi fiind unul din conducătorii carismatici ai acestei democraţii. Asta a demonstrat săptămâna trecută, când pe baza unui discurs pur demagogic, a "reuşit" să dezamorseze un conflict puternic al societăţii civile. Doar o singură persoană a avut curajul să înfiereze atitudinea preşedintelui, demonstrând clar şi concis, toată gloria şi faima primului om al ţării.

Guvernul Tăriceanu conduce această ţară. Şi o conduce prost, pentru că o alianţă formată din partide care, pe zi ce trece, au din ce în ce mai puţine interese comune, devine din ce în ce mai nesigură, mai certăreaţă, dar în acelaşi timp şi mai dezinteresată de problemele ţării. Recentul scandal al CNSAS, Statutul minorităţilor din România, politicile fiscale, eficienţa miniştrilor, iată doar câteva dintre exemplele care afectează grav atât imaginea cât şi funcţionalitatea acestui cabinet. Şi cum poate fi altfel, atâta timp cât preşedintele şi premierul conversează prin intermediari, uită să se informeze unul pe altul de problemele pe care le are România, orgoliile şi ambiţiile dând naştere la numeroase semne de întrebare din partea oficialilor europeni când şi unul şi celălalt încearcă să braveze şi să demonstreze cetăţenilor că ei, adică fiecare pe rând, a fost primul la locul evenimentului, implicându-se profund. Lucrurile acestea sunt posibile şi vor fi posibile pentru că cei doi reprezintă partide diferite, cu doctrine diferite, cu idealuri opuse, ca şi modul de realizare a reformei în ţara noastră.

Explicaţia acestor fenomene este simplă: democraţia românească nu suportă guverne formate din coaliţii de partide care se aliază doar pentru obţinerea avantajelor materiale şi politice şi lăsând total deoparte interesul naţional. La această instabilitate se adaugă şi permanentul furnizor de crize, domnul Băsescu, care a confiscat, atât prin râsul său cât şi prin discursurile sale, rolul democraţiei autentice şi al guvernării ţării. Nu a pregetat să-şi faulteze aliaţii : astfel UDMR-ul a fost pus la zid pentru solicitările sale naţionaliste, PC-ul a fost catalogat din start ca o "soluţie imorală", dar păstraţi pentru binele ţării, iar PNL-ul este format dintr-o mare masă de mafioţi începând cu Patriciu şi terminând cu cine ştie ce şef de filială locală. Singurul care a rămas drept un partid european cu deschidere spre reformă şi integrare cu cei mai puţin corupţi, dar şi cei mai desăvârşiţi politicieni, este PD-ul, constrâns din ce în ce mai mult să devină partidul preşedintelui, pentru a putea face faţă unor alegeri anticipate şi neaşteptate sau nedorite. Iar pentru a deveni puternic, încalcă propriile declaraţii din campania electorală, întărindu-şi rândurile cu fel de fel de traseişti politici care au schimbat, atât la nivel local cât şi central, destule partide politice.

Parlamentul conduce ţara doar când trebuie ratificate acorduri, când trebuie legiferate legi pentru integrarea europeană sau când trebuie schimbaţi cei din funcţiile deţinute în cele două camere ale sale. În rest, ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă, care modifică legi importante pentru această ţară, sunt apanajul guvernului, astfel că puterea legislativă are timp pentru a se mânji cu noroi, şi mai ales în public.

Mass-media conduce această ţară doar când dezvăluirile sale devin stânjenitoare, chiar sadice pentru nepăsarea celor care ar fi trebuit demult să rezolve problemele evidenţiate. Dar şi ea are parte de scandaluri, demisii, declaraţii furtunoase. Normal, şi ea face parte din România şi ca urmare trebuie să se adapteze specificului naţional.

Cine conduce România? Toţi şi nimeni. O corabie ca a lui Noe, condusă de un desăvârşit cârmaci care în loc să aibă grijă de sufletele care sunt pe navă, le aţâţă pentru a le putea stăpâni. O fi eficient dictonul "divide şi conduce", dar de peste 16 ani românii s-au săturat de atâta ură, divizare, meschinărie, indolenţă etc, încât se pare că nu-i mai interesează cine le conduce ţara, fie că se gândesc că a venit timpul ca într-adevăr să se simtă că există o conducere.

Domnul Valeriu Alexandru Ungureanu:

De ce sunt privaţi de dreptul la medicamente gratuite veteranii de război?

Potrivit art. 16 lit. j) din Legea nr. 44/1994, se acordă asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării tuturor veteranilor de război precum şi văduvelor de război.

Nu mai este cazul să definim ceea ce reprezintă această categorie socială care, în acest moment, este pe cale de dispariţie atât din motive obiective legate de vârsta înaintată cât şi uneori datorită dezinteresului celor care ocupă vremelnic posturi cheie, precum ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Cum vă simţiţi, domnule ministru al sănătăţii, când vă privesc sute de ochi îmbătrâniţi de vreme şi de boli, cum vă simţiţi ştiind că aceşti bătrâni şi-au pus o speranţă în dumneavoastră atunci când aţi fost numit ministru al sănătăţii, crezând că vor avea un sprijin din partea dumneavoastră pentru respectarea legii, ţinând cont că poate aţi contribuit la elaborarea ei.

Ce aţi făcut pentru veteranii de război, domnule ministru? Cum aţi vegheat la respectarea legii şi la asigurarea dreptului acestor bătrâni la medicamente gratuite?

V-aţi pus măcar pentru o clipă întrebarea dacă aceşti bătrâni merită să îi trataţi cu dispreţul de care daţi dovadă atunci când, cu bună ştiinţă, prin subterfugii mârşave faceţi tot posibilul să modificaţi prevederile unei legi care a fost dată de Parlamentul României pentru a ne manifesta cu toţii recunoştinţa pentru acei care odată ne-au apărat ţara, iar acum ne privesc cu ochi trişti şi bătrâni sperând că nu i-am uitat.

De ce le furaţi, domnule ministru, acestor bătrâni dreptul la medicamente gratuite? De ce le furaţi, domnule ministru, acestor bătrâni dreptul la viaţă în loc să le asiguraţi acest drept?

Ce câştigaţi, domnule ministru, cu acest simulacru trist? Poate reuşiţi să minţiţi Europa, poate reuşiţi să-i păcăliţi pe cei care sunt în putere şi la putere, dar pe cei bătrâni nu puteţi să-i mai păcăliţi, fiindcă aşa zisele dumneavoastră medicamente gratuite, cu care poate vă lăudaţi uneori când doriţi să vă adormiţi conştiinţa, costă mai mult decât pensia acestor bătrâni.

Vă întreb, domnule ministru, de ce îi privaţi pe cei care au dobândit prin Legea nr. 44/1994 dreptul la medicamente gratuite? De ce şi cu ce drept faceţi acest lucru?

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Ce răspunsuri oferiţi petenţilor, stimaţi guvernanţi?"

Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul "Ce răspunsuri oferiţi petenţilor, stimaţi guvernanţi?"

În cadrul Programului de Guvernare 2005-2008, capitolul 1 tratează " Angajamentul Guvernului României" în care sunt prezentate opţiunile fundamentale împărtăşite şi promovate de actuala Putere. Între acestea, la loc de cinste, se găsesc următoarele: întărirea libertăţilor individuale, garantarea şi dezvoltarea proprietăţii, egalitatea şanselor.

Aplicarea obiectivelor amintite nu vine numai din cuprinderea acestora cu fast şi "responsabilitate" în Programul de Guvernare. Este necesar de mult mai mult şi, în primul rând, de o altă atitudine faţă de cetăţean, faţă de solicitările acestuia.

Pentru cetăţean problema lui este cea mai importantă, ea intervine, fie din nerespectarea legii, fie din neglijarea unor probleme minore la nivel general, dar esenţiale pentru viaţa lui, viaţă în care a avut de suferit de cele mai multe ori de pe urma războiului, de pe urma transformărilor şi iar de pe urma retransformărilor.

Răspunsurile instituţiilor statului la solicitările cetăţenilor trebuie să fie clare, lămuritoare şi angajate pe fondul problemei: Ce se întâmplă în mod real? Răspunsurile sunt superficiale, nu lămuresc petenţii, creează confuzii şi de cele mai multe ori arată o necunoaştere a problemei, sugerând o supărare pentru deranjul produs.

S-a ajuns, nu la o tipizare a procedurilor, ci la o tipizare a răspunsurilor, care determină, de cele mai multe ori, pentru petent, noi drumuri, noi întrebări, timp şi multă cheltuială, care, de obicei, conduc la renunţare.

Unde este egalitatea de şanse, grija faţă de cetăţean, întărirea libertăţilor individuale de care faceţi amintire, stimaţi guvernanţi, în cadrul Programului de Guvernare? Au fost doar pentru campania electorală pentru voturile cetăţenilor sau pentru imaginea necesară reformei administrative în ochii monitorilor din partea Uniunii Europene?

Sunt întrebări la care nu aştept un răspuns de tipul responsabilităţii şi seriozităţii Programului de Guvernare.

Cum apreciaţi răspunsul adresat domnului Ocolişan Ioan din Cluj-Napoca? "La cererea dumneavoastră la numărul de mai sus, vă facem cunoscut că Direcţia Judeţeană Braşov a Arhivelor Naţionale nu deţine documente la I.M.B.Grup Şantiere nr.2, oraş Victoria şi Făgăraş şi nici nu cunoaşte cine are în păstrare această arhivă" (exemplu C728 Braşov din 28.03.2006).

Ce să facă domnul Ocolişan Ioan cu acest răspuns? Ştie precis că a lucrat la unitatea amintită în condiţii grele, ştie că există o lege care-i conferă binemeritat anumite drepturi, dar nu poate beneficia de acestea, deoarece nu a ţinut la zi evidenţa unităţilor instituţiei şi a drumurilor pe care le-a luat arhiva.

Cu scuzele de rigoare, vă rog, domnule Prim-ministru, prin intermediul consilierilor tot mai numeroşi pe care îi aveţi, să-i oferiţi petentului o traducere clară a răspunsului oferit de subalternii dumneavoastră. Acest răspuns este necesar pentru ca domnul Ocolişan Ioan să ştie direct, din partea dumneavoastră, ce să facă în continuare.

În acest context, doresc, domnule prim-ministru, o analiză pertinentă a răspunsurilor administraţiei centrale la problemele cetăţenilor. Pe lângă spectacol şi bătălii interne, cu care actuala Putere ne readuce în memorie guvernarea de tristă amintire a anilor 1997-2000, cetăţenii doresc seriozitate şi respect din partea dumneavoastră şi a administraţiei pe care o conduceţi la concurenţă cu Preşedintele Băsescu.

Ce vă propuneţi pentru ca cetăţenii să aibă un alt tip de răspuns din partea dumneavoastră?

Domnul Vasile Mocanu:

"Parlamentul European şi Parlamentul României"

Recent, preşedintele Traian Băsescu s-a arătat extrem de preocupat de agenda europarlamentarilor români.

Pentru că - nu-i aşa? o ştie toată lumea - Parlamentul European este o instituţie foarte respectată, şeful statului le-a cerut reprezentanţilor României la Strasbourg să fie mai implicaţi în activitatea instituţiei şi să-şi respecte misiunea pentru care au fost trimişi acolo.

Din păcate, nu acelaşi interes l-a acordat Preşedinţia şi Parlamentului României. De ce oare?

Motive de îngrijorare, care ar fi putut genera o astfel de intervenţie, sunt destule. De la sfârşitul anului 2004 şi până astăzi, forul legiuitor al României a fost deturnat de la rolul său fundamental: acela de a dezbate şi elabora legi. De mai bine de un an de zile, parlamentarii români nu fac altceva decât să ridice mâna, la foc automat, permiţând promovarea grăbită a unora dintre cele mai importante legi pentru funcţionarea sănătoasă a societăţii româneşti. Guvernanţii de azi au transformat Parlamentul României dintr-un for de dezbatere într-unul de zbatere degeaba.

Şi totuşi, preşedintele Băsescu nu se arată interesat de această problemă gravă pentru democraţia românească. În Uniunea Europeană, Parlamentul este consultat şi informat, cu regularitate, de către Consiliul European; în România, Parlamentul a ajuns să fie aproape ignorat de către guvernanţi.

E adevărat, noi nu am intrat încă în Europa. Dar dacă o ţinem tot aşa, bătându-ne, cu regularitate, joc de menirea forului legislativ, atunci s-ar putea nici să nu mai intrăm! Cine are nevoie de un Parlament care nu deţine nici un fel de putere?

Domnul Vasile Puşcaş:

Necesitatea schimbării sistemului de vot, începând cu desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European

Societatea civilă a promovat timp de mai mulţi ani necesitatea introducerii votului uninominal în sistemul electoral din România, ca un instrument al reformării clasei politice. Toate legislaturile precedente au refuzat să dezbată această propunere, punându-se în contra cursului firesc al istoriei.

Conceptul democraţiei a evoluat de la epoca elină antică până astăzi. În prezent, se perpetuează în România centralismul democratic, care se manifestă vizibil în sistemul electoral cu listă blocată. Opţiunea cetăţeanului este astfel limitată din start.

Mesajul societăţii civile este unul clar: sensul actual al lumii contemporane este democraţia participativă. Însă nu sub sloganul populist al "întoarcerii la popor", ci prin implicarea cetăţenilor în desemnarea reală a reprezentanţilor săi în forurile legislative ale ţării: atât la nivel central, cât şi local.

Din aceste motive consider că se impune introducerea acestui sistem de vot începând cu desemnarea reprezentanţilor români pentru Parlamentul European. Aceasta ar fi dovada maturizării societăţii româneşti şi implicit a clasei politice. Ar fi un pas important spre modernizarea reală a vieţii politice.

Într-un proiect legislativ privind alegerile pentru Parlamentul European, am susţinut introducerea sistemului proporţional cu vot preferenţial. Acest fapt îi dă cetăţenului posibilitatea de a opta pentru reprezentanţii pe care doreşte să îi trimită în Parlament. Desigur, formaţiunile politice îşi pot desemna candidaţii pentru alegeri, însă electorul are libertatea de a alege din listele propuse unul sau mai multe nume. În acest mod, nu poate fi pusă în discuţie coerenţa şi consistenţa exercitării actului de voinţă a fiecărui elector.

Sunt convins că noi toţi conştientizăm importanţa momentului în care ne aflăm: aderarea României la Uniunea Europeană, cu toate transformările pe care aceasta le impune atât la nivelul societăţii cât şi al mentalităţii. Tocmai de aceea trebuie să facem un efort de înţelegere şi voinţă pentru ca aceste transformări să se realizeze acum, fapt pentru care fac apel la toate partidele parlamentare să susţină prin fapte ceea ce de atâtea ori s-a declamat: introducerea votului uninominal în România.

Domnul Viorel Oancea:

"Alianţa D.A. - la răscruce"

Alianţa forţelor democratice, Dreptate şi Adevăr, a fost singura şansă a României de a intra în linie dreaptă pe drumul anevoios spre integrarea în Uniunea Europeană şi spre o democraţie adevărată. Aceasta a reprezentat alternativa viabilă la guvernarea PSD-istă care a măcinat atâţia ani România.

Acum, la aproape doi ani de la alegeri, Alianţa D.A. trece prin momente dificile, de ambele părţi sunt multe orgolii. În judeţele Bihor şi Alba, Alianţa s-a destrămat. Organizaţiile partidelor din judeţele respective se acuză reciproc de nerespectarea protocolului, iar destrămarea Alianţei şi în alte judeţe este iminentă. Neînţelegerile nu vin însă numai din teritoriu. Şi la vârful celor două partide au avut loc discuţii, declaraţii belicoase, chiar acuzaţii.

Pe fondul acestei instabilităţi politice, săptămâna trecută a sosit în România responsabilul pentru extindere din partea Comisiei Europene, Olli Rehn. Acesta a venit cu un mesaj clar pentru politicienii români. Dacă pe de o parte a remarcat progresele ce s-au înregistrat în sistemul juridic şi în lupta împotriva corupţiei, ideea generală a discursului a fost aceea că se aşteaptă din partea României dovezi mult mai clare ale reformei.

Comisarul european Olli Rehn a fost foarte ferm în ceea ce priveşte evoluţia scenei politice româneşti: "...este important să avem în România stabilitate politică, angajament politic, disciplină parlamentară, astfel încât să poată continua eforturile până la aderare. Ar fi păcat ca toate realizările României din ultima perioadă să fie puse în pericol de organizarea unor eventuale alegeri anticipate".

Discursul comisarului pentru extindere nu face decât să confirme ceea ce orice politician responsabil ştia deja. După eforturile majore pe care guvernarea Tăriceanu le-a depus pentru integrare, ruperea Alianţei şi pregătirea de alegeri anticipate ar fi un act de iresponsabilitate din partea noastră. Interesul Romaniei este cel care trebuie sa primeze! Este imperios ca Alianţa să funcţioneze în continuare, pentru a ne putea respecta angajamentul luat în faţa cetăţenilor.

Convingerea mea este că atât partidul din care fac parte, Partidul Naţional Liberal, cât şi Partidul Democrat vor avea maturitatea politică pentru a se aşeza din nou la aceeaşi masă şi a discuta despre ceea ce este cu adevărat important pentru România.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

" Gripa aviară a îngropat milioane de euro."

Isteria nascută odată cu izbucnirea gripei aviare a permis anumitor ministere să se joace cu banii publici după bunul plac al miniştrilor şi în funcţie de numărul firmelor pe care le păstoresc, deviind atenţia publică de la nerespectarea normelor legale privind măsurile de combatere a epizootiilor.

Aşa se face că ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, într-o foarte conştiincioasă "aplicare a programului de măsuri pentru situaţii de urgenţă", a reuşit să verse milioane de euro firmelor care asigură substanţele dezinfectante pentru combaterea gripei aviare.

Poate că aş fi fost îndreptăţit să cred că măsurile sunt eficiente, dar nu pot să nu constat, odată cu trecerea timpului că, de fapt, episoadele de gripă aviară au fost şi sunt mană cerească pentru firmele care desfac produse dezinfectante şi, totodată, capital mediatic pentru un ministru jenant de incompetent, care dacă nu se ocupă de gripa aviară, se ocupă în mod sigur de PSD.

Aşa se face că, în anumite judeţe, se folosesc substanţe bactericide care nu au nimic de a face cu omorârea viruşilor, dar au mare legătură cu afacerile pe care le fac directorii Direcţiilor sanitar- veterinare judeţene, în marea lor majoritate protejaţi ai preşedintelui P.D Emil Boc, unii luaţi în braţe de acesta, din barca scufundată a PNŢCD-ului.

În imensa neştiinţă şi neţinând seama de Ordinul 311/2001, care transpune o Directivă Europeană, Ministrul Insectă aplică pompieristic măsuri de combatere a gripei aviare a cărei agent patogen, virusul, nu se plimbă cu maşina dar poate fi vehiculat de păsările care nu pot fi controlate, de câinii, pisicile şi celelalte animale împotriva cărora nu s-a luat nici o măsură, nici măcar în focarele de boală.

Ministrul agriculturii ar fi trebuit să ştie, chiar dacă este un simplu ingineraş silvic, că dozarea substanţelor, concentraţia soluţiilor dezinfectante, tipul substanţelor folosite, echipamentele utilizate la operaţiunile de dezinfecţie, personalul care face dezinfecţia, trebuiau controlate şi îndeaproape supravegheate, dacă se dorea cu adevărat reducerea riscurilor apariţiei gripei aviare şi nu numai virarea în conturile firmelor de apartament a unor sume importante de bani, fără ca organele abilitate, intens politizate, să se autosesizeze.

La polul opus al alianţei, în partidul "supravegheat" de Emil Boc până revine Şeful adevărat, alt ministru dispune de banii publici ca de proprii bani din buzunar. Încălcând flagrant legea, ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Gheorghe Dobre, emiţând ordine pe care nu le publică în Monitorul Oficial, preia acţiunea de pe drumurile naţionale şi căile ferate, doar cu scopul de a dirija milioane de euro în contul unui SRL din Iaşi, probabil al vreunei cunoştinţe apropiate, membru marcant al Partidului Democrat cu doctrină populară.

Dincolo de efectele aproape nule ale măsurilor de combatere, rămâne un aspect foarte grav, pe care mass media ar fi trebuit să îl aducă în atenţia opiniei publice: abuzul de putere şi dirijarea banilor publici către grupurile de interese, sub paravanul acţiunilor de combatere a gripei aviare, care ameninţă acum şi capitala.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Guvernul a hotărât, în ultima şedinţă a sa, ca pensionarii din sistemul public de pensii care au o pensie mai mică de 305 RON să primească în luna aprilie un ajutor bănesc, ajutor care îi este atât de necesar acestei categorii de persoane, căci ştim cu toţii care sunt pensiile din ziua de astăzi şi cât de greu se descurcă cei de vârsta a treia.

Ajutorul financiar va fi de 500.000 lei pentru persoanele care au o pensie mai mică de 2 milioane lei şi de 400.000 lei în cazul persoanelor care au pensia mai mare de 2 milioane lei, dar mai mică de 3.050.000 lei, inclusiv.

De acest sprijin pot beneficia aproximativ 2,4 milioane de persoane. Efortul bugetar necesar aplicării măsurii este de aproximativ 105 milioane RON (1050 miliarde lei vechi), fonduri asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Ajutorul bănesc acordat nu face parte din pensie şi se evidenţiază pe un document de plată distinct.

De acest sprijin vor beneficia şi persoanele care primesc pensie de urmaş. În situaţia beneficiarilor de pensie de urmaş, ajutorul se stabileşte în funcţie de rezultatul însumării cuantumului pensiilor corespunzătoare fiecărui urmaş.

De asemenea, ajutorul se acordă în funcţie de numărul urmaşilor prin aplicarea următoarelor procente: 100% pentru trei sau mai mulţi urmaşi; 75% pentru doi urmaşi; 50% pentru un urmaş.

Salut astfel acest efort al Guvernului care va plăti acest ajutor pensionarilor, ajutor atât de binevenit, având în vedere că el vine odată cu Sărbătorile de Paşte.

Domnul Aurel Vlădoiu:

În toate judeţele ţării, s-a ascuţit lupta pentru posturi. Între aliaţii portocalii şi aliatul lor din P.C. că este o competiţie acerbă, un război fratricid al declaraţiilor jignitoare, o vânătoare după aleşi locali şi după funcţii de conducere.

Actuala guvernare seamănă din ce în ce mai mult cu cea din perioada CDR-ului care, vă amintiţi, desigur, ce catastrofală a fost pentru ţară.

Preşedintele Traian Băsescu se comportă dictatorial, premierul Tăriceanu dă răspunsuri prin secunzii săi din PNL. Ca într-o partidă de fotbal lipsită de fair play aceşti politicieni îşi trag la gioale în văzul lumii, folosesc televiziunile naţionale pe post de arene publice. Se oferă circ. Pâinea e scumpă, din ce în ce mai scumpă. Ca şi medicamentele.

Dar portocaliii mănâncă şi visează doar fripturi şi nu au dureri de cap pentru că se joacă cu sănătatea şi nervii românilor. Legi importante nu pot trece prin Parlament pentru că actuala majoritate e ocupată. Parlamentarii lor se zbat prin ministere şi prin judeţe pentru a-şi numi favoriţii în posturi bine remunerate, pentru a schimba directori, pentru a se odihni după prezenţa la emisiuni ce au loc noaptea.

În ţară e un haos complet. Zeci de localităţi sunt afectate de calamităţi, farmaciile sunt luate cu asalt de pensionari, furnizorii de energie termică şi apă au de încasat sume imense, populaţia fiind datoare fără scăpare, şomajul creşte, cresc preţurile în proporţie geometrică, societăţile comerciale sunt sufocate de taxe şi impozite şi actuala guvernare nu poate sau nu ştie, deşi credem că e vorba şi de un nu vrea. Nu vrea să se gândească la electorat, nu vrea nici să plece şi să facă loc altora mai buni dar, din fericire, există mijloace democratice de a îndepărta de la putere pe cei care-şi bat joc de popor.

Domnul Horia-Victor Toma:

Comisarii europeni îşi doresc din partea României sporirea luptei anticorupţie, o justiţie imparţială, doresc ca sistemul agricol să fie pregătit pentru aderare, doresc stabilitate.

Guvernul se luptă pentru ca toate acestea să fie posibile în timp util, iar românii fac tot mai multe sacrificii.

Şi constatăm cum în toată această luptă comună şi înainte de o întâlnire a prim-miniştrilor din Europa de sud-est şi Moldova în România, tocmai preşedintele ţării face o declaraţie, pe un post de televiziune naţional, la o oră de vârf, prin intermediul căreia îşi exprimă regretul că premierul ţării, Călin Popescu Tăriceanu a fost numit în această funcţie.

România rămâne siderată la o asemenea declaraţie, nimeni nu mai înţelege nimic.

Europa se întreabă: îşi doresc românii să intre în marea comunitate? Şi dacă da, de ce de fiecare dată când se constată progrese semnificative se instaurează o situaţie de criză? De ce tocmai preşedintele să facă o asemenea declaraţie?

Este de notorietate faptul că Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu au pornit împreună într-o cursă la al cărei final România să devină membră a Uniunii Europene cu drepturi depline, o ţară stabilă a cărei economie să fie într-o continuă creştere.

Sunt dezamăgit de faptul că preşedintele ţării uită de misiunea pe care o are de îndeplinit, demonstrând contrariul prin intermediul declaraţiilor sale.

Cu toate acestea îmi exprim convingerea că premierul va depune toate eforturile ca şi până acum, ca angajamentele asumate în vederea aderării să fie îndeplinite cu succes, iar ţara noastră să fie integrată la 1 ianuarie 2007.

Domnul Ionel Palăr:

Paradox românesc - deficit de forţă de muncă.

Judeţul Bacău se confruntă cu o problemă care nu a putut fi prevăzută niciodată şi care, dacă rămâne fără soluţii, poate genera grave disfuncţionalităţi vieţii economice băcăuane. Este vorba de un deficit al forţei de muncă. Anul trecut, rata şomajului în judeţ a fost de 2%, iar acum există numeroase domenii de activitate care nu pot fi acoperite nici de aportul de forţă de muncă din comunele limitrofe.

În comunitatea de afaceri se vorbeşte, de ceva vreme, despre acest deficit care, de la an la an, se lărgeşte la aproape toate nivelurile de pregătire profesională ale ofertanţilor de forţă de muncă. Lipsesc atât oamenii cu studii superioare, bine pregătiţi, cât şi cei cu o pregătire inferioară, pentru alt fel de munci.

Primul semnal serios de alarmă a fost însă iniţiativa unei companii producătoare de echipamente sportive de a aduce la lucru, în Bacău, aproximativ 1500 de confecţioneri chinezi. Ne întrebăm cu toţii cum de s-a ajuns aici.

Explicaţiile sunt multiple: migraţia masivă a forţei de muncă locale în alte ţări, înfiinţarea propriilor societăţi comerciale, slaba pregătire a absolvenţilor de studii medii şi uneori superioare care-i face indezirabili pentru eventualii angajatori. Toate acestea au dus treptat la o stare de fapte anormală pentru România, în condiţiile în care, la nivel naţional, rata şomajului este încă mare.

Pe de altă parte, economia judeţului Bacău este performantă. Firmele deschise în ultimii ani funcţionează, dovada fiind dublarea mediei impozitului pe venit, colectat de autorităţi anul acesta.

Care ar fi totuşi soluţiile? În primă fază este important de creat o strategie de gestionare a acestei probleme la nivel judeţean. Ar fi, totodată, important de aflat dacă mai sunt judeţe care se confruntă cu aceeaşi problemă şi de stabilit strategii similare la nivel naţional. Este, într-adevăr, definiţia paradoxului românesc.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

Castelul Bran - simbol al istoriei Braşovului, la un pas de a fi scos din circuitul turistic public.

La 1 decembrie 1920 Consiliul orăşenesc al oraşului Braşov a donat Reginei Maria a României, în semn de preţuire pentru ajutorul acordat în procesul de înfăptuire a Marii Uniri din 1918, domeniul şi Castelul Bran. Regina l-a transformat în reşedinţă de vară, familia regală stăpânind castelul timp de 27 de ani, ca apoi, în 1947, odată cu abdicarea regelui Mihai I, întreg domeniul să treacă în posesia statului şi castelul să fie transformat în muzeu public.

La moartea sa, în 1938, Regina Maria a dorit ca inima ei să nu fie îngropată alături de trup, la Curtea de Argeş, ci într-o mică bisericuţă de la Balcic, pe malul Mării Negre, regiune aflată în prezent în Bulgaria. Dar avatarurile istoriei au făcut ca dorinţa să nu-i poată fi îndeplinită, în 1940 România a pierdut Cadrilaterul, aşa că fiica sa, Principesa Ileana, a decis mutarea relicvei la Castelul Bran. Inima reginei Maria este păstrată în depozitele Muzeului Istoriei Românilor de la Bucureşti. Poziţia luată de clerici, politicieni sau familia regală nu a reuşit să scoată Ministerul Culturii şi Cultelor din indiferenţa manifestată constant de zeci de ani, lucrurile fiind tergiversate fără un suport logic şi fără ca cineva din cadrul ministerului să ofere un punct de vedere clar.

Mai mult chiar, în anul 2001, descendenţii Principesei Ileana au solicitat statului român retrocedarea Castelului Bran, iar în acest moment procedurile de restituire sunt aproape finalizate. Nu pun sub semnul întrebării temeinicia măsurii de retrocedare "ad integrum" a domeniului Bran ci doar, în calitatea mea de deputat al braşovenilor, trag un semnal de alarmă privind riscul ca odată retrocedat şi trecut în proprietate privată, Castelul Bran să fie scos din circuitul turistic public. Nu-mi rămâne decât să sper că Ministerul Culturii şi Cultelor are în vedere o strategie clară privind viitorul acestui moment istoric şi că decizia finală va fi luată ţinând cont de interesele naţiunii române, nu de cele private.

În numele locuitorilor din regiunea Braşovului trag un semnal de alarmă şi doresc ca şi de acum încolo acest monument istoric cu înaltă încărcătură emoţională să fie deschis publicului, iar inima Reginei Maria să-şi găsească, în sfârşit, locul bine meritat în biserica Castelului Bran.

Domnul Gheorghe Chiper:

Paradoxul preţurilor controlate şi politica liberală.

În prezent avem parte zilnic de o adevărată ofensivă a liberalismului în politică şi economie, promotorii doctrinei aflaţi în fruntea Guvernului şi a Camerei Deputaţilor dovedindu-se adevăraţi agitatori, purtători de mesaj în media românească, dar şi iniţiatori de norme şi instituţii cu vocaţie "liberală" şi de sorginte "liberală". Folosesc sensul figurativ al termenului, pentru că în esenţă nu avem de-a face cu adevărata doctrină liberală. Însăşi principiile sale, care au dominat producţia şi consumul în economia de piaţă, evoluând desigur în timp, nu trebuie luate doar cu semnificaţia lor semantică. Cu atât mai mult nu trebuie să se ajungă la libertinaj, la o stare de dezordine, cu alte cuvinte.

Se întâlnesc însă la noi situaţii şi cazuri de autentică intervenţie etatistă în economie, de utilizare în exces a mecanismelor şi a pârghiilor administrative în sistemul de producţie şi repartiţie a valorilor materiale şi financiare.

Preţurile şi tarifele administrate (sau controlate) sunt cel mai bun exemplu în acest sens. Nu pentru faptul că se practică astfel de preţuri ci pentru că ele nu sunt stabilite pe baze reale şi bine fundamentate. Ele nu decurg din jocul cererii şi ofertei, ele apar ca urmare a statutului de monopol al produsului sau serviciului care le stă la bază, sunt expresia voinţei şi intereselor celui care le stabileşte, ale celui care conduce sectorul sau ale celor care îl selecţionează şi îl numesc în funcţie.

După acest lung şir de consideraţii de ordin teoretic, sunt necesare, desigur, şi exemple concrete iar ele nu trebuie mult căutate. Sunt destule, dar mai ales sunt peste tot, ca o obsesie şi o sfidare.

Avem astăzi, spun datele statistice, unele din cele mai ridicate preţuri ale energiei electrice din Europa pentru consumatorii economici; avem cel mai ridicat preţ plătit furnizorului extern de gaze naturale, avem cu certitudine cele mai scumpe utilităţi (la termoficare, apă, canal, telefonie), comparativ cu câştigurile medii.

Toate acestea nu s-au stabilit pe baza unor criterii ale economiei de piaţă. Nivelul lor nu este consecinţa unor practici de sorginte liberală. Ele sunt posibile tocmai pentru că se ignoră şi se poate face rabat de la cerinţele economiei de piaţă; ele sunt rolul voluntarismului şi arbitrarului într-un sistem care nesocoteşte legile, în primul rând, pe cele nescrise ale economiei.

Este vorba de un paradox al preţurilor controlate, care au cea mai mare pondere în consumul social, şi politica liberală oficială, declarată, dar prea puţin practicată.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Unul dintre principalele obiective pe care România le are de atins în perspectiva integrării europene este şi reforma reală în domeniul administraţiei publice.

Acest deziderat însă nu se poate îndeplini decât cu şi prin oameni de calitate, care să gândească şi să lucreze în spirit european.

Cred că sunteţi de acord cu mine că, la nivelul administraţiei publice locale, cel care dă tonul, cel care are cea mai mare responsabilitate dar şi cel care este îndrituit, prin votul cetăţenilor, să aibă cea mai mare autoritate, este primarul localităţii.

Din păcate, aceste calităţi şi responsabilităţi despre care aminteam, nu sunt dublate şi de o recunoaştere pe măsură din punct de vedere salarial. Primarii sunt remuneraţi, în prezent, cu o îndemnizaţie fixă şi atât.

În consecinţă, mulţi dintre ei ajung ca, în ziua de salariu, să constate că banii pe care îi primesc sunt fie aceiaşi, fie mai puţini decât cei, de exemplu, ai secretarului, care beneficiază de sporuri şi prime.

Recenta ordonanţă privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalul bugetar salarizat nu numai că nu rezolvă situaţia nedreaptă pe care am menţionat-o ci, prin art. 5, pune sub semnul întrebării chiar posibilitatea aplicării majorărilor în cazul primăriilor sărace.

Mai mult decât atât, amintita ordonanţă, ca de altfel şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană, prin care se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante la data de 31 decembrie 2005, limitează drastic autonomia locală asupra căreia, cel puţin la nivel declarativ am căzut de acord cu toţii.

M-am adresat şi domnului prim ministru, solicitându-i să analizeze posibilitatea şi oportunitatea acordării unor sporuri salariale primarilor şi viceprimarilor, (de exemplu, a sporului de vechime şi/sau a unui spor de reprezentare), care să îi motiveze pe aceştia să-şi îndeplinească mandatul încredinţat de către cetăţeni precum şi modalitatea de a debloca posturile vacante, cel puţin în situaţia autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene ale căror venituri proprii permit plata salariilor respective.

Aştept cu nerăbdare răspunsul domniei sale şi sper, spre binele nostru, al tuturor, că acesta să fie unul pozitiv.

Asta, desigur, dacă nu ne dorim nişte primari de mâna a doua care, incapabili să facă altceva care să le aducă un câştig sigur şi stabil, se vor mulţumi cu bruma de bani şi cu bruma de putere acordate prin ordonanţele semnate Tăriceanu.

Domnul Emil Strungă:

Imixtiuni prezidenţiale

În ultima perioadă de timp, atenţia mass-media şi a întregii clase politice româneşti a fost îndreptată către aşa-numitul divorţ al celor două partide, liberal şi democrat, componente ale Alianţei D.A. capul de afiş l-a ţinut controversata alegere a democratului Corneliu Turianu în funcţia de preşedinte al CNSAS. Cu toate acestea, ochiul vigilent al presei nu a scăpat din vedere, după cum era normal, nici tensiunile apărute în urma refuzului preşedintelui Traian Băsescu de a-l confirma în funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul pe colegul nostru liberal, domnul Victor Paul Dobre. Acesta este şi rămâne persoana cea mai potrivită pentru mandatul în cauză care înseamnă o misiune realmente grea şi anume aceea de a menţine echilibrul în cadrul acordului din Parlament, cu atât mai mult cu cât majoritatea puterii nu este una confortabilă.

Motivele invocate de domnul preşedinte Băsescu pentru a motiva acest gest sunt, la prima vedere raţionale, dar în realitate lipsite de substanţă. Faptul că: "domnul Dobre îndeplineşte o funcţie extraordinar de importantă în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, având în coordonare Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi că ar putea fi util şi în 2006, mai ales că apele au început să se reverse din nou", nu ascunde decât adevăratul motiv al nemulţumirii şi anume acela că nu a fost consultat de către premierul Călin Popescu Tăriceanu, aşa cum prevede Constituţia. Potrivit acesteia însă, art. 85 alin. 2 precizează că "preşedintele numeşte şi revocă miniştri la propunerea primului ministru", fără a se preciza nimic, în amintitul articol, de consultări prealabile. "Să găsească un om nou", aceasta a fost recomandarea pe care a făcut-o, cu nonşalanţă, preşedintele României, primului ministru. Chestiunea în cauză nu reprezintă nimic altceva decât amestecul domnului preşedinte Traian Băsescu în chestiunile interne ale unuia dintre cele mai importante partide şi în activitatea Guvernului. Conform Constituţiei, preşedintele trebuie să joace rolul de arbitru şi să exercite funcţia de mediere între puterile statului or, în cazul de faţă, acţiunea preşedintelui reprezintă o depăşire a acestor atribuţii, astfel că se face vinovat şi pentru eventualele disfuncţionalităţi ale Guvernului.

Domnul Victor Paul Dobre este şi rămâne în continuare o persoană capabilă şi cu experienţă reală, atât în activitatea parlamentară cât şi în cea de la Guvern, ceea ce provoacă PNL să susţină în continuare un astfel de om pentru funcţia de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul.

Dar, exceptând întreaga chestiune care nu este deloc un incident minor, nu e vorba de soarta lui Victor Paul Dobre sau de cea a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul. Ceea ce trebuie consemnat şi semnalat în întreaga sa gravitate este faptul că se creează un precedent periculos prin amestecul preşedintelui Traian Băsescu în problemele Guvernului şi în cele ale PNL. Acest fapt determină riscul ca, pe viitor, în România, funcţia primului ministru şi cea a preşedintelui să fie deţinute de o singură persoană.

Domnul Petru Movilă:

"P.D. şi lustraţia"

După scandalul CNSAS, dezamorsat de preşedintele Traian Băsescu, iată că o nouă temă agită apele politicii româneşti, aşa numita Lege a lustraţiei care, deocamdată, se află în stadiul de proiect.

Au început deja să zboare săgeţi otrăvite în aproape toate direcţiile, spre toate partidele, inclusiv în interiorul Alianţei. Acuzaţia cea mai frecventă este că unii sau alţii nu ar dori, de fapt, să fie adoptată această lege sau să fie adoptată într-o formă practic inofensivă pentru foştii susţinători ai regimului comunist.

După ce PD a fost acuzat că l-a impus pe domnul Turianu preşedintele CNSAS pentru ca, chipurile, el să ascundă dosarele compromiţătoare ale celor care l-au promovat, acum unii încearcă să acrediteze ideea că PD ar avea ezitări şi în legătură cu adoptarea Legii lustraţiei, din aceleaşi motive ca şi în cazul CNSAS.

De aceea vreau azi, în această declaraţie politică, să afirm răspicat că PD, grupul său parlamentar din această Cameră, sprijină pe deplin adoptarea acestei legi, în forma sa cea mai severă, cu excepţia, bineînţeles, a acelor amendamente hilare care trimit la persoane sau categorii profesionale.

Mai mult decât atât, pentru ca legea să intre în vigoare cât mai repede, PD, prin vocea preşedintelui său, domnul Emil Boc, a propus ca ea să fie adoptată prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului.

Este adevărat că o lege a lustraţiei ar fi fost extrem de necesară în anii imediat următori lui decembrie '89; sunt convins că o asemenea lege, adoptată prin '91-'92, ar fi grăbit tranziţia, ar fi contribuit mult la asanarea morală a societăţii româneşti şi ne-ar fi scutit de multe scandaluri şi hopuri care au marcat evoluţia democraţiei româneşti în ultimii 16 ani.

Dar mai bine mai târziu decât niciodată; şi nici nu este târziu de fapt. Să ne gândim că mulţi dintre cei aflaţi în intervalul de vârstă 45-65 de ani, care ocupă azi funcţii importante şi care ne dau lecţii de democraţie, aveau atunci 30-45 de ani şi puneau umărul cu elan şi spirit partinic la construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ce să mai spunem de foştii angajaţi ai Securităţii?

Experienţa istorică, atât a României, cât şi a altor ţări, ne arată că o societate ieşită din dictatură, mai ales una foarte dură cum a fost cea comunistă, nu poate deveni autentic democratică fără o înnoire a mentalităţilor, fără o percepţie de alt tip asupra oamenilor şi a relaţiilor dintre ei, fără ceea ce se numeşte revoluţie morală.

Dar cum putem noi construi o democraţie de timp modern, european, cu oameni care au fost convinşi că societatea comunistă este forma ultimă, superioară de organizare umană şi au dat din coate pentru a ocupa un loc de frunte în acea societate? De aceea este necesară această Lege a lustraţiei care nu este una a răzbunării, a eliminării unor oameni din viaţa socială. Nu este vorba de pedepse penale, ci doar de un simplu pas înapoi al celor care au sprijinit, la un nivel semnificativ, comunismul. Este o măsură necesară dacă vrem ca România să se integreze cu demnitate în Uniunea Europeană şi, în general, în civilizaţia Europei de azi.

(Pauză între orele 10,00 - 10,20)