Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 iunie 2007
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.89/2007
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 iunie 2007 |
Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 7 iunie 2007
| 1. | Aprobarea proiectului ordinii de zi şi a programului de lucru. | ![]() |
|||
|
Şedinţa a început la ora 9,35. Lucrările au fost conduse de domnul Lucian Augustin Bolcaş, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Mihai Ungheanu, vicepreşedinte al Senatului, şi Gheorghe Albu, secretar al Camerei Deputaţilor. |
|
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamnelor şi domnilor parlamentari, Deschidem şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului de astăzi, joi, 7 iunie 2007. Doamnelor şi domnilor parlamentari, Vă anunţ că, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa 283, iar 181 sunt absenţi. În conformitate cu art.21 alineat ultim din Regulamentul şedinţelor comune, pe baza acestor informări vă anunţ că este întrunit cvorumul legal de lucru. Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în forma în care au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi, vă rog? Nu sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. Supun la vot proiectul ordinii de zi întocmit de către birourile permanente. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. Cine este împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Cine se abţine? Fără voturi împotrivă, cu trei abţineri, proiectul ordinii de zi a fost adoptat, ca ordine de zi a şedinţei. În ceea ce priveşte programul de lucru, vă propun ca acest program de lucru să fie fixat până la epuizarea subiectelor ordinii de zi. Dacă sunt discuţii? Nu. Vă rog să votaţi programul de lucru. Cine este pentru? Cine este împotrivă? Dacă se abţine cineva? Programul de lucru a fost adoptat, cu unanimitatea celor prezenţi. |

