Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 9,40.

Lucrările au fost conduse de domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Domnul Eugen Nicolicea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa din 26 iunie.

Până când îşi fac apariţia toţi cei care s-au înscris pe listă, dau cuvântul celor prezenţi de la dreapta la stânga, rugând să vă prezentaţi la microfon, întrucât nu se respectă ordinea din listă.

Vă rog să poftiţi.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În această perioadă în care nu mai contenesc în politică scandalurile, moţiunile depuse de către opoziţie, atacurile şi zarva fără nici o finalitate concretă, cetăţenii, oamenii de rând nu mai înţeleg nimic. Mai mult, nu înţeleg rostul nostru, al parlamentarilor, în forul legislativ al ţării.

În acest context, ceea ce pot eu face este să mă implic în rezolvarea unor probleme de la nivel local, astfel încât o serie de neajunsuri să fie înlăturate, iar prezenţa mea în Parlament să fie benefică pentru comunitatea din care provin.

În toamna anului 2005, am demarat o serie de discuţii cu ministrul Laszlo Borbely, pe atunci ministru delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, pentru aprobarea proiectului privind construcţia unei săli de sport cu 150 locuri în municipiul Paşcani şi am transmis documentaţia necesară.

Azi, pot să vă spun că, la sfârşitul lunii mai a.c., reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii s-au deplasat la Paşcani, pentru a verifica locaţia, împreună cu administraţia locală. Lucrările la obiectivul respectiv vor începe în cel mult trei luni, iar lucrarea va fi finalizată în cel mult un an.

Copiii, tinerii şi cetăţenii Paşcaniului au nevoie de această sală de sport şi va fi a lor.

Tot pentru aceştia, Agenţia Naţională pentru Locuinţe a demarat şi este în stadiul de finalizare a unui număr de 79 de apartamente în municipiul Paşcani.

Repartizarea către cei care au nevoie de aceste locuinţe cunoaşte, însă, anumite sincope. Am cerut administraţiei locale ca, pe măsură ce se termină un tronson, acesta să fie repartizat celor care fac dovada că îndeplinesc condiţiile pentru a primi o locuinţă şi să nu se aştepte până la finalizarea întregului lot. De aproape 10 luni de zile, sunt terminate 25 de apartamente pe care primăria Paşcani, condusă de 17 ani de reprezentanţi ai PSD, refuză acest lucru. Această situaţie este trasă la indigo, întrucât în situaţii similare s-a procedat la fel. Deşi guvernul a alocat banii, constructorul a ridicat locuinţele, PSD-ul local îşi bate joc de cei ce au nevoie de o locuinţă şi, sub diverse motive, aceştia amână repartiţia până în perioada de campanie electorală, pentru a atrage capital electoral. Şi la Paşcani ar trebui să primeze interesul cetăţeanului, şi nu interesul unui grup politic, fiind el chiar al PSD-ului. În plus, nu comentez ceea ce se afirmă de către unii solicitanţi de locuinţe cu privire la ce, cum şi care sunt condiţiile pentru a fi trecut pe această listă.

Sper ca şi în acest loc din ţară binele să se facă pentru cei care au cu adevărat nevoie, şi nu pentru cei privilegiaţi.

În final, afirm că este necesar să ne îndreptăm atenţia spre doleanţele cetăţenilor, să ne focalizăm o parte din eforturile noastre în rezolvarea acestor tipuri de probleme, şi să nu pierdem timpul inutil, în jocuri şi meschinării politicianiste.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Bentu.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "BAE 146".

Aflăm cu îndreptăţită emoţie, întrucât viitorul ţării este indisolubil legat de acest zbor, că unii membri titulari ai societăţii civile, adepţi ai dialogului social, s-au deplasat cu avionul pe ruta Bucureşti-Constanţa.

Până aici, nimic deosebit, am putea spune - normal şi banal.

Numai că, gruparea "Neptun 2007" s-a deplasat pe traseul amintit tur-retur, cu o aeronavă de 99 de locuri, iar costul voiajului s-a ridicat la 37 de mii lei noi, adică 370 milioane lei vechi.

Cine a achitat nota de plată? Administraţia Prezidenţială.

Din ce surse? - Evident, bani publici.

Circa 100 de locuri pentru cinci intelectuali obedienţi. Spaţiul vital intrafuselaj - necesar unui singur susţinător, egal cu 20 de locuri obişnuite. Moral şi echitabil!

Din acest moment, orice comentariu nu-şi mai are rostul pentru că ne "luminează" purtătorul de papion metafizic, domnul H.R. Pataievici. Spune domnia sa: "Am fost la Neptun cu avionul, la invitaţia preşedintelui - Când te invită preşedintele, este o onoare."

Incredibil cât de spontan se activează, la astfel de cetăţeni, arcul reflex salivar în faţa ciozvârtei prezidenţiale. Verticalitatea, demnitatea, intransigenţa, anticomunismul sunt doar teme de simpozion pentru cei care descind, intelectual vorbind, din Mitrea Cocor şi Catiţa Ţuricului - Liiceanu, Tismăneanu, Ungureanu, Pleşu (tragică disonanţă), M. Macovei.

Drama acestui popor începe să capete contur pregnant - "poporul de plastilină" - el a ajuns să fie modelat şi, mai ales, să semene tot mai mult cu preşedintele Traian Băsescu, cel care a resuscitat, prin puterea exemplului personal, până la rangul de principiu politic, atât de neaoşul şi de păgubosul: "Las-o bă că merge-aşa".

Încă mai cred că avem toate resursele pentru a nu parcurge, până la capăt, drumul de la popor la populaţie.

Şi pentru că aeronava, care i-a translocat pe cei care îl slujesc cu un devotament consternant pe preşedintele născut totuşi la Murfatlar, îmi sugerează titlul unui tablou celebru "Pluta Meduzei", îmi permit să le reamintesc următoarele: meduzele sunt cu adevărat superbe doar când înoată în ape limpezi, curate.

În afara acestora, se transformă într-o dizgraţioasă şi amorfă masă gelatinoasă.

P.S. - BAE 146 este tipul de aeronavă care i-a transportat într-un zbor "istoric" pe cei amintiţi, la ţărmul Mării Negre, fost şi actual "lac rusesc". (Vezi Traian Băsescu "Opere complete" - volumul zero)

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, Adrian Mihei.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Declaraţie politică intitulată "Sfârşit al unei sesiuni parlamentare boicotate din vanitate"

Stimaţi colegi,

Ne aflăm la sfârşitul încă unei sesiuni parlamentare, despre care, din păcate, nu putem spune decât că a fost brăzdată de polemici şi dispute inutile, care ne-au frânat activitatea, care au încetinit procesul de reformă în toate domeniile, care au împiedicat organizarea alegerilor europarlamentare, care au determinat o scădere a încrederii cetăţenilor în instituţiile publice, printre care şi Parlamentul României.

Din păcate, deşi mulţi dintre noi am încercat să soluţionăm nevoile comunităţilor locale din circumscripţiile reprezentate, au existat factori a căror unică preocupare a fost întreţinerea acestei stări de tensiune şi crearea unui climat de neîncredere şi de lipsă de susţinere, indiferent de problematicile dezbătute, indiferent de consensul de păreri care în fapt, există, pentru unele proiecte, indiferent de consecinţele pe termen mediu şi lung ale actelor lor. Din acest motiv, ne aflăm astăzi în faţa electoratului tot fără Legea lustraţiei, tot fără Legea votului uninominal, tot fără o lege a pensiilor, tot fără o serie de alte legi de importanţă majoră pentru bunăstarea şi progresul acestei ţări.

Membrii Partidului Democrat, în continuarea exerciţiilor politice pe care le mâzgălesc pe maculatorul primit de la domnul preşedinte, au ajuns la proba moţiune simplă. Şi cu diletantism furios au creionat nu una, ci două moţiuni, ca să îşi arate conştiinciozitatea şi să primească laude pentru vigilenţa dovedită. Din păcate, au uitat cu mare uşurinţă că au fost la guvernare şi că multe dintre problemele pe care acum le sesizează şi deplâng în cadrul moţiunilor sunt tare ale sistemului din care au făcut parte, elemente ale strategiilor şi planurilor la care au contribuit şi, uneori, elemente de care chiar ei erau responsabili. Şi tot din păcate, toate piruetele politice pe care le-au avut în program în această sesiune nu au avut nimic constructiv, nu au vizat rezolvarea reală şi concretă a unor situaţii, ci, prin urmărirea absurdă a înlăturării primului-ministru, au condus la destabilizare, stagnare şi chiar regres în evoluţia societăţii româneşti.

Astăzi se împlinesc nouă ani de când prin lege românii sărbătoresc Ziua Drapelului Naţional. Reunirea celor trei culori - roşu, galben şi albastru - pe stindardul naţional are adânci semnificaţii istorice, fiind înfăptuită prima oară la 14 octombrie 1834, de către Alexandru Dimitrie Ghica, domnitorul Ţării Româneşti, însă există istorici care menţionează că cele trei culori sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.

Această zi ar trebui să reprezinte un moment semnificativ şi emoţionant prin dimensiunea sa patriotică, drapelul naţional fiind pavăză a cetăţenilor României de-a lungul istoriei, dar mai ales în vremuri de restrişte, drapel de luptă pentru armata ţării, emblemă a românilor, care, uniţi fiind, au reuşit înlăturarea comunismului, liant al tuturor celor care au avut ca ideal independenţa, unitatea şi libertatea românilor, şi simbol al românilor de pretutindeni, reprezentând identitatea noastră între celelalte ţări.

În zilele noastre, drapelul naţional este aşezat alături de cel al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice, simbolizând drumul pe care ţara noastră a pornit şi dorinţa românilor de a trăi într-o ţară cu standarde înalte şi cu respect pentru cetăţeni. De aceea, sper ca această sărbătoare să îi determine pe colegii noştri să privească cu mai multă maturitate şi responsabilitate misiunea pe care o au, şi semnificaţia drapelului nostru naţional să ne mobilizeze şi sensibilizeze pentru a da curs doar acelor acţiuni care conduc la dezvoltarea României, la împlinirea speranţelor poporului român.

Vă mulţumesc

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumesc.

Din partea Grupului PD, domnul Liviu Miroşeanu.

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Mulţumesc.

Titlul declaraţiei politice este "Decebal Traian Remeş - între incapacitate şi dictatură parlamentară".

Ceea ce s-a întâmplat ieri, în Parlamentul României, arată faptul că direcţia în care se îndreaptă democraţia românească este una greşită. Termenul de "Dictatură Parlamentară" a ieşit din zona abstractului şi se concretizează, zi de zi, într-un instrument prin care majoritatea pune pumnul în gură minorităţii.

Parlamentul, esenţa oricărei democraţii, este locul în care se dezbat şi se iau cele mai importante decizii, care pot defini radical modul de abordare a problematicilor politice, sociale, culturale etc.

Dezbaterea unei moţiuni pe tema agriculturii, depusă de Partidul Democrat, ar fi fost, fără îndoială, un bun prilej de a se aduce în discuţie problemele principale cu care se confruntă agricultura românească: seceta prelungită, lipsa definitivării unei strategii privind absorbţia fondurilor europene, gestionarea politicii de subvenţionare a agriculturii în 2007, sistemul de creditare agricol, retrocedările proprietăţilor, reglementarea pieţei agricole, descentralizarea Ministerului Agriculturii ş.a.m.d. sunt şi reprezintă diverse subiecte în care am constatat serioase derapaje care pun în pericol integrarea eficientă a României în Uniunea Europeană.

Faptul că avem la conducerea Ministerului Agriculturii un ministru incapabil, lipsit de minima experienţă pentru conducerea unui domeniu atât de important precum cel al agriculturii, grobian şi arogant, aduce prejudicii nu numai în ceea ce priveşte bunul mers al agriculturii, ci şi de imagine pe plan extern.

Restanţele nepermise în negocierile pentru stabilirea regulilor privind absorbţia fondurilor europene fac ca România să piardă zilnic posibilitatea de a avea capacitatea să absoarbă fonduri atât de necesare mediului rural.

Modul în care Decebal Traian Remeş a ştiut să gestioneze seceta excesivă din zonele de sud şi est ale ţării, poziţiile oficiale pe care acesta le-a avut faţă de acest subiect foarte delicat arată incapacitatea acestuia de a face faţă unor situaţii de excepţie.

Lipsa de transparenţă în relaţia cu instituţiile statului şi cu cetăţenii, încăpăţânarea cu care insistă să implice ministerul în aventuri păguboase, lipsa unei viziuni clare şi a unei strategii concrete privind agricultura sunt tot atâtea motive pentru care Decebal Traian Remeş trebuie să-şi recunoască incapacitatea şi să plece, lăsând locul unui profesionist la conducerea Ministerului Agriculturii.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Îl invit la microfon pe domnul Frâncu; este al doilea vorbitor din partea Grupului PNL.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţie mea politică se numeşte "Uniunea Europeană le pregăteşte o surpriză plăcută pomicultorilor şi legumicultorilor din România".

Întruniţi la Luxemburg, săptămâna trecută, miniştrii agriculturii din ţările Uniunii Europene au luat o decizie foarte importantă, pe care atât presa din România, cât şi actualii noştri europarlamentari nu se grăbesc să o mediatizeze. Este vorba despre o adevărată reformă în ceea ce priveşte legumicultura şi pomicultura în ţările Uniunii Europene, prin determinarea producătorilor să se organizeze în asociaţii care să le ofere mai multă eficienţă şi mai multă protecţie.

Elementul cel mai important îl reprezintă includerea producţiei de legume şi fructe în sistemul unitar de subvenţii (SPS), subvenţii, care, la ora actuală, se dau celor care prelucrează legumele şi fructele. De acum încolo, subvenţiile vor reveni direct producătorilor, subvenţiile pentru prelucrare urmând să fie desfiinţate. Volumul subvenţiei se va acorda în funcţie de terenul cultivat, aşa cum se acordă sprijinul dat prin Agenţiile de Plăţi. Pentru ţările recent aderate, cum e şi România, volumul subvenţiei se va acorda într-o singură tranşă, în funcţie de condiţiile din contractul de aderare pe care l-a semnat. Bugetul subvenţiei, de circa 800 milioane euro în prezent, se va dubla în fiecare din următorii şase ani, iar producătorii asociaţi în astfel de structuri vor primi despăgubiri care merg până la 75% în caz de distrugere a producţiei datorită unor situaţii de îngheţ, grindină şi aşa mai departe.

Alături de specialiştii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurare, cred că şi noi, stimaţi colegi, prin discuţiile pe care le vom avea în circumscripţiile noastre în cursul verii, ar trebui să depunem eforturi să îi informăm pe legumicultori şi pomicultori despre aceste preconizate avantaje, îndemnându-i să se asocieze pentru a putea beneficia de bani europeni.

Mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Kerekes Károly.

Domnul Kerekes Károly:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Procesul de recalculare a pensiilor a însemnat un calvar arhicunoscut pentru pensionarii care au fost nevoiţi să procure acte doveditoare privind salarizarea, neevidenţiate în dosare.

În declaraţia politică de azi vin să vă prezint un caz particular, care însă este caracteristic modului în care administraţia publică din România îi tratează pe cetăţeni. Aşadar, vă voi vorbi despre un exemplu elocvent al modului impersonal în care o administraţie publică indolentă şi supraaglomerată se raportează la problemele cetăţeanului. Acest mecanism, în principiu organizat pentru binele celor administraţi, printr-o ironie a sorţii sau datorită unui simplu fapt de viaţă - numiţi-l cum credeţi că e mai potrivit -, devine o maşinărie inutilă, dând soluţii tardive şi oferind drepturi pe care titularul nu le mai poate valorifica.

Povestea pe care v-o expun astăzi este cea a unui cadru militar în rezervă, care, în vara anului 2005, se adresează UM 02405 Piteşti pentru completarea datelor din dosarul său de pensionare, în vederea recalculării drepturilor de pensie. Nimic de zis: birocraţii de la unitatea militară îi dau răspuns în termenul legal de 30 de zile... doar că rezoluţia nu e la obiect. Răspunsul celor de la unitatea militară e scurt şi concis: arhivele sunt sufocate de cereri, aşadar se face apel la răbdarea domnului Aszalos Árpád, urmând ca răspunsul să îi fie expediat cât de curând posibil. Şi domnul Aszalos aşteaptă şi aşteaptă...

După scurgerea a doi ani de la trimiterea cererii, se pare că răbdarea i s-a epuizat şi mi s-a adresat cu rugămintea de a interveni cumva pe lângă unitatea militară să i se dea, totuşi, un răspuns. După o lună, a şi venit răspunsul, cu toate datele cerute: solda de funcţie, de grad şi sporurile. Din păcate, prea târziu: domnul Aszalos a trecut în nefiinţă în luna martie 2007, fără a mai beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor.

Nu ştiu dacă aţi remarcat un clip publicitar pentru o societate de asigurări relativ des difuzat pe posturile TV în ultima vreme. Am să reţin doar o parte din sloganul care spune despre un pensionar că nu e vina lui, săracul, că are o pensie de mizerie, care abia îi ajunge pentru plata facturilor şi câteva medicamente.

Nici în cazul expus vina nu e a pensionarului. El nu a beneficiat de plusul cât de mic la pensie din vina birocraţilor, cărora le ia doi ani să răspundă concret unei cereri. Sau poate e totuşi vina lui că nu a mai avut răbdare să trăiască măcar câteva luni mai mult?

E trist, dragi colegi. E trist din două motive: primul, pentru că a trebuit să intervină un deputat ca unui pensionar să i se elibereze adeverinţa, şi al doilea, pentru că bătrânii noştri nu trăiesc atât cât i-ar fi necesar administraţiei publice să se pună în mişcare.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului minorităţilor, domnul Amet Aledin.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o: "Este nevoie de decernarea unui premiu pentru creatorii de literatură în limba tătară".

Limba maternă defineşte, într-o mare măsură, identitatea etnică a unui om. Păstrarea acestei adevărate credinţe face posibilă şi păstrarea celorlalte tradiţii. În acest fel, există o continuitate istorică pentru naţiunea respectivă.

Limba tătară este o limbă veche şi armonioasă, fiind parte a valorilor spirituale din România.

În urmă cu câteva luni, am iniţiat o propunere legislativă, care să ofere posibilitatea decernării unui premiu anual pentru creatorii de literatură în limba tătară. Premiul, în cazul în care proiectul legislativ va fi aprobat, va purta numele "Mehmet Niyazi".

O mare personalitate, nu numai în domeniul culturii, Mehmet Niyazi, fiu al Dobrogei, s-a remarcat, în perioada interbelică, în primul rând, printr-o bogată activitate literară, publicând, în limba tătară, versuri, dar şi eseuri, reportaje, cronici de teatru.

Revenind la iniţiativa demarată, se poate afirma, dincolo de aspectul novator, că ceea ce se doreşte este tocmai o evidenţiere, într-un cadru mai generos, a importanţei limbii materne. Iar instituirea unui premiu înseamnă, cu siguranţă, o etapă necesară.

Crearea unei instituţii, pentru că poate fi numită şi instituţie, capabilă nu doar să protejeze, dar să şi determine o altă atitudine în ceea ce priveşte limba tătară, reprezintă pentru etnicii noştri o dorinţă. Datorită acestui motiv, credem că este nevoie de un astfel de premiu.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului PSD, domnul Pupeză Viorel.

Domnul Ştefan Baban (din sală):

Este şi PRM-ul în sală.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă rog să mă scuzaţi.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia politică am intitulat-o: "Ţăranii români - iobagi sau fermieri?"

De-a lungul tranziţiei, s-a tot deplâns soarta ţăranului român, pe care comunismul l-a deformat, confiscându-i pământul şi trimiţându-l la oraş să devină lucrător industrial. Toţi politicienii s-au servit de spaţiul rural ca de o masă de manevră electorală, l-au folosit la vot din patru în patru ani. Pe uliţele satelor au răsunat imnurile de campanie, cu "vântul bate, apa trece". Ţăranii români, ca şi pietrele, au rămas doar cu promisiunile că vor deveni fermieri, că vor avea drumuri modernizate, apă la robinet, reţele de canalizare, iar lampa va fi înlocuită cu becul.

Când observăm statisticile, ne mirăm că nivelul de trai al românilor, mai ales în mediul rural, a rămas în urmă, că 80 % din gospodăriile ţărăneşti nu au apă curentă şi nici canalizare, că ţăranii muncesc din zori şi până în noapte şi abia reuşesc să aibă "de-ale gurii". Cei care au muncit zeci de ani în Cooperativele Agricole de Producţie au pensii de mizerie, de sub 20 de euro pe lună. Pentru toate acestea, guvernanţii actuali au găsit şi o justificare cu iz de critică: ţăranii noştri practică o agricultură de subzistenţă, deci de unde dezvoltare rurală.

Guvernanţii uită că aceşti ţărani au avut "norocul" să ia parte la războaie, că au fost obligaţi să cedeze fără plată cea mai mare parte a recoltelor de cereale şi de producţie de carne, lapte, lână, printr-un sistem, denumit simplu, "cote obligatorii", iar apoi şi-au pierdut şi bruma de pământ.

Cu ce a rămas ţăranul după toate acestea? Doar cu grave probleme, pe care specialiştii portocalii din agricultură nu au reuşit să le rezolve. În România, pentru promovarea beneficiilor Uniunii Europene, ministrul Flutur a tipărit mai mulţi fluturaşi decât numărul populaţiei din mediul rural, iar banii s-au cheltuit pe imagine, şi nu pe îmbunătăţirea nivelului de trai al ţăranului. Agricultura nu a făcut casă bună nici cu specialiştii care i-au urmat, iar acum situaţia a devenit critică.

Vorbim de modernizarea agriculturii, dar capacitatea de absorbţie a fondurilor este minoră, pentru că posibilităţile de cofinanţare sunt aproape nule, la fel şi cele de garantare a creditelor. Sistemul de creditare rurală este un concept frumos, dar doar pe hârtie. De aceea şi numărul mic al ţăranilor autentici care s-au transformat în fermieri. Subvenţiile guvernamentale sunt la nivel redus, comparativ cu ceea ce se derulează prin alte ţări, europenizate de mai multă vreme. Producţia este valorificată dezorganizat, iar politicile guvernamentale sunt contraperformante.

Retrocedarea terenurilor şi a pădurilor este departe de a se termina. Taxele de cadastru şi cele notariale, pentru intabulare, sunt prohibitive. Iar la toate aceste sincope mai adăugăm şi incapacitatea instituţională pentru aplicarea politicilor agricole comunitare. Sunt doar aspecte care pun în evidenţă probleme din domeniul agricol, dar şi netransformarea satului românesc în sat european îşi va pune amprenta asupra sorţii ţăranului.

Şi uite aşa, potenţialii fermieri români sunt căpşunarii Spaniei, iar noi importăm cam tot ce aveau odinioară în bătătură. De aceea, avem nevoie de un guvern care să salte ţăranul din stadiul de oropsit la acela de fermier respectat, nu prin discursuri populiste, ci prin măsuri eficiente. Dintr-o stare socială, cum este în prezent calitatea de ţăran, trebuie să devină neapărat şi treptat o profesie, şi nu la fel cum unii politicieni, mai ales preşedintele Băsescu, au făcut din populism o artă!

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului PRM, domnul Baban Ştefan.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Vise, speranţe, deşertăciune... medicală"

Ministrul Sănătăţii Publice a anunţat că, de la 1 iulie a.c., reţetele compensate vor fi valabile 90 de zile. În acest moment, valabilitatea lor este de 30 de zile, dar real ele sunt valabile maximum 4 zile la începutul fiecărei luni, adică o perioadă infimă în care farmaciile româneşti îşi consumă fondurile, ating plafonul extrem de scăzut alocat, iar până la sfârşitul lunii au acelaşi slogan: "Nu eliberăm medicamente gratuite sau compensate".

Următoarea tentativă a beneficiarului de medicamente compensate se poate concretiza abia peste o lună, dar atunci reţeta eliberată nu mai este valabilă. Şi atunci reîncepe traseul arhicunoscut: programarea, drumul şi aşteptarea la medicul de familie. Domnul Nicolăescu, ştiind foarte bine toate aceste aspecte, consideră că prelungind valabilitatea reţetelor la 90 zile micşorează presiunea exercitată asupra medicilor de familie la începutul fiecărei luni, reduce aglomeraţia la cabinetele medicale, îi face pe pacienţi mai liniştiţi şi cu speranţa că în acest timp pot beneficia de medicamentele compensate, în concluzie, se elimină stresul de ambele părţi.

Aparent generoasă, această măsură este, de fapt, cinică. Din momentul în care li se va elibera miraculoasa reţetă valabilă maxim 90 de zile, pacienţilor li se va sugera, direct sau indirect, că în această perioadă nu mai au ce căuta la cabinetele medicale, pentru că pot realiza în acest interval îndeplinirea obiectivelor medicale: achiziţionarea medicamentelor care-i ţin în viaţă. Numai că aceste medicamente trebuie luate în fiecare lună şi nu trimestrial.

Cinică este şi ideea de a-l scăpa pe medic, care a depus un jurământ sacru, de presiune în acest mod, adică închizându-le pacienţilor gura cu o reţetă care are ditamai valabilitate, dar ceea ce trebuie să amintim tuturor, boala cronică nu ţine seama.

În această situaţie, ministrul sănătăţii publice porneşte de la un mod jignitor de prezentare a drepturilor medicale a pacienţilor din România, sugerând eronat că, la începutul fiecărei luni, medicii sunt stresaţi de cei ce consideră că pot face rost de ceva medicamente compensate şi gratuite şi că a venit timpul ca aceste aglomeraţii să fie eliminate.

Dacă acesta este mecanismul de gândire al domnului ministru, nu e de mirare că reforma în domeniul sănătăţii nu-şi produce efectele. Această variantă deloc subtilă şi nici măcar onorantă pentru ambele părţi, medici şi pacienţi, nu va avea niciodată ca rezultat final îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, indiferent de câte programe anuale de sănătate vor fi aplicate, de câte măsuri populiste vor putea fi aplicate, de câţi bani vor fi alocaţi pentru acest domeniu. Evaluarea finală a stării de sănătate a românilor, alături de eliberarea reţetelor compensate şi gratuite vor rămâne doar măsuri birocratice, multe hârtii consumate şi date finale aranjate pe gustul domnului ministru.

În percepţia românilor, nereuşitele sistemului sanitar din ultimii 2 ani au fost puse pe seama incompatibilităţii dintre profesia economică a domnului ministru şi domeniul medical pe care trebuia să-l managerizeze. Dar această nouă măsură, a valabilităţii triple a reţetelor compensate, arată de fapt şi incapacitatea contabilă a acestui personaj. De ce? Simplu: degeaba au reţetele compensate şi gratuite o valabilitate de 90 de zile, dacă fondurile alocate farmaciilor rămân la acelaşi nivel insuficient. Presiunea solicitanţilor de medicamente compensate nu va fi mai mică, dimpotrivă, va creşte, pentru că la fiecare început de lună, celor care nu au prins medicamente şi revin în virtutea dreptului de a încerca timp de 3 luni, li se vor adăuga cei care vor primi reţete în luna curentă.

Măsura ministerială de a tripla valabilitatea reţetelor compensate nu se poate dovedi benefică pentru pacienţi, dacă nu este susţinută şi de suplimentări financiare adecvate. Nu are cum să le fie utilă nici medicilor şi nici farmaciştilor, atâta timp cât se vor confrunta tot cu vechile probleme legate de fonduri şi cozi interminabile. Pentru sistemul medical românesc, iluzia că fiecare pacient va sta calm, ştiind că are timp maxim 3 luni să obţină medicamentele necesare, nu va fi decât un alt semn al prelungirii stării de agonie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, doamna Leonida Lari Iorga.

Doamna Leonida Lari Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că nu este vreun patriot român care să nu cunoască fatidica zi de 28 iunie 1940, când Basarabia a fost ruptă de la Ţara Mamă. Dat fiind faptul că în Parlamentul României şi unii care nu scriu versuri, de exemplu domnul Gheorghe Funar a vorbit în versuri, iar în Regulamentul Camerei Deputaţilor nu e consemnat stilul în care trebuie să ne adresăm, îmi permiteţi să spun şi eu o poezie închinată Basarabiei, înlăcrimată şi însângerată şi astăzi.

Moldavă

Stau aşa câte odată
Şi-mi zvîcneşte nervu-n tîmplă
De la cîte se arată
Şi de cîte se întîmplă.

De prea mare-n noi cultură
Şi solii de bună pace,
Se tot face arătură
Peste dave geto-dace.

Eu cuprind cu ochii cîmpul
Ce îmi stă rănit în faţă
Şi simt cum se strînge timpul
Mie dat pentru viaţă.

Ah, lăsa-m-aş pradă sorţii
Să îngraş cu trupu-mi locul,
Dar oprescu-mă toţi morţii,
Ce n-avură plin sorocul.

Cei luaţi în miez de noapte,
Cei luaţi în zori de rouă,
Cei ucişi în treizeci' şapte,
Cei răpuşi în patruş'nouă.

Şi lăsa-m-aş rîu stihiei
Într-o clipă lunecoasă,
Dar oprescu-mă toţi viii
Litrosiţi de pe acasă.

Cei cu patria săracă,
Cei cu dragostea bolnavă,
Care n-au visat să facă
Prin Sibir vreo "Molis-davă".

Cu privirea dulce-amară
Şi cu pieptu-vîrf de lamă
Îmi cuprind tăcută ţara
Unde-am plîns cuvântul "mamă".

Şi-mi zic: Vai, cu mînuri ciunte
Ai rămas aşa-n cărare -
Nici urcare pîn-la munte,
Nici ieşire către mare...

Şi-mi mai zic.... ce lege strîmbă
Îţi cutremură pereţii,
Dacă-n parcuri, pentru limbă,
Îţi sînt arestaţi poeţii.

Stau aşa, păscut de Nime,
Unde mergem Doamne sfinte?
În pămînt ori pe-nălţime?
Înapoi sau înainte?!

Ce se face oare-n lume,
Au, noi mergem în neştire,
Spre-adresatul fără nume
Cu adresa - Nicăire?

Ce ne spune amintirea
Sau vreun vis, sau vreo odă.
Asta ne e moştenirea
Ce-a lăsat-o Ştefan Vodă?

Cine sună-n os tristeţea
sau vreun duh neomenescu?
Asta ne e frumuseţea
Ce-a lăsat-o Eminescu?
Vă mulţumesc. (Aplauze)

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumim.

Domnul Becsek Garda Dezideriu.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Răspunsurile date la întrebările date la întrebări şi interpelări din partea Ministerul Agriculturii şi al Dezvoltării Rurale în ultima perioadă reprezintă o susţinere clară a persoanelor implicate în mafia lemnului din cadrul ministerului şi al Regiei Naţionale a Pădurilor, având în subordine Direcţia Silvică Miercurea Ciuc şi ocoalele silvice Topliţa, Tulgheş, Centrul de Producţie din Gheorgheni etc.

Ocolul Silvic de Stat Gheorgheni, subordonat Regiei Naţionale a Pădurilor din cadrul Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc a fost desfiinţat la data de 1 iunie 2005 şi nu în anul 2004, cum s-a comunicat în răspunsul semnat de către domnul ministru Decebal Traian Remeş, răspuns care a avut drept scop salvarea inginerului Mihăilă Florin, care prin atribuţia pe care a avut-o a produs o pagubă de 3.033.666 mii lei şi a contribuit la distrugerea fondului forestier naţional de stat şi privat. Totodată, această subunitate a avut un fond de rezervă de 22 miliarde lei vechi cu dobândă la termen până la sfârşitul anului 2003, sumă care a dispărut, şi această secţie silvică, pe lângă pagubele produse de către inginerul Mihăilă Florin, în interes personal, a avut un profit de peste 3 miliarde lei şi în anul 2004. Afirmaţia că datorită retrocedărilor masive era nevoie să se desfiinţeze Ocolul Silvic de Stat Gheorgheni este o afirmaţie tendenţioasă, pentru că desfiinţarea acestei instituţii a avut drept scop salvarea demolatorilor pădurii din această secţie silvică, sprijiniţi şi de către conducerea Direcţiei Silvice Miercurea Ciuc.

Raportul de control cu nr.4181/CS/17.11.2003 al Gărzii Naţionale de Mediu indică clar contribuţia personalului silvic privind distrugerea fondului forestier naţional. Din volumul tăiat în delict, adică cele 10913,2 metri cubi de material lemnos, rezultă clar că această cantitate a fost sustrasă în perioada când Ocolul Silvic Ghiorgheni a avut contract de administrare cu ele două asociaţii, iar actul adiţional nr.1146/12 iunie 2003 a fost ascuns din nou pentru salvarea principalilor vinovaţi ca tehnicianul Incze Jozsef, persoana care a exploatat un volum de 722,34 metri cubi de material lemnos în mod fraudulos, iar Ferencz Denes a exploatat un volum de 239,88 metri cubi de material lemnos.

Potrivit art.7 din contractul unilateral încheiat în ceea ce priveşte obligaţia părţilor al art.4 paragraful B la lit. a), b), c), d), se precizează că prestaţia negociat゠conform contractului de lucru nerealizat, va duce la rezilierea contractului. În cazul de faţă chiar suntem faţă de art.12 alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr. nr.96/98, pentru care se face vinovat chiar inginerul Melles Elod cu persoanele menţionate, inclusiv pădurarii Olah Zoltan şi Csortan Zoltan care au avut interese persoanele, ceea ce a dus la defrişarea masivă a pădurilor din zona Alsoerdo.

Totodată, partizile menţionate erau tăiate ca produse principale şi exploataţi sub masca produselor de igienă ca urmare a art.29 din Codul silvic care nu a fost respectat şi nici nu a existat raport de semnalare pentru dovedirea stării fito-sanitare a pădurilor pe baza cărora s-a efectuat punerea în valoare, nu s-a respectat amenajamentul silvic valabil, obiectul activităţii asociaţiilor amintite, în al căror obiect de activitate nici nu era cuprinsă exploatarea, comercializarea masei lemnoase a proprietarilor de drept cu care în mod abuziv s-a efectuat reîmproprietărirea celor două asociaţii fantomă.

Partizile constituite, despre care domnul ministru Remeş afirmă că nu sunt la Ocolul Silvic Gheorgheni, nu corespund realităţii, fiindcă nu exemplar cu actele de transport printr-un centralizator separat pe părţi trebuie să fie la arhiva ocolului timp de 10 ani pentru păstrare, în vederea evidenţelor privind actele de însoţire pentru exploatare şi transport la fiecare partidă solicitată.

Prin răspunsurile date de către domnul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remeş, se vede clar că principalii vinovaţi pentru nerespectarea legislaţiei în vigoare şi contribuirea la muşamalizarea cazului prin acoperirea furtului de documente sunt susţinuţi politic de către partidul cu ajutorul căruia am luptat împotriva mafiei lemnului în anii 2003-2004.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Guvernul Tăriceanu a hotărât să-i umilească în continuare pe căpşunari." Este vorba despre consecinţele desfiinţării Oficiului pentru migrarea forţei de muncă. Mai multe consecinţe şi detalii într-un material pe care îl predau la secretariat.

Vă mulţumesc.

(Textul declaraţiei politice consemnat conform materialului depus la secretariatul de şedinţă).

În presa ultimelor săptămâni au apărut sporadic tot felul de semnale privind intenţia Guvernului Tăriceanu II de a face tot ce poate pentru a nu permite accesul liber al lucrătorilor români în străinătate, fără să plătească bani frumoşi cu titlu de comision şi şpagă, şi aceasta a demarat cu intenţia ascunsă, ce devine din ce în ce mai vizibilă, de a se desfiinţa Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă şi a se înlătura conducerea numită prin concurs, care nu numai că spune lucrurilor pe nume, dar a uzat de tot ce îi permite legea, de la avertizare publică la denunţ şi sesizare penală, inclusiv legat de demnitarii zilei pentru a face lucrurile să meargă, corect şi firesc.

Nici un politician, atunci când spune OMFM, nu cred că nu vede în faţa ochilor cozile enorme, pe frig şi ploaie din faţa sediului din strada Walter Mărăcineanu, dormitul prin scările blocurilor din jur, pe care o numeau bătaie de joc faţă de semenii noştri şi desconsiderare.

La 2 ani după înfiinţarea OMFM, guvernul PSD alocă un spaţiu numai pentru OMFM, la care se lucrează de încă alţi 2 ani şi, acum, după ce sediul din Bdul Ghencea nr. 35A, sectorul 6, e terminat şi există spaţiu suficient pentru căpşunari, pentru ca aceştia să participe la selecţii şi să se informeze în condiţii civilizate, Guvernul Tăriceanu 2 mai dă o lovitură şi, pe şest, fără să îşi anunţe realizarea, aşa cum o face cu orice fleac, dă sediul în care s-a mutat Oficiul, fără ca măcar să-l înştiinţeze pe acesta, la Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii - INCDPM - "Alexandru Darabont".

Există o obligaţie de transparenţă decizională instituită prin lege, o obligaţie de consultare cu partenerii sociali şi de avizare prealabilă de OMFM a acestui demers, lucruri care nu s-au respectat!

Cu 2 săptămâni înainte de Raportul de ţară, în care se vor consemna realizările României în primul semestru de când face parte din Uniunea Europeană, guvernul Tăriceanu 2 arată, prin această acţiune, măsura respectului şi interesului său faţă de cetăţenii României care lucrează în străinătate şi faţă de aceia care intenţionează acest lucru, fără să plătească comisioane prohibitive!

Se evidenţiază şi măsura respectului faţă de lege, de interesul legitim public pe care Guvernul Tăriceanu 2 nu îl apreciază a fi cel ce trebuie avut în vedere cu prioritate pentru căpşunarii care au salvat balanţa de plăţi a României.

A tolera şi a rămâne pasivi la acţiuni prin care, în continuare, românii sunt umiliţi la cozi, în ploaie, în frig, numai pentru că OMFM îi deranjează pe cei pe care i-a denunţat la organele de cercetare penală, pentru ceea ce fac sau ceea ce nu fac pentru cetăţenii români, este grav într-un sistem de drept şi într-o ţară normală, membră a Uniunii Europene!

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Firczak Gheorghe.

Domnul Gheorghe Firczac:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Al nouălea Congres mondial al rutenilor, Sighet, 21-24 iunie 2007".

Pentru rutenii de pretutindeni, săptămâna precedentă a fost una foarte importantă. Ne-am întâlnit la Sighet pentru a dezbate probleme ale etniei rutene referitoare la menţinerea şi afirmarea identităţii noastre.

Aceste congrese reprezintă culmile rutenismului, corolarul activităţii de doi ani desfăşurate de fiecare organizaţie în parte în ţările unde trăiesc şi muncesc rutenii. America de Nord, Statele Unite şi Canada, Cehia, Croaţia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria.

Un moment deosebit a fost când noi, gazdele, i-am întâmpinat pe rutenii din Ucraina la graniţă. Au venit peste podul Slatina, Sighetul Marmaţiei în frunte cu preşedintele Consiliului mondial, academician Paul Robert Mahoci. I-am aşteptat cu pâine şi sare. Am străbătut oraşul Sighetul Marmaţiei cu drapelele în frunte până la Hotelul "Coroana" unde era echipa de organizatori şi sediul central al congresului.

La sala festivă a şcolii de muzică George Enescu din Sighet s-a derulat congresul, fiecare delegaţie prezentându-şi realizările. S-au organizat comisii pe domenii. În final, a fost ales noul consiliu mondial în frunte cu academician Paul Robert Magoci, reconfirmat preşedinte.

În încheiere, ansambluri din România, de la Dărmăneşti, judeţul Suceava, Teregul Mare, judeţul Arad, Liceaul de artă Baia Mare, Ansamblul folcloric din Ronea de Jos, judeţul Maramureş, şi nu în ultimul rând, Ansamblul Poeniţa din Deva, judeţul Hunedoara, Cehia, Croaţia, Serbia, Slovacia şi Ucraina, au prezentat un minunat spectacol de muzică populară ruteană şi românească.

Delegaţii la al nouălea congres mondial al rutenilor au plecat încântaţi dina cest colţ de rai, care este Maramureşul.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PD, domnul Ioan Oltean.

Domnul Ioan Oltean:

Declaraţia mea politică se intitulează "Gafele premierului Tăriceanu - o palmă pe obrazul României"

Stimaţi colegi deputaţi,

Călin Popescu Tăriceanu nu se dezminte. Gafele diplomatice reprezintă pentru actualul Guvern o obişnuinţă nocivă care provoacă leziuni grave imaginii externe ale României.

Cu ocazia Consiliul şefilor de state din Uniunea Europeană, început joi, la Bruxelles, premierul a avut "inspiraţia" de moment de a jigni nu mai puţin de patru state membre ale Uniunii Europene. Fără a chibzui prea mult lucrurile, domnul Tăriceanu şi-a eliberat frustrările într-un loc şi un moment total nepotrivite, afirmând faptul că francezii şi olandezii au votat în necunoştinţă de cauză, în 2005, pentru respingerea Tratatului Constituţional.

Aşadar, primul-ministru, considerând că opiniile necoapte ale domnului Adrian Cioroianu, fie ele şi lăuntrice, nu sunt suficient de penibile încât pun ţara într-o postură delicată faţă de partenerii săi, s-a decis să ia frâiele în mână şi să lichideze o dată pentru totdeauna imaginea externă a României.

Şi ca tortul să fie complet, domnul Tăriceanu a ţinut morţiş să jignească şi Portugalia şi Slovenia în baza faptului că, după părerea sa de "specialist" în probleme de politică externă, cele două state care urmează să preia consecutiv preşedinţia UE "nu vor avea capacitatea politică de a promova o soluţie de cooperare".

Afrontul adus celor două state este cu atât mai mare cu cât Portugalia şi-a stabilit deja politica pe care o va derula pe parcursul preşedinţiei UE, priorităţile acesteia fiind orientate, în mod deosebit, spre zona de est şi sud-est a Uniunii.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să simtă un răcoros fior al ruşinii mai ales că atât Portugalia, cât şi Slovenia se aflau, la momentul aderării lor la UE, în aceeaşi situaţia în care se află acum România, reuşind să treacă cu brio această experienţă. În consecinţă, România ar trebui să le urmeze exemplul, premierul neavând nici o calitate să critice şi să jignească două state europene care reprezintă un model de succes.

Nu putem să nu remarcăm faptul că primul-ministru acţionează după anumite instincte subdezvoltate, instincte care îi dictează modul în care trebuie să patroneze gafele impardonabile ale ministrului de externe fără a se abţine în a-şi promova propria politică transnaţională, lipsită de orice delicateţe diplomatică.

Judecăţile "de valoare" ale şefului Guvernului ne fac să ne simţim ruşinaţi faţă de colegii noştri europeni şi tot ceea ce putem face este să-i asigurăm că aceste fapte nu vor mai avea loc deoarece, în 2017, când România va prelua preşedinţia UE, domnul Călin Popescu-Tăriceanu nu va mai fi prim-ministru României.

Ieri am trăit o experienţă amară în care să-l văd din nou pe primul ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu, aplaudând frenetic un moment în care democraţia a fost înfrântă în Parlamentul României, în momentul în care Constituţia a fost încălcată. Un moment care n-are egal din 1990 încoace. Este vorba despre aplaudarea votului prin care două partide aflate la guvernare, PSD şi PNL, au reuşit să elimine de pe ordinea de zi dezbaterea unei moţiuni care viza un domeniu atât de important cum este cel al agriculturii.

PD îşi exprimă delimitarea fermă faţă de asemenea manifestări parlamentare şi speră ca ele să fie unice şi irepetabile în Parlamentul României.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Urmează din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Aurel Vlădoiu.

Înainte de a vă da cuvântul, anunţ că domnul Vasile Mocanu, domnul Munteanu, domnul Puşcaş, domnul Stan Ioan au depus declaraţii în scris, iar din partea Grupului parlamentar al PRM, domnul Moisoiu a depus declaraţia în scris.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Declaraţia mea se intitulează "Învăţământul - între neputinţă şi rea-voinţă".

Dacă într-o zi nu se întâmplă nimic rău în învăţământ, în ziua următoare sigur vor fi anunţate două evenimente cutremurătoare. Totul a început cu proasta înţelegere a libertăţii aduse de Revoluţia română. Primii directori de şcoli, numiţi politic la începutul tinerei noastre democraţii, au fost recrutaţi din rândul celor care au ştiut să demonstreze că uniformele şcolare încorsetează energiile creatoare ale copiilor şi mai ales că prezenţa nu este obligatorie la şcoală, dar este obligatorie la aşa zisele meditaţii. Statul, prin atitudinea sa, a închis condamnabil ochii tolerând veniturile ilicite şi imorale ale primilor dascăli, ce îşi recrutaseră sponsorii din rândul propriilor elevi, puşi la dispoziţie de învăţământul public. Atunci, cu complicitatea Statului, s-au pus bazele deteriorării iremediabile a relaţiei dascăl-elev, cu efecte ce ar fi trebuit să fie previzibile.

Un al doilea pas, decisiv în declinul învăţământului românesc şi pe cale de consecinţă al societăţii, ar putea fi asimilat momentului în care puteai ajunge primar de capitală sau preşedinte de ţară doar dacă făceau dovada mediocrităţii sau a submediocrităţii cu foaia matricolă.

Singurul tip de grijă manifestat de guvernanţi faţă de învăţământul postdecembrist a fost cel cuantificat în bani. Este drept că au fost construite câteva noi unităţi de învăţământ, că au fost create laboratoare şi modernizate cele existente, că au fost cumpărate pentru transportul elevilor microbuze luxoase şi că au fost mărite salariile din învăţământ cu procente superioare mediei pe ţară. Dar este tot atât de adevărat că în ultimii ani au dispărut peste 4000 de unităţi din învăţământul preuniversitar, că mulţi părinţi îşi pot înscrie copiii la grădiniţă doar după ce achită directorilor tradiţionala mită, acceptată în egală măsură de mai toţi, de puterile consacrate constituţional şi de societate.

Astăzi, dincolo de rezultatele olimpicilor noştri, care îşi vor căuta de lucru şi de viaţă pe alte meleaguri şi care oricum nu fac gloria profesorilor de la clasă. Când spunem învăţământ românesc spunem: absenteism şi chiul în masă, meditaţii obligatorii, programă supraîncărcată, analfabetism, elevi bătuţi în sălile de clasă de către colegi, profesori stâlciţi în bătaie de către propriii elevi, idile între profesori şi eleve de-a VIII-a, dar şi între profesoare şi elevi de liceu, scurt metraje porno filmate în sălile de clasă, eleve de liceu pregătite de o directoare cabaretistă, ce dansează organizat pe mese şi la fel de organizat îşi pun poalele în capul mesenilor, sigur, nu pe degeaba, parada modei, paradă auto-moto, chefuri şi beţii patronate de profesori şi mai apoi vieţi tinere curmate în capete de pod sau stâlpi de beton spre durerea niciodată vindecată a părinţilor complici sau autori la aceste evenimente urâte.

Toate aceste aspecte şi altele nerostite au condus spre un nou trist record înregistrat de societatea românească şi făcut public zilele trecute: învăţământul românesc a devenit lider mondial în materie de delicvenţă şi chiar de infracţionalitate, cu aportul nostru, direct şi indirect.

Dintre toate măsurile menite să îndrepte învăţământul românesc, merită să amintesc interzicerea telefoanelor mobile în şcoală, mai ales a celor prevăzute cu reportofon, cameră foto şi video, aceste obiecte stupide care fac posibilă probaţiunea celor ce, cu mâhnire, mai sus, v-am arătat.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Petru Călian.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Agricultura românească, o lacustră actuală".

Un binecunoscut poet autohton spunea: "Eu cred că veşnicia s-a născut la sat". Cred că veşnice sunt şi problemele marginalizatului ţăran român, pentru care agricultura, considerată a fi ramură prioritară a economiei naţionale, rămâne în continuare singura sursă de venit.

Dezvoltarea agricolă trebuie să fie parte a unei strategii unitare, să devină o beneficiară a reformei şi o formă de acumulare a fondurilor europene. Faptul că agricultura românească este departe de modelul european nu poate fi ascuns, însă, cu regret constat că, deşi suntem ţara cu cel mai ridicat potenţial agricol din zonă, continuăm să devenim tot mai dependenţi de importul produselor agroalimentare, situaţie paradoxală de altfel, ţinând seama de potenţialul remarcabil pe care România îl deţine. În condiţiile în care gripa aviară, pesta porcină şi mai nou seceta nemiloase ne-au luat pe nepregătite, cum am putea să ne batem de la egal la egal cu agricultorii europeni, mai ales pe piaţa concurenţială foarte dură, dominată de reguli stricte? Mica gospodărie a ţăranului român, oricât de bine organizată şi condusă ar fi, nu poate concura cu marile sisteme europene.

Avertismentele primite din partea oficialilor europeni au demonstrat incapacitatea instituţională de a administra fondurile puse la dispoziţie pentru dezvoltarea rurală. Mai mult, rezultatul superficialităţii manifestate în cadrul negocierilor pentru acest interes naţional, au condus la neputinţa Guvernului de a accesa milioanele de euro alocate domeniului agricol. Este vizibil că infrastructura rurală lasă de dorit şi consider că este absolut necesar să îmbunătăţim consultanţa şi asistenţa tehnică de specialitate, asigurată de direcţii agricole şi de instituţii specializate de cercetare, astfel încât plaiurile mioritice ale patriei să fie exploatate la adevărata lor valoare. Doar în acest fel, randamentul agriculturii ecologice poate pătrunde şi la noi, în contextul în care România are un deficit la acest capitol, iar pregătire agricultorului român va putea face competitiv pe piaţa europeană a produselor naturale şi ecologice.

Vă mulţumesc.

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulţumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna Mihaela Adriana Rusu a depus în scris. Dacă mai sunt colegi de la PSD care doresc să ia cuvântul?

Având în vedere că nu mai este nimeni prezent din cei înscrişi pe listă, declar şedinţa închisă, o reluăm la orele 10.

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretariatul de şedinţă)

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Descentralizarea trebuie dublată de monitorizare"

Descentralizarea sistemului medical este absolut necesară, fiindcă nimeni nu cunoaşte mai bine realităţile locului decât autorităţile locale şi cele judeţene. La fel, absolut necesară este descentralizarea sistemului de învăţământ.

În acelaşi timp, însă, apreciez că legile prin care se prevede efectuarea descentralizării celor două sisteme trebuie să cuprindă prevederi clare prin care să devină imposibilă manifestarea bunului-plac al autorităţilor locale şi judeţene în subordinea cărora vor trece şcolile şi spitalele.

Una dintre posibilele soluţii ar fi crearea unor organisme de supraveghere a modului în care primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene se achită de sarcina lor de ordonatori de credite, dar şi de felul în care înţeleg să se comporte în calitate de angajatori.

Aceste organisme de supraveghere pe plan local ar trebui să aibă legătură directă cu ministerul de resort, beneficiind de asistenţa acestuia inclusiv în plan juridic, pentru a fi capabile să acţioneze prompt şi eficient împotriva oricăror eventuale abuzuri.

Altminteri riscăm ca haosul şi bunul plac să facă ravagii în două domenii extrem de importante şi extrem de sensibile, cu efecte dezastruoase asupra beneficiarilor celor două sisteme.

Domnul Adrian Moisoiu:

"O moţiune ipocrită a Partidului Democrat faţă de problemele agriculturii"

Agricultura României se confruntă cu o criză nemaiîntâlnită în ultimii 17 ani, iar măsurile de revigorare ce s-ar impune să fie luate în regim de urgenţă sunt necredibile. Este adevărat că în agricultură avem o situaţie dezastruoasă, dar, deocamdată, nu-i putem imputa acest lucru actualului ministru al agriculturii. Pentru neregulile semnalate în agricultură era foarte bine ca semnatarii acestei moţiuni să fi votat în Senatul României pentru demiterea la timp a fostului ministru Gheorghe Flutur, la dezbaterea celor două moţiuni simple introduse în anii 2005 şi 2006 de senatorii PRM şi PSD.

Susţin acest lucru deoarece, în anul 2006, au fost obţinute cele mai slabe producţii agricole din ultimii 40 de ani. Cu producţiile obţinute anul trecut (de 2636 kg/ha grâu, de 2651 kg/ha orz de toamnă, de 2053 kg/ha orzoaică, de 1528 kg/ha floarea soarelui şi alte producţii ruşinoase la porumb, legume, fructe şi în sectorul zootehnic) România se situează pe ultimul loc în Europa, iar pe plan mondial cred că depăşim doar câteva ţări africane.

Aceste producţii slabe, obţinute anul trecut, au ca efect la ora actuală o balanţă de plăţi deficitară de 1/5 în sectorul agricol. România, deţinătoarea unei suprafeţe de 9,6 milioane hectare de teren arabil, capabilă să asigure hrana pentru 70 de milioane persoane, importă grâu (1.000.000 tone, adică 30 % din consum), grâu furajer, porumb furajer, carne de porc (200.000 tone, adică 45% din consum), carne de pasăre (158.000 tone, adică 38% din consum), carne de bovină (25% din consum), lapte şi produse lactate (40% din consum), zahăr brut (60% din consum), legume şi fructe (30 - 70% din consum).

Practic, toată agricultura românească este falimentară. Siguranţa alimentară a ţării este în pericol, mai ales datorită schimbărilor climatice. După părerea iniţiatorilor moţiunii, vinovat de această stare de lucruri este actualul ministru Decebal Traian Remeş, care conduce agricultura de 45 de zile. Fostul ministru Gheorghe Flutur care a condus agricultura mai mult de doi ani, nu are nici o vină(!?) Apreciaţi şi dumneavoastră, domnilor colegi, care este adevărul!

În moţiune se arată că Guvernul Tăriceanu şi actualul ministru Traian Decebal Remeş tratează agricultura cu neştiinţă şi rea-credinţă.

Partidul România Mare susţine că toate guvernele post decembriste au tratat agricultura cu rea-credinţă şi neştiinţă. Altfel, cum s-ar putea justifica distrugerea a peste 6000 de ferme din IAS-uri toate purtătoare de investiţii: zootehnice, pomicole şi legumicole. Numai aceste ferme puteau asigura necesarul de alimente pentru întreaga populaţie a ţării, fără să mai punem la socoteală sectoarele zootehnice din fostele CAP-uri. S-a distrus totul, în timp ce ţări fost comuniste, ca R.D.Germania, Ungaria, Cehoslovacia, au transformat marea agricultură în societăţi comerciale.

Absorbţia fondurilor europene este, cu adevărat, o mare problemă pentru România.

S-a dovedit că negocierea, pentru România, de a stabili suprafeţele prin orto-foto-planuri transformate în hărţi la scara de 1:10.000 nu a fost bună. Este greu şi pentru un om cu studii medii sau superioare să-şi caute suprafaţa de teren pe o hartă unde 100 m =1 mm, darămite pentru un ţăran. Cu toate acestea, această acţiune am înţeles că s-a încheiat. Actualul ministru se ocupă de asigurarea spaţiilor pentru unităţile teritoriale ale APIA (Agenţia de Plăţi pentru Investiţia în Agricultură), s-au adus maşinile de teren, deci avem o siguranţă în obţinerea integrală a acestor fonduri.

În moţiune se arată că nici până la ora actuală nu este depus Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală la Comisia Europeană de la Bruxelles, ceea ce va face ca anul acesta să nu putem absorbi 500 milioane de euro.

Acest lucru este adevărat şi se referă la banii pentru dezvoltare rurală şi pescuit (fostul SAPARD). Fostul ministru al agriculturii, domnul Gheorghe Flutur, ne-a asigurat anul trecut că "toate proiectele rămase nefinanţate de pe SAPARD se vor derula în continuare şi vor fi adaptate la Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală", lucru ce nu a fost posibil. Deci, în anul 2006, la Ministerul Agriculturii nu a existat nici un program, ministerul nu a avut o strategie clară pentru a implementa măcar câteva din cele 21 de măsuri, bazându-se pe continuarea proiectelor SAPARD existente. De aceea, actualul ministru are datoria de a găsi soluţii ca să fie atrase anul acesta şi o parte din aceste fonduri.

Gestionarea secetei este o altă acuzaţie adusă domnului ministru Remeş.

Domnilor colegi,

Seceta s-a manifestat în România încă din toamna anului trecut. Este inadmisibil ca, de la o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de 3 milioane ha, să se irige doar 200.000 ha. Dar nici la acest capitol nu este vinovat actualul ministru al agriculturii.

Conform Legii 138/2007, organizaţiile ulilizatorilor de apă trebuie să facă contracte pentru obţinerea apei pentru irigat, până la 31 ianuarie a anului în curs. Din lipsă de fonduri, aceste contracte nu se fac şi venim şi prelungim în fiecare an termenul de contractare a apei până la 31 iulie. Dar această prelungire a termenului nu rezolvă problema irigatului.

Preţul de cost al metrului cub de apă a crescut enorm. Sunt zone unde 1000 m³ de apă (care asigură 2-3 udări/ha) costă 20 milioane lei vechi. De unde să aibă producătorul agricol aceşti bani, dacă nu au garanţia vânzării produselor, sunt şantajaţi de procesatori şi tot felul de comercianţi, iar subvenţiile pentru agricultură sunt extrem de mici.

Stimaţi colegi,

Partidul România Mare consideră că problema irigatului şi a îmbunătăţirilor funciare sunt probleme de mare interes naţional, mai ales în noile condiţii climatice.

Trebuie să refacem în 2-3 ani întreaga suprafaţă pentru irigaţii, de 3 milioane hectare, şi să stocăm, în acumulări, apa adunată din precipitaţii. Numai aşa vom putea contribui la combaterea încălzirii globale şi să oprim deşertificarea României.

Apreciem că Guvernul României şi domnul ministru Traian Remeş trebuie să acorde despăgubiri la culturile agricole calamitate din cauza secetei, precum şi la plantaţiile de pomi fructiferi care au îngheţat în procent de 100%

Vă reamintesc, domnule ministru, că în Transilvania au fost calamitate din cauza îngheţului toată pomicultura, şi sunteţi obligat să luaţi măsuri pentru a salva fermele pomicole consacrate, cu datorii la bănci şi la furnizorii de îngrăşăminte chimice şi pesticide; altfel se vor distruge şi ultimele plantaţi intensive care mai sunt în ţară.

Alt capitol la care se referă moţiune sunt subvenţiile în agricultură. Toţi producătorii agricoli din România se aşteptau ca, în anul 2007, anul integrării României în U.E., subvenţiile pentru agricultură să fie mult mai mari comparativ cu cele din în anii anteriori.

Aşa cum arată autorii moţiunii, au dispărut o serie de subvenţii, în special în zootehnie (lapte - numai pentru laptele euroconform), prima pentru viţel, subvenţia pentru tăuraşii predaţi la abatorizare, ceea ce va duce la o nouă scădere a efectivelor de animale şi aşa reduse la 40% faţă de anul 1989. În horticultură au dispărut subvenţiile de 4000 RON/ha, în sere şi solarii, şi subvenţia de 400 RON/ha la pomii fructiferi.

Vă imaginaţi, domnule ministru, ce înseamnă pentru aceşti fermieri, cărora recolta le-a fost calamitată în proporţie de 100% din cauza îngheţului, faptul că nici subvenţii nu primesc?

Domnule ministru Decebal Traian Remeş, trebuie să faceţi ordine în sistemul de subvenţii pentru ca să cunoască toţi producătorii agricoli următoarele:

U.E. ne dă anul acesta subvenţia pentru zootehnie?

Ce subvenţii se vor primi anul acesta în agricultură din sursele proprii ale Guvernului României?

Cum vor fi împărţite aceste sume extrem de mici, pe judeţe şi producători agricoli?

Domnilor colegi,

La dezbaterea proiectului bugetului de stat pe anul 2007 în camerele reunite, toţi parlamentarii care au luat cuvântul au cerut creşterea bugetului pentru agricultură, în special la capitolele subvenţii, îmbunătăţiri funciare, împăduriri şi irigaţii.

Semnatarii acestei moţiuni au votat împotriva creşterii bugetului pentru agricultură şi rău au făcut. Oare tot domnul ministru Remeş este vinovat şi pentru acest buget extrem de mic pentru agricultură de sub 1% din p.i.b.?

Domnule ministru, domnilor colegi,

Marea majoritate a societăţilor comerciale din România, precum şi cele 4 milioane de gospodării ţărăneşti (denumite mai nou impropriu ferme), îşi reduc din ce în ce mai mult suprafeţele cultivate.

Producătorii agricoli nu mai pot suporta preţurile crescute la carburanţi, lucrări mecanice, seminţe, utilaje agricole şi piese de schimb. Lipsa capitalului distruge piaţa. Legea pieţelor nu funcţionează. Nici un producător agricol nu ştie cu ce plante să cultive pământul, nu cunoaşte unde îşi va vinde produsele şi la ce preţ. Ţăranii sunt jefuiţi de tot felul de comercianţi.

Pârghiile de echilibrare a pieţei nu funcţionează. Preţul de intervenţie este o poveste - când şi unde s-a practicat în România?

Nu cunosc să avem comisii de produs care să funcţioneze.

Semnatarii moţiunii au dreptate când cer subvenţii la nivelul U.E., reducerea sau eliminarea T.V.A.-ului la seminţe, îngrăşăminte, pesticide, apă de irigaţii.

Aplicaţi, domnule ministru Remeş, aceste măsuri şi veţi demonstra Guvernului că mai mulţi bani se aduc la buget în felul acesta, prin lucrarea întregii suprafeţe de teren arabil al ţării, această bogăţie pe care nu o preţuim destul.

Autorii moţiunii se consideră mari specialişti în retrocedările de suprafeţe funciare şi susţin că Legea 247/2007 a creat condiţii pentru finalizarea retrocedării.

De 17 ani încercăm să aplicăm legile fondului funciar pentru ca să se facă dreptate şi consider că fiecare cetăţean este îndreptăţit la aceasta. Din păcate, de legile fondului funciar au profitat foarte mulţi, unii au ajuns cei mai bogaţi oameni din România, alţii au făcut carieră politică...

Cert este un lucru - statul român, încă înainte de 1945, a avut peste 600.000 ha de teren, prin ferme de stat în fiecare judeţ. Acest teren a fost cumpărat de statul român.

După 1945, ca urmare a aplicării reformei agrare, care prevedea maxim 50 ha de proprietar (ca şi Legea 247/2005) şi a lucrărilor de desecări, s-a ajuns la 1.200.000 ha - cca 6000 ferme, toate purtătoare de investiţi. După toate calculele, dacă legile fondului funciar ar fi fost respectate, statul român ar fi rămas cu cel puţin 800.000 - 900.000 ha teren.

Toate legile fondului funciar (Legea 18/1991, Legea 1/2000, Legea 268/2001, Legea 400/2002, Legea 247/2005) apără proprietatea statului şi investiţiile. Nici o lege nu prevede retrocedarea a mai mult de 50 ha de proprietar. În practică, statul român a mai rămas cu circa 200.000 ha de teren, care, şi acesta, se încearcă, prin toate metodele să se retrocedeze, inventând tot felul de mijloace.

Iniţiatorii moţiunii cer ca terenurile A.D.S.-ului să treacă la consiliile locale, lucru ce nu s-a întâmplat nici înainte de 1945.

De ce nu cer iniţiatorii moţiunii să fie depistaţi cei care au fost împroprietăriţi ilegal din terenurile statului?

Deci, din 1,2 milioane ha, A.D.S. ar rămâne cu 200.000 ha. Semnatarii moţiunii sunt de părere că şi cele 200.000 ha. de teren ar trebui retrocedate, deoarece actualmente el este arendat unor grupuri mafiote? Chiar dacă nu ar plăti nimic statului pentru pământ, cei care îl lucrează aduc un venit enorm la buget, faţă de 70% din pământul Ţării care este nelucrat. S-au îmbogăţit doar cei care au fost împroprietăriţi ilegal din pământul statului.

În concluzie, Partidul România Mare susţine că autorii moţiunii au dreptate în multe din problemele legate de starea actuală a agriculturii româneşti, dar nu au căderea morală pentru ca tocmai ei să ceară demiterea actualului ministru al agriculturii.

Vinovatul trebuie căutat în partidele care au gestionat agricultura şi România în ultimii 17 ani.

Acesta este motivul pentru care Partidul România Mare nu va susţine această moţiune simplă.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Comuniştii moldoveni au fost învinşi de forţa liberalismului"

Cu 58% din voturi, Dorin Chirtoacă, reprezentantul Partidului Liberal din Republica Moldova, a câştigat alegerile pentru primăria Chişinăului, într-un moment în care toţi analiştii politici preconizau victoria candidatului comunist, care era şi primar interimar al capitalei moldovene.

Reuşita tânărului candidat liberal de la Chişinău, absolvent al Universităţii din Bucureşti, ne umple inimile de bucurie. Această victorie semnifică începutul sfârşitului dominaţiei partidului comunist într-o Republică Moldova tot mai dornică să se alăture Uniunii Europene.

Sunt convins că, aşa cum au pierdut acum postul de primar şi cum nu au reuşit să obţină decât mai puţin de o treime din consiliul municipal al capitalei moldovene, comuniştii vor pierde şi următoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare, dovedind că şi-au epuizat resursele şi soluţiile şi că poporul nu îi mai vrea.

Comuniştii aparţin unei epoci revolute, care este pe cale să se încheie definitiv şi în Republica Moldova. Îi urez mult succes liberalului Dorin Chirtoacă la Primăria din Chişinău şi le doresc mult succes colegilor săi liberali, care, alături de celelalte forţe politice patriotice din Republica Moldova, îşi vor scoate ţara la lumină într-un viitor cât mai apropiat.

Doamna Anca Mira Victoria Mărculeţ Petrescu:

Salvaţi "Roşia Montană!"

O problemă de importanţă majoră strategică şi naţională, cu implicaţii sociale, economice şi de protecţie a mediului, este provocată de proiectul Roşia Montană ce vizează exploatarea zăcămintelor preţioase de aur şi argint de pe valea Roşia Montană din Munţii Apuseni.

Grupul canadian "Gold Corporation" şi-a propus exploatarea acestor zăcăminte pe bază de cianuri, fapt ce a îngrijorat opinia publică românească şi internaţională, conştientă de marele pericol al folosirii cianurilor în minerit, cu impact nociv şi devastator asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului natural.

Raportul de evaluare asupra mediului (EIM) legat de Proiectul Roşia Montană a fost întocmit în detaliu, într-un volum de 3500 de pagini, cu implicarea celor mai autorizate voci care au evaluat îndeosebi dezavantajele impactului realizării acestui proiect asupra mediului.

Proiectul Roşia Montană avea două componente principale: producţia metalului preţios şi tehnologiile utilizate şi managementul aspectelor de mediu şi sociale.

Planificarea generală a proiectului Roşia Montană prevedea exploatarea geologică şi proiectarea (1997-2000), autorizarea şi dezbaterea publică (2006-2007), construcţia bazei de exploatare (2009), exploatarea zăcămintelor până în 2026 şi închiderea bazei de minerit cu tehnica cianurilor în anul 2029.

In perioada de exploatare, prevăzută la 16 ani, ar fi fost procesate 13 milioane de tone de minereu de aur şi argint pe an. Concentraţia medie de minereu (metal preţios în tona de zăcământ) fiind:

1. Aur 1,46 grame / tonă;
2. Argint 6,95 grame / tonă.

Estimările privind producţiile medii anuale de aur şi argint ar fi indicat (minereu extras/an) 16 tone aur şi 58 tone argint.

Noua exploatare minieră ar fi inclus 4 cariere, cu utilaj modern de prelucare pe amplasament al aurului şi argintului. Cele 4 cariere ar fi corespuns celor 4 corpuri de zăcăminte principale cu denumirile Cetate, Cârnic, Orlea şi Jig. Exploatarea s-ar baza pe folosirea cianurii de sodiu ce va fi transportată sub formă solidă, lichefiată la livrare.

Lăsând deoparte faptul că s-a vândut unei corporaţii străine zăcământul aurifer al ţării, sunt şi alte riscuri grave.

Printre riscurile acestui proiect, cum ar emisii de gaze şi vibraţii din uzina de procesare şi mijloacele grele de transport, deteriorarea aerului şi a solului, se află în primul rând folosirea cianurilor şi iazul de decantare a sterilului. Evacuarea şi decantarea sterilelor de procesare în iazul de acumulare, expus intemperiilor, poate provoca eroziuni eoliene a materialelor, pe măsura uscării sterilului. Sterilul de procesare conţine deşeuri de reactivi chimici şi minerale reziduale cu conţinut de metale.

Aşadar, Proiectul Roşia Montană preconizează tehnologii pe bază de cianuri, substanţe chimice toxice cu impact evident nociv asupra mediului, care contravine legislaţiilor României şi Uniunii Europene. Se cunoaşte dezastrul ecologic din anul 2000 de la graniţa României cu Ungaria, produs în urma cedării iazului de la Baia Mare, care a dus la scurgeri de cca100.000 mc de apă cu o concentraţie a cianurii de 120-140 mg/litru de apă cu mult peste limita permisă la descărcarea iazurilor de decantare.

Avantajele legate de valorificarea obiectivelor de patrimoniu şi îmbunătăţirea vieţii locuitorilor sunt minime faţă de marile pierderi pe care le-ar presupune acest pact cu diavolul (Gold Corporation), interesat în obţinerea rapidă a aurului pe bază de cianuri toxice.

Valorificarea zonei, cu tradiţie milenară în minerit a acestui ţinut, lăsat de izbelişte şi devenit o adevărată Vale a Plângerii, trebuie iniţiată urgent de către autorităţile statului.

Localitatea Roşia Montană (4200 ha), este reşedinţa comunei cu acelaşi nume ( nu departe de localitatea Câmpeni, legată de numele lui Avram Iancu). Prima atestare documentară a Roşiei Montane este 6 februarie 131, aşa cum apare pe o tăbliţă cerată, găsită într-o galerie subterană din perioada romană. Exploatarea aurului de-a lungul timpului, a fost sursa bunăstării celor care au avut monopolul asupra aurului, consecinţe benefice existând şi pentru locuitorii şi etniile care au populat zona.

Dar, din punct de vedere al mediului înconjurător, exploatarea tradiţională a aurului a devastat zona, a poluat apa, a mutilat peisajul, a redus bioclimatul, afectând fauna şi flora. Neexistând preocupări sistematice decât pentru exploatare intensivă, dar nu şi pentru protecţie şi reabilitare a mediului, se impune ca o problemă vitală de interes naţional, respingerea dezastruosului Proiect Roşia Montană care vizează instrăinarea bogatului filon din adâncuri. Guvernul a adoptat un punct de vedere pozitiv faţă de amendamentul din Legea minelor, care prevede interzicerea totală a cianurii în minerit.

Este un pas important, dar nu singurul care trebuie făcut.

Intr-o recentă expoziţie de la Parlament, cu publicaţii dedicate salvării şi protejării mediului, a fost prezentat un album despre Roşia Montană editat sub egida "Fundaţiei pentru o Societate Deschisă". Imaginile impresionante ale unui habitat natural devastat de intervenţia iraţională a omului sunt un semnal alarmant despre ce poate deveni un ţinut mirific al ţării, condamnat de lăcomia şi abuzul unora şi indiferenţa vinovată şi compromisul tacit al altora.

Văzând aceste imagini care acuză, ne simţim datori să îngrădim, printr-o legislaţie corectă, abuzul asupra unor bogăţii strategice ele ţării ce trebuiesc păstrate şi nu înstrăinate. După cum susţin specialiştii şi presa, Roşia Montană are un trecut care nu trebuie ras de lama rece şi indiferentă a buldozerelor şi un viitor, altul decât retezarea munţilor, dărâmarea caselor, bisericilor şi umplerea văilor cu steril.

Pentru că răul făcut naturii şi oamenilor care au rămas nu poate fi un pas spre mai bine. Nu este aurul mai important decât viaţa.

Domnul Aurel Gubandru:

În curând, va fi finalizată evaluarea stării construcţiei, urmând după aceea să aibă loc o licitaţie pentru realizarea lucrărilor de reabilitare primară (acoperiş şi consolidare) la fosta puşcărie din Râmnicu Sărat, care a fost înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a funcţionat până în anul 1963.

Până în anul l948 a fost închisoare de drept comun, după care aici au fost închişi, ca deţinuţi politici, ţăranii care nu-şi plăteau cotele obligatorii sau se opuneau colectivizării şi membrii partidelor istorice din zona Buzăului. Din 1957 a fost transformată într-un lagăr al exterminării, aici fiind închişi Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu şi foştii miniştri Ion Petrovici şi Petre Tomescu.

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat a fost trecută în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România în vederea amenajării a unui Memorial al victimelor comunismului, similar celui de la Sighet, acum când ultimii supravieţuitori ai ororilor din fosta puşcărie pot constitui mărturie vie pentru istorie, cercetători şi populaţie.

În perioada 24-31 august fosta puşcărie din Râmnicu Sărat va deveni gazda Universităţii de vară a "Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului", proiect educaţional la care vor fi antrenaţi studenţi ai facultăţilor de istorie, ştiinţe politice, sociologie, jurnalism, litere şi drept ai universităţilor din România şi din Republica Moldova. Acesta, îşi propune, să ofere o mai bună cunoaştere a perioadei 1944-1989, pentru a putea reflecta asupra caracterului ilegitim şi criminal al regimului comunist din România.

Coordonatorul proiectului, Cosmin Budeanca, în cadrul "Universităţii de Vară" va invita ca lectori personalităţi marcante ale României postdecembriste şi istorici specializaţi pe perioada comunistă atât din ţară, cât şi din străinătate, printre care: Dennis Deletant, Marius Oprea, Lucia Hossu Longin, Dorin Dobrincu şi alţii.

Se va evidenţia, cu această ocazie, că în perioada comunismului, crimele comise sunt încă resimţite de societatea românească, iar o mai bună cunoaştere, mai ales de către tineri, a trecutului, ar putea determina o mai profundă înţelegere a realităţilor prezente.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"PD şi PLD căpuşează PSD"

M-am întrebat, zilele acestea, la fel ca şi cei mai mulţi dintre dumneavoastră, stimaţi colegi, ce rost avea ca PD şi PLD să introducă în Parlament două moţiuni simple împotriva Guvernului pe aceleaşi două teme, agricultura şi sănătatea, ca şi moţiunile iniţiate de PSD.

Nici vorbă ca PD şi PLD să valideze opiniile PSD. Dacă aşa ar fi stat lucrurile, atunci parlamentarii PD şi PLD li s-ar fi alăturat in corpore social-democraţilor la semnarea tabelelor de susţinere pentru introducerea moţiunilor PSD, care deja fuseseră anunţate şi elaborate.

Realitatea este cu totul alta: PD şi PLD căpuşează PSD, calchiidu-i acestuia iniţiativele de partid de opoziţie, în încercarea de a câştiga, pentru ele însele, un aşa-zis prestigiu, pe spinarea celor despre care le place să spună că le-ar fi adversari politici.

Dacă moţiunile PD şi PLD pică, s-ar putea ca electoratul să înţeleagă că înfrângerea aparţine de fapt moţiunilor PSD. Dacă moţiunile PSD trec, atunci electoratul va fi aburit cu aşa-zisa victorie a moţiunilor PD şi PLD. Acesta este socoteala meschină a celor de la PD + PLD = LOVE.

Cred că ne putem aştepta la asemenea acţiuni şi în continuare, până spre finele anului 2008, fiindcă nimic nu le interzice domnilor Boc şi Stolojan ca, atunci când vreun alt partid politic scoate limba la Tăriceanu pe partea stângă a gurii (metaforic vorbind), dumnealor să facă acelaşi lucru pe partea dreaptă sau viceversa, maimuţărindu-se în oglindă.

Domnul Costache Mircea:

"O Românie sufocată de Mafie"

După aproape două decenii de jaf şi anarhie, tot tagma jefuitorilor se plânge că ne aflăm într-un blocaj instituţional şi că democraţia de carton s-a prăbuşit sub greutatea fărădelegilor, minciunilor, manipulărilor, intoxicărilor, fraudelor, diversiunilor şi a tuturor relelor unei umanităţi în derivă.

Ieri a fost retrasă de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor moţiunea simplă a PD cu titlul catastrofic: "Remeş - groparul agriculturii româneşti". S-au perindat pe la tribună un adevărat cor de bocitoare la căpătâiul democraţiei româneşti care, chipurile, ar fi reprezentată cu întâietate prezidenţială de Partidul Democrat. Da, e adevărat. România e blocată. Da, ţara se sufocă, iar ei văd salvarea în alungarea din Parlament a ultimelor rămăşiţe ale cinstei, demnităţii şi patriotismului autentic.

Cezar Preda profeţea că la anul, în 2008, în această sală, se va afla o altă clasă politică, iar cei de azi vor fi la balcon. Dacă noua clasă la care lucrează de zor Preşedintele cu ciracii lui şi cu intelectualii corupţi şi nevertebraţi de teapa lui Pramatievici, Liicheanu ori Cretilin Avramescu şi odioasa lui soţie, ne-am procopsit. Gata, se va termina definitiv cu neşantajabilii şi cu sărăntocii fără spirit de iniţiativă la furat şi la combinaţii mafiote. Vor triumfa deplin sforarii, buticarii, borduriştii, asfaltatorii, traficanţii de energie şi toţi şmecherii, gunoierii pe bani publici, aviarii şi toţi şmenarii, cocotele şi marionetele din societatea servilă. Trăiască coana Udrea Nuţi, Spaima Constituţiei! Vivat Democraţia hoţilor! Afară cu naţionaliştii tradiţionalişti şi retrograzi!

Adevărul e că blocajul instituţional şi declinul general al societăţii româneşti îşi trage rădăcinile din fraudarea perpetuă a alegerilor. În 2004 au furat toţi pe rupte. Şi PSD cu comandourile din secţiile de vot, cu primarii, cu poliţiştii, cu fripturiştii lor. Dar şi PD-PNL cu autobuzele care îl scoseseră încă din 2000 primar general pe Traian Băsescu în faţa lui Sorin Oprescu. Iată câteva cifre din judeţul Buzău care arată cât de mult s-a furat în noiembrie 2004: 19.000 voturi nule la Camera Deputaţilor, 18.000 voturi nule la Senat, 11.500 voturi nule la Preşedinţie. Ale cui voturi au fost anulate, ale PSD, ale PNL-PD? Nici vorbă! În majoritate acestea erau voturile PRM. De asemenea, în judeţul Buzău au votat, în 2004, 32.500 de persoane pe liste suplimentare. Autobuzele cu votanţi au mişunat în tot judeţul. La secţiile 39 şi 40 din localul Şcolii Normale, autobuzele au fost primite şi coordonate de însuşi Cezar Preda. De ale PSD s-a ocupat Ion Vasile. Şi tot furând, minţind şi falsificând, s-au îmbogăţit enorm, dar tot ei se plâng că România se află în blocaj instituţional. PRM a fost împiedicat sistematic să reaşeze lucrurile în ţară pe temeliile tradiţionale, de muncă şi de luptă pentru emancipare şi pentru prosperitate generală, prin stoparea furturilor şi întronarea primatului legii. Ceea ce se întâmplă în aceste zile în Parlament, în Guvern, la Preşedinţie şi în toată ţara, toată vânzoleala iraţională de societate scăpată oricărui control, se trage din nesfârşitul şir de fraude de tot felul, inclusiv electorale şi referendale.

Aceasta este cruda realitate.

Domnul Octavian Mircea Purceld:

Declaraţie politică: "Unde vor ajunge copiii României?"

Stimaţi colegi,

Asistăm, în ultima vreme, tot mai des, la ceea ce sociologii şi organele de Poliţie numesc sinucideri juvenile. Zi de zi, posturile de televiziune nu se sfiiesc să ne prezinte "noutăţile" în domeniu, într-o manieră de mari descoperiri.

Totul poate fi interpretabil. Înainte de 1989, unica televiziune, TVR, cu program redus, nici nu amintea că România ar fi "ţara tuturor posibilităţilor". Nimeni nu omora pe nimeni, taţii şi bunicii nu-şi violau copiii, aceştia se duceau toţi, obligatoriu,la şcoală, timp de 12 clase, nu exista abandon şcolar sau analfabetism, părinţii aveau un singur serviciu, cu program destul de strict, dar şi lejer în acelaşi timp, şi toată lumea era fericită.

În România democrată, însă, lucrurile stau altfel. Nu mai există respect pentru nimic. Această lipsă, pe lângă multe altele, începe din familie, unde vorba "cei 7 ani de acasă" pare să nu mai îşi găsească locul. Copiii îşi ponegresc părinţii, apoi se duc la şcoală şi, ca să fie "cool", mai trag o marijuana, sau mai iau un ecstazy cu o bere, sau, şi mai rău, îşi mai dispută o rundă de lupte libere cu colegii sau, de ce nu, uneori chiar şi cu profesorii, ori, mai nou, chiar o partidă de amor, în virtutea unei iubirii duse până la sacrificiu.

Sexualizarea excesivă în vestimentaţie, limbajul obscen şi agresivitatea de limbaj folosite cu obstinaţie (căpătate tot după anul 1989, ca prime rezultate ale democraţiei fiind scoaterea uniformei şi lipsa respectului faţă de profesori), debutul sexual precoce caracterizează din ce în ce mai mult tânăra generaţie. Cel puţin aşa reiese din Studiul pentru implementarea Planul Naţional de Acţiune pentru Tineret, realizat de ANSIT.

Datele unui barometru de opinie arată că ponderea tinerilor cu vârste cuprinse între 18-25 ani, care au declarat că şi-au început viaţa sexuală la 10-14 ani, este de 4 ori mai mare decât cea a adulţilor, al căror procent este de 2%. Debutul sexual precoce este mai frecvent în mediul rural. În cazul fetelor, acesta este asociat cu un nivel socio-economic scăzut, pe când la băieţi se constată fenomenul invers - cei proveniţi din familii mai înstărite îşi încep mai devreme viaţa sexuală.

Cât despre sinuciderile juvenile, ponderea lor se menţine constantă. În anii precedenţi, cele mai multe sinucideri se înregistrau la categoria de vârstă 25-29 de ani, faţă de segmentul 20-24 de ani, sau 15-19 ani. Datele mai arată că suicidul predomină la băieţi, media fiind de 6 la 1. Anul 2007, cu siguranţă, va bate acest "record".

Se spune că "familia este celula de baza a societăţii", dar societatea românească este din ce în ce mai bolnavă şi frământată de luptele pentru putere şi nimic altceva. N-am putut să nu remarc noul subiect media al săptămânii: sinuciderile juvenile. Înainte să trec la alte detalii, vreau să pun o singură întrebare: credeţi că până azi erau mai puţine sinucideri? Bineînţeles că nu. Ce a determinat însă acest boom mediatic? Senzaţionalul şi faptul că subiectul nu mai fusese "dezbătut" de mult în media, goana nebună după senzaţional ne ia, uneori, minţile.

Totul a început cu sinuciderea lui Bogdan Costache. Cazul, destul de vag prezentat la început, lăsă foarte multe lucruri neclare, pe care nici un mijloc de comunicare în masă nu poate să îl afle. Şi nici nu ar avea cum, pentru că totul este de competenţa Poliţiei. Pe de altă parte, rolul mass-media nu este acela de a face anchete şi de a influenţa opinia publică să fie pro sau contra unui caz, ci de a informa corect despre ceea ce se întâmplă. Şi pentru ce toate acestea? Pentru puţină "senzaţie" şi mult rating. Cauzele trebuie căutate în şcoală, în familie, în mentalitate şi în personalitatea fiecăruia. Părinţii îşi lasă copiii pentru a putea lucra în Spania sau Italia, pentru bani, pe când cei care rămân acasă au nevoie de dragoste şi mult dialog. Copiii, şi ei, îşi neglijează relaţia cu părinţii, nu cer sfaturi, nu au păreri, nu se lasă îndrumaţi. Mai grav, nu cer ajutor atunci când ei sunt cei de care trebuie apăraţi. Aşa apare ruptura între părinţi şi copii.

Există un volum crescut de cercetări sociologice care atrag atenţia asupra ratei crescute de sinucideri juvenile, divorţuri, probleme de relaţie. Nu este de ajuns că ţara noastră se confruntă cu o scădere a populaţiei. Acum, tinerii îşi pun capăt zilelor pentru te miri ce motive. Prognozele elaborate la nivelul anului 2002 prevedeau în toate variantele scăderea ponderii şi a numărului de persoane tinere începând cu 2005. Acest fenomen se pare că începe să se producă abia în intervalul următor spre anul 2010. Majoritatea persoanelor care se căsătoresc înainte de 30 ani divorţează, iar diferenţa medie de vârstă între soţi înregistrează o tendinţă crescătoare.

Mulţi dintre tineri consideră că nu au condiţiile necesare pentru întemeierea unei familii, iar condiţiile economico-sociale nu sunt propice întemeierii unei familii. Suntem ţara cu cea mai mare rată de avorturi în segmentul de vârstă şcolar. De cele mai multe ori, tinerii preferă relaţiile de concubinaj, din care de cele mai multe ori rezultă copii pe care proaspetele mămici îi abandonează la maternitate sau îi omoară, ori îi dau spre adopţie, condiţiile de trai neoferindu-le posibilitatea creşterii acestora.

Şi atunci vă întreb: unde este prezentă familia şi şcoala în aceste cazuri? Unde sunt părinţii cu moravuri sănătoase, cu idei de viaţă sănătoase care, în afară de preocuparea de a face cât mai mulţi bani, mai discută şi se mai îngrijesc de starea psihică şi sufletească a copiilor lor? Unde este dascălul român de altădată, cu orele de dirigenţie, unde, mai pe după perdea, se explica fenomenul de reproducere şi efectele lui? Acestor copii cine să le ofere ajutor? Cui revine această sarcină?

Nu încerc să insinuez că în România zilelor noastre ai avea cui să te adresezi pentru ajutor. Încerc să spun că sinuciderea nu e o soluţie şi că, de cele mai multe ori, a rămâne în viaţă, a supravieţui zi după zi, poate fi ceva mai greu decât gestul necugetat de a sări pe o fereastră.

Iar noi, domnilor colegi, asistăm, nepăsători, la astfel de fapte, fără ca măcar să ne implicăm, în vreun fel sau altul şi să găsim cauza care produce aceste efecte, ca apoi să încercăm să o înlăturăm.

Chiar nu ne pasă de tinerii care renunţă la viaţa lor?

Mie îmi pasă şi sunt sigur că şi vouă vă pasă. Haideţi să tragem un puternic semnal de alarmă!

Oare societatea noastră este chiar atât de bolnavă? Sensul este ireversibil? Orice s-ar întâmpla, refuz, totuşi, să cred asta!

Vă mulţumesc.

Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:

"Reforma în sănătate nu a ajuns la Botoşani"

Aş vrea să semnalez din nou astăzi, în faţa dumneavoastră, o problemă gravă a sistemului de sănătate românesc: lipsa medicamentelor de primă urgenţă din spitale, lipsă care, din păcate, are efecte dramatice în rândul cetăţenilor.

Aş menţiona câteva cazuri deosebit de grave, întâlnite în judeţul Botoşani şi care, sunt convinsă, din păcate, că nu sunt excepţii.

Lipsa ploilor şi a zăpezii din acest an a avut ca efect scăderea volumului de apă din fântânile judeţului Botoşani; la această dată aproximativ 20% sunt secate. Acest fapt a dus la o creştere a cazurilor de intoxicaţii cu nitriţi mai ales în rândul copiilor până la 6 luni înregistrându-se chiar şi cazuri mortale.

Singurul medicament folosit în tratamentul intoxicaţiilor este Vitamina C injectabilă intravenos, care nu se mai fabrică în România de 8 luni. Este inadmisibil ca în spitalele de specialitate din judeţ să nu existe decât o rezervă de 10-12 fiole. Cunoscându-se situaţia apei potabile din zonă ar fi trebuit ca toţi medicii pediatri să aibă rezerve.

O altă situaţie gravă este cea a cetăţenilor atacaţi de şerpi veninoşi. Răspândirea şerpilor a fost semnalată nu numai în lunca Prutului, ci şi în alte zone. Din păcate, serul anti-viperin nu este de găsit în spitalul de specialitate, cetăţenii fiind trimişi la Iaşi. Este inadmisibil ca într-un judeţ cu aproximativ 450.000 de locuitori să nu existe măcar 2-3 fiole pentru urgenţe.

O situaţie similară se întâlneşte şi la serul anti-botulinic. Botoşaniul este al 11-lea judeţ unde a fost semnalată această boală rară. Boala este transmisă prin intermediul alimentelor puse la păstrat necorespunzător şi cauzată de o toxină, otravă, produsă de bacteria Clostridium botulinum. Poate duce la paralizie, la pierderea senzaţiilor sau a funcţiei muşchilor, în cazul în care nu este tratată.

Aceste seruri se produc în România, la Institutul Cantacuzino, şi un minister responsabil de starea de sănătate a populaţiei ar fi trebuit să ia măsuri urgente, la primele semnale de alertă venite din ţară. De ce ministerul nu stimulează producătorii de medicamente autohtoni în fabricarea fiolelor de Vitamina C? Sau măcar să acrediteze importatorii pentru acest medicament?

Ministrul Nicolăescu vorbeşte de reforma în sănătate, de programe naţionale de sănătate, de renumita taxă pe viciu care a adus sute de milioane de euro în domeniu, dar de care nu beneficiază nimeni.

M-am exprimat greşit: nu beneficiază cei mulţi, doar câţiva "băieţi deştepţi" care au grijă de sănătatea lor. În special de "sănătatea" lor financiară, îmbolnăvind sistemul.

Poate că este momentul să vorbim şi noi despre reforma în sănătate în special despre managementul sistemului.

Şi pentru că ne pasă de sănătatea tuturor, sa-i trimitem pe cei care au gândit reforma să-şi caute de sănătatea lor individuală şi pentru asta, îi invit la odihnă, la Botoşani. Şi ca să ne demonstreze că au încredere în reforma în sănătate le ofer cazare într-un sat liniştit unde nu au secat prea multe fântâni.

Dar îi atenţionez prieteneşte: să-şi pună în bagaje o fiola de ser anti-viperin şi una de ser anti-botulinic. Pentru orice eventualitate!

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Nici o masă fără peşte, nici o săptămână fără moţiuni"

Parafrazând vechea lozincă publicitară de prin anii '70-'80, când ţara noastră încă mai avea flotă de pescuit oceanic şi când nu puteai comanda o halbă de bere fără chifteluţe din stavrid, se pare că domnii Boc şi Poc, pardon, domnii Boc şi Stolo, au descoperit reţeta fericirii veşnice pentru următoarele trei sesiuni parlamentare de până spre finalul anului viitor.

Moţiuni mici, multe şi dese, cu care dumnealor încearcă să blocheze activitatea Guvernului şi a Parlamentului, peste 99% din ele programate să cadă la vot, dar introduse şi cu un alt scop precis: ca cineva, ştim noi cine, să poată să-i acuze pe cei mai mulţi dintre parlamentari că ar avea, vezi Doamne!, urechile astupate la vaietele de suferinţă ale naţiunii.

Cu excepţia perioadei comuniste, nu cred ca viaţa politică din România să fi fost vreodată mai ipocrită decât acum, în epoca populismului de dreapta, stângaci practicat de nişte indivizi a căror paradigmă mentală este la fel de roşie, din punct de vedere politic, ca şi drapelul partidului de odinioară.

Vor să ne sâcâie, săptămânal, cu moţiuni introduse de dragul lelii? N-au decât! Noi ne vom vedea de ale noastre, adică de cele ale guvernării responsabile şi implicate, ca şi până acum, iar poporul ve va judeca pe fiecare nu atât după vorbele, cât după faptele noastre, la final de mandat.

Câinii latră, ursul merge, aşa să ştiţi.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

"Grădinile zoologice din România şi procesul de adaptare la standardele europene"

Potrivit normelor europene, rolul unei grădini zoologice trebuie să fie acela de a prezenta animalele sălbatice în condiţii, pe cât posibil, similare celor din habitatele lor naturale. Din nefericire, evaluările făcute asupra celor 41 de grădini zoologice din România arată că acestea se zbat între supravieţuire şi dispariţie.

Aşa cum rezultă din analizele făcute de către unele organizaţii internaţionale nonguvernamentale din domeniu, transpunerea Directivei 99/22/CE privind grădinile zoologice, în legislaţia românească (legea nr. 191/2002 şi Ordinul Ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 74272004), este considerată a fi una dintre cele mai bune din Europa. În ciuda acestui fapt, adaptarea grădinilor zoologice româneşti la standardele europene întârzie.

Atingerea acestor standarde presupune ca grădinile zoologice româneşti să aibă capacitatea de a crea un mediu în care bunăstarea fizică şi psihică a animalelor să fie asigurată. Este un obiectiv complex de politică publică, în care aspectele economice şi politice, ştiinţifice şi etice, trebuiesc armonizate.

În acest moment, grădinile zoologice din România se confruntă cu dificultăţi, printre care cele legate de infrastructură, de numărul de animale sau de condiţiile de cazare. Dacă, pe termen scurt, nu se vor aloca fonduri din partea comunităţilor locale şi nu se vor atrage fonduri comunitare, în vederea modernizării, multe dintre ele se află în faţa pericolului real de a fi închise.

În faţa acestei provocări, existenţa unui parteneriat public - privat, naţional şi internaţional, este mai mult decât necesară. Scopul acestui parteneriat trebuie să fie, pe de o parte, acela al elaborării unei strategii care să aibă în vedere implementarea eficientă a legislaţiei; iar, pe de altă parte, acela al identificării de soluţii viabile atât pentru animalele provenite din grădinile zoologice desfiinţate, cât şi pentru a face - din grădinile zoologice salvate - un mediu în care bunăstarea animalelor şi rolul educativ al acestor amplasamente să fie asigurate.

Este nevoie de implicarea noastră, a tuturor. Avem obligaţia de a ajuta grădinile noastre zoologice să îşi îndeplinească mandatul de conservare, atât în interesul societăţii româneşti contemporane, cât şi din responsabilitate faţă de generaţiile viitoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Florin Iordache:

"Nu se mai poate trăi în România"

România a devenit ţara în care, pe zi ce trece este tot mai greu să supravieţuieşti. Este greu de crezut cum o mare parte dintre români trăiesc la limita subzistenţei şi nimeni nu sesizează acest lucru. Nu ştiu de unde poate să existe atâta nepăsare din partea Preşedintelui României. Eu unul m-am săturat să-l tot ascult pe posturile de televiziune, când se bate cu pumnii în piept pentru populaţia ţării, dar concret, concret ce a făcut el pentru populaţie? Nimic! Acesta este răspunsul!

Stă în umbra tuturor acţiunilor întreprinse de oamenii politici şi îi sancţionează ori de câte ori are ocazia, dar niciodată nu vine cu o alternativă la greşelile lor. Este uşor să critici ceea ce face cineva, dar mult mai greu este să faci ceva constructiv.

Din păcate, în timp ce oamenii mor pe stradă din cauza căldurii care a depăşit limitele admise pentru a putea trăi în condiţii respirabile, Preşedintele României stă sub umbra nepăsării la pândă şi aşteaptă greşelile oamenilor politici.

Cum poate apărea un astfel de personaj în ochii oamenilor care încearcă să trăiască de pe o zi pe alta? Din păcate, Traian Băsescu este văzut ca un salvator, încă, oare, pentru cât timp?

Eu vreau să vă doresc la acest final de sesiune parlamentară să petreceţi cu multă chibzuinţă această vară şi să nu uitaţi nicio clipă de cei care v-au trimis în Parlament.

Domnul Aurel Gubandru:

În perioada 09-16 iunie a.c. a avut loc, la Buzău, prima ediţie a festivalului "VedeTeatru", unul din proiectele ambiţioase ale Teatrului "George Ciprian", un eveniment mult aşteptat de iubitorii de teatru.

Festivalul este unul inedit, fiind singura competiţie de gen din ţară dedicată în special comunităţii buzoiene, dar şi oamenilor de teatru, jurnaliştilor, oamenilor de radio şi de televiziune.

Gala are un caracter competitiv, în care publicul buzoian, amator de teatru, este direct implicat, făcând parte din cele două jurii de specialitate.

Au existat trei premii: Premiul Criticii şi Premiul Publicului pentru secţiunea mare şi un premiu (acordat de Juriul Criticii) pentru cel mai bun spectacol de la Pub Tessence.

Actori de renume ai dramaturgiei românesti: Alexandru Repan, Magda Catone, Mircea Albulescu, Valeria Seciu, Horaţiu Mălăiele, Ion Caramitru, Vladimir Găitan etc., au prezentat unele din cele mai de succes spectacole de la Teatrul "Nottara", Teatrul de Comedie, Teatrul "Mic", Teatrul "Odeon" s.a.

În cadrul festivalului au avut loc şi colocvii organizate la Biblioteca Judeţeană, în încercarea de a dezbate alături de public subiecte, puncte tari şi slabe ale spectacolelor jucate cu o seară înainte.

Tot aici, au avut loc "întâlniri incomode" cu marii actori Mircea Diaconu, Victor Rebenciuc, Marius Zarafescu, Dumitru Ene şi Crenguţa Manea şi s-a lansat revista "Teatrul azi?". În această revistă se va publica şi dramaturgie cu un gând foarte precis: se aleg scriitori din ţări care au avut dictatură, de pildă, unde scriitorul de talent este cu ochii deschişi la realitate.

Nu au fost uitaţi din acest festival, nici cei mici, care au avut o întâlnire cu "Magicianul", trupa condusă de actorul Marian Râlea.

Bonusul primei ediţii "VedeTeatru" îl constituie festivalul elevilor buzoieni care a fost inclus în program. Astfel, 16 licee din judeţ au oferit spectatorilor spectacole regizate şi jucate, unele chiar scrise de ei.

După ediţia de anul trecut a Festivalului "Cu teatrul la cap", susţinut în aproape toate liceele din Buzău, teatrul a căpătat o amploare deosebită.

Directorul Teatrului "George Ciprian", organizatorul acestui festival, susţinut de autorităţile locale, a tras concluzia că, daca ai un scop şi ştii să-l promovezi, reuşeşti.

Ceea ce oferă media la ora actuală nu face decât să scadă nivelul intelectual al celor care receptează.

Trebuia făcut ceva ca nivelul cultural să se ridice. A fost un festival în care piesele au fost accesibile, iar vedetele şi-au dat duhul dovedind că sunt mari actori.

A fost o bucurie şi pe scenă şi în sală.

Pariul pus a fost câştigat, şi în acest festival sălile au fost arhipline, astfel dând curajul necesar pentru a organiza, la anul, cea de a II-a ediţie.

Domnul Florin Aurelian Popescu:

Doamnelor şi domnilor,

In curând vom fi chemaţi să dăm un vot care va arăta cine suntem cu adevărat noi, parlamentarii, în anul de graţie 2007. Este vorba despre votul prin care decidem dacă imobilul din Calea Victoriei nr.120 va rămâne sediul GDS sau va trece în proprietatea unei obscure fundaţii de tineret care se revendică drept moştenitoarea patrimoniului fostului UTC.

În Senat, colegii noştri au decis deja că acest cuib de cultură din Calea Victoriei trebuie desfiinţat, dând o clădire valoroasă - în toate sensurile cuvântului - unei fundaţii despre care nici nu ştim dacă îndeplineşte condiţiile legale de a beneficia de patrimoniul UTC. Nu i-a împiedicat nici faptul că imobilul din Calea Victoriei aparţinea de fapt ministerului comunist al culturii, care îl dăduse spre folosinţă gratuită UTC-ului. Ca urmare, senatorii au respins pentru a doua oară, la reexaminare, ordonanţa de guvern prin care clădirea ar fi urmat să rămână la dispoziţia celor care o folosesc în prezent.

În acest caz nu este vorba nici de o reparaţie a unui prejudiciu, nici de o repunere în drepturi, nici de o sinceră preocupare pentru tinerii din România. Asistăm la o răzbunare politică a PNL şi a PSD pentru că intelectualii l-au susţinut pe Traian Băsescu pe perioada suspendării şi la referendumul din 19 mai şi pentru că au găsit în preşedinte un partener de dialog.

Că PSD nu înţelege nici după 17 ani rolul societăţii civile nu ar trebui să ne surprindă. Pentru fostul FSN, societatea civilă nu este un critic sever pe care ţi-l poţi apropia ascultându-i observaţiile, ci un duşman care trebuie stârpit. Mă surprinde însă conduita PNL, care dovedeşte că are în comun cu PSD mult mai mult decât doar guvernarea.

PNL, în anul 2007, manifestă un spirit revanşard şi ranchiunos, o inapetenţă la dialog şi o alergie la critici care îl face frate în cuget şi în simţiri cu partidul lui Ion Iliescu. Mânaţi de acesta, liberalii au ajuns să voteze nu numai împotriva unei ordonanţe a propriului lor Guvern, nu numai împotriva a ceea ce gândeau acum câteva luni, ci împotriva a tot ceea ce a reprezentat PNL după Revoluţie. Adică un partid al intelectualilor, al libertăţii de gândire şi de exprimare, (inclusiv a opiniilor critice) şi un partener firesc al societăţii civile.

Fac apel la PNL să renunţe la ranchiune şi să se comporte aşa cum este de aşteptat de la un partid de dreapta în România, adică să împiedice comuniştii şi fantoma fostului UTC să-şi întindă mâna dincolo de mormânt şi să persecute şi după moarte cultura şi intelectualitatea României. Fac un apel şi la PSD să înţeleagă că un partid modern nu poate fi un duşman al societăţii civile şi că, dacă se războieşte cu intelectualii, nu va putea niciodată să-i atragă de partea sa.

GDS, Libraria Humanitas, Teatrul Luni, Revista 22 şi Clubul Green Hours pot face mai multe pentru tineri decât o fundaţie de tineret despre a cărei activitate şi reprezentativitate nu se poate spune nimic clar. Sediul din Calea Victoriei 120 a ajuns să reprezinte un simbol al societăţii civile şi totodată un cuib al culturii în multiplele sale manifestări. Dacă o să înlocuim iniţialele GSD cu cele ale UTC şi pe fondatorul Humanitas, Gabriel Liiceanu, cu patronul spiritual al Fundaţiei Naţionale de Tineret, Raj Tunaru, nu ştiu cât vor avea de câştigat tinerii din România dar îmi pot imagina cât va avea de pierdut viaţa culturală.

Ar trebui să de întrebăm serios, dacă noi, ca Parlament al României, ne putem permite să fim autorii unui asemenea ruşinos act de naţionalizare.

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică: "Serviciile de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, o alternativă la instituţionalizare"

Anul trecut, prin intermediul unui program de interes naţional, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a alocat peste şapte milioane de lei pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor. În mod cu totul paradoxal, pentru această activitate extrem de importantă s-a alocat de la buget doar 30 la sută din suma totală.

Trebuie să menţionez că serviciile la domiciliu trebuie acordate de către îngrijitori persoanelor vârstnice care nu sunt complet dependente sau care mai au şi membri de familie care îi pot ajuta. Aceste servicii pot fi acordate chiar şi zilnic celor care au nevoie, însă cu toate că puteau beneficia de finanţare, autorităţile publice locale au manifestat un interes extrem de scăzut pentru programul respectiv.

Personal, nu am înţeles de ce primarii nu au fost interesaţi să acceseze fondurile alocate finanţării acestor servicii de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor. Mai ales în mediul rural, autorităţile locale trebuie mobilizate pentru a implementa astfel de proiecte, cu atât mai mult cu cât asemenea servicii sunt vitale pentru pensionarii fără îngrijire şi cu pensii de mizerie. Cu toate acestea, nu este tardiv ca primarii să cunoască şi să aplice programul finanţat prin MMFES, care este valabil încă doi ani, existând şansa de a fi prelungit în cazul în care vor fi autorităţi dornice să-l implementeze.

Serviciile de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice constituie o alternativă viabilă la instituţionalizarea acestora, pe fondul numărului redus al centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din ţară.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Ministrul Adrian Cioroianu a fost atacat pe nedrept"

Chiar dacă nu stăpâneşte la perfecţie limba engleză, ministrul de externe Adrian Cioroianu este departe de a putea fi considerat un incompetent, aşa cum de aproape două săptămnâni se tot străduiesc să ne convingă, pe diverse canale media, sumedenie de aşa-zişi analişti şi de comentatori de ocazie.

Este foarte clar că mult-disecata prestaţie a domnului Adrian Cioroianu la şedinţa foto de la Departamentul de Stat American nu a fost în nici un caz lamentabilă, aşa cum susţin unii ziarişti care fie sunt membri ai fan-clubului Traian Băsescu, fie au avut urgentă nevoie de un subiect incitant.

Ecou târziu al părerilor unui preşedinte care acum câteva luni refuzase să contrasemneze numirea în funcţie a domnului Cioroianu pe motiv că "nu-i plăceau ochii lui", bălăcărirea ministrului nostru de externe a fost privită cu destulă surprindere, atât în cancelariile europene, cât şi dincolo de Atlantic.

Până la urmă, lucrurile s-au lămurit, iar opinia publică a înţeles că nu era obligatoriu ca ministrul nostru să se avânte în declaraţii pompoase, în contextul în care gazda sa, secretarul de stat Condoleezza Rice, tocmai transmisese un mesaj foarte sobru în legătură cu tragedia provocată în acea dimineaţă de un act terorist în Irak.

Poate că, într-adevăr, ocazia unei şedinţe foto la Departamentul de Stat a fost o oportunitate unică în viaţa domnului Cioroianu. Dar eu consider că domnia sa a dovedit tact şi gentileţe, necăutând să iasă în faţă cu orice preţ, aşa cum se spune la noi, în popor: "ca păduchele-n frunte".

Contextul din ziua aceea era unul cât se poate de nefavorabil pentru ca vreun ministru de externe, oricine ar fi fost şi orice ţară ar fi reprezentat el, să se dea cocoş. Iar domnul Cioroianu s-a comportat cât se poate de bine, după părerea mea.

Domnul Gabriel Sandu:

Declaraţie politică: "Rolul Parlamentului în România europeană"

Parlamentul este organismul fundamental al democraţiei, singurul for care asigură o reprezentativitate totală a cetăţenilor.

În frageda democraţie românească, marea majoritate a parlamentarilor nu sunt nimic altceva decât o masă de manevră aflată la dispoziţia listelor de partid şi implicit la dispoziţia şefilor de partid care primesc astfel o putere de influenţă foarte mare asupra procesului legislativ.

Astfel, Parlamentul nu îşi mai îndeplineşte rolul de putere independentă în stat, devenind o pârghie a executivului sau a unor grupuri conjuncturale.

Referedumul din 19 mai ne-a arătat foarte clar faptul că 75% dintre parlamentari nu mai sunt reprezentativi pentru cei care i-au ales.

Rolul Parlamentului este în primul rând acela de a reprezenta voinţa cetăţenilor care şi-au ales parlamentarii. Actualul sistem de vot pe liste de partid creează binecunoscuta prăpastie care se produce între cetăţeni şi parlamentarii lor, care sunt nevoiţi să acţioneze uneori conform ordinelor de partid, şi nu conform propriei conştiinţe, trecând astfel în plan secundar nevoile celor pe care îi reprezintă.

Acum, când România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, Parlamentul va juca un rol extrem de important nu numai pe plan intern, dar măsurile şi legile adoptate de Parlament se vor răsfrânge asupra Uniunii implicit.

Dacă vrem cu adevărat să devenim un stat european autentic, care să ajungă rapid la nivelul celorlalţi membri ai Uniunii, trebuie neapărat să dăm cetăţenilor controlul asupra parlamentarilor, prin introducerea votului uninominal.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Declaraţie politică: "Jocurile speculative - în slujba interesului politic de moment"

Stimaţi colegi,

Doresc să fac declaraţia politică cu titlul "Jocurile speculative - în slujba interesului politic de moment".

Am considerat şi consider că pentru a se crea eficienţă în activităţile pe care le desfăşori este necesar să faci construcţii durabile şi să nu ai tentaţia acţiunilor speculative de moment.

Prin maniera în care s-a desfăşurat activitatea colegilor parlamentari din judeţul Cluj în actuala legislatură, am constatat că există dorinţa unor acţiuni eficiente, făcute cu profesionalism şi, mai ales, cu decenţă şi bun simţ.

Din acest motiv, am rămas surprins de atitudinea colegului Daniel Buda, prezentată în cotidianul "Ziua de Cluj" din data de 18.06.2007. Domnul deputat afirma că a negociat cu parlamentarii PSD un vot pentru un alt proiect de lege în schimbul votului dat pentru Ordonanţa Guvernului pentru construirea Complexul tehnologic Nokia în comuna Jucu, judeţul Cluj.

Folosesc acest prilej pentru a arăta că nu am cunostinţă de nici un fel de negocieri privind votarea Ordonanţei Guvernului de alocare a terenului pentru construirea Centrului tehnologic Nokia din comuna Jucu între domnul deputat Daniel Buda şi parlamentarii PSD.

Din respect pentru adevăr, doresc să vă informez în legătură cu faptul că Grupul parlamentar al PSD a votat ordonanţa fără negocieri, chiar dacă în prima fază de discuţii unii dintre parlamentarii PD s-au opus acesteia, realizând în acest fel o atmosferă ostilă aprobării proiectlui de lege. Prin faptul că exista riscul ca ordonanţa să nu fie votată, s-a luat decizia ca aceasta să fie retrimisă la comisia de specialitate. Pentru clarificarea poziţiilor exprimate, în toate fazele de discuţie a ordonanţei, toţi parlamentarii de Cluj au fost solidari cu acest proiect de lege şi au făcut eforturi pentru a-şi convinge colegii din grupurile parlamentare de necesitatea votării acesteia.

Nu cred că votul pozitiv şi adoptarea ordonanţei sunt meritul unui singur parlamentar sau al PD-ului, deoarece toţi parlamentarii judeţului Cluj, indiferent de orientarea politică, au susţinut această investiţie care are potenţialul de a aduce dezvoltare durabilă în zona noastră.

Prin urmare, şi în continuare, aşa cum am făcut-o şi în calitate de prefect al judeţului Cluj, voi susţine în Grupul parlamentar al PSD şi în Parlament toate proiectele, indiferent de culoarea politică a iniţiatorilor sau a susţinătorilor, care au calitatea de a aduce dezvoltare în zonă, fără a fi nevoie pentru acest lucru de negocieri şi trocuri.

În acest context general vreau să dau un sfat pentru colegul nostru, acela în care cu modestie şi cu înţelegere, în spirit de echipă, chiar dacă facem parte din formaţiuni politice diferite, putem, prin proiectele noastre, să asigurăm dezvoltarea durabilă a comunităţii din care facem parte. Eliminaţi, spre binele tuturora, tentaţia jocurilor speculative, şi încercaţi, dacă aveţi puterea, un alt tip de construcţie.

Această modalitate de abordare ar fi benefică şi pentru dumneavoastră şi pentru statutul judeţului Cluj şi pentru construcţia unei percepţii pozitive a populaţiei la adresa unei instituţii importante a democraţiei, aceea a Parlamentului şi a parlamentarului.

Vă mulţumesc.

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică "Manifest pentru limba română"

Fără îndoială, propunerea de mofidicare a articolului 13 din Constituţia României, referitoare la obligativitatea cunoaşterii limbii române de către toţi cetăţenii ţării, pe care Partidul Conservator a depus-o la Curtea Constituţională, nu are nici un fel de accente populiste. Dacă vreţi, este un act firesc, fără conotaţii politice, dar mai ales un semn de normalitate de care avem nevoie pentru viitor. Până acum, Constituţia României nu obliga cetăţenii români să cunoască limba română, motiv pentru care, cel puţin în judeţele cu populaţie majoritar maghiară, românii s-au simţit profund discriminaţi, confruntându-se cu reale probleme de comunicare. Este adevărat, dacă unui etnic minoritar maghiar de peste 70 de ani i-ar fi dificil acum să înveţe limba română de la A la Z, pentru un copil de şapte ani este obligatoriu să o cunoască.

În contextul european al circulaţiei forţei de muncă, este indiscutabil că unui tânăr de naţionalitate maghiară care nu stăpâneşte la un nivel satisfăcător limba română i-ar fi teribil de greu, dacă nu imposibil, să supravieţuiască în alte zone decât cele în care cetăţenii de etnie maghiară sunt în majoritate. În condiţiile în care acel tânăr s-ar stabili prin forţa împrejurărilor într-o altă zonă a României, este clar că el nu s-ar putea descurca fără să cunoască limba română. Practic, propunerea noastră vine în sprijinul copiilor cu părinţi inconştienţi, care hotărăsc în numele acestora izolarea şi îngrădirea zonei în care vor să trăiască. Aşadar, nu se poate discuta nici de populism, nici de xenofobie, nici de ură politică faţă de UDMR. Mai mult, iniţiativa Partidului Conservator se referă la toţi cetăţenii care aparţin minorităţilor naţionale, nu numai la etnicii maghiari.

Pe de altă parte, în contextul în care Comisia Europeană insistă în propunerile făcute României asupra cunoaşterii unei limbi străine încă din grădiniţă, mi se pare absolut normal ca limba ţării în care trăim cu toţii să nu fie ignorată. În ultima perioadă am început să vorbim tot mai mult despre multilingvism, însă cunoaşterea a cât mai multe limbi de circulaţie internaţională ar trebui să presupună, în primul şi în primul rând, cunoaşterea limbii statului ai cărui cetăţeni suntem. Există forte multe state membre ale Uniunii Europene care se luptă din răsputeri să-şi promoveze limba pe o scară cât mai largă din punct de vedere geografic, iar România nu trebuie să facă excepţie de la aceste demersuri. Iată doar câteva considerente pentru care propunerea Partidului Conservator este una fundamentată şi corectă, iar urgenta transpunere a ei în practică ar contribui decisiv în normalizarea stării societăţii româneşti, de care avem nevoie cu toţii, atât românii, cât şi minorităţile naţionale.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică: "Noul val de noncomunism vine de la Chişinău"

În urma alegerilor pentru funcţia de primar al capitalei Republicii Moldova, candidatul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a obţinut 61% dintre voturile exprimate în cadrul celui de al doilea tur de scrutin.

Astfel, la numai 29 de ani, el a devenit cel mai tânăr primar al unei capitale din Europa.

Despre tânărul primar al Chişinăului ştim că în anul 2001 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi a obţinut diploma de licenţă în Drept European a Universităţii de la Sorbona. Între 2003 şi 2005 a lucrat în calitate de coordonator de proiecte la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, iar din 2005 este vicepreşedinte al Partidului Liberal din Moldova.

Succesul colegului nostru de la Chişinău nu poate decât să ne bucure, cu atât mai mult cu cât era de prevăzut o schimbare a electoratului moldovean spre forţele politice proeuropene. Candidatul Partidului Liberal a fost susţinut, în cel de al doilea tur de scrutin, de mai multe partide noncomuniste, el reuşind astfel să devină primul primar necomunist al Chişinăului.

Printre priorităţile primarului Dorin Chirtoacă se află îmbunătăţirea serviciilor publice în municipiu, a transportului, a serviciilor comunale dar, mai ales, acţiuni de eficientizare şi debirocratizare a aparatului primăriei şi de asigurare a respectării corectitudinii în relaţia cu cetăţeanul.

În ceea ce priveşte colaborarea cu Consiliul Local, primarul a afirmat că urmează să se formeze o majoritate de dreapta, iar PCRM să treacă în opoziţie.

Votul locuitorilor din Chişinău a fost clar unul de protest împotriva politicii comuniste de la centru, ei nedorind la conducerea capitalei un candidat comunist.

Am certitudinea că Dorin Chirtoacă va schimba faţa capitalei Moldovei, iar acest lucru este doar un început, care sper că se va concretiza la alegerile generale din 2009.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică: "Lăudătorii de taină ai domnului Băsescu"

Stimaţi colegi,

Se spune despre cei care nu au bătrâni, să îşi cumpere. După acest raţionament s-a ghidat, în mod sigur, şi preşedintele Traian Băsescu în momentul în care s-a hotărât să schimbe anturajul vechi, de la Golden Blitz, cu "prietenia" intelectualilor, a societăţii civile sau cum s-o mai numi ea... Până aici, nimic greşit!

Deşi nu vrea să recunoască, domnul Băsescu este şi el un om politic. Ca orice om politic, şi domnia sa suferă de bolile puterii: aroganţa, autosuficienţa, cultul personalităţii. Ca orice om politic, domnul Băsescu obişnuieşte să generalizeze: oligarhii săi sunt buni, restul sunt răi, intelectualii săi deţin adevărul absolut, ceilalţi sunt plătiţi de interese oculte.

Din păcate, generalizările domnului Băsescu nu se opresc aici. A considera câţiva scriitori - unii controversaţi -, pe care îi plimbă cu avionul, ca reprezentând intelectualitatea românească mi se pare un tupeu de nedescris. A plăti tot acest "festin intelectual"de la Neptun din bani publici îmi inspiră o aroganţă à la Adrian Năstase, din vremurile de tristă amintire.

Celor care patronează sau sunt angajaţi ai unor fundaţii finanţate de apropiaţi ai domnului Băsescu, celor care semnează "apeluri ale intelectualilor", le amintesc un nume: Doina Cornea. Doina Cornea nu se plimbă cu avionul preşedinţiei, nu ia bani de la fundaţii, nu merge în talk-show-uri pentru a cânta ode anumitor politicieni. Dintr-o casă din Cluj, observă cu înţelepciunea omului care le-a văzut şi trăit pe toate. Aş parafraza, în acest context, o opinie a domniei sale, referitoare la Traian Băsescu, despre care spune că "dânsul are aşa o sete de putere, care trebuie temperată, nu încurajată, încât sfarmă totul pe unde trece. Partide, organizaţii se distrug".

Că domnul Băsescu nu mai găseşte loc în avionul prezidenţial pentru anumiţi ziarişti incomozi nu mă mai miră: o făcea şi Adrian Năstase, şi iată rezultatul! Că domnul Băsescu, preşedintele tuturor românilor, nu mai reuşeşte să dialogheze decât cu partidul care îi cântă în strună devine din ce în ce mai explicabil prin efectele sindromului puterii. Dar să plimbi minţi luminate, împreună cu consoartele, la o aşa-numită "dezbatere", cu alte cuvinte să îţi adapi lăudătorii pe bani publici, pare un comportament de şef de stat bananier.

Într-o ţară normală, societatea civilă, atât de dragă domnului Băsescu, s-ar fi sesizat. Într-un stat democratic adevărat, preşedintele ar fi achitat a doua zi costul deplasării avionului de 99 de locuri ocupat de 10 persoane. Din păcate şi societatea civilă, şi domnul Băsescu sunt cu treabă, la mare...

Mulţumesc pentru atenţie!

Domnul Ioan Hoban:

Declaraţie politică: "Mai mult sprijin pentru promovarea produselor tradiţionale"

Despre importanţa produselor tradiţionale româneşti am mai făcut o declaraţie politică. Revin asupra subiectului, deoarece se observă că producătorii întâmpină dificultăţi, mai ales la desfacerea produselor.

În Maramureş există doar 45 de produse tradiţionale atestate, dintre care 22 reprezintă preparate din lapte, opt sînt produse de panificaţie, iar restul - rachiuri naturale din fructe, ulei şi preparate din carne. Dar potenţialul judeţului este mult mai mare.

17 agenţi economici au făcut până acum demersuri pentru a obţine atestarea produselor tradiţionale pe care le fabrică. Şi s-au decis să pună bazele unei asociaţii care să-i sprijine, mai ales dacă se gândesc la export pe piaţa europeană, dar şi la faptul că obţinerea produselor tradiţionale presupune anumite investiţii, pe care producătorii individuali nu şi le pot permite.

Producătorii agricoli se plâng că nu beneficiază de consultanţă pentru obţinerea de fonduri şi ar trebui să fie sprijiniţi pentru promovarea produselor tradiţionale în standuri bine delimitate în cadrul unor magazine, sau chiar în spaţii separate, cu specific tradiţional. Deocamdată, însă, lipseşte legislaţia în acest domeniu. Ministerul Agriculturii ar trebui să impulsioneze apariţia actelor normative care reglementează acest domeniu de care România poate beneficia în competiţia europeană, iar Direcţiile Agricole să popularizeze măsurile cuprinse în legislaţie.

Din discuţiile pe care le-am avut în teren cu producătorii agricoli, am văzut că aceştia sînt nemulţumiţi că pe ei nu îi consultă nimeni. Producătorii maramureşeni s-au decis, cum este normal, să înfiinţeze asociaţia la nivel judeţean, ca apoi să se poată asocia la nivel regional sau naţional, pentru a-şi putea promova şi proteja produsele, mai ales pe piaţaUniunii Europene.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "Preşedintele României nu are voie să acţioneze subiectiv"

A făcut valuri, zilele trecute, ideea exprimată de un distins coleg parlamentar, cum că preşedintele Traian Băsescu l-ar prefera pe domnul Mircea Geoană ca prim-ministru, în locul domnului Călin Popescu-Tăriceanu.

Nu ştiu dacă este într-adevăr aşa şi, la drept vorbind, nici nu mă interesează. În locul celor doi domni putem trece, la nevoie, oricare alte două nume de lideri politici. Sau putem chiar deschide cartea de telefon, ca să alegem de acolo un X şi un Y în ecuaţia preferinţelor domnului Traian Băsescu.

Ceea ce a vrut să sublinieze, însă, distinsul coleg - iar acest lucru devine cu adevărat îngrijorător - este că preşedintele României ar putea acţiona de o manieră preferenţială, în condiţiile în care rostul său de preşedinte nu este acela de a da curs vreunui subiectivism.

Nu pentru ochii frumoşi ai cuiva anume, nu pentru freză pe dreapta şi nici pentru sprâncene de-un fel sau altul este pus domnul Traian Băsescu să se manifeste ca preşedinte. Rostul său este să acţioneze strict în manieră instituţional-constituţională şi doar atunci când sunt îndeplinite anumite condiţii legale.

Deocamdată, în ceea ce priveşte persoana primului-ministru al României, asemenea condiţii nu sunt îndeplinite. Prin urmare, domnul Traian Băsescu nu are de ce să acţioneze în vreun fel.

Domnul Ioan Munteanu:

Declaraţie politică: "Seceta şi incompetenţa = dezastru în agricultură"

Moţiunea Partidului Democrat cuprinde o serie de aspecte corect sesizate, de conţinut, care reflectă situaţia dramatică a agriculturii româneşti. Dar ceea ce deranjează şi creează nedumerire e faptul că PD omite să precizeze că a fost părtaş şi aliat de suflet la distrugerea acestui sector, în cei doi ani în care s-a aflat la guvernare.

Sunt un om care cunoaşte bine ce înseamnă agricultura, de aceea voi critica întotdeauna pe cei care administrează acest domeniu în mod neprofesional, amatorist, incompetent, care nu-şi fac treaba pentru care sunt plătiţi, şi nu doar atât, grav este că suntem în situaţia unui atentat la siguranţa alimentară a populaţiei. În această legislatură parlamentară, deputaţii PSD au semnalat, în repetate rânduri, greşelile pe care le făceau cei care dirijează agricultura şi am cerut în permanenţă sprijin pentru producătorii agricoli. Din păcate, solicitările noastre n-au fost luate în seamă sau am fost trataţi cu aroganţă. N-a fost să fie aşa, şi din 2005 şi până acum am asistat neputincioşi la experimente de tot felul, nerealiste şi lipsite de eficienţă, la acţiuni de imagine, la promisiuni zgomotoase, care nu s-au materializat decât în procente nesemnificative. Nu vreau să intru în alte amănunte, vor fi precizări în moţiunea pe care PSD o va prezenta mâine pe această temă.

Situaţia din agricultură este anul acesta şi mai gravă, din cauza secetei îndelungate care se pare că a învins Guvernul Tăriceanu în mod definitiv. Culturile sunt compromise în mare parte, în primul rând din cauza distrugerii sistemelor de irigaţie şi neluării de măsuri pentru refacerea lor. Suprafeţele care ar fi putut fi irigate ar fi compensat producţiile mici de pe parcelele neirigate şi ar fi asigurat necesarul de produse agricole. Este tardiv acum să vorbim de irigaţii acolo unde pe sute de mii de hectare culturile au fost compromise şi nu se mai poate recupera nimic. Iar efectul incompetenţei se va regăsi în importurile masive care vor aduce prosperitate comercianţilor şi vor conduce la falimentarea producătorilor agricoli atât din sectorul vegetal, cât şi din cel animalier.

Specialiştii în prognoză au anunţat că şi în lunile iulie, august şi septembrie 2007 cantitatea de precipitaţii va fi nesemnificativă. În această situaţie, Guvernul este obligat să investească şi să repună în funcţie cele 1,2-1,4 milioane hectare care pot fi irigate. Solicităm, noi, cei din PSD, ministrul agriculturii să aibă în vedere că în această toamnă trebuie înfiinţate culturile de păioase. Nu se vor putea lucra decât terenurile irigate dacă vom reuşi să asigurăm udările necesare. Aşa vom putea asigura cel puţin o cantitate din grâul necesar pentru anul 2008. Nu intru în detalii, cred că cei cu atribuţii în acest domeniu înţeleg.

Faptul că Guvernul a prevăzut compensări de până la 70% din cheltuielile efectuate pentru înfiinţarea culturilor de către cei care n-au încheiat asigurări - nu rezolvă problema. Se cheltuiesc astfel, bani, şi se vor cheltui permanent, dacă se va merge doar pe rezolvări parţiale, şi nu pe soluţii ferme, definitive. Iar cei care vor suporta preţul incompetenţei vor fi cetăţenii de rând, obligaţi să plătească în fiecare zi alte şi alte majorări pentru produsele alimentare de strictă necesitate.

Moţiunea vorbeşte de sprijinul acordat producătorilor agricoli, dar aş zice, mai degrabă, de neacordarea ajutorului urgent şi absolut necesar de care oamenii satelor aveau nevoie pentru suprafeţele reduse cultivate. Mai multe despre acest aspect - în moţiunea social-democraţilor.

Un ultim aspect la care mă voi referi este cel legat de proprietate, pentru că abordarea din textul moţiunii PD este parţial corectă şi presupune unele lămuriri.

Să ne amintim că pachetul de legi, aşadar şi Legea nr.247/2005, a fost asumat prin răspunderea Guvernului Tăriceanu printr-o campanie de mediatizare extrem de susţinută, dar cu rezultate ulterioare sub aşteptări. Din cele peste 600.000 de cereri au fost rezolvate doar câteva mii, mai degrabă priorităţi şi obligaţii ale puterii. Astfel, Legea nr.247 a fost favorabilă unui număr restrâns de persoane din cercul PNL-PD, care au primit retrocedări în intravilanul localităţilor urbane, adesea chiar din domeniul public, sau zeci de mii de hectare cu vegetaţie forestieră. Şi asta, în condiţiile în care cei mulţi, aflaţi în afara cercurilor de influenţă, nu au primit nimic sau aproape nimic.

Stimaţi colegi,

În încheiere, vreau să spun că moţiunea PD reflectă şi o serie de aspecte bune din agricultură, destul de puţine însă, dar asta nu înseamnă că scuză neîmplinirile şi situaţia la care s-a ajuns în acest moment. Începând cu anul 2005, politica agrară din România s-a făcut pe baza Programului de guvernare PNL-PD, deci PD este la fel de vinovat ca şi PNL pentru criza de acum, iar responsabilitatea le aparţine ambelor formaţiuni politice care au făcut parte din Alianţa D.A. Iar moţiunea de azi este dovada cea mai vie că noţiunile de "dreptate" şi de "adevăr" n-au existat deloc în zbuciumata şi frământata coabitare PNL-PD.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică: "Opriţi provizoratul de la conducerea CNSAS!"

Starea de interimat de la conducerea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) este total neproductivă în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii acestei instituţii. Este regretabil că membrii Colegiului CNSAS nu au reuşit până acum să-şi aleagă preşedintele, amânând votul pentru 3 iulie, după ce postul de preşedinte a rămas vacant prin renunţarea lui Claudiu Secaşiu. La ultima şedinţă au fost prezenţi nouă membri ai Colegiului, convenindu-se ca alegerile pentru preşedinte să se desfăşoare numai în prezenţa tuturor celor 11 membri, cu toate că Legea de organizare a CNSAS prevede că preşedintele poate fi ales cu minimum 8 voturi.

Consider că membrii Colegiului de conducere a CNSAS trebuie să se mobilizeze şi să dea dovadă de responsablitate pentru a-şi desemna cât mai curând noul preşedinte. Se ştie că volumul de muncă al instituţiei este enorm, că mai sunt extrem de multe dosare rămase în suspensie, iar la toate acestea se adaugă imaginea destul de precară a instituţiei care trebuie să ne spună cu cât mai multă exactitate cine sunt persoanele vinovate de acţiuni care au prejudiciat statul român şi oamenii nevinovaţi. Într-un asemenea climat de provizorat, orice zi de întârziere a alegerii noului preşedinte al CNSAS este păguboasă şi generatoare de suspiciuni. Iată de ce susţin că membrii CNSAS au datoria morală şi profesională să îndepărteze orice umbre de îndoială în ceea ce priveşte funcţionarea normală a instituţiei şi să-şi aleagă urgent noul preşedinte, un om care să confere corectitudine, autoritate şi profesionalism viitoarelor decizii ale Consiliului.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică - "PSD şi-a bătut joc de pensionari, pe caniculă"

Din fericire, canicula nu a făcut victime în rândul pensionarilor mobilizaţi săptămâna trecută de PSD ca să-şi ceară drepturile în stradă în Bucureşti şi în alte câteva mari oraşe ale ţării.

Ştim şi suntem de acord că pensiile sunt mici. Avem şi noi, în familie, bătrâni a căror pensie se dovedeşte mai mică decât nevoile şi trebuinţele vârstei a treia.

Dar să îi scoţi pe bieţii oameni, bătrâni şi bolnavi, din casele lor, să le pui în mână pancarte şi să-i îndemni să strige lozinci, aceasta depăşeşte orice limită a bunului-simţ, atunci când temperatura se apropie de 40° C.

Ce s-ar fi întâmplat dacă vreunul din ei murea în stradă? Şi-ar fi asumat PSD răspunderea, în calitate de "inspirator" - ca să nu spun de instigator - al pichetărilor, sau ar fi dat vina pe Guvern? Nu-i aşa că cinismul celor care i-au scos pe bătrâni în stradă nu se potriveşte cu proclamata lor "opoziţie raţională", de care fac caz atunci când vor să impresioneze?

Guvernul a crescut, deja, pensiile, în câteva rânduri. Poate nu atât cât şi-ar fi dorit, dar a făcut-o în mod real şi cinstit, bazându-se pe resurse care nu se epuizează de la un exerciţiu bugetar la altul.

Pensiile vor creşte şi în continuare, aşa cum prevede programul Guvernului, pe baze solide şi sigure. Nu pentru că PSD a scos oamenii în stradă pe caniculă, ci fiindcă aşa este normal şi firesc, pe măsura resurselor disponibile.

Atunci când faptele vorbesc, cinismul unora dintre politicienii de opoziţie trebuie să pălească. S-a văzut chiar şi săptămâna trecută.

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice: "Arta şi Harta Europei Secolului XXI, marcate de duetul Monnet şi Schuman"

Răsăritul de soare a lui Claude Monet a constituit începutul unui curent denumit în pictură impresionism, în anul 1874. În următorul secol, în 1950, la începutul lunii mai, un alt Monnet, dar având prenumele Jean, va impresiona lumea cu un nou curent, denumit de el integrare. Robert Schumann a fost un compozitor şi pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori, contribuind la dezvoltarea romantismului primei jumătăţi a secolului XIX. Robert Schuman, ministrul de externe francez, propune Franţei şi Germaniei şi oricărei alte ţări europene care vor să li se alăture punerea împreună a resurselor de cărbune şi oţel ("Declaraţia Schuman"), în 1950.

Acestea sunt fericitele coincidenţe de nume ale unor personalităţi culturale şi politice care au marcat arta şi harta istoriei secolelor XIX, XX şi XXI, alături de ei situându-se, spre cinstea românilor, şi câteva nume de conservatori: Eminescu, Titu Maiorescu etc.

Cei doi artizani ai construcţiei europene - Robert Schuman şi Jean Monnet - afirmau că integrarea ţărilor europene trebuie să înceapă prin integrarea culturală.

Apropierea şi unirea oamenilor se face, aşadar, în primul rând prin cultură şi abia apoi economic, acest fapt fiind confirmat de toate marile valori româneşti care nu au avut nevoie de paşaport european pentru a se integra în familia spiritualităţii continentului nostru.

Am putea spunea că din punct de vedere cultural, suntem aproape integraţi în Europa, cu menţiunea că avem obligaţia morală să ne conservăm şi să ne promovăm valorile.

Europa subvenţionează proiecte care încurajează dialogul cultural şi coproducţiile. În general, este nevoie de opt state care să coopereze, din care jumătate să fie state membre "noi", pentru a obţine o subvenţie. Dar bugetul rămâne foarte limitat. Cultura rămâne doar 0,04% din bugetul general UE.

Problema principală este locul culturii în societate. Oamenii sunt uimiţi de lipsa de cunoaştere a Europei de către cetăţeni; dar nu numai prin publicitate şi presă se simt oamenii europeni, ci şi prin practici comune. Vibrând împreună într-o sală de concert sau într-un muzeu - chiar dacă nu vorbim aceeaşi limbă - ne simţim mai aproape unii de ceilalţi.

Această "Europă a diversităţii" este un experiment unic din multe puncte de vedere. Unele date statistice dovedesc cât de eterogene sunt cele 27 state ale Uniunii Europene şi ce mare realizare este "unitatea lor în diversitate".

Dar prin eterogenitatea cea mai surprinzătoare se remarcă România, care între moţiuni şi alianţe conjuncturale, între discursuri trâmbiţate într-o engleză pocită de un preşedintele lipsit de maniere şi civilitate, fiind într-o permanentă stare conflictuală.

Preocupaţi de proiectele noastre care să aducă bunăstare acestui popor noi, conservatorii, suntem indignaţi de practicienii acestei politici de mahala pe care o exportăm la Bruxelles, şi propunem ca întreaga clasă politică să treacă printr-un minim proces de culturalizare, modelul pe care-l propunem spre adoptare pentru a fi acceptaţi ca europeni fiind modelul conservator.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Declaraţie politică: "Necesitatea corelării acţiunilor Parlamentului European şi ale Parlamentului României"

Stimaţi colegi,

Doresc să vă prezint declaraţia politică cu titlul "Necesitatea corelării acţiunilor Parlamentului European şi ale Parlamentului României"

Practica adoptării legilor arată faptul că aderarea României la Uniunea Europeană impune o nouă procedură de corelare a activităţilor între Parlamentul European şi Parlamentul naţional. Am constatat necesitatea acestui lucru urmărind, în sens strict profesional, problematica gestiunii deşeurilor, în perspectiva modificării Directivei-cadru.

Nu a existat nicio conlucrare la nivel parlamentar pentru formularea şi promovarea punctului de vedere şi a interesului României. Din acest motiv, consider că pentru problemele importante, conlucrarea între cele două instituţii reprezintă o necesitate pentru promovarea interesului României în contextul european şi naţional pentru problema pusă în discuţie.

Din această experienţă, consider că se desprind două aspecte:

• unul general, legat de procedura în care să se realizeze obligativitatea instituţionalizării unei conlucrări la nivelul parlamentelor, la nivelul structurilor guvernamentale, la nivelul autorităţilor locale, la nivelul structurilor asociative patronale, la nivelul instituţiilor de învăţământ superior şi la nivelul institutelor de cercetare, pentru formularea unui punct de vedere profesionist, încărcat de o susţinere politică necesară pentru formularea punctelor de vedere care urmăresc interesele României;
• unul particular, de formulare, în cunoştinţă de cauză, a punctului de vedere a României pe problematica gestiunii deşeurilor.

În sensul instituţionalizării conlucrării parlamentare pentru elaborarea legislaţiei europene, consider că este absolut necesar ca pentru problemele importante, comisiile de specialitate ale Parlamentului României să aibă posibilitatea de a formula o opinie cu privire la proiectele de directive aflate în dezbaterea Parlamentului European, înainte de discutarea acestora în cadrul primei lecturi, şi completarea acesteia, pe măsură ce procedura de elaborare avansează.

Forma procedurală de conlucrare ar trebui aprobată printr-o hotărâre a Parlamentului şi introdusă în Regulamentul de funcţionare. Aş dori ca în perioada care urmează, Comisia de afaceri europene să facă o propunere în acest sens şi să stabilească politica de conlucrare între Parlamentul Naţional şi Parlamentul European. Experienţa dobândită în programul adaptării legislaţiei naţională la cea europeană trebuie să se materializeze printr-o formulă instituţională de conlucrare între cele două parlamente.

Pentru a suplini forma instituţională de conlucrare pe problematica adoptării noii Directive-cadru privind deşeurile, vă propun pentru informare un raport, făcut în nume personal, pe care-l ataşez prezentei declaraţii politice, spre informarea parlamentarilor şi a tuturor persoanelor interesate cu privire la impactul modificărilor acesteia asupra gestiunii deşeurilor. Acest raport a fost prezentat în cadrul dezbaterii "Gestiunea deşeurilor în perspectiva noilor reglementări ale Uniunii Europene", organizată în comun de Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile.

Reuşita acestei dezbateri care a prilejuit prezenţa specialiştilor din domeniu mă determină să fac propunerea înfiinţării la nivelul celor două camere ale Parlamentului Naţional a unei Comisii speciale pentru gestiunea deşeurilor.

Vă mulţumesc.

Raport privind gestiunea deşeurilor în perspectiva noilor reglementări ale Uniunii Europene - poziţia Parlamentului European -

Prof. dr. ing. Vasile-Filip Soporan, secretarul Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor

Introducere

Materialul întocmit are la bază următoarea documentaţie privind gestiunea deşeurilor:

Propunerea de Directivă a Parlamentului şi Consiliului European cu privire la deşeuri (COM(2005) 0667 - C6-0009-2006 - 2005-0281(COD);

Comunicarea Comisiei către Consiliul, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor privind Dezvoltarea utilizării durabile a resurselor: o strategie tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor (COM(2005)0666);

Comunicarea Comisiei către Consiliul, Parlamentul European relativă la analiza interpretativă asupra noţiunii de deşeuri şi subprodus (COM(2007)0059);

Politica Uniunii Europene în materie de deşeuri: istoricul strategiei, Parlamentul European, 2006.

Parlamentul european a adoptat în şedinţa din 13.02.2007 două documente importante pentru problematica gestiunii deşeurilor: modificarea Directivei-cadru din 1975 privind deşeurile (abrogarea Directivelor 75/439/CEE, 75/442/CEE şi 91/689/CEE); strategia tematică pentru reciclarea deşeurilor.

Primul document, având ca raportor pe Carolina Jackson, a fost adoptat în procedura de codecizie, la prima lectură, prin 651 voturi pentru, 19 voturi împotrivă şi 16 absenţe. Revizuirea directivei subliniază importanţa prevenirii apariţiei deşeurilor şi a activităţilor legate de intensificarea activităţilor de reciclare şi stabileşte obiective de stabilizare a producţiei de deşeuri, urmând ca în 2012 cantitatea de deşeuri să fie situată la nivelul celei din 2008.

Al doilea document, adoptat la iniţiativa parlamentarului Johannes Blokland, reprezintă o rezoluţie nelegislativă care urmăreşte realizarea unei baze solide pentru o viitoare politică europeană în materie de gestiune a deşeurilor, cu obiective concretizate în atingerea unui nivel superior de protecţie a mediului şi a sănătăţii umane, precum şi în adoptarea unor măsuri care asigură o mai bună funcţionare pentru piaţa recuperării deşeurilor.

1. Ce reprezintă deşeurile din punct de vedere economic şi social?

Pentru unii, deşeurile reprezintă doar o imagine negativă: saci de gunoaie, ambalaje şi deşeuri toxice, în timp ce pentru alţii ele reprezintă o reală oportunitate. Eforturile Europei pentru gestionarea deşeurilor, într-o manieră care asigură protejarea mediului, conduc şi la crearea de noi întreprinderi şi locuri de muncă.

2. Ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani în domeniul gestiunii deşeurilor?

În ultimii 30 de ani:

• deşeurile s-au aflat în centrul politicii europene de mediu, înregistrându-se progrese deosebite în acest domeniu;
• deşeurile foarte poluante şi incineratoarele au fost reduse semnificativ;
• s-au dezvoltat noi tehnologii de tratare a deşeurilor periculoase;
• substanţele periculoase au fost înlăturate progresiv din electrotehnică şi electronică;
• nivelul de dioxid de carbon şi de alte gaze de emisie din incineratoare sunt în curs de diminuare;
• deşeurile au devenit o resursă preţioasă pentru industrie;
• reutilizarea, reciclarea şi valorificarea energetică sunt utilizate eficient la nivelul deşeurilor provenite din ambalaje, autovehicule la sfârşitul perioadei de utilizare, echipamentelor electronice şi electrice şi deşeurilor biodegradabile.

3. Care sunt problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor?

Problemele cu care se confruntă gestionarea deşeurilor sunt următoarele:

• volumul deşeurilor continuă să crească, deşeurile rămânând în continuare o problemă;
• legislaţia nu este încă bine pusă la punct, iar modul de abordare la nivel naţional este foarte divergent de la o ţară la alta;
• impactul deşeurilor asupra mediului şi utilizarea resurselor nu este încă foarte bine reflectată în politica deşeurilor;
• tratarea deşeurilor conduce la apariţia emisiilor poluante în aer, apă şi în sol, din acest motiv procedurile pot să rămână în continuare poluate, dacă nu se iau măsurile de protecţie necesare;
• legislaţia europeană în materie de deşeuri rămâne imprecisă şi lasă loc de interpretări.

4. Care este situaţia actuală privind gestiunea deşeurilor?

Situaţia actuală privind gestiunea deşeurilor se prezintă astfel:

• deşeurile municipale din UE sunt depozitate în gropi de deşeuri (49%), incinerate (18%), reciclate şi compostate (33%);
• în noile state membre, unde au fost realizate investiţii considerabile pentru a se respecta acquis-ul comunitar, situaţia evoluează rapid, dar utilizarea depozitării în gropile de gunoi rămâne încă preponderentă;
• persistă o diferenţă mare între statele membre, existând state care reciclează puţin (depozitează 90%) şi alte state, care depozitează 10%, valorifică energetic 25% şi reciclează 65%, primele fiind considerate ca neavând respect instituţional şi pragmatic faţă de mediu;
• politica europeană actuală asupra deşeurilor se bazează pe conceptul de "ierarhie a deşeurilor";
• cadrul legal actual include strategii referitoare la deşeurile periculoase, dar şi reglementări referitoare la transportul acestor deşeuri;
• asupra unor deşeuri (ambalajele, echipamentele electrice şi electronice) s-au fixat obiective referitoare la reciclarea şi valorificarea acestora;
• cu toate ca s-au realizat progrese considerabile, volumul global de deşeuri creşte, şi cantitatea de deşeuri depozitate în gropi nu se diminuează;
• cu toate că reciclarea şi incinerarea progresează, creşterea în valoare absolută a cantităţii de deşeuri depozitate în gropi nu scade, acest lucru datorându-se creşterii producţiei de deşeuri;
• existenţa unor tendinţe care nu asigură dezvoltării un caracter durabil;
• apariţia unor probleme de fond, amplasării deşeurilor în depozite necorespunzătoare, transferului defectuos al deşeurilor periculoase, contrar convenţiilor internaţionale;
• prevenirea deşeurilor se constituie de ani de zile în obiectivul primordial al politicilor naţionale europene, cu toate acestea, se constată că puţine progrese s-au realizat până în momentul de faţă pentru realizarea acestui obiectiv;
• în timp ce reciclarea deşeurilor va avea o pondere crescută în procesele de gestionare a deşeurilor, normele de reglementare tratează cu prioritate depozitele şi incineratoarele, şi mai puţin operaţiile de reciclare.

5. Care este scopul politicii comunitare asupra deşeurilor?

Scopul politicii comunitare asupra deşeurilor este acela de a limita deşeurile şi a promova reciclarea şi valorificarea acestora, realizându-se o reducere a impactului negativ global asupra mediului şi o creştere a eficacităţii utilizării resurselor naturale.

6. Care sunt obiectivele în domeniul gestiunii deşeurilor?

Obiectivul de bază al actualei politici comunitare în materie de gestionare a deşeurilor îl reprezintă limitarea deşeurilor şi promovarea reutilizării, reciclării şi valorificării lor, reducându-se impactul negativ asupra mediului. Obiectivul de lungă durată pentru UE este de a avea în perspectivă o economie cu o pondere importantă dedicată reciclării.

7. Care sunt măsurile şi acţiunile preconizate pentru atingerea scopului şi a obiectivelor?

Pentru a atinge obiectivele stabilite sunt necesare următoarele măsuri:

• insistenţă în aplicarea generală a legislaţiei;
• simplificarea şi modernizarea legislaţiei existente;
• introducerea noţiunii de ciclu de viaţă în politica de deşeuri;
• promovarea unei politici de prevenire a formării deşeurilor;
• promovarea celor mai bune cunoştinţe şi informaţii;
• dezvoltarea de standarde comune de referinţă pentru reciclare;
• realizarea politicii comunitare a reciclării.

8. Care va fi impactul schimbărilor propuse?

Impactul preconizat se traduce prin următoarele realizări:

• mai puţine deşeuri în gropile de gunoi;
• recuperarea mai eficientă a compostului şi mai multă energie pornind de la deşeuri;
• ameliorarea calitativă şi cantitativă a reciclării.

9. Care vor fi avantajele acestor procese şi impactul acestora asupra mediului?

Impactul pozitiv al măsurilor preconizate poate fi ilustrat prin următoarele exemplele cantitative:

Substituirea crescută a depunerilor deşeurilor în gropi cu compostarea, reciclarea şi valorificarea energetică a deşeurilor municipale va conduce la reducerea emisiilor de gaz şi a efectului de sera, această reducere fiind preconizată de la 100 la 40 milioane de tone de echivalent CO₂ pe an.

Clarificarea sfârşitului de viaţă a deşeurilor poate reduce o parte din costurile administrative legate de punerea în aplicare a legislaţiei în materie de deşeuri.

Creşterea activităţii de reciclare creează noi locuri de muncă. Astfel, sunt necesari până la 250 de muncitori pentru a recicla 10000 tone de deşeuri, comparativ cu 20 la 40 muncitori necesari în cazul incinerării acestor deşeuri şi aproximativ 10 muncitori în cazul depunerii lor în groapa de gunoi.

10. Care sunt măsurile necesare a fi luate pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi reciclare a deşeurilor?

Măsurile luate pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi reciclare a deşeurilor sunt:

• simplificarea şi modernizarea legislaţiei existente (definirea deşeurilor, definirea activităţilor de valorificare şi eliminare, definiţia reciclării etc).;
• introducerea conceptului de ciclu de viaţă în politica de gestionare a deşeurilor;
• ameliorarea bazei de cunoaştere a situaţiei reale;
• prevenirea producerii deşeurilor;
• realizarea unei societăţi europene a reciclării.

11. Care sunt noile prevederi ale Directivei-cadru privind deşeurile?

Directiva-cadru referitoare la deşeuri a fost adoptată în 1975 şi a fost revizuită prin Directiva 91/156/CEE a Consiliului din 18 martie 1991. Prezenta propunere vizează revizuirea directivei-cadru referitoare la deşeuri şi abrogă Directiva 91/689/CEE, prin integrarea dispoziţiilor acesteia în cadrul corpului de bază a propunerii discutate. Principalele modificări aduse la directiva-cadru referitoare la deşeuri se referă la următoarele aspecte:

• introducerea unui obiectiv de mediu;
• clarificarea noţiunilor de valorificare şi eliminare;
• clarificarea condiţiilor privind amestecarea deşeurilor periculoase;
• introducerea unei proceduri care doreşte să precizeze pornind de la ce moment un deşeu încetează de a mai fi deşeu pentru o selectare de flux de deşeuri;
• introducerea de norme minimale sau a unei proceduri pentru a stabili normele minimale pentru o serie de operaţii în materie de gestiune a deşeurilor;
• introducerea obligaţiei de elaborare a programelor naţionale pentru prevenirea deşeurilor.

12. Care este noua formă a directivei?

În manieră simplificată, noua directivă are următoarea structură:

CAPITOLUL I
Obiect, Domenii de aplicare şi definiţii
Articolul întâi/Obiect
Articolul 2/Domeniul de aplicaţii
Articolul 3/Definiţii
Articolul 4/Lista de deşeuri

CAPITOLUL II
Valorificarea şi eliminarea

SECTIUNEA I
Generalităţi
Articolul 5/Valorificarea
Articolul 6/Eliminarea
Articolul 7/Condiţii
Articolul 8/Responsabilitatea

SECŢIUNEA II
Costuri şi reţele
Articolul 9/Costuri
Articolul 10/Reţeaua instalaţiilor de eliminare

CAPITOLUL III
Sfârşitul de viaţă a deşeurilor
Articolul 11/Produse, materii şi substanţe secundare

CAPITOLUL IV
DEŞEURI PERICULOASE
SECŢIUNEA I
CLASIFICAREA ŞI LISTA
Articolul 12/Clasificarea
Articolul 13/Lista
Articolul 15/Lista de deşeuri nepericuloase

SECTIUNEA 2
CERINŢE PARTICULARE
Articolul 16/Separarea
Articolul 17/Etichetarea
Articolul 18/Uleiurile minerale uzate
CAPITOLUL V
AUTORIZAREA SAU ÎNREGISTRAREA

SECTIUNEA I
AUTORIZAREA
Articolul 19/Eliberarea
Articolul 20/Autorizarea conform Directivei 96/61/CE
Articolul 21/Măsurile de execuţie

SUBSECŢIUNEA II
DEROGĂRILE
Articolul 22/Condiţii de obţinere
Articolul 23/Reguli generale
Articolul 24/Deşeuri periculoase

SECŢIUNEA 2
ÎNREGISTRAREA
Articolul 25/Înregistrarea

CAPITOLUL VI
Gestionarea deşeurilor

SECŢIUNEA I
PLANURI
Articolul 26/Planuri de gestionare a deşeurilor
Articolul 27/Cooperarea între statele membre
Articolul 28/Măsuri de execuţie

SECŢIUNEA 2
PROGRAMUL DE PREVENIRE A DEŞEURILOR
Articolul 29/Stabiliment
Articolul 30/Conţinutul
Articolul 31/Reexaminarea

CAPITOLUL VII
Controale şi registre
Articolul 32/Controalele
Articolul 33/Documente de înregistrare

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii finale
Articolul 34-Rapoarte şi reexaminare
Articolul 35/Adaptarea la progresul tehnic
Articolul 36/Comitetul
Articolul 37/Transpunerea
Articolul 38/Abrogare
Articolul 39/Intrarea în vigoare
Articolul 40/Destinatarii

13. Care sunt solicitările parlamentarilor europeni faţă de prevederile iniţiale ale Comisiei?

Parlamentarii europeni au solicitat câteva dispoziţii şi principii mai stricte faţă de prevederile iniţiale ale Comisiei:

• introducerea principiului poluatorul plăteşte;
• introducerea principiului de proximitate: deşeurile vor trebui tratate în instalaţiile cele mai apropiate, independent de frontierele naţionale;
• un nou articol privind urmărirea traseului şi controlul deşeurilor periculoase;
• interzicerea amestecării deşeurilor periculoase şi obligativitatea separării componentelor periculoase înainte de tratare;
• cererea unei propuneri legislative pentru definirea subproduselor care nu ar mai fi considerate deşeuri;
• introducerea unui articol nou privind deşeurile biodegradabile;
• introducerea unui articol nou privind eliberarea permiselor, în special pentru deşeurile periculoase;
• crearea unui Forum Consultativ privind Gestionarea Deşeurilor;
• existenţa unor divergenţe privind oportunitatea de a considera incinerarea ca o formă de eliminare sau ca o operaţiune de valorizare (majoritatea deputaţilor a respins ideea că incinerarea ar trebui văzută ca o formă de valorizare);
• solicitarea realizării de către Statele Membre, în următoarele 18 luni de la adoptarea directivei, a unor programe naţionale de prevenire, cu scopul de a stabiliza producţia de deşeuri în 2012 la nivelul anului 2008.

Concluzie

Considerăm că dezbaterea privind gestiunea deşeurilor în perspectiva noilor reglementări ale Uniunii Europene este deosebit de importantă pentru formularea, într-o primă fază, a unui punct de vedere al României pentru procedura de codecizie din cadrul Consiliului European. În al doilea rând, această primă întâlnire a specialiştilor din domeniul gestiunii deşeurilor va avea efecte benefice asupra viitoarelor acte legislative care vor fi adoptate în Parlament şi asupra procedurilor stabilite la nivelul puterilor executive centrale şi locale.

Pentru a permanentiza această manieră de analiză a efectelor actelor legislative şi a programării noilor măsuri legislative şi procedurale, în concordanţă cu cele europene şi cu cerinţele situaţiei interne, vă propun, aşa cum funcţionează la nivelul celorlalte parlamente naţionale, constituirea unui Grup de studiu parlamentar privind problematica gestiunii deşeurilor. Consider că prin aceste măsuri se va asigura o ameliorare substanţială a situaţiei existente.

Domnul Ion Luchian:

Declaraţie politică "Toţi intelectualii preşedintelui"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Celebrul, de acum, grup de intelectuali care îl sprijină pe preşedintele Traian Băsescu în toate demersurile sale politice s-a gândit, săptămâna trecută, să facă primul pas în vederea lansării unei dezbateri privitoare la revizuirea Constituţiei, anunţând că elitele intelectuale din toate domeniile se vor constitui într-o comisie care va elabora un proiect de constituţie.

Consider că este foarte bine ca intelectualii, ca şi toţi cetăţenii, să se implice cât mai activ în viaţa publică. În cazul acestor intelectuali, se ştie însă foarte bine că ei nu reprezintă decât o modalitate de transmitere şi legitimare a mesajelor şi a planurilor politice ale preşedintelui Băsescu. Acest lucru este evident şi din faptul că propunerea de revizuire a Constituţiei iniţiată de aceşti intelectuali reia cuvânt cu cuvânt dorinţa preşedintelui în acest sens, şi anume sporirea prerogativelor constituţionale într-o nouă ordine constituţională viitoare. De asemenea, din faptul că intelectualii intenţionează ca proiectul lor să fie complet separat de orice iniţiativă a partidelor politice, nedorind niciun fel de cooperare cu acestea, rezultă că iniţiativa lor are mai degrabă un scop mediatic decât unul de substanţă, intelectualii neputând crede cu adevărat că pot realiza o nouă ordine constituţională ignorând-o complet pe actuala.

Mai mult, dacă analizăm iniţiativa intelectualilor vedem că unul dintre ei a propus ca modelul constituţional de urmat să fie ori cel cipriot ori cel american. Îmi pare rău să o spun, însă, pentru a funcţiona, modelul american este nevoie de cetăţeni americani, adică de tipul de cetăţean puternic implicat civic, cu o bună cultură politică, lucru care, din păcate, nu există în acest moment la noi. Altfel, modelul constituţional american poate degenera într-unul uşor autoritar, chiar oligarhic, care dă naştere la mari clivaje în interiorul societăţii, fapt demonstrat de experienţa celor mai multe ţări latino-americane care au adoptat modelul constituţional american fără a avea însă fondul social-politic necesar.

Unde mai pui că în ordinea constituţională americană este adevărat că preşedintele are prerogative foarte largi, dar este la fel de adevărat că şi parlamentul - Congresul, în acest caz - are la rândul său o foarte mare putere, ceea ce duce la un adevărat echilibru al puterilor. Ca să luăm un exemplu la modă, Congresul american poate, în anumite circumstanţe, să-l demită pe preşedinte - nu să îl suspende - în timp ce acesta din urmă nu poate, în nicio situaţie să dizolve Congresul. Probabil însă că intelectualii preşedintelui nu aveau în vedere, când citau modelul american, asemenea aspecte "minore".

Până la urmă, orice constituţie şi orice lege prind viaţă de la modul în care se raportează oamenii, şi mai ales cei care pot decide, la ele, pentru că, altfel, pe hârtie şi constituţia sovietică de la 1936 era una dintre cele mai liberale din Europa, însă în practică a permis realizarea unui regim criminal.

Ceea ce nu par să înţeleagă intelectualii care au venit cu această propunere este faptul că, chiar dacă actuala Constituţie trebuie revizuită, nu neapărat aspectele pe care ei le doresc a fi revizuite sunt cele menite să ducă la o profundă modificare a vieţii politice şi în cele din urmă a societăţii româneşti, ci aceste aspecte pot, în cel mai bun caz, să clarifice lucrurile între anumite instituţii.

Eu cred că cea mai bună cale de urmat ar fi cea a iniţierii unor proiecte care să aibă în vedere educarea civică şi politică a cetăţenilor, încurajarea acestora să se implice în viaţa comunităţilor lor, sporirea autorităţii comunităţilor locale care să ducă inclusiv la naşterea unei adevărate elite politice locale, din aceasta urmând a se recruta şi viitoarea clasă politică parlamentară, mai bine pregătită în cunoaşterea problemelor comunităţilor pe care le reprezintă, pentru că altfel, oricât de mult am dori-o şi oricât de mult am vorbi de o nouă clasă politică, aceasta nu poate să apară din neant.

Or, în acest sens, intelectualitatea românească ar putea avea o contribuţie importantă, dacă ar dori să şi-o asume. Ştiu însă că asemenea iniţiative nu sunt la fel de "strălucitoare" ca participarea la tot felul de întâlniri secrete cu preşedintele ţării.

Vă mulţumesc.

Domnul Liviu Câmpanu:

"Mânuitorii de sofisme"

Asistăm, din punctul meu de vedere, la o premieră în politica românească postdecembristă.

Este prima moţiune care cere eliminarea fizică a unei persoane, pentru că ce altceva putem înţelege din preambulul moţiunii, care ne spune: "Astăzi, cu adevărat, criza sistemului sanitar poartă un nume: Eugen Nicolăescu. Noi trebuie să punem capăt acestei crize!" Tonul imperativ al acestei afirmaţii nu este oare o instigare la eliminarea fizică a unei persoane nominalizate explicit? Avem de-a face cu o exprimare eufemistică, care sigur, în laboratoarele de creaţie P.D.-isto - P.L.D.-iste sună tranşant, în stil neaoş, mafiot: "să-i luăm gâtul!" sau, raportat la un sistem de referinţă istoric, ar fi putut suna "...capul lui Nicolăescu vrem!..."

Producătorii acestei moţiuni, abili utilizatori de sofisme, sunt nemulţumiţi că, într-un sistem ce consumă peste patru miliarde de euro anual, numai din asigurări sociale de sănătate, ministrul Eugen Nicolăescu îşi permite să le dea peste mâinile fremătânde de foşnetul banilor, iar domniile lor nu pot ajunge la butoiul cu miere, aşa cum îşi propuseseră la începutul mandatului. Autorii moţiunii pornesc de la câteva silogisme, care au o evoluţie abruptă către sofisme şi eşuează în paralogisme, arătând clar că nu greşesc numai din rea-voinţă, dar şi din necunoaştere a realităţii şi cu intenţia clară de a plăti poliţe personale. Unul dintre ei, pe care îl cunosc şi alături de care am lucrat, ar fi în stare, dacă ar fi ministru, să-şi depună singur, împotriva propriei persoane, moţiuni şi asta, nu din onestitate, ci din motive de boală, susţinând cu aceeaşi convingere şi moţiunea şi comportamentul său ca ministru. Dedublarea şi atitudinea conflictuală, persistenţa unor frustrări personale, veşnica atitudine de "Gică Contra", chiar pot îmbolnăvi.

Eugen Nicolăescu a preluat o corabie care lua apă. Nu s-a mulţumit doar să scoată apa, ci s-a ocupat şi de astuparea găurilor, ceea ce a împiedicat peştii mai mari sau mai mici să pătrundă în sistem şi să dea din coadă zglobii. Asta nemulţumeşte, de fapt, îngreunarea şi împiedicarea drumului către ciolan. Sunt şi disfuncţionalităţi în sistem şi toată lumea le recunoaşte; eu, ca parlamentar, şi dumneavoastră, ca cetaţeni, le ştim, le simţim, dar a le imputa toate lui Nicolăescu este, în primul rând, imoral. Sistemul sanitar românesc nu este un Făt-Frumos sa crească într-un an ca alţii în şapte şi nici Nicolăescu nu este balaurul cu şapte capete, pornit să facă rău sistemului în sine sau personalului medical ori pacienţilor.

Nicolăescu, însă, nu pică bine la stomacul "sistemului relaţional" şi al "aranjamentelor" din sănătate, pe care le-a paralizat, şi dă de asemenea "gălbinare" aşa numiţilor "tătuci ai sistemelor".

Dacă măcar o parte din cele relatate în moţiune, condimentată cu numeroase prevederi legale şi constituţionale, spre a-i da credibilitate, ar fi fost lucruri reale, atunci disputa s-ar fi întreţinut în justiţie. Dar neavând argumente serioase, ci doar frustrări, semnatarii acestei moţiuni se mulţumesc şi cu un banal "joc de glezne", ce încearcă să convingă electoratul că muncesc.

Stimaţi colegi - semnatari ai acestei moţiuni - a venit vremea, şi poate este al doisprezecelea ceas să coborâţi cu picioarele pe pământ, printre oameni, să nu mai argumentaţi din mijlocul Bucureştiului şi să nu mai căutaţi soluţii din birouri somptuoase ci din teren. Poate că Eugen Nicolăescu a facut şi greşeli, dar nimeni, nimeni nu-i poate contesta faptul ca prin politica dusă de actualul Guvern a reaşezat - ca un bun gospodar - asistenţa medicală primară la temelia sistemului medical românesc:

• S-a asigurat o finanţare cât de cât corectă pentru un domeniu ce rezolvă probleme medicale în proporţie de 80%, cu un cost de 7-8 % din totalul cheltuielilor din sănătate;
• S-a introdus eliberarea medicamentaţiei pentru bolnavii cu diabet, în circuit deschis, eliminându-se deplasările lunare ale acestora la medicul specialist şi aglomeraţia de acolo;
• S-a instituit prescrierea şi valabilitatea reţetelor pentru bolnavii cronici, pentru trei luni de zile, fapt care va conduce la eliminarea cozilor de la cabinetele medicilor de familie şi în farmacii;
• Va demara programul de evaluare a stării de sănătate a românilor;
• Suma bugetată pentru afecţiunile analogice s-a dublat în 2007 faţă de 2006;

Enumerarea ar putea continua, dar cel mai important lucru este că în această guvernare, este pentru prima dată după '89 când banii sănătăţii sunt utilizaţi în sănătate.

În aceste condiţii, nu îmi mai rămâne decât să subliniez lipsa de fond a moţiunii, formă îmbrăcând un aspect care evoluează de la telenovelă, când se vorbeşte de ignorare, abandon, promisiuni deşarte, până la science-fiction (când se scrie despre sume astronomice). Eu personal vă înţeleg, mai apăreţi pe sticlă, în media, evitaţi problemele reale, cum ar fi votul uninominal declarat nedorit, şi, de ce să nu o spun, vă înţeleg, deoarece ştiu că "nimeni nu e perfect", nici chiar PD-ul.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică "Adevărata liberalizare a profesiei de notar"

Din nefericire, în momentul de faţă, profesia de notar continuă să fie una insuficient liberalizată, fiind mai degrabă una "de castă".

Există numeroase piedici care stau în calea persoanelor licenţiate în drept care ar dori să acceadă la profesia de notar. Nu le voi enumera aici, fiindcă sper că ele vor înceta să existe în scurtă vreme, graţie unui proiect de lege la care intenţionez să îmi aduc contribuţia.

Dar nu pot să nu remarc faptul că, an de an, taxele notariale au crescut, în vreme ce numărul notarilor practic a staţionat. Există în România zilelor noastre mai multe localităţi fără nici un notar, iar asta spune multe. Zilnic, în întreaga ţară, sute de mii de oameni sunt nevoiţi să parcurgă zeci şi zeci de kilometri doar pentru a putea efectua o operaţiune notarială impusă de legislaţie.

Probabil că va trebui să facem ceva şi în această privinţă, delegând competenţe notariale unor funcţionari ai statului cu pregătire de specialitate.

Domnul Longher Ghervazen:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă voi referi azi la problema Catedralei Romano - Catolice "Sfântul Iosif" din Bucureşti.

Este vorba de construcţia unui "zgârie-nori" care se ridică la câţiva metri de două monumente istorice - Catedrala Sf. Iosif şi Palatul Mitropolitan Romano-Catolic, în ciuda opoziţiei societăţii civile şi cu nerespectarea legislaţiei.

Această problemă a mai făcut obiectul dezbaterilor parlamentare, în Senat fiind adoptate şi două Hotărâri în acest sens, nr.40/ 9.11.2006 şi nr.5/ 19.02.2007.

Toate apelurile interne, dar şi internaţionale sunt, deocamdată, fără reacţie din partea administraţiei publice române. Spun internaţionale, pentru că, după ce anul trecut un europarlamentar polonez a pus în discuţia Parlamentului European această chestiune, recent, mai mulţi europarlamentari români au depus şi o declaraţie scrisă. În numai o lună de la depunere, declaraţia respectivă a fost însuşită de 237 de deputaţi europeni şi sunt şanse foarte mari ca în luna septembrie 2007 acest document să devină Rezoluţie a Parlamentului European care să acuze România pentru nerespectarea reglementărilor comunitare privind conservarea şi protejarea patrimoniului cultural şi arhitectural.

Considerăm că soluţia pentru această problemă poate fi încă găsită la Bucureşti, pentru a nu se ajunge ca rezolvarea să ne fie dată de la Bruxelles ori de la Strasbourg.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Doamnelor şi domnilor,

Mariajul PD-PLD atît de mult dorit de tandemul frustrato-liberalilor sau, mai pe scurt, PLD-iştii, Valeriu Stoica şi tovarăşul său Teodor Stolojan, pare să fi ajuns în impas. Nu trebuie să ne gândim prea mult că ne şi dăm seama că această struţo-cămilă ce se pretinde a fi o alternativă a Partidului Naţional Liberal, partid ce i-a propulsat pe cei doi chiar şi în funcţia de preşedinte, a ajuns în situaţia de a lansa tot felul de ipoteze, care de care mai fanteziste, în dorinţa de a crea un pol de dreapta din care să facă parte, alături de Partidul Democrat, încă două creaţii politice: cea a d-lui Gigi Becali şi cea a d-lui Ioan Talpeş.

Totuşi, deşi liderii celor două partide, artizane ale unei astfel de colaborări, PD şi PLD, anunţă că pregătesc semnarea unui protocol de colaborare, observăm din declaraţiile acestora că au viziuni diferite în această privinţă. Interesul grupului lui Teodor Stolojan pentru o eventuală fuziune este evident, ca şi scopul acesteia, care este la fel de cinic ca şi motivul plecării din PNL, şi anume să se folosească de capitalul de imagine de care s-ar părea că se bucură în acest moment cei din PD.

Deloc surprinzătoare sunt afirmaţiile colegilor mei de la PD, a d-lui Cezar Preda care spunea că: "suntem pentru o colaborare cu PLD, dar nu înţeleg cum vor o păstrare a identităţii. Dacă vin lângă noi la populari, mai pot să-şi revendice liberalismul?", aşa cum domnul Vasile Blaga, secretarul general al PD, a exclus posibilitatea creării unei alianţe preelectorale sau fuziunea cu acesta, pledând mai degrabă pentru o absorbţie.

Singurul lucru cert este că niciunul din aceste două partide nu deţine proiecte politice concrete şi coerente pentru o ţară abia devenită membră a Uniunii Europene, în care este necesară o guvernare eficientă şi stabilă, fiind capabile doar să creeze o stare de instabilitate pe scena politică românească. Liderii acestor două partide cu siguranţă nu sunt capabili să gândească strategii şi par să fie sortiţi să rămână într-o improvizaţie permanentă, o caracteristică comportamental comunistă dintr-o perioadă pe care am dori să o uităm, să o depăşim şi să construim un stat democratic şi european.

Vă mulţumesc

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică "Summit-ul UE, o lecţie pentru România"

După negocieri îndelungi şi complicate, responsabilii Uniunii Europene şi şefii statelor membre au ajuns la o soluţie de compromis în ceea ce priveşte câteva aspecte extrem de importante, ce vizau, în ultimă instanţă, chiar existenţa în viitor a Uniunii.

Salut înţelegerea la care s-a ajuns şi mă bucur că ţara noastră a avut o prezenţă constructivă şi bine apreciată de ceilalţi participanţi la Consiliul European de vară, de la Bruxelles. Modernizarea Uniunii şi depăşirea impasurilor la care se ajunsese este de bun augur pentru toţi, inclusiv pentru România.

Deblocarea discuţiilor privind Tratatul Constituţional deschide calea reformării interne a instituţiilor Uniunii Europene şi adaptarea lor la noile realităţi, dar şi la viitoarea extindere a Uniunii. În acelaşi timp, UE devine o structură politică puternică în planul politicii externe, căpătând un nou profil în planul securităţii la nivel global, iar asta îi va permite să construiască o politică de apărare la nivel comunitar.

Summitul de la Bruxelles este un mare succes, fiindcă Uniunea merge înainte, fiind mai puternică decât până acum.

Este bine că s-a ajuns la o înţelegere bazată pe unanimitatea statelor participante, cu toate sincopele care s-au manifestat, prin adoptarea unei formule agreabile şi acceptabile tuturor ţărilor membre.

Este o lecţie pe care noi, românii, ar trebui să ne-o asumăm şi pe plan intern, înţelegând că negocierea poziţiilor sub semnul interesului naţional este calea prin care putem evita scandalurile politice, întărindu-ne atât în interior, cât şi în exterior.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Declaraţie politică "Avalanşa moţiunilor"

Doamnelor şi domnilor,

După plecarea Partidului Democrat de la guvernare, România a intrat în degringoladă. Aşa cred domniile lor. Programul de guvernare eminamente liberal a fost perfect cât timp au fost şi domniile lor la guvernare. Slabele urme de social - democraţie pe care le conţinea au şi caracterizat de altfel, activitatea miniştrilor PD. Grupurile parlamentare ale Partidului Democrat s-au evidenţiat prin fel de fel de iniţiative populiste de stânga cerând şi şantajând Guvernul pentru fiecare vot pe programul comun adoptat în campanie.

Într-o seară s-au culcat liniştiţi tot ca social - democraţi şi să vezi minune, dimineaţă s-au trezit populari. Populari, e un fel de a spune, pentru că în realitate au devenit populişti. De la acest populism şi de la ieşirea de la guvernare, au început să fie foarte critici la adresa Guvernului, au confundat referendumul cu alegerile parlamentare şi sunt foarte vocali în a susţine ridicola afirmaţie că au 75% din preferinţele electoratului, ca efect al scorului domnului Băsescu. În realitate, putem vorbi de 28-30%, obţinuţi de domnul Băsescu, după ce scoatem voturile contrare din cei 43-44% participanţi la referendum.

Imediat au cerut demisia parlamentarilor, alegeri anticipate, s-au făcut de râs cu o moţiune de cenzură care nu a obţinut nici măcar atâtea voturi câte semnături au strâns "cu chiu, cu vai".

Acum cu scopul adevărat de a bloca cu orice preţ activitatea Guvernului, au trecut la rafale de moţiuni simple. Ce atacă domniilor lor în primul rând: sănătatea şi agricultura. Două domenii cu grave carenţe în România ultimilor 60 de ani. Dacă statul comunist a mai investit ceva în aceste sectoare prin anii 70, apoi totul a fost lăsat la acel nivel. Plata datoriilor externe, construcţiile megalitice din anii 80 au consumat toate fondurile disponibile. La sănătate, încă din anii 80 lipseau medicamentele, aparatura, spitalele moderne, salvările, elicopterele, până şi spirtul sau pansamentele.

PNL trebuia să rezolve toate aceste probleme în 2 ani şi jumătate şi dacă s-ar fi putut, să dăm un sistem sanitar cu totul gratuit, aşa cum citeam în adolescenţă în teoria comunistă.

În agricultură şi mai rău. Profesorii universitari şi academicienii de astăzi sunt cei care în anii 70-80 au creat agricultura socialistă. Raportări mincinoase, suprasolicitarea solului cu două recolte pe an, efective de animale malnutrite şi rase neproductive de animale. Hăituirea ţăranilor pentru o traistă de grâu sau doi ştiuleţi luaţi de pe drum îi transforma în infractori care înfundau puşcăriile.

Desecările făcute în Lunca Dunării, Balta Mare a Brăilei, amenajările agricole din Deltă sunt alte aşa - numite realizări ale specialiştilor socialişti în domeniul agriculturii.

După Revoluţie, abandonarea sistemelor de irigaţii, aplicarea unor legi, ca Legea 18, care nu a rezolvat nici proprietatea şi nici exploatarea agricolă, jefuirea CAP şi IAS, toate se văd acum şi domnul ministru Remes trebuie să le rezolve pe toate în 6 luni.

Noroc că moţiunea PSD pe agricultură se referă la activitatea domnului Flutur, astăzi un apropiat sau chiar viitor membru PD. Parcă a mai fost prin acest partid domnul Fluture.

În încheiere vreau să spun şi PSD-ului că PNL nu poate fi şantajat. Problema pensiilor ne preocupă la fel de mult ca şi pe domniile lor. Şi bunicii şi părinţii noştri au pensii tot atât de mici ca toţi pensionarii României.

Putem discuta, putem găsi căi prin care să creştem pensiile în această toamnă dar cu o cifră rezonabilă care să reflecte adevărata creştere economică a României şi fără să punem în pericol inflaţia sau deficitul bugetar. Altfel suntem de acord să mergem la anticipate, dacă asta este soluţia care va satisface şi domnul Băsescu vă va arăta după aceea care sunt problemele pe care va trebui să le rezolvaţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Tudor Mohora:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi se referă la tema: "Răspunderea Guvernului Tăriceanu pentru eşecurile privind nivelul de trai şi echitatea socială"

După o evoluţie sinuoasă şi prelungită, produsul intern brut (PIB) al României, începând din anul 2000 şi îndeosebi din perioada 2001 - 2004 a Guvernului Năstase, s-a manifestat printr-o creştere continuă şi mult peste media ţărilor membre ale Uniunii Europene.

În perioada 1990 - 2007, PIB creşte cu 27%, nivelul din 1990 fiind atins şi depăşit în anul 2004. Rezultatele unei astfel de creşteri economice nu s-au reflectat, din păcate, într-o substanţială ameliorare a nivelului de trai şi a diminuării inechităţilor sociale, datorită unei proaste distribuiri a resurselor, în lipsa unei strategii fundamentate a politicilor sociale, îndeosebi în perioada guvernării cederiste (1997 - 2000) şi a Guvernelor Tăriceanu I şi Tăriceanu II.

Astfel, în perioada celor 17 ani, pe de o parte salariul mediu real pe economie a crescut cu numai cca. 4 %, în timp ce, pe de altă parte, pensia medie reală de asigurări sociale de stat în aprilie 2007 continuă să se afle mult sub nivelul din octombrie 1990, reprezentând numai 71,8 %. Această discrepanţă a generat şi generează adâncirea inechităţilor sociale şi alimentează tensiunile sociale, faţă de care Guvernul Tăriceanu nu este deschis dialogului şi găsirii unor soluţii echitabile.

Raportul între pensia medie lunară şi salariul mediu brut pe economie s-a redus de la 51,6% în octombrie 1990 la 26,3% în aprilie 2007, ceea ce ne situează mult sub media europeană şi evidenţiază gradul ridicat de sărăcie al acestei pături numeroase şi defavorizate a populaţiei. Într-adevăr, pensia medie lunară de 365 lei, respectiv de 110 euro în aprilie 2007, nu acoperă nici pe departe cerinţele unui minim de trai decent şi conduce la amploarea protestelor celor 5,6 milioane pensionari, în prezent, în scădere cu peste 11% faţă de anul 2000. Mortalitatea în rândul pensionarilor este ridicată. Ei au părăsit şi părăsesc această lume fără să se bucure de ameliorarea nivelului lor de trai, la care au tot sperat.

O altă problemă spinoasă care nu şi-a găsit soluţionarea, este nivelul salariului minim brut pe ţară, situat pe ultimul loc în rândul ţărilor membre ale U.E.

Nivelul salariului minim real reprezintă, în prezent, numai 67,6% faţă de octombrie 1990 şi, în consecinţă, prin cei 390 lei lunar, respectiv 118 euro, ca şi în cazul pensionarilor, nu acoperă cerinţele unui nivel de trai cât de cât decent. În celelalte ţări membre ale U.E. nivelul salariului minim este 2 - 14 ori mai mare decât în România iar raportul faţă de salariul mediu pe economie este de aproape două ori mai ridicat, situându-se între 40 - 50 %. Până şi în Bulgaria salariul minim, exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (S.P.C.) în 2005, potrivit datelor publicate de EUROSTAT, este mai ridicat, fiind de 216 euro în comparaţie cu 204 euro în România.

Creşterea PIB este un factor stimulator al ocupării forţei de muncă. Programul de Guvernare 2005 - 2008 prevedea ca numărul de salariaţi din economie să ajungă la 4910 mii în anul 2007 iar în anul 2008 la 5.000 mii persoane

În luna aprilie 2007 efectivul de salariaţi din economie a fost de numai 4.715 mii persoane, în medie pe an, probabil, va fi de cca. 4.700 mii persoane. Rămânerea în urmă semnificativă faţă de prevederile Programului de guvernare, în condiţiile creşterii PIB cu cca. 19% în perioada 2005 - 2007, reprezintă un eşec serios al Guvernării Tăriceanu, care influenţează negativ posibilităţile de alimentare a fondurilor sociale şi demonstrează incapacitatea organismelor guvernamentale de stimulare a creării de noi locuri de muncă, precum şi în privinţa reducerii "muncii la negru" "

Premierul Tăriceanu este în mare întârziere cu prezentarea strategiei guvernamentale pentru anii 2007 - 2008, cu măsurile concrete preconizate pentru soluţionarea gravelor discrepanţe sociale care alimentează tensiunile sociale. Premierul Tăriceanu are, totodată, obligaţia să dea un răspuns clar la numeroasele interpelări şi declaraţii politice ce i-au fost adresate în aceste probleme şi să-şi asume răspunderea pentru eşecurile şi angajamentele neonorate în politicile sale economice şi sociale.

Oricum, problemele economice şi sociale stringente acumulate necesită o dezbatere serioasă în Parlamentul României fără "tertipuri procedurale", aşa cum a procedat conducerea PNL la dezbaterea proiectului de Lege privind mărirea punctului de pensie şi fără promisiuni superficiale privind o majorare nesemnificativă de numai 5% a punctului de pensie, începând cu luna septembrie a.c., care nu demonstrează altceva decât lipsa de interes sau incapacitatea de soluţionare a problemelor şi tensiunilor sociale din partea Guvernului Tăriceanu.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică "Excepţia de neconstituţionalitate ar trebui să se judece separat"

Aplicarea legilor anticorupţie are un mare duşman: chichiţa avocăţească prin care un funcţionar public sau un ales local, ajuns în instanţă pentru incompatibilitate, atacă aşa-zisa neconstituţionalitate a unui articol în baza căruia este instrumentat procesul.

Există procese care se lungesc la nesfârşit nu doar prin amânări pe motiv de lipsă de apărare sau de mai ştiu eu ce, ci şi datorită termenelor foarte lungi la care se dă verdictul într-o cauză de constatare a constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii.

Consider că, odată introdusă o asemenea contestaţie, procesul pe fond ar trebui să-şi urmeze cursul, rămânând ca doar în caz de acceptare a contestaţiei sancţiunea pe fond să fie anulată, printr-o cauză separată.

În acest fel, judecarea excepţiei de neconstituţionalitate s-ar face în paralel cu fondul problemei, iar decizia Curţii Constituţionale ar cenzura în mod final şi definitiv soluţia dată pe fond, în apel şi în recurs.

Domnul Miron Ignat:

"Ecoturismul din Delta Dunării"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Delta Dunării este o zonă importantă pentru judeţul Tulcea şi pentru întreaga ţară, datorită potenţialului turistic pe care îl oferă, dar şi datorită bogăţiilor peisagistice, cu flora şi fauna variată, pentru care turiştii din toate colţurile lumii parcurg sute şi mii de kilometri pentru a le admira.

Este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, cea mai nouă formă de relief din România, ferită de "progresul industrializării", printre rezervaţiile biosferei.

Numărul turiştilor care vizitează Delta Dunării a crescut semnificativ în ultimii ani, datorită bogăţiilor naturale şi peisajului mirific din această zonă. La aceasta se adaugă şi ospitalitatea cu care sunt trataţi de localnici, de mâncărurile şi tradiţiile specifice zonei, de explorarea fiecărui colţ al sălbăticiei cu bărcile pescarilor.

În Delta Dunării trăiesc aproximativ 15000 de oamenii risipiţi în 25 de sate şi un singur oraş - Sulina. Oamenii din deltă, majoritatea de naţionalitate rusă- lipoveană, alături de români, turci, armeni, greci, şi având ca ocupaţie de bază pescuitul, fac tot ce le stă în putere pentru a dezvolta turismul, acesta devenind o altă sursă economică pentru ei.

O problemă o constituie insuficienţa locurilor de cazare, iar autorităţile, împreună cu locuitorii îşi renovează casele din chirpici şi boltari, pentru a putea caza turiştii în condiţii mai bune. Însă aceştia încearcă să păstreze cât mai mult arhitectura specifică deltei.

Aspectele necesare desfăşurării unui turism cât mai modern ar trebui să tragă un semnal de alarmă autorităţilor în privinţa lipsei iluminatului public, a reţelelor de alimentare cu apă potabilă, punerea la dispoziţie a unor locuri speciale amenajate pentru colectarea resturilor menajere, lipsa mijloacelor de informare şi instruire a turiştilor cu privire la obligaţiile ce le revin atunci când pătrund într - o rezervaţie naturală.

Tulcenii au ştiut să -şi promoveze valorile turistice oferite de natură, punând la dispoziţia turiştilor toate condiţiile necesare petrecerii unui sejur deosebit.

Delta Dunării este una dintre cele mai spectaculoase şi mai importante ecosisteme ale Europei, care propune o comunicare cu natura, evitarea oricăror surse de poluare, încurajarea localnicilor să păstreze tradiţiile culinare, arhitecturale şi spirituale, însă ar trebui avută în vedere şi implicarea autorităţilor în acţiunile de protecţie şi conservare a mediului.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică "Agenda politică românească şi construcţia europeană"

Doamnelor şi Domnilor,

În ultimele zile am fost martorii unor evenimente de primă importanţă pentru construcţia europeană şi, în egală măsură, pentru viitorul nostru ca şi comunitate naţională devenită parte în acest proces. Consiliul European, desfăşurat la finele săptămânii trecute, şi-a propus reluarea procesului de edificare a Uniunii Europene în deplina accepţiune a termenului, inclusiv în ceea ce priveşte identitatea sa politică şi instituţională.

Preşedinţia germană a Uniunii şi-a asumat această provocare istorică încă la începutul mandatului şi i-a dat un impuls prin Declaraţia de la Berlin. Pledoaria sa pentru o Europă a valorilor comune, a solidarităţii cetăţenilor în efortul de a elimina discriminările de orice fel şi de a combate terorismul şi excluziunea socială vizau reactivarea dimensiunii civice a ideii europene, socotită de largi categorii socio-culturale drept domeniul de competenţă al unei birocraţii insensibile la interesele particulare. Negocierile iniţiate de oficiali ai Guvernului german, duse cu o consecvenţă demnă de luat în considerare şi de actorii politici de la noi, au vizat lichidarea urmărilor eşecului înregistrat de ratificarea Tratatului Constituţional, cu ocazia respingerii sale la consultările populare organizate în Franţa şi Olanda.

Substanţa controverselor, care divizează statele comunitare, nu consta numai în disputa tradiţională dintre cei care doresc o Europă federală şi adepţii unei Europe a suveranităţilor statale. De această dată, negocierile au încadrat aspecte mai concrete, ce ţin de funcţionarea mecanismelor instituţionale europene presupuse de viitorul tratat. De o mare importanţă s-a dovedit a fi problema repartiţiei voturilor în Consiliul European şi cea a majorităţii cu care se vor lua deciziile. Asistăm, încă o dată în istoria Europei, la dificultăţile presupuse de edificarea oricărui proiect de integrare în contact cu interesele şi suspiciunile naţionale, socotite mult prea curând căzute în desuetudine. Trebuie să admitem că solidaritatea construită pe interesele economice şi conexiunile create de globalizare nu sunt suficiente pentru a aplatiza antagonismele istorice, precum cele dintre polonezi şi germani, sau particularismul britanic. Asemenea stări de spirit vin să susţină interese aşa-zis pragmatice, aflate în sfera puterii de influenţă a deciziilor comunitare. Compromisul spre care se tinde şi care, în esenţă, presupune abandonarea conceptului de constituţie şi unele limitări ale atribuţiilor instituţiilor centrale în ceea ce priveşte politica externă, încearcă salvarea a cât mai mult din substanţa vechiului Tratat constituţional. Aceasta era soluţia de la această dată pentru transformarea Europei dintr-o piaţă comună într-un jucător competitiv în planul relaţiilor internaţionale. O soluţie acceptată de toţi, dând o nouă şansă să se asigure aprofundarea integrării europene, deodată cu mersul mai departe în aplicarea politicilor europene.

România s-a raliat, în linii generale, efortului şi viziunii preşedinţiei Consiliului, dar a făcut-o într-o manieră conformistă şi lipsită de orizont. Dincolo de corectitudinea unui asemenea punct de vedere, atitudinea autorităţilor noastre a ilustrat, încă o dată, poziţia periferică pe care agenda europeană o ocupă în agenda politică internă. Nu s-a pus problema unei dezbateri parlamentare la acest subiect şi, cu atât mai puţin, a unor dezbateri publice. Faptul că mass-media nu a plasat subiectul pe prima pagină este explicabil prin caracterul său puţin familiar publicului larg. Indiferenţa şi conformismul clasei politice sunt însă atitudini ce nu pot fi justificate nici chiar prin atmosfera preliminară de vacanţă. Ne aflăm nu numai în situaţia de a nu avea un proiect european pentru România, în sensul unei strategii oficiale post-aderare, dar nici măcar nu putem captiva interesul opiniei publice româneşti în legătură cu tematica europeană. Consecinţele unei asemenea abordări se pot dovedi păguboase pe termen lung. Proiectul noului tratat conţine prevederi care, prin intrarea în vigoare, vor afecta viaţa fiecărui cetăţean român. Este suficient să menţionez aici chestiunile privitoare la deciziile în domeniul judiciar şi poliţienesc, care au alimentat reticenţele suveraniştilor.

Dificultăţile cu care se confruntă azi construcţia europeană ne pot servi drept exemplu pentru situaţii pe care le vom avea de depăşit atunci când normele europene vor fi implementate deplin în diverse aspecte ale vieţii cotidiene. Avem o tristă experienţă şi sub acest aspect. Datorită pasivităţii autorităţilor responsabile, populaţia angajată în agricultură s-a confruntat cu dificultăţile integrării, înainte de a beneficia de avantajele acesteia. Lipsa de viziune în ceea ce priveşte Politica Agricolă Comună a făcut ca aceia care priveau Uniunea Europeană ca pe o soluţie de ieşire din situaţia de producători de subzistenţă să reclame povara unor reglementări comunitare pentru care s-au negociat perioade de tranziţie. Este deja aproape o certitudine că România are una dintre cele mai scăzute capacităţi de absorbţie a fondurilor europene. Situaţia are consecinţe nu doar în plan economic, unde vom întâmpina dificultăţi în lichidarea decalajelor care ne separă de nivelul de dezvoltare a statelor comunitare. Întârzierea beneficiilor şi invocarea conjuncturală a exigenţelor europene, în jocul politic intern, asigură cadrul ideal de manifestare a tendinţelor eurosceptice sau a indiferenţei faţă de agenda europeană. State fondatoare ale Uniunii Europene s-au confruntat cu fenomene similare. Însăşi actuala criză a fost generată de lipsa de adeziune a cetăţenilor faţă de proiectele europene ale mediilor politice, care au fost astfel penalizate de alegători pentru erori interne. Aceste state dispun însă de resurse în măsură să le asigure bunăstarea şi au experienţa unei jumătăţi de secol de participare la construcţia europeană.

Pentru România, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o soluţie de accelerare a ritmului de modernizare şi dezvoltare economică. Viabilitatea acestor procese este de neconceput fără participarea cetăţenilor, atât prin implicare activă în proiecte economice, de cercetare, cât şi prin formularea unor puncte de vedere proprii în legătură cu problemele care preocupă opinia publică europeană. Dincolo de revendicările unora sau altora dintre forţele politice care s-au aflat la putere, într-un moment sau altul, admiterea României în Uniunea Europeană a fost opţiunea şi aşteptarea cetăţenilor acestei ţări, cu sau fără carnet de partid. Numai fiind conştienţi de acest lucru şi activând conştiinţa publică, vom putea evita ca proiectul României europene să nu eşueze definitiv în mediocritate, ca alte iniţiative de modernizare de până acum.

Vă mulţumesc.

Domnul Petru Movilă:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Ca vicepreşedinte al Comisiei de sănătate am făcut în repetate rânduri declaraţii referitoare la proasta funcţionare a sistemului de sănătate din România. Şi, de fiecare dată, am susţinut că principala cauză a crizei din sistemul de sănătate este chiar modul defectuos prin care conduce ministrul Eugen Nicolăescu. Dumnealui a primit, pentru Ministerul Sănătăţii, cel mai mare buget de după 1990, dar l-a gestionat extrem de păgubos. Tocmai ministrul Eugen Nicolăescu, care propunea, ca exemplu, reforma în sănătate prin conducerea instituţiilor sanitare de către manageri. Cu aşa exemplu, aşa reformă. O reformă care, practic, nu a început niciodată.

Scriptic, s-au emis legi, norme, ordine. Cadrul legislativ primar a fost creat, însă legislaţia secundară, necesară punerii în practică a legilor, nu este nici acum definitivată, mai mult, este plină de contradicţii. Deşi ministrul Nicolăescu este în funcţie de doi ani, deci nu are nici o scuză că abia ar fi intrat în sistem, nu a efectuat nici până acum o evaluare a sistemului de sănătate la nivel naţional. Această evaluare era indispensabilă construirii unei strategii pentru reforma în sănătate, întrucât numai în urma unei evaluări complete s-ar fi putut constata starea reală a sistemului de sănătate în teritoriu, s-ar fi descoperit neajunsurile din spitale. Numai în urma unei evaluări coerente, ministrul sănătăţii ar fi aflat că în nici un oraş capitală de judeţ din România nu există un spital performant, care să asigure asistenţă medicală la cel mai înalt nivel, şi asta întrucât nu există aparatura necesară.

Bugetul pentru sănătate pe care l-a primit domnul Nicolăescu a fost cel mai mare acordat vreodată. Cu toate acestea, problemele amintite deja rămân de actualitate. Şi asta pentru că banii au fost cheltuiţi în mod netransparent, pe evaluări şi strategii de care numai domnul ministru are cunoştinţă.

Sistemul de sănătate a rămas în continuare cel mai corupt din România, nu au fost elaborate standarde specifice domeniului medical, protecţia socială este la fel de deficitară, de descentralizare nici nu poate fi vorba, în condiţiile în care ministrul personal a centralizat decizia de la nivelul spitalelor prin contract direct cu managerii de spital, iar privatizarea în sănătate, care ar fi contribuit la rezolvarea neajunsurilor din sistem, a întâmpinat opoziţia domnului ministru. Sau incompetenţa acestuia.

Vă mulţumesc.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică "Ministrul educaţiei are dreptate: să renunţăm la Testele Naţionale"

Sunt de acord cu ministrul învăţământului, domnul Cristian Adomniţei, care a opinat că Testele Naţionale reprezintă o examinare inutilă şi anacronică, prognozând renunţarea la acestea în maximum 4 ani. În condiţiile în care învăţământul românesc obligatoriu se generalizează la nivelul a zece clase, testarea elevilor la sfârşitul clasei a VIII-a nu îşi mai are rostul.

În plus, această verificare supune elevii la un stres foarte mare, ceea ce poate duce nu de puţine ori la nişte eşecuri nemeritate. Elevi care au învăţat foarte bine în cei patru ani de gimnaziu pot suferi o cădere temporară care le afectează întreg parcursul ulterior.

Renunţarea la Testele Naţionale va fi urmată de introducerea tezelor cu subiect unic pe ţară, o măsură de examinare mult mai justă şi mai eficientă a elevilor în vederea accesului lor la liceu.

În plus, prin afişarea pe internet a subiectelor la aceste teze, elevii şi părinţii vor exercita o presiune sporită în vederea predării integrale a materiei la clase, ceea ce ar putea duce la demantelarea actualului sistem de meditaţii transformat în taxă de protecţie, la care, din păcate, recurg tot mai mulţi dascăli din ciclul gimnazial.

Doamna Monica Maria Iacob-Ridzi:

"Poziţia României la lucrările Consiliului Europei".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

La lucrările Consiliului European din 21 - 22 iunie, România şi-a prezentat, oficial, poziţia. În acest sens, Guvernul, prin Departamentul pentru Afaceri Europene, avea obligaţia legală de a coordona elaborarea acestei poziţii. Practic, Guvernul Tăriceanu avea sarcina de a formula poziţia României, în urma unui amplu proces de consultare, care să includă toate instituţiile competente, de la mediul academic până la societatea civilă.

Mai mult, Comisia Europeană s-a oferit să ne ajute, inclusiv financiar, în organizarea acestor dezbateri, prin care cetăţenii României, indiferent de culoarea lor politică, trebuiau consultaţi pe teme de interes major pentru apartenenţa noastră la Uniunea Europeană.

Dar Premierul României a consultat populaţia României la referendumul din 19 mai şi îi ajunge. Călin Popescu Tăriceanu nu mai vrea să audă de consultarea societăţii şi, în consecinţă, nu a organizat aceste dezbateri. A redus "consultarea naţională" la o întâlnire cu membrii Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul României, organizată, aţi ghicit, pe 20 iunie, cu o zi înainte de deschiderea lucrărilor Consiliului European. În aceeaşi zi, premierul s-a mai "consultat", probabil prin telefon, cu câteva partide parlamentare, care-i sunt lui mai dragi. Aşa că a urcat în avion fără emoţii, absolut convins că şi de data aceasta ştie exact ce vrea poporul român.

Să nu credeţi că aceste artificii balcanice nu sunt înţelese la Bruxelles aşa cum trebuie sau că improvizaţiile guvernului României vor rămâne nesancţionate de instituţiile europene.

Ce poate să înţeleagă un politician european din amânarea fără rost a alegerilor europarlamentare în România? Amânarea acestora în toamnă, doar de teama sondajelor de opinie, este mai mult decât o iresponsabilitate. La ora actuală, din toate statele membre ale Uniunii Europene, numai România nu are europarlamentari legitimizaţi prin alegeri europarlamentare.

Această nepăsare a lui Călin Popescu Tăriceanu este înţeleasă la Bruxelles în deplina ei aroganţă. Nu întâmplător s-a decis aici ca noua Conferinţă Interguvernamentală să rediscute aranjamentul instituţional în privinţa alcătuirii Parlamentului European. Putem foarte uşor ajunge în situaţia de a pierde o parte din cele 35 de mandate alocate până acum României în Parlamentul European. Dacă se va ajunge cumva la această măsură dezastruoasă pentru prestigiul şi poziţia ţării noastre în Europa, vinovat este numai Călin Popescu Tăriceanu şi meschinele sale calcule electorale.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, un lucru trebuie spus în mod răspicat: politicienii europeni au început să desluşească mai bine formalismul şi neseriozitatea guvernului Tăriceanu.

"Subtilităţile" de genul celor prezentate anterior nu mai induc în eroare pe nimeni la Bruxelles. Dimpotrivă, ele au darul de a spori suspiciunea faţă de demersurile legitime ale poporului român, în numele căruia Călin Popescu Tăriceanu s-a obişnuit să vorbească, abuziv, într-o manieră individualistă.

Domnul Marius Rogin:

"Ce datorăm marelui Ştefan astăzi, la comemorarea lui?"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Pentru a nu trece nepăsători peste o mare zi pe care nu trebuie să o omitem, am sa vă rog să-mi permiteţi ca astăzi să aduc un mic omagiu unui mare om, deosebit de important pentru istoria noastră, a românilor, şi a creştinătăţii. Pe 2 iulie a fiecărui an se cuvine, atât pentru noi, cât şi pentru urmaşii noştri, să comemorăm trecerea în nefiinţă a marelui domnitor Ştefan cel Mare.

Înţelegerea semnificaţiilor domniei lui Ştefan cel Mare a constituit un deziderat perpetuu al cunoaşterii istoriei Ţării Moldovei. Alături de contribuţiile mai vechi, noi lucrări vin să ridice vălul de negură ce încă mai acoperă anumite aspecte ale domniei şi personalităţii marelui domn.

Domnia lui Ştefan cel Mare, de aproape o jumătate de veac, este cel mai frumos timp din istoria Moldovei. Niciodată ţara n-a fost mai întinsa, mai bogată şi mai respectată; niciodată faima domnului ei n-a străbătut atât de departe, provocând admiraţia prietenilor şi a duşmanilor; niciodată nu s-au ridicat atâtea lăcaşuri civile şi bisericeşti. Evident, nu a fost numai lumina în cei patruzeci şi şapte de ani de domnie. Până să-şi asigure tronul râvnit de atâţia, Ştefan a trebuit să facă şi compromisuri.

Ştefan Voievod, numit mai târziu cel Mare şi Sfânt, s-a arătat a fi conducătorul iscusit care a reorganizat oastea domnească, dotând-o cu arme de foc, a înălţat cetăţi noi şi le-a întărit pe cele vechi, a pus frâu ambiţiilor nesănătoase ale boierilor nesăţioşi, lacomi de avere şi mărire, care se arătau nemulţumiţi de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor înavuţiţi şi a acţionat energic împotriva tendinţelor vădite de dezbinare, luând apărarea ţăranilor exploataţi fără nicio milă de marii feudali. A contat în mod deosebit şi la sigur pe dragostea de ţară a răzeşilor, pe care i-a chemat la oaste de câte ori a fost nevoie, răsplătindu-i cu pământ şi preţuindu-i pentru virtuţile şi curajul lor de apărători ai ţărânii strămoşeşti.

Ca un vrednic şi iscusit comandant de armată, s-a războit cu pricepere, lovind pe neaşteptate în duşmanii cumpliţi ai ţării. Marele Nicolae Iorga elogia şi el, nu fără emoţie şi mândrie, domnia lui Ştefan cel Mare, acel: "tânăr fiu de domn care smulse Moldova din mâinile slabe ale lui Petru Aron, domn minunat printr-o înţeleaptă cumpănire, ca şi prin lupte curajoase...după o puternică domnie de o jumătate de veac lasă urmaşilor o ţară neatârnată, mare, bogată. Puternicul braţ ridica în sfârşit sceptrul căzut în ţărână al bătrânului Alexandru".

Pentru început, Ştefan cel Mare, ca domn vrednic şi mândru de trecutul glorios al înaintaşilor săi, a refuzat să se înfăţişeze la Poartă şi să plătească tradiţionalul tribut fălosului şi necruţătorului sultan Mohamend al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul şi invincibilul, până atunci, Constantinopol.

Luptele cu turcii durează însă până în anul 1487, când Ştefan cel Mare acceptă plătirea unui tribut puternicei Porţi Otomane, obţinând în schimb libertatea Moldovei şi pacea mult dorită în hotarele ei strămoşeşti. Ştefan cel Mare, vrednicul domnitor al Moldovei, a izbândit în 34 din cele 36 de războaie, purtate de-a lungul glorioasei şi zbuciumatei sale domnii, ajungând să se bucure de faima de bun gospodar al ţării, iubitor şi ocrotitor al artelor şi culturii. Între anii 1466-1469, din îndemnul domniei sai au fost să se înalţe mănăstirea Putna, ajunsă mai apoi necropola voievodală şi loc de pelerinaj pentru urmaşii porniţi în lupta pentru libertatea şi independenţa "Ţării Moldovei". Alte monumente de artă medievală au fost zidite la Voroneţ, Pătrăuţi, la Borzeşti, locul naşterii şi copilăriei viitorului voievod, la Războieni, Râuşeni şi în alte pământuri pe unde şi-a purtat paşii Domnul cel fără de moarte.

Dar anii, viaţa zbuciumată petrecută în războaie şi fapte întru binele Moldovei, podagra, guta şi rana de la picior pricinuită în luptă i-au slăbit puterile. La 2 iulie 1504, în a patra oră a zilei, după 47 de ani şi trei luni de domnie, Ştefan cel Mare şi Sfânt avea să se sfârşească din viaţă, păşind în nemurire şi lăsându-ne drept moştenire porunca ce dăinuie de ani şi ani prin Ţara Moldovei atât de inspirat şi zguduitor evocată de Barbu Delavrancea în piesa "Apus de soare": "Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care ne-a fost baci până la adânci bătrâneţi... că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu este a noastră, ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul vecilor".

Aducem în ziua de 2 iulie piosul nostru omagiu acestui mare domnitor, căruia Moldova, România şi noi toţi îi datorăm atât de mult, astăzi când se împlinesc 503 ani de la trecerea lui în nefiinţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Traian Igaş:

Declaraţie politică: "Soarta agriculturii la şase luni de la aderare"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Un sector care a avut de suferit mulţi ani încă de la Revoluţie şi care impunea multă atenţie din partea celor care l-au coordonat, este cel al agriculturii. În aceste momente, la nivel de minister al agriculturii, există un dezinteres total faţă de tot ceea ce înseamnă măsuri pentru ca agricultura să iasă din criză. Mai mult, dacă din 2005, agricultura a început să iasă din acea gaură neagră în care a ajuns cu "sprijinul" binevoitor al unor miniştri care n-aveau nimic de-a face cu agricultura, în prezent, datorită acestei letargii în care se complace acest minister, "s-a reuşit" un singur lucru: s-a stricat tot ceea ce s-a construit şi a fost apreciat de Uniunea Europeană.

Deşi este un sector cheie al economiei româneşti, situaţia în care aceasta se află în prezent este una dramatică. Am intrat în Uniunea Europeană şi suntem de foarte puţin timp membri cu drepturi depline şi datorită paşilor, aşa mărunţi cum au fost ei, care au fost făcuţi timp de doi ani de zile. Acum, când guvernul Tăriceanu II "s-a văzut cu prunele în straiţă", principalele sale preocupări sunt luptele politice, nicidecum situaţia gravă a ţăranilor care n-au cu ce să lucreze pământul pe care-l deţin sau animalele pe care le au în gospodării.

Deşi am intrat în Uniune odată cu vecinii noştri bulgari şi cu toate că aveam faţă de ei un plăcut avans la mai multe capitole, astăzi suntem în situaţia de a constata că în Bulgaria interesul faţă de acest domeniu există, este real şi chiar se fac paşi importanţi. Bulgaria şi-a depus deja la Comisia Europeană Programul de Dezvoltare Rurală, document prin care poate cheltui fondurile europene pentru acest domeniu. Noi, în schimb, ne preocupăm de lupte politice. Pentru ministerul agriculturii este mai important acest fapt decât să întocmim şi noi acest program care să ne permită să cheltuim şi noi aceste fonduri cu care domnul prim-ministru se tot laudă, le tot pomeneşte, dar nimeni nu le vede. Ele sunt un fel de "fata morgana" în acest moment. Iată, suntem în situaţia de a pierde nu mai puţin de 500 de milioane de euro, doamnelor şi domnilor, bani alocaţi pentru dezvoltare rurală. Oare când am ajuns în această situaţie de a ne permite luxul unei indiferenţe totale faţă de aceste fonduri. Nimeni nu face nimic pentru a le accesa.

În mediul rural nu se face, în aceste momente, niciun fel de informare referitoare la modul în care fermierii pot accesa aceste fonduri, acum când este atâta nevoie de ele. Singura preocupare a partidului aflat acum la guvernare, este aceea de a schimba oamenii din funcţii de conducere pe criterii politice.

Guvernul Tăriceanu II vine astăzi în faţa ţăranilor cu măsuri care spun că ţăranul român nu mai are nevoie de subvenţiile pe care le primea pentru înfiinţarea culturilor de toamnă. Dacă anul trecut, ministerul acorda subvenţii pentru îngrăşăminte, pesticide, seminţe, subvenţii pentru animale, pentru solarii sau sere sau pentru tratamentul pomilor fructiferi, acum, domnul Decebal Traian Remeş vine şi ne spune că ţăranul român nu mai are nevoie de aceşti bani şi taie subvenţiile. Oare chiar aşa să fie, domnule ministru? Când omul simplu de la ţară are nevoie de sprijin, când îi este acordat un sprijin, cât de mic, când el abia îşi poate asigura minimul necesar, ministerul îi "dă în cap" să moară mai repede. Ce fel de politică este cea pe care o duceţi?

Să nu mai vorbim de problema retrocedărilor. Deşi legea nr. 247/2005 vine în sprijinul celor afectaţi, ceea ce se întâmplă în momentul de faţă la nivelul comisiilor locale şi judeţene este de neînţeles. Deşi există dovezi clare la dosar privind îndreptăţirea celor mai mulţi dintre cei care le-au depus, oamenii sunt purtaţi prin tribunale, puşi în situaţia de a plăti costuri de judecată care n-ar mai trebui să existe. Dosarele sunt blocate sub diverse motive de unii primari sau prefecţi care slujesc alte interese decât pe cele ale omului simplu. Vorbim astfel de o corupţie în interiorul acestui domeniu. Ne-am propus să terminăm odată cu această corupţie de la toate nivelurile şi de la toate domeniile. Ceea ce s-a început în timpul guvernului Tăriceanu I, s-a stopat. Acum, în timpul celui de-al doilea guvern Tăriceanu corupţiile s-au reluat de unde au rămas. Şi asta cu sprijinul şi mulţumită domnilor Remeş şi Tăriceanu. Cu astfel de oameni agricultura românească va ajunge de râpă şi cred că e momentul ca această ramură să-şi schimbe politica pe care o duce în prezent.

A cui politică o faceţi în prezent în agricultură, domnule Decebal Traian Remeş, că a ţăranului român nimeni nu poate spune că e? Când aţi stat ultima dată de vorbă cu omul simplu de la ţară ca să-i aflaţi durerile? Vă invit să faceţi acest lucru cât mai repede şi mai des.

Vă mulţumesc.

Domnul Dorinel Ursărescu:

Cine îl protejează pe... Ion Iliescu?

Un fapt fără precedent s-a petrecut zilele trecute şi mă refer la decizia Curţii Constituţionale referitoare la dosarele Revoluţiei. Domniile lor au considerat necesar să trimită aceste dosare la procurorii civili, pentru continuarea cercetărilor.

Nimic neobişnuit, am putea spune, dacă nu am şti că, în spatele acestor dosare stau nenumăraţi şefi militari, civili şi... Ion Iliescu. Când se apropie momentul să fie învinuit, Ion Iliescu beneficiază de o amânare sau tergiversare, prin decizia Curţii Constituţionale. Românii au dreptul să afle adevărul, dar, se pare, Curtea Constituţională militează pentru minciună.

Nimic nu este mai surprinzător decât faptul că şase din cei nouă judecători ai Curţii sunt foşti PSD sau apropiaţi ai acestei formaţiuni politice.

Procurorii care vor prelua dosarele au libertatea să aleagă dacă vor continua cercetările din momentul în care au ajuns sau vor relua studierea dosarelor "de la zero".

Tergiversarea este benefică pentru Ion Iliescu, principalul pion în Revoluţia din decembrie 1989, proaspăt acuzat de "participare la acţiunea de omor".

Prietenii lui Ion Iliescu, judecători la Curtea Constituţională, au vechime în relaţiile directe cu PSD:

• Şerban Viorel Stănoiu este soţul senatorului Rodica Stănoiu - fost ministru al justiţiei în guvernarea PSD;
• Petre Ninosu este fost ministru PDSR al Justiţiei şi fostul consilier al lui Ion Iliescu (2000-2001);
• Acsinte Gaspar este fost ministru în guvernarea PDSR;
• Ion Predescu a fost senator PDSR şi fost ministru al justiţiei, în guvernarea PDSR - 1996;
• Nicolae Cochinescu a fost procuror general PDSR, 1992-1996;
• Aspazia Cojocaru a fost colegă cu fostul premier Adrian Năstase la Institutul de cercetări juridice şi la Universitatea Dimitrie Cantemir.

Aceştia sunt, putem spune, susţinătorii lui Ion Iliescu şi cei care se opun cunoaşterii adevărului. Poporul român are dreptul la adevăr, poporul român are dreptul să ştie cine a manipulat revoluţionarii şi a deturnat obiectivele Revoluţiei.

În această situaţie, adevărul va mai sta ascuns încă mult timp, la fel, vor fi feriţi de acuzaţii şi cei care au contribuit la crimele de la Revoluţie, la diversiunile şi la dezinformarea prin televiziune.

În Dosarul Revoluţiei, lui Ion Iliescu i se aduc acuzaţii de "genocid". Acum, acestea vor fi reanalizate, vor fi cercetate, vor fi întoarse şi pe o parte şi pe cealaltă.

Este o acţiune tipic PSD-istă să laşi să treacă timpul, să uite lumea, să se facă pierdut adevărul, să se tergiverseze anchetele şi luarea declaraţiilor, până ce totul va fi "îngropat".

Ion Iliescu nu trebuie să uite un lucru: acolo sus, Adevărul şi Lumina vor izbândi. Este o victorie temporară, obţinută prin forţe care nu ţin de voinţa noastră, dar forţa poporului este mai mare şi adevărul va ieşi la lumină, cu orice preţ, în numele sufletelor care trebuie să-şi găsească alinarea.

Domnul Valeriu Victor Boeriu:

"Reforma în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu"

Sistemul de sănătate din România nu a fost în măsură în ultimii ani să aducă satisfacţii nici beneficiarilor îngrijirilor de sănătate, nici lucrătorilor din sistem. Nu cred că există cetăţean al României care să nu fie de acord că în sănătate este nevoie de schimbări majore, mai ales în plan organizatoric, economic. Problemele sistemului de sănătate nu derivă din profesionalismul cadrelor medicale, din competenţa acestora. Neajunsurile sunt generate de mai multe cauze, dintre care aş enumera câteva care mi se par mai importante: subfinanţarea cronică a sistemului de sănătate care a beneficiat ani la rând de aproximativ 3% din p.i.b., comparativ cu 8-10% din p.i.b. în ţările Europei occidentale; gestionarea ineficientă şi neprofesionistă a resurselor, mai ales la nivel de spitale; dezechilibrul major al asistenţei medicale prin ponderea nepermis de mare a îngrijirilor în unităţi sanitare cu paturi, în detrimentul asistenţei medicale primare sau în ambulatoriu.

Este unanim recunoscut faptul că tratarea în spital costă mult mai mult decât în ambulatoriu. Programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei este unul de mare anvergură, cuprinzând toţi cetăţenii României. Este un program util şi aşteptat atât de populaţie, cât şi de medicii de familie, un program care va permite cunoaşterea mai bună a stării de sănătate a populaţiei şi deschide drumul altor programe anuale cu destinaţie precisă în concordanţă cu morbiditatea fiecărei zone. Programul pare scump doar la o analiză incompletă, ştiut fiind faptul că diagnosticarea precoce duce la costuri terapeutice mai mici, prevenirea este preferabilă tratamentului.

Alte cauze ale ineficienţei sistemului au fost accesul inechitabil la resurse, scurgerea de resurse din sistem, lipsa unui sistem informaţional al reţelei primare, organizarea precară a sistemului de medicină de urgenţă.

După un deceniu şi jumătate de indiferenţă a guvernanţilor faţă de sănătate, deşi aproape toate guvernele au avut la nivel declarativ sănătatea ca prioritate, reforma în sfârşit a început. Cel care a conceput şi declanşat reforma este actualul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Reforma în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu. Sigur că sistemul reacţionează de multe ori negativ la măsurile de reorganizare. Orice reformă adevărată declanşează opoziţia sistemului respectiv. Îngrijorător ar fi fost dacă reforma se făcea în linişte, asta însemnând de fapt că schimbările nu sunt profunde. Reforma deranjează întotdeauna. Pe unii îi deranjează şi faptul că un ne-medic reorganizează sectorul sănătăţii. Se uită faptul că funcţia de ministru e una politică şi că ministrul nu trebuie să dea indicaţii profesionale cadrelor medicale, ci să gestioneze un sistem extrem de complex, cu o componentă semnificativă economico-financiară. Un ne-medic ne reformează sistemul, e adevărat, pentru că noi, medicii, nu am făcut-o şi de altfel, după cum se ştie, automedicaţia nu e de preferat.

Reforma este un proces cu extindere mare în timp şi asta o ştiu şi semnatarii moţiunii, care fac azi doar un joc politicianist. Ar fi o mare greşeală ca reformarea sistemului să fie încetinită sau chiar stopată. Reforma aduce soluţii la marile neajunsuri ale sistemului de sănătate şi rezultatele încep să apară. Se aduc fonduri suplimentare în sistem, se profesionalizează managementul unităţilor cu paturi, se consolidează sectorul medicinii primare, se echilibrează accesul la resurse, se reorganizează asistenţa medicală de urgenţă, se îmbunătăţeşte implicarea ministrului în programe de sănătate. De aceea, reforma trebuie continuată, ajutată şi nu criticată nejutificat. Grupul parlamentar al P.N.L. sprijină în continuare eforturile ministrului sănătăţii în direcţia transformării profunde a sectorului sanitar şi, în consecinţă, a votat împotriva moţiunii cu conţinut ipocrit şi titlu mincinos.

Domnul Vasile Mocanu:

Declaraţie politică "O moţiune ipocrită".

Există partide care au idei puţine dar fixe. De ceva vreme, marota democraţilor a devenit distrugerea Cabinetului Călin Popescu Tăriceanu. Cu orice risc. Chiar şi cu acela de se a face de râs. Mai ales cu acesta. După eşecul răsunător înregistrat de recenta moţiune de cenzură, Partidul Democrat şi-a schimbat strategia. Nu va mai ataca Guvernul cu moţiuni de cenzură, ci îl va hărţui cu moţiuni simple. Poate, poate, în acest mod, liberalii vor ceda nervos şi vor părăsi guvernarea.

Ca partid de opoziţie, Partidul Social Democrat susţine că actualul Cabinet PNL-UDMR este unul slab, lipsit de rezultate. Este şi motivul pentru care noi înşine am iniţiat două moţiuni simple împotriva acestui executiv. Considerăm însă total imorale acţiunile antiguvern ale democraţilor. De ce? Pentru că nu poţi fi şi la putere şi în opoziţie în acelaşi timp. Sau - cum se spune la ţară - şi în căruţă şi în teleguţă. Dacă democraţii contestă Cabinetul Tăriceanu, atunci prima acţiune a acestui partid trebuie să fie demisia celor aproximativ 700 de colegi de ai lor din structurile administrative locale. În caz contrar, demersul PD se dovedeşte unul ipocrit, total lipsit de credibilitate.

În plus, moţiunea simplă depusă de democraţi pe tema agriculturii, despre care voi face vorbire în cele ce urmează, reprezintă doar o poveste de adormit electoratul. Încă din titlul documentului, PD trădează grave probleme de memorie şi de caracter: "Decebal Traian Remeş, groparul agriculturii româneşti"? Chiar aşa? Le aducem aminte democraţilor că Ministerul Agriculturii a fost condus, după decembrie 2004, de către trei miniştri, dintre care senatorul Gheorghe Flutur a asigurat şefia acestui minister cea mai lungă perioadă de timp. Marele vinovat pentru situaţia catastrofală din agricultură - căci, într-adevăr, acest lucru nu-l poate nega nimeni, agricultura românească se confruntă cu o criză fără precedent - este chiar domnul Flutur, adică unul dintre liderii Partidului Liberal Democrat, partenerul PD. Prin asta nu-i luăm apărarea domnului Decebal Traian Remeş, actualul ministru, dar măcar lăsaţi-i timp să greşească şi el.

Tocmai pentru a induce electoratul în eroare şi a pasa întreaga responsabilitate pe umerii actualului ministru al agriculturii, moţiunea PD este total lipsită de date concrete din anii 2005-2006, când în fruntea ministerului se afla Gheorghe Flutur. Dar nu-i nimic, le vom da publicităţii noi înşine. Acum, doar câteva:

Astfel, în 2006, suprafaţa agricolă nelucrată a depăşit 1,6 milioane de ha, pentru a se mări în 2007 la peste 1,7 milioane de ha. De asemenea, în 2006, s-a majorat semnificativ deficitul comercial la produsele agroalimetare: importurile de produse agroalimentare au crescut dramatic anul trecut, aspect care a determinat un deficit comercial de peste 1,2 miliarde de euro, în creştere cu 32% faţă de anul 2005. Mai mult, lipsa de organizare a sectorului de îmbunătăţiri funciare a făcut ca, la sfârşitul anului 2006, să fie returnate fonduri în valoare de 35 de miliarde de lei vechi la activitatea de întreţinere şi reparaţii şi de 75 de miliarde de lei vechi la activitatea de investiţii. În ultimii doi ani, a scăzut semnificativ producţia de carne. Dezastrul provocat de gripa aviară ori de pesta porcină au afectat puternic sectoarele de creştere a păsărilor şi porcilor, care au interdicţie la exportul în Uniunea Europeană.

Evident, cel mai mare vinovat pentru această situaţie este fostul ministru Gheorghe Flutur, care a gestionat în modu-i caracteristic - adică, sub orice critică - episoadele gripei aviare din anii 2005-2006. De altfel, în prezent de derulează mai multe procese intentate de producătorii ale căror păsări au fost omorâte ilegal sau la care a fost interzisă creşterea în continuare a păsărilor.

Şi încă un aspect extraordinar de grav, în contextul actual, în care România se confruntă cu cea mai mare secetă din ultimii 60 de ani: în 2004, suprafaţa pregătită pentru irigaţii ajunsese la 1 milion de ha, pentru ca acum, în România, să nu mai fie irigate decât doar câteva zeci de mii de hectare. Dacă mai adăugăm şi faptul că preţul apei a crescut de trei ori în ultimii doi ani, atunci, nu-i de mirare că seceta face ravagii.

Date fiind toate cele de mai sus, care reprezintă însă o mică parte din dezastrul din agricultura românească produs în ultimii 3 ani, anul acesta se prefigurează o prăbuşire a producţiei agricole cu mult mai mare decât în 2005, când s-a produs un recul faţă de anul precedent de peste 18%. Prin urmare, în 2007 vor fi afectaţi în mod semnificativ toţi indicatorii macroeconomici, de la contribuţia la p.i.b. până la importuri.

Pentru comparaţie, între 2000-2004, cu PSD la guvernare, România a obţinut cea mai mare producţie de cereale, a reabilitat sectorul zootehnic, iar volumul producţiei agricole a înregistrat, în 2004, o creştere de 22,2% faţă de anul precedent, creştere care a majorat produsul intern brut cu 8,3%.

Nota bene! Toate informaţiile utile pentru a conştientiza dezastrul din sectorul agricol în ultimii 3 ani le veţi găsi în moţiunea simplă a PSD pe tema agriculturii.

Revenind la moţiunea democraţilor, în loc de date, documentul PD - dacă se poate numi document o fiţuică - cuprinde doar o sumă de critici la adresa ministrului Decebal Traian Remeş. Astfel, la grămadă, întârzierea absorbţiei fondurilor europene, pagubele produse de secetă, nivelul scăzut al subvenţiilor, incoerenţa sistemului de creditare şi stoparea procesului de retrocedare a fostelor proprietăţi sunt toate aruncate în cârca domnului Remeş. Norocul Guvernului este că domnul ministru se prezintă ca un tip voinic, altfel, cine ştie ce s-ar fi întâmplat!

Trebuie remarcată lipsa de logică a moţiunii democrate. Acuzele sunt formulate trunchiat, pentru a-l exonera de orice vinovăţie pe fostul ministru Flutur. Ai impresia că Guvernarea portocalie a început în această primăvară, că tot răul s-a făcut în 2007, că anii 2005-2006 nu au existat niciodată.

Documentul este subţirel şi denotă superficialitate. N-ar trebui să ne mire. Probabil, unul dintre consultanţi a fost însuşi Gheorghe Flutur. Graba şi reaua-credinţă a iniţiatorilor moţiunii transpare din fiecare rând al documentului. Democraţii mai aveau puţin şi dădeau vina până şi pentru lipsa de precipitaţii din acest an tot pe ministrul Remeş.

În final, moţiunea PD propune şi un set de 10 măsuri menite a scoate sectorul agricol din criză. O întrebare de bun simţ: oare de ce nu le-o fi pus în aplicare domnul Gheorghe Flutur pe vremea când stătea în fruntea Ministerului Agriculturii?

E adevărat, agricultura românească a intrat în degringoladă, iar Guvernul dă dovada unei totale lipse de responsabilitate în legătură cu marile probleme cu care se confruntă sectorul agricol. Încă nu avem o strategie coerentă de dezvoltare a acestui domeniu, încă nu comunicăm cum trebuie cu populaţia din mediul rural, încă nu ştim ce să facem, când trebuie obligatoriu să acţionăm pentru a limita proporţiile unui dezastru.

Dar, dacă noi credem că putem rezolva măcar o parte dintre problemele agriculturii cu iniţiative de genul moţiunii PD, atunci chiar că nu mai avem nicio şansă.

Vă mulţumesc.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Deficitele ascunse ale României"

Datele statistic bugetare nu reflectă întocmai realitatea pentru că în spatele lor stau interesele de grup şi clientelismul politic. Sunt multe modalităţi de a mistifica realitatea, fie că este vorba de deficitul bugetar, inflaţie sau alţi indicatori economici.

Speranţa României poate veni din partea Uniunii Europene care, prin organismele sale, în special Comisia Europeană, şi prin comisarii ei, poate schimba ceva în instituţiile publice infestate parcă fără speranţă de însănătoşire de microbul corupţiei.

Fondul Monetar Internaţional poate fi un alt element de echilibru şi prin intermediul reprezentantului acestuia în ţara noastră asigură o voce sonoră în climatul economico-socio-politic.

Creşterea economică sustenabilă necesită stabilizare macroeconomică şi eforturi susţine în domeniul reformei structurale. Pentru reluarea procesului de dezinflaţie este nevoie de întărirea politicilor macroeconomice. De asemenea, înăsprirea politicilor fiscale şi de venituri va permite politicii monetare să combată inflaţia, fără a exercita presiuni excesive asupra cursului de schimb.

Procesul de privatizare aduce o pungă de oxigen situaţiei bugetare actuale.

Numai astfel se explică nivelul extrem de ridicat al cheltuielilor acceptate de ministrul finanţelor pentru 2007, de 36,4% din p.i.b.

Cel mai probabil, în elaborarea bugetului s-a ţinut cont şi de banii care urmează să intre din vânzarea BCR. Însă introducerea banilor din privatizare în venituri este una care poate păcăli, pentru că acestea sunt venituri temporare ale statului. Dacă această avere a statului se va risipi fără noimă, greutăţile viitoare se vor înmulţi şi vor fi cu greu soluţionate.

Experienţa tristă a vecinilor unguri, care s-au confruntat cu turbulenţe sociale pentru un deficit ascuns de 10%, ar trebui să-i pună pe gânduri pe guvernanţi.

Sunt multe modalităţi de a păcăli prin date statistice situaţia bugetară actuală reală. Unii sugerează ca Fondul "Proprietatea" să fie scos din buget, pentru a coafa situaţia, pentru a da bine în fotografie.

Contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este de 2367,694 milioane ron la sfârşitul lunii iunie, din totalul de 3.977,0 milioane ron pentru 2007.

Creşterea competitivităţii, atât de necesară, nu se poate realiza fără o strategie, fără programe, fără instituţii dinamice, conduse de profesionişti, şi nu de indivizi aleşi pe criterii clientelare, fără capacitate administrativă.

Deficitele ascunse ale României rămân unele foarte mari în infrastructură (drumuri, şosele, reţele de apă şi canalizări), sănătate, educaţie, în respectarea literei legii.

Vă mulţumesc.

Domnul Victor Sanda:

"Are sau nu premierul Tăriceanu o politică de Dâmboviţa?"

Stimaţi colegi,

Am ales să-i adresez şefului Executivului român această întrebare de la tribuna Parlamentului României, întrucât am fost ales în această instituţie să reprezint interesele locuitorilor judeţului Dâmboviţa.

În consecinţă, termenul de "politică de Dâmboviţa" pe care l-am folosit nu are nici pe departe sensul peiorativ cunoscut, ci se referă strict la planurile pe care primul-ministru Tăriceanu, în calitatea sa de şef al Guvernului României, le are sau nu în privinţa dezvoltării economice a judeţului Dâmboviţa.

Pentru că, atâta timp cât judeţul Dâmboviţa există pe harta României ca unitate administrativ-teritorială distinctă, are dreptul şi trebuie să fie inclus în politicile şi programele guvernamentale de dezvoltare, atât scriptic, cât şi faptic.

Şi conform politicii de dezvoltare regională a Uniunii Europene, care urmăreşte reducerea decalajelor economice şi sociale între regiunile ţărilor membre, judeţul Dâmboviţa ar mai avea un drept. Acela de a obţine un sprijin mai mare, comparativ cu alte judeţe, cu o economie mult mai puternică şi deci cu un buget consistent.

Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Nici politica Guvernului Tăriceanu I, nici cea a Guvernului Tăriceanu II nu se ghidează după aceste principiu european. Ba, mai mult, uneori constatăm cu tristeţe că în România politica este de a-i sprijini tot pe cei puternici, iar cei mai săraci parcă nici nu există, astfel încât diferenţele economice dintre judeţe cresc, în loc să scadă.

În cazul judeţului Dâmboviţa, administraţia judeţeană se luptă cu morile de vânt când vine vorba să ceară sprijinul Guvernului. Zecile de intervenţii iniţiate de către reprezentanţii administraţiei publice şi dublate de interpelările mele şi ale colegilor mei în Parlament, atunci când problema nu ţinea de competenţa lor sau de puterea bugetului local, au rămas în majoritate nerezolvate.

Un exemplu este Programul de modernizare al drumurilor naţionale, din care judeţul Dâmboviţa a fost eliminat în 2005, deşi trei drumuri naţionale importante tranzitează judeţul.

Ele au ajuns într-o stare deplorabilă, dar cei responsabili, în frunte cu premierul Tăriceanu, continuă să fie indiferenţi. Dâmboviţenii suferă însă nu doar ca participanţi la trafic. Suferă şi pentru că judeţul lor este, din această cauză, ocolit în permanenţă de investitorii interesaţi în primul rând de o infrastructură rutieră de calitate. De aici şi ritmul scăzut al investiţiilor productive mari.

În strategia sa de relansare economică, administraţia dâmboviţeană şi-a stabilit ca obiectiv dezvoltarea turismului şi a reuşit să iniţieze proiecte de infrastructură rutieră şi sportivă pe care le-a introdus într-un program guvernamental care urma să fie susţinut financiar încă din 2006. Suntem în 2007 şi dâmboviţenii nu au văzut nici un leu. Iar premierul Tăriceanu anunţă senin, la Sinaia, că vrea să aloce fonduri substanţiale pentru staţiunile turistice deja dezvoltate, nu contează care.

Şi exemplele pot continua şi din domeniul cultural, social etc.

În consecinţă, domnule prim-ministru Tăriceanu, aveţi sau nu o politică de Dâmboviţa? Se numără şi dâmboviţenii printre românii cărora le-aţi promis că le veţi oferi un trai mai bun, sau nu?

Sper ca răspunsul la aceste întrebări, deloc retorice, să le primească cât mai curând dâmboviţenii, poate chiar direct de la domnul prim-ministru Tăriceanu, la Târgovişte, unde este aşteptat de administraţia judeţeană pregătită cu proiecte importante pentru judeţ şi care, fără o implicare a Guvernului, nu pot fi definitivate.

Domnule prim-ministru, în numele a celor peste 500.000 de dâmboviţeni, încă cetăţeni ai acestor ţări, permiteţi-mi să vă arunc mănuşa: dovediţi că aveţi o politică şi de Dâmboviţa!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Stan:

Declaraţie politică.

Moţiunea P.D. + P.L.D., intitulată "Decebal Traian Remeş - groparul agriculturii româneşti" este total nerealistă şi tendenţioasă. Este nerealistă, pentru că motivele pe care le prezintă nu sunt conforme cu realitatea.

În perioada 2007 - 2009, pentru agricultură şi Programul de dezvoltare rurală trebuiau să ne revină 4,38 miliarde de euro, sumă de care mă îndoiesc, în atare situaţie, să ne-o mai însuşim.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală trebuia finalizat şi depus în primul rând de domnul Flutur, în calitatea de ministru al agriculturii în acea perioadă, şi care are aproape în totalitate vina situaţiei dezastruoase în care ne aflăm.

Cine este adevăratul vinovat?

Domnul Flutur, care a asigurat conducerea ministerului timp de doi ani şi două luni, sau domnul Remeş, care se află în funcţie de trei luni şi încearcă să repare ce a demolat domnul Flutur?

Cum poţi să faci declaraţii de felul: "Domnul Remeş se ocupă numai de înlocuirea cadrelor din minister sau direcţii?", când ştim cu toţii că până în acest moment nu a fost clintit unul, atât din minister, cât şi din direcţii.

Pot să afirm cu toată certitudinea că domnul Flutur nu a făcut în cei doi ani şi două luni decât să-şi facă notorietate, punându-se în capul scărilor de la minister şi prezentând de 2 - 3 ori/zi câte găini a ucis, să survoleze cu elicopterul pe deasupra casei dumnealui la inundaţii, şi să apară prin satele ţării călare pe un cal alb în pas de buestru.

Cele 1,7 milioane ha rămase nelucrate, plus 1 milion neîntreţinute, sunt consecinţa scoaterii subvenţiilor la principalele culturi agricole în perioada domnului Flutur.

Au fost cazuri când cei din Grupul P.S.D. al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, pur şi simplu l-au implorat să reducă TVA-ul la seminţe, pesticide, îngrăşăminte, furaje, şi să mărească subvenţiile sau să introducă la toate culturile, dar toate au fost în zadar, în condiţiile în care dumnealui vine acum printr-o moţiune simplă să propună aceste lucruri.

Cum puteţi să faceţi afirmaţia că bugetul M.A.D.R. este insuficient, când dumneavoastră aţi fost acela care l-aţi negociat cu Guvernul?

Propuneţi în cadrul moţiunii ca premierul să intervină pe lângă preşedintele României, ca să-l demită pe domnul Remeş.

Nu ar fi mai simplu oare, aşa cum procedaţi de obicei, ca să-i întocmiţi, în regim de urgenţă, un dosar penal, şi imediat domnul Băsescu să-l suspende?

Aşa faceţi, şi aceasta este modalitatea în care dumneavoastră şi partidul dumneavoastră, reuşiţi să rezolvaţi problemele ţării.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Declaraţie politică: "O iniţiativă lăudabilă a Institutului Cultural Român"

Mă bucur să aflu despre un ambiţios program de promovare a culturii române în străinătate, intitulat "Publishing Romania", care va fi susţinut de Institutul Cultural Român prin două secţiuni, una de sprijinire a editării de cărţi şi cealaltă pentru încurajarea publicării de suplimente consacrate României în publicaţii prestigioase.

Este un program capabil să valorifice imensele noastre resurse culturale, capabile să creeze şi să consolideze un nou prestigiu al României peste hotare. Aşa ceva trebuia făcut mai demult, dacă ar fi existat resursele necesare. Iată, deci, că guvernarea Tăriceanu a reuşit să creeze premisele existenţei unor fonduri apte să suţină acest program, ceea ce reprezintă o nouă confirmare a liberalismului ca sistem apt de realizare a actelor de mecenat de interes naţional.

O singură observaţie aş îndrăzni să am, în acest context. Ar fi păcat ca un asemenea vector de promovare a culturii, artei şi ştiinţei româneşti să îşi rateze menirea şi să cadă în derizoriu prin selecţii partizane, prin negarea "la export" a unor valori doar pentru că autorii respectivi nu se află în tabăra aplaudacilor politici ai unui şef de stat şi, implicit, în graţiile unui şef al Institutului Cultural Român.

Nu cred că România merită o asemenea dezamăgire. Ar fi prea trist, prea tragic şi prea balcanico-fanariot să aflăm, peste un an sau doi, că editorii străini au publicat numai şi numai intelectuali români plimbaţi cu avionul pe spesele preşedinţiei pentru vreo consultare fulger şi de taină în vila lui Nicolae Ceauşescu de la malul mării.

- Pauză -