Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 septembrie 2007

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8,45.

Şedinţa au fost condusă de domnul Valer Dorneanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Daţi-mi voie să declar deschisă prima parte a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor, dedicată prezentării declaraţiilor politice.

Sunt înscrişi 14 colegi de la PSD, minute alocate în total 29; trei colegi de la PNL, minute alocate 14; trei colegi de la Grupul parlamentar al PD, tot 14 minute; şase colegi din partea Grupului parlamentar al PRM, cu opt minute; Grupului parlamentar al UDMR i-au fost alocate şase minute şi s-a înscris domnul Becsek-Garda Deszö-Kálmán, deci o persoană; Grupul parlamentar al PC, cinci colegi, cu cinci minute; Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale s-a înscris o persoană, minute alocate sunt cinci, dar persoana va avea dreptul la numărul de minute prevăzut în Regulament; deputaţi fără apartenenţă la un grup parlamentar, s-a înscris o singură persoană.

Va informez, stimaţi colegi, că, potrivit unei hotărâri a Biroului permanent, luată împreună cu liderii grupurilor parlamentare, s-a decis că vor fi înregistrate, începând cu această lună şi în toată sesiunea, doar acele declaraţii politice care sunt aduse personal de autori sau sunt prezentate de către aceştia. Deci, practica unor colegi de-ai noştri de a-şi trimite prin emisar declaraţiile politice nu mai poate fi practicată.

Întreb Grupul parlamentar al PSD dacă doamna Minodora Cliveti este. Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată Navigare;

Dumitru Bentu. Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Vă reamintesc, timpul regulamentar pe care-l puteţi utiliza este de trei minute, din cele 29 care sunt afectate grupului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Sper să mă încadrez.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Navigare."

Chiar dacă nu au lipsit cu totul din agenda acestei vacanţe de vară, momentele şi evenimentele politice de sorginte prezidenţială au fost mult aplatizate de temperaturile tropicale, cunoscute sub numele generic de "caniculă." Dintre toate "ieşirile" domnului Traian Băsescu, cea mai relevantă şi mai dătătoare de speranţă mi s-a părut a fi decizia de a-şi reînnoi atestatul de comandant de cursă lungă. Dacă acest gest ascunde şi semnificaţia unei intenţii de a-şi relua o îndeletnicire mult dragă domniei sale, ştirea ar trebui să ne bucure pe toţi.

După ce a abandonat Capitala, primariatul său fiind unul anodin, lipsit de repere (cu câteva "notabile" excepţii: câinii comunitari, chioşcurile şi tramvaiul 41), sub strânsoarea corsetului funcţiei, şi-o fi reamintit nostalgic de nemărginirea spaţiului marin.

Au urmat cursurile intensive (cinci zile) şi extrem de "complexul" test-grilă. Ce a urmat este de la sine înţeles. După o noapte albă, petrecută în compania mijloacelor de informare în masă, cu emoţia şi tensiunea aşteptării pulsând nestăvilit, un imens suspin de uşurare şi satisfacţie a liniştit poporul.

Augustul nostru preşedinte-comandant a obţinut reconfirmarea brevetului cu punctaj maxim (premieră personală absolută, dat fiind "apetenţa" domniei sale pentru studiul temeinic, dovedită în anii de şcoală). Suntem încredinţaţi că rezultatul obţinut era ancorat de mult în dana servilismului examinatorilor.

Nu sunteţi dumneavoastră comandant de pilotină şi acest truism vi l-o fi reamintit (la ceas de luceferi) exconsilierul dumneavoastră, pentru care tainiţele Palatului din Deal rămân un loc predilect şi accesibil la orice oră.

Succesul de la examen s-a sărbătorit în două tranşe: prima sub "înaltul" patronaj al unui relativ cunoscut acvanaut şi a doua într-o ambianţă exclusiv feminină, asigurată de doamnele din PD, care tocmai se reşcoleau în ale politicii pe litoral. Extaziate până la veneraţie, participantele şi-au exprimat, în cuvinte "calde şi pline de recunoştinţă", admiraţia faţă de iubitul conducător. "L-am iubit cu ochii toată seara", s-a confesat una dintre ele.

"Domnul preşedinte ne-a transmis, prin zâmbetul său, prin privirile sale, prin toată fiinţa sa, dragostea pentru femei." (nu pentru cei cu pensii mici, nu pentru bolnavii fără medicamente, nu pentru cei cu hambarele goale din cauza secetei).

Nu au lipsit nici crizele de romantism tomnatic. "Dacă ar fi să am o scoică, aş vrea să închid în ea toate aceste clipe de neuitat." În mausoleele lor somptuoase, liderii marxism-leninismului, promotorii cultului personalităţii, s-au răsucit mândri.

Aţi promovat examenul: Felicitări!

Reveniţi pe mare, acolo unde, parafrazându-l pe poet, vă puteţi certa sau consulta cu "vânturile, valurile."

Vânt bun din pupa, din prora, babord sau tribord. Poate vă veţi reîntâlni şi cu flota care, prin "grija" dumneavoastră, s-a risipit în cele patru zări. În Evul Mediu, pe blazonul Casei regale portugheze apărea inscripţia "Navigare necesse est."

Deci, domnule preşedinte reatestat, navigaţi, navigaţi, navigaţi!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Emilian Valentin Frâncu - declaraţie politică cu titlul Biserica nu-i partid politic;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Emilian Valentin Frâncu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Biserica nu-i partid politic."

Am fost întrebat, zilele trecute, într-o conferinţă de presă, ce părere am despre colaborarea cu fosta Securitate a unor clerici şi a unor înalţi ierarhi ai Bisericii. Ziaristul dorea să ştie cum ar putea fi reglementată situaţia lor, deoarece deconspirarea ca informator duce la pierderea încrederii, iar asta reprezintă o adevărată catastrofă pentru cei ce reprezintă instituţia credibilităţii absolute - credinţa în Dumnezeu.

Am spus-o atunci şi o repet acum, de la înalta tribună a Camerei Deputaţilor: singurul care poate avea o justă abordare în această chestiune este Sfântul Sinod. Acesta va hotărî cum şi în ce măsură ar putea sau ar trebui sancţionată colaborarea preoţilor cu Securitatea, cu fostul organ represiv al regimului comunist.

Mă refer, desigur, la cazurile dovedite fără vreo urmă de îndoială, în care un eventual angajament scris şi semnat de cei în cauză a fost urmat de acţiuni clare de poliţie politică. Simpla semnare a unui angajament, neurmată de acţiuni aşa-zis "specifice", nu ar trebui să reprezinte motiv de incriminare în cazul preoţilor.

Nu în ultimul rând, este important ca, în dovedirea colaborării cu Securitatea, să existe fie o recunoaştere publică a celui bănuit, fie o sentinţă definitivă şi irevocabilă din partea Justiţiei, care să confirme decizia formulată iniţial de CNSAS.

Chiar şi aşa, eu unul consider că nu ar trebui luate măsuri administrative împotriva preoţilor, fiindcă mai ales ei au străbătut, presupun, în ultimii 17 ani, un lung drum al penitenţei şi al pocăinţei, în faţa propriei conştiinţe şi în faţa lui Dumnezeu, de fiecare dată când au îmbrăcat odăjdiile şi au stat în faţa altarului.

PNL i-a sancţionat pe toţi acei membri ai săi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi marelui public, care au primit verdicte de poliţie politică. Această abordare a fost şi rămâne singura posibilă în cazul unui partid care se respectă, care îşi respectă principiile şi doctrina, care îşi respecte trecutul, prezentul şi viitorul.

Biserica, însă, nu este partid politic. De aceea, în afara remuşcărilor sincere şi a pocăinţei individuale a preoţilor care au greşit, eu unul nu aş recomanda Sfântului Sinod vreo altă pedeapsă împotriva acestora.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Valeriu Tabără - declaraţie politică cu tema Agricultura României în cadrul politic al iresponsabilităţii şi speculaţiei;

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupul parlamentar al PD, domnul deputat Valeriu Tabără.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mi-am intitulat declaraţia politică de astăzi "Agricultura României în cadrul politic al iresponsabilităţii şi speculaţiei."

În timpul vacanţei parlamentare din iarna 2006-2007, mi-au căzut în mână (şi le-am studiat cu multă atenţie) o serie de articole de presă care abordau extrem de serios fenomenul de încălzire globală şi fenomenul El Nino, care are loc în centrul Oceanului Pacific, ambele fenomene cu consecinţe dintre cele mai grave ca efecte asupra climei pe suprafeţe mari ale globului.

Ştiam că, în România, problema schimbărilor climatice, stepizarea şi chiar deşertificarea au fost semnalate şi studiate cu aproape 40 de ani în urmă, cercetări care au continuat şi continuă şi astăzi. Încă de atunci s-a pus problema elaborării unei strategii care să ne protejeze împotriva unor cauze, consecinţe date de secetă, care să aibă efecte pe termen lung.

Aşa s-a elaborat strategia irigaţiilor, amenajate la nivelul anului 1990 pe aproape 3,2 milioane de hectare, cu precădere în zonele cu un grad mare de ariditate şi cu un rol pozitiv determinant nu numai pentru producătorii agricoli ai României, dar şi asupra mediului ambiant al ţării noastre. S-a ştiut că este istorie în acest sens şi, din istorie, că fără aceste irigaţii, într-o serie de zone agricole ale României nu este posibilă o producţie agricolă stabilă ca nivel şi calitate şi ca rentabilitate economică.

A fost elaborat şi declanşat un amplu program de cercetare pentru a se realiza numeroase soiuri şi hibrizi de plante cu un grad ridicat de toleranţă sau chiar rezistenţă la secetă, dar şi tehnologii care să ducă la o mai bună conservare şi utilizare a apei din sol. În ceea ce priveşte soiurile şi hibrizii, aceştia s-au realizat şi şi-au demonstrat viabilitatea în acest an, 2007, când au asigurat un minim de recoltă în aproape toate zonele afectate de secetă. Aceasta în timp ce soiurile şi hibrizii străini au fost afectaţi grav de secetă.

În ceea ce priveşte tehnologiile, acestea, deşi se cunosc, nu au putut fi aplicate decât sporadic, din cauza lipsei de tehnică agricolă aferentă unei astfel de tehnologii. Este de remarcat faptul că hibrizii şi soiurile de plante cultivate autohtone au rezistat mulţumitor la seceta puternică din Bărăgan, Dobrogea, Oltenia, sudul şi centrul Moldovei, unde s-au înregistrat, la nivelul solului, temperaturi de peste 60 de grade Celsius, completate de o secetă pedologică şi atmosferică fără precedent.

Ceea ce s-a întâmplat anul acesta sub aspect climatic în România, se ştia de mult. Din păcate, cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor în domeniu, aşa cum se găsesc şi în alte domenii, nu au fost luate în seamă de către cei care, în baza lor, trebuiau să ia decizii care să ducă la eliminarea efectelor fenomenelor de secetă.

Aş mai menţiona, aşa cum am făcut-o mai sus, că fenomenul nu este nou, el este în desfăşurare şi extindere de mai mulţi ani în România şi nimeni sau aproape nimeni din factorii cu responsabilitate în decizia politică nu s-a aplecat asupra lui, iar consecinţele se văd şi se vor simţi puternic în anii următori.

Suferinţa creată de acest complex fenomen climatic nu este numai a celor care practică agricultura şi trăiesc din ea. Acesta afectează, dacă-mi este permis, întreaga societate românească, pusă să plătească sume importante de bani pentru ceva ce, din păcate, se va repeta, probabil, mulţi ani de acum încolo.

Fenomenul de secetă în România, pe zone mai mari sau mai mici, este prezent în ţara noastră în opt din zece ani. El este strict legat, paradoxal, de un alt fenomen, care se repetă an de an, pe arii mai mici sau mai mari, dar cu consecinţe dezastruoase. Este vorba de inundaţii. Ambele fenomene sunt strâns legate între ele şi provin aproape din aceleaşi cauze. Din păcate, ambele sunt tratate nu ca şi cauză, ci mai mult ca efect.

În anul 2007, fenomenul de secetă este prezent pe aproape două treimi din teritoriul României, deşi a fost sesizat de către instituţii ştiinţifice din timp, inclusiv de Autoritatea Naţională pentru Meteorologie, a fost tratat cu superficialitate, cu neînţelegere, cu neştiinţă, dar şi cu multă neputinţă de către cei care ar fi trebuit să-l vadă. Consecinţele acestui fapt se văd.

Este de neînţeles de ce Guvernul nu a declarat, în cazul secetei, la timp, starea de calamitate, deşi ea era semnalată de către o serie de instituţii, inclusiv de către prefecturi.

De ce nu s-au făcut evaluările stării de vegetaţie a culturilor de toamnă la timp, inclusiv la ieşirea din iarnă? În vestul ţării, seceta s-a manifestat acut în lunile februarie, martie şi aprilie, cu consecinţe teribile asupra producţiei.

De ce nu au fost avertizaţi fermierii de către instituţiile abilitate asupra consecinţelor fenomenelor climatice ce se desfăşurau şi ale căror consecinţe erau previzibile?

De ce s-a impus, după atâtea greşeli făcute de acest Guvern, ca despăgubirile pentru culturile afectate de secetă să fie strict legate de acţiunea de asigurare, ştiut fiind că nici o societate de asigurări nu face asigurări împotriva secetei?

Este un răspuns: Guvernul actual nu a vrut să-i despăgubească pe cei afectaţi de fenomenele climatice.

Neprimirea sau respingerea dosarelor de calamitate de către Direcţiile Agricole Judeţene este un act de cinism şi de iresponsabilitate. Consecinţele sunt: falimentarea unui număr mare de agricultori ca urmare a compromiterii produselor agricole şi vegetale; afectarea, de asemenea, într-o proporţie mare, şi a exploataţiilor agricole susţinute prin proiectele precum Sapard şi Fermierul. Pentru acestea din urmă nu s-a luat, până acum, nici un fel de măsură de sprijin.

Există, însă, din nou domenii care câştigă de pe urma secetei şi a sărăciei fermierilor români. Aceştia sunt importatorii de produse agricole de tot felul şi, în acelaşi timp, se creionează condiţiile pentru o piaţă funciară mai ieftină, mai la îndemâna marilor speculanţi de pământuri.

Mă întreb, oare, a vrut Guvernul să ajungă la această situaţie? Se pare că da.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Paul Magheru - apel la asigurarea unei bune desfăşurări a Adunării Ecumenice Europene;

Din partea Grupul parlamentar al PRM, domnul Paul Magheru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, debutează, la Sibiu, lucrările celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene. Evenimentul, unul dintre cele mai importante din lumea creştină, se desfăşoară pentru prima dată într-o ţară majoritar ortodoxă şi reuneşte lideri şi reprezentanţi ai tuturor bisericilor europene. Anvergura acestei adunări este subliniată şi de prezenţa unor invitaţi de prestigiu, precum preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Salutând organizarea acestei manifestări în ţara noastră, şi nu oriunde, ci în capitala culturală europeană a acestui an, sunt nevoit să trag un semnal de alarmă cu privire la un gest provocator, ce poate întina semnificaţia ecumenică a reuniunii de la Sibiu.

La sfârşitul săptămânii trecute, Laszlo Tokes a anunţat că Episcopia Reformată de Piatra Craiului, pe care o conduce, va boicota lucrările Adunării Ecumenice Europene şi, mai mult, că va protesta, pe parcursul derulării acestora, faţă de ceea ce, cu rea credinţă, el numeşte conflictul interconfesional apărut la Oradea, între Episcopia Reformată şi Parohia Ortodoxă "Sfânta Treime." Asupra acestei dispute, cu un potenţial conflictual îngrijorător, am atras atenţia încă din luna februarie, când avertizam asupra pericolului reprezentat de valul de şovinism maghiar impulsionat de episcopul Tokes. Din păcate, iată că temerile exprimate atunci se confirmă. Duminică, la îndemnul acestei unelte a dezbinării interetnice, un grup de credincioşi reformaţi a protestat, din nou, în stradă.

Pricina scandalului o reprezintă un teren atribuit Bisericii Ortodoxe "Sfânta Treime", în 2004, de Consiliul Municipal Oradea, în compensaţie pentru un alt teren, cu o suprafaţă mai mare. Legalitatea hotărârii consilierilor locali a fost confirmată printr-o decizie a Curţii de Apel Oradea. Ignorând decizia, Tokes a pătruns pe acest teren, prin efracţie, în luna februarie, tăind lacătul şi lanţul cu care era închisă poarta de acces. Urmare plângerii formulate de preotul paroh al Bisericii Ortodoxe "Sfânta Treime", mai mulţi reprezentanţi ai Episcopiei Reformate, inclusiv Laszlo Tokes, au fost citaţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Speriat de perspectiva de a da socoteală în justiţie pentru abuzurile sale, Tokes pozează în victimă, văicărindu-se făţarnic că este silit să îndure prigoana românească. Probabil a contat, în opţiunea pentru acest nou circ jalnic, şi viitoarea sa candidatură la Parlamentul European. Din păcate, după tulburarea liniştii interetnice şi interconfesionale de la Oradea, episcopul Tokes este pe cale de a arunca mizeria extremismului, de care a dat dovadă de-a lungul anilor, şi asupra Adunării Ecumenice de la Sibiu, unde a avertizat că va protesta. Totul pentru a atrage atenţia asupra maleficei sale persoane şi pentru a pune sub semnul întrebării sinceritatea deschiderii spre dialog ecumenic a Bisericii Ortodoxe Române.

Ar fi mult mai înţelept dacă Tokes ar medita, fie şi numai pentru câteva clipe, la tema acestei reuniuni - "Lumina lui Hristos luminează tuturor. Speranţa pentru reînnoire şi unitate în Europa." În această direcţie se îndreaptă gândurile şi strădaniile ierarhilor şi credincioşilor din Europa, nu înspre dezbinarea şi ura pe care le seamănă episcopul reformat de la Oradea. De aceea, adresez un apel, inclusiv autorităţilor îndrituite să ia toate măsurile necesare pentru a preîntâmpina manifestările şovine ale lui Laszlo Tokes şi ale acoliţilor săi, pentru a asigura buna desfăşurare a Adunării Ecumenice Europene.

Îi urăm succes.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Becsek-Garda Deszö-Kálmán - câteva sugestii în privinţa cheltuirii judicioase a sumelor de investiţii pentru unităţile şcolare;

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Becsek-Garda Dezideriu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Becsek-Garda Deszö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Prefectul judeţului Harghita, Constantin Strujan, a declarat, într-o conferinţă de presă, în ziua de 27 august, că va propune destituirea din funcţie a inspectorului şcolar general, Bondor István, dacă sumele alocate pentru investiţii în luna martie nu vor fi cheltuite până la sfârşitul anului. Nemulţumirea, după articolul apărut în cotidianul Adevărul Harghitei, este legată de faptul că, din totalul de peste 13,4 milioane lei alocaţi pentru 81 de lucrări de investiţii la şcolile din judeţ, s-a cheltuit aproximativ 41%. Constantin Strujan, în şedinţa colegiului prefectural, a afirmat că nu înţelege cum unele unităţi de învăţământ nu au decontat nici măcar un leu din banii alocaţi de Ministerul Educaţiei pentru diverse lucrări, cum ar fi consolidări, reabilitări sau reparaţii capitale.

Nu înţeleg atitudinea domnului prefect şi revolta sa împotriva inspectorului şcolar general din judeţul Harghita, pentru că banii nu au fost alocaţi unităţilor şcolare prin inspectoratul şcolar judeţean, ci prin primării. Răspunderea pentru neexecutarea acestor lucrări revine, deci, primarilor care însă nu au fost atenţionaţi de către domnul prefect.

Sunt şi eu de acord cu afirmaţia domnului prefect că există sume foarte generos alocate de către Ministerul Educaţiei, pentru unele lucrări de investiţii, care nu vor putea fi cheltuite până la 31 decembrie al anului 2007. Însă, propunerile inspectorului şcolar general nu întotdeauna erau luate în considerare în alocarea sumelor pentru investiţii şi domnul inspector nu este vinovat că fondurile alocate pentru Şcoala generală "Octavian Tăslăveanu" din Bilbor, Şcoala "Sfântul Andrei" din Sărmaş sau şcoli din satul Valea Rece, Siculeni, Racu, Vlăhiţa erau mult peste posibilităţile de executare la timp a lucrărilor de investiţii.

Nu înţeleg de ce inspectorul şcolar general Bondor Istvan a fost tras la răspundere de către prefect, când acesta a lucrat exemplar şi a urmărit în mod exemplar folosirea sumelor alocate şcolilor din judeţ de către Ministerul Educaţiei. El nu poate da ordine primarilor pentru derularea lucrărilor de licitaţie la timp şi a altor lucrări dacă nu există bunăvoinţă din partea acestora pentru sprijinirea instituţiilor şcolare.

Judeţul Harghita se află între primele 20 de judeţe la nivel naţional care au cheltuit în mod exemplar banii alocaţi instituţiilor şcolare de către Ministerul Educaţiei. Chiar sunt şcoli unde lucrările de reparaţii au fost executate, deşi ministerul nu a alocat sumele pentru achitarea valorii acestor lucrări.

Stimate domnule ministru Cristian Adomniţei!

Pentru preîntâmpinarea atacurilor nejustificate din partea prefecturilor, solicit ca sumele de investiţii pentru unităţile de învăţământ să nu mai fie trimise prin filiera primăriilor, pentru că majoritatea primarilor nu sprijină procesul de educaţie şi de învăţământ, ci, folosindu-se de influenţa lor politică, solicită sume ca nu pot fi cheltuite de unele instituţii şcolare.

Totodată, propun reeşalonarea sumelor de investiţii la nivel judeţean, pentru că sunt numeroase şcoli unde lucrările au fost executate, dar solicitările lor nu au ajuns pe listele aprobate de către Ministerul Educaţiei.

Totodată, în multe şcoli unde lucrările de reparaţii sunt în curs de executare, lucrările nu s-au putut finaliza pentru că, în hotărârile de guvern, nu li s-au acordat banii necesari pentru terminarea investiţiilor, iar procesul de învăţământ are numai de suferit.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ionica Constanţa Popescu - declaraţie politică intitulată Ameninţarea politicii şi politica ameninţării;

Din partea Grupul parlamentar al Partidului Conservator, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ionica Constanţa Popescu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea politică se intitulează "Ameninţarea politicii şi politica ameninţării."

Şi mă refer la ameninţarea căreia trebuie să-i facă faţă politicul din când în când, în clipa în care oameni care n-au mai făcut politică până atunci, oameni serioşi, profesionişti, iubiţi de cetăţeni, oameni valoroşi, care respectă principii morale de mult uitate în politică, decid să intre în această lume aparte. Aceasta ar fi ameninţarea politicii cu schimbarea sistemului.

Politica ameninţării nu mai are nevoie de explicaţii. Ea reprezintă exact ceea ce-i spune numele: parte a clasei politice actuale, şi subliniez o parte, nu întreaga clasă politică, parte care a supravieţuit în politică nu prin profesionalism şi slujind interesele cetăţeanului, ci slujind interesele proprii şi pe cele de partid, punând piedici celor care voiau să se ridice prin propria personalitate şi să schimbe sistemul politic; parte a unei clase politice construite greşit în ultimii 17 ani, care necesită schimbare şi care se opune noului, această parte luptă împotriva schimbării sistemului cum ştie mai bine. Cum a învăţat în cei 17 ani de democraţie postdecembristă, cum a învăţat în cei 50 de ani de comunism, iar faţă în faţă cu valorile, această parte a spectrului politic se apără prin metode specifice unor vremuri pe care le speram încheiate odată cu revoluţia din decembrie '89.

Ca să nu mă acuzaţi de filozofie ieftină, voi face referiri la un caz concret, deşi nu voi da nume. Ele se vor afla în curând. Mă îndoiesc de faptul că cel care a ameninţat în istoria pe care urmează să v-o spun se va simţi ruşinat sau va înţelege că a greşit. Dar sunt datoare să vorbesc. Să vorbesc despre un om de peste 50 de ani, care a trăit din plin şi bine pentru perioada comunistă, actual parlamentar şi fost ministru. Azi face parte dintr-o formaţiune democrată. Democrată pentru că aşa îi spune numele. Azi este lider de dreapta, ieri a fost de stânga, "alaltăieri", înainte de '89 a fost... şi mai de stânga. Vorbim despre un exponent al acelei părţi a politicului, care simte că i-a venit sorocul. Acest om nu s-a sfiit să ameninţe un "new entry" în politică. Un tânăr cunoscut la nivel mondial, un sportiv care a promovat cu cinste numele României în lume. Un tânăr pe care-l cunoaşte de când era copil. Un tânăr în casa căruia a intrat. Un tânăr al cărui părinte face politică de mai mulţi ani şi, n-o să credeţi, are carnet de membru democrat. Singura vină a tânărului este intrarea în politică la o altă formaţiune decât cea democrată şi decizia acestui tânăr de a se implica cu adevărat în viaţa politică, de a pune umărul la schimbarea clasei politice, nu de a fi simplu votant. Singura vină a tânărului este închipuita (de către unii) candidatură la primăria unui oraş. O candidatură neanunţată, dar care, chiar şi aşa, a speriat. Chiar dacă nu s-a pus problema candidaturii, omul nostru a început să fie şicanat şi ameninţat. "Mot a mot" i s-a spus de către democratul mai vechi în politică: "Ai vrut politică, uite aşa se face politica. Au mai fost şi alţi mari sportivi care au crezut că pot face politică şi au sfârşit-o prost. Mai ai încă timp să renunţi!"

Aşa se face schimbarea clasei politice azi, în România! Cu şantaj şi cu ameninţări. Vorbim despre votul uninominal, vorbim de schimbarea clasei politice, vorbim de întinerirea ei, vorbim de reprezentarea intereselor cetăţenilor. Iar toate acestea nu fac nici cât o ceapă degerată în mintea unora. A unora care se simt ameninţaţi. A unora care simt că le-a venit timpul, dar care nu înţeleg, dacă nu să se retragă în mod demn, măcar să ducă o luptă politică fair play, o luptă în care atunci când eşti faţă în faţă cu adversarul îi întinzi mâna şi îi urezi să câştige cel mai bun. Măcar pentru faptul că dincolo de politică toţi suntem oameni, avem o viaţă, ne mai întâlnim şi în alte circumstanţe, avem familii, unii au copii şi sigur nu le-ar plăcea ca aceştia să fie ameninţaţi. Măcar pentru că suntem oameni, înzestraţi, teoretic, cu materie cenuşie, cu capacitatea gândirii. Utilizarea forţei şi ameninţării demonstrează cât s-a atrofiat la unii capacitatea de a raţiona cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Sper ca măcar să le fi rămas atâta urmă de materie cenuşie, încât să înţeleagă că viaţa merge înainte, cu sau fără ei. Că ei trebuie să se adapteze noului, nu cei tineri unei gândiri politice învechite, retrograde. Că este absolut necesară introducerea fair-play-ului şi în sistemul politic.

Sper să le fi rămas atâta materie cenuşie în cap încât să poată înţelege că un sportiv vine dintr-o lume în care a avut de înfruntat adversari, iar dacă a devenit un mare sportiv, cu recunoaştere internaţională, asta s-a întâmplat pentru că şi-a surclasat adversarii, adică a fost mai bun decât ei. În luptă dreaptă. Pentru că a fost perseverent şi pentru că s-a antrenat, pentru că şi-a folosit nu doar muşchii, aşa cum fac unii din politica noastră de azi, ci şi creierul.

Aşa-zisului democrat, îi pot spune că sportivul de care vorbim este de o eleganţă rar întâlnită, dar că sportul care l-a făcut celebru l-a învăţat cum să pareze loviturile sub centură. Şi că atunci când intră în luptă ştie să se apere, dar ştie şi să lovească adversarul, astfel încât el să fie învingător. Fair play, pe ring şi fără ameninţări. Să câştige cel mai bun. Iar acesta să ne fie viitorul.

Aşa cum eu îi înţeleg opţiunea pentru trecut, sper ca şi democratul în cauză să-mi respecte opţiunea pentru viitor, pentru o viaţă politică fără ameninţări şi metode bolşevice.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Aledin Amet - declaraţie politică având ca temă Modernizarea unui parc al Bucureştiului;

Din partea grupului minorităţilor naţionale, domnul Aledin Amet.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Despre modernizarea unui parc al Bucureştiului".

Începând cu data de 14 august anul curent, parcul sectorului 2 din Bucureşti se numeşte "Heydar Alyev". A existat, în acest sens, o inaugurare la care au fost prezente numeroase personalităţi politice, dar au fost prezenţi şi reprezentanţi ai administraţiei locale. Instituţia care s-a implicat, din punct de vedere material, este Ambasada Republici Azerbaidjan în România beneficiind, firesc, de sprijinul constant al autorităţilor sectorului 2.

Ceea ce s-a realizat, modernizarea parcului, este un început, iar investiţia de 3.450.000 de euro reprezintă o sumă importantă, folosită într-un scop nobil. Colaborarea se dovedeşte a fi una practică, şi nu una la nivel declarativ, fapt care nu poate decât să mulţumească pe toţi cei avizaţi, dar să şi ofere populaţiei din zona respectivă o stare sporită de bine.

Intenţiile membrilor Ambasadei Republicii Azerbaidjan nu se popresc aici. Se are vedere refacerea clădirii unei şcoli din oraşul Medgidia, judeţul Constanţa, precum şi dotarea ei cu aparatură de ultimă generaţie. Pentru a realiza acest demers este nevoie însă de conlucrare între factorii decizionali, principalii beneficiari fiind, cu siguranţă, elevii.

Astfel de înţelegeri nu pot fi neglijate. Astfel de înţelegeri contribuie, în mare măsură, la consolidarea relaţiilor economice şi politice. Astfel de înţelegeri, bine înfăptuite, pot promova culturi diferite, personalităţi din alte zone, momente de istorie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Vasile Filip Soporan - declaraţie politică intitulată Depolitizarea administrativă prin politizarea alocării resurselor financiare sau descentralizare administrativă prin centralizare financiară;

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Vasile Soporan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să prezint în faţa dumneavoastră declaraţia politică intitulată "Depolitizarea administrativă prin politizarea alocării resurselor financiare sau descentralizare administrativă prin centralizare financiară".

Am ascultat cu atenţie şi cu suspiciune în acelaşi timp, având în vedere antecedentele, recentele declaraţii ale preşedintelui Partidului Democrat, în care se afirma existenţa unei repartizări pe criterii politice a banului public prin metoda cunoscută a repartizării directe prin hotărâri de guvern.

Nu pentru că nu am crezut în declaraţiile politice făcute în numele celor care se află în acelaşi timp şi la putere şi în opoziţie, ci pentru că susţin principiul justificării afirmaţiilor făcute, am realizat o analiză asupra modului în care s-a făcut repartizarea centralizată pe unităţi administrative a surselor necesare realizării unor obiective de investiţii, reabilitări, reparaţii capitale şi utilităţi în cadrul instituţiilor de învăţământ preuniversitar. Pentru studiu, am folosit hotărârile de guvern adoptate cu această destinaţie în anii 2006-2007, obiectivele fiind legate de următoarele: determinarea poziţiilor prezente în hotărârile de guvern, valoarea sumelor alocate, contribuţia alocaţiilor pe elev, pe fiecare unitate administrativ-teritorială, pe totalul judeţului, pe mediul rural, pe mediul urban, pe totalul administraţiilor cu primari proveniţi din PSD, PD, PNL şi UDMR, analiza făcându-se pe fiecare hotărâre de guvern, pe fiecare an în parte, 2006-2007, şi însumat pe anii amintiţi.

Determinarea structurii execuţiei cheltuielilor pentru învăţământ, totalul cheltuielilor, sume defalcate din tva, alocări prin hotărâri de guvern, surse proprii pentru anii 2006-2007, analiza făcându-se prin suma alocată, ponderea sumei alocate şi contribuţia pe elev a sume acordate, la nivelul fiecărei unităţi administrative pe total judeţ, total mediu rural, total mediu urban, pe totalul administraţiilor cu primari PSD, PD, PNL şi UDMR.

Realizarea unei sinteze de alocare a sumelor pentru învăţământ prin hotărâri de guvern, pe administraţiile locale ale judeţului Cluj, în funcţie de apartenenţa politică a primarilor.

Din analiza datelor cuprinse în studiul făcut, consider că se pot trage următoarele concluzii:

  1. Suma totală alocată direct pe unitate şcolară, nu pe judeţ, nu direct pe unitatea administrativă şi pe activităţile care trebuiau efectuate, cunoscute mai bine la Bucureşti decât în teritoriu, deci această sumă se ridică la valoarea de 55 974.000 de lei, sumă ce reprezintă 38% din sumele proprii. Suma fiind importantă, din acest motiv consider că este necesar ca alocarea să se facă printr-un algoritm care să cuprindă indicatori obiectivi, şi nu subiectivismul criteriului politic.
  2. Repartizarea sumelor alocate în funcţie de apartenenţa politică a primarului se prezintă astfel: Partidul Social Democrat - o pondere de alocare de 12%, când ponderea primarilor PSD din totalul primarilor este de 25%. Practic, dublu faţă de alocarea făcută. Partidul Naţional Liberal - o pondere de 24%, ponderea dobândită a primarilor PNL în totalul primarilor din judeţ fiind de 21%. Partidul Democrat a obţinut o alocare în pondere de 59%, iar ponderea dobândită a primarilor PD din totalul primarilor din judeţ este de 26%. Practic, mai puţin de jumătate faţă de alocarea făcută.
  3. Repartizarea în funcţie de apartenenţa politică a primarilor este influenţată de apartenenţa politică a ministrului educaţiei şi cercetării. Astfel, pentru perioada 2006 - aprilie 2007, când titularul ministerului era reprezentantul Partidului Democrat, ponderea sumelor repartizate administraţiilor conduse de primari PD a variat între 76% şi 62%. Pentru administraţiile conduse de primari PSD a variat între 8 şi 12%, iar pentru administraţiile conduse de primari PNL a variat între 4 şi 25%. Iar când titularul ministerului a devenit reprezentantul Partidului Naţional Liberal, situaţia s-a schimbat. Ponderea specifică PD-ului de 76% s-a micşorat la 16%, iată printre altele motivul supărării şefului Partidului Democrat, iar ponderea specifică PNL-ului a urcat de la 4% la 65%, în schimb pentru reprezentanţii Partidului Social Democrat situaţia a rămas practic neschimbată, asistând la un sistem de izolare a primarilor, în ceea ce priveşte accesarea resurselor financiare. Un observator neutru la analiza acestei situaţii ar trebui să dea dreptate preşedintelui Partidului Democrat pentru afirmaţia făcută după pierderea Puterii la nivel central reprezentantului Partidului Naţional Liberal pentru situaţia defavorizantă, specifică perioade înainte de numirea titularului PNL la conducerea ministerului, şi reprezentanţilor Partidului Social Democrat, aflaţi într-o situaţie defavorabilă după pierderea puterii politice.

Având în vedere faptul că asemenea influenţe nu ar trebui să fie simţite la nivelul autorităţilor locale, în momentul în care reprezentanţii Partidului Naţional Liberal afirmau şi afirmă depolitizarea şi eficientizarea administraţiei în sprijinul cetăţeanului, propun formaţiunilor politice, înainte de dezbaterea altor proiecte de lege, o discuţie serioasă asupra reformei statului, a atribuţiilor instituţiilor statului, a algoritmului de împărţire a puterii între autoritatea centrală şi autorităţile locale şi a manierei în care construcţia bugetară poate stimula atragerea resurselor şi utilizarea eficientă a banului public prin decizii cât mai apropiate de cetăţean, şi nu ghidonate sau teleghidate politic de la nivel central.

Această discuţie ar trebui să aibă rezultat un pact al tuturor formaţiunilor parlamentare privind corelarea programelor de descentralizare administrativă cu programele de descentralizare financiară. Chiar dacă în istorie Partidul Naţional Liberal nu a fost adeptul real şi practic al descentralizării, consider că este nevoie de o schimbare a abordării centraliste şi stabilirea unor criterii clare, durabile şi eficiente de alocare a banului public.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS Emil Strungă - declaraţie politică intitulată O moţiune pierdută;

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Emil Strungă.

Numai puţin, întrucât nu se prezintă verbal... depuneţi-o, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei politice pe care o prezint în faţa dumneavoastră astăzi este: "O moţiune pierdută".

Partidul Social Democrat şi-a anunţat cu ceva vreme în urmă intenţia de a depune o moţiune de cenzură la începutul săptămânii viitoare. La această iniţiativă s-au raliat, după oarecari ezitări, şi cele două orfeline din Parlament: PD şi PLD.

În aceste condiţii şi cu asemenea aliaţi, PSD îşi complică şi mai mult existenţa marcată de o evoluţie ezitantă şi contradictorie, ceea ce mă face să cred că moţiunea de cenzură aflată în lucru va avea soarta tuturor încercărilor precedente dina aceeaşi categorie, adică va fi un act politic ratat.

Moţiunea de cenzură critică activitatea Guvernului, punând accent pe ultima perioadă, deşi PSD-ul a acordat un vot favorabil la investirea acestui guvern. Moţiunea nu are o bază solidă, o justificare plauzibilă, criticile aduse la adresa actualului guvern nefiind întemeiate. Putem trage lesne concluzia că PSD-ul se foloseşte de această moţiune pentru a face un joc de imagine, urmărind creşterea popularităţii şi avansarea în sondaje.

Să nu uităm faptul că moţiunea de cenzură nu se bucură de foarte mult sprijin parlamentar: Partidul Conservator, PRM şi Grupul parlamentar al minorităţilor au anunţat că nu vor sprijini PSD-ul în această iniţiativă. Nimeni nu este interesat să participe la această luptă fără un scop bine precizat, între forţele aflate în Opoziţie, să mai ia parte la încă un conflict deschis pe scena politică, care nu aduce nimic bun, ar crea numai nemulţumire în rândul cetăţenilor şi dezechilibru pe plan economic şi social.

Această moţiune intervine într-un moment nepotrivit, când Guvernul îşi concentrează atenţia asupra Proiectului Legii bugetului, ce trebuie finalizat în timp util, pentru a realiza majorarea de pensii promisă, şi când se pregătesc alegerile europarlamentare.

Dacă această moţiune de cenzură ar fi adoptată de Parlament, bugetul pentru anul 2008 nu ar putea fi aprobat înainte de ianuarie-februarie, iar majorarea pensiilor nu s-ar putea realiza la 1 ianuarie 2008. De asemenea, sunt în pericol şi alte proiecte de investiţii, cum ar fi cele care utilizează fonduri europene şi care vizează dezvoltarea agriculturii şi infrastructurii rurale. Moţiunea de cenzură nu face decât să încetinească ritmul de dezvoltare economică şi de implementare a programelor europene.

Indiferent de rezultatul acestei încercări, autorul moţiunii se va afla în dificultate: dacă moţiunea nu trece, PSD va fi criticat pentru această iniţiativă; dacă trece, PSD nu are nici o şansă să-şi impună punctul de vedere, şi poate fi considerat responsabil pentru evoluţia politică viitoare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Liviu Alexandru Miroşeanu - declaraţie politică intitulată Debandada din învăţământul românesc;

Deci, aţi reţinut, domnul Florin Iordache, din partea Grupului parlamentar al PSD, prezent aici, a depus în scris declaraţia.

Din partea Grupului parlamentar al PD, dacă mai există ...

Poftiţi, domnule deputat Miroşeanu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Liviu Alexandru Miroşeanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Situaţia dezastruoasă în care se află şcoala românească la acest început de an şcolar este, fără îndoială, un motiv de îngrijorare, politica ministerială din domeniu în ultimele 6 luni demonstrând lipsa de experienţă şi profesionalism a tânărului ministru Adomniţei, care se dovedeşte a fi incapabil să gestioneze un domeniu atât de complex.

Trecând peste bâlbele decizionale din sfera planificării actului educaţional, constatăm că acestea se manifestă şi în zona deosebit de importantă a dezvoltării infrastructurii sistemului de învăţământ, domeniu în care România trebuie să facă paşi importanţi, în ritm alert, pentru a compensa în cel mai scurt timp decalajele din sistem în raport cu Uniunea Europeană.

Modul cum au fost distribuite fondurile pentru reparaţii şi investiţii, în special în mediul rural, pe criterii exclusiv politice şi fără o strategie bine pusă la punct, reprezintă un regres caracterizat de incompetenţă şi lichelism politic.

Ca exemplificare, în judeţul Bacău, cele peste 80 de obiective de reparaţii şi investiţii în şcoli au fost împărţite primarilor PNL şi PSD cu ignorarea totală a primăriilor conduse de primari din celelalte formaţiuni politice. Constatăm, de asemenea, că aceste fonduri au fost alocate uneori pe obiective inexistente sau neprogramate, punând în dificultate autorităţile locale, în timp ce obiective în curs de finalizare nu au primit fondurile necesare, în aşa fel încât să fie finalizate şi introduse în sistem în timp util, până la începerea anului şcolar.

Partidul Democrat, consecvent principiilor populare creştin-democrate, dintre care acela al subsidiriatăţii fiind cel mai important, este împotriva unor astfel de practici, considerând că implicarea statului în soluţionarea problemelor de interes local trebuie să fie limitată şi să se facă simţită doar atunci când comunităţile, din dezinteres sau din lipsă de posibilităţi, sunt incapabile să le facă faţă. Toate aceste aspecte definesc practic debandada actuală din sistem, fapt ce ne îndreptăţeşte să cerem demiterea imediată a ministrului incompetent Cristian Adomniţei şi aşezarea politicii ministerului pe criterii de competenţă şi profesionalism.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Petru Călian - pledoarie pentru introducerea sistemului de vot uninominal;

De la Grupului parlamentar al PRM dacă mai este cineva din cei care s-au înscris? Nu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Petru Călian.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În ultima perioadă atât presa, cât şi clasa politică din România abundă populaţia României cu 3-4 subiecte extrem de fierbinţi, dar extrem de importante.

Se vorbeşte tot mai des, făcându-se paşi mărunţi înspre trecerea din 2008 la un sistem de vot uninominal, vorbeşte preşedintele României de necesitatea organizării unui referendum concomitent cu alegerile pentru Parlamentul european, referendum prin care să se stabilească prin verdictul populaţiei introducerea votului uninominal, se vorbeşte de subiectul legat de republică, republică parlamentară sau republică prezidenţială, şi se vorbeşte tot mai des de necesitatea modificării Constituţiei.

Dar, din păcate, acest lucru îl spun doar politicienii, fără să ţină cont de voinţa electoratului din România. Nu se aranjează în mod firesc urgenţele din România, precum şi nu se stabilesc, totodată, priorităţile în ordine firească, în ordine cronologică. Dacă tot discutăm despre referendum, consider că ar fi necesar, la ora actuală, un referendum prin care populaţia să hotărască pentru următoarele alegeri ce fel de republică dorim: dacă dorim o republică parlamentară sau dorim o republică prezidenţială.

Este firesc faptul că trend-ul este înspre un sistem de republică prezidenţială, şi atunci automat se pune problema modificării Constituţiei. Este necesar să se facă acest demers, datorită faptului că în ultimii 2 ani de zile am avut o instabilitate politică accentuată. De ce? Pentru că preşedintele-jucător al României nu a avut pârghiile necesare oferite de Constituţie, astfel încât domnia-sa să se poată manifesta; poate justificat, poate nejustificat. Aşadar, în contextul în care dorim o republică prezidenţială, este imperios necesar să modificăm Constituţia României, astfel încât să lărgim, dacă se consideră necesar, atribuţiunile care-i revin preşedintelui şi să le clarificăm totodată, iar în situaţia în care nu dorim acest lucru, să reducem atribuţiunile preşedintelui, astfel încât într-adevăr rolul lui să fie doar de mediator şi mai puţin de jucător.

În acest context, consider că prioritatea numărul 1 este consultarea populaţiei în privinţa organizării statului nostru, iar în situaţia în care se va opta şi cu siguranţă cred că se va opta pentru o republică prezidenţială, de urgenţă să modificăm Constituţia României, astfel încât cei care vor conduce de pe fotoliul de preşedinte destinele acestei ţări să nu mai forţeze, spun forţeze, pentru a nu greşi, să nu mai forţeze Constituţia României.

Şi, în concluzie, vreau să vă spun că în privinţa introducerii sistemului de vot uninominal problema este tergiversată în mod intenţionat. Singura soluţie care ar duce în anul 2008 la un sistem de vot uninominal este asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect de lege.

În situaţia în care Guvernul nu-şi asumă responsabilitatea, nu-şi asumă răspunderea, de fapt, astfel încât acest proiect să se transforme în lege, timpul va fi duşmanul nostru, iar până în 2008 nu vom putea să ne organizăm din punct de vedere administrativ, astfel încât să putem pune în aplicare un sistem de vot uninominal şi, în această situaţie, următoarele alegeri ar putea să ducă doar spre un sistem de vot uninominal.

Aşadar, să nu mai tergiversăm acest lucru, se doreşte introducerea unui sistem de vot uninominal pur, fără să oferim cadouri partidelor politice mari şi cer, în mod oficial, din plenul Camerei Deputaţilor, Guvernului, să-şi asume răspunderea pe Proiectul de Lege privind introducerea sistemului de vot uninominal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Gheorghe Chiper - declaraţie politică intitulată Ajutoarele pentru agricultură - urgenţă absolută;

Revenim la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Chiper.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Chiper:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu voi prezenta în extensie declaraţia politică pe care eu o am în faţă. Vreau să vă spun că această declaraţie este determinată de întârzierea cu care apar susţinerile financiare pentru agricultură.

Suntem deja cu anul agricol 2007-2008 început, iar aceste ajutoare financiare pentru cei care lucrează pământul nu se regăsesc în activitatea acestora, cea ce poate să însemne un început nefavorabil pentru anul agricol 2007-2008.

Există moţiunea simplă aprobată de Camera Deputaţilor la sfârşitul primei sesiuni din acest an, care obligă Guvernul să aloce sumele respective pentru desfăşurarea activităţii în agricultură. De asemenea, există prevederi bugetare pentru acest lucru, singura problemă care este necesară şi de urgenţă este organizarea pentru a ajunge aceste fonduri la producătorii agricoli, în aşa fel încât activitatea din agricultură să nu aibă de suferit. Cred că este timpul cât mai rapid să rezolvăm această problemă, aşa cum spuneam, organizatorică.

Sper ca Guvernul să ţină cont de acest lucru şi să aloce rapid fondurile necesare.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Potrivit hotărârii Biroului permanent şi-au prezentat în şedinţă în scris intervenţiile următorii colegi: domnul Horea Uioreanu, mai înainte, de la PNL, domnul deputat Grigore Dan de la PD şi domnul deputat Ioan Hoban de la PNL.

 
Video in format Flash/IOS Andrian-Sirojea Mihei - declaraţie politică intitulată Început de sesiune parlamentară cu avertizare cod portocaliu;

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Mihei Andrian-Sirojea, de la PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Început de sesiune parlamentară cu avertizare - cod portocaliu".

Stimaţi colegi,

Iată-ne la începutul unei noi sesiuni parlamentare, după o vacanţă caniculară, presărată de evenimente şi manifestări mai mult sau mai puţin politice, care au arătat încă o dată alegătorilor cum înţeleg unele partide şi unii dintre colegii noştri să îşi manifeste aşa-zisa grijă faţă de ei.

Mai avem patru luni până la finele acestui an, timp în care, pentru a ne dovedi seriozitatea faţă de Uniunea Europeană, ţara noastră trebuie să organizeze alegerile europarlamentare. Dacă există încă partide care ezită între a-şi pune pe listă puţinii oameni valoroşi ori cât de cât cunoscuţi sau a-i păstra pentru scena internă, aceasta este o problemă strict a lor şi nu trebuie să constituie un motiv ascuns de tergiversare. Data a fost fixată şi sper ca toţi actorii scenei politice să înţeleagă importanţa şi necesitatea acestui act şi să nu lase interesele personale sau partinice să interfereze cu ducerea la îndeplinire în bune condiţii a acestuia.

Începerea noului an şcolar, care va avea loc peste două săptămâni, se pare că a surprins iar şcolile, ca în fiecare an, nepregătite. Să fie de vină birocraţia care îi împiedică pe cei direct responsabili să acceadă la fondurile necesare? Să fie de vină lipsa de proiecte valabile şi de implicare a celor direct responsabili? Să fie autorităţile locale cele care frânează demararea activităţilor pentru fiecare caz particular în parte? Sunt prea multe verigi pe acest lanţ şi acest lucru împiedică mersul firesc al lucrărilor necesare? Este evident că nu există o bună conlucrare şi comunicare între legislativ, executiv, autorităţile locale şi directorii şcolilor şi toate aceste aspecte ar trebui să ne dea de gândit şi să ne determine să găsim soluţia optimă pentru ca elevii, la început de an, să poată intra în şcoli renovate şi curate.

În aceste câteva luni, până la finalul anului, există o serie de priorităţi pe care trebuie să le tratăm cu deosebită seriozitate. Proiectul de lege privind votul uninominal, dorit teoretic de toată lumea şi totodată blocat continuu de către partide care nu îşi respectă înţelegerile asumate, este unul dintre acestea. Proiectul legii bugetului de stat va fi un alt proiect care va trebui dezbătut şi privit cu temeinicie. Există o multitudine de proiecte importante, există o mulţime de aspecte pe care fiecare dintre noi le-am sesizat în circumscripţiile pe care le reprezentăm şi care aşteaptă să fie soluţionate. Este uşor să nu faci nimic. Am văzut în ultima sesiune cât de uşor le este unora să stea pe margine şi să comenteze, să critice chiar, acţiuni cărora chiar ei le bagă beţe în roate. Este mult mai greu, însă, să ai iniţiative, să îţi asumi responsabilitatea şi să dovedeşti că îţi pasă de cei pe care îi reprezinţi.

Fac astfel un apel către dumneavoastră, stimaţi colegi, să vă aplecaţi mai mult asupra problemelor serioase, asupra proiectelor care soluţionează neajunsurile cu care cetăţenii României se confruntă în fiecare zi şi să lăsăm deoparte, să marginalizăm personajele care diminuează importanţa muncii pe care o depunem şi care fac ca toate eforturile noastre să fie umbrite de cancanuri populiste şi de încercări din ce în ce mai disperate de a confisca agenda publică şi de a-şi aroga meritele pentru absolut tot ce se întâmplă în această ţară.

Există un proverb chinezesc care spune că "Dacă ai 10 paşi de făcut, 9 paşi sunt jumătatea drumului." Sper să reuşim să facem al zecelea pas corect şi această sesiune să dovedească maturitatea politică a tuturor parlamentarilor acestui mandat, iar anul 2007, care a început cu intrarea României în Uniunea Europeană, să se încheie arătând Europei că suntem o ţară care îşi doreşte cu adevărat binele!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Dacă mai sunt, stimaţi colegi, alţi invitaţi care s-au înscris şi nu şi-au prezentat declaraţiile. Nu.

În aceste condiţii, declar închisă prima parte a şedinţei de astăzi. Peste 15 minute vom relua lucrările în plen cu punctul doi al ordinii de zi de astăzi dedicat proiectelor legislative.

Vă mulţumesc.

Revin la decizia de a declara închisă şedinţa, pentru că între timp s-a prezentat domnul deputat Ioan Aurel Rus, înscris pe listă, care va prezenta însă în scris declaraţia politică.

Pentru stenogramă, mai fac o excepţie, revin a doua oară la declaraţia de închidere a şedinţei, pentru a da posibilitate doamnei deputat Lia Ardelean, înscrisă pe lista Partidului Conservator, de a ne prezenta declaraţia în scris, pentru a fi reţinută şi publicată în Monitorul Oficial.

 
   

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la secretarul de şedinţă)

 
  Lia Ardelean - declaraţie politică intitulată Mai puţină ceartă şi mai multă preocupare pentru oameni;

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică: "Mai puţină ceartă şi mai multă preocupare pentru oameni".

Sesiunea de toamnă a Parlamentului care a debutat ieri este una dintre cele mai importante din istoria Legislativului, în care trebuie să ne concentrăm atenţia spre realizarea unui important capitol al democraţiei: introducerea votului uninominal. Acesta este unul din dezideratele actualei sesiuni, iar Partidul Conservator susţine cu tărie ideea unui Legislativ rezultat prin alegerea unor persoane credibile, în detrimentul votului pe liste de partid. De altfel, Partidul Conservator a fost prima formaţiune politică care a iniţiat o propunere legislativă pe acest subiect, încă de acum doi ani şi jumătate, însă dezbaterile au întârziat nepermis de mult, spre disperarea cetăţenilor care doresc acest lucru.

De ieri până la sfârşitul anului, parlamentarii vor trebui să dea un serios examen de maturitate, ambiţie, determinare şi respect, atât pentru imaginea noastră, a oamenilor politici, cât şi pentru întreaga naţiune română. Agenda de lucru a parlamentarilor trebuie să fie axată pe îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor, îndeosebi a celor defavorizaţi, a pensionarilor şi familiilor cu venituri reduse, oameni care vor trebui să simtă o creştere consistentă a nivelului de trai. Nu în ultimul rând, trebuie să ne ocupăm la modul serios în această toamnă de reforma clasei politice şi reformele instituţionale, care să permită în viitor creşterea încrederii populaţiei în aleşii poporului. În sesiunea actuală, pentru noi va rămâne prioritară urgentarea declanşării dezbaterilor pe tema iniţiativei PC privind reducerea tva la alimentele de bază, propunere care vine tot în sprijinul creşterii nivelului de trai al vârstnicilor. Printre priorităţile noastre din această sesiune mai figurează iniţiativa legislativă privind înfiinţarea unui fond de solidaritate socială pentru pensionarii cu pensii mici, dar şi cele legate de susţinerea şi consolidarea clasei de mijloc, sprijinirea dezvoltării IMM-urilor, prin neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea impozitului la microîntreprinderi.

De asemenea, la începutul acestei sesiuni parlamentarii Partidului Consevator depun 12 proiecte de lege finalizate pe perioada vacanţei parlamentare, pe care formaţiunea politică doreşte să le promoveze odată cu reluarea sesiunii Legislativului. Primul pachet de patru proiecte vizează creşterea natalităţii şi prevede majorarea cuantumului alocaţiei pentru copii, de la 25 la 50 de lei, precum şi stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la valoarea a 85% din salariul obţinut de părinte, dar nu mai puţin de 800 de lei. Acest pachet legislativ mai prevede şi creşterea cuantumului alocaţiei complementare şi alocaţiei de susţinere a familiei monoparentale. O altă iniţiativă legislativă PC prevede acordarea de bonuri valorice pentru sănătate, pentru pensionari, în valoare de 50 de lei lunar. Un alt proiect vizează modificarea Legii medicamentului, nr.95/2006, prin asigurarea gratuităţii medicamentelor pentru pensionari şi pentru persoanele cu venituri mai mici decât salariul brut pe economie. În privinţa educaţiei, proiectele PC prevăd că în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, disciplina limba română se predă după programe şcolare şi manuale identice pentru toţi elevii cetăţeni români, indiferent de etnie. Tot la acest capitol, PC mai doreşte acordarea de sporuri salariale echivalente cu salariul mediu brut pe economie profesorilor de limba română care doresc să predea în judeţele Harghita şi Covasna.

Este evident că în această sesiune parlamentară de toamnă trebuie să renunţăm la răzbunări ieftine, la demagogie şi populism, indiferent de partidele din care facem parte. "E ruşine, maică, ce faceţi acolo, aşa să le spuneţi oamenilor ălora... Să le spuneţi să fie mai preocupaţi de necazurile noastre, nu toată ziua să se certe" - aşa mi-a spus deunăzi o pensionară în vârstă dintr-un sat din judeţul Arad, venită în piaţă cu nişte fructe. Poate că acest îndemn ar trebui să fie luat în seamă de fiecare dintre noi, deoarece se pare că am uitat să ne întoarcem cu faţa spre alegătorii noştri...

Trebuie să dăm dovadă acum, mai mult ca oricând, de seriozitate, respect, corectitudine şi preocupare pentru muncă, pentru a ne atinge obiectivele fundamentale ale activităţii noastre: o viaţă mai bună pentru cei mulţi şi necăjiţi. Toţi parlamentarii trebuie să fie extrem de responsabili, iar prima condiţie pentru ducerea la bun sfârşit şi cu succes a muncii noastre este prezenţa la lucrările Parlamentului, atât în plen, cât şi la comisii. Numai prin respect, seriozitate şi consideraţie pentru noi înşine şi munca noastră vom demonstra celor care ne-au mandatat să-i reprezentăm cu cinste în forul legislativ al ţării, că merităm în continuare un vot de încredere, de care clasa politică are atâta nevoie.

  Ioan Aurel Rus - declaraţie politică intitulată O Biblie pentru fiecare familie de români;

Domnul Ioan Aurel Rus:

Domnule preşedinte

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia politică se intitulează "O Biblie pentru fiecare familie de români".

În cadrul activităţii parlamentare la Comisia pentru drepturile omului culte şi problemele minorităţilor naţionale, pe ordinea de zi avem printre altele şi Propunerea legislativă nr.467/2007, intitulată "O Biblie pentru fiecare familie de români" iniţiată de domnii senatori Gheorghe Funar, Ilie Ilaşcu şi deputatul Ioan Aurel Rus.

În dezbaterea propunerii legislative s-a avut în vedere expunerea de motive, argumentându-se că Biblia sau Sfânta Scriptură este cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Prooroc Moise, "că nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăşi viaţa voastră şi prin Cuvântul acesta vă veţi îndelunga zilele...". S-a pus accent deosebit în susţinere că diaconul Coresi, care a tipărit în 1582 Palia de la Orăştie, şi Şerban Cantacuzino, prin Biblia de la Bucureşti din 1688 au fost preocupaţi de tipărirea Cuvântului lui Dumnezeu şi distribuirea lui către popor, în timp ce în zilele noastre atât Consiliul Legislativ, cât şi Guvernul Tăriceanu II nu vor să susţină o astfel de propunere legislativă. În decursul anilor, pentru Biserica Ortodoxă Română se cunosc ediţiile Bibliilor din 1914, sub îndemnul Patriarhului Miron Cristea, cea din 1936, coordonată de Patriarhul Nicodim Munteanu, cu ajutorul renumitului profesor de teologie, preot Grigore Pişculescu (Gala Galaction), ediţiile din 1938 şi 1944, dar şi cele editate sub Patriarhul Iustinian Marina în 1968 şi 1975. În timpul PF. Iustin Moisescu a fost tipărită o ediţie în 1982, iar în 1988 a fost publicată o ediţie a Bibliei în colaborare cu Societăţile Biblice Unite.

În timpul PF. Teoctist, în anul 2001 a ieşit de sub tipar o nouă ediţie a Bibliei, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi adnotată de IPS. Sa Bartolomeu Valeriu Anania, actualul Mitropolit al Clujului. Această nouă ediţie, prin hotărâre sinodală a fost denumită "ediţia jubiliară a Sfântului Sinod al BOR".

Cumulând toate ediţiile Bibliei apărute în limba română se ajunge la aproape un milion de exemplare în ultimii 300 de ani. Voi propune Comisiei un aviz pozitiv, şi asta pentru că în vremurile pe care le trăim după aderarea României la UE considerăm că este necesar ca în fiecare familie de cetăţeni români, indiferent de apartenenţa religioasă, să existe o biblie, un coran, o tora etc. Pentru a se ajunge la acest ideal, ar trebui creat cadrul legal pentru această măreaţă realizare. Propunerea legislativă reglementează cadrul de distribuire prin Secretariatul de Stat pentru Culte către fiecare cult în parte, la solicitarea acestuia. Şi dacă Guvernul României oferă minima sumă de 200 euro la întemeierea familiei prin căsătoria la starea civilă, de ce nu ar putea oferi şi Cuvântul Sfânt, printr-o Carte Binecuvântată? Cultele, prin editurile specifice, îşi pot asigura varianta proprie, rămânând doar ca Guvernul României să gestioneze tipărirea şi distribuirea acestora. Propunerea legislativă indică şi fondurile necesare pentru tipărire, astfel: 5% din profitul anual al Băncii Naţionale a României, 5% din profitul anual al Companiei Naţionale Loteria Română SA, unde în ultima vreme se crede că se pune la cale o megaescrocherie, din fondurile de rezervă la dispoziţia Guvernului şi din donaţii.

Considerăm total depăşit şi neavenit punctul de vedere al Guvernului, care nu susţine o astfel de iniţiativă religioasă şi culturală, dar găseşte resurse pentru alte obiecte de activitate, total neavenite, cum ar fi: susţinerea cu bani publici a proiectului de distrugere a ecosistemului de la Roşia Montană, a neimplicării acestuia în redobândirea bunurilor Fundaţiei Gojdu, a înstrăinării cu uşurinţă a castelelor Bran, Peleş şi altele. Prin această iniţiativă, cultele religioase îşi pot stabili şi asigura necesarul acestei Cărţi Sfinte, iar tinerii care în mod normal nu ar avea posibilitatea achiziţionării, o primesc în dar, ca un început bun al căsniciei lor.

  Florin Iordache - declaraţie politică intitulată Traian Băsescu a încercat să fure dreptul de autor asupra votului uninominal;

Domnul Florin Iordache:

"Traian Băsescu a încercat să fure dreptul de autor asupra votului uninominal"

Aşa cum ne-am obişnuit deja cu stilul lui Traian Băsescu, ori de câte ori Opoziţia, dar în special Partidul Social Democrat vine cu o idee bună privind exerciţiul sistemului instituţional, domnul Preşedinte îşi arogă acea idee, acea strategie sau orice alt proiect viabil, devenind astfel părintele tuturor lucrurilor bune.

Nu întâmplător, după ce dezbaterile pe marginea votului uninominal au dovedit că proiectul Asociaţiei "Pro Democraţia" este inaplicabil, fiind lipsit de eficienţă, Traian Băsescu a declarat pe posturile de televiziune că susţine sistemul de vot uninominal în două tururi, asemănător sistemului pentru alegerea primarului.

Acesta este sistemul uninominal pur, promovat de P.S.D., care are plenitudinea paternităţii acestui sistem electoral. Cu toate că toată ţara cunoaşte cine este iniţiatorul acestui proiect privind sistemul electoral, Traian Băsescu nu s-a sfiit să declare că susţine acest sistem electoral, ca şi cum ar fi fost creaţia domniei sale. Da... de ce să ne mirăm...? Acesta este stilul lui Traian Băsescu! Acesta este Preşedintele care ne reprezintă!

Păcat că electoratul nu a înţeles încă cine este Preşedintele României. Ne mai rămâne însă nouă sarcina să-i dăm jos domnului Traian Băsescu masca de pe faţă şi să arătăm ţării cine este cu adevărat acest om.

  Ioan Hoban - declaraţie politică intitulată Închiderea minelor din Maramureş, o mare problemă pentru protecţia mediului;

Domnul Ioan Hoban:

"Închiderea minelor din Maramureş, o mare prolemă pentru protecţia mediului".

Nu despre impactul social al restructurării mineritului şi închiderii unor mine din Maramureş doresc să vorbesc, ci despre impactul asupra mediului înconjurător, care este o mare problemă pentru Maramureş.

A spus-o de nenumărate ori şeful Gărzii Naţionale de Mediu, care afirma că nici una dintre minele din Maramureş şi celelalte judeţe unde Compania REMIN mai deţine astfel de unităţi nu sunt pregătite pentru închidere şi conservare, neavând resurse financiare pentru a opera acţiunile de închidere şi conservare.

Ca să nu mai vorbim despre iazurile şi haldele de steril care împânzesc judeţul. Unele dintre iazuri aflându-se în stare avansată de degradare, fiind posibil în orice moment un accident ecologic.

S-au înfiinţat societăţi care să se ocupe de închiderea şi conservarea minelor, dar efectul, din păcte, nu se vede. Chiar dacă minele nu mai funcţionează, apele de mină continuă să fie o reală sursă de poluare, cea mai recentă fiind în aval de Uzina de preparare de la Baia Sprie.

Preşedintele Consiliului judeţean Maramureş şi prefectul judeţului au atras şi ei atenţia asupra superficialităţii cu care se derulează conservarea minelor. De altfel, domniile lor s-au şi adresat ministrului mediului, pentru o mai mare implicare în activităţile de acest fel.

Statul a cheltuit miliarde de lei pentru închiderea minelor, dar efectele nu se văd. Ba, dimpotrivă. Minele, iazurile, haldele de steril fiind tot atâtea surse de poluare pentru aer, sol şi apă. S-a tot vorbit despre reorganizarea activităţii de închidere şi conservare a minelor, iar perioada scursă de la închiderea perimetrelor miniere nu este în beneficiul mediului.

Una dintre cauzele eşecului acestor lucrări, de care depinde sănătatea oamenilor, a apei, solului, aerului, a fost lipsa unor norme care să reglementeze astfel de lucrări. Degeaba se alocă bani, dacă nu se vede efectul.

Ceea ce s-a făcut sunt lucrări de întreţinere de nivel scăzut, chiar numai să nu se întâmple ceva neprevăzut. În timp ce cantitatea de apă de mină este mult mai mare decât pot face faţă staţiile de epurare, care şi aşa nu funcţionează.

Am făcut această declaraţie politică pentru a trage din nou un semnal de alarmă asupra acestui aspect deloc de neglijat. Unii invocă lipsa banilor. Alţii vorbesc despre cheltuirea haotică a acestora. Cine răspunde de gestionarea acestor sume şi de grija pentru ecologizarea zonelor miniere?

Maramureşul este o zonă deosebită, care poate oferi turismul drept alternativă la minerit. Dar, cu această povară a zecilor de halde de steril şi mine care au fost închise, e greu să atragi turiştii.

  Dan Grigore - declaraţie politică referitoare la reforma care produce haos în sistemul medical ialomiţean;

Domnul Dan Grigore:

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se referă la reforma care produce haos în sistemul medical ialomiţean.

Campania epurărilor politice în cadrul instituţiilor publice deconcentrate a început să producă efecte pe cât de surprinzătoare, pe atât de hilare. Un exemplu mai mult decât elocvent în acest sens îl reprezintă schimbările care s-au produs la nivelul conducerii Autorităţii de Sănătate Publică Ialomiţa.

După demiterea directorului democrat Ioan Mănăilă, prin ordin al ministrului sănătăţii, interimatul acestei instituţii a fost asigurat de directorul executiv adjunct, Mihaela Dumitrescu. În luna iulie 2007, ministrul decide ca atribuţiile directorului executiv să fie preluate de inspectorul şef al judeţului, în persoana medicului liberal Cornel Vuzet.

În data de 13 august 2007, prin Ordinul nr. 1056, ministrul Nicolăescu decide ca începând cu data de 15 august doctorul Mihaela Dumitrescu să preia şi atribuţiile directorului Autorităţii de Sănătate Publică Ialomiţa pentru o perioadă de trei luni. Acest ordin a ajuns în cadrul instituţiei abia în 20 august, noul director aflând abia după cinci zile că se afla la conducerea instituţiei. În această perioadă, toate documentele emise de instituţie au fost semnate de fostul director, Cornel Vuzet, care nu mai avea calitatea de director executiv din 15 august, motiv suficient pentru ca aceste documente să fie nule, nefiind semnate de cel care avea competenţa legală de a le semna.

Acest fapt demonstrează clar modul de funcţionare al administraţiei publice centrale, care ar trebui să se bazeze pe principiile eficienţei, transparenţei şi celerităţii. Numai că derapajele Ministerului Sănătăţii nu se opresc aici. La numai o săptămână, în data de 20 august, ministru Eugen Nicolăescu revine asupra Ordinului emis în 13 august cu un alt ordin, prin care îl reînvesteşte în funcţia de şef al Autorităţii de Sănătate Publică tocmai pe Cornel Vuzet. Fără alte explicaţii, ministrul dictează în teritoriu "schimbarea modificării" pe care tocmai domnia sa o produsese cu câteva zile în urmă. Culmea ironiei, liberalul Cornel Vuzet spune că nu cunoaşte motivele pentru care s-a produs revenirea sa în funcţie şi presupune că este vorba de o greşeală de tehnoredactare, opinie transmisă în toate unităţile sanitare din judeţ.

Cu certitudine, decizia ministrului Nicolăescu îl reinstalează în funcţie pe medicul Vuzet ca şef al Autorităţii de Sănătate Publică. Pentru cât timp, rămâne de văzut.

Rocada directorilor Autorităţii de Sănătate Publică din Ialomiţa, regizată de ministrul Nicolăescu, demonstrează încă o dată, deşi nu mai era nevoie, profunzimea şi eficienţa reformei pe care acesta o promovează în sănătate. Exemplul pe care vi l-am supus atenţiei sugerează o dată în plus că principiile transparenţei, eficienţei şi celerităţii, care ar trebui să stea la baza guvernării oricărei instituţii publice, există doar în teorie. Din păcate, în practică există doar haos şi dezinteres total pentru o instituţie publică a cărei activitate trebuie coordonată, nu bulversată.

Haosul produs de numirea şi revocarea succesivă din funcţie a directorilor Autorităţii de Sănătate Publică ilustrează pe deplin succesul de care se bucură reforma în instituţii din domeniul sănătăţii şi, implicit, modul de a reforma un sistem bolnav al unui ministru preocupat să numească în funcţiile de conducere colegi de partid care să-i promoveze ideile reformiste în materie de sănătate.

Situaţia creată la Autoritatea de Sănătate Publică este absolut penibilă. În acelaşi timp, este greu de crezut că o instituţie poate funcţiona normal în asemenea condiţii.

Este inadmisibil ca în România anului 2007, o instituţie a administraţiei publice centrale care promovează - cel puţin la nivel declarativ - reforma sistemului medical, să facă astfel de greşeli.

  Horea Dorin Uioreanu - declaraţie politică intitulată Votul uninominal, examen la clasa politică.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Votul uninominal, examen la clasa politică."

Am asistat în această vară, în calitatea mea de membru, la majoritatea şedinţelor Comisiei pentru stabilirea unui nou Cod electoral. În ciuda celor câteva blocaje iminente, provocate de obişnuitele orgolii mai mult sau mai puţin politicianiste, membrii comisiei şi-au însuşit, în cele din urmă, în întregime, propunerea de Lege a Asociaţiei "Pro Democraţia", de introducere a votului uninominal. Este o primă dovadă de înţelepciune, o dovadă că, în România, clasa politică poate fi reformată de ea însăşi, şi nu cu ajutorul unor personaje providenţiale. Este, în acelaşi timp, cel mai bun exemplu de a colabora şi de a folosi expertiza unei organizaţii non-guvernamentale pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii politice.

Am fost convins, odată cu campania electorală din 2004, că a trecut vremea listelor de partid. Chiar comportamentul oamenilor politici s-a schimbat, în sensul susţinerii din ce în ce mai implicate a unor proiecte personale, în interesul comunităţii. Toate discuţiile purtate de-a lungul acestei veri la talk-show-urile estivale nu au reprezentat decât metode de tergiversare din partea câtorva politicieni care se simt dezavantajaţi de votul uninominal. În cele din urmă, până şi ei vor înţelege că trecerea de la votul pe listă la cel de persoane reprezintă o investiţie pe termen lung, care va avea ca rezultat recăpătarea încrederii electoratului în oamenii politici şi încurajarea participării civice, cu scopul luării deciziilor care îi privesc pe cetăţeni. Este şi motivul pentru care cei mai mulţi membri ai Partidului Naţional Liberal s-au abţinut de la discuţiile sterile care nu au făcut decât să întârzie cu câteva săptămâni această decizie dorită de 80 % din populaţia României. Mai mult, Guvernul liberal este dispus să îşi asume răspunderea, pentru a evita alte discuţii sterile pe acest subiect agreat aparent de toată lumea.

Unii politicieni trăiesc într-o lume paralelă: preşedintele Băsescu, de mână cu partidul de suflet, PD, găsesc metode cât mai năstruşnice pentru a bloca adoptarea votului uninominal, cu unicul scop obsesiv de a demite guvernul şi a provoca alegeri anticipate; moţiunile de cenzură sau simple se depun cu o uşurinţă şi cu un amatorism de neimaginat, fără a se ţine cont de faptul că fiecare dintre acestea blochează timp de o săptămână activitatea Parlamentului şi adoptarea unor legi extrem de importante, cum ar fi bugetul de stat pe 2008. Noi, liberalii, vom trece votul uninominal prin Parlament în maxim o lună!

Jocul democratic în România tinde să devină o bătaie de joc, în care câţiva construiesc, iar ceilalţi înjură de pe margine. În acest timp, toate eforturile pe care le-am depus cu toţii pentru a reforma clasa politică par în zadar. Pentru că, clovnii, fie ei răi sau buni, au avantajul de a fi simpatici publicului. Ne-am putea trezi că vom avea vot uninominal, iar ei vor fi primii beneficiari.