Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.125/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 septembrie 2007

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,13.

Lucrările au fost conduse de domnul Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi domnul Ioan Munteanu, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschise lucrările şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 326 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 172. Sunt absenţi 154, din care 41 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru ziua de luni, 24, şi marţi, 25 septembrie 2007; programul de lucru pentru perioada 24-29 septembrie 2007; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; lista rapoartelor depuse în perioada 19-24 septembrie 2007 de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conţinutul fiecărui Monitorul Oficial al României, Partea I.

Intrăm în ordinea de zi şi urmează să luăm în dezbatere iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa de astăzi.

Precizez că între orele 18,30-19,30 se primesc răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului, iar între orele 19,30-20,00 vor fi prezentate pe scurt interpelările ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului.