Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 9,00.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Valeriu Ştefan Zgonea, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor colegi!

Deschidem, cu oarecare întârziere, şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice, astăzi, 11 decembrie.

Începem cu un reprezentant al Puterii, domnul Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Voci din sală:

Nu este de la Putere!

Domnul Ioan Oltean:

Aaa, Puterea! Mă iertaţi, mă iertaţi, mă iertaţi! Aşa este - fosta Putere; fosta putere. Iertaţi-mă, vă cer scuze!

Vom începe cu domnul Andrian Mihei, reprezentantul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Victor Hugo spunea că "Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câştigăm!"

Întreaga lume a marcat, pe data de 10 decembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, stabilită de Organizaţia Naţiunilor în 1948, când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care stipulează că toţi oamenii s-au născut cu drepturi egale, inalienabile şi cu libertăţi fundamentale.

Declaraţia - cuprinzând 30 de articole - este primul document internaţional în care sunt enunţate oficial drepturile şi libertăţile fundamentale ce trebuie garantate oricărei fiinţe umane, fiind concepută ca o declaraţie cu obiective de urmărit de către guverne, neavând efecte legale sau semnatari.

Această zi poate reprezenta un moment de reflecţie pentru ceea ce înseamnă, în ziua de azi, asimilarea şi exercitarea drepturilor şi obligaţiilor, asumarea rolului de cetăţean într-o ţară de curând acceptată în structurile instituţionale ale Uniunii Europene, act ce presupune o deschidere către înţelegerea altor culturi, într-o lume în continuă schimbare.

Problematica drepturilor omului poate fi abordată din mai multe perspective. Sociologic, dreptul este expresia unei nevoi individuale, dar şi sociale, în ambele situaţii satisfacerea nevoilor însemnând participare la exercitarea lui.

Cea mai frecvent întâlnită perspectivă însă este cea juridică, unde legea intervine pentru restabilirea ordinii, pentru redarea dreptului celui care a fost frustrat, atunci când cetăţenii invocă încălcarea acestor drepturi.

Aristotel declara că omul este o fiinţă socială, ceea ce adaugă nevoilor naturale şi biologice ale acestuia nevoile sociale, care pot fi satisfăcute numai în comunitate. Această caracteristică a omului conferă egalitate între membrii unei colectivităţi şi generează exigenţele morale ale vieţii în societate, pe care oamenii trebuie să le accepte şi cărora trebuie să li se conformeze.

Însă nu mi-am propus să abordez problematica complexă legată de drepturile omului, ci doar să subliniez că în orice democraţie, şansa pentru respectarea drepturilor omului, şansa pentru o dezvoltare durabilă şi armonioasă a societăţii şi a indivizilor rezidă în educaţie, într-o educaţie civică a tineretului, aplecată spre socio-uman, care ar contribui la îmbunătăţirea vieţii sociale, la îmbunătăţirea spiritului de solidaritate, a fair-play-ului competiţiei, la construirea unui spirit de echipă, dar şi la reducerea decalajelor dintre ceea ce se vizează să ofere realitatea socială în viitor şi ceea ce va fi, în fapt.

Educaţia pentru drepturile omului poate conduce la prevenirea violării drepturilor omului, oferind cunoştinţele necesare pentru apărare şi, în acelaşi timp, dezvoltând responsabilităţile ce-i revin fiecăruia, punând bazele respectului pentru pace, libertate şi justiţie, favorizând crearea unei atmosfere de înţelegere, toleranţă şi egalitate în demnitate şi în faţa legilor, pregătind cetăţeanul activ, participant la acţiunea democratică şi ataşat principiilor democratice.

Dreptul la educaţie, garantat prin Constituţie, reprezintă o expresie a nevoii de educaţie şi aparţine tuturor cetăţenilor care, prin intermediul instruirii şcolare, pot să-şi satisfacă această nevoie individuală. Din acest motiv, oferta educaţională, în speţă cea instituţională, conferă şcolii responsabilitatea de a oferi, prin serviciile sale, acest drept.

Drepturile omului din perspectiva educaţională nu înseamnă doar cunoştinţe, ci mai mult, înseamnă formarea de atitudini care pot transforma comportamentele în procese constructive. Odată cu integrarea României în Uniunea Europeană şi în structurile N.A.T.O., se impune cu necesitate educaţia în masă a drepturilor omului, pentru a putea schimba cu adevărat structurile instituţionale, pentru a schimba principiile şi normele de viaţă socială, mentalităţile, stereotipiile şi prejudecăţile. Educaţia are, în acest context, rolul de a lupta cu mentalităţile şi cu prejudecăţile, pentru a provoca un proces de întinerire, necesar schimbărilor, necesar progresului.

În condiţiile globalizării, în condiţiile în care piaţa economică mondială, migraţia forţei de muncă, menţinerea păcii, poluarea, schimbările climatice necesită soluţii care pot fi găsite doar la masa dialogului într-un spirit de toleranţă, de respect al drepturilor şi libertăţilor omului, de pace, educaţia - şi în special educaţia pentru drepturile omului - este singura care, centrându-se pe valorile universale: dreptate, adevăr, libertate, poate transforma valorile şi atitudinile rezultate - din sistemul de organizare democratică, în comportamente.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul Dumitru Bentu să poftească la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Aveţi microfonul, domnule coleg.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Expertul".

Nu cred că mai surprinde pe cineva ceea ce se întâmplă în justiţia română. Sistemul este cangrenat, şi ultimul scandal - "licitaţie pentru funcţie" - demonstrează din plin această constatare.

Fără a da nume, aflăm că mai multe persoane sunt urmărite penal pentru diferite infracţiuni: cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii etc. Unde lucrau împricinaţii? În instanţe de rang înalt din Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Urziceni şi din Capitala halucinantei noastre patrii.

Licitaţia pentru o anumită funcţie a început de la 50.000 euro, dar s-a oprit, după procedeul olandez, la 15.000 euro. Au ajuns acolo unde trebuie, conform patentului Remeş-Ciorbă-Mureşan, alimente şi băutură.

Efectul avertismentului - de acum obsedant - "excesul de alcool, de sare, zahăr şi grăsimi dăunează grav sănătăţii" este practic nul.

Prima întrebare pe care ţi-o adresezi cu obstinaţie este şi simplă şi legitimă: de ce au procedat astfel? Răspunsul - în aceeaşi notă: pentru că autorii sunt produsul "reformei" în justiţie, concepută şi aplicată de o doamnă care acum fie că admiră lebedele de pe Lacul Ohrid, fie străbate munţii de lângă Tetovo.

Când voci autorizate din Partidul Social Democrat atrăgeau atenţia asupra intervenţiei încăpăţânării şi amatorismului în sistemul juridic, doamna reformistă se tânguia, pe toate ecranele, de nesusţinere, de neînţelegere, de obstrucţii, de răutate, de politicianism şi de multe altele.

Acum, în calitate de "expert", îi fericeşte pe bieţii ex-iugoslavi cu "vastele" sale cunoştinţe în lupta împotriva corupţiei, pe care şi-a promovat-o mai mult în spaţiul valono-flamand, acolo unde scutierul Frattini se extazia la fiecare prezenţă a distinsei "luptătoare".

Nu-i mai puţin adevărat că şi tânărul ministru, descins în cetatea lui Bucur de pe culmile Breazu-Ciric, se afundă tot mai mult în hăţişurile unui socio-sistem pe care l-a cunoscut preponderent bibliografic. Între timp, hăţişurile l-au înghiţit cu totul!

În acest context, sumar abordat, nu ne mai mirăm de încrederea foarte redusă a populaţiei în justiţie, cea legată strâns la ochi şi cu balanţa dreaptă doar în statuile-simbol, şi poate nici acolo.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul Petru Călian să poftească la microfon. Se pregăteşte domnul Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc.

Declaraţia politică de astăzi are titlul "Luxul de a avea copii".

La ora actuală, România se confruntă cu un deficit demografic care se acutizează pe zi ce trece. Dacă în anul 1989 s-au născut 369.000 de copii, an de an, numărul nou-născuţilor a scăzut, ajungând în anul 2006 la cifra de 218.300.

Potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Statistică, în anul 2004 numărul nou-născuţilor ajungea la 376.000, iar estimările pentru anul 2010 indică o scădere de 30%, adică până la 260.000 de copii. Diferenţa de 120.000 de tineri va determina o restrângere a activităţii educaţionale, cât şi o comprimare a pieţei muncii, relansarea economică rămânând doar o amintire.

În timp ce populaţia activă de pe piaţa muncii va continua să scadă, numărul pensionarilor va creşte, de unde rezultă faptul că volumul contribuţiilor se va reduce, deoarece vom avea mai multe probleme în domeniul sănătăţii, pensiilor, contribuţiilor sociale care vor fi, la rândul lor, afectate.

În momentul de faţă, România se confruntă cu o criză a forţei de muncă, criză bazată pe migraţia excesivă; numai în domeniul construcţiilor ţara noastră având nevoie de 150.000 de muncitori.

În ceea ce priveşte sistemul educaţional, Ministerul Educaţiei a prevăzut pentru anul universitar 2008/2009 reducerea numărului de locuri alocate universităţilor cu 8%, mai exact de la 62.000 la 57.000 de locuri, în condiţiile în care se estimează că numărul absolvenţilor de liceu va scădea cu 15%.

Toate aceste lucruri se datorează în principal statului, care nu vrea să acorde sprijin financiar ridicat atât copiilor, cât şi părinţilor.

Un copil român primeşte lunar de la stat suma de 7 euro, iar colegul său britanic, 1.400 de euro.

România ocupă, ca de obicei, unul dintre locurile codaşe în topul care face referire la alocaţia copiilor.

Ţările dezvoltate, dorind să încurajeze părinţii să aibă cât mai mulţi copii, măresc periodic indemnizaţiile lunare primite de către aceştia pentru creşterea copiilor. În cazul ţării noastre, deşi statul încurajează părinţii să aibă cât mai mulţi copii, practic, nu face nimic pentru aceştia. Alocaţia lunară nu este suficientă nici măcar pentru hrana zilnică a copiilor.

Motivele pentru care românii nu mai vor să facă copii sunt următoarele: sărăcia, neputinţa de a creşte cât mai mulţi copii, şomajul şi incertitudinea.

În România, cuantumul indemnizaţiei lunare este acelaşi pentru toţi copiii. În ţările dezvoltate alocaţia reprezintă între 8 şi 15 la sută din salariul mediu al unui părinte.

Numeroase mame sunt tinere studente. Este cunoscut faptul că cele mai multe dintre ele rămân însărcinate în timpul studiilor universitare şi nu reuşesc să îşi dobândească independenţa financiară în vederea creşterii unui copil. Unele mame au născut înaintea susţinerii examenelor de licenţă şi, deşi sarcinile lor au fost dorite, aceste tinere nu au beneficiat de susţinere financiară, precum femeile salariate înaintea naşterii.

Mamele care au născut înaintea examenelor de licenţă deplâng lipsa opţiunii de a beneficia de o formă sau alta de asistenţă financiară.

Mi se pare oportună găsirea unei soluţii pentru mamele studente cu copii până la 2 ani, mai ales că aceste mame nu au avut ocazia, datorită studiilor, să fie angajate cu carte de muncă.

De asemenea, consider că şi acele mame care au mai mult de trei copii trebuie să primească o indemnizaţie lunară până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Dragi colegi,

cu toţii ştim că cele mai importante momente din viaţa unui om sunt: naşterea, căsătoria şi moartea. Dintre aceste trei momente, nu aş vrea ca naşterea să rămână doar o amintire pentru mamele care îşi doresc cu ardoare copii, dar care, din motive strict materiale, nu-şi permit "luxul" de a avea un copil.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul deputat Vasile Mocanu şi se pregăteşte domnul deputat Emilian Valentin Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Un an ratat".

Anul 2007, primul an european al României, se apropie de final. Este ora bilanţurilor. Din păcate, nu avem cuvinte de laudă pentru actualul Cabinet. Dimpotrivă, 2007 este un an ratat din toate punctele de vedere.

Agricultura românească a rămas de căruţă. Cei patru miniştri care s-au perindat de-a lungul a trei ani în fruntea ministerului de resort mai mult au încurcat lucrurile decât le-au descurcat. Seceta cumplită din primăvară-vară a luat autorităţile pe nepregătite, deşi despre capriciile vremii se ştia cu un an înainte. Reabilitarea sistemelor de irigaţii, acţiune începută de Partidul Social Democrat încă din 2001, dar stopată în mod iresponsabil de actuala Putere în 2005, ar fi salvat destul din producţia agricolă. Acum, suportăm consecinţele.

Iar când pâine nu e, nimic nu e.

Ce rost ar mai avea, atunci, să vorbim de Justiţie, când corupţia sufocă societatea românească la toate nivelele? Şi aici suntem în pericol de a ne trezi cu activarea clauzei de salvgardare.

Sau de ce să mai vorbim de Sănătate, dacă românii mor cu zile în spitalele "reformate" de ministrul Nicolăescu sau la cozile pentru medicamente?

Ori de Diplomaţie, când gafele ministrului Cioroianu ne-au făcut de râs cam peste tot în lume?

Să mai pomenesc Educaţia? Sau mă veţi considera un politician needucat?

Cabinetul Tăriceanu s-a dovedit incapabil în 2007, ca şi în ultimii trei ani, să propună un proiect coerent de dezvoltare a României. Este şi motivul principal pentru care, după şapte ani de creştere susţinută - perioadă inaugurată de Guvernul Năstase în 2001 -, economia a început să se sufoce. Priviţi statisticile şi veţi vedea foarte bine criza care se apropie. Aveţi soluţii, domnilor guvernanţi?

O singură reuşită putem consemna în acest an de graţie, 2007. Dar ea nu aparţine Guvernului, ci tot Partidului Social Democrat. Este vorba de majorarea pensiilor. Cei care au muncit o viaţă, adică tocmai părinţii şi bunicii noştri, ajunseseră la limita supravieţuirii. Noi nu am făcut decât să reparăm o nedreptate. Încă o dată, am arătat că ştim cel mai bine să rezolvăm problemele oamenilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog pe domnul deputat Emilian Frâncu să dea curs declaraţiei politice şi să se pregătească domnul Petru Lakatos, de la Grupul parlamentar al U.D.M.R.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Guvernul Tăriceanu salvează bisericile de la ruină."

Este pentru prima dată când un guvern al acestei ţări şi-a trasat drept scop salvarea bisericilor aflate într-o avansată stare de degradare. Şi nu este vorba doar despre lăcaşuri recunoscute ca monumente istorice de mare valoare, care de-a lungul anilor au mai primit câte ceva pentru restaurare sau consolidare, ci şi despre biserici obişnuite, din sate obişnuite, locuite de oameni atât de obişnuiţi încât lipsa mijloacelor materiale i-a împiedicat să-şi poată repara lăcaşul de cult.

Sute de milioane de lei noi, la nivelul întregii ţări, pot fi accesaţi de preoţii parohi, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, prin întocmirea unui proiect şi prin completarea unei cereri sub îndrumarea inspectoratelor judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional. Foarte mulţi au înţeles cum se face şi au depus dosarele, ba chiar au şi primit finanţările solicitate. Alţii sunt încă pe cale s-o facă.

Era de datoria Guvernului să-i sprijine, iar Guvernul acesta, spre deosebire de toate guvernele, îndrăznesc a spune postbelice, şi-a făcut în mod exemplar datoria.

"Judeţul Vâlcea este o zonă turistică binecuvântată de Dumnezeu."

Judeţul Vâlcea ar trebui să se afle pe primul loc în România în ceea ce priveşte turismul monahal!

Mulţi au denumit această zonă "Grădina Maicii Domnului", şi nu doar pentru că aici se află mai multe biserici, schituri şi mănăstiri decât oriunde în ţară, depăşind din acest punct de vedere nordul Moldovei, dar mai ales datorită valorii şi diversităţii lor.

Ctitorii voievodale, reprezentative pentru arhitectura sau stilul unor epoci istorice, locuri unde odihnesc pentru veşnicie domni importanţi ai Ţării Româneşti sau rudele acestora, biserici cu icoane făcătoare de minuni sau depozitare de moaşte, adevărate locuri de pelerinaj, dar şi lăcaşuri de cult ridicate de boieri sau de ţărani înstăriţi, precum şi de comunităţile evlavioase, în secolele XV-XIX, toate reprezintă adevărate bijuterii de artă monahală.

Mănăstiri ca Hurez, Cozia, Dintr-un Lemn, Arnota, Frăsinei, Bistriţa, Govora, Surpatele, Sărăcineşti, sau bisericuţe ca cele din Urşani, Vioreştii Slătioarei, Manu, Proieni, Dragoieşti, Berislăveşti şi multe altele reprezintă locuri sfinte şi obiective turistice importante care ar trebui sprijinite cu fonduri de Guvern sau de Uniunea Europeană, pentru a fi mai bine puse în valoare.

"Mânăstirea Berislăveşti trebuie salvată."

M-am preocupat, în ultima vreme, să ajut cât mai multe lăcaşuri de cult din judeţul Vâlcea, ca să obţină de la Guvern fondurile atât de necesare pentru diverse lucrări de reparaţii sau reabilitare.

Una dintre aceste biserici trebuie neapărat ajutată, starea ei de conservare fiind precară. Este vorba despre Biserica Mănăstirii Berislăveşti, monument arhitectonic şi de cultură românească datând din secolul al XVIII-lea.

Construită în perioada 1753-1767, mănăstirea cuprinde, într-o incintă fortificată, case egumeneşti, un turn-clopotniţă şi o biserică realizată în stil brâncovenesc, în formă de cruce, cu un pridvor deschis având şase coloane ornamentale la capiteluri şi arcade în formă de treflă. Biserica este pictată în frescă în stil bizantin, iar în prezent serveşte drept biserică parohială pentru credincioşii din satul Berislăveşti.

Consider că, raportat la valoarea istorică, artistică şi religioasă a acestei biserici, niciun efort nu este prea mare pentru a o salva din starea în care se află.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe reprezentantul U.D.M.R. la microfon şi se pregăteşte domnul Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Declaraţia politică este, de fapt, o scrisoare-deschisă adresată Preşedintelui României, domnului Traian Băsescu.

"Stimate domnule Preşedinte,

Cu 10 luni în urmă, tot printr-o scrisoare deschisă, citită la tribuna Camerei Deputaţilor, v-am rugat să nu risipiţi banii publici şi să nu iniţiaţi referendum pe tema votului uninominal.

Din păcate, nu v-aţi răzgândit - ca în alte situaţii în care interesele personale de moment v-au făcut să nu vă respectaţi promisiunea - şi, cu toate că exista deja legea adoptată de Parlament privind votul uninominal, aţi convocat referendumul. Rezultatul este cunoscut: dovedeşte inutilitatea demersului dumneavoastră.

Domnule Preşedinte care faceţi şi desfaceţi guverne, partide şi uniuni, vă rog să vă respectaţi jurământul, să dăruiţi toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, nu pentru dărâmarea Guvernului Tăriceanu! Lupta oarbă dintre Palate conduce la pierderea totală a încrederii populaţiei în autorităţi, la înregimentarea Bisericii şi a societăţii civile, iar, în final, la divizarea ireparabilă a societăţii româneşti.

Toate acestea afectează negativ dezvoltarea ţării, diminuează şansele apropierii României de media ţărilor din Uniunea Europeană.

Domnule Preşedinte,

mă număr printre milioanele de cetăţeni din România care, cu ocazia Sfintelor Sărbători, vă urează "Să trăiţi bine!", dar care, la rândul lor, doresc şi ei să trăiască măcar un pic mai bine.

Vă rog să nu sacrificaţi şansele noastre şi ale copiilor noştri, de a trăi mai bine, pe altarul ambiţiilor dumneavoastră!

Cu stimă, deputat Lakatos Peter".

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Ştefan Baban:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Date ireale raportate la realitatea românească..." se intitulează declaraţia mea politică de azi.

Ultimele date prezentate de Institutul Naţional de Statistică arată că în luna octombrie, în ţara noastră, salariul mediu brut a crescut faţă de luna septembrie, dar şi faţă de lunile octombrie din anii anteriori, la care s-a făcut raportarea.

La prima vedere, ştirea pare îmbucurătoare. Analizând la rece, vedem exact cum stau lucrurile şi suntem profund dezamăgiţi, deoarece această creştere nu are deloc la bază un boom economic, aşa cum ar fi normal.

După cum bine se ştie, luna octombrie a debutat cu o majorare de 11% a salariilor de bază ale salariaţilor din sistemul bugetar. Apoi, au fost acordate premiile trimestriale, lunare etc., acestea făcând parte tot din fondul de salarii.

Tot în această lună, şi până la sfârşitul anului, sunt plătite retroactiv, în baza sentinţelor civile învestite cu formulă executorie, drepturile salariale neacordate prin lege în ultimii trei ani, angajaţilor din sistemul bugetar. Ca să nu mai vorbim de drepturile negociate pentru profesori, care au fost acordate tot cu această lună.

Iată, de fapt, factorii care au stat la baza măririi salariului mediu brut realizat în luna octombrie în România. Şi acelaşi lucru se va întâmpla şi în luna decembrie, atunci când firmele private vor acorda bonusurile salariale pentru sărbătorile de iarnă.

Este o utopie în România să consideri că brusc, şi mai ales într-o lună de toamnă, ultima, câştigurile salariale ale românului obişnuit pot să explodeze fără a avea la bază o fundamentare, dar şi o creştere economică viabilă. Chiar dacă în această perioadă majoritatea magazinelor sunt arhipline de cumpărători, şi dacă facem o statistică, vedem că acest lucru este valabil doar pentru oraşele mari şi zonele dezvoltate din România, asta nu se datorează banilor câştigaţi de români în ţară, ci celor ce lucrează în străinătate şi trimit bani în ţară pentru ca cei de aici să beneficieze de ofertele promoţionale de sărbători.

Această creştere a salariului mediu brut realizat este anihilată, chiar din luna noiembrie, atunci când a fost finalizată această raportare, de creşterile de preţuri la servicii, ţinând seama că între 17 şi 25% din cheltuielile curente ale unei familii sunt reprezentate de prestările de servicii, iar începând cu această lună, din punct de vedere teoretic, suntem în iarnă. Adăugăm şi creşterile de preţ la produsele de panificaţie, că doar a fost secetă şi în România şi în Europa, apoi la carnea de pui şi porc, chiar dacă procesatorii au jurat că nu vor proceda la o scumpire în acest an. Şi iată că avem imaginea normală şi reală a ceea ce se întâmplă cu banii pe care i-am câştigat dintr-odată. Şi încă nu este totul, având în vedere că până la Sărbătorile de iarnă mai sunt două săptămâni, perioadă în care în România preţurile cresc în medie cu 20-40%, făcând "cadouri" neaşteptate şi nedorite cetăţeanului de rând.

Ca de fiecare dată, Institutul Naţional de Statistică emite rezultate care sfidează realitatea. Şi totul pentru a arăta cât de bine o duc românii în primul an de integrare europeană.

Raportarea statistică, adică obiectul muncii acestei instituţii, nu ţine seama de factorii aleatori care intervin în prognoză şi rezultate, sfidând de multe ori realitatea şi bunul-simţ. Pentru că după un an de integrare europeană, românii nu o duc mai bine în ţara lor. Şi ce este mai trist este că vor mai avea mult de aşteptat binele în România.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet. Se pregăteşte domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "13 Decembrie, Sărbătoarea tătarilor din România".

Anul trecut a fost adoptată legea privind declararea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România.

Pentru istoria comunităţii noastre, este un moment remarcabil. Faptul capătă o importanţă deosebită, deoarece legea, în formularea pe care o are, este unică.

Conaţionalii mei au apreciat şi apreciază receptivitatea tuturor celor care au dat şi dau dovadă de deschidere în ceea ce priveşte cunoaşterea tradiţiilor, istoriei, religiei semenilor.

În acest sens, şi anul acesta vor fi organizate în mai multe localităţi ale judeţelor Constanţa şi Tulcea manifestări dedicate etniei tătare, ocazii cu care se va demonstra, încă o dată, că un om este cu adevărat liber în momentul în care îşi propune să realizeze ceva durabil în viaţă, şi nu numai în viaţa personală, ci şi în viaţa întregii comunităţi.

Aşadar, iată de ce consider că astfel de acţiuni trebuie privite cu multă responsabilitate.

Aşadar, iată de ce este necesar ca evenimentul să fie consacrat.

Sentimentul de preţuire a faptelor istorice oferă posibilitatea de solidaritate, de respect pentru tot ceea ce înseamnă valoare adevărată. Aceste cuvinte nu trebuie să iasă din uz. Nu este necesară demontarea concepţiilor doar pentru că anumite atitudini ne par demodate.

13 Decembrie reprezintă o dată de referinţă pentru etnia tătară din România. Este un fel de spaţiu nesfârşit.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Vasile Soporan şi se pregăteşte domnul deputat Becsek-Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Aş dori să prezint declaraţia politică "Tranziţia s-a încheiat? Dacă da, în folosul cui?"

Se vehiculează, de un anumit timp, faptul că tranziţia s-a încheiat şi am ajuns cu mare satisfacţie la stabilitatea unei noi stări încărcată, încă de la declarare, ca fiind una a superiorităţii.

S-a afirmat superioritatea viitorului şi a faptului că lucrurile bune vor veni de la sine, fără niciun efort. Într-o ţară în care s-a construit sofisticat mentalitatea "Te uiţi şi câştigi" şi părerea că singura creştere adevărată este cea speculativă, bazată pe subtilităţile mecanismelor financiare, este greu să vorbeşti despre dezvoltarea durabilă, despre interesul naţional, în contextul integrării în structurile Uniunii Europene, despre împărţirea echitabilă a dezvoltării, capabilă, la rândul ei, să producă dezvoltare.

În momentul de faţă, considerăm că singurul lucru pozitiv este acela de a discuta, iepureşte, fiecare în momentul în care se scoală, fără a fi atent la argumentele expuse anterior, despre orice, despre votul uninominal şi despre faptul că acesta, în temeinicia lui, va rezolva, în totalitate, problemele pe care le are România.

Discutând în baza cifrelor din anul 1989, constatăm, luând în analiză situaţia judeţului Cluj, că situaţia se prezintă astfel: numărul salariaţilor în 1989 a fost de 284.522; producţia industrială a anului 1989 a fost de 2,5 miliarde de dolari; raportul salariaţi pensionari, în anul 1989, a fost de 3,5; numărul de locuinţe construite în perioada 1979-1989 a fost de 60.371.

Şi atunci, în numele schimbării, neglijându-se în totalitate problematica evoluţiei stării economice, se discută despre schimbare, despre înnoire, despre transformare, despre începerea tranziţiei, despre terminarea tranziţiei, despre industria de fiare vechi, despre agricultura noilor constrângeri, inclusiv constrângerea de a nu produce şi a nu desface în economia de piaţă specifică României.

Acum, la încheierea tranziţiei declarate de preşedintele României şi în pragul înnoirii sau reînnoirii clasei politice, putem să constatăm, luând în analiză acelaşi judeţ, Cluj, că numărul de salariaţi, la sfârşitul anului 2006, era de 185.402, adică salariaţii anului 2006 au o pondere de 65% din numărul celor din anul 1989; producţia industrială a anului 2006 era de 1,13 miliarde de dolari, adică producţia anului 2006 are o pondere de 46% din industria anului 1989; raportul salariaţi - pensionari în anul 2006 a fost de 1,2; locuinţele construite în perioada 1990-2005 au fost de 14.036.

Cu un salariu mediu net pe economie se putea cumpăra, exemplificând doar principalele utilităţi, 30% din cantitatea de energie electrică şi 28% din cantitatea de gaz metan, care se putea cumpăra în anul 1989 cu acelaşi salariu mediu.

La încheierea tranziţiei, considerând acelaşi judeţ, Cluj, Ceauşescu ar fi fost mândru de modul în care se realizează noile construcţii, în spaţii tot mai restrânse, care alungă copiii, locurile de joacă şi de agrement undeva în neantul aducerilor aminte şi se pune în operă demolarea obiectivelor stabilite în anii 1988 şi 1989. Cu ducerea la îndeplinire a noilor vechi obiective, veghează capitaliştii tranziţiei, care au realizat dezvoltarea, de cele mai multe ori, în urma unor probabile cumpărări la preţuri sub costul de producţie şi vânzări la preţuri adevărate, care au făcut din oţel şi ciment produse mai scumpe în România, la dublu sau triplu, decât în ţările membre ale Uniunii Europene.

Acum, când suntem integraţi în Europa la nivelul preţurilor, depărtaţi în privinţa salariilor şi utilităţilor, ne aflăm în situaţia de a spune cu mare durere: am ajuns, fără să elaborăm un program foarte clar, acolo unde doar unii au, dar nu şi poporul român. Putem să spunem cu argumente că, pentru unii, puţini şi din ce în ce mai puţini, tranziţia s-a încheiat cu averi care au crescut ca Făt-Frumos în poveste, într-un an cât pentru alţii în zeci de ani, iar pentru alţii mulţi şi din ce în ce mai mulţi tranziţia s-a încheiat cu o sărăcie lucie, dezonorantă şi demobilizatoare.

Cred că această rezultantă a tradiţiei a determinat pe români, dacă dăm crezare unui sondaj de opinie, să-l considere pe Nicolae Ceauşescu cel mai bun preşedinte dintre toţi cei care s-au perindat prin cea mai înaltă demnitate a României.

Analizând fără criterii, negând faptele necesare şi aducând nefaptele lipsei de progres în faţă, am ajuns în această situaţie.

Tranziţia s-a încheiat, este adevărat. În folosul cui trecem beneficiile, stimaţi guvernanţi?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al UDMR şi se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare - iertaţi-mă, Costache Mircea; vă cer scuze. Domnul deputat Costache Mircea se pregăteşte.

Domnul Becsek-Garda Deszö-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Demisia domnului ministru Tudor Chiuariu dovedeşte clar dificultăţile procesului de tranziţie în cadrul sistemului judiciar către o societate democratică, unde s-au amplificat stările litigioase la nivelul întregii societăţi din România, pe fondul unei atenuări a spiritului civic şi a pierderii încrederii în instituţiile statului.

Garantarea independenţei efective a sistemului judiciar nu depinde numai de asigurarea unui cadru legislativ coerent, ci şi de responsabilizarea corpului magistraţilor, prin dezvoltarea unei atitudini a acestora, care să garanteze aplicarea legii, în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale.

Analizând cadrul legal de funcţionare a sistemului judiciar din România, se poate constata că actuala organizare judiciară urmăreşte, în principal, îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, garantarea independenţei efective a sistemului judiciar.

În raportul privind starea justiţiei pentru anul 2006, se aminteşte că, la infracţiuni de corupţie, au fost trimişi în judecată 629 de inculpaţi, faţă de 942 din perioada anterioară; avem de a face, deci, cu o scădere cu 33,2%. Tot în acest raport, se aminteşte că 360 de inculpaţi au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, faţă de 744 de inculpaţi, din perioada anterioară. Deci şi în aceste cazuri avem de a face cu o scădere de 51,6 %.

Dacă m-aş referi la infracţiunile silvice extrem de grave, constatate de către Departamentul de Control al Guvernului României în colaborare cu comisiile speciale ale Parlamentului României, aş ajunge la concluzia că niciun infractor, care a prejudiciat cu zeci sau sute de miliarde de lei sau dolari fondul forestier naţional, n-a fost cercetat conform legilor în vigoare, iar în instanţele de judecată probele nu au fost luate în seamă, iar deciziile au fost politizate. Însă, în majoritatea cazurilor, Parchetele locale şi judeţene au muşamalizat majoritatea infracţiunilor silvice.

Cazul cel mai grav era nedeclararea a 4 milioane de metri cubi de masă lemnoasă, identificată după doborâturile de vânt din anul 1995, buşteni valorificaţi de către reprezentanţii mafiei lemnului. În alte cazuri, infractorii erau prinşi cu ocazia schimbării probelor. Cu toate acestea, cu ocazia cercetărilor, erau protejaţi de către organele abilitate ale statului. Aceşti magistraţi, aflându-se sub tutela aşa-numitei independenţe asupra deciziilor, nu pot fi traşi la răspundere pentru soluţiilor date.

Eu sper că, Consiliul Superior al Magistraturii, prin inspecţiile judiciare, va corecta în viitor asemenea abateri, fără să se ascundă sub masca respectării principiului independenţei justiţiei.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl rog să poftească la microfon pe domnul deputat Costache Mircea şi se pregăteşte domnul deputat Valentin Boşneac, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Costache Mircea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Autism sau ubicuitate".

De faptul că trăim într-o societate bolnavă nu se mai îndoieşte niciun om cu pretenţii de seriozitate. Suma multiplelor maladii, care ne devorează progresiv, de vreo 17 ani - unele chiar cu mult mai vechi, dă astăzi brandul negru de ţară, sufocată de mafie, distrusă de jaf şi anarhie. Nu există clasament realizat pe mapamond ori pe bătrânul continent, în care să nu figurăm pe locul întâi la corupţie şi pe ultimele locuri la standard de viaţă. Ne-am obişnuit cu această stare de lucruri ca golanul cu scandalul, cum se zice.

Şi ca drumul disoluţiei, înapoierii şi debusolării să fie fără întoarcere, profitorii autohtoni şi străini ai haosului deliberat îşi dau sistematic mâna pentru falsificarea voinţei cetăţeanului prin manipulări mediatice, prin mită electorală la umbra aşa-ziselor politici sociale, prin parazitarea soft-urilor şi, în general, prin tot ce poate contribui la vicierea profundă a rezultatelor tuturor scrutinelor.

Coaliţia pentru prezervarea averilor acumulate prin furt şi pentru perpetuarea la cârma jafului a fost, până acum, mai bine organizată şi mai puternică decât forţele sănătoase ale naţiunii, care ar fi putut să reînscrie ţara pe orbita normalităţii.

În corul broaştelor râioase, pseudoanalişti, peniţari, elitişti şi conţopişti sporovăiesc despre orice, fără încetare, într-o larmă infernală, poluând premeditat mentalul colectiv, ca să nu mai vadă nimeni clar calea de urmat pentru ieşirea din marasm. Intoxicaţii şi manipulaţii mediatic, îmbolnăviţi deliberat de autism, rătăcesc cu privirea rătăcită, în căutare de ajutoare de căldură, venit minim garantat ori alocaţii de sprijin. Ubicuitatea i-a atins şi pe oamenii cei mai instruiţi şi mai raţionali, forţaţi să cedeze în faţa furiei nemiloase a bombardamentului toxico-mediatic.

Anestezicul minciunii şi al cenzurii îşi face efectul. Mistificările sforăitor declarative sunt potenţate de minciuna prin omisiune. Cenzura cea mai dură se practică chiar şi de către instituţiile media, finanţate din bani publici: Agenţia Română de Presă - Rompres, Societatea Română de Radio şi Societatea Română de Televiziune. Chiar şi în cazul celor trei minute, de care, de bine de rău, mai beneficiem la Radio România Actualităţi, bieţii realizatori te imploră să nu le faci necazuri, să nu zici ceva care să deranjeze, cumva, pe puternicii zilei, să nu foloseşti termeni duri, să nu ataci pe vreun ipochimen din comedia minciunii.

Dacă Rompres şi TVR ne ignoră total ori ne prezintă sporadic, trunchiat şi deformat, radioul public mai mimează măcar echidistanţa, deşi, cum spuneam, cenzura este prezentă chiar şi atunci când se face menţiunea că de afirmaţiile făcute la "Antena partidelor" sunt răspunzători aceia care le fac.

Şi pentru că ne aflăm în timpul dezbaterii bugetului de stat pentru anul 2008, îi atrag atenţia premierului Tăriceanu ca, în calitatea domniei sale de şef al Executivului, să nu mai acorde alocaţii bugetare nimănui fără un contract de servicii publice. În lumea capitalului pe care ne-o propovăduiesc liberalii, cine îţi dă, îţi şi impune. Nu dă nimeni bani unui om, cum îi daţi dumneavoastră domnului Radu Duda sau unor instituţii, precum Societatea Română de Radio, Societatea Română de Televiziune, Agenţia Română de Presă - Rompres sau chiar Academiei Române, fără să li se ceară, în schimb, nimic. Bani publici primesc, interesul public trebuie să-l slujească. Şi asta nu după bunul plac sau după cheful ori hachiţele cuiva, ci pe baza unui contract de servicii publice.

În acest sens, le cer colegilor parlamentari să nu voteze actualul buget, până nu vedem şi contractele de servicii publice anexate.

Să cerem instituţiilor finanţate de la buget să-şi facă datoria sacră faţă de contribuabilul român, adică să-l informeze corect, dacă sunt instituţii media şi să-i pună la dispoziţie instrumentele strict necesare pentru luarea unor decizii dacă sunt foruri academice, de exemplu.

Eu nu concept, de pildă, ca Academia Română să nu elaboreze un studiu ştiinţific temeinic despre ponderea reală a minorităţilor şi despre justificarea reprezentării lor parlamentare. A considera că, pentru 180 de cetăţeni care s-au declarat ruteni, de pildă, este normal să alocăm fondurile aferente unui deputat şi încă 5 - 6 miliarde de lei pentru păstrarea identităţii acelui grup etnic inexistent mi se pare o risipă şi un nonsens.

Aştept răspunsul domnului prim-ministru, dar şi gradul necesar de receptivitate din partea colegilor care vor vota bugetul pentru anul 2008.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Valentin Boşneac şi se pregăteşte doamna deputat Leonida Lari Iorga, din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Domnul Valentin Samuel Boşneac:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Îmi intitulez declaraţia politică de astăzi "Disidenţă în partidul prezidenţial?"

Săptămâna trecută, pe scena politică românească, s-a petrecut un eveniment pe care îl aşteptam de mult, pe unii, însă, i-a luat prin surprindere, iar pe alţii, care sperau totuşi să nu se producă, i-a supărat. Este vorba de fuziunea PD cu PLD şi punerea bazelor partidului prezidenţial.

Când spun că pe unii i-a supărat acest eveniment, mă refer la domnul Sorin Frunzăverde, mai nou, europarlamentar, care a calificat această "măreaţă" construcţie politică drept un "melanj nefericit". Pentru cei care cunosc judeţul Caraş-Severin şi ce se petrece acolo, este simplu de înţeles, iar pe cei ce vor să facă studii socio-politice contemporane asupra sistemelor de dictatură securisto-mafiotă postdecembristă, îi invit să arunce o privire asupra acestui colţ de ţară.

Oare de ce este supărat domnul Sorin Frunzăverde pe această fuziune? Simplu. Pentru că, de mai bine de zece ani, împreună cu rămăşiţele comunisto-securiste ce i-au fost în preajmă, a reuşit să conducă toate partidele mai importante din judeţ pe baza principiului "omul meu în partidul tău". Astfel, a reuşit să păcălească populaţia judeţului Caraş-Severin, ajungând la trista performanţă ca, dintr-un judeţ fruntaş în ce priveşte dezvoltarea socio-economică la începutul anilor '90, să ajungă acum unul aflat în coada clasamentului naţional, cu o rată a dezvoltării economice subunitară.

Toate acestea au fost posibile cu concursul nemijlocit al celor mai importante instituţii ale statului, conduse de oameni subordonaţi sistemului instaurat, precum şi a distanţei dintre Bucureşti şi judeţul Caraş-Severin. Pe deasupra, mai persistă şi ceaţa ce vine de pe frontiera iugoslavă, atât de generoasă pentru traficanţii de orice fel, aflaţi, se pare, sub controlul aceluiaşi sistem. Cetăţenii Banatului montan, oameni aşezaţi şi harnici, au început să plece în toată lumea, în Europa, pentru un trai mai bun, căci, cu vorbe sforăitoare şi cu chefuri interminabile ale stăpânilor judeţului nu se poate trăi mai bine.

Degeaba a încercat domnul Sorin Frunzăverde, de altfel, un bun strateg, să explice că nu este bună fuziunea, că ar fi fost mai bine ca domnii foşti şi actuali securişti, care cu generozitate sunt reprezentaţi în Partidul Democrat şi Liberal Democrat, ar fi fost mai bine să se răspândească pe la alte partide, având astfel o gamă mai largă de oferte în ceea ce priveşte posturile şi funcţiile.

"Comandantul suprem", însă, se pare că s-a cam săturat de atâtea diversiuni pe atâtea fronturi, aşa că vrea să-şi adune toate trupele pe vasul amiral şi să pornească lupta întru izbânda Societăţii Securisto-Mafiote Postcomuniste.

Asistăm, oare, la o disidenţă în Partidul Democrat? Gurile rele spun că este foarte posibil ca domnul Sorin Frunzăverde să constituie un centru de coagulare al nemulţumiţilor din partidul prezidenţial şi dacă Băsescu nu i-a luat gâtul lui Frunzăverde, acesta din urmă îi va lua gâtul Comandantului (bineînţeles, în sensul figurat), lucru pe care şi Băsescu l-a făcut cu predecesorul său.

Om trăi şi om vedea! La mai mare!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

O invit la microfon pe doamna deputat Leonida Lari-Iorga şi se pregăteşte domnul Aurel Vlădoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Tema mea se numeşte "Iarăşi povestea Tratatului româno-moldovean!"

Cu vreo câţiva ani în urmă, în România, se vehicula nu numai ideea, ci şi un proiect de tratat româno-moldovean, de către unii politicieni expiraţi de la Bucureşti.

Bineînţeles, patrioţii din ţara-mamă au protestat în mod vehement cu declaraţii politice, cu intervenţii în plenul Parlamentului, precum şi în mass-media. Îmi amintesc, pe atunci, am luat şi eu atitudine, informând opinia publică din ţară că, în Republica Moldova, sînt pregătite deja şi hărţi cu Moldova Mare, cuprinzând judeţele din partea dreaptă a Prutului, adică aici, de unde suntem noi.

Proiectul cu pricina nu a trecut. Dar, cum se vede, slugoii Moscovei, de astă dată de la Chişinău, nu se potolesc. Deranjaţi de faptul că partea română refuză să dea curs unui asemenea tratat, care ar legifera cu mâinile noastre Pactul Molotov - Ribbentrop şi rapturile teritoriale săvârşite de fosta URSS, mancurţii moldoveni, în frunte cu aşa-zisul domn, de fapt, tovarăşul Voronin, atacă România în cel mai urât mod cu putinţă.

Temerea lor este destul de clară: să nu se întâmple cumva, ca judeţele din Republica Moldova, care aparţin de drept României, să revină acasă. Acestor vânduţi unui imperiu străin, care le-a ucis, care le-a deportat strămoşii, părinţii, care le-a smuls limba maternă din gură, care le-a furat pământul de sub picioare prin autonomii forţate, mai aproape le este o putere efemeră asupra unor judeţe româneşti istorice, decât adevărul despre obârşia lor. Ba, mai mult ca atât, întinează memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, visând şi voind o Moldovă de până la Unirea Principatelor şi de până la Marea Unire.

Toată această isterie verbală împotriva României, declanşată săptămână de săptămână la Chişinău, iar, de curând, şi la Bruxelles, unde tov. Voronin a acuzat România de agresiune permanentă şi de nerecunoaştere corespunzătoare a statalităţii Republicii Moldova.

Şi, când te gândeşti, cine este acel care dă glas curenţilor Kremlinului, deja pe plan internaţional.

Tovarăşul Vladimir Voronin, care se dă drept un bun credincios, care, prin anul 1989, când îi fugea scaunul de sub fund - ca ministru de interne ce era - ne spunea nouă, câtorva scriitori şi anume: Grigore Vieru, Nicolae Dabija, eu şi părintele Buburuz, să salvăm situaţia, că avem credibilitate la populaţie, să nu cumva să moară oameni. Pentru că asta voiau, de fapt, generalii ruşi, care îl înconjurau pe vremea aceea şi care-l înconjoară şi acum. Iar, mie personal, mi-a spus că el crede în Măicuţa Domnului, chiar mi-a şi arătat-o, acea iconiţă de după reverul hainei.

Nu ne ardea nouă de scaunul lui, ci de mulţimea înfuriată, adunată în jurul Ministerului de Interne, căci fuseseră arestaţi nişte tineri care cântau cântece patriotice la Monumentul lui Ştefan cel Mare, cântece de genul: "Trăiască, trăiască, trăiască/ Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!"

Pe atunci, tovarăşul Voronin, ministru de interne, nu se sinchisea să aresteze copiii noştri la monumentul predecesorului nostru şi al lui, bineînţeles, de numele căruia se foloseşte cu treabă şi fără treabă.

Şi aşa s-a creat conflictul, care a căpătat forme monstruoase. S-a aprins o aripă a Ministerului de Interne, cădeau oamenii - un poliţist, chiar în faţa ochilor noştri a ţâşnit cu un ochi scos. era greu. Dar noi, totuşi, am convins mulţimile să se îndrepte către Piaţa Marii Adunări Naţionale şi să scape cu viaţă.

Iată, în asemenea momente din acestea se cunosc oamenii, la nevoie, la greu.

Dar să ne întoarcem la tovarăşul Voronin. În afară de faptul că se foloseşte de numele lui Ştefan cel Mare, se mai foloseşte foarte des de numele Maicii Domnului, la momente de ananghie, făcându-se a uita că anume România este ţara pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o Grădina Maicii Domnului.

Ia să auzim vorbe de-ale lui Voronin. Cică: "România a depăşit toate limitele acceptabile, refuzând Tratatul Româno-Moldovean." Bine face România. Cum să faci tratat cu nişte părţi din ţara ta, cu nişte judeţe ale tale, luate cu japca în 1940?

Lucrurile stau, însă, altfel. Vladimir Voronin depăşeşte orice limită a bunului simţ şi a răbdării divine, trecând cu cizma peste sângele victimelor comunismului sovietic, căzând în capcana panslavismului şi cerând, ca România să facă tratat cu judeţele sale din Moldova.

Iată câteva inepţii de-ale lui Voronin, spicuite din ziarele apărute la Chişinău: Jurnal de Chişinău, Flux. Internet. Cică, România nu recunoaşte identitatea Republicii Moldova? care identitate? A ruşilor? Cică, Bucureştiul nu recunoaşte etnia şi limba moldovenească. Pentru români nu există o istorie moldovenească, ci există o singură istorie. Istoria nu-i de două feluri.

Aceste inepţii ale lui Voronin au apărut şi într-un cotidian britanic, din păcate.

Iată, însă, şi comentariile românilor basarabeni, privitor la cele spuse de omul ruşilor: "De fapt, Republica Moldova se învecinează doar cu România şi cu Ucraina, nu cu Rusia." "De când moldoveanul este etnic? Sau olteanul, bănăţeanul, ardeleanul?"

"Basarabia a fost şi este o provincie românească, aflată sub ocupaţie străină."

"Voronin a reprimat mişcările renaşterii naţionale din Moldova."

"Gestul rusnacului moldovenizat trebuie contracarat la nivel european."

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat, o să vă rog să vă apropiaţi de sfârşit; aţi depăşit cu mult timpul alocat.

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Mai am două minute, am şi minutele domnului Giurgiu.

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog frumos, câteva secunde, mai sînt şi alţi deputaţi şi nu mai avem timpul necesar. Vă rog foarte mult.

Doamna Leonida Lari-Iorga:

Îngăduiţi-mi să închei.

"Gestul rusnacului moldovenizat trebuie contracarat la nivel european. Kgb-istul rus, ajuns în fruntea Moldovei cu banii Moscovei, este un specimen care va dispărea şi va pleca din Moldova la Moscova. Moldovenilor li se furat TVR-ul printr-o decizie scandaloasă."

Aşa că, să nu-l mai compătimească domnul preşedinte Traian Băsescu pe tovarăşul Voronin, că nu are de ce. Oare să nu ştie domnul Băsescu că Vladimir Voronin i-a atras atenţia ambasadorului României la Chişinău, Filip Teodorescu, prin MAE al Republicii Moldova, că tratatele care stabilesc frontierele între state poartă un caracter delimitat în timp, niciuna din părţi, în mod unilateral, nu este în drept să revizuiască prevederile lor. Tratatul de frontieră româno-moldovean, consider că nu este cazul să fie semnat, atâta timp cât Chişinăul insistă să facă referire la Tratatul de delimitare a graniţelor de către URSS şi România din 1947 de la Paris, astfel stabilindu-se aceleaşi frontiere pe care URSS le-a impus României în 1940.

Şi, în încheiere, dacă România merge la semnarea acestui tratat, înseamnă că cedează iarăşi Basarabia, de astă dată, pentru nu se ştie cât timp, poate pentru totdeauna, căci rechinul imperial nu doarme, mereu cere sânge.

O simplă fărâmiţare a Republicii Moldova prin federalizare, căci, actualmente, nu se mai poate trece cu tancurile, ar fi "o soluţie" mai veche a imperiului din răsărit de a înghiţi pământurile noastre româneşti, bucată cu bucată.

Este cazul, ca politicienii noştri, indiferent de partide şi de culoare politică, să dovedească un plus de vigilenţă, să ia atitudinea cuvenită...

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog, doamna deputat, să încheiaţi.

Doamna Leonida Lari-Iorga:

...în problema tratatului care se impune dinspre Estul pofticios la teritorii româneşti.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna deputat.

Doamna Leonida Lari-Iorga (din sală):

Să nu mai faceţi aşa ceva, aveam şi minutele domnului Giurgiu.

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat, îmi pare rău că trebuie să vă pun în vedere, că timpul alocat este de trei minute şi pentru dumneavoastră şi pentru oricare alt deputat.

Sunt pe listă peste 40 de deputaţi, care toţi doresc să-şi expună declaraţia politică. V-aş ruga foarte mult să respectaţi şi dumneavoastră regula stabilită.

Domnul deputat Aurel Vlădoiu şi ultimul vorbitor, domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului UDMR.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia se intitulează "Crăciunul cu caltaboşi spanioli".

Vin sărbătorile de sfârşit de an! Cei mulţi dintre beneficiarii sistemului, le aşteaptă cu nerăbdare. Pentru ei va fi un excelent prilej să ofere şi să primească daruri. Pentru ceilalţi, peste 80% dintre români, sărbătorile vin cu teama că, dacă se vor ridica sătui de la masa de Crăciun, vor rămâne în urmă cu plata utilităţilor cu încă o lună.

Chiar dacă, oficial, salariile au crescut peste indicele de inflaţie, este evident că ele nu au ţinut pasul cu coşul zilnic de consum. Absolut toate produsele alimentare sunt mai scumpe decât anul trecut. Specialiştii spun că preţul alimentelor a crescut, în ultimul an, cu doar 15-20%. Sunt, însă, alimente de bază, cum ar fi uleiul, al cărui preţ s-a dublat.

Un calcul simplu demonstrează că masa Crăciunului 2007, pentru o familie, va fi cu aproximativ 80 de lei mai scumpă decât a Crăciunului din 2006. Nici postul Crăciunului nu este mai ieftin, în condiţiile în care preţul produselor vegetale este, în medie, cu 50% mai mare decât anul trecut.

Ca de fiecare dată, în ultimii 18 ani, când preţurile alimentelor au depăşit posibilităţile buzunarelor, soluţiile comercianţilor au fost importurile. Galantarele magazinelor sunt ticsite cu carne de porc adusă din Ungaria, Polonia, Danemarca şi Germania, sensibil mai ieftină decât cea produsă de agricultorii din România. Rafturile magazinelor de mezeluri abundă cu sortimente de salam, cârnaţi, parizer şi preparate aduse din Spania, deoarece sunt mai ieftine decât cele similare, produse în România.

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară spun că vinovată pentru această stare de lucru este conducerea Ministerului Agriculturii, care nu intervine în zona fiscalităţii alimentelor.

Unii specialişti la statistică opinează că, la baza creşterii exagerate a preţurilor la alimente şi a scăderii puterii de cumpărare a românilor, stau, în principal, dezastrul din agricultură şi scăderea încasărilor de taxe şi impozite.

Alţii dau vina pe deficitul balanţei comerciale, care anul acesta a crescut cu 40%, diferenţa dintre exporturi şi importuri fiind estimată, pentru sfârşitul anului, la 21,83 de miliarde euro.

Scăderea cu peste 6% faţă de anul trecut a investiţiilor străine directe a influenţat negativ creşterea economică, contribuind corespunzător la deprecierea nivelului de trai.

În fine, potrivit analiştilor, toate ramurile şi subramurile economiei naţionale, prin evoluţia lor, prin extensie, influenţează negativ starea de spirit a românilor, de sărbători. Excepţie, spun deocamdată unii specialişti, fac construcţiile, cu un ritm de creştere de peste 30%. Dar, despre construcţii vom mai vorbi în curând, când vom constata cât de anarhic s-a construit şi vom fi nevoiţi, poate, să începem demolările.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Ultimul vorbitor, domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Vă rog, domnul deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Dedic această declaraţie politică unui grup de interese ciudat.

Ţin în mână o adresă primită de către preşedintele Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, scrisă în numele unui grup de lucru pe probleme de proprietate intelectuală şi semnată de procuror Georgeta Gabriela Ghiţă. Aş fi avut multe întrebări de pus ministrului justiţiei în legătură cu acest grup, dar, pentru că, pentru o perioadă, sper, nu prea lungă, nu avem un ministru de justiţie, trebuie să fac nişte constatări declarative şi să pun câteva întrebări retorice.

Din adresa semnată de doamna procuror reiese că acest grup "s-a constituit ca o consecinţă firească a comuniunii de interese profesionale, economice şi culturale ale statului român şi ale celorlalţi membri semnatari". Nu prea înţeleg ce interese economice comune pot avea statul român şi anumite societăţi comerciale, respectiv, de gestionare colectivă a drepturilor de autor şi drepturi conexe, eventual, în contradicţie cu interesele altor societăţi comerciale sau ale utilizatorului de rând.

Şi mai periculos mi se pare faptul că, pe lângă Business Software Alliance, HBO România sau DACIN SARA, printre cosemnatari se află Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin domnul Ilie Botoş, pe atunci Procuror General al României, Ministerul Justiţiei, prin doamna ministru Monica Luisa Macovei, Ministerul Integrării Europene, prin doamna ministru Anca Daniela Boagiu, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Garda Financiară şi alte autorităţi ale statului.

Nu ştiu ce comuniuni de interese economice i-au legat pe cosemnatari, dar cred că merită să fie verificat dacă această comuniune nu a influenţat anumite decizii ale anumitor instanţe, decizii care, din interpretarea mea, nu sunt conforme cu legea, obligând pe utilizatori la plată şi atunci când legea prevede clar că nu se poate impune o taxare pentru un interval de timp în care nu a fost exploatat bunul cultural.

Ce rol au avut aceste interese economice comune ale cosemnatarilor în propunerea de modificare a legii în scopul realizării acestor interese comune şi de ce ar dori acest grup de lucru să se implice în continuare activ în modificarea legislaţiei, eventual, pentru a satisface aceste interese economice comune? Şi, în final, dacă aceste acţiuni concertate nu au dus cumva la folosirea inadecvată a banului public?

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îngăduiţi-mi, stimaţi colegi, să dau citire şi listei de deputaţi care au depus declaraţiile politice în scris la secretariatul Camerei: din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnii deputaţi Gheorghe Chiper, Radu Moldovan, Ioan Stan, Viorel Pupeză, doamna deputat Mihaela Rusu, domnii deputaţi Mihai Apostolache, Chiş Filonaş, Costică Macaleţi, Florin Iordache, Ion Călin, Valeriu Zgonea, Vasile Puşcaş şi Iuliu Nosa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi Emil Strungă, Mihai Sandu Capră, Rareş Mănescu, Gheorghe Dragomir, Ovidiu Ioan Silaghi, Horea Uioreanu şi Mihai Calimente; din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, domnii deputaţi Dumitru Ioan Puchianu, Aurel Olărean, Traian Igaş, Marius Rogin şi Petru Movilă; din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnii deputaţi Adrian Moisoiu şi Dumitru Avram; din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi Bogdan Liviu Ciucă şi Constantin Faina; din partea minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat şi din partea Grupului de deputaţi fără apartenenţă, domnul deputat Mircia Giurgiu.

Cu acestea, declar închisă şedinţa dedicată declaraţiilor politice.

Vă invit să participaţi în continuare la şedinţa de dezbateri a actelor normative aflate pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

O zi bună tuturor.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Mihăiţă Calimente:

"Asta-i pohta ce am pohtit-o IO"

Doamnelor şi domnilor,

Inevitabilul s-a produs. Ceea ce ştiam cu toţii de mai bine de un an s-a oficializat. Relaţia incestuoasă dintre PLD şi PD a fost legalizată.

După câteva zile în care Lăzăroiu şi ai lui au scris mii de pagini în care au analizat scorul PD de la europarlamentare, picajul lui Băsescu, materializat şi în prezenţa la referendum, a ieşit la rampă combinatorul şef - preşedintele Băsescu.

Într-o după amiază liniştită în care românii erau deja cu gândul la cumpărăturile pentru Crăciun şi Ignat, prin aburii whisky-ului prezidenţial, Băsescu a spus: "Vă ordon să vă uniţi!". Şi soldăţeii prezidentului au dat fuga la televiziune, treziţi din beţia proaspetei victorii europene şi au venit degrabă în faţa camerelor de luat vederi, chiar dacă nu erau la curent cu hotărârea şefului.

Am avut senzaţia, ca telespectator, că unii veneau de la cumpărături din piaţă, alţii de la bowling sau şeptică (deh... după posibilităţi), dar cu toţii afişau un zâmbet "cu scobitoarea" ce exprima bucuria lor neţărmurită pentru uniunea tocmai hotărâtă.

Cele două organisme politice s-au mişcat greu şi au scârţâit din toate încheieturile la ora 17, când s-a făcut anunţul matrimonial şi liderii lor la vârf s-au întrecut să facă declaraţii despre eveniment după ce toată ziua negaseră cu putere orice fuziune sau ceva asemănător.

Săracii, nu erau vinovaţi! Chiar nu ştiau nimic. Un vicepreşedinte PLD aflat la TV în momentul anunţului înfiera cu putere orice fel de uniune cu PD. Bietul de el.....istoria îl uitase.

Au urmat zile în care fiecare a încercat să mârâie a nemulţumire. Degeaba. Şeful cel mare ordonase fuziunea. Totul era stabilit.

Rezultatul final: componenta FSN (urmaşul PCR), ieri socialist azi popular, înghite un grăunte de sorginte liberală şi rezultă o PeDaLă, numai bună pentru cizma celui care îmbracă tot mai mult haina unui dictator dintr-o ţară africană ce îşi zâmbeşte în barbă şi spune mândru:

"Asta-i pohta ce am pohtit-o IO, - PD, PLD şi Stolo împreună, întru nemurirea şi puterea mea"

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Marginalizarea persoanelor cu dizabilităţi, permisă chiar de legea care ar trebui să le protejeze drepturile"

În prezent, în România, persoanele cu dizabilităţi beneficiază în principal de anumite drepturi şi facilităţi, în conformitate cu Legea nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Această lege are multe omisiuni, face diferenţe între persoanele cu handicap în funcţie de vârstă şi deficienţa cauzatoare de handicap, nu elimină barierele existente şi nu previne apariţia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilităţi: educaţionale, acces la bunuri şi servicii, locuri de muncă, viaţă independentă etc. Deşi politicile naţionale au început să prevadă nevoia de dialog social, de colaborare şi de abordare integratoare în problemele care privesc persoanele cu dizabilităţi, în fapt, în fiecare sector social, problemele persoanelor cu dizabilităţi sunt tratate separat, uneori chiar evitate ori ignorate.

Schimbările promovate, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care se ocupă de problematica persoanelor cu dizabilităţi, nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt încă respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte, pe deplin, valoarea şi demnitatea umană. În acest moment, în România, persoana cu dizabilităţi se confruntă cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt încălcate, nu prin modul în care sunt formulate şi stipulate în legislaţie, ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilităţi constituie un grup defavorizat, marginalizat şi nu de puţine ori supus discriminării. Persoanele cu dizabilităţi nu au încă o voce adecvată la nivelul proiectării politicilor sociale şi nu li se acordă încă locul cuvenit, ca participanţi şi decidenţi în elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societăţii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se acceptă sau nu li se integrează punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.

Legislaţia românească actuală nu este în concordanţă cu Directiva nr.192/C.E. privind nediscriminarea la locul de muncă. Legislaţia actuală nu este comprehensivă, ea nu intervine în toate etapele de la apariţia şi depistarea deficienţei şi nici în domeniile vieţii sociale, pentru a favoriza egalitatea şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi şi includerea lor în societate. Măsurile de protecţie specială: prevenirea, tratamentul, readaptarea, învăţământul, instruirea şi integrarea socială sunt doar enunţate şi nu se creează mecanismele necesare pentru ca acestea să devină funcţionale. Politica în domeniul handicapului nu este coerentă, fiind bazată încă pe un model medical al handicapului şi nu se concentrează asupra egalităţii şanselor prin crearea independenţei şi autodeterminării persoanelor cu handicap.

Anul 2008 trebuie să reprezinte ocazia de a acorda persoanelor cu dizabilităţi, familiilor şi asociaţiilor acestora, precum şi celor care le susţin cauza, un scop nou, mai extins, în plan politic şi social, la toate nivelurile societăţii, pentru a angaja la dialog autorităţile statului român şi structurile comunităţii internaţionale, pentru a le implica în luarea deciziilor şi pentru a face paşi înainte în direcţia realizării obiectivelor de egalitate şi incluziune.

Principala cerinţă pentru a promova, în modul cel mai eficient, şansele egale şi participarea socială a persoanelor cu dizabilităţi este realizarea unei alianţe puternice între autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale reprezentative. Este nevoie şi de coerenţă legislativă pentru a se pune de acord toate prevederile legale, pentru a se asigura posibilitatea administrării integrate a politicilor naţionale şi locale în domeniu. Trebuie intervenit imediat în stoparea marginalizării persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea acestora în dorinţa lor de a fi egali cu toţi cetăţenii acestei ţări.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

"Un preşedinte prea mic pentru o ţară atât de mare"

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută am avut cu toţii parte, unii mai mult decât alţii, de o decizie politică surprinzătoare luată în urma unei "analize profunde" a şefului PD, domnul Traian Băsescu. Pe scurt fie spus, domnul Băsescu s-a supărat pe faptul că politrucii de suflet, cei de la Partidul Democrat, nu i-au îngânat perfect melodia folosită la referendum şi le-a aplicat atât de româneasca zicală: "eu v-am făcut, eu vă omor!". După celebra intrare de un minut în sediul PD în care a folosit un număr semnificativ de cuvinte reproduse doar de sunetul "bip", mentorul democraţilor a folosit tot atâta timp şi pentru a hotărî unirea fără drept de replică a două partide zice-se democratice. Zeci de mii de oameni s-au văzut, în câteva minute, colegi de partid cu alţi câţiva mii de oameni, şi toţi parte la visul de preamărire al conducătorului prea iubit.

Dincolo de penibilul situaţiei, remarcat de înşişi liderii PD sau PLD, aş avea de remarcat câteva puncte pe această temă:

1. Săptămâna trecută s-a confirmat faptul ca scopul principal al atacurilor preşedintelui Băsescu asupra PNL a fost distrugerea singurului partid istoric activ de pe scena politică. Ruperea forţată a PNL şi crearea unui nou partid liberal a fost doar o etapă premergătoare a visului lui Traian Basescu, acela de a închide gura oricăror forţe democratice şi independente de el de pe scena politică românească.
2. Fuziunea dintre PD şi PLD reprezintă unirea forţată a două păpuşi pe sârmă, Emil Boc şi Theodor Stolojan, care, cu urechile înroşite de la mustrarea păpuşarului-şef, au anunţat, "cu entuziasm", crearea unui hibrid politic cu o singură ideologie, şi anume cea băsesciană.
3. Decizia pripită a preşedintelui Băsescu de a uni cele două trompete politice este, în mod cert, inspirată de recentele evenimente politice din Rusia. Preşedintele Traian Băsescu urmăreşte crearea unui singur partid puternic în România şi instaurarea unei dictaturi de catifea după modelul rusesc.

Dar, dincolo de aceste constatări, urmează partea cea mai dureroasă. Toată săptămâna trecută ne-am exprimat cu toţii scepticismul cu privire la noua aşa-zisă construcţie politică. Nimeni nu mai remarcă însă o evidenţă dureroasă: tupeul cu care "apoliticul" preşedinte al României se implică în crearea sau distrugerea unor partide româneşti, normalitatea cu care este deja tratată această problemă. Ceea ce m-a condus la o concluzie dureroasă: România are un preşedinte prea mic pentru o ţară atât de mare. Iar dacă acest lucru nu-l observă prea mulţi acum, în mod sigur vor fi cărţile de istorie cele care vor remarca modul rudimentar de a face politică al acestui personaj trecător.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Pentru câteva voturi în plus, Traian Băsescu ar face orice"

Recent, preşedintele Traian Băsescu l-a primit la Palatul Cotroceni pe episcopul Ladislau Tökés. Pretextul l-a constituit reuşita individuală a acestuia în cadrul scrutinului pentru Parlamentul European. Prin această primire, şeful statului şi-a depăşit din nou cadrul de echidistanţă pe care trebuie să-l manifeste faţă de competitorii de pe scena politică românească. Dintre cei 35 de noi parlamentari europeni, în afară de Ladislau Tökés niciunul nu a avut parte de o primire oficială la Preşedinţie. Se poate vorbi în acest caz de discriminare pozitivă în ceea ce îl priveşte pe europarlamentar.

Interesul subit al preşedintelui Traian Băsescu pentru persoana episcopului Tökés Laszlo este mai mult decât surprinzătoare, cel puţin la prima vedere. Până mai ieri, persoana episcopului nici nu conta pentru şeful statului. Nu cred că a fost auzit de cineva pronunţându-i numele. Şi totuşi, ca prin farmec, gheaţa s-a topit şi între preşedinte şi episcop s-a statornicit, nu cred că greşesc, o trainică prietenie. Una interesată însă şi din care ambele părţi vor să tragă foloase. Numai că este vorba de interese personale şi care sunt, în mai multe situaţii, contrare interesului public.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsescu, lucrurile sunt clare. Domnia sa are nevoie, via Tökés Laszlo, de voturile maghiarilor care îl susţin pe acesta. Într-un eventual tur doi al unor alegeri prezidenţiale echilibrate, 150 -170.000 de voturi pot conta decisiv. Numai că îmi pun o întrebare: este normal ca pentru a-ţi atinge un scop personal, să rişti imaginea României în străinătate? Pentru că, în contrapartidă, preşedintele Traian Băsescu oferă şi el ceva.

Se ştie, Traian Băsescu i-a promis că îl va sprijini pentru a deveni membru al PPE. Numai că un astfel de sprijin nu va fi reflectat pozitiv în Parlamentul European. "Pilele" nu sunt un instrument specific Parlamentului European.

De asemenea, se ştie că la Palatul Cotroceni, cei doi au vorbit despre descentralizare. Numai că în accepţiunea episcopului Tökés, termenul de descentralizare are alte conotaţii, ce ţin mai mult de autonomie, în forme prohibite de Constituţia României. Sunt convins că fiind cauţionat de şeful statului, Tökés Laszlo va merge mai departe în ceea ce priveşte susţinerile pe această temă, şi nu exclud amplificarea în sens negativ a evoluţiei acestei probleme.

Nu în ultimul rând, prin "instrumentul" Tökés Laszlo, şeful statului încearcă o dezbinare la maxim a comunităţii maghiare din România. După ce a scindat artificial clasa politică românească, preşedintele Traian Băsescu încearcă acelaşi lucru şi cu zona politică a maghiarilor din România. Şi aceasta doar pentru că principala organizaţie politică, UDMR, nu-i cântă în strună, aşa cum o fac cei din PD şi PLD. Divizarea comunităţii maghiare şi tentativa de eliminare de pe scena politică a UDMR, ar însemna o catastrofă pentru viaţa cotidiană din Ardeal, iar în planul imaginii externe ne-ar putea duce cu mulţi ani înapoi.

PS: Am înţeles că din statutul viitorului PD-L, a fost eliminată interdicţia de colaborare cu PSD. Dacă acest lucru se va confirma, aştept de la domnii Boc, Stoica, Stolojan, Flutur să ceară scuze public PNL pentru sutele de declaraţii agresive şi calomniatoare referitoare la "relaţiile" dintre PNL şi PSD, relaţii care au fost pur constituţionale. Adică aşa cum vor arăta şi relaţiile dintre PD-L şi PSD, conform afirmaţiilor lui Valeriu Stoica.

Domnul Dumitru Avram:

"Primari corupţi"

Preşedintele Traian Băsescu încearcă să ne convingă de faptul că modelul de alegere a primarilor, în două tururi de scrutin, va primeni clasa politică. Nenumăratele exemple de primari corupţi i-au îndepărtat, însă, categoric pe cetăţeni de urnele pentru Referendumul de la 25 noiembrie. În logica strâmbă a unora nu contează numărul votanţilor, ci faptul că majoritatea acestora s-au pronunţat pentru votul uninominal în varianta preşedintelui. Păi, dacă proporţia acelora care s-au dus la vot a fost jenant de mică faţă de marea masă a alegătorilor, atunci despre ce majoritate mai poate fi vorba aici? Jocuri ieftine!

Cât despre actele de corupţie din rândul primarilor, ar fi o naivitate să ne oprim numai la aceia care s-au remarcat prin fapte grave de încălcare a legii. Mergeţi dinspre Bucureşti spre Snagov sau spre altă zonă limitrofă Capitalei ori marilor aşezări urbane şi o să vă uimiţi de ceea ce vedeţi. Nu este vorba numai de samsarii, români şi străini, care au pus mâna, la preţuri de nimic, pe pământurile amărâţilor de ţărani, îmbogăţindu-se pe spinarea acestora. Dar o să vedeţi cum terenurile pe care le aveau unii prin Moldova sau în alte locuri au ajuns ca prin farmec în preajma Bucureştilor sau cum şmecherii care s-au ocupat de "împărţeala" pământului în aceşti ani de anarhie s-au îmbogăţit într-o noapte cum n-au reuşit unii occidentali să o facă în zeci de ani de muncă. Dar bietele secretare nu meritau şi ele o halcă de pământ pe care să o vândă exact atunci când preţurile bune zâmbesc în soarele dimineţii?

Oamenii cunosc toate aceste lucruri, pentru că văd cum terenurile lor se împuţinează de parcă ar intra la apă. Ţipă-n pustiu, pentru că nimeni nu îi bagă în seamă. De unde să aibă ei atâţia bani pentru a recurge la justiţie, care-i ţine pe drumuri ani de zile, pentru că hoţii de pământuri au bani şi au răbdare. Din păcate, prea mulţi primari se confruntă cu justiţia pentru ilegalităţi grave.

Unii edili refuză să retrocedeze terenuri sau imobile adevăraţilor proprietari (nu ne referim aici la nesătuii care vor să înghită oraşe şi judeţe întregi), uneltind, împreună cu diverşi mafioţi, pentru acapararea acestor bunuri. Alţii vând terenurile statului la preţuri subevaluate, primind, în schimb, mari sume de bani de la cumpărători. Unii primari şi-au însuşit importante sume de bani din fondurile destinate ajutorării celor defavorizaţi, iar alţii n-au ezitat să se înfrupte din donaţiile destinate sinistraţilor. Există, de asemenea, destui primari care se comportă total antidemocratic, dacă nu chiar duşmănos, faţă de reprezentanţii locali ai celorlalte partide, îndeosebi faţă de cei ai Opoziţiei. Şi când te gândeşti că toţi aceşti indivizi au fost aleşi în fruntea comunităţilor locale prin vot uninominal, în două tururi de scrutin. În acest caz se dovedeşte, o dată în plus, că nu contează sistemul de vot prin care ne alegem primarii, senatorii şi deputaţii, ci mai presus de toate oamenii pe care-i mandatăm în fruntea instituţiilor locale şi centrale.

Este nevoie, într-adevăr, de o transformare a mentalităţii oamenilor politici, dar asta nu se realizează într-o singură zi, printr-un sistem sau altul de vot, ci printr-un proces politico-educativ, legislativ şi de integrare reală a fiecărui cetăţean în structurile democratice ale societăţii. Există, desigur, mulţi primari destoinici, care se străduiesc să răspundă, într-o măsură cât mai mare, cerinţelor alegătorilor. Dar cu o singură floare nu se face primăvară....

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Partidul Democrat Liberal - o fantasmă ideologică"

În sfârşit, visul preşedintelui Băsescu de a avea un partid numai al său este foarte aproape de a fi realizat. Fuziunea celor două partide, PD şi PLD, va duce la formarea unicului partid prezidenţial din Europa civilizată sau, aşa cum spunea cineva, la realizarea unei "armate de teracotă" pentru preşedinte.

Ceea ce nu înţeleg eu este această grabă subită pentru o fuziune cel puţin forţată, data de 15 decembrie denotă o febră organizatorică greu de imaginat, având în vedere că majoritatea organizaţiilor, cel puţin din partea PLD, nu au fost întrebate dacă doresc sau nu alipirea la PD. Îmi aduc aminte de reacţia îndreptăţită a tinerilor pld-işti care cereau pe bună dreptate în vară o clarificare doctrinară a PLD şi în nici un caz o fuziune cu PD.

Mă întreb acum ce părere au tinerii când văd că sintagma "liberal" este alături de un simbol electoral pur socialist cum este trandafirul, iar încă preşedintele Stolojan are un rol mai mult sau mai puţin decorativ în conducerea noului partid?

În ceea ce îl priveşte pe Valeriu Stoica, "părintele" ideologic al acestei "struţo-cămile" (denumirea nu îmi aparţine, dar reflectă prea bine noua formaţiune), încerc să îmi imaginez cum va putea filosofa distinsul avocat despre liberalismul pur fie cu "fecioara din Pleşcoi" probabil întoarsă de la o campanie intensă de shopping sau cu prietenii preşedintelui la o întâlnire de înalt nivel intelectual la Golden Blitz.

Şi, totuşi, unde este liberalismul din Partidul Democrat Liberal?

Domnul Mihai Sandu-Capră:

«"Struţo-cămila" prezidenţială»

Doamnelor şi domnilor,

A apărut pe scena politică românească un nou animal politic: struţo-cămila prezidenţială. Este vorba de un nou partid, PDL, înfiinţat verbal, într-o după-amiază, în câteva minute, prin telefon, probabil, fără acordul membrilor. Un personaj decide şi alte două aprobă doar, restul nu contează dacă ar fi sau nu de acord sau dacă au vreun comentariu de făcut... Că aşa înţeleg unii democraţia!

Dacă acest lucru este normal sau nu, ar trebui să decidă membrii celor două partide aflate în cauză. Dar, oare aceştia au voie să-şi mai pună întrebări, când totul se rezumă la comandă fără drept de apel, la hotărâre fără decidenţi, la supărare şi frământări fără "sunet"?

Într-o lume politică normală, acest lucru nu ar fi posibil, dar nu e cazul "lumii politice" prezidate de un preşedinte care decide totul de unul singur!

Şi-a înfiinţat un partid ca să poată să mai facă ceva schimbări în rândul democraţilor, căci nu poate să-i iubească chiar pe toţi...şi cum "stolojenii" îi sunt mai fideli, mai apropiaţi, mai aprobatori în tot şi în toate, atunci cu siguranţă vor fi şi cei mai potriviţi să conducă un nou partid, un viitor guvern şi tot ce se va mai putea conduce după alegerile din 2008.

Acum sper că este clar pentru toată lumea faptul că nici sintagma numelui acestui partid, "PDL", nu reprezintă altceva decât demagogie!

Nu cred că este cazul să mai explic ce înseamnă "democrat" (adept al democraţiei) şi cred că nici "liberal" (care are idei largi, iubitor de libertate), deşi pentru colegii care fac parte din noul partid cred că este mai mult decât necesar să aibă parte eventual de un curs de ştiinţe politice pe această temă... Dar poate îi ajută doamna "profesor" Udrea.

Vă mulţumesc.

Domnul Constantin Traian Igaş:

"Despre drepturile omului în anul 2007"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

"Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii."

(Art. 1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

În 1950, toate statele şi organizaţiile interesate au fost invitate de către Adunarea Generală să sărbătorească ziua de 10 decembrie ca Zi a drepturilor omului. Această zi marchează aniversarea adoptării de către Adunarea Generală a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (în 1948). Problematica drepturilor omului poate fi abordată din mai multe perspective, dintre care cea juridică este cea mai des întâlnită. Invocându-se încălcarea lor, legea intervine pentru restabilirea ordinii, redarea dreptului celui care a fost frustrat. Se spune adesea că tocmai încălcarea dreptului generează dreptul. Aceasta înseamnă că până nu ne este afectată starea în care ne aflăm nici nu sesizăm că ceea ce ne aparţine constituie obiect al imixtiunii celorlalţi.

Istoria drepturilor omului se confundă cu istoria umanităţii, căci drepturile care s-au afirmat de-a lungul timpurilor, s-au articulat în jurul ideilor pe care societatea le-a vehiculat. O abordare sociologică a drepturilor omului trebuie să plece de la două premise: sociabilitatea fiinţei umane şi constatarea că relaţia de putere (inerentă oricărei societăţi) generează anumite raporturi între indivizi, ca fiinţe umane, deşi egale, totuşi diferite. Ceea ce este însă comun izvorăşte din acele nevoi care, indiferent de diferenţele interumane, rămân specifice fiinţei umane: dreptul la viaţă, dreptul la un trai decent, dreptul la muncă şi la odihnă, dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă, dreptul la libertate.

Enumerând aceste drepturi ale omului, care sunt de fapt doar câteva dintre drepturile lui, nu pot să nu fac referire la drepturile de care trebuie să beneficieze românii care în prezent se află în Italia, acolo unde nu cu mult timp în urmă drepturile lor erau grav încălcate. Mă refer la dreptul la un trai decent, la posibilitatea ca ei să-şi asigure mijloace de a beneficia de un trai decent. Au simţit că acolo au această posibilitate de a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai, iar acest lucru nu trebuie să-i lipsească de dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă. Ceea ce s-a întâmplat în Italia este departe de a putea vorbi despre toleranţă sau libertate. Lucru care nu s-a întâmplat şi în cazul italienilor care se află, trăiesc sau muncesc în România. Şi în România trăiesc comunităţi de italieni, dar niciodată n-au fost înjunghiaţi pe stradă, bătuţi, alungaţi sau supuşi unor tratamente discriminatorii.

Toate aceste fapte se petrec însă din partea celor care au o percepţie greşită a noţiunii de libertate. Fiecare dintre noi, indiferent că suntem români sau italieni, că suntem albi sau negri, că suntem săraci sau bogaţi, trebuie să conştietizăm faptul că libertatea noastră este îngrădită de libertatea altora. Şi aşa cum alţii respectă libertatea noastră, la fel şi noi trebuie să respectăm libertatea altora.

Egalitatea, libertatea şi fraternitatea se însoţesc cu ideea de iubire pentru celălalt, oamenii fiind creaţia divină şi deci egali. Toate fiinţele umane sunt dotate cu aceleaşi drepturi fundamentale şi sunt subiectul pentru acelaşi respect şi demnitate indiferent de numeroasele diferenţe pe care natura şi împrejurările vieţii le creează.

Această egalitate este în drepturi şi demnitate.

Va mulţumesc.

Domnul Marius Rogin:

"Drepturile oricărui om sunt şi drepturile românilor"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa."

(Art.3- Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

În fiecare an, la 10 decembrie, în lumea întreagă este sărbătorită Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Adunarea Generală ONU a adoptat cu 56 de ani în urmă, la 10 Decembrie 1948, în cea de a IV-a Sesiune ordinară, Rezoluţia 217 privind "Declaraţia Universală a Drepturilor Omului", completată ulterior cu alte documente adoptate prin Rezoluţii ONU. Secolul XX a înregistrat şi agresiuni, ameninţări şi atentate fără precedent la drepturile şi libertăţile omului. Colosala forţă eliberată din nucleul atomului a intrat în conştiinţa omenirii mai întâi prin holocaustul de la Hiroşima şi Nagasaki şi mult mai târziu prin binefacerile sale.

Din perspectivă sociologică, dreptul este expresia unei nevoi individuale, dar şi sociale. În ambele situaţii, satisfacerea nevoilor înseamnă participare la exercitarea lui. Participarea presupune acţiune socială. Cum în orice acţiune omul intră în relaţie cu semenii, putem considera exercitarea dreptului o relaţie de un tip aparte în care membrii sunt de puteri inegale. Din perspectivă sociologică, dreptul este expresia unei nevoi individuale, dar şi sociale. În ambele situaţii satisfacerea nevoilor înseamnă participare la exercitarea lui. Participarea presupune acţiune socială. Cum în orice acţiune, omul intră în relaţie cu semenii, putem considera exercitarea dreptului o relaţie de un tip aparte în care membrii sunt de puteri inegale. Se spune adesea că tocmai încălcarea dreptului generează dreptul. Aceasta înseamnă că până nu ne este afectată starea în care ne aflăm nici nu sesizăm că ceea ce ne aparţine constituie obiect al imixtiunii celorlalţi.

Ceea ce este însă comun izvorăşte din acele nevoi care, indiferent de diferenţele interumane, rămân specifice fiinţei umane: dreptul la viaţă, dreptul la un trai decent, dreptul la muncă şi la odihnă, dreptul la respect, înţelegere şi toleranţă, dreptul la libertate, sunt doar câteva dintre ele. Ceea ce s-a întâmplat, nu cu mult timp în urmă, cu foarte mulţi români prezenţi în Italia, este departe de a vorbi despre drepturile omului. Deşi beneficiază de dreptul de a munci, de acela de a pleca într-o altă ţară, românii au fost înjunghiaţi pe stradă, au fost scuipaţi, au fost bătuţi şi privaţi de drepturile pe care le aveau. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu comunitatea italienilor din România, deşi aceştia se află pe teritoriul României de mulţi, mulţi ani. Au fost trataţi cu respect şi egalitate, la fel ca orice alt cetăţean al ţării. Ceea ce n-au înţeles toţi aceştia este faptul că aceste drepturi ne oferă o anumită libertate. Libertatea mea este îngrădită însă de libertatea celui de lângă mine. Lucru pe care toţi trebuie să-l respectăm şi să-l aplicăm. Iar acest lucru nu-mi dă dreptul de a acţiona trecând peste orice fel de limite.

Fie ca tăcerea solemnă a acestui "clopot al speranţelor de mai bine" să găsească ecou în sufletele tuturor, să ne unească şi să ne fie îndemn în acţiunile de transformare a secolului XXI, într-o eră a deplinei afirmării a drepturilor şi libertăţilor omului.

Vă mulţumesc.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Internaţională a Drepturilor Omului"

Stimate colege, stimaţi colegi,

Data de 10 decembrie marchează, în fiecare an, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului. La această dată, oamenii şi ţările din întreaga lume contemporană comemorează adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din anul 1948.

În această zi, oamenii din întreaga lume îşi amintesc de actele de violenţă comise împotriva omului în timpul celui de al doilea război mondial. Documentul din anul 1948 este unul dintre primele realizări ale Naţiunilor Unite şi este un standard comun pentru toate popoarele, destinat respectului pentru dreptatea şi libertatea omului.

Cu ocazia acestei zile, statele membre s-au angajat să promoveze în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite respectul universal şi efectiv faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale.

Consider că toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, fiind înzestrate cu raţiune şi conştiinţă. Fiecare om are dreptul la viaţă, la libertate, la securitatea persoanei sale, să nu fie ţinut în sclavie, să nu fie supus la pedepse sau tratamente inumane.

Toţii oamenii sunt egali în faţa legii şi consider că este esenţial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii, astfel ca cetăţeanul să nu fie constrâns să recurgă la soluţii extreme.

Fiecare om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie, ceea ce include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, prin învăţătură, religie, cult şi îndeplinirea ritualurilor.

Orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la ocrotirea împotriva şomajului, indiferent de naţionalitate, religie, limbă, rasă, culoare, sex, opinie publică.

Putem considera că în zilele noastre, în majoritatea statelor lumii, drepturile fundamentale ale omului sunt garantate prin lege, însă este nevoie de eforturi comune şi susţinute pentru a preveni şi eradica actele de discriminare şi intoleranţă etnică, religioasă şi culturală, care au loc în diferite locuri de pe mapamond, în secolul XXI, care se doreşte a fi secolul democraţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ion Călin:

"Preşedintele Băsescu trebuie să îşi dea demisia"

Stimaţi colegi,

Referendumul pentru votul uninominal a fost invalidat de către electorat. Aşadar, s-au cheltuit 22 de milioane de euro din banii cetăţenilor pentru un referendum despre care se ştia de la bun început că este inutil. Fiecare cetăţean, începând de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, de la cel mai bogat până la cerşetorul din colţ, a fost obligat să dea câte un euro din buzunar pentru hatârul unui om care întâmplător este chiriaş la Cotroceni.

Pe lângă cele 22 de milioane de euro pentru referendum, s-au mai cheltuit alte zeci de milioane pentru propaganda care nu a avut decât un singur scop: acela de a ajuta Partidul Democrat. Preşedintele Băsescu tot vorbeşte de reformarea clasei politice. De altfel, aceasta se pare că este şi singura temă a declaraţiilor lui zgomotoase pe care le face ori de câte ori are ocazia. Rezultatele acestui referendum au demonstrat că cetăţenii nu mai reacţionează la zgomotele făcute de preşedintele Băsescu. Aşadar nu mai beneficiază de susţinere populară. Prin urmare, a sosit momentul ca Traian Băsescu să dovedească că este un exponent al clasei politice reformate şi să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu mai are susţinerea poporului pe care o tot invocă ori de câte ori îi convine situaţia.

După ce a eşuat cu referendumul, a mers imediat la sediul PD şi le-a cerut subalternilor săi să iasă cu un nou proiect de lege pentru votul uninominal. Or, asta nu ar însemna decât un nou drum început de la zero pentru votul uninominal. Mie, personal, tot acest circ îmi dă sentimentul că Băsescu are grave probleme de comportament şi este lipsit de orice logică. După ce a împânzit ţara cu imaginea sa cu mătura în mână prin care chema electoratul să măture întregul Parlament, primul gunoier al ţării ar trebui măturat.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Stimaţi colegi,

Guvernul a decis să finanţeze lucrările de modernizare a 14 grădini zoologice din ţară, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene de mediu. Valoarea totală a investiţiilor pentru modernizarea grădinilor zoologice este de 130 milioane lei (aproximativ 38 milioane euro), finanţarea fiind asigurată în proporţie de 75% de la bugetul de stat, iar restul de 25% de către autorităţile locale.

Ministerul Mediului îşi propune să susţină, prin această acţiune, eforturile de educare şi conştientizare a publicului pentru protecţia şi conservarea biodiversităţii.

În prezent, în România sunt 41 de grădini zoologice, autorităţile publice locale având în proprietate un număr de 28 de grădini zoologice, celelalte grădini zoologice fiind deţinute de muzee de ştiinţele naturii şi de către proprietari privaţi.

Grădinile zoologice din România deţin un număr semnificativ de animale sălbatice, din care 4756 mamifere, 5242 de păsări, 437 de reptile şi 5222 de peşti. Unele dintre acestea nu asigură condiţiile minime de deţinere a animalelor în captivitate conform prevederilor europene, existând riscul ca grădinile să fie închise.

Modernizarea grădinilor zoologice şi acvariilor a fost sistată timp de câţiva ani din cauza nivelului redus al surselor de finanţare la nivel local.

Realizarea acestor obiective de investiţii va contribui la dezvoltarea locală a acestor zone, în special în cele cu potenţial turistic. Totodată, va fi încurajată activitatea de cercetare, prin implicarea reprezentanţilor unităţilor administrativ teritoriale şi ai administratorilor în activităţide cercetare proprii şi în comun cu alte instituţii de profil.

Domnul Petru Movilă:

"Revoluţia din 1989 a început la Iaşi!"

Vreau să vă vorbesc astăzi despre un adevăr istoric, indiferent de ce vor spune "cârcotaşii". Şi nu fac referire la acei realizatori ai emisiunii de pe un program naţional de televiziune, ci despre acei cârcotaşi cărora nu le convine adevărul şi care ar dori ca varianta lor să fie acceptată de toată lumea.

Revoluţia din 1989 a început la Iaşi. Da, stimaţi colegi, la Iaşi. Şi acest lucru nu poate fi contestat de nimeni. Momentul 14 decembrie 1989, cu anunţul Frontului Salvării Naţionale din Iaşi lipseşte încă din istoria României. În schimb, toţi vorbesc despre pastorul Laszlo Tokes, considerat flacăra generatoare a Revoluţiei. Fără să-i ştirbesc cu nimic din meritele sale, aş dori să amintesc pastorului, dar şi dumneavoastră, despre faptul că prima acţiune a Revoluţiei din România a fost declanşată la Iaşi, începând cu data de 14 decembrie. În acea zi, în Piaţa Unirii urma să aibă loc prima manifestare a celor nemulţumiţi de regimul ceauşist.

"Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii la 14 XII 1989, ora 16", era scris pe fluturaşii împrăştiaţi în tot oraşul. Iniţiatorul acestui protest era Ştefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetare. Au auzit stimaţii mei colegi de acest nume? Sau de ceilalţi membri ai grupării Prutianu, grupare intitulată iniţial "Frontul Popular Român", iar în zilele premergătoare protestului din decembrie "Frontul Salvării Naţionale"? Casian Maria Spiridon, George Moraru, Titi Iacob, Petrică Duşă, Ionel Secăleanu, Aurel Ştefanachi, fraţii Emilian şi Vasile Stoica? Tuturor le place să facă referire la Laszlo Tokes, Ion Iliescu, Petre Roman, atunci când vorbesc despre revoluţia din decembrie 1989. Despre ieşenii care au fost arestaţi în chiar ziua programată pentru protest nu îşi mai aminteşte mai nimeni. Doar ieşenii, şi doar cei mai în vârstă.

Da, stimaţi colegi. Când au început manifestările de la Timişoara, revoluţionari ieşeni erau deja în beciurile Securităţii. Cel care urma să tragă clopotele Mitropoliei ca semn al începerii Revoluţiei, Vasile Vicol, a fost arestat la primele ore ale dimineţii de 14 decembrie 1989. După care au urmat arestările celorlalţi membri ai Frontului Salvării Naţionale de la Iaşi. Toţi trebuia să meargă în Piaţa Unirii cu o lumânare ca semn de recunoaştere. Au ajuns doar vreo 300 de oameni care erau aşteptaţi de o mare de miliţieni atent camuflaţi.

Revoluţia din decembrie 1989 trebuia să înceapă la Iaşi, dar a fost înăbuşită în faşă. Meritele ieşenilor care au încercat să-l dea jos pe Ceauşescu, însă, trebuie recunoscute şi păstrate vii ca atare. Istoria înseamnă adevăr, nu jumătăţi de adevăr sau invenţii. Despre Revoluţia din decembrie s-au scris şi se vor mai scrie mii de file. Printre acestea trebuie să se regăsească şi paginile care fac referire la eroii Iaşiului din 14 decembrie.

Vă mulţumesc.

Domnul Aurel Olărean:

"Este România o ţară cu adevărat bolnavă sau are doar un Minister al Sănătăţii bolnav?"

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Nu mi-am permis niciodată să afirm că domnul Eugen Nicolăescu, actualul ministru al sănătăţii, ar fi un ministru mai bun sau mai prost decât predecesorii săi. Aşa cum nu mi-am permis să afirm, chiar dacă cred asta, că fiecare din miniştrii care s-au perindat pe la acest minister, a venit cu propriul sistem de reforme, în fapt nişte banale mecanisme de făcut bani mulţi şi repede pe spinarea asiguraţilor. În fond, şi aici realitatea ne convinge, totul s-a redus la măsuri administrative şi la nişte licitaţii care au tot fost repetate până a câştigat cine trebuia. Pentru că niciodată bietul cetăţean, ce umblă buimac cu o reţetă compensată din farmacie în farmacie în căutarea acelui miraculos plafon care se tot epuizează înaintea lui, acel biet om nu va şti niciodată că piaţa medicamentelor este una închisă şi medicamentele pe care el urmează să le ia sunt decise undeva departe şi de oameni pricepuţi în ale bussinesului, nu în ale medicinii.

Nu are relevanţă nici faptul că domnul Nicolăescu, în calitatea sa de ministru, a pus jos stiloul şi ne-a explicat cum se poate face o intervenţie medicală majoră cu bani puţini sau chiar fără echipament adecvat. Nu are importanţă atâta vreme cât medicii, persoane mai cerebrale se vede, nu au luat în serios această glumă şi nu au încercat să-l imite.

Dar în ultima vreme se pare că lucrurile au scăpat total de sub control. Media românească este pur şi simplu asaltată de ştiri vizând diverse culpe medicale grave. Probabil că ele au existat şi înainte, dar nu au fost cunoscute. Probabil că doctorul Oprescu are dreptate când spune că nu pot fi culpabilizaţi în masă toţi medicii din România. Dar nu mai are dreptate când, din solidaritate de breaslă, încearcă disculparea profesională a celor vinovaţi. Oare pentru viaţa unui om, cel vinovat nu merită suspendarea dreptului de liberă practică? Medicina nu trebuie privită ca o meserie rece. Ea este jumate har şi dacă nu îl mai ai nu te poţi limita la ceva tehnic. Solidaritatea de breaslă prost înţeleasă duce la discreditarea profesiei şi a unui întreg sistem medical, şi aşa fragil.

Ministerul Sănătăţii pare să uite că lucrează cu viaţa şi sănătatea unor oameni. Priveşte lucrurile tehnic şi detaşat fără a-şi coborî privirea la cei din stradă. Recent, domnul ministru Nicolăescu ne-a mai făcut o surpriză: un ordin prin care persoanele cu handicap, dar şi veteranii de război şi gravidele nu mai beneficiază de medicamente gratuite. Sau mai exact ar beneficia dar în anumite condiţii. Adică un drum la Circa Financiară unde să dea o declaraţie că nu au venituri. Apoi cu adeverinţa de aici să meargă la Casa de Asigurări Sociale pentru o viză. De aici la medicul de familie şi apoi la farmacie. Simplu ca bună ziua pentru o persoană cu handicap, imobilizată de ani buni la pat, sau pentru un veteran de război care are cam 90 de ani!

Dacă aşa vede domnul ministru reforma sistemului de sănătate din România secolului XXI.... mai bine ne întoarcem la legile lui Cuza. Ar fi mai ieftin şi mult mai simplu! Şi, în plus, nu am mai avea nevoie de un ministru al sănătăţii.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

O justiţie mai săracă nu înseamnă o justiţie mai curată!

Odată cu venirea sa la putere, regimul comunist s-a grăbit să taie, în mod brutal, tradiţia de peste un secol a justiţiei României moderne şi a impus în loc modelul sovietic. Separarea puterilor în stat a fost efectiv eliminată, luarea deciziilor fiind deja considerată ca o prerogativă exclusivă a factorilor politici reprezentaţi printr-un partid unic.

Ce a însemnat asta pentru Ţară şi pentru Popor...mai bine să nu ne mai amintim! Mii de ani de condamnări false, familii distruse moral şi ruinate financiar, destine modificate haotic...toate cu o simplă semnătură şi în numele unei aşa zise "justiţii populare". Că a fost Dej sau Ceauşescu, fiecare din despoţii roşii care au condus acest neam, a folosit justiţia în scopuri personale şi de teroare, modelul fiind patentat de Stalin în calitatea sa universală de "tătuc al popoarelor".

După 1989, în condiţiile dificile şi tulburi ale unei tranziţii care parcă nu se mai termină, marcată de o creştere alarmantă a corupţiei şi a criminalităţii, s-a încercat aducerea justiţiei române la acelaşi standard şi cu aceleaşi structuri ca în Europa. Spun s-a încercat...pentru că, din păcate, realitatea nu ne arată şi că s-ar fi şi reuşit. Justiţia din România prezentă este deja percepută de majoritatea românilor ca o "justiţie de piaţă", - unde scandalurile din domeniu au ajuns ceva banal, iar imaginea generală nici nu mai contează. Aveam o justiţie condusă de un ministru cu dosar de urmărire penală pe rol, dar pe care, din orgoliu politic, primul-ministru refuză să-l remanieze din acest guvern. Avem magistraţi care şi-au cumpărat ca la piaţă funcţii înalte în parchete. Aveam un guvern care în "priceperea" sa a propus pentru anul fiscal 2008 reducerea drastică a bugetului Ministerului Public. Adică, bani mai puţini... înseamnă oameni mai puţini! Atunci cine să mai lupte cu corupţia şi să facă un pic de curăţenie în această ţară? Cei puţini cu lefuri mici şi supuşi permanent şantajului politic? Sau cei din sistem, deja corupţi şi siguri pe poziţia lor?

Toată lumea tace din gură pentru că li s-a pus căluşul justiţiei sau au devenit indiferenţi la acuzaţii nefinalizate niciodată. Şi acum, după 18 ani de la Revoluţia din 1989, observăm cum clişeele se repetă şi domnul Tăriceanu foloseşte justiţia după bunul său plac, ca un instrument de presiune. Politica dosarelor nu se face la CNSAS, ci în cabinetul primului-ministru, aşa cum odinioară se făcea aceeaşi politică în Cabinetele 1 sau 2, după caz. Ordonanţele de urgenţă emise de Guvern nu au alt scop decât acela de a influenţa, sau chiar de a bloca, bunul mers al justiţiei.

Zilele trecute a circulat prin mass-media o butadă plină de un cinism suprarealist. Cineva spunea că PSD-ul, cât a fost la guvernare, a furat pe rupte...dar cel puţin a ştiut cum să o facă. Liberalii nu au mai ţinut cont de asemenea subtilităţi pentru simplul motiv că ei nu dau doi bani pe independenţa justiţiei. Poate că justiţia nu a fost niciodată cu adevărat independentă după 1989, dar de data asta a devenit un simplu SRL la dispoziţia guvernului Tăriceanu II. Cinism ? Nu, realitate ! Din păcate.

Domnul Vasile Puşcaş:

"România - un an de la aderarea la Uniunea Europeană"

Vă voi supune atenţiei astăzi, cu voia dumneavoastră, o evaluare a primului an de stat membru al Uniunii Europene. Nu mă voi limita la a înşira lungi liste de angajamente nerespectate sau de promisiuni încălcate de către guvernul României în relaţia sa cu Uniunea Europeană - pentru că acest comportament haotic nu este nou în istoria românească. O simplă observaţie ne arată că în România există o predispoziţie frapantă pentru a repeta greşeli din care ar fi trebuit trase învăţăminte. Şi vă rog să-mi permiteţi a face o paralelă istorică.

După momentul Unirii din 1918, în loc să fie folosite oportunităţile «plenitudinii istorice» (Blaga), acestea s-au risipit în atitudini fanariote. În locul integrării şi solidarităţii sociale au apărut discrepanţe şi antagonisme puternice atât din punct de vedere politic, dar şi social şi economic. În loc de europenizare în folosul populaţiei, s-au accentuat «autohtonismele» care avantajau o protipendadă socială şi care înstrăinau cetăţeanul de identitatea societăţii româneşti. În locul dezvoltării unui sistem instituţional-administrativ care să fie orientat spre servirea cetăţeanului, s-a preferat politizarea acestuia, cu vădita tendinţă de apărare a privilegiaţilor, «celor din vârful piramidei», şi decontarea tuturor costurilor de către cetăţenii ordinari. În loc să existe şi să fie susţinută o viziune clară de politică externă, cu scopul servirii interesului naţional (înţeles ca interes al tuturor cetăţenilor), s-a optat pentru atitudinea reactivă la conjunctură.

Efectele acestor atitudini s-au materializat în incapacitatea României de a face faţă la situaţii de criză (de exemplu, momentul anului 1938, criza soldată cu instaurarea unui regim autoritar intern; sau cel al anului 1940, care a dus la colapsul teritorial şi politic al României).

Pentru multe popoare, istoria este o sursă de lecţii valoroase, care ajută la evitarea repetării unor greşeli sau a creării unor situaţii-limită repetitive. Deşi guvernanţii României anului 2007 au avut la dispoziţie nu numai exemplele istorice proprii, dar şi pe cele ale tuturor statelor membre ale UE, au preferat să urmeze modelul statelor care au aderat la Uniunea Europeană cu probleme (Grecia), în loc să-l aplice pe cel al statelor pentru care integrarea a fost un succes (Irlanda).

Nerespectarea angajamentelor asumate prin negocierile de aderare, încălcarea legislaţiei comunitare, «uitarea» principiilor de bază ale Uniunii Europene - sunt numai câteva exemple ale comportamentului României ca stat membru al Uniunii Europene, şi toate acestea cu costuri pe care în final le va achita cetăţeanul român.

Luna decembrie 2007 a găsit România într-o degringoladă politică, socială şi economică asemănătoare cu cea descrisă de cărţile de istorie pentru perioada Marii Uniri. Lipsită de o viziune şi de un program de evoluţie, politica externă a României este complet conjuncturală, iar rezultatele sunt pe măsură: statul roman este un stat slab în Europa şi în lume, un stat în care discrepanţele economice, sociale şi teritoriale sunt mult mai pregnante decât în cazul vecinilor săi, iar aceste diferenţe se simt cel mai acut de către marea masă a populaţiei. Construcţia administrativ-instituţională este lipsită de capacitate de operare într-un cadru strategic, coerent şi fundamentat pe nevoile reale pe termen mediu şi lung ale ţării, ca atare funcţionarea instituţiilor este lăsată la bunul plac al potentaţilor momentului şi al intereselor acestora.

România are o structură de piaţă internă neconsolidată funcţional, iar crizele succesive şi suprapuse (pe piaţa muncii sau pe cea a produselor de bază, de exemplu) au dus (şi duc în continuare) la antagonizarea cetăţeanului faţă de stat. Ca atare, de sentimente de loialitate ale cetăţenilor faţă de stat nici nu poate fi vorba, iar conceptul de identitate naţională a rămas tot în cărţile de istorie, fiind afişat numai la ocazii solemne.

Toate aceste neajunsuri, însoţite de multe altele, dau României nu numai o imagine de stat slab în faţa partenerilor săi europeni, dar şi o incapacitate reală de operare pe scena internaţională, în sistemul global. Degeaba pretenţiile clasei politice actuale sunt ambiţioase, căci ele nu depăşesc în timp cele câteva secunde necesare declamării lor.

Responsabilitatea, nu numai pentru această situaţie generalizată, dar şi pentru repararea ei, revine clasei politice - partidelor politice implicate în procesul decizional, instituţiilor statului, liderilor politici şi actorilor economici. Nu rămâne decât ca această responsabilitate să fie asumată de cei în cauză şi problemele generate de lipsa viziunii şi strategiei să fie rezolvate pentru a da României o traiectorie credibilă, predictibilă şi coerentă, atât pe plan internaţional, cât mai mult, pe cel naţional.

Domnul Emil Strungă:

"Ofrandă lui Băsescu"

La începutul lunii decembrie, spre surpriza tuturor, partidele din arcul prezidenţial, PD şi PLD, au anunţat înfiinţarea unui nou partid, care se va numi Partidul Democrat Liberal şi care se va afilia PPE; liderul interimar al acestui partid (spun asta deoarece şeful partidului nou creat îşi are sediul la Cotroceni) va fi nimeni altul decât preşedintele de paie Emil Boc. Despre inconsecvenţa acestui personaj sunt multe de spus, dar gravitatea constă în inconsecvenţa partidelor care prin comasare urmează să genereze un partid prezidenţial.

După cum rezultă din denumirea sa, partidul născut pe muntele Olimp va fi democrat şi liberal; democraţia acestui partid este evidentă în situaţia în care liderii formaţiunilor "stem" care l-au generat au fost chemate la ordin şi silite să se execute. Aşa o democraţie mai întâlnim doar în NSDAP sau în PCUS. Cu aceleaşi argumente care ţin de disputa contradicţiilor s-ar fi putut numi Partidul Constituţional, pentru că, nu-i aşa, preşedintele care conform Constituţiei nu poate fi membru al niciunui partid, nu are niciun amestec în zămislirea PDL.

Din punct de vedere ideologic partidul va fi liberal; asta după ce la origine PD a făcut parte din FSN şi din Internaţionala Socialistă. Afilierea în PE se va face la Grupul Popular care este adversarul ideologic al Alianţei Democraţilor şi Liberalilor Europeni. Aşa că putem concluziona că PDL va fi liberal în aceeaşi măsură în care este şi democrat.

Demn de remarcat este şi destinul domnului Stolojan: fost prim-ministru, lider de partid şi candidat la preşedinţie şters de lacrimile crocodilului, a ajuns acum adjunctul lui Boc, care este la rândul lui sluga lui Băsescu; asta numai dacă va fi în continuare docil, maleabil şi fără coloană vertebrală, pentru că şeful pe care şi l-a ales este unul nemilos şi lipsit de scrupule, atunci când este vorba de propriile interese. Şi iată cum voinţa lui Băsescu, care nu are nimic comun cu interesele României, se materializează încet dar sigur: discreditarea guvernului, referendum pentru votul uninominal şi partidul prezidenţial, interes fără limite pentru Procuratură, DNA şi SRI, toate sunt idealuri demne de o cauză mai nobilă.

Partea bună din această tevatură este că scena politică s-a mai echilibrat, situaţia s-a clarificat, fuziunea dintre PD-PLD fiind un lucru previzibil, o "căsătorie anunţată", care nu a surprins pe foarte multă lume. Este clar acum că cea mai puternică şi de altfel singura forţă de dreapta din România rămâne Partidul Naţional Liberal.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Pentru o Românie puternică şi echitabilă!"

În acest moment, în România sunt în jur de 700.000 de angajaţi care trăiesc din salariul minim pe economie: 440 lei pe lună.

În urmă cu mai mulţi ani, a avut loc un experiment interesant, câţiva parlamentari răspunzând provocării de a se descurca o perioadă de timp cu salariul minim. Toţi cei înscrişi în "cursă" au abandonat într-o săptămână, recunoscând că nu a fost uşor deloc... Experimentul eşuat a fost privit ulterior cu oarecare detaşare şi evaluat drept o scurtă cură de slăbire.

Ar trebui măcar să ne imaginăm cum se descurcă românii plătiţi cu salariul minim pe economie, pentru că aceasta este realitatea, o realitate tristă pentru 700.000 de români!

Ar trebui să ne amintim că România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte salariul minim, iar numărul angajaţilor cu salarii mai mici decât pragul de risc de sărăcie depăşeşte 1,5 milioane, aproape 40% din totalul salariaţilor.

1. Pe aceste date se bazează amendamentul Partidului Social Democrat privind stabilirea unui nivel al salariului minim pe economie de 640 RON. Este mai mult decât un obiectiv politic! 640 de lei reprezintă coşul de consum minim lunar obligatoriu pentru un trai decent. Dacă din muncă nu poţi trăi, ne mai mirăm de ce pleacă românii din ţară, fără să stea prea mult pe gânduri, de ce părinţii sunt în stare să îşi lase copiii în grija rudelor ori a vecinilor, muncind în alte ţări... Ar trebui să ne îngrijoreze faptul că nişte copii de 8 - 9 ani s-au sinucis de dorul părinţilor plecaţi să-şi câştige traiul în Spania, în Italia.

Guvernul are resursele şi trebuie să găsească şi disponibilitatea politică de a răspunde unei revendicări sociale care este minimală în acest moment.

2. Este nevoie de o nouă arhitectură bugetară. Fixarea bugetului pentru învăţământ la 6% din p.i.b. şi pentru cercetare la 1% din p.i.b. reprezintă o prioritate strategică pentru România, fiind vorba despre investiţia în capitalul uman al ţării. Sunt necesare fonduri pentru modernizarea tuturor şcolilor.

PSD solicită extinderea programului "Laptele şi cornul" la clasele V-VIII.

Numărul elevilor din România a scăzut cu 25%, în timp ce numărul cadrelor didactice a crescut cu 24%. Suntem printre codaşii Europei la norma didactică.

PSD a lansat încă din anul 2005 ideea unui Pact Naţional pentru Educaţie şi Cercetare şi se va implica activ în orice dezbateri în acest sens.

3. PSD susţine şi introducerea unui pachet social pentru pensionari. În acest sens a depus o serie de amendamente la bugetul anului 2008:

• Nicio pensie nu ar trebui să se afle sub salariul minim garantat pe economie.
• Dublarea pensiilor agricole, care au rămas la un nivel foarte scăzut.
• Tichetele de călătorie, precum şi compensarea acestora.
• Tichete de odihnă şi tratament pentru pensionari.
• Asigurarea aplicării programului de compensare integrală a medicamentelor pentru pensionari.
• Pensia suplimentară pentru soţul supravieţuitor în proporţie de 25% din pensia soţului decedat.

4. Vrem 3% din p.i.b. pentru agricultură. Vorbim despre despăgubirea a 500.000 de agricultori afectaţi de secetă, inclusiv pentru suprafeţele neasigurate, subvenţii pentru irigaţii - 1.000 RON pe hectar, subvenţii pentru agricultorii care exploatează terenuri mai mari de 1 ha şi sprijin pentru 2 milioane de agricultori care au terenuri mai mici de 1 ha.

5. PSD propune mai multe măsuri pentru stimularea muncii şi diminuarea migraţiei. Introducerea primei de angajare pentru tinerii de până la 25 de ani şi facilităţi de accesare a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, a creditelor acordate de Eximbank pentru societăţile comerciale care angajează salariaţi cu vârste de peste 45 de ani reprezintă soluţii viabile în acest sens.

6. PSD cere guvernului ca statul să-şi asume principala responsabilitate în susţinerea familiilor tinere şi a protecţiei copiilor. Dorim creşterea alocaţiei pentru copii de la 25 RON la 40 RON în 2008 şi fonduri în buget pentru un program naţional pentru construirea de creşe şi grădiniţe la standarde europene.

7. Susţinem aplicarea diferenţiată a cotei TVA prin micşorarea la 5% pentru alimentele de bază şi majorarea la 25% pentru articolele de lux. Motivele sunt clare. Pentru mulţi români, chiar şi alimentele de bază au devenit un lux...

Acestea sunt principalele amendamente pe care le susţinem. Sunt probleme cunoscute, necesităţi obiective, asupra cărora trebuie să reflectăm şi să găsim soluţii, cu toate că pentru anul 2008 nu avem un buget care să reflecte un model social european. Nu mai vorbesc de faptul că ipotezele de construcţie a bugetului sunt complet nerealiste sau de faptul că Guvernul Tăriceanu nu a reuşit să absoarbă niciun euro din cele 2,4 miliarde de euro care ar fi trebuit să vină în România din bugetul Uniunii Europene.

În condiţiile în care amendamentele social-democrate nu vor găsi sprijin în dezbaterea din Parlamentul României, votul nostru va fi împotriva bugetului de stat. Bugetul pe 2008 trebuie să reprezinte priorităţile României. Vom lupta pentru o Românie puternică şi echitabilă!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Sărbători fericite alături de cei dragi!

Domnul Iuliu Nosa:

Declaraţia mea politică se intitulează "Criza instituţională şi victimele colaterale".

Asistăm, deloc surprinşi, la un nou episod din disputa acerbă dintre Cotroceni şi Guvern, dintre Tăriceanu şi Băsescu. În iunie 2006, prima victimă colaterală a luptei dintre cei doi a fost ministrul apărării, Teodor Atanasiu, care a fost suspendat din funcţie pe motiv că există pe numele său o plângere penală semnată de Adriana Săftoiu.

Circul a continuat, după cum bine ştiţi. Şi, aşa cum spuneam, acum ne aflăm în faţa unui nou episod. Ministrul justiţiei Tudor Chiuariu şi-a prezentat ieri demisia, cu toate că unii lideri liberali au susţinut că nu era necesar un astfel de act. Dar ce era să facă, după ce, vineri, preşedintele Băsescu îi transmitea, de pe Aeroportul Otopeni, prin intermediul canalelor de ştiri, că la întoarcerea sa de la Lisabona nu mai vrea să îl găsească pe fotoliul de la justiţie. Făcând un gest de onoare, Chiuariu şi-a prezentat demisia primului-ministru.

Întrebarea mea este, stimaţi colegi, oare, preşedintele Băsescu nu ştia pentru cine a semnat decretele de numire pentru portofoliile din Guvernul Tăriceanu? Sunt convins că ştia. Îi cunoştea foarte bine pe fiecare sau cunoştea măcar cercurile de interese din care fac parte. După ce şi-a pus semnătura pe decretele de numire şi a ascultat zâmbind jurămintele noilor miniştri la învestirea lor în funcţie, a început să "decapiteze" ministerele. Nu a reuşit cu Tăriceanu, are mare succes cu miniştrii. După Chiuariu va urma Paul Păcuraru. După Păcuraru, cine va fi? Poate Eugen Nicolăescu, poate Theodor Meleşcanu...

După ce s-a convins că Tăriceanu nu se va da la o parte, indiferent de intensitatea scandalurilor, Băsescu a început "măcinarea" credibilităţii Guvernului, luptând din răsputeri cu miniştrii.

Din nefericire, toate aceste episoade nefaste ale luptei Băsescu-Tăriceanu afectează credibilitatea României. După ultimele analize internaţionale, suntem plasaţi pe locul întâi la corupţie. Apoi, ne trezim că ministrul justiţiei îşi dă demisia, la presiunile preşedintelui.

Justiţia este domeniul de căpătâi în privinţa combaterii fenomenului infracţional, iar Traian Băsescu stopează de ceva timp reforma în domeniu. Şi toate acestea datorită orgoliilor nemăsurate, a intereselor oligarhice şi a unui dezinteres revoltător faţă de viitorul României.

Sunt convins că Băsescu şi Tăriceanu nu s-au gândit măcar o clipă, de trei ani încoace, la binele ţării. Toate acţiunile lor au fost distructive pentru România, pentru imaginea ei în lume şi pentru bunăstarea poporului român.

Criza instituţională generată de războiul celor doi şi disfuncţionalităţile generate de această criză îndreaptă România spre dezastru. De aceea, trebuie să le cerem să înceteze, iar dacă nu doresc, într-un fel sau altul, îi vom obliga. Dacă nu noi, atunci, cu siguranţă electoratul, care a dat deja semne că s-a săturat.

Domnul Constantin Faina:

"Ce este de făcut?"

Zilele trecute, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a dat înapoi la rectificarea bugetară peste 130 milioane de euro. Să nu rămână mai prejos, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lasă nefolosiţi câteva sute de milioane de euro, mai exact 330 milioane euro. Tot în această perioadă, datoriile primelor 10 companii de stat la bugetul general consolidat totalizau la sfârşitul trimestrului III 1,39 miliarde euro.

Restanţele firmelor din topul datornicilor sunt concentrate la bugetul de pensii (55% din total, adică 766 milioane euro), acestea fiind urmate de cele de la bugetul de stat (34% bugetul de şomaj şi cel de sănătate). Acestea sunt plăţile restante la bugetul de stat, pensii (asigurări sociale de stat), sănătate şi şomaj, aşa cum figurează la ANAF. Pe baza unei practici mai vechi, probabil Guvernul va interveni "autoritar" şi unele companii de stat vor fi "iertate" şi li se vor şterge datoriile, altele vor fi executate silit, iar pentru unele se vor găsi noi posibilităţi de înlesniri la plată. Dar de ce Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu cheltuieşte banii prevăzuţi în buget, prezentând o scuză de genul "primarii nu au fost în stare să folosească sumele alocate", nu foloseşte nimănui. Baza materială lasă de dorit, unele unităţi de învăţământ nu au autorizaţii de funcţionare din această cauză, şi cu toate acestea, în acest an, Educaţia nu a reuşit să cheltuiască sumele alocate, fiind pentru prima dată nevoită să dea înapoi la rectificarea bugetară, după ce până acum era beneficiara suplimentărilor apărute cu ocazia rectificărilor.

În condiţiile în care programele de modernizare a spitalelor din ţară întârzie să apară, bugetul asigurărilor de sănătate este în excedent cu 330 milioane euro, 50% din cheltuielile din sănătate vizează unităţile sanitare cu paturi, iar diferenţa vizează medicamentele compensate şi gratuite, asistenţa medicală în ambulatoriu, programe naţionale de sănătate, asistenţa socială şi doar 2,94% spre servicii de urgenţă prespitaliceşti şi totuşi se înregistrează excedent, în pofida stării deplorabile a spitalelor, a epuizării plafonului la farmacii şi a sistemului de plată a personalului sanitar care se menţine sub nivelul mediu din economie.

Se impune în mod firesc întrebarea: "ce este de făcut?

O vorbă românească spune "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!"

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Mai multe Românii"

În ultimul timp se vorbeşte tot mai insistent de existenţa a două Românii, una foarte săracă din care fac parte cei mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări şi una foarte bogată din care fac parte puţini români.

Însă nu se vorbeşte aproape deloc despre o a treia Românie, deşi ar trebui să se vorbească, şi care trăieşte după propriile reguli, total ruptă de România celor mulţi şi săraci, ea fiind compusă din politicienii de dreapta care s-au perindat pe la guvernare în ultimii trei ani.

Această a treia Românie este precum un castel de oţel, nimic nu pătrunde înăuntru, comunicarea cu România profundă a celor mulţi este inexistentă, totul se păstrează în interior pentru interesul propriu.

Astfel, politicienii din castelul de oţel sunt preocupaţi să-şi rezolve propriile probleme cu justiţia, încălcând flagrant legea şi Constituţia sau să încalce legislaţia europeană pentru a favoriza firmele personale, în acest mod sufocându-i financiar pe mulţi români.

Asta, în timp ce o parte dintre pensionari, pentru a-şi putea plăti facturile la întreţinere pe lunile de iarnă, se împrumută, deoarece, deşi le-au crescut pensiile, creşterea a fost anulată de majorarea preţurilor la produsele de bază şi la întreţinere, deoarece Guvernul nu a fost în stare să apere interesul cetăţeanului şi a permis unor intermediari să facă speculă şi averi pe spatele oamenilor.

Dar nimic nu mai miră în legătură cu această guvernare incompetentă încă de la începuturile ei, deoarece deşi oamenii din presă şi politicienii din PSD semnalau greutăţile cu care se confruntau ţăranii, muncitorii, pensionarii, ei erau cu totul şi cu totul impasibili, nici măcar nu schiţau vreun gest de interes pentru a le rezolva problemele, pur şi simplu se închideau în propria carapace şi nu au luat nicio măsură concretă.

Nimic din ce e în afara lumii lor nu îi interesează, nu contează absolut deloc, ei devenind prin absolut proprii lor guvernanţi pe principiul: totul pentru noi, nimic pentru voi, cetăţenii.

În aceste condiţii, domnilor miniştri şi domnule prim-ministru, cât veţi mai continua să umiliţi, batjocoriţi şi să minţiţi acest popor?

Domnul Florin Iordache:

"Traian Băsescu dezbină şi cucereşte!"

Am început să ne obişnuim cu manipularea continuă a lui Traian Băsescu. Această figură legendară ni se arată ca un balaur cu şapte capete, pregătit mereu să recurgă la cele mai fine subtilităţi pentru a-şi dovedi puterea.

Cum a pierdut cursa contra cronometru a referendumului organizat pe tema votului uninominal, preşedintele a vrut să facă o nouă victimă pentru a nu mai fi aşa de amar gustul înfrângerii. Şi cum se gândea el aşa, deodată i-a venit în minte o idee. Ce-ar fi să îl suspend pe cel care a detronat-o pe cea care mi-a fost veşnic credincioasă, Monica Macovei. Zis şi făcut! Prin ameninţări şi ultimatumuri, Traian Băsescu l-a determinat pe actualul demisionar din funcţia de ministru al justiţiei să renunţe la această mascaradă şi să îşi dea demisia.

Sunt sigur că, pe calendarul de pe peretele lui Traian Băsescu, asociat cu feţele tuturor celor pe care nu îi are la inimă, preşedintele a mai bifat o victimă. Oare chiar atât de naivi ne crede acest preşedinte, încât să îşi imagineze că această minune a manipulării electoratului va dura la nesfârşit?

Mă întreb retoric, până când va continua să joace acest domino, ale cărui reguli le-a inventat? Cert este că suntem în faţa unui preşedinte fără scrupule, care joacă la cacealma şi care ... din păcate pentru el, a cam început să piardă.

Domnul Filonaş Chiş:

"Strategia învăţământului românesc - prioritate naţională"

Încă din primii ani de după Revoluţie, starea învăţământului românesc a început să se degradeze vizibil. Priorităţile şi realităţile din societatea românească s-au schimbat fundamental, dar învăţământul nu s-a racordat nicidecum la noile transformări.

Pe fondul unei false democratizări şi al unei autonomii prost înţelese, învăţământul românesc s-a îndepărtat tot mai mult de misiunea sa. Aşa-zisele reforme erau, de fapt, pseudoreforme, reluate de fiecare dată de la capăt, cu un nou ministru al învăţământului sau cu o nouă guvernare. Lipsa de orizont şi de perspectivă a făcut ca, de pe băncile şcolii, să apară sute de mii de absolvenţi care nu aveau nici cea mai mică pregătire pentru viaţă, pentru provocările pe care societatea românească le impunea.

Concurenţa dintre privat şi stat nu este altceva decât o bătălie pentru cât mai mulţi bani, o bătălie pentru cât mai mulţi studenţi. Calitatea scăzută a procesului de învăţământ şi slaba activitate teoretică şi practică de la ore scot pe piaţă cohorte de şomeri.

Aşa se explică de ce peste 4000 de absolvenţi specializaţi în finanţe-bănci nu îşi găsesc de lucru, în timp ce mii de absolvenţi de drept îngroaşă rândurile celor înscrişi la agenţiile de şomaj.

Statisticile arată că, anual, absolvesc dreptul peste 13.000 de studenţi, iar în barou intră circa 1500 avocaţi, 70 în notariate şi numai 175 îşi găsesc locul în magistratură.

Învăţământul medical românesc s-a degradat vizibil, el nu corespunde pregătirii pentru cea mai nobilă profesie - aceea de medic, de unde vine şi principala cauză a crizei din sistemul sanitar românesc.

O situaţie la fel de gravă, dacă nu şi mai gravă, se înregistrează în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Faţă de această stare de lucruri, solicit Guvernului României elaborarea, în regim de urgenţă, a unei strategii coerente, care să vizeze articularea tuturor componentelor sistemului de învăţământ în deplin acord cu perspectivele de dezvoltare a unei societăţi româneşti moderne şi europene.

Apreciez, totodată, că dată fiind importanţa acestuia pentru ţară, strategia trebuie să poarte girul tuturor partidelor politice şi să fie dezbătută şi aprobată obligatoriu în Parlamentul României.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

"De Moş Nicolae, nu toţi copiii au primit daruri. Băsescu a primit o limuzină de 100 de mii de euro"

Potrivit ultimelor reglementări aprobate de Guvern în materia alocaţiei de stat pentru copii, beneficiază de această formă de sprijin din partea statului toţi copiii până la vârsta de 18 ani, după această vârstă plata alocaţiei este sistată.

Această măsură are menirea, în viziunea reprezentanţilor guvernării de dreapta, de a diminua cheltuielile bugetare, de parcă cei 100 de mii de euro cheltuiţi de stat pentru achiziţionarea unei limuzine Mercedes aflată la dispoziţia preşedintelui României nu reprezintă un efort bugetar. Dar cum sintagma "Să trăiţi bine!" se adresa doar celor din guvernarea de dreapta, trebuia să ne aşteptăm la adoptarea unei asemenea măsuri, de parcă copiii României trebuie să fie de dreapta pentru ca aceştia să beneficieze de alocaţie de stat şi după vârsta de 18 ani.

Consider că se impune de urgenţă modificarea măsurii adoptate de Guvern, astfel încât să beneficieze de alocaţie de stat toţi copiii până la finalizarea studiilor, şi nu doar până la vârsta de 18 ani.

Domnul Viorel Pupeză:

"PDL - o altă pălărie pentru acelaşi Traian"

Partidul Democrat Liberal, născut prematur şi din greşeală, este partidul de paie al preşedintelui Traian Băsescu. La alegerile europarlamentare, PD şi PLD şi-au pescuit voturile din aceeaşi baltă electorală, iar cum pe viitor balta ar putea rămâne fără voturi, Zeus a coborât de această dată printre pământeni şi a decis căsătoria dintre cele două formaţiuni.

Partidul Liberal Democrat nu a fost la primul său test electoral şi ultimul, o alternativă la PNL, cum a tot propovăduit Theodor Stolojan, ci a Partidului Democrat. Practic, cele două partide s-au bătut pe acelaşi electorat proBăsescu. Locomotivă pentru două partide, preocupate mai mult de procentele lor decât de referendum, tratat la "fără frecvenţă", căpitanul de cursă electorală a pus piciorul în pragul electoral şi a decis să-şi facă un partid cu acţionariat unic, Palatul Cotroceni.

Deşi fuziunea nu a părut o surpriză pentru multă lume, decizia a fost destul de abruptă. PLD s-a născut prin decret prezidenţial, la fel de repede cum se decide în România cine merge sau nu la DNA sau ce ministru mai este anchetat.

Traian Băsescu declară pe la toate televiziunile că reforma clasei politice trebuie să fie o prioritate, dar cum se face că noul partid înseamnă doar o rotaţie de cadre trecute prin mai toate partidele politice. Reformarea clasei politice nu se face adunând aceleaşi nume sub umbrela unui brand, ci prin programe politice şi acţiuni adaptate vremurilor. Care sunt oamenii cu definiţie ideologică clară, care nu pot fi asociaţi cu Băsescu, cu care PLD poate ieşi în faţă? Dacă în România această tocăniţă politică poate fi gustată de electoratul interesat mai mult de taxe, pensii, creşterea preţurilor şi a tarifelor la utilităţi, în Europa va veni vremea când se va întreba "Dar voi de-ai cui sunteţi?". La câtă originalitate avem, n-ar fi exclus să-şi facă şi un grup parlamentar propriu.

Singura diferenţă dintre ce a fost şi ce i-a ieşit preşedintelui Băsescu este o liniuţă pusă între PD-L, un "minus" care poate însemna că democraţii au ajuns la liman sau la limita răbdării, poate inclusiv cu Traian Băsescu. Oricum, până să se ajungă la fuziunea de la congres, vor ieşi mari scântei între PD şi PLD, fiindcă nu vor exista atâtea funcţii de conducere încât să mulţumească pe toată lumea.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Descentralizarea administrativă, fără transferul de resurse financiare?"

În seria declaraţiilor anterioare despre descentralizarea administrativă reglementată prin lege, dar nedemarată nici acum, după un an şi jumătate de la promulgare, am subliniat faptul că într-o asemenea mare restructurare a sistemului administrativ, transferul de resurse de la centru spre autorităţile teritoriale este o condiţie esenţială. Şi asta nu oricum, ci pe baza unor determinări riguroase a necesarului de asigurat, precum şi eventual pe seama unor noi venituri care să provină îndeosebi din sectorul economic fireşte, nu din impozite şi taxe de la populaţie.

Pentru a simula o oarecare intenţie de a realiza un mai mare grad de predictibilitate a resurselor care se constituie la bugetele locale, Guvernul a iniţiat şi a obţinut aprobarea unei noi legi a finanţelor publice locale, încă din 2006.

Conform acestui act normativ, nivelul veniturilor, şi implicit al cheltuielilor, poate fi cunoscut din etapa de fundamentare a proiectelor de bugete locale şi judeţene pe anul următor, printr-o "simplă" calculaţie a acestora, pornind de la populaţia unităţilor administrativ-teritoriale, suprafaţa acestora şi mărimea veniturilor proprii, la acestea urmând să se adauge, tot printr-un algoritm de calcul, sume de echilibrare, astfel încât comunele mici, fără unităţi economice, fără mulţi salariaţi şi fără activitate eficientă în sectoarele agricole sau silvice să-şi poată întregi resursele necesare administraţiei şi domeniului public local.

Este, însă, important de menţionat că aceste resurse nu depăşesc în medie 50% din necesarul total al cheltuielilor bugetelor locale, ele neputând să finanţeze în cele mai multe localităţi necesităţile de dezvoltare şi modernizare a obiectivelor din patrimoniul public aflat în proprietatea lor - şcoli, dispensare, centre sociale şi administrative, lucrări de infrastructură etc.

Pentru acestea există prevăzute fonduri în bugetul de stat. Ele se repartizează - prin bugetul iniţial, dar mai ales prin rectificările succesive - direct către comune şi oraşe, ceea ce creşte exponenţial rolul şi importanţa guvernului, a ministerelor şi altor departamente centrale în conducerea şi administrarea treburilor de interes local. Creşte totodată, în mod determinant, relaţia celor din teritoriu cu factorul politic de la nivel central, favorizând abuzul şi voluntarismul în distribuţia resurselor financiare între sistemele administraţiei publice.

Situaţia creată astfel are desigur o semnificaţie politică, dar contravine flagrant regulilor şi principiilor economice de piaţă, consecinţele acestui fapt fiind deosebit de nocive în timp. Pentru că numai după mulţi ani se va vedea că de exemplu din cauza alocării de resurse suplimentare în teritoriu nu s-au realizat autostrăzile prevăzute, ceea ce îngreunează şi mai serios situaţia economică şi socială.

Domnul Costică Macaleţi:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de azi se referă la o problemă gravă care începe să facă din ce în ce mai multe victime: sinuciderea.

Am citit de curând în presă concluziile investigaţiilor unor jurnalişti care au constatat că Moldova este regiunea cu preponderenţa cea mai mare a sinuciderilor şi a tentativelor suicidare.

Rata este atât de crescută încât numărul cazurilor de sinucideri îl depăşeşte, într-un an, pe cel al victimelor accidentelor rutiere mortale. Astfel, în ultimii ani, sinuciderile au ajuns să fie una din cele trei mari cauze ale morţii în rândul tinerilor între 14 şi 24 de ani, din cauza comportamentului impulsiv. Se estimează, însă, că tentativele suicidare sunt de 20 de ori mai frecvente comparativ cu sinuciderile.

În cazuistica ultimilor 18 ani şi bătrânii de peste 60 de ani îşi pun capăt zilelor, invocând traiul tot mai dificil. În ultima jumătate de secol, rata cazurilor de suicid a crescut la nivel naţional cu până la 60%, iar în Europa, sinuciderea este în primele 10 cauze de mortalitate.

Potrivit celor de la Spitalul de urgenţe "Sfântul Ioan" din Iaşi, "sindromul Italia" şi "sindromul Spania" fac cele mai multe victime. În top sunt depresiile şi dorul de cei dragi, dependenţii de droguri, persoanele din arest şi penitenciar, dar şi de cele din mediul social defavorizat.

Şi studenţii îngroaşă în ultimii ani numărul celor care vor să îşi curme viaţa şi care au şansă să fie salvaţi. Aceştia invocă stresul sezonier (sesiune), probleme de amor sau stresul social. Medicii de la Unitatea de primire a urgenţelor (UPU) au clasificat metodele cel mai frecvent utilizate de pacienţi: intoxicaţiile medicamentoase, cu insecticide sau solvenţii organici corosivi, automutilarea, incendierea şi aruncarea de la înălţime.

Întâlnite sunt şi "sinuciderile lente" ca alcoolismul, toxicomaniile şi neevitarea unor pericole. În 2006, la UPU "Sfântul Ioan", spital cu deservire regională şi cu un aflux impresionant de pacienţi, au fost tratate peste 10.000 de plăgi, peste 600 de persoane s-au intoxicat voluntar şi alte câteva sute s-au incendiat ori s-au aruncat de la înălţime.

Importanţa suicidului ca problemă de sănătate publică este persistent subestimată. Îngrijorătoare sunt tendinţa de creştere a depresiei în rândul populaţiei active şi numărul celor care cochetează tot mai mult cu moartea. Îngrijorat de incidenţa tot mai crescută a sinuciderilor şi a tentativelor de suicid, Tudor Ciuhodaru, medicul coordonator UPU, a iniţiat în premieră medicală absolută în România, proiectul supranumit CIRTITA: Centrul Integrat Regional de Tratamente şi Intoxicaţii, Traume şi Arsuri, instituţie care să funcţioneze în Spitalul de urgenţe şi care să includă şi Centrul de excelenţă în suicidologie.

Ce am putea să comentăm la o asemenea situaţie? Este un fapt îngrijorător, nu este deloc o glumă. Se constată încă o dată că regiunea cea mai săracă a României, Moldova, din care face parte şi judeţul pe care îl reprezint în Parlament, Botoşaniul, este şi regiunea în care numărul de sinucideri creşte alarmant.

Condiţiile de viaţă mizere şi lipsa de responsabilitate a autorităţilor duc la adevărate drame umane, ce culminează cu un asemenea gest necreştinesc. Iată de ce sprijinim iniţiativa Unităţii de primire a urgenţelor coordonată de medicul Tudor Ciuhodaru şi cerem tuturor factorilor responsabili să acorde sprijin acesteia, pentru a putea contribui la combaterea acestui fenomen îngrijorător.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

Declaraţie politică: "Mediul de afaceri în România".

În România sunt încă prezente barierele administrative din mediul de afaceri, simplificarea procedurilor legislative şi administrative necesare iniţierii şi dezvoltării afacerilor cu impact semnificativ în eficientizarea procesului de autorizare şi aprobare rămân nişte deziderate.

În raportul Băncii Mondiale pe 2008 privind începerea unei afaceri (World Bank - Doing Business 2008), alături de evoluţiile legate de obţinerea creditelor, plata impozitelor şi încheierea unei afaceri, se consemnează aspecte necesare a fi îmbunătăţite privind procedurile de începere a unei afaceri, de obţinere a autorizaţiilor şi protecţie a investitorilor. Sunt evidenţiate dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea de forţă de muncă disponibilă. Din cauza nivelului redus de salarizare, specialiştii români pleacă în masă din ţară, iar aceasta devine o problemă din ce în ce mai acută pentru economie şi pentru sustenabilitatea dezvoltării viitoare.

România ocupă o poziţie modestă din perspectiva îmbunătăţirii mediului de afaceri, ţara noastră a urcat de pe locul 55 pe locul 48, din 178 economii analizate, în ceea ce priveşte uşurinţa de a face afaceri.

România ocupă locul 50 în clasamentul privind atractivitatea mediului de afaceri, clasament realizat de Economist Intelligence Unite (EIU), divizia de informaţii de afaceri a Economist Group, deţinătorul publicaţiei "The Economist".

Comparativ cu anul trecut, ţara noastră a urcat două poziţii. Potrivit evaluatorilor, mediul de afaceri autohton este mai puţin atractiv decât cel din Bulgaria, care ocupă poziţia 46.

Din nefericire, climatul economic românesc ocupă ultima poziţie în clasamentul care urmăreşte atractivitatea mediului de afaceri previzionată pentru perioada 2008 - 2012.

România a realizat 6,47 puncte, faţă de 5,83 obţinute în 2006. La îmbunătăţirea ratingului acordat mediului de afaceri, cea mai mare contribuţie o are aderarea României la Uniunea Europeană.

Guvernul actual şi cel viitor trebuie să acţioneze coerent pentru creşterea calităţii reglementărilor, dezvoltarea capacităţii administrative necesare implementării omogene a prevederilor legislative din punct de vedere teritorial, modernizarea procedurilor şi a legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale, creşterea gradului de informatizare a administraţiei publice, inventarierea impozitelor şi taxelor care constituie veniturile proprii şi analiza oportunităţii şi eficienţei acestora din punct de vedere economic, îmbunătăţirea dialogului cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă.

Domnul Ioan Stan:

Sunt nedumerit peste poate! Credeam că le-am văzut pe toate, dar încă o dată m-am convins cât de mare e grădina lui Dumnezeu, şi cum rabdă El, în marea lui milă, prostiile noastre.

Păi, cum altfel să se fi putut naşte chestia aia botezată de mai ştiutori decât mine în ale zoologiei "struţo-cămilă".

Sigur, că "fericiţii părinţi" încearcă de zor să ne convingă de, ca să zic aşa, "rezultatele muncii lor". Ar fi, deci, vorba de un produs care închide în acelaşi cap două creiere, animate de două doctrine: una democrată şi cealaltă liberal-democrată.

Lasă că nici ei nu cred că se poate, dar e clar pentru toată lumea cine şi cum va gândi pentru acest prunc model "Putin", menit să îndeplinească visul partidului prezidenţial, nutrit de adevăratul şi unicul său părinte.

Numai că, până la îndeplinirea sau nu a unora sau altora dintre visele creatorilor de noi regnuri animale, ar mai trebui săvârşite nişte proceduri lămuritoare nu numai pentru noi, cei care privim din afară, ci chiar pentru absolut debusolaţii participanţi la naşterea sus-numitului specimen.

Că naşterea a fost dureroasă, nu se mai îndoieşte nimeni. Şi de o parte şi de cealaltă au existat împotriviri. Unele ţinând mai mult de orgoliu - să se păstreze musai numele P.D., altele cu ancoraje în promisiunile electorale - nu vom fi anexa P.D..

Şi dacă nici măcar asupra numelui nu se pot înţelege, ce sa va întâmpla cu doctrinele?

Cum vor fi păstrate valorile liberalismului, aşa cum promite Stolojan celor care ştiu că de fapt P.D. este specialist în a dizolva şi desfiinţa partide.

Şi, foarte important, pentru unii cel mai important, ce funcţii de conducere vor exista şi, mai ales, cum se vor împărţi ele? Pentru că pretenţiile emise deja de cei care chiar cred că au hotărât naşterea specimenului sunt dintre cele mai hotărâte.

Recapitulând, se pare că avem de-a face cu:

• o "naştere" anunţată cu scrâşnete din partea ambelor familii;
• o apariţie de drept a noului-născut, de doctrină nehotărâtă şi nelegitimat printr-un nume, în data de 15 decembrie, când sunt convocate ultimele Congrese ale partidelor-mume.

Între timp se vor desfăşura negocieri mai mult decât strânse - probabil sugrumate -, unde se va încerca, în maniera "care pe care", definirea datelor de identificare a bietei struţo-cămile.

Şi ca să nu fac de ruşine strădaniile alor mei, care s-au străduit în a mă creşte cuviincios, închei şi le urez părinţilor şi naşului mare: "Să vă trăiască! Îl meritaţi cu vârf şi îndesat!"

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică intitulată "Ziua tipografilor".

Importanţa tiparului începe pentru fiecare dintre noi cu Abecedarul. Apariţia tiparului a avut darul de a revoluţiona cultura universală, cartea tipărită înlocuind treptat manuscrisele şi copiile frumos decorate. Anul 1450 este piatra de temelie a galaxiei Gutemberg, an în care, la Mainz, Johannes Gensfleische zum Gutemberg, inventatorul tiparului cu caractere mobile, deschide porţile cunoaşterii, prin intermediul cărţilor tipărite în serie.

Invenţia lui Gutemberg pentru evoluţia materială şi spirituală a umanităţii este evidentă. Culegerea şi transmiterea informaţiei a avut un rol covârşitor în păstrarea cunoştinţelor şi împărtăşirea acestora de către un număr tot mai mare de persoane.

În România, tiparul a apărut în primii ani ai secolului al XVI-lea. În anul 1508, primul tipograf de pe meleagurile româneşti, Macarie, a imprimat cea dintâi carte, la Târgovişte - un Liturghier.

La Cluj, în 1550, Heltai Gaspar şi Hoffgreff Gyorgy au înfiinţat prima tipografie - este momentul începutului dezvoltării activităţii tipografice la Cluj. Data de 13 decembrie 1918 este ziua jertfei a 102 tipografi bucureşteni, ucişi în timpul manifestaţiei paşnice a slujitorilor tiparului pentru revendicările lor social-economice, precum şi pentru ceea ce numim noi astăzi "libertatea presei", iar mulţi alţii au fost răniţi sau arestaţi.

Acest moment va rămâne în memoria noastră, a tipografilor, pentru a-i cinsti pe cei care de sub teascul modern al maşinilor de tipar offset scot la lumină cărţi, ziare şi reviste. Slova scrisă de cugetători trece prin mâna acestor iscusiţi meşteri, spre a ajunge în faţa cititorilor de toate categoriile. În urma progresului din ultimii ani, orice tipăritură îşi are drumul prin mâna tehnoredactorilor, care au înlocuit munca grea a zeţarilor şi linotipiştilor, şi prin cea a maşiniştilor offset-işti, care domină industria tiparului.

Condiţiile grele de viaţă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea au condus la crearea unor organizaţii de întrajutorare prin care să se îmbunătăţească situaţia lor. Primii care au păşit pe calea organizării au fost muncitorii tipografi, care au înfiinţat asociaţiile de ajutor reciproc în caz de boală. Acestea au luat fiinţă la Braşov (1846), Timişoara (1851) şi la Cluj în anul 1861. De aici înainte vom putea vorbi de muncitorii tipografi din Cluj ca organizaţie, indiferent de forma organizatorică pe care o vom întâlni. Scopul acestor organizaţii era ajutorarea muncitorilor, nu numai în caz de boală, ci şi de invaliditate, deces, ajutorarea văduvelor şi orfanilor, acordarea de ajutor de transport tipografilor străini care nu-şi găseau de lucru în oraşul respectiv.

În preajma anului 1870 a început transformarea asociaţiilor de ajutor reciproc ale tipografilor în asociaţii profesionale, păstrându-şi caracterul de ajutor reciproc. Tipografii vor face primii paşi pe calea organizării, depăşind stadiul asociaţiilor profesionale, constituindu-şi organizaţia în a căror conducere erau doar muncitori. În această acţiune, un rol deosebit l-a avut înfiinţarea Internaţionalei a II-a (1889), precum şi presa muncitorească, în cadrul căreia se remarcă şi ziarul muncitorilor tipografi, intitulat "Typograph", care a apărut în limbile română, maghiară, germană. Primul număr a apărut la 1 iunie 1918, la Sibiu, sub conducerea lui Vili Ioan.

Începând cu numărul 4, ziarul a apărut la Cluj, sub conducerea lui Ludovic Jorday, în 1921, cu apariţie bilunară, pentru ca din 1922 să apară lunar, încetându-şi apariţia în primii ani după război.

Noua formă de organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele. Muncitorii tipografi din Cluj au pus bazele sindicatului lor în 1893, care la înfiinţare cuprindea 40 de muncitori.

La Congresul Muncitorilor Tipografi din Transilvania, ţinut la Cluj între 10 - 11 octombrie 1920, a luat fiinţă Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal şi Banat. Mai târziu, prin afilierea mai multor sindicate de pe întreg teritoriul ţării, se va transforma în Uniunea Muncitorilor Grafici din România (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a fost aprobat în 1921 în baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea dobândind, astfel, personalitate juridică.

Breasla tipografilor a fost prima din România care a reuşit să încheie un contract colectiv unitar, la nivel de ramură, pe o durată de un an şi jumătate, la data de 22 decembrie 1921. Prin contractul colectiv erau reglementate condiţiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite de patroni, plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor, dreptul de a alege delegaţi (bărbaţi de încredere), care să vegheze la îndeplinirea contractului colectiv. Important de subliniat este faptul că salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif de salarizare la stabilirea căruia se ţinea cont de preţurile de pe piaţă, de valoarea de cumpărare a leului, dar şi de alte condiţii.

Sindicatul liber al tipografilor din Cluj este membru fondator al Uniunii sindicatelor tipografilor din România, care este membru fondator al Blocului Naţional Sindical.

Tipografii clujeni au reuşit să se adune şi să îşi aniverseze ziua. În anul 2000, sărbătoarea organizată de către conducerea sindicatului tipografilor şi conducerea Imprimeriei "Ardealul" din Cluj-Napoca a avut loc în ambianţa clubului tipografilor din Cluj, înfiinţat în 1923 şi cu activitate continuă de atunci încoace.

În anul 1944, deşi numărul tipografiilor din Cluj se ridica la 26, cele mai multe au fost ateliere meşteşugăreşti. Doar trei dintre ele aveau caracter de întreprindere (Minerva, Cartea Românească şi Naţionala), care, după naţionalizare, au constituit cadrul Întreprinderii Poligrafice Cluj. Aceasta a fost singura tipografie din Cluj, până după "Revoluţia" din 1989.

Spre deosebire de Bucureşti, unde existau mai multe tipografii mari, la Cluj, singura Academie pentru arta tipografică a fost Întreprinderea Poligrafică din Cluj. Majoritatea învăţăceilor care făceau primii paşi pe poarta Poligrafiei parcurgeau toate treptele profesionale şi, o dată îndrăgostiţi de această meserie, îi rămâneau credincioşi până la pensionare.

Dovadă a profesionalismului tipografilor acestei instituţii stă mărturie faptul că toate noile tipografii ale Clujului au în cadrul lor cel puţin un specialist format la Poligrafie.

Este imeprativ a aminti pe fostul nostru coleg tipograf, câştigătorul mai multor ediţii a Concursului Naţional Profesional "Cartea de Aur", Ioan Chira, ucis la 21 dcembrie 1989, în timpul revoluţiei. Ca o ironie a sorţii, Ioan Chira a fost omorât în timpul vacanţei de iarnă, la puţin timp după ce s-a întors de la Bucureşti, unde urma cursul şcolii de maiştri tipografi.

Cu speranţa că Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România şi Blocul Naţional Sindical vor avea o activitate fructuoasă, în sprijinul breslei tipografilor, doresc să profit de această ocazie pentru a ura tuturor "Sărbători fericite" şi "La mulţi ani!".