Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 decembrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.176/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 18 decembrie 2007

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 9,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnul Ioan Munteanu, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul Gavrilă Vasilescu, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte domnul Radu Mircea Berceanu, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că din totalul de 451 deputaţi şi senatori şi-au înregistrat prezenţa 235, iar 216 sunt absenţi.

Cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi şi programul de lucru pentru şedinţele comune din perioada 18-22 decembrie, în forma în care au fost distribuite tuturor deputaţilor şi senatorilor.

Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi, la care vă propun ca cele două texte referitoare la Statutul parlamentarului să fie puse înaintea dezbaterii Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Vă rog, domnule deputat Valeriu Tabără, la ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De fapt este o chestiune care, cred eu că ar trebui să fie mult mai transparentă atunci când se cere plenului Camerei Deputaţilor şi plenului celor două Camere, prorogarea unor rapoarte, termenul pentru aducerea în faţa noastră a unor rapoarte.

Eu cred că atunci când se propune această prorogare, este normal ca comisiile care se ocupă de astfel de probleme să vină cu acele rapoarte parţiale, cu o informare asupra situaţiei şi după aceea să se propună prorogarea termenului şi continuarea cercetărilor pentru finalizarea unui raport.

Mi se pare că doar aducerea ca puncte pe ordinea de zi a unor astfel de probleme nu este chiar în ordine faţă de ceea ce înseamnă cunoaşterea problemelor de către colegii parlamentari, deputaţi şi senatori.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Înţeleg că vă referiţi la punctele 2, 3 şi 4 de pe ordinea de zi. Vom vedea la punctele respective dacă colegii preşedinţi de comisii sunt prezenţi şi doresc să prezinte situaţia; o vor prezenta şi, în funcţie de asta, sigur că şi grupurile parlamentare vor decide cum votează asupra solicitării.

Vă mulţumesc foarte mult.

Dacă nu există alte comentarii supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi s-a aprobat ordinea de zi.

În legătură cu programul de lucru, dacă există comentarii sau obiecţii? Nu există comentarii sau obiecţii.

Supun aprobării dumneavoastră programul de lucru. Cine este pentru? Mulţumesc. Voturi împotrivă? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt.

Programul de lucru a fost aprobat în unanimitate.