Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna Daniela Popa şi domnul Ioan Munteanu, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Este ora 8,30. Deschidem şedinţa dedicată declaraţiilor politice de astăzi, 12 februarie, 2008.

O să începem astăzi cu declaraţiile politice pregătite de către reprezentanţii Puterii.

Vă amintesc că durata unei intervenţii este de maximum 3 minute. O să vă rog, stimaţi colegi, să încercaţi să vă încadraţi în acest timp. Avem o listă lungă, chiar foarte lungă, cu colegi care au pregătit declaraţii politice pentru astăzi.

O să-l rog pe domnul deputat Ioan Ghişe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să dea citire declaraţiei.

Să se pregătească domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Ghişe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Precizări privind taxa auto sau aşa-numita taxă de poluare.

La 1 august 2006, a fost dat publicităţii în Monitorul Oficial noul Cod fiscal, care la Cap.II "Taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule" includea mult-discutata taxă, care a avut avizul la acea vreme al ministrului Mediului şi, respectiv, al ministrului transporturilor, ambii miniştri membri ai Partidului Democrat.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, a fost necesar să fie modificată şi corelată, potrivit normelor europene, şi aşa a fost iniţiată Ordonanţa nr.110 din 21 decembrie 2006, la propunerea ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului, senatorul Radu Berceanu, s-a modificat prevederea din Codul fiscal. Preşedintele României a promulgat Legea privind Codul fiscal.

Ordonanţa nr.110 din 21 decembrie 2006 a venit la Parlament şi a fost adoptată în 4 septembrie 2007, cu votul cvasi unanim al membrilor Partidului Democrat. Singurul vot împotrivă a fost al deputatului democrat Duţu.

Urmare a solicitării de reexaminare pe alte subiecte decât prevederile privind taxa auto, reexaminare solicitată de preşedintele României, s-a dat din nou un vot în Parlament, în 3 decembrie 2007, în Comisia pentru buget.

Precizez că taxa auto a fost dublată ca valoare în Parlament, în Comisia pentru buget, odată cu modificările la Ordonanţa nr.110 a Codului fiscal.

Votul electronic consemnat demonstrează că membrii Partidului Democrat au votat 36, dintre care 35 pentru şi 1 împotrivă, pentru adoptarea proiectului de lege privind taxa auto. Ulterior, pe 4 decembrie, 72 de deputaţi şi senatori ai Partidului Democrat au depus proiect de lege pentru anularea a ceea ce votaseră în 4 septembrie 2007.

Pot să pun la dispoziţia tuturor celor interesaţi, mai puţin la dispoziţia colegilor din Partidul Democrat, documentele care confirmă precizia celor pe care le-am spus.

Am făcut aceste precizări pentru că preşedintele Partidului Democrat, printr-o declaraţie publică din 28 ianuarie, spune că această taxă este ilegală şi imorală. Înseamnă că miniştrii Sulfina Barbu şi Radu Berceanu, ai Partidului Democrat, au iniţiat, propus, şi parlamentarii partidului au votat o taxă ilegală şi imorală.

Aceste precizări sunt necesare pentru că, mai nou, în virtutea campaniei electorale, un post de televiziune instigă cetăţenii la nesupunere civică, prin neplata acestei taxe.

Ţin să precizez că iniţiativele pentru modificări fiscale, conform Constituţiei, sunt de competenţa Guvernului şi, respectiv, a Parlamentului, şi nu pot constitui obiectul unor iniţiative legislative ale cetăţenilor.

Aşadar, închei prin a spune că, deşi suntem în perioadă de campanie electorală, abordarea pe care o face Partidul Democrat, prin parlamentarii săi, anume că vine în 4 decembrie să iniţieze proiect de lege de anulare a ceea ce votaseră în 4 septembrie, face proba unei incorectitudini politice, iar ceea ce se afirmă de către unii membri ai Partidului Democrat pe acest subiect, nu este altceva decât minciună, demagogie şi populism. Spun aceste lucruri pentru ca cetăţenii să ştie că membrii Partidului Democrat îşi schimbă părerile şi atitudinile politice după cum bate vântul.

Închei, prin a spune că rămâne ca presa să ia act de precizia celor pe care le-am spus, şi ar fi bine să comunice tuturor cetăţenilor României care este adevărul pe acest subiect.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Se pregăteşte domnul Alexandru Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Mecanismul".

Într-o ţară tot mai imundă, în care preşedintele îşi valorifică, în continuare, vocabularul portuar, de la Bruxelles a venit Raportul intermediar al Comisiei către Parlamentul European.

După cum vă este cunoscut, prin Decizia nr.2006/928 a Comisiei, din 13 decembrie 2006, pentru a sprijini România în vederea remedierii unor deficienţe în domeniul reformei sistemului judiciar, a fost instituit un mecanism de cooperare şi verificare a progresului realizat de ţara noastră în spaţiul de validitate al respectivului domeniu.

Primul raport de monitorizare a fost publicat la 27 iunie 2007, acesta fiind evident cel de-al doilea.

Pentru a fi obiectivi, subliniem faptul că autorii acestui document oficial au apreciat eforturile depuse de România pentru atingerea obiectivelor de referinţă asumate prin "Planul de acţiune".

Dincolo de convenţionalismul evaluării, oficialii Uniunii Europene afirmă răspicat: "În domenii cheie, nu s-a făcut încă dovada unor rezultate convingătoare".

Astfel, obiectivele prevăzute în planul respectiv sunt contrazise de unele iniţiative legislative şi politice lansate în această perioadă. Ni se atrage atenţia că o chestiune foarte importantă, cea a stabilităţii legislative şi instituţionale a cadrului de luptă anticorupţie a fost omisă. Lipsesc strategiile sectoriale în domeniul reformei justiţiei şi a combaterii corupţiei, care să le substituie pe cele perimate.

Planul nu abordează la nivel de detaliu corupţia la nivel local. Posibila clemenţă a judecătorilor în cazul unor procese de corupţie la nivel înalt nu se poate raporta doar la studii privind individualizarea pedepselor.

Există, spun autorii raportului, întârzieri în aplicarea unor strategii coerente de recrutare în sistemul judiciar, întârzieri în funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate, în elaborarea unei strategii globale şi în punerea în aplicare a unor proiecte reprezentative pentru a lupta împotriva corupţiei.

Proiecţiile unei alte atitudini faţă de resursele umane ale sistemului judiciar sunt aşteptate abia în ianuarie 2009, iar parteneriatul cu societatea civilă în sesizarea actelor de corupţie devine tot mai mult un deziderat.

Mecanismul de cooperare şi verificare a primit un sprijin substanţial din partea Uniunii Europene (Programele PHARE şi "Facilitate de tranziţie").

Începând cu 2004, România are la dispoziţie peste 187 milioane euro. O mare parte din fonduri s-a cheltuit, dar întrebarea care transpare din raport este clară şi seacă: Pe ce?

Stimaţi colegi,

Am extras din raport doar câteva din neîmplinirile din aproape destructurata justiţie română, prinsă şi ea între focurile încrucişate, marcate sau nu de trasoare, dintre cele două forturi: Cotroceni şi Victoria.

Din amonte vin "magistralele decizii" luate de "vajnica" reformistă Monica Macovei şi de tânărul ieşean Chiuariu, desantat din târgul Ieşilor. În acest context, nimic nu ne mai surprinde, ci ne alarmează şi mai ales ne înspăimântă.

Prin geamul spălăcit al politicii româneşti, preşedintele, care se pretinde a fi "omul cu mopul", aruncă în continuare cu apă murdară.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Alexandru Mocanu.

Îl rog să se pregătească pe domnul deputat Adrian Moisoiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Alexandru Mocanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte

Declaraţie politică pe care eu am să v-o prezint în continuare am intitulat-o: "T.V.A.-ul, agent electoral al P.S.D."

Zilele trecute, a trecut prin Senat o iniţiativă a P.S.D. de reducere a T.V.A.-ului la unele alimente numite "de bază", de la 19 la 5%, cu motivaţia că, în acest fel, preţurile acelor alimente vor scădea cu 14%. Demersul colegilor din P.S.D. este ipocrit, mincinos, nesustenabil şi chiar imoral.

Este "ipocrit" pentru că, mai întâi, în perioada 2001-2004, când era la guvernare, P.S.D. nu numai că nu a iniţiat nimic în acest sens, dar a respins violent câteva proiecte de lege similare, iniţiate de unele partide din opoziţia de la acel moment.

în iunie 2006, un proiect similar iniţiat de ex-senatorul Dan Voiculescu, ce viza reducerea T.V.A. la aceleaşi alimente, de la 19 la 9%, nu s-a bucurat de o susţinere puternică şi convingătoare din partea reprezentanţilor P.S.D. în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, unde a primit raport de respingere, şi nici până astăzi nu a fost pus pe ordinea de zi a plenului.

Motivele invocate astăzi de P.S.D. în susţinerea proiectului său de lege, cum ar fi: nivelul scăzut al veniturilor populaţiei, practica în materie a principalelor ţări din Uniunea Europeană, scoaterea la lumină a unei părţi din economia subterană nefiscalizată etc., erau la fel de adevărate şi în perioada 2001-2004 când era la guvernare, dar şi anul trecut când au susţinut timid, mai mult de formă, proiectul de lege al Partidului Conservator.

Demersul PSD este în acelaşi timp mincinos,pentru că reducerea T.V.A. la alimente nu va conduce automat la scăderea preţurilor pe care le plătesc cetăţenii.

Argumentele pentru această afirmaţie sunt următoarele:

România, din păcate, nu are o adevărată economie funcţională de piaţă. Ne convine sau nu, în România întâlnim adesea situaţii care dovedesc că economia este mai degrabă "de pradă" şi nu de piaţă. Este o economie în care coexistă operatori veroşi (producători, intermediari, distribuitori, comercianţi) şi tot felul de controlori ai instituţiilor de stat, în bună parte corupţi până în măduva oaselor. De aceea, eventuala reducere a T.V.A. nu va face decât să crească marja de profit a operatorilor de mai sus, iar cetăţenii vor plăti acelaşi preţ.

Aduceţi-vă aminte, stimaţi colegi, că prin modificarea Codului fiscal, pe care am operat-o în această sală, în 2003, s-a hotărât reducerea TVA la 9% pentru medicamente şi cazare în unităţi hoteliere, începând cu ianuarie 2004.

Mergeţi în teritoriu, stimaţi colegi din P.S.D., şi veţi constata că, deşi această măsură este încă în vigoare, ea nu a produs, din păcate, nicio diminuare a preţurilor plătite de consumatori la cele două produse şi servicii amintite mai sus.

Demersul P.S.D. este în egală măsură şi nesustenabil, deoarece reducerea TVA la alimente va diminua veniturile bugetului de stat cu 15 până la 18 mii de miliarde de lei vechi. O astfel de măsură ar pune o presiune imensă, de nesuportat asupra bugetului de stat pe anul 2008 şi următorii.

După părerea mea, veniturile prevăzute în bugetul pe 2008 sunt şi aşa "umflate" cu 3,5-4 miliarde euro, într-un an în care ar trebui să avem venituri suplimentare şi certe pentru a putea asigura partea noastră de cofinanţare spre a putea atrage cele 33 miliarde euro, credite europene nerambursabile.

Aplicarea unei cote reduse de T.V.A. conduce inevitabil la creşterea cheltuielilor de administrare a acestei taxe, datorită multiplicării cererilor de rambursare a T.V.A.-ului, care, în final, cheltuielile acestea suplimentare vor fi suportate tot de către cetăţean.

În ultimă instanţă, demersul P.S.D. este imoral pentru că, apreciez eu, în etapa în care se află România, nu este moral ca de o eventuală reducere a preţurilor la alimente să beneficieze, în egală măsură, şi şomerul şi bancherul, sau, dacă doriţi, şi pensionarul şi parlamentarul!

Repet ce am mai spus de la acest microfon şi în Declaraţia politică din 13 iunie 2007: "Noi, ca parlamentari, putem să facem ca acest lucru să fie legal, dar el nu va fi niciodată moral, sau cel puţin deocamdată".

Domnule preşedinte,

În încheiere, permiteţi-mi ca de la acest microfon să adresez două întrebări, cu speranţa că poate cineva va şi răspunde la ele.

Prima întrebare: De ce Guvernul a eliminat din atribuţiile CNSAS obligativitatea acestei instituţii de a verifica, din oficiu, eventuala colaborare cu fosta Securitate, a tuturor candidaţilor din alegeri, si aceasta chiar acum, în an electoral?

A doua întrebare: Ştie cineva, stimaţi colegi, ce se întâmplă, pe unde se află Proiectul Legii lustraţiei care a trecut prin Senat în urmă cu doi ani şi de atunci "zace" undeva în sertarele Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Adrian Moisoiu.

Se pregăteşte domnul deputat Andrian Mihei, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am rugămintea să prezint în extras, ca să mă încadrez şi în minutele respective şi, în acelaşi timp, să prind toate.

Sunteţi de acord, domnule preşedinte?

Domnul Ioan Oltean:

Iertaţi-mă!

Domnul Adrian Moisoiu:

V-am făcut o rugăminte, domnule preşedinte, şi anume: v-am spus ca să prezint în extras această declaraţie, pentru a oferi cât mai multor colegi posibilitatea de a vorbi.

Domnul Ioan Oltean:

V-aş ruga, domnule coleg. Ar fi excelent, pentru că sunt foarte mulţi vorbitori înscrişi.

Domnul Adrian Moisoiu:

Însă în stenogramă să fie inclusă toată declaraţia.

Domnul Ioan Oltean:

În stenogramă se va redacta declaraţia politică aşa cum este în realitate. Aşa că, vă mulţumesc pentru bunăvoinţă.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată: "Îţi mulţumesc, Doamne..."

Şi îţi mulţumesc, Doamne, pentru faptul că ai oferit o gură de oxigen românilor din Harghita şi Covasna, când nu credeam că mai poate să mai inhaleze aşa ceva, în sensul că, iată, în 6 februarie, deci săptămâna trecută, am primit o hotărâre a Colegiului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care se stabileşte că fapta directorului general al Finanţelor Publice Harghita de a solicita că pentru ocuparea a 12 funcţii publice temporar vacante de execuţie, drept condiţie specifică obligatorie cunoaşterea limbii maghiare, şi anume: 4 posturi de inspectori, 7 de referenţi şi 1 de casier trezorier, reprezintă discriminare, iar directorul executiv al acestei direcţii se sancţionează cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei.

Deci, iată că Colegiul Director al CNCD, în totalitatea sa, făcând apel atât la Constituţia României, care arată că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, pe baza Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocolului Convenţiei, a Convenţiilor internaţionale, a Cartei Europene, a limbilor regionale sau minoritare, cât şi a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, deci toate aceste fapte pe care le-a comis Direcţia de Finanţe Publice Harghita sunt considerate drept discriminare şi, ca urmare, înseamnă că se renunţă la această soluţie.

Vreau să apreciez faptul că, chiar şi preşedintele şi încă doi membri ai conducerii CNCD, care sunt cetăţeni români de naţionalitate maghiară, au semnat această hotărâre şi, bineînţeles, se încadrează într-o dorinţă de a aplica un grad de toleranţă zero faţă de toate manifestările discriminatorii din societatea românească.

Închei printr-o solicitare pentru Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pe care o rog să se sesizeze din oficiu pentru a anula toate concursurile pentru ocuparea, în asemenea condiţii, a acestor posturi.

Şi, la urma urmei, încă un gând îl am pentru MIRA, deci pentru Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cu o întrebare, în sensul că primarului din Miercurea-Ciuc, care în repetate rânduri a zis că el este dispus să plătească ori de câte ori amenzi, numai să nu audă vorbind româneşte în primăria sa, faţă de acesta ce măsură se va lua?

Vă mulţumesc.

(În continuare, a fost inserat textul complet al declaraţiei politice depuse la preşedintele de şedinţă.)

"Îţi mulţumesc, Doamne..."

Pentru marea bucurie care m-ai învrednicit, să mi-o dai!

În sfârşit, după o lungă aşteptare, după reclamarea a "n" situaţii de discriminare a românilor locuitori în judeţele României unde ei au ajuns minoritari şi care sunt permanent invitaţi direct sau indirect să se mute din zonă sau să se maghiarizeze, proces care datează de sute de ani, se arată o geană de lumină, o geană de dreptate.

Consider că o bucurie trebuie neapărat împărtăşită. Era necesar ca cei care, în permanenţă, clipă de clipă, sunt supuşi la cele mai diverse acte de teroare iniţiate de către U.D.M.R., să simtă şi să vadă că totuşi trăiesc în România. Că "porţile secuieşti" sunt interzise şi la propriu şi la figurat! Că niciodată acestea nu se vor mai ridica! Ştiu că Dumnezeu există, cred în El, şi de 7 ani de când sunt în Parlamentul României am aşteptat un semn de la Dânsul. Şi iată că acest semn a venit! Din tot sufletul meu, încă odată, îţi mulţumesc Doamne!

Am primit o gură de oxigen pe care românii din Harghita şi Covasna nu credeau că o vor mai inhala vreodată. Este o dovadă că încrederea în Partidul România Mare nu trebuie să se piardă, că rezultatele alegerilor europarlamentare din luna noiembrie 2007 a fost un accident nefericit, că românii trebuie să se adune în jurul Partidului România Mare şi a conducătorului său.

În data de 6 februarie a.c. am primit Hotărârea Colegiului Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care se stabileşte că fapta Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita de a solicita pentru ocuparea a 12 funcţii publice temporar vacante de execuţie, drept condiţie specifică obligatorie "cunoaşterea limbii maghiare", şi anume 4 posturi de inspector, 7 de referent şi unul de casier trezorier, reprezintă discriminare, iar directorul executiv al acesteia se sancţionează cu amendă contravenţională în valoare de 1000 lei.

În fapt, în data de 15 mai 2007, în ziarul local "Adevărul Harghitei" a fost publicat un anunţ de concurs pentru ocuparea posturilor enumerate mai înainte, pentru care curricula educaţională nu prevede studiul şi cunoaşterea limbii maghiare şi pentru care o asemenea solicitare specifică de cunoaştere a unei limbi utilizate pe plan local nu are relevanţă şi este lipsită de fundament juridic, deoarece principiile de drept statuează că întinderea dreptului propriu, adică de folosire a limbii maghiare într-o instituţie de stat, are drept consecinţă încălcarea dreptului celuilalt, respectiv a românilor, de a ocupa un loc de muncă într-o instituţie publică a statului român.

Obligativitatea asigurării posibilităţii ca unii cetăţeni să se poată adresa în limba minorităţii revine instituţiilor publice, iar pentru aceasta nu fiecare funcţionar public trebuie să cunoască limba minorităţii respective, fiindcă există personal traducător specializat şi un număr de funcţionari publici care activează la serviciul informaţii şi relaţii cu publicul. De fapt, după cum s-a stabilit în urma cercetării întreprinse de către C.N.C.D., doar 7 posturi (5 de inspecţie şi 2 de casierie) din cele 12 ar fi necesitat activitate cu publicul.

Colegiul Director al C.N.C.D. a reţinut că în conformitate cu art.16 din Constituţia României "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", şi potrivit Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Protocolului nr.12 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţiei internaţionale privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, faptele comise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita sub semnătura directorului ei executiv, de a condiţiona participarea la o activitate economică şi de a refuza astfel angajarea în muncă datorită apartenenţei la o anumită etnie, toate împreună reprezintă discriminare în aprecierea Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Totodată, apreciază că Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici la art.108 şi Legea administraţiei publice locale nr.215/2001 asigură satisfăcător posibilitatea ca cetăţenii care nu şi-au însuşit limba oficială a statului român, pentru a se adresa autorităţilor deşi nu au recunoscut art. 13 din Constituţia României care stipulează că "În România, limba oficială este limba română".

Doresc să menţionez că, spre cinstea lor, hotărârea a fost votată şi semnată de toţi cei trei cetăţeni români de naţionalitate maghiară membri ai Colegiului Director al C.N.C.D., care au apreciat astfel că vremea invocării lipsei de cunoaştere a ceea ce înseamnă discriminare a trecut, că au existat prea multe cazuri similare în judeţele Harghita şi Covasna şi că prevenirea faptelor de discriminare trebuie să se realizeze prin aplicarea unui grad de toleranţă zero faţă de manifestările discriminatoriii din societatea românească (art.4 din Strategia naţională de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a discriminării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.674/2007).

Faţă de cele prezentate, consider că Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este obligată să se sesizeze din oficiu, să anuleze toate concursurile pentru ocuparea unor posturi care s-au desfăşurat în condiţiile prezentate şi să ia la rândul ei măsurile de sancţionare care se impun în asemenea cazuri. Primarul municipiului Miercurea Ciuc şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a plăti cât mai multe amenzi în cazuri similare. Solicit ca Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să îl ajute.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Andrian Mihei.

Îl rog să se pregătească pe domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este numită «Teoria "zoaielor" la bârnă»

Utilizând o frază demnă de perlele copiilor la examenul de capacitate, domnul preşedinte al tuturor românilor şi, implicit, al "zoaielor", "găozarilor", "ţigăncilor împuţite" şi al celor 25% dintre magistraţi, calificaţi drept foşti securişti, ne-a oferit o metaforă exprimată destul de discutabil din punct de vedere gramatical, care dincolo de intenţia vădită de a jigni politicienii - cel mai probabil nu şi pe cei protejaţi sau din preajma domniei sale şi care în mod evident îl exclude pe dumnealui -, ne îngrijorează în privinţa percepţiei domniei sale asupra câtorva aspecte de interes pentru naţiune.

În primul rând, mă voi referi la termenul cu care a calificat întreaga clasă politică, respectiv "zoaie", termen care conform definiţiei din DEX, înseamnă "apă (cu săpun şi cu leşie) rămasă de la spălatul rufelor, al vaselor etc." Este posibil ca domnul Băsescu prin această calificare să îşi fi făcut autocritica pentru cei 3 ani şi jumătate în care şi-a spălat rufele în public, transformând orice supărare sau indispoziţie matinală într-o vendetă personală, umplând de zoaie pe toţi cei din clasa politică care l-au deranjat. Totodată, dacă am considera afirmaţia ca fiind făcută cu bună-credinţă şi fără ca dumnealui să se detaşeze de acea "clasă politică", aşteptăm cu interes să se cureţe, să facă transparentă porţiunea sa de geam, oferind astfel un exemplu grăitor tuturor celorlalţi, şi cum zoaiele curg de sus în jos, în special pe "geamul casei ăsteia", să permită "zoaielor" celorlalţi să acţioneze, fără a mai alimenta permanent şuvoiul.

Pe de altă parte, ţin să îl contrazic în ce priveşte vizibilitatea prin "geamul casei ăsteia". De afară se vede destul de bine, lucru confirmat de Raportul interimar privind progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare, în vederea remedierii deficienţelor în domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei împotriva corupţiei şi de afirmaţiile comisarului pentru afaceri monetare Joaquin Almunia, care a tras un semnal de alarmă, afirmând că situaţia economică a României reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Bruxelles.

Din păcate, dacă Guvernul şi întreaga clasă politică s-ar putea ocupa cu adevărat de problemele adevărate ale României, şi nu de descâlcirea şaradelor prezidenţiale, dacă nu ar mai fi toţi împărţiţi, clasificaţi, urmăriţi, jigniţi, ameninţaţi după cum dictează interesele unei părţi privilegiate a "zoaielor", poate că s-ar câştiga timp pentru acţiuni constructive, pentru că s-ar putea conlucra, poate că s-ar realiza strategii viabile de dezvoltare a sectoarelor pe care economia României poate şi trebuie să se bazeze.

Eventuala opacitate a acestui "geam", din şi înspre exterior, poate fi dată de modul în care domnul preşedinte înţelege să contribuie la formarea şi menţinerea relaţiilor internaţionale ale României, uneori dând cu piciorul unor relaţii vechi sau oportunităţi doar de dragul unor glumiţe sau pentru că nu pofteşte să respecte bunele moravuri ale diplomaţiei şi vieţii publice.

Coroborând sintagma preşedintelui căutător de paie în ochii celorlalţi, "Geamul casei ăsteia, care e România, când dai să te uiţi, nu vezi mai bine nici afară, nici de afară.", cu definiţia dată de scenaristul Aldo Cammarota, "Politica este cam ca spălatul unei ferestre. Nu contează pe ce parte eşti, murdăria este mereu pe partea cealaltă." şi cu faptul că bună, rea, clasa politică numită de dumnealui zoaie, este în această casă, îl vedem pe domnul preşedinte situându-se singur în afara casei, lucru care ne explică poate de ce nu vede prea bine că toate aceste manifestări, toate aceste mişmaşuri, toată această gâlceavă în care se află România de când are preşedinte jucător, nu au făcut decât să dezbine întreaga clasă politică, să deruteze şi să dezamăgească cetăţenii, să încetinească procesele de reformă, să împiedice adoptarea unor legi cu adevărat importante, care să permită o reală dezvoltare a României şi un nivel de trai cu adevărat decent cetăţenilor acesteia.

Închei pornind de la o altă afirmaţie a domnului preşedinte, care a spus cândva că "O presă bună este o presă care te critică fără să te jignească.", îndemnându-l să o extrapoleze şi să înţeleagă că un preşedinte bun este cel care critică fără să jignească, este cel care conform cărţii pe care a mizat, veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că timpul maxim afectat pentru o intervenţie este de trei minute şi vă rog să încercaţi să-l respectaţi.

Îl poftesc la microfon pe domnul deputat Mihai Apostolache, din partea Grupului parlamentar al P.S.D. Se pregăteşte domnul deputat Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Un proverb românesc spune că "ziua bună se cunoaşte de dimineaţă". La fel putem spune şi faptul că anul bun de la început se cunoaşte. Din păcate, constatăm, din analiza evenimentelor petrecute de la începutul anului şi până în prezent, că poporul român nu va beneficia, nici în acest an, de ceva bun.

Desele scandaluri care ocupă zi de zi micile ecrane şi prima pagină a ziarelor sunt dovada vie a faptului că actualii guvernanţi, în frunte cu Traian Băsescu, au o singură preocupare, şi anume aceea de a arăta care este mai tare, care ripostează mai violent, care este mai murdar decât celălalt.

Actualii guvernanţi de dreapta, aduşi în fruntea ţării de Traian Băsescu prin fraudă, nu fac altceva decât să obosească poporul român, să creeze stări conflictuale consumatoare de energie pozitivă şi producătoare de energie negativă, şi să confirme pe deplin faptul că atât guvernarea 1997 - 2000, cât şi cea actuală reprezintă perioade de timp pierdute pentru România, ale căror rezultate sunt reprezentate de sărăcie, lipsa de perspectivă a tinerei generaţii, scandaluri neîntrerupte, imagine negativă a României în plan extern.

M-aş fi aşteptat ca în acest al doilea an al României europene, politicienii de dreapta să înţeleagă care sunt priorităţile ţării şi să renunţe la orgoliile şi interesele personale în favoarea intereselor naţionale.

România nu este o ţară de mâna a doua, domnilor guvernanţi. România este o ţară în care a existat un Ştefan cel Mare, un Mihai Viteazu, un Alexandru Ioan Cuza, adică oameni de stat, români care au ţinut la acest popor şi la mândria de a fi român.

Trebuie redată românilor speranţa, trebuie să ne mândrim că suntem români.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl rog să poftească la microfon pe domnul deputat Garda Dezideriu.

Se pregăteşte domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnul Becsek-Garda Dezső-Kálmán:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ziua de 11 decembrie 2007, am depus o întrebare către domnul director a SRI-ului, Gheorghe Cristian Maior, în care am solicitat un răspuns privind adevăratele motive ale demiterii domnului Rákossy Botond József, din funcţia de Director General Adjunct al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, datorită unor acuzaţii necunoscute la baza căreia a stat adresa Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr. S. 1368635 din 11 iulie 2007.

M-am adresat Directorului General al SRI-ului, pentru că despre situaţia D-lui Rákossy am stat de vorbă cu domnul ministru al internelor şi reformei administrative, Cristian David, care mi-a promis că va cerceta situaţia acestor acuzaţii, dacă ele au fost formulate conform legilor în vigoare.

Între timp, prin adresa Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă nr.1.016.047 din data de 09 ianuarie 2008, directorul general adjunct destituit a fost informat că poate ocupa orice funcţie care presupune acces la informaţii clasificate secret de serviciu, după o temeinică pregătire de securitate prealabilă, fără însă a primi lămuriri despre motivele pentru care a primit aviz negativ din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secret de Stat (ORNISS).

Din adresă rezultă şi faptul că avizul negativ ORNISS a fost emis în urma solicitării directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, după ce domnul Rákossy a deţinut funcţia respectivă timp de 5 luni şi a obţinut calificativul "foarte bine" pentru activitatea depusă.

Stimate domnule ministru Cristian David,

Constatând punctul de vedere al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi faptul că funcţia de director general adjunct nu presupune acces la informaţii naţionale clasificate şi, drept urmare, certificat ORNISS, vă rog să binevoiţi a dispune repunerea domnului Rákossy Botond József în funcţia de director general adjunct sau în funcţia de director al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Harghita.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl poftesc la microfon pe domnul deputat Aledin Amet şi îl rog să se pregătească pe domnul Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Şi în oraşul Mangalia este nevoie de un teren pentru amenajarea unui cimitir musulman".

O comunitate importantă de etnici tătari se găseşte şi în zona sudică a Dobrogei. Firesc, există un specific, din punct de vedere spiritual, specific pe care aceşti oameni doresc să-l păstreze în continuare. Religia islamică reprezintă, în acest sens, un element semnificativ.

Consolidarea clădirilor religioase, precum şi construirea de noi astfel de aşezăminte, constituie, cu siguranţă, priorităţi, iar proiectul a căpătat un contur clar.

De mai multă vreme erau necesare lucrări de refacere la un monument istoric din oraşul Mangalia, monument reprezentativ nu numai pentru respectiva localitate. Este vorba de Geamia Esmahan Sultan, cu un minaret foarte înclinat, existând pericolul de a se prăbuşi. Din fericire, s-au găsit resursele materiale necesare refacerii întregului complex.

Problematica este, însă, una complexă.

În egală măsură, autorităţile locale trebuie să ofere soluţii viabile pentru amenajarea unui cimitir musulman. Credincioşii de religie islamică solicită o rezolvare concretă, fiind sesizaţi, în acest scop, factorii decizionali. Este benefică o implicare consistentă şi din partea altor autorităţi locale. Există cazuri de geamii aflate, încă, în situaţii critice. Oamenii au puterea de a se organiza, fără a beneficia, din păcate, de resurse financiare suficiente. Şi aceste clădiri, în special cele vechi, fac parte din patrimoniul naţional.

Respectându-se întreaga diversitate a tradiţiilor, sunt respectaţi oamenii, pur şi simplu, oamenii.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Are microfonul domnul deputat Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi se pregăteşte domnul Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte şi stimaţi colegi,

"În atenţia domnului Geoană: deosebirea între băieţii politici şi bărbaţii politici".

Domnul Geoană a cerut, ieri, demisia de onoare a Guvernului, pe motiv că acesta nu are susţinere parlamentară. În opinia sa, gestul respectiv ar fi "calea de ieşire din acest blocaj politic şi constituţional".

Îi reamintesc domnului Geoană că Guvernul are tot atâta susţinere câtă a avut şi în martie anul trecut, atunci când a fost efectuată restructurarea executivului - şi chiar mai apoi, cu ocazia moţiunilor de cenzură depuse anul trecut de PD şi de PSD.

Probabil că, preocupat de recentele frământări din PSD, domnul Geoană a confundat demisia de onoare a unui preşedinte de partid cu demisia unui prim-ministru. Cea dintâi poate fi cerută şi obţinută cu ocazia reaşezării taberelor interne ale unei formaţiuni politice, bunăoară după numirea unui nou preşedinte al Consiliului Naţional al PSD. Cea de a doua poate fi şi ea cerută, dar de obţinut nu se obţine decât în cazuri speciale. Conflictul politic dintre Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni nu este, însă, un asemenea caz special. Nici conflictul constituţional invocat de domnul Geoană nu este aşa ceva.

Actualul preşedinte al PSD şi-a dorit foarte mult să devină premier. Din păcate pentru domnia-sa, mă văd nevoit să îi reamintesc deosebirea dintre băieţii politici şi bărbaţii politici. Băieţii politici demisionează oricând. Bărbaţii politici, doar atunci când e cazul.

Faptul că Traian Băsescu vrea morţiş demisia domnului Tăriceanu înseamnă un singur lucru: că nu este cazul.

"Traian Băsescu se "înzoieşte" pe sine însuşi."

Domnul Băsescu nu doreşte, morţiş, doar demisia premierului Tăriceanu, ci şi - dacă s-ar putea - desfiinţarea clasei politice. În viziunea lui, România ar trebui să fie un vapor unde toată lumea execută fără crâcnire ordinele căpitanului de la Cotroceni şi unde ferestrele (mă rog, hublourile) ar trebui să fie vopsite pe dinăuntru, ca să nu se vadă zoaiele proiectate de valurile de dinafară.

Un singur individ şi-a mai permis, în România, o asemenea atitudine în ultima sută de ani. Acel personaj a desfiinţat incomodele partide politice existente la acel moment, pentru a-şi crea o formaţiune proprie (sub denumirea de "Frontul Renaşterii Naţionale", rebotezată ulterior "Partidul Naţiunii") cunoscută în istorie drept primul partid unic, autocratic şi totalitar pe care l-au cunoscut românii în secolul XX.

La fel ca pentru Traian Băsescu, şi pentru personajul istoric de care vorbim, partidele erau ceva inutil, zgomotos, corupt şi imposibil de stăpânit. Şi pentru el, politicienii erau un fel de "zoaie", de care trebuia să scape ca să-şi desăvârşească planul de a trona dictatorial peste România. Şi pentru el, formaţiunea preferată a fost un fel de "partid prezidenţial", la fel de nedemocrat şi la fel de neliberal precum ceea ce se înjghebează astăzi, sub ochii noştri.

Nici o "renaştere a ţării" nu a avut loc, iar până la urmă personajul a trebuit să plece pe uşa din dos a istoriei. Din păcate, ţara a suferit enorm, mai ales de pe urma precedentului creat de individul în cauză, aşa cum o arată chiar mersul lucrurilor de atunci şi până în zilele noastre.

Jignind clasa politică - bună, rea, aşa cum este orice clasă politică, din orice ţară a lumii -, Traian Băsescu jigneşte deopotrivă ţara, democraţia şi libertatea cuvântului. Nu în ultimul rând, Traian Băsescu se jigneşte pe sine însuşi, fiindcă şi dumnealui face parte din clasa politică, oricât de mult i-ar plăcea să se considere unic, providenţial şi irepetabil în funcţia pe care, vremelnic, noi toţi i-am încredinţat-o.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Dumitriu şi se pregăteşte domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Preţul laptelui şi supermarketurile".

Puterea hipermarketurilor poate avea efecte dezastruoase asupra agriculturii, avertizează specialiştii din Uniunea Europeană. Vă aduc în atenţie o stare de fapt, iar ca aceasta sunt foarte multe în România, care a generat şi întreţine în rândul producătorilor o mare nemulţumire şi indignare, ameninţând cu proteste dacă situaţia nu se va schimba.

Producătorii autohtoni, mici sau mai mari, vând laptele către procesatori, în medie (spun "medie", pentru că preţul oscilează între 0.5 RON şi 0,9 RON/litru) cu 0,7 RON/litru. Preţul este foarte mic în raport cu restul Europei. De pe poarta procesatorului, un litru de lapte pleacă, în medie, cu 1,5 RON/litru. Consumatorii îl găsesc în galantarele supermarketurilor la preţul de 4 RON/l, pe care trebuie sa-l plătească, pentru că nu au de ales, nu au altă opţiune. Deci, de la producătorul direct la consumator, preţul a crescut de 6-8 ori.

În România, s-a scăpat situaţia de sub control, deoarece produsele alimentare se importă în procent de 80%, ajungându-se să se importe şi mărarul şi pătrunjelul. Marile supermarketuri fac legea, deoarece controlează piaţă atrăgând şi "captivând" cumpărătorul prin politica preţurilor de listă, prin promoţii agresive, prin eliminarea micilor comercianţi, nedându-i posibilitatea de a compara preţurile şi punându-l în postura de a nu avea de ales. Folosindu-se de o poziţie dominantă pe piaţă, scad preţurile plătite furnizorilor, fermierilor şi pun adaosul comercial cât de mare îl doresc.

Stimaţi colegi,

Orice furnizor de produse care doreşte să intre în relaţii comerciale cu reţelele comerciale mari, este nevoit să plătească mai multe tipuri de taxe şi bonusuri în afară de discounturile obişnuite în relaţia furnizor-revânzător, care se ridică la 50% din produsul iniţial. Producătorii, furnizorii care nu acceptă taxele de mai sus nu-şi pot vinde marfa şi sunt eliminaţi de pe piaţă. Selectarea furnizorilor în funcţie de capacitatea de a plăti aceste taxe are ca rezultat scăderea treptată a calităţii produselor şi standardizarea pieţei.

Specialiştii afirmă că, pe lângă preţul de vânzare, prin taxele aplicate furnizorilor, supermarketurile ajung în realitate la adaosuri comerciale de până la 500%. Deci, supermarketurile nu ieftinesc produsele, ci le scumpesc, tot pe buzunarul consumatorului. Aceste practici ale marilor supermarketuri pun în pericol drepturile consumatorilor, generând scumpirea nejustificată a produselor şi implicând distorsionarea periculoasă a mecanismelor de piaţă, punând în pericol societatea românească în ansamblul ei. De asemenea, pot avea efecte dezastruoase asupra agriculturii româneşti şi a comunităţilor rurale.

Stimaţi colegi,

Solicit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Consiliului Concurenţei, de urgenţă, să declanşeze o anchetă asupra practicilor aplicate de marile lanţuri comerciale.

Solicit Guvernului României - care reprezintă statul în apărarea drepturilor cetăţenilor - să declanşeze o investigaţie amănunţită asupra modului cum sunt jecmăniţi şi umiliţi, înşelaţi şi jefuiţi ţăranii români şi micii fermieri de către procesatori şi vânzători prin practicarea unor preţuri derizorii: 0.5-0.6 RON/litru de lapte, 3 RON/kg carne de porc sau vită în viu, 0.6-0.8 RON/kg de porumb boabe, şi să ia măsuri pentru eliminarea acestor abuzuri, care distrug mediul şi comunitatea rurală.

Recomand Guvernului să analizeze şi să dispună limitarea importurilor produselor agroalimentare care se produc în România, prin majorarea taxelor la importuri.

De asemenea, europarlamentarii români şi reprezentanţii noştri din comisiile de specialitate de la Bruxelles să solicite Comisiei Europene declanşarea unei anchete asupra marilor lanţuri care domină piaţa în toate ţările Europei, în proporţie de 70-80%, unde un număr mic de producători limitează accesul la piaţă al unor producători, cu rezultate în scăderea calităţii produselor, în creşterea preţurilor exagerate şi artificiale, transformând viitorul agriculturii în unul sumbru.

Comisia Europeană să emită acte normative care să îi avantajeze şi pe micii producători, fermieri, în a-şi valorifica produsele, nu numai pe marii procesatori şi comercianţi.

Este regretabil faptul că autorităţile româneşti contribuie la politica supermarketurilor, preluând întocmai dispoziţiile Comisiei Europene, fără a ţine cont de condiţiile concrete din România, şi le aplică prim măsuri drastice la micii producători, procesatori, comercianţi, privind sacrificarea porcilor, mieilor, vitelor şi comercializarea produselor lactate, fără a avea în vedere că aceştia reprezintă 50% din românii care trăiesc în mediul rural şi cu repercusiuni în deteriorarea tradiţiilor şi specificului românesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Vă reamintesc, stimaţi colegi, că timpul alocat pentru intervenţii este de 3 minute şi v-aş ruga frumos să-l respectaţi.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian şi se pregăteşte domnul deputat Valer Mircea Puşcă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule Călian, aveţi microfonul.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Deşi aveam pregătită o declaraţie politică intitulată "2008, an electoral", fac precizarea că această declaraţie politică am să o depun în scris, iar în circa un minut doresc să fac o declaraţie politică în calitate de parlamentar de Cluj.

Aşa cum bine ştim mulţi dintre noi, ieri, în judeţul Cluj, comuna Jucu (deja, celebra comună Jucu), Firma Nokia a scos primul telefon mobil acolo. Sigur că este un lucru extraordinar, este benefic faptul că investitorii vin în România, este benefic faptul că investitorii vin în judeţul Cluj, însă multă lume şi probabil că mulţi parlamentari nu cunosc realitatea din comuna Jucu, de exemplu.

Doresc să fac precizarea că, la circa 2 km de vestita firmă, de vestitul investitor, circa 400 de persoane trăiesc în condiţii inumane, insalubre, trăiesc într-o zonă, pur şi simplu, infectată. Este vorba de circa 400 de persoane care locuiesc cu chirie sau nici măcar atât în blocurile construite în vremea regimului comunist. Este vorba de 6 blocuri care, în continuare, sunt în proprietatea statului şi sunt date în administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.

Fac precizarea că Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, în calitate de administrator, nu a investit niciodată niciun ban în acele imobile care sunt într-o stare de deteriorare avansată. Nu funcţionează sistemul de canalizare, nu funcţionează apa, este de-a dreptul jenant ceea ce se întâmplă.

Ei, odată cu apariţia acestui investitor, interesul faţă de aceste blocuri, faţă de aceste imobile a început să crească, însă, în mod abuziv, se doreşte ca toţi cei circa 400 de chiriaşi, care au lucrat în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole, să fie pur şi simplu evacuaţi, astfel încât cei interesaţi să fiabilizeze aceste blocuri şi să le vândă, evident, unor investitori, la preţuri fabuloase. Nu doresc să dau nume, pentru că nu mă interesează să lovesc în niciun investitor, însă mă interesează, în calitate de parlamentar de Cluj şi chiar de fiu al acestei comune, soarta acestor 400 de oameni.

Pe cale de consecinţă, stimaţi colegi, domnule preşedinte, cer în mod public ca Guvernul Tăriceanu, înainte de a-şi da ultima răsuflare, să dea de urgenţă o hotărâre de Guvern, prin care să transfere cele 100 şi ceva de locuinţe aflate în proprietatea statului în proprietatea comunei Jucu, respectiv, în administrarea Consiliului Local Jucu, astfel încât aceste locuinţe să fie oferite de drept celor care locuiesc acolo, fie sub formă de locuinţe sociale, fie locuinţele să le fie vândute, astfel încât ei să poată să investească şi să scoată din impas aceste locuinţe, aflate, aşa cum vă spuneam, într-o stare avansată de degradare.

Sper ca Guvernul Tăriceanu să facă acest gest, astfel încât să nu înţelegem altceva din această investiţie, să nu fim puşi în situaţia să credem că grupurile de interese lucrează în continuare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Puşcă şi se pregăteşte domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.

Domnul Valer Mircea Puşcă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o, în lipsă de altă inspiraţie, «Când "merge şi aşa" prevalează rigorii respectării regulilor»

Două decizii ale Curţii Constituţionale privitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 85 din Constituţie au suscitat discuţii aprinse în mass-media în ultimele zile. Majoritatea celor care s-au exprimat referitor la cele două decizii era de părere că cele două decizii, anume Decizia nr.356 din 5 aprilie 2007 şi Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, sunt contradictorii.

Ţinând cont de prevederile alin.(4) al art.147 din Constituţie, nu pot accepta că cele două decizii sunt contradictorii. Mai mult, având în vedere faptul că orice reglementare trebuie interpretată în sensul aplicării ei, în cele ce urmează încerc să fac demonstraţia că cele două decizii sunt şi coerente, dar şi asigură o procedură unitară de aplicare a prevederilor art.85 din Constituţie privind numirea unui membru al Guvernului pentru situaţia de vacanţă a postului.

Ce ne spun cele două decizii?

Prima ne spune că "Preşedintele României nu are un drept de veto". Totuşi, Curtea Constituţională precizează faptul că Preşedintele "poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului". Cu alte cuvinte, neavând drept de veto, un eventual refuz de numire poate să fie dacă şi numai dacă "persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale".

A doua decizie a Curţii Constituţionale vine să o întărească pe prima. În a doua decizie se spune că "în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art.85 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru în funcţia vacantă de ministru". Adică refuzul trebuie formalizat prin enumerarea situaţiilor în care persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale. Curtea Constituţională specifică, în plus, că acest refuz poate fi făcut o singură dată, ceea ce înseamnă că în situaţia în care motivul sau motivele refuzului sunt înfrânte prin proba netemeiniciei acestora şi în situaţia în care primul-ministru stăruie în propunerea făcută, Preşedintele trebuie să facă numirea. Dacă cel puţin unul din motivele refuzului este real (adică există cel puţin o situaţie în care persoana propusă nu îndeplineşte o condiţie legală), Curtea spune că "primul-ministru este obligat să propună o altă persoană".

Referitor la această ultimă precizare din decizia Curţii, chiar dacă aparent pare că s-a trasat, prin dispoziţie, o normă de comportament procedural al prim-ministrului, în fapt, Curtea constată că nu există temei constituţional care să-l oblige pe Preşedinte să emită un decret de numire pentru o persoană care nu îndeplineşte condiţiile legale.

În virtutea celor afirmate anterior, putem trage o primă concluzie privind existenţa, în două rânduri, a unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedintele României. Aşadar, putem constata că atât procedura iniţiată de prim-ministru privind numirea domnului Adrian Cioroianu pentru postul de ministru de externe, rămas vacant ca urmare a demisiei domnului Mihai Răzvan Ungureanu, cât şi procedura iniţiată de prim-ministru privind numirea doamnei Norica Nicolai pe postul de ministru al justiţiei, rămas vacant ca urmare a demisiei domnului Tudor Chiuariu, au rămas încremenite în faza în care Preşedintele trebuia să se pronunţe: fie prin refuz motivat, cu indicarea temeiului legal al refuzului, adică prin indicarea situaţiilor în care persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale, fie prin emiterea decretului de numire.

A doua concluzie ar fi că astfel de poticneli afectează sistemul fragil al democraţiei româneşti. Eu nu cred că incidentele în aplicarea art. 85 al Constituţiei sunt cauzate de un text imperfect, ci, mai degrabă, se datorează lipsei de voinţă în respectarea regulilor! Şi cu această ocazie s-a făcut vorbire de nevoia de modificare a Constituţiei, ca şi cum nu lipsa de determinare în respectarea regulilor este cauza incidentelor, ci "texte neclare". Nota bene, Curtea Constituţională nu a acuzat textul, el fiind atât clar, cât şi suficient. Mai mult, textul art.85 al Constituţiei tocmai a fost modificat în 2003! Aşadar, a propune în astfel de situaţii modificări ale Constituţiei mi se pare o demagogie ieftină.

Crede cineva că actuala Constituţie, care nu este respectată şi aplicată, ar putea fi înlocuită de o alta, care va fi respectată? Eu nu cred!

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Baban şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi microfonul.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

"Spre ce se îndreaptă românii?"

Pe lângă catastrofele naturale, sărăcia, denigrarea şi desconsiderarea persoanei, România se confruntă în ultimul an şi cu o criză a firii umane: creşterea numărului de suicide, mai ales în rândul persoanelor tinere. Statisticile oficiale, şi aici mă refer la cele corecte, arată că, zilnic, în această ţară, îşi pun capăt zilelor 2-3 persoane, în afară de cele 4-5, care sunt salvate de către medici. Nu iau în discuţie cazurile infantile, indiferent de vârsta persoanelor care doresc să moară pentru că au suferit o decepţie din dragoste, ci mă refer la disperarea, deznădejdea, dar şi curajul celor care consideră că viaţa aceasta nu le mai poate oferi nimic şi atunci procedează la gesturile extreme.

Suntem un popor credincios şi ortodox de peste 2000 de ani şi, totuşi, atunci când nu ai casă, nu ai bani, nu le mai poţi oferi nimic celor din jur sau zilele-ţi sunt măcinate de boli grave şi incurabile, acest argument nu mai are nici o putere asupra celui ce a luat o asemenea hotărâre, iar tăria şi dorinţa de a nu mai trăi sunt atât de puternice încât nimeni şi nimic nu le mai poate sta în cale.

Aşa după cum spuneam, este înfiorător, dar ridică şi un semn de întrebare dacă suicidul a atins şi persoanele care fie au un nivel de pregătire peste media populaţiei sau că dispun de resurse financiare şi materiale care le-ar asigura o viaţă tihnită. Asta demonstrează că, după aproape 19 ani de tranziţie economică, de eliberare de sub constrângerile comuniste, societatea românească nu a evoluat deloc din punct de vedere psihic, goana după acumulări (bani, terenuri, maşini, case etc.) având de multe ori ca rezultat un final abrupt, tragic şi neînţeles pentru cei din jur.

Tăvălugul sinuciderilor a atins şi atinge din ce în ce mai mult copiii rămaşi singuri acasă sau în grija unor rude, care, de cele mai multe ori, au alte preocupări decât creşterea şi îndrumarea lor, în timp ce părinţii lor au plecat în străinătate ca să câştige bani. Doar cei ce au trecut prin aceste drame umane vă pot spune că ar prefera să dea toţi banii pe care i-au câştigat, şi chiar mai mult, pentru a putea repara această greşeală şi, de ce nu, de a întoarce timpul înapoi şi de a avea copilul alături de ei. Aşa mici cum sunt, încearcă să tragă un semnal de alarmă, un strigăt disperat şi sfâşietor pentru părinţi, ca, pentru câţiva arginţi câştigaţi în plus, cum numai ei ştiu cum, să nu fie uitaţi şi mai ales frustraţi de copilărie.

Pe an ce trece, societatea românească devine din ce în ce mai bolnavă. Valorile morale şi ancestrale sunt călcate în picioare, zi de zi, de către cei care se consideră emanaţia societăţii postdecembriste şi care nu au nici un Dumnezeu, călcând în picioare pe oricine şi oricând pentru a-şi realiza interesele. Mulţi dintre noi se adaptează din mers, fie ţinându-le trena, fie acceptând tacit sau separându-se în propriile carapace, considerând că aşa pot fi apăraţi de mojicii, mahalagisme şi răzbunări. Cei ce nu se pot adapta, şi sunt din ce în ce mai mulţi în ultima perioadă, renunţă la darul cel mai frumos şi mai de preţ: viaţa!

Ce se va întâmpla cu ţara asta peste 10 ani? Greu de spus, greu de previzionat, cumplit de închipuit!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Vasile Mocanu şi se pregăteşte domnul deputat Mircia Giurgiu, din partea Grupului parlamentar al deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar.

Domnule coleg, microfonul este al dumneavoastră.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Unde sunt grădiniţele, domnule ministru?"

În ultimele luni, domnul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei, şi-a deşertat de mai multe ori, la Iaşi, tolba cu promisiuni. Şi câte nu a promis domnul ministru! Bazine de înot şi săli de gimnastică, microbuze pentru transportul elevilor şi noi campusuri şcolare, fonduri pentru reabilitarea şcolilor şi bani pentru cămine şi cantine etc.

La un singur lucru nu a făcut referire domnul ministru, deşi acesta era cel mai important. Unde sunt banii pentru grădiniţe, domnule ministru?

Potrivit noilor prevederi ale proiectului Legii învăţământului preuniversitar, vom putea asista, încă din această toamnă, la generalizarea învăţământului preşcolar de la vârsta de 3 ani. Sper că nu aţi uitat, domnule ministru, că această idee "strălucită" vă aparţine!

Din păcate, punerea în practică a respectivei prevederi va da peste cap educaţia timpurie la Iaşi. De ani buni, învăţământul preşcolar se confruntă cu o gravă criză de spaţiu, care a condus deja la supraaglomerarea, până la dublare, a grupelor de preşcolari. Statisticile arată că, în judeţul Iaşi, peste 10 mii de copii ar putea intra la toamnă în grupa mică, adică dublu faţă de cei 4.500 care urmează în prezent cursurile unei grădiniţe. Or, nici măcar aceşti 4.500 de copii nu încap în spaţiile oferite. Există la Iaşi grădiniţe care au deja grupe de câte 50 de copii şi nu de 20 de copii, cum ar fi normal. Asta înseamnă că dacă, la toamnă, va deveni obligatorie înscrierea la grădiniţă a tuturor copiilor de peste 3 ani, am putea vorbi de grupe a câte 100 de copii. Probabil, suntem pe cale să doborâm toate recordurile mondiale în această privinţă.

Ca deputat de Iaşi şi ca bunic nu pot să nu mă întreb pe cine va ajuta această harababură programată în laboratoarele Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Pe copii, în niciun caz. Mai putem vorbi de o reformă a educaţiei în atari condiţii? Eu cred că nu.

Haideţi, să gândim puţin, înainte de a propune măsuri radicale. Este în joc viitorul copiilor şi nepoţilor noştri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Mircia Giurgiu şi se pregăteşte domnul deputat Eduard Hellvig, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Domnul Mircia Giurgiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Iarna ne arde la buzunare".

Cu toate că suntem o ţară temperat-continentală, facturile din această iarnă au crescut foarte mult şi cresc în continuare. Chiar dacă cetăţenii au încercat diverse metode, diferite, să zicem, şmecherii, ca să plătească cât mai puţin, din păcate, şi cei care şi-au montat repartitoare au ajuns să plătească peste 900 lei, adică peste 9 milioane de lei vechi, în aşa fel încât s-a ajuns să plătească foarte greu acele facturi şi ceea ce se întâmplă în România nu este normal.

Din această cauză, pe lângă această declaraţie politică, care este mult mai amplă, am depus şi o interpelare, pentru a vedea ce se poate face şi a intra în normalitate.

Vă mulţumesc.

(În continuare, a fost inserat textul integral al declaraţiei politice depuse la preşedintele de şedinţă.)

"Iarna ne arde la buzunare"

Potrivit cărţilor de specialitate, România se află în zona temperat continentală, regiune caracterizată prin patru anotimpuri. Implicit, tot românul ştie că "iarna nu-i ca vara", adică iarna e frig, zapadă, drumuri blocate, probleme de tot felul. Numai că, luna decembrie a anului trecut a adus şi un cadou neaşteptat pentru cetăţenii şi locuitorii acestei măreţe ţări: facturile la căldură. Şi nu oricum. Oamenii şi-au montat repartitoare de căldură pentru a putea face economii, numai că socoteala lor nu a coincis cu cea a firmelor care gestionează consumul de căldură. Aşa că, bieţii oameni s-au trezit că factura la căldură este mai mare decât venitul cumulat al familiei pe o lună întreagă. Şi se întreabă că dacă el a închis caloriferele din două camere şi şi-a înghesuit familia într-una singură de ce are de plată cât pentru o vilă cu 12 camere?

Situaţia este identică în toată ţara, nu numai la Cluj-Napoca, unde pentru un apartament cu două camere, o familie care are instalate repartitoare de căldură s-a trezit cu o factură de peste 900 lei, la care, evident, că se adaugă taxele comune. Şi atunci are omul de plată peste 1.100 lei pentru luna decembrie a anului de graţie 2007.

Şi de aici apare o întrebare rezonabilă: de ce să mai investeşti în repartitoarele de căldură dacă plăteşti mai mult decât cei care au rămas pe sistemul centralizat de apă caldă şi căldură? Ce ar trebui să facem? Să ne mutăm la tropice? Să aşteptăm ca semnele încălzirii globale să se facă mai simţite şi în această parte a lumii? Ce ne rămâne de făcut?

O replică antologică spune că "iarna nu-i ca vara". Nimic mai adevărat. Numai că vara vine cu ploi şi inundaţii, iar iarna aduce frig şi foc în buzunarele oamenilor. Veniturile cetăţenilor nu cresc pe măsura facturilor şi a preţurilor la alimentele de bază ori la servicii. Aşa că întreb din nou: ce ne rămâne de făcut?

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Urmează domnul deputat Eduard Hellvig şi se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Firczak, din partea minorităţilor naţionale.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi are în vedere "necesitatea acordării unei sume de bani pentru vestimentaţia profesorilor din învăţământul preuniversitar şi universitar".

Categoria socio-profesională a dascălilor este o categorie de o importanţă semnificativă în societatea românească, prin rolul său de a forma nu doar conduite, caractere sau personalităţi umane, cât şi specialişti şi, deopotrivă, profesionalişti în diverse domenii de activitate. Dacă odată era o mândrie să fii de profesie dascăl, iar omul de rând se pleca respectuos în faţa acestuia, recunoscându-i astfel meritele, astăzi condiţia socială a dascălului a ajuns într-o stare pe care o deplângem cu toţii. Principalul factor cauzator pentru care s-a ajuns aici este că guvernele care s-au succedat la putere nu au acordat problemei financiare a dascălilor atenţia cuvenită, gestionând cu superficialitate şi lipsă de înţelepciune politică această situaţie.

Dacă angajaţi ai altor instituţii publice, precum primăriile, prefecturile şi instituţiile subordonate acestora primesc diferite sporuri şi indemnizaţii în bani, de la alocaţie de hrană, indmnizaţie de dispozitiv, spor de microunde, până la indemnizaţie pentru vestimentaţie, consider că este oportun ca noi, în calitate de oameni politici, să intervenim în sprijinul dascălilor, propunând o sumă lunară pe lângă salariu, pentru vestimentaţia acestora.

Supun atenţiei dumneavoastră faptul că, datorită salariilor foarte mici, profesorii nu îşi pot acoperi cheltuielile curente şi cele necesare asigurării unui trai decent, nemaivorbind despre materialele didactice care sunt costisitoare şi totodată absolut necesare pregătirii şi perfecţionării cadrelor didactice sau despre o vestimentaţie decentă şi adecvată. Statutul social al unui dascăl nu îi permite să apară în faţa elevilor ori a studenţilor altfel decât adecvat vestimentar. Or, aşa cum menţionam mai sus, acest lucru este greu de realizat în practică.

În acest sens, propun să devenim cu toţii mai reponsaabili faţă de societatea românească şi faţă de problema dascălilor şi să luăm atitudine cu privire la aceste lucruri.

Ca un prim pas în această direcţie, propun să milităm pentru acordarea unei sume de bani pentru vestimentaţie atât profesorilor preuniversitari, cât şi celor univeritari, fără discriminare, întrucât nevoile acestora o cer. Dascălul merită întregul nostru suport moral şi financiar prin ceea ce reprezintă el pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Gheorghe Firczak pofteşte la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Emil Strungă, din partea Grupului parlamentar al P.N.L.

Domnul Gheorghe Firczak:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Rutenii şi iarăşi rutenii".

În perioada 31 ianuarie -10 februarie 2008, s-au desfăşurat "Zilele culturii rutene", manifestarea noastră tradiţională anuală.

Cu această ocazie, la Clubul parlamentarilor am lansat volumul academicianului Paul Robert Magoci "Rutenii, poporul de niciunde".

La manifestare, au fost prezenţi numeroşi invitaţi, printre care deputaţi de la toate grupurile parlamentare. Ne-au onorat, în alocuţiunile lor: domnul Varujan Pambuccian, liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, domnul Miron Ignat, chestorul Camerei Deputaţilor, domnul Ioan Vida, preşedintele Curţii Constituţionale, şi domnul Valentin Platon, subsecretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice.

Volumul a fost prezentat de academician Camil Mureşanu, preşedintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, şi profesor universitar Valeri Padiachi, editorul cărţii. Aceasta a fost tipărită în engleză, în ruteană, ucraineană, română şi va apărea în curând şi în slovacă.

Precizez că delegaţia Consiliului Mondial, care a fost prezentă in corpore la Bucureşti, a avut o întâlnire cu domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Totodată, a avut loc şi o şedinţă a Consiliului Mondial al Rutenilor, unde s-a adoptat o declaraţie prin care acest for dezavuează recentele declaraţii de independenţă ale Soimului Rutenilor din Ucraina, semnate de Dimitri Sidor, în calitate de preşedinte al acestui for.

Este încă o dovadă că rutenii, în majoritatea lor covârşitoare, doresc doar afirmarea identităţii etnice prin cultură, limbă şi tradiţii, în spiritul celor prezentate în 1848, în timpul Revoluţiei de la 1848, de Aleksandr Duhnovich, "am fost, sunt şi voi rămâne rutean".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Emil Strungă şi se pregăteşte domnul deputat Antal Árpád-András, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Domnule coleg, trei minute, microfonul este al dumneavoastră.

Domnul Emil Strungă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, declaraţia politică de astăzi poartă titlul "România a ratificat Tratatul de la Lisabona".

Parlamentul României a ratificat luni, 4 februarie 2008, cu 387 de voturi, Tratatul de la Lisabona privind reforma Uniunii Europene. Tratatul de la Lisabona a fost semnat în data de 13 decembrie 2007 şi este rezultatul eforturilor făcute la nivel european, de a depăşi impasul provocat de respingerea Constituţiei Europene la referendumurile din Franţa şi Olanda. România devine astfel al patrulea stat care a adoptat documentul, după Ungaria, Slovenia şi Malta. Dacă tratatul va fi ratificat de toate statele membre, el va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a apreciat că acest moment este "mai mult decât festiv" pentru România, care a adoptat primul tratat în calitate de stat membru al Uniunii Europene, punându-şi definitiv amprenta asupra unui document european prin promovarea intereselor sale. Tratatul păstrează cele mai importante prevederi din Tratatul privind o Constituţie Europeană: legitimitate democoratică, demnitatea omului, libertatea de mişcare a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor. Analiştii estimează că mai mult de 90% din vechea formă a Constituţiei Europene se găseşte în Tratatul de Reformă de la Lisabona, cu unele diferenţe în domeniile afacerilor externe, ale securităţii şi apărării.

Tratatul de reformă clarifică competenţele Uniunii Europene şi îi defineşte valorile şi obiectivele. Face o referire clară la Carta Drepturilor Fundamentale şi stabileşte personalitatea juridică a Uniunii. Tratatul de reformă stabileşte că în viitoarea extindere europeană trebuie respectate criteriile de la Copenhaga; creează funcţia de Preşedinte permanent al Consiliului European, ca şi cea de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, Uniunea având astfel o voce mai puternică şi mai coerentă pe plan internţional. Tratatul introduce inovaţii instituţionale care vor face Uniunea mai puternică şi mai eficientă, în folosul statelor membre. Relaţia dintre Uniunea Europeană şi statele membre va rămâne în esenţă neschimbată, astfel încât orice modificare a tratatelor va necesita acordul unanim al statelor membre, iar Uniunea va avea obligaţia explicită de a le respecta identitatea.

Dacă va fi ratificat de toate statele membre, Tratatul de la Lisabona va reprezenta un element decisiv în evoluţia constituţională a Uniunii Europene.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Antal Árpád-András şi se pregăteşte doamna deputat Monalista Găleteanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, trei minute.

Domnul Antal Árpád-András:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Intervenţia mea politică, mai bine zis, intervenţia noastră, pentru că suntem autori, împreună cu colegul meu, domnul deputat Tamás Sándor, se intitulează "Prezentarea autonomiilor teritoriale din Uniunea Europeană".

Având în vedere că mulţi politicieni români atât din partidele extremiste, cât şi din partidele democratice, nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă ce înseamnă autonomie teritorială, am decis ca, în fiecare marţi, să vă prezentăm un model concret de autonomie din ţările europene. Facem acest lucru, pentru că 11 din cele 27 de state ale Uniunii Europene asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanţă etnică.

Din punct de vedere politic şi administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de decizie şi acţiune în unele probleme bine definite şi care-i privesc în mod exclusiv.

Esenţa autonomiei constă în faptul că anumite comunităţi regionale sau comunităţi naţionale şi etnice pot găsi ei înşişi rezolvarea cea mai convenabilă pentru problemele care-i privesc. Astfel, locuitorii regiunilor neafectate sau grupurile care aparţin altor etnii nu vor putea influenţa evoluţia destinului comunităţii învestite cu prerogativa autonomiei. Bineînţeles, sunt probleme care privesc statul, în ansamblu. În virtutea solidarităţii dintre cetăţeni, comunităţile autonome vor conlucra cu restul ţării şi al cetăţenilor acesteia.

Pentru azi, vă prezentăm competenţele autonomiei comunităţii basce din Spania, o regiune prosperă, pe care am studiat-o în anul 2006. Numărul total al populaţiei minoritare este de 587 de mii, care reprezintă mai puţin de 1,5% din populaţia Spaniei. Limba oficială în această regiune este limba spaniolă şi limba bască. Autonomia din Ţara Bascilor se întinde pe o suprafaţă de 7.234 km², este condusă de Consiliul Guvernator şi de Adunarea Generală. Aceste organe ale autoguvernării au competenţe legislative în probleme culturale şi de învăţământ, dar ei elaborează şi Legea electorală bască şi au dreptul de creare de subunităţi administrative. Deci, Spania, care în Constituţie este definită ca stat unitar, are mai multe teritorii autonome. În consecinţă, contrar declaraţiilor politice ale unor politicieni români, iată că există exemple europene multiple de autonomie teritorială.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule coleg.

Doamna deputat Găleteanu este invitată la microfon. Se pregăteşte domnul deputat Dan Grigore, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal.

Aveţi microfonul, doamna colegă.

Doamna Monalisa Găleteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia politică am intitulat-o "Nivelul scăzut de trai al românilor sau cum să supravieţuieşti într-o guvernare de dreapta".

Asistăm cu toţii la degradarea, zi după zi, a nivelului de trai al românilor, privim cu tristeţe la ştiri sau în statisticile pline de cinism, cum creşte vertiginos numărul victimelor guvernării de dreapta.

Copii care mor la naştere, mame care nu mai apucă să-şi vadă pruncii abia născuţi, zeci de mii de tineri care ajung de pe băncile şcolii direct în stradă, fie ca şomeri, în cazurile mai fericite, fie neasistaţi deloc din punct de vedere social, dacă sunt mai ghinionişti. Vedem zilnic oameni vârstnici care mor stând la coadă la farmacie sau la serviciul de impozite si taxe, pentru că nu le-au mai rămas bani pentru hrană, dupa ce au plătit facturile la întreţinere şi cele de la electricitate.

Acesta este tabloul sumbru al României proaspăt membre a Uniunii Europene care, după mai bine de un an de la aderare, nu se poate lăuda decât cu contraperformanţa, unică la nivelul Europei, aceea de a nu fi putut absorbi nici măcar un cent din fondurile structurale care i s-ar fi cuvenit, în calitate de contribuabil cu dările plătite la zi.

În aceste condiţii ale degradării continue a nivelului de trai al românilor, Partidul Social Democrat, asumându-şi încă o dată rolul de cel mai mare şi cel mai responsabil partid de opozitie din România, a promovat recent în Senat o iniţiativă legislativă privind reducerea T.V.A. la produsele alimentare de bază, de la 19% la 5% şi majorarea T.V.A. la 25% pentru produsele de lux.

Proiectul legislativ a primit deja votul pozitiv al Senatului, urmând să-l primească în curând şi pe cel de la Camera Deputaţilor.

De asemenea, în această săptămână, Partidul Social Democrat va depune la Senat o moţiune simplă pe tema nivelului de trai al românilor şi a scumpirilor din economie. Pe lângă semnalul de alarmă pe care îl trage la adresa Guvernului de dreapta, moţiunea P.S.D. conţine şi măsurile necesare pentru stoparea degradării condiţiilor de trai ale populaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, doamna colegă.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Dan Grigore şi se pregăteşte domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule coleg, maximum trei minute.

Domnul Dan Grigore:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se referă la criza de pe piaţa forţei de muncă din România, o problemă destul de gravă cu care ne confruntăm si careia nu-i acordăm atenţia cuvenită.

Cele mai afectate domenii sunt industria textilelor, cea a construcţiilor si domeniul hotelier. Acestea sunt bine cunoscute de ceva ani. Se pare, însă, că această criză se adânceşte cu fiecare an, atacând domenii noi, ca industria alimentară, I.T., sau transporturile, ceea ce va limita, evident, potenţialul creşterii economice, declaraţie făcută chiar de guvernatorul Băncii Centrale.

Conform statisticilor, numărul mare de români plecaţi în străinătate a lăsat un gol foarte mare pe piaţa muncii. Una dintre cele mai vulnerabile zone este cea a construcţiilor, unde foarte greu se găsesc resurse umane, în special forţă de muncă calificată, lucru care afectează proiecte mari de infrastructură, din cauza nivelului scăzut de salarizare.

De asemenea, industria românească a textilelor se confruntă cu o criză care se pare că se va menţine şi anul acesta, din cauza migraţiei, dar şi din cauza închiderii multor întreprinderi mici.

Ce soluţii s-au găsit până în momentul de faţă? În timp ce în zonele rurale avem tineri care nu au ce lucra, noi angajăm muncitori din străinătate, calificaţi sau mai puţin calificaţi, situaţie complet dezavantajoasă din punct de vedere calitativ, în loc să ne aducem acasă românii care lucrează în străinătate şi care ar putea acoperi golul lăsat pe piaţa muncii, soluţie care ar rezolva pe termen lung criza din industriile afectate.

Cred că sunt foarte mulţi cei care doresc să afle ce măsuri de contracarare se vor lua pentru a putea preveni accentuarea acestei crize în care se află România în momentul de faţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Grigore Crăciunescu este rugat să poftească la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Paul Magheru, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare.

Domnule coleg, vă rog să vă încadraţi în timpul de trei minute.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Subiectul declaraţiei mele politice de azi este "votul uninominal".

De aproape un an, asistăm la un paradox ciudat: deşi toată lumea spune că vrea votul uninominal, puţini sunt aceia care acţionează în direcţia promovării acestui proiect. Iar, când spun toată lumea, mă refer atât la clasa plitică, cât şi la electorat.

Cine se teme de votul uninominal? Sau, mai bine zis, cine se teme de reforma clasei politice?

Proiectul votului uninominal face un mare bine societăţii româneşti. El readuce politicianul în mijlocul alegătorilor. În acest mod, responsabilitatea ambelor tabere creşte în mod semnificativ. Alegătorul nu mai pune ştampila pe o listă electorală, ghidat doar de bunele sale sentimente pentru un partid sau altul. De data aceasta, electorul va alege cu adevărat politicianul pe care îl consideră cel mai potrivit pentru a-i reprezenta interesele în Parlamentul României. Iar dacă acest parlamentar îl va dezamăgi, alegătorul va şti cum să-l sancţioneze. Întorcându-i spatele!

Pe de altă parte, şi politicianul va fi obligat să ţină aproape de electoratul din circumscripţia sa şi să se bată pentru mai-binele alegătorilor săi, atât pe teren, cât şi în Forul Legislativ. Epoca parlamentarilor de tip "Mutulică", care deschid gura în Parlament doar când depun jurământul, ar apune cu siguranţă.

Să mai trec în revistă şi celelalte avantaje ale votului uninominal? Este uşor de înţeles şi de aplicat. Permite votanţilor să aleagă între mai mulţi candidaţi. Asigură o mai bună reprezentare geografică. Oferă majorităţi guvernamentale puternice şi stabile şi multe altele.

Atunci, cine se teme de votul uninominal?

Răspunsul este la îndemâna oricui. Votul uninominal bagă în sperieţi parlamentarii lipsiţi de activitate, dar şi partidele în care nu funcţionează democraţia internă. Există încă politicieni care nici nu ştiu ce circumscripţie reprezintă în Parlamentul României. Şi există încă lideri de partid care consideră că deţin dreptul exclusiv de a alcătui listele electorale ale unei formaţiuni politice.

Dar, domnilor, aceşti politicieni reprezintă doar o minoritate. Nu le mai putem permite să blocheze reforma clasei politice. Noi, parlamentarii care ne facem datoria, trebuie să fim primii care să cerem schimbarea în bine a clasei politice româneşti.

Las 18 ani de la revoliuţia din decembrie 1989, cred că a venit vremea să promovăm propriul nostru examen de maturitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul deputat Paul Magheru şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Soporan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Paul Magheru:

Vă mulţumesc domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Eminescu şi Themis, puşi la zid".

N-am să pot intra în prezentarea detaliată a declaraţiei mele politice, decât am să motivez, eventual, titlul - "Eminescu şi Themis, puşi la zid", pentru că asistăm în aceste zile la un nou spectacol burlesc, în care s-a împotmolit majoritatea protagoniştilor scenei politice româneşti.

Aş vrea să vă atrag atenţia că, în acest timp, când se ştie, foştii aliaţi portocalii se faultează reciproc, generând o adevărată paralizie instituţională, iar P.S.D. reclamă, donquijotesc, alegeri anticipate, toate acestea şi în această debandadă naţională profită, din nou, din păcate, neobosita specie horthystă. La finele lunii ianuarie, într-o publicaţie de limbă maghiară orădeană, un lider al unei organizaţii extremiste a tineretului unguresc, pe numele său Nagy Jozsef Barna, scria următoarele: "Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert - îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! - pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!". Faptul a trecut neobservat, pentru că agenda publică românească are alte capete de afiş decât apărarea valorilor naţionale. Disputa se dă acum, după cum ştiţi, nu numai pentru apărarea valorilor româneşti, dar şi pentru apărarea valorii justiţiei în jurul Zeiţei Themis.

Dacă simbolul naţional Mihai Eminescu poate fi batjocorit cu o asemenea nonşalanţă, în propria lui ţară, fără riposta cuvenită, înseamnă că s-a ajuns prea departe. Mult prea departe! E timpul ca românii să înţeleagă cine este capabil să gestioneze treburile statului cu grijă pentru oameni, nu pentru interesul personal şi de gaşcă. E timpul ca românii să strângă rândurile în jurul singurei forţe politice naţionale sănătoase, gata oricând să dea riposta cuvenită nemernicilor ce vor să ne calce în picioare demnitatea şi valorile naţionale. Partidul România Mare nu mai este o alternativă. Partidul România Mare a devenit o necesitate.

(În continuare, a fost inserat textul complet al declaraţiei politice.)

Asistăm, în aceste zile, la un nou episod din filmul burlesc în care s-a împotmolit majoritatea protagoniştilor scenei politice româneşti. Postul de ministru al justiţiei a devenit o minge de ping-pong disputată de locatarii celor două palate, Cotroceni şi Victoria, în dispreţul ideii de dreptate, dar şi al privirilor scârbite ale românilor şi al celor uluite ale europenilor şocaţi de dezmăţul politicianist de pe malurile Dâmboviţei.

Liberalii joacă în forţă, în continuare, cu Traian Băsescu. Îl propun pe Meleşcanu la justiţie, punându-l pe preşedinte într-o situaţie cu, teoretic, o singură ieşire: dacă Meleşcanu a fost bun pe post de interimar, nu poate fi altfel decât bun şi ca titular. Iar în locul lui Meleşcanu, la apărare, îl vor pe Radu Stroe. Unii s-au şi grăbit să speculeze că un eventual refuz băsescian vizându-l pe Stroe i-ar deschide Noricăi Nicolai calea spre portofoliul apărării, ceea ce ar însemna, implicit, revanşa ei şi a PNL asupra încăpăţânării cotroceniste. Supoziţia pleacă de la decizia Curţii Constituţionale, potrivit căreia şeful statului "poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru, iar primul-ministru este obligat să propună o altă persoană".

Dincolo de faptul că un asemenea scenariu l-ar revolta pe orice om sănătos la minte, pentru simplul motiv că prea seamănă totul, de la o vreme, în politica românească, a film cu proşti, nu pot să nu remarc că variantele liberale pentru cele două ministere s-au văzut serios concurate, în ochii publicului, de o nouă ieşire intempestivă a liderului PSD Mircea Geoană. Realizând că "avem de-a face cu un blocaj complet al societăţii româneşti",preşedintele social-democrat s-a năpustit asupra Guvernului, cerându-i demisia şi strigând războinic: "vreau anticipate!". În prima fază, am crezut că e o nouă ispravă din seria "dacă dormea, mai înţelept era". Apoi, am înţeles că Mircea Geoană are şi el dreptatea lui:dacă stai şi socoteşti câte procente a pierdut PSD în ultimii trei ani, sub iscusitu-i patronaj, şi având în vedere că unii vor amânarea parlamentarelor până anul viitor pe vremea asta, se sparie gândul, vorba cronicarului, la ce scor jalnic ar putea ajunge acest partid.

În acest context, cine se mai gândeşte la concluziile Raportului intermediar de analiză a reformei în justiţie, dat publicităţii săptămâna trecută de Comisia Europeană? Documentul, o primă variantă a celui final, aşteptat pentru luna iunie, arată că eforturile României pentru reforma justiţiei sunt încă neconvingătoare, mai ales în domeniul corupţiei la nivel înalt. Nu sunt trecute cu vederea nici întârzierile la înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi în dezvoltarea proiectelor de combatere a corupţiei la nivel local. Semn că zeiţa dreptăţii, Themis, nu e doar batjocorită, ci şi abandonată...

În acest timp, foştii aliaţi portocalii se faultează reciproc, generând o adevărată paralizie instituţională, iar PSD reclamă, donquijotesc, alegeri anticipate. Toate ca toate, însă de această debandadă naţională profită, iarăşi, blestemata specie horthystă. La finele lunii ianuarie, într-o publicaţie de limbă maghiară orădeană, un lider al unei organizaţii extremiste a tineretului unguresc, pe numele său Nagy Jozsef Barna, scria următoarele: "Nici un om cu mintea-ntreagă nu stă să-l citească în timpul său liber pe Eminescu, dar nici să-i publice opera. Până şi comparaţia este jignitoare pentru un om ca Wass Albert - îmi cer scuze pentru că-i pomenesc pe amândoi pe aceeaşi pagină! - pentru că nu se poate compara un elefant cu un purice bolnav mintal!". Faptul a trecut neobservat, pentru că agenda publică românească are alte capete de afiş decât apărarea valorilor naţionale. Cu această veste revoltătoare s-ar fi cuvenit să înceapă intervenţia mea. Am ţinut, însă, să atrag atenţia asupra jalnicului context ce favorizează dezmăţul iredentist. Pentru că e limpede că avem de-a face cu două constante: una, a permanentei agresivităţi iredentist-şovine maghiare, alta, a revoltătoarei pasivităţi a unei adunături politicianiste afundate în lupta bezmetică pentru putere.

Dacă simbolul naţional Mihai Eminescu poate fi batjocorit cu o asemenea nonşalanţă, în propria lui ţară, fără riposta cuvenită, înseamnă că s-a ajuns prea departe. Mult prea departe! E timpul ca românii să înţeleagă cine e capabil să gestioneze treburile statului cu grijă pentru oameni, nu pentru interesul personal şi de gaşcă! E timpul ca românii să strângă rândurile în jurul singurei forţe politice naţionale sănătoase, gata oricând să dea riposta cuvenită nemernicilor ce vor să ne calce în picioare demnitatea şi valorile naţionale! Partidul România Mare nu mai este o alternativă! Partidul România Mare a devenit o necesitate!

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Soporan şi rog să se pregătească domnul deputat Liviu Nistoran.

Domnul Vasile Filip Soporan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi, aş dori să prezint declaraţia politică "Exemplul german, autogestiunea şi păstrarea locurilor de muncă".

Am învăţat foarte mult, de-a lungul timpului, din desfăşurarea unor evenimente petrecute mai aproape sau mai departe de noi, în care am fost sau nu protagonist.

Bucuria clujenilor pentru amplasarea Nokia în zona Jucu a însemnat şi supărarea germanilor, care au constatat că, odată cu noua amplasare, vor fi dislocate şi locurile de muncă din zona Esen. Nu acest lucru m-a surprins, ci vehemenţa cu care oamenii politici, autorităţile centrale, autorităţile locale au venit în sprijinul apărării locurilor de muncă şi al păstrării activităţilor economice productive din Germania.

Îmi reamintesc energia cu care am apărat, în calitate de prefect al judeţului Cluj, împreună cu colegii mei, "clujana" ruinată în perioada 1997-2000, dorind ca această emblemă să fie dusă mai depart. Ştiu că m-am luptat pe toate fronturile, făcându-mi duşman ca activitatea la Sonvetra-Gherla să continue, ştiu ce eforturi am depus ca "Sticla" Turda să rămână în viaţă, ştiu cât am dorit ca privatizarea de la industria sârmei să fie o reuşită de durată, ştiu ce discuţii am avut ca "Unirea" să se transforme, printr-un parteneriat cu Universitatea Tehnică, într-un mare centru de dezvoltare tehnologică în domeniul construcţiilor de maşini. Ştiu că am militat pentru dezvoltarea pe principiile economiei de piaţă a produselor autohtone, realizând, la un moment dat, singurul târg judeţean desfăşurat sub emblema "produs de Cluj".

Aş putea să continui cu preocupările avute pentru dezvoltarea investiţiilor, fiind, împreună cu alţi colegi, iniţiatorul proiectului de realizare a parcului industrial de dezvoltare a tehnologiilor înalte Tetarom, care astăzi se aşează ca o realizare în zonă pentru dezvoltările 1, 2, 3 şi 4 şi de nenumăratele discuţii avute cu patronatul şi cu sindicatele, pentru a găsi soluţii de revitalizare la nivelul numeroaselor societăţi comerciale din judeţul Cluj.

De ce am amintit aceste lucruri? În primul rând, pentru a arăta faptul că am avut o permanentă grijă pentru păstrarea activităţilor productive şi pentru dezvoltarea locurilor de muncă. Astăzi, pe lângă lipsa de eficienţă a unor activităţi economice, în păstrarea acestora şi a locurilor de muncă, o presiune deosebită a apărut, cel puţin în preajma marilor localităţi cu potenţial de dezvoltare metropolitană, o presiune din partea dezvoltatorilor imobiliari.

În această situaţie a reevaluărilor apare din nou tendinţa de a închide sau de a falimenta activităţile economice productive cu scopul de a valorifica imobiliar terenurile disponibilizate în această manieră.

În preocupările mele pentru a nu distruge una dintre emblemele productive ale judeţului Cluj - este vorba de "Sticla" Turda -, prin metoda valorificării patrimoniului imobiliar, am parcurs cu interes experienţe petrecute în Spania, Franţa, Italia, Argentina şi Venezuela, în care angajaţii au recuperat şi reanimat întreprinderile aflate în pragul falimentului, printr-o metodă de transfer al acestora către salariaţi prin intermediul unei cooperative sau al unei societăţi anonime de muncă. Patrich Lenenker, preşedintele Confederaţiei Generale a Societăţilor Cooperative de Producţie, este convins că, prin autogestiune, ar putea fi salvate mai multe locuri de muncă, această temă fiind prezentă, dealtfel, şi în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din Franţa din 2007.

Cu această motivaţie, având în vedere şi exemplul german Nokia pentru păstrarea locurilor de muncă, propun actualilor guvernanţi un experiment de autogestiune la Societatea "Sticla" Turda, societate care, în situaţia dată, ar avea asigurată piaţa de desfacere.

Aş încheia cu percepţia avută asupra gestiunii într-o societate spaniolă, poate cea mai modernă exprimare apărută până în momentul de faţă, în care se afirmă: "trebuie să începem prin democratizarea întreprinderii pentru democratizarea economiei, dacă vrem să construim o adevărată democraţie." Această manieră nu este numai interesantă, ci ar putea fi chiar şi utilă în reactivarea unor întreprinderi şi în păstrarea locurilor de muncă. Poate fi "Sticla" Turda un început pentru validarea acestei proceduri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Aproape că aţi epuizat tot timpul.

Domnul deputat Liviu Nistoran. Aveţi un minut şi vă rog să sintetizaţi declaraţia un minut, pentru a-i putea aloca un minut şi domnului deputat Kovacs Attila.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Dorin Liviu Nistoran:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Să sprijinim mediul de afaceri românesc!"

Stimaţi colegi,

Doresc să vă vorbesc puţin despre situaţia actuală a economiei româneşti.

Conform statisticilor, diferenţa dintre importurile şi exporturile noastre a fost, la sfârşitul anului 2007, de aproximativ 22 miliarde euro. În momentul actual, piaţa românească este plină de produse de import. Această situaţie este valabilă, din păcate, şi pentru piaţa produselor alimentare şi, în special, pentru segmentul produselor tradiţionale româneşti, care au început a fi "adoptate" de străinii cu simţ al afacerilor bine dezvoltat.

Aceasta este realitatea, în contextul în care companiile româneşti au acum acces pe piaţa unică europeană, considerată în acest moment drept cea mai mare piaţă a lumii, cu peste 370 de milioane de consumatori, consider că trebuie luate măsuri îndreptate în sprijinirea segmentelor competitive ale economiei româneşti.

Stimaţi colegi,

În această nouă sesiune parlamentară trebuie să ne îndreptăm eforturile către sprijinirea mediului de afaceri, în special a întreprinderilor producătoare (din domenii precum: industria IT&C, software, prelucrarea lemnului, turism, sistemul educaţional, energia verde), acestea fiind de altfel motorul economiilor performante.

Cheia unei dezvoltări durabile o constituie stimularea acelor segmente ale economiei naţionale pentru a funcţiona la maximum de eficienţă pentru a echilibra balanţa import-export.

Trebuie să trecem de la cuvinte la acţiuni. Trebuie să ne concentrăm eforturile către îmbunătăţirea bazei legislative destinate mediului de afaceri, sprijinirii micilor întreprinzători şi susţinerii produselor tradiţionale româneşti.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Kovacs Attila, aveţi un minut şi dumneavoastră.

Domnul Kovacs Attila:

Mulţumesc mult, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se referă la modul de soluţionare a contestaţiilor la adresa licitaţiilor organizate pentru desemnarea firmelor care vor efectua lucrări de reabilitare şi modernizare a drumurilor publice

Ştim prea bine cu toţii cât de stringentă este pentru România rezolvarea problemei infrastructurii rutiere. Convinse fiind de importanţa realizării unui sistem modern de drumuri publice pentru dezvoltarea generală a ţării, toate guvernele de până acum au încercat, în măsura posibilităţilor, să găsească soluţii pentru a alinia România şi în această chestiune la standardele europene. Dar dacă până nu demult principalul obstacol ce stătea în calea construirii şi reabilitării drumurilor judeţene, naţionale şi a autostrăzilor l-a constituit lipsa banilor, acum, când se găsesc mult mai uşor fonduri financiare, prin alocări guvernamentale, prin contractarea de credite sau prin finanţare europeană, instituţiile publice contractante se văd în situaţia de a amâna sau chiar de a anula începerea lucrărilor la drumuri din pricina contestaţiilor înaintate de unele firme participante la licitaţii.

Fiindcă legislaţia actuală nu prevede măsuri împotriva celor care înaintează contestaţii nejustificate, orice licitaţie publică poate fi pusă sub semnul îndoielii de oricare parte participantă şi sub orice motiv sau pretext. Amânarea sau tergiversarea neîntemeiată a lucrărilor la drumurile publice determinată de acţiunea de contestare a licitaţiei nemulţumeşte autorităţile administrative, care nu numai că nu-şi pot îndeplini la termen obiectivele stabilite în acest domeniu, dar sunt nevoite de cele mai multe ori să plătească dobânzi suplimentare la creditele obţinute. În acelaşi timp, blocarea pe termen lung a investiţiei rutiere produce insatisfacţia membrilor comunităţii. Şi nu în ultimul rând, această situaţie nedorită afectează şi planurile de afaceri ale firmei desemnate câştigătoare a licitaţiei respective.

Ca să fiu concret, am să mă opresc la a prezenta consecinţele întârzierii nepermis de mult a rezolvării contestaţiilor asupra lucrărilor de reabilitare a drumurilor din judeţul Braşov. Anul trecut, o contestaţie a fost soluţionată abia după... şapte luni, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cerând ca licitaţia să fie reluată. Nu a mai fost necesar acest lucru, deoarece, deşi dispuneau de rezoluţie favorabilă, cele două firme nemulţumite şi-au retras în cele din urmă contestaţia. În prezent, alte proiecte rutiere judeţene sunt în continuare blocate. Astfel, din cinci pachete de drumuri scoase la licitaţie, doar în trei cazuri au fost soluţionate plângerile unora dintre ofertanţi. Şi aceasta în condiţiile în care licitaţia de atribuire a contractelor de lucrări a avut loc la finele lunii septembrie 2007.

Având în vedere toate acestea, solicit organismelor cu atribuţii în rezolvarea contestaţiilor privind procedurile de atribuire a contractelor de lucrări la drumurile publice, în speţă Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, să respecte termenele prevăzute de lege în acest sens. De asemenea, cer Guvernului, ministerelor implicate, să modifice actuala legislaţie referitoare la activitatea de achiziţie publică, astfel încât să fie incluse prevederi prin care pe de o parte să fie simplificată procedura de soluţionare a contestaţiilor, iar pe de altă parte să fie sancţionaţi cei care depun contestaţii în mod nejustificat.

Consider că prin aceste măsuri s-ar putea debloca multe din proiectele de infrastructură de drumuri din ţară, nu doar din judeţul Braşov, şi s-ar crea premisele unei dezvoltări mai accelerate a reţelei rutiere naţionale.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îngăduiţi-mi, în încheierea şedinţei de astăzi, să îi amintesc pe colegii noştri care au depus declaraţiile scrise la Secretariatul Camerei Deputaţilor.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, colegii noştri: Ioan Stan, Gheorghe Chiper, Ioan Munteanu, Viorel Pupeză, Vasile Puşcaş, Costică Macaleţi, Marin Constantin şi doamna Mihaela Rusu.

Din partea Grupului parlamentar al... (Adresându-se domnului deputat Constantin Tudor)

Domnule coleg, îmi pare rău, n-am mai reuşit, o să vă amintesc la declaraţiile depuse în scris; timpul este deja depăşit.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, domnii deputaţi: Mihai Sandu Capră, Graţiela Gavrilescu, Relu Fenechiu, Horea Uioreanu, Ovidiu Silaghi, Horia Toma, Liviu Câmpanu, Mircea Ciopraga, Mănescu Rareş, Gheorghe Dragomir şi Horaţiu Buzatu.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal: Cezar Preda, Ionela Bruchental, Ioan Oltean, Corneliu Momanu, Valentin Iliescu, Dumitru Ioan Puchianu, Olarean Aurel, Petrică Movilă, Paveliu Sorin, Rogin Marius, Constantin Igaş, Ilie Bîrsan şi Constantin Tudor.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputaţi: Constantin Faina, Vlad Hogea, Lia Ardelean, Ţundrea Ioan.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare: Mircea Costache, Dumitru Avram, Marius Iriza şi Gelil Eserghep.

Şi din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

Am avut astăzi, statistic, o zi cu 90 de minute pline cu declaraţii politice: 41 de deputaţi au depus declaraţiile în scris şi 26 de deputaţi au avut posibilitatea să le expună de la microfonul Camerei Deputaţilor.

Cu acestea, doamnelor şi domnilor colegi, declar închisă şedinţa dedicată astăzi declaraţiilor politice, urmează imediat şedinţa consacrată dezbaterii pe marginea actelor normative înscrise pe ordinea de zi.

Vă doresc tuturor o zi bună! Doamne ajută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică intitulată "Apel la responsabilitate politică"

Clasa politică, în integralitatea ei, traversează în prezent o perioadă de criză majoră, generată de interminabilele conflicte la vârf dintre conducătorii aleşi să vegheze la liniştea şi armonia instituţională, la respectarea Constituţiei şi a legilor ţării. Aceste dispute au avut drept consecinţă îndepărtarea populaţiei de actul politic, fapt demonstrat şi prin slaba prezenţă la vot de la alegerile europarlamentare din toamnă, dar şi prin dezgustul făţiş manifestat de populaţie faţă de politică şi politicieni. În acest context deloc favorabil, consider că oamenii politici în general, şi parlamentarii în special, trebuie să demonstreze că doresc să facă o altfel de politică, cea a cetăţenilor. Trebuie să schimbăm fundamental responsabilitatea pe care o avem faţă de cei care ne-au mandatat să-i reprezentăm în Parlament, pentru că, de cele mai multe ori, mesajele şi ideile noastre pozitive nu au ajuns aşa cum trebuie la adevăraţii destinatari, oamenii oneşti ai acestei ţări. Aici cred că trebuie să corectăm şi îmbunătăţim situaţia, în sensul transmiterii în timp real către beneficiari a activităţilor noastre în plan parlamentar şi social, cu atât mai mult cu cât ne îndreptăm vertiginos spre sistemul de vot uninominal. Nu în ultimul rând, consider că lipsa de încredere şi respectul în şi pentru politicieni nu vor conduce la îmbunătăţirea calităţii clasei politice pe care toată lumea o doreşte, cel puţin la nivel declarativ. Eu sunt de părere că blamarea generalizată a oamenilor politici nu va detemina altceva decât îndepărtarea altor persoane, profesionişti în diverse domenii, care doresc să se implice în fenomenul politic. Sunt convinsă că avem forţa să arătăm că cel puţin reprezentanţii Partidului Conservator în Parlament au făcut politică pentru cetăţeni, nu pentru interese meschine şi populiste. Dacă populaţia va recepta la adevărata dimensiune mesajele noastre, nu am nici un fel de teamă că nu vom reuşi, în ciuda procentului încă extrem de mic de încredere a populaţiei în legislativ.

Domnul Dumitru Avram:

"Grijile românilor"

Pentru orice observator al scenei politice româneşti, impresia este de uluială. Din păcate, nu este vorba doar de o impresie, ci de o crudă realitate. România nu numai că nu-şi revine, dar dă semne că se afundă pe zi ce trece. Să nu înţeleagă domnii de la Bruxelles această stare de impas? Stăm, economic, mult mai rău decât bulgarii, deşi proporţiile la care a ajuns acolo crima organizată încep să înfricoşeze Europa. Aici, la noi, hoţii strigă hoţii, complicităţile incredibile le retează românilor orice urmă de speranţă, oamenii arată rău - sunt prost îmbrăcaţi, prost hrăniţi şi par a nu mai avea chef de nimic. Cei ce nu au altă preocupare decât să pună, zilnic, mizerie pe clanţa politicii dâmboviţene încep să se mire că nu mai văd prin geamuri. Este ceva de nedescris. În judeţele în care colcăie baronii locali, sfidători şi prost-crescuţi, există localităţi rupte complet de lume şi de civilizaţie. Principala preocupare a politicienilor noştri pare a fi acest blestemat de vot uninominal, pe care, în realitate, nimeni nu şi-l doreşte.

Nici măcar botezul unui copilaş nu reuşeşte să astâmpere spiritele. Opulenţa însăşi devine prilej de certuri politice şi este tot mai nepăsătoare la nevoile celor mulţi. Nimeni nu se gândeşte decît cum să se chivernisească mai bine pentru ziua de mâine, în speranţa că-i va mai păcăli o dată pe amărâţii de români. Curtea Constituţională zice una, iar Guvernul n-are altă grijă decât să menţină artificial o instituţie care n-a făcut decât rău societăţii româneşti. Premierul nostru pare mai preocupat de fardarea CNSAS decât de dezastrul în care se afundă România reală. Dacă mai există cineva care se îndoieşte de faptul că semenii noştri au ajuns la capătul răbdării, atunci să nu se mire de marile răsturnări politice pe care le va aduce acest an electoral. Nici o alianţă nu va mai putea să-i salveze pe toţi aceia care au călcat în picioare năzuinţele acestui popor. Oficialii străini par a ocoli şi ei România, iar recenta vizită a lui Nicolas Sarkozy a lăsat în urmă o serie de întrebări legate de politica noastră externă. Dinspre Moscova suflă un vânt rece, iar Ciadul nu poate constitui un refugiu. Aici, în vecinătatea noastră, se pare că nici măcar preşedintele recent ales al Serbiei, "europeanul" Boris Tadici, nu doreşte cu adevărat independenţa provinciei Kosovo, iar viitorul apropiat numai linişte nu va aduce în regiunea Balcanilor. Rusia atacă dur misiunea "ilegală" a UE în Kosovo. O bătrână dintr-un sat kenyan urmăreşte cu sufletul la gură alegerile din America; ea n-are nici măcar televizor, dar şansele nepotului său, Barack Obama, de a ajunge cel mai puternic om al planetei le dă unor amatori grăbiţi de axe, încă de pe acum, destule frisoane. "Speedy" Sarkozy a semnat cu noi un parteneriat strategic, dar, după câteva ore de ameţeală, lucrurile s-au cam lămurit: prezenţa soldaţilor români pe pămîntul însîngerat al Africii - şi acolo! - pare mult mai importantă decât Tratatul de la Lisabona. Altfel, şeful statului francez nu prea are cum să ne ajute, el însuşi având destule probleme. Viaţa lui personală îi joacă feste. Prieten al Washingtonului, Sarkozy înregistrează cea mai scăzută cotă de încredere în rândul concetăţenilor săi. Şi francezii încep să fie îngrijoraţi de creşterea chiriilor, a benzinei, a produselor alimentare, fiind tot mai pesimişti cu privire la viitorul lor. Iar domnul Sarkozy le promisese, şi el, că vor trăi bine. Între timp, nu şi-a mărit decât propriul salariu. Ceea ce se va întâmpla în Franţa la alegerile municipale din martie se va repeta, cu siguranţă, în mai sau iunie, în România: alţii vor veni în fruntea comunităţilor locale, trimiţînd vântul schimbării către parlamentarele de la sfârşitul anului. Sarkozy trece prin acel "gol de aer" ce începe să le fie tot mai familiar celor de la Bucureşti.

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

"Miron Cozma sau democraţia ciomagului"

"Miron Cozma are planuri mari pentru viitor !" Pe acest ton, situat la jumătatea distanţei între un optimism declarat şi un pesimism rezervat, şi-au început ieri majoritatea mijloacelor media relatările despre întâlnirea fostului lider sindical cu vreo sută de mineri.

"Planurile mari" ale lui Miron Cozma reprezintă, printre altele, şi înfiinţarea unui nou partid politic. Deocamdată, nu am reuşit să înţeleg dacă anunţul "primului miner al ţării" este un scop sau un mijloc.

Am înţeles doar că el se gândeşte să transforme Liga Muncitorilor "Miron Cozma" - adică o asociaţie ce a fost înfiinţată în anul 2000 de către un grup de susţinători ai săi - într-un partid muncitoresc.

În ce mă priveşte, nu am nimic împotrivă dacă se înfiinţează partide de stânga. Slavă Domnului, odată cu Revoluţia Română, legislaţia noastră nu mai pune piedici pentru asocieri, indiferent de doctrină sau opţiuni.

Dar în cazul lui Miron Cozma există o serie de probleme de ordin nu doar moral, ci chiar şi judiciar. Şi asta pentru că din câteva puncte de vedere, fostul lider al minerilor nu îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr.14/2003, care reglementează organizarea şi funcţionarea partidelor politice.

Astfel, Legea partidelor politice prevede la art.3 că: "pot funcţiona ca partide politice numai asociaţiile cu caracter politic, constituite potrivit legii, şi care militează pentru respectarea suveranităţii naţionale, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale".

Or, exact ultimele două teze ale acestui articol au fost încălcate de Miron Cozma prin mineriadele pe care le-a condus, acţiuni care au dus la tulburarea gravă a ordinei publice.

Tot în Legea partidelor politice se prevede că "sunt interzise constituirea de structuri ale partidelor politice după criteriul locului de muncă". După cum se vede însă, Miron Cozma intenţionează să se folosească (pentru a câta oară?) de o categorie profesională - respectiv de mineri - pentru a pune bazele unei formaţiunii politice.

Nu în ultimul rand, se ştie, Miron Cozma, are - prin sentinţă judiciară definitivă şi irevocabilă - interdicţie de acces pe o perioadă de cinci ani în municipiul Petroşani şi în capitala României, Bucureşti.

Desigur, aceste interdicţii judiciare nu sunt şi de natură electorală, dar putem presupune că măcar din punct de vedere moral un astfel de personaj nu ar avea căderea să conducă o formaţiune politică şi nici să influenţeze opinia publică din poziţia unui preşedinte de partid.

Iată deci, câteva motive pentru care mă miră intenţiile declarate ale lui Miron Cozma. Mă miră şi faptul că analiştii politici şi comentatorii nu au reacţionat în raport cu această anomalie politică. La Lupeni, doar 100 de mineri au participat la întâlnirea cu Miron Cozma. E mult? E puţin? Să nu uităm că în 1944, Partidul Comunist Român avea mai puţin de 200 de membri cu carnet. Aici însă, principiul bulgărului de zăpadă a funcţionat şi s-a ajuns acolo unde ştim cu toţii. Aş mai adăuga doar faptul că PCR nu avea în 1944 atâtea posibilităţi de mediatizare cum ar putea avea - şi chiar are - Miron Cozma în ziua de azi.

Nu am uitat şi nici nu voi uita vreodată ce a însemnat Miron Cozma pentru democraţia românească: tinerii studenţi agresaţi în plină stradă, intelectualii condamnaţi în piaţa publică, Universitatea Bucureşti sub asediu, Institutul de Arhitectură devastat, sediile PNL şi PNŢ-CD trecute prin foc şi sabie, Ion Iliescu triumfător şi înconjurat de microfoane de la care încuviinţa fărădelegea. Pentru unii, aceste imagini sunt doar o amintire. Pentru alţii - cei mai mulţi - sunt doar povestiri. Îmi doresc însă, ca pentru niciun român - indiferent de orientarea lui - metodele lui Miron Cozma să nu devină instrumente de persuasiune.

Întâmplarea face ca săptămâna aceasta să se împlinească 18 ani de la una dintre mineriadele care au întârziat România pe drumul ei către democraţie. Pentru unii dintre noi - cei ca mine - zilele de 18-19 februarie reprezintă o comemorare. Pentru alţii - cei ca ei - aceleaşi zile reprezintă o aniversare.

Atunci, cei ca mine, au strigat în stradă, cu o neţărmurită convingere că avem dreptate: "Nu mai vrem securişti - comunişti - activişti !" sau "FSN - Du-te în URSS !"

Cei ca ei au strigat "Moarte intelectualilor!", apoi ne-au ameninţat, ne-au bătut, ba chiar, pe unii dintre noi i-au ucis. Astăzi le înţeleg furia, cu nici două luni în urmă, tot noi strigasem pe aceleaşi străzi "Jos comunismul !"

Felul în care au evoluat lucrurile a fost pentru noi un eşec, confirmat atât de rezultatul alegerilor din mai 1990, cât şi de următoarea mineriadă, cea mai odioasă dintre toate, din iunie al aceluiaşi an. În schimb, pentru ei a fost o victorie, pentru că timpul a trecut fără clarificările necesare şi pentru că au continuat să facă mineriade, ori de câte ori au considerat că o astfel de manifestare le este necesară.

Iată de ce, de la acest microfon, trag un semnal de alarmă. Depinde de actuala clasă politică, dar şi de mass-media să nu avem pe scena politică, într-un viitor apropiat, un partid pentru care însemnul electoral să fie ciomagul, iar programul electoral să fie violenţa.

Nu pot să nu remarc faptul că Miron Cozma nu a cerut doar reanalizarea dosarelor sale, ci şi eliberearea locotenenţilor săi aflaţi în închisoare, chiar dacă aceştia sunt acolo în urma unei decizii luate de instanţe. Evident, solicitările sale au fost intens mediatizate. Cum va fi oare când Cozma va fi şi şef de partid ?

Pentru cine a uitat, se cuvine să rememorăm cele şase mineriade.

• 28-29 ianuarie 1990 - FSN răspunde în forţă manifestaţiilor democratice organizate de PNL, PNŢ-CD şi alte organizaţii civice, chemând minerii în Bucureşti. Opinia publică internaţională este consternată de întorsătura nefastă pe care o iau evenimentele din România.
• 18-19 februarie 1990 - peste 4.000 de mineri au fost aduşi în Bucureşti pentru "restabilirea ordinii publice". Zeci de răniţi, sute de reţinuţi.
• 13-15 iunie 1990 - cea mai brutală acţiune a minerilor în Bucureşti. A deconectat România de la parcursul său european. A întârziat aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Evenimentele au consemnat zeci de morţi şi sute de răniţi.
• 24-28 septembrie 1991 - guvernul Petre Roman este îndepărtat de la putere utilizând aceeaşi metodă: mineri în miting în faţa guvernului.
• 14-23 ianuarie 1999 - cea de a cincea mineriadă. Mii de mineri mărşăluiesc către Bucureşti, revendicâd creşteri salariele, redeschiderea unor mine etc.
• 17 februarie 1999 - cea de a şasea mineriadă ia sfârşit la Stoeneşti. Miron Cosma şi alţi lideri ai minerilor sunt arestaţi.

Domnul Liviu Câmpanu:

"Duplicitatea nu face bine imaginii"

Prin decizia Delegaţiei permanente teritoriale Botoşani din 9 februarie 2008, filiala Botoşani a Partidului Naţional Liberal a renunţat la balast.

Spun asta, deoarece, la această dată, actualul primar al municipiului Botoşani a fost exclus din partid cu unanimitate de voturi. Prin această decizie, PNL Botoşani a arătat demnitate şi responsabilitate faţă de alegători. Propulsat pe scena politică botoşăneană în 2004 de către PNL, actualul primar a întors spatele atât partidului, cât şi alegătorilor săi. Urmărindu-şi doar propriile interese, primarul a transformat Botoşaniul, în ultimii aproape 4 ani, într-un oraş "curat - murdar".

Negocierile din ultima perioadă cu ex-ministrul Blaga de la Interne i-au adus actualului primar o calitate "de invidiat " în PD-L " preşedinte invitat cu drept de vot", calitate inventată de "glumeţul" Stoica pentru mai mulţi primari.

Încălcând legea partidelor politice - fiind membru a două partide politice în acelaşi timp - plimbatul "cu fundul în două bărci"a luat sfârşit la finele săptămânii trecute, prin decizia PNL Botoşani.

Aşa cum bine ştim, dincolo de calităţile sale de demnitar, - actualul senator -, fost ministru de interne, secretar coordonator în PD, domnul Blaga este şi iniţiatorul reintroducerii Proiectului de "lege privind legalizarea prostituţiei", în Parlamentul României. Având în vedere apropierea sa din ultima vreme de primarul Botoşani, nu ne rămâne decât să sperăm că îl va influenţa şi pe acesta să-şi cumpere o condicuţă, şi, la fel ca şi "fetiţele" din perioada interbelică şi imediat după, să o poată prezenta cu mândrie şi relaxare la orice control.

Dincolo de investigaţiile medicale, am putea vedea acolo şi un şir mai mult sau mai puţin inteligibil, de grupări de majuscule: PD, PSD, PNL, PLD, PD-L şi aşa mai departe - că doar speranţa moare ultima!...

Cu o deosebită consideraţie.

Domnul Petru Călian:

Declaraţie politică intitulată "2008 - An electoral"

După cum bine ştim, anul 2008 este un an electoral. Un an al promisiunilor, al convingerilor şi, de ce nu, al reuşitelor. Zi de zi, seară de seară televiziunile autohtone ne intoxică cu acelaşi program: confruntarea partidelor politice. Care partid este mai bun, care este mai responsabil, care a greşit, cine ne conduce, cine ne va conduce etc. Zeci de politicieni, cu dor de audienţe sau de afirmare, tineri sau bătrâni, femei sau bărbaţi îşi fac prezenţa în emisiuni mai mult sau mai puţin interesate de politic. De ce să nu îşi dea cu părerea şi un om politic dacă sexul frumos are sau nu de trei ori putere?

Un plus de imagine nu strică nimănui, dar asta în condiţiile în care nu apărem la televizor doar de dragul creării unui surplus de imagine. Mai ales în aceste momente când ţara noastră se confruntă cu grave probleme de ordin politic, economic sau social.

Deşi mai sunt câteva luni bune până se dă startul campaniei electorale, preşedinţii partidelor politice se grăbesc în a da declaraţii cu puternic iz electoral, ca de exemplu, preşedintele PSD, Mircea Geoană, domnia sa afirma într-o emisiune de la postul de televiziune "Realitatea" că anul 2008 ,,este un an în care nu mai trebuie să dăm dovada de dezbinare, în acest an vom face un efort deosebit pentru a arăta cine suntem.'' Această afirmaţie denotă faptul că trebuia să vină anul electoral pentru ca ei sa învie precum pasărea Phoenix, din propria cenuşă.

Un alt exempul: Pachetul de Legi ale învăţământului propus de ministrul Cristian Adomniţei şi lansat în fiecare judeţ al ţării, vine însoţit de o scrisoare în care se precizează următorul lucru: ,,Pachetul legislativ a fost conceput în primul rând pentru beneficiarii săi - elevi, studenţi, cadre didactice, societatea românească în general. Documentul de faţă dovedeşte, o dată în plus, că pentru Guvernul Tăriceanu educaţia este o prioritate naţională, şi nu doar o sintagmă!" Semnat, Cristian Mihai Adomniţei, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului.

Domnilor colegi,

întrebarea mea este: ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului lucrează pentru români sau pentru premierul Tăriceanu?

Dacă până la sfârşitul anului trecut confruntările politice deţineau primul loc în preferinţele politicienilor, anul acesta ei devin brusc interesaţi de domenii care până nu demult păreau ,,inodore şi insipide'', precum: mediu, economie şi sistemul social. PRM-ul vrea să interzică utilizarea E-urilor în alimente de bază, PSD-ul nu mai vrea construcţii pe spaţiile verzi, iar PNL-ul adoptă o tendinţă populistă: majorarea bugetelor de pensii, ajutoare sociale, de sănătate şi somaj.

Din ciclul "An electoral, mintea îmi zbura'' mai avem negocierile salariale cu sindicatele, toate acestea în condiţiile în care inflaţia a crescut, iar leul s-a depreciat faţă de euro.

Dacă nu am cunoaşte calea spre materializare am putea crede că aceste proiecte sunt fantasmagorice. Dacă tot vrem să dăm la săraci, atunci de ce nu încercăm recuperarea datoriilor uriaşe pe care le au marile companii de stat şi cele private faţă de statul român?

Dragi colegi,

competenţele rezidă nu din apariţiile pe sticlă, ci din munca întreprinsă pe teren; prezenţa la faţa locului, în colţuri uitate de lume, aflarea problemelor şi rezolvarea lor.

În pofida faptului că anul 2008 este unul electoral, nu trebuie să ne detaşăm total de problemele cu care se confruntă România doar pentru a încerca să obţinem cât mai multe voturi la viitoarele alegeri.

Domnul Mircea Ciopraga:

Declaraţie politică intitulată "Partidul Naţional Liberal şi Guvernul României sunt pentru interzicerea cianurii în minerit."

Societatea civilă, prin iniţiativa Coaliţiei "România Fără Cianuri", doreşte interzicerea cianurii in minerit, din considerente de mediu, sociale şi economice.

Mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Greenpeace, Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Fundaţia pentru Parteneriat, Terra Mileniul III, dar şi numeroşi cetăţeni, vin în sprijinul propunerii legislative de completare a Legii minelor, nr. 85/2003.

Acest proiect de lege interzice orice activitate minieră bazată pe folosirea tehnologiei prin cianuri, în orice etapă a exploatării aurului şi argintului, precum şi în orice etapă a procesării şi înnobilării reziduurilor.

Totodată, se doreşte aplicarea acestei interdicţii şi în cazul folosirii compuşilor de cianură în orice procent, precum şi în cazul folosirii sale în combinaţie cu alte metode de procesare sau înnobilare a reziduurilor.

În minerit, una din tehnicile de extracţie existente foloseşte cianura la obţinerea aurului şi argintului. Atât substanţa în sine - cianura, cât şi reziduurile rămase în urma activităţii propriu-zise de extragere sau prelucrare sunt deosebit de periculoase pentru om şi pentru mediu.

În întreaga lume, între 1998 şi 2006 au avut loc peste 25 de accidente cu cianuri, motiv pentru care în ultimii ani o serie de state au interzis folosirea cianurii în procesele de exploatare a metalelor preţioase.

La noi în ţară, în ianuarie 2000 a avut loc cel mai grav accident ecologic la o mină având drept cauză cianurile, care scurse accidental în Tisa şi în Dunăre, au provocat moartea a mii de tone de peşte.

Nici legislaţia internaţională şi nici directivele comunitare nu interzic în mod expres folosirea cianurii în procesul de minerit.

Acestea din urmă impun mai degrabă respectarea cu stricteţe a unor anumiţi parametri de folosire şi manipulare a cianurilor în industria extractivă, pentru evitarea oricăror accidente.

Cu toate acestea, dat fiind că agenţii economici care derulează în prezent proiecte miniere folosind cianurile au posibilitatea de a folosi şi alte tehnologii, dat fiind faptul că România are deja la activ un precedent deosebit de grav, care a infirmat sustenabilitatea acestui tip de abordare preventiv, dar şi preocuparea constantă pe care Guvernul, ca şi Parlamentul trebuie să o aibă pentru protecţia mediului, se impune adoptarea şi implementarea acestei măsuri legislative.

Însă, pentru a nu sista activităţile miniere în curs, cu riscul apariţiei unor probleme sociale grave datorate unor eventuale concedieri masive a sute de angajaţi şi pentru evitarea apariţiei unor litigii între titularii de licenţe de concesiune pentru explorare sau exploatare şi statul român, ce s-ar putea solda cu solicitarea de restituire a cheltuielilor efectuate pentru lucrările executate, cât şi pentru alte daune, se impune introducerea în textul acestui proiect a unei prevederi.

Această prevedere ar suna astfel: "trebuie să se acorde operatorilor economici care la acest moment au activităţi în curs folosind cianurile un termen de 5 ani pentru adaptarea tehnologiilor de prelucrare la noile cerinţe legislative.", fără a prejudicia angajamentele României prevăzute la capitolul de mediu al Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană.

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor voi formula acest amendament şi îi voi îndemna pe toţi colegii din Comisie, indiferent de culoarea politică, să voteze favorabil acest proiect de lege.

În aceeaşi măsură, este imperios necesar ca şi în plenul Camerei Deputaţilor această propunere legislativă să fie votată favorabil, pentru ca dorinţa legitimă a majorităţii populaţiei să fie pusă în practică de Parlamentul României.

Domnul Costache Mircea:

"Opriţi degringolada"

România a devenit în ultimii ani o ţară vraişte. Nici o guvernare din cele ce au preluat frâiele puterii după 1989 nu s-a arătat interesată să apere interesul naţional românesc în nici un domeniu. Au fost lăsate vraişte industriile, mineritul, agricultura, educaţia, ordinea publică, armata, justiţia. Au fost dezmembrate sau înstrăinate pe nimic obiective vitale pentru viitorul ţării, inclusiv resursele naturale şi relieful.

Peste graniţă pleacă sau ne vin fel de fel de specimene, unele scoase în mod misterios din puşcării, precu Priplata, Bivolaru sau Hayssam. Prin marile oraşe, Constanţa sau Craiova, grupuri de interlopi se încaieră cu arme de foc ori lichidează la comandă.

Autorităţile jefuiesc la vedere banul public, aruncând cu miliarde de euro pe autostrăzi neîncepute, ori pe proiecte care nu se vor realiza niciodată.

ONG-urile soros-iste promotoare ale unei "societăţi deschise", atât de deschise că nici un instrument sau organism de autoapărare nu mai funcţionează, şi-au atins din plin scopul.

Orice străin de neam a devenit mai stăpân în România, făcandu-şi mendrele distructive. Minorităţile au luat locul reprezentanţilor majorităţii, subminând perpetuu interesele noastre naţionale. Minorităţile confesionale, sexuale, elitiste, precum şi cele etnice îşi fac pur şi simplu de cap în România. S-a ajuns cu indolenţa cârmuitorilor până acolo încat în baza unei păguboase şi antiromâneşti marote a "discriminării pozitive", românii sunt marginalizaţi şi înrobiţi faţă de minorităţi, în propria ţară.

Fiecare minoritate etnică are unul sau mai mulţi parlamentari, numărul acestora ridicându-se la peste 60 de deputaţi şi senatori. U.D.M.R. - veşnic la guvernare, mai are sute de miniştri, secretari de stat, directori în ministere, şefi de agenţii şi regii ...

Culmea culmilor o reprezintă faptul că avem în Camera Deputaţilor deputaţi ai unor minorităţi inexistente, cum sunt cei ai macedonenilor slavi şi ai rutenilor.

Dacă un deputat român are nevoie de 30 - 35 de mii de voturi pentru a ajunge în Parlament, reprezentând sute de mii de locuitori ai unui judeţ, reprezentantul rutenilor, deputatul Gheorghe Firtzak, are a da socoteală în faţa unui număr de 183 de cetăţeni care s-au declarat la recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2002, ruteni.

Aşadar, pentru cine primeşte el suma forfetară şi la dispoziţia cui are el deschis Biroul parlamentar? Ce limbă vorbeşte domnul Firtzak, fiindcă pe holurile Parlamentului e auzit vorbind doar ungureşte? În acelaşi timp, minorităţile primesc bani de la Guvern pentru ONG -urile lor, în scopul păstrării, chipurile, portului, obiceiurilor, limbii, în valoare de sute de miliarde de lei pe an. În timp ce maghiarii primesc 80 - 100 de miliarde lei vechi, rutenii primesc şi ei vreo 5 - 6 miliarde.

Pe ce se duc aceşti bani? Cine controlează cum sunt cheltuiţi şi de către cine, din moment ce această minoritate nu există în România?

Legea electorală prevede că un deputat al unei minorităţi etnice are nevoie de 10% din media pe ţară a voturilor necesare pentru un deputat român. Ar însemna că, la o medie de 35 de mii de voturi necesare unui român, domnul Firtzak a obţinut în 2004, ca să ajungă deputat, minim 3500 de voturi. De unde să le aibă dacă la recensământ au rezultat 183 de ruteni? De aceea spun eu că România e vraişte şi că toate aspectele vieţii economice, sociale şi politice sunt scăpate de sub orice control şi sunt în afara oricărei raţiuni.

Iată câtă nevoie e, azi mai mult decât oricând, de o forţă patriotică şi naţională la conducere. Întrebarea care se pune cu acuitate este însă: românii se vor trezi vreodată din ceaţa diversiunilor şi manipulării pentru a pune odată capăt debandadei care ne macină viaţa, resursele şi ne compromite viitorul pe termen lung ???

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Declaraţie politică intitulată "Stropii de venin ai preşedintelui".

Am resimţit, în ultimele luni, nevoia acută a unei stări de normalitate politică. Probabil la fel şi colegii mei din conducerea centrală a PNL. Am asistat sau am participat şi eu la interminabilele discuţii mediatice referitoare la numirea unui ministru al justiţiei. Decizia Curţii Constituţionale mi-a stopat orice avânt în acest sens. Şi am să contrazic aici părerile unora, conform cărora deciziile Curţii sunt de necomentat.

Totodată, vreau să amintesc faptul că judecărorii Curţii Constituţionale nu sunt nici dumnezei, nici sfinţi şi nici măcar vreo rudă mai apropiată de-a acestora. Să fim cinstiţi: PSD a vrut să scape pe timpul domnului Iliescu de câţiva membri de seamă ai organizaţiei de pensionari şi le-a găsit un loc călduţ în cadrul acestei instituţii care între timp a devenit deţinătoarea adevărului absolut în România.

Nu sunt jurist, dar am tendinţa de a măsura până unde se poate întinde neobrăzarea, lipsa bunului simţ. Cum poate lua o Curte din România, fie ea şi Constituţională, decizia nescrisă nicăieri de a da dreptul preşedintelui României să formeze echipa premierului? Până la urmă, actul de guvernare este un atribut al primului-ministru, iar deciziile pe care acesta le ia, bune sau rele, le plăteşte domnia sa, împreună cu partidul din care provine. Preşedintele este liber să arate cu degetul dacă este cazul, nu contest acest drept, dar nu îl poţi transforma pe Traian Băsescu în instanţa morală a politicienilor din România. Din acelaşi motiv: nu este nici Dumnezeu, nici vreun sfânt şi nici măcar vreo rudă mai apropiată a acestora.

PNL nu a pretins vreodată că este deţinătorul adevărului absolut. Ar fi fost un semn de autosuficienţă politică neîntemeiată. PNL a vrut tot timpul să îşi facă treaba din perspectiva partidului aflat la guvernare pentru un timp determinat. Din păcate, la orice iniţiativă ne-am lovit de stropii de venin aruncaţi dinspre preşedintele Băsescu. O atitudine care iniţial ne-a provocat, apoi ne-a indignat şi acum ne devine inexplicabilă. Actul nostru de guvernare a fost obstrucţionat cu rea-voinţă, de fiecare dată, de către incitatorul-şef de la Cotroceni.

Am asistat şi eu astăzi la şedinţa Biroului Permanent Central al PNL prin care s-a hotărât stoparea crizei de la Ministerul Justiţiei. Deja nu mai contează soluţiile. Ceea ce este important este că PNL şi doamna Norica Nicolai au avut maturitatea politică de a renunţa la un război, în beneficiul românilor şi a imaginii României în lume. Ceea ce au pierdut românii... este greu de cuantificat: un om extrem de priceput, cu o viziune lucidă şi cu o bogată experienţă în domeniul juridic. Au "câştigat" însă alte zeci ore de dezbateri la televizor despre cine a avut dreptate.

Participam, în urmă cu câteva săptămâni, împreună cu mai mulţi colegi parlamentari, la o dezbatere pe tema interpretării Constituţiei României şi pe posibilitatea de a schimba legea fundamentală a statului român. Majoritatea colegilor au fost de acord cu următoarea concluzie: nici o lege, nici o Constituţie nu va reuşi să facă diferenţa între buna intenţie a celor ce se conduc în respectul legii şi dorinţa de distrugere a celor care folosesc legea pentru atingerea intereselor proprii. Mă întreb, câtă vreme îşi va mai folosi domnul Băsescu stropii de venin împotriva a tot ceea ce îi dispace personal domniei sale, având complicitatea vinovată a dinozaurilor de la Curtea Constituţională, şi dacă se va inventa vreo lege care să îi oprească.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "Politica externă şi Băsescu".

Preşedintele Traian Băsescu este de departe cel mai conflictual personaj ajuns în fruntea statului în întreaga sa istorie. Toată puterea sa se bazează pe dezbinare şi pe asmuţirea unor români împotriva altora, pe aplicarea loviturilor năucitoare şi pe folosirea dosarelor şi a informaţiilor secrete. Să ne amintim de faptul că politicianul Traian Băsescu s-a remarcat prin dinamitarea Guvernului Ciorbea.

Pe plan extern domnia sa are o viziune cam simplistă asupra geopoliticii şi îi lipseşte fineţea caracteristică diplomaţiei. Mai mult decat atât, prin declaraţiile sale creează agitaţie în situaţia internaţională a României, atât în problema Kosovo, dar şi cu vecinii noştri: Federaţia Rusă sau Republica Moldova, ca să nu mai vorbim de Ucraina.

De când a preluat mandatul, preşedintele Băsescu condamnă România la o izolare internaţională: în ultimele luni, preşedintele Băsescu nu a mai fost chemat în vizită de către nici un oficial străin.

În ceea ce priveşte investitorii străini Traian Băsescu să ne lămurească de ce investiţiile străine au scăzut drastic în ultimul an şi cât de utile au fost provocările pe care le face la adresa Rusiei de trei ani de zile, din perspectiva strategiei naţionale energetice.

Investitorii internaţionali nu mai sunt interesaţi să investească în ţările europene precum Romania, Cehia sau Ungaria. Conform indexului investiţiilor străine pe anul 2007 realizat de firma de consultanţă A.T. Kearney, care are în vedere peste 1.000 dintre cele mai mari firme din lume, cele mai căutate ţări pentru investiţiile străine sunt China, India, SUA şi Marea Britanie. Drept urmare, Europa Centrală şi de Est pierde teren, existând doar două ţări care se menţin în top 25: Cehia şi Polonia. Însă ambele sunt în cădere liberă în preferinţele firmelor internaţionale. Investitorii europeni, reprezentaţi printr-un sfert din totalul firmelor care au participat la studiu, consideră Europa de Est atrăgătoare pentru investiţii, însă ţări precum România, Polonia sau Ucraina nu se află în top 10 al preferinţelor lor de afaceri. Potrivit Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în 2007, investiţiile străine directe în noile state ale UE au scăzut uşor, la 24,5 miliarde de dolari, faţă de 24,8 miliarde de dolari în anul precedent.

Vizita preşedintelui francez Nicholas Sarkozy de săptămâna trecută în România face parte dintr-un turneu în mai multe capitale europene, înainte ca Franţa să preia preşedinţia Uniunii Europene, în al doilea semestru al acestui an, iar cele cinci ore petrecute în Bucureşti nu au fost suficient de încurajatoare şi dătătoare de speranţă că România se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, măcar cu unul dintre statele importante din Europa, aşa cum este Franţa.

Domnul Gelil Eserghep:

"Creşterea natalităţii în România trebuie încurajată echitabil"

Conform OUG nr.148/2005, persoanele care intră în momentul de faţă în concediu postnatal primesc o indemnizaţie lunară de 900 de RON. Acest ajutor serveşte parţial acelor familii care doresc să aibă un copil, dar mai ales acelor familii care nu şi-ar mai putea permite întreţinerea unui nou-născut dacă ar fi să accepte concediul postnatal fără nici un ajutor din partea statului.

În ciuda acestor beneficii pe care le aduce OUG nr.148/2005 nu consider că această sumă este suficientă pentru ajutorarea, dar mai ales pentru stimularea familiilor în care persoana care ar intra în concediu postnatal ar beneficia înainte de sume salariale mult mai mari, datorită studiilor şi poziţiei în domeniul în care lucrează, nerespectându-se în totalitate principiul echităţii sociale.

Există la Parlamentul României un proiect de lege iniţiat tocmai pentru a modifica OUG nr.148/2005 în termenii principiului enunţat mai sus, dar care să rezolve, într-o oarecare măsură, şi o mare problemă cu care se confruntă ţara noastră: sporul negativ al populaţiei.

După cum se ştie, disponibilitatea cuplurilor de a avea copii este tot mai scăzută. Conform datelor statistice, cele mai multe cupluri îşi doresc foarte rar mai mult de 2 copii, în condiţiile în care media numărului de naşteri în România ar trebui să fie de 2,1 copii pentru a stopa fenomenul de scădere al populaţiei.

Pe de altă parte, piaţa muncii a devenit tot mai dinamică, bazată pe concurenţă şi performanţă. Este un mediu în care intri dificil şi în care este şi mai dificil să te menţii şi, mai mult decât atât, să promovezi.

De aceea, de cele mai multe ori se creează o dilemă între a alege intrarea unui nou membru în familie sau sacrificarea carierei profesionale. Există în România femei şi bărbaţi care prin prisma studiilor şi eforturilor pe care le-au depus au ajuns la un nivel de salarizare care depăşeşte cu mult nivelul ajutorului oferit de stat pentru concediu postnatal, fiind astfel puşi într-o situaţie dificilă în a face alegerea.

În conformitate cu principiul mai sus amintit, consider normal ca indemnizaţia acordată lunar să fie în concordanţă cu nivelul veniturilor acestora. Măsura propusă de iniţiatorii acestui proiect de lege, pe care personal îl consider de bun augur şi îl susţin, nu este una discriminatorie, ci una de încurajare, pentru a determina familiile cu venituri ridicate să facă copii.

Mi se pare absolut firesc ca începând cu acest an - 2008, aşa cum este prevăzut în Proiectul de modificare al OUG nr.148/2005, persoanele care în ultimul an anterior datei naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit, conform legii, să beneficieze de concediu de creştere a copilului până la vârsta de 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară fie de 900 RON, sau în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Declaraţie politică referitoare la solidaritatea cu familiile afectate de alunecările de teren din Mateeşti- Vâlcea.

Ca şi mine, aţi urmărit la televiziune, în acest sfârşit de săptămână, imagini impresionante cu familiile afectate de alunecările de teren din Mateeşti-Vâlcea.

Am văzut oameni în vârstă, a căror agoniseală de o viaţă a dispărut de pe faţa pământului ca şi cum n-ar fi fost! Am văzut o bătrână scormonind printre dărâmături, încercând să recupereze câţiva cartofi... Nu ştiu cât v-au impresionat pe dumneavoastră aceste imagini, dar mie mi-au răscolit sufletul!

Iată de ce, le solicit, pe această cale, miniştrilor Cristian David şi Eugen Nicolăescu să intervină, potrivit competenţelor, de urgenţă, pentru asigurarea unor condiţii decente de locuit pentru cele trei familii afectate, şi, respectiv, pentru monitorizarea stării de sănătate a sinistraţilor.

Cred, de asemenea, că ar trebui verificată şi cauza acestei alunecări de teren şi, dacă supoziţiile exprimate de către primarul localităţii privind vinovăţia exploataţiei miniere din zonă se vor confirma, cei vinovaţi să răspundă în faţa legii şi să îi despăgubească pe cei afectaţi.

Închei prin a-i felicita pe tinerii pompieri şi militari care au acţionat în sprijinul acestor familii!

Domnul Miron Ignat:

"Independenţa provinciei sârbe Kosovo"

Independenţa provinciei Kosovo are un efect considerabil asupra frontierelor statelor naţionale, nu numai din Europa, dar şi din republicile ex-sovietice, unde există puternice forţe separatiste.

Astfel, independenţa Kosovo a provocat primele efecte asupra regiunii, şi anume sârbii refugiaţi în enclavele din preajma oraşului Priştina au fost nevoiţi să plece, să trăiască în sate mici, la marginea capitalei. Teama acestora este că în momentul în care Kosovo îşi va declara independenţa să înceapă un val de violenţe, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în istoricul conflict din Kosovo.

Istoria provinciei Kosovo nu a avut parte de o cunoaştere aprofundată. Putem vorbi de cunoaşterea istorică a provinciei Kosovo din momentul în care Iugoslavia şi Albania au fost recunoscute internaţional. În acel moment, Kosovo a fost recunoscută oficial în primul război balcanic, când Albania era aliată cu Imperiul Otoman. Astfel, la "Conferinţa Ambasadorilor" de la Londra, din anul 1913, Serbia a căpătat suveranitate asupra provinciei Kosovo, suveranitate pe care şi-a menţinut-o până în ziua de azi.

Declararea unilaterală a "independenţei" provinciei Kosovo şi uniunea acestei provincii cu Albania ar avea un efect considerabil asupra frontierelor statelor naţionale, nu numai din Europa, dar şi din republicile ex-sovietice, unde există puternice forţe separatiste. Timp de 200 de ani, Kosovo a aparţinut puternicei dinastii sârbe, însă a devenit spaţiu otoman când Serbia şi aliaţii ei au fost învinşi de Imperiul Otoman.

În urma relatărilor premierului provinciei sârbe, Hashim Thaci a afirmat că peste o sută de state ar fi gata să recunoască independenţa Kosovo. Astfel, liderii de etnie albaneză din provincia sârbă Kosovo au afirmat că independenţa provinciei va fi declarată în perioada 16-17 februarie.

Problema Kosovo ar trebui să fie rezolvată prin susţinerea de către UE a unei politici interne de conciliere între Serbia şi Kosovo. În Kosovo este leagănul naţiunii sârbe, lucru care ar trebui să ducă la o convieţuire, şi nu la o separare sprijinită din afara ţării. Aplicarea unei politici separatiste pentru autonomia teritorială a provinciei reprezintă un risc.

Ce s-ar întâmpla dacă comunităţile etnice din diferite state şi-ar proclama independenţa culturală şi teritorială în interiorul ţărilor ai căror cetăţeni sunt, iar Uniunea Europeană ar obliga statele la o politică separatistă? După părerea mea, Uniunea Europeană ar trebui să ajute etniile din Kosovo - sârbii şi albanezii - să convieţuiască fără pretenţii, aşa cum a fost şi înainte de începerea conflictului.

În şedinţa de plen a celor două Camere, m-am pronunţat împotriva proclamării unilaterale a independenţei Kosovo. Am afirmat că declararea unilaterală a independenţei Kosovo nu ar face altceva decât să deschidă Cutia Pandorei şi noi, parlamentarii, trebuie să fim foarte atenţi şi foarte categorici în exprimarea unui punct de vedere asupra acestei situaţii delicate.

Domnul Petru Movilă:

"AVAS - o mare agenţie imobiliară!"

Cea mai mare agenţie imobiliară din România s-a dovedit a fi AVAS. Da, stimaţi colegi! Acest adevăr cu greu poate fi infirmat. Un exemplu concludent îl reprezintă societatea Fortus, din Iaşi. Privatizată, dacă aşa se poate spune, în 2003, firma ieşeană a ajuns ţinta afaceriştilor imobiliari. Şi asta cu aportul neprecupeţit al AVAS. La momentul privatizării, statul, reprezentat de AVAS, nu a realizat o analiză comparativă între costul de lichidare al societăţii şi costul de privatizare al acesteia. Este scris negru pe alb în decizia Consiliului Concurenţei nr. 122 din 22 mai 2005 privind ajutorul de stat pentru Fortus. Cu alte cuvinte, nu s-a pus problema obţinerii de bani din vânzarea activelor. În astfel de situaţii, nu s-ar mai fi perceput comisionul, atât de îndrăgit printre membrii AVAS. Parcă ce s-ar fi obţinut din această lichidare? O nimica toată pentru cele 140 de hectare de teren intravilan, o altă nimica toată pe utilajele societăţii, tot mărunţiş din vânzarea fierului vechi sau a clădirilor. Ceva în jurul valorii de 200 milioane de euro.

Aşa că AVAS trece la privatizarea Fortus, vânzând 81,38 la sută din acţiuni cu 22,6 miliarde lei vechi, adică puţin peste 600.000 euro! Atât au valorat cele 140 de hectare teren intravilan, clădirile, utilajele şi celelalte din patrimoniu firmei. La o asemenea sumă, oricine ar fi de-a dreptul nebun să nu accepte, mai ales că plata se făcea în rate anuale.

Aceeaşi instituţie înfiinţată pentru a valorifica averea statului, AVAS, introduce unele clauze a căror nerespectare ar fi anulat de drept contractul de privatizare. Printre acestea se numără investiţiile tehnologice, cele de mediu şi capital de lucru. Şi cum procesul postprivatizare trebuia urmărit îndeaproape, agenţia imobiliară AVAS numeşte o persoană pentru a verifica corectitudinea investitorului. Surpriză, însă! Paznicul la oi s-a dovedit a fi chiar lupul, reprezentantul AVAS fiind înregimentat în firma investitorului, adică regăsindu-se pe statele de plată ale acestuia. Rapoartele pe care le-a întocmit pot fi considerate "apă de ploaie" sau mai bine spus mângâieri laudative pe creştetul investitorului. Care investitor a "uitat" de sumele ce trebuiau alocate conform contractului de privatizare.

AVAS nu a schiţat nici un gest pentru rezilierea contractului, deşi ar fi avut mai mult decât motive legale. "Real estate AVAS" ştia că privatizarea Fortus nu poate fi decât o afacere imobiliară. Acest lucru este dovedit de aceeaşi decizie a Consiliul Concurenţei, unde se aminteşte despre planul de restructurare iniţiat de AVAS, în colaborare cu cumpărătorul firmei Fortus, imediat după privatizare. Iar planul prevede reducerea capacităţilor de producţie, ajungându-se în 2008 la mai puţin de un sfert din producţia momentului privatizării. Acest lucru atrage după sine disponibilizarea personalului angajat în sectoarele unde se operează reduceri de producţie, atrage după sine o scădere a pieţei de desfacere şi în final închiderea societăţii, urmată de vânzarea terenurilor pe piaţa imobiliară şi la preţul acesteia. De altfel, aşa numitul investitor a vândut parte din utilajele firmei, parte din terenuri, din stocul de marfă, banii fiind băgaţi în buzunarele proprii. De curând, însuşi investitorul a fost cumpărat de o firmă cu denumirea scrisă cu litere chirilice. Totul petrecându-se sub ochii AVAS şi cu acordul acestei uriaşe agenţii imobiliare.

Domnilor colegi,

îmi doresc să fi greşit în analiza mea şi societatea Fortus să devină ceea ce a fost odată. Îmi doresc ca cei peste 2000 de angajaţi să poată spune şi în 2009 că au un loc de muncă la Fortus. Mai sunt câteva luni şi investitorul nu mai are nici o obligaţie faţă de statul român, putând face ce vrea cu firma ieşeană. Totuşi, vreau ca instituţiile statului să facă o analiză pertinentă a procesului de privatizare şi postprivatizare şi să aplice ferm legislaţia în vigoare. Ceea ce a făcut AVAS nu poate fi caracterizat decât prin expresia "afacere imobiliară", şi aceasta prost gândită şi cu beneficii minime pentru statul român.

Domnul Ioan Munteanu:

Declaraţie politică având ca subiect "Noi, nişte amărâţi de demnitari ".."

"Toate marile companii de medicamente au bani mulţi. Ştiu să facă campanii, ştiu să ne denigreze pe noi. Producătorii de medicamente mişcă lumea, schimbă guverne, iar noi, nişte amărâţi de demnitari, trebuie să ne luptăm cu ei, că nu avem altă soluţie."

O nouă criză a medicamentelor a apărut de curând deoarece Ministrul Sănătăţii a îngheţat, în mod justificat, preţul de referinţă al acestora la nivelul valorii euro din luna aprilie 2007, respectiv de 33 de mii de lei vechi, în timp ce un euro a ajuns în februarie 2008la 38 de mii lei vechi. În consecinţă, Asociaţia Distribuitorilor de Medicamente protestează, susţinând că ministerul este obligat, potrivit legii, să actualizeze trimestrial preţurile, în funcţie de cursul valutar. Importatorii şi distribuitorii refuză să vândă medicamentele "în pierdere"şi cer anularea ordinului prin care s-a prelungit până la 1 martie 2008 actualul preţ de decontare.

Ei îl avertizează pe ministru că dacă nu se recalculează preţurile, în conformitate cu ratele de schimb valutar, se vor afla în situaţia de a sista importurile, această măsură afectând un foarte mare număr de bolnavi.

Ministrul Nicolăescu a reacţionat promt "Credeţi că-i lăsăm să-şi facă de cap? Începuseră să dosească medicamente. Le aveau în stoc, dar nu le puneau în vânzare. Nu există o criză a medicamentelor, activitatea de import şi distribuţie este continuă, iar livrările nu au fost întrerupte nicio clipă".

Drept urmare, ministrul sănătăţii a declanşat un şir de controale în patru depozite şi cinci farmacii pentru a vedea situaţia stocurilor, acţiune considerată de către preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor de Medicamente drept o "tentativă de intimidare".

Dar până când vor fi soluţionate aceste neînţelegeri, oamenii s-au aşezat din nou la cozi interminabile, aşa cum observă jurnaliştii nemţeni. Lipsesc din farmacii "medicamentele de import prescrise în cazul afecţiunilor cronice, în tratarea bolilor circulatorii şi a celor psihiatrice". Aceeaşi criză se prefigurează şi în spitale, după cum apreciază doctorul Stelian Ghiţă, managerul Spitalului Judeţean Neamţ. Directorul spitalului a primit notificări din partea mai multor firme distribuitoare care îi pun în vedere că nu vor putea fi onorate comenzile la preţul impus de către minister. Cert este faptul că farmaciile nemţene aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ şi-au epuizat fondurile destinate eliberării medicamentelor gratuite şi compensare. Astfel, la data de 8 februarie 2008, în nicio unitate farmaceutică din Piatra Neamţ nu se mai eliberau medicamente aflate în aceast regim, dar nici dintre cele destinate tratării afecţiunilor cronice protejate.

Consider că, în această înfruntare, niciuna dintre părţi nu are dreptate, că mint şi distribuitorii de medicamente, dar şi ministrul sănătăţii.

Este clar că lupta se duce între ministrul Nicolăescu, cel care administrează reforma din sănătate într-o manieră personală şi care n-a primit "tainul" aşteptat, şi importatorii - distribuitorii de medicamente, cei care obţin profituri substanţiale de pe urma bolilor şi a necazurilor.

În ultimă instanţă, nu-i decât o chestiune de bani şi de orgoliu care-i dezonorează şi pe unii şi pe alţii.

Domnul Aurel Olărean:

"Călin cel fără frică - ambiţiile unui prim ministru liberal"

Trebuie să recunosc că, politic vorbind, erodarea continuă a imaginii cabinetului Tăriceanu II reprezintă o miză, deloc de neglijat, în contextul în care alegerile bat la uşă. Domnul Tăriceanu nu are nevoie, acum, de un plus de discreditare fie ea chiar pe principii etico-morale sau de onestitate politică de partid. Acest Guvern a reuşit performanţa ca, într-un interval scurt, să se autotorpileze singur prin contraperformanţe economice cu consecinţe dramatice reflectate, mai ales, prin prăbuşirea galopantă a monedei naţionale. Politica economică a actualului Guvern s-a dovedit a fi una falimentară. Practic, în România, de ceva timp nu se mai produce aproape nimic. Şi dacă nu produci, nu exporţi. Şi dacă nu exporţi, nu încasezi valută. Şi tot aşa...până când deficitul de cont ajunge la valori astronomice şi moneda naţională o ia la vale. Balonul de săpun cu aprecierea masivă a leului pe perioada verii, s-a dezumflat la fel de rapid cum a şi crescut. Ca să iei în calcul la aprecierea monedei naţionale sumele de valută aduse în ţară pe perioada concediilor de bieţii muncitori români din străinătate, este o aberaţie şi astfel de comunicate oficiale frizează inconştienţa. Guvernul Tăriceanu II a anunţat, triumfalist, performanţa economică, uitând, însă, să ne şi arate unde se ascunde. Consecinţele sunt vizibile: preţurile au luat-o razna, iar apogeul scumpirilor este aşteptat abia prin mai-iunie. Adică exact cand poporul este chemat la vot.

Plecând de la ideea impopularităţii domnului Tăriceanu, nu înţeleg încrâncenarea de care dă dovadă, pe plan politic, şi ambiţia de a juca până la capăt rolul politicianului fără frică, dispus să rişte totul pentru o idee. O idee poate fi bună sau nu, indiferent că este emanaţia minţii unui prim ministru sau a unui biet şomer, dar când se dovedeşte a fi rea, atunci trebuie corectată.

Şi-a asumat, din simpatii politice, rolul de a o propulsa pe doamna Norica Nicolai, fost procuror de Budeşti-Olteniţa, pe scaunul de şef suprem al justiţiei româneşti. A vrut să fie o săgeată aruncată în curtea Palatului Cotroceni. Dar când Preşedintele României, cel ales democratic de popor, a refuzat numirea explicând public şi motivele, a refuzat să aleagă calea dialogului. A ales, în schimb, calea unui război mediatic şi politic surd şi încrâncenat care ţine România, de luni de zile, fără un ministru al justiţiei. Nici chiar acum, când Curtea Constituţională, a tranşat fără dubii problema numirii doamnei Nicolai, domnul Tăriceanu nu a înţeles să aleagă calea dialogului. Chiar nu are Partidul Liberal alţi jurişti apţi pentru a fi nominalizaţi ? Sau, din ambiţia prostească de a-şi impune punctul de vedere, domnul prim ministru uită că interesul naţional primează în faţa interesului personal sau a celui de partid?

Este inadmisibil ca un prim ministru să trateze cu indiferenţă ameninţările rapoartelor pe justiţie şi să implice o ţară întreagă într-un război inutil a cărui singură miză este ,,ungerea,, unei persoane controversate în fruntea unui minister. Din păcate, orgoliile nemăsurate se platesc scump, dar în acest caz este România cea care va suporta consecinţele, nu domnul Tăriceanu sau partidul pe care încearcă să-l ridice mai presus de interesele naţionale.

Domnul Dumitru Ioan Puchianu:

"Agonia CNSAS-ului recomunizarea României?"

A existat odată o Proclamaţie de la Timişoara. Şi un punct 8. Cerut spontan de la balconul Operei şi emanat sincer din sufletul timişorenilor care au ieşit în stradă. Un punct 8 care cerea decomunizarea noii Românii şi ruperea de trecut. Ruperea, dar nu şi uitarea. Acesta era în esenţă mesajul punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. O idee care a înfierbântat toată România, o idee care a avut nevoie de 9 ani ca sa dărâme toate zăgazurile care i-au fost ridicate în cale. Primul a fost, deloc regretatul, CPUN, adică tribuna neo-comuniştilor care s-au văzut la propriu, peste noapte, propulsaţi din eşalonul 3-4 al vechiului regim, în prim plan politic revoluţionar. Şi au profitat din plin. Au luptat prin toate mijloacele ca umbra comunismului să dăinuie şi să se facă simţită şi în viitor.

A fost nevoie de 9 ani pentru ca ideeile Proclamaţiei de la Timişoara să se materializeze, de data aceasta prin înfiinţarea Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Un organism legal constituit, cu personal şi buget propriu şi, mai ales, cu atribuţii clare de funcţionare. Nemulţumirea unora a fost mare, iar frica altora şi mai mare.

Dar cum ,,cârtiţa,, comunistă moare, dar nu se predă, vajnicii slujitori ai nostalgicului regim au făcut tot ce se poate ca să ,,îngroape,, CNSAS cât mai repede şi cât mai bine. Mai ales după ce această instituţie făcuse câteva dezvăluiri, mai mult decât şocante, despre unii oameni politici, până atunci persoane cât se poate de ,,respectabile,,. Şi pentru ca totul să fie făcut sub masca unei totale transparenţe şi în spiritul legalităţii, verdictul a fost dat de Curtea Constituţională. Deci de acea instituţie a statului deasupra căreia nu mai există decât Dumnezeu, de singura instanţă de judecată din România unde nu există cale de recurs, de acea unică instanţă unde judecători în robe purpurii fac ca legea să se aplece supusă în faţa deciziilor domniilor lor. Decizia desfiinţării CNSAS a fost o decizie premeditată, dar duritatea măsurii a stărnit atâtea reacţii încât până şi Guvernul Tăriceanu s-a văzut obligat să ia o poziţie.

Să nu ne îmbătăm cu apă rece: soluţia propusă de Guvern, ca printr-o ordonanţă de urgenţă să se permită funcţionarea, sub altă formă, a CNSAS nu este decât un paleativ, căci o agonie penibilă şi dureroasă pentru o instituţie ca CNSAS este mai dureroasă decât desfiinţarea totală. Dacă se va permite transferul, fie şi numai a unui singur dosar din arhivele CNSAS, activitatea acestuia este compromisă, iar rezultatele vor fi puse sub semnul întrebării.

Nu trebuie să existe suspiciuni asupra activităţii membrilor CNSAS, iar pentru aceasta este necesară păstrarea stării de transparenţă actuală. Faptul că Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii nu va mai da direct verdicte de colaborare sau noncolaborare cu fostele structuri nu schimbă datele problemei, munca de cercetare şi probatoriul fiind baza oricărui dosar. Este bine ca acestea să rămână apanajul CNSAS, urmând ca apoi justiţia să dea verdictul final. Asta atunci când vom avea în fruntea justiţiei un ministru care să vrea să respecte legea, indiferent de interesele politice personale. Ceea ce încă nu avem.

Domnul Vasile Puşcaş:

Declaraţie politică privitoare la necesitatea unei noi abordări a pieţei muncii în România.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

O serie de aspecte importante pentru menţinerea unui ritm constant al dezvoltării economice şi pe care agenda guvernamentală pare să le fi ignorat în ultimii ani, sunt relevate de situaţia actuală de pe piaţa muncii. Necesitatea de a introduce modificări de substanţă în atitudinea statului în raport cu structurile patronale şi cu partenerii sociali nu decurge din raţiuni doctrinare şi nu se poate circumscrie unor momente electorale, aşa cum s-a întâmplat până acum.

La o atitudine mai activă în elaborarea unor politici sociale coerente ne obligă atât circumstanţele social-economice interne, cât şi situaţia României de stat membru al Uniunii Europene. În primul rând, structura socială, rezultată din tranziţia noastră spre modernitate, corespunde în prea mică măsură unui model european. Polarizarea extremă a averilor şi inegalitatea dezvoltării regionale ne plasează mai curând în rândul societăţilor sud-americane, fără a dispune însă de resursele economice ale acestora.

Lipsa unor categorii sociale intermediare, discrepanţa dintre numărul de angajaţi şi cel al beneficiarilor prestaţiilor publice, subdezvoltarea zonei rurale, sunt tot atâtea motive de îngrijorare pentru perspectivele unui viitor prosper. Apartenenţa noastră europeană a însemnat şi integrarea noastră în piaţa europeană a muncii, aflată şi ea sub acţiunea unor reforme structurale. Nici de această dată, Executivul nu a avut în vedere măsuri eficiente de adaptare a economiei noilor provocări, iar efectele turbulenţelor obiective nu au întârziat să se facă simţite.

Domenii de activitate cu efect asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor, precum sănătatea publică şi serviciile, se confruntă cu deficitul masiv de personal calificat. Sectorul economic care a crescut cel mai mult în ultimii doi ani - cel al construcţiilor - reclamă necesitatea unor influxuri de forţă de muncă.

Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse nu pare să ia prea în serios situaţia, câtă vreme un raport elaborat la cererea acestuia din urmă aprecia deficitul de personal din acest domeniu la 10000 de persoane, cifră în flagrant contrast cu estimările patronatului. Iată deci că nu doar sindicatele, care au iniţiat litigii de muncă în întreaga ţară, nu găsesc posibilităţi de dialog cu actualul executiv. Angajatorii se află într-o situaţie similară. Deficitul de viziune al Guvernului este mai grav încă decât lipsa specialiştilor. Statul nu şi-a definit o proiecţie pe termen lung, materializată prin obiective sociale şi economice, în funcţie de care să medieze negocierile patronatelor cu sindicatele.

Modificările Codului muncii şi ale legislaţiei secundare din domeniu au fost puse recent în discuţie de reprezentanţii Nokia România, care derulează un proiect de anvergură la Cluj. Sugestiile formulate de domnul John Guerry, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţi ai Ministerului Muncii, par să fi găsit un ecou favorabil, dar lipsa unui plan concret de abordare a chestiunii raporturilor de muncă riscă să plaseze eventualele modificări în zona improvizaţiilor. În primul rând, trebuie să ţinem cont de faptul că spre România s-au îndreptat investiţii directe şi datorită costurilor reduse ale forţei de muncă. Odată ce acest atu va dispărea, iar faptul este inerent într-un interval de timp predictibil, România s-ar putea confrunta cu relocări de producţie şi cu toată gama de efecte sociale, pe care le-am urmărit cu prea multă superficialitate în statele dezvoltate din UE. Posesorii de capitaluri vor căuta să-şi multiplice permanent profitul şi am putea să vedem curând că unele locaţii estice sunt aproape de Europa decât Câmpia Turzii.

În ceea ce ne priveşte, singurul capital pentru care nu plătim dobânzi este resursa umană românească, tocmai categoria pe care Guvernul şi-a luat obiceiul să o certe pentru că doreşte să ia parte la distribuirea dividentelor creşterii economice din ultimii ani. O altă realitate cu care zonele mai dinamice ale ţării se confruntă deja este cea a muncitorilor străini. La Cluj, apariţia angajaţilor extracomunitari pe şantierele autostrăzii Transilvania a dat naştere unor controverse fireşti, iar autorităţile de resort s-au dovedit nepregătite pentru gestionarea acestora. Este evident că necesităţile de dezvoltare şi reculul demografic vor obliga societatea românească şi instituţiile sale să se familiarizeze cu astfel de situaţii. Statele europene dezvoltate au o bogată experienţă în acest sens, fără a fi găsit soluţii la întreaga gamă de probleme sociale pe care mobilitatea economică le deschide.

Nu toate aceste situaţii pot face obiectul intervenţiei statului. Proiectul european presupune tocmai abordări mai flexibile ale relaţiilor de muncă, iar eşafodajul social european este făcut adeseori responsabil pentru lipsa de competitivitate a Uniunii în context mondial. Chiar dacă statul nu poate acţiona discreţionar ca actor pe piaţa muncii, este clar că soluţiile găsite de guvern până acum nu sunt cele corecte. Cererile sindicatelor nu pot fi tratate cu aroganţa specifică secolului al XIX-lea, iar angajatorii nu pot fi copleşiţi doar cu amenzi din partea Inspecţiei Muncii. Statul continuă să fie unul din cei mai importanţi angajatori, majorările salariale destinate zonelor populate de clienţii politici depăşind cu mult cuantumul creşterilor din sectorul privat, fără legătură evident cu productivitatea muncii.

Ca depozitari ai încrederii cetăţenilor, avem obligaţia de a determina guvernul să repoziţioneze statul în relaţia dintre angajaţi şi angajatori, în postura sa de arbitru, pe baza unor reguli flexibile, negociate cu cei interesaţi şi care să corespundă intereselor de perspectivă ale României. Aşteptăm răspunsul din Palatul Victoria!

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

La 13 decembrie 2007, la Lisabona, şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre au semnat noul tratat al Uniunii Europene. Acesta va pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţă, în mod eficient, provocărilor lumii contemporane.

Într-o lume în evoluţie rapidă, europenii aşteaptă de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea, schimbările climatice şi demografice, securitatea şi energia. Tratatul de la Lisabona va consolida democraţia în UE, precum şi capacitatea acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetăţenilor săi.

Ţinând cont de evoluţiile politice, economice şi sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor europenilor, şefii de stat şi de guvern au decis asupra unor noi reguli referitoare la amploarea şi modalităţile acţiunii viitoare a Uniunii. Astfel, Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru, precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale.

Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Înainte de a putea intra în vigoare, acest tratat va trebui să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre, conform propriilor reguli constituţionale. Ungaria este primul stat care a ratificat Tratatul, la 17 decembrie.

România a ratificat Tratatul în data de 4 februarie, în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Obiectivul pe care şi l-au stabilit statele membre este ca Tratatul să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009, cu numai câteva luni înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Astfel vom avea:

1. O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
2. O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi.
3. O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.
4. Europa ca actor pe scena internaţională. instrumentele de politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici.

Tratatul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. Va utiliza forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Oare România nu mai are nicio altă problemă de rezolvat, nu mai sunt subiecte serioase care merită luate în discuţie sau măcar amintite pentru o bună informare a cetăţenilor? Trebuie permanent să intrăm în această "horă" nesfârşită de războaie fără conţinut, de invective jignitoare şi de subiecte false, care nu fac altceva decât să deturneze atenţia cetăţenilor dar şi a mass-media de la problemele care ar merita dezbătute?

Se mai întâmplă şi lucruri normale în această ţară, sunt şi decizii ale acestui guvern care trebuie menţionate, cum ar fi hotărârea adoptată de guvern, săptămâna trecută, privind specialităţile tradiţionale garantate ale produselor agricole şi produselor alimentare, care transpune Regulamentul Consiliului (CE) nr.509/2006, prin care este înregistrată şi protejată o reţetă specifică, indiferent de locul unde se realizează produsul sau de unde vine materia primă. Astfel, actul normativ va permite producătorilor din România să poată solicita înregistrarea şi protecţia caracteristicilor tradiţionale pe care le realizează la nivel naţional şi în Uniunea Europeană.

Ministrul agriculturii a mai propus, de asemenea, crearea unui oficiu naţional pentru produsele naţionale, acest oficiu urmând să aibă o acţiune proactivă în înregistrarea produselor tradiţionale. Într-o săptămână va fi aprobată, prin ordin al ministrului agriculturii, procedura de înregistrare şi verificare a documentaţiei pentru înregistrarea unei specialităţi tradiţionale garantate şi dobândirea protecţiei, procedura de declarare a opoziţiei la nivel naţional şi procedura de transmitere la nivelul Comisie Europene a cererii de înregistrare în vederea dobândirii protecţiei la nivelul UE.

Este un lucru extrem de important pentru producători români acest act normativ, prin care produsele tradiţionale româneşti vor fi în acelaşi timp protejate, dar şi promovate în Europa.

Este numai unul dintre actele adoptate în şedinţa de guvern de săptămâna trecută, când capul de afiş al discuţiilor televizate era fie decizia, bună sau rea, a Curţii Constituţionale, fie "zoaiele" din politica românească.

Domnul Ioan Ţundrea:

Obiectul declaraţiei politice: "No Country for Old Men--Nu există ţară pentru bătrâni"

În aceşti ani conservatorii au fost extrem de aproape de românii în vârstă, acest fapt determinându-mă să parafrazez, cu tristeţe, titlul romanului omonim scris de Cormac McCarthy şi să afirm, că România, cu certitudine, nu este o ţară care să-i respecte pe bătrâni.

Amintesc acum doar de lipsa totală de respect pe care preşedintele ţării o manifestă faţă de bătrâni, cărora le-a refuzat majorarea pensiilor umilitoare pe care le au după o viaţă de muncă.

Conservatorii au dezavuat refuzul preşedintelui de majorare a pensiilor şi s-au solidarizat cu federaţiile de pensionari împreună cu care au protestat aproape o lună în faţa Cotroceniului.

Inutil însă, locuitorul Cotroceniului a ramas neclintit în decizia sa lipsită de orice urmă de respect pentru bătrânii din România, care l-au votat în urmă cu 3 ani, crezând în promisiunea mincinoasă despre un trai mai bun, dar care nu menţiona că acesta este destinat doar clientelei politice a PD.

Şi dacă preşedintele ţării nu-i respectă pe cei aproape 5 milioane de români care abia reuşesc să-si achite întreţinerea şi să-şi cumpere medicamente, atunci cu regret afirmăm că, din păcate, România anului 2008 a devenit o country care nu este pentru old men, dar nici pentru tineri, ci doar pentru şmecherii din PD care au devenit superbaroni îmbogăţiţi din bani publici.

Va mulţumesc.

Domnul Ioan Ţundrea:

"Autismul ipocrit, varianta Rain man, lipsit de inteligenţă"

"Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Autismul afectează modul în care individul percepe şi procesează informaţia senzorială, aceasta afecţiune durând toata viaţa şi determinând diferite grade de izolare socială."

Dragi colegi,

Cu siguranţă aţi vizionat celebrul film în care Dustin Hoffman a jucat memorabil rolul unui autist genial. În aceşti ani, în această societate, în această ţară am tot mai des certitudinea că autismul a devenit un diagnostic care cuprinde şi o parte a lumii politice româneşti.

Evit să generalizez şi să utilizez formula uzitată abuziv de preşedintele ţării care se autoexclude din categoria " zoaie politice", ştiut fiind de tot românul ca domnia sa este producătorul acestui mediu leşios.

Am să vă prezint studiul de caz al liderilor PDL, care percep, procesează şi transmit informaţii care nu au nicio legatură cu realitatea obiectivă pe care majoritatea românilor o percep, aceştia distorsionând amnezic propriile lor acţiuni într-o ipocrizie autistă. Astfel, dacă în urmă cu 2 ani dezavuau public votul uninominal, astăzi au devenit promotorii cei mai gălăgioşi ai acestuia. Tot în urmă cu 2 ani promovau cu surle şi trambiţe taxa de primă înmatriculare pentru ca în aceste zile să acuze pe toate ecranele tv că aceiaşi taxă produce un dezastru naţional, ulimele două exemple de autism ipocrit şi amnezic al liderilor PD-L fiind trecerea de la doctrina socialistă la cea creştin democrată în doar câteva zile şi votarea unei moţiuni de cenzură impotriva propriilor miniştri. Şi exemplele pot continua la nesfârşit. zilnic, de ani de zile, aceşti politicieni acuză şi apoi îşi bocesc propriile acţiuni.

Concluzionând, afirm, în modul cel mai obiectiv, că aceşti politicieni sunt nişte rain men lipsiţi de inteligenţă care împroaşcă cu zoaiele lor pe toata lumea, autismul ipocrit în care traiesc împiedicându-i să realizeze că, pentru români, acţiunile lor au devenit soluţii vitriolate.

Domnul Iulian-Gabriel Bîrsan:

"Justiţia zeilor politici"

Trebuie să fie foarte avantajos, în ziua de azi, să fii ministru în cabinetul lui Tăriceanu. Faci numai ce doreşti, fără să fii obligat să dai explicaţii nimănui. Oferi contracte de zeci de milioane tututor celor care cotizează la puşculiţa de economii a partidului, binecuvântezi tot felul de schimburi de terenuri dubioase, prin centrul capitalei, mai primeşti cadou un sac de cârnaţi... Cu alte cuvinte, te comporţi precum un moşier, care confundă zilnic România cu propriul lui conac.

Asta a făcut de când se află la guvernare Executivul condus de Călin Popescu-Tăriceanu. S-au remarcat marii lui politicieni numai prin abuzuri, corupţie şi trafic de influenţă. Iar atunci când au fost demascaţi a început tragedia. Parcă se scufunda Guvernul, aşa cum s-a "înecat" Titanicul în 1912. Fiecare membru din echipaj trăia o tragedie... Dar nu, în România, nu s-a scufundat nimeni în apele justiţiei! S-a scufundat doar sentimentul că am început să trăim în normalitate, într-o ţară în care nu există discriminare. Unde justiţia se aplică la fel, şi pentru cei săraci, dar şi pentru cei cu relaţii şi statut de mari politicieni.

Am crezut că toată acea mişcare politică, născută în 2004, nu ne va mai face să ne gândim, la modul serios, la îndemnul care circula în perioada în care Adrian Năstase visa să devină preşedinte: "Hai să emigrăm în Congo!".

Dar după aproape patru ani de guvernare liberală mi-am amintit din nou de cuvântul "emigrare". Îi văd pe tinerii din ziua de azi, care ar da orice să facă o facultate în străinătate. Văd cum români, la 50 de ani, îşi iau lumea în cap şi ajung să doarmă prin gările din Milano şi Madrid, doar pentru a avea un trai mai bun. Ce le-a adus acestor oameni România? Un capitalism sălbatic şi o justiţie inechitabilă! Cu ce să-i mai atragă guvernanţii să rămână în ţară? Nu reuşesc să o facă nici măcar cu cei care ar avea ce să investească, darămite cu cei săraci. Le vind zilnic promisiuni, făcute într-o manieră elegantă, de capitalişti care ziua defilează la costume Armani şi împart zâmbete, iar seara îşi negociază, în restaurante şi vile, marile tunuri pe care trebuie să le dea.

A trecut aproape un an de zile de când s-au început anchetele penale pe numele unor miniştri din Guvernul Tăriceanu, şi mai bine de doi-trei ani de când procurorii au descoperit păienjenişul de ilegalităţi ţesut de unii baroni din PSD, dar, cu toate acestea, toţi respiră în libertate! Chiuariu e mare sfetnic în suita lui Tăriceanu. Remeş a terminat caltaboşii şi se odihneşte la vila lui din Baia Mare. Năstase chiar se gândeşte dacă nu cumva are faţă de preşedinte! Nimeni n-are nicio grijă. Partidul veghează pentru toţi! Partidul blochează avizele de anchetare, date de preşedinte, şi tot partidul caută noi portiţe pentru a-i face scăpaţi. Cum să fie anchetaţi oamenii partidului, când ei au un alt statut? Ei sunt mari politicieni, zei, şefi, lideri, poate chiar împăraţi!

Undeva mai jos, într-un cotidian local, sub ştirile din politică, citesc câteva rânduri despre marii corupţi ai ţării. Nu îmi vine să cred. În sfârşit i-am găsit şi pe adevăraţii rechini: două bătrâne, duse la puşcărie pentru un teren pe care nu au vrut să-l părăsească; un tuciuriu care a furat un trening chinezesc şi a primit şapte ani de detenţie şi doi copilaşi care au furat o colivie cu doi peruşi.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Soluţia Meleşcanu - cea mai rapidă ieşire din blocaj"

Prin desemnarea pentru postul de ministru al justiţiei a domnului Teodor Meleşcanu, s-a ales soluţia cea mai rapidă şi, cred eu, şi viabilă, pentru ieşirea din blocajul înregistrat în acest domeniu. După cum se ştie, justiţia este domeniul cel mai sensibil la ora actuală şi care se află sub lupa organismelor europene. Prin faptul că s-a renunţat numirea doamnei Norica Nicolai, acest lucru nu înseamnă şi că am fost de acord cu Decizia Curţii Constituţionale, dar prevederile constituţionale actuale obligă la punerea în aplicare a deciziilor Curţii, chiar şi în cazul în care acestea sunt în flagrant dezacord cu realitatea, cu legislaţia sau - aşa cum s-a mai întâmplat recent, în două situaţii - cu alte decizii anterioare.

Cazul Norica Nicolai şi cazul CNSAS ridică din păcate mari semne de întrebare în privinţa reglementărilor în ceea ce priveşte funcţionarea Curţii Constituţionale. Se ştie, în cazul Nicolai, decizia a fost exact inversă faţă de cea din situaţia similară în care s-a aflat Adrian Cioroianu, iar în cazul CNSAS, în şapte decizii anterioare, s-au respins excepţii similare de neconstituţionalitate, dar acum legea a fost găsită în afara Constituţiei.

Practic, Curtea Constituţională este unicul organism din România cu o putere absolută şi total necontrolabilă. Prevederile Constituţiei din 1991 dădeau dreptul Parlamentului de a se opune, cu două-treimi din voturi, unei decizii de neconstituţionalitate a unei legi. Această prevedere a fost eliminată cu ocazia elaborării Constituţiei din 2003, în urma insistenţelor domnului Emil Boc, la vremea respectivă membru în echipa parlamentară care a lucrat la legea fundamentală. Ca urmare a solicitării pertinente a actualului lider al PD-L, Curtea Constituţională a devenit cea mai puternică entitate din România.

PNL nu are în acest moment intenţia de a modifica legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, dar în acelaşi timp a luat act de obiecţiile şi protestele - pe care le considerăm juste - mai multor organizaţii ale societăţii civile care propun noi reglementări în domeniu. Nu dorim, aşa cum se speculează, să decapităm Curtea Constituţională, dar, şi nu numai eu sunt de această părere, nu este corect ca magistraţii acesteia să provină direct din băncile parlamentare ale vreunui partid politic sau altul. De asemenea, nu sunt, şi nimeni la nivelul PNL nu este de acord ca magistraţii Curţii Constituţionale să aibă un trecut grevat de colaborări cu fosta Securitate, aşa cum susţin unele medii de informare. Sunt teme care trebuie avute în vedere în viitorul apropiat.

Domnul Horia Victor Toma:

Doresc sa felicit Guvernul Tăriceanu pentru decizia pe care a luat-o de a refuza sa ia vreo decizie în legatură cu proiectul minier de la Roşia Montana, coordonat de compania Roşia Montana Gold Corporation, proiect care va rămâne blocat până în anul 2009.

Susţin acest lucru întrucât regiunea din jurul Roşiei Montane reprezintă cel mai mare depozit de aur al Europei, dar şi o zonă importantă din punct de vedere al biodiversităţii şi al prezenţei unor vechi situri arheologice dace şi romane atestând cea mai veche aşezare minieră din România.

Proiectul Roşia Montana Gold Corporation (RMGC) este considerat a deveni cea mai mare exploatare minieră de suprafaţă, întinzându-se pe aproximativ 3700 ha şi incluzând un plan urbanistic zonal destinat proiectării si executării lucrărilor de construcţii aferente investiţiei.

Punerea în aplicare a proiectului RMGC presupune utilizarea a 200.000 de tone de cianură pentru extragerea aurului, având astfel drept consecinţă distrugerea şi poluarea mediului, afectarea patrimoniului arheologic şi strămutarea involuntară a aproximativ 2000 de oameni încălcând principiile CEDO la care România a aderat.

Asadar, întrucat cerinţele Directivelor de Evaluare a Impactului asupra Mediului (EIM) şi de Evaluare Strategică asupra Mediului (ESM) iniţiate de RMGC nu au fost îndeplinite, iar legalitatea Certificatelor de Urbanism emise a fost pusă la îndoială, consider că autorităţile române trebuie să acţioneze în continuare în scopul respectării RMGC în cadrul Planului de Acţiune pentru Strămutare si Relocare, a principiilor CEDO privind amestecul în viaţa locuitorilor din regiunea Roşia Montana.

Domnul Relu Fenechiu:

"Imoralitatea în politică stă la masă cu PD-L"

PD-L a depus ieri o moţiune simplă prin care solicită anularea taxei de primă îmatriculare şi restituirea banilor celor care au achitat-o. Este dreptul constituţional al unui partid de opoziţie să depună o moţiune simplă. Nu voi face un comentariu pe problemele de fond ale moţiunii, deoarece acest lucru se va întâmpla cu ocazia dezbaterilor. Intenţionez în schimb să fac unele observaţii ce ţin de moralitatea politică, element la care face atât de des apel preşedintele României, domnul Traian Băsescu. Domnia sa acuză în repetate rânduri imoralitatea politicienilor, dar arată cu degetul într-o singură direcţie: spre cei 322 care au votat suspendarea sa în Parlament. Consider că şeful statului trebuie să-şi îndrepte discursul critic, în ceea ce priveşte imoralitatea în politică, şi spre un grup mai restrâns, şi anume cel care răspunde la numele de PD-L.

Domnul Emil Boc, preşedintele PD-L, a declarat recent: "nu are nici un fel de coerenţă şi logică această taxă. Nu facem acest demers doar în termeni populişti pentru că este un subiect la ordinea zilei. Considerăm că avem temeiul politic şi moral pentru a merge înainte cu acest demers". Domnul Boc uită însă că taxa de primă înmatriculare are drept autor pe fostul ministru al mediului, doamna Sulfina Barbu. Faptul că la modificarea Codului fiscal, în primăvara anului 2007, fostul deputat PSD şi totodată preşedinte al Comisiei de buget - finanţe a reuşit să mărească cuantumul taxei, nu reprezintă o vină a Guvernului liberal. Cum nici de faptul că respectiva creştere a taxei a trecut în Parlament, inclusiv cu voturile celor care acum se numesc PD-L.

Guvernul liberal a făcut şi face tot posibilul pentru a pune taxa de acord cu obiecţiile organismelor europene, proces aflat acum în dezbatere publică. Toată lumea ştie că s-a renunţat la prima formă - cea criticată la nivel european - a acestei taxe. Dar la vremea primelor obiecţii, cine era avocatul numărul 1 al taxei? Nimeni altul decât ministrul PD al mediului, doamna Sulfina Barbu. "Efectele programului "Rabla" ar fi anulate dacă taxa de prima înmatriculare ar fi desfiinţată (...). 70% din poluarea urbană provine din trafic, iar 50% din parcul auto este mai vechi de 12-15 ani(...)În Polonia, la integrare nu a existat o pârghie fiscală şi atunci au intrat 35.000 de maşini vechi pe lună, ceea ce ar însemna ca efortul Guvernului de la Bucuresti să se anuleze într-o luna" spunea doamna Sulfina Barbu pe 12 ianuarie 2007. Tot în ianuarie 2007, doamna Sulfina Barbu mai venea cu un argument împotriva celor care nu agreau taxa: "la Bruxelles se discută deja despre o taxă de prima înmatriculare care să fie impusă în toate statele UE". Ulterior, când în Parlament s-a votat creşterea cuantumului taxei, nici doamna Barbu şi nici PD nu s-a pronunţat pentru eliminarea ei, ci doar pentru revenirea la valoarea iniţială.

Pe 27 martie 2007, preşedintele PD, domnul Emil Boc, declara public pentru NewsIn că susţine varianta propusă de ministrul mediului, Sulfina Barbu, cu privire la taxa de primă înmatriculare: "Cred că în ceea ce priveşte taxa de primă înmatriculare trebuie, pe de o parte, să protejăm România să nu devină un cimitir al rablelor, iar pe de altă parte trebuie să punem legea românească în concordanţă cu normele Uniunii Europene", a declarat domnul Emil Boc. Oare în ce se poate măsura diferenţa de 180 de grade între ce declara domnul Boc în martie 2007 şi ceea ce declară acum, chiar şi în situaţia în care Guvernul Tăriceanu a operat şi intenţionează să opereze retuşi la această taxă? Atunci, în opinia domnului Boc, taxa trebuia menţinută, iar acum trebuie anulată, printre altele şi pentru că "se urmăreşte aducerea de bani la Guvern pentru folosirea lor în scop electoral". Dacă aş fi membru al Guvernului, aş solicita expres domnului Boc să prezinte dovezi pertinente pentru a proba acuzaţia privind utilizarea acestor bani. Cred că unica unitate de măsură o reprezintă imoralitatea. Politică.

PS: Doamna Sulfina Barbu a fost denumită, încă din 2007, de presă "mama taxei auto". Astăzi domnia sa nu mai recunoaşte acest lucru. Nu miră pe nimeni această atitudine.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţie politică: "Un pas înainte - ratificarea Tratatului de la Lisabona"

Am început o nouă sesiune legislativă, prima a anului 2008, şi, aşa cum e şi firesc, mă întreb, oare ce va aduce acest an, care nu demult a început şi el. Ce va aduce el nou pentru România, acum, când, iată-ne intraţi în al doilea an ca membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene.

Trecând peste faptul că 2008 este un an electoral, care sperăm să aducă multe schimbări, atât la nivel local, cât şi la cel central, am să încerc să mă opresc puţin şi la ceea ce înseamnă pentru noi, ca europeni, acest an 2008.

Odată cu începerea acestei sesiuni parlamentare, România a făcut un pas istoric extrem de important pentru noi, şi anume ratificarea Tratatului de la Lisabona. Va curge multă cerneală în acest an despre ratificarea acestui tratat şi se va vorbi mult despre el. Cert este că el va aduce unele modificări pentru fiecare din membrii Uniunii.

Pot spune că pasul acestor modificări a fost făcut în luna decembrie a anului trecut, când marii lideri europeni au semnat acest tratat. România a fost cea de-a patra ţară care a ratificat acest tratat, urmând unor ţări ca Ungaria, Slovenia şi Malta, iar speranţele care se pun spun că, până la jumătatea acestui an, fiecare dintre celelalte ţări membre să ratifice la rândul lor acest tratat.

Cât de important este însă pentru România acest tratat? Semnarea documentului de la Lisabona, apreciat ca un moment istoric de către toate ţările membre ale Uniunii Europene, finalizează un proces început încă din anul 2001 şi care viza elaborarea unui tratat cuprinzător pentru Europa. Prin acest tratat se extind practic competenţele Parlamentului European, dar creşte şi rolul celor naţionale, se constituie o politică externă şi de securitate comună.

Un alt lucru la fel de important este şi cel legat de faptul că în acest tratat este inclusă Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, lucru extrem de important pentru România, în situaţia în care există câteva milioane de cetăţeni români care muncesc pe teritoriul altor state membre ale Uniunii. Nu vreau să amintesc încă o dată toate problemele cu care se confruntă aceşti români, care se află de multe ori în situaţii discriminatorii şi defavorizate.

O altă noutate la fel de importantă este legată de politica de securitate şi apărare. Tratatul face precizări extrem de clare în ceea ce priveşte obligaţiile fiecărui stat de a apăra oricare alt stat din cele 127 prezente în aceste momente în caz de calamitate.

România va avea şi ea aceste obligaţii, pe lângă drepturile egale de care va beneficia şi care i se cuvin, ca oricare alt stat membru, însă nu putem să nu tragem un semnal de alarmă referitor la starea actuală în care se află sistemul de apărare al ţării. Nu cred că în momentul de faţă acesta poate răspunde nevoilor ce pot apărea în orice moment. În momentul de faţă, vorbim despre un sector extrem de delicat, mult depăşit de realităţi şi care are nevoie de restructurări şi înnoiri, precum orbul de lumină.

Se pune însă problema de unde vor veni aceste fonduri. Vom ajunge iarăşi să luăm din porţia învăţământului sau a sănătăţii, două domenii care încă caută şi ele lumina? Importante fonduri structurale bat la porţile noastre, dar nimeni nu vrea să le deschidă uşa. Nu. Pentru că nu această uşă este cea mai importantă. Scaunul este cel care primează în opiniile actualilor guvernanţi.

Cum va reuşi oare România să răspundă unor cerinţe militare, când mare parte din armată beneficiază de echipamente depăşite e realitate, învechite şi depăşite de nevoile actuale? Sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem şi care vor rămâne fără răspuns.

Ne bucurăm însă de faptul că România a votat ratificarea acestui Tratat de la Lisabona, că îşi asumă responsabilităţi şi obligaţii, pe care sperăm să le putem respecta şi onora şi că vom reuşi să trecem de statutul de ţară monitorizată, că vom ajunge ca acele reguli scrise, pe care le avem şi cu care unora le place a se lăuda, să fie şi aplicate şi că vom scăpa de unele instituţii infiltrate de corupţie.

Domnul Constantin Marin:

Declaraţie politică: "Motiv de viaţă, un motiv de a muri".

Am intitulat declaraţia mea politică astfel deoarece viaţa unor oameni a devenit dramatică şi imposibil de suportat. Unii dintre ei îşi pun capăt zilelor, lăsând în urma lor adevărate drame. Creşterea aberantă a preţurilor, fără corelarea acestora cu nivelul salariilor, adânceşte tot mai mult prăpastia dintre bogaţi şi săraci.

De la venirea sa la conducerea ţării, Guvernul Tăriceanu a fost preocupat de satisfacerea unor interese de grup ale clientelei politice. Au fost retrocedate clădiri, terenuri, păduri, hale industriale, fără să se aibă în vedere că anumite persoane şi-au legat viaţa de ele şi nu s-au gândit niciodată că vor fi deposedate, aducându-le în pragul disperării.

Guvernul nu este interesat de aceste categorii sociale. pentru el contează numai cei bogaţi, cu care preferă să discute de la egal la egal, şi uită că s-au îmbogăţit din munca de cincizeci de ani a poporului român. Acest popor muncitor şi răbdător a fost batjocorit şi deposedat de cel mai important capital, munca.

Când vor înţelege cei bogaţi că nu putem convieţui decât împreună? Aşa că nu trebuie să ne fie indiferent cum trăiesc semenii noştri. Cu atât mai mult trebuie să îi intereseze viaţa celor peste 6 milioane de pensionari, care au trudit ani de muncă ca să trăiască mai bine, şi s-au înşelat amarnic, visele s-au risipit jalnic.

Recenta creştere a punctului de pensie a fost anulată de creşterile fără suport economic al preţurilor, preţuri care sub masca aşa-zisei "economii de piaţă concurenţiale", sfidează orice principii economice ale bunului simţ, singurul argument constituindu-l îmbogăţirea, sub orice formă şi pe orice cale.

Aş dori să le transmit celor care sunt români şi gândesc româneşte să înţeleagă că a venit timpul să ne strângem în jurul aceluiaşi far călăuzitor care se numeşte "interesul naţional" al poporului român şi al generaţiilor viitoare. Ce lăsăm urmaşilor noştri? Sărăcie, instabilitatea zilei de mâine, speranţe deşarte, nesiguranţă, imposibilitatea de a se realiza în România.

Natalitatea, an de an, este negativă, cu implicaţii grave asupra scăderii populaţiei României. Dacă luăm în calcul şi faptul că milioane de români au plecat în lume pentru a încerca să scape de sărăcie, avem un tablou sumbru a ceea ce se întâmplă în România de azi.

În aceste condiţii deosebit de grele, cei care ar trebui să răspundă de soarta acestei ţări, preşedintele şi primul-ministru, se ceartă tot timpul, reuşind să încrânceneze marea majoritate a populaţiei. Pe bună dreptate, ne întreabă şi vă întrebăm: "Traian Băsescu şi Tăriceanu sunt români, apără interesele românilor sau pe ale cui?", pentru că altfel nu înţelegem ce rost au aceste dispute.

Ele nu au nicio justificare la asemenea nivel, când întreaga naţiune aşteaptă ceva de la cei mai legitimi conducători ai ţării, preşedintele şi primul-ministru.

Domnul Sorin Marian Paveliu:

"Faţa hâdă a contrareformei sănătăţii - Nicolăescu".

În ultima zi a sesiunii parlamentare precedente, Proiectul de Lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2007 de modificare a Legii reformei sanitare a obţinut sprijinul P.N.L., P.S.D., UDMR, P.M.R., P.C. şi al minorităţilor, dar în urma abţinerii P.D.L. nu a putut fi promovat, fiind lege organică.

Proiectul conţine o serie de modificări majore ale reformei sanitare, solicitate insistent de către ministrul Nicolăescu, care a înţeles să facă şi unele mici concesii în contrapartidă. Astăzi, vă developăm elementele contrareformiste, motivele care stau a baza acestora şi ce s-a dat la schimb sprijinitorilor Guvernului.

1. Contrar Programului de guvernare s-a renunţat la desfiinţarea Casei de sănătate a Ministerului Apărării Naţionale, a justiţiei, a S.R.I. etc. şi s-a amânat până în 2009 desfiinţarea celei a transporturilor.

Conform legii în vigoare, până la 31 decembrie 2007, procesul de desfiinţare şi privatizare a celor două case ar fi trebuit să fie finalizat, însă nu s-a mişcat nici un pai în această direcţie. Motivul real pentru care Casa Ministerului Apărării Naţionale a fost scoasă din procesul de desfiinţare este însă unul de natură materială.

De mai bine de trei ani, se fac încercări disperate pentru punerea în aplicare a unui contract de informatizare încheiat sub oblăduirea Guvernului Năstase, care miroase de la o poştă a mită. Costul informatizării acestei instituţii de rang judeţean a fost agreat la jumătatea preţului alocat informatizării pentru toate celelalte case de asigurări judeţene cumulat.

Contractul semnat şi parafat este unul atipic: nu are data de începere şi data de finalizare, iar în perioada de la semnare, prestatorul s-a schimbat de trei ori în pofida faptului că lucrarea nici măcar nu a început. De la o respectabilă firmă europeană specializată în domeniu a trecut la una sud-africană pentru a se opri la o firmă turcească.

S-au făcut încercări mai mult sau mai puţin prudente pentru ca această finanţare să înceapă, fie măcar şi cu un euro, pentru ca respectivul contract să aibă astfel o dată de începere, la acest demers contribuind fie secretarul general al Guvernului, Radu Stroe, care nu are nici în clin, nici în mânecă, cu subiectul, fie ministrul Nicolăescu personal, refuzat de Consiliul de administraţie al CNAS, să înceapă finanţarea la o instituţie în desfiinţare pentru un soft care este deja disponibil.

2. S-a "adăugat" în responsabilitatea Ministerului Sănătăţii elaborarea metodologiei de organizare a licitaţiilor naţionale din programele de sănătate. Prevederea derogă de la legea achiziţiilor publice şi vine după ce o serie de licitaţii au fost blocate datorită încercării de a direcţiona licitaţiile organizate de Ministerul Sănătăţii. În cadrul programelor naţionale au fost incluse şi efectuarea de studii de fezabilitate şi construcţia spitalelor de urgenţă, dar şi a celor 11 spitale noi ce se vor construi în judeţul în care Eugen Nicolăescu este deputat, judeţul Mureş.

3. S-a eliminat complet orice incompatibilitate pentru managerii de spital persoane juridice. Este de remarcat că un număr impresionant de angajaţi ai unei firme furnizoare de materiale sanitare şi soft pentru spitale şi-a trimis reprezentanţii la cursul de manageri de spital.

4. S-a introdus "responsabilitatea" asiguraţilor pentru îmbolnăvirile pentru care survin ulterior refuzului de a se prezenta programul Nicolăescu de evaluare a stării de sănătate. Astfel, de mâine, asiguraţii pot fi ameninţaţi mai voalat sau nu, că vor trebui să-şi plătească medicamentele sau internările dacă nu se supun aberantului program Nicolăescu.

5. S-a scos în totalitate controlul Colegiului Medicilor din România asupra analizei cazurilor de mal practice, prin înfiinţarea unei comisii a CMR din care fac parte 5 membri ai Ministerului Sănătăţii (din 11) care sunt singurii care au drept de veto asupra oricărei decizii.

6. S-a introdus prevederea de suspendare din activitate a oricărui medic împotriva căruia s-a introdus o plângere de mal practice, până la soluţionarea acesteia.

În contrapartidă s-au acceptat unele solicitări politice sau punctuale:

1. S-a acceptat şi votat solicitarea UDMR ca personalul medical să cunoască limba maghiară în judeţele în care există mai mult de 20% cetăţeni de etnie maghiară.
2. S-a aprobat ca doctorii în medicină să rămână şefi de secţie la 70 de ani, iar membrii Academiei de ştiinţe medicale să rămână în activitate până la moarte.

Această propunere legislativă trecută prin Parlament şi votată de o largă coaliţie demonstrează, fără tăgadă, caracterul complet antireformator şi direcţionat împotriva intereselor bolnavilor, al celui care conduce Ministerul Sănătăţii şi a Guvernului Tăriceanu, pentru care interesele materiale transcend oricărei bunecuviinţe sau interes naţional.

Aceasta este faţa hâdă a celor care conduc astăzi făţiş sau voalat România. ruşine lor şi ruşine nouă, celor care nu avem forţa de a elimina aceste celule canceroase ale politicii româneşti.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Confuzia voită şi profund interesată dintre descentralizare şi autonomie locală"

În continuarea seriei de declaraţii politice pe tema descentralizării, se impun şi unele consideraţii care privesc raportul dintre descentralizare şi autonomie locală, de fapt confuzia voită făcută adeseori în această direcţie.

Niciunde şi poate niciodată nu s-a făcut o mai mare apropiere de concepte şi tendinţe ca cele generate de termenii care definesc descentralizarea şi autonomia teritorială. Este regretabil că acum s-a creat pe această temă o situaţie a cărei "clarificare" s-a mutat la cel mai mare nivel din ierarhia administrativă a statului român.

Preşedintele Băsescu îl invită, după alegerile din noiembrie 2007, la Palatul Cotroceni, pe pastorul Tokes pentru a-l felicita cu ocazia câştigării numărului necesar de voturi pentru un loc între europarlamentarii români; pastorul, spre deosebire de alte situaţii, primeşte bucuros invitaţia şi se duce la Preşedinţia României, orientând însă discuţia spre eterna problemă a "autonomiei comunităţii maghiare din România" (formulare nouă, mai cuprinzătoare şi mai neacceptabilă, desigur, din punct de vedere constituţional).

Preşedintele îşi cunoaşte replica şi spune că dânsul doreşte o asemenea "autonomie" pentru toate zonele ţării, sugerând desigur că se referă la descentralizarea administrativă care trebuie realizată în mod egal şi pentru Covasna şi pentru Olt, şi pentru Cluj şi pentru Tulcea (fără a implica componenta etnică în acest demers).

Aparent, o idee acceptabilă, principală şi la limita normelor noastre constituţionale. Numai că pastorul, ca şi alţi reprezentanţi ai comunităţii maghiare, se foloseşte de această formulare, de fapt, de sloganul descentralizării, să-şi exprime acordul, să "pluseze" cu alte detalii şi aspecte ale problemei, mai ales despre folosirea integrală a veniturilor create în teritoriu, despre competenţa autorităţilor locale de a hotărî folosirea lor în folosul public al zonei, despre...neimplicarea în niciun fel a Guvernului în distribuţia fondurilor şi aprobarea obiectivelor noi.

Se subînţelege desigur dreptul adunărilor teritoriale (alt concept nou) de a stabili şi alte norme în ce priveşte educaţia, justiţia, sănătatea publică, serviciile edilitare şi alte sectoare ale activităţii teritoriale (se fac totuşi şi "concesii" către centru, mai ales în ce priveşte politica externă şi armata, dar aceasta din urmă fără unităţi militare în anumite zone şi fără români angajaţi în aceste unităţi.)

Reliefând toate acestea, desigur într-o formă sintetizată, dar absolut autentică, se poate afirma că problematica descentralizării, atunci când ea este pusă în discuţie cu reprezentanţii comunităţii maghiare din România (mai ales cu cei radicali şi cu înclinaţii extremiste) este întotdeauna una perdantă, fără folos pentru sistemul nostru administrativ şi chiar în conflict cu prevederile Constituţiei.

Însăşi logica organizării noastre statale intră în contradicţie cu asemenea cerinţe de sorginte autonomistă, iar argumentaţia pe baze economico-sociale este evident în favoarea sistemului actual (desigur, îmbunătăţit cu cerinţele apropierii deciziei de structurile locale, în limitele exercitării eficiente a competenţelor structurilor administrative centrale).

Cu alte cuvinte, nu se poate şi nu trebuie renunţat la programele naţionale, care sunt dificil de "defalcat" în teritoriu şi nu poţi "dirija" fonduri comunitare direct de la Uniunea Europeană, fără a "implica" statul în distribuirea lor (de fapt, chiar politica Uniunii Europene urmăreşte în această privinţă o anumită omogenizare a dezvoltării, o apropiere a nivelurilor pe zone şi regiuni, o participare a statului român la anumite investiţii de interes local); chiar şi "mitul" folosirii exclusive pe plan local a fondurilor este unul fals, ştiind că judeţele care intră în discuţie pentru "lărgirea autonomiei" nu sunt dintre cele care au aport net la constituirea bugetului naţional.

Aşadar, mai încet (sau chiar deloc) cu problema autonomiei, în context cu descentralizarea, pentru că ea este una care generează confuzii şi serveşte unor interese diferite de cele naţionale.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Racul, broasca şi ştiuca votului uninominal"

Oare în America, etalonul democraţiei contemporane, ar fi putut funcţiona, vreme de opt ani, o instanţă de judecată "extraordinară" (CNSAS), pentru ca, apoi, Curtea Constituţională să constate, pe bună dreptate, că multe dintre cele făcute şi nefăcute de acest colegiu încălcau legea fundamentală a ţării? O fi moral ca un personaj malefic şi bizar (care, înainte de 1989, a făcut stagiul militar la trupele de securitate, cursurile universitare la Academia de Partid "Ştefan Gheorghiu" şi se afla, zic unii, sub înalta, permanenta şi oculta "protecţie" a Ambasadei URSS în România, iar de 18 ani face pe anticomunistul!) să-i jignească la modul cel mai grosolan pe judecătorii care "şi-au permis" să readucă normalitatea într-un domeniu atât de sensibil? Hotărât lucru, mai avem destule de făcut ca să avem cu adevărat un stat de drept - şi aceasta pentru că profesioniştii sunt sabotaţi atunci când vor să-şi facă treaba. Toţi neaveniţii, toţi năucii, toţi aiuriţii se bagă în seamă când ne este lumea mai dragă şi dau peste cap ce s-a edificat în ani întregi de trudă.

Cât timp va mai trece, oare, până când selecţia valorilor (pe scena publică, în primul rând) va fi şi aici la fel de riguroasă ca în statele cu o democraţie consolidată? Desigur, prea mult. Deocamdată, ne mulţumim să admirăm sistemul electoral american, unde au loc alegeri primare (în interiorul fiecărui stat federal, separat pentru fiecare dintre cele două mari formaţiuni politice - Partidul Republican şi Partidul Democrat), pentru ca, apoi, delegaţii la Convenţii să aleagă candidaţii care se vor înfrunta în finala prezidenţială propriu-zisă. Favoriţii scrutinului actual sunt Hillary Clinton şi John McCain, doi politicieni charismatici, cu un potenţial electoral uriaş. Acest mecanism complicat (dar eficient!) de desemnare a preşedintelui SUA influenţează, după toate aparenţele, şi alegerile din România.

În opinia mea, sondajele de opinie "interne" şi "personalizate", în urma cărora se vor definitiva nominalizările pentru primăriile marilor oraşe, nu sunt altceva decât "alegeri primare" în miniatură. Asemănarea este izbitoare şi, la urma urmei, chiar ar fi indicat ca prospecţiunile de acest tip să se generalizeze. În acest fel, "sita" candidaţilor va fi mai deasă ca în trecut, ceea ce nu poate decât să ne bucure.

Cât despre votul uninominal, constat că numai PC rămâne pe baricade pentru schimbarea sistemului de liste, în vreme ce alte trei partide (PSD, PNL şi PD-L) care, formal, îşi declaraseră şi ele adeziunea, se comportă întocmai ca "racul, broasca şi ştiuca" din celebra fabulă! Adică se întrec în a aduce, care mai de care, "îmbunătăţiri" unui proiect de lege aflat în mare criză de timp pentru a putea fi aplicat în acest an electoral. Să nu uităm că, în ipoteza optimistă a găsirii unei soluţii de compromis, oricum mai trebuie delimitate colegiile uninominale - operaţiune extrem de complicată. De fapt, grupările politice respective, prin susţinerea habotnică a unor variante tehnice diferite ale aceluiaşi plan de ansamblu, blochează planul în sine, cu bună ştiinţă! Aşa că nu eEste departe ziua în care racul, broasca şi ştiuca uninominalului românesc se vor învinovăţi reciproc pentru eşecul reformării sistemului electoral. Din păcate, cel care pierde de pe urma jocurilor politicianiste este poporul român.

Domnul Marius Iriza:

Sub pretextul că Furnalul nr. 2 este postat într-o zonă care împiedică dezvoltarea normală a Combinatului Siderurgic Reşiţa, se doreşte cu multă ardoare ca singurul furnal din oraş, rămas în picioare, să fie pus la pământ.

Trebuie amintit că, în data de 12 decembrie 2004, la ora 16,33, Furnalul nr. 1 a fost aruncat în aer. La puţin timp, în jurul acestui eveniment, s-a creat o legendă. Conform acesteia, în curtea bisericii catolice din vecinătatea furnalelor, au existat doi platani, botezaţi după numele celor două furnale reşiţene construite în 1771, Franciscus şi Josephus. În vara anului 2004, unul dintre platani a trebuit tăiat, pe locul lui fiind amplasată o cruce. Se spune că platanul a simţit sfârşitul furnalului frate.

Legenda, chiar dacă la o primă vedere pare irelevantă, demonstrează însă ataşamentul populaţiei din zonă faţă de aceste monumente ale istoriei siderurgiei româneşti.

Furnalul a creat o aprigă dispută în municipiul Reşita. Pe de o parte, se află conducerea Combinatului Siderurgic Reşiţa, care doreşte demolarea acestuia, iar de cealaltă parte, se află o mână de oameni, foşti ingineri, actualmente pensionari, adunaţi într-un grup de iniţiativă, care doresc păstrarea fostei instalaţii de obţinere a fontei şi transformarea acesteia în muzeu. Costurile unei astfel de investiţii sunt relativ mari, dar acest simbol al oraşului nu trebuie să dispară.

Reşiţa nu mai este de mult un punct important al siderurgiei europene, oraşul supravieţuieşte de pe urma renumelui creat în vremurile bune şi poate (trebuie luată în calcul şi o astfel de variantă) în timp, vom rămâne numai cu istoria.

Ce vom răspunde copiilor sau nepoţilor noştri care ne vor întreba despre istoria siderurgiei reşiţene sau despre monumentele care ar fi trebuit să supravieţuiască timpului? Le vom arăta poze? Machete? Le vom spune că am asistat nepăsători la distrugerea a ceea ce a mai rămas din "Cetatea de Foc" a Reşiţei? Sau vom face o ultimă încercare de a salva ce a mai rămas din istoria acestui oraş, despre care odinioară, într-un timp în care uzinele oraşului erau numite "Florile de foc ale Reşitei", elevii învăţau la şcoală în ciclul primar?

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Starea economico-socială în 2008"

în mai puţin de jumătate de an, leul a pierdut 20% din valoare comparativ cu euro. Speculatorii, fondurile străine şi cei care au avut informaţii din interior sunt marii câştigători ai fenomenului, în vreme ce populaţia este marea perdantă. Situaţia socială se deteriorează. Românii nu pot trăi bine cu astfel de preşedinţi, de guvernanţi, iar încrederea în mediul economic românesc scade progresiv.

Sentimentul pieţei este negativ, în condiţiile prăbuşirii Bursei, exploziei inflaţiei şi politicii bugetare incoerente. Schimbarea sentimentului pieţei se realizează schimbând pe cei care conduc acum destinele ţării, schimbând politica guvernamentală din temelii.

Se doreşte renunţarea la programul "Cornul şi laptele", programul de asistenţă socială naţională pus la punct de Cabinetul Năstase şi se încheie contracte de achiziţionare a avioanelor de vânătoare pentru Ministerul Apărării, estimate între trei şi patru miliarde de euro. Preşedintele ar trebui să fie primul care să susţină ajutorarea copiilor nevoiaşi, dar dumnealui îşi doreşte avioane prezidenţiale. În condiţiile actualei crize este nevoie acută de o forţă de stânga, social-democrată, care să repartizeze echitabil veniturile statului şi să-i protejeze pe cei mai afectaţi, pe cei săraci.

Fundamentele macroeconomice s-au schimbat în rău în ultimul timp, inflaţia nu mai are cauze monetare, ci mult mai grav, ele sunt structurale.

Neascultarea recomandărilor venite de la Fondul Monetar Internaţional sau de la Comisia Europeană ne costă foarte scump. Relaxarea fiscală venită într-un moment inoportun şi imprudenţa politicilor fiscal-bugetare ne-au împins pe marginea prăpastiei. Acum mai mult ca oricând este nevoie de profesionalism în luarea deciziilor, de oameni care cunosc bine mecanismele economice şi de luarea în considerare a instituţiilor financiare internaţionale.

Domnul Constantin Tudor:

"S.O.S. - Autostrada Soarelui"

Când a fost lansat Programul naţional de realizare a sistemului de autostrăzi în România, noi, călărăşenii, ne-am bucurat pentru faptul că un important tronson al Autostrăzii Soarelui, care urmează să lege Bucureştiul de Constanţa, traversează judeţul nostru pe o distanţă de peste 100 de kilometri. Şi mai mare ne-a fost bucuria în anii 2004 şi 2007, când porţiunile de autostradă Bucureşti-Drajna şi mai apoi Drajna-Feteşti au fost date în exploatare.

Toate bune şi la locul lor, numai că, după mai puţin de un an de la inaugurarea ultimului tronson, autostrada noastră şi-a schimbat deja în rău aspectul. Multe porţiuni ale barei de protecţie, tamponate în urma unor accidente rutiere, aşteaptă de mult timp să fie înlocuite. Lamelele de plastic, care protejau conducătorii auto de lumina farurilor pe timpul nopţii, dispar de la o zi la alta. Buruienile de pe marginea autostrăzii au deja dimensiunile unor arbuşti, iar gardul care delimitează zona de protecţie a autostrăzii este distrus pe porţiuni importante, existând pericolul coliziunii dintre autovehicule şi animalele care traversează acum nestingherite autostrada.

S-au montat, cu bani grei, şi telefoane de urgenţă de o parte şi de alta a autostrăzii, dar nici până în momentul de faţă nu funcţionează niciunul. Ceea ce este şi mai grav este faptul că, pe tronsonul Lehliu-Gară - Drajna, după această iarnă, care nu şi-a spus încă ultimul cuvânt, au apărut în carosabil adevărate gropi, un pericol în plus pentru conducătorii auto care folosesc acest tronson, în timp ce taxa de drum şi alte taxe speciale inventate de guvernanţii vremii le afectează serios bugetele personale.

Aceasta este imaginea "la zi" a Autostrăzii Soarelui şi ni se întăreşte tot mai mult convingerea că pe cei care ar trebui să-i intereseze soarta autostrăzii, par că se fac că sunt mai preocupaţi de alte probleme. Ministrul Orban, bunăoară, se gândeşte cum s-o scalde cu accidentul din Capitală, pentru ca să aibă ceva şanse în cursa electorală pentru localele de la sfârşitul de mai sau început de iunie. Şi mai curios este faptul că, deşi înalţi demnitari ai statului român, de la premierul Tăriceanu şi până la preşedintele liberal al Consiliului judeţean Călăraşi, Răducu Filipescu, au constatat personal starea de degradare a autostrăzii şi nu s-a luat nicio măsură de remediere a ceea ce s-a stricat deja. Iată de ce ne raliem şi noi celor care solicită o rapidă intervenţie din partea factorilor responsabili de la nivel guvernamental şi al Companiei de autostrăzi şi drumuri naţionale. De altfel, în calitatea mea de deputat de Călăraşi, am şi pregătit o interpelare în acest sens.

Pe de altă parte, credem că şi în domeniul educării spiritului civic al tuturor celor care folosesc autostrada, dar şi al unor conjudeţeni care degradează cu neruşinare unele componente ale sistemelor de siguranţă existente pe autostradă, mai este mult de făcut. Să nu uităm că remedierile ce se impun a fi efectuate înseamnă mulţi bani, iar acest efort financiar suplimentar îl vom suporta noi toţi, până la urmă, în calitate de contribuabili.

Domnul Constantin Faina:

Învăţământul românesc trece în prezent printr-o criză evidentă. Contestat de dascăli, dar şi de elevi, învăţământul promovează în prezent principii care nu schimbă nici forma, nici fondul sistemului de învăţământ. Şi toate acestea în ciuda promisului pachet legislativ aflat în prezent în dezbatere publică.

Deoarece reforma este înlocuită de înfiinţarea unor departamente care fac statistică, ignorând faptul că educaţia, şcoala, cum s-ar exprima dascălii cu care noi am învăţat, trebuie făcută la clasă, continuată în familie, societate şi instituţiile statului.

Supraîncărcarea programelor şcolare, balastul informaţional cu care continuă ministrul de resort să-i "bombardeze" pe elevi nu conduce la un învăţământ eficient şi de calitate.

Rezultatele obţinute de recentele teze cu subiect unic sunt îndoielnice în acest sens, pentru că ele creează neîncredere în sistemul de ierarhizare a elevilor.

Din totalul elevilor de clasa a VII-a, la materiile geografie, istorie, procentul de promovabilitate a fost de 92%, la matematică - 76,92%, dintre elevii de clasa a VII-a au obţinut nota 5 şi puţin peste 5 la teza unică la matematică, iar la nivelul clasei a VIII-a au promovat teza unică 85,74% elevi. La teza cu subiect unic la limba maternă indicele de promovabilitate a fost de 89,76%.

Aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care comisiile şi supraveghetorii au fost din şcolile respective, deci am putea aprecia fără să fim subiectivi, că au fost foarte binevoitori cu proprii elevi, dorind rezultate cât mai bune. Aceste lucruri mă determină să am îndoieli privind tezele cu subiect unic, să consider că rezultatele acestora sunt neconforme cu realitatea.

Ar trebui ca Ministerul Educaţiei şi Cercetării să renunţe la acest sistem, să stabilească real obiective, competenţe pe care elevii trebuie să şi le însuşească la sfârşitul unui ciclu de învăţământ.

Şcoala este şi trebuie să fie a tuturor elevilor, nu a unor elite, care pot - şi au demonstrat acest lucru - să ajungă la performanţă, dar nu prin actualul sistem, ci prin calităţi individuale.

Actualele criterii de intrare în clasa a IX-a "dărâmă" ierarhia elevilor, generând neîncredere în sistemul de evaluare şcolară promovat de minister.

Concursul de admitere pare să fie soluţia prin care ierarhizarea elevilor va fi corectă, conducând la obţinerea performanţelor şcolare care mai târziu vor fi evaluate de societate, atunci când absolvenţii îşi găsesc "locul" pe piaţa muncii.

Domnul Traian Constantin Igaş:

"Ce reprezintă anul 2008 pentru România şi Uniunea Europeană?"

Suntem la începutul activităţii legislative a anului 2008 şi, firesc, ca mulţi alţii, mi-am pus şi eu întrebarea ce va reprezenta acest an pentru România, ca stat membru care a început al doilea an ca stat al Uniunii Europene. Lăsând la o parte faptul că 2008 va fi un an electoral în care vom asista la multe schimbări în plan politic, am să încerc să mă refer astăzi mai mult la ceea ce va însemna acest an pentru România, ca proaspăt stat membru al comunităţii europene.

Este evident că acest an va fi anul ratificării Tratatului de la Lisabona. Va fi anul în care se va vorbi foarte mult despre acest subiect. Dacă în decembrie 2007, marii lideri europeni au semnat acest tratat, în acest an statele membre ale Uniunii Europene vor încerca ratificarea Tratatului, astfel încât acesta să poată intra în vigoare începând cu 2009. Astăzi, suntem la doar o săptămână de când România a devenit cel de al patrulea stat membru al Uniunii Europene, care a încheiat procedura parlamentară de ratificare a Tratatului de la Lisabona, după finalizarea acestui proces, urmând altor state membre, precum Ungaria, Slovenia şi Malta. Se speră însă ca, până la finele lunii iunie, şi celelalte state membre ale Uniunii să ratifice acest tratat, pentru ca, de la 1 ianuarie 2009, acesta să poată intra în vigoare.

Cât de important este însă pentru România acest tratat? Semnarea documentului de la Lisabona, apreciat ca un moment istoric de către toate ţările membre ale Uniunii Europene, finalizează un proces început încă din anul 2001 şi care viza elaborarea unui tratat cuprinzător pentru Europa. Prin acest tratat, se extind practic competenţele Parlamentului European, dar creşte şi rolul celor naţionale, se constituie o politică externă şi de securitate comună.

Un alt lucru la fel de important este şi cel legat de faptul că în acest tratat este inclusă Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, lucru extem de important pentru România, în situaţia în care există câteva milioane de cetăţeni români care muncesc pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene. Nu vreau să amintesc încă o dată toate problemele cu care se confruntă aceşti români, care se află de multe ori în situaţii discriminatorii şi defavorizante.

O altă noutate la fel de importantă este legată de politica de securitate şi apărare. Tratatul face precizări extrem de clare în ceea ce priveşte obligaţiile fiecărui stat de a apăra oricare alt stat din cele 27 prezente în aceste momente, în caz de atac sau în caz de calamitate. România va avea şi ea aceste obligaţii, pe lângă drepturile egale de care va beneficia şi care i se cuvin, ca oricare alt stat membru, însă nu putem să nu tragem un semnal de alarmă referitor la starea actuală în care se află sistemul de apărare a ţării. Nu cred că în momentul de faţă acesta poate răspunde nevoilor ce pot apărea în orice moment. Este un domeniu care are nevoie de fonduri, precum un bolnav aflat pe patul de moarte şi a cărui viaţă depinde de o transfuzie de sânge. Le vom lua oare iarăşi de la Sănătate sau de la Învăţământ, reuşind în acest fel să aruncăm aceste domenii înapoi în timp? Ducem o acută lipsă de resurse financiare, când fonduri importante europene bat la porţile noastre, dar nimeni nu vrea să le deschidă uşa. Nu. Pentru că nu această uşă este cea mai importantă. Scaunul este cel care primează în opiniile actualilor guvernanţi. Pentru a câta dată, oare, interesul cetăţeanului este trecut în coada listei? Cum va reuşi, oare, România să răspundă unor cerinţe militare, când mare parte din Armată beneficiază de echipamente ieşite din realitate, învechite şi depăşite de nevoile actuale? Sunt doar câteva din întrebările pe care ni le punem şi care vor rămâne fără răspuns.

Salutăm, însă, ratificarea şi de către România a acestui tratat şi nu ne rămâne altceva de făcut decât să sperăm că el va permite eficientizarea procesului de luare a deciziilor, că vom reuşi să trecem de la statutul de ţară monitorizată, că vom ajunge ca acele reguli scrise pe care le avem şi cu care unora le place a se lăuda, să fie şi aplicate şi că vom scăpa de unele instituţii infiltrate de corupţie. Iată câteva motive bune pentru care voi aştepta cu multă nerăbdare următoarele alegeri, atât locale, cât şi legislative.

Domnul Viorel Pupeză:

"Politicienii mor de grija securiştilor, poporul duce grija zilei de mâine"

Săptămâna trecută, Preşedintele Traian Băsescu declara cu patos că 25% dintre magistraţi sunt din rândurile fostei Securităţi. Nu este pentru prima oară când Traian Băsescu apreciază "la ochi" numărul informatorilor şi agenţilor Securităţii, iar, când nu vede turnători în principalii săi adversari, îi cataloghează corupţi. Culmea este că acelaşi Traian Băsescu nu şi-a exprimat nicio indignare în public faţă de sentinţa Curţii Constituţionale privitoare la funcţionarea C.N.S.A.S.

Deconspirarea activităţii desfăşurate de foştii ofiţeri de securitate a devenit subiect preferat în discursurile şefului statului, dar el nu se întreabă cum este perceput balamucul de la C.N.S.A.S. sau de la Curtea Constituţională de către omul din popor.

După 18 ani de democraţie, puţini înţeleg că românii nu poartă grija securiştilor cât cea a zilei de mâine, iar acum se dovedeşte că omul de rând nu o duce mai bine acum decât pe vremea blamaţilor securişti. Doar că atunci îl blamau ascuns sau în gând pe tovarăşul Ceauşescu, iar astăzi în gura mare pe actualii guvernanţi şi inclusiv pe marele preşedinte Traian Băsescu, care nu reuşesc să le ofere viaţa decentă promisă.

În timp ce clasa politică susţine că singura şansă pentru România este să deconspire reţeaua foştilor securişti, prin publicarea deja faimoaselor dosare ale Securităţii, românii se uită în buzunare şi văd că nu au cu ce să-şi plătească facturile la încălzire, că nu-şi permit servicii medicale performante, că nu au cu ce să-şi are ogorul.

Vânătoarea de securişti a devenit stindardul de luptă al tuturor partidelor politice, oamenilor oferindu-li-se şanse de a-şi recupera o parte din trecut. Numai că istoria unor ani cenuşii ai istoriei României, rezumată în verdicte şi decizii C.N.S.A.S., nu ţine de foame.

Nu acestea ar trebui să fie priorităţile guvernanţilor. Guvernarea reprezintă prilejul şi puterea de a face ceva pentru milioanele de români, nu un concurs între Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni pe terenul luptei deconspirărilor de dosare. Partidele politice au învăţat lecţia trecutului şi îşi fac singure curăţenie, iar electoratul va fi cu siguranţă judecătorul lor.

Domnul Cezar Florin Preda:

Vreau să revin, cu această ocazie, la declaraţia mea politică de la începutul lunii decembrie 2007, referitoare la "Taxa de primă înmatriculare", şi să trag din nou un semnal de alarmă asupra acestei discriminări a românilor, asupra încăpăţânării acestui Guvern Tăriceanu II, de a menţine cu orice preţ această taxă fiscală abuzivă.

Vreau să reamintesc că, începând de la 1 ianuarie 2007, a intrat în vigoare regimul taxei speciale pentru autoturisme care, de fapt, a înlocuit regimul accizelor aplicat până la 31 decembrie anul trecut.

Această taxă, aplicată sub principiul "poluatorul plăteşte", s-a dovedit de fapt o taxă fiscală aplicată cetăţenilor, care, prin veniturile pe care le au, nu şi-o pot permite, fiind o taxă de lux. De aceea, ea este disproporţionată în raport cu veniturile românilor şi pune o presiune foarte mare pe românii cu venituri mici şi foarte mici.

Mai mult decât atât, această taxă - după cum ştiţi - contravine Tratatului de aderare a României la U.E. De altfel, Comisia Europeană spune foarte clar în scrisoarea trimisă ca răspuns la taxa de primă înmatriculare, că aceasta "ar trebui eliminată, întrucât va avea un efect benefic pentru mediul înconjurător şi siguranţa rutieră întrucât duce la schimbarea mai rapidă a parcului de maşini". De asemenea, reducerea costului de achiziţie al maşinilor constituie un stimulent pentru schimbarea autoturismelor vechi cu altele mai noi, mai sigure, mai puţin poluante.

Acest guvern nu vrea să recunoască, sub nicio formă, că introducerea acestei taxe speciale creează un tratament discriminatoriu între competitorii de pe piaţa auto românească. Aceasta este de natură să afecteze libera circulaţie a serviciilor şi bunurilor, precum şi libera competiţie pe piaţa auto românească.

Ba, mai mult, un număr foarte mare de cetăţeni au contestat deja în instanţă introducerea acestei taxe şi deja procesele încep să fie câştigate de aceştia, în dauna statului.

În decembrie 2007, la Arad, s-a pronunţat primul verdict favorabil unui cetăţean plătitor al acestei taxe. Instanţa a apreciat că articolele din Codul Fiscal, care introduc această măsură, sunt contrare dreptului comunitar, or, legislaţia europeană prevalează asupra legislaţiei româneşti. În ianuarie 2008, un alt verdict favorabil a fost dat la Botoşani. Este drept că soluţiile instanţelor nu sunt definitive, iar Guvernul le va ataca. Aceasta înseamnă însă cheltuieli suplimentare de judecată, suportare tot de la bugetul de stat, practic, de toţi cetăţenii.

Domnule prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu, câte astfel de procese mai trebuie câştigate în instanţă de cetăţenii români, astfel încât guvernul pe care îl conduceţi să renunţe la această măsură de taxare abuzivă? Câte zeci de mii de semnături împotriva acestei taxe mai trebuie strânse, faţă de cele deja strânse de la cetăţenii României, astfel încât să luaţi vreo măsură?

În consecinţă, Partidul Democrat-Liberal nu numai că susţine cu tărie eliminarea taxei de primă înmatriculare, dar cere public ca guvernul să fie responsabil şi să dea banii înapoi celor care au plătit această taxă excesivă şi discriminatorie.

Domnul Costică Macaleţi:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Învăţământul bolnav, mediul rural repetent la capitolul educaţie, elevii de gimnaziu extenuaţi de programul haotic" şi se referă la situaţia gravă în care se găseşte învăţământul românesc.

Recent, a fost dată publicităţii o analiză a Organizaţiei World Vision - România, care relevă faptul că, de la an la an, tot mai mulţi elevi din mediul rural abandonează şcoala imediat după ce termină clasa a VIII-a. Concluzia World Vision este că principala cauză a abandonului şcolar la vârsta liceului este sărăcia, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în mediul rural. De altfel, copiii sunt încurajaţi chiar de către părinţi să nu mai meargă la şcoală, înainte de a termina învăţământul obligatoriu de zece clase, în favoarea muncilor agricole.

Principalele cauze care duc la abandonul şcolar sunt sărăcia şi implicarea copiilor în muncile agricole, având în vedere că pentru familiile sărace banii primiţi ca zilier sunt singura sursă de venit, de multe ori copiii însoţindu-i pe părinţi la munca câmpului.

În 2006, numai 24% dintre elevii din mediul rural au ajuns să urmeze liceul, comparativ cu 36% în 2005. Îngrijorător este şi faptul că în România există cel mai ridicat procent de populaţie rurală dintre ţările Europei Centrale şi de Est: aproximativ 45% din populaţie trăia în 2006 în mediul rural, pe o suprafaţă de 89% din teritoriul ţării, iar dintre aceştia peste 30% din populaţia de 15 ani nu a absolvit nicio şcoală sau a absolvit doar şcoala primară.

Probleme se întâlnesc şi în învăţământul gimnazial. Astfel, Ministerul Sănătăţii a solicitat Institutului de Sănătate Publică Bucureşti (ISPB) să emită, în regim de urgenţă, un raport privind tulburările de sănătate a elevilor.

Raportul va fi prezentat Ministerului Educaţiei, care va fi somat să ia măsuri pentru descongestionarea programelor şcolare. Datele din ultimul studiu al ISPB, realizat în 2007, sunt extrem de alarmante. Din cauza suprasolicitării, tot mai mulţi elevi suferă de tulburări de somn, cefalee, anxietate, simptome care preced patologiile psihice.

Concluziile cercetării ISPB arată că 58% dintre elevii din ciclul gimnazial manifestă o oboseală psihică foarte mare. Din acest motiv, copiii se plâng de cefalee, dureri oculare şi tulburări de somn. Printre cauzele incriminate de elevi, în apariţia suprasolicitării şcolare, se numără obiectele de studiu prea dificile din curricula de învăţământ, volumul mare de teme, precum şi timpul insuficient de odihnă.

Potrivit studiului, timpul alocat pregătirii lecţiilor acasă depăşeşte 4 ore pe zi, pentru 16,4% dintre elevi, 3 - 4 ore pe zi pentru 47,2% dintre elevi, şi 36,4% alocă învăţării 1 - 2 ore pe zi. Totodată, volumul mare de teme necesită o activitate susţinută chiar şi în zilele de sâmbătă şi duminică, 17% dintre elevii chestionaţi alocând mai mult de 4 ore pentru pregătirea lecţiilor.

Mai mult, din cauza volumului şi dificultăţii acestora, pregătirea temelor pentru acasă necesită ajutorul părinţilor pentru 41% dintre elevi. Autorii studiului subliniază faptul că la apariţia oboselii contribuie şi nerespectarea normelor igienico-sanitare privind întocmirea orarului şcolar, prin nerespectarea pauzelor cu prelungirea orei de curs.

Avem, aşadar, probleme cu pregătirea generaţiilor următoare. Copiii şi adolescenţii nu merg la şcoală sau, când merg, sunt împovăraţi de o programă prost gândită şi prost aplicată. Se sacrifică generaţii întregi de tineri, tocmai într-un moment în care avem nevoie de oameni pregătiţi ca de aer.

Valorile ne pleacă peste hotare. Braţele de muncă ne pleacă. Profesorii noştri pleacă şi ei să culeagă căpşuni pe meleaguri iberice şi tot ce ne rămâne este un sistem de învăţământ greoi şi ineficient. Satele ne mor şi oraşele le urmează.

Consider că este vremea să se facă ceva, măcar în cel de al 13-lea ceas! Iată de ce fac un apel către Guvernul României, către primul-ministru, să reevalueze activitatea conducerii ministerului de resort şi să conceapă şi să implementeze un program de reformă reală a învăţământului românesc.

Domnul Ioan Stan:

"Vă spun eu că ceva nu se potriveşte!"

Mă uit la televizor şi unul după altul, o mulţime de domni miniştri stau semeţi pe sticlă şi-mi aduc la cunoştinţă că toate angajamentele pe care şi le-au luat partidele lor, în strădania de obţinere a voturilor ce i-au adus la putere, au fost îndeplinite cu brio! Cică tot ce ne-au fluturat prin faţa ochilor pe post de zăhărel electoral ne-ar fi îndulcit deja, mai, mai să dăm în diabet.

Dau să-i cred şi-mi cad ochii pe ziarele zilei care încondeiază toate cu litere cât de mari au avut şi ei la îndemână vestea cea mai mare a scumpirilor ce se "mobilizează" una pe alta, mai ceva ca echipele de ortaci în întrecerea socialistă, Doamne, iartă-mă!

Şi citesc şi eu ca toţi ceilalţi ce "trăiesc bine" în România:

• de la 1 februarie creşte preţul gazelor cu 8,5%. Asta înseamnă că două milioane de consumatori, adică 2,3 milioane de persoane, sunt afectate direct de scumpirea gazului. Putem să-i dăm jos de pe lista mulţumiţilor;
• scumpirea gazelor deschide calea pentru o nouă creştere a preţurilor la alimente. Cu circa 20% mai mult vor scoate românii din buzunar pentru aprovizionarea cu carne, lapte, ouă, brânzeturi, pâine şi ulei;
• pe lângă scumpirea gazelor trebuie să mai ţinem cont şi de devalorizarea monedei naţionale, inflaţie, creşterile de preţ de la alte utilităţi şi de la carburanţi, care vor contribui copios la majorarea preţurilor alimentelor;
• ANRE va lua în discuţie creşterea preţului la gigacalorie din cauza majorării preţurilor la combustibili.

Nu credeţi, domniile voastre, că, scumpire după scumpire, s-a subţiat lista celor "binetrăitori" în guvernarea exportocalie de bate-n galben, cum îi place popii, de-au rămas puternicii zilei singurei în "bătaia" alegerilor ce vor să vie?

Şi dacă spusele mele au reuşit, aşa cum speram, să vă pună pe gânduri, să ştiţi că pentru "dispariţie" nu puteţi opta!

Tocmai am citit că s-au dublat preţurile la lumânări şi tămâie!

Domnul Ioan Oltean:

«Guvernul Tăriceanu II şi Trilogia "Apogeul penibilului"»

Buna sau proasta funcţionare a oricărei instituţii depinde în mare măsură de pregătirea profesională şi integritatea morală a celui care o conduce.

În această situaţie se află şi Ministerul Justiţiei, care a avut în ultimul an neşansa de a fi cârmuit de Tudor Chiuariu, un tânăr bulversat, străin de problemele din justiţia română, dar extrem de eficient în îndeplinirea ordinelor şi satisfacerea cerinţelor anumitor grupuri de interese.

Demisia domnului Chiuariu, pe fondul începerii urmăririi penale de către D.N.A., a fost în mod cert benefică pentru continuarea luptei împotriva corupţiei.

Din păcate, opţiunile liberale în materie de nominalizări în funcţii s-au dovedit a fi catastrofale.

Propunerea Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al justiţiei a fost guvernată, din nou, de influenţele exercitate de grupurile de interese din P.N.L. Domnia sa şi-a dorit dintotdeauna să ajungă în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere, fie la Interne, fie la Justiţie.

Cum primul post era deja ocupat de unul dintre protejaţii dirijorului de la Iaşi, Relu Fenechiu, doamna Nicolai a trebuit să se mulţumească cu nominalizarea sa la conducerea Ministerului Justiţiei deşi, din punct de vedere profesional şi moral, Norica Nicolai nu corespundea pentru ocuparea acestei funcţii.

În urma deciziei Curţii Constituţionale, contestată vehement de conducerea P.N.L., frustrările doamnei Nicolai au răbufnit, domnia sa oferind un recital public lacrimogen, declarând că nu intenţionează, sub nicio formă, să renunţe la postul de ministru al justiţiei. Mai lipseşte ca doamna senator să acţioneze statul român în judecată la CEDO pentru că i-a fost "furat" postul de ministru al justiţiei.

Presat de necesitatea de a nominaliza o altă persoană la Justiţie, premierul Tăriceanu s-a văzut obligat să managerieze foarte bine interesele de grup din propriul său partid.

Gestionarea Ministerului Justiţiei în numele petroliberalilor şi ale fenegrupului nu poate fi făcută de oricine, fapt pentru care primul-ministru l-a propus în funcţie pe Teodor Meleşcanu.

Teodor Meleşcanu a demonstrat şi în perioada interimatului său la Ministerul Justiţiei că are aceeaşi predispoziţie pentru apărarea grupurilor de interese ca şi predecesorul său, domnul Tudor Chiuariu. Mai mult decât atât, domnia sa a fost acuzat de stoparea cercetării actelor de corupţie prin săvârşirea unor abuzuri în serviciu contra intereselor publice.

În aceste condiţii, este foarte probabil ca România să nu-şi poată respecta angajamentele faţă de Uniunea Europeană şi să fie nevoită să suporte consecinţele grave ale activării clauzei de salvgardare pe justiţie.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

"CNSAS în comă! CNSAS a murit! Are loc restaurarea comunismului!" au fost doar câteva dintre sugestivele titluri de primă pagină ale unora dintre cele mai importante cotidiene naţionale, care reflectau stări de spirit ferme şi concludente vis-à-vis de sordida şi unanima decizie a celor 9 judecători ai Curţii Constituţionale, care printr-un simplu şi cinic vot au decis că articolele 7, 8 şi 9 din Legea nr.187/1999, cuoscută opiniei publice ca Legea Ticu, care fac referire la înfiinţarea, componenţa şi revocarea membrilor Consiliului, sunt neconstituţionale, după opt ani de zile în care această instituţie a funcţionat, "ilegal" se pare, în conformitate şi cu prevederile celor trei articole.

Astfel, potrivit Curţii Constituţionale, prin deciziile de poliţie politică pe care le-a emis CNSAS, această instituţie s-ar fi constituit într-o instanţă de judecată paralelă, limitând dreptul la apărare al celor verificaţi şi luând decizii în spatele uşilor închise, pe care nu le-ar fi făcut publice în mod intenţionat, precum şi faptul că ar fi administrat şi apreciat o serie de probe care stau la baza unui verdict, chestiune în care, conform viziunii Curţii Constituţionale, doar magistraţii ar poseda competenţe.

Ca urmare a sordidei decizii, practic după publicarea acesteia în Monitorul Oficial, CNSAS ar fi urmat să rămână fără baza legală de funcţionare, orice act emis neavând nicio putere juridică şi riscând ca după 45 de zile să-şi înceteze activitatea.

Tot acest "candid" proces a fost generat ca la un semn de o aparent banală şi inofensivă sesizare, parte a unei apriorice construcţii machiavelice, venită din partea "maestrului de ceremonii" Dan Voiculescu, care a ridicat excepţii de neconstituţionalitate pentru 12 articole.

Demersul juridic în sine nu ar constitui o problemă, mai ales că se mai înregistraseră anterior alte şapte sesizări privind excepţii de neconstituţionalitate, ce-i drept, respinse de Curtea Constituţională, însă în cazul de faţă discutăm despre o sesizare cu finalitate mai mult decât oneroasă şi imorală, în condiţiile în care cel în cauză este "fericitul posesor" al unui "onorabil" verdict de poliţie politică din partea CNSAS, primit în iunie 2006, verdict şi ipostază cu care "domnul Felix" nu s-a simţit deloc confortabil, căutând în permanenţă, prin diferite tertipuri, să-şi şteargă anatema.

Acest aspect a fost reliefat în modul cel mai transparent, ulterior primirii verdictului, prin furibundele campanii de presă la adresa instituţiei şi a unor membri marcanţi care trebuiau compromişi şi decredibilizaţi, pentru a distrage atenţia şi a crea subiecte artificiale care să estompeze impactul şi amploarea propriului caz.

A reuşit ceea ce şi-a propus prin complicitatea obscură şi tacită a unor terţe persoane cointeresate, care nu se simţeau deloc confortabil cu existenţa şi funcţionarea acestei instituţii, care prin accesul la diferite dosare a deconspirat peste cinci sute de agenţi ai fostei securităţi şi peste şaizeci de colaboratori, putând astfel compromite şi alte figuri exponenţiale, mai ales într-un an electoral.

"Viabilitatea" acestui demers derivă şi din faptul că CNSAS-ul tocmai intrase în posesia a încă două milioane de dosare, faţă de cele şapte mii aflate în arhiva instituţiei, care urmau a fi parcurse şi în ale căror file se mai puteau descoperi alte bravuri, fapt pentru care s-a optat pntru cea mai "sigură" soluţie: blocarea CNSAS.

Pentru ca acest sumbru peisaj să fie complet, a intervenit şi premierul Tăriceanu la câteva zile de la declanşarea scandalului, obligat fiind de presiunea media şi civică creată faţă de acest subiect să mimeze îndoielnic şi neconvingător implicarea în rezolvarea fie şi pe termen scurt a acestei stringente probleme.

Soluţia găsită de executiv pentru a remedia situaţia creată a constat într-o resuscitare printr-o ordonanţă de urgenţă îndoielnică, cu câteva ingrediente noi, printre care eliminarea sintagmei de poliţie politică şi acordarea de rol mai mult decorativ în raport cu vechile atribuţii, conferindu-i practic rolul unui simplist institut de cercetare, care prin activitatea demarată să nu deranjeze şi să nu-şi mai permită luxul de a scoate la lumină aspecte tenebroase din trecuturile zbuciumate ale unor potentaţi ai zilei.

Această "execuţie publică" a unei instituţii care avea un rol de asanare a spectrului public a contribuit din plin la confirmarea faptului că, dincolo de a fi membră a UE sau NATO, România este încă nereformată, bântuită şi virusată de prezenţa şi deciziile unor neocomunişti captivi ai unor mentalităţi arhaice, dar plasaţi la cel mai înalt nivel decizional, de unde folosesc toate pârghiile, indiferent de natura lor, pentru a-şi atinge strict interesele personale şi de grup, sacrificând imaginea unei ţări cu o democraţie mai mult decât fragilă şi care conştientizează tardiv importanţa Legii lustraţiei.

Domnul Corneliu Momanu:

Declaraţie politică: "Vrancea, un judeţ calamitat politic"

În anul 2005, judeţul Vrancea a devenit una dintre regiunile cele mai calamitate în urma marilor inundaţii de la acea vreme, care au luat prin surprindere autorităţile locale şi cetăţenii. Au pierit oameni, infrastructura comunitară a fost distrusă aproape în totalitate în mai multe localităţi. De atunci, alte valuri de inundaţii, din fericire mai mici ca intensitate, au afecta în mod grav drumuri şi gospodării.

Această realitate tristă ar fi trebuit să responsabilizeze autorităţile centrale şi locale, să le facă să privească spre viitor, să conceapă şi să implementeze o strategie de prevenire şi combatere a riscurilor naturale de acest tip. Ce s-a întâmplat în schimb? Folosind pretextul situaţiei de urgenţă, conducerea consiliului judeţean a speculat şi politizat la dimensiuni uriaşe efectele calamităţilor naturale.

În spatele spectacolului mediatic oferit de administraţia judeţeană, în spatele repetatelor şi uriaşelor alocări bugetare, se ascund de fapt interese mult mai meschine decât siguranţa cetăţenilor şi binele comunităţilor locale. zeci de milioane de lei au fost virate, via Consiliul local judeţean Vrancea, către firme apropiate sau chiar aparţinând unor lideri politici locali.

La aproape trei ani de la inundaţiile din 2005 încă se încredinţează în mod dubios lucrări de refacere a drumurilor, pe criterii lipsite de transparenţă. Mai mult decât atât, firma care primeşte atât de generos astfel de favoruri, S.C. Sotirex S.R.L., este suspectă de a fi în centrul unui conflict de interese, prin intermediul patronului său real, consilierul judeţean PSD Victor Roman.

Ca cetăţean al judeţului Vrancea, nu pot să nu mă întreb: unde merg toţi aceşti bani publici, de vreme ce starea drumurilor judeţului nu s-a îmbunătăţit în mod substanţial? Pot să bănuiesc, tot ca cetăţean, că politicienii din administraţia locală preferă să ascundă resursele publice sub covoarele asfaltice, pentru că - nu-i aşa? - acestea pot fi oricând calamitate.

Din păcate, conceptul de guvernare locală eficientă şi responsabilă este străin unora ca Marian Oprişan, cercetat şi judecat în mai multe dosare penale cu privire la modul în care a dispus cheltuirea fondurilor publice. Aştept ca, măcar în ceasul al doisprezecelea, factorii abilitaţi în verificarea gestionării resurselor publice să facă lumină în acest caz.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

"Cum se împart la Giurgiu banii bugetului pe interese politice"

Convins fiind că o nouă înfrângere la alegerile locale viitoare, de altfel, previzibilă, reprezintă sfârşitul carierei sale politice, deputatul P.S.D., Niculae Bădălău, a comis-o din nou. Construcţia bugetului judeţean pe anul 2008 constituie un caz clar de nesimţire politică, de şantaj şi manipulare care nu poate fi tolerat. Pentru că încalcă flagrant prevederile legii, pentru că este un obstacol important în calea dezvoltării armonioase şi echitabile a localităţilor judeţului şi pune în discuţie, la modul cel mai serios, necesitatea existenţei Consiliului judeţean.

Personajul principal negativ al acestui şantaj politic murdar este deputatul P.S.D., Niculae Bădălău. Niciun leu din acest buget nu a fost repartizat fără o condiţionare politică. Evident, nu ne putem abţine în a pune întrebarea: "Conform legii finanţelor publice locale, ce atribuţii are un deputat, chiar şi de la P.S.D.?" răspunsul este foarte clar: absolut nicio atribuţie.

Aşa cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, în judeţul Giurgiu, alocarea banilor de la Consiliul judeţean către localităţi se face exclusiv pe criterii politice. Eşti primar P.S.D.-ist sau faci dovada că treci la P.S.D., primeşti bani; nu faci acest pas, nu primeşti nimic. Oricât de mari şi de presante ar fi nevoile localităţii tale.

Cum s-a procedat în construirea bugetului pe anul 2008. s-a lansat tuturor primarilor din judeţ invitaţia de a prezenta nevoile de finanţare ale comunităţilor. Şi de a le depune în scris la Consiliul judeţean. Până aici totul este corect şi legal. După care a urmat un comando politic format din oameni de la P.S.D. (Cristian Marciu, Tudorel Ţone, Florin Rădoi) care au colindat judeţul în lung şi în lat, cu mesajul foarte clar adresat primarilor cei mai buni: treceţi la noi, primiţi bani, nu treceţi, nu primiţi nimic.

Culmea jigodismului politic a comis-o deputatul Niculae Bădălău care i-a contactat personal pe toţi primarii de care P.S.D. are nevoie şi, cu condiţia de a semna declaraţia de acceptare a candidaturii la Primărie din partea P.S.D., la alegerile locale viitoare, a stabilit cine primeşte bani sau nu. Evident, toţi primarii P.S.D. în exerciţiu, la care se adaugă şi alţi primari care au făcut pe loc acest pas (primarul Breazu de la Putineiu) şi alţii care au semnat cererea de candidatură fără să-şi anunţe deocamdată trecerea la P.S.D.

Trebuie să facem sublinierea că nu toţi primarii din judeţ, oameni cu verticalitate, serioşi, credibili şi sătui de matrapazlâcurile domnului Bădălău au intrat în jocul lui şi au semnat cererea de acceptare a candidaturii. Primari extrem de valoroşi şi de bine apreciaţi de cetăţeni au refuzat această şmecherie politică de doi bani a unui politician găunos, profund corupt şi total iresponsabil.

Lucrul cel mai grav este că domnul deputat Niculae Bădălău se implică nu numai în alocarea banilor consiliului judeţean, dar mai ales în cheltuirea lor. Legea nescrisă a domnului Bădălău din Bolintin este următoarea: primeşti bani pentru localitate, dar lucrările le fac firmele trimise de Bădălău.