Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Ioan Munteanu şi Dan Radu Ruşanu, secretari.

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor,

Au trecut deja cinci minute şi jumătate peste ora obişnuită de începere a declaraţiilor politice.

Îngăduiţi-mi să deschid şedinţa de declaraţii politice de astăzi, 15 aprilie 2008.

Şi fiindcă e ziua Puterii, dar Puterea lipseşte astăzi la începutul şedinţei, daţi-mi voie să dau cuvântul unui reprezentant al Opoziţiei, domnului deputat Dumitru Bentu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi-l rog pe domnul deputat Petru Călian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal, să se pregătească.

Domnule deputat Bentu, aveţi microfonul.

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am intitulat declaraţia politică de astăzi "Armata".

Nici nu s-au stins bine ecourile summit-ului NATO şi preşedintele a revenit la stilul său conflictual, reluându-şi cu noi argumente tactice atacul asupra "prietenilor săi - liberalii".

Şi-a dat seama că Marea Neagră a fost pentru câteva zile "Lacul lebedelor" atât pentru Bush, cât şi pentru Putin, astfel încât perspectiva de a fi un preşedinte jucător pentru încă un mandat l-a mobilizat ca pe un recrut scăpat cu bine de prima inspecţie de front. După ce a precizat că este comandantul suprem al armatei, preşedintele s-a dezlănţuit atât la adresa conducerii ministerului, cât şi a premierului. A criticat "cu zâmbetul pe buze" întârzierile în sistemul de achiziţii pentru armată, deşi aflase că în 2007 cota procentuală a acestora depăşise 97%. A considerat ca fiind "intolerabil" refuzul ministrului de resort de a aplica o hotărâre a CSAT care limita avansările în grad. A ironizat guvernul în legătură cu noile locuinţe de serviciu din jurul Capitalei.

Nu a scăpat nici premierul Călin Popescu-Tăriceanu, dar acesta a preferat să tacă, rămânând deci filosof. Elegant, dar timid, ministrul Meleşcanu l-a acuzat într-un fel pe preşedinte care ar fi vorbit "în afara discursului scris şi de aceea au fost şi scăpări".

Scăpările prezidenţiale au fost din păcate adevărate dezinformări, demonstrând încă o dată că în foarte multe domenii "preşedintele-jucător" este de fapt "preşedintele - necunoscător".

Despre misiunea militară din Irak a spus că este una a NATO, deşi trupele româneşti din această ţară se află sub coordonarea Coaliţiei Internaţionale.

Cât priveşte scutul antirachetă care ar urma să asigure protecţie şi României, acesta ar putea deveni operaţional abia peste două decenii, iar implicarea financiară a celor 26 de state membre este strict ipotetică.

Singurul consens degajat în urma summit-ului de la Bucureşti se referă la "existenţa ameninţării", primul raport care să includă opţiunile posibile urmând să fie prezentat în 2009.

Iată cum, în panoplia instituţiilor statului atacate de neostoitul nostru preşedinte a fost agăţat încă un "trofeu" - armata. L-o fi deranjat, probabil, poziţia a doua ocupată de aceasta în topul încrederii cetăţenilor, după Biserică.

Stimaţi colegi,

Într-unul din jocurile copilăriei noastre repetam cu mândrie subliminală - "ţară, ţară, vrem ostaşi!". Acum putem relua refrenul - "Ţară, ţară, nu mai vrem un asemenea comandant suprem".

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Călian şi rog să se pregătească un reprezentant al Puterii, pe domnul deputat Garda Dezideriu, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Domnule deputat Călian, aveţi cuvântul.

Domnul Petru Călian:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi da citire unei declaraţii politice, urmând ca pe cea de-a doua, legată de actualul fost ministru gafar, s-o depun doar în scris, din jenă pentru a nu supăra pe nimeni de la această înaltă tribună.

"Violenţa în şcoli, boală contagioasă".

Violenţa în şcoli a atins cote îngrijorătoare şi a ajuns să fie o emblemă a sistemului de învăţământ românesc, devenind cea mai vizibilă evoluţie din acest sector.

De la acte de huliganism, injurii, ameninţări şi intimidări, agresiunile au evoluat în abuzuri grave asupra stării de sănătate fizică şi mentală a elevului din ciclul gimnazial şi liceal.

Violenţa începe în incinta şcolii, se continuă după terminarea orelor, în apropierea instituţiilor de învăţământ, şi se termină la spital.

În mass-media a fost dezbătut acest subiect, societatea a luat la cunoştinţă fenomenul, autorităţile s-au autosesizat, dar se pare că toate metodele au fost ineficiente în combaterea hărţuirii şi violenţei în şcoli.

Elevii agresori se autodenunţă, îşi înregistrează singuri bătăile şi actele de pornografie şi, dezinvolt, le postează pe deja celebrele pagini de internet adresate teribilismului adolescentin. Este şi acesta un strigăt după ajutor.

Chiar dacă toate statele europene se confruntă cu această problemă, nu trebuie să ne bucure locul fruntaş pe care îi ocupăm. Normele U.E. au fost solicitate, din păcate, şi de ţara noastră.

În 2007, un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind violenţa şcolară clasa România pe primele locuri. Conform sondajului, 70% dintre copiii români se duc cu teamă la ore din cauza violenţei în şcoli.

Lipsa de comunicare produsă de frică a fost depăşită de înregistrările video care vorbesc de la sine. Conform psihologilor, copilul provenit din familii violente, va fi şi el violent la rândul său, originea agresiunii fizice, ultima formă de manifestare a violenţei, începe de fapt din sânul familiei, mediul primar de dezvoltare a viitorului elev.

Soluţiile pentru înăbuşirea agresivităţii sunt căutate de specialişti în interiorul sistemului de învăţământ, însă mediul copilului are ca nucleu familia şi mass-media. Factorii responsabili îşi îndreaptă atenţia spre alte aspecte: scoaterea icoanelor din şcoli a fost un proces şi un subiect mult mai picant decât tratarea cu responsabilitate a fenomenelor care inhibă formarea şi dezvoltarea copiilor.

Integrarea în societate a copiilor-problemă este o provocare pentru profesori şi părinţi. Dar cum îşi va controla un copil ieşirile violente dacă exemplul de la catedră contribuie şi el la promovarea violenţei. Numărul profesorilor care îşi agresează elevii este şi el în creştere. Haosul în instituţiile de învăţământ se compune din două tabere, elevii şi profesorii. Dacă cei care sunt responsabili de integritatea copiilor nu-şi pot stăpâni ieşirile violente, atunci unde să căutăm hiba? La adulţi sau la minori? Sub orice aspect, drepturile fundamentale ale copilului sunt încălcate în mod repetat.

Soluţia la acest fenomen s-a găsit, Uniunea Europeană ne oferă sprijin şi asistenţă, protecţia copilului are o structură solidă, însă la practică stăm mai rău. Nu ştim să combatem ceea ce am constatat deja. Societatea secolului XXI priveşte înapoi, spre trecut, când civilizaţia reprezenta un concept necunoscut. Un stat civilizat are ca antonim violenţa, cu cât este mai evoluat, cu atât promovează mai mult pacifismul.

Un program realist şi eficient elaborat împreună cu părinţi, copii, profesori şi specialişti va putea repara sistemul defect al, educaţiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Dezideriu, vă rog să luaţi cuvântul şi-l rog pe domnul deputat Ştefan Baban, din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, să se pregătească pentru a interveni.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Becsek-Garda Dezsö-Kálmán:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Asociaţia Magistraţilor din România, vineri, ziua de 11 aprilie, a celebrat împlinirea a 15 ani de la înfiinţare. Cu această ocazie, vicepreşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România, Mona Maria Privniceru a declarat că prin acuzaţiile domnului preşedinte Băsescu "sistemul judiciar intră în etapa similară domniei lui Caligula". Mona Maria Privniceru a apreciat că astfel de atitudini ale oamenilor politici au creat o imagine publică a Magistratului anului 2008 de tipul unui "suspect în robă, obligat la tăcere".

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lidia Bărbulescu, în faţa unei audienţe formate din magistraţi, ziarişti şi reprezentanţi diplomatici ai statelor europene, a făcut o radiografie a sistemului judiciar, acuzând puterea legislativă din pricina legislaţiei deficitare şi mereu schimbătoare.

Stimaţi colegi,

Dacă am face o evaluare a memoriilor, plângerilor trimise la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor de cetăţeni, atunci ne-am da seama despre percepţia populaţiei despre activitatea magistraţilor. Din aceste jalbe reiese clar că majoritatea judecătorilor nu respectă legislaţia în vigoare.

Prin urmare, nu legislaţia şi puterea legislativă este deficitară, ci interpretarea şi aplicarea abuzivă a legilor, care duc la sentinţe care împovărează situaţia celor nevoiaşi şi protejează pe infractori.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ştefan Baban, şi-l rog să se pregătească domnul deputat Mihai Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Ştefan Baban:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Depopularea României"

România a intrat în al optsprezecelea an de declin al populaţiei şi nu există perspective de stopare a acestui trend, ba se pare că acesta va continua, situaţia ameliorându-se după 2050 şi asta doar în cazul în care se vor lua decizii politice şi sociale de creştere a natalităţii.

O analiză a dinamicii populaţiei în 33 de ţări europene la nivel regional prin luarea în considerare a mişcării naturale şi migratorii şi acoperind perioada 1990-2005 plasează România în grupa celor 9 ţări cu gradul cel mai ridicat al procesului de depopulare.

România duce lipsa unui program de susţinere a natalităţii, de o politică coerentă demografică, iar banii pe care-i primeşte din partea statului o familie pentru creşterea unui copil nu reprezintă un imbold în creşterea demografică din ţară. Dacă la acestea adăugăm migraţia în străinătate a tinerilor şi mai ales opţiunea lor de a rămâne definitiv acolo pentru a duce un trai decent cu familia, avem încă o cauză importantă a declinului demografic din România.

Cele mai realiste estimări arată că în 2050 populaţia cu vârste între 20 şi 60 de ani va ajunge numai la 9 milioane, cu 4 milioane mai mică decât în prezent şi ca urmare şi raportul de dependenţă se va degrada ajungându-se la 115 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte. Dacă populaţia cu vârste între 3 şi 23 de ani este în prezent de 5,7 milioane, în 2050, aceasta va ajunge la 2,7 milioane, astfel că ne vom confrunta cu o populaţie îmbătrânită, cu puţini copii şi tineri.

Felul în care se doreşte stimularea natalităţii în România este departe de a fi cel potrivit. Motivaţiile decizionale ale multor cupluri de a avea unul maxim doi copii se datorează gravelor erori săvârşite în politica demografică şi socială, erori din incompetenţă, lipsă de voinţă politică şi chiar corupţie.

Astfel, actualul sistem al indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi al alocaţiilor de stat pentru copii până la doi ani, este considerat a fi pripit, fără fundamentare ştiinţifică, urmărind efecte imediate, fără evaluarea potenţialelor implicaţii, inclusiv adverse, nefiltrat prin prisma nevoii stimulării natalităţii.

Concret, modificarea în 2003 a sistemului de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, adică 85% din media veniturilor lunare ale mamei din ultimele 12 luni, a condus la o uşoară creştere a numărului nou-născuţilor, tinerele mame făcând parte, în cea mai mare măsură, din categoria femeilor salariate cu studii postliceale şi superioare, care aveau venituri mai mari decât salariatele cu studii inferioare. În 2004, odată cu generalizarea cuantumului unic al indemnizaţiei, indiferent de salariul mamei, numărul nou-născuţilor a stagnat, chiar dacă s-a remarcat creşterea ponderii tinerelor mame care erau salariate cu studii medii, liceale, profesionale şi care trebuie să recunoaştem că sunt, ca număr, mai puţine, pentru că preferă să plece şi să muncească în afară, gândindu-se mai târziu la alcătuirea unei familii.

De fapt, de la condiţiile sociale improprii: lipsa unei locuinţe, imposibilitatea achiziţionării ei în condiţiile din România şi de la cele economice: venituri mici, siguranţa unui loc de muncă etc., tinerii din România preferă să plece în străinătate, să muncească de zece ori mai mult decât în ţară, dar să şi câştige mai mult decât aici, acolo construind o familie pentru că-i poate asigura o casă, un standard minim de viaţă şi o siguranţă a traiului decent.

Depopularea României s-ar putea să continue şi după 2050 dacă nu se iau măsuri urgente pentru promovarea unei politici demografice coerente şi realiste. Efectele dezinteresului autohton încep să se facă simţite încă de pe acum: localităţi întregi din ţară sunt populate doar de bătrâni, iar unele dintre ele au devenit pustii după ce şi aceştia au murit. Este un semnal de alarmă care trebuie tras şi mai ales care trebuie valorificat, dacă mai dorim să existăm ca popor în Europa şi peste 50 de ani!

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumim şi noi, domnule deputat.

Înainte de a-i da cuvântul domnului deputat Mihai Dumitriu, o să-l rog pe domnul deputat de la Bistriţa-Năsăud, Viorel Pupeză, să facă un mic anunţ.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Doresc să vă informez că, începând de astăzi, plec în cadrul Grupului parlamentar al Partidului Conservator şi voi candida şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Bistriţa-Năsăud din partea Partidului Conservator.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă doresc tuturor succes în alegeri.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulţumesc.

Să fie în ceas bun şi succes în continuare. Sper să faceţi treabă bună la Bistriţa. Da. E un băiat deosebit, domnul Pupeză. Şi-mi pare bine că sub autoritatea mea am făcut acest anunţ.

Domnule deputat Dumitriu, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Dumitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Privatizarea şi guvernarea de dreapta".

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Privatizarea, unul din jafurile naţionale prin care proprietatea de stat, rezultat al osârdiei depuse de întregi generaţii prin care statul comunist a ridicat combinate, fabrici, baraje, canale, scoli, grădiniţe s-a făcut pe baza anticomunismului primitiv, esenţialmente ipocrit promovat exact de cei care profitaseră din plin de comunism. Propaganda de tip bolşevic folosită cu brio de noii ştabi ai României prin negarea a tot ceea ce realizase statul socialist în plan economic au creat climatul necesar furtului cu acte în regulă.

Dacă industria românească se reducea la un morman de "fiare vechi" era normal ca nimeni sa nu se mai întrebe de ce se vindeau pe nimic nu numai întreprinderi neperformante, ci şi întreprinderi care cu un mic efort de modernizare ar fi putut rivaliza rapid cu cele din Occident.

Privatizate pe sume infime, fabricile comuniste au fost vânate rând pe rând pentru terenurile de sub ele: preţul pentru fiecare metru pătrat "a explodat" după demolarea clădirilor. Procedeele folosite de AVAS sunt simple:

1. Segmentarea fluxului tehnologic prin împărţirea în întreprinderi mai mici cu management propriu, directori proprii cu salarii de sute de milioane, cu consilii de administraţie proprii formate din persoane care nu erau interesate de bunul mers al unităţii, ci de indemnizaţiile primite, procentual din retribuţia directorului.

Exemple:

2. Privatizarea pe module cu sprijinul firmelor căpuşă care aparţineau celor din administraţia unităţilor sau sindicaliştilor.

1. Uzinele "Republica" (9800 salariaţi) a căror privatizare s-a făcut în anul 2003 cu 1,9 milioane de Euro, producea ţevi petroliere, având o suprafaţă de 30 de hectare, în prezent metrul pătrat a ajuns la 1000 Euro.
2. Uzinele "Semănătoarea" au fost privatizate în anul 2000 cu 1,1 milioane Euro, cu o suprafaţa de 43 de hectare, acum costă 1200 Euro metrul pătrat.
3. Uzinele "Tractorul" Braşov, privatizate în anul 2007 cu 77 milioane de Euro, în suprafaţă de 121 hectare, pe suprafaţa căreia se ridică un proiect imobiliar de 800 milioane de Euro.
4. "Aro" Câmpulung, privatizată cu 150.000 de Euro, valorificată pe bucăţi cu 3 milioane Euro.

În judeţul Iaşi, de aceleaşi tratamente "s-au bucurat" Uzina de Fibre Sintetice, Uzina Metalurgică Nicolina, CUG, Fabrica de Ulei "Unirea" şi, mai nou, Fabrica de Antibiotice. În locul lor se construiesc spaţii comerciale, blocuri şi clădiri pentru birouri.

Guvernanţii aduşi la putere de Preşedintele Băsescu, prin Alianţa PNL-PD, continuă jaful cu privatizarea întreprinderilor româneşti, fabricile din ţară dispărând una după alta şi "se plâng" că importurile sunt mai mari decât exporturile, că se consumă mai mult decât se produce. O miză majoră este falimentarea industriei de apărare şi în mod deosebit a Uzinei Mecanice Bucureşti, producătoare de tancuri.

Nu trebuie să pierdem din vedere fetişizarea privatizării. Nenorocirea economiei socialiste n-a constituit-o proprietatea de stat, deoarece ea a fost şi mai este încă şi în ţările capitaliste cele mai performante economic. Nenorocirea a constat în absenţa liberei concurenţe. Prin trecerea la economia de piaţă nu numai proprietatea individuala, ci şi cea cooperatistă şi cea de stat se supune legilor concurenţei.

Acţionar, asemenea celorlalţi acţionari capitalişti, statul avea tot interesul în numirea unor manageri eficienţi cel puţin în unităţile economice considerate strategice pentru o ţară. Am în vedere întreprinderile pentru medicamente, armament, energetice, pentru producerea alimentelor de bază.

Guvernanţii Alianţei D.A. - PNL-PD prin vocile autorizate, Emil Boc şi Călin Popescu-Tăriceanu afirmă: "Avem de apărat interesele celor mulţi, interesele în democraţie, interesele poporului, adică interesul public." Sunt de crezut?

Stimaţi guvernanţi şi parlamentari,

Vă solicit o analiză serioasă şi profesională mai presus de bătăliile politice, Puterea şi Opoziţia împreună, pentru a stabili drumul pe care România trebuie să-l parcurgă pentru a se alătura Uniunii Europene, în parcursul dezvoltării durabile, printr-o economie nu numai profitabilă clasic, ci şi profitabilitatea într-un raport cu protecţia mediului, conservarea resurselor şi eficientizarea energetică a activităţilor desfăşurate.

Diferenţa mare de preocupări între UE şi România pune în pericol statutul de ţara membră a UE în contextul măsurilor care se preconizează la nivel european şi global.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule deputat, microfonul vă aparţine.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Religia, un mod de apropiere a oamenilor".

În România trăiesc, conform statisticilor oficiale, 60.000 de tătari şi turci, a căror religie este islamul. Într-o ţară preponderent creştină, procentul este mic, însă, datorită faptului că aceşti oameni locuiesc mai ales în Dobrogea, cultul capătă vizibilitate. Există geamii foarte vechi, există cimitire musulmane foarte vechi, ceea ce demonstrează continuitatea acestei religii.

Trebuie remarcat un aspect important, chiar dacă el se subînţelege, acela al modului de colaborare între reprezentanţii cultelor.

După anul 1878, anul semnării Tratatului de la Berlin, când Dobrogea a redevenit provincie românească, viaţa spirituală pentru locuitorii tătari şi turci nu a suferit, din fericire, modificări deosebite. Autorităţile fiecărui regim au sprijinit această latură a existenţei comunităţii noastre.

Pe lângă clădirile mai vechi, au fost construite noi geamii. Pot fi oferite câteva exemple: geamia Regală, ridicată la începutul secolului 20, geamiile din localităţile Eforie Nord, Eforie Sud, Năvodari, Ovidiu, construite după anul 1990.

Seminarul Musulman, transferat în anul 1902 de la Babadag la Medgidia, care a pregătit şi pregăteşte personalul de specialitate, reprezintă, fără îndoială, o instituţie esenţială.

Religia trebuie să însemne, în primul rând, un mod de înţelegere, bună convieţuire, indiferent cărui cult aparţii, fiind un element primordial.

În numele etniei tătare, doresc să adresez, cu ocazia apropiatelor sărbători pascale, cetăţenilor români de religie creştin-ortodoxă, gândurile noastre de bine.

Sărbători fericite!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

L-aş invita pe domnul deputat Paul Magheru să poftească la microfon să-şi susţină declaraţia politică. Astăzi avem o zi mai puţin interesantă, se pare.

Domnule deputat, aveţi microfonul.

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Bătălia zadarnică pentru România".

Preşedintele UDMR, Marko Bela a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că maghiarii din România trebuie să ceară autonomia Ţinutului Secuiesc, iar felul în care se va rezolva problema Kosovo va constitui un precedent nu doar pentru maghiarii din Transilvania, ci pentru toate minorităţile. "Teritoriul locuit de maghiarii din România se află în centrul ţării şi trebuie să cerem autonomia acestuia, nici nu se pune problema sciziunii. Kosovo va crea un precedent şi pentru Ţinutul Secuiesc, dar şi pentru celelalte minorităţi din Europa. În campania electorală trebuie să spunem răspicat ce vrem în următorii patru ani, ce ne asumăm pentru viitor: descentralizarea în administraţia publică locală, reprezentare la guvernare şi autonomie locală şi teritorială", am încheiat neruşinatul citat, a spus Marko Bela.

Apropiatele alegeri locale îndârjesc forţele extremiste maghiare, care, în virtutea şantajului aplicat guvernului liberal, par a-şi permite în voie afirmaţii de-a dreptul insultătoare la adresa integrităţii teritoriale a României. Marko Bela îndeamnă la unitate comunitatea maghiară, cu gândul la votul mult dorit, dar şi la o convergenţă a forţelor menite a izbândi în lupta pentru autonomie.

Recent, revendicările extremiştilor maghiari, şi prin asta putem înţelege deja atât a UDMR cât şi a lui Laszlo Tokes, au ajuns subiect de analiză pentru prestigioasa publicaţie americană, International Herald Tribune. Cotidianul american remarcă iminenţa unei realităţi de tip Kosovo în Ţinutul Secuiesc, precum şi faptul că instabilitatea teritorială poate afecta şi ţări membre ale UE, nu doar pe cele aflate în afara spaţiului comunitar, cum este cazul Abhaziei şi a Osetiei de Sud (Georgia) sau a Transnistriei (Republica Moldova). Evaluând fidel realităţile din zona secuiască, cei de la Internaţional Herald Tribune conchid astfel, citez de data aceasta ca avertizare: "Şansele lor de succes par reduse, dar secuii insistă pe această cale, spre mâhnirea românilor din zonă, care afirmă că, în calitate de minoritate locală, au mai puţine drepturi decât au etnicii maghiari, minoritari la nivel naţional".

Dacă Laszlo Tokes se ilustrase de mult timp ca fiind un radical, UDMR-ul a jucat în toţi aceşti ani comedia moderaţiei, prezentându-se ca fiind alternativa acceptabilă la aberaţiile euro-pastorului. Iată că recentele declaraţii, şi nu numai ale lui Marko Bela, scot la iveală parşivenia şi făţărnicia acestei formaţiuni ilegale, faţă de care PRM, prin vocea sonoră a liderului său, a luat atitudine de fiecare dată. Nu demult, Marko Bela ţinea în cadrul conferinţei "Regiuni într-o Uniune a valorilor", desfăşurată la Sovata, un discurs meschin prin care încerca să inducă nevoia de descentralizare în ideea eficientizării euro-regiunilor, prin tot acest discurs spoit cu tot felul de poliloghii aberante pe marginea ideii de euro-regiune, liderul UDMR încearcă de fapt să-şi mascheze intenţiile de autonomie teritorială.

Jocul politicianist al partidelor, lipsite de orice demnitate naţională, e posibil să aducă din nou mari avantaje UDMR-ului, care nu va întârzia să speculeze dezbinarea internă şi lupta pentru ciolan. Partidul România Mare a luat mereu poziţie faţă de pretenţiile absurde ale iredentismului maghiar, fiind un fel de lupi solitari în lupta cu această haită. În tot răul este şi un bine, după cum spune românul, deoarece poporul va putea vedea astfel cine îi reprezintă cu adevărat. În lupta noastră izolată pentru reînsufleţirea conştiinţei naţionale, vom fi susţinuţi de tot mai mulţi români, sătui să li se tot promită verzi şi uscate. PRM-ul poate să realizeze ceea ce ceilalţi nici măcar nu pot să promită, şi anume revigorarea forţelor naţionale. Poporul s-a săturat de perindarea ciclică la putere a aceloraşi figuri compromise, destul cât au fost schimbaţi unii cu alţii, e nevoie de forţe proaspete pentru a reda identitatea profundă a poporului român.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Aş mai aminti că următorii deputaţi au depus în scris declaraţiile politice: din partea Partidului Social Democrat, domnii Vladimir Mănăstireanu, Gheorghe Chiper, Ion Stan, Vasile Puşcaş; din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnii deputaţi Mircea Coşea, Cezar Preda, Daniel Buda, Adrian Piteiu şi doamnele deputate Graţiela Denisa Iordache, Ionela Pop-Bruchental; din partea Partidului Conservator, domnul deputat Constantin Faina, iar din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul chestor Miron Ignat.

Se pare că vremea nefavorabilă de afară a îngreunat deplasarea spre Camera Deputaţilor a colegilor noştri.

Puterea, astăzi, nu a fost reprezentată decât de un singur deputat, din partea Grupului parlamentar al U.D.M.R.

Neexistând alţi participanţi la şedinţa noastră de astăzi, declar închise lucrările şedinţei consacrate depunerii declaraţiilor politice. Ne revedem la ora 10,00, atunci când şedinţa va continua cu dezbaterea punctelor înscrise pe ordinea de zi.

Domnilor, o zi bună şi să auzim numai de bine!

(Următoarele declaraţii şi intervenţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Antal Árpad-András şi domnul Tamas Sandor:

Intervenţia mea politică, mai bine zis, intervenţia noastră, pentru că suntem autori, împreună cu colegul meu, domnul deputat Tamas Sandor, se intitulează "Prezentarea autonomiilor teritoriale din Uniunea Europeană".

Având în vedere că mulţi politicieni români atât din partidele extremiste, cât şi din partidele democratice, nu au înţeles sau nu au vrut să înţeleagă ce înseamnă autonomie teritorială, am decis că, în fiecare marţi, să vă prezentăm un model concret de autonomie din ţările europene. Facem acest lucru, pentru că 11 din cele 27 de state ale Uniunii Europene asigură o formă sau alta de autonomie cu relevanţă etnică.

Din punct de vedere politic şi administrativ, autonomia înseamnă că, în cadrul unui stat, anumite structuri administrative sau grupuri de persoane au libertatea de decizie şi acţiune în unele probleme bine definite şi care-i privesc în mod exclusiv.

Esenţa autonomiei constă în faptul că anumite comunităţi regionale sau comunităţi naţionale şi etnice pot găsi ei înşişi rezolvarea cea mai convenabilă pentru problemele care-i privesc. Astfel, locuitorii regiunilor neafectate sau grupurile care aparţin altor etnii nu vor putea influenţa evoluţia destinului comunităţii investite cu prerogativa autonomiei. Bineînţeles, sunt probleme care privesc statul, în ansamblu. În virtutea solidarităţii dintre cetăţeni, comunităţile autonome vor conlucra cu restul ţării şi al cetăţenilor acesteia.

Am avut prilejul până acum să va prezentăm autonomiile din Ţara Bascilor, Catalunia, Corsica, a laponilor din Finlanda şi a nemţilor din Belgia.

Astăzi vă voi prezenta provincia autonomă Tirolul de Sud, din nordul Italiei, o regiune pe care am studiat-o în anul 2006, unde 3 naţiuni trăiesc în pace şi bunăstare. Aproximativ 68% din cei 475.000 de locuitori sunt germanofoni.

Tirolul de Sud, provincie cunoscută şi sub denumirea Bozen, face parte din regiunea Trentino-Tirolul de Sud, alături de provincia Trento (în majoritate italofonă). Regiunea a fost parte a Imperiului Austro-Ungar, iar în 1919 a revenit Italiei.

În prezent, Bozen formează o euro-regiune cu Tirolul de Est şi cu Tirolul de Nord, landuri ale Austriei. Autonomia regiunii Trentino-Tirolul de Sud a fost statuată prin Constituţie, în 1947. Au fost oferite competenţe de autonomie considerabile, în detrimentul competenţelor către cele două provincii. Acest fapt i-a îndemnat pe germanofonii din Bozen să ceară un nou statut de autonomie, ajungându-se chiar la acte de sabotaj sau terorism.

Cu ajutorul intervenţiei ONU, 1969 fost aprobat un nou statut de autonomie, introdus în Constituţie în 1972, care limitează puterile regiunii. Reformarea din 2001 a acestui statut condus la reevaluarea relaţiilor dintre regiune şi subiecţii acesteia - provinciile Bozen şi Trento. De atunci, cele două provincii au multe puteri decât regiunea pe care o alcătuiesc. Ambele provincii dispun de adunări legislative organe executive. Fostul guvern de la Roma, condus de Silvio Berlusconi, a încercat să extindă gradul de autonomie pentru cele 20 de regiuni ale Italiei, până la a lua decizii în probleme de educaţie sau sănătate. Cinci din cele 20 de regiuni dispun de un statut special, printre care şi Trentino - Tirolul de Sud.

În consecinţă, contrar declaraţiilor politice ale unor politicieni români, iată că există exemple europene multiple de autonomie teritorială.

Domnul Dan Grigore:

Subiectul declaraţiei politice de astăzi: "Munca în străinătate o soluţie de compromis la care recurg din ce în ce mai mulţi români"

Într-o declaraţie politică anterioară, vă supuneam atenţiei situaţia dramatică a 52 de ialomiţeni care au plecat să muncească în Spania şi au ajuns victimele traficanţilor de fiinţe umane. Aceşti oameni îşi lăsaseră acasă familiile, în speranţa găsirii unui trai mai bun care să le asigure condiţii de viaţă decente lor şi familiilor lor. La vremea respectivă trăgeam un semnal de alarmă vis a vis de această situaţie, şi eram ferm convins că cei abilitaţi de lege vor lua măsuri pentru evitarea unor astfel de situaţii pe viitor. Din păcate, acest semnal nu a avut nici un ecou, ba, mai mult, un caz asemănător celui prezentat revine în atenţia opiniei publice, având ca protagonişti, şi de această data, tot locuitori ai judeţului Ialomiţa.

Nivelul de trai tot mai scăzut şi lipsa unor alternative reale în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă în judeţ determină din ce în ce mai mulţi ialomiţeni să plece la muncă în afara ţării. Recent, un număr de 50 de persoane din care 25 de ialomiţeni au îndeplinit formalităţile necesare plecării în Olanda, prin intermediul unei firme de recrutare a forţei de muncă din Bucureşti. După plata comisionului în valoare de 130 de euro aferent acestui serviciu, ţara de destinaţie s-a schimbat fără nici o explicaţie, fiind necesară plătirea sumei suplimentare de 20 de euro pentru a ajunge, de această dată, în Cehia. După ce au ajuns în Cehia, cei 50 de români au constatat că prevederile stipulate în contractele semnate la plecarea din ţara erau doar pe hârtie, realitatea fiind cu totul alta, iar condiţiile de muncă şi de viaţă erau mai mult decât mizere.

Revoltaţi, o parte din cei păgubiţi s-au întors imediat acasă, însă banii daţi pe comisioane nu i-au putut recupera de la firma de recrutare, în ciuda faptului că au sesizat organele abilitate să rezolve astfel de probleme. Drama acestor oameni este cu atât mai mare cu cât nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă ce le-ar putea asigura un trai decent şi au fost nevoiţi să suporte şi cheltuielile de deplasare în străinătate, cheltuieli care pentru o familie săracă înseamnă foarte mult.

Este inadmisibil ca în România anului 2008 în care se vorbeşte tot mai mult de libera circulaţie a forţei de muncă în spaţiul comunitar să ne confruntăm cu astfel de probleme. Statul român nu poate interveni în reglementarea activităţii agenţilor economici străini. Dar, cu siguranţă, poate interveni în reglementarea activităţii firmelor româneşti care au ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă în afara graniţelor ţării, pentru ca pe viitor, românii care vor pleca la muncă în străinătate să nu mai fie nevoiţi să suporte, pe lângă condiţiile mai mult sau mai puţin bune oferite de angajatorii străini, şi costurile inutile, atât morale, cât şi materiale ale unor astfel de experienţe neplăcute.

Domnul Daniel Buda:

"Alegerile locale, între agonie şi extaz ..."

Se apropie alegerile locale şi multe spirite se încing. Întregul arsenal al presei clujene este îndreptat asupra viitorilor candidaţi. Practic nu a mai rămas publicaţie, post de radio sau televiziune, care să nu fi luat deja startul în această cursă, astfel că, pe măsură ce se apropie data alegerilor, campania de denigrare, promovată de oponenţii politici şi colegii acestora de breaslă, va deveni din ce în ce mai virulentă.

Regulile nescrise ale campaniei electorale, loviturile sub centură şi atacurile înverşunate ale unor lideri ai opoziţiei, sunt pe cât de neagreate şi inoportune de către electorat, pe atât de inutile şi de-a dreptul dezonorante...

Cu paşi mici dar siguri, România se normalizează însă şi din acest punct de vedere, şi asta doar pentru că democraţia nu acceptă să facă regulile jocului în care se folosesc ca şi principale argumente de convingere a cititorilor, atacul la persoană şi denigrarea.

Nu îmi doresc ca astăzi să lansez neapărat un apel către decenţă şi corectitudine în ceea ce priveşte conduita adoptată pe timpul campaniei, însă este momentul să dovedim că în România politica se poate face şi altfel, adoptând un stil corect şi matur, modern şi transparent, fără a adopta reversul, prin stilul declaraţiilor calomnioase.

Cât de important este ca alegerile ce vin să fie desfăşurate într-un mod liber, corect şi transparent? Extrem de important...Un indicator important al democratizării unui popor îl reprezintă însăşi capacitatea acestuia de a desfăşura alegeri apreciate drept libere şi corecte.

Alegerile trebuie să fie echilibrate, trebuie să respecte pe deplin voinţa electoratului, nevoile şi aşteptările cetăţenilor, şi mai ales pentru că modul în care se desfăşoară acestea reverberează şi dincolo de graniţele ţării.

Prin aceste alegeri acordăm legitimitate aleşilor noştri şi reuşim să le sporim încrederea în interiorul comunităţii din care facem parte, cât şi în plan internaţional.

Consider că alegerile care se apropie reprezintă încă un bun prilej de recapitulare şi de evaluare a tranziţiei pe care România a făcut-o spre democraţie.

Din aceste motive, partidul din care fac parte a înţeles mesajul cetăţenilor. Pe de o parte, ne bucurăm de sprijinul acordat de o mare parte a populaţiei, drept dovadă stând localităţile unde am câştigat în anii precedenţi. Dar nu ne-am oprit aici... astfel că, pe de altă parte, am recepţionat corect mesajul în unele zone, în care rezultatele obţinute nu au fost la înălţimea aşteptărilor noastre şi vom lua măsurile care se impun ca fiind necesare în aceste situaţii.

În această perioadă în interiorul partidului realizăm o analiză atentă, cu scopul de a desprinde concluzii utile pentru acţiunea noastră politică viitoare. Referitor la rezultatele propriu-zise, la criteriile de performanţe, pe care ni le-am stabilit pentru aceste alegeri, recunoaştem că sunt mult mai pretenţioase ca în anii precedenţi şi asta doar pentru că partidul din care fac parte a înţeles corect semnalul cetăţenilor şi nu îi putem dezamăgi.

Chiar dacă majoritatea sondajelor de opinie arată că scorul general al alegerilor din acest an ne este favorabil, ne vom strădui să nu ne lăsăm însă copleşiţi de acest sentiment. Ceea ce este notabil pentru partidul nostru, după patru ani în care a intervenit indiscutabil uzura şi s-au acumulat nemulţumiri, este că ne putem mândri în continuare cu sprijinul cetăţenilor şi ei ne vor da cu siguranţă tăria de a duce mai departe cu brio ceea ce ne-am propus. Şi cu siguranţă vom face acelaşi lucru şi după iunie 2008.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Că PD-L este un partid-balon umflat de un preşedinte gălăgios şi conflictual... am mai spus-o. Că PD-L a devenit un amalgam de oameni frustraţi proveniţi de la diferite formaţiuni politice... se vede cu ochiul liber. La Cluj, pe listele de consilieri ale democraţilor, după fiecare membru PD vechi, urmează doi sau trei proaspăt-racolaţi. Că PD-L nu are viziune, nu are un program, nu are o doctrină nu mai merită menţionat: este evident că nimic nu se mişcă fără voinţa, aprobarea, binecuvântarea jucătorului; sau ale lui Zeus...

Şi cum binecuvântarea şefului de partid este metoda de promovare în PD-L, avem la Cluj un model pur de nepotism: mă refer aici la fostul prefect Alin Tişe, fostul consilier local, fostul prefect de douăzeci şi ceva de anişori... În târg, i se spune "finuţul", renume căpătat de pe urma înrudirii cu şeful formal al PD-L, naşul Emil Boc. Cei doi s-au gândit să candideze în tandem şi să demonstreze, probabil, că PD-L este o mare familie. Nu vreau să comentez metoda nimănui de a se promova... Discuţia e cu totul alta.

"Finuţul" Tişe, care îşi doreşte şefia CJ Cluj, a observat că stă extrem de prost în sondajele de opinie, motiv pentru care a început, după modelul naşului, să comenteze câte în lună şi în stele. Ce mi-a atras însă atenţia este faptul că Alin Tişe a menţionat, printre aşa-zisele planuri ale sale de viitor, faptul că vrea să mute Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca de pe locaţia sa.

Să vă spun, totuşi, de ce este atât de important acest subiect şi să explic de ce această afirmaţie nu e deloc întâmplătoare. Aeroportul din Cluj este bine poziţionat, destul de aproape de municipiul Cluj-Napoca. În urmă cu jumătate de an, un fost membru PNL, actual PD-L, era prins cu mâţa în sac încercând să facă trafic de influenţă la Autoritatea Aeronautică, în favoarea unui amic, spus "cetăţeanul cinstit" din Cluj. Cetăţeanul respectiv dorea să demareze diverse proiecte imobiliare pe lângă aeroport şi se folosea de influenţa politică a respectivului politician pentru a obţine avizele necesare.

Liberalul Marius Nicoară, preşedintele CJ Cluj, a făcut din Aeroportul Cluj un punct principal al mandatului său. Datorită Aeroportului, o seamă de investitori importanţi au ales Clujul pentru a deschide puncte de lucru. Ceea ce doreşte acum "finuţul" Tişe este să distrugă acest proiect extrem de valoros pentru comunitatea clujeană şi să pună în braţele unui anumit sponsor de partid terenurile din jur.

În urmă cu ceva vreme, deputatul PD-L Valeriu Tabără a încercat să blocheze în Parlament investiţia Nokia de la Cluj, inducând în eroare întreaga audienţă de la acea dată. Viceliderul grupului de deputaţi democraţi a primit o simplă mustrare de la conducerea partidului, dar şi-a susţinut în continuare afirmaţiile potrivit cărora Nokia nu ar trebui să vină la Cluj.

Clujenii merită un stadion al lor. Liberalul Marius Nicoară a demarat de mai mulţi ani procedurile pentru realizarea acestui obiectiv. În fiecare moment decisiv al rezolvării acestei probleme, au intervenit diverse blocaje, fie o contestare, fie absenţele de la şedinţe ale consilierilor PD-L. Un fost consilier judeţean al acestui partid a recunoscut că, la votul pentru stadionul din Cluj-Napoca, consilierii judeţeni ai PD-L au primit indicaţii "de sus" pentru a bloca acest proiect.

Cam aceasta este maniera în care PD-L înţelege politica, nu numai la nivel local. Acesta este felul distructiv de a face administraţie al trepăduşilor portocalii. Am înşirat mai sus câteva exemple care au ajuns la urechile noastre şi ale publicului. Sunt exemple pure de non-politică. Sau de rea-voinţă. Spuneţi-le cum doriţi!

Domnul Dumitru Avram:

"Democraţia sacului cu bani"

După o îndelungată şi inutilă dispută pluripartidistă, susţinută nu prin argumente de bun-simţ, ci prin stupide ambiţii politicianiste de factură balcanică, Legea votului uninominal a creat o confuzie generală, reamintind aidoma spiritul care domina cu decenii în urmă sesiunile Marii Adunări Naţionale. Deşi se ştie bine că rezultatul de la 4 martie din Camera Deputaţilor n-a fost decât o victorie á la Pyrus şi nicidecum una "istorică", liderii unora dintre partide continuă să se îmbete cu apă chioară, socotind că prin votul uninominal vor fascina poporul.

"Votul uninominal reprezintă o minirevoluţie", spunea liderul social-democraţilor, plin de entuziasm (probabil o revoluţie a bogătaşilor corupţi împotriva sărăcimii, adică a ţării), iar omonimul său de la PD-L preciza, cu aceeaşi dicţie "fermecătoare", că "un asemenea sistem de vot constituie o a doua revoluţie politică". Probabil, acea revoluţie pe care o invocă mai mereu preşedintele ţării atunci când afirmă că votul uninominal este singurul în măsură să contribuie la reformarea actualei clase politice "ticăloşite". Împotriva unor asemenea sentinţe, care se vor veritabile dogme ideologice, se pronunţă însă mulţi politicieni şi analişti care cred că, prin introducerea votului uninominal, într-o vreme când 23 din cele 27 de ţări ale UE resping acest sistem greoi şi antidemocratic, România înoată iarăşi contra curentului european. Mai mult, contestatarii cred că într-o ţară atât de coruptă cum este România există riscul să ne trezim cu un Parlament de mari corupţi, baroni locali, evazionişti fiscali, de patroni ai cluburilor de fotbal, manelişti, jucători la ruletă şi atâţia alţi indivizi străini de viaţa politică şi de interesele ţării. Adrian Copilul Minune s-a înscris deja.

De la bun început trebuie spus că votul uninominal n-a constituit şi nici nu constituie o prioritate pentru români. El este o marotă a preşedintelui ţării, care îşi face iluzii că printr-un sistem de vot bazat pe bani, nu pe competenţă şi moralitate, va putea să burduşească Parlamentul cu acei indivizi dubioşi din cadrul grupurilor de interese ce se învârt în jurul celor 2 Palate, scăpând astfel de actualii senatori şi deputaţi înrăiţi care l-au împiedicat în mod sistematic să reinstaureze dictatura în România.

Care a fost însă ecoul votului uninominal în rândul cetăţenilor s-a văzut limpede la Referendumul din toamna trecută, cerut de Traian Băsescu în mod imperativ, când la urne s-a prezentat doar o treime din numărul alegătorilor, iar cei mai mulţi dintre ei s-au exprimat în totală necunoştinţă de cauză, fiindcă locatarul de la Cotroceni nu le-a dezvăluit nici cele mai elementare amănunte despre acest sistem de vot. Tare mă tem că, după ce vor afla o seamă de detalii despre mecanismul "uninominalului", mulţi cetăţeni nici nu vor mai ieşi din casă în ziua alegerilor.

Obligându-i pe candidaţi să depună în contul Autorităţii Electorale Permanente contravaloarea a 5 salarii minime, Legea votului uninominal îşi dezvăluie din capul locului caracterul antidemocratic şi anticonstituţional. Nici măcar regimul totalitarist, atât de flămând de bani, n-a condiţionat dreptul cetăţeanului de a fi ales pe criterii de avere. Dacă ne gândim că 80% dintre salariaţi trăiesc în mare sărăcie, neajungându-se cu banii de la o lună la alta, atunci caracterul discriminatoriu al legii apare cât se poate de evident. Alegătorii au reţinut că votul uninominal se bazează pe bani şi în nici un caz pe spirit democratic.

Caracterul antidemocratic al Legii votului uninominal este pus în evidenţă şi de existenţa unui dublu prag electoral, care condiţionează intrarea candidatului în Parlament nu doar de numărul voturilor obţinute, ci şi de rezultatul înregistrat de partidul care l-a propus, adică dacă a atins pragul de 5% şi dacă dispune de 6 mandate de deputaţi şi 3 de senatori. Nimeni dintre înfocaţii susţinători ai votului uninominal nu le-a explicat cetăţenilor de ce este nevoie de un asemenea baraj. În aceste condiţii, stai şi te întrebi: de ce mai este nevoie de vot uninominal, dacă în ultimă instanţă rezultatul candidatului depinde tot de partid?

Viitorul Parlament ar putea să se transforme într-o Gară de Nord, adică într-un loc unde oamenii vin ca să aibă de unde să plece. Partidele nu-i vor mai putea ţine-n loc pe cei care vor da bir cu fugiţii pe la vecini, incitaţi de vreun ciolan mai suculent. Mai ales pe cei care îşi vor fi plătit, integral sau chiar parţial, costul uninominalului. Ca atare, noul sistem electoral va constitui un mare pericol pentru stabilitatea vieţii politice, fapt care se va răsfrânge negativ în activitatea forului legislativ.

Nu este deloc exclus ca, în viitoarea legislatură, parlamentarii partidelor să se confrunte permanent cu colegii lor independenţi, aceştia din urmă acţionând unitar ca legile adoptate să le apere în primul rând propriile interese. Surprinzător de repede, Curtea Constituţională a validat Legea votului uninominal, cu toate că, în multe privinţe, caracterul ei antidemocratic este sesizat şi de omul de pe stradă. În mod normal, dacă în cadrul acestui înalt for s-ar fi aflat oameni cu verticalitate, cu înalt simţ al răspunderii faţă de societatea românească şi nu indivizi care au început să tremure ca iepurii de cum a pus puşca la ochi vânătorul de la Cotroceni, Legea votului uninominal ar fi fost invalidată, date fiind aspectele antidemocratice la care ne-am referit mai sus. Cei 9 tremurici de la Curtea băsesciană n-au făcut decât să repete verdictul rostit cu câteva zile înainte, la Radio România, de şeful lor.

Adevăratul verdict asupra acestei legi aparţine, în ultimă instanţă, poporului, cu adevărat forul suprem al ţării, adică al celor 18 milioane de alegători. După absenteismul atât de mare înregistrat la ultimele scrutinuri, ne îndoim că la viitoarele alegeri participarea la vot va fi alta. Mai cu seamă în condiţiile unui vot încâlcit, în urma căruia alegătorii s-ar putea trezi în Parlament nu doar cu oameni politici capabili, ci şi cu destui mafioţi.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Demisia este un gest de onoare"

Vineri, în jurul orelor 19,30, ministrul externelor, Adrian Cioroianu, şi-a anunţat demisia de onoare. Această demisie s-a petrecut datorită cazului Crulic, românul mort într-o închisoare poloneză.

În declaraţia sa prilejuită de demisie, Cioroianu a declarat că, până să se hotărască la acest gest, a dat dispoziţii să se lămurească, printr-o anchetă, vina consulului Preda, care ar fi tratat cazul cu lipsă de profesionalism, precum şi a celorlalţi implicaţi în caz.

De asemenea, a făcut un apel serios către autorităţile poloneze ca acestea să lămurească dacă deţinutul Crulic a murit datorită grevei foamei sau a unei erori medicale.

El afirma că, din toamna trecută, nu a mai primit nicio veste despre acest caz, menţionând că insistă să se stabilească câte mesaje a trimis Crulic din puşcărie şi câte au ajuns la autorităţile române.

Contrar declaraţiilor unor oameni politici şi ale unor ziarişti "bine intenţionaţi", demisia domnului Cioroianu este un gest de onoare, de asumare a răspunderii politice pentru greşelile administrative ale instituţiei pe care a condus-o.

Demisia este un gest normal de asumare a răspunderii politice pentru o eroare a angajaţilor din ministerul pe care l-a coordonat mai bine sau mai rău, aceasta reprezintă o chestiune pe care istoria o va reglementa.

Decizia domnului ministru Adrian Cioroianu reprezintă demisia de onoare a unui om de onoare, care a considerat că viaţa unui om e mai importantă decât portofoliul său.

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

"Taxa de primă înmatriculare sau taxa de mediu?"

În anul 2007, nici un leu provenit din taxa de primă înmatriculare nu a ajuns în Fondul de mediu, bugetul Ministerului Mediului scăzând în mod vizibil pe parcursul rectificărilor bugetare de anul trecut. Mai mult decât atât, adoptarea taxei de primă înmatriculare constituie obiectul unei proceduri de încălcare a două tratate în care România este semnatară, Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană şi Tratatul Comunităţii Europene.

În adoptarea acestei taxe extrem de costisitoare, Guvernul a încălcat art.11 din Constituţia României care stipulează că: "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte". Această taxă auto a devenit cu timpul mărul discordiei dintre actualele partide politice. Guvernul a înţeles că taxa auto nu va fi acceptată de alţi lideri politici, drept urmare a recurs la o altă metodă menită să aducă bani la bugetul de stat, a schimbat denumirea taxei de primă înmatriculare în taxă de mediu.

Ambiţia României de a proteja mediul, de a reduce emisia de gaze cu efect de seră, inclusiv a dioxidului de carbon, este absolut legitimă, dar o lege care instituie o nouă taxă pentru cei care şi-au cumpărat un autovehicul second-hand este discriminatorie, cu atât mai mult cu cât nu respectă nici Tratatului European. Articolul interzice statelor membre să introducă taxe prin care se discrimineze, direct sau indirect, produse din alte ţări membre în competiţia de pe piaţa cu produsele similare autohtone.

Pentru aşa-zisa reglementare a situaţiei, Guvernul a iniţiat un proiect de lege privind o nouă taxă care ţine seamă de protecţia mediului, astfel se fac "eforturi" pentru a prelungi aplicarea unei taxe de primă înmatriculare ilegale, respinse de populaţie şi în neconcordanţă cu legislaţia europeană. Metamorfozarea acestei taxe din taxă cu caracter fiscal într-o taxă de mediu nu mulţumeşte nici cetăţenii nici Comisia Europeană care, încă de anul trecut, a declanşat procedura de "infringement" (încălcare a tratatelor) împotriva României pentru taxa de înmatriculare.

Comisia Europeană consideră că taxa de primă înmatriculare, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2007, contravine jurisprudenţei Curţii Europene şi Tratatului de aderare a României la UE. Comisia Europeana contestă modul de calcul al taxei pentru maşinile vechi şi încălcarea principiului nediscriminării între cetăţenii UE. Astfel, din cauza sistemului de calcul, nivelul taxei pentru maşinile vechi depăşeşte valoarea reziduală a maşinilor, iar maşinile second-hand vândute de cetăţenii români nu sunt taxate la vânzare aşa cum se întâmplă cu cele vândute de alţi cetăţeni UE.

Din punctul meu de vedere, atât taxa de primă înmatriculare, cât şi noua taxă de mediu sunt abuzive şi discriminatorii, şi solicit anularea acestora, întrucât în momentul de faţă un autoturism nu este un lux, ci o necesitate. În sprijinul celor care au achitat această taxă şi pentru reglementarea situaţiei discriminatorii apărute, noi, parlamentarii Partidului Conservator, am iniţiat o propunere legislativă prin care dorim eliminarea taxei şi restituirea banilor depuşi.

Domnul Mihai Sandu-Capră:

Guvernul liberal are din nou veşti bune pentru agricultorii români, venind în sprijinul acestora prin adoptarea, în şedinţa din 9 aprilie, a unei hotărâri privind aprobarea unei activităţi pentru care se acordă sprijin financiar asociaţiilor din agricultură în anul 2008, a cuantumului acestuia, precum şi a sumei totale alocate acestei activităţi.

Hotărârea vizează stimularea producătorilor agricoli şi a altor parteneri de pe filiera produselor agroalimentare pentru a se asocia în organizaţii reprezentative la nivel naţional care, la rândul lor, să se afilieze la organizaţii profesionale europene, pentru a avea posibilitatea reală de participare la elaborarea şi implementarea Politicii agricole comune.

Volumul sprijinului financiar necesar aplicării măsurilor este de 600 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2008. Cei 600 mii lei reprezintă sprijinul de 100% din valoarea cotizaţiei anuale la organizaţiile europene.

Grupurile ţintă vizate sunt asociaţiile din agricultură constituite în baza Ordonanţei Guvernului nu. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Asociaţiile din România nu au puterea financiară să susţină pe cont propriu costurile de participare la organizaţiile Uniunii Europene.

Acordarea sprijinului financiar rezultă în baza protocolului privind condiţiile de aderare a delegaţiei Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) la Comitetul Organizaţiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene şi la Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA - COGECA) încheiat la Bruxelles în 2 octombrie 2007, precum şi ca urmare a demersurilor altor asociaţii reprezentative de producători agricoli români, de a participa la organizaţii profesionale europene.

Afilierea asociaţiilor de producători din România la organizaţiile profesionale europene este un proces foarte important deoarece structurile de lucru ale organizaţiilor profesionale europene au un cuvânt important de spus în abordarea şi elaborarea politicilor agricole de la nivelul Uniunii Europene.

Domnul Constantin Faina:

"Accesarea fondurilor europene pentru eficienţa energetică"

Începând cu trimestrul al-II-lea al anului 2008, se pot accesa fonduri de peste 725 milioane de euro pentru cofinanţarea de proiecte concrete în domeniul surselor regenerabile şi eficienţei energetice. Acestea sunt pentru perioada 2007-2013 şi vizează sprijinirea investiţiilor companiilor industriale în instalaţii şi echipamente pentru reducerea consumului de energie, dar şi finanţarea realizării de noi capacităţi de generare electricitate, prin valorificarea resurselor regenerabile.

Dacă în aceste domenii, "paşii" economiei noastre sunt timizi, nu sunt semnale mai optimiste nici privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră ale complexelor noastre energetice. Avem mari termocentrale pe bază de cărbune care necesită investiţii pentru reabilitarea capacităţilor existente, pentru dotarea cu instalaţii de desulfare pentru încadrarea în normele de mediu ale Uniunii Europene, pentru dotarea cu instalaţii de evacuare umedă a cenuşii dar şi pentru dezvoltarea sectorului minier prin extinderea capacităţii de preluare şi stocare.

Din aceste considerente, Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice" prevede alocarea a peste 220 milioane euro, pentru proiecte în domeniul surselor regenerabile şi circa 190 milioane euro pentru proiecte în domeniul eficienţei energetice la consumatori. Acesta este singurul program operaţional care vizează cu preponderenţă companiile private, în special IMM-urile, acestea având posibilitatea să beneficieze de până la aproximativ 90% din fonduri.

Acest lucru conferă avantaje sporite şi sigure de creştere a potenţialului energetic românesc, care alături de rezervele industriale disponibile şi costuri relativ reduse de producere în prezent a energiei electrice, chiar şi în condiţiile sistemului ETS de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin intermediul certificatelor de emisie, poate contribui la creşterea eficienţei energetice şi, de ce nu, a independenţei energetice a ţării noastre.

Domnul Ioan Hoban:

"Propunere pentru îmbunătăţirea legii creditelor agricole"

Creditul agricol a fost înfiinţat pentru susţinerea activităţilor curente de producţie agricolă, stabilite de Ministerul Agriculturii. El poate fi acordat de către băncile comerciale, cu respectarea prevederilor Legii bancare şi a normelor proprii de creditare.

Din discuţiile purtate cu fermieri din Maramureş, am constatat că aceştia întâmpină greutăţi din partea băncilor, care nu se înghesuie să acorde astfel de sprijin financiar. A confirmat-o, de altfel, şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor care afirma că legea creditelor agricole nu se poate aplica în prezent în România pentru că nu oferă confort băncilor comerciale.

Tocmai de aceea, poate Ministerul Agriculturii se va gândi la îmbunătăţirea acestei legi, astfel încât aceasta să vină în sprijinul agricultorilor. Nu de alta, dar funcţionarea legii este complicată în condiţiile în care fermierul ia un credit, însămânţează, culege, vinde producţia şi abia cu toate aceste documente primeşte de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură o subvenţie de zece la sută din creditul pe care l-a rambursat.

Ministerul ar putea să se gândească la varianta acordării subvenţiei la începutul campaniei agricole, sub forma plăţii primei de asigurare, pe care ulterior o poate da băncilor drept garanţie.

Şi ar mai fi un aspect. Băncile se plâng că aşteaptă de mult utilizarea certificatelor de depozit ca forme de garanţii pentru agricultori.

Domnul Adrian Emanuil Semcu:

Una dintre cele mai importante legi promulgate în România post-decembristă este Legea fondului funciar nr.18/1991. Considerată, la vremea respectivă, un act normativ fundamental, reparatoriu, menit să consfinţească dreptul asupra proprietăţii funciare, pe parcursul timpului aceasta a suferit numeroase modificări şi completări, dovedindu-se excelentă ca fond, dar criticabilă ca formă.

Una dintre lacunele sale evidente este ignorarea situaţiei juridice a terenurilor aferente structurilor reprezentative ale unităţilor de cult. În aceste condiţii, asupra situaţiei juridice a respectivelor terenuri domneşte o confuzie generală, atât la nivelul primăriilor, cât şi la cel al protoieriilor.

Dacă folosinţa respectivelor terenuri în spiritul legii şi potrivit cutumelor nu a fost şi nu este tulburată, în prezent se ridică o problemă extrem de gravă, a cărei soluţionare impune adoptarea unor modificări şi completări ale Legii nr.18/1991, republicată şi modificată, în regim de urgenţă.

Numeroase unităţi de cult, între care unele declarate monumente istorice şi de arhitectură, necesită lucrări de restaurare/ extindere/modernizare, care nu pot beneficia de finanţare şi nu pot fi executate fără existenţa titlului de proprietate asupra terenului respectiv, exemplu, pentru eliberarea certificatului de urbanism de către autorităţile competente, existenţa titlului de proprietate este obligatorie.

Având în vedere oportunităţile reale de finanţare a lucrărilor amintite din fonduri guvernamentale, precum şi din fonduri europene, faptul că, prin specificul lor, unităţile de cult (bisericile) sunt clădiri publice, a căror lipsă de siguranţă ar putea pune în pericol grupuri mari de persoane, ţinând cont şi de situaţia deplorabilă în care se află multe dintre lăcaşurile monument şi, nu în ultimul rând, de importanţa Bisericii pentru societatea românească, vă informez că am iniţiat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea actualului text, prin care unităţilor de cult li se vor putea emite titlurile de proprietate pe terenurile aferente Bisericilor prin ordin al prefectului, la propunerea primăriilor.

Am speranţa, am convingerea că veţi sprijini, împreună cu mine, adoptarea legii şi, ulterior, aplicarea ei în judeţe.

Domnul Rareş Şerban Mănescu:

Guvernul a adoptat în şedinţa din 9 aprilie o hotărâre privind aprobarea unei activităţi pentru care se acordă sprijin financiar asociaţiilor din agricultură în anul 2008, a cuantumului acestuia, precum şi a sumei totale alocate acestei activităţi.

Această hotărâre vizează stimularea producătorilor agricoli şi a altor parteneri de pe filiera produselor agroalimentare pentru a se asocia în organizaţii reprezentative la nivel naţional care, la rândul lor, să se afilieze la organizaţii profesionale europene, pentru a avea posibilitatea reală de participare la elaborarea şi implementarea Politicii Agricole Comune.

Volumul sprijinului financiar necesar aplicării măsurilor este de 600 mii lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2008. Cei 600 mii lei reprezintă sprijinul de 100% din valoarea cotizaţiei anuale la organizaţiile europene.

Grupurile ţintă vizate sunt asociaţiile din agricultură constituite în baza Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Afilierea la asociaţiile de producători din România la organizaţiile profesionale europene este un proces foarte important deoarece structurile de lucru ale organizaţiilor profesionale europene au un cuvânt important de spus în abordarea şi elaborarea politicilor agricole de la nivelul Uniunii Europene.

Asociaţiile din România nu au puterea financiară să susţină pe cont propriu costurile de participare la organizaţiile Uniunii Europene.

Acordarea sprijinului financiar rezultă în baza protocolului privind condiţiile de aderare a delegaţiei Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) la Comitetul Organizaţiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene şi la Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COPA - COGECA) încheiat la Bruxelles în 2 octombrie 2007, precum şi ca urmare a demersurilor altor asociaţii reprezentative de producători agricoli români, de a participa la organizaţii profesionale europene.

Domnul Traian Constantin Igaş:

"România sub flagelul sărăciei: tuberculoza"

La sfârşitul lunii martie, întregul mapamond a sărbătorit Ziua Internaţională de combatere a tuberculozei. Dacă pentru alte state europene, această zi a fost una de mândrie şi victorie în faţa acestui flagel, pentru România lucrurile n-au stat tocmai la fel. Nu am avut practic ce sărbători, asta şi dintr-un motiv cât se poate de evident.

În prezent, conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România se află pe un loc fruntaş în Europa în ceea ce priveşte incidenţa tuberculozei. Astfel, zilnic sunt raportate 5 cazuri de tuberculoză la copii, 82 de cazuri noi la adulţi şi 5 decese din această cauză. Indicatorii epidemiometrici ai tuberculozei înregistrează în România cele mai ridicate valori din Europa. Se estimează că o treime din populaţia planetei este infectată cu bacilul tuberculozei, însă numai aproximativ 8,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză în fiecare an.

Şi pentru că vorbeam despre nivelul ridicat al valorilor pe care le atinge România, haideţi să şi prezentăm aceste valori pentru a ne da mai bine seama cât de sus suntem în ierarhie. Tuberculoza este întâlnită la noi mai frecvent decât în alte ţări europene: anual apar 130 de cazuri la 100 000 de locuitori, adică aproximativ 30 000 de bolnavi în toată ţara, faţă de media europeană care atinge cifra de 30 de cazuri la 100 000 de locuitori. O cifră de 10 ori mai mică, doamnelor şi domnilor deputaţi, faţă de ceea ce se întâlneşte în prezent în ţara noastră.

Revenind însă la tuberculoză, trebuie să vă spun că ea este o maladie infecţioasă periculoasă, care, în cazul nedepistării la timp şi tratării inadecvate, ea poate duce la pierderea capacităţii de muncă, invaliditate şi chiar deces. Cel mai frecvent, tuberculoza afectează plămânii. Tinerii bărbaţi sunt cel mai frecvent afectaţi. Deşi nimeni nu poate fi vinovat pentru că s-a îmbolnăvit cu TBC, uneori se întâmplă ca bolnavii să nu fie trataţi corect de către societate. Omul sănătos se teme să nu se îmbolnăvească şi neştiind cum să se protejeze, se poate comporta cu ostilitate faţă de persoana bolnavă. De multe ori apar probleme şi la reintegrarea fostului bolnav la locul de muncă sau la şcoală. El este primit cu rezervă de colegi, profesori sau şefi. Asta şi pentru că există încă prosteasca prejudecată că un om, o dată ce a făcut tuberculoză, nu se mai poate vindeca niciodată complet.

Trebuie ştiut că tuberculoza este cea mai vindecabilă boală infecţioasă pulmonară şi că un tratament corect asigură o vindecare completă. De aceea, între o persoană vindecată de tuberculoză şi o persoană care nu a avut niciodată această boală nu există absolut nicio diferenţă. Din păcate, Ministerul Sănătăţii, autorităţile de sănătate publică, nu popularizează aceste informaţii, nu fac cunoscute date despre această boală şi mai ales despre vindecarea ei, bolnavilor fiindu-le ruşine să-şi recunoască boala, refuzând chiar şi asistenţa medicală, spitalizarea sau tratamentul.

În România, Sanatoriul şi Dispensarul Filaret, inaugurat în anul 1904 la Bucureşti, a marcat debutul activităţii Societăţii pentru profilaxia tuberculozei, înfiinţată la iniţiativa unui grup de medici în anul 1901. În anul 1949, devine Institut Clinic de Ftiziologie, organ tehnic consultativ al Ministerului Sănătăţii, responsabil cu efectuarea de studii şi cercetări în toate problemele legate de tuberculoză, precum şi de orientare a luptei antituberculoase în România.

Această boală nu trebuie privită însă cu dezgust, ci ca pe o problemă serioasă, cu cauze cunoscute, dar şi cu soluţii la îndemână, care trebuie rezolvată, iar diagnosticul şi tratamentul ei se fac gratuit. Dacă în ţările occidentate această boală este o raritate, în România tuberculoza reprezintă încă o problemă prioritară de sănătate publică, chiar şi după aderarea la Uniunea Europeană. România înregistrează în continuare o incidenţă crescută a tuberculozei: locul I între ţările Uniunii Europene, iar judeţul Arad se află peste media pe ţară a acestei boli, lucru care nu ne prea onorează.

În prezent, există 8 milioane de cazuri de tuberculoză simptomatică, iar 3 milioane de decese se înregistrează în fiecare an. Astfel, TBC este a doua cauză infecţioasă de deces din lume, doar SIDA făcând mai multe victime.

Dintre statele membre UE suntem cei mai loviţi de "boala sărăciei": România pe primul loc!

Domnul Traian Constantin Igaş:

"Taxa auto, din nou"

În ultimii doi ani de zile ne-a fost dat să primim din partea actualului Guvern, Tăriceanu II, o bombardare din ce în ce mai evidentă de taxe şi impozite. Au fost inventate şi reinventate o mulţime de biruri care nu fac nimic altceva decât să împovăreze şi mai mult viaţa cetăţeanului de rând, care şi aşa era deja la suprasaturaţie.

Tot ceea ce s-a putut taxa a fost taxat, tot ceea ce era deja taxat a ajuns să fie mult mai taxat, însă cea mai discutată, comentată şi criticată a fost taxa auto. A fost numită iniţial "de mediu", dar era evident pentru toată lumea, iar populaţia nu mai putea fi convinsă că aceasta nu se îndreaptă spre ceea ce presupunea denumirea ei. Nimic din acea taxă nu s-a regăsit măcar într-un proiect al Guvernului. N-au fost făcute reîmpăduriri, deşi e atâta durere în acest sector, n-au fost create spaţii verzi, deşi acestea au ajuns atât de rare precum eroii, n-au fost curăţate pârâuri, râuri sau lacuri etc, etc, etc...

A fost numită apoi" de primă înmatriculare", deşi valorile ei şi modalitatea de calculare a unor valori erau peste posibilităţile oamenilor de a înţelege. Iar în cele din urmă au numit-o taxă auto şi i-au dat nişte valori de au reuşit să-şi ridice întreaga populaţie revoltată până la extrem de capacităţile acestor aşa-zişi guvernatori. În loc să micşoreze această taxă, aşa cum glăsuia întreaga suflare a naţiunii, în ultima variantă au reuşit performanţa de a o face şi mai mare.

A început atunci a glăsui şi vocea Comisiei Europene, a Uniunii, unde în nicio altă ţară nu se aplica o astfel de logică, o astfel de modalitate de calculare şi de aplicare a ei. Oamenii şi-au exprimat punctul de vedere privind această taxă în mod clar. Nu mai doreau şi o astfel de taxă. Peste 120 000 de semnături au fost depuse la Preşedinţia ţării, la Guvern, la Parlament şi nu în ultimul rând la Comisia pentru Petiţii din Parlamentul Europei. Nicicând până în prezent Parlamentul Europei nu s-a mai întâlnit cu o astfel de problemă. Nicicând doleanţele poporului nu au fost mai evidente. Cu toate acestea, Guvernul Tăriceanu II n-a ţinut cont de această voce, care într-o democraţie este cea mai puternică: vocea poporului. Definiţia democraţiei, de guvernare a poporului prin popor şi pentru popor, nu este cunoscută pentru aghiotanţii domnului Tăriceanu pe care i-a introdus în Guvern. Pentru ei e mai importantă guvernarea poporului de către anumiţi indivizi.

Era evident pentru toată lumea că anumite măsuri din această guvernare luate de guvernanţi pentru a avea sprijinul anumitor categorii ale populaţiei, mă refer aici la măsurile de mărire a pensiilor şi de câştigare a acestor votanţi conştiincioşi, vor lăsa nişte găuri mari în economia românească.

Aceste găuri nu puteau fi umplute oricum. De unde să mai apară fonduri? De la sănătate, care e în moarte clinică? De la învăţământ, care e în pragul falimentului? De la armată, care n-are bani de dotare cu utilaje moderne? Desigur că această taxă venea în sprijinul acestor găuri negre. De aici şi înverşunarea Guvernului de a o mări şi de a nu renunţa la ea.

Trebuia luată o măsură, iar vocea Comisiei Europene n-a mai putut fi ignorată, pericolul în care era pus acest Guvern era mult prea riscant. Acum, Guvernul ne anunţă că vom avea o altă taxă. Nu ştim încă denumirea ei. Nu ştim încă valorile ei, dar, deja, Guvernul ne anunţă ba că va fi cu mult mai mică, atât de mică încât şi Uniunea Europeană este de acord cu ea, ba că ea ajunge la valori cu până la 90% mai mici decât ultima variantă.

Populaţia aşteaptă cu mare interes aceste valori, deşi dorinţa acesteia a fost cât se poate de clară: fiind o taxă ilegală, se cuvine ca banii luaţi în contul ei, să fie returnaţi celor care i-au achitat. Justiţia ne-a dovedit deja că această dorinţă a avut câştig de cauză în câteva cazuri.

Ne-am săturat să mai fim "vaca de muls" a domnului Tăriceanu şi a aghiotanţilor lui, care fac orice şi trec peste orice pentru a-şi mai păstra puterea şi privilegiile. Iresponsabilităţile pe care le-au făcut şi le mai fac încă, sunt prea multe şi prea mari pentru a mai fi tolerate de populaţie.

Domnul Traian Constantin Igaş:

"4 aprilie - Ziua Internaţională pentru conştientizarea pericolului prezentat de minele antipersonal şi a consecinţelor acestor mine"

Nu pot să trec peste această zi fără a prezenta pericolul şi consecinţele pe care le pot prezenta minele antipersonal în ţări în care şi în prezent au loc conflicte armate între diverse părţi, ţări în care, pentru menţinerea păcii, participă şi trupe româneşti şi în care soldaţi români îşi pierd sau îşi pot pierde viaţa şi din cauza acestor mine.

La data de 8 decembrie 2005, Adunarea Generala a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat ziua de 4 aprilie a fiecărui an drept Ziua internaţionala pentru conştientizarea pericolului prezentat de minele antipersonal şi a consecinţelor acestora (Rezoluţia 60/97). Adunarea a cerut continuarea eforturilor statelor membre, beneficiind de asistenţa ONU si a organizaţiilor importante, în a înfiinţa şi dezvolta la nivel naţional instalaţii de distrugere a minelor rămase în urma războaielor, care constituie o ameninţare serioasă la siguranţa, sănătatea şi viaţa civililor şi un obstacol împotriva dezvoltării sociale si economice la nivel naţional sau local.

Pe 3 decembrie 1997 se semna la Ottawa Convenţia privind interzicerea folosirii, stocării, producerii si transferului minelor antipersonal şi distrugerea acestora, adoptată la Oslo în septembrie 1997. Marcarea acestui eveniment în ţara noastră, semnatară a convenţiei in 1997, alături de alte 136 de tari, este cu atât mai importanta cu cât de curând, la 13 noiembrie 2000, preşedintele ţării a promulgat legea de ratificare a tratatului de către România.

Prin ratificarea Convenţiei de la Ottawa, România îşi afirmă sprijinul faţă de mişcarea internaţională împotriva minelor antipersonal şi se alătură în mod ferm eforturilor care se fac în întreaga lume de a pune capăt acestui flagel.

Mina terestră este un tip de armă ascunsă în pământ la mică adâncime, pentru ca explozibilul să detoneze la presiunea exercitată de greutatea unei persoane sau a unui vehicul. Se compune din încărcătură explozivă şi un focos. Minele terestre se pot utiliza pentru asigurarea frontierelor în perioade de conflict sau pentru restrângerea mişcărilor inamicului pe timp de război, astfel încât trupele atacante să poată cădea într-o ambuscadă sau să fie bombardate mai uşor. Majoritatea ţărilor din lume (144 ţări) au interzis fabricarea, folosirea sau deţinerea de către armatele lor a minelor antipersonal.

Din păcate, numărul persoanelor care au devenit victime ale acestor mine antipersonal este foarte ridicat. Chiar şi după încetarea ostilităţilor de pe anumite câmpuri de lupte, după retragerea trupelor militare implicate în conflict, acestea au continuat să producă victime în rândul populaţiei civile. Există cazuri nenumărate de adulţi, dar ce e mai grav, şi copii, care şi-au pierdut mâini, picioare sau chiar viaţa fără a avea vreo vină sau vreo implicare în conflict. Numărul ridicat al acestor victime şi implicarea reamarcabilă a unor personalităţi publice au determinat semnarea acestei Convenţii privind interzicerea folosirii, stocării, producerii sau transferului minelor antipersonal.

România marchează finalizarea procesului de distrugere a stocurilor de mine antipersonal, în cadrul ceremoniei "România fără mine antipersonal", la poligonul Cislău, judeţul Buzău. În cadrul ceremoniei a fost distrus prin explozie ultimul lot de 10 mine antipersonal, marcând încheierea programului de distrugere a stocurilor, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Ottawa privind interzicerea folosirii, stocării, producerii, transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora. Convenţia a fost deschisă pentru semnare la 3 decembrie 1997 şi afirmă hotărârea statelor părţi de a "pune capăt suferinţelor şi victimelor provocate de minele antipersonal". Acest angajament este concretizat prin obligaţiile asumate de statele părţi cu privire la: interzicerea folosirii, deţinerii, producerii şi transferului acestui tip de arme; distrugerea stocurilor; curăţarea terenurilor minate; acordarea de asistenţă pentru victime.

Pe 9 martie 2006, Comisia Europeana a adoptat programul anual de combatere a minelor antipersonal, alocând un buget de 17,5 milioane de euro. Obiectivul general al programului este sa sprijine tarile afectate de consecinţele utilizării minelor antipersonal şi să creeze condiţii favorabile dezvoltării, atât în plan economic cât şi social. Statele vizate de program în 2006 sunt Bosnia şi Herţegovina, Columbia, Cambodgia, Georgia, Yemen, Sudan, Republica Democratica Congo, Burundi, Afganistan şi Kosovo.

Priorităţile programului constau în curăţarea câmpurilor de mine, informarea cu privire la pericolele zonelor minate, acordarea de ajutor victimelor, precum şi susţinerea autorităţilor regionale în munca acestora de deminare.

Domnul Marius Rogin:

"Neliniştile domnului Călin Popescu-Tăriceanu"

În ultima perioadă de timp asistăm la unele manifestări din ce în ce mai ciudate şi din ce în ce mai dese din partea domnului Călin Popescu-Tăriceanu, manifestări care ne fac să credem că acestea sunt consecinţele unor mari nelinişti interioare.

Societatea civilă îl cunoştea pe acest domn ca pe un reprezentant mai elitist de felul lui, având mai degrabă un stil diplomatic şi departe de a fi unul arţăgos. În aceste zile începem să descoperim că de fapt acea faţă cu care domnul Tăriceanu poza de obicei şi pe care ne-o arunca înainte, nu era de fapt şi cea reală. Astăzi vedem un lider de partid din ce în ce mai puţin liberal în gândire şi opinii, dovedindu-ne, dacă mai era cazul, că nu principiile sale liberale sunt cele care-l mână-n luptă, ci mai degrabă interesele personale, oligarhice ale domniei sale şi ale celor care-i sunt alături.

Vedem un lider de partid care îşi pierde controlul într-o perioadă în care, cel puţin teoretic, nu suntem încă în campanie electorală. Atacurile cu care iese în faţă domnul Tăriceanu sunt îndreptate evident spre cei pe care-i consideră principali adversari. Aceste ieşiri pe care le observăm însă nu sunt deloc diplomatice, aşa cum ne aşteptam să vedem din partea unui lider de partid ce se pretinde cel mai apropiat de ceea ce înseamnă democraţia.

De unde atunci aceste ieşiri necontrolate? Să vină ele oare din partea unor proşti sfătuitori, pe care îi plăteşte tot din bani publici? Vedem foarte bine că deplasările oficiale pe care le face în diverse judeţe în calitatea oficială pe care încă o mai are, de prim-ministru, sunt transpuse de fapt în întâlniri electorale de lansare a diverşilor candidaţi liberali, plătite din bani publici.

Domnul Tăriceanu ţine în ultimul timp să ne dovedească măsura bărbăţiei sale, pe care până acum a ţinut-o ascunsă, apelând la proverbe cu vaci ce nu trebuie mulse, la jigniri aruncate unor lideri pe care-i consideră posibile pericole, făcându-i, fără nicio acoperire, traseişti politici.

Mergem mai departe şi descoperim şi alte laturi ascunse ale domnului Tăriceanu, cam departe de a intra în categoria unor atitudini liberale, aşa cum se pretinde a fi. Domnia sa nu este de acord cu protestele muncitoreşti, nu este de acord cu libertatea oamenilor de a-şi exprima liber şi deschis nemulţumirile pe care le au. Aşteaptă din partea acestora tăcere şi supunere. Oare când au intrat aceste cuvinte în doctrinele liberale? Contestă demersurile iniţiate de anumite posturi de televiziune, precum şi libertatea de exprimare a presei atunci când aceasta iniţiază campanii care explică cetăţenilor drepturile pe care le au, cum ar fi acela de a iniţia propuneri legislative sau de a modifica anumite legi ce se află în vigoare. Conform principiilor pe care le exprimă acum domnul Tăriceanu, cetăţeanul nu trebuie să ştie ce drepturi are, nu trebuie să se exprime liber, ci doar să se supună şi să tacă. Oare acestea să fie aşteptările liberale?

Aştept cu multă curiozitate şi alte manifestări ale domnului Tăriceanu. Probabil cele din campania electorală vor fi mult mai surprinzătoare, exprimându-ne măsura temerilor care-l macină. Îi transmitem domnului Tăriceanu că poza aceasta de războinic i se potriveşte ca nuca-n perete şi că dacă îmbraci o maimuţă în rochii, ea tot maimuţă se numeşte, şi cred că ar trebui să-şi analizeze mai atent aghiotanţii.

Domnul Eduard Raul Hellvig:

Declaraţie politică: "Alegerile locale 2008 şi implementarea politicii de coeziune la nivel local şi regional"

Peste o lună şi jumătate ne vom găsi din nou în faţa exercitării dreptului de a ne alege reprezentanţii în instituţiile administraţiei publice locale. Un act şi poate mai des un concept cu care se pare că ne-am obişnuit deja în cei 18 ani de democraţie. Dar, ca orice obişnuinţă, a acumulat în timp şi nuanţe negative. Pentru că, poate în aceeaşi măsură în care am ştiut că avem acest drept, unii dintre noi au decis să nu îl folosească. Şi, uneori, au avut şi argumente de netăgăduit.

Însă în anul 2008 consider că nu ne putem permite o astfel de atitudine. Şi când afirm acest lucru nu o fac din demagogie, ci pornind de la realităţile contextului european şi internaţional în care ne aflăm. Fiindcă statutul de ţară membră a Uniunii Europene, precum şi participarea la schimburile globale, ne oferă atât oportunităţi, cât şi provocări, care trebuie gestionate cu responsabilitate nu doar de către autorităţile europene, naţionale sau regionale, ci şi de către cele locale.

De aceea, trebuie să conştientizăm că cei pe care îi vom alege în acest an sunt cei care vor trebui să aibă capacitatea de a valorifica resursele locale pe care le au la dispoziţie, să asigure implementarea strategiilor de dezvoltare judeţene şi regionale, dar şi să reducă decalajele economice, sociale şi de mediu înconjurător existente atât intraregional, cât şi inter-regional. Aceşti reprezentanţi sunt cei care vor trebui să asigure cel mai echilibrat balans între asigurarea eficienţei economice, subsidiaritate şi descentralizare. Ei sunt cei care vor trebui să facă din ariile geografice în care trăim spaţii caracterizate printr-o dezvoltare durabilă.

Prin urmare, în cei patru ani care vor urma, judeţele şi regiunile de dezvoltare vor trebui să aibă capacitatea şi viziunea strategică pentru ca, până în anul 2013, să absoarbă cât mai multe dintre fondurile structurale, fie că vorbim despre investiţii în domeniul inovaţiei, infrastructurii, competitivităţii sau formării, dar şi să facă din prezenţa polilor de dezvoltare o sursă eficientă de creştere economică şi a standardului de viaţă a locuitorilor din zonele respective.

Acestea sunt motivele pentru care votul de la 1 iunie al fiecăruia dintre noi este atât de important. Fiindcă doar participând la vot, alegând acei reprezentanţi care vor însuma cât mai multe dintre abilităţile de care au nevoie comunităţile noastre pentru a se dezvolta, şi implicându-ne apoi, constant, în procesul luării deciziilor, vom putea atinge obiectivul asigurării unei dezvoltări reale şi al unei guvernări cu adevărat democratice la nivel local.

Domnul Emil Strungă:

"Cine bat clopotele alianţei pensionarilor"

Ziua de miercuri 9 aprilie s-a dovedit a fi mai agitată decât oricare altă zi în care Alianţă Pensionarilor pentru Conciliere din Galaţi a organizat manifestaţii de protest împotrivă politicii guvernului privind pensiile. Până acum, Alianţa Pensionarilor, care a devenit "Alianţa Pensionarilor pentru Tensiuni Sociale", a protestat cam peste tot unde se putea protesta la Galaţi: sediul PNL (unde se află şi cabinetul domnului ministru Paul Păcuraru) şi Prefectură. În fiecare săptămâna aveam la Galaţi depusă la primărie o cerere pentru astfel de manifestaţii. Acum locul s-a schimbat şi pensionarii au manifestat la Bucureşti, în faţă sediului Guvernului.

Avem date certe, şi declaraţiile pensionarilor întăresc aceste date, că manifestanţii au fost plătiţi de candidatul PD-L la primăria municipiului Galaţi. Şi până acum circulau zvonuri că anumite partide politice din Galaţi "sponsorizează" grupuri de presiune cu agendă şi mesaje clare. Ideea grupurilor de presiune "sponsorizate" acţionând cu dedicaţie (nici până acum nu se ştie dacă minerii au venit la Bucureşti de bună voie sau chemaţi la ordine) este o metodă veche şi depăşită, ce nu mai poate face parte din panoplia unui partid modern. Mai ales acum, în perioada de pregătire a unei campanii electorale importante.

Înţelegem în parte doleanţele pensionarilor, mai ales cele privind acordarea sporurilor de pensie pentru cei care au beneficiat de grupe de muncă, însă nu suntem de acord cu manipularea acestora. Pensionării au recunoscut că PD-L i-a plătit, şi, după modul cum au manifestat, le-a scris discursurile. Eu sper din suflet că cetăţenii au înţeles care este substratul acestui tip comandat de manifestare politică, iar candidatul PD-L la primăria municipiului Galaţi, care a fost delincvent de drept comun pentru speculă şi furt, să-şi folosească cu mai puţină ardoare talentele dovedite penal. Sper, de asemenea, că pensionarii gălăţeni nu se vor mai lăsa purtaţi pe drumuri de nişte politruci care au declarat cu nonşalanţă pe un post local de televiziune, că speculă au făcut toţi românii, probabil gândindu-se la cei care sunt membrii PD-L.

Domnul Vlad Gabriel Hogea:

"Febra candidaturilor"

A mai rămas o săptămână până când expiră termenul-limită al depunerii dosarelor de candidaturi pentru alegerile locale. În aceste zile fierbinţi, partidele politice caută, din Capitala ţării în ultimul cătun, "omul providenţial", sau, altfel spus, "candidatul care ne trebuie". Fireşte că acest "zoon politikon" nu există peste tot, în orice loc şi în orice situaţie, în forma sa perfectă. Candidaţii se împart în patru categorii: 1. cel care vrea şi poate să acceadă la funcţia publică respectivă; 2. cel care vrea, dar nu poate; 3. cel care nu vrea, dar poate; 4. cel care nici nu vrea, nici nu poate. Prima tipologie (vrea şi poate) este a candidaţilor care au atât voinţă, cât şi potenţial. Aceşti "învingători de profesie" sunt cei mai vânaţi de clasa politică: cu ei ca locomotivă, bagajul de voturi al unei formaţiuni va fi mult mai mare. A doua tipologie (vrea, dar nu poate) este a băgăreţilor, dornici de căpătuială, care, însă, nu aduc nici un avantaj electoral partidului din partea căruia candidează. Aceste personaje au gura mare, vorbesc verzi şi uscate, dar rareori previziunile lor ultra-optimiste se împlinesc, iar atunci când zestrea de voturi a partidului este, totuşi, una importantă, rezultatul nu li se datorează nicidecum lor. A treia tipologie (nu vrea, dar poate) este a celor care şi-au câştigat în comunitatea din care fac parte un prestigiu care le-ar asigura şi o carieră politică de succes. Aceşti oameni sunt, însă, mai preocupaţi de liniştea şi stabilitatea familiei şi afacerilor decât de implicarea pe faţă în murdara viaţă politică. A patra tipologie (nici nu vrea, nici nu poate) este a afonilor politici. Ei nu au nici o calitate care să-i recomande pentru vreo demnitate mai măruntă ori mai mare şi, indiferent dacă sunt sau nu conştienţi de acest lucru, manifestă o apatie cronicizată faţă de tot ce înseamnă politica. Oricât ar părea de ciudat, vom regăsi pe buletinele de vot toate cele patru categorii de candidaţi enumerate mai sus. Motivele diferă de la partid la partid şi de la o localitate la alta. Raţiunile pot fi conjuncturale (n-au avut pe altul şi timpul îi presa), strategice (oameni slabi sunt plasaţi intenţionat pe listele altor formaţiuni, pentru a frâna şi a compromite concurenţa) etc. Şi, în această sarabandă de transferuri şi racolări politice de ultim moment, în care candidaţii se schimbă pe bandă rulantă, pot apărea şi erori de neînţeles. Mă refer, de pildă, la transferul lui Lucian Flaişer (actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi) de la PSD la PD-L. A făcut pasul cu intenţia clară de a candida pentru un nou mandat, din partea şi cu susţinerea partidului prezidenţial. Dar, câteva ore mai târziu, cel reconfirmat de "centru" să intre în cursa pentru şefia CJ a fost... Dan Cârlan! "Ţeapa" luată de Flaişer reprezintă excepţia de la toate regulile pe care le-am enunţat înainte, pentru că el era candidatul care şi vrea, şi putea, dar, din păcate, s-a ales (a doua oară în decurs de două săptămâni!) cu o uşă trântită în nas...

Domnul Ion Stan:

«Ce este şi cui serveşte "Karpatika"?

Stop propagandei neorevizioniste instigatoare la subminarea puterii de stat!

Diaspora maghiară vrea "Kosova Secuiască"

Senarorul Marko Bela retrasează harta României»

Dacă luăm în seamă aparenţele, superficiale şi înşelătoare, "Karpatika" este o formaţie de muzică rock din Ungaria. Formaţie care, începând cu 1 mai, la Oradea, efectuează un turneu prin unele judeţe din nord-estul şi centrul României. Până aici, onorabilitatea aparenţelor pare a fi respectată.

Dacă avem în vedere însă sloganurile pieselor de forţă ale repertoriului, aparenţele trădează şi ies în evidenţă temele majore ale propagandei şi acţiunilor neorevizionist-extremiste subsecvente strategiei lui Horthy: "Unde sunt secuii?", "Cu foc, cu fier!", "Pentru Dumnezeu, pentru ţară!", "Să piară Trianonul", "Aşa a fost! Aşa va fi!"

Cine sunt mesagerii acestor cuvinte de ordine? Turneul în România al formaţiei budapestane, al cărei nume, "Karpatika", devoalează ţinta propagandei disimulată în muzică, este partea unui context mai amplu, în care s-a înscris şi recenta sesiune de la Budapesta a Consiliului pentru Autonomia Maghiarilor din Bazinul Carpatic, al cărui preşedinte a fost ales cetăţeanul şi europarlamentarul român de naţionalitate maghiară, Laszlo Tokes.

Componenta trupei de rock este şi ea de remarcat. Numai membri ai "Ordinului Vitejilor din Ungaria", al cărui scop este relansarea şi înfăptuirea strategiei revizioniste a dictatorului fascist al Ungariei interbelice, amiralul, fără flotă, Miklos Horthy.

În ultimele două decenii, mişcarea "rock"-erilor unguri a fost una integrată Internaţionalei Neonaziste a Tineretului, iar potrivit rapoartelor către Parlament al Serviciului Naţional de Securitate a Ungariei, întrunirile numitei internaţionale, desfăşurate şi în Ungaria sub pretextul unor festivaluri de muzică rock, au degenerat în grave tulburări violente extremiste - rasiste, xenofobe, antisemite -, care au implicat mii de participanţi.

"Karpatika" dispune în România de o substanţială audienţă din partea filialei reţelei internaţionale a "Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate" - H.V.I.M. (n.n. numărul judeţelor «Ungariei Mari»), care acoperă şi Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, iar potrivit unor date credibile, prezintă similitudini cu ceea ce a fost organizaţia paramilitară teroristă "Armata de Eliberare din Kosovo". (U.C.K.-ul teroristului Hashim Thaci, actualmente prim-ministru al autoproclamatului stat Kosovo). Trebuie observat şi faptul că preşedintele de onoare al H.V.I.M. este linşătorul şi mutilatorul lui Mihăilă Cofariu, în martie 1990, la Târgu-Mureş, iar fondatorul organizaţiei are cinci ani interdicţie de intrare în Slovacia. România şi Serbia, mai tolerante şi mai blânde, i-au aplicat interdicţia doar pentru un an.

Ce combinaţie mai explozivă poate exista pentru agitarea şi detonarea unor provocări şi tulburări publice violente, având ca punct de plecare un stadion ori o piaţă publică arhipline de spectatori, între care agenţii "Gărzii Maghiare" sau ai H.V.I.M. să fie detonatorii unor "acţiuni armate sau ai altor acţiuni violente" prin care, sub aparenţa unor aşa-zise atentate împotriva unei colectivităţi, să se orchestreze, în fapt, o acţiune de subminare a puterii de stat, tradusă prin răscoala ori revolta împotriva autorităţilor statului român?

Ca să întregim contextul, se mai impun încă trei importante precizări:

• făcându-se ecoul aspiraţiilor diasporei maghiare de pretutindeni, dar nu numai al acesteia, cotidianul "International Herald Tribune", din 3 aprilie 2008, a lansat în spaţiul comunicării publice internaţionale ideea entităţii cu "independenţa lărgită", "Kosova Secuiască" ("Kosova heartens a Hungarian enclave in Romanian");
• la numai două zile după primul semnal din International Herald Tribune, acesta a fost reluat şi amplificat de un alt important cotidian internaţional new-yorkez, exact în ziua în care domnul senator Marko Bela se juca cu creionul pe harta României, în faţa reprezentanţilor popularilor şi democraţilor europeni, invitaţi, sâmbătă, 5 aprilie, la Sovata, cu prilejul relansării, în drapaj paneuropean, a conceptului revizionist al "entităţilor tradiţionale";
• după ce ambasadorul României la Paris, domnul Theodor Baconschi, a considerat "firesc ca după Kosovo să urmeze Voivodina", în mapele ziariştilor acreditaţi la summit-ul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord de la Bucureşti, pregătite de Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost introdusă şi o hartă a cărei grafică sugera că România se învecinează cu un nou stat, Voivodina!

Credem că directorul Serviciului Român de Informaţii, ministrul internelor, prefecţii judeţelor în cauză şi, nu în ultimul rând, parlamentarii români de naţionalitate maghiară ar trebui să aibă, în mod special, foarte serioase motive de îngrijorare şi preocupări pe măsură, faţă de escaladarea propagandei şi acţiunilor neorevizionist-extremiste, pentru a nu se ajunge ca incitările de azi să devină provocările şi faptele de extremă gravitate de mâine - atentate la siguranţa cetăţenilor, a colectivităţilor şi a securităţii naţionale a României.

Domnul Ion Stan:

"Summit-ul N.A.T.O. ca pretext de legitimare a statutului poliţist de la apogeul la declinul preşedintelui portocaliu al României"

Experimentele revoluţiilor portocalii şi-au obosit actorii, înainte ca aceştia să reuşească atingerea vreunui obiectiv al strategiilor de care s-au folosit pentru uzurparea puterii.

Uzurparea puterii este, dintotdeauna, apanajul dictaturilor. Când uzurparea puterii este practicată în numele democraţiei, malversorii astfel ajunşi la putere sunt neodictatori de stânga sau de dreapta. Ei sunt mult mai periculoşi decât originalele, deoarece, nerecunoscându-şi sorgintea, gândesc, decid, acţionează şi trăiesc într-o permanentă minciună.

Numai cine nu cunoaşte istoria operaţiunilor secrete internaţionale nu este în măsură să înţeleagă şi să descifreze adevăratele resorturi ale tuturor revoluţiilor. Resorturi pragmatice, banale, fără culoare politică. Pentru ca aceste resorturi să nu fie devoalate, actorii uzurpatori ai vieţii publice se întrec în a interpreta minciuna politică. În cazul dat, minciuna politică portocalie.

Menţinerea agitaţiilor politice, prin permanenta inducere a cauzelor şi pretextelor acestora, este tehnologia puterii portocalii, ca subspecie neevoluată a puterii mondiale.

În clubul puterii mondiale se impun doar acele state-naţiuni a căror forţă economică, dublată de resursele vitale necesare, le face ascultată vocea conducătorilor lor în politica internaţională. Sub acest aspect, liderii statelor lumii sunt, în raporturile lor cu istoria, fie ctitori, fie robi, fie clovni politici.

Retrospectiv, evaluând procesualitatea social-istorică, marile ctitorii s-au înfăptuit fie cu preţul inteligenţei şi a numeroase eforturi, al renunţărilor şi sacrificiilor acceptate, dar cel mai adesea impuse, fie prin războaie şi exploatare colonială, perpetuate şi abil disimulate până în zilele noastre.

În decembrie 2004, nişte scăpătaţi politic au crezut că, acceptând experimentarea revoluţiei portocalii în România, se vor realiza şi valida într-o mişcare politică respectabilă.

Unde se află astăzi România şi ce a realizat uzurpatorul portocaliu al puterii, ca preşedinte al României?

Cuvântul definitoriu al mandatului prezidenţial al cetăţeanului Traian Băsescu este contraperformanţă. Iniţial, în declaraţiile noastre politice, referindu-se la persoana sa, din cuvenitul respect faţă de instituţia personificată, foloseam apelativul "primul cetăţean al ţării". Evoluţia prestaţiilor sale prezidenţiale ne-au determinat apoi să folosim iacobinul "cetăţene preşedinte". Ca avertisment.

Permanentul derapaj anticonstituţional a fost singura politică consistentă, coerent şi cu consecvenţă înfăptuită de Traian Băsescu, printr-o continuă şi profundă intruziune violentă în afacerile puterilor separate şi independente ale statului. Derapaj care a continuat şi după ce Parlamentul a cerut demiterea sa.

Desfăşurarea la Bucureşti, în zilele de 2-4 aprilie 2008, a summit-ului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord a oferit cetăţeanului-preşedinte supremul prilej de a demonstra întregii lumi cât de departe au ajuns progresele sale în instituţionalizarea şi consolidarea statului-poliţienesc la românii loviţi de năpasta neodictaturii portocalii de dreapta. Reconvertită într-o stângă democrată reşapată, la rândul ei, dintr-o facţiune social-democrată. Facţiunea uscăturilor aruncate pe "centura politicii" de învolburarea apelor din politica românească.

Măsurile de securitate excesive, concepute şi desfăşurate sub egida şi cu acceptul explicit al lui Traian Băsescu, ca preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a fost folosit pentru legitimarea uzului de abuz, au făcut ca Bucureştiul şi intrarea în Capitală dinspre Aeroportul Otopeni să ofere imaginea unui oraş aflat în carantină. Traian Băsescu a avut nevoie de această stare de asediu ca pretext. Ca diversiune. Starea de asediu ilegal instituită a atras cu sine legitimarea unui pachet de măsuri excepţionale, ca şi cum cutumele poliţiei politice băsesciene nu ar fi fost suficiente.

Până la "pretext", cutumele poliţiei politice băsesciene constând în: ascultarea telefoanelor adversarilor politici; cercetarea abuzivă şi utilizarea ilegală a datelor personale ale indezirabililor; anchete penale comandate politic; demnitari filaţi; jurnalişti hăituiţi sau jigniţi; judecători şantajaţi etc. erau doar selectiv aplicate, dar asezonate cu grave confuzii şi interpretări absurde ale Constituţiei, aprecierea publică critică a politicii altor state, aluzii sexuale, discriminare rasială, punerea în cârca N.A.T.O a unui război ce nu-i aparţine.

Odată cu "pretextul", Traian Băsescu a instituţionalizat supravegherea şi represiunea poliţienească de masă, vizând nu persoane ori segmente selective, ci ansamblul populaţiei.

Un "Consiliu Naţional de Coordonare a Acţiunilor de Ordine Publică" pregătit pentru viitorul "poliţist şef al naţiunii" pe care Partidul Prezidenţial se iluzionează că-l va înscăuna la "Malmaison", după alegerile parlamentare, a fost impus şi legitimat printr-o obscură hotărâre a C.S.A.T.-ului şi o şi mai obscură hotărâre a guvernului.

Aşa cum prin Comunitatea Naţională de Informaţii, Traian Băsescu a deturnat, în scopuri personale şi ale propriului partid, activitatea structurilor secrete de informaţii pentru securitate, la fel, prin numitul Consiliu al Ordinii Publice, cetăţeanul-preşedinte, crezându-se abil, şi-a creat, deloc întâmplător, în ograda mult blamatului guvern liberal, "baltagul electoral", vizând "mai mulţi iepuri" dintr-o singură salvă de tun prezidenţial:

• impunerea obedienţilor din toate celelalte instituţii ale sistemului de securitate într-o structură coordonată "pro forma" de către Ministrul Internelor, dar în care majoritatea proprezidenţială îl va subordona, fără drept de apel;
• preluarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în controlul mai strict al Administraţiei Prezidenţiale, mai exact a Comandamentului Electoral Prezidenţial;
• "ajutarea" neexperimentatului ministru liberal al internelor să escaladeze seria acţiunilor de forţă prin care să compromită politic şi să diminueze susţinerea electorală a Partidului Naţional Liberal;
• "securizarea alegerilor", astfel încât fraudarea acestora, deja riguros elaborată, să se realizeze sub cea mai înaltă şi sigură protecţie;
• experimentarea noilor procedee avute în vedere pentru reeditarea fraudei electorale prin care Traian Băsescu a uzurpat preşedinţia României în decembrie 2004.

În absenţa cadrului legislativ privind regimul interceptărilor, operatorilor serviciilor de telefonie mobilă le-au fost impuse, pe filiera C.S.A.T. şi a unui ordin al şefului Autorităţii Naţionale de Reglementare a Comunicaţiilor obligaţii generice şi generoase, dar deloc clare şi nici transparente abonaţilor, în ceea ce priveşte facilitarea interceptării totale şi permanente a convorbirilor, stocarea datelor de trafic al comunicaţiilor între abonaţi, fără existenţa garanţiilor că protecţia datelor personale va fi respectată, aşa cum prevede legislaţia în materie, preeminenţă având, în acest caz, reglementările internaţionale.

Se impune a observa că anterior, în anul 2006, Administraţia Prezidenţială Traian Băsescu a uzat de toate pârghiile pentru blocarea unei iniţiative legislative parlamentare privind regimul interceptărilor, auditată de mai multe comisii parlamentare externe de control a serviciilor, cu care s-a colaborat pentru adoptarea legislaţiei în materia securităţii naţionale şi a activităţii serviciilor de informaţii. Blocajul impus de Traian Băsescu a avut raţiuni exclusiv politicianiste, fiind vădit interesul de a nu se adopta o lege care să prevadă filtre exigente de prevenire a abuzurilor şi garanţii de protecţie a drepturilor şi libertăţilor persoanelor.

Întărirea pârghiilor de forţă ale lui Traian Băsescu nu este justificată - sau cel puţin serviciile de informaţii nu au adus argumente - de iminenţa unor pericole interne la adresa securităţii naţionale.

În schimb, această mişcare de inspiraţie totalitară coincide cu prăbuşirea imaginii şi popularităţii lui Traian Băsescu, care, în disperare de cauză, se lansează în atacuri publice vehemente la adresa justiţiei, gest fără precedent pe plan internaţional şi care contravine Constituţiei şi atribuţiilor Preşedintelui, ca mediator între puterile statului.

Realizând, mult prea târziu, erorilor strategice de politică externă pe care le-a comis şi amplificat, inclusiv în preziua deschiderii summit-ului N.A.T.O., Traian Băsescu, aşa cum ne-a obişnuit cu lipsa de măsură, discernământ şi raţionalitate, începe acum să dea semne de îngrijorare, de dezorientare între "Lumea Nouă", "Bătrâna Europă" şi "Mama-Rusia".

Pentru graţiile "Mamei-Rusia", Traian Băsescu este disponibil să treacă peste prerogativele sale ca preşedinte al României, în schimbul celor de "negociator direct" cu "Gazprom". Problema lui Băsescu va fi însă că Alexey Miller s-ar putea să nu fi auzit de el.

Oricum, reorientarea lui Traian Băsescu către "operaţiuni economico-valutare directe" (n.n. şi speciale!) este un semn bun pentru naţiune. Preşedintele şi-a atins apogeul. Nedorind să ne înece în propriul nivel de incompetenţă, s-a gândit să se apuce de afaceri.

Îi dorim "succesuri" în declinul său, după atâtea eşecuri ca preşedinte al experimentului revoluţiei portocalii în România.

Doamna Lia Ardelean:

"Declaraţie politică intitulată Spania şi Bulgaria, două exemple pozitive de implicare a femeilor în politică, de la care trebuie să învăţăm"

Situaţia actuală din politica românească impune o mai mare prezenţă a femeilor în actul de decizie, fie el local, judeţean sau naţional. Conform unui recent raport al Comisiei Europene, femeile din Europa sunt în continuare excluse din posturile de conducere în politică. La nivelul UE, 24% dintre parlamentari sunt femei - ceea ce reprezintă o creştere cu 16% faţă de situaţia înregistrată cu 10 ani în urmă - şi aceeaşi proporţie a femeilor deţine posturi ministeriale. Din păcate, în România femeile ocupă doar 10% din reprezentarea politică în Parlament, un procent destul de nesemnificativ pentru potenţialul feminin.

Două exemple europene sunt relevante pentru nivelul implicării femeilor în politică la vârf. În ambele cazuri, este vorba de bărbaţi care şi-au făcut un adevărat ţel din consolidarea şi promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Unul dintre ei este socialistul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero, care a creditat mai multe femei decât bărbaţi în noul său guvern, pentru prima dată în istoria Spaniei. Astfel, la numai 37 de ani, o femeie politician din Catalonia a ajuns prima femeie ministru al apărării din istoria Spaniei, o surpriză a acestui guvern. Ea face parte din cele nouă femei, comparativ cu opt bărbaţi, din echipa guvernamentală anunţată de Rodriguez Zapatero după depunerea jurământului în faţa Regelui Juan Carlos I. În Spania nu putem vorbi de o excepţie în ceea ce priveşte prezenţa femeilor în politică, având în vedere precedentele echipe guvernamentale, în care a existat o paritate strictă între bărbaţi şi femei: opt femei şi opt bărbaţi.

Al doilea exemplu ni-l oferă Bulgaria, unde, deşi încă nu există o lege specială destinată egalităţii de şanse, reprezentarea femeilor în politică este mult mai semnificativă decât la noi. Aş aminti procentul de 22 la sută femei în Parlament, patru miniştri femei, viceprimarul general şi cinci din şapte viceprimari ai capitalei, Sofia. Artizanul implicării masive a femeilor în politica ţării vecine este primarul capitalei, Sofia, însă această prezenţă importantă a femeilor în actul politic este prevăzută expres în statutele partidelor politice din ţara vecină, şi consider că astfel de măsuri trebuie aplicate şi în România.

Organizaţia de Femei a Partidului Conservator, pe care o conduc, doreşte să schimbe din mers această mentalitate conform căreia implicarea femeilor în politica românească ţine doar de evenimente de presă tip can-can, mondenităţi sau prezentări de modă. Noi am propus deja ca la viitoarele alegeri femeile să fie reprezentate în procent de 30 la sută pe listele electorale, inclusiv pe locurile eligibile. Personal, ca o femeie care a reuşit într-o lume politică dominată de bărbaţi, îmi doresc ca femeile să se regăsească în acest procent pe listele de candidaţi pentru competenţa, munca şi implicarea lor, nu doar pentru faptul că sunt femei. Pentru a reuşi un asemenea demers, am insistat pe necesitatea implicării active a femeilor din Partidul Conservator în apropiata campanie electorală pentru alegerile locale, cu atât mai mult cu cât avem multe doamne care candidează pentru funcţia de primar sau cea de preşedinte al Consiliului Judeţean. Cred că femeile din Partidul Conservator trebuie să-şi dovedească forţa în interior, astfel încât să obţină 30% din locurile eligibile la viitoarele scrutinuri electorale, dar şi să dea un exemplu demn de urmat celorlalte formaţiuni de pe eşichierul politic.

Doamna Lia Ardelean:

Declaraţie politică intitulată "Poliţia locală, o necesitate sau un instrument în mâna primarilor?"

Proiectul de Lege privind poliţia locală pe care l-a elaborat recent şi supus dezbaterii publice Ministerul Internelor şi Reformei Administrative implică, pe lângă avantaje, o serie de riscuri. În primul rând, este vorba despre paralelismul dintre agenţii de siguranţă publică din poliţia naţională, poliţiştii locali/comunitari şi jandarmi. Consider că trebuie stabilite pârghiile unui sistem integrat, eventual să se facă o ierarhizare a acţiunilor comune sub aspectul unităţii însărcinate la comandă şi implicit să fie stabilită responsabilitatea acţiunilor comune. De asemenea, pot fi create confuzii în rândul opiniei publice sub aspectul competenţei poliţiştilor locali. Spre exemplu, are dreptul poliţistul comunitar să ne oprească în trafic?, sau de ce au ales în unele oraşe o ţinută aproape identică cu poliţia rutieră? Nu în ultimul rând, atât timp cât sunt plătiţi de consiliile locale şi sunt subordonaţi primarului, se poate pune în discuţie obiectivitatea poliţiştilor locali/comunitari, precum şi independenţa lor. Există riscul ca ei să fie percepuţi ca o forţă aflată la dispoziţia primarului, care o poate utiliza în mod discreţionar, pentru atingerea unor obiective politice, şi nu pentru servirea comunităţii - exemple: urmărirea adversarilor politici, sancţionarea acestora pentru diverse abateri şi eventual mediatizarea cazurilor.

Există şi avantaje ale demersului legislativ al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Astfel, pe termen lung, se poate spera la o creştere a sentimentului de siguranţă publică şi, eventual, vom putea asista la o diminuare a criminalităţii stradale. Totodată, preluarea sarcinilor de patrulare/prevenire de către poliţia locală va permite o concentrare a poliţiei naţionale pe atribuţiile de cercetare/investigare, cu impact direct asupra calităţii actelor procedurale şi, implicit, asupra calităţii dosarelor ajunse în instanţă.

Consider că până la finalizarea dezbaterii publice referitoare la acest proiect de lege, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative ar trebui să se preocupe mult mai mult de siguranţa poliţiştilor naţionali, în sensul reglementării procedurii utilizării forţei publice. În nici o lege care se referă la activitatea Poliţiei Române nu se foloseşte acest termen de folosire a forţei publice, în timp ce în alte state conceptul este la îndemâna oricărui agent de ordine publică. Forţa poliţiştilor americani, de exemplu, este conferită, printre altele, de posibilitatea de a aresta pe loc, pentru 24 de ore, un contravenient turbulent sau un suspect de comiterea anumitor infracţiuni. De asemenea, opunerea la arestare este considerată faptă penală la americani, iar puţini sunt aceia care au tupeul să nesocotească o solicitare oficială din partea poliţiştilor. Siguranţa cetăţeanului, în ciuda numeroşilor paşi în faţă făcuţi în ultima perioadă de către autorităţi, rămâne încă deficitară în România, din păcate. Tocmai pentru a concretiza demersurile, ministerul de resort ar trebui să dea o mai mare putere poliţistului din stradă, care se vede pus deseori în neplăcuta ipostază de a pierde un potenţial infractor din lipsa procedurilor legale...

Domnul Tudor Mătuşa:

"Piaţa imobiliară românească în declin din cauza preţurilor foarte mari"

Locuinţele româneşti continuă să aibă preţuri foarte mari, indiferent că este vorba despre blocurile din perioada comunistă sau cele nou-construite. Nu puţine sunt situaţiile în care metrul pătrat într-un bloc vechi costă mai mult decât într-un imobil modern. Cum tranzacţii imobiliare se fac din ce în ce mai puţine de la începutul anului, iar o ieftinire a locuinţelor vechi nu se întrevede, ne putem aştepta la o cădere a pieţei.

Tranzacţii puţine de apartamente, la preţuri exagerate, aşa arată în acest moment piaţa imobiliară românească. Cum în fiecare ţară piaţa imobiliară a asimilat în mod diferit diversele schimbări de ordin regional, existenţa unei astfel de crize rămâne doar o chestiune de timp. Aceste viitoare direcţii au toate şansele să fie sesizate în 2008-2009, când vor fi date în folosinţă cele mai multe complexe rezidenţiale, şi astfel diferenţa va fi făcută, în mare parte, de cumpărător.

În ceea ce priveşte judeţul Dolj, şi implicit oraşul Craiova, putem spune că tranzacţiile imobiliare au scăzut simţitor în ultimii ani. Dar, odată cu venirea americanilor de la Ford a fost bulversată piaţa imobiliară din Craiova. Ziarele locale sunt pline de anunţuri gen "Vând teren zona Ford". Preţurile sunt cel puţin la fel de mari ca într-un oraş din America: aproape 100 de euro pentru un metru pătrat de teren care nu are utilităţi gen canalizare, asfalt sau gaze, ci doar avantajul că se află aproape de viitoarea uzină Ford. Preţurile au crescut de cel puţin cinci ori în doi ani, şi este cert că preţurile sunt umflate artificial şi nu au nici un suport real, de aici riscul să se prăbuşească piaţa imobiliară.

În acest moment nu beneficiem, din păcate, de o lege a pieţei imobiliare. Reglemetările existente sunt insuficiente şi de multe ori apar confuzii şi situaţii tensionate, iar statul trebuie să se pregătească din timp pentru o posibilă catastrofă. Acesta ar trebui să aibă fonduri speciale pentru prevenirea riscurilor.

Având în vedere importanţa deosebită a pieţei imobiliare pentru economia naţională şi pentru marea majoritate a consumatorilor români, trebuie acordată o mai mare atenţie analizei structurii pieţei şi a mecanismelor de funcţionare a acesteia şi găsite soluţiile pentru a stopa un declin al pieţei imobiliare româneşti.

Domnul Andrian-Sirojea Mihei:

Declaraţie politică intitulată "Făţărnicia şi compromisul dăunează imaginii României"

Mai sunt câteva zile până la momentul începerii oficiale a campaniei electorale pentru alegerile locale, deşi, după cum pare, campania este practic în plină desfăşurare. Declaraţiile bombastice, aşa-zisele realizări, demagogia şi promisiunile făcute de diverşii candidaţi lansaţi în ultimele zile şi de mai marii lor din partid ne dau o imagine a modului în care se va desfăşura campania propriu-zisă.

Interesant este că unii politicieni judecă cu dublă măsură anumite situaţii şi, deşi îşi declamă cu vehemenţă o serie de principii, renunţă la ele cu uşurinţă atunci când nu le mai convin. Un exemplu este domnul preşedinte, care în acelaşi discurs a precizat că nu doreşte să fie parte a acestei campanii electorale - unde, în fapt, nici nu are ce căuta - şi peste câteva minute s-a implicat direct şi activ, făcând aprecieri, "..alegând, ".. votând. Un alt exemplu, tot din acelaşi partid, este prietenul domnului preşedinte, domnul Stolojan. Acesta, pe lângă faptul că pare a avea trecut în agenda zilnică obiectivul de a denigra orice acţiune a Guvernului şi primului-ministru Tăriceanu, găseşte mereu argumentele pentru a justifica acţiunile P.D.-L, indiferent de natura şi compromisul vădit pe care acestea le demonstrează.

Un caz recent este lansarea candidaţilor P.D.-L la Galaţi, unde domnul Stolojan a inclus în discursul său "constructiv" o serie de remarci la adresa "coaliţiei toxice pentru România" pe care dumnealui o vede între PSD şi PNL - acuze la adresa celor două partide repetate obsesiv, cu orice prilej. În cadrul aceluiaşi eveniment, însă, P.D.-L lansa un candidat fost PSD-ist, ceea ce, evident, domnia sa consideră că poate fi justificat prin faptul că "P.D.-L este deschis social-democraţilor competenţi şi integri".

Dincolo de toate aceste "piruete", o serie de europarlamentari P.D.-L vor părăsi legislativul de la Bruxelles pentru a candida la alegerile locale. Evident, domnul Stolojan are o justificare şi pentru acest demers - mandatul e prea scurt, vina este a premierului, "orice funcţie importantă pentru ţara ta primează în faţa oricărei poziţii pe care o ai într-o organizaţie internaţională". Şi atunci, vă întreb, cât contează o obligaţie, o responsabilitate, o asumare a unei poziţii în faţa Europei, a NATO, a lumii întregi? Cât contează voturile primite pentru acest partid? Se schimbă menirea lor în funcţie de interesele populaţiei sau se schimbă în funcţie de interesele partidului?

Din păcate, toată această scenetă tragi-comică pe care domniile lor o joacă în faţa cetăţenilor, conduce la dezinformare, la crearea unei imagini false, deformate a realităţilor, a eforturilor României de a se aşeza pe un făgaş european. În martie, Quentin Peel, editorul pe probleme de afaceri internaţionale al publicaţiei Financial Times, scria un articol despre România în care sublinia faptul că impasul generat de disputele interne zădărniceşte progresul, apreciind că procesul politic din România, la puţin peste un an de la integrarea în Uniunea Europeană, poate fi definit printr-un singur cuvânt: disfuncţional. Imaginea prezentată în articol este complet defavorabilă României, precizându-se existenţa unui guvern minoritar care a încropit un buget necumpănit, cu ciudata susţinere a oponenţilor săi declaraţi, cu un parlament corupt, care votează legi pentru a-şi proteja membrii de a fi investigaţi de corupţie, cu partide politice care refuză să respecte ordinele preşedinţilor lor aleşi, cu un preşedinte populist, care blochează deciziile şi numirile primului-ministru, şi o birocraţie paralizată de teama de a lua vreo iniţiativă, ca să nu fie acuzată de corupţia pe care conducătorii politici refuză să o recunoască. Concluzia este că toate aceste elemente conspiră la subminarea oricărei speranţe de a se ajunge la un proces de luare a deciziilor coerent.

Este regretabil, stimaţi colegi, că avem o astfel de imagine, este regretabil că lupta politică prevalează interesului naţional, că există atât de multă ipocrizie şi compromis în spusele şi acţiunile celor care ies la rampă şi se bat cu pumnul în piept că vor face şi vor drege, fără însă să aibă proiecte concrete, fără o viziune de viitor, ci doar bazându-se pe împroşcarea cu noroi a oponenţilor.

Domnul Dumitru Gheorghe Mircea Coşea:

Activitatea mea de deputat, dar şi de cadru didactic m-a condus la concluzia că deficitul nostru de educaţie este mai grav decât deficitul contului curent.

Nu mă refer la deficitul de educaţie al celor de pe stadioane şi nici al celor pentru care democraţia înseamnă lipsa oricărei responsabilităţi civice. În cazul lor, deficitul se refera la educaţia celor şapte ani de acasă. Mă refer la deficitul sistemului naţional de educaţie. Este un deficit pe care ar trebui să-l tratăm nu numai cu mai multă atenţie, dar şi cu mai mult curaj. Este momentul să avem curajul renunţării la mitul "calităţii excepţionale" a şcolii româneşti, cu care continuăm să ne amăgim, şi să recunoaştem că şcoala românească este departe de a mai avea o calitate măcar compatibilă cu cerinţele educaţiei contemporane. Nu ar fi cea mai mare tragedie dacă încă mai avem analfabeţi, dar este tragic faptul că peste 50% din "alfabetizaţii" cu bacalaureat nu ştiu să scrie corect româneşte şi n-au citit nimic din literatura noastră clasică (aşa reiese din comunicatul oficial al rezultatelor ultimului examen de bacalaureat).

Să nu ne amăgim nici cu rezultatele olimpicilor noştri. Ei nu sunt o emanaţie a şcolii, ci a meditatorilor antrenori. Sunt o minoritate care nu are nimic în comun cu orele de clasă. Pregătirea lor se face în afara clasei, cu alte metode, cu altă exigenţă şi cu... alţi bani.

Din 1990 până în prezent, fiecare ministru al învăţământului a dorit sa fie reformator, numai că, reformă după reformă a dus la antireformă. Frecvenţa mare a schimbărilor, inacceptabilă pentru un proces care îşi măsoară rezultatele în generaţii, a anihilat ceea ce am fi putut numi "tradiţia" învăţământului românesc, fără a pune în loc o concepţie modernă, cu valenţe europene. Este adevărat că s-a reuşit în cărţile de istorie înlocuirea lui Mihai Viteazul cu o prezentatoare de telejurnal, dar nu s-a reuşit înlocuirea vechilor metode de predare cu cele specifice învăţământului modern. Elevul şi studentul român sunt încă obligaţi să memoreze sute de pagini şi formule, să înveţe mai multă matematică superioară, fizică şi chimie decât va avea nevoie în două vieţi de astronaut, dar mai puţină literatură, istorie, filosofie, economie şi limba engleză decât are nevoie doar într-o jumătate de oră de interviu pentru angajarea la o firmă multinaţională. Sistemul nostru educaţional nu pregăteşte tânăra generaţie pentru viaţa şi economia reală a secolului XXI, ci doar pentru rezolvarea grilelor stereotipe de la trepte, bacalaureat sau licenţă.

Da. Ştiu, stimaţi colegi. Veţi spune că nu are cum să fie altfel, atâta timp cât profesorii sunt prost plătiţi, cât majoritatea clădirilor şcolilor stau să se dărâme, cât nu avem în şcoli nici destule calculatoare, dar nici destule toalete igienizate.

Aveţi dreptate. Finanţarea învăţământului este o problemă. O foarte mare problemă! Şi va continua sa fie, deoarece bugetul românesc nu va avea nici în viitorii zece ani destui bani pentru a oferi educaţiei sumele de care ar avea nevoie.

Ar trebui să facem ceea ce au făcut şi alţii. Deşi mai dezvoltaţi şi mai bogaţi decât noi, englezii, irlandezii, finlandezii şi chiar îndepărtaţii taiwanezi au constatat că nu dispun şi nu vor dispune de atâtea fonduri publice încât să asigure educaţiei fondurile necesare îndeplinirii rolului său de principal factor al creşterii economice într-o piaţă liberă şi globalizată. Soluţia a fost "parteneriatul public-privat", înţeles sub două aspecte diferite. Primul a fost acela al încurajării procesului de modernizare a mijloacelor şi metodelor de predare, al doilea a fost acela al încurajării sistemului de sponsorizare a învăţământului public de către persoane juridice sau fizice private.

Pentru a face şi noi cum au făcut alţii trebuie însă să parcurgem cât mai repede posibil trei etape, nu numai conceptuale, dar şi de mentalitate. Prima etapă este aceea a înţelegerii faptului că educaţia este o prioritate naţională şi că fără un progres rapid şi profund în sistemul educaţional românesc nu vom putea avea nici creştere economică, şi nici creştere a nivelului de trai, oricât de multe fonduri ne-ar aloca Uniunea Europeană sau oricare altă instituţie financiară internaţională. A doua etapă este aceea a schimbării mentalităţii manageriale la nivelul Ministerului Educaţiei, în sensul renunţării la politica de perpetuă şi niciodată finită schimbare, în avantajul stabilităţii şi al respectului faţă de meseria de profesor. A treia etapă este aceea a schimbării mentalităţii, cel puţin ale celor din Top 300, înţelegând că investiţia în educaţie este mai importantă pentru viitorul afacerilor lor decât investiţia în fotbal, Maybach sau Maseratti.

Domnul Mircia Giurgiu:

Declaraţie politică "Alternativa la civilizaţie"

Una dintre cele mai mari invenţii ale umanităţii a fost electricitatea şi tot ceea ce a fost influenţat de ea. Viaţa socială a fost unul dintre domeniile atinse de "virusul" civilizaţiei. Oamenii au început să-şi construiască locuinţe din ce în ce mai mari, atât în oraşe, care au devenit, în timp, mari aglomeraţii urbane, dar şi în zonele rurale, adevărate oaze de linişte.

De remarcat este faptul că nu toate inovaţiile au decurs în acelaşi ritm. Dovadă stau construcţiile ridicate în marginea marilor oraşe - Bucureşti, Cluj-Napoca, Sibiu şi altele - unde au apărut adevărate cartiere de vile şi castele.

Problemele care au apărut odată cu aceste cartiere nu sunt puţine: lipsa iluminării stradale, străzi foarte înguste care nu permit accesul maşinilor de urgenţă - poliţie, ambulanţe şi de pompieri, dar poate cel mai grav lucru este faptul că nu există o reţea de canalizare. Vilele din aceste noi cartiere rezidenţiale de la marginea marilor oraşe din România au în dotare fose septice, la fel ca în perioada Evului Mediu. Mai mult, aceste cartiere au fost ridicate fără a se avea în vedere vreun plan urbanistic pentru ca dezvoltarea acestor zone să fie una armonioasă.

Poate toate aceste neajunsuri se întâmplă tocmai pentru că preţul terenurilor din oraşe a crescut într-un ritm alert. Dar asta nu este o justificare pentru construirea haotică a acestor cartiere. Este celebru cartierul Pipera de la marginea Capitalei, unde există adevărate palate dotate tot cu... fose septice. Şi totuşi este secolul al XXI-lea şi se presupune că într-o ţară civilizată, membră a atâtor organizaţii internaţionale, cum este România, o banală reţea de canalizare nu ar trebui să devină o problemă atât de mare. Există programe ale Uniunii Europene prin care pot asigura fondurile necesare viabilizării unor zone, precum cele rurale ori cartierele nou apărute la margine marilor oraşe.

Numai că pentru a accesa un program european e nevoie de un proiect. Proiect care trebuie redactat de un specialist. Care specialist pare a lipsi cu desăvârşire din România. Alta care ar fi explicaţia pentru care fondurile nerambursabile acordate de Uniunea Europeană ţărilor membre au devenit returnabile în ceea ce priveşte România?

Mă întreb dacă mai există vreo problemă ori situaţie, alta decât venirea, în fiecare an, a iernii, care prinde autorităţile române pe picior greşit. Şi dacă se întrevede vreo rezolvare. Numai timpul ne-o va dovedi.

Domnul Miron Ignat:

"Groapa de gunoi din municipiu Tulcea"

În ultima perioadă, atât pentru instituţii, cât şi pentru organizaţiile internaţionale, managementul deşeurilor a devenit o problemă importantă.

România a fost determinată de normele Uniunii Europene să creeze şi să folosească depozite ecologice, prin construcţia gropilor de gunoi, care să rezolve problema deşeurilor nepericuloase şi periculoase.

Uniunea Europeană a negociat cu România la capitolul mediu în anul 2002 şi a îndatorat statul ca mormanele de deşeuri de la marginea localităţilor urbane şi rurale să fie înlocuite cu gropi ecologice de gunoi, în care să ajungă numai deşeuri uşor degradabile.

Gropile de gunoi funcţionează după un sistem nu foarte complicat. Groapa de gunoi trebuie să fie împărţită în celule de câte un hectar, iar gunoaiele nu vor fi aruncate pe pământ, ci pe un strat de protecţie constituit din argilă şi polietilenă densă. Deasupra acestui strat se aruncă gunoiul şi nu va ajunge să polueze datorită sistemului de drenaj care extrage lichidul toxic şi îl trimite către staţia de epurare.

Astfel, în municipiul Tulcea, în această lună a fost inaugurat primul depozit ecologic, pentru deşeuri nepericuloase şi periculoase. Acest depozit ecologic se află situat în zona Vărărie şi a fost realizat de către firma S.C. Ecorec S.A.

Depozitul ecologic se întinde pe o suprafaţă de 22 de hectare şi este alcătuit din opt celule, dintre care patru celule sunt destinate deşeurilor municipale, iar celelalte patru sunt destinate pentru deşeurile periculoase stabile. Acest depozit ecologic are o capacitate totală de 2,8 milioane de metri cubi, iar potrivit specialiştilor acesta va asigura spaţiu de depozitare pentru următorii 25 de ani.

Deşeurile sunt transportate în camere de selectare, unde vor fi extrase materialele reciclabile, care vor fi depozitate, iar cele care nu pot fi reciclate, vor fi transportate la celula ecologică. Anual populaţia produce sute de kilograme de gunoi pe cap de locuitor, iar în aceste condiţii, depozitele ecologice reprezintă un avantaj.

Autorităţile locale şi judeţene au depus eforturi intense pentru realizarea acestui depozit ecologic conform standardelor Uniunii Europene. Pe această cale doresc să felicit autorităţile locale şi judeţene Tulcea pentru această reuşită.

Domnul Petru Călian:

"Retragerea ministrului gafar"

Aşa cum era de aşteptat, ministrul inexistent din fruntea afacerilor externe şi-a dat demisia, "de onoare", după cum susţine domnia sa. Eu consider această demisie ca fiind demisia unui gafar care nu a vrut să îşi asume nicio culpă. Domnule Cioroianu, onoarea o ai sau nu o ai, nu este un lucru pe care poţi să-l dobândeşti în timp, cu atât mai puţin în trei zile.

A fost nevoie ca o ţară întreagă să se revolte pentru ca acest ministru, numai bine de ascuns, să îşi părăsească funcţia dintr-un minister profund nereformat şi plin de personaje încă de pe vremea lui Ceauşescu.

Cazul românului Claudiu Crulic, mort într-un spital polonez, după ce intrase în greva foamei în septembrie 2007 a agitat apele în Partidul Naţional Liberal şi nu numai. Dacă fiecare din acest partid şi-ar da demisia în funcţie de incompetenţă, atunci PNL-ul ar rămâne fără membri.

În momentul de faţă, miile de români aflaţi în afara graniţelor ţării obligă reprezentanţii statului de acolo să fie cât mai activi şi cât mai dinamici. De asemenea, consulii români ar trebui să ştie că drepturile omului reprezintă pentru oricare stat prioritatea morală şi superioară a societăţii şi a statului, chiar şi în cazurile extreme. Din păcate, a fost nevoie de moartea unui om pentru ca ministrul gafelor să ceară o evaluare a întregului personal diplomatic din consulatele României în străinătate.

Claudiu Crulic l-a anunţat pe consulul român de la Varşovia, că a intrat în greva foamei şi că e dispus să renunţe la protest daca îi vor fi respectate drepturile: un avocat şi o întrevedere cu autorităţile române, cărora să le prezinte abuzurile la care este supus de poliţia poloneză. Acest nenorocit nu a cerut decât să-i fie respectate drepturile şi atât, dar se pare că, pentru domnii pasionaţi de shopping, ignoranţa a fost primordială. Oricum nu ar fi pentru prima dată când aceşti consuli îi tratează cu dispreţ şi indiferenţă pe românii aflaţi dincolo de graniţele ţării şi pe ale căror drepturi ei ar trebui să le apere.

Mă întreb: oare pentru ce sunt plătiţi din buzunarul bietului român aceşti incompetenţi care nici măcar nu au fost în stare să trimită un reprezentat care să asculte şi să ajute un conaţional aflat într-o stare critică?

De asemenea, se poate spune că, în acest caz, Cartea Fundamentală a Drepturilor Omului nu este aceeaşi pentru toţi, de vreme ce românul Claudiu Crulic a fost tratat şi lăsat să moară asemenea deţinuţilor din lagărele naziste.

Printre atâtea gafe, probabil că ministrul Cioroianu şi-ar fi ratat şi demisia dacă nu era un Tăriceanu care să-i mai dea câte un ghiont.

Nici tragerea la răspundere a consulilor români, nici demisia ministrului de externe şi nici compasiunea unei ţări întregi nu vor putea înlocui vreodată durerea din sufletul unei familii pentru care Claudiu Crulic a însemnat tot.

Dumnezeu să-l ierte!

Domnul Marcel Adrian Piteiu:

"Aţi auzit de conceptul de dezvoltarea durabilă?"

Acest concept presupune satisfacerea nevoilor prezente, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile proprii.

La nivelul anului 2008, cu posibilităţile tehnice pe care le avem, acest concept ar trebuie să guverneze toate acţiunile care se întreprind la nivel global.

Din păcate, acest concept nu se aplică şi în cazul zonei pe care eu o reprezint în Parlamentul României. Sau, altfel, spus instituţiile publice care ar trebui să asigure acest confort generaţiilor viitoare nu au timp să ne ofere răspunsuri plauzibile la întrebări pertinente.

La începutul lunii februarie, am cerut ministrului Attila Korodi să ne pună la dispoziţie strategia pe care Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a stabilit-o pe termen mediu şi lung, în vederea reducerii poluanţilor, a efectului lor precum şi măsurile ce vizează reconstrucţia ecologică a zonei Copşa Mică.

Din păcate, nici acum, după 2 luni, nu am primit aceste date. Între timp, poluarea continuă să existe la Copşa Mică, fără ca nimeni să întreprindă nici cea mai mică urmă de măsuri, acţiuni sau activităţi.

Revin acum cu date noi referitoare la poluanţii prezenţi în zonă. În jurul localităţii Copşa Mică, poluanţii atmosferici mai importanţi sunt reprezentaţi de: pulberi cu conţinut de metale grele (plumb, cadmiu, zinc), dioxid de sulf, oxizi de azot, amoniac şi altele. Această poluare, în proporţie de 95% este produsă de către SC Sometra SA.

Societatea SC SOMETRA SA este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni. Pachetul majoritar de acţiuni aparţine societăţii MYTILINEOS HOLDINGS SA, persoană juridică elenă. Activităţile principale ale societăţii sunt: producerea aglomeratului zinco-plumbos din concentrate miniere şi deşeuri cu conţinut de zinc şi plumb, producţie zinc, plumb, aliaj cadmiu-zinc şi producţie metale preţioase.

Protocolul (legiferat prin Legea nr.

271/23.06.03) privind metalele grele prevede ca obligatorie reducerea emisiilor totale anuale precum şi măsuri de control al producerii acestora (aplicarea progresivă a celor mai bune tehnologii disponibile vis-a vis de sursele majore de metale grele şi eliminarea combustibililor cu Pb).

Referitor la calitatea aerului ambiental din zona Copşa Mică, Agenţia de Protecţie a Mediului Sibiu a realizat măsurători prin reţeaua de monitorizare a calităţii aerului, implementată pe teritoriul judeţului. Astfel, avem date despre poluarea înregistrată în anul 2007 în zonă:

concentraţia medie anuală pentru pulberi în suspensie depăşeşte concentraţia maximă admisă (CMA), măsurătorile arătând valori de 143,3 micrograme/mc în zona Copşa Mică şi 109,4 micrograme/mc la Mediaş, iar CMA, potrivit legii, este de 40 micrograme/mc;

• la plumb din pulberi în suspensie avem valori maxime înregistrate în 2007 la Copşa Mică 1,8213 micrograme/mc/an, la Mediaş 0,9163 micrograme/mc/an, iar CMA este de 0,5 micrograme/mc/an;
• la cadmiu din pulberi în suspensie, ca valori maxime înregistrate avem la Copşa Mică 0,713 micrograme/mc/24h, la Mediaş 0,223 micrograme/mc/24h, iar CMA este de 0,020 micrograme/mc/24h.

Vă mai pot spune că în luna martie 2008 depăşirile de plumb au fost de 58,06%, cele de cadmiu de 70,97% pentru pulberi în suspensie, iar la pulberi sedimentabile frecvenţa depăşirilor este de 100% atât pentru plumb cât şi pentru cadmiu.

Ca urmare a acestor poluări grave, generate de agentul economic SC Sometra SA, starea sănătăţii populaţiei este destul de precară. Cele mai grave afecţiuni întâlnite sunt: saturnism, silicoză şi intoxicaţii cronice cu cadmiu, monoxid de carbon, cu hidrogen arseniat.

Având aceste date minime, vă întreb la ce ne ajută conceptul de dezvoltare durabilă? Este doar o idee transcrisă într-o formă frumoasă? Sunt doar cuvinte goale? Ce moştenire o să lăsăm copiilor noştri?

Domnul Vasile Puşcaş:

"Dialogul social în România = dialogul surzilor"

(Cui îi pasă de drepturile lucrătorilor în România?) Apropiatul final al mandatului actualei guvernări şi mai ales avalanşa crizelor socio-economice care îngrijorează opinia publică, ne obligă să acordăm un plus de atenţie problemelor circumscrise politicilor sociale. Ar fi aproape de prisos să reamintesc faptul că, încă de la instalare, în decembrie 2004, guvernului i-a lipsit un proiect viabil, adaptat la nevoile societăţii româneşti sau vreo strategie de gestionare a relaţiilor sociale. O tristă dovadă în acest sens este furnizată şi de actualele mişcări de protest ale salariaţilor. Nu există domeniu de activitate care să fi rămas neafectat de tensiuni sociale, iar acestea au atins cote fără precedent, în ultimii doi ani.

Obiectul nemulţumirilor nu constă, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor europene, doar în incongruenţele intervenite între organizaţiile sindicale şi patronate (vezi cazurile "Dacia" şi "Mittal Steel"), ci şi în incapacitatea administraţiei publice de a genera politici sociale coerente şi o justă repartiţie a costurilor şi beneficiilor între angajaţii serviciilor publice. O grevă generală a personalului medical a fost evitată in extremis şi în virtutea unor angajamente de a căror respectare avem motive să ne îndoim. Transporturile rutiere sunt periodic afectate de proteste ale lucrătorilor şi angajatorilor, datorate sistemului de taxe şi dezinteresului pentru starea infrastructurii. Căile ferate au fost paralizate de greve spontane şi organizate, afişând revendicări salariale. Funcţionarii administraţiei centrale şi locale au demarat şi ei conflicte de muncă, inclusiv greve de avertisment, pe fondul unor negocieri infructuoase cu Executivul.

La finele săptămânii trecute s-au consumat alte două faze ale conflictului social care-i opune pe guvernanţi celor guvernaţi. În câteva oraşe ale ţării au avut loc proteste ale cadrelor didactice şi personalului administrativ, datorită unei decizii intempestive a Executivului. Dincolo de caracterul aproximativ al motivaţiei cu care acesta din urmă a venit în faţa publicului, trebuie subliniat caracterul arbitrar al unui astfel de act. Dimensiunea cronică a dezastrului social a fost atinsă, însă, sâmbătă, 12 aprilie a.c., când câteva mii de poliţişti din toată ţara au protestat în Capitală, reproşând indiferenţa Ministerului Internelor şi Reformei Administrative la cererile lor. Dacă însăşi categoria profesională instruită pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, obiectiv mai conservatoare şi supusă normelor de disciplină, este constrânsă să recurgă la proteste de stradă, este clar că lucrurile au ieşit din limitele simplei incompetenţe, cu adaosul de toleranţă condamnabilă cu care suntem deprinşi să tratăm aşa ceva.

Ne aflăm în faţa unui faliment al politicii sociale a conducătorilor de astăzi ai ţării, dat de faptul că guvernul nu s-a mulţumit să abandoneze cu totul dialogul social, dar a intrat aproape într-un război nedeclarat cu angajaţii de toate categoriile. Expresia abordărilor conflictuale este sesizabilă din însuşi discursul oficialităţilor. Cu prilejul fiecărei apariţii publice a demnitarilor, cetăţenii sunt avertizaţi, cu o fermitate demnă de o cauză mai bună, că ne aflăm într-o perioadă de austeritate, că "exigenţele europene" ne obligă să reducem cheltuielile publice, dar mai ales că Guvernul nu este dispus să facă pomeni electorale. Aceasta, în condiţiile în care, conform presei europene, guvernanţii României afişează o opulenţă fără perdea şi susţin că ei fac totul în această ţară.

Ca depozitari ai încrederii alegătorilor, trebuie să reamintim şi domnului prim-ministru şi oricărui subaltern al acestuia, că nu guvernează o ţară de asistaţi sociali. Românii nu îşi doresc vocaţia de petiţionari, iar dacă azi se află cu miile în stradă înseamnă că se apropie scadenţa pentru sacrificiile care li s-au tot cerut, în ultimii ani. Aderarea la Uniunea Europeană a fost preliminată de acordul forţelor politice şi de negocierile duse de Guvern cu Comisia Europeană, dar succesul s-a datorat efortului de zi cu zi al fiecărui contribuabil şi angajat în parte, aceia care au suportat costurile unor reforme dificile şi au menţinut pacea şi stabilitatea socială. Aceştia consideră că au acum dreptul să revendice beneficiile anilor de creştere economică şi venituri echitabile rezultate din munca lor.

Deşi dispunem de un organism consultativ specializat, Consiliul Economic şi Social, administraţia a preferat să tranşeze majoritatea conflictelor prin apelul la justiţie, în paralel cu campanii de intimidare a protestatarilor. Acolo unde nu a avut posibilitate, a finalizat negocieri generatoare de soluţii pe termen scurt. Dialogul social reprezintă o condiţie necesară de funcţionare a oricărei societăţi bazată pe strategii de dezvoltare şi echitate socială. Chiar şi în actualul context mondial, când sistemele de protecţie socială mai fac concesii nevoilor de dezvoltare şi competiţie, statul continuă să-şi exercite funcţia de arbitru între angajaţi şi patronate, între managerii prosperităţii şi creatorii săi direcţi.

În calitate de membru al Uniunii Europene, România are nevoie de politici sociale care să contribuie la minimizarea diferenţelor de dezvoltare faţă de alte state ale UE, pentru ca cetăţenii ei să aibă acces la aceleaşi beneficii ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni; are nevoie, de asemenea, de programe şi strategii concordante cu principiul de coeziune economică şi socială promovat la nivelul UE, instrumente necesare pentru a depăşi prăpastia între nivelul de dezvoltare românesc şi cel al vechilor state membre ale UE. Coeziunea cu restul regiunilor şi statelor europene se atinge, obligatoriu, şi prin atenţia, grija şi tratamentul corespunzător al forţei de muncă angajate pe piaţa naţională şi europeană.

Nu poate fi concepută o dezvoltare sustenabilă în absenţa unei întoarceri oneste a beneficiilor către societatea care generează această dezvoltare. De acest fapt nu s-au convins doar reprezentanţii Comisiei Europene care au asamblat solidaritatea socială în cadrul programului cu care a primit învestitura, dar şi de reprezentanţii marilor corporaţii. În ceea ce-i priveşte pe partenerii sociali, nu este pentru prima oară când Comunitatea dovedeşte mai multă maturitate decât cei care au ajuns întâmplător să o conducă. Dacă examinăm cererile sindicatelor, observăm trecerea de la simplele solicitări pecuniare la abordări pe termen lung, vizând îmbunătăţirea condiţiilor de muncă sau corelarea retribuţiilor cu aportul la productivitate şi profit.

De aceea, stimaţi colegi, afirmăm că România are nevoie, în primul rând, de voinţa politică necesară iniţierii unui dialog social real, care să ducă, în timp şi prin eforturi concertate ale părţilor implicate, la un trai decent, echitabil şi calitativ comparabil cu cel al cetăţenilor europeni din restul statelor UE.

Stabilitatea socială se construieşte cu eforturi ale tuturor partenerilor pieţei. Dar dacă originalitatea cadrului nostru "democratic" acceptă o guvernare cu susţinerea explicită a 20% din voturile Parlamentului, este greu să li se ceară cetăţenilor României să accepte o putere clientelară care guvernează exclusiv în folosul unui grup restrâns de persoane.

Domnul Gheorghe Firczak:

"Salvaţi limba română!"

A devenit, din păcate, o obişnuinţă să se folosească în limba română, vorbită sau scrisă, foarte multe cuvinte străine. Mă refer la cele care au corespondent în limba română.

Eu fiind cercetător al trecutului cultural, al unor interferenţe din Epoca Luminilor, am constatat cu satisfacţie grija pentru afirmarea limbii naţionale la germani, cehi, ruteni, maghiari, polonezi, români etc.

O modalitate semnificativă era recomandarea nefolosirii unor împrumuturi lingvistice dacă în limba de bază există corespondent. Dicţionarele fie lingvistice, fie enciclopedice susţineau acest deziderat.

Azi, te duci la hotel şi te întreabă: "Când să vă facem check-out-utul?". Le este ruşine să spună: "Când eliberaţi camera?" Vin la comisiile parlamentare reprezentanţii ONG-urilor şi spun : "Noi am targetat..." Le este ruşine să spună: "Ţinta noastră este..." La un important post de radio, la o emisiune duminică după amiază realizatorul spune: "Stimaţi ascultători, se aude gigălul din studio..." Le este greu să spună fundalul sonor? Pur şi simplu, mă înfior când aud...

Am urmărit marea întrunire NATO de la Bucureşti. Germanii, francezii, italienii, ungurii nu au folosit, la ştirile televiziunilor lor, niciodată termenul "summit". În limbile respective s-a spus: reuniunea la vârf de la Bucureşti. Foarte frecvent în loc de servicii secrete se spune "secret service".

Identitatea unei naţiuni datorează enorm limbii scrise şi vorbite. Aderarea la Uniunea Europeană nu ne impune deloc să ne pierdem identitatea. Dimpotrivă. Ne cere să o afirmăm. Stâlcind limba română, apelând la barbarisme lingvistice nu facem decât să ne desconsiderăm pe noi înşine.

Credem că este nevoie ca Academia Română să impună, prin mijloace specifice, respectul pentru limba română.

Doamna Graţiela Denisa Iordache şi domnul Cezar Preda:

Declaraţie politică: "Pomenile electorale al Guvernului Tăriceanu".

Începând cu luna noiembrie, anul trecut, de când guvernul a hotărât majorarea pensiilor, fără să specifice sursele de finanţare, bugetul naţional este supus unor mari presiuni financiare.

Datorită situaţiei nefavorabile a pieţelor financiare internaţionale, aceste fluctuaţii se fac simţite şi la noi, provocând greutăţi bugetului de stat. Dar, ce este de neînţeles, este politica guvernului Tăriceanu care, pentru scăderea cheltuielilor bugetare nu numai că a îngheţat angajările în sistemul bugetar, dar a şi impus o serie de restricţii bugetelor administraţiilor publice.

Cu toate aceste restricţii, de ceva timp încoace, ţinând cont că acest an este unul electoral, acelaşi guvern anunţă că pensiile vor fi din nou majorate în avans, dacă se va constata un excedent bugetar până la toamnă. În acelaşi timp, pentru reducerea cheltuielilor bugetare se emite o ordonanţă de urgenţă în care se interzic tichetele cadou ale bugetarilor. Trebuie să facem precizarea că, la multiplele presiuni ale sindicatelor şi ale clasei politice, acest guvern se răzgândeşte în privinţa acestor tichete cadou.

Domnilor miniştri şi domnule prim-ministru,

Chiar credeţi că guvernarea unei ţări este o joacă în care săptămâna aceasta hotărâm ceva, iar săptămâna viitoare ne răzgândim şi anulăm ceea ce am hotărât? Chiar credeţi că vă puteţi juca cu atâţia oameni?! Chiar consideraţi că alegătorii sunt nişte oameni pe care-i puteţi manipula cum doriţi şi când doriţi, cu fraze meşteşugite şi demagogice?

Noi credem că nu, domnilor miniştri.

Domnul Vladimir Alexandru Mănăstireanu:

"Din Palatul Victoria, România este văzută în roz"

În data de 05.03.2008, Guvernul României a emis Ordonanţa de urgenţă nr.23 privind pescuitul şi acvacultura, care, la data intrării în vigoare, abrogă Legea nr.192/2000 privind resursele acvatice vii.

Ordonanţa opreşte definitiv pescuitul în Complexul Razelm-Sinoe, ceea ce contravine atât legislaţiei europene, cât şi Legii nr.82/1999, legea rezervaţiei biosferei Delta Dunării, care specifică faptul că activităţile economice tradiţionale sunt garantate.

În aceste condiţii, activitatea de pescuit în zona Razelm-Sinoe este interzisă, iar pescarii din localităţile Jurilovca, Sarichioi, Lunca, precum şi alte zone nu mai au surse de venit care să le asigure traiul de zi cu zi.

Altă prevedere a acestei ordonanţe, contestată de pescari, este aceea de interzicere a setcilor, mai ales că sunt considerate unelte tradiţionale, Federaţia Delta Dunării a negociat cu A.N.P.A. până şi mărimea ochiurilor de setcă.

De acord cu celelalte interdicţii, respectiv deţinerea şi folosirea aparatelor şi dispozitivelor electrice care distrug resursele acvatice vii, dar nu este posibil să se interzică uneltele tradiţionale, în care mulţi oameni au investit sume obţinute prin împrumuturi la bănci, ipotecându-şi locuinţele. Rămânând fără nicio sursă de venit, nu s-a întrebat nimeni cum îşi vor achita aceştia împrumuturile, pentru că ordonanţa nu prevede măcar plăţi compensatorii cu care pescarii şi familiile lor să poată supravieţui.

Într-o întâlnire cu pescarii, preşedintele A.N.P.A. a menţionat că este o greşeală regretabilă care s-a produs în enunţul ordonanţei dată de Guvernul României.

Ştiind conţinutul Ordonanţei de urgenţă nr.23/05./03./2008, dată de Guvernul României şi cunoscând problemele pescarilor din întâlnirile cu aceştia, constat cu surprindere că cei care guvernează România, deşi sunt foarte aproape de terminarea mandatului, nu cunosc adevăratele probleme ale românilor şi cât de greu trăiesc aceştia în ţara lor.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

"Noua Lege Oltchim garantează o privatizare corectă"

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat vineri, 11 aprilie, Legea privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Oltchim S.A. Râmnicu Vâlcea, act normativ iniţiat de cinci deputaţi, între care mă bucur să spun că mă număr şi eu.

Promulgarea acestei legi după aproape trei săptămâni de verificare, la Cotroceni, a reclamaţiilor formulate de grupul de interese al acţionarilor minoritari ai Societăţii "Oltchim SA", dovedeşte justeţea demersului nostru, în pofida acuzaţiilor care s-au adus referitor la un aşa-zis ajutor de stat.

Acţionarii minoritari urmăreau ca, invocând o presupusă stare de faliment (generată scriptic, prin diminuarea capitalului social, coroborată cu creşterea datoriilor societăţii faţă de stat), să ajungă să obţină controlul asupra unui agent economic cu un patrimoniu de 10 ori mai mare decât propria lor cotă de participare la societate.

După adoptarea acestei legi, respectând întru totul directivele Uniunii Europene şi, concomitent, comportându-se ca un investitor privat prudent, statul român îşi va recupera creanţele faţă de Oltchim SA, interesul pieţei de capital faţă de acţiunile societăţii vâlcene fiind dovedit de preţul la care s-a făcut vânzarea portofoliului deţinut la Oltchim de către un alt acţionar minoritar.

Actualii acţionari minoritari vor avea la dispoziţie o justă perioadă de preempţiune în vederea achiziţionării directe a portofoliului rezultat din conversia datoriei Oltchim SA faţă de AVAS, după care acţiunile rămase vor fi tranzacţionate pe piaţa de capital.

În acest fel, privatizarea Oltchim SA se va face după toate regulile economiei de piaţă, ceea ce va garanta viitorul acestui agent economic de care depinde peste 60% din realizarea produsului intern brut în judeţul Vâlcea.

Domnul Vasile Mocanu:

"O campanie mincinoasă"

Deşi mai avem destul până pe data de 2 mai, liberalii ieşeni şi-au început deja campania electorală mincinoasă.

Sâmbătă 5 aprilie, în prezenţa unor distinşi oaspeţi de la Bucureşti, într-un spectacol de sunet şi lumină, PNL şi-a prezentat candidaţii la primăriile pentru toate cele circa 100 de localităţi ale judeţului, precum şi candidaţii pentru consiliul local al municipiului Iaşi şi consiliul judeţean.

Cam jumătate dintre aceştia fuseseră racolaţi - prin metode specifice - de la alte partide, cei mai mulţi de la PSD. Acest lucru nu l-a împiedicat pe ministrul culturii, maestrul Adrian Iorgulescu, să înfiereze oportunismul şi traseismul politic. Şi când te gândeşti ce frumos vorbeau liberalii şi democraţii despre necesitatea stopării migraţiei politice!

De altfel, la capitolul promisiuni electorale neonorate, liberalii stau de departe cel mai bine. Cu toate acestea, din nou candidaţii liberali au anunţat investiţii masive şi realizări măreţe în judeţul Iaşi, pentru următorul cincinal. Dacă şi aceste obiective vor fi duse la îndeplinire precum şoseaua de centură a Iaşiului, Autostrada Est-Vest sau spitalul de urgenţă, atunci ne putem mândri - la Iaşi - cu cei mai mincinoşi aleşi ai naţiunii.

Din păcate, în ultimii trei ani, Regiunea de "subdezvoltare" Nord-Est - din care face parte şi judeţul Iaşi - a rămas mult în urma celorlalte regiuni economice ale României. Iar Guvernul nu are niciun fel de soluţii pentru a contracara această situaţie păguboasă. Doar promisiuni.

Cum spuneam, liberalii ieşeni au intrat deja în campanie.

Cine-i opreşte? Cu siguranţă, electoratul.

Doamna Mihaela Adriana Rusu:

"Reforma economică a fost făcută de formă!"

Scăderea accelerată a puterii de cumpărare a leului ne confirmă faptul că guvernarea liberală minte când vorbeşte de creştere economică sustenabilă. Termenul acesta este vehiculat de aşa-zişii specialişti aduşi în prim plan de Alianţa de tristă amintire DA.

Creşterea sustenabilă este creşterea care urmăreşte satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Conceptul de creştere sustenabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.

Reforma economică a fost făcută de formă. Reforma economică adevărată înseamnă creşterea productivităţii: facilitarea investiţiilor, în special investiţiile străine directe (investiţii de la firul ierbii) şi dezvoltarea capitalului uman.

Liberalii nu înţeleg că modernizarea sectorului energetic necesită investiţii importante. Deschiderea şi modernizarea acestui sector poate conduce la creşterea productivităţii şi a economiei în general.

Piaţa muncii este esenţială pentru o economie sănătoasă. În segmentele cu participare scăzută, în special a tinerilor şi a celor în vârstă, este nevoie de stimulente care să conducă la creşterea participării acestor două categorii pe piaţa muncii.

Dezvoltarea capitalului uman necesită reformarea sistemului de învăţământ - astfel încât să fie mai receptiv la o lume în schimbare - dar şi a sistemului sanitar.

Sectorul public trebuie să fie unul eficient şi modern şi nu construit pe criterii clientelare. El trebuie să conducă la dezvoltarea infrastructurii publice.

Următorul guvern trebuie să găsească soluţii la următoarele probleme esenţiale:

1. dezechilibrele interne, care se dezvoltă într-un ritm accelerat şi se manifestă prin deficitul de cont curent şi inflaţie;
2. mediul internaţional se află într-o etapă de reaşezare rapidă, proces care trebuie urmărit cu atenţie şi care necesită măsuri rapide de echilibrare.

Domnul Gheorghe Chiper:

"Creşterea salariilor şi valoarea punctului de pensie"

Neîndoielnic, între creşterea salariilor şi ajustarea punctului de pensie - în sensul ridicării acestuia până la ponderea stabilită prin lege - există şi o legătură de cauzalitate, determinată de raportul obiectiv care se face între dinamica economică şi majorarea veniturilor, inclusiv cele provenite din pensii.

S-au comunicat în aceste zile veşti bune privind creşterea salariilor medii - cu peste 20% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut - ceea ce înseamnă, implicit, o creştere economică corespunzătoare. Este adevărat, o bună parte din această creştere este consecinţa majorărilor de salarii din sistemul bugetar, a altor măsuri de sprijin pentru o mai bună "corelare" a câştigurilor cu rezultatele economice. Este însă cert că se înregistrează şi o creştere salarială determinată de evoluţia economică favorabilă.

În această situaţie, de ce se afirmă că nu sunt resurse pentru creşterea nivelului pensiilor (a punctului de pensie) conform solicitărilor adresate de grupurile PSD din Parlament? Aceasta nu este o acţiune "populistă", cum spun unii, aşa cum nu este nici intenţia guvernamentală de a se devansa creşterea pensiilor (până la nivelul de 45% din salariul mediu) cu o lună mai devreme.

Consider că, indiferent de conotaţiile electorale, cerinţa actualizării punctului de pensie se impune de la sine încă de acum, fiind o problemă de respectare a legii, de consecvenţă faţă de angajamentele asumate şi actele normative elaborate.

Iată de ce apreciez că nivelul estimat al salariului mediu care a fost luat în calcul la fundamentarea bugetului naţional pe 2008 trebuie revizuit, iar valoarea punctului de pensie, determinată pe baza acestui nivel, trebuie să crească. Cu atât mai mult cu cât, conform datelor statistice recent date publicităţii, în primul trimestru al anului curent, creşterea veniturilor salariale a fost totuşi mai mică decât creşterea preţurilor şi tarifelor. Asta înseamnă că şi pensia medie reală scade, fapt ce impune majorarea ei pe seama celor arătate, care sunt deopotrivă argumente legale dar şi posibilităţi economice reale.

Doamna Ionela Bruchental-Pop:

"Nimeni nu este mai presus de lege" este dictonul consfinţit de Constituţia României, conform art.16 alin. (2), îndemn care desigur că, într-o societate cu o democraţie funcţională, viabilă, construită pe o fundaţie solidă, nu se interpretează, ci se respectă şi se aplică de facto.

Pe plan intern însă, dispreţuirea şi ignorarea prevederilor acestui articol şi ale legilor în general sunt atribute care, pentru anumite persoane din spaţiul public, reprezintă un veritabil modus vivendi, fiind dispuşi să stea la "masa negocierilor", doar dacă prevederile unei anumite legi, fie ea şi fundamentală pentru o funcţionare corespunzătoare a mecanismelor instituţionale, nu le lezează propriile interese.

În faţa unor asemenea abordări comportamentale profund imunde, în care totul se rezumă la propriul interes sau la interesul de grup, relaţia cu cetăţeanul al acestora nu se poate situa decât într-un plan secundar, respectiv cel de votant, după care opiniile şi problemele cu care acesta se confruntă devin chestiuni auxiliare, tratate cu indiferenţă şi indolenţă.

Pe acest gen de model comportamental se pliază cu acurateţe şi PNL, care, surescitat în mod constant de către PSD, cu dozele necesare de oxigen pentru a se menţine la putere, a ţinut morţiş, marşând pe sloganul atât de cunoscut "direct la ţintă", să demonstreze încă o dată viabilitatea aforismului: "cine se aseamănă, se adună", neezitând totodată, pentru a cimenta mariajul, să preia şi să promoveze cu asiduitate "candidele practici", marcă înregistrată PSD.

Astfel, PNL, fără nicio reţinere, prin diferiţi reprezentanţi, a demarat o serie de acţiuni meschine, cu scopul de a-şi asigura controlul total al unor instituţii, chiar dacă acest lucru implică politizarea unor instituţii sau încălcarea unor legi, pe modelul patentat de "tătucii pesedişti".

O primă "bravură" liberală s-a evidenţiat la nivelul judeţului Bihor, prin mutarea absolut hilară şi fără viabilitate, strict la moftul unui demnitar liberal originar din zonă, a sediului Ocolului Silvic Vaşcău la Sudrigiu, care tinde să devină un fel de Scorniceşti, cu toate că primăriile din zonă s-au opus şi că sediul de ocol de la Sudrigiu este atât de "bine" pregătit să preia activitatea, încât nu beneficiază de încălzire centrală, spre deosebire de vechiul sediu care avea toate facilităţile.

Pe de altă parte, marşând pe acelaşi stil "transparent" şi "democratic", PNL tinde, în scurt timp, la avântul luat în a insufla trăiri şi credinţe liberale tuturor celor care deţin funcţii de conducere în zonă, care, în mod sigur, dacă au fost democrat-liberali, ocupă alte poziţii, dar nu de conducere, să transforme în membrii de partid inclusiv pitoreasca floră şi faună din zonă.

Alte exemple edificatoare se regăsesc şi în zona Pietroasa, unde pădurarul din zonă, care este şi consilier local PNL, din profundă lipsă de ocupaţie, a găsit de cuviinţă să taie 43 de arbori, specia paltin de munte, extrem de valoroasă, bravură pentru care s-a găsit de cuviinţă să fie sancţionat "drastic" cu reţinerea a 10% din salariul pe o lună, la Ocolul Silvic Dobreşti, unde se valorifică specii valoroase fără licitaţie şi fără să se respecte prevederile amenajamentelor silvice, la Ocolul Silvic Remeţi sau la Ocolul Silvic din Oradea, unde se vinde masă lemnoasă la agenţi economici fără licitaţie, cum prevăd reglementările în vigoare.

Acest gen de comportamente promovate cu naturaleţe de către PNL, indiferent de moralitatea sau legalitatea acestora, plasează PNL-ul pe un trend decadent, într-o zonă în care ipocrizia are rol de primadonă, permiţând totodată o succintă, dar edificatoare caracterizare prin următorul aforism: "Binevoitori faţă de umanitate, dar cinici cu fiecare individ în parte".

Domnul Aurel Vlădoiu:

"România europeană şi învăţământul de partid"

Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României, Parlamentul a prevăzut în Legea Bugetului de stat pe 2008 pentru învăţământ, 6% din p.i.b., practic cu 27% mai mulţi bani decât în 2007. În cifre absolute, este vorba de 36,41 miliarde de lei, ce ar trebui folosiţi cu maximă eficienţă şi responsabilitate pentru creşterea calităţii actului de învăţământ. Pentru creşterea salariilor cadrelor didactice urmează să fie folosite 560 de milioane lei, pentru finanţarea de bază a învăţământului preuniversitar 129 de milioane, iar spre burse vor fi direcţionaţi aproximativ 43 de milioane de lei.

Peste 945.000 de elevi vor beneficia de rechizite şcolare, valoarea acestora ridicându-se la 27,0 de milioane lei. Pentru transportul elevilor în mediul rural sunt prevăzute facilităţi în valoare de 150 de milioane lei. Câteva mii de grădiniţe şi şcoli vor fi dotate cu mobilier al cărui cost se ridică la 100 de milioane de lei.

Continuarea procesului de informatizare a şcolilor va costa 177 de milioane lei. Mai sunt alocaţi bani pentru programul "Bani de liceu" - 237 de milioane de lei, pentru echipament sportiv şi laboratoare 150 de milioane de lei.

Cei mai mulţi bani sunt alocaţi pentru lucrările de reabilitare a campusurilor şcolare, 450 de milioane şi pentru crearea unor şcoli de arte şi meserii pilot, tot 450 de milioane de lei.

Acest imens efort bugetar, tocmai pentru că a fost decis în forul partidelor parlamentare ar fi putut conduce spre reabilitarea clasei politice, atât de mult discreditată şi incriminată de către produsul politic suprem al actualei legislaturi.

Din păcate, semnalele pe care le primesc din teritoriu demonstrează că ne situăm cu consecvenţă pe calea compromiterii. Aproape toate aceste fonduri, menite să restabilească învăţământul, sunt destinate clienţilor de partid. La nivelul inspectoratelor şcolare, inspectorii generali nu ţin cont nici de lege, nici de bunul simţ. Singurul criteriu folosit este cel al apartenenţei politice a primarului sau directorului şcolii.

Potrivit Monitorului Oficial, Partea I, nr.266/04.04.2008, suma alocată învăţământului vâlcean este de 13,053 de milioane de lei. Dar numai şase dintre cele 36 de localităţi cu primari PSD au beneficiat, cât de cât, de aceşti bani.

Spre exemplu, şcoala din satul Dianu, comuna Stroeşti, a primit suma ridicolă de 5000 de lei. Celelalte cinci localităţi au primit sume ceva mai mari dar, oricum, departe de decenţa necesară în astfel de situaţii.

Când rosteşti cuvântul "învăţământ", sigur că te gândeşti la zecile de mii de cadre didactice care profesează în această vitregită dar, în acelaşi timp, nobilă şi importantă zonă a societăţii. Dar, în primul rând, te gândeşti la milioanele de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală, unde li se spune că trăiesc în Uniunea Europeană, într-o ţară a egalităţii de şanse, a egalităţii în faţa legii, a nediscriminării etc.

Toate acestea ar trebui să genereze şi să dezvolte în copii unul dintre cele mai înălţătoare sentimente: patriotismul.

Din păcate, în aceşti copii nu se va putea dezvolta decât dorinţa obsesivă de a părăsi cât mai repede ţara care le-a furat copilăria şi i-a condamnat să înveţe în condiţii proprii lumii a treia, singura lor vină fiind opţiunea politică a părinţilor.

Pentru toate acestea, după verificarea prealabilă, cer destituirea inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Vâlcea.