Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 mai 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.64/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 11 mai 2009

  1. Adoptarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 14,20.

Lucrările au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, secretar al Camerei Deputaţilor, şi domnul senator Cornel Popa, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte şi domnul senator Alexandru Pereş, vicepreşedinte al Senatului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Reprezentanţi ai Guvernului,

Declar deschisă şedinţa comună de astăzi a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul celor 471 de parlamentari, şi-au înregistrat prezenţa 276. Sunt absenţi 195.

Cvorumul legal este astfel îndeplinit.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au hotărât să propună la ordinea de zi a şedinţei de astăzi prezentarea moţiunii de cenzură iniţiată în conformitate cu prevederile regulamentare şi constituţionale.

Dacă sunt observaţii cu privire la proiectul ordinii de zi propuse. Nu sunt observaţii.

Atunci, vă supun votului acest proiect al ordinii de zi.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

Programul de lucru va dura până la epuizarea ordinii de zi.

Dacă sunt obiecţii în legătură cu această propunere.

Dacă nu, vă supun la vot programul de lucru.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Vă mulţumesc.

Cu unanimitatea voturilor exprimate, şi programul de lucru a fost aprobat.