Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse de doamna Daniela Popa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Doamna Daniela Popa:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

În mod normal, trebuia să începem cu reprezentanţii Opoziţiei. Nu sunt în sală.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul Gheorghe Ciobanu, nu este în sală. Sanda-Maria Ardeleanu, nu este.

Domnul Constantin Dascălu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Constantin Dascălu:

Guvernul României a aprobat, la 4 martie 2009, o ordonanţă de urgenţă care priveşte creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.

Mai exact, se urmăreşte izolarea termică a blocurilor construite după proiecte elaborate între anii 1950-1990, măsura având ca scop reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuinţe şi implicit a costurilor.

Atunci când a fost concepută ordonanţa de urgenţă privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe nu s-a realizat că libertatea lăsată coordonatorilor locali de a prelua sau nu, parţial sau integral, cheltuielile lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiei de proprietari în cauză, nu rezolvă problema fundamentală a programului, care este reprezentată de lipsa banilor proprietarilor, a celor care locuiesc în aceste apartamente.

În multe apartamente locuiesc persoane cu venituri modeste, cărora contribuţia menţionată nu le este chiar la îndemână. Şi, din acest motiv, de exemplu, în Craiova, doar 30 de imobile din 3.117, câte există, au şanse reale să prindă o lucrare de reabilitare exterioară în acest an.

Astfel, pentru ca programul să aibă un mai mare succes, propun legiuitorului luarea în considerare a reducerii contribuţiei asociaţiilor de proprietari pentru reabilitarea blocurilor de la 20% la 5-10%, în cazul în care, printr-o anchetă socială, rezultă că proprietarii apartamentelor respective nu pot susţine această contribuţie.

Consider că astfel pot fi îndeplinite obiectivele generoase urmărite de această ordonanţă de urgenţă, dintre care citez: reducerea costurilor de întreţinere cu încălzirea; diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; creşterea independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire; ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor; susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza financiară internaţională actuală le poate avea asupra sectorului energetic şi al construcţiilor, inclusiv prin utilizarea resurselor energetice naţionale; degrevarea bugetului statului de cheltuielile cu combustibilul utilizat; reducerea cheltuielilor cu întreţinerea blocurilor de locuinţe prin reducerea facturilor de încălzire; susţinerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.

Mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR. Opoziţia este în sală. Domnul deputat Domnul Edler András György.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Edler András György:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "Ministerul Finanţelor: călăul micilor întreprinzători".

Zilele trecute am avut un schimb de scrisori cu domnul ministru de finanţe Gheorghe Pogea, pe tema impozitului minim stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 şi a impactului acestuia asupra microîntreprinderilor. Interpelarea purtând numărul de înregistrare 688A/2009 a avut drept scop atragerea atenţiei domnului ministru asupra faptului că prin introducerea impozitului minim, unii întreprinzători, şi anume cei care îşi desfăşoară activitatea sub forma unor microîntreprinderi şi realizează o cifră de afaceri anuală de până la 140.000 lei, sunt discriminaţi, având în vedere că plătesc un impozit mai mare decât cel stipulat de lege. Astfel, pentru aceşti întreprinzători impozitul minim este de fapt un supraimpozit.

Întrebarea mea, formulată către domnul ministru, era clară şi punctuală, rugându-l să-mi precizeze dacă este în cunoştinţă de cauză şi ce măsuri preconizează a lua pentru remedierea acestei situaţii.

În răspunsul său, reprezentantul Ministerului de Finanţe susţine că motivul introducerii impozitului minim este o analiză a datelor fiscale din 2007, din care rezultă că unii contribuabili nu ar fi plătit impozit pentru că ar fi înregistrat pierderi. Să ne oprim puţinaici... Întrebarea mea s-a referit la microîntreprinderi, deci consider că răspunsul primit se referă la acelaşi subiect. În consecinţă, reprezentantul Ministerului de Finanţe ar fi trebuit să ştie că microîntreprinderile plătesc impozit pe cifra de afaceri, deci indiferent că sunt sau nu sunt în pierdere, indiferent de cât de mari sunt cheltuielile lor, ei vor plăti impozit dacă au realizat venituri. Oare este vorba de incompetenţa celor de la minister sau se urmăreşte, cu bună ştiinţă, manipularea informaţiilor pentru atingerea unor scopuri obscure, potrivnice interesului general?

Reprezentantul Ministerului de Finanţe îşi continuă scrisoarea prin a sugera că micii întreprinzători care îşi desfăşoară activitatea sub forma microîntreprinderii şi care se consideră presaţi fiscal de această supraimpozitare pot opta pentru alte forme antreprenoriale, cum ar fi persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală. La un astfel de răspuns se pune din nou întrebarea: este vorba despre incompetenţa reprezentantului Ministerului de Finanţe sau este o abordare cinică a subiectului pus în discuţie?

Mă întreb dacă cei de la minister ştiu ce înseamnă trecerea de la o formă antreprenorială la alta. Ştiu oare ce costuri implică acest lucru? Eu am făcut un calcul şi am ajuns la un cost minim de 2.500 lei. Acesta este numai costul administrativ ce cuprinde remunerarea lichidatorului şi taxele de la Registrul Comerţului, fără să luăm în calcul costurile generate de transferul activelor. Acestea din urmă înseamnă impozit suplimentar şi t.v.a., care în cazul unor active de bază, cum ar fi un autoturism, nici nu poate fi dedus, tot ca urmare a măsurilor "stimulative" stabilite de Guvernul PSD+PC+PD-L în urma analizelor laborioase ale celor de la Ministerul de Finanţe.

Şi după toate cele arătate mai înainte oare mai contează pentru dânşii faptul că sugestia lor se adresează tocmai unei categorii de întreprinzători de subzistenţă, care nu generează nişte averi fabuloase, ci se rezumă la a realiza un venit minim din care îşi pot susţine familia şi eventual un număr de 1-2 angajaţi?

Orice om cu o pregătire minimă economică îşi poate da seama că OUG nr. 34/2009 reprezintă "condamnarea la moarte" a acestor mici întreprinzători, dar se pare că pentru Ministerul de Finanţe niciun argument logic nu-şi mai are rostul, având în vedere că personalul de conducere pus acolo pe criterii politice execută o sarcină de partid de importanţă maximă. Ei trebuie să stoarcă, în cel mai scurt timp şi indiferent de sacrificii, cât mai mulţi bani de la contribuabili, pentru a putea asigura banii necesari satisfacerii clientelei politice a coaliţiei guvernamentale şi alimentării vistieriei acestora. Graba e mare având în vedere că se apropie alegerile prezidenţiale, iar partenerii de guvernare ştiu că această monstruoasă coaliţie nu va supravieţui acestor alegeri.

Singura problemă este că prin aducerea la îndeplinire a acestor sarcini de partid, Ministerul de Finanţe se transformă, cu bună ştiinţă, în călăul micilor întreprinzători.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Dorel Covaci.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Dorel Covaci:

Bună dimineaţa!

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Administraţiile publice locale şi-au dorit întotdeauna o descentralizare reală pentru rezolvarea intereselor colectivităţilor locale pe care le reprezintă. Autonomia locală, descentralizarea se poate realiza îndeplinindu-se cumulativ două condiţii: autonomia administrativă şi autonomia financiară.

Dacă prima condiţie poate fi îndeplinită mai uşor printr-un transfer al puterii de decizie de la autorităţile publice centrale la cele locale, prin acte normative ce prevăd expres această situaţie, lipsa fondurilor băneşti face ca a doua condiţie a autonomiei locale să nu fie îndeplinită, ducând astfel la o autonomie locală relativă.

Orice sarcină dată în atribuţiile autorităţilor locale, fără o acoperire financiară, poate duce la compromiterea ideii de autonomie locală. Cunoaştem faptul că pentru întocmirea bugetelor locale, trebuiesc respectate câteva principii, precum: principiul consultării cetăţenilor, principiile bugetare al universalităţii, al transparenţei şi publicităţii, al unităţii monetare, al anualităţii bugetului, al specializării bugetare, al echilibrului, al proporţionalităţii, precum şi alte principii, importante fiind principiul solidarităţii şi autonomiei locale financiare.

Aceste două principii amintite, al solidarităţii şi al autonomiei financiare, creează responsabilităţi majore, atât pentru autorităţile centrale, cât şi pentru autorităţile locale, pentru constituirea fondurilor, repartizarea şi cheltuirea acestora.

Consider că trebuie acordată atenţie stabilirii corecte a taxelor şi impozitelor locale, astfel ca patrimoniul public şi privat al comunităţilor locale să fie folosit în interesul lor. Poate că dacă societăţile comerciale de electricitate, de telefonie, de gaz şi altele asemănătoare ar plăti în totalitate folosirea patrimoniului comunităţilor locale şi nu ar folosi fără plată diferitele servicii ale acestor comunităţi locale aceasta face ca multe din primării să nu fie întrerupte de la serviciul de telefonie, de apă şi curent şi ar putea mai uşor rezolva cazurile sociale.

Este şi de datoria noastră, a parlamentarilor, de a propune şi adopta o legislaţie corectă, pentru a nu prejudicia administraţiile locale şi comunităţile locale, pentru că aşa cum spuneam, fără fonduri băneşti, autonomia locală rămâne doar o dorinţă neîmplinită.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea aceluiaşi grup parlamentar, respectiv Grupul parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "Despre intelectuali şi filozofi".

Trăim o vreme în care se discută mult despre intelectuali şi... filozofi. Începând cu şeful statului şi terminând cu înşişi intelectualii şi filozofii. Nu ştiu dacă domniile voastre v-aţi gândit să definiţi aceşti termeni. Nici dacă aţi adus vreodată un elogiu acestei categorii, numite cândva pătură socială. Deşi esenţa intelectualului cred că este individualitatea.

Ştiu însă că termenii trebuie să includă cultură, ştiinţă de carte, rafinament, generozitate, nobleţe înnăscută, umanism, umor, respect pentru valoare. Când te gândeşti la oameni cu astfel de calităţi, ţi se pare şi mai monstruoasă ura lumii româneşti împotriva intelectualilor şi... filozofilor, o ură cu atât mai accentuată cu cât aceştia sunt din ce în ce mai puţini.

E uluitor să vezi cum a evoluat cuvântul intelectual după 1990. Au fost mai întâi mineriadele, în care cei care păreau a fi intelectuali au fost bătuţi în plină stradă, unii ameninţaţi chiar cu moartea. Mai nou îl vedem deranjat de prezenţa filozofilor pe însuşi şeful statului.

Să fie aceasta teama de implicare a oamenilor notorii, care au ceva de spus în viaţa civică şi politică? Preşedintele critică excesul de "filozofi" pe care îl produce şcoala românească, în detrimentul unor meserii, precum cele de ospătar, tinichigiu sau mecanic auto, aflate pe cale de dispariţie. Iar "filozofii" spun că asta e gândirea unui activist de partid.

Mi-e greu să înţeleg cum s-a ajuns să nu ne mai placă oamenii care, în orice domeniu al cunoaşterii, duc lucrurile mai departe, sunt creativi şi deschizători de drumuri. Şi-1 agreăm pe cel care parcurge lucrurile cunoscute, ştiute. Iar în acest nou sens, avem prea puţini filozofi... Avem, în schimb, mulţi "tinichigii", mulţi oameni care nu reuşesc să treacă dincolo de căile cunoscute.

Domnul Traian Băsescu s-a arătat îngrijorat că nu mai există şcoli care să pregătească mecanici şi tinichigii auto, meserii care ar avea un deficit de forţă de muncă în România, că nu facem ce trebuie, ci facem filozofi. Cu corecţia ulterioară, că în loc de filozofi a vrut să spună... tâmpiţi.

Ce ne facem, doamnelor şi domnilor colegi, cu atâtea prejudecăţi stupide: oamenii muncii contra intelectualilor; mitul vârstei de aur a învăţământului, presupus bun cândva; doar munca fizică e muncă adevărată; şcoala vieţii, să ştii să te descurci, e mai importantă decât educaţia formală. Ce avem de făcut ca să nu lăsăm impresia că trăim în epoca educaţiei copy&paste sau referate.ro. Iar dacă acestea sunt făcute de "tinichigii" sau "ospătari" ce ne facem cu viitorul?

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Graţiela Gavrilescu. Nu este. Iau în ordinea înscrisă pe listă. Doamna deputat Lucia-Ana Varga.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "Incompetenţa costă vieţi, domnule ministru al mediului!"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Cu tristeţe trebuie să vă atrag atenţia că, în acest sfârşit de săptămână, lipsa de competenţă, de viziune şi de măsuri a actualului Guvern a fost plătită cu viaţa de către o adolescentă nevinovată din judeţul Bihor. O fată în vârstă de 13 ani a murit, iar sora ei este internată în spital, după ce căruţa în care se aflau împreună cu bunicii a fost luată de o viitură, duminică după-amiază, în apropiere de localitatea Felcheriu, din judeţul Bihor.

Mă întreb ce făcea domnul ministrul al mediului în această perioadă, având în vedere că Ministerul Mediului nu a emis niciun fel de avertizare meteorologică sau hidrologică.

Domnule ministru, nu este pentru prima dată când vă atrag atenţia de la această tribună că lipsa asumării guvernării şi lipsa unor măsuri şi acţiuni din partea dumneavoastră vor avea consecinţe deosebit de grave.

V-am interpelat, domnule ministru, atrăgându-vă atenţia că lucrări de apărare împotriva inundaţiilor deosebit de importante au fost stopate. În dispreţ faţă de prevederile constituţionale nu aţi răspuns interpelării mele, dar nici nu aţi luat măsurile necesare pentru remedierea situaţiei din teritoriu.

Am constatat în timpul deplasărilor în colegiul în care am fost aleasă că au fost oprite lucrările de amenajare a Crişului Repede, a văilor Borodului, Dobricioneşti, Bistra şi Cuzap, şi că în cazul unor debite mari, gospodăriile din aceste localităţi, în special din Dobricioneşti şi din Bistra, riscă să fie inundate. Totodată, lucrările începute în localităţile Vadu Crişului, Bratca şi Borod riscă să fie distruse de viituri, deoarece de şase luni de zile nu s-au alocat fonduri pentru finalizarea lor.

Nici până la această oră, nu există o poziţie oficială a ministerului pe care îl conduceţi cu privire la stoparea lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor din Bihor, aşa cum v-am solicitat încă din luna aprilie.

Nici până la această oră nu există o poziţie oficială a ministrului mediului cu privire la lipsa unei avertizări meteo pentru ziua de duminică 28 iunie, deşi, repet, o adolescentă nevinovată din judeţul Bihor de numai 13 ani a murit.

Vă cer, domnule ministru, să fiţi responsabil, să continuaţi lucrările de apărare împotriva inundaţiilor începute de guvernul liberal pentru a limita pierderile de vieţi omeneşti şi distrugerile materiale provocate de furia naturii.

Altfel veţi rămâne în memoria cetăţenilor drept un ministru "limitat" doar la problemele locale ale Constanţei.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, doamna deputat.

Urmează Grupul parlamentar al PD-L şi invit la microfon pe domnul deputat Cornel Ghiţă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Cornel Ghiţă:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Stimaţi colegi,

Tema declaraţiei mele politice de astăzi este următoarea: "Salarizarea unică pentru personalul ale cărui salarii sunt plătite din fonduri publice, măsură a echităţii sociale.

Declaraţia mea de astăzi priveşte proiectul de Lege pe care Guvernul îl propune pentru toate categoriile de personal plătite din fonduri publice. Săptămâna trecută, în şedinţa de Guvern din 24.06.2009 s-a făcut o primă citire a acestui proiect, care acum se tot discută cu sindicatele.

Având în vedere informările pe care grupul de lucru le-a făcut către Comisia pentru muncă şi protecţie socială din cadrul Camerei Deputaţilor, consider că principiile ce au stat la baza elaborării legii au fost reale şi obligatorii, având în vedere criza economică mondială care se amplifică pe zi ce trece şi care afectează şi România.

Salariile mici, existente în prezent, nu vor scădea, ba mai mult, unele chiar vor creşte. Majoritatea sporurilor se vor include în salariul de bază, iar cele ce vor fi aplicate separat nu vor depăşi procentul de 30%. Raportul între salariul de bază minim pe economie şi salariul de bază maxim existent în economia românească este stabilit ca raport de 1 la 15, 1 reprezentând salariul minim pe economie. Astfel, salariul de bază minim pe economie va deveni principalul element de calcul al câştigului salarial.

Implementarea legii va începe cu 01.01.2010 şi în funcţie de evaluările financiare făcute de Ministerul Finanţelor asupra proiectului de lege şi a implicaţiilor financiare pe ani şi pe exerciţiul bugetar, cu privire la modul de aplicare, se va decide forma optimă de aplicare etapizată a acesteia.

În România, inechitatea salarizării a fost posibilă prin presiunea creată de unele grupuri socio-profesionale şi apariţia legilor speciale şi a sporurilor fanteziste. Avem obligaţia ca în acest moment de criză mondială, să dăm românilor o scară salarială coerentă, să relansăm în România un sistem de valori european în domeniul muncii, astfel ca în curând să putem definitiva şi legea unitară a pensiilor. În acest context fac un apel ferm către ministrul muncii, domnul Marian Sârbu, să fie categoric în gestionarea acestui proces, să nu facă concesii în negocierile cu sindicatele. Mă văd obligat, domnule ministru, să vă atrag atenţia că trebuie să finalizaţi favorabil voinţa politică declarată a acestui Guvern, din care cu onor faceţi parte, că avem oportunitatea să rezolvăm o problemă de fond a societăţii româneşti şi să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor salariaţilor bugetari.

Cu respect colegial, vă informez, domnule ministru, că noi, cei din Comisia pentru muncă şi protecţie socială, am fost dezamăgiţi de modul firav de colaborare şi sunt convins că puteam să aducem un aport consistent la elaborarea acestei legi, dacă atenţia dumneavoastră nu ne-ar fi ocolit.

În speranţa unei mai bune colaborări pe viitor, vă asigur domnule ministru, de tot sprijinul meu şi, anticipând, şi de cel al colegilor mei din Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul deputat Valerian Vreme, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Valerian Vreme:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnă preşedinte,

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se numeşte "În loc de bilanţ".

Vine să facă un scurt bilanţ a ceea ce am parcurs noi, cei mai noi în Parlamentul României şi, totodată, să facem pentru cei care ne-au ales anumite promisiuni şi să ne ţinem de ele.

Astăzi încheiem prima sesiune din legislatura 2008-2012. pentru mulţi dintre noi, acest an parlamentar a fost întâiul. Ca începător, îmi permit să apreciez munca de parlamentar ca fiind, printre altele, şi o muncă birocratică, supusă regulamentelor şi cutumelor, uneori descurajantă, dar întotdeauna provocatoare.

Am învăţat, pe lângă alte practici, ce înseamnă puterea politică a grupului parlamentar din care provii. Mulţi dintre noi, aşa cum spuneam, ne aflăm la prima experienţă de acest fel, unii dintre noi am reuşit foarte repede să ne familiarizăm cu munca în comisii, în grupuri parlamentare, cu activitatea din plen.

Şi mai mulţi dintre noi au depus proiecte şi amendamente legislative. Dacă până acum noi, cei nou intraţi în Parlament, am avut o oarecare scuză, lipsa experienţei parlamentare, necesitatea adaptării şi deprinderii procedurilor legislative şi a regulamentelor Camerei, din sesiunea pe care o începem la toamnă nimic nu ne va mai scuza lipsa de acţiune, în general.

România se confruntă, ca şi celelalte ţări, cu o puternică criză economică. Puterea legislativă şi puterea executivă sunt probabil instituţiile de la care românii ridică, pe bună dreptate, cele mai multe pretenţii şi din partea cărora au cele mai multe aşteptări de ordin pragmatic. O colaborare pe proiecte de legi, între Parlament şi Guvern poate însemna şi depăşirea unor practici exersate de mai toate guvernele post-decembriste.

Guvernul din care Partidul Democrat Liberal face parte, un guvern puternic, cu o majoritate parlamentară explicită, are datoria să guverneze în termenii dictaţi de Constituţie. Executivul se află în fruntea administraţiei, însă activitatea Legislativului joacă un rol esenţial: activitatea legislativă cuprinde şi legile care dau administraţiei structura, scopurile şi mijloacele.

Dragi colegi,

Chiar dacă au fost momente neplăcute pentru mulţi dintre noi, când ni s-a cerut să votăm pentru crearea unei comisii care să ancheteze pe propriii noştri colegi, grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a acţionat coerent şi unitar, nu s-a retras din faţa responsabilităţilor ce-i revin.

Desigur, nu la fel au stat lucrurile cu un alt grup politic parlamentar. Însă Partidul Democrat Liberal şi-a propus de la bun început ca suspiciunile şi acuzele de corupţie să nu apuce să se lipească de partidul nostru. Partidul Democrat Liberal a votat fără ezitare pentru alcătuirea unei comisii de anchetă parlamentară care să cerceteze faptele unui ministru aparţinând Partidului Democrat Liberal.

Parlamentul nu trebuie să fie un scut pentru cei care au de dat explicaţii în faţa legii. Ei nu sunt vinovaţi, conform legii, până la finalizarea anchetei şi judecarea acestor fapte de o comisie de judecată, însă un parlamentar are obligaţia, mai mult decât oricine, să nu se opună începerii unor asemenea anchete. Datoria noastră este să îi reprezentăm pe cei care ne aleg, să facem legi bune, neechivoce, pe care trebuie să le respectăm noi înşine, înaintea tuturor!

Stimaţi colegi,

Permiteţi-mi să vă mulţumesc pentru atenţia pe care aţi acordat-o declaraţiei mele politice, dar în primul rând, pentru colegialitatea de care aţi dat dovadă în acest an parlamentar şi sper că, din toamnă, începând cu cea de-a doua sesiune a acestui mandat, activitatea şi munca noastră se vor vedea şi mai bine, în spaţiul legislativ, în comunităţile pe care le reprezentăm şi, automat, în nivelul socio-economic şi cultural al acestei ţări.

Vă mulţumesc. Să ne revedem cu bine la toamnă!

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna Daniela Popa:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, invit la microfon pe domnul deputat Cristian Rizea.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Rizea:

Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Tema declaraţiei mele politice de astăzi se intitulează "Sala de sport din Brăila are nevoie de reabilitare"

Doamnelor si domnilor deputaţi,

Ministrul Tineretului şi Sportului, doamna Monica Iacob- Ridzi, declara înainte de validarea sa în funcţie, în 20.12.2008, că prima sa măsură în calitate oficială va fi implementarea proiectului "Pregătiţi pentru Europa", care se referă la absorbţia fondurilor europene pentru tineri şi sportivi de performanţă. Domnia sa preciza atunci că: "La aproape doi ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, absorbţia fondurilor existente pentru programele pentru domeniul tineret şi sport este aproape egală cu zero". După ce comisiile pentru învăţământ ale Parlamentului i-au dat doamnei Ridzi aviz favorabil, în urma audierii la comisie, proaspăta ministresă a anunţat: "Este marea mea provocare, aceea de a-i ajuta pe tineri să absoarbă aceste fonduri europene şi am convingerea că acest lucru se va putea realiza în cel mai scurt timp".

Am simţit nevoia să fac acest recurs la memorie, întrucât ceea ce se întâmplă acum în ministerul amintit nu are nicio legătură cu declaraţiile doamnei Ridzi.

Până la această oră, Parlamentul a primit doar tăcerea dispreţuitoare a ministrului în cauză şi anunţul că de acest scandal se va ocupa DNA. Să sperăm că instituţiile abilitate ne vor lămuri cum au fost risipiţi cei 628.000 de euro pentru Ziua Tineretului.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Constat cu surprindere neconcordanţe flagrante între priorităţile doamnei ministru şi agenda reală a domniei sale.

Potrivit programului de guvernare, obiectivele prioritare ale Ministerului Tineretului şi Sportului se referă la construcţia unui sistem de securitate socială activă pentru tineri, sprijinirea angajării acestora în conformitate cu specializările obţinute pentru stoparea exodului forţei de muncă tinere şi specializate din ţară şi pentru ocuparea într-un grad cât mai ridicat a acestei forţe de muncă.

Niciunul dintre aceste obiective nu par a fi de interes pentru conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului. În schimb, mass-media face referire la afacerile familiei Ridzi şi la acuzele apărute în legătură cu folosirea a 500.000 de euro, din cei 628.000 din bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru a-i pune garanţie de participare la o licitaţie în Petroşani.

Licitaţia se referă la montarea unei telegondole în Masivul Parâng, şi care ar fi de fapt decorul în spatele căruia se pune la cale un tun de 86 milioane de euro.

Aceste informaţii au apărut în data de 23.06.2009, pe site-urile "Ziare.ro" şi "Jurnalul.ro", în urma unui comunicat al liderului PSD - Deva, Vasile Cosmin Nicula.

De asemenea, nu am văzut vreun raport al ministerului referitor la finanţările europene obţinute pentru tineri; nu se ştie care sunt proiectele de investiţii derulate de Ministerul Tineretului şi Sportului, şi care este cuantumul total al sumelor cheltuite de minister din fonduri publice pe programe pentru tineret.

Îi solicit doamnei Ridzi să revină la priorităţile programului de guvernare şi la transparentizarea acţiunilor ministerului.

În acest context, îi propun să aloce sumele necesare reabilitării Sălii Polivalente din Brăila, având în vedere rezultatele strălucite obţinute de echipa de handbal feminin Handbal Club "Dunărea" - Brăila, care va juca în această toamnă în Cupa cupelor.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

În continuare, îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Mocanu, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Potop în judeţul Iaşi".

Vremea continuă să fie extrem de capricioasă în Moldova.

Pe data de 25 iunie a.c., o furtună de numai 15 minute a provocat un veritabil dezastru în orăşelul Târgu Frumos, şi în şapte dintre comunele din apropiere.

Într-un bilanţ încă provizoriu, date fiind urmările extrem de severe ale potopului, dezastrul s-a soldat cu pagube de zeci de milioane de lei noi. Din fericire, nu am avut victime.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), acoperişurile şi ferestrele a peste 400 de case din zonă au fost distruse.

De asemenea, mai mult de 250 de maşini au fost avariate, de la tabla îndoită, până la parbrize crăpate sau sparte.

Pagubele au fost provocate atât de grindină, cât şi de crengile de copaci, care au fost rupte de vântul foarte puternic.

Numai în ceea ce priveşte culturile agricole, pierderile au fost estimate la peste 100 de miliarde de lei vechi. Grindina mare, cât un ou de găină, a compromis peste 5.000 ha., cea mai afectată zonă fiind comuna Strunga, unde au fost distruse 2.653 ha., valoarea pagubelor fiind de aproximativ 2,19 milioane de lei.

Grindina a făcut dezastru şi în localitatea Ion Neculce, unde totalul suprafeţelor afectate a însumat 1.642 ha., în oraşul Târgu Frumos cu peste 1.200 ha. compromise, şi în comuna Scobinţi cu peste 500 ha. distruse.

Printre culturile care nu au rezistat furiei naturii au fost cele de floarea soarelui, porumb, grâu şi rapiţă.

Pagube importante s-au semnalat şi la viile şi livezile din zonă.

Din fericire, pot spune că mobilizarea autorităţilor locale a fost exemplară. Detaşamentele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit imediat în oraşul Târgu Frumos, pentru a debloca circulaţia, care a avut de suferit din cauza crengilor căzute pe carosabil.

De asemenea, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) au sosit imediat la faţa locului pentru a stabili suprafeţele agricole afectate. În plus, au fost alcătuite - la nivelul primăriilor, oraşul Târgu Frumos, comunele Ion Neculce, Strunga, Cotnari, Balş - comisii de evaluare a pagubelor.

Ne-am dori foarte mult ca şi intervenţia Guvernului să fie la fel de promptă. Oamenii au nevoie în continuare de ajutor, de despăgubirile legale, dar şi de ceva mai mult atenţie din partea autorităţilor centrale.

Când vremea este urâtă, nu este obligatoriu ca şi vremurile să fie rele.

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, invit la microfon pe doamna deputat Diana Tuşa.

Vă rog, doamna deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Diana Adriana Tuşa:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "Câţi oameni mai trebuie să moară pentru ca statul să se trezească?".

Deşi suntem la declaraţii politice, aş fi dorit ca subiectul, asupra căruia atrag atenţia astăzi, să primească un răspuns din partea celor abilitaţi.

Din păcate, sfârşitul sesiunii parlamentare nu mai permite acest lucru. Prin urmare, mă văd nevoită să vă expun o problemă de o deosebită importanţă în acest cadru, sperând, în acelaşi timp, ca autorităţile în drept să acţioneze şi fără a fi interpelaţi sau întrebaţi, ci doar atenţionaţi.

Sâmbăta trecută, un muncitor a murit după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el. Tânărul avea doar 21 de ani. Era din judeţul Teleorman şi muncea pe un şantier, în Capitală, de peste un an.

Un al doilea muncitor, în vârstă de 30 de ani, care se afla într-o zonă mai sigură la momentul producerii accidentului, a fost salvat şi transportat de urgenţă la Spitalul Elias.

Accidentul de muncă s-a produs pe un şantier din zona Casa Presei, lângă pavilioanele Romexpo.

În urmă cui exact o lună, alţi trei muncitori au murit în aceleaşi condiţii, pe şantierul de la Pasajul Băneasa. Au fost îngropaţi de vii, într-un şanţ de şase metri adâncime, sub tone de pământ. Şi, în acel caz, pereţii şanţului nu erau asiguraţi.

Atunci când vine vorba de responsabili, cel mai simplu este să se arunce vina pe legislaţie.

Legislaţia în vigoare este insuficientă, este neactualizată, legislaţia este de vină pentru creşterea alarmantă a numărului accidentelor de muncă.

La fel de simplu şi la fel de des invocată, pentru a justifica numărul mare al accidentelor de acest gen, este responsabilitatea executanţilor, prin persoanele însărcinate cu bunul mers al lucrărilor, fie ei diriginţi de şantier, şefi de echipă, supraveghetori.

Dar, să nu ne ascundem după deget; Cauza reală este cu totul alta. Cu toţii cunoaştem, în mare, cel puţin, cum se obţin autorizaţiile pe şantier şi cum se organizează în practică acestea. Un haos ce se vrea organizat! La fel cum se obţin autorizaţiile, aşa continuă şi lucrările. Dacă eşti atent şi cotizezi cât trebuie şi unde trebuie, nu te deranjează nimeni. Atunci de ce să ne mai mirăm că întâmplări tragice au loc cu o frecvenţă din ce în ce mai mare.

Doar în anul 2008, în România, aproximativ 331 de oameni au murit în urma unor accidente de muncă, în timp ce alţi 4.261 au fost răniţi. Niciunul dintre dosarele deschise de inspectoratele teritoriale de muncă nu a ajuns în instanţă, iar companiile, care sunt obligate să le asigure angajaţilor siguranţa la locul de muncă, de cele mai multe ori scapă sau sunt nevoite să plătească, în cel mai bun caz, amenzi simbolice.

Şi, de fiecare dată, după un astfel de accident, timp de câteva zile, opinia publică este revoltată. De, de fiecare dată, autorităţile par interesate pe moment, însă, doar pentru camerele de luat vederi. Până când, data viitoare se întâmplă exact la fel.

Şi, atunci, cine este de vină? Cel care a murit?! Sper totuşi să depăşim odată pentru totdeauna nebunia cu "Mortul este de vină". Legea există, prevede sancţiuni dure, ea trebuie doar aplicată atunci când trebuie, şi nu doar după ce tragedia a avut loc.

Mulţumesc mult.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, doamna deputat.

În acest moment, dacă mai sunt colegi în sală care doresc să citească declaraţiile politice? Nu sunt.

Vă anunţ că o parte dintre colegii noştri au depus în scris declaraţiile politice, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PD-L: Sanda-Maria Ardeleanu, Gheorghe Roman, Marius Rogin, Adrian Popescu, Ioan Holdiş, Răzvan-Mustea Şerban, Stelică Iacob Strugaru, Constantin Chirilă, George Ionescu, Ştefan Pirpiliu; din partea Grupului parlamentar al PSD-PC, au depus declaraţiile în scris deputaţii: Ion Dumitru, Bogdan-Liviu Ciucă, Marian Ghiveciu, Daniela Popa, Aura Vasile, Florin Iordache; din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Eugen Nicolăescu, Mircea Irimescu, Gheorghe Dragomir, Tedor Atanasiu, Mihai Lupu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ciprian Minodor Dobre, Horia Cristian, Cristian Adomniţei, Horea Uioreanu; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnii deputaţi Gheorghe Firczac şi Miron Ignat.

Acum, chiar că nici nu ştiu ce putem face, dacă mai aşteptăm colegi care să-şi prezinte declaraţiile politice, sau chiar putem să închidem această şedinţă.

Propun să mai aşteptăm 10 minute. Dacă aceşti colegi, care şi-au anunţat că au declaraţii politice, nu sosesc în sală, vom fi nevoiţi să închidem şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mircea Grosaru, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Mircea Grosaru:

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o: "30 iunie - Ziua Învăţătorului, cea mai veche sărbătoare laică la români".

Românii sărbătoresc în fiecare an, la data de 30 iunie, "Soborul Sfinţilor 12 Apostoli".

Tot în aceeaşi zi, de când au apărut primele şcoli în spaţiul românesc, învăţătorii şi, mai apoi, toate cadrele didactice, care învaţă copiii, au sărbătorit în 30 iunie - Ziua Învăţătorului, data de "naştere" a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România - AGIRO - deoarece, în chiar 30 iunie 1927, Tribunalul Ilfov a autentificat statutul asociaţiei, prin Sentinţa nr.39, înregistrată cu nr. 12.686, care oficializa şi finaliza atunci manifestarea solidarităţii între cadrele didactice la nivelul României Mari, corolar al tradiţiei asociative învăţătoreşti, începută în anul 1869, în diferitele provincii în care exista şcoală românească.

Mai mult, sediul din perioada interbelică a Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România - AGIRO - a fost în Bucureşti chiar pe Str. Sfinţii Apostoli nr.14.

Profesorii, educatoarele şi învăţătorii din România s-au simţit onoraţi să fie serbaţi şi felicitaţi de ziua apostolilor în fiecare an. Şi, an de an, de chiar ziua apostolilor, li se aducea aminte că au cea mai nobilă misiune pentru care merită făcute orice sacrificii, asumându-şi şi apostolatul.

În anul 1923, la un congres al lor, învăţătorii au fost numiţi "cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie".

Nu cunoaştem altă sărbătoare care să fi dăinuit la români în calendare atât timp.

Ziua Învăţătorului a fost atât de împământenită, încât şi regimul comunist a păstrat-o la data de 30 iunie, trecând, însă, sub tăcere, că în aceeaşi zi, Biserica Ortodoxă Română are în calendar "Soborul celor 12 Sfinţi Apostoli", iar Biserica Română Unită cu Roma are în calendar "Adunarea celor 12 Sfinţi Apostoli".

Soarta învăţătorilor, astăzi, este una binecunoscută.

Dacă vor fi uitaţi şi nu vor fi felicitaţi, vor primi cu seninătate această uitare, chiar de ziua lor şi a apostolilor, şi vor reflecta că se confirmă sensurile reale ale apostolatului.

De Ziua Învăţătorului, tuturor cadrelor didactice le urez: "La mulţi ani!"

Vă mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Tot în scris a depus declaraţia politică domnul deputat Ion Stan, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Tot din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Mocanu Adrian a depus declaraţia politică în scris.

Până mai vin colegii în sală, o să fiu nevoită să închid şedinţa, nu înainte să vă spun că grupurile parlamentare au înscris o serie de colegi, care vor depune declaraţiile politice.

Aceşti colegi nefiind în sală şi neanunţând că au depus în scris declaraţiile politice, eu nu i-am anunţat la microfon. Şi, ca urmare, ei nu vor putea apărea pe site că au avut declaraţii politice astăzi.

Dar vreau să vă dau citire acestor deputaţi înscrişi pe liste din partea fiecărui grup parlamentar, astfel încât, până la ora 10, dacă ei depun declaraţiile politice, să poată să fie acest lucru, să spunem, legal făcut, şi anume: din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnii deputaţi: Gheorghe Ciobanu, Mircia Giurgiu, Nicuşor Păduraru, Valeriu Tabără, Iulian Vladu, Marius Cristinel Dugulescu; din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnii deputaţi: Mihai Apostolache, Tudor Ciuhodaru, Angel Tîlvăr, Sonia Drăghici, Florin- Costin Pâslaru, Gheorghe Ana, Radu Costin Vasilică; din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Cornel Pieptea, Marin Almăjanu, Andrei Gerea, Florin Ţurcanu, Mihai Donţu; din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Longher Ghervazen.

Dacă aceşti colegi ai noştri, până la ora 10, depun la secretariatul tehnic declaraţia politică, atunci ei vor putea să figureze pe site-ul Camerei cu aceste declaraţii susţinute şi depuse în scris în şedinţa de astăzi.

Cu aceasta, închei şedinţa consacrată declaraţiilor politice din ultima zi a acestei sesiuni parlamentare.

Vă mulţumesc.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Declaraţie politică intitulată "Cacica şi Solca - repere turistice şi istorice ale Bucovinei".

În Bucovina încărcată de istorie, Cacica şi Solca sunt două dintre cele mai reprezentative aşezări turistice româneşti, puţin cunoscute în zilele noastre, dar cu un trecut ce ar stârni invidia multora din locaţiile turistice consacrate astăzi.

La începutul secolului al XVIII-lea, Cacica era o aşezare cu câteva case răzleţe, înconjurate de mlaştini; ulterior, după multe strădanii, a fost deschisă Salina Cacica, unicat în peisajul speologic românesc prin faptul că cele 8200 de galerii au fost săpate manual şi se află încă în perfectă stare de conservare, la 200 de ani de la construcţie.

Solca, situată în Obcinele Bucovinei, atestată documentar încă de la începutul secolului al XV-lea, îşi etalează principalele sale obiective turistice într-un cadru arhitectonic aparte, fapt ce a făcut ca această localitate să capete faima unei aşezări speciale.

Doua localităţi fascinante, situate la mică distanţă una de cealaltă, care, surprinzător şi inexplicabil, şi-au pierdut cu ani în urmă statutul de staţiuni balneare, ieşind, pe nedrept, din circuitul turistic şi medical de profil.

Această problematică a fost dezbătută recent de membrii Grupului Legislativ pe Probleme de Turism din cadrul Consiliului Judeţean Suceava, cărora li s-au alăturat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi specialişti în domeniul turistic şi balnear, oameni de cultură din zonă.

Este uimitor cum au fost date uitării aceste plaiuri, dacă ne gândim la condiţiile microclimatice de excepţie, la aerul nepoluat, la variaţiile mici de temperatură, cerul ireal de senin şi însorit în majoritatea timpului, izvoarele de apă minerală, poluarea industrială inexistentă, altitudinea potrivită şi recomandabilă pentru tratarea diverselor afecţiuni...

În perioada interbelica, o staţiune balneo-climaterică precum Solca dispunea de toate facilităţile moderne ale timpului (stabilimente de hidroterapie, băi de brad şi soare, cinci hoteluri, numeroase vile şi restaurante, beneficiind în anii de recesiune 1927-1933 de peste 15.000 de turişti anual), la acestea adăugându-se sanatoriul de tratament Regina Maria destinat persoanelor bolnave de TBC şi anemii, sanatoriu existent şi astăzi şi aflat, din păcate, într-o stare avansată de degradare, fiind practic abandonat.

De altfel, anii interbelici au fost ani ai maximei dezvoltări şi afirmări din punct de vedere balneo-climateric şi turistic pentru cele doua localităţi. Cacica, a cărei celebritate se datorează beneficiilor economice şi medicale generate de salină, este o locaţie unde, conform ultimelor cercetări în domeniu, predomină ionizarea negativă, iar cercetători cu experienţă în speleoterapie susţin că se întrunesc condiţii speciale pentru amenajarea în interiorul salinei a unor săli de operaţie moderne, încărcătura microbiană fiind la jumătate faţă de cea dintr-o sală de operaţie clasică.

Acestea fiind spuse, oare statutul de staţiuni balneo-climaterice nu se dovedeşte binemeritat şi nu ar trebui făcute demersuri pentru reactivarea lui la Cacica şi Solca? Iar impunerea acestor locaţii pe harta turistică a României şi includerea lor în rândul destinaţiilor recomandate de Ministerul Turismului nu ar fi, oare, îndreptăţită?

Având în vedere şi apreciind în mod deosebit strategia Ministerului Turismului în domeniul turismului balnear, facem şi pe această cale un apel la susţinerea eforturilor noastre de recăpătare a statutului de staţiune balneo-climaterică, respectiv climaterică de interes local pentru localităţile Cacica şi Solca. Cât de curând vom depune la Camera Deputaţilor două proiecte de lege pe această temă solicitând, stimaţi colegi deputaţi, şi sprijinul dumneavoastră pentru această iniţiativă.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

Declaraţie politică intitulată "Un nou consul general la Cernăuţi".

Vineri, 26 iunie, ora 11,00, la Consulatul General al României de la Cernăuţi a avut loc un eveniment pe cât de important, pe atât de emoţionant. Trei generaţii de consuli generali şi-au dat mâna, într-o transmitere elegantă şi responsabilă a ştafetei.

Înfiinţat în 1999, Consulatul General al României la Cernăuţi a beneficiat de nume sonore pentru diplomaţia românească: Ilie Ivan şi Romeo Săndulescu au pus temelia unei Case a românilor în Regiunea Cernăuţi, clădind zi de zi, printr-un dinamism al activităţilor cu totul neobişnuit, o instituţie consulară vie, caldă şi primitoare, eficientă şi foarte apreciată în zonă, instituţie la a cărei conducere se află acum doamna Tatiana Popa.

Numai cine a trudit la construirea relaţiilor româno-ucrainene înainte de existenţa Consulatului General al României de la Cernăuţi poate să facă diferenţa. Mă număr printre cei, mulţi şi anonimi, deschizători de drumuri, care pot aprecia rolul unei echipe consulare în întărirea colaborării în domeniul educaţiei, al multiculturalismului şi plurilingvismului, în care diversitatea etnică joacă un rol hotărâtor.

Suceava - Cernăuţi a devenit o axă a prieteniei, a unei colaborări de lungă durată, în care palierul economic, prin proiectele transfrontaliere, joacă acum un rol din ce în ce mai mare.

Noul consul general şi-a propus să aducă o nouă dimensiune, pragmatică, în relaţiile dintre cele două regiuni. De asemenea, a subliniat faptul că vrea să construiască drumuri, să repare poduri, să facă lucruri concrete de care au nevoie oamenii, care să rămână peste timp. Doamna consul general Tatiana Popa a precizat că nu va neglija, în continuare, latura culturală, mărturisind şi o oarecare teamă, dublată de grija asumării mandatului.

Toţi cei prezenţi la eveniment au venit cu speranţa continuării iniţiativelor deja demarate dar, mai ales, pentru a lua parte la un moment important ce a întărit, fără îndoială, încă o dată, relaţia dintre cele două state.

Domnul Horia Cristian:

Declaraţie politică adresată domnului ministru al sănătăţii, Ion Bazac, şi domnului ministru al finanţelor, Gheorghe Pogea.

Domnilor miniştri,

Constat cu îngrijorare falimentul sistemului sanitar românesc. În repetate rânduri am atras atenţia asupra subfinanţării sănătăţii, începând chiar cu dezbaterile pe Legea bugetului pe anul 2009. Toate amendamentele depuse au vizat capitole ale bugetului FNUASS, şi în special bugetul destinat spitalelor generale şi cel destinat medicamentelor cu şi fără contribuţia asiguraţilor.

În motivaţia amendamentului depus se preciza: "Scăderea bugetului (destinat spitalelor generale) va reduce accesibilitatea pacienţilor la diagnostic şi tratament în unităţile cu paturi. În execuţia bugetară a spitalelor generale, managerii sunt obligaţi să achite cu prioritate cheltuielile cu utilităţile, apoi drepturile salariale şi hrana pacienţilor. Reducerea bugetului va afecta achiziţia de medicamente şi materiale sanitare, care în anul 2008 a reprezentat între 5% şi 11% din bugetul spitalelor. Dacă nu se va suplimenta bugetul, aşa cum a fost solicitat prin prezentul amendament, spitalele vor fi puse în situaţia de a nu mai achiziţiona medicamente şi materiale sanitare."

Previziunile făcute la începutul anului anunţau epuizarea fondurilor în luna august. Din păcate, aceste previziuni sunt contrazise de realitate, întrucât majoritatea spitalelor semnificative (şi mă refer la spitalele judeţene şi spitalele universitare de urgenţă din Timişoara, Tîrgu-Mureş, Bucureşti, Cluj), se află în această situaţie. Bugetul redus alocat prin Legea nr.174/2009 Anexa 10/03, Capitolul 6605, Subcapitolul 06, Paragraful 01, "Spitale generale" se reflectă prin valoarea redusă TCP. Această valoare face ca spitalele să poată factura către CJAS sume care acoperă cheltuiala cu salariile (85%), utilităţi (10%), hrană (3%), rămânând pentru medicamente, materiale sanitare şi service aparatură maxim 2% din bugetul spitalului.

În aceste condiţii, solicit Guvernului să îşi asume public responsabilitatea privind criza sistemului sanitar românesc, să îşi asume public falimentul spitalelor, falimentul farmaciilor independente, şi să îşi asume public, faţă de cetăţenii României, lipsa de interes pentru sănătatea lor.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Predicatorii"

În 2004, la iniţiativa lăudabilă a Înalt Prea Sfinţiei Sale Mitropolitul Bartolomeu Anania, pentru care am un deosebit respect, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le interzicea preoţilor înregimentarea în partidele politice. Pe bună dreptate, pentru că preotul, în comunitatea sa, este consilierul spiritual al tuturor enoriaşilor. Patru ani mai târziu, BOR şi-a îndulcit poziţia, dându-le voie preoţilor, cu anumite condiţii, să poată candida ca independenţi la funcţia de consilier local. În contextul în care preoţilor li se interzice, într-o oarecare măsură, implicarea în viaţa politică, se pare că unii politicieni au găsit o modalitate de a suplini acest "neajuns", devenind "predicatori" pentru masele de oameni ce se reculeg în lăcaşurile de cult.

Nu încerc, prin această declaraţie politică, să neg realitatea, să resping faptul că oamenii politici se implică în viaţa comunităţii religioase; cultele sunt şi vor reprezenta întotdeauna o preocupare pentru oamenii politici, pentru că religia este o piatră de temelie a poporului român. Mai mult, fiecare politician are dreptul de a-şi exprima crezul, de a participa la oricare manifestare religioasă după cum îi dictează inima, având, totodată, obligaţia de a fi aproape de comunitatea pe care o reprezintă, împărtăşind aceleaşi valori şi credinţe. Prin urmare, nu prezenţa politicienilor în lăcaşurile de cult ar trebui să ne mire, ci comportamentul câtorva din ei, care înţeleg să folosească manipularea politică în orice circumstanţe, fără să ţină cont de unele limite ale decenţei, impuse de codul bunului simţ.

Vedem astfel cum unii politicieni se dau în stambă prin lăcaşurile de cult (vezi George Becali) pozând în cei mai evlavioşi enoriaşi, în vreme ce alţii (preşedintele Traian Băsescu, spre exemplu) iau cuvântul în timpul unor manifestări religioase, "predicând" mulţimii adunate despre realizări, despre promisiuni sau despre politică, în general. În aceste condiţii, de ce să ne mai mire atitudinea sceptică a poporului român faţă de oamenii politici sau chiar absenteismul la vot, când unii reprezentanţi ai partidelor politice ţin cu tot dinadinsul să politizeze excesiv fiecare latură a vieţii alegătorului român, chiar dacă acest lucru înseamnă întinarea unui aspect atât de personal, cum este crezul?

Stimaţi colegi, cred că sunteţi de acord cu mine când spun că orice manifestare, fie ea politică, fie ea religioasă, trebuie să se încadreze în limitele decenţei şi ale bunului-simţ, or, aceste bariere sunt clar încălcate atunci când o mână de demagogi încearcă, prin orice mijloace, să se erijeze în "predicatorii comunităţii", să manipuleze, cu preţul încălcării unor principii ale vieţii personale. Cel mai elocvent exemplu de politizare a credinţei în scopuri personale ne-a fost oferit cu seninătate de un candidat al PD-L în toamna anului trecut când, pe timpul campaniei electorale, acesta a găsit de cuviinţă să pângărească cea mai sfântă rugăciune, "Tatăl Nostru", care s-a transformat în blasfemia "Tată Nostru care eşti în PD-L". Cuvintele sunt de prisos pentru încerca să ne explicăm această jignire adusă tuturor credincioşilor.

Trebuie să remarc însă faptul că acest comportament atipic al unor oameni de seamă ai politicii româneşti, ce confundă biserica cu tribuna politică, ar trebui să ne pună serios pe gânduri şi să ne îndemne, în ultimă instanţă, să schimbăm o mentalitate. Pentru că, la urma urmei, aceste anomalii ale scenei politice româneşti, adunate rând pe rând într-o imagine de ansamblu, au determinat, în mare parte, indiferenţa şi neîncrederea pe care românii o manifestă faţă de clasa politică din România.

Domnul Ioan Holdiş:

Declaraţie politică intitulată "Politica de mediu - o urgenţă".

Vă voi prezenta astăzi o problemă mult prea puţin adusă în discuţie în ultimul timp, deşi foarte importantă. După cum bine ştiţi, în perioada 2000 - 2004 România negocia cu Uniunea Europeană pentru mult prea râvnita aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană şi visam să ajungem în rândul ţărilor mult mai civilizate într-un ritm alert. Una dintre problemele din acea perioadă la care mă voi referi eu este Capitolul 22 de negociere, referitor la "Protecţia mediului înconjurător".

La data acceptării acquis-ului comunitar de mediu, România, în perspectiva integrării europene s-a angajat ca într-un termen relativ scurt să reformeze întregul sistem de colectare, depozitare şi prelucrare a deşeurilor din România, conform normelor Uniunii Europene.

România nu a avut în trecut o strategie privind gestiunea deşeurilor, lucru ce a ridicat multe piedici în îndeplinirea promisiunilor făcute.

Politicile de mediu nu sunt un moft, ele fiind reclamate de politica de prevenţie în domeniul sănătăţii. Deşi negocierile au fost încheiate, aceste politici nu s-au finalizat, investiţiile de mediu costând foarte mult, şi o problemă în plus este ridicată de faptul că termenele de tranziţie încep să expire începând cu anul 2010 şi cele mai multe cu anul 2013.

La nivelul judeţului Satu-Mare s-a încercat un proiect de concesionare a unui viitor depozit ecologic de deşeuri, care urma să se construiască în comuna Doba, lângă satul Gelu, discuţiile fiind în fază destul de avansată cu o firmă austriacă care şi-a exprimat interesul pentru acest proiect, dar până la urmă nu a avut finalizare. Acum suntem în negocieri cu un consorţiu internaţional, care a demarat deja procedurile pentru realizarea gropii de gunoi, iar proiectul presupune şi realizarea unui sistem unitar de colectare şi transport al deşeurilor de pe întregul teritoriu al judeţului. Problema este că termenul de finalizare a gropii de gunoi a judeţului este spre sfârşitul anului viitor, şi conform angajamentelor semnate de Guvernul României cu UE, gropile de gunoi din satele judeţului Satu-Mare trebuie închise până în 16 iulie.

Se poate declanşa procedura de infringement pe acest domeniu, fiind fonduri care nu sunt accesate. Necesitatea unei bune gestiuni a deşeurilor nu trebuie să o luăm ca pe ceva impus de Uniunea Europeană, ci ca pe o necesitate de creştere a standardului calităţii vieţii în România. Cunoaştem cu toţii că orice investiţie în domeniul ameliorării gestiunii deşeurilor de orice tip are drept consecinţă o reducere considerabilă a cheltuielilor din domeniul politicii sănătăţii. Pentru că un mediu sănătos înseamnă o populaţie sănătoasă. Nu sunt vorbe mari, ci constatări ale statisticilor seci pe care anual Eurostat le raportează.

Bani europeni au existat şi continuă să existe, însă administraţiile continuă să se plângă de incapacitatea de cofinanţare a proiectelor fie din motive obiective, fie transformând astfel de dispute în dispute politice, în urma cărora cel care pierde este cetăţeanul român.

Domnul Mihai Lupu:

Declaraţie politică în legătură cu situaţia disperată în cazul salariaţilor angajaţi la IMUM Medgidia.

Am mai semnalat autorităţilor şi cu altă ocazie nerespectarea prevederilor contractuale asumate la cumpărarea pachetului majoritar de către investitorii de la IMUM Medgidia şi mai ales situaţia critică în care se găsesc salariaţii acestei întreprinderi de mai bine de cinci luni de zile.

În luna martie, muncitorii de la IMUM Medgidia au intrat în grevă spontană deoarece conducerea întreprinderii nu plătise salariile acestora de două luni.

Disperaţi, salariaţii s-au văzut astfel puşi în situaţia de a refuza să mai reia lucrul şi de a apela la justiţie pentru a obliga compania să achite salariile restante.

La acea vreme, a fost sesizat şi AVAS cu privire la nerespectarea condiţiilor din contractul de privatizare asumat de investitori.

Mai mult decât atât, este destul de cunoscut faptul că privatizarea IMUM Medgidia a fost de mai multe ori contestată şi chiar a fost demarată o anchetă cu patru ani în urmă, cu privire la modul în care au fost înstrăinate o parte din activele societăţii după privatizare. În contractul de privatizare era prevăzut faptul că înstrăinarea activelor societăţii se poate face numai după înştiinţarea prealabilă a AVAS, iar acest lucru nu a fost respectat.

Proprietarii au vândut la numai câteva luni de la privatizare, sub formă de fier vechi, peste 1000 tone din utilajele liniilor de turnare, formare şi transport din secţia "oţelărie", şi acest lucru a fost repetat ulterior.

Pentru judeţul Constanţa, şi în special pentru salariaţii acestei întreprinderi, este foarte dureros faptul că IMUM Medgidia a fost înainte de privatizare una dintre cele mai profitabile întreprinderi constructoare de maşini agricole din România, iar în prezent patronii acesteia au vândut o parte din secţii la fier vechi!

Deşi întreprinderea mai are încă de lucru, având comenzi pentru remorci pentru utilaje agricole şi pentru confecţii metalice, oamenii nu mai pot munci neplătiţi la infinit!

Situaţia în care angajaţii se află în prezent este una foarte gravă, având în vedere faptul că aceştia au recurs zilele trecute la un nou protest spontan, din cauza neplăţii salariilor care li se cuveneau tocmai din luna februarie! Oamenii nu mai au cu ce să-şi plătească facturile, nu şi-au mai plătit de multă vreme nici ratele la bănci, nu-şi mai pot ţine copiii în şcoli sau facultăţi şi nu mai au resurse nici măcar pentru traiul zilnic!

Deşi prefectul judeţului a încercat un demers de dezamorsare a conflictului dintre angajaţi şi angajatori ca urmare a protestului declanşat în luna martie, lucrurile nu s-au schimbat în bine! Nu au rezultat de atunci decât promisiuni neonorate din partea angajatorilor!

De aceea, solicit autorităţilor în drept să se implice ferm, să ia măsuri cât mai drastice pentru ca rezolvarea acestei situaţii să fie în cel mai scurt timp pusă în aplicare, ca angajaţii IMUM Medgidia să fie repuşi în drepturile salariale restante de atâta vreme, ca oamenii să fie respectaţi pentru munca lor şi să nu mai fie trataţi în ţara lor cu atât de multă nepăsare nici de către angajatori, nici de către autorităţi!

Domnul Teodor Atanasiu:

"Pentru unii miniştri din Guvernul Boc, gratuit = 1,2 milioane euro"

În timp ce consilierii premierului vorbesc despre reducerea salariilor, disponibilizări masive în sistemul public şi chiar o nouă creştere a taxelor şi impozitelor, şi preşedintele ţării pronunţă cuvântul "recesiune" plin de dramatism, doamna ministru Udrea uită că în urmă cu o lună ne preciza public faptul că România va beneficia de o promovare gratuită pe Eurosport. Acum aflăm că acest lucru ne costă!

Cât? O nimica toată: doar 1,2 milioane euro, atribuiţi canalului Eurosport printr-un contract la modă în Guvernul Boc, fără licitaţie!

Pardon, există în caietul de sarcini o precizare cu privire la selectarea posturilor TV destinatare ale contractului respectiv, criteriul de selecţie fiind în funcţie de audienţă!

De acord cu intenţiile bune ale doamnei Udrea, dar doamna ministru nu ştie oare că avem în legislaţia românească şi o ordonanţă de urgenţă, nr.34/2006, care interzice în articolul 38 indicarea clară a beneficiarului? Pentru că acest lucru este utilizat evident în acest caz, prin negocierea acestui contract cu "dedicaţie" clară! Deci, specificarea destinaţiei către care va merge publicitatea, contribuie la favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici!

Contează acest lucru oare, pentru guvernanţii noştri din ce în ce mai originali? După cum putem constata în aceste zile, ploaia de contracte atribuite fără licitaţie de către miniştrii cabinetului Boc, şi vorbim de sume destul de importante făcute cadou unor firme prin atribuire directă, reprezintă "soluţia minune" a acestui guvern pentru anul 2009, pe timp de criză financiară acută!

Şi ca totul să fie perfect pentru România, din punct de vedere al promovării turistice pe plan internaţional, în vederea atragerii unui număr "record" de turişti, aşa cum ne tot promite doamna ministru Udrea, vom avea parte şi de o campanie intensă în acest sens!

Astfel, difuzarea reclamelor din campania "Romania - The Land of choice", se va face până la sfârşitul anului 2009 pe canalul Eurosport. Minunat, am putea spune, dar aceste difuzări vor începe după finalizarea contractului, probabil prin august, când sezonul estival se va fi încheiat în România!

Nu-i mare pagubă, doar avem timp suficient la dispoziţie! Turismul românesc poate fi revigorat şi în anii următori, important este că avem cu ce şi, mai ales, avem minister, avem ministru care se luptă şi care dovedeşte că poate! Acest ministru este cu adevărat eficient, deoarece obţine cei mai mulţi bani din bugetul domnului Boc şi-i cheltuiască conform planului anticriză al aceluiaşi premier: cei mai mulţi se atribuie fără licitaţie!

Am o singură întrebare în ceea ce priveşte tot acest demers al doamnei ministru Udrea, plin de "bune intenţii": dacă gratuit, în viziunea dumneaei înseamnă 1,2 milioane euro, cât ne costă în realitate revigorarea turismului românesc, având în vedere că o parte din cheltuielile din ce în ce mai mari ale acestui guvern se datorează şi nou-înfiinţatului minister al turismului?

Domnul Gheorghe Dragomir:

Declaraţie politică intitulată "România - the land of choice! Dar a cui alegere?"

Ministrul turismului, Elena Udrea, este un demn reprezentant al actualei puteri, care se pricepe cel mai bine la cheltuirea nesăbuită a banului public.

Dovadă stă contractul de achiziţie publică de servicii pentru realizarea unei campanii publicitare pe piaţa internaţională publicat de Ministerul Turismului, valoarea estimată a contractului fiind de 1.344.500 euro, fără t.v.a., din care 1.008.400 euro pentru un post de televiziune paneuropean şi 336.100 euro pentru un post internaţional de ştiri.

Doamna ministru încearcă cu nonşalanţă să ne convingă de faptul că nu a existat o înţelegere prealabilă cu postul de televiziune Eurosport. Greu de crezut, în condiţiile în care turismul românesc a fost promovat gratuit în timpul turneului de tenis de la Roland Garros.

Cineva se joacă cu bugetul turismului românesc, iar ministrul Udrea demonstrează încă odată că, la fel ca şi colega sa de partid şi de Guvern, Monica Iacob-Ridzi, funcţia pe care o ocupă îi conferă dreptul de a risipi banii statului.

Faptul este şi mai grav, în condiţiile în care există indicii că bugetul pe anul 2009 probabil nu va putea suporta plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor.

Şi atunci revin, "România - the country of choice!" Doar a doamnei ministru. Dar important e să fii la guvernare şi cu cuţitul în mână pentru nişte contracte grase.

Domnul Mircea Irimescu:

"Austeritatea este valabilă în vreme de criză numai pentru unii salariaţi bugetari, cum sunt profesorii"

Toată presa centrală scrie în aceste zile despre sutele de mii de euro pe care ministrul tineretului, doamna Ridzi, le-a cheltuit fără licitaţie, prin atribuire directă, pe evenimentele prilejuite de zilele tineretului, evenimente organizate prin intermediul unor firme de apartament!

Dar acest fapt nu reprezintă nicio problemă pentru guvernanţii noştri! Domnul Boc nu ia nicio măsură, doamna Ridzi nu are de ce da socoteală! Totul este mai mult decât "normal" în vreme de criză şi, mai ales, foarte "corect" organizat, după cum susţine doamna ministru!

Deşi aflăm în fiecare zi că datele statistice privind indicatorii economici sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, iar direcţia în care se îndreaptă economia românească este prăpastia colapsului financiar, Guvernul României cheltuiască sume importante prin firme de apartament sau face lansări de brand turistic la Paris, fără niciun efect mediatic sau de altă natură pe plan internaţional!

De parcă această criză prin care trecem cu toţii, nu numai o categorie socială sau alta, nu poate avea aceeaşi unitate de măsură atunci când vine vorba de strâns punga sau cureaua, aşa cum îi place premierului Boc să spună, acesta are grijă să le transmită acum profesorilor că anul acesta Guvernul nu prea are bani să le plătească orele prestate pentru zilele în care se desfăşoară examenele bacalaureatului!

Unde este echilibrul pe care îl poate institui acest guvern într-o perioadă atât de încercată ca cea prin care trecem? Care este criteriul după care se ia decizia că unii miniştri pot cheltui banii contribuabilului român fără niciun discernământ, iar alţii hotărăsc că doar anumite categorii de salariaţi sau pensionarii trebuie să suporte consecinţele nefastei crize economice şi financiare din care, mai nou, ni se precizează că nu mai avem speranţe să ieşim prea curând?

Deşi se vede cu ochiul liber că anumite domenii sunt prioritare, cum ar fi tineretul şi turismul, în care guvernul actual investeşte fără nicio reţinere, în acelaşi timp, sunt domenii care au devenit cu bună ştiinţă, "cenuşăresele" bugetului guvernamental: cel al educaţiei şi al sănătăţii, care sunt condamnate la muncă voluntară!

Un exemplu în acest sens avem şi în judeţul Suceava, unde cadrele didactice din zona Rădăuţi nu şi-au primit încă banii pentru luna mai! Aici este oare vorba de rea-voinţă sau de neputinţă?

Edilii locali, care aparţin aceloraşi partide aflate la guvernare şi care nu pot gândi cu aceeaşi unitate de măsură a echilibrului cheltuirii banului public nici în cazul profesorilor rădăuţeni, au decis tergiversarea timp de mai multe săptămâni a aprobării rectificării negative a bugetului privind cheltuielile de personal, fapt ce a avut drept consecinţă blocarea conturilor Primăriei rădăuţene de către Direcţia de Finanţe şi, astfel, printre cei afectaţi s-au aflat şi profesorii, care nu şi-au mai primit deloc salariile pe luna mai.

După ce unii edili locali din Rădăuţi au dat dovadă de nepăsare în ceea ce priveşte situaţia acestor profesori, care neprimindu-şi salariile o perioadă de timp au fost puşi în imposibilitatea de a-şi susţine minimele cheltuieli ale traiului zilnic, lucrurile par să se repare cât de cât în zilele următoare, urmare a intervenţiei sindicatelor. Profesorii sunt asiguraţi acum că lucrurile s-ar fi deblocat şi urmează să-şi reintre în drepturile salariale de bază, dar fără ore suplimentare sau bani de concedii, deocamdată!

Întrebarea mea este una foarte simplă: de ce trebuiau puşi profesorii din Rădăuţi în această situaţie neplăcută? De ce pentru profesorii care participă la examenele bacalaureatului nu sunt bani, dar, în acelaşi timp, pentru anumite lucruri decise ca fiind extrem de importante de către unii edili locali sau actualii guvernanţi există bani de cheltuit cu nemiluita, iar pentru plata drepturilor celor care ne educă copii nu sunt niciodată suficienţi?

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Pe 30 iulie se încheie ultima sesiune de depunere de proiecte de finanţare pe măsura 3.2.2. - "renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale". Ce înseamnă această măsură şi cui se adresează presupun că ştiţi, astfel că nu voi insista cu detalii ce nu au nici o legătură cu subiectul acestei luări de poziţie.

Voi supune în schimb atenţiei dumneavoastră o chestiune extrem de gravă. Această chestiune se referă la un fapt care, în opinia mea, se traduce prin deturnarea efectivă a scopurilor iniţiale ale acestei măsuri, printr-o simplă, dar ingenioasă "mutare" a centrului de greutate în ce priveşte grila de punctaj utilizată la această sesiune (sesiunea 2009) de depunere a proiectelor, faţă de sesiunea precedentă.

Vreau să fiu bine înţeles. Este vorba despre două grile de punctaj diferite, deşi, aparent, ambele grile par a urma aceeaşi logică. Grila nouă de punctaj a proiectelor, utilizată în sesiunea din acest an, diferă în câteva puncte esenţiale de grila veche, utilizată pentru evaluarea proiectelor depuse în sesiunea precedentă.

Citez patru diferenţe fundamentale:

La criteriul 2, punctajul maxim pentru localităţile cu grad ridicat de sărăcie era, pe vechea grilă, de 15 puncte, iar pe noua grilă de 10 puncte.

La criteriul 4, intitulat "Proiecte integrate de investiţii", pe noua grilă se acordă 5 puncte, în timp ce vechea grilă acorda 10 puncte.

Astfel, la criteriul 6, intitulat "Proiecte de investiţii în infrastructura de drumuri care asigură legătura cu principalele căi rutiere (drumurile judeţene, naţionale) sau alte căi principale de transport (feroviare şi fluviale)", pe grila veche se acordau 10 puncte, în timp ce noua grilă acordă 25 de puncte.

La criteriul 7, intitulat "Proiecte de investiţii în infrastructura de alimentare cu apă în zonele în care apa este insuficientă sau în zonele care prezintă incidenţă ridicată a perioadelor de secetă", pe noua grilă se acordă doar 5 puncte, în timp ce vechea grilă acorda 10 puncte.

Punctajul diferit dintre cele două grile face ca pentru proiectele ce urmează a fi depuse în sesiunea din acest an să se introducă un dezechilibru major în acordarea punctelor pe capitole de proiect, astfel: dacă investiţia de drum este majoritar valorică în cadrul componentei de infrastructură, proiectul depus este punctat cu 25 de puncte, conform criteriului 6 din noua grilă, în timp ce pentru o investiţie de apă/apă uzată pentru zonele în care apa prezintă un grad ridicat de poluare sau zonele în care apa freatică prezintă o concentraţie ridicată de nitraţi ce afectează, subliniez, sănătatea populaţiei, se acordă doar 5 puncte.

Dezechilibrul este evident. Potrivit noii grile, sănătatea populaţiei nu mai contează!

Cu alte cuvinte, indiferent de nevoile comunităţilor, au câştig de cauză numai acele proiecte în care componenta de drum este majoritar valorică.

Mai mult, ambele criterii - 5 şi 6 - se aplică doar dacă componentele respective sunt majoritar valorice în cadrul investiţiei de infrastructură a proiectului!

De fapt, mai pe româneşte, dacă faci drum câştigi 25 de puncte, dacă faci apă, câştigi 5 puncte. Vrei, nu vrei, trebuie să faci drum! Din start, comunităţile care au nevoie de investiţii stringente în infrastructura de apă/apă uzată sunt practic excluse de la finanţare, cu toate că iniţial se acordau punctaje echilibrate pe vechea grilă! Nu contează că oamenii nu au apă, că beau apă poluată, că au nitraţi! Cineva a hotărât că anul acesta vom face numai şi numai drumuri pe măsura 3.2.2.! Majoritar valorice, evident!

Stimaţi colegi,

Este limpede că modificarea de punctaj subliniată anterior urmăreşte direcţionarea sumelor spre drumari. Ai nevoie de apă, faci asfalt! Aceasta este logica noii grile de punctaj.

De ce s-a renunţat la punctajul din vechea grilă? Potrivit noii grile, gradul de sărăcie a pierdut 5 puncte, cu toate că măsura se adresează în principal unui mediu uman defavorizat, mediul rural în general! Las la o parte faptul strigător la cer că punctarea sărăciei se face după date din 2002, care oricum nu mai sunt valabile azi, în anul de graţie 2009 şi într-un mediu economic aflat în plină criză.

În altă ordine de idei, se presupune că măsura 3.2.2. se adresează proiectelor aşa-zis integrate, or, prin noua grilă, tocmai calitatea de proiect integrat este subminată, pierzând 5 puncte faţă de vechea grilă, care acorda pentru proiectele integrate 10 puncte.

Care sunt motivele acestor dezechilibre de punctaj? S-au schimbat cumva criteriile măsurii 3.2.2.? De ce se urmăreşte direcţionarea banilor comunitari preponderent spre drumuri? E o întrebare la care cei care administrează aceste fonduri trebuie să ne dea urgent un răspuns.

S-a gândit cineva din acest guvern să îi întrebe pe primari care sunt necesităţile reale ale comunităţilor săteşti? Facem întâi drumuri şi apoi introducem alimentarea cu apă? Ca să stricăm apoi drumurile din nou, atunci când va trebui să introducem apa?

Este evident că, în noile condiţii, finanţarea unui proiect de apă/apă uzată nu mai depinde de valoarea reală, intelectuală, a proiectului, ca să zic aşa, deoarece nu mai depinde de nevoile reale ale comunităţilor rurale.

Dacă guvernul Boc vrea să direcţioneze banii alocaţi prin măsura 3.2.2. în infrastructura de drum, acolo unde se susţine că ar avea o viteză de circulaţie mai mare, măcar să o recunoască public! În realitate, noua grilă de punctaje este încă o dovadă că satele noastre sunt efectiv lăsate de izbelişte!

Cunosc oare responsabilii Uniunii Europene aceste realităţi? Facem cumva discriminare chiar între comunităţile rurale, doar pentru a ne bate cu pumnii în piept că accesăm fonduri europene?

Actualii guvernanţi au promis că vor simplifica sistemul de acordare a banilor europeni, că vor diminua birocraţia, că vor reduce numărul de avize pentru proiectele din bani europeni. Nu au făcut-o. Întrebaţi primarii şi veţi primi răspunsul. În schimb, au trecut la politici clare de discriminare în interiorul mediului rural. Parcurgând noua grilă, aproape că te întrebi dacă nu cumva ea nu a fost gândită pentru proiecte care deja există. 90% dintre primari şi-au pregătit proiectele după vechea grilă de punctaje, iar acum constată că nu vor îndeplini condiţiile de eligibilitate.

Doamnelor şi domnilor,

Am fost prefect al judeţului Mureş timp de aproape patru ani. Schimbarea grilei de punctaj este o eroare grosolană, de pe urma căreia vor suferi multe comunităţi săteşti. O asemenea discriminare reprezintă o pată pentru România, o pată pentru toţi cei care administrează aceste fonduri europene. Primăriile au cheltuit o groază de bani ca să depună proiecte pe măsura 3.2.2. şi multe vor constata că i-au cheltuit degeaba. Este nedrept, este inuman.

Să nu mi se spună că modificările aduse grilei de punctaj sunt întâmplătoare sau că au fost introduse din mai ştiu eu ce raţiune, pentru că nu o să cred. Sau poate îmi scapă mie ceva. Poate îmi scapă faptul că măsura 3.2.2. urmează să fie transformată în puşculiţa pentru campania de toamnă a Puterii! Sau poate ar trebui să tragem frumos cortina peste capitolul "nevoile oamenilor" şi peste puţinii bani pe care România îi mai primeşte din partea Uniunii Europene!

Domnul Gheorghe Roman:

"Un vot pentru nevinovăţia ministrului Monica Iacob-Ridzi"

Asistăm la o interesantă lovitură a PSD şi PNL adresată ministrului PD-L, Monica Iacob-Ridzi. Consider că războiul mediatic fără precedent în istoria politicii româneşti, declanşat în urmă cu două săptămâni împotriva ministrului Monica Iacob-Ridzi, a venit mai degrabă pentru a distrage atenţia opiniei publice de la cazul Năstase şi, de ce nu, al fostului director CFR, Nicolaiciuc, care este acuzat că a delapidat statul român cu circa 70 de milioane de euro în vremea guvernării PSD. S-a recurs la practici manipulative pentru a influenţa opinia publică. Desigur, această lovitură a fost concertată şi bine pusă la punct cu ajutorul mass-media. Din păcate, mass-media s-a dovedit a fi mai părtinitoare ca niciodată.

În lipsa unor dovezi concrete şi a unei evaluări obiective a întregii situaţii, presa a hărţuit un om, indiferent de apartenenţa politică a acestuia. Atacul este prea dur şi nedrept. Monica Iacob-Ridzi a fost pusă la zid fără a i se da dreptul la replică. Ba, mai mult, unii ziarişti şi-au permis să îi răstălmăcească vorbele. Totul pentru dezinformarea opiniei publice şi decredibilizarea instituţiei pe care aceasta o conduce.

Îmi aduc aminte cu dezgust de participarea ministrului într-o emisiune a postului Realitatea TV când, parcă, toate regulamentele jurnalistice au fost încălcate. Un moderator trebuie să asigure echidistanţa între participanţii la o emisiune. Acest lucru nu s-a întâmplat, ba, chiar mai mult, acuzatorii au fost încurajaţi să recurgă la un limbaj josnic, demn de mahalalele altor vremuri şi altor oameni, nicidecum foşti parlamentari.

Nu mă erijez în avocatul niciunui ministru sau coleg de partid, dar consider că trebuie să lăsăm instituţiile abilitate să îşi facă treaba cât mai bine, iar noi, politicienii, să ne aplecăm mai serios şi cu mai multă responsabilitate asupra adevăratelor cazuri de corupţie din politica românească.

Doamna Maria Stavrositu:

Declaraţie politică intitulată "Drepturile omului, violenţa domestică şi situaţia din Iran - temele principale ale ultimei sesiuni ordinare a APCE".

În săptămâna 22 - 26 iunie a avut loc la Strasbourg sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care am participat, în calitate de membru al delegaţiei României, dar şi de parlamentar de referinţă pentru România, în cadrul Comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi.

Pe ordinea de zi a lucrărilor APCE s-au aflat subiecte de interes local, regional, naţional şi european, teme dezbătute anterior atât în şedinţele grupurilor parlamentare, cât şi în reuniunile Comisiilor de specialitate ale APCE.

Astfel, s-a discutat despre situaţia respectării drepturilor omului în Europa şi despre necesitatea eradicării impunităţii. Într-o sesiune de urgenţă care a avut loc joi, 26 iunie, s-a discutat despre situaţia din Iran şi s-a votat un proiect de rezoluţie care a primit două amendamente şi urmează să fie adoptat în următoarea sesiune a APCE.

Înainte de a prezenta subiectele analizate în Comisia pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, aş dori să fac câteva precizări cu privire la proiectul de rezoluţie privind situaţia din Iran. Aşadar, în document s-a menţionat faptul că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este foarte îngrijorată în legătură cu evoluţia protestelor din această ţară. De asemenea, documentul condamnă folosirea forţei împotriva manifestanţilor paşnici, spunând că se încalcă drepturile omului şi principiile de bază ale democraţiei.

De aceea, reprezentaţii APCE fac apel la autorităţile iraniene să respecte regulile democraţiei şi prevederile internaţionale cu privire la drepturile omului.

La nivelul Comisiei pentru egalitate de şanse pentru femei şi bărbaţi, din care fac parte, au fost abordate mai multe teme de impact pentru opinia publică europeană. Este vorba, în primul rând, despre un proiect de rezoluţie privind combaterea violenţei domestice, fenomen des întâlnit în mai multe ţări europene. În acest caz, a fost votată în plen Rezoluţia adoptată în şedinţa anterioară a Comisiei, desfăşurată la Istanbul. În acelaşi sens, s-a vorbit despre implementarea Recomandării 1847 din 2008 şi a Rezoluţiei 1635, tot din 2008, referitoare la combaterea violenţei împotriva femeilor.

Totodată, au fost analizate mai multe categorii de acţiuni împotriva traficului de fiinţe umane, printre care şi o implicare mai intensă a parlamentarilor în eradicarea acestui flagel.

Alături de alţi colegi parlamentari, am luat parte şi la reuniunile Comisiei de Cultură, Ştiinţă şi Educaţie, unde s-a discutat despre promovarea creativităţii şi a comunicării interculturale, prin educaţie. Un alt subiect al Comisiei s-a referit la islam, islamism şi islamofobie în Europa; membrii aceluiaşi for al APCE au mai abordat problemele artei şi educaţiei culturale.

Nu în ultimul rând, la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a dezbătut subiectul crizei economice mondiale, din perspectiva problemelor cu care se confruntă instituţiile economice mondiale.

În aceeaşi sesiune a APCE a fost prezentat un document cu privire la funcţionarea instituţiilor democratice din Armenia. Într-o altă întrunire au fost analizate teme referitoare la energia regenerabilă şi protecţia mediului, energia nucleară şi dezvoltarea durabilă. De asemenea, s-a vorbit despre situaţia politică din Belarus, evoluţiile democratice din această ţară şi legăturile care s-au creat între reprezentanţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi autorităţile de la Minsc.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Din nou despre Guvernul PD-L şi PSD"

de şase luni România este condusă de un guvern incapabil să gestioneze problemele reale ale ţării, dar care cheltuiesc după bunul plac banii publici, în loc să ajute cetăţenii să treacă de această perioadă dificilă de criză economică. PD-L demonstrează că acţionează după acelaşi model - modelul Guvernului Năstase -, pe care, acum mai bine de cinci ani, fruntaşii democraţi îl dezaprobau.

În ultima perioadă au ieşi la iveală unele nereguli în ceea ce îi priveşte pe unii miniştri şi comportamentul lor abuziv în cheltuirea banului public.

Unul dintre aceştia este ministrul Monica Iacob-Ridzi, care a dovedit un comportament abuziv, asupra căruia colegii din PD-L, cât şi Traian Băsescu manifestă o toleranţă excesivă.

Imaginea doamnei Ridzi este compromisă de multă vreme, nu doar prin scandalul cheltuirii celor 650.000 de euro. Domniei sale i s-a creat un minister, mărindu-se aparatul birocratic, i s-au dat bani pe mână, în an de criză economică. Sub comanda domniei sale au apărut tot felul de personaje pitoreşti la comanda direcţiilor judeţene de tineret, şi nu în ultimul rând, afacerile de familie ale clanului Ridzi din Valea Jiului.

Un alt exemplu este cel al ministrului Nemirschi, care este anchetat pentru modul cum a cheltuit bani publici.

În ultima perioadă, presa a adus la cunoştinţă că însuşi premierul Boc ar fi favorizat firme ale oamenilor săi de la Cluj, şi exemplele vor mai continua, pentru că nu se vor opri aici.

Este ciudat cum aflăm, pe zi ce trece, că acest Guvern este unul al clanurilor, în care se împart posturi, se creează locuri de muncă pentru clientela politică, se folosesc bani publici în mod abuziv pentru interesele partidelor de la guvernare. Şi în tot acest timp, cetăţenii se străduiesc să existe, într-o ţară dominată de criza economică şi de spectrul şomajului.

Alături de colegii mei, nu vom lăsa nesancţionat nici un asemenea comportament abuziv şi vom aplica acelaşi tratament tuturor reprezentanţilor autorităţii publice, indiferent de partid, dacă este vorba despre suspiciuni legate de felul în care se utilizează banul public!

Domnul Florin Iordache:

"Parlamentul, o instituţie care trebuie respectată"

În ultima perioadă s-au făcut afirmaţii tendenţioase şi nedrepte la adresa Parlamentului, fără o cunoaştere a unor principii elementare de drept.

Se invocă tot mai mult în ultima perioadă imunitatea parlamentară, fără a preciza că o dată cu modificarea Constituţiei, imunitate nu mai există decât pentru declaraţiile politice.

Tot în Constituţie, la art.147 alin.(4) se stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Nu cred că incompetenţa şi lipsa de profesionalism trebuie să fie cele care din rea-credinţă sau neştiinţă să arunce vina pe Parlament şi parlamentari.

Trăim într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, trebuie ca toţi să respectăm Constituţia şi principiul separaţiei puterilor în stat.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

Vin din nou în faţa dumneavoastră pentru a susţine implementarea de urgenţă a unor măsuri de relaxare fiscală fără de care criza economică în care se găseşte acum ţara se adânceşte de la o zi la alta.

Chiar dacă sunteţi reprezentanţi ai partidelor aflate la guvernare, nu puteţi trece cu vederea faptul că situaţia economică a României este la pământ. Aţi fost aleşi ca şi mine, în colegii electorale a căror situaţie economică o cunoaşteţi, cred eu, foarte bine. Plec de la premisa că realităţile din teren nu sunt necunoscute pentru dumneavoastră.

Vorbesc în câteva cuvinte de colegiul meu, Rupea-Codlea-Feldioara, din judeţul Braşov, a cărui situaţie se înscrie, din păcate, în peisajul economic aflat în declin, de la nivelul întregii ţări: rată ridicată a şomajului, cu perspective sumbre în viitorul apropiat, declinul sectorului de construcţii civile, lipsa unei infrastructuri adecvate la toate nivelurile care, implicit, conduce şi la neexploatarea la capacităţi optime a potenţialului turistic, întreprinderi mici şi mijlocii care funcţionează la limita de avarie.

Domnilor colegi şi domnilor guvernanţi, unde vom ajunge dacă nu ne vom implica şi dacă nu vom lua imediat măsuri? Eu şi colegii mei din Partidul Naţional Liberal am depus un proiect în parlament privind reducerea impozitelor şi taxelor, de relaxare fiscală, care are rolul de a da un respiro contribuabililor. Iată câteva dintre măsurile propuse:

• anularea impozitului forfetar, care nu numai că nu a colectat venituri suplimentare la buget, dar care a obligat mii de firme la suspendarea sau închiderea activităţii;
• reducerea cotelor de contribuţii sociale cu 10% pentru toţi contribuabilii, iar pentru agenţii economici propunem noi, cu 50%. Scopul este păstrarea actualelor locuri de muncă şi crearea de noi locuri de muncă.
• anularea restricţiilor privind deductibilitatea t.v.a. şi de deducere a cheltuielilor privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii, privitoare la achiziţia de autoturisme şi cheltuieli cu combustibilul;
• reducerea cotei de t.v.a. la 5% pentru toate tranzacţiile cu locuinţe noi, care are rolul de a relansa domeniul construcţiilor.

Cred, aşadar, cu tărie că politica liberală de relaxare fiscală are rolul de a da României posibilitatea de a stopa declinul economic şi de a reîncepe o creştere economică sănătoasă.

Domnul Gheorghe Firczak:

"Valea Jiului are viitor!"

Sâmbătă, 27 iunie 2009, Blocul Naţional Sindical, Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului şi Compania Naţională a Huilei Petroşani ne-a invitat la o dezbatere publică privind perspectivele Văii Jiului. Au răspuns invitaţiei guvernanţi, parlamentari, primari, lideri de sindicat, oameni de afaceri şi, nu în ultimul rând, presa. Din păcate, nu toţi care ar putea contribui la validarea acestei iniţiative generoase au fost prezenţi.

Astăzi, Valea Jiului se prezintă ca o zonă care are nevoie de structuri profunde ce trebuie să determine valorificarea potenţialului acesteia. Valea Jiului este astăzi strict dependentă de minerit. Această realitate a fost ilustrată de două prezentări.

Prima îi aparţine domnului Zoltan Lacatas, liderul LSMVJ. Din informaţiile pe care le deţinem, spune domnia sa, în Valea Jiului, forţa de muncă ocupată se ridică la aproximativ 68.000 de angajaţi. Dintre aceştia, peste 10.000 sunt angajaţi în cadrul CNH, la subunităţile componente acestui agent economic.

De asemenea, mai mult de o treime din numărul total al forţei de muncă ocupate lucrează în cadrul unor agenţi economici privaţi a căror activitate este direct legată de CNH, fiind vorba despre furnizori de produse şi servicii către companie. Dacă mai socotim aici şi faptul că în cea mai mare parte, restul forţei de muncă ocupate din Valea Jiului lucrează în domeniul administraţiei, educaţiei, sănătăţii, cercetării etc. este lesne de observat faptul că, în ansamblu, mai bine de două treimi din totalul forţei de muncă ocupate gravitează în jurul activităţii principale, care este mineritul. Este evident şi faptul că principala resursă de constituire a veniturilor la bugetele locale ale administraţiilor publice din oraşele şi municipiile Văii Jiului sunt strâns corelate de impozitele pe salariile angajaţilor, în principal ale minerilor. În aceste condiţii, responsabilitatea noastră faţă de întreaga Vale a Jiului, nu doar faţă de probleme strict legate de sectorul minier, este pe deplin justificată. Aşa cum la fel de justificată este îngrijorarea noastră faţă de viitorul acestei zone.

În acest sens, vă semnalăm doar câteva din problemele sociale şi de infrastructură cu care se confruntă cele şase localităţi ale Văii Jiului: Sistemul de termoficare.

În prezent, trei oraşe (Petrila, Aninoasa, Uricani) au fost debranşate total de la sistemul centralizat de termoficare. Fie din cauza incapacităţii de plată a serviciilor de încălzire de către populaţie şi agenţii economici, fie din cauza ineficienţei economice a vechilor centrale termice, fie din raţiuni ce ţin de factorul de poluare al acestora, mult peste normele permise de UE, sistemul de producţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat în aceste oraşe s-a prăbuşit.

Oamenii sunt nevoiţi să se încălzească folosind surse proprii, în general prin intermediul unor aparate electrice sau, în cel mai fericit caz, al unor centrale de apartament pe gaz. Situaţia nu este mai strălucită nici în cazul celor trei municipii ale Văii Jiului (Petroşani, Vulcan, Lupeni), datoriile firmelor distribuitoare de energie către Termocentrala de la Paroşeni fiind uriaşe. Credem că se impune o analiză serioasă în acest domeniu, pentru că este cel puţin paradoxal ca într-o regiune unde principala ocupaţie a oamenilor este legată de producţia de energie, aceştia să fie puşi în situaţia de a îngheţa de frig în locuinţe.

Sistemul de învăţământ. Cu toate că dispunem de unităţi de învăţământ performante şi de o universitate cu profil minier (unica de acest fel din România), ne confruntăm tot mai mult cu o criză a forţei de muncă calificate atât pe domeniul minier, cât şi pe alte specializări considerate drept alternative de dezvoltare a regiunii noastre. Credem că se impune o analiză atentă, bazată pe solicitările agenţilor economici (mai ales din sectorul minier şi conex) şi o reconfigurare a profilelor aprobate pentru instituţiile locale de învăţământ, astfel încât să nu ne mai aflăm în situaţia de astăzi, în care nu găsim personal calificat în domeniul activităţilor miniere, la niciun nivel de pregătire.

Sistemul de sănătate. Nu este un secret pentru nimeni că munca grea din subteran lasă asupra minerilor urme asupra stării de sănătate a acestora. În acest context, nu doar modernizarea unităţilor medicale, ci şi dotarea acestora cu aparatură modernă de specialitate şi, în primul rând, investiţiile în sistemul de sănătate publică trebuie să continue la nivelul tuturor oraşelor Văii Jiului, poate chiar într-un ritm ceva mai susţinut decât până în prezent.

Infrastructura locală. Este evident faptul că nu vom putea vorbi niciodată de alternative în Valea Jiului, cu atât mai puţin în domeniul turismului, atâta timp cât Valea Jiului rămâne izolată din punct de vedere al infrastructurii rutiere.

Noi, sindicatele, suntem conştienţi de acest lucru şi am depus toate diligenţele necesare pentru ca această stare de lucruri să se schimbe. Din păcate, lucrările necesare în acest domeniu decurg extrem de greoi. Între timp, dacă drumul spre Deva este încă un calvar, circulaţia pe defileul Jiului tinde să devină un coşmar, pentru că drumul este pe cale să se prăbuşească în Jiu pe mai multe porţiuni.

Credem că fără o urgentare a proiectelor de reabilitare a infrastructurii rutiere, în primul rând pe DN 66 pe ruta Deva-Petroşani-Târgu Jiu, fără o finanţare ritmică a investiţiei la DN 66A pe ruta Uricani-Câmpu lui Neag-Băile Herculane, fără punerea în aplicare a unui proiect de reabilitare a DN 7A pe ruta Petroşani-Obârşia Lotrului-Voineasa sau chiar fără asigurarea drumurilor de acces spre staţiunile turistice Parâng şi pasul Vâlcan, orice discuţie despre alternativa turistică pentru Valea Jiului nu poate avea niciun viitor.

Desigur, acestea sunt doar o mică parte din problemele cu care se confruntă localităţile din Valea Jiului, dincolo de problemele punctuale ale CNH, instituţie care rămâne deocamdată cel mai important agent economic din Valea Jiului. Cu siguranţă, mai multe probleme punctuale pentru fiecare localitate a Văii Jiului vor fi prezentate şi de primarii acestor localităţi.

În ceea ce priveşte LSMVJ, ne asumăm în continuare rolul de catalizator al tuturor factorilor economici şi sociali de la nivelul Văii Jiului, cu convingerea că, împreună cu aceştia şi cu sprijinul conjugat al factorilor de decizie de la nivel local, judeţean şi naţional, cu sprijinul constant al Guvernului României, vom putea salva nu doar Compania Huilei, nu doar viitorul Văii Jiului ca regiune minieră pentru încă mulţi ani înainte, dar vom putea găsi acele soluţii care să facă din Valea Jiului nu doar o veşnică "zonă specială", ci o regiune cu potenţial de dezvoltare economică şi turistică. Aşa cum, de altfel, oamenii de aici merită cu prisosinţă. Vă invităm deci să analizaţi cu atenţie şi cu chibzuinţă toate aspectele semnalate de LSMVJ.

Cea de-a doua prezentare îi aparţine domnului Constantin Jujan, directorul general al CNH Petroşani. Concluziile sale se prezintă astfel: Bazinul carbonifer Valea Jiului conţine singurul zăcământ de huilă din România, sursă energetică ce contribuie cu 10% la necesarul de energie produsă din combustibili fosili. Exploatarea subterană a cărbunelui conferă securitate sporită resurselor energetice care participă la funcţionarea sistemului energetic şi are un impact diminuat asupra mediului. Impactul social al activităţii miniere din Valea Jiului este major, această activitate fiind încă preponderentă şi susţinând economic întreaga zonă.

CNH este cel mai mare agent economic din judeţul Hunedoara. Activitatea minieră continuă să susţină echilibrul unei zone profund frământate de acţiuni sociale. Din cei peste 150.000 de locuitori, 30% depind direct de activitatea minieră desfăşurată, în lipsa dezvoltării altor activităţi economice alternative de amploare. Principalii beneficiari ai companiei sunt în zona Văii Jiului sau la distanţe relativ mici. Activitatea de exploatare a huilei desfăşurată actualmente de CNH a parcurs cei mai importanţi paşi de restructurare, actualmente având o structură cu perspective de rentabilizare, în condiţiile susţinerii proiectelor existente de modernizare şi retehnologizare a activităţii. În condiţiile actualei crize mondiale, menţinerea unui nivel satisfăcător de exploatare al resurselor energetice pe bază de huilă, pe lângă aportul la producţia de energie şi la securitatea energetică a ţării, poate contribui semnificativ la depăşirea acestei perioade şi poate fi o componentă a dezvoltării durabile a României.

Cele două prezentări surprind prin excelenţă actuala realitate a Văii Jiului. Pornind de la aceste premise se naşte întrebarea: are viitor Valea Jiului? Răspunsul nostru, al unui deputat născut şi crescut la Lupeni, este şi trebuie să fie unul optimist, în conformitate cu aspiraţiile oamenilor acestei zone. Viitorul acesteia, credem noi, nu se poate rezuma la evoluţia mineritului. Trebuie găsite şi alte soluţii care însă nu minimalizează locul mineritului în evoluţia Văii Jiului. Personal şi cu domnul Dumitru Costin, preşedintele BNS, ne-am arătat disponibilitatea de a susţine şi participa la orice proiect care este în folosul cetăţenilor Văii Jiului alături de toţi cei care subscriu la această generoasă iniţiativă.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Tema: "No more taxes and no more Boc!"

Domnul prim-ministru Boc face exerciţii de imagine: visându-se, pesemne, un Bush de Dâmboviţa, a ieşit joi, în conferinţă de presă, cu cea mai oficială dintre minele de care este în stare, cu voce sacadată şi cu ochii în camerele TV, să ne liniştească: "Salariile, astăzi, nu scad! Nu există, din acest punct de vedere, nicio problemă!"!

Dragă domnule Boc, aţi greşit partitura!

Problema dumneavoastră începe de mai... ieri, când le promiteaţi profesorilor că le vor creşte salariile cu 50%. Sau când le promiteaţi tuturor românilor că, graţie vigilenţei şi profesionalismului guvernamental, vor plăti facturi mai mici la gaze şi energie electrică!

Şi ce aţi reuşit din toate astea? Nothing!

Nu aţi crescut salariile, v-aţi împrumutat pentru zece generaţii de-aici înainte, aţi falimentat mii de i.m.m.-uri cu taxe forfetare de care acum nu ştiţi cum să vă mai deziceţi, aţi băgat zeci de mii de oameni în şomaj, aţi constatat că factura la energie trebuie să rămână aşa cum este iar gazele le-aţi ieftinit cu 5%, de am ajuns de râsul bulgarilor, care au reuşit... de 6 ori mai mult!

În ritmul acesta, poate vă cred că "Salariile, astăzi, nu scad!" Dar mâine?

Read my lips, Mr. Boc: No more taxes!, asta este adevărata rezolvare a crizei!

No more taxes and no more Boc!

Domnul Miron Ignat:

"Ziua Învăţătorului"

Astăzi, 30 iunie 2009, este sărbătorită " Ziua Învăţătorului", ziua tuturor celor care ne-au îndrumat primii paşi în viaţă şi ne-au format ca oameni adevăraţi. Este ziua în care trebuie să-i omagiem pe cei care s-au implicat cu trup şi suflet în formarea noastră ca oameni şi care ne-au stilizat personalitatea.

Potrivit actului normativ, această zi urma să fie sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc, însă într-un mod mai degrabă formal, această sărbătoare a trecut neobservată în lumea autohtonă.

Învăţătorul, prin meseria lui, are o influenţă mare asupra copiilor. Fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învăţătură a dascălului, pe care, adult devenind, o va transmite mai departe în mod inconştient copiilor săi. Învăţătorul este primul dascăl care ne modelează caracterul şi sufletul, care are misiunea de a se marca profund în dezvoltarea personalităţii fiecărui copil.

Un dascăl este un om cu har şi vocaţie, este o persoană care pentru noi toţi a însemnat un model de succes în viaţă. Dascălii cu adevărată valoare au ştiut să-şi contureze portrete memorabile şi au demonstrat devotamentul profesional de care au ştiut să dea dovadă.

Din nefericire, astăzi, statutul dascălilor nu mai este văzut aşa. Elevii şi studenţii nu mai văd în dascăli un model de reuşită în viaţă şi, din această cauză, puţini tineri se îndreaptă spre această profesie. Şi acest lucru nu pentru că dascălii nu ar mai fi un model, ci pentru că câştigă infim.

Să ne amintim cu drag şi consideraţie de dascăli şi să le urăm sănătate şi putere pentru continuarea profesie pe care o realizează cu atâta dăruire. La mulţi ani!

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"Calamităţile lovesc în cei nevoiaşi"

Fenomenele meteorologice extreme au devenit deja o constantă pentru România, cu efecte economice şi sociale, întotdeauna, foarte ridicate. Pentru atenuarea efectelor acestora s-au făcut progrese însemnate, ce presupun acţiunea în caz de situaţii de urgenţă, crearea instituţiilor specializate, sisteme de monitorizare şi atenţionare în caz de pericol şi chiar implementarea, începând cu data de 1 iulie, a sistemului asigurărilor obligatorii pentru locuinţe.

Grindina şi furtunile produse zilele trecute au demonstrat încă o dată dramele personale pe care le traversează oamenii din sate precum Roşiori, Costeşti, Răchiţi, Hudum, Horia, Trestiana, Guranda, dar chiar şi din cartierele mărginaşe ale municipiului Botoşani. Pentru aceştia, grindina şi vântul violent care le-a distrus locuinţele echivalează cu pierderea agoniselii de o viaţă şi odată cu aceasta şi imposibilitatea financiară de a înlătura efectele dezastrelor. Mai mult, într-o zonă în care principala activitate economică este reprezentată de agricultura de autoconsum, producerea acestor fenomene meteorologice extreme presupune şi afectarea recoltelor din regiune, adică afectarea resurselor principale de hrană pentru aceştia.

Din nefericire, lanţul vicios nu se termină aici. Autorităţile administraţiei publice locale sunt din ce în ce mai private de surse de finanţare locală şi nu pot nici măcar să se gândească la măsuri concrete de prevenire a calamităţilor sau de atenuare a efectelor acestora. Rămâne, aşadar, la nivelul instituţiilor centrale din România să gândească politici de coeziune economică şi socială pe termene medii şi lungi, iar descentralizarea administraţiei publice locale să se transforme într-un adevărat instrument de reprezentare a intereselor cetăţenilor.

Domnul Adrian Mocanu:

"Prima sesiune"

Am fost ales deputat la alegerile generale din luna noiembrie 2008 în Colegiul uninominal nr.2 din Circumscripţia electorală nr.10 Buzău. Am venit în Parlamentul României cu speranţa că am să pot schimba în bine viaţa cetăţenilor care mi-au dat votul pentru a ajunge aici şi, parţial, imaginea Parlamentului.

Trebuie să recunosc că am trăit momente unice în această nouă calitate, începând de la depunerea jurământului şi până astăzi, pentru că în fiecare zi de activitate parlamentară am luat contact cu noi probleme sau provocări. În prima mea sesiune parlamentară mi-am concentrat activitatea, în special, pe înţelegerea procedurilor de lucru în cadrul Camerei Deputaţilor şi a rolului comisiilor parlamentare în desfăşurarea procesului legislativ.

Dacă ar trebui să prezint partea vizibilă pentru cetăţeni a activităţii mele din Camera Deputaţilor în sesiunea care tocmai a trecut, aş spune că am avut până în prezent 4 propuneri legislative iniţiate şi 5 declaraţii politice în plenul Camerei Deputaţilor, fără a face referire la activitatea din şedinţele de comisie sau de plen la care am participat.

Deşi, din articolele de presă şi analizele politice elaborate cu privire la activitatea Parlamentului României reiese faptul că aceasta nu este tocmai conform aşteptărilor multor membri ai societăţii civile, nu trebuie să ignorăm faptul că este prima sesiune a unui Parlament ai cărui membri au fost aleşi prin vot uninominal. Acest lucru face ca parlamentarii să fie mai interesaţi de nevoile directe ale electoratului din colegiile lor uninominale decât de problemele care se desfăşoară la centru. Pe de altă parte, aceste nevoi ale electoratului nostru din colegii trebuie armonizate cu obiectivele politice ale partidului politic/alianţei politice pe listele căruia/căreia am candidat. Aceste situaţii se suprapun şi cu această perioadă marcată de criza economico-financiară globală, care a determinat Guvernul să preia greul activităţii legislative prin asumarea unor măsuri legislative urgente, prin intermediul ordonanţelor de urgenţă, pentru reducerea cheltuielilor publice, adaptarea fiscalităţii la criză şi pentru stimularea investiţiilor publice.

Faţă de acest context parlamentar inedit, fără a încerca să-l prezint ca pe o circumstanţă atenuantă a activităţii noastre legislative din această sesiune, pot spune că a fost o experienţă unică şi pentru ceilalţi colegi ai mei care nu se află la primul mandat de parlamentar. Cu siguranţă, pentru următoarea sesiune vom fi mai pregătiţi să lucrăm mai eficient atât în cadrul comisiilor parlamentare, cât şi în plenul Camerei Deputaţilor.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

"Termene de tranziţie expirate"

Pentru cei mai mulţi dintre români, aderarea României la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, a fost greşit înţeleasă ca fiind data la care toate problemele noastre vor lua sfârşit. Majoritatea cetăţenilor români au început deja să aibă nemulţumiri legate de apartenenţa noastră la gruparea europeană şi de faptul că avantajele aderării nu se fac simţite pentru ei şi familiile lor.

Lipsa de transparenţă în derularea negocierilor de aderare din perioada anilor 2000-2004 au determinat în cea mai mare parte acest deficit de informare. Capitolele de negociere, finalizate în decembrie 2004, au cuprins, în totalitatea lor, termene de tranziţie pe acele condiţii pe care România nu era capabilă să le îndeplinească în mod automat. De la negocierile de aderare, timpul s-a scurs foarte repede, iar acţiunile autorităţilor române, în sensul îndeplinirii exigenţelor europene, au lipsit cu desăvârşire.

Ne trezim astăzi că românii susţin din ce în ce mai puţin acţiunile proeuropene ale autorităţilor naţionale. Este şi normal atâta timp cât susţinerea de peste optzeci de procente a acestora în favoarea aderării era legată de avantajele pe care le-ar fi adus aderarea şi nu de costurile ei.

Suntem, de altfel, din ce în ce mai frecvent avertizaţi de către Comisia Europeană că termenele de tranziţie pe certe domenii au expirat sau sunt pe cale să expire, iar Comisia îşi prezervă dreptul de a declanşa procedura de infringement împotriva României.

Doamnelor şi domnilor,

Suntem doar în anul 2009, iar oricine ar studia termenele de tranziţie negociate va putea observa cu uşurinţă că cea mai mare parte a termenelor expiră începând cu anul viitor. Ar trebui să ne întrebăm cât de mult am făcut noi, românii, în sensul integrării noastre în UE. Multe dintre termene vizează transpunerea unor directive ale Parlamentului European. Condiţiile impuse de acestea nu sunt absurde, ci sunt tocmai condiţiile care pot ameliora viaţa românilor. Ele vizează ameliorarea mediului, a infrastructurii, a condiţiilor concurenţiale, piaţa de capital, domeniul serviciilor, dar şi altele.

În aceste condiţii, ceea ce putem spune cu siguranţă este faptul că am aderat la Uniunea Europeană, însă suntem foarte departe de integrare, iar clasa politică românească nu depune suficiente eforturi pentru ca efectele aderării să se transforme în beneficii şi nu în costuri pentru cetăţenii români.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Dreptate pentru pensionari - o promisiune uitată de actuala coaliţie"

Pensii impozitate suplimentar şi interzicerea dreptului la muncă pentru pensionari

Nu demult, actualii PD-L-işti, alături de Traian Băsescu, clamau dreptate pentru pensionari. Susţineau că vor face totul pentru o viaţă mai bună, pentru mărirea punctului de pensie şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai al persoanelor vârstnice.

Iată că prima măsură a Guvernului Boc - declarată neconstituţională, de altfel - a vizat interzicerea cumulului pensiei cu salariul. După ce prima încercare a fost nereuşită, Guvernul a trimis în parlament un proiect de lege care vizează faptul că persoanele ale căror pensii depăşesc valoarea salariului mediu brut pe economie şi care primesc în acelaşi timp salariu de la stat trebuie să opteze pentru una dintre cele două forme de remunerare în 15 zile de la adoptarea legii.

Este o formulă prin care coaliţia de largă majoritate PD-L-PSD continuă seria nedreptăţilor la adresa pensionarilor, interzicându-le dreptul fundamental la muncă şi, implicit, la o viaţă mai bună, câştigată prin munca proprie.

Acesta este motivul pentru care liberalii au decis să corecteze, pe cât posibil, această nedreptate. Plenul Senatului urmează să se pronunţe prin vot asupra posibilităţii eliminării interdicţiei de cumul al salariului cu pensia şi introducerea în loc a unei impozitări progresive, variantă pentru care liberalii, social-democraţii şi UDMR-iştii deja s-au pus de acord în Comisia pentru muncă. Raportul Comisiei pentru muncă modifică intenţia Executivului şi lasă posibilitatea cumulului, dar introduce impozitarea progresivă. Astfel, dacă nivelul pensiei nete este mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie, atunci veniturile salariale sau cele asimilate lor se impozitează cu 16%. Dacă nivelul pensiei nete încasate este mai mare decât salariul mediu brut pe economie se va aplica o impozitare graduală.

Aşa cum prevede Constituţia României, orice persoană are dreptul la muncă şi numai un stat arbitrar poate încălca acest drept fundamental. PNL va susţine şi în Camera Deputaţilor modificarea acestei prevederi aberante în beneficiul pensionarilor şi a tuturor oamenilor care vor să îşi câştige un trai decent prin muncă cinstită.

Pensionarii vor rămâne şi fără medicamente!

S-a discutat de acordarea unei compensări de 90% pentru anumite medicamente care erau compensate cu 50% pentru pensionarii cu pensii mai mici de 700 de lei în limita unei valori de 300 de lei pe lună. Deşi se ştia că nu sunt bani, Guvernul s-a lăudat în mod mincinos că va realiza aceste compensări, iar astăzi farmaciile din România nu primesc fondurile pe care le-au consumat pe medicamente de la casele de asigurări.

Farmaciile sunt aproape de faliment, sunt în imposibilitatea de a mai achiziţiona medicamente şi de a le vinde către cetăţenii care au reţete eliberate de medici.

Unde este cinstea faţă de aceşti oameni care nu mai reuşesc să-şi procure medicamentele, situaţia fiind deja foarte gravă pentru cei bolnavi de cancer sau diabet, fondurile pentru aceste boli fiind asigurate de către bugetul de stat.

Se observă că bani nu mai sunt nu numai la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dar nici la bugetul de stat, respectiv Ministerul Sănătăţii. Cu alte cuvinte, pensionarii sunt iarăşi batjocoriţi după ce din 2007 şi mai ales în 2008 viaţa lor începuse să se amelioreze: o eliberare de reţete compensate şi eliberarea medicamentelor fără cozi, vânzarea medicamentelor compensate pentru cancer, diabet, posttransplant prin toate farmaciile pentru a creşte accesul oamenilor la servicii de sănătate, desfiinţarea plafoanelor la farmacii şi eliberarea reţetelor la orice oră, în orice zi a lunii...

Sistemul sanitar românesc este întors din drumul său spre normalitate în dispreţ faţă de pensionari în primul rând, aceştia fiind cei mai mulţi oameni care au nevoie de servicii medicale şi de medicamente.

Doamna Daniela Popa şi doamna Aurelia Vasile:

"Necesitatea unor modificări în legislaţia referitoare la Registrul Comerţului"

Trecerea Registrului Comerţului din toamna anului 2002 în subordinea Ministerului Justiţiei în structura Oficiului Naţional al Registrului Comerţului ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, a generat o serie de aspecte negative precum: existenţa unor proceduri care implică perioade de până la 15-20 de zile pentru pregătirea, depunerea, autorizarea societăţii comerciale şi frecvente deplasări ale investitorului la Registrul Comerţului; plata unor taxe şi tarife crescute după preluarea pentru înmatricularea unei societăţi comerciale la Registrul Comerţului; utilizarea de criterii neuniforme la verificarea documentaţiei pentru înregistrarea unei societăţi comerciale de către funcţionarii de la Registrul Comerţului. De asemenea, obligaţiile şi răspunderile sunt numai în sarcina societăţii comerciale. ONRC prestează un serviciu impus de lege şi nu îşi asumă răspunderea necesară, ceea ce duce la amânarea în mod nejustificat a eliberării certificatului de înmatriculare şi la blocarea activităţii întreprinzătorului.

Sistemul Registrului Comerţului, aflat în subordinea Ministerului Justiţiei, se dovedeşte a fi unul rigid, fără capacitatea de adaptare rapidă a sistemului informatic, care să permită procesarea datelor supuse obligaţiei de înregistrare, în conformitate cu dispoziţiile exprese prevăzute de lege şi actul constitutiv al societăţii comerciale.

Este nevoie de un cadru juridic adecvat stimulării spiritului antreprenorial, prin accesul direct şi nemijlocit la toate informaţiile utile pe care le deţin camerele de comerţ.

În aplicarea reglementărilor de până acum s-a constatat că scoaterea Registrului Comerţului de sub gestiunea Camerei de Comerţ şi Industrie a României a pus camerele de comerţ în imposibilitatea de a-şi realiza scopurile şi funcţiile lor, aceasta deoarece o cameră de comerţ puternică în lume nu poate să-şi desfăşoare activitatea eficient dacă nu are o legătură permanentă, directă şi juridică cu comercianţii.

Lipsirea Camerei de Comerţ de Registrul Comerţului, de bazele de date specifice şi de baza juridică a legăturilor oamenilor de afaceri între ei, face ca aceste instituţii ale sistemului cameral să nu poată accesa fonduri europene în beneficiul comercianţilor şi astfel nu poate să îşi atingă scopul pentru care a fost creată prin Legea nr. 335/2007.

Trebuie avut în vedere că, odată cu intrarea în vigoare a Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007, Camera de Comerţ şi Industrie a României, Camera Naţională, este o organizaţie neguvernamentală de utilitate publică şi că în conformitate cu dispoziţiile art. 41 din OG nr. 26/2000, şi având în vedere dispoziţiile art.136 alin.(4), teza finală din Constituţia României privitoare la organizaţii neguvernamentale, Camera de Comerţ şi Industrie a României are dreptul legal de a primi în folosinţă gratuită bunuri din proprietatea publică şi privată a statului.

La înfiinţare, în anul 1931, Registrul Comerţului a funcţionat în cadrul camerelor de comerţ şi industrie. În 1948, acestea au fost desfiinţate. La reînfiinţarea lor, în 1990, activitatea Registrului Comerţului a fost repusă în cadrul camerelor de comerţ până în 2002, când a trecut în subordinea Ministerului Justiţiei.

Registrul Comerţului este un instrument al economiei de piaţă şi locul lui este nu în subordinea unei instituţii centrale de stat, ci pe lângă o organizaţie neguvernamentală de utilitate publică, aşa cum este Camera de Comerţ.

Trecerea oficiilor Registrului Comerţului în sistemul Camerelor de Comerţ şi Industrie este oportună pentru că Legea nr. 335/2007, care reglementează organizarea şi funcţionarea camerelor de comerţ într-o concepţie modernă şi utilă, încă nu a putut să-şi producă efectele în lipsa acestei structuri.

Trecerea Registrului Comerţului în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie este necesară deoarece, în contextul actual, camerele de comerţ sunt lipsite de pârghia cea mai importantă de îndeplinire a scopului pentru care au fost create.

În condiţiile păstrării reglementărilor actuale cu privire la Registrul Comerţului sunt conservate şi amplificate o serie de consecinţe negative ce rezultă din ruptura creată între atribuţiile ce revin camerelor de comerţ şi posibilităţile reale de îndeplinire. Activitatea camerelor de comerţ este redusă la simple operaţii tehnico-materiale. Ruptura între cadrul organizatoric şi cel funcţional al camerelor de comerţ trebuie înlăturată. Pentru a facilita accederea la fondurile europene şi pentru rapida redistribuire a acestora în timp util către agenţii economici este necesar ca înseşi camerele de comerţ să dispună de toate informaţiile necesare cu privire la existenţa, obiectul de activitate şi funcţionarea agenţilor economici, pe care, în prezent, le deţine registrul comerţului.

Proiectul de lege care prevede trecerea Registrului Comerţului în cadrul camerelor de comerţ trebuie susţinut pentru a îndrepta problemele de importanţă socială, economică şi juridică care decurg din actualul cadru normativ.

Domnul Marius Rogin:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "SUA-Iran, nevoia unei diplomaţii reuşite"

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a propus o dezbatere cu Obama la sediul ONU din New York "privind rădăcinile problemelor lumii" dar a subliniat că Teheranul nu va ceda presiunii pe tema programului nuclear. Iranul susţine că este pregătit pentru discuţii "constructive", dar a respins în mod repetat solicitările de a pune capăt programului de îmbogăţire a uraniului, care poate fi folosit atât în scop civil, cât şi militar.

Preşedintele Obama, în mesajul de felicitare adresat "poporului şi conducătorilor Republicii Islamice Iran" de Nowruz, o sărbătoare persană, în martie, a inclus fraze care să reducă scepticismul iranian privind disponibilitatea SUA de a renunţa la încercările de a răsturna guvernul şi de a adopta o abordare diplomatică mai cuprinzătoare.

Diplomaţii iranieni au afirmat că disponibilitatea declarată a preşedintelui american de a trata Iranul "pe baza intereselor reciproce" într-o atmosferă de "respect reciproc" a fost deosebit de bine primită în Teheran. Potrivit lor, răspunsul rapid al liderului suprem al ţării, Ayatollahul Ali Khamenei, care a inclus o frază fără precedent, şi anume că "dacă voi vă veţi schimba şi comportamentul nostru se va schimba", a fost un semnal sincer al deschiderii Iranului faţă de propunerile diplomatice substanţiale făcute de noua administraţie americană.
E posibil ca preşedintele Obama să facă paşii îndrăzneţi necesari pentru a realiza o apropiere strategică de Teheran, de felul celei reuşite de Nixon cu China, în anul 1972. Deocamdată, administraţia Obama nu a făcut nimic pentru a desfiinţa sau respinge un program aparent secret, însă foarte bine mediatizat, lansat în al doilea mandat al preşedintelui George W. Bush, şi care alocă milioane de dolari pentru destabilizarea Republicii Islamice. În acest context, acuzaţia Ayatollahului Khamenei, potrivit căreia "bani, arme şi organizaţii sunt folosite de americanii de dincolo de graniţa noastră vestică pentru a lupta împotriva sistemului Republicii Islamice", reflectă o îngrijorare legitimă cu privire la intenţiile americane. Preşedintele Obama a accentuat această îngrijorare refuzând să lupte, deocamdată, pentru un "mare compromis" americano-iranian, un cadru extins pentru rezolvarea divergenţelor bilaterale importante şi pentru realinierea fundamentală a relaţiilor.

Însă unii oficiali susţin că administraţia americană ar putea fi pregătită să accepte ca parte a acordului un program limitat de îmbogăţire a uraniului pe teritoriul iranian, cu alte cuvinte vor să li se recunoască "meritul" de a accepta o realitate. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a declarat presei că nu va fi impus nici un astfel de deadline. preşedintele Obama însuşi a spus, după întâlnirea cu primul ministru israelian Benjamin Netanyahu, că doreşte să vadă un "progres" în negocierile nucleare până la sfârşitul anului. El a sprijinit de asemenea înfiinţarea unui grup de lucru la nivel înalt israeliano-american pentru identificarea de măsuri coercitive dacă Iranul nu îndeplineşte condiţiile SUA privind limitarea activităţilor nucleare.

Ideea unei coaliţii între Israel şi statele arabe moderate, menită să menţină sub control Iranul, nu este doar iluzorie, ea ar lăsa aspectele palestinian şi siriano-libanez ale conflictului arabo-israelian nerezolvate, iar perspectiva rezolvării lor în cădere liberă. Aceste aspecte nu pot fi rezolvate fără o interacţiune de substanţă a SUA cu Iranul.
Partea cea mai grea în abordarea americană faţă de Iran implică adoptarea de către preşedintele Obama a unor poziţii pe care electoratul său şi unii dintre aliaţi nu le vor primi cu bucurie. Pentru a reface politica privind Iranul, preşedintele ar trebui să se angajeze să nu folosească forţa pentru a modifica graniţele sau forma de guvernământ a Republicii Islamice. De asemenea, ar trebui să accepte faptul că Iranul va continua să îmbogăţească uraniu şi că singura rezolvare posibilă realistă a problemei nucleare ar fi ca Iranul să ajungă în poziţia Japoniei, o naţiune cu un program nuclear tot mai sofisticat, care este atent monitorizată împotriva riscurilor de proliferare.

Preşedintele Richard Nixon a reuşit să se distanţeze de o politică de un sfert de secol privind Republica Populară Chineză şi să reorienteze poziţia SUA faţă de Beijing într-un mod care să servească extrem de bine intereselor americane mai bine de 30 de ani. A fost nevoie de viziune strategică, lipsă de remuşcări politice şi hotărâre personală. Este posibil ca preşedintele Obama să înceapă în curând să demonstreze aceleaşi calităţi pentru a elabora o nouă abordare faţă de Iran.

Domnul Samoil Vîlcu:

"Învăţământul românesc ar putea fi salvat prin adoptarea unor noi legi"

Învăţământul românesc trebuie să fie o prioritate pentru întreaga clasă politică. Modul în care li se face educaţie tinerilor trebuie schimbat radical. Sistemul de învăţământ are foarte multe probleme, situaţia este dezastruoasă, iar cei care suferă din cauza acestor probleme sunt elevii. Una dintre măsurile ce trebuie adoptate urgent este de adaptare a programei şcolare la realităţile economice. Ministerul Educaţiei afirmă că are în vedere o serie de reforme care vor fi aplicate începând din anul şcolar 2009-2010 şi care vor restructura atât programa, cât şi şcolile de meserii, care implică modificarea planurilor cadru pentru liceu pentru reducerea numărului de ore.

Stimaţi colegi,

Trebuie rezolvate problemele de la curriculă, la cele de incluziune în şcoală a categoriilor defavorizate. Învăţământul profesional şi tehnic trebuie restructurat, să fie promovate meserii ce aproape sunt pe cale de dispariţie, să fie modificată structura şcolilor de arte şi meserii astfel încât acestea să atragă mai mulţi elevi, iar certificatele să fie dobândite mai uşor.

Să aibă loc o dezbatere publică asupra situaţiei în care se află învăţământul românesc, fără menajamente inutile, fără sentimentalisme ieftine, dezbatere la care să participe factorii de decizie din minister, pentru că soarta învăţământului este în mâinile lor, profesorii tineri, care ar putea aduce un suflu nou procesului educaţional, profesorii cu experienţă, părinţii, dar, şi elevii.

În plus, Ministerul Educaţiei trebuie să facă o analiză a nevoilor pieţei muncii şi de aliniere a învăţământului profesional şi tehnic la aceste nevoi. Elevii sau studenţii trebuie să fie ajutaţi să-şi conştientizeze propriul nivel, să ştie la ce sunt buni şi la ce mai trebuie să lucreze. Problema încadrării tinerilor în câmpul muncii a devenit una actuală, şomajul în rândul tinerilor fiind mai ridicat decât în rândul adulţilor. În România, situaţia absolvenţilor, atât de liceu, cât şi de învăţământ superior, este mai gravă decât în alte state europene, ca urmare a calităţii învăţământului, pentru că în cele mai multe cazuri un absolvent poate avea cunoştinţe teoretice considerabile, fără aplicabilitate practică. Acest lucru arată foarte clar că sistemul educaţional din România are numeroase lacune în adaptarea la nevoile pieţei muncii. Există încă un număr mare de absolvenţi la specializări care nu sunt cerute de piaţă, iar la altele, deşi sunt solicitate pe piaţa forţei de muncă, cifra de şcolarizare este subdimensionată faţă de cerere. Deşi firmele îşi doresc să angajeze tineri, decalajul mare dintre cunoştinţele profesionale deţinute şi cele solicitate de către angajator îngreunează acest lucru.

Este o mare problemă şi faptul că pentru tineri, meseriile şi profesiile oferite de şcolile profesionale nu mai sunt atât de atractive. Totodată, dotarea tehnicio-materială a acestor instituţii este sub nivelul rigorilor minime de activitate, iar profilul specialităţilor şi calificarea absolvenţilor nu corespunde cererii existente pe piaţa muncii.

Având în vedere toate aceste aspecte, susţin, în calitate de deputat, ideea preşedintelui României, Traian Băsescu, de adoptare cât mai rapid a noi soluţii legislative pentru a rezolva problemele învăţământului.

Domnul Iulian Vladu:

"Industria alimentară - între abundenţă şi sărăcie"

Până spre sfârşitul secolului XX, sistemul nostru alimentar modern a fost considerat drept una dintre cele mai mari reuşite ale umanităţii. Se producea mai multă hrană, mai ieftină, mai variată, mai sigură, mai avantajoasă şi mai de calitate decât oricând în istoria umanităţii.

Ce se întâmplă acum? Aceleaşi sisteme de aprovizionare care susţin piaţa alimentară globală şi care fac ca produsele agricole şi carnea proaspătă să fie disponibile în orice emisferă, indiferent de anotimp, au favorizat atât transmiterea patogenilor cunoscuţi ai toxiinfecţiilor alimentare, cât şi a varietăţilor emergente, de tipul virusului gripei aviare care se modifică foarte rapid şi care ar putea fi cauza următoarei pandemii globale.

Ce ar presupune acest lucru? Foamete. Acolo unde nu se confruntă cu foametea, populaţiile se luptă cu efectele mai puţin dorite ale dietei moderne, precum obezitatea, bolile de inimă şi diabetul. In plus, metodele care au determinat această abundenţă, precum creşterea industrială a animalelor şi agricultura intensivă care foloseşte substanţe chimice, au degradat capacitatea de producţie a sistemelor noastre naturale.

Este important de menţionat că sistemul economic are tendinţa să aprecieze şi să încurajeze calităţile alimentelor, producţia în masă, ieftinătatea, uniformitatea sau faptul că pot fi prelucrate intensiv nu sunt neapărat benefice şi pentru consumatori, pentru culturile unde se consumă aceste alimente sau pentru mediul în care sunt produse. Este greu să aplici programe de siguranţă alimentară, în condiţiile în care acest fenomen se bazează pe un model de afaceri, axat pe ideea de costuri şi volum. Acest fenomen care, din păcate, ia amploare, produce daune atâtla nivel individual, de unitate statistică, cât şi la nivel geopolitic.

Într-adevăr, nu putem da vina pe industria alimentară pentru toate slăbiciunile sistemului politic sau pentru dezastrele naturale, care au sărăcit regiuni precum Africa subsahariană. Însă aceste probleme sunt generate şi de modelul alimentar modern, unde cererea crescândă din partea consumatorilor nu poate funcţiona în ţările unde consumatorii abia îşi permit produsele de bază. Firmele din industria alimentară ocolesc din ce în ce mai mult ţări ca Etiopia şi Bangladesh, pentru a se îndrepta spre pieţe mai bogate din Europa şi America de Nord sau spre Asia.

În multe din ţările dezvoltate, "producţia verde" se găseşte în cantităţi mai mici, pe de-o parte din lipsa fertilizatorilor şi a altor agenţi chimici, sau din folosirea excesivă a respectivelor substanţe chimice care au dus la scăderea capacităţii productive a solului. Pentru a fi menţinute recoltele bogate, s-a plătitpreţul contaminării resurselor naturale de apă şi a râurilor cu chimicale active. Totodată, fermierii din ţările sărace sau în curs de dezvoltare nu pot concura cu producătorii agricoli din statele bogate, subvenţionaţi şi încurajaţi de către stat. La nivel global, foametea generează deja reacţii violente şi instabilitate în ţările sărace. Pe lângă măsurile de urgenţă care trebuie luate pe termen scurt pentru evitarea foametei, trebuie adoptate strategii pe termen lung pentru creşterea substanţială a productivităţii la cereale.

Trebuie ca firmele alimentare, agricultorii, să înveţe şi să conştientizeze faptul că este necesar să producă hrană nu pentru cei mulţi, ci să reuşească să producă fără să beneficiază gratuit de cele trei elemente esenţiale: energie ieftină, apă din abundenţă şi condiţii climatice stabile.

Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu:

Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept "Ziua Drapelului". Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Am început declaraţia mea politică de astăzi cu această remarcă pentru că aş vrea să vă supun atenţiei manifestările din acest an de "Ziua Drapelului" la care a participat domnul preşedinte Traian Băsescu.

În urmă cu câteva zile am asistat la unul dintre numeroasele şi tot mai desele afronturi adresate de către reprezentanţii minorităţii maghiare statului român şi, în calitate de membru al comunităţii europene, indirect Uniunii Europene.

Fac această afirmaţie, ca urmare a declaraţiilor reprezentanţilor UDMR care au considerat prezenţa preşedintelui statului independent şi suveran România la ceremoniile prilejuite de "Ziua Drapelului", ce au avut loc la Miercurea-Ciuc, drept "o demonstraţie de forţă".

Cum poate fi numită "demonstraţie de forţă" manifestarea recunoştinţei şefului statului faţă de unul din stâlpii de bază ai societăţii, şi aici mă refer la armata naţională, precum şi la tradiţia respectului faţă de drapelul naţional - clauza simbolică a românismului în lume? Să înţeleg că reprezentanţii cetăţenilor români de etnie maghiară se simt ameninţaţi de armata română în propria lor ţară?

Nu cred că într-un stat democratic poate exista o jignire mai profundă la adresa autorităţii decât refuzul reprezentanţilor locali de la Miercurea-Ciuc de a-l întâmpina pe Preşedintele statului cu prilejul unei vizite oficiale şi anunţate.

În secolul XXI, în cadrul unei Europe unite, observ cu tristeţe şi îngrijorare că mai subzistă sentimente revanşarde de tip revizionist din partea unor cetăţeni europeni care nu vor să înţeleagă că viitorul se află înaintea noastră şi nu în urmă, care vor voi, poate, să traseze într-o Europă ce desfiinţează de la zi la zi frontierele, graniţe imaginare într-un pseudostat imaginar.

Acestor cetăţeni români - europeni care trăiesc printre noi le comunic, pe această cale, că vor trăi în continuare în ţărişoara lor imaginară fără să îi deranjeze nimeni atâta timp cât, în calitate de locuitori ai României, vor arăta respectul cuvenit autorităţilor statului suveran, independent şi naţional România şi simbolurilor tradiţionale ale acestuia.

Nu este admisibil să permitem ca asemenea manifestări reprobabile şi sfidătoare să mai aibă loc, iar cei vizaţi să-şi găsească locul printre noi în rândul autorităţilor locale, centrale, legislativului, executivului.

Domnul Adrian Popescu:

În cadrul proiectului de descentralizare în domeniul agriculturii propus de ministrul Ilie Sârbu, am constatat că principalul punct îl constituie desfiinţarea ADS (Administraţia Domeniului Statului) şi distribuirea patrimoniului aflat în administrare către primării.

Consider că trecerea terenurilor ADS în contul primăriilor este foarte riscant, pentru că se ştie faptul că primarii sunt mult mai vulnerabili în faţa presiunilor speculatorilor imobiliari comparativ cu Ministerul Agriculturii. De asemenea, odată distribuite terenurile statului, îşi vor pierde mult din valoarea de piaţă şi vor fi înstrăinate subevaluat. Am convingerea că aceste terenuri nu vor ajunge în niciun caz la concesionarii actuali, marea lor majoritate de bună-credinţă.

Să nu uităm aici niciun moment că vorbim despre o suprafaţă de 535 mii ha teren agricol aflat în aproape toate judeţele ţării, teren a cărui valoare nu a putut fi estimată cu exactitate. La aceste terenuri se mai adaugă şi cele de incintă, activele nevândute şi datoriile de redevenţă care, în final, ar putea ajunge pe mâna unor oportunişti care numai agricultură nu vor face.

În condiţiile în care ADS poate furniza bugetului de stat aproximativ 50 milioane euro anual, noi luăm decizia de a o desfiinţa, iar patrimoniul îl împărţim primarilor care nu vor pregeta să treacă terenurile din proprietate publică în sistem privat.

Să stăm să judecăm doar şi numai prin prisma momentului ales de Ministerul Agriculturii să vândă tocmai acum, când preţul proprietăţii imobiliare are o valoare scăzută, lucru care nu face decât să evazioneze bugetul de stat, iar cine achiziţionează acum, în mod clar se gândeşte la marile profituri viitoare.

Mă gândesc care este logica acestei mişcări; este statul în faliment şi are nevoie imediată de lichidităţi? Capitalul circulant nu asigură plata datoriilor, ori poate este doar vorba de clientelism politic?

V-aş furniza doar un exemplu: ADS administrează o suprafaţă de 55 mii de ha în Insula Mare a Brăilei, considerată ca fiind cea mai mare exploataţie agricolă din Europa de pe urma căreia statul încasează în mod normal o redevenţă anuală de aproximativ 4 milioane de euro. Poate statul să cedeze o asemenea sursă de venit şi să o înstrăineze unui Culiţă Tărâţă pe mai nimic?

Dragi colegi, scopul nostru aici este acela de a realiza o politică mai aproape de coerenţă şi responsabilitate, fapt pentru care declaraţia de faţă nu este adoptată împotriva cuiva, ci este în favoarea românilor şi a României.

Domnul George Ionescu:

"29 iunie - Ziua Dunării"

Ziua Dunării a fost sărbătorită pe 29 iunie 2009, pentru al şaselea an consecutiv, de către toate statele dunărene.

Ziua Dunării reprezintă aniversarea semnării la Sofia a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Pe data de 29 iunie 1994, 11 dintre statele situate în Bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Republica Slovacă, Slovenia şi Ucraina), precum şi Comisia Europeană au semnat Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, aducând în atenţia opiniei publice necesitatea protejării acestui fluviu. Documentul oferă cadrul legal de cooperare pentru asigurarea protecţiei apei şi resurselor ecologice, precum şi pentru utilizarea lor durabilă în Bazinul Dunării.

În 2004, Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea iniţiază sărbătorirea Zilei Dunării pentru a atrage atenţia asupra valorii şi diversităţii deosebite a fluviului şi a afluenţilor săi. Comisia cu sediul la Viena coordonează toate activităţile desfăşurate în cadrul Convenţiei şi este principalul organism de decizie al Convenţiei. România a devenit stat membru al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea în 1995, odată cu ratificarea, prin Legea nr.14/1995, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea şi a deţinut în anul 2007 preşedinţia Comisiei.

Dunărea, al doilea mare fluviu al Europei după Volga, atât ca lungime, cât şi ca debit, reprezintă o adevărată axă a Europei Centrale, pe care o leagă de Marea Neagră.

Fluviul izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră din Germania şi se varsă în Marea Neagră prin cele trei braţe: Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. În drumul său, Dunărea străbate peste 2800 km, teritoriul a 10 ţări şi a patru capitale, reprezentând o sursă importantă pentru alimentarea cu apă potabilă, apă pentru irigaţii şi industrie pentru oamenii din această regiune.

Dintre ţările dunărene, România deţine cea mai mare suprafaţă din Bazinul Dunării, sectorul cel mai lung al fluviului Dunărea şi Delta Dunării - a doua mare zonă umedă din Europa.

Dunărea înseamnă viaţă, energie, hrană, apă, transport şi recreere. Cursurile de apă sunt o legătură comercială de-a lungul Europei şi o forţă unificatoare între culturi, limbi şi civilizaţii diverse. Ea reprezintă, totodată, o importantă sursă de biodiversitate, peste 5.200 de specii de floră şi faună fiind adăpostite de Delta Dunării.

Manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Dunării reprezintă un bun prilej pentru conştientizarea publicului că necesitatea protejării Dunării şi afluenţilor este esenţială pentru eforturile de conservare a acestui fluviu, desfăşurate la nivel naţional şi regional, pentru transmiterea mesajului privind importanţa păstrării calităţii apelor, astfel încât şi generaţiile viitoare să se bucure de acest dar al naturii.

De milenii, fluviul Dunărea a jucat un rol crucial în dezvoltarea politică, socio-economică şi culturală a Europei Centrale şi de Sud-Est. Oamenii care trăiesc în localităţile situate de-a lungul afluenţilor acestuia sunt legaţi unul de celălalt prin valorile comune reprezentate de apartenenţa la acest mare bazin hidrografic, iar frumuseţea şi caracterul maiestuos al Dunării au constituit frecvent surse de inspiraţie pentru poeţi, pictori, muzicieni şi alţi oameni de cultură.

Domnul Constantin Chirilă:

"Unele chestiuni privind conflictele din sectorul piscicol"

Producţia de peşte realizată în România după 1990 a suferit o scădere care s-a manifestat pregnant şi în următorii ani. Acest declin a fost rezultatul crizei economice specifice etapei de tranziţie la economia de piaţă, caracterizată prin investiţii scăzute în acest sector, atât în ceea ce priveşte domeniul productiv, cât şi investiţiile de capital, supraexploatarea prin pescuit iraţional în apele naturale, poluarea mediului acvatic, distrugerea habitatelor, lipsa de material de populare şi indisciplina.

La nivelul sectorului piscicol există un conflict potenţial între priorităţile relative ale obiectivelor, cum ar fi:

• ridicarea nivelului producţiei totale de peşte pentru consumul intern;
• ridicarea nivelului profitabilităţii unităţilor private;
• ridicarea nivelului venitului la stat rezultat din impozitarea operaţiunilor desfăşurate în cadrul sectorului particular;
• asigurarea durabilităţii şi a diversităţii biologice a resurselor naturale şi habitatelor.

În plus, se poate spune că sectorul piscicol este un sector de dimensiuni mici în comparaţie cu alte sectoare din industria alimentară, zootehnie şi culturi agricole. Se întâmplă adesea ca nevoile sectorului piscicol să cadă pe planul al doilea când sunt tratate şi alte sectoare.

Pot exista, de asemenea, conflicte între politicile sectoriale în ceea ce priveşte priorităţile guvernamentale centrale la nivel local sau chiar segmentele sectorului particular.

Sectorul particular este preocupat de atingerea unui set complet diferit de obiective care sunt legate de noţiuni ca: supravieţuirea companiei, realizarea profitului, numărul şi calitatea angajaţilor, nivelul salariilor şi/sau riscul.

Adesea aceste obiective ajung în conflict cu obiectivele guvernamentale. Prin urmare va fi necesar să existe o cooperare a sectorului particular pentru definirea şi identificarea sprijinului de care are nevoie, pentru armonizarea diferitelor scopuri urmărite, pe care tot sectorul particular le identifică.

În plus, chiar scopurile urmărite şi strategiile de atingere a acestora pot fi diferite de la o companie particulară la alta. Acest lucru înseamnă că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin sprijinul şi reglementările sale, va trebui să asigure şi o flexibilitate care să poată trata o parte cât mai mare a sectorului.

Unul dintre cele mai pronunţate conflicte există între sectorul piscicol şi celelalte sectoare. Strategiile adoptate de alte sectoare cum ar fi cel extractiv, agricol, forestier, energetic sau turism au intrat în trecut adesea în conflict cu cele ale sectorului piscicol.

Aceste conflicte dintre politicile sectoriale pot crea incertitudine în mediul funcţional al sectorului particular şi pot duce la mărirea costurilor şi riscurilor la care se expune. Pentru a se trece peste aceste conflicte trebuie reformat în întregime sistemul de gestionare-administrare a sectorului piscicol, iar cei în măsură să formuleze politica sectorială să deţină calificarea necesară şi resursele de a reduce conflictele şi să creeze mediul de bază şi cu caracter reglementar.

Cred că actul normativ de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008, adoptat recent cu modificări şi completări de Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, va rezolva conflictele sus menţionate.

Domnul Ion Dumitru:

"Agricultura în Uniunea Europeană"

Eurostat afirmă că suprafeţele agricole ocupă mai mult de 40% în Europa. Dacă aici se adaugă suprafeţele împădurite sau naturale întreţinute se ajunge la mai mult de jumătate din teritoriul european.

Politicile agricole comunitare (PAC) susţin că agricultura reprezintă o responsabilitate deosebită, de care trebuie ţinut neapărat seama la implementarea programelor proprii.

Suprafaţa terenurilor agricole a scăzut de la 53% în 1975 la 44% în 1997, adică undeva în jur de 0,5% pe an.

Repartiţia este foarte diferită în cadrul solurilor ţărilor Uniunii Europene. Terenul agricol ocupă mai puţin de 10% din Suedia şi Finlanda, dar urcă la 70% în Irlanda şi Marea Britanie.

Suprafaţa agricolă utilă este în scădere în Uniunea Europeană. Din 1975 şi până astăzi, scăderea este diferită ca de exemplu de -12% în Anglia şi de -1,5% în Luxemburg, însă, în unele zone, cum ar fi nordul Italiei şi estul Germaniei, suprafeţele au crescut uşor. Mult mai intens au crescut aceste suprafeţe în Spania.

O motivaţie extrem de interesantă în evoluţia suprafeţelor o constituie creşterea suprafeţelor împădurite în defavoarea suprafeţelor ocupate cu păşuni. Fenomenul, deşi nu se manifestă pe scară largă, este considerat extrem de pozitiv şi se întâlneşte în ţările din sudul Europei.

Diminuarea păşunilor şi înlocuirea lor cu fâneţe a avut loc în vestul Franţei, sud-vestul Olandei, în Belgia, Germania şi mai ales în Irlanda şi Marea Britanie.

Terenurile arabile în Uniunea Europeană au crescut mult după 1975 mai ales în Franţa, Belgia, Germania şi Spania şi ele se manifestă prin aşa-numitele "câmpuri libere" în care tehnologiile sunt la ele acasă şi fenomenul de poluare este cu totul accidental.

Tot accidental se întâlnesc şi uşoare fenomene de eroziune şi alunecări de teren, pe terenurile lăsate în odihnă, fenomenele fiind de circa 100 de ori mai reduse decât în România.

Meseria de agricultor a cunoscut în Uniunea Europeană o evoluţie ascendentă, mai ales în ultimii 40 de ani, odată cu creşterea nivelului şi calităţii producţiei şi a beneficiilor obţinute din acestea.

Agricultorii viitorului imediat, în căutarea continuă de ajutoare, vor trebui să investească mult mai mult timp şi bani pentru adaptarea la o piaţă din ce în ce mai dificilă, dar mai ales vor trebui să acorde o mai mare atenţie conservării şi gestionării resurselor naturale. Producţia agricolă mondială va fi cea care va trebui să susţină alimentaţia a maximum 9 miliarde de oameni.

În viitor, alimentaţia nu va mai putea fi separată de "respiraţie", apă de băut, de unde şi necesitatea reabilitării pădurilor. Consecinţele privind protecţia mediului vor trebui corelate cu cele privind creşterea inevitabilă a producţiei agricole.

Europa a demonstrat că poate avea o agricultură a ei europeană care, e drept, mai are nevoie de multe resurse şi îmbunătăţiri.

Europa este pregătită să facă faţă sfidărilor alimentare pentru că dispune de tehnologiile de care are nevoie, fără impact psihic asupra comunităţilor umane.

Dar România, ce se întâmplă cu România?

Domnul Ion Stan:

Efectul crizei ca doctrină politică în perspectiva alegerilor prezidenţiale - candidatul "trufanda": Traian Băsescu. Fraţi români, noi, totuşi, cu cine votăm?

Traian Băsescu nu e numai preşedintele încă în funcţie al ciudatei şi tristei noastre republici, cu ai săi cetăţeni plini de datorii, aflaţi la cheremul bancherilor de aiurea. El este de ceva vreme şi candidat la propria-i succesiune.

Acum cinci ani, când a apărut din spuma mării ca salvator al naţiunii - ne salva atunci de marii corupţi, care de altfel îşi poartă bine mersi corupţia prin toate instituţiile puterii cu care Băsescu se identifică "Il comandante" nu ne-a spus nimic despre adevăratele sale intenţii. A promis dreptate, adevăr, Europa, ţepe şi alte baliverne. Atunci, în 2004, nimeni nu auzise de Elena Udrea, viitor consilier, viitor ministru, stâlp al democraţiei. Astăzi, tot românul are ideea lui şugubeaţă despre doamna ministru. Şi astfel apare o adevărată problemă.

De această dată, candidatul Băsescu trebuie să ne precizeze ce loc va ocupa doamna Udrea în configuraţia ulterioară alegerilor din noiembrie. Va fi prim-ministru? Va fi ministru de interne ? Va fi şeful serviciilor secrete?

De altfel, şi intelectualii care-1 susţin din inimă (şi unii pe leafă, din banul public) - gen Patapievici, Mihăieş, Ungureanu, Avramescu, Voinescu, Liiceanu, Cărtărescu... - ar trebui să ne explice limpede dacă să-1 iubeşti pe Băsescu înseamnă s-o iubeşti pe doamna ministru Udrea. Să ne spună ce ar trebui să gândim şi cum să votăm. Să nu ne lase în întunericul lipsei noastre de iubire de Şef.

Deputatul europarlamentar Elena Băsescu, care nu ne aminteşte deloc de Nicu Ceauşescu, a intuit corect: Elena Udrea este "o vulnerabilitate" pentru tatăl ei. Traian Băsescu are un trecut de preşedinte, are o camarilă, o gaşcă de partid, un Boc, pe buldogul Vasile, grupuri de interese ilegitime, intelectuali fripturişti, atâtea altele.

Atenţie, fraţi români, dacă votăm Traian Băsescu, votăm şi tot ansamblul folcloric!

La începutul mandatului care începe să-şi dea ultima suflare, ca marinar încercat, Traian Băsescu se autodefinea drept un om al crizei, cu răpiri în Irak, cu conflicte îngheţate la Marea Neagră şi în Balcanii de Vest. Nici nu ştiau, nici Domnia Sa, nici corul aplaudac postmodern, ce bine se vor potrivi. Le-a plăcut ideea crizelor îngheţate şi vizionarul care le rezolva pe toate, împlinind astfel visul de lider regional al altui preşedinte, care s-a declarat învins de sistem.

Numai că preşedintele Minciunică de la Cotroceni, ne-a adus o ditamai criză a sistemului politic şi nu numai. Şi astfel, îndoiala se instalează: dacă votăm cu Traian Băsescu, votăm şi cu Criza?

ONG - urile cereau zilele trecute cu inocenţă demisia Elenei Udrea şi a Monicăi Iacob-Ridzi. Elena Udrea nu poate să demisioneze pentru că, de fapt, ea nici nu există. Aşa cum nici Emil Boc nu poate să demisioneze, pentru că nici el nu e decât o halucinaţie a noastră, a românilor, pe vreme de criză. Nici Elena Udrea, nici Roberta Anastase, nici Emil Boc, nici Monica Iacob-Ridzi nu există - există numai un dictator de comedie într-o ţară amărâtă, care va încerca să se prezinte la alegerile următoare ca o adevărată trufanda.

Distrugător de profesie, Traian Băsescu şi gaşca lui politică cred că vor reuşi să-şi anihileze opoziţia credibilă. Cu garda lui de corp cu tot, alcătuită după modelul Ghadafi, doar din femei fatale destinului Său, în cele din urmă Traian Băsescu se va trezi faţă în faţă cu adevărata sa opoziţie: strada.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Reabilitarea şi dezvoltarea turismului balnear şi în Delta Dunării"

Din păcate, turismul balnear a fost cel mai afectat de prostul management şi de aşa zisa privatizare, foarte multe baze ale turismului balnear fiind distruse. Dacă menţionăm numai staţiunile Borsec şi Herculane şi tot ar fi suficient. Din această cauză este necesară o intervenţie urgentă a statului prin investiţii directe şi parteneriate cu administraţiile publice şi investitorii privaţi. în acelaşi timp trebuie verificată respectarea contractelor de privatizare şi, după caz, anularea de urgenţă a unor contracte care au dus la distrugerea bazelor turistice sau chiar naţionalizarea unor obiective.

Propun şi aici câteva măsuri de reabilitare şi dezvoltare a turismului balnear: atragerea investitorilor străini specializaţi în acest domeniu; atragerea investitorilor privaţi autohtoni susţinându-i prin consultanţă gratuită, promovarea investiţiei precum şi studii gratuite de evaluare a potenţialului balnear al zonei în care doresc să investească; crearea unei baze de date a unor circuite turistice balneare şi promovarea la nivel naţional şi internaţional a investiţiilor de toate dimensiunile ale turismului balnear; introducerea turismului balnear în circuitele internaţionale de cazare, agrement şi tratament pentru vârsta a treia.

Unică pe plan european, Delta Dunării ar trebui să reprezinte o sursă de venit pentru bugetul naţional, dar şi un mijloc puternic de promovare a imaginii turismului românesc şi chiar a României. Pentru aceasta consider necesară o coordonare a dezvoltării imobiliare şi turistice în zonă pentru a evita dezvoltarea haotică şi de prost gust care ar putea compromite zona. Propun, de asemenea, un parteneriat pentru un program de lungă durată cu Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în vederea unei protecţii reale, concrete a zonei.

O altă măsură urgentă este verificarea tuturor investiţiilor realizate în Delta Dunării şi luarea unor măsuri rapide pentru ca tot ce s-a construit aici să respecte norme clare legate de mediu şi specificul turistic.

În concluzie, impactul turismului în viaţa satului românesc se poate caracteriza prin: educaţie ecologică pentru turişti şi gazde; noi locuri de muncă în domeniul ecoturismului; creşterea nivelului de trai şi a confortului personal la sate; culturalizarea gazdelor şi îmbunătăţirea situaţiei financiare a acestora.

Domnul Radu Costin Vasilică:

Obiectul declaraţiei mele de astăzi îl constituie protestul faţă de scumpirile repetate ale carburanţilor auto pe piaţa românească în ultima perioadă.

Cea mai mare nemulţumire, pe această temă, a consumatorilor români, a populaţiei, în general, o constituie faptul că la modificări similare ale factorilor de influenţă ai preţurilor combustibililor, ritmul scumpirilor a devansat întotdeauna ritmul eventualelor ieftiniri. Mă refer la preţul petrolului pe plan mondial, la cursul de schimb valutar, la nivelul taxelor şi impozitelor etc, a căror creştere s-a regăsit extrem de rapid şi la un nivel mai mult decât proporţional în preţurile carburanţilor auto, în timp ce reducerea acestor factori a avut o influenţă mult mai mică şi mai târzie în scăderea preţurilor la benzine şi motorine.

Sigur că la baza acestor realităţi s-au aflat mai mulţi factori, începând cu "goana nebună" după profituri uriaşe a companiilor de profil (nici măcar una nemaifiind proprietate a statului român), elasticitatea extrem de redusă a cererii pentru aceste categorii de produse (tocmai de aceea impozitate masiv), dar şi incapacitatea instituţiilor abilitate ale statului de a reacţiona în vreun fel. Şi nu mă refer la influenţe directe asupra preţurilor, ci la acele pârghii economice pe care atât Ministerul Finanţelor Publice, cât şi Ministerul Economiei le puteau utiliza dacă existau voinţa şi viteza de reacţie necesare pentru păstrarea sub control a situaţiei.

În condiţiile de astăzi însă, nu cred că putem vorbi despre aşa ceva, atâta timp cât numai în ultima lună şi jumătate preţurile la benzină, de exemplu, au fost majorate de cinci ori de către marile companii de profil din România. Din 14 mai şi până la sfârşitul lunii iunie 2009, prin cele cinci scumpiri succesive amintite, preţurile la benzine au crescut cu 11-12%. Deşi este adevărat că şi cotaţia petrolului a crescut în această perioadă, nu pot să nu remarc, prin opoziţie cu perioadele în care petrolul se ieftinea, rapiditatea majorărilor şi proporţia aproape egală în care creşterea preţului petrolului s-a regăsit în scumpirea benzinei, chiar dacă acesta nu reprezintă decât o parte a preţului carburanţilor.

De asemenea, nu pot să nu îmi amintesc faptul că, în urmă cu mai puţin de un an, în timp ce în Statele Unite preţul galonului de benzină scădea aproape proporţional cu cel al barilului de petrol, în România preţul litrului de benzină se ieftinea într-un ritm de aproape patru ori mai lent decât cel al petrolului. Astfel, carburanţii din România s-au ieftinit cu doar 15% din iulie până în noiembrie 2008, interval în care preţul barilului de petrol a scăzut cu 56%.

Aşa cum am menţionat însă, spre deosebire de exemplul de mai sus, atunci când cotaţia petrolului a crescut, preţul carburanţilor a evoluat aproape proporţional. În aceste condiţii, s-a ajuns la situaţia în care un litru de benzină sau motorină să coste mai mult în acest an decât anul trecut, chiar dacă preţurile petrolului pe bursele internaţionale se aflau între aceleaşi limite. Nici măcar faptul că România are rezerve naturale importante de ţiţei, aşa cum nu se întâmplă cu multe ţări europene, nu ne-a ajutat să menţinem preţul carburanţilor la un nivel rezonabil. Dimpotrivă, toate aceste conjuncturi s-au concretizat numai în profituri uriaşe pentru companiile petroliere străine sau autohtone, care au negociat cu statul român în beneficiul lor şi în defavoarea românilor. Preţurile practicate de acestea au fost şi sunt sfidătoare, mai ales din partea unei companii căreia i-a fost vândut pe mai nimic petrolul românesc. Acestei companii, care vorbeşte despre un bun-simţ pe care ea nu prea îl practică, i-a fost permis să primească ieftin şi să vândă scump, să facă profituri mari cu investiţii mici.

Ceea ce agravează însă şi mai mult această situaţie este faptul că preţurile carburanţilor au un puternic efect de antrenare la nivelul foarte multor tarife şi preţuri din economie: de la costul transportului în comun, până la preţul unor bunuri alimentare sau de larg consum. De asemenea, preţurile ridicate ale combustibililor auto se răsfrâng negativ asupra eficienţei unor sectoare economice, dintre care amintesc numai industria construcţiilor de maşini (acolo unde scumpirea carburanţilor determină scăderea cererii de automobile) sau

agricultura, unde se înregistrează consumuri importante de motorină.

În final, mă adresez autorităţilor competente în domeniu cu cerinţa de a interveni pentru o reglare corectă a preţurilor carburanţilor auto, prin prisma importanţei deosebite pe care o au acestea asupra nivelului de trai al populaţiei şi asupra consumului în întreaga economie, mai ales acum, în timpul unei perioade de contracţie economică.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Necesitatea etichetării produselor obţinute din organisme modificate genetic"

Subiectul etichetării produselor obţinute din organismele modificate genetic a generat dezbateri intense atât la nivel naţional cât şi la nivel european, organizaţiile de mediu şi cele sanitare denunţând influenţa lor negativă atât asupra sănătăţii, cât şi asupra mediului. Deşi aceste organisme modificate genetic au depăşit cu mult graniţele cultivării, aprobării şi apoi comercializării lor, studiile internaţionale în domeniu demonstrează că în realitate acestea sunt dăunătoare atât pentru sănătatea oamenilor, cât şi pentru sănătatea animalelor.

Unul dintre cele mai disputate aspecte privind organismele modificate genetic ţine de etichetarea acestora, în momentul de faţă existând un act normativ care reglementează modul în care se face etichetarea dar care însă lasă la aprecierea producătorului dimensiunile mesajului de pe aceste produse. Această situaţie confuză din Uniunea Europeană se transpune şi în România, care a devenit un însemnat producător şi consumator de organisme modificate genetic, asta din cauza faptului că nu avem o legislaţie adecvată în domeniu şi a lipsei informării consumatorilor. Potrivit Greenpeace, în România, pe lângă soia modificată genetic, se mai comercializează şi cartofi, orez, porumb şi prune modificate genetic, iar autorităţile competente "închid ochii" la o problemă atât de gravă, cetăţenii devenind cobai pentru aceste produse, constatându-se că cei care consumă "OMG-uri" sau lucrează cu acestea, pot suferi afecţiuni foarte grave ale rinichilor, ale pancreasului sau ale sistemului nervos, mărirea riscului de avort la femei, precum şi naşterea copiilor cu malformaţii genetice.

Problema devine gravă dacă ne gândim că există magazine de produse naturiste care comercializează aceste produse obţinute din plante modificate genetic. Deci, aşa-zisa valoare nutriţională îmbunătăţită a organismelor modificate genetic nu este decât o poveste frumoasă, menită să ademenească credulii. Nu ne putem imagina cât de distructive pot fi efectele secundare şi accidentele în cazul tuturor acestor tehnologii care se "joacă" cu ordinea şi echilibrul atât de fragil al celulelor vieţii.

În opinia mea, consider că este nevoie urgent de un cadru normativ adecvat care să reglementeze corect şi fără echivoc situaţia în care consumatorii nu au posibilitatea de a-şi exercita dreptul de a opta pentru alimentele pe care preferă să le consume, prin introducerea unui mesaj de avertizare, în interiorul unei buline galbene, care să reprezinte 30% din suprafaţa etichetei produsului. De asemenea ar trebui avute în vedere şi situaţiile în care comercializarea se face atât în magazine, cât şi în pieţe, instituindu-se măsuri distincte de afişare a avertismentului.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Produs de Cluj. Produs românesc"

În contextul globalizării, românii au ajuns să mănânce legume de seră aduse din Turcia, Iordania sau Siria, pentru că producţia internă este insuficientă, dar şi pentru că o mare parte este exportată.

În serele româneşti sunt obţinute cantităţi relativ mici de legume, în principal tomate şi castraveţi, dar şi ardei, salată sau varză. Deşi această cantitate este foarte mică faţă de necesarul intern, producătorii preferă, din motive financiare, să exporte o mare parte din marfa obţinută.

De regulă, preţul oferit de partenerii externi ai producătorilor români este mai bun şi costurile de export mai avantajoase, aşa că producţia se trimite în străinătate. Principalele pieţe externe pe care se regăsesc castraveţii sunt cele din Germania, Cehia şi Ungaria. Astfel, legumele româneşti ajung pe mesele cehilor (castraveţi, salată verde, tomate), ruşilor (roşii, ardei), spaniolilor (tomate), polonezilor şi ungurilor (ardei), elveţienilor sau austriecilor (castraveţi). Pentru că şi românilor le plac legumele, se recurge la importuri.

Din datele pe care le deţinem, Turcia pare să fie cel mai important furnizor. Deşi serele româneşti produc câteva mii de tone de tomate şi castraveţi, românii găsesc în pieţe şi magazine produse cultivate în întreaga Europă şi, din păcate, tot mai puţine din România. Până şi banala roşie vine din Turcia sau Grecia şi nu din serele autohtone. Salata verde vine din Olanda, Spania, Polonia, fasolea păstăi şi mazărea din Grecia, Polonia şi SUA, iar conopida din Turcia, Italia şi Franţa.

Legumele româneşti sunt preferate celor turceşti, având mai mare căutare. De aceea, la Cluj-Napoca în zilele de sâmbătă se organizează pieţe numai cu produse agricole româneşti, astfel venind în sprijinul micilor producători autohtoni. Pe lângă faptul că produsele acestora sunt mai gustoase, sunt puţin mai ieftine, aceasta fiind una dintre condiţiile de acces pe asemenea pieţe. Producătorii s-au conformat, mărfurile cu care vin în municipiul Cluj-Napoca epuizându-se în cel mai scurt timp.

În aceste condiţii, dat fiind geografia şi clima României, ţara noastră trebuie să sprijine agricultorii români prin toate mijloacele legale.

Domnul Gabriel-Dan Gospodaru:

"Banii alocaţi stomatologiei - tot mai puţini de la un an la altul"

Prin declaraţia politică pe care o voi susţine astăzi în faţa dumneavoastră, doresc să vă fac cunoscute problemele cu care se confruntă medicii dentişti aflaţi în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, în special cele legate de subfinanţarea acestui domeniu medical.

Astfel, prin Bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, "asistenţei medicale stomatologice" i-a fost alocată suma de 68,44 milioane lei, comparativ cu anul 2008, când i-a fost alocată suma de 86,7 milioane lei, ceea ce reprezintă o diminuare a bugetului pe 2009 cu peste 20% faţă de anul precedent. Stomatologia a primit mai puţini bani şi faţă de anul 2007, când s-au alocat peste 70 de milioane lei. Prezentarea comparativă a acestor sume scoate încă o dată în evidenţă, dacă mai era necesar, consecinţele golirii vistieriei statului în urma "politicilor guvernamentale", susţinute de "pomenile electorale" ale fostei guvernări.

Prevalându-se de bugetul alocat acestui domeniu, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a reglementat, prin Contractul - cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, plafoane şi tarife pentru tratamentele stomatologice ale asiguraţilor total necorespunzătoare acordării unei asistenţe de calitate. În acest fel nu se reuşeşte decât risipa banilor acordaţi stomatologiei, sumele nefiind corespunzătoare costurilor reale ale materialelor şi manoperelor. Doresc să subliniez faptul că aceşti bani nu se constituie ca venit al medicilor stomatologi, ci sunt necesari sistemului pentru ca pacienţii să poată beneficia de drepturile lor, în calitate de asiguraţi.

Nici la capitolul venituri nu s-ar putea spune faptul că medicii dentişti, aflaţi în contract cu CNAS, ar fi "răsfăţaţii sistemului"; astfel, medicul dentist specialist primeşte suma de 800 lei, iar medicul primar suma de 1000 lei, comparativ cu medicii şcolari sau cu medicii primari de la Unitatea de Primire a Urgenţelor, de exemplu, ale căror salarii sunt semnificativ mai mari.

O altă problemă cu care se confruntă medicii dentişti este cea legată de obligaţia acordării serviciilor medicale de urgenţă, indiferent dacă plafonul financiar a fost epuizat sau nu. Practic, folosindu-se de numeroasele lacune ale Contractului - cadru, Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate solicită medicilor dentişti prestarea unor servicii medicale care nu au acoperire bănească.

Menţionez faptul că aspectele pe care le-am menţionat anterior constituie doar o parte din propunerile şi observaţiile pe care organizaţia profesională a medicilor - "Colegiul Medicilor Dentişti" le-a transmis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu scopul de a fi luate în considerare la elaborarea Contractului - cadru şi a Normelor metodologice de aplicare a acestuia. Contractul - cadru a fost elaborat de către CNAS şi Ministerul Sănătăţii fără să se ţină seama de observaţiile medicilor dentişti, atitudine care denotă fie indiferenţă, fie poate fi considerată o formă de presiune asupra medicilor care vor să lucreze în sistemul de asigurări de sănătate, fiind nevoiţi astfel să-şi facă meseria în condiţii care parcă "lasă prea mult de dorit"...

În calitate de parlamentar, înţeleg dificultăţile prin care trece bugetul de stat, dar ca medic, îmi sunt cunoscute şi nevoile reale ale pacienţilor, iar subfinanţarea stomatologiei este un neajuns de la care pornesc toate celelalte probleme din sistem.

De aceea, consider că la următoarele rectificări bugetare, Ministerul Sănătăţii trebuie să analizeze posibilitatea suplimentării capitolului "Asistenţă medicală stomatologică" din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate până la o valoare cât mai apropiată de alocarea prevăzută în anul 2008.

Şedinţa s-a încheiat la ora 9,25.