Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.

*

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deschidem şedinţa consacrată declaraţiilor politice ale deputaţilor, de astăzi, 23 februarie 2010.

Începem astăzi cu puterea şi-l rog pe domnul deputat Iosif Veniamin Blaga să poftească la microfon pentru a-şi susţine declaraţia şi pe domnul deputat Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să se pregătească pentru a urma la microfonul Camerei.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, tuturor!

Domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Familia, problema societăţii moderne".

Mulţi au fost cei care s-au aplecat asupra familiei, motivul sau motivele fiind multe.

O personalitate, pe numele ei Joseph Athanase, spunea: "Familia este patria cea mică."

Căsnicia-familia este o creaţie a lui Dumnezeu.

Unii cred că principiile căsniciei şi ale familiei sunt nişte lucruri pe care le poţi mânui cum vrei, după bunul plac, după ideile şi dorinţele proprii. Nu aceasta este fericirea.

Un asemenea mod de gândire a dus şi duce, din păcate, la: creşterea numărului divorţurilor; scăderea numărului de familii întemeiate; răspândirea concubinajului; creşterea numărului de persoane singure; violenţe în familie; anomalii de cupluri; copii rezultaţi pe cale artificială şi alte asemenea lucruri nedorite, urmare a despărţirii de Cuvântul Biblic.

La problemele familiei, statele reacţionează diferit, în sensul că în unele ţări nu se intervine, chiar se încurajează familiile monoparentale sau concubinajul, lucru care are o influenţă nefastă asupra societăţii.

În Uniunea Europeană, astăzi, aproape jumătate dintre căsătorii sfârşesc prin divorţ, iar unul din trei copii se nasc în afara familiei.

Potrivit unui studiu, în România, după revoluţie, a crescut foarte mult numărul persoanelor care trăiesc în concubinaj. Astfel, în 1993, 15% dintre copii proveneau din cupluri necăsătorite, în 2001, 26%, iar astăzi, probabil că nu mai contează. Sociologii spun că cea mai importantă cauză ar fi sărăcia, lipsa de perspectivă. Eu cred că s-a răcit credinţa.

În noiembrie 2009 au fost întemeiate cu 8000 mai puţine familii decât octombrie 2009, iar faţă de octombrie 2008 cu 1996 mai puţine.

Numărul născuţilor vii a fost mai mic cu 514 în noiembrie 2009 faţă de noiembrie 2008. În schimb, a crescut numărul deceselor, iar populaţia ţării a scăzut cu 4629 persoane în noiembrie 2009 faţă de noiembrie 2008.

În primele şase luni ale anului trecut, populaţia s-a diminuat cu 26.200 de persoane, problemele familiei având o influenţă prin scăderea numărului de nou născuţi vii şi creşterea numărului deceselor.

Pe de altă parte, vorbind de încălzirea globală, creşterea numărului de persoane singure duce şi la o creştere a consumului de resurse energetice (după analiza senatorului australian Steve Fielding).

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că toţi suntem fiii unei mari familii, să nu fim indiferenţi unul faţă de altul.

Victime ale violenţei în familie, în lume, sunt 76% femei, 11% copii, 1% bătrâni şi restul bărbaţi.

Familia a fost şi trebuie să devină un templu divin, un loc de bucurie şi adăpostire.

Câte certuri, câte greşeli s-ar putea evita dacă s-ar respecta cuvântul lui Dumnezeu. Cine pune la îndoială legile lui Dumnezeu cu privire la căsnicie încălcându-le, nu numai că păcătuieşte, dar se şi autodistruge.

Din păcate, evoluţiile din ultimii ani, legislaţia europeană nu sunt de natură să dea speranţe recuperării celei mai importante instituţii sociale - familia.

Stimaţi colegi şi stimate colege, membri ai Parlamentului,

Foarte importantă este legislaţia în ceea ce priveşte protecţia copilului, legislaţia restrictivă a avortului, a cuplurilor necăsătorite. Să gândim la acestea şi la multe alte legi ale familiei.

Cu stimă şi mulţumiri.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Cătălin Cherecheş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi rog să se pregătească, din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Kerekes Károly.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la faptul că am dat la bugetul Uniunii Europene de două ori mai mulţi bani decât am încasat.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor, în cei trei ani care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană, România a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 13,89 miliarde de lei - peste 3,2 miliarde de euro. Pe de altă parte, plăţile efectuate de autorităţile române din fonduri europene, în această perioadă, au însumat 600 de milioane de euro pentru proiectele finanţate din fonduri structurale şi 740 de milioane de euro din programul destinat agriculturii şi dezvoltării rurale, deşi am avut alocaţi pentru cei trei ani peste 5,6 miliarde de euro din fonduri structurale şi circa 2,5 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Dacă analizăm situaţia la sfârşitul lui 2009, observăm că au intrat până în prezent 10,26 % din fondurile structurale alocate şi 8,4% din fondurile disponibile pentru agricultură. Altfel spus, românii au primit 3% din cei 19,2 miliarde euro alocaţi până în anul 2013 sub forma fondurilor structurale, în condiţiile în care primele plăţi importante au început să fie acordate din anul 2009.

În condiţiile în care există scheme de finanţare unde banii pot fi atraşi doar în anul în care se lansează apelul de proiecte, putem spune că deja am pierdut din sumele alocate. Şi nici în acest an nu putem vorbi de creşterea gradului de absorbţie, firmele fiind afectate de criza economică şi neavând resurse pentru cofinanţarea proiectelor, iar autorităţile locale care pot să acceseze bani europeni au probleme în întocmirea bugetelor şi a alocării de bani pentru cofinanţare.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am făcut această declaraţie pentru a atrage atenţia că bugetele autorităţilor nu s-au făcut pornind de la premisele accesării fondurilor europene, procedurile de evaluare a proiectelor sunt greoaie, campaniile de informare nu sunt eficiente, neajungând la potenţialii beneficiari ai acestor fonduri, iar personalul specializat în gestionarea proiectelor europene nu a făcut performanţă, ci dimpotrivă.

Deşi toată lumea vorbeşte şi acceptă că infrastructura de transport este la pământ, programul care s-a mişcat cel mai greu este cel de transporturi, deşi este printre primele programe lansate. În condiţiile în care vorbim despre starea precară a infrastructurii de transport, gradul de absorbţie a fost de doar 2,4%.

Este un aspect care nu trebuie să ne lase indiferenţi, întrucât în perioada 2007-2013, România va plăti la bugetul Uniunii Europene o sumă a cărei valoare este estimată la 38,99 miliarde lei.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Invit la microfon pe domnul Kerekes Károly, din partea Grupului parlamentar al UDMR şi rog să se pregătească doamna colegă Sanda-Maria Ardeleanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Kerekes Károly:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Armata îşi măsluieşte trecutul revoluţionar".

Stimaţi colegi,

Au trecut mai mult de 20 ani de la revoluţie, însă în continuare există probleme în aprecierea ei corectă. Un nou scandal este provocat, de această dată, de către desecretizarea jurnalelor de luptă ale armatei din perioada 15-22 decembrie 1989.

Aceste jurnale de luptă din perioada amintită au avut mult timp caracter secret, însă la insistenţele Asociaţiei "21 Decembrie", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a impus Guvernului României să facă publice aceste documente. Din documentele militare în cauză reiese că semnatarii lor îl calificau pe Nicolae Ceauşescu drept dictator deja în perioada 15-21 decembrie, iar regimul acestuia îl titulau drept totalitar.

Este evident că avem de a face cu jurnale de luptă întocmite ulterior, la sfârşitul anului 1989 sau la începutul anului 1990. Aceste jurnale de luptă ale armatei nu aveau cum să reflecte critica şi ostilitatea armatei împotriva dictatorului şi al regimului său, din simplul motiv că, în perioada 15-21 decembrie, aceasta executa ordinul dat de conducerea supremă a PCR de a trage în revoluţionari, de a înăbuşi revoluţia. Acest ordin a fost executat întocmai, trăgându-se în populaţie chiar şi în data de 21 decembrie, cu excepţia Timişoarei.

În consecinţă, avem de a face cu un mod scandalos de măsluire a trecutului revoluţionar al armatei. Această falsificare a realităţii ar merita o examinare de către o comisie parlamentară, lucru pe care îl supun atenţiei preşedintei Camerei Deputaţilor.

Este de remarcat faptul că în această tentativă de înfrumuseţare a trecutului revoluţionar al armatei se încadrează şi încercarea de a ridica statuia generalului Ştefan Guşă la Târgu-Mureş, iniţiatorii ei fiind cadrele militare în rezervă, care au fost de altfel cadre active la Târgu-Mureş, la data de 21 decembrie 1989, unde armata a ucis 6 revoluţionari.

Constituie un adevăr istoric faptul că armata a avut cu totul alt rol începând cu 22 decembrie 1989, însă în zilele ce au precedat această dată, armata nu a avut un comportament antitotalitar.

Încercarea de a dovedi prin orice modalitate contrariul nu este altceva decât o autojustificare deosebit de jenantă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumim şi noi.

O rog pe doamna deputat Sanda-Maria Ardeleanu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să dea curs declaraţiei şi pe domnul Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, pentru a se pregăti şi a fi următorul vorbitor.

Doamna colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Învăţământul românesc, între tradiţie şi modernitate"

Marţi, 16 februarie 2010, am participat, în cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, la o şedinţă mai deosebită în raport cu cele de până acum. Pe ordinea de zi a fost introdusă o dezbatere cu tema "Conţinutul manualelor de limba română şi istorie din ciclul primar şi de limba şi literatura română din ciclul gimnazial". Invitat, domnul Daniel Petru Funeriu, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Dezbaterea tematică a fost propusă de doamna deputat Adriana Săftoiu, căreia i-a fost dat imediat cuvântul pentru prezentarea ideilor de forţă ale temei în discuţie.

Am asistat, pentru prima oară de când sunt membru al acestei comisii, la o susţinere argumentativă de cel mai înalt nivel academic pe probleme de conţinut al învăţământului românesc. Un episod, poate, din "starea sistemului de educaţie din România", la început de deceniu doi al mileniului trei.

Analiza manualelor de limba şi literatura română din ciclul primar şi gimnazial a scos în evidenţă, prin exemple şi interpretare, caracterul vetust al unor instrumente didactice care, vorba ministrului, "sunt adevărate somnifere". Şi încă aceasta nu ar fi cel mai rău lucru, dat fiind rolul de "reanimator" pe care îl deţine profesorul în relaţia cu manualul şi elevii săi. "Cumplit meşteşug de tâmpenie", după Creangă, li s-ar potrivi şi mai bine manualelor noastre iniţiatice în domeniul gramaticii limbii române.

Principiul "manualelor alternative" este doar invocat astăzi, în condiţiile în care ministerul de resort a aprobat manuale cu un conţinut inadecvat în care regăsim, în proporţie de peste 70%, "texte noi" din vechile manuale ale anilor ´70. Şi, dacă este să ne referim la "gratuitatea învăţământului" prevăzută în art. 32 din Constituţie, numai la respectarea acestui drept nu conduce implementarea manualelor alternative în şcoala românească.

Învăţământul românesc, din prisma analizei conţinutului manualelor din eşantionul reprezentativ, rămâne unul "inhibitor", "de sancţionare", "noneuristic" (o cităm aici pe profesoara - deputat Adriana Săftoiu), iar şcoala, un loc de uniformizare a personalităţii copiilor.

Răspunsurile ministrului au venit imediat, ca un verdict clar, dar şi ca o imensă speranţă: "Este pentru prima oară când discutăm despre elevi şi nu despre profesori", "Curriculum-ul este cea mai importantă parte a sistemului", "În fiecare zi citesc câte un manual", "Modernizarea curriculară reprezintă prioritatea zero a mandatului meu de ministru", în fine, "Îmi asum în calitate de ministru întreaga instituţie cu întreg trecutul ei" şi "Nu am pronunţat niciodată cuvântul reformă".

A mai vorbit ministrul nostru despre "spiritul critic", ca despre o componentă esenţială a sistemului de învăţământ căruia "îi lipseşte structura", despre "erorile din limbajul comun" care se datorează şcolii, dar şi despre "obsesia" creatorului de discurs public de "a distruge". "Să începem de undeva ceea ce vrem să facem şi să începem cu reconstrucţia la nivel discursiv", a mai adăugat domnul ministru Daniel Petru Funeriu.

Au urmat intervenţiile deputaţilor. În unanimitate, ca niciodată, s-a apreciat tema discuţiei, calitatea prezentării făcută de un liberal, pertinenţa şi precizia afirmaţiilor ministrului.

Ne-am oprit asupra unor exemple de manuale de limbă maternă din alte spaţii. Personal, am amintit caracterul aproape sacru al manualului de limbă franceză, limbă maternă în spaţiul Hexagonului, importanţa cu adevărat specială ce se acordă metodologiei de predare - învăţare a limbii materne în şcoala franceză. Manualele noastre de limba şi literatura română sunt depăşite de metodologia de predare/învăţare a limbilor străine.

S-a mai discutat despre componenţa comisiilor de aprobare a manualelor şcolare, despre licitaţii şi preţuri. Pentru câteva ore, am anulat în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor orice barieră de partid. Am fost vocea unui singur partid, Partidul Şcolii.

Suntem pe drumul cel bun!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Şi eu vă mulţumesc, doamna deputat.

Îl rog pe domnul deputat Ioan Ţintean, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, să-şi susţină declaraţia şi se pregăteşte domnul Ioan-Nelu Botiş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Ioan Ţintean:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Stimularea agenţilor economici, esenţială pentru revigorarea economiei".

În conformitate cu prevederile Codului fiscal, începând cu anul 2010, spre surprinderea noastră contribuabilii au obligaţia de a declara şi efectua trimestrial plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de decembrie al anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Astfel, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.

Considerăm că aceste prevederi nu sunt stimulative pentru agenţii economici, mai ales în criză. Nu este normal şi benefic ca un agent economic să fie obligat după primul trimestru al anului să vireze la bugetul de stat 25% din impozitul pe profit, în condiţiile în care profitul pe anul în curs, mai ales pe perioadă economică de criză, poate fi pe minus, iar agentul respectiv poate înregistra pierderi chiar şi la sfârşitul anului.

Aplicarea noilor prevederi din Codul fiscal poate genera o serie de riscuri pentru agenţii economici, cum ar fi: decapitalizarea agenţilor economici, în principal a celor care în 2009 au înregistrat profit din activitatea excepţională (vânzări hale, clădiri, terenuri etc.) şi din activitatea financiară (dobânzi, diferenţe de curs valutar); lichidarea unor firme şi înfiinţarea altora noi cu preluarea activităţii; disponibilizări de personal şi creşterea şomajului; discriminarea între firmele care în anul precedent au realizat profit şi cele care au înregistrat pierdere fiscală; încurajarea evaziunii fiscale.

Credem că misiunea şi rolul Ministerului Finanţelor Publice ar trebui să fie, mai ales pe timp de criză economico-financiară, stimularea şi sprijinirea activităţii agenţilor economici. Ca atare, considerăm necesară modificarea de urgenţă a Codului fiscal, astfel încât termenul de aplicare a noilor prevederi să fie prorogat şi să fie menţinut sistemul de stabilire şi de plată a impozitului pe profit, inclusiv plăţile anticipate, practicat până în anul 2009.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe domnul Ioan-Nelu Botiş, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, să-şi prezinte declaraţia politică.

O rog pe doamna Carmen Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să-şi pregătească intervenţia.

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea de astăzi face referire la integrarea în societate a persoanelor cu handicap.

Persoanele cu dizabilităţi întâmpină încă diverse bariere în integrarea lor în societate. Nu pot să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Am fost sesizat că în judeţul Bistriţa-Năsăud, de altfel ca şi în alte judeţe, persoanele cu dizabilităţi care doresc să-şi obţină permisul de conducere şi nu au o maşină adaptată în acest sens nu pot urma şcoala de şoferi în judeţul respectiv şi, de asemenea, nu pot susţine examenul de obţinere a permisului auto.

Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap le acordă dreptul ca persoanele adulte cu handicap să beneficieze de un credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru persoanele cu handicap pentru achiziţionarea unui mijloc de transport.

Având în vedere faptul că persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă posibilitatea de a se implica activ în procesul de luare a deciziilor, în elaborarea de politici şi programe, inclusiv a celor care-i privesc în mod direct, a fost solicitat de Asociaţia Persoanelor cu Handicap Fizic şi Psihic din judeţul Bistriţa-Năsăud asupra acestei probleme.

Propun, astfel, ca şcolile de şoferi să deţină o maşină care să poată fi adaptată nevoilor speciale ale persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea examenului de obţinere a permiselor auto să se poată efectua în propriul judeţ, pentru aceste persoane.

Obligaţia noastră este aceea de a da posibilitatea persoanelor cu dizabilităţi să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii.

Această măsură pe care o susţin va asigura persoanelor cu dizabilităţi accesul în condiţii de egalitate cu ceilalţi la transportul auto propriu, eliminând, astfel, un obstacol pe care ei astăzi nu-l pot trece.

Cred că fiecare dintre noi suntem conştienţi că persoanele cu dizabilităţi sunt printre cele mai vulnerabile, cele mai expuse riscului sărăciei, marginalizării şi chiar excluderii sociale.

În consecinţă, trebuie să acţionăm astfel ca efectele discriminării bazate pe statutul social sau pe handicap să fie diminuate sau chiar eliminate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

O rog pe doamna deputat Carmen Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să-şi prezinte declaraţia politică şi-l rog, în acelaşi timp, pe domnul deputat Aledin Amet, din partea minorităţilor naţionale, să se pregătească.

Vă rog, doamna deputat.

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declaraţia mea de astăzi se referă la iniţierea unui nou proiect legislativ care prevede modificarea actualului sistem de alocaţii de stat pentru copii. Este iniţiativa ministrului muncii, domnul Mihai Şeitan. Urmare a diferenţierii cuantumului alocaţiei, în funcţie de venitul cumulat al părinţilor, familiile cu un venit cumulat al părinţilor peste un anumit prag nu vor mai beneficia de alocaţia de stat, indiferent de numărul copiilor. Camuflată, fără credibilitate, sub pretextul redistribuirii unor fonduri de la bogaţi spre săraci, măsura preconizată de Guvern a fost iarăşi scăpată spre presă, pentru ca, ulterior, confruntat cu o promptă şi masivă reacţie negativă a opiniei publice, primul-ministru să se eschiveze, căutând justificări şi explicaţii.

Îmi amintesc involuntar cum în legislatura 2000-2004, Emil Boc, pe atunci tânără speranţă a PD, îşi acompania fiecare intervenţie de la microfonul Camerei Deputaţilor cu gestul teatral al scoaterii Constituţiei de la buzunarul sacoului şi al fluturării ei în ochii audienţei. Cu atât mai mult cu cât domnia sa încă mai predă dreptul constituţional la Universitatea Babeş-Bolyai, mă văd nevoită să-i reamintesc art.49 din Legea Fundamentală, care prevede explicit: "(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. (2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap."

Nu voi dezvolta aici discuţii de sorgintea teoriei drepturilor câştigate, pe care Guvernul actual o interpretează probabil ca pe o speculaţie anacronică şi caducă. Nici nu voi încerca să explic evidenţa faptului că, în forma "acordă alocaţii pentru copii", formulată la modul indicativ, timpul prezent şi încheiată cu punct (acel "point" familiar preşedintelui), prevederea postulează practic intangibilitatea drepturilor tuturor copiilor din România la alocaţie de stat.

Şi nici nu voi invoca faptul că alocaţiile de stat pentru copii nu ţin de protecţia socială, aşa cum încearcă, în mod implicit, dar nu mai puţin eronat, să susţină guvernanţii. Le voi reaminti celor doi membri PD-L sus-numiţi doar faptul că, în România lui "Să trăiţi bine!", peste o cincime din populaţie supravieţuieşte sub pragul sărăciei, iar alte 40% de-abia îşi asigură cele necesare subzistenţei. Mai grav, chiar, potrivit sondajelor de opinie, 45% din români consideră că trăiesc mai prost decât în 2009, iar 70% din respondenţi consideră că ţara noastră se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar mii de familii din România trăiesc exclusiv pe seama alocaţiei care, se cuvine subliniat, este un drept al copilului, şi nu un privilegiu al părinţilor.

În sfârşit, pseudoargumentul invocat de Guvern, acela că deşi Constituţia garantează dreptul la alocaţie, Guvernul decide cuantumul ei, sfidează simultan şi spiritul Constituţiei şi principiile şi cutumele fundamentale ale statului de drept şi cele circa 4 milioane de suflete din România a căror singură vină este aceea de a fi copii. Poate că primului nostru ministru ar trebui să-i explice cineva că veniturile unei familii, indiferent cât de mari sau mici, nu sunt nicidecum garantate pe viaţă, astfel încât, prin lege, nişte chiriaşi ai Palatului Victoria să-şi permită stabilirea unor cuantumuri diferenţiate tocmai după venit. Într-o economie de piaţă precum a noastră, poate prea scăpată de sub control, veniturile sunt fluctuante, locurile de muncă sunt instabile, iar părinţii, dacă nu cumva Guvernul le va interzice şi asta, au libertatea inalienabilă de a decide să aibă mai mulţi copii.

După femeile din România, Guvernul Boc a trecut la copii. Cine urmează?

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc foarte mult.

Îl rog pe domnul deputat Aledin Amet, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, să-şi prezinte declaraţia. Şi, în acelaşi timp, se pregăteşte domnul Attila Korodi.

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Numan Celebi Gihan, o mare personalitate a naţiunii tătare".

Istoria are la bază gesturile semnificative ale personalităţilor importante, gesturi prin care o naţiune îşi clădeşte destinul.

Dincolo de orice interpretări, realitatea oferă imaginea clară, nenuanţată, a trecutului, cu tot ceea ce înseamnă evenimente marcante, dar şi perioade mai puţin concludente.

În istoria neamului meu există oameni care s-au jertfit pentru idealuri. În istoria neamului meu există martiri, iar Numan Celebi Gihan este unul dintre aceştia.

Evenimentele petrecute în Crimeea, la sfârşitul anului 1917, au condus la formarea republicii. Şef al Guvernului Naţional Tătar a fost ales Numan Celebi Gihan.

La data de 13 decembrie 1917, s-a constituit Parlamentul, membrii Congresului devenind, pentru o perioadă de un an, membrii forului legislativ. Au fost desemnaţi, de asemenea, şi reprezentanţii guvernului.

Din păcate, Republica Crimeea a avut o existenţă efemeră. Conducătorii ei au fost arestaţi, la începutul anului 1918, trupele bolşevice ocupând o parte însemnată a teritoriului.

Numan Celebi Gihan a stat în detenţie 27 de zile. În închisoarea din Sevastopol (Akyar), a compus poemul "Coşmarul", o descriere tristă a realităţii potrivnice.

La data de 23 februarie 1918, a fost împuşcat, trupul lui fiind aruncat în Marea Neagră.

Vineri, 19 februarie 2010, la Sediul Central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, s-a desfăşurat o manifestare comemorativă dedicată acestei mari personalităţi. A-ţi omagia eroii înseamnă, în primul rând, a respecta idealul naţional.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Attila Korodi, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Se pregăteşte domnul deputat Mihai Cristian Apostolache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnul Korodi Attila:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

În octombrie 2008, UDMR a înaintat un proiect de lege în Senat, conform căruia, în locul celor 8 regiuni de dezvoltare existente la momentul actual în România, ţara ar trebui să aibă 15 regiuni de dezvoltare mai aplicate, mai mici, mai eficiente.

În februarie 2010, Senatul a aprobat acest proiect de lege şi urmează dezbaterea din Camera Deputaţilor.

De ce considerăm noi necesar să fie definite noi regiuni de dezvoltare, mai mici, mai aplicate, mai eficiente?

În primul rând, dacă ne uităm la cele 8 regiuni de dezvoltare existente la momentul actual, nu prea ne dăm seama pe ce criterii au fost formate şi pe ce criterii s-au desemnat sediile agenţiilor de dezvoltare.

Ori de câte ori vrem şi căutăm răspunsuri, ele vor fi ceva de genul: asta este cerinţa Uniunii Europene, nu putem să facem nimic - dar, de fapt, nu este aşa.

Regulamentul Uniunii Europene nr.1059/2003 stabileşte ca obiectiv formarea unor unităţi teritoriale cu scop statistic pentru a eficientiza absorbţia fondurilor europene de dezvoltare regională.

În România, regiunile de dezvoltare sunt, de fapt, unităţi teritoriale cu un scop statistic. În determinarea acestor regiuni de dezvoltare, primul criteriu îl reprezintă unităţi administrative deja existente ale statelor membre. Astfel, în România, regiunile trebuie formate pe baza judeţelor actuale.

În formarea regiunilor, în primul rând, trebuie să respectăm cerinţele Regulamentului nr.1059. Astfel, trebuie luate în considerare caracteristicile geografice, socio-economice, istorice, culturale şi de mediu. Din punct de vedere al mărimii populaţiei, modificările trebuie să omogenizeze structurile regionale; asta înseamnă că trebuie respectat pragul de populaţie - conform NUTS 2 între 800 de mii şi 3 milioane de locuitori. Datorită unor caracteristici geografice, socio-economice, culturale sau de mediu, unele unităţi pot să devieze de la acest prag, în special în regiuni marginale sau cu caracteristici de insulă.

În formarea celor opt regiuni existente, la momentul actual, nu s-au luat în considerare deloc similarităţile şi deosebirile tradiţionale specifice acestor regiuni. Astfel, din diferenţele economice, culturale, de mediu şi de mărime ale judeţelor care alcătuiesc aceste regiuni, rezultă o eterogenitate din cauza căreia este imposibil să formăm şi să aplicăm o strategie de dezvoltare regională uniformă şi consistentă.

Din evaluarea programelor încheiate şi compararea produsului intern brut, reiese că structurarea regională actuală şi sistemul de finanţare bazat pe această structurare nu au dat rezultatele aşteptate. Din contră, s-a înrăutăţit situaţia zonelor înapoiate şi nu au fost prielnice nici pentru formarea unor pol de dezvoltare.

Totodată, în cadrul acestor regiuni formate artificial, există o dezbinare puternică în locul coeziunii.

Unele judeţe au parte de mai multă finanţare, se dezvoltă mult mai puternic şi, din păcate, în sistemul actual, de foarte multe ori, aceste judeţe mai dezvoltate, fiind mai puternice în atragerea fondurilor europene, primesc bani pe baza indicatorilor judeţelor sărace.

Între cele opt regiuni de dezvoltare, s-a reuşit împărţirea finanţării conform mărimii populaţiei.

În cadrul regiunilor, judeţele cele mai mari şi cele mai dezvoltate au primit cele mai mari finanţări. Asta înseamnă că judeţele mici şi sărace au fost dezavantajate.

De exemplu, în perioada 1998-2003, nouă judeţe au reuşit să-şi crească cota p.i.b. Parte dintre aceste judeţe: Bucureşti, Timiş, Hunedoara, Cluj au avut parte de finanţare mai mare decât media la nivel naţional. Trebuie să menţionăm că, alături de Bucureşti, Timişul şi Clujul sunt judeţe foarte puternice. 16 judeţe au pierdut din cota p.i.b., de exemplu: Maramureş, Mureş, Covasna, Sălaj.

Cum am zis, avem nevoie de solidaritate politică. Trebuie să formăm regiuni de dezvoltare care sunt în interesul nostru şi, totodată, sunt fireşti, în sensul că ştim cu toţii regiunile care s-au format de-a lungul istoriei: Banatul, Secuimea, Bucovina, Dobrogea, Oltenia şi altele.

Principiile enumerate oferă cetăţenilor ţării o adevărată posibilitate de dezvoltare, iar efectele acesteia vor fi resimţite de fiecare cetăţean al României.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu foarte mult.

Domnul deputat Cristian Apostolache este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Tinel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Mihai Cristian Apostolache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Intervenţia mea de astăzi vizează ultimele intenţii ale Guvernului Boc IV şi mă refer aici la alocaţia de stat pentru copii şi impozitarea pensiilor.

Săptămâna trecută prezentam faptul că, după ce Guvernul s-a ocupat de diverse categorii socio-profesionale din România încercând să le pună cap în cap, în această perioadă, are ca preocupare principală lovirea constantă în cele mai vulnerabile categorii sociale din România. Şi mă refer la copii, care reprezintă viitorul acestei ţări. Şi la pensionarii României, care, în loc să fie apreciaţi pentru efortul pe care l-au depus în slujba acestei ţări, sunt loviţi în mod constant şi ultima intenţie a ministrului finanţelor, aceea de impozitare a tuturor pensiilor, demonstrează pe deplin faptul că actualul Guvern încearcă cu orice preţ să reducă veniturile acestei categorii sociale a României şi anume pensionarii.

Vreau să-i reamintesc domnului ministru de finanţe faptul că pensiile în România se impozitează şi că acest lucru a fost introdus din 2006, de când partidul dumnealui se afla la guvernare; poate în acea perioadă era ocupat cu alte lucruri, iar acum, sigur, probabil folosind anumite droguri uşoare, a uitat de faptul că pensionarii României, cu pensii de peste 10 milioane, au pensiile impozitate de statul român. Numai cei care au sub 10 milioane nu au impozit pe pensii.

Stimaţi colegi, cu ceva timp în urmă, am depus în Parlament o propunere legislativă care, de altfel, a trecut de Senat şi care vizează creşterea plafonului de impozitare a pensiei de la 1000 de lei la 2000 de lei şi cred că aceasta trebuie să fie preocuparea noastră principală, aceea de a oferi mai mulţi bani pensionarilor şi nu de a impozita toate pensiile din România, aşa cum încearcă actualul Guvern.

De aceea, stimaţi colegi deputaţi, vă solicit sprijinul în susţinerea acestei propuneri legislative, astfel încât plafonul de impozitare să fie ridicat de la 1000 de lei la 2000 de lei şi nicidecum să nu se impoziteze toate pensiile din România, iar pensionarii României să fie apreciaţi la justa valoare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Tinel Gheorghe, deputat al Grupului parlamentar al PD-L este invitat la microfon şi se pregăteşte domnul deputat Ionuţ-Marian Stroe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule Tinel, aveţi cuvântul.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România în pantaloni scurţi, pe timp de iarnă".

Hotărât lucru, de câţiva ani buni, clima României a luat-o razna rău de tot: inundaţii, secetă, viscol, drumuri înzăpezite, temperaturi minime ce ating aproape limitele înregistrate în ultimii 100 de ani, tornade năprasnice - ce mai! - nu cred că lipseşte ceva din panoplia meteorologică extremă.

Dar, parcă ceea ce ne înfioară periodic, cu o ritmicitate demnă de o climă oceanică subtropicală, sunt inundaţiile şi alunecările de teren.

În ultimele zile, regiunile din sudul ţării: Teleorman, Giurgiu, Olt, Dolj, sudul Dâmboviţei sunt afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Dealurile o iau la vale, râurile îşi ies din matcă, iar oamenii asistă neputincioşi la dezastre.

Noi, silvicultorii, avem o vorbă: Câmpia se apără la munte. Şi, din păcate, tocmai noi, cei care înţelegem cel mai bine acest adevăr, în ultimii 20 de ani, am refuzat să punem în practică acest moto.

Poate că nu am reuşit să le atragem oamenilor suficient atenţia că, dacă tăiem pădurile la munte, apa din ploi şi zăpadă pleacă şiroaie la vale, măturând totul în cale. N-am reuşit să-i convingem pe oameni că, dacă tăiem nechibzuit pădurile la deal, dealurile o iau la vale, pentru că nu mai au de ce să fie fixate.

Dar, poate cel mai grav lucru este că n-am reuşit să-i convingem pe oameni că pădurea, în cele din urmă, înseamnă viaţă. Parafrazând poetul, aş spune că: Acolo unde pădure nu e, nici viaţă nu e. Şi, ca un paradox, judeţele afectate de fiecare dată de dezastre sunt judeţele cu cele mai mici suprafeţe de pădure: circa 5-7% din suprafaţa judeţului. Teleormanul, Oltul, Giurgiu sunt judeţele cu cea mai mică suprafaţă de pădure din ţară, raportat la suprafaţa totală a judeţului.

Şi, deşi avem proiecte şi programe importante, deşi avem o legislaţie la nivel european, rămânem, totuşi, din punct de vedere al managementului aplicat, la nivel declarativ. Vă dau un exemplu: Codul silvic, Legea nr.46/2008, prevede împădurirea în următorii 20 de ani a circa 2 milioane de hectare de terenuri agricole, adică o medie de circa 200 de mii de hectare pe an. Au trecut deja doi ani şi nu am împădurit nimic. Oare ce aşteptăm? Câte dealuri trebuie să o mai ia la vale şi câte case să mai fie inundate? Pentru ca, în sfârşit, să realizăm că pădurea, înainte de toate, înseamnă viaţă.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

La microfon urmează domnul Ionuţ-Marian Stroe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi se pregăteşte domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului de parlamentari independenţi.

Domnul Ionuţ-Marian Stroe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, dragi colegi!

Declaraţia mea politică de astăzi este legată de recentul proiect legislativ depus în momentul de faţă la Senat, în ceea ce priveşte reglementarea sistemului de pensii în România şi, mai precis, cel al cadrelor militare în rezervă.

Aceste vremuri în care Guvernul gâfâie din ce în ce mai greu în procesul de identificare a unor noi resurse de alimentare a bugetului de stat, s-a considerat că a venit rândul atacării uneia dintre instituţiile fundamentale ale statului român, şi anume instituţia Armatei.

Dacă până în prezent n-au cutezat, totuşi, să atace componenta activă a sistemului militarizat al statului, foamea de fonduri bugetare i-a determinat pe guvernanţi să-şi dea girul pentru aprobarea proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice şi să desfiinţeze astfel pensiile militare de stat, fapt care a provocat nemulţumirea pensionarilor militari, care, pentru prima oară în istoria modernă a României, s-au văzut nevoiţi să-şi înfiinţeze un sindicat care să le apere drepturile acordate de statul român începând încă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Decuplarea actualizării pensiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere de actualizarea soldelor brute reprezintă nu numai îngheţarea acestei categorii de pensii, dar şi încetarea legăturii dintre partea activă a forţelor armate şi partea de rezervă, pensionarii militari având astfel tot dreptul să nu se mai considere datori de a se achita de îndatoririle pe care le au în calitate de cadre militare în rezervă şi să facă ce vor cu gradul militar pe care-l deţin, acesta devenind proprietate privată.

Cât de serios a analizat Guvernul implicaţiile pe care le-ar putea avea materializarea intenţiei pensionarilor militari de a-şi depune gradele în faţa comandantului suprem al forţelor armate? Cu cine îi va înlocui pe ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în rezervă prevăzuţi în planurile pe care Ministerul Apărării Naţionale le are întocmite pentru diferite situaţii? Sau, totuşi, s-a gândit că, pentru a preîntâmpina o astfel de situaţie, se va da o ordonanţă de urgenţă care să interzică o astfel de acţiune a pensionarilor militari?

În situaţia în care cadrele militare active şi în rezervă cunosc şi respectă îndatorirea principală prevăzută de statutul cadrelor militare de a preţui onoarea şi gloria de luptă a Forţelor Armate ale României, precum şi demnitatea gradului şi uniformei pe care o poartă, de ce Guvernul României desconsideră prevederea din acelaşi statut, potrivit căreia pensiile militare sunt stabilite în funcţie de gradul militar, care reprezintă recunoaştere în plan social a calităţii de cadru militar?

N-a fost oare de ajuns situaţia penibilă în care a fost pusă Armata în anul trecut, în decembrie 2009, când a trebuit să se găsească soluţii pentru ca, în documente, personalul unităţilor militare aflat în afara ţării, în teatre de război, să figureze ca fiind în zile libere, din cauza unei legi pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament fără a fi analizat cu atenţie toate implicaţiile care rezultau din aplicarea ei?

Că preşedintele României, în calitate de comandant suprem, a fost pus în situaţia de a adresa rugămintea faţă de Guvern, ca măcar militarii angajaţi cu contract, aflaţi în misiuni în străinătate să nu facă obiectul prevederilor legii respective? Fiindcă li se amputau drepturile financiare şi aşa destul de mici.

Ştie oare premierul ce comentarii sunt în rândul cadrelor militare vizavi de cuvântul dat de comandantul suprem în noiembrie 2009, potrivit căruia nimeni nu se va atinge de pensiile militare?

Are cunoştinţă despre ce înseamnă pentru un militar activ sau în rezervă încălcarea cuvântului dat de un comandant? Îşi dă oare seama că se compromite onoarea militară a comandantului suprem, faptă sancţionată sever de regulamentele militare, situaţie neregăsită, din păcate, în domeniul civil sau se va scuza, ca de obicei, spunând că acţiunea sa şi a Guvernului pe care-l conduce reprezintă doar o altă decizie politică pe care şi-o asumă cu seninătate?

De ce ministrul apărării naţionale, care a fost militar de carieră, şi deţine cel mai mare grad militar care se poate primi în timp de pace, nu iese public să dea explicaţiile necesare?

Ce fel de autoritate crede că mai are în faţa corpului de cadre ale armatei, dacă el este dintre cei care trădează interesele subordonaţilor?

Nu este încă târziu ca situaţia proiectată de Guvern, în privinţa pensiilor militare, să fie îndreptată, mai ales că acum aceasta a intrat în procedura dezbaterii parlamentare. Avem timp suficient pentru a face o lege corectă a pensiilor din domeniul public, nu în procedură de urgenţă, cum solicitase Guvernul.

Din datele cu care m-am informat, a rezultat că actuala Lege nr.164/2001 a pensiilor militare nu a fost făcută pe genunchi cu ghilimelele de rigoare pentru a mulţumi nu ştiu ce for internaţional, ci a fost elaborată după norme europene şi studierea modului în care au procedat alte ţări membre NATO.

În toată Uniunea Europeană, sistemul de calcul al pensiilor militare este reglementat fie prin lege separată, fie printr-un capitolul total independent, cuprins formal într-o singură lege, împreună cu cel al pensiilor civile.

De ce, dacă în prezent avem în aplicare una dintre aceste două modalităţi ale acestui sistem, trebuie să renunţăm cu totul la el şi să devenim astfel unicat.

Şi o ultimă întrebare. Conform proiectului de lege înaintat de Guvern, limita vârstă pentru pensionare în cazul cadrelor militare urcă de la 55 la 60 de ani, iar potrivit art.1 "Dreptul la pensie nu mai este garantat de către stat", faţă de cum era prevăzut în Legea nr.164/2001.

Având în vedere că durata medie de viaţă a cadrelor militare nu depăşeşte vârsta de 61 de ani, nu cumva, cei care au conceput şi avizat prevederile proiectului de lege referitoare la pensiile cadrelor militare s-au gândit că cei care vor putea să se bucure de pensie vor fi foarte puţini, rezultând astfel importante economii la buget?

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Tudor Ciuhodaru din partea parlamentarilor independenţi şi din partea Partidului Social Democrat domnul Cristian Rizea; este? O să vă rog vă pregătiţi pentru a fi următorul vorbitor.

Domnule Tudor Ciuhodaru, aveţi cuvântul.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"In vino veritas!"

Domnule preşedinte,

Colegi parlamentari,

Ponderea pacienţilor cu etilism acut prezentaţi în urgenţă este semnificativă. Iar cheltuielile alocate terapiei acestor pacienţi sunt importante în contextul în care resursele materiale şi umane ale sistemului medical sunt limitate.

Consumul excesiv de alcool reprezintă un act voluntar, care dăunează sănătăţii şi există, în acest moment, campanie de informare ce avertizează asupra consecinţelor negative ale abuzului etanolic.

Comisia Europeană recomandă reducerea efectelor negative ale acestui abuz, întrucât 7,4% din totalul cazurilor de boală sau moarte prematură în Uniunea Europeană sunt cauzate de consumul abuziv de alcool.

Consecinţele acestor excese includ, de asemenea, un număr semnificativ de accidente rutiere mortale, un puternic impact social, cum ar fi violenţa, huliganismul, infracţionalitatea, probleme în familie, excluderea din societate, precum şi scăderea productivităţii muncii.

Am iniţiat un proiect de lege ce propune ca pacienţii ajunşi în unităţile de urgenţă în urma consumului excesiv de alcool să suporte costul îngrijirilor medicale acordate.

Prezenta modificare adusă Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii ar constitui o sursă de finanţare suplimentară pentru sistemul medical într-o perioadă de criză economică.

Gândiţi-vă că aceste resurse pot asigura proteza valvulară pentru inima unui copil sau proteza de şold pentru mersul vârstnicului.

Şi văd, în acest proiect de lege, începutul unei responsabilizări sociale.

Sper că veţi susţine acest proiect.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Rizea din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat+PC şi o rog să se pregătească pe doamna Cristina-Ancuţa Pocora din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian Rizea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Guvernarea de dreapta - un Robinson Crusoe al statului"

Stimaţi colegi,

Din ceea ce am văzut în ultimele zile, am senzaţia că principiul fundamental al guvernării de dreapta este preluat dintr-un roman al lui Daniel Defoe. Mai concret, ministrul finanţelor publice funcţionează ca un Robinson Crusoe, numai că, în loc să dea la săraci, ia de la aceştia, pentru a-şi rotunji bugetul propriu.

În prezent, pensiile de până în 1000 lei nu sunt supuse impozitelor. Raţiunea pentru care aceste pensii, ruşinos de mici, nu sunt impozitate mi se pare mai mult decât evidentă şi de bun simţ, dar poate că este nevoie ca domnul ministru Sebastian Vlădescu să încerce să supravieţuiască o lună de zile cu un astfel de venit, ca apoi să susţină aceeaşi măsură pe care ne-o înaintează acum. Pentru cei care nu sunt în temă, este vorba despre propunerea ministrului finanţelor publice prin care se doreşte impozitarea tuturor pensiilor, indiferent de valoarea acestora, în condiţiile în care cea mai mică pensie în România este de 350 lei.

M-a uimit motivaţia care a stat la baza acestei propuneri, aceea că, în toate statele civilizate, orice venit este impozitat. Am senzaţia că importăm forme fără fond. Înainte de toate, ar trebui să ajungem la nivelul statelor civilizate, în sensul în care salariile şi pensiile să fie similare celor din statele la care ne raportăm şi numai apoi să aplicăm reguli fiscale sau de orice natură, folosite de acestea. Dacă într-un "stat civilizat" pensia este de 100-200 euro, atunci eu îmi doresc să trăiesc într-un stat necivilizat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumim şi noi, domnule deputat Cristian Rizea.

Urmează doamna Cristina-Ancuţa Pocora din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi se pregăteşte domnul Cristian Burlacu; este în sală? OK!

Doamna Cristina-Ancuţa Pocora:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Poporul vorbeşte, guvernanţii nu au urechi să audă!

Mă numesc Narcisa Casian şi vreau să vă întreb: Cu ce am greşit eu şi soţul meu că am făcut o facultate, că ne-am zbătut pentru a obţine un serviciu mai bun?

Copilul "sărac" mănâncă cu şapte guri şi al meu cu o singură gură?

Ştiţi că soţul meu îşi mai doreşte un copil, iar mie îmi este frică să-l mai aduc pe lume pentru că nu am ce să-i ofer?

Ştiţi că am reînceput activitatea când bebeluşul meu avea doar cinci luni de zile tocmai pentru că, dintr-o măsură populistă, fusese modificată indemnizaţia pentru creşterea copilului la 600 de lei?

Ce vină are copilul meu că părinţii lui se străduiesc să muncească mai mult şi mai bine? Ştiţi că sunt zile când ajungem acasă atât de târziu încât îl găsim pe bebe, care acum are doi ani, adormit de către bonă? De ce? Pentru că părinţii lui muncesc?

Sunt director economic în cadrul unei direcţii de asistenţă socială şi am avut surpriza să mi se răspundă la întrebarea: De ce ai făcut atâţia copii dacă nu poţi să-i creşti? astfel: "Păi, doamnă, dacă noaptea-i lungă!" Fără comentarii. Eu, seara, când ajung acasă, adorm înainte de a pune capul pe pernă.

Ne-au băgat primăriile în concediu fără plată pe asistenţii persoanelor cu handicap. Ce este de făcut? Luăm salariu cu 100 lei diminuat. Este cazul primăriei Petrila, judeţul Hunedoara. Ce este de făcut? Suntem bugetari atunci când trebuie să ni se ia banii, dar, când angajaţii din primărie primesc al 13-lea salariu sau alte prime, noi nu avem dreptul. Atunci ni se spune că nu suntem bugetari. Atunci de ce ne-au luat din bani?

Ruşine! Oare ce este în mintea celor care l-au votat pe Băsescu? Asta numesc ei guvernare de dreapta? Ştiţi ce reprezintă guvernarea de dreapta? Ruşine! (Gabriela)

Doamnă Pocora, atunci când ieşiţi la televizor, amintiţi despre persoanele cu handicap sau despre asistenţii personali care se zbat să trăiască de pe o zi pe alta. Vreau să aud cum puneţi o întrebare publică domnului Boc sau domnului Băsescu, dacă domniile lor pot trăi cu indemnizaţie de handicap de 297 ron pe lună şi eu cu salariu de 540 ron pe lună? Ce să nu dau copilului meu? Să nu mănânce? Să nu-i dau haine, să nu-i dau medicamente, să-l ţin în frig? Întrebaţi-i vă rog pe aceşti domni. (Lili)

Mă numesc Ciprian şi vroiam să ştiu de ce, în ţara asta, nu discută nimeni despre persoanele cu handicap şi nevoile noastre. Poate un parlamentar sau politician trăi cu o indemnizaţie de 230 de ron pe lună? Nici măcar o televiziune nu discută despre noi. În Germania, o persoană cu handicap trăieşte foarte bine. Aici, în România, statul nu ne ajută din cauză că nu prea mergem la vot, aşa gândesc domnii parlamentari/politicieni. Eu încă gândesc pozitiv, că ceva tot se va întâmpla în bine; în orice caz nu pot trăi cu o indemnizaţie de 230 de ron. Ăştia sunt bani pentru o săptămână de mâncare, nu mai zic dacă eşti şi orfan şi trebuie să plăteşti o chirie. Plus şi alte cheltuieli. Cum să trăiesc?

Stimaţi colegi, acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care le primesc zilnic pe e-mail sau pe blog. Din păcate, nu sunt invenţii, ci realităţi crude ale unei Românii de care guvernanţii noştri au uitat! Au uitat de pensionari, de persoanele cu handicap, de asistenţii personali, de mame, de şomeri, de tineri, de toţi. Evident că au uitat, odată ce nu mai sunt alegeri! I-au folosit şi acum nu mai au nevoie de toţi aceştia.

În viziunea Guvernului Boc, oamenii sunt buni doar pentru două lucruri: să voteze şi să plătească taxe. Aşa că, în curând, am putea asista şi la impozitarea sau chiar eliminarea ajutorului de înmormântare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Doamnă deputat, vă mulţumim şi noi pentru declaraţia făcută.

Îl invit la microfon pe domnul Cristian Ion Burlacu din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi se pregăteşte domnul Vasile Popeangă; este cumva? Bine aţi venit! Vă pregătiţi pentru a vă susţine declaraţia.

Domnul Cristian-Ion Burlacu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Tema declaraţiei politice: "Nu putem înstrăina Peleşul!"

Am aflat despre decizia Casei Regale de a scoate la vânzare Castelul Peleş şi, în calitate de deputat sinăian de Prahova, sunt extrem de interesat de evoluţia acestui subiect.

Să mai amintesc ce înseamnă Muzeul Peleş pentru Sinaia? Orice prezentare a atracţiilor turistice ale acestui oraş începe prin menţionarea Peleşului.

Toţi românii ştiu că Sinaia este un loc unic în România, fără egal în frumuseţea locurilor şi a oamenilor! Dar Sinaia este cu mult mai importantă pentru istoria ei! Sunt foarte puţine marile personalităţi ale neamului nostru cărora să nu li se vadă şi astăzi urmele paşilor pe cărările sale.

Noi, cei care ne-am născut aici, am privit întotdeauna locurile acestea, nu ca pe o moştenire, ci ca pe un împrumut de la cei care vor veni după noi.

Sintagma "Sinaia, a doua capitală a României", devenită truism, nu se referă doar la faptul că mulţi şi-au petrecut sau îşi petrec aici vacanţele ci mai ales la realitatea că aici s-au luat, de multe ori, decizii importante pentru ţară, uneori în ceasuri de cumpănă. Se întâmpla asta chiar şi atunci când Peleşul confiscat devenise loc de taină.

Am aflat, ca şi dumneavoastră, că, pentru moment, Ministerul Culturii ar fi adoptat o soluţie de avarie: prelungirea contractului de închiriere şi pentru 2010. Bună şi aceasta, cu singura condiţie ca ministerul, Guvernul să folosească răgazul pentru identificarea resurselor de a păstra Muzeul Peleş, cu atât mai mult cu cât statul are drept de preemţiune la achiziţionare.

S-au auzit voci care, cu bună-credinţă poate, cereau teledon TV pentru Peleş.

Administraţia locală sinăiană, cu naivitatea deja obişnuită, se oferea să rezolve, prin propriile-i forţe, problema achiziţiei Domeniului, deşi sunt atâtea alte probleme edilitare, cu mult mai ieftine, pe care a dovedit că nu este capabilă să le rezolve.

Eu consider că ar fi sub demnitatea sinăienilor şi a românilor - în general - ca, în mileniul trei, un giuvaer ca Peleşul să devină obiect de colectă publică ori să fie lăsat în seama unor aleşi care încearcă să stoarcă voturi cu orice preţ, cu orice risc, în orice chip.

Consider că ar fi bine să comparăm această situaţie cu cea a Domeniului Regal de la Balcic, Bulgaria, care arată superb. Guvernul, Ministerul Turismului din Bulgaria au găsit resursele necesare pentru a nu lăsa să se şteargă o pagină de istorie, paradoxal, mai degrabă românească! Şi ştim bine că nici situaţia economică a vecinilor noştri nu este de invidiat!

Va trebui să realizăm o expertizare şi o evaluare corectă, pentru ca statul român să facă o plată justă. Apoi, întregul domeniu să fie restaurat şi redat turismului şi patrimoniului cultural românesc. Nu ne vom putea ascunde niciodată sub scuza că este criză, că nu sunt bani.

Sunt convins că ministrul culturii, căruia ieri i-am adresat o întrebare pe această temă, va găsi o cale de rezolvare!

Sunt convins că Guvernul va interveni la timp pentru ca specialiştii şi valorile materiale de patrimoniu ale oraşului Sinaia să nu se piardă!

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Vasile Popeangă din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Vedeţi ce-nseamnă să ai noroc? Aţi intrat exact...

Domnul Vasile Popeangă (din sală):

Alianţa PSD+PC.

Domnul Ioan Oltean:

Alianţa PSD+PC, dacă vă sună mai bine la ureche. Aici scrie grupul parlamentar.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule coleg, numai un pic, ca să-l anunţ şi pe domnul Mihai Stroe, să se pregătească din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Aveţi cuvântul, stimate coleg.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică se intitulează "Reforma drumurilor patriei".

Pe aceste meleaguri, au fost întotdeauna mari arhitecţi. Ba au fost băştinaşi - zidurile dacice fiind nu numai rezistente în faţa mileniilor care au urmat, ci şi celebre pentru rezistenţa în faţa atacurilor invadatorilor -, ba au venit de aiurea - a se vedea celebrul arhitect Apolodor din Damasc, încă de acum 2000 de ani. Şi tot de acum vreo 2000 de ani rezistă drumurile romanilor, făcute pentru a uşura comunicaţiile, comerţul, deplasările de trupe şi echipament militar.

Dar lucrurile nu au putut rămâne aşa, ele au evoluat, ajungându-se în culmea de astăzi a reformei drumurilor, bineînţeles invenţiile şi inovaţiile în materie de construcţie şi întreţinere fiind din ce în ce mai multe, mai dese şi mai pline de ingeniozitate...

Să luăm, de exemplu, performanţele unor specialişti de ultimă generaţie, staţionaţi, din păcate, de prea multă vreme prin fotolii ministeriale şi nu numai.

Încă de pe vremea când la Transporturi era însuşi Traian Băsescu, poporul român a fost încunoştinţat că n-are nevoie de autostrăzi, iar ulterior acelaşi domn Traian Băsescu lămurind norodul că turismul se poate face, în România, şi par avion.

Alt trist care ocupă de prea multă vreme fotoliul Transporturilor, care răspundea la catalog la apelativul Berceanu, are alte îmbunătăţiri ale unor brevete referitoare la drumuri şi hopuri: recordul mondial absolut la preţul pe centimetrul pătrat de drum (reparat sau construit - tot un drac, iar în mod cert, România va avea unele dintre cele mai scumpe autostrăzi din Europa, cu preţuri pornind de la 8 milioane de euro/kilometru în zona de câmpie şi ajungând până la 80 de milioane de euro/kilometru - cu o perioadă de 30 de ani de întreţinere), recordul mondial absolut la mărimea timpului de construcţie pe centimetrul pătrat de drum, recordul mondial absolut la înjumătăţirea numărului de gropi, prin fuziune de la "ferma de gropi şi alte hopuri" de pe drumul E81 (Râmnicu Vâlcea - Piteşti) etc.

Acum, stăm şi ne gândim: aceste drumuri sunt în termenul de garanţie de 10 de ani sau vor urma sutele de milioane de euro pentru reabilitări şi garanţiile de 30 de ani...?

Oricum, românul fredonează cu multă speranţă "Drumurile noastre, poate, se vor asfalta vreodată...", sau, mai simplu, domnule Berceanu, ar trebui să vă credem că toată viaţa v-au plăcut drumurile lungi şi gropile adânci, aşa cum vă confesaţi unui bun prieten...

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, şi noi vă mulţumim pentru declaraţia politică prezentată.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Stroe, din partea Grupului parlamentar al PD-L, şi se pregăteşte domnul Adrian Solomon, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Mihai Stroe:

"Şansa României stă în educaţie"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Transformările postdecembriste au intervenit în toate sferele sociale şi economice ale societăţii româneşti, inclusiv in domeniul educaţiei, unde s-a încercat prin intervenţiile legislative să se găsească sensul de parcurs al sistemului, unde modificările frecvente şi abordările curriculare, mai mult sau mai puţin necesare elevilor şi poate mai mult cadrelor didactice, nu au făcut decât să-1 bulverseze.

S-a ajuns astfel ca în şcoală, prin educaţia iniţială, să nu mai formăm muncitori calificaţi, considerându-se poate că nivelul economiei este la un înalt grad de automatizare şi robotizare, lucru ce nu poate fi adevărat, dacă ne gândim numai că sunt zone ale economiei unde se utilizează frecvent muncitorul calificat şi poate specializat, cum ar fi construcţiile, transporturile etc.

La întâlnirile comitetelor sectoriale şi ale celor locale de dezvoltare a parteneriatelor sociale reprezentanţii diferitelor domenii economice solicită reînfiinţarea şcolilor profesionale reclamând lipsa forţei de muncă, atât calificată, cât şi specializată.

Lucrul acesta se poate realiza prin noul pachet legislativ privind educaţia, reînfiinţând şcolile profesionale, unde accentul formativ trebuie să revină pregătirii tehnice de specialitate şi instruirii practice.

Modelele europene referitoare la educaţie nu trebuie să constituie un impediment, dacă ne gândim că pe piaţa muncii europeană există o lipsă a forţei de muncă în anumite domenii, completată uneori cu muncitori calificaţi din România. Se pot invoca totodată diverse politici europene privind educaţia, generalizarea liceului sau menţinerea în şcoală a tinerilor până la o vârstă înaintată, fapt ce ar reprezenta o abordare eronată dacă învăţământul este deschis şi studiile se pot continua prin forme de învăţământ de tip seral sau învăţământ deschis la distanţă, cu condiţia ca aceste forme să fie riguros organizate şi să vizeze obiective educaţionale bine definite, în concordanţă cu nevoile de formare, astfel încât diplomele obţinute la absolvire să aibă acoperire ştiinţifică.

Doamnelor şi domnilor,

Stă în puterea noastră să intervenim corect şi obiectiv în noua propunere legislativă privind educaţia, în vederea realizării unei legi moderne, suple şi adaptabile tuturor nevoilor tinerilor din România, precum şi a înclinaţiilor acestora, ca deziderat primordial.

Întâlnim uneori liceeni care abia scriu sau citesc, urmare a deficienţelor sistemului sau - de ce nu? - a neputinţei acestora, ori a societăţii româneşti, însă ce putem face dacă avem un învăţământ obligatoriu de zece clase şi, fără voia lor, elevii sunt înscrişi automat la liceu, lipsind alternativa şcolii profesionale.

Stimaţi colegi,

România poate avea o şansă prin investiţia în educaţie, coroborată cu o lege modernă, justă şi conformă cu realităţile sociale şi economice ale ţării noastre şi ale Europei.

Vă mulţumesc

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Adrian Solomon, din partea Grupului parlamentar al PSD, şi se pregăteşte domnul Marian Neacşu, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi vă voi vorbi despre "Lăcustă Vodă şi panaceul!

Premierul Boc a reuşit la finalul săptămânii trecute să-şi tragă sufletul şi să prezinte pe înainte medicamentul minune. Ţinându-se cu toate forţele sale liliputane de un pahar enorm de palincă, Emil Vodă a trasat naţiunii o nouă direcţi: "Beţi, beţi şi iar beţi!" Pentru că palinca este cel mai bun medicament, antibiotic chiar, fiind capabilă să nimicească până şi viruşii din calculator.

Păcat, eu am observat că acest medicament are un mare minus, nu reuşeşte să nimicească viruşii din capul domnului Emil Boc. Ba, din contră, îi şi sporeşte. Cum altfel putem explica celebrele idei care-i bântuie căpuşorul său mic, dacă nu prin efectele adverse ale acestui medicament: alocaţii ale copiilor tăiate, pensii îngheţate, micşorate şi, acum impozitate, salarii pentru bugetari nimicite, şomeri cu milioanele...

Eu fac un apel aici, în faţa dumneavoastră, către domnul preşedinte Băsescu. Opriţi-l, domnule preşedinte, nu vedeţi că nu ţine la băutură? Nu-l vedeţi ce face? Luaţi-i carnetul de conducere al Guvernului şi daţi-l jos de la volan, că mai e un pic şi ne face praf şi pulbere.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Marian Neacşu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Dacă mai e cineva care n-a susţinut-o şi doreşte să-şi susţină declaraţia politică?

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Marian Neacşu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Mă bucur să sunteţi prezenţi în număr atât de mare la această sesiune de prezentare a declaraţiilor politice. Se pare că ea prezintă extrem de mult interes.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Dreptul constituţional la alocaţie şi la pensie decentă".

Auzind noile propuneri ale ministrului muncii din actualul Guvern, nu ne putem abţine să nu îl întrebăm pe domnul prim-ministru Emil Boc ce înţelege domnia sa când aude sintagma "dreptul constituţional la alocaţie" "

A devenit cumva Constituţia ţării o piesă istorică de muzeu, un text atât de desuet încât trebuie neapărat ignorat de un Guvern care se joacă de-a modernizarea statului? Au ajuns cumva Emil Boc şi Traian Băsescu la concluzia că reformarea statului nu poate fi îndeplinită decât prin calea lui Mao, care era de părere că "pentru a construi, trebuie să demolezi" şi, în consecinţă, şi-au propus să demoleze statul şi naţiunea pentru a construi altele noi, după chipul şi asemănarea lor?

Înţelegând, poate, că, la PD-L, atitudinea faţă de Constituţia ţării se execută, nu se discută, am vrea atunci să-1 întrebăm pe premierul Emil Boc - ce părere are despre Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România în 1990, care consfinţeşte obligaţia statelor de a proteja copiii de orice discriminare, inclusiv de cea bazată pe statutul părinţilor?

Modul de guvernare al cabinetului Emil Boc nu este numai derutant, prin modul haotic în care înţelege să guverneze statul, printr-un amestec de măsuri de dreapta şi de stânga, prin zăpăceala publică pe care o creează, propunând astăzi una şi făcând mâine alta, ci este de-a dreptul periculos, deoarece creează panică în populaţia care nu ştie ce să mai aştepte de la ziua de mâine. Asta este reacţia generată de ministrul finanţelor Sebastian Vlădescu, atunci când a mărturisit că vrea să impoziteze pensiile, căci, nu-i aşa, orice stat modern impozitează pensiile! (Bietul ministru a aflat abia ulterior că, în România, pensiile mai mari de 1000 lei se impozitează, conform Codului fiscal).

După ce a câştigat procente serioase la ultimele alegeri, minţind alegătorii vârstnici de la ţară că va veni PSD la putere ca să le ia pensiile, iată că a venit momentul în care PD-L, ca o zeiţă indiană a falimentului, înşfacă cu cele şapte mâini drepte pe care le are, dintre care una este a Ministerului Finanţelor şi alta a Ministerului Muncii, până şi alocaţiile de la gura copiilor de ţâţă, până şi pensiile din portofelul pensionarilor.

Cum altfel am putea să interpretăm afirmaţiile aiuritoare ale unor miniştri din guvernul actual, privind probleme grave şi acute pentru cetăţeni, afirmaţii al căror conţinut diferă de la oră la oră, ori după cum le atrage, prin telefon, atenţia premierul în exerciţiu ?

Ce dovadă de responsabilitate - nu zic de ministru! nici măcar de bărbat serios - ne oferă membrii cabinetul Boc, care pare afectat iremediabil de bâlbâieli, tatonări şi retractări, astfel încât nici măcar membrii activi, ori senatorii sau deputaţii Partidului Democrat Liberal nu mai înţeleg ce vrea să ne comunice de fapt Guvernul? Cu ce fel de obraz mai iese Emil Boc în lume după astfel de gafe impardonabile de comunicare? Răspunsul îl aflaţi dumneavoastră!

Ori ministrul finanţelor nu ştie ce vorbeşte, iar atunci trebuie să îşi dea demisia, ori dumnealui face altă politică decât cea a Guvernului, şi atunci trebuie demis.

Ori ministrul muncii nu gândeşte când vorbeşte, iar atunci trebuie să-şi dea demisia, ori domnul Şeitan nu cunoaşte politica Guvernului actual, iar atunci este de datoria premierului să îl demită de urgenţă.

În afara acestora două, altă soluţie nu poate fi care să îl scape pe primul-ministru de ruşinea de a ţine în funcţie nişte miniştri nătângi.

Altă cale nu există, domnule prim-ministru Emil Boc !

Tertium non datur, domnule profesor de drept Emil Boc!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc.

Mai e cineva care nu şi-a susţinut sau nu şi-a depus declaraţia? A, domnul Itu.

Domnul Itu Cornel, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule coleg.

Domnul Cornel Itu:

Dacă mai există, da.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică având tema: "ANRP - glumă sau coşmar?"

În virtutea Legii nr.10 din 2001 privind acordarea despăgubirilor proprietarilor ale căror bunuri au fost naţionalizate, despăgubirile se acordă de către ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor) în numerar de maximum 250.000 lei într-o singură tranşă, până la 500.000 lei în două tranşe, iar persoanele cu despăgubiri de peste 500.000 lei primesc numerar şi acţiuni.

Din păcate, indiferent de valoarea şi forma acestor despăgubiri, persoanele îndreptăţite îşi exprimă nemulţumirea cu privire la activitatea desfăşurată de ANRP. Un calcul privind ritmul de desfăşurare a activităţii de despăgubire arată că acest proces va mai dura încă cel puţin 15 ani.

Aşadar, anii trec, coşmarul continuă, persoanele îndreptăţite la despăgubiri trec şi ele, mor cu zile şi cu nemulţumirea că nu-şi pot intra în drepturi.

Examinând cauzele tergiversării inadmisibile a rezolvării acestei probleme, constatăm cu uşurinţă grave deficienţe în activitatea ANRP: dezinteres şi rea-voinţă din partea Autorităţii, prin suprabirocratizarea întocmirii dosarelor, şi, ca exemplu, cetăţeanul Baboş Carol din municipiul Dej a primit cinci adrese prin care i se cerea completarea dosarului, deşi acesta era complet încă în urma primei adrese; lipsa totală a transparenţei, în sensul că nu se fac publice listele cu persoanele îndreptăţite şi nici cu stadiul în care se găsesc dosarele, lipsind informaţiile corecte şi sincere la care au dreptul cei în cauză; în numeroase cazuri s-au emis decizii nominale pentru plata despăgubirilor, dar ele nu au fost puse în aplicare şi nici nu se precizează data când se vor face plăţile, ANRP aruncând vina pe Ministerul Finanţelor.

Toate aceste fapte se petrec în vreme ce Fondul Proprietatea aruncă cu bani făcând plăţi compensatorii în serie către FP şi la directorii proaspăt plecaţi, precum şi la directorii noi-veniţi.

Starea de lucruri de la ANRP, nedreptatea celor despuiaţi de avutul lor în epoca comunistă este strigătoare la cer, are un caracter ilegal, inuman şi imoral, un caracter neruşinat din partea celor care în loc să rezolve problemele se lăfăiesc pe seama banului public şi toate acestea se petrec la 20 de ani după revoluţie şi la jumătate de deceniu de la intrarea ţării noastre în Uniunea Europeană.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat Itu.

Dacă mai e cineva în sală care doreşte să mai dea curs unei declaraţii politice? Vă ofer posibilitatea s-o faceţi.

Până când, poate mai vin colegi, daţi-mi voie să-i nominalizez pe toţi colegii noştri care au depus declaraţiile în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, deputaţii: Maria Stavrositu, Marius Rogin, Oajdea Daniel, Prigoană Silviu, Boghicevici Claudia, Pirpiliu Ştefan, Bădulescu Adrian, Chircu Doiniţa, Militaru Constantin, Popescu Cosmin, Fuia Stelian, Geantă Daniel, Mustea Răzvan, Iacob Strugaru, Oltean Ioan, Dugulescu Cristinel, Nicuşor Păduraru, Buda Daniel, Carmen Axenie, Bărbulescu Daniel, Boldea Mihail, Tabără Valeriu, Coroamă Gheorghe, Ionescu George, Iorguş Zanfir, Boiangiu Victor, Sulfina Barbu, Chirilă Constantin, Leşe Doru, Avram Marian, Marian Dan Mihai, Ciobanu Gheorghe, Holdiş Ioan, Petru Călian, Toader Stroian, Mircia Giurgiu şi Iulian Vladu.

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC domnii deputaţi: Dumitru Chirilă, Ioan Stan, Adrian Mocanu, Florin Pâslaru, Vasile Mocanu, Neculai Răţoi, Drăghici Mircea, Mitrea Manuela, Covaci Dorel, Mugurel Surupăceanu, Ion Stan, Bogdan Liviu-Ciucă, Mircea Duşa şi Iuliu Nosa.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, deputaţii: Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Gheorghe Dragomir, Andrei Gerea, Florin Ţurcanu, George Scutaru, Titi Holban, Ţîmpău Bogdan, Cristian Adomniţei, Virgil Pop, Cristian Buican, Dan Motreanu, Nicolae Jolţa, Lucia Varga, Radu Stroe şi Eugen Nicolăescu.

Din partea grupului de parlamentari independenţi, domnii deputaţi: Mircea Irimescu, Vasile Soporan şi Ioan Munteanu.

Iar din partea minorităţilor naţionale, domnii deputaţi Miron Ignat şi Mircea Grosu.

Statistic, astăzi 21 de parlamentari şi-au citit declaraţiile politice de la microfonul Camerei, iar 72 le-au depus în scris. 37 din partea Grupului parlamentar al PD-L, 13 din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, 17 din partea Grupului parlamentar al PNL, 2 din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi 3 din partea Grupului de parlamentari independenţi.

Cu acestea, stimaţi colegi, constatăm că am epuizat lista vorbitorilor care şi-au susţinut declaraţiile politice.

Declar închisă această şedinţă.

Ne revedem la ora 10 pentru a continua programul nostru cu ordinea de zi care vizează dezbaterea actelor normative. Să aveţi cu toţii o zi frumoasă!

Doamne ajută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi al preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Mocanu:

"Istoria este făcută ca să se repete!"

Istoria este făcută ca să se repete. S-a convins de asta şi Mircea Geoană, care, pentru a doua oară consecutiv, a pierdut nişte alegeri în care a pornit ca favorit şi în care a condus, la un moment dat, confortabil. Doar că, la fel ca la alegerile prezidenţiale din luna decembrie 2009, Mircea Geoană a încheiat o seară din postura de câştigător, dar s-a trezit în dimineaţa următoare în postura de învins. Victor Ponta este cel care l-a învins de această dată, preluând astfel funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat.

Consider că finalul acesta ne dă o mare speranţă. Chiar dacă au fost ceva tensiuni, reuşim să facem un transfer de responsabilităţi la o generaţie mai tânără. Nu este atât de simplu, pentru că trebuie să oferim speranţă şi optimism.

Ion Iliescu şi-a văzut reconfirmată influenţa în partid: anunţul său de retragere i-a pus pe jar pe membrii partidului şi a dus la schimbarea raportului de forţe între Victor Ponta şi Mircea Geoană. La Congres, delegaţii prezenţi s-au ridicat şi au aplaudat minute în şir după ce Ion Iliescu a dat asigurări că rămâne în partid.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a mai declarat, în discursul său, că "acest Congres poate să marcheze o relansare a activităţii partidului" sau "declinul PSD". "Dacă slăbeşte PSD-ul, slăbeşte apărătorul marii majorităţi a societăţii noastre. Esenţială este buna funcţionare a structurilor de conducere. Lipsa de transparenţă, adoptarea deciziilor în afara structurilor partidului duc la slăbirea coeziunii structurilor de partid", a spus Iliescu.

Alegerea lui Victor Ponta în funcţia de preşedinte reprezintă, în opinia multora, semnalul întineririi conducerii partidului, iar Congresul a trecut examenul de democraţie, rezultatul său fiind un pas important spre relansarea PSD pe scena politică românească.

Schimbarea care se aşteaptă acum în partid nu depinde numai de Victor Ponta, ci de întreaga nouă echipă, de reacţia celorlalţi membri de partid, atât la nivel naţional, cât şi în teritoriu. Eu sper să fie de bun augur această schimbare de ştafetă, pentru a da o notă de înnoire, de o nouă relansare a partidului.

Avem în partidul nostru oameni care trebuie respectaţi şi încurajaţi să gândească atât ideile mari şi provocările epocii, cât şi politicile pe termen lung.

Trebuie să venim cu un alt discurs şi mai ales cu fapte în faţa unor alegători exigenţi, care circulă frecvent peste hotare şi citesc presa internaţională în două-trei limbi străine. Relieful socio-economic, cultural şi demografic se modifică permanent în toate regiunile ţării. La fel, şi aşteptările oamenilor. De aceea, un partid modern trebuie să încurajeze dezbaterea, libertatea de exprimare civilizată şi frământarea privind viitorul.

Sunt încrezător în viitor, pentru că partidul este acum pe mâna unei echipe noi, care vine cu toată hotărârea de a aduce un spirit nou, dar şi măsuri noi, menite să-i redea PSD-ului rolul de actor important pe scena vieţii politice şi sociale româneşti.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

"IMM-urile între viaţă şi moarte"

Doresc să vă aduc la cunoştinţă situaţia IMM-urilor în momentul de faţă în România.

Companiile mici şi mijlocii (IMM-uri) reprezintă un actor important, ele jucând rolul de principal angajator şi cel mai mare contribuitor la produsul intern brut: 70% - contribuţia IMM-urilor la p.i.b.

Criza financiară a afectat, însă, aceşti jucători pentru care evaporarea cererii interne şi externe, reducerea lichidităţilor de pe piaţă şi înăsprirea condiţiilor de creditare au avut în multe cazuri rolul unei "sentinţe la moarte".

În mare parte, dificultăţi cu care se confruntă întreprinzătorii sunt datorate scăderii cererii interne (semnalată de 62,06% dintre IMM-uri), fiscalitatea excesivă (41,4%) şi birocraţia (36,21%).

În februarie 2009 existau în România 600.000 de IMM-uri. Peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea anul trecut, de 11 ori mai multe faţă de 2008, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Numărul companiilor nou-înfiinţate în primul semestru al anului 2009 a scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce numărul societăţilor radiate a crescut cu peste 26%.

Comparativ cu anul 2008, când s-a înregistrat un număr de 12.019 de suspendări de activitate la nivelul întregii ţări, în 2009 s-au înregistrat 133.362 de suspendări de activitate, conform unui comunicat al ONRC. Numărul dizolvărilor a crescut de aproape cinci ori, ajungând la 18.766, iar cel al radierilor cu 247%, la 43.615. La sfârşitul anului erau active în România circa 1 milion de firme.

Recesiunea a doborât multe IMM-uri. Pentru a rămâne pe piaţă, aceste firme au apelat la diverse măsuri de reducere a costurilor, precum disponibilizări (19%), reduceri salariale (9%), sau reducerea cheltuielilor administrative(36%).Toate aceste măsuri riscă să rămână fără rezultat, însă, dacă în viitorul apropiat cererea nu îşi va reveni, iar băncile nu vor deschide porţile la creditare.

Domnul Doru Braşoan Leşe:

«Înfiinţarea companiilor energetice naţionale "Electra" şi "Hidroenergetica"»

Prin prezenta declaraţie, doresc să mă alătur şi eu colegilor mei care salută decizia Guvernului de aprobare a reorganizării producătorilor de energie electrică şi termică din subordinea Ministerului Economiei, prin înfiinţarea a două Companii energetice naţionale "Electra" SA şi "Hidroenergetica" SA, această decizie bazându-se pe studii de fezabilitate şi de consultanţă profesioniste.

Compania Naţională "Electra" SA are ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei electrice, producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice, exploatarea minelor şi carierelor de lignit şi producerea de combustibil nuclear, iar Compania Naţională "Hidroenergetica" SA are ca obiect principal de activitate producerea şi furnizarea energiei termice şi exploatarea minelor de huilă. Aceste companii, însă, pot desfăşura complementar şi alte activităţi conexe pentru susţinerea obiectului principal de activitate, în conformitate cu legile în vigoare.

Companiile mai sus menţionate vor putea beneficia de alocaţii de la bugetul statului, astfel, capitalul social al acestora va fi constituit prin preluarea activului şi pasivului aferente sucursalelor şi filialelor preluate de la societăţile reorganizate, pe baza bilanţului contabil întocmit la 31 decembrie 2009, care va fi actualizat, iar bunurile proprietate publică vor fi preluate în administrare, fără să fie incluse în capitalul social, urmând să li se stabilească statutul juridic.

De asemenea, nu vor fi efectuate disponibilizări de personal, deoarece angajaţii acestor societăţi comerciale reorganizate vor fi redistribuiţi către noile companii, iar contractele colective de muncă încheiate anterior, rămân în vigoare până la încheierea noilor contracte colective de muncă de către companiile nou înfiinţate.

Obiectivul principal avut în vedere pentru înfiinţarea acestor două mari companii energetice este acela că, prin acest lucru, practic, se valorifică în interes naţional resursele energetice de bază ale ţării, şi anume: cărbune, uraniu, apă, gaze şi ţiţei, astfel asigurându-se securitatea şi independenţa energetică a României. De asemenea, prin înfiinţarea companiilor mai sus menţionate, se are în vedere şi asigurarea resurselor financiare atât de necesare efectuării de investiţii în sectorul energetic, precum şi crearea unor condiţii pentru o competiţie reală în tranzacţionarea energiei.

Domnul Dorel Covaci:

"Noi vrem acum nu doar pământ!... vrem şi pământ şi omenie!"

E strigătul ţăranului român în Răscoala din 1907, imaginat de I.L.Caragiale. E tânguirea ţăranului zilelor noastre, a taţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri, damnaţi pentru că şi-au cerut moştenirea, rodul muncii de generaţii şi generaţii.

Piaţa funciară, piaţa agricolă autohtonă sunt aproape inexistente. Ne întrebăm cui a folosit privatizarea funciară. În mod sigur, nu ţăranului de rând. Ne putem asuma o economie de piaţă funcţională, doar jumătate din populaţia ţării. Nu există companii suficiente, ferme moderne, lucrători agricoli specializaţi. Muncile sunt prestate ineficient şi neprofitabil, în condiţii cvasimedievale, cu sapa şi plugul tras de cal. Vorbim, astfel, de o agricultură de subzistenţă, în 50% din cazuri, destinată autoconsumului, şi nu comercializării; cel mult, un oarecare surplus obţinut este destinat trocului. Costurile de producţie sunt ridicate, realizările sunt incerte, urcând preţul la un nivel necompetitiv, raportat la importuri. Reţelele de distribuţie sunt anemice şi majoritar controlate de mafiile locale.

Nu există investitori, deci nu sunt bani, pentru că fluxul terenurilor nu se poate realiza în condiţii de siguranţă. Proprietatea e incertă în multe cazuri. La atâţia ani de la iniţierea procesului de retrocedare a terenurilor agricole, aproape jumătate din suprafeţe nu sunt intabulate şi încă mai există dispute legate de proprietate.

Peste câte zeci de ani vom putea vorbi de agricultură de masă, când circa 90% din exploataţiile agricole deţin sub 5 ha? Lipsa comasării creează ineficienţă şi haos. Mecanizarea, automatizarea, irigaţiile, seminţele de calitate nu au raţiune economică pentru exploataţiile unor petice de pământ disparate.

Pentru distribuţie şi vânzare, ar trebui să funcţioneze bursele agricole, care să încheie lanţul, în mod logic şi eficient. S-au format destule în anii `90, dar au dispărut ca ciupercile după ploaie. Majoritatea au dat faliment, iar cele care au supravieţuit au rol pur decorativ.

Piaţa agricolă nu are piaţă. Nu există cerere şi ofertă clară, pentru că elementele sale constitutive sunt desenate vag. O situaţie nonambiguă ar putea crea atractivitate şi pentru intermedieri financiare. Cererea şi oferta bine definite ar regla preţul, la un nivel de bun simţ. Instituţiile de credit ar imagina instrumente financiare suportive pentru sectorul agricol, care ar aduce banii necesari pentru capitalizări, investiţii în management şi resurse umane, infrastructură şi tehnologizări.

Pământul necomasat este ieftin şi neatractiv. Ba, mai mult, ţăranii agricultori nu au nici măcar bani pentru intabulare. Preţul documentaţiei, de multe ori, depăşeşte însăşi valoarea terenului. Sărăcia proprietarilor face ca, de multe ori, pământul să nu poată pătrunde în circuitul civil sau îi determină pe aceştia să accepte sprijin financiar îndoielnic. Pământul intră astfel în formele speculative ale vânzătorilor de terenuri. S-au promis subvenţii, măsuri de relaxare fiscală, programe sustenabile pentru cei care activează în sectorul agricol, investiţii. Cert este că aceste pârghii nu sunt suportive, nici funcţionale.

Ţăranul român trăieşte greu, în sărăcie şi umilinţă, munceşte cu sudoare de dimineaţa devreme, până se lasă întunericul, de la începutul primăverii, până toamna târziu. Se luptă cu frigul, inundaţiile, seceta, ca să scoată rodul pământului. Ţăranul român nu dispune sau nu îşi poate permite utilităţi curente, străzi asfaltate, servicii medicale decente, sistem educaţional performant pentru copii, acces la cultură, informaţie. Mai mult, după toate sacrificiile neemancipării civice pe care şi le asumă, nu beneficiază de o pensie sau un venit cert.

Dacă în anii `90, aportul agriculturii în p.i.b. era de 19% (e adevărat, la un p.i.b. mult mai mic decât în prezent), acum contribuţia e undeva peste 6-7%, până la 10 procente. Chiar dacă s-au înmulţit agricultorii, acest lucru nu a ajutat agricultura. Se produce poate la fel, dar pentru mai multe guri de hrănit. Totuşi, acest lucru nu explică faptul că prin bugetul de stat nu se alocă decât 1% pentru acest sector. În prezent, agricultura dă de 10 ori mai mult decât primeşte.

Suntem în anul 2010. Acum mai bine de 100 de ani, în 8 februarie sau, după unii istorici, 2 martie, a început revolta ţăranilor din Flămânzi, judeţul Botoşani, care a dat startul marii Răscoale din 1907. Cauza răzvrătirii "robilor albi de pe brazdele negre", cum îi numea N. Iorga, se afla în existenţa a două Românii contrastante - una instituţională, urbană, a posedanţilor şi o alta umilă, încremenită într-un ev mediu, a posedaţilor.

Chiar dacă contextul istoric nu mai e actual unei revolte cu furci şi topoare, trebuie să ştim că în sufletul lor, al ţăranilor, deznădejdea disperată e prezentă. Să ne plecăm auzul, să deschidem larg ochii pentru a le simţi vaietul, să punem umărul la soluţionarea problemelor lor, şi asta nu doar scriptic! Situaţia agrară trebuie să polarizeze atenţia întregii noastre societăţi, antrenând într-o vie dezvoltare şi suport, atât cercurile responsabile ale conducerii politice, cât şi opinia publică, în ansamblu.

Domnul Dumitru Chiriţă:

Drumul spre totalitarism trece printr-o perioadă de glorie sub înţeleapta conducere a preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc.

Un exemplu perfect pentru a demonstra această afirmaţie este acela că: "dreptul este garantat, nu exercitarea lui". După ce a spus că dreptul la pensie nu poate fi luat, pensia, da, acum spune acelaşi lucru despre alocaţie, pe care vrea s-o ia Şeitan de la "bogătaşi". "În Constituţie, dreptul este consacrat, cuantumul nu", zice Boc, uitând că Şeitan spusese că alocaţia nu se va mai acorda celor cu venituri mari.

Apoi, premierul şi-o fi dat seama că a sărit calul. Şi repară o gafă cu o altă gafă. Există în Constituţie un foarte consistent capitol, Capitolul II - "Drepturile şi libertăţile fundamentale", care poate fi făcut caduc de gândirea lui Boc. Întâi să vedem ce zice Constituţia despre "nivelul de trai". Articolul nr.47 alin.(1): "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Alineatul (2): "Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii."

Şi ce spune Boc? "Păi, dreptul una, modul în care se exercită acest drept, alta. Da, ai dreptul la pensie, dar eu, Boc cel Mare, hotărăsc cât şi dacă primeşti pensie, că eu sunt statul! Tot eu, Boc, care mă confund cu statul, voi hotărî şi dacă poţi exercita şi celelalte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Iar dacă cineva îmi ordonă, găsesc eu cum să împiedic exercitarea lor, fără să pară că încalc Constituţia." Nu va trece mult şi ne vom putea bucura de drepturile constituţionale numai dacă avem carnet de partid cu scoarţe portocalii.

În opinia mea, guvernanţii se joacă periculos cu focul. Comunismul de dreapta se naşte în România, având drept moaşe două figuri proeminente: preşedintele şi premierul.

Într-adevăr ce de dreapta este acest guvern!!! Face praf statul social!

1. Cheltuiala statului cu alocaţiile universale pentru cei peste 5 milioane de copii este de 0,5% din p.i.b.Boc vrea să reducă.
2. Cheltuiala publică (majoritar nu de la stat, ci din contribuţiile asiguraţilor) pentru pensii este de 8% din p.i.b. La francezi este de 13,4% din p.i.b. Boc vrea să reducă pensiile.
3. Cheltuiala publică pentru sănătate este la noi de 2,7% din p.i.b. În UE, cheltuiala medie este de 9% din p.i.b. Boc vrea să reducă şi aici.
4. Ponderea cheltuielilor salariale (salarii nete+contribuţii sociale plătite de angajaţi şi angajatori+impozite pe salarii+cheltuieli de formare profesională+bonusuri salariale) reprezintă la noi ceva mai mult de 30% din p.i.b. Media UE este de 48% din p.i.b. Boc reduce!
5. Cheltuiala publică cu asistenţa socială+beneficii familiale+beneficii de locuire+beneficii pentru combaterea marginalizării sociale reprezintă la noi 2% din p.i.b. Media europeană este de 6% din p.i.b. Boc reduce!
6. Excedentul brut de exploatare (ce rămâne din veniturile companiilor după plata furnizorilor şi forţei de muncă salariate) este la noi de 50%. Media europeană este de 38%. (s.m.)

Şi comentariul meu ar fi că văicăreala patronilor pe motiv de stat lacom, care rade tot, e doar teatru ieftin. Cum, nu este de dreapta Boc?! Este... Cu măsura asta stupidă cu alocaţiile pentru copii s-a "developat" mai bine profilul guvernării: dreapta dură. Acum o află pe pielea ei şi clasa mijlocie, câtă o fi ea în România. Nu am auzit pe marii avuţi ai ţării protestând, nu-i interesează, nu se simt lezaţi, ei câştigă de milioane de ori mai mult în altă parte".

Unde se vor duce banii "economisiţi"? O parte, cea mai consistentă, la plata datoriilor făcute de acelaşi Guvern Boc, prin împrumutul de la FMI şi de la alţi amatori de bani nemunciţi, cealaltă parte la clientela portocalie, prin "investiţiile în infrastructuri".

Domnul Mircea Grosaru:

"San Valentino, Dragobete şi vizita Grupului de prietenie Italia - România la Bucureşti"

În fiecare an se sărbătoreşte în România Ziua îndrăgostiţilor, fie că se numeşte San Valentino, fie că se numeşte Dragobete, iar italienii şi românii se bucură în egală măsură împreună de aceste zile şi pentru a nu strica tradiţiile, în plus le sărbătoresc de două ori.

Dar aceste sărbători nu sunt singurele care unesc cele două ţări, cele două popoare, Italia şi România, ci mult mai multe lucruri, pornind de la limba comună, de la tradiţii şi obiceiuri, de la temperament şi manifestări şi multe altele.

Astăzi, preşedintele Grupului de prietenie Italia - România va fi în vizită la Parlamentul României, prilej cu care se va întâlni cu membrii Grupului de prietenie cu Italia din Senat şi Camera Deputaţilor. Este un nou semn al relaţiilor existente între cele două ţări, este mult mai mult decât atât, adică un semn de apropiere atât de mare încât nimic nu ne mai poate despărţi.

De ce, oare, România nu s-a apropiat la fel de mult de alte state? Pentru că relaţia cu Italia înseamnă mult mai mult, pentru că avem interese comune, pentru că avem o istorie comună de mii de ani şi pentru că vorbim o limbă care o înţelege orice român în Italia şi orice italian în România.

Deputatul Guido Melis, preşedintele Grupului de prietenie Italia - România, mi-a declarat de multe ori că iubeşte România şi nu a fost o simplă afirmaţie. Vom fi împreună o zi întreagă şi nu va fi uşor să ne despărţim.

Pe lângă relaţiile diplomatice, care joacă rolul lor, prietenia este mai presus de orice.

Deputatul Guido Melis mi-a scris de multe ori într-o limbă română perfectă, iar întrebându-l de unde ştie limba atât de bine, mi-a răspuns că are angajaţi consilieri români, pentru că sunt harnici, are încredere în ei şi sunt inteligenţi.

Cred că a spus totul despre România, iar asemenea afirmaţii nu se fac gratuit de către un deputat din Parlamentul italian.

Sper ca delegaţia italiană să fie la fel de încântată, precum delegaţia română la Roma, condusă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Alma Anastase.

Bun venit în România lui Guido Melis şi întregii delegaţii!

Domnul Mircea Grosaru:

"Alegerile din PSD şi noul val"

Duminică, 20 februarie 2010, la sala ROMEXPO din Bucureşti, au avut loc alegerile în Conferinţa naţională a PSD, alegeri mult aşteptate după prezidenţiale, în care se simţea parcă un nou val la PSD, care dorea schimbarea preşedintelui Mircea Geoană.

Motivele congresului, dar mai ales data acestuia, au fost mult contestate, creându-se iluzia că cineva ar dori să rămână totul la fel.

Apariţia în alegeri a lui Victor Ponta, după spectaculoasele retrageri ale lui Adrian Năstase, Miron Mitrea sau Radu Mazăre, au creat premisele unei reuşite a tuturor, în dauna lui Mircea Geoană şi aşa a şi fost.

Se pare că noul val în politica din România devine ceva normal, modern.

Aşteptăm cu mare interes şi alte alegeri în celelalte partide, dar mai ales aşteptăm să vedem dacă se întâmplă ceea ce s-a întâmplat şi în PSD.

Poate că ne-am obişnuit cu alegerile, sau poate că PSD-ul fiind primul care a dat tonul, se aşteaptă acum ceva asemănător şi din partea celorlalte partide.

Este greu pentru România şi sunt convins că va fi greu şi pentru PSD, mai ales că sunt în opoziţie şi le este greu după ce mulţi ani, sub orice formă, au fost ori la putere, ori într-o opoziţie constructivă, sprijinind un guvern minoritar.

Se pare că după 20 de ani de democraţie, încep să apară rezultatele acesteia, chiar dacă nu de fiecare dată putem declara la fel.

Cum va acţiona Victor Ponta şi ce strategie va avea pentru a destrăma Guvernul Boc, vom vedea în curând.

Din partea tinerilor şi nu numai, Victor Ponta va încerca să le rezolve anumite probleme, însă acest lucru este foarte greu dacă ai o echipă care nu te ajută.

Într-o perioadă atât de dificilă, nu ne rămâne decât să urmărim întărirea tuturor partidelor politice, pentru că doar concurenţa dintre acestea poate genera un adevărat progres al clasei politice şi în general a vieţii de zi cu zi.

Aşadar, doresc să transmit un mesaj pozitiv: succes, Victore!

Domnul Marius Rogin:

"Caucazul de Nord - politica de forţă sau cea de mediere?"

La douăzeci de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, Caucazul de Nord pare mai mult ca oricând un teritoriu al nimănui. Exacerbarea tendinţelor separatiste însoţite de conflictele interetnice şi creşterea indicelui de islamizare au făcut ca în Cecenia, Inguşeţia şi Daghestan atentatele, răpirile, asasinatele să facă parte din agenda fiecărei zile.

Până în prezent, autorităţile de la Moscova s-au dovedit incapabile să găsească o soluţie viabilă de rezolvare a situaţiei.

Necesitatea unei noi abordări şi a unei noi strategii pentru ceea ce jurnaliştii au numit metaforic "mormântul puterii Rusiei" se impunea cu prioritate. Deşi, găsirea unei soluţii definitive pentru o zonă măcinată de conflicte cu rădăcini istorice pare mai mult decât improbabilă. Recent, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a decis crearea Regiunii federale a Caucazului de Nord şi l-a numit pe fostul guvernator al teritoriului Krasnoiarsk (Siberia), Aleksandr Hloponin, reprezentantul său în această regiune. Conform strategiei Kremlinului, Regiunea federală a Caucazului de Nord, a opta regiune federală rusă, îşi va avea centrul administrativ în oraşul Pyatigorsk.

Din această regiune vor face parte Republicile Daghestan, Inguşeţia, Kabardino-Balkaria, Karaceaevo-Cerkesia, Osetia de Nord, Cecenia şi teritoriul Stavropol. În districtul federal de Sud, în conformitate cu textul decretului, va rămâne Republica Adîgheia, Calmîchia, regiunea Krasnodar, Astrahan, Volgograd şi regiunea Rostov.

Imediat după numirea sa, Aleksandr Hloponin le-a declarat jurnaliştilor din Rusia că "în Caucazul de Nord nu sunt probleme care nu pot fi rezolvate". Caucazul nordic se confruntă de mai multe luni cu o intensificare a violenţelor, rebeliunea islamistă, ale cărei rădăcini provin din cele două războaie, care au devastat Cecenia în anii 1990 şi la începutul anilor 2000, arătându-se din ce în ce mai agresivă. Vidul de putere, creat ca urmare a incapacităţii autorităţilor federale de a gestiona situaţia, a oferit extremismului islamic un teren extrem de fertil pentru manifestare. Legea terorii impusă de wahabiţi pare mai puternică decât strategiile Kremlinului. Atacurile sau exploziile frecvente vizează în special forţele de ordine şi responsabilii din aparatul de stat. Cinci poliţişti au fost ucişi în urma unui atentat sinucigaş comis împotriva unui post de poliţie din capitala Daghestanului, Mahacikala. Insurgenţii islamişti au revendicat, de asemenea, şi atentatul asupra trenului Nevski Express. O singură privire aruncată pe statistica realizată de Stratfor ne arată că în anul 2009 numărul incidentelor din Caucazul de Nord poate figura în top.

Discuţiile privind noua strategie pentru Caucazul de Nord şi speculaţiile privind persoana noului emisar al Kremlinului au început în noiembrie, anul trecut, când preşedintele rus Dmitri Medvedev a menţionat în discursul său despre starea naţiunii că situaţia în Caucazul de Nord ar fi mai puţin gravă dacă sfera socială şi cea economică ar fi mai dezvoltate, atrăgând atenţia că nivelul corupţiei şi al spiritului de clan în regiune este fără precedent.

Potrivit şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, în fişa postului lui Alexandr Hloponin figurează "nu numai lupta cu militanţii islamişti, dar în primul rând lupta cu starea de înapoiere economică a regiunii, şomajul în masă, criminalitatea economică şi corupţia", remarcând că alegerea a luat în considerare faptul că Hloponin dispune de o vastă experienţă în afaceri şi în serviciul public. Kremlinul aşteaptă de la împuternicitul său rezultate privind îmbunătăţirea situaţiei economice, dar în calitate de trimis oficial Hloponin va trebui să demonstreze competenţe asociate cu personalul de lucru, de cooperare cu organele de drept. Deşi reputaţia de manager eficace a lui Hloponin e un atu necontestat, analiştii s-au arătat destul de sceptici privind şansele sale de a avea rezultate notabile. Majoritatea au admis, însă, că rezultatele misiunii sale depind foarte mult de măsura în care trimisul preşedintelui Medvedev va şti să se impună în faţa liderilor locali în principal în faţa lui Ramzan Kadyrov. Pentru că, după cum bine se ştie, liderul cecen se vrea la rândul său un lider regional şi are propriile sale contacte la Kremlin sau în Duma de Stat. Se consideră că Kremlinul urmăreşte să combată spiritul de clan în Caucazul de Nord, drept pentru care încearcă să numească în poziţiile de decizie din zonă oameni necontroversaţi şi neasociaţi cu republicile caucaziene.

Cât de viabile pot fi reformele economice într-o zonă în care banii şi armele sunt la putere? Dacă ar exista o singură cauză a violenţei în această zonă, poate că o cale spre normalitate ar fi mai uşor de găsit. Dar, la ameninţările gherilei islamiste şi crimelor forţelor de ordine comise în numele luptei antiteroriste, se adaugă reglările de conturi mafiote şi tradiţia caucaziană de "răzbunare a sângelui".

"Banditismul" în acest context nu reprezintă în ochii populaţiei o crimă, ci mai degrabă o chestiune de tradiţie şi obligaţie socială pentru bărbaţii tineri, precum şi o formă de rezistenţă socială şi naţională. La aceasta mai trebuie adăugat faptul că membri ai reţelelor teroriste internaţionale inspectează în mod regulat grupările insurgente.

În Caucazul agrar, lipsit de industrie şi dependent de sprijinul Moscovei, apartenenţa la gherilă a devenit o perspectivă de viitor pentru mulţi tineri. Sau un mijloc de a scăpa de hărţuiala poliţiei, care îi ridică şi uneori îi omoară pe cei bănuiţi de simpatii islamiste, chiar dacă nu există dovezi ale săvârşirii unei infracţiuni.

Politologii ruşi afirmă că Rusia ar fi greşit când a lăsat forţele de ordine să pună capăt mişcării separatiste cecene, fapt ce a făcut ca ideologia islamistă să devină cel mai puternic element de coagulare socială.

Între timp, ideea de independenţă a micilor republici caucaziene nordice s-a transformat într-un proiect islamist al unui mare emirat. Anticipând că, dacă situaţia continuă în trendul actual, Rusia s-ar putea trezi fără Caucazul de Nord, Kremlinul a decis să schimbe modul de abordare.

La o analiză a situaţiei actuale, Cecenia, Inguşetia şi Daghestan nu pot fi separate, indiferent din ce unghi sau din ce domeniu. O viziune şi o politică unică de gestionare a situaţiei e benefică şi chiar mai uşor de implementat. Aplicată greşit, însă, va fi un catalizator important al tendinţelor separatiste.

Domnul Nicolae Jolţa:

"Despre alocaţiile de stat pentru copii, despre Constituţie şi despre guvernare"

"Dacă necesitatea nu există, nu există nici nevoia unui sprijin. Nu înseamnă că se creează o discriminare", ne-a spus ministrul muncii Mihai Şeitan, referindu-se la alocaţiile de stat pentru copii.

Bun, e bine, ne-am spus toţi, este o afirmaţie logică şi benefică, mai ales pentru o societate aflată în criză, într-un context negru configurat de un Guvern pentru care noţiunea de reformă înseamnă suprataxare, creşterea poverii fiscale, diminuarea sau recalcularea pensiilor şi alte multe exemple nefericite de politici, aşa-zis anticriză, pe care aproape ne-am plictisit să le repetăm.

"S-a cam grăbit cu declaraţia", a declarat Marko Bela, referindu-se la afirmaţia ministrului muncii.

Ei bine, da. Obişnuiţi cu gândirea superficială a unora dintre guvernanţi - "el primeşte alocaţie, este sărac", "el nu, este bogat" - spunem şi noi acelaşi lucru ca şi colegul de coaliţie al domnului ministru: S-au grăbit, ca de obicei cu declaraţiile, iar n-au calculat efectele măsurilor propuse, iar nu au evaluat posibilitatea de a reglementa o asemenea idee.

Sau poate domnul ministru Şeitan a evaluat această posibilitate în concordanţă cu obişnuita conduită a partidului care i-a oferit acest mandat, considerând că prevederile Constituţiei sunt opţionale şi atunci putem priva copiii bogaţilor de dreptul constituţional prevăzut la alin.(2) al art.49 din Constituţia României si anume: "Statul acordă alocaţii pentru copii..."

Sau poate aşa se întâmplă când colegii de la guvernare încearcă să preia doar jumătăţi de idei de la opoziţie pentru că, în fapt, propunerea ministrului Şeitan reiterează o propunere liberală mai veche, dar cu un conţinut diferit, redusă acum, însă, la o tăiere simplistă a unor cheltuieli bugetare cu hrana unora dintre copiii României. Este simplu, hai să mai economisim câte ceva, să nu le acordăm un drept de care nu au nevoie.

Ideea de a regândi legea alocaţiilor de stat este bine-venită, astfel cum am spus şi la început, însă fără a efectua trieri ieftine.

Este de gândit o propunere ce are în vedere o recalculare a alocaţiilor în funcţie de veniturile părinţilor, o acordare graduală şi nu încălcarea unui drept constituţional, pentru că în România avem o Constituţie pe care chiar şi Guvernul Boc trebuie să o respecte măcar din când în când.

Solicit Guvernului Boc să nu mai facă experimente legislative. A făcut deja destule şi Curtea Constituţională le-a sancţionat în repetate rânduri. Este interesul nostru, al tuturor, să avem guvernanţi coerenţi în declaraţii, cu viziune, dar nu în afara Constituţiei şi nu separat de interesul comun al românilor.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua internaţională a limbii materne"

La conferinţa generală UNESCO din anul 1999, a fost proclamată "Ziua internaţională a limbii materne", sărbătorită în fiecare an la data de 21 februarie. La origine a fost "Ziua Mişcării pentru limbă" comemorată în Bangladesh, începând din anul 1952, în amintirea studenţilor ucişi care au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan. Menirea acestei zile este de a promova recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne din lume, în special a limbilor grupurilor minoritare.

Promovarea limbii materne este o formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare şi are ca scop să restabilească bogăţia diversităţii culturale şi lingvistice.

În general, limba maternă este vorbită în familie şi este prima limbă învăţată de un copil. Din păcate, în ultimii ani, vorbirea limbii materne a intrat într-un con de umbră, locul acesteia fiind luat de limbile occidentale.

Prin intermediul acestui eveniment trebuie să încercăm să susţinem promovarea limbii, a culturii, a tradiţiilor şi obiceiurilor, să încurajăm tinerele generaţii să descopere şi să simtă o afecţiune faţă de cultură, obiceiuri şi tradiţii.

Ca deputat al etniei ruşilor lipoveni din România şi cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetărilor am obţinut crearea unor grupe de elevi care să studieze limba rusă ca limbă maternă. Astfel, copii ruşi lipoveni beneficiază de câteva ore pe săptămână, în timpul cărora ei pot vorbi, scrie şi citi în limba maternă.

Îmi exprim speranţa că limba rusă îşi va recăpăta locul de cinste în rândul limbilor străine universale, că va fi studiată în cât mai multe instituţii şcolare, că operele literare şi culturale ale marilor artişti ruşi vor redeveni, pe drept, opere de elită, şi nu defavorizate datorită amprentei istorice şi politice.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Interzicerea drogurilor uşoare - un prim pas spre normalitate"

După multe luni de dezbateri şi multe semnale de alarmă cu un larg ecou în ţară, problematica substanţelor etnobotanice pare să-şi fi găsit soluţia: cadrul legal de cultivare, producere, fabricare, transformare, oferire, punere în vânzare, distribuire, transport, procurare, cumpărare, deţinere fără drept de constituire a plantelor şi substanţelor asimilate drogurilor, conform proiectului de modificare a Legii nr.143/2000 aprobat de Guvern, a fost suspendat. Acest fenomen este unul firesc având în vedere implicaţiile nefaste pe care le-ar fi putut declanşa amânarea sau chiar omiterea unei legi care să pună punct unei degradări sociale ascunsă sub egida termenului de "legal", care să stopeze comercianţii în a pune la îndemâna copiilor o sumedenie de plante înlocuitoare pentru droguri ademenindu-i prin legalitatea produsului, care să ofere cetăţeanului dreptul de a trăi într-o societate echilibrată şi sănătoasă.

Sunt cel puţin trei motive pentru care această lege este indispensabilă, care subliniază de fapt, riscul la care se expune o societate fără o astfel de reglementare.

1. Consumul legal de droguri uşoare ar fi condus la banalizarea respectivelor substanţe, fiind astfel mult mai uşor procurabile, numărul consumatorilor ar fi fost în creştere creând o dependenţă psihologică la început cu risc real de trecere la o dependenţă fiziologică, ambele îngrijorătoare atât pentru sănătatea consumatorului, cât şi pentru sănătatea, cel puţin morală, a celor din jurul său.
2. Crescând astfel numărul consumatorilor, solicitările pentru crearea de noi centre specializate de reabilitare nu întârziau să apară, fenomen ce implică atât nivelul social, cât şi cel economic, costurile de reabilitare a victimelor substanţelor psihotrope necesitând adeseori aportul întregii populaţii, fapt nejust în cazul contribuabililor care nu prezintă interes pentru acest domeniu de investiţii.
3. Drogurile "uşoare" sunt în fond un pas spre ilegalitate, ele fiind percepute ca un intermediar pentru drogurile "grele" care pot avea efecte dezastruoase pentru individ şi societate.

Subliniind cele enunţate anterior, importanţa şi necesitatea acestei legi este de necontestat, însă prin emiterea unei simple ordonanţe de urgenţă, problema doar pare că şi-a găsit soluţia. Ştim cu toţii că prohibiţia nu a fost o alternativă eficientă în atingerea scopului propus, fapt demonstrat în nenumărate state care au aplicat această metodă legislativă şi administrativă. Pentru a obţine rezultatele aşteptate, această lege nu este suficientă, ea fiind însă un important prim pas în eradicarea consumului de substanţe psihotrope. Ceea ce ar constitui următoarea etapă ar fi descurajarea individului în a mai fi interesat de aceste plante etnobotanice, conferindu-le un statut socialmente indezirabil. Experienţa medicală pe astfel de substanţe este limitată. Crearea unor centre speciale care să furnizeze informaţii cu fundament ştiinţific în privinţa riscului pe care îl implică consumul de substanţe psihotrope, ar fi benefică pentru curiozitatea adolescenţilor şi tinerilor, sau a posibililor consumatori, făcându-i conştienţi de necesitatea ilegalităţii lor, acceptând legea prin asimilare şi nu prin constrângere.

Alături de aceste centre, existenţa unei campanii de prevenire a acestui fenomen prin informare, documentare şi sprijinire a persoanelor deja afectate şi nu numai, se impune cu necesitate în atingerea obiectivelor finale. Numeroase îmbolnăviri şi chiar câteva decese, puse de medici pe seama acestor substanţe care până nu demult se comercializau legal, sunt efecte nefaste care puteau fi evitate. Ceea ce noi, în calitate de legiuitori, putem să facem este să elaborăm un cadru de reglementare şi promovare a politicilor de prevenire a consumului de droguri.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Măsuri de criză păguboase sau despre cum înţelege Guvernul Boc să guverneze România"

Măsurile anunţate în ultimul timp de Guvernul României pentru combaterea crizei arată ca executivul nu are nici cea mai vagă idee despre cum să se lupte eficient cu criza financiară care a început acum aproximativ 2 ani şi care se adânceşte odată cu ezitările guvernanţilor în funcţie.

Ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, a propus impozitarea pensiilor care trebuie, conform domniei sale, să fie tratate ca orice alt venit. Problema pe care o ridică domnul ministru este una falsă. Asta pentru că pensiile sunt deja impozitate începând cu plafonul de 1000 de lei. Impozitarea pensiilor înseamnă într-o interpretare coerentă propunerea de impozitare a pensiilor mici. Pensionarii sunt deja o categorie defavorizată în România, o categorie socială care se află la limita supravieţuirii. După refuzul de a mări punctul de pensie, Guvernul vine cu propunerea impozitării pensiilor mici, măsură care îngroapă practic o categorie socială care şi aşa are grave probleme.

O altă măsură propusă de Guvern pentru stoparea pierderilor bugetare este tăierea alocaţiilor copiilor ai căror părinţi au venituri peste salariul mediu pe economie. În primul rând, dreptul la alocaţie de stat este un drept garantat de Constituţia României fiecărui copil, nu fiecărui părinte. În al doilea rând, ceea ce urmăreşte Guvernul prin această măsură este găsirea unor noi fonduri pentru atragerea banilor la bugetul statutului. Membrii executivului nu gândesc însă mai departe de lungul nasului. În momentul în care vor fi tăiate sau diminuate dramatic alocaţiile pentru unii dintre copiii din România şi vor creşte cele pentru familiile cu mai mulţi copii sau fără venituri, România se va confrunta cu mari probleme pe alt palier social. Aşa cum se practică încă de pe acum, fără implementarea acestei măsuri familiile foarte sărace vor da naştere unui număr mai mare de copii pentru a-şi asigura venituri fără a munci. Aceste venituri nu sunt însă suficiente pentru a întreţine nevoile unui copil fără a beneficia şi de alte venituri. Se va ajunge în situaţia în care un număr tot mai mare de copii vor trăi în mizerie şi analfabetism. Aceasta este o faţă a proiectului executivului privind problema alocaţiilor la care guvernanţii nu au răspunsuri.

Inflaţia de false măsuri ale Guvernului Boc IV nu se opreşte însă aici. Disponibilizările din ultima vreme făcute cu scopul de a economisi bani la bugetul statului se întoarce acum împotriva Guvernului. Oamenii intraţi în şomaj şi-au luat concediu medical şi statul este nevoit acum să plătească aceleaşi venituri foştilor angajaţi. În loc de economie Guvernul pierde bani, iar oamenii îşi pierd locurile de muncă. Unde este atunci eficienţa Guvernului Boc? Cum răspund miniştrii pentru bâlbele la nivel înalt care conduc România către faliment? Sunt întrebări la care o guvernare proastă va ocoli cel mai sigur răspunsurile şi va continua serile măsurilor păguboase care-i afectează, aşa cum am arătat, pe cei mulţi şi săraci.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Autostrada Transilvania - vitală pentru România"

Extinderea şi modernizarea infrastructurii rutiere ar trebui să devină o prioritate majoră pentru România. Creşterea economică impune tranzitarea ţării într-un mod mai rapid şi mai uşor, dar contează enorm şi pentru dezvoltarea turistică a României. În plus, în calitate de membru al Uniunii Europene, România are nevoie de conexiuni cu autostrăzile europene mult mai moderne.

Cel mai îndrăzneţ dintre proiectele iniţiate de Guvern, până acum, este Autostrada Transilvania - o autostradă de patru benzi, de 415 km, care leagă oraşul Braşov, din centrul României, de Oradea, la graniţa cu Ungaria. Acesta este în prezent cel mai mare proiect de autostradă din Europa. La finalizarea sa, autostrada va deveni o parte importantă a sistemului naţional de autostrăzi, oferind o legătură vitală cu restul continentului şi legând centre majore ale pieţei europene de cele din Asia Centrală.

Din păcate, însă, România nu a reuşit să cheltuiască, până în prezent, pentru infrastructura rutieră decât extrem de puţin din fondurile europene, deşi programul ISPA alocă acestui sector sume mari.

Proiectele propuse spre finanţare pe fonduri ISPA au atras aproximativ câteva sute de milioane de euro, dar mai puţin de jumătate au fost propriu-zis cheltuite. Din această cauză, dar nu numai, infrastructura rutieră românească arată, în cele mai multe regiuni, mai rău ca după un bombardament. De aceea, atât autorităţile guvernamentale, cât şi autorităţile locale trebuie să depună eforturi conjugate pentru ca drumurile, în special cele de intrare în ţară, să devină practicabile în sensul cel mai bun cu putinţă.

Vestul ţării reprezintă poarta de intrare în ţară a turiştilor, ceea ce determină dezvoltare regională, noi locuri de muncă pentru cei cuprinşi în programe turistice, dar nu numai, precum şi promovarea internaţională, în sens pozitiv, a României, lucru extrem de necesar mai ales în această perioadă.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Preţul aflării adevărului - declasificarea documentelor privind Revoluţia română din decembrie 1989"

Poate că în 1989, drumul spre dobândirea libertăţii, ne-am fi dorit să fie prefaţat de o revoluţie de catifea, sau de negocieri cu iz democratic, dar Revoluţia română din decembrie 1989 care a dus la înlăturarea dictaturii comuniste, rămâne o pată de sânge în istoria recentă a României. Indiferent dacă au fost ucişi de către cei care n-au avut curajul să-l părăsească pe dictator sau de către cei care au avut nevoie de crime pentru a trăi iluzia puterii, morţii revoluţiei sunt victime ale comunismului, iar Preşedintele României, Traian Băsescu, la 18 decembrie 2006, a dat citire în Parlamentul României, actului de condamnare a comunismului. Dar fără deschiderea arhivelor şi fără confruntarea minciunii pe care s-a bazat preluarea puterii, imediat după 1989, acest act ar rămâne o formă fără fond.

De aceea, se cuvine a sublinia Hotărârea adoptată de Guvernul României în şedinţa din data de 10 februarie a.c., cu privire la declasificarea a 7.617 file din documente cu nivel de clasificare secret de stat, emise de Ministerul Apărării Naţionale, privind Revoluţia română din decembrie 1989. Asociaţia 21 Decembrie 1989 a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o plângere referitoare la Dosarul nr. 97/P/1990 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare, cunoscut şi sub numele de ''Dosarele Revoluţiei''. După 100 de zile de grevă a foamei pentru adevăr făcute anul trecut (4 august-18 octombrie) şi anul acesta (12 ianuarie - 5 februarie) de Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, autorităţile statului român au răspuns, până la urmă, într-un prim pas de mult aşteptat. După cunoscutele amânări, negări, tergiversări şi refuzuri nejustificate, această declasificare a documentelor privind revoluţia anticomunistă poate fi un pas important spre reconciliere, într-o istorie mistificată. Încercarea de a deschide dosarele, într-un exerciţiu al onestităţii, al dialogului, cunoscând adevărul despre evenimentele din decembrie 1989, nu trebuie realizată doar cu scopul perfect legitim al găsirii vinovaţilor şi a supralicitării sentimentului acut de vinovăţie, ci aflarea adevărului cu un scop foarte precis, cel al reconcilierii. În fapt, se impune crearea unui cadru coerent, din perspectiva unor acte normative, dar şi din perspectivă juridică, astfel încât drumul spre reconciliere, spre înţelegerea istoriei noastre recente să dobândească o finalitate clară.

Domnul Romulus Rusan, directorul Centrului International de Studii asupra Comunismului, scria la data de 1 februarie a.c. într-o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, despre cei 1.100 de morţi din timpul evenimentelor din decembrie 1989. "Ceea ce m-a izbit, parcurgând, nume de nume, acest imens pomelnic al celor ce şi-au pierdut viaţa în numele libertăţii, este marea lor diversitate:adolescenţi şi pensionari, muncitori şi artişti, femei casnice ucise înlocuinţa lor sau militari în termen împuşcaţi în urma unor ordine haotice.Toţi îşi cer dreptatea, după ce s-au sacrificat pentru libertate.

Dacă mă gândesc bine, este cea mai mare densitate de oameni ucişi într-untermen atât de scurt - din 17 decembrie până spre sfârşitul lui decembrie1989", scrie Romulus Rusan, directorul Centrului Internaţional de studii asupra Comunismului.

Iată de ce, stimaţi colegi parlamentari, trebuie să încurajăm şi să sprijinim instituţiile statului, asociaţiile de revoluţionari în încercarea de recuperare a acelor fragmente de adevăr care pot înlătura pentru totdeauna încercările de mistificare a revoluţiei anticomuniste din România, fraudele semantice lipsite de orice bun-simţ, aşteptând un verdict al istoriei noastre recente bazat pe documente reale, probe neîndoielnice, şi nu pe închipuiri ale minţii omeneşti. Până la urmă, libertatea înseamnă dreptul de a spune adevărul. Dacă minciuna era esenţa metafizică a comunismului, cum spunea Soljeniţîn, iar disidenţii anticomunişti au plătit un preţ al rostirii adevărului, astăzi noi trebuie să plătim preţul aflării adevărului. Nu uitarea, indiferenţa sau complicitatea minciunii, ci cunoaşterea adevărului a ceea ce ne-a fost dat să trăim, iertarea şi reconcilierea pot fi soluţii reale pentru istoria recentă a României.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Eliminarea privilegiilor din legea salarizării unitare

a personalului plătit din fonduri publice"

Deşi corectă, în principiu, Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, permite, în mod inexplicabil şi total neîntemeiat, menţinerea unor categorii privilegiate de angajaţi în sistemul de stat din România.

Astfel, membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului Pensiilor Private beneficiază de venituri disproporţionat de mari în raport cu munca prestată, sfidând realităţile economice ale României de astăzi. Constatăm cu stupoare cum preşedinţii acestor comisii, dar, şi membrii consiliilor de administraţie încasează lunar salarii de 20.000-30.000 de euro, venituri care depăşesc veniturile vicepreşedintelui SUA, dacă-mi permiteţi această comparaţie uşor hilară, darrelevantă în context. În faţa acestor realităţi concrete, intervine în mod legitim întrebarea: care este scopul şi relevanţa Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice? Sau cum interpretăm aşa numitul caracter unitar al salarizării în strânsă conexitate cu principiul echităţii şi al coerenţei, instituit de art. 3 lit.d) din Legea nr.330/2009?

Ignorarea sau păstrarea în mod intenţionat a acestor dezechilibre, în sistemul de salarizare, va duce în mod irecuzabil la afectarea bugetului şi a economiei naţionale, la o frustrare sporită, dar legitimă a contribuabililor care suportă, ca o imensăpovară, salariile incomensurabile a privilegiaţilor şi pe cale de consecinţă, la decredibilizarea clasei politice româneşti.

Stimaţi colegi parlamentari, dacă dorim cu adevărat ca Legea nr.330/2009 să fie aplicabilă într-un climat al echităţii şi coerenţei, bazat pe principiul raţional şi pragmatic al sustenabilităţii financiare, se impune eliminarea cu promptitudine a inadvertenţelor promovate de forma actuală a Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Dacă pornim de la premisa perfect legitimă că, potrivit funcţiei şi atribuţiilor constituţionale cu care este învestit, preşedintele ţării este cel mai important om din stat, în termeni constituţionali, mă refer expresis verbis la instituţia Preşedintelui României, ajungem la o concluzie în acord cu prevederile constituţionale. În fapt, cu excepţia salariaţilor de la Banca Naţională a României - ale căror salarii sunt reglementate de prevederi internaţionale -, consider că niciun angajat al statului român care lucrează pe teritoriul României, nu poate primi venituri lunare, plătite de stat, mai mari decât cele ale preşedintelui ţării. Astfel salariile incomensurabile, care sfidează realităţile economice româneşti, se impun a fi reduse nu la nivelul de 10.000 de lei pe lună, cât primeşte Preşedintele României, ci până la 4.000 lei pe lună, adică salariul maxim al unui secretar de stat.

În ultimă instanţă, dacă am învăţat ceva din actuala criză financiară, este faptul că sistemele fragile pot eşua catastrofal. Redundanţa, lipsa de transparenţă şi greşelile graţioase din sistemul gestionării fondurilor publice pot avea un efect fatal. Nupoţi prezice viitorul, dar îi poţi auzi paşii apropiindu-se. De aceea, eliminarea privilegiilor din legea salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, poate fi considerată o măsură înţeleaptă, care se impune cu celeritate, în procesul consolidării economiei naţionale.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

«Nu uitaţi de "Societatea Timişoara"!»

Orice om onest cu sine însuşi, dar mai ales cu ceilalţi, confruntat cu concluziile comunităţii ştiinţifice internaţionale, va recunoaşte, în comunism, unul dintre cele mai atroce experimente politice ale modernităţii. În secolul XX, secera şi ciocanul au dictat moartea violentă a peste două sute de milioane de suflete. În faţa acestei istorii tulburate şi tulburătoare se cuvine, mai mult ca oricând, să reînvăţăm acea etică a neuitării despre care vorbea Monica Lovinescu.

Iar această etică a neuitării, acest refuz categoric al indiferenţei, ne obligă, stimaţi colegi parlamentari, să nu uităm de "Societatea Timişoara" şi de rolul acestei organizaţii civice în democraţia postdecembristă din România. În urmă cu douăzeci de ani, la 11 martie 1990, a fost lansată public Proclamaţia de la Timişoara, documentul civic si politic cel mai important al anului 1990, conceput şi redactat de scriitorul George Şerban şi membrii Societăţii Timişoara. Proclamaţia de la Timişoara avea menirea de a reda adevărata valoare şi demnitate Revoluţiei de la Timişoara în lupta pentru redobândirea libertăţii în România. Denigrată de puternicii zilei şi răstălmăcită în toate direcţiile de interpretare, printre care critica absurdă, conform căreia documentul solicita autonomia Banatului, Proclamaţia de la Timişoara deranja prin toate cele 13 puncte ale sale, dar mai ales prin punctul 8 care propunea soluţia lustraţiei pentru a fi concretizată o purificare etică, evident, cu miză politică, la nivelul întregii Românii.

Dar se impune a fi subliniat faptul ca ideea lustraţiei anticomuniste născute la Timişoara a făcut posibilă decomunizarea rapidă a majorităţii fostelor ţări comuniste europene. Carta Revoluţiei Anticomuniste din decembrie 1989, Proclamaţia de la Timişoara, ar fi trebuit să devină, de mult, literă de lege în România postcomunistă, dar într-o democraţie ce-şi caută necurmat reperele, lupta pentru redobândirea libertăţii continuă. De 20 de ani încoace, Societatea Timişoara este una dintre cele mai importante organizaţii civice, un adevărat reper moral în istoria recentă a României, afirmând în permanenţă refuzul de a uita ororile şi spaimele totalitarismului. Ca o recunoaştere a impactului acestei organizaţii civice în democraţia postdecembristă, Societatea Timişoara a primit, la sfârşitul anului trecut, Crucea Casei Regale a României.

Majestatea Sa Regele Mihai I a înmânat decoraţia, preşedintelui Societăţii Timişoara, Florian Mihalcea, pentru "păstrarea în conştiinţa publicului român a documentului definitoriu al evenimentelor din decembrie 1989 şi al democraţiei: Proclamaţia de la Timişoara".

Totuşi, stimaţi colegi parlamentari, în logica inexplicabilă a României postcomuniste, în mod regretabil şi inexplicabil, Societatea Timişoara, căreia îi recunoaştem cu toţii rolul şi impactul în viaţa publică românească, va rămâne fără sediu. Pentru că Societatea Timişoara are un contract cu Primăria Municipiului Timişoara, consiliul local nu a mai prelungit actul administrativ de prelungire a închirierii spaţiului din Piaţa Victoriei, pe motiv că în mod ilegal i s-a subînchiriat europarlamentarului PD-L, Monica Macovei, un birou parlamentar în acelaşi spaţiu. Motivarea consiliului local, fiind doar un pretext, deoarece în sediul Societăţii Timişoara a mai funcţionat într-o vreme şi cabinetul fostului deputat PNŢCD, George Şerban, dar nimeni nu s-a arătat contrariat de acest fapt.

Nu trebuie să uităm faptul că primul laureat al marelui premiu al Societăţii Timişoara a fost în anul 1992, Corneliu Coposu, un model etic şi politic în lupta pentru libertate şi democraţie în România. Ce-ar spune Seniorul văzând că urmaşii lui dau afară din propriul sediu o organizaţie anticomunistă din România de astăzi?

Doamnelor şi domnilor deputaţi, trebuie să afirmăm refuzul categoric al indiferenţei faţă de istoria recentă a României, dar mai ales faţă de lupta prezentului pentru libertate şi democraţie. Acum, la 20 de ani, fiind confruntaţi încă o dată cu această Cartă a Revoluţiei Române, Proclamaţia de la Timişoara, se impune, ca un imperativ categoric, să nu uităm de "Societatea Timişoara"!

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

Declaraţie politică privind Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina

Prin prezenta declaraţie politică doresc să atrag atenţia asupra situaţiei financiare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi a solicita sprijinul în efectuarea demersurilor necesare către MSP şi CNAS pentru îmbunătăţirea finanţării unităţii, comunicându-vă lacunele legislative şi punctele slabe care nu pot fi rezolvate decât prin elaborarea unui contract cadru bazat nu pe criza economică şi subfinanţarea unităţilor sanitare ci pe realităţile existente în sistemul sanitar.

• Actualizarea tarifelor pe caz rezolvat în funcţie de tipul spitalelor şi media cheltuielilor efectuate pentru realizarea serviciilor medicale.

Deşi Spitalul Judeţean Slatina a devenit Spital Judeţean de Urgenţă Slatina din anul 2008, iar grila de salarizare pentru spitale de urgenţă este cu 28% mai mare decât grila existentă ca spital judeţean, tariful pe caz rezolvat este tariful lunii decembrie 2007, fără ca până în prezent să sufere modificări în funcţie de creşterea salariilor sau creşterea preţurilor.

Considerăm că este nedrept ca Spitalul Municipal Caracal să beneficieze de aceleaşi condiţii de finanţare de tarif, ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, ştiut fiind faptul că acele cazuri grave care necesită costuri mari se trimit spre rezolvare către Slatina, cheltuiala medie a acestora fiind de circa 20.000 lei/caz, iar tariful de decontare stabilit de MSP şi CNAS este de 1380 lei/caz.

• Finanţarea serviciilor medicale spitaliceşti la nivelul realizat, conform ICM calculat de Şcoala naţională de sănătate publică, şi nu la nivel contractat.

În cursul anului 2009, deşi Spitalul Judeţean de Urgenţă a realizat un ICM de 1,0828 cu 43,40% mai mare faţă de cel contractat, serviciile medicale nu au putut fi decontate la acest nivel ca urmare a lipsei de fonduri a CAS Olt, astfel că la sfârşitul anului 2009, serviciile efectuate, validate şi nedecontate de către CAS Olt se ridică la circa 100.000.000 lei.

Consider necesară intervenţia guvernamentală, pentru posibilitatea legală de a recupera contravaloarea acestor servicii în anul 2010, întrucât având în vedere prevederile legislative existente, suma în cauză nu poate fi decontată către spital.

• Finanţarea ATI, secţie a spitalului care acumulează cele mai mari cheltuieli pe zi de spitalizare ca urmare a modului de salarizare şi a cheltuielilor efective cu medicamente, materiale sanitare şi investigaţie, de către MSP în vederea degrevării celorlalte secţii de aceste costuri care le aparţin în mod indirect, pe sistemul transferuri - cazul UPU.
• Acordarea de către MSP a fondurilor necesare pentru rezolvarea anumitor situaţii - vezi cazul gripei AH1N1 când a fost necesară o suplimentare a aprovizionărilor cu medicamente şi materiale sanitare specifice, sau cazul pacienţilor dializaţi rămaşi în spital, întrucât, datorită intemperiilor vremii nu au mai putut fi transportaţi în localităţile de domiciliu.
• Reglementarea clară a modului de rezolvare a cazurilor sociale prin preluarea acestora de instituţii abilitate şi elaborarea de prevederi legale în acest sens.
• Majorarea punctului pentru serviciile clinice din ambulatoriul de specialitate, având în vedere că, de circa 5 ani de zile, ambulatoriul de specialitate nu acoperă nici cheltuielile de personal, iar de cheltuieli materiale nici nu poate fi vorba.
• Finanţarea cu un plafon real, conform necesităţilor, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, stabilirea unor reglementări legale pentru suportarea contravalorii acestora de către pacienţi.
• Participarea reală a reprezentantului DSP, în procesul de negociere cu CAS Olt, pentru contractarea de servicii medicale prin avizarea acestui proces şi informarea MSP asupra modului de încheiere a contractelor de servicii medicale, a existenţei subfinanţării anumitor domenii şi găsirea unor soluţii de acoperire a deficitelor de fonduri existente.
• În sprijinul îmbunătăţirii activităţii medicale, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a elaborat ghidurile de practică pentru fiecare specializare în parte, responsabil, director medical şi şefii de secţii, dar considerăm necesară elaborarea unor ghiduri de practică unitare la nivel naţional pentru fiecare specialitate, de către MSP, prin colaborarea cu Colegiul Medicilor.
• Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina face demersuri pentru obţinerea unor finanţări consistente din partea Consiliului Judeţean şi Consiliului Local, pentru lucrări de reabilitare şi modernizare a clădirilor, dar şi finanţări din fonduri europene.
• Faţă de cele prezentate, suntem conştienţi că, în actuala conjunctură economică, nu sunt fonduri pentru finanţarea reală a sistemului de sănătate, dar de la an la an aceste deficite s-au majorat, iar în prezent considerăm că este necesară stabilirea clară până unde ţine gratuitatea serviciilor medicale şi cum se pot acoperi diferenţele de finanţare - fie prin coplată, fie prin majorarea cotei fondului naţional de sănătate sau reducerea cheltuielilor, pentru că în prezent ne confruntăm cu o situaţie fără precedent.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"ABC-ul umanităţii"

60 de români nu vor mai avea nevoie de căldură iarna viitoare. Ei au murit deja de frig în această iarnă, şi mulţi alţi oameni fără adăpost au ajuns la spital cu hipotermie şi degerături. Şi nu mai vorbesc de cele câteva mii de persoane defavorizate care au fost aduse la spital doar fiindcă nu aveau un loc unde să se încălzească, iar ambulanţele au patrulat cu asiduitate prin cartiere în căutarea tuturor celor care nu găseau un loc ferit de frig. Astfel spitalele s-au umplut până la refuz de acei nefericiţi ce nu aveau nevoie decât de un pat şi o masă caldă.

De prea multe ori ambulanţele nu pot face faţă numărului mare de solicitări. Şi ne putem întreba dacă, în loc să transporte la spital pacienţii cu infarct sau victimele accidentelor, acestea nu au fost nevoite să devină doar taxiuri pentru cei fără adăpost. În toate spitalele din România se ajunge ca supraaglomerarea să devină o problemă.

Poate am să-i surprind pe unii dintre dumneavoastră, dar rolul sistemului sanitar din România este de a acorda îngrijiri medicale. Protecţia socială ar trebui să ţină de altceva. Cu toţii ştim că este mai simplu să previi decât să tratezi. Şi e păcat sa nu utilizam spaţiile disponibile existente în aproape toate marile oraşe, în cazărmile dezafectate, pentru adăpostirea persoanelor defavorizate atunci când condiţiile meteorologice sunt defavorabile.

Biserica şi-a dat deja binecuvântarea şi şi-a exprimat sprijinul în asistarea celor umili şi umiliţi de soartă. Comunitatea locală şi ONG-urile se pot implica asigurând minimul necesar existenţei zilnice.

Unirea face puterea atunci când este greu. Şi de aceea, indiferent de culoare politică, sperăm să găsim rezolvarea acestei vechi probleme prin proiectul legislativ care prevede înfiinţarea programului naţional de suport în condiţii meteorologice defavorabile de care vor beneficia persoanele cu probleme sociale, prin colaborarea dintre armată, biserică şi comunitatea locală.

Şi iarna viitoare va fi frig. Gândiţi-vă la asta atunci când veţi vota pentru această lege.

Domnul Mihail Boldea:

"Şcoala românească - conservatorism sau inovaţie?"

Nu am putut să nu remarc, în ultimul timp, valul tineresc şi inovator care pare a fi cuprins sistemul de învăţământ românesc. Sper să nu fie doar un balon de săpun pentru că noul ministru al învăţământului este prea tânăr ca să fi avut timpul necesar să uite programele şcolare după care a învăţat. Fiecare dintre noi are copii sau nepoţi, aşa că îmi închipui că ştiţi ce înseamnă, când ajungeţi seara acasă, să vi se ceară ajutorul la rezolvarea unor teme urgente pentru a doua zi. Problema este nu că vi se cere ajutorul, ci ce vi se cere !

Nu doresc să se creadă că neg marile valori culturale ale României. Ele vor fi şi vor rămâne simboluri ale acestei ţări. Dar uităm, intenţionat sau din neglijenţă, să intrăm în mintea noilor generaţii, să descifrăm sistemul de gândire al copiilor noştri şi, mai ales, să le înţelegem sistemul de valori.

Stimaţi colegi, să fim realişti: noile generaţii de tineri din această ţară sunt total diferite de cele de acum 20 de ani. Aceşti copii s-au născut cu TV color în cameră, cu telecomenzi la îndemână, cu telefoane mobile agăţate de gât şi, cel mai important, cu computerul la îndemână. Indiferent că ne place sau nu, aceasta este realitate. Ceea ce acum 20 de ani era, pentru majoritatea dintre noi, un vis de neîndeplinit, este astăzi la îndemâna oricui. Asaltul informaţional este imens, sursa de informare este, practic, nelimitată, şi asta în timp ce programa şcolară preuniversitară a rămas neschimbată de ani de zile.

Am văzut manualele gimnaziale pentru studiul limbilor străine. Nu sunt editate în România şi asta se vede imediat. Sunt viu colorate, au fotografii multe şi de calitate ceea ce le face atractive. Tratează subiecte actuale şi familiare pentru elevi, pentru că altfel înveţi limba engleză studiind despre Michael Jackson, Madonna sau Linkin Park şi altfel când povesteşti cum ţi-ai petrecut vacanţa la bunici.

Nu am nimic contra operelor lui Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Zaharia Stancu sau Fănuş Neagu, dar acestea ar trebui studiate începând cu învăţământul liceal specializat nu din cel gimnazial. Toate conţin descrieri stufoase care se pierd în metafore, subiectele nu prezintă nici un interes pentru elevi, limba folosită abundă de arhaisme iar naraţiunea este anostă şi mai mult simbolică. În Anglia, de exemplu, nu se studiază James Joyce în gimnaziu şi nici Marcel Proust în Franţa. Materia este dozată la nivelul de percepţie şi interes al elevilor de o anumită vârstă.

La matematică se studiază, de exemplu, în clasele a V-a şi a VI-a mulţimile şi vectorii. Să fim serioşi! Aceste noţiuni sunt total abstracte şi mă îndoiesc că şi un adult care nu are o pregătire în domeniu le poate înţelege.

Ştiu că vor fi voci care vor spune că acest învăţământ românesc, aşa cum este el, are olimpici internaţionali şi că a dat reale valori culturale sau ştiinţifice. Este adevărat, doar că aceştia reprezintă o minoritate! Învăţământul preuniversitar românesc trebuie să fie structurat pentru marea majoritate a copiilor din această ţară, nu pentru o minoritate superdotată. Tinerii cu certe înclinaţii spre un domeniu sau altul pot urma un sistem de învăţământ specializat care le va pune în valoare talentul, fără a încerca să modelăm un întreg sistem educaţional în favoarea unei minorităţi.

Iată de ce salut cu bucurie intenţia noului ministru al educaţiei de a trece la o modificare şi actualizare radicală a programelor şcolare preuniversitare, esenţial pentru societatea românească fiind să avem generaţii de tineri cu o cultură generală polivalentă solidă şi nu o minoritate de elită. Sper ca cele declarate de domnul ministru să fie puse în practică cât mai repede posibil, şi asta în folosul generaţiilor viitoare de tineri din această ţară.

Domnul Carmen Axenie:

"Suprafaţă şi profunzime în reforma educaţiei româneşti" Din discuţiile pe care le-am purtat de-a lungul anilor cu diferite persoane care lucrează în sistemul nostru de învăţământ, am aflat o seamă de nemulţumiri care mai de care mai urgente. De la problema salariilor, la cea a adaptării la nevoile pieţei observăm parcă un demaraj foarte greu şi un dialog între părţile implicate în negocieri adeseori anevoios. De ce stau lucrurile aşa, n-aş putea să vă spun. Cert este că nu vom putea debloca acest mare angrenaj educaţional folosind o fermecată cheie franceză bună la toate. Pentru fiecare set de probleme trebuie găsite soluţii generoase şi chiar vizionare.

Cu această convingere, doresc să vă reţin astăzi atenţia aducându-vă înainte două sugestii recente pe care le-am primit de la câţiva cetăţeni. Domniile lor au încercat să îmi demonstreze că reforma învăţământului nostru riscă să rămână una de suprafaţă fără aplicarea unor măsuri surprinzătoare pentru cei mai mulţi dintre noi. Vă redau în continuare problemele ridicate de aceştia şi argumentele lor.

Prima problemă se referă la evaluarea studenţilor în învăţământul universitar. Mulţi dintre studenţii de astăzi au deja în portofoliile lor una sau mai multe diplome de licenţă. Alţii deţin, pe lângă licenţă, diplome de masterat şi chiar de doctorat. Nu e greu de înţeles că un astfel de student, trecut deja prin ani buni de studiu, şi-a însuşit o serie de instrumente de cercetare pe care la noua facultate nu le poate folosi aproape deloc. Evaluarea lui se face în mod clasic, prin recitarea poezioarei la examen, dacă are şansa de a mai da examen oral, sau prin relatarea scrisă a unor informaţii învăţate precum tabla înmulţirii. În loc de a spori în cercetare şi în prestaţii publice la diferite conferinţe, studentul nostru mai dinainte şcolit suportă un regres evident. Banii cheltuiţi în anii anteriori pentru dezvoltarea aptitudinilor sale sunt irosiţi acum prin situaţia pe care v-am prezentat-o. Dacă dorim o reformă adevărată a învăţământului universitar, atunci trebuie să pornim de la a recunoaşte cele două categorii mari de studenţi (la prima şi la a doua facultate). Evaluarea lor nu se poate face în mod eficient fără o discriminare pozitivă a metodelor. Profesorul adevărat înţelege imediat nevoia acestei schimbări. Mai trebuie să avem în fiecare universitate câţiva dintre aceştia, cum nu mă îndoiesc că există.

A doua problemă este şi mai revoluţionară, dar nu imposibilă sau absurdă. Este vorba despre o parte a cetăţenilor români care doresc să-şi educe acasă copiii. În alte ţări europene (Cehia, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Italia, Elveţia, Marea Britanie, Ungaria, Irlanda) această formă de învăţământ există deja, purtând numele de homeschooling (şcolire acasă).

Argumentele cetăţenilor sunt: a) de natură pedagogică: 1. scăderea nivelului de aprofundare a informaţiilor şi competenţelor, fapt demonstrat şi de rapoartele oficiale europene cu privire la România; 2. deţinerea unor reale posibilităţi familiale (pedagogige şi financiare) pentru educaţia copiilor; b) de natură etică: în principal, nemulţumirea părinţilor vizavi de atmosfera şcolară, uneori viciată, în care se dezvoltă copiii lor.

Ca părinte, mai întâi, dar şi ca avocat, am cumpănit cele prezentate mai sus şi nu le-am găsit deloc neîntemeiate. Sper ca în perioada următoare să putem avea în România o reformă de profunzime a învăţământului nostru.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua internaţională a limbii materne"

Proclamată de către Conferinţa generală UNESCO din 1999, Ziua internaţională a limbii materne, 21 februarie, promovează recunoaşterea şi utilizarea limbilor materne. În această zi, statele membre UNESCO s-au angajat să contribuie la protecţia şi revigorarea diversităţii culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare diferite.

Scriitorul francez Stendhal spunea că "primul instrument al geniului unui popor este limba sa". Limba maternă reprezintă identitatea naţională şi culturală a individului şi este una dintre dimensiunile fundamentale ale fiinţei umane. Cu toate acestea, potrivit statisticilor oficiale, se estimează că mai mult de jumătate din cele 7.000 de limbi vorbite în lume sunt pe cale de dispariţie. Este prin urmare, obligatoriu să se acţioneze de urgenţă. Cum? Încurajând şi dezvoltând politici lingvistice care să faciliteze fiecărei comunităţi utlilizarea limbii sale primare sau materne, şi cât se poate mai frecvent, inclusiv în învăţămant, stapânirea deopotrivă a unei limbi naţionale sau regionale şi a uneia internaţionale. Încurajând totodată vorbitorii unei limbi dominante să stăpânească o altă limbă naţională sau regională şi una sau două limbi internaţionale. Numai un multilingvism perfect asumat poate permite tuturor limbilor să-şi găsească locul în lumea noastră globalizată.

România se numără printre ţările care asigură minorităţilor naţionale posibilitatea de a urma învăţământul în limba maternă şi de a-şi dezvolta cultura şi tradiţiile. Prin revizuirea sa în urma referendumului din octombrie 2003, Constituţia României prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii care aparţin unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă, să se asigure folosirea (în scris şi oral) a limbii acelei minorităţi în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice descentralizate. Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au, de asemenea, dreptul de a se exprima în limba lor maternă în faţa instanţelor judecătoreşti. S-a reglementat prin lege şi folosirea denumirilor paralele de localităţi în română şi în limbile minorităţilor etnice locale.

În acelaşi timp, există etnici români ce trăiesc în statele vecine care trebuie să aibă condiţii de exprimare la nivelul cerinţelor europene, iar statul român trebuie să facă mai mult pentru aceştia.

Noi, europenii, am învăţat să fim mândri de bogata noastră moştenire, inclusiv cea lingvistică, pe care trebuie să o conservăm. Totodată, trebuie să-i facem şi pe alţii părtaşi la această bogăţie şi să-i sprijinim să-şi păstreze limba şi tradiţiile. Dispariţia unui singur om este o tragedie. Ce-am putea spune de dispariţia unei limbi saua unui popor? Putem noi să rămânem pasivi când mor limbi şi popoare?

"Unitate în diversitate" nu este un slogan doar pentru Europa, ci pentru întreaga umanitate!

Domnul Florin Ţurcanu: «Agricultura, "Cuiul lui Pepelea" în politica românească!»

Politica aplicată de guvernul PD-L a generat acutizarea problemelor cu care se confruntă satul românesc. După o perioadă de relansare, care coincide cu guvernarea liberală de la sfârşitul anului 2008, se înregistrează intrarea într-un con de umbră a satului românesc, datorită lipsei de interes manifestate de guvernanţi.

Sfârşitul de an 2008 şi întreg anul 2009 au însemnat pentru fermierii români imposibilitatea realizării unui progres economic, fapt ce a generat mărirea decalajului dintre fermierul român şi cel european, evident în defavoarea fermierului român.

Acest decalaj a fost determinat de o serie de factori precum:

• obligarea agricultorului român de a cumpăra scump, de regulă din import, a celor necesare înfiinţării culturilor, inclusiv a utilajelor agricole, şi, totodată, obligativitatea acestuia de a-şi vinde ieftin produsele;
• desfiinţarea pieţei de desfacere a produselor agricole, abia înfiripată, fără a beneficia de o protecţie din partea statului, actualmente se află în imposibilitatea de a prelua, prelucra sau industrializa, după caz, produsele agricole;
• excluderea totală a fermierilor de la creditare şi mai ales a celor care au fost selectaţi în urma depunerii proiectelor pentru banii europeni, fapt ce întăreşte imposibilitatea acestora de a-şi crea capital în vederea dezvoltării;
• renunţarea la cultivarea terenurilor şi abandonul acestora, fapt nemaiîntâlnit până în acest moment.

Cauzele expuse mai sus au atât efecte de moment, cât şi pe termen lung, datorită faptului că numeroşi fermieri au renunţat la proiectele deja începute, în care s-au cheltuit numeroase sume, unele chiar din fonduri FEADR. Renunţarea la proiecte s-a produs datorită lipsei fondurilor proprii, a neacordării creditelor bancare şi, uneori, a neacordării avansurilor de către FEADR.

Efectele acestei crize se fac simţite deja în lumea satului românesc şi se caracterizează prin: îmbătrânirea satelor datorită migraţiei forţei de muncă a tinerilor către Europa, lipsa forţei de muncă calificată, sărăcirea accentuată a satului.

Toate aceste neajunsuri nu pot determina dezvoltarea unei societăţi datorită faptului că, în condiţiile prezentate mai sus, se înregistrează în mediul sătesc o rată crescută a abandonului şcolar, precum şi a infracţionalităţii juvenile.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Dragobetele - sărbătoarea iubirii la români, o sărbătoare ce se pierde datorită unei sărbători importate: Sfântul Valentine"

Ştiu că vi se va părea straniu că vin în faţa dumneavoastră cu prezentarea unei sărbători pe care odată tinerii din sate o venerau, dar cei din ziua de azi nu o cunosc şi preferă să sărbătorească Sfântul Valentine, o sărbătoare importată în locul celei care există la noi de foarte mulţi ani.

Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie şi care reprezintă în tradiţia veche începutul noului an agricol. Este momentul în care natura se trezeşte, păsările îşi caută cuiburi, iar oamenii, în special tinerii, intră şi ei în rezonanţă cu ea.

În literatură, numele de "Dragobete" este asociat cu un personaj din mitologia populară românească: "zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în acelaşi sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti", fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.

În popor, au existat numeroase obiceiuri şi tradiţii prilejuite de sărbătoarea dragobetelor. Unele dintre acestea şi-au pierdut din semnificaţie, altele s-au păstrat cu sfinţenie, pe unele le mai întâlneşti doar în anumite zone ale ţării, pe altele doar în lumea satului. Marea problemă în ziua de azi este aceea că tinerii nu le ascultă, sunt mult mai interesaţi de cele străine decât de cele autohtone.

Stimaţi colegi, trebuie să tragem un semnal de alarmă pentru ca tradiţiile româneşti să nu se piardă o dată cu bătrânii. Trebuie să încurajăm tinerii să continue tradiţiile li să fie mândrii de ele aşa cum fiecare popor se mândreşte cu tradiţiile lui.

Domnul Vasile Silviu Prigoană:

"Protecţia civilă - 77 de ani de existenţă"

La 28 februarie 1933, prin Înaltul Decret Regal nr.468, s-a stabilit înfiinţarea unei arme noi: Apărarea Pasivă. Acesta este considerat actul de naştere al Protecţiei Civile din România şi, ca urmare a acestui fapt, în fiecare an, pe 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile.

Cât de importantă este această armă s-a putut observa după terminarea primului război mondial, când şi în România, ca dealtfel în întreaga Europă, lipsa unei pregătiri anterioare şi a unor măsuri minime de protecţie au generat sute de mii de victime civile colaterale ce s-au adăugat celor de pe fronturile de luptă.

Începutul reglementărilor de rang superior privind protecţia populaţiei şi a bunurilor în caz de conflict armat este dat de "Legea asupra organizării naţiunii şi teritoriului pentru timp de război nr.1245/24.04.1933", prin care se stipula încadrarea cetăţenilor ţării în diferite organizaţii paramilitare, inclusiv în cele de apărare pasivă, pentru protecţia populaţiei şi intervenţie în vederea înlăturării efectelor atacurilor din aer.

Strâns legat de această lege şi anterior apariţiei ei, va intra în vigoare Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene la 23 martie 1933, regulament aprobat prin Înaltul Decret Regal nr.468 din 28 februarie, acelaşi an. Se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, precum şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor.

Formaţiunile de apărare pasivă ale localităţilor şi stabilimentelor economice ale Crucii Roşii şi subunităţile de pompieri - apărare pasivă îşi vor face debutul la primele atacuri din aer la Iaşi, la 23 iunie 1941.

Începând cu ianuarie 1951, se înfiinţează Centrul de Instrucţie al Apărării Pasive a Teritoriului, prin Decizia ministrului afacerilor interne nr.133 din 8 ianuarie 1951. Modernizarea concepţiei apărării civile a populaţiei, bunurilor şi teritoriului în caz de conflict armat, dar şi la dezastre a fost impusă în primul rând de ruptura provocată de evenimentele din Cehoslovacia din 1968, de catastrofele naturale care au lovit ţara: inundaţii, cutremurul din 1977, dar şi de unele catastrofe industriale, cum au fost marile incendii de pe platformele petrochimice sau metalurgice.

În prezent, protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

În componenţa Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă intră subunităţi de pompieri şi salvatori - precum binecunoscutul SMURD - care au devenit soluţii eficiente pentru problemele deosebite apărute în cotidianul românesc.

Stimaţi colegi, vă rog să vă alăturaţi demersului meu de a mulţumi celor care activează în serviciile specializate ale inspectoratului şi de a le ura, cu doar câteva zile avans, La mulţi ani!

Domnul Teodor Atanasiu:

"Dezastrul economiei româneşti realizat sub guvernarea Boc-Udrea, confirmat de ultimele date statistice"

Domnul Boc visa în anul 2009 la o creştere economică "modestă", spunea dumnealui pe atunci, "undeva în jur de 2%". La susţinerea în Parlament a bugetului de stat pe anul 2009, acelaşi domn Boc a prezentat o mulţime de date pline de entuziasm bocian, promisiuni înălţătoare şi, mai ales, liniştitoare pentru români. Nimic din cele clamate atunci de premier nu lăsau să se întrevadă dezastrul care avea să ne asalteze cu înverşunare, în fiecare lună a anului 2009: şomaj fulminant, recesiune din ce în ce mai galopantă şi falimente în masă.

FMI a încercat să tempereze discret acest entuziasm sforăitor al premierului Boc, prin declaraţii de avertizare: FMI consideră proiectul de buget al Cabinetului Boc unul optimist şi estimează că economia româneasca ar putea înregistra o recesiune în 2009. Niciuna dintre afirmaţiile "hei-rup-iste" ale premierului Boc despre economia românească şi evoluţia acesteia în anul 2009 nu s-au adeverit până în prezent.

Deşi premierul Emil Boc a insistat în tot anul 2009 pe ideea că totul este perfect în România, că ne merge din plin în domeniul economic şi că nu avem niciun motiv de îngrijorare, utilizând cât se poate de des, în orice împrejurare televizată, tot felul de basme pentru copii, de genul că preferă să vadă "partea plină a paharului" în ceea ce priveşte recesiunea economică, în condiţiile în care se întrevăd semne de redresare în lunile martie şi aprilie, încasările la buget începând să crească, iar şomajul să se reducă. Aceasta este o declaraţie a domnului Boc din luna mai a anului 2009!

Mă întreb, acum după ce INS a dat publicităţii ultimele date statistice, în ce lume oare a trăit acest premier în anul 2009? Despre care "parte plină a paharului" ne vorbea domnul Boc dacă, atunci când nu era dumnealui premier, România a înregistrat în anul 2008 o creştere economică record, de 7,1%, mai mare faţă de avansul de 6% înregistrat în 2007, iar de când e dumnealui instalat în fotoliul de conducător al guvernului, economia românească se îndreaptă, cu o viteză fantastică, pe un tobogan al declinurilor, în toate domeniile.

Probabil, domnul Boc trăieşte, împreună cu ai săi miniştri PD-L-işti, într-o Românie paralelă, perfectă, în care au parte numai de vise roz şi realizări pompieristice pe hârtie sau în planuri, ce nu au nicio legătură cu România în care trăim noi, toţi ceilalţi cetăţeni afectaţi de toate efectele crizei din ce în ce mai acutizate.

Aceasta este realitatea, domnule prim-ministru Boc: produsul intern brut a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o scădere de 1,5% în termeni reali comparativ cu trimestrul trei, astfel că economia României nu a ieşit din recesiune, pe întreg anul 2009 scăderea fiind de 7,2%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, p.i.b.-ul a înregistrat o scădere de 6,6% conform datelor publicate în aceste zile de INS, şi acestea sunt doar primele estimări pentru anul 2009.

Concluzia, din păcate, nu este una prea optimistă, deşi premierul Boc debordează permanent de o fericire fără margini în ceea ce priveşte "fabuloasele" rezultate ale celor IV guverne boc-iene: România este încă în recesiune, iar rezultatele lunii ianuarie, din nefericire, domnule Boc, sunt destul de grave!

Domnul Marin Almăjanu:

"Guvernul Boc-Udrea luptă din răsputeri să-i sărăcească pe pensionari!"

Noua lege a pensiilor, care va fi în curând trecută prin Parlamentul României, tot prin asumare, la fel ca şi celelalte legi pompieristice, pe care domnul Boc le-a lansat ca fumigene în campanie şi apoi a găsit de cuviinţă să le treacă urgent prin Parlament, fără nicio dezbatere serioasă, deşi acestea vizau domenii şi probleme extrem de importante pentru cea mai mare parte a angajaţilor români, urmăreşte decuplarea punctului de pensie de salariul mediu pe economie, ceea ce va avea drept consecinţă sărăcirea drastică a pensionarilor.

În aceste condiţii, se va ajunge la diminuarea valorii punctului de pensie, în 10-15 ani, valoarea acestuia putând să ajungă chiar sub 30% din salariul mediu pe economie.

Aceasta este răsplata pe care le-o dă premierul Boc milioanelor de pensionari care şi-au plătit conştiincios contribuţiile zeci de ani şi care sunt puşi acum în situaţia de a rămâne cu pensii mult mai mici, necorelate cu salariul mediu şi nici măcar neindexate cu procentul echivalent al inflaţiei anuale.

Pensionarii au ajuns să fie arătaţi cu degetul acuzator, permanent de guvernele Boc, care nu fac decât să se plângă de "povara" ce apasă din greu pe umerii lor din cauza numărului mare de pensionarii şi a numărului mai mic de angajaţi. Dar cine a încurajat şomajul, cine a falimentat sute de mii de firme, cine ţine în blocaj de peste un an tot circuitul financiar din România?

Prin repetarea la infinit a celebrei sintagme "pensii nesimţite", premierul Boc dă acum startul recalculării a foarte multor pensii, neluând nicio clipă în considerare faptul că un drept odată câştigat nu mai poate fi luat înapoi deoarece acel drept nu a fost dat pensionarilor în urma încălcării unor legi, ci, din contră, în urma respectării legilor în vigoare.

Şi ca pensionarii actuali şi viitori să stea cât mai liniştiţi de acum înainte, ministrul muncii, domnul Şeitan, îi asigură pe aceştia că vor avea un viitor luminos, o viaţă lungă şi plină de huzur, că vor trăi mult şi bine, până pe la 82 de ani vor putea mânca pensia atribuită şi că vor câştiga din ce în ce mai bine datorită "protecţiei nepreţuite" a dumnealui şi a premierul Boc.

Cum se poate realiza o astfel de bunăstare pentru cei care acum se lovesc de diminuări semnificative ale pensiilor în plată? Nimic mai simplu, ne explică ministrul muncii: angajaţii actuali muncesc mai mult, pentru că are grijă guvernul Boc-Udrea să le crească semnificativ vârsta de pensionare, cotizează mai mulţi ani şi, astfel, vor primi, atunci când le va veni rândul să se pensioneze, sume importante de bani cu care vor putea trăi o eternitate. Adică calculele actualilor guvernanţi, pline de un optimism debordant, ies pe plus, cu mult peste aşteptările noastre: ne va creşte speranţa de viaţă spectaculos în următoarea perioadă, cu peste şase ani la bărbaţi şi peste unsprezece ani la femei.

Este mai mult decât senzaţional, domnule Boc! Veţi reuşi dumneavoastră, în cei trei ani de guvernare pe care-i mai aveţi la dispoziţie, să creşteţi atât de tare nivelul de trai, încât ne declaraţi că vom trăi, neîndoielnic, mult mai mult decât în prezent?

Nu am fi putut decât să ne bucurăm, domnule prim-ministru, pentru veştile bune pe care ni le oferiţi cu atâta generozitate la fiecare pas guvernamental, dacă acestea ar avea vreun dram de adevăr în ele, dar, şi de această dată, sunteţi mult prea demagog ca să vă mai creadă cineva în ţara asta.

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Încă un proiect anticonstituţional se află pe masa Guvernului Boc-Udrea!"

Paradoxal sau nu, aproape în fiecare lună de guvernare boc-iană, fie domnul Boc în persoană fie miniştrii săi vin în faţa opiniei publice cu prezentarea şi apoi, imediat, cu promovarea unor ordonanţe simple sau de urgenţă, profund anticonstituţionale.

De această dată, ministrul muncii, domnul Şeitan, după ce a creat un imens scandal legat de recalcularea pensiilor, fapt avut în vedere odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor, susţine acum că nu toţi copiii vor mai primi alocaţii de stat. Domnul Mihai Şeitan spune că sistemul de acordare a acestora va fi reanalizat, astfel încât statul să dea alocaţii doar sub un anumit plafon al venitului familial.

Da, suntem de acord că pe fondul acestei crize economice şi financiare fără precedent, este nevoie de mai multă susţinere pentru cei defavorizaţi şi, în special, pentru copiii familiilor cu probleme. În acest sens şi noi, liberalii, avem un proiect de diferenţiere a alocaţiilor de stat, dar în niciun caz de tăiere a acestora, deoarece prin acest demers - poate domnul ministru Şeitan nu a lecturat încă Legea fundamentală - se încalcă mai multe articole din Constituţie.

Mă întreb, cum este posibil ca un doctor în drept constituţional, ca domnul Boc, să nu citească Constituţia nici măcar până la articolul 15, alin. (2), în care se stipulează foarte clar: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile" şi să-i atragă atenţia încălcării flagrante a acesteia subalternului şi colegului său de guvern, domnul Şeitan, atât în ceea ce priveşte Legea pensiilor, cât şi a acestei noi iniţiative de anulare a unor alocaţii de stat pentru copiii ai căror părinţi au venituri peste medie.

Şi dacă ar fi citit şi mai departe Constituţia, domnul Boc ar fi ştiut acum să-i spună domnului ministru al muncii că articolul 49 este şi mai edificator în ceea ce priveşte drepturile copiilor. Astfel, alin. (1) prevede: "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor", iar alin. (2) este cât se poate de elucidant: "Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege".

Domnul Boc a uitat de multitudinea de promisiuni din campaniile electorale, în care susţinea, printre altele, mărirea alocaţiilor pentru copii şi nu anularea unora dintre acestea, al căror cuantum este oricum derizoriu pentru copii şi pentru părinţi.

Protecţie socială se poate face ajutându-i mai mult pe cei defavorizaţi, eventual prin acordarea unor burse acestora, dar în niciun caz prin încălcarea drepturilor copiilor. Toţi copiii trebuie să fie egali în drepturi, conform legislaţiei internaţionale în vigoare, şi această alocaţie de stat este un drept al copilului şi nu al părinţilor acestuia.

Este imoral, anticonsitiuţional şi discriminatoriu demersul dumneavoastră, domnilor guvernanţi portocalii!

Domnul Gheorghe Dragomir:

«Alocaţiile sunt considerate şi ele "nesimţite"?»

Ministrul muncii, Mihai Şeitan, a declarat, vineri, că este în lucru un proiect de act normativ prin care alocaţiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate, începând cu 2011, celor care provin din familii cu venituri mari, el precizând că nu a fost încă stabilit plafonul de la care alocaţiile să nu mai fie date. Ministrul a precizat că Ministerul Muncii intenţionează să plafoneze şi acordarea tuturor prestaţiilor sociale, astfel încât doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze de acesta.Tot el a mai spus că pentru plata alocaţiei de stat există un anumit buget în care ministerul de resort trebuie să se încadreze, iar, pe de altă parte, programul de guvernare prevede majorarea alocaţiei de stat pentru copii, lucru care nu ar fi posibil.

La rândul său, secretarul de stat pe asistenţă socială din Ministerul Muncii, Mariana Nedelcu, a declarat că există un grup care lucrează la un proiect de act normativ privind alocaţia pentru copii, urmând ca aceasta să fie regândită, astfel încât banii "să meargă doar acolo unde este cazul".

În acest context, grupul de lucru din Ministerul Muncii analizează posibilitatea neacordării alocaţiei pentru copiii care provin din familii înstărite, astfel încât să poată fi majorat cuantumul alocaţiei primite de copiii care provin din familiile sărace.

Anunţul ministrului Şeitan vine după ce, la sfârşitul lunii trecute, premierul Emil Boc a anunţat că ajutoarele sociale de genul trusoului pentru nou-născuţi nu vor mai fi acordate persoanelor care dispun de Mercedes şi vilă. Petarda ministrului Şeitan a inflamat, pe loc, opinia publică. După lefurile şi pensiile "nesimţite", care vor fi reduse corespunzător, până la limitele "bunului-simţ" (în accepţiune democrată), iată că a venit rândul "alocaţiilor nesimţite".

Noi, ca partid liberal, susţinem reformarea sistemului de alocaţii (în prezent, în România, statul acordă circa 36 de tipuri de alocaţii), dar prima măsură care trebuie luată nu este în nici un caz eliminarea alocaţiilor pentru copiii care provin din familii cu venituri peste medie. Dreptul la alocaţie este un drept al copilului, nu al părintelui. Ca partid de centru-dreapta, Partidul Naţional Liberal priveşte alocaţiile pentru copii ca pe o investiţie de viitor şi nu ca pe o pomană.

Reformarea sistemului de alocaţii acordate copiilor şi familiilor trebuie făcută prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor acordate acestora (servicii pentru îngrijirea sugarilor, asistarea şi educaţia copiilor etc.). Aceasta este tendinţa care se înregistrează în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, iar România ar trebui să se alinieze acestui proces de reformare a sistemului de alocaţii. În plus, prin dezvoltarea şi diversificarea sistemului de servicii acordate familiilor se creează şi noi locuri de muncă.

Dacă Ministerul Muncii doreşte să eficientizeze cheltuirea banului public ar fi mai utilă aplicarea diferenţiată în domeniul unor programe precum "cornul şi laptele" sau alte programe de acest tip care sunt orientate inclusiv către categorii de copii care nu necesită un astfel de ajutor.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Minciunile guvernamentale privind Legea salarizării unitare

îi aduce în pragul disperării pe bugetari!"

Atunci când a venit să-şi asume răspunderea în Parlament pe pachetul de legi în care era inclusă şi Legea salarizării unitare, premierul Boc a promis şi repetat apoi la nesfârşit, cu fiecare ocazie ivită în lumina reflectoarelor, că nu vor scădea sub nicio formă salariile bugetarilor după intrarea în vigoare a legii, adică de la 1 ianuarie 2010.

Dar, surpriza neplăcută nu s-a lăsat prea mult aşteptată şi, aşa cum prevăzusem - doar noi liberalii le-am contestat aberaţiile din acest pachet de legi la Curtea Constituţională - inevitabilul s-a produs, odată ce angajaţii din sistemul public au ajuns la data scadenţei salariului pentru luna ianuarie a anului în curs.

Mai multe categorii de personal din sistemul bugetar au veniturile diminuate semnificativ la această oră, cu procente importante, iar executivul condus de domnul Boc aruncă nepăsător "castanele încinse" în mâinile contabililor din serviciile de salarizare ale instituţiilor!

Atunci când am atenţionat că această Lege a salarizării unitare, la fel ca şi celelalte asumate în mare grabă sunt făcute pe picior, doar cu scop electoral, fără a fi analizate cu responsabilitate şi fără a se ţine cont de sugestiile şi problemele celor îndreptăţiţi, noi, liberalii, am fost acuzaţi că suntem împotriva reformelor "profunde" pe care le flutura temeinic domnul Boc în talk-show-urile de campanie, portocalizate până la refuz.

Ce explicaţii mai aveţi acum, domnule Boc, când vorbiţi de dimineaţa până seara, oriunde credeţi că puteţi impresiona, despre "salariile nesimţite" de sute de milioane de lei vechi, iar prin legea girată de dumneavoastră în Parlament nu aţi făcut decât să reduceţi substanţial veniturile şi aşa foarte reduse ale unor categorii de personal bugetar din mai multe domenii?

Astfel, de la începutul acestui an, când a intrat în vigoare Legea unică de salarizare, veniturile unor bugetari au fost diminuate şi cu 50 la sută, faţă de luna octombrie 2009. Cei mai afectaţi de anularea unor bonificaţii (salarii de merit, sporuri de antenă, de stabilitate, tichete cadou, plata orelor suplimentare) sunt cei din învăţământ şi administraţie publică. Iată câteva exemple: un expert I din primării a avut în octombrie un venit de 950 de lei, în noiembrie şi decembrie 669 de lei, iar în ianuarie 730 de lei. Un inspector I tot din primării a primit în octombrie 1.096 de lei, în decembrie 749 de lei, iar în ianuarie 929 de lei. Personalul nedidactic din învăţământul preşcolar e cel mai afectat de diminuare, unui îngrijitor de la grădiniţă scăzându-i venitul cu peste 30 la sută, de la 611 lei în octombrie, la 416 lei în ianuarie. Alte categorii de personal nedidactic din învăţământ au primit în ianuarie 555 de lei faţă de 728 de lei în octombrie, sau 626 de lei faţă de 806 în octombrie sau 593 de lei faţă de 765 de lei.

Un administrator de grădiniţă a primit în ianuarie 1.257 de lei, cu peste zece la sută mai puţin decât în octombrie. În acelaşi timp, un profesor din învăţământul preşcolar a luat în ianuarie cu aproximativ 12 la sută mai puţini bani decât în octombrie, respectiv 1.899 de lei faţă de 2.159 de lei.

În învăţământul primar, un profesor gradul I, cu 22-25 de ani vechime şi ore de dirigenţie, avea în octombrie 2.030 lei brut, cu sporul de vechime de 25 la sută şi fondul de premiere de doi la sută, iar acum are 1.736 de lei brut, mai puţin cu 15 la sută.

Aceasta este, din păcate, realitatea tristă în care s-au trezit fără voie, fără măcar să fie avertizaţi, o mare parte dintre salariaţii bugetari şi ceea ce este cel mai grav, după părerea mea, este faptul că aceştia au fost minţiţi cu bună ştiinţă de guvernele Boc şi după cum se vede nimeni nu va răspunde pentru tot haosul şi, în special, pentru răul produs celor care, deşi au muncit şi în luna ianuarie ca şi în lunile anterioare, au avut parte de "buzunare subţiate" temeinic.

Ştiu deja răspunsul dumneavoastră, domnule prim-ministru Boc: contabilii şi numai ei sunt de vină pentru tot ce se întâmplă în România legilor asumate în bătaie de joc!

Domnul Mircea Irimescu:

"Imaginea noastră"

Cu vreo zece zile în urmă, găsindu-mă în colegiul meu electoral, situat la 500 km de Bucureşti, am avut onoarea de a primi un mesaj telefonic de la însăşi preşedinta Camerei Deputaţilor şi presupun că un astfel de mesaj au primit toţi colegii mei. Mi se aducea la cunoştinţă pe această cale că, peste două zile, va avea loc acţiunea "Parlament deschis" şi că voi putea aduce o contribuţie personală la acest eveniment făcând pe ghidul. Invitaţia era, din punctul meu de vedere, doar de formă, în realitate nimeni nu miza şi pe participarea mea. Altfel cred că aş fi fost solicitat din timp şi mi s-ar fi prezentat un minim plan al activităţii ce urma să se desfăşoare pentru a mă putea pregăti corespunzător. Era vorba despre o manifestare din programul Camerei Deputaţilor menită să dovedească, imitând cunoscute modele occidentale, transparenţa muncii din această instituţie, care trebuia bifată la "realizări". Atât şi nimic mai mult.

Dacă Parlamentul României nu s-ar confrunta cu o gravă problemă de imagine publică, care este speculată în scopuri politice ori de câte ori acest lucru este oportun diverşilor competitori în alegeri (vezi cazul alegerilor prezidenţiale recente), felul în care a fost gestionată activitatea din 13-14 februarie, cu indulgenţă ar fi putut fi apreciată ca acceptabilă, însă ştie oricine că lucrurile nu stau aşa. Modul în care este cântărită şi judecată de majoritatea cetăţenilor ţării activitatea legislativă este de natură să îngrijoreze serios. În aceste condiţii, denigrarea Parlamentului, devenită un sport naţional, reprezentă o periculoasă acţiune împotriva regimului democratic al României. Merită cu prisosinţă zăbovit asupra modului în care conducerea ţării este preocupată de această stare de fapt. Un caz de studiu poate fi chiar manifestarea "Parlament deschis".

Lipsa pregătirii temeinice a acestei acţiuni, dorinţa - împlinită - a organizatorilor de a trece cât mai neobservată trebuie analizate şi, eventual, condamnate. Să fii în măsură să faci ceva pentru reabilitarea percepţiei publice faţă de instituţia fundamentală a democraţiei şi să nu întreprinzi cele necesare este o atitudine cu consecinţe grave. Îmbunătăţirea imaginii Parlamentului României este o acţiune de importanţă fundamentală. Nu se cunoaşte nicăieri în lume vreun caz în care să existe democraţie autentică şi productivă fără o viaţă parlamentară densă, fructuoasă, de calitate şi, de ce nu, pozitiv apreciată.

Desigur, numai cu acţiunea mai sus amintită nu se pot rezolva toate problemele de imagine a vieţii parlamentare româneşti. În cadrul de faţă, pomeneam cu puţin în urmă faptul că sistemul public de discutare a proiectelor legislative ce urmează să intre în dezbateri legislative, bazat în special pe discuţiile televizate purtate de un grup relativ restrâns de persoane, este nefuncţional şi nu răspunde nevoilor sociale. Noi abordări în această chestiune din partea conducerii Parlamentului (şi nu numai!) ar putea aduce o parte din progresul necesar în acest domeniu.

O posibilă soluţie ar putea fi editarea unei publicaţii private, destinată publicului larg, de către o asociaţie neguvernamentală de prestigiu care monitorizează activitatea Parlamentului. Revista ar putea să prezinte într-o manieră obiectivă evenimentele care au loc în cadrul legislativului românesc, diverse puncte de vedere referitoare la temele aflate în discuţie emise de personalităţile de prestigiu ale ţării, parlamentari sau nu. De altfel, în tradiţia vieţii parlamentare din România există exemple în acest sens a căror utilizare ar fi benefică în contextul de astăzi.

Parlamentele României de dinaintea ultimului război mondial arătau mai multă atenţie aducerii în faţa opiniei publice a activităţilor desfăşurate în interiorul lor şi a marilor probleme cu care era confruntată ţara. În acest sens au încurajat apariţia unor publicaţii în care se exprimau variate puncte de vedere despre realitatea politică a ţării şi a lumii. Astfel, în perioada 1911-1923 a apărut cotidianul "Parlamentul", iar începând cu anul 1928 s-a publicat revista "Parlamentul românesc".

Departe de a fi festivistă, revista pomenită a reuşit să aducă în faţa publicului interesat problemele reale ale ţării din economie, politică, armată, cultură, societate, precum şi opiniile celor mai luminate minţi din epocă, indiferent dacă făceau sau nu parte din Camerele legiuitoare. De exemplu, numărul special al lunii octombrie 1933 are ca temă "Problemele şcolii" şi iată o parte dintre numele celor care s-au pronunţat atunci asupra acestui important domeniu al vieţii sociale: N. Iorga, C. Angelescu, D. Gusti, P. P. Negulescu, I. G. Duca, I. Petrovici, C. Rădulescu-Motru, Ghe. Brătianu, O. Onicescu, T. Vianu, C. Giurescu. În numărul din martie 1934 sunt atacate şi "Problemele apărării noastre" despre care scriu I. Antonescu, St. Popescu, C. Argetoianu, generalii Ionescu, Amza, Condeescu, Marţian, Burileanu etc.

În numere comune sau speciale, încurajând obişnuinţa de a citi, cu seriozitate, de multe ori satiric şi cu usturătoare ironie, folosindu-se poze şi caricaturi, au fost prezentate aspectele activităţii parlamentare din plen, comisii, grupuri parlamentare şi individual, pe deputat sau senator. Rubricile permanente erau intitulate sugestiv: interpelări-comunicări, cronica politică, activitate interparlamentară, bufet-culoar, activitatea extraparlamentară. În acelaşi timp, revista a înfiinţat şi a întreţinut "Oficiul de studii şi cercetări parlamentare" care la rândul lui a editat un "Buletin legislativ".

În tot cazul, problema imaginii publice a Parlamentului este serioasă şi trebuie să facem şi noi ceva. În mod sigur, mai mult decât declaraţii politice.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"Criza de încredere, între criza economică şi criza politică"

Am văzut că dezbaterile momentului abordează, cu maximă aplecare, tematica alegerilor interne la nivelul partidelor politice, fără a prezenta programele politice, proiectele politice, politicile publice cu privire la principalele probleme cu care se confruntă România, care probabil ar trebui să stea la baza promovării celor mai buni. Nu vă întreb dacă este bine. Nu răspund pentru că nu avem nevoie de un răspuns cu da sau nu, ci unul justificativ pentru măsurile care ar trebui să intre într-o competiţie cu nevoile şi necesităţile construcţiei unei Românii cu adevărat europene.

Există tot felul de aprecieri asupra grupului parlamentarilor independenţi, neglijându-se angajamentul luat de acest grup, într-un moment de criză pentru România, că va sprijini şi va acţiona pentru ieşirea României din crizele profunde cu care se confruntă. Acest grup a forţat ieşirea din criza politică declanşată de o decizie total neinspirată a PSD-ului, aceea de a ieşi de la guvernare şi de a suprapune într-un moment dificil criza economică profundă cu efectele unei crize politice când se cereau de urgenţă măsuri din partea guvernului, guvern care nu mai exista ca partener pentru angajamente cerute la nivel internaţional. Cei care aduc acuzaţii superficiale nu au făcut şi nu fac un calcul al costurilor şi pierderilor aduse României de criza declanşată strict de interese personale de cvasipoziţionare politică avantajoasă. Poate ar fi bine să răspundem dacă a fost bine sau rău după ce definitivăm aceste calcule.

În acelaşi cadru, suntem solicitaţi să ne exprimăm punctele de vedere asupra schimbărilor produse la nivelul partidelor politice şi se doreşte o prefigurare a viitorului fără să se cunoască acţiunile programelor politice. Nu intru în acest joc şi, cu umilinţa că niciun ardelean, în viziunea unui partid politic important al României, nu îndeplineşte standardele pentru ca să fie prezent în echipa celor 15 vicepreşedinţi, mă gândesc la faptul că este nevoie de o nouă construcţie politică, construcţie care să pornească de la problemele profunde cu care se confruntă România.

Aş porni această construcţie de la valorificarea unei analogii, aceea între programul politic al românilor ardeleni în dorinţa lor seculară de a se afirma între naţiunile Imperiului Austriac şi programul politic necesar României pentru a se afirma între naţiunile Uniunii Europene. În 1791, burghezia română în formare trimite la Viena noului împărat Leopold al II-lea, memoriul intitulat Supplex Libellus Valachorum, primul program politic al românilor ardeleni şi printre primele ale românilor în care cere, pe un ton moderat, drepturi egale cu ale celor trei naţiuni. În ciuda tonului paşnic al revendicărilor, Dieta transilvană, căreia îi este trimis memoriul de la Viena, îl respinge categoric. Contextul dezvoltării economice a românilor ardeleni este prezentat în excepţionala lucrare "Habsburgi şi români. De la loialitate dinastică la identitate naţională" a profesorului Liviu Maior, căruia îi datorez foarte mult la nivel personal, aşa după cum foarte multe generaţii politice formate la Cluj şi la Bucureşti îi datorează foarte mult nu numai în domeniul istoriei, ci şi în promovarea spiritului comunitar european necesar dezvoltării României, spirit necesar pentru un viitor în care parteneri de durată să fie efortul, munca, profesionalismul, dăruirea în serviciul public, capitalismul bun bazat pe dezvoltarea antreprenoriatului şi pe marile firme, administraţia performantă, eficientă şi stabilă, justiţia corectă şi deschisă tuturor cetăţenilor, toate construite pe fundamentul unei educaţii aplicate şi moderne şi pe o economie de piaţă, capabile să pună bazele României active, dinamice şi constructive. Aş adăuga dorinţa ca această construcţie să fie pusă în slujba interesului naţional definit în context european şi global, ca bază şi suport a validării noastre în formulele practice ale dezvoltării durabile.

Mă întreb şi vă întreb dacă mai avem noi astăzi, ca responsabili politici, credinţa şi capacitatea de a schimba viitorul aşa cum au avut-o predecesorii noştri în procesul de dezvoltare economică şi socială.

Privind şi gândind în această manieră şi recunoscând adevărul că orice vocaţie începe prin admiraţie, consider că răspunsul nostru ar trebui să fie programul nostru, programul politic al grupului parlamentarilor independenţi. Gândurile mele pentru acest program stabilesc ce fel de acţiuni guvernamentale voi susţine la nivelul activităţilor parlamentare. În abordarea mea, acest program trebuie să promoveze o viziune de modernizare şi de dezvoltare a ţării noastre, viziune care nu exclude din construcţie poporul şi interesele pe care acesta le are la nivel naţional şi european. Altfel spus, construcţia să se facă cu poporul şi să nu se realizeze împotriva lui. Pornesc de la acest lucru constatând faptul că principala criză în care se găseşte ţara noastră nu este nici criza economică, nici criza politică, ci criza de încredere a cetăţenilor, bazată, în primul rând, pe absenţa speranţei la nivelul societăţii, fenomene care determină, în cele din urmă, în manieră concretă absenteismul, blazarea şi votul contestatar. Prin urmare, scopul politicii şi al programelor noastre este acela de a reda speranţa românilor şi de a refuza fatalitatea formulei "că aşa trebuie să fie", vinovaţii pentru starea actuală regăsindu-se în alte timpuri şi în alte locuri, apelându-se pentru explicaţie la moştenire, la comunism, la integrarea europeană, la globalizare şi aşa mai departe.

Care sunt valorile noastre? Fără să dezvolt această problematică, ţinând cont de specificul declaraţiei politice, aş enumera câteva dintre ele, care definesc şi susţin, în acelaşi timp, interesul nostru naţional la nivel european: familia, creativitatea şi spiritul antreprenorial, inovarea, cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică durabilă, locurile de muncă valoroase, educaţia, piaţa naţională şi europeană pentru produsele româneşti, dezvoltarea durabilă la nivelul resurselor naturale şi energetice, asigurarea în condiţii de eficienţă şi la nivelul puterii de cumpărare a hranei, a locuinţei şi a serviciilor publice, echilibrul şi stabilitatea macroeconomică, siguranţa şi ordinea publică, raportul optim între centralizare, deconcentrare şi descentralizare şi administraţia stabilă, eficientă şi apropiată de realităţile de pe teren, statul puternic, suplu, angajat şi necostisitor şi, nu în cele din urmă eficienţa şi transparenţa în utilizarea fondurilor publice.

Solicit colegilor spre analiză dorinţa de a ne apleca la nivel parlamentar asupra problemelor fundamentale care ţin de dezvoltarea durabilă, eliminând pe moment dezbaterile sterile care nu duc nicăieri, sau mai exact duc la nedezvoltare, uitând, din păcate, eforturile românilor ardeleni pentru cucerirea drepturilor naţionale prin construirea şi impunerea dezvoltării economice în context multinaţional.

Domnul Daniel Buda:

"Respectarea voinţei cetăţeanului - esenţa funcţionării instituţiilor statului"

Legea fundamentală - Constituţia - este nu doar Biblia laică a unui stat, dar şi o expesie a maturităţii politice şi organizaţionale a unei societăţi. Constituţia este, aşadar, o creaţie a statului modern, o cucerire a regimului democratic, o afirmare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului ca subiect social şi de drept emancipat de la stadiul de simplu individ persoană fizică. Respectarea sau nerespectarea legii fundamentale a devenit esenţa regimului politic democratic, barometrul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În ultima vreme, în România, Constituţia a devenit documentul juridic cel mai citat, şi nu doar în Parlament, Guvern sau ministere, ci şi de către mass-media în dezbaterile televizate, ceea ce nu este deloc un lucru rău.

Asistăm, în ultima perioadă, la dezbateri care au ca temă modernizarea statului, regionalizarea sau o nouă împarţire teritorial-adminsitrativă a statului, dar şi responsabilitatea şi eficienţa parlamentarilor în faţa celor care le-a acordat votul. Dacă ar fi să admitem faptul că statul are, realmente, anumite instituţii nefuncţionale, iar acestea trebuie modernizate, poate ar trebui să ne preocupe mai îndeaproape procesul de revizuire a Legii fundamentale, indiferent cărui partid sau formaţiune politică aparţine iniţiativa revizuirii.

Este cunoscut faptul că Partidul Democrat Liberal a fost preocupat, în permanenţă, de o revizuire a Legii fundamentale, încă de la începutul anului 2008, imediat după luarea în discuţie a necesităţii introducerii votului uninominal. Cu toţii ne-am dorit o reformare şi modernizare a clasei politice şi, din acest punct de vedere, am admis că votul uninominal a reprezentat un prim pas în această direcţie. Cu toţii, indiferent de apartenenţa politică, le-am promis românilor, în campaniile electorale şi în dezbaterile televizate, o Românie modernă, o Românie echitabilă, şi trebuie să facem tot ceeea ce ne stă în putinţă pentru a duce aceste promisiuni la bun sfârşit.

Votul uninominal a reprezentat un punct esenţial spre o reală funcţionalitate şi responsabilitate a Parlamentului, însă adevărata reformă constă în reducerea numărului de parlamentari care este, de altfel, o promisiune din campania electorală pe care trebuie să o respectăm. Nu putem neglija rezultatul votului de la referendumul din luna noiembrie 2009 privind reducerea numărului de parlamentari şi trecerea la un Parlament unicameral. Este o datorie morală a noastră, a parlamentarilor, de a respecta votul cetăţenilor, ai căror reprezentanţi suntem. Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. Aşadar, referendumul este expresia voinţei suverane a poporului, iar, într-o democraţie adevărată, cu toţii lucrăm sub cenzura şi comanda corpului electoral, care se exprimă fie prin alegeri, fie prin referendum.

Din aceste considerente, nu trebuie să ignorăm voinţa cetăţenilor sau să subestimăm votul pe care românii l-au dat la referendum. Necesitatea şi obligativitatea revizuirii Constituţiei pentru crearea cadrului constituţional unui Parlament cu o singură cameră nu poate fi pusă la îndoială. Este momentul să ne asumăm o eficienţă sporită a procesului de legiferare şi să răspundem nevoii de reformare şi modernizare a societăţii româneşti.

Trebuie să recunoaştem că, fără asumarea unor reforme profunde, România nu va putea recupera decalajele faţă de celelalte state ale Uniunii Europene. De asemenea, trebuie să recâştigăm încrederea cetăţenilor în clasa politică şi să ne situăm în rândul statelor cu adevărat europene. În plus, suntem cu toţii conştienţi de faptul că avem o Constituţie cu o oarecare vechime adoptată în 1991, sub paternitatea lui Antonie Iorgovan, şi revizuită o singură dată, în 2003, însă principalele modificări au vizat prevederi care se refereau la integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană.

Modernizarea statului trebuie să înceapă cu modernizarea Constituţiei, adaptată la realităţile curente, motiv pentru care am convingerea că fiecare dintre noi, parlamentarii, avem capacitatea şi puterea de a răspunde prezent la cerinţele cetăţenilor. Modernizarea şi reformarea statului trebuie privite ca obiective care ţin de banul public, de economisirea acestuia şi de eficientizarea mecanismelor de funcţionare a instituţiilor statului.

Domnul Ştefan Daniel Pirpiliu:

"Agenţia Naţională Antidrog, în subordinea prim-ministrului"

După ce, pe fondul unui impuls "reformist", fostul ministru al administraţiei şi internelor, Dan Nica, a schimbat în anul 2009 statutul Agenţiei Nationale Antidrog, printr-o subordonare către Inspectoratul General al Poliţiei Române, demers ce a avut efecte negative asupra finanţării şi activităţii instituţiei, consider că a venit momentul să readucem lucrurile în sfera normalului.

Afirm cu putere că este necesară o reevaluare a statutului acestei instituţii, dacă vrem să dispunem de o coordonare naţională eficientă în gestionarea problematicii referitoare la traficul şi consumul ilicit de droguri. Este evident pentru oricine s-a aplecat asupra acestui fenomen că, pe parcursul ultimului an, ANA nu şi-a desfăşurat rolul integrator în coordonarea politicilor antidrog la standardele la care a făcut-o în perioada iunie 2003 - martie 2009, perioadă în care a funcţionat ca structură guvernamentală în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Nu trebuie neglijat faptul că prin A.N.A. s-a obţinut recunoaşterea internaţională a României ca partener de încredere în efortul global de reducere a cererii şi ofertei de droguri, atât în cadrul relaţiilor cu statele membre ale Uniunii Europene şi structurile europene specializate, cât şi în cadrul mai larg al forurilor internaţionale şi relaţiilor cu statele aflate pe rutele transnaţionale ale drogurilor şi cu cele având experienţe relevante în combaterea acestui flagel.

ANA a răspuns de preluarea şi implementarea corespunzătoare a prevederilor acquis-ului specific în cadrul legislativ şi instituţional naţional, a dezvoltat relaţii parteneriale cu structurile similare din statele membre ale Uniunii Europene, în vederea asigurării unui transfer eficient de date, informaţii, experienţe şi bune practici, precum şi desfăşurării de acţiuni comune. Colaborările cu Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie, cât şi cu Reitox şi-au adus contribuţia în armonizarea strategiilor de prevenire a consumului de droguri.

ANA a fost răspunzătoare de asigurarea unei concepţii strategice unitare, coordonarea implementării acesteia, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de reducere a cererii şi ofertei de droguri, colectarea, procesarea şi transmiterea datelor către organismele internaţionale, atribuţii pe care şi le-a îndeplinit cu responsabilitate şi profesionalism. Dovadă în acest sens este şi faptul că a reuşit să câştige proiecte europene în valoare de aproximativ 14 milioane de euro, bani ce ar fi putut rezolva, măcar parţial, problemele cu care se confruntă mii de români.

Şi poate cel mai important aspect este faptul că A.N.A. avea drept obiectiv ca, la sfârşitul perioadei 2005-2012, în România să funcţioneze un sistem integrat de instituţii şi servicii publice care să asigure reducerea incidenţei şi prevalenţei consumului de droguri în rândul populaţiei generale, asistenţa medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri şi eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a producţiei şi traficului ilicit de droguri şi precursori.

Stimaţi colegi, este momentul să permitem deblocarea proiectelor începute de specialiştii agenţiei, şi vorbim aici de înfiinţarea unor noi centre de tratament al adicţiilor şi de comunităţi terapeutice, şi, de ce nu, să le dăm şansa identificării unor noi modalităţi de atragere a fondurilor europene, pentru că numai aşa vom putem reduce riscurile legate de droguri, ceea ce este până la urmă un obiectiv de sănătate publică.

Mai mult decât atât, Agenţia Naţională Antidrog trebuie să deţină o bază de date a consumatorilor de stupefiante, a căror identitate să fie confidenţială pentru publicul larg, pe baza cărora să se poată cunoaşte situaţia cât mai reală a toxicomanilor şi evoluţia acesteia în timp.

Deşi restructurarea administrativă este unul dintre punctele esenţiale ale guvernării PD-L, în acest caz particular consider, alături de colegii mei de partid, că locul Agenţiei este în subordinea primului-ministru, pentru că specialiştii acestei instituţii lucrează în strânsă colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei pe linia prevenţiei, tratamentului toxicomanilor şi reinserţiei sociale a acestora.

Printr-o analiză a instituţiilor de tipul A.N.A. din alte state membre ale Uniunii Europene, putem vedea că în ţări precum Franţa, Italia şi Danemarca, aceste organisme se afla în subordinea primului-ministru.

În condiţiile în care consumul de droguri se conturează ca un fenomen din ce în ce mai îngrijorător în ţara noastră, este important să adoptăm a poziţie activă, să creăm mecanisme viabile şi instituţii suple, competente, puse în slujba cetăţeanului.

Domnul Adrian Bădulescu:

Declaraţia politică se referă la calitatea foarte slabă a serviciilor prestate de către companiile de distribuţie a energiei electrice cu efect direct asupra populaţiei.

Aceste companii, în urma procesului de privatizare, au efectuat reduceri masive ale personalului care deservea activităţile de întreţinere a reţelelor electrice şi de cele mai multe ori nu au respectat contractele de privatizare în ceea ce priveşte realizarea investiţiilor şi înlocuirea echipamentelor care au o vechime mai mare de 40 de ani.

În această situaţie se regăseşte şi CEZ Distribuţie, care asigură, în baza licenţei ANRE pentru distribuţia energiei electrice nr.457/29.04.2002, precum şi a contractului de concesiune a serviciului de distribuţie nr.6/20.06.2005 încheiat cu Ministerul Economiei şi Comerţului, alimentarea cu energie electrică a clienţilor din judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi Teleorman.

Conform CEZ Distribuţie, distribuţia energiei electrice ar trebui să cuprindă activităţi de exploatare, întreţinere, dezvoltare a reţelei electrice de distribuţie în scopul transmiterii energiei electrice de la producători/operator de transport/alţi distribuitori la consumatori, conform contractelor încheiate, în condiţii corespunzătoare de siguranţă şi calitate.

Din păcate, după semnarea contractului de privatizare din anul 2005, atunci când Grupul energetic ceh CEZ a preluat fosta Electrica Oltenia şi după ce, în anul 2007, Electrica Oltenia a fost separată în două firme, CEZ Vânzare şi CEZ Distribuţie, serviciile oferite de către CEZ Distribuţie în judeţul Teleorman sunt din ce în ce mai slabe, chiar dacă tarifele practicate de companie au avut o creştere constantă în ultimii ani.

Variaţiile de tensiune ale CEZ Distribuţie sunt întâlnite în orice punct al reţelei, la orice oră din zi. Întreruperile repetate în alimentarea cu energie electrică au dus şi duc la pagube atât pentru cetăţeni (distrugerea aparaturii electrocasnice) cât şi pentru instituţiile publice şi societăţile comerciale din judeţul Teleorman.

În primele zile ale lunii februarie, datorită lipsei investiţiilor CEZ Distribuţie în infrastructura reţelelor electrice, în judeţul Teleorman, în 75 de localităţi, din cele 98 ale judeţului, curentul electric a lipsit, 468 de puncte de transformare rămânând fără alimentare.

Astfel, zeci de mii de teleormăneni au avut de suferit, nu numai pentru că au fost siliţi să stea în beznă, ci şi pentru că, fără curent electric, centralele termice s-au oprit din funcţiune şi, ca urmare, la temperaturi cu multe grade sub zero, s-a stat în frig în locuinţele din judeţul Teleorman.

În Alexandria, din cauza unor variaţii în alimentarea cu energie electrică, Direcţia de Sănătate Publică Teleorman a suferit o pagubă importantă: două centrale termice, centrala telefonică a instituţiei, două computere, un multifuncţional, două aparate telefonice şi majoritatea lămpilor de iluminat din instituţie.

La Roşiorii de Vede, întreruperile s-au repetat patru zile la rând şi nu au fost de o oră, două, ci s-au întins şi la 12 ore. Din acest motiv 17.000 de cetăţeni din Roşiorii de Vede au fost obligaţi să stea în întuneric, în frig şi fără apă, din cauza întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.

Din cauza frigului din clase datorat opririi centralelor termice, mai multe şcoli şi grădiniţe de pe raza oraşului Roşiorii de Vede şi-au suspendat cursurile, iar bolnavii imobilizaţi la pat la Spitalul Caritas au trebuit să fie mutaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Pentru ceilalţi s-au distribuit pături în plus sau, în cazurile mai uşoare, au fost trimişi acasă, cu medicaţie cu tot.

Problemele din Roşiorii de Vede nu sunt singulare. La sfârşitul anului 2009, în preajma Crăciunului, a luat foc un transformator de 110/20kv şi unul de putere mai mică, întreg oraşul fiind paralizat timp de două zile. Tot în luna decembrie, în Roşiorii de Vede, a luat foc staţia electrică ce aparţine CEZ Distribuţie din strada Oltului. Pentru stingerea incendiul a fost necesară intervenţia Detaşamentului de Pompieri Roşiorii de Vede. Avarierea instalaţiei electrice din staţie şi a transformatorului cu puterea de 110/20kv a condus la o pană de curent în aproape tot oraşul. Tot în aceeaşi zi, un alt transformator, de pe strada Carpaţi, a fost cuprins de flăcări.

În acest sens, voi depune o interpelare adresată Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri prin care voi cere un punct de vedere referitor la modul în care compania CEZ se achită de obligaţiile asumate la momentul privatizării, în ceea ce priveşte planul de investiţii prin care să se realizeze modernizarea şi extinderea reţelelor.

Voi cere, de asemenea, Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor înfiinţarea unei comisii de anchetă privind modul în care compania CEZ se achită de obligaţiile asumate la momentul privatizării.

Domnul Ioan Oltean:

"Sănătateamediului înconjurător în tumultul generalizat al progresului"

Problema reziduurilor rezultate în urma activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare în ultimele decenii, prin acumularea lor acestea provocând deteriorarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări sunt cauza unor dezechilibre în faună şi floră, dar şi în sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele aglomerate. Prin accelerarea ritmurilor de dezvoltare, bazată pe consumarea resurselor neregenerabile de energie, s-a ajuns în unele ţări, printre care se regăseşte şi ţara noastră, la o ameninţare a consecinţelor acţiunii umane asupra mediului, adică la un nivel de poluare ridicat.

Ştim cu toţii că deteriorarea mediului ambiant la nivel global este cauzată de existenţa prea multor automobile, avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, a prea multor fabrici care funcţionează după tehnologii vechi, poluante, mari consumatoare de materii prime, apă şi energie, fenomene care sunt determinate, în ultima instanţă, de necesităţile crescânde ale unei populaţii aflate în stare de explozie demografică şi îndeosebi de existenţa marilor aglomerări urbane.

Realităţile zilelor noastre arată că secolul XX a fost perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale civilizaţiei omeneşti, dar şi a celor mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii. Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale pământului erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice şi utilizarea celor mai noi cuceriri ştiinţifice au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri s-au diversificat mult şi au sporit cantitativ materialele ce afectează mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt frecvente ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori. Sunt evacuate în atmosferă importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului. Acest lucru se observă mai ales în marile oraşe, atât în capitală, cât şi în capitalele de judeţ, inclusiv în municipiul Bistriţa, până nu demult un oraş mai ferit de astfel de probleme.

La acest început de mileniu, lumea se află în efervescenţă. Schimbările care au avut loc şi vor avea loc creează, într-o viziune optimistă, speranţe şi pentru remedierea fie şi treptată a mediului înconjurător. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul înconjurător în ţara noastră. "Mediul natural", adică aerul, marea, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.

O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un "ecosistem" care se intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Mediul înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de "component" al mediului şi de "consumator", de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de "mediu înconjurător" are un caracter dinamic. Acesta caută să cunoască, să analizeze şi să urmărească funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor. Astfel, noţiunea de "mediu înconjurător" cuprinde de fapt toate activităţile umane în relaţia om-natură, în cadrul planetei noastre.

Atunci când, la diverse întruniri tematice, se vorbeşte de progres sau de sărăcie, se vorbeşte de fapt, în termenii cei mai globali, de mediul înconjurător care caracterizează planeta noastră la un moment dat, căci între toate acestea şi poluarea, degradarea apei şi a aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele, există o strânsă interdependenţă.

În toate civilizaţiile care s-au dezvoltat până în secolul al XVII-lea, de natură predominant agricolă, pământul era baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi chiar a politicii, viaţa era organizată în jurul satului, economia era descentralizată, astfel că fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar. Natura reuşea până la urmă să refacă pădurile tăiate, vântul care umfla velele, râurile care puneau în mişcare roţile, deci sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole erau regenerabile.

Odată cu sporirea populaţiei globului, ce a decurs paralel cu perfecţionarea organizării sociale şi, în special odată cu dezvoltarea industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a domina în lupta aspră cu natura, de a-i smulge lacom bogăţiile ascunse, începe să aibă tot mai mult succes. Peste un miliard şi jumătate din populaţia actuală a lumii, conform ultimului raport ONU, aparţine civilizaţiei industriale.

Industrialismul a fost mai mult decât coşuri de fabrică şi linii de asamblare. A fost un sistem social multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii omeneşti. Creşterea economică, enorm accelerată, s-a bazat în majoritate nu pe surse regenerabile de energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, ţiţei, gaze naturale. De aceea, ar fi bine ca în perspectivă, măcar în ţara noastră să facem în aşa fel încât cuvintele lui Alvin Toffler, care observa cu sarcasm: "Pentru prima dată o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în loc să trăiască din dobânzile pe care le dă acest capital!", să nu se adeverească.

Domnul Ioan Holdiş:

«Programul "Rabla" continuă»

A reînceput în mod oficial programul "Rabla", ce are drept scop scoaterea de pe piaţă a maşinilor ce au un grad de producere a noxelor foarte mare. S-au găsit modalităţi de a îmbunătăţi acest program prin introducerea talonului valoric ce are posibilitatea de a fi transmisibil, extinderea şi către persoanele juridice şi mai ales pregătirea programului pentru tractoare.

Este un program ambiţios, estimându-se că peste 60.000 de rable vor fi casate anul acesta. Pot spune că este cel mai ambiţios program pe mediu la nivel naţional, deoarece, prin reînnoirea parcului auto, nu doar vom scăpa de maşinile vechi de pe străzi, ci vom face încă un pas înainte în lupta cu poluarea mediului înconjurător.

Mii de oameni aşteptau demararea programului, chiar în judeţul Satu Mare au venit zeci de sătmăreni şi şi-au parcat maşinile în faţa sediului Remat de pe strada Depozitelor cu câteva zile înainte ca să fie siguri că vor prinde un talon. Pentru mulţi, acest program însemnă mană cerească, putând vinde talonul altora şi astfel multe persoane în vârstă care nu îşi permit un alt autoturism sau condiţiile de sănătate nu le mai permite, se aleg cu 3.800 de lei de maşină, la care se mai adaugă contravaloarea fierului vechi aferent maşinii predate.

În jur de 200 de sătmăreni, anul trecut, au beneficiat de acest program, iar pentru anul acesta se estimează că această cifră se va dubla, fapt ce mă bucură foarte mult. Programul ajută la îmbunătăţirea mediului înconjurător, la crearea de noi locuri de muncă şi nu în ultimul rând la susţinerea industriei autohtone de maşini în vederea creşterii vânzărilor.

Stimaţi colegi, programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2010, cu noile prevederi, are toate şansele să depăşească numărul estimat de rable, fiind un program foarte bine implementat cu scopul de a ajuta cetăţeanul de rând să îşi achiziţioneze o maşină nouă.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Cinematografia românească trebuie încurajată şi răsplătită"

Într-o perioadă în care televiziunile toacă în continuu subiecte precum luptele intestine din diverse partide, se critică nediferenţiat şi neargumentat orice acţiune a Guvernului, ţara este când sub zăpadă, când sub ape, mai primim semnale că România nu este ţara în care s-au adunat toate relele, ci poate aduce lucruri valoroase în cultura Uniunii Europene.

Vreau să-l felicit de aici, din Parlamentul României, pe regizorul filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", domnul Florin Şerban, pentru cele două premii obţinute la Festivalul de Film de la Berlin. Privesc fiecare succes individual al unui român ca pe un succes al nostru, al tuturor. De multe ori, noi, ca decidenţi politici, facem destul de puţine ca să-i ajutăm pe cei valoroşi. Fie pentru că nu ştim să recunoaştem valoarea acolo unde este, fie pentru că gândurile noastre sunt într-o cu totul altă parte.

Realitatea este aceea că avem suficiente exemple care să arate că, în România, cinematografia şi, mai ales, şcoala de regizori, încep să se constituie ca o plusvaloare culturală de mare însemnătate. Regretatul Cristian Nemescu, Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Cristian Mungiu şi, acum, Florin Şerban au arătat că filmele româneşti sunt apreciate în străinătate şi că pot contribui la acest bagaj cultural european. Ne aflăm, din acest punct de vedere, într-o perioadă foarte bună şi este normal ca atunci când vedem că un lucru merge bine să dorim să-l încurajăm.

De aceea, consider că sunt în asentimentul tuturor în a găsi soluţii viabile de sprijin real pentru astfel de domenii. Este adevărat că încă ne aflăm în criză economică, dar nu putem să nu sprijinim cultura, mai ales când imaginea pozitivă pe care ne-o aduce este cu mult mai puternică decât orice campanie publicitară pe care am putea-o finanţa pentru a ne promova ţara.

Privesc optimist spre ideea că mai mulţi colegi de-ai mei, în special din Comisia pentru Cultură, ar dori să se alăture acestei iniţiative de a identifica soluţii care să reprezinte realmente o mână întinsă de aici, din rândul nostru, la nivel de stat, pentru oameni şi proiecte care contribuie la imaginea unei Românii aşa cum ne-o dorim.

Mă bucură interesul acordat acestei problematici din partea ministrului Hunor Kelemen şi sper ca, pe viitor, să putem construi împreună un cadru de impozitare care să încurajeze artele româneşti şi producţia de cultură.

Domnul Petru Călian:

Noul sistem de pensii a creat atât de multe confuzii, încât opinia publică a fost intoxicată cu ştiri care nu fac nici pe departe obiectul legii. Proiectul urmăreşte implementarea unui sistem corect, lipsit de privilegii şi fără discriminări. România, ca parte a Uniunii Europene, trebuia să se alinieze cerinţelor comunitare. Legea are o viziune pe termen mediu şi lung. În 2009 bugetul de stat a împrumutat bugetul de pensii cu 1,5 miliarde de euro. În 2010, 1,7 miliarde de euro din banii pe care îi plătesc românii ca impozite şi taxe la bugetul de stat se duc la bugetul de pensii pentru a putea fi plătite pensiile, ceea ce reprezintă aproximativ 8% din p.i.b. Dacă perpetuăm acelaşi sistem vom ajunge în situaţia în care nu vom mai avea bani pentru infrastructură, pentru sănătate, pentru educaţie, bani care trebuie să vină de la bugetul de stat, pentru că marea majoritate a acestor bani vor trebui să meargă la bugetul de pensii. De aceea este o urgenţă, o necesitate pentru România o lege care să asigure sustenabilitatea sistemului de pensii.

Până la începutul acestui an, actele normative care reglementau sistemul de pensii depăşeau numărul de 80. Era timpul ca acest sector să fie actualizat şi restrâns într-o singură lege. În România, sunt astăzi aproximativ 5.800.000 de pensionari. Dintre aceştia, în jur de 180.000 beneficiază de pensii speciale. Doar aceste pensii speciale vor fi recalculate. Referitor la pensia socială, trebuie precizat faptul că nu va fi diminuată. Se va aplica în continuare în forma sa actuală şi va fi indexată, anul acesta, cu valoarea inflaţiei. Indexarea pensiei cu 100% rata inflaţiei are rolul de a garanta o putere de cumpărare constantă a pensionarilor cu venituri foarte mici.

Legea aduce ceva nou: instituirea unei noi proceduri de stabilire a valorii punctului de pensie. Astfel, valoarea punctului de pensie, de la intrarea în vigoare a prezentei legi şi până în anul 2020, se va majora anual cu 100% rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent. Începând cu anul 2021, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% rata inflaţiei la care se adaugă 45% din creşterea reală a salariului mediu brut, realizate pe anul precedent. Procentul din creşterea reală a salariului mediu brut, luat în considerare la majorarea anuală a valorii punctului de pensie, se reduce gradual cu câte 5 % în fiecare an.

Începând cu anul 2030, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% rata inflaţiei realizată pe anul precedent. De asemenea, raportarea la creşterea reală a salariului mediu brut realizat pe anul precedent şi nu la salariul mediu brut estimat pentru anul în curs, duce la o mai corectă poziţionare a pensiilor raportat la realităţile economice. Aceste aspecte au fost relatate şi de membrii Guvernului, şi de domnul prim-ministru, însă confuzia continuă să existe în rândul pensionarilor.

O altă problemă care trebuie luată în calcul face referire la pensionarea anticipată: doar în 2009 am avut 115.000 de pensii anticipate parţial! Acest aspect nu trebuie neglijat în condiţiile în care apar suspect de multe pensionări anticipate sau de boală.

Legea unică a pensiilor nu are ca scop sărăcirea populaţiei, ci, din contră, oferă soluţii pentru eliminarea discrepanţei între categoriile de pensionari, elimină abuzurile şi are o viziune aplicabilă pe termen lung.

Domnul Iulian Vladu:

"Dezinformarea populaţiei pe baza noii legi a pensiei"

În ultima perioadă observăm cu toţii cum, pe toate ecranele televizoarelor, se discută despre noua lege a pensiilor. Foarte mulţi invitaţi care nu cunosc sistemul de pensii, dar se pricep la politică precum la fotbal, prezintă acest lucru ca pe un dezastru care se abate asupra pensionarilor.

Foarte mulţi politicieni îşi dau cu presupusul transmiţând opiniei publice că pensiile vor scădea ca valoare, că se vor micşora atât pensiile mici, cât şi cele mari, acest lucru fiind total fals, dar neştiinţa şi prostia nu se plătesc, că altfel s-ar strânge sumele necesare plăţii pensiilor.

Dar nu pot să-i înţeleg pe oamenii politici, care au lucrat în sistem şi mai ales pe cei care au deţinut funcţii de miniştri, care apar pe diferite posturi de televiziune şi dezinformează populaţia, creând în rândul populaţiei o panică asupra noii legi a pensiilor. Nu este vorba de neştiinţă sau nepricepere, este vorba de rea voinţă, din dorinţa de a câştiga capital electoral. Noua lege stabileşte pensia fiecăruia, după contribuţia fiecăruia. Nu este un lucru normal ca fiecare să-şi primească pensia după cum a contribuit? Poate pentru unii nu, cei care au contribuit cu 1 leu şi vor să primească 100 de lei la pensie.

Foarte mulţi vor să dezinformeze că noua lege a pensiilor va creşte vârsta de pensionare: după legea 19/2000, vârsta de pensionare pentru bărbaţi va fi în 2014 de 65 de ani, iar pentru femei va fi în 2014 de 60 de ani. De fapt şi de drept, noua lege creşte vârsta de pensionare la femei eşalonat, din 2014 până în 2030, la 65 de ani. Acest lucru se datorează tuturor rapoartelor de specialitate, care arată că tendinţa de viaţă la femei este mai ridicată decât la bărbaţi. În acelaşi timp, discutăm despre egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi.

O altă dezinformare este legată de micşorarea valorii pensiilor, şi a celor mici şi a celor mari, care este un lucru total eronat. Valoarea pensiilor va rămâne neschimbată, iar pensia minimă garantată va fi indexată cu valoarea inflaţiei anului acesta. Vor scădea în schimb pensiile speciale şi nu vor mai beneficia cei care au pensii în valoare de câteva sute de milioane şi care nu au contribuit pentru aceste valori. Această nouă lege are rolul de a echilibra bugetul de asigurări sociale şi oferă avantajul că pensiile vor fi plătite la timp.

Eu consider că România are nevoie de această nouă lege a pensiilor şi cred că proiectul delege trebuie discutat cu mare atenţie în Parlament. Cred că este necesar ca, prin modificarea Constituţiei, această nouă lege să nu mai aibă dreptul să fie amendată, pentru că experienţa ne-a demonstrat că prin depunerea amendamentor la lege, aceasta s-a dezechilibrat

Domnul Iulian Vladu:

"Democraţie consolidată... fără program politic"

Evenimentele politice de săptămâna trecută m-au determinat să am un moment de reflecţie cu privire la rolul partidelor politice pe scena vieţii politice, economice, sociale etc. Dacă rolul partidului politic aflat la guvernare ar fi de organizare şi funcţionare a principalelor instituţii publice prin intermediul cărora se pune în aplicare programul politic pentru care a fost ales, partidele din opoziţie au, de asemenea, un rol important, bine determinat, de a ajunge la putere. Pentru aceasta este nevoie de o formare a propriilor cadre, de o monitorizare a guvernării, de colaborare la nivel legislativ pentru realizarea interesului public, a binelui comun, precum şi o politică de atragere de noi simpatizanţi. Dar, funcţia cea mai importantă care organizează şi conduce lupta unui partid politic este funcţia ideologică.

Timp de o săptămână, mass-media au prezentat dezbaterile dinaintea furtunii Congresului PSD şi amneziile membrilor importanţi ai acestui partid. Cu listă, fără listă, cu candidaţi, fără candidaţi, partidul a "primit" un nou preşedinte. A fost un spectacol "jignitor" pentru cetăţenii care se aşteptau să audă "alternativa" guvernării de dreapta într-o democraţie consolidată. Însă, ceea ce au urmărit zilele trecute nu a fost decât un atac la adresa democraţiei, a bunului simţ şi chiar un atac la propriile principii ale unui partid de stânga. Adică, în loc să asculte o dezbatere civilizată a principiilor "de stânga", membrii partidului au uitat de ideologie sau de programe politice. Dacă era ceva care ne amintea că era congresul pentru alegerea preşedintelui unui partid de stânga, partidul care se doreşte a fi partidul celor mulţi, era doar culoarea roşie cu care era "ornată" sala, sau iniţialele PSD.

Precum un personaj "rupt" de realităţile acelei zile, preşedintele de onoare, Iliescu, le-a amintit rolul organismului viu care este partidul, cu o durată de viaţa mai mare decât a membrilor săi. Ceea ce am putut observa la Congres a fost o delimitare a "personalităţilor" de acel organism viu, precum şi de principiile şi de liniile directoare ale acestuia. A fost un Congres unde fiecare candidat a cerut votul celorlalţi pentru că are mai mult sânge în vene sau pentru că este mai tânăr şi poate aşa se mai schimbă percepţia "prostimii" despre partid.

Nu înţeleg în ce măsură un personaj fără experienţă politică vastă, asaltat de mulţi membri marcanţi care-şi doresc să ajungă în prim-planul politicii şi care nu este susţinut datorită programului său politic, poate realiza reforma acestui partid, apus odată cu dansul învingătorului dinaintea eşecului. Nu a existat dezbatere pe programe politice, pe tema atragerii de simpatizanţi sau păstrarea membrilor pentru promovarea partidului şi a ideologiei sale. Nu a existat decât scandal à la Vanghelie. Aceasta este politica reprezentată de partidul de opoziţie care şi-a uitat, se pare, menirea de a ajunge la guvernare şi care va rămâne, probabil, mult timp în opoziţie.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Stafia comunismului ne bântuie prin Guvernul Băsescu-Boc"

Mulţi oameni de bună credinţă, chiar şi ziarişti importanţi, au susţinut că în România dacă preşedintele ţării a condamnat comunismul am scăpat de el şi suntem capitalişti, cu un guvern de dreapta care are grijă de respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv principiile de universalitate şi de egalitate în faţa legii.

Preşedintele Băsescu ne-a atras atenţia în repetate rânduri că guvernul pe care l-a învestit moral este unul de dreapta, un guvern care acţionează pe principiile economiei de piaţă, în care statul tratează toţi cetăţenii la fel, fără nici un fel de discriminare, în care oamenii acestei ţări au aceleaşi drepturi prevăzute în Constituţie.

De câteva zile asistăm la iniţiativa unor membri ai guvernului, miniştri care au depus jurământul în faţa preşedintelui, şi care ne spun cum trebuie să luăm bani de la oameni şi să-i ducem la buget. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale ne spune că ar trebui să nu mai dăm alocaţii tuturor copiilor, pentru că cei care provin din familii bogate nu au dreptul la alocaţie, deşi alocaţia de stat este universală, ea se acordă fiecărui copil, nu familiei acestuia.

Cu alte cuvinte, Guvernul Băsescu - Boc a devenit un haiduc care ia de la copiii de bogaţi şi dă statului, nu copiilor de săraci, cum poate am fi înţeles, nefiind de acord cu nicio intenţie care să ia de la gura copiilor, indiferent din ce familii provin aceştia.

În acelaşi timp, un alt ministru, cel al finanţelor publice, ne spune şi el că pensionarii au scăpat de braţul lung şi nemilos al fiscului şi că pensiile - toate pensiile - ar trebui şi ele impozitate.

Putem înţelege din comportamentul guvernanţilor că pensionarii sunt un fel de nababi, care iau bani mulţi şi nu plătesc biruri unui stat ameţit, unui stat care ia pielea de pe oameni, unui stat jignitor la adresa bătrânilor.

Constatăm din cele două poziţii ministeriale disperarea guvernului după bani, fiind capabil de orice ticăloşie pentru a mai lua un leu de la copii şi bătrâni. Unii cetăţeni i-au votat pe aceşti guvernanţi şi nu mai înţeleg cum una li se promitea în campania electorală şi alta fac când sunt la butoanele puterii.

Guvernul Băsescu - Boc practică ideologia comunistă într-un mod mai brutal decât a făcut-o însuşi regimul ceauşist pentru înlăturarea căruia au murit oameni la revoluţia din decembrie 1989.

Ce păcat de sângele vărsat.

Domnul Ioan Munteanu:

"Agricultura, încotro?"

Bugetul alocat agriculturii pentru 2010 este cel mai mic din ultimii 20 de ani, el reprezentând doar 0,22% din bugetul real. Deşi discutăm de siguranţa alimentară ca despre o componentă de bază a siguranţei naţionale, politicile agricole ale Guvernului sunt deficitare şi iresponsabile. Din cauza acestor decizii ale Executivului, în anul 2010 vor dispărea 30-40% dintre societăţile şi asociaţiile agricole, situaţie în care se vor produce alte noi dezechilibre, capabile să genereze convulsii sociale serioase.

Ce se va întâmpla în anul agricol 2010? În toamna lui 2009 au fost însămânţate doar 1,2-1,3 milioane hectare de grâu din cele 2-3 milioane hectare cultivate în fiecare an. Pâinea, ca aliment de bază al românilor, este şi aşa scumpă, dar cât va costa ea în 2011, dacă suprafaţa cultivată cu grâu a fost înjumătăţită?

Ajutoarele de stat, acordate în 2009 (în valoare de 3,4 miliarde lei), nu se mai acordă fermierilor, începând cu acest an, nu există bani pentru lucrările agricole, dar nici pentru îngrăşăminte, sămânţă, irigaţii. Statul nu-i sprijină în niciun fel pe agricultori, băncile comerciale nici atât, aşa încât soarta ţăranilor pare a fi decisă, cu numeroasele consecinţe negative pentru întreaga populaţie a ţării. Se ştie că potenţialul agricol al României, eficient exploatat, ar asigura hrana a peste 80 milioane de oameni, cât şi produse pentru export. Realitatea este, însă, cu totul alta: agricultorii au ajuns la sapă de lemn, câmpurile sunt în paragină, pline de buruieni şi nelucrate, iar produsele din import au invadat piaţa românească.

Este foarte grav faptul că agricultorii şi-au pierdut încrederea în clasa politică, pentru că tot ceea ce ei propun nu este luat în seamă, iar soluţiile lor de rezolvare a blocajelor din mediul rural sunt ignorate.

În calitatea mea de parlamentar, ales prin vot uninominal de către cei care trăiesc din munca pământului, îmi pare rău că nu găsesc răspunsuri la întrebările de bun simţ pe care ei mi le adresează. Cum se explică faptul că în campania electorală avem răspunsuri la orice întrebare, iar apoi - nimic? Nu ar fi normal ca să ne respectăm promisiunile electorale şi politice făcute, să nu roşim atunci când ni se cere socoteală pentru vorbele noastre din campanie?

În contextul celor câteva consideraţii făcute, salvarea situaţiei din agricultură depinde de decizia politică pe care Guvernul trebuie să o ia cât mai repede. O rectificare rapidă a bugetului, cu o redistribuire rezonabilă a unor sume de la celelalte ministere spre cel al agriculturii, ar însemna oprirea efectelor dezastruoase care se întrevăd în acest moment. Încă nu e prea târziu.

Domnul Mircea Duşa:

"Criza de măsuri împotriva recesiunii"

La mai bine de un an de la declanşarea crizei financiare şi economice internaţionale, economia românească nu dă semne de redresare, în ciuda aşteptărilor unora dintre guvernanţi, încurajaţi fiind de uşoara creştere din trimestrul 3 al anului 2009.

Produsul intern brut al României a fost în ultimul trimestru, 4 din 2009, cu 1,5% mai mic decât în trimestrul anterior, potrivit datelor furnizate recent de către Institutul Naţional de Statistică. Din păcate, cifrele nu pot minţi şi nu pot acoperi mesajul propagandistic şi amăgitor al guvernanţilor. Realităţile din economia ţării arată că aşa zisele măsuri anticriză luate de Guvern au fost ineficiente. Nici nu aveau cum să fie altfel, dat fiind faptul că, în loc să primească sprijin, mediul de afaceri se confruntă cu o împovărare fiscală excesivă. Şi aceasta din cauza faptului că Guvernul are nevoie de bani la buget. În condiţiile în care creditarea nu s-a deblocat şi fiscalitatea a crescut, este de aşteptat ca agenţii economici să înfrunte în 2010 aceleaşi dificultăţi ca în 2009. În opinia noastră, reducerea poverii fiscale ar duce la scăderea evaziunii şi ar aduce bani la buget.

Economia subterană a fost evaluată de Institutul Naţional de Statistică la 20% din produsul intern brut, adică în jur de 100 de miliarde de lei. Însă, oamenii de afaceri şi specialiştii estimează că, în realitate, economia subterană este mult mai mare: 47 mld € doar în 2009 (dublă faţă de estimările iniţiale). Piaţa neagră afectează diverse domenii de activitate: comerţ, construcţii, transporturi, industria de hoteluri şi restaurante, agricultură etc. Ce poate fi mai relevant pentru ineficienţa măsurilor anticriză din România? Suma este dublă faţă de valoarea împrumuturilor la care România s-a angajat în 2009. Dacă Guvernul ar fi făcut un minim de efort pentru diminuarea acestui fenomen şi recuperarea atâtor miliarde de euro, toate sacrificiile la care a fost supusă populaţia - reducerea salariilor, şomaj, îngheţarea pensiilor etc - nu ar mai fi fost necesare.

Mai evidenţiem o altă măsură greşită: eliminarea regimului microîntreprinderilor. Trecerea la impozitarea micro-întreprinderilor cu 16%, faţă de 3% va duce la dispariţia unei mari părţi a acestora. Consecinţele nu pot fi decât falimentul acestora şi creşterea numărului de şomeri, urmate de încasări mai puţine la bugetul de stat. De asemeni, întârzierile foarte mari înregistrate de către firme la recuperarea t.v.a. contribuie în mod semnificativ la creşterea numărului de falimente, adâncind şi mai mult criza economică.

În încheiere, doresc să fac un apel la Guvern de a concepe şi de a pune în aplicare un plan anticriză real. Dacă nu se face nimic pentru sprijinirea agenţilor economici şi se împovărează mediul de afaceri cu fiscalitate crescândă, economia românească va intra în colaps. Nu peste mult timp vine momentul în care va trebui să rambursăm ceea ce am împrumutat de la instituţiile financiare internaţionale. Fără un sector privat puternic şi fără o economie în creştere, practic acest lucru va fi imposibil, generând consecinţe dramatice pentru populaţia ţării.

Domnul Iuliu Nosa:

"Cinism şi nesimţire"

Au trecut săptămâni bune de la învestirea noului Guvern Boc, nu mai ştiu al câtelea, creaţie a preşedintelui Băsescu. În ţară, am auzit mulţi oameni spunând, chiar dacă nu l-au votat pe Băsescu, că speră ca lucrurile să se aşeze după alegerile din decembrie anul trecut şi după instalarea noului Guvern. Oamenii, urmăriţi de spectrul crizei economice, aduşi la disperare de iminenţa pierderii locurilor de muncă sau încercând cu stoicism să-şi salveze micile afaceri aşteptau un sprijin din partea celor mari de la Bucureşti. În schimb ce au primit? Minciuni, haos, inconsecvenţă, nesimţire şi nepăsare. Şi nici nu cred că sunt prea dur în exprimare. Ce aş putea spune altceva când, după ce, în timpul campaniei electorale, toţi cei care acum ocupă scaune de miniştri au blamat salariile nesimţite, pensiile nesimţite, grupurile de interese etc., acum au uitat de ele. În schimb, guvernanţii au devenit tot mai atenţi la pensiile medii şi mici şi la alocaţiile copiilor. Cu cinism anunţă că vor tăia alocaţiile celor mici şi că vor impozita toate pensiile. După ce au aruncat vestea, nu s-a chinuit nimeni să dea vreo explicaţie.

Ce să mai zică bieţii pensionari? Au stat cu ochii pe televizoare, doar, doar i-o lămuri cineva despre ce li se întâmplă. A venit şi o explicaţia, bălbâită... De fapt o dezminţire: pensiile nu vor fi impozitate suplimentar. Asta le spunea premierul Boc. Poate mâine vine şi le spune şi ce înseamnă impozit suplimentar. Însă, lipsa de coerenţă a guvernanţilor, gafele de comunicare nu fac decât să amărască viaţa oamenilor care trăiesc de azi pe mâine. Trăiesc cu speranţa că îşi vor putea cumpăra şi mâine o pâine, în aşteptarea altor veşti cinice şi contradictorii de la Guvernul Boc, creat de Băsescu. Cred că nimeni nu se va mai mira dacă, peste câteva zile, Bocii, Vlădeştii sau Şeitanii vor veni să ne spună că impozitează aerul, lumina soarelui, mersul pe jos sau cu bicicleta, plimbările în parc cu nepoţii sau, poate, întunericul din case.

Şi, ca să fiu sincer, după felul în care a fost structurat bugetul pentru 2010, nici nu mă aşteptam la altceva. Guvernul este flămând de bani. Iar banii nu îi pot lua din pensiile şi salariile nesimţite pe care le-au scos în faţă doar în campanie. Acolo nu îndrăznesc. Sau chiar dacă i-ar lua nu le-ar ajunge. Pentru că, în anul de criză 2010, paradoxal, cheltuielile din bugetul de stat au crescut faţă de 2009, iar veniturile au scăzut dramatic, nu numai ca valoare stabilită de buget, dar şi ca procent de colectare. Deci, vor trebui să facă rost de bani cu orice preţ, pentru a-şi putea proteja grupurile de interese, asfaltatorii care fac drumuri de câteva ori mai scumpe decât ar trebui, lacheii din campania electorală, cărora le datorează atât de mult, şefilor de agenţii şi deconcentrate, acei politruci care e normal să aştepte plăţi compensatorii după ce au bătut uliţele în campanie, e adevărat, cu maşinile instituţiilor plătite tot din buzunarele oamenilor. Şi, nu în ultimul rând, nu se pot atinge de bugetele serviciilor şi, Doamne fereşte!, de cel al Preşedinţiei. Că, de, măcar cei din servicii şi boss-ul de la Cotroceni să trăiască bine în ţara asta.

Doamna Sulfina Barbu:

"Aspecte generale privind utilizarea mecanismului IET (art.17 din PK)"

Potrivit Acordurilor de la Marrakech (prima Conferinta a Părţilor la PK), liniile directoare pentru aplicarea mecanismelor prin proiecte concrete (JI si CDM) au fost dezvoltate prin proceduri specifice, fiind înfiinţate inclusiv structuri instituţionale sub UNFCCC pentru elaborarea de proceduri şi reguli de verificare a respectării acestora, astfel încât să se atingă obiectivele de reducere a emisiilor de GHG (CDM Executive Board şi JI Supervisory Committee).

Procedurile pentru aplicarea mecanismului IET nu au fost încă elaborate de UNFCCC, existând unele reţineri pe plan internaţional (în special SUA) pentru tranzacţionarea surpusului de AAU-uri ca "hot air". Totuşi, mai ales în ultimul an, au avut loc asemenea tranzacţii prin implementarea Schemei de Investiţii Verzi (GIS), ca instrument de îmbunătăţire a performanţei de mediu a mecanismului IET.

Încheierea unui Acord/contract între un vânzător şi un cumpărător este rezultatul unei negocieri, nu numai asupra preţului, dar şi a modului de cheltuire a veniturilor rezultate dintr-o astfel de tranzacţie. Trebuie avut în vedere că mecanismul a fost instituit pentru reducerea emisiilor de GHG, prin eforturi comune, astfel încât eforturile financiare globale să fie minimizate.

Condiţia principală pentru realizarea GIS obligă ca veniturile obţinute din tranzacţionarea AAU-urilor să fie utilizate exclusiv pentru finanţarea proiectelor care conduc direct la reducerea emisiilor de GHG.

În functie de negociere, se poate obţine pentru vânzător ca o parte mică din veniturile obţinute (1-5%) să fie utilizate pentru programe de dezvoltare a capacităţii instituţionale (educaţie, cu titlu de exemplu masterate, conştientizare la nivelul populaţiei, implementarea unor măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice s.a.).

Tranzacţiile efectuate până în prezent conduc la concluzia că, în cadrul procesului de negociere, cumpărătorii solicită ca toate sau cel puţin mare parte din veniturile obţinute din vânzarea de AAU-uri să aibă destinaţie clară, predefinită în reducerea emisiilor de GHG (hard greening) şi cel mult 5% (rezultat din negocieri) din venituri să fie direcţionate spre măsuri de adaptare la efectele schimbărilor climatice, educaţie, constientizare (soft greening).

Potrivit unui studiu al WB (Opţiuni pentru proiectarea unei Scheme de Investiţii Verzi), "greening" este definit ca "necesitatea ca tranzacţiile de AAU-uri să fie egale în timp cu volumul corespunzator al reducerii emisiilor de GHG din proiectele finanţate prin vânzarea AAU-urilor respective, iar proiectele trebuie monitorizate şi verificate independent"

Un documentar (sub forma unui document de discuţie "GIS -First experiences and lessons learned) al informaţiilor disponibile privind aplicarea GIS prin tranzacţionarea de AAU-uri sub prevederile art.17 din PK a fost realizat de Center for Climate Change and Sustainable Energy Policy al Central European University (Budapesta) şi Joanneum Research (Austria).

În general, în marea majoritate a cazurilor, veniturile obţinute au fost direcţionate spre proiecte de utilizare a surselor regenerabile de energie (producţie energie electrică, energie termică), pentru izolarea termică a clădirilor publice şi pentru managementul forestier (creşterea capacităţi absorbanţilor, în Polonia).

În cele mai multe cazuri sunt prevăzute proceduri de monitorizare a reducerilor de emisii GHG şi auditare independenţa (semestrial, trimestrial) atât, din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al reducerilor de emisii.

Cu titlu de exemplu, privind instituţiile care gestionează veniturile:

• Ungaria - Ministerul Mediului, avand o poziţie distinctă în bugetul propriu;
• Letonia - Ministerul Mediului, în buget având o secţiune dedicată subiectului, cu participarea altor instituţii printr-un Comitet de avizare;
• Ucraina - Agenţie Naţională pentru Investiţii în domeniul Mediului, sub coordonarea Ministerului Mediului;
• Cehia - Fondul Naţional pentru Mediu, sub autoritatea Ministerului Mediului;
• Polonia - Fondul Naţional pentru Protecţia Mediului şi Gospodărirea Apelor;
• Lituania - Fondul pentru Investiţii de Mediu;
• Estonia - Centrul pentru Investiţii de Mediu.

Din dorinţa şi interesul de a clarifica o serie de aspecte legale/instituţionale privind tranzacţionarea de AAU-uri sub art. 17 al PK printr-o schemă GIS, BERD cu sprijin financiar şi asistenţă a unei firme de avocatură din Olanda, a dat publicităţii o primă versiune a unui Manual GIS şi a unui Model de Agreementprivind vânzarea şi cumpărarea de AAU-uri sub schema GIS (pot fi utilizate ca sursă de inspiraţie).

România poate emite în prima perioadă de angajament 1,279miliarde tone CO2 echivalent,potrivit Raportului cantităţiiatribuite, aprobat de UNFCC.

Conform ultimului Inventar naţional al emisiilor de GHG, transmis Comisiei Europene şi Secretariatului UNFCCC, în martie 2009, nivelul emisiilor de GHG, din anul 2007, se situeaza la 152 milioane CO2 echivalent, cu cca 37% sub nivelul mediu prevăzut de KP în perioada 2008-2012. Nivelul scăzut al emisiilor se datorează, în principal, reducerii producţiei industriale şi restructurării economiei.

Potrivit proiecţiilor emisiilor de GHG, se estimează că România îşi va îndeplini obligaţia de reducere a emisiilor de GHG cu 8% faţă de anul de bază (1989), fără măsuri suplimentare de reducere. (sursa: Ministerul Mediului şi Pădurilor care transmite rapoarte, atât Comisiei Europene, o dată la 2 ani, cât şi UNFCCC, prin Comunicările Naţionale, la intervale de timp indicate).

Având în vedere proiecţiile emisiilor de GHG, pentru perioada 2008-2012 (exprimate în tone CO2 echiv.), se estimează că România îşi va îndeplini obligaţiile sub prevederile KP şi va beneficia de un surplus de cca 350 milioane AAU-uri.

După cum este cunoscut, la Conferinţa de la Copenhaga nu s-a ajuns la un acord legal pentru perioada post 2012, deci nu se cunoaşte, în acest moment, daca va fi admisă bancarea surplusului de AAU-uri după 2012 şi nici anul de baza faţă de care va fi luată în considerare o potenţială bancare.

Având în vedere aceste incertitudini, cât şi necesitatea de abordare relativ conservativă, se poate aprecia că România va putea tranzacţiona cca 200 milioane AAU-uri (tone CO2 echivalent), în două sau mai multe etape, în funcţie de experienţa castigată.

Un alt aspect important al aplicării aceatui mecanism îl reprezinta statutul juridic al AAU-urilor. Dreptul de a emite GHG şi, implicit, dreptul de tranzacţionare a AAU-urilor, în limitele angajamantelor asumate prin PK, aparţine Părţilor - deci statului român. În consecinţă, vânzarea AAU-urilor implică tranzacţionarea unor drepturi de proprietate a statului român şi ar trebui să se supună legislaţiei relevante privind transferul drepturilor de proprietate ale statului. Până în prezent, legislaţia naţională privind proprietatea publică ori privată a statului nu are prevederi explicite privind statutul juridic al AAU-urilor (explicat de faptul că la momentul dezvoltării acestei legislaţii nu existau prea multe informaţii pe plan internaţional legat de acest subiect). În practica internaţionala, în general, AAU-urile sunt considerate bunuri (commodities).

Evident, veniturile obţinute se încadrează la categoria bani publici, cheltuirea lor putându-se realiza potrivit prevederilor legale în materie.

Suplimentar, schemele de ajutor de stat care se vor înfiinţa pentru realizarea GIS trebuie să aibă în vedere că banii vor fi utilizaţi pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în diferitele sectoare, reduceri ce pot fi monitorizate şi verificate (poate nu atât de strict precum proiectele tip JI). Astfel, se obţine credibilitate în negocierea cu potenţialii cumpărători.

După luarea deciziei politice privind tranzacţionarea de AAU-uri prin realizarea GIS, cantitatea şi definirea domeniilor (categoriilor de proiecte care vor fi finanţate) şi având în vedere cele prezentate mai sus, luând în considerare că suntem în anul 2010 şi este posibil ca Rusia şi Ucraina să fie interesate să intre mai mult pe piaţă (oferta mai mare, preţ mai scăzut), că sunt necesare punerea în practică a unor aspecte de natură legală şi instituţională, se propune acţionarea, în paralel, pe două direcţii, după cum urmează:

A. Pregătirea negocierii, scop în care se formează:

1. o echipă de experţi, la nivel tehnic şi juridic (MAE, MMP, MECMA) care propune un Model de Acord (cu posibila analiză şi ínspiraţie din Modelul BERD);
2. o echipă de negociere (la nivel de ministru, sau secretar de stat); identificarea potenţialilor cumpărători poate porni şi de la Lista prezentată în Anexa nr.1, având deja, creată o bază legală (MoU);
3. pregătirea documentelor şi parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de Legea tratatelor nr.590/2003.

B. Pregătirea procedurilor privind utilizarea veniturilor, scop în care este necesară decizia privind instituţia care va gestiona schema GIS şi domeniile în care vor fi investite veniturile. Procedurile trebuie să fie transparente, să asigure acces nediscriminatoriu la fonduri şi să respecte regulile privind ajutorul de stat.

1. Conform art.60 alin.(2) din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, gestionarea fondurilor obţinute prin tranzacţionarea de AAU-uri sub prevederile art 17 din PK se realizează prin structuri special constituite în cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu, aflat în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor; sunt necesare completări ale OUG 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, inclusiv reglementări subsecvente privind structura de implementare a GIS din cadrul AFM (inclusiv personal care cu expertizăp în evaluarea proiectelor din punct de vedere al reducerilor de emisii de GHG, monitorizare).
2. Fondul Român pentru Eficienţa Energetică (FREE), entitate independentă, specializată în finanţarea proiectelor de eficienţă energetică. În cazul în care se decide asupra domeniilor prioritare în care vor fi investite veniturile dintr-o tranzacţie de AAU-uri (eficienţa energetică în clădiri, utilizarea surselor regenerabile de energie-hidro, biomasă, geotermal) se poate analiza posibilitatea dezvoltării unei Unităţi de implementare GIS în FREE, existând şi posibilitatea conexării fondurilor prin creditare, cu cele de grand din GIS. Este necesară angajarea/specializarea de personal în reglementări privind ajutorul de stat şi completarea legislaţiei care guvernează funcţionarea FREE.

Ambele entităţi au prevăzute structuri de avizare formate din reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale implicate/interesate (MMP, MECMA).

Ar trebui avute în vedere acele proiecte care reduc direct emisiile de gaze cu efect de seră cu titlu de exemplu susţinerea utilizării surselor regenerabile de energie pentru producţia de energie electrică şi termică în sisteme insulare la nivelul comunităţilor locale, justificat de următoarele:

1. RO va trebui să prezinte un plan de acţiune în domeniul utilizării surselor regenerabile de energie în aplicarea obligaţiilor ce revin prin Directiva 2009/28/CE;
2. Există un potenţial pericol ca, după 2012, disponibilul de cantitate atribuită României să nu mai fie suficient de confortabil din perspectiva angajamentelor ce vor rezulta pe plan internaţional (se ştie că UE s-a angajat la o reducere de 30% a emisiilor de GHG până în 2020, dacă se ajunge la un Acord internaţional cu valoare juridică). În cazul în care banii vor fi utilizaţi (în cazul în care în negocierea contractului cu cumpărătorul, acesta va accepta) în proiecte care nu reduc emisiile de GHG.

Domnul Radu Bogdan Ţîmpău:

"Iarna trece, gropile rămân..."

În urmă cu mai puţin de două săptămâni, ministrul transporturilor, domnul Radu Berceanu, ne uimea cu o nouă declaraţie şocantă: la vară să nu ne aşteptăm ca cineva să se mai apuce de reparaţia drumurilor, pentru că nu mai sunt bani. Toţi banii alocaţi ministerului s-au cheltuit, se pare, pe lucrări de deszăpezire, pentru că, din păcate pentru noi, românii, anul acesta a nins abundent.

Întrebarea pe care ne-o adresăm cu toţii este însă următoarea: cum se face că de fiecare dată Ministrul Transporturilor este prins pe picior greşit? Şi mai ales cum se face că acest ministru nu îşi propune niciodată să rezolve problemele care îi revin în responsabilitate directă?

Dacă în mandatul trecut ne spunea clar şi răspicat că nu intenţionează să aloce fonduri pentru construcţia de autostrăzi, aceasta după ce promisiunile din campania electorală vizau tocmai acest domeniu, acum, la începutul unui nou mandat, aflăm că deteriorarea drumurilor va rămâne problema şoferilor şi nicidecum a domnului Berceanu.

Oare ce aşteaptă domnul ministru, în urma acestor declaraţii? Ar trebui să ne asociem cu toţii, şoferi din toate colţurile ţării, şi să donăm fiecare bani suplimentari pentru reparaţia nenumăratelor gropi apărute după ultimele ninsori?

Inerţia ministrului transporturilor pare să sugereze tocmai acest lucru: faptul că problema gropilor din asfalt este a cetăţenilor şi nicidecum a instituţiei pe care o conduce. Între timp, gropile se adâncesc. Tot mai mulţi dintre noi îşi strică maşinile în craterele formate în asfalt şi nimeni nu este răspunzător pentru daunele create.

Mai mult decât atât, vă întrebăm, domnule ministru, de ce nu vorbiţi despre lucrările aflate în garanţie în loc să anunţaţi că nu mai sunt bani pentru reparaţii? În definitiv, multe din şoselele umplute de gropi în ultima lună au fost recent asfaltate. Unde este garanţia de bună execuţie pentru aceste lucrări? De ce nu se impută reparaţiile firmelor care, de bună seamă, au făcut lucrări de calitate foarte proastă, din moment ce a fost de ajuns o singură iarnă pentru ca reţeaua de drumuri din România să arate ca după război?

Domnule Berceanu, dacă nu sunteţi capabil să gestionaţi activitatea acestui minister, să ştiţi că nu este nicio ruşine dacă vă daţi demisia. Credem că există încă şi oameni competenţi, care ar putea să-şi facă treaba, în slujba cetăţeanului.

Domnul Titi Holban:

Guvernul a adoptat săptămâna trecută, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, lista cuprinzând programele şi proiectele de investiţii în turism care vor beneficia de finanţare de la bugetul de stat în 2010. Cele patru subprograme naţionale vizează continuarea investiţiilor în zone precum Bucovina, Valea Prahovei, Delta Dunării şi litoralul românesc.

Este de apreciat consecvenţa Ministrului Turismului în a promova şi investi şi în acest an în infrastructura turistică a zonelor menţionate mai sus, însă ar fi de dorit ca atenţia acestui minister să se îndrepte şi către alte destinaţii cu potenţial turistic, unde investiţiile sunt cel puţin la fel de necesare.

Fără discuţie, zone precum Valea Prahovei sau litoralul Mării Negre sunt atracţii turistice majore ale României. De aceea aceste zone au şi beneficiat de-a lungul timpului de atenţie sporită din partea autorităţilor centrale. Odată atins un nivel de dezvoltare, acesta trebuie continuat, astfel încât să fie exploatat la maximum potenţialul turistic al zonelor vizate.

Consider însă că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu ar trebui să îşi limiteze atenţia la aceste zone turistice recunoscute. Este rolul şi obligaţia acestei instituţii să promoveze şi să investească în infrastructura de turism din acele zone care au beneficiat, în ultimii ani, de mai puţină atenţie din partea instituţiilor centrale, dar care se bucură de un potenţial turistic important.

Ne interesează să avem o dezvoltare turistică echilibrată şi integrată, care să confere o multitudine de atracţii turistice la nivel naţional şi care să ofere totodată locuitorilor acestor zone surse de venit constante.

În acest sens, consider esenţial ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să îşi concentreze atenţia asupra zonelor cu potenţial turistic mai puţin sau deloc promovate până acum, care se confruntă cu o rată a şomajului mare, determinată de lipsa altor surse de venit din activităţi de producţie sau de natură industrială, cum ar fi Rezervaţia botanică şi geologică Vulcanii Noroioşi, staţiunile Sărata Monteoru şi Balta-Albă, dar şi alte obiective de pe Valea Buzăului.

În această perioadă de recesiune economică, direcţionarea unor fonduri pentru investiţii în infrastructura de turism sau acordarea de stimulente agenţilor economici cu posibilitate de a investi în aceste zone ignorate până acum de autorităţile centrale, ar fi de natură să confere o îmbunătăţire a nivelului de trai al locuitorilor din zonă, crescând totodată gradul de atractivitate turistică a României, prin diversificarea destinaţiilor turistice promovate la nivel naţional.

Domnul Radu Stroe:

"Indicatoarele turistice indică ieşirea din criză?"

La 20 de ani după căderea comunismului şi trecerea printr-o dureroasă tranziţie, România se regăseşte în epicentrul unei crize multifaţetate, amplificată în mod inerent de criza mondială.

Cronicizarea acestei stări de fapt constituie nota de gravitate pe care o trăieşte astăzi ţara. Toate aceste motive reclamau o guvernare "specială", în care să predomine principiul responsabilităţii şi al supraprofesionalizării, aceasta însemnând, în primul rând, aplicarea cu înţelepciune a priorităţilor în cadrul piramidei sociale.

Este greu de înţeles cum, în condiţiile în care şomajul a depăşit deja previziunile şi atinge o cifră istorică, se anunţă greve şi proteste sociale, pensiile şi salariile sunt cu probleme (ministrul muncii, Mihai Şeitan, nu reuşea, săptămâna trecută, să rezolve o aporie: cât mai trăieşte un om din momentul ieşirii la pensie?), se găsesc totuşi bani, şi nu puţini, pentru... indicatoare turistice! Fireşte, nu negăm utilitatea acestora, dar nu considerăm prioritate stringentă achiziţionarea lor, cu aproximativ 1 milion de euro, într-un an de criză. Mai precis, Ministerul Dezvoltării înaintează suma de 847.675 de euro, fără t.v.a., aşa cum se găseşte pe site-ul www.e-licitaţie.ro, pe proiectarea, realizarea, instalarea şi întreţinerea indicatoarelor de orientare şi informare.

Dar ca să ajungi să ai nevoie de indicatoare, trebuie să ai infrastructură. După cum se ştie, în România "profundă" şoselele, acolo unde ele există, cele mai multe prezintă un grad inadmisibil de deteriorare. Această situaţie încurcată a rezolvat-o, nu cu foarte mult timp în urmă, ministrul Elena Udrea, propunând... turismul "cu căruţa". Avem, ce-i drept, un turism "de căruţă", dar datoria guvernanţilor este să găsească soluţii, să acţioneze, să remedieze defecţiunile sistemului, nu să încerce să exploateze pe principiul, ca la noi la nimeni, starea de ev mediu a majorităţii satelor româneşti. Din păcate, observăm că şi de această dată se pun boii înaintea căruţei. Asortarea unei trăistuţe de lână tradiţională, la egări şi balerini (nu putem să nu observăm, totuşi, eclectismul vestimentar bizar), mersul zig-zagat pe bicicletă sau sforţarea ajutată a urcării pe cal (imagini date, în urmă cu câteva luni, repetat la TV, pentru a putea intra în conştiinţa oamenilor), nu înseamnă promovarea turismului românesc, ci promovarea propriei persoane. Să fim totuşi corecţi: în discursul ţinut de ministrul Elena Udrea la Academia Română se avea în vedere găsirea de "revoluţionare soluţii" în ceea ce priveşte satul românesc.

De asemenea, pentru turism ai nevoie de servicii de calitate. Precaritatea lor în România este de-a dreptul anectodică şi nu are rost să mai accentuăm.

Dacă investirea unei asemenea sume în indicatoare turistice reprezintă un plan anticriză, ce putem să mai spunem? Poate România se orientează şi devine, miraculos, în 2010, un paradis turistic? În orice caz, problema indicatoarelor turistice indică în mod clar coerenţa şi viziunea acestui guvern!

Domnul Adrian George Scutaru:

"O lege justă pentru soldaţii şi gradaţii voluntari ai Armatei Române"

Luni, 22 februarie, Senatul a adoptat în sfârşit iniţiativa legislativă de modificare a Legii privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari. Dezbaterile au durat doi ani şi jumătate, cu amânări succesive care au nemulţumit pe cei care aşteptau noua lege.

Soldaţii şi gradaţii voluntari reprezintă coloana vertebrală a Armatei. Sunt aproape 32.000 dintr-un total de 75.000 de militari, câţi are în prezent Ministerul Apărării. În tăcere, cu profesionalism, dăruire şi abnegaţie au reprezentat România oriunde a decis clasa politică, şi când a fost nevoie au făcut sacrificiul suprem. Emoţia ne cuprindea de fiecare dată când un militar român cădea răpus în Irak sau Afganistan, căci simţeam că acel compatriot a căzut apărându-ne şi pe noi. Majoritatea celor care luptă în afara ţării sunt soldaţi şi gradaţi voluntari.

Aceşti oameni nu aveau până acum, până la acest vot din Senat care încheie o lungă odisee legislativă la nivelul Parlamentului, drepturile militarilor de carieră, deşi obligaţiile, îndatoririle erau similare. Noua lege măreşte nu numai vârsta de angajare de la 40 la 45 de ani, dar le asigură soldaţilor şi gradaţilor voluntari drepturile pe care le-au cerut de ani de zile: pensii precum cele ale militarilor, acces la acelaşi tip de asistenţă medicală şi la aceleaşi programe de reconversie profesională după trecerea în rezervă precum cadrele militare. În plus, noua formă a legii prevede că vechimea pentru pensie să fie dublă pentru perioada în care persoana în cauză participă la o misiune în străinătate.

În sfârşit, politicienii au înţeles că trebuie să pună punct discriminării şi umilinţei la care au fost supuşi soldaţii şi gradaţii voluntari. Şi este de subliniat faptul că indiferent de grupul politic din care facem parte - liberali sau independenţi, social-democraţi sau democrat-liberali - am reuşit să învingem indiferenţa sistemului, inerţia noastră, şi să le dăm acestor oameni, care ne fac cinste în uniforma României peste hotare, legea care le oferă un statut social bine-meritat.

Să le strângem mâna cu recunoştinţă militarilor români şi să ne gândim că de fiecare dată când noi, politicienii, luăm decizia de a mai trimite trupe peste hotare, trebuie să le asigurăm şi mijloacele financiare şi cele legislative pentru a-i proteja şi pentru a se întoarce cu bine acasă.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Mediul se răzbună"

Astăzi, mai mult decât oricând, asistăm cu neputinţă la situaţii de extremă urgenţă determinate de demonstraţiile de forţă pe care mediul înconjurător le produce.

Gospodării inundate, localităţi izolate, fără energie electrică, fără apă potabilă, fără acces la asistenţă medicală, drumuri avariate, căi ferate impracticabile şi lista poate continua, sunt doar câteva dintre lecţiile pe care mediul înconjurător ni le dă.

La toate acestea şi omul a adus contribuţii importante. Ele sunt fie rodul unor decizii administrative proaste, în legătură cu disciplina în construcţii, fie efectele lipsei investiţiilor de infrastructură în zonele cu risc ridicat de calamităţi.

Ultimele zile au reprezentat pentru cetăţenii din judeţul Mehedinţi şi nu numai un adevărat calvar. Liniile de cale ferată au fost puternic afectate de alunecări de teren în zona Balota, afectând grav transportul călătorilor şi mărfurilor pe calea ferată pe ruta Timişoara-Bucureşti pentru cel puţin o lună de zile.

Nu putem continua să reconstruim zone nesigure, care în fiecare primăvară sunt ameninţate de aceleaşi veşnice pericole. Nu putem lăsa viaţa cetăţenilor români să fie în permanenţă ameninţată de calamităţi sau evenimente care într-o anumită măsură pot fi evitate.

Evenimentul nefericit produs în judeţul Mehedinţi este şi o consecinţă a faptului că de peste 30 de ani nu s-a intervenit asupra terasamentelor, acum devenind absolut necesară susţinerea din partea Guvernului României pentru lucrări majore de consolidare a infrastructurii CFR pe una din cele mai importante magistrale ale ţării, magistrala Timişoara-Bucureşti.

Am convingerea că premierul României, domnul Emil Boc împreună cu ministrul administraţiei şi internelor, domnul Vasile Blaga, şi cu ministrul transporturilor şi infrastructurii, domnul Radu Berceanu, vor sprijini remedierea urgentă a acestor avarii pentru că, dincolo de raţiuni economice, siguranţa în transporturi este un obiectiv major care nu suportă amânări.

Consider absolut necesar faptul că toate lucrările de această natură trebuie să fie susţinute de studii de mediu şi de risc asociat mediului, care să nu mai lase deschisă posibilitatea producerii de noi evenimente periculoase.

În acest sens, va trebui, de asemenea, să profităm din plin de sprijinul financiar pe care Comisia Europeană ni-l acordă tocmai pe componenta de mediu, în exerciţiul financiar care se încheie în anul 2013. Fără acţiune din partea noastră, natura va continua să producă prejudicii însemnate tocmai celor mai defavorizaţi dintre noi.

Nevoile mehedinţenilor sunt nevoile stringente ale românilor din aproape toate zonele ţării şi am convingerea că Guvernul Boc va interveni rapid şi profesionist, astfel încât natura să ne rămână prietenă şi să nu ne umilească în neputinţa noastră.

Domnul Stelian Fuia:

"Dacian Cioloş şi politica agricolă comună"

Nu este prima dată în istoria românilor când un conaţional reuşeşte să câştige încrederea şi respectul occidentului. Este, însă, prima dată în istoria românilor când un român va decide asupra celei mai importante politici europene, asupra celei care vizează aproape jumătate de miliard de consumatori şi milioane de producători agricoli. Personalitatea şi profesionalismul său, precum şi planurile sale de reformă au fost deja confirmate în ropotele de aplauze ale Parlamentului European. Niciun membru al Comisiei Barroso nu a primit atâta susţinere cât a primit Dacian Cioloş, ceea ce ne mângâie orgoliile şi ne dă speranţe pentru viitorul agriculturii europene.

Prin nominalizarea lui Dacian Cioloş la Comisariatul Agriculturii Europene, Europa a câştigat. Va trebui să ne mobilizăm pentru ca România să nu piardă, ci doar să câştige din această oportunitate.

Este vorba în primul rând de procesul de consultări pe care tânărul comisar european l-a demarat în vederea reformării din temelii a politicii agricole comune, politică ce va trebui să răspundă provocărilor mondiale contemporane.

Dezvoltarea şi susţinerea sectorului agriculturii ecologice, în care România are atuuri concurenţiale puternice, păstrarea şi crearea de locuri de muncă în acest sector, direcţionarea justă a instrumentelor financiare europene, siguranţa şi securitatea alimentară sunt aspectele pe care atât noi, parlamentarii români, cât şi colegii noştri din Parlamentul European trebuie să le susţinem în faţa noului comisar european. Domnia sa cunoaşte foarte bine realităţile româneşti, însă, pentru cei care nu ştiu, domnul Cioloş nu este comisarul român al agriculturii europene, ci comisarul european al tuturor ţărilor care compun Uniunea Europeană.

Nu îmbrăţişez deloc vechea sintagmă "România, ţară eminamente agricolă", însă potenţialul agricol naţional este incontestabil. Succesul sau insuccesul acestei politici naţionale poate influenţa extrem de puternic stabilitatea macroeconomică românească, precum şi standardul calitativ al produselor consumate de cetăţenii români.

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Românii au decis - unicameral şi revizuirea Constituţiei"

Tema modificării structurii Parlamentului României de la bicameral la unicameral a fost abordată pentru prima dată de către Traian Băsescu în primul său mandat. Tot Traian Băsescu a fost cel care a promis românilor că va face toate demersurile în sensul reformării clasei politice şi a instituţiilor sale şi s-a ţinut de cuvânt.

În primul rând, a încredinţat analiza oportunităţii revizuirii Constituţiei României unei comisii de experţi independenţi, membri marcanţi ai lumii academice, care au formulat un raport extrem de important pentru persoanele care vor lucra efectiv la proiectul legii de revizuire.

De asemenea, prin referendumul organizat la data de 22 noiembrie 2009, din iniţiativa Preşedintelui Băsescu, s-a acordat legitimitate şi consistenţă acestui demers, românii pronunţându-se în proporţie covârşitoare pentru reducerea numărului de parlamentari, dar şi pentru a avea un Parlament unicameral, care să fie mai eficient şi care să reducă consistent cheltuielile bugetare.

Modificarea Legii fundamentale, în sensul trecerii de la sistemul bicameral la unicameral şi la reducerea numărului de parlamentari, reprezintă un proiect al Partidului Democrat Liberal.

De asemenea, suntem conştienţi că această revizuire este un proces complex, care trebuie tratat cu cea mai mare responsabilitate şi care poate dura 2-3 ani, deoarece trebuie respectate mai multe proceduri: dezbateri publice pe marginea modificărilor propuse, anunţarea poziţiilor partidelor politice, negocierile dintre aceste partide, dezbaterea proiectului în Parlament şi nu în ultimul rând aprobarea revizuirii prin referendum naţional.

De aceea, Partidul Democrat Liberal a cerut ca Birourile permanente reunite să demareze procedura de revizuire a Constituţiei, însă, de fiecare dată, preşedintele Senatului, domnul Mircea Geoană, a împiedicat acest demers continuu, din luna noiembrie şi până astăzi.

Vrem o Legea fundamentală a ţării mai bună? Vrem un sistem politic mai eficient? Vrem reformarea clasei politice? Atunci să trecem la treabă, stimaţi colegi!

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"APIA, la fel de ineficientă ca acum trei ani"

Nu este pentru prima dată când Comisia Europeană ne avertizează asupra eficienţei reduse a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură asupra gestiunii sprijinului pentru agricultura din România. Astfel, Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a solicitat României remedierea de urgenţă a deficienţelor în funcţionarea sistemului prin care Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) acordă subvenţiile europene, după ce termenele asumate pentru rezolvarea acestei probleme au fost deja depăşite.

Şi în urmă cu câţiva ani, atunci când actualul Comisar European a preluat portofoliul agriculturii româneşti, dar şi acum se reclamă faptul că circuitul datelor este mult îngreunat de unele proceduri auxiliare menite să evite supra-declarările, dar care prelungesc nepermis de mult termenele de finalizare a dosarelor de plată, prin rechemări succesive ale viitorilor beneficiari la centrele judeţene ale Agenţiei.

De asemenea, unităţile teritoriale ale APIA reclamă desele deficienţe şi întreruperi ale programului informatic de înregistrare şi de prelucrare a datelor din cererile de sprijin, întrucât proiectantul de soft nu a remediat nici acum toate problemele semnalate. Au fost constatate, de asemenea, o serie de încrucişări de activităţi şi suprapuneri de atribuţii în ce priveşte organizarea departamentelor şi funcţionarea aparatului central al Agenţiei, fapt care a condus adesea la prelungiri de termene şi ineficienţă în îndeplinirea actului administrativ.

Chiar dacă a existat dintotdeauna o ofertă de asistenţă din partea Comisiei Europene, de care va trebui să profităm din plin, implementarea corectă şi la timp va cădea tot în sarcina autorităţilor române.

Noua echipă de la Ministerul Agriculturii, condusă de un expert al politicii agricole europene, a luat deja o serie de măsuri de accelerare a aplicării acţiunilor prevăzute în planul de acţiune convenit cu Uniunea Europeană, însă acest efort trebuie dus până la capăt. Fără sprijinul nostru pentru aceste demersuri şi fără eficientizarea APIA, ne putem afla în faţa unui mare risc, de a pierde finanţările europene pentru o agricultură deja slăbită şi aflată într-o competiţie nemiloasă.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Combaterea violenţei în şcoli"

În România, violenţa în şcoli continuă să fie un fenomen negativ accentuat, chiar dacă s-a încercat şi încă se încearcă prin mai multe metode şi acţiuni să se înlăture cauzele, dar şi efectele sale. Ce este de făcut în acest sens? Avem o strategie antiviolenţă la nivelul şcolilor?

Cred că nu! Sunt destui directori de şcoli care deţin într-o măsură mai redusă competenţe privind analiza situaţiilor de violenţă şcolară, pentru că violenţa şcolară nu înseamnă numai acţiunile explicit violente, ci şi o altă serie de violenţe, mai subtile - intimidări, tachinări, ironii, agresiuni verbale.

Există o serie de probleme care nu s-au rezolvat, şi asta din cauza lipsei de supraveghere a elevilor de către cadrele didactice şi părinţi, insuficienţei implicări a conducerii şcolilor în problemele cu care se confruntă elevii, slabei pregătiri a personalului care asigură paza în şcoli.

Încet, încet, se conturează o mai mare atenţie îndreptată spre soluţionarea acestei probleme, destul de gravă, şi aici mă refer la dezbaterea pe tema "Combaterea violenţei în şcoli", care s-a desfăşurat la începutul lunii februarie la Palatul Parlamentului, cu acest prilej luându-se o serie de decizii, şi anume: includerea în Legea educaţiei naţionale a unor prevederi care să contribuie la înlăturarea acestei situaţii din unităţile de învăţământ preşcolar, o mai bună pregătire profesională a cadrelor didactice, care să se axeze pe formarea psiho-pedagogică, dar şi introducerea în şcoli a psihologului şi consilierului şcolar.

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, domnul Daniel Funeriu a atenţionat inspectoratele şcolare că au datoria de a asigura disciplina şi siguranţa în şcoli, dând dovadă de mai multă fermitate în aplicarea mijloacelor legale de prevenire şi combatere a cazurilor de violenţă.

Domnul Răzvan Şerban-Mustea:

"Codul viticultorului"

În ultimii douăzeci de ani, suprafeţele afectate culturilor de viţă-de-vie au scăzut continuu, atât din cauza unui cumul de factori nefavorabili specifici tranziţiei, cât şi din cauza lipsei unei politici agricole coerente, care să asigure subzistenţa acestui sector.

La aceasta s-a adăugat deschiderea internaţională a economiei româneşti, care a pus sectorul viti-vinicol în faţa unor provocări şi mai mari, precum ar fi dumpingul comercial sau alte forme asociate ale concurenţei neloiale.

Efectele unei astfel de situaţii se traduc astăzi în faptul că vinurile româneşti penetrează din ce în ce mai greu pieţele europene, şi, mai grav, se află într-o situaţie dificilă chiar pe piaţa internă, naţională. La fel de grav este faptul că producători de tradiţie găsesc mai profitabil să-şi reorienteze investiţiile către alte sectoare de activitate.

Modul cum a fost abordată politica agricolă naţională cu privire la sectorul viti-vinicol, lipsa sprijinului real şi nediscriminat pentru producători, legislaţia ambiguă şi instabilă sunt principalele cauze ale acestei stări de lucruri.

Acum, când regimul proprietăţii private din România pare să se fi conturat, iar aspectele privind iniţiativa particulară şi obligaţiile asumate prin Tratatul de aderare sunt clar definite, cred că ar fi extrem de oportun ca legislaţia care priveşte acest sector să sufere ameliorări şi clarificări substanţiale în cel mai scurt timp.

Pentru aceasta, vă propun să demarăm în procedură de urgenţă, prin iniţiativă parlamentară şi în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu asociaţiile de producători, crearea "Codului viticultorului", care să grupeze unitar legislaţia de referinţă pentru acest sector. Vor putea fi reglementate în acest fel cu claritate atât normativele privind calitatea culturilor şi a vinului, cât şi aspectele care privesc susţinerea directă sau indirectă a producătorilor români. De asemenea, vor trebui clarificate aspectele concurenţiale privind accesul pe piaţă şi comercializarea produselor viti-vinicole, precum şi sancţiunile aplicabile comportamentelor neconcurenţiale.

Am convingerea că reglementarea unitară şi tratarea cu punctualitate a diverselor segmente ale agriculturii româneşti ne poate conduce către revigorarea producţiei româneşti şi creşterea competitivităţii şi accesibilităţii produselor româneşti atât pe piaţa internă, cât şi pe cele externe.

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Privatizări sub semnul întrebării"

Iarna grea pe care am traversat-o a scos în evidenţă, încă o dată, calitatea slabă a investiţiilor în infrastructura din România. Asfaltul a dispărut ca prin minune de pe cele mai multe din şosele din ţară, canalizările fie s-au înfundat, fie au refulat, zeci de familii fiind inundate, transportul de călători şi de marfă s-a blocat, alimentarea cu energie electrică a fost extrem de deficitară.

În cea mai mare parte a situaţiilor enunţate, vina poate fi îndreptată către administraţiile publice locale, care au încredinţat sau concesionat lucrări unor firme "apropiate" ce nu au satisfăcut niciodată un minim standard de calitate. Astfel, nu mai este deloc paradoxal că investiţii realizate de puţin timp sunt mult mai proaste calitativ decât cele realizate cu tehnologiile din anii '40.

Obiectivul anilor '90 a fost acela de a îndrepta către sfera privată, prin privatizare, orice serviciu care ar trebui eficientizat. Constatăm astăzi, când deja putem evalua consecinţele unor privatizări, că unele s-au dovedit doar "vaci bune de muls", şi nu domenii strategice, aşa cum prin profilul activităţii lor sunt.

Dintre toate acestea deficienţe se distinge ca importanţă bezna în care au fost nevoiţi să trăiască şi să aibă grijă de familiile lor mulţi dintre consumatorii de energie electrică din Muntenia. Privatizarea serviciilor de furnizare şi distribuţie a energiei electrice nu a reprezentat sub nicio formă o creştere calitativă a serviciilor oferite. Chiar şi atunci când reţelele distribuie energie electrică, tensiunile sunt necorespunzătoare, în rare cazuri fiind aproape de necesarul de 220 de volţi.

Toate acestea, pentru că ENEL, compania care a preluat aceste servicii, nu a susţinut corespunzător ritmul investiţiilor prevăzute în contractul de privatizare. Sunt zone unde ritmul de creştere a consumului, prilejuit de creşterea numărului de construcţii şi de consumatori, nu a fost însoţit de o creştere corespunzătoare a capacităţii reţelelor, pentru a satisface surplusul de consum.

La aceasta se adaugă furtul masiv din reţele de distribuţie, furt la care contribuie angajaţii ENEL-ului. Astfel, pierderile şi serviciile de proastă calitate sunt plătite de consumatorii de bună-credinţă. Reprezentanţii acestei companii se laudă cu investiţii masive, nereflectate, însă, în calitatea serviciilor.

Pentru aceasta, susţin demersul doamnei senator Anca Boagiu privind constituirea unei comisii de anchetă asupra respectării contractului de privatizare cu ENEL, demers pe care îl văd extins şi asupra altor contracte de privatizare sau concesiune care ridică semne mari de întrebare, iar cetăţenii români se simt batjocoriţi.

Domnul Toader Stroian:

"Cine vrea să uite votul românilor?"

S-au scurs deja trei luni de când românii s-au pronunţat într-un mod incontestabil pentru modernizarea celei mai importante instituţii pentru democraţia românească, pentru restructurarea Parlamentului României. Puţini însă dintre noi îşi mai aduc aminte câtă opoziţie s-a manifestat în toamna anului trecut din partea unor lideri şi partide politice împotriva consultării voinţei populare prin referendum, împotriva democraţiei directe, care ar trebui să însoţească orice demers de reformă.

Ulterior, aceşti opozanţi politici, după ce au văzut care sunt opţiunile reale ale cetăţenilor români, declarau, cu convingerea actorului postat în rolul demagogului, că ei au fost cei care au iniţiat demersul restructurării Parlamentului şi al revizuirii Constituţiei României.

Şi ca să nu se înţeleagă greşit că acuz pe nedrept de demagogie pe cineva anume, vă invit să analizaţi în ce mod a fost sprijinită decizia populară din 22 noiembrie 2009 de alte partide politice parlamentare şi lideri politici decât Partidul Democrat Liberal. Încă din prima săptămână de după referendum, noi am luat iniţiativa constituirii unei comisii parlamentare a cărei misiune să fie transformarea în realitate a opţiunii românilor. Cu toate acestea, demersul nostru nu a fost susţinut de niciunul din partidele care se află acum în opoziţie, ci, dimpotrivă, a primit tot timpul diverse piedici.

Cine se teme de revizuirea Constituţiei României şi de restructurarea puterii legislative? Sunt acei oameni politici care, în pofida ineficienţei activităţii lor politice, mai speră ca şi în anul 2012 să câştige din nou un mandat de parlamentar. Sunt acei lideri politici care-şi utilizează colegii de partid pe principiul cantităţii, şi nu al calităţii, în maşini de vot şi în configurarea unor majorităţi parlamentare vremelnice, care să-i avantajeze politic.

Cei care doresc să uităm de referendumul din 22 noiembrie 2009 expun atât Parlamentul României, cât şi pe membrii săi de bună-credinţă, la riscul delegitimării şi al nereprezentării voinţei poporului român.

Aşadar, solicit, pe această cale, celor care s-au opus şi în noiembrie trecut dreptului suveran al poporului de a se exprima prin vot şi care continuă să se opună aplicării rezultatelor acestui vot, să-şi facă cunoscută public poziţia.

Doamna Lucia-Ana Varga:

"De la Ţinuturi la NUTS (Nomenclatura Unităţilor Teritoriale pentru Statistică)"

Săptămâna trecută a fost adoptată tacit de către Senat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.315/2004 privind dezvoltarea regională în România, iniţiată de parlamentari UDMR.

Împărţirea teritorială a României nu trebuie să fie un subiect peste care să trecem cu uşurinţă. Nu putem lăsa pe seama procedurii parlamentare de aprobare tacită un subiect atât de delicat şi de care se leagă în mod direct şi pe o perioadă îndelungată de timp dezvoltarea României. Asta cu atât mai mult cu cât România are o lungă istorie şi o experienţă nu întotdeauna fericită în ceea ce priveşte organizarea administrativ-teritorială.

De la cnezatele şi voievodatele prestatale, la ţinuturile lui Cuza şi ulterior la judeţe, de la jude şi pârcălab la prefect, România pare să nu fi reuşit încă să găsească acea formulă care să răspundă nevoilor cetăţenilor de bună guvernare.

Chiar şi încercarea de a ne plia pe Nomenclatura Unităţilor Teritoriale pentru Statistică, impusă de Comisia Europeană pentru încadrarea uniformă a autorităţilor administrativ-teritoriale ale statelor membre pe grade administrative specifice, a fost un semieşec, în urma căruia ne-am ales cu cele opt regiuni de dezvoltare.

Şi spun că a fost un semieşec deoarece cele 8 regiuni de dezvoltare din România nu au statut de unităţi administrativ-teritoriale, neavând personalitate juridică, neavând autorităţi publice deliberative şi executive alese prin vot - şi deci fiind lipsite de dreptul şi capacitatea efectivă de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le cuprind, treburile publice pentru organizarea, funcţionarea, competenţele, atribuţiile şi gestionarea resurselor publice de la nivel regional care să se bazeze pe principiile autonomiei, legalităţii, responsabilităţii, cooperării şi solidarităţii în rezolvarea problemelor întregii regiuni. De altfel, nici propunerea legislativă anterior menţionată nu rezolvă aceasta problemă, ci doar trasează, superficial şi fără criterii temeinice, alte regiuni.

Nu avem răspunsuri la întrebări concrete: câte niveluri de decizie locală sunt necesare; care sunt criteriile reale de exercitare a capacităţii de a administra o unitate administrativ-teritorială în folosul comunităţii locale şi fără risipirea banului public (aşa cum se întâmplă acum prin crearea unor organisme regionale lipsite de putere); cum se asigură reprezentarea intereselor comunităţilor locale; şi cum se asigură coerenţa dintre administraţia publică locală şi cea centrală.

Aprobarea tacită a acestei propuneri legislative nu oferă răspunsuri şi soluţii la o problemă reală a României şi consider că iniţiatorii ar trebui să o retragă din dezbaterea parlamentară.

Guvernului Boc trebuie să se implice şi să îşi asume politic un proiect de modernizare a organizării administrativ-teritoriale a României, nu însă prin asumarea răspunderii guvernamentale în faţa Parlamentului, aşa cum a mai făcut-o şi în cazul altor legi cel puţin la fel de importante, ci printr-o importantă dezbatere publică şi politică a acestui proiect.

Sunt necesare discuţii legate de modernizarea organizării administrativ-teritoriale a României, însă nu pe genunchi, nu în trecere, nu prin aprobare tacită, ci numai după ce vom fi raspuns la întrebarile puse mai-sus.

Domnul Zanfir Iorguş:

"Infrastructura de transport, factor esenţial în dezvoltarea economică a României"

În niciun stat, regiune sau localitate nu se poate vorbi de dezvoltare fără existenţa unei infrastructuri de transporturi. Nicio ramură a economiei nu poate fi competitivă fără o infrastructură de transport care să permită circulaţia mărfurilor şi persoanelor rapid, fără poluare şi cu costuri cât mai reduse.

Dacă în majoritatea statelor Uniunii Europene se pune problema dezvoltării cu prioritate numai a infrastructurii pe căi navigabile interioare şi căi ferate, pentru a reduce gradul de poluare şi a economisi energia consumată pentru transport, în România trebuie pus accent nu numai pe dezvoltarea acestor căi de comunicaţii, ci şi pe cea a infrastructurii rutiere şi a aeroporturilor.

Iată o provocare în faţa căreia mulţi factori de decizie s-au mulţumit până acum să ridice din umeri, acuzând lipsa banilor.

Infrastructura rutieră din România este codaşa Europei, deoarece la ora actuală există numai 33,3 km de drumuri la 100 km pătraţi, în timp ce la nivelul UE media este de 110 km de drumuri la 100 km pătraţi. Calitatea drumurilor nu este nici ea corespunzătoare, iar mare parte a drumurilor naţionale traversează oraşe şi sate, cu consecinţe negative atât pentru transport, cât şi pentru locuitorii acestor localităţi.

Nici reţeaua feroviară existentă nu este modernizată pentru a se putea integra în reţeaua comunitară, iar în plus, mai este şi prost întreţinută.

În acest context, ar fi necesar ca toate instituţiile centrale şi locale ale statului să gospodărească în mod eficient fondurile care provin anual din creşterea p.i.b.-ului şi să le direcţioneze spre investiţii, iar prefecturile, consiliile judeţene şi consiliile locale să realizeze proiecte conjugate prin care să acceseze fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii.

Vorbindu-se tot mai des, în ultima vreme, despre necesitatea investiţiilor în infrastructură, iată şi câteva argumente pentru care este atât de importantă alocarea de resurse pentru infrastructură.

În primul rând, s-ar permite circulaţia mai rapidă a mărfurilor şi persoanelor atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional. Odată cu reducerea costurilor de transport, ar creşte competitivitatea produselor româneşti, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Astfel, potenţialul agricol şi forţa de muncă ar putea fi valorificate, dar ar putea fi rezolvate şi problemele sociale, de genul accesului la şcolarizare în comunităţile cele mai izolate.

Nu trebuie neglijată nici reducerea poluării, ce poate fi obţinută şi prin evitarea blocării traficului în aglomeraţiile urbane, cu ocazia construirii de autostrăzi şi şosele de centură.

De asemenea, o infrastructură modernizată va conduce cu precădere la dezvoltarea turismului intern şi internaţional, cu deosebire a agroturismului şi a turismului balnear. Nu putem vorbi de o dezvoltare durabilă a turismului, mai ales în zona de sud a litoralului românesc, fără investiţii majore în infrastructura de transport. O particularitate desprinsă din acest context este gama largă de obiective extrem de ambiţioase avansate de către Ministerul Transporturilor, care dacă s-ar realiza, ar fi excepţional pentru România. Proiecte precum: transformarea în autostradă a şoselei de centură a Constanţei, crearea şoselei de centură ce va ocoli municipiul Mangalia şi îl va lega de localităţile 2 Mai şi Vama Veche, prelungindu-se până la graniţa cu Bulgaria, transferarea căii ferate în afara staţiunilor Costineşti şi Neptun, este necesar să fie susţinute şi realizate cât mai repede cu putinţă.

Având în vedere că dezvoltarea României depinde în mare măsură de îmbunătăţirea radicală a situaţiei infrastructurii de transport, ar fi imperios necesar ca această problemă să facă obiectul unei dezbateri a Parlamentului, pentru a se ajunge la o variantă acceptată de către toate forţele politice. Concluziile acestei dezbateri ar trebui să fie cuprinse într-o strategie unitară, aprobată de toate instituţiile statului şi aplicabilă în următorii ani, indiferent de partidele care s-ar afla la guvernare.

De asemenea, fără o dezvoltare a infrastructurii de transport într-un ritm mai rapid, fără o finanţare prioritară din bugetul de stat şi bugetele locale, fără utilizarea integrală a fondurilor europene, România nu poate să asigure creşterea rapidă a nivelului de trai, cât mai aproape de media celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Doamna Maria Stavrositu:

Nevoia reformei în ceea ce priveşte curriculumul şcolar devine din ce în ce mai stringentă. Curriculumul şcolar reprezintă componenta esenţială a sistemului de învăţământ din România. De această componentă depinde cum va arăta produsul şcolii româneşti în viitor.

Este evident faptul că actualul curriculum şcolar trebuie regândit în termeni mult mai coerenţi şi simplificaţi. Sistemul naţional de învăţământ are nevoie de un curriculum naţional care să vină în întâmpinarea nevoilor sociale şi economice ale societăţii actuale.

În data de 16 ianuarie 2010 am participat la workshop-ul "Şcoala-Altfel - Matematică mai bună pentru copiii noştri". Scopul activităţii a constat întocmai în încercarea de a simplifica programele şcolare, precum şi de a impune conţinuturi mai accesibile elevilor. Workshop-ul a avut loc la Facultatea de matematică şi informatică din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.

Acţiunea are loc sub semnul "Anul matematicii în şcoala românească" cu ocazia Centenarului SSMR (sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României).

Atelierul profesional a fost organizat de Facultatea de matematică şi informatică (Universitatea Ovidius Constanţa) în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Matematice din România (Filiala Constanţa), Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Fundaţia "Dinu Patriciu" şi Fundaţia CODECS pentru Leadership. Partea a doua a workshop-ului a avut loc în data de 27 ianuarie 2010.

S-a discutat despre posibilitatea ca programele şcolare specifice matematicii să fie aplicate în alte ştiinţe, însă aici un rol esenţial îl vor avea manualele. De asemenea, s-a discutat despre reduceri consistente de conţinut, făcând astfel matematica mai accesibilă copiilor. Totul a fost gândit pentru M1 şi trunchiul comun de 4h/săptămână. În cazul orelor suplimentare, rămâne la decizia profesorului şi a şcolii ce se face în plus. Aceasta pentru a răspunde şi ideii de descentralizare curriculară.

În ceea ce priveşte manualele şcolare, pe lângă faptul că sunt extrem de stufoase, acestea sunt mult prea numeroase. Spre exemplu, pentru obiectul de studiu Matematică, aferent clasei I, existau, la nivelul anului şcolar 2008-2009, 12 manuale. Ne gândim în ce măsură ele sunt acoperitoare şi îşi ating scopul, acela de a forma competenţe.

Domnul Constantin Chirilă:

"Toleranţă şi comunicare în viaţa socială şi politica românească"

Toleranţa este un concept apărut încă din secolul al 16-lea şi folosit de gânditorii umanişti în sprijinul efortului lor de a combate fanatismul religios. Ulterior, în epoca modernă, poporul american a fost printre primele care a înţeles că războiului îi este de preferat coexistenţa paşnică între diferitele grupări religioase, culturale şi rase.

Americanii, chiar dacă nu se iubesc între ei, se tolerează, chiar dacă nu se cunosc, îşi dau "Bună ziua!" şi nu contenesc să dialogheze, să facă afaceri şi să strângă contacte ca pe nişte preţioase averi. Americanii, şi nu numai ei, au învăţat bine din singura lecţie pe care istoria le-a dat-o, cum că "toleranţa este condiţia pentru coexistenţa paşnică".

Principiul este acum universal valabil atât în ceea ce priveşte relaţiile interumane, cât şi cele interstatale. Astfel, constituţia unui stat modern garantează diverse forme ale libertăţii individuale şi de grup, expresii ale toleranţei din care decurg pluralismul şi dialogul permanent pentru realizarea unei comunităţi în diversitate. Dacă istoria ne-a învăţat ceva, este că doar intoleranţa nu poate fi tolerată.

Pentru indivizii sociali ai României, luaţi în majoritatea lor, "toleranţa" este un cuvânt "de împrumut" care nu se potriveşte neamului românesc, mai ales "coaliţiei-fantomă" PSD-PNL, iar clasa politică din România pare să nu fi înţeles câteva lucruri esenţiale:

• Toleranţa obligă individul la comunicare. De îndată ce şi-a însuşit acest comportament, individul capătă o serie de altele noi. Individul simte nevoia de a fi mai bun, de a-şi ajuta semenii;
• Toleranţa obligă individul la o susţinută acţiune de a învăţa, de a acumula cunoştinţe, de a şti, i-o cere necesitatea de comunicare impusă de comportament;
• Garantarea necesităţii spiritului de toleranţă depăşeşte cu mult domeniul îngust al politicii;
• Toleranţa poate reprezenta o acceptanţă sau o permisiune, ca formă a unui dezinteres personal în raport cu promovarea interesului naţional.

Toleranţa nu trebuie confundată nici cu "prostia", nici cu inerţia, cu ea trebuie mers până la nivelul în care restul societăţii civile nu este afectată în drepturile ei elementare.

Atitudinea clasei politice nu trebuie să fie aceea de a se limita la statul pe margine ca într-o galerie şi a-şi da cu presupusul, ci aceea de a identifica şi implementa soluţii constructive.

Asumarea pasivităţii înseamnă tăcere, şi nu revendicare, în condiţiile în care deviza toleranţei exprimate de Voltaire este: "Nu-mi plac ideile dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca dumneavoastră să le puteţi exprima".

Vom reuşi oare să aşezăm toleranţa dintre noi pe principii corecte, creştineşti sau vom continua politica minciunii, diversiunii şi a învrăjbirii?

Domnul George Ionescu:

"Sărbătoarea românească a iubirii - Dragobetele"

Pe 24 februarie se iubeşte româneşte. De ce? Pentru că este Dragobetele.

Autohtonul Dragobete este sărbătoarea românească a dragostei, cu o tradiţie milenară pe meleagurile noastre!

Spiritualitatea populară consemnează Ziua lui Dragobete, zeu al tinereţii în Pantheonul autohton, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii. Sărbătoarea românească marchează începutul primăverii. Ziua însemna pentru omul arhaic începutul primaverii, ziua când natura se trezeşte, iar întreaga comunitate sărbătorea şi se pregătea pentru venirea primăverii. Data de 24 februarie marchează începutul anului agricol şi, după unele credinţe populare, este considerată ziua ieşirii ursului din bârlog.

Sărbătoarea era aşteptată cu multă bucurie. An de an, pe 24 februarie, bunicii noştri sărbătoreau Dragobetele, una dintre cele mai frumoase sărbători populare dedicate iubirii. Dragobetele face parte, alături de majoritatea sărbătorilor populare care continuă şi în luna martie (în unele locuri Dragobetele era sărbătorit şi la data de 1 martie), dintr-un posibil cult al unei mari zeiţe a fecundităţii, deoarece se consideră că el este fiul Dochiei şi deschizătorul primăvarerii.

Sărbătoarea îşi are originile în ciclul naturii, anunţând momentul în care întreaga natură renaşte, păsările se împerechează şi îşi caută cuiburi. Aşa se justifică şi celelalte denumiri date sărbătorii: "Ioan Dragobete", "Dragostiţele", "Şantion de primăvară", "Logodnicul Păsărilor", "Cap de primăvară" sau "Cap de vară întâi", dar şi "Dragomiru-Florea" sau "Granguru". În unele tradiţii este numitfiu al Babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică.

Etnograful Ovidiu Focşa spunea că "Despre Dragobete se crede că este un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate şi de renaşterea naturii. Această sărbătoare marca revigorarea naturii şi nu numai, ci şi a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetaţiei, a vieţii în creştere, o dată cu trecerea la anotimpul de primăvară durata zilei creştea, în contrapondere cu noaptea care descreşte, ca dovadă şi zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetaţia dar şi oamenii se puneau în acord cu natura, era o nuntă a naturii, însemnând renaşterea acesteia, retrezirea la viaţă, ceea ce este şi semnificaţia centrala a sărbătorii".

Ziua de 24 februarie fiind prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul unei zeităţi mitice, Dragobetele este ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, cât şi pentru oameni. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, şi cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele este considerat fiul Babei Dochia şi deschizătorul primăverii, patron al dragostei şi bunei-dispoziţii pe plaiurile româneşti. Asemănător lui Eros sau Cupidon, Dragobetele era un bărbat chipeş şi neastâmpărat. Dragobetele este un duh al pădurii care, într-o anume zi a începutului de primăvară, ia chip de flăcău neasemuit de frumos şi hălăduieşte prin codri, "după fetele şi femeile ce profanează lucrînd ziua-i consacrată" pentru a le pedepsi. Într-o altă tradiţie, Dragobetele este indentificat cu "Năvalnicul", feciorul frumos, voinic, chipeş şi tare iubăreţ care ia minţile fetelor tinere, fiind transformat de Maica Domnului în planta care îi poartă numele: năvalnic (o specie de ferigă).

Obiceiurile de Dragobete, zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, au fost în mare parte uitate, sărbătorindu-se astăzi doar în unele regiuni ale ţării, cu preponderenţă în mediul rural. Una din tradiţii spune că cine participă la această sărbătoare va fi ferit de boli tot anul şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat, linişte, noroc în dragoste şi prosperitate. Sărbătoarea Dragobetelui este ziua în care oamenii trebuie să aibă grijă de toate orătăniile din curte, precum şi de păsările cerului. În această zi nu e voie să se sacrifice animalele, ca să nu se strice rostul împerecherilor. Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mai importante. Crezând că Dragobetele îi va ajuta să aibă un an îmbelşugat, gospodarii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase: nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case. Tinerele în pragul măritişului şi femeile strâng în această zi rămăşiţe de zăpadă şi apa topită o pun într-un vas, pentru a fi folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi descîntece de dragoste. În tradiţia populară, se crede că îndrăgostiţii care se întâlnesc azi vor fi protejaţi în iubire tot anul. Despre toţi cei care nu doreau să sărbătorească de Dragobete, se spunea că vor rămâne singuri tot restul anului.

Modul de a sărbători Dragobetele este diferit de la o regiune a ţării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuţii în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc.

În mediul urban aceste tradiţii sunt inexistente, Dragobetele fiind umbrit de Valentine's Day, o sărbătoare de împrumut occidental care nu are legatură cu spiritualitatea românească.

Dragobetele este sărbătoarea dragostei, ziua românească a îndrăgostiţilor. Aşadar, conform tradiţiei, de Dragobete trebuie să ne bucuram, să râdem, să dansăm, să ne distrăm, să întâmpinăm primăvara, să petrecem. În concluzie, avem atâtea motive să sărbătorim Dragobetele, să profităm din plin de sărbătoarea bunei dispoziţii şi de această tradiţie românească ce trebuie respectată!

Domnul Victor Boiangiu:

"Reforma Constituţiei 2010"

În primul rând doresc să îl felicit pe domnul Victor Ponta pentru performanţa de a deveni preşedintele Partidului Social Democrat, şi îi doresc un mandat de conducător echilibrat şi responsabil.

Revenind la problema actuală care mă macină, doresc să readuc în prim plan importanţa reformei Constituţiei statului român.

După cum suntem conştienţi cu toţii, Constituţia României, în primul rând reprezintă legea fundamentală a statului român, şi în al doilea rând, modificarea ulterioară a acesteia presupune o foarte mare responsabilitate din partea noastră, cât şi a voastră, dragi colegi. Suntem cu toţii conştienţi de faptul că nu este perfectă şi că mai avem nevoie de reforme, iar acest lucru se datorează nenumăratelor apeluri la Curtea Constituţională din ultimii ani. Constituţia României nu este perfectă, clară şi concisă, aşa cum ar fi trebuit să fie, iar reforma din 2003 a reprezentat doar un pas spre perfecţiune.

Dragi colegi, vă rog nu începeţi să tergiversaţi procesul de reformare. Aţi respins săptămâna trecută propunerea privind înfiinţarea Comisiei de revizuire a Constituţiei din pricina unor mofturi politice, sau, mai rău, de dragul de a fi în opoziţie şi de data aceasta. În aceste vremuri nici noi, nici populaţia acestei ţări nu avem nevoie de asemenea amânări.

După cum sigur vă reamintiţi din datele finale ale referendumului, poporul a decis cu un vot covârşitor că această reformă este dorită şi bine-venită. Ştiţi foarte bine că 88% din votanţi doresc maximul de 300 de parlamentari, şi peste 77% doresc Parlament unicameral.

Probabil reformarea Constituţiei în direcţia acceptată de populaţie nu vă este însă pe plac, este foarte posibil să doriţi să vă exercitaţi dreptul de a fi în opoziţie şi de a vota împotriva a tot ce este demers făcut de către colegii mei, dar doresc să vă reamintesc că în situaţia actuală votaţi împotriva unei întregi naţii care şi-a exprimat un punct de vedere foarte clar şi precis.

Revenind la tema reformei Constituţiei, vreau să reamintesc că este indispensabil un acord asupra demarării procesului de modificare a legii fundamentale în acord cu rezultatele referendumului din noiembrie.

Trebuie să dăm dovadă de o viziune unitară şi solidară asupra întregului proces al reformării Constituţiei. Demararea întregului proces legislativ cu stângul, ne înfăţişează într-o imagine nefavorabilă în faţa presei şi a poporului, aşa cum nici întregul proces nu va fi unul rapid şi lin, ca să nu mai spun de efectele nedorite.

Este necesar ca solicitarea Partidului Democrat Liberal să fie aprobată, este necesar ca votul dumneavoastră să fie solidar şi pentru constituirea Comisiei de revizuire a Constituţiei, din respect pentru aleşii dumneavoastră, cât şi din respect pentru voi înşivă.

Nu ne dorim un nou război între stânga şi dreapta şi mai ales nu ne dorim să ajungem în punctul în care întreg referendumul din noiembrie să fie trecut cu vederea şi mers înainte, ascunzându-vă pe după fotoliile "opoziţiei". Populaţia trebuie ascultată, şi însăşi prin calitatea noastră de parlamentari suntem obligaţi să acţionăm în folosul întregii comunităţi.

Vreau să vă gândiţi la binele cetăţenilor ale căror interese sunteţi obligaţi moral şi profesional să le apăraţi şi doresc să putem duce împreună la capăt o promisiune şi un angajament.

Voi încheia prin a-mi exprima încrederea în dumneavoastră, dragi colegi, că veţi avea puterea de a transcende opoziţia politică şi de a lua decizia corectă.

Domnul Nicuşor Păduraru:

"Termenul de garanţie din lucrările de infrastructură"

În fiecare an, după topirea zăpezilor, şoselele din România arată dezastruos pentru că nu au fost realizate corespunzător de către constructori, aceştia nemaiavând nicio responsabilitate, motivul fiind simplu - lucrarea nu se mai află în perioada de garanţie. Din păcate, statul român s-a transformat într-un adevărat dentist, pentru că an de an plombele sunt cea mai eficientă soluţie de acoperire a găurilor care apar după topirea zăpezii. În acest moment, resursele financiare pe care le are la dispoziţie CNADNR ajung să fie folosite pentru reparaţii de drumuri care au fost deja reabilitate, iar acestea nu reprezintă decât vreo 30% din reţeaua naţională. Cele mai multe drumuri din reţeaua naţională, adică vreo 70%, au durata de viaţă depăşită. Pentru acestea nu se anunţă prea curând lucrări de modernizare, fapt ce va duce la o degradare şi mai mare.

Astăzi nu voi trece în revistă exemple concrete, pe care orice cetăţean din oricare judeţ al României le cunoaşte de altfel foarte bine. Voi face însă referire la modul de lucru în ceea ce priveşte stilul în care este abordată repararea infrastructurii rutiere, garanţia unor lucrări sau la modul de întreţinere a drumurilor publice, mai ales pentru cele care sunt în responsabilitatea administraţiei publice locale, adică cele care sunt în grija consiliilor judeţene, respectiv locale.

În general, termenul de garanţie pentru şoselele româneşti este de doi ani, în timp ce în alte ţări acest termen se poate duce până la 10 ani. Astfel, Austria, Danemarca, Norvegia, Germania, Suedia au termene de garanţie de până la 5 ani, iar Franţa nu acceptă ca termenul de viaţă al şoselelor să fie sub 10 ani. Ne aflăm însă în acest moment într-o situaţie penibilă, pentru că s-a ajuns ca şoselele să se strice imediat după ce expiră garanţia sau, în unele cazuri, chiar înainte de acest moment, iar timpul de viaţă al şoselelor nu este un subiect în limbajul curent. În aceleaşi ţări menţionate mai sus, timpul de viaţă al şoselelor este din start până la 30 de ani sau chiar mai mult, la fel cum responsabilitatea întreţinerii drumurilor în perioada de garanţie poate fi sarcina constructorului.

Potrivit unor date statistice, România are o reţea de drumuri naţionale de 16.062 km, de unde rezultă că peste 11.200 km sunt în stare proastă. În general, termenul de garanţie este de doi ani, iar în ultimul timp contractele au început să prevadă perioade de trei ani de zile. Contractele încheiate şi prevederile legislaţiei în vigoare, consider că nu sunt însă suficient de dure, ceea ce permite cheltuirea unor sume imense pentru reparaţii şi întreţinere nejustificate, îmbogăţind firmele de profil, care speculează aceste deficienţe. Performanţa acestora o avem ca probă clară în fiecare judeţ, atunci când numărăm gropile sau constatăm proasta calitate a lucrărilor.

Problema termenului de garanţie apare în urma unui principiu care ghidează Legea achiziţiilor publice. În acest moment se consideră că oferta cea mai bună o reprezintă cea care are preţul cel mai mic. Din această cauză este evident că unii constructori vor face tot posibilul pentru a reduce costurile, inclusiv tratarea superficială a mixtului de asfalt. De exemplu, în multe locuri din ţară se foloseşte încă bitumul clasic, care nu mai este utilizat pentru drumurile importante aproape nicăieri în Europa.

Bitumul normal devine casant începând de la circa -9 grade Celsius, în timp ce temperatura la care se fluidizează este de 54-55 de grade. Aceasta în condiţiile în care vara, la o temperatură exterioară a aerului de 40 de grade de exemplu, bitumul poate atinge lejer şi 60 de grade. Acest lucru duce la o perioadă de viaţă scurtă, iar drumurile se strică imediat.

Pe de altă parte, bitumul modificat este, în medie, cu până la 50% mai scump decât cel normal, însă poate deveni casant începând de la temperaturi de -13 grade, în funcţie de mixtură, temperatura scăzând şi până la -20 de grade. În ceea ce priveşte punctul de lichefiere, bitumul modificat îşi păstrează calităţile de bază, fără a începe să se topească, şi la temperaturi de până la 70 de grade Celsius. Din acest motiv, consider că e necesară regândirea unor aspecte legislative aferente achiziţiilor publice, mai ales în domeniul standardelor de calitate legate de infrastructură, pentru a putea forţa constructorii să ofere servicii de bună calitate.

Pe lângă faptul că drumurile noastre sunt proaste, mai sunt şi scumpe. Negocierile pe care le-a făcut statul român în ultimii 20 de ani pentru contractele de infrastructură încheiate, plătite din banul public către companiile private, au suscitat nenumărate controverse şi cred că avem, în unele cazuri, situaţii ce concurează cu cele mai ridicate preţuri din Europa. Doresc să trag un semnal de alarmă pentru că România are probleme din punct de vedere al infrastructurii, nu numai prin prisma multiplelor investiţii necesare, în condiţiile în care resursele financiare sunt reduse ca efect al unui buget de austeritate, ci mai ales din punct de vedere al calităţii: în fapt, cheltuim prea mult pe lucrări de proastă calitate.

A venit timpul să reflectăm asupra unor schimbări legislative care să influenţeze modul în care statul român îşi negociază contractele pe infrastructură, în aşa fel încât să nu mai punem plombe în fiecare an şi mai ales să oferim cetăţenilor calitatea corespunzătoare serviciilor publice dependente de infrastructura rutieră.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale"

Cu toate că Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, sărăcia afectează în prezent aproximativ 80 de milioane de europeni, adică peste 15% din populaţia Uniunii. De asemenea, conform datelor prezentate de către Comisia Europeană, un european din zece trăieşte într-o familie de şomeri iar 8% dintre cetăţenii europeni consideră că a avea un loc de muncă nu reprezintă singura condiţie pentru a ieşi din sărăcie. Potrivit declaraţiilor oficialilor europeni, sărăcia afectează cetăţenii europeni şi prin excluderea de la procesul de luare a deciziilor şi incapacitatea de a-şi asuma controlul asupra propriei vieţi.

Când vorbim de sărăcie ne gândim în general la statele în curs de dezvoltare, în care foametea, subnutriţia, lipsa apei potabile, absenţa accesului la serviciile de sănătate dar şi la educaţie sunt probleme cu care oamenii din aceste regiuni se confruntă în fiecare zi. La nivel european se discută de o sărăcie relativă, aşa cum este ea definită, care presupune absenţa unui venit necesar pentru asigurarea unor standarde acceptabile în societate.

În urmă cu zece ani, odată cu lansarea Strategiei de la Lisabona pentru creştere economică şi locuri de muncă, statele membre ale Uniunii Europene s-au angajat să lupte împotriva sărăciei stabilindu-şi ca termen limită anul 2010. Termenul stabilit se apropie, însă obiectivul liderilor europeni stabilit în anul 2000 este departe de a se fi îndeplinit.

În acest context, Comisia Europeană a stabilit ca anul 2010 să fie Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, care are drept scop tragerea unui semnal de alarmă în ceea ce priveşte problema sărăciei, dar şi măsurile care trebuie luate pentru eradicarea acestui flagel social.

Este evident că programele şi campaniile care se vor desfăşura în acest an în toate statele membre ale Uniunii Europene nu vor oferi o soluţie miraculoasă la problemele semnalate însă, vor pune în discuţie limitele proiectelor desfăşurate până în prezent, necesitatea identificării unor noi măsuri, care să răspundă cât mai coerent nevoilor cetăţenilor Uniunii Europene.

Consider că este greu să vorbim deocamdată de eradicarea sărăciei, însă putem discuta de reducerea acestui flagel, prin măsuri care să vizeze creşterea locurilor de muncă, dezvoltarea parteneriatelor public-privat, creşterea coeziunii sociale, îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

«Tăierea alocaţiilor "nesimţite" ale copiilor»

După ce, o lungă perioada de timp, am fost asaltaţi mediatic cu tot felul de subiecte şi măsuri ilogice ale cabinetului Boc privind tot spectrul populaţiei ţării, precum "pensii nesimţite" sau "salarii nesimţite", iată că a venit şi rândul copiilor ce primesc alocaţii, care în opinia ministrului muncii ar cam fi tot "nesimţite".

Domnilor, fără a intra în prea multe detalii tehnice şi juridice, pe care oricum nu le-aţi lua în seama şi care pentru domniile voastre nici nu prea contează, vă aduc la cunoştinţă prevederile articolului 2 din Convenţia cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România în anul 1990, "Statele-părţi se angajează să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenţie tuturor copiilor din jurisdicţia lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia. Statele-părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei sale."

Factura unei asemenea măsuri, luată de către autorităţile de resort, va fi plătită mai târziu de către populaţia ţării, pentru că vor fi mii de plângeri la CEDO privind acest drept încălcat, vor fi mii de procese câştigate şi sute de mii de euro plătite ca şi despăgubiri, din bugetul nostru, al tuturor.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Pledoarie pentru interzicerea cianurilor în minerit"

Să ne aducem aminte cum în luna ianuarie a anului 2000, mii de tone de peşte au murit în râurile Tisa şi Dunăre din cauza unei scurgeri de cianuri de la mina "Aurul", deţinută de o companie australiană. Aproximativ 99.000 mc de ape reziduale cu cianuri s-au revărsat din lacul de decantare al minei, provocând cel mai mare dezastru ecologic din Europa din ultima decadă. Biologii au estimat ca fiind necesari 5 ani pentru repopularea cu peşte şi între 10-20 de ani pentru refacerea totală a florei şi faunei. Bazinul Tisei era unul dintre cele mai curate râuri din Europa, adăpostind cel puţin 20 de specii protejate de peşte.

În urmă cu ceva timp, tot printr-o declaraţie politică, atrăgeam atenţia asupra problemelor majore rezultate ca urmare a folosirii cianurilor în mineritul românesc. Acelaşi lucrul voi încerca să îl readuc în discuţie prin aceasta declaraţie politică. Cu toţii trăim într-un mediu care îşi pune amprenta asupra vieţii noastre, iar prin distrugerea bogăţiilor naturale şi exploatarea lor pe bază de cianură nu se poate întâmpla altceva decât un dezastru natural. Cianura de sodiu este extrem de dăunătoare pentru sănătatea umană şi pentru mediu, chiar în cantităţi mici putând fi fatală pentru oameni şi faună, existând premisele creării unui dezechilibru natural. Folosirea cianurii în minerit a dus peste tot în lume la accidente cu grave urmări ecologice, numai între 1998 şi 2006 înregistrându-se 25 de accidente cu cianuri în întreaga lume (în state cum ar fi Colorado, Nevada, Montana, Idaho, California, South Dakota şi South Carolina, precum şi în ţări ca şi România, Guyana, Canada, Kirghistan şi Papua Noua Guinee), cauzând moartea unor cantităţi enorme de peşte, distrugerea unor întregi ecosisteme şi contaminarea surselor de apă.

Mai multe state au hotărât să interzică prin lege folosirea cianurii în minerit, printre acestea numărându-se Costa Rica, Republica Cehă, Montana, Colorado, Wisconsin (USA), precum şi Argentina.

Având în vedere necesitatea protecţiei mediului, a vieţilor omeneşti, fără frica unui eventual dezastru ecologic, care este atât de iminent a se produce, consider că avem tot dreptul şi trebuie să ne opunem oricăror iniţiative care doresc să aducă atingere unor principii fundamentale. Noi trebuie să hotărâm, noi trebuie să luăm atitudine, să acţionăm pentru a fi convinşi că am făcut ceea ce este necesar, firesc şi moral. Este mai uşor să prevenim un dezastru decât să ne tratăm de efectele lui. Proiecte ca Roşia Montană ţin de trecut, nu ţin de viitor. În secolul XXI, aurul adevărat se va afla în acele ţări în care va fi păstrată natura aşa cum a creat-o Dumnezeu, şi nu acolo unde se mutilează peisajul şi se fură de la natură şi "ultimul cântec de pasare".

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Măsuri fiscale pentru creşterea natalităţii în România"

Conform datelor Oficiului European de Statistică (Eurostat), populaţia României a scăzut cu 4,5%, în perioada 1997-2007, de la 22.582.000 de locuitori la 21.565.000. Conform prognozei, această tendinţă se va accentua în următorii ani, ajungând până sub 20 de milioane în anul 2030 şi sub 17 milioane în anul 2050. Efectele acestei scăderi a populaţiei României au repercusiuni dramatice la nivel local, economic şi politic. În primul rând se va accentua dezechilibrul dintre populaţia activă (15 - 64 de ani) şi populaţia pasivă (peste 65 de ani), crescând rata de dependenţă cu consecinţe grave, precum falimentul sistemului public de pensii, scumpirea accelerată a forţei de muncă autohtone şi scăderea productivităţii economiei naţionale. În aceste condiţii, fondurile pentru asistenţă şi protecţie socială vor scădea semnificativ, iar investiţiile de la bugetul de stat în domenii strategice, precum educaţia şi sănătatea, vor fi insuficiente. Totodată, reducerea populaţiei va diminua rolul politic şi economic al României în Uniunea Europeană. Din punct de vedere economic, România va deveni o piaţă mai mică şi mai scumpă, va fi neatractivă pentru investiţiile străine, rămânând la statutul de simplă piaţă de desfacere.

În aceste condiţii, consider că o politică solidă şi coerentă de încurajare a natalităţii devine o prioritate naţională. Din păcate, demersurile anterioare care vizau susţinerea natalităţii, în principal prin măsuri de asistenţă socială, s-au dovedit ineficiente, mai ales pentru că nu au reţinut efectele migraţiei asupra populaţiei României.

În acest sens, împreună cu alţi colegi parlamentari, atât din Camera Deputaţilor, cât şi din Senat, am iniţiat o propunere legislativă care conţine prevederi şi măsuri de încurajare a natalităţii în România, orientate în special către populaţia activă, bine conectată la mediul economic şi cultural. Concret, susţinem scutirea de la plata impozitului pe salariu, a impozitului pentru un singur imobil şi subvenţionarea dobânzii pentru un singur credit ipotecar. De această facilitate va beneficia, fără discriminare, orice cetăţean român care este părintele natural a cel puţin 3 copii, pe toată perioada în care îi are în îngrijire. Fiecare dintre cele trei măsuri este bine fundamentată, astfel încât să asigure un echilibru între investiţia statului şi efectele benefice pentru economia şi societatea românească. Reţinând doar scutirea de la plata impozitului pe salariu, şi nu pe alte venituri, măsura se adresează populaţiei cu venituri mici şi medii, care îşi procură mijloacele necesare existenţei din salariu. Scutirea de la plata impozitului pentru un singur imobil nu va afecta bugetul de stat, dar constituie o motivaţie pentru persoanele cu venituri mici. Subvenţionarea dobânzii pentru un singur credit ipotecar oferă beneficiarilor şansa de a achiziţiona mai uşor o casă pentru ei sau pentru copiii lor, fiind o altă măsură de încurajare a natalităţii.

În mod evident, aceste măsuri care nu vor dezechilibra bugetul de stat pot încuraja semnificativ natalitatea în rândul populaţiei active a României, prevenind un dezastru demografic în rândul populaţiei.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Despre criza economică"

Pe fondul crizei economice, firmele private sunt nevoite să recurgă la reducerea cheltuielilor, măsură echivalentă cu trimiterea angajaţilor în şomaj. În cel mai bun caz, dacă nu se disponibilizează oameni, angajatorii sunt nevoiţi să reducă bugetele de salarii, fapt care duce nu la îngheţarea salariilor, ci, mai rău, la reducerea acestora, în condiţiile în care leul continuă sa se devalorizeze, iar alimentele şi utilităţile continuă să se scumpească.

Peste 60% dintre companiile private din România vor face disponibilizări în 2010, pentru a reduce costurile, iar aproape 75% au scăzut deja bugetele de salarii previzionate pentru acest an. Reducerea bugetelor se bazează pe impactul aşteptat al scăderii economice asupra firmei şi pe diminuarea cheltuielilor la nivel general.

Prognozele privind şomajul pe domenii de activitate sunt îngrijorătoare: în sectorul construcţiilor se anunţă 200.000 de şomeri, în industria textilă peste 120.000 de şomeri, în industria auto 100.000, în industria chimică şi petrochimie 30.000-40.000, iar în industria agroalimentară, în jur de 30.000 de şomeri.

În judeţul Galaţi situaţia este cea mai gravă, judeţul fiind primul în totalul disponibilizărilor, calculat pentru finalul anului trecut şi începutul noului an. Astfel, în ultima lună a anului care s-a încheiat, 1.325 de gălăţeni şi-au pierdut locul de muncă, iar luna aceasta vor fi trimise în şomaj aproape 600 de persoane, într-un singur an de zile fiind concediate 10.017 persoane, şomajul ajungând la 11,5%. Am iniţiat mai multe acţiuni parlamentare sub forma unor întrebări şi interpelări adresate ministerelor de resort, pentru a identifica şi a elabora programele sociale de incluziune socială de care gălăţenii au atât nevoie şi de care să poată beneficia în mod real.

În acest context, acordarea subvenţiilor în agricultură, măsurile fiscale, în special neimpozitarea profitului reinvestit, o mai bună coordonare în accesarea fondurilor europene destinate IMM-urilor şi mediului rural, sunt măsuri pe care Guvernul trebuie să le pună în aplicare de urgenţă, astfel încât efectele crizei să fie diminuate.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Drepturile pacientului român"

Una dintre problemele cele mai importante ale unei persoane o constituie sănătatea proprie. Din acest motiv, este logic că fiecare dintre noi este interesat în mod deosebit să afle care îi sunt drepturile de care se bucură în calitate de pacient.

Nu putem afirma că peisajul legislativ din România ne oferă o imagine clară asupra acestor aspecte. Avem însă posibilitatea de a deduce câteva dintre cele mai importante drepturi ale pacienţilor români din modul în care Colegiul Medicilor din România înţelege să contureze obligaţiile ce revin medicilor.

Noţiunea de malpraxis este în mare parte străină pacientului român, încât sute de erori medicale trec fără a fi pedepsite sau făcute publice, doar mass-media mai aduce în discuţie erorile cadrelor medicale, dar se pare că e un glas care nu ajunge la urechile ministerului.

Pacientul român nu îşi cunoaşte drepturile, şi după 20 ani de la Revoluţie, încă ne mai sunt ascunse hibele sistemului sanitar românesc. Medicamentele sunt tot mai scumpe, compensatele sunt limitate, condiţiile din spitale abia se dezmorţesc spre modernizare. Acestea sunt câteva dintre problemele pe care cetăţeanul român nu le contestă şi le acceptă, în speranţa unei vindecări. Însă de cele mai multe ori, el iese dintr-o instituţie spitalicească cu alte afecţiuni decât cele pe care le avea când a fost internat, şi cum să reclame medicul de malpraxis, dacă el nu ştie că are acest drept.

Dintre cei puţini care îşi cunosc drepturile, nici ei nu apelează la Comisia de malpraxis, deoarece legislaţia îi descurajează, prin practicarea unor sume exorbitante pentru un denunţ. Procedurile anevoioase şi taxele mari sunt barierele de pe drumul spre Comisia de malpraxis. De exemplu, o taxă pentru expertiză costă între 3000 şi 4000 de lei.

Primul, şi poate cel mai important drept al pacientului, este dreptul său de a dispune de propria persoană. În acest context, trebuie să reţinem că medicul practician, indiferent de gradul ierarhic sau de modul de practică, este în serviciul persoanei şi nu îi este admisă abdicarea de la dorinţa exprimată de către bolnav în cunoştinţă de cauza, voinţa bolnavului fiind întotdeauna respectată, indiferent care ar fi sensul acesteia.

O altă lacună legislativă este aceea că în România nu există o reglementare sau un ghid după care să poată fi cercetată eroarea medicală. Îmi pun întrebarea: ce instituţie protejează pacientul român de practicile de malpraxis ale unui medic? Sistemul medical românesc are nevoie urgentă de un program real de protejare a pacienţilor şi de o legislaţie clară pentru denunţarea erorilor medicale.

Susţin promovarea drepturilor pacientului român, prin promovarea unor norme şi a unor ghiduri de către Ministrul Sănătăţii, şi doresc eficientizarea şi modernizarea sistemului sanitar prin responsabilizarea medicilor în îndeplinirea cu profesionalism a actului medical.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Impozitarea pensiilor, o măsură abuzivă"

Ultima măsură a guvernului actual este aceea de colectare, prin orice mijloace, a banilor la bugetul de stat: toate pensiile să fie impozitate, pentru ca veniturile bugetare să crească. În prezent, veniturile din pensii de până la 1.000 de lei sunt scutite de orice impozit. Pentru sumele care depăşesc această valoare se percepe contribuţia pentru bugetul de sănătate, de 5,5%, după care se aplică cota unică de impozitare de 16%.

Impozitarea pensiilor, propusă de ministrul finanţelor, este un semn al lipsei elementare de logică economică, dar şi de bun-simţ, a actualului Guvern. Economia unei ţări în criză nu se dezvoltă prin impozitări împovărătoare, care generează scăderea consumului şi au efect de scădere a produsului intern brut.

În loc să încurajeze sectorul activ, aşa cum ar face orice guvernare de dreapta autentică, şi să sporească astfel acumulările la buget, prin creşterea activităţilor economice, Guvernul Boc vrea să ia pâinea de la gura pensionarilor şi a copiilor. Pensiile şi alocaţiile sunt ultimele rămăşiţe ale unui stat social care, în rest, nu asigură mai nimic pentru cetăţenii săi. Actualul Guvern vrea să reducă şi aceste drepturi care oricum sunt neîndestulătoare pentru marea majoritate a celor care le primesc.

Personal, mă declar împotriva acestei măsuri abuzive de impozitare a pensiilor şi propun Guvernului să îşi modifice optica de abordare de până acum, care s-a dovedit falimentară, de vreme ce România se afundă în criză, în timp ce alte ţări europene şi-au reluat creşterea economică. Încurajarea investiţiilor, prin facilităţi fiscale, sprijinirea angajatorilor pentru a păstra sau înfiinţa locuri de muncă, adoptarea de măsuri fiscale pentru relansarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea trebuie să fie priorităţile, iar nu sugrumarea economiei şi a categoriilor nevoiaşe, prin impozite şi taxe absurde.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Armata Română în doliu"

O nouă dramă a cutremurat Armata Română. Astăzi, sergentul major Florin Bădiceanu a murit în Afganistan. Lacrimi, durere, un ultim omagiu, declaraţii de condoleanţe, drapel coborât în bernă, avansare tardivă în grad. Toate acestea fără noimă. Consider că participarea bravilor noştri soldaţi în teatrele de operaţii nu se justifică absolut deloc. Cred că România şi-a făcut datoria cu prisosinţă din acest punct de vedere. Am demonstrat că putem fi parteneri loiali ţărilor membre NATO, că marile puteri ale lumii se pot baza pe noi, însă jertfele umane trebuie să înceteze într-un fel. Dacă până mai ieri moartea soldaţilor români era folosită de mai-marii ţării în scop electoral, acum dispariţia lor nu mai foloseşte nimănui. Pe fondul intenţiei tot mai multor state de a-şi retrage trupele din teatrele de operaţii, sunt de părere că România trebuie să reflecteze mult mai serios asupra acestui demers. În plin proces de restructurare internă, Armata Română trebuie să fie mult mai concentrată pe derularea reformelor instituţionale şi pe creşterea gradului de profesionalism. Trebuie să urmărim mult mai mult performanţa internă a Armatei, şi abia apoi să ne ocupăm de misiuni de salvare a altor state, însă nu cu preţul unor vieţi nevinovate. Iată de ce, reiterez ideea că România trebuie să-şi retragă trupele din teatrele de operaţii, până nu vom fi nevoiţi să avem mai multe sicrie decât militari...

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"Ghişeul unic pentru formularul E 112"

Formularul E 112 se emite în baza Regulamentului Consiliului European (CEE) nr.1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii-salariaţi, cu lucrătorii-independenţi şi cu familiile acestora, care se deplasează în cadrul Comunităţii, precum şi a Regulamentului Consiliului European (CEE) nr.574/72 de stabilire a Normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr.1408/71.

Formularul E 112 se emite pentru lucrătorii şi membrii lor de familie care, după ce au dobândit dreptul la asigurarea de sănătate într-un stat membru UE, sunt autorizaţi de casa de asigurări de sănătate din acest stat să revină pe teritoriul statului membru UE în care îşi au reşedinţa sau să-şi transfere reşedinţa pe teritoriul unui alt stat membru; pentru toate persoanele asigurate şi membrii lor de familie care sunt autorizaţi de casa de asigurări de sănătate să se deplaseze pe teritoriul unui alt stat membru UE pentru a primi acolo tratamentul adecvat stării lor de sănătate.

În ultima perioada au fost sesizate mai multe cazuri în care operativitatea românească privind formularului E112 a fost pusă la îndoială. Un exemplu concludent este cel a lui Daniel Mădălin Răduţă, un tânăr român de 29 de ani care în octombrie 2009 a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică. În cazul unui asemenea diagnostic unica soluţie o reprezintă un transplant medular. Şi pentru că în România, din motive ce ţin, în egală măsură, de sărăcie şi incompetenţă administrativă, nu exista nici tehnică medicală ultramodernă, nici o bază de date solidă de donatori de celule stem, singura şansă a acestui tânăr o reprezintă un transplant la o clinică din străinătate, costul acestei intervenţii depăşind 100.000 euro. Printr-o excepţională mişcare de solidaritate, desfăşurată în principal în mediul electronic, suma necesară va fi strânsă din donaţii.

Acest caz repune în discuţie incapacitatea statului român de a asigura dreptul la viaţă şi la asistenţă medicală de specialitate. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât calitatea de cetăţeni europeni le oferă românilor un arsenal important de drepturi, inclusiv pe acela de a-şi trata afecţiunile în altă ţară membră UE.

Pentru a schimba aceasta situaţie, care descalifică statul român şi pe toţi demnitarii săi, se impune simplificarea etapelor necesare completării formularului E112 după sistemul ghişeului unic şi stabilirea unei durate maxime de finalizare a întregii proceduri, care, în opinia mea, nu ar trebui să depăşească 10 zile. În acest sens, solicit ministrului sănătăţii, Cseke Attila, şi preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Nicolae Duţă, să facă demersurile necesare organizării ghişeului unic pentru formularul E112. Sper că avem toţi înţelepciunea de a lupta pentru viaţă, dincolo de orice rivalităţi politice.În ultimă instanţă, diferenţa dintre populism şi responsabilitate o reprezintă faptele noastre.

Domnul Bogdan-Liviu Ciucă:

"T.v.a. redus la alimentele de bază - una dintre măsurile ieşirii din criză"

Acutizarea crizei economice, exprimată prin scăderea producţiei, reducerea veniturilor şi a consumului, are un impact negativ asupra unui procent considerabil al populaţiei. Creşterea preţurilor la produsele alimentare şi a cheltuielilor cu utilităţile sunt realităţi faţă de care un guvern responsabil trebuie să vină cu măsuri ferme şi urgente. Din păcate, ceea ce se anunţă pentru acest an este de-a dreptul îngrijorător pentru nivelul de trai al multor categorii sociale.

Prin această declaraţie politică doresc să reafirm susţinerea mea pentru o iniţiativă mai veche a Partidului Conservator - reducerea t.v.a. la produsele alimentare de bază. Măsura ar fi oportună nu doar pentru menţinerea unui nivel de trai acceptabil pentru cetăţeni, ci şi pentru combaterea evaziunii fiscale în industria alimentară. Este o măsură ce se impune prin necesitatea de a menţine preţul produselor alimentare la un nivel acceptabil pentru populaţie, în condiţiile crizei economice.

Codul fiscal al României stabileşte t.v.a.-ul de 19% pentru alimente. În conformitate cu Directiva a VI-a a Comisiei Europene pot fi utilizate 2 - 3 cote reduse de t.v.a., dar care nu pot fi mai mici de 5%. Directiva Comisiei Europene nr.112/2006 permite totuşi aplicarea unor cote reduse de t.v.a. pentru o parte din alimente, chiar şi sub 5%, cum sunt cele din Italia 4%, Irlanda 4,8%, Spania 4%, Luxemburg 3%, Cehia 5%, Lituania 5%, Polonia 3%. Unele ţări au chiar taxă zero pentru unele alimente şi băuturi nealcoolice (Cipru, Irlanda, Malta, Marea Britanie). Comisia Europeană a propus recent simplificarea sistemului de calcul al t.v.a. şi o mai mare autonomie a statelor membre în fixarea unor cote reduse pentru servicii locale. Conform acestei recomandări, ratele scăzute, între 0 şi 5%, pot fi aplicate anumitor produse şi servicii de exemplu, alimentele - şi o cotă între 10 şi 12% pentru servicii cum sunt transporturile.

Domnul Marian Avram:

"SOS - produsele agricole tradiţionale româneşti"

România este o mare producătoare de produse tradiţionale, foarte apreciate de către români, dar şi de către străini.

Totuşi, aceste produse agricole trebuie protejate pentru a nu mai putea fi fabricate în altă parte prin furt intelectual. De aceea, atât la nivel comunitar, cât şi la nivelul ţării noastre s-a creat cadrul legal pentru protejarea, în cadrul politicilor de calitate, a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole şi ale produselor alimentare, precum şi protecţia atestatelor de specificitate. Toate aceste caracteristici trebuie protejate şi comunicate la nivel internaţional, ca şi mărcile.

La nivelul Uniunii Europene sunt recunoscute 844 de produse tradiţionale, din care: 459 produse cu denumire de origine protejată (DOP), 362 produse cu indicaţie geografică protejată (IGP) şi 20 de specialităţi tradiţionale garantate (STG). România a depus la UE o lista cu 162 de produse tradiţionale. Acestea fac parte din categoria lactatelor, a panificaţiei, a industriei cărnii, a legumelor şi fructelor procesate, a mierii şi a băuturilor alcoolice. Pe lângă producătorii individuali sau asociaţiile de profil se numără şi mai multe companii mari care au certificat produse ecologice - Napolact, Lactag sau Boromir.

Finanţarea comunitară poate sprijini, printre altele, şi participarea la manifestări şi târguri, campanii de informare asupra sistemului UE de denumiri de origine protejate (DOP), indicaţii geografice protejate (IGP) şi specialităţi tradiţionale garantate (STG), ca şi asupra agriculturii ecologice.

Produsele tradiţionale romaneşti sunt produse de calitate, cu un imens potenţial de vânzare pe pieţele externe, unde oamenii apreciază tradiţia care stă la baza acestor alimente. Ar trebui sa le facem mai vizibile pe pieţele din UE. Un produs protejat poate garanta producătorului un preţ bun de vânzare, deoarece atestă o calitate deosebită. În plus, Uniunea îşi promovează produsele pentru a căror denumire oferă protecţie. Din fondurile europene destinate dezvoltării rurale se poate asigura susţinerea producătorilor tradiţionali pentru obţinerea certificării.

Produsele tradiţionale autohtone reprezintă o contraofertă viabilă la produsele similare din alte ţări. În acest fel, se va realiza o diversificare a pieţei şi un mediu concurenţial real, în care aceste produse, în funcţie de performanţele lor calitative, le vor oferi consumatorilor o mai mare gamă din care sa aleagă.

Atestarea produselor tradiţionale presupune recunoaşterea tradiţionalităţii unui produs prin intermediul înregistrării sale în conformitate cu prevederile legale.

Pe piaţa europeană, produsele tradiţionale ocupa 30-40% din consum, fără a lua în calcul consumul local/intern/regional; cu acest consum se poate ajunge la 50-60%, mai ales că pe plan european şi mondial există o puternică tendinţă de consum către produsele tradiţionale sau "naturale".

Ar trebui elaborat un catalog al produselor tradiţionale, cu date specifice, pentru a da posibilitatea tuturor celor interesaţi sa cunoască întreaga varietate de produse tradiţionale.

Domnul Gheorghe Coroamă:

Vreau să vă rog, pe această cale, să facem cu toţii toate demersurile necesare pentru a nu mai permite ca populaţia să fie dezinformată de tot felul de organizaţii care transmit informaţii incorecte, ce nu au legătură nici cu ştiinţa, nici cu legislaţia Uniunii Europene. Nu ştiu ce interes ascuns urmăreşte domnul Gabriel Păun prin declaraţiile pe care le-a făcut referitor la ouăle româneşti.

Doar 17% dintre găinile crescute pentru ouă sunt ţinute în cuşti şi sunt hrănite la fel ca cele care cresc la sol, în aer liber sau ecologic, conform datelor Ministerul Agriculturii.Astfel, din cele 38,17 milioane de găini pentru ouă de consum din România, doar 17% au fost crescute anul trecut în baterii, comparativ cu 68%, media în UE. Restul găinilor au fost ţinute în hale la sol, în aer liber şi ecologic.

În România funcţionează 168 de ferme de găini ouătoare. Dintre acestea, 108 utilizează sistemul de creştere în baterii (34 exploataţii comerciale deţin cuşti îmbunătăţite, iar 74, neîmbunătăţite), şi 60 folosesc sistemul de creştere la sol şi sistemul ecologic. Legislaţia europeană permite folosirea cuştilor neîmbunătăţite până în 2012, şi dau exemplul Poloniei, unde 75% din producţia de ouă este obţinută de la găini crescute în astfel de cuşti. Uniunea Europeană nu vrea eliminarea bateriile, ci doar îmbunătăţirea lor, în aşa fel încât vor fi extinse de la 500 cm² la 750 cm² , vor avea un cuibar şi o stinghie. Cerinţele pentru etichetarea ouălor proaspete au fost introduse în Uniunea Europeană în 2004. În acest sens, fiecare ou trebuie să aibă o ştampilă de la producător - astfel, consumatorii au libertatea de a alege. Uniunea Europeană a luat această iniţiativă a marcării în cazul în care consumatorul va dori să cumpere doar ouă marcate cu 0, ecologice.

România a adoptat legislaţia UE privind bunăstarea păsărilor, respectiv 1999/74, de stabilire a standardelor minime pentru producţia găinilor ouătoare precum şi Regulamentul privind standardele de comercializare aplicabile ouălor. În baza acestor regulamente care stabilesc că toate ouăle destinate consumului uman se marchează cu un cod alfanumeric ce reprezintă, pe de o parte, sistemul de întreţinere a găinilor ce au produs ouăle respective, iar pe de altă parte, trasabilitatea oului, nu se face nicio trimitere la diferenţe de calitate a ouălor de consum şi, de asemenea, nu se face nicio apreciere privind faptul că ouăle de la cuşti ar putea fi dăunătoare sănătăţii omului. Prima cifră din codul alfa numeric, care reprezintă sistemul de creştere al păsărilor, nu are nici o legătură cu siguranţa alimentară a oului destinat consumului, ci doreşte să rezolve o problemă de etică, respectiv bunăstarea păsărilor.

Consider că toţi cei care doresc să se pronunţe cu privire la siguranţa alimentară a produselor româneşti, trebuie să ţină cont de faptul că producătorii interni sunt aliniaţi la toate standardele de producţie stabilite de legislaţia Uniunii Europene.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Şi dacă se vor impozita totuşi toate pensiile?"

Ziua de ieri a bulversat milioane de români. Şi nu pe oricare, ci exact pe cei care nu se numără printre ocrotiţii de soartă, şi anume, cea mai mare parte a pensionarilor. Toată lumea ştie la ce mă refer. La declaraţia ministrului finanţelor, care a afirmat că se vor impozita toate pensiile. Şi cum în România la ora actuală peste 80% din pensii au valoarea sub 1.000 de lei, cred că vă daţi seama ce a fost în sufletul acestei categorii de pensionari.

Dându-şi seama de consecinţele incalculabile ale acestei declaraţii abrupte - de regulă, guvernul şi premierul Boc, când decid o măsură aberantă, îşi iau măsurile de precauţie, prezintă în "culori" apocaliptice realitatea, găsesc vinovaţi imaginari, de obicei guvernele anterioare, de altă culoare politică, şi susţin că nu există o altă cale de ieşire, de supravieţuire, şi că sunt nevoiţi să apeleze la respectivele măsuri - după câteva ore de tăcere, premierul Emil Boc a ieşit în faţa presei negând ceea ce a afirmat ministrul finanţelor.

"Niciodată nu am discutat până acum şi nici nu vom discuta impozitarea suplimentară a pensiilor. Nu se pune problema impozitării tuturor pensiilor" - a declarat premierul Emil Boc. Până la această negaţie a premierului, obişnuiţii micilor ecrane din PD-L au fost trimişi pe la toate posturile pentru a jura că în partid nu s-ar fi discutat acest subiect. După intervenţia premierului, a revenit în faţa reflectoarelor ministrul de finanţe, care a retractat ceea ce spusese cu câteva ore înainte. "Nu vreau să impozitez şi ştiu că nu se pot impozita pensiile, în afară de cele mari, care deja se impozitează. Să fie foarte clar, nu intenţionez să impozitez pensiile în acest moment. Există o impozitare a pensiilor mari şi numai aceea rămâne", a spus ministrul de resort.

Nu pot să-mi dau seama dacă valul de negaţii i-a liniştit pe pensionari. Personal, mă aşteptam la un scenariu des folosit anul trecut: de la Palatul Victoria se anunţa ceva care alarma populaţia, incendiul izbucnea, după care venea pompierul de serviciu al naţiunii, Traian Băsescu, şi stingea incendiul. Cum nu mai suntem într-un an electoral prezidenţial, scenariul clasic nu a mai fost de actualitate. Iată, rolul pompierului a fost jucat - slab - de premierul Emil Boc.

Totuşi, personal nu am încredere în declaraţiile liniştitoare ale domnului prim-ministru Emil Boc. Nu am încredere că a spus adevărul atunci când a afirmat că nu s-a discutat niciodată şi că nu se pune problema impozitării tuturor pensiilor. Dacă aşa stau lucrurile, atunci de ce în bugetul de stat, la capitolul venituri, suma prevăzută să provină din impozitarea pensiilor este de 1.200.000.000 lei? Mult mai mult decât era stipulat în Legea bugetului pe 2009, când a fost vorba de 507.700.000 lei. Cifrele nu mint. Practic, pentru 2010 suma prevăzută este dublul celei din 2009, şi ceva pe deasupra. Este foarte greu de crezut că în 2010 va creşte semnificativ - concret se va dubla - numărul pensionarilor care beneficiază de pensie impozabilă. Numai aşa s-ar explica ceea ce vedem în bugetul pe 2010. În realitate, sunt convins că guvernul Boc a plănuit încă de anul trecut impozitarea tuturor pensiilor. Pentru moment, subiectul va dispărea de pe agendă, pentru că anunţul făcut de ministrul de finanţe nu a beneficiat de pregătirea prealabilă a populaţiei. Dar va reveni în curând în actualitate. Îi solicit premierului Boc şi PD-L să clarifice creşterea cu peste 50% a veniturilor ce urmează să fie colectate din impozitarea pensiilor.

Domnul Virgil Pop:

"Nesimţirea cui?"

Observ cu o oarecare uimire cum cuvântul "nesimţire" a devenit extrem de uzitat de către premierul Emil Boc, dar şi de către actorii spaţiului public, atunci când vine vorba de pensiile, salariile şi mai nou alocaţiile românilor. Acest fenomen este cauzat, în mare măsură, de căderea în capcana demagogiei ieftine, în detrimentul unei dezbateri serioase cu privire la provocările financiare şi sociale din ţară. Să luăm ca prim exemplu - pensiile "nesimţite" clamate de premier. Înainte de a lansa astfel de apelative, trebuie să avem în minte următoarele principii şi realităţi. În primul rând, pensia este un drept fundamental al oricărui cetăţean care a contribuit vreme de ani de zile la sistemul de pensii. Nu este nici ajutor de stat şi nici furt. Nu neg faptul că există unele inechităţi în sistem. Dar noua lege propusă de Guvern, care porneşte de la un principiu corect, cel al eliminării unor astfel de discriminări, este realizată strict la comanda Fondului Monetar Internaţional şi riscă să cuprindă, în continuare, inadvertenţe serioase. Aceste neajunsuri ale legii pot fi acoperite doar cu ajutorul supunerii actului normativ la dezbateri sincere; altfel, Legea pensiilor va deveni, la fel ca Legea salarizării, ineficientă şi neaplicabilă imediat după adoptare.

Totodată, ni se spune că există o categorie aparte de angajaţi la stat, cei cu salariile "nesimţite" - venituri despre care Cabinetul Boc promite că vor fi de asemenea stârpite. Cu siguranţă, această promisiune nu va fi îndeplinită şi în cazul apropiaţilor politici, care vor beneficia în continuare de "recompense duble" pentru loialitatea lor: salariu plus venituri din indemnizaţiile de membri ai consiliilor de administraţie - aşa cum am arătat într-o interpelare adresată premierului Emil Boc. Iar acest lucru se întâmplă în vreme ce, sub pretextul greşelilor a sute (!) de contabili, mii de români au primit în această lună salarii diminuate.

Goana disperată după fonduri a condus Guvernul înspre o serie de propuneri halucinante, care încalcă drepturi fundamentale şi care sufocă ţara cu impozite. Ministrul muncii a propus eliminarea alocaţiilor de stat pentru copiii care provin din familii cu venituri mari, uitând că dreptul la alocaţie este al copilului, şi nu al părinţilor. La rândul său, ministrul finanţelor a venit cu o viziune proprie asupra fiscalităţii: ar propune extinderea impozitării pensiilor, sectorului agricol şi a proprietăţii, dacă ar avea girul Executivului.

Rezultatul? Categoriile sociale s-au învrăjbit şi a apărut o nouă atitudine publică, care condamnă câştigul propriu şi care îi cataloghează pe cetăţeni nesimţiţi, pentru că beneficiază de drepturile financiare oferite de nişte legi viciate: doar că realitatea ne arată că nesimţirea e în altă parte.

De fapt, în spatele acestei demagogii populiste şi a propunerilor fiscale aberante se ascunde disperarea unui Guvern conştient de faptul că suntem în preajma falimentului, în ciuda tuturor împrumuturilor externe. Altfel, Executivul nu ar încerca mărirea bugetului prin aplicarea de taxe şi impozite noi, pe diferite categorii sociale şi de venituri. Sunt convins că aceasta este realitatea: România nu mai dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi salariile, pensiile şi ajutoarele sociale de stat, iar Guvernul face tot ceea ce îi stă în putere pentru a masca acest lucru. Din acest motiv, cel puţin din punctul meu de vedere - şi aici vă cer sprijinul -, Guvernul trebuie să dea socoteală (în faţa tuturor) în ceea ce priveşte starea reală a economiei româneşti şi să ofere un răspuns sincer la întrebarea: Câţi bani mai sunt, de fapt, în vistieria statului?

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Neacordarea alocaţiilor de stat pentru copiii care provin din familii cu venituri peste medie"

Domnul Mihai Şeitan, ministrul muncii, familiei şiprotecţiei sociale, a declarat că este în lucru un proiect de act normativ prin care alocaţiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari, şi aşa, avem încă o măsură de reducere a cheltuielilor specifică Guvernului Boc, se taie dintr-o parte, să se acopere altă parte. Dreptul la alocaţie este un drept al copilului, nu al părintelui, iar alocaţiile pentru copii trebuie privite ca o investiţie de viitor, şi nu ca o pomană.

Ministrul Mihai Şeitan a precizat că ministerul intenţionează să plafoneze şi acordarea tuturor prestaţiilor sociale, astfel încât doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze de acesta.

Sunt pentru reformarea sistemului de alocaţii, mai ales că, în prezent, statul român acordă aproximativ 36 de tipuri de alocaţii. Dar prima măsură care trebuie luată nu este în nici un caz eliminarea alocaţiilor pentru copiii care provin din familii cu venituri peste medie. Reformarea sistemului de alocaţii acordate copiilor şi familiilor trebuie făcută prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor acordate acestora, diferite servicii pentru îngrijirea sugarilor, asistarea şi educaţia copiilor. Aceasta este tendinţa care se înregistrează în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, iar România ar trebui să se alinieze acestui proces. În plus, prin dezvoltarea şi diversificarea sistemului de servicii acordate familiilor, se creează şi noi locuri de muncă.

În concluzie, dacă Ministerul Muncii doreşte să eficientizeze cheltuirea banului public ar fi mai utilă aplicarea diferenţiată în domeniul unor programe precum "Cornul şi laptele" sau alte programe de acest tip, care sunt orientate inclusiv către categorii de copii care nu necesită un astfel de ajutor.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Politizarea deconcentratelor de către Guvernul Boc"

Premierul Emil Boc pregăteşte o nouă ordonanţă de urgenţă, care va permite schimbarea directorilor de instituţii deconcentrate cu membri sau apropiaţi PD-L. Prin acest lucru se încearcă încă o dată transformarea instituţiilor statului român în anexa PD-L.

După cum vă amintiţi, acesta ar fi a treia tentativă de PD-L-izare a administraţiei publice locale, după ce în 2009, două ordonanţe ale lui Boc au fost declarate neconstituţionale. În acest moment, există instituţii deconcentrate cu câte trei directori: unul desemnat pe vremea guvernării PNL, care a câştigat procesul în instanţă împotriva ordonanţelor Boc, unul pus de PSD, suspendat de a doua ordonanţă a lui Boc şi care îşi revendică postul pe baza neconstituţionalităţii acesteia, şi, al treilea, de la PD-L, pe care Emil Boc refuză să-l demită.

Guvernarea PD-L subminează astfel instituţiile statului român. Ordonanţele de urgenţă îşi produc efectele până la suspendarea lor prin deciziile Curţii Constituţionale, dar, la instigarea echipei din Guvernul Boc, membrii PD-L refuză să pună în aplicare hotărârile judecătoreşti care dau câştig de cauză directorilor demişi şi astfel se merge mai departe în această situaţie care ţine în loc buna funcţionare a instituţiilor din România.

PNL se va bate în continuare împotriva abuzurilor guvernării Boc. Pe această cale, apelăm la sprijinul societăţii civile, pentru ca, prin presiune publică, să împiedicăm transformarea statului român în anexa PD-L.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Valoarea patrimoniului"

Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural şi cultural al comunităţilor locale prin reabilitarea monumentelor şi ansamblurilor istorice şi de arhitectură, realizarea de planuri urbanistice de detaliu pentru centrele istorice ale oraşelor şi comunelor, restaurarea cetăţilor şi bisericilor fortificate trebuie să se facă după reguli adoptate la nivel naţional şi chiar internaţional.

Nu putem lăsa patrimoniul naţional dintr-un judeţ pe mâna unor oameni care au o experienţă mai mică sau poate să apară tentaţia imobiliară, ideea de a transforma unele dintre casele de patrimoniu în importante resurse imobiliare, saude a transforma complet aiurea o cetate într-un restaurant. Nu putem descentraliza patrimoniul în domeniul monumentelor istorice, patrimoniul imobil, pentru că nu poate fi fragmentat, nu poţi să faci 42 de patrimonii în 42 de judeţe în care fiecare să aplice măsurile sale.

Aceste valori nu ne aparţin numai nouă, aparţin întregii umanităţi. Trebuie să avem în vedere că potenţialul turistic al României este un avantaj important care trebuie exploatat corespunzător.

La noi nu există o politică culturală. O politică culturală se duce cu anumite strategii bine clarificate.

Ministerul Culturii are o strategie clară în vederea implementării unei politici culturale naţionale în acord cu standardele europene?

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Produsele tradiţionale româneşti să ajungă pe rafturile magazinelor"

Premierul Emil Boc s-a destăinuit pe un post de radio că mama sa îi trimite la Bucureşti slănină, lapte, brânză telemea, ciuperci, miere de albine. Mulţi locuitori ai oraşelor au înghiţit în sec la gândul banilor pe care i-ar câştiga dacă produsele lor tradiţionale ar putea ajunge în magazinele din oraşe.

De aceasta se face vinovat inclusiv Emil Boc, care nu se află la primul său mandat de premier, laolaltă cu toţi ceilalţi miniştri, prim-miniştri sau preşedinţi, mai mult sau mai puţin "fii ai satului", mai mult sau mai puţin pricepuţi în a da cu coasa, care au plâns pe umerii ţăranilor, le-au cerşit votul, dar nu au făcut nimic serios pentru ei.

Şi cât de uşor ar putea fi totuşi rezolvată măcar o parte din problemă! Cât de simplu poate fi pus pe roate un mecanism prin care multor ţărani să le fie dată o şansă reală de a scăpa de sărăcie! Aceasta nu reprezintă decât o mică părticică din potenţialul agricol al României. Însă, ea poate asigura un venit decent foarte multor ţărani. Până ce vor avea de lucru în marile exploataţii agricole şi poate chiar şi după, ei pot furniza produse de calitate, făcute cu grijă artizanală, dorite de cei cărora le pasă ce mănâncă. Şi nu dintr-un patriotism desuet, ci pentru că apreciază calitatea.

Este nevoie de un singur lucru. Ca statul să creeze un tip de mecanism prin care produsele tradiţionale să ajungă pe rafturile magazinelor: consilierea micilor producători pentru a livra la standardele de calitate ale cumpărătorului şi subvenţionarea temporară a legăturii cu comercianţii.

Statul român, cu armata de funcţionari pe care o are în subordine, cu o finanţare mult mai consistentă pe care o poate asigura, ar putea însemna că poate. Doar să vrea. Ar fi un mare pas înainte pentru România dacă, la finalul mandatului, Emil Boc i-ar spune mamei sale că nu mai este nevoie să-i trimită slănină, brânză şi lapte de la Răchiţele pentru că şi la oraş se găsesc la fel de bune.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Inaplicabilitatea Legii pensiilor"

De ce premierul îi învrăjbeşte pe oameni cu un proiect de lege a pensiilor insuficient fundamentat economic şi juridic, fără să vadă că Guvernul comite o greşeală cu premeditare, chiar la început de mandat, dacă forţează o soluţie într-o perioadă de criză acută? Sau că dă dovadă de superficialitate agresivă dacă crede că poate scoate bugetul din încurcătură prin recalcularea unor drepturi băneşti, câştigate în baza unor legi ale statului aplicate de autorităţi în momentul calculării pensiilor.

Această lege riscă să sufoce instanţele cu procese în lanţ pentru abuzul îndreptat împotriva unor categorii sociale supuse experimentului "tăierea pensiilor".

Acest Guvern este insuficient pregătit pentru a susţine cu argumente credibile de ce este nevoie de reformarea sistemului de pensii într-un moment în care recesiunea l-a atins serios la buzunar pe contribuabil.

Sunt de acord ca fiecare persoană să aibă o pensie calculată în raport cu cota de participare din perioada cât a fost angajată. Refuz însă să cred că macheta pe care s-au pus bazele viitoarei legi, lăudată de guvernanţi peste tot, este de calitate superioară dacă a reuşit să dea naştere la controverse aprige în societate datorită ameninţărilor venite din Palatul Victoria. Cum tratează responsabil oficialii Cabinetului Boc reforma sistemului de pensii s-a putut vedea din modul cum a fost justificat proiectul de lege, care a învrăjbit mai multe categorii sociale.

În starea în care se află, pensionarii pot înţelege orice, inclusiv faptul că se iau retroactiv unele drepturi sau că unele pensii scad. Dacă singurul motiv este acela că trebuie păstrată sustenabilitatea financiară pe termen lung doar prin reevaluarea pensiilor, inclusiv a celor de invaliditate, fără să fie mărit efortul pentru ca datornicii la CAS, unde întreprinderile de stat sunt pe primul loc, să fie obligaţi să plătească sumele restante, nu cred că este un demers complet şi eficient.

Prim-ministrul nu vrea să-i ierte pe cei cu pensii speciale, victime sigure ale viitoarei legi, având de partea sa susţinerea pensionarilor de rând, după cum declara recent. Doreşte, totodată, să ia la verificat dosarele de pensionare pe caz de boală, pentru a afla care sunt false, reevaluarea urmând să aducă, după calculul premierului, o economie de circa 35 milioane de euro. Ce nu explică domnul Boc ar fi de ce s-a ajuns ca mii de oameni să primească o pensie mai mare decât salariul avut şi cum a fost posibil ca unele comisii de medici să pună parafa pe un certificat de invaliditate fals.

Un guvern care nu este interesat de impactul măsurilor sale pentru cetăţean nu înţelege că responsabilitatea socială este menită să-l servească, nu să-l umilească pe pensionar, după ce a lăsat sistemul să funcţioneze de capul lui. Nu cred că dacă pensiile mari vor fi tăiate se va putea vorbi despre o stabilitate reală a bugetului de pensii. Această măsură nu va acoperi deficitul până când numărul locurilor de muncă nu va fi la nivelul cererii corpului social. Se vorbeşte despre creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani în momentul în care şomajul tinde să devină un flagel naţional. O spune chiar Emil Boc.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Unde este responsabilitatea Guvernului?"

Responsabilitate. Un cuvânt de care Guvernul fuge ca dracul de tămâie.

Priorităţile declarative se regăsesc cu vârf şi îndesat în discursurile unor miniştri, care privesc cu un dispreţ uriaş milioanele de români.

Nu există decât interese. De partid, de gaşcă, personale. Nimeni nu pare dispus să piardă accesul la privilegiile conferite de actul guvernării. Criza este resimţită din plin de o populaţie care se întreabă, probabil, când se va termina acest coşmar. Un coşmar care însă ocoleşte liderii, aleşii, clasa politică. În lumea decidenţilor zilei, criza nu provoacă decât rareori coşmaruri. Odraslele de bani gata ale liderilor continuă să arunce mii de euro în fiecare seară în cluburile de fiţe. Continuă să se lăfăie în maşini de ultimă generaţie, să înfrunte criza din spatele unor portofele burduşite de bani nemunciţi.

La polul opus, cei mulţi duc pe umerii lor o austeritate tot mai apăsătoare. Guvernanţii nu renunţă la campania electorală, la compromisurile politice. Ei merg mai departe printre afaceri bănoase cu statul, profitând de un sistem juridic corupt şi incapabil să se reformeze. România a ajuns un focar de nemulţumiri sociale. Nu există un domeniu, un singur domeniu în care lucrurile să se îndrepte în direcţia cea bună. Se vând iluzii electorale, se îndreaptă o categorie socială împotriva alteia, se identifică vinovaţii în mediul privat sau de stat, în funcţie de interesele politice.

Sindicatele din administraţie se pregătesc de proteste. Profesorii trăiesc cu groaza disponibilizărilor. Deficitul de medici şi de resurse aduce grave prejudicii actului medical. Magistraţii ameninţă şi ei cu blocarea activităţii. Ceferiştii sunt trimişi în şomaj şi lăsaţi să orbecăie pe drumurile întunecate ale crizei. Doar ei, guvernanţii, consideră că au dreptul de a continua să se lupte pentru putere şi privilegii.

Cetăţenii sunt lăsaţi să ducă mai departe crucea austerităţii. Greutăţi acum, greutăţi în viitor... Datoria publică se măreşte de la o zi la alta, ca şi tupeul unei clase politice incapabile să îşi recunoască falimentul. Celelalte două partide nu pot reprezenta, cel puţin în acest moment, o alternativă la haosul actualei guvernări.

Guvernanţii se simt pe cai mari. Nu se mai tem de o moţiune de cenzură. Pot să îşi recupereze pierderile din campanie, să îşi mulţumească filialele şi clientela de partid. Cu toate acestea, stabilitatea politică nu este decât o iluzie. Pentru că populaţia a ajuns la limita răbdării. Iar erupţia acestui vulcan al disperării poate constitui o mare surpriză pentru cei ce se amăgesc că au totul sub control...

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Arta - promotor al dialogului valorilor dintre România şi Republica Moldova"

Un nou moment de întărire a dialogului valorilor care unesc Republica Moldova şi România într-un singur limbaj, cel al artei, va avea loc miercuri, 24 februarie 2010, în Sala de Expoziţii "Constantin Brâncuşi" din Palatul Parlamentului. Aflată sub organizarea Camerei Deputaţilor, expoziţia de artă plastică a cunoscutului pictor român de la Chişinău, Cezar Secrieru, intitulată "Spectacolul metafizic al culorilor", exploatează valenţele universale ale picturii contemporane, într-o simfonie de culori şi forme ce trimit către dialogul european al culturilor şi chiar, de ce nu, către conceptul lui Mircea Eliade de "istorie a culturilor deschise".

Oameni de cultură dar şi politicieni, artişti dar şi universitari cunoscuţi, reprezentanţi ai unor instituţii de stat de pe ambele maluri ale Prutului vor recepta mesajul artistic al pictorului Cezar Secrieru, transformat într-un discurs perfect individualizat prin care acesta părăseşte spaţiul terestru, explorând zonele vizibilului de dincolo de aparenţe, intimitatea fiinţei şi spaţiile abisale ale misterului.

Născut la Fălticeni în 1962, Cezar Secrieru este românul cu un parcurs existenţial particular, părăsind România pentru a studia artele la Chişinău unde rămâne în continuare, contribuind activ la unitatea spaţiului românesc. Românul - moldovean este primul artist plastic ce a reprezentat Republica Moldova cu expoziţii personale la instituţii europene importante: Consiliul Europei (Strasbourg), Organizaţia Naţiunilor Unite (Geneva), Organizaţia Internaţională a Telecomunicaţiilor (Geneva), revenind regulat în România cu prilejul unor evenimente culturale de excepţie (Academia Română, Universitatea "Al. Ioan Cuza" - Iaşi, Universitatea "Ştefan cel Mare" - Suceava, Biblioteca "I.G. Sbierea - Suceava"). Consilier artistic al Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Cezar Secrieru se încadrează prin arta sa militantă în strategia de deschidere a Republicii Moldova către Europa, strategie puternic susţinută de Guvernul României şi de Preşedintele Traian Băsescu.

Evenimentul de sub cupola Palatului Parlamentului, încărcat de simbolistica "podului de flori", demonstrează că "podul de artă", alături de "podul de carte" reprezintă căi de comunicare durabile între cei care (re)construiesc spaţiul românesc, profund integrat Noii Europe.

Stimaţi colegi, închei prin a vă invita miercuri, 24 februarie 2010, orele 12.00 la "Spectacolul metafizic al culorilor" ce va avea loc în Sala de Expoziţii "Constantin Brâncuşi" din Palatul Parlamentului.

Domnul Cornel Itu:

"Încotro producerea de energie electrică din surse regenerabile? În ce măsură contribuim la producerea de energie din SRE? (Surse regenerabile de energie)"

Este cunoscut faptul că Uniunea Europeană a stabilit ca ţintă în plan energetic ca, până în anul 2020, energia din surse regenerabile să reprezinte 20% din producţia de energie.

România, ca parte a Comunităţii Europene şi semnatară a mai multor documente elaborate în acest sens, are obligaţia de a-şi aduce aportul la realizarea acestui obiectiv.

Producerea energiei din surse regenerabile este un proces complex care se desfăşoară pe mai multe planuri: astfel, în plan legislativ, impune elaborarea de legi şi hotărâri prin care se asigură cadrul legal; în plan financiar, presupune investiţii, accesări de fonduri europene, de mediu, credite bancare; în plan tehnic, presupune construcţii, instalaţii, aparatură tehnică.

Dacă toţi aceşti factori nu sunt puşi în concordanţă şi nu se asigură acţiunea lor simultană, progresul în domeniul producerii de energie din surse regenerabile nu este posibil.

Din păcate, constat că factorii de răspundere, Guvernul, Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, nu conlucrează nici în plan naţional şi cu atât mai mult în plan european, ceea ce înseamnă tergiversarea soluţionării acestor probleme şi, în mod sigur, imposibilitatea ca România să-şi atingă nivelul ţintelor naţionale, şi anume: pentru anii 2010, 2015, 2020, ponderea energiei electrice din surse regenerabile în consumul final de energie electrică să atingă procentele de 33%, 35% şi respectiv 38%.

Pornind de la această constatare, încă de la începutul activităţii mele parlamentare, m-am adresat cu insistenţă tuturor factorilor decizionali prin declaraţii politice, interpelări, scrisori însoţite de documente emanate din realitatea economico-socială, de la societăţi comerciale angrenate în producerea de energie din surse regenerabile, ministrului economiei, ANRE-ului, primului vicepreşedinte al Guvernului, europarlamentarilor, fără a înregistra progresul aşteptat în derularea acestor probleme.

Având în vedere actualitatea şi importanţa energiilor regenerabile, revin şi insist, trag un semnal de alarmă, subliniind imperativ necesitatea cooperării necondiţionate între toţi specialiştii şi factorii implicaţi în luarea deciziilor corecte, transparente şi optime pentru atingerea ţintelor stabilite.

Domnul Ioan Stan:

Cu siguranţă că şi dumneavoastră v-aţi făcut griji la fel ca mine citind în aceste zile în marile cotidiene naţionale despre negocieri purtate în numele statului român, legate de construirea în Estul Europei a unui depozit subteran pentru reziduuri nucleare.

Aflam, astfel, că România, Bulgaria, Polonia, Slovenia, Slovacia, Lituania, Olanda şi Italia dezbat subiectul fără ca vreuna dintre ele să-şi fi manifestat deocamdată disponibilitatea de a găzdui un astfel de colector.

Motivele de îngrijorare sunt absolut întemeiate, date fiind exemplele deja existente în rândul statelor slab dezvoltate care au făcut greşeala să accepte depozite de acest gen pe teritoriul lor şi care, în prezent, sunt deja marcate de urmările prezenţei reziduurilor radioactive.

Mai multe organizaţii de mediu din România şi-au manifestat şi ele îngrijorarea, argumentând profesionist în legătură cu riscurile ce se pot dezlănţui asupra mediului şi populaţiei în cazul unui cataclism, cum ar fi un cutremur care ar afecta siguranţa depozitului şi ar declanşa un dezastru ecologic. Specialiştii în domeniu afirmă că nicio sumă de bani sau alt profit nu justifică prezenţa în România a unui astfel de depozit care menţine riscul de accident pentru câteva sute de ani.

Şi aici încep paradoxurile!

Deşi Legea nr.111/1996, aflată încă în vigoare, interzice importul ori depozitarea de reziduuri nucleare provenite din alte ţări pe teritoriul românesc, totuşi România şi-a exprimat susţinerea pentru planul strategic de creare a unor depozite comune pentru rezultatele activităţilor nucleare din UE. Acest interes a determinat participarea României la discuţiile ce se poartă între cele opt state de care vorbeam la început în cadrul ERDO (Organizaţia Europeană pentru Dezvoltarea Depozitării) şi determină de asemenea participarea şi la a doua rundă de discuţii care va avea loc în luna mai.

În acelaşi timp, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Deşeuri Radioactive declară că România îşi va construi, doar pentru propriile nevoi, două astfel de depozite, unul până în 2015 şi cel de al doilea până în 2050, dublând în acest mod numărul depozitelor deja funcţionale în ţara noastră.

Şi, uite aşa, până la urmă, suntem îndreptăţiţi să ne gândim că, la o adică, dacă suntem la înghesuială, cum tot mai des ne aflăm în faţa unuia sau altuia dintre forurile europene care ne-au îngăduit accesul la binefaceri, iaca purcedem de îndată la schimbări de legislaţie sau asumări de răspunderi şi procopsim România cu adevărate bombe ecologice!

Să dea Dumnezeu, cum spunea mama, odihnească-se în pace!, gura mea de ruşine să rămân şi viitorul să mă contrazică fără milă!

Numai că eu vin dintr-un loc unde reaua-voinţă şi lipsa de gândire în perspectivă a celor ce s-au crezut în stare să conducă judeţul au făcut ca gunoiul a peste douăzeci de localităţi, inclusiv al capitalei judeţului să fie depozitat în groapa de gunoi a oraşului meu, care va deveni neconformă la 1 iulie anul acesta şi se va închide definitiv la 31 decembrie 2010.

Din 2005, când actuala, între timp revopsită din galben în portocaliu, conducere a judeţului a blocat proiectul de realizare în parteneriat public privat a unui sistem centralizat la nivel de judeţ pentru colectarea, transferarea, prelucrarea şi valorificarea deşeurilor menajere şi industriale de pe teritoriul întregului judeţ, s-au vehiculat an de an tot felul de promisiuni rămase în timp neacoperite de fapte.

În municipiul capitală de judeţ, se pavau trotuarele, se construiau porţi bucovinene şi se proptea în buricul târgului cel mai mare ou încondeiat din lume, se plimba lumea cu mocăniţa printre blocuri, se colora apa din fântânile arteziene şi nici măcar în zona coatelor nu simţea nimeni dureri că timpul trece şi se va închide groapa de gunoi conform cerinţelor UE.

Şi să-i mai cred, după ce un an de zile au cărat maşinile Rosal -ului gunoiul sucevean la Fălticeni, că în sfârşit prin septembrie-octombrie 2010 va fi pusă în funcţiune unitatea specializată de la Moara şi că gunoiul judeţului nu se va mai căra în oraşul meu lăsându-l în sfârşit să respire?

Mărturisesc! Nu-mi doresc altceva decât să mi se demonstreze că ar fi trebuit să-i cred!

Sigur, câtă vreme mai sunt în viaţă!

Domnul Ion Stan:

"Criza profundă a României - o guvernare a incompetenţei, minciunii şi trădării naţionale. Boc şi camarilele Palatelor Cotroceni şi Victoria distrug o ţară şi batjocoresc un popor"

Nu este pentru prima dată în istoria României când în fruntea treburilor ţării se află personaje ale căror raţionamente, discursuri publice şi acte de guvernământ se cer expertizate de psihiatri.

Un preşedinte al Consiliului de miniştri din timpul regelui Carol I , când îl lovea damblaua, se credea câine şi intra sub masa de consiliu, mârâia, lătra şi apuca cu dinţii câte un crac de pantaloni al vreunui ministru... Regele l-a trimis pe primul său ministru la Paris, însoţit de un aghiotant regal, ca să-1 vadă un celebru psihiatru. După ce l-a consultat, profesorul 1-a întrebat pe aghiotant: "Ce ocupaţie are domnul?" "Prim-ministru", a răspuns cel întrebat. "De cât timp?" "Vreo zece ani!" "Ce ţară fericită!", a exclamat celebrul psihiatru.

În exemplul strict autentic, era vorba de un nebun deloc periculos, cunoscut ca atare şi acceptat cu înţelegere. Până să se creadă câine, fusese un mare om politic, care a adus importante servicii ţării sale şi are şi astăzi un loc de cinste în istoria României, continuând a fi venerat în partidul său.

Bolnavii care ne guvernează astăzi nu fac parte din categoria celor ajunşi la vârsta în care dau în mintea copiilor. Dimpotrivă, au vigoare, sunt animaţi de mari orgolii, iar boala lor li se trage numai de la putere, care le-a luat minţile.

Nebunii care şi-au pierdut minţile în beţia puterii conduc ţara cu dispreţ pentru locuitorii ei, cred numai în adevărul lor, refuză să se supună legilor ţării, pe care le înlocuiesc cu legile lor strâmbe, impuse cu de-a sila, după ce şi-au întocmit şi propria lor majoritate parlamentară, prin alegeri trucate, alianţe trădătoare şi comploturi împotriva opoziţiei democrate.

În fruntea Guvernului României se află un specimen dintr-o ciudată şi perfidă specie a androizilor politici, creat parcă în laboratoarele nebunului Frankenstein.

Androidul din fruntea Guvernului şi şeful său din Bulevardul Geniului (ce ironie!) ne-au spus că nu vom avea criză şi nu vor îndatora poporul Fondului Monetar Internaţional. Au minţit cu neruşinare şi, în marea lor nesimţire, nici măcar nu şi-au cerut scuze.

În aprilie 2009, exact la 20 de ani după ce România a terminat de rambursat, cu ce sacrificii, se ştie, împrumutul de 14 miliarde de dolari, România este din nou îndatorată, de Băsescu şi Boc, cu vreo 30 de miliarde de euro, o sumă de circa 3-4 ori mai mare decât cea împrumutată de Ceauşescu.

Efortul făcut de popor pentru rambursarea datoriei regimului abolit s-a regăsit în tot ceea ce guvernele de după 1990 au consumat, privatizat ori risipit pentru cumpărarea propriei legitimităţi, răsplătirea clientelei politice şi crearea capitaliştilor de carton, precum şi în cvasitotalitatea infrastructurii economice şi edilitar-gospodăreşti a ţării. Toţi miliardarii şi milionarii României să-i poarte veşnică recunoştinţă lui Ceauşescu. Dacă nu economisea el, de unde acel prim ori mai multe milioane despre care nu se întreabă?

Noul împrumut - negociat de Traian Băsescu şi Emil Boc - nu a fost contractat pentru dezvoltare, ci ca infuzie de capital pentru salvarea băncilor, investitorilor strategici străini şi numai ei doi, împreună cu enigmaticul guvernator al Băncii Naţionale, mai ştiu pentru ce... Dar o să vină şi vremea când vor trebui să spună!

În numele crizei şi al împrumutului pe care, cu premeditare, au refuzat să le anticipeze şi să pregătească din timp politicile anticriză, androidul din fruntea guvernului, "garantat Traian Băsescu", total depăşit de situaţia dezastruoasă în care a împins ţara, a trecut la aplicarea unei politici iraţionale, caracterizată de permanente excese şi extreme:

• disponibilizări în masă pe criterii politice ale funcţionarilor publici. Aceştia dau Guvernul în judecată, câştigă şi după un an trebuie repuşi în drepturi şi dezdăunaţi. Cheltuieli duble, milioane risipă din cauza mofturilor politice. Să plătească Băsescu şi Boc!
• în febra suspendării prezidenţiale, Traian Băsescu a făcut mare caz de "JAFO" Oneşti, pentru ca ulterior să scoată rafinăria din pragul falimentului pe seama contribuabililor. Să plătească Băsescu, Boc şi Videanu!
• în toată lumea, kilometrul de autostradă se construieşte la costuri rezonabile. În România, preţul iniţial de 6 milioane de euro/km al autostrăzii Transilvania s-a triplat şi a ajuns la 18 milioane euro/km în timpul guvernării androidului Boc. Încurajat de un asemenea "boom", ministrul transporturilor contractează 55 de kilometri de autostradă la preţul de 87 de milioane euro/km! Despre această inginerie financiară, din care rezultă o "sifonare" de vreo 2 miliarde de euro, androidul Boc a spus: "Aţi reuşit să finalizaţi cel mai important proiect de parteneriat public-privat, este un semn că lucrurile se mişcă bine în direcţia de infrastructură. Începe o era nouă în abordarea infrastructurii în România. Nu mai suntem atât de dependenţi de limitarea bugetară, ci avem o gândire pe termen lung." Fără comentarii! Să plătească Băsescu, Boc şi Berceanu!
• dovada elocventă că profesorul de drept constituţional al Universităţii din Cluj, Emil Boc, odată devenit androidul lui Băsescu în fruntea Guvernului, şi-a pierdut uzul raţiunii este performanţa neegalată în lume, ca un prim-ministru de formaţie juridică să fie campion mondial absolut al hotărârilor şi ordonanţelor guvernamentale, mai nou şi al legilor adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului, care să fie respinse de către Curtea Constituţională! Ce caută în fruntea Guvernului un neisprăvit care comite atentate în serie împotriva statului de drept, punând voinţa sa politică deasupra Constituţiei României?
• ce caută în fruntea şi în Guvernul României nişte unelte obscure ale camarilelor politice care au prădat România, şi-au umflat conturile de prin băncile străine, în urma marilor ţepe trase bugetului şi avutului public, iar acum se dau de ceasul morţii să reducă salariile, să anuleze drepturile legale ale pensionarilor militari, să reducă veniturile tuturor categoriilor de pensionari, să anuleze dreptul universal al copiilor la alocaţie, garantat de Constituţie. Toate acestea, pentru că finanţele ţării au încăput pe mâna aventurierilor politici, care spoliază veniturile populaţiei ca să întreţină birocraţia coruptă pe care se sprijină guvernul incompetenţei, al minciunii şi trădării naţionale!

De ce trebuie să fure Guvernul banii populaţiei, în loc să scoată la lumină economia subterană, să-i determine pe cei cu banii ascunşi prin paradisuri fiscale să-i investească în infrastructură, să le concesioneze celor care nu au cum să-şi justifice averile mari lucrări şi servicii de interes public, dându-le posibilitatea să-şi recupereze, de această dată cinstit, timp de două - trei generaţii, investiţiile, căci averile curate şi sănătoase aşa se fac, nu peste noapte.

România, cu acest Guvern, va deveni o ţară falimentară, cu un popor umilit până dincolo de limitele răbdării posibile. Moralul şi starea de spirit ale populaţiei sunt secătuite de ultime resurse de speranţe, pretutindeni mocneşte tăcută revolta. Pentru ca această stare de lucruri să nu ajungă mai departe, acest Guvern trebuie să plece.

Prima şi cea mai imperioasă măsură de salvare a ţării este eradicarea incompetenţei, minciunii şi a trădării naţionale din conducerea României!

Demisia, cetăţene prim-ministru!

Domnul Neculai Răţoi:

"Copiii - noua ţintă a PD-L"

Rând pe rând, diferitele categorii socio-profesionale sau diferitele categorii de vârstă devin ţinte ale Guvernului Boc şi ale discriminării.

Săptămâna trecută, ministrul muncii a făcut o declaraţie stupefiantă, potrivit căreia doar o parte dintre şcolari vor mai primi alocaţia pe care o primesc în prezent. Acest proiect discriminatoriu se înscrie în lipsa logicii de care suferă acest Executiv, care, încercând să acopere lipsa sa de eficienţă, aruncă pe piaţă fel de fel de proiecte fantasmagorice. O astfel de iniţiativă nu încalcă doar regulile bunului simţ, ci şi drepturile copiilor şi Constituţia României, care prevede fără drept de apel că cetăţenii României sunt egali. Mai mult, articolul 49, aceeaşi Constituţie, stipulează astfel: "Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor".

Sub pretextul creşterii alocaţiei pentru copiii care provin din familii al căror venit este scăzut, domnul Şeitan se transformă într-un Robin Hood contemporan, a cărui menire este să ia de la bogaţi şi să dea la săraci, încălcând orice prevederi legale sau norme etice. Copiii nu pot reprezenta ţinte în funcţie de ceea ce părinţii lor au realizat în viaţă. Alocaţia este un drept care li se acordă încă dinainte de 1989, un ajutor financiar lipsit şi aşa de consistenţă, dar la care elevii pot apela măcar pentru a-şi cumpăra câteva caiete şi pixuri. Pentru Executiv, astăzi, fără plafoane sau strategii, românii nu sunt egali, iar unii copii nu mai trebuie să beneficieze de un drept care este universal.

Stimaţi colegi, acest Executiv care se bate cu pumnii în piept că doreşte să elimine inechităţile existente în România, nu face altceva decât să promoveze proiecte discriminatorii. Dacă în alte state europene se acordă facilităţi părinţilor tocmai pentru a genera o creştere a ratei natalităţii şi deci o întinerire a populaţiei, la noi, Guvernul Boc ia şi puţinul pe care familiile cu copii îl primeau până în prezent. Asta, doamnelor şi domnilor, pentru că acest guvern este interesat doar de prezent şi nu de perspectivele şi viitorul pe care le poate oferi cetăţenilor români.

Guvernanţii trebuie să reţină faptul că alocaţia pentru copii nu este un ajutor social, ci un ajutor dat copiilor. Se pare că tocmai această nuanţă îi scapă ministrului Şeitan, ale cărui intenţii rămân un mister de neexplicat şi căruia îi propun să îşi consume resursele de energie în proiecte viabile şi să nu-şi mai piardă timpul cu aberaţii.

Un drept universal, protejat de lege, nu poate fi călcat în picioare de guvernanţii PD-L. Iar noi, doamnelor şi domnilor deputaţi, noi, cei aleşi de populaţie pentru a o reprezenta şi proteja, va trebui să ne opunem acestui proiect PD-L-ist discriminatoriu.

Domnul Vasile Mocanu:

"Carnagiu pe şoselele din judeţul Iaşi. Ce e de făcut?"

Anul 2009 a fost unul plin de tragedii petrecute pe şoselele judeţului Iaşi. Ca număr de răniţi grav în urma accidentelor auto, anul trecut s-a plasat pe primul loc din ultimii 20 de ani. Nu mai puţin de 352 de persoane au suferit răni cumplite, care au necesitat nenumărate zile de îngrijire medicală. De asemenea, ca număr de decese - 92 - anul 2009 a fost întrecut doar de 1990 şi 1992. Dar trebuie făcută observaţia că, faţă de primii ani ai deceniului trecut, sistemele de siguranţă pentru pasagerii auto s-au îmbunătăţit continuu.

Principalele cauze ale atât de multor accidente sunt cunoscute de toată lumea. În primul rând, vorbim de traversarea neregulamentară a pietonilor, precum şi de neacordarea de prioritate pietonilor. Pe locul doi, s-a aflat viteza excesivă şi neadaptată la condiţiile de trafic.

Menţionăm însă că şi celebrul caz de corupţie de la Poliţia Rutieră Iaşi instrumentat de procuratură a avut un puternic impact psihologic, afectând activitatea de prevenire desfăşurată de agenţii de poliţie. Nu cred că e deloc o întâmplare faptul că în 2009 s-au produs, la Iaşi, unele dintre cele mai mari tragedii auto din ţară. Mă refer mai ales la gravul accident din comuna Scânteia, când un microbuz plin de oameni a fost spulberat de un tren. În urma impactului, 14 persoane au decedat.

Chiar şi şefii Poliţiei Rutiere din Iaşi recunosc că situaţia tinde să scape de sub control. Indisciplina în trafic a atins cote dintre cele mai periculoase. În orice moment, viaţa pietonilor şi a pasagerilor auto este în permanent pericol. În aceste condiţii, ce ne rămâne de făcut?

În primul rând, trebuie rezolvată problema infrastructurii rutiere. Atâta vreme cât unele dintre cele mai aglomerate căi rutiere nu beneficiază de trotuare, refugii, zone de parcare, iluminat pe timp de noapte sau treceri de pietoni perfect semnalizate, accidentele se vor ţine lanţ.

Un exemplu negativ în această privinţă îl reprezintă chiar drumul european Iaşi - Târgu Frumos - Paşcani, aşa-numita, şosea a morţii'. Aici, valorile de trafic sunt mult peste medie şi tot aici se înregistrează o mulţime de accidente mortale. Faptul că pe porţiuni întinse de şosea nu există astfel de dotări, deşi drumul traversează unele dintre cele mai mari comune ale judeţului, conduce la accidente dintre cele mai grave.

Apoi este clar că e nevoie de o participare mai activă a Poliţiei Rutiere la acţiunea de prevenţie, ca şi de o înăsprire a legislaţiei auto, mai ales în cazul recidivelor.

Nu în ultimul rând, o cooperare strânsă între Poliţie, autorităţile locale şi cele centrale nu ar face decât mult bine traficului auto din Iaşi şi din România.

Domnul Cătălin Cherecheş:

"Despre atitudine"

Multe sunt sesizările şi problemele cu care oamenii se prezintă la cabinetul parlamentar. Unele dintre ele au făcut subiectul declaraţiilor mele politice, al întrebărilor şi interpelărilor adresate ministerelor.

Săptămâna trecută am primit câteva rânduri de la unul dintre alegătorii mei, cărora îmi permit să le dau citire în faţa dumneavoastră, fiindcă au în ele multă înţelepciune şi adevăr.

După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa există ţări bogate şi ţări sărace. Diferenţa dintre ele nu constă în vechimea lor. Exemplul la îndemână, India sau Egiptul, care deşi există de mii de ani, sunt ţări sărace. La polul opus, Australia sau Noua Zeelandă, care, deşi acum 150 de ani erau necunoscute, astăzi sunt ţări dezvoltate.

Diferenţa dintre ţările bogate şi ţările sărace nu este legată nici de resursele pe care le au. Japonia este un bun exemplu. Nu are un teritoriu mare sau bogat, dar este a doua mare putere a lumii. Importă materia primă, o prelucrează şi o exportă, acumulând bogăţie. Sau Elveţia. Care deşi nu are deschidere la mare, are una dintre cele mai mari flote. Nu are cacao, dar face cea mai bună ciocolată. Face agricultură doar câteva luni pe an, dar produce unele dintre cele mai bune produse lactate. Este o ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în "casa de bani" a lumii.

Nici inteligenţa sau rasa nu fac diferenţa între bogăţie şi sărăcie. A se vedea studenţii din ţările sărace, care învaţă şi fac performanţă în universităţi celebre din ţările bogate.

Nu există diferenţe notabile nici între managerii din Vest şi managerii noştri. Şi atunci ce face diferenţa?

Atitudinea oamenilor face diferenţa. Studiind comportamentul oamenilor din ţările dezvoltate vedem că majoritatea lor respectă un set de reguli: etica, ordinea şi curăţenia, integritatea şi cinstea, punctualitatea, responsabilitatea, dorinţa de perfecţionare, respectul pentru legi şi regulamente, respectul pentru drepturile celorlalţi, respectul pentru muncă, efortul de a economisi şi cheltui cu măsură.

Are România nevoie de acest set de reguli? Ar fi de ajuns pentru români, respectând aceste norme, să iasă din criza materială şi morală în care se află? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ. Nu suntem săraci din cauză că nu avem resurse, sau natura n-a fost darnică; suntem săraci din cauza atitudinii noastre. N-am învăţat să ne comportăm după aceste norme. Nici acasă, în familie, nici la şcoală, nici în producţie, nici în administraţie, nici în... politică.

Dacă aşteptăm ca alţii să ne rezolve problemele, îmi spunea maramureşeanul meu, vom aştepta toată viaţa. Schimbarea atitudinii fiecăruia dintre noi ne poate duce către progres şi bunăstare. Sigur, aceste valori pot schimba stilul de viaţă. Şi, împreună, vom putea modela o ţară mai bună pentru fiecare.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Declaraţie politică privind situaţia economică a României

Situaţia economică din Grecia i-a pus pe jar pe oficialii europeni, după ce agenţiile de rating financiar au scăzut rating-urile suverane ale Greciei, din cauza creşterii excesive a datoriei publice şi a deficitului bugetar, cauzat în principal de nivelul foarte mare al economiei subterane. Nu trebuie să ajungem în această situaţie, pentru a ne da seama că România se află pe marginea prăpastiei, iar actualul Guvern este mai mult decât amorţit de ger şi lipsă de interes.

În prezent, România este ţara unei crize, în care se consumă fără să se producă, unde există hipermarketuri, dar nu există fabrici şi unde se importă, dar nu se exportă.

România a luat un credit uriaş de la Fondul Monetar Internaţional, iar din ziua următoare a început să facă şi alte datorii prin banii împrumutaţi de la băncile comerciale. Avem senzaţia că dacă luăm bani de la FMI, avem şi răspunsul pentru a face economie performantă în ţara noastră. Ei ne dau analgezice, nu şi tratamentul-minune, dar nimeni din actuala putere nu se agită să vadă dincolo de obloane !

Situaţia economică este mai proastă decât ceea ce era prevăzut. În luna martie, prognoza la descreşterea p.i.b.-ului era de -4,9%. Acum, FMI consideră că descreşterea va fi între -8 şi -8,5%. Inflaţia va fi mai mare decât s-a estimat, în jurul lui 4,3% la sfârşitul anului. Balanţa de plăţi urmează o curbă mai rapidă decât cea aşteptată iniţial, din cauza diminuării producţiei.

Deficitul bugetar al României este estimat la un nivel sub 6% din p.i.b. în 2010, în condiţiile în care efortul de ajustare a bugetului pentru anul viitor trebuie să fie de 2-2,5% din p.i.b. Pentru 2010, efortul suplimentar făcut la buget ar trebui să fie de 2-2,5% din p.i.b. Astfel, deficitul bugetar va ajunge de la 7,3% din p.i.b. în 2009, sub 6% din p.i.b. în 2010. Peste 150.000 de microîntreprinderi vor falimenta în 2010, ca urmare a impozitării profiturilor. Asta după ce anul trecut circa 200.000 de companii au fost suspendate, radiate sau dizolvate. Cele mai multe firme au pus lacătul pe uşă în luna mai, atunci când Guvernul Boc a introdus impozitul minim.

Peste 133.000 de firme şi-au suspendat activitatea în 2009, din cauza crizei financiare şi introducerii impozitului minim. Numai în lunile aprilie, mai şi iunie, peste 40.000 de companii şi-au întrerupt activitatea pentru a scăpa de plata forfetarului. Alte 19.000 au fost dizolvate în 2009, cu aproape 400% mai multe decât în 2008. Radierea voluntară a fost o soluţie la care au apelat alţi peste 40.000 de patroni. Acesta a fost şi motivul pentru care numărul şomerilor s-a dublat: de la 320.000 de şomeri în ianuarie 2008, la peste 700.000 în decembrie 2009. Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, judeţul Argeş, altădată lăudat pentru puterea economică, se află pe locul întâi din punct de vedere al numărului de firme care şi-au suspendat activitatea în ianuarie anul curent. Astfel, de la 15 firme suspendate în ianuarie 2009 s-a ajuns la 176 în ianuarie 2010.

Lucrurile vor merge spre mai rău, o să cântăm şi o să fluierăm cu burta goală, după indicaţiile ministrului de finanţe, care angajează cântăreţi să ne scoată din criză!

Domnul Dan Mihai Marian:

«"Cosa nostra" PSD-istă în administraţia locală vasluiană»

Aş dori să aduc în atenţia dumneavoastră astăzi un caz care caracterizează perfect tradiţia după care conducerea PSD-istă a Consiliului Judeţean Vaslui se ghidează în conducerea intereselor judeţului Vaslui. Conducerea social-democrată a Consiliului Judeţean se modelează încet, dar sigur într-o instituţie asemănătoare Mafiei. Deciziile CJ afectează direct comunităţile locale şi sunt total lipsite de orice urmă de respect pentru principiul consultării, absolut vital ideii europene de autonomie locală. Mai mult, în cursa lor disperată pentru alocarea preferenţială a banilor publici, au ajuns să încalce constant legile în vigoare.

Surprinzător sau nu, aceştia nu au lăsat foarte mult timp să treacă din anul 2010 şi au ţinut să se "încălzească" pentru o nouă avalanşă de semnături preferenţiale începând cu prima hotărâre înregistrată de CJ. Desigur, era vorba despre una extrem de importantă, întrucât viza repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Vaslui a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2010. În primul rând, domniile lor nu respectă în această decizie nici normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi aleg să dezbată şi să aprobe o alocare de fonduri fără avizele de specialitate necesare conform legii.

Mai mult decât atât, conducerea CJ s-a mişcat cu o rapiditate extrem de suspectă în luarea unei hotărâri, din moment ce Legea bugetului de stat pe 2010 fusese publicată cu două zile înainte. Astfel, au ales să nu acorde timp pentru declanşarea mecanismelor legale, reglementând din mers, după bunul plac şi după interese politice acest proces. Incompetenţa lor este evidentă în modul în care au inserat aiuritor norme de repartizare suplimentare pentru alocarea sumelor respective conform intereselor lor politice. Mult mai interesant este faptul că acest criteriu adiţional era bazat pe repartizarea făcută de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vaslui, care, surpriză: face acest lucru la o dată ulterioară hotărârii consiliului judeţean!

Totodată, extrem de grăitor este faptul că aceştia au desconsiderat total principiile consultării în procesul de alocare a resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale, al transparenţei decizionale şi al egalităţii de tratament în faţa legii. Aproape jumătate din localităţile "afectate" de decizia CJ au reclamat că nu au fost consultate în procesul de repartizare, că nu s-a ţinut cont de cererile de cofinanţare depuse.

Iată care este adevăratul model de administrare locală, o "ştampilă" marca Dumitru Buzatu - şeful PSD Vaslui: alocarea preferenţială a fondurilor pe criterii politice, desconsiderarea oricărui principiu de colaborare şi transparenţă decizională la nivel administrativ şi totodată neglijenţa voită în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei în vigoare a ţării. Principiul de bază în mafie este "Cosa nostra", mai precis lucrul/ interesul nostru. După cum am putut observa, după acelaşi dicton îşi ghidează şi PSD-iştii vasluieni activitatea. Să fie aşa şi la nivel naţional? Mă tem că nu asta este schimbarea despre care se vorbea la recentul Congres al PSD.

Domnul Cristian Buican:

"Goana după venituri şi încasări la bugetul de stat naşte propuneri legislative aberante"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră, deoarece sunt stupefiat de faptul că ţara noastră este astăzi condusă de oamenii pe care îi văd eu la tv sau în mass-media şi nu pot concepe cum aceşti guvernanţi au ajuns la putere. De fiecare dată când deschid televizorul, un ziar sau orice alt mijloc de informare, aud tot felul de propuneri legislative aberante din partea actualului Guvern. Ba mai mult, unele dintre ele se transformă şi în realitate, iar noi, ca parlamentari, nu trebuie să mai permitem aşa ceva.

Un alt aspect de care sunt surprins în mod negativ este şi lipsa de comunicare din interiorul acestui Guvern. Eu consider că un guvern trebuie să fie solidar, iar deciziile şi propunerile unuia sau altuia din miniştri trebuie asumate de întreg guvernul. Nu cred că explicaţii de genul "ministrul finanţelor este independent" pot reprezenta argumente, iar propunerile miniştrilor ar trebui să facă parte din politica acelui guvern, indiferent dacă îi place sau nu domnului Boc. Mai mult, am pretenţia ca atunci când un ministru al oricărui guvern face o declaraţie publică cu privire la viziunea sa asupra unei chestiuni, să consider că acea declaraţie se încadrează în viziunea şi politica Guvernului din care face parte, iar dacă declaraţiile publice ale miniştrilor nu sunt în concordanţă cu politica şi viziunea guvernului, atunci primul-ministru ar trebui să îi demită, nu să încerce să le găsească scuze.

Acestea fiind spuse, aş vrea să vă prezint un fel de "top" aberaţii ale miniştrilor din Guvernul Boc, care constituie ori un motiv de remaniere ori politica actualului Guvern. În condiţiile în care premierul Boc nu îi va demite pe cei trei miniştri, voi considera că propunerile acestora reprezintă politica acestui Guvern, ceea ce este foarte grav. Prezentarea propunerilor aberante ale miniştrilor din Guvernul Boc au un lucru în comun: toate exprimă dorinţa disperată a actualului executiv de a face rost de bani, de a avea încasări mai mari la bugetul de stat, indiferent dacă acestea se realizează pe spinarea unor categorii defavorizate de cetăţeni.

Pe locul întâi îl situez pe ministrul finanţelor publice, domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, care după ce şi-a luat consilieri din show-bizz, s-a trezit vorbind despre regândirea sistemului de impozitare şi despre impozitarea pensiilor mai mici de 1.000 ron. Pe lângă faptul că această măsură reprezintă o modalitate de a aduce mai mulţi bani la bugetul de stat, înseamnă şi o reducere a pensiilor mai mici de 1.000 de ron cu cel puţin 16%. Întrebarea mea este una firească şi este adresată atât acestui ministru cât şi premierului Emil Boc: promisiunea actualului Guvern de a ajuta persoanele cu venituri mici pe timp de criză era şi ea o minciună electorală? Nu cred că pensionarii mai pot suporta o astfel de măsură, după ce doar cu o săptămână în urmă acelaşi Guvern a propus Legea pensiilor, lege care va diminua veniturile majorităţii pensionarilor. Chiar dacă poziţia premierului Boc a fost una critică la adresa declaraţiei lui Vlădescu referitoare la impozitarea pensiilor, solicit public clarificări: ori această propunere se află printre politicile Guvernului, ori Sebastian Vlădescu trebuie schimbat.

Pe locul doi în topul întocmit se află ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, domnul Mihai Constantin Şeitan, care, nu mai târziu de sfârşitul săptămânii trecute, vorbea despre tăierea sau diminuarea alocaţiilor copiilor proveniţi din familii cu venituri mari, măsură care avea aceeaşi justificare, aceea de a strânge la bugetul de stat mai multe fonduri. Chiar dacă, la fel ca în primul caz, actualul premier Boc 1-a contrazis pe ministrul muncii, această propunere, măsură, declaraţie sau ce o fi ea a ministrului muncii arată disperarea actualului Guvern în legătură cu veniturile de la bugetul statului.

Pe locul trei, cel puţin în ordine invers cronologică, se află ministrul sănătăţii, domnul Cseke Attila, care propunea, printre altele, celebra "taxă pe fast-food" taxă ce avea ca scop consolidarea aceluiaşi buget, iar ca efecte, impozitarea majorităţii alimentelor şi implicit majorarea preţului acestora. Chiar dacă poziţia premierului Boc nu a fost una totalmente negativă, acest subiect a fost lăsat deocamdată în stand-by, din cauza reacţiei extrem de dure a producătorilor români.

În toate cele trei cazuri, măsurile propuse de miniştrii Guvernului Boc aveau ca scop crearea de noi venituri la bugetul de stat, ceea ce arată o disperare care ar trebui să ne îngrijoreze. Mai mult, toate aceste trei propuneri de măsuri ar fi afectat acele pături sociale care ar trebui sprijinite pe timp de criză. Însă, aici nimic nu ne poate surprinde, deoarece şi legea unică de salarizare şi legea pensiilor au afectat o serie de oameni despre care nu putem spune că aveau venituri mari, ba din contră.

Doresc pe această cale să vă solicit o poziţie comună a Parlamentului cu privire la acest comportament al Guvernului Boc, poziţie care ar putea merge până la demiterea actualului Guvern, pe care îl consider cel mai incompetent guvern pe care 1-a avut România în ultimii 20 de ani.

Domnul Cristian Buican:

"Acordarea fondurilor pe criterii politice"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră deoarece trebuie să vă împărtăşesc câteva lucruri care arată destul de clar că acest Guvern nu numai că este unul incompetent, dar şi unul răuvoitor. Afirm acest lucru cu toată responsabilitatea, deoarece consider anormal comportamentul miniştrilor Cabinetului Boc. Mă refer aici mai ales la distribuirea resurselor de la bugetul de stat pe criterii politice, o practică nesănătoasă, care va duce cu siguranţă la grave discrepanţe atât la nivel social, cât şi la nivel economic.

Distribuirea resurselor şi a fondurilor pe criterii politice este o meteahnă românească, un comportament dâmboviţean care s-a propagat de-a lungul timpului şi care a avut efecte devastatoare atât asupra cheltuirii banului public, cât şi asupra cetăţenilor şi a serviciilor pe care aceştia ar trebui să le primească. Exemplele din anul 2009 sunt multiple şi arată că acest principiu nesănătos de distribuire a fondurilor pe criterii politice a dus la anomalii grave care au repercusiuni atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung. Pot înţelege că odată ajunşi la putere, cei de la PD-L au dorit să ofere primarilor lor un sprijin financiar pentru îndeplinirea programelor pe baza cărora aceştia au fost aleşi, însă nu pot accepta ca o administraţie publică locală să fie văduvită de orice sprijin financiar din partea guvernului doar pentru că edilul respectiv se află în opoziţie.

Nu este normal, nu este corect şi nici sănătos să laşi fără sprijin o primărie. Administraţia publică locală este un organism care oferă cetăţenilor ei anumite servicii publice necesare şi obligatorii pentru locuitori. Nu poţi să închizi pur şi simplu o astfel de instituţie doar pentru că tu, ca premier şi preşedinte de partid, îi ajuţi doar pe ai tăi punând totul pe seama crizei financiare. Ei bine, dragi colegi, Emil Boc a făcut acest lucru în anul 2009 şi toate semnalele arată că va continua această politică păguboasă.

Vă pot oferi mai multe exemple de administraţii publice locale din judeţul Vâlcea care au avut de suferit de pe urma acestui comportament. Cel mai grav lucru însă nu este că respectivul edil nu îşi poate duce la bun sfârşit investiţiile, nu poate moderniza şi reabilita drumurile şi şoselele, ci este faptul că s-a ajuns în situaţia în care anumite primării au fost sau vor fi închise din lipsă de fonduri. Fiind închise, acele administraţii publice nu pot oferi cetăţenilor lor serviciile publice pe care orice stat naţional, suveran şi independent le oferă. Iar aşa ceva este inadmisibil. Nu este corect ca anumiţi cetăţeni din ţara asta să fie marginalizaţi şi să nu poată avea speranţa unor drumuri mai bune, a unei canalizări sau a unei îmbunătăţiri a condiţiilor de trai din localitatea lor doar pentru că primarul respectiv este de la alt partid decât premierul.

Un alt exemplu elocvent de repartizare a fondurilor pe criterii politice este şi programul de reabilitare termică a blocurilor vechi, un program bun care îşi găseşte utilitatea şi necesitatea. Aplicarea lui este însă atât de proastă, încât mă îngrozeşte. Pe lângă faptul că majoritatea lucrărilor de reabilitare termică sunt făcute prost şi nu vor rezista prea mult timp, ceea ce denotă o totală indiferenţă pentru cheltuirea banului public din partea Guvernului Boc, acordarea fondurilor în cadrul acestui program se face tot pe criterii politice. De fapt, sistemul este unul simplu care are o finalitate practică, aceea de schimbare a structurilor sociale cu cele de partid, evident e vorba de Partidul Democrat Liberal. Astfel, în 2009 şi probabil şi în 2010, vor fi reabilitate blocuri aflate în localităţi cu primari PD-L. Aceştia, la rândul lor, vor reabilita acele blocuri în care administratorul, şeful de scară şi locatarii au votat cu PD-L. Am ajuns oare în aşa hal încât să nu putem avea altă opinie politică decât cea a guvernanţilor? Eu sper că nu pentru că doar 20 de ani ne despart de o perioadă de tristă amintire, perioadă ce folosea practici asemănătoare.

Vin astăzi în faţa dumneavoastră şi vă împărtăşesc aceste lucruri, deoarece consider că acest lucru nu mai poate continua. Sunt deputat PNL, iar în perioada 2004-2008, atunci când partidul din care fac parte a fost la guvernare, nu s-au practicat astfel de discriminări. Cel mai bun exemplu este celebra Ordonanţă nr.7, în cadrul căreia localităţi conduse de primari de toate coloraturile politice au putut beneficia de fonduri guvernamentale pentru reabilitarea infrastructurii săteşti şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai din mediul rural. Vă pot asigura de faptul că aş fi luat atitudine dacă în timpul guvernului liberal am fi practicat astfel de metode, deoarece principiul acordării fondurilor pe criterii politice este unul bolnav, discriminator şi greşit.

Le amintesc colegilor de la PD-L că acordarea de fonduri pe criterii politice, racolarea parlamentarilor şi a primarilor a fost o practică şi în Guvernul Năstase, iar Partidul Social Democrat a pierdut toate alegerile de atunci. Le transmit celor de la PD-L că trebuie să îşi schimbe atitudinea şi să acorde tuturor cetăţenilor din România dreptul la progres, indiferent de culoarea politică a primarului din localitatea în care domiciliază, dacă nu doresc să aibă aceeaşi soartă ca a PSD, aceea de a nu mai fi capabili să câştige niciun scrutin electoral.

Domnul Cristian Buican:

"O altă minciună a Guvernului Boc - Legea unică a salarizării"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră deoarece doresc să trag un semnal de alarmă cu privire la Legea unică a salarizării bugetarilor, lege promovată de actualul executiv ca un act justiţiar de ordine socială în cadrul sistemului bugetar. Doresc pe această cale să le reamintesc colegilor de la PSD că şi ei au fost părtaşi la promovarea şi impunerea acestei legi, care, aşa cum observăm de câteva săptămâni încoace, a reuşit să nemulţumească majoritatea bugetarilor şi să diminueze salariile acestora.

Atât eu cât şi partidul din care fac parte, Partidul Naţional Liberal, am încercat să atragem atenţia opiniei publice cu privire la această lege prost făcută care are ca principal scop diminuarea salariilor bugetarilor. Acest lucru s-a întâmplat, iar mii de bugetari au primit în această lună salarii mai mici. Chiar dacă timp de mai bine de 6 luni, mai ales în timpul campaniei prezidenţiale, actualii guvernanţi în frunte cu Emil Boc au susţinut sus şi tare că prin aplicarea acestei legi nu se va diminua niciun salariu, realitatea a demonstrat contrariul şi a dat dreptate Partidului Naţional Liberal. Astfel, mii de bugetari s-au trezit acum înşelaţi de un om care este în continuare prim-ministru.

Tupeul actualei formule de guvernare este dublat zilele acestea de o explicaţie halucinantă, şi anume aceea că salariile nu au scăzut, iar miile de exemple contrare sunt fie greşeli ale contabililor din diferite instituţii, fie o înţelegere precară a prevederilor actualei legi. Ba mai mult, ei încearcă să compare venitul aferent lunii ianuarie 2010 cu cel al lunii decembrie 2009, comparaţie trunchiată de diminuarea obligatorie a salariului din ultima lună a anului trecut cu 15 %. Astfel, asistăm în aceste zile la o nouă manipulare josnică, la o nouă minciună, care, aşa cum s-a mai dovedit, va avea picioare scurte.

Eu vin astăzi în faţa dumneavoastră şi vă întreb: noi, ca parlamentari, ca principala forţă legislativă a ţării, stăm şi acceptăm minciunile lui Emil Boc sau luăm atitudine? Vă întreb acest lucru deoarece consider că suntem conduşi de un guvern incompetent şi mincinos, care ar putea să vină şi să spună că Parlamentul este principalul vinovat de această lege, că nu a modificat-o sau cine ştie, flacăra violet.

Consider inacceptabil comportamentul actualului Guvern care nu are nici măcar tăria să recunoască că a greşit sau, mai rău, că a minţit doar pentru a-şi urmări interesul. Noi, ca parlamentari, trebuie să fim primii care luăm atitudine. În caz contrar, toate aceste nemulţumiri generate de această problemă se vor răsfrânge şi asupra noastră. Trebuie să folosim toate căile instituţionale şi să tragem la răspundere acest Guvern, deoarece dacă aceste practici de manipulare şi minciună vor continua, riscăm să le confundăm cu obiceiuri şi principii sănătoase în guvernarea unei ţări. Noi trebuie să fim primii care să luăm atitudine, pentru că noi suntem cei care avem practici instituţionale de control asupra guvernului. Aşa este normal, aşa este corect şi aşa trebuie să procedăm.

Fac pe această cale un apel la dumneavoastră, indiferent de coloratura politică şi indiferent de partidul din care facem parte, să luăm atitudine. Un guvern care este contrazis de realitate, de mii de fluturaşi de salarii, de mii de oameni nemulţumiţi trebuie tras la răspundere. Consider că dacă noi nu o să luăm atitudine şi vom continua să minimizăm acest subiect, schimbarea va proveni din altă parte, din stradă, iar populaţia va considera ca şi vinovat toată clasa politică, ceea ce este fals. Actualii guvernanţi în frunte cu Emil Boc sunt cei care trebuie să plece, pentru că fie sunt-răuvoitori, fie sunt incompetenţi.

Nu pot să cred că dumneavoastră, mai ales cei de la PD-L, consideraţi această lege ca fiind una corectă, echilibrată şi justă. Pentru că nu este. Iar argumentaţia îmi este bazată pe realitate, pe miile de salarii diminuate primite de bugetari în ultimele săptămâni.

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

"Rocada de la Fondul Proprietatea, o inginerie care goleşte buzunarul românilor de 460.000 de euro"

La sfârşitul anului trecut, structura de conducere a Fondului Proprietatea a fost modificată, angajând din partea Fondului plăţi compensatorii pentru persoanele înlocuite în valoare de 460.000 de euro.

Cei care au acceptat să introducă astfel de clauze în contractul de management cu fosta conducere, care să oblige Fondul la plata unor despăgubiri uriaşe în caz de revocare a directoratului, dar şi cei care au iniţiat şi decis schimbarea vechii conduceri, ştiind ce efort financiar implică, au girat o mare ticăloşie.

Există două posibilităţi: ori fosta conducere a fost incompetentă şi se impunea o schimbare, ori înlocuirea a fost făcută pe alte criterii decât cele de competenţă. În ambele ipoteze, există o mare problemă. Dacă directoratul a fost revocat pentru că nu a dat dovadă de profesionalism, nu înţeleg de ce au fost activate clauzele legate de salariile compensatorii. Cum poţi despăgubi cu sute de mii de euro o persoană pe care o demiţi pentru incompetenţă? Dacă schimbarea nu are nicio legătură cu profesionalismul, atunci cei care oferă recompense politice pe banii contribuabililor să vină s-o spună public şi nu să se ascundă în spatele partidelor.