Dezbateri parlamentare

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi, în a doua parte, de doamna Roberta Alma Anastase, preşedinta Camerei Deputaţilor, asistată de domnii Valeriu Ştefan Zgonea şi Dumitru Pardău, secretari.

*

Domnul Mircea Duşa:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Deschid şedinţa dedicată declaraţiilor politice şi începem cu Grupul parlamentar al PSD. Au depus în scris domnii deputaţi Ioan Stan, Dumitru Chiriţă, Florin Pâslaru, Ion Călin, Adrian Mocanu, Costică Macaleţi, Emil Radu Moldovan, Duşa Mircea, Marian Ghiveciu.

Grupul parlamentar al PD-L. Are cuvântul domnul deputat Dumitru Georgică.

Domnul Georgică Dumitru:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se numeşte "Pentru o cultură a diversităţii".

Doamnelor si domnilor parlamentari,

Încep această declaraţie politică prin a vă ruga să faceţi un exerciţiu de memorie şi să vă aduceţi aminte câţi prieteni sau simple cunoştinţe rromi aveţi şi să vă aduceţi aminte de câte ori v-aţi simţit jenaţi din cauza acestui lucru.

Nu este nevoie să-mi răspundeţi. Este doar un exerciţiu retoric. Dar în spatele acestuia se află una dintre cele mai crude realităţi ale societăţii româneşti. Suntem un popor care înglobează şi refuză totodată o etnie: cea rromă. Privim şi savurăm uneori produsele lor culturale, dar ne este ruşine să recunoaştem acest lucru. Încercăm să spunem că suntem români, cu un singur "r", şi nu rromi, atunci când mergem peste hotare.

Încercam cu disperare să convingem Europa că nu suntem un popor de Mailat. Şi, paradoxal, încercăm să minţim Europa spunând că avem programe şi proiecte pentru integrarea socială a acestei etnii, deşi în inimile noastre nici nu credem şi nici nu vrem aşa ceva. Este semnul ipocriziei noastre ce vine dintr-o lipsă a culturii diversităţii, a refuzului celui ce nu-mi seamănă, a fricii ancestrale de celălalt, iar şi mai trist este faptul că ni se întâmplă asta într-o Europă tot mai cosmopolită şi tot mai multiculturală.

Vreau să atrag atenţia asupra acestui fenomen din două motive: în primul rând, colegiul pe care îl reprezint în Parlamentul României este unul având o numeroasă populaţie de etnie rromă şi, în al doilea rând, eu cred că de rezolvarea problemelor specifice acestei etnii depinde rezolvarea multora dintre problemele noastre ca popor european.

Caracteristicile de tip etnic propriu-zis - limbă specifică, pe care nu toţi o cunosc şi o utilizează, tradiţii, port, muzică, conştiinţă a apartenenţei - se combină cu efectele negative ale deficitului istoric de modernizare a majorităţii populaţiei de rromi. O lungă istorie de marginalizare s-a sedimentat într-o întârziere a procesului de modernizare, cu blocaje importante de integrare cu succes într-o societate în rapidă schimbare, dominată de o competiţie în creştere.

Deficitul de modernizare a fost compensat o lungă perioadă de timp prin dezvoltarea unor strategii de supravieţuire la marginea societăţii care, pe lângă fixarea unei sărăcii adesea extreme, a blocat angajarea într-un proces de modernizare de succes.

Din păcate, atitudinea rromilor faţă de educaţie este însă în continuare negativă. Atunci când nu este obligatorie, educaţia formală este în bună parte refuzată de rromi, chiar dacă este gratuită, precum grădiniţa, liceul, şcolile vocaţionale sau facultăţile de stat.

Este evident că analfabetismul este o sursă primară de excluziune extrem de semnificativă pentru populaţia de rromi din România. Importanţa pe care şcoala o are pentru copiii rromi este extrem de mare. Practic este, în multe cazuri, singurul mod prin care ei pot scăpa din cercul vicios al excluziunii sociale: sărăcie - dezinteres, pentru şcoală-analfabetism, lipsa unei profesii şi a salariului, sărăcie.

Doamnelor si domnilor parlamentari,

Dincolo de aceste analize strict sociologice şi/sau psihologice stă un adevăr: situaţia rromilor din România este una gravă, iar nerezolvarea ei întârzie România în procesul de adevărată integrare europeană. Şi se pot desprinde, cu uşurinţă, două direcţii importante de acţiune, în primul rând, îmbunătăţirea pregătirii şcolare şi profesionale. Acest obiectiv ar trebui să-şi centreze atenţia şi resursele pe două direcţii prioritare: reducerea spre lichidare a analfabetismului tinerilor si concentrarea efortului pe cei cu şanse mari de reuşită. Aceasta înseamnă stimularea copiilor cu resurse pentru finalizarea unor puncte cheie ale procesului de învăţământ: gimnaziu, şcoală profesională, liceu, facultate, în al doilea rând, creşterea numărului de salariaţi. Acest obiectiv se poate realiza prin creşterea pregătirii profesionale, prin stimularea angajării în locuri de muncă care nu cer o calificare specială, dar prin oferirea la locul de muncă a unei îmbunătăţiri a pregătirii, prin creşterea numărului de locuri de muncă în activităţi de suport pentru romi: profesori, asistenţi sociali şi medicali etc.

Evident că aceste două direcţii nu sunt singurele. Dar bine ar fi să începem dezvoltarea lor cu prioritate si, sunt convins, în scurt timp vom vedea şi rezultatele.

În final, vreau sa subliniez faptul ca această declaraţie politică se vrea, înainte de toate, un semnal de alarmă faţă de o problemă pe care noi toţi o tratăm asemeni gospodinei din zicala, care, spre mândria satului, ascunde gunoiul sub preş. Trebuie să fim conştienţi de faptul că avem o problemă şi că trebuie să o rezolvăm. Doar aşa vom fi o Românie europeană, multiculturală si modernă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

De la Grupul parlamentar al PD-L au depus în scris: domnul Marius Rogin, doamna Claudia Boghicevici, domnul Silviu Prigoană, domnul Ioan-Nelu Botiş, doamna Doiniţa Chircu, domnul Cezar Preda.

De la Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Cătălin Cherecheş.

Vă aparţine microfonul, domnule deputat.

Domnul Cătălin Cherecheş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de azi se intitulează "România ta, viitorul cui?"

Specialiştii în probleme demografice din România afirmă că evoluţia demografică în România prezintă semne îngrijorătoare, iar principalele probleme sunt sporul natural negativ, sporul migrator negativ, calitatea natalităţii şi structura pe vârste a populaţiei. Prognozele arată că până în 2025, populaţia României va scădea la 19-20 milioane locuitori, reducerea populaţiei tinere (0-14 ani) şi creşterea ponderii celor peste 65 de ani.

Dacă familia românească a secolului al XIX-lea era una numeroasă, la începutul secolului XXI, situaţia se prezintă cu totul altfel. Tranziţia prelungită către economia de piaţă nu a crescut nivelul de trai, ba dimpotrivă, sistemul de valori ce constituiau baza cutumelor şi normelor de comportament moral şi aducătoare de coeziune socială degradându-se şi el. Realităţile socio-economice, prelungirea şcolarizării până spre 25 de ani şi presiunile carierei conduc la o rată a natalităţii din ce în ce mai mică.

Familia rurală, în care trăiau laolaltă generaţii întregi - nepoţi, copii, părinţi - şi-a pierdut şi ea aceste caracteristici. Statutul individului nu mai este atât de mult legat de condiţia întemeierii familiei, iar relaţiile generaţiilor active economic cu cele dependente se depersonalizează şi ele tot mai mult.

Prinşi între vârtejul profesiei şi lupta pentru un post cât mai bun, tinerii amână atât întemeierea unei familii, cât şi apariţia copiilor în viaţa lor. Costul creşterii unui copil, suportul fragil din partea statului, lipsa unor servicii care să-i ajute, fiind şi ele tot atâtea piedici în viaţa de cuplu, cu efect asupra creşterii demografice.

Iată realităţi care pot să constituie un moment de reflecţie pentru Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Comisia pentru învăţământ, cercetare, tineret şi sport, pentru instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale care au un cuvânt de spus în această privinţă.

Vă vine să credeţi că fertilitatea în România este una dintre cele mai scăzute din Europa? Trist, dar adevărat. Iar, conform proiecţiilor, în anul 2050, populaţia României va fi mai mică de 16 milioane de locuitori. Fără a lua în calcul migraţia externă. De aceea, pentru a putea vorbi de România de mâine, e nevoie de soluţii, începând cu îmbunătăţirea legislaţiei care priveşte mama şi copilul, învăţământul obligatoriu gratuit, asistenţa medicală, sprijinul corespunzător pentru familiile cu condiţii precare.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Petru Lakatos.

Domnul Lakatos Petru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor,

"Scrisoare deschisă adresată ministrului finanţelor publice, Sebastian Vlădescu. Tăcere complice, sau interpelare? "

Stimate domnule ministru,

Noul fundal mov al site-ului oficial al Ministerului Finanţelor Publice nu mă poate împiedica să aleg varianta interpelării, în cazul întrebării retorice din titlul declaraţiei mele politice. Nu am altă soluţie în acest caz ciudat, în care aparent toţi suntem de acord privind necesitatea unei reglementări fiscale în regim de urgenţă şi, totuşi, finalizarea demersurilor întârzie.

Iată, faptele în ordine cronologică. Prin Ordonanţa Guvernului nr.47/2007 s-a introdus obligativitatea certificării declaraţiilor fiscale anuale de către un consultant fiscal, înaintea depunerii lor la organul fiscal.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.19/2008, aplicarea dispoziţiilor sus-menţionate a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2010, dată de la care obligaţia certificării declaraţiilor fiscale anuale a intrat din nou în vigoare.

În urma sesizărilor persoanelor juridice, a subsemnatului şi a altor deputaţi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, s-a controlat soluţia de compromis cu care Ministerul Finanţelor Publice a fost de acord şi care stipula obligativitatea certificării numai pentru contribuabilii mari şi mijlocii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea situaţiilor financiare. Astfel, zeci de mii de întreprinderi mici şi microîntreprinderi ar fi scutiţi de cheltuieli inutile de peste 500 lei fiecare.

La data de 02.02.2010, pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice s-a postat proiectul unei ordonanţe de urgenţă, în sensul celor de mai sus, la care se primeau propuneri, sugestii până la data de 12 februarie 2010. De atunci, au trecut alte 20 de zile şi ordonanţa de urgenţă încă nu s-a publicat în Monitorul Oficial. Consecinţa? Persoanele juridice care depun declaraţiile fiscale anuale, fără certificare fiscală, primesc somaţii de la organul fiscal - nota bene, cheltuieli poştale inutile - şi se adresează parlamentarului de la care aşteaptă să le reprezinte interesele.

Oare, ar fi corect din partea mea, domnule ministru, să-i sfătuiesc să nu respecte legea că, oricum, nu există sancţiuni prevăzute în acest caz, şi să-i îndemn la nesupunere fiscală? Sau e mai corect să trag un semnal de alarmă, iar dumneavoastră să depuneţi toate diligenţele pentru publicarea ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial? Nu cumva să se creadă că cineva este cointeresat în amânarea publicării.

Cu stimă, Lakatos Petru, deputat UDMR din Coaliţia guvernamentală.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al minorităţilor, domnul deputat Amet Aledin.

Au mai depus scris de la Grupul minorităţilor naţionale, domnii Mircea Grosaru şi Miron Ignat.

Domnul Aledin Amet:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "20 de ani de la înfiinţarea Filialei Constanţa a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România".

Sâmbătă, 27 februarie a.c., s-a desfăşurat, la Constanţa, manifestarea dedicată împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea filialei locale a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România. O acţiune similară a avut loc, în luna ianuarie, la Medgidia, aceste fapte demonstrând, dacă mai era cazul, că există o continuitate a tot ceea ce înseamnă păstrarea şi promovarea identităţii etnice.

1990 reprezintă, cu siguranţă, anul când, cu mult entuziasm, cu mult dor de ceea ce aproape se uitase în anii tulburi ai comunismului, a fost reinventat modul de a te manifesta, din nou, în spiritul propriei comunităţi, spirit al valorilor esenţiale.

S-au publicat cărţi în limba maternă, limba tătară, a fost revigorat învăţământul în limba turcă, s-au organizat simpozioane, seminarii, au fost tipărite reviste specifice.

În perioada astfel petrecută, paradoxal, romantică şi, în acelaşi timp, pragmatică, s-a evidenţiat activitatea unor veritabili profesionişti, pentru că, nu-i aşa?, calitatea trebuie să aibă întâietate.

Din păcate, anumite personalităţi ale etniei noastre s-au stins din viaţă, devenind, însă, şi este o onoare pentru noi, repere ale conştiinţei de înaltă ţinută.

Activitatea desfăşurată la nivelul filialei Constanţa a UDTTMR a fost amintită, evocările, nu puţine, întregind un program benefic, în primul rând, pentru generaţiile tinere. Tradiţiile nu trebuie uitate. Este o datorie firească, nesofiscată, clară.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Vă mulţumesc.

De la Grupul parlamentar al independenţilor are cuvântul domnul deputat Irimescu.

Domnul Mircea Irimescu:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc, în declaraţia mea politică, să aduc în atenţia publică unul dintre oraşele pierdute, înstrăinate ale ţării, Cernăuţi.

Foarte multă lume, în special din generaţiile mai tinere, nu cunoaşte ce înseamnă oraşul Cernăuţi pentru istoria românilor. Faptul nu trebuie să mire pentru că, în ultimii 65 de ani, în România din timpul comunismului, a fost interzis să se vorbească despre capitala Bucovinei, iar în ultimii 20 de ani s-a vorbit foarte puţin. Asta după ce în primul deceniu de dictatură comunistă, bibliotecile publice din România au fost obligate să distrugă sau să treacă la "fonduri secrete" scrierile care conţineau referiri la Cernăuţi.

Atestat documentar în anul 1408 într-un hrisov al lui Alexandru cel Bun, odată cu mai multe dintre oraşele moldoveneşti, târg şi loc de vamă pe râul Prut, situat pe un important drum comercial care lega nordul Europei de Marea Neagră şi, mai departe, de Asia, Cernăuţiul îşi are istoria în cadrul Moldovei din care a făcut parte.

Destinul a făcut ca la 1775, nord-vestul Moldovei să intre sub stăpânirea Imperiului Habsburgic iar oraşul Cernăuţi să devină capitala provinciei ce avea să primească numele de Bucovina. 143 de ani a durat ocupaţia austriacă a oraşului, apoi 25 de ani făcut parte din România şi, începând din 1944 şi până astăzi (plus anul de zile scurs din 28 iunie 1949 şi până în 10 iulie 1941), a stat sub ocupaţia URSS-ului şi a Ucrainei. Aşadar, din ultimii 225 de ani ai istoriei sale, oraşul de pe malul Prutului, împreună cu partea nordică a Bucovinei, a trăit doar 25 de ani la ţara căreia îi aparţine de drept şi 200 de ani în condiţii de ocupaţie care continuă şi astăzi.

Poziţia de capitală a Bucovinei a determinat o dezvoltare pe toate planurile a acestei localităţi. Provincia a avut o lungă perioadă de prosperitate şi pace până la primul război mondial şi a fost beneficiara unui sistem de administraţie publică de calitate, tipic în epocă Europei Centrale de care aparţinea. În aceste condiţii, binefacerile civilizaţiei moderne au venit mai rapid aici şi vechiul târg moldovenesc a luat alura oraşelor de pe cuprinsul monarhiei austro-ungare.

În acelaşi timp însă, statul austriac a încurajat şi organizat ample colonizări şi imigrări în Bucovina. Caracterul românesc al oraşelor bucovinene s-a pierdut, acestea fiind populate majoritar cu elemente alogene. Cel mai reprezentativ din acest punct de vedere a fost chiar Cernăuţiul, care a găzduit cele mai importante confruntări pe plan naţional, toate însă paşnice.

În perioada interbelică, când Cernăuţiul aparţinea ţării, oraşul era al treilea ca mărime al României, după Bucureşti şi Chişinău, înaintea Iaşiului, Clujului şi a Timişoarei, şi al şaptelea centru economic al ţării. Pe lângă numeroase unităţi economice, aici îşi aveau sediul central 11 bănci şi activau 18 filiale ale altor importante unităţi de creditare din ţară sau străinătate. Camera de Comerţ şi Industrie din Cernăuţi avea un sediu care permite astăzi funcţionarea în el a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii.

La Cernăuţi funcţiona una dintre cele patru universităţi ale ţării, alături de cele de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj, Mitropolia Bucovinei, Teatru Naţional, Conservator de muzică şi Filarmonică, 10 cinematografe, 9 consulate ale unor ţări europene, aeroport internaţional, 20 de edificii de cult de diverse confesiuni, stadioane etc.

În acest oraş cosmopolit îşi desfăşurau activitatea 14 licee şi alte şcoli secundare sau speciale, apărea o presă locală care în anul 1937 cuprindea 10 cotidiene, 22 de publicaţii cu apariţie săptămânală sau lunară, dintre care 5 reviste de cultură. În oraş existau 23 de biblioteci publice, 4 edituri, 42 de asociaţii şi instituţii culturale private, unele posesoare ale unor sedii şi edificii cu săli de spectacole impozante, la care trebuie adăugate mai bine de 30 de asociaţii de asistenţă socială şi binefaceri.

Standardul de viaţă în Cernăuţi era printre cele mai ridicate din ţară. Existau în oraş reprezentanţe străine ale unor cunoscute firme europene, magazine care comercializau mărfuri produse în statele Europei Occidentale şi Centrale, restaurante, cluburi şi hoteluri elegante, transport public cu tramvaie şi autobuze. Aici aveau loc în permanenţă spectacole ale unor importante trupe teatrale europene care susţineau ministagiuni în care se jucau piese în limba germană. Şi tot la Cernăuţi rulau, în premieră în România, importante producţii cinematografice din toată lumea.

Cernăuţiul, cu cele 12 spitale şi cele 17 dispensare ale sale, era al doilea centru medical al României, după Bucureşti, luând în considerare numărul de paturi de spital pe care le avea. Cea mai mare parte a medicilor care funcţionau în oraş îşi aveau studiile făcute la Viena.

În cazărmile acestui burg septentrional al României se găseau încartiruite cele mai multe dintre unităţile uneia dintre diviziile armatei române care-şi avea sediul aici, semn al unei importanţe strategice de necontestat.

Iată, în câteva cuvinte, date de care ar trebui să ne aducem totdeauna aminte când auzim sau când vorbim despre Cernăuţi, capitala Bucovinei, vechi oraş românesc, azi înstrăinat.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Carmen Moldovan.

Au mai depus în scris deputaţii Mugurel Surupăceanu, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Dorel Covaci.

Doamna Carmen Ileana Moldovan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi abordează tema mai largă a revizuirii Constituţiei, în speţă reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300, adică una din cele două propuneri supuse referendumului din perioada alegerilor prezidenţiale de anul trecut.

Anticipând dezbaterile parlamentare care vor urma, nu doresc redeschiderea unei polemici de natură electoralistă. Nu pot, totuşi, să nu constat cât de puţine argumente concrete au fost aduse până acum, într-un sens sau altul, în discuţiile privind reducerea numărului de parlamentari. Tocmai din acest motiv, mi-am permis - fapt poate mai puţin obişnuit în practica declaraţiilor politice în plen - să vă înmânez aceste "hand out-uri" care compară normele de reprezentare parlamentară din cele 27 state membre ale Uniunii Europene.

În România, cu un număr, în prezent, de 137 senatori şi 334 deputaţi (total 471 parlamentari), norma actuală de reprezentare parlamentară este de jure - de 1 deputat la 70.000 locuitori, respectiv de 1 senator la 160.000 locuitori, iar de facto - de 1 parlamentar la 47.166,5 locuitori (calculat la populaţia Românei estimată pentru iulie 2009).

Stimaţi colegi,

După cum puteţi constata din tabelul comparativ, pe care urmează să vi-l înmânez, aceste valori plasează România în cadrul UE pe locul 21 din 27 în clasamentul reprezentativităţii statistice a unui parlamentar în raport cu populaţia, sau, formulat invers, România ocupă în prezent locul 7 în UE după norma de reprezentare parlamentară. În acest context, iniţiativa în discuţie vizează punctual reducerea numărului total de parlamentari români la maxim 300, sau, altfel spus, reducerea numărului total de parlamentari cu 36,3%. În eventualitatea materializării acestei idei prin revizuirea Constituţiei, noua normă agregată de reprezentare parlamentară ar creşte cu nu mai puţin de 57%, urmând să atingă valoarea aproximativă de 1 parlamentar la 74.151 locuitori şi respectiv să plaseze România pe antepenultimul loc în clasamentul UE al reprezentativităţii parlamentare naţionale.

Practic, singurele state membre cu valori mai mari ale normei decât România ar rămâne Olanda, cu o valoare cvasiegală a normei de reprezentare, respectiv Germania - cu observaţia însă necesară că, dată fiind structura federală a statului, prerogativele legislativului central sunt semnificativ reduse în favoarea parlamentelor statelor membre ale federaţiei, ceea ce, nefiind cazul României, impune deci prudenţă la orice comparaţie între cele două ţări. Axiomatic, cu cât norma de reprezentare este mai mare, deci cu cât un parlamentar deserveşte mai mulţi cetăţeni, cu atât scade reprezentativitatea statistică a parlamentarului pentru populaţia reprezentată, respectiv se îngreunează sarcina parlamentarului de a reprezenta optim şi promova interesele cetăţenilor din colegiul în care a fost ales. Ca exemplu, dacă în prezent un cetăţean din colegiul x se poate adresa, pentru soluţionarea unei probleme, atât deputatului, cât şi senatorului care acoperă zona administrativ-teritorială respectivă, în viitor, el se va putea adresa unui singur parlamentar.

În sfârşit, dincolo de natura electorală evidentă şi de neînsoţirea ei de niciun fel de fundamentare sau cercetare prospectivă, de impact, iniţiativa se cuvine dezavuată şi prin prisma modului arbitrar în care a fost "stabilită" valoarea de 300; de ce nu 200? De ce nu 400? De ce nu 148,5(3)?! Încerc eu un răspuns şi vă spun: sunt toate cifre corecte, cât timp, de fapt, pretindem că îmbunătăţim calitatea umblând la cantitate.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Andrei Sava.

Domnul Andrei Valentin Sava:

Bună dimineaţa!

Domnule preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Încă de când am fost aleşi în 2008, am vorbit cu toţii despre un nou Parlament, cu aleşi uninominal, responsabili pentru activitatea lor în faţa electoratului.

Anul trecut, electoratul s-a pronunţat, într-o proporţie covârşitoare, în favoarea reducerii numărului parlamentarilor şi trecerea la un Parlament unicameral. Referendumul a fost validat şi este datoria noastră, ca reprezentanţi aleşi ai cetăţenilor, să lucrăm pentru îndeplinirea voinţei acestora. Asistăm, în schimb, la declaraţii politicianiste şi tertipuri pentru a împiedica punerea în practică a unei decizii a cetăţenilor României. De unde în toamnă nimeni nu îndrăznea să contrazică ceea ce era evident - dorinţa electoratului - de frica pierderii alegerilor, acum, când perspectiva unor alegeri este îndepărtată, au apărut contestatari, chiţibuşari care s-au pus de-a curmezişul unei reforme autentice a Parlamentului.

Ne e frică de competiţie? Ne e frică că ne vom pierde scaunele calde din Parlament? Eu sper că măcar noi, cei care suntem la primul mandat, primii aleşi uninominal, avem curajul să ne asumăm aplicarea voinţei electoratului.

Reducerea numărului parlamentarilor şi Parlamentul unicameral nu sunt teme de dezbatere politicianistă, ci măsuri pentru o mai mare eficienţă a activităţii noastre. Stăm acum luni, ani pentru a avea un proiect de lege aprobat, perioadă în care nevoia căreia îi răspunde propunerea legislativă rămâne fără soluţie.

Să profităm de această perioadă lipsită de confruntări electorale pentru a începe dezbaterea parlamentară şi a putea avea un referendum pentru modificarea Constituţiei înaintea alegerilor din 2012, astfel încât structura noului Parlament din 2012 să reflecte voinţa cetăţenilor. Cu cât amânăm decizia, cu atât şansele ca rezultatele referendumului din 2009 să fie aplicate se reduc. Şi credeţi că atunci când vom merge în 2012 să cerem din nou votul cetăţenilor, spunându-le că îi vom reprezenta în Parlament, ei ne vor mai crede? De ce ne-ar mai vota dacă noi nu le-am respectat votul acordat?

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

De la Grupul parlamentar al PD-L au mai depus declaraţii scrise: domnii Petru Călian, Ioan Holdiş, Riviş-Tipei Lucian, Gheorghe Ciobanu, Zanfir Iorguş, Victor Boiangiu, Cristian Dugulescu - două, Daniel Buda, Clement Negruţ, Leşe Doru Braşoan, Gheorghe Ionescu, Constantin Chirilă, Cornel Ştirbeţ, Răzvan Mustea-Şerban, Trăşculescu Alin.

De la Grupul parlamentar al PNL, are cuvântul doamna deputat Lucia Varga.

Doamna Lucia-Ana Varga:

Guvernarea actuală din România poate fi asemănată, din multe puncte de vedere, cu un tren care merge printr-un tunel fără sfârşit: nu ştim încotro ne îndreptăm, luăm măsurile după instinct şi păreri nefundamentate şi, mai ales, nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Acesta este motivul pentru care România, deşi ţară membră cu drepturi deplină a Uniunii Europene, este din ce în ce mai puţin racordată la preocupările şi dezbaterile ce au loc în spaţiul european.

Acesta este şi cazul discuţiei privitoare la introducerea în mediu şi în consum a organismelor modificate genetic. În 2009, în urma unei solicitări a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, 22 din cele 27 de state membre UE au votat împotriva autorizării de produse transgenice, dar discuţia este una mult mai amplă, fiind implicate calcule enorme de ordin financiar şi comercial versus o viziune ecologistă asupra vieţii.

În momentul de faţă, 11 state membre UE doresc interzicerea completă a culturilor pe bază de organisme modificate genetic şi în lipsa unui consens solicită aplicarea principiului subsidiarităţii, astfel încât fiecare stat membru să îşi adopte legislaţia specifică.

În contextul acestui vid legislativ, România a devenit o zonă de experiment pe acest subiect, românii consumând din plin porumb sau cartofi modificaţi genetic, fără ca urmările acestui fapt asupra sănătăţii umane să fie complet cunoscute. De exemplu, un studiu realizat de Universităţile din Rouen şi Caen arată că porumbul modificat genetic MON810, cultivat şi în România, prezintă semne de toxicitate pentru organele interne, rinichi şi ficat, precum şi alte efecte asupra inimii, glandelor suprarenale şi splinei pe animalele testate.

Poate ar fi trebuit să urmăm exemplul Bulgariei, care, în urma unor ample dezbateri publice, este pe cale să introducă un moratoriu care să interzică cultivarea acestor produse în următorii cinci ani, pentru a permite cercetătorilor efectuarea unor studii mai aprofundate în ceea ce priveşte impactul acestor organisme asupra mediului şi sănătăţii umane.

În acest context, îmi este greu să înţeleg tăcerea autorităţilor responsabile, Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, care ar fi trebuit până acum să genereze o amplă dezbatere pe acest subiect. Ar trebui să ştim ce organisme modificate genetic se consumă în România, pe ce suprafaţă se cultivă, care sunt acestea, care sunt mecanismele de control şi, mai ales, care sunt efectele asupra consumatorilor.

Nu este de dorit ca o astfel de decizie să fie luată în spatele unor uşi închise, fără o dezbatere publică sau ca urmare a unui lobby sau a unor interese financiare, indiferent din ce direcţie. Poate că mai înţelept ar fi să se spună public care este starea de fapt şi, mai ales, să se încurajeze, din partea statului român, finanţarea unor cercetări serioase în această direcţie, pentru că până atunci vom consuma încrezători produse neetichetate, a căror provenienţă nu o vom cunoaşte şi mai ales nu vom cunoaşte cum ne afectează aceste alimente sănătatea.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

De la Grupul parlamentar al PNL au depus declaraţii scrise domnii Gheorghe Dragomir, George Dumitrică, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, Andrei Gerea, Florin Ţurcanu, Graţiela Gavrilescu, Tibi Holban, George Scutaru, Dan Motreanu, Cristian Adomniţei, Virgil Pop şi domnul deputat Cristian Buican, trei declaraţii.

Urmează Grupul parlamentar al UDMR, domnul deputat Attila Korodi.

Domnul Korodi Attila:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

"Sporturile de iarnă - grav afectate de lipsa resurselor financiare"

Judeţul Harghita şi Miercurea Ciuc sunt un fel de Olimp al sporturilor de iarnă din România. Biatlon, patinaj de viteză, patinaj artistic, schi, hochei sunt sporturi pentru care judeţul şi oraşul au dat sportivi de valoare: Tófalvi ...va, Miklós Edit, Kristó Katalin şi mulţi alţii putem să enumerăm.

Fiind deputat de Harghita, am posibilitatea de a vedea mai de aproape ce se întâmplă cu aceste sporturi de iarnă acasă la mine, în ce condiţii se antrenează aceşti sportivi de performanţă, care, până la urmă, ajung să ne reprezinte ţara la olimpiade şi campionate mondiale.

De exemplu, Sport Club Miercurea Ciuc are în structură mai multe secţii de performanţă, în principal secţii care activează în domeniul sporturilor de iarnă şi de aceea necesarul de fonduri este mai acut, având în vedere costurile materialelor sportive şi a pregătirii precompetiţionale şi competiţionale.

Deşi Sport Club Miercurea Ciuc pregăteşte sportivi de performanţă prezenţi în loturile naţionale şi olimpice la schi-biatlon, patinaj şi hochei pe gheaţă asigurând, în acelaşi timp, gestionarea activităţii Patinoarului artificial "Vákár Lajos" din Miercurea Ciuc, unitate deschisă în fiecare sezon în perioada lunilor august-martie, sumele alocate sunt insuficiente.

În ceea ce priveşte cheltuielile curente de capital, prioritare sunt reparaţiile efectuate la patinoar, reabilitarea pârtiei de schi fond şi biatlon de la Harghita Băi şi amenajarea pistei olimpice de patinaj viteză din Miercurea Ciuc. Au fost alocate, pentru cele două proiecte care vizează pârtia de schi şi pista olimpică, numai sumele necesare realizării fazei întâi. Astfel, s-a realizat poligonul de tragere pentru pârtia de schi fond şi biatlon, s-a asfaltat 1 km din pistă, deşi erau prevăzuţi 5 km, diferenţa de spaţiu fiind alocată construirii unei clădiri pentru birouri, săli şi vestiare, unei tribune pentru spectatori, respectiv împrejmuirea întregii baze sportive.

În ceea ce priveşte pista artificială de patinaj viteză de 400 m, este nevoie de finalizarea racordurilor pistei la utilaje, lucrări evaluate la aproximativ 180.000 lei, urmând să se proiecteze tribunele, vestiarele şi turnul de arbitraj.

Deci este mai mult decât evident: sporturile de iarnă sunt grav afectate de lipsa resurselor financiare. Ceea ce se întâmplă în judeţul Harghita şi în Miercurea Ciuc se poate aplica pe plan general, în sensul că situaţia este la fel în toată ţara. Cu excepţia fotbalului, care beneficiază de finanţare privată, şi în mai mică măsură a altor sporturi de echipă, situaţia este critică în mod general. Sporturile olimpice nu sunt finanţate corespunzător de ani de zile şi sporturile de iarnă nu sunt o excepţie la acestea.

S-a iniţiat din 2007 o strategie pentru sporturile de iarnă, materializată într-un program bine definit, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a investit sume deloc neglijabile. Numai în 2008 şi 2009, efortul Comitetului Olimpic a fost de peste 2,5 milioane lei noi, dar nu este de ajuns.

Sportul de performanţă trebuie să aibă o strategie realistă şi coerentă. Pentru realizarea acestui obiectiv avem nevoie de resurse umane specializate, care să ştie să elaboreze o strategie, s-o aplice, începând de la antrenor, medic, preparator fizic, kinetoterapeut, plecând de la fenomenul antrenament, competiţie şi recuperare.

Trebuie să înţelegem astăzi, după cum putem vedea la terminarea Jocurilor Olimpice de la Vancouver, că avem rezultate din sportul de performanţă, plecând de la biatlon, care a avut o evoluţie spectaculoasă şi continuând cu toate celelalte sporturi prezente din partea României.

Avem multiple exemple de implicare serioasă a sportivilor care, de cele mai multe ori, şi-au depăşit propriile limite competiţionale ca să demonstreze că se poate. Am avut, din păcate, şi sportivi accidentaţi din această cauză. Oare România s-a implicat cu toate forţele pentru ca aceşti sportivi să se pregătească îndeajuns pentru Olimpiadă? Am acordat tot suportul financiar, de infrastructură şi resurse umane calificate pentru pregătirea lor?

Consider că trebuie să învăţăm din experienţele noastre din perioada 2007-2010. Sportivul de calitate doreşte să aibă un standard bun de viaţă, un statut în România. Or, în contextul socio-economic actual nu îl poate avea, dacă nu are venituri suplimentare. Veniturile suplimentare înseamnă bani şi din zona privată. Din acest punct de vedere, nici legislaţia în vigoare nu ne ajută. Majoritatea banilor pentru sport provin de la bugetul de stat, iar bugetul federaţiilor este diminuat cu 50 la sută. Avem nevoie de finanţare pentru sport, astfel încât să putem asigura antrenori sportivilor şi antrenorilor, preparatorilor şi sportivilor dreptul la o răsplată decentă pentru eforturile susţinute. Avem nevoie, în primul rând, de modificări legislative, Legea educaţiei, Legea sportului, Codul fiscal, Legea sănătăţii, peste tot unde apare noţiunea sport.

Peste tot în Europa, guvernele finanţează federaţiile şi comitetele. Mai mult, Carta Albă a Sportului, care este un document oficial prin ratificarea Tratatului de la Lisabona, în care sportul este înscris cu specificitatea şi autonomia lui, statuează aceste lucruri.

Prin urmare, trebuie să regândim finanţarea sporturilor de iarnă, să aplicăm o strategie şi să modificăm cadrul legislativ existent, altfel vom irosi, în loc să valorificăm talentele sportivilor noştri care, după cum au demonstrat, nu sunt deloc de neglijat. Sportivilor noştri le datorăm tot respectul.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

De la Grupul deputaţilor independenţi, domnul deputat Tudor Ciuhodaru.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa!

Domnul Mircea Duşa:

Numai puţin vă întrerup. V-aş atrage atenţia, sunt încă mulţi colegi care doresc să prezinte declaraţiile politice. Conform Regulamentului, trebuie să vă încadraţi în trei minute.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Bună dimineaţa, încă o dată.

Mă întreb dacă v-aţi uitat aseară la televizor. Eu da. Până târziu în noapte.

O informaţie de ultimă oră îmi zgâria retina şi sângeram. Încă o doctoriţă a fost înjunghiată. Din ce în ce mai mulţi dintre cei care încearcă să salveze vieţi sunt agresaţi, umiliţi, înjunghiaţi, bătuţi. De multe ori chiar de către cei cărora le salvează viaţa.

Din păcate, numărul agresiunilor, atât fizice, cât şi verbale din unităţile spitaliceşti, este în creştere. Din păcate, de cele mai multe ori, femei care lucrează în sistemul medical au ajuns cu infirmităţi, iar, de ce să nu spunem, sunt doctori care au murit la datorie.

Acum un an, iniţiam un proiect legislativ ce viza considerarea acestor agresiuni împotriva personalului medical să fie considerate infracţiuni şi să fie pedepsite ca atare. Nici acum acest proiect de lege nu a fost ratificat şi, din păcate, nu văd, deocamdată, nicio soluţie pentru ca cei care încearcă să salveze vieţi să se simtă în siguranţă.

Voi mai iniţia astăzi un proiect, la care vă invit să vă alăturaţi, ce prevede modificarea Legii nr.371/2004 şi dă posibilitatea unităţilor sanitare să solicite înfiinţarea unor posturi de poliţie în unităţile ce deservesc populaţia. Pentru că, în afară de Dan Velcelean, au mai fost şi alţii. Pentru că mă pot întreba cine sau câţi trebuie să mai moară ca să găsim un minim de siguranţă pentru cei care ne salvează în fiecare zi. Pentru că şi viaţa lor trebuie salvată.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

De la Grupul parlamentar al PSD au depus scris domnii deputaţi Valeriu Zgonea, Liviu-Bogdan Ciucă, Rizea Cristian, Filip Georgescu, Ion Dumitru.

Are cuvântul domnul deputat Ioan Stan.

Domnul Ioan Stan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Este de înţeles imperioasa nevoie ca Fondul Monetar Internaţional să fie convins de bunele intenţii ale guvernanţilor din România, doar mai sunt de primit tranşele III şi IV ale împrumutului, desigur după ce vor fi aprobate.

Vorbirea despre aceste bune intenţii nu se poate face la gard, el neexistând, şi nici pe lăicioară la poartă, că suntem în stare să edităm şi noi o scrisoare de intenţie.

Acestea sunt, după mine, principalele motive ale elaborării documentului care, prin grija Mediafax, şi-a lansat conţinutul ameninţător spre românii de toate vârstele şi, repet, maniera de comunicare cu Fondul Monetar Internaţional nu prezintă decât neajunsul că scrisoarea cu pricina a fost ascunsă nu "de", ci "cu" intenţie nouă, ăstora de contribuim la bugetul pe care îl gestionează Guvernul.

Important este, desigur, ce promite acest gestionar în scris, deci neretractabil binefăcătorului monetar internaţional.

Şi ce promite? Pe scurt concedieri şi noi taxe!

Pe înţelesul tuturor, lucrurile stau astfel. Promisiunea de reducere a cheltuielilor cu salariile bugetarilor cu jumătate miliard euro va fi pusă în fapt pe două căi, şi anume:

• vor fi disponibilizaţi cea 32.000 de bugetari, ceea ce se presupune că va însemna o reducere de 0,2% din p.i.b. a cheltuielilor
• se vor reduce sumele alocate pentru prime şi ore suplimentare cu 252 milioane de euro, ceea ce ar însemna cam tot 0,2% din p.i.b.
• altă promisiune din aceeaşi scrisoare se referă la introducerea metodei de coplată în sistemul medical prin introducerea unui plafon maxim de 600 lei pe an pentru limitarea numărului de servicii medicale gratuite la care are acces un bolnav.

Cum spuneam, acestea fiind scrise pe hârtie nu vor mai putea fi negate de semnatarii documentului, ba chiar vor trebui să fie realizate ca un angajament ce se află! Fac această afirmaţie pentru că, aşa cum s-a văzut, la nivel guvernamental se obişnuieşte retractarea spuselor de azi cel târziu mâine. S-a întâmplat astfel cu afirmaţiile miniştrilor de finanţe şi al muncii, care au "testat piaţa", lansând propunerile impozitării pensiilor şi limitării dreptului la alocaţie al copiilor, care, după ce au fost prezentate cu argumente, pe ton apăsat spre categoric, au fost reconsiderate în bâlbâieli după reacţia fermă a cetăţenilor revoltaţi.

Sigur, domnul prim-ministru îşi poate imagina că a liniştit apele, lăsând să se creadă că şi-a pus miniştrii la colţ pentru că, chipurile, nu ştiu să refuze presa când sunt opriţi pe culoare. Las la o parte faptul că numai pe culoare n-au făcut cei doi miniştri declaraţiile cu pricina pe care, cel puţin eu, nu le pot crede simple fantezii. Pentru că prea seamănă cele întâmplate cu scenariul acela cu poliţistul bun şi poliţistul rău! Adică, după ce te anchetează dur poliţistul rău, vine cel bun, se scuză pentru comportamentul colegului său şi te ameţeşte cu bunăvoinţă şi băuturi răcoritoare pentru ca, în final, să te pună să semnezi aceleaşi declaraţii pe care, reaşezându-ţi coastele, ţi le-a trântit în faţă iniţial poliţistul cel dur.

Văzând acestea toate, să ne încumetăm a crede că prezentul îl ştim. Pentru luminosul viitor, prevăd că românii vor afla mai multe despre ideea de coplată din sistemul sanitar, despre noul sistem de taxare a locuinţelor la valoarea reală, despre reducerea ajutoarelor sociale, în speţă cele pentru încălzirea locuinţei, despre limitarea accesului copiilor la alocaţii şi, de ce nu, despre creşterea t.v.a.-ului sau a cotei unice de impozitare.

Eu cred că miniştrii Vlădescu şi Şeitan nu au vorbit în necunoştinţă de cauză. Ei au avut ordin să testeze reacţia opiniei publice la anunţarea unor măsuri care nu erau produsul unor fantezii personale, ci repere ale angajamentului asumat în faţa Fondul Monetar Internaţional prin semnarea acordului de împrumut. Or, în acest document, ca şi în scrisoarea de intenţie scrie clar că statul trebuie să reducă salariile, pensiile şi alte cheltuieli bugetare de natură socială.

Ştiind că aproape jumătate din populaţia României a declarat deja că o duce mai rău decât anul trecut, nu-mi doresc decât ca vorbele mele de azi să fie contrazise de realitatea zilei noastre de mâine, păstrând ritmul de dezminţire practicat de Guvern în aceste prime luni ale anului 2010.

Consimt chiar la prelungirea intervalului de negare a afirmaţiilor guvernamentale până la jumătatea anului acesta, nu 2012, presupunând că mai rezistă Guvernul până atunci,

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

De la Grupul parlamentar al PD-L au mai depus declaraţii scrise domnul deputat Trăşculescu Alin şi domnul deputat Ioan Oltean. Are cuvântul domnul deputat Gheorghe Tinel, în ordinea listei.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică din această dimineaţă se intitulează "Sunt mai sănătos ca toţi patronii voştri"

În ultimele două săptămâni, bursa zvonurilor a fost alimentată de un subiect extrem de periculos din perspectiva implicaţiilor şi conotaţiilor politice date acesteia. PSD-işti şi PNL-işti şi nu numai au lansat pe surse zvonul că preşedintele Traian Băsescu ar fi foarte grav bolnav şi că, vezi Doamne, există riscul neducerii mandatului la bun sfârşit.

Se pare că însuşi Mircea Geoană ar fi încercat să se folosească de acest zvon la congresul PSD, spunându-le PSD-iştilor că dacă îl votează pe el ca preşedinte al partidului va aduce PSD-ul la guvernare împreună cu PNL, după ce, bineînţeles, Traian Băsescu nu va mai fi preşedintele României, iar el îi va prelua provizoriu prerogativele în calitatea pe care o are acum, de preşedinte al Senatului.

După mine, toate aceste zbateri ale opoziţiei au la bază comportamentul din ultimele luni ale preşedintelui Traian Băsescu, care tace, lipsindu-i pe jurnalişti şi politruci de interpretări şi răstălmăciri spumoase, care, chipurile, fac rating. De! Dacă nu tace, încalcă Constituţia şi riscă suspendarea, ca în 2006. Dacă tace, scad rating-urile televiziunilor, se îngustează orizontul analizelor politice şi e bănuit de metastază, ciroză, boala lui Calache, conspiraţie regionale şi şancru şi, de ce nu, cutremurul din Chile.

Cred, însă, că tăcerea preşedintelui are, în această perioadă, de frământări puternice pe scena politică a României, un motiv bine întemeiat. Orice ar fi spus preşedintele s-ar fi interpretat în fel şi chip: că se amestecă în treburile interne ale partidelor de opoziţie, care tocmai îşi aleg în această perioadă liderii, că se amestecă în treburile interne ale Guvernului Boc şi, vezi Doamne, acesta îi ascultă orbeşte ordinele, că încearcă să creeze un partid prezidenţial, rupând, în acest sens, parlamentarii din partidele de opoziţie, ce mai!, toată gama de suspiciuni şi acuzaţii cu care ne-au obişnuit, în primul mandat prezidenţial, adversarii preşedintelui.

De fapt, după mine, tăcerea preşedintelui ascunde dorinţa de a fi cu adevărat un altfel de preşedinte. Şi a promis acest lucru în campania electorală, când a spus că, în viitorul mandat, nu va mai repeta greşelile mandatului încheiat, că va fi mai înţelept, mai aplicat.

Personal, mi-ar plăcea ca preşedintele Traian Băsescu să se ghideze în acest nou mandat după principiul "Tace şi face!" Cât despre boală, vorba dânsului: "Sunt mai sănătos decât toţi patronii voştri la un loc!"

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

De la Grupul independenţilor a mai depus declaraţii scrise domnul deputat Soporan Vasile.

De la Grupul parlamentar al PNL are cuvântul domnul deputat Victor Paul Dobre.

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte "Ceasul al 13-lea"

Săptămâna trecută, Guvernul Boc a adoptat Ordonanţa de urgenţă privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi diminuării şomajului în 2010.

Conform acestei ordonanţe, angajatorii care, în anul 2010, pe locurile de muncă nou create stabilesc raporturi de muncă cu persoane provenite din rândul şomerilor aflate în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă cu minimum trei luni anterioare datei stabilirii raporturilor de muncă şi pe care le menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 12 luni, beneficiază, pe o perioadă de maximum şase luni de la data încadrării, de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru aceste persoane.

Ideea de a stimula angajatorii să încadreze în muncă persoane provenite din rândul şomerilor, deşi nu este nouă, este bine venită, pe o piaţă a muncii pe care actualul Guvern nu a avut, cel puţin până acum, o politică de măsuri active pentru ocuparea forţei de muncă. Am susţinut în repetate rânduri că măsurile active sunt cele care vor conduce la reducerea numărului de şomeri, deci la o presiune mai scăzută pe bugetul asigurărilor sociale, mai ales în perioada de scădere economică severă pe care ţara noastră o traversează.

Prin urmare, înţeleg filozofia acestei reglementări pe piaţa muncii. Ceea ce nu înţeleg este de ce a fost nevoie de mai mult de un an de zile pentru ca această măsură să fie adoptată. De ce a fost nevoie ca numărul şomerilor să ajungă la aproape 750.000 de persoane înainte ca Guvernul Boc să ia în considerare posibilitatea stimulării angajatorilor să încadreze în muncă persoane provenite din rândul şomerilor.

Poate că legiferarea la timp a unei asemenea facilităţi pentru angajatori ar fi făcut ca rata şomajului, la nivel naţional, să nu depăşească opt procente, aşa cum se întâmplă în prezent. Poate că, în loc să acorde plăţi compensatorii sau să prelungească perioada de acordare a ajutorului de şomaj, Guvernul Boc putea lua măsuri active pe piaţa muncii, mai ieftine pentru buget şi mai eficiente din punct de vedere al şomajului.

În repetate rânduri, am solicitat Guvernului luarea unor măsuri active pe piaţa muncii şi, chiar dacă, aşa cum rezultă din textul ordonanţei despre care v-am vorbit, nici acum Guvernul Boc nu a înţeles pe deplin că este mai viabil din punct de vedere economic şi social să diminueze bugetul asigurărilor sociale cu contribuţiile unui angajat decât să plătească ajutor de şomaj unei persoane care nu munceşte, mă bucur totuşi că vocea mea şi a colegilor mei s-au făcut în sfârşit auzite, chiar dacă abia în ceasul al 13-lea.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Din partea Grupul parlamentar al PSD, au mai depus declaraţii scrise domnul deputat Vasile Gliga şi domnul deputat Răţoi.

Are cuvântul doamna deputat Roşca Lucreţia.

Doamna Lucreţia Roşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se numeşte "Cadou de mărţişor 2010 pentru viitoarele pensionare ale României"

Stabilirea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei şi bărbaţi este justificată de Guvernul Boc ca fiind necesară pentru asigurarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi, precum şi de aliniere a României la legislaţia europeană. Directiva 2000/78/CE intră, însă, în contradictoriu cu declaraţiile oficialilor, în ea specificându-se: "Prezenta directivă nu aduce nicio atingere dispoziţiilor naţionale de stabilire a vârstelor de pensionare".

În perioada iulie-august 2009, Departamentul Egalitate de Şanse şi Combaterea Discriminării al Organizaţiei de Femei PSD a demarat un sondaj între femei, membre şi simpatizante, şi consultări cu ONG-uri pe tema privind egalizarea vârstei de pensionare. Concluziile au fost: 82% dintre femeile chestionate nu sunt de acord cu această decizie.

Femeile nu sunt bărbaţi! Dumnezeu ne-a creat diferiţi ca sex şi ca menire pe Pământ. Femeile din România trecută şi, din păcate, actuală au un grad de ocupare cu muncă efectivă de cel puţin 12-14 ore pe zi. Pe lângă activitatea profesională, ele afectează mult timp pentru creşterea şi educarea copiilor, pentru treburile casnice, pentru îngrijirea părinţilor, bătrâni sau bolnavi.

Sprijinul din partea statului pentru susţinerea familiei şi uşurarea muncii femeii este foarte slab, sau inexistent în cea mai mare parte a României: lipsesc serviciile sociale, accesibile şi de calitate pentru creşterea copiilor; lipsesc posibilităţile financiare pentru procurarea aparaturii casnice, care le-ar uşura munca femeilor; lipsesc servicii de sănătate accesibile; lipseşte asistenţa socială sau de sănătate pentru persoanele în vârstă sau bolnave şi, în plus, există discriminarea pe piaţa muncii privitor la accesul femeii la posturile bine plătite.

Nu este vina femeilor că aduc o contribuţie mai mică la sistemului public de pensie, ci a guvernelor şi a sistemului care permite discriminarea între cele două sexe.

Domnilor guvernanţi şi domnilor bărbaţi, îmi permit, datorită meseriei mele, să vă amintesc că, fiziologic, orice femeie la aproximativ 50 de ani intră într-o perioadă care o face, în jur de 55 de ani, să aibă nu o boală, dar o afecţiune care se numeşte osteoporoză fiziologică, adică femeia decalcifică difuz sistemul osos, cu atât mai intens cu cât eforturile zilnice sunt mai intense. Prevenirea complicaţiilor acestui proces la limită cu boala există, dar nu pentru femeile din România, care nu au nici educaţia sanitară necesară, dar, cel mai grav, nu au suportul financiar.

Aşadar, domnilor, o femeie ca să rămână la fel de înaltă, cu articulaţiile nedeformate şi bună de muncă până la 65 de ani, adăugaţi-le, printr-o lege obligatorie, în paralel, la venitul salarial lunar, aproximativ 200-300 ron pe lună, atât cât costă o prevenţie minimă a procesului fiziologic pe care Dumnezeu l-a dat femeilor.

Şi pentru că adevărul este întotdeauna la mijloc şi pentru că există meserii şi femei care doresc să muncească şi peste 65 de ani, daţi prin legea pe care o pregătiţi posibilitatea ca, peste 30 de ani de cotizaţii la sistemul unic de pensii, femeile să poată continua activitatea doar la cerere.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim.

Grupul parlamentar al PD-L, domnul deputat Corneliu Olar.

Domnul Corneliu Olar:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava! (Şeful scârţ şi moţul pârţ)"

Pentru a putea comasa învăţământul, trebuie să ştim prin ce se deosebeşte dispersia locuinţelor din Munţii Apuseni de dispersia locuinţelor de pe alte plaiuri.

Nu sunt dintre cei care susţin că oricât de mic ar fi numărul de elevi ai unei şcoli dintr-un cătun neaccesibil, trebuie ca statul să menţină această şcoală. Ar fi absurd şi ar fi în detrimentul calităţii învăţământului, care, în sine, este o investiţie.

Într-adevăr, există foarte multe şcoli în Munţii Apuseni în care numărul de elevi a scăzut atât de mult, încât menţinerea şcolii este pusă sub semnul întrebării. În contextul depopulării Munţilor Apuseni, am mai arătat cauzele acestei reduceri şi deoarece am avertizat tot timpul asupra acestui fapt de interes naţional, sunt convins şi de această dată că Ministerul învăţământului trebuie să nuanţeze comasarea şi în special să o însoţească, în cazul Munţilor Apuseni, sau prin investiţii complementare comasării sau să ne lase în pace.

Copiii moţilor din clasele I-IV nu pot beneficia de învăţarea limbii engleze şi a calculatorului, deoarece un dascăl nu poate şi nu trebuie să poată să îi înveţe pe cei 8 copii alfabetul, disciplinele şi în plus limba engleză şi folosirea calculatorului. Sunt de acord şi cu faptul că dacă lucrurile ar rămâne aşa cum sunt, mulţi copii ai moţilor din cătunele dispersate ar porni într-o lume superinformatizată cu un handicap imens.

Problema este că acei copii nu pot fi culeşi cu microbuzele, deoarece nu există drumuri auto sau şi dacă există, acestea sunt nefuncţionale peste 60% din perioada de învăţământ, căci iarna nu-i ca vara!

M-am gândit la construirea de internate după modele stabilite, ca şi în cazul sălilor de sport, astfel încât să nu fie necesară efectuarea de proiecte şi pentru acestea; în acele internate, şi-ar găsi în primul rând un loc de muncă şi dascălii rămaşi fără şcoli, asigurându-se astfel supravegherea copiilor cu vârste între 6 şi 10 ani. Totuşi, ce te faci cu puiul de moţ instituţionalizat a cărui legătură ombilicală există şi ce te faci cu clădirile şcolilor părăsite? Multe şcoli se află pe lângă un cămin cultural şi de voie, de nevoie se întreţin împreună. Dacă vor fi separate, se vor desfiinţa amândouă. Nu pot să cred că cineva poate expedia astfel de situaţii printr-o fluturare din mână sau prin expresii de genul: "câte situaţii de acestea sunt ca să putem vorbi de excepţii?" Toate comunele din Ţara Moţilor se află în această situaţie. Nu am crezut că voi ajunge să mă lupt împotriva depopulării munţilor şi cu o astfel de problemă.

Şi dacă am lua în calcul varianta culegerii copiilor cu microbuzele, tot am ajunge la cheltuieli infernale: microbuzele, construirea şi întreţinerea drumurilor auto ar ajunge la valori a căror amortizare este atât de îndelungată încât numai de investiţii nu poate fi vorba. Oricum ai da-o şi ai calcula-o, comasarea reclamă mai multe cheltuieli decât investiţii şi dacă excludem posibilitatea de a lăsa şcolarizarea la latitudinea părinţilor sau a copiilor, ajungem la concluzia că la noi, la moţi nu se poate face comasarea aşa cum nu s-a putut face nici CAP-ul.

Am mai spus şi în alte dăţi că omogenizări de genul comasării, văzute în final ca şi metodă de a avea oamenii sub control şi de a culege taxele, - azvârlă oamenii din munţi şi omoară găina care face ouăle de aur. Ameninţat cu colectivizarea, un primar din Munţii Apuseni a spus: "Apă rece, oameni buni, până-i... n-o fi colectivă la noi." A făcut patru ani de puşcărie, dar nu s-a făcut colectiv! Apă rece ".. şi patru ani de opoziţie sau lăsaţi comasarea pentru vremuri mai bune!

Stimate domnule ministru, doresc prin această declaraţie politică să vă amintesc şi prevederile art. 32 din Constituţia României: "învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii." şi să-mi precizaţi de ce în bugetul de stat pe anul 2010 nu s-au prevăzut bursele sociale de studii, fiind ameninţată funcţionarea internatelor şcolare din lipsa fondurilor.

Ai carte, ai parte (de)parte de carte!

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumesc.

Domnul Nicuşor Păduraru:

Bună dimineaţa!

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi are titlul "Voinţa populară trebuie să fie lege pentru orice parlamentar."

În data de 22 noiembrie 2009 nu mai puţin de 77,78% din alegători s-au pronunţat în favoarea existenţei unui Parlament unicameral, iar peste 88,84% au votat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. Aceste date reprezintă voinţa populară şi al doilea vot de blam dat împotriva unora din parlamentari, iar partidele care au vrut în mai 2007 să îl suspende pe preşedintele României, Traian Băsescu, sunt din nou în ipostaza de a fi împotriva cetăţenilor României.

Atrag atenţia că prin declaraţiile liderului Partidului Social Democrat, domnul Victor Ponta, dar şi prin reacţiile politice ale Partidului Naţional Liberal, devine evident faptul că se încearcă împiedicarea punerii în aplicare a unei decizii foarte clare a majorităţii românilor, exprimată la referendumul din noiembrie anul trecut. în acest moment, prin atitudinea lor, cele două partide nu fac altceva decât să îşi arate dispreţul public faţă de cei care i-au trimis în Parlament şi să nu îşi asume responsabilitatea pentru o decizie populară cu o greutate constituţională.

Din păcate, cele două partide au rămas prizoniere unei "democraţii originale", exersează o demonstraţie de tupeu politic care este înţeleasă doar de liderii politici ai PSD-ului şi ai PNL-ului. "Democraţia este guvernarea poporului de către popor, pentru popor", aşa se pronunţa Abraham Lincoln cu referire la ce înseamnă democraţia. Poate că parlamentarii PSD şi PNL nu au înţeles exact ce înseamnă cu adevărat voinţa populară: dacă pierzi în faţa poporului, atunci nu poţi să emiţi pretenţii pentru a1 guverna şi eşti obligat să pui în aplicare decizia pe care el o impune. Nu poţi fi mai presus de voinţa exprimată de români, nu ai acest drept, iar când te situezi în afara unei decizii populare, dacă mai ai onoare, îţi rămâne posibilitatea să îţi dai demisia.

În acest moment, nu pot să trag o altă concluzie, domnilor parlamentari ai PSD şi PNL, decât că vă este frică să puneţi în aplicare această dorinţă exprimată prin vot democratic pentru că o să vă pierdeţi privilegiile. Principiul fundamental al oricărui sistem democratic este respectul faţă de voinţa naţională exprimată prin vot, iar, în acest moment, partidele dumneavoastră de opoziţie nu fac altceva decât să se împotrivească exact acelui instrument politic care v-a definit ca reprezentanţi ai colegiului pe care îl reprezentaţi: votul democratic deja exprimat şi validat.

În momentul de faţă, Parlamentul României nu poate fi tras la răspundere pentru deciziile sale, nu există o responsabilizare corectă a sa. Preşedintele României, însă, poate fi demis prin referendum. Primarul unui oraş sau al unei comune, de asemenea poate fi demis printr-un referendum. Mi se pare normal ca într-un mod echitabil şi Parlamentul să poată fi supus acestui instrument democratic.

Propun, prin urmare, comisiei care va analiza modificarea Constituţiei să echilibreze această disfuncţie şi în cazul în care o decizie a Parlamentului nu respectă rezultatul unui referendum sau românii resping o solicitare făcută de Parlament prin referendum, în care se cere demisia unui preşedinte de stat, sau a unei alte situaţii care poate arunca România într-o criză politică (cazul din 2007 cu demiterea preşedintelui Băsescu), Parlamentul să poată să fie dizolvat ca urmare a voinţei populare exprimate. Această posibilitate de utilizare a referendumului ar trebui să meargă chiar şi până la nivelul parlamentarului, dacă vrem să fim corecţi, care nu îşi face datoria faţă de cetăţenii care l-au ales. în momentul când poporul nu mai are încredere în tine, atunci nu mai ai legitimitatea necesară să îl reprezinţi.

Reducerea numărului de parlamentari şi Parlamentul unicameral sunt deja hotărâte, iar Parlamentul României este ales pentru a reprezenta cetăţenii şi nu pentru a ne opune deciziilor pe care aceştia le exprimă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Da. De la Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Dragoş Zisopol.

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează "Uniunea Elenă din România, un proiect pentru democraţie participativă".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Uniunea elenă din românia (uer) prin promovarea relaţiilor interculturale în sensul conservării, păstrării şi promovării istoriei, culturii, tradiţiilor şi personalităţilor remarcabile care au făcut cinste popoarelor elen şi român, urmăreşte revigorarea respectului de sine fundamentat pe o justă apreciere a valorilor membrilor noştri.

În acest context, unul dintre scopurile fundamentale ale Uniunii elene din româniaconstă în selectarea, educarea, formarea şi promovarea tinerilor cu aptitudini reale de lider în toate domeniile de activitate specifice organizaţiei noastre, prin dezvoltarea aptitudinilor în domeniul relaţiilor interpersonale, cu scopul de a crea elite bazate pe valorile fundamentale ale vieţiispirituale şi morale.

Prin activităţile specifice Uniunii elene din românia dorim ca un număr considerabil de tineri să devină creativi şi implicaţi activ în viaţa comunităţii în diferite domenii, precum artă şi cultură, incluziune socială, protecţia mediului, protecţia monumentelor istorice, politici de tineret, media şi comunicaţii etc.

Suntem alături de tineri pentru a-i face să înţeleagă diversitatea în toate nuanţele ei, să-şi materializeze ideile, să-i ajutăm să treacă de la discuţiile despre forţa iniţiativei şi avantajele voluntariatului la iniţiativă şi voluntariat.

Promovând concepte şi tehnici inovative de implicare şi participare a tinerilor în cât mai multe şi variate activităţi, facilitându-le înţelegerea procesului legislativ şi dezvoltându-le dialogul cu autorităţile publice, Uniunea elenă din românia îşi doreştesă se constituie într-un partener generos al tinerilor într-un proiect amplu pentru democraţie participativă.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumesc.

Dacă vreun domn deputat mai doreşte să intervină? Dacă nu, declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice...

Poftiţi? Am întrebat dacă mai doreşte cineva să intervină. Vă rog să vă anunţaţi dacă doriţi.

Poftiţi.

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Văd că suntem în continuare puţini, dar buni.

Declaraţia mea politică se adresează domnului prim-ministru Emil Boc şi domnului ministru al sănătăţii Attila Cseke.

Stimaţi domni care vă aflaţi la conducerea tristă a acestei ţări,

O analiză superficială a sistemului de sănătate românesc ne arată că el se află în faliment. Rămâne doar să declaraţi public acest lucru.

Dacă bugetul anului 2010 era, pe hârtie, 15,7 miliarde lei, dumneavoastră, anul trecut, printr-o semnătură, aţi mutat 2,8 miliarde lei către anul 2009 sub forma aşa-numitelor "credite de angajament". Astfel că o socoteală foarte simplă ne arată că bugetul acestui an este de doar 3,12 miliarde euro, ceea ce, la un calcul la fel de simplu, ne arată că suma alocată pe fiecare cetăţean român este de 150 euro/an, sumă care este de 10 ori mai mică decât media Uniunii Europene care este de 1500 euro/locuitor/an.

În acest fel constatăm că sistemul sanitar românesc se află la finanţarea anilor '90. Este adevărat că vă ghidaţi după deviza "tot înainte că înainte era mai bine", dar cred că acest lucru trebuie să fie corectat.

În acest sens, domnule prim-ministru şi domnule ministru al sănătăţii, vă declar că aveţi obligaţia morală şi politică să recunoaşteţi subfinanţarea sistemului sanitar şi să alocaţi suma de 1,8 miliarde euro pentru acest an, în vederea echilibrării finanţării sistemului sanitar românesc.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim, domnule deputat.

Au mai depus declaraţii scrise domnii deputaţi Vîlcu Samoil şi domnul deputat Buda.

Mai doreşte cineva să intervină? Nu.

Declar şedinţa dedicată declaraţiilor politice închisă şi vă doresc o zi bună.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Daniel Buda:

"Apropiata radiografie a justiţiei din România"

Ca stat membru cu drepturi depline în structurile europene, România este supusă mecanismelor de evaluare şi control al angajamentelor asumate în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare. În perioada imediat următoare, va fi publicat Raportul intermediar al Comisiei Europene privitor la mecanismele de colaborare şi control în afacerile interne şi sistemul judiciar din ţara noastră. Desigur, acest raport este aşteptat, în egală măsură, de către noi, parlamentarii, clasa politică şi societatea românească, fiind văzut ca o cuantificare a eforturilor depuse de către cei responsabili cu reformarea sistemului judiciar. În baza raportului pe justiţie, publicat de Comisia Europeană în luna iunie a anului trecut, oficialii europeni au decis ca mecanismul de cooperare şi verificare pentru România să fie continuat astfel încât să nu fim ghidaţi de sentimentul autosuficienţei care ar duce, desigur, la o încetinire a turaţiei motoarelor în procesul de modernizare şi reformare a justiţiei.

Eforturile în direcţia reformelor economice, sociale, juridice, din ultima perioadă s-au făcut nu la presiunea Bruxelles-ului, ci datorită echipei guvernamentale care a înţeles şi a conştientizat importanţa angajamentelor asumate în faţa structurilor europene şi necesitarea iniţierii unor reforme profunde şi reale, în vederea poziţionării României în rândul ţărilor cu adevărat europene.

Dincolo de toate criticile sau aprecierile, ca urmare a întocmirii unui astfel de raport de evaluare, elementul esenţial îl constituie faptul că el trebuie privit ca un imbold în continuarea eforturilor de reformare, pe care, cu certitudine, le facem primordial pentru noi. Aceste rapoarte trebuie privite ca o evaluare a activităţii noastre, fiind, înainte de toate, stimulatoare pentru rezolvarea problemelor pe care le avem. De asemenea, trebuie să recunoaştem că mai avem suficiente probleme încă nesoluţionate.

În acest moment, nu se mai pune problema sancţionării de oficialii europeni prin renumitele steguleţe roşii sau galbene, ci este mai degrabă vorba de o evaluare a progreselor înregistrate de la ultimul raport din luna iunie a anului trecut. Dacă în ultima perioadă scena politică a fost animată de pregătiri pentru alegeri interne sau naţionale, bucurii sau nemulţumiri ca urmare a rezultatelor alegerilor, reformarea şi modernizarea sistemului judiciar nu au încetat, măsurile privind transparenţa sistemului, adoptarea unor proceduri mai simple şi costuri cât mai mici pentru cetăţean, precum şi demersurile pentru adoptarea Codurilor de Procedură - Codul de Procedură Civilă şi Codul de Procedură Penală, au continuat în acelaşi ritm susţinut, ca şi până acum. Progresele înregistrate, dar şi observaţiile de la ultimul raport au reprezentat, în mod cert, un mesaj clar că reforma justiţiei este, prin importanţa şi implicaţiile sale la nivelul întregii societăţi româneşti, o condiţie fundamentală a evoluţiei spre mai bine a fiecărui cetăţean, o garanţie a faptului că setul de valori pe care se fundamentează societatea - dreptate, proprietate, libertate, egalitate - funcţionează, dar trebuie perfecţionat. O reformă reală şi eficientă nu se face peste noapte, este nevoie de timp, răbdare, consecvenţă şi echitate.

Suntem abia la începutul drumului, însă progresele deja înregistrate în procesul de investigare cu imparţialitate a faptelor de mare corupţie, măsurile de prevenire şi combatere a crimei organizate, consolidarea transparenţei şi eficienţei actului de justiţie, în special prin consolidarea capacităţii şi responsabilităţii instituţiilor sistemului judiciar, trebuie să continue, motiv pentru care monitorizarea şi, evident, observaţiile Comisiei Europene reflectate corect şi obiectiv vin în întâmpinarea şi eficientizarea sistemului judiciar.

Am convingerea că ritmul modernizării şi reformării justiţiei din ţara noastră va continua cu aceeaşi cadenţă susţinută deoarece, pe lângă faptul că sunt absolut necesare consolidării statului de drept, suntem conştienţi de faptul că nerezolvarea problemelor cu care se confruntă ţara noastră poate conduce la blocarea unor fonduri europene de sute de milioane de euro.

Justiţia este pentru toţi, nu ţine cont de situaţia politică, socială, economică sau culturală, de aceea, sunt convins că observaţiile cuprinse în raport vor fi o radiografie exactă a stării justiţiei din România, dar şi un ajutor în vederea remedierii deficienţelor care apar în acest sistem fundamental pentru statul de drept.

Domnul Adrian Mocanu:

"Mai putem crede în iluzii?"

Dacă ar fi să credem în previziunile Guvernului, realizăm că România trăieşte acum marea iluzie că va scăpa în curând de criză. Nu trebuie să uităm, însă, că şomajul nu şi-a atins încă maximul, băncile încă nu au redus dobânzile suficient de mult pentru a se reporni creditarea, iar investiţiile încă întârzie să apară. Cu toate acestea, faptul că se prognozează că economia va trece în anul 2010 pe plus şi sentimentul general că ce a fost mai rău a trecut este din ce în ce mai puternic, ne-ar putea duce către o mare deziluzie.

Din păcate pentru noi, perioada cea mai grea abia urmează. Cred că adevărata criză, specific românească încă nu a venit. Adevărata criză, a datoriei publice care trebuie răscumpărată, care nu se măsoară în falimente şi în şomeri, ci în imposibilitatea financiară de a dezvolta ţara, încă nu a început.

Faptul că, în ciuda acordului de 20 de miliarde de euro cu FMI, România nu a reuşit decât să tempereze tensiunile sociale, în special din partea bugetarilor, ar trebui să sperie Guvernul. Faptul că în urma banilor luaţi pe datorie anul trecut, nu se vede nimic pentru că au fost direcţionaţi integral în menţinerea unor cheltuieli sociale pe care statul nu şi le putea permite din bugetul de stat, ar trebui să pună pe gânduri pe toţi cetăţenii români, deoarece aceşti bani au dispărut în consum şi nu se vor multiplica niciodată prin investiţii.

Dacă acum situaţia este foarte dificilă, când statul se împrumută, mă întreb cum va arăta economia când statul va începe să-şi plătească datoriile? Problema de fond nu este a datoriei către bănci, care poate fi amânată, plătită prin noi împrumuturi, la dobânzi din ce în ce mai mici, ci tocmai acordul cu FMI şi Comisia Europeană, care nu se amână, ci se plăteşte. Mă întreb de unde va face rost Guvernul de până la 9 miliarde de euro (7 miliarde euro către CE şi BM şi încă cel puţin 2 miliarde euro către FMI) pentru a plăti instituţiilor financiare banii folosiţi şi pentru a menţine iluzia că a trecut criza mai uşor peste români? Acordul cu FMI expiră în anul 2011. FMI spune că economia îşi va reveni în anul 2012. Mai corect spus, indiferent cât de bine va merge economia românească atunci, plata datoriei va fi o frână serioasă în calea dezvoltării. La dobânzile de circa două miliarde de euro către bănci se vor adăuga alte 2-3 miliarde euro către CE şi FMI. Este vorba de bani care nu vor putea ajunge nici către investiţiile în infrastructură şi nici nu vor putea fi folosiţi pentru a acoperi deficitul de la bugetul pentru pensii.

Într-un scenariu foarte optimist, aproape toţi banii pe care îi va câştiga economia românească prin creşterea p.i.b.-ului după anul 2011 vor fi folosiţi pentru a plăti datoria publică făcută de stat în timpul crizei. Creşterea economică nu va aduce drumuri noi sau mai bune şi nici nu va însemna facturi mai mici la încălzire, prin reducerea pierderilor din sistemul energetic naţional.

Într-un scenariu pesimist, creşterea economică nu va aduce suficienţi bani la buget pentru a acoperi plata datoriei publice, fie acoperirea ei, fie dobânzile. În acel moment, Guvernul, oricare ar fi el, va ieşi în faţa poporului şi va anunţa că trebuie tăiate pensiile şi salariile, că trebuie daţi în şomaj oameni, că nu sunt bani pentru investiţii şi că este nevoie ca românii, fiecare în felul său, să strângă din nou cureaua. Îmi doresc să se întâmple scenariul mai optimist, pentru că altfel ne-am afla în faţa unui paradox economic, ţara ar ieşi din criză, iar românii ar fi nevoiţi să strângă cureaua şi mai mult.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Necesitatea reconsiderării sistemului de acordare a pensiilor publice"

Săptămâna trecută am asistat cu toţii la discuţii intense purtate în mass-media româneşti despre Proiectul Legii pensiilor adoptat de către Guvernul Boc. Au fost voci care au susţinut proiectul, dată fiind necesitatea reformării sistemului de pensii publice, dar au fost şi voci care au căutat să condamne iniţiativa executivului, pe motiv de inechitate a deciziilor.

Înainte de toate, doresc să atrag atenţia asupra câtorva lucruri: bugetul asigurărilor sociale de stat înregistrează pierderi anuale încă din 2006, în anul 2009 ajungându-se la cel mai mare deficit în valoare de 1,5 miliarde de euro; 5,54 milioane de pensionari sunt susţinuţi de 5,65 milioane de contribuabili la sistemul public de pensii (raport de 0,98 pensionari/1 contribuabil); pensiile de invaliditate au ajuns la un număr de 900.000 de pensionaţi, cu o creştere de 50% în ultimii 8 ani; anual se înregistrează o triplare a pensiilor anticipate, la momentul de faţă fiind înregistrate cca. 115.000 de pensii anticipate parţiale în plată; cheltuielile bugetare cu pensiile, pentru anul 2009, au ajuns la o pondere de 8% din p.i.b., iar tendinţa acestora este una ascendentă.

În contextul de faţă este mai mult decât evident faptul că avem de-a face cu un sistem de pensii nesustenabil, un sistem ce are nevoie de o reconsiderare a criteriilor, în baza cărora sunt acordate pensiile publice către cetăţeni. Este necesar ca acordarea lor să se facă într-un mod cât mai echitabil, fără să existe privilegiaţi ai sistemului. Actualmente, sistemele speciale de pensii publice au introdus o serie de privilegii şi tratamente preferenţiale pentru unele categorii profesionale (foşti poliţişti, militari, magistraţi sau angajaţi ai serviciilor speciale), fapt care a creat o diferenţă imensă între cea mai mică şi cea mai mare pensie publică.

Cred că sunteţi de acord cu mine când spun că, în condiţiile acestea, luarea unor decizii care să favorizeze depăşirea situaţiei în care ne aflăm are un caracter imperativ. Trebuie ca fiecare problemă să fie considerată şi să fie analizate soluţiile puse pe masă de executiv. Guvernul Boc vine în faţa noastră, în faţa Parlamentului, cu un proiect de lege care urmăreşte acordarea unui tratament corect pentru viitorii pensionari, prin stabilirea pensiilor conform contribuţiilor plătite, funcţie de creşterea salarială, un proiect ce doreşte implementarea unor criterii mai stricte pentru acordarea pensiei de invaliditate, pentru a se înlătura pensionările abuzive, dar şi pensionările anticipate. În acelaşi timp, este un proiect prin care se urmăreşte integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice, o integrare ce urmăreşte stabilirea aceloraşi obligaţii şi drepturi pentru toţi cei asiguraţi.

Obiectivul rămâne acela de menţinere a standardelor pensionarilor în plată şi trecerea graduală la indexarea pensiei în funcţie de inflaţie. Este necesar ca acordarea pensiilor să urmeze, însă, un tratament corect pentru viitorii pensionari, prin stabilirea pensiilor conform contribuţiilor plătite, funcţie de creşterea salarială.

Nu trebuie să uităm faptul că proiectul de lege are în vedere condiţiile referitoare la pensiile publice propuse în acordurile de împrumut din 2009 cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, iar luarea unor decizii ferme în privinţa Legii unice a pensiilor este importantă, dat fiind contextul în care ne aflăm.

Domnul Daniel-Ionuţ Bărbulescu:

Declaraţie politică privind alocarea discreţionară a fondurilor de către Consiliul Judeţean Olt - "Alianţa PSD - PNL împarte bugetul judeţului Olt"

În şedinţa Consiliului Judeţean Olt de joi, 25 martie 2010 "dumnezeii locali", consilierii judeţeni ai PSD Olt, au împărţit locuitorii judeţului Olt în două categorii: cetăţeni de categoria întâi, cei care au primari PSD, şi cetăţeni de categoria a doua, cei care locuiesc în localităţi care au primari PD-L. Astfel, pentru că preşedintele PSD Olt este patron de firmă de construcţii, ca de altfel şi preşedintele PNL Olt, domnul Ciugulea, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, locuitorii comunelor care au ales primari cu altă orientare politică decât PSD vor trebui să aştepte mult şi bine investiţiile şi fondurile necesare acestora.

Dacă pentru primarii PD-L banii ce vor fi alocaţi de către consiliul judeţean sunt "bătaie de joc", primarii PNL nu vor mai fi neglijaţi, comparativ cu anii trecuţi. Explicaţia este simplă, având în vedere că preşedintele PNL este adjunctul lui Paul Stănescu şi în scurt timp vor avea loc alegeri interne în partid, alegeri pe care Ioan Ciugulea este la un pas de a le pierde, datorită nemulţumirii acumulate în timp de către liberali.

Pe lângă "marea împărţeală" făcută cu dedicaţie primarilor PSD şi PNL, consiliul judeţean are la dispoziţie nu mai puţin de 11.122.000 lei ce vor fi alocaţi pentru drumurile judeţene. În traducere liberă, cele peste o sută de miliarde de lei vor fi împărţite societăţilor, care nici nu sunt greu de ghicit, care vor pietrui, asfalta şi cârpi gropile, împărţire care va fi făcută, evident, după criterii ştiute numai de conducerea administraţiei judeţene.

Potrivit proiectelor de hotărâre emise, localităţi cum ar fi Brastavăţu, Brebeni, Movileni Vădăstriţa, Vâlcele care au primari PD-L primesc câte 27.000 lei, comuna Coloneşti 5.000 lei, în timp ce comune cu primari PSD, cum ar fi Bărăşti sau Bălteni primesc 250.000 lei, 320.000 lei iar altele, tot PSD aproape dublu. Singura localitate cu primar PD-L care va primi bani de la consiliul judeţean pentru drumuri, sumă necesară cofinanţării unui proiect, este Coteana, datorită faptului că lucrarea este executată de firma PSD-istului Pavel Belinski.

Consilierii PD-L au solicitat să se dea fiecărei localităţi câte 200.000 lei cel puţin, tăindu-se alocările de la alte localităţi care figurează cu fonduri mai mari în proiectul de buget. Nu este normal ca o localitate să primească 80.000 lei şi alta 800.000 lei; e prea mare diferenţa şi sunt cazuri în care e nevoie de bani pentru asigurarea cofinanţării unor proiecte ce se derulează cu fonduri europene. Asta, cu atât mai mult cu cât, din punct de vedere al populaţiei, dar şi al suprafeţei, localităţile cu primari PD-L reprezintă 25% din judeţ, iar de la bugetul Consiliului Judeţean Olt au primit 5% din bani.

Consider că ceea ce se întâmplă în judeţul Olt este imoral, ilegal şi constituie o mare nedreptate făcută unui sfert din locuitorii judeţului Olt.

Doamna Claudia Boghicevici:

"Criza economică -o realitate ce ne afectează pe toţi"

Obişnuim să facem declaraţii politice şi astăzi, înainte de a da curs subiectului care mă preocupă şi pe care vi-l voi supune atenţiei, doresc să reamintesc că poziţia în care ne aflăm obligă şi ne obligă. Şi mă refer în special la obligaţiile pe care le avem faţă de cei care ne-au acordat încredere deplină prin votul lor şi faţă de care nu putem răspunde decât cu maximă responsabilitate, cu soluţii concrete şi aplicabile.

Criza economică, fiindcă la acest subiect fac referire acum, este o realitate. O trăim, vrând-nevrând o simţim, vedem cum afectează grav multe domenii de activitate. Atât din perspectivă economică, cât şi din perspectivă socială, consider că principiul fundamental care poate duce la diminuarea efectelor acesteia trebuie să facă referinţă la dreptate socială şi solidaritate. Acest principiu trebuie atât respectat, cât şi pus în practică. Cum? Prin susţinerea entităţilor aflate în dificultate - şi mă refer aici la agenţii economici nevoiţi să reducă personalul sau să-şi suspende activitatea şi, deopotrivă, prin găsirea de soluţii pentru persoanele disponibilizate sau care se află în situaţia de a rămâne fără loc de muncă.

Potrivit Biroului Internaţional al Muncii, la nivel mondial, anul trecut rata şomajului a atins cifra record de 6,6%.

Conform statisticii ANOFM, la finele lunii decembrie 2009, rata şomajului în România a ajuns aproape dublă, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2008: 7,8 % faţă de 4,4%.

Având aceste date, alarmante, iată cu ce soluţii vin: recalificare şi reconversie profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Reprofilarea profesională a şomerilor depinde în mare măsură de disponibilitatea acestora de reconversie profesională. Pe această cale, vreau să responsabilizez agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în aplicarea unui program obligatoriu de reconversie profesională pentru şomerii cu state vechi într-ale şomajului.

Pe de altă parte, consider că pentru existenţa unui traseu ascendent şi sigur în acest sector, este absolut necesar să sprijinim ANOFM cu fonduri, atât prin bugetul asigurărilor de şomaj, cât şi prin Fondul Social European, pentru organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare profesională, în centre de formare atât ale AJOFM, în centre regionale, sau prin furnizori de formare profesională acreditaţi.

Un instrument pentru reducerea efectelor crizei din România este Fondul Social European. Prin POSDRU există o schemă generală de ajutor de finanţare, pe trei segmente. Unul îl reprezintă subvenţionarea costurilor pentru formarea profesională a tinerilor angajaţi în prima etapă a primului lor loc de muncă, formarea profesională continuă a angajaţilor, perfecţionarea, respectiv specializarea lor, realizate la iniţiativa angajatorilor.

Iată că soluţii există. E momentul să aşezăm fiecare angrenaj la locul potrivit, aşa încât întregul să funcţioneze şi să stăvilească efectele negative ale crizei!

Domnul Ioan-Nelu Botiş:

"Stimularea fiscală a întreprinderilor care sprijină înfiinţarea sau modernizarea creşelor şi a grădiniţelor"

Ne aflăm într-o perioadă cu multe turbulenţe economice, zilnic auzim prin mijloacele de informare în masă de şomaj ridicat, de criză financiară, de disponibilizări şi de lipsa locurilor de muncă. Ştim cu toţii că obiectivul principal al guvernării este reducerea şomajului şi încurajarea creşterii economice. Pentru realizarea acestui obiectiv avem nevoie de un program care să cuprindă un set de pachete de stimulare fiscală.

Doresc să propun o măsură anticriză, o măsură care să stimuleze economia, şi totodată o oportunitate pentru copiii noştri de a avea şi de a creşte într-o creşă sau o grădiniţă modernă adaptată la actualul sistem de educaţie.

Propun, astfel, o stimulare fiscală pentru întreprinderile care înfiinţează sau care ajută la modernizarea creşelor şi a grădiniţelor pentru copii. Putem discuta despre o scădere uşoară a fiscalităţii sau scutirea de impozit pe profitul reinvestit pentru agenţii economici care doresc să participe la acest program de înfiinţare sau de modernizare a instituţiilor preşcolare.

Contribuim astfel atât la susţinerea agenţilor economici prin măsuri fiscale încurajatoare, cât şi la crearea unor condiţii optime de creştere şi de dezvoltare a viitorului şcolar şi cetăţean. În toate instituţiile preşcolare ar fi benefic să avem un sistem de supraveghere video, astfel încât părinţii să poată vizualiza prin intermediul internetului ce face copilul său.

În situaţia în care întreprinderea doreşte să înfiinţeze creşe sau grădiniţe pentru copiii propriilor angajaţi, avantajele sunt multiple. În primul rând, colaborarea între părinţi şi educatori va fi mult mai strânsă, părinţii au posibilitatea ca în pauza de masă să-şi viziteze copilul, astfel se realizează o legătură mai puternică între copil şi părinte, având posibilitatea zilnică de a se vedea mult mai des. Starea emoţională a copilului preşcolar influenţează viaţa şcolarului, a adolescentului şi a tânărului în general, motiv pentru care trebuie să ne gândim la copiii noştri, să le creăm un climat educaţional adecvat şi motivant.

Domnul Cristian Buican:

"Avem nevoie de o lege clară, coerentă şi corectă pentru organizarea alegerilor electorale din România"

Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră pentru că situaţia electorală actuală nu mai poate continua. Scrutinul electoral ar trebui să însemne pentru cetăţenii din România un motiv de bucurie, o posibilitate de a participa activ la acţiunea de schimbare sau de continuitate a unei clase politice, a reprezentatului local sau a preşedintelui. La ora actuală, vă spun sincer că nu este aşa.

Cetăţenii care se prezintă astăzi la urne transmit de fiecare dată acelaşi mesaj, mesaj pe care noi, politicienii, nu prea îl luăm în calcul. O prezenţă scăzută la urne ar trebui să reprezinte pentru noi un motiv de întrebări, nu un motiv de bucurie. Tocmai de aceea am decis să vin astăzi în faţa dumneavoastră, să vă prezint punctul meu de vedere cu privire la Legea electorală din România şi la necesitatea schimbării ei.

Eu, unul, m-am săturat ca la fiecare alegeri organizate să existe suspiciunea de fraudă, de mită electorală sau de alte practici mai mult sau mai puţin ortodoxe, care să pună sub semnul întrebării procesul electoral şi implicit legitimitatea celui ales. Noi, parlamentarii, ca exponenţi al clasei politice din România, ar trebui să dăm un semnal care să însemne începutul sfârşitului pentru aceste metehne. Noi suntem aleşi uninominal, iar acest lucru ne dă posibilitatea să oferim cetăţenilor din această ţară o lege electorală corectă, nepărtinitoare, care să limiteze practicile neortodoxe din campaniile de azi, cum ar fi mita electorală. Doar noi putem schimba acest lucru şi tocmai de aceea mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră.

Indiferent de partidul politic din care venim, trebuie să ne mobilizăm şi să realizăm o lege electorală care să fie mai presus de orice îndoială, de orice suspiciune, de orice interes personal sau de grup. Consider că până în prezent fiecare partid aflat la putere a încercat, şi de cele mai multe ori a reuşit, să impună modificări ale Legii electorale care să îi avantajeze. Această practică trebuie să dispară, altfel, nu vom realiza niciodată o Lege electorală modernă, europeană, care să răspundă nu numai nevoilor noastre, ale politicienilor, ci şi ale cetăţeanului care votează. Contestarea alegerilor electorale prezidenţiale din România reprezintă pentru noi, ca naţiune, un punct de cotitură. E un proces democratic şi corect, însă imaginea pe care noi, ca stat, o transmitem către exterior este una jalnică, aceea a unei ţări de lumea a treia. Tocmai de aceea trebuie să conştientizăm toţi necesitatea unei legi electorale care să nu mai poată fi contestată.

Doresc să vă reamintesc de faptul că acum mai bine de două luni, un raport al autorităţilor statului afirma că la alegerile europarlamentare din vara anului 2009 peste 12.000 de persoane au votat multiplu. Doresc pe această cale să constat, cu părere de rău, că această anchetă este întârziată, iar acest lucru va duce la instalarea unui sentiment de nerespectare a legii în rândul cetăţenilor. Mai mult, lipsa de reacţie a autorităţilor asupra acestui caz va reprezenta un alt motiv pentru starea de neîncredere în procesul electoral din România.

Vă rog să luaţi acest apel în serios, iar de mâine să ne concentrăm forţele pe realizarea unei legi electorale echidistante, corecte şi raţionale care să pună odată pentru totdeauna capăt acestor speculaţii cu privire la corectitudinea alegerilor din România, indiferent de scrutinul electoral de care vorbim. Pe această cale vă rog să reflectaţi asupra acestui subiect şi să formăm, în cel mai scurt timp, o comisie parlamentară pentru realizarea acestei Legi electorale, o lege care să fie mai presus de orice bănuială.

Domnul Cristian Buican:

"Rolul opoziţiei şi nevoia de dezbateri reale"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră deoarece mă îngrijorează situaţia instaurată în România în ultima perioadă, situaţie care, dacă nu se va schimba, va duce la falimentul României. Rolul opoziţiei într-o ţară democratică este unul vital şi are o strânsă legătură, atât cu buna funcţionare a instituţiilor statului, cât şi cu progresul acestuia. Tocmai de aceea, dezbaterile publice asupra proiectelor importante asumate de guvernanţi, precum şi o serie de măsuri şi politici publice de interes naţional trebuie să aibă parte de o dezbatere publică, în care opoziţia trebuie să vină cu amendamente şi modificări.

Asistăm de mai bine de două luni la un circ care nu are legătură cu vreun comportament democratic din nici o altă ţară din lume. Măsuri precum Legea unică de salarizare sau Legea pensiilor nu numai că nu au avut parte de dezbatere publică, dar nici nu fac parte din vreo strategie de redresare economică sau modernizare a statului numit România. Mai mult, în timp ce aceste legi sunt adoptate şi intră în vigoare, dezbaterea din spaţiul public se focalizează pe subiecte de cancan sau bucătărie internă a partidelor. Din discuţiile pe care le-am avut cu cetăţenii judeţului Vâlcea am observat că aceştia nu sunt interesaţi de democraţia internă din cadrul PNL, nici de echipa de conducere a PSD sau schimbarea siglei şi a numelui PD-L. Ei doresc să ştie ce măsuri va lua guvernul pentru scoaterea României din criză, doresc să afle cum îi va afecta legea pensiilor sau cine e de vină pentru micşorarea salariilor bugetarilor, o dată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării unice.

Racolările parlamentarilor din ultimele două luni reprezintă metoda prin care Traian Băsescu şi PD-L încearcă să-şi sporească controlul instituţional total şi nu numai că le merge, dar interesul mass-media este îndreptat tot în această direcţie. Invitaţii emisiunilor de la cele două posturi de ştiri sunt puşi să comenteze plecarea unuia sau altuia din PSD sau PNL şi nu măsurile guvernului. Partidul din care fac parte, Partidul Naţional Liberal, a încercat să atragă atenţia asupra acestor "perdele de fum", în spatele cărora Guvernul Boc încearcă să îşi ascundă adevărata faţă şi să distragă atenţia opiniei publice de la măsurile nocive pe care le ia în fiecare zi. De când sunt în politică nu am văzut un Guvern mai incompetent, mai populist şi mai lipsit de viziune precum Guvernul Boc. Guvernanţii sunt mai mult preocupaţi de ce parlamentar să mai fure decât de vreo măsură economică care să ajute firmele româneşti, sunt mai atenţi la cum să păcălească şi să manipuleze populaţia, decât să asigure protecţie socială celor care au nevoie pe timp de criză şi sunt creativi doar în a arunca pe piaţă şi a testa tot felul de metode de atragere de fonduri la buget (impozitarea tuturor pensiilor, diminuarea sau tăierea alocaţiilor), decât să promoveze politici publice de reformare a statului. Ei bine, în aceste condiţii, nu putem afirma decât că acest Guvern este unul de diletanţi, incompetenţi şi populişti.

În orice ţară normală condusă după minime reguli de bun-simţ dezbaterea publică asupra unor legi importante nu lipseşte. Aceasta are loc şi oricine are acces la ea, de la parlamentari şi partide politice până la asociaţiile profesionale de profil, mass-media sau ONG-uri. Tocmai de aceea am venit în faţa dumneavoastră, pentru a vă prezenta viziunea mea cu privire la acest subiect, transmiţându-vă, totodată, mai ales parlamentarilor din opoziţie, că trebuie să luăm măsuri imediate şi să aducem îmbunătăţiri majore proiectelor guvernului. Dacă se va continua cu aplicarea tuturor tâmpeniilor legislative pe care Guvernul le adoptă în fiecare zi, nu numai că nu vom ieşi în acest an din criză, dar va trebui să plătim un preţ mult prea mare pentru a fi suportat.

Fac pe această cale un apel la toţi parlamentarii să fie mai responsabili şi să îşi facă treaba pentru care au fost aleşi: adică să conceapă, dezbată şi să aprobe legi. De asemenea, îi rog pe parlamentarii puterii să transmită Guvernului acest apel, să atragă atenţia colegilor de partid din Guvern de gafele pe care le fac, iar la restul colegilor de opoziţie le cer să urmărească şi să amendeze toate proiectele care ies din birourile de la Palatul Victoria şi sunt în detrimentul cetăţeanului român.

Domnul Cristian Buican:

"Stoparea migraţiei politice"

Am venit în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta consideraţiile mele cu privire la un subiect ce stârneşte interes, atât în mediile politice şi mediatice, cât şi în ochii opiniei publice şi a tuturor cetăţenilor, deoarece evenimentele din ultima perioadă legate de acest subiect ne demonstrează că legislaţia în domeniu este încă deficitară şi trebuie modificată pentru a răspunde realităţilor în care trăim. Este vorba, fără îndoială, de migraţia politică, traseismul politic, sau cum doriţi să numiţi acest fenomen, care reprezintă o boală cronică a societăţii româneşti, modificările legislative în acest domeniu demonstrându-şi limitele.

În calitate de parlamentari ar trebui să reprezentăm un model pentru întreaga clasă politică, pentru primari, pentru consilierii judeţeni sau locali. În schimb, în aceste zile, noi demonstrăm că legea pe care mulţi dintre dumneavoastră aţi votat-o, cea legată de migraţia primarilor şi a consilierilor locali şi judeţeni, nu a fost altceva decât o minciună, în condiţiile în care noi, parlamentarii, putem pleca de la un partid la altul fără a suferi rigorile unei legi aplicabile majorităţii aleşilor locali. Nu este normal şi nici corect ca noi, parlamentarii, să concepem şi să adoptăm legi pentru toţi ceilalţi în afara noastră. De ce un primar îşi pierde funcţia dacă doreşte să demisioneze din partidul pe lista căruia a candidat, iar un parlamentar nu? De ce un consilier local sau unul judeţean îşi pierde funcţia dacă nu mai are sprijinul politic al formaţiunii din care face parte şi noi, parlamentarii, putem trece de la un partid la altul, fără a suporta niciun fel de consecinţă? Ştiu că probabil ceea ce am afirmat până acum şi ceea ce voi declara în continuare va supăra pe foarte mulţi dintre dumneavoastră, însă dacă vrem să ne bucurăm noi, oamenii politici, şi Parlamentul, instituţia pe care o reprezentăm, de mai multă încredere din partea cetăţenilor acestei ţări, trebuie să începem să ne comportăm responsabil şi să adoptăm legi corecte, echitabile şi echidistante, fie că acestea ne convin sau nu.

În momentul de faţă legea prevede pierderea funcţiei de primar atunci când acesta îşi dă demisia din partidul care l-a susţinut, iar în cazul consilierilor locali şi judeţeni aceştia îşi pot pierde funcţia când nu mai au susţinerea politică a partidului pe lista căruia au fost aleşi. În ambele cazuri există restricţii sau mai bine spus pedepse în cazul în care între ei şi partidul politic din care fac parte există o divergenţă majoră. Chiar dacă modalitatea de alegere a aleşilor locali diferă, la primari fiind vot uninominal, iar la consilierii judeţeni şi locali alegere pe liste, toţi răspund în faţa legii. Tocmai de aceea susţin şi promovez un amendament la Legea electorală existentă, prin care să stopăm acest fenomen de migraţie politică. Ţinând cont de actualele prevederi ale legii şi de faptul că alegerea parlamentarilor se realizează prin vot uninominal, putem concluziona că prevederile legale aplicabile primarilor ar trebui să se aplice şi parlamentarilor, şi din acest motiv voi face o propunere legislativă care va încerca să facă ordine în acest proces de migraţie.

Demisiile mai multor parlamentari PNL şi PSD din partidele din care făceau parte şi înscrierea la aşa numitul "grup al independenţilor" are un efect nociv pentru că nu este altceva decât un plan mârşav pus la cale de Traian Băsescu şi PD-L, plan ce are ca finalitate controlul instituţional total şi reducerea la tăcere a oricărei opoziţii, iar acest lucru, dragi colegi, este de nepermis pentru că, într-o ţară democratică, opoziţia are un rol esenţial în funcţionarea statului.

Fac pe această cale un apel la dumneavoastră pentru a rezolva odată pentru totdeauna această problemă. Nu e normal ca o dată la 4-5 ani, odată cu încheierea unui ciclu electoral, să avem aceleaşi probleme legate de acest fenomen de migraţie politică, ci trebuie să îi găsim o rezolvare definitivă.

Domnul Constantin Chirilă:

"De la statul patriarhal, la oraşele rurale"

La fiecare campanie electorală, apar lozincile electorale cum că "noi ne bazăm pe ţăranul român, pe umerii căruia s-au aşezat întotdeauna greutăţile ţării".

Comunele noastre, în număr de 2.686, sunt constituite într-o comunitate de 13.000 de sate în care îşi duce existenţa peste 60% din populaţia ţării, din care 37% lucrează direct în agricultură. Din totalul de comune mai sus amintite, probabil că circa 200, adică 8%, ar putea îndeplini condiţiile din comunitate. Restul nu. Caracteristica principală a comunelor şi a satelor noastre o constituie risipa imensă de spaţiu care nu este inclus în niciun habitat şi nici în ecosistemele agricole, profilându-se undeva la intersecţia dintre agrosisteme şi sisteme naturale, dar fără nicio intersecţie cu performanţa economică, agrară sau socială.

Uliţele sau străzile strâmbe, diforme, arborii şi pomii răsfiraţi şi cel mai adesea bolnavi, distanţa mare între utilităţi în cadrul unei gospodării, potecile întortocheate şi nesfârşite, deşi în aparenţă imprimă o frumuseţe patriarhală ţinuturilor noastre rurale în realitate denotă o entropie pozitivă avansată, în care dispersia resurselor duce inevitabil la pierderi importante, adeseori necomensurabile ale acestora şi la secătuirea patrimoniului naţional.

Or, în etapa actuală chiar dacă poteca până la izvor sau fântână este frumoasă şi ne emoţionează prin "amintirile din copilărie", pe care ni le răscoleşte ea, potecuţa, ne reaminteşte faptul că românul s-a născut "poet" şi nimic mai mult. Or, în aceste vremuri de crâncenă criză economică şi socială, românul, dacă nu se naşte, el trebuie să se metamorfozeze, să devină manager.

Primii manageri reali vor trebui plasaţi acolo unde să valorifice superior factorii naturali de care România dispune încă din belşug.

Consumul mare de energie din ruralul patriarhal românesc se poate reduce printr-o operă grea de modernizare a infrastructurii. Gospodăriile proprietarilor satelor trebuie regândite şi reconstruite într-un sistem în care valorificarea spaţiilor şi a factorilor de mediu să devină optimă. Dispersia haotică a locuinţelor şi utilităţilor trebuie să dispară prin ordonarea lor în forme geografice convenabile. Ele vor trebui să consume cât mai multă energie naturală şi cât mai puţin convenţională.

Energia convenţională cea mai costisitoare este lemnul. Ultimii ani au demonstrat că locuitorii satelor şi-au diminuat propriile lor populaţii forestiere pentru a încălzi şi pentru a-şi plăti alte obligaţii.

Tăierea masivă a pădurilor particulare a provocat adevărate dezechilibre ecologice care au făcut ca dealurile să acopere sate întregi, viiturile să înece comune şi suprafeţe imense, iar solul, cândva foarte bogat, al României să fie distrus ca fertilitate, mai ales prin arderea humusului, materia lui fertilă cea mai preţioasă. În condiţiile unei evoluţii ecologice normale, catastrofele menţionate n-ar fi avut motivaţia materială pluviometrică pentru a se produce.

Domnul Cornel Ştirbeţ:

"Dreapta românească"

Subtilul om politic şi şef de partid, domnul Crin Antonescu, care se vrea un nou "Vizirul" al PNL, a declarat recent pentru Agenţia Mediafax că, după evaluările sale, care nu prea dau greş, nu exclude posibilitatea ca PSD să intre din nou la guvernare alături de PDL.

Domnul Crin Antonescu aduce în sprijinul predicţiei sale argumentul că, spre deosebire de PNL, atât PSD, cât şi PDL au avut tentative de a se transforma în partide-stat, astfel încât sunt perfect compatibile pentru a reintra, împreună, la guvernare. El nu îşi pune nici o clipă întrebarea, de bun-simţ, de ce ar avea nevoie astăzi PDL de o astfel de asociere.

Partidul în fruntea căruia se află domnul Crin Antonescu este, după părerea liderului sau, singurul neprihănit de pe scena politică românească, "(...) singurulpartid capabil să reziste şi să ofere o alternativă".

La ce să reziste, nu ne spune domnul Crin Antonescu, lăsându-ne să ghicim singuri. Bănuim doar că este vorba despre rezistenţa la tentaţia revenirii la guvernare. Un păcat greu pentru orice partid, în opinia strategului liberal, în vreme ce noi ne încăpăţânăm să credem că raţiunea de a exista a oricărui partid este tocmai aceea de a ajunge la guvernare pentru a-şi pune în aplicare programul politic.

În loc să ne spună ce a făcut PNL în timpul când s-a aflat la guvernare, domnul Crin Antonescu a simţit nevoia să ne dumirească asupra a ceea ce nu a făcut PNL în aceeaşi perioadă: "Nu am avut tentative de a subordona justiţia", ne spune candid domnul Antonescu, devenind amnezic măcar faţă de celebrul episod al bileţelului trimis de preşedintele de atunci al PNL şefului statului, pentru a interveni în justiţie în favoarea fostului şi actualului patron al PNL.

"Nu am avut tentative de a folosi ilicit informaţii în jocul puterii", ne mai spune domnul Antonescu, dar uită că pe baza unor astfel de informaţii, Guvernul PNL a concesionat, pe şest, în ultima săptămână a guvernării, resursele din jurul Insulei Şerpilor, tot în favoarea fostului şi actualului patron al PNL, chiar înainte ca România să fi avut câştig de cauză în procesul de la Haga.

Mai aflăm, tot de la domnul Antonescu, încă un lucru bun pe care nu l-a făcut PNL în timpul în care s-a aflat la guvernare: "Nu am politizat administraţia la limite aberante, precum face acum PD-L". Adică, am politizat-o şi noi, citim printre rânduri, dar mai puţin, doar atât cât am putut şi cât ne-am priceput, nu "la limite aberante".

În documentul programatic "Prin noi înşine, ACUM", domnul Antonescu identifică şi defineşte adversarii politici ai PNL şi, implicit, ai domniei sale. Aceştia sunt, deloc surprinzător, Traian Băsescu şi PD-L, care reprezintă răul absolut în politica românească şi cu care este exclusă orice alianţă.

PSD, spre deosebire de PD-L, este doar un duşman ideologic, unul mult mai puţin periculos, cu care este oricând şi posibilă şi de dorit o alianţă. Surprinzătoare afirmaţii pentru liderul unui partid care se pretinde a reprezenta dreapta românească autentică.

Prin discursul său, liderul liberal Crin Antonescu dă măsura unei imaturităţi politice îngrijorătoare. El nu poate înţelege nici acum că scurtul moment de glorie, consumat într-o singură noapte alături de Geoană şi de Iohannis, a trecut, a devenit istorie. El persistă şi astăzi în identificarea lui Traian Băsescu şi a PD-L cu răul absolut în politică, fără să înţeleagă că este o idee depăşită, anacronică chiar. Nu putem să nu observăm cu uimire, dar şi cu condescendenţă, că strategia politică a domnului Antonescu are şi astăzi în centrul său doar ură cu accente hidoase faţă de Traian Băsescu şi faţă de PD-L, indusă, comandată şi impusă de patronul şi finanţatorul PNL. Este evident pentru oricine că o astfel de politică a urii, dincolo de grotescul ei, este desuetă, nerealistă, lipsită de eficienţă şi de imaginaţie, într-un cuvânt, perdantă pentru PNL şi pentru dreapta românească.

Domnul Adrian George Scutaru:

"Scrisoare deschisă adresată premierului Emil Boc privind starea Armatei"

Mă adresez dumneavoastră, domnule prim-ministru Emil Boc, în speranţa că veţi întreprinde unele acţiuni la nivelul Cabinetului pe care îl conduceţi în folosul Armatei.

Bugetul MApN pentru anul acesta este de doar 1,33% din p.i.b. (7.000.749 lei), fiind practic un buget de supravieţuire care asigură doar plata salariilor, a unor drepturi legale specifice carierei militare şi a pensiilor, rămânând prea puţini bani pentru continuarea unor programe de înzestrare vitale mai ales pentru siguranţa trupelor române ce luptă în Afganistan. Este al doilea an când, în calitate de premier, acordaţi Armatei fonduri insuficiente. În 2009, bugetul destinat MApN a fost similar cu cel actual, fiind de 6.957.884 lei.

La 21 ianuarie, CSAT a decis, ca urmare a propunerii făcute de dumneavoastră, suplimentarea trupelor din Afganistan cu 600 de militari, astfel încât numărul total va ajunge în acest an la 1798. Aţi spus că suplimentarea contingentului va fi finanţată din fondul de rezervă al Guvernului, dar nu aţi indicat nicio sumă şi nu aţi scos nicio vorbă despre starea înzestrării trupelor din Afganistan.

La discutarea bugetului pe acest an v-am cerut suplimentarea creditelor de angajament pentru apărare de la 600 milioane lei la 1,425 miliarde pentru a permite astfel continuarea achiziţionării de transportoare blindate, de autoturisme de teren blindate şi pentru ca Armata să aibă în acest an măcar un sistem de 4 avioane fără pilot (UAV). Ministerul Finanţelor nu a acceptat acest lucru, căutând explicaţii în condiţionările FMI. E uşor să dai explicaţii contabile, uitând că discutăm de siguranţa şi vieţile unor militari români. Poate nu ştiţi, domnule premier, dar avioanele fără pilot pot monitoriza rutele de transport, precum autostrada Kabul-Kandahar, a cărei siguranţă cade în responsabilitatea trupelor române în provincia Qalat şi unde s-au înregistrat cele mai multe atacuri asupra militarilor noştri, pot furniza informaţii în timp real privind eventuale ameninţări şi reprezintă şi un real factor de descurajare. Vă aduc la cunoştinţă că în Afganistan nu avem UAV-uri, cele folosite în Irak, care şi-au dovedit pe deplin utilitatea, având resursele epuizate după misiunile din acel teatru de luptă.

La 23 februarie 2010, numărul victimelor din Afganistan ajunge la 12 militari, iar bilanţul răniţilor la 49. Militarii noştri luptă în zone expuse şi bănuiesc că ştiţi faptul că pentru acest an se prevede deteriorarea securităţii în Afganistan şi creşterea numărului de incidente.

Atunci când Guvernul şi CSAT decid să trimită trupe într-un război, trebuie să se preocupe să le asigure şi mijloacele necesare protecţiei şi îndeplinirii corespunzătoare a misiunilor. Din păcate, nu am observat la dumneavoastră asemenea preocupări. Lăsaţi MApN să se descurce cum poate şi vă bazaţi pe faptul că militarii îşi fac oricum datoria. Aveţi idee cât de mult afectează moralul corpului de comandă toate discuţiile populiste privind reducerea pensiilor speciale ale militarilor? Credeţi că este normal ca singurele afirmaţii despre Armată pe care le faceţi ca premier să se rezume la mesaje de condoleanţe, atunci când mai moare un militar român, sau la declaraţii populiste privind "nesimţirea" pensiilor speciale?

Vă cer public, domnule prim-ministru, să spuneţi care sunt costurile misiunii din Afganistan în acest an şi care sunt sursele din care se vor acoperi aceste cheltuieli. Vă solicit să precizaţi când va avea loc următoarea rectificare a bugetului şi cu ce sumă veţi suplimenta bugetul MApN, în special la capitolul cheltuieli de capital pentru continuarea programelor de înzestrare. Totodată, întreprindeţi în sfârşit ceva concret şi pozitiv pentru Armată şi alocaţi de urgenţă fonduri pentru achiziţionarea de avioane fără pilot, pentru a creşte siguranţa deplasării vehiculelor militare române în Afganistan.

Dacă, Doamne fereşte, ne vom trezi într-o zi cu un număr mai mare de victime printre militari, emoţia momentului va amorsa o dezbatere publică privind rolul României în Afganistan, pe care nimeni nu-l va putea evalua ca şi consecinţe, cu atât mai mult cu cât se vor găsi destui politicieni şi comentatori care să speculeze subiectul într-o manieră populistă. Găsiţi-vă timp şi pentru Armată, domnule premier, şi nu-i mai uitaţi pe cei care, la mii de kilometri de ţară, ne apără şi pe noi.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Diplomaţie - un cuvânt care ne scapă"

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ne spune că "diplomaţie" înseamnă: 1. Activitate desfăşurată de un stat prin reprezentanţii săi diplomatici, în scopul realizării politicii externe preconizate. Comportare abilă, subtilă, şireată. 2. Carieră, profesiune de diplomat. 3. Totalitatea reprezentanţilor diplomatici constituiţi în corp.

Recent, vorbind despre comunitatea română din Franţa cu secretarul de stat francez Pierre Lellouche, ministrul de externe Teodor Baconschi a afirmat că "avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă".

Potrivit organizaţiilor societăţii civile, afirmaţiile ministrului Baconschi, prin care asociază infracţionalitatea cu etnia, aduc atingere demnităţii membrilor etniei rome, cetăţeni români şi europeni, şi încalcă legislaţia românească şi europeană în domeniul nediscriminării. Formula a fost ulterior îndepărtată din declaraţia ministrului postată pe site-ul MAE, iar Teodor Baconschi i-a invitat la o dezbatere pe reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, care au apreciat ca rasiste declaraţiile sale.

Mai mult, ministrul afacerilor externe şi-a făcut, marţi, mea culpa pentru că a vorbit despre infracţionalitatea romilor ca "problemă fiziologică" a românilor din Franţa, declaraţie care i-a atras numeroase critici şi acuzaţii de rasism.

Răspunsul celor din comunitatea romă nu s-a lăsat mult aşteptat şi, evident, acesta ne readuce aminte de anumite evenimente şi comentarii din partea preşedintelui Băsescu: "Mesajul nostru este că de zece ani strategia pe care o prezintă dumnealor aici are buget zero, e verificabil. Ne-au luat dreptul să ne exprimăm, nu am zis nimic, nu am făcut nimic, aveam doar nişte bannere în care acuzăm faptul că demnitarii care au discursuri şi atitudini rasiste ajung în ipostaza de a ne vorbi nouă despre faptul că nu ne trimitem copii la şcoală. Avem un ministru de externe care a spus că romii sunt infractori fiziologici şi un preşedinte care ne spune că ţigăncile sunt "împuţite" şi jurnalistele sunt "păsărici" şi un SPP care, atunci când avem un statement civilizat, ne dă afară din sală. Romii din România pleacă în străinătate din cauza sărăciei, la fel ca şi mulţi români. Nu acceptăm declaraţii din partea preşedintelui care să spună că romii sunt peste tot în Europa în faţa muzeelor, dar nu intră acolo".

Nu au trecut decât doi ani de la momentul în care un alt şef al diplomaţiei române, Adrian Cioroianu, uimea lumea prin afirmaţia: "Mă gândeam dacă nu putem cumpăra o bucată din deşertul egiptean, să-i plasăm acolo pe astfel de oameni care ne fac de râs", tot într-un context legat de infracţiunile comise de cetăţenii români în străinătate. A urmat un val de proteste, iar PNL a fost nevoit să numească pe altcineva la externe.

Acum, în afară de câteva ONG-uri, nimeni nu pare a fi scandalizat, deşi afirmaţia lui Baconschi a fost mult mai explicită decât cea a lui Cioroianu. Principalele televiziuni de ştiri au ocultat acest subiect. În schimb, în mediul politic, nimeni nu are nimic de spus. În noiembrie 2007, când Cioroianu voia să-l trimită pe violatorul Mailat în deşertul egiptean, era coadă la emisiunile de înfierare a şefului diplomaţiei. Toţi politicienii, de la Mircea Geoană la Mihai Răzvan Ungureanu, doreau să-l îngroape pe demnitarul antipatizat de preşedintele Traian Băsescu.

Se vede că diplomatul de carieră Baconschi a învăţat de la politicieni. De câte ori faci câte o măgărie, ţipi mai tare decât cei care-şi permit să te critice. După care te ascunzi, aştepţi ca presa să uite şi reapari, imaculat, după câteva luni.

Şi atunci, întorcându-ne la definiţia din DEX, putem deduce că domnul ministru Teodor Baconschi a avut o comportare şireată şi mai ales abilă faţă de comunitatea romă?

Domnul Teodor Atanasiu:

"Domnul Boc din talk-show-urile tv îl contrazice pe premierul Boc"

Pe măsură ce trece timpul, guvernarea bociană devine tot mai "experimentată", cu idei multe şi uneori prea sofisticate pentru unii dintre miniştri sau chiar pentru premierul însuşi.

Suntem la al - IV - lea Guvern Boc şi programele lansate de acestea devin din ce în ce mai inovative şi de aceea guvernanţii portocalii cred cu tărie că merită să fie reeditate. Aşa se întâmplă şi cu Programul "Prima casă", care la numai câteva luni de la lansare a devenit Programul "Casa II".

Deşi nici primul program implementat anul trecut, îndelung lăudat, trâmbiţat şi prezentat de domnul Boc ca o mană cerească pentru economia românească, nu a avut vreun impact asupra deblocării pieţei imobiliare şi al domeniului construcţiilor, acesta a lansat zilele trecute un al doilea program, ca şi când primul a obţinut deja un succes răsunător şi merită să fie urgent dat la tipar pentru ediţia a doua revizuită: Prima casă II, plin de entuziasmul caracteristic premierului în funcţie.

Specialiştii din domeniu, în schimb, sunt extrem de pesimişti că toate aceste mişcări ale guvernelor domnului Boc, aruncate pe piaţă cu mult tam-tam şi pline de promisiuni sforăitoare, au vreun efect asupra domeniilor vizate. Ei consideră că şi primul program a fost doar un fiasco total, care nu are nicio legătură cu dezvoltarea sectorului construcţiilor, ci doar cu locuinţele ANL şi eventual cu cele din blocurile vechi, iar reeditarea acestuia nu va aduce nimic benefic domeniului în cauză.

Specialiştii mai cred că programele "Prima casă" şi "Prima casă II", nu susţin dezvoltarea construcţiilor noi, că acestea nu au nicio legătură cu piaţa imobiliară reală, că suma garantată este mult prea mică şi nu încurajează decât bursa vechilor locuinţe, piaţa imobiliară continuând astfel să se prăbuşească.

Dar, cu toate acestea, domnul Boc rămâne un optimist convins şi nici măcar nu mai are nevoie să citească legile pe care le promovează. Cu câteva zile în urmă, premierul lăuda plin de entuziasm şi încredere noul program "Prima casa II" şi, în acelaşi timp, se contrazicea pe el însuşi, încercând să convingă un moderator că ştie exact despre ce vorbeşte.

Este posibil, am putea spune, ca premierul să mai ştie uneori câte ceva despre ceea ce susţine, dar, de cele mai multe ori, se dovedeşte că cele promise rămân vorbe în vânt, iar de data aceasta, dumnealui promovează o lege pe care nu o cunoaşte absolut deloc, deşi jură că e în cunoştinţă de cauză şi că anumite lucruri nu au cum să facă parte din articolele legii, deoarece acelea au fost discutate şi eliminate special ca să nu îngreuneze proiectul.

Astfel, domnul Boc susţine vehement că în noul program "Prima casă II" nu există nicio prevedere care interzice locuinţelor nereabilitate termic să participe la program: "Nu avem o astfel de precizare în ordonanţă, o fi vreo politică individuală a vreunei bănci". Însă, textul legii, apărut săptămâna trecută în Monitorul Oficial îl contrazice pe premier: noua lege nu mai permite finanţarea caselor fără reabilitare termică, adică majoritatea locuinţelor din România. Prevederea despre care premierul a spus că nu există apare însă la articolul 15 al Hotărârii de Guvern nr. 119, din 17 februarie 2010, apărută luni, 22 februarie,în Monitorul Oficial. Iar această prevedere nu va face decât să tergiverseze lucrurile şi aşa foarte complicate din aceste programe, care nu i-au făcut pe români decât să-şi piardă răbdarea şi banii daţi în avans.

Mă întreb cum poate domnul Boc să creadă că mai este un premier credibil atâta timp cât nici măcar el însuşi nu crede în ceea ce semnează şi de ce ar trebui să mai credem noi că legile pe care le susţine în fruntea acestui Guvern vor aduce ceva bun românilor, dacă dumnealui singur le pune beţe în roate şi apoi mai şi uită că a făcut-o?

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Sistemul de sănătate din România a ajuns o ruină"

După nici o lună de la aprobarea bugetul de stat pentru anul 2010 în Parlament, actualul ministru al sănătăţii, domnul Cseke Attila, ne-a avertizat că sistemul pe care dumnealui îl gestionează are toate şansele ca din această vară să intre în colaps.

Mă întreb de ce atunci când Guvernul, din care face parte şi domnul ministru, a construit greşit bugetul pentru sistemul de sănătate şi a alocat doar 3,6% din p.i.b. pentru al doilea an consecutiv, faţă de 4,2% alocaţi în 2008, nu a ripostat cu argumentele pe care le aduce acum sau nu a demisionat, în semn de protest, pentru că nu poate gestiona domeniul sub nicio formă cu banii alocaţi?

Atât timp cât doamna Udrea cheltuieşte sume uriaşe de bani pentru indicatoare turistice, pârtii şi imagine turistică sau personală, iar sistemul de sănătate s-a întors în timp cu 10 ani ca finanţare şi, mai ales, ca datorii acumulate, în numai un an de guvernare preponderent PD-L-istă, consider că reacţia târzie a domnului ministru Cseke nu mai poate avea nicio relevanţă. Dacă atunci când şi-a făcut bugetul, dumnealui nu a realizat ce i se întâmplă, că ministerului pe care îl conduce i se alocă un buget mai mult decât minuscul, în timp ce alţi miniştri nu mai ştiu ce să facă cu banii, este, din păcate, tardiv şi foarte complicat să mai acopere pierderile suferite în sistem.

Domnul ministru Cseke trebuia să-i atragă atenţia premierului Boc că, alocând din ce în ce mai puţini bani pentru sănătate, acest domeniu se va prăbuşi curând şi, prin acest mod deficitar de abordare, nu se va mai putea vorbi vreodată de eficienţă sau de reformă în sistem.

Reforma costă, domnilor guvernanţi, şi acest lucru trebuia avut în vedere la construcţia bugetară pentru anul 2010, care a fost doar o glumă proastă sau calculată de repetenţii ultimei clase bociene. Cum credeaţi, domnilor, că o să ajungă aceeaşi sumă pentru 2010, când în 2009 banii respectivi au ajuns doar până în luna septembrie şi apoi s-au făcut o mulţime de datorii care trebuie achitate cu dobânzi cu tot?

Eficientizarea sistemului se poate face atunci când sumele sunt alocate respectând un plan pentru finanţare, dar dacă de la început banii nu ajung nici pentru jumătate din cheltuieli, datoriile cresc în neştire şi pierderile ajung din ce în ce mai mari. Sunt socoteli simple, pe care le poate calcula şi un copil de clasa a doua. Prin urmare, am putea spune, domnule Boc şi domnule ministru Cseke, că acest colaps a fost planificat cu bună ştiinţă de guvernările portocalii, încă de la începutul anului 2009, când banii alocaţi pentru sănătate au ajuns doar pentru nouă luni şi apoi s-a supravieţuit pe datorie. Dar lucrurile nu pot merge la infinit încărcând nota de plată, fără să o achităm niciodată, şi dând vina pe orice altceva apare la îndemână, dar neluând nicio măsură coerentă sau spunând mereu, candid: nu sunt bani!

Rezultatele incompetenţei dezastruoase aplicate în sănătate, timp de un an, are acum repercusiuni grave şi greu de combătut: spitalele au rămas fără bani de medicamente, iar bolnavii vor fi nevoiţi să-şi cumpere medicamentele din farmacii. Acest fenomen este deja generalizat în multe spitale. Pacienţii nu vor mai putea fi trataţi deoarece lipsurile s-au acutizat şi fac impracticabile tratamentele necesare, iar datoriile excesive acumulate de spitale vor duce la închiderea multora dintre acestea. Medicii deja emigrează în masă şi au dreptate să o facă, din păcate! Este trist, dar aceasta este România anului 2010, după un an şi ceva de guvernări portocalii.

Domnul Marin Almăjanu:

"Bulversarea totală a administraţiei publice din România, o nouă faptă a domnului Boc"

Premierul Boc ne demonstrează, cu fiecare zi pe care o petrece la Palatul Victoria, că nu poate aborda cu seriozitate şi, mai ales, cu eficienţă actul de guvernare. În decursul a peste un an de când domnul Boc se află în fruntea a mai multor guverne preponderent PD-L-iste, acesta a luat o seamă de decizii controversate, pline de greşeli sau imposibil de pus în practică, multe dintre ordonanţele adoptate fiind chiar anticonstituţionale.

Este şi cazul OUG nr.105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, ordonanţă declarată neconstituţională în data de 3 decembrie 2009. Această decizie a fost publicată în data de 14 ianuarie 2010 în Monitorul Oficial. Astfel, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, prevederile actului declarat neconstituţional îşi încetează efectele juridice.

Şi acum să explicăm situaţia paradoxală, creată cu bună-ştiinţă de premierul doctor în drept constituţional: PD-L îşi păstrează în continuare directorii numiţi în funcţii publice în deconcentrate, deşi aceştia sunt de două zile plătiţi ilegal.

Aproximativ 1.500 de direcţii judeţene aflate în subordinea ministerelor au, începând de duminică, directori plătiţi de la bugetul de stat, dar fără acoperire legală. Şefii aşa-numitelor direcţii deconcentrate din teritoriu - de la casele de pensii la direcţiile de sănătate publică, cele ale finanţelor publice sau cele pentru agricultură - au rămas, practic, fără niciun drept de semnătură pe o perioadă nedeterminată, în condiţiile în care domnul Boc nu a reuşit să corecteze la timp propriile greşeli, sancţionate de Curtea Constituţională, până la data de 27 februarie, adică până la împlinirea termenului de 45 de zile. Astfel, actul normativ declarat neconstituţional, prin care directorii respectivi au fost numiţi în funcţii, devine nul. Lipsa de acoperire legală pune sub semnul întrebării orice document semnat de aceştia şi, mai ales, eventualele plăţi pe care instituţiile ar urma să le facă.

Domnul Boc, prin stilul său absolut haotic, reuşeşte, şi de această dată, să arunce în aer întreaga administraţie locală: instituţiile publice nu mai pot funcţiona, plăţile nu mai pot fi efectuate, mii de directori vor fi plătiţi de guvernul acestuia, deşi se află ilegal în funcţii.

Acestea sunt efectele unor guvernări absolut dezastruoase, girate de domnul Băsescu şi produse, cu mare îndemânare portocalie, de nimeni altul decât eternul premier Boc.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Banii de la FMI vin, dar din 2012 vom fi sufocaţi de datorii"

Astăzi sărbătorim cu fast succesul guvernelor Boc, euforizaţi de fiecare dată când mai primim o tranşă din împrumutul pe care ni l-a acordat FMI.

Premierul, preşedintele, toţi membrii PD-L ne cântă în cor Odă bucuriei, în prime-time, dar numai pe datorie, domnilor.

"Suntem cei mai buni", ne spune domnul Boc, printre cuvinte, atunci când mai facem o datorie la FMI, Banca Mondială sau Comisia Europeană, "Ura, avem bani din nou"! Dar, premierul în funcţie, uită să ne spună şi ce ne aşteaptă în viitorul nu foarte îndepărtat: banii trebuie returnaţi cu dobândă. Deja, România are peste 30 de miliarde de euro datorii, iar din 2012 avem de achitat primele rate din creditul de la FMI. Cu această ocazie, va trebui să demonstrăm că avem de unde şi, mai mult de cât atât, că avem şi capacitatea de a respecta anumite condiţii, ca de exemplu încadrarea într-un deficit bugetar de 3% din p.i.b..

Dar banii, deşi ne-au mai venit, sunt intraţi deja într-un cerc vicios. Guvernele domnului Boc s-au împrumutat frecvent pentru a-şi acoperi cheltuielile, adică, domnilor, de ceva vreme trăim numai pe datorie. Iar ca să putem returna o parte din ratele care încep să devină scadente în curând, premierul Boc ne va îndatora din nou sau ne va creşte impozitele.

Nu prea are soluţii la îndemână acest guvern deoarece, până în prezent, domnul Boc, deşi conduce al patrulea guvern, nu a luat nicio măsură ca să repornească economia României. Acest blocaj, perpetuat la nesfârşit, a lăsat piaţa economică fără lichidităţi şi lipsită de orice perspectivă de îmbunătăţire a lucrurilor.

Dacă aţi găsi o doză de sinceritate printre milioanele de promisiuni goale, aruncate zilnic în ochii românilor, pe post de praf al reformei, aţi recunoaşte, domnule prim-ministru, că România nu are de unde să returneze datoriile. Va trebui să faceţi alte datorii pentru a le achita pe cele deja existente, şi doar prin acest mod defectuos vom reuşi să mai supravieţuim o vreme: facem permanent datorii noi pentru a le plăti pe cele vechi. În acest an guvernul va trebui să achite una din sumele împrumutate, de 39,6 miliarde lei plus dobânzi de 7,9 miliarde lei.

În 2011, urmează alte plăţi: 47,4 miliarde lei plus dobânzi de 9,8 miliarde lei şi, în acest carusel al datoriilor crescânde, dumneavoastră ne învârtiţi din ce în ce mai tare, domnule Boc! Până când credeţi că vom mai putea rezista în acest ritm ameţitor?

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Viziunea actualului Guvern sau poveşti vândute în scopuri electorale"

Reforma statului în varianta Băsescu-Boc se dovedeşte a fi un concept de pură propagandă electorală. Politizarea intensă a tuturor funcţiilor publice în detrimentul legilor şi angajamentelor asumate faţă de Uniunea Europeană, cheltuielile publice făţiş discreţionare, declaraţiile privind reduceri de personal şi lipsa oricărei strategii coerente de combatere a crizei economice, acestea sunt principalele direcţii de acţiune ale actualului Guvern.

Ultimul Raport Global al Competitivităţii 2009 - 2010 al Forumului Economic Mondial arată că nu am progresat, în pofida discursurilor despre reforma statului. România se poziţionează pe locul 64 din 133 de ţări, ca performanţă de ansamblu, faţă de locul 68 în raportul precedent. Dar suntem spre coada plutonului şi, din păcate, pe poziţii retrograde faţă de anul anterior în ceea ce priveşte calitatea drumurilor (locul 129) şi calitatea infrastructurii în general (locul 127). Ne aflăm pe locul 128 la capitolul "transparenţa politicilor publice", pe locul 122 la reglementarea fiscalităţii, iar din punct de vedere al risipei banului public ocupăm locul 112, între Camerun şi Nicaragua. Suntem pe locul 117 la favoritism în luarea deciziilor Guvernului, cam pe unde se află şi Senegalul, iar la capitolul "fuga de talente" ne situăm între Burkina Faso şi Benin.

Ce au realizat concret guvernanţii de azi în direcţia reformării statului?

Premierul Emil Boc se laudă că a desfiinţat 112 agenţii guvernamentale, sporind astfel bugetul de stat. Însă din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice rezultă că au fost desfiinţate sau comasate doar 53 de instituţii. Anexa aceleiaşi legi arată că vor fi desfiinţate 9.000 de posturi în aceste agenţii, dar până la ora actuală nu se ştie câte din aceste posturi au fost reduse pe hârtie, câţi oameni au fost sau ar urma să fie disponibilizaţi.

Premierul Emil Boc afirma, în octombrie 2009, după plecarea Partidului Social Democrat de la guvernare, că secretarii de stat ai PSD au fost daţi afară şi nu va veni nimeni pe funcţiile lor, pentru a se face economii. În fiecare minister ar fi trebuit să rămână 2 secretari de stat, după cum spunea domnul Boc. La scurt timp, însă, numărul secretarilor de stat a crescut. La Ministerul Economiei, condus de Adriean Videanu, sunt în prezent cinci secretari de stat, precum în vremea Guvernului Tăriceanu 2 când finanţele erau unite cu economia. Ministerul de Externe are şi el cinci secretari de stat. Ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea, are, la rându-i, cinci secretari de stat. La justiţie şi la transporturi sunt câte patru secretari de stat. La Agricultură şi Finanţe - câte trei secretari de stat.

O altă poveste vândută românilor în scopuri electorale a fost despre salarii şi pensii "nesimţite". Ce s-a întâmplat ulterior? Guvernul nu taie pensiile foarte mari, ci desfiinţează punctul de pensie, condamnând la sărăcie marea majoritate a pensionarilor din România. În acelaşi timp, Guvernul Băsescu-Boc are grijă de clientela politică, "prietenii portocalii" fiind plantaţi în funcţii unde primesc salarii de la stat de zeci de mii de euro pe lună. Acesta este exemplul elocvent al modului în care fac politică Traian Băsescu şi PD-L.

În programul de guvernare 2009 - 2012, toate afirmaţiile legate de performanţa economică şi de mediul de afaceri rămân la stadiul de declaraţii fără finalitate. Până în acest moment, actualul Guvern nu a adoptat nicio măsură viabilă pentru susţinerea economiei.

Premierul Emil Boc spune că a alocat pentru investiţii cel mai mare procent din produsul intern brut din ultimii 10 ani. Unde sunt investiţiile?

Guvernanţilor nu le pasă că rata şomajului a ajuns la 8,1 % în luna ianuarie 2010, şi ar putea atinge 10% în scurt timp. Niciuna dintre măsurile cu care se laudă actualul Guvern nu a stopat creşterea şomajului. În fiecare zi, 850 de români rămân fără loc de muncă. Situaţia este dramatică, pentru că 850 de şomeri pe zi înseamnă 850 de familii afectate, familii care au copii, planuri şi speranţe, au facturi şi rate de plătit.

Ce măsuri a luat Guvernul pentru crearea sau păstrarea locurilor de muncă? Menţinerea cotei unice de impozitare la 16 % este trecută pe lista "realizărilor", dar guvernanţii uită faptul că peste 100.000 de firme şi-au închis porţile, anul trecut, din cauza impozitului minim. Regândirea impozitului forfetar, măsură ce ar putea salva mii de locuri de muncă, a fost amânată din nou. Domnul Boc se laudă că nu a majorat t.v.a. şi contribuţiile de asigurări sociale, că a păstrat măsura neimpozitării profitului reinvestit. Însă menţinerea taxelor şi a impozitelor la acelaşi nivel nu este invenţia Guvernului Boc, ci o măsură ce se impune în contextul în care consumul şi puterea de cumpărare au scăzut dramatic.

Demersurile Guvernului Băsescu-Boc nu reuşesc decât să golească de conţinut ideea reformei statului. Nu se poate spune mare lucru despre viziunea actualului Guvern. Desfiinţăm şcolile, disponibilizăm personalul bugetar, tăiem salariile, pensiile şi alocaţiile pentru copii, impozităm veniturile persoanelor cu handicap. Aştept cu interes următoarele măsuri ale acestui Guvern buimac, adoptate în numele reformei.

Care este impactul actualelor politici publice asupra economiei româneşti? Unde investim cu prioritate resursele de care dispunem? Care sunt posibilităţile, oportunităţile şi priorităţile de dezvoltare ale României? Ce rol ar trebui să joace economia românească pe piaţa europeană? Acestea sunt doar câteva întrebări la care guvernanţii, în primul rând, trebuie să răspundă, marcând începutul unor dezbateri publice serioase asupra viitorului României.

Doamna Doina Burcău:

"Până unde merge disperarea fiscală a Guvernului Boc?"

După ce actualul Guvern a încercat să atace alocaţiile ce se cuvin copiilor şi tinerilor, pe care a socotit să le acorde cu porţia, în funcţie de veniturile părinţilor, acum umilinţa se îndreaptă către o altă categorie socială defavorizată - persoanele cu handicap.

Despre ce este vorba? Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap prevede scutirea de impozit pe salariile şi pensiile persoanelor cu handicap grav sau accentuat. În România, la ora actuală, sunt peste 500.000 de persoane aflate în această situaţie.

Printr-o ordonanţă de urgenţă, adoptată cât se poate de tacit, se propune eliminarea acestei prevederi din legea menţionată. Mai mult, conform prevederilor proiectului noii legi a pensiilor, persoanele cu handicap ale căror pensii depăşesc 1000 lei, vor fi impozitate, pe lângă impozitarea altor venituri decât cele înscrise în cartea de muncă a acestora.

Aceste decizii ale actualei guvernări reprezintă o nouă dovadă a politicilor sociale dezastruoase care afectează categorii largi ale populaţiei, cu repercusiuni grave asupra siguranţei vieţii românilor.

Persoanele cu dizabilităţi sunt semenii noştri, care au învăţat să trăiască în demnitate, din puţin, să nu facă paradă din suferinţele lor, să găsească puterea de a se organiza pentru a se bucura împreună. Statul român nu le dă mare atenţie, autorităţile locale nu fac mare lucru pentru a le face viaţa mai uşoară, scutirea de impozit la care ne referim era singurul sprijin concret, care însemna mult pentru ei.

În goana sa disperată pentru găsirea surselor financiare, e drept aflate în grava criză în România, Guvernul Boc ar trebui să-şi arunce privirea în curtea unor ministere şi instituţii centrale ale statului, în care veniturile salariale depăşesc cu mult "bunul-simţ" şi nu să spolieze pe cele mai nefericite fiinţe umane.

Prin aceste măsuri, şi altele, privind domeniul protecţiei sociale, România se autoplasează în afara spaţiului European. Recent, Subcomisia pentru drepturile omului a Parlamentului European atrăgea atenţia asupra nevoii schimbării felului în care Europa tratează cele peste 50 de milioane de persoane cu handicap, în care se arată clar că acestea nu trebuie să fie tratate ca beneficiari ai carităţii.

Departamentul de profil din cadrul P.S.D. îşi propune ca, în afara acestor reacţii, să facă o consultare mai largă cu reprezentanţii ONG-urilor care apără drepturile persoanelor cu handicap şi împreună cu acestea să identifice nedreptăţile şi neajunsurile existente, atragând atenţia Ministerului Muncii şi ANPH care păstoresc acest domeniu şi care sunt coparticipante la deciziile Guvernului. Dorim să atragem atenţia public, prin mass-media şi alte mijloace, precum şi de la tribuna Parlamentului, asupra acestor grave încălcări ale drepturilor omului.

Doamna Doiniţa-Mariana Chircu:

"Învăţământul românesc are nevoie de reformă curriculară!"

Puţin timp a trecut de la lansarea dezbaterii pe tema manualelor şcolare, care a avut loc în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, dezbatere extrem de necesară şi interesantă, însă nu suficientă. Este nevoie de dezbateri care să pună în discuţie corelarea mult mai clară între manualele şcolare, auxiliare şi curriculumul şcolar.

Trebuie eliminate deficienţele grave cu privire la conţinutul manualelor şcolare, precum şi difuzarea acestora într-un sistem centralizat şi lipsit de transparenţă pentru opinia publică. În aceeaşi măsură, trebuie clarificată situaţia manualelor alternative. Sunt extrem de numeroase, însă nu şi coerente şi bine corelate cu curriculumul şcolar. De pildă, pentru anul şcolar în curs la disciplina Matematică (clasa I) sunt disponibile 13 manuale alternative.

Se vorbeşte din ce în ce mai intens despre necesitatea reformei curriculumului şcolar. Pe bună dreptate, deoarece Curriculumul Naţional reprezintă cea mai importantă componentă a sistemului educaţional. Curriculumul şcolar este unul din puţinele domenii încremenite în vremuri depăşite de realităţile actuale ale societăţii şi economiei româneşti. Astfel că, restructurarea curriculară este absolut necesară.

Avem nevoie de un curriculum fundamentat pe domenii de competenţe care determină profilul de formare al elevului din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi.

Este adevărat că programele şcolare în vigoare vizează "competenţe" şi "conţinuturi", însă acestea sunt insuficient corelate. Competenţele reprezintă mai degrabă opinia autorului programei, nu un document naţional dezbătut şi acceptat de toate părţile interesate. Politicile educaţionale în domeniul Curriculumului Naţional trebuie supuse dezbaterii publice, inclusiv pentru produsele curriculare: planuri cadru de învăţământ, programe şcolare şi standarde naţionale de evaluare, evident, sub coordonarea Ministerului Educaţiei.

Aşadar, este nevoie de un concept clar şi unitar în ceea ce priveşte curriculumul. Trebuie modernizat pentru ca elevii să obţină competenţele necesare întregului parcurs educaţional. Competenţele trebuie detaliate pe discipline, niveluri şi forme de învăţământ. Este nevoie ca părinţii să capete un rol mult mai important şi în definirea curriculumului şi în modul de administrare a şcolii. Componenta locală este deosebit de importantă în ceea ce priveşte acest aspect.

În ultima vreme nu s-a văzut nicio schimbare de esenţă la nivelul programelor şi manualelor, care să ducă la competenţe. Ne întrebăm cât de operaţionale sunt competenţele în învăţământul românesc actual. Acestea nu trebuie gândite în lipsa unei viziuni a sistemului educaţional. Trebuie să ştim foarte clar ce competenţe trebuie să dobândească elevii la finalul fiecărui ciclu de învăţământ.

Trebuie să găsim tăria să construim propriul concept, în concordanţă cu perspectivele economice şi sociale, cu proiectul nostru de ţară şi cu resursele umane şi materiale de care dispunem.

Evoluţia sistemelor educaţionale în lume relevă cu argumente solide că felul în care va arăta învăţământul în viitor constă în rezultatul proiectării şi implementării reformei de astăzi, atât la nivel global, cât şi asupra componentelor sale.

Reforma învăţământului de până acum nu a vizat componenta de curriculum, ceea ce îmi permite să conchid că, în lumina politicilor educaţionale de până acum, modernizarea acestei componente a sistemului educaţional nu a reprezentat o prioritate.

A venit vremea să ne aplecăm asupra acestui aspect esenţial pentru modernizarea sistemului educaţional din România şi să ne aducem contribuţia în ceea ce priveşte reconsiderarea acestei componente în cadrul noii legi a educaţiei.

Domnul Dorel Covaci:

"Omagiu lui Traian Vuia, pionierul român al aviaţiei mondiale"

Mă voi folosi de acest prilej pentru a readuce în atenţie numele marelui inventator român Traian Vuia, acum, la început de primăvară, în preajma celebrării a 103 ani de la efectuarea primului zbor mecanic. Data de 18 martie 1906 marchează un moment de referinţă în istoria aviaţiei mondiale, când, pe terenul de la Montesson, lângă Paris, "Liliacul", pilotat de Traian Vuia, îşi ia zborul autopropulsat. Un cunoscut istoric al aviaţiei avea să scrie peste decenii: "Traian Vuia a făcut ca bătrâna Europă să se deştepte. El este primul în timp".

Traian Vuia s-a născut în 1872, în localitatea Surducul-Mic, astăzi comuna Traian Vuia, din colegiul pe care îl reprezint. Încă din anii copilăriei, Traian Vuia a fost fascinat de zbor. După numeroase studii şi realizări notabile în domeniul aerodinamicii şi aeromodelling-ului, în cele din urmă, inspirându-se din zborul păsărilor mari, concepe, în iarna anului 1901-1902, o maşină de zbor acţionată de pedale, care utiliza curenţii aerului, după cum mărturiseşte de altfel: "Încă din tinereţe aveam convingerea, aveam credinţa, ba chiar certitudinea soluţiei problemei zborului prin mijloace mecanice." Este un moment decisiv al vieţii sale. Când a plecat de acasă, a spus mamei sale, care plângea: "Mă duc, mamă, departe la Paris - pe vremea aceea Parisul era considerat la noi ca fiind la capătul lumii - dar lasă, mamă, să nu-ţi pară rău, că am să viu de acolo în zbor sau n-am să mai vin niciodată acasă."

La Paris, pe 17 august 1903, i se eliberează brevetul pentru invenţia sa "Aeroplanul automobil". Vuia a început construcţia "Aeroplanului automobil" în toamna anului 1903, după unii istorici, la începutul anului 1904, după alţii. Avionul realizat de el era primul din lume care, datorită roţilor pneumatice, urma să obţină o viteză orizontală, rulând pe sol, viteză care să permită executarea de către pilot a desprinderii acestuia de pământ, realizarea zborului şi aterizării. Acest eveniment s-a petrecut la 18 martie 1906, pe câmpul de zbor de la Montesson. Zborul este descris pe larg în revista "L'Aerophile": "...aparatul se ridicase la circa 1 metru înălţime şi a parcurs cam 12 m în aer". Toate calculele inventatorului român se dovediseră corecte. Toate îndoielile erau înlăturate. Toţi scepticii aveau să amuţească.

În 1906, profesorul Constantin Nedelcu părăsea Parisul pentru a se întoarce în Banat, luându-şi rămas bun de la prietenul său Vuia. El relatează mesajul pe care l-a primit din partea acestuia: "Povesteşte prietenilor de acasă tot ce ai văzut aici. Am dovedit că se poate zbura cu un aparat mai greu decât aerul. Acum, după ce s-au convins de posibilitatea zborului mecanic, numărul experimentărilor va creşte rapid, specialiştii vor realiza motoare speciale, aviaţia va avea o industrie înfloritoare, pe temeiul experienţei mele, devenită bun comun. Ai putut vedea! Nu m-am ascuns, am experimentat în văzul tuturor. Vor continua alţii, tot mai mulţi. Aşa se realizează progresul...".

La sugestia unor apropiaţi de a-şi revendica în faţa lumii dreptul de a fi primul om care a reuşit performanţa zborului mecanic, Vuia răspunde simplu: "Ce importanţă are cine a făcut acest lucru, important e că el există. Eu nu am căutat niciodată gloria, fiindcă ştiu că gloria pierde adesea omul. Eu nu lucrez pentru gloria mea personală, ci pentru gloria geniului uman."

Mai puţin cunoscut este că Vuia a interzis biografului său G. Lipovan să-l preamărească, să aducă elogii invenţiilor sale, atunci când acesta şi-a manifestat dorinţa de a scrie o carte despre el.

"Lăsaţi orice preamărire a mea. Să nu uitaţi că toţi care au aflat ceva în diferite domenii ale progresului tehnic, nu au nici un merit; Dumnezeu le-a dat mintea, nu ei au făcut-o; ar trebui să fim mai modeşti. Fălindu-se cu ce au făcut, fac cum zice Biblia, ca ciocanul care se laudă că el a făcut piatra. Când omul descoperă ceva, nu este permis să aibă motiv de orgoliu, ci de smerenie. Creatorul a creat universul în mod direct şi a creat şi pe om, care, ca instrument făcut de El, execută tot ce cunoaştem şi ştim în ştiinţă, artă, tehnică. Din nepriceperea sau uitarea noastră a acestui adevăr provin toate păcatele."

Sunt cuvinte lipsite de orice orgoliu, egoism sau vanitate triumfătoare, adresate unor semeni dominaţi de egocentrism, egotism şi alţi ego din sfera analfabetismului emoţional, care nu aveau să-l privească decât ca pe un venetic, oportunist, venit dintr-un colţ de lume neînsemnat. Soluţia savantului român a schimbat cursul evoluţiei aeronauticii mondiale, fiind adoptată de către ceilalţi pionieri ai aviaţiei, aflaţi în Franţa în acea perioadă, martori oculari ai experimentelor şi zborurilor sale. Traian Vuia a jucat un rol crucial în reorientarea creaţiei tehnice aeronautice către soluţii elaborate ştiinţific, care au dus la efectuarea primelor zboruri din lume cu aparate mai grele decât aerul, propulsate cu mijloace proprii de bord. A fost cel dintâi care, în 1906, s-a ridicat de la sol numai prin forţa motorului său, realizând întâiul zbor mecanic din teoria tehnicii mondiale.

Înainte de zbor a fost visul zborului, aproape imposibil de închipuit. A durat milenii şi a prins viaţă în basme şi mituri populare. Dar a venit o zi când "toate zilele scurse s-au adunat ca într-un golf în această zi de spaţii imense", după cum însuşi marele inventator a conchis.

Natura s-a dezvăluit celui care a ştiut să-i dezlege tainele. Visul omenirii, încă de la începutul începuturilor, a fost împlinit. A ridicat mereu ochii spre cer şi a tânjit, a jinduit la zborul desăvârşit al păsărilor, la o apropiere mai concretă de divin. Au fost jertfe până să se întâmple minunea: legendarul Icar s-a prăbuşit în mare, meşterul Manole s-a aruncat de pe mănăstirea Argeş cu aripile de şindrilă frânte. Traian Vuia, Creatorul, Pionierul s-a înălţat. Odată cu pasul său s-a realizat transformarea, metanoia întregii omeniri, o adevărată prefacere existenţială şi spirituală, o reorientare fundamentală a vieţii în prospectiv.

Oricât de îndrăzneţ ne-ar fi visul şi oricât de îndepărtată ne-ar fi căutarea, "Da, se poate." Vicisitudinile creează comunităţi de spirit şi soluţii. Prin muncă asiduă şi sacrificiu putem atinge vârfuri încă nebănuite, putem pătrunde mistere, încă de nepătruns. Avem reputaţi oameni de ştiinţă, de cultură, copii de geniu. Ei sunt zestrea noastră spirituală, bogăţia unei naţiuni. Ei sunt chezăşia împlinirilor noastre şi speranţa unei vieţi mai bune. Ei sunt cheia uşilor închise şi răspunsul întrebărilor care ne macină. Soluţiile sunt prin noi înşine şi atât de aproape de noi. Responsabilitatea majoră care ne revine e să credem în ei cu tărie şi să îi sprijinim cu toate forţele.

De aceea, pentru a doua oară în timpul mandatul nostru, vă cer, stimaţi colegi, să sprijinim orice iniţiativă care contribuie la promovarea şi dezvoltarea domeniului ştiinţei şi tehnicii, să susţinem societăţile comerciale, instituţiile private sau cu capital de stat care activează pe aceste segmente ale dezvoltării cunoaşterii.

Să aducem omagiu marelui inventator român, să ne mândrim cu acest compatriot de geniu! Până acum s-au făcut demersuri pentru înfrăţirea celor 2 localităţi de suflet ale sale, comuna Traian Vuia, din judeţul Timiş, unde s-a născut, şi Montesson, localitatea din Franţa, unde geniul s-a înălţat până la nemurire prin realizările sale. Să susţinem investiţiile în localitatea sa natală, Traian Vuia, cu scopul introducerii acesteia în circuitul turistic mondial, prin realizarea unui monument comemorativ, a unui muzeu, a unei machete de avion, reabilitarea şcolii şi a căminului cultural din comuna care îi poartă numele, mai ales că, în Franţa, deja s-au derulat investiţii masive în diverse obiective care aduc onoare numelui său.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Civilizaţia convieţuirii - integrarea romilor prin crearea unui model social"

"Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" din 1789 s-a impus în conştiinţa universală nu pentru că se referea la oameni sau pentru că le atribuia acestora drepturi, ci pentru că afirma clar, în mod definitiv, faptul că drepturile omului sunt înscrise în natura sa (adică nu depind de regimul politic în care acesta se găseşte, mai mult sau mai puţin întâmplător) şi sunt universale, adică nu sunt drepturi relative. Dar se pare că nimeni nu-şi mai aminteşte de faptul că în 1795 a fost emisă o Declaraţie a Obligaţiilor Cetăţeanului, astfel că Declaraţia Drepturilor Omului este dublată în mod natural de o cartă a îndatoririlor omului. Pe prima o invocă toţi, pentru că pot revendica, prin invocarea ei, aproape orice. Pe a doua, în mod convenabil şi deliberat, au uitat-o toţi, deoarece evocarea ei sugerează că drepturile au ca fundament responsabilităţile, obligaţia de a practica civilizaţia convieţuirii într-un stat democraţi. De aceea, nici în căutarea soluţiilor concrete şi viabile cu care se confruntă romii din ţara noastră, nu putem invoca alte principii.

Romii sunt cetăţeni cu drepturi şi obligaţii egale cu cetăţenii României şi ai Uniunii Europene. Dar tocmai complexitatea problemelor cu care se confruntă această comunitate etnică ne obligă să păşim în concret, dincolo de afirmarea retorică a unor principii sau strategii. Fără crearea unui model social concret de integrare a romilor în societate, îmbunătăţirea situaţiei comunităţii rome din România va rămâne parte a unei strategii naţionale care nu-şi revendică în mod real eficienţa. Se impune, în continuare, sprijinirea etniei rome prin proiecte care vizează educaţia, încreştinarea şi măsurile de protecţie socială. Dar acest sprijin nu trebuie să ignore adevăratele probleme ale comunităţii, ajungându-se la situaţii regretabile, de neînţeles, cum ar fi crearea unor instituţii ale romilor... fără romi, sau promovarea unor elite rome angajate pe posturi importante la nivel central, judeţean şi local.

Comunitatea romă trebuie încurajată să se reformeze din interiorul ei, în sensul în care ONG-urile rome trebuie să colaboreze în mod constant şi transparent cu reprezentanţii comunităţii la nivelul administraţiei centrale sau locale, dar şi cu autorităţile statului român. Nu trebuie în niciun fel îngrădit accesul la informaţiile de interes public, cât şi la accesarea de fonduri pentru comunitatea romă, intervenind, în mod ilegal, criterii preferenţiale sau de apartenenţă la anumite asociaţii ale etniei. Odată cu rezolvarea acestor probleme de reprezentativitate din interiorul comunităţii, parteneriatul şi dialogul cu societatea civilă romă vor fi reactivate şi se va putea coborî în cotidianul neîndurător al problemelor etniei rome oferind soluţii reale.

Modelul social concret de integrare a romilor în societate trebuie să fie fundamentat pe imensa nevoie de educaţie, un program de şcolarizare atent monitorizat de la cel mai mic grad până la cel mai înalt, iar locurile rezervate pentru romi în universităţile din România, care rămân, în mod constant, neocupate, trebuie să fie pe deplin valorificate de membrii comunităţii rome. Educaţia, formarea profesională vor trebui să conducă, inevitabil, la facilitarea accesului pe piaţa muncii din România, prin programe de stimulare a angajatorilor şi de monitorizare a angajaţilor romi.

De asemenea, se impune a fi subliniată nevoia de încreştinare a membrilor etniei rome, prin apartenenţa la o comunitate eclesială bine definită care promovează valorile şi principiile vieţii creştine autentice în acord cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu nu este doar poarta spre mântuirea veşnică, ci şi spre acea civilizaţie a convieţuirii cu semenul tău pe acest pământ. De altfel, regele romilor, Florin Cioabă, conduce o uniune de peste 100 de biserici penticostale aparţinând etniei rome, fiind preşedintele Centrului Creştin al Romilor, care are ca scop promovarea principiilor creştine în rândul comunităţii.

Modelul social concret de îmbunătăţire a situaţiei romilor este în strânsă conexitate şi cu politicile sociale coerente aplicate cu celeritate în domeniul protecţiei şi securităţii sociale, combaterea sărăciei şi a discriminării de orice natură, fiind determinantă realizarea de către Guvernul României şi ONG-uri a unor rapoarte anuale de progres privind implementarea politicilor publice care vizează incluziunea comunităţilor de romi, în fapt, stabilirea unor indicatori de monitorizare. Prin raţionalitatea acestor indicatori, strategia de îmbunătăţire a situaţiei romilor nu se va pierde în negura unei viziuni de lungă durată, ci va putea fi reactualizată constant, în funcţie de evoluţia situaţiei.

Trebuie să le oferim romilor şansa de a se realiza în limitele civilizaţiei noastre fără a renunţa la identitatea lor. Dar, dacă şi membrii etniei rome se vor considera cetăţeni cu drepturi şi obligaţii egale cu ale celorlalţi, dincolo de orice criză de identitate, va fi un pas important spre autodeterminare şi integrare. Nimeni nu îşi pierde identitatea culturală dacă respectă legea! De aceea, dacă dorim să aderăm la civilizaţia convieţuirii, unde primează respectul pentru drepturile şi obligaţiile celuilalt, nu trebuie să ne anulăm identitatea, ci să preţuim, într-un mod chibzuit, diversitatea.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Nu uitaţi de ziua de duminică! Importanţa unei legi duminicale pentru toate statele membre ale Uniunii Europene"

Din raţiuni de corectitudine politică, Europa refuză să îşi recunoască rădăcinile creştine, crezând marea minciună conform căreia o societate modernă şi liberă trebuie să fie în mod neapărat seculară, ignorând valorile şi principiile fondatoare creştine. Ce se va alege de spiritul Europei? Această criză morală poate avea urmări cruciale, chiar letale, asupra vieţii publice şi culturii europene. România, ca ţară majoritar creştină, este chemată să păstreze vie flacăra credinţei creştine într-o Europă seculară. De aceea, trebuie să susţină orice iniţiativă de reafirmare şi recuperare a spiritului european, dincolo de pretenţiile, uneori, nejustificate ale corectitudinii politice.

În fapt, se cuvine a fi susţinută iniţiativa grupului conservator al Partidului Popular European din Parlamentul Europei privind declararea zilei de duminică - zi de odihnă în toate statele membre ale Uniunii Europene. Se încearcă astfel, recuperarea unei zile cu semnificaţie deosebită, bazată pe autoritatea Bibliei şi a valorilor creştine autentice. Asigurarea duminicii ca zi liberă constituie un pilon important al modelului social european şi parte a moştenirii spirituale europene. Ziua de duminică trebuie să devină în România şi în statele membre ale Uniunii Europene o zi de închinare în cadrul comunităţii eclesiale (a Bisericii), o zi pentru familie şi pentru odihnă.

Dincolo de argumentele religioase, intervin argumente de ordin social. Legislaţia Uniunii Europene prevede ca zi de odihnă pentru copii şi adolescenţi, ziua de duminică, astfel că părinţii trebuie să fie încurajaţi în a petrece timp cu copiii lor, în niciun caz obligaţi să lucreze şi în cea de-a şaptea zi a săptămânii. Mai mult, dacă invocăm autoritatea studiului EUROFOUND asupra întreprinderilor europene, se constată faptul că problemele de sănătate şi absenteismul în instituţiile în care se lucrează sâmbăta şi duminica sunt de 1,3 ori mai mari comparativ cu instituţiile în care nu se lucrează la sfârşit de săptămână.

Se cuvine a fi subliniat faptul că în instituţiile europene şi în agenţiile comunitare nu se lucrează în zilele de duminică de la înfiinţarea lor şi nu se intenţionează nici pentru viitor introducerea obligativităţii muncii, în pofida diversităţii religioase, culturale sau etnice a oficialilor Uniunii Europene. Să nu uităm că Directiva europeană privind timpul de lucru pe teritoriul statelor membre, adoptată în decembrie 2008, prevede expresis verbis timpul de lucru maxim săptămânal 48 de ore, termen stabilit în prima convenţie OIM, motto-ul fiind "a munci pentru a trăi şi nu invers." Codul Muncii din România este în deplin acord cu legislaţia comunitară, instituind programul de lucru săptămânal de 40 de ore. Şi, totuşi, România este nominalizată, alături de Suedia şi Cehia, printre statele cele mai "liberale" din Europa în ceea ce priveşte lipsa totală a restricţiilor de muncă pentru ziua de duminică, după cum precizează publicaţia franceză France Soir.

Pentru a evidenţia importanţa zilei de duminică, în strânsă conexitate cu moştenirea creştină a Europei, permiteţi-mi, stimaţi colegi parlamentari, să invoc, în acest context, art. 139 din constituţia germană, care defineşte ziua de duminică drept zi de "odihnă şi purificare spirituală." În baza acestui articol constituţional, la 1 decembrie 2009, Curtea Constituţională Federală a Germaniei a interzis deschiderea magazinelor din Berlin în cele patru duminici dinaintea Crăciunului, pe motiv că nu se protejează ziua de duminică, aşa cum prevede textul constituţional. Într-o altă ţară membră a Uniunii Europene, Croaţia, tot la 1 ianuarie 2009, a intrat în vigoare o lege prin care se interzice activităţile comerciale în ziua de duminică, cu excepţia magazinelor care vând produse de bază. Grecia şi Danemarca au optat pentru un compromis original în ce priveşte o variantă a legii duminicale, în sensul în care funcţionează o derogare pentru 20 de duminici pe an, cu excepţia magazinelor care au o cifră de afaceri mai mică de 4 milioane de euro pe an şi care pot rămâne deschise chiar şi la final de săptămână. Austria este cea mai strictă la acest capitol: în ziua de duminică interzice orice activitate, chiar şi în perioada sărbătorilor de iarnă, când turismul este într-o deplină expansiune. Dacă depăşim graniţele Europei, poate fi de prisos să amintim aşa numitele "legi albastre" sau "legi duminicale" din statele americane Georgia, Texas, Alabama sau Minnesota, care, prin aceste legi, menţin restricţiile privind comercializarea alcoolului în ziua de duminică.

Recuperarea zilei de duminică în conştiinţa europenilor şi implicit a românilor nu se realizează doar la nivel simbolic, ci concret pentru a spori protejarea sănătăţii lucrătorilor în vederea reconcilierii dintre muncă şi viaţa de familie. Recunoaşterea duminicii ca zi de odihnă în România şi în toate celălalte state membre ale Uniunii Europene nu trebuie înţeleasă ca o interdicţie de exercitare a dreptului la muncă sau ca o anulare necontrolată a serviciilor de ordine publică, într-un haos generalizat, dar nici o confiscare teologică sau doctrinară a zilei de sabat. La o analiză pertinentă, descoperim faptul că protejarea zilei de duminică este o acordare a unui privilegiu, a unei libertăţi celor care nu au de ales, fiind în mod constant obligaţi să lucreze în cea de-a şaptea zi. Odată ce vor avea alternativa de a spune "nu", ei vor alege să transforme ziua de duminică într-o zi dedicată vieţii spirituale şi familiei.

În ultimă instanţă, stimaţi colegi parlamentari, într-o ţară majoritar creştină, cum este România, chemată să fie o voce distinctă a spiritualităţii răsăritene în spaţiul Uniunii Europene, se cuvine recunoaşterea oficială a duminicii ca fiind o zi dedicată vieţii spirituale, familiei şi odihnei.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Directorii numiţi politic din instituţiile statului nu sunt buni pentru cetăţeni. Ei sunt buni numai pentru Guvernul Băsescu-Boc-Udrea!"

Am oscilat asupra modului în care să fac această declaraţie politică ţinând cont că tema este importantă pentru societatea românească deşi, aparent, nu la fel de importantă pentru toţi cetăţenii. Oamenii obişnuiţi vin în contact cu instituţiile statului şi, în funcţie de modul în care acestea îşi fac datoria, cetăţenii sunt deserviţi mai bine sau mai rău, drepturile lor sunt respectate aşa cum scrie în lege sau nu.

Încă există mulţi cetăţeni care mai cred în Traian Băsescu, în acest guvern incompetent, mincinos, perfid, risipitor, corupt, machiavelic, care una spune şi alta face, iar vorbele meşteşugite spuse pe înţeles şi reprezentând aşteptările oamenilor sunt parte a politicii populiste marca preşedintele Băsescu şi PD-L.

Conform prevederilor legale, instituţiile statului de la nivel local, din judeţe, municipii, oraşe, comune ar trebui să acţioneze exclusiv în slujba cetăţeanului. Pentru aceasta ar trebui să fie conduse de oameni competenţi, buni profesionişti, care au capacitatea de a aplica corect legile şi de a respecta drepturile oricărui locuitor al acestei ţări.

Asta înseamnă că aceşti conducători, dar şi angajaţii lor, ar trebui să fie numiţi pe criterii de competenţă, prin concursuri cinstite, nu pe criterii de apartenenţă la partidul de guvernământ, fără să ştie ce caută în acel loc de muncă, fără să cunoască responsabilităţile posturilor ocupate, fără priceperea şi experienţa necesare ocupării unor funcţii de mare răspundere.

Din aceste motive, oamenii sunt tot mai nemulţumiţi de modul în care sunt tratate problemele lor, de felul superficial în care sunt rezolvate cererile depuse la autorităţi, de birocraţia excesivă, de introducerea de bariere care de multe ori au ca scop obţinerea de foloase necuvenite, impunând ticălos mita, şpaga, bacşişul pentru rezolvarea situaţiilor cetăţenilor.

Cum să realizăm o administraţie locală profesionistă şi competentă dacă politicul numeşte directori, şefi de servicii, strict pe apartenenţa la partidul de guvernământ, fără niciun fel de competenţă şi experienţă?

Dacă se va continua cu acest mod de a promova oamenii în funcţii, nu vom ajunge la realizarea de standarde normale de funcţionare a administraţiei publice locale, vom cheltui bani degeaba pentru un aparat birocratic numit politic, nu vom putea creşte calitatea relaţiei cetăţean - administraţie.

Cabinetele parlamentare sunt luate cu asalt de cetăţeni de care autorităţile locale şi-au bătut joc şi vin să ceară ajutor pentru rezolvarea unor cazuri solicitându-ne sprijin şi intervenţii la nivelul miniştrilor pentru că altfel nu mai au nicio speranţă.

Politizarea funcţiilor de conducere, aşa cum se întâmplă în perioada Guvernului Băsescu - Boc - Udrea, nu s-a mai întâmplat niciodată în România modernă, guvernul dând ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, obligând Parlamentul să voteze legi care şi ele sunt neconstituţionale dar care au ca scop numirea clienţilor politici în administraţie.

De ce? Pentru că le aduc privilegii, pentru că le aduc pungi cu bani la partid, pentru că se înfruptă din bugetul public, din banii oamenilor obişnuiţi şi contribuie la bunăstarea PD-L şi la bunăstarea mai marilor zilei.

Păcat! Păcat! Păcat!

Domnul Filip Georgescu:

După ce a persiflat cu criza economică mondială, asigurându-ne că acest flagel nu va afecta România, după ce preşedintele ţării, premierul şi ministrul de finanţe s-au debarasat public de soluţionarea crizei, când au văzut situaţia gravă, autorităţile noastre încearcă acum să scoată ţara din chingile recesiunii prin măsuri puerile, de genul celor privind "Prima casă", "Programul rabla", dar mai ales prin procedee care sporesc virulenţa unui asemenea flagel, cum sunt reducerea până la anormalitate a cheltuielilor publice, restrângerea producţiei şi a forţei de muncă, stagnarea economiei, îngheţarea salariilor şi pensiilor, creşterea preţurilor şi micşorarea puterii de cumpărare.

Fireşte că nicăieri în lume, şi cu atât mai mult la noi, unde sărăcia a devenit de mult o boală endemică, de pe urma unor asemenea măsuri, nefasta criză economică nu se va simţi deloc ameninţată şi nici nu ne va părăsi. Asigurările prin care preşedintele ţării, premierul, ministrul de finanţe şi guvernatorul Băncii Naţionale încearcă să ne convingă că din trimestrul trei economia noastră va înregistra creşteri care anunţă sfârşitul crizei, nu sunt decât vorbe-n vânt, lipsite de orice temei. Cum să te redresezi când nu dispui de resurse economice şi financiare, când nu ai industrie, transporturi, infrastructură şi comerţ echilibrat? Guvernul a refuzat orice idee de reindustrializare, a respins ostentativ propunerea de sprijinire a întreprinderilor mici şi mijlocii, care ar fi putut tempera mult şomajul şi reanima piaţa muncii şi, în acelaşi timp, ar fi sporit resursele bugetare. Dimpotrivă, prin impozitul forfetar, la care nu vrea să renunţe nici astăzi, Guvernul a împins spre faliment 150.000 de IMM-uri.

Dincolo de toate aceste realităţi dureroase, România mai are totuşi un pilon pe care se poate sprijini în tentativa de a ieşi din criza economică actuală - agricultura. Ideea nu este deloc hazardată şi nici iluzorie. Chiar şi în situaţia grea în care se află astăzi agricultura noastră, ea poate constitui o punte pe care am putea să traversăm fluviul crizei economice.

În decursul îndelungatei lor existenţe, dar mai ales în vremurile de obidă, românii au ieşit întotdeauna la liman, aplecându-se pe coamele plugului şi înfrăţindu-se cu ţarina şi ţara. În acest sens, un exemplu concludent, mai apropiat de zilele noastre, îl constituie perioada de după cel de-al doilea război mondial, când România era o ruină totală, iar sărăcia ajunsese pe cele mai înalte piscuri. Industria petrolieră, întreprinderile constructoare de maşini, cele ale industriei uşoare şi alimentare, transporturile feroviare şi multe alte obiective economice fuseseră distruse în proporţie de 40-70%. Singurul pai de care ne mai puteam agăţa în acel naufragiu militar, politic şi economic rămânea agricultura, cu toate că acest sector fusese puternic lovit de rigorile secetei cumplite din anii 1946-1947, dar mai ales de prevederile înrobitorului armistiţiu de război.

Cu toate că era lipsită aproape total de mecanizare (chiar şi de forţa animală, întrucât sute de mii de cai îşi găsesc sfârşitul pe front şi în anii următori), deşi despre irigare, substanţe fertilizante ori despre cercetarea ştiinţifică nici măcar nu se vorbea, agricultura a trecut cu succes un examen de viaţă şi de moarte. Ea a fost forţa vie care a propulsat electrificarea, industrializarea, refacerea transporturilor şi a celorlalte sectoare, şi tot satul a fost cel care a suportat cea mai mare a despăgubirilor de război. Este drept, contribuţia imensă şi decisivă pe care agricultura a adus-o la renaşterea României a fost una forţată, impusă cu acel groaznic cnut ideologic bolşevic. Dar dincolo de maniera nefastă prin care agricultura a fost împinsă într-o asemenea bătălie capitală, trebuie apreciată extraordinara sa capacitate de a ridica ţara din moloz. Nu degeaba spunea marele cărturar Lucian Blaga că "veşnicia s-a născut la sat".

Nu încape îndoială că şi astăzi, tot la sat (chiar dacă acesta este în paragină) s-ar putea găsi pârghiile economice capabile să ne scoată din ghearele crizei. Pentru aceasta, ar trebuie să ne întoarcem cu faţa spre el, în primul rând autorităţile statului, care au datoria să se aplece cu toată răspunderea asupra agriculturii, s-o stimuleze în mod cu totul prioritar, lăsând în plan secund turismul, dezvoltarea regională şi alte departamente care toacă bani fără folos.

Spre deosebire de cele mai multe ramuri ale economiei, agricultura este o afacere cu cicluri scurte de producţie (două-trei anotimpuri) şi cu rezultate, nu de puţine ori, extraordinare. Puternic finanţată şi aşezată pe baze intensive, agricultura noastră, care poate hrăni 80 de milioane de oameni, ar fi în măsură să producă o abundenţă de produse alimentare, ajutându-ne să economisim cele peste 2 miliarde de euro cheltuiţi astăzi pentru importul de carne, lactate, brânzeturi, unt, ouă, fructe, peşte, dar în acelaşi timp să alimentăm bugetul de stat cu mari sume băneşti, realizate din exportul de cereale şi alte mărfuri furnizate de fermieri. Pe de altă parte, o agricultură dezvoltată s-ar dovedi un teren fertil pentru investitori, chiar şi pentru cei străini.

Departe de a epuiza marile avantaje pe care le oferă dezvoltarea prioritară a agriculturii, vom mai spune că acest sector este capabil să obţină capital din absorbţia fondurilor europene. Dar pentru ca toate acestea să devină o realitate palpabilă, politica agricolă trebuie făcută cu seriozitate şi competenţă şi pusă în sprijinul producătorului agricol. Prin dezvoltarea prioritară şi puternică a agriculturii câştigă nu numai satul, ci şi statul şi întreaga noastră societate.

Domnul Marian Ghiveciu:

"Corupţia în România"

A existat chiar şi în perioada dură a comunismului ceauşist şi a fost practicată, la scară de contrabandă, de către instituţiile statului, iar la scară de "mită", de către funcţionarul public şi ofertantul de serviciu.

Mita se dădea pe acea vreme îndeosebi pentru procurarea de alimente, medicamente, posturi mai bine remunerate, avantaje în sfera serviciilor etc. La nivelul cel mai înalt, contrabanda era politică de stat şi aparţinea unui grup redus de persoane din jurul dictatorului, bine controlate de organele de securitate, care îşi aveau partea lor din întreg caşcavalul.

Începând cu 1990, prin dispariţia multor instituţii ale statului şi profitându-se de haosul creat de acţiunea revoluţionară, corupţia s-a instalat foarte repede, la început haotic şi apoi din ce în ce mai bine organizată.

Primele acţiuni mafiote s-au manifestat chiar la scurtă vreme după evenimentele din decembrie 1989 şi au constat în deturnarea a peste 80% din ajutoarele venite din străinătate. Acestea nu au fost dirijate către populaţie, spitale, cămine etc., ci au luat drumul unor canale de comercializare a lor, unele chiar pe pieţe din Est, umplând rapid buzunarele unor beneficiari ai revoluţiei.

A doua etapă a dezvoltării corupţiei a fost determinată de Legea fondului funciar nr.18/1991, legea retrocedării terenurilor, pământurilor către proprietarii lor. Legea în sine a fost plină de imperfecţiuni care au permis următoarele:

Împroprietărirea cu suprafeţe mari a miniştrilor, secretarilor de stat şi consilierilor care nu aveau nici un drept în acest sens. Actul acesta cunoscut bine de către opinia publică, nu a suferit reparaţii nici până în ziua de astăzi, de acest flagel fiind atinşi mulţi lideri ai actualei puteri. Este deci de aşteptat ca actuala putere să nu opereze nici o corecţie, atât timp cât există.

Jefuirea unilaterală a patrimoniului fostelor CAP-uri, îndeosebi de către lideri ai organizaţiilor comunale (primari, şefi de CAP-uri, şefi ai judeţelor, foşti secretari, foşti directori ai direcţiilor agricole). Foarte puţine au fost cazurile în care patrimoniul fostelor CAP-uri a fost parţial împărţit membrilor lor. Reparaţii în acest domeniu, de asemenea imposibil de realizat. Concomitent cu acest act, peste 30.000 de specialişti activi în fostele CAP-uri au fost disponibilizaţi pe motivul restructurării, ei deţin, însă, după părerea mea, o importantă sursă de informaţie despre fenomenul corupţiei în mediul rural. De teamă, specialiştii vorbesc foarte greu. În multe situaţii, deşi primarii recunosc neregulile înfăptuite prin Legea fondului funciar nr.18/1991, îşi declară neputinţa rezolvării cazurilor, invocând dimensiunile considerabile ale caracatiţei.

Închei aici cu aceste fapte de corupţie din mediul rural, urmând a relata alte fapte de corupţie în următoarea declaraţie politică.

Domnul Mircea Grosaru:

"Despre ţigani şi nu numai"

Zilele acestea au circulat pe internet o serie de opinii referitoare la etnia rromă din România, pe care personal le consider cel puţin tendenţioase, dar mai ales nesemnificative şi neinteresante pentru nimeni în această perioadă, după intrarea româniei în Uniunea europeană. Chiar dacă unele date sunt verificate statistic şi convenţional de practică şi de viaţa de zi cu zi, aş prefera o abordare mult mai responsabilă a realităţii actuale din românia anului 2010.

Iată despre ce ar fi vorba:

"Se delirează în ultima vreme despre discriminare, despre băuturi alcoolice exotice (rom) despre expulzări, despre români si rromi (???) Radio, televizor, internet, orice deschizi dai numai de problema ţigănească. Despre ţigani şi denumirea lor. În limba română, avemdenumiri pentru orice naţie şi, acolo unde nu avem, folosim derivaţia dată denumele ţării sau a ţinutului locuit de naţia respectivă.

Limba română e o limbă bogată, cu multă imaginaţie şi foarte intuitivă.

Când vorbesc româneşte, neamţului îi spun neamţ sau german. Care vorbeşte nemţeşte. Nimic peiorativ. Dacă el, pe limba lui, îşi spunedoice (rom.), este treaba lui.

Când vorbesc româneşte, englezului îi spun englez. Din nou, nimic peiorativ. Că el, pe limba lui, pe englezeşte îşi spuneingliş (rom.), e strict treaba lui. Nu a mea.

Când vorbesc româneşte, olandezului îi spun olandez. Că e din Olanda. Iarăşi, nimic peiorativ.Iar dacă olandezul, pe limba lui, îşi spunenederlander, nu mă priveşte.

Când vorbesc româneşte, elveţianului îi spun elveţian. Din Elveţia. Nimic peiorativ. Dacă el, pe limba lui, îşi spuneşvaitzer,este, din nou,treaba lui.

Când vorbesc româneşte, pe ungur îl numesc ungur. Din ţara vecină Ungaria.Şi vorbeşte ungureşte. Deloc peiorativ. Dacă el, pe limba lui, îşi spunemaghiar, este normal pentru el şi pentru limba lui.

Când vorbesc româneşte, evreului îi spun evreu. Care vorbeşte ebraica. Nimic peiorativ. Dacă el, pe limba lui, îşi spuneyehudi, este treaba lui, este pe limba lui.

Când vorbesc româneşte, ţiganului îi spun ţigan. Este asta peiorativ? Discriminatoriu? Înjositor ?

Absolut nu. Probabil că ţiganul, pe limba lui, adică pe ţigăneşte, îşi spunerrom, sau rroma, dar asta nu este treaba mea. Nu e pe limba mea!

Şinu măpoate obliganimeni ca, atunci când vorbesc româneşte, să-i spun ţiganului rom, sau elveţianului şvaiţer. Romul este rom, la sticlă, iar şvaiţerul e caşcaval cu găuri.Pe româneşte. De fapt, ţiganii constituie ultimul popor migrator ce bântuie Europa.

Goţi, vizigoţi, ostrogoţi, huni, hungro-finici, vandali, tătari, slavi, cu toţii au avut aceeaşi direcţie: din est spre vest. Spre vestul Europei. Iar Europa nu a avut decât de câştigat pe termen lung.

De ce se teme Europa de ţigani ?

Şi cine suntem noi, românii, să-i oprim pe ţigani din drumul lor? Şi de ce să-i oprim? Vor în Italia? În Germania? În Franţa?

Să meargă! Iar Europa cea civilizată să-i asimileze.

Ce avem noi, românii, în comun cu ţiganii? Întâmplător, paşaportul. Şi asta pentru că au fost "surprinşi" de istorie pe teritoriul statului român. Dar ţiganii sunt un popor nomad. Ce ne îndreptăţeşte să-i "stabilizăm" fără voia lor?

Înainte de integrare, România a fost condamnată pentru legile ei "discriminatorii" care condamnau vagabondajul şi cerşetoria. Ziceau că sunt legi expres făcute împotriva ţiganilor, care cerşesc şi vagabondează în România.

Acum dau ei ordonanţe de urgenţă împotriva ţiganilor din România, care cerşesc şi vagabondează în Europa!

Slinoşi, târând după ei un nour de izuri "caudate" prin Europa cea stilată, cea spălată şi parfumată şi bine-mirositoare. Hei, Europo! Unde ţi-e consecvenţa? Te-au speriat fustele creţe, sau te deranjează doar discriminarea din curtea mea?

Ideea Cioroianului de a duce ţiganii în deşertul Egiptuluieste magistrală. De proporţii biblice. Ia amintiţi-vă, ce popor a mai fost "deportat" în deşertulSinai ( din Egipt ) vreme de 40 de ani?Şi unde a ajuns acel popor? De ce nu ar putea fi şi ţiganii un "popor ales" al vremurilor noastre? Mai ales că asemănările dintre poporul lui Israel şi cel al lui Cioabă suntmulte şievidente:

• ambele popoare au fost silitesub vremi să emigreze departe de locurile de baştină;
• niciunul dintre aceste popoare nu se asimilează, nu se amestecă cu populaţiile autohtone;
• sunt foarte rare căsătoriile în afara etniei lor;
• îşi păstrează cultura şi obiceiurile în pofida legilor ţărilor în care trăiesc;
• tocmai din aceste cauze au avut de suferit pogromuri, împilări şi nedreptăţi;
• ambele etnii au suferit marele holocaust dinprimele decade alesecolului trecut.

Dar asemănările se cam opresc aici. În primăvara lui 1948, evreii au primit de la Organizaţia Naţiunilor Unite o ţară. Un teritoriu ancestral, tărâmul lor biblic. Ţara lor.

Fosta lor patrie de unde au plecat în bejenie acum două milenii. Spre careau plecat toţi cei neasimilaţi de popoarele şi culturile în care au trăit.

O ţară în care au dat măsura valorii lor.

O ţară pe care vă recomand să o vizitaţi la59 de ani de la înfiinţare. Europa ar trebui să se gândească serios să le dea un teritoriu ţiganilor. Nu în Egipt, bineînţeles; Cioroianu pare a sta cam prost cu istoria şi geografia.

Dar Europenii speriaţi de valul de imigranţi ţigani ce le "parazitează periferiile", le-ar putea răscumpăra un teritoriu în India. India cea ancestrală a ţiganilor. De unde au plecat în bejenie acum700-800 de ani. Sau poate mai mult?

Mi-aş dori să le vizitez ţara după 59 de ani de autoguvernare. V-aş invita şi pe voi.

Personal nu sunt de acord cu asemenea abordări, le detest şi consider că poporul român şi România sunt, cel puţin la nivel de Europa, un exemplu de convieţuire în libertate şi înţelegere, ceea ce nu multe popoare o aplică, generând conflicte care în cele mai multe cazuri chiar dacă se opresc, aceasta revine după perioade mai mici sau mai mari de timp.

Domnul Mircea Grosaru:

"Datoriile la bănci şi noi iniţiative legislative"

Odată cu trecerea iernii, constatăm că în fiecare an populaţia sărăceşte, rămânând datoare la cheltuielile de întreţinere, energie şi nu numai.

Sursa de supravieţuire pentru unii o reprezenta banca, cea care cu ceva timp în urmă era cea care te ruga să împrumuţi anumite sume, pe care ţi le oferea cu generozitate sub diverse pachete, bine "ambalate".

Cu câtva timp în urmă, mai exact de la finele anului 2009, când criza economică mondială a ajuns, cum era şi firesc, şi în România, băncile şi-au schimbat strategiile de a acorda credite, iar o parte a populaţiei, în condiţii grele, a rămas datoare pe o perioadă mare de timp, ce depăşeşte posibilităţile ei.

Cum vor achita datoriile, ar fi prima întrebare, dacă parte dintre ei şi-au pierdut serviciile?

Unde vor găsi resurse financiare, dacă şi în străinătate este la fel de greu cu locurile de muncă?

În acest context, o iniţiativă legislativă oferă "soluţia" depăşirii acestor momente pentru cei mulţi, clienţi insolvabili ai diverselor bănci private din România - falimentul persoanelor fizice. Fără a da cifre exacte, pentru că este greu de aflat datorită confidenţialităţii acestor operaţiuni, consider că cel puţin jumătate din populaţia ţării a apelat la un credit pentru a cumpăra o casă sau un apartament, ori bunuri de larg consum.

Băncile, tot pe riscul lor, au acordat asemenea credite pentru că pe atunci le-a fost uşor să o facă, luându-şi garanţii imobiliare în cele mai multe cazuri.

Neplata creditelor va duce la executarea acestor garanţii, pentru cei care le au, iar pentru cei care au împrumutat bani în baza serviciilor pe care nu le mai au, pot fi declaraţi în baza prezentei legi a fi falimentari, pentru că nu posedă alte bunuri care ar putea fi executate, aşadar ar fi o şansă de a scăpa de datorii.

Dar băncilor le convine această situaţie?

Desigur că nu!

De altfel, la orice fel de faliment, băncile sunt dezavantajate, pentru că împrumuturile bancare se transformă automat în pierderi, pentru care, în caz de faliment, acestea trebuie să constituie provizioane, care ar putea conduce către pierderi şi inclusiv falimentul acestora. Personal, nu cred că se va adopta o asemenea lege.

Domnul Mircea Grosaru:

"Mărţişorul politic"

Acum, în preajma sosirii primăverii, cele mai importante partide politice, dar nu numai, au anunţat că vor avea loc conferinţe naţionale, sau congrese de schimbare a "strategiilor" partidului, care pornesc în realitate de la două lucruri importante pentru ţara noastră: unul este criza economică, şi este o realitate neîndoielnică, iar al doilea este criteriul subiectiv al declanşării alegerilor interne de partid, despre care voi încerca un scurt comentariu, nu neapărat cu caracter politic.

Din poziţionarea în opoziţie a marilor partide politice din România, ca şi consecinţă a rezultatului la alegerile prezidenţiale, în speţă PSD şi PNL, ceea ce poate salva orgoliul "rănit" al acestora de a nu fi la guvernare, din motive diferite politic, este schimbarea strategiei, care înseamnă o reorganizare internă în jurul unui lider puternic.

Primii care au dat un semnal în acest sens a fost PSD-ul, după cum s-a văzut, cu un congres care a adus un nou lider, cum era de aşteptat, însă şi cu multe demisii din partid, unele chiar neaşteptate, din partea unor lideri care nu se mai regăsesc în conducerea partidului.

În zilele imediat următoare, PNL-ul îşi va realege liderul, iar acesta probabil că va fi tot Crin Antonescu, cel care a avut o prestaţie de excepţie la prezidenţiale, câştigând Bucureştiul şi fiind cel care este considerat la ora actuală prima opţiune pentru Cotroceni în mandatul următor.

Ce va urma ?

Alte congrese, dar nesemnificative pentru situaţia politică actuală din România şi înfiinţarea unui nou partid politic, de centru - stânga, după cerinţele actuale ale "pieţei politice" din România, adică exact după ceea ce ar avea nevoie ţara noastră, acum în situaţie de criză economică: o protecţie socială bine susţinută şi măsuri de accelerare a economiei. Noul partid se pregăteşte intens pentru congresul de înfiinţare şi de desemnare a conducerii, cu persoane demisionare din diverse formaţiuni actuale, denumiţi "independenţi". Parcă au mai fost şi în anii trecuţi asemenea tentative şi rezultatul s-a văzut în alegeri: maxim 1% din sufragiile electoratului.

Se preconizează tot cam aşa ceva, de data aceasta acesta semănând cu un mărţişor politic!, iar asemenea momente am mai trăit şi în anii anteriori.

Domnul Mircea Grosaru:

De la Cicero la Guvernul actual...

Cicero, în anul 55 înainte de Cristos, spunea că:

"Bugetul trebuie echilibrat.

Tezaurul trebuie reaprovizionat.

Datoria publică trebuie micşorată.

Aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată.

Ajutorul dat altor ţări trebuie eliminat, pentru ca Roma să nu dea faliment.

Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească, în loc să trăiască pe spinarea statului."

Dacă ne referim la un singur domeniu, cel al sănătăţii, potrivit scrisorii de intenţie trimise de România şi obţinută de o agenţie de presă, Guvernul actual se angajează, printre altele, să introducă noi taxe pacienţilor ce ajung în spitale pentru ca sistemul sanitar să nu intre în faliment. Potrivit cifrelor obţinute de cotidianul Gândul, statul datorează numai furnizorilor de medicamente şi aparatură medicală peste 546 de milioane de lei. În aceeaşi scrisoare de intenţie, Guvernul se angajează să reducă cheltuielile cu salariile bugetarilor cu aproape jumătate de miliard de euro în 2010. Asta înseamnă, potrivit calculelor aceluiaşi cotidian, că ar putea fi disponibilizaţi aproximativ 32.000 de bugetari, iar cei care rămân vor avea anumite sporuri şi prime tăiate pentru a se face o economie de 252 de milioane de euro.

Printre altele, potrivit documentului obţinut de agenţia de presă Mediafax, România trebuie să reducă cu 0,2% din p.i.b. cheltuielile cu salariile bugetarilor, să introducă metoda coplăţii în sistemul de sănătate pentru a evita intrarea lui în faliment, dar şi să reducă datoriile mai mari de 90 de zile pe care le are către mediul privat. Guvernul se angajează astfel să introducă măsuri de reducere în continuare a cheltuielilor cu salariile, inclusiv o îngheţare a tuturor salariilor, cu excepţia salariilor minime, pentru a realiza o economie de 0,3% din p.i.b. În acelaşi timp, statul va aplica în continuare principiul conform căruia va fi înlocuit doar un singur angajat din şapte care părăsesc sistemul. În plus, Guvernul va tăia din fondul pentru plata orelor suplimentare şi a primelor (0,2% din p.i.b.), măsură însoţită de modificări structurale de reducere a numărului de salariaţi în sectorul public (0,2% din p.i.b.).

În concluzie, nu s-a modificat nimic de 2065 de ani!

Domnul Mircea Grosaru:

"Cercetarea şi bugetul de stat"

Acum câtva timp în urmă, pe adresa de e-mail personală primeam următorul mesaj legat de cercetarea din România:

"În ultimii ani, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru inginerie electrică ICPE-CA a avut o activitate de CDI eficace, care i-a permis dezvoltarea în anul 2008 a 92 parteneriate cu unităţi economice, obţinerea de numeroase brevete, transferarea în 2007-2008 a 15 produse/tehnologii, câştigarea multor premii şi medalii. Aceste parteneriate operează în proiecte de cercetare angajate în Planul Naţional, proiecte cu caracter aplicativ pe direcţii prioritate pentru economia naţională, cum ar fi: energie, mediu, sănătate, materiale, procese şi produse inovative, spaţiu şi securitate. În aceste proiecte avem 52 de parteneri în mediul universitar: Universitatea Bucureşti, Universitatea "Politehnica" Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, Universitatea "Transilvania" Braşov, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davilla, ASE Bucureşti, Academia Navală Mircea cel Bătrân, Academia Tehnică Militară, Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, Universitatea Tehnică Timişoara şi altele.

Alocarea din bugetul de stat pentru activitatea de cercetare, în anul 2009, a 0,18% din p.i.b. va conduce în mod dramatic la scăderea calităţii actului de cercetare, la compromiterea angajamentelor asumate prin colaborările şi contractele internaţionale, la distrugerea prin uzură fizică şi morală a laboratoarelor echipate ultramodern în ultimii ani, la disponibilizarea unui mare număr de cercetători, din care mulţi vor fi cei tineri.

Ştim cu toţii că trecem printr-o perioadă de criză. Aceasta însă nu poate fi trecută decât prin produse noi, inovative, ce nu pot fi oferite decât de cercetare. De aceea, cercetarea românească trebuie susţinută mai mult ca oricând, pentru asigurarea competitivităţii internaţionale a economiei româneşti.

Prin politica de finanţare, anunţată în bugetul anului 2009, cercetarea românească este împinsă către recesiune! Să nu uităm că, aşa cum pentru învăţământ, Guvernul României s-a angajat cu finanţare de 6% din p.i.b., tot aşa s-a angajat şi pentru cercetare cu 0,8% din p.i.b.

Reducerea finanţării pentru activitatea de CDI este o mare greşeală, de aceea solicităm pe această cale corectarea ei, altfel decizia actuală a Guvernului va conduce la desfiinţarea institutelor naţionale de cercetare - dezvoltare.

În acest context, activitatea de CDI a INCDIE ICPE-CA va avea cu siguranţă de suferit. O scurtă analiză a efectelor acestei finanţări (de 3 ori mai mică decât în anul 2008) va conduce la imposibilitatea realizării activităţilor de cercetare angajate prin contractele aflate în derulare, cu afectarea clară a rezultatelor (produse, tehnologii, standuri) pentru toţi partenerii economici implicaţi în aceste contracte.

Dacă această reducere drastică va avea loc, colaborările internaţionale ale institutului cu CERN, IUCN DUBNA, IAEA Viena, GSI DARMSTADT, ca şi cu alte unităţi de cercetare din Europa şi Asia vor îngheţa. Se vor anula contractele de cercetare-dezvoltare câştigate în competiţiile naţionale în cadrul programelor naţionale de CDI.

Reducerea cheltuielilor pentru materiale, piese de schimb, cât şi lipsa de personal vor conduce la distrugerea laboratoarelor institutului, dotate numai în anul 2008 cu 30 echipamente de CDI de cea mai înaltă performanţă. Acum avem laboratoare acreditate şi dotate la fel ca laboratoarele similare din ţările dezvoltate ale lumii.

Vor fi anulate, de asemenea, toate eforturile depuse în ultimii ani privind politica de personal. Un cercetător nu se formează de pe o zi pe alta. Îi sunt necesari cel puţin cinci-zece ani. În condiţiile finanţării anunţate pentru anul 2009, cca 50% din salariaţii institutului vor trebui să fie disponibilizaţi, iar dintre aceştia vor fi mulţi tineri în care societatea şi institutul au investit mult. Porţile universităţilor din străinătate le sunt deschise. Acolo, actul de cercetare este preţuit, iar în condiţii de criză, bugetele CDI sunt crescute (vezi SUA, Germania, Franţa, Japonia, etc.) şi nu reduse.

Şi aşa se va întâmpla în toate instituţiile şi centrele de CDI din România. Îşi poate asuma cineva în zilele noastre această enormă responsabilitate de a distruge un sistem clădit în mulţi ani cu efort uman şi material important, condamnând astfel economia României la dependenţă faţă de străinătate? Efectele sociale ale unei astfel de decizii eronate ar fi greu de imaginat!

De aceea, ICPE-CA face un apel către dumneavoastră pentru susţinerea unui buget corespunzător, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contractele de cercetare încheiate, cât şi ale României faţă de Uniunea Europeană.

Cercetarea românească, fiind o parte a cercetării europene, trebuie finanţată prin bugetul de stat corespunzător, astfel ca aceasta să susţină în continuare dezvoltarea societăţii româneşti"

Recitindu-l după o perioadă de vreme, adică după adoptarea Legii bugetului de stat din 2010, am constatat că nimic nu s-a schimbat, ba chiar dimpotrivă.

Oare merge într-o direcţie bună România în privinţa cercetării şi mai ales a acelor specialişti care la noi îşi pun problema existenţei de la un an la altul?

Domnul Ion Dumitru:

"Trebuie să trăim într-o ţară bogată cu ţărani bogaţi"

Administraţia publică are obligaţia permanentă de a-şi îndeplini principalul deziderat: acela al efortului pentru ştergerea diferenţierilor dintre sat şi oraş, dar nu şi a specificului de comunitate mică, bazată pe motorul micii proprietăţi rurale. Adică, în principal ar fi vorba de ştergerea diferenţierilor privind facilităţile publice, serviciile, modul de aprovizionare/desfacere.

Şi mai pot fi încă patru obligaţii categorice din partea administraţiilor locale şi centrale:

1. Încurajarea fiecărei comune de a-şi definitiva un plan de lungă perspectivă pe dezvoltarea valorificării producţiilor micilor proprietăţi rurale, cu evidenţierea tuturor oportunităţilor şi valorilor locale care pot atrage investiţii şi evidenţierea unor forţe de muncă în plus, rezultate din timpul liber al lucrătorilor din agricultură, aşa zisul "şomaj parţial" produs de sezoanele fixe ale muncilor agricole, pe care nimeni nu are bunul simţ sau buna credinţă de a-l evidenţia în statisticile naţionale. Trebuie incluse toate cele sus menţionate, cu termene fixe de rezolvare sau realizare, în programele de candidatură ale primarilor şi consilierilor locali.
2. Asigurarea unui termen de graţie pe o perioadă foarte îndelungată, calculată în ciclurile naturale, ale lucrării şi odihnirii pământului, privind scutirea de impozite şi taxe a întreprinzătorilor de pe mica proprietate agrară, a familiilor antrenate în producţia casnică, a valorificării unui cuantum de marfă peste producţia de subzistenţă.
3. Asigurarea funcţionării pieţelor locale şi a unui sistem de valorificare pe alte pieţe a produselor oferite de producătorii direcţi.
4. Asigurarea formării gratuite a acestor producători şi a consultanţei gratuite în agricultură.

Strigătul de salvare a micii proprietăţi agricole îl dau azi, în condiţii de criză, analizând ceea ce ne poate salva din haosul ei. Şi îl dau, pentru că apare la vedere pericolul deteriorării morale a acestei populaţii prin paşi înapoi, până la pierderea sentimentului durabilităţii, pe care îl are omul producător de bunuri proprii, sigur că prin ele îşi poate asigura continuitatea vieţuirii.

Este necesar un comandament naţional, pentru a ne readuce cu picioarele pe pământ la idealul pragmatic, dacă mă pot exprima astfel, de a ajunge să trăim într-o "ţară bogată cu ţărani bogaţi", singura cale de a ne recâştiga mentalitatea de învingători în lupta pentru o vieţuire durabilă.

La aceasta se va ajunge dacă vom şti mai întâi să ne asigurăm subzistenţa, chiar făcând pasul înapoi necesar, dar consolidându-ne moralul cu voinţa naţională şi reasigurându-ne morala cu voinţa spirituală. După ce vom fi siguri că am atins acest prag de vieţuire durabilă, de abia atunci vom putea intra în rândurile celor care îşi asigură dezvoltarea durabilă şi vom putea aspira la ea.

Domnul Zanfir Iorguş:

"Compania Enel - între indiferenţă şi sfidare"

În ultimii ani, am putut constata cu toţii că întreruperile de curent au devenit o reală obişnuinţă în întreaga ţară, fenomenul căpătând constanţă pentru care există mereu aceleaşi explicaţii. Deşi are grijă să trimită lunar facturi usturătoare, compania ENEL nu se sfieşte să-şi bată joc de cetăţeni. Că e consumul foarte mare, că sunt de vină canicula sau gerul, reprezentanţii Enel găsesc mereu o scuză, iar problemele cetăţenilor sunt tratate cu dispreţ.

Însă, ce nu spun aceştia este că o mare parte din defecţiunile care lasă oamenii în întuneric sunt cauzate de nerespectarea planului de investiţii pe care cea mai mare companie de electricitate din Europa şi l-a asumat prin Contractul de privatizare şi prin care ar fi trebuit să modernizeze şi să extindă reţelele de furnizare a energiei electrice. Şi aceasta, în condiţiile în care, de fiecare dată când se solicită branşarea la reţeaua electrică, toate cheltuielile legate de materiale şi aparatura necesară sunt suportate din buzunarul viitorului client, al cetăţeanului cu alte cuvinte. Altfel spus, prin monopolul obţinut în urma privatizării, această companie îşi permite să ducă o politică aproape de sfidare.

Mai mult decât atât, datorită experienţei acumulate în administraţia publică locală, timp de 3 mandate, ca primar, aş dori să îmi manifest şi dezaprobarea faţă de anumite prevederi din HG 90/2008 ce face referire la faptul că orice investiţie făcută în reţea intră în proprietatea furnizorului. Astfel, un viitor consumator de energie electrică execută lucrările de investiţii aferente, care pot costa de ordinul milioanelor de lei şi pe care este obligat să le predea, după aceea, operatorului de reţea, respectiv companiei Enel în cazul de faţă, fără să primească, sub nicio formă, contravaloarea investiţiei realizate.

În acest fel, administraţia publică locală este obligată să-i îmbogăţească indirect pe aceşti "investitori" care, practic, nu fac altceva în acest moment decât să furnizeze energie electrică, să emită facturi şi să încaseze bani, deşi ei nu au investit aproape nimic până la ora actuală.

Aş dori să mai subliniez şi faptul că este necesar ca furnizorul de energie electrică să includă în planul său de investiţii şi alimentarea cu energie electrică a noilor cartiere de locuinţe pe care administraţia publică locală le dezvoltă sau urmează să le dezvolte, deoarece acest fapt nu a fost avut în vedere de către acesta până acum.

În aceste condiţii, instituţiile statului trebuie să intervină să verifice modul în care compania ENEL respectă prevederile contractului de privatizare şi să sancţioneze corespunzător neîndeplinirea acestora, demonstrând astfel că îşi fac datoria şi îşi apără cetăţenii de abuzurile unor astfel de companii care au venit în România cu speranţa obţinerii unor profituri cât mai mari cu eforturi minime, sau deloc.

De asemenea, mai consider că este oportună şi adoptarea unor reglementări clare, care să aibă drept finalitate crearea unui cadru legislativ optim, astfel încât realizarea infrastructurii de furnizare a energiei electrice să nu mai cadă în sarcina exclusivă a administraţiei publice locale, ci aceasta să se poată realiza în parteneriat cu furnizorii de electricitate.

Domnul Marius Rogin:

"Modele europene de succes"

Unele dintre social-democraţiile Europei oferă modele de succes în rezolvarea unor probleme frustrante de politică internă. Fără surle şi trâmbiţe, Suedia, Olanda şi alte ţări cunoscute pentru sistemele social-democrate asistenţiale ("welfare states") au adoptat reforme inovatoare, bazate pe principiile economiei de piaţă, în probleme ca sistemul de pensii, transporturi şi educaţie. În timp ce politica din România rămâne cantonată în partizanat, partidele europene de stânga şi de dreapta şi-au unit forţele pentru a implementa idei şi politici de economie de piaţă care oferă modele de succes.

Suedia a obţinut performanţe la guvernare întrecând Statele Unite în ceea ce priveşte reforma pe principiile economiei de piaţă. Atunci când fostul secretar american pentru apărare, Donald Rumsfeld, numea aliaţii tradiţionali din NATO, ca Franţa şi Germania, "vechea Europă", el exprima un stereotip puternic răspândit în SUA. În această viziune, Europa este îmbătrânită şi calcifiată - reticentă la schimbări şi privind mereu spre trecut - în timp ce SUA se află la polul opus: dinamică, inovatoare, dornică de a îmbrăţişa viitorul. Aşa că americanii ar putea fi surprinşi să afle că "bătrâna" Europă este de fapt înaintea SUA în ceea ce priveşte rezolvarea unor probleme spinoase.

Cum au reuşit unele state europene să depăşească obstacolele politice şi să realizeze schimbări importante? Gradul de colaborare politică necesar pentru realizarea reformelor este poate trăsătura cea mai importantă a experienţei europene. Partidele aflate de ambele părţi ale spectrului politic au învăţat arta adevăratului compromis.

Modelul suedez este un foarte bun exemplu. Social-democraţii, centriştii şi conservatorii din Suedia şi-au unit forţele pentru a adopta măsura conturilor personale de pensii plătite din bugetul de stat. Blocuri politice de diverse orientări au ajuns la un acord asupra unui program naţional de vouchere în învăţământ, care în ultimii 15 ani a condus la creşterea de aproape zece ori a numărului de studenţi în şcolile private din această ţară.

Legea privind voucherele pentru învăţământ a fost adoptată de un guvern condus de conservatori în 1992. Iniţial, fiecare elev din Suedia avea posibilitatea de a folosi un voucher în valoare de 85% din finanţarea publică alocată pe elev în şcolile publice pentru a-şi acoperi parte din taxele de studiu la o şcoală privată. Când au venit la putere în 1994, social-democraţii ar fi putut să anuleze legea. În loc de asta, ei au preferat să crească valoarea voucherului până la 100% din finanţarea publică pe elev din sistemul de stat, dar în acelaşi timp au interzis şcolilor private să perceapă taxe mai mari decât valoarea voucherului. Acest compromis a îmbinat obiectivul conservator al finanţării publice complete pentru promovarea opţiunilor educaţionale cu scopul socialist al cheltuielilor egale pentru copii.

Partidele suedeze au ajuns la un compromis asemănător cu privire la reforma sistemului de pensii. Discuţiile au început în 1989 sub guvernul condus de social-democraţi, au continuat în guvernarea conservatoare şi s-au încheiat sub un alt mandat social-democrat. În cele din urmă, reforma a inclus elemente dorite de stânga, între care continuarea şi finanţarea completă a unui sistem de pensii exclusiv public şi cuprinzător, cu trăsături dorite de dreapta.

Partidele de centru-dreapta şi centru-stânga din Olanda au făcut front comun cu angajatorii şi sindicatele pentru a reforma un sistem de asigurări pentru incapacitate de muncă supraîncărcat. Decizia a însemnat eliminarea sau reducerea plăţilor pentru aproape 1 din 7 adulţi.

Economiile de piaţă îi învaţă pe oameni să-şi monitorizeze permanent competiţia, iar competiţia între ţări pentru locuri de muncă şi capital nu face excepţie. Aşa cum demonstrează dovezile din Suedia, şi nu numai, Europa ştie să-şi gestioneze mult mai bine problemele de politică internă chiar decât Statele Unite.

Domnul Mircea Duşa:

"Copil bogat, copil sărac"

Guvernul pregăteşte un nou act normativ cu nimic diferit faţă de cel al salarizării unice, faţă de cel al sistemului unic de pensii etc., adică o lege care va crea discriminări şi inechităţi, şi de data aceasta, la modul cel mai cinic. Ei bine, Guvernul Boc, în elanul său de a economisi banul public, are intenţia de a nu mai acorda alocaţii pentru copiii care provin din familii cu venituri mari. Este o discriminare crudă.

Zilele trecute aflam că bugetul statului nu mai poate suporta cheltuielile dacă nu se impozitează pensiile. Care este limita peste care nu mai putem tolera incompetenţa şi cinismul? A reduce o pensie care oricum este insuficientă pentru traiul zilnic? Nu, se poate şi mai rău. Eliminarea alocaţiilor pentru copiii care provin din familii cu venituri mari. Este o măsură profund discriminatorie şi care nu are nicio legătură cu principiile egalităţii, echităţii, cu principiile drepturilor copilului enunţate în diverse convenţii şi tratate ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte.

Această măsură ar încălca documentele legislative fundamentale privind protecţia drepturilor copilului: Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului (devenită lege internă în România, prin ratificare la data de 28 septembrie 1990), Constituţia României şi Legea 272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, la 20 noiembrie 1989, Convenţia privind Drepturile copilului. Convenţia este o lege internaţională care stabileşte drepturile civile, politice, economice, culturale şi sociale pentru copii. Documentul a intrat în vigoare în septembrie 1990, devenind o lege internaţională a drepturilor copilului. În art. 2 alin. (1) se stabileşte obligaţia statelor semnatare de a respecta şi de a garanta drepturile copilului, "indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau originea socială, de situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora".

Aplicarea unui tratament discriminatoriu este inadmisibil în orice situaţie. Practicând discriminarea în cazul unui copil nu facem decât să-l expunem la mari riscuri în legătură cu dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală şi, în ultimă instanţă, în legătură cu formarea şi comportamentul său ca cetăţean.

Stimaţi colegi, este de datoria noastră, a tuturor, să prevenim încălcarea drepturilor copilului. În acest sens, fac un apel la actualul Guvern de a analiza cu responsabilitate modificările legislative pe care urmează să le iniţieze în acest domeniu. Alocaţia este un drept al copilului şi nu al părinţilor. Înţelegem promovarea şi aplicarea unor măsuri de protecţie socială pentru familiile cu copii şi venituri reduse, dar a împărţi copiii în bogaţi şi săraci este fundamental greşit.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Arhivele naţionale - istoria trăită a româniei"

Protejarea documentelor aparţinând statului român, a izvoarelor istorice privind teritoriul României constituie o componentă majoră a politicii unui stat.

Din acest punct de vedere, Legea nr.16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, a reprezentat un prim progres pe calea modernizării funcţionale, pe principii democratice, a activităţii de protejare a arhivelor româneşti, în sensul reglementării statutului juridic al arhivelor provenind de la fostele întreprinderi şi instituţii socialiste, creării unui cadru juridic incipient pentru constituirea şi gestionarea arhivelor private şi, într-o mai mică măsură, asigurării unui acces echitabil la informaţie.

Transformările socio-economice petrecute în societatea românească în perioada 1996-2007, contextul creat de necesitatea integrării practicii arhivistice româneşti în cadrul general al practicii arhivistice din Uniunea Europeană, precum şi interesul crescând al societăţii româneşti faţă de lărgirea accesului public la informaţie au determinat perimarea actualului cadru legislativ de funcţionare a sistemului arhivistic românesc. Se impune, în consecinţă, adoptarea unui nou cadru de reglementare a tuturor activităţilor şi a practicilor arhivistice din România.

La elaborarea proiectului de lege au fost avute în vedere desfiinţarea, reorganizarea sau apariţia de noi instituţii creatoare de documente, unele tendinţe de abandonare a fondurilor de documente cu valoare istorică sau de înstrăinare ilicită a acestora de către creatori, dezvoltarea unei "pieţe libere a arhivelor", apariţia unor societăţi cu activitate specifică derulată în domeniul arhivelor, generalizarea treptată a documentului electronic.

Proiectul propus valorifică atât experienţa specialiştilor români în domeniu, cât şi legislaţia specifică a unor state din Uniunea Europeană şi din mediul arhivistic internaţional, ale căror modele juridice şi tendinţe generale de evoluţie prezintă compatibilităţi şi similitudini cu practica arhivistică din România şi cu necesităţile societăţii româneşti.

Pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial, proiectul de lege priveşte arhivele ca pe un bun, proprietatea asupra acestuia urmând să se supună atât prezentei legi, în sensul protejării, dar şi legilor civile, în general. Prin urmare, la baza raporturilor între Arhivele Naţionale şi alţi proprietari sau deţinători de documente stă respectul faţă de proprietate. Efectele pozitive ale acestei perspective sunt multiple: Arhivele Naţionale au rol de reglementare, consultanţă şi control al activităţii de creare şi gestionare a arhivelor publice. În condiţiile legii şi în numele Statului Român, Arhivele Naţionale preiau arhivele de la creatori, asigurând astfel custodia proprietăţii publice în domeniul arhivistic. Conceptul general de "Fond Arhivistic Naţional", ca sumă a documentelor cu valoare istorică ce urmau a fi preluate de Arhivele Naţionale, indiferent de forma de proprietate, a fost înlocuit de conceptul de Patrimoniu Arhivistic Naţional, în care vor fi incluse (clasate) doar arhivele şi documentele cu valoare arhivistică, fără însă ca forma de proprietate să sufere modificări în urma clasării.

În scopul protejării valorilor documentare deţinute, statul român sprijină proprietarii de arhive şi documente private ce prezintă valoare arhivistică, abilitând Arhivele Naţionale să acorde consultanţă gratuită proprietarilor de arhive şi documente private clasate în PAN.

Din punctul de vedere al practicii profesionale, proiectul de lege marchează consacrarea unei mai mari libertăţi metodologice la nivelul creatorilor de arhive. Este lăsată în sarcina acestora alegerea celor mai potrivite practici pentru crearea şi gestionarea documentelor proprii, Arhivele Naţionale supraveghind, în cazul organizaţiilor publice, întocmirea şi respectarea procedurilor care consacră aceste practici.

Unul din scopurile principale care a stat la baza elaborării unui nou proiect de lege privind arhivele a fost acela al asigurării accesului publicului la documentele de arhivă. Accesul la documentele păstrate în Arhivele Naţionale sau oricare arhive publice este un drept garantat indiferent de cetăţenie, naţionalitate, religie. În consecinţă, facilitarea accesului cetăţenilor la aceste documente, prin simplificarea procedurilor şi prin îngrădirea oricărui abuz datorat subiectivităţii individuale a funcţionarilor publici sau disfuncţionalităţilor instituţionale, constituie un deziderat fundamental, pe care prezenta lege îl satisface, prin alinierea la normele internaţionale şi, în mod special, la recomandările Uniunii Europene.

Domnul Miron Ignat:

"Ziua mondială a scriitorilor"

În fiecare an, pe data de 3 martie se aniversează "Ziua mondială a scriitorilor". A fost iniţiată în anul 1921 de un grup de scriitori englezi şi francezi, care au înfiinţat Organizaţia Internaţională a Scriitorilor "International Pen".

Această organizaţie a fost creată pentru a promova prietenia şi cooperarea intelectuală între scriitorii de pretutindeni, pentru a lupta în favoarea libertăţii de expresie.

După anul 1993, în cultura română a existat o preocupare pentru studiul scriitorilor străini. Piaţa de carte din România este invadată de lucrări superficiale şi comerciale. Gradul de cultură al unei naţiuni este dat de literatura pe care o promovăm. Lucrările marilor clasici ruşi sunt privite doar ca lectură obligatorie în şcoli, deşi valoarea lor literară şi artistică descoperită în fiecare pagină este incomensurabilă, reducând literatura comercială şi ieftină promovată în prezent la statutul de nonliteratură.

Literatura rusă reprezintă un mijloc de a accede la cultura şi la tradiţiile fiecărui popor, constituind un cadru de păstrare şi dezvoltare a diversităţii lingvistice, ceea ce reprezintă una dintre valorile fundamentale.

Literatura are capacitatea de a educa şi de a crea o bună dispoziţie în acelaşi timp, indiferent de vârsta, statutul sau naţionalitatea cititorului. Serveşte ca bază pentru dezvoltarea abilităţilor, cunoscându-se limbajul liberei exprimări.

Este de datoria noastră să susţinem promovarea culturii ruse, să încurajăm tinerele generaţii să descopere bogăţia artistică şi literară a clasicilor ruşi. Să oferim marilor scriitori ruşi, cum ar fi: Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski, Cehov şi alţii, locul de cinste, pe care îl merită în rândul marilor scriitori.

Doamna Manuela Mitrea:

"Ziua protecţiei civile"

Anual, la 28 februarie se sărbătoreşte Ziua Protecţiei Civile din România, eveniment care ne prilejuieşte rememorarea momentului istoric care a consfinţit înfiinţarea Apărării Pasive din România, prin Înaltul Decret Regal nr.468 din 28 februarie 1933, având ca scop să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene.

Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la "apărare pasivă" la "apărare locală antiaeriană" în 1952, apoi "apărare civilă" în 1978 şi "protecţie civilă" în 1996. Schimbările produse în societatea românească în perioada 1996-2004 au dus şi la schimbări în domeniul protecţiei civile, prin elaborarea Legii nr.481/2004 care este în concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU, precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.

Tot în această perioadă se sărbătoreşte şi Ziua internaţională a protecţiei civile, la fiecare 1 martie, începând din 1972, în urma unei rezoluţii a ONU.

Protecţia civilă este o componentă a sistemului securităţii naţionale, care a apărut după prima conflagraţie mondială ca o necesitate în asigurarea protecţiei forţelor necombatante, şi şi-a extins domeniul de activitate odată cu folosirea armelor de distrugere în masă cu efecte distrugătoare nu numai asupra militarilor, dar şi asupra populaţiei civile. Protecţia civilă reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi informare publică, planificare, organizate şi realizate potrivit legii, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturarea operativă a urmărilor acestora şi asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare; organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă; alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului; înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.

Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite de lege. Coordonarea realizării acestor măsuri se face de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al fiecărui judeţ, prin Serviciul de Protecţie Civilă.

În condiţiile existenţei riscului producerii unor dezastre, cutremure, inundaţii, alunecări de teren, accidente diverse, epidemii, etc., cetăţeanul are dreptul la protecţie, care trebuie să-i fie asigurată de oameni competenţi.

Deşi sărbătorim 77 de ani de la întemeierea acestui serviciu comunitar, protecţia civilă mai are un drum lung de parcurs, având în vedere că statul, prin exploatarea iresponsabilă a resurselor, prin evoluţia tehnologiei şi setea de afirmare, lansează zilnic provocări neaşteptate, cu care autorităţile trebuie să se confrunte.

O populaţie bine pregătită va fi mai puţin luată prin surprindere de un eveniment inopinat, va acţiona cu mai multă precizie şi promptitudine şi va reveni mai repede la starea de normalitate. Oamenii sunt resursa cea mai de preţ a unei ţări şi valorează mai mult decât terenul şi bunurile materiale la un loc. Oamenii sunt cei care reconstruiesc teritoriul afectat şi de aceea este important ca aceştia să se simtă în siguranţă.

Acum, la moment aniversar, gândurile noastre ar trebui să se îndrepte spre cei care acţionând sub deviza "Cu viaţa mea apăr viaţa", se găsesc permanent în slujba cetăţenilor pentru a-i preveni, ocroti, salva şi ajuta să învingă stihiile naturii sau orice pericole majore. În acelaşi timp, trebuie să îndemnăm spre progres, spre o mai bună informare a cetăţeanului. Executarea corectă a exerciţiilor de protecţie civilă ar duce, în cazul unei situaţii de urgenţă, la reducerea stării de teamă, nesiguranţă şi panică a oamenilor, la creşterea încrederii şi respectului faţă de autorităţi.

"La mulţi ani!" tuturor celor care acţionează în organisme care îndeplinesc măsuri de protecţie civilă.

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Prietenul la prime se cunoaşte"

Vreau să atrag atenţia asupra unor aspecte pe care le-aţi sesizat probabil toţi în ceea ce priveşte activitatea Guvernului Boc. Situaţia de criză care s-a instalat în România este deja o stare de fapt care nu mai necesită prezentare. Măsurile luate de executiv sunt jalnice, şi asta se vede în realitatea de zi cu zi. Ceea ce m-a uimit peste măsură, în ceea ce priveşte activitatea guvernanţilor, este faptul că ei cer populaţiei să facă economii, dar cheltuielile nesăbuite pornesc chiar de la vârful conducerii guvernamentale. Boc şi miniştrii lui se ghidează probabil după vechea zicală românească "Fă ce zice popa, nu ce face el!" atunci când îndeamnă la austeritate populaţia, în timp ce ei fac dezmăţ pe banii contribuabililor.

După măsurile aberante ale impozitării pensiilor, tăierii alocaţiilor de stat, introducerii impozitelor pe veniturile persoanelor cu dizabilităţi, aflăm cu stupoare ca Ministerul Economiei, condus de Adriean Videanu, are totuşi bani pentru prime exorbitante acordate clientelei politice formate din directorii marilor companii energetice cu capital de stat. Primele de ordinul zecilor de mii de lei au intrat în buzunarele directorilor în plină criză. Unde este acum nevoia de economie? A fost uitată probabil prin vreun sertar ministerial şi este în totalitate ignorată atunci când vine vorba de plata poliţelor clientelei politice. Câţi dintre cei 100.000 de disponibilizaţi din România ar fi putut să-şi mai primească încă o lună salariul sau ajutorul de şomaj din banii cu care Ministerul Economiei premiază performanţele directorilor de companii energetice cu capital de stat? Cum îşi justifică Guvernul atitudinea în faţa salariaţilor bugetari ale căror salarii au scăzut drastic în ultimele luni, scădere motivată de "nevoia de economie"? Acestea sunt probabil doar câteva dintre întrebările la care cei care se afundă în datorii pe zi ce trece aşteaptă răspuns.

Gradul de iresponsabilitate şi aroganţă al miniştrilor Guvernului Boc este fără precedent pe scena politică din România. Mereu disponibili să dea, zâmbind, declaraţii presei pe scările partidului portocaliu, miniştrii aproape că au renunţat măcar să mai mimeze preocuparea pentru situaţia grea pe care o traversează românii. În buzunarele lor şi ale acoliţilor lor politici nu se simt nici efectele legii aberante a salarizării unitare, nici cele ale anticipării impozitului pe profit şi nici cele ale restructurărilor făcute de azi pe mâine.

Domnul Clement Negruţ:

"Piaţa de capital, încotro?"

Este timpul ca întreaga clasă politică să-şi reconsidere poziţia faţă de piaţa de capital din România, în special faţă de bursă, care este, după cum se ştie, sângele economiei de piaţă. Lipsa de susţinere din partea statului - prin tergiversarea listării unor companii importante - a făcut ca Bursa de Valori Bucureşti să rămână la fel de nesemnificativă în peisajul economic ca în urmă cu 15 ani, când a renăscut după Revoluţie. Ce se poate spune despre o bursă cu tranzacţii zilnice de 5-10 milioane euro, faţă de bursa din Varşovia (susţinută puternic de stat), de pildă, care rulează în medie 280 milioane euro?! Mai ales în momentele de criză, când băncile blochează creditarea, bursa rămâne principala cale de finanţare a activităţii întreprinderilor listate. Or, bursa română se află de vreo doi ani în acută suferinţă.

După cum se ştie, societăţile de investiţii financiare (SIF) au luat naştere prin transformarea Fondului Proprietăţii Private (reprezentând 30% din activele întreprinderilor de stat cuprinse în cupoanele de privatizare împărţite populaţiei adulte la începutul anilor '90) în cinci societăţi de investiţii financiare. Acţionari la cele cinci SIF-uri au devenit (fără ca ei să o ştie, pentru că nimeni nu le-a spus - şi acest fapt este foarte important) cei circa 9 milioane de cetăţeni români cu vârste peste 18 ani, evidenţiaţi la momentul respectiv. A fost o decizie politică de acum 15 ani a partidului domnului Ion Iliescu, aflat atunci la guvernare, decizie gândită trunchiat şi inadmisibil de prost organizată. Statutul acestor societăţi a fost alcătuit în aşa fel încât să fie aproape imposibil de modificat (atât statutul, cât şi preşedinţii CA pot fi schimbaţi doar cu votul majorităţii celor 9 milioane de acţionari, imposibil de convocat) şi cuprindea o altă clauză menită să perpetueze dispersia acţionariatului: niciun acţionar nu putea deţine mai mult de 0,1% din totalul acţiunilor. Argumentul politic al acestei clauze s-a bazat pe teama proletcultistă de capitalul străin, de fondurile de investiţii instituţionale interesate de acţiunile unor societăţi puternice şi profitabile. "Noi nu ne vindem ţara!" era sloganul care bântuia pe atunci pernicios capetele social-democraţiei româneşti.

De fapt, PDSR, prin impunerea unor clauze statutare imuabile, dorea să-şi adjudece pe vecie sponsori fideli şi opulenţi. Cei cinci preşedinţi au ajuns în timp să se considere proprietari de drept ai unei părţi importante din averea statului (30%), ca şi cum le-ar fi moştenit de la tata şi de la mama. În portofoliul fiecărui SIF s-au aflat de la început acţiuni la câteva sute de companii de stat (unele privatizate între timp, deci cu atât mai valoroase). Chiar după corecţia devastatoare făcută de criză, SIF-urile valorează astăzi aproape 1 miliard de euro, cam jumătate din valoarea activelor nete. Cu toată opoziţia înverşunată a preşedinţilor celor cinci SIF-uri, susţinuţi politic de PSD, în urmă cu trei ani pragul a fost modificat de la 0,1% la 1%, cu consecinţe extrem de benefice asupra valorii acţiunilor întregii burse. Cu un rulaj uneori de 40-50% din tranzacţiile bursiere zilnice, SIF-urile se constituie ca veritabile locomotive ale Bursei de Valori Bucureşti.

Printre argumentele susţinute agresiv de şefii acestor instituţii - singurii care se opun modificării pragului de deţinere din întreaga piaţă de capital - se numără în continuare aşa-zisul pericol ca ele să fie preluate de investitori rău-voitori şi să le desfiinţeze. Argumentul este de o absurditate ridicolă. Pentru că interesul oricărui investitor privat este acela de a dezvolta o afacere şi nu de a o desfiinţa atunci când merge bine. Un alt argument a fost că SIF-urile sunt societăţi de plasament colectiv private şi nu se supun Legii nr.31/1990, care guvernează societăţile comerciale. Dar cărei legi se supun nu a fost în stare să spună nimeni. Se susţine că statutul a fost votat de AGA şi nu poate fi schimbat decât de aceasta, şi nu prin amestecul statului sau al Parlamentului. Nimeni nu şi-a pus însă întrebarea când a avut loc AGA celor 9 milioane de acţionari care a votat actuala formă a statutului? Pentru că aceasta nu a avut loc niciodată, documentele de înfiinţare fiind validate de tribunal aşa cum au fost prezentate iniţial. Doamnelor şi domnilor, nicăieri în lume nu există limite privind pragul de deţinere la o societate comercială.

Managementul defectuos al celor cinci preşedinţi numiţi de PSD a făcut ca SIF-urile, reprezentând iniţial 30% din economia naţională, să nu mai valoreze azi decât sub 1% din p.i.b. Absolut intolerabilă o asemenea situaţie! Singura soluţie pentru îmbunătăţirea managementului este concentrarea capitalului, prin ridicarea pragului de deţinere sau anularea acestuia. Milioanele de acţionari cu câteva acţiuni în portofoliu nu au niciun fel de acces la actul de decizie, nu primesc dividende (ele sunt sub valoarea taxei poştale de trimitere), nu participă la adunările generale. Acest fapt contravine legii. Cei mai buni trebuie să câştige, aceasta este economia de piaţă. Ridicarea sau anularea pragului de deţinere, cerute insistent de toţi investitorii, de bursă, de asociaţia brokerilor, de întreaga presă de specialitate, ar aduce la comandă un acţionariat de calitate, interesat nu de salarii uriaşe şi bonusuri, ci de profit. Iar investitorii de calitate nu pot fi sensibilizaţi dacă li se limitează capacitatea de decizie, prin menţinerea unui prag scăzut de deţinere. Creşterea valorii acţiunilor, respectiv creşterea capitalizării companiilor listate ar aduce pe piaţă banii necesari deblocării economiei, iar procesul de ieşire din criză s-ar accelera. Nu putem permite ca acest proces benefic şi urgent să fie blocat de interesul meschin a cinci persoane, care nu fac decât să-şi protejeze scaunele bănoase unde au fost instalate printr-o decizie politică, astăzi considerată greşită de specialişti.

Ieşirea mai rapidă a României din criză - aceasta este miza ridicării sau anulării pragului de deţinere la SIF-uri. Este de dorit ca Comisia pentru buget-finanţe, aflată sub presiunea PSD, să nu mai blocheze iniţiativa parlamentară privind pragul de deţinere la societăţile de investiţii financiare, astfel ca Parlamentul să poată vota în cunoştinţă de cauză, cât mai rapid cu putinţă.

Domnul Iuliu Nosa:

"Descentralizaţi şi depolitizaţi, domnule Emil Boc!"

Cu toţii ştim că atât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2009, cât şi OUG nr.105/2009, în baza cărora au fost instalaţi directorii coordonatori, au fost "desfiinţate" de către Curtea Constituţională a României. Ca o consecinţă a ultimei decizii - din 4 decembrie 2009, referitoare la OUG nr.105/2009, Guvernul avea termen până în 27 februarie să elaboreze un nou act normativ. Se poate ca acest lucru să se rezolve zilele acestea, dar problema e că nu a fost rezolvată până la termenul limită. Asta dovedeşte că Guvernului puţin îi pasă de ce se întâmplă în teritoriu vizavi de activitatea instituţiilor deconcentrate. Şi situaţia este foarte gravă!

În acest moment, există blocaj instituţional în teritoriu. Instituţiile deconcentrate sunt absolut în derivă. Unele dintre ele au câte trei directori, unul liberal care şi-a câştigat dreptul în instanţă, unul democrat-liberal, care este în funcţie pe baza unor acte normative declarate ilegale de Curtea Constituţională, şi unul de la UDMR, care aşteaptă să fie numit în funcţie, conform protocolului semnat de cele două partide aflate la guvernare. Şi nu asta e singura problemă. Cel mai grav este că instituţiile funcţionează deficitar, sau unele nu funcţionează defel. Toate acestea nu fac decât să aducă nemulţumire în rândul contribuabililor, care au un acces tot mai scăzut la serviciile instituţiilor deconcentrate.

În ceea ce priveşte deconcentratele, mai există o problemă, poate cea mai mare. Premierul Emil Boc a scăpat din vedere că aceste instituţii au nevoie de specialişti, de profesionişti. Din nefericire, asta a dus la o şi mai proastă gestionare a activităţii din deconcentrate. Pentru că au ajuns la conducerea instituţiilor oameni fără prea multă pregătire, sau cu o pregătire dubioasă.

Acum, pentru a-şi proteja politrucii care desigur că după cheltuielile din campania electorală îşi cer drepturile, guvernanţii determină un adevărat circ în Parlamentul României pentru a grăbi adoptarea modificărilor la Statutul funcţionarilor publici. Astfel, îşi permit să încalce Regulamentul Camerei Deputaţilor, îşi permit să îşi bată joc de colegii parlamentari. Suntem siguri că, în momentul de faţă, modificările sunt dorite de PD-L, UDMR şi Grupul independenţilor. Dar acum le-am făcut doar în interesul lor personal, fără să ştie că legea ar trebui să fie de interes public. Presiunile care sunt făcute asupra lor din teritoriu de către directorii numiţi ilegal în funcţii, dar şi de cei care doresc să ocupe funcţii de directori în cel mai scurt timp, sunt mai importante decât orice interes public. Noi vom rămâne doar cu scandalul, pentru că s-a ajuns în situaţia în care cei de la putere nu mai ţin seamă de nimic.

Domnul Ioan Oltean:

"Republica Moldova - între aspiraţii şi posibilităţi"

În timp, politica externă a Republicii Moldova a oscilat de la Est la Vest, aceasta datorită lipsei unei orientări clare, precum şi a existenţei unor mari probleme de ordin economic, politic, social cu care se confrunta această ţară. Faptul că Republica Moldova a devenit din anul 2004 stat vecin al NATO şi din ianuarie 2007 în apropiata vecinătate a UE a determinat cursul politicii ulterioare proeuropene de la Chişinău. Este cunoscută situaţia că în acest moment obiectivul esenţial îl reprezintă integrarea în Uniunea Europeană, structură care antrenează întregul stat într-un proces dinamic de transformare şi consolidare economică, politică şi militară. Faptul că Republica Moldova este un stat european care a fost influenţat de diverse culturi pe parcursul secolelor, atât din punct de vedere geopolitic, economic, cât şi cultural, este acum unanim acceptat ca o realitate specifică a acestei zone.

Noi ştim din proprie experienţă că integrarea europeană reprezintă un proces distinct care induce atât beneficii, cât şi riscuri pentru statele implicate. Pentru Republica Moldova, un stat care parcurge o perioadă de tranziţie, integrarea în Uniunea Europeană ar aduce cu siguranţă mai multe beneficii decât riscuri. Doar la o succintă enumerare, avantajele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană ar fi: aplicarea standardelor europene în privinţa nivelului de trai şi civilizaţie; mijloace financiare alocate prin intermediul programelor europene; investiţiile ar da posibilitatea creşterii bunăstării simplilor cetăţeni; piaţa de desfacere s-ar extinde, adică ar avea loc o orientare de la est spre vest, astfel s-ar putea evita eventualele crize economice, aşa cum au avut loc în 1998; s-ar respecta stringent şi fără drept de apel drepturile omului.

După cum apreciază atât opinia publică, societatea civilă din România, cât şi factorii decizionali, curentul majoritar este că Republica Moldova are nevoie de Uniunea Europeană. O cerinţă impusă de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte statele care doresc să se integreze în structurile acesteia este satisfacerea în totalitate a aşa-numitelor "Criterii de la Copenhaga", anume: atingerea unei stabilităţi a instituţiilor care asigură democraţia, supremaţia legii; existenţa unei economii de piaţă în stare de funcţionare; capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale; posibilitatea de a-şi asuma obligaţii concrete în legătură cu calitatea de membru, inclusiv realizarea obiectivelor Uniunii. Acestea sunt politice, economice, monetare, dar şi garanţii că aderarea ţării nu va slăbi integrarea europeană. În această privinţă, Republica Moldova trebuie să depună încă un efort major, întrucât situaţia actuală nu este total compatibilă cu cerinţele impuse de aceste criterii.

Pentru a-şi vedea visul realizat, Republica Moldova trebuie să parcurgă un şir de trepte. Mai întâi de toate, trebuie să capete statutul de stat-asociat. Trecută aproape neobservată în presa internaţională şi chiar şi românească, demararea primei runde de negocieri între guvernul de la Chişinău şi Comisia Europeană pentru un acord de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă un eveniment absolut inedit: pentru prima dată un stat membru al CSI are o perspectivă sigură a aderării la cea mai importantă organizaţie politică şi economică europeană. Aceasta deoarece, pe de o parte, pentru că nici unui stat asociat nu i-a fost până în prezent refuzată candidatura ulterioară ca membru cu drepturi depline, iar pe de altă parte, pentru că nici un alt stat fost sovietic în afară de cele baltice, deja membre ale Uniunii Europene, nici Ucraina, nici Georgia se pare că nu au şanse reale de a obţine foarte curând un astfel de statut.

Următorul pas îl reprezintă obţinerea statutului de stat candidat, urmat de demararea negocierilor efective de aderare. Această etapă presupune adoptarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului comunitar. Unul din principiile fundamentale de aderare la Uniunea Europeană este acela că, aşa cum ştim din experienţa proprie, cea mai mare parte a acquis-ului nu este negociabilă, ea constituind temelia construcţiei europene. Acesta trebuie preluat şi instituit de statul-candidat. Doar unele aspecte mai dificile pot face obiectul negocierilor. Durata negocierilor este diferită de la stat la stat, în dependenţă cu gradul de pregătire al fiecăruia. Austria şi Finlanda au avut nevoie fiecare de câte 16 luni, iar Portugalia, nici mai mult nici mai puţin de 80 de luni, pentru negocierea aderării la Uniunea Europeană.

Un ultim pas până la aderarea efectivă la Uniunea Europeană îl reprezintă redactarea şi convenirea Tratatului de aderare de către UE şi statul-candidat; obţinerea consimţământului Parlamentului European prin adoptarea tratatului de aderare, precum şi semnarea iar apoi ratificarea Tratatului de aderare de către toate statele membre ale Uniunii Europene şi statul-candidat. În cazul Republicii Moldova, primul pas în intensificarea dialogului cu Uniunea Europeană l-a constituit semnarea acordului APC, la 28 noiembrie 1994. Acest acord consacră Republica Moldova în calitate de partener direct al Uniunii Europene. El este privit ca un agrement bilateral prin intermediul căruia Uniunea s-a angajat să susţină eforturile acestei ţări, orientate spre consolidarea democraţiei şi finalizarea tranziţiei spre economia de piaţă. Republica Moldova s-a obligat să respecte valorile democratice, principiile democraţiei universale, ale drepturilor omului, ale economiei de piaţă, toate fiind declarate elemente esenţiale ale acordului APC. Acesta urmăreşte cooperarea în diferite domenii: cooperare economică, legislativă, financiară, schimb de mărfuri, dialog politic.

Este de reţinut aspectul următor: cu toate că acordul instituţionalizează relaţiile cu Republica Moldova, el nu oferă o perspectivă clară de integrare, ci doar un parteneriat. Una din cerinţele prevăzute în APC, şi anume în articolul 50, este "armonizarea legislaţiei prezente şi viitoare a Republicii Moldova cu legislaţia Uniunii Europene", iar acţiunile declarate ale noii conduceri democratice de la Chişinău sunt orientate spre a depune toate eforturile pentru ca legislaţia sa să devină treptat compatibilă cu legislaţia Uniunii Europene. Afirmaţia că integrarea europeană este pentru Republica Moldova atât o ţintă, cât şi un proces de parcurs, e pe deplin justificată. Putem spune cu certitudine şi fără a greşi că integrarea europeană reprezintă cheia succesului în dezvoltarea democratică viitoare a Republicii Moldova.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dispreţul Guvernului"

Creşterea economică de care se vorbea, totuşi, şi la începutul lui 2009 s-a dovedit o biată perdea de fum. Împrumutul de la FMI, cel ce iniţial era doar unul care constituia o "centură de siguranţă" pentru o economie ce era prezentată drept puternică, a devenit vital pentru plata salariilor şi pensiilor. Guvernanţii sunt rupţi de realitate, îndrăgostiţi de camerele de luat vederi, ţin discursuri fanteziste. Demagogia se împleteşte armonios cu ineficienţa acută a actului de guvernare. Criza a adus grave prejudicii României, dar incompetenţa aleşilor a avut un efect mai nociv chiar decât cel al recesiunii.

Manipularea cetăţenilor, cosmetizarea unei situaţii economice grave, comparaţiile forţate, cu toate ţările din jurul nostru, prin care se arată faptul că noi stăm mult mai bine, şi nu în ultimul rând incapacitatea Guvernului de a strânge rândurile în faţa atâtor probleme şi neajunsuri ne conduc spre o situaţie din ce în ce mai gravă.

România e confiscată fără scrupule de actuala clasă politică. Populaţia este folosită ca masă de manevră electorală pentru atingerea unor ţinte personale. Tot mai acut se simt consecinţele crizei. Nemulţumirile sociale sunt pe cale să se acutizeze. Liderii sindicali vor fi în curând incapabili să mai ţină sub control tăvălugul protestelor.

Românii s-au săturat să mai facă parte din generaţiile de sacrificiu, iar dispreţul aleşilor nu face altceva decât să agraveze o situaţie şi aşa disperată.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Reformarea sistemului sanitar"

Să nu uităm că mulţi români, mai ales tineri, nu-şi doresc să plece din ţară, dar sunt nevoiţi să facă acest lucru. Salariile sunt mici, nu au locuinţă, unii nici bani pentru chirie, de o rată pentru o casă nici nu poate fi vorba. Ce să mai zic despre creşterea unui copil...

Vedem cu fiecare zi cât de mult s-au degradat condiţiile din spitalele din România, în ce stare se află aceste instituţii, ce condiţii oferă ele celor veniţi să-şi trateze bolile şi să-şi îngrijească sănătatea. Lipsesc medicamentele, hrana e insuficientă, datoriile se înmulţesc, aparatura e învechită.

La acest tablou se adaugă nemulţumirea cadrelor medicale, fie ele medici sau cadre cu pregătire medie, faţă de condiţiile de salarizare. Miile de medici care au fost prezenţi la Târgul de joburi pentru cadrele medicale, îngrămădindu-se să prindă un loc de muncă în spitale din străinătate, mă determină să trag un semnal de alarmă.

Organizatorii spun că au avut de-a face cu o concurenţă fără precedent. Nici nu-i de mirare, dacă te gândeşti că în occident venitul unui medic poate ajunge la 10.000 - 12.000 de euro pe lună, în timp ce în România cadrele medicale câştigă doar câteva sute de euro.

Statul român cheltuieşte sume uriaşe pentru a scoate de pe băncile facultăţilor medici bine pregătiţi profesional şi cu aplecare spre patul bolnavului. Dar tot statul trebuie să găsească soluţii pentru a-i cointeresa să practice această profesie nobilă aici, la noi, şi nu în alte ţări, care nu fac nici un efort pentru a pregăti medicii, ci îi iau gata formaţi.

Ceea ce se poate face, însă, este reformarea sistemului sanitar. Vorbim despre reformă de 20 de ani, dar aceasta a rămas, din păcate, la poarta majorităţii spitalelor din România. Statul trebuie să dea o şansă tinerilor, să-i sprijine în asigurarea unui trai mai bun, să-şi clădească cariere în domeniile în care au studiat şi s-au format.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dispreţul faţă de cetăţean"

Prin reducerea cheltuielilor publice Guvernul a găsit reţeta miraculoasă a ieşirii României din criză. Austeritatea a devenit de la începutul anului cuvântul de ordine al unei Puteri ce se îndepărtează în fiecare zi de nevoile populaţiei Nu mai există niciun dram de responsabilitate, de decenţă, de înţelegere a realităţii în care trăim. Jugul fiscalităţii închide firmele una după alta. Numărul şomerilor creşte vertiginos. Pensiile şi alocaţiile au devenit bătaia de joc a guvernanţilor. La Palatul Victoria se testează rezistenţa românilor.

Nu există o consultare prealabilă cu colegii din Executiv, nu ia nimeni în calcul faptul că poate, la auzul acestor inepţii, inimile multor pensionari încep să bată mai repede.

Cui îi foloseşte, domnilor guvernanţi, această bătaie de joc continuă la adresa părinţilor, copiilor şi bunicilor noştri? Cine vă dă dreptul să călcaţi în picioare ultimul strop de demnitate al unei largi plaje de categorii sociale?

Destine umane sunt strivite în lupte politice absurde, ce nu servesc decât orgoliilor şi intereselor liderilor. Povara neajunsurilor duce la situaţii dramatice. Tineri şi bătrâni renunţă la viaţă, scufundaţi în probleme pe care le consideră fără rezolvare. Nu cred că vreunul din guvernanţii actuali a încercat vreo clipă să se pună în locul unui părinte, proaspăt disponibilizat, care nu are ce pune pe masă copiilor săi. Ei nu vor renunţa niciodată, de bunăvoie, la privilegii, imunitate, la statutul de demnitar. Vor continua să rezolve criza prin discursuri demagogice, ţinând strâns de hăţurile guvernării. Şedinţele de Guvern au devenit locul în care se afişează ceasuri de zeci de mii de euro şi genţi de firmă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Rambursarea t.v.a.-ului"

Guvernul ne impune tuturor multiple taxe şi termene ferme de plată, dar uită să-şi plătească propriile datorii către firme, găsind astfel o metodă ideală de a face rost de bani fără efort şi aproape gratis. În paralel, tot statul extinde la maxim controalele fiscale. Jumătate dintre cererile de rambursare de t.v.a. depuse anul trecut au fost onorate cu întârziere sau deloc. În luna noiembrie 2009, din aproape 100.000 de deconturi înregistrate la ANAF, 25% dintre acestea au avut întârzieri mai mari de 6 luni, în condiţiile în care termenul legal de rambursare a t.v.a. este de 45 de zile.

Controalele fiscale prevăzute de lege au ajuns să dureze peste jumătate de an timp în care, bineînţeles, statul nu mai plăteşte niciun ban. Există zeci de firme care au blocate milioane de euro în conturile statului. Rambursarea t.v.a.-ului reprezintă un coşmar pentru societăţi.

Datorită legislaţiei interpretabile statul reuşeşte să adâncească şi mai mult economia. ANAF s-a angrenat într-o cursă inconştientă şi ineficientă în a aduna mai mulţi bani la buget fără a ţine seama de efecte, multe dintre firme riscând să ajungă în faliment. Nu există în prezent control fiscal fără amendă. Trebuie aduşi bani la buget, iar cel mai simplu e să se dea amenzi.

Rambursarea la timp a t.v.a.-ului şi reducerea fiscalităţii ar fi trebuit să fie principalele metode prin care statul să ajute mediul de afaceri în această perioadă de criză. Dar statul a acţionat şi acţionează cu ochii închişi. În loc să relaxeze fiscalitatea, întârzie restituirea t.v.a.-ului şi a declanşat o campanie fără precedent de controale şi executări silite pe principiul - niciun control fără amendă.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"România va face faţă returnării banilor de la FMI?"

Avem ce să cheltuim. Astăzi ne bucurăm că cele două tranşe de bani din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) au intrat în contul Băncii Naţionale şi al Ministerului Finanţelor, în valoare de circa 2,4 miliarde de euro. Valoarea totală a acordului de împrumut se ridică la aproximativ 19,95 miliarde de euro.

Dar să nu uităm că aceşti bani vor trebui restituiţi cu o dobândă de 3,5% pe an.

Potrivit scadenţarului de rambursare a aranjamentului stand-by, Guvernul şi Banca Naţională trebuie să plătească primele rate ale creditului de la Fond în 2012. Acesta este însă anul în care trebuie să demonstrăm că avem capacitatea să ne încadrăm într-un deficit bugetar de 3% din produsul intern brut, în condiţiile în care Guvernul s-a împrumutat frecvent în ultimii doi ani pentru a-şi acoperi cheltuielile curente, iar unele credite vor ajunge la scadenţă.

Timp de trei ani vor trebui plătite de la bugetul statului circa 2 miliarde de euro. De unde vor lua guvernanţii noştri aceşti bani? Din noi împrumuturi bancare şi din creşterea impozitelor. Bugetul sufocat de cheltuieli al României va trebui să facă datorii noi pentru a le plăti pe cele vechi.

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Spitalele - între datoria faţă de pacienţi şi datoriile către furnizori"

Pături şi lenjerii noi, saloane renovate, dotare cu aparatură performantă, uniforme de calitate pentru medici şi asistente, ridicarea standardelor de igienă - extravaganţe, la acest moment, pentru spitalele din România. Lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare necesare şi a altor utilităţi, bolnavi care vin la urgenţe cu seringa la pachet - o imagine mult mai uşor de regăsit în multe dintre unităţile medicale din ţară. Eu am văzut asta la Buzău. La Spitalul Judeţean, situaţia este de o gravitate de aproximativ 140 de miliarde lei vechi datorii.

Sumele restante reprezintă facturi neachitate mai ales către furnizorii de medicamente şi materiale sanitare. Spitalul plăteşte şi în acest moment restanţe de mai bine de doi ani. Deşi se achită facturi mai vechi, noile facturi apar la preţuri ale medicamentelor şi materialelor sanitare mai mari, ceea ce face ca datoriile să crească în continuare. Conducerea spitalului ştie exact cu ce probleme se confruntă, ştie exact ce are de făcut, cum trebuie procedat, dar nu ştie exact când va avea şi banii pentru a se achita atât de datoriile faţă de furnizori, dar mai ales cât mai bine de datoria faţă de bolnavi.

Între perspectiva dotărilor noi şi cea a lipsei strictului necesar din spitale trebuie găsită totuşi o cale de mijloc, de supravieţuire. În cazul spitalelor de urgenţă, necesitatea deblocării cât mai rapid cu putinţă măcar a fondurilor pentru medicamente este urgentă şi importantă.

Datoria unui spital este în primul rând datoria faţă de pacienţii săi, este o datorie de ordin medical. De aceea, atât ministerele responsabile, cel al Sănătăţii şi cel al Finanţelor Publice, dar şi managerii de spitale, să-şi facă datoria faţă de oameni, nu să acumuleze datorii faţă de instituţii. Eu cred că sănătatea este nepreţuită, dincolo de preţurile la medicamente.

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Sănătatea rămâne fără anticorpi"

Dacă vom considera sistemul sanitar un corp uman, atunci cadrele medicale sunt anticorpii care ne apără de tot ceea ce ar putea să ne îmbolnăvească. Astăzi mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a vă aminti că fără anticorpi un organism moare, iar noi suntem pe cale să pierdem majoritatea paznicilor sănătăţii.

Sistemul sanitar din România suferă de mai mulţi ani de un deficit grav de medici în discipline de maximă importanţă, dar şi de maximă cerere în străinătate, precum anestezie - terapie intensivă, medicină de urgenţă ş.a. În loc să acoperim acest deficit, prin politici coerente de stimulare a medicilor, iar aceştia să rămână şi să îşi continue cariera în spitalele noastre, am reuşit să accelerăm declinul.

Numai în ultimii doi ani, peste 4.000 de cadre medicale au părăsit ţara, iar circa 50% dintre cei care activează în spitale intenţionează să o părăsească în următoarea perioadă, dacă vor avea posibilitatea. Cum întreg corpul medical cuprinde aproximativ 41.000 de medici, putem afirma cu uşurinţă că situaţia este una gravă.

Şcolarizarea unui medicinist costă statul român circa 7.000 de lei pe an, iar pentru un rezident se plătesc aproximativ 15 mii de lei. În cazul în care medicul părăseşte România, această investiţie nu se regăseşte în serviciul medical prestat către populaţie fiind, în cele din urmă, un cadou făcut ţării în care medicul emigrează sau se stabileşte.

Dar exodul medicilor nu este numai o chestiune financiară. Cei mai mulţi dintre doctorii care au plecat lucrau în localităţi mai mici, unde practicau medicina secolului trecut, cu materiale medicale mereu insuficiente cantitativ şi calitativ. Totodată, numărul tot mai mic de medici creează probleme tot mai mari pentru cei rămaşi pe baricade. Sunt unităţi de primire urgenţe care au un singur medic, sunt spitale care au doar doi ginecologi, care îşi împart 30 de gărzi pe lună. Cât de predispuşi la eroare pot fi ei, în aceste condiţii? Şi cât dintr-o eventuală, dacă nu chiar iminentă, greşeală le poate fi imputat?

Populaţia României este una cu o sănătate precară, rata mortalităţi a crescut îngrijorător în ultimii ani, iar bolile care ne afectează populaţia sunt tot mai agresive. Dacă adăugăm la această situaţie lipsa personalului medical, România riscă un colaps sanitar.

În aceste condiţii, vă propun să găsim soluţii de restricţionare a migraţiei specialiştilor şi cadrelor medicale medii, precum şi schimbarea statului medicului în România.

Domnul Neculai Răţoi:

"Agricultura are nevoie de şanse"

Anul 2010 este încă un an de cumpănă pentru agricultura românească, în ciuda tuturor apelurilor pe care politicienii, asociaţiile agricole şi societatea le-au făcut pentru o politică şi un buget echilibrat al agriculturii. Parlamentarii social-democraţi au pledat insistent pentru susţinerea agricultorilor în 2010, un exemplu concret fiind aprobarea suplimentării bugetului pe 2010 cu 2,1 miliarde de lei, suplimentare respinsă în plen de majoritatea aflată la putere, deşi iniţial fusese acceptată de premierul Emil Boc şi miniştrii agriculturii şi finanţelor. Realitatea este însă departe de ceea ce noi ne-am propus.

Începând de anul acesta nu se mai acordă ajutoare de stat pentru agricultori, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi, ca urmare a proastelor negocieri purtate cu Comisia Europeană. Bugetul Ministerului Agriculturii este la jumătate faţă de proiectarea de anul trecut. Am spus de multe ori că agricultura românească ar putea fi transformată dintr-un domeniu al subzistenţei într-unul al excelenţei. Nimic din măsurile luate de Executiv nu sugerează că acesta ar gândi măcar la o astfel de transformare. Ţăranii, micii agricultori, chiar şi cei care se străduiesc în ciuda condiţiilor neprielnice, să facă agricultură de performanţă sunt importanţi doar în campania electorală. Apoi, la mila lui Dumnezeu şi a naturii. Nu putem continua aşa, domnilor guvernanţi. Avem toate condiţiile necesare, ne trebuie doar voinţa de a transforma agricultura din ultimii ani într-una competitivă. Iar deciziile pe care dumneavoastră le luaţi pot să ne ducă pe drumul cel bun.

Ministrul agriculturii declara că va căuta soluţii pentru asigurarea unor forme de sprijin. Nu a făcut acest lucru, iar dacă l-a făcut, l-a făcut fără a obţine vreun rezultat. Dispariţia subvenţiilor a dus la creşterea preţurilor la alimente, pâine şi legume, precum şi la concedierea unui număr important de muncitori. Schemele de ajutor pe care Ministerul de Finanţe le va propune Comisiei Europene vor fi analizate în termen de câteva luni. Comisarul european al agriculturii, Dacian Cioloş, ameninţă că va bloca accesul la fondurile structurale pentru că Executivul nu şi-a pus la punct procedurile. Nepăsare, doamnelor şi domnilor! Despre nepăsare este vorba. Agricultura poate fi salvată doar în situaţia în care va fi tratată ca o problemă de siguranţă naţională, având în vedere că este vorba despre siguranţa alimentară a românilor. Ferească Dumnezeu de o revoltă care porneşte din foamete. Trag un semnal de alarmă pentru toată clasa politică: primul lucru care trebuie făcut este ca la prima rectificare bugetară agricultura să primească sume îndestulătoare.

Mai spun încă o dată, şi eu, că şansa României constă, în continuare, în agricultură şi turism.

Domnul Răzvan Mustea-Şerban:

«Cui decernăm premiul "Poliţie politică în anul 2010"?»

În ultimele săptămâni, toate partidele politice, parlamentare sau neparlamentare, au asistat cu deosebită atenţie la procesul schimbării de putere în rândul celui mai important partid politic de opoziţie din România. Candidaţi ori susţinători ai acestora, membri sau simpli simpatizaţi ai Partidului Social Democrat au avut încredere că alegerea noului preşedinte va fi bazată pe un proces corect şi pur democratic. Aşa a şi părut, în mass-media, până la un moment dat!

Zilele care au urmat congresului au scos, însă, în evidenţă contrariul. Este vorba despre grave acuzaţii în legătură cu urmărirea, filajul, intimidarea şi foarte probabil şantajul unuia dintre liderii şi candidaţii la şefia acestei formaţiuni. Aceste acţiuni, conform informaţiilor presei, au fost comandate şi orchestrate chiar de "colegii de partid" ai candidatului.

Toate aceste acuzaţii vin pe fondul unei lungi campanii pe care principalul partid de opoziţie din România a dus-o în ultimul timp. Este vorba despre utilizarea în scopuri personale şi politice a unor informaţii clasificate, preluate ilegal de la deja celebra "doi şi un sfert", despre traficul de influenţă pe care Parchetul îl are încă cercetare, despre alte fapte la fel de grave, care nu pot decât să-mi amintească de practicile fostului partid unic. Nu cred că m-ar judeca cineva foarte aspru dacă aş spune că "Lupus pilum mutat, non mentem".

Nu vreau să se interpreteze reacţia mea faţă de această situaţie ca vreo grijă aparte pentru soarta acestui partid. Problemele lor interne sunt şi vor rămâne, pentru mine, doar problemele lor. Cred că cetăţenii români şi chiar proprii membri de partid şi simpatizanţi şi-au făcut singuri o părere despre acest partid şi liderii săi autoproclamaţi "democratici".

Grija mea este legată de faptul că aceste practici încalcă într-un mod grosolan drepturile şi libertăţile cetăţenilor români, atât de greu câştigate în '89.

Grija mea este legată de faptul că cine a profitat de pe urma unor astfel de practici este tentat să nu le abandoneze şi să facă uz de ele ori de câte ori vrea să şantajeze, să impună oameni în funcţii de conducere, să decidă asupra sorţii românilor.

Aşadar, "cazul Diaconescu" nu este nicidecum numai problema Partidului Social Democrat, ci este o problemă care trebuie să preocupe întreaga clasă politică, şi care, lăsată nesancţionată, se poate extinde ca o cangrenă în societatea românească.

Parchetele şi instanţele vor trebuie să sancţioneze aspru şi fără nici o circumstanţă atenuantă astfel de practici, iar înţelepciunea magistraţilor să fie ghidată de principiul antic "Fiat justitia, et pereat mundus".

Domnul Cristian Rizea:

"Depolitizare sau repolitizare?"

Ne aflăm la momentul în care nu mai există o bază legală privind serviciile deconcentrate, Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, respectiv nr.37/2009 şi nr.105/2009, fiind declarate neconstituţionale. Termenul de 45 de zile pe care, conform Constituţiei, îl avea Guvernul de a aduce modificări prevederilor care nu erau în acord cu legea fundamentală a expirat pe 27 februarie. Nu are rost să reluăm acum discuţiile ce s-au purtat anul trecut pe aceste teme şi faptul că nu s-a ajuns la nici o concluzie care să genereze vreo soluţie pertinentă în acest domeniu. Ideea de bază este că trebuie să găsim o formulă care să aducă eficienţa şi competenţa în instituţiile deconcentrate, şi nu să continuăm numirile politice. Trebuie găsită o soluţie permanentă, nu variante temporare, care oricum nu sunt clare nimănui şi produc doar disensiuni.

Mai nou, Guvernul a înaintat Parlamentului Proiectul de Lege care modifică Statutul funcţionarilor publici, proiect deja aprobat de Senat, prin care şefii deconcentratelor revin la statutul de funcţionari publici şi pot ocupa în continuare funcţiile pentru care au fost numiţi, în baza unui aviz de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, urmând ca după şase luni să dea concurs pentru ocuparea definitivă a postului.

Am impresia că premierul foloseşte Parlamentul drept paravan, în condiţiile în care cu siguranţă va asigura pe linie de partid, prin ordonanţă, funcţiile directorilor din teritoriu. Faptul că acum pozează în promotorul unei aşa-zise depolitizări, specializări sau eficientizări a posturilor de conducere din deconcentrate, nu este decât o manevră de imagine. Din păcate, situaţia din deconcentrate va dovedi că aceasta nu este o eliminare reală a numirilor politice, ci doar o voalare a acestei practici.

În clipa de faţă ne confruntăm cu o situaţie absurdă şi inacceptabilă. Avem 1.500 de direcţii judeţene din subordinea ministerelor care, începând din 27 februarie 2010, sunt conduse de persoane care ocupă funcţii importante în absenţa unor reglementări legale. Problema cea mai mare nu ar fi aceea că sunt în continuare plătiţi de la bugetul de stat, ci paralizarea întregii activităţi a acestor instituţii, în absenţa dreptului legal de a semna sau autoriza acte sau acţiuni.

Doamna Lucreţia Roşca:

"Proiectul Legii sistemului unitar de pensii publice nu mai recunoaşte grupa I de muncă"

Proiectul noii Legi a pensiei nu schimbă mare lucru pentru pensionarii "normali", adică pentru cei care nu beneficiază de legi speciale. Schimbările substanţiale se referă la vârsta de pensionare a femeilor şi la recalcularea pensiilor de serviciu. Ceea ce eu, deputat de Galaţi, am de semnalat este dispariţia recunoaşterii grupei I de muncă, fapt ce va afecta pe mulţi gălăţeni, pensionari din combinat sau şantierul naval.

În prezent, în baza art. 167¹ din Legea nr.19/2000, persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă conform legislaţiei în vigoare, până la data de 01.04.2001, pot fi pensionate de la vârsta de 50 ani, dacă au realizat un stagiu de 24 - 26 ani în grupa I de muncă.

Textul art. 167¹ s-a aplicat iniţial pe o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, perioadă ce a fost prelungită la 10 ani, respectiv până la 01.04.2011.

Proiectul noului act normativ elimină reducerea vârstei standard de pensionare corespunzător stagiilor realizate până la 01.04.2001 exclusiv în grupa I de muncă.

Persoanele care au realizat stagii de cotizare în condiţii foarte grele de muncă şi încadrate în grupa I de muncă pot fi pensionate similar cu persoanele care au realizat stagii în grupa a II-a de muncă sau condiţii deosebite - tabelul nr. 1 de la art. 55 din proiect.

Astfel, persoanele care au realizat 24 sau 26 ani în grupa I de muncă până la 01.04.2001 pot obţine pensia pentru limită de vârstă la 59 ani sau 59 ani şi 6 luni

Conform legii nr.19/2000

• Bărbat cu 24 ani în grupa I - 65 ani - 14 ani reducere
• Bărbat cu 26 ani în grupa I - 65 ani - 15 ani reducere

Noua lege

• Bărbat cu 24 ani în grupa I - 65 ani - 5 ani şi 6 luni reducere
• Bărbat cu 26 ani în grupa I - 65 ani - 6 ani reducere

Consider că păstrarea prevederilor art. 167¹ în textul noii legi, chiar prelungirea acestor prevederi pe termen nedefinit, nu ar crea mari dezechilibre, întrucât numărul potenţialilor beneficiari nu este foarte mare la nivel naţional, dar este semnificativ la nivel de Galaţi, (vizează pe salariaţii Sidex, Damen, ICMRSG şi CFR). Trebuie subliniat că în toţi aceşti ani, numărul disponibilizărilor masive au făcut ca norma de lucru pentru un angajat să fie de 4-5 ori mai mare, şi asta în aceleaşi condiţii de muncă deosebit de grea.

Domnul Samoil Vîlcu:

"România are în energie un atu, pe care-l putem utiliza pentru dezvoltarea energiei ecologie - energia hidro"

Apa şi cărbunele reprezintă cea mai importantă zestre a ţării, iar exploatarea mai bună a potenţialului hidroenergetic al României trebuie să fie un obiectiv prioritar pentru ţara noastră. Astfel, până în anul 2025, prin investiţii în 20 de noi unităţi de producţie a energiei electrice, în valoare de 1,9 miliarde de euro, gradul de valorificare a potenţialului hidroenergetic ar putea creşte de la 53,83%, care reprezintă nivelul actual, la 64,78%, ţinta UE fiind ca până în 2010, 33% din energie să fie regenerabilă. În acest context, retehnologizarea Hidrocentralei Lotru-Ciunget este de importanţă naţională.

Hidrocentrala Lotru-Ciunget a fost pusă în funcţiune în anul 1972, are o putere instalată de 510 MW, fiind cea mai mare hidrocentrală de pe râurile interioare din ţară. Până în anul 2009 centrala a produs peste 28.000.000 MWh pentru Sistemul Energetic Naţional, cele trei hidroagregate de 170 MVA cumulând fiecare peste 500.000 ore de funcţionare, având şi o contribuţie substanţială la asigurarea serviciilor energetice de sistem.

În luna ianuarie 2007, prin semnarea unui contract cu consorţiul Voith-Siemens Austria (actualmente Voith Hydro), şi finanţat prin Banca Mondială cu un credit care acoperă aproximativ 75% din valoarea lucrărilor, diferenţa fiind suportată de Hidroelectrica SA Bucureşti din surse proprii, s-a stabilit un program etapizat de retehnologizare a echipamentelor din centrala Lotru-Ciunget. Termenul de finalizare al proiectului este aprilie 2011.

Principalele lucrări cuprinse în proiectul de retehnologizare sunt: retehnologizarea hidroagregatelor, înlocuirea unor transformatoare, înlocuirea instalaţiilor electrice din centrala subterană şi supraterană, reabilitarea instalaţiilor comune ale centralei, instalarea unui sistem modern de protecţie, comandă, control şi monitorizare, la final urmând ca Hidrocentrala Lotru-Ciunget să fie una modernă şi cu o eficienţă sporită.

Respectarea termenilor contractuali a făcut posibil ca în februarie 2010 să fie pus în funcţiune hidroagregatul nr.2 din CHE Lotru-Ciunget, acesta fiind primul grup retehnologizat din centrală. Totodată, a fost pus în funcţiune un nou transformator de 190 MVA pentru evacuare energiei produse în centrală. Următoarele momente importante în derularea proiectului de retehnologizare sunt în august 2010 şi ianuarie 2011, când vor fi puse în funcţiune noi hidroagregate retehnologizate, precum şi aprilie 2011, când va fi finalizat sistemul control comandă centrală.

Investiţiile în domeniul energetic sunt foarte importante, iar în contextul integrării în UE România are în energie un atu, pe care-l putem utiliza pentru dezvoltarea energiei ecologie - energia hidro. Proiectul de retehnologizare a hidrocentralei Lotru-Ciunget este foarte interesant şi important, pentru că va arată în viitor puterea combinaţiei dintre infrastructură şi puterea hidroenergetică, întrucât capacitatea de pompare şi cea de generare vor creşte semnificativ.

Domnul Gabriel Tiţa-Nicolescu:

"Reducerea numărului de bugetari trebuie făcută cu mare atenţie"

Bugetul suferă destul de mult de pe urma crizei şi anul 2010 va fi un an greu şi, probabil, la fel va fi şi 2011. Guvernul trebuie să facă tot posibilul pentru a atrage fonduri europene, proiectele trebuie mai bine prezentate la Bruxelles, pentru că singurul instrument care poate să lupte împotriva crizei economice sunt banii europeni.

Trebuie să ne aplecăm cu mare prudenţă asupra reducerilor de personal în sectorul bugetar, în condiţiile în care bugetul prevede concedierea a 100.000 de bugetari. În perioada 2004-2008 am asistat la o creştere explozivă a personalului din sectorul public, între 30 şi 40%, dar în ciuda acestei creşteri a numărului de angajaţi bugetari, există ramuri bugetare în care e penurie, şi nu surplus de personal. De aceea, Guvernul trebuie să analizeze cu mare atenţie unde trebuie făcute reduceri şi unde adăugiri. Nu se pot face într-un an, nu trebuie disponibilizate oricum persoanele, trebuie să ne gândim că acest demers va creşte numărul de şomeri, care sunt plătiţi tot de la bugetul de stat.

Nesiguranţa zilei de mâine îi frământă pe angajaţii din sistemul bugetar. Tot mai mulţi funcţionari publici se tem că vor rămâne fără loc de muncă.

Dacă pornim de la premisa că sectorul public trebuie să îl copieze pe cel privat, ceea ce se şi întâmplă la nivelul administraţiei publice, încercându-se trecerea de la un sistem administrativ birocratic, bazat pe separarea clară a funcţiilor şi îndeplinirea rolului de executant al ordinelor conducătorilor politici ai instituţiilor, la un sistem managerial, bazat pe eficienţă - management public, o simplă reducere a numărului de bugetari nu va determina direct o însănătoşire a mecanismelor unei organizaţii; nu va schimba sistemul, pentru că numărul bugetarilor nu este problema principală. Există totuşi câteva deosebiri între sistemul public şi cel privat.

Dacă miza sectorului privat este profitul, cuantificat în bani, în cazul sectorului public, miza este interesul public, mai greu cuantificabil. Este necesar un demers de identificare a aşa-ziselor "costuri administrative". Acest lucru nu se poate realiza foarte curând, ci probabil în 2-3 ani. În plus, prin menirea sa, administraţia trebuie să presteze şi servicii publice nerentabile pentru un întreprinzător privat. Cum ar fi, de exemplu, gestiunea serviciilor de canalizare şi apă într-o localitate mică, unde numărul beneficiarilor este prea mic şi amortizarea investiţiei se face într-o perioadă foarte lungă de timp. Şi exemplele pot continua. În concluzie, adoptarea unui sistem de management al sectorului public pliat pe cel privat poate merge numai până la un anumit punct.

Reducerea numărului de angajaţi doar pe baza constrângerilor bugetare sau din considerente politice, şi nu pe baza unor analize serioase, va încetini procesul de eficientizare a administraţiei publice şi va conduce la o scădere a calităţii serviciilor, ceea ce ar fi dureros, în contextul crizei economice actuale.

Domnul Titi Holban:

"Haos, inconsecvenţă, lipsă de respect pentru români = politica preferată a Guvernului Boc"

Aşa s-ar sintetiza activitatea Guvernului Boc de la începutul acestui an, în ciuda declaraţiilor şi a angajamentelor pompoase şi pline de optimism ale reprezentanţilor săi. După şomeri, salariaţi şi agenţi economici, a venit vremea ca pensionarii şi copiii să intre în abordarea haotică şi inconsecventă a actualului Guvern. Aproape că nu este zi de la Dumnezeu în care guvernanţii să nu-şi arate, prin atitudinea lor politică, lipsa de respect faţă de aceste categorii.

Ultimele declaraţii ale ministrului finanţelor, Sebastian Vlădescu, cum că toate pensiile ar trebui impozitate, indiferent de nivelul lor, demonstrează dezinteresul faţă de pensionari, mai ales că puterea de cumpărare a acestora va scădea drastic, având în vedere faptul că pensiile stagnează în următoarea perioadă.

Cred că a venit momentul să respectăm drepturile acestor oameni, câştigate după atâţia ani de muncă! În campania electorală, guvernanţii au promis mărirea pensiilor şi au stabilit ca obiectiv în Programul de guvernare, la Capitolul VIII - "Asigurări sociale" - "Atingerea unei ţinte de 45% din salariul mediu brut pe economie a punctului de pensie."

Nu s-au ţinut de cuvânt în faţa pensionarilor şi imediat după instalarea la putere, Guvernul Boc I a anulat prevederea din lege privind această ţintă de 45%, şi prin Ordonanţa de urgenţă nr.226/2008 a micşorat punctul de pensie la valoarea de 697,5 lei. Dincolo de aspectele imorale şi ilegale ale deciziei guvernamentale, am crezut atunci că va fi o măsură temporară, urmând ca Legea bugetului asigurărilor sociale de stat să prevadă ca punctul de pensie să reprezinte 45% din salariul brut pe economie.

Ne-am înşelat din nou, căci pentru anul 2010, Guvernul PD-L a tratat cu dispreţ drepturile şi aşteptările pensionarilor, pensiile acestora rămânând la acelaşi nivel în termeni nominali, dar scăzând, dacă ne raportăm la cât reprezintă din salariul mediu brut prognozat pentru anul 2010. Iată că, de parcă nu era de ajuns, Guvernul doreşte acum ca puţinul existent să mai fie şi impozitat.

Le solicit, distinşilor guvernanţi, să înceteze joaca cu nervii pensionarilor şi să ia în discuţie şi să soluţioneze cât mai repede problema acestei categorii. Le amintesc că sunt acolo, la putere, şi cu voturile acestor oameni care au crezut în promisiunile lor.

În acelaşi registru al declaraţiilor haotice se înscrie şi ministrul muncii, Mihai Şeitan, care a precizat că ministerul pe care îl conduce pregăteşte un proiect de act normativ prin care alocaţiile de stat pentru copii să nu mai fie acordate celor care provin din familii cu venituri mari. Ministrul Mihai Şeitan a precizat în plus că ministerul intenţionează să plafoneze şi acordarea tuturor prestaţiilor sociale, astfel încât doar persoanele care au realmente nevoie de ajutor să beneficieze de acestea.

Propunerea Ministerului Muncii reprezintă o discriminare în rândul copiilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor europene în acest domeniu. Dreptul la alocaţie este un drept al copilului, nu al părintelui.

Reforma sistemului social nu înseamnă eliminarea alocaţiilor pentru copii! Ca partid de centru-dreapta, Partidul Naţional Liberal priveşte alocaţiile pentru copii ca pe o investiţie de viitor şi nu ca pe o pomană.

Reformarea sistemului de alocaţii acordate copiilor şi familiilor trebuie făcută prin dezvoltarea şi diversificarea serviciilor acordate acestora - servicii pentru îngrijirea sugarilor, asistarea şi educaţia copiilor etc. Aceasta este tendinţa care se înregistrează în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, iar România ar trebui să se alinieze acestui proces de reformare a sistemului de alocaţii. În plus, prin dezvoltarea şi diversificarea sistemului de servicii acordate familiilor se creează şi noi locuri de muncă.

Dacă Ministerul Muncii doreşte să eficientizeze cheltuirea banului public ar fi mai utilă aplicarea diferenţiată în domeniul unor programe precum "Cornul şi laptele" sau altor programe de acest tip care sunt orientate inclusiv către categorii de copii care nu necesită un astfel de ajutor.

Chiar dacă aceste declaraţii au fost dezminţite de către domnul Emil Boc, un sâmbure de adevăr trebuie să existe. Probabil că actualii guvernanţi nu au de gând să facă aceste modificări în cursul acestui an, dar putem şti ce ne aşteaptă în 2011? Când este vorba de acest Guvern, nimic nu este sigur. Tot ei au promis 50% măriri salariale la cadrele didactice, mărirea substanţială a pensiilor, un sistem sanitar reformat, subvenţii în agricultură, susţinerea mediului privat şi multe alte promisiuni care nu au fost îndeplinite.

În concluzie, toate aceste declaraţii şi promisiuni neonorate ale actualilor guvernanţi arată haosul şi inconsecvenţa actului de guvernare, precum şi lipsa de respect faţă de români, motive suficiente pentru o demisie de onoare din partea premierului Boc şi a întregului Guvern!

Domnul Angel Tîlvăr:

«Din "minunile" Guvernului Boc»

"E evident că în România cheltuiala bugetară e mult dincolo de eficienţă, dincolo de ceea ce ne putem permite şi dincolo de ceea ce asigură sustenabilitate pe termen mediu şi lung", a declarat Vlădescu precizând că potrivit Eurostat, România se află pe locul şapte în Uniunea Europeană la ineficienţa administraţiei.

Dar ce poate face o administraţie eficientă? Ne arată domnul ministru Vlădescu: "Orice venit, într-un stat civilizat, se taxează. Că de aia funcţionează statul social. (...) Noi ce facem? Scoatem pensia din taxare la momentul acordării ei, lucru care e foarte frecvent în multe state din lume, dar nu o taxăm la momentul plăţii. Deci scoatem din circuitul de taxare o sumă foarte importantă, care în toată lumea asta se taxează. Aşa ajung alte state să aibă venituri bugetare de 47% din p.i.b." în consecinţă, să impozităm pensiile, care şi aşa sunt foarte mici, şi care permit, în cazurile fericite, doar plata utilităţilor, a medicamentelor şi, dacă mai era cazul, a hranei zilnice. După vâlva pe care această măsură a creat-o, a fost necesară din partea domnului prim-ministru o rectificare iar din partea celorlalţi membri ai Executivului o dezaprobare a declaraţiilor făcute de însuşi ministrul finanţelor.

Salut ideea Guvernului de a decide ca în final să nu impoziteze pensiile, gândindu-mă în primul rând la acei pensionari care abia se descurcă de la o lună la alta cu o pensie medie de 675 de lei lunar şi mai mult la pensionarii din mediul rural, despre a căror pensie nici măcar nu îndrăznesc să vorbesc astăzi, aici. Este de regretat faptul ca după o viaţă de muncă, pensionarii României se găsesc implicaţi în această degringoladă creată de mişcările şi speculaţiile făcute pe baza Legii pensiilor. Precizez faptul că adesea se prezintă la cabinetul parlamentar pensionari care vin cu cuponul de pensie şi cu facturile şi reţetele lunare pe care le au de achitat şi, făcând un calcul rapid, de cele mai multe ori cheltuielile de bază sunt cu mult mai mari decât pensia încasată.

Atunci, doamnelor şi domnilor, nu îmi rămâne decât să întreb cum ne cinstim bătrânii noştri. O vorbă veche spune că "Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere", dar daţi-mi voie să spun că, prin măsurile luate de actuala guvernare, bătrânii sunt doar o nouă generaţie de sacrificiu. Putem, aşadar, să vorbim despre eficienţă?

Ce mai înseamnă o administraţie eficientă? Ne spune domnul ministru Şeitan, care ne anunţă că interdicţia privind cumularea pensiei cu salariul ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011. Astăzi, după ce această reglementare a fost intens mediatizată şi comentată, trezind indignarea unui număr mare de cetăţeni, domnul ministru vine cu precizarea că măsura nu este "impusă pentru totdeauna". Şi astfel, după dezbateri îndelungate, aflăm că reglementarea s-ar putea modifica în orice moment. Uite legea, nu e legea.

Un alt minister, altă eficienţă. Ministerul Dezvoltării vrea să cheltuiască 850.000 de euro pentru indicatoare turistice. Personal, consider că Ministerul Dezvoltării şi Turismului este de apreciat atunci când, prin proiecte viabile, doreşte să sprijine turismul românesc. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi anul trecut, însă susţinerea pe care turismul românesc a avut-o din partea ministerului nu s-a concretizat şi în înmulţirea numărului de turişti. Astfel, aflăm dintr-un raport al Eurostat că turismul european este în scădere în 2009 şi că România a atras cel mai mic număr de turişti străini dintre toate ţările din Uniunea Europeană. "În România, camerele hotelurilor au fost ocupate pentru 16,6 milioane de nopţi. Scăderea în 2009 faţă de 2008 a fost în România de 16,4%, dintre care o scădere de 21,9% s-a înregistrat în rândul non-rezidenţilor (la egalitate cu Ciprul, mai bine doar decât Slovacia). Scăderea numărului de nopţi petrecute de români în hotelurile din ţară a fost de 15,3%. În plus, în 2009, non-rezidenţii au reprezentat 44% din numărul total de nopţi petrecut la hoteluri în UE 27, faţă de 56% rezidenţi. În afară de cele două insule mediteraneene, Malta (96%) şi Cipru (89%), cele mai mari proporţii de non-rezidenţi au fost înregistrate în Letonia (73%), Grecia şi Austria (amândouă 72%). Cele mai mici proporţii de non-rezidenţi au fost înregistrate în România (15%), Germania (20%), Suedia (24%), Finlanda (27%) şi Polonia (30%).

Acestea sunt doar câteva dintre ultimele decizii ale Guvernului Boc care nu au făcut nimic altceva decât să genereze panică, nelinişte şi preocupare în rândul cetăţenilor. În această perioadă de criză economică, când populaţia are grija zilei de mâine, a unui loc de muncă stabil şi a unei speranţe că totul se va reglementa curând, confuzia din rândul membrilor Guvernului Boc şi comunicarea haotică a deciziilor luate în şedinţele de Guvern nu fac decât să accentueze starea de nelinişte a cetăţenilor.

În numele pensionarilor, a muncitorilor, a mamelor şi a tuturor celor vizaţi în ultima perioadă de deciziile Guvernului, solicit primului-ministru şi domnilor miniştri mai multă coerenţă, pentru că într-o perioadă de instabilitate şi de criză este nevoie de decizii susţinute şi de partidele politice, susţinere care nu poate veni decât pe un fond de seriozitate.

Domnul Vasile Filip Soporan:

"România şi şansa politicii de centru"

Se fac tot felul de speculaţii asupra Grupului parlamentarilor independenţi, în sensul transformării acestuia într-o formaţiune politică. Deja sunt foarte mulţi preocupaţi de perioada de constituire a formaţiunii, de denumirea pe care o va avea, de formula de conducere, de persoanele care vor face parte din aceasta, de liderul formaţiunii şi alte probleme de acest gen. În acelaşi timp, remarc că se aduc acuze, unele grave, că există o anumită preocupare şi din partea formaţiunilor politice, şi că apare o oarecare nelinişte legată de o posibilă încărcare a scenei politice, prin apariţia unei noi formaţiuni politice. În cadrul acestei declaraţii politice intenţionez să prezint viziunea mea asupra locului pe care-l văd pentru această formaţiune politică pe scena politică naţională, ţinând cont de situaţia actuală a României.

Luând în analiză situaţia dificilă în care se găseşte România la nivel economic, social şi politic, apreciez că pentru problemele deosebit de complexe ale momentului actual este nevoie de o formaţiune şi o politică de centru, capabile să formuleze şi să promoveze interesul naţional, în context european şi global, cu scopul de a genera acţiunile necesare, dincolo de formulările antagoniste ale diviziunilor formaţiunilor politice de stânga sau de dreapta, şi să aplice reformele majore de care ţara are nevoie pentru a recupera diferenţa care există în momentul de faţă între situaţia noastră şi starea mediei europene. În acest cadru este necesară construcţia democratică modernă a responsabilităţii pentru dezvoltarea unei economii de piaţă, pentru garantarea justiţiei şi a dialogului social, pentru asigurarea egalităţii de şanse la nivel european, pentru consolidarea performanţelor statului şi a administraţiei locale, cu scopul valorificării potenţialului uman, a conjuncturii şi a resurselor existente. Prin urmare, această formaţiune politică îşi propune reunirea tuturor forţelor şi a tuturor acelora care doresc reorganizarea ţării, dincolo de scindările politice tradiţionale. Acest raţionament este fundamentat de faptul că sunt câteva măsuri absolut necesare care trebuie luate, chiar împotriva clivajelor determinate de orientările politice tradiţionale, pentru a nu pune în pericol funcţionarea economiei, a instituţiilor şi a societăţii în ansamblul ei.

Consider că această formaţiune va trebui să apere şi să militeze ca aspiraţiile românilor şi ale României pentru atingerea performanţei şi a valorilor europene să devină realitate într-un timp istoric scurt. Pentru aceasta, este necesar ca acţiunile grupului şi a noii formaţiuni politice să urmărească construcţia unei democraţii moderne în afirmarea valorilor şi ideilor Europei sociale şi liberale. Acest lucru nu se poate realiza fără mobilizarea şi participarea cetăţenilor la acest proces, într-un număr cât mai mare, proces care se poate realiza numai prin împăcarea performanţei economice cu solidaritatea socială.

Într-o lume a globalizării, doar o economie de piaţă, bazată pe muncă şi inovare, va creşte ocuparea forţei de muncă şi va crea bogăţie, care se poate redistribui echitabil prin punerea în aplicare a principiilor solidarităţii sociale. Doar prin asigurarea echilibrului între performanţa economică şi solidaritatea socială, prin dezvoltarea spiritului antreprenorial, prin modernizarea locului de muncă, prin dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi tehnologice se vor asigura României mijloacele de creştere dinamică.

Nu vorbesc despre un program politic, doresc să aleg câteva teme care ar avea nevoie de o dezbatere şi un răspuns care să echilibreze cele două construcţii, de dreapta şi de stânga, ale principalilor poli constituiţi pe scena politică românească. Ne aflăm la douăzeci de ani de construcţie a capitalismului şi a democraţiei în România. La conducerea României s-au perindat formule guvernamentale de dreapta, de stânga şi combinaţii dreapta-stânga în proporţii diferite, iar căutarea liniei de mijloc a determinat, de cele mai multe ori, în cadrul formaţiunilor politice, o confruntare care de multe ori a neglijat interesul naţional sau general. O analiză reală ne arată, fără a neglija progresele făcute, că România este încă departe de dorinţele exprimate, greşelile făcându-se poate şi printr-o aplicare necreatoare a programelor doctrinare de stânga sau de dreapta, statul sufocându-se la uriaşele presiuni de natură economică şi socială, prin impunerea populistă a unor măsuri sociale fără o acoperire economică corespunzătoare, sau prin favorizarea apariţiei unor decalaje la nivelul distribuirii veniturilor, care nu au putut să ducă la dezvoltare şi la o speranţă reală pentru cetăţenii României.

În cadrul dominant al guvernărilor de stânga sau de dreapta, au apărut patru presiuni importante la nivelul statului, care au fost soluţionate prin măsuri care nu au ţinut întotdeauna de performanţa actului de guvernare, ci mai mult de conjuncturile interne sau externe apărute.

Astfel, în primii ani ai deceniului al nouălea, în care a funcţionat o luptă pentru consolidarea capitalismului de stat, rezolvările au venit din valorificarea acumulărilor anterioare atât la nivel personal, cât şi la nivel general-global, construcţiile politice şi economice fiind ezitante, cu luarea în considerare a interesului personal, într-o economie destructurată şi slăbită de o inactivitate în ceea ce priveşte competitivitatea şi de o confruntare dusă pe tărâm social, dată în primul rând de aşteptarea determinată de schimbarea dramatică de regim şi de populismul adaptat al programelor formaţiunilor politice.

A doua perioadă a însemnat o aşezare a structurilor economice la mecanismele economiei de piaţă, în care iarăşi individualismul şi interesul personal au fost dominante în relaţiile cu instituţiile statului, capitalismul, prin efectele create, fiind considerat unul primitiv şi sălbatic. În acest cadru, unii, puţini, au reuşit, şi alţii, într-un număr foarte mare, au pierdut orice speranţă de a se realiza în România. Această a două presiune exercitată la nivelul României a fost rezolvată parţial printr-un exod al populaţiei active şi întreprinzătoare către ţările membre ale Uniunii Europene, unde experienţa profesională a fost valorificată pentru ei şi pentru România, în sensul că o parte din veniturile lor trimise în ţară au alimentat resursele financiare necesare şi au determinat un echilibru şi un început al stabilizării şi o micşorare substanţială a presiunii sociale.

Şi prima şi a doua perioadă s-au caracterizat prin stabilirea a două obiective, acelea ale integrării în structurile NATO şi ale Uniunii Europene, ambele desfăşurate în climatul sloganului "Te uiţi şi câştigi!", al jocurilor piramidale, al fondurilor de investiţii, al căderii băncilor comerciale şi al reaşezării monedei naţionale, procese care au condus, pe fondul nepregătirii populaţiei, pentru unii la bogăţie, iar pentru alţii la sărăcie. Decalajele la nivelul populaţiei au devenit din ce în ce mai mari, acumulările primare aşteptând o nouă valorificare.

A treia perioadă a însemnat valorificarea acumulărilor primare, pe fondul stabilizării actului de guvernare şi al materializării obiectivelor integrării în cele două structuri. Interesul faţă de România a crescut, şi pe acest fond a apărut o revalorificare a patrimoniului, în special imobiliar, în care lucrul cumpărat cu un euro a început să valoreze 10 euro, 100 de euro, 200 de euro, 500 de euro şi aşa mai departe. Astfel, au apărut resurse disponibilizate, investiţiile s-au concentrat în domeniul imobiliar, în construcţia de spaţii comerciale concentrate fizic şi concentratoare economic, în domeniul financiar, prin executarea unor operaţii speculative pe baza unui curs fluctuant al monedei naţionale, iar consumul a avut ca fundament împrumuturile acordate cu dărnicie şi la costuri mari de băncile comerciale care au început să nu ne mai aparţină, ca de altfel şi alte obiective.

În această situaţie, când s-a vorbit şi se vorbeşte la trecut, luând ca exemplificare judeţul Cluj, despre echipamente electronice şi electrice, despre construcţia maşinilor unelte, a maşinilor textile, despre prelucrări la cald de mare tehnologicitate, de echipamente energetice, de producţia de medicamente, de producţia de hârtie şi celuloză, de prelucrarea superioară a lemnului şi fabricarea mobilei, de produse chimice, de producţia de încălţăminte şi de pielărie, de complexe agrotehnice, de sere, complexe zootehnice, de oţel de înaltă calitate şi produse metalurgice utilizate în construcţia centralelor atomoelectrice, de produse de artizanat, de produse tradiţionale şi multe altele, au apărut stabilitatea şi creşterea oferite de reevaluarea patrimoniului, de realizarea proceselor investiţionale şi de creditarea consumului neacoperit prin activităţile curente.

Prin urmare, statul s-a văzut în situaţia de a avea venituri la valori ridicate şi s-a consolidat o convingere nerealistă, aceea că situaţia va fi perpetuă şi posibilităţile de cheltuire vor fi foarte mari, alocările de fonduri făcându-se iresponsabil, în general discreţionar, pe criterii politice şi clientelare.

A treia perioadă s-a încheiat, poate prea repede, şi din păcate dezvoltarea infrastructurii şi a valorii locurilor de muncă nu au fost simţite sensibil la nivelul cetăţenilor. Practic, şi a treia perioadă s-a caracterizat printr-o echilibrare venită din exterior şi mai puţin prin valorificări vizionare la nivel guvernamental.

A patra perioadă este în desfăşurare şi este o consecinţă a cumulării a două evenimente, criza mondială şi slăbiciunile noastre arătate la nivel economic prin lipsa de creativitate demonstrată de măsurile politice adoptate, perioadă caracterizată de confruntări politice electorale în care populismul a fost dominanta perioadei ultimului an. Pe acest fond au apărut decizii contradictorii, lipsă de hotărâre pentru anumite decizii, explicaţii ezitante şi neconcordante cu adevărurile realităţii, rolul acestora având un caracter manipulatoriu, contradicţii între cele afirmate şi cele făcute, lipsă de profesionalism, dezbateri pe teme minore. În acest context, acumulările unor decizii greşite, care nu au avut în vedere obiectivele interesului naţional, au determinat acutizarea crizei economice, a crizei resurselor umane, a crizei managementului activităţilor economice şi a funcţionării statului şi a instituţiilor acestuia.

Am făcut această analiză cu suportul argumentaţiei faptului că am fost iniţiatorul şi susţinătorul Programului "Produs de Cluj", am militat şi am participat la sprijinirea şi conservarea activităţilor productive din judeţ, la construcţia parcurilor înaltelor tehnologii, în care participanţi trebuiau să fie şi universităţile clujene, la realizarea marilor lucrări de infrastructură, la sprijinirea dezvoltării firmelor din zonă. De asemenea, am militat pentru atragerea profesionistă a fondurilor europene; ca exemplificare se prezintă situaţia în care două din cele şase proiecte finanţate în România în domeniul îmbunătăţirii alimentării cu apă şi a canalizării sunt din judeţul Cluj şi sunt începute în perioada în care îndeplineam funcţia de prefect al judeţului Cluj. Tot în acea perioadă am urmărit realizarea unor lucrări de calitate, ca element de utilizare judicioasă a banului public; ca exemplificare vă rog să comparaţi, astăzi, calitatea modernizării drumului naţional Cluj-Huedin cu cea demonstrată pe porţiunea Cluj-Oradea. Pot fi spuse multe, dar mă opresc aici cu enumerarea făcută.

De ce această aducere aminte? În primul rând, pentru că am convingerea că programele politice construite pe baze doctrinare au nevoie pentru reuşită de exprimarea unui interes naţional sau local, că este nevoie de o cale de mijloc, a unei politici de centru ancorată în realitate, realizată cu profesionalism şi de profesionişti, de o politică capabilă să redea românilor speranţa că se pot realiza prin eforturile şi competenţele lor în România şi în spaţiul european.

Analizând dinamica construcţiilor politice făcute în România în ultimii douăzeci de ani şi comportamentul formaţiunilor politice, am constatat că politicile de centru au fost cele care au condus la rezultate remarcabile la nivelul influenţei actului de guvernare asupra stării economiei şi soluţionării problematice sociale. Departe de a idealiza guvernarea perioadei 2000-2004 şi fiind conştient de subiectivismul analizei, consider că actele anilor 2001-2003, este adevărat, şi sub presiunea încadrării într-o matrice stabilită de integrarea europeană, pot fi caracterizate ca fiind rezultatul unor politici de centru, în care s-a încercat afirmarea valorilor şi ideilor Europei sociale şi liberale. Din acest motiv, consider că este necesară o continuare a politicilor de centru în promovarea interesului naţional de asigurare a standardelor europene la nivelul României, atât sub aspectul competitivităţii activităţilor economice, cât şi la nivelul manierei de rezolvare a problemelor sociale.

Cu aceste gânduri, consider că este necesară o politică de centru în care sunt aşteptate răspunsuri cu privire la asigurarea funcţionării economiei şi aşezării acesteia în spaţiul european; la restabilirea sensului instituţiilor noastre şi a statului, pentru asigurarea dezvoltării durabile la nivel global; la reducerea eşecului educaţional şi de formare, prin stabilirea unor filiere de instruire şi învăţare, creative şi adaptate la cerinţele pieţei europene şi printr-o nouă relaţie de încredere a profesorilor, părinţilor şi elevilor asupra interesului naţional şi european; la realizarea unei consolidări fiscale pentru asigurarea creşterii economice, reducerii datoriei şi asigurării echilibrului bugetului de funcţionare în construcţiile multianuale adaptate şi a programelor de finanţare europeană; la stabilirea obiectivelor clare în promovarea economiei şi societăţii responsabile pentru mediul înconjurător; la construcţia modelului nostru de societate, capabil de a asigura prosperitatea şi influenţa noastră la nivel european, şi o creştere a încrederii populaţiei în capacitatea politicienilor de a rezolva problemele ţării, element care poate să determine atragerea profesioniştilor şi a societăţii civile la democraţia participativă promovată instituţional ca valoare europeană definitorie.

Iată, stimaţi colegi parlamentari, care sunt preocupările noastre, ale independenţilor, iată care sunt dorinţele noastre, iată care sunt temele unde dorim confruntări politice adevărate cu celelalte formaţiuni politice. Poate, înainte de a da verdicte, este bine să ne oprim, să gândim o responsabilizare a actului politic faţă de interesul nostru naţional.

Domnul Victor Boiangiu:

«Opoziţia este "sănătoasă" în România?»

A venit în sfârşit primăvara şi cu această ocazie urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor un sincer "La mulţi ani!" pentru 1 martie. Vă doresc o primăvara cu adevărat frumoasă.

În continuare, voi vorbi despre ceea ce cred eu că trebuie să însemne o luptă politică sănătoasă într-o democraţie. Voi face un exerciţiu retoric şi vă voi întreba: Care este măsura democraţiei? Cine consfinţeşte împărţirea putere-opoziţie? Şi de câte ori trebuie confirmată şi reconfirmată această configuraţie într-un stat de drept?

Eu înţeleg că menirea oricărui partid politic şi în ultimă instanţă a oricărui politician este să ajungă la putere, dar dumneavoastră înţelegeţi că scopul ultim al acestei lupte politice este binele public. Eu văd că nu. Actuala configuraţie a scenei politice a fost consfinţită prin regula de aur a democraţiei, prin regula majorităţii. Chiar este necesar să vă aduc aminte că în ultimele patru scrutine electoratul s-a pronunţat clar asupra celor care trebuie să fie în opoziţie?

Alegerile prezidenţiale ar fi trebuit să fie punctul de început al unei guvernări fără echivoc, cu o opoziţie sănătoasă, care să critice anumite măsuri ale guvernului, poate care nu intră în unghiul ideologic al propriului partid, şi să propună soluţii alternative acestora, sau să iniţieze dezbateri publice asupra problemelor sociale importante. Chiar avem nevoie de aşa ceva?

În schimb, ce se întâmplă, stimaţi colegi? În teritoriu se dă o luptă acerbă pentru poziţiile care permit, în ultimă instanţă, guvernului să îşi pună în practică politicile publice. Să nu ne ascundem după deget. Toată lumea trebuie să ştie că o bună parte a activităţii guvernului în teritoriu este deliberat blocată pentru ca PSD şi PNL să îşi servească clienţii politici.

În Parlament avem aceeaşi problemă. O luptă politică care nu face nimănui onoare. Să părăseşti lucrările plenului, pentru că te afli în minoritate? Mi se pare grav când se refuză pur şi simplu comunicarea.

Chiar îmi pare rău că trebuie să ating în ultimă instanţă şi acest subiect, dar mi se pare lipsit de orice urmă de cinste şi onoare să duci o discuţie publică despre sănătatea Preşedintelui României bazată exclusiv pe zvonuri, interpretare tendenţioasă şi dezinformare.

Nu pot acuza pe nimeni de acest lucru, dar îmi pot da seama cu uşurinţă că există un efort comunicaţional coerent în acest sens, şi, în consecinţă, îmi este greu să îl separ de lupta politică despre care am vorbit mai devreme.

În încheiere, îmi exprim rugămintea ca aceste practici de guerillă să înceteze, tocmai pentru a putea vedea dacă măsurile guvernului sunt eficiente atât în teritoriu, cât şi la nivel central. Nu puteţi fi dumneavoastră cenzorii puterii, stimaţi colegi de la PSD şi PNL. Numai electoratul are această proprietate. Majoritatea va decide din nou peste doi ani, peste trei ani şi peste cinci ani. Până atunci, locul PSD şi al PNL, atât în teritoriu cât şi la nivel central, este în opoziţie. Asumarea cu adevărat a acestui rol este necesară pentru o democraţie sănătoasă în România.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"OUG nr.13/2010 - un act normativ pentru imaginea Guvernului"

În urmă cu trei săptămâni, acuzam Guvernul Boc de furt. Intelectual. Acuzam preluarea, la începutul lunii februarie 2010, din programul PNL din toamna anului 2008, a unei măsuri care prevedea facilităţi fiscale pentru firmele care angajează şomeri. De fapt, principala acuzaţie se referea la faptul că propunerea PNL nu a fost pusă în aplicare la începutul guvernării echipei Boc 1, în 2009. Nu ar fi contat că PD-L şi-ar fi însuşit integral paternitatea, conta că o măsură extrem de utilă pentru societate, prindea viaţă. Pe 9 februarie am salutat decizia executivului de a pune în aplicare măsura propusă iniţial de PNL.

Astăzi, 2 martie, trebuie să îmi fac mea culpa şi să recunosc ca am acuzat gratuit de furt Guvernul Boc. Nu a furat nimic. Măsura "anticriză" luată de guvern nu are legătură cu ceea ce intenţiona PNL să facă în situaţia în care ar fi fost la guvernare. Mai mult, măsura luată de Emil Boc & Co. prin Ordonanţa de urgenţă nr.13/2010 este una clasică de imagine, este una de ochii lumii.

Acum trei săptămâni, când salutam intenţiile guvernului, chiar dacă veneau în ceasul al...14-lea, am avut unele temeri. Permiteţi-mi să mă autocitez: «"Întrebat pentru ce perioadă se vor aplica aceste măsuri, premierul Emil Boc a dat un răspuns imprecis: «"Vom discuta acest lucru în Guvern după analiza de impact pe care o vom face, însă principiul este acelaşi.»" Această afirmaţie mă face să cred că totuşi nu există un plan de lucru bine stabilit şi nici măcar un draft al proiectului. Dacă ar fi existat, atunci premierul ar fi trebuit să dea un răspuns precis privind termenul de aplicare. Aceste ultime două elemente mă fac să cred că, până la proba contrarie, totul nu este altceva decât un joc de imagine care trebuia ieri să estompeze informaţiile date de Institutul Naţional de Statistică privind cei 31.000 de noi şomeri înregistraţi în luna ianuarie 2010.»

Temerile mi s-au confirmat. OUG nr.13/2010 este un act normativ care nu va fi de un real folos nici pentru şomeri şi nici pentru angajatori. În primul rând pentru că facilităţile fiscale - scutirea de CAS, plata fondului de şomaj - sunt prevăzute doar pentru şase luni şi sunt condiţionate de menţinerea în activitate cel puţin 12 luni a şomerului angajat. Perioada de scutire de şomaj este foarte mică, iar menţinerea şomerului 12 luni reprezintă o condiţie imperativă, dar fără suport economic. Ce va face un angajator în situaţia în care constată că şomerul angajat nu corespunde postului, funcţiei sau nu produce nimic. Îl va menţine în serviciu, cu riscul de a avea pierderi? Nu! Angajatorul nu va risca aşa ceva. Şi, în acest caz, fie va tria la sânge posibilii solicitatori de serviciu, fie nu va angaja şomeri. Pentru că ordonanţa îl obligă să plătească retroactiv CAS, dacă îl concediază înainte de termenul de 12 luni pe şomerul angajat.

Dacă ordonanţa ar fi permis angajatorului să renunţe indiferent când la angajat, în situaţia în care acesta nu corespundea cerinţelor postului, şi i-ar fi permis să angajeze un alt şomer pentru a beneficia de facilitatea fiscală iniţială, poate, poate, ar fi fost ceva în plus. Dar autorii ordonanţei nu s-au gândit la aşa ceva. De asemenea, ordonanţa nu prevede acordarea vreunei facilităţi fiscale pentru angajatorii care încadrează şomeri cu care a mai avut raporturi de muncă în ultimele şase luni. Este o măsură aberantă. Şi chiar împotriva unor prevederi din diferite contracte colective de muncă din diferite ramuri, care prevăd că în situaţia în care un angajator care a operat restructurări, şi în termen de 9 luni de zile face angajări, trebuie să acorde prioritate angajaţilor concediaţi, dacă aceştia nu şi-au găsit alt loc de muncă. De asemenea, angajatorii care în perioada de 12 luni concediază alţi salariaţi, din motive care nu ţin de persoana salariatului, vor fi obligaţi să plătească CAS-urile de care au fost scutiţi. O prevedere care cu siguranţă îi va face pe angajatori să se gândească de două ori înainte de a angaja un şomer.

Cu tot regretul - pentru şomerii care vor fi dezamăgiţi de actul normativ emis de guvern - repet, OUG nr.13/2010 nu reprezintă altceva decât un nou element din jocul de imagine pe care îl practică de ani buni Emil Boc şi colegii săi. Peste 12 luni, când se va trage linia, voi solicita premierului Emil Boc să facă public numărul de şomeri şi de angajatori care au beneficiat de OUG nr.13/2010.

Domnul Alin Silviu Trăşculescu:

"Revizuirea Constituţiei nu este un moft"

În vacarmul politic şi mediatic care ne înconjoară, între flăcări violet, congrese şi telenovele politice, vă cer răgazul de a medita un minut la responsabilitatea pe care o avem in calitate de parlamentari. Constituţia spune clar - parlamentarii sunt în serviciul poporului. Din 22 noiembrie 2009 ne aflăm în faţa unei situaţii unice prin claritatea ei: poporul a vorbit, iar noi, deputaţi şi senatori ai României, trebuie să punem în practică decizia lui.

Referendumul privind parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari a fost validat şi votat de români în proporţie covârşitoare. Aici nu mai încape loc de interpretări.

În timpul scurs de la validarea referendumului din 22 noiembrie am constatat că o mare parte a clasei politice evită cu deliberare subiectele reformării Parlamentului şi al necesităţii modernizării statului în general. Reprezentanţii PSD şi PNL fac tot posibilul pentru a tergiversa declanşarea procedurii privind revizuirea Constituţiei. Ultimul episod s-a consumat ieri, în Biroul permanent.

Atunci când subiectul nu poate fi evitat sau minimalizat, este repusă pe tapet retorica de campanie. Sunt avansate scenarii alarmiste privind pericolul la adresa democraţiei sau scăderea gradului de reprezentare a alegătorilor în forul legislativ. Vă întreb - reprezentativitatea Parlamentului este dată de simpla aritmetică a raportului dintre numărul de cetăţeni pe cap de parlamentar? Sau de transpunerea în fapte a voinţei electoratului, consfinţită prin votul la referendum? Când este democraţia în pericol? Într-un legislativ unicameral, sau când votul popular şi voinţa suverană a poporului sunt sfidate şi ignorate?

Ca parlamentari, nu trebuie să ne considerăm nici mai inteligenţi, nici mai înţelepţi decât cei care ne-au trimis în acest for. Suntem reprezentanţii românilor, în serviciul lor, conform Constituţiei.

Din acest motiv, fac un apel la responsabilitatea dumneavoastră pentru a finaliza, cât mai curând posibil, demersul populaţiei la referendum. O dezbatere parlamentară amplă privind revizuirea Constituţiei este, desigur, necesară. Voinţa poporului, exprimată prin vot, nu este însă negociabilă. De la această realitate trebuie să plecăm.

Domnul Cristian Mihai Adomniţei:

"Despre economie"

Am ales această temă pentru timpul alocat declaraţiilor politice de astăzi pentru a atrage din nou atenţia guvernanţilor privind situaţia economică din ţară, care este din ce în ce mai proastă, iar cei aflaţi la guvernare nu fac nimic pentru a remedia acest aspect.

Încă din anul 2009 s-a văzut dezastrul în sistemul salarizării bugetarilor, dezastru determinat de lipsa de profesionalism şi viziune managerială în ce priveşte administrarea ţării şi asigurarea salarizării decente şi raţionale a celor din sistemul bugetar.

În 2009, din motive electorale, PD-L şi Guvernul Boc nu au făcut o reformă reală, ci "una din vorbe", după cum demonstrează datele oficiale publicate de INS şi FMI, date care arată că în România criza s-a adâncit.

În 2010, Guvernul nu ştie altceva decât să trimită oamenii în şomaj, în loc să ajute economia reală să depăşească această criză. În loc să se ocupe de relansarea economiei, prin stimularea mediului privat, aruncă în dezbaterea publică teme false, cum ar fi salvarea României din criză pe baza reducerii alocaţiilor, pensiilor şi salariilor "nesimţite". Toate acestea sunt teme false, prin care Guvernul încearcă să-şi mascheze incompetenţa, lipsa de profesionalism şi de soluţii la situaţia economică.

Spre deosebire de PD-L şi Guvernul Boc, Partidul Naţional Liberal are un program de centru-dreapta care vizează reducerea fiscalităţii, încurajarea investiţiilor, stimularea consumului, sprijinirea IMM-urilor şi a mediului de afaceri, dar PD-L şi Guvenul Boc au refuzat permanent participarea la discuţii sau negocieri, preferând să promită salarii mari unor anumite categorii de bugetari, decât să caute o soluţie reală, viabilă pentru salvarea ţării din această criză economică.

Domnul George Ionescu:

"Mărţişorul la români"

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională românească care celebrează venirea primăverii, a prospeţimii, a bucuriei.

Obiceiul dăruirii mărţişorului este moştenit de la daci şi romani şi îşi are originea în credinţele şi practicile agrare. Astfel, luna martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou, împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Sărbătorirea începutului lui martie are legătură directă cu anul nou agrar. Mărţişor este denumirea populară a lunii martie, luna echinocţiului de primăvară, dedicată zeului şi planetei marte.

Sărbătoarea Mărţişorului este un simbol al renaşterii naturii şi al tuturor speranţelor, al reînnoirilor. Mărţişorul face parte din larga categorie a talismanelor dăruite celor dragi de 1 martie, simbolizând iarna şi vara, dar şi speranţa.

Şnurul mărţişorului simbolizează zilele săptămânii şi lunile anului, iar culorile lui simbolizează cele două anotimpuri: iarna şi vara. El exprimă împletirea inseparabilă a două principii: roşul este atribuit vitalităţii femeii, iar albul este specific înţelepciunii bărbatului. Copiii şi femeile tinere îl primesc şi îl poartă prins în piept, ca semn că zilele calde s-au întors, având credinţa că el este un talisman aducător de noroc, de frumuseţe şi de iubire.

În prezent, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer, pentru a aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât.

În satele Transilvaniei, mărţişorul roşu-alb din lână se agaţă la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la găleţi, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vieţii, a puterii regeneratoare. În zona Munteniei, mărţişorul este oferit fetelor de către băieţi. În prima zi din luna martie, conform tradiţiei din Maramureş, fetele sunt cele care oferă mărţişoare flăcăilor. Pe lângă faptul că este un simbol al primăverii, mărţişorul este pentru maramureşeni şi o veritabilă declaraţie de dragoste, făcută băieţilor.

Până în veacul trecut, mărţişorul se dăruia copiilor şi tinerilor - fete şi băieţi deopotrivă - de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. În zilele noastre, oamenii caută mărţişorul potrivit pentru mamă, soţie, prietenă sau colegă de serviciu, fie că este un pandantiv, o inimioară, o floare, o literă sau un aranjament floral, iar realizarea lui a devenit o adevărată operă de artă. Cel mai important este să semnifice primăvara, să miroasă a nou şi curat.

Pentru a sărbători aşa cum se cuvine ziua mărţişorului, copiii de la Centrul de plasament şi Şcoala specială din comuna Filipeştii de Tîrg, judeţul Prahova au organizat un târg de mărţişoare confecţionate chiar de ei.

Tot pentru a sărbători ziua de 1 martie, copiii de la Şcoala generală din satul Tăriceni, comuna Şirna, au participat la un carnaval al cărei temă a fost venirea primăverii. În cadrul carnavalului ei au asistat la un spectacol cu scenete şi cântece, totul culminând cu o petrecere de primăvară.

Tradiţia Mărţişorului o putem considera una dintre cele mai frumoase datini ale poporului nostru.

Semnificaţia mărţişorului a rămas aceeaşi de-a lungul timpului: este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. El ne aduce optimism şi credinţă în mai bine şi spor în toate.

Cu ocazia acestei zile a mărţişorului, vă urez tuturor, doamnelor si domnilor, ca primăvara să vă deschidă inima şi, cu toţii, să facem loc clipelor frumoase!

Domnul Doru Braşoan Leşe:

Decizia Guvernului de a utiliza instrumentul garanţiilor guvernamentale pentru cofinanţarea proiectelor realizate din fonduri europene este de o maximă importanţă pentru localităţi.

Proiectele pentru care se acordă aceste garanţii guvernamentale sunt cele din domeniile infrastructurii rutiere, infrastructurii din domeniul energiei, infrastructurii de alimentare cu apă, canalizare şi tratarea apelor uzate, infrastructurii pentru managementul deşeurilor, infrastructurii destinate educaţiei şi cercetării-dezvoltării, infrastructurii în domeniul sănătăţii şi a asistenţei sociale.

În ceea ce priveşte importanţa Fondului de Contragarantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, anul trecut, 5.200 de firme au evitat falimentul şi au fost salvate 90.000 de locuri muncă, valoarea totală a garanţiilor pe anul în curs acordate prin Fondul de Contragarantare pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii fiind estimată la 460 milioane de euro.

Un alt program important, în spiritul politicii de reducere a ratei şomajului şi sprijinirii mediului de afaceri din domeniul social, este cel derulat de Ministerul Muncii, prin care firmele care angajează şomeri sau lucrători defavorizaţi pot beneficia de sprijin financiar din fonduri europene. Este vorba despre un sprijin financiar reprezentând între 50% şi 75% din costurile salariale pentru fiecare şomer sau lucrător defavorizat angajat, pentru o perioadă cuprinsă între 12-24 luni.

Domnul Virgil Pop:

"Flacăra violetă şi bolnavul închipuit"

Se spune că în România toată lumea se pricepe la politică şi la fotbal. Niciodată această vorbă de duh nu a fost mai adevărată, şi mă refer aici la dezbaterile puerile şi inutile ce au împânzit spaţiul public încă de la începutul anului, transformând agenda publică într- una de tip tabloid.

Întâi a fost flacăra violetă, creaţia "întâiului sforar al PSD-ului", Viorel Hrebrenciuc, care a pus eşecul fostului preşedinte al social-democraţilor, Mircea Geoană, pe seama atacurilor energetice. O singură afirmaţie a fost de ajuns pentru ca, de două luni încoace, spaţiul public să fie inundat cu dezbateri pe acest subiect, cu discuţii care frizează deja ridicolul. Aşa ne-am pricopsit nu doar cu un mare banc naţional, dar şi cu şicanări din partea altor state care deja ne arată cu degetul pentru primitivismul abordării politice. PSD a ţinut să le dea dreptate şi a convocat un sfat de vrăjitoare pentru a marca cum se cuvine congresul formaţiunii ce tocmai a avut loc. Evenimentul social-democraţilor a ţinut prima pagină a ziarelor şi a altor produse mass-media pentru alte două săptămâni. Ca la fotbal, ne erau anunţate transferurile zilei, dintr-o tabără în alta: de la Geoană la Năstase, de la Năstase la Ponta. Şi, odată depăşit şi acest eveniment, a început epopeea exodului parlamentarilor PSD către Grupul independenţilor condus de Gabriel Oprea, tot cu un transfer pe zi, marcând în mod exemplar esenţa oportunismului politic.

Zilele acestea, un alt subiect face deliciul presei: starea de sănătate a preşedintelui. În câteva ore, spaţiul mediatic s-a umplut instant cu relatări care mai de care mai fanteziste sau aberante. Nu subestimez importanţa unui astfel de subiect pentru siguranţa naţiunii şi, desigur, îi dorim cu toţii sănătate preşedintelui, dar imaturitatea cu care a fost abordată această temă în spaţiul public - mă refer aici inclusiv la reacţia preşedintelui - ar trebui să ne dea de gândit.

Dincolo de aceste "picanterii" politice, alte subiecte importante trebuiau dezbătute aşa cum se cuvine în ultimele săptămâni: Legea pensiilor, eşecul Legii salarizării unitare. Sau un alt derapaj al puterii: propunerea Guvernului de modificare a Legii Statutului funcţionarilor publici, act normativ care, deşi ar trebui să corecteze elementele de neconstituţionalitate ale ordonanţelor de politizare a deconcentratelor, propune alte prevederi abuzive. Acestea vor costa statul român alte câteva sute de mii de euro cheltuiţi pe procese pierdute sau pe salarii acordate retroactiv.

Dacă nici aceste subiecte nu vă par suficient de relevante, vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să vă îndreptaţi atenţia înspre administraţiile locale, înspre colegiile pe care le reprezentaţi aici, în Parlament. Problemele sunt cu mult mai profunde în comunităţile mici, care îşi autogestionează fondurile, dar care depind încă şi de fondurile de la bugetul naţional. Vă ofer spre exemplu colegiul pe care îl reprezint eu în Camera Deputaţilor, cel a zonei Turda din judeţul Cluj. Bugetul oraşului Turda pentru anul 2010 este estimat cu 10 milioane de lei mai puţin faţă de anul trecut, în contextul în care nevoile oraşului au rămas aceleaşi, în cel mai bun caz. Acest buget de criză va determina diminuarea numărului de investiţii în oraş şi, în consecinţă, scăderea calităţii nivelului de trai a locuitorilor municipiului Turda.

Exemplul pe care vi l-am oferit nu e unic, se repetă în toate administraţiile locale din colegiile pe care le reprezentaţi şi este un semn clar al degradării continue a calităţii vieţii din România. Noi, parlamentarii, suntem primii care trebuie să receptăm aceste semnale, pentru a putea acţiona în consecinţă. Pentru ca acest lucru să devină realitate, însă, este nevoie să uităm, cel puţin pentru o vreme, de flacăra violetă, de transferuri politice, de boli închipuite sau nu.

Domnul Vasile Popeangă:

«De la "Să trăiţi bine!" la "Numai noi să trăim bine!"»

În urmă cu aproximativ cinci ani, portocaliii, împreună cu Traian Băsescu câştigau alegerile prezidenţiale sub deviza "Să trăiţi bine!". Deşi românii au dus-o din ce în ce mai prost sub mandatul lui Traian Întâiul, ajungându-se, la un moment dat, să transforme deviza din "Să trăiţi bine!" în "Să trăiţi cum puteţi", acum, în al doilea mandat al lui Traian Băsescu, clientela politică portocalie instaurată la cârma României, considerată de foarte mulţi drept o imensă cacealma politică, dându-şi seama că nu va rezista crizei economice actuale (pentru care nu are soluţii, dar, dacă tot sunt la putere, măcar să beneficieze cât de mult pot din asta), a transformat deviza din "Să trăiţi bine!" în "Numai noi să trăim bine!", pentru românii de rând deviza devenind "Scapă cine poate!".

Bineînţeles, dacă mai poate scăpa cineva după valurile de impozite, taxe, comisioane, peşcheşuri, tributuri şi alte asemenea care se revarsă cotidian din puţul gândirii guvernamentale asupra poporului care a mai îndrăznit să rămână pe meleagurile moşilor şi strămoşilor noştri. Căci a devenit un "păcat" de neiertat rămasul în această ţară! Parcă se aude din ce în ce mai intens vocea baritonală a "marelui" Emil Boc, strigând: "La căpşuni, cu voi, români, ca s-avem noi, cei de la putere, ce vă lua din fundul buzunarelor pentru reclame, călărit, tricotat şi dat cu mopul în emisiuni tv, scene şi alte alea pe care putem da cu banii de-a dura, pe apa Sâmbetei..!"

Portocaliii au criticat permanent salariile nesimţite, dar şi-au făcut propriile venituri din ce în ce mai nesimţite! Pentru a respecta grilele de salarizare actuale, impuse, portocaliii salariaţi, de la vlădică până la opincă, sunt răsplătiţi cu cât mai multe consilii de administraţie, pentru că numai aşa se poate realiza deviza celui de-al doilea mandat băsescian: "Numai noi să trăim bine!".

Acum, s-a ajuns la fundul sacului. Guvernanţii cacealmişti rad tot: de la medicamentele de la gura bătrânilor, până la pâinea de la gura copiilor! Plătim CASS dar ne cumpărăm singuri medicamentele, operaţiile, seringile! Suntem taxaţi ca să avem, cică, pensii, dar, când e vorba să se dea respectivele pensii, abia aşteaptă domnii miniştri "ieşirile din sistem", cum cu nesimţire s-a vorbit despre părinţii şi bunicii noştri!

Încă ne mai răsună în urechi sloganul portocaliu de campanie: "Ei cu ei"... Rău e că s-a ajuns la "Ei cu ei şi-apoi pe voi, călare ca pe sclavi", rezultând "Numai noi să trăim bine!"

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Industria siderurgică gălăţeană"

Prin prezenta declaraţie politică îmi exprim încă o dată preocuparea în ceea ce priveşte impasul în care se află în acest moment industria siderurgică gălăţeană. Ca parlamentar de Galaţi, îmi exprim îngrijorarea şi neliniştea faţă de situaţia dificilă prin care trece în acest moment industria siderurgică gălăţeană.

Diminuarea producţiei combinatului, comenzi din ce în ce mai puţine, reorganizarea activităţii prin închiderea unor secţii de producţie, ca efect al declinului economic mondial, au ca efect negativ concedierile de personal operate din ultima perioadă. De asemenea, reducerea numărului de contracte comerciale, restrângerea posibilităţilor de dezvoltare, precum şi perspectiva sumbră a unei recesiuni ce a afectat partenerii comerciali, lovesc în plin activitatea siderurgică, cu consecinţe asupra situaţiei fiecărui siderurgist în parte.

Siderurgia românească a asigurat de-a lungul anilor aproximativ întregul necesar de oţel al pieţei interne, determinând în mod decisiv dezvoltarea unor ramuri prelucrătoare, cum ar fi: construcţiile de maşini, construcţii navale, transporturi, construcţii civile şi industriale. Din punct de vedere statistic, până în momentul declanşării efectelor crizei economice mondiale, siderurgia românească acţiona într-o piaţă globalizată, la nivel mondial asigurând un segment constant de 1,5 - 2 milioane tone/an, din care circa 45% în spaţiul UE.

În prezent, industria siderurgică naţională se confruntă cu o situaţie dificilă. În ceea ce priveşte Combinatul Sidex Galaţi, din sinteza situaţiei actuale, reiese că societatea influenţează direct sau indirect existenţa a circa 150.000 de oameni, din care peste 60% din municipiul Galaţi şi împrejurimi, aspect asupra căruia atât eu, ca parlamentar de Galaţi, cât şi factorii de decizie în domeniu trebuie să ne aplecăm şi să-l privim cu maximă seriozitate şi responsabilitate.

În acest moment, trebuie elaborată de urgenţă o strategie cu impact pozitiv asupra activităţii Combinatului Sidex Galaţi, bazată pe realităţile momentului, pe discuţii cu partenerii sociali şi cu acţiune directă asupra menţinerii locurilor de muncă. De asemenea, din punctul meu de vedere, existenţa acestei strategii şi prezentarea ei în mod public ar avea, pe lângă un efect constructiv, un efect de a linişti şi de a transmite ideea siguranţei locului de muncă fiecărui siderurgist gălăţean, iar în acest sens am adresat mai multe întrebări şi interpelări ministerelor de resort.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Reconversia profesională"

În România, sunt şomeri care încasează lunar cu mult mai mult decât majoritatea persoanelor care muncesc. Cea mai mare sumă plătită de statul român sub forma unei indemnizaţii de acest gen ajunge la 7.550 de lei şi revine unui lucrător german care a avut "ghinionul" să fie disponibilizat când avea domiciliul pe teritoriul ţării noastre. Sumele primite de persoanele fără loc de muncă variază în funcţie de vechimea angajatului, de perioada de cotizare, dar şi de venitul încasat înainte de disponibilizare. Dacă majoritatea şomerilor primesc aproximativ 500 de lei pe lună, sunt şi multe persoane care ridică de la casieriile agenţiilor de ocupare a forţei de muncă sume care ar putea provoca invidia şi în rândul managerilor de companii.

Şomerii proveniţi din rândul angajaţilor români au cu totul alt regim. Potrivit legislaţiei în vigoare, ajutorul statului se acordă în mod diferenţiat în funcţie de stagiul de cotizare. În plus, valoarea indemnizaţiei rezultă din cea a veniturilor declarate de disponibilizat în ultimul an de activitate. Persoanele care, pe lângă salarii, au fost răsplătite şi cu anumite prime sau bonusuri pot ajunge la un şomaj de mii de lei, deoarece nu există un plafon-limită pentru aceste indemnizaţii. Mulţi dintre cei care apar pe listele agenţiilor judeţene de ocupare a forţei de muncă având ajutoare generoase s-au autodisponibilizat, ştiind că nu o vor duce prea greu în intervalul în care statul îi sprijină. Dar cum legislaţia în vigoare nu poate evita astfel de situaţii, autorităţile nu au altă soluţie decât să plătească.

Reconversia profesională rămâne doar o iluzie, în timp ce în alte ţări statul preferă să investească în reconversia profesională a persoanelor rămase fără un loc de muncă, la noi sunt preferate măsurile pasive. Pentru anul în curs, Guvernul a alocat doar 27,3 milioane de lei programelor de formare profesională. În plus, cursurile de calificare se înscriu în seria celor fără niciun viitor, predominând cele de bucătari, ospătari şi frizeri. Nici cele 500 de milioane de euro puse la dispoziţia României prin Fondul European de Adaptare la Globalizare nu au atras autorităţile de la Bucureşti. Banii sunt destinaţi exclusiv ajutorării lucrătorilor disponibilizaţi să se reîncadreze în muncă.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Justiţia înainte de Raportul Comisiei Europene"

Una dintre problemele care a fost în mod constant pe agenda opiniei publice din ţară şi în atenţia Comisiei Europene, într-un mod şi într-o manieră neplăcută, este situaţia din justiţie.

Raportul privind mecanismele de colaborare şi control al sistemului de justiţie şi afaceri interne din România, aşteptat pentru finalul lunii februarie, va fi publicat de Comisia Europeană după 3 martie. Potrivit ultimului raport pe justiţie vizând România, miniştrii de externe ai UE au decis continuarea monitorizării ţării noastre în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare stabilit odată cu aderarea României la UE. României i s-a cerut ajungerea la un consens politic care să permită o bună funcţionare a justiţiei. Raportul precedent mai sublinia că România şi Bulgaria nu au luat suficiente măsuri pentru combaterea corupţiei şi a crimei organizate, motiv pentru care trebuie să accepte monitorizarea UE pentru încă un an.

Aşa cum aminteam în nenumărate rânduri, conflictele de natură instituţională în acest domeniu reprezintă o demonstraţie a caracterului superficial în care autorităţile au reuşit să compatibilizeze practicile juridice şi relaţiile instituţionale din domeniu cu exigenţele minime presupuse de postura unui stat de drept european. Din nefericire, nu este nevoie de foarte multe cunoştinţe aplicate pentru a constata eşecul autorităţilor în managementul instituţiilor juridice, iar acest eşec pune în cauză însăşi maniera în care am reuşit să implementăm practicile şi normele statului de drept.

Pentru statele europene, justiţia este o componentă de bază a patrimoniului naţional şi un mijloc de afirmare şi exercitare a drepturilor şi libertăţilor individuale, ca şi o cale de promovare a intereselor comune. Urmărind dezbaterile asupra noului Tratat european şi insistenţa unor state de a-şi păstra particularismul sistemului juridic, vom înţelege cât de departe ne aflăm de aceste realităţi.

România a avut constant probleme cu aprofundarea normelor statului de drept şi ale separaţiei puterilor în stat. Dincolo de introducerea sa în Constituţie, principiul a fost socotit inaplicabil de către cetăţeni, ca şi ideea egalităţii în faţa legii. Independenţa justiţiei s-a aflat şi pe agenda negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, iar capitolul referitor la Justiţie şi Afaceri Interne a reprezentat una din cele mai dificile faze ale negocierilor.

Comisia Europeană a avut în vedere vulnerabilităţile României în domeniul justiţiei, chiar şi după semnarea Tratatului de aderare şi a menţinut, în consecinţă, o anume presiune asupra autorităţilor, prin intermediul clauzei de salvgardare şi al rapoartelor periodice de monitorizare. Aprecierea forurilor comunitare coincide în mare măsură cu aceea a cetăţenilor români care, în ultimii ani, şi-au pus speranţele mai mult în hotărârile instanţelor comunitare, decât în deciziile instanţelor naţionale.

Raportul intermediar pe justiţie al Comisiei Europene din februarie arată că "situaţia din teren dă naştere la preocupări" şi semnalează că "în domenii-cheie cum ar fi lupta împotriva corupţiei la nivel înalt nu s-a făcut încă dovada unor rezultate convingătoare". În acelaşi timp, Comisia subliniază că planul de acţiune al Guvernului român este lipsit de consecvenţă şi are o serie de lacune.

Răspunsul găsit de România la aceste duble exigenţe nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor niciuneia dintre părţi. Ultimii trei ani au plasat justiţia în centrul episoadelor conflictuale dintre diverse instituţii ale statului. Dacă ne obişnuisem cu faptul că primitivismul oamenilor politici a transferat lupta împotriva corupţiei dintr-o atribuţie a justiţiei într-un instrument al lupte politice, nimeni nu îndreptăţeşte utilizarea instituţiilor specializate ale puterii judecătoreşti ca anexe ale intereselor şi revanşelor de partid.

Legislaţia elaborată în contextul finalizării negocierilor din 2004, care limita drastic amestecul factorului politic în domeniul rezervat corpului de magistraţi şi parchetului, a fost modificată, din iniţiativa Guvernului, prin asumarea răspunderii. Invocarea anticorupţiei şi orgoliile personale au făcut ca întreg efortul de eficientizare a funcţionării justiţiei să cadă în derizoriu. Spre deosebire de echivalentele europene, puterea a preferat să accentueze atribuţiile parchetelor, acordându-le puteri susceptibile să genereze abuzuri. Acţiunile acestora din urmă au determinat suspiciuni de partizanat politic, iar finalitatea în cazul marilor dosare de corupţie este incertă.

Impresia este că România a făcut imenşi paşi înapoi, independent de chestiunile tehnice şi procedurale, care trebuie să rămână la îndemâna cunoscătorilor, factorii politici şi sociali vor trebui să facă faţă deficitului de credibilitate cu care se confruntă justiţia românească. Aceasta se adaugă mai vechilor carenţe legate de eficienţă, semnalate în rapoartele de specialitate. Sper să nu ne confruntăm cu o nouă clauză de salvgardare, deşi aceasta poate fi oricând avută în vedere de către cei care monitorizează România. Statul se află însă implicat în procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde România înregistrează un nefast loc fruntaş la procese pierdute.

Cu cât justiţia română va fi mai decredibilizată, cu atât instanţele străine vor avea temeiuri mai serioase să recepteze punctele de vedere ale contestatarilor hotărârilor sale.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Măsuri europene pentru combaterea traficului de fiinţe umane"

În ultima perioadă, la nivel european, există o preocupare deosebită în ceea ce priveşte traficul de persoane, după ultimul raport dat publicităţii de Europol. Anul trecut, Comisia Europeană a propus cadrul legislativ necesar combaterii traficului de persoane, instituind măsuri sancţionatorii drastice pentru aceste fenomene antisociale, stabilite pe trei niveluri diferite de sancţionare. Potrivit ultimelor rapoarte prezentate la sesiunea generală a ONU de către OIM, OSCE şi alte organisme şi instituţii internaţionale, fenomenul reprezentat de traficul de persoane a luat amploare atât de mare încât, în opinia experţilor, câştigurile obţinute de traficanţi pe această cale au ajuns să le depăşească pe cele obţinute din contrabanda cu droguri.

Din punctul meu de vedere, traficul de fiinţe umane are rădăcini adânci în condiţiile sociale şi economice ale societăţii, ceea ce înseamnă că prima condiţie a prevenirii fenomenului este refacerea economiei, ceea ce ar duce şi la reducerea numărului de persoane din grupurile vulnerabile. Ţinând cont de faptul că un asemenea demers presupune strategii ample, la nivel comunitar şi la nivel naţional, desfăşurate pe termen mediu şi lung, educaţia rămâne cea mai la îndemână cale de a ajuta grupurile cu un înalt risc şi persoanele vulnerabile. Educaţia de prevenire a traficului în şcoli este de o importanţă deosebită, pentru ca potenţialele victime să fie îndepărtate de pericol.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, România fiind citată ca ţară generatoare, dar şi de tranzit, a marilor reţele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar şi din ţările vecine (Ucraina, Moldova sau Belarus).

În România, ca în majoritatea ţărilor est-europene, tranziţia spre o societate democratică şi trecerea la o economie de piaţă au dus la scăderea calităţii vieţii, la nivel de individ. Numărul locurilor de muncă a scăzut dramatic, iar rata şomajului a crescut. Datele statistice arată că cele mai afectate sunt femeile, ele fiind primele date afară din servicii. Un motiv al migraţiei lor spre marile oraşe sau spre alte ţări, în afară de lipsa unor oportunităţi de a găsi de lucru în localitatea de reşedinţă, este şi lipsa unei educaţii care să pregătească tinerele fete şi femei confruntate cu asemenea situaţii de criză. Sărăcia şi lipsa unei perspective se accentuează, se ajunge la violenţă, la dezmembrarea familiilor, la fuga de acasă. De asemenea situaţii profită proxeneţii organizaţi în reţele naţionale şi transfrontaliere. De aici şi până la situaţia de a deveni victimă a traficului este un pas. În unele situaţii, ele sunt atrase cu promisiuni, cu vorbe frumoase. În altele, tinerele sunt răpite, ameninţate şi forţate să treacă graniţa pentru a fi exploatate sexual.

Guvernul României a aprobat ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului adiţional privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor şi copiilor, precum şi a Protocolului adiţional privind traficul de migranţi pe cale terestră, a aerului şi pe mare, adoptate la New York, la 15 noiembrie 2000. Cele trei documente reprezintă instrumente internaţionale deosebit de importante în lupta împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi conţin reglementări avansate, determinate de dorinţa adaptării mijloacelor de luptă la noile forme şi modalităţi organizate, transnaţionale, de săvârşire a infracţiunilor.

Principalele prevederi ale Convenţiei ONU se referă la definirea unor noţiuni de drept penal legate de fenomenul criminalităţii transnaţionale organizate, stabilirea criteriilor care determină caracterul transnaţional al unor infracţiuni, măsurile ce trebuie luate la nivel naţional pentru incriminarea participării la un grup infracţional organizat, a spălării produsului infracţiunii, a corupţiei, precum şi împiedicarea bunei funcţionări a justiţiei, măsurile ce se impun în vederea confiscării produselor infracţiunilor, cooperarea internaţională - extrădarea, transferul persoanelor condamnate, asistenţa judiciară, anchetele comune, tehnicile de anchete speciale, transferul procedurilor penale, cooperarea între serviciile de investigaţii şi reprimare.

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

"Problemele persoanelor cu dizabilităţi"

Persoanele cu dizabilităţi beneficiază, în principal, de anumite drepturi şi facilităţi, în conformitate cu Legea nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Această lege are multe omisiuni, face diferenţe între persoanele cu handicap în funcţie de vârstă şi deficienţa cauzatoare de handicap, nu elimină barierele existente şi nu previne apariţia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilităţi: educaţionale, acces la bunuri şi servicii, locuri de muncă, viaţă independentă etc.

Deşi politicile naţionale au început să prevadă nevoia de dialog social, de colaborare şi de abordare integratoare în problemele care privesc persoanele cu dizabilităţi, în fapt, în fiecare sector social, problemele persoanelor cu dizabilităţi sunt tratate separat, uneori chiar evitate ori ignorate. Schimbările promovate, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care se ocupă de problematica persoanelor cu dizabilităţi, nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare în viaţa persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt încă respectate ca persoane cu drepturi egale şi nu li se recunoaşte, pe deplin, valoarea şi demnitatea umană.

În acest moment, în România, persoana cu dizabilităţi se confruntă cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt încălcate, nu prin modul în care sunt formulate şi stipulate în legislaţie, ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilităţi constituie un grup defavorizat, marginalizat şi, nu de puţine ori, supus discriminării. Persoanele cu dizabilităţi nu au încă o voce adecvată la nivelul proiectării politicilor sociale şi nu li se acordă încă locul cuvenit, ca participanţi şi decidenţi în elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societăţii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se acceptă sau nu li se integrează punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.

Legislaţia românească actuală nu este în concordanţă cu Directiva nr.192/C.E. privind nediscriminarea la locul de muncă. Legislaţia actuală nu este comprehensivă, ea nu intervine în toate etapele de la apariţia şi depistarea deficienţei şi nici în domeniile vieţii sociale, pentru a favoriza egalitatea şanselor pentru persoanele cu dizabilităţi şi includerea lor în societate. Măsurile de protecţie specială: prevenirea, tratamentul, readaptarea, învăţământul, instruirea şi integrarea socială sunt doar enunţate şi nu se creează mecanismele necesare pentru ca acestea să devină funcţionale. Politica în domeniul handicapului nu este coerentă, fiind bazată încă pe un model medical al handicapului şi nu se concentrează asupra egalităţii şanselor prin crearea independenţei şi autodeterminării persoanelor cu handicap.

Anul 2010 trebuie să reprezinte ocazia de a acorda persoanelor cu dizabilităţi, familiilor şi asociaţiilor acestora, precum şi celor care le susţin cauza, un scop nou, mai extins, în plan politic şi social, la toate nivelurile societăţii, pentru a angaja la dialog autorităţile statului român şi structurile comunităţii internaţionale, pentru a le implica în luarea deciziilor şi pentru a face paşi înainte în direcţia realizării obiectivelor de egalitate şi incluziune. Nu consider măsura guvernului de a impozita indemnizaţiile de handicap o măsură bună, cu atât mai mult cu cât, şi aşa, ei trăiesc de pe o zi pe alta.

Principala cerinţă pentru a promova, în modul cel mai eficient, şansele egale şi participarea socială a persoanelor cu dizabilităţi este realizarea unei alianţe puternice între autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale reprezentative. Este nevoie şi de coerenţă legislativă pentru a se pune de acord toate prevederile legale, pentru a se asigura posibilitatea administrării integrate a politicilor naţionale şi locale în domeniu.

Trebuie intervenit imediat în stoparea marginalizării persoanelor cu dizabilităţi şi susţinerea acestora în dorinţa lor de a fi egali cu toţi cetăţenii acestei ţări.

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Românii puşi la zid"

Când se părea că Guvernul a atins apogeul în privinţa răului pe care-l serveşte populaţiei săptămânal, a ţinut cu tot dinadinsul să ne arate că poate mai mult şi a hotărât să impoziteze veniturile persoanelor cu dizabilităţi.

Astfel că este foarte legitim să-l întrebăm pe primul-ministru Boc: ce mai urmează, până unde mergeţi cu asuprirea populaţiei?

Prin această măsură Guvernul Boc devine un guvern al umilinţei şi al neputinţei. Urmărind să-şi ascundă neputinţa scoaterii ţării din criză, Guvernul Boc pune biruri în stânga şi în dreapta fără un calcul economic din care să reiasă eficienţa acestor măsuri.

Nimic nu este făcut în urma unei strategii anticriză, dar şi postcriză, deoarece România, după trecerea acestui val de recesiune, nu va mai fi la fel, dar tot ce îi interesează pe guvernanţi este goana disperată după banii pe care să-i adune la buget, indiferent cu ce riscuri pentru populaţie şi pentru ţară.

În aceste momente, Guvernul Boc a decretat prin impozitele şi taxele aberante pe care le pune în cârca românilor că aceştia au numai obligaţii, iar de drepturi pentru moment nici nu poate fi vorba, decât poate pentru unii aleşi din camarila portocalie, care trăiesc într-o altă realitate, unde fac ce vor şi când vor.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă contractele de milioane de euro date celor apropiaţi partidului şi conducătorului mult iubit, dar şi consiliile de administraţie foarte bănoase primite cadou de cei aleşi pe sprânceană, asta în timp ce populaţia primeşte cadou peste cadou de la Guvern taxe şi impozite noi.

Acest Guvern pune efectiv populaţia ţării să suporte incompetenţa şi lipsa de viziune şi strategii, dar şi interesele camarilei PD-L-iste. În loc să ia măsuri concrete de aducere la suprafaţă a economiei negre care a ajuns la o cotă fabuloasă, peste 37% şi care ar rezolva problemele financiare şi economice, nu doar pe termen scurt, dar şi mediu şi lung, Guvernul pune biruri care să aducă bani imediat, dar nimeni nu ştie cu ce costuri.

Nu contează că asuprim, punem la zid populaţia cu biruri insuportabile, contează că se adună ceva bani imediat şi astfel se ascunde incompetenţa şi lipsa de strategii coerente ale Guvernului. Nu contează că unii se îmbogăţesc tot mai mult datorită neplăţii impozitelor şi de aici decurg tot mai multe consecinţe nefaste pentru populaţie, contează că se ascunde astfel neputinţa puterii.

Domnul Florin Ţurcanu:

"Contradicţiile guvernanţilor"

Tocmai s-a încheiat o săptămână care a demonstrat că în actuala coaliţie guvernamentală lipseşte comunicarea sau interesul pentru lecturarea actelor care sunt semnate de unii sau de alţii.

Încă de la începutul săptămânii trecute, câţiva dintre miniştrii "formidabilului" guvern au început să-şi etaleze pe diferite posturi de radio şi televiziune calităţile de oratori, dar şi lipsa bunului simţ şi indiferenţa faţă de problemele românilor. Se impozitează pensiile sub 1000 lei, se dau sau nu alocaţii copiilor din familiile cu venituri mari, acestea au fost problemele existenţiale a doi miniştri aparţinând partidului de guvernământ, care trăind într-o altă dimensiune a realităţii, au considerat că românii o duc foarte bine şi de aceea nu le mai trebuie nimic: nici pensii, nici salarii, nici alocaţii. Sâc!

Primul ministru, şeful lor, i-a "tras de urechi", i-a ameninţat cu remanierea, dar cei doi "magnifici" au ieşit într-o conferinţă de presă, în timpul căreia cu o indolenţă ieşită din comun au continuat să-şi menţină ideile şi să spună că ei au încercat să transmită un alt tip de mesaj care însă a fost perceput greşit atât de presă cât şi de opinia publică. De asemenea şi la urechile primului ministru informaţiile au ajuns într-o formă deformată.

Dacă aceşti doi miniştri militau pentru reducerea veniturilor oamenilor de rând, un alt ministru al coaliţiei, cel al economiei şi energiei de această dată, propune pentru şefii marilor corporaţii energetice salarii inimaginabile pentru cei care câştigă minimul pe economie. Cum se poate, domnilor? De la cei care duc greul luaţi totul şi celor care-şi dezmorţesc oasele "obosite" de muncă pe la Ibiza, Coasta de Azur, Coasta de Fildeş le daţi asemenea salarii?! Unde e nesimţirea, domnilor?! La un salariu sau o pensie de 1000 de lei, o alocaţie de 42 lei sau la un salariu de 276000 lei!

Dacă prima parte a săptămânii a fost marcată de aberaţiile ministeriale, spre sfârşitul acesteia vine rândul primului-ministru să se bâlbâie! Acesta fiind iniţiatorul programului "Prima casă", un program care pune tinerii pe drumuri pentru a scoate o mulţime de adeverinţe care în multe cazuri nu au finalitate, constatam că dumnealui a semnat o serie de acte pentru modificarea acestui program fără să ştie ce prevăd acestea.

Aha! Deci, domnule prim-ministru, cum e "pupat Piaţa Independenţei" şi atât?! Cum se poate să nu citeşti actele şi să nu ştii ce prevăd acestea? Cum să le explicaţi subalternilor dumneavoastră în ce mod se aplică legea, dacă dumneavoastră înşivă nu ştiţi! Ce pretenţii aveţi atunci de la cei pe care îi conduceţi să vă asculte şi să vă urmeze directivele?!

Incompetenţa şi indolenţa guvernului se vede de această dată cu ochiul liber. Indiferenţa acestor guvernanţi faţă de omul de rând doare de vizibilă ce este! Atunci când cei care conduc ministerele cele mai importante pe timp de criză şi şeful lor fac asemenea gafe, la ce te mai poţi aştepta de la ceilalţi?!

Urmează probabil alţi miniştri, precum cel al sănătăţii, care atunci când era în opoziţie critica măsurile dure ale puterii, iar acum după ce s-a văzut înscăunat, nu face altceva decât să continue ceea ce a propus ministrul Ion Bazac, pe vremea când se afla la putere.

Taxe şi impozite mari, diminuări salariale, eliminări de alocaţii, diminuări ale pensiilor, sunt principalele modalităţi de ieşire din criza financiară.

Tot omul de rând trebuie să urmeze sfatul primului ministru de a strânge din dinţi şase luni pentru a scoate ţara din criză, urmând ca în următoarele şase luni să fie doar "lapte şi miere". Dar nu pentru omul de rând...ci tot pentru ei!

Domnul Vasile Ghiorghe Gliga:

"Comasarea şcolilor şi finanţarea din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar în anul 2010"

Declaraţia mea se va referi la implicaţiile aplicării Hotărârii Guvernului nr. 1618/2009 privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru anul 2010.

Pactul pentru Educaţie, semnat de toate partidele politice şi asumat prin Programul de guvernare, reprezintă confirmarea faptului că actuala clasă politică este conştientă de importanţa şcolii pentru viitorul naţiunii noastre, însă măsurile prevăzute în Hotărârea Guvernului menţionată mai sus vizează reorganizarea unităţilor şcolare şi vor duce aproape sigur la concedieri masive de profesori. Sunt măsuri dureroase, generate mai mult sau mai puţin de criză, într-un domeniu şi aşa subfinanţat. Va fi o luptă aprigă între şcoli pentru creşterea numărului de elevi, în condiţiile în care, în ultimii ani, învăţământul se confruntă cu o populaţie şcolară în scădere. Consecinţa imediată: nicio şcoală nu va mai aproba transferul elevilor de la o unitate la alta decât în condiţii speciale.

Conform prevederilor Legii învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Reţeaua unităţilor din învăţământul de stat este organizată şi aprobată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului". Primul lucru care, după părerea mea, trebuia avut în vedere înaintea luării unei astfel de decizii, este că se impunea un studiu temeinic la nivel local, în care să se ţină seama nu numai de numărul elevilor, ci şi de perspectivele economice, de existenţa unor dotări de folosinţă publică sau de situaţia materială a familiilor.

Revitalizarea spaţiului rural va deveni un gând frumos. Sunt numeroase familii care şi-au părăsit localitatea de naştere şi datorită motivului că şcoala urmează să fie desfiinţată, iar acum această hotărâre nu face decât să vină în sprijinul deciziei lor. Comasarea mai multor unităţi din învăţământul preuniversitar afectează major egalitatea de şanse a elevilor, obligând o mare parte dintre ei la navete zilnice obositoare. Mulţi copii îşi vor începe viaţa de navetişti încă din clasele primare, mai ales în mediul rural, unde aceştia nu vor mai avea posibilitatea să înveţe în propria localitate. O altă problemă cu care cei mici se vor confrunta este starea jalnică a drumurilor din judeţ, de cele mai multe ori impracticabile pe timp de iarnă, acestea vor da bătăi de cap atât elevilor, cât şi profesorilor.

Se prevede finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi contribuţiile aferente acestora pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar. Se va ajunge ca şcolile în care numărul de elevi în clasă este mic să fie în incapacitate de plată şi nu sunt multe grupuri şcolare care au fondul de salarii asigurat până la sfârşitul anului.

Probabil că măsura va duce, astfel cum doreşte Guvernul, la reducerea posturilor didactice, chiar auxiliare şi nedidactice. Dacă măsura va fi stabilită acum, la nivel de principiu, Inspectoratul şcolar judeţean va cere încadrările pe noile unităţi şcolare şi atunci se va vedea realitatea. Să nu uităm niciodată că primul lucru avut în vedere în luarea unei astfel de decizii este că întotdeauna şcoala va fi instituţia de referinţă pentru întreaga comunitate, întreaga ţară.

De aceea vă cer, domnilor guvernanţi, responsabilitate.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Obiectul declaraţiei politice: "Acţiunile rasiste antiromâneşti promovate de şeful diplomaţiei române, ministrul Teodor Baconschi, sub viziunea reformistă a domnului preşedinte Traian Băsescu"

Noul şef al diplomaţiei româneşti din Cabinetul Boc, domnul ministru Teodor Baconschi, este nevoit să-şi justifice declaraţiile neinspirate privind infracţiunile comise de românii de peste graniţă în februarie 2010.

Întreaga societate civilă românească, în special romii din România, sunt nemulţumiţi de declaraţiile ministrului de externe, domnul Teodor Baconschi, care, în cadrul întâlnirii din data de 11.02.2010 cu secretarul de stat francez pentru afaceri europene a afirmat că: "avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă"

În contextul acţiunilor rasiste antiromâneşti din Italia cauzate de uciderea de către ţiganul român Nicolae Romulus Mailat a soţiei unui amiral italian, şeful diplomaţiei româneşti din Cabinetul Tăriceanu, domnul Adrian Cioroianu, în data de 02.11.2007 a afirmat că: "se gândeşte că România ar trebui să cumpere un teritoriu în deşertul egiptean pentru a-i deporta pe infractorii români de etnie romă".

După episodul Cioroianu, noul şef al diplomaţiei româneşti este nevoit să-şi justifice declaraţiile neinspirate privind infracţiunile comise de românii de peste graniţă.

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) avertizează într-un comunicat asupra "discursului rasist ce a cuprins România la nivel înalt" şi cere demisia ministrului de externe Teodor Baconschi pentru declaraţiile "referitoare la asocierea etniei cu infracţionalitatea".

Centrul de Resurse Juridice mai susţine că preşedintele Traian Băsescu a venit ulterior "să confirme această idee şi să-1 legitimeze pe ministrul Baconschi".

Preşedintele Traian Băsescu, prezent fiind la conferinţa de lansare a "Raportului asupra Strategiei Naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor", a afirmat: "Hai să fim cinstiţi, avem o mare problemă de imagine. Mergeţi la Paris, mergeţi la Oslo, la Roma, la Milano. Minoritatea romă este prezentă în orice colţ, în faţa oricărui muzeu. Şi nu ca să intre la muzeu. Ori recunoaştem o dublă responsabilitate, a statului şi a minorităţii, ori, dacă nu suntem dispuşi să recunoaştem această dublă responsabilitate pentru o evoluţie pozitivă a minorităţii, vă asigur că toate programele guvernamentale şi europene sunt sortite eşecului', a declarat liderul de la Cotroceni.

Traian Băsescu, beneficiarul deciziei judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a scăpat în luna mai 2008 de avertismentul primit în cazul "ţigancă împuţită" din partea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Atunci, instanţa a stabilit că şeful statului, în calitate de persoană publică, trebuie să fie responsabil pentru declaraţiile pe care le face, indiferent de locul în care se află. "Reclamantul (Traian Băsescu), în calitate de persoană publică, are obligaţia, indiferent de locul în care se află, să manifeste responsabilitate şi moderaţie în exprimare", se arată în motivarea instanţei care a respins contestaţia preşedintelui la avertismentul dat de CNCD. Mai mult, judecătorul a arătat că expresia "ţigancă împuţită", folosită de preşedintele Traian Băsescu la adresa ziaristei Andreea Pană, este "consecinţa unui comportament nejustificat şi reprezintă o faptă de discriminare, pentru că este o atitudine negativă, de umilire şi de atingere gravă a demnităţii persoanei vizate în cauză".

Atitudinea rasistă a şefului statului şi a miniştrilor Alianţei DA lărgite din perioada 2004-2008, a jumătăţii Alianţei DA, respectiv a partidului prezidenţial PD-L în perioada 2009-2010, completat în competenţa sa executivă şi legislativă cu expertiza "indispensabililor" (independenţilor uniţi) sub proiectul "de modernizare a statului" a determinat câteva momente politice importante ca efect din care amintim: actul rasist al preşedintelui Traian Băsescu şi avertismentul primit în cazul "ţigancă împuţită" au culminat în decembrie 2009 cu încredinţarea din partea societăţii româneşti a unui nou mandat de preşedinte al României în perioada 2009-2014 domnului Traian Băsescu; momentul Adrian Cioroianu din data de 02.11.2007 prin care s-a propus cumpărarea "unui teritoriu în deşertul egiptean pentru a-i deporta pe infractorii români de etnie romă" a culminat cu actul demisiei de onoare al ministrului de externe în 11 aprilie 2008; actul rasist al ministrului de externe Teodor Baconschi din cadrul întâlnirii din data de 11.02.2010 cu secretarul de stat francez pentru afaceri europene care a afirmat că " avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă" s-a bucurat de susţinerea preşedintelui României care a ţinut "să confirme această idee şi să-1 legitimeze pe ministrul Baconschi".

Observăm astfel că preşedintele Băsescu şi apropiaţii acestuia au făcut din politica externă a României o pârghie de promovare a actelor rasiste împotriva etnicilor romi - cetăţeni ai României, iar axa de politică externă România - Londra din mandatul 2004-2009 s-a transformat în axa Băsescu-Bercea Mondialu' în mandatul 2009-2014.

Totodată aşteptările celor peste cinci milioane de electori votanţi Traian Băsescu aşteaptă un răspuns clar şi efectiv din partea domnului ministru Baconschi: când va avea loc actul demisiei de onoare a ministrului de externe Teodor Baconschi ?

Din partea domnului preşedinte Traian Băsescu, în egală măsură, societatea civilă aşteaptă un răspuns la întrebarea: oare în acest moment sensibil de reformă a statului nu este nevoie de expertiza "indispensabilă a unor figuri publice" ce se declară independente faţă de oricare partid politic din România?

Domnul Costică Macaleţi:

"Sănătatea copiilor noştri - o prioritate!"

Declaraţia mea politică de azi se referă la sprijinul pe care îl ofer şi-l solicit totodată din partea autorităţilor centrale şi locale cât şi din partea colegilor mei parlamentari de Botoşani pentru a ne solidariza cu programul "Cum să investim în păstrarea sănătăţii populaţiei judeţului nostru", finanţat de Guvernul Norvegiei.

Despre ce este vorba. Boli eradicate de zeci de ani în ţările europene fac în continuare sute de victime în rândul copiilor botoşăneni. Rahitismul, obezitatea şi lipsa unor vitamine şi minerale esenţiale au făcut ca în evidenţele medicilor să figureze anul trecut aproape 1.500 de cazuri de copii şi adolescenţi botoşăneni cu probleme. În evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică au figurat anul trecut nu mai puţin de 120 de cazuri de copii cu rahitism, 650 cu lipsă severă de calciu, iar 120 cu carenţa vitaminei D. Pe lângă aceştia însă, medicii au deja sub tratament peste 210 copii de până la 14 ani cu diabet şi obezitate, iar alţi 320 sunt în evidenţe cu alte carenţe de vitamine esenţiale pentru creşterea şi dezvoltarea organismului.

Cifrele îngrijorătoare i-au făcut pe cei responsabili să demareze o campanie la nivel naţional pentru conştientizarea riscurilor la care sunt expuşi copiii prin alimentaţia şi modul de viaţă pe care îl au. Este important să le spunem copiilor şi părinţilor lor ce e sănătos şi recomandat să mănânce cei mici pentru a avea o viaţă cât mai sănătoasă. Le putem prezenta tuturor alternativele şi avantajele unei vieţi sănătoase.

Botoşaniul a fost ales drept primul judeţ în care se va desfăşura această campanie, care cuprinde acţiuni de promovare şi mai ales întâlniri cu tinerii din şcolile şi liceele botoşănene.

lată de ce susţin cu tărie această acţiune şi îmi manifest sprijinul pentru orice iniţiativă de acest gen menită să asigure sănătatea cetăţenilor.

Domnul Vasile Mocanu:

"Se poate şi aşa"

Cu doi ani de zile în urmă, mă pronunţam împotriva privatizării Antibiotice - Iaşi prin licitaţie cu strigare. Spuneam atunci că firma ieşeană reprezintă un brand naţional care necesită o atenţie deosebită înainte de a fi vândută. Exista riscul ca noul proprietar să fie interesat mai mult de terenurile foarte scumpe aparţinând întreprinderii decât de continuarea producţiei. În Iaşi, am consemnat destule cazuri în care societăţi cu mii de salariaţi au fost duse în faliment în doar câteva luni de astfel de întreprinzători "strategici". (Remarcaţi ghilimelele!).

Astăzi, asemenea celor care şi-au susţinut cu argumente valide punctul de vedere, nu pot decât să remarc faptul că decizia noastră a fost una cât se poate de înţeleaptă. Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi estimează pentru acest an afaceri în urcare cu 9,2%, la 240 milioane lei, şi un profit net de 14,7 milioane lei, mai mare cu 20,7%. Mai mult, în acest an, câştigul mediu lunar al unui angajat va fi mai mare cu circa 6%, de 2.714 lei. Totul ca urmare a aplicării unui plan de măsuri privind reducerea cheltuielilor şi creşterea rentabilităţii.

Mai menţionez că, potrivit studiilor de piaţă, Antibiotice a avut anul trecut o cotă de 2,5% din piaţa farmaceutică şi se plasează pe locul 11 în clasamentul companiilor locale de medicamente. Ministerul Sănătăţii deţine 53,02% din acţiunile Antibiotice, iar SIF Oltenia controlează 10,09% din titluri.

Ceea ce este şi mai remarcabil este faptul că această creştere are loc în contextul în care întreaga economie ieşeană a suferit o contracţie majoră în anul 2009. Astfel, la indicatorii industriali, judeţul Iaşi a ajuns la 70% faţă de anul anterior, în vreme ce exporturile au scăzut cu aproape 33%. Totodată, şomajul a urcat într-un singur an de la 5,4% la 7,3%, iar numărul pensionarilor a crescut cu 3.600 de persoane.

Iată cum atunci când într-o decizie ce face trimitere la economia naţională pui şi ştiinţă, dar şi ceva suflet, rezultatul este cel corect!

Domnul Ion Călin:

"2010 - Anul European de luptă împotriva sărăciei"

Uniunea Europeană a stabilit ca anul 2010 să fie Anul European pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale, deoarece circa 80 de milioane de persoane, adică 16% din populaţie, trăiesc sub pragul de sărăcie.

Scopul Anului European este acela al reafirmării şi întăririi angajamentelor politice ale Uniunii Europene, pentru realizarea unui impact decisiv asupra eradicării sărăciei si acoperă cu prioritate patru obiective şi principii, astfel:

• recunoaşterea drepturilor tuturor celor aflaţi în sărăcie sau excluziune socială de a trăi în demnitate şi de a face parte din societate;
• responsabilitate şi participare, punând accent pe responsabilităţile colective, cât şi pe cele individuale, în lupta pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale;
• coeziune, punând accent pe conştientizarea societăţii pentru eradicarea sărăciei şi a excluziunii sociale;
• angajare şi acţiune concretă în vederea eradicării sărăciei şi a excluziunii sociale.

Cum găseşte România acest an declarat al luptei împotriva sărăciei, în comparaţie cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene?

Conform unui studiu Eurostat, pragul naţional de sărăcie este stabilit la 60% din salariul mediu. Oamenii care câştigă mai puţin de 60% sunt consideraţi săraci. Acest prag al sărăciei este unul relativ, cu variaţii destul de mari între statele membre de la 158 euro pe lună în România la 1375 euro pe lună în Luxemburg.

Rata riscului de sărăcie, în anul 2008, pentru persoanele care aveau un loc de muncă în Uniunea Europeană a fost cea mai ridicată în România, ajungând la un procent de 17%, în timp ce media în Uniunea Europeană era de numai 8%, iar în ceea ce privesc lipsurile materiale, 23% dintre români erau afectaţi de acest fenomen, faţă de o medie de 17% pe ansamblul Uniunii Europene.

În ţara noastră, categoria cu cel mai mare risc de intrare în sărăcie îl reprezintă persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, unde rata riscului este de 26%, în timp ce în Uniunea Europeană rata medie este de 19%.

La nivelul anului 2008, jumătate din populaţia României nu beneficia de diverse bunuri materiale esenţiale, puţin sub nivelul înregistrat de Bulgaria, cu un procent de 51%. Această categorie de populaţie nu avea posibilitatea să facă faţă unor cheltuieli neaşteptate, să plătească un concediu de o săptămână, să ramburseze credite, nu avea posibilitatea să pună pe masă cel puţin un fel de mâncare cu carne la două zile, nu-şi putea menţine un climat de căldură adecvat în locuinţă, nu avea o maşină de spălat, un televizor color, un telefon sau un automobil.

Acestea sunt date comparative privind sărăcia din ţara noastră, dar ce propune Guvernul actual, în acest an, pentru combaterea efectivă a sărăciei?

În România, lansarea oficială a Anului European 2010 a avut loc în data de 19 februarie 2010, la Bucureşti, iar principalele acţiunile prevăzute a se realiza în România în acest an sunt:

"Olimpiada copiilor" - organizarea unui concurs de aptitudini (nu de cunoştinţe şcolare) pentru copiii/elevii din clasele de excelenţă care au vârsta de 10-14 ani, situaţie familială precară şi rezultate şcolare excepţionale.

"Jurnalistul actor social" - organizarea unui concurs pentru cel mai bun jurnalist de investigaţie socială.

Campania naţională de informare privind drepturile sociale - ce va consta în elaborarea de materiale informaţionale sub forma unei "Colecţii privind drepturile sociale". Se vor elabora broşuri ce conţin informaţii privind accesul la prestaţiile ce au impact asupra reducerii sărăciei (ex: venitul minim garantat, alocaţiile familiale etc.).

Deci, într-o ţară unde nu există clasă de mijloc, ci doar clasa celor săraci şi clasa celor bogaţi, iar 7 regiuni româneşti se află sub pragul din media europeană în privinţa puterii de cumpărare, Guvernul Boc alocă cel puţin 18 milioane de euro pentru activităţi naţionale şi locale privind combaterea sărăciei şi excluziunea socială.

Oare la concursuri vor participa copiii cărora ministrul Mihai Şeitan le propunea o diferenţiere a alocaţiilor de stat în funcţie de veniturile familiei sau cei cărora li s-au comasat şcolile şi sunt nevoiţi să se deplaseze kilometri pentru a ajunge într-o sală de clasă cu până la 40 de colegi, sau ai căror părinţi au devenit şomeri în această perioadă?

Broşurile tipărite sunt pentru cei care nu au niciun venit, pentru pensionarii a căror pensie, ca orice venit, ministrul Sebastian Vlădescu doreşte să le-o impoziteze sau pentru tinerii care termină o instituţie de învăţământ şi nu au unde să se angajeze?

Dacă majoritatea populaţiei se află în pragul sărăciei şi pentru aceştia se propun concursuri şi broşuri tipărite, salariile angajaţilor din top management sunt de zece ori mai mari decât cele ale muncitorilor şi ale salariaţilor cu funcţii administrative, iar România se află în primele zece ţări din lume şi pe locul întâi în Europa în ceea ce priveşte puterea de cumpărare a managerilor, ce să spunem de faptul că Banca Naţională a României îşi cumpără 12 maşini de lux cu 1.000.000 de euro, Agenţia Naţională pentru locuinţe îşi cumpără două maşini de 62.000 de euro fiecare, iar angajaţii Loteriei Naţionale primesc tichete cadou de 6,28 milioane de lei, ca să nu mai amintesc de risipa care se face în companiile naţionale din subordinea ministerelor?

Poate că în anul combaterii sărăciei şi excluziunii sociale şi acest Guvern să dea dovadă de mai multă înţelepciune şi solidaritate, să împartă puţinele rezerve financiare pe care le are către categoriile sociale care au nevoie, pentru ca nimeni să nu fie uitat, să nu fie abandonat, indiferent unde locuieşte, la sat sau la oraş.

Domnul Ion Stan:

"Bandele de pensionari si securitatea"

Nu vă speriaţi, pensionarii români nu s-au organizat încă în bande.

Doar câţiva germani vârstnici - care şi-au pierdut economiile de-o viaţă ca urmare a investiţiilor "deştepte" făcute de consilierul lor în produsele subprime din SUA - l-au sechestrat pe savantul lor sfătuitor şi i-au cerut returnarea banilor.

Pensionarii noştri nu pot să investească nici măcar într-o rezervă de aspirine şi nu au văzut în viaţa lor cum arată la faţă un consilier financiar. În curând, pensionarii români ar putea să sechestreze doar pe poştaşul care le aduce pensia calculată după noua lege a androidului politic Boc.

Deci, nu despre Securitate - sperietoare bună la toate - este vorba în titlu, ci despre securitatea legislativă a drepturilor sociale. Despre securitatea legislativă a drepturilor care decurg din contractul social pe care cetăţeanul consideră, cu just şi drept temei, că 1-a încheiat cu statul român. Pensionarii de azi au contribuit la sistemul public de pensii crezând că, în schimbul plăţii contribuţiilor sociale legale, şi-au achiziţionat un drept stabilit conform legii, care-i obligă să plătească şi contribuţiile.

Anumite categorii de pensionari au acceptat o viaţă întreagă să servească sub drapelul statului român, crezând că statul român şi naţiunea română au suficientă onoare încât să-şi respecte obligaţiile asumate atunci când a pretins şi primit jurământul de credinţă.

Dar tinerii patrioţi şi entuziaşti de ieri, pensionarii militari români de azi, au greşit. Nu şi-au închipuit o clipă, în tinereţea lor că vor apărea şi se vor căţăra în jilţurile puterii publice noii fanarioţi, precum Băsescu, Boc, Oprea, Şeitan, Vlădescu, Marian Sârbu şi acoliţii. Pentru aceşti briganzi şi bastarzi ai politicii clanurilor mafiote, principiile de drept nu au nicio valoare. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi protocoalele suplimentare sunt apă de ploaie. Pentru aceşti violatori ai principiilor imuabile ale statului de drept şi justişiei sociale, nu există Constituţie, nu există lege, nu există drepturi constituite odată cu obligaţiile definite de ordinea juridică a asigurărilor sociale.

Începând cu Legea nr.19/2000, calculul pensiilor nu se mai face prin metoda anuităţilor, ci prin metoda punctelor. Societatea a acceptat atunci schimbarea modului de calcul al pensiilor, conştientă fiind de dificultăţile economiei naţionale. O nevolnică şi proastă guvernare nu s-a dovedit a fi în măsură să însănătoşească sistemul asigurărilor sociale, pe baza legii din 2000 şi, drept consecinţă, vine cu un nou proiect de lege, care transformă pensia publică dintr-un venit de natura "salariului decalat", aşa cum o recunosc în jurisprudenţa lor CEDO şi Curtea Europeană de Justiţie, într-o păcăleală nedemnă a bătrânilor şi introduce indexarea anuală a pensiilor cu rata inflaţiei din anul precedent şi cu o parte regresivă din creşterea reală a salariilor. Iar corelarea cu salariul scade în fiecare an de aplicare a noii legi şi se stinge în 2030.

Dacă legea se va adopta, pentru pensionarii români, în totalitatea lor, dispoziţia Constituţiei din articolul 15 alin.(2): "Legea dispune numai pentru viitor...", nu mai înseamnă nimic.

Legea androidului politic Boc confiscă, în parte, drepturile definite şi achiziţionate în trecut de către pensionari, aşa cum ei le cunoşteau atunci cândauplătitcontribuţiilesociale.

Prevederea constituţională referitoare la caracterul neretroactiv al legilor ar trebui să fie garanţia constituţională a securităţii legislative. În alte ţări chiar aşa funcţionează. Tribunalul constituţional din Polonia nu a permis guvernului să aducă atingere drepturilor sociale anterior definite şi achiziţionate de pensionarii polonezi. Judecătorii au interpretat această dispoziţie constituţională ca înglobând principiul drepturilor câştigate în domeniul drepturilor sociale şi au obligat Guvernul să recunoască expresia integrală a acestor drepturi nu doar pentru pensionarii din prezentări şi pentru pensionarii din viitor, pentru perioadele de timp în care au plătit contribuţii sub vechea legislaţie. Iar Guvernul polonez a trebuit să prevadă în legi şi perioade de tranziţie.

Proiecţia legislativă a sistemului unitar al pensiilor, susţinută de clica bocilor care guvernează România, sfidează principiile de drept, logica şi cetăţenii. Legea asta este un excrement portocaliu, cu sânge roşu, care pute chiar mai rău decât legea unică a salarizării.

Domnul Ion Stan:

"România a devenit o ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Înţelepciunea şi umorul poporului sancţionează impostura guvernării"

La noi, în România.

Salariile cresc scăzând şi pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse, iar medicamentele gratuite trebuie cumpărate, deoarece plătim asistenţă medicală gratuită.

La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut. Trăim în frig plătind tot mai multă căldură.

Avem un preşedinte care spune mereu adevărul, dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul-ministru.

Premierul ştie totdeauna ce vrea "românul", fără să-1 întrebe niciodată.

Banii ţării sunt tot mai puţini şi avem tot mai mulţi miliardari.

Poporul primeşte tot mai mult, iar numărul săracilor sporeşte în fiecare zi.

Cel mai performant Guvern ales de Parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetenţă.

Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe Biblie, că doreşte binele poporului şi de a doua zi porneşte un program menit să-1 distrugă.

Salariile profesorilor au crescut cu 50% prin reducerea cu 15%.

Într-un singur an au fost create 200 000 locuri de muncă şi, ca urmare, numărul şomerilor a crescut cu 700 000.

Este garantată libertatea de exprimare a cetăţeanului datorită efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul.

Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale.

S-a redus cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe şi impozite. S-au desfiinţat peste 100 agenţii guvernamentale, prin creşterea numărului angajaţilor în plată al acestora cu circa 10% "

Cabinetul premierului a fost micşorat, desfiinţat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai primului-ministru.

Constituţia este respectată de guvernanţi prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primului-ministru, care este doctor în drept constituţional. Din nou, culmea, la fel procedează şi preşedintele!

Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulţumesc pe toată lumea.

Avem şi o instituţie denumită Direcţia Naţională Anticorupţie care a obţinut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupţilor, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca urmare, fără nici un corupt, am devenit ţara cea mai coruptă din Europa!

Deşi 60% din alegătorii cu drept de vot au optat pentru un preşedinte sau altul, adevăratul şef al statului a fost desemnat de "flacăra violet".

O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane.

Am fost o ţară fără premier două luni, având concomitent trei prim-miniştri: unul demis, unul interimar şi unul desemnat.

Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată ţara din criză, adâncesc şi mai grav criza.

Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară.

Am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine, dar o ducem de două ori mai prost.

Speranţa de viaţă este tot mai mare prin creşterea fără precedent a mortalităţii.

Şcoala este gratuită pentru toţi copiii, plătindu-se taxe şcolare tot mai mari.

Pentru copiii preşcolari s-au înfiinţat mai multe grădiniţe datorită reducerii drastice a numărului celor existente.

Analfabeţii nu numai că pot citi, ei chiar învaţă legea circulaţiei şi obţin permisul de conducere.

Turismul a cunoscut o creştere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiştilor cu peste 50% faţă de anul precedent.

S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desfiinţarea a câte 20 000 de întreprinderi lunar.

Deşi, prin străduinţa guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetăţean are asigurată cel puţin o pâine în fiecare zi.

Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte ţări.

Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reuşim? îl plătim cu preţul cel mai mare din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel.

Construim în fiecare an sute de kilometri de autostradă şi, ca urmare, avem autostrăzi tot mai puţine, iar gropile din carosabil devin tot mai numeroase, întrucât le astupăm continuu cu asfalt.

Oricare altă ţară cu atâtea minuni adunate laolaltă ar fi dispărut de mult. Noi continuăm să existăm, curioşi să mai vedem de ce mai pot fi în stare saltimbancii Circului de Stat "Palatul Victoria".

Domnul Ion Stan:

"Mişcarea social-democrată în faţa unor grave şi iminente ameninţări ale adversarilor ei tradiţionali"

Mişcarea social-democrată din România, reprezentanta şi apărătoarea autentică a aspiraţiilor, drepturilor şi intereselor celor mai largi categorii ale populaţiei se află în prezent în faţa unor grave şi iminente ameninţări ale adversarilor ei tradiţionali, aflaţi într-o ofensivă cinică şi brutală de atac antidemocratic la valorile simbol ale social-democraţiei: libertatea, egalitatea, justiţia şi solidaritatea.

Adversarii noştri politici au pervertit valorile supreme ale democraţiei, garantate de Constituţia României, în obiecte ale unui troc venal cu voturi, dezertori şi trădători politici, prin care tot felul de neaveniţi, căţăraţi prin fraudă în jilţurile puterii îşi consolidează şi prelungesc regimul autoritarist-dictatorial, în încercarea de a amâna răspunderea în faţa adevărului, dreptăţii şi justiţiei, pentru guvernările incompetente, bazate pe minciună, impostură şi trădare.

Este o dramă, în primul rând morală, înainte de a deveni dezastrul unui partid, să asistăm la întărirea puterii principalului adversar politic, nu atât prin racolarea de competenţe, cât mai ales prin diminuarea capitalului de imagine al social-democraţiei, intrate, chipurile, în criză doctrinar-ideologică, din moment ce membri marcanţi ai mişcării social-democrate îşi caută identitatea în rândurile altor orientări politice. Asemenea momente au mai existat în istoria social-democraţiei româneşti şi ele au fost exploatate de extrema stângă comunistă pentru a-i eticheta pe social-democraţi ca oportunişti. Ce ironie a sorţii! Aceeaşi etichetă ar putea pune istoria când vor fi judecate gesturile, actele şi faptele acelor parlamentari social-democraţi care s-au lăsat amăgiţi de demagogia de stânga a unei guvernări de dreapta!

Să fim realişti, să fim lucizi, să judecăm lucrurile la rece. Toate partidele politice sunt în criză, dar criza partidelor aflate la putere este mai amplă şi mai profundă decât a partidelor din opoziţie. Degringolada valorilor de identitate politică este acută în eşichierul partidelor aflate la putere, ceea ce şi explică încercarea lor de a escamota responsabilitatea unei guvernări falimentare, pe seama atragerii unei părţi a opoziţiei la o aparentă guvernare. O diversiune tipic neostalinistă, care şi în timpul regimurilor comuniste a menţinut un pluralism politic aparent în Polonia, Ungaria, R.D. Germană, ţări în care rezistenţa anticomunistă s-a manifestat ameninţător până la jumătatea anilor 50.

În realitate, opoziţia democrată, în principal Partidul Social Democrat, ca cea mai numeroasă forţă politică a acesteia, dar şi alte partide sunt sistematic supuse presiunilor şi operaţiunilor profesionist instrumentate, inclusiv din exteriorul ţării, pentru a fi slăbită ideologic, organizatoric şi moral, apoi discreditată şi decredibilizată, pentru a li se slăbi susţinerea populară.

Partidul Social Democrat, în confuzia ideologică creată, şi ca urmare a inconsecventelor interese, se confruntă cu pierderea unor membri marcanţi, inclusiv din conducerea anterioară recentului congres.

Nu este cazul să supraestimăm ceea ce se întâmplă, mai cu seamă că scenariul pare a fi scris în ideea prelungirii expunerii mediatice negative a partidului, îndeosebi de la trecerea sub totalul control al Palatului Cotroceni şi al Comunităţii Naţionale de Informaţii (ca să nu mai discriminăm meritele vreunui serviciu!) a întregului spaţiu al comunicării publice.

Trebuie să observăm şi să desprindem concluzii din faptul că membri din eşaloanele de conducere şi parlamentari ai partidului, insuficient de puternici în convingerile morale şi labili ideologic, au fost atent studiaţi în părţile lor slabe, li s-au exploatat vulnerabilităţile şi au fost puşi în situaţii fără altă ieşire decât pactizarea cu adversarul politic, fie chiar şi sub străvezia mască a unui aşa-zis grup al independenţilor, al căror număr creşte de la zi la zi, cu ajutorul mijloacelor şi metodelor secrete ale unor structuri speciale, care înţeleg să apere stabilitatea politică - valoare fundamentală a securităţii naţionale - prin eliminarea opoziţiei şi crearea unui Parlament total aservit, în măsură să legifereze experimentele marilor companii trasnaţionale, aflate în căutarea soluţiilor de proprie supravieţuire, pe seama ţărilor în curs de dezvoltare. Să reflectăm atenţi la semnificaţiile adânci a ceea ce se întâmplă şi să nu avem îndoieli că miroase a trădare a intereselor naţionale.

Perspectiva sau realitatea pierderii a zeci de parlamentari ar însemna ca Partidul Social Democrat să nu mai aibă reprezentarea legislativă, concordanţa voinţei electoratului şi să nu mai fie o voce puternică în Parlamentul României. Această stare de lucruri ne obligă să avem, cât mai grabnic posibil, o foarte serioasă dezbatere, de jos în sus, a cauzelor pentru care s-a ajuns în faţa unei crize, posibil aparente, dar certe, dacă nu vom lua atitudinea necesară.

La recentul congres nu s-au dezbătut probleme de fond ale doctrinei, politicii, strategiilor şi tacticilor politice. Ne-am rezumat simplist la o "rotaţie" a conducerii, fără aprofundarea cauzelor care au făcut-o necesară, fără a ne propune o corecţie a platformei program a partidului, care este şi ea în legătură de cauzalitate cu ceea ce se întâmplă în prezent.

Dezideologizarea partidelor este o realitate pe care globalizarea o va accentua, fiindcă globalizarea nu are decât o singură ideologie: interesul economiilor transnaţionale, fără legătură cu naţiunile şi guvernele statelor naţionale. Într-un asemenea context, Partidul Social Democrat, prin vocea fostului preşedinte, a ezitat când trebuia să fie ferm, a tăcut când trebuia să aibă o voce puternică şi a vorbit când trebuia să asculte. Consecinţa: linia strategică social-democrată, care garanta o victorie netă în alegerile parlamentare şi prezidenţiale, a fost compromisă de inabilitatea tactică a celui care a pus interesele grupului său de interese şi ale familiei sale deasupra intereselor partidului. Într-un fel, este un câştig. România a fost salvată de varianta Manuela a Elenei Ceauşescu!

Pentru faptul de a se fi ajuns în această situaţie, responsabilitatea este colegială. Mă abţin să afirm categoric că oportuniştii şi laşii au fugit, iar temerarii au rămas. Nici unii, nici alţii nu am oprit evoluţiile negative din partid, când era posibil, dar foarte incomod.

Să considerăm depăşită această situaţie, fiindcă cele ce s-au întâmplat au devenit istorie. O istorie ale cărei greşeli să nu le mai repetăm.

Depăşirea conjuncturii în care ne aflăm în acest moment, presupune să evaluăm impactul provocărilor globalizării asupra vieţii politice a popoarelor, cu picioarele pe pământul României şi cu gândul şi fapta la locuitorii ei.

Dar, în cazul nostru, nu este vorba, în principal şi neapărat, de o dezideologizare consecinţă a globalizării, ci de una determinată de conjuncturi şi interese ale adversarilor politici interni şi externi ai social-democraţiei.

Unii dintre noi cunoşteam câte ceva despre disconfortul produs de un partid social-democrat cu o puternică susţinere populară şi am încercat să atragem atenţia asupra faptului că suntem ţinta unor acţiuni de slăbire organizatorică, de încurajare a facţiunilor, de fracturare şi destructurare. Nu am putut mobiliza vigilenţa şi fermitatea reacţiilor, iar urmarea a fost aceea că atacurile împotriva noastră au căpătat direcţie şi scop de surpriză politică. La un asemenea rezultat este imposibil să se fi ajuns fără încălcarea obligaţiei de abţinere politică a instituţiilor speciale responsabile să vegheze la neutralitatea politică a sistemului securităţii naţionale.

Dacă aşa-zisul grup al independenţilor nu şi-ar fi declarat susţinerea fără rezervă a unui Guvern, care devine ridicol prin incompetenţă şi minciună, a unui Guvern marionetă a camarilelor trădătoare ale intereselor naţionale, poate că am fi înţelegători faţă de motivaţiile şi pretextele unora dintre cei care ne-au părăsit.

Dar lucrurile evoluează într-o direcţie şi mai periculoasă. Cât de firesc este ca un ministru al apărării naţionale, fost membru al Partidului Social Democrat, să uzeze de autoritatea şi facilităţile speciale ale funcţiei sale pentru subminarea partidului care 1-a propulsat în cariera politică, proiectând să-i contrapună o aşa-zisă Uniune Naţională pentru Progresul României? Dacă această împrejurare ar fi o expresie inocentă a pluripartidismului şi democraţiei, faptul, în sine, ar fi salutar.

Circulă, deocamdată, zvonul că ministrul apărării va încerca atragerea în acest partid a zeci de mii de militari în rezervă, în schimbul promisiunii că nu vor fi afectaţi de noua lege a pensiilor.

Nu trebuie să fim naivi şi miopi politic în faţa încercărilor iniţiatorului Uniunii Naţionale pentru Progresul României de a fuziona, chiar înaintea constituirii, cu proiectata Alianţa de Stânga, pregătită de alţi foşti membri marcanţi ai Partidului Social Democrat.

Desigur, plecarea unor membri importanţi ai partidului este regretabilă, ca fapt în sine, deoarece denotă lipsa capacităţii de apărare a rândurilor noastre. Dar, în acelaşi timp, nimeni nu este de neînlocuit, iar pe cei care nu au ales lupta în interiorul partidului şi au făcut dovada că nu ideologia social-democrată a contat în exprimarea opţiunii lor politice, nu puteam conta.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Colaps... dar cu programare!"

Ministrul sănătăţii, Cseke Attila, a semnat recent ordinul prin care sunt aprobate unele măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale ambulatorii.

Potrivit acestuia, cadrele medicale au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, efectuate cu cel puţin 24 de ore înainte de data dorită. În acest sens, cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările.

În opinia domnului ministru, "Noile măsuri (...) vor creşte calitatea actului medical, dar şi satisfacţia pacientului. Vrem să modificăm comportamentul şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical. Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creşte accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu".

Potrivit conducerii MS, de la prevederile actului normativ fac excepţie cazurile de urgenţă medicală, dar şi cabinetele din mediul rural, în localităţile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare, nu există posibilitatea efectuării programărilor. De asemenea, fac excepţie şi serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afecţiune acută.

Felicit echipa ministerului pentru "succesurile" epocale repurtate, şi anume creşterea calităţii actului medical şi a satisfacţiei pacientului prin creşterea... birocraţiei precum şi scoaterea sistemului medical din colaps prin modificarea... corespunzătoare a comportamentului şi mentalităţii furnizorului de servicii medicale!

Aşteptăm cu nerăbdare şi rezolvarea situaţiilor "izolate", din mediul rural, unde nu există telefon, internet, drumuri şi nici medici.

Poate, acolo, colapsul "trece" cu ceai de muşeţel!

Domnul Petru Călian:

"Reactualizarea legii locuinţelor"

Legea locuinţei nr. 114/1996 reprezintă cadrul legal privind dezvoltarea, închirierea şi administrarea clădirilor de locuit, reglementând aspecte sociale, economice, tehnice şi juridice importante pentru societatea românească. De-a lungul anilor, a fost republicată, adaptată cerinţelor comunitare, modificată şi completată, iar acum, din raţiuni de ordin economic, procesul de închiriere şi evacuare va fi simplificat.

Am depus un proiect de lege care vizează modificarea şi completarea aspectelor legate de închirierea locuinţelor. Cadrul legislativ specific este completat de reglementări conexe şi alte acte normative subsecvente, însă există articole care duc la inechitate între părţile unui contract de închiriere.

Reglementările propuse cu privire la închirierea locuinţelor sunt necesare, deoarece actuala legislaţie nu oferă soluţii suficiente pentru problemele induse de dinamica pieţei. Pentru o clară reprezentare a părţilor, contractul de închiriere necesită anumite modificări şi completări, astfel încât piaţa chiriilor să fie echitabilă, transparentă şi funcţională. Închirierea locuinţelor reprezintă o formă legală de exploatare a locuinţelor, însă anumite aspecte ale contractului de închiriere oferă "portiţe" legislative care produc inegalitate între părţi.

Este oportună actualizarea şi armonizarea legislaţiei cadru în corelaţie cu probleme pe care fiecare din părţile contractante le întâmpină. Pentru asigurarea siguranţei contractului de închiriere, relaţiile dintre locator şi locatar trebuie stabilite precis, astfel încât să fie protejate drepturile ambelor părţi.

Dacă până în prezent, potrivit contractului de închiriere, locatorul era obligat să se adreseze unei instanţe judecătoreşti în cazul în care dorea evacuarea locatarului, prin prezentul proiect de lege, acest lucru nu va mai fi necesar în anumite situaţii. Acordul între părţi va fi consemnat prin contract scris încheiat sub semnătură privată sau în formă autentică.

Locatorul poate să rezilieze unilateral contractul de închiriere, în situaţia în care locatarul nu va plăti chiria timp de 3 luni consecutiv, contractul constituind titlu executoriu. Dreptul locatorului este de a-şi primi banii la timp pentru închirierea unei locuinţe, iar faptul că, în prezent, este obligat prin lege să obţină un mandat judecătoresc pentru evacuarea chiriaşului, reprezintă o încălcarea a dreptului asupra proprietăţii private.

Proiectul de lege îşi propune să redefinească statutul locatorului în condiţiile unei pieţe comunitare modernizate şi competitive, vine în sprijinul locatorilor şi are ca scop încurajarea contractelor legale, precum şi reducerea fenomenului de acord verbal încheiat la negru.

Prin aplicarea noii reglementări, proprietarii de locuinţe vor fi protejaţi prin lege de chiriaşii rău platnici, având dreptul de a-i evacua atunci când aceştia nu îşi îndeplinesc datoriile financiare. În prezent, înţelegerile verbale sunt mai convenabile şi mai comode pentru ambele părţi, însă un contract de închiriere simplificat încheiat la notar poate scuti atât locatarul cât şi locatorul de eventuale inconveniente privind închirierea locuinţei.

Domnul Lucian Riviş-Tipei:

"De ce pleacă medicii din ţară?"

Citeam zilele trecute un articol în care se arăta că în ultimii doi ani din România au plecat la muncă în străinătate 4000 de medici.

Ştirea a fost suficientă să mă pună pe gânduri, în contextul în care se ştie, raportul de medici la mia de locuitori în România, în comparaţie cu Franţa, de exemplu, este de 1:3, iar din această perspectivă, suntem pe ultimul loc în Europa. Potrivit datelor furnizate de Biroul de presă al Ministerului Sănătăţii, 7.190 dintre cei aproape 40.000 de medici, dentişti şi farmacişti din România şi-au depus actele pentru a lucra în afara ţării. Cele mai solicitate destinaţii sunt Franţa, Spania, Germania şi Marea Britanie. În aceste ţări medicii români pot câştiga între 1.600 şi 3.800 de euro pe lună. Specialităţile cele mai cerute în UE sunt medicina de familie, anestezia şi terapia intensivă, reumatologia, ortopedia şi psihiatria. O migraţie masivă se înregistrează şi în rândul asistentelor medicale şi al moaşelor. La sfârşitul lui iulie 2008, 4.398 de asistente medicale şi moaşe au solicitat eliberarea adeverinţelor pentru plecarea la lucru în străinătate, în special în Italia, Belgia şi în Marea Britanie.

Cifrele sunt numai bune de a ne pune pe gânduri. E adevărat, în general, fiecare caută să aleagă în viaţă drumul care îi asigură mai binele. Din această perspectivă plecarea medicilor români este un fenomen de înţeles: în Occident condiţiile de muncă sunt superioare celor din ţară, iar veniturile încasate pe lună sunt de zeci de ori mai mari. Şi totuşi nu se poate să nu privim cu durere această stare de fapt şi să ne întrebăm: de ce ne pleacă medicii din ţară?

Cu siguranţă, ţările vestice caută specialişti. E mai uşor să-i aduci după ce sunt pregătiţi, de cele mai multe ori chiar foarte bine. Conform unor studii, în 2015, Franţa, de exemplu, o să aibă un deficit de 7.000 de medici. Prin urmare, după liberalizarea serviciilor medicale, nu mai este o problemă să lucrezi ca medic în afară. Şi chiar dacă decalajul este mare între România şi ţările din Vest, ceva tot trebuie făcut. Este greu să-i ceri cuiva să fie patriot atunci când nimeni nu este sau când nu ai ce să oferi.

Ministrul Sănătăţii a vizitat recent judeţul Arad şi municipiul Arad. În periplul făcut, a luat contact cu realitatea sanitară locală, aşa cum cu siguranţă a făcut-o de fiecare dată când a vizitat unităţile spitaliceşti din ţară în ultima perioadă. Reformarea sistemului medical românesc, o poveste de 20 de ani, poate că va marca în sfârşit un punct de cotitură în acest domeniu. Nu ştiu dacă cineva are soluţia în buzunar. Poate că mărirea sumelor alocate din p.i.b. sectorului sanitar ar fi un început. Poate că schimbarea mentalităţilor noastre ar fi un alt element important. Prea ne-am complăcut ani de zile în sintagma "după mine potopul". Nu ne ajută. Nu este nici măcar pragmatică. Poate că este momentul potrivit să înţelegem cum funcţionează capitalul: el trebuie investit rapid şi să circule pentru a produce plusvaloare.

Tocmai de aceea ar trebui să gândim pragmatic, aşa cum o fac cei din Vest: după un specialist se poate obţine un câştig şi de multe ori unul frumos. Oare credeţi că nu am câştiga toţi dacă am face tot ce este posibil pentru a avea specialiştii noştri?

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Reforma statului: un nou model social, economic şi o nouă Constituţie"

Nu există un cuvânt care să fi făcut mai mult rău în istoria vieţii publice postdecembriste din România decât cuvântul "reformă". Reforma a reprezentat alibiul perfect pentru fiecare nouă putere politică instaurată de a schimba formele şi obiceiurile instaurate de precedenta. Am avut tot atâtea reforme ale sănătăţii câţi miniştri au fost. Tot atâtea reforme ale educaţiei câţi miniştri, ale agriculturii, ale justiţiei ş.a.m.d. În fapt, am asistat la o perpetuare continuă a ideii "formelor fără fond", pentru că politicienii au fost mereu capabili să creeze forme noi, fără să schimbe ceva dramatic în esenţa lucrurilor.

Vor fi unii dintre dumneavoastră care vor spune că aceste schimbări au fost rezultatul alternanţei la guvernare şi rezultatul ideologiilor fiecărui partid care s-a perindat la putere. Cu tot respectul, o asemenea motivaţie nu poate fi decât aproximativă, lacunară şi defetistă. Adevărul este că toate reuşitele clasei politice au venit doar când s-a realizat un consens, iar luptele politice nu au fost atât de dure.

Har Domnului, în acest moment, suntem destul de departe de orice moment electoral. Găsesc, deci, acest moment ca pe unul extrem de prielnic ca noi, clasa politică, să realizăm un consens în sensul rezolvării marilor probleme cu care se confruntă această ţară. Avem nevoie de un nou model social, pentru că, aşa cum stau lucrurile în acest moment, statul se prăbuşeşte în el din cauza numărului relativ mic de oameni activi în câmpul muncii. Avem nevoie de un nou model economic, neputând să funcţionăm la infinit după un model parţial centralist, în care Guvernul să joace un rol determinant în zona investiţiilor, iar impozitarea iniţiativei private să fie mare. Trebuie să decidem: ori una, ori cealaltă. În cele din urmă, trebuie să decidem asupra principiilor care să guverneze acest nou stat, asupra interacţiunii dintre puterile statului şi asupra felului în care înţelegem noi să susţinem societatea civilă. Adevărul este, şi am căzut cu toţii de acord asupra acestui lucru, că actuala Constituţie are multe lacune ce trebuie să-şi găsească rezolvare.

Pentru perioada următoare, după ce se vor fi liniştit şi cei din PSD, şi cei din PNL după congrese, putere şi opoziţie trebuie să decidă asupra felului în care să arate sistemul social (legea salarizării unice, legea pensiilor, o nouă lege a asistenţei sociale), asupra modelului economic (legea responsabilităţii fiscale, felului în care avem de gând să impozităm şi asupra facilităţilor pe care suntem de acord să le oferim investitorilor). Cred că sunt suficiente subiecte pe ordinea de zi a Parlamentului, pentru ca munca noastră să fie una consistentă şi importantă. Aviz opoziţiei! - numai contribuind activ la aceste legi, dezbătându-le, iar nu criticându-le ab initio, va putea să se recredibilizeze în ochii electoratului. Nimeni nu iubeşte Gică-contra, care destructurează tot ceea ce încearcă ceilalţi să facă şi nu pune nimic în schimb.

Reforma constituţională este, într-adevăr, un subiect mai spinos. Nu avem însă decât să ne ghidăm asupra lucrurilor pe care ni le spune răspicat electoratul. Eu înţeleg toate cele întâmplate cu referendumul cerut de preşedintele Traian Băsescu şi apoi validat de alegători într-un mod mult mai larg decât simpla reducere a numărului de parlamentari şi trecerea la unicameral. Eu consider votul din 22 noiembrie ca pe o dorinţă a electoratului ca structurile de decizie ale statului să devină mai suple şi mai flexibile. Nu numai mai puţini parlamentari, ci şi mai puţini miniştri, mai puţini secretari de stat, mai puţine agenţii guvernamentale ş.a.m.d. E clar, din punctul meu de vedere, că românii doresc o ierarhizare clară a palierelor de putere şi evitarea tuturor blocajelor instituţionale care s-au născut în ultimii ani.

Sunt lucruri la care trebuie să cugetăm cu toţii serios şi să începem o dată şi pentru totdeauna această reformă structurală a statului. Care să ţină măcar patru cicluri electorale. De aici dorinţa mea de a găsi consensul şi de a nu lua decizii doar pentru că majoritatea parlamentară este de o culoare sau de alta. Dacă nu construim acest consens acum, peste doi sau peste şase ani iar o luăm de la început.