Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 9,00.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Georgian Pop, secretari ai Camerei Deputaţilor.

*

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Buna dimineaţa şi bine v-am găsit!

Daţi-mi voie să deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor consacrată declaraţiilor politice.

Am crezut că sunt colegi noi, dar văd că sunt aceiaşi colegi.

Domnule profesor, aţi ieşit şi săptămâna trecută. Să ştiţi că domnul Mocanu v-a simţit lipsa şi a spus că vă suplineşte el şi are mandat din partea organizaţiei să vorbească în numele Iaşiului.

Deschidem şedinţa cu reprezentanţii Partidului Democrat Liberal. Domnule deputat Lubanovici, aveţi cuvântul 3 minute.

Se pregăteşte "celebrul" profesor, domnul deputat Anghel Stanciu, din partea Partidului Social Democrat.

Domnul Mircea Lubanovici:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Fiind prima declaraţie politică din dimineaţa aceasta, am convingerea că, colegii mei vor asculta cu mare atenţie declaraţia mea politică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică vizează continuarea demersurilor mele susţinute, de a răspunde doleanţelor românilor din Australia, Canada şi Statele Unite ale Americii, care contează pe autorităţile de la Bucureşti să rezolve problemele stringente pentru ei.

Propunerile mele nu implică angajarea de cheltuieli deosebite de către autorităţile române, ci, în principal, soluţionarea unor probleme manageriale şi tehnice de către Ministerul de Externe, şi, prin investiţii minime din partea statului român, dar eficiente, să rezolvăm o problemă arzătoare a cetăţenilor români care au ales să locuiască în Australia, în Statele Unite sau în Canada.

Prioritatea mea şi a cetăţenilor australieni, americani şi canadieni de origine română este înfiinţarea de noi misiuni diplomatice permanente şi oficii consulare în oraşele din Australia, Statele Unite şi Canada, unde sunt comunităţi mari de cetăţeni români, care în momentul de faţă sunt nevoiţi să parcurgă distanţe imense pentru soluţionarea problemelor consulare, cheltuind sume considerabile pentru transport şi zile întregi pentru deplasare.

Este semnificativ de menţionat, în acest sens, faptul că, pentru Canada şi Statele Unite, ţări al căror teritoriu formează majoritatea continentului nord-american, există câte o ambasadă în fiecare dintre ele şi doar câte trei consulate generale.

Propunerea mea vizează înfiinţarea de misiuni diplomatice, şi nu neapărat consulate generale, care, evident, implică cheltuieli mult prea mari în comparaţie cu o misiune diplomatică.

Având în vedere interesele cetăţenilor români din diaspora, susţin şi suplimentarea personalului din misiunile diplomatice permanente existente, care să determine îmbunătăţirea calităţii serviciilor consulare.

Sunt conştient de bugetul redus cu care se confruntă Ministerul de Externe şi, de aceea, propun soluţia simplă, care ar conduce la reducerea cheltuielilor din bugetul Ministerului Afacerilor Externe şi, totodată, la completarea numărului necesar de personal din misiunile noastre diplomatice permanente din Colegiul nr.3 Diaspora, angajarea pentru personalul auxiliar din misiunile diplomatice permanente a cetăţenilor australieni, americani sau canadieni de origine română care locuiesc în zonele din apropierea acestora.

Am convingerea că o asemenea acţiune ar aduce îmbunătăţiri majore serviciilor oferite cetăţenilor de către reprezentanţii misiunilor noastre diplomatice, dar şi reduceri imense ale cheltuielilor din bugetul Ministerului de Externe.

Considerăm că, atât timp cât activitatea consulară permite creşterea încasărilor la bugetul statului român din taxele consulare percepute, se justifică pe deplin efortul statului român pentru înfiinţarea unor misiuni diplomatice permanente şi oficii consulare noi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, cutremurător! Gata, mi-am dat seama că, după votul prin corespondenţă, o să fim din ce în ce mai buni şi mai deştepţi. Mai stăm un pic şi îi batem şi pe francezi.

Domnul Mircea Lubanovici:

Vă mulţumesc pentru suport.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Suntem pe drumul cel bun, mi-am dat seama! Dar trebuie să ne spuneţi şi nouă, cum faceţi un milion de voturi prin corespondenţă? Domnul Baconschi ne-a explicat, dar nu ne-am dat seama. Încercăm acum să cercetăm.

Data trecută aţi făcut 14,5 secunde/vot, acum la cât se ridică, la 2 secunde, la cât vreţi să ajungeţi, ca să ştim şi noi.

Domnul profesor Stanciu, cu drag şi cu plăcere, vă rog frumos, în numele Grupului parlamentar social-democrat, aveţi şi cele 3 minute ale mele.

Daţi-mi voie, înainte de a prezenta dumneavoastră, pentru că ştiu că sunteţi un foarte bun orator, să anunţ următorii colegi, din partea Partidului Democrat Liberal, care au depus în scris: domnii Eugen Constantin Uricec, Ioan Balan, Constantin Severus Militaru, Mihai Popescu, Stelică Strugaru şi domnul Ioan Oltean, celebrul Ioan Oltean.

Iar din grupul dumneavoastră, domnule profesor, din Grupul parlamentar social-democrat, au depus în scris: subsemnatul, domnii Neculai Răţoi, Gheorghe Ana, Mircea Drăghici, doamna Manuela Mitrea şi celebrul Cristian Rizea, bineînţeles.

Domnule profesor, aveţi cuvântul.

Domnul Anghel Stanciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Vă mulţumesc, cu atât mai mult cu cât sunteţi astăzi foarte generos, acordându-mi cele 3 minute ale dumneavoastră, ca şi distinsul coleg Răţoi, care şi domnia sa mi-a pus la dispoziţie aceste minute.

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Onorat prezidiu,

Distinse doamne şi distinşi domni deputaţi,

Astăzi, cu voia dumneavoastră, voi aborda o temă interesantă: posibilitatea de a trece de la "epoca de aur" la "epoca de gheaţă".

Distinşi colegi,

După ştiinţa mea şi a altor savanţi, arhitectura este o artă tânără, de circa 300 de generaţii, aproximativ 10.000 de ani. Pe atunci, bărbaţi, femei, copii rătăceau prin păduri după hrană şi adăpost. Pregăteau vânatul, de regulă hrana zilnică, prin foc întreţinut cu lemne. Locuiau în peşteri, în corturile realizate din piei de animale.

Apoi, cultivând pământul şi crescând vite, oamenii au renunţat la peregrinări, devenind sedentari. Locul corturilor l-au luat colibele, locuinţe mai trainice. Viaţa în colibă se desfăşura relativ în armonia - putere-opoziţie - în jurul vetrei.

Vatra era centrul locuinţei, centrul familiei străvechi, centrul satului, comunei şi apoi oraşului. În vatră, ardea focul. Focul proteja familia de frig. El era agentul termic al antichităţii. Focul prepara hrana zilnică.

Treptat, colibele s-au modernizat, s-au aglomerat, rezultând sate, comune, localităţi, oraşe. Localităţile - oraşele mari - necesitau construcţii mari. Se citează cetăţile din Creta, care aveau locuinţe, acum 2.000 de ani, cu patru etaje, dar şi în Roma antică, cu zece etaje.

Coliba a dispărut. A dispărut şi vatra. Locul ei a fost luat de termoficarea antică.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Am făcut această scurtă şi succintă trecere istorică, spre a vă reaminti un lucru esenţial, şi nu de puţine ori trecut astăzi cu vederea de către dumneavoastră: arhitectura şi viaţa oamenilor au rămas, practic, în aceleaşi coordonate ca în vremurile de demult.

Astăzi, ca şi acum mai bine de 6.000 de ani, trebuie să ne protejăm de vânt, de ploaie, de zăpadă, de frig, de căldură, cam în acelaşi mod ca şi atunci, respectiv, în esenţă, îmbrăcându-ne şi adăpostindu-ne. Mâncăm astăzi cam aceleaşi alimente: legume, fructe, cereale, ca şi atunci, şi le preparăm cam în acelaşi mod, utilizând - de regulă - focul, adică energia termică. Dormim, toţi, culcaţi, încă, pe orizontală, chiar dacă mai moi, şi procreăm copiii noştri identic, ca acum 300 de generaţii.

Toate acestea demonstrează, stimaţi colegi, că în privinţa nevoilor primare (apă, hrană, căldură etc.), noi - oamenii moderni de astăzi - nu am evoluat, ci numai tehnologiile şi respectiv ambalajele resurselor alimentare şi materiale.

Astăzi şi acum, la mai bine de 6.000 de ani, asigurarea nevoilor primare amintite a devenit o adevărată problemă pentru români în România. Şi, de ce nu, o adevărată şi agravantă problemă pentru guvernanţi. Hrana se scumpeşte pe zi ce trece: cartoful, la preţul la care se vinde, ia locul cărnii; coliba redevine, ia locul locuinţei, iar vatra se stinge, la indicaţia Fondului Monetar Internaţional.

De la gura sobei, vom trece în iarna ce vine, cu ajutorul Guvernului, la uşa frigului, căci dintr-o ţară bogată, cu peste 16 milioane de hectare de teren agricol, la 20 de milioane de locuitori, preţul gazelor, petrolului, lemnelor le face inaccesibile românilor, iar centralele, hidrocentralele României încep să se oprească pentru cetăţeni.

La comandă, am vândut tot, am distrus tot. Acum, tot la comandă, elimini subvenţiile de la agentul termic şi închidem căldura românilor. Cheltuielile de întreţinere a unei familii vor creşte cu 60 până la 140% faţă de anii precedenţi. Daciada de ieri, blamată astăzi, va fi înlocuită cu debranşarea de mâine. Se pune cruce, în România, sistemului de încălzire centrală, pe când în Uniunea Europeană se pune cruce centralelor de apartament ce iau extindere în România. Vor reapărea hornurile pe blocuri şi - de ce nu?! - distinşii hornari. Caloriferele vor fi închise definitiv, sau învelite, spre a nu îngheţa de frig. Ne-am reîntors la "epoca de gheaţă". Jeffrey Frank şi domnul Boc vor reforma statul român, scoţându-i pe cetăţeni la reformă, prin foame şi frig.

Distinşi colegi,

Strămoşii noştri opreau consilierii de atunci, adică invadatorii, prin înfometare şi foc, îngropau recoltele, otrăveau fântânile, pârjoleau totul în cale.

Acum, Guvernul PDL tratează românii ca pe invadatori, pârjolind totul în cale: salarii, pensii, căldură, hrană etc. Nu ştiu cum să-i alunge din ţară pe români în străinătate. Au înlocuit, practic, ciuma lui Caragea, cu reforma statului, a domnului Boc.

Reforma merge bine, după părerea PDL-ului, românii o încurcă. Şi, atunci, îi pedepseşte prin frig şi foame. Opriţi frigul, domnule Boc! Cum? Vă spune Barack Obama, preşedintele Statelor Unite: "O ţară care nu-şi poate controla sursele de energie, nu-şi poate controla viitorul!"

Noi, românii, prin vânzarea contra unor mici comisioane, am amanetat viitorul şi prezentul românilor, înstrăinând sursele de energie.

Ridicaţi-vă, domnule Boc, din genunchi, în picioare! Efortul nu-i mare, dar în picioare îndreptaţi-vă coloana vertebrală şi daţi-i, vă rugăm, papucii domnului Jeffrey Franks - pardon, scuzaţi "pantofii găuriţi" - căci prin sugestiile domniei sale şi scrisorii de intenţie ne-a făcut o gaură, nu în pantofi, ci în bugetele tuturor românilor.

Opriţi privatizarea totală a surselor de energie! Stopaţi înstrăinarea acestora, căci altfel vă garantăm că, de la "epoca de aur" a lui Ceauşescu, atât de blamată de PDL, vom trece voioşi la "epoca de gheaţă" a domnului Băsescu.

Românii vor trăi în frigidere, de o cameră, de două, de trei, numite generic apartamente.

Cu salutări "îngheţate", al dumneavoastră, prof.dr.ing. Anghel Stanciu, vicelider al Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule profesor, vă mulţumesc şi eu.

Daţi-mi voie să vă prezint, mai puţin înfrigurat în dimineaţa aceasta, cu speranţa că mai prelungim gigacaloria, aşa, subvenţionată, următorii colegi de la Grupul Partidului Democrat Liberal care au depus în scris declaraţiile politice: doamna Claudia Boghicevici, domnii Marius Rogin şi Silviu Prigoană, precum şi Gheorghe Ciobanu, Marius Dugulescu şi Adrian Popescu.

Din partea Grupului parlamentar social-democrat, au depus în scris domnii: Vasile Mocanu, Florin Pâslaru, Claudiu Manda, Dumitru Chiriţă, Andrei Dolineaschi, Ion Dumitru, Florin Iordache - domnul Stragea am înţeles că doreşte să-şi citească declaraţia politică - Ion Mocioalcă, Eugen Bejinariu, Mircea Ghiveciu.

Ia, uitaţi, presa este binedispusă de dimineaţă. Se aude până aici. Vreţi să luaţi cuvântul? Vă dăm şi dumneavoastră 3 minute, dacă doriţi.

Din partea Partidului Naţional Liberal, au depus în scris: domnii Gheorghe Dragomir, Teodor Atanasiu, Marin Almăjanu, George Dumitrică, Mihai Donţu, Andrei Dominic Gerea, Călin Potor, Liviu-Bogdan Ciucă, Dan Bordeianu, Cornel Pieptea, Radu Bogdan Ţîmpău, Titi Holban, doamnele Lucia-Ana Varga şi Mariana Câmpeanu, domnii Florin Ţurcanu, Virgil Pop, Dan-Ştefan Motreanu, Viorel Buda, Horea Uioreanu şi Cristian Buican.

Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar a depus în scris domnul Ioan Munteanu.

Doamna Anna-Lili Farkas, vă rog frumos, aveţi cuvântul 3 minute.

Se pregăteşte domnul Vasile Popeangă.

Doamna Farkas Anna-Lili:

Buna dimineaţa.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimaţi colegi,

Distinsul domn profesor Gheorghe Stanciu a vorbit despre familie.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "15 mai: Ziua Internaţională a Familiei"

Intervenţia mea este prilejuită de marcarea în 15 mai a Zilei Internaţionale a Familiei. Fără a intra în detalii legate de istoria acestei zile, menţionez doar că Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 1994 "Anul Internaţional al Familiei", tocmai pentru a iniţia şi susţine un plan global de măsuri care să vină în ajutorul familiei. Apoi, începând cu 1995, s-a sărbătorit anual, în data de 15 mai, Ziua Internaţională a Familiei, după Ziua mamei şi Ziua tatălui, bineînţeles, care este prima şi a doua duminică din mai.

Sub aspectul cel mai pragmatic, familia este cea care deţine soluţia la problema demografică - durata vieţii mai lungă, natalitatea scăzută, scăderea şi îmbătrânirea populaţiei - astfel, politicile în favoarea familiei trebuie să facă obiectul dezbaterilor publice, ale angajamentelor sociale majore.

Îmi exprim convingerea că natalitatea scăzută reflectă reacţia femeilor la condiţiile socio-economice în societăţile noastre, şi nicidecum "prăbuşirea familiei".

Conform mai multor sondaje, numărul copiilor doriţi corespunde foarte rar numărului real al copiilor născuţi într-o familie. Altfel spus, dorinţa de a avea copii nu poate fi îndeplinită din cauza obstacolelor financiare ori sociale.

Trebuie neapărat să îndepărtăm barierele sociale şi de pe piaţa muncii, astfel încât să se creeze un climat favorabil naşterii copiilor, prin intermediul unor politici de "asistenţă familială", care au ca scop să reconcilieze viaţa profesională cu viaţa de familie. Trebuie ca sistemele de taxare şi de asigurări sociale să fie armonizate, astfel încât să ajute familiile numeroase, nicidecum să fie neutre. Crearea de facilităţi suficiente pentru îngrijirea copilului este de asemenea foarte importantă.

Asta şi pentru că, în România, cele mai frecvente probleme ale familiei sunt violenţa asupra femeii sau, mai rar, asupra bărbatului, abuzul sexual asupra unuia dintre parteneri, violenţa asupra copiilor, abuzul prin neglijenţă, abuzul emoţional şi sexual asupra copilului.

Cauzele specifice ţării noastre sunt în principal sărăcia şi lipsa educaţiei. Dar de multe ori, necunoaşterea propriilor drepturi, necunoaşterea unor norme după care trebuie să se desfăşoare viaţa de cuplu, frica, neîncrederea în instituţiile care asigură ajutor, lipsa informaţiilor în ce priveşte existenţa acestor instituţii şi ce servicii oferă ele, duc la persistenţa pe durate de ani de zile a problemelor.

Totodată trebuie să combatem diferenţele salariale bazate pe gen, să creăm suficiente condiţii pentru îngrijirea copiilor şi adoptarea măsurilor necesare reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa de familie.

Având în vedere cele expuse, intervenţia mea se doreşte a fi, în primul rând, un semnal de alarmă, un îndemn la adresa tuturor factorilor responsabili, în ideea sensibilizării acestora cu privire la problemele evidente cu care se confruntă nucleul societăţii, familia.

Soluţia la provocările demografice nu constă în renunţarea la scopurile şi valorile noastre sociale, ci în adaptarea politicilor la nevoile şi aspiraţiile cetăţenilor. În zilele noastre, familia are nevoie de întreaga noastră atenţie: pe bună dreptate, deoarece ea este cea care are viitorul României în mâinile sale.

Vă mulţumesc frumos.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Şi eu vă mulţumesc, doamna Farkas.

Daţi-mi voie să mai anunţ trei colegi care au depus în scris declaraţia politică: de la Grupul parlamentar al PDL, domnii Obuf Cătălin Buhăianu, Valeriu Alecu; de la Grupul parlamentar al PSD, domnul Mircea Duşa.

Domnule deputat Vasile Popeangă, vă rog frumos, aveţi cuvântul, cu toată aprecierea pentru gorjeni.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Şmecheria portocalie atinge delirul!"

La Convenţia PDL-istă de sâmbătă, încă o dată am văzut cum şmecheria portocalie, a cărei apologie o făcea însuşi Băsescu, atinge nu numai rangul de politică de stat, ci şi limitele delirului! Pentru băsişti, orice chestie care nu le reuşeşte pentru ca să nenorocească nişte oameni şi, contrar eforturilor lor, iese în favoarea oamenilor de rând, este întoarsă ca fiind un triumf al guvernării portocalii! S-a dorit astfel măcelărirea pensiilor militare, bătându-se monedă de ne ţiuiau urechile, cum că-s pensii nesimţite!

Când rezultatul a dovedit clar nu numai că nu erau pensii nesimţite, ci doar calculate nesimţit, în minus, după recalculare crescând 85% dintre ele, acum a devenit subiect de laudă, că PDL-ul a crescut pensiile militare! Asta da nesimţire-n stare pură!

Cum nesimţire e să te lauzi că ai crescut exporturile, tu, care n-ai nicio tangenţă cu asta, ba chiar ai îngreunat activitatea de export! După cum tot aşa, când în campania electorală se lăuda cineva de zor că-n mandatul lui au crescut pensiile şi salariile, iar după aia a retezat veniturile oamenilor cu cel puţin 40%, ce n-a putut reteza impozitând într-o nesimţire, bomboana pe colivă fiind TVA-ul mărit pentru toţi cu 5%, deşi mai-mai că se jurase că nu umblă la TVA dacă e lăsat să jumulească numai din buzunarul cetăţeanului!

După cum se laudă acum orice PDL-ist că au crescut ei pensia minimă la 350 de lei! Când, toată lumea încă mai ştie că, în 2009, când s-a instituit pensia minimă, iniţial de 300 de lei, iar din toamnă de 350 de lei, asta s-a făcut de către ministrul PSD-ist - la acea vreme! - Marian Sârbu, Emil Boc fiind de acord cu asta doar pentru că urmau alegerile prezidenţiale şi prindeau bine voturile unor pensionari! Dovada că PDL-iştii au făcut asta doar din interes personal, şi nu de dragul pensionarilor, este faptul că, rămaşi ca şi singuri la guvernare după expulzarea PSD-ului, PDL-ul a transformat pensia minimă garantată într-o indemnizaţie socială a cărei valoare este variabilă în funcţie de... resurse! Acordarea indemnizaţiei este astfel la mâna guvernului, care va stabili anual valoarea acesteia.

Cu alte cuvinte, şi-au făcut o pârghie de şantajat legal pensionarii cei mai necăjiţi, cei aflaţi la limita supravieţuirii!

"Faceţi ce trebuie şi când puteţi, explicaţi!", îşi îndemna mentorul Băsescu urmaşii PDL-işti. Tipic pentru orice hoţ: fură, jefuieşte, înşeală, face tot ce trebuie ca să se-mbogăţească el şi gaşca lui şi, dacă e prins, găseşte câte-o justificare tupeistă, trasă de păr, deoarece ştie că nu poate fi tras la răspundere.

Băsescu s-a prins că românii mănâncă imagine pe pâine! De când cu manelele şi telenovelele, se crede că românii au fost spălaţi pe creier şi că mănâncă imagine! Băsescu a transmis, mai mult sau mai puţin voalat, că tot ceea ce contează în faţa românului de rând e să găseşti o explicaţie plauzibilă pentru jaf, incompetenţă, pentru nesimţire şi oricare alt atribut al guvernului actual.

Nici măcar nu-i trece prin cap lui Băsescu faptul că omul de rând se mai uită şi-n portofel, şi că s-ar putea să nu-i placă faptul că nu prea mai vede mare lucru pe-acolo! Că s-ar putea ca omul de rând să nu fie încântat deloc de faptul că, pentru o operaţie de apendicită, trebuie să-şi plimbe copilul prin tot judeţul ca să găsească spitalul unde poate găsi ajutorul medical necesar. Sau că trebuie să-şi cumpere cartofii cu 8-9 lei! Ori că taman i s-a terminat ajutorul de şomaj şi "a ieşit natural" dintr-un sistem căruia nu-i mai pasă de el, putând acum să moară liniştit, că guvernul 1-a şters din scripte!

Dar, cine mai ţine seamă de ce vrea românul de rând??? "Noi conducem foarte bine, doar că peste 80% dintre români sunt proşti, şi habar n-au ce bine le e că le e rău!".

Cel mai nefericit a fost însă îndemnul lui Băsescu către PDL-işti, la convenţia de sâmbătă, de a termina ce au început! Căci, în felul acesta, rezultatul final va fi unul care va creşte inima oamenilor cât o pâine moldovenească: între graniţele României va rămâne vie doar guvernarea actuală, restul ieşind din sistem pe cale naturală: ba plecând în bejenie, prin cele străinătăţi, peste hotare, ba răposând de foame, ba din lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale...

Ce concluzie se poate trage din congresul PDL-ist? Că până şi în sânul lor există oameni corecţi - la un moment dat am avut impresia că discursurile lor se încheagă într-o veritabilă moţiune de cenzură la adresa lui Boc şi cabinetului său de strânsură (parcă le-am fi scris noi, din opoziţie, discursurile!) şi că s-au săturat de şmecheriile duse până la paroxism, iar zilele lui Boc ca mare conducător politic în România sunt numărate! "Puşca şi cureaua lată" s-a transformat, rămânând ca Milică din Răchiţele să îngâne cu o voce de tenor:

Nu mai sunt ficior di loc,

Puşca nici nu-mi mai ia foc,

Iar cureau-i doar zâmboc,

Bate moartea boc, boc, boc...

Spre binele neamului românesc şi ca ţara noastră să mai aibă un viitor previzibil, să sperăm că nu vor fi destule biciclete şi cadouri pentru o ţară întreagă, în 2012...

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat Popeangă, va fi suficient de multă hârtie pentru votul prin corespondenţă.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul Beres.

Domnul Ştefan Buciuta:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează: "Cinstirea memoriei veteranilor de război în comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş".

Adunarea Generală a Organizaţiilor Naţiunilor Unite a declarat, printr-o rezoluţie, zilele de 8 şi 9 mai drept zile ale comemorării şi reconcilierii. În aceste zile, se depun coroane şi flori la mormintele ostaşilor căzuţi în cel de al Doilea Război Mondial de către toate naţionalităţile.

În acord cu rezoluţia ONU, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) şi-a propus, în programul său de activităţi şi manifestări culturale, cinstirea memoriei veteranilor, voluntarilor (dobrovolţilor) ucraineni prin depunerea coroanelor de flori şi organizarea manifestărilor specifice acestui eveniment la Monumentul Veteranilor de Război din comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş.

Veteranii de război trebuie să fie cinstiţi aşa cum se cuvine pentru că ei, prin lupta şi jertfa lor, au contribuit la întoarcerea în Europa a democraţiei şi învingerea dictaturii fasciste. Alături de poporul român, şi populaţia de naţionalitate ucraineană din Maramureş, în funcţie de împrejurări, a luptat în timpul celui de al Doilea Război Mondial pe frontul de est sau de vest, pentru eliberarea teritoriului ţării noastre.

În cinstea voluntarilor ucraineni, care au luptat alături de coaliţia antihitleristă la nimicirea agresorului fascist, s-a edificat, de către statul român, la cerea voluntarilor de pe Valea Ruscovei - localităţile Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova -, de către cei care au scăpat cu viaţă din război, încă în anul 1954, un monument în comuna Poienile de sub Munte (Rus-Poliany). De-a lungul anilor, acest monument a fost supus unor transformări, culminând cu cel de astăzi care a căpătat un aspect modern, impunător, situat în parcul din centrul comunei.

Această renovare a monumentului se datorează ideii şi voinţei iscusitului şi priceputului gospodar al comunei, primarul Ştefan Oncea, ale colaboratorilor săi din cadrul primăriei şi ale consilierilor locali, care au contribuit cu fonduri proprii ale comunei la refacerea lui.

La monumentul veteranilor de război, duminică, 8 mai 2011, s-a oficiat un parastas de către soborul de preoţi de la cele două biserici ortodoxe ucrainene din centrul comunei şi au fost depuse coroane de flori din partea deputatului Ştefan Buciuta, din partea Uniunii Ucrainenilor din România şi din partea administraţiei locale.

Mulţumesc tuturor celor care au fost prezenţi în comuna Poienile de sub Munte, una dintre cele mai mari comune ale judeţului Maramureş, în care vieţuiesc peste 98% etnici ucraineni, pentru participarea la aceasta zi de aleasă cinstire a veteranilor de război.

Totodată, mulţumesc organelor administraţiei locale, Poliţiei de Frontieră, invitaţilor, organizatorilor, tuturor celor care au participat, membrilor grupurilor artistice care au contribuit la reuşita acestei manifestări de suflet.

Glorie veşnică celor care s-au jertfit pentru eliberarea patriei şi edificarea societăţii democratice din România!

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Buciuta, vă mulţumesc foarte mult.

Din partea aceluiaşi grup al minorităţilor naţionale, domnul Mircea Grosaru a depus în scris. Se pregăteşte, din partea Grupului UDMR, domnul Béres Ştefan Vasile, apoi domnul Stragea.

Domnul Béres Ştefan Vasile:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se intitulează: "Microbuzele înseamnă ajutor sau, din contră, povară financiară pentru unităţile şcolare!"

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Actul de învăţământ în sine, calitatea actului şi totodată rezultatele obţinute, care se manifestă prin rezultatele elevilor, este cel mai important obiectiv al fiecărei unităţi şcolare. Datorită sistemului actual de învăţământ, când bugetul şcolii, respectiv banii din care sunt plătiţi profesorii, învăţătorii şi, în final, tot aparatul didactic şi auxiliar al şcolii, depinde de numărul de elevi care frecventează unitatea respectivă, nu este indiferent care este numărul elevilor care optează pentru a frecventa şcoala respectivă.

Pentru asigurarea condiţiilor optime de transport copiilor care sunt şi frecventează o unitate şcolară de un nivel superior faţă de cele existente pe plan local sau locuiesc la o distanţă mult prea mare de şcoală, Ministerul Învăţământului a demarat şi a finalizat, printr-un program naţional, dotarea unităţilor de învăţământ cu microbuze.

Dincolo de entuziasmul şi bucuria tuturor, care s-au manifestat atât din partea părinţilor, a copiilor, cât şi din partea dascălilor la implementarea acestui program, înseamnă şi o încărcare financiară a bugetului şcolii, respectiv al administraţiei locale. Suma de aproximativ 20.000 ron pe an, care poate creşte sau scădea în funcţie de distanţele acoperite, se compune din valoarea carburantului, cheltuieli de întreţinere, fireşte, licenţă de transport şi taxă de drum. Din aceste cheltuieli inerente şi obligatorii, una singură este cea care în mod normal ar trebui să dispară, reducând astfel suma totală cheltuită pentru o maşină pe an de către şcoală, respectiv bugetul local, şi anume taxa de drum.

În acest moment, am ajuns la scopul şi obiectul declaraţiei mele de astăzi, pe care o fac în scopul sensibilizării Guvernului, în vederea ştergerii taxei de drum pentru microbuzele şcolare. Şcoala nu este o unitate care face transport pentru a acumula profit, deci ar trebui alăturată acelor instituţii ale statului, de exemplu poliţia, salvarea, pompierii, care prestează servicii pentru populaţie şi nu plătesc taxă de drum tocmai datorită obiectului lor de activitate de interes public. Diminuarea cheltuielilor totale pe microbuz cu aproximativ 2000 de ron pe an este o diminuare considerabilă la cheltuieli pentru fiecare şcoală, mai ales dacă această sumă se dublează sau se triplează, în funcţie de numărul de maşini existente.

Motivul prezentat este cu atât mai elocvent şi real, cu cât ştim că sumele cheltuite sau acumulate de către stat, prin această taxă, nu înseamnă decât trecerea valorilor dint-un cont al statului în altul.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Sorin Stragea. se pregăteşte domnul Valeriu Alecu.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Răzbunare la «comandă»."

Mult trâmbiţata reformă a Guvernului Boc - nu mai este un secret pentru nimeni - nu constă în altceva decât în disponibilizări făcute haotic, pe criterii politice, menite să înlăture din sistem oamenii care deranjează actuala putere.

Este evident pentru toată lumea că aşa-zisa reformă din Ministerul Administraţiei şi Internelor este, de fapt, o vendetă împotriva acelora care au "îndrăznit" să-şi manifeste nemulţumirile faţă de măsurile aberante ale acestui Guvern, măsuri girate de "îngerul păzitor", preşedintele Băsescu, lucru ce a devenit clar pentru oricine.

Nimeni nu se gândeşte la faptul că anunţata decizie de disponibilizare - aproape 10 mii de lucrători din minister - va însemna, de fapt, condamnarea a 10 mii de familii, oameni care au rate la bănci, care trebuie să se confrunte cu preţurile galopante, cu inflaţia, cu măririle de taxe şi impozite şi cu toate lucrurile halucinante pe care le trăim cu toţii din cauza celor care ne guvernează.

Nu mai constituie o surpriză pentru nimeni incoerenţa acestor oameni. Dacă fostul ministru Blaga declara că nu vor mai trebui făcute restructurări în poliţie, ci, dimpotrivă, exista un deficit de angajaţi, noul ministru e de o părere contrară!

Deci modelul este acelaşi, tehnica este modificată. Pentru a-şi acoperi urmele, Guvernul doreşte acum implicarea Parlamentului, probabil ca o continuare a politicii de discreditare a forului legislativ suprem. Şi aşa, tehnica scârţâie, deoarece, prea ocupaţi fiind cu campania electorală de partid, nici ministrul şi nici secretarul de stat nu au catadicsit să participe la lucrările comisiilor de resort, ba chiar mai mult, din cauza lipsei cvorumului necesar votului unei legi organice, au demonstrat clar "urgenţa" acestei legi.

Nu doar ministrul a lipsit din întregul tablou, ci şi dialogul social, cu sindicatele, având în vedere implicaţiile sociale ale acestei legi.

Praful în ochi aruncat cetăţenilor privind aderarea româniei la spaţiul Schengen rezultă şi din faptul că, pe fondul creşterii alarmante a criminalităţii, onor Guvernul a decis alocarea de la bugetul de stat în acest an a unui procent de doar 1,34 % din pib, spre deosebire de 1,74, cât a fost în 2010.

Dacă mai punem la socoteală minciuna cum că cei disponibilizaţi vor fi încadraţi în alte sectoare ale ministerului, de exemplu în poliţia locală - trebuie arătat faptul că acest organism a fost înfiinţat deja cu data de 1 mai, reglementările legale în vigoare precizând în mod expres norma de angajare de un poliţist la mia de locuitori -, putem lesne să deducem concluzia, subliniată de noi anterior, că toată această mascaradă este de fapt o răzbunare machiavelică.

Drept urmare, toţi deputaţii de bună-credinţă vor vota împotriva acestui nou genocid social, dorit de Guvernul Boc şi de patronul spiritual de la Cotroceni.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, şi eu vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Alecu. se pregăteşte domnul Laurenţiu Nistor şi apoi domnul Cristian Dumitrescu.

Domnul Valeriu Alecu:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După mai bine de doi ani de restructurări, de politici guvernamentale austere, constatăm cu insatisfacţie că singurele entităţi care nu au resimţit nici greutăţile crizei şi nici politica de restructurare au fost companiile de stat. Este drept, nu toate, însă cea mai mare parte dintre ele s-au comportat de parcă criza ar fi ocolit România.

Deficite! Această sintagmă ar trebui să fie afişată pe clădirile tuturor companiilor de stat din România.

Este imposibil de comentat cât de eficient este managementul acestor companii, în condiţiile în care, chiar sub supravegherea Fondului Monetar Internaţional şi a Ministerului de Finanţe, acumulează datorii către stat şi către furnizori de miliarde şi miliarde de lei anual.

Părerea mea personală este aceea că, acolo unde boala este foarte gravă, şi tratamentul trebuie să fie la fel de puternic.

Altfel spus, dacă procesul de eficientizare a companiilor de stat sub supraveghere s-a demonstrat un eşec sub toate guvernările din ultimii douăzeci de ani, nu cred că ar trebui să mergem în încăpăţânare cu aceeaşi soluţie.

De asemenea, consider că, prin prisma experienţelor anterioare, nici privatizarea nu a reprezentat în toate cazurile un panaceu, mai ales acolo unde clauzele de respectare a condiţiilor postprivatizare au fost scrise în favoarea noului deţinător.

Cu toate acestea, privatizarea rămâne astăzi singura soluţie viabilă pentru cea mai mare parte dintre companiile de stat care produc pierderi şi arierate, unele cât o tranşă de la FMI.

Nu putem avea pretenţia unei mai bune colectări a veniturilor din economie, a unor anticipări certe de creşteri salariale pe termen scurt, atâta vreme cât o parte considerabilă din economie acţionează mai mult decât ineficient, aş spune chiar în batjocură.

Aş mai vrea să afirm că, dacă Guvernul intenţionează să parcurgă traseul privatizării, are în mine un aliat.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Are cuvântul domnul Laurenţiu Nistor, se pregăteşte domnul Cristian Dumitrescu.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Laurenţiu Nistor:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea se intitulează: "O zi tristă."

Ziua de sâmbătă a fost o zi tristă pentru ţară... sau, mă rog, pentru 99,9% dintre cetăţenii României. Să vedem şi de ce.

În primul rând - şi merită să le dăm întâietate, întrucât ei sunt primele victime -, a fost o zi tristă pentru majoritatea PDL-iştilor, înşelaţi şi manipulaţi la greu, mai puţin a găştii cu conducere bicefală Băsescu-Boc.

Zic că a fost o zi tristă pentru ei, deoarece au ajuns în trista postură de a fi minţiţi la maximum, iar lor chiar a început să le placă asta, această postură, lucru rezultat din înseşi aplauzele care au succedat discursurilor sforăitoare ale lui Băsescu (normal, preşedintele a tras nişte şuturi Constituţiei, ca de obicei), Boc şi celor ce s-au succedat la microfon. Când te laşi înşelat de bunăvoie şi chiar începe să-ţi placă, e un semn că nu mai ai ce căuta în postura de a stabili destinele milioanelor de români, mai ales când 80% dintre aceştia zic, eminescian, că pe calea pe care portocaliii au deschis-o n-or merge niciodată! Cum la fel de trist este şi că poporul este târât cu forţa, de către actuala putere, într-o direcţie pe care o majoritate importantă a cetăţenilor nu şi-o doreşte. Şi, uite-aşa, se îndreaptă PDL-iştii, cu paşi mari şi inconştienţi, pe calea ieşirii pe uşa din dos a politicii româneşti.

Este de apreciat că măcar Videanu a fost cinstit: "Cei ce veţi pierde veţi fi dumneavoastră!". Acesta a fost răspunsul la întrebarea Danei Grecu: cine va câştiga şefia partidului. Iar când Videanu a zis "dumneavoastră", garantat nu s-a referit la postul de televiziune, pentru că nu cu el dialoga, ci a spus-o întregului popor telespectator.

Trist a fost şi discursul de la Antena 3 al lui Falcă, aflat într-o mică pauză de onorat cu propria-i persoană cele ce se întâmplau în sala pe unde Boc îşi fâlfâia cravata atinsă de flacăra violet. Încercând să justifice laudele deşănţate ale actualului guvern portocaliu, arăta ce mândru este el, taman de la Arad, că au scăzut cheltuielile bugetare prin tăierea salariilor şi pensiilor, ajutoarelor şi altor sporuri normale şi legale. Era mândru foc că s-a redus, prin coborâre abruptă, diferenţa dintre salariul bugetarilor şi cel al muncitorilor de la privat. Trist! Când ajungi să-ţi faci un merit din sărăcirea cuiva deja sărac sub justificarea că e mai "echitabil", probabil dintr-un punct de vedere comunistoid, să nivelezi salariile la nivelul unuia mai mic, rezultat din hoţiile, avariţia şi rapacitatea multor patroni care n-au nici măcar 12 clase, înseamnă că te-ai rupt total de viaţa cotidiană a omului de rând şi e un semn că ai stat prea mult şi inutil la cârma unui grup de oameni. Căci a plăti salariul minim pe economie (şi acela retezat) şi necalificatului cu patru clase, precum şi celui care şi-a terminat o facultate ori care-şi începe cariera universitară e un semn că habar n-ai despre muncă şi cum se remunerează activitatea unui om, iar faptul acesta este arhisuficient ca să te scoată de la cârma unei ţări sau a unui grup de oameni prin deciziile pe care le iei asupra viitorului unei ţări.

Trist a mai fost în ziua de sâmbătă că, prin convenţia sa, PDL-ul a consfinţit, a permanentizat, a transformat în metode de lucru la conducerea sa de vârf - şi implicit la cârma unei guvernări din ce în ce mai înstrăinate de cetăţeanul de rând - "barbologia", minciuna, hoţia, demagogia, trădarea, impostura, canibalismul pe criterii politice şi de coterie, nepăsarea şi slugărnicia maximă.

A fost o zi tristă, în care s-a văzut cum Boc a mizat (în interes personal şi de gaşcă, pentru menţinerea sa la putere) pe slăbiciunile care degradează fiinţa umană: lăcomia, avariţia, frica, naivitatea, lipsa de verticalitate, lipsa de omenie. Atâta abuz de încredere, mai rar!

A fost o zi tristă, în care s-a văzut că PDL-ul are, din păcate, prea mulţi oameni a căror valoare este mai mică decât aceea a hainelor etalate la convenţia lor, a ceasului sau a Vuitonului de la încheietura cotului.

În sfârşit, trist a mai fost sâmbătă şi faptul că PDL-ul a pierdut o importantă ocazie de revenire la o normalitate europeană: un Theodor Paleologu, cu tot aerul său inocent şi uşor aiurit, cu limbajul său dezinvolt, ar fi fost cea mai corectă alegere a PDL-iştilor, căci până şi PDL-ul ar merita un conducător erudit. Păcat! Sâmbătă puteam asista la renaşterea unui partid democratic. N-a fost să fie... "Pieirea ta prin tine, Israile!"...

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc foarte mult. Nu-i mai plângeţi. Ei n-au intrat în recesiune şi nu sunt în criză. Lăsaţi-i acolo unde sunt, că sunt fericiţi!

Domnul Cristian Dumitrescu. Domnule profesor, aveţi cuvântul, vă rog frumos. Ultimul discurs.

Domnul Cristian-Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc foarte mult pentru cuvânt.

Declaraţia mea politică este foarte scurtă.

Nu credeam, după 20 de ani democraţie în România şi de 20 de ani participare la activitatea Parlamentului şi la viaţa politică în această ţară, că voi face o astfel de declaraţie politică.

Este vorba despre o alegere de primar într-o localitate, localitatea Tulnici, din circumscripţia mea, unde rar mi-a fost dat să aud, şi acum, pentru prima oară, să văd în ce manieră se poate face campanie electorală.

Am asistat, în această scurtă perioadă, la ameninţări din partea candidatului partidului de guvernământ, PDL, la adresa cetăţenilor.

Am cunoscut cetăţeni care s-au retras şi de pe scena politică, pentru că li s-a spus că vor fi daţi afară din serviciu, respectiv de la obştea pe care acesta o conduce.

Am cunoscut cetăţeni cărora le era frică să vorbească, frică să vorbească în România anului 2011, pentru că li s-a spus că, dacă vor vorbi, nu vor mai primi cota care, de fapt, este a lor, din lemnul din pădure şi, ceea ce este mai grav, am văzut profesori care au spus că nu mai au curajul să zică nimic pentru că le e frică că-i dau afară din învăţământ, adică din postul de profesor.

N-aş fi crezut, dacă eu, cu urechile mele, n-aş fi auzit de la zeci de cetăţeni acest lucru, dacă nu participam duminică la o manifestare în care, de partea cealaltă, pe un dâmb, zeci de tineri solizi - aşa... înspăimântători din punct de vedere al aspectului fizic, dacă ne gândim la o forţă de represiune - stăteau tăcuţi şi priveau ameninţător populaţia care trecea prin târgul organizat acolo.

Este incredibil, nu mi se pare normal şi mi se pare extrem de grav. Nu vă mai spun că au fost şi violenţe.

În aceste condiţii, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a făcut un apel la primul-ministru al României să asigure, în această zonă, desfăşurarea alegerilor lipsită de presiuni, alegerile acestea să fie chiar libere, şi, de asemenea, a atras atenţia asupra riscului care există ca aceste violenţe să fie extinse.

V-o spun cu toată conştiinţa de om politic că nu mă aşteptam ca în România... am auzit că se cumpără voturi, bine, asta... n-am dovezi, nu spun nimic... dar ce-am auzit cu urechile mele, zecile de bătrâni care tăceau şi vorbeau pe la colţuri, de frică să nu fie auziţi de către oamenii candidatului la primărie, şi care se fereau să vorbească chiar şi în faţa porţii, pe mine m-a pus într-o mare dilemă şi mă pune într-o mare, mare întrebare în legătură cu modul în care am ajuns să vedem democraţia în această ţară.

Poate că, de sus de tot, lucrurile se înrăutăţesc. Pentru că fac o paralelă şi mă întorc în Parlamentul României şi îmi aduc aminte cum colegii din PDL şi din majoritatea guvernamentală nu-şi exercită votul atunci când este vorba de o moţiune de cenzură. Stau în bancă, lipiţi de bancă şi nu-şi exercită atributul fundamental, constituţional, acela de a vota. Treaba lor cum votează! Acest lucru se reverberează până la nivelul omului de rând, până la talpa ţării, şi această teroare de nedemocraţie capătă o forţă care astăzi, eu, cu toată responsabilitatea, vă spun că mă înspăimântă.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat. Aveţi dreptate. Azi o să mai votăm vreo 18 mii de ofiţeri care pleacă. N-avem cultură, n-avem educaţie, n-avem sănătate, n-o să mai avem nici siguranţă pe străzi. Mergem înainte! Construim modernizarea statului şi construim România europeană a secolului al XXI-lea.

Daţi-mi voie să închei.

Domnul Ciuhodaru, vreţi să luaţi cuvântul? Eu am crezul că aţi vorbit cu doamna Mititelu şi aţi transmis direct la "Realitatea" şi mi-am dat seama că nu pot să fac concurenţă neloială doamnei Mititelu şi postului "Realitatea." Mi-a fost frică să nu cumva să intrăm într-o altă lovitură de imagine...

Aveţi trei minute, domnule deputat, vă rog frumos.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Voi fi scurt. Dar nu aveţi cum să-i faceţi concurenţă domnişoarei Mititelu şi nici postului "Realitatea."

Aţi zis că nu avem multe lucruri în România. Nici spitale de psihiatrie se pare că nu mai avem în România.

Ieri, angajaţii de la Spitalul de psihiatrie Socola au intrat în grevă. Este pentru prima dată când cel mai mare spital de psihiatrie din regiunea Moldovei este închis.

Familiile s-au alăturat protestatarilor şi se constată că, după minunatele reduceri salariale de acum un an, cu 25%, guvernanţii încearcă să mai facă încă o măsură de genocid împotriva personalului medical, încă 25%. Păi 25% şi cu încă 25% înseamnă 50%. probabil că aceste măsuri de reducere cu 50% a salarizării în psihiatrie vor fi asociate celor cu punerea a câte doi pacienţi în pat, cu condiţii dificile de muncă, cu plecarea personalului medical în străinătate.

Am cerut ministrului sănătăţii, care timp de două luni nu a luat atitudine faţă de ceea ce se întâmplă la Socola, să vină să vorbească cu cei de acolo. Şi acel ordin de ministru care prevede alocarea a doar 70% din fonduri pentru salariile personalului poate fi modificat.

Poate că cei care ne guvernează au şi ei nevoie de evaluare într-un anumit domeniu şi poate că aceste norme de aplicare, după evaluare, vor fi schimbate. Oricând legile trebuie să fie făcute pentru oameni, şi nu doar cârpeli pe hârtie.

Iar, domnule preşedinte, sper că mă veţi ajuta măcar aici să avem grijă de aceşti nebuni care ne guvernează.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule Ciuhodaru, cu Socola dumneavoastră nu pot să vă ajut. E o problemă personală.

Daţi-mi voie să închid....

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Domnule preşedinte,

Socola nu este a mea, este a Moldovei! Este nevoie de acel spital de psihiatrie.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles. O să transmit asta domnului primar al Iaşiului, că Socola e a Moldovei.

Daţi-mi voie să închid şedinţa de declaraţii politice de astăzi, nu înainte de a anunţa că domnul Ciocan Gheorghe, domnul deputat din partea Grupului social democrat, a depus în scris.

Doamnelor şi domnilor,

Vă urez o zi frumoasă şi să sperăm că drumurile spre Socola nu sunt pentru toţi din această guvernare minunată.

Urez şi presei o zi frumoasă şi distinşilor colegi care lucrează la Camera Deputaţilor!

Vă mulţumesc şi declar şedinţa de declaraţii politice închisă.

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Popescu:

"Bursele şi economia"

În data de 17 mai 1792 a luat naştere Bursa New York ca urmare a semnării Acordului Buttonwood, aceasta fiind activă în formula actuală din 1817. Acordul a fost semnat de 24 de brokeri, agenţi de schimb pe strada Wallstreet, sub un platan (buttonwood). Acesta era locul în care speculatorii şi comercianţii negociau titluri de valoare. Acordul a fost făcut cu scopul de a transforma piaţa într-o piaţă mai "structurată" şi fără "licitaţii de schimb".

Să nu uităm că bursa New York se află pe primul loc în topul burselor, judecând în termeni de capitalizare de piaţă, şi se spune că "atunci când New York-ul stranută, celelalte burse fac guturai".

Bursa şi piaţa de capital reprezintă într-o economie normală o sursă de finanţare pentru economie, sursă comparabilă cu finanţarea prin credite bancare. În acest context, bursa reprezintă piaţa cea mai eficientă care asigură întâlnirea cererii de bani cu oferta de bani. Acest mecanism duce la o alocare eficientă a resurselor din economie, ajungându-se în acest fel la creştere economică. Deşi este cea mai importantă influenţă a bursei asupra economiei unei ţări, din păcate, în ţara noastră se regăseşte prea puţin.

Bursa este influenţată de o multitudine de factori. De exemplu situaţia internaţională actuală are efecte asupra bursei, fie că este vorba despre ceea ce se întâmplă în ţările arabe, fie că este vorba de ultimele evenimente din Grecia. Anumite burse au avut de suferit ca urmare a faptului ca investitorii au fugit de euro şi alte active considerate riscante, pe fondul preocupărilor legate de sănătatea fiscală a Europei. Un exemplu în acest caz este Bursa din Tokyo, unde stocurile au scăzut în 3 zile consecutive de tranzacţionare.

Bursele, în general, joacă în lumea contemporană, atât pe termen lung, cât mai ales pe termen scurt, un rol cu totul special. Influenţele pe care le produc sunt argumentul cel mai important pentru a afirma că bursele au devenit unul dintre stâlpii de cea mai mare importanţă pe care se sprijină lumea contemporană, cel puţin în dimensiunea ei economică.

Domnul Ioan Balan:

"Orbi în faţa evidenţei!"

Într-o lume preocupată exclusiv de indicatori economici şi sociali, în care numai câştigurile imediate sunt prioritare, nimeni nu mai acordă atenţia cuvenită zestrei pe care am primit-o de la înaintaşii noştri.

Opere de artă sau manuscrise, case memoriale sau castele, aşezări rurale sau centre urbane, sunt toate miezul patrimoniului naţional al românilor, singurele care ne asigură o veritabilă identitate naţională într-o lume din ce în ce mai alterată.

Când am spus "orbi" m-am referit la noi toţi, la noi românii, care de o bună bucată de timp nu mai avem o preocupare certă faţă de aceste valori ancestrale, faţă de conservarea lor şi expunerea lor într-un mod corespunzător. Atunci când am vorbit despre evidenţă am luat în calcul faptul că toţi cetăţenii europeni, cu excepţia noastră, percep valoarea deosebită a patrimoniului naţional al românilor şi o valorifică într-un mod mult mai profund decât suntem noi înşine în stare.

Cine şi-ar imagina astăzi Parisul fără operele desăvârşite ale sculptorului din Gorj, ale lui Constantin Brâncuşi? Cine ar putea concepe ortodoxia în absenţa perfecţiunii mănăstirilor Moldovei? Unde putem vedea mai clar spiritul şi originile acestui popor, al dacilor liberi, dacă nu în meşteşugul meşterilor maramureşeni, în respectul lor pentru tradiţii şi perpetuarea lor?

Sunt puţini cei care îşi dau seama acum, în aceste momente grele pentru economiile statelor lumii, de importanţa conservării acestor valori. Însă ele, valorile şi patrimoniul, sunt cele care ne arată cine suntem şi ne dau speranţă în ceea ce facem.

Nu pot să ignor faptul că moştenitorul coroanei Marii Britanii este unul dintre cei care face excepţie de la regulă. Pe lângă proprietăţile de la Viscri, primul succesor la coroana britanică s-a implicat şi se implică cu toate resursele sale pentru salvarea patrimoniului transilvan. Nu şi-a pus nimeni întrebarea de ce? Pentru că Maiestatea Sa este conştient că pământurile cucerite de Traian şi stăpânite ulterior de austro-ungari nu sunt numai parte a patrimoniului românesc, ci parte din averea europeană.

Nu este nici uşor şi nici ieftin pentru a concepe şi desfăşura o adevărată politică naţională de conservare a patrimoniului naţional. Putem construi o ţară modernă şi fără a prejudicia sau ignora posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi cunoaşte propriile origini şi mai ales de a duce valorile noastre mai departe.

Un patrimoniu îngrijit şi ocrotit corespunzător ne va arăta cu certitudine că suntem un popor capabil să se modernizeze, respectându-şi în acelaşi timp originile şi averea.

Domnul Cristian Buican:

"Necesitatea unei demiteri"

Anunţată cu surle şi trâmbiţe de mai bine de un an, Convenţia Naţională a PDL din acest weekend nu a fost altceva decât o mascaradă cu final aşteptat. Pe lângă deja celebrele discursuri mincinoase despre relansarea economică, scoaterea României din criză, reformarea ţării sau promisiuni deşarte despre câştigarea alegerilor din 2012, o declaraţie, un moment de sinceritate din partea unuia dintre noii prim-vicepreşedinţi ar fi trebuit să aibă ca urmare imediată demiterea celui în cauză. După cum probabil v-aţi dat seama, mă refer la anunţul diplomatului de carton, campion la vot viteză, Teodor Baconschi, care a declarat că va răsplăti partidul pentru noua funcţie prin introducerea votului prin corespondenţă care "îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi."

Ţinând cont de faptul că haina responsabilităţii ministeriale nu se dă jos atâta timp cât ocupi această funcţie, declaraţia ministrului de externe ne demonstrează că scopul PDL este acela de a face tot ceea ce îi stă în putinţă, din postura de partid aflat la guvernare, să fraudeze alegerile parlamentare şi să rămână la guvernare. În orice ţară europeană acest tip de declaraţie ar fi fost sancţionat brutal nu doar de către primul ministru, ci şi de către populaţie.

Declaraţia lui Teodor Baconschi confirmă, dacă mai era nevoie, că adevăratul motiv al prezenţei sale în cadrul acestui guvern, într-un post atât de important, este acela de a aduce un milion de voturi pentru PDL, prin promovarea unei legi care este redactată special pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Nu este moral să promovezi legi doar în interesul de grup al unei găşti mafiote, iar un astfel de comportament ar trebui pedepsit de către organele abilitate. Mă întreb oare ce s-ar fi întâmplat dacă vreun parlamentar al opoziţiei ar fi spus atât de clar şi răspicat că doreşte să promoveze o lege doar pentru interesul partidului din care face parte.

Sunt curios totuşi dacă alegerea lui Teodor Baconschi, în una dintre cele 4 funcţii de prim-vicepreşedinte PD, a fost rezultatul unei negocieri în care această postură a fost cumpărată cu promisiunea unui milion de voturi sau singura condiţie a accederii în aceste funcţii a fost aceea a comiterii unei ilegalităţi în văzul opiniei publice, pe modelul Roberta Anastase.

Din câte am ajuns să cunosc acţiunile acestui grup de căpuşe portocalii, această declaraţie extrem de gravă nu va fi sancţionată în niciun fel. Tocmai de aceea, noi, ca parlamentari, ar trebui să fim primii care să reacţionăm, să constituim o comisie de anchetă sau să iniţiem o declaraţie politică asumată de către întreg Parlamentul, ca putere legislativă, prin care să îi solicităm primului-ministru demiterea lui Teodor Baconschi din fruntea Ministerului Afacerilor Externe.

Domnul Dumitru Chiriţă:

"De la gaura din pantofii lui Franks la găurile din buzunarele românilor"

Zilele acestea guvernul Boc negociază din nou în genunchi un acord cu FMI-ul, Comisia Europeană şi Banca Mondială prin intermediul căruia Traian Băsescu şi Emil Boc, în realitate, continuă genocidul de care se fac vinovaţi în faţa românilor, în ultimii 2 ani.

Aşa-zisa "negociere" se desfăşoară în mare secret, tocmai pentru că regimul securisto-bolşevic, reprezentat de Traian Băsescu, îi consideră pe români "beţivi şi leneşi" şi că aceştia nu merită să ştie ceea ce se negociază în numele lor.

În schimb, Traian Băsescu, Emil Boc şi toată clica lor ne anunţă în fiecare zi că "am ieşit din recesiune, dar că rămânem în criză", după ce în ultimii 2 ani puterea de cumpărare a populaţiei s-a redus cu cel puţin 40% faţă de 2009 şi au fost desfiinţate sute de mii de locuri de muncă, ca urmare a falimentului multor întreprinderi.

În acelaşi timp, Traian Băsescu ne anunţă că în 2012 veniturile populaţiei vor creşte înaintea alegerilor locale şi parlamentare doar pentru faptul că PDL-ul încearcă cu disperare să mai obţină câteva voturi.

Însă, prin acordurile României cu FMI-ul, Comisia Europeană şi Banca Mondială, nu se iau măsuri de relansare economică şi de creare a noi locuri de muncă, pentru că esenţa înţelegerilor este reprezentată de dorinţa de a vinde proprietăţile statului din sectoarele de interes public falimentate de către clientela PDL-istă.

Să vii şi să vorbeşti de management privat, după ce tot sectorul economic şi de utilităţi a fost condus de către Traian Băsescu şi de Emil Boc prin intermediul lui Hoară şi al "manţogilor", reprezintă, în opinia mea, un autodenunţ cu privire la subminarea economiei naţionale.

Cu toate că există o lipsă de transparenţă în legătură cu conţinutul acordurilor cu FMI-ul, Comisia Europeană şi Banca Mondială, există totuşi informaţii care ne arată că, practic, pentru perioada următoare, obiectivele urmărite sunt, în principal, reducerea locurilor de muncă, reducerea cheltuielilor salariale, închiderea de spitale şi de şcoli, creşterea preţurilor, privatizarea cu orice preţ (probabil că acum a fost găsită clientela dispusă să dea comisioane pentru a cumpăra la preţuri mici întreprinderi de interes public), reducerea cheltuielilor cu asistenţa socială, vânzarea de cale ferată la fier vechi etc.

Este evident că, în lipsa unor proiecte care să ducă la creştere economică durabilă şi la crearea unui mediu de afaceri atractiv, regimul Băsescu-Boc, în dorinţa lui de a face rost de bani pentru clientela PDL-istă beneficiară a contractelor pe bani publici, adoptă măsuri care pun în pericol existenţa românilor şi a României.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Ieşirea României din recesiune trebuie să ofere optimismul necesar unei creşteri economice sustenabile"

Institutul Naţional de Statistică a prezentat săptămâna trecută datele privind evoluţia economiei româneşti din primul trimestru al acestui an. Vestea bună este că România a revenit pe creştere economică două trimestre consecutiv, ceea ce se traduce prin ieşirea tehnică din recesiune.

Încă de la început, trebuie spus că ieşirea din recesiune nu e totuna cu intrarea pe o zonă de creştere economică suficient de puternică încât să le asigure prosperitate românilor. Ieşirea din recesiune înseamnă, până una-alta, oprirea căderii economice. Va mai trece timp până ca românii să simtă efectiv că situaţia lor financiară se îmbunătăţeşte. eu cred că România a ieşit din zona creşterilor economice bazate pe bule speculative. De acum înainte, evoluţia prosperităţii românilor va fi direct legată de productivitatea muncii. Pe scurt, dacă vom munci mai mult, vom trăi mai bine.

Nu creşterea economică de 0,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut mă face să privesc cu optimism viitorul economiei româneşti, ci alte două semnale pe care le consider mult mai importante. Pe de o parte, creşterea veniturilor bugetare cu 10,2% în primul trimestru. Acest lucru se traduce printr-o echilibrare fiscală reală şi printr-o scoatere la suprafaţă a economiei subterane. Practic, bugetul statului devine astfel mai sănătos, iar măsurile de reechilibrare bugetară se dovedesc a fi fost corecte. Pe de altă parte, deficitul comercial al României a scăzut în primul trimestru cu 31,3% faţă de primul trimestru al anului 2010. În primele trei luni ale anului, România a exportat bunuri în valoare de peste 11 miliarde de euro, iar acesta este un semnal foarte puternic că industria se repune pe picioare. Mai mult decât atât, deficitul comercial a scăzut, în condiţiile în care importurile au crescut şi ele cu 28%, ceea ce înseamnă că românii vor începe să consume mai mult.

Toate aceste cifre trebuie interpretate corect. Nu cred că trebuie să avem niciun discurs triumfalist, dar nici să rămânem în această zodie neagră a negativismului. Datele ne oferă suficiente motive să fim optimişti. Criza economică a avut o puternică încărcătură psihologică. Odată ce vom depăşi acest prag, şansele unei relansări economice cu adevărat consistente vor creşte şi ele.

Dacă trebuie să interpretez datele statistice în cheie politică, aş spune că ele vin ca o confirmare că acţiunile şi măsurile Guvernului au fost corecte, costurile sociale au fost mari. În mod evident, românilor le este mai greu decât acum doi sau trei ani, dar ei trebuie să ştie că de acum înainte, puţin câte puţin, le va fi mai bine. Nu cred să fi existat în istoria postdecembristă a României un Guvern şi un prim-ministru care să fie ţinta atâtor atacuri, la fel cum nu cred să fi existat un Guvern şi un prim-ministru atât de curajoşi. Ei bine, iată că acum Guvernul poate să privească mulţumit înapoi şi să spună "am făcut ceea ce trebuia".

Mai este un an până la alegerile locale şi un an şi jumătate până la alegerile parlamentare, dacă vrem creştere economică sustenabilă în următorii ani, trebuie să îndeplinim două condiţii:

1. Să continuăm reformele, ceea ce nu se traduce prin măsuri de austeritate. 2. Să nu dăm curs tentaţiei de a dezlega punga cu pomeni electorale.

Mi-aş dori ca Partidul Democrat Liberal să fie prima forţă politică suficient de puternică încât să se păstreze la putere în urma unui ciclu electoral, şi asta fără a se folosi de armele tradiţionale: demagogia şi populismul.

În concluzie, cred că putem spune că România a trecut peste hopul cel mai dificil şi că de acum încolo, cu încredere în noi şi determinare, putem să privim cu optimism către o perioadă de prosperitate.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Acest proiect legislativ recunoaşte importanţa voluntariatului pentru o societate democratică şi responsabilă. În anul desemnat de Uniunea Europeană drept An European al Voluntariatului, considerarea voluntariatului drept vechime în muncă sau specialitate înseamnă stimularea acestui tip de activitate şi un mod de recunoştinţă pentru miile de oameni implicaţi în transformarea în bine a României. Îi ajutăm astfel pe cei care ne ajută şi recunoaştem că fără ei multe lucruri nu ar fi fost posibile.

Considerăm desfăşurarea activităţii de voluntariat mai importantă decât locaţia şi că mobilitatea voluntarilor poate fi încurajată prin lansarea parcursului european comun pentru centrele şi organizaţiile naţionale de voluntariat (European Volunteer Roadmap), aşa cum este prevăzut la Conferinţa europeană Eurofestation, Maastricht, din 2004, şi de aceea am completat legea voluntariatului în sensul recunoaşterii în România a voluntariatului desfăşurat în alte ţări.

Aceste modificări legislative îi sprijină pe toţi cei care fac diferenţa între binele şi răul din viaţa noastră. Sper ca voluntariatul să nu aibă coloratură politică, iar Parlamentul să adopte urgent acest proiect legislativ.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Constituţia, extremă urgenţă!"

consider discriminatorie pentru milioane de români autosesizarea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale în cazul soţilor Columbeanu. apreciez acest mod de lucru drept un show mediatic menit distragerii atenţiei cetăţenilor de la încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţia României. voi cere autosesizarea de urgenţă a acestei comisii în cauze în care actuala guvernare a încălcat flagrant drepturile noastre constituţionale.

Propun preşedintelui comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale autosesizarea în următoarele cauze care încalcă multe dintre drepturile românilor consemnate în Constituţia României:

• Încălcarea dreptului la învăţământ, art. 32.1: prin comasarea şi desfiinţarea ce urmează a fi făcută a sute de şcoli, în special din mediul rural.
• Încălcarea dreptului la un mediu sănătos, art. 35.2 şi 35.3: prin totalul dezinteres manifestat vizavi de fondul forestier, lipsa măsurilor de amenajări de cursuri de apă, de combatere eficientă a poluării şi a degradării solului.
• Încălcarea dreptului la negocieri colective, art. 41.5: prin adoptarea noului cod al muncii, care reduce drastic semnificaţia şi importanţa acestora.
• Încălcarea dreptului la proprietate, art. 44.1: prin tergiversarea nepermisă a repunerii în drepturi a victimelor naţionalizării şi crearea condiţiilor apariţiei a numeroase litigii soluţionate de instanţele europene.
• Încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, art. 47.1: prin măsuri aberante de scădere a veniturilor şi suprataxări împovărătoare ce au adus la pragul sărăciei aproape jumătate dintre români.
• Încălcarea dreptului copiilor la protecţie garantată de articolul 49 care, la alineatul 1, spune că aceştia, alături de tineri, se bucură de un regim special. Acest regim se concretizează în momentul de faţă prin reducerea alocaţiilor, a burselor de stat, a numărului de şcoli în care să se educe şi la totala lipsă de perspectivă.
• Încălcarea dreptului la protecţie a persoanelor cu handicap, art. 50, care, de asemenea, la alineatul 1 menţionează caracterul special de care trebuie să se bucure aceştia. Singurul lucru special este dimensiunea ridicolă a pensiilor acestora şi a salariului celor care ar trebui să îi îngrijească.
• Şi, nu în ultimul rând, încălcarea dreptului la sănătate, art. 34.1 şi 34.2: prin desfiinţarea şi comasarea a 67 de unităţi spitaliceşti în paralel cu şubrezirea medicinei de familie şi cu lipsa altor măsuri compensatorii care să nu inducă inegalitatea de şanse la sănătate pe simplul criteriu al distanţei până la un spital. Încălcarea dreptului la tratament al pacienţilor oncologici şi al celor cu HIV prin amputarea finanţării programelor naţionale pe aceste domenii.
• Prin însumarea celor mai sus notate se aduce atingere chiar articolului 22.1 cu privire la dreptul la viaţă.

După ce vom găsi rezolvare acestor încălcări ale unor drepturi fundamentale stipulate de Constituţia României şi care afectează milioane de concetăţeni, putem să ne autosesizăm şi pe cazuri punctuale de interes mediatic. Abordarea în ordine inversă a acestor probleme, adică întâi cauzele punctuale cu privire la persoane foarte mediatizate şi cu situaţie financiară extrem de relaxată şi apoi a celor care ţin în sărăcie şi mizerie majoritatea românilor, reprezintă o modalitate discriminatorie de lucru a acestei comisii. Drepturile noastre fundamentale au nevoie de terapie de urgentă.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Evaluare psihiatrică"

cer Ministerului Sănătăţii rezolvarea urgentă a problemelor de la Spitalul Socola din Iaşi. Cel mai mare spital de psihiatrie din Moldova riscă să-şi închidă porţile din cauza măsurilor aberante ale actualei puteri, lăsând fără asistenţă de urgenţă sute de pacienţi.

Sănătatea mintală a ajuns să nu mai intereseze pe nimeni dintre cei aflaţi la putere. Nu contează riscurile medicale şi sociale ale acestei probleme de sănătate publică. Pentru cei care conduc astăzi sănătatea doar tăierile sunt importante.

Cer de urgenţă rezolvarea acestor probleme şi prezenţa la negocieri a ministrului sănătăţii, după ce timp de două luni personalul medical a fost amăgit cu promisiuni. Pentru astfel de decizii luate fără discernământ se impune evaluarea psihiatrică!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Demisie psihiatrică"

Am solicitat Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi naţionale autosesizarea de urgenţă în cazul spitalului de psihiatrie Socola. consider că au fost încălcate flagrant drepturile constituţionale ale pacienţilor şi salariaţilor şi cer audierea reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, conducerii spitalului Socola, a sindicatului Sanitas, precum şi a reprezentanţilor asociaţiilor de pacienţi.

Considerăm că au fost încălcate următoarele drepturi constituţionale:

• încălcarea dreptului la sănătate - art. 34.1 şi 34.2;
• încălcarea dreptului la negocieri colective - art. 41.5;
• încălcarea dreptului la muncă şi protecţie socială - art.41;
• încălcarea dreptului la protecţie al persoanelor cu handicap - art. 50;
• încălcarea dreptului la un nivel de trai decent art.47.

Prin însumarea celor mai sus notate, se aduce atingere chiar articolului 22.1 cu privire la dreptul la viaţă.

Nu putem admite ca cel mai mare spital de psihiatrie din Moldova să-şi închidă porţile din cauza inconştienţei celor care administrează sistemul. Toate spitalele din Iaşi au ajuns în situaţii dificile după recentele măsuri şi, mai devreme sau mai târziu, se va ajunge la o diminuare a salariilor, dacă legea nu se va schimba.

Colegii mei lucrează în condiţii extrem de dificile. Sunt responsabilităţi enorme, asociate umilinţelor şi agresiunilor zilnice, iar aceste măsuri delirante de reducere cu 25% a salariilor vor determina plecarea peste graniţe a personalului şi aşa insuficient.

Sănătatea publică are nevoie urgent de tratament psihiatric. Astăzi biciul ministerului a lovit Socola, instituind iobăgia în sistemul sanitar ieşean, dar dacă nu vom fi uniţi vor urma şi alţii. Politizarea din sistem a atins pragul demenţei, ce trebuie tratată de urgenţă prin demisia celor răspunzători!

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"proiect legislativ pentru stimularea centrelor medicale de înaltă performanţă"

Este necesar ca în spitalele universitare, de specialitate, cu profil unic şi adresabilitate regională, precum şi în institute, cheltuielile aferente drepturilor de personal să reprezinte maximum 80% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii cu această destinaţie.

În prezent, conform prevederilor art. 197 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, toate spitalele, indiferent de specialitate, trebuie să asigure cheltuielile aferente drepturilor de personal într-un procent de maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum şi din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătăţii cu această destinaţie.

O astfel de limitare a cheltuielilor de personal este extrem de dificil de menţinut pentru institute, spitalele universitare, de specialitate, cu profil unic şi adresabilitate regională, întrucât, pe de o parte procentul se aplică la sumele decontate de către casele de asigurări de sănătate din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, iar acestea se plătesc cu mare întârziere şi cu substanţiale diminuări de la un trimestru la altul, iar pe de altă parte, cuantumul de 70% este absolut insuficient.

Menţinerea art.197 din Legea nr.95/2006 în forma actuală, ar implica atât reduceri salariale, cât şi disponibilizări de personal din spitale, iar în sistemul sanitar românesc şi aşa personalul este în prezent deficitar.

Spitalele universitare, de specialitate, cu profil unic şi adresabilitate regională, precum şi institutele sunt unităţi sanitare de profil care trebuie să sigure asistenţă medicală de înaltă performanţă pentru zone extinse, acestea neputând fi încadrate, la fel cu restul unităţilor sanitare, la limitarea cheltuielilor de personal la 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate.

Limitarea cheltuielilor de personal în această formă duce în prezent la blocarea desfăşurării actului medical în aceste tipuri de unităţi sanitare. Acesta trebuie să aibă loc în condiţii optime şi la parametrii impuşi de specificul acestor tipuri de spitale.

În asemenea condiţii, pentru spitalele universitare, de specialitate, cu profil unic şi adresabilitate regională, precum şi în institute, aplicarea procentului de 80% reprezentând cheltuieli aferente drepturilor de personal ar da posibilitatea acestor unităţi sanitare să-şi plătească personalul cu salariul integral, fără a depăşi bugetul alocat şi fără a fi afectat actul medical.

Domnul Cosmin Mihai Popescu:

"Satul românesc - o problemă naţională uitată!"

Una dintre cele mai afectate victime ale tranziţiei româneşti, acum, când ne uităm în urmă şi evaluăm cei douăzeci de ani care au trecut de la Revoluţia română, este fără îndoială satul românesc.

Chiar dacă noi, oamenii politici, ne străduim să spunem astăzi că am realizat proiecte măreţe de infrastructură la sate, precum asfaltul, apa sau canalizarea, modernizarea satului românesc, din nefericire, nu presupune numai acest tip de investiţii.

Când am spus că satul românesc este cea mai mare victimă, m-am referit în primul rând la faptul că satul nostru a pierdut cea mai valoroasă resursă a sa, şi anume populaţia tânără. Depopularea satului românesc a condus la o ruinare treptată a acestuia, la o lipsă totală de speranţă şi perspectivă pentru cei care au decis să rămână acolo.

Satul românesc are nevoie şi de asfalt, şi de apă, şi de canalizare. Nimeni nu a spus că aceste minuni ale modernităţii nu sunt utile, dar satul românesc are nevoie şi de şansă egală la accesul copiilor la educaţie, la accesul nediscriminat la servicii de îngrijire a sănătăţii, la siguranţa persoanei şi, nu în ultimul rând, la asigurarea propriei existenţei prin muncă contractuală în mediul rural.

Prioritatea oricăror politici care vor dori modernizarea satului românesc trebuie să vizeze fără doar şi poate stoparea migraţiei din mediul rural. Oltenia, Dobrogea, Nordul Moldovei sau părţi din Ardeal suferă de aceeaşi boală: tineri părăsesc satul.

Stoparea migraţiei din mediul rural nu se poate realiza prin imperative sau interdicţii, ci numai prin asigurarea unui standard de viaţă şi a posibilităţilor de reuşită în viaţă, acolo, în locul în care tinerii s-au născut.

Având în vedere această situaţie deloc de ignorat, vă chem, stimaţi colegi, la reflecţie şi consultări pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru cei pe care îi reprezentăm. Chiar dacă statisticile ne spun în continuare că avem cea mai mare pondere a populaţiei rurale din Uniunea Europeană, noi trebuie să fim conştienţi că în structura acelei populaţii se află cea mai mare parte a populaţiei îmbătrânite şi cu cele mai mari probleme sociale.

Atractivitatea pentru mediul rural nu o vom crea numai prin investiţiile publice de care avem atâta nevoie, dar şi prin stimularea investiţiilor private, care pot produce locuri de muncă, salarii şi resurse financiare suplimentare pentru administraţiile locale sărace.

Domnul Stelică Iacob Strugaru:

"O bancă pentru agricultură!"

Una dintre problemele care au dat cea mai mare bătaie de cap tuturor guvernelor din ultimii douăzeci de ani a fost şi rămâne agricultura.

Nimeni nu mai este străin de faptul că una dintre dificultăţile principale ale fermierilor se leagă de incapacitatea lor de a coagula suprafeţe consistente care să le asigure un cost marginal scăzut şi o productivitate ridicată.

Puţini decidenţi politici români s-au concentrat însă şi asupra dificultăţilor financiare pe care fermierii români le au în a asigura disponibilităţile pentru activităţile de producţie: achiziţia de combustibili, seminţe, îngrăşăminte, pesticide, utilaje sau servicii.

Din nefericire, băncile comerciale din România nu se înghesuie în a acorda sprijin financiar agricultorilor, cu acelaşi apetit ca în cazul dezvoltatorilor imobiliari sau în alte sectoare ale agriculturii.

Şi, din această pricină, fermierul român intră într-un veritabil cerc vicios: nu are finanţare suficientă, nu poate face o asigurare a producţiei, nu utilizează cele mai bune tehnici de producţie, nu are o producţie optimă, nu are credibilitate în faţa ofiţerului de credit.

Pentru acest motiv, consider că se impune ca în cel mai scurt timp Guvernul României să analizeze posibilitatea creării unei instituţii noi de credit pentru fermieri sau o ramură a CEC Bank care să aibă ca singură prioritate finanţarea agriculturii româneşti.

Am spus-o şi în trecut şi o spun şi astăzi: agricultura modernă nu se mai face doar cu mila lui Dumnezeu! Agricultura modernă se face cu bani, se face cu investiţii în utilaje, maşini şi unelte, sisteme de irigaţii, seminţe de calitate. Numai aşa putem vorbi despre o agricultură performantă, despre costuri scăzute pe unitatea de produs şi pe transformarea acestei activităţi dintr-o preocupare de autoconsum către un veritabil business profitabil.

Domnul Constantin Severus Militaru:

"Stop pornografiei oficiale!"

De mai bine de doi ani de zile, mai mulţi colegi parlamentari au reclamat necesitatea de a reglementa într-un mod sau altul regimul presei scrise, din perspectiva conţinutului editorialelor sau al diverselor investigaţii cu caracter denigrativ.

Puţini s-au revoltat însă împotriva unei situaţii din ce în ce mai utilizate şi periculoase, şi anume supraîncărcarea paginilor jurnalelor cu fete dezbrăcate.

De la prima şi până la ultima pagină, cea mai mare a publicaţiilor uzitează acest truc pervers de marketing pentru creşterea vânzărilor şi a tirajului.

Tot la fel de tolerată a devenit astăzi practica publicităţii "peştilor" şi prostituţiei prin intermediul micii publicităţi. Zeci şi sute de fotografii indecente, în care sunt specificate chiar şi tarifele orare ale fetelor sau pentru servicii specifice sunt difuzate zilnic la ghişeele de presă.

Nu cred că este cineva din sală străin de o astfel de situaţie, deşi o legislaţie specifică în materie de difuzare a materialelor pentru adulţi există, dar este totalmente ignorată şi ineficientă.

Cum poate cineva să-şi imagineze că tinerii şi copiii sub optsprezece ani nu intră în contact cu astfel de materiale care sunt la îndemâna oricui?!

Dacă mai luăm în calcul iresponsabilitatea comercianţilor care vând ţigarete şi alcool chiar şi copiilor de 7 ani, atunci este mult mai clar pentru fiecare dintre noi că educaţia timpurie nu are cum să nu fie alterată.

Vă rog şi vă chem la responsabilitate. La responsabilitate faţă de copiii noştri şi faţă de societatea pe care dorim să o construim.

Domnul Teodor Atanasiu:

"Politicile pdl-iste dezastruoase au alungat investitorii din România."

"Sprijinirea investiţiilor străine este o prioritate pentru Guvernul pe care îl conduc. Economia României îşi va reveni prin atragerea investiţiilor străine şi absorbţia fondurilor europene", declara premierul Emil Boc în 2010. Dar, de atunci, economia României nu şi-a revenit deloc! Ba, mai mult, în 2010 au fost tăiate salariile şi alte venituri ale angajaţilor şi a fost crescut TVA-ul peste măsură, apoi au fost incendiate preţurile şi inflaţia, dar au fost sufocaţi şi cei mai mulţi întreprinzători de măsurile deosebit de austere, decise unilateral de domnul Băsescu şi implementate ascultător de domnul Boc.

"România trebuie să aloce resurse financiare pentru dezvoltare, obiectivul pe 2011 fiind acela de a avea asigurat necesarul financiar pentru finanţarea proiectelor europene şi pentru proiectele de infrastructură, ca principală cale de ieşire din recesiune, din criza economică", planifica domnul Boc pentru anul 2011.

Probabil premierul Boc se referea, în acele afirmaţii, la politicile de insucces pe care le-au pus în aplicare, în cei peste doi ani de guvernări extrem de slabe, pline de haotism fiscal şi legislativ, dar, mai ales, alungătoare de investitori, în masă, prin vecini.

Sau poate domnul Boc ne vorbea despre planurile îndeplinite de reprezentaţii de succes ai PDL, ca domnul Botiş sau doamna Vergu, la atragerea de fonduri europene?! Căci altfel, România este în acelaşi stadiu: codaşa Europei până în prezent la acest capitol, al atragerii de fonduri, şi chiar riscă sancţiuni în acest sens.

Despre investiţiile străine atrase de guvernele pdl-iste nu cred că are vreun sens să mai discutăm, dacă datele existente în domeniu clarifică perfect acest subiect: în anul 2008, ISD au fost de 9,5 miliarde euro. Prin comparaţie, în anul 2009, primul an de guvernare pdl-istă, ISD s-au dus pe tobogan, la doar 3,48 miliarde euro. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Investiţiile s-au volatilizat aproape de tot în anul 2010, când ISD au ajuns la numai 2,6 miliarde euro.

Deci care este diferenţa dintre politicile pdl-iste şi cele liberale, domnule Boc, dintre succesele dumneavoastră inexistente şi cele ale guvernării PNL, transpuse într-un trai mult mai bun pentru români şi în rezultate palpabile şi cifre record?

În numai patru ani de guvernare liberală, în România a intrat 60% din totalul investiţiilor străine din ultimele două decenii! Despre a cui performanţă mai vorbiţi dumneavoastră în acest caz? Accelerarea frânată din start a investiţiilor şi atragerea codaşă de fonduri europene nu reprezintă altceva decât un alt exemplu de rezultat zero, cules din marea de promisiuni mincinoase pdl-iste! Dar ce contează bunăstarea românilor sau starea economiei româneşti? Puşculiţa de partid este pe trend ascendent, iar îngrăşarea ei reprezintă prioritatea numărul unu a PDL.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Inflaţia incendiată de guvernul Boc a dus la scăderea dramatică a consumului şi a puterii de cumpărare."

Se tot vorbeşte de la o vreme în România despre o criză a alimentelor, falsă în fapt. Ştim cu toţii că alimente se găsesc din belşug în România, dar, din păcate, majoritatea dintre ele sunt importate. Altele sunt problemele reale care au contribuit din plin la această paradoxală situaţie a transformării fostului grânar al Europei într-un importator aproape total.

Numai câteva dintre motivele care au dus la practicarea hulitei agriculturii de subzistenţă în România sunt redate de faptul că, de aproape trei ani, guvernele Boc au luat măsuri fiscale din ce în ce mai împovărătoare pentru producătorii puşi pe butuci în acest mod sau că fermierii români nu mai au niciun fel de susţinere din partea statului român, ci, din contră, sunt boicotaţi pe toate planurile şi jigniţi la fiecare pas.

În sfârşit, din marea de actori şi regizori pdl-işti ai crizei, s-a găsit un ministru, domnul Tabără, care să vadă o parte din realitatea românească în alte culori decât cele descrise de domnul Boc şi ai săi inventatori de basme.

Domnul Tabără recunoaşte că această criză a alimentelor nu există în România: "România trece printr-o criză a puterii de cumpărare, nu prin una alimentară, pentru că alimentele nu lipsesc de pe piaţă ca înainte de 1989", a declarat domnul Tabără. "Dacă am o fermă, eu trebuie s-o ajut să producă, nu să-i dau în cap şi să-i spun cum trebuie să vândă. Creşterea puterii de cumpărare nu se face prin lovirea producătorului agricol din România", a mai afirmat actualul ministru al agriculturii.

Este foarte adevărat că aici putem vorbi despre o criză a puterii de cumpărare a românilor, despre o scădere dramatică a consumului şi despre o creştere alarmantă a inflaţiei. Cumpărăturile pentru coşul zilnic au devenit un coşmar pentru mulţi dintre români, deoarece aproape în fiecare zi preţurile la alimente se măresc, iar cele la legume şi fructe au devenit de-a dreptul prohibite. Astfel, în luna martie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,17% faţă de februarie şi cu 4,12% comparativ cu decembrie 2010. De la începutul anului, scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la legume şi conserve de legume (19,2%), în special pentru cartofi (24,7%), fructe proaspete (12,56%) şi zahăr (11,98%).

La începutul acestui an reprezentanţii BNR majorau prognoza de inflaţie pentru acest an de la 3,4% la 3,6% şi estimau pentru sfârşitul anului 2012 o rată anuală de 3,2%. Dar conform vechiului proverb "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg", România nu mai are nicio legătură cu prognozele, ci are deja una dintre cele mai mari rate ale inflaţiei din Europa, care a ajuns în aprilie la 8,34%, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 10,91%, a celor nealimentare cu 7,74% şi a creşterii tarifelor la servicii cu 4,76%.

Ce reprezintă toate aceste consecinţe nefaste, domnilor guvernanţi pdl-işti, pe care nu le-aţi avut niciun moment în vedere, atunci când aţi decis în genunchi implementarea măsurilor de austeritate?

Nimic altceva decât rezultatele dezastruoase ale politicilor dumneavoastră falimentare, care au avut rolul de a pârjoli economia şi de a găuri buzunarele românilor. Creşterea prea mare a TVA dintr-o dată şi tăierea substanţială a salariilor au pus pe jar preţurile în ultimul an şi au aruncat consumul în prăpastia neajunsurilor şi a neputinţei.

Cum ar putea oare producţia românească să mai supravieţuiască, dacă dumneavoastră le-aţi luat şi aerul întreprinzătorilor şi fermierilor, forţându-i să pună lacăt peste munca şi investiţiile lor?!

Domnul George Ionuţ Dumitrică:

"Să ne reamintim promisiunile PDL în materie de autostrăzi!"

În 2008, PDL bătea ţara în lung şi-n lat cu un palmares din ce în ce mai umflat de promisiuni senzaţionale, menite să scoată la vot portocaliu cât mai mulţi cetăţeni fermecaţi de acele minunate basme!

Astfel, de pe mai toate scenele electorale, domnii Boc, Videanu, Berceanu sau Stolojan criticau guvernarea Tăriceanu că n-a făcut autostrăzi şi antamau, la schimb, virtualele lor realizări: "Partidul Democrat Liberal îşi propune să construiască, în următorii patru ani, 836 de kilometri de autostrăzi", afirmau plini de emfază şi siguri pe ei domnii mai sus menţionaţi şi susţineau toate aceste promisiuni, deşi ştiau de debutul crizei financiare.

"Acest guvern nu cunoaşte noţiunea de responsabilitate. Vă asigur că guvernul PDL, eu - în calitate de prim-ministru -, primul lucru pe care îl vom face va fi pentru infrastructura din transporturi", susţinea şi critica cu vehemenţă domnul Stolojan, cel care s-a răzgândit imediat după alegerile respective în privinţa asumării responsabilităţii de a accepta funcţia de prim-ministru. Ulterior, după acelaşi model, se pare că şi întreg PDL-ul s-a răzgândit în privinţa autostrăzilor şi a prioritizării investiţiilor statului.

Autostrăzile au fost promise, dar uitate odată cu instalarea la guvernare a PDL, iar telegondolele, sălile de sport sau frunzele doamnei Udrea au devenit, între timp, cele mai importante şi stringente obiective de investiţii pentru guvernanţii domnului Boc.

Pentru a le împrospăta memoria celor care guvernează de aproape trei ani şi care susţin, fără niciun dram de argumente, că au scos ţara din recesiune şi că România este pe calea cea bună, consider că este necesar să redăm în detaliu câte ceva din marile promisiuni pdl-iste neonorate niciodată, scrise în primul lor program de guvernare, în urma căruia au şi câştigat alegerile din 2008: "Democrat-liberalii au în vedere finalizarea autostrăzii Nădlac - Constanţa, coridorul IV (855 kilometri), cu excepţia segmentului Sibiu - Râmnicu Vâlcea (120 kilometri), care va fi finalizat în 2013-2014, din cauza reliefului dificil, eficientizarea contractului Bechtel pentru construcţia autostrăzii Transilvania şi executarea a 245 de kilometri din cei 415 ai autostrăzii, finalizarea tronsonului de autostradă Bucureşti - Comarnic (110 kilometri), începerea lucrărilor la Autostrada de pe coridorul IX de transport, care face legătura între Moldova şi sudul ţării, finalizarea autostrăzii Ploieşti - Focşani (în 2013), construcţia autostrăzii Târgu Mureş - Iaşi (300 kilometri), pe o singură cale de rulare, şi finalizarea centurii de nord a Capitalei, care va face legătura între autostrăzile A1 şi A2 (53 kilometri)".

Ce s-a ales din tot acest impresionant plan de modernizare a infrastructurii rutiere din România? Câte autostrăzi s-au finalizat în aproape trei ani de guvernări PDL? Păi n-ar fi prea greu de contabilizat, în acest moment, cam cu un an înainte de expirarea termenului de încadrare în faimoasele promisiunile electorale pdl-iste: domnul Boc nu se poate lăuda cu o infrastructură modernă, realizată în perioada sa de guvernare fals reformatoare, care abundă de fapte bune virtuale, deoarece realizările pdl-iste în acest domeniu chiar lipsesc cu desăvârşire.

În anul 2009, din cei aproape 82.000 de kilometri de drumuri publice, doar 29,2% erau modernizaţi, dar nu cu autostrăzi, iar în 2010 au fost inauguraţi 11 km de autostrăzi. Anul acesta, doamna ministru Boagiu promitea, la rândul ei, că pariul va fi câştigat şi că "România va fi un şantier în lucru"!

Dar pe teren lucrurile sunt, din păcate, într-un alt stadiu decât cel din visul pdl-ist: în realitate, americanii de la Bechtel au trimis acasă sute de oameni; pe autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt doar câţiva muncitori rătăciţi, iar pe tronsonul Cernavodă-Constanţa ţăranii s-au apucat să-şi cultive pământurile expropriate, fiind ferm convinşi că nu-i va deranja nimeni nici în 2011!

Deci România arată ca un şantier, domnilor guvernanţi pdl-işti, dar nu ca unul plin de activitate, cu mii de locuri de muncă create de guvernările dumneavoastră, prin investiţiile îndelung promise şi uitate imediat, ci ca unul trist şi părăsit...

Doamna Claudia Boghicevici:

"Starea de sănătate a angajaţilor, o preocupare-cheie pentru protecţia şi eficientizarea muncii"

Starea de sănătate a angajaţilor trebuie să devină mai mult decât doar o grijă personală a acestora. Starea de sănătate a angajaţilor, aşa cum voi arăta în declaraţia politică de astăzi, trebuie să devină o preocupare majoră într-un sistem de protecţie a muncii despre care ne place să spunem că se dezvoltă şi că se ridică la nivelul european. Atât timp cât angajatul face parte dintr-un sistem de protecţie, statul român are rolul, dar şi obligaţia, de a arăta o mai mare preocupare pentru sănătatea muncitorilor.

Voi face în continuare referire la rezultatele raportului "Apţi pentru muncă", prezentat recent de către "The Work Foundation." Calitatea vieţii la locul de muncă, dar şi capacitatea productivă a forţei de muncă din România sunt afectate major în acest moment, conform concluziilor analizei menţionate, de către afecţiunile musculo-scheletice ale angajaţilor. Concret, cea mai comună cauză a afecţiunilor angajaţilor din România sunt cele provocate de suprasolicitarea fizică. Aproximativ 42% dintre lucrătorii români raportează, în fiecare an, prezenţa durerii de spate datorate locului de muncă, acesta fiind unul dintre cele mai ridicate procente la nivelul Uniunii.

Ce spun aceste cifre? Asistenţa socială ar trebui să reprezinte numai o componentă în combaterea sărăciei în rândul populaţiei vulnerabile. La nivel de ansamblu, strategia de protecţie socială ar trebui să urmeze o direcţie alternativă, printr-o preocupare sporită pentru sănătatea acelor angajaţi care deja activează în sistem.

Vorbesc aici despre acei oameni care lucrează zilnic şi sunt supuşi astfel la o serie de riscuri prin care le este afectată starea de sănătate. Ei trebuie protejaţi.

Mă refer la acei oameni care, deşi au dizabilităţi sau probleme cronice, ar putea lucra eficient dacă ar fi mai bine stimulaţi.

Şi, nu în ultimul rând, mă refer la acei oameni care preferă acum să beneficieze de asistenţa socială, deşi după o verificare mai atentă a dosarelor sociale se constată că sunt, de fapt, apţi de muncă. Amintesc în acest caz de un raport recent al Direcţiei de Inspecţie Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, analiză care relevă faptul că 25% din ajutoarele sociale acordate în ţară sub formă de venit minim garantat sunt ilegale. Avem, deci, 25% dintre oamenii asistaţi social care ar putea deveni parte activă în sistemul muncii.

Vă amintesc că, în momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană, s-a acordat o atenţie sporită sistemului de sănătate socială, cu scopul imediat de a ridica ţara la standardele impuse. După 4 ani, este momentul să acordăm aceeaşi atenţie motivării populaţiei apte de muncă pentru ca aceasta să rămână activă şi sănătoasă. România are nevoie de forţă de muncă sănătoasă dacă dorim să creştem productivitatea economică.

Domnul Călin Potor:

"Autismul ca mod de a face politică"

"Autismul este o tulburare a creierului care interferă adesea cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Autismul afectează modul în care individul percepe şi procesează informaţia senzorială, această afecţiune durând toată viaţa şi determinând diferite grade de izolare socială".

Cu siguranţă aţi vizionat celebrul film în care Dustin Hoffman a jucat memorabil rolul unui autist genial. În aceşti ani, în această societate, în această ţară, am tot mai des certitudinea că autismul a devenit un diagnostic care cuprinde şi o parte a lumii politice româneşti. Evit să generalizez şi să utilizez formula uzitată abuziv de preşedintele ţării care se autoexclude din categoria "zoaie politice", ştiut fiind de tot românul că domnia sa este producătorul acestui mediu dezgustător. Studiul de caz al liderilor PDL arată că ei percep, procesează şi transmit informaţii care nu au nicio legătură cu realitatea obiectivă pe care majoritatea românilor o percep, aceştia distorsionând amnezic propriile lor acţiuni într-o ipocrizie autistă. Astfel, dacă ei dezavuau public votul uninominal, tot ei au devenit promotorii cei mai gălăgioşi ai acestuia.

Tot în urmă cu câtva timp, parlamentarii PDL promovau cu surle şi trâmbiţe taxa de primă înmatriculare, pentru ca apoi să acuze pe toate ecranele tv că respectiva taxă produce un dezastru naţional.

Sunt doar două exemple de autism ipocrit şi amnezic al liderilor PDL, un altul fiind trecerea de la doctrina socialistă la cea creştin-democrată, în doar câteva zile.

Exemplele pot continua la nesfârşit, zilnic, de ani de zile, aceşti politicieni acuză şi apoi îşi bocesc propriile acţiuni.

În concluzie, aceşti politicieni rămân lipsiţi de inteligenţă, împroaşcă cu zoaiele lor pe toată lumea, autismul ipocrit în care trăiesc împiedicându-i să realizeze că pentru români acţiunile lor au devenit soluţii vitriolate.

Domnul Călin Potor:

"Cine se face vinovat de descurajarea ţăranului român?"

În domeniul sanitar-veterinar continuă să se manifeste un haos de proporţii, o neconcordanţă flagrantă între măsurile adoptate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi realitatea din teren. Degringolada decizională, precum şi nerealizarea obiectivelor impuse de Uniunea Europeană au un efect devastator asupra populaţiei, îndeosebi asupra activităţii micilor producători agricoli. Specialiştii ANSVSA nu au reuşit până acum să pregătească şi să informeze în mod corespunzător populaţia în legătură cu noile reglementări sanitar-veterinare, fiind adoptate norme interne şi măsuri peste noapte, pe care nici măcar angajaţii din teritoriu nu le cunosc. În loc să se ocupe prioritar de rezolvarea problemelor stringente ale fermierilor şi producătorilor agricoli individuali, conducerea ANSVSA a dat dovadă de neimplicare şi nepricepere în acordarea subvenţiilor şi despăgubirilor. De asemenea, ANSVSA a tratat cu superficialitate controversata problemă a sacrificării cailor bolnavi de anemie infecţioasă ecvină, medicii veterinari contribuind efectiv la vânzarea animalelor bolnave unor firme intermediare, şi nu abatoarelor autorizate, iar oamenii au suferit astfel pagube însemnate.

Politicile agrare incoerente din ultima perioadă, precum şi lipsa unui sprijin financiar real pentru încurajarea micilor producători au îndepărtat oamenii de la tradiţia de a creşte animale în propriile gospodării. ANSVSA mai este vinovată şi de emiterea unor ordine şi dispoziţii neeuropene, care au condus la închiderea nejustificată a marii majorităţi a abatoarelor şi a centrelor de sacrificare a animalelor, precum şi a târgurilor de ţară. Este inadmisibil să-i ceri unui crescător de animale să piardă timp inutil şi să cheltuiască bani pe sute de kilometri de drumuri pentru a-şi valorifica animalele crescute în propriile gospodării. De cele mai multe ori, micii producători cheltuie pe aceste deplasări mai mulţi bani decât ar obţine de la beneficiarii produsului, astfel încât ei sunt dispuşi să renunţe la creşterea animalelor.

La toate acestea se adaugă incoerenţa şi nepregătirea legislaţiei concrete a armonizării condiţiilor Uniunii Europene cu cele româneşti, care nu fac altceva decât să pună în pericol accesarea fondurilor europene.

De asemenea, oficialii ANSVSA nu au colaborat şi nu s-au informat reciproc cu specialiştii Ministerului Agriculturii în ceea ce priveşte strategia postaderare, neînţelegerile dintre cele două instituţii conducând la apariţia unor situaţii de-a dreptul ridicole.

Una peste alta, ANSVSA este principalul vinovat de lipsa unei strategii coerente în domeniul sanitar-veterinar, precum şi de degringolada generală în care trăieşte în prezent ţăranul român.

Domnul Călin Potor:

"Cine este duşmanul agriculturii româneşti?"

În ultimii ani, seceta a afectat şi a distrus culturile peste 65% din suprafaţa cultivată din România. În orice ţară acest lucru ar fi considerat o calamitate de proporţii gigantice şi ar declanşa acţiuni decisive. Anul acesta probabil se va obţine o producţie agricolă redusă, mai ales la porumb şi floarea-soarelui pentru că fermierii nu au beneficiat de niciun fel de sprijin financiar. Pentru a ara un hectar de pământ fermierii au avut de cheltuit 250 lei. Aratul nu s-a finalizat din lipsa banilor, şi asta pentru că mulţi fermieri renunţă la sprijinul financiar acordat de Guvern pentru motorină, deoarece cheltuiesc mai mult cu întocmirea dosarelor şi cu drumurile, fără a mai socoti şi timpul pierdut. Cineva parazitează resursele şi aşa precare ale agriculturii tării noastre.

Fermierii se tem să apeleze la bănci pentru acordarea subvenţiilor în avans pentru că trebuie întocmite dosare şi ei nu au timp pentru birocraţie şi nici pricepere să lupte cu un sistem abuziv, promovat insistent de nişte funcţionari care poate preferă să se hrănească cu mâncare de import, dar şi pentru că nu ştiu când va efectua APIA plăţile şi nimeni nu le spune cine plăteşte dacă în cele două luni pentru care se dau bani în avans nu se fac plăţi de către APIA.

Îmi vine greu să cred că numai incompetenţa îi face pe funcţionari să fie promovaţi. Cine are interes ca România noastră să fie o ţară în care toate energiile sunt înăbuşite sub pretextul programelor guvernamentale de sprijin? Cu restanţe importante la plata subvenţiilor, cu acordarea unei subvenţii de un leu pentru un litru de motorină utilizată pentru lucrările mecanice de înfiinţare a culturilor agricole, cu un venit lunar de sub 100 euro pe lună, să nu ne mirăm că ţăranii români sunt nemulţumiţi de propriul trai. Ei au aflat ba că porcul nu mai poate fi tăiat cu cuţitul, ba că vaca nu mai poate fi mulsă cu mâna, ba că găina nu mai poate face ouă nemarcate. Râd şi curcile de astfel de viziuni de cabinet!

Îngrijorat că viaţa lui va deveni şi mai grea odată cu aplicarea noilor norme europene, ţăranul va fi totuşi nevoit să se conformeze tuturor regulilor impuse de forurile europene, chiar dacă acest fapt va reprezenta o schimbare a stilului său de viaţă, şi nu neapărat în bine.

Ministerul de resort ar trebui să soluţioneze problemele atât pe planul comunicării şi al informării, cât şi pentru a simplifica modalităţile de acordare a subvenţiilor.

Ar trebui urmat exemplul altor ţări din Uniunea Europeană unde fermierii primesc subvenţiile pe baza unei simple cereri, restul actelor de obţinere a banilor din fondurile structurale fiind întocmite în mod gratuit de către ministerul de resort.

Domnilor guvernanţi, vă rog să îmi spuneţi: cu ce suntem noi inferiori altor naţiuni? Cine este duşmanul agriculturii româneşti?

Domnul Călin Potor:

"Mamele minore sunt condamnate la prăbuşire în prăpastia societăţii"

Potrivit datelor statistice, zeci de mii de fete minore au devenit mame în ultimii ani. Dintre acestea, 1.500 sunt copile cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. O statistică oficială pentru anul trecut încă nu a apărut, însă în ultimii ani numărul minorelor care au devenit mame, unele chiar la 11, 12 sau 13 ani, a crescut alarmant în România. Este evident că societatea românească se confruntă cu o adevărată problemă în ceea ce priveşte educaţia sexuală, prevenirea sarcinilor şi mentalitatea. Toate acestea concură la creşterea nedorită a fenomenului copiilor cu copii, iar numărul mare al minorelor care fac avorturi este, de asemenea, generator de îngrijorare.

Din nefericire, nu mă refer doar la minorele care nasc în urma căsătoriilor nefireşti dintre copiii din comunitatea rromilor, ci se pare că asistăm la un fenomen naţional cât se poate de îngrijorător. Trist este faptul că societatea civilă şi autorităţile abilitate nu întreprind mai mult pentru a diminua acest fenomen. În ultimii ani din ce în ce mai multe fete minore au devenit mame, iar numărul copiilor abandonaţi imediat după naştere a crescut simţitor.

În logica lucrurilor, relaţiile sexuale dintre minori nu pot fi combătute prin legea existentă. Articolul 198 din Codul penal, care se referă la "Actul sexual cu un minor", precizează că "Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi". Nu am cunoştinţă despre infracţiuni pedepsite pe baza acestui articol din Codul penal şi poate nu vor fi nici de acum încolo.

La agravarea acestui fenomen se adaugă şi o situaţie de discriminare a mamelor minore în mass-media, pe care am supus-o atenţiei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Mă refer la prezentarea în diferite jurnale ale televiziunilor şi în presa scrisă a mamelor tinere, îndeosebi minore, care sunt supuse astfel unor privaţiuni de ordin intim şi social, ştirile respective incriminând exclusiv persoanele de gen feminin. Din punctul meu de vedere, aceste prezentări la scară largă a aşa-numitei vinovăţii a minorelor care au devenit mame constituie un fapt discriminatoriu, deoarece fetele în cauză nu au putut să aducă pe lume copiii fără ajutorul unor bărbaţi. În niciun caz însă din cele prezentate în mass-media nu apar persoanele de sex masculin, fapt reprobabil, deoarece în astfel de situaţii partea de vină ar trebui împărţită în mod egal între părinţi. Mamele minore sunt în aceste condiţii din start dezavantajate, iar procesul de reintegrare socială va fi umbrit de stigmatul arătatului cu degetul...

Domnul Călin Potor:

"Pledoarie pentru introducerea camerelor de reţinere"

După 1989, românii şi autorităţile care veghează la buna organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, s-au grăbit să desfiinţeze aproape toate lucrurile şi obiceiurile aşa-numite de tristă amintire. De-a valma, rele sau bune, am aruncat la "gunoiul" istoriei tot ceea ce aducea aminte de trecutul comunist, de parcă în fostul regim s-au întâmplat numai catastrofe... Din păcate, responsabilii statului român au trecut şi la desfiinţarea unor norme de funcţionare instituţionale care erau viabile şi fără de care anumite proceduri devin extrem de dificile. Este şi cazul fostelor camere de triere din cadrul sediilor de poliţie municipale, orăşeneşti şi comunale, care au fost eliminate printr-un act normativ la câţiva ani după revoluţie, dar neînlocuite, fapt ce îngreunează activitatea cotidiană a poliţiştilor români.

Potrivit Legii nr. 218/23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305/9 mai 2002, cu privire la reţinerea administrativă, art. 31 stipulează următoarele: "b) să conducă la sediul poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor, periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii; în cazurile nerespectării dispoziţiilor date de poliţist, acesta este îndreptăţit să folosească forţa; verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă". Acest articol de lege permite unui poliţist să reţină o persoană care, spre exemplu, refuză să se legitimeze sau care nu vrea sau nu poate să spună cum se numeşte, care se manifestă violent sau care se dezbracă în stradă, sau care pur şi simplu dirijează circulaţia pe drumurile publice. În practică însă la reţinerea unei persoane lucrurile stau cam astfel:la depunerea unei persoane într-un arest,procedura presupune emiterea, în primul rând, aunei ordonanţe de reţinere. Aceasta poate fi emisă doar de către un poliţist care are calitatea de organ de cercetare penală al Poliţiei judiciare, în cazul în care învinuieşte persoana de comiterea unei fapte penale. O persoană mai poate fi reţinută de către un procuror, dar tot în condiţiile în care persoana este învinuită de o faptă penală, or, refuzul de legitimare este doar o simplă contravenţie.

În prezent, există aresturi doar la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie, respectiv în reşedinţele judeţelor. La posturile de poliţie sau la poliţiile municipale/orăşeneşti, poliţistul este nevoit să ducă persoana verificată într-un birou. Problema este că o persoană reţinută ar trebui să stea într-o cameră anume destinată pentru cei reţinuţi, fie chiar şi administrativ, cameră ce ar trebui să fie creată, prin dispoziţie/ordin al ministrului sau prin lege, la nivelul fiecărei unităţi şi subunităţi de poliţie,din următoarele motive: 1. Prezenţa unui reţinut într-un birou de lucru al poliţistului este riscantă (pot fi luate în considerare o mulţime de riscuri, inclusiv încălcarea legislaţiei privind protecţia informaţiilor clasificate, conform căreia nu ai ce căuta într-un spaţiu în care se păstrează documentele clasificate, decât dacă eşti autorizat pentru nivelul de acces corespunzător); 2. Persoana respectivă nu se simte reţinută (mai degrabă se consideră un oaspete al poliţistului); 3. Numai în România există sedii de poliţie care nu au locuri anume destinate pentru persoanele reţinute (fostele camere de triere au fost transformate, la unele subunităţi de poliţie, în camere de asistenţă a victimelor infracţiunilor, cu aer condiţionat, mochetă şi birou); 4. Este mai puţin costisitor: de exemplu, pentru a reţine un potenţial infractor, un poliţist din oraşul Aiud sau din comuna Sălciua trebuie să se deplaseze până la Alba Iulia, când ar fi mult mai simplu să-l depună într-o cameră de reţinere de la Poliţia Aiud, până dimineaţa, când se trezeşte şi spune cum îl cheamă; 5. Lipsa unor camere de reţinere şi a unei reglementări clare privind modul în care poţi reţine administrativ o persoană generează situaţiiîn care poliţiştii, decât să se complice cu un beţiv care face scandal, mai bine nu se încurcă şi trec pe lângă cazul respectiv, ca să nu-şi facă de lucru. Acest fapt poate genera violenţă, poate chiar cazuri cu urmări grave, pe care poliţistul respectiv le-ar fi putut preveni în timp util.

Ministerul Administraţiei şi Internelor s-a arătat preocupat în ultimii ani de armonizarea legislaţiei Poliţiei Române cu cea europeană. Consider că MAI ar trebui însă să pornească şi de jos în sus, respectiv să dea o mai mare putere poliţistului din stradă, care se vede pus deseori în neplăcuta ipostază de a pierde un potenţial infractor din lipsa procedurilor legale.

Domnul Călin Potor:

"Radiografia sumbră a sistemului sanitar românesc"

Aparatură uzată, condiţii precare de igienă, lipsa medicamentelor sau medicamente mai scumpe decât în ţările comunitare, mobilier vechi, paturi improvizate şi saloane supraaglomerate - acesta este tabloul sistemului sanitar românesc. Deşi reforma a început să se facă simţită, sistemul sanitar din România are încă multe carenţe şi mai are mult de luptat pentru a se ridica din moartea clinică în care se află. Mai nou, există un contract care instituie obligativitatea pentru medici să prescrie pe reţete denumirea comercială a medicamentului (brand-ul), şi nu DCI (denumirea comercială internaţională), aşa cum se practica înainte.

Pe de altă parte, compensarea se va face în continuare la preţul de referinţă, care se calculează ca procent din cel mai ieftin medicament identificat pe baza denumirii comerciale internaţionale (DCI) existent în categoria respective. Din păcate, există în practica actului medical o realitate ce nu poate fi negată de nimeni. Medicii sunt stimulaţi în diverse moduri de producătorii străini de medicamente, fapt ce îi va determina să prescrie pe reţete medicamente din ce în ce mai scumpe. Astfel, diferenţa dintre suma compensată şi preţul de raft va fi plătita de bolnav, care nu are capacitatea de a pune la îndoială prescripţia medicului, deşi în farmacii există alte produse similare mai ieftine, de o calitate comparabilă. In acest fel, prin noile reglementări intrate în vigoare la 1 aprilie 2008, bolnavii vor fi nevoiţi să plătească de până la zece ori mai mulţi bani din buzunar pentru medicamente.

Realitatea va fi următoarea: medicii vor fi favorizaţi pentru că prescrierea pe denumire comercială va stimula "cadourile" producătorilor către ei (pentru a recomanda pe reţetă brandul producătorului respectiv) - practică pe deplin răspândită în sistem, iar farmaciile vor fi favorizate pentru că vor vinde medicamente mai scumpe.

Concluzia este una singură: singurii defavorizaţi vor fi pacienţii care vor plăti pentru acelaşi medicament sume mult mai mari decât preţul de compensare promis de sistem.

Şi atunci, această realitate nu intră flagrant în contradicţie cu viziunea Ministerului Sănătăţii, care promite îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi realizarea unui sistem de sănătate modern şi eficient, compatibil cu sistemele de sănătate din Uniunea Europeană, pus permanent în slujba cetăţeanului?!

O altă problemă la care aş dori să fac referire este legată de piaţa internă de produse farmaceutice, evaluată la 1,5 miliarde de euro, asigurată în proporţie de 80% din importuri.

Conform unor reglementări în vigoare încă din 2002 (Ordinul ministrului sănătăţii nr. 612/2002 privind modul de calcul al medicamentelor), medicamentele din import - din UE şi state non-UE - care se acordă cu prescripţie medicală sub formă compensată sunt înregistrate în România la preţul minim european, calculat la nivelul minim de comparaţie cu preţul aceluiaşi medicament înregistrat în ţările cu care se efectuează comparaţia. Autoritatea competentă pentru stabilirea modului de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman este Agenţia Naţională a Medicamentului. Aceasta deţine preţurile comparative calculate în baza cărora se stabileşte preţul cu ridicata pentru medicamentele româneşti şi preţul extern franco frontieră în cazul medicamentelor din import. Există diferenţe semnificative de preţ între medicamente similare comercializate în România şi medicamente comercializate în celelalte state comunitare. Spre exemplificare vom folosi cazul medicamentului Plavix, care a avut vânzări de 12,7 milioane de euro, conform studiilor efectuate pe piaţa farmaceutică din România, produsul având un preţ aprobat de 51,75 euro (preţ CIP) în comparaţie cu preţul practicat la nivel naţional în Italia de 42,46 euro, conform documentaţiei Ministerului Sănătăţii. Numai în cazul comercializării acestui medicament prejudiciul adus bugetului este de peste 2 milioane de euro. În acest context Ministerul Sănătăţii nu îşi îndeplineşte atribuţiile de aliniere a preţurilor medicamentelor şi obligă bugetul asigurărilor sociale de sănătate să suporte diferenţa de cost.

Domnul Călin Potor:

"Unde e respectul pentru lege al celor din PDL?"

Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri prevede, la art.6 alin.(2) lit.b), dreptul persoanelor respective de a beneficia de "transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând unităţilor cu capital de stat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou)".

De asemenea, ultima modificare a art.6 alin.(2) lit.b), prevăzută în Legea nr.232/2006, stipulează că beneficiarii Decretului-lege nr.118/1990 au dreptul la "transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou).

În acelaşi timp, în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul". Cu toate că există cadrul legal precis în astfel de cazuri, numeroase persoane din judeţul Alba, beneficiare ale Decretului-lege nr.118/1990, care domiciliază în mediul rural, m-au informat că nu beneficiază de gratuitate la transportul în comun pe raza municipiului Alba Iulia. Este o nouă mostră de ipocrizie de tip pdl-ist, în care oamenii trăiesc suferind şi li se iau unele drepturi câştigate anterior, în mod nedemocratic şi pe lângă lege.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"PDL - trenul care se îndreaptă spre prăpastie. Şi mai e şi condus de Boc!"

Sfârşitul de săptămână ne-a fost inundat de lucrările Convenţiei naţionale PDL. Dincolo de normalitatea desfăşurării oricărui congres al unei formaţiuni politice româneşti, de bileţele, de alianţele de culise sau de pe holuri, de discursurile mai pline sau mai goale de conţinut, ceea ce s-a diferenţiat a fost triumfalismul gratuit şi inutil, dar şi lipsa oricărei asumări a stării actuale a României.

S-a declarat în mod repetat şi apăsat că PD a făcut reformă. Nimic mai fals. Nu există nicio reformă! Tot ce au făcut a fost sărăcirea populaţiei, distrugerea mediului de afaceri şi a statului. S-au defilat bijuterii, pantofi cu tocuri foarte înalte, haine scumpe şi alte accesorii vestimentare, cravate purpurii, însă nu s-a spus un cuvânt despre situaţia dezastruoasă a economiei.

Adevăratul conducător al PD, Traian Băsescu, a câştigat tot ce putea câştiga la alegerile din 14-15 mai, alegeri care au fost tranşate după discursul acestuia. Emil Boc a fost ales preşedinte pentru încă un mandat, în timp ce garda veche a partidului, formată din Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, a fost eliminată din organigrama partidului, ea fiind înlocuită de cea formată din persoane mai "flexibile", apărute în politică cu sprijinul lui Traian Băsescu, cum ar fi Roberta Anastase, Gheorghe Flutur şi Teodor Baconschi.

Pe această cale, devine clar că Băsescu în acest moment nu poate să dea România, până la alegerile generale de anul viitor, pe mâna actualei opoziţii unite (PSD-PNL-PC), fiindcă tot eşafodajul ridicat pe baza legilor austerităţii "asumate prin responsabilitate" de premierul Boc şi guvernul lui ar fi anulat. Brusc, dacă ar veni acum opoziţia actuală la putere, România ar avea senzaţia că reînvie, şi e la mintea cocoşului că partidele din coaliţia de guvernare PDL-UDMR-UNPR vor fi aruncate la gunoi de electorat. Nu de alta, dar în afară de media controlată de moguli, opoziţia e de vină pentru tot.

În concluzie, vă readuc aminte că şi împăraţii romani erau îmbrăcaţi în purpură, dar asta nu i-a ajutat foarte mult. De fapt, bătălia internă din PD se poartă pentru controlul resurselor statului şi al beneficiilor asociate acestora. Nu este vorba aici de opţiuni de strategie diferite, de doctrină sau de politica de alianţe, ci de cine extrage profitul până la alegerile viitoare.

Şi totuşi, trenul de care vorbea Blaga să fie România, de fapt?

Domnul Marin Almăjanu:

"Atragerea de fonduri europene a fost pusă la zidul corupţieide domnul Botiş"

Domnule prim-ministru Boc, ne vorbiţi necontenit despre faptele dumneavoastră bune, operate fără niciun fel de anestezie, în favoarea economiei româneşti, şi despre unicul colac de salvare pe care l-aţi aruncat românilor, ca să-i salvaţi de la înecul crizei în care tot haoticele dumneavoastră guverne i-au aruncat!

Dar de ce nu ne explicaţi şi despre recenta eşuare a planului dumneavoastră ambiţios de a creşte vertiginos, în perioada imediat următoare, procentul actual, prea anemic, de atragere a fondurilor europene? Cum s-a întâmplat de a scăzut dramatic în luna aprilie procentul de absorbţie a fondurilor europene cu 60%?

Oare domnul ministru Botiş a avut vreo contribuţie la această frână intempestivă a atragerii banilor europeni? Sau scandalul de corupţie gravă în care un ministru din cabinetul dumneavoastră a fost implicat nu poate avea nicio legătură cu o consecinţă atât de dezastruoasă în acest domeniu?!

Cum justificaţi, domnule Boc, faptul că România a absorbit în aprilie fonduri europene în valoare de 85 milioane euro, în scădere cu 60% faţă de martie, când au fost atrase fonduri de 245 milioane euro, aceasta fiind şi cea mai slabă lună din acest an ca grad de absorbţie a banilor de la Bruxelles? Minusul înregistrat ca urmare a acestei scăderi este de 260 milioane euro! Este puţin sau mult pentru performanţele dumneavoastră guvernamentale, domnule prim-ministru?

Pe 15 aprilie a izbucnit scandalul de corupţie care a dus, cinci zile mai târziu, la demisia ministrului muncii, domnul Ioan Botiş. Ca urmare a acestei ruşinoase descoperiri de către presă, în luna aprilie absorbţia pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane, unul dintre cele mai mari programe de fonduri UE ca mărime, în valoare totală de 3,4 miliarde de euro, a scăzut cu 74% faţă de luna anterioară.

Nivelul plăţilor făcute în luna aprilie este şi cel mai slab din acest an, în condiţiile în care, în luna ianuarie, la beneficiarii proiectelor pe fonduri structurale au ajuns 150 de milioane de euro, în timp ce în februarie şi martie au fost făcute plăţi de 105 milioane de euro, respectiv 245 milioane de euro. Pentru acest an Guvernul Boc şi-a asumat o ţintă de absorbţie de 3 miliarde de euro, însă, având în vedere absorbţia slabă din aprilie, este greu de crezut că acest lucru mai poate fi şi realizabil...

De ce nu contorizaţi şi astfel de rezultate pe scenele pdl-iste de pe care trâmbiţaţi fără oprire cât de bine o vor duce românii şi ce de binefaceri aţi răsturnat dumneavoastră din carul abundenţei de fapte bune pdl-iste, domnilor premianţi ai corupţiei şi campioni ai promisiunilor neonorate?

De ce nu le spuneţi românilor şi că i-aţi sacrificat degeaba, fără ca economia să repornească în viteză, aşa cum le-aţi tot promis, şi fără ca ei să simtă, în viaţa de zi cu zi, că reîncep să respire şi trăiască sănătos?

Singurele efecte ale măsurilor dumneavoastră s-au regăsit în cei mai slabi indicatori economici din Europa şi în ridicarea corupţiei la un nivel nemaiîntâlnit într-o ţară democratică. Şi nici nu vă pasă ce lăsaţi în urmă sau cât de mult vom plăti pentru corupţii dumneavoastră şi pentru faptele lor hoţeşti!

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Ce le mai aduce în dar guvernul Boc românilor după încheierea noului acord cu FMI?"

Dacă tăierile de venituri operate de bisturiul pdl-ist, în ultimul an, le-au adus românilor doar sărăcie, şomaj şi disperare, iar economia României a rămas Cenuşăreasa Europei, veştile negre nu se opresc aici, ci sunt deja transpuse în angajamente guvernamentale în faţa FMI: concedieri, tăieri de subvenţii şi tarife mai mari pentru serviciile de transport şi energie termică.

Deşi promisiunile domnului Boc şi ale miniştrilor săi în faţa românilor sunt dătătoare de speranţe de mai bine, cele antamate la FMI reprezintă o nouă bombă devastatoare, programată să le explodeze românilor în buzunare în lunile următoare.

Ministrul de finanţe, domnul Ialomiţianu, anunţa duminică, de pe scena Congresului PDL, o nouă minciună: creşterea pensiilor şi a salariilor începând cu 1 ianuarie 2012. Dar guvernul Boc, din care face parte şi domnul Ialomiţianu, a bătut deja palma cu FMI pe cu totul altceva, adică un nou val de tăieri, scumpiri şi trimiteri acasă!

Domnul Boc se laudă necontenit că am ieşit din recesiune, dar românii nu au niciun drept să simtă că trăiesc mai bine în ţara lor, pentru că viitorul le este ciopârţit permanent de echipa sa falimentară.

Guvernanţii domnului Boc s-au angajat în negocierile cu instituţiile financiare internaţionale că vor desfiinţa aproximativ 5.000 de posturi din societăţile feroviare, 2.000 din companiile energetice şi Poşta Română. 7.000 de oameni vor fi rămâne din nou pe drumuri din această vară!

Guvernul a garantat Fondului Monetar că până în septembrie va modifica şi legislaţia ca să permită regiilor de transport să majoreze tarifele mai mult decât rata inflaţiei. Astfel, tariful pentru biletele RATB ar putea creşte cu până la 40%, în timp ce cartelele de metrou şi biletele de tren ar putea fi majorate cu aproximativ 10 procente.

În scrisoarea către FMI este oficializat şi angajamentul guvernului preponderent pdl-ist de a elimina, cel mai târziu până la sfârşitul lunii august, subvenţiile la energia termică. Şi firmele vor fi afectate de schimbările promise celor de la FMI, deoarece guvernul s-a angajat să mărească, până la sfârşitul anului, plafonul de la care companiile sunt obligate la plata taxei pe valoare adăugată.

Cam acestea sunt veştile minunate, puse la mezat de către pârjolitorii pdl-işti! Toate aceste decizii, luate împreună cu FMI, vor avea rolul de a le subţia şi mai drastic veniturile românilor, de a inflama cheltuielile de transport ale fiecărui cetăţean şi, mai ales, de a doborî recordurile la factura de plată pentru căldură în iarna următoare!

Când şi cum vor mai avea vreodată parte românii de un trai mai bun, domnule Boc şi domnilor miniştri, cu dumneavoastră la butoanele guvernamentale, dacă le pregătiţi în fiecare trimestru numai surprize de coşmar şi le serviţi în fiecare zi, drept realizări şi energizante, tot ce este mai rău şi otrăvitor pentru vieţile şi bugetele lor?!

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene - un obiectiv fundamental al României"

Nu vreau să temperez optimismul deşănţat al guvernanţilor, dar anunţul ieşirii din recesiune nu schimbă situaţia dramatică în care se află România. Să nu mai vorbim despre faptul că am întârziat un an de zile, dacă ne gândim că cele mai multe ţări au ieşit din recesiune în trimestrul al doilea din 2010. Doar interpretarea unor date statistice şi a unor valori estimative nu înseamnă relansare economică. Fără măsuri care să stimuleze în mod real economia şi crearea de locuri de muncă, cifrele statistice şi declaraţiile optimiste nu ne vor ajuta prea mult.

În 2010, economia a înregistrat o scădere cu 1,3%, doar România şi Grecia rămânând în recesiune la sfârşitul anului trecut. Am avut 8 trimestre de cădere economică, faţă de alte ţări europene care s-au redresat mult mai rapid, după 4 trimestre. Iar în acest moment, potrivit datelor Eurostat, Portugalia a reintrat în recesiune, Irlanda şi Danemarca sunt în pericol, ceea ce ne arată că roata recesiunii se poate întoarce. Aşadar, cu o floare nu se face primăvară şi nu trebuie să ţopăim de bucurie că am ieşit din recesiune, dacă nu avem o strategie coerentă de relansare economică, dacă nu avem o viziune asupra modelului economic pe care trebuie să-l construim.

Din păcate pentru România şi pentru români, Guvernul Boc nu poate fi bănuit că ar avea vreo strategie sau viziune de dezvoltare, cu obiective corelate. Aceşti guvernanţi rătăciţi prin Palatul Victoria au în fişa postului două lucruri: împart banii publici clientelei politice şi execută ordinele de la Cotroceni sau de la FMI. În rest, după ei potopul!

În 2010, deficitul bugetar a fost de 33,33 miliarde de lei. S-au tăiat salarii, pensii, alocaţii, ajutoare. După cele mai dure măsuri din Europa, ştiţi ce economii s-au făcut? De doar 736 milioane de euro! Pentru români a fost criză, dar cheltuielile Guvernului au fost majorate în 2010 cu 4,2% faţă de anul 2009, ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari cu peste 200 miliarde de lei. Dacă asta se numeşte strategie economică, înseamnă că reinventăm sensul cuvântului "strategie"!

În ultimii doi ani, s-au pierdut 637.000 de locuri de muncă. Bugetarii au pierdut 40% din puterea de cumpărare. Suntem ţara cu una dintre cele mai mari rate ale sărăciei din Uniunea Europeană. 7 din cele 8 euroregiuni de dezvoltare din România se află printre cele 15 regiuni cele mai sărace ale Uniunii Europene, iar regiunea Nord-Est este cea mai săracă dintre regiunile UE. Avem cea mare inflaţie din Uniunea Europeană şi suntem pe primul loc ca număr de plăţi de taxe pe an. Evaziunea fiscală este estimată la 36% din PIB. Datoria publică a ajuns la 40% din PIB, triplându-se în ultimii trei ani. Datoria externă a crescut de la 50 de miliarde de euro, în 2008, la 92 de miliarde euro, în ianuarie 2011. Vom ajunge în 2013 - 2014 la un apogeu al plăţii datoriilor, ceea ce se va resimţi în economie.

Peste toate acestea, înregistrăm încă un record negativ: avem cel mai redus grad de absorbţie a fondurilor europene. Aceste fonduri pot reprezenta o şansă extraordinară de relansare economică, de reconstrucţie şi dezvoltare a ţării. De ce pierde România banii europeni? Din cauza ineficienţei Guvernului şi a autorităţilor responsabile cu gestionarea acestor fonduri. Din cauza incompetenţei. Oamenii bine pregătiţi din administraţia din România pleacă în sectorul privat. Accesarea fondurilor europene este afectată de birocraţia internă şi de corupţie, de incoerenţă şi de lipsa priorităţilor pentru finanţarea unor proiecte care să răspundă problemelor reale. Când subliniez aceste lucruri, mă bazez şi pe concluziile şi îngrijorările comisarului Dacian Cioloş şi ale altor oficiali europeni.

România nu e în stare să aibă o strategie pentru banii ce i-au fost alocaţi. După aderare, pentru intervalul 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat României, prin trei dintre cele mai importante fonduri, aproximativ 19 miliarde de euro. Rata de absorbţie netă (plăţile făcute de UE) este de 11,6%, potrivit înregistrărilor din luna martie 2011, una dintre cele mai scăzute din UE. România nu foloseşte încă banii pe care îi are la dispoziţie pentru a aduce expertiza, specialiştii de care are nevoie pentru implementarea programelor.

Într-o perioadă economică dificilă, riscăm să pierdem o oportunitate, cu efecte pe termen lung. După 2014, ţările membre trebuie să stabilească alte alocări pentru fondurile europene. Criteriile pentru aşa-numita politică postcoeziune (2014-2020) se negociază în acest an la Bruxelles. Cei mai importanţi donatori, Germania şi Franţa, transmit prin toate căile că ar trebui sancţionate ţările care, deşi au bani la dispoziţie, nu reuşesc să-i cheltuiască. O altă ipoteză este ca bugetele viitoare să fie alocate în funcţie de cât a reuşit fiecare ţară să atragă.

În aceste condiţii, creşterea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv fundamental al României. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să înlăturăm motivele pentru care nu am reuşit să cheltuim banii europeni, începând de la Guvernul ineficient şi incompetent până la incoerenţă, birocraţie şi corupţie.

Implementarea de politici publice pe termen mediu şi lung, care să încurajeze absorbţia de fonduri europene, îmbunătăţirea managementului proiectelor şi utilizarea fondurilor ca surse de investiţii sunt soluţii pe care trebuie să le luăm în calcul. Altfel, riscăm să rămânem la marginea Europei, înglodaţi în datorii.

Domnul Florin Ţurcanu:

"Spitalele din românia"

Astăzi am să vă spun o poveste, o poveste adevărată cu care se confruntă toţi cei care nu-şi permit să-şi trateze bolile la Viena, München sau în alte celebre centre medicale din Europa.

Voi începe povestea cu o informare: în urmă cu aproximativ două săptămâni în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Judeţean din Botoşani, consilierii PNL şi PSD au respins desfiinţarea unor spitale (maternitate, Spitalul de copii şi cel de neuropsihiatrie) în interesul unui aşa-zis spital de urgenţă care, în afară de gândaci, şoareci, mâncare de proastă calitate şi servicii medicale execrabile nu poate oferi unor oameni amărâţi, care încă mai speră că, mergând la doctor, "te faci bine" dar cu condiţia să ai ceva bani prin buzunare, pentru că altfel "dom’ doctor" nu te bagă în seamă!

Argumentele celor 22 de consilieri care s-au opus comasării au fost plauzibile şi bazate pe fapte reale. Şi pentru ca aceste argumente să fie solide, ca un făcut, parcă, un consilier municipal a ajuns la spitalul de urgenţă cu probleme grave la ficat şi a fost tratat cu...calmante de către medicii de la secţia interne!

Credeţi oare că consilierul a avut buzunarul gol?! Deloc! Şi-a cumpărat chiar şi calmantele, şi seringile, şi tot ce i-au spus doctorii că trebuie cumpărat, pentru că "spitalul nu are fonduri"! "Dar celelalte spitale cum au?" - a întrebat omul nostru, slăbit şi fără prea multă putere în glas. "Nu ştim!"- a răspuns doctoraşul! "Poate au pile la guvern!" Cum adică "pile la guvern"?! Tu, spital judeţean de urgenţă, cu manager PDL, nu ai pile la guvern şi au celelalte, cu manageri PNL şi PSD?! Curios!

L-au ţinut pe bietul om 3 zile, i-au luat banii şi i-au spus să stea calm, că până luni e ca nou! Până luni omul nostru nu se mai putea mişca, avea picioarele umflate, ochii vineţi, glasul pierit! Atunci, în acea situaţie, am intervenit, pentru că este unul dintre oamenii mei de bază. Am acţionat şi, bineînţeles, l-am trimis la Iaşi, unde medicii au rămas stupefiaţi că un bolnav cu chisturi pe ficat şi icter mecanic poate fi tratat cu ... calmante! Omul trăieşte şi este pe cale să se vindece, şi asta datorită unor medici din alt judeţ, pentru că la el acasă era supus pieirii!

Şi acesta este doar un caz, pentru că exemplele pot continua: un copil a fost internat suspect de leucemie şi mononucleoză, pentru ca la Iaşi să i se confirme o malformaţie congenitală la rinichi, un medic de familie a fost trimis cu un elicopter SMURD la Bucureşti după că medicii l-au diagnosticat cu pancreatită cronică în stare gravă, pentru ca apoi medicii bucureşteni să constate că medicul avea... apendicită!

Prin urmare, dragi colegi, cum credeţi că poate fi clasificat un spital în care medicii merg la serviciu ca la piaţă şi, în loc să se gândească la bunăstarea pacientului, se gândesc la "prada" de la sfârşitul zilei! Cum aş putea eu sau consilierii mei să acceptăm ca viaţa concetăţenilor noştri să fie lăsată pe mâna unor astfel de doctoraşi?! Ce fel de reformă urmăreşte "unguraşul" să facă şi de ce nu a făcut-o atâta timp cât spitalele erau în ograda lui?!

Domnul Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf:

În această săptămână nu voi vorbi de Congresul PDL care a avut loc la sfârşitul săptămânii, pentru că rezultatul acestuia era aşteptat să asigure o continuitate în reformele statului, indiferent care ar fi fost rezultatul votului final.

Vreau să aduc însă în atenţia dumneavoastră un cumul de situaţii cu un potenţial important pentru sistemul de educaţie din România şi, evident, pentru situaţia elevului român.

În primul rând, trebuie să evidenţiez un contrast puternic între România şi Uniunea Europeană şi în ceea ce priveşte abordarea educaţiei şi sănătăţii fizice şi psihice a elevului.

Spre exemplu, săptămâna trecută, o ţară întreagă s-a minunat şi chiar a râs de ideea conducerii Liceului Teologic Baptist din Timişoara de a-i pune pe elevi să jure în scris în faţa lui Dumnezeu că nu vor copia la teză. Situaţia, departe de a fi hilară, poate fi simptomatică pentru incapacitatea cadrelor didactice de a menţine o minimă disciplină educaţională în sala de clasă.

Prin contrast, Consiliul Europei abordează educaţia dintr-o perspectivă pe care noi am considera-o cel puţin superficială, însă pe care ţările occidentale o tratează cu toată seriozitatea: sănătatea elevilor pe termen lung. Consiliul Europei analizează în această perioadă emiterea unei directive europene prin care telefoanele mobile şi dispozitivele Wi-Fi (reţea de internet fără fir) să fie interzise în instituţiile de învăţământ din întreaga Europă. Să fie aceasta din cauză că metoda jurământului nu a funcţionat în cazul fraudei intelectuale din clasă, anume copiatul? Dimpotrivă, principala raţiune a unei astfel de directive vizează sănătatea elevilor. Studiile sunt încă controversate, însă există date serioase prin care se demonstrează că radiaţiile emise de telefoanele mobile pot afecta pe termen lung sănătatea elevilor, cu atât mai mult cu cât aceste dispozitive sunt prezente în număr foarte mare în şcoli.

Sunt sigur că o astfel de decizie, dacă ar fi trebuit să fie impusă în şcolile din România, ar fi stârnit un val imens de nemulţumiri, chiar din partea părinţilor (ca să nu mai vorbim din partea elevilor), argumentul fiind dreptul la comunicare al copiilor.

Cred că o astfel de măsură s-ar impune în România din cel puţin două motive: mai întâi pentru că, într-adevăr, sănătatea copiilor este pusă în pericol din cauza utilizării excesive a telefoanelor mobile; în al doilea rând, o astfel de măsură ar avea şi un rol de civilizare, dacă doriţi, pentru că s-ar interzice folosirea telefoanelor mobile ca mijloc de fraudă intelectuală (copiatul!), dar şi ca mijloc de încurajare a unor acte antisociale. Există nenumărate cazuri în care fie profesorii au fost intimidaţi şi filmaţi de elevi sau chiar elevi care manifestau comportamente clar antisociale şi pe care le filmau pentru a fi postate pe internet. Mai mult, problema este clar de educaţie a părinţilor, pentru că nu sunt puţine cazurile în care chiar părinţii îşi sună copiii în timpul orelor.

La ora actuală, acceptul sau interdicţia de a fi folosite telefoanele mobile în şcoli aparţine fiecărei instituţii de învăţământ în parte, prin regulamentul de ordine interioară.

Cred, însă, că şi în acest caz concret, armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană se impune cu celeritate pentru sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a elevilor şi copiilor noştri.

Domnul Dan Bordeianu:

zilele trecute am asistat cu toţii la congresul PD. În sine, congresul nu ar fi interesat atât de mult, dar vorbim despre principalul partid de guvernământ.

Nu mă interesează si nu vreau să comentez ce s-a întâmplat la această întrunire politică. Cu toate acestea, nu pot să nu remarc anumite declaraţii ale unor importanţi lideri PD.

Atât opoziţia, cât şi o importantă parte a presei reclamă faptul că în ultimii doi ani, guvernul alocă fonduri către administraţiile locale, în mod discreţionar.

Această acuză a fost puternic contestată de guvernanţii care spun că mogulii din presă şi opoziţia dezinformează opinia publică. Mai mult, vin şi ne prezintă tot felul de statistici care mai de care mai false în legătură cu acest aspect, în tentativa de a ne convinge de imparţialitatea Guvernului.

Sâmbătă, la Congresul PD, am avut o surpriză. Am crezut că unii vorbitori erau membri USL sau ziarişti. Liderii PD au recunoscut, în mod clar, faptul că judeţele conduse de reprezentanţi ai PD primesc mult mai mulţi bani de la Guvern, în defavoarea judeţelor conduse de reprezentanţi ai altor partide. Aşadar, până acum liderii PD au minţit, iar noi am avut dreptate.

Din păcate, faptul că ni se dă dreptate nu ne încălzeşte cu nimic. Oamenii din acele comunităţi locale care nu sunt conduse de PD, suferă în continuare de pe urma pedepsei administrate de Guvernul PD, pentru singura lor vină că au votat cum nu trebuia.

Iată, aşadar, adevărata faţă a actualei guvernări devoalată chiar din interiorul său, de cei care mult timp au tăcut şi nu au făcut nimic pentru a îndrepta lucrurile, deşi ar fi putut.

Aşadar, această "revoluţie de catifea" din interiorul PD nu are şi nu va avea niciun efect concret asupra stării populaţiei, pentru că toţi cei aflaţi acum la guvernare, sunt la fel, "toţi o apă şi un pământ".

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Noi condamnări ale româniei la cedo privind condiţiile de detenţie din închisorile româneşti"

Rolul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu constă doar în compatibilizarea normelor; aceasta îndeplineşte şi o funcţie proprie de legitimitate, pornind de la un ansamblu de valori care se impun atât judecătorului, cât şi legiuitorului care "supradetermină normele juridice", constituind prin aceasta referinţa ultimă.

În deplină concordanţă cu art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "nimeni nu poate fi supus torturii, nici la tratamente sau pedepse inumane sau degradante." Această garanţie statuată de convenţie reprezintă un drept intangibil recunoscut. dreptul de a nu suferi un tratament contrar integrităţii şi demnităţii umane este un atribut inalienabil al persoanei umane, bazat pe valorile comune ale tuturor patrimoniilor culturale şi sistemelor sociale moderne şi nu poate suferi nicio limitare sau derogare.

Este o realitate incontestabilă faptul că din 20 iunie 1994, când România a ratificat Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, statul român a fost constant reclamat la Curtea Europeană de la Strasbourg pentru încălcarea art. 3 din convenţie. Din acest punct de vedere, se poate constata o anumită tipologie a cauzelor împotriva României, pornind de la stările de fapt şi de la constatările Curţii.

Din perspectiva acestei tipologii, invoc din multitudinea de hotărâri CEDO contra România, o cauză determinantă; în cauza Pantea contra România (2003), constatând violarea art. 3 de către statul român, Curtea a reiterat obligaţia pozitivă a autorităţilor de a proteja integritatea fizică şi psihică a persoanei, obligaţie incidentă în cazul persoanelor deţinute. De asemenea, Curtea Europeană a drepturilor omului a subliniat faptul că "a trata orice persoană privată de libertate în mod uman şi respectându-i demnitatea este o regulă fundamentală cu aplicare universală, aplicare care, în consecinţă, nu poate să depindă de resursele materiale ale statului parte."

Recent, în data de 5 aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit violarea art. 3 din convenţie în cauza Akbar contra România, statul român fiind condamnat la plata sumei de 16. 000 de euro pentru condiţiile de detenţie (suprapopularea celulelor din Penitenciarul Rahova şi inadecvata asistenţă medicală pentru deţinuţi din partea penitenciarului).

La o săptămână distanţă de cea mai recentă condamnare, Akbar contra România, la 12 aprilie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat din nou statul român pentru condiţiile de detenţie, în cauza Flămînzeanu contra România (nr. 56664/08) şi a dispus acordarea de către statul român a unei sume de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale. În ceea ce priveşte Penitenciarul Jilava, Curtea face apel la Rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii din februarie 1999, respectiv iunie 2006, dar şi la rapoartele Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului (din septembrie 2004), în sensul în care acele condiţii de detenţie sunt prezentate ca fiind "deplorabile", "alarmante", "uimitoare".

Cel mai recent, în data de 3 mai 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat o nouă condamnare în sarcina statului român, în cauza Todireasa contra România, privind condiţiile de detenţie, obligând România la plata sumei de 13.000 de euro, cu titlu de daune morale reclamantului. Gheorghe Costică Todireasa, deţinut în penitenciarul Jilava, a reclamat statul român la CEDO, în baza articolului 3 din convenţie, invocând condiţiile grele de încarcerare: celule supraaglomerate, igiena deplorabilă şi prezenţa şobolanilor, a păduchilor şi a altor insecte.

aceste condamnări succesive ale statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului constituie un semnal de alarmă pentru garantarea, protejarea şi recunoaşterea drepturilor omului, dar şi asupra condiţiilor de detenţie în acord cu prevederile Convenţiei şi cu tendinţele jurisprudenţiale ale Curţii Europene. Deşi s-au realizat o serie de reforme importante în materia organizării sistemului penitenciar românesc, nu trebuie ignorate exigenţele concrete ale condiţiilor de detenţie, în executarea pedepselor, în acord cu principiul demnităţii umane şi cu limitele prevăzute expres de art. 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Executarea unei pedepse privative de libertate nu trebuie să conducă la dezumanizarea omului, ci, dimpotrivă la reabilitarea condamnatului pentru a fi mai apoi reintegrat în viaţa publică. De aceea trebuie să susţinem în continuare reforma sistemului penitenciar românesc, în acord cu respectarea demnităţii umane şi a drepturilor omului, recunoscând faptul că pedeapsa privativă de libertate are menirea de a asigura restabilirea ordinii de drept ce a fost încălcată prin săvârşirea unei infracţiuni.

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

"Consolidarea cadrului legislativ românesc privind garantarea şi protejarea proprietăţii intelectuale"

Pentru cei care ignoră importanţa irecuzabilă a dreptului proprietăţii intelectuale, în sensul protejării operelor de autor, prin sistemul coercitiv al Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, respectiv prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, orice pledoarie pentru consolidarea cadrului legislativ românesc în această materie, va fi considerată lipsită de relevanţă.

Dar realităţile economice şi sociale cu care se confruntă populaţia activă a României, ne determină, în calitate de for legislativ al ţării, să abordăm problematica dreptului proprietăţii intelectuale cu seriozitate, decenţă şi profesionalism.

Dacă ne confruntăm cu statisticile în materie, vom constata că nivelul pirateriei software în România atinge cotele cele mai ridicate din spaţiul comunitar, ajungând la 65% în anul 2009. Un studiu al companiei de cercetare IDC relevă faptul că o reducere insignifiantă, în aparenţă, de 10%, a pirateriei software faţă de nivelul din anul 2009 ar conduce la apariţia a 3.711 de locuri de muncă, iar PIB-ul ar câştiga 573 de milioane de dolari.

Păstrând legitimitatea logicii cauză-efect şi a rezultatelor acestui studiu, justificăm impactul determinant al protejării proprietăţii intelectuale în sfera mediului de afacerii, prin sporirea Produsului Intern Brut şi prin flexibilizarea pieţei muncii.

Nu impozitarea drepturilor de autor reprezintă o măsură de consolidare a dreptului proprietăţii intelectuale în România, ci edictarea unor norme care să asigure eficienţă şi coerenţă în practică, la nivel operaţional.

Pledez cu fermitate pentru armonizarea prevederilor actuale din materia proprietăţii intelectuale şi a proprietăţii industriale cu dreptul comunitar în materie şi cu tendinţele jurisprudenţiale ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Mai ales că prin Hotărârea în Cauza - C 235/09 din data de 12 aprilie 2011, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit faptul că "interzicerea unei contrafaceri pronunţată de o instanţă naţională sesizată în calitate de instanţă competentă în domeniul mărcilor comunitare se extinde, în principiu, la întregul teritoriu al Uniunii Europene."

De asemenea, pentru eficientizarea garantării şi protejării dreptului proprietăţii intelectuale, se impune reorganizarea de fond a instituţiilor abilitate în materie, respectiv Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în sensul sporirii atribuţiilor şi a introducerii unor mecanisme de control reconfigurate metodic.

Din perspectiva penală a furtului de proprietate intelectuală, pirateria software, prin prejudiciile pe care le cauzează, prin atingerea adusă drepturilor de autor şi prin frecvenţa cu care se comite, acest fenomen reprezintă un irecuzabil pericol social şi este o bază de pornire către formele organizate de criminalitate şi de conectare la criminalitatea transfrontalieră. În acest domeniu, cooperarea între instituţiile statului, pe de o parte, şi a acestora cu reprezentanţii titularilor de drepturi, pe de altă parte, constituie baza sistemului de protecţie a proprietăţii intelectuale în România.

în calitate de membri ai forului legislativ al ţării trebuie să analizăm în mod unitar problematica dreptului proprietăţii intelectuale şi industriale, în strânsă conexitate cu prevenirea şi combaterea fraudelor şi a furtului intelectual, pentru ca drepturile creatorilor să fie pe deplin recunoscute, garantate şi protejate în sistemul de drept românesc.

Domnul Ion Dumitru:

"Cadastrul funciar şi proiectarea organizării teritoriului trebuie să fie priorităţi ale statului"

Calamităţile naturale, precum seceta şi inundaţiile sunt fenomene care nu ocolesc România. Grav este că atunci când acestea apar se gestionează scandalos de prost, iar după ce au trecut le uităm rapid.

Deşi aceste fenomene lasă în urmă dezastre şi suferinţe prin pierderi de vieţi omeneşti, animale şi bunuri, distrugeri de aşezăminte, lucrări de artă, drumuri şi inundarea terenurilor agricole, se tratează fără a avea o gândire unitară prin care să se diminueze la maximum efectele celor care vor reveni şi a căror intensitate, nefăcând nimic, se va amplifica.

Sistematizarea teritoriului României, în acest moment, trebuie să reprezinte o prioritate în ceea ce priveşte organizarea teritoriului pe zone naturale sau administrative şi elaborarea de studii şi scheme pentru toate sectoarele de utilizare a fondului funciar.

În acest sens, statul trebuie să ia măsuri pentru stimularea şi sprijinirea dezvoltării diferitelor ramuri şi obiective economico-sociale, pe întregul teritoriu al ţării, în mod diferenţiat, în concordanţă cu resursele naturale şi caracteristicile geografice şi climatice ale fiecărei zone naturale sau administrative.

De fapt, sistematizarea teritoriului reprezintă o prognoză ştiinţifică a dezvoltării şi amplasării forţelor de producţie pe un teritoriu concret, pe o perspectivă mai îndepărtată (15-20 de ani). Strategiile şi planurile de dezvoltare a regiunilor trebuie stabilite de către stat prin schemele de sistematizare a teritoriului.

Un exemplu care trebuie bine analizat, îl reprezintă felul cum pe fondul organizării şi sistematizării teritoriului s-a realizat întregul progres economico-social al ţării, este acela al SUA.

Încă de la instaurarea sa ca preşedinte, George Washington a stabilit ca prioritate organizarea şi sistematizarea teritoriului şi pe acest cadru - dezvoltarea căilor de comunicaţii moderne. Întreg teritoriul SUA este parcelat ca o tablă de şah prin drumuri drepte permanente care străbat întreg teritoriu, de la o margine la cealaltă a fiecărui stat, indiferent dacă drumurile întâlnesc un obstacol.

În România, în condiţiile actuale, sistematizarea şi organizarea teritoriului, ca premise ale dezvoltării economico-sociale, au fost şi sunt greu de realizat. În România, proiectul sus menţionat a devenit şi mai greu de realizat, dar nu imposibil, datorită greşelilor din ultimii 21 de ani care ne-au dus cu 55-60 înapoi.

De aceea, în România, organizarea şi sistematizarea teritoriului trebuie să fie atribuite statului, ele reprezentând în principal cadastrul funciar şi proiectarea organizării teritoriului.

Domnul Mircea Duşa:

"Eliminarea subvenţiilor pentru energia termică"

Eliminarea subvenţiilor la încălzire şi apă caldă, începând cu iarna viitoare, măsură discutată de către Guvernul Boc cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, generează reale motive de îngrijorare în rândul populaţiei. În prezent, există trei tipuri de subvenţii acordate pentru agentul termic: cea acordată de la nivel central de către Guvern (45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică), cea acordată de către autorităţile locale şi cea acordată individual în funcţie de veniturile beneficiarilor (tot de la bugetul de stat). Primăriile vor putea da în continuare ajutoare pentru încălzire, dar, având în vedere faptul că majoritatea lor sunt în pragul falimentului, şi acest ajutor poate fi pus, la un moment dat, sub semnul întrebării.

Subvenţia care rămâne este cea directă, acordată consumatorului în funcţie de venit. Dar, şi în această privinţă avem serioase motive de îngrijorare, care ţin mai ales de cuantumul stabilit de Guvern. Dacă se menţin prevederile legislative actuale, 262 lei/lună - pentru un venit de maxim 155 lei pe membru de familie şi până la 19 lei/lună - pentru venituri de maxim 615 lei/membru de familie, înseamnă că vor fi foarte mulţi români care vor plăti încălzirea la preţ întreg, iar de subvenţii vor beneficia un număr foarte redus de persoane.

Iată cum Guvernul Boc pregăteşte încă o lovitură populaţiei. Consecinţele vor fi dintre cele mai grave atât pentru cetăţeni care vor suferi de frig, fie prin economie la consum, fie prin debranşări masive, cât şi pentru administraţiile de bloc care vor acumula datorii mari către furnizorii de agent termic. Potrivit estimărilor făcute de specialişti 337.000 de gospodării vor ajunge în incapacitatea de a-şi plăti factura la încălzire.

Guvernul Boc îşi justifică intenţia prin dorinţa de a cheltui mai bine şi mai eficient banii acumulaţi la bugetul de stat. Este doar o lozincă ieftină, pentru că acest Guvern nu a luat măsuri de creştere a încasărilor, ci doar a tăiat veniturile populaţiei şi alocările bugetare ale diverselor sectoare vitale pentru funcţionarea normală a unei societăţi (educaţie, sănătate etc.).

Dacă economiştii din Palatul Victoria ar lua măsuri de reducere a economiei subterane care în prezent a ajuns la 36% din PIB, faţă de 14,5% din PIB în 2004 şi 21% din PIB în 2008, suntem siguri că ar găsi şi resursele necesare menţinerii ajutoarelor de încălzire şi nu ar mai condamna majoritatea românilor la frig.

Domnul Mircea Duşa:

"Dezvoltarea regională în România"

Oriunde în Europa, politicile de dezvoltare regională au ca obiectiv major atenuarea dezechilibrelor între diferite regiuni prin stimularea investiţiilor în sectorul privat, încurajarea parteneriatelor public-privat, diversificarea activităţilor economice, având ca efect direct al acestora reducerea şomajului şi creşterea nivelului de trai.

În 2004, în România a intrat în vigoare Legea nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România, care stabilea 8 regiuni de dezvoltare, fiecare regiune cuprinzând mai multe judeţe. Principiile care au stat la baza elaborării politicii de dezvoltare regională au fost: descentralizarea procesului de luare a deciziilor la nivel central şi regional, parteneriatul între actorii implicaţi, planificarea prin programe şi proiecte şi cofinanţarea programelor şi proiectelor. Prin cadrul legislativ, creat atunci, se urmărea valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, cu accent pus pe dezvoltarea întreprinderilor, a pieţei forţei de muncă, stimularea investiţiilor, a dezvoltării tehnologice. Politica de dezvoltare regională se dorea a fi un cadru optim pentru investiţiile în infrastructură, dezvoltare rurală, protecţia mediului înconjurător etc.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană politica de dezvoltare regională a devenit foarte importantă din perspectiva maximizării capacităţii de absorbţie a fondurilor structurale. Din păcate, România are performanţe slabe în acest domeniu, iar o revigorare a politicii de dezvoltare regională trebuie să aibă în vedere tocmai acest obiectiv: atragerea banilor europeni. Ceea ce dorim să evidenţiem este faptul că reforma regională înseamnă a stabili competenţe sporite administraţiilor locale, în scopul creşterii ratei de absorbţie şi implicit eliminarea decalajelor. Reforma regională nu înseamnă o reorganizare teritorială. Evoluţia din ultimii ani indicăfaptul că diferenţele economice dintre regiuni încă se menţin.

Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 315/2004 stabileşte reorganizarea regiunilor de dezvoltare din România, mărind numărul acestora de la 8 la 16, grupate în 5 macroregiuni. Dublarea numărului regiunilor nu creşte calitatea şi eficacitatea actului administrativ, ci, dimpotrivă, ar avea efecte opuse, creând o birocraţie şi mai mare. Orice modificare în acest sens ar trebui însoţită de analize serioase a modelului actual de organizare, din care să rezulte necesitatea schimbărilor propuse.

Reforma regională nu trebuie să fie gândită în funcţie de interese de grup, politic sau etnic, ci trebuie să ţină cont doar de posibilităţile creşterii capacităţii de coordonare în interiorul regiunilor create, dar şi între regiuni, astfel încât decalajele economice între acestea să se reducă.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Cine fură azi ... un bou ... ajunge în conducerea PDL!"

Multă vreme am afirmat că PDL-ul este un partid impostor care una spune şi alta face, care a promovat numai interesele personale ale membrilor săi în dauna intereselor cetăţenilor.

Am fost privit ca un opozant mediocru şi invidios care nu ştie decât să critice marile realizări ale guvernării Băsescu-Boc-Udrea şi deseori am avut sentimentul că oamenii pot fi minţiţi cu o uşurinţă dezarmantă.

De aceea, cred că recenta convenţie a PDL ne-a adus în realitatea curentă ceea ce unii ştiam, însă nu aveam suficiente argumente şi pentru cei care se mai îndoiau. promovarea în PDL se face după cum ştie respectivul candidat să fure mai mult.

Exemple:

• Roberta Anastase, meşteră în a fura voturile în Camera Deputaţilor la legile care afectează toată populaţia, a ajuns prim-vicepreşedinte PDL;
• Elena Udrea şi George Scripcaru, primarul Braşovului, specialişti în a face patinoare de 10 ori mai scumpe decât costurile reale;
• Gheorghe Flutur, cel care scrie cu oi pe dealurile ţării, dar care gestionează sute de milioane de euro daţi de guvern;
• Teodor Baconschi, cel care a furat voturi la Paris pentru Traian Băsescu, promite că-şi va perfecţiona hoţia şi va fura la anul un milion de voturi;
• Ioan Oltean, cel care l-a împins în faţă pe fostul ministru Botiş care coordona direct fondurile europene pe proiecte din domeniul protecţiei sociale...

Lista poate continua, pentru că aproape toţi noii conducători aleşi ai PDL au de-a face cu înfruptatul din banul public.

Ne aşteptăm ca în perioada următoare banii ţării să fie la dispoziţia PDL pentru a-şi asigura fondurile pentru viitoarele campanii electorale din 2012 şi să-şi asigure conducerea ţării noastre pentru încă o legislatură...

Sper să ne apere Dumnezeu de un asemenea dezastru, dar mai ştiu că Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă şi în traistă!

Înţeleg şi aş vrea ca tot mai mulţi să înţeleagă că nu trebuie să-i lăsăm să mai câştige vreodată, indiferent cât de tentante vor fi cadourile... otrăvite pe care ni le vor oferi, oricum furate tot din banii noştri...

Domnul Marian Ghiveciu:

"Unde ne aflăm cu agricultura şi unde suntem nevoiţi să plecăm?"

În România, 3,5% din totalul exploataţiilor agricole sunt organizate în exploataţii private mari sau gospodării ţărăneşti mai mari, cu o suprafaţă medie mai mare de 10 ha. Aceste ferme organizate folosesc tehnologii mai bune, practică o agricultură mai intensă, obţin producţii mari şi livrează producţia la export. Peste 4.170 mii de producători agricoli deţin o suprafaţă medie de 2,47 ha, iar 40% dintre aceştia practică o agricultură de subzistenţă. Producţia obţinută de aceştia fiind foarte mică, nu ajunge în piaţă.

Astfel, România realizează la hectarul cultivat o producţie agricolă în euro de 2,47 ori mai mică decât media pe Uniunea Europeană şi mult mai mică decât toate ţările membre ale Uniunii Europene. Din grânarul Europei am ajuns să importăm grâu şi circa 50-80% din restul produselor alimentare.

Nu este de mirare că producţia agricolă este atât de scăzută, deoarece tehnologiile practicate de agricultorii români sunt de un nivel foarte scăzut. În România, pe 76-77% din suprafaţa agricolă se practică o agricultură extensivă, de subzistenţă. Caracterul extensiv al agriculturii României se poate constata şi prin compararea producţiei medii ce revine pe o persoană ocupată în agricultură. În România, producţia finală pe o persoană ocupată în agricultură este de 1,1, în timp ce în Portugalia este de 2,1 şi în Olanda de 9,9.

În România avem o diversitate de condiţii naturale de relief, climă şi sol, propice pentru o diversitate de culturi agricole, de specii şi categorii de animale, pentru o diversitate de sisteme de agricultură şi de structuri de exploataţii agricole. România are posibilităţi mari să respecte principiile şi obiectivele Politicii Agricole Comunitare.

Dar toate acestea trebuie realizate în paralel cu dezvoltarea agriculturii, cu îndeplinirea de către aceasta a funcţiei sale principale: asigurarea securităţii alimentare a populaţiei, din producţia internă. În acest sens, trebuie puse de acord interesele pe plan european cu interesele populaţiei României.

Exodul spre Vest al românilor poate fi diminuat numai prin dezvoltarea economică a ţării, în primul rând a agriculturii şi activităţilor de prelucrare a produselor agricole şi a altor activităţi neagricole în spaţiul rural.

În final, trebuie să apelez la îndemnul marelui om de ştiinţă Gheorghe Ionescu-Şişeşti: "un popor ajunge creator de civilizaţie şi dobândeşte dreptul de a trăi neatârnând atunci când prinde conştiinţă de sine, când îşi cunoaşte zestrea spirituală, moştenirea istorică şi pământul său propriu, cu tainele pe care le închide în sânul său şi cu viaţa care o desfăşoară pe toată întinderea lui."

Faţă de cele prezentate, urgent, Guvernul Boc trebuie să se întoarcă cu faţa spre agricultură pentru a găsi căi şi măsuri pentru relansarea acesteia.

Domnul Mircea Grosaru:

"Alegerile din PDL şi reaşezarea forţelor politice"

Desigur că în aceste zile care au trecut, cel mai important eveniment politic din România îl reprezintă Convenţia naţională a partidului de guvernământ, care, după amânări, tatonări şi reprogramări de date, a reuşit să convoace cel mai înalt forum în care multe s-au spus.

Odată cu trecerea acestei Convenţii naţionale şi a altor adunări similare ale altor partide, putem spune că politica din România a intrat din nou în linie dreaptă sau pe un făgaş normal de construcţie a unor echipe care să facă faţă celor mai cumplite examene din politică, alegerile locale şi alegerile parlamentare din anul 2012.

Ambele alegeri au o încărcătură la fel de puternică şi, dacă ar fi să spunem care sunt mai importante, nu putem spune decât că cele mai importante sunt cele mai apropiate, adică cele locale, pentru că, după o tradiţie românească, putem spune că: să vedem ce se întâmplă la locale, apoi... vom mai vedea.

Acest "apoi vom vedea" ne caracterizează pe toţi românii, dar, după cum se prezintă scena politică românească la ora actuală, sunt sigur că vor fi multe mişcări de repoziţionare a forţelor, de separare a celor două curente politice - de dreapta sau de stânga -, mai bine spus de regrupare pe doctrine a ceea ce politica din România nu a reuşit să facă după mai mult de 20 de ani de democraţie.

Întrebarea ar fi una firească: cine este de dreapta şi cine este de stânga în România?

Din păcate, tot politica poate a făcut ca doctrinele să se amestece şi să nu mai existe parcă nici dreapta, nici stânga şi cu atât mai multe centru-dreapta sau centru-stânga.

Personal, consider că după 20 de ani de căutări şi politica va trebui să se reaşeze după principii europene consacrate, aşa cum şi celelalte lucruri în România au început să se contureze: legislaţie, economie şi de ce nu şi politica.

Prevăd o reaşezare a principiilor politice şi în ţara noastră, la fel cum este şi va rămâne şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene, chiar dacă tentaţia ne face să spunem că la noi este parcă altfel, sau că multe obiceiuri nu se potrivesc cu cele europene.

Cred cu putere în faptul că şi România va reprezenta ceea ce a reprezentat odată, că viaţa cetăţenilor va fi mai bună la noi decât la alţii, pentru că avem aceste posibilităţi.

Domnul Mircea Grosaru:

"Alegerile din PDL şi noua etapă din politică"

După vechile cutume ale politicii din România, alegerile în partidul de guvernare au fost aşteptate cu interes de către clasa politică actuală, dar mai ales de către cei din PDL. Desigur că mobilizarea în jurul unui asemenea eveniment începe cu mobilizarea în jurul liderului în funcţie, ce porneşte întotdeauna cu prima şansă în recâştigarea poziţiei de lider, mai ales când acesta este şi prim-ministru, aşa cum de-a rândul anilor s-a întâmplat cu toţi cei care şi-au recâştigat poziţiile.

De data aceasta, s-a încercat a se induce idei precum că PDL încearcă altceva, în afară de "modernizarea României", altceva în sens politic, şi anume că la Convenţia naţională de alegeri totul se va desfăşura după un cu totul alt registru decât până în prezent, că vor fi alegeri libere şi că poate participa oricine doreşte să ocupe funcţia de preşedinte.

Dovada acestora trebuia şi ea acoperită în persoane care să-şi declare aceste intenţii şi să se înscrie în cursa pentru primul fotoliu din partid.

Până aici totul a fost acoperit şi de fapte, însă, cu ochii în ecranele televiziunilor, parcă ne reaminteam pe timp ce ne apropiam de final din ce în ce mai mult că acest "scenariu" l-am mai întâlnit şi cu alte ocazii, la alte partide, cu alţi "actori", în alte săli, cu alt decor şi alte interese. Aşadar, conform aşteptărilor şi nimic care să modifice ceva care nu se poate mişca, a fost reales preşedinte tocmai cel care pornea favorit, pentru că altcineva nu putea, nu avea pârghiile necesare.

Mult mai interesantă este perioada următoare, pentru că echipa susţinătoare doreşte la rându-i să fie susţinută, şi cum în politică nu-i poţi susţine pe toţi, rămâne de văzut cum vor fi împărţite funcţiile de conducere când unii câştigă, iar alţii ocupă funcţii de conducere importante, în calitate de opozanţi.

Dilema este şi mai mare în ceea ce priveşte colaborarea lor pe parcursul perioadei ce urmează, pentru că România are nevoie de soluţii economice, iar sondajele de opinie spun că încrederea în partidul de guvernare este destul de mică.

Se poate ca după ce toate alegerile din principalele partide politice să se fi încheiat să se construiască alte strategii, de care încă nu s-a mai auzit, se poate ca totul să reînceapă cu negocierile ce mult timp s-au lăsat aşteptate. Aşteptăm o perioadă mult mai fierbinte decât până acum.

Domnul Mircea Grosaru:

"Alianţele şi orgoliile în politică"

Alianţele politice apar şi dispar odată la 4 (patru) ani, în funcţie de nemulţumirile cetăţenilor, care sunt puşi în situaţia de a vota de fiecare dată altceva, în marea lor majoritate printr-un vot negativ, împotriva fostei guvernări. Se cunosc nume de politicieni, locali mai ales, dar şi de la nivel central, care au candidat o dată la 4 (patru) ani din partea unei alte formaţiuni politice şi au reuşit să-şi recâştige mandatul.

Se cunosc partide care şi-au schimbat odată la 4 (patru) ani denumirea şi au pregătit programe de guvernare, dacă nu total schimbate, măcar modificate, şi au reuşit să supravieţuiască. Cât despre schimbarea conducerii, aproape că a devenit o cutumă ca odată ajunşi în opoziţie să-şi schimbe şi conducerea centrală, cu tot cu componentele teritoriale, de dragul de a avea o schimbare.

Dar cu doctrina cum rămâne? Nici vorbă de schimbare de doctrină, pentru că aproape nu există.

Partidele declarate de stânga, ne amintim că au fost nevoite de conjuncturi economice să ia măsuri de dreapta şi invers, aşa că nimeni nu mai crede în doctrină. Cel puţin aşa pare şi aşa spun toate sondajele, oricare ar fi ele. Intrat în labirintul campaniilor electorale şi odată cu acestea în viaţa politică, nu trebuie să faci mare lucru, pentru că eşti tras spre anumite gesturi, fapte şi măsuri care au sau nu au rostul lor, va trebui să le faci, pentru că altfel sari din sistem. Putem vorbi în politica românească şi de orgolii, mai mici sau mai mari, în numele partidului sau al unor persoane din anumite formaţiuni politice, iar în majoritatea lor acestea constau în replici mai mult sau mai puţin tendenţioase la adresa unor persoane care la rândul lor, de pe poziţie de opozant, îşi dau cu părerea de multe ori despre probleme pe care nu le stăpânesc bine, dar care "dau bine pe sticlă."

Înainte de toate însă, interesele de grup politic sunt cele care au întâietate şi care domină decizia politică din fiecare partid. Alianţe au fost, sunt şi vor fi în continuare în politica românească, până când lucrurile se vor stabiliza, iar stabilitatea în România este mult legată de economie.

Economia românească, precum şi politica, evoluează într-un ritm cerut de realităţi, şi nu într-unul pe care ni l-am dori fiecare dintre noi, pentru că şi alţii au pornit-o la fel ca noi şi poate mai rău.

Domnul Titi Holban:

În timp ce bunăstarea este din ce în ce mai evidentă la reprezentanţii de funte ai Guvernului Boc, precum şi la clientela ce îi înconjoară, România reală, a celor mulţi, se confruntă cu o stare din ce în ce mai accentuată de sărăcie. Cei care au scăpat de coşmarul concedierilor şi încă mai au un loc de muncă se văd în situaţia în care nu mai reuşesc să îşi plătească dările şi să asigure un trai decent pentru familiile lor.

Este adevărat că este mult mai lesne să controlezi o naţiune sărăcită şi împovărată decât să te chinui să găseşti soluţii care să aducă bunăstarea. În condiţiile în care reprezentanţii guvernului se laudă cu faptul că implementează reforme pentru România, populaţia acestei ţări se vede lipsită de orice şansă şi niciun domeniu nu beneficiază de vreun ajutor sau stimul concret pentru dezvoltare.

De exemplu, realizările Guvernului în domeniul agriculturii se traduc prin faptul că toate statisticile oficiale arată că la patru ani de la aderarea la Uniunea Europeană avem cei mai săraci agricultori din Uniunea Europeană. Şi asta şi pentru că realizările coaliţiei de guvernare în domeniul agriculturii sunt scumpirea "galopantă" a alimentelor, necultivarea terenurilor, dar şi creşterea evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscală a atins un prag fără precedent în agricultură. Se vorbeşte de o cifră anuală record de peste 1 miliard de euro numai în domeniul cerealelor şi peste un miliard de euro în domeniul panificaţiei. Deşi ministrul Tabără a anunţat în repetate rânduri că este la curent cu amploarea evaziunii fiscale din agricultură, Ministerul Agriculturii nu a propus nicio măsură pentru scoaterea din economia neagră a sectorului agricol a sumei de peste 2 miliarde de euro.

În aceste condiţii, nu pot să nu acuz actualul Executiv de dezinteres faţă de problemele a sute de mii de români care trăiesc din agricultură şi mai ales de nepăsare faţă de un domeniu care ar putea reprezenta o şansă reală pentru economia românească.

Domnul Florin Iordache:

"Votul prin corespondenţă - miracolul care salvează PDL"

La recenta Convenţie naţională a PDL am aflat că salvarea acestei formaţiuni politice vine prin introducerea votului prin corespondenţă, care ar trebui să le aducă 1.000.000 de voturi. Este anormal când acest anunţ vine de la domnul Teodor Baconschi, care este şi ministru de externe, şi care ar fi trebuit să ne anunţe când românul de rând va trăi mai bine şi când speranţa că tinerii vor rămâne să trăiască aici va exista.

Din păcate, experimentul alegerilor din 2009, când domnul Baconschi era la Paris şi unde s-a demonstrat că se poate vota şi în 10 secunde, se vrea să fie extins la scară naţională. Ceea ce este evident este că numai prin fraudă se mai pot câştiga alegerile de către PDL, iar introducerea votului prin corespondenţă ar reprezenta soluţia-miracol.

Un partid responsabil s-ar preocupa mai mult de calitatea vieţii oamenilor, de creşterea speranţei de viaţă, şi nu de a înşela şi de a păcăli oamenii în campanii electorale festiviste.

Un lucru este cert: PDL este conştient că numai prin fraudă mai poate câştiga alegerile şi de aceea doreşte introducerea votului prin corespondenţă.

Doamna Mariana Câmpeanu:

"Lăcomia guvernanţilor români afectează negativ imaginea României în lume"

Scandalul în care a fost implicat fostul ministru Ioan Botiş pare că este un eveniment de domeniul trecutului. S-a încercat muşamalizarea acestuia şi închiderea oricăror reacţii şi comentarii prin actul de demisie a unui ministru care, oricum nu reprezenta vreo pierdere notabilă pentru Guvernul Boc. În acest fel, preşedintele PDL a crezut că poate să îndepărteze blamul corupţiei de partidul pe care îl conduce şi de imaginea guvernului său. Ceea ce însă acesta nu estimează corect este tocmai faptul că scandalul Botiş nu este vreo dezvăluire, ci reprezintă o confirmare a faptului că autorităţile de la palatul Victoria şi-au făcut un obiectiv major din deturnarea banului public către interesele de partid şi ale clientelei politice.

Mai mult decât atât, dacă autorităţile române aleg să nu mai pomenească de scandalul Botiş, iată că trei eurodeputaţi cer Comisiei Europene să se pronunţe în acest caz. Aceştia au adresat o interpelare Comisiei Europene privind măsurile pe care această instituţie intenţionează să le ia în cazul fostului ministru al muncii Ioan-Nelu Botiş, în condiţiile în care acesta este acuzat de conflict de interese într-o speţă în care sunt implicate fonduri europene. Se solicită punctual de vedere al Comisiei Europeane asupra faptului dacă Oficiul European de Luptă Antifraudă a fost sesizat şi dacă s-a pronunţat în acest caz. De asemenea, Comisia Europeană va trebui să se pronunţe şi asupra evaluării obiectivelor proiectului finanţat prin fonduri europene, precum şi asupra oportunităţii implicării unor experţi precum soţia fostului ministru.

Astfel, este evident că scandalul Botiş nu este doar un scandal naţional. Acest act de fraudă se produce într-un context european în care România este privită cu scepticism în mai multe domenii, precum acordarea statutului de membru al spaţiului Schengen sau gestionarea problemei imigranţilor români. Este cu atât mai important ca România să aibă o abordare corectă şi onestă în toate problemele şi mai ales în ceea ce priveşte gestionarea de fonduri europene.

Doresc să atrag atenţia autorităţilor române asupra faptului că scandalul Botiş este de natură să aducă un alt prejudiciu de imagine ţării noastre, nu numai în percepţia publică internă, cât şi în raport cu alte state europene.

Domnul Cornel Pieptea:

"Despre libertatea mea şi a celorlalţi"

Am venit în faţa dumneavoastră pentru a trage un mare semnal de alarmă. Deşi statul român garantează, prin constituţie, libertatea individuală, dreptul la viaţă şi la o dezvoltare armonioasă a copiilor, tot statul român încalcă aceste frumoase deziderate. Una dintre formele prin care face acest lucru îl constituie unele retrocedări în natură acordate foştilor proprietari.

Ca liberal, consider că proprietatea este o valoare absolută a individului şi un mijloc prin care îşi poate urma raţional calea spre fericire. De aceea voi milita fără ezitare pentru reconstituirea dreptului la proprietate al celor deposedaţi de patrimoniul propriu de către statul român.

Totuşi, nu voi accepta niciodată absolutismul normei legale, care în acest moment face ca porţiuni din terenurile şcolilor, dispensarelor medicale sau ale altor instituţii de interes comunitar să fie înapoiate foştilor proprietari, cu preţul creării unor dezechilibre majore în comunitatea în care se produc.

Am să vă dau un exemplu cât se poate de clar: în cartierul meu, în Militari, unde locuiesc peste 100.000 de cetăţeni, există doar câteva locuri de joacă, foarte modeste ca dotări şi mărime. Ei bine, chiar şi aşa, unul dintre aceste locuri de joacă face obiectul unei retrocedări în natură, câteva mii de persoane fiind private de posibilitatea de a-şi duce copiii într-un loc de joacă.

Cu alte cuvinte, dreptul la fericire al acestor oameni şi dreptul la o dezvoltare armonioasă al copiilor este încălcat de către instituţiile statului, incapabile să ofere proprietarului terenului o altă alternativă de reconstituire a proprietăţii. Partea cea mai tristă este că nu există alte posibilităţi de creare a unui nou loc de joacă în apropiere, copiii fiind nevoiţi să se joace pe stradă, printre maşini.

Trecând peste încărcătura emoţională a unei astfel de acţiuni, vă adresez îndemnul, domnilor şi doamnelor colegi, să încercăm să modificăm cadrul legal, astfel încât acest gen de situaţii să nu mai apară. O soluţie ar putea fi crearea posibilităţii legale pentru instituţiile locale de achiziţionare a unor asemenea terenuri care, în mod obligatoriu, să devină parcuri şi locuri de joacă, cu atât mai mult cu cât urbanizarea actuală nu mai permite identificarea unor noi terenuri, cu o astfel de destinaţie comunitară.

Domnul Mircia Giurgiu:

"Papa ioan paul al II-lea ar putea da numele unei pieţe din cluj-napoca"

În municipiul Cluj-Napoca, una dintre pieţe poartă numele lui Karl Liebknecht (1871-1919), care a fost un socialist german şi, totodată, cel care a declanşat revoluţia comunistă a muncitorilor din Berlin şi a organizat trupele paramilitare Spartakus şi publicaţia "Steagul Roşu", pentru a face din Germania al doilea stat comunist, după Rusia lui Lenin. A fost ucis de militarii din FreiKorps, în ianuarie 1919.

În schimb, propun schimbarea denumirii Pieţei Karl Liebknecht în Papa Ioan Paul al II-lea, o personalitate mai paşnică şi mai proeminentă. Papa Ioan Paul al II-lea s-a născut cu numele de Karol Józef Wojtyła, 18 mai 1920, în Wadowice, Polonia şi a murit pe 2 aprilie 2005, la Vatican, a fost papă al Bisericii Catolice - episcop al Romei - şi suveran al statului Vaticanului, ales în 16 octombrie 1978.

A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 - aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi al lui Pius al IX-lea (31 ani).

Papa Ioan Paul al II-lea rămâne, fără îndoială, pentru români cel care a numit ţara noastră "grădina Maicii Domnului". Fostul suveran pontif a fost prezent în România în anul 1999, în perioada 7-9 mai, la invitaţia preşedintelui României de atunci, Emil Constantinescu.

Din toate aceste considerente, credem că se impune schimbarea numelui acestei pieţe.

Doamna Manuela Mitrea:

"Eliminarea subvenţiei la energia termică aduce îngheţul în casele românilor"

Când a semnat precedentul acord cu FMI, Guvernul Boc s-a angajat să taie salariile şi le-a tăiat. S-a angajat să impoziteze pensiile şi le-a impozitat! De asemenea, s-a angajat să mărească TVA-ul şi l-a mărit!

Toate aceste măsuri le-a luat fără să-i pese de oameni, iar acum, fiind orb şi surd la durerile românilor, în pregătirea noului acord cu aceeaşi instituţie procedează la fel: se angajează să elimine subvenţia la energia termică, nepăsându-i de milioanele de români aflaţi sub limita sărăciei.

Subvenţia la căldură a fost aprobată în 1999 de Guvernul Isărescu şi reprezenta o cotă-parte din preţul de producţie al energiei termice ce se compensa de la bugetul de stat. Pentru a fi în acord cu legislaţia europeană, în anul 2006 a trebuit să renunţăm la acest mod de subvenţionare a energiei termice, dar pentru că preţul la gazul metan din 1999 până în 2006 a crescut de zece ori şi pentru că populaţia nu putea să suporte preţurile care au rezultat, a fost adoptată Ordonanţa nr.36/2006. Acest act normativ prin care se compensa o parte din costul combustibililor a avut aprobarea Comisiei Europene, iar oamenii care foloseau încălzirea centralizată plăteau gigacaloria cu aproximativ 150 de lei, faţă de 300 lei, cât era preţul ei. În timp, preţurile s-au schimbat de la oraş la oraş, în funcţie de eficienţa operatorilor, a vechimii instalaţiilor, dar în general, la nivelul ţării, se stabilizaseră în jurul a 260 până la 300 lei gigacaloria, preţul real.

Şi în 2006 s-a stabilit ca o parte din acest preţ să fie compensat de la bugetul de stat şi de la bugetul autorităţilor locale. Bugetul de stat compensa până la 45% din preţul combustibilului, iar diferenţa trebuia asigurată de autorităţile locale.

Vestea eliminării subvenţiei la energia termică a creat îngrijorare în rândul oamenilor, dar şi în primării, deoarece populaţia nu va putea suporta preţurile nesubvenţionate, iar autorităţile locale nu au fondurile necesare pentru a o suplini.

Înainte de 1989, românii tremurau de frig în case pentru că nu se dădea căldură; începând cu iarna anului 2011, din cauza Guvernului Boc, românii vor sta în frig pentru că nu-şi vor putea permite să plătească căldura.

Stimaţi colegi, noi în Parlament reprezentăm cetăţenii ţării.

Noi nu ne permitem să fim precum Guvernul Boc, orb şi surd la durerile românilor, şi de aceea va trebui să adoptăm acte normative în favoarea oamenilor, menite să-i protejeze de măsurile guvernanţilor.

Domnul Ioan Oltean:

«Ce mesaj transmite opoziţia? Văicăreala, singura "soluţie"!»

Deşi mai este ceva timp până la declanşarea alegerilor, luările de poziţie şi declaraţiile oficiale ale partidelor aflate în opoziţie şi conjunctural în alianţe ne fac să ne simţim în plină campanie electorală.

Ceea ce este de-a dreptul simptomatic şi a devenit supărător şi chiar îngrijorător pentru această perioadă sunt tocmai lamentările, ca să nu zic văicărelile unora, produse în direct, la televiziuni, la ore de maximă audienţă sau în timpul desfăşurării unor evenimente de interes pentru cetăţenii responsabili.

Cabotinii nu fac decât să deplângă, în viziunea lor pesimistă şi în lipsa unor idei constructive, "halul" în care a fost adusă "ţărişoara" noastră. Este de prisos să mai spun că aceştia, fără să vină măcar o singură dată cu vreo soluţie, preferă, căci este mai comod şi chiar mai convenabil, să afişeze, cu afectare, o atitudine funebră, dătătoare de depresii, şi să arunce cu noroi, purtând cu tupeu masca inocenţei politice.

Altă temă preferată care, cu concursul larg al unor televiziuni, ne este zilnic prezentată, este certitudinea privind fraudarea viitoarelor alegeri. Bineînţeles că sunt acuze nefondate, vorbe goale, lipsite de sens şi conţinut, săgeţi veninoase aruncate de oameni iresponsabili, care nu sunt în stare să facă altceva.

Stimaţi colegi, fraudarea alegerilor, dacă ideile clamate de opoziţie ar fi adevărate, ar însemna nu numai un real pas înapoi pe drumul democraţiei, dar şi o afectare gravă a libertăţilor cetăţeneşti, a drepturilor fundamentale ale fiinţei umane.

Se pune, firesc, întrebarea: Cât de îndreptăţite sunt aceste acuze care imprimă în societate un conţinut pe cât de grav, pe atât de alarmant? Slujeşte cu adevărat această atitudine, democraţiei?

România se află acum într-un moment cu adevărat istoric. Măsurile pe care actualul guvern le-a luat nu a mai avut curajul să şi le asume nimeni, până acum. Nimeni nu a mai vrut să acumuleze atâtea nemulţumiri imediate, cu riscul pierderii unor procente de popularitate.

Cu toate acestea, nu este loc de întors pe acest drum!

Iar orice încercare de fraudare a alegerilor ar însemna un gest de sinucidere politică, şi, atenţie, nu numai a partidelor aflate la putere, ci, în egală măsură, şi a celor care acum nu fac decât să arate cu degetul.

Deci, cât de îndreptăţită este "certitudinea" opoziţiei că în România totul merge prost, iar rezultatele viitoarelor procese electorale, câte vor fi ele de acum încolo, vor fi măsluite?

Vă spun eu: Este, de fapt, o altă încercare de a justifica "avant la lettre" insuccesul pe care opoziţia îl va înregistra la viitoarele alegeri!

Domnul Vasile-Silviu Prigoană:

"Să nu uităm de educaţia copiilor cu dizabilităţi"

în România, educaţia este un drept garantat, nu un unul care trebuie câştigat. Copilul, în orice condiţie s-ar afla, nu trebuie să-şi cucerească dreptul la a învăţa, indiferent de situaţie socială, boală sau dizabilitate.

După anul 2000, la nivelul Uniunii Europene s-au produs progrese importante în realizarea efectivă a unui spaţiu european extins al educaţiei. Obiectivele strategice în domeniul educaţiei şi formării profesionale, structurate în documentele elaborate de Comisia Europeană pentru Educaţie, vizează cu prioritate facilitarea accesului la educaţie şi promovarea egalităţii de şanse.

Îmbunătăţirea accesului la educaţie şi formare pentru categoriile de persoane defavorizate, copii şi tineri cu dizabilităţi, este un alt obiectiv prioritar pe care statele membre sunt chemate să-l urmeze.

Educaţia incluzivă reprezintă o bază importantă pentru garantarea egalităţii de şanse persoanelor cu nevoi speciale în toate aspectele vieţii acestora, iar sistemele de educaţie din toate statele europene trebuie să devină flexibile, capabile să răspundă nevoilor variate, adesea complexe şi specifice ale acestor elevi.

În România, educaţia copiilor cu dizabilităţi se derulează atât în unităţi de învăţământ special, cât şi în unităţi de masă, şcoli incluzive, care au posibilitatea de a primi copiii cu cerinţe educaţionale speciale.

În ultimii ani, acest proces de incluziune şcolară a luat amploare, astfel încât un număr mare de copii cu cerinţe educative speciale au rămas să înveţe împreună cu ceilalţi copii, în învăţământul de masă.

Cu toate acestea, în sistemul de învăţământ special cuvântul care guvernează educaţia copiilor cu dizabilităţi este inechitatea. Şcolile speciale pentru copiii cu deficienţe senzoriale (surzi şi nevăzători) sunt slab dotate cu materiale şi mijloace educaţionale adecvate, iar calitatea procesului educativ are astfel mult de suferit.

O problemă deosebită cu care se confruntă tot sistemul de educaţie specială este lipsa manualelor, iar ministerul nu a rezolvat această problemă, deşi există promisiuni de câţiva ani buni. În acest sens, este relevant faptul că pentru elevii cu deficienţă mintală ultima editare a manualelor a fost în anii `70.

Mai mult, metodologia privind mobilitatea cadrelor didactice permite accesul într-o şcoală specială fără niciun fel de formare specifică. Nici cadrele didactice care au integraţi în clasă elevi cu dizabilităţi senzoriale nu beneficiază de formare sau sprijin din partea sistemului. Majoritatea profesorilor învaţă limbajul semnelor sau alfabetul Braille de la elevii mai mari sau de la părinţii acestora.

Şi toate aceste lucruri se petrec pentru nivelul de învăţământ obligatoriu. Şcoala nu-i sprijină, societatea nu le respectă drepturile şi nu-i acceptă, egalitatea de şanse rămânând, astfel, doar un deziderat.

Domnul Iulian Claudiu Manda:

După un sfârşit de săptămână în care s-au anunţat cu surle şi trâmbiţe evenimente importante pe scena guvernamentală, am constatat cu toţii că de fapt nu s-a produs nicio schimbare: PDL merge în continuare pe mâna lui Traian Băsescu! Tot ce am văzut zilele acestea la televizor a fost doar o dezbatere despre menţinerea PDL la putere, şi în niciun caz nu a fost vorba despre alegeri în adevăratul sens al cuvântului. Se ştia foarte bine de la început că Emil Boc va avea toate voturile primarilor care au primit fonduri sau cărora li s-au promis sume mari de bani. Cum să te lupţi cu aşa ceva? Cumpărarea voturilor este singura strategie pe care PDL o foloseşte fără excepţie.

Românii se aşteptau ca măcar la acest congres să se vorbească şi despre soluţii economice cu care PDL să vină în interesul lor şi cu ajutorul cărora să salveze categoriile sociale afectate de sărăcie. Dar singura doleanţă a PDL a fost aceea de a distruge opoziţia, pentru a-şi menţine puterea, şi entuziasmul nefiresc pentru o ţara aflată în criză economică, pe care l-au afişat cei 1.400 de delegaţi portocalii.

Dar oare cum a fost posibil ca preşedintele Traian Băsescu să declare că PDL este partidul care a făcut cel mai mult bine României? Oare Preşedintele s-a uitat vreodată în ochii unui bătrân care după ce a muncit o viaţă întreagă nu îşi mai permite să cumpere medicamente, sau în ochii vreunei mame care nu îşi mai poate trimite copilul la şcoală? Sunt convins că nu, pentru că altfel nu şi-ar fi îndemnat partizanii să fie mândri de faptele lor. Ar fi redus cheltuielile guvernamentale şi nu şi-ar fi permis să cheltuiască din banii publici pentru competiţia internă a partidului şi nici nu ar mai fi apelat la lacrimi, singurul lui instrument de impresionare a opiniei publice. Dar vă garantez că va veni şi ziua în care vor plăti pentru fiecare ban cheltuit din bugetul statului.

Important este că s-au spus totuşi şi câteva adevăruri despre partidul de guvernământ. Vasile Blaga a recunoscut că acest partid nu funcţionează şi că se îndreaptă către o catastrofă. Un adevăr atât de vizibil pentru milioanele de români sacrificaţi de Guvernul PDL, în fruntea căruia se află oameni pătaţi de corupţie şi abuzuri.

Ce înseamnă pentru români mesajul "reforma va continua", transmis cu patos de Traian Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea? Înseamnă că situaţia românilor se va înrăutăţi, în timp ce PDL va continua să se înfrupte după bunul plac din banii noştri. Dar nu uitaţi, dragi colegi din PDL, că românii nu vor dormi şi nu-i veţi mai putea păcăli încă o dată.

Domnul Cristian Rizea:

Comisia Naţională de Statistică a anunţat oficial ieşirea din recesiune. Guvernanţii au ieşit din nou cu declaraţii de manipulare asupra populaţiei, cum că situaţia României este una bună şi ne îndreptăm spre o îmbunătăţire considerabilă.

Situaţia reală este în continuare una total diferită, pentru că ieşirea din recesiune nu înseamnă nici pe departe ieşirea din criza economică. Înseamnă doar că punctul critic a fost atins, mai rău de atât nu se mai prea poate. Însă creşterea reală, cea pe care o vor simţi şi buzunarele românilor, este încă departe. Ca dovadă, inflaţia este în continuare foarte mare, iar şomajul este mult peste limită.

Actualul cabinet promite relansare economică şi pune haosul în care ne aflăm de câţiva ani încoace pe seama reformării României. Ideile ar fi multe, doar că nu are cine să le pună în aplicare. Din păcate, actualul guvern nu prezintă credibilitate, capacitate de sinteză şi competenţă, aspecte care nu ne permit să trecem la următoarea etapă.

Aşadar, criza se rezumă la o criză de competenţă şi de credibilitate, care nu pare să prezinte vreun final. Guvernanţii tergiversează adevăratele probleme ale acestei ţări, înlocuindu-le cu episoade nesemnificative şi lipsite de importanţă.

Domnul Marius Rogin:

"Israelul la 63 de ani"

Orice se poate spune - şi s-au şi spus despre Israel adevăruri, semiadevăruri, minciuni gogonate. Un singur lucru nu se poate spune, pentru că n-ar crede nici duşmanii şi nici prietenii săi.

Apărut pe când cerurile Europei abia începeau, timid, să se limpezească, să scape de mirosul morţii şi de fumul rugurilor aprinse de nazişti în sistemul lor concentraţionar, în care Hitler şi ai săi exterminaseră 6 din cele 11 milioane de evrei europeni, Israelul este şi numără, indiscutabil, vizionara mişcare sionistă, condusă la un moment dat, cu mult succes, de Theodor Herzl. Prin intermediul afacerii Dreyfuss, la cumpăna veacurilor XIX şi XX, ziaristul austriac avea să înveţe, în calitatea sa de corespondent de presă la Paris, că antisemitismul nu e doar un fenomen şi o maladie demodată, un soi de canibalism al vremilor străvechi, pe care civilizaţia îl lasă automat în urmă pe măsură ce progresează. Descoperind că ura faţă de evrei rămâne o boală acută chiar şi în occidentul iluminat, Herzl avea să-şi scrie epocala carte, intitulată "Statul evreu".

A urmat, în 1917, declaraţia Balfour, semn indubitabil că, pentru foarte scurtă vreme, englezii au înţeles şi au promis să promoveze imperativul repatrierii evreilor exilaţi de pe meleagurile biblice.

Nazismul şi fascismul, cu tot cortegiul lor de discriminări antievreieşti, au accelerat şi intensificat procesul reîntoarcerii credincioşilor mozaici în Ţara Sfântă şi în Oraşul Sfânt, din care fuseseră alungaţi de romani.

La 29 noiembrie 1947, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite avea să hotărască, în pofida voinţei Marii Britanii, pe-atunci putere colonială, împărţirea Palestinei şi înfiinţarea unui stat evreu, alături de unul arab. Evreii au acceptat decizia, arabii nu.

Consecinţele acestui refuz se cunosc. Au urmat o serie întreagă de războaie, între care cel de independenţă, din 1949, şi cel zis "de 6 zile", din iunie 1967, câştigate toate de evrei. Răstimpul dintre variile conflagraţii militare s-a văzut umplut cu decenii de terorism antiisraelian şi cu revendicări mutuale de teritorii, considerate arabe - şi ca atare ocupate de israelieni. Concomitent, antisemitismul, socotit în vest, decenii la rând, intolerabil, după catastrofa nazistă, s-a reivit încetul cu încetul în scenă, începând să domine nu doar lumea islamică şi arabă, ci, pe alocuri, şi vestul Europei, în formula sa antisionistă.

În cele peste 6 decenii trecute de la fondarea sa, Israelul actual se confruntă cu o serie de schimbări, aparent fundamentale, ce vizează atât conştiinţa sa de sine, cât şi regiunea în care există. Conştiinţa de sine, pentru că, în faţa încercărilor antisemite de transformare a statului evreu într-o entitate ilegitimă, a devenit clar că proiectul sionist, o istorie, altminteri, de mare succes, a dat totuşi greş în tentativa de a le redea evreilor nădăjduita normalitate în regiune, fiindcă nu e clar încotro se va îndrepta ea după "arabeliunile" din zonă.

Pe de altă parte, dat fiind caracterul formidabil al provocărilor care confruntă statul evreu încă de la înfiinţarea sa, e cert că, sărbătorind 63 de ani de-atunci, israelienii au toate motivele să fie mândri de ceea ce au realizat - cel mai bătrân stat tânăr din istorie.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Restructurarea ANAF - cheia pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat şi susţinerea mediului privat"

Într-o intervenţie scrisă de acum două săptămâni treceam în revistă măsurile întreprinse în ultimul timp de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în vederea creşterii gradului de colectare a resurselor financiare publice şi pentru sprijinirea mediului de afaceri. Printre aceste măsuri aminteam de implementarea declaraţiei unice, intensificarea verificărilor pe anumite domenii cu risc fiscal, cum ar fi achiziţiile intracomunitare de legume-fructe şi alte produse alimentare, comerţul cu produse accizabile, reducerea deficitului de forţă de muncă fiscalizată şi a numeroaselor excepţii de la regimul fiscal general ş.a.m.d.

Tot la începutul lunii mai, preşedintele ANAF, domnul Sorin Blejnar, a anunţat că va mai fi luată o măsură cu acelaşi scop - eficientizarea activităţii Agenţiei şi creşterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat - care face parte, la rândul ei, din programul complex de restructurare a activităţii fiscale din România, program la care ţara noastră s-a angajat în faţa organismelor internaţionale. Măsura vizează desfiinţarea, până în luna septembrie a acestui an, a 150 de administraţii financiare, reprezentând mai mult de o treime din cele 424 de unităţi existente în prezent. În principiu, este vorba despre administraţii comunale şi orăşeneşti cu o pondere mică în veniturile colectate de ANAF la bugetul statului.

Guvernul actual şi-a asumat răspunderea să promoveze şi să susţină adoptarea unui nou set de măsuri fiscale, care să răspundă, pe de o parte, nevoilor mediului de afaceri, şi, pe de altă parte, preocupărilor legate de creşterea eficienţei administrării veniturilor publice şi a nivelului de conformare şi combatere a fraudei şi evaziunii fiscale. Este un angajament curajos, dar necesar. Reforma ANAF trebuie să continue în acelaşi sens. De aceea, este necesară creşterea eficienţei acţiunilor tuturor structurilor de inspecţie fiscală, inclusiv prin înfiinţarea şi funcţionarea viitoarei Direcţii de Verificare a Marilor Averi Nedeclarate şi Neimpozitate, prin implementarea unor metode moderne de abordare a actului de control (metodele indirecte de inspecţie fiscală) şi a unor metodologii utilizate pe scară largă în ţările comunitare, precum şi prin modernizarea sistemului IT şi de fraudă în domeniul TVA, precum şi introducerea unor aplicaţii noi de control electronic.

Trebuie continuat, de asemenea, procesul de simplificare a sistemului de taxare a micilor contribuabili, pentru a încuraja mediul de afaceri. În luna februarie s-a făcut deja primul pas, prin introducerea declaraţiei unice. Contribuabilii nu mai sunt nevoiţi să meargă în trei locuri, ci vin într-un singur loc, la ANAF, unde depun o singură declaraţie, în loc de cinci. Acest mecanism trebuie încurajat, pentru a se ajunge la un ghişeu unic pentru plăţile fiscale şi la extinderea declarării veniturilor prin mijloace electronice.

Aceste modificări ne dau pentru prima dată posibilitatea reală de a combate fenomenul de evaziune fiscală şi munca la negru, o componentă majoră în ceea ce priveşte evaziunea fiscală, de a îmbunătăţi transparenţa, stabilitatea şi predictibilitatea politicii fiscale şi de a asigura un mediu stimulativ şi nediscriminatoriu pentru întreprinzătorii din mediul privat. Am convingerea că, în lipsa unui control financiar-contabil corect şi a unor instanţe care să creeze respect faţă de obligaţiile către bugetul de stat, oricât am ajusta nivelul taxelor, nivelul încasărilor se va degrada continuu.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"În timp ce USL se preocupă de programe alternative goale de conţinut, INS anunţă ieşirea României din recesiune"

Am vorbit în repetate rânduri despre cât de potrivit este numele de Uniunea Soluţii Lipsă pentru Uniunea Social Liberală, luând pe rând priorităţi date de aceştia ca soluţii privind reforma economică, socială, politică şi administrativă a statului, conform Protocolului de alianţă, şi demonstrând că aceste soluţii nu sunt altceva decât vorbe goale, pe care semnatarii protocolului şi partidele pe care le reprezintă le folosesc cu scopul de a manipula electoratul.

Săptămâna trecută, Adrian Năstase declara faptul că alianţa social-liberală va face publică la sfârşitul lunii acesteia, pe 27 mai, o schiţă a programului economic pe care îl propune ca alternativă la soluţiile economice ale actualei guvernări. Aşteptăm cu interes şi acest program, însă, am temerea că unul dintre principiile de bază va fi acela de a respinge toate eforturile pe care actuala coaliţie de guvernare le-a făcut până în momentul de faţă, negând, practic, toate realizările sale. Spun acest lucru deoarece un alt lider PSD, deputatul Cătălin Nechifor, Preşedintele PSD Suceava, a declarat recent că USL va renegocia, punct cu punct, programul convenit de Guvernul Boc cu Fondul Monetar Internaţional, în momentul în care vor prelua guvernarea. Aşadar, marea ambiţie a USL este de fapt o încăpăţânare de a ieşi în evidenţă, de a se afirma prin jocuri de imagine, indiferent dacă această afirmare înseamnă negarea oarbă a progreselor pe care România le-a făcut, cu sprijinul creditării externe. Deşi nerecunoscute de unii, aceste progrese se vad din ce în ce mai clar, prin semnele de redresare economică ce indică ieşirea din recesiune.

Dragi colegi, în timp ce USL se gândeşte la renegocierea acordului cu FMI, Institutul Naţional de Statistică a anunţat primele estimări privind PIB-ul pentru trimestrul I al anului 2011. Astfel, este vorba de un PIB mai mare cu 0,6%, comparativ cu trimestrul IV din 2010. Totodată, această creştere marchează al doilea trimestru consecutiv de creştere economică. Mai mult, primul trimestru al anului 2011 a adus o creştere a exporturilor cu peste 43% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceste progrese, dar şi cele privitoare la producţia industrială, la comerţul cu amănuntul sau la rata de ocupare a forţei de muncă sunt recunoscute şi de experţii internaţionali. O astfel de recunoaştere este dată de afirmaţia celor de la Oxford Economics, de exemplu, care susţin că: "Estimarea privind creşterea economică a României a fost modificată în sens pozitiv în acest an, de la 0,1% la 1,2%, în principal datorită exporturilor şi industriei, dar şi în urma unor semnale încurajatoare din celelalte sectoare ale economiei".

Stimaţi colegi, elanul economic pe care îl avem se datorează măsurilor luate în ultimii doi ani, măsuri pe care opoziţia se înverşunează să le demonteze cu orice preţ, doar pentru a fi sonori şi pentru că nu au alternative viabile ori consistente. A distruge tot ce s-a realizat până acum nu este nicidecum o soluţie, domnilor reprezentanţi ai USL. De aceea, veţi rămâne în continuare Uniunea Soluţii Lipsă. Cred că ar fi mult mai constructiv să ne concentrăm cu toţii pe susţinerea acestei reveniri economice, prin respectarea angajamentelor luate în faţa FMI. Avem nevoie de susţinerea creşterii economice, de completarea creşterii exporturilor cu măsuri pentru creşterea consumului intern, şi nu de "reforme" care vizează distrugerea a tot ce s-a reuşit până acum.

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"Cum poate fi salvată limba română şi identitatea naţională prin bulversarea industriei cinematografice şi a publicului român"

Înainte de toate, doresc să îl invit pe domnul deputat Victor Socaciu să urmărească o secvenţă de film care circulă zilele acestea pe internet, cu marele actor Gheorghe Dinică dublat în limba chineză. Să ne spună, apoi, dumnealui, cum sună vocea marelui actor în chineză, cât s-a mai păstrat din talentul actoricesc al maestrului şi cum este "întărită" identitatea naţională (chineză, în exemplul dat) ca urmare a înlocuirii vocii originale a actorului român cu o voce autohtonă. Secvenţa de film este rezultatul aplicării în China a unei măsuri echivalente cu cea propusă de domnul Socaciu, de modificare a Legii audiovizualului, pentru a prevedea obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. Poate că explicaţiile domnului Socaciu după vizionarea acestei secvenţe de film ne vor ajuta să înţelegem care sunt, de fapt, argumentele în baza cărora dumnealui solicită susţinere în Parlament pentru această propunere, întrucât cele prezentate până acum nu sunt credibile.

Domnul deputat tratează problema superficial şi în necunoştinţă de cauză, poate şi pentru că demersul său nu a fost precedat de o cercetare serioasă în rândul telespectatorilor sau, măcar, de o consultare a mai multor specialişti din domeniu. Trecerea de la subtitrare la dublarea în limba română a operelor cinematografice străine nu este un proces simplu, ci el presupune mobilizarea de resurse umane şi financiare considerabile, pe care puţine televiziuni vor fi dispuse să le aloce, mai ales în condiţiile în care aceste costuri nu au fost bugetate pentru anii următori. În plus, procesul presupune şi o disponibilitate din partea publicului. Or noi, românii, am crescut cu filme subtitrate, iar obiceiurile de consum ale unui popor nu pot fi schimbate peste noapte. Mai ales dacă aceste "obiceiuri" s-au dovedit benefice şi sunt unul dintre motivele pentru care românii se adaptează foarte repede unor medii lingvistice diferite şi vorbesc engleza şi franceza mult mai bine decât cetăţenii unor state occidentale - precum Italia, Spania, Germania, exemplele oferite de iniţiatorul legii - în care filmele se dublează.

Doresc să-i reamintesc domnului deputat Socaciu că tehnica subtitrării filmelor nu are de-a face cu "degradarea limbii române", pe care dumnealui o reclamă. "Asaltul neologismelor" este un proces natural prin care trece orice limbă de-a lungul evoluţiei sale, neologismele se regăsesc atât în limba scrisă, cât şi în cea vorbită, şi nu au ca mediu de propagare exclusiv subtitrările. Acest argument este lipsit de logică. Mai mult, domnul deputat pleacă de la o serie de presupuneri nefondate, şi anume că subtitrările sunt dăunătoare, pentru că "introduc cuvinte noi", care "vor fi asimilate de populaţie", ducând la "deterioarea limbii române". În lipsa unor exemple şi dovezi clare care să ateste această relaţie cauzală, afirmaţiile domnului deputat nu fac decât să discrediteze în mod arbitrar şi nejustificat munca celor ce fac aceste traduceri şi activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului, instituţie care supraveghează corectitudinea limbii române folosite de televiziuni şi sancţionează difuzorii, în cazul nerespectării normelor lingvistice în vigoare.

Domnul Socaciu vorbeşte de un alt "efect benefic" al iniţiativei sale: lărgirea pieţei de muncă pentru actorii români "cu voci speciale". Însă, pentru ca un actor să poată face dublaj de calitate, este necesară o instruire, este nevoie de specialişti care să facă această instruire, de timp şi bani pentru a-i plăti pe aceştia. Iată aspecte pe care domnul deputat nu le abordează în propunerea sa legislativă. Care ar fi rezultatele, în aceste condiţii? Creşterea costurilor televiziunilor pe acest segment, calitatea slabă a dublărilor şi, în cele din urmă, scăderea numărului de opere cinematografice străine difuzate de televiziuni. Deci un efect opus celui dorit de iniţiator, şi anume creşterea accesabilităţii la aceste programe.

Obiectivele urmărite de domnul Victor Socaciu sunt, în sine, măreţe şi demne de laudă: "protejarea identităţii naţionale", extinderea ariei de accesibilitate a filmelor inclusiv "către copii sau bătrâni care nu pot citi sau oameni cu dificultăţi de vedere" etc. Însă, identitatea naţională etno-lingvistică nu se apără cu iniţiative populiste, controversate şi inutile, ci prin sprijinirea industriei cinematografiei româneşti, promovarea producţiilor româneşti în afară, eventual prin impunerea unei cote de filme şi piese de teatru de producţie românească.

Protejarea identităţii naţionale înseamnă preocuparea ca limba română să fie mai bine însuşită şi practicată de către locuitorii României, indiferent de etnie, iar limba străină să fie tradusă corect, înseamnă cunoaşterea istoriei românilor şi susţinerea talentelor naţionale, înseamnă respect şi interes pentru promovarea tradiţiilor culturale, inclusiv în rândul românilor din afara graniţelor.

Aşa cum a spus, simplu şi frumos, doamna Margareta Nistor, "fiecare actor e genial pe limba lui", iar vocea originală a actorilor este o componentă esenţială a rolului acestora. De aceea, mă alătur şi eu acelora care consideră că identitatea limbii în care vorbesc actorii trebuie păstrată.

Domnul Angel Tîlvăr:

"Şase decenii de activitate a Adunării Uniunii Europei Occidentale"

În perioada 8-10 mai 2011 s-a desfăşurat la Paris cea de-a 60-a şi ultima Sesiune plenară a Adunării Uniunii Europei Occidentale (AUEO). Cu acest prilej, s-a adus în atenţia celor prezenţi şi s-a rememorat în plenul Adunării, de către personalităţi de seamă ale vieţii politice europene, activitatea şi realizările UEO şi ale Adunării sale.

De asemenea, a fost supusă plenului Adunării adoptarea unor rapoarte şi au avut loc reuniuni ale grupurilor politice, ale comisiilor Adunării, precum şi ale secretarilor de delegaţii.

Fondată în 1954 prin Tratatul de la Bruxelles, modificat, Adunarea Uniunii Europei Occidentale a avut competenţe în problemele legate de securitate şi de apărare, o tribună de dezbateri axate îndeosebi pe Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA) a Uniunii Europene.

Procesul globalizării, cât şi schimbările survenite în componenţa Uniunii Europene au dus la diversificarea necesităţilor în ceea ce priveşte dimensiunea asigurării securităţii, iar după anul 2000, rolul de pivot jucat de UEO în problemele operaţionale a fost considerat, în mare măsură, depăşit.

Deşi astăzi mulţi sunt de părere că Uniunea Europei Occidentale nu îşi mai dovedeşte utilitatea, nu trebuie să uităm scopul pentru care aceasta a fost constituită şi importanţa activităţilor desfăşurate în cadrul adunărilor.

Astfel că, obiectivele menţionate în preambulul Tratatului de la Bruxelles, modificat din 1954, se referă la "constituirea, în Europa Occidentală, a unei baze solide în vederea reconstrucţiei economiei europene", la " ajutorul reciproc pentru a se opune oricărei politici de agresiune" şi la "promovarea unităţii şi încurajarea integrării progresive a Europei." Declaraţia de la Roma din 1984 sau Consiliul UEO de la Haga din 1997 vor rămâne puncte de referinţă în activitatea Adunării Uniunii Occidentale şi au servit şi vor servi drept modele în construirea relaţiilor externe şi a strategiilor de securitate şi de apărare.

România a avut onoarea de a fi în ultimii ani membru în Adunarea Uniunii Europei Occidentale, adunare ce adună aproximativ 400 de reprezentanţi ai parlamentelor naţionale din 39 de ţări europene, statut pe care şi l-a câştigat de-a lungul anilor.

În perioada 6 martie 1995 (dată la care România a devenit partener asociat la UEO) - 27 martie 2003, Parlamentul României a fost reprezentat la Adunarea UEO cu statut de observator permanent, cu o delegaţie alcătuită din 4 parlamentari.

Începând cu 27 martie 2003, Delegaţia Parlamentului României la Adunarea UEO este formată din 10 membri titulari şi 10 membri supleanţi, repartizaţi corespunzător între Camera Deputaţilor şi Senat.

Statutul Parlamentului României a devenit cel de partener asociat (până la 21 octombrie 2004), ulterior de membru asociat afiliat (ca recunoaştere a statutului României de membru NATO), apoi, de la 1 ianuarie 2007, membru afiliat, iar din iunie 2008 de membru, care a oferit parlamentarilor români dreptul de vot, atât în cadrul comisiilor, cât şi în plenul Adunării.

Doamnelor şi domnilor, din 1991, când Adunarea Uniunii Europei Occidentale a stabilit pentru prima dată relaţii cu Parlamentul României, şi până la ultima şedinţă a Adunării, din 8-10 mai 2011, România şi-a îndeplinit cu succes mandatul, trecând de la statutul de observator la cel de membru afiliat.

Această realizare este rezultatul muncii tuturor delegaţiilor parlamentare româneşti care şi-au adus aportul la dezvoltarea şi menţinerea poziţiei în cadrul Adunării, indiferent de statutul şi culoarea lor politică.

Domnul Bogdan Radu Ţîmpău:

"Cod roşu privind politicile de tineret! Obiectiv: salvarea unei generaţii!"

Trăim vremuri în care statul român tratează majoritatea cetăţenilor săi ca potenţiali inamici. Statul român portocaliu tratează medicii, profesorii, funcţionarii, pruncii şi pensionarii ca pe o povară nedorită şi sâcâitoare, agenţii comerciali ca pe nişte evazionişti cerţi, partenerii de dialog instituţionalizat ca pe un zgomot de fond sâcâitor, dar uşor de ignorat.

Statul român portocaliu tratează legea ca fiind pur opţională iar democraţia ca pe un moft efemer, o utopie uşor de vândut celor creduli.

De aceea, inevitabil, românii se raportează la statul portocaliu ca la un duşman.

Un duşman lipsit de eleganţă, brutal şi copleşitor.

Un duşman care le scade veniturile, un duşman care transformă în lux nevoile de bază, un duşman care le neagă dreptul la educaţie, la sănătate, la demnitate şi fericire.

Lipsa de respect şi dezinteresul statului portocaliu au un efect mult mai dureros asupra tinerilor. Visele, idealurile, speranţele tinerilor se frâng cu dureri mai mari şi lasă cicatrici adânci.

Prea mulţi dintre tinerii români părăsesc ţara, alegând un viitor în orice alt loc. Mult prea mulţi dintre tinerii români aleg negarea realităţii înconjurătoare, refugiindu-se în negura consumului de droguri. Criza economică a afectat România, iar cetăţenii români au fost victimele centrale ale incompetenţei şi dezinteresului cu care autorităţile române au înţeles să gestioneze problemele ţării.

Tinerii români sunt una dintre categoriile cele mai expuse politicilor păguboase ale guvernului Boc, văzându-se afectaţi atât în dorinţa lor de a crea bunăstare pentru sine şi familiile lor, cât şi în protejarea drepturilor lor ca cetăţeni ai acestei ţări. Astfel:

1. În momentul de faţă, România se confruntă cu un exod extrem de puternic al tinerilor către alte state, preponderent ţări aflate în Uniunea Europeană, în încercarea de a-şi construi un viitor bazat atât pe siguranţă economică, cât şi pe siguranţa libertăţilor şi drepturilor lor. Acest fenomen se constituie atât ca un efect direct al globalizării şi al migraţiei forţei de muncă, dar are şi o cauză directă, în politicile antiromâneşti ale guvernului PDL. Argumentaţia este susţinută şi de faptul că, dacă vom contura profilul tânărului care alege să părăsească România, vom vedea că acesta s-a schimbat dramatic în ultimii doi ani. Dacă până de curând majoritatea tinerilor care alegeau să plece aveau drept unic capital munca, cu un grad redus de pregătire profesională şi educaţională, în ultimii doi ani, exodul de inteligenţă din rândul tinerilor a atins cote dramatice. Astfel, asistăm la faptul că tineri în care statul a investit resurse educaţionale aleg să îşi pună cunoştinţele în slujba altor comunităţi, că tineri bursieri din străinătate hotărăsc să nu mai revină în România sau că importante categorii profesionale sunt slăbite, prin plecarea tinerilor specialişti. În anul 2009, 1900 de medici au părăsit ţara, în anul 2010 au părăsit România 2500 de medici iar la târgurile de muncă din acest an au fost ocupate toate cele 6500 de posturi oferite. Majoritatea lor covârşitoare sunt tineri. Toate acestea sunt urmările dramatice ale politicilor unei guvernări care a impus nesiguranţa pentru ziua de mâine ca sentiment naţional.
2. Agenda politică a Guvernului Boc ne-a demonstrat că nu îi vizează pe tineri decât accidental şi cu consecinţe negative. Când a fost vorba de interesul de a coopta această categorie de votanţi, de altfel greu de mobilizat la urne, guvernul şi-a permis luxul de a integra capitole special dedicate acestora în programul de guvernare, fără însă a le mai acorda atenţia cuvenită după ce au şi ajuns la guvernare! Guvernul Boc spunea că şi-a propus "să sprijine angajarea tinerilor în conformitate cu specializările obţinute, pentru a stopa exodul forţei de muncă tinere şi specializate din ţară şi pentru ocuparea într-un grad mai ridicat a forţei de muncă tinere." Rezultatele negative s-au văzut chiar din primul an de guvernare a domnului Boc: rata şomajului în rândul tinerilor, din primul trimestru al anului 2009, a urcat cu 1,4 puncte procentuale faţă de nivelul din primul trimestru al anului 2008. Datele Eurostat ne arată că 20,6% dintre tinerii români de sex masculin erau şomeri în intervalul ianuarie-martie, faţă de 18,6% în 2008, în timp ce în cazul persoanelor de sex feminin, rata a urcat de la 17,5% la 18% în 2009, depăşind media la nivel comunitar. Parcursul nefavorabil se menţine şi în anul 2010, rata şomajului în luna iunie a fost de 7,44%, numărul total al şomerilor înregistraţi fiind de 680.782, mare parte dintre aceştia fiind tineri. Concluzia este evidentă. În România, contrar tuturor celorlalte ţări, Executivul adoptă măsuri după ureche, fără o analiză atentă asupra rezultatului real anticipat de pe urma implementării lor.
3. Tinerii sunt principalele ţinte ale politicilor educaţionale pe care un stat şi le asumă pe termen scurt, mediu şi lung. În condiţiile în care actuala guvernare a introdus dispreţul şi incertitudinea ca principale direcţii ce guvernează politicile educaţionale, asistăm la o slăbire fără precedent a acestui sistem, iar cei afectaţi direct sunt beneficiarii procesului de învăţământ - elevii şi studenţii. O lege a educaţiei haotică şi fără fundament în realitate, un jaf instituţionalizat asupra veniturilor dascălilor din România, închiderea şi comasarea unor instituţii de învăţământ, în special din mediu rural, reprezintă tot atâtea forme de atac virulent asupra sistemului de învăţământ românesc. Ceea ce actualii guvernanţi refuză să înţeleagă este faptul că procesul educaţional nu este similar cu o producţie industrială, unde o maşinărie poate fi oprită pentru o perioadă sau să optăm pentru trimiterea în "şomaj tehnic" a participanţilor la proces. Nu putem opri sau vicia demersul de învăţare şi educare fără ca repercusiunile asupra unor generaţii întregi să nu fie vizibile şi cu efecte negative asupra întregii societăţi. În momentul de faţă, asistăm la o sincopă în actul educaţional, care va afecta iremediabil calitatea educaţiei pe care tinerii acestei ţări o primesc din partea statului român.
4. Autorităţile statului român au schimbat în mod dramatic modul de raportare şi relaţionare cu categorii importante socio-profesionale. Un exemplu relevant este modalitatea de tratament din partea statului a celor care fac parte din sistemul medical românesc. Salariile diminuate în termeni reali cu peste 40%, prin decizii arbitrare ale guvernanţilor, închiderea unor unităţi spitaliceşti, spectrul şomajului, tot mai accentuat pentru medicii şi asistentele din România, resurse reduse şi învechite de a practica această nobilă meserie sunt tot atâtea motive pentru care medicii şi asistentele aleg să plece către ale ţări. În termeni reali, cei cale aleg această cale sunt medicii rezidenţi şi tinerii specialişti care refuză să se resemneze într-un sistem mediocru şi frustrant şi care cred că au puterea de a transforma anii lungi de pregătire în performanţă medicală, în folosul oamenilor. Concluzia acestui fenomen este defavorabilă cetăţenilor români, care se văd privaţi de accesul la servicii medicale de calitate, în condiţiile în care numai în ultimele patru luni din România a plecat aproape 10% din personalul medical. Astfel, pericolul iminent pe care îl va trăi societatea românească se traduce într-o deprofesionalizare a actului medical şi în instituirea unui sistem ce va fi privat de cei mai buni specialişti în domeniu.
5. În egală măsură, alegerea tinerilor de a pleca către state care ştiu să le respecte drepturile obţinute se fundamentează şi prin încălcarea repetată a contractului social pe care statul îl are cu cetăţenii săi. În momentul de faţă, tinerii sunt martorii atenţi ai dispreţului cu care autorităţile tratează persoanele ajunse la vârsta pensionarii. Aceştia conştientizează faptul că, deşi îşi vor achita timp de zeci de ani obligaţiile către stat, deşi vor plăti în mod curent taxe şi impozite, inclusiv către fondul de pensii, vor putea ajunge peste ani victimele unor decizii arbitrare. Nici un tânăr din România nu este dispus să fie parte la un compromis prin care el să dea anii săi de muncă cinstită şi contribuţiile financiare aferente, în schimbul instabilităţii şi a spectrului unei senectuţi în care va ajunge să trăiască din mila publică sau a familiei. Astfel încât, alegerea lor de a părăsi România are la bază şi încercarea de a-şi construi un viitor sigur, bazat pe un contract social cu un stat care nu îşi va încălca propriile legi şi nici nu va ignora practicile democratice.
6. Din nefericire, efectele guvernării din ultimii doi ani de zile s-au făcut simţite şi în ceea ce priveşte transformările ce au avut loc în mentalul colectiv şi individual al tânărului român. Poate mai mult decât oricând, un tânăr din România va caracteriza viitorul ca fiind lipsit de speranţă şi va simţi apăsarea nu numai a greutăţilor economice, cât şi a incertitudinii cu care îi este proiectat viitorul. Astfel, pe lângă lipsurile materiale şi de oportunitate cărora trebuie să le facă faţă tinerii, aceştia se văd confruntaţi cu o lipsă acută de repere, care ar trebui să se constituie în motorul dezvoltării lor personale. Mai mult decât atât, lipsa acestora este dublată de promovarea unor false modele, în care nici un tânăr nu va regăsi nimic din caracteristicile importante pentru conturarea corectă şi puternică a personalităţii sale. Astfel, dacă în interiorul propriei familii acesta se vede confrunt cu lipsuri financiare şi de comunicare personală, în societate el nu va găsi nimic de care să se agaţe şi care să îl motiveze în trecerea cu demnitate peste încercările vieţii. Acesta este motivul pentru care tot mai mulţi tineri sunt victimele consumului de droguri şi vizitatori frecvenţi ai magazinelor de vise. Viciul către care se îndreaptă este singurul de natură să le creeze o realitate paralelă, în care aceştia aleg să evadeze atunci când sunt confruntaţi cu greutăţile ce fac parte din viaţă. Nici o politică guvernamentală actuală, nici o măsură a autorităţilor nu îşi propune să recupereze această resursă importantă, a tinerilor care se pierd iremediabil, deşi statisticile oficiale arată că numărul acestora este în creştere pe zi ce trece. Este unul dintre eşecurile cele mai dureroase şi cu consecinţe fatale ale lipsei de implicare şi de preocupare a guvernării Boc.

În momentul de faţă, tinerii sunt victimele unei duble crize: atât cea economico-socială, cât şi a unei crize morale şi de repere. Inducerea pesimismului ca stare generală a societăţii, promovarea unor acţiuni, din partea oficialilor români, bazate pe înşelăciune, furt şi minciună sunt tot atâtea motive pentru care tinerii de astăzi refuză să mai vadă România ca pe un loc în care este posibilă dezvoltarea lor personală.

Politicile actualei guvernări care conduce destinele ţării reprezintă un atac fără precedent asupra uneia dintre cele mai importante resurse ale României: tineretul. Această situaţie este de natură să afecteze dezvoltarea pe termen mediu şi lung a societăţii româneşti şi să instaureze ca o normalitate lipsa de speranţă. Este de datoria noastră să nu uităm şi nici să nu iertăm gravele erori pe care acest guvern le-a făcut în detrimentul tinerilor: le-a afectat spiritul de liberă iniţiativă şi dezvoltare economică, prin introducerea unor măsuri financiare dezastruoase precum impozitul forfetar, le-a blocat accesul la educaţie şi servicii medicale de performanţă, le-a limitat dorinţa de a întemeia o familie, prin promovarea unor politici sociale descurajante. Dar mai presus de toate, această putere portocalie a încercat să fure speranţa pentru un viitor mai bun şi mai sigur. Iar toate acestea avem datoria de a nu le uita şi nici ierta!

Acesta este motivul pentru care, în calitate de tânăr deputat liberal, solicit:

• Oprirea atacului actualei puteri asupra intereselor, năzuinţelor şi drepturilor pe care tinerii din România le au ca cetăţeni liberi şi egali ai acestei ţări. Aceasta este premisa de bază de la care ar trebui să pornească o politică bazată pe respect şi responsabilitate, precum şi condiţia primară pentru a stopa exodul tinerilor şi de inteligenţă românească.
• Schimbarea modului de relaţionare a autorităţilor cu tinerii români, ca exponenţi ai unor categorii socio - profesionale importante pentru societatea românească. Asigurarea unui dialog corect, a transparenţei decizionale, a pedictibilităţii pe termen mediu şi lung, precum şi crearea unui mediu favorabil dezvoltării personale sunt condiţiile pe care actuala putere trebuie să le asume în mod public şi fără echivoc.
• În cazul în care guvernul aflat la putere continuă politicile păguboase de până acum şi va continua practicarea dispreţului şi dezinteresului faţă de viitorul României, cerem schimbarea factorilor de putere, prin plecarea actualei guvernări portocalii din toate funcţiile de decizie politică.

Domnul Eugen Constantin Uricec:

"Sfaturi pentru cei care se proclamă alternativa la guvernare"

Greutăţile prin care a trecut societatea românească, determinate în primul rând de contracţia severă a economiei şi de persistenţa multiplelor situaţii de injustiţie socială, nu au sensibilizat în nici un fel pe politicienii români care se proclamă vremelnic alternativa la guvernarea României.

De mai bine de doi ani de zile, practic de la terminarea ultimelor alegeri, singura preocupare a opoziţiei politice a fost aceea de a creşte în sondajele pe care domniile lor le-au comandat şi realizat. Nu am avut prilejul să constat nici măcar o dată preocupări reale pentru soarta economiei româneşti, pentru asanarea acesteia.

Mai mult, acţiunile pe care opoziţia politică le-a întreprins în ultimii doi ani au adus grave deservicii climatului economic şi social intern, precum şi asupra percepţiei pe care ţara noastră a căpătat-o în afara frontierelor ţării.

În lipsa unor argumente solide de contracarare a măsurilor reale de reformă, adversarii noştri politici nu au găsit la îndemână decât instrumentele minciunii, demagogiei, calomniei şi dezinformării. De altfel, ar fi fost greu de crezut că ar fi putut găsi un argument viabil împotriva unor măsuri de reformă aşteptate de mai bine de două decenii de societatea românească, menite să instaureze justiţia socială, performanţa şi legalitatea.

Cine ar putea lua în serios pe unii lideri politici, care culmea mai au şi o vârstă promiţătoare, atunci când contestă necesitatea unor reforme structurale în economia românească? Nu pot decât să trag concluzia că fie nu sunt prinşi în realităţile româneşti, fie sunt de rea-voinţă.

Reforma demarată de Guvernul Boc în domeniul pensiilor plătite din fonduri publice, bazată strict pe principiul contributivităţii şi pe corelarea creşterii sale nominale cu salariul mediu brut pe economie aflat în plată este atât de "rea", încât mai multe state europene deja au luat-o ca model. Este atât de "inoportună", încât a devenit model pentru alte state care au anticipat mult mai târziu decât noi că procesul îmbătrânirii populaţiei, coroborat cu declinul dramatic al natalităţii poate prăbuşi pe termen lung stabilitatea finanţelor publice.

Nu pot să nu recunosc că este dramatic şi dureros pentru mulţi angajaţi din sistemul bugetar, care şi-au pierdut locul de muncă şi care îşi îndreaptă furia către actualul guvern, însă ce pot afirma cu certitudine este că fostele guverne ne-au minţit pe toţi cu un şomaj redus, chiar în condiţii de boom economic, transformând şomerii în angajaţi la stat. Din nefericire, în prea multe cazuri la stat degeaba.

Nu fără rost am ajuns să conducem şi noi într-un clasament, şi anume, cel al numărului de funcţionari publici raportat la mia de locuitori.

Statul nu poate şi nu trebuie să angajeze cetăţeni ca substitut nici la asistenţa socială şi nici la alte fenomene negative provenite din economia naţională. Statul trebuie să se implice pentru ca piaţa să furnizeze mai multe locuri de muncă legale şi mai bine plătite.

În privinţa legalităţii acest guvern şi-a pus în joc propriul mandat, pentru a acorda mai multă forţă legii muncii şi rezultatele nu au aşteptat să se arate. Peste 150.000 de contracte de muncă s-au înregistrat în numai o săptămână de când modificările la Codul Muncii au intrat în vigoare. Peste 150.000 de contracte de muncă s-au înregistrat din momentul în care instituţiile de control ale statului au avut la îndemână şi posibilitatea de a aplica sancţiuni reale, nu ca cele anterioare, care spuneau angajatorilor: "angajează la negru, că amenda nu-i mai mare decât la o banală amendă de circulaţie!".

Eu înţeleg, căci sunt om şi chiar om politic, că este foarte greu să recunoşti succesul adversarului tău. Dar, când aceste efecte pozitive sunt în favoarea poporului din care faci parte este chiar păcat să le conteşti. Cu toate aceste evidenţe, cei care doresc guvernarea din anul 2012 ne spun că noile contracte de muncă sunt şi nu sunt şi caută argumente fără noimă pentru a contesta această reuşită care, vă asigur, nu se va opri aici, ci va ajunge la cel puţin 300.000 până la începutul verii.

Aspiranţii la putere au pierdut din vedere un lucru extrem de important: poporul român nu mai acceptă decât adevărul, nu mai poate fi prostit ca în perioada lui Ion Iliescu şi nu mai poate fi manipulat cu promisiunile deşarte ale noii stângi liberal-sociale: "dacă vine Uniunea Socialistă la putere vă dublăm salariile şi abrogăm toate reformele, vă scădem preţurile şi creăm peste noapte fabrici şi uzine!".

Păcat că noii lideri politici nu s-au desprins de haina grea a trecutului şi mentorilor lor neocomunişti. Mi-aş fi dorit adversari politici de calibru, în care reformele pe care toată societatea le reclamă şi numai Uniunea Socialistă nu le aude să devină un real tărâm de confruntare de idei.

Vă promit, stimaţi adversari politici, că, cel puţin pentru următorii 8 ani, nu veţi guverna în România. În primul rând, pentru că nu o meritaţi, iar în al doilea rând pentru faptul că românii ştiu ce li se poate întâmpla cu dumneavoastră la putere. Li s-a mai întâmplat odată!

În plus, noi mai avem atâtea lucruri de reformat: asistenţa socială, agricultura, administraţia locală, încât nevoia de a aşeza România pe un făgaş politic, economic şi social european nu ne dă dreptul să nu ne ducem misiunea până la capăt.

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Comisia Europeană arată bârna din ochiul Guvernului Boc"

În urmă cu aproximativ două luni premierul Emil Boc s-a prezentat în faţa Parlamentului şi şi-a angajat răspunderea asupra Codului Muncii. O lege care, în orice democraţie reală, se supune dezbaterii puterii legislative. Ocolirea de către puterea portocalie a acestei proceduri şi imperfecţiunile inerente au determinat, în cele din urmă, reacţia Comisiei Europene. Concret, instituţia europeană cere Guvernului României să modifice Codul Muncii, proaspăt asumat şi adoptat!

Chiar dacă nu foarte numeroase solicitările forului european care se referă, în principal, la angajaţii care lucrează peste durata normală a timpului de muncă, şi la cazurile în care pot fi încheiate contracte de muncă pe durată determinată, legea este deja pusă sub semnul întrebării. Aceasta mai ales ţinând cont de faptul că vocea opoziţiei, care solicita dezbatere parlamentară asupra unei legi de o importanţă majoră în ceea ce priveşte relaţiile de muncă, a fost trecută cu vederea. La fel au fost tratate şi sindicatele, instituţii care se presupune că sunt parte a dialogului social. Executivul portocaliu nu a vrut să ţină cont nici măcar de glasul unor instituţii patronale. Ca urmare, reacţia Comisiei Europene nu este una de natură a surprinde.

Faptul că executivul european, în speţă, Comisia Europeană, solicită modificarea unei legi adoptată prin ocolirea procedurilor parlamentare, ar trebui să dea de gândit puterii portocalii. Relaţiile de muncă, reglementarea acestora, sunt aspecte care nu au o culoare politică. Sunt doar principii care reglementează piaţa muncii, în ţări în care economia de piaţă este respectată şi aplicată.

La două luni de la adoptare, Codul Muncii necesită modificări. Abia trecute de Parlament, prin aceeaşi metodă a evitării dezbaterii, legile privind dialogul social aşteaptă o decizie a forurilor europene. Emil Boc şi susţinătorii săi se laudă că fac reformă. Din păcate pentru români, doar protejaţii preşedintelui Băsescu văd reformă acolo unde nimeni altcineva nu o percepe.

În orice altă ţară civilizată cu o democraţie care se respectă, solicitarea Comisiei Europene ar determina demisia Guvernului care şi-a asumat răspunderea promovării acestei legi. Doar în România, ţara premierului-profesor de drept neconstituţional, executivul continuă să funcţioneze şi după ce forurile europene îi arată bârna din ochi.

Domnul Dan-Ştefan Motreanu:

"Totul pentru partid, totul pentru victorie. România şi românii nu se regăsesc în planurile Preşedinţiei şi Guvernului!"

Nu am avut şi nu am obiceiul să comentez aspecte ce ţin de bucătăria internă a altui partid politic. Drept urmare, nu voi comenta ce şi cum s-a decis la Congresul PDL. În schimb, nu pot să trec cu vederea trei aspecte de o stridenţă aparte, care au reieşit în urma acestui congres.

Faptul că preşedintele Traian Băsescu a dat curs invitaţiei de a participa la această reuniune la vârf a PDL, nu o cataloghez ca fiind dincolo de limita Constituţiei, dar o serie de afirmaţii făcute de la microfonul congresului au depăşit clar bariera Legii fundamentale a României. Pentru că - şi aici sunt doar parţial de acord cu o serie de analişti politici - preşedintele României, nu i-a făcut doar campanie internă candidatului la şefia partidului, Emil Boc(doar la acest aspect se limitează cei care au analizat discursul preşedintelui), ci a făcut (profitând de transmisiile în direct ale televiziunilor) o deşănţată campanie electorală PDL.

În primul rând, prin această declaraţie: "Sunteţi partidul care a făcut cel mai mult bine României". Prin această afirmaţie - 100% electorală (au mai fost şi altele) - Traian Băsescu a încercat să şteargă cu buretele orice realizare notabilă făcută de vreo forţă politică în ultimii 21 de ani. Şi cred că au fost o serie de realizări - nu le nominalizez - nici una însă în perioada de când premierul este dat de PDL.

O altă declaraţie cu iz electoral: "Oricât de independent ar trebui să fie un preşedinte, el nu-şi poate duce la îndeplinire nici măcar mandatul de a scoate ţara din criză dacă nu are un parteneriat cu un partid, iar parteneriatul meu este cu dumneavoastră" - demonstrează prin ultima teză exprimată că Traian Băsescu nu se consideră preşedintele tuturor românilor, ci doar preşedintele activiştilor, membrilor şi eventual simpatizanţilor PDL.

Un alt eveniment pe care îl cataloghez ca fiind scandalos îl reprezintă declaraţia ministrului de externe, Teodor Baconschi, mai nou, prim-vicepreşedinte al PDL: "Eu am venit de curând în partid şi am aderat la el într-un moment foarte dificil din toate punctele de vedere, dar sunt într-un parteneriat constant şi loial cu preşedintele Traian Băsescu de peste 6 ani. Proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion. E un obiectiv pe care-l putem atinge". O afirmaţie care nu lasă loc de interpretări. Un ministru al statului român, plătit din banii românilor, face o lege exclusiv în folosul partidului din care face parte. Nu interesul naţional primează, ci interesul de partid. Sunt convins că suntem în faţa unei situaţii unicat la nivelul unei ţări din Uniunea Europeană (ca să mă limitez doar la acest nivel).

În orice altă ţară civilizată din lume, după o astfel de declaraţie urma, în regim de urgenţă, destituirea celui care a făcut-o. Nu şi în România, unde premierul şi partidul pe care îl conduce are un singur partener - preşedintele, şi unde preşedintele are, de asemenea, tot un singur partener, respectivul partid. România şi românii nu intră în această ecuaţie.

Faptul că Teodor Baconschi încă mai este ministru, totuşi nu mă miră. Şi nu mă miră nici faptul că ieri, explicând declaraţia sa de la congres, nici măcar nu s-a gândit să spună că a fost o exprimare nefericită, nici că a fost greşit interpretat (clasicele scuze ale liderilor PD-L), ci a menţionat cu nonşalanţă că: "Proiectul de lege privind votul prin corespondenţă repară o mare nedreptate, oferind pentru prima dată şanse egale tuturor conaţionalilor noştri de a vota în alegeri" - (nu cunosc vreo situaţie în care vreun alegător din diaspora să fi fost împiedicat să voteze) şi că: "Proiectul de lege este conceput astfel încât fraudarea votului este tehnic imposibilă". Cine a citit proiectul legii îşi dă seama că lucrurile nu stau deloc aşa, din contră, tehnic este imposibil să depistezi frauda, ceea ce este cu totul altceva. Orice alte comentarii sunt de prisos.

Domnul Virgil Pop:

"Miza reală a PDL: fraudarea alegerilor din 2012"

Din multitudinea de perle, minciuni, atacuri, lacrimi, promisiuni deşarte şi aplauze "sincere", o declaraţie rostită la Congresul PDL de către Teodor Baconschi, ministrul de externe, a surprins întocmai esenţa guvernării portocalii şi planul PDL-iştilor pentru alegerile din 2012, şi anume, fraudarea acestui scrutin pentru menţinerea la putere a sistemului de tip mafiot ce decimează societatea românească.

Astfel, ministrul de externe a afirmat că, dacă totul va merge conform planului şi dacă legea controversată a votului prin corespondenţă va intra în vigoare, PDL va putea obţine, în felul acesta, "nu 900.000 de voturi, ci un milion de voturi". Cu alte cuvinte, ministrul de externe a recunoscut, pe şleau, că legea e făcută doar pentru a aduce voturi partidului aflat la putere, ceea ce indică în mod clar o viciere a procesului de vot, o fraudare anunţată a alegerilor ce vor avea loc anul viitor.

Este deja clar pentru toată lumea de ce ministrul Baconschi a fost răsplătit cu funcţia de ministru de externe: domnia sa are o expertiză de necontestat în privinţa "adunării" de voturi din diaspora, pentru PDL. Şi ne este şi mai clar faptul că se pregăteşte, deja, un sistem foarte bine pus la punct de fraudare a alegerilor din 2012, în condiţiile în care românii nu îi vor realege pe cei de la putere.

Altă preocupare nu există, în acest moment, pentru ministrul de externe, aşa cum ar fi normal. Nu îl preocupă nici sinuosul traseu al României înspre aderarea la Schengen, mai ales acum, când eforturile României de a prinde din urmă reformele şi terenul pe care l-a pierdut în aceşti doi ani sunt vitale. Nu îl preocupă nici imaginea României în străinătate şi mă refer aici la întâlnirile bilaterale, proiectele comune cu alte ţări sau la promovarea valorilor româneşti în lume. Singurul lucru ce este prioritar pe agenda ministrului de externe este vicierea legislaţiei şi a procesului legislativ, în scopuri pur politice de acaparare a puterii.

Din nenumăratele motive prezentate mai sus - deşi chiar şi unul ar fi fost de ajuns - ministrul Baconschi trebuie să plece de la Palatul Victoria şi PNL cere insistent demiterea sa sau demisia de onoare din partea acestuia. Dar cum actualul ministru de externe este, se pare, un pion important în tot mecanismul de furt al alegerilor din 2012, cred că şi de această dată Emil Boc va prefera binele partidului în detrimentul profesionalismului dedicat guvernării şi va ignora cu desăvârşire acest apel şi va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a-şi păstra camarila portocalie la putere, chiar dacă acest lucru presupune încălcarea legii.

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Ministrul Teodor Baconschi trebuie destituit"

Practicile PDL privind influenţarea prin mijloace ilegale a electoratului sau chiar fraudele la urne nu reprezintă o surpriză pentru nimeni. Dar, a oficializa prin lege aceste ilegalităţi şi fraude întrece orice măsură. A elabora o lege exclusiv în favoarea unui partid politic este de-a dreptul scandalos. Dacă autorul unei astfel de legi ar fi un parlamentar al partidului în cauză, el poate fi acuzat de pledoarie politică pro domo. Când autorul este însă un ministru care prin atribuţiile funcţiei trebuie să reprezinte interesele României, atunci fapta este de o gravitate deosebită şi se impune imediat destituirea acestuia.

În ce ţară membră a Uniunii Europene, în ce ţară civilizată din afara Uniunii Europene un ministru în funcţie îşi poate permite un astfel de gest, o astfel de acţiune pe care de altfel o asumă public: "Eu am venit de curând în partid şi am aderat la el într-un moment foarte dificil din toate punctele de vedere, dar sunt într-un parteneriat constant şi loial cu preşedintele Traian Băsescu de peste 6 ani. Proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu o sută de mii de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion. E un obiectiv pe care-l putem atinge".

Ştiam că în 21 de ani nu am avut un ministru de externe mai slab decât domnul Baconschi. O deziluzie din toate punctele de vedere. Ştiam că avem un ministru de externe care se ocupă de propagandă, cu influenţarea electoratului din diaspora şi strângerea de voturi pentru PDL. Nu credeam, însă, că se va ajunge până aici, adică un ministru să dea o lege electorală special pentru folosul partidului din care face parte.

Nu credeam că un ministru al unui guvern al României să legifereze, nu pentru toţi românii, ci doar pentru propriul partid. Iar când acest ministru este şi şeful diplomaţiei române, implicit şi imaginea României în lume va avea de suferit.

Pentru o lege în favoare PDL îl plătesc din banii lor românii pe ministrul Teodor Baconschi?

Un fost ministru liberal de externe a demisionat în 2008, pentru că subalternii săi nu au monitorizat situaţia unui cetăţean român încarcerat în Polonia şi care a decedat în închisoare. "Chiar dacă ştiu că din punct de vedere tehnic nu am nicio vină, totuşi a fost în joc viaţa unui om. Asta contează într-adevăr. Nu contează dacă Crulic (numele cetăţeanului decedat - n.a.)era un hoţ recidivist sau un om nevinovat. E vorba pur şi simplu de viaţa unui om, iar o viaţă de om este cu mult mai importantă decât mandatul unui ministru". Aceasta a fost declaraţia de demisie a ministrului liberal. Dacă pentru aşa ceva un ministru de externe a demisionat, ce se impune în cazul ministrului Teodor Baconschi? Demisia? Nu. Ci doar destituirea sa în regim de urgenţă. Teodor Baconschi s-a descalificat iremediabil, el nu mai poate fi considerat un ministru al guvernului României, el nu mai poate fi considerat că reprezintă România şi românii.

Din păcate, sunt convins că nici primul ministru şi nici preşedintele Traian Băsescu, nici măcar nu-l vor mustra pe ministrul de externe. În acest caz, însă, România îşi pierde ultima brumă de credibilitate în exterior şi nu mai poate fi considerată ca fiind o ţară democratică.

Domnul Ion Mocioalcă:

"Despre ipocrizie, cu dispreţ!"

O gaşcă fără busolă morală, aflată pentru moment încă la putere, oferă zi de zi nu doar românilor, ci întregii Europe un peisaj grotesc, o mascaradă macabră, în acte ce par să nu mai aibă nici limite, nici vreo grijă faţă de reacţiile şi consecinţele ce decurg ulterior.

Nimic în afară de bunăstarea personală şi a clientelei căpuşelor nu face obiectul interesului acestor impostori, iar singura prioritate a clanului condus şi la ordinul tandemului Băsescu-Udrea este fraudarea viitoarelor alegeri. La recenta învoială, înţelegere, ca să traducem termenul, masca sub care şi-au ascuns adevăratele intenţii pedeleii când au pus în scenă aşa-zisa Convenţie Naţională a PD minus L, a câştigat voturi şi funcţii gruparea Băsescu-Udrea. Marioneta la ordinul Cotroceniului, Boc, nu contează. Românii, România, nici atât. Nimeni n-a pomenit nici măcar din greşeală de nenumăratele neajunsuri, probleme, suferinţe cu care se confruntă populaţia ţării. în schimb, una din blondine a răcnit de la microfonul de pe scena impunătoare - pentru fast, impresie artistică, puşculiţa PDL fiind mereu plină - aceea că obiectivul primordial al partidului aflat la guvernare este nicidecum soarta românilor, defel stoparea evaziunii fiscale ori soluţii de relansare economică, în niciun caz altceva decât recunoaşterea intenţiei de fraudare a alegerilor.

"Îmi doresc un lucru - ca atunci când PDL va câştiga alegerile anul viitor, steagul partidului să fie sus pe sediul PSD din Kisseleff", a spus Raluca Turcan. Guriţa divină a înaripatului Baconschi a confirmat de asemenea startul ofensivei armatei portocalii prin promisiunea fermă de obţinere a un milion de voturi din afara graniţelor ţării, chestiune de care se va ocupa personal. Stindardul ridicat de gaşca PDL este votul prin corespondenţă. Cu alte cuvinte, după tiparul alegerilor prezidenţiale, se urmăreşte limpede fraudarea grosolană. "Şi ce dacă nu suntem aleşi pe teritoriul României, scorul final contează...", pare să fie versetul din Biblia aflată sub căpătâiul fiecărui oştean din garda lui Traian Băsescu.

Partidul condus de Băsescu va clama dreptul la vot pentru românii de pretutindeni, mimând grija neţărmurită pentru respectarea drepturilor constituţionale, a accesului la democraţie, de resursele financiare necesare atingerii scopului meschin al camarilei ce ţine cu dinţii încleştaţi de hăţurile puterii ocupându-se trezorierul... Nutzi Udrea.

Ipocrizia acestor făţarnici n-are limite, putinţa lor când vine vorba de ticăloşii e "fără număr". Majoritatea drepturilor omului, drepturile copilului, articolele prevăzute de Constituţia României aflată încă-n vigoare, sunt încălcate, deci cum s-ar traduce aşa-zisa grijă faţă de doar o parte din români, a celor mânaţi de nevoi ori trimişi de preşedintele PDL Băsescu să-şi caute un rost în lumea largă? Nu cumva tunul mileniului şi aceasta nu oriunde în lume, ci în ţara "succesurilor" odraslelor unui preşedinte care, deşi n-a fost ales, s-a ales, în ţara în care în secolul XXI se practică pe scară largă poliţia politică şi rezolvarea informativă, ca să cităm o altă "celebritate" blondină, în ţara în care se moare de foame... Încă un motiv pentru care aceşti păcălici se impune a fi debarcaţi de la putere este tupeul, ipocrizia, dezmăţul de care dau dovadă când aruncă cu bani publici întru numai liniştea lor, trăitului bine doar ei, numai ei. USL va informa românii prin toate mijloacele, pe toate căile cu privire la intenţiile acestor farisei, acestor pe bună dreptate numiţi "ruşinea naţională", experţi în "exces de putere", bolnavi de putere.

USL este toiagul de care se va sprijini acest popor "ciuruit", Toiagul care va îndruma cu înţelepciune românii sătui de loviturile repetate ale bâtelor subordonaţilor Evitei de Pleşcoi şi ai preşedintelui PDL, Băsescu. Boc e ocupat să decripteze cum s-a descurcat Tălmăcean să abată atenţia celor mulţi de la nimicniciile la care s-a făcut părtaş şi datorită cărora şi-a pierdut respectul Ardealului.

Ne vom opune fraudei, informând pe toţi cei ce au dreptul a fi informaţi şi nu minţiţi şi manipulaţi cum s-a culcat pe urechea surdă la strigătul poporului sătul de impostură, actuala putere. Iar despre ipocrizia lor vom vorbi aşa cum merită gaşca PD minus L, cu dispreţ. Partidul trădărilor şi-al trădătorilor, PDL este privit de majoritatea românilor cu dispreţ. Ipocrizia nu este o virtute!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Infrastructura din România - europeană abia peste un secol şi jumătate!"

Între multele capitole la care România se situează pe ultimele locuri în Europa se numără infrastructura. Nu numai că autostrăzile noastre sunt puţine, dar circulaţia pe drumurile publice devine tot mai mult un coşmar, cu multe victime. Şi nu este vorba doar de comportamentul unor conducători auto, cât mai ales de starea proastă a drumurilor, inclusiv a celor 200 de km de autostrăzi.

Principalul avantaj al României în atragerea investiţiilor străine este faptul că are o populaţie numeroasă, adică 20 de milioane de potenţiali consumatori. În lupta globală cu toate celelalte state pentru a atrage investitorii străini şi pentru a atinge statutul de economie competitivă, acest lucru reprezintă un punct în plus.

Principalul dezavantaj al României este faptul că ne aflăm pe locul 110 în lume la infrastructură. Zimbabwe şi Vietnam stau mai bine. Şi acum, vestea cea mai tare! Păstrând ritmul actual de dezvoltare, sistemul de transport din România va ajunge la acelaşi nivel cu cea din Europa de Vest în aproximativ 130-150 de ani, potrivit companiei de consultanţă A.T. Kearney. În 2004 se preconiza că vom ajunge să avem infrastructură de tip european în următorii 8 ani. Mai este un an, iar termenul s-a decalat cu peste un secol.

Infrastructura din România este tot mai obosită, fapt dovedit de investitorii privaţi tot mai puţin interesaţi să investească în acest domeniu şi de reţeaua de autostrăzi, aproape inexistentă.

Deşi au fost investite sume mari în infrastructura rutieră, calitatea lucrărilor a fost în general proastă. E incredibil ca, după 2 luni de utilizare, un drum să aibă gropi! Prin urmare, infrastructura reprezintă cea mai mare piedică în dezvoltarea economiei.

Totul începe, în dezvoltarea unei ţări, de la crearea unei infrastructuri corespunzătoare. Fără drumuri bune nu poţi face nimic, nici industrie, nici comerţ, nici turism. Lăsăm la o parte faptul că România face autostrăzile cele mai scumpe din Europa, cu preţuri pornind de la 8 milioane de euro pe km până la 80 de milioane de euro. Polonia a absorbit până acum aproape jumătate din fondurile europene pentru infrastructură din totalul alocat pentru 2007-2013, în timp ce actualul Guvern abia visează la Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T)!

Descoperiri recente arată că dacii aveau o reţea de drumuri pavate, de 6-12 m lărgime, pe o distanţă de 764 de km, adică exact ceea ce trebuie să facem până în anul 2013! Idei sunt, bani europeni avem, tot ce mai trebuie - voinţa politică, din păcate, prea portocalie şi prea fără interes faţă de acest domeniu!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"FMI şi actualul Guvern - multe găuri negre şi o ţară pingelită!"

Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, cel care face legea la Palatul Victoria, are nevoie urgentă de bani! Sărac lipit pământului, dar dornic să dea românilor lecţii despre cum s-o ducă mai bine, doctorul FMI se poate lăuda până acum doar cu trei mari performanţe: şi-a confirmat renumele de asasin economic, are ditamai gaura în pantofi, iar România a devenit cel mai mare datornic la FMI. Cum poate un om care nu este în stare să aibă grijă de sine, să fie şeful tuturor banilor din România? Iată o întrebare la care doar actualul Guvern poate să răspundă cu multe găuri negre şi cu o ţară pingelită!

Specialistul FMI vine să ne dea lecţii despre cum trebuie să conducem economia, dar el însuşi nu este nici pe departe un geniu financiar, un strateg şi cu atât mai puţin un expert în situaţii de criză. Tăiaţi, reduceţi, daţi afară! Sunt singurele sale idei, puţine, dar fixe. Şi executivul le aplică întocmai, docil şi fără pic de respect faţă de români, de parcă toţi economiştii din ţara noastră au dispărut şi numai Franks deţine cheia adevărului absolut. De ceva timp se tot vorbeşte de asasinii economici, s-au scris pagini întregi, s-au făcut documentare. Am făcut o declaraţie pe această temă, am venit cu argumente şi informaţii concrete. Am tras un semnal de alarmă şi fără voia mea, s-a dovedit că am avut mare dreptate. Asasinatul economic există, iar ceea ce se întâmplă în ţara noastră este doar epilogul unui dezastru, ce putea fi evitat.

Situaţia în care suntem, slugărnicia faţă de FMI, faptul că Franks este adevăratul şef de la Palatul Victoria sunt dovezi clare că FMI şi-a atins scopul. Ţara se află cu un picior în groapă, căci nicăieri în lume scăderea salariilor şi creşterea impozitelor nu au salvat economia. Alte state, care au avut parte de un Guvern cerebral au respins darurile otrăvite ale FMI şi s-au redresat. Noi ne-am înglodat în datorii, primind lecţii de finanţe de la un specialist cu pantofii rupţi la o întâlnire oficială.

În prezent, datoria faţă de FMI este de aproximativ 30 de miliarde de euro. Suma e mult prea mare pentru a putea fi procesată cu uşurinţă de mintea unui om, dar putem exersa trei exerciţii de imaginaţie: dacă am pune cap la cap bancnote de 100 de euro în cuantumul datoriei noastre externe actuale, am ajunge de la Timişoara la malul mării - nu o dată, ci de 170 de ori! Alternativ, am putea face opt drumuri dus-întors Bucureşti - New-York şi ne-ar mai rămâne şi mărunţiş o autostradă mai mică! La nivel mondial, bancnotele de 100 de euro puse cap la cap, în echivalentul datoriei noastre totale, ar acoperi o treime din distanţa de la Pământ la Lună. Unde mai punem că 100 de miliarde de euro înseamnă câteva mii de euro pentru fiecare din cele 22 de milioane de români?

În contul fiecărui român, în clipa de faţă, există această datorie de mii de euro. Fiecare tânăr care termină studiile şi visează să se angajeze, porneşte la drum cu această datorie, care îi taie şansa la o locuinţă, la un trai echilibrat sau la o pensie liniştită.

Rămâne doar concluzia, gândirea lui Confucius: "A studia şi a nu gândi este o risipă. A gândi şi a nu studia este periculos".

Domnul Gheorghe Ana:

"De ce scade Parlamentul în sondaje?"

România a păşit pe drumul democraţiei acum mai bine de 20 de ani. Dacă la începutul anilor '90 lucrurile păreau simple pentru toţi românii, drumul spre o democraţie autentică a fost şi este încă anevoios pentru că noi toţi am contribuit şi contribuim încă la acest lucru prin comportamentul nostru. Totuşi încet, încet s-a creionat un stat de drept, condiţie obligatorie pentru o democraţie autentică.

Parlamentul are un rol esenţial într-o democraţie autentică pentru care în 1989 au murit tineri nevinovaţi. Pe parcursul ultimilor ani, Parlamentul a suferit o serie de transformări produse de modul de alegere a parlamentarilor, dar şi a regulamentului de funcţionare. Din păcate, aceste transformări nu s-au produs datorită unor necesităţi interne de eficientizare a activităţii legislative, ci datorită dorinţei acerbe a preşedintelui Traian Băsescu de a slăbi autoritatea acestei instituţii, pe de o parte, dar şi din dorinţa de a-i diminua rolul pentru care a fost creat, acela de a elabora şi aproba după dezbateri eficiente legile absolut necesare într-o democraţie.

În ultimii ani s-a exercitat o presiune constantă din partea Preşedinţiei asupra societăţii civile încercând să inoculeze în conştiinţa fiecărui cetăţean că Parlamentul este o instituţie ineficientă compusă din oameni corupţi care consumă foarte mulţi bani din buzunarul cetăţenilor fără nicio eficienţă şi pune în pericol democraţia şi statul de drept.

Toate au început în anul 2007, atunci când un număr de 322 de parlamentari au adoptat hotărârea de declanşare a procedurilor de suspendare a preşedintelui României pentru încălcarea Constituţiei. Atunci, preşedintele României a lansat ideea că parlamentarii aleşi pe liste de partid formează clientela fiecărui partid, că românii ar trebui să aleagă nume, nu liste de partid şi că obligatoriu trebuie schimbat sistemul de alegere a parlamentarilor. Parlamentul ruşinii, cum greşit a fost numit, trebuie înlocuit cu un Parlament curat format din parlamentari aleşi prin vot uninominal.

Deşi în 2008 a fost ales un nou Parlament pe criterii uninominale, acest lucru nu a reuşit să schimbe imaginea Parlamentului. Cauzele sunt multiple şi ele trebuie căutate atât în interiorul Parlamentului, dar şi în exteriorul lui. Dintre cauzele interne care menţin Parlamentul la cote foarte scăzute în preferinţele cetăţenilor enumăr numai câteva:

1. Majoritatea legilor importante nu se dezbat în Parlament, ci au fost adoptate prin ordonanţe de urgenţă sau mai nou prin asumarea răspunderii guvernului (vezi Legea învăţământului, Legea pensiilor, reforma în sistemul de sănătate, Codul muncii etc.).

2. Modificarea regulamentului de funcţionare după dorinţa majorităţii din parlament, nu după nevoile Parlamentului ca instituţie.

3. Formarea unei majorităţi de conjunctură prin atragerea unor parlamentari demisionari din alte partide şi cărora a trebuit să le acorde recompense prin funcţii sau prin alte foloase.

4. Incapacitatea preşedintelui de cameră de a-şi păstra cât de cât prestanţa unui adevărat conducător de instituţie prin respectarea măcar a regulamentului Camerei Deputaţilor.

5. Indecizia majorităţii parlamentare, atunci când a fost vorba de ridicarea imunităţii unor parlamentari suspectaţi de acte de corupţie.

6. Alegerea în birourile comisiilor de specialitate a unor parlamentari care nu au nimic în comun cu domeniul de activitate de care se ocupă comisia respectivă.

7. Lipsa de rigurozitate a biroului permanent privind monitorizarea activităţii fiecărui parlamentar în parte.

Aşa cum am arătat mai sus, există şi cauze externe care duc la decredibilizarea Parlamentului ca instituţie în rândul cetăţenilor, şi anume:

1. Guvernul actual continuă să evite dezbaterea principalelor legi folosind metoda asumării răspunderii sau ordonanţe de urgenţă.

2. Instituţia care ar trebui să medieze eventualele conflicte dintre putere şi opoziţie este Preşedinţia României prin preşedintele Traian Băsescu, numai că acest lucru nu se întâmplă, mai mult domnul preşedinte încurajează comportamentul neregulamentar al majorităţii parlamentare impunând practic agenda de lucru a parlamentului.

3. Mass-media, prin televiziunea publică (TVR), constant, prin materialele pe care le difuzează, încearcă decredibilizarea Parlamentului României ca instituţie.

4. Toate instituţiile statului, în ultimii ani, nu mai sunt credibile datorită politicilor greşite pe care actualul guvern le practică şi deci, indirect, şi Parlamentul, care ar trebui să elaboreze legi bune pentru cetăţeni, dar este împiedicat s-o facă, a devenit necredibil.

5. A dispărut spiritul de analiză şi de cunoaştere a atribuţiilor pe care le are o instituţie ca parlamentul unei ţări din partea cetăţenilor şi totul se face superficial, fără o cunoaştere profundă.

6. Actuala putere nu are interesul ca Parlamentul să fie guvernat de spiritul parlamentarismului, să devină cea mai importantă instituţie a statului de drept pentru că nu s-ar mai aproba legile după interesul ei.

Toate aceste aspecte înşirate mai sus fac parte dintr-o însumare mult mai largă a unor cauze obiective sau subiective care au făcut din cea mai importantă instituţie într-o democraţie să devină cea mai hulită, cea mai blamată, lucru inadmisibil într-un stat de drept.

În acest context, cred cu tărie că toţi parlamentarii, inclusiv cei care sunt obligaţi să rămână ţintuiţi în bănci atunci când se votează legi importante, trebuie să-şi respecte calitatea pentru care au jurat cu mâna pe biblie la început de mandat şi atunci Parlamentul nu va mai scădea în sondaje!

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Ziua Internaţională a Muzeelor"

Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătorită în fiecare an pe 18 mai începând din 1977, constituie un prilej pentru creşterea gradului de conştientizare a importanţei rolului şi statutului muzeelor, în demersul de promovare a armoniei şi incluziunii sociale.

Muzeele au un potenţial unic în a aborda diferitele culturi şi în a se constitui într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată într-o manieră interdisciplinară, ca şi în ceea ce priveşte sensibilizarea unor vaste mulţimi oameni din întreaga lume.

În toate comunităţile din lume, muzeul pune în operă, într-o manieră pregnantă şi dinamică, instrumente preţioase, care vizează stabilirea unor punţi între culturi. Fie ele din ţările bogate sau sărace, din cele mari sau mici, sunt tratate în mod egal, fapt care ne ajută pe toţi să împărtăşim respectul pentru ceilalţi şi să întărim capacitatea comunităţilor de a depăşi frontierele culturale reale sau imaginare.

Muzeele dau un sens nou comunităţii, punând în valoare patrimoniul cultural comun; pe de altă parte, ele pot, de asemenea, să aducă la lumină rolul indivizilor şi al grupurilor, ale căror singularităţi şi diferenţe sunt pietrele unghiulare ale diversităţii, ea însăşi inerentă acestui patrimoniu comun.

Muzeul este o instituţie de mare valoare şi se bucură de mare preţuire în toată lumea, deoarece joacă un rol important în educarea tineretului în spiritul respectului faţă de valorile materiale şi spirituale create de-a lungul istoriei. De aceea se impune ca şcoala să ofere tinerilor posibilitatea de a cunoaşte în mod organizat muzeul, în tot ceea ce înseamnă el pentru societate.

Pentru a aduce mai aproape de muzee cetăţenii în general şi elevii în special, consider că o "noapte a muzeelor" o dată pe an este o măsură bună, dar insuficientă.

Statul român ar trebui să facă mai mult, poate printr-o zi a muzeelor o dată pe lună sau prin emiterea de abonamente sau carduri cu reduceri pentru vizitarea mai multor muzee.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Bilanţul după un an de austeritate"

Premierul Boc a anunţat triumfător că ţara în care ne ducem traiul va ieşi din recesiune. Probabil nu l-au crezut nici măcar cei mai fanatici pedelişti pentru că a devenit deja o certitudine lipsa de credibilitate a şefului guvernului.

Criza depinde în mare măsură de încrederea oamenilor în economie, care se poate reflecta într-un consum mai mare, într-un număr mai mare de investiţii. Dar cum să mai ai încredere atunci când de la lună la lună, preţurile cresc fără ca nimeni să le oprească, în timp ce veniturile rămân, în cel mai bun caz, la acelaşi nivel.

Cum să crezi ce spune Emil Boc când tot el spune că n-are de unde plăti banii pe care justiţia i-a dat profesorilor şi ameninţă cu încă o asumare pe legea de plafonare a salariilor în învăţământ, ca să le dea peste nas judecătorilor care au îndrăznit să decidă fără să ţină cont de banii pe care Guvernul îi are la dispoziţie, dar mai ales cadrelor didactice care plătesc cu vârf şi îndesat pentru că au crezut în mărirea cu 50% a salariilor, din 2008?

De la 1 aprilie preţul la curent a crescut şi se anunţa şi o majorare a costului gazelor. Ca să nu mai vorbim despre reorganizările din instituţiile statului care înseamnă mii de locuri de muncă pierdute, pe şest, doar din organigrame.

Singurele măsuri luate de Guvernul Boc sunt cele menite să satisfacă cererile reprezentanţilor FMI şi cele menite să satisfacă clientela politică portocalie.

În doi ani de FMI, România nu a reuşit din păcate să iasă din recesiune. Acordul stand-by încheiat de România în 2009 a adus la adâncirea recesiunii, la minus 10% scădere de PIB în doi ani, la plus 200 de mii de şomeri şi la minus 637 de mii de salariaţi în economie. Prin Acord se stabileşte reducerea deficitului bugetar de la 6,5 din PIB în anul 2010 la 4,4 % din PIB în 2011, respectiv 2,2 miliarde de euro, de două ori mai mult decât reducerea din 2010 faţă de 2009.

În aceste condiţii ne aşteaptă şi anul acesta tăieri de salarii, arieratele neplătite s-au translatat în anul 2011, în loc să scadă de la 1,5 miliarde de lei la 0,5 miliarde de lei, ele au crescut la 1,6 miliarde lei. Lipsa oricăror măsuri de combatere a crizei economice pe care România o traversează, a condus în ultimii doi ani la închiderea a peste 200.000 de firme, la concedierea a zeci de mii de români, la condamnarea la sărăcie a milioane de pensionari.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dispreţul guvernanţilor faţă de salariaţii din sistemul de învăţământ"

Prin măsurile aplicate în ultimii ani, Guvernul României a reuşit să transforme angajaţii din învăţământ în cerşetori. Un cadru didactic a ajuns să fie cel mai prost plătit angajat din ţară, în condiţiile în care responsabilităţile pe care le are sunt extrem de mari.

Salariile din învăţământ au înregistrat o scădere cu 28,49% în luna martie 2011, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Un profesor debutant are un salariu net de 660 de lei, un profesor cu grad didactic II şi o vechime de 10 ani are un salariu de 805 lei, iar un profesor cu grad didactic I şi 25 de ani vechime are un salariu de 1.100 de lei.

Aplicarea Legii de salarizare în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar loveşte până şi în mamele din învăţământ. Unui cadru didactic cu vechime de nouă ani care intră în concediu pentru creşterea copilului nu i se mai consideră vechime efectivă în învăţământ, aşa cum prevedea vechea legislaţie, perioada din timpul concediului de maternitate şi nu mai poate beneficia de sporul de stabilitate de 10% pe care ar fi trebuit să îl primească la o vechime efectivă de 10 ani.

Cum poate un profesor să mai impună respect în faţa elevilor şi a societăţii dacă nu are cu ce se hrăni, nu are bani de cărţi sau de haine şi nu îşi poate achita cheltuielile lunare de întreţinere?

Nivelul salariilor arată, încă o dată, dispreţul guvernanţilor faţă de salariaţii din sistemul de învăţământ.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

«Varianta "încrederii" »

În mai anul trecut, Traian Băsescu făcea cea mai cuprinzătoare declaraţie de stare a naţiunii, a economiei.

Spunea atunci şeful statului că delegaţia Fondului Monetar Internaţional a acceptat varianta "încrederii" pentru un plan de măsuri menit să protejeze sănătatea financiară a ţării. Această variantă presupunea: tăierea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15%.

Întâiul economist al ţării explica atunci că de fapt se reduce fondul total de salarii, ocazie cu care se declanşează o amplă reformă a sistemului bugetar, astfel încât în anul ce urmează, păstrând aceeaşi anvelopă salarială, să poată creşte la loc sau chiar mai mult lefurile celor care vor rămâne în sistem.

Alternativa, enunţată atunci de preşedinte sub denumirea de "varianta neîncrederii", presupunea majorarea TVA la 24%, a cotei unice la 20%, reducerea salariilor bugetarilor cu "doar" 20 de procente.

Ne-am trezit cu o variantă care nu mai e nici a încrederii, nici a neîncrederii, ci pur şi simplu a incompetenţei. E clar că bruma de încredere pe care va fi avut-o Guvernul Băsescu-Boc în faţa celor de la FMI s-a dus pe pustii.

Reducerile de cheltuieli sunt imediate şi certe, în timp ce scăderile de taxe, deşi pot conduce, prin extinderea bazei de impozitare, la creşterea veniturilor în valoare absolută, incumbă estimări, iar pentru ca acestea să poată fi luate în considerare, cei care le fac trebuie să aibă credibilitate.

Guvernul Boc se laudă acum cu ieşirea din recesiune, invocând nişte cifre abstracte, aflate sub marjele de eroare ale sondajelor făcute de Institutul Naţional de Statistică. Care e bilanţul după un an de austeritate programată.

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Guvernul Boc are grijă de clientela portocalie"

"Să trăiţi bine!" pentru români s-a transformat în timpul puterii portocalii în "Să trăiţi dacă puteţi!", în timp ce pentru camarila de partid a însemnat un îndemn la înfruptarea fără margini şi limită din avuţia naţională. În timp ce reprezentanţii PDL prosperă în aceste vremuri grele, devenind tot mai veseli, românii sărăcesc, devin tot mai trişti şi mai apăsaţi de problemele tot mai mari cu care se confruntă de la o zi la alta.

În ultimii doi ani, primarii PDL au primit de la Guvernul Boc peste 330 de milioane de lei, mai mult decât primarii PSD şi PNL la un loc. Pentru localităţi conduse de primari PSD s-au alocat mai puţin de 176 milioane lei. Ţinând cont că PSD are cu 20% mai multe primării în ţară, primarii PSD au depus cu 20% mai multe proiecte, iar proiectele lor au întrunit în general punctaje mai mari decât cele depuse de reprezentanţii PDL. Banii au fost daţi numai acolo unde cetăţenii au votat cu PDL sau UDMR.

S-au cheltuit până în prezent peste 3,5 miliarde de lei prin Programul de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural, fără să avem rezultate dorite. Sute de şantiere nefinalizate în toată ţara, multe lucrări fiind în pericol de degradare.

Guvernul Boc are grijă de clientela portocalie, nu de pensionari, mămici, bebeluşi. Pentru căpuşele portocalii statul are responsabilitate, are şi bani. Pentru ceilalţi nu are decât veşti proaste. Statul taie veniturile, creşte impozitele şi taxele, dar nu oferă nimic în schimb. Nici măcar speranţă.

Domnul Neculai Răţoi:

"Recesiunea a trecut. Şi cu asta ce-am făcut?"

Aşa cum, oleacă mai-nainte de a fi reales preşedinte, Traian Băsescu ne anunţa că s-ar putea să ieşim din recesiune, am aflat, cu olecuţă înainte de a fi reales şi Boc un soi de preşedinte, da' mai mic, doar la nivel de partid, cum că iar am ieşit din recesiune! Cam cu şi după virgulă, cam în marja de eroare, cam tras de păr ca să iasă la vopsea, dar cât să se poată lăuda Boc, la convenţia lor, c-a ieşit din recesiune, pare a fi fost suficient! Căci Milică de la Răchiţele avea nevoie ca de aer de ceva care să pară un succes răsunător, care să-i asigure realegerea ca şef ori ceva fără de care umbla zvonu' că şi-ar fi pus o pungă-n cap şi s-ar fi retras în munţi cu gaşca lui, ca să reziste de-acolo oamenilor lui Blaga, ca-n anii '50. Sincer, nu cred că i-ar fi sesizat cineva lipsa, decât prin faptul că omul de rând ar fi început să o ducă mai bine, dar acesta-i blestemul nostru: să nu scăpăm, înainte de 2012, de plaga portocalie...

După cum ziceam, statistic am ieşit din recesiune. Bun. Şi cu asta ce-am făcut? Am ieşit din recesiune doar pe o bucată de hârtie. Iar Dumnezeu e martor că există mari îndoieli şi asupra acestui anunţ. Deoarece, ca de obicei, acest guvern minte după cum respiră - până şi organismele europene s-au prins de asta, şi, dacă vreun portocaliu dă bună ziua cuiva, se uită repede săracu' om la cer să vadă dacă nu cumva au răsărit stelele...!

Căci nimic nu îi e mai drag acestei puteri decât să mistifice adevărul, s-o dea cotită, după cireş, doar-doar s-o întâmpla să fie totul în avantajul lor - o scobitoare folosită la un capăt dacă e de câştigat, trebuie s-o ia ei! Dacă ar fi necesar ca acestei puteri să i se dea, într-un cuvânt, un nume care s-o caracterizeze, acesta ar fi "hrăpăreaţă". Dar nu este chiar singurul, fiind doar primul dintr-o listă relativ lungă de atribute, din păcate, niciunul onorabil, chiar pentru oameni politici lipsiţi de orice scrupul.

După cum aminteam, s-a tot zis că s-a ieşit scriptic, contabiliceşte, statistic din recesiune. După cum tot statistic, dacă doamna Udrea mănâncă zilnic, într-o săptămână, câte un pui, iar 6 pensionari nu mănâncă nici măcar vreun gram de carne, teoretic, pe medie, fiecare pensionar a mâncat câte un pui în săptămâna cu pricina. Iată metoda favorită de lucru a băsiştilor! De mirare a fost doar că şi UDMR-ul a achiesat la astfel de practici şmechereşti, de tip alba-neagra, reprezentanţii maghiari fiind cunoscuţi până acum ca adepţi ai unor politici mai cu cap, mai elaborate şi mai cinstite, măcar faţă de alegătorii lor. Dar, se pare că adevărata lor faţă este asta, cea de acum (iar Attila Cseke stă martor că-i aşa, închizând zeci de spitale fără nicio remuşcare ori tresărire de umanism), ştiut fiind că te-aduni cu cine te asemeni - deşi au fost mici răscoale chiar şi la Târgu-Mureş, maghiarii de rând au fost şmecheriţi şi ei, doar-doar să nu se piardă ciolanul unei puteri discreţionare, pe care nicio altă alianţă n-ar fi oferit-o UDMR-ului actual!

Să admitem că, măcar teoretic, recesiunea s-a încheiat. Cine răspunde pentru faptul că, în loc ca să dureze 4-5 trimestre, precum la ţările cu guverne cu adevărat responsabile şi pricepute, la noi recesiunea a durat dublu? Nici măcar nu mai are rost ca să dăm aici exemplele ţărilor care nu au fost sau au fost foarte puţin afectate de criză şi recesiune, pentru că n-avem noi băsişti chiar atât de oneşti şi capabili încât să fi preferat să-şi pună toată priceperea şi puterea în slujba naţiei române, în loc să profite de recesiune ca să-şi poată găsi scuze pentru pescuitul lor în ape tulburi!

Pe cine trebuie să tragem la răspundere şi cum anume pentru că, în perioada suplimentară cât a durat recesiunea în România, au fost închise sute de mii de întreprinderi mici şi mijlocii, că au devenit şomeri sute de mii de cetăţeni plătitori de taxe şi impozite, că s-a mărit TVA-ul cu 5%, că s-au impozitat suplimentar pensiile deoarece nu s-a permis scăderea lor cu 15%, aşa cum voiau muşchii lui Băsescu? Aici trebuie răspuns de către actuala putere şi, dacă ar vrea să-şi dovedească onestitatea, atâta câtă o fi, şi-ar trage singură la răspundere vinovaţii proprii.

Din păcate, surditatea, autismul şi nu onestitatea sunt caracteristicile la loc de cinste ale actualei puteri, astfel încât va rămâne în sarcina noastră, a viitoarei guvernări, să stabilim cine şi cu ce s-a făcut vinovat în faţa naţiunii în actuala guvernare. Pentru că, sub masca aşa-ziselor reforme şi modernizări, s-au comis fapte grave faţă de acest popor, iar viitoarea guvernare a fost însărcinată automat de către actuala putere nu numai cu responsabilitatea plăţilor datoriilor făcute de către actualii guvernanţi, ci şi cu responsabilitatea tragerii la răspundere a vinovaţilor de greşelile comise de guvernările băsiste!

Asta e morala care trebuie învăţată de pe urma trecerii recesiunii prin România! Cum zicea şi Băsescu, sâmbătă, printre lacrimile de crocodil: "România nu mai suportă jumătăţile de măsură"...

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Camera Deputaţilor nu trebuie să legitimeze actele de cruzime împotriva câinilor comunitari"

În data de 11 mai 2011, în padocurile aflate în administrarea Primăriei Municipiului Botoşani a fost constatată uciderea a peste 230 de câini comunitari, faptă care a scandalizat opinia publică din România şi de peste hotare. Acest caz a fost considerat drept un act de barbarism, inacceptabil pentru o societate civilizată. Reproduc mai jos câteva din opiniile exprimate de mai mulţi cetăţeni europeni în legătură cu acest caz.

Zara Benton din Marea Britanie: "Ţara voastră este plină de barbari care nu merită să respire acelaşi aer ca restul lumii."

Karin Andresson, Suedia: "Uciderea câinilor comunitari în România nu e acceptabilă din perspectiva legislaţiei europene privind cruzimea împotriva animalelor. O astfel de atitudine nu poate exista într-o ţară civilizată. (...) Aceste acţiuni dau României imaginea unei ţări primitive şi a unei societăţi crude."

Pernilla Vierela, Marea Britanie: "Chiar nu pot să cred că aşa ceva se întâmplă în anul 2011, în Uniunea Europeană. Mi se face rău. Ruşine România. Sper ca România să fie exclusă din Uniunea Europeană - nu meritaţi să fiţi membri ai Uniunii."

Nancy Dequeker, Belgia: "Niciun câine nu merită să fie omorât în acest fel! România trebuie dată afară din Uniunea Europeană. Nu trebuie să mai primească bani de la noi!"

Michele Palatella, Italia: "România, afară din Europa! Fără barbari şi criminali sadici în Europa!"

V-am citit aceste reacţii ca să înţelegeţi care ar fi efectele în cazul în care Camera Deputaţilor ar admite un proiect de lege care să permită uciderea câinilor comunitari. Eutanasierea este doar un eufemism în spatele căruia ne ascundem cruzimea şi barbarismul ce provin din zonele primitive ale fiinţei noastre, pe care ne place să o numim "umană".

Nu susţin că aceşti câini trebuie să umble nesupravegheaţi pe străzile oraşelor din România, punând în pericol siguranţa sau chiar viaţa cetăţenilor. Au fost evenimente regretabile în care cei muşcaţi de câini au suferit răni şi handicapuri cumplite sau chiar şi-au pierdut viaţa. Însă nu putem arunca vina pentru aceste fapte pe nişte animale fără discernământ. Peste tot în lume, persoanele care nu au împlinit o vârstă a discernământului şi maturităţii sunt absolvite de răspunderea legală pentru faptele lor. Aşadar, cu atât mai puţin putem pretinde răspundere legală din partea unor animale inferioare ca specie faţă de noi.

În spatele fiecărui eveniment nefericit, în care un cetăţean este muşcat de un câine comunitar, se află un om responsabil care fie a abandonat acel animal, fie în calitate de angajat al primăriei nu 1-a dus în adăposturile specializate.

Costurile legate de întreţinerea adăposturilor nu pot constitui un argument pentru uciderea animalelor. Noi, oamenii, am creat problema câinilor vagabonzi! Şi tot noi trebuie să o rezolvăm într-o manieră responsabilă. înmulţirea câinilor comunitari, acolo unde o constatăm, e o consecinţă a faptului că administraţiile locale nu şi-au făcut datoria să prindă câinii, să-i sterilizeze şi să îi supravegheze în adăposturile specializate.

În prezent, nu există un program naţional pentru promovarea adopţiei câinilor fără stăpân. Lumea nu ştie unde se află aceste adăposturi şi nu ştie ce presupune adopţia unui câine.

Mulţi dintre cei responsabili preferă varianta cea mai simplă: uciderea câinilor, care însă nu ne face cinste ca oameni şi ne descalifică din postura de membri ai Uniunii Europene.

De aceea, vă rog să aveţi în vedere toate aceste argumente şi mai ales consecinţele actelor de cruzime împotriva animalelor şi să respingeţi orice propunere legislativă care ar conţine astfel de prevederi.

Domnul Eugen Bejinariu:

Viaţa politică şi administrativă din judeţul Suceava cred că se poate caracteriza prin titlul declaraţiei mele politice "Cresc inegalităţile în comunităţile locale".

Exprimarea stării de inegalitate ocupă toate domeniile, de la modul de adresare al preşedintelui Consiliului Judeţean şi vicepreşedinte al PDL, Gheorghe Flutur, şi până la alocarea fondurilor bugetare pe comune, oraşe şi municipii şi respectiv promovarea programelor cu finanţare europeană. Ceea ce se petrece în judeţul Suceava de când conduc oamenii PDL-ului, este mai mult decât revoltător: alocarea fondurilor se face după cum este sau nu este domnul primar membru PDL sau simpatizant declarat public.

Pornim de la cea mai importantă realitate din unităţile teritorial administrative ale judeţului. Toţi cetăţenii din comunele, oraşele şi municipiile din judeţul Suceava, ca de altfel toţi cetăţenii ţării, plătesc taxe şi impozite la buget şi firesc ar fi ca toate localităţile să primească alocaţii bugetare pe criterii legale şi morale şi în primul rând proporţional cu numărul populaţiei. Noi ne-am adresat Ministerului Finanţelor Publice cu numeroase memorii, scrisori, întrebări şi interpelări, am primit răspunsuri cu explicaţii şi promisiuni de tot felul, dar realităţile din satele şi oraşele noastre au rămas neschimbate. Voi sublinia aici că democraţia, moralitatea şi adevărul sunt mereu clamate, cu mare frecvenţă, în exprimarea liderilor PDL, chiar şi a "specialiştilor" în trădarea politică, însă toate rămân doar un exerciţiu stereotip şi motive de manipulare a populaţiei.

"Situaţia în care a ajuns România este rezultatul celor 20 de ani de la Revoluţie", "Toată clasa politică e la fel", "Măsurile luate de Guvernul Boc sunt cele care trebuiau luate", "Suntem pe drumul cel bun", "Am ieşit din recesiune şi vom ieşi şi din criză" (sau invers !), "Nivelul de trai va creşte începând de la jumătatea anului 2012" ş.a., exprimări care se fac mereu de toţi oamenii Puterii de la domnul prim ministru şi până la preşedintele organizaţiei locale PDL.

Astăzi preocuparea de căpetenie în politica guvernanţilor este accesul la resurse. Şi am în vedere resursele bugetare care anual se nasc din plata de taxe şi impozite de către fiecare cetăţean român. Când în comuna Grămeşti, bunăoară, frumoasa localitate din judeţul Suceava, de pe malul Şiretului cu Biserica Bălineşti care ar trebui să se afle în patrimoniul UNESCO, alocaţiile pentru echilibrarea bugetară sunt negative, în vreme ce drumul judeţean Grămeşti - Siret este foarte greu de parcurs şi cu mijloacele auto, şi cu căruţa şi pe jos, iar în alte comune se înfiinţează parcuri, se amenajează pârtii sau gondole, nu pot decât să constat această practică gravă în privinţa inegalităţii faţă de contribuabili. Inegalitatea făcută pe criterii politice este prezentă şi în promovarea programelor cu finanţare externă: asfaltări de drumuri, reabilitări de drumuri, poduri şi podeţe, canalizarea în localităţi, lucrări la clădirile instituţiilor publice, înfiinţarea de baze sportive etc.

La această dată acest mod de utilizare a resurselor bugetare a devenit un mod curent de lucru în administraţia publică. În prezent acest mod de a gândi şi lucra a fost transferat de către PDL şi în susţinerea candidaţilor la şefia partidului. Cine a promis că va vota cu domnul Emil Boc a primit alocaţii bugetare suplimentare din rezerva Guvernului, adică din rezerva domnului prim ministru. Nu mai vorbim de cheltuielile mari care s-au făcut de la bugetul statului în interesul strict al campaniei electorale din PDL.

Îngrijorarea este una singură: la schimbarea formaţiunilor politice de la guvernare, cum va trebui să lucreze noii guvernanţi pentru a ieşi din această stare de dezordine financiară şi morală? Avem mai mult decât speranţa schimbării în bine a situaţiei localităţilor, indiferent de apartenenţa politică a liderilor locali şi judeţeni!

Domnul Vasile Mocanu:

"Salvaţi Palatul Culturii!"

Un simbol al Iaşiului a fost pângărit. Celebrul Palat al Culturii, ridicat pe la începutul secolului trecut pe locul fostei Curţi Domneşti, a fost reabilitat în bătaie de joc. La inaugurarea din urmă cu aproape 90 de ani, acoperişul Palatului avea pe faţadele exterioare un strat de ardezie, care-i conferea o culoare aparte, bine întipărită în memoria colectivă. Acum, ardezia a început să fie înlocuită cu tablă de zinc, pe cât de ieftină pe atât de strălucitoare. Când bate soarele nu te mai poţi uita spre Palatul Culturii.

Se spune că raţiuni financiare ar fi stat la baza deciziei de modificare a acoperişului Palatului Culturii. Ardezia ar fi foarte scumpă şi s-ar achiziţiona doar din Franţa şi Anglia. Se mai invocă faptul că a existat aprobarea Comisiei Naţionale a Monumentelor pentru utilizarea tablei de zinc. Se mai speră ca precipitaţiile (preferabil foarte abundente) din următoarea perioadă să atenueze într-un timp relativ scurt strălucirea deranjantă a acoperişului. Cu toate acestea, acoperişul Palatului Culturii continuă să lucească.

E foarte ciudat cum într-o ţară în care se construiesc stadioane pentru echipe de fotbal săteşti inexistente şi piscine olimpice pentru comunităţi rurale care nu au cunoscut încă beneficiile canalizării, nu s-au găsit bani pentru un acoperiş. Un monument istoric, unul care atrage cei mai mulţi turişti din cei care vizitează fosta capitală a Moldovei, a fost tratat în bătaie de joc pe motiv că este criză.

PDL ştie să transforme orice poveste de succes într-o catastrofă.

Domnul Ioan Munteanu:

"Încă o moţiune eşuată..."

Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, sunt din ce în ce mai nemulţumit de activitatea din Camera Deputaţilor. Au trecut şase săptămâni de când nu s-a reuşit ca, în ziua de marţi, să fie votate legile dezbătute în Parlament, aşa cum se prevede în regulamentul de funcţionare. Cauza este una singură: lipsa de cvorum.

Eu sunt capabil să înţeleg că PDL îşi pregăteşte alegerile din partid, dar este anormal ca 50 de legi organice (pentru care parlamentarii de la putere trebuie să asigure 167 de voturi), 40 de legi ordinare şi alte 10 hotărâri importante să tot fie amânate până după acest eveniment important al portocaliilor. Foarte grav este faptul că multe legi sunt adoptate tacit, ceea ce înseamnă că s-a depăşit termenul constituţional pentru dezbatere, respectiv 45 de zile pentru unele ori 60 de zile pentru altele. Neintrând la vot final, ele nu mai pot să se încadreze în termenul de dezbatere de la Senat. Prin urmare, este posibil ca unele dintre ele să ajungă la promulgare, în ciuda faptului că ar fi fost nevoie de unele modificări, mai mult sau mai puţin importante. Şi, de aici, consecinţe imprevizibile pentru cei care aşteaptă respectivele reglementări.

Ar mai fi şi alte comentarii de făcut despre activitatea Camerei Deputaţilor, dar am credinţa că după aceste alegeri de la PDL să se revină la normalitate, adică la respectarea prevederilor legislative din Constituţie şi din regulamentul de funcţionare. Asta doar în cazul în care partidele politice nu vor intra prea devreme în precampanie electorală, situaţie de neacceptat pentru orice om de bun simţ.

Şedinţa de luni, 9 mai a fost rezervată dezbaterii moţiunii simple. Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roşu", semnată de un număr de 116 deputaţi din PSD, PNL şi PC. Din totalul de 332 de deputaţi au fost prezenţi în sală doar 201. Este de apreciat faptul că au fost de faţă atât ministrul sănătăţii, cât şi secretarii de stat, spre deosebire de alte momente în care factorii de decizie din ministere au absentat în mod nejustificat.

O primă concluzie care se desprinde după această zi de dezbateri este legată de faptul că dreptul la viaţă şi la îngrijiri medicale este asigurat de votul deputaţilor. Pentru această moţiune au votat 134 de deputaţi, 137 au fost împotrivă, 3 s-au abţinut, iar 15 nu şi-au exprimat nicio opţiune. Eu am votat alături de deputaţii PSD, PNL şi PC.

Moţiunea aceasta este îndreptată către principalii responsabili implicaţi în distrugerea sistemului sanitar din România, cu precizarea că aceştia sunt: "Traian Băsescu şi Guvernul PDL condus de Traian Băsescu, uneori de Emil Boc, şi mai des de Elena Udrea, în numele lui Traian Băsescu".

Semnatarii moţiunii susţin că: "în România de azi sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze, motiv pentru care responsabilii în domeniu trebuie să plece". Aceştia îl acuză pe preşedinte că "a împins România în braţele FMI" şi a propus "reducerea cheltuielilor din sănătate, a paturilor din spitale, închiderea de unităţi medicale, trecerea în şomaj a medicilor şi a asistenţilor medicali, deteriorarea activităţii medicilor de familie, pe scurt, a condus la generalizarea sărăciei din sistemul sanitar, lipsa de acces la tratamente, medicamente, micşorarea salariilor...". PNL şi PSD au scos în evidenţă faptul că "65% din spitalele închise aparţin unor comunităţi conduse de către primari ai opoziţiei, în timp ce în comunităţile conduse de către primari ai principalului partid susţinător al Guvernului nu s-a închis niciun spital".

Principalele acuzaţii din moţiune se referă la următoarele aspecte:

• mortalitatea din România este cu 55% mai mare decât cea din UE (959, 4 la 100 000 locuitori, faţă de 620,3 );
• România are cea mai mare mortalitate infantilă, de 2,3 ori mai mare decât media UE;
• cetăţenii români trăiesc mai puţin decât cei europeni (bărbaţii în medie 69,8 ani, cu 6,5 ani mai puţin decât media UE, iar femeile 77,4 ani, cu 5 ani mai puţin decât media UE);
• aproape o treime din cazurile de tuberculoză din UE sunt în România şi, cu toate acestea, s-a dispus desfiinţarea sanatoriilor TBC;
• în ultimii 10 ani au plecat din România mai mulţi medici decât cei care şi-au finalizat formarea prin specialitate şi de trei ori mai multe asistente medicale;
• au fost închise spitale care se află la peste 80 km distanţă de un spital municipal/judeţean, ceea ce reduce dramatic şansele de supravieţuire ale bolnavilor aflaţi în situaţii de urgenţă;
• bugetul alocat medicinei de familie reprezintă doar 7,1%, faţă de 12% media europeană;
• medicul de familie este obligat să asigure servicii doar pacienţilor din lista proprie, în timp ce în Centrele de permanenţă se asigură servicii oricărui cetăţean, serviciu suplimentar "obligatoriu" şi neremunerat din partea medicului de familie.

Personal, consider că moţiunea a fost utilă chiar şi pentru simplul motiv că ea a deschis un dialog susţinut între putere şi opoziţie pe o temă atât de importantă. Am remarcat şi cu această ocazie că atunci când eşti la putere, ai un discurs cu totul diferit faţă de cel susţinut dacă eşti în opoziţie. Este clar că a reforma sistemul de sănătate este o chestiune dificilă, de durată şi că funcţia de ministru al sănătăţii nu este una de invidiat. în realitatea de fiecare zi sunt în joc prea multe interese, în principal, de natură financiară, atât ale politicienilor aflaţi la putere, cât şi ale celor din opoziţie.

Părerea mea este că reforma din sănătate se face prin prisma obligaţiilor României faţă de FMI, asta presupunând reduceri peste tot: fonduri alocate îngrijirii bolnavilor, spitale, cadre medicale, paturi, medicamente... Dacă trebuie, totuşi, să vorbim de noutăţile din domeniu, e momentul să spunem că a apărut coplata, asta însemnând o nouă povară pentru cei care au nevoie de îngrijiri medicale.

Politicile pe care le promovează acest Guvern sunt disparate, necorelate, fără viziune de ansamblu, iar efectele sunt contradictorii faţă de obiectivele propuse. Cert este că în România se moare cu zile, aspect remarcat şi de OMS care semnalează faptul că cele mai grave probleme de sănătate sunt atribuite unor cauze evitabile. Astfel, numai în anul 2009, 12,2% dintre decesele înregistrate au avut cauze ce puteau fi evitate, ceea ce ar fi însemnat că 31.537 de vieţi omeneşti ar fi putut fi salvate. Şi asta doar la nivelul statisticilor oficiale, fără a lua în calcul şi alte situaţii care nu fac obiectul unor astfel de studii.

Ceea ce este de reţinut se reduce la ideea că sănătatea românilor este din ce în ce mai precară, situaţia ei fiind cea mai proastă din Europa şi mult mai grea în comparaţie cu anii precedenţi. Am aşteptat mult mai multe de la această moţiune, mai exact acele soluţii care să direcţioneze sistemul de sănătate pe o cale normală. Sunt dezamăgit pentru că n-a fost vorba decât de o dezbatere politică fără finalitate, fără propuneri concrete de redresare a acestui sistem grav bolnav. N-aş fi vrut să ajung la o aşa tristă constatare, dar e clar că sănătatea oamenilor nu-i prea mai interesează pe guvernaţi.

Domnul Gheorghe Ciocan:

"Scuze portocalii"

Nici n-am apucat să ne bucurăm că am ieşit din recesiune, că am şi fost avertizaţi că suntem încă în criză. Sigur, ieşirea din recesiune e o veste bună - deşi suntem printre ultimii din Europa care am ieşit la liman, deşi am ieşit mai degrabă din inerţie, odată cu întreaga Europă, decât din merit propriu.

Aceasta pare să fie scuza guvernării actuale pentru starea deplorabilă în care ne aflăm, pentru scăderea dramatică a nivelului de trai: că, deşi am ieşit din recesiune, nu am fi ieşit din criză. Dar ce garanţii avem că după ce vom fi ieşit din criză, nu ni se va spune că da, am depăşit criza, dar n-am terminat reforma? Care va fi următoarea scuză pentru realitatea că, de fapt, nu trăim bine? Iluzoria reformare a statului, în spatele căreia se ascunde pauperizarea accelerată a cetăţenilor?

S-ar părea că în timp ce populaţia o duce tot mai prost, economia merge din ce în ce mai bine. O performanţă paradoxală, tipică guvernării portocalii. Prin ce "miracol" are România cea mai accelerată creştere a preţurilor când tocmai a ieşit din recesiune? Ce performanţă e asta: să ieşi din recesiune, dar să ai cea mai mare inflaţie din Europa? încă câteva victorii economice de acest fel şi ajungem în fundul prăpastiei.

Scuzele portocalii au însă o explicaţie simplă: e modul guvernanţilor de a duce cu zăhărelul o ţară întreagă. Dacă deviza de altădată era "învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!", acum ni se cere, ba chiar ni se impune altceva: "Răbdaţi, răbdaţi, răbdaţi!" "Răbdaţi până trece recesiunea, răbdaţi până trece criza, răbdaţi până facem reforma. Răbdaţi ori de câte ori este necesar, răbdaţi ori de câte ori vă cerem să răbdaţi, răbdaţi ori de câte ori vă păcălim".

Dincolo de scuzele portocalii, situaţia e albastră: nu doar bunăstarea rămâne o vorbă în vânt, dar chiar traiul decent nu sunt în stare să ni-l asigure guvernanţii, cu toate succesele lor.

Aşa că mă văd nevoit să le doresc cât mai grabnice eşecuri: poate-poate o va duce şi ţara asta puţin mai bine.

Aşa că n-ar trebui ratată, dacă va avea loc, ocazia prilejuită de schimbarea primului ministru cu un premier tehnocrat, variantă care se vehiculează de mai multă vreme ca posibilă strategie de reabilitare a imaginii PDL: cel mai bun loc de reabilitare a imaginii ar fi în opoziţie.