Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 2011
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 octombrie 2011
| |
1. |
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. |
 |
|
|
Şedinţa a început la ora 16,25. Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Mihai Alexandru Voicu, secretari ai Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi! Daţi-mi voie să declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi să vă anunţ că dintr-un total de 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrările noastre în plen un număr de 182. Avem absenţi 148, din care 15 colegi participă la alte acţiuni parlamentare. Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele în plen pentru zilele de luni, 24, şi marţi, 25 octombrie 2011; programul de lucru pentru perioada 24-29 octombrie 2011; lista rapoartelor depuse în perioada 17-21 octombrie 2011 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale şi sumarul privind conţinutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
|