Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 9 februarie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 9 februarie 2012

  1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru.

 

Şedinţa a început la ora 11,30.

Lucrările au fost conduse de domnul senator Vasile Blaga, preşedintele Senatului, asistat de domnul senator Gheorghe David, secretar al Senatului şi de domnul deputat Georgian Pop, secretar al Camerei Deputaţilor.

Din prezidiu a făcut parte şi doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor.

*

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Blaga:

Domnule candidat pentru funcţia de prim-ministru,

Domnilor candidaţi pentru funcţia de ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori,

Vă rog să-mi permiteţi să declar deschisă şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor şi să vă anunţ că dintr-un total de 463 de senatori şi deputaţi, până la această oră şi-au înregistrat prezenţa un număr de 237, fiind absenţi 226. Cvorumul pentru desfăşurarea lucrărilor este îndeplinit: 232 de parlamentari.

Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, v-au fost distribuite.

În proiectul ordinii de zi, avem la primul punct prezentarea programului şi a listei guvernului, de către domnul Mihai-Răzvan Ungureanu, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru; la punctul 2 dezbateri asupra programului şi listei guvernului; la punctul 3 votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului asupra programului şi întregii liste prezentate pentru guvern.

Întreb dacă sunt obiecţii la proiectul ordin de zi? Nu sunt.

Cine este de acord cu acest proiect al ordinii de zi? Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi proiectul ordinii de zi a fost aprobat.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru, din acest moment, până când vom încheia lucrările şi vom aborda toate cele trei puncte de pe ordinea de zi.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Şi programul de lucru a fost aprobat.