Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 iunie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8,35.

Lucrările şedinţei au fost conduse în prima parte de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi în a doua parte de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Georgian Pop şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS Köto Iosif - Declaraţie politică privind evenimentele actuale din Siria;

Domnul Florin Iordache:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Deschid astăzi şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice, dându-i cuvântul colegului nostru de la UDMR, domnul deputat Kötő Iosif.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Kötő Iosif:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

Cu permisiunea dumneavoastră, astăzi aş dori să fac declaraţii politice în legătură cu două teme.

Prima temă este o declaraţie politică privind evenimentele actuale din Siria.

În calitatea mea de deputat de diaspora, Colegiul nr.4, urmăresc cu multă atenţie şi îngrijorare desfăşurarea evenimentelor tragice care au loc în Siria, întrucât în această ţară avem o comunitate numeroasă de cetăţeni români, în special femei şi copiii acestora proveniţi din familii mixte, care trăiesc cu precădere în zona Hula din districtul Homs.

Situaţia tragică încet, încet ia aspect de genocid, soluţionarea conflictului devenind şi o problemă a comunităţilor internaţionale.

Statul român are datoria de a-şi ocroti cetăţenii, solicitând folosirea tuturor căilor diplomatice în vederea protejării cetăţenilor români rezidenţi în Siria.

Un exemplu elocvent este cazul familiei care şi-a pierdut cele două fete aflate în vizită la tatăl lor, medic sirian. Exprim sincere condoleanţe familiei îndurerate. Consider un exemplu de urmat actul de solidaritate al Organizaţiei sirienilor din Timişoara, care s-a oferit să ajute cu tot ce poate familia îndoliată.

Recentele evoluţii, prin care intervenţia armatei este din ce în ce mai dură, ne îngrijorează şi, în acelaşi timp, ne fac să exprimăm întregul sprijin pentru cetăţenii români aflaţi în dificultate. Menţionez că vom face toate demersurile necesare la Ministerul de Externe pentru a sprijini cererile de repatriere a cetăţenilor români rezidenţi în Siria.

Susţin şi sprijin iniţiativele Ministerului de Externe de colaborare cu organizaţiile internaţionale în găsirea soluţiilor eficiente pentru rezolvarea cât mai grabnică a situaţiei din Siria.

 
Video in format Flash/IOS Köto Iosif - Declaraţie politică privind păstrarea nealterată a principiilor de egalitate de şanse ale Legii nr. 1/2011;

A doua temă pe care aş dori să o abordez, în calitatea mea de membru al Comisiei pentru învăţământ, este o declaraţie politică privind păstrarea nealterată a principiilor de egalitate de şanse ale Legii nr.1/2011.

Principiile noii Legi a educaţiei naţionale reglementează că statul asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate niveluri şi formele de învăţământ preuniversitar şi superior. În acest spirit, persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie asigurate probele de admitere la studii universitare în limba în care au studiat în liceu disciplinele de concurs.

Conform art.4 din ordinele Ministerului Educaţiei nr.4061/2011 şi nr.3313/2012, acest drept este îngrădit, în sensul că persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să susţină probele de admitere la studiile superioare în limba în care au studiat în liceu disciplinele de concurs numai la programele de studii care funcţionează în limba minorităţilor naţionale.

Egalitatea de şanse reglementată atât de Constituţie, de acte normative, cât şi de diferite tratate ratificate de România nu este respectată.

Solicit ca, în toate cazurile, elevilor proveniţi din rândurile diferitelor comunităţi naţionale să li se asigure dreptul de a se susţine probele de admitere în limba în care au studiat în liceu disciplinele de concurs şi în cazul programelor de studii care nu funcţionează în limba lor maternă, instituţiile de învăţământ de studii superioare având obligaţia traducerii subiectelor.

Mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, stimate coleg.

La Secretariatul tehnic au mai depus domnul deputat de la Grupul PDL, Mihai Lubanovici, o declaraţie, de la Grupul PSD, domnul deputat Ion Stan, trei declaraţii, domnul deputat Florin Pâslaru, cinci declaraţii, de la Grupul PNL, domnul Gheorghe Dragomir, domnul deputat PNL Octavian Bot şi încă o declaraţie de la viceliderul Eugen Nicolăescu, deputat PNL, Colegiul nr.1, Călăraşi.

Cu acestea, restul colegilor pot depune la Secretariatul tehnic.

Declar închisă prima parte a şedinţei noastre şi vă invit la ora 10,00 la plen.

Mulţumesc mult.

 
   

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
  Angel Tîlvăr - declaraţie politică cu titlul: Rezultatul alegerilor locale din 10 iunie 2012 este un vot de încredere dat actualului Guvern USL;

Domnul Angel Tîlvăr:

"Rezultatul alegerilor locale din 10 iunie 2012 este un vot de încredere dat actualului Guvern USL"

Votul de la alegerile locale din 10 iunie 2012 a demonstrat că oamenii vor o schimbare, oamenii îşi doresc să trăiască mai bine şi a mai demonstrat că oamenii au încredere în Guvernul USL.

Rezultatul alegerilor a arătat că românii s-au săturat de minciuni, s-au săturat să fie umiliţi şi s-au săturat să trăiască la limita sărăciei. Rezultatul alegerilor de duminică reprezintă, fără îndoială, sfârşitul unei epoci negre şi intrarea într-o nouă eră politică, de normalitate.

Victoria zdrobitoare obţinută de USL este victoria tuturor românilor şi responsabilizarea noastră, a colegilor noştri care au fost aleşi în fruntea administraţiilor locale şi judeţene.

Alegerile de duminică au şi altă însemnătate decât simpla decidere a conducerilor administraţiilor locale. Votul de la aceste alegeri înseamnă legitimarea actualului Guvern USL, primul examen pe care acest Guvern îl trece, şi pe care, iată, l-a luat cu brio. Deoarece Guvernul USL a ajuns la putere prin mijloace politice, votul de ieri, dat de cetăţeni, poate fi interpretat şi ca un vot de încredere dat guvernului. În această lună de guvernare USL, oamenii au văzut o părticică din ceea ce Guvernul USL vrea să facă şi îşi doreşte să facă. Următorul pas este să arătăm în continuare oamenilor că votul lor a meritat, că nouă ne pasă de ceea ce li se întâmplă şi că merităm să fim primii în opţiunile lor de vot şi la alegerile parlamentare din toamnă.

  Costică Macaleţi - declaraţie politică cu subiectul: Guvernul taie cheltuielile;

Domnul Costică Macaleţi:

"Guvernul taie cheltuielile"

Declaraţia mea politică se referă la o serie de măsuri luate de guvern.

Aşa cum se cunoaşte foarte bine, risipa banilor publici a fost o modă în România. USL a promis românilor că se va stopa jaful şi nechibzuinţa în ceea ce priveşte finanţele statului. Şi iată că avem şi măsuri concrete luate de Guvernul Ponta.

Cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu deplasările în străinătate ale instituţiilor publice centrale şi locale vor fi reduse în semestrul al doilea al acestui an. Sunt acele cheltuieli pe care le-am criticat cât am fost în opoziţie şi pe care nu dorim să le continuăm după ce am preluat noi scaunele.

Proiectul de act normativ iniţiat de Ministerul Finanţelor prevede reducerea cheltuielilor cu protocolul şi deplasările cu 30% faţă de cheltuielile de această natură efectuate în aceeaşi perioadă a anului 2011. Conform proiectului, fac excepţie de la această prevedere cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu deplasările în străinătate aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, cheltuielile cu deplasările în străinătate aferente participării forţelor armate, precum şi cheltuielile cu deplasările în străinătate ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care desfăşoară misiuni în cadrul forţelor de menţinere a păcii.

Miniştrii, miniştrii delegaţi, secretarul general al guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat în funcţii asimilate acestora, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali, precum şi înalţii funcţionari publici, pe perioada deplasărilor în străinătate vor putea fi însoţiţi de cel mult două persoane.

În cazul deplasărilor în străinătate, delegaţiile ministerelor, Secretariatului General al Guvernului, instituţiilor publice din subordinea/coordonarea guvernului sau a ministerelor, instituţiilor şi autorităţilor publice ale administraţiei publice locale pot fi alcătuite din maximum două persoane.

În cazuri temeinic justificate, la propunerea ordonatorilor principali de credite, majorarea numărului de persoane se poate aproba de către primul-ministru sau viceprim-ministrul, şi, respectiv, de către consiliile locale sau consiliile judeţene, după caz.

O altă prevedere a proiectului de ordonanţă de urgenţă era aceea că autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi/sau reprezentare.

Am demonstrat că se poate şi că merităm încrederea uriaşă pe care ne-au dat-o românii la alegerile locale din 10 iunie şi veţi constata în continuare că nu vom dezamăgi.

  Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică intitulată: Eşec portocaliu răsunător;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Eşec portocaliu răsunător"

Pe 10 iunie 2012 căpitanul Traian Băsescu nu a mai reuşit să îşi salveze echipajul şi să îl ducă în siguranţă la mal. De data aceasta, "experimentatul" conducător a ales să lase în derivă bărcuţa PDL-istă, chiar dacă ştia că acest lucru înseamnă scufundarea iminentă.

Şi aşa s-a întâmplat!

Rezultatele alegerilor locale au scufundat vasul portocaliu cu tot cu echipajul abandonat, disperat şi buimăcit de valul care i-a spulberat.

Situaţia creată nu ar trebui să fie surprinzătoare pentru cei care ne-au condus până de curând. Chiar dacă discursurile din campania electorală erau pompoase şi mobilizatoare, chiar dacă vorbeau despre recucerirea ţării şi revenirea la guvernare, capetele mai luminate şi minţile neînfierbântate din PDL anticipau aceste rezultate.

Nu poţi avea pretenţia succesului după ce ai umilit o ţară întreagă, după ce te-ai încăpăţânat să impui reforme strâmbe şi ai băgat mâna în buzunarul pensionarilor, după ce ai mărit TVA-ul şi ai închis spitale.

Nu poţi avea pretenţia votului după ce ne-ai obligat să trăim cu numeroasele guverne corupte şi caraghioase Boc-MRU şi ne-ai forţat să le suportăm pe cheltuitoarea Udrea şi furăcioasa Anastase!

Dacă tot ce ai făcut până acum nu a demonstrat decât incompetenţă, nu te poţi aştepta la alte rezultate, nu te poţi aştepta ca oamenii să te susţină în aceleaşi poziţii de conducere.

Degeaba te duci în ziua alegerilor la supermarket să cumperi salată românească şi să speri (poate) la o baie de mulţime primitoare şi încurajatoare. Nu mai impresionezi pe nimeni. Vremurile s-au schimbat pentru că limita de suportabilitate a umilinţei de către români a fost atinsă!

Cu siguranţă că vina pentru scufundarea bărcuţei nu este în totalitate a căpitanului-preşedinte-jucător Băsescu.

Nici echipajul condus spre dezastru de marele cârmaci nu era mai breaz. Ca să fii pregătit pentru o asemenea confruntare nu este suficient doar să ai bani pe care să îi întorci cu lopata, să fii arogant şi să debordezi de tupeu.

Dacă eşti realist, trebuie să anticipezi înfrângerea dacă defilezi cu baroni locali maeştri ai matrapazlâcurilor şi învârtelilor de clan, cu oameni de pe care eticheta corupţiei şi hoţiei nu mai poate fi dezlipită, cu personaje cărora puterea le-a luat minţile şi care au uitat că rolul lor este de a servi cetăţeanul, nu de a-l strivi.

Rezultatul alegerilor locale este palma pe care românii au dat-o celor care, timp de 3 ani, le-au testat rezistenţa la umilire şi la sărăcie, în timp ce ei huzureau pe banii publici şi îşi umpleau conturile şi buzunarele.

Este un rezultat meritat, pe măsura antipatiei generate de aceşti portocalii conduşi (neoficial) de un preşedinte laş care, după ce i-a nimicit, se face că nici nu îi mai cunoaşte şi declară că nici măcar nu va trece pe la sediul partidului după încheierea procedurii de vot.

Poate cea mai usturătoare înfrângere suferită de PDL este cea din Bucureştiul Elenei Udrea.

În Capitală, organizaţia blondei de partid nu a reuşit să îşi îndeplinească nici unul dintre obiectivele propuse pentru data de 10 iunie, pierzând tot ce se putea pierde: primăria generală şi toate sectoarele.

Bucureştenii au hotărât să îi sancţioneze astfel pe cei care au cheltuit banii comunităţii pe panseluţe şi băncuţe, pe cei care şi-au împărţit între familiile şi prietenii lor banii cu ajutorul cărora ar fi putut îmbunătăţi viaţa locuitorilor din sectoarele pe care le păstoreau.

Pe lângă stabilirea celor care vor administra ţara la nivel local pentru următorii 4 ani, aceste alegeri au reprezentat un test real pentru alegerile parlamentare din toamnă. Rezultatul lor demonstrează că USL a trecut cu succes acest test, că este pregătit pentru guvernare şi că beneficiază de sprijinul populaţiei pentru conducerea ţării.

Am aflat că dna Udrea îşi asumă eşecul răsunător şi demisionează de la şefia PDL Bucureşti. Sursele spun că exemplul ei va fi urmat şi de alte personaje din partid care au fost trimise la plimbare de votul alegătorilor.

Oare Traian Băsescu, preşedintele real al PDL, îşi va asuma eşecul portocaliu răsunător şi va acţiona în consecinţă?

Sau ne va aminti că el este perfect şi că nu trebuie să schimbe nimic din ceea ce face...?

  Florian Daniel Geantă - declaraţie politică privind Greaua moştenire - încă un plagiat!;

Domnul Florian Daniel Geantă:

"Greaua moştenire - încă un plagiat!"

După şase săptămâni în care unul câte unul membrii Cabinetului Ponta sunt acuzaţi de incompatibilităţi, conflicte de interese sau furt intelectual academic, nu credeam că păcatul plagiatului va cădea şi asupra devizei sub care acţionează actualul cabinet: "greaua moştenire". Victor Ponta şi miniştrii săi îl plagiază pe Adrian Năstase în anul 2000, atunci când se plânge de greaua moştenire.

Dacă Adrian Năstase ar fi avut într-o mică măsură dreptul să utilizeze o astfel de sintagmă, pentru că guverna ţara după ultimele mineriade orchestrate de Iliescu şi Cosma, Victor Ponta nu are niciun drept să folosească aceste cuvinte.

În primul rând, România nu este moştenirea sa şi nici a partidului său.

În al doilea rând, Victor Ponta nu are voie să folosească cuvinte precum greu sau grea, pentru că în anul 2009, atunci când românilor şi României i-a fost de-a dreptul greu, a fugit de la guvernare, refugiindu-se sub fustele lui Voiculescu şi Năstase, ştiind că reforma şi redresarea României nu-i vor aduce voturi.

Haideţi să vedem cum se traduce "greaua moştenire" în anul 2009 şi cum arată "greaua moştenire" a lui Victor Ponta.

Nu vreau să calific eu aceste lucruri, ci vă rog să luaţi în calcul evaluările BERD, ale Comisiei Europene, ale FMI sau agenţiilor de rating.

România nu are astăzi deficitul bugetar structural din anul 2009, nu are şomajul din acel an, nu are emoţii în onorarea angajamentelor financiare şi nici perspectivele externe pe care plecarea de la guvernare, din toamna anului 2009, le-a creat.

Înţeleg, e greu să guvernezi în limitele fragile ale stabilităţii fiscale. E greu să-ţi onorezi promisiuni nefundamentate economic şi e uşor să găseşti inamicul extern. "Greaua moştenire" nu există, ci doar incapacitatea dumneavoastră de a onora promisiunile făcute către populaţie şi către grupurile de interese care v-au adus la guvernare.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: -Reformarea sistemului medical;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Reformarea sistemului medical"

Fosta guvernare portocalie se face vinovată de funcţionarea şi administrarea defectuoasă a sistemului medical din România, prin faptul că a desfiinţat un număr important de spitale, centre de diagnostic şi tratament, centre de refacere şi recuperare, dar şi prin criza medicamentelor din spitale, cât şi din farmacii.

Premierul Victor Ponta, în prima lună de mandat, a reuşit să redeschidă spitalul de la Buftea, şi acest lucru demonstrează că Guvernul USL are oameni competenţi, buni profesionişti, care au capacitatea de a se implica în problemele cetăţenilor României şi de a oferi soluţii viabile.

Noua guvernare USL trebuie să acorde un interes major sistemului de sănătate, prin alocarea de resurse financiare conforme cu realitatea şi să supravegheze atent utilizarea acestor fonduri în scopul destinat.

Consider că este necesară reformarea sistemului medical prin metode eficiente: conducerea spitalelor şi clinicilor să fie realizată de manageri competenţi, medicii şi personalul auxiliar trebuie să primească pachete salariale motivante, unităţile spitaliceşti trebuie aduse la standarde europene în ceea ce priveşte dotarea tehnică.

Bolnavii de cancer să beneficieze de tratamentul potrivit, să se reducă birocraţia în ceea ce priveşte acordarea medicamentelor, astfel încât să nu mai fie obligaţi să meargă în zeci de locuri pentru a obţine un anumit tip de medicamente.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: -Nivelul de trai din România;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Nivelul de trai din România"

Dintre toate ţările Uniunii Europene, România are cel mai scăzut nivel de trai, cea mai mică putere de cumpărare, cele mai mari cheltuieli în bugetul de familie pentru satisfacerea nevoilor primare şi cele mai mici pentru sănătate, educaţie, pregătire şi dezvoltarea profesională. Toate aceste lucruri se datorează guvernării ineficiente şi păguboase a PDL.

În viziunea mea, fiecare cetăţean ar trebui să aibă posibilitatea şi oportunitatea obţinerii unui venit minim garantat pentru nevoile personale, care să-i permită o viaţă normală, fără grija zilei de mâine, fără grija că nu îşi poate satisface nevoile de la baza piramidei. Fiecărui cetăţean român trebuie să i se acorde dreptul la condiţii optime de viaţă, cum ar fi: canalizare, străzi sau uliţe asfaltate, gaze, accesul la învăţământ, securitate, transport pentru copii, dar şi un program pentru accesul gratuit la sănătate.

După cum ştim, fosta guvernare portocalie nu a făcut nimic pentru a oferi un nivel de trai decent românilor, din contră, sursele de venit ale cetăţenilor au devenit şi mai instabile şi precare, oferta locurilor de muncă pentru tinerii absolvenţi este restrânsă, de aici derivând şi absenţa serviciilor stabile.

În România, guvernarea PDL a îngrădit accesul la locuinţe, deoarece a permis creditarea dezavantajoasă, dobânzile fiind foarte mari, dar în special din cauza preţurilor exagerate.

Guvernul condus de Victor Ponta a reuşit într-o lună de mandat ceea ce guvernarea anterioară nu a reuşit pe parcursul mai multor ani, a alocat 200 de milioane de euro pentru finanţarea Programului "Prima casă".

Obligaţia noastră este aceea de a crea locuri de muncă, de a ridica continuu nivelul de trai şi de a aloca fonduri pentru reconversie profesională.

Protecţia socială trebuie să constituie un element fundamental pentru definirea modelului social românesc şi să reprezinte în următorii ani punctul de plecare pentru definirea politicilor adecvate.

Guvernul Ponta va acorda, prin bugetul de stat, o atenţie deosebită sistemului de pensii, persoanelor cu handicap, copiilor şi mamelor acestora.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: -Dezvoltarea judeţului Galaţi;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Dezvoltarea judeţului Galaţi"

Consider că rezultatele de la alegerile locale reflectă încrederea pe care cetăţenii o au în USL, aceştia speră de la noi la o guvernare mai bună, care să răspundă nevoilor ţării.

La Galaţi, USL a câştigat atât primăria, care va fi condusă de Marius Stan, cât şi şefia Consiliul Judeţean, de Nicolae Bacalbaşa. În sfârşit, gălăţenii sunt conduşi de două persoane oneste care pun interesul naţional înaintea interesului personal.

Prin înalta pregătire şi experienţă profesională, cei doi vor reuşi să facă din Galaţi unul din cele mai dezvoltate oraşe din ţară, vor crea locuri de muncă, se vor dedica prosperităţii şi bunului mers al oraşului şi vor fi capabili să ofere gălăţenilor o viaţă la standarde europene.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: -Infrastructura în judeţul Galaţi;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Infrastructura în judeţul Galaţi"

Mai multe studii internaţionale relevă faptul că starea proastă a drumurilor - infrastructura şi lipsa investiţiilor în acest segment - reprezintă un impediment major în calea dezvoltării economice a ţării. În aceste condiţii, modernizarea infrastructurii la standarde internaţionale trebuie să fie una dintre priorităţile Guvernului USL.

Astfel, cer sprijinul Guvernului condus de Victor Ponta pentru a îmbunătăţi infrastructura în judeţul Galaţi, acesta fiind plasat pe Dunăre, fiind una din cele mai importante artere comerciale fluviale europene, Canalul Dunăre-Main-Rin.

Vom urmări dezvoltarea activităţilor portuare, ceea ce înseamnă atragerea de noi fonduri la bugetul local şi creşterea confortului cetăţenilor.

Faleza Dunării din judeţul Galaţi are nevoie de reabilitare şi amenajare,pentru a oferi locuitorilor o plajă la standarde europene, fiind un important punct turistic pentru judeţul nostru.

  Florin-Costin Pâslaru - declaraţie politică: -Cultura din România;

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

"Cultura din România"

În acest program de guvernare, USL va trebui să acorde un spaţiu important domeniului cultură, pentru a redeveni un izvor generator de personalităţi culturale internaţionale, aşa cum a fost România în trecut.

În prezent, oamenii de cultură din România sunt întâlniţi din ce în ce mai rar în spaţiul public, fapt pentru care ne dorim prezenţa lor mai activă în societatea românească.

Va trebui să ne implicăm în restaurarea edificiilor culturale şi întreţinerea acestora, să privim ca pe o abordare distinctă cultura trecutului, prezentului şi viitorului, în ansamblul vieţii social-politice din România.

Se impune atragerea tineretului către cultură, dezvoltarea orizontului cultural, pasiunea pentru artă.

O să cer sprijin Guvernului condus de Victor Ponta pentru a crea condiţiile necesare desfăşurării activităţilor culturale.

Vom facilita accesul cetăţenilor la cultură - prin subvenţionarea şi atragerea de fonduri către teatre şi muzee, lăcaşuri de cult şi impulsionarea tinerilor să aibă o participare activă în proiectele culturale.

  Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică cu tema: Victoria USL de la locale, un pas important spre îmbunătăţirea vieţii românilor;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Victoria USL de la locale, un pas important spre îmbunătăţirea vieţii românilor"

Alegerile locale din 10 iunie au adus confirmarea faptului că Uniunea Social-Liberală este, de departe, cea mai importantă forţă politică din România. Victoria USL a fost covârşitoare, semnul unui nou început politic, dar şi al susţinerii de care se bucură actuala putere politică din partea românilor. Iată de ce, acum, mai mult ca niciodată, este extrem de important ca o alianţă politică, aşa cum este Uniunea Social-Liberală, să ia măsuri în favoarea oamenilor. Se pun foarte multe speranţe şi este extrem de important să nu dezamăgim.

Victoria din 10 iunie ne oferă şi multe lucruri de gândit şi analizat. Pe lângă bucuria inerentă unui astfel de moment, trebuie să ne gândim la responsabilitatea uriaşă pe care o avem. Cei care au ieşit la urne ne-au oferit încredere, dar ne şi obligă să luăm măsuri ca viaţa lor să fie mai bună. Este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegem: românii îşi doresc un trai mai bun şi mai multe oportunităţi.

Sunt convins că victoria, oricât de categorică este ea, ne va găsi în continuare cu capul pe umeri şi picioarele pământ. Mai este mult până la atingerea ţelului pe care ni l-am propus: creşterea nivelului de trai al populaţiei. Dacă nu vom gestiona bine momentul, deşi sunt convins că o vom face, victoria de astăzi, atât de convingătoare, se poate transforma într-o dezamăgire pentru oameni, mâine. Cred însă că Guvernul Ponta şi Uniunea Social-Liberală vor gestiona corect momentul şi vor oferi, pe mai departe, motive românilor să fie mulţumiţi de alegerea pe care au făcut-o. De altfel, creşterea salariilor bugetarilor şi returnarea contribuţiilor de sănătate către pensionari sunt deja doi paşi importanţi în restabilirea încrederii cetăţenilor în putere, dar şi în creşterea nivelului de trai. De acum înainte, trebuie să ţintim la reîntregirea salariilor, la investiţii care să creeze noi locuri de muncă, la redeschiderea de şcoli şi spitale.

Votul din 10 iunie mai arată un lucru extrem de important - românii i-au sancţionat pe cei care le-au vândut speranţele, care i-au făcut să privească pesimişti la ziua de mâine. E o lecţie pe care trebuie să o învăţăm: austeritatea nu funcţionează. E o dovadă de neputinţă administrativă şi de lipsă de viziune. Cred însă că Guvernul Ponta va reuşi să evite această capcană, va reuşi să repornească motoarele economiei, printre care şi consumul, şi va oferi creşterea economică de care România are atât de mare nevoie. Îmi pun speranţele şi încrederea în Executiv şi aparatul administrativ, central şi local, şi sunt convins că nu vor dezamăgi. Victoria din 10 iunie este un semn că lucrurile în România vor reveni pe făgaşul lor firesc, chiar pozitiv.

  Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu referire la Victoria USl la alegerile locale, confirmarea prăbuşirii PDl;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"Victoria USL la alegerile locale, confirmarea prăbuşirii PDL"

Uniunea Social-Liberală a câştigat zdrobitor alegerile locale de duminică în faţa Partidului Democrat Liberal, potrivit cifrelor anunţate de Biroul Electoral Central, iar rezultatele au scos în faţă greşelile pe care PDL le-a făcut în ultima perioadă, precum şi faptul că românii au votat având în minte cuvântul "schimbare". Deşi înfrângerea în favoarea USL era previzibilă şi mult aşteptată, puţini erau cei care se aşteptau ca PDL să obţină scoruri atât de mici.

Rezultatele alegerilor locale din 10 iunie demonstrează faptul că românii au avut o opţiune categorică şi fără întoarcere pentru democraţie, normalitate, pentru politica făcută cu onestitate şi în interes public. Mai mult decât atât, în timp ce USL a făcut, cu această ocazie, un prim pas către normalitate, PDL calcă pe urmele PNŢCD-ului, care, începând cu anul 2000, a dispărut practic de pe scena politică românească. Cu alte cuvinte, aceste alegeri locale au confirmat prăbuşirea totală a PDL.

Aşa cum am văzut cu toţii, oamenii au taxat, prin votul dat, şi aroganţa PDL-iştilor care au refuzat, chiar şi în al doisprezecelea ceas, să îşi recunoască greşelile. Cetăţenii au dovedit că s-au săturat de minciuna, corupţia, abuzurile şi umilinţa la care au fost supuşi atâţia ani de o guvernare portocalie incapabilă şi ineficientă.

Încă o dată, toate zvonurile şi îndoielile pe care vocile portocalii, începând cu Elena Udrea şi terminând cu Emil Boc, au încercat să le alimenteze de mai bine de un an încoace împotriva USL şi care prevesteau eşecul alianţei au fost infirmate fără niciun drept de apel.

Iată că ceea ce liderii Uniunii Social-Liberale au afirmat de la bun început, şi anume că vor merge împreună, că vor schimba puterea şi că vor câştiga împreună alegerile, s-a adeverit.

Acum ne îndreptăm către alegerile generale din toamnă, care sunt ferm convins că vor fi tot un succes al Uniunii Social-Liberale. USL va obţine atunci majoritatea absolută la votul pentru alegerile parlamentare, moment în care PDL şi clica portocalie vor deveni istorie.

  Ioan Balan - declaraţie politică privind Politica orgoliului, şi nu politica în interesul naţiunii!;

Domnul Ioan Balan:

"Politica orgoliului, şi nu politica în interesul naţiunii!"

În mai puţin de o săptămână după ce a devenit şeful unui guvern vremelnic, nelegitimat prin alegerile populaţiei, junele prim-ministru a primit liste precise cu oameni de o calitate morală şi profesională îndoielnică, pe care să-i impună în majoritatea instituţiilor statale, de la şef şi până la femeia de serviciu, aşa cum Voiculescu şi Dragnea au ordonat.

Nu pot să nu recunosc că echipa lui Ponta şi-a îndeplinit obiectivele chiar mai repede decât i se ordonase. Şefii instituţiilor publice, inspectori, directori, manageri de spitale sau ai televiziunii publice şi chiar directori de şcoli au fost puşi pe făraşul politic, indiferent de capacităţile lor profesionale, de performanţele demonstrate sau calitatea umană. Atâta vreme cât nu deţinea carnetul de partid socialist, calităţile profesionale nu mai contau.

Ştim cu toţii că după satisfacerea tuturor poftelor de partid asupra funcţiilor publice, Ponta şi socialiştii săi au demarat masacrul reformelor iniţiate în ultimii ani în domeniul justiţiei, educaţiei, muncii, fiscalităţii sau structurii bugetare.

Dar toate aceste lucruri nu sunt nicidecum suficiente pentru cei care au guvernat ţara direct timp de 12 ani şi încă 2 ani în umbra unui partid fals declarat liberal. Socialiştii au demonstrat că modul lor de guvernare se bazează pe acapararea statului şi supunerea tuturor instituţiilor care ar trebui să vegheze la echilibrul instituţional.

Dar toate acestea la un loc nu satisfac pe deplin orgoliul junelui socialist!

Nu! Împotriva tuturor actelor constitutive ale Consiliului European, precum şi a cutumelor politice internaţionale, împins de la spate de Năstase şi Voiculescu, Ponta îşi doreşte să participe la Consiliul European, forul de decizie politică cel mai important la nivelul Uniunii Europene.

Nu mai trebuie să spun că, pentru Victor-Viorel Ponta, Constituţia României nu mai este decât un mic impediment!

Nu o spun eu, nu o spune partidul pe care îl reprezint cu mândrie, ci o spun organismele specializate în acest sens, că democraţia din România s-a degradat enorm în ultima lună, iar perspectivele nu sunt mai optimiste.

Sper ca românii să conştientizeze că actuala putere politică nu guvernează în interesul românilor, ci împotriva lor!

  Manuela Mitrea - declaraţie politică intitulată: Guvernul sprijină reabilitarea podului IPMC Constanţa;

Doamna Manuela Mitrea:

"Guvernul sprijină reabilitarea podului IPMC Constanţa"

În anul 2010, mai exact în data de 7 martie, am adresat domnului ministru Radu Mircea Berceanu - ministrul transporturilor şi infrastructurii, întrebarea nr.2255A în care prezentam situaţia podului IMPC din municipiul Constanţa şi ceream poziţia Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii faţă de preluarea în administrare a Podului IPMC de către autorităţile centrale.

Ulterior, în data de 14 aprilie 2010 am primit răspunsul cu nr. 941/RB de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin care mi se aducea la cunoştinţă faptul că podul IPMC se află în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa, iar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA administrează reţeaua de drumuri naţionale din România şi că reabilitarea acestuia intră în sfera de competenţă a Primăriei Constanţa, asta în condiţiile în care la acel moment Consiliul Local adoptase o hotărâre privind trecerea Podului IPMC din administrarea Primăriei Constanţa în cea a Ministerului Transporturilor, hotărârea pentru preluarea podului nefiind însă emisă.

Deşi lucrările la podul IPMC începuseră în anul 2010, au fost imediat stopate de către guvernarea portocalie. La mai puţin de o lună de la preluarea guvernării de către Cabinetul Ponta lucrurile s-au pus în mişcare şi podul IPMC va fi reabilitat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în urma hotărârii preluării în administrare a podului IPMC.

Reabilitarea podului IPMC este dincolo de politică. Ea este importantă pentru cetăţeni şi pentru turismul pe litoralul românesc. Este nevoie însă de o guvernare care să înţeleagă nevoile ţării şi ale oamenilor.

  Mircea Lubanovici - declaraţie politică referitoare la necesitatea urgentă a îmbunătăţirii asistenţei consulare pentru românii din diaspora;

Domnul Mircea Lubanovici:

Declaraţia mea de azi se referă la necesitatea urgentă a îmbunătăţirii asistenţei consulare pentru românii din diaspora. Însufleţit de dorinţa de a reuşi să răspundem doleanţelor românilor care locuiesc în Colegiul nr.3 Diaspora şi pornind de la stringenţa problemelor consulare ale românilor din Colegiul nr.3, solicit Ministerului Afacerilor Externe înfiinţarea, cu celeritate, de noi misiuni consulare, măcar la nivel de agenţie consulară sau misiune diplomatică - care să aibă posibilitatea rezolvării serviciilor consulare cele mai uzuale şi să fie dotate cu tehnica minimă necesară pentru reînnoirea paşapoartelor - potrivit legislaţiei în vigoare.

Având în vedere distanţele imense dintre oraşele unde sunt comunităţi mari de cetăţeni români şi cele în care sunt localizate misiunile consulare ale României în SUA, Canada şi Australia, o mare parte dintre cetăţenii australieni, americani şi canadieni de origine română sunt nevoiţi să cheltuie timp şi bani, pentru soluţionarea problemelor lor consulare stringente. Este semnificativ de menţionat, în acest sens, faptul că - pentru Canada şi SUA, ţări al căror teritoriu formează majoritatea continentului nord-american - există câte o ambasadă în fiecare dintre ele şi doar câte 3 consulate generale.

Pentru îmbunătăţirea serviciilor din misiunile diplomatice româneşti şi reducerea cheltuielilor de administrare a consulatelor din Colegiul nr.3 Diaspora, propunem ca, în cadrul personalului auxiliar din misiunile ce se vor înfiinţa, să fie angajaţi cetăţenii români care locuiesc în oraşele unde vor fi amplasate respectivele misiuni. Considerăm că efortul financiar al statului român va fi recuperat în scurt timp, dat fiind potenţialul mare de prestări servicii consulare către comunităţile româneşti din ţările menţionate.

Pentru toate aceste motive, vă solicităm tratarea cetăţenilor români din diaspora aşa cum merită şi înfiinţarea de noi misiuni diplomatice în următoarele oraşe din Colegiul nr.3 - Diaspora: Auckland - Noua Zeelandă, Fort Lauderdale - Florida, Atlanta - Georgia, Seattle - Washington şi Detroit - Michigan.

  Monica Maria Iacob Ridzi - declaraţie politică intitulată: 13-15 iunie 1990 - lecţie de istorie;

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"13-15 iunie 1990 - lecţie de istorie"

De cele mai multe ori ne amintim doar de lucrurile plăcute, uitând că, în egală măsură, ne influenţează şi momentele dificile. În urmă cu 22 de ani, România a fost martora unor evenimente dificile pentru noi, cetăţenii acestei ţări - mineriada din iunie 1990, în timpul căreia s-a intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. Ne referim la acest eveniment ca fiind o acţiune brutală a minerilor.

Cât se poate de adevărat, însă trebuie să facem diferenţa între o acţiune generată şi caracteristicile unei categorii socioprofesionale extrem de importante în istoria României.

Acum 22 de ani, scenariul a fost unul simplu: s-a pus în practică o soluţie iraţională, aceea a aducerii minerilor, pe fondul existenţei unor tulburări sociale care au luat amploare în Bucureşti şi care au scăpat, în mod voit, de sub controlul autorităţilor.

Multă vreme s-a comentat asupra faptului că minerii au venit chemaţi de simţul datoriei, animaţi de înaltul lor spirit civic. Sunt şi astăzi oameni care cred în continuare acest lucru. De aceea, doresc să vă reamintesc, cu ocazia rememorării acestui moment dificil pentru istoria României, că în politică nu există mai mare păcat decât manipularea. Şi chiar dacă acest lucru nu îi disculpă moral pe mineri, trebuie să avem tăria de a recunoaşte că aceştia au fost manipulaţi.

După mulţi ani de la aceste evenimente justiţia a promis să facă dreptate şi s-a dorit ca adevărul să iasă la iveală. Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat, trebuie să punem capăt culpabilizării colective a minerilor. Vă asigur că astăzi oamenii din Valea Jiului înţeleg dimensiunea copleşitoare a răului săvârşit şi, mai mult, sunt conştienţi că au fost folosiţi de către cei care ar fi trebuit să asigure protecţia cetăţenilor români.

A trecut însă mult timp de atunci şi este momentul să fim realişti. Trebuie să înţelegem ce s-a întâmplat atunci şi nu putem face acest lucru decât discutând deschis şi identificând problemele acelor momente. Ce riscăm dacă alegem să ne ascundem în spatele acuzelor aduse minerilor? Riscăm să ne renegăm istoria, atacând o categorie socioprofesională greu încercată în ultimii ani, într-un moment în care aceşti oameni, prin meseria lor, pot contribui la viitorul economiei româneşti.

  Octavian Bot - declaraţie politică pe tema reprezentării României la Bruxelles;

Domnul Octavian Bot:

Discuţia pe tema cine să reprezinte România la Bruxelles s-a iscat din cauza unei confuzii sau, mai precis, din cauza unei greşeli.

În România nu există şef al statului. Sintagma "şef de stat" este greşit folosită. România are Preşedinte, punct, aşa scrie în Constituţie, iar Preşedintele nu este un "şef al statului".

Într-adevăr, art. 80 din Constituţie ne spune că Preşedintele reprezintă statul român. Asta însă nu înseamnă că este şeful statului şi nici că are exclusivitate în domeniul politicii externe.

Art. 91 din Constituţie precizează care sunt atribuţiile Preşedintelui în domeniul politicii externe, printre aceste atribuţii fiind încheierea tratatelor internaţionale în numele României, negociate de Guvern.

Aşadar, Guvernul negociază tratatele internaţionale.

Coroborând aceste prevederi cu cele din art. 102 din Constituţie, care ne spun că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, observăm că Guvernul joacă un rol important în domeniul politicii externe. Pe cale de consecinţă, cred că prezenţa primului-ministru, care conduce Guvernul, la Bruxelles se impune de la sine.

  Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică intitulată: 12 dintr-o lovitură;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"12 dintr-o lovitură"

Un pacient de 47 de ani a ajuns la urgenţe după ce a fost muşcat de peste 10 ori de căpuşele de pe spaţiul verde de lângă bloc. Beneficiază de extragerea chirurgicală a corpilor străini şi va fi dirijat la infecţioase pentru profilaxia bolii Lyme.

În iunie 2011 am iniţiat un proiect legislativ ce introducea obligativitatea efectuării dezinsecţiilor pe domeniu public pentru combaterea vectorilor maladiilor transmisibile. A trecut un an şi indiferenţa legislativului duce la creşterea explozivă a numărului celor muşcaţi de căpuşe. Ca şi în cazul etnobotanicelor parlamentarii au preferat să inducă în derizoriu o problemă majoră de sănătate publică. Dacă nu ar fi fost interesul mediatic şi cazul domnului Şerban Ionescu, tratat cândva şi la Spitalul de Urgenţe "Sfântul Ioan" din Iaşi, această situaţie ar fi fost ascunsă sub preş. În timp ce spitalele introduc "taxa pe căpuşă", iar cheltuielile cu terapia acestor pacienţi cresc exponenţial, Parlamentul trenează adoptarea unei legi care ar duce la stoparea acestei situaţii.

Întotdeauna a fost mai uşor să previi decât să tratezi şi de aceea reamintesc parlamentarilor că pot face şi lucruri bune, adoptând de urgenţă acest proiect legislativ.

  Valeriu Ştefan Zgonea - declaraţie politică cu tema: Mesajul alegătorilor;

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

"Mesajul alegătorilor"

Rezultatul alegerilor locale de duminică are mai multe semnificaţii relevante. Mesajul electoratului este cât se poate de clar: românii s-au săturat de sistemul mafiot generat de regimul Băsescu. Românii au taxat o guvernare dezastruoasă, un adevărat coşmar. Da, a fost un vot împotriva PDL şi împotriva lui Traian Băsescu, dar rezultatul alegerilor confirmă, în acelaşi timp, încrederea pe care oamenii o au în USL. Românii au ieşit din casă pentru a vota USL, pentru a da un prim vot de încredere noii guvernări. Acest vot exprimă speranţa, o speranţă pentru o guvernare mai bună, pentru o viaţă mai bună, speranţa că banii publici nu vor mai ajunge în buzunarele clientelei politice, speranţa că România poate fi guvernată şi altfel. Majoritatea românilor îşi pun speranţa şi încrederea în USL, iar Guvernul Ponta are confirmarea că oamenii îl susţin, iar măsurile pe care le-a adoptat şi pe care le-a propus sunt cele bune.

Rezultatul alegerilor locale a demonstrat că Uniunea Social-Liberală este o construcţie politică viabilă şi solidă, în ciuda tuturor celor care şi-au exprimat scepticismul în mod constant. Au fost mulţi care nu au crezut în această alianţă, din diverse motive, dar, iată, am reuşit să le oferim românilor o alternativă serioasă, am reuşit să le redăm oamenilor speranţa. USL are multe lucruri de îndreptat şi de reconstruit după anii de guvernare PDL-istă. Românii au aşteptări mari şi îndreptăţite şi nu avem voie să-i dezamăgim, nu avem voie să greşim, pentru că greşelile se plătesc întotdeauna, aţi văzut foarte bine acest lucru şi la aceste alegeri locale. Trebuie să învăţăm din greşelile trecutului, greşelile noastre şi ale altora, şi să demonstrăm că toate instituţiile statului conlucrează pentru binele cetăţenilor.

Rezultatul alegerilor locale reprezintă o victorie a USL, pe care trebuie să o gestionăm cu multă responsabilitate, dar şi o victorie a democraţiei. Scrutinul din 10 iunie 2012 a mai demonstrat un lucru important, şi anume că se pot organiza alegeri corecte. Instituţiile statului au fost un adevărat arbitru în această bătălie electorală şi au sancţionat pe toţi cei care au încălcat legea, indiferent de culoarea politică. Este o lecţie importantă a democraţiei şi a statului de drept, care trebuie subliniată.

Vreau să îi felicit de aici, de la tribuna Parlamentului, pe toţi cei care au primit încrederea cetăţenilor, de la consilierii locali şi primari până la consilierii judeţeni şi preşedinţii consiliilor judeţene. Le urez mult succes tuturor, succes şi colegilor noştri din Camera Deputaţilor şi din Senat care au fost aleşi primari şi preşedinţi de consilii judeţene, şi îmi exprim convingerea că îşi vor face datoria faţă de cetăţeni şi îşi vor onora toate promisiunile. Toţi aleşii locali şi judeţeni vor avea sprijinul Guvernului Ponta şi sprijinul Parlamentului României, în activitatea lor, pentru că suntem, cu toţii, în slujba cetăţenilor.

  Mircia Giurgiu - intervenţie cu subiectul: Fotbal la televiziunea publică;

Domnul Mircia Giurgiu:

"Fotbal la televiziunea publică"

Odată cu debutul Campionatului European de Fotbal a apărut o situaţie cel puţin neplăcută, respectiv faptul că peste 80% dintre abonaţi nu pot viziona toate meciurilor din cadrul acestei competiţii, din motive neimputabile lor, chiar dacă sunt cu plata abonamentului tv la zi.

Consider că noul preşedinte al SRTV trebuie să prezinte contractul încheiat cu postul Dolce Sport, precum şi motivele care au stat la baza luării acestei decizii de către televiziunea publică şi sancţiunile pe care le va aplica.

Din păcate, situaţia nu este singulară. În cursul anilor trecuţi nici partidele de fotbal din Liga I naţională nu au putut fi vizionate de întreaga populaţie, deoarece erau retransmise de pe platforme ce nu erau accesibile tuturor. În urma demersurilor făcute către forurile competente - Preşedinţia României, Consiliul Concurenţei, Liga Profesionistă de Fotbal, situaţia a fost soluţionată parţial.

Nu văd niciun motiv pentru care plătitorul de abonament tv din România să nu poată beneficia de drepturile care i se cuvin.

  Ion Stan - declaraţie politică: - Coloana a V-a PDl din Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează o amplă operaţiune de fraudare a alegerilor locale;

Domnul Ion Stan:

"Coloana a V-a PDL din Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează o amplă operaţiune de fraudare a alegerilor locale"

În ultima săptămână de campanie electorală am fost supus unui filaj agresiv şi ostentativ. Când am recunoscut între flori pe un ofiţer al Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă, nu am ezitat să-l întreb de ce mă urmăreşte, iar răspunsul a fost "Am ordin de misiune."

Aşadar, în calitatea mea de deputat, de vicepreşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, am devenit "obiectiv" al unei operaţiuni de supraveghere tipice poliţiei politice.

Cum era firesc, pentru a mă lămuri de ce sunt urmărit atât eu, cât şi candidaţii USL la preşedinţia consiliului judeţean şi, respectiv, pentru primăria municipiului Târgovişte, am făcut apel la profesionişti neobedienţi politic, care mi-au devoalat o parte din schema PDL-istă de fraudare a alegerilor locale.

Astfel, coordonatorul campaniei electorale a Partidului Democrat Liberal, uzând de "reţeaua privată" a persoanelor de încredere din Ministerul Administraţiei şi Internelor, a pus în aplicare un plan de acţiune, minuţios pregătit, pentru fraudarea alegerilor locale.

În concret, în judeţul Dâmboviţa este în desfăşurare mituirea a circa 40.000 de alegători dintr-o comunitate etnică reprezentativă.

Operaţiunea de mituire a alegătorilor se realizează sub controlul strict al şefilor structurilor poliţiei judeţene, promovaţi şi menţinuţi în funcţii, în ultimii opt ani, cu directa implicare a chestorului Vlădulescu Aurel, director al Direcţiei de Control Intern din cadrul inspectoratului General al Poliţiei Române, fost şef al inspectoratului poliţiei judeţene şi un obedient al preşedintelui organizaţiei judeţene a PDL, Florin Popescu.

Liderilor grupărilor infracţionale din judeţ li s-a promis muşamalizarea dosarelor penale în care sunt implicaţi, în schimbul cooperării la aplicarea schemei de mituire a alegătorilor.

Capii poliţiei judeţului au început pregătirea fraudei în primele zile ale lunii aprilie, sens în care chestorul Vlădulescu a cerut expres ca şeful comisiei de supraveghere a modului de desfăşurare a alegerilor în judeţul Dâmboviţa să fie comisarul-şef Ciocoiu Cornel Gabriel, finul chestorului de poliţie Fătuloiu Dan Valentin şi o relaţie apropiată lui Florin Popescu.

Comisarii-şefi Antofie Adrian şi Zepist Danii şi adjuncţii şefi ai inspectoratului poliţiei judeţene au asigurat "convingerea", cu mijloacele abuzive şi ilegale specifice şantajului, a şefilor clanurilor interlope şi a liderilor romilor, să voteze candidaţii PDL, asigurându-i şi de protecţie în cazul în care vor fi prinşi oferind mită.

Totodată, comisarii menţionaţi au obstrucţionat şi continuă să descurajeze misiunile specifice ale poliţiştilor corecţi, care acţionează pentru prevenirea cumpărării voturilor în mediul rural.

Chestorul Vlădulescu, prin intermediul şefului Serviciului Informaţii şi Protecţie Internă, comisarul Lupu Vlad, întâmplător şi vărul soţiei şefului de campanie şi finul candidatului PDL, Florin Popescu, la preşedinţia Consiliului judeţean, citez: "(...) au sarcina de a supraveghea şi ameninţa poliţiştii corecţi, dar şi de a supraveghea, folosind resursele Ministerului Administraţiei şi Internelor, fiecare mişcare a preşedintelui filialei judeţene Dâmboviţa a Partidului Social Democrat, Ion Stan, a candidaţilor USL la preşedinţia consiliului judeţean, Adrian Ţuţuianu, şi la Primăria municipiului Târgovişte, Grozavu Gabriel.

Comisarul Lupu Vlad, şeful SIPI Târgovişte, comunica permanent cu candidatul PDL, Florin Popescu, preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, şi exercita presiuni şi ameninţări la adresa poliţiştilor care încearcă să prevină fraudarea alegerilor."

Cadrele inspectoratului judeţean de poliţie au fost repartizate pe zone de responsabilitate, în funcţie de interesele PDL, respectiv de nivelul de dependenţă politică.

De menţionat, ca şi în campanile din 2004, 2008 şi 2009, coordonarea schemelor de fraudă electorală a realizat-o tot chestorul Vlădulescu, în directă relaţie cu responsabilul naţional de campanie a PDL.

Din datele pe care le deţinem, 11 ofiţeri ai poliţiei cu funcţii de conducere au sarcini expres nominalizate în ceea ce priveşte mobilizarea şi transportul votanţilor mituiţi în localităţile Titu, Potlogi, Pucioasa, Pucioasa Sat, Trainica, Găeşti, Mătăsaru, Crângurile, Moroeni şi Fieni.

Concomitent, sunt şi vor fi simulate controale economice diversioniste pentru acoperirea agenţilor economici, furnizori ai banilor şi produselor de suport ale mitei electorale.

La data de 25 mai conducerea filialei judeţene PDL, Florin Popescu, Antonescu Marin, Cioacă Gabriel, Boriga Gabriel, s-a întâlnit cu şeful inspectoratului poliţiei judeţene şi adjuncţii acestuia, la sediul poliţiei, pentru perfectarea ultimelor detalii ale schemei de fraudare, prilej cu care s-a stabilit ca în ziua de desfăşurare a alegerilor să se realizeze numeroase apeluri telefonice diversioniste în reţeaua de urgenţă 112, pentru dispersarea şi blocarea efectivelor de poliţie în activităţi inutile, slăbindu-se supravegherea cu scop de prevenire a fraudelor.

Faţă de cele menţionate, cerem imperios ministrului administraţiei şi internelor, precum şi inspectorului general al Poliţiei Române:

  • să dispună, neîntârziat, măsuri excepţionale la nivel naţional pentru blocarea schemelor de fraudare a alegerilor locale;
  • suspendarea imediată din funcţii a ofiţerilor din conducerea poliţiei judeţene Dâmboviţa, precum şi a chestorului Vlădulescu Aurel;
  • cercetarea implicării politice a ofiţerilor de poliţie care au acceptat să fie părtaşi la manopera de fraudare a alegerilor locale.
  Ion Stan - declaraţie politică: -Compania Naţională ROMARM trebuie salvată de rechinii imobiliari şi de ţepele capitaliştilor speculanţi;

Domnul Ion Stan:

"Compania Naţională ROMARM trebuie salvată de rechinii imobiliari şi de ţepele capitaliştilor speculanţi"

Compania Naţională ROMARM, deţinătoare a numeroase terenuri şi construcţii în zone urbane de interes imobiliar şi economic, se află de ceva timp în vizorul vânătorilor de profituri pe seama devalizării bunului public. Mai multe companii private au intrat în competiţie pentru preluarea controlului asupra celor 16 filiale ale ROMARM.

Consecinţele acestui fapt nu au adus nimic bun pentru relansarea şi modernizarea industriei de apărare. Dimpotrivă, cu complicitatea unor factori politico-economici şi administrativi, responsabili de realizarea producţiei de tehnică militară, aceasta a fost sistematic sabotată, fiind premeditat determinate prejudicii în valoare de mai multe miliarde de euro.

Din panoplia actelor de subminare a industriei de apărare pot fi menţionate:

  • blocarea, de către guvernările PDL-iste, a preparativelor de încheiere a contractului de producţie şi furnizare a o sută de tancuri T.R.-85 MI, pentru care exista interes din partea armatei columbiene.

Miniştrii Ariton - Industrie, Oprea - Apărare şi Baconschi - Externe sunt datori cu explicaţii în acest sens. Nu putem să nu observăm şi să nu atragem atenţia autorităţilor competente în legătură cu sabotarea făţişă a demersurilor de pregătire a încheierii contractului de către doamna Maria Sipoş, fost ambasador al României la Bogota, pentru a lăsa cale liberă unei companii străine concurente;

  • deturnarea Acordului de colaborare pentru realizarea transportorului blindat 8x8 SAUR 3 de către Automecanica Moreni în favoarea UTI D&SE, care nu are capacităţile şi specializările necesare, în afara angajării unor subcontractori dezmembraţi din sistemul ROMARM.

Întâmplător sau nu, preşedintele Departamentului pentru politici economice al partidului fostului ministru al apărării, UNPR, era şi este acţionarul majoritar la UTI.

Realizarea transportorului este în impas, deşi a consumat alocaţii bugetare mult peste prevederi, ceea ce va determina recurgerea la import şi un prejudiciu estimat la cel puţin 1 miliard euro;

  • nefinalizarea unor produse realizate parţial, lovitura termobarică, transportorul SAUR 2, proiectilul GRAD cu bătaie mărită, variante de muniţie NATO, asimilare integrate muniţie 25 mm s.a., deoarece specialiştii titulari ai proiectelor respective au fost abuziv înlăturaţi din companie, iar proiectele abandonate;
  • nepregătirea şi pierderea licitaţiilor şi pieţelor;
  • antamarea vânzării liniei de producţie muniţie NATO, de la Uzina Mecanică Sadu, unei companii din Orientul Mijlociu, ce ar urma să se înfiinţeze;
  • irosirea, în câteva luni, a peste 300.000 de euro pentru numeroase deplasări externe fără nicio finalitate. Astfel, în perioada mai 2010-februarie 2011, directorul general al Companiei Naţionale ROMARM a efectuat peste 120 zile deplasări externe în peste 20 de ţări (Nigeria, Iordania, Egipt, Libia, Arabia Saudită, Irak, Emiratele Unite, Africa de Sud, India, Malaezia, Thailanda, Grecia, Italia, Franţa, Germania, Spania, Belgia, Moldova, Georgia, SUA, Turcia, Ucraina ş.a.) fără să se aducă un contract nou ori să se antameze vreo afacere;
  • neaplicarea fermă şi controlată a Legii offset-ului în favoarea creşterii gradului de integrare a unor produse şi tehnologii la agenţii economici din România;
  • achiziţionarea, prin licitaţii internaţionale, a unor produse realizate tradiţional în ţară şi cerute la export;
  • excluderea reprezentanţelor diplomatice de la activitatea de informare şi promovare a oportunităţilor de afaceri;
  • absenţa oricăror strategii şi planuri de dezvoltare ale industriei de apărare;
  • griparea dialogului şi a conlucrării interdepartamentale în interiorul sistemului naţional de securitate;
  • politizarea conducerii ROMARM şi a consiliilor de administraţie;
  • diseminarea răspunderilor între mai multe ministere şi agenţii guvernamentale, care decid autarhic şi incoerent, în funcţie de grupul de interese reprezentat de conducătorii acestora.

Vădit sensibil la dificultăţile industriei de apărare, UTI Deferise & Security Engineering, prin documentul nr. 8769 din 12 august 2011, adresat Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, din care cităm, oferă soluţia salvatoare: "Grupul de firme UTI este interesat în preluarea CN ROMARM (...) Grupul de firme UTI poate prelua întreaga companie (...) Statul îşi poate păstra un procent de acţiuni (25-40 %) (...) rezolvându-se păstrarea interesului statului în finanţarea sectorului (...)".

De menţionat că UTI Defense & Security Engineering este fostul institut al industriei de apărare, S.C. Institutul de Cercetare şi Proiectare Sisteme de Producţie S.A. Din anul 2007, când institutul a ieşit din sistemul industriei de apărare, CN. ROMARM a rămas fără nucleul de concepţie. Punct ochit, punct lovit!

Departamentul Partidului Social Democrat pentru Securitate Naţională consideră necesar ca din partea Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să efectueze atât o supraveghere parlamentară competentă şi conformă practicilor Centrului de la Geneva pentru controlul democratic al sectorului de securitate, cât şi o anchetă asupra riscurilor la adresa securităţii naţionale, induse pe calea managementului defectuos, a abuzurilor şi ilegalităţilor din industria de apărare.

  Ion Stan - declaraţie politică: -Scandaloasa şi murdara afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk. Cine şi de ce trădează şi sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române şi falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private şi ale sugativelor politice?;

Domnul Ion Stan:

"Scandaloasa şi murdara afacere a rachetelor Volkhov şi Hawk. Cine şi de ce trădează şi sabotează sistematic modernizarea dotărilor Armatei Române şi falimentează industria de apărare pentru satisfacerea unor interese private şi ale sugativelor politice?"

Rachetele Volkhov sunt în dotarea Armatei Române de mai mulţi ani, fiind achiziţionate din fosta Uniune Sovietică, iar rachetele Hawk, protagonistele mai multor investigaţii de presă, sunt fabricate de o companie americană şi au fost achiziţionate la mâna a doua, de la Armata Olandei, în anii 2003-2004, într-o variantă mai veche decât cele din dotarea armatelor NATO, poate şi pentru a capta bunăvoinţa viitorilor aliaţi.

Pentru upgradarea rachetelor Hawk, de la varianta PIP II la varianta interoperabilă NATO PIP III, a fost convenit, la nivel guvernamental, un program comun româno-olandez cu asistenţa producătorului american RAYTHEON IDS, fiind nominalizată în acest sens Uzina Electromecanica din Ploieşti, singurul operator din România autorizat şi în prezent pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea şi mentenanţa rachetelor.

Miza celor 100-150 milioane, la cât se ridică valoarea iniţială a ofertei de modernizare, a stârnit imediat interesele căpuşelor industriei de apărare şi ale sugativelor politice protectoare. În anul 2005, deşi Ministerul Economiei alocase fondurile pentru modernizarea rachetelor, s-a încercat scoaterea din rol a Uzinei Electromecanica şi constituirea, în parteneriat public-privat, a unei aşa-zise societăţi mixte, S.C. AGELSIS S.A., în care 51 din active să revină la doi directori ai Electromecanica şi unei a treia persoane, care reprezenta o companie interesată în dezmembrarea şi preluarea ROMARM. Această intenţie frauduloasă şi ilegală, deoarece legislaţia română interzice firmelor private să opereze în domeniul rachetelor de uz militar, a fost stopată.

Cineva din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, supărat şi nervos că nu i-a reuşit combinaţia, a dispus scoaterea rachetelor din custodia Uzinei Electromecanica şi depozitarea lor într-o unitate militară, unde nu sunt cele mai propice condiţii tehnice de conservare.

Din acest moment, Electromecanica Ploieşti, singurul operator din România autorizat pentru proiectarea, fabricarea, modernizarea şi mentenanţa rachetelor, a fost eliminat din toate discuţiile, negocierile, ofertele şi deciziile ulterioare privind modernizarea rachetelor.

În mod îndoielnic ca oportunitate şi ilegal procedural, aranjamentul guvernamental iniţial a fost modificat, fiind schimbat atât partenerul extern, cât şi operatorul intern, în locul Uzinei Electromecanica fiind desemnat un alt partener industrial român. Un partener fără specialişti, fără pregătire de fabricaţie, fără facilităţi SDV-istice, fără bancuri de testare şi verificare şi, mai cu seamă, fără autorizare de operare în mentenanţa şi modernizarea rachetelor.

Acest nou actor în programul de modernizare a rachetelor este holdingul UTI GRUP, o companie umbrelă pentru mai multe firme: UTI Systems, Firex Engineering, UTI Instal Construct, UTI Retail Solutions, UTI Faclity Management, Cobra Security, Sorral Internationnal, UTI International Certsign, UTI Rassco Trafic, UTI Communications Systems ş.a. Acest holding se află în topul acaparării contractelor cu statul, al sponsorizărilor şi cumpărării influenţelor şi protecţiei politice. În greii ani ai crizei, când mulţi întreprinzători au dus-o şi o duc greu, holdingul menţionat a profitat de conjunctură şi a prosperat. De la o cifră de afaceri de 97 de milioane de euro în 2007, la 146 milioane de euro în 2010.

Secretul continuei extincţii şi al prosperităţii holdingului mă interesează în mod direct, ca preşedinte al Departamentului Partidului Social Democrat pentru securitate naţională, fiindcă nu ne poate fi indiferent ce se întâmplă cu puţinele resurse bugetare ce ni le putem permite la capitolul securitate, apărare, servicii de informaţii şi autorităţi de ordine publică, domenii în care UTI GRUP este nu numai omniprezent, ci şi ubiscient, dorindu-se şi omnipotent.

Şi iată ce se poate întâmpla, încă odată, dacă nu închidem ecluzele canalelor prin care banul public este pur si simplu furat cu acte aşa-zis în regulă. Cu buna ştiinţă şi reaua-credinţă a unor generali - directorul de program din Departamentul pentru Armamente, şeful Departamentului Armamente şi superiori ai acestora, legaţi de Cotroceni şi de mafia PDL-isto-UNPR-istă din industria de apărare şi afacerile internaţionale cu armament, au lansat o licitaţie cu caiet de sarcini dedicat, astfel ca UTI să fie singurul ofertant pentru upgradare la nivel C3 a rachetelor Hawk (care ar trebui upgradate C4!). În plus, în aranjamentul contractual este prevăzută şi upgradarea C3 a rachetelor Volkhov, care sunt din fabricaţie la nivelul C3!

Din acest fals, inclus în licitaţia deschisă de U.M. 02550 Bucureşti pentru sistem C3 rachete sol-aer Hawk PIP III şi SA-2 Volkov (Anunţ SEAP nr.135411/10.05.2012/Termen depunere oferte 26 iunie 2012) ofertantul îndoielnic şi ilegal UTI ar urma să încaseze milioanele aferente lotului de rachete Volkhov, fără să mişte un deget.

Această licitaţie cu aparenţe de legalitate străvezii trebuie imediat stopată şi restabilită legalitatea operaţiunii.

  Ion Stan - declaraţie politică: -Controversatele implicări ale fostului ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam.

Domnul Ion Stan:

"Controversatele implicări ale fostului ministru de externe Mihai-Răzvan Ungureanu în cazurile Teo Peter şi Omar Hayssam"

Analiştii evenimentelor vieţii politice româneşti s-au întrecut, care mai de care, în comentarii privind desemnarea ca prim-ministru a fostului ministru de externe şi, mai apoi, fost director al Serviciului de Informaţii Externe.

Doar un singur comentator a atras atenţia cu seriozitatea argumentelor şi greutatea expertizei sale, de fost director al planificării strategice într-un serviciu de informaţii, asupra gravei erori comise atunci de Traian Băsescu.

Nu revin asupra a ceea ce s-a spus atunci, iar realitatea faptelor fostului prim-ministru a confirmat în nesperat de scurt timp.

Apropo, pentru vârsta sa, încă tânără, MRU nu a adunat, oare, cam multe etichete de "fost", suficiente a-l face să înţeleagă că orizontul şi perspectivele sale în politica românească au aparţinut timpului trecut şi ar trebui să-şi găsească, în sfârşit, preocupări pe măsura realelor sale capacităţi?

Dar nu acesta este motivul intervenţiei noastre în legătură cu MRU, de trei ori "fost". Atenţia de care s-a bucurat din partea presei a generat şi numeroase comentarii ale cititorilor, şi nu numai ale acestora, deoarece unele comentarii rezultă a fi, indubitabil, informaţii dirijate din interiorul unor servicii secrete. De aici sau de pe meridiane îndepărtate.

Un astfel de comentariu readuce în atenţie circumstanţele accidentului în care a decedat Teo Peter şi ne dezvăluie că autorul uciderii din culpă nu a fost soldatul american, ci fiul, minor şi beat, la volanul bolidului, al primului demnitar al Ambasadei SUA la Bucureşti. Soldatul, protagonistul unei relaţii sexuale cu o minoră, fiica unui membru al Consulatului SUA, care a fost determinat să preia fapta asupra sa. Dar, pentru asta, martorul-cheie trebuia "să nu mai fie găsit". Mihai-Răzvan Ungureanu, de la cârma MAE şi a SIE, a făcut tot ce trebuia ca martorul să nu fie identificat şi prezent la proces, iar urmarea a fost nedovedirea nu atât a acuzaţiilor, cât mai ales a persoanei care s-a aflat la volan în momentul producerii accidentului.

Complicitatea la o astfel de operaţiune nu i-a creat, oare, niciun fel de dependenţă sau a fost tocmai consecinţa firească a unei dependenţe anterioare?!

Desemnarea sa ca prim-ministru a fost o "mutare în plic" primită de Traian Băsescu de la lobbystul Lockheed Martin, Chevron, Gold Corporation, Roman Cooper etc., acreditat pe lângă chiriaşul Palatului Cotroceni. Acesta, la rândul său, înglodat în angajamente de trădare în favoarea protectorilor externi.

Deşi departe de mine gândul de a fi vreun fan de al lui Emil Boc, acesta a avut, în cele din urmă, şi o zvâcnire de conştiinţă, refuzând să se conformeze lobbystului, iar acesta i-a ordonat debarcarea. În acest sens, Gabriel Oprea şi structurile speciale de informaţii şi diversiune avute în subordine, cu asistenţa agenţilor de operaţiuni psihologice speciale, acoperiţi la o adresă din strada Povernei, au pus în operă a doua "Revoluţie de iarnă" din Piaţa Universităţii. Cum de au scăpat scenariştii şi regizorii controlul evenimentelor? Au ales un prim-ministru de mucava. Un Pinocchio cu apucături de domnişoară sadomasochistă, deprins la SIE cu tertipurile ieftine ale celor rataţi în ale spionajului, care l-au umflat cu alune şi îmbălsămat în whisky.

Pe seama speranţelor învestite în această sugativă politică, avidă de putere, onoruri şi avere, Chevron i-a impus să contracteze creditele pentru acoperirea riscurilor de mediu, iar Roman Cooper i-a cerut o perioadă de graţie, în care să fie scutită de taxe şi impozite, plus o serie de garanţii şi alte facilităţi.

În weekend-ul de 1 mai, prim-ministrul cenzurat a fost convocat la Neptun. Oficial de Traian Băsescu, neoficial de lobbystul anterior menţionat, prilej cu care Băsescu şi Ungureanu au fost sever reevaluaţi, ca elemente de sprijin al intereselor companiilor străine amintite, reamintindu-li-se că sunt pasibili de executare politică silită, fiecare după cât li s-a transferat în conturile ce pot fi imediat descărcate la zero.

Noi înclinăm să opinăm ca la Palatul Cotroceni ceaţa este permanentă şi totală, din moment ce un consilier prezidenţial confundă Compania Chevron cu Departamentul de Stat. Dar nu-i de mirare, căci şi Băsescu, când a fost pe unde a mai fost primit, nu a intrat pe covorul roşu al protocolului de stat, ci pe uşile discrete ale serviciilor speciale, pe care Churchill, mai în glumă, mai în serios, le denumea "ale afacerilor neonorabile".

Un alt comentariu readuce în actualitate, cu un consistent supliment de informaţii, relatările publicate ale fostului procuror Ciprian Nastasiu în legătură cu faptul că Mihai-Răzvan Ungureanu a facilitat vizitarea în detenţie a lui Omar Hayssam de către avocatul Mordechai Tzivin.

"Comentatorul" ne precizează că vizita fără martori a avocatului Mordechai Tzivin a fost anterior pregătită, prin defectarea instalaţiilor de interceptare pe care SRI le montase în celula/rezerva de spital a teroristului Omar Hayssam, defecţiune care a constituit subiectul unor reproşuri foarte dure pe care răposatul Radu Alexandru Timofte, directorul SRI, le-a adresat, fără perdea, atât adjunctului său, generalul ing. Dumitru Zamfir, cât şi ministrului de interne Vasile Blaga şi chestorului-şef Virgil Ardeleanu, şeful lui "doi şi un sfert", autorul comanditar al defectării instalaţiei, dar şi al mutării teroristului într-o altă celulă, în eventualitatea că SRI ar interveni pentru remedierea defecţiunii, ceea ce s-a şi întâmplat.

Prin recenta scurgere de informaţii, generată de comentator, ni se confirmă zvonul, care devine astfel o ştire, că Mihai-Răzvan Ungureanu, parte a operaţiunii de exfiltrare a agentului Omar Hayssam din România, avea cunoştinţă de faptul că în timpul vizitei securizate a avocatului s-a perfectat aranjamentul falsificării rezultatelor analizelor medicale, în vederea eliberării teroristului sub pretextul fazei terminale a bolii de care nu suferea.

Niciun astfel de serviciu nu poate rămâne nerăsplătit. Chiar cu cetăţenia unui stat care întotdeauna îşi recuperează agenţii şi nu-şi extrădează supuşii.

Posibilitatea ca MRU să aibă dublă cetăţenie ne reaminteşte de o altă scurgere de informaţii, dirijată pe calea "comentariilor", şi anume similitudinile sale de CV cu Horia Roman Patapievici. Şi unul, şi altul au fost impuşi atenţiei opiniei publice internaţionale pe seama unor scandaluri regizate de un notoriu agent al KGB-ului, constând în provocări diversioniste de compromitere a Serviciului Român de Informaţii. La fel ca şi în cazul ascendenţilor lui Patapievici, şi ascendenţii lui Ungureanu sunt suspectaţi a fi "fantome" cu biografii de împrumut, adică oameni ai aparenţelor create de serviciile secrete, pentru înşelarea adversarilor în ale căror elite sunt infiltraţi şi naturalizaţi.

Mihai-Răzvan Ungureanu a mai fost interpelat de la tribuna Parlamentului României în legătură cu mai multe aspecte neclare ale trecutului şi prezentului său. Faptul că nu mai deţine o funcţie publică nu-l absolvă de obligaţia să le clarifice. Contribuabilii statului român trebuie să ştie cine este cu adevărat persoana pe care Traian Băsescu a desemnat-o prim-ministru.