|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Doamnelor şi domnilor colegi, În cinci minute va începe şedinţa, rapoartele sunt la multiplicare, în cinci minute ele vor fi distribuite, aşa încât rog liderii grupurilor parlamentare să cheme în sala de şedinţă colegii deputaţi. Mulţumesc foarte mult. (Rapoartele au fost distribuit tuturor deputaţilor prezenţi.) Rog domnii deputaţi să se aşeze în bănci. Liderii grupurilor parlamentare să cheme toţi colegii. Începem a doua şedinţă de astăzi a Camerei Deputaţilor din cadrul sesiunii extraordinare. Întreb liderii dacă au primit rapoartele. Nu. Atunci mai aşteptăm un pic până se distribuie rapoartele. (Din sală i se răspunde că toţi deputaţii au primit rapoartele.) Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă cea de-a doua şedinţă extraordinară convocată potrivit art.66 alin.(2) din Constituţia României, republicată, precum şi art.31 şi 84 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Vă informez că din totalul de 309 deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 260, 49 sunt absenţi, din care 6 participă la alte acţiuni. Cvorumul legal este îndeplinit. Proiectul ordinii de zi pentru această şedinţă înscrisă în decizia de completare ordinii de zi din decizia de convocare a sesiunii extraordinare, precum şi programul de lucru au fost distribuite tuturor deputaţilor. În conformitate cu art.84 din regulamentul nostru, ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţele din cadrul sesiunilor extraordinare se aprobă de către Camera Deputaţilor. Vă consult dacă sunt obiecţii sau comentarii în legătură cu proiectul ordinii de zi. Dacă nu, vă rog frumos să introduceţi cartelele de vot. Supun votului ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru şedinţa de astăzi. Vă rog să votaţi. Cu 146 de voturi pentru, 40 voturi împotrivă şi o abţinere, ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu programul de lucru există obiecţii. Dacă nu, supun votului dumneavoastră programul de lucru.
|