Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,32.

Lucrările au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi în a doua parte de domnul deputat Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor .

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineaţa, doamnelor şi domnilor.

Deschid şedinţa de astăzi consacrată declaraţiilor politice.

O să începem astăzi cu puterea. Opoziţia văd că nu s-a sculat, se odihneşte, Puterea lucrează. Aşa a fost întotdeauna.

Domnul Vasile Mocanu, cel mai activ deponent şi cititor de declaraţii politice din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi se pregăteşte doamna Tamara-Dorina Ciofu.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Trei sferturi dintre studenţi fac degeaba o facultate".

Un studiu recent efectuat la Iaşi a scos la iveală o realitate uimitoare. Astfel, foarte puţini absolvenţi de facultate urmează o carieră în domeniu. De exemplu, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", studenţii care se angajează imediat după terminarea studiilor sunt doar ceva mai mult de jumătate. Dar, dintre aceştia, mai puţin de două treimi îşi găsesc o slujbă în concordanţă cu studiile urmate.

De asemenea, la Universitatea Tehnică s-a constatat, în ultimii ani, o scădere îngrijorătoare a angajărilor, la unele facultăţi situaţia devenind de-a dreptul alarmantă. Aici, în medie, căci cifrele variază foarte mult de la o facultate la alta, cam 70% dintre absolvenţi nu-şi găsesc un job potrivit pregătirii lor de specialitate.

Ce rezultă de aici?

Că de vină e criza economică?

Că economia nu poate absorbi atât de multă forţă calificată?

Că nu există niciun fel de concordanţă între oferta universităţilor şi cea a pieţei de muncă?

Că are România prea mulţi studenţi, aşa cum în 1989 avea prea puţini?

Că le lipseşte absolvenţilor acea capacitate specială ce le-ar permite să pornească ei singuri o afacere de succes? Dar ţine această capacitate doar de ei sau mai ales de ceea ce învaţă la facultate?

Specialiştii cred că, în primul rând, ne lipseşte o strategie veritabilă de integrare a absolvenţilor de facultate în economia românească, adică o colaborare autentică între instituţiile de învăţământ-cercetare şi cele economice. Tocmai de aceea, Guvernul, Ministerul Învăţământului, dar şi alte ministere de proximitate, sunt chemate să medieze această relaţie al cărei punct slab îl reprezintă, de regulă, lipsa informaţiilor utile.

Să nu uităm că tinerii reprezintă sau ar trebui să reprezinte partea cea mai dinamică a societăţii noastre. De la tinerii absolvenţi, de la tinerii specialişti trebuie să apară plusul de valoare, emergenţa economiei naţionale. Să nu uităm că ei sunt primii care părăsesc ţara, cu şanse mici de a se mai întoarce acasă vreodată.

La urma urmei, ei sunt viitorul României!

Vasile Mocanu, deputat al Partidului Social Democrat, Colegiul nr.4 Târgu Frumos.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, şi noi vă mulţumim pentru declaraţia politică matinală. Am constatat că aţi fost astăzi echilibrat şi extrem de decent în tot ceea ce aţi spus.

O invit la microfon pe distinsa noastră colegă Tamara-Dorina Ciofu, din partea Grupului PSD, şi-l rog să se pregătească pe domnul Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Elaborarea unei strategii naţionale care să răspundă nevoilor persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi instituirea unui cadru legal complex de sprijinire a acestui domeniu".

Stimaţi colegi,

Cu ocazia zilei de ieri, 2 aprilie, care a marcat "Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului", dar şi în contextul nevoilor comunităţii persoanelor cu autism din România privind susţinerea unitară a serviciilor şi integrării lor, vreau să atrag atenţia asupra importanţei elaborării unei strategii naţionale care să răspundă problemelor persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi a reglementării în detaliu a unui cadru legal de sprijinire a acestui domeniu.

Autismul este o tulburare complexă, neurobiologică ce afectează comunicarea, relaţiile sociale şi comportamentul persoanei. Conform celor mai recente cercetări, autismul afectează 1 din 100 de copii. Autismul transcede toate graniţele sociale, culturale şi geografice, şi a devenit o criză globală în sănătatea publică, având cel mai rapid ritm de creştere.

În ceea ce priveşte persoanele cu TSA, statisticile sunt realizate doar pe tipuri şi grade de handicap, întrucât în România nu există o bază de date oficială cu numărul acestora, ci doar estimări ale organizaţiilor nonguvernamentale, respectiv, aproximativ 30.000 de persoane.

Parlamentul European, prin Carta persoanelor cu autism, prevede că persoanele cu autism trebuie să aibă aceleaşi drepturi şi privilegii de care se bucură toţi locuitorii Europei, unde acestea sunt adecvate şi în interesul superior al persoanelor cu autism. Aceste drepturi trebuie întărite, protejate şi aplicate printr-o legislaţie adecvată în flecare stat.

La nivel UE nu există o bază de date cu privire la cazurile de TSA înregistrate în ţările UE, datorită faptului că nu există niciun cadru legal cu privire la abordarea unitară a acestei probleme de către statele membre. Acţiunile UE în domeniul TSA sunt la nivel declarativ, de promovare a efortului comun între instituţiile statului şi societatea civilă, în elaborarea unui cadru unitar pentru persoanele cu TSA, plecând de la identificarea unei definiţii a TSA, dezvoltarea cercetării şi organizarea serviciilor sociale specifice acestor tulburări.

Identificarea unui spectru larg de tulburări în domeniul autist a atras atenţia unei necesităţi critice pentru dezvoltarea continuă a serviciilor care se adresează unei populaţii din ce în ce mai numeroase şi mai diverse.

În prezent nu există o strategie naţională care să răspundă nevoilor persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi nici un cadru legal de sprijinire a acestui domeniu, cu excepţia proiectelor finanţate din fonduri structurale.

În viaţa de zi cu zi, persoanele cu TSA sunt adesea stigmatizate, discriminate şi excluse social. Există situaţii, fără a fi însă o regulă, când unele persoane cu TSA dezvoltă şi o problemă de sănătate mintală. Există persoane cu TSA care au o dizabilitate intelectuală, dar şi un procent însemnat de persoane cu un nivel intelectual peste medie spre superior.

În conformitate cu datele statistice furnizate de Direcţia Generală Protecţia Persoanelor cu Handicap, din Ministerul Muncii, familiei. Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la data de 31 martie 2011 în România era înregistrat un număr total de 691.482 persoane cu dizabilităţi, din care 374.208 sunt femei şi 61.994 copii.

În ceea ce priveşte numărul persoanelor cu handicap mental, aceeaşi sursă menţionează un număr de 116.303 persoane şi 92.284 persoane cu handicap psihic, preponderent la adulţi fiind handicapul mental accentuat (58.029), iar la copii handicapul mental grav (5.017). în acest moment nu există o statistică oficială privind numărul de persoane cu tulburări din spectrul autist în ţara noastră, în evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din întreaga ţară sunt înscrise în jur de 4.000 de cazuri. Dar acestea sunt doar persoanele care s-au prezentat la DGASPC cu diagnosticul de autism şi au solicitat certificatul de handicap. Din nefericire însă, numărul familiilor care solicită acest certificat pentru copiii lor este foarte mic, pentru a evita stigmatizarea, discriminarea şi izolarea acestora.

Prima cercetare calitativă privind serviciile de sănătate mintală pentru copiii din România, intitulată "Analiza serviciilor de sănătate mintală pentru copiii din România", efectuată la sfârşitul anului 2010 de organizaţia "Salvaţi Copiii" cu sprijinul metodologic al institutului CURS (Centrul de Sociologie Urbană şi Regională) a relevat mai multe probleme ale sistemului de sănătate mintală destinat copiilor şi adolescenţilor: sistemul public de sănătate mintală pediatrică este excesiv orientat spre aspectele curative, în detrimentul prevenţiei; numărul mare al pacienţilor, raportat la capacitatea sistemului de sănătate mintală; dificultatea de a crea echipa terapeutică (lipsa unor categorii de specialişti aşa cum sunt asistenţii sociali sau numărul redus de psihologi specializaţi în psihoterapia copilului. nu există colaborare între medicul psihiatru şi cel de familie, cel din urmă nerealizând activităţi de screening); lipsa comunicării formale între specialiştii implicaţi; lipsa colaborării eficiente între sistemul educaţional şi cel de protecţie şi asistenţă socială a copilului; reticenţa familiei, tradusă prin amânarea prezentării la medic sau a solicitării ajutorului de specialitate până la momentul în care simptomele sunt evidente; timpii mari de aşteptare /aglomerarea serviciilor de sănătate mintală; lipsa de timp din partea specialiştilor pentru descrierea/evaluarea problemelor copilului, pentru identificarea soluţiilor sau pentru a-l îndruma către servicii terapeutice alternative; sistemul de finanţare a psihiatriei pe caz rezolvat (DRG), care se traduce într-o "psihiatrizare" a copilului prin internarea acestuia atunci când problema ar putea fi tratată ambulatoriu.

În ceea ce priveşte programele de prevenire a apariţiei handicapului, în prezent în România nu sunt desfăşurate stagii de cercetare cu privire la cauzele care duc la apariţia acestor tulburări din spectrul autist, o colaborare internaţională în acest domeniu fiind de bun augur pentru a sprijini aceste persoane. În ceea ce priveşte serviciile sociale furnizate persoanelor cu TSA, s-a constatat că serviciile publice integrate sunt insuficiente, lipsind procedurile inter-instituţionale. De asemenea, cu privire la TSA se constată că în România sunt insuficiente serviciile adresate părinţilor, consilierea privind ce înseamnă dizabilitatea copilului, faptul că recuperarea copilului presupune o terapie specifică. Legea nr.151/2010, utilizează termenul de servicii integrate, însă până în prezent nu au fost elaborate normele de aplicare. Creşterea gradului de conştientizare şi de înţelegere va duce la situaţia în care persoanele diagnosticate cu TSA, familiile şi îngrijitorii acestora vor avea încredere în serviciile publice şi le vor accesa. De asemenea, se va înregistra o scădere a incidenţei cazurilor de hărţuire sau ignorare a persoanelor diagnosticate cu TSA, calitatea furnizării serviciilor se va îmbunătăţi semnificativ, iar profesioniştii vor demonstra capacităţi şi cunoştinţe de specialitate în domeniul diagnosticării, educării şi includerii în comunitate a persoanelor diagnosticate cu TSA.

Dacă procesul de diagnosticare va fi unul corect şi accesibil, atunci şi numărul persoanelor care avea acces la intervenţii specializate va creşte, conducând la integrarea în comunitate a copiilor, tinerilor şi adulţilor cu TSA. Existenţa unor date statistice actualizate periodic cu privire la numărul persoanelor diagnosticate cu TSA care au nevoie de servicii specifice va conduce la generarea de informaţii anticipate care să alimenteze politicile publice şi deciziile la nivel regional şi local în domeniul integrării persoanelor diagnosticate cu TSA şi a familiilor acestora.

Diagnosticarea timpurie va conduce la o scădere a numărului de persoane diagnosticate cu TSA şi de familii aparţinătoare care vor solicita beneficii sociale sau servicii de tip rezidenţial şi o creştere a populaţiei active şi integrate în comunitate.

Existenţa serviciilor de sprijin destinate persoanelor diagnosticate cu TSA şi familiilor acestora va facilita atât continuarea vieţii în comunitate a acestora, cât şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor diagnosticate cu TSA şi a familiilor acestora. Crucial pentru atingerea acestui deziderat sunt serviciile bazate pe un nivel scăzut de sprijin interpersonal, cum ar fi sistemele care permit adulţilor cu tulburări din spectrul autist să participe la diferite activităţi sociale şi de petrecere a timpului liber şi să promoveze incluziunea socială.

Vă rog, aşadar, stimaţi colegi din Parlament şi din Guvern, să luăm în considerare propunerea de a crea o reglementare a acestui domeniu, iar până atunci să pregătim împreună cadrul normativ pentru acest lucru, care să prevadă îndeplinirea următoarelor obiective: crearea unui cadru instituţional cu personal instruit în domeniul persoanelor cu TSA, dezvoltarea serviciilor de diagnosticare a persoanelor cu TSA, asigurarea accesului la educaţie adaptată nevoilor copiilor şi tinerilor cu TSA, asigurarea accesului la servicii de formare profesională şi acces pe piaţa muncii adaptate adulţilor cu TSA, organizarea serviciilor de suport în vederea integrării sociale pentru persoanele diagnosticate cu TSA şi pentru familiile acestora, creşterea nivelului de integrare socială a persoanelor cu TSA

Acum doresc să vă invit la dezbaterea cu tema "Modele de succes în abordarea integrată a serviciilor pentru diagnosticarea, intervenţia recuperării funcţionalităţii, integrarea socială, educaţională şi profesională a persoanelor cu tulburare de spectru autist" organizată de FEDRA - Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (TSA), în parteneriat cu Preşedinţia Camerei Deputaţilor, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, care are loc astăzi la Palatul Parlamentului, sala Drepturilor Omului (nivel P), între orele 9,00 -15,30.

Dezbaterea are ca invitaţi reprezentanţi ai unor instituţii şi organizaţii prestigioase din mai multe ţări europene: Finlanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda şi Suedia, dar şi din California, Statele Unite - ţări cu vastă experienţă de furnizare de servicii şi de integrare a persoanelor cu autism şi cu dizabilităţi în general. La eveniment sunt invitaţi, din partea României, reprezentanţi ai Parlamentului, Guvernului, autorităţilor naţionale şi locale, organizaţiilor neguvernamentale de profil.

Scopul conferinţei este de a prezenta modele de servicii pentru integrarea persoanelor cu TSA, ce se aplică şi funcţionează cu succes în alte state, precum şi de a sublinia necesitatea implicării factorilor de decizie din România în elaborarea de politici publice şi în asigurarea sustenabilităţii serviciilor.

Vă mulţumesc.

Tamara Ciofu, Colegiul nr.6 Botoşani.

Domnul Ioan Oltean:

Doamna deputat de Botoşani, sărut-mâna, mulţumim frumos.

Îl invit la microfon pe domnul Virgil Guran, şi se pregăteşte domnul Dan Bordeianu, din acelaşi grup parlamentar.

Domnule coleg, microfonul vă aparţine trei minute.

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică este "Despre evaziunea fiscală".

Zilele trecute am participat la o activitate împreună cu o parte din patronatele din România şi una dintre problemele ridicate de aceste organisme a fost cea a evaziunii fiscale, evaziune care nu permite celor care lucrează corect să se dezvolte şi după această întâlnire am încercat o mică documentare în teren.

Ştim din statistici că TVA-ul se recuperează în proporţie de 60%, se colectează în proporţie de 60% faţă de ceea ce ar trebui să se adune la bugetul naţional. Dacă stăm şi analizăm, dacă stăm şi ne întrebăm ce se întâmplă, cred că putem să găsim atât soluţia de a evita această evaziune, cât şi făptuitorii. Şi vă dau un exemplu: în domeniul agroalimentar foarte mulţi cetăţeni străini care poate în ţările din care vin sunt oameni cu venituri foarte mici vin şi-şi fac firme în ţară la noi, importă anumite produse, nimeni nu le împiedică acest sistem prin care ei fac foarte mulţi bani, fac acei bani, dispar, iar firmele respective rămân pentru cei care analizează, pentru cei care verifică.

Sigur, evaziunea este căutată de multe ori la noi, la cei de la tarabe, la cei care au mici magazine, dar de fapt evaziunea se face cu tirul, cu vaporul, prin sprijinul celor care închid de multe ori ochii în vamă.

Am văzut cum producători români, cum mici sau mari comercianţi români dau faliment pentru că trebuie să aplice un tva, trebuie să aplice un impozit pe profit sau pe venit, pe când alţii din start pleacă cu acel avantaj de 30% conferit de 24% tva şi aproximativ 6%, acea cotă transpusă de 16% din impozitul pe profit sau pe venit. Cum poţi să te lupţi cu ei, cum poţi să dezvolţi o economie normală în România atâta timp cât în special firme formate din cetăţeni străini continuă acest lucru de 20 şi ceva de ani. Pentru ei reprezintă un paradis. Cred că pentru ei este un vis să vină în România şi să încerce să se îmbogăţească în acest fel, pleacă cu banii din ţară, iar firmele serioase, firmele care încearcă să se ridice rămân păgubite, rămân fără posibilitatea de dezvoltare. Cred că aici toate organismele care au atribuţiuni în acest sens trebuie să înceapă mult mai serios să verifice acest lucru şi poate chiar noi, parlamentarii, să găsim un sistem legislativ, un sistem de plată al tva-ului în mod special, prin care să stopăm aceste firme care aduc mari prejudicii economice României. Este o problemă foarte serioasă care de multe ori este tratată superficial dar care taie din venituri foarte, foarte mult. Şi de multe ori, în loc să aducem tva-ul la produse agroalimentare gen chiar şi pâinea, că se discută acest lucru zilele acestea, să-l aducem la cotele normale din Uniunea Europeană, stăm şi ne gândim că nu avem posibilitatea să realizăm acest lucru, dar de fapt nu facem ordine cu aceşti mari evazionişti.

Cred că este momentul să realizăm acest lucru.

Mulţumesc.

Guran Virgil, deputat, Prahova.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit pe colegul dumneavoastră Dan Bordeianu să poftească la microfon, şi pe domnul Ion Eparu, din partea Grupului parlamentar al PSD, să se pregătească.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Dan Bordeianu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Fundamentul revizuirii Constituţiei trebuie să fie sistemul parlamentar bicameral."

După Revoluţia din 1989, în România s-a declanşat un amplu proces de schimbare structurală a sistemului politic, în conformitate cu valorile, principiile şi regulile democratice.

În noua arhitectură instituţională, instituţia "fanion" a democraţiei avea să devină Parlamentul, reprezentantul suprem al voinţei poporului român. Acest fapt a fost consemnat în Constituţia din 1991. Principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat avea să guverneze noul sistem politic românesc.

După 12 ani de la Constituţia din 1991, România se pregătea să devină stat membru NATO şi să încheie capitolele de negociere în vederea aderării la Uniunea Europeană. Prin urmare, textul Constituţiei a fost modificat în 2003 în acord cu exigenţele impuse de aderarea ţării noastre la comunitatea euro-atlantică. în ceea ce priveşte Parlamentul, ceea mai importantă modificare operată în textul constituţional din 2003 a fost eliminarea procedurii de mediere între cele două Camere în procesul legislativ, însoţită de o "împărţire" a competenţelor legislative, specificându-se domeniile în care Senatul este for decizional şi, totodată, domeniile în care legile primesc votul final în Camera Deputaţilor.

De la ultima revizuire a Constituţiei au trecut aproape 10 ani. între timp, România a dobândit o experienţă politică consistentă ce decurge din exercitarea dublului statut de membru cu drepturi depline al NATO şi UE. în prezent, perspectiva ţării noastre se conturează în jurul a două obiective importante: aderarea la spaţiul Schengen şi la zona euro. Toate aceste transformări istorice care au marcat politica, societatea şi economia românească impun o regândire a angrenajului instituţional prin păstrarea acelor texte constituţionale care s-au dovedit viabile şi modificarea sau chiar renunţarea la acele paragrafe care sunt interpretabile, susceptibile de a fi "forţate la limită" de actori politici care practică un joc democratic mai degrabă conflictual decât consensual.

Proiectul constituţional asupra căruia trebuie să ne concentrăm în 2013 trebuie să aibă ca fundament rolul Parlamentului ca instituţie reprezentativă, supremă şi suverană, a voinţei poporului. Rolul şi atribuţiile Parlamentului trebuie regândite ţinând cont şi de proiectul reorganizării administrativ-teritoriale prin decuparea unor regiuni de dezvoltare economică. În acest context, Parlamentul trebuie să aibă o structură bicamerală, cu un Senat în care să fie reprezentate regiunile de dezvoltare economică şi cu o Cameră a Deputaţilor care să reprezinte comunităţile locale. Evident, se impune şi o discuţie privind numărul optim de parlamentari şi schimbarea modului de alegere a reprezentanţilor din cele două camere şi introducerea unor diferenţe între atribuţiile acestora.

încă de la formarea sa ca stat modern, România a avut un sistem parlamentar bicameral. Doar comunismul a pus capăt acestei tradiţii politice. Amintirea Marii Adunări Naţionale, Parlamentul unicameral comunist în care deciziile erau impuse de conducerea centrală a partidului comunist nu s-a estompat încă. Însă bicameralismul parlamentar trebuie păstrat nu numai din considerente istorice. Avantajele Parlamentului bicameral raportat la cel unicameral sunt următoarele: calitatea legilor este mult mai mare, existând posibilitatea analizei şi dezbaterii proiectelor legislative în mai multe comisii de specialitate, în plenul celor două camere, una dintre ele fiind decizională; controlul parlamentar asupra activităţii guvernului este mult mai eficient în cazul Parlamentului bicameral; asigurarea unei reprezentări multiple regiuni de dezvoltare, comunităţi locale, cetăţeni. Senatul este foarte important în "economia" parlamentară, temperând excesul de majoritate din Camera Deputaţilor, dar şi politicianismul unor măsuri şi proiecte legislative.

Dan Bordeianu, deputat PNL, Colegiul nr.2 Vaslui.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi din partea aceluiaşi grup domnul Emil Niţă se pregăteşte.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Absolut întâmplător, fără nici o legătură, am constatat deja că intervenţia mea are puncte comune cu cea a domnului Mocanu, ceea ce în opinia mea atrage încă o dată atenţia asupra seriozităţii problemelor din educaţia naţională.

Domnul Ioan Oltean:

Înseamnă că membrii puterii conlucrează, lucrează împreună, comunică, e foarte bine.

Domnul Ion Eparu:

Declaraţia mea politică de astăzi am intitulat-o "Abandonul şcolar în România, un fenomen în expansiune".

Stimaţi colegi,

România se confruntă, în ultimii ani, odată cu multe alte ţări ale Uniunii Europene, cu o problemă majoră în rândul tinerilor, şi anume, abandonul şcolar. Conform datelor prezentate în documentul intitulat "Comunicarea Comisiei Europene privind regândirea educaţiei: investiţii în competenţe pentru rezultate socio-economice mai bune", studiat recent la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, în anul 2011 abandonau şcoala 17,5% dintre elevii din România. Situaţia este alarmantă, aşa cum am precizat deja, şi la nivel european. Aproape 6 milioane de tineri au renunţat la studii, în ultimii 2-3 ani. Suntem obligaţi, astfel, la o concluzie îngrijorătoare: abandonul şcolar este un fenomen în expansiune, iar pentru România, constatarea este că rata de abandon şcolar a crescut cu peste 30% în ultimii 9 ani.

Datele statistice prezentate ne certifică faptul că fenomenul de abandon şcolar a devenit o problemă socială cu multiple cauze, ce variază de la tulburări emoţionale ale tinerilor, până la lipsa de implicare a părinţilor, însă putem spune că există şi o cauză generală, ce stă la baza evoluţiei şi extinderii acestui fenomen. Este vorba despre sărăcie şi, implicit, de scăderea nivelului de trai al populaţiei.

Deşi, oficial, învăţământul este gratuit, în multe familii din România, simpla necesitate de a achiziţiona rechizite şcolare, un fapt ce ar fi trebuit să se încadreze în categoria normalului, s-a transformat într-un efort financiar mult prea mare, pe care nu toţi părinţii şi-l pot permite. O altă problemă o reprezintă costul transportului. în ultima vreme, tot mai mulţi senatori din Senatul României au făcut interpelări la ministrul educaţiei naţionale privind faptul că mii şi mii de elevi sunt în pragul abandonului şcolar pentru că abonamentele pe mijloacele de transport în comun nu le sunt decontate.

În judeţul Prahova, spre exemplu, în anul şcolar 2011-2012, au abandonat şcoala aproape 1300 de elevi, în timp ce în urmă cu 3-4 ani, numărul acestora nu depăşea cu mult 700 de elevi. Vorbim, iată, despre o creştere cu aproape 46%. Cea mai mare rată de abandon şcolar se înregistrează în ciclul gimnazial, cu preponderenţă în mediul rural. Doar 6% dintre elevii care termină clasa a VIII-a la unităţi de învăţământ din comune îşi continuă studiile şi devin absolvenţi de liceu, însă numai 1% dintre aceştia ajung în învăţământul superior, (date furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova).

Fenomenul, tot mai agravant, prin care tinerii din România renunţă la educaţie, ne va pune în situaţia de a ne confrunta, în următorii ani, cu un grad avansat de analfabetizare a populaţiei şi o creştere masivă a ratei şomajului. Deşi abandonul şcolar are urmări atât de grave asupra societăţii, de-a lungul timpului problema a fost neglijată sau tratată ineficient.

Există programe speciale lansate de organizaţii nonguvernamentale, şi amintesc aici recent-lansata Platformă Naţională pentru Educaţie, menite să reducă abandonul şi absenteismul şcolar, dar numai printr-un puternic sprijin legislativ şi prin implicarea autorităţilor competente putem diminua expansiunea fenomenului.

Reducerea numărului de tineri care abandonează şcoala se numără printre obiectivele principale ale Programului Europa 2020. Conform planului UE, România trebuie să atingă o rată medie de abandon şcolar de cel mult 10%. În sistemul educaţional, sprijinul acordat elevilor pentru a-şi continua studiile trebuie să fie pe lista principală de priorităţi şi, având în vedere situaţia îngrijorătoare din prezent, este necesară o intervenţie cât mai rapidă.

Pentru stoparea evoluţiei unui fenomen cu un asemenea impact negativ asupra societăţii, este importantă investiţia în programe destinate elevilor cu risc de abandon şcolar (acestea incluzând sprijinirea financiară a familiilor defavorizate, consilierea părinţilor, consiliere psiho-pedagogică, îndrumarea elevilor etc.), pentru că investind în educaţia tinerilor, investim în viitorul României.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Ion Eparu, deputat Colegiul nr.10, Circumscripţia Prahova.

Domnul Ioan Oltean:

Stimate coleg,

Vă mulţumesc şi eu pentru declaraţia depusă, citită cu multă dăruire.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Emil Niţă. Şi se pregăteşte domnul deputat Ioan Dîrzu, din partea aceluiaşi grup parlamentar, adică al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, domnule coleg.

Domnul Emil Niţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "Cine a girat destructurarea economiei româneşti".

În ultimele zile preşedintele Traian Băsescu a apărut pe un post de televiziune aservit domniei sale, într-un dialog al minciunii cu doi oameni de presă de asemenea aserviţi, dar şi serviţi de domnul preşedinte sau de oamenii puşi de către dumnealui în diverse funcţii, cu multe beneficii materiale sau financiare.

Traian Băsescu se arăta foarte îngrijorat de situaţia de la Oltchim şi de situaţia de la Mechel, ceea ce este o mare minciună, el patronând sau cel puţin fiind informat permanent că la Oltchim combinatul este devalizat de firme ale colegilor dumnealui din PDL sau de firme patronate direct sau prin rude de către conducerea administrativă sau sindicală a combinatului. De asemenea, domnia sa uită că acţionarii majoritari de la Mechel vin din aceeaşi zonă cu acţionarii de la Alro Slatina, cunoştinţe foarte bune ale cuplului Cocoş - Udrea despre care, în anumite interceptări ale serviciilor, se spunea că ar fi dus genţi cu sume importante de bani către palatul Cotroceni.

Cum poate domnia sa să fie îngrijorat de soarta economiei româneşti când, în calitate de preşedinte al "Comitetului de Coordonare a Implementării Acordurilor de împrumut PSAL 1 şi PSAL 2" cu FMI şi Banca Mondială, a fost personajul cheie care a dat startul destructurării economiei româneşti, prin angajarea la restructurare, privatizare sau lichidare a principalelor companii din toate sectoarele de activitate, inclusiv cel bancar cum ar fi: Alprom, Sidex, Petrom, Alro, Banca Agricolă, BCR etc.

În cazul Petrom, de exemplu, a fost negociat explicit că împrumutatul va vinde în funcţie de condiţiile pieţei acţiunile statului la Petrom, astfel încât acţiunile deţinute de stat după vânzare să reprezinte mai puţin de 50% din acţiunile cu drept de vot asociat. După ce a negociat privatizarea Petrom, Traian Băsescu nu a ezitat în a-şi face un mod de viaţă din a acuza guvernul Adrian Năstase că a oferit companiei austriece OMV un statut aproape de monopol în bătălia pentru resursele energetice ale României. Aceeaşi atitudine a avut-o şi în cazul privatizărilor Alro şi Alprom, prin care o companie deţinută de oligarhi ruşi a ajuns să controleze întreaga industrie a aluminiului din ţara noastră. Omite, în mod intenţionat, să spună că angajamentul Guvernului României cu Banca Mondială, care prevedea obligativitatea privatizării companiei Petrom şi a celorlalte societăţi comerciale, poartă chiar semnătura dumnealui.

De asemenea, aceste acorduri angajau spre privatizări la preţuri foarte mici sau la închidere mari societăţi comerciale din industria construcţiilor de maşini, cât şi din energie. Tot aceste acorduri vorbeau despre privatizarea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar Marfă, a Companiei Naţionale a Sării şi a Companiei Naţionale a Apelor Minerale. Mai târziu, domnul preşedinte se arăta îngrijorat că aceste companii vor ajunge pe mâna mogulilor, uitând că dumnealui le condamnase de mult la dispariţie.

Un alt efect ascuns, dar foarte important al semnării acestor acorduri l-a constituit şi startul unei perioade de privare a agriculturii de resurse, sub pretextul aceloraşi economii care ulterior au continuat să fie ordonate de domnul preşedinte şi în zona socială prin tăieri de pensii şi salarii.

Pare să fie lipsit de sens a readuce în discuţie lucruri petrecute în perioada 1997-2000. Fac acest lucru pentru că este timpul să existe o dezbatere serioasă la nivel parlamentar despre resursele economiei româneşti asupra cărora într-un moment cheie actualul preşedinte a gândit, a negociat şi a decis. Şi în acest moment prevederi din aceste acorduri reprezintă subiecte de discuţii şi negocieri cu Banca Mondială şi FMI.

Discutăm la începutul fiecărei guvernări măsuri şi acţiuni de dezvoltare economică a României, dar uităm că o parte dintre cei care au contribuit la destructurarea ei se află încă în funcţii importante în statul român, funcţii din care pot în continuare influenţa sau decide.

Poate este timpul ca noi, cei aleşi de cetăţenii României să-i reprezentăm în cel mai democratic for - Parlamentul ţării - să întrebăm şi să fim fermi în a obţine răspunsuri în legătură cu aceste lucruri. Pentru cine şi în interesul cui s-au luat aceste decizii în anii 1997-2000 şi de ce din principalii decidenţi de atunci unii mint cu neruşinare, alţii s-au retras aparent din politică, dar toţi, absolut toţi, s-au asigurat material şi financiar pentru încă trei vieţi.

Poate este bine ca românii să înţeleagă de ce preşedintele i-a minţit în tot acest timp şi să înceapă să aibă mai multă încredere în Parlamentul României, care va rămâne totdeauna cea mai democratică instituţie a statului român.

Deputat Partidul Social Democrat,

Circumscripţia 8 Braşov,

Colegiul uninominal nr.5,

Niţă Emil.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ioan Dîrzu din partea Grupului parlamentar PSD şi se pregăteşte domnul deputat Vasile Gudu din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Dîrzu:

Dragi colegi parlamentari,

Dragi prieteni şi români din toată ţara,

Domnule preşedinte,

Prin prezenta declaraţie politică vreau să atrag atenţia asupra recentelor încălcări constituţionale ale domnului Traian Băsescu.

Acest om, şi după 9 ani de mandat, nu înţelege că funcţia de preşedinte al României înseamnă să îi reprezinţi pe toţi românii. El se consideră reprezentantul PDL la Cotroceni şi va continua să fie reprezentantul PDL până la finalul mandatului.

Mai trist este că, din păcate, jocul domnului Băsescu se face în detrimentul intereselor românilor care astăzi, mai mult decât oricând, au nevoie de un preşedinte serios şi capabil să îi reprezinte în exterior. Valul de reacţii împotriva românilor din străinătate necesită o reacţie potrivită din partea preşedintelui României, însă, din păcate, acesta este mai degrabă preocupat de soarta PDL şi a pupilei sale Elena Udrea.

Am văzut cu toţii cum acest lider maximus al PDL, domnul Traian Băsescu, şi-a luat la revedere de la PDL, când, de fapt, ar fi trebuit să îşi ia la revedere de la români. El trebuie ca după acest joc mediatic infantil să îşi dea demisia, dacă nu pentru a scăpa instituţia preşedintelui de penibil, măcar pentru a se concentra pe visul său de a conduce un partid având-o lângă el pe Elena Udrea.

Mai mult decât atât, nu cred în despărţirea lui Traian Băsescu de PDL. PDL este Traian Băsescu, iar Traian Băsescu este PDL, aşa cum a fost şi ARD şi este şi Forţa Civică sau Mişcarea Populară. Toate aceste mutări de imagine nu ilustrează de fapt decât incapacitatea domnului Băsescu de a înţelege că nu mai este dorit de români. Este timpul pentru Traian Băsescu să înţeleagă că nu mai este reprezentativ pentru România şi să se retragă liniştit în braţele cui doreşte.

În acelaşi timp este clar că recentele evenimente politice indică şi dispariţia PDL ca partid. PDL a recunoscut că a greşit la guvernare, a recunoscut că a greşit când l-a susţinut pe Traian Băsescu, a recunoscut că a greşit când a nominalizat-o pe Elena Udrea în numeroase funcţii politice. Prin urmare, PDL a recunoscut că existenţa sa nu mai are rost pentru că a greşit în tot ceea ce a făcut. PDL nu mai reprezintă nimic, nici măcar interesele lui Traian Băsescu.

Prin urmare, dragi colegi, dragi români, nu cădeţi în plasa iluziei şi faceţi în aşa fel încât Traian Băsescu, PDL şi liderii săi să dispară definitiv de pe scena politică.

Deputat Ioan Dîrzu, Circumscripţia electorală nr.1 Alba, Colegiul Apuseni-Teiuş, Grupul parlamentar PSD.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu. Ce bine ar fi să nu mai fie opoziţie, numai putere.

Da. Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Ioan Vulpescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Vasile Gudu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia politică de astăzi mi-am intitulat-o "Iresponsabilitatea pune lacătul pe ferme."

Producătorii români de lapte sunt victimele unei ofensive privind calitatea şi siguranţa produselor locale, laptele vărsat pe câmp fiind gestul extrem al unor fermieri care pot falimenta din cauza "iresponsabilităţii altora", a declarat comisarul european Dacian Cioloş.Producătorii de lapte români culeg, în covârşitoarea lor majoritate, pe nedrept, rezultatele câtorva săptămâni în care consumatorii au fost bombardaţi cu informaţii despre scandaluri legate de calitatea şi siguranţa produselor româneşti. Laptele vărsat în câmp este un gest extrem al unor oameni care şi-au făcut treaba corect şi care se văd în situaţia de a pune lacătul pe ferme din cauza iresponsabilităţii altora. Dacian Cioloş a afirmat că "fără consumatori încrezători în ceea ce cumpără, agricultorii oneşti nu au nicio şansă" şi că această "situaţie nefericită" obligă la căutarea de soluţii.

El consideră că problema încrederii în produsele naţionale trebuie abordată "frontal", printr-un "sistem agroalimentar performant local" şi a remarcat faptul că în România "încrederea consumatorilor se construieşte încă în mare parte pe activitatea şi pe legitimitatea autorităţilor de control", condiţie necesară, dar nu suficientă.

"Mie mi se pare esenţial ca sectorul însuşi să dezvolte mecanisme de autocontrol, anticorpi care să-l protejeze şi să comunice în mod convingător, sistematic, societăţii, consumatorului român despre existenţa, funcţionarea şi soliditatea acestor mecanisme. Este în interesul producătorilor agricoli ca trişorii, neglijenţii, iresponsabilii să fie eliminaţi. Ei înşişi trebuie să fie mai vigilenţi decât autorităţile de control ale statului. Dacă unul trişează, suferă toţi, iar încrederea există numai acolo unde există o garanţie a onestităţii, clar asumată", a mai declarat Dacian Cioloş. Comisarul european a mai spus că, în complementaritatea sistemului de autocontrol "elaborat şi formalizat" de către fermieri, poate fi creat "un brand de origine, voluntar asumat de producători, un brand românesc".

Actuala criză a laptelui de pe piaţa românească nu trebuie gândită în logica unui război comercial, dar această piaţă este locul unei competiţii acerbe, în contextul existenţei unui sector al laptelui insuficient consolidat, care are nevoie de o reformă structurală. Cioloş speră că producătorii români de lapte vor depăşi criza de încredere din partea consumatorilor şi că aceasta va fi un avertisment pentru căutarea unor soluţii durabile în sectorul laptelui. Autorităţile române şi producătorii de lapte trebuie să ia măsuri încă de pe acum pentru ca din anul 2015 să evite ieşirea de pe piaţa internă a laptelui de producţie autohtonă, ca urmare a eliminării cotelor de lapte la nivel european.

Eliminarea cotelor de lapte din anul 2015 va permite producătorilor din întreaga Uniune Europeană să vândă cantităţi nelimitate de lapte, astfel încât piaţa românească va fi invadată de produse de import. Problema este că vin alţii cu productivitate mai mare, cu vaci specializate în lapte, iar producătorii mai mici, cu vaci mixte, n-or să mai găsească clienţi. Procesatorii vor importa din ţările mari producătoare, pentru că va fi oferta mai bună, va veni lapte ieftin din exterior. Şi aşa laptele din exterior este mai ieftin, cel puţin în anumite perioade. De asemenea, producţia medie pe cap de vacă furajată este de 3.860 de litri pe an în România, faţă de 7.000-8.000 de litri, cât produce în medie o vacă în Germania sau Franţa

Un alt handicap al producătorilor din România în faţa concurenţei din străinătate este legat de cantitatea mare de lapte neconform din producţia autohtonă. Dintr-un total de 5 milioane de litri de lapte produs anual în România, doar 1,3 milioane de litri intră în circuitul oficial de procesare, iar 20% reprezintă lapte neconform.

Conformitatea cu normele europene se referă la respectarea limitelor de celule somatice şi germeni din lapte. Autorităţile române ar trebui să ia măsuri urgente pentru sprijinirea producătorilor interni, în vederea mecanizării şi retehnologizării fermelor, precum şi achiziţionării de rase de vaci mai performante. De asemenea, statul poate să-i protejeze într-un fel pe producătorii defavorizaţi, de exemplu, pe cei din zona montană. Viitoarea Politică Agricolă Comună a UE lasă statelor libertatea să-i ajute pe micii producători defavorizaţi, pentru că altfel, odată cu liberalizarea cotei de lapte, fermele intensive vor putea produce laptele mult mai ieftin. Pentru sprijinul oferit producătorilor statul român poate utiliza fonduri europene.

Ultimul act criminal la adresa fermierilor cinstiţi din România, scandalul aflatoxinei, are ca explicaţie fie prostia guvernanţilor, fie susţinerea unor interese oculte ale importatorilor. Mii de producători agricoli oneşti au fost aduşi în pragul disperării după isteria produsă de declaraţiile iresponsabile ale guvernanţilor, iar fermele lor sunt în prag de faliment.

În concluzie, scandalul laptelui infestat cu aflatoxină este doar ultima lovitură aplicată producătorilor agricoli români de guvernul Victor Ponta. Rând pe rând, producătorii de carne, viticultorii şi micii fermieri au fost luaţi la ţintă de "specialiştii" USL, de la care au primit doar impozite, incompetenţă şi politizarea excesivă a sectorului agricol.

Acest guvern este, pentru agricultura românească, cel mai dezastruos din ultimii 20 de ani. Pierderile pentru fermierii români sunt de ordinul sutelor de milioane de euro. Aşa-zisul patriotism al guvernului este legat doar de protejarea corupţilor, nu şi de protejarea pieţei româneşti şi a produselor alimentare autohtone de calitate.

Vasile Gudu, deputat PDL, Circumscripţia electorală 38, Tulcea, Colegiul uninominal nr.1.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Vulpescu din partea Grupului parlamentar PSD şi o rog pe doamna deputat Camelia Bogdănici din partea Grupului parlamentar PDL pentru a se pregăti.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Vulpescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia mea este prilejuită de aniversarea a 120 de ani de social democraţie în România

În urmă cu 120 de ani, un grup de intelectuali de elită ai României înfiinţa Partidul Social Democrat al Muncitorilor din România. Din conducerea partidului făceau parte personalităţi ca Ioan Nădejde, Vasile Morţun, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Traian Demetrescu, Ion C. Frimu, Gheorghe Cristescu, Dimitrie Marinescu. Programul său nu era de esenţă marxistă, ci îmbrăţişa ideile social-democraţiei germane (Programul de la Erfurt), militând pentru cauze politice democratice, cum ar fi votul universal, legislaţia muncii sau emanciparea femeilor.

Înfiinţarea partidului s-a produs pe fondul existenţei unor cercuri socialiste mult mai vechi, primele datând din 1872. Revista Contemporanul (1881-1891), de asemenea, a contribuit cu prestigiul ei la promovarea unor idei novatoare pentru acea vreme, cum ar fi asistenţa sanitară în lumea satelor, interzicerea bătăii în armată şi în mediul rural, emanciparea politică a evreilor români.

Nu în ultimul rând se cuvine menţionată social democraţia din Transilvania, Banat şi Bucovina, care, în cadrul social democraţiei austriece, a militat atât pentru apărarea drepturilor muncitorilor şi funcţionarilor, cât şi pentru cauza naţională a românilor din teritoriile înstrăinate. Social democraţia a funcţionat în România Mare ca un factor de echilibru democratic, între partidele parlamentare, şi ca o barieră în calea răspândirii influenţelor legionare şi comuniste în rândurile sindicatelor şi ale clasei muncitoare. Rolul ei avea să fie cu prisosinţă recunoscut de foştii adversari din Parlament între 1944-1947, când, sub conducerea lui Constantin Titel-Petrescu, Partidul Social Democrat s-a alăturat Partidului Naţional Liberal şi Partidului Naţional Ţărănesc, în efortul de a bloca accesul la putere al comuniştilor susţinuţi de Moscova. Mulţi dintre liderii partidului au făcut puşcărie politică, unii dintre ei - George Grigorovici, Ion Flueraş, Iosif Jumanca - murind în temniţele comuniste, iar alţii, cum a fost Constantin Titel-Petrescu, la scurt timp după eliberare.

Astăzi, Partidul Social Democrat se înclină în faţa trecutului ilustru al partidului şi îşi exprimă adânca recunoştinţă faţă de suferinţele conducătorilor săi istorici. Dorim să ducem mai departe această moştenire de excepţie, dorim să continuăm să inovăm, să ne reinventăm, pentru a răspunde mai bine aşteptărilor cetăţenilor. în acelaşi timp, afirmăm categoric devotamentul nostru pentru democraţie, pe care o vom apăra şi consolida împotriva tuturor ameninţărilor.

Social democraţia are un trecut, dar şi un viitor, iar acest viitor va fi opera celor care se recunosc în ideile şi valorile stângii moderne, europene. Omagiindu-ne trecutul, ne construim viitorul.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Stimate coleg, îţi mulţumesc şi eu.

O invit pe distinsa noastră colegă Camelia Bogdănici să citească declaraţia politică şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Constantin Avram din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Stimată colegă, aveţi cuvântul.

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică se intitulează "necesitatea înfiinţării unei bănci de cornee în România."

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi deputaţi,

Mii de români cu probleme oftalmologice grave stau luni, chiar ani, pe liste de aşteptare pentru un transplant de cornee din cauza numărului mic de donatori, dar şi pentru că nu există o bancă de cornee în România. Peste 100 de pacienţi aşteaptă şansa unui transplant de cornee numai la Clinica de Oftalmologie a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iaşi, unde îmi desfăşor activitatea didactică şi medicală. Acest tip de intervenţie se efectuează actualmente doar în trei spitale publice din ţară: Spitalul Militar Central - Bucureşti, Spitalul "Sf. Spiridon" - Iaşi şi Spitalul de Urgenţe Oftalmologice - Bucureşti.

Pentru că nu există o bancă de cornee în ţară, aceasta se importă de la bănci de cornee din Uniunea Europeană, în special din Ungaria. Costurile în această situaţie sunt foarte mari, între 1000 şi 2000 euro şi pun în dificultate o mare parte dintre pacienţii cu probleme oftalmologice, care nu îşi permit asemenea costuri. Existenţa unei bănci naţionale de cornee ar face ca transplantul să se desfăşoare în condiţii corespunzătoare în Centrele de transplant din ţară, iar pacienţii români nu ar mai fi nevoiţi să plece în străinătate pentru acest tip de transplant.

Din păcate, România este singura ţară din Europa care nu are o bancă de cornee. Acest tip de bancă de ţesuturi reprezintă o speranţă uriaşă pentru pacienţii din România aflaţi în aşteptarea unui transplant de cornee.

Ca medic oftalmolog, dar şi ca membru în boardul de conducere al Societăţii Române de Oftalmologie, susţin cu tărie înfiinţarea unei bănci de cornee în România, care poate reprezenta pentru mulţi pacienţi o rază de lumină. Permiteţi-mi ca, pe această cale, să salut toate demersurile de susţinere făcute de medicii oftalmologi în vederea înfiinţării acestei bănci.

Îmi exprim speranţa că prin toate participările mele la emisiuni TV pe această temă, dar şi prin articolele apărute în ziare, am risipit o parte din reticenţa pe care o manifestă comunitatea cu privire la donarea de organe, în general, cea de cornee, în particular. Donarea de organe şi ţesuturi renaşte speranţe, face miracole, redă viaţa, în multe situaţii. De aceea, eforturile în vederea sensibilizării populaţiei cu privire la donarea de organe şi ţesuturi nu trebuie să înceteze nicio clipă. Numai în acest fel putem depăşi barierele existente în acest moment.

În urmă cu doar câteva zile, respectiv duminică, am participat la efectuarea cu succes a două transplanturi de cornee, operaţii ce au avut loc în Clinica de Oftalmologie din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" Iaşi. Pentru noi, medicii, dar şi pentru pacienţi a fost un lucru extraordinar. În lumina sfântă a Paştelui catolic, doi pacienţi văd din nou lumina. Sunt bucuroasă să văd cum oamenii înţeleg şi acceptă donarea de organe sau ţesuturi, spre şansa la viaţă a celor care au nevoie. Aşa cum am sperat că în clinica unde lucrez se vor efectua operaţii de transplant şi am reuşit să obţin, în perioada cât am fost director medical al Spitalului "Sf. Spiridon" Iaşi, toate aprobările necesare efectuării transplantului de cornee, sper în continuare să avem o bancă de cornee în România.

A avea o bancă de cornee înseamnă, printre altele, şi îmbunătăţirea procesului de reformare a sistemului naţional de sănătate, înseamnă să dăm celor cu afecţiuni oftalmologice grave şi care au nevoie de transplant o şansă de mai bine, aici, în România, în ţara lor.

Închei cu speranţa că Guvernul USL va avea în vedere curând înfiinţarea unei bănci de cornee în România, demers extrem de necesar pentru desfăşurarea în condiţii bune a transplantului de cornee, ceea ce de multe ori reprezintă unica soluţie pentru recuperarea vederii multor pacienţi. Există resursă umană pregătită în acest sens, există şi infrastructura necesară pentru această bancă, dar mai este nevoie şi de voinţa actualilor guvernanţi ca acest demers să devină realizabil.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Camelia Bogdănici.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc foarte mult, doamnă deputat.

Îl invit la microfon pe domnul Constantin Avram. Domnul deputat Constantin Avram din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Romeo Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Constantin Avram:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate colegi, stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi se intitulează: "Modificarea Constituţiei, primul pas spre modernizarea statului român".

Una dintre temele majore de dezbatere publică din România ultimilor ani este modificarea Constituţiei şi eliminarea din legea fundamentală a unor prevederi care fac imposibilă modernizarea statului. Obiectivul esenţial al oricărei revizuiri constituţionale şi cu atât mai mult al celei îndelung discutate în spaţiul public românesc din ultimii ani ar trebui să fie acela de a (re)câştiga încrederea cetăţenilor în instituţiile statului, prin garantarea unui comportament predictibil al puterii instituţionalizate.

Legea fundamentală ar trebui să depăşească unul dintre marile sale eşecuri, şi anume să realizeze funcţia integratoare. În acest sens, raportarea la Constituţie şi la valorile sale trebuie să devină liantul care uneşte cetăţenii români în cadrul statului. Constituţia revizuită trebuie să restabilească şi să garanteze un just şi eficace echilibru între autorităţile care fac parte din cele trei puteri ale statului, în aşa fel încât să sprijine procesul de consolidare democratică a societăţii româneşti. Un sistem de guvernare eficient este acela care generează un control reciproc funcţional între puterile statului şi nu permite niciunui actor instituţional să poată concentra puterea de decizie în mâinile sale.

Actuala Constituţie a fost utilă, întrucât nu a permis niciunei instituţii să concentreze puterea în mod excesiv, dar dispoziţiile sale conţin un potenţial de conflict interinstituţional, atât în interiorul executivului, între preşedinte şi primul-ministru, cât şi între executiv şi legislativ. În nenumărate rânduri, în cadrul dezbaterilor, concluzia a fost că funcţionarea echilibrată a sistemului instituţional este asigurată într-un mod mai eficient, în condiţiile în care puterea este dispersată, imposibil de concentrat în mâinile unei singure autorităţi, majorităţi sau persoane cu tendinţe autoritare. Constituţia României din 1991 a urmărit să impună, la nivel instituţional, această logică a dispersiei puterii, dar realitatea politică a ultimilor 20 de ani a determinat apariţia unui dezechilibru major în favoarea executivului. întrucât societatea românească nu pare a avea anticorpii necesari pentru a regla extranormativ această deviaţie extremă a constituţiei materiale faţă de constituţia formală, o soluţie este modificarea legii fundamentale şi trecerea de la sistemul de guvernare semiprezidenţial la un sistem de guvernare de tipul parlamentarismului raţionalizat.

Această modificare majoră a logicii Constituţiei din 1991 nu trebuie făcută în grabă şi mai ales este o soluţie lipsită de eficienţă în condiţiile în care o serie de condiţii prealabile nu vor fi îndeplinite. Astfel, un Parlament este tot atât de eficient, funcţional şi democratic pe cât de eficiente, funcţionale şi democratice sunt partidele politice reprezentate în forul legislativ şi mai ales membrii acestora.

Din acest motiv, trecerea la un sistem de guvernare parlamentar raţionalizat presupune, cu prioritate, reformarea sistemului de partide. Această reformare a sistemului de partide vizează, pe de o parte, stabilirea unui sistem electoral care să asigure cea mai largă reprezentativitate a intereselor multiple din societatea românească şi, pe de altă parte, un efort susţinut de implementare a unor programe de creştere a gradului de implicare civică a cetăţenilor. În absenţa unor modificări de substanţă la nivelul gradului de participare civică a majorităţii cetăţenilor, orice modificare constituţională nu îşi va produce efectul scontat.

Parlamentul României este şi trebuie să rămână instituţia fundamentală a arhitecturii constituţionale din România. Decalajul semnificativ care s-a produs între forul legislativ şi executiv a condus la diminuarea rolului Parlamentului, atât prin stabilirea normelor de conduită celor mai importante pentru societate, cât şi prin realizarea efectivă a controlului asupra Guvernului. Scopul final al revizuirii Constituţiei, din perspectiva structurii forului legislativ, ar fi transformarea bicameralismului românesc redundant, simetric şi congruent, într-un bicameralism eficient, asimetric şi incongruent, în care a doua Cameră să aibă în mod real un rol ponderator, de reflecţie.

Cu privire la accentuarea rolului Parlamentului în luarea deciziilor economice, consider ca viitoarea Constituţie ar trebui să cuprindă dispoziţii prin care să se precizeze că împrumuturile efectuate în numele statului român care au impact asupra bugetului public naţional trebuie să fie autorizate prin intermediul unei legi a Parlamentului. Parlamentul României trebuie să fie singura autoritate în măsură să stabilească, prin lege, deciziile fundamentale în domeniul economic, care au efect direct şi semnificativ asupra nivelului de trai al populaţiei. Din acest motiv, ar fi utilă o clarificare şi clasificare a actelor juridice şi a actelor politice ale Parlamentului, precum şi o partajare a competenţelor între Guvern şi Parlament.

Ca reprezentant al Partidului Conservator în Parlamentul României, îmi asum şi îmi însuşesc întru totul observaţiile şi propunerile grupului nostru parlamentar din care fac parte asupra tezelor de revizuire a Constituţiei.

Noi, conservatorii, am propus câteva linii directoare pentru modernizarea si eficientizarea statului român, şi anume:

1. Clarificarea şi limitarea situaţiilor în care guvernul îşi poate angaja răspunderea.

2. Clarificarea şi limitarea situaţiilor în care guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă.

3. Definirea instituţiilor şi atribuţiilor privind politica externă ce revin acestora.

4. Stabilirea procedurii de numire a judecătorilor la Curtea Constituţională, precum şi stabilirea competenţelor acesteia.

5. Stabilirea procedurii de numire a primului-ministru.

6. Introducerea şi definirea instituţiei europarlamentarului.

7. Întărirea garanţiilor privind respectarea drepturilor omului indiferent de sex, religie, rasă, apartenenţă politică etc.

8. Stabilirea duratei mandatului preşedintelui, clarificări şi limitări privind competenţa acestuia şi implicarea politică.

Şi aş completa eu, cu un punct 9: limitarea numărului de mandate a parlamentarilor români, începând din 2016, la patru mandate.

Ca deputat al României îmi doresc ca cetăţenii, atât cei pe care îi reprezint, dar şi ceilalţi cetăţeni ai acestei ţări, să trăiască într-un stat de drept, un stat în care valorile fundamentale sunt păstrate, un stat în care echilibrul puterilor constituţionale este păstrat şi respectat, un stat modern de care românii să fie mândri.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Deputat Constantin Avram, Grupul parlamentar PC.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Ţin să vă reamintesc, stimaţi colegi, că durata unei intervenţii este de 3 minute.

De asemenea, pentru a evita orice fel de discuţie, precizez următorul lucru. Ordinea pe care o respect în luarea de cuvânt este cea pe care mi-a înaintat-o Secretariatul tehnic şi stabilită de către acesta în funcţie de comunicare făcută de grupurile politice parlamentare, încercând să menţin un echilibru între cei ce iau cuvântul din partea puterii şi între cei ce iau cuvântul din partea opoziţiei. Doar în situaţii excepţionale, când un coleg solicită luarea cuvântului mai repede decât e înscris pe ordinea de zi din motive absolut obiective, se întâmplă o asemene excepţie.

În rest, respect întru totul ordinea înscrisă pe lista, repet, depusă de către Secretariatul tehnic.

Îl rog în continuare să poftească şi să-şi prezinte declaraţia pe domnul deputat Romeo Rădulescu din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi se pregăteşte domnul Ion Răducanu din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Romeo Rădulescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "Nu condamnaţi Vâlcea la şomaj, sărăcie şi subdezvoltare".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

După aproape 11 luni de guvernare USL, un bilanţ simplu ne indică faptul că realizările Guvernului Ponta până în prezent sunt: rata crescută a şomajului, zero proiecte viabile pentru crearea locurilor de muncă, dezindustrializarea continuă a României, taxe şi impozite crescute, investiţii tăiate, fonduri europene atrase în scădere şi nicio măsură reală de relansare economică.

În loc să prioritizeze investiţiile şi producţia în sectoarele economice, actuala guvernare a "tocat" sistematic tot ce a găsit în vistieria statului. În ritmul acesta, până la sfârşitul anului se conturează un exerciţiu bugetar plin de incertitudini, remarcându-se lipsa unei strategii sau viziuni economice pentru viitor.

USL a promis crearea a un milion de noi locuri de muncă în ţară. Realitatea ne arată însă că avem deja peste 100.000 de şomeri mai mult decât anul trecut. Preconizatele închideri ale Oltchim, Mechel şi ale unor unităţi de la Sidex Galaţi, vor arunca încă cel puţin 100.000 de oameni în şomaj.

Noi locuri de muncă s-ar fi putut crea printr-o politică echilibrată de investiţii publice. Dar, până acum, în 2013 au fost alocaţi investiţiilor cu 40% mai puţini bani decât în perioada similară din anul trecut. Investiţiile pot şi trebuie să devină motorul economiei româneşti. Tăierea lor echivalează cu creşterea şomajului şi stagnarea economică.

Situaţiile dramatice de la Oltchim şi Mechel riscă să lase fără locuri de muncă nu doar angajaţii din aceste companii, ci şi alţi peste 50.000 de români din industria pe orizontală. Sunt oameni ce lucrează la firme ale căror contracte cu Oltchim sau Mechel le asigură existenţa, fiind captivi economic.

Cauza primară a situaţiei de astăzi stă în privatizările dezastruoase făcute în perioada 2000 - 2004. Combinatul de la Câmpia Turzii şi cel de la Târgovişte, dar şi Petromul, care deţine Arpechim Piteşti, toate au fost privatizate fără clauze serioase postprivatizare şi fără un plan clar de menţinere şi dezvoltare pe termen lung a locurilor de muncă. Consecinţele se văd azi, fiind amplificate de incompetenţa şi nepăsarea actualei guvernări.

Pentru Oltchim s-au făcut în ultimul an planuri peste planuri: ajutoare de stat, o "privatizare senzaţională marca Dan Diaconescu", promisiunea de alocare a 45 milioane de euro, necesari iniţial susţinerii fluxului tehnologic, toate din păcate irealizabile, graţie greşelilor flagrante ale guvernanţilor.

Acum câteva zile, Comisia Europeană a emis un aviz negativ pentru un ajutor de stat, motivat de faptul că nu a fost fructificat, în vara anului 2012, acordul de transformare a datoriilor la utilităţi în acţiuni, Guvernul neprimind nicio intenţie serioasă de cumpărare. Plătim scump eşecul privatizării din vara anului trecut, ce s-a dovedit un circ mediatic ridicol şi păgubos, în timp ce disperarea oamenilor de pe platforma chimică este din ce în ce mai mare.

Recent, angajaţii Oltchim şi Arpechim au anunţat, prin liderii de sindicat, că în această săptămână vor protesta la Palatul Victoria, iar dacă dialogul cu domnul Ponta va fi refuzat în continuare, vor ajunge inclusiv să blocheze Al, ca un gest extrem.

Conectaţi-vă, domnule prim-ministru, la realităţile sociale şi economice ale ţării! Fiind un reprezentant al unui partid de stânga, beneficiar al unei largi majorităţi în Parlament, ce promite în programul politic soluţionarea a priori a problemelor şi aspectelor sociale, nu lăsaţi transformarea acestor tensiuni într-un butoi cu pulbere. Faceţi acest efort şi, cu siguranţă, veţi înţelege că PR-ul din studiourile TV şi politizarea şedinţelor de guvern, unde vă "certaţi" colegii de alianţă şi îi ameninţaţi cu alocări discreţionare de fonduri, Consiliul Judeţean Caraş-Severin fiind ultimul apostrofat în acest fel, nu aduc bunăstarea economică promisă în campaniile electorale din 2012.

Finalmente, vă semnalez că la sfârşitul săptămânii trecute, în sediul Prefecturii Vâlcea, a avut loc o întâlnire de lucru unde, împreună cu toţi factorii decizionali locali, parlamentarii de Vâlcea şi liderii de sindicat de pe platforma chimică, am semnat un memoriu ce vă este adresat. În urma discuţiilor purtate, pe lângă cele 8 revendicări permanente ale Sindicatului Liber Oltchim, s-a concluzionat necesitatea întâlnirii de urgenţă cu primul-ministru al României.

Prin această declaraţie politică, vă cer, la rândul meu, să vă reconsideraţi atitudinea faţă de situaţia judeţului Vâlcea. Oamenii de aici nu acceptă să fie victimele promisiunilor unor politicieni, care după ce s-au văzut cu sacii în căruţă nu mai privesc în urma lor. Nu permiteţi ca instalaţii moderne, echipamente şi procese de producţie automatizate noi, în care s-au investit sute de milioane de euro în ultimii 10 ani, să se transforme într-un morman de fier vechi sau să fie exportate de "băieţii deştepţi". Totul stă în disponibilitatea dumneavoastră pentru un simplu dialog.

Autismul politic şi fuga de responsabilitate nu reprezintă o soluţie. "Alb sau negru", oamenii aceştia merită un răspuns din partea dumneavoastră. Aveţi această datorie morală faţă de ei. Introduceţi-vă în agendă, pe lângă Bruxelles, şi Vâlcea, Piteşti, Târgovişte, Buzău, Câmpia Turzii, Oţelul Roşu, Brăila şi Galaţi. Nu scoateţi Vâlcea de pe harta economică a României! Nu ne condamnaţi la şomaj, sărăcie şi subdezvoltare.

Vă mulţumesc.

Rădulescu Romeo, Grup PDL.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

Îl invit la microfon pe domnul coleg deputat Ion Răducanu, din partea Grupului Partidului Social Democrat, şi-l rog să se pregătească pe domnul deputat Florin Tătaru, din partea aceluiaşi grup parlamentar.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Ion Răducanu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă mulţumesc foarte mult. Vă rămân îndatorat că mi-aţi dat cuvântul.

Declaraţia mea politică se intitulează "Papagalismul, noua boală a politicii româneşti".

"Motto: "Prefăcătoria este ştiinţa regilor". Aşa spunea cardinalul Richelieu.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

După mai bine de 23 de ani de aşa-zis capitalism definit prin libertate, democraţie şi economie de piaţă, România este într-o situaţie gravă. Oamenii îşi pierd locurile de muncă, îşi pierd locuinţele, pentru că nu mai pot să-şi restituie creditele la bancă, tot mai multe firme intră în insolvabilitate sau direct în faliment, corupţia înfloreşte, evaziunea se întăreşte, sistemul de sănătate are el însuşi nevoie de tratament, siguranţa alimentară este periclitată de incompetenţă şi iresponsabilitate, justiţia politizată îşi pierde credibilitatea, autorităţile statului sunt la un pas de disoluţie, societatea începe să fie bântuită de banditism, definit prin atacuri armate, trafic de droguri, de ţigări, de persoane, clanuri mafiote, hoţi la drumul mare, cu alte cuvinte, de infracţiuni de crimă organizată.

Uitând parcă de interesul naţional şi poate pentru a întări părerea Europei că în România există pericolul de a se instaura anarhia, comanda politică în justiţie şi în economia de piaţă, manipularea, nepotismul, clientelismul şi incompetenţa, hoţia, pentru a defini astfel vacarmul balamucului politic ce domneşte în societatea românească, unii parlamentari, miniştri, analişti, jurnalişti, ONG-işti şi securişti, actori ai unor piese de teatru TV ieftin, papagalicesc de dimineaţa până seara vrute şi nevrute, obţinând zilnic, ceas de ceas, "succesuri" nebănuite prin clamarea partiturilor şi repertoriilor primite de la zeii sau binefăcătorii lor, conducători politici sau moguli care-şi apără interesele personale. Acesta este răul cel mai mare pe care cei mai de sus îl pot face României. Nu ştiu dacă acest comportament nu poate fi asimilat cu defăimarea ţării şi a naţiunii.

Papagalismul, noua boală a politicii româneşti, trebuie tratat până nu este prea târziu, până nu va evalua spre paroxism. Papagalii vorbitori sunt de toate culorile şi stau pe diverse crengi şi crenguţe în pom, şi pe dreapta şi pe stânga, şi pe centru şi sub pom, iar mulţi chiar în aer. Asemenea lor se comportă şi purtătorii de mesaje al unora sau altora pe micile ecrane, de parcă ar dori să-şi expună penele colorate cât mai bine. Cei portocalii fug de răspundere şi aruncă vina pe alţii pentru nenorocirile pricinuite populaţiei de unii dintre ei care, după ce au prăduit banul public fără nicio jenă, fără nici o ruşine, fără nici o teamă, acum propăvăduiesc ataşamentul şi grija faţă de poporul amărât şi umilit şi se declară salvatorii acestuia, loviţi de amnezia faţă de ordonanţele de urgenţă pe care le-au emis când guvernau.

Sunt convins că românii nu mai pot fi manipulaţi de aceşti ipocriţi, oportunişti, farisei care frizează bunul-simţ şi care cred că prin moţiuni simple, repetate, penibile şi fără substanţă, vor reuşi să se reabiliteze în faţa alegătorilor. Ei trebuie să răspundă cu vârf şi îndesat pentru tot ceea ce au făcut în afara legii în timpul guvernării lor. Cei violeţi sau OTV-iştii şi-au pierdut tribuna şi ecranul principal, dar continuă să facă propagandă de tip comunist, încărcată de populism, de dilentantism, fals patriotism, declarându-se apărătorii românilor săraci şi umiliţi.

Nu aş fi corect şi imparţial dacă nu aş observa şi personaje de tipul acestor papagali vorbitori şi de alte culori care poposesc pe ecranele televiziunilor sau pe paginile presei scrise sau on-line şi repetă la infinit aceleaşi fraze fără substanţă şi credibilitate, de multe ori inepţii politice, dar mai ales inepţii economice. Cei galbeni uită că şi ei au condus ţara patru ani, timp în care au deţinut toate pârghiile economice şi în care economia duduia, înregistrând însă venituri de 31% şi cheltuieli de 37% din PIB, paradoxal cu o creştere economică falsă, însă fără acoperire, exact în momentul începerii crizei economice, pe care nu au luat-o în considerare. Acum, aceştia susţin cu obstinaţie lucruri aberante, cum ar fi: "Ministerul Apărării a furat banii pensionarilor militari", "Preşedintele Băsescu nu mai este preşedinte de drept", dar de fapt el este. "În Guvern pot fi miniştri chiar politicieni care sunt trimişi în instanţă", "În partid pot intra şi traseişti de la adversarii politici pe care nu de mult îi înjurau", "Miniştrii pot primi sponsorizări pentru birouri", "Procurorul general şi procurorul şef al DNA trebuie avizaţi prin negocieri politice", "Primul-ministru nu poate avea înţelegeri instituţionale cu Preşedinţia", "Oficiul Registrului Comerţului trebuie să se reîntoarcă la Camera de Comerţ şi Industrie a României, adică de la stat la sectorul privat, ataşat liberalismului". Cel mai dăunător discurs rămâne însă cel lipsit de condescendenţă şi respect faţă de partenerii europeni.

Cei alb-albaştri, veşnic nestatornici în alianţe, dar antenişti convinşi şi recunoscuţi, au tot mai multe idei năstruşnice, ba introduc impozitul forfetar, ba îngălbenesc frunza verde a turismului, ba salvează pensiile cadrelor militare, ba ajung senatori după greva foamei, ba susţin o nouă suspendare a lui Băsescu, dar apără colaboratori ai securităţii, ba intră în Senat, ba demisionează din Senat, ba impozitează micii fermieri, ba gestionează neprofesionist situaţii de criză privind siguranţa alimentară.

Cei roşii vorbesc acum cel mai puţin şi poate că acest lucru e de bine. Ei sunt, fără îndoială, reprezentanţii puterii, ai Guvernului, sunt cei de la care românii aşteaptă soluţii, măsuri, legi pentru asigurarea bunăstării, pentru siguranţa zilei de mâine, aşteaptă sprijin european, şi nu scandal cu liderii europeni, aşteaptă consens naţional, şi nu veşnic război. Purtătorii de mesaj trebuie să-şi susţină primul-ministru, trebuie să poarte mesajul acestuia de a asigura condiţiile necesare pentru guvernarea României în pace şi linişte, în consens cu nevoile cetăţenilor, cu cerinţele Uniunii Europene, cu acordurile cu FMI. Nu putem să mai acceptăm gâlceava zilnică pe tema Băsescu sau procurorii şefi, lipsa de consens politic la infinit, dorinţa de putere a unora de a ajunge şefi cu orice preţ sau intenţia altora de a-şi impune regulile pentru a scăpa de problemele din justiţie.

Nu în ultimul rând, nici purtătorii de mesaj şi formatorii de opinie din media şi societatea civilă nu mai reprezintă de mult interesele poporului român şi pot fi suspectaţi că sunt mesagerii diverselor grupuri de interese, dacă judecăm după modul în care moderează emisiunile, încercând cu cerbicie să-şi impună ideile preconcepute şi să culpabilizeze cu orice preţ interlocutorii în platoul TV, abordând un ton justiţiar şi de multe ori inchizitoriu vorbind în numele societăţii civile.

Unde este oare societatea civilă adevărată din România?

Unde sunt intelectualii acestei naţiuni? De ce nimeni nu vrea să ia poziţie critică adevărată faţă de falsele elite, faţă de elitele cleptocrate, cum le numea istoricul englez Tom Gallagher în cartea sa intitulată "Furtul unei naţiuni, România de la comunism încoace", care nu recunosc adevăratele eşecuri ale guvernării postdecembriste ale naţiunii române. Atât timp cât statul român nu va sprijini instituţionalizarea presei independente prin lege, pentru ca aceasta să devină o adevărată putere în societate, putere responsabilă în ceea ce face şi spune, poporul român va fi în continuare minţit, derutat, înspăimântat şi, bineînţeles, manipulat. Avem nevoie de o lege a presei.

Atunci când minciunile, justificările, partiturile şi repertoriile acestor personaje nu vor mai fi acceptate şi ascultate de românii tot mai necăjiţi şi intoleranţi faţă de hoţia şi prăduirea banului public, de adâncirea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci, ei se vor transforma în păsări migratoare şi vor trebui să-şi caute o altă locaţie pe planeta Pământ. Şi aş încheia cu un citat dintr-o fabulă a lui Fedru: "Cei ce îndrăgind minciuna îşi fac o tristă faimă/Zadarnic adevărul pe urmă îl mai îngaimă/ Că nu mai au crezare/ Pe cei ce mint sperând că scapă/Îi vezi curând intrând la apă."

Mulţumesc.

Ion Răducanu, deputat UNPR, Colegiul 4 Timişoara.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează domnul deputat Florin Tătaru, şi se pregăteşte domnul deputat Eugen Tomac, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule coleg, aveţi cuvântul.

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Domnule preşedinte,

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi,

Declaraţia mea se intitulează "Modificarea Constituţiei, obligaţia modernizării statului român în secolul al XXI-lea".

În ultimele două mandate, atât ale Parlamentului, cât şi ale Preşedintelui, contextele politice care au dus la blocaje instituţionale între diferitele puteri în stat, au arătat o serie de limite ale actului fundamental al statului, Constituţia României. Pornind de la aceste limite, considerate până acum avantaje ale unui act constituţional perfect echilibrat, s-a dovedit că, în situaţia în care două sau mai multe puteri se află în conflict, niciuna din soluţiile pe care Constituţia le permite nu sunt în beneficiul suveran al cetăţenilor români, permiţând eludarea exerciţiului democratic al puterii în mai multe sensuri.

Consider, pe măsura trecutului politic recent al României, că o modernizare în sensul de clarificare şi de eficientizare a prevederilor constituţionale se impune, pentru a pregăti statul român să înfrunte provocările complexe ale acestui secol. Aşa cum şi Constituţia din 1923 a fost un act juridic modern şi adaptat epocii, astfel şi Constituţia noastră din 1991 a fost expresia echilibrului dorit şi visat pentru puterile statului posttotalitarist. Echilibrul între puteri care, mai târziu, avea să cauzeze anumite probleme, a fost o necesitate obiectivă şi un deziderat împlinit, o asigurare împotriva abuzului unei puteri totalitare.

Pentru secolul al XXI-lea însă, consider că în noua Constituţie a României este obligatoriu a fi transpuse o serie de realităţi în ceea ce trebuie să constituie structura de rezistenţă a statului român, definită juridic în actul său constitutiv:

1.Problematica garanţiilor juridice ale supremaţiei Constituţiei. Problema întăririi controlului general al aplicării legii este o temă actuală şi vitală pentru sănătatea statului de drept, nu doar pentru coerenţa funcţionării sistemului juridic. Controlul constituţionalităţii legilor ca garanţie juridică a supremaţiei Constituţiei este principiul fundamental care trebuie să ne ghideze în demersul nostru de modernizare a actului fundamental juridic al statului. Preocuparea pentru drepturile Curţii Constituţionale şi asupra procedurilor de constituţionalitate ne preocupă pe toţi cei interesaţi să dăm coerenţă şi consistenţă legii. Fără acest principiu de bază sunt convins că vom eşua în a da o putere mai adecvată noii Constituţii.

2.Problema eliminării blocajelor şi a ambiguităţilor. Modernizarea Constituţiei trebuie să reprezinte o definire mai clară a instituţiilor, a atribuţiilor acestora şi eliminarea posibilelor blocaje în instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii. Puterile statului trebuie să fie definite în raport cu sistemul politic dorit pentru România. Dacă se acceptă că sistemul politic este cel parlamentarist, atunci o creştere a atribuţiilor şi a puterii Parlamentului trebuie consemnată în actul fundamental. Dacă cetăţenii României consideră că o altă formă de sistem politic este potrivită în acord cu tradiţiile, dorinţele şi aşteptările viitoare, atunci acest lucru trebuie să însemne şi transpunerea în norma juridică a formei de guvernământ şi să îi acorde în drept şi în fapt puterea acordată de către poporul suveran. Prevederile constituţionale trebuie să fie clare atât în ceea ce priveşte raporturile Preşedinţie - Guvern, Parlament - Guvern, Parlament - Preşedinte - Justiţie, cât şi în ceea ce priveşte atribuţiile de politică externă, diferenţierea atribuţiilor Camerelor Parlamentului şi creşterea şi specificarea atribuţiilor Parlamentului în raport cu toate instituţiile statului.

În al treilea rând m-aş referi la adaptarea la provocările viitorului. Modificarea Constituţiei nu poate fi subiect de modificare în fiecare legislatură, motiv pentru care elaborarea noului text trebuie să fie vizionară, sub aspectul viitorului programat şi aşteptărilor pentru următorii 20-30 de ani. Cu toate acestea, sunt de acord cu faptul că evoluţiile sociale rapide contemporane reclamă situaţii clare de intervenţie asupra unui text fundamental, motiv pentru care există legi de modificare a Constituţiei. Cea mai importantă modificare în ansamblul instituţiilor viitoare ce trebuie cuprinsă în Constituţie este regionalizarea. Definirea formei concrete de regionalizare pe care o dorim să o realizăm cred că va fi capitală pentru dezvoltarea viitoare a României.

În al patrulea rând, ca temă importantă pentru modernizarea Constituţiei este clarificarea aspectelor de drept considerate neclare, precum problematica proprietăţii. În ultimii 20 de ani, exercitarea puterii a generat o multitudine de încălcări ale drepturilor cetăţenilor şi chiar ale obligaţiilor instituţiilor statului faţă de cetăţeni, abuzuri instituţionale, cu grave atingeri ale drepturilor fundamentale ale omului. Considerată cea mai stringentă problemă a societăţii româneşti şi care nu a fost tratată la nivelul la care se prezintă ea, regimul proprietăţii este testul de profunzime al izvorului de drept al actului constitutiv al statului. Sunt multe alte probleme, precum cele ale drepturilor de pensie şi de salarizare, afectate în ultimii ani, şi care sunt de fapt aspecte ale dreptului de proprietate. Consider că o creştere a pretenţiilor sociale ale statului pentru instituţiile statului în raport cu drepturile şi obligaţiile cetăţenilor va permite o evoluţie pozitivă a societăţii româneşti în viitor. Definirea şi garantarea celor mai importante aspecte generatoare de raporturi juridice este o obligaţie morală a acestei noi Constituţii.

Aştept ca publicul român să urmărească atent întreaga dezbatere cu privire la modificarea Constituţiei pentru, că până la urmă, va duce la creşterea culturii civice şi la creşterea competenţelor noastre vizavi de cel mai important aspect al politicului. Sunt convins că va fi o dezbatere obiectivă, din care vom câştiga noi toţi, acum şi în viitor.

Vă mulţumesc.

Florin Tătaru, deputat, Colegiul nr.2 Baia Mare.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule coleg.

O invit la microfon acum pe doamna colegă Cristina Nichita, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, şi o invit să se pregătească pe doamna deputat Cătălina Ştefănescu.

O să vă rog să încercaţi să vă înscrieţi în termenul prevăzut de trei minute, că mai sunt câţiva colegi care ar dori să vorbească.

Vă rog, doamnă colegă.

Doamna Cristina Nichita:

Mulţumesc.

Declaraţia mea politică are ca scop marcarea zilei de 2 aprilie, Ziua internaţională de conştientizarea autismului, şi se doreşte un efort de a aduce în atenţia legislativului o problemă gravă a societăţii noastre, dar şi prilejul pentru a enunţa câteva principii politice în care cred cu tărie.

Autismul este o tulburare de dezvoltare de origine neurobiologică şi este considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Boala se manifestă în prima copilărie, între 1,6 şi 3 ani. Nu poate fi diagnosticată la naştere pentru că semnele nu apar sau nu pot fi uşor identificate înainte de 18 luni. Copilul autist este un copil altfel, un copil pentru care şi cele mai simple lucruri pot fi complicate. Adeseori însă blestemul cel mai mare nu este boala în sine, ci stigmatizarea socială, excluziunea din cadrul învăţământului şi singurătatea unui copil care este diferit de ceilalţi.

Poate puţini dintre dumneavoastră ştiu că există în România mai mulţi copii care suferă de autism decât cei care suferă de cancer sau de SIDA. În ciuda incidenţei destul de mari a autismului, eforturile care se fac la nivel central pentru integrarea copiilor cu autism sunt mai mult decât firave, iar acest lucru devine evident dacă privim doar la statisticile oficiale.

Dacă la nivel mondial este documentată proporţia de 10/10.000 copii cu tulburări din sfera autismului, în România sunt înregistraţi doar aproximativ 4000 de copii cu autism. Cauza acestei stări de fapt este aceea că, la noi, un certificat care atestă un asemenea handicap este similar cu condamnarea la însingurare. Dacă familia sa nu este una cu adevărat înstărită, copilul cu autism primeşte doar o şansă infimă de la stat, fiindcă există doar câteva centre specializate în ameliorarea stării de sănătate a acestor copii. Cu adevărat revoltător însă este că în România, adulţii cu autism nici nu există! Criteriile medico-sociale pentru încadrarea într-o categorie de persoane cu handicap (adulţi), stabilite prin lege, nu prevăd autismul, iar copiii care se încadrau în criteriile autismului, odată ce au împlinit 18 ani, sunt încadraţi la psihoze. Iar autismul, după cum bine se ştie, nu este o boală psihică.

Dragi colegi,

Cunosc bine situaţia copiilor cu autism din România. Dumnezeu a făcut ca şi fiul meu Ştefan să fie diagnosticat cu autism. Ca părinte, ca membru activ al societăţii civile, m-am implicat profund în acţiunile care au ca scop ameliorarea situaţiei copiilor cu autism. M-am lovit însă de nenumărate obstacole, de la cele care ţin de o anumită mentalitate pe care eu nu o înţeleg, la cele legislative. În România, un ONG care se ocupă de soarta copiilor cu autism are aceeaşi trecere la autorităţi ca acelea care organizează târguri de cârnaţi tradiţionali. Sau poate nici atât, fiindcă la noi nici autorităţile nu vor să accepte că avem copii cu autism şi că ei reprezintă o problemă a noastră, a tuturor.

Situaţia copiilor cu autism a fost unul dintre cele mai importante motive care m-au făcut să intru în politică, mai mult, să intru în Partidul Social Democrat, fiindcă am considerat că acest partid este cel mai aproape de oamenii în nevoie. Ca orice politician lipsit de experienţă, m-am angajat cu mult entuziasm în bătălia electorală în urma căreia am ajuns deputat. Atunci când au început să curgă însă acuzele, unele dintre ele făcând referire şi la starea de sănătate a fiului meu, m-am întrebat, firesc, dacă merită. Iar răspunsul mi-a venit imediat şi m-a făcut să lupt cu şi mai multă înverşunare, fiindcă ştiam că pot ajunge într-un loc în care să fac lucruri concrete pentru îmbunătăţirea vieţii tuturor copiilor cu autism.

Eu nu cred că România este un imens SRL în care fiecare trebuie să capete doar pe măsura contribuţiei sale la bunăstarea generală. Voi milita mereu pentru principiul solidarităţii, fiindcă sunt conştientă că împreună suntem o naţiune puternică, pe când fiecare separat suntem doar frunze în vânt. Statul trebuie să fie garantul ajutorării celor aflaţi în nevoie. Este adevărat că situaţia economică actuală impune definirea cu mare acurateţe a acestei categorii de persoane şi dimensionarea corectă a eforturilor, dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem pasivi şi să ne mulţumim să asistăm la dramele copiilor cu autism, de undeva, de la adăpostul unor construcţii bugetare pentru care ne laudă cine ştie cine.

Dragi colegi,

Copiii cu autism au nevoie de noi în primul rând să le fim alături şi să le alungăm pe cât posibil singurătatea. Copiii cu autism au nevoie ca măcar astăzi, de Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului, problema lor să fie prezentată lumii întregi, să fie prezentată parlamentarilor, oamenilor care pot schimba legi şi alocări bugetare. Vă invit cu drag să ne unim şi să vedem ce putem face concret pentru a-i sprijini.

Nu pot încheia decât cu un citat desprins din cartea "Memoriile unui prieten imaginar" de Matthew Dicks, care rezumă trist destinul unui copil autist: "Trebuie să fii cel mai curajos dintre cei curajoşi ca să continui să fii tu însuţi atunci când nimănui nu-i place ceea ce eşti"

Mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Îi cer scuze colegului meu Eugen Tomac. Am sări peste dânsul.

Domnule coleg, te rog să iei cuvântul pentru a prezenta declaraţia. Şi pe urmă se pregăteşte doamna deputat Cătălina Ştefănescu.

Îmi cer scuze.

Domnul Eugen Tomac:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la un aspect important pe care îl trecem cu vederea destul de uşor: "Masacrul de la Fântâna Albă, una dintre cele mai mari tragedii din istoria poporului român."

În urmă cu 72 de ani, pe data de 1 aprilie, a avut loc una dintre cele mai mari tragedii din istoria naţiunii noastre. După ultimatumul dat de Stalin, în 26 iunie 1940, prin care URSS a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, viaţa a milioane de români din aceste provincii s-a transformat într-un adevărat calvar. Imediat după anexarea acestor ţinuturi au început ample campanii de persecutare a populaţiei româneşti, românii au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan, a urmat foametea organizată în urma colectivizării şi a politicii agricole sovietice implementate în aceste zone, precum şi prin mobilizarea populaţiei la muncă forţată, ori procese politice unde sentinţa în dese cazuri era condamnarea la moarte.

Având în vedere că aceste evenimente s-au întâmplat într-un timp foarte scurt, puţine persoane au avut curajul să părăsească tot ce aveau şi să se refugieze în ţară.

Astfel, după anexare, tot mai multe persoane solicitau sovieticilor să le permită repatrierea în România. În Bucovina de Nord, românii au început tot mai insistent să-şi manifeste nemulţumirea faţă de noua administraţie instalată şi solicitau repatrierea. Întrucât numărul celor care solicitau părăsirea URSS creştea în mod constant, Uniunea Sovietică a decis să pună capăt acestui fenomen, aplicând un plan diabolic de exterminare a acestor români.

NKVD-ul - Comisariatul poporului pentru afaceri interne din Uniunea Sovietică i-a anunţat pe toţi cei care solicitau repatrierea imediată că pot pleca în România în mod organizat pe data de 1 aprilie 1941. Aproximativ trei mii de persoane, după cum susţin unii supravieţuitori, s-au încolonat şi s-au îndreptat spre frontieră, fiind însoţiţi de trupele sovietice. Imediat ce au ajuns la doar doi kilometri de frontieră, în Poiana Varniţa, la Fântâna Albă, din toate direcţiile au început să răsune gloanţe care au secerat viaţa a mii de români nevinovaţi care nu aveau decât o singură dorinţă, aceea de a pleca în ţara lor.

Toţi cei omorâţi au fost îngropaţi în câteva gropi comune, iar cei care au supravieţuit au fost căutaţi şi deportaţi în Siberia, împreună cu întreaga familie şi rudele lor.

Despre această tragedie nu s-a discutat niciodată în timpul regimului comunist, nici la Bucureşti, nici în Uniunea Sovietică. Abia după 1991, românii din această zonă îi pot cinsti pe cei care au murit nevinovaţi.

Din anul 2011, ziua de 1 aprilie a fost instituită prin legea română Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie.

Este de datoria noastră să păstrăm vie memoria martirilor care şi-au pierdut viaţa în această tragedie şi consider că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a afla adevărul despre acest masacru.

Voi solicita în acest sens Parlamentului României ca în perioada următoare să înfiinţăm, în cadrul Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, o comisie specială care să aibă drept obiectiv redactarea de către specialişti a unui raport care să stea la baza unor demersuriulterioare, prin care să începem dialogul cu statele care ne pot sprijini în această acţiune, ţinând cont de faptul că această tragedie a avut loc acum 72 de ani, atunci când Bucovina de Nord se afla sub administraţie sovietică.

Este obligaţia noastră să cunoaştem exact câţi români şi-au pierdut viaţa în acest masacru şi cine sunt responsabilii pentru această tragedie.

Este esenţial să aflăm cine şi de ce a decis să condamne la moarte mii de români nevinovaţi. Doar cunoscând adevărul despre aceste tragedii vom putea consolida şi întări relaţiile între statele noastre şi să privim cu mai multă încredere spre viitor.

Veşnică recunoştinţă celor care s-au jertfit pentru demnitatea poporului român! Dumnezeu să-i odihnească!

Eugen Tomac, deputat, Colegiul 2 pentru românii din străinătate.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Ultimul vorbitor este domnişoara Cătălina-Elena Ştefănescu, deputat al Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveţi cuvântul, stimată colegă.

Doamna Elena Cătălina Ştefănescu:

Mulţumesc.

Tema declaraţiei mele politice o reprezintă "Egalitatea de şanse şi de gen pe piaţa muncii din România"

Stimaţi colegi,

Distinşi parlamentari,

Aş dori să vă supun atenţiei câteva aspecte privind inegalitatea de gen în politică şi pe piaţa muncii, pe care le-am discutat recent în cadrul unei dezbateri organizate de Tineretul Social Democrat în parteneriat cu Organizaţia Femeilor Social Democrate şi Liga Studenţilor Social Democraţi.

Inegalitatea de gen este un fenomen care se manifestă de mai mult timp în România şi care plasează femeia pe o poziţie inferioară bărbatului în ceea ce priveşte accesul în politică, pe piaţa muncii şi în funcţiile de conducere.

Pentru a îndrepta efectele, trebuie să înţelegem cauzele şi să acţionăm asupra lor. Deci, ca parlamentari, nu este suficient doar să proclamăm prin lege că femeia trebuie să aibă şanse egale cu bărbatul. Simpla proclamare a egalităţii sau doar precizarea unui procent minim de prezenţă a femeilor în politică sau în funcţiile de conducere nu va rezolva problema inegalităţii de gen. Trebuie să facem un pas mai departe şi să reglementăm domeniile în care se manifestă cauzele principale care conduc la inegalitatea de gen.

Voi trece pe scurt în revistă cele trei cauze principale care conduc la inegalitatea de gen, precum şi modul în care ar trebui să acţionăm ca parlamentari.

Prima cauză a inegalităţii de gen este orientarea greşită a fetelor în educaţia timpurie. Prin tradiţie, există o predilecţie a părinţilor ca, în primii ani de şcoală, să orienteze fetele către disciplinele umaniste, iar băieţii către cele tehnice sau logico-matematice. Acest lucru oferă băieţilor o şansă în plus de a se pregăti ulterior în meserii mai solicitate pe piaţa muncii, şi mai bine plătite, cum ar fi ingineria, construcţiile, finanţele, comunicaţiile sau IT.

Pentru a îndrepta această cauză a inegalităţii de gen, ar trebui aşadar să reglementăm mai atent domeniul orientării vocaţionale în educaţie şi să ne îndreptăm nu doar asupra elevilor în primii ani de şcoală, ci şi asupra părinţilor, care îndrumă şi îi încurajează pe copii către domenii cu o aplicabilitate mai bună pe piaţa muncii.

A doua cauză majoră a inegalităţii de gen rezidă în responsabilităţile specifice pe care le au femeile în viaţa de familie şi dificultatea de armonizare a acestora cu exigenţele profesionale.

Ne dorim o natalitate cât mai bună şi un spor natural pozitiv ca să aibă cine să ne plătească pensiile când vom ajunge la bătrâneţe. Însă nu ne punem problema cine şi în ce condiţii vor creşte aceşti copii. Şansele de promovare în cadrul unei companii sau în viaţa politică scad radical în cazul unei femei care are în îngrijire copii.

Se cere randament egal, fără a se lua în considerare că, spre deosebire de bărbat, femeia mai are un serviciu în familie. Cu excepţia concediului postnatal, în legislaţia muncii nu se prevăd facilităţi pentru femeile care au copii în îngrijire. Nu se garantează un program flexibil care să permită femeii să acorde o îngrijire corespunzătoare copilului pe care îl are în îngrijire. Nu se reglementează nici servicii alternative pentru îngrijirea copiilor preşcolari, de tipul bonelor sau baby-sitterilor, care să preia o parte din sarcina femeilor angajate. Deci, iată câteva domenii în care ar trebui să acţionăm în plan parlamentar.

Cea de-a treia mare cauză a inegalităţii de gen o reprezintă stereotipurile adânc înrădăcinate în mentalitatea societăţii româneşti, prin care se limitează accesul femeilor către poziţiile de top din mediul privat, din administraţie sau din politică.

De regulă, pentru poziţiile superioare, dintre un bărbat şi o femeie cu pregătire asemănătoare va fi selectat bărbatul, chiar şi atunci când acesta are o pregătire mai slabă decât femeia. Există încă mentalitatea că femeile nu pot face faţă anumitor exigenţe.

În Rezoluţia din 6 iulie 2011 referitoare la femei şi conducerea întreprinderilor, Parlamentul European a îndemnat întreprinderile să ia măsurile necesare pentru ca prezenţa femeilor în rândul membrilor organelor de conducere să atingă pragul critic de 30% până în 2015 şi de 40% până în 2020. Nu ştiu dacă impunerea unui astfel de procent reprezintă soluţia pentru înlăturarea inegalităţii de gen.

V-am prezentat însă câteva domenii care stau la baza acestui fenomen, care încă se manifestă din plin în societatea românească. Spre a vă da doar un exemplu, în actualul Parlament, avem un procent de 11% femei, care reprezintă jumătate din media de 22% a parlamentelor din statele membre ale Uniunii Europene. Procentele nu reprezintă neapărat o rezolvare, dar ele descriu o realitate.

Rezolvarea constă, după cum v-am spus, în reglementarea acelor domenii unde se manifestă cauzele prime ale inegalităţii de gen: orientarea vocaţională a tinerelor fete şi îndrumarea părinţilor lor, asigurarea unui program flexibil pentru femeile care au copii mici şi căi alternative pentru îngrijirea copiilor preşcolari.

Sper şi îmi doresc ca şi bărbaţii de bună-credinţă care se află azi în Parlamentul României să ne sprijine pentru reglementarea corespunzătoare a acestor domenii.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Cătălina Ştefănescu, deputat de Teleorman, Colegiul 2 Turnu Măgurele.

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc şi eu foarte mult. Sper ca toţi bărbaţii prezenţi în sală să reţină recomandarea şi să încerce s-o transpună în practică.

Stimaţi colegi,

Am avut o dimineaţă foarte încărcată, în care puterea s-a întrecut pe sine, prezentă fiind la toate capitolele, în primul rând.

17 colegi şi-au prezentat declaraţiile de la microfonul, de la tribuna Camerei, 13 reprezentând puterea şi 4 opoziţia; alţi 55 au apreciat că depunerea declaraţiei la Secretariatul tehnic este varianta optimă; 42 dintre aceştia reprezintă puterea şi 13 opoziţia.

Am să dau citire colegilor care au depus declaraţiile politice la Secretariatul tehnic al Camerei.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat - vă rog să păstraţi liniştea în sală, stimaţi colegi! Domnilor colegi, v-aş ruga să păstraţi liniştea!

Deci, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, următorii colegi au depus declaraţiile la Secretariatul tehnic: Marian Ghiveciu, Violeta Tudorie, Ana Birchall, Mircea Drăghici, Angel Tîlvăr, Ioan Vulpescu, Valeriu Steriu, Vasile Popeangă, Laurenţiu Nistor, Niculai Răţoi, Natalia Intotero, Ciprian Nica, Dorel Covaci, Manuela Mitrea, Laurenţiu Chirvăsuţă, Viorel Dragomir, Ovidiu Iane, Cornel Itu, Ioan Munteanu şi doamna ministru Rovana Plumb.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal au depus domnii deputaţi: Ştefan Băişanu, Gheorghe Dragomir, Mihai Donţu, Andrei Gerea, Mihai Lupu, Graţiela Gavrilescu, Mugur Cozmanciuc, Sorin Teju, Titi Holban, Erland Cocei, Carmen Hărău, Daniel Iane, Cherecheş Florica, Costel Alexe, Gigel Ştirbu, Ovidiu Silaghi, Cristian Buican, Paul Dumbrăvanu şi Mihăiţă Calimente.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputaţii: Claudia Boghicevici, Ioan Bălan, Florin Secară, Paul Andreea, Man Mircea, Iliuţă Vasile, George Ionescu, Gheorghe Florin, Cezar Preda.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, Ion Diniţă, Cornelia Negruţ şi Bogdan Ciucă.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu, deputaţii: Ion Melinte, Liliana Mincă şi Răzvan Condurăţeanu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Miron Ignat.

Cu acestea, declar închisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice.

Ne revedem în câteva minute la şedinţa consacrată dezbaterii punctelor înscrise pe ordinea de zi, în speţă a moţiunii simple depuse de către Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Până atunci, să auzim numai de bine.

O zi frumoasă tuturor! Doamne ajută!

(Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

Domnul Adrian Gurzău:

"România, o ţară confiscată politic şi ruinată economic"

După mai bine de 11 luni de guvernare USL, statul român a atins performanţe remarcabile, însă din păcate regresive. Tot ceea ce s-a construit în ultimii 3 ani, pe baza principiilor democratice şi europene, în ultimele luni, asistăm zilnic la o degradare a tot ceea ce semnifică consolidarea statului de drept. Actualul Guvern se manifestă ca un partid stat, iar toate politicile publice iniţiate sunt în directă concordanţă cu agenda financiară a partidului mamut, în detrimentul agendei publice a cetăţeanului. Această politică de guvernare în România, ţară care a fost confiscată încă de anul trecut, în numele a 7,4 milioane de nemulţumiţi ipotetici şi ruinată de atunci în mod sistematic, în numele Uniunii Social Liberale poartă şi un nume, respectiv, "luatul cu japca." Aşa se numeşte instituirea de biruri spoliatoare.

În timpul campaniilor electorale am fost cu toţii martorii unor promisiuni din partea formaţiunii conduse de Victor Ponta şi Crin Antonescu, prin care ne asigurau pe toţi că nu vor creşte taxele şi impozitele, că nu vor îngloda România şi pe români şi că ne vor oferi un nivel de trai european. Dar, din păcate, astăzi, chiar de Ziua Internaţională a Pacălelilor, actualii guvernanţi ne-au dovedit, încă o dată, că ne-au minţit şi că nu sunt capabili să îşi respecte angajamentele asumate - să conducă România cu responsabilitate şi răspundere în interesul cetăţeanului.

Tot ceea ce au realizat în aceste 11 luni a fost instituirea de noi biruri, gândite numai pentru a salva aparatul birocratic şi afacerile călduţe ale clientelei de partid, cum este spre exemplu şi impozitul forfetar, prin care pătura de mijloc a României este spoliată chiar şi de jumătate din ceea ce obţine prin muncă. Însă, din păcate, veştile proaste nu se opresc aici. Şi, am să mă opresc numai asupra câtorva aspecte economice mai relevante:

România nu se poate baza pe o creştere economică sănătoasă. Scăderea economică este mai probabilă, mai ales de când "lărgirea bazei de impozitare" s-a dovedit un fiasco, la fel ca şi aşa-zisa "reformă a statului". Asta deoarece nimeni nu face nimic pentru a stopa privilegiile şi risipa hrănite din banul public.

Din cauza impredictibilităţii politice şi fiscale în care se zbate România de aproape un an (punând la socoteală şi tentativa de lovitură de stat de astă vară şi declaraţiile belicoase ale liderilor USL împotriva Europei, FMI şamd), investiţiile străine au scăzut de la 9 miliarde de euro la sub un miliard. Sunt mai mulţi cei care pleacă, decât cei care vin. Iar cei care pleacă au ştiut să lase în urmă numai ruine - utilităţi vândute la fier vechi, zeci de mii de oameni fără o pâine pe masă.

Banii care vin de la românii care lucrează în străinătate, cei pe care Uniunea Social Liberală vroiau să-i extermine de pe listele electorale, au scăzut de la 5 miliarde de euro la jumătate. Mai mult, dacă până acum muncitorii plecaţi trimiteau bani pentru familii şi pentru ca să îşi construiască case, acum îşi iau familiile cu totul şi chiar îşi vând proprietăţile. România se confruntă cu o pierdere a forţei utile de muncă mai tragic decât dacă s-ar afla într-un război. De fapt, din punctul de vedere al respectului faţă de muncă şi al recompensării meritelor reale, România se află într-un război: al statului împotriva propriilor săi cetăţeni.

Valoarea creditelor noi acordate de către bănci este mai mică decât valoarea ratelor lunare încasate. Pe partea de creditare privată, românii s-au transformat din cei mai buni în cei mai răi platnici ai Europei, cu aproape 20% credite neperformante.

Banii care ar fi trebuit să intre de la U.E. şi despre care se presupunea că vor compensa măcar parţial celelalte scăderi au venit cu ţârâita sau chiar deloc. Oricum rata de absorbţie este de numai 10% şi urmează reduceri cu 25% ale sumelor alocate. România plăteşte către UE mai mulţi bani decât încasează.

România are scadenţă anul acesta şi pentru 16 miliarde de euro în contul retrocedărilor batjocorite de către politicieni şi funcţionari corupţi. După cum arată Legea retrocedărilor propusă de către Guvernul Ponta, devine clar că banii nu vor fi plătiţi. Cauzalitatea este directă: cei care ar putea să dea bani statului având un motiv în plus să nu o facă.

Guvernul României oferă informaţie redusă cu privire la modul în care cheltuie banul public - fiecare informare pe care o face domnul Victor Viorel Ponta fiind, de fapt, o gargară ieftină presărată cu glumiţe infantile şi nici măcar cu o intenţie serioasă de guvernare în interesul românilor. Deocamdată guvernul profită de inerţia şi buna-credinţă a celor care plătesc taxe, în speranţa că banii lor vor fi bine folosiţi şi că liderii politici pe care i-au ales chiar le doresc binele.

Este timpul să scăpăm de minciuni, să devenim capabili să ne luăm ţara înapoi, să nu căutăm salvare individuală, ci să obligăm acest guvern care se bucură de o majoritate politică covârşitoare chiar să guverneze. În interesul românilor, nu al unui grup infracţional organizat!

Domnul Costel Alexe:

În intervenţia mea doresc să vă reţin atenţia cu privire la unele aspecte referitoare la cel mai important subiect al României, din punctul meu de vedere, în prezent şi pentru următorii ani: agricultura ţării.

De curând am luat parte la o dezbatere organizată la Iaşi privind situaţia agriculturii, în perspectiva Planului Naţional de Dezvoltare Agricolă 2014-2020. Au participat fermieri, oameni de afaceri în domeniul agriculturii, primari ai unor comune cu mari exploataţii agricole şi parlamentari. Nu ştiu câţi oameni politici sunt realmente conştienţi de situaţia în care se află astăzi agricultura: problemele sunt numeroase, soluţiile sunt puţine şi principalele cauze sunt lipsa investiţiilor, a unor bugete bine determinate, cât şi legislaţia greoaie. Cea mai mare şansă este, desigur, reprezentată de fondurile europene nerambursabile, care ne-ar permite ca în 20-30 de ani să ne alăturăm ca nivel de productivitate, dezvoltare şi profit ţărilor din Uniunea Europeană.

În ultimii patru ani starea agriculturii româneşti s-a deteriorat foarte mult datorită situaţiei economice generale şi a lipsei de sprijin a statului pentru cei care activează în acest domeniu fundamental pentru economia României. Ţara noastră deţine a 6-a suprafaţă agricolă din Uniunea Europeană, un potenţial extraordinar. România este astfel obligată să fie o putere agricolă a Europei. Deţinem o suprafaţă arabilă dublă pe cap de locuitor, faţă de media UE (0,41 ha faţă de 0,21 ha în UE), ceea ce înseamnă că România trebuie să se concentreze cu toată forţa sa pentru dezvoltarea agriculturii. Aceasta reprezintă de fapt adevărata forţă potenţială a întregii economii naţionale.

România este şi va rămâne o ţară agricolă. Astăzi, peste 30% din populaţia României lucrează în agricultură, comparativ cu doar 4-5 % în ţările occidentale. Cu toate acestea, suntem încă departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producţie, cât şi ca tehnologie. Produsele fabricate în România sunt prezente în cantităţi mici pe piaţa externă, în timp ce importurile cresc de la an la an; fostul grânar al Europei din perioada interbelică a devenit un importator net, pe anumite segmente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele şi legumele. Productivitatea României este astăzi catastrofală, în raport cu media UE. Datorită lipsei de preocupare şi de implicare a autorităţilor din anii trecuţi, România are în medie o producţie de 300 euro/ha, iar media UE este mai mult decât dublă: 750 euro/ha !

TVA-ul pentru agricultură în anumite state din Uniunea Europeană începe la 4,5%, nu la 24%! Pentru Uniunea Europeană, agricultura este prioritatea nr. 1, de vreme ce 40% din totalul bugetului Uniunii Europene înseamnă politica agricolă comună, deci merg în acest domeniu! Astăzi, România deţine aproape 30% din totalul fermelor UE. Această cifră arată cea mai mare problemă a agriculturii noastre: fărâmiţarea excesivă a terenurilor şi exploataţiile de subzistenţă. Doar 1% din fermierii români beneficiază de 52% din sprijinul pe suprafaţă, ceea ce înseamnă, iarăşi, că mulţi sunt văduviţi de acest avantaj.

Alte probleme majore sunt: populaţia din agricultură este îmbătrânită, există costuri mari de producţie, utilajele performante lipsesc în cele mai multe cazuri, infrastructura este deficitară, există o acută lipsă a târgurilor şi a pieţelor agricole, sunt costuri foarte mari pentru lanţul de producţie de la producător la consumatorul final. Totodată, ştim cu toţii că importurile sunt masive, ceea ce condamnă satul românesc la subdezvoltare. Dacă 60-70% din produsele agricole din consumul intern provin din exporturi, aceasta înseamnă că tot profitul pleacă peste hotare, iar mediul rural autohton nu se dezvoltă!

O altă mare problemă o reprezintă lipsa irigaţiilor. Puţin peste 20% din suprafaţa agricolă a ţării beneficiază de sisteme de irigaţii. Mai ales în zona Moldovei şi a Bărăganului, acest fenomen compromite o mare parte din culturi şi lasă oamenii aproape în fiecare an fără cea mai importantă sursă de hrană şi de venit. Singura salvare poate veni, aşa cum am spus mai devreme, fără doar şi poate, din fondurile europene. Banii comunitari destinaţi agriculturii înseamnă aproape 13 miliarde de euro pentru viitorii 7 ani, o sumă imensă, dar adecvată în raport cu nevoile noastre.

Dincolo de fondurile europene cred că se impun câteva măsuri practice care ar putea revitaliza mare parte din agricultura noastră, mai ales în judeţele cu potenţial agricol ridicat, aşa cum este judeţul Iaşi. De curând, la Iaşi, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, a lansat un proiect ambiţios, acela de a transforma Iaşiul într-un pol agricol industrial regional. Mai precis, transformarea judeţului într-un centru de colectare şi procesare a produselor agricole pentru consumul intern, dar şi pentru export.

Propunerea mea vine în acest spirit. Eu optez pentru toate judeţele României, pentru crearea de parcuri agroindustriale (pe cel puţin 5ha fiecare), prin accesul de fonduri europene nerambursabile. În zone strategice din judeţe, în special în inelul intermediar reprezentat de zonele metropolitane din jurul oraşelor mari şi mijlocii, aceste parcuri (cu chirie mică şi toate utilităţile necesare) ar facilita baze de colectare pentru fermieri, dar şi pentru întreprinderi agroindustriale, în vederea prelucrării produselor agricole.

O altă propunere priveşte înfiinţarea de birouri la Bruxelles, finanţate prin fonduri europene, care să promoveze agricultura din diferite zone şi să aibă ca obiectiv facilitarea aducerii de investitori în judeţe. De asemenea, cred că înfiinţarea unor consilii consultative pe lângă viitorii guvernatori sau actuali preşedinţi de consilii judeţene, pentru dezvoltare rurală, care să consilieze şi să asiste preşedintele CJ în marile proiecte investiţionale, ar reprezenta un ajutor binevenit. În acelaşi timp, înfiinţarea unor birouri de consultanţă în spaţiul rural pentru scrierea de proiecte cu finanţare europeană, în vederea continuării atragerii de fonduri pentru infrastructură, dezvoltare rurală, iniţiative private, ar fi foarte bine primite de fermieri şi, totodată, foarte necesare. Este o urgenţă ca în viitorul imediat să fie actualizate bazele de date ale agricultorilor la nivelul fiecărei primării, pentru înlesnirea absorbţiei fondurilor europene şi guvernamentale.

Târguri zonale şi pieţe de desfacere pentru produse finite ar fi, de asemenea, o altă propunere pe care o susţin. Acestea vor avea trei avantaje: vor fi puncte noi de desfacere pentru producători, vor contribui la promovarea produselor şi vor încuraja consumul ecologic. Crearea în zonele urbane de centre de desfacere, accesibile doar producătorilor, ce ar furniza produse agricole naturale şi de calitate, dar şi puncte de desfacere pentru produse finite, reprezintă o altă iniţiativă. Ele vor promova produsele şi producătorii locali şi vor încuraja, la fel, consumul ecologic.

Mai cred că, prin cooperarea cu mediul privat, trebuie avut în vedere constituirea unui sistem integrat de irigaţii în judeţe, astfel încât perioadele de secetă să nu mai pericliteze producţia. Viitoarea lege a parteneriatelor publice-private vor fi în ajutorul real al acestei idei. În acelaşi timp, refacerea drumurilor de acces judeţene, cu prioritate către agenţii mari agroindustriali, reprezintă o prioritate. În fine, sunt convins că stimularea tineretului şi atragerea la sate reprezintă poate cea mai urgentă măsură pentru redresarea agriculturii. Am speranţa că aceste idei vor fi utile celor din Ministerul Agriculturii şi autorităţilor locale!

Doamna Ana Birchall:

În această declaraţie aş dori să vă supun atenţiei un moment reprezentativ pentru istoria noastră politică. Anul acesta, pe 31 martie, s-au împlinit 120 de ani de social-democraţie în România.

Ideologia social-democrată pune accentul pe reforma sistemului capitalist, în aşa fel încât să devină mai echitabil şi mai apropiat de nevoile cetăţenilor. Valorile social-democrate moderne au la bază o economie de piaţă socială, cu prevederi legale pentru protejarea muncitorilor, un sistem extensiv şi complex de protecţie socială, pentru a contracara efectele sărăciei şi pentru a-i proteja pe cei care nu pot să lucreze într-un sistem de piaţă liberă, sisteme publice de învăţământ şi sănătate, finanţate de către stat, condiţii minime garantate prin lege pentru muncitori.

Schimbările care au avut loc, de la apariţia social-democraţiei şi până în prezent, în societatea mondială au făcut ca teoriile promovate să cuprindă şi problemele cu care se confruntă lumea la ora actuală. Astfel, social-democraţia promovează idei precum multiculturalismul, drepturile minorităţilor şi o politică relativ deschisă faţă de migraţie, susţinerea drepturilor sociale ca extensie complementară şi modernizatoare a drepturilor omului. De asemenea, printre problemele pe care social-democraţia încearcă să le rezolve se numără şi protecţia mediului şi suveranitatea principiului sustenabilităţii şi a dezvoltării durabile.

Doctrina social-democrată s-a răspândit de-a lungul timpului în întreaga lume, reprezentând în multe state una din forţele politice cele mai puternice. La nivel european, socialiştii şi social-democraţii joacă un rol important în conturarea deciziilor şi în dezvoltarea Uniunii Europene.

Socialismul progresiv este un curent apărut în cadrul ideologiei social-democrate, care s-a dezvoltat ca urmare a schimbărilor sociale produse în ultimele decenii. Progresismul este o filosofie politică a cărei principală idee porneşte de la cum se poate îmbunătăţi standardul de viaţă al muncitorului de rând, copiilor şi femeilor. Progresismul este, până la urmă, unul din principalele motoare de emancipare a societăţii în secolele XX şi XXI. El a influenţat tot mai mult abordările Partidului Democrat din SUA, fiind la acest moment cel mai important curent în cadrul partidului, iar în ultimele decade a început să îşi pună tot mai mult amprenta şi asupra social-democraţiei europene.

În România ideile social-democrate au apărut încă din perioada Principatelor Române. Cei care au făcut posibilă apariţia acestei ideologii în spaţiul românesc au fost tinerii plecaţi la studii în Occident. Valorile şi principiile de centru-stânga au fost răspândite pe întreg teritoriul locuit de români, prin intermediul presei şi a literaturii din acea vreme.

În anul 1893, într-o Românie aflată în plin proces de modernizare şi de dezvoltare, un grup de intelectuali care au îmbrăţişat valorile de stânga au pus bazele primului partid social-democrat. Astfel, România se încadra curentului european al ideologiilor politice existente la acea vreme. În data de 31 martie 1893, Ioan Nădejde, Vasile G. Morţun, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ilie Moscovici şi alţi reprezentanţi ai social-democraţiei au fondat Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România.

Prin înfiinţarea partidului s-a asigurat reprezentarea cetăţenilor din mai multe clase sociale pe scena politică, existând în acest mod posibilitatea ca românii cu drept de vot să aleagă între mai multe viziuni politice.

PSDMR a vizat de la început reformarea statului şi modernizarea lui. Viziunea partidului asupra societăţii urmărea ca muncitorii şi cei din sistemul agrar să nu fie discriminaţi de politicile statului român, militând pentru o legislaţie a muncii şi o reformă a sistemului agrar. De remarcat că PSDMR a înţeles importanţa educaţiei în dezvoltarea societăţii şi a propus organizarea învăţământului gratuit obligatoriu.

Social-democraţia în România nu a reprezentat doar un partid politic. A însemnat un adevărat curent ideologic şi literar. Asemenea altor state europene şi în spaţiul românesc au apărut ideologi ai doctrinei.

Una dintre cele mai importante figuri care a ajutat la formarea şi dezvoltarea unui partid social-democrat puternic a fost Constantin Dobrogeanu Gherea. Acesta este considerat a fi primul ideolog al partidului. Scrierile lui Dobrogeanu Gherea au fost cele care au inspirat programul politic al noului partid înfiinţat.

Apariţia în primii ani ai secolului XX a Partidului Social Democrat din România a făcut ca interesele statului român să fie promovate într-un mod susţinut în cadrul întâlnirilor internaţionale ale socialiştilor. Încă de la începutul secolului XX au fost întărite legăturile partidului român cu alte partide social-democrate din lume. Reprezentanţi ai social-democraţilor români au participat la Congresele Internaţionalei a II-a de la Basel din 1912 şi Copenhaga din 1913, marcând în acest fel importanţa pe care acest curent o căpătase în România.

Social-democraţii au avut un rol important şi în realizarea visului naţional al românilor, Marea Unire de la 1918. Chiar dacă nu s-au bucurat de notorietatea cuvenită, aceştia au militat pentru ca românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic să se unească într-un singur stat. Gheorghe Grigorovici este un exemplu elocvent. Social-democratul bucovinean a militat pentru unitatea naţional-politică a românilor din poziţia de deputat în Parlamentul de la Viena.

Anul 1927 reprezintă pentru social-democraţia din România un moment cheie. Congresul din 7 Mai 1927 a decis ca toate mişcările socialiste de pe teritoriul României să se unească şi să se constituie Partidul Social Democrat. Acest an este cu atât mai important cu cât PSD şi-a descoperit viitorul lider, pe Constantin Titel Petrescu. Personalitatea lui Constantin Titel Petrescu a făcut ca PSD să fie unul dintre partidele mari ale României. Sub conducerea acestuia, PSD a condamnat legionarismul şi a refuzat să accepte comunismul.

Perioada interbelică a însemnat pentru istoria Partidului Social Democrat din România un moment de ascensiune, când ideile promovate de social-democraţie au atras tot mai mulţi simpatizanţi.

Atât în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, cât şi la începuturile comunismului în România, membrii Partidului Social-Democrat s-au opus acestor mişcări, continuând să existe, chiar şi în ilegalitate.

Valorile social-democrate au avut de suferit de pe urma comunismului, la fel de mult ca şi alte valori promovate de partidele vremii. După desfiinţarea partidelor de către guvernele comuniste, social-democraţii români au continuat să ţină vie flacăra social-democraţiei în ilegalitate, prin înfiinţarea de către Constantin Titel Petrescu a Partidului Social Democrat Independent.

Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat o renaştere a valorilor social-democrate în România. Primele partide politice după 1989 au fost în marea lor majoritate partide cu viziune de stânga.

Apariţia Partidului Social Democrat a însemnat relansarea unuia dintre partidele istorice ale României după mai bine de o jumătate de secol. Partidul Social Democrat şi-a asumat rolul de continuator al tradiţiei social-democrate în România, şi de apărător al acestor valori.

PSD a fost în centrul marilor paşi făcuţi de România pe calea modernizării - eforturile de aderare la NATO, eforturile de aderare la Uniunea Europeană.

PSD este principala forţă politică din România, ale cărei politici au fost şi sunt influenţate de progresism. În România, PSD a fost un susţinător al drepturilor femeilor. În acest sens, PSD a fost primul partid care şi-a fixat, pentru alegerile din 2004, cote obligatorii pentru femei pe listele electorale. Trebuie menţionat că în decursul ultimilor ani PSD s-a luptat pentru o cât mai mare echitate a femeilor faţă de bărbaţi, atât în plan intern, cât şi european, prin susţinerea de politici care să îmbine cariera profesională cu viaţa de familie.

Pentru noi, actualii reprezentanţi ai social-democraţiei româneşti, principala provocare în anii care vin este de a continua proiectul de modernizare a ţării, de a promova politici care să ajute la întărirea clasei de mijloc, dar şi măsuri în domenii precum sănătatea sau educaţie, care să ducă la acordarea de şanse egale inclusiv celor mai nevoiaşi.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Criza citostaticelor, curmarea vieţii oamenilor din incompetenţă şi nepăsare, justifică demisia premierului Ponta şi a ministrului Nicolăescu"

În data de 25 ianuarie 2013, prim-ministrul Victor Ponta făcea o declaraţie publică în care îşi asuma vina pentru criza citostaticelor. Victor Ponta declara pe 25 ianuarie 2013 ca "e justificat să mi se ceară demisia pentru criza citostaticelor, dar până miercuri rezolv problema". În 5 zile adică. Au trecut 5, apoi 10, apoi două luni, dar problema nu s-a rezolvat. Ba mai mult, pe atunci premierul recunoştea îndreptăţirea oricui i-ar fi solicitat demisia din pricina aceasta. La momentul respectiv, acea declaraţie însemna o nouă rază de speranţă pentru orice bolnav de cancer din România. O speranţă năruită, aşa cum se năruie întreaga economie românească. Aşa cum aşteaptă în zadar angajaţii de la Oltchim.

Este justificat atunci să întreb: unde este demisia, domnule Ponta?

Domnule Ponta, aţi pozat în erou în 25 ianuarie 2013, când aţi spus că vă asumaţi vina pentru criza citostaticelor. Şi aţi recunoscut cu propriile cuvinte cât aţi alocat pentru a debloca lucrurile: o oră şi jumătate. Reforma din sănătate nu este o chestiune de o oră şi jumătate. Reforma din sănătate se măsoară în vieţile românilor.

La două luni de la acea declaraţie, criza citostaticelor a rămas în continuare nerezolvată. Guvernul USL s-a spălat repede pe mâini prin aprobareaa 800.000 euro pentru rezolvarea crizei. Însă măsurile pentru deblocarea birocraţiei, pentru ca medicamentele să ajungă la bolnavi, lipsesc cu desăvârşire. Între medicamentele citostaticeşi pacientul român se interpun şapte instituţii care alcătuiesc un lanţ birocratic greoişi nefuncţional.

Le reamintim domnilor miniştri că bolnavii au dreptul la tratament oncologic gratuit. Statul român are obligaţia, prin lege, de a asigura tratamentul oncologic în ţară, fără ca bolnavii să caute citostaticele la farmaciile din străinătate.

Promisiunile însă au curs una după alta.

Prima promisiune: de la pacient la minister, vom cunoaşte dimensiunea stocurilor de medicamente existente.

Cuvântul "alertă" pentru USL nu înseamnă nimic. Ca măsură luată în ianuarie 2013 a fost înfiinţat un grup de alertă rapidă între Unifarm, Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM) şi Direcţia Farmaceutică din minister, Casa Naţională şi Comisia de Oncologie a ministerului. Grup de alertă care nu a rezolvat nimic. Alerta însă nu se referea la măsuri efective de rezolvare a problemei, ci la centralizări lunare a nivelului de stocuri, de consum şi a necesarului pentru următoarea perioadă. Nici măcar atât nu au reuşit. Comisiei de oncologie a ministerului, căreia i s-au cerut raportările, nu a fost în stare să le realizeze conform machetei. Un grad mai mare de birocraţie, când în joc sunt vieţile oamenilor, nici nu există.

Abia după o lună şi jumătate oficialii din Ministerul Sănătăţii şi-au dat seama că măsura nu are niciun rezultat. Continuarea? "O formulă mai drastică", în cuvintele domnului Adrian Pană. Adică, din nou, alte raportări: colectarea, de data aceasta zilnică, de stocuri, consum şi necesar pe o perioadă scurtă de la fiecare secţie de oncologie din această ţară. Domnule Ponta, nici să nu vă aşteptaţi să se rezolve criza citostaticelor, când tot ce faceţi este să culegeţi raportări! DomnulPană numeşte această măsură "militarizată". Domnule Ponta, aţi făcut armata? Atunci ştiţi că asta nu înseamnă militărie!

A doua promisiune: stocurile de medicamente pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

La sfârşitul lunii ianuarie 2013, Ministerul Sănătăţii a propus, printre măsurile necesare pentru rezolvarea crizei citostaticelor, şi publicarea stocurilor de medicamente destinate tratamentului oncologic, împreună cu actualizarea săptămânală a acestora, pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Ca urmare a celor de mai sus, stocurile nu au fost publicate nici la 29 martie. Ba mai mult, Ministerul Sănătăţiia venit cu onouă promisiune: abia la 31 martie va face publice stocurile existente de citostatice atât la nivelul spitalelor, cât şi la nivelul Unifarm-ului, distribuitorul de medicamente al statului român. Ce e mai simplu decât să amâni de pe o zi pe alta?

Oricine ştie că dinamismul deblocării este dat de la nivelul conducerii. Ori guvernul Ponta nu a fost în stare să mişte lucrurile? Nu a fost în stare să transmită urgenţa cu care lucrurile trebuie făcute în structurile subordonate?

A treia promisiune: bolnavii nu mai vin la spital cu medicamentele în buzunar.

La începutul lunii februarie, ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu declara căva monitoriza atent toate internările şi necesarul de medicamente şi produse medicale din unităţile sanitare, pentru ca pacienţii să nu mai vină cu medicamente de acasă, pentru a fi trataţi corespunzător. Tot atunci anunţa şi încheierea epocii în care bolnavii erau trimişi să cumpere medicamente, în lipsa celor din farmacia spitalului.

Recent însă, pe 21 martie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Pană, a recunoscutcă măsurile luate de guvernul USL nu au produs niciun efect în criza citostaticelor. Adrian Pană se scuză că "lucrurile nu au mers atât de repede pe cât ne-am fi dorit".

"Incredibilele bariere birocratice" pentru care premierul Ponta îşi cerea iertare în ianuarie nu au fost nici până azi depăşite. Preocuparea Ministerului Sănătăţii a fost cu totul alta. Ministrul Nicolăescu s-a învârtit cu reforma în sănătate de ochii FMI - ba reformăm, ba luăm măsuri ca să avem rezultate imediate. Deşi toate acestea le-a ratat, nu a ratat amenajarea biroului său ministerial cu sponsorizare din partea unei clinici private. Eugen Nicolăescu are, în acest moment, o problemă majoră de etică şi moralitate şi se află într-un foarte probabil conflict de interese. O sponsorizare din partea unei clinici private pentru ministrul sănătăţii nu este niciodată personală, cum susţine Eugen Nicolăescu. La acest nivel guvernamental nu există sponsorizări personale, pentru că Eugen Nicolăescu nu este un cetăţean privat, ci membru al Parlamentului, ministrul sănătăţii şi cel în mâna căruia se află derogările pentru spitalele private din România.

Este însă doar una dintre faţetele problemei privind asigurarea necesarului de medicamente. La fel cum guvernul Ponta a lăsat să se rezolve de la sine problema birocraţiei, la fel de impasibil asistă şi la lipsa contractelor cu furnizorii unor astfel de medicamente. După cum vorbim despre atragerea investitorilor, tot la fel vorbim şi despre atragerea furnizorilor.

Concluzia? Guvernul USL nu este decât executivul declaraţiilor şi al bunelor intenţii afişate. În fapt, nici Victor Ponta, nici ministrul Nicolăescu, nu au absolut nicio soluţie pentru a rezolva problema citostaticelor sau orice altă problemă serioasă a României.

Bătălia de hârtii, memorii şi petiţii, singura cu care pot riposta pacienţii,nu sacrifică instituţia guvernului sau a ministerului, ci curmă vieţile oamenilor.

Bolnavii de cancer aşteaptă încă miercurea în care Victor Ponta va găsi o soluţie pentru ei. PDL îi aşteaptă demisia, împreună cu cea a ministrului incompetent Nicolăescu.

Domnule Ponta, pe baza propriilor declaraţii din ianuarie 2013, vă solicit demisia, alături de cea a ministrului Nicolăescu, pentru situaţia inacceptabilă din sistemul de sănătate şi mai cu seamă pentru criza citostaticelor, pentru care v-aţi asumat în mod personal răspunderea. Ce le veţi arăta de această dată românilor? Că aveţi cuvânt? Că ceea ce rostiţi sunt simple promisiuni deşarte?

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Execuţia bugetară pe primele două luni ale anului 2013 trage semnale grave de alarmă. Relansarea economică promisă de USL se dovedeşte a fi o prăpastie"

Primul punct tare al unei construcţii bugetare sănătoase este continuitatea. Guvernul PDL a reuşit să construiască, în timp de criză, un buget al investiţiilor care ne-a şi adus creşterea economică din anul 2011, după ce am simţit pe propria piele consecinţele nefaste ale unui model de creştere economică bazat pe stimularea consumului. Azi, ne-am întors de unde am plecat. În România, traseismul şi urmărirea intereselor personale au luat locul consecvenţei. Adevărul tragic este că birocraţia bugetară se hrăneşte din agonia micilor antreprenori, supuşi obligaţiei de a plăti un impozit pe venit, chiar dacă realizează sau nu profit, din suprataxarea agricultorilor şi din povara fiscală tot mai mare asupra celor care muncesc cu adevărat. USL ne-a readus la modelul nesănătos de creştere economică, bazată pe consum şi birocraţie, după patru ani grei de corecţii. Este dovada că nu a învăţat nimic din criza economică. Nici nu a început bine acest an, şi deja privim cu prea multă îngrijorare la ce ne va aduce sfârşitul său. Perspectiva economică avertizează că bunăstarea românilor se va risipi din nou printre degetele guvernanţilor.

Ce face un guvern inteligent pe partea de economie şi finanţe publice, ca reacţie la creşterea economică mai mică decât cea aşteptată? Răspunsul e simplu. Creşte cheltuielile de capital, adică de investiţii, absoarbe mai mulţi bani europeni, vine cu un pachet de măsuri pentru a stimula mediul de afaceri să creeze locuri de muncă.

Ce a făcut USL? În schimb, guvernarea USL pune România în faţa unui scenariu foarte pesimist. După aproape 11 luni de USL, Crin Antonescu admite senin că este încă neclar ce vrea guvernarea la care partidul său participă. Până acum, realizările USL la guvernare sunt: şomaj crescut şi niciun proiect pentru crearea de locuri de muncă, dezindustrializarea pas cu pas a României, taxe şi impozite majorateşi investiţii tăiate, fonduri europene atrase în scădere şi nicio măsură de relansare economică.

Lipsa performanţei economice se vede foarte clar în încasările bugetare. În ianuarie şi februarie 2013 s-au încasat la bugetul de stat aceleaşi sume ca şi în lunile similare ale anului 2012.USL nu a reuşit să adune mai mulţi bani la buget, deşi preţurile au crescut în lanţ, iar prima decizie a USL pe acest an a fost creşterea taxelor şi a impozitelor. Guvernul USL nu colectează la bugetul de stat bani în ritmul prognozat. Execuţia bugetară în primele două luni ale anului 2013 trage serioase semnale de alarmă.

În primul rând, cheltuielile cu investiţiile au scăzutcu 40%. În aceste condiţii, este anulată din start creşterea economică sustenabilă pe termen lung şi şansele de a crea locuri de muncă pentru români.

În al doilea rând, sumele primite de la UE au scăzut cu 9% în primele două luni din anul 2013, comparativ cu primele două luni din anul 2012. Să nu uităm că acest lucru se întâmplă în condiţiile în care USL anunţase că se bazează pe o creştere considerabilă a acestor venituri bugetare în 2013, pentru a putea face faţă cheltuielilor şi pentru a putea menţine sub control deficitul bugetar.

În al treilea rând, au crescut costurile cu birocraţiaşi cu personalul bugetar cu 17%. USL dădea asigurări că numărul suplimentar de ministere nu va avea ca efect creşterea cheltuielilor cu personalul. Iată însă că aşa se întâmplă. Avem nevoie de instituţii eficiente, nu de instituţii pentru persoane.

România nu are acum bani la buget pentru că Guvernul USL nu a produs nimic înaproape 11 luni, ci doar a tocat sistematic ce a găsit în vistierie după plecarea Guvernului PDL. Guvernul Ponta 1 şi 2 au abandonat complet şi plata arieratelor către autorităţile locale, iar aceste arierate au crescut semnificativ.

Dacă va continua în ritmul acesta, în vară USL va trece la concedieri în sistemul bugetar, pentru că se va ajunge la o rectificare negativă, deci nu vor mai fi fonduri pentru susţinerea numărului actual al angajaţilor la stat.

Economia e pusă pe butuci. Companiile de stat rămân politizate şi nerentabile în ansamblu. Industria privată românească anunţă disponibilizări masive din cauza creşterii diferenţiate a preţului la gaze între actorii străini şi români. Deja de la mediul privat - de la IMM-uri la fermieri şi agricultori - dar şi de la românul de rând USL a luat tot ce se putea lua.

Relansarea economică promisă de USL se dovedeşte a fi o prăpastie.

PDL a decis să depună două moţiuni simple în Parlament: una pe tema suspendării lucrărilor de extindere a metroului bucureştean, iar cealaltă pe tema situaţiei grave din industria laptelui. PDL penalizează guvernul Ponta pentru incompetenţă, neglijenţă şi pentru promisiunile electorale neonorate.

Moţiunile reclamă două eşecuri grave ale guvernului Ponta: unul în infrastructură şi altul în susţinerea mediului de afaceri.

USL nu doar că nu e în stare să dezvolte noi proiecte de infrastructură, dar nu e în stare nici să le continue pe cele deja începute.

USL nu e doar incapabilă să stimuleze dezvoltarea agriculturii, dar nu reuşeşte nici s-o susţină pe cea care deja există.

Normalitatea în economie este ca cei care muncesc să îşi poată achiziţiona o casă, să înceapă o afacere sau să aibă de unde să economisească. Da, ne păstrăm responsabilitatea fiscală, ţinem frâiele deficitului bugetar, dar nu sugrumând producătorii şi mediul de afaceri în ansamblu. Or, USL ne-a demonstrat că singura soluţie pe care o are pentru a aduna venituri la buget este impozitarea şi irosirea resurselor din vistierie pentru clientela politică, nicidecum eficientizarea şi transparentizarea cheltuielilor publice.

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Românii bagă mâna tot mai adânc în fundul sacului pentru a ne plăti păcatul că incompetenţa este la guvernare"

USL guvernează ca să ne arate incompetenţa crasă. Nu mai există amăgire şi promisiune. Să gândim: nicio măsură de încurajare a vieţii noastre de fiecare zi. Doar taxe şi impozite ce nu fac altceva decât să creeze panică privind viitorul fiecărui român. Doar taxe şi impozite ce ne fac să băgăm mâna tot mai adânc în fundul sacului spre a ne plăti păcatul că incompetenţa este la guvernare.

A trăi în România devine pe zi ce trece un act de crudă supravieţuire. Iată câteva exemple:

Întrebaţi-vă simplu: ce se va întâmpla în şase luni, într-un an? Vom fi mai săraci în imperiul unei majorităţi fără discernământ.

Majoritatea alimentelor s-au scumpit.

Pentru a putea vedea cum a evoluat preţul principalelor mărfuri alimentare sub guvernarea USL, am analizat preţurile medii ale principalelor produse agroalimentare în luna aprilie 2012 (ultima lună fără USL la guvernare) şi în luna ianuarie 2013 (ultimele cifre oficiale disponibile), conform datelor INS.

Rezultatul a fost unul previzibil: majoritatea produselor alimentare s-au scumpit sub guvernarea USL, cu câteva mici excepţii (vezi Anexa 1).

Pe primul loc în topul scumpirilor din perioada aprilie 2012 - ianuarie 2013 se situează cartofii, cu o creştere uriaşă, de aproape 83%. Pe următoarele locuri se situează în ordine grâul (39%), fasolea (36%), porumbul (32%), carnea de pasăre (26%) şi ouăle de găină (23%). La polul opus, cea mai mare scădere de preţ s-a înregistrat la carnea de oaie.

Proiecţiile BNR pentru rata inflaţiei nu sunt îmbucurătoare. Se aşteaptă o inflaţie de 3,5% în anul 2013, cu creşteri mai puternice chiar în prima jumătate: o inflaţie de peste 5% în primul trimestru şi de aproape 6% în al doilea trimestru. Practic, avem un an 2013 cel puţin la fel de greu ca precedentul în ceea ce priveşte preţul alimentelor.

Preţul carburanţilor a crescut şi el sub guvernarea USL, deşi preţul mediu european scade.

Nici preţul carburanţilor nu a scăpat de scumpiri sub guvernarea Ponta. Astfel, benzina s-a scumpit cu 8% (de la 1,209 euro/litru la 30 aprilie 2012 la 1,306 euro/litru la 24 martie 2013), iar motorina s-a scumpit cu 1,3% în această perioadă, de la 1,314 euro/litru la 30 aprilie 2012 la 1,331 euro/litru la 24 martie 2013), conform cifrelor puse la dispoziţie de Comisia Europeană privind preţul mediu săptămânal al carburanţilor. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care atât preţul mediu european al benzinei, cât şi cel al motorinei au scăzut (vezi Anexa 2).

Factura la utilităţi este din ce în ce mai mare.

Pe lângă scumpirea alimentelor şi a carburanţilor, factura la utilităţi a tot crescut şi va creşte în continuare sub guvernarea USL.

Preţul la gaze a crescut prima oară sub guvernarea USL la 15 septembrie 2012 cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru cei noncasnici. Apoi, la 1 februarie 2013 gazele s-au scumpit din nou cu 5% pentru consumatorii noncasnici, conform calendarului de liberalizare a gazelor (această creştere ar fi trebuit să aibă loc în decembrie 2012, dar a fost amânată din cauza înlocuirii guvernului). Conform aceluiaşi calendar de liberalizare, gazele s-au scumpit la 1 aprilie 2013 cu încă 5% pentru consumatorii noncasnici, urmând a se scumpi cu încă 5% la 1 iulie şi cu încă 3% la 1 octombrie. Şi consumatorii casnici vor resimţi noi scumpiri ale gazelor în anul 2013, conform calendarului de liberalizare. Astfel, acestea vor creşte cu 8% de la 1 iulie şi cu încă 2% de la 1 octombrie.

La fel, preţul energiei electrice a crescut sub guvernarea Ponta. În anul 2012 energia electrică s-a scumpit cu 5% la 1 iulie pentru toate tipurile de consumatori şi cu 2-3% la 1 septembrie pentru consumatorii noncasnici, conform calendarului de liberalizare. Apoi, în chiar prima zi a anului 2013, energia electrică s-a scumpit cu încă 10% pentru toate tipurile de consumatori, ca urmare a recunoaşterii de către ANRE a unor costuri mai mari de producţie, precum şi a suplimentării ajutorului acordat de stat producătorilor de energie regenerabilă.

Scumpirile energiei electrice vor continua însă în acest an, pe baza calendarului de liberalizare. Conform acestuia, în urma creşterii procentului de achiziţie din piaţa concurenţială, de la 1 aprilie avem o nouă scumpire a energiei electrice pentru consumatorii casnici. Ulterior, energia electrică s-ar mai putea scumpi de încă 2 ori conform aceluiaşi calendar (la 1 iulie şi 1 septembrie) pentru toate tipurile de consumatori.

Noi taxe şi impozite în 2013

După toate aceste scumpiri amintite anterior, guvernul USL mai vine şi cu majorări ale unor taxe şi impozite sau cu introducerea unora noi. Principalele modificări care cresc povara fiscală a românilor:

• introducerea cotei unice de 16% pe veniturile din silvicultură şi piscicultură, precum şi pentru terenurile agricole, veniturile din creşterea şi exploatarea animalelor şi din valorificarea produselor de origine animală, începând cu 1 februarie 2013;
• introducerea unei taxe speciale pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale, de 0,5% aplicată veniturilor, de la 1 februarie 2013;
• introducerea taxei asupra veniturilor suplimentare rezultate din dereglementarea preţului gazelor naturale (60% din baza de calcul), începând cu 1 februarie 2013;
• introducerea obligativităţii de plată a impozitului pe venit şi CAS-ului la diurna primită de toţi angajaţii pe perioada delegării pentru partea care depăşeşte limita a de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice, începând cu 1 februarie 2013;
• introducerea timbrului de mediu pentru autovehicule, reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, începând cu 15 martie 2013;
• creşterea accizei specifice la ţigarete de la 53,18 euro/1.000 ţigarete la 56,71 euro/1.000 ţigarete începând cu 1 aprilie 2013 (după decalarea calendarului de creştere a accizelor de la 1 iulie la 1 aprilie);
• creşterea accizei la bere de la 0,748 euro/hl/1 grad Plato la 0,8228 euro/hl/1 grad Plato şi de la 0,43 euro/hl/1 grad Plato la 0,473 euro/hl/1 grad Plato în cazul producătorilor independenţi cu o capacitate de producţie anuală ce nu depăşeşte 200.000 de hl, începând cu 1 aprilie;
• creşterea taxei pentru eliberarea paşapoartelor temporare (de la 84 lei la 100 lei) şi a celor electronice (de la 244 lei la 270 lei), începând cu 1 aprilie 2013;
• creşterea taxei de pod, în cazul podurilor Giurgeni-Vadul Oii şi Feteşti-Cernavodă, începând cu 1 aprilie 2013;
• introducerea coplăţii din sănătate, de până la 10 lei pe zi de spitalizare, începând cu 1 aprilie 2013;
• introducerea impozitului obligatoriu pe venit de 3% pentru firmele a căror cifră de afaceri este mai mică de 65.000 euro. Această măsură afectează deja orice firmă care are o rată a profitului mai mică de 18,75%;
• la toate acestea se adaugă majorarea impozitelor şi taxelor locale cu 16% de la 1 ianuarie 2013.

Anexa 1: Topul scumpirilor la alimente sub guvernarea USL/ Anexa 2: Evoluţia preţului la carburanţi sub guvernarea USL

Anexa 1: Topul scumpirilor la alimente sub guvernarea USL

* pret mediu valabil pentru luna martie 2012

Sursa: INS,1 aprilie 2013

Anexa 2: Evolutia pretului la carburanti sub guvernarea USL

Domnul Angel Tîlvăr:

"Sportul naţional sau distanţa de la letargie la performanţă"

Ca simplu iubitor al sportului, dar şi ca preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, nu pot decât să salut iniţiativa Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN) care, împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, a organizat joi, 28 martie 2012, Conferinţa intitulată "Sportul românesc - moment zero". Beneficiind de prezenţa unor personalităţi marcante ale lumii sportului şi de reprezentanţi ai autorităţilor centrale cu responsabilităţi în acest domeniu, dintre care nu au lipsit premierul Victor Ponta, ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu, sau reprezentanţi ai comisiei pe care o reprezint, conferinţa şi-a propus lansarea unui semnal de alarmă faţă de starea precară în care se găseşte astăzi sportul naţional, începând cu baza materială absolut insuficientă şi continuând cu baza de selecţie necesară sportului de performanţă din ce în ce mai restrânsă.

M-a bucurat atât faptul că primul-ministru al Guvernului României a putut participa la eveniment, în ciuda programului încărcat, cât şi disponibilitatea sa totală de a sprijini revigorarea sportului românesc, semn al recunoaşterii importanţei pe care actuala putere politică o acordă acestui domeniu. Mi-a făcut plăcere să constat, de asemenea, că ministrul Nicolae Bănicioiu şi secretarul de stat pentru sport, doamna Carmen Tocală, au deja pregătită o strategie în acest domeniu, urmând ca în perioada imediat următoare să înainteze Parlamentului României un proiect de lege care vizează îmbunătăţirea substanţială a actualului cadru normativ.

Ceea ce nu m-a bucurat este constatarea aproape unanimă a celor prezenţi a faptului că, în toţi aceşti ultimi 23 de ani, sportul românesc nu a beneficiat, din nefericire, de o strategie coerentă şi eficace pe termen mediu şi lung, mergându-se, mai degrabă, pe abordări punctuale, subordonate unor obiective imediate, în dauna unor obiective de natură să contribuie la realizarea unui cadru de dezvoltare propice atât sportului de performanţă, cât şi celui de masă. Iată că a venit şi neplăcutul moment în care suntem nevoiţi să recunoaştem că am sacrificat munca de reconstrucţie şi de dezvoltare a mişcării noastre sportive în favoarea unei recolte de medalii şi de rezultate din ce în ce mai firave.

Sigur, una dintre scuzele veşnic invocate este cea legată de permanenta insuficienţă a fondurilor alocate. Este adevărat, niciodată în ultimii ani sportul românesc nu a avut suficienţi bani pentru a se revigora, cel mai acut resimţindu-se acest lucru la nivelul cluburilor care trebuie să pregătească copiii şi juniorii, adică tocmai la nivelul care asigură baza de selecţie. Ca să nu mai vorbim de atenţia absolut marginală de care s-a bucurat sportul de masă sau sportul şcolar, adică exact acele sectoare responsabile în mod direct de împuţinarea numărului de pacienţi tineri care frecventează spitalele şi cabinetele medicale.

Din fericire, la nivel guvernamental, se doreşte schimbarea radicală a situaţiei ţinând cont de faptul că decidenţii în domeniu, în frunte cu primul-ministru, au hotărât deja nu doar mărirea numărului de ore de educaţie fizică din programa şcolară, ci şi revigorarea competiţiilor sportive cu caracter de masă organizate la nivel naţional. Dar toate aceste măsuri nu cred că sunt suficiente pentru îmbunătăţirea radicală a situaţiei în care se găseşte sportul la ora actuală.

Nu este de neglijat subfinanţarea de până acum a domeniului, însă nu pot să nu constat, pe de altă parte, că şi fondurile care au fost puse până acum la dispoziţia acestui sector nu au fost întotdeauna folosite cu eficienţă maximă. S-au creat fel şi fel de noi federaţii sportive naţionale, reprezentând ramuri care de care mai exotice, în loc să se concentreze resursele pe sporturi în care România are deja tradiţie şi rezultate.

Dar cel mai grav este că am neglijat, în cele mai multe cazuri, dezvoltarea unei autentice şcoli naţionale de pregătire a managementului sportiv care să beneficieze de aportul pe care l-ar fi putut aduce în acest sens puţinii specialişti români şi foarte mulţii specialişti ce ar fi trebuit aduşi din ţările cu mare tradiţie în acest domeniu. Ştim cu toţii că Argentina, spre exemplu, nu este cea mai stabilă economic ţară din lume, nu tocmai demult traversând una dintre multele sale crize economice acute. Cu toate acestea, nu doar că echipa naţională de fotbal a acestei ţări este dublă campioană mondială, dar clubul de fotbal Boca Juniors este, alături de A.C. Milan, cel mai titrat din lume după numărul trofeelor aflate în vitrina sa. Ei bine, aceste rezultate aparent uimitoare au fost posibile, în primul rând, datorită unui management extrem de bine pus la punct şi de eficient. Există companie de taxi Boca, există lanţuri de magazine Boca şi există chiar şi vinuri Boca, produse, evident, de podgoria Boca. Toate aceste structuri comerciale aduc suficienţi bani pentru ca echipa de fotbal să-şi poată permite achiziţionarea unor sportivi aşa cum sunt sau au fost Nicolas Gaitan, Juan Roman Riquelme sau magistralul Diego Armando Maradona. În Anglia constatăm că, în pofida sumelor uriaşe investite în ultimii ani de prinţi ai petrolului din lumea arabă sau de investitori ruşi în cluburi precum Manchester City sau Chelsea Londra, cel mai de succes club de fotbal continuă să fie, atât în plan sportiv, cât, mai ales, în cel financiar, Manchester United, succes datorat în principal stabilităţii sale manageriale, de destinele sale ocupându-se de peste un sfert de secol Sir Alex Ferguson, un geniu al managementului sportiv.

Iată, deci, că nu doar banii contează atunci când este vorba de obţinerea unor rezultate de succes, în sport şi în oricare alt domeniu. Nu contest în niciun fel importanţa acestora, desigur, dar dacă resursele financiare avute la dispoziţie nu sunt dublate de priceperea necesară la nivelul manageriatului, atunci putem spune că vorbim de bani aruncaţi în vânt.

Domnul Cristian Buican:

"Propunere de regionalizare a României"

Am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta viziunea şi propunerea mea legată de regionalizarea României, un proces necesar, ce pare ireversibil. Încă de la început doresc să îmi exprim regretul asupra faptului că dezbaterile publice pe baza acestui subiect, ce au generat şi vor genera în continuare mari pasiuni, au fost iniţiate înaintea celor legate de modificarea Constituţiei. Spun acest lucru deoarece consider că doar după stabilirea unor principii clare pe baza cărora să se realizeze modificarea Constituţiei, în care să se introducă termenul şi explicaţia regiunii, doar în acel moment trebuiau începute dezbaterile despre procesul de descentralizare-regionalizare. Vă reamintesc că atunci când PDL a iniţiat, în aceeaşi ordine, aceste discuţii publice, noi, cei de la Uniunea Social Liberală, am criticat, pe bună dreptate, invaliditatea dezbaterilor asupra regionalizării, în condiţiile nemodificării Constituţiei. Măcar acum aceste dezbateri au fost iniţiate simultan, chiar dacă îmi menţin părerea asupra ordinii de urmat, ce părea poate mai firească şi normală.

În aceste condiţii, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă prezenta opinia şi propunerea mea legată de regionalizare, propunere ce o să o supun şi dezbaterii publice şi o voi înainta atât comisiei de specialitate din cadrul Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Social Liberale, cât şi Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, grupul de lucru format în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Vă pot anunţa încă de pe acum că această propunere de regionalizare este una nouă, care nu s-a aflat în dezbatere publică decât în judeţul Vâlcea, şi care, aşa cum s-a întâmplat şi la nivel judeţean, va stârni o serie de controverse. Încă de la început doresc să vă anunţ că această propunere nu ţine cont neapărat de vreo împărţire administrativ-teritorială de ordin istoric, ci are la bază o serie de proiecte şi activităţi pe care judeţele componente le au în comun, de ordin economic, de infrastructură, social, turistic şi cultural. În condiţiile în care necesitatea implementării unui proiect de regionalizare pleacă de la un argument bazat pe accesarea de fonduri europene pentru proiecte regionale, mi se pare just ca acestea să fie criteriile care să stea la baza acestui proces.

În viziunea mea, România ar trebui împărţită în 10 regiuni, acest număr reieşind prin aplicarea unor criterii existente de ordin demografice, de activităţi comune şi, de ce nu, de dezvoltare. Consider, de asemenea, că regiunile trebuie să aibă un nume specific, pe baza căruia se poate dezbate îndelungat, însă spre simplificare am ales să denumesc aceste regiuni în funcţie de numele capitalei regionale. Voi enunţa în continuare judeţele componente ale fiecărei regiuni, capitala acesteia şi datele demografice:

1.Regiunea I - Timişoara

-Judeţe componente: Arad, Caraş-Severin, Timiş;

-Capitala regiunii: Timişoara;

-Populaţie: 1.473.116 locuitori.

2.Regiunea II - Sibiu

-Judeţe componente: Alba, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea;

-Capitala regiunii: Sibiu;

-Populaţie: 2.090.738 locuitori.

3.Regiunea III - Craiova

-Judeţe componente: Dolj, Giurgiu, Mehedinţi, Olt, Teleorman;

-Capitala regiunii: Craiova;

-Populaţie: 2.264.121 locuitori.

4.Regiunea IV - Bucureşti

-Judeţe componente: Ilfov şi Municipiul Bucureşti;

-Capitala regiunii: Bucureşti;

-Populaţie: 2.242.377 locuitori.

5.Regiunea V - Constanţa

-Judeţe componente: Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Tulcea;

-Capitala regiunii: Constanţa;

-Populaţie: 1.966.006.

6.Regiunea VI - Ploieşti

-Judeţe componente: Argeş, Buzău, Dâmboviţa, Prahova;

-Capitala regiunii: Ploieşti;

-Populaţie: 2.520.547 locuitori.

7.Regiunea VII - Bacău

-Judeţe componente: Bacău, Galaţi, Vaslui, Vrancea;

-Capitala regiunii: Bacău;

-Populaţie: 2.127.058 locuitori.

8.Regiunea VIII - Iaşi

-Judeţe componente: Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava;

-Capitala regiunii: Iaşi;

-Populaţie: 2.512.695 locuitori.

9.Regiunea IX - Braşov

-Judeţe componente: Braşov, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Harghita, Mureş;

-Capitala regiunii: Braşov;

-Populaţie: 2.046.207 locuitori.

10.Regiunea X - Cluj

-Judeţe componente: Bihor, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj;

-Capitala regiunii: Cluj;

-Populaţie: 2.428.407 locuitori.

prin intermediul acestei declaraţii politice doresc să lansez în dezbatere publică acest proiect al meu de regionalizare, în speranţa că, indiferent de opţiunile dumneavoastră, vă veţi exprima punctele de vedere. Recunosc că nu am pretenţia ca acest proiect este ideal, însă prin opţiunile şi părerile dumneavoastră acesta poate fi îmbunătăţit şi, dacă va avea suportul politic şi decizional necesar, chiar şi implementat.

Domnul Călin Potor:

"Procurorii-şefi ai Parchetului General şi DNA vor fi desemnaţi cu acordul PNL"

Ministerul Justiţiei este responsabilitatea politică a Partidului Naţional Liberal, iar numirile procurorilor-şefi de la Parchetul General şi DNA se vor face după ce PNL va numi un nou ministru al justiţiei. Problema cedării Ministerului Justiţiei de către PNL a fost una falsă, lansată probabil în scopul de a destabiliza USL.

La nivelul Uniunii, nu s-a pus niciodată problema renunţării PNL la Ministerul Justiţiei, să fie clar pentru toată lumea. După cum bine spunea preşedintele Crin Antonescu, dacă premierul va face propunerile în calitate de ministru al justiţiei, iar doamna Laura Codruţa Kovesi va figura printre ele, este posibil ca PNL să renunţe de tot la Ministerul Justiţiei.

În opinia mea, şi nu numai a mea, toată mascarada mediatică din ultimele zile a avut ca ţintă PNL. S-au lansat tot felul de brambureli inexistente, de trocuri politice neverosimile, de schimburi ca în iarmaroc, fapte care nu caracterizează în niciun fel USL. Toate prostiile vehiculate, cum ar fi că iau liberalii marile proiecte, că domnul Şova intră în şomaj ca ministru, că PNL va lua şi Apărarea, şi Internele, că apoi le va comasa etc., etc., sunt elucubraţii demne de nişte minţi bolnave.

În aceste condiţii, PNL reafirmă că nu va renunţa la conducerea Ministerului Justiţiei şi va găsi persoana potrivită pentru acest portofoliu, care să fie agreată şi de premierul Victor Ponta, şi de preşedintele ţării. În mod sigur va fi o persoană fără pată în ceea ce priveşte mapa profesională. Există persoane competente în Partidul Naţional Liberal, cu anvergura necesară pentru a ocupa acest portofoliu, iar în câteva zile o să fie desemnat cel mai potrivit. Cât despre previziunile sumbre ale viitorului Uniunii Social-Liberale, pot să spun doar că detractorii mai au mult şi bine de aşteptat până la scindarea alianţei de la guvernare. Avem multe de făcut pentru România şi pentru români şi vom face treabă în ciuda bocitoarelor care ne cântă prohodul încă dinaintea înfiinţării USL.

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Reforma sistemului sanitar reprezintă unul dintre obiectivele esenţiale ale Guvernului USL, asumat şi în programul de guvernare, cu impact şi aşteptări majore pentru tot ceea ce reprezintă şi însumează lumea medicală, dar mai ales pentru pacienţi, ca beneficiari ai politicilor în domeniul sănătăţii.

Şi în acest domeniu, ca în multe altele, fosta guvernare şi-a lăsat amprenta serios, din păcate într-un mod dezastruos, din cauza incompetenţei şi a lipsei de responsabilitate a celor care au condus acest sistem între 2009 şi 2011. Aceasta este realitatea resimţită de toţi cei care sunt nevoiţi să apeleze la asistenţă şi servicii medicale în ziua de azi, aceasta este şi una dintre concluziile dezbaterii pe care am organizat-o de curând, în calitate de deputat al PNL, la sediul Primăriei din Haţeg, privind greutăţile întâmpinate de unităţile sanitare mai ales pe plan local.

La întâlnire au participat toţi factorii de decizie locali, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, domnul Mircea Moloţ, primarii unităţilor administrativ-teritoriale de pe Valea Haţegului, reprezentanţii conducerii Spitalului Orăşenesc, precum şi domnul deputat Horia Cristian, membru al Comisiei pentru sănătate, pe care l-am invitat special, având în vedere expertiza şi interesul profesional manifestate în domeniul sanitar.

Dezbaterile au pornit de la analiza situaţiei actuale a Spitalului Orăşenesc, marcată de arierate, de datorii acumulate în timp şi de lipsa fondurilor necesare desfăşurării unei activităţii medicale normale, pentru o populaţie de 50.000 - 60.000 de oameni, practic întreaga populaţie de pe Valea Haţegului deservită de unitatea spitalicească.

Discuţiile s-au axat însă cu prioritate pe identificarea de către participanţi a soluţiilor administrative şi financiare, care să permită menţinerea în funcţiune a acestei unităţi spitaliceşti, atât de importantă şi de necesară pentru locuitorii din Valea Haţegului, în condiţiile unui buget restrâns şi a unor resurse financiare limitate.

Una dintre concluziile acestei întâlniri a fost aceea că noua reformă a sistemului sanitar anunţată de ministrul sănătăţii, domnul Eugen Nicolăescu, nu mai poate fi amânată, fiind indispensabilă pentru interesul pacienţilor, care va fi mai bine satisfăcut prin utilizarea raţională a fondurilor alocate, chiar şi în condiţiile unei austerităţi economice, dacă se renunţă la idei preconcepute privind managementul unităţilor sanitare.

O altă concluzie se referă la lipsa de comunicare între structurile de management ale unităţilor sanitare, centrale şi locale.

Este motivul pentru care solicit actualei conduceri a Ministerului Sănătăţii să analizeze, în contextul reformei sistemului sanitar, posibilitatea adoptării de măsuri care să relanseze şi să permanentizeze comunicarea între structurile de management sanitar, mai ales că modificările de substanţă anunţate au nevoie de susţinerea profesională a managerilor din teritoriu în derularea lor.

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Reducerea TVA la 9% pentru pâine, un semnal că România are drept prioritate agricultura"

Dezbaterea iscată în jurul ideii dacă să reducem sau nu TVA-ul la pâine la 9% începând cu 1 iulie trebuie să conţină două elemente de analiză semnificative. Pe de o parte, impactul bugetar pe care îl va avea această măsură în primă instanţă, dar şi pe termen mediu şi lung. Pe de altă parte, în ce măsură o asemenea decizie poate genera un model economic care poate fi folosit pentru stimularea altor ramuri ale economiei naţionale.

În ceea ce priveşte impactul asupra veniturilor încasate de Ministerul de Finanţe, există două presupoziţii diferite: 1. Cea a Fondului Monetar Internaţional, care sugerează că baza de impozitare nu se va lărgi suficient pentru a acoperi minusul de încasări ca rezultat al unui TVA mai mic. Practic, pentru a se încasa aceleaşi resurse, având în vedere reducerea cu 15% a TVA, ar trebui ca vânzările fiscalizate să crească cu 166%, ceea ce, din perspectiva limitării în timp a programului-pilot poate fi greu de crezut. 2. Cea a producătorilor şi a unei bune părţi a decidenţilor politici, care sugerează că, pe termen lung, pot să se obţină mai multe venituri la buget, prin simplul fapt vor fi mai mulţi producători care să plătească taxe şi impozite la stat. Această a doua variantă se bazează în bună măsură pe faptul că pâinea şi produsele cerealiere sunt în foarte bună măsură nefiscalizate.

Impactul bugetar maximal al unei asemenea măsuri pentru şase luni este de 200 de milioane de lei. Practic, dacă nu se iese din zona economiei gri, statul pierde aproape 50 de milioane de euro. În condiţiile acestea, consider că riscul merită asumat. Din două motive: suma nu este într-atât de mare încât să nu poată fi suplinită de la bugetul de stat şi implementarea proiectului-pilot poate arăta în ce măsură reducerea TVA-ului pentru toate alimentele de bază poate fi aplicată. Vom vedea în momentul respectiv care este capacitatea Finanţelor de a colecta TVA-ul, dar şi disponibilitatea celor care operează pe piaţa produselor de panificaţie de a merge în zona fiscalizată a economiei.

Dacă la asta adăugăm şi perspectiva politică, USL promiţând în campania electorală că va lua această decizie, avem o imagine clară că acest demers trebuie făcut. Riscul poate fi acoperit de eventualul profit sau de scăderea preţului la pâine, care se doreşte a fi un efect clar.

Dincolo de aspecte strict financiare ale acestei măsuri, trebuie să vorbim şi despre capacitatea statului de a stimula ramurile economice cu potenţial. Când analizăm efectele acestui program-pilot nu trebuie să ne gândim numai la încasările bugetare obţinute în această perioadă. Trebuie să avem în vedere şi posibila creştere a investiţiilor în agricultură şi dezvoltarea pe termen lung a acestui sector economic. Există un studiu publicat care arată că putem ajunge cu agricultura la un nivel de 25 de miliarde de euro anual (peste 20% din PIB) faţă de cele 8 miliarde din acest moment. Dacă statul dă un semnal prin această măsură care este primit ca atare şi de investitori, atunci efectele pozitive pot fi semnificativ mai importante decât cele 200 de milioane de lei ca impact bugetar al reducerii TVA la produse de panificaţie.

Trebuie să renunţăm să privim economia naţională ca un contabil şi să avem o raportare strategică. Asta înseamnă să ne concentrăm pe zone care ne pot fi favorabile şi care pot progresa semnificativ. Dintr-o asemenea perspectivă, semnalele fiscale funcţionează ca elemente de comunicare semnificative pentru posibilii investitori.

Concluzia mea este simplă: trebuie să reducem TVA-ul la pâine chiar dacă am putea pierde 200 de milioane de lei, pentru a genera un interes din partea investitorilor şi a le transmite acestora un semnal clar că România mizează pe agricultură şi toţi cei care se vor implica în acest sector economic vor primi stimulente din partea statului

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"MS ordonă: tăiaţi fondurile de la urgenţă!"

Cei din UPU sunt transformaţi prin acest ordin în sclavi pe plantaţia ministerială, ce lucrează "voluntar" în ture de 12 ore chiar şi în zilele libere, dar cu salarii reduse cu 25%. Tot ei devin ţinta nemulţumirii pacienţilor pentru creşterea timpilor de aşteptare sau acarii Păun ai ministerului atunci când suprasoliticitarea va duce la malpraxis.

Medicii din celelalte specialităţi ce intervin în urgenţă îşi desfăşoară activitatea pe sistemul ture şi gărzi, pe când cei din structurile de urgenţă sunt obligaţi prin acest ordin să respecte alt program, ce prevede ture de 12 ore de zi sau noapte, chiar şi în zilele libere legal, fără a li se plăti gărzile.

Concret, înlocuirea programului legal de 8 ore şi garda (pentru asigurarea continuităţii activităţii medicale) cu cele 12 ore tură are consecinţe negative atât asupra pacienţilor, cât şi asupra personalului din UPU.

introducerea sistemului de ture în UPU a dus la creşterea timpilor de aşteptare, pentru că în momentul predării-preluării turei activitatea este adesea blocată, iar pacienţii rămân cu orele nesupravegheaţi în sălile aşteptare, cu risc major de complicaţii şi deces. Nu trebuie uitate implicaţiile medico-legale, pacienţii fiind pasaţi din medic în medic până la internare şi nu se mai ştie clar cine răspunde de finalitatea unui astfel de caz.

programul în ture de 12 ore indiferent de zi sau noapte, în mod obligatoriu chiar şi în zilele libere, poziţionate eventual la bunul- plac al unui şef numit pe criterii ce nu au legătură cu activitatea medicală, duce la modificări majore de ritm biologic şi suprasolicitare, cu risc de eroare medicală şi malpraxis. Totodată, în acest mod este distrusă orice intenţie de viaţă personală sau de familie. Neplata orelor suplimentare de gardă va duce la o scădere a salariilor cu cel puţin 25%. Nu mai miră pe nimeni că cei din urgenţă vor prefera să se reorienteze spre alte specialităţi sau spre alte ţări, ceea ce va accentua deficitul enorm de personal ce lucrează în urgenţă.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"10 motive şi 5 riscuri pentru educaţia pentru sănătate"

10 motive pentru necesitatea orelor de educaţie pentru sănătate în unităţile de învăţământ:

1.locul 1 în Europa mortalitate cauzată de întreruperi de sarcină;

2.locul 1 în lume la abandonul de copii în maternităţi;

3.locul 1 în lume la rata mortalităţii infantile;

4.locul 1 în Europa şi 2 în lume la avorturi primitive;

5.locul 1 în Europa la bolnavii de hepatită B şi C;

6.locul 1 în Europa şi 3 la nivel mondial la bolnavii de tuberculoză;

7.locul 1 în Europa la cancerul de col uterin;

8.locul 1 în lume la incidenţa bolilor cardiovasculare;

9.ultimul loc în Europa la donatori de organe;

10.ultimul loc în Europa la prevenirea gripei.

Sunt în continuă creştere comportamentele de risc la tineri, precum consumul de alcool şi droguri, reflectate în creşterea absenteismului, abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile. Educaţia necorespunzătoare în domeniul sănătăţii reproducerii a dus la creşterea comportamentelor sexuale de risc legate atât de vârsta începerii vieţii sexuale, lipsa mijloacelor de protecţie sau parteneri multipli, tradus prin creşterea numărului de mame minore, şi la patru nedorite locuri fruntaşe la nivel european şi mondial: mortalitate prin avort, mame minore, abandon de copii în maternităţi şi mortalitate infantilă.

În România tot podiumul cauzelor de deces e ocupat de afecţiuni asociate cu factori de risc cu determinism comportamental (fumat, alimentaţie, sedentarism, obezitate, relaţii sexuale neprotejate) corectabili prin educaţie şi sunt reprezentate de boli cardiovasculare (733,06 decese/100.000 locuitori), tumorale (186,86 decese/100.000 locuitori), boli respiratorii şi digestive (câte 69,25 decese/100.000 locuitori).

Cele mai frecvente dintre comportamentele de risc în România cuprind:

1. fumatul: incidenţa acestuia este în creştere, în special la grupa de vârstă de 18-19 ani, şi s-a ajuns ca o treime din femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani şi mai mult de jumătate din bărbaţii de aceeaşi vârstă să fie fumători activi;

2. consumul de alcool e în creştere la tinerii adulţi şi în special la tinerele femei şi s-a ajuns ca un sfert din femei şi trei sferturi din bărbaţi să consume în fiecare zi alcool;

3. comportament sexual (precoce, cu parteneri multipli, neprotejat, mame minore, avorturi la cerere):

a) peste jumătate (56,3%) din tinerele sub 20 ani şi majoritatea (80,5%)% dintre tinerii de aceeaşi vârstă şi-au început viaţa sexuală, iar peste o treime (34%) dintre femei şi majoritatea bărbaţilor (86%) declară relaţii sexuale cu parteneri multipli, mergând în cazul bărbaţilor la mai mult de patru partenere (62%) sau chiar mai mult de zece (27%);

b) riscul bolilor cu transmisie sexuală este subestimat, 75% dintre femei şi 69% dintre bărbaţi consideră foarte scăzut sau inexistent riscul infectării, iar adolescenţii le consideră foarte uşor curabile;

c) cele 8500 de mame minore din fiecare an ne situează pe primul loc în Europa. S-a ajuns la situaţia în care din 1000 de femei care nasc 43 sunt minore. Mamele minore au risc crescut de avort, iar dacă reuşesc să ducă sarcina până la capăt există riscul major ca nou- născutul să fie abandonat, iar tânăra mamă să aibă dificultăţi de integrare socială. Cei peste 40000 de copii abandonaţi în România la care se adaugă alţi 300000 lăsaţi în grija rudelor sunt dovada amplorii acestui fenomen;

d) în România o sarcină nedorită este întreruptă la fiecare cinci minute, şi sunt peste 100000 de avorturi în fiecare an. În loc să ne preocupe politicile naţionale privind sănătatea reproducerii şi să alocăm fonduri pentru profilaxia sarcinilor nedorite, am ajuns în situaţia în care cheltuim peste cinci milioane de euro pentru avorturi, adică de zece ori mai mult decât suma alocată prevenţiei;

4. comportament alimentar: se estimează că peste 50% din populaţia României este supraponderală datorită comportamentului alimentar nesănătos şi sedetarismului, iar alimentaţia reprezintă un important factor de risc pentru afecţiuni cardiovasculare şi metabolice;

5. comportamente preventive sau mai precis absenţa lor. Controalele medicale de rutină sunt deficitare, inclusiv pentru screeningul cancerului de col uterin, unde mai puţin de o cincime din femei şi-au efectuat vreodată un test, iar mai puţin de jumătate dintre femeile cu vârste cuprinse între 15 şi 44 de ani nu cunosc sau nu aplică tehnici simple palpatorii pentru depistarea precoce a cancerului mamar.

În multe ţări educaţia pentru sănătate este obligatorie în şcoli, începând din clasa întâi până într-a douăsprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe şi materiale didactice adecvate vârstei. Educaţia pentru sănătate permite celui ce urmează o instituţie de învăţământ să dezvolte cunoştinţele, deprinderile şi abilităţile necesare păstrării şi ameliorării sănătăţii, profilaxiei bolilor şi prevenţiei comportamentelor de risc, dar şi a celor utile acordării primului ajutor.

Pentru a deveni cu adevărat eficient, acest program trebuie să depăşească etapa informării sporadice şi superficiale. Acest lucru se poate realiza doar prin transformarea educaţiei pentru sănătate în disciplină obligatorie, predată de personal specializat, în toate instituţiile de învăţământ.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Apel pentru susţinerea dublării salariilor rezidenţilor"

România este ţara cu cei mai puţini medici din UE (doar doi la mia de locuitori, la jumătate din media europeană), dar totodată şi cea mai mare exportatoare de medici.

Medicii rezidenţi câştigă doar cinci lei (1,38 euro) pe oră, de zece ori mai puţin decât un coleg din occident şi după 3-7 ani de umilinţe aleg o altă ţară în care pot avea un trai decent.

Pierderile bugetare provocate de pregătirea celor 8000 de medicinişti care au ales străinătatea ajung la 64 de milioane de euro şi depăşesc cu mult sumele necesare dublării salariilor rezidenţilor.

Proiectul de act normativ introduce o nouă opţiune pentru absolvenţii admişi la examenul de rezidenţiat: remuneraţia sub formă de bursă de studii acordată de ministerul educaţiei. Această formă de plată va duce la dublarea salariilor rezidenţilor, condiţionat de obligaţia de a lucra minimum cinci ani în ţară la o unitate sanitară publică din momentul obţinerii titlului de specialist. Cei care optează pentru această formă de rezidenţiat vor avea condiţii mai bune pe perioada studiilor, se vor putea pregăti mai bine şi vor rămâne în România.

Statul va câştiga prin faptul că aceşti oameni vor asigura specialităţile deficitare în zone deficitare, vor plăti taxe şi impozite şi, nu în ultimul rând, se vor menţine în ţară banii cheltuiţi pe formarea profesională.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Desfiinţarea CAS potenţează frauda"

Corupţia, subfinanţarea şi calitatea slabă a serviciilor medicale sunt cele trei boli ale sistemului medical. M-am întrebat mereu cum aceleaşi servicii de laborator sau imagistice nu sunt rentabile atunci când sunt făcute de spitale, dar devin brusc aducătoare de profit atunci când funcţionează tot pe baza biletelor de trimitere în sistemul privat. Azi am avut răspunsul când am văzut cum sunt volatilizaţi sute de mii de euro din bugetul casei de asigurări de sănătate.

Reforma TV a oficialilor din sănătate nu a adus nimic bun sistemului. Nu am văzut nici construirea de spitale regionale şi nici redeschiderea vreunui spital închis politic, nici rezolvarea problemei terapiei pacienţilor oncologici sau a lipsei vaccinurilor esenţiale şi nici mărirea salariilor rezidenţilor.

O nouă lege a sănătăţii poate rezolva cele trei probleme dar se preferă cârpeli şi experimente fără studii de impact în locul unei soluţii radicale. Pentru a limita lipsa de transparenţă a cheltuielilor din sănătate şi sifonarea banului public pe criterii politice propunem includerea asociaţiilor de pacienţi în consiliile de administraţie ale casei de asigurări de sănătate.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Trei întrebări pentru domnul Nicolăescu"

1. Costurile de administrare a încasării coplăţii (chitanţiere, oameni, raportări, hârtii, birocraţie, depuneri în bancă) ar putea depăşi sumele încasate. Există vreun studiu de impact în acest sens?

2. Ce veţi face cu cei care vor refuza, pe bună dreptate, să plătească o taxă discriminatorie sau vă vor acţiona în instanţă pentru recuperarea sumelor?

3. După cât de bine aţi gestionat frauda de la CAS, credeţi că zece lei reprezintă vreo problemă? Există multiple măsuri de verificare, dar riscul de fraudă creşte din cauza lipsei de personal şi neaplicării cardului naţional de sănătate.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cancerul din programul naţional de oncologie"

Ministerul Sănătăţii a găsit cu uşurinţă un acar Păun vinovat de lipsa citostaticelor de pe piaţa românească şi s-a spălat pe mâini de această problemă în direct la televizor. Interzicerea exportului de medicamente nu va corecta această problemă, întrucât se tratează efectul, şi nu cauza.

Cauzele lipsei medicamentelor ieftine sunt multiple şi ţin de oficialităţi:

1. subfinanţarea programelor naţionale de sănătate a dus la liste de aşteptare incredibile pe care sunt înscrişi sute sau chiar mii de pacienţi. Acest lucru nu e valabil doar pentru pacienţii oncologici, ci şi pentru cei cu hepatita B şi C, spondilita ankilopoetică, hemofilie sau pentru cei care au nevoie de protezare sau intervenţii chirurgicale pe cord. Mai nou se profilează o criză a laptelui praf necesar nou- născuţilor ale căror mame au probleme mari de sănătate;

2. taxa clawback a reuşit două performanţe negative: să fie declarată neconstituţională şi să stimuleze exportul de medicamente ieftine. Proiectul meu legislativ prevede ca ea să fie aplicată doar la preţul de producător, fără a include TVA, şi doar pe volumul comercializat către unităţile sanitare publice;

3. întârzierile de peste un an la decontările de medicamente, atât către producători, cât şi pentru distribuitori, au dus la un paradox legat de supravieţuirea economică a acestora - exportul de medicamente ieftine şi importul de medicamente scumpe;

4. gradul redus de compensare a medicamentelor - avem cea mai mică rată de compensare a medicamentelor din UE, a cărei valoare se situează în jurul a 60%. Prin comparaţie, Spania aflată în criză are o rată de compensare de 94%. În aceste condiţii, pentru o populaţie ce se confruntă cu mari dificultăţi economice, accesul la medicamente este restricţionat;

5. corupţia creează mari dezechilibre pe piaţa medicamentelor. Medicamentele sunt incluse pe lista compensatelor în funcţie de politica de lobby a marilor firme şi nu se aplică criterii transparente de cost - eficienţă.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Programul de profilaxie a distrofiei"

Programul de profilaxie a distrofiei este pus sub semnul întrebării. Unele DSP-uri au primit ordin de la Ministerul Sănătăţii să caute ce a mai rămas din cele 151.202 de kilograme de lapte praf achiziţionate din 2012 pentru a mai umple câteva biberoane golite de guvernanţi.

Acest program de profilaxie a distrofiei la copiii cu vârsta cuprinsă între 0-12 luni constă în acordarea gratuită de lapte praf, pe bază de prescripţie medicală eliberată de medicul de familie, pentru copiii care nu pot fi alăptaţi din motive medicale ale mamelor, precum TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză sau mame infectate cu HIV, iar cantitatea lunară este cuprinsă între 800 şi 2400 grame.

Doar în Iaşi 8000 de copii au nevoie de acest program, iar cei mai mulţi sunt din rural şi cu probleme sociale importante, având mama decedată sau fiind plasaţi în centre de asistenţă socială.

Este responsabilitatea oficialităţilor să rezolve cât mai rapid aceste probleme pentru că eventualele discontinuităţi ale acestui program înseamnă mii de biberoane goale.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Indiferenţa oficialilor dăunează grav sănătăţii"

Vaccinarea anti-HPV are scopul de a preveni infecţia cu papiloma uman virus, care poate determina cancerul de col uterin şi vizează fetiţele de 11 şi 12 ani. Administrarea se face în trei etape, eşalonate la şase luni distanţă şi este esenţială administrarea tuturor celor trei doze.

Cu toate acestea, medicii de familie afirmă existenţa unor mari probleme, întrucât nu există cea de-a treia doză de vaccin, iar fără această doză vaccinarea nu e eficientă.

Probabil că prin iulie oficialii ministerului vor mai găsi vreun acar Păun pe care să-l blameze public şi vor plânge din nou cu aceleaşi lacrimi de crocodil de grija pacienţilor oncologici.

Suntem în luna aprilie şi încă se mai poate preveni colapsul acestui program de vaccinare.

Îi rugăm pe oficialii ministerului să se trezească şi să iasă din birourile sponsorizate de binevoitori pentru a constata realitatea dură cu care se confruntă zilnic pacienţii din România.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Ziua protestelor

în 20 de oraşe din ţară vor avea loc proteste şi manifestaţii împotriva explorării/exploatării gazelor de şist prin fracturare hidraulică. Administraţia locala USL a refuzat cererile repetate ale cetăţenilor care solicitau să organizeze un protest antifraking în faţa primăriei.

Protestele naţionale sunt coordonate si organizate de echipe locale de voluntari, cu implicarea a peste 80 de ONG-uri, şi se solicită interzicerea prin lege a metodei fracturării hidraulice şi realizarea studiului de impact şi asupra mediului.

Oamenii luptă pentru dreptul la un mediu sănătos, la viaţă şi sănătate şi la o corectă informare a cetăţenilor.

Cu toate acestea, cei din USL au interzis protestul şi sunt mari întrebări privind legalitatea refuzului unui drept constituţional, acela de a manifesta liber şi paşnic.

Reprezentaţii USL sunt orbi, surzi şi muţi la problemele oamenilor obişnuiţi şi au uitat promisiunile de campanie.

Consider că mandatul nostru este doar în slujba cetăţeanului şi de aceea am depus un proiect legislativ, susţinut de întregul grup parlamentar, ce prevede interzicerea valorificării gazelor de şist şi vom depune proiecte de hotărâre în toate consiliile locale din judeţ, astfel încât Vasluiul să devină prima zonă liberă de fracturare hidraulică.

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Acuz!"

România nu are în prezent un act normativ pentru reglementarea explorării şi exploatării gazelor de şist şi nici nu interzice explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Moratoriul privind obţinerea de avize şi autorizaţii în acest domeniu a expirat în decembrie 2012.

Sunt prea multe controverse legate de beneficiile şi riscurile legate de valorificarea gazelor de şist, absenţa unor studii de impact, precum şi dorinţa cetăţenilor au dus la acest proiect de act normativ ce îşi propune reglementarea situaţiei juridice în acest domeniu pe baza directivelor europene.

Proiectul meu legislativ prevede interzicerea utilizării fracturării/fisurării hidraulice pentru explorarea şi exploatarea hidrocarburilor gazoase sau lichide pe teritoriul României şi pe platforma teritorială a Mării Negre. Totodată, se prevăd sancţiuni pentru cei care utilizează această tehnică. Fapta de a utiliza fracturarea/ fisurarea hidraulică constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la cinci ani sau cu amendă de la 1.000.000 la 2.000.000 de lei pentru persoanele juridice sau de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoanele fizice.

Doamna Claudia Boghicevici:

"2 aprilie - Ziua internaţională de conştientizare a autismului"

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a vă aduce în atenţie faptul că astăzi, 2 aprilie, este Ziua internaţională de conştientizare a autismului, moment pe care îl consider oportun pentru a vorbi despre această afecţiune. Vreau să mă alătur pe această cale colegilor din domeniul asistenţei sociale care activează în diferite fundaţii şi asociaţii ale societăţii civile şi care desfăşoară în aceste zile evenimente pe această temă. Ele au menirea de a ne face mai conştienţi de incidenţa ridicată a acestei afecţiuni, de gravitatea şi de efectele ei asupra indivizilor, asupra familiei şi asupra societăţii per ansamblu.

Când vorbim de tulburări din spectrul autismului, vorbim de o afecţiune cu o prevalenţă estimată la nivel internaţional de 1 din 100, conform datelor prezentate la Congresul internaţional de autism Europe de la Lisabona din 2003.

Autismul se manifestă încă de la cele mai mici vârste. Diagnosticat la timp, evoluţia acestuia poate fi încetinită, iar şansele copiilor autişti de a se integra în societate, de a avea o familie, un loc de muncă stabil cresc exponenţial. În acest sens, campaniile punctuale de conştientizare asupra acestei afecţiuni, corelate cu o informare permanentă care să ajute părinţii să recunoască la timp simptomele sunt instrumente active de luptă împotriva acestei afecţiuni.

Este un subiect pe care eu îl tratez cu toată responsabilitatea şi seriozitatea unui membru al Comisiei de muncă şi protecţie socială din Parlamentul României.

În acest moment, abordarea problemei autismului în România necesită o raportare la două nivele - unul ar fi cel a serviciilor medicale, iar celălalt trebuie să privească aspectele sociale ale problemei.

Aşadar, să privim întâi la substratul social. Problema priveşte atât persoanele autiste, care sunt rezervate din punctul de vedere al interacţiunii sociale, cât şi persoanele din societate care ar trebui să sprijine integrarea socială, dar şi asimilarea ocupaţională a persoanelor cu autism şi o bună convieţuire cu acestea. De cele mai multe ori noi, ceilalţi, suntem cei care punem mai multe bariere, raportându-ne la persoanele autiste ca la nişte persoane incapabile. Pe lângă faptul că nu este aşa, este, de asemenea, nesănătos, deoarece în acest fel nu vom putea niciodată valorifica potenţialul fiecărui membru al societăţii. Cercetările ştiinţifice ne arată că persoanele cu tulburări din spectrul autist sunt de multe ori nişte persoane cu un nivel de inteligenţă peste medie, cu o memorie foarte dezvoltată şi capabili de raţionamente matematice pe care niciun om obişnuit nu le poate face. Pentru a depăşi toate aceste prejudecăţi, avem nevoie în primul rând de informare corectă referitoare la această afecţiune, urmată de o autoeducare a noastră şi a societăţii.

În ce priveşte serviciile medicale de diagnosticare şi recuperare, acestea încă sunt în stadiul de servicii inaccesibile celei mai mari părţi a copiilor din România care suferă de autism. Motivul principal şi, din păcate, cel mai greu de combătut este cel al preţurilor ridicate ale acestor servicii.

Chiar dacă cele mai recente terapii de recuperare sunt acum disponibile şi în ţara noastră, costurile pe care trebuie să le plătească un părinte pentru acestea sunt un impediment major. Terapiile sunt unele complexe, presupunând o gamă largă de intervenţii. Pentru a înţelege mai bine, vă dau ca exemplu terapia ABA (Analiza Comportamentală Aplicată). Aceasta asigură şanse de recuperare până la 47%, însă costurile se ridică la 1000-2000 de euro pe lună, în condiţiile în care ajutorul social pentru un copil cu autism este în medie de 100 de euro pe lună. Avem într-adevăr o serie de fundaţii care asigură astfel de terapii la nişte costuri mai tolerabile, datorită unor sponsori generoşi, însă numărul acestora este insuficient faţă de numărul de cazuri de autism din momentul de faţă.

În întâmpinarea acestor probleme, cred că una dintre soluţii ar fi implicarea mai mare a instituţiilor statului în atragerea şi alocarea de fonduri pentru aceste terapii. În plus, cred în general în crearea şi întărirea parteneriatelor public-private ca una dintre cele mai viabile soluţii pentru servicii sociale la standarde de calitate şi preţuri suportabile. Cred, de asemenea, în nevoia întăririi locului şi rolului Bisericii în prestarea serviciilor de asistenţă socială, astfel încât statul să împartă eficient responsabilitatea în acest domeniu. În acest sens, vă invit ca împreună să contribuim la un cadru legal care să susţină un astfel de efort sinergetic al tuturor acestor actori.

Domnul Erland Cocei:

Una dintre măsurile importante anunţate de actuala guvernare, chiar din perioada de opoziţie, şi care este asumată prin programul de guvernare, este reducerea TVA-ului la pâine, unul dintre produsele alimentare de bază. Propunerea a fost discutată şi cu reprezentanţii internaţionali ai FMI, Uniunii Europene şi Băncii Mondiale, prezenţi la Bucureşti la începutul anului, şi a fost agreată pentru a intra în vigoare începând cu 1 iulie 2013, sub formă de proiect-pilot.

Încă din stadiul dezbaterii, măsura a creat aşteptări majore în rândul beneficiarilor, mai ales a celor cu venituri reduse, dar şi pentru producători, care au posibilitatea astfel de a deveni competitivi pe o piaţă liberă şi de a furniza populaţiei produse de calitate. De asemenea, această decizie va avea un impact pozitiv pentru industria de panificaţie, prin diminuarea mult discutatei evaziuni din domeniu, dar şi pentru economia românească, care va beneficia de pe urmele combaterii acestui fenomen.

Ca atare, informaţiile potrivit cărora nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru un TVA redus la pâine şi care au fost lansate pe piaţă în ultimele zile, tocmai pentru a discredita această măsură, sunt false.

Reducerea TVA de la 24% la 9% la făină şi pâine, pe tot lanţul de producţie şi desfacere, de la moară până la momentul în care pâinea ajunge la consumator, este o decizie politică, parte a înţelegerii cu FMI, care va fi implementată de la 1 iulie, mai întâi sub formă de proiect-pilot, urmând ca la sfârşitul anului Guvernul să facă o analiză a impactului financiar după 6 luni de aplicare.

Am convingerea că această măsură va produce efecte benefice pentru cetăţeni, prin reducerea preţului de achiziţie la pâine, prin creşterea gradului de îmbunătăţire a colectării şi reducerea, totodată, a evaziunii fiscale, fiind în acelaşi timp un argument pentru reducerea TVA-ului şi la alte produse de bază.

Doamna Cornelia Negruţ:

"Indemnizaţia persoanelor cu handicap grav din naştere trebuie indexată"

Am primit o scrisoare emoţionantă din partea domnului Marian Cârstoiu, din municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, unul dintre oamenii care sesizează nedreptăţile petrecute în România în ultimii ani. Doleanţa acestuia este adresată Guvernului, care ar trebui să indexeze indemnizaţia lunară de handicap a persoanelor cu handicap grav din naştere de 200 de lei. Aceasta nu a mai fost indexată de şapte ani, cu toate că legea prevedea obligativitatea indexării: "Art. 58 alin. (13) din Legea nr.448/2006 -Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului".

Petentul susţine că Guvernul trebuie să ia în calcul necesitatea unui paragraf special în lege, dedicat persoanelor cu handicap din naştere, paragraf necesar în vederea diferenţierii clare la nivel de indemnizaţie a categoriei persoanelor cu handicap din naştere care au ca unic venit indemnizaţia de 200 de lei, faţă de cei cu handicap dobândit, care au şi alte venituri în afara indemnizaţiei de handicap (pensie de invaliditate de la locul de muncă, pentru că până la dobândirea handicapului a putut să muncească). Mai mult, domnul Marian Cârstoiu susţine că diferenţierea este necesară deoarece astfel legea poate să-i apere pe cei care au cu adevărat nevoie. În prezent, după cum ştiţi, persoana cu handicap din naştere nu există separat în lege, este pusă "la grămadă" cu celelalte categorii de handicap, nu are niciun statut, drept pentru care este discriminată şi are de suferit.

Este evident că legea actuală face o mare nedreptate persoanelor cu handicap grav înnăscut, având în vedere că persoanele în cauză nu vor putea munci niciodată şi vor fi condamnate să trăiască din indemnizaţia de 200 de lei/lunar. În plus, aceşti oameni cu handicap grav din naştere sunt târâţi abuziv de la o comisie la alta, împreună cu cei care au dobândit handicapul în decursul vieţii şi au şi alte venituri, astfel ajungându-se la confuzia că şi persoanele cu handicap grav din naştere ar avea alte venituri sau pensii suplimentare. Din cauza acestei confuzii, indemnizaţia de 200 de lei a persoanelor cu handicap din naştere nu se mai indexează, iar posesorii acesteia au ajuns la capătul răbdării.

Din nefericire, nici măcar ONG-urile care ar trebui să apere şi să lupte pentru drepturile acestor persoane nu fac mare lucru. Statul nu mai are bani pentru a indexa indemnizaţia celor cu handicap din naştere şi din cauza realităţii crunte din România conform căreia, peste noapte, o serie de oameni sănătoşi au intrat în posesia unor certificate de handicap dobândit. Consider că Guvernul României şi ministerul de resort trebuie să indexeze de urgenţă pensiile persoanelor cu handicap din naştere şi, în acest sens, am înaintat o solicitare oficială pentru indexarea acestor pensii concomitent cu cele de stat.

Domnul Petru Movilă:

"USL confirmă faptul că măsurile de criză luate de PDL au fost cele corecte"

În urmă cu aproape un an, USL, prin vocile parlamentarilor şi la unison cu cele ale susţinătorilor alianţei, tuna şi fulgera împotriva guvernării PDL, pusă la zid pentru aducerea în discuţie a coplăţii, a regionalizării, a impozitului forfetar, a taxei de mediu sau pentru disponibilizările din sistemul bugetar.

Nu cred că există emisiune la care să nu fi auzit cum abominabilele măsuri ale PDL, precum impozitul forfetar sau coplata, urmau să pornească un adevărat genocid în rândul românilor. Să nu uităm că am fost martori şi la greve parlamentare, făcute pe bani publici, pentru a sublinia îndârjirea cu care USL se opunea acestor măsuri luate pe timp de criză.

Astăzi, coplata, regionalizarea, impozitul forfetar, disponibilizările sunt în continuare în agenda Guvernului, doar că de data aceasta condus de Victor Ponta.

La 100 de zile de guvernare, Guvernul Ponta arată că opoziţia USL a fost bazată doar pe populism ieftin şi demagogie. În mai anul trecut, când au venit la putere, cei doi colideri ai USL au cerut răgaz până la câştigarea alegerilor din decembrie, susţinând că au la dispoziţie un mandat limitat în care nu-şi pot pune în practică proiectele.

În 2013, dragi colegi, USL se loveşte de zidul dur al realităţii economice. Drept urmare, după ce au prezentat alegătorilor o ofertă generoasă, plină de reduceri de taxe şi de majorări salariale, până la acest moment, PSD şi PNL nu au făcut decât contrariul. Să nu uităm şi faptul că în rândul angajaţilor din sistemul bugetar a început să se instaleze teama de noi concedieri, deşi USL a mizat în campanie în primul rând pe suportul acestora.

Într-un mod paradoxal, însă, în timp ce ministrul economiei, mai nou cunoscut sub denumirea de ministrul "Plafar", publică ordonanţe de urgenţă care prevăd disponibilizări masive în companiile de stat din domeniul energiei, Comisia de muncă a Senatului a iniţiat deblocarea posturilor în sistemul bugetar.

Guvernul USL ne-a servit una caldă şi una rece, anunţul lui Ponta de reducere cu 15% a cheltuielilor de personal şi, implicit, diminuarea numărului de posturi fiind îndulcit, aparent, de nişte viitoare angajări în rândul unor instituţii care şi aşa nu au cu ce să-şi plătească angajaţii până la sfârşitul anului.

La începutul crizei existau aproape 1,4 milioane de bugetari pentru care statul plătea 11,7 miliarde de euro anual. An de an, numărul a scăzut, cauza principală fiind cea a pensionărilor. S-a ajuns ca, în 2012, numărul lor să fie de 1,18 milioane de angajaţi, sub cifra impusă şi de către FMI, în negocierile dintre cele două părţi.

Nu mai păcăliţi electoratul, stimaţi colegi USL, şi nu le mai serviţi speranţe false acoperind faptul că sunteţi depăşiţi de situaţie. A trecut aproape un an de când nu aţi reuşit decât să confirmaţi faptul că măsurile dure, de criză, luate de guvernele PDL au fost corecte.

A trecut de mult momentul în care trebuia să arătaţi românilor că sunteţi demni de cele 70 de procente de la alegeri. Asumaţi-vă acest lucru şi nu vă mai ascundeţi în spatele discursurilor politicianiste, pline de superficialitate şi populism.

Domnul Ion Diniţă:

"Apel la încredere în produsele alimentare româneşti!"

Asistăm de săptămâni bune la o adevărată isterie a siguranţei alimentare, în urma repetatelor scandaluri care au avut drept ţintă producţia alimentară autohtonă. În realitate, în opinia specialiştilor din industria alimentară, precum şi a politicienilor de bună-credinţă, apariţia acestor alerte a fost generată de lupta acerbă pentru deţinerea controlului pieţei de producţie, valorificare şi desfacere a produselor alimentare de larg consum. Consider că România a devenit fără vină oaia neagră a Europei din punct de vedere al alertelor alimentare în mod intenţionat şi cu rea-voinţă. Verificările autorităţilor abilitate au arătat, fără echivoc, că marea majoritate a acuzelor lansate împotriva producătorilor români au fost false şi lipsite de temei real. S-a demonstrat că România nu are vreo problemă majoră de nerezolvat în domeniul producţiei, toate potenţialele ilegalităţi fiind eronate. Aceste evenimente au fost, de asemenea, adevărate procese de intenţie ale unora pentru a distruge probitatea profesională a producătorilor români, recunoscuţi deja pe plan internaţional. Din fericire, s-a dovedit că România nu a avut nicio vină în scandalul internaţional al cărnii de cal, carnea de curcan de la Braşov reclamată de Germania ca având un conţinut periculos de antibiotice a fost în regulă, iar laptele din comerţ nu prezintă niciun pericol pentru consumul populaţiei.

Unul din principalele roluri ale parlamentarilor este acela de a veghea la buna funcţionare a instituţiilor statului. În acest sens, m-am pronunţat pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie a fiecărei societăţi cu profil agroalimentar care a fost acuzată pe nedrept. Este limpede că scandalurile alimentare, amplificate până la paroxism, nu au fost întâmplătoare, ele reprezentând un atac incredibil la adresa industriei alimentare româneşti. Pe bună dreptate, producătorii serioşi se întreabă dacă nu se doreşte ca România să importe din ce în ce mai mult, dacă nu există un interes major pentru a scoate în afara comerţului produsele autohtone. Unul dintre scopuri a fost, din păcate, atins, românii fiind bulversaţi de apariţia aproape zilnică a unor alerte alimentare şi pierzând timp preţios cu verificarea coşului zilnic.

Sunt convins că autorităţile statului român vor acţiona cu profesionalism, pentru a apăra atât industria internă, cât şi încrederea populaţiei în produsele româneşti. Guvernul României, prin instituţiile abilitate de profil, are obligaţia de a reacţiona prompt şi fundamentat şi de a evita apariţia unor astfel de evenimente nedorite, atât pentru industria românească, cât şi pentru siguranţa alimentară a populaţie. În paralel, cred că fiecare român este dator să susţină produsele româneşti, să le consumăm cu încredere de pe rafturile magazinelor. Mai ales persoanele reprezentative ale fiecărei comunităţi, mă refer la primari, preoţi, medici sau învăţători, trebuie să determine populaţia să aibă încredere în produsele româneşti. Doar aşa vom reuşi cu toţii să dăm un exemplu că nu putem fi induşi în eroare de cei care au intenţia să distrugă industria alimentară autohtonă.

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

"Mişcarea Populară - marcă înregistrată Băsescu"

Faptul că Traian Băsescu ştia de multă vreme că a reuşit cu brio distrugerea iremediabilă a PDL este un lucru probat, fără doar şi poate, de gestul fiicei sale, Ioana Băsescu, făcut încă din anul 2011, când aceasta a înregistrat atunci la OSIM, marca "Mişcarea Populară".

Cred că acum este chiar o certitudine ideea că implicările ulterioare ale preşedintelui Băsescu în susţinerea PDL au fost doar veritabile jocuri de scenă sau nişte ticluite blufuri, aruncate pe piaţă doar pentru a-şi masca vina majoră pe care dumnealui o are în ceea ce priveşte implozia actuală a PDL.

Să ne aducem aminte, în acest sens, cine a făcut şi desfăcut cele 5 iresponsabile guverne ale PDL, între anii 2008 şi 2012, cine a tolerat corupţia fulminantă practicată de unii foşti demnitari pd-lişti sau cine a luat, peste noapte, deciziile de tăiere a salariilor, de creştere a TVA, de ciopârţire ilegală a pensiilor şi a altor drepturi sociale sau cine a închis ochii, nefăcând nici cel mai mic zgomot, în timp ce marile companii de stat erau devalizate, la propriu, de către ai săi protejaţi.

Bineînţeles că toate acestea nu au fost nicidecum bile albe, din punct de vedere electoral, pentru PDL, partidul său de buzunar, ci mai degrabă capcane întinse, atât cetăţenilor acestei ţări, care au suportat integral toate costurile usturătoare ale nefastelor decizii ale preşedintelui, dar şi muniţie cu efect întârziat, aruncată în curtea PDL, care a sfârşit acum prin dezintegrare.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu-i plâng de milă unui partid care a acceptat necondiţionat toate faptele prezidenţiale, indiferent cât de mult rău au făcut acestea ţării şi, implicit, cetăţenilor săi, prin acest mod de asumare tacită a tuturor deciziilor domnului Băsescu şi prin punerea lor în aplicare, cu punct şi cu virgulă.

Doresc să evidenţiez aici cu totul altceva: Traian Băsescu nu are niciun fel de scrupule atunci când este vorba de punerea în aplicare a planurilor sale. Nu contează nici Constituţia, pe care o încalcă din nou acum - a câta oară? -, când se implică activ în viaţa partidelor şi când îşi pune până şi consilierii prezidenţiali să facă politică. Nu contează nici că a distrus economia ţării şi sistemele publice de educaţie şi sănătate prin deciziile sale aberante sau că a sărăcit, teribil de mult, buzunarele românilor. Şi, după cum se vede, nu contează, niciun dram măcar, nici faptul că şi-a distrus propriul partid, cel care l-a susţinut integral pentru cele două mandate prezidenţiale ale sale, pentru că domnul Băsescu are un nou iepure în joben: Mişcarea Populară, gândită încă din 2011 şi pusă în practică acum, când a văzut că PDL nu-i mai este de niciun folos.

Mă întreb până când vom mai accepta în România un preşedinte care face şi desface partide şi guverne, un preşedinte care învrăjbeşte permanent instituţii şi clase sociale şi care crede că legea în ţara asta este egală cu voinţa lui Traian Băsescu şi altceva nimic?!

Domnul Cezar-Florin Preda:

"Fiat justitia et pereat mundus"

Uniunea Social Liberală a transformat nominalizarea celor mai importanţi procurori din sistemul judiciar românesc, procurorul-şef al României şi procurorul-şef al DNA, într-o piesă de teatru absurd, zi de zi televizată şi puternic marcată de împărţirea sferelor de putere în cadrul alianţei de guvernare. Este deja o telenovelă de prost gust care nu face decât să arate dispreţ şi desconsiderare pentru cei care i-au votat în decembrie trecut.

Pe termen mediu şi lung, ping-pongul pe care îl joacă Ponta - Antonescu - Voiculescu cu funcţiile din justiţia românească determină prejudicii enorme pentru fiecare român şi pentru România, în relaţiile noastre europene şi euroatlantice. De altfel, românii îşi aduc aminte deviza sub care USL a participat la alegerile parlamentare: "nu vom avea toată puterea până nu vom lua şi justiţia", deviză promovată cu aplomb de toţi cei îngrijoraţi de un corp al magistraţilor care ar continua să acţioneze independent.

Justiţia nu poate fi independentă decât în condiţiile în care procedurile de nominalizare a procurorilor-şefi respectă nu numai litera, ci şi spiritul legii. Este greu de crezut că miniştrii de justiţie care s-au succedat la conducerea acestui portofoliu au avut măcar minima dorinţă de a declanşa un proces real de selecţie a celor mai performanţi şi prestigioşi procurori, care să poată candida cu succes la aceste funcţii.

Reaua-credinţă a USL în relaţia cu justiţia a fost deja demonstrată chiar în nominalizările cel puţin dubioase la acest portofoliu. Astfel că nu ne-a mirat faptul că, atunci când în faţa Consiliului Superior al Magistraturii s-au prezentat două candidaturi care nu au convins pe nimeni, niciun cetăţean român nu a mai acordat încredere reluării procedurii în desemnarea unor noi candidaţi.

Este trist pentru România şi pentru toţi cei care lucrează în sistemul judiciar faptul că nu vom avea noi şefi la Parchetul General şi la DNA, până când aceştia nu vor fi pe placul lui Dan Voiculescu, Cătălin Voicu, Adrian Năstase sau Relu Fenechiu. Când spun acest lucru mă bazez pe presiunile uriaşe făcut în cadrul USL de aceştia, imediat ce Victor Ponta a "scăpat" către presă intenţia de a face nominalizările. Cum era şi de aşteptat, Victor Ponta a fost imediat pus la colţ, punându-l să aleagă între a mai fi prim-ministru sau a numi procurorii-şefi. Şi a ales! În detrimentul justiţiei şi în interesul său!

Ceea ce nu înţelege Uniunea Social Liberală este faptul că numirea unor procurori şefi integri, morali şi performanţi nu este cerută doar de partenerii din Uniunea Europeană, pe care USL continuă să-i trateze cu dispreţ. Numirea procurorilor-şefi este reclamată de sistemul judiciar, de numirile subsecvente şi de semnalul de continuitate în reformă pe care îl aşteaptă toţi magistraţii. Numirea procurorilor-şefi este cerută de toţi românii care, de la Carol I, aşteaptă o justiţie închinată devizei latine "fiat justitia et pereat mundus". Numirea procurorilor-şefi trebuie să fie semnalul că întregul corp al magistraţilor nu va mai tremura la apelurile telefonice venite din zona politică, ci să fie tributari doar codului de etică şi deontologie al magistraţilor.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Necesitatea sprijinirii generaţiei tinere"

Cifrele furnizate de oficiul de statistică al Uniunii Europene pe 26 martie 2013 arată faptul că, în Uniunea Europeană, pentru fiecare persoană cu vârsta de 65 de ani sau peste şi pentru fiecare copil de până în 15 ani există 4 persoane active.

În acelaşi timp, raportul Eurostat subliniază faptul că populaţia UE continuă să crească, înregistrând o evoluţie de 6% faţă de 1992, fiind la 1 ianuarie 2012 de 503,7 milioane. Totodată, majorarea numărului populaţiei este însoţită şi de mărirea categoriei persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani în totalul populaţiei, de la 14% la 18% pentru aceeaşi perioadă de timp. Mai mult, în ultimii 20 de ani se observă o scădere continuă a ratei căsătoriilor în UE cu 27 de membri, de la 6,3 căsătorii per 1000 de persoane în 1990 la 5,2% în 2000 şi 4,4% în anul 2010. În România, rata căsătoriilor la 1.000 de persoane s-a diminuat de la 8,3 în 1990, la 6,1 în 2000, ajungând la 4,9 în 2011.

Ceea ce vreau să subliniez menţionând aceste statistici demografice este că rolul pe care tânăra generaţie îl are în sprijinirea generaţiilor de vârsta a treia este din ce în ce mai important. În acest sens, trebuie să susţinem orice demers care vizează crearea de noi locuri de muncă şi menţinerea siguranţei locurilor de muncă existente în economia românească, precum şi sprijinirea tinerei familii.

Ţara noastră are un potenţial de resurse umane imens, avem tineri care pot aduce valoare adăugată indiferent de domeniul de activitate despre care vorbim. Cu toţii ştim că integrarea tinerilor pe piaţa muncii prin dezvoltarea de politici care să asigure un nivel ridicat de creştere şi de ocupare durabilă a forţei de muncă, bazate pe cunoaştere, reprezintă unul dintre obiectivele esenţiale ale programului de guvernare 2013-2016 ale Guvernului condus de Victor Ponta.

Tinerii români au nevoie de sprijin pentru a-şi construi cariere solide, au nevoie de încredere în viitorul lor profesional, pentru a avea curajul de a-şi întemeia o familie. De asemenea, investind în generaţia tinerilor de astăzi, acţionăm indirect pentru sprijinirea generaţiei vârstnice, pentru toţi cei care au muncit o viaţă întreagă, sperând la un viitor mai bun pentru copiii lor. Părinţii şi bunicii noştri merită să aibă o bătrâneţe liniştită, lipsită de grija zilei de mâine şi de teama de a nu avea bani pentru a-şi cumpăra medicamente.

Am convingerea că, prin măsurile socioeconomice luate de guvernarea USL, societatea românească îşi va regăsi drumul către dezvoltare, către modernizare, către condiţii de viaţă civilizate şi decente pentru fiecare român, fie că vorbim de un tânăr care face primii paşi pe piaţa muncii, fie că ne referim la cei care au deja un drum profesional bine stabilit sau la cei care s-au retras de pe piaţa muncii.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

"Absorbţia fondurilor europene"

Doresc să salut progresele înregistrate de România în implementarea Programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale în perioada aprilie 2012 - 25 martie 2013. Aceste evoluţii confirmă faptul că ţara noastră nu ar fi avut nevoie de împrumuturi externe dacă fosta guvernare era în stare, încă din anul 2007, să gestioneze absorbţia fondurilor europene.

Acum un an, în calitate de membru al Comisiei de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor, am avut o întrevedere cu delegaţia FMI în România. În cadrul acesteia, l-am întrebat pe Jeffrey Franks dacăRomânia ar mai fi avut nevoie de cele două acorduri de împrumut dacă se folosea de miliardele de euro de la CE. Fostul şef al delegaţiei FMI a evitat un răspuns clar pe această temă, dar acum, un an mai târziu, am primit răspuns chiar de la Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Acesta a precizat că ieşirile de capital din 2008 şi 2009 nu au fost compensate cu fluxuridin fondurile UE. Guvernatorul BNR susţine că România nu a folosit cei 30 de miliarde de euro de la UE, ţara noastră compensând cu împrumuturi de la FMI, UE şi Banca Mondială.

România poate deveni un exemplu în Europa în ceea ce priveşte atragerea fondurilor europene. Progresele menţionate de Ministerul Fondurilor Europene, în ultimul raport publicat în această lună, arată faptul că ţara noastră are resursele necesare pentru a creşte absorbţia fondurilor europene. Dacă lucrurile ar fi stat aşa încă din 2007, cu siguranţă situaţia actuală era alta. Amintesc faptul că, din anul 2007 până la începutul anului 2012, România a reuşit să atragă doar 5% din totalul de 30 miliarde de euro.

potrivit cifrelor oficiale publicate de Ministerul Fondurilor Europene, cele mai importante progrese s-au înregistrat în ceea ce priveşte plăţile către beneficiari, care au crescut cu27,43%faţă de valoarea cumulată până în mai 2012. În cazul POS Mediu, creşterea a fost de 42,24%. Mai mult, valoarea declaraţiilor de cheltuieli raportate către Comisia Europeană a înregistrat un progres mediu de43,84%în plus faţă de valoarea cumulată până în mai 2012, din care pentru POS Mediu +56,5%, POS CCE + 53,16%, POSDRU + 51,58% şi PODCA + 46,08%. De asemenea, a crescut şi valoarea sumelor rambursatede Comisia Europeană, înregistrându-se un progres mediu de +41,78% faţă de valoarea cumulată până în mai 2012. Valoarea totală a plăţilor către beneficiari a fost de5,29 miliarde de euro, din care contribuţia UE va fi de 4,76 miliarde de euro. De remarcat că suma reprezintă peste un sfert din alocarea UE pentru intervalul 2007-2013.

Domnul Florin Mihail Secară:

"Nu avem toată puterea până nu luăm şi justiţia!"

Aceasta a fost de fapt deviza care a coagulat Uniunea Social- Liberală, sub patronajul mentorilor săi: Dan Voiculescu şi Cătălin Voicu. Cine a mai avut vara trecută vreo urmă de îndoială că miza supremă a USL ar fi alta decât aceea de a-şi subordona în mod categoric şi definitiv justiţia, acum nu cred că ar mai avea vreun motiv să creadă altfel.

Timpul se scurge, repede şi sigur, iar Uniunea Social- Liberală nu a reuşit într-un an de guvernare să declanşeze o procedură serioasă, transparentă şi de bună-credinţă de selecţie şi nominalizare a celor mai importanţi magistraţi din România: procurorul-şef al Departamentului Naţional Anticorupţie şi procurorul general al României. Dispreţul arătat pentru justiţie s-a putut lesne constata chiar prin nominalizările de slabă calitate la conducerea Ministerului Justiţiei, fără niciun fel de legătură cu reforma din acest sistem, ci mai degrabă cu dosare instrumentate de parchete şi cu strânse legături de afaceri cu persoane dubioase.

Zilele trecute, când jurnaliştii, obosiţi să mai tot aştepte o nominalizare decentă la DNA sau la parchetul general, au vehiculat ca posibil candidat numele fostului procuror-şef Laura Kovesi, doar la auzirea acestui zvon Crin Antonescu, Dan Voiculescu şi Cătălin Voicu au intrat în sevraj, ameninţând cu ruperea USL.

Cum îşi mai poate închipui cineva că imaginea României în Uniunea Europeană poate fi ameliorată atâta vreme cât cei care conduc astăzi România ruinează cu o consecvenţă ieşită din comun toate eforturile făcute de români, în perioada 2004-2011, pentru reformarea capitolului justiţie şi afaceri interne?!

Doar cine nu a citit raportul elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare îşi mai poate face speranţe deşarte că imaginea României se va schimba prin talk-show-uri la televiziunile de partid. Doar cine nu cunoaşte USL poate afirma că aceasta nu are mize reale în justiţie, căci nu numai noi, ci o Europă întreagă ştie că în Guvernul României se află miniştri anchetaţi penal, că în administraţia publică baronii locali ai USL, denumiţi generic preşedinţi de consilii judeţene, sunt cei pentru care legea nu contează, că în USL parlamentari cu dosare grele decid când să cadă guvernul sau ce lege trebuie să se aplice în sistemul judiciar.

Am speranţa ca românii vor reacţiona şi vor sancţiona ferm încrederea uriaşă pe care au încredinţat-o Uniunii Social-Liberale în anul 2012, în special la alegerile care vor avea loc anul viitor pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. USL a demonstrat deja că nu-i convine şi e incomodată de apartenenţa la Uniunea Europeană. Aşadar, ştiind că USL nu se va abate de la politica profund antieuropeană, propun românilor să nu-i împovăreze trimiţându-i acolo unde urăsc cel mai mult, şi anume în Parlamentul European.

Domnul Andrei Dominic Gerea:

"Reforma în domeniul sănătăţii, una dintre principalele preocupări ale PNL pentru anul 2013"

Reforma reală şi temeinică a sistemelor publice reprezintă un deziderat major, asumat în mod serios de către Partidul Naţional Liberal. Dorim să începem această guvernare cu reformarea substanţială a sistemului de sănătate din România. Primul pas în acest sens îl vom face prin restructurarea sistemului, obiectiv care porneşte de la un principiu simplu, pe care cetăţenii îl aşteaptă de foarte multă vreme: cheltuirea a cât mai puţini bani pentru birocraţie, dar cu mult mai mulţi pentru pacienţi.

Considerăm că reforma în sănătate nu mai poate fi amânată la nesfârşit, deoarece, timp de mai bine de 20 de ani, deşi au fost făcuţi ceva paşi în sistem, aceştia au fost anulaţi de interesele fostelor guvernări ale PD-L. De aceea, PNL consideră că nu mai avem timp de pierdut în această guvernare şi a hotărât ca anul 2013 să fie unul al schimbărilor radicale în domeniul sănătăţii.

Astfel, reorganizarea este doar primul pas dintr-un amplu proces de reorganizare de la nivelul Ministerului Sănătăţii, portofoliul liberal al actualei guvernări a USL.

De data aceasta, noi, liberalii, vrem să facem reformă în adevăratul sens al cuvântului, una pentru pacienţi, pentru respectarea reală a drepturilor lor, dar şi pentru îmbunătăţirea substanţială a actului medical. Noi nu promovăm doar discursuri goale de conţinut, doar vorbe în vânt, prin care să-şi mai facă loc încă o pseudoreformă, aşa cum a fost practicată şi clamată îndelung de către fostele guvernări ale domnului Băsescu. Reforma portocalie a fost făcută sub presiuni politice, dar, mai ales, a fost pusă în slujba unor grupuri de interese care parazitează sistemul de sănătate. Noi avem în vedere ca, prin procesul de reorganizare şi restructurare din sănătate, să translatăm o serie de activităţi de la centru către comunităţile locale. De fapt, prin demersurile noastre dorim să accelerăm şi să amplificăm descentralizarea.

În acest sens, reorganizarea şi restructurarea direcţiilor de sănătate publică şi a caselor judeţene va fi făcută până la data de 15 mai şi acest lucru va avea şi un impact major asupra bunei gestionări a banilor publici. Această hotărâre va aduce o economie de 50 de milioane de euro, bani care pot fi folosiţi pentru cumpărarea de medicamente sau pentru programele naţionale, inclusiv pentru bolnavii de cancer.

De asemenea, în cadrul procesului de reorganizare din domeniul sănătăţii se vor înfiinţa mai multe agenţii, şi anume: Agenţia Naţională de Programe, cu atribuţii în realizarea programelor de sănătate, elaborarea lor, stabilirea bugetului, coordonarea şi intervenţia ori de câte ori este nevoie ca programele să se desfăşoare în condiţii normale, fără niciun fel de sincope, şi Agenţia Naţională de Achiziţii şi Investiţii în Sănătate, care va avea atribuţii importante în ceea ce înseamnă viziunea asupra infrastructurii sanitare, elaborarea tuturor documentaţiilor necesare pentru orice investiţie, monitorizarea acestora, inclusiv organizarea de achiziţii pentru echipamente şi imobile, tot ceea ce este nevoie pentru a construi o infrastructură modernă. Aceeaşi agenţie se va ocupa şi de punerea în aplicare a achiziţiilor centralizate. Această agenţie va prelua o activitate extraordinar de importantă de la Agenţia Naţională a Medicamentului - dispozitivele medicale.

O altă intenţie în acest proces este şi reformarea Institutul Naţional de Sănătate Publică, cu dezvoltarea în regiuni, şi nu în judeţe, la fel şi Institutul Naţional de Medicină Legală. O altă modificare este cea a contractului-cadru: adică prin noul contract-cadru arătăm că se poate să avem în acelaşi timp servicii mai bune pentru pacienţi şi economii la bugetul spitalelor. Vom face acest lucru punând ordine în sistemul de internări (eliminând internările fictive) şi crescând fondurile alocate pentru medicina de specialitate, pentru centrele multifuncţionale şi pentru îngrijirea la domiciliu.

De asemenea, fondurile alocate ambulatoriului de specialitate vor creşte cu 50%, iar cele pentru îngrijiri la domiciliu cu 64%.

Vom încuraja spitalizarea de zi, unde sunt costuri mai mici, la aceeaşi calitate şi cu aceiaşi medici din spital, care vor oferi consultaţii în ambulatoriul de specialitate. Aproximativ 40% din internările în spital pot fi rezolvate în spitalizare de zi.

Având în vedere că în ultimii ani, arieratele acumulate în sistem au dus la un blocaj fără precedent al diferitelor programe de sănătate, dar şi la unul al activităţii celor mai importante spitale, considerăm că utilizarea judicioasă a fondurilor pentru sănătate, precum şi economisirea acestora, acolo unde este posibil, va putea schimba radical sistemul public de sănătate din România. De exemplu, numai din reorganizarea pe care o avem în vedere acum la nivelul Ministerului Sănătăţii, se pot realiza economii de aproximativ 100 milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro), ceea ce înseamnă un lucru bun pentru pacienţi, deoarece preocuparea noastră principală este pacientul. Reforma este pentru el, pentru a-i asigura accesul cât mai larg şi în condiţii cât mai bune la servicii medicale.

Prin actualele noastre demersuri dorim să punem în mod real ordine şi eficienţă în sistemul nostru public de sănătate. Cu alte cuvinte, dorim să facem tot ce este posibil pentru ca, de acum înainte, nimeni să nu-şi mai poată bate joc de banii publici destinaţi celor bolnavi, bani care oricum sunt puţini în România, în comparaţie cu celelalte state europene.

Domnul Gheorghe Dragomir:

"O nouă încălcare a atribuţiilor prezidenţiale -Mişcarea Populară, moşită pe Facebook de consilierii lui Traian Băsescu"

La doar două zile după ce Traian Băsescu le-a spus adio pedeliştilor, transmiţându-le fluturând din mână că se va implica în ridicarea unui nou partid de dreapta, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat pe blogul personal înfiinţarea fundaţiei "Mişcarea Populară", platforma politică ce se vrea a fi "un real catalizator pentru implicarea societăţii româneşti în elaborarea şi implementarea deciziilor majore care ne privesc".

Cu alte cuvinte, un soi de unealtă de salvare a mult-iubitului conducător abandonat chiar de cei care nu cu mult timp în urmă îi ridicau osanale de la tribuna PDL.

Până la acel moment însă mişcarea ticluită de Traian Băsescu a început să strângă fani unde altundeva decât pe...Facebook, reţeaua de socializare devenită de curând atât de dragă şefului statului. Primul simpatizant? Nimeni altul decât consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care a anunţat că se va înscrie şi el în această fundaţie. Imediat au început a se auzi pe reţelele de socializare ţopăielile de frenezie din partea colegilor săi care strigau cu disperare că vor şi ei în acest proiect. Este şi cazul purtătorului de cuvânt al lui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, care a anunţat: "Şi eu subscriu, Sebastian".

Deşi lansată de consilierii prezidenţiali, Mişcarea Populară nu este altceva decât ideea lui Traian Băsescu. A recunoscut-o cu nonşalanţă: "E ideea mea lansarea acestei fundaţii. S-a oferit Cristian Diaconescu să o lanseze. Nu voi avea nicio contribuţie la conducerea ei, nu voi fi nici măcar în board, deşi legea îmi permite, dar voi veghea şi o voi încuraja să existe. La conducerea ei trebuie să fie un om de prestigiu. Poate să fie din zona de afaceri, culturală, jurnalistică. Trebuie să fie un om care să fie expresie a neangajamentului politic", a declarat Băsescu.

Aşa că, la doar câteva zile de la acest anunţ, a fost vehiculat şi numele celui care va conduce fundaţia, în persoana decanului Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Preda. Informaţia în acest sens a fost publicată pe blogul consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu. Numele lui Marian Preda nu este nou pe eşichierul politic românesc, acesta fiind vehiculat în 2011 pentru postul de ministru al muncii, după demisia lui Ioan Botiş. Marian Preda este cel care a condus Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, printre recomandările căreia figurează legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri. Interesante "viziuni" pentru "omul de prestigiu" care se pregăteşte în aceste zile să devină şeful Mişcării Populare...

Acestea fiind spuse, iată că Traian Băsescu ignoră din nou prevederile Constituţiei referitoare la echidistanţa pe care ar trebui să o aibă preşedintele României faţă de partidele politice. Nu numai că şi-a instruit consilierii să creeze o aşa-zisă fundaţie de dreapta, dar se şi laudă public cu susţinerea pe care o dă proiectului. Mai mult, preşedintele a anunţat chiar că se va implica personal în organizarea fundaţiei, prin cunoştinţele pe care le are, în vederea obţinerii de sedii locale, dar şi de susţinere pentru noua sa mişcare.

Sub pretextul Mişcării Populare, Băsescu a găsit o nouă strategie de a se implica în viaţa politică, iar cei care îi pregătesc acţiunile nu sunt alţii decât consilierii săi prezidenţiali. Deveniţi peste noapte...de dreapta! Este cazul fostului social-democrat Cristian Diaconescu, cel care se vrea acum a fi portavocea autointitulatei Mişcări Populare de dreapta, dar care în 2011 lansa Platforma de Stânga, aducând elogii stângii progresiste.

Înfiinţarea Mişcării Populare nu reprezintă altceva decât un episod ridicol în cariera politică a lui Traian Băsescu, o nouă mişcare de inducere în eroare a electoratului, iar faptul că nişte consilieri prezidenţiali în funcţie înfiinţează mişcări politice este fără precedent în istoria politică a României. În plus, trebuie subliniat că, indiferent dacă va deveni partid politic sau nu, această aşa-zisă Mişcare Populară nu va fi un adversar pentru nimeni şi nici nu va reprezenta o forţă în peisajul politic românesc.

Am convingerea că această fundaţie nu are nicio legătură cu dreapta, aşa cum n-a avut legătură cu dreapta nici guvernarea pedelistă patronată de Traian Băsescu.

Astăzi, singurul partid autentic de dreapta din România este Partidul Naţional Liberal, care şi-a reafirmat, cu diferite ocazii, ca obiectiv strategic pe termen lung reconstrucţia dreptei autentice, bazată pe valori, şi nu derivată din conjuncturi, false supărări ori contrazisă de acţiunea politică.

Domnul Gigel-Sorinel Ştirbu:

"2 aprilie - Ziua Internaţională a cărţilor pentru copii şi tineret"

În anul 1967, UNESCO a stabilit ca data de 2 aprilie, ziua de naştere a scriitorului Hans Christian Andersen, să fie sărbătorită ca Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret. Această zi reprezintă prilejul ideal pentru promovarea literaturii pentru tineri şi pentru stimularea dorinţei de lectură a celor mai mici cititori. În era internetului şi a socializării pe diverse reţele, aceasta este o ocazie oportună de a-i face pe tineri să iubească lectura cecontribuie la dezvoltarea imaginaţiei tinerilor, la formarea unui vocabular bogat şi de ce nu, la scrierea corectă în limba română.

Este obligaţia noastră, a adulţilor, de a avea grijă de generaţia tânără şi de a reda bibliotecilor locul cuvenit în educaţia tinerei generaţii. De aceea, este binevenită oferta unor biblioteci judeţene de a face înscrieri gratuite la toate secţiile şi filialele.Sunt absolut necesare şi lăudabile, nu doar în această zi, acţiunilede colectare de cărţi pentru copii pentru a fi donate bibliotecilor comunale - instituţiilese confruntă încă cu probleme legate de fondul insuficient de carte.

Când spun că acţiunile de colectare sunt necesare şi lăudabile, şi spun că trebuie să se desfăşoare oricând, vin şi cu o propunerepentru toţi colegii din Parlament, indiferent de culoare politică, să ne dedicăm şi noi acestei acţiuni. Concret, propun ca toţi colegii deputaţi şi senatori care pot să doneze cărţi pentru copii şi tineretsă le aducă aici, la Parlament. Nu se pune problema unui termen limită, ci, în funcţie de posibilităţi şi de dispoziţia fiecăruia, cărţile donate pot fi înmagazinate într-un spaţiu de la Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor, iar atunci când se strâng în cantitate suficientă, vor fi triate cu sprijinul experţilor şi consilierilor de la comisie, după care urmează să luăm legătura cu factorii culturali din judeţe pentru a le distribui bibliotecilor comunale, dar şi şcolilor speciale din Bucureşti sau din ţară.

Consider că nu este un efort prea mare din partea noastră să punem şi noi umărul şi să contribuim la sprijinirea celor care vor să citească şi nu au posibilităţile să o facă. Consider că propunerea pe care o fac este în concordanţă cu ceea ce s-a sărbătorit ieri. Şi vă rog să nu uitaţi: orice copil în plus atras de partea cărţii, orice copil în plus intrat într-o bibliotecă poate însemna mai târziu un tânăr instruit.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

"Fiscul risipitor"

Dintre "plicurile cu antet" pe care le primesc administratorii firmelor, indubitabil, cele mai "înspăimântătoare" sunt acelea trimise de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia de Administrare Fiscală, Administraţia Finanţelor Publice a localităţii de domiciliu.

Debitele restante, amenzile, popririle, sechestrele, blocarea conturilor şi toate celelalte "veşti" asemănătoare sosesc în căsuţa poştală sub aceleaşi amintite însemne. De destul timp, însă, probabil interesat, acelaşi tip de plicuri au un conţinut cel puţin ciudat: înştiinţarea privind stingerea creanţelor fiscale.

Pe scurt, contribuabilul de bună-credinţă, care şi-a plătit la timp şi în cuantumul corect impozitele datorate, este înştiinţat de cel care le-a încasat - statul, Ministerul de Finanţe Agenţia etc. -, la rând cu rău-platnicul, că nu are nicio datorie.

O astfel de "corespondenţă" poate că ar fi avut o logică, dar numai în situaţia în care fiţuica respectivă ar fi putut fi utilizată drept certificat fiscal şi ar fi scutit contribuabilul de efortul fizic şi cheltuiala de a mai face rost de unicul certificat fiscal recunoscut - luat cu coadă de la ghişeu, timbrat, plătit cu/ori fără taxa de urgenţă -, strict necesar în anumite situaţii de genul licitaţiilor, vânzărilor de bunuri din patrimoniul firmei etc.

Din păcate, însă, scrisorica pe care - ca ieri - le-o aducea o anumită firmă de curierat, iar azi le-o aduce poştaşul, nu produce efecte pozitive decât în conturile celor din filiera emitent distribuitori, firma care vinde hârtie şi plicuri, cea care le tipăreşte, firma de curierat, Poşta Română - şi aceasta pe cale de a se privatiza etc.

Nu pot realiza dimensiunea exactă a risipei, dar mi-o pot imagina. În scurt timp, mă voi adresa şi ministrului de finanţe pentru precizări şi mai ales pentru a-i solicita să identifice vinovaţi şi soluţii urgente pentru stoparea acestei risipe... cu dedicaţie.

Domnul Titi Holban:

România a fost afectată în ultimii ani de o criză financiară globală, care nu şi-a spus încă ultimul cuvânt şi care a avut ca efect scăderea drastică a nivelului investiţiilor străine directe în economia românească.

Consecinţa s-a văzut în diminuarea resurselor încasate la bugetul de stat şi pe fondul unei guvernări dezastruoase a PDL, ale unor politici iresponsabile de ajustare economică, de tăiere a veniturilor populaţiei şi de falimentare a mediului de afaceri, toate promovate între 2009 şi 2011. O altă consecinţă nefastă, cu impact direct pentru bugetul de stat, a fost rata scăzută a absorbţiei fondurilor europene înregistrată de fosta guvernare şi blocarea unor programe operaţionale sectoriale în timpul foştilor miniştri PDL.

În aceste condiţii, una dintre preocupările majore ale actualului Guvern USL este creşterea încasărilor la bugetul de stat, concomitent cu îmbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor alocate de Uniunea Europeană pentru România.

Creşterea veniturilor la buget nu se poate face fără simplificarea şi modernizarea sistemului fiscal, fără politici coerente de sprijinire a mediului de afaceri, în sensul creării de locuri de muncă aducătoare de plusvaloare în economie. Toate aceste obiective sunt asumate la nivelul politicii USL, iar prioritar pentru acest an este rescrierea Codului fiscal şi al celui de procedură fiscală pentru a asigura coerenţă şi transparenţă, dar şi o interpretare facilă.

Pe termen scurt, viziunea strategiei fiscal-bugetare a USL este de a concilia nevoia de consolidare fiscală, prin asigurarea unor echilibre macroeconomice sustenabile, cu nevoia de relansare şi de creştere economică. Reforma sistemului de colectare şi de administrare fiscală este parte integrantă a acestei strategii, urmând modelul statelor performante din UE, pentru a combate eficient evaziunea fiscală din economie. În acest sens, toate structurile de control operativ se vor reuni într-o singură structură pe zona de evaziune şi antifraudă la nivel naţional şi regional.

Ministerul Finanţelor îşi propune, de asemenea, să informatizeze întregul sistem, să elimine contactul direct între contribuabil şi funcţionarul din administraţia fiscală. Pentru a sprijini IMM-urile şi a stimula investitorii, Ministerul Finanţelor va implementa în perioada imediat următoare o nouă măsură fiscală, un ajutor de minimis de până la 200.000 de euro schemă de stat, care e agreată cu UE sub formă de grant. Această măsură se adresează atât firmelor care sunt la început de drum, cât şi celor cu activităţi în derulare, iar obiectivul principal este crearea locurilor de muncă.

Am convingerea că toate aceste măsuri vor duce treptat, pe termen mediu şi lung, la creşterea veniturilor la buget şi la îndeplinirea obiectivelor asumate până în 2016 privind îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor, adevăraţii beneficiari ai oricăror politici publice promovate de Guvern.

Domnul Daniel Iane:

Guvernul USL demonstrează, o dată în plus, că îşi ţine promisiunile făcute în anul electoral 2012 şi a adoptat decizia de a reducere TVA-ul la pâine începând cu data de 1 iulie a acestui an. Măsura vine în întâmpinarea nevoilor românilor, în primul rând prin influenţarea preţului pâinii la raft, care va scădea, dar îşi propune şi lansarea unui proiect pilot prin care să se demonstreze că până la sfârşitul anului vor creşte încasările bugetare prin reducerea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea colectării veniturilor.

La acest capitol, al conformării voluntare de plată a impozitelor, trebuie să ajungem la peste 90 de procente pentru a putea spune, aşa cum anunţa şi Ministerul de Finanţe, că suntem o administraţie performantă. USL, în opoziţie sau la guvernare, este o formaţiune politică orientată către bunăstarea populaţiei şi care nu a susţinut niciodată creşterea impozitelor de orice fel. Nu trebuie să uităm că un nivel de impozitare ridicat reduce, invariabil, colectarea.

Am certitudinea că, pe lângă îmbunătăţirea colectării impozitelor şi scăderea preţului la raft, reducerea taxei pe valoare adăugată la pâine va revigora industria alimentară prin stimularea producţiei şi evitarea unor insolvenţe sau trimiterea angajaţilor în şomaj. Mai mult, cei care acum fac evaziune fiscală şi câştigă din neplata TVA-ului către stat vor avea "surpriza" să constate o reducere substanţială a veniturilor ilicite pe care le obţineau prin ocolirea achitării taxelor către statul român.

În final aş vrea să salut iniţiativa USL care şi-a propus, în urma implementării acestui proiect pilot şi în funcţie de rezultatele care vor fi contorizate la sfârşitul anului 2013, ca reducerea TVA să fie gradual aplicată şi la făină şi cereale, astfel încât de această măsură să beneficieze tot lanţul de producţie.

Domnul Miron Ignat:

"Săptămâna altfel"

În această săptămână elevii claselor primare şi gimnaziale au un program diferit, numit "Săptămână altfel", sub genericul " Să ştii mai multe, să fii mai bun!". Nu se mai organizează cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ, ci după un orar special.

Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a lansat un program naţional în cadrul unităţilor de învăţământ, care este dedicat activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare. Programul include activităţi culturale, educative, sportive, de promovare a valorilor umanitare, voluntariat, implicare în societate, comunicare, sănătate, activităţi ecologice şi de protecţia mediului, activităţi de educaţie rutieră, protecţie şi de situaţii de urgenţă.

Scopul acestui program admite implicarea concomitentă a elevilor şi a profesorilor, astfel încât să poată pune în valoare talentele copiilor în diferite domenii, să stimuleze participarea lor la diverse acţiuni, care corespund cu obiectivele educaţionale. Fiecare unitate de învăţământ şi-a elaborat propriul program de activităţi, după colectarea propunerilor din cadrul orelor de dirigenţie cu elevii din primul semestru, a şedinţelor cu părinţii şi din cadrul şedinţelor de consiliu profesoral.

Pentru unii dintre elevi "Săptămâna altfel" este mult mai importantă şi plină de emoţie, deoarece ei participă la etapa naţională a olimpiadele şcolare pe discipline de învăţământ.

În acest an, olimpiada de limbă rusă maternă se desfăşoară la Caransebeş, în acelaşi timp cu olimpiada de limbă croată. Etapa naţională a reunit un număr de peste 40 de elevi ruşi-lipoveni din partea cărora aşteptăm rezultate excelente.

Succes tuturor elevilor participanţi!

Domnul Ioan Bălan:

"Transparenţa bugetară a USL"

Una dintre condiţiile fundamentale ale bunei guvernări o reprezintă transparenţa acţiunilor autorităţilor publice centrale şi locale, în scopul unei bune şi corecte informări a cetăţenilor. Nu cred să fi reclamat cineva, în perioada 2010-2011, că guvernarea susţinută de Partidul Democrat Liberal nu a întreprins toate eforturile prin care să facă cunoscut publicului execuţia conturilor naţionale, dinamica principalelor componente de încasări bugetare, precum şi evoluţia cheltuielilor publice, mergându-se chiar până la publicarea salariilor lunare încasate de funcţionarii din administraţia publică. Acest demers a reprezentat o reală modernizare şi transparentizare a cheltuirii resurselor financiare publice, practică compatibilă cu cele europene.

Chiar dacă eforturile pentru transparentizare au fost mari, rezistenţa instituţională a fost pe măsură, aceste practici au fost abandonate imediat ce USL a câştigat prin tertipuri parlamentare puterea politică. USL şi-a arătat adevărata faţă începând cu prima rectificare bugetară din luna august 2012, ascunzând tuturor românilor faptul că peste un miliard de euro alocaţi investiţiilor au dispărut ca prin minune, fiind realocaţi fără criterii obiective către nevoile clientelei de partid. Astfel românii nu au ştiut că investiţiile la metrou, la continuarea lucrărilor pentru autostrăzi au fost abandonate, iar şantierele închise.

A urmat apoi "secretizarea" proiectului bugetului de stat pentru anul 2013. Chiar dacă l-au amânat nejustificat timp de cinci luni de zile, cu efecte deosebit de negative asupra economiei României, cea mai importantă lege anuală a fost ţinută "la sertar" şi prezentată Parlamentului României doar cu câteva zile înainte de adoptare. Argumentul susţinut de domnul Victor Ponta a fost acela că Ponta 1 nu-i tot una cu Ponta 2. Toată lumea cunoştea, însă, că ultima prioritate a USL o reprezenta şi o reprezintă buna guvernare şi creşterea bunăstării românilor.

Zilele trecute, lipsa transparenţei bugetare practicată constant de USL s-a demonstrat din nou extrem de nocivă atât pentru români, cât şi pentru mediul de afaceri. În cadrul aceluiaşi guvern, doi dintre liderii alianţei de guvernare se contraziceau, de parcă nu ar fi avut toate pârghiile guvernării în mână, asupra sustenabilităţii finanţelor publice pe anul 2013. "Să fim fericiţi dacă vom avea bani de pensii şi salarii!", ofta pesimist un proaspăt convertit liberal. "O să tai salarii la Consiliul Judeţean Caraş-Severin", răspundea, într-o notă de sarcasm şi limbaj specifică periferiilor suburbane, prim-ministrul României.

Economia României şi mediul internaţional acţionează automat la astfel de declaraţii iresponsabile. Răul pe care îl face Ponta, încercând fără succes să se impună asupra baronilor locali, este uriaş. Este adevărat, însă, că lipsa de transparenţă, guvernarea făcută în bătaie de joc şi declaraţiile iresponsabile făcute de membrii USL fac tot mai greu de plătit pensiile şi salariile în sistemul public.

Victor Ponta nu doreşte să fie transparent, nu vrea să facă cunoscută adevărata faţă a conturilor naţionale, pentru că astfel românii ar afla faptul că economia României se chinuie din toate puterile să crească, însă primeşte permanent piedici de la guvern, încasările bugetare sunt modeste, iar un an de guvernare USL echivalează cu un an de întârziere în dezvoltarea României şi majoritatea reformelor mutilate.

Domnul Vasile Iliuţă:

"USL a adus numai dezamăgire şi sărăcie!"

Uniunea Social-Liberală a câştigat alegerile parlamentare de anul trecut cu promisiuni populiste, dar şi-a dezamăgit alegătorii din primele zile de guvernare. Totul a fost o mare minciună şi a început cu scumpiri şi iar scumpiri, cu creşterea impozitelor şi taxelor locale cu 16%, mărirea accizelor, creşterea euro, creşterea preţurilor la gaze, carburanţi, la alimente, RCA şi taxa de mediu, şi lista poate continua.

Acest guvern lăudat nu a găsit strategii concrete şi coerente pentru o creştere economic viabilă şi implicit pentru o viaţă mai bună, aşa cum a promis, şi ca alternativă disperată continuă cu scumpiri, scumpiri care aduc doar sărăcie, disperare pentru majoritatea populaţiei, care este de la 1 aprilie nevoită să bage mână tot mai adânc în buzunare. Cresc accizele la ţigări şi bere, cresc taxele pentru paşapoarte şi pentru traversarea podurilor, şi, nu în ultimul rând, a intrat în vigoare controversata coplată, deci taxa pe spitalizare.

Aţi uitat domnule prim-ministru ce aţi promis în programul de guvernare? Vă reamintesc eu: scăderea taxei pe valoarea adăugată la 19%, precum şi impozitul diferenţiat, reducerea contribuţiilor sociale plătite de angajatori cu 5%, iar graba cu care aţi dispus ca scumpirile să intre în vigoare luni, şi nu de la 1 iulie, arată disperarea dumneavoastră, arată că situaţia României este dezastruoasă, la fel ca bugetul ţării, stagnarea şi inflaţia sunt la ordinea zilei. Oare sunteţi interesat doar de proprii oameni care vă înconjoară? unde sunt reformele viabile cu care ne-aţi păcălit?

Şi ca viaţa noastră să fie mai bună, pe lângă atâtea taxe şi atâta sărăcie, doriţi să faceţi disponibilizări în marile companii de stat, în administraţie şi sănătate, o abordare deloc diferită de a guvernelor precedente.

Frumoasă primăvară aţi adus românilor domnule Ponta, un 1 aprilie, ziua păcălelilor, cu schimbări mult aşteptate ce nu au mai venit.

Domnul Laurenţiu Chirvăsuţă:

"Modernizarea României este principala cale spre progres"

Asumarea de către Uniunea Social-Liberală a principalului obiectiv privind modernizarea statului reprezintă o importantă decizie politică pe care nimeni până acum nu a reuşit să o definitiveze şi să o înscrie într-un tipar atât de clar cum a reuşit USL.

Am asistat de-a lungul timpului la multe declaraţii făcute pe marginea acestui subiect, de fiecare dată el fiind dat uitării din următoarea secundă după ce au fost şi rostite.

Schimbarea Constituţiei şi punerea în aplicare a procesului de regionalizare a ţării sunt principalele repere luate de USL în înfăptuirea modernizării statului. Primii paşi au fost deja făcuţi, constituirea comisiei de revizuire a Constituţiei şi demararea dezbaterilor pe marginea proiectului de regionalizare sunt dovezile dorinţei de acţiune a USL în atingerea scopului propus. Oricine ar încerca să arate contrariul se poate înşela sau poate fi catalogat ca fiind de rea-credinţă.

Trebuie, în finalul declaraţiei mele politice, să subliniez că niciodată România nu a avut parte de o asemenea forţă hotărâtoare în spiritul modernizării statale prin mijloacele cele mai importante - Constituţia şi Regionalizarea.

Cred că USL este la ora actuală principala forţă care poate îndeplini această dorinţă naţională, singura care poate asigura un progres real al României, membră a unui club european bine structurat.

Doamna Liliana Ciobanu:

"Opriţi dictatura funcţionarilor publici!"

În accepţiunea generală, prin funcţionar publicînţelegem persoana care prestează o activitate mai mult sau mai puţin specializată în cadrul unui serviciu publicşi care este remunerată din fonduri publice. Serviciul publiceste un organism înfiinţat prin lege sau pe baza legii, de către stat, judeţ sau comună, pentru satisfacerea intereselor generale ale comunităţii respective. În sens larg, sunt funcţionari publici parlamentarii, şeful de stat, membrii guvernului, magistraţii, persoanele încadrate în administraţia publică civilă centrală şi locală, cadrele didactice din unităţile de învăţământ de stat, militarii, poliţiştii, precum şi alte categorii, fiecare având misiuni specifice şi regimuri juridice dintre cele mai diverse. În ciuda complexităţii atribuţiilor ce le revin şi a diversităţii conţinutului activităţilor pe care le desfăşoară, toţi funcţionarii publici, fără deosebire, au o misiune generală comună, respectiv cea de a acţiona, într-o formă sau alta, pentru realizarea interesului general în cadrul unui serviciu public.

La modul firesc, funcţionarul public trebuie să-şi călăuzească activitatea în slujba cetăţeanului în spiritul unei deontologii profesionale, în numele unui cod etic respectat dincolo de lege şi de fişa postului activităţii lui. Din păcate, marea majoritate a funcţionarilor publici din România pot fi numiţi, fără teama de a greşi, "funcţionari politici", deoarece desemnarea lor într-un post sau o funcţie a survenit pe propteli politice, chiar dacă au susţinut sau nu vreun concurs. Aceasta nu înseamnă însă că ei nu sunt supuşi unor reguli etice, însă răspunderea lor este de natură politică, nu disciplinară.

Puţină lume ştie că există o lege specială prin care funcţionarii publici trebuie să aibă o conduită exemplară, profesionistă şi sancţionabilă. Principiile de natură deontologică ale conduitei profesionale a funcţionarilor publici, formulate la art.3 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, sunt: prioritatea interesului general, principiu care exprimă conceptul etic de datorie, conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a considera interesul general mai presus de interesul personal,în exerciţiul funcţiunii; asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, care exprimă conceptul etic de echitate conform căruia funcţionarii publici au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situaţii identice sau similare; profesionalismul, principiu conform căruia funcţionarii publici au obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate; imparţialitatea şi independenţa; integritatea morală; cinstea şi corectitudinea. Şi aşa mai departe!

În România anului de "graţie" 2013, dar şi în anii precedenţi, legile sunt făcute pentru a fi încălcate, iar funcţionarul public se comportă dictatorial, ca un fel de "stat în stat". Fără a intenţiona să generalizez, reamintesc doar întâmplarea de zilele trecute, când o funcţionară din Ministerul Sănătăţii l-a făcut "bou" şi "handicapat" pe un bolnav de cancer. După ce bărbatul a cerut lămuriri despre medicamentele cu care ar trebui să fie tratat şi care lipsesc, funcţionara din Ministerului Sănătăţii nu a închis corect telefonul, iar bărbatul a ascultat conversaţia dintre angajaţi. Astfel, bărbatul a auzit cum funcţionara se plângea că trebuie să le dea explicaţii "tuturor handicapaţilor" şi alte asemenea expresii jignitoare. Cristian Cojocaru este unul dintre miile de pacienţi căruia statul, prin Ministerul Sănătăţii, ar trebui să îi asigure tratamentul pentru a învinge boala cu care luptă de opt luni. Are cancer, iar cele mai multe medicamente şi le procură singur. Paradoxal, funcţionara a scăpat cu o sancţiune extrem de blândă, ministrul terminator a sănătăţii româneşti Eugen Nicolăescu a decis doar să-i taie angajatei 5% din salariu timp de două luni... Într-o democraţie civilizată, ar fi trebuit să plece şi ministrul şi funcţionara din sistem.... La noi însă, pe principiul "o mână spală pe alta", se întâmplă invers, nimeni nu răspunde, nimeni nu plăteşte, doar omul de rând suferă... Şi exemplele pot continua cu miile în fiecare comunitate din această ţară care are funcţionari publici în "sprijinul" populaţiei. Unii dintre ei, din păcate, se cred Dumnezeu pe pământ, sfidează oamenii, îşi bat joc de contribuabili, ştiind că nu li se poate întâmpla mai nimic, ca şi în cazul salariatei Ministerului Sănătăţii. Astfel se ajunge la alte umilinţe îndurate fără vreo vină de români, unii dintre ei "trataţi" cu uşi în faţă de funcţionarii Ministerului Finanţelor, sub lozinca "s-a terminat programul la ora 13"...

Dacă am vorbit despre dictatura funcţionarilor publici, nepedepsiţi la rândul lor de şefi ajunşi în funcţii pe aceleaşi criterii de clientelism politic şi fără merite profesionale, nu are rost să mai amintim de "zeciuiala" pe care o cer aceşti slujbaşi ai statului pentru serviciile prestate conform atribuţiilor lor profesionale. Un porc, o pungă de cafea şi bani fără număr sunt şpăgi mărturisite de români date funcţionarilor publici pentru diverse utilităţi şi servicii publice care trebuiau oferite gratuit: certificate de naştere, eliberări de diverse documente, instalarea unui punct de consum, locuri de veci, transport gunoi etc. Toate acestea se întâmplă în primării şi în alte instituţii ale statului din România. Întrebarea este "până când?"; una retorică, evident...

Domnul Mihai Lupu:

Cum respectă Traian Băsescu Constituţia României?

Prin declaraţiile pe care le-a susţinut în ultimele zile, Traian Băsescu demonstrează încă o dată că şi-a uitat complet atribuţiile prezidenţiale legale sau, şi mai grav, că n-a ţinut şi nici nu va ţine vreodată cont de acestea, ci doar de propria sa voinţă!

Vorbim despre acelaşi Preşedinte Traian Băsescu, care ne-a demonstrat din plin, de-a lungul celor aproape două mandate prezidenţiale ale sale, că doar politica bunului plac contează pentru Domnia sa şi că respectul său pentru legea de căpătâi a ţării, Constituţia, a fost de la început inexistent şi aşa va rămâne până la finalul ultimului mandat!

Deşi prin referendumul din vara trecută Preşedintele a fost invalidat practic de peste 7,4 milioane de români - cu alte cuvinte, lui Traian Băsescu românii i-au spus atunci, foarte clar, că a greşit profund, că nu-i mai acceptă jocurile cinice şi că nu-l mai vor în funcţia supremă a ţării -, acesta nu ţine cont nici măcar acum, în al treisprezecelea ceas, de constrângerile Constituţionale! Ba, mai mult decât atât, Traian Băsescu s-a apucat iar de ceea ce ştie dumnealui mai bine, de făcut politică pe faţă: desface şi face partide, le spune unora adio, iar altora bun-venit în Mişcarea sa Populară şi îşi pune consilierii prezidenţiali, foşti politicieni de stânga, să reformeze dreapta românească!

Consilierii preşedintelui, care au demonstrat în nenumărate rânduri că-i împărtăşesc ideile şi doresc să-l sprijine în demersurile sale politice, dacă vor să se implice în politică, trebuie mai întâi să-şi dea demisia din funcţiile publice pe care le ocupă şi abia apoi vor putea avea libertatea morală de a construi stânga sau dreapta, în funcţie de ce interese de moment va mai avea Traian Băsescu.

Deşi pare aberant şi chiar jenant, Traian Băsescu încearcă în aceste zile să reinventeze dreapta cu oameni de stânga. Este ridicol ca portavocea autointitulatei Mişcări Populare de dreapta să fie tocmai Cristian Diaconescu. Să ne reamintim cum stau lucrurile în realitate: în 2011, domnul Diaconescu, marele reformator al Dreptei de acum, lansa Platforma de Stânga, făcând, la acea vreme, elogiul stângii progresiste.

Faptul că Mişcarea Populară reprezintă exclusiv o nouă încercare a lui Traian Băsescu de a manipula electoratul - de această dată prin proprii săi consilieri prezidenţiali, plătiţi din bani publici pentru a face doar politica ţării, şi nu pe cea a unui singur om -, nu mai poate mira pe nimeni, ci este încă o dovadă că acesta nu are niciun fel de scrupule atunci când are un plan de pus în aplicare!

Mă întreb, dacă i-am citi oare preşedintelui Băsescu, toţi în cor, cam ce scrie în legea fundamentală despre posibilităţile sale inexistente de a se implica în mod direct în viaţa politică a partidelor, ar înţelege pe deplin că dumnealui încalcă acum din nou Constituţia?

Să încercăm măcar să-i amintim cum stau lucrurile scriptic! În articolul 84 alineatul (1) din Constituţia României se precizează foarte limpede faptul că preşedintele ţării nu poate face politica vreunui partid: "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată".

Domnul Marian Ghiveciu:

"Legea cooperaţiei agricole nu a produs efecte juridice"

Legea cooperaţiei agricole nr.566/2006 a reglementat cadrul legal al organizării şi funcţionării cooperaţiei agricole în agricultură. Deşi au trecut aproape opt ani de la publicarea legii în Monitorul Oficial al României, actul normativ nu a produs efectul scontat, din motive diferite.

Maniera grotească şi brutală în care, după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a căutat să se implanteze cooperaţia în agricultura românească, încălcându-se în mod flagrant unul din principiile fundamentale ale ideii cooperatiste, şi anume principiul convingerii şi al liberei decizii, a reuşit să ducă la compromiterea ideii însăşi de asociere, de cooperare, pentru care suferim şi astăzi.

Una din erorile de bază care s-au făcut prin procesul de cooperativizare a agriculturii a fost extragerea funcţiei sociale a proprietăţii agrare, în dauna funcţiei individuale sau, mai bine-zis, prin anularea funcţiei individuale. Corelată cu încălcarea principiului liberului consimţământ, a dus la pierderea factorului cointeresare, care este motorul oricărei activităţi economice.

Reluarea vechilor idei cooperatiste se situează astăzi în contextul instabilităţii şi prejudecăţilor. Ele vor avea şanse de succes în practică numai odată cu recâştigarea echilibrului social, economic şi politic, pornindu-se de la noile realităţi, de la erorile trecutului, de la baza materială existentă şi mai ales de la experienţa mişcării cooperatiste internaţionale.

Noua proprietate ţărănească este chemată acum să contribuie substanţial la economia României. Putem spune că viitorul României depinde de viteza şi capacitatea de redresare a economiei micii proprietăţi agrare, a agriculturii în general.

Astăzi se resimte din nou ecoul cuvintelor pronunţate de profesorul Gheorghe Ionescu-Şişeşti când a argumentat necesitatea adoptării legii din 1931 privitoare la asociaţiile agricole: "Dacă proprietatea ţărănească nu va fi în stare să hrănească oraşele, să dea un prisos însemnat de produse agricole pentru export, atunci România va fi nevoită să se întoarcă la forme de viaţă socială cu totul primitive".

Nu cred că aceste cuvinte mai au nevoie de comentarii.

Domnul Ion Melinte:

"Preţurile pentru intabulare frizează bunul-simţ"

În conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a altor acte normative subsecvente intabularea terenurilor agricole se face pe baza unei documentaţii destul de stufoase şi cu perceperea unor tarife exorbitante. Consider că perceperea tarifelor sus-menţionate este un abuz legal, care aduce prejudicii imense producătorilor agricoli şi crescătorilor de animale.

Clasa politică, în ultima vreme, a comis o greşeală enormă atunci când a stabilit doar nivelul minim al tarifelor cadastrale, dar neavând în vedere şi plafonarea maximală a acestor tarife. Plecând de la această disfuncţie majoră, persoanele fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul cadastrului şi publicităţii imobiliare, în goana după îmbogăţire şi căpătuială, au uitat de onestitate şi respect faţă de cetăţenii acestei ţări, solicitând pentru expertizările şi verificările documentaţiilor pentru intabulare sume exorbitante, care depăşesc orice grad de înţelegere. Concret, foarte mulţi cetăţeni, inclusiv din judeţul Bacău, mi-au semnalat faptul că li se solicită tarife pentru efectuarea acelor analize şi verificări mult mai mari decât preţul de vânzare-cumpărare al terenului.

În mediul rural, situaţia este şi mai gravă. Dacă preţul de vânzare-cumpărare este de exemplu 4.000 lei/ha, tarifele de analiză şi verificare percepute de persoanele fizice şi juridice care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu sunt de 2-3 ori mai mari, lucru nepermis, care frizează bunul-simţ. Aceste aspecte au repercusiuni grave asupra circulaţiei juridice a terenurilor, determinând o serie de rămâneri în urmă, în special la formarea unor ferme comasate necesare în practicarea unei agriculturi performante.

Dacă acest Guvern va "catadicsi" să pornească motorul intabulării, atunci voi crede că are de gând să deblocheze circulaţia juridică a terenurilor agricole şi comasarea lor.

Sper că acest Guvern să ia această iniţiativă.

Domnul Mihăiţă Calimente:

"A fi sau a nu fi"

Numirea celor doi procurori scoate la iveală putregaiul din justiţia românească! Grija fără margini a preşedintelui Băsescu pentru justiţie este o nouă formă de fariseism a acestuia. "Nu politizaţi justiţia - numai eu pot să o fac!" Cam asta spune Băsescu. Procuratura, DNA, CSM, ICCJ, Curtea Constituţională - nu i-a scăpat nimic! Cu miniştri ca Macovei şi Predoiu, Băsescu s-a transformat în administrator al justiţiei. Aşa interpretează Băsescu ce spune Constituţia! Practic, din cel care semnează şi aprobă numirile făcute de ministru, cu votul consultativ al CSM, Băsescu s-a transformat în cel care decide cine merită şi cine nu să ocupe o funcţie importantă în principalele instituţii ale justiţiei din România.

Faptul că premierul Ponta a căzut în această capcană, mă surprinde. Domnia sa este un profesionist, cunoaşte sistemul şi practic poate numi lejer doi procurori independenţi, fără legături politice şi dorinţe de parvenire. În condiţiile date sunt două căi pentru a face acest lucru. Una facilă, de a cădea la pace cu Băsescu şi de a împărţi numirile, dar care nu reprezintă depolitizarea justiţiei. A doua, mai grea, dar care duce la depolitizarea justiţiei!

Nu cred că nu sunt în România, din 2800 de procurori, 10 capabili să ocupe aceste funcţii. În consecinţă, premierul ar trebui să numească câte 2 în fiecare săptămână, până când Băsescu va ceda sau până când se va face de râs în faţa Comisiei Europene.

Cine crede că poate avea un pact cinstit cu Băsescu sau că acesta îşi va ţine cuvântul e ori naiv, ori comod! Nu cred că este cazul premierului niciuna dintre ipostaze!

Doamna Liliana Mincă:

Subiectul declaraţiei politice: "Unirea plânge pe malul Prutului"

S-au împlinit 95 de ani de la recunoaşterea diplomatică a unirii Basarabiei cu România, eveniment consemnat istoric la 27 martie 1918. Recunoaşterea oficială, internaţională, a unirii s-a făcut la 28 octombrie 1920, prin semnarea Tratatului de la Paris. Fac aceste precizări aici, acum, pentru că patriotismul second-hand a determinat ca în acest an manifestările dedicate evenimentului de la 1918 să treacă aproape neobservate.

Astăzi, la 95 de ani de la unirea Basarabiei cu România, între cele două patrii surori demagogia şi meschinăria politicii unora au ridicat o baricadă mai impunătoare decât zidul Berlinului. Pe de o parte, diplomaţia americană continuă să fie rezervată faţă de tendinţa unificării, iar aceeaşi "chestiune basarabeană" (ca la 1917) este folosită ca mijloc de presiune faţă de sporadicele şi nehotărâtele reacţii ale guvernelor de la Bucureşti. În această situaţie, dincolo de orice comentariu, cred că nu este derizoriu să îl citez pe cunoscutul unionist şi patriot Mircea Druc, care, mai nou, obişnuieşte să spună: "ajunge cu atâta vorbărie. Uniţi-vă, dacă într-adevăr vreţi unire!".

În altă ordine de idei, trebuie să amintesc că potrivit Ministerului Afacerilor Externe român, diplomaţia din ţara noastră, pentru perioada 2013 - 2016, şi-a stabilit ca scop esenţial al politicii externe a României ridicarea şi consolidarea profilului internaţional al ţării. De asemenea, se are în vedere continuarea eforturilor de promovare şi susţinere a aspiraţiilor de integrare europeană ale Republicii Moldova. Diplomaţia română actuală şi-a mai stabilit ca obiectiv prioritar continuarea procesului de consolidare durabilă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova, pe baza Parteneriatului strategic european bilateral, cu valorizarea caracterului special al originii, limbii, culturii şi istoriei comune. Aplicarea Declaraţiei Comune de instituire a unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova va trebui să se facă prin implementarea Planului de Acţiune semnat la 3 martie 2012. Parcursul european al Republicii Moldova va trebui să fie susţinut ferm şi consecvent, mai mult decât scriptic, în programe de guvernare ticluite cu fraze bine alese.

În final, pentru a nu abuza de răbdarea dumneavoastră, mai vreau să amintesc un aspect. În anul de referinţă 1918, Elena Alistar era unica femeie deputat din Sfatul Ţării Moldovei, printre cei 139 de delegaţi ai diverselor partide sau mişcări politice. La 10 februarie 1918, Elena Alistar făcea un apel public la unificare, către moldovenii din Basarabia. Preluându-i exemplul, şi eu, astăzi, prin această intervenţie, mă adresez moldovenilor din Basarabia, din România şi de pretutindeni. Cuvintele şi-au făcut datoria! Este vremea faptelor. Iar dacă noi, dumneavoastră, sau românii de pretutindeni s-au săturat de vorbe, mai avem o singură alternativă: Uniţi-vă!

Domnul Mircea Man:

"Abandonul şcolar şi combaterea lui !"

Ţara noastră se află în continuare pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de persoane sub 15 ani care citesc cu dificultate, peste 6% dintre români nu ştiu carte, iar peste 100.000 de copii cu vârste între 6-16 ani nu merg la şcoală.

Comisia Europeană ne atrage atenţia încă odată în acest sens iar la începutul lunii martie aceasta a elaborat un document cu recomandările pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie, care printre altele vizează şi pregătirea tinerilor pentru piaţa muncii.

Actualul ministru al educaţiei va prezenta Comisiei Europene strategiile de prevenire a abandonului şcolar, dar şi de educaţie pe tot parcursul vieţii, document la care domnia sa spune că este încă în lucru. Oare când va fi terminat şi când va găsi soluţii şi strategii pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen?

Abandonul şcolar este şi rămâne o problemă extrem de gravă cu care se confruntă societatea contemporană, iar autorităţile încă nu au identificat măsurile reale pentru combaterea acestei probleme, continuându-se să se dea vina pe nepăsarea părinţilor, şi pe sărăcie, dar cred că adevărata vină este a celor care gestionează sistemul de învăţământ din România.

Şi în judeţul Maramureş şcoala a devenit din ce în ce mai neatractivă pentru mulţi tineri, părinţii îşi retrag copiii din şcoli, mulţi dintre copii romi nu sunt încadraţi în sistem, iar absenţele sunt de ordinul miilor. Ce este de făcut în acest sens? Când credeţi că vom rezolva această problemă, care nu este deloc de neglijat. Care sunt strategiile pe termen scurt şi mediu ale Ministerului Educaţiei?

Viitorul unei naţiuni este strâns legat de educaţia tuturor copiilor, pentru că un viitor mai bun nu poate fi construit decât cu generaţii bine pregătite.

Doamna Manuela Mitrea:

"Examenul de maturitate, tratat cu imaturitate de către elevii români!"

Bacalaureatul, numit şi examenul maturităţii, reflectă atât efortul depus de către elev, cât şi performanţele sistemului de învăţământ.

Din păcate, rezultatele obţinute în ultimii ani la acest examen au demonstrat că situaţia învăţământului românesc s-a degradat continuu, elevii fiind victimele acestei situaţii. De la an la an, rata promovabilităţii la bacalaureat este tot mai mică, existând licee întregi fără niciun elev promovat sau chiar judeţe întregi fără niciun elev cu nota 10.

Astfel, în 2010 doar 69,3% dintre elevii români au promovat examenul de bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2011 au promovat doar 45,72% dintre elevi, pentru ca în 2012, rata promovabilităţii înaintea rezolvării contestaţiilor să fie de doar 43,04% .

În acest an, în perioada 11-15 martie a avut loc simularea examenului de bacalaureat, organizată la nivel judeţean în toate unităţile de învăţământ liceal, la care au participat elevii din seria curentă, precum şi absolvenţii din seriile anterioare care nu au promovat examenul de bacalaureat. Cifrele simulării examenului de bacalaureat arată că 73% dintre cei care au susţinut proba la matematică au picat, iar 40% nu au trecut examenul la limba română.

Din statistica Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa rezultă că doar 27% dintre elevii constănţeni au luat notă de trecere la matematică, fiind aproape 1.800 de note de 1 şi 2 şi doar 4 liceeni au bifat nota maximă. La limba şi literatura română, gradul de promovare a fost de 61%. Cele mai multe note, peste o mie, au fost între 5 şi 6. Nici de la această probă nu au lipsit notele de 1,2 şi 3. Notele de 10 s-au limitat la un număr de 6.

Cifrele nu indică nereuşita elevilor, ci reprezintă eşecul învăţământului românesc şi al societăţii în general. Într-o zi, aceste generaţii ne vor întreba de ce nu le-am dat nici o şansă, de ce nu le-am pregătit pentru a trăi în secolul XXI.

Ceea ce mă sperie este faptul că situaţia, departe de a fi perfectă, este de-a dreptul îngrijorătoare. Şcoli mici şi insalubre care stau să cadă şi profesori plătiţi necorespunzător reprezintă o parte din realitatea învăţământului românesc.

Dacă într-un termen scurt forţele politice nu vor realiza o strategie comună, care să se aplice indiferent de ce partid se află la guvernare, şi dacă vom continua cu experimente făcute pe seama învăţământului şi al elevilor, atunci va trebui să ne aşteptăm la ce este mai rău, rezultatele continuând să vină şi să ne izbească în faţă.

"Ai carte, ai parte!" nu este o simplă vorbă din bătrâni pentru trecut, ci este o vorbă plină de adevăr pentru viitor. Există state care trimit roboţi pe alte planete iar pentru asta îşi pregătesc elevii temeinic; noi pentru ce îi pregătim? Le predăm tot felul de mituri. Ne place sau nu, lumea se schimbă în fiecare zi iar societatea informaţională, despre care citeam acum câteva zeci de ani în cărţile de science-fiction, este aici.

Stimaţi colegi, copiii noştri vor fi învinşii sau învingătorii din viitor, totul depinde de noi! Haideţi să lăsăm divergenţele de moment şi să lucrăm împreună pentru viitorul nostru şi al urmaşilor noştri.

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Unul dintre cele mai importante obiective în ceea ce priveşte politica în domeniul protecţiei mediului ar fi trebuit să fie cel referitor la gestionarea deşeurilor. Această problemă a fost ignorată ani la rând de către guvernările conduse de către Traian Băsescu, astfel încât, spre exemplu, din cele 78 de gropi de gunoi din zonele urbane au fost închise mai puţin de o treime.

Acest fapt este privit cu maximă seriozitate şi preocupare de către actualii guvernanţi, în special în contextul în care în perioada 2014 - 2020 România ar urma să beneficieze de o finanţare europeană de 1,3 miliarde de euro pentru finalizarea proiectelor privind gestionarea deşeurilor.

Finalizarea proiectelor din acest domeniu este un factor cu atât mai important cu cât se subscrie unuia dintre cele trei obiective majore anunţate de către Uniunea Europeană pentru 2020, care are în vedere promovarea unei politici economice balansate cu politica de mediu, prin utilizarea resurselor ecologice. Acest fapt are în vedere inclusiv atingerea unui standard de mediu sănătos pentru populaţie, cu eliminarea factorilor de risc pentru mediu.

În condiţiile în care ştim că va exista o finanţare importantă în această direcţie cred că este important să existe o mobilizare atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul administraţiilor locale pentru atragerea banilor disponibili pentru România în implementarea politicilor de mediu.

De altfel, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene la nivel general de către România nu putem să nu amintim că la nivelul anului 2012 au fost făcute cheltuieli de aproximativ 3 miliarde de euro pentru susţinerea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, în timp ce pentru anul 2013 ţinta de cheltuieli ar trebui să atingă 6,5 miliarde de euro.

Faptul că ne dorim să atingem standardele de mediu ale ţărilor din Uniunea Europeană, că vom avea un Cod silvic, că se doreşte o creştere a controlului şi pedepselor în ceea ce priveşte defrişările ilegale, că există - de fapt - o determinare în a aduce politicile de mediu ca prioritate majoră pentru România - sunt primi paşi în ceea ce priveşte înscrierea ţării noastre în trendul european existent. Ca parlamentar PNL, susţin adoptarea cât mai urgentă a Codului silvic, cu norme şi proceduri actualizate pentru realităţile în care trăim, astfel încât să îndeplinim dezideratul de a avea un mediu curat.

Este un bun prilej pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene pe acest segment şi atingerea obiectivului de a avea un mediu mai sănătos pentru România.

Domnul Ioan Munteanu:

"Politica în judeţul Neamţ"

Primul şi cel mai mare dezavantaj al judeţului Neamţ a fost faptul că încă de la înfiinţare, din 1968, au existat permanente dispute între diferiţi lideri. Funcţiile politice au generat mereu dispute, iar interesele de grup sau individuale au fost mai importante decât cele ale unui întreg judeţ. Iar toate acestea au fost posibile "datorită" unor lideri importanţi de la nivel naţional. E clar că astfel de lucruri s-au întâmplat şi în alte judeţe, dar la Neamţ ele au fost mult prea vizibile

Situaţia de la CJ Neamţ este unică în ţară: preşedintele CJ este de la UNPR, formaţiune care, teoretic, este în alianţă cu PSD (ACS). Dar această alianţă nu funcţionează, cauzele fiind cunoscute de către toţi locuitorii judeţului. Dacă la început războiul permanent din CJ a făcut deliciul scenei politice, cu trecerea timpului a devenit de neacceptat. Înfruntările permanente au început să deranjeze, tot mai mulţi cetăţeni considerând că ele fac rău activităţii, dar şi prestigiului CJ, cu implicaţii negative pentru nemţeni.

Momentan, nu întrevăd nicio soluţie, şi asta pentru că există o majoritate clară, formată din PSD, PNL, PC şi PP-DD, uneori şi cu sprijin PDL. Cred că trebuie să ne obişnuim cu această situaţie. Va avea câştig de cauză cel care va fi corect. Şi, în definitiv, nici nu e rău, dacă ne amintim ce se întâmpla cu puţin timp în urmă la Consiliul Judeţean Neamţ.

Atunci când vorbim despre dezvoltare, avem în vedere un singur aspect: resursele financiare. Din păcate însă, atât la Primăria Piatra Neamţ, cât şi la CJ Neamţ sumele alocate din bugetul consolidat sunt mai mici faţă de anul precedent. De asemenea, şi sumele atrase din fonduri europene sunt foarte mici, iar veniturile proprii sunt şi ele mai reduse faţă de 2013. Prin urmare, prea puţine sunt şansele care se întrevăd în acest moment.

Ar fi, totuşi, o soluţie: dacă toţi politicienii şi toate partidele parlamentare din judeţ ar fi de acord să adopte şi să promoveze aceleaşi interese privind dezvoltarea Neamţului. În acest moment, însă, îmi vine cam greu să cred (observaţi că multe păreri exprimate se referă la acest moment, ceea ce înseamnă că pot exista şi rezolvări mai fericite ale unor situaţii).

În ceea ce priveşte "grupul parlamentar al nemţenilor", da, sunt partizanul unei asemenea "construcţii" care să aibă în vedere interesele majore ale judeţului. Ştiu că au mai fost încercări, dar, din păcate, orgoliile personale au fost mai puternice.

Domnul Alexandru Nazare:

"Brăilenii aşteaptă primăvara mai mult ca oricine"

Asistăm şi privim cu toţii neajutoraţi în ultimul timp, ca în fiecare an, de altfel, la modul în care primăvara se lasă încă aşteptată, în timp ce iarna pare să îşi intre din nou în drepturi - drumuri blocate, nămeţi de peste un metru în multe zone ale ţării şi temperaturi cu mult sub media normală a acestei perioade. Pentru mulţi dintre brăileni însă, acest lucru înseamnă şi prelungirea calvarului în care trăiesc încă de la începutul sezonului rece, mai exact din octombrie 2012: frig în case, calorifere reci şi apă caldă oprită. Şi toate acestea în condiţiile în care, prin bunăvoinţa Consiliului Local Municipal, preţul gigacaloriei a crescut din ce în ce mai mult pe parcursul acestui sezon, în Brăila acesta fiind oricum unul dintre cele mai ridicate din ţară.

Sistarea agentului termic nu a venit însă ca o surpriză pentru locuitorii oraşului: primul şi cel mai şocant episod l-au trăit abonaţii CET Brăila în decembrie 2011, când, chiar de Ziua Naţională a României, a fost întreruptă furnizarea apei calde şi a căldurii în sistemul centralizat de termoficare. Şi atunci, şi în 2012, cauza a fost acumularea de datorii către furnizorii de gaz metan şi electricitate.

Problema însă nu se opreşte aici, deoarece CETîncasează din ce în ce mai greu contravaloarea facturilor la energie termică de la asociaţiile de proprietari. Mai mult decât atât, la agravarea acestei situaţii contribuie numărul tot mai mare, de la an la an, de abonaţi care se debranşează de la reţea. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care, după ultimele estimări, numai în jur de 2.500 - 3.000 de apartamente să mai fie racordate la sistem, în municipiu existând undeva la 50.000 - 52.000 de apartamente.

Mai mult decât atât, pe fondul debranşărilor masive, zeci de familii au fost condamnate de propriii vecini să îngheţe în apartamente. Speriaţi şi revoltaţi în egală măsură de perspectiva de a mai plăti un serviciu pe care nu şi-l doresc, proprietarii apartamentelor dotate cu surse proprii de încălzire - centrală sau convector - majoritari la nivel de bloc, au decis că nu mai vor să aibă de-a face cuCET-ul. Aşa că au hotărât să nu mai dea drumul vanelor de căldură din subsol, această măsură afectându-i, în schimb, pe "minoritari", adică familiile încă abonate la sistemul centralizat de încălzire, majoritatea bătrâni, suferinzi şi plătitori cu bună-credinţă ai facturilor agentului termic.

Brăila se confruntă cu o situaţie fără precedent în secolul XXI, într-un oraş dintr-un stat membru al Uniunii Europene, bătrânii îngheaţă de frig în case şi de mai mult de opt ani de zile se văd nevoiţi să se spele la lighean!

În acest timp, CET Brăila pare să fi găsit soluţia - neplata salariilor angajaţilor luni bune, urmată de concedierea a 80 dintre aceştia. Mai mult decât atât, îşi recunoaşte propria incompetenţă şi mai ales a departamentului juridic din subordine, organizând licitaţii pentru recuperarea creanţelor pentru care oferă în schimb comisioane de 16%, în timp ce valorile acestora în piaţă sunt între 2 şi 7% pentru sume atât de ridicate.

Municipalitatea, pe de altă parte, a găsit soluţia pentru şcolile unde copiii îngheţau de frig în sălile de clasă: le-a cumpărat radiatoare electrice, 30 la număr mai exact. Dar cum rămâne cu restul de şcoli, grădiniţe, spitale, cum rămâne cu bătrânii de 70-80 de ani care îşi plătesc factura la întreţinere şi totuşi trebuie să tremure de frig în case?

În schimb, nimeni nu se întreabă pe ce se duc banii CET-ului, nimeni nu vine cu soluţii concrete pentru limitarea cheltuielilor, în timp ce alţii câştigă din contractele pe care CET-ul le oferă cu o dărnicie greu de imaginat în această situaţie. Nu ar fi, oare, mai indicat, ca pe termen mediu şi lung să ne gândim la un proiect prin care să retehnologizămCET-ul printr-o finanţare europeană pentru cogenerare, care să asigure, practic, o parte din energia pe care o asigurăCET-ul?

Se pare că nu, stimaţi colegi, pentru că este mai simplu să te plângi şi să pozezi în victimă, în timp ce adevăratele victime în această situaţie, brăilenii care tremură de frig în case şi se spală cu apă de la lighean, aşteaptă mai mult ca oricine altcineva primăvara şi se gândesc cu groază la iarna care urmează, când vor lua calvarul de la capăt.

CET Brăila nu este o situaţie unică în ţară, sunt convins că şi dumneavoastră aveţi în circumscripţiile pe care le reprezentaţi asemenea exemple. Tocmai de aceea cred că este necesară o soluţie din partea Ministerului Economiei şi îi cer şi pe această cale ministrului Vosganian să aibă în vedere în definirea priorităţilor la finanţare europeană pentru 2014-2020 includerea unei axe pentru retehnologizarea CET-urilor.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

"Lungul şir al fraudelor sub conducerea PDL"

Faptul că în timpul guvernării PDL a fost criză economică îl ştim cu toţii, pentru că nu de puţine ori Emil Boc, Traian Băsescu, Elena Udrea ne-o repetau în mod constant, justificând astfel tăierile de salarii, închiderea spitalelor sau a şcolilor şi, de ce nu, eşecul guvernării lor.

Din punctul meu de vedere a fost o mare ipocrizie. Toate aceste lamentări, toate aceste justificări se dovedesc a fi astăzi doar un mare paradox.

Cum poate un stat care e în faliment, conform spuselor celor din PDL, să acopere o fraudă, doar în sistemul medical de câte 2-300 de milioane de euro anual, în condiţiile în care pentru 2013 bugetul Ministerului Sănătăţii este unul de aproape 2 miliarde de euro?

Cum a putut un stat, condus de PDL, să permită închiderea spitalelor, condamnând astfel la moarte semeni de-ai noştri, în condiţiile în care doar bugetul Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului Bucureşti a fost fraudat cu 500.000 de euro?

Aceasta este moştenirea grea pe care ne-a lăsat-o PDL, un grad foarte mare de neîncredere în sistemul de educaţie, în sistemul de apărare. Cel mai greu este însă să restabilim această încredere a oamenilor în ceea ce înseamnă o guvernare responsabilă. Nimeni nu a zis că va fi uşor, însă cu multă muncă şi mai ales cu un grad ridicat de transparenţă acest lucru va fi posibil.

De altfel, se lucrează intens în acest sens. Reţelele de fraudă din sănătate care privesc reţete pentru morţi, analize fictive şi achiziţii supraevaluate sunt anchetate, problemele legate de achiziţionarea medicamentelor oncologice vor fi rezolvate în curând, vor fi rezolvate şi problemele cu acei medici care deşi dispun de medicamentele necesare, preferă să îi trimită pe pacienţi să şi le cumpere.

Însă, în ciuda acestor probleme, sistemul a început totuşi să se mişte, funcţionează mai bine decât în trecut, iar în curând vor apărea şi rezultatele.

Doamna Marioara Nistor:

"Reîntoarcerea românilor în ţară, o altă piatră de moară pentru Guvernul incapabil al USL"

Atitudinea Executivului condus de Victor-Viorel Ponta referitoare la potenţiala reîntoarcere masivă în ţară a românilor plecaţi la muncă în străinătate este una condamnabilă şi păguboasă. Potrivit unor studii recente, aproape jumătate dintre românii care muncesc în străinătate intenţionează să părăsească ţările de "adopţie" şi să revină acasă. Astfel, unul din doi români din cei care trăiesc şi muncesc în Italia îşi doreşte sa se întoarcă în România. Cercetările mai arată că deşi 49% dintre românii aflaţi peste graniţe îşi doresc să se întoarcă în patria lor, nu o vor face din cauza fricii că nu îşi vor păstra locurile de muncă. Numai în Italia, unde sunt oficial un milion de români, jumătate dintre aceştia sunt de acord să îşi deschidă o mică afacere la întoarcerea acasă, în cazul în care ar primi ajutor de la guvernul român.

Este indubitabil faptul că Guvernul trebuie să adopte o strategie complexă, care să facă faţă posibilei reîntoarceri masive a românilor acasă. Apreciez că Executivul trebuie să pregătească pentru perioada imediat următoare un plan de reintegrare socială şi profesională a românilor care se vor întoarce din străinătate ca urmare a căderii economice a statelor europene.

În mod cert, numeroşi români aflaţi la muncă în ţările occidentale vor rămâne fără slujbe şi vor fi nevoiţi să se întoarcă în România. Situaţia economiilor europene este într-un declin recunoscut, iar blocarea accesului românilor pe pieţele muncii va determina sute de mii de oameni să plece din Occident.

Deja am primit semnale de la cetăţeni din judeţul Brăila aflaţi la muncă în Italia, Spania şi Marea Britanie, care mi-au spus că o duc tot mai greu şi nu le-a mai rămas decât varianta reîntoarcerii acasă. În aceste condiţii, este neapărată nevoie de o strategie guvernamentală, deoarece revenirea în masă a românilor va duce la o creştere enormă a ratei şomajului.

O soluţie ar fi extinderea investiţiilor în infrastructură, însă, după cum românii constată, Guvernul Ponta doar se plânge de lipsa banilor, iar premierul "guvernează" aproape zilnic la televizor până târziu în noapte...

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"ordonanţa de urgenţă ca sistem de guvernare"

Este incontestabil faptul că România trece printr-o perioadă de mari schimbări şi, mai ales, o perioadă marcată de o profundă dezorientare, care se resimte în toate aspectele ce oglindesc societatea românească, dar în mod special lumea politică şi guvernarea.

Ca deputat şi om politic ce participă într-o nouă etapă de evoluţie a statului român şi a Forului Legislativ, pot afirma că, în acest moment, în cadrul structurilor politice româneşti se pot întâlni aspecte dintre cele mai controversate cu putinţă, pornind de la simplul fapt că românii au ales în urmă cu câteva luni o altfel de linie politică la guvernare şi terminând cu adaptările şi ajustările pe care ne străduim să le facem din Parlament pentru ca lucrurile să capete o faţă viabilă, credibilă şi să putem genera o viaţă şi o imagine corecte ale României şi românilor.

Nu este uşor, mai ales în măsura în care, ca om care trăieşte printre oameni, muncind acolo unde ei l-au trimis, asist şi mă confrunt cu o sumedenie de probleme şi aspecte care vizează atât actul politic, cât şi cel legislativ, chestiuni extrem de grave şi importante pentru destinul tuturor.

Unul dintre aspectele care mă preocupă în mod legitim în ultima vreme este reprezentat de problema ordonanţelor de urgenţă pe care Guvernul României le emite şi pe care noi, cei din Parlament, avem datoria să le tratăm cu maximă seriozitate şi răspundere, cu atât mai mult cu cât, aşa cum îi arătă şi numele, o ordonanţă de urgenţă reprezintă "actul normativ care poate fi adoptat de Guvern în situaţii excepţionale, conform dispoziţiilor art.114 din Constituţie".

În perioada guvernării Boc, Parlamentul României şi structurile fundamentale ale statului s-au confruntat cu o adevărată "ploaie" de OUG-uri, fapt ce a generat un fenomen de recul din partea societăţii civile, dar şi a Comunităţii Europene care, prin vocile ei, spunea că: "«nu sunt compatibile» cu spiritul democraţiei, deoarece o astfel de practică, în opinia mea, «subminează» principiul controlului democratic reciproc" (Martin Schulz).

Studiind aceste aspecte, ca datoria şi responsabilitatea pe care poziţia în care mă aflu le presupun, constat cu neplăcere că înaltul funcţionar european a creat o imagine tangibilă şi extrem de pertinentă asupra "sindromului" OUG cu care statul român se confruntă de ani buni de zile. Un sindrom care generează o reală şi viabilă ameninţare la adresa stabilităţii şi echilibrului mecanismelor vitale ale statului, dar şi un grav conflict angajat pe palierul dintre puterile statului - Justiţie- Legislativ - Executiv - vizând, în final, cetăţenii României.

Îngrijorarea mea este cu atât mai mare cu cât în Parlamentul României există legi şi proiecte de lege care aşteaptă de ani buni de zile soluţionarea şi aprobarea lor. Legi vitale pentru noi toţi, dar care, sub rafalele OUG-urilor, rămân într-o continuă carantină politică şi parlamentară.

O avalanşă de OUG-uri pe care şi foştii şi actualii reprezentanţi de la Palatul Victoria au dezlănţuit-o şi continuă să o dezlănţuie. O practică de guvernare ca un fel de "via dolorosa".

În acest caz, nu am putea crede decât că România se află în zona "codului roşu" politic, ca o ţară în cădere liberă a cărei singură posibilitate de frânare a dezastrului în care se află a rămas viteza şi numărul de OUG-uri pe care le poate emite un guvern sau altul. O imagine greşită, ce trebuie remediată urgent, dar, dacă se poate, nu tot printr-o ordonanţă!

Dacă barometrul crizei economice şi al recesiunii ar purta numele de ordonanţă de urgenţă, atunci, cu certitudine, România ar surclasa Grecia, Ciprul şi chiar SUA.

Întrebarea care îmi pare legitimă în acest caz este: Oare, alături de modificarea Constituţiei, regionalizare etc., unul dintre proiectele importante şi... urgente... de pe masa Guvernului este cumva şi Ordonanţa de Urgenţă pentru legiferarea ordonanţei de urgenţă ca cea mai pertinentă, reprezentativă formă de guvernare, deasupra oricărui contencios legislativ, a puterii politice din România, indiferent de culoare şi de program?!

Domnul Paul Dumbrăvanu:

După cum bine ştiţi, legislaţia din România permite firmelor să plătească la stat fie un impozit pe profit, de 16%, fie unul pe venit, de 3%, în funcţie de vectorul la care se încadrează. La finalul exerciţiului financiar, agentul economic care a obţinut profit şi decide distribuirea de dividende acţionarilor sau asociaţilor este obligat, conform art. 36 din Codul fiscal, să aplice impozitul pe dividende de 16%. Astfel, în sistemul actual de impozitare, impozitul pe profit poate fi perceput de contribuabili ca fiind un impozit în cascadă şi putem chiar vorbi despre un impozit de 28,5%, format din impozitul pe profit de 16% şi din impozitul pe dividende, tot de 16%, aplicat părţii din profitul rămas după achitarea impozitului pe profit. Mai mult decât atât, în cazul microîntreprinderilor, persoane juridice plătitoare de impozit pe venit, dividendele cuvenite ca urmare a participării în capitalul unei persoane juridice române reprezintă venituri impozabile, agentul economic plătind pentru acestea şi impozit pe venit.

În practica fiscală europeană se face foarte clar distincţia între impozitul pe profit datorat de persoanele juridice şi cel pe dividende, calculat ca un impozit prin stopaj la sursă, datorat de o altă entitate, anume persoana fizică. Statele Uniunii Europene îşi încurajează antreprenorii privaţi printr-o fiscalitate redusă în cazul dividendelor. Vorbim de state ca Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia sau Portugalia, state ce practică o cotă de impozitare a dividendelor mult mai relaxată decât România, cuprinsă între 5% şi 15%.

Stimaţi colegi, consider că atât noi, cât şi Guvernul, avem obligaţia de a concepe şi de a elabora prevederi legale în deplină armonie cu legislaţia celorlalte state europene şi trebuie să intervenim în lichidarea gravelor neajunsuri din legislaţia fiscală din ţara noastră!

Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu:

"Regionalizarea - în viziunea liberală"

Una dintre cele mai importante teme abordate de către guvernarea USL este cea referitoare la regionalizarea României. Cred că acest subiect este nu numai destul de sensibil, ci şi unul care trebuie abordat foarte serios de către întreaga clasă politică, pentru a-l putea transpune integral într-un cumul de beneficii reale pentru toate comunităţile locale dar, mai ales, pentru a putea obţine un maxim de impact pozitiv pentru cetăţenii care le compun: prin creşterea investiţiilor pertinente, printr-un accent pe dezvoltare şi pe debirocratizare, prin modernizarea consistentă a instituţiilor şi a sistemelor publice locale etc.

În acest sens, cred că mai trebuie menţionat faptul că Partidul Naţional Liberal nu se opune, aşa cum susţin unii binevoitori, ci susţine necesitatea demarării procesului de regionalizare. Argumentul nostru principal este dat de faptul că România este o ţară membră a Uniunii Europene, iar Europa de astăzi este una a regiunilor. De asemenea, considerăm că împărţirea administrativă în regiuni va contribui în mod semnificativ şi la creşterea absorbţiei fondurilor europene.

Noi, liberalii, credem că regionalizarea pe care Guvernul nostru, cel al USL, o are în vedere, se poate realiza în două etape: în prima etapă, până la 1 ianuarie 2014, vom introduce în Constituţie noţiunea de regiune, stabilind regiunile. Iar în opinia mea, acestea ar trebui să se plieze pe fostele regiuni istorice ale României - Moldova, Muntenia, Transilvania, Banat, Bucovina, Dobrogea etc.

A doua etapă este una de tranziţie, necesară pentru adoptarea, până la alegerile pentru conducerea regiunilor, a unei legislaţii în domeniu.

Astfel, în perioada de tranziţie, până la alegeri, soluţia cea mai potrivită ar fi ca reprezentanţii judeţelor care compun regiunea - preşedinţi CJ, chiar şi primarii marilor municipii - să asigure, prin rotaţie, conducerea regiunii respective.

Cred că acest sistem ar fi cel mai echitabil pentru început, fiind de evitat, după opinia mea, ca acordarea acestor posturi să fie făcută prin numirea sau alegerea unor persoane dintr-un cerc restrâns, pentru a nu amplifica astfel, într-un mod inutil, o altă formă de baroniadă.

Un exemplu în acest sens este cel al Agenţiilor de Dezvoltare Regională, care au funcţionat într-un sistem apropiat celui prin rotaţie. Cred că şi regiunile nou înfiinţate vor putea funcţiona în mod similar, dar, de această dată, într-o perioadă de tranziţie. Printr-o asemenea decizie vom reuşi să disipăm ideea de centralizare exclusivă a puterii, optând pentru cea descentralizare, ca şi până acum, în regiunile de dezvoltare.

Partidului Naţional Liberal a făcut deja demersurile necesare pentru a putea elabora o strategie pe tema regionalizării, înfiinţând un grup de lucru, care va dezbate tema respectivă şi care va prezenta, curând, un punct de vedere final în acest sens.

Cred că este important ca noi, cei din USL, să lăsăm acasă orgoliile şi să avem pe această temă doar discuţii constructive, utile, care să aducă numai beneficii cetăţenilor şi care să reuşească să crească cât mai mult şi mai eficient şansele oraşelor şi ale judeţelor româneşti de a echivala nivelul de dezvoltare şi modernizare al celorlalte oraşe şi regiuni din Uniunea Europeană.

Domnul Valeriu-Andrei Steriu:

"Când politica e în stare să genereze şi proiecte bune. În apărarea programului «Cornul şi Laptele»"

0,5 milioane tone de lapte. Adică 25.000 de cisterne de lapte. Sau cât 200 de piscine olimpice pline cu lapte.

1,5 milioane de copii, anual, vreme de 10 ani. Adică exact popula?ia Bucureştiului, dacă ar fi fost locuit doar de copii. În total, 15 milioane de por?ii, adică pu?in mai mult decât numărul românilor care au mai rămas încă în ?ară.

1 miliard de euro din fonduri guvernamentale şi alte peste 30 de milioane de euro din fonduri europene. Adică 1% din împrumutul României de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

10% din pia?a produselor lactate din România. Lapte produs în valoare de 150 de milioane de euro pe an.

5.000 de fermieri şi probabil peste 30.000 de locuri de muncă în industria de specialitate, adică tot atât de mul?i oameni cât are oraşul Mioveni sau oraşul Făgăraş.

1,17 lei pentru o gustare completă, adică cât ar costa 2 ?igări, la costul mediu al pachetului de ?igări.

Acestea sunt doar câteva dintre cifrele programului "Cornul şi laptele", în intervalul de zece ani de când func?ionează acest proiect.

Însă poate cele mai importante avantaje ale acestui proiect nu se pot număra în cifre şi nu se pot cuantifica în euro şi nu se pot traduce în marje de profit sau elemente de cost. Este vorba despre miile de familii din gospodăriile sărace din mediul rural, care prin acest program au găsit o motivare suplimentară, poate singura, care lipsea, pentru a-şi lăsa copii la şcoală. Este vorba despre zeci de mii de copii săraci din mediile rurale pentru care cornul şi laptele primite în şcoală reprezintă dacă nu singura masă a zilei, cu siguran?ă cea mai consistentă. Este vorba despre acei copii, aproape o treime din cei care beneficiază de corn şi lapte, care aleg să ia laptele acasă ca să-l împartă cu fra?ii lor, sau poate cu părin?ii şi bunicii lor. Gândi?i-vă ce înseamnă că împar?i 0,2 litri de lapte, cât un pahar cu apă la doi, trei sau chiar mai mul?i oameni: nici cât o înghi?itură zdravănă nu-?i ajunge.

Şi la fel de greu de măsurat sunt efectele pe care acest lapte l-a avut asupra stării de sănătate a copiilor. Într-o Românie care se află pe locul 3 în Europa la obezitate infantilă, într-o Românie în care unul din doi copii are probleme de greutate, într-o Românie în care 10% din copiii care se prezintă la medic au greutate de adult, în această Românie, programul "Cornul şi laptele" oferă o alternativă infinit mai sănătoasă, ceea ce în timp înseamnă costuri mai mici pentru tratarea bolilor cronice care se pot dezvolta datorită alimenta?iei necorespunzătoare. Nimeni nu poate să facă un calcul precis a ce a însemnat consumul de calciu din lapte pentru aceşti copii, chiar în perioada în care organismul lor se dezvoltă şi are nevoie de nutrien?i de calitate. Laptele, ca aliment de bază, con?ine nutrien?i pe care alte alimente nu le con?in. Acesta este motivul pentru care laptele a fost ales ca principalul produs distribuit în cadrul programelor na?ionale în peste 60 de ?ări din lume. Eliminarea acestui produs din alimenta?ia zilnică a copiilor ar constitui un grav risc nuti?ional, cu efecte incalculabile pe termen lung asupra sănătă?ii copiilor care beneficiază de program.

Nu în ultimul rând, un cuvânt despre industria laptelui. Fermierii români au trecut de furtuna aflatoxinei mai mult mor?i decât vii. Au fost prinşi într-un taifun: au fost lovi?i din toate păr?ile, nu mai ştiau care unde e sus şi unde e jos, nu mai ştiau la ce să se aştepte şi tot ce-şi doreau era ca sarabanda să se oprească. ?i când s-a oprit, au rămas aşa cum rămân oamenii ale căror case sunt luate de viitură: deznădăjdui?i şi fără încredere în viitor.

În acest context economic în care mai bine de 30.000 de locuri de muncă s-au dezvoltat doar în industria laptelui în cei 10 ani de program "Cornul şi laptele", vestea că acest program s-ar închide a căzut ca un trăznet. Programul acoperă o cotă de pia?ă de 10% din industria laptelui românesc, iar un sfert din bani nici nu sunt plăti?i de autorită?ile române, fiind fonduri europene. Tăierea programului înseamnă o pierdere a finan?ării europene care poate varia între 15-20 milioane de euro pe an. Însă lovitura cea mai grea ar fi pentru fermieri şi pentru procesatori, pentru că datorită fondurilor alocate până acum şi datorită pie?ei de desfacere creată până acum, firmele implicate au demarat investi?ii pentru creşterea capacită?ii de produc?ie şi a numărului de angaja?i, precum şi investi?ii care au dus la dezvoltarea segmentului de logistică, a distribu?iei şi a sectorului ambalajelor reciclabile, făcând posibilă alinierea sectorului la cerin?ele impuse de UE.

Iar în final, două vorbe despre siguran?a alimentară: tratamentul UHT al laptelui inactivează toate bacteriile periculoase pentru consumul uman, iar ambalajul robust şi aseptic face ca laptele să fie protejat împotriva recontaminării. Cu alte cuvinte, laptele pe care-l beau copii noştri este sigur şi este protejat.

Da, sunt unul dintre sus?inătorii programului "Cornul şi laptele" şi cred că orice politician responsabil trebuie să fie unul dintre sus?inătorii programului: pentru că reprezintă cel mai bun raport calitate-pre?, pentru că reprezintă sănătate pentru copiii noştri, pentru că reprezintă o gură de oxigen pentru industria laptelui şi pentru că reprezintă o motiva?ie cât se poate de reală pentru ca zeci de mii de elevi să rămână în şcoală.

Fac un apel public către to?i colegii mei deputa?i, dar şi către colegii din Senat, aşa cum fac un apel public şi către Guvernul României: Nu opri?i programul "Cornul şi laptele!" Există modalită?i prin care acest program să fie salvat! Sunt momente în via?a unei na?iuni în care beneficiile se calculează şi altfel decât în bani, cum ar fi în educa?ie şi în sănătate, două lucruri pe care banii nu le pot cumpăra!

Domnul Sorin Teju:

"Trebuie să privim discriminarea în funcţie de gen ca pe un impediment către o democraţie consolidată"

Discriminarea în funcţie de gen este o problemă fundamentală a societăţii româneşti, o societate încă puternic influenţată de idei patriarhale. Statisticile întocmite pe acest domeniu reflectă o necesitate flagrantă de a lua măsuri sociale drastice.

În ciuda eforturilor depuse de către Ministerul Muncii, Ministerul de Afaceri Interne, de Protecţia Socială şi de către Guvern, violenţa domestică, traficul de persoane şi inegalitatea de şanse între femei şi bărbaţi încă reprezintă domenii subevaluate şi neadresate suficient în politica românească. Conform unor studii realizate de către Comisia Europeană în 2012, România se situează pe una dintre ultimele poziţii în ceea ce priveşte toleranţa la adresa femeilor în funcţii de conducere. În consecinţă, mă declar total împotriva discriminării în funcţie de gen şi mă alătur întregii mişcări de egalizare a şanselor între sexe.

Mai mult decât atât, doresc să aplaud întreaga activitate a femeilor liberale, considerându-le un exemplu viu al faptului că ne îndreptăm către un viitor mai luminos în ceea ce priveşte egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi. Având ca suport legal atât Legea 217/2003 şi toate modificările ulterioare, cât şi Strategia Naţională Pentru Prevenirea şi Combaterea Fenomenului Violenţei în Familie, mă declar încrezător în politicile actualului Guvern de a adresa responsabil această problemă.

Cu toate acestea, aş dori să menţionez că în urma sesizărilor pe care le-am primit în colegiul pe care îl reprezint, femeile din zonele rurale experimentează situaţii foarte dificile. Violenţa domestică şi exploatarea sexuală par a fi probleme fundamentale în anumite comunităţi rurale, motiv pentru care mă declar în favoarea unor proiecte naţionale ce vizează în mod direct infiltrarea politicilor de egalitate în toate clasele sociale.

În consecinţă, consider că ar fi câţiva factori esenţiali ce trebuie revizuiţi înainte de implementarea reuşită a oricărei politici de diminuare şi extirpare a discriminării între sexe. Atât feminitatea, cât şi masculinitatea trebuie percepute ca nişte noţiuni social construite şi intrinsece societăţii româneşti, noţiuni încă exploatate conştient sau nu în orice discurs, fie el domestic, media, politic sau social. Prin urmare, pentru a avea efecte durabile şi ireversibile, orice încercare de a trata problema discriminării în funcţie de gen trebuie să conţină un program temeinic de promovare a unor noi valori sociale, unele în care genul nu se bazează pe trăsături fundamental diferite, ci pe practicarea lui în sânul familiei.

Plecând de la sintagma feministă ce sugerează faptul că orice aspect personal este, de fapt, politic, susţin că măsurile sociale împotriva discriminării în funcţie de gen trebuie începute orizontal, la nivelul societăţii civile, pentru a putea beneficia de cele mai bune rezultate.

Doamna Violeta Tudorie:

Tema declaraţiei: "Revizuirea Constituţiei. Modelul Meşterului Manole."

Susţin această declaraţie cu suficientă reţinere având în vedere situaţia mea de începător în viaţa politică a ţării şi faptul că nu sunt un specialist în drept constituţional. Însă am luat decizia de a studia şi de a aborda această chestiune, deoarece, în calitatea mea de parlamentar, voi fi pusă în faţa unui vot pe care doresc să-l exprim cu toată responsabilitatea, din convingere şi cât mai edificată.

Se ridică întrebarea esenţială - Ce zidim în Constituţie? Care sunt valorile, principiile şi procedurile după care este organizat şi funcţionează statul român? Nu voi intra acum în această materie de strictă specialitate, ci mă voi opri la prima dintre problemele care trebuie puse în dezbatere: chiar aceea a practicii revizuirii constituţiilor statului nostru. În această privinţă, politicienii români au abuzat, în decursul istoriei, de posibilitatea de a revizui legea fundamentală.

Iată datele problemei. Dacă luăm în considerare şi Regulamentele Organice, aşa cum procedează unii profesori constituţionalişti atunci când abordează istoria constituţiilor româneşti, suntem astăzi în faţa celei de-a 9-a constituţii din ultimii 180 de ani. Deci ne situăm pe un teren nestatornic înregistrând o medie de o constituţie la două decenii. Dar dacă ne apropiem mai mult de prezent şi luăm ultimii 75 de ani, de la Constituţia lui Carol al II-lea din 1938, vom observa că speranţa de viaţă a unei legi fundamentale a scăzut în medie la 12 ani. Ceea ce înseamnă că o persoană în vârstă de 75 de ani în prezent a trăit sub 6 constituţii, dacă o punem la socoteală şi pe cea la care lucrăm în aceste zile. Consider că pe această direcţie prea exagerăm!

Această realitate istorică ne poate vorbi multe despre instabilitatea şi frivolitatea politică, constituţională şi legislativă care ne caracterizează. În felul acesta, practica politică şi legislativă în loc să progreseze un timp mai îndelungat, părăseşte repede un drum, reia altul cam în stilul Meşterului Manole, că doar stilul nu se aplică numai ziditorilor de mănăstiri. De aceea apreciez că acestei continue răfuieli păguboase cu legea fundamentală a statului român ar trebui să-i punem capăt.

Dacă, de data aceasta, reuşim să cuprindem în textul noii constituţii principiile fundamentale cele mai generale ale unui stat democratic de drept, chintesenţa experienţei şi ştiinţei politice româneşti şi internaţionale contemporane în materie constituţională, am putea ajunge la un document care să rămână valabil pe o perioada nedeterminată şi pentru eventuale completări, propun să aplicăm în viitor practica americană de a adopta doar amendamente la Constituţia în vigoare şi nu de a mai proceda la revizuirea constituţiei pentru a da naştere unei alte constituţii cu tot acest proces complicat de revizuire a revizuirii. Bineînţeles, nici de adoptarea amendamentelor constituţionale nu trebuie să se abuzeze.

Să avem încredere în trăinicia şi valabilitatea valorilor şi principiilor pe care le consfinţim în Constituţia României, o dată pentru totdeauna. Să dăm posibilitatea mai multor generaţii să-şi însuşească intim litera şi spiritul constituţional, să cunoască şi să respecte legea fundamentală a statului ca pe bunul public cel mai trainic şi mai de preţ. Consider că actualul Parlament este suficient de reprezentativ şi de competent pentru a da, împreună cu poporul român, la referendumul de aprobare, un text fundamental care să rămană valabil cel puţin următorii 87 de ani, câţi au mai rămas din secolul in care ne aflăm.

Prin urmare, la dispoziţiile privind revizuirea Constituţiei, propun interzicerea în următorii 50 de ani a revizuirii acesteia şi admiterea doar a unor amendamente care, dacă eventual vor fi adoptate în viitorul politic al statului, să fie numerotate în ordinea adoptării lor.

Domnul Iulian Vladu:

Declaraţie politică cu tema: "Politica distructivă a USL în domeniul social"

Stânga socialistă a rămas de mult repetentă la capitolul democraţie şi respect pentru valorile fundamentale ale statului de drept. Faptul că Uniunea Social-Liberală îşi exercită puterea prin presiuni şi ameninţări începe să nu mai fie o surpriză pentru nimeni. Exemplele de la OLTCHIM şi MECHEL sunt relevante pentru modul în care membrii Guvernul Ponta înţeleg să fie în slujba cetăţenilor care i-au votat. Din cauza impotenţei guvernamentale, mii de oameni îşi vor pierde locurile de muncă şi se vor găsi în imposibilitatea de a se mai angaja, din cauza lipsei investiţiilor şi a dezinteresului clar manifestat de potenţialii investitori. Judeţe şi oraşe întregi vor fi practic condamnate la sărăcie extremă, iar bugetul asigurărilor sociale nu va putea să mai suporte, în curând, valul imens de şomaj, rezultat al unor politici dezastruoase şi iresponsabile.

Scopul USL este ca România să devină, în curând, un stat de asistaţi social şi de oameni direct dependenţi de bunăvoinţa unor lideri politici locali sau naţionali, oameni care să nu-şi mai poată exercita liber gândirea şi voinţa. În judeţul Dâmboviţa, de exemplu, s-au pierdut peste 7500 de locuri de muncă din mai 2012 încoace. Este, de altfel, judeţul cu una dintre cele mai accelerate rate de creştere a şomajului din ţară, cu 6,3% din populaţia activă, cu un procent deci peste media naţională.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, vorbim despre angajări în sistemul public numai pe bază de carnet de partid, şi nu de competenţă profesională. Discriminările sunt abuzive, ilegale şi neconstituţionale şi au menirea de a ne arunca cu 10 ani în urmă, atunci când stânga socialistă nu numai că era incapabilă să construiască ceva, dar se străduia să controleze fiecare aspect al vieţii sociale şi politice din ţară.

Să refuzi angajarea unui om, aşa cum s-a întâmplat la societatea de pază a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Serviciul Public Judeţean de Pază, în fruntea căruia a fost numit un politruc agresiv, doar pentru că are alte idei şi altă mentalitate decât stăpânii aflaţi vremelnic în fruntea administraţiei, este strigător la cer şi arată direcţia greşită în care ne îndreptăm! De asemenea, la Spitalul Orăşenesc Găeşti se aranjează ploile ca o militantă a PSD să fie angajată într-un domeniu cheie pentru procesul de acreditare, proces care va începe în trimestrul al III-lea al anului în curs şi care este esenţial pentru continuarea existenţei acestei unităţi spitaliceşti. Până şi posturile de femei de serviciu sau fochist din judeţul Dâmboviţa sunt date pe criterii politice.

Actuala putere din Dâmboviţa nu-şi doreşte oameni competenţi, performanţi şi orientaţi, ci îşi doreşte oameni obedienţi, oameni aduşi în stare de dependenţă, capabili de orice pentru a-şi mulţumi stăpânii. În instituţii se face doar muncă de partid, iar cu sloganuri şi propagandă nu vom găsi soluţii să ne fie mai bine, nu vom putea accesa proiecte europene, nu vom dezvolta infrastructura şi nu vom crea, în final, acele locuri de muncă pentru oameni, care să le asigure un trai decent şi normal. Niciodată nu vom avea performanţe dacă nu suntem capabili să promovăm valoarea, să promovăm pe criterii de competenţă şi de profesionalism, să fim cinstiţi şi responsabili.

În anul de graţie 2013, avem obligaţia legală şi morală să acordăm şanse egale cetăţenilor, să fim un stat modern, deschis către valorile europene, către valorile democratice. Punând presiune pe cetăţeni, pe primari, pe instituţii şi pe puţinii agenţi economici care ne-au mai rămas, nu demonstrăm decât că nu am învăţat nimic în ultimii 24 de ani şi că vom continua să ne afundăm într-o mocirlă politico-economică distructivă. În acest ritm, politrucii de la USL vor adânci prăpăstiile sociale pe care tot ei le-au deschis şi vor deschide calea pentru noi şi noi abuzuri.

Domnul Ovidiu Ioan Silaghi:

"Din nou Daniel Morar dă declaraţii iresponsabile"

Pentru că tot suntem în "zodia procurorilor" mă văd obligat să semnalez o serie de afirmaţii scandaloase făcute ieri seară de cel care în acest moment este numărul unu peste toţi procurorii din România, Daniel Morar.

Poate vă mai aduceţi aminte despre o afirmaţie monstruoasă făcută în perioada post referendum de către Daniel Morar. El a afirmat că "În toate secţiile verificate până de procurori, sunt zeci de secţii, s-au găsit indicii şi probe că votul a fost fraudat în proporţie de 5... 10... 15%", asta însemnând la un calcul simplu un milion cinci sute de mii de voturi..."

Am considerat la momentul respectiv că respectiva declaraţie este una de natură politică, menită să mai îndulcească - în ochii puţinilor partizani ai lui Traian Băsescu, dar şi în ochii străinătăţii - mai mult decât severul rezultat înregistrat la referendum.

Din păcate, Daniel Morar a recidivat ieri seară la un post de televiziune. El a afirmat cu subiect şi predicat că îşi menţine declaraţiile făcute în toamna anului trecut. "Până în acest moment, au fost trimişi în judecată, în patru dosare, oameni pentru fraude la referendum. Dacă v-aţi fi uitat pe comunicatele noastre de presă, ale Parchetului General, aţi fi văzut că în fiecare din aceste dosare procentul de fraudare, de falsificare a votului, este undeva între 10 şi 15%. Deci, nu am a schimba nimic".

În acest caz, mergând pe extrapolare, adică dacă în dosarele aflate în lucru există indicii privind un procent al fraudei, Daniel Morar sugerează, nici mai mult, nici mai puţin, că în toate secţiile de votare din ţară şi din străinătate s-a fraudat votul. Suntem în faţa unei acuzaţii aberante şi care nu vine din partea unei persoane implicate politic şi care aparţine unei anumite tabere politice, ci din partea celui care conduce Parchetul General. Este inadmisibil ca un procuror aflat la acest nivel să susţină că s-au fraudat voturi în toată ţara, adică inclusiv în nu ştiu câte mii de secţii care nici măcar nu au fost verificate, unde nu a existat nici măcar o sesizare. Pentru o astfel de declaraţie, după 24 de ore ar trebui să fie scrisă o demisie.

A mai existat o afirmaţie care trebuie să ne pună pe gânduri: "Au mers în judecată patru dosare, până acum (...) Aceste dosare merg în judecată şi or să mai meargă atâtea câte este necesar". Ce se poate înţelege de aici: că în instanţă nu ajung dosare în funcţie de indicii privind săvârşirea unor infracţiuni. Ce se poate înţelege prin sintagma "atâtea câte este necesar"? Se înţelege că este vorba de o operaţiune de intimidare a electoratului, o demonstraţie de forţă a procurorilor. Regret că trebuie să o spun, dar astfel de practici sunt specifice doar în dictaturile comuniste sau în regimurile autocratice din Asia sau Africa.

Ceea ce este foarte grav este faptul că această persoană, Daniel Morar, urmează să devină un judecător suprem al activităţii legislative din România, pentru că, se ştie, din 9 iunie va oficia ca judecător la Curtea Constituţională.

Mă întreb, dacă în calitate de procuror a răspuns la comenzi politice, a făcut declaraţiile monstruoase şi neadevărate, cum va împărţii dreptatea în calitate de judecător al CCR? În orice ţară civilizată un astfel de personaj dispare din spaţiul public. Din păcate, el ne va mai da de lucru încă 9 ani, dacă nu vom schimba legislaţia privind organizarea şi funcţionarea CCR, pentru a ne asigura că în această instanţă nu vor fi decât persoane independente şi obiective.

Domnul Constantin Mazilu:

"Coreea de Nord sau ameninţarea războiului pentru întreaga lume"

Indiferent cum ai cataloga deciziile tânărului lider nord-coreean Kim Jong Un, din nefericire, un lucru este cert, şi anume că această ţară se află sub spectrul unui război pe care pare să şi-l dorească tot mai mult. Decizia Phenianului prin care se pregătesc rachetele cu rază mare de acţiune pe care Coreea de Nord le-ar putea folosi împotriva vecinilor din sud şi a SUA, precum şi anunţul-bombă că este în stare de război cu naţiunea sud-coreeană nu trebuie să ne lase indiferenţi. Acest conflict poate angrena toate marile puteri, având în vedere că fiecare dintre partenerii sau inamicii diplomatici ai celor două state au diverse interese economice, financiare sau militare.

Măsurile recente impuse de Kim Jong Un în relaţia cu Coreea de Sud sunt de natură să stârnească îngrijorare, mai ales că reprezentanţii Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord au declarat că armele nucleare sunt "esenţa naţiunii" şi că nu se va renunţa la ele nici pentru miliarde de dolari. În plus, să luăm în considerare şi faptul că, potrivit experţilor militari, rachetele Phenianului ameninţă chiar marile oraşe de pe teritoriul SUA. Nord-coreenii au publicat, în mod accidental sau poate voit, două imagini în care apar hărţi ce dezvăluie atât planuri de lovituri asupra teritoriului american, cât şi detalii despre forţele militare ale Phenianului. Toţi cei implicaţi sunt în alertă, americanii, aliaţii regimului de la Seul, pregătindu-se pentru un eventual conflict armat cu Nordul.

Analiştii consideră că un atac asupra punctelor strategice americane ar fi o sinucidere pentru Kim Jong Un, însă un asemenea gest nesăbuit nu este exclus pentru un tânăr lider care vrea să se afirme în ochii tuturor. Aceiaşi analişti sunt de părere că există şi anumite motive personale care îl împing pe liderul comunist la o asemenea retorică agresivă în această perioadă. Kim Jong Un are multe de dovedit poporului care îl consideră deja un erou şi vrea să se impună în faţa întregii planete drept un lider de temut, asemenea bunicului său, Kim II Sung, care, imediat după ce a preluat puterea, tot în jurul vârstei de 30 de ani, a început un război cu Coreea de Sud.

Totuşi, un pas greşit din partea acestuia poate duce continentul asiatic într-o situaţie de conflict armat din care cu greu se poate ieşi, dar care poate angrena întreg mapamondul. Nu este deloc de neglijat nici faptul că liderii de la Phenian sunt nemulţumiţi de exerciţiile militare anuale desfăşurate de Coreea de Sud şi de Statele Unite şi de noua rundă de sancţiuni pe care trebuie să o înfrunte în urma testului nuclear din 12 februarie, al treilea din istoria ţării.

De asemenea, este adevărat şi faptul că în ultimii 20 de ani, Coreea de Nord a practicat acest joc al ameninţării nucleare şi a avut succes. China îi susţine manevrele, fiind un aliat dovedit de nădejde al regimului de la Phenian. Coreea de Nord încearcă să vadă care sunt reacţiile din partea Japoniei, SUA şi din partea regimului de la Seul. Dat fiind faptul că aceste ţări au suferit unele schimbări în privinţa administraţiei centrale, acest moment este unul potrivit pentru a le testa reacţiile.

Domnul Viorel Marian Dragomir:

"Mişcarea populară, prostituţia şi drogurile"

O nouă "stea călăuzitoare" este în chinurile facerii. O fundaţie imaculată care să unească dreapta din România.

La ecograf s-a descoperit ca părinţii erau virusaţi politic prin faptul că sunt consilierii unui om apolitic care îşi ia adio de la colegii de partid. Pedigriul îi dădea de gol: unii traseişti politici şi alţii PDL-işti fără acte, consilieri ai unui preşedinte.

La naştere s-a constatat că mişcarea este născută prematur, rămasă fără aer, dar plină de aere.

Şi totuşi îi trebuia un naş. Când l-au ales, i-au pus capac: un individ care a condus o comisie prezidenţială despre care presa a scris că a propus legalizarea prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri.

Nu, nu vă imaginaţi că se referea la prostituţia politică, aceea în care un traseist îşi reconsidera doctrina pe doi arginţi. Se referea la acea activitate care presupune cea mai veche meserie din lume, la înjosirea femeii, la cumpărarea plăcerii şi încurajarea traficului de fiinţe umane.

Cât despre droguri, rămâne o temă dragă a "familiei prezidenţiale" pornită de la mezina, dezincriminată de un individ care îşi propune azi să unească dreapta.

Pentru unii drogurile aduc o iluzie. Dacă realitatea nu le permite câştigarea alegerilor, drogurile le oferă lumea lor.

Eşecul este primul semn că strategii lor sunt în lipsă de idei şi personal pe care să îl promoveze. Sau "piatra de moară" nu poate fi rebrenduită.

Domnul Viorel Marian Dragomir:

"Nu toţi românii sunt hoţi şi nu toţi parlamentarii sunt traseişti"

Din când în când şi România îşi primeşte porţia de traseism. Aerul politic devine nerespirabil pentru orice om de bun simţ. Urmează în mod inevitabil anatema aruncată asupra întregii clase politice. O ştampilă pusă unor nevinovaţi datorită acţiunilor unor politicieni fără caracter.

Traseismul politic este un comportament ce trebuie combătut prin orice mijloace pentru că el conduce la înşelarea alegatorilor, iar când este practicat în masă atrage căderea guvernelor sau crearea unor majorităţi de conjunctură denaturând votul liber exprimat al cetăţenilor.

Presa din Europa scrie că românii sunt hoţi, iar presa din România poate scrie că parlamentarii sunt traseişti. Dar, totuşi, aşa cum marea majoritate a românilor din străinătate merg să muncească cinstit, marea majoritate a parlamentarilor nu sunt traseişti.

Condamn public traseismul politic şi susţin toate proiectele de lege ce vor avea ca scop interzicerea traseismului politic sub sancţiunea pierderii mandatului.

Am căutat o definiţie modernă a traseimului politic şi am concluzionat astfel: "politicianul care se transferă de la un partid la altul în funcţie de interesele personale".

Traseismul apare de obicei între partide cu doctrine diferite, iar mincinoşii care ieri promiteau marea cu sarea uită că au fost votaţi de oameni care şi-au pus speranţele în ei pentru un program, pentru o ideologie, dar şi datorită apartenenţei la un partid politic.

Odată văzut cu sacii în căruţă, traseistului nu-i mai ajunge şi începe să negocieze trădarea. Trădează oamenii oneşti care au crezut în el, trădează colegii de partid care au muncit pentru el şi l-au promovat, trădează orice, dar nu pentru oricât, urmărind de fiecare dată câştigul personal şi recompensa.

Bineînţeles că trebuie să motiveze trădarea şi sub declaraţii sforăitoare apar cele mai stupide motive legate de lipsa atenţiei pe care el, unicul, imaculatul, nu o primeşte din partea partidului, neintegrarea în doctrina partidului care ieri era cel mai bun, neînţelegerea cu un superior politic şi cu oricine altcineva, doar aruncă un pic de praf pentru a-şi motiva josnicul gest.

Traseiştii îşi fac de fiecare dată calcule: cât le iese în cei trei ani cât mai au până la alegerile următoare. Nici de pierdut nu au prea mult, deoarece ei niciodată nu au câştigat alegerile. Pe ei i-a scos calculatorul la redistribuire şi la următoarele alegeri sunt iar la mâna norocului.

Examenul ticăloşiei se dă azi la cei care ieri fluturau steagul PP-DD şi alaltăieri al cui mai ştie câtor partide.

Corectarea ticăloşiei vine la fiecare întâlnire cu traseistul când, în loc de respectul cuvenit, acesta va primi blamarea.

Nota finală o va primi la următoarele alegeri, atunci când cei pe care i-a amăgit o dată nu se pot lăsa minţiţi la infinit.

Domnul Cornel Itu:

"Poşta Română"

Subiectul intervenţiei mele de astăzi îl constituie mult actuala şi discutata problemă a Poştei Române, instituţie seculară de mare importanţă, care a cunoscut de-a lungul veacurilor o continuă dezvoltare de la serviciul de transport al călătorilor şi al corespondenţei oficiale până la serviciile complexe, informatizate, corespunzătoare cerinţelor actuale.

România este o ţară în care serviciile poştale au apărut de timpuriu şi au cunoscut o continuă dezvoltare. Nu întâmplător, încă în anul 1874, la Berna, România s-a situat printre primii 22 de membri fondatori ai Uniunii Poştale Universale.

Prin Hotărârea de Guvern nr.371/1998, Poşta Română devine societate comercială pe acţiuni, cu denumirea Compania Naţională "Poşta Română" S.A.

Poşta Română este operatorul naţional desemnat pentru a efectua serviciile poştale de bază, conform legii şi licenţelor acordate de către Ministerul Comunicaţiilor şi dacă de-a lungul existenţei sale a cunoscut o dezvoltare mereu ascendentă, începând cu anul 2008, urmare în special a unui management defectuos, în momentul de faţă se află într-o situaţie de-o gravitate fără precedent, a pierdut 98 la sută din piaţa de poştă rapidă, 94 la sută din cea de mesagerie şi 30 la sută din piaţa de corespondenţă.

Singura cale de reabilitare a Poştei Române în unanimitate acceptată este privatizarea ei. Totul depinde de modul cum se va înfăptui acest lucru. Sunt de părere că această chestiune este mult prea importantă pentru a nu fi dezbătută sub toate aspectele înaintea unei decizii finale.

Părerea pe care o susţin şi pentru care sunt deschis oricăror discuţii, e aceea că statul român, ca acţionar, trebuie să deţină pachetul majoritar de acţiuni, în virtutea faptului că poşta întotdeauna a avut şi are o importanţă strategică naţională, că serveşte întreaga populaţie indiferent de habitatul urban sau rural. Ea trebuie reabilitată ca să redevină profitabilă, fapt ce poate fi garantat de prezenţa unui manageriat performant la conducerea ei, dar mai ales poate fi garantat de legislaţia şi stabilitatea pe care o reprezintă statul român ca acţionar majoritar.

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Ce o avea Europa cu noi?"

Apreciem faptul că una dintre preocupările demnitarilor europeni o reprezintă protecţia minorităţilor. Chiar şi în cazul nostru, una dintre primele cerinţe pentru aderarea la UE a fost abrogarea faimosului articol 200 din Codul penal, referitor la homosexualitate. Apoi, rând pe rând, am fost îndrumaţi, dacă ne aducem aminte, de către Recomandarea 1201, să ne purtăm cu mănuşi cu minorităţile etnice, în speţă cea maghiară, care, iată, abia a aşteptat un imbold ca să ne calce-n cizme, şi că discriminarea pozitivă e bună, adică noi, majoritatea românilor, la noi acasă, să avem drepturi mai puţine decât minoritatea, ar fi perfect...

Şi tot aşa, rând pe rând, tot soiul de minorităţi, stabilite pe cele mai ciudate criterii, chiar dacă este vorba despre vicii, au fost încurajate să se manifeste şi să se dezvolte. Ei, în schimb, când a venit vorba ca să fim noi o minoritate pe care Europa cea indulgentă să o accepte măcar cu aceeaşi uşurinţă cu care şi noi am acceptat să înghiţim "broaştele" (cum ar spune Ioan Oltean) pe care ni le-a îndesat pe gât, a început punerea de bariere după bariere şi peste bariere...

Dacă a fost vorba să jumulească economia românească, a fost bine. Când, ca o consecinţă directă, imediată, cetăţenii sărăciţi au plecat în Europa să-şi găsească de muncă, n-a mai fost bine. Ba s-au impus bariere, ba, sub pretextul că fac probleme, ne-au trimis cetăţenii acasă... Atunci n-a mai contat că acei returnaţi erau, de exemplu, minoritate romă, s-a spus: românii, şi au fost trimişi înapoi, în sărăcie, boli şi mizerie. Am trimis noi în Ungaria vreun "stegar" cu cetăţenie de dincolo? Nici măcar ambasadorul! Dacă se întâmplă să fie ceva rău în Franţa, nu sunt de vină magrebienii care fac mari probleme, dar acestea deja nu mai sunt popularizate, ci românii! Dacă e ceva rău în Anglia, de vină sunt românii, nu pakistanezii, care sunt, iarăşi, o problemă veche a Marii Britanii. Dacă se întâmplă vreo prostie în Germania, nu se mai uită nimeni urât la vreun kurd, care sunt cunoscuţi ca vechi făcători de belele, ci toţi îşi aţintesc privirile pe români! Da, recunoaştem, avem şi noi oile noastre negre, ne-ar bate Dumnezeu să nu recunoaştem, însă cum rămâne cu drepturile şi discriminările pozitive cu care ne băteau europenii la cap toată ziua?

Am investit masiv banii noştri în apărarea fruntariilor Europei, în timp ce banii europeni luau drumul înapoi, prin firmele germane. A fost bine! Am fost mereu, de-a lungul istoriei noastre, scutul de apărare al Europei, dar niciodată nu ni s-au recunoscut eforturile! Până şi din partea turcilor, pe care i-am oprit mereu din drumul lor victorios către pristolul de la Roma, am avut mai multă apreciere decât din partea Europei papistaşe!

Pentru că suntem ortodocşi, am avut parte întotdeauna de discriminare, mai camuflată ori mai pe faţă. Să ne amintim: când a fost vorba să aderăm, fostele ţări comuniste, la Uniunea Europeană, ţările catolice au format Grupul de la Vişegrad, cărora le-a fost facilitată rapid intrarea şi în UE şi în spaţiul Schengen, în schimb România a fost pusă "la pachet" cu Bulgaria, ca, în caz că face vreuna progrese, să o tragă în jos cealaltă... Care sunt ţările de pe continentul nostru ce sunt mai oropsite de către o Uniune Europeană catolică? Păi, haideţi să vedem...

Serbia a avut un ditamai războiul, pentru a se "elibera" teritorial catolicii şi musulmanii de ortodocşi... Momentan e rândul celorlalte: România, Bulgaria, Grecia, Cipru! Câte sunt ortodoxe? Toate! Aţi auzit ceva despre vreun MCV obligatoriu pentru Slovenia ori Croaţia? Nu, aşa ceva e musai doar pentru România şi Bulgaria! Şi eventual pentru Moldova, dacă o să mai vrea să adere, după ce vede că păţim noi! Reţine cumva, cineva, măcar şi o singură problemă la aderarea Sloveniei? Să fi fost totul perfect la ei?

Dacă Croaţia nu încetinea procesul de aderare printre altele din cauza necooperării cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, poate că era şi-n spaţiul Schengen deja. Ştie însă cineva şi vreo fostă republică iugoslavă ortodoxă care să fi aderat la Uniunea Europeană? Mai degrabă aderă musulmanii, că tot sunt minorităţi importante şi-n Germania, şi-n Franţa, şi-n Italia, şi se pune mai modern chiar şi problema aderării Turciei la Uniunea Europeană! Eh, dacă Israelul poate juca fotbal în cupele europene, de ce nu ar adera şi turcii la UE...? C-aşa-i Europa: din Groenlanda până-n Timorul de Est...

Cine face prinsoare că turcii aderă înaintea noastră la spaţiul Schengen şi că n-o să le ceară nimeni vreun MCV?

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Criminalul revine mereu la locul crimei?"

Atât în romanele poliţiste, cât şi în filmele de acelaşi gen, am putut remarca o metodă care persistă: revenirea criminalului la locul crimei. Motivele pot fi multiple, de la o ultimă verificare a locului dacă a fost bine curăţat de urme, la luarea locului respectiv în posesie, spre folosinţă proprie. Iată însă că nu numai în cărţi şi-n filme se întâmplă asta, ci şi în viaţa cea de toate zilele, şi nu doar la noi, ci şi pe alte meleaguri. De fapt, tot la noi, dar cu oameni de pe alte meleaguri: dedulcit la mierea românească, Mark Gitenstein se preface că-1 trag rădăcinile acasă. După unul dintre cele mai catastrofale mandate de ambasador de pe vremea fanarioţilor încoace (Dumnezeule, unde sunt ambasadorii cei celebri ai Statelor Unite, de a ajuns Gitenstein să-1 reprezinte pe Marele Licurici?), Gitenstein vine să întărească forţele care "să-l apere" pe un Băsescu dezavuat până şi de propriul său partid, într-un procent care trece de jumătate.

Este mai mult decât surprinzător să observăm că, din păcate, mulţi dintre cei care s-au perindat pe la cârma României în ultimii au fost teribil de încântaţi nu să îşi impună respectul în faţa Statelor Unite sau Uniunii Europene, ci cum să fim jumuliţi cu zâmbetul pe buze, ca alternativă la a fi jumuliţi "cu îngrijorare" pe faţă şi-n declaraţii gen "război civil în România", sau "fraudă de peste două milioane de voturi la referendum".

Ocupantul locului unui ambasador american priceput, marele îngrijorat de soarta lui Morar şi Kovesi, Mark Gitenstein vine acum să se pună în fruntea Fondului Proprietatea! De remarcat că acum nu mai e îngrijorat că în România se fură voturi sau că e război civil pe meleagurile noastre, ba chiar crede că e taman momentul ca să vină să-şi ia tainul pentru sprijinul nepreţuit acordat băsismului! Ciudat este că nu cu mult timp în urmă, pe când reprezenta "Marele Licurici" la Bucureşti, opiniile sale, exprimate în mai multe discursuri şi interviuri, coincideau fix cu doleanţele Fondului Proprietatea sau, mai exact, cu ale marilor fonduri de investiţii care deţin pachete de acţiuni la fond şi care au tot interesul să încaseze dividende cât mai mari. Acum, numele lui Gitenstein este primul înscris pe lista de candidaţi pentru alegerile care vor avea loc pe 25 aprilie... Amintesc doar că Fondul Proprietatea deţine un număr semnificativ de acţiuni la OMV Petrom, Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Termoelectrica şi Transelectrica, adică la principalele companii energetice de stat din România. Pentru o minte inteligentă, nu mai trebuie adus niciun argument, e suficient şi atât...

Fond fiind, are capacitate de investire, aşa că nu ar fi de mirare să auzim că Mark Gitenstein mai are de vândut nişte avioane F16 second-hand, chiar dacă aceste avioane sunt cumpărate de la portughezi, dar aceştia vor cumpăra, în schimb, de la americani, via tot acelaşi Gitenstein, nişte avioane F35... Este imposibil acest scenariu? Nicidecum, mai ales având în vedere câtă osârdie a depus ex-ambasadorul pe vremea când se făcea că reprezintă Statele Unite, ca să dea de muncă americanului de rând cheltuind din bugetul sărăntoacei Românii pe tot soiul de hârburi cu aripi "Made in USA". Nu a putut convinge bugetul statului, nu-i nimic, îşi realizează obiectivul vârându-se în conducerea unui fond în valoare de peste 4 miliarde de euro, că doar toate drumurile româneşti duc la Washington...

N-a reuşit cu F14, nu i-a mers bine cu gazele de şist, nu a pus mâna pe Cuprumin? Nu a reuşit direct cu banii americanilor? Nu-i bai, pune mâna pe Fondul Proprietatea şi mai încearcă încă o dată cu banii românilor! Că doar n-a venit în România de dragul neamului românesc, ca Henri Mathias Berthelot în vremea Marelui Război! Dacă era aşa, o dovedea încă din timpul mandatului său de trimis al lui Obama...

Domnul Neculai Răţoi:

"Cu acord sau fără?"

Trecerea timpului a dovedit că acordul dintre premier şi Băsescu a devenit un adevărat cui al lui Pepelea, pe care din ce în ce mai multe milioane de români îl doresc rupt. De ce? Pentru că nu s-au observat îmbunătăţiri substanţiale ale acţiunilor lui Traian Băsescu. Care era, în realitate, preţul lipsei acordului? Păi, hai să vedem...

Cu acord: aruncă Băsescu cu gunoi din exterior pe România de câte ori are ocazia - şi chiar dacă n-are, îşi face? Păi... aruncă... Ar fi făcut altfel fără acord? Puţin probabil!

Cu acord: Băsescu este într-o harţă continuă. Fără acord ar fi fost mai tăcut?

Cu acord: face presiuni guvernatorul ca să-şi impună procurorii şi să-şi menţină influenţa discreţionară din justiţie, ca să se ştie la scuteală de răspundere? Păi... da... Ar fi făcut altfel fără acord? În niciun caz, pentru că, la Băsescu, asta e diferenţa între a sta afară sau a ocupa locul lăsat liber de Năstase la Jilava...

Cu acord: atacă Băsescu guvernul şi cere ca nişte miniştri USL să intre la puşcărie? Oho, şi încă cum: e un guvern care nu-i al lui, care nu se pleacă la pământ de câte ori încruntă marinelu' sprânceana şi care, dacă se dezmeticeşte, poate determina arestarea multora care au avut tangenţă cu puterea executivă pe vremea guvernelor portocalii! Ce mai ştim noi, de când eram mici? Că agresivitatea e fiica fricii, deci iată motivul lui Băsescu... Ce-ar fi făcut în lipsa acordului! Aceleaşi lucruri!

Cu acord: Băsescu a mers în locul lui Ponta la UE, unde a negociat un buget dezastruos. Fără acord ar fi negociat mai bine?

Cu acord: Băsescu a pus piedică intrării României în spaţiul Schengen, oferind şi "muniţie" străinilor ca să nu fim acceptaţi. Fără acord am fi intrat în Schengen?

Deci, dacă având acest acord cu Ponta, Traian Băsescu face ce face, adică nimic nou faţă de ce făcea înainte de a avea acest acord, cu ce ar fi fost mai rău ca acum fără acord?

Atâta vreme cât acordul este respectat unilateral, doar de către premier şi USL, care mai este rostul său şi rostul invocării sale, dacă vrei să nu cazi în penibil?

Alt aspect. S-a pus un pic şi problema dacă să-l suspendăm iar pe Băsescu. Că e dreptul nostru să ne facem curăţenie acasă la noi şi e perfect legal, nu trebuie să mai facem curăţenie în casa noastră. Dar cică sunt nişte costuri! Păi, sunt două probleme. Prima: pe poporul român l-a întrebat cineva? Poate este de acord ca să plătească un bilet pentru a intra la cinematograf, să vadă un film bun! Şi cea de-a doua problemă: ori suntem colonie şi nu parteneri în UE, aşa cum afirmăm vreo câţiva în ţara asta, ori ne e frică să ne luăm şi o sticlă de lapte pentru că şi aia are costuri!

Ce valoare are ceva care este obţinut gratis, fără costuri? Independenţa câştigată în 1877 a fost fără costuri? Unirea de la 1600 a fost fără costuri? Dar cea de la 1859? Dar cea de la 1918? Dacă o călătorie cu troleibuzul are un cost mic, dacă un ou are un cost mic, nimic din ceva de dimensiunile nevoilor unei naţii nu este nici gratis, nici cu costuri mici! A conduce un popor nu este un lucru lesne. A-l trece strada cu forţa, iarăşi este ceva care s-a demonstrat, de către băsişti, că nu e deloc indicat. Dar, măcar să ţinem cont de cei pe care dorim să-i conducem, asta ne este la îndemână.

Oamenii doresc să fie întrebaţi ce vor pentru binele ţării, pentru binele lor. Şi nu rareori s-a dovedit că ideile bune vin din rândul lor, doar că trebuie să ţinem urechea aplecată şi la ei. Am avut învăţăminte de tras din experienţa băsiştilor la cârma ţării şi am promis să nu facem aceleaşi greşeli, căci conducerea unei ţări trebuie făcută în interesul poporului, nu împotriva lui.

Deocamdată, am rămas în urmă cu promisiunea că-l dăm jos pe Băsescu. Dar, măcar putem să nu lăsăm impresia că îl ajutăm să-şi perpetueze stăpânirea! Deoarece, chiar dacă acceptăm să punem noi un procuror şi Băsescu un procuror, să zicem Kovesi, cine ne poate garanta că Băsescu se va ţine de cuvânt? La influenţa lui, CSM-ul poate da undă verde procurorului lui Băsescu, dar să-1 refuze pe cel propus de premier, iar Băsescu, pe baza avizului CSM, îşi va pune la DNA omul lui şi îl va refuza pe cel de-al doilea! Caz închis! Cu băsistul la locul care trebuie, rămâne să reia Victor Ponta, ca un Sisif modern şi contemporan, procedurile şi tot aşa, până îi expiră lui Băsescu mandatul şi mai ales după...

Scenariu credibil? Mai mult ca sigur, având în vedere despre cine vorbim. Şi-atunci, la ce le mai este românilor de folos acordul?

Domnul Dorel Covaci:

"Întâlnire a reprezentanţilor Camerei Deputaţilor cu o delegaţie a Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei"

Pe data de 28 martie a.c a avut loc o vizită la Parlamentul României a unei delegaţii a Adunării Interparlamentare Ortodoxe, din cadrul Fundaţiei internaţionale pentru unitatea popoarelor ortodoxe. Delegaţia a reunit secretarul general al organizaţiei şi deputat al Parlamentului elen, domnul Anastasios Nerantzis; preşedintele Fundaţiei Internaţionale pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe (FIUPO) şi consilier politic principal al AIO, prof. Valeri Alexeev; preşedintele Comisiei pentru educaţie, ştiinţă, tineret şi sport, domnul Angel Tîlvăr şi domnul Kostas Migdalis, consilier politic AIO.

Această întâlnire s-a înscris în programul evenimentelor aniversare, dedicate împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea acestui organism, în a cărui activitate se implică, încă din 1994, deputaţi ortodocşi ai Parlamentului României, cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române. Adunarea Ortodoxă Interparlamentară este un organism interparlamentar alcătuit, la iniţiativa Parlamentului elen, în 1993, din reprezentanţi ai parlamentelor tuturor ţărilor ortodoxe europene, dar şi noneuropene, care încearcă să dea un răspuns comun la principalele probleme sociale şi politice din spaţiul ortodox.

Vizita a continuat cu o întâlnire, la sediul Palatului Patriarhiei, cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, care le-a transmis membrilor delegaţiei binecuvântarea şi felicitările Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru toate eforturile de întărire a relaţiilor dintre popoarele ortodoxe, în cei douăzeci de ani de activitate.

Reprezentanţii delegaţiei externe au accentuat necesitatea continuării eforturilor organizaţiei la nivel mondial pentru eradicarea fenomenului persecuţiei creştinilor, pentru promovarea toleranţei religioase.

În urma discuţiilor, s-a evidenţiat un total acord între punctele de vedere exprimate de reprezentanţii străini, cei ai politicului din România şi Biserica Ortodoxă Română, concluzia fiind aceea a unui sprijin total pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei AIO.

Dialogul interconfesional şi cooperarea între religii sunt necesare, în special în vremurile noastre şi în domeniile în care paradigma modernă a eşuat: asigurarea bunăstării materiale şi spirituale a oamenilor şi prevenirea degradării valorilor sociale şi morale.

Tradiţia creştină a acordat dintotdeauna o valoare supremă fiinţei umane şi de aceea se pune problema sporirii contribuţiei instituţiilor şi organizaţiilor religioase în rezolvarea crizei de moralitate, în soluţionarea problemelor contemporane cetăţenilor, în construirea unui pod între civilizaţii şi culturi, cu scopul consolidării păcii mondiale.

În calitate de membru delegat al Parlamentului României la această întâlnire, alături de domnul preşedinte Valeriu Zgonea şi domnii deputaţi Petre Andea şi Miron Ignat, adresez un îndemn: să încercăm să depăşim orice limitare care ţine de trendurile naţionaliste, de scufundarea într-o stare de automulţumire, autosuficienţă şi, prin unitate şi universalitate, să căutăm să accentuăm identitatea individuală a Europei de est, a României, în special, în cadrul pluralismului unei Europe - casă a atâtor popoare, să identificăm modalităţi prin care să contribuim la construirea şi întărirea păcii şi dreptăţii în noua Europă unită.

Domnul Vasile Popeangă:

"Justiţia - reformă sau şantaj?"

Încă de când ne-am arătat interesul de a intra în Uniunea Europeană, pentru acest obiectiv ni s-au tot impus valuri-valuri de liste pline cu cerinţe pe care trebuia să le îndeplinim. Rând pe rând, am luat fiecare domeniu în parte, ajustându-le şi actualizându-ne legislaţia specifică pentru a le face compatibile cu cele ale Uniunii Europene. Era de înţeles: când vrei să intri în casa cuiva, trebuie să te adaptezi şi să respecţi regulile casei... Mai câine-câineşte, am reuşit să trecem hopuri pe care nici măcar nu ni le-am închipuit ori care au depăşit puterea noastră de imaginare - ne aducem aminte cu toţii, de exemplu, şocul când, printre primele cerinţe ale Uniunii, a fost cea referitoare la homosexualitate...

Domeniul justiţiei, în schimb, a fost folosit de către reprezentanţii portocalii ai Europei pe post de măciucă, să ne liniştească în pretenţiile noastre. Nu am avut, aşa cum s-a zis, nicio reformă a sistemului, ci doar un mecanism de constrângere, de şantaj, pentru realizarea unor obiective pur politice, fără o tangenţă reală cu justiţia, în condiţiile în care, tehnic, îndeplineam toate cerinţele impuse. Dacă la cerinţele de pe agricultură, mediu şi celelalte a fost imposibil să ni se pună piedici, pentru că realităţile erau palpabile şi nu puteau fi negate ori strâmbate, singurul domeniu în care se putea interpreta fantezist în pur stil băsist a fost cel al justiţiei, unde poţi fi minţit pe faţă, iar dacă ripostezi, rişti să ţi se taie şi bruma de fonduri pe care le mai primeşti pentru miliardul şi ceva cu care cotizăm anual la bunăstarea altora.

Cea mai bună dovadă că este aşa o poate vedea oricine în raporturile MCV! Acestea sunt noua Fată Morgana: când zici că ai pus mâna pe ea, abia atunci realizezi cât de departe s-a dus, de fiecare dată tot mai departe, şi mai departe... Cam aşa trebuie să se simtă şi măgarul dus de nas de către proprietar cu morcovul legat de băţ, ca să meargă încotro vrea stăpânul, împotriva voinţei tenacelui animal.

O altă dovadă că justiţia e folosită ca mijloc de şantaj şi ca piedică politică (dictată!) pentru a adera la spaţiul Schengen e că ni s-au impus nişte norme obligatorii care ori nu există în restul Europei, ori sunt chiar nerecomandate de înseşi organismele europene (a se vedea Comisia de la Veneţia) ori, în cel mai bun caz, dacă există pe undeva acele norme, ele sunt mult atenuate. Un exemplu rămâne pragul la referendumul de demitere a preşedintelui: Comisia de la Veneţia nu-l recomandă, majoritatea ţărilor europene nu au aşa ceva, cele care au nu depăşesc 30%, doar nouă ce ni s-a mai impus jumătate plus unu! De ce? Pentru că poporul român trebuia să fie un cobai, îngenuncheat, să se arate că nu votul cetăţenilor este cel care contează în democraţia europeană PPE-istă, aşa, ca să nu i se urce cumva democraţia la cap şi să creadă că în Europa o fi cumva egalul celorlalţi, care, după cum declară, ei vor democraţie, dar nu pentru căţei! Nişte ortodocşi amărâţi, care nici măcar un mic imperiu n-au fost în stare să facă, să jumulească şi ei acolo câteva secole măcar din averile altora, dar acum vor egalitate-n drepturi cu cei care au fost stăpâni mai mereu...

De aceea, o idee grozavă a fost cooptarea Comisiei de la Veneţia pentru alcătuirea Constituţiei, ceea ce ar duce mai degrabă la ideea nu doar a modificării legii fundamentale, ci mai degrabă a creării uneia noi - şi aşa, transformările aduse de către respectivele modificări sunt profunde. Pe de altă parte, asta ar arunca la tomberon orice piedică din partea lui Băsescu, din două motive: pe de-o parte, a te opune Comisiei de la Veneţia e un act sinucigaş chiar şi pentru tupeul guvernatorului de la Cotroceni, iar pe de altă parte i s-ar strica jucăria de la Curtea Constituţională, nemaifiind nevoie de a mai trece proiectul de lege pe la bunul plac al lui Zegrean, Morar şi gaşca portocalie.

Persistă însă în rândul românilor întrebarea: de ce o fi aşa de bună Codruţa Kovesi la conducerea parchetelor, indiferent care ar fi ele? A văzut-o cineva rezolvând problema voturilor de la Paris? A văzut-o cineva luând măsuri împotriva procurorilor care au fugărit sătenii cu bibliile pe botul maşinilor? A văzut-o cineva băgând vreun mare mahăr PDL-list sau vreunul din dubioşii portocalizaţi din Top 300 la închisoare? A văzut-o cineva făcând vreo faptă atât de remarcabilă în instituţia pe care a patronat-o încât să merite să fie bătută-n cuie pe viaţă în fotoliul din fruntea procurorilor? Prin rotaţie: şi la Parchetul General, şi la DNA, şi-napoi...

Din păcate, faptul că doar doi inşi sunt rotiţi la conducerea parchetelor poate însemna şi că laudele aduse lor de către Băsescu, băsişti şi raportările MCV sunt nule: când ditamai instituţiile lăudate intern şi internaţional nu au decât doi oameni competenţi în structurile lor, nu poate însemna decât că aşa-zisa şi multlăudata reformă a eşuat total şi definitiv, ceea ce duce la concluzia că instituţiile respective trebuie şterse cu buretele şi reconstruite de la zero...

Domnul George Ionescu:

"Despre «ziua păcălelilor» şi nu numai"

Cu toţii ştim că 1 aprilie este "ziua păcălelilor", o veche tradiţie apărută şi pe meleagurile noastre mioritice încă din secolul al XIX-lea. Şi fiecare dintre noi am fost păcăliţi, de diferite persoane, măcar o dată în această zi.

Şi atunci, ca şi acum, farsele variază în funcţie de ocazie, persoane şi vremuri. Păcălelile făcute de 1 aprilie diferă de la cele simple la cele foarte elaborate, la care unul sau mai mulţi membri ai familiei, cunoştinţe sau prieteni "complotează" mai mult timp, dar indiferent de modul lor de manifestare, constituiau şi constituie un deosebit prilej de distracţie.

Originea "zilei păcălelilor" are legătură cu înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian în anul 1582, fiind marcată mai întâi în Europa, apoi a emigrat peste Ocean şi, în final, pe tot mapamondul.

Există şi o superstiţie legată de farsele făcute în prima zi a lunii aprilie. Se spune că este bine să faci farsele înainte de ora prânzului, în caz contrar vei avea ghinion tot anul.

Dar 1 aprilie nu este numai "ziua păcălelilor", este o zi cu însemnătate istorică şi asta pentru că în 1866, a fost înfiinţată "Societatea Literară Română". La prima şedinţă care a avut loc un an mai târziu, a fost adoptată denumirea de "Societatea Academică Română", primul preşedinte fiind Ion Heliade Rădulescu.

În 1879, printr-o lege specială, societatea a fost declarată institut naţional, sub numele de Academia Română, fiind cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. Scopul ei principal era stabilirea ortografiei limbii române, redactarea unei gramatici şi a unui dicţionar-tezaur.

În perioada comunistă Academia Română s-a transformat în "Academia Republicii Populare Române", dar în 1990 Academia şi-a recăpătat numele de "Academia Română" şi a redevenit o instituţie care activează pe baze democratice.

Instituţia funcţionează autonom şi reuneşte personalităţi consacrate din domeniile ştiinţelor, literelor şi artelor şi este reprezentativă pentru spiritualitatea românească.

Conform statutului, "Academia Română este o instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei şi de calificare profesională superioară, cu personalitate juridică de drept public şi independentă în lucrările sale de orice natură".

Printre obiectivele principale ale instituţiei se regăsesc "cultivarea şi promovarea limbii şi literaturii române şi a istoriei naţionale; stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române; promovarea principiilor democratice şi etice şi sprijinirea liberei circulaţii a ideilor în ştiinţele, artele şi literele româneşti; editarea de opere originale din domeniul ştiinţelor, literelor şi artelor, a operelor clasicilor, precum şi de publicaţii periodice; organizarea de manifestări ştiinţifice şi culturale naţionale şi internaţionale". Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicţionarul limbii române, Dicţionarul explicativ al limbii române.

Tot în ziua de 1 aprilie, dar în anul 1921, a luat fiinţă Opera Română din Bucureşti.

Un eveniment semnificativ în viaţa culturală autohtonă a fost cel al lansării în 1885 a trupei de teatru liric cu opera "Linda di Chamounix" de Gaetano Donizetti, cântată în româneşte. Abia în anul 1892 compozitorul, pedagogul şi dirijorul român George Stephănescu a întemeiat compania lirică sub denumirea de "Compania Opera Română".

La început, repertoriul companiei din capitala României era reprezentat îndeosebi din opere italiene şi franceze de maximă popularitate, dar şi operete şi vodeviluri, respectiv opere comice din creaţia naţională, în care au apărut, pe scena bucureşeană, primele mari voci româneşti.

Opera a funcţionat ca instituţie finanţată de la buget începând cu anul 1921, devenind "Opera Română". Spectacolul inaugural a fost un eveniment important, premiera operei "Lohengrin" de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, având la pupitrul ansamblului pe George Enescu.

Clădirea în care Opera Română îşi desfăşoară activitatea a fost ridicată în 1953, după planurile arhitectului Octav Doicescu, sub denumirea de Teatrul de Operă şi Balet.

V-am prezentat numai câteva din cele mai importante evenimente istorice care au marcat evoluţia ţării noastre, având ca dată de sărbătorire controversata zi de 1 aprilie, dar ele sunt mult mai multe. Să nu uităm că în 1859 dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei şi Moldovei a fost recunoscută în cadrul Conferinţei reprezentanţilor Puterilor Garante de la Paris sau că în 1910 se constituie Comisia istorică a României, menită să asigure publicarea, în ediţii critice, a cronicilor româneşti şi a altor izvoare, inclusiv străine, referitoare la români.

Domnul Florin Gheorghe:

"Economia românească în declin"

Guvernul USL patronează senin căderea economiei româneşti: cifrele oficiale arată că industria a înregistrat scăderi importante la începutul acestui an. Politicile haotice şi ineficiente ale Guvernului USL au afectat puternic încrederea consumatorilor şi au dus la reducerea consumului intern.

Guvernul USL nu a făcut altceva decât să scufunde creşterea economică a anului 2012 şi să pregătească economia românească a anului 2013, printr-un regres în principalele sectoare economice, oscilând între minciună şi iresponsabilitate.

Astfel, sub umbrela ineficientei şi incompetentei guvernării USL, industria românească înregistrează scăderi pe bandă rulantă. Scăderile totale de 3,4% în ianuarie 2013 faţă de decembrie 2012 sunt generate în special de industria bunurilor de uz curent, indicatorul cel mai elocvent pentru rata consumului intern. în ceea ce priveşte activitatea din domeniul energiei electrice si termice, aceasta si-a încetinit ritmul de creştere atingând valori negative. De asemenea, în sectorul lucrărilor de construcţie s-a înregistrat o cădere fără precedent. "De la o ţintă de creştere de 2,7% pentru anul 2012, construcţiile s-au majorat nesemnificativ, cu doar 0,2%. în timpul guvernului Ungureanu, construcţiile noi au avut o creştere medie de peste 20%, dar în timpul guvernării Ponta şi-au redus simţitor ritmul la o medie de 5%".

Aceste exemple ne demonstrează că există clar semnale de alarmă ale alunecării economiei şi pentru anul 2013, cu efecte negative, semnale deosebit de îngrijorătoare care anunţă un viitor din ce în ce mai incert pentru populaţie. Ţinând cont de toate acestea, realizăm că nu se întrevede nicio măsura pentru relansarea creşterii economice în pofida promisiunilor competitorilor electorali.

Deşi în campania electorală USL le promitea românilor că vor trăi mai bine, realitatea ne demonstrează exact opusul. Singurele creşteri pe care le-au primit românii au fost cele ale taxelor şi impozitelor, şi ale preţurilor la gaze, energie electrică, carburanţi şi alimente. Cu siguranţă creşterea taxelor, impozitelor şi preţurilor nu reprezintă o soluţie pentru stimularea creşterii economice, dată fiind dimensiunea ridicată a evaziunii fiscale din România. La ora actuală, economia României are nevoie de exporturi mari care să stimuleze creşterea economică în anii ce urmează, dar dependenţa de piaţa comunitară, care este în stagnare în 2013, nu ne oferă niciun motiv de optimism.

După iarna scumpirilor, USL le pregăteşte românilor primăvara disponibilizărilor. Concedieri masive sunt anunţate în toate sectoarele industriale, dar şi în sistemul bugetar. Se ştie că salariile mici şi concedierile în masa duc la un consum scăzut, implicit mai puţini bani în buget. Prin urmare, concedierile masive făcute de companiile mari, corelate cu suprastocuri şi scăderi în vânzări, în domenii cum ar fi producţia şi imobiliarele, precum şi lipsa investiţiilor şi a investitorilor, dar şi şomajul aflat la cea mai ridicată cotă, influenţează negativ consumul, care a scăzut cu peste 13% şi va continua să scadă, deci românii vor trăi din ce în ce mai prost.

Este clar că USL gestionează prost economia, iar românii spun deja acest lucru prin reducerea consumului personal. Preţurile au crescut foarte mult, iar puterea de cumpărare s-a diminuat semnificativ. Astfel, Comisia Naţionala de Prognoză afirma că inflaţia va continua să crească în 2013, aşa cum cea din anul 2012 a ajuns să fie aproape dublă faţă de media europeană.

În consecinţă, noua guvernare nu a reuşit să-şi atingă obiectivul propus, demonstrând că sunt total incompetenţi în ceea ce priveşte economia. De asemenea, incertitudinea politică, însoţită de nemulţumiri ale maselor, se resimte cu siguranţă în economia ţării. Indubitabil concedierile masive, dar şi starea de sărăcie ridicată a românilor vor determina tensiuni sociale. Bineînţeles că cei care vor resimţi primii efectele acestei economii prost gestionate prin nivelul de trai foarte scăzut vor fi tot românii. Dacă USL nu înţelege mesajul şi nu se va corecta, oamenii vor spune USL-ului acest adevăr şi mai clar, prin ieşiri în stradă. Tocmai de aceea, preocuparea principală a guvernului actual ar trebui să fie creşterea economică, pentru a elimina cât se poate de repede aceste probleme.

O ţară ai cărei cetăţeni nu consumă, nu este deloc atractivă pentru investitori. Scăderea consumului plus incompetenţa guvernării, plus abuzuri şi corupţie, arată limpede de ce investitorii stau departe de România, ezitând sa investească în ţara noastră.

Sub guvernarea USL, starea economică a României este caracterizata mai mult de involuţii şi aproape deloc de evoluţii. Actuala putere se îndreaptă în viteză spre colaps, călcând în picioare instituţii, legi, principii, oameni şi promisiuni de schimbare. în viziunea PDL, pentru a creşte bunăstarea românilor conform celui mai optimist scenariu, ar trebui să ne gândim la măsuri ferme pentru a stimula pe termen lung creşterea economică, şi la un buget public transparent, care să ţină cont de realităţile economice şi sociale. Să nu uităm că sub guvernarea PDL au existat măsuri implementate de creştere economică, asumate prin programul de guvern al PDL, în comparaţie cu programul de guvernare al USL, lipsit de credibilitate. în absenţa unui program economic coerent care sa satisfacă cerinţele actuale pe toate planurile, scăderea economiei româneşti şi încrederea consumatorilor vor continua să fie afectate de politicile haotice şi ineficiente ale USL.

În concluzie, victoria USL în alegeri, respectiv actuala guvernare, poate însemna începutul sfârşitului, astfel că 2013 se anunţă un an cu presiuni economice şi electorale, în care nu se întrevăd perspective economice şi nici schimbări deosebite în alte domenii.

Doamna Florica Cherecheş:

"Ziua internaţională a cărţilor pentru copii"

În data de 2 aprilie 1805 s-a născut în orăşelul danez Odense scriitorul Hans Christian Andersen, cel care, prin poveştile sale a bucurat şi încântat copiii din întreaga lume.

În anul 1967, UNESCO a stabilit ca data de 2 aprilie, ziua de naştere a scriitorului, să fie sărbătorită ca zi internaţională a cărţii pentru copii. Scopul acestei zile este de a însufleţi dragostea de carte şi de a îndrepta atenţia copiilor către cărţi.

Statisticile ne arată că un sfert (25%) dintre copiii şi adolescenţii zilelor noastre nu au citit nici măcar o singură carte în ultimul an, 20% citesc cărţi de literatură doar de 2-3 ori pe an, 20% de 2-3 ori pe săptămână, 24% de 2-3 ori pe lună, în timp ce doar 8% dintre ei fac acest lucru zilnic, conform Barometrului de opinie publică - tineret 2012, realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES la cererea Autorităţii naţionale pentru sport şi tineret.

În România sunt 2.876 de biblioteci în cele 41 de judeţe, 89% dintre acestea fiind reprezentate de bibliotecile comunale. Un studiu al Fundaţiei Bill&Melinda Gates realizat în 17 ţări europene, printre care şi România, arată că importanţa bibliotecilor publice pentru români a crescut, 2,6 milioane de români, reprezentând un procent de 16%, frecventează bibliotecile, 61% dintre români considerând că biblioteca publică îndeplineşte nevoile comunităţii. Totuşi, 64% dintre români, mult peste media europeană de 40%, consideră că bibliotecile necesită alocarea de fonduri suplimentare pentru creşterea fondului de carte şi modernizarea infrastructurii IT.

Bibliotecile din România, în special cele din mediul rural, se confruntă încă cu probleme legate de fondul insuficient de carte, spaţiu, personal sau tehnologie modernă de acces la informaţie.

Având în vedere acestea, consider că trebuie să venim în sprijinul dezvoltării bibliotecilor şi să oferim posibilitatea copiilor şi adulţilor de a avea acces la cât mai multe cărţi, deoarece cititul deschide noi orizonturi. Lectura contribuie într-o măsură însemnată la îmbogăţirea cunoştinţelor, la formarea unui vocabular activ, bogat şi colorat, la dezvoltarea gustului estetic. Poveştile dau încredere copiilor, aceştia identificându-şi sentimentele şi trăirile cu cele ale eroilor preferaţi.

Salut iniţiativa Organizaţiei Femeilor Liberale din Oradea care a iniţiat o acţiune de colectare de cărţi pentru copii pentru a fi donate bibliotecilor comunale şi mulţumesc celor care li s-au alăturat şi au înţeles importanţa acestui demers.

În această zi, 02.04.2013, zi care atrage atenţia asupra importanţei lecturii de la vârste mici, doresc să vă aduc aminte că este obligaţia noastră, a decidenţilor, de a avea grijă de generaţia tânără şi de a reda bibliotecilor locul cuvenit în educaţia tinerei generaţii.