Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 februarie 2014

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Lucrările şedinţei au început la ora 16,45.

Şedinţa a fost condusă în prima parte de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Eugen Nicolicea şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat, Dan-Ştefan Motreanu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă rog să luaţi loc în bănci, pentru a începe ordinea de zi.

Deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ, doamnelor şi domnilor, că din totalul celor 405 parlamentari, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări 284; 121 sunt absenţi, 51 participă la alte acţiuni parlamentare.

Vă reamintesc, cvorumul legal de lucru, de vot final, scuzaţi-mă, 203 voturi.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele de astăzi şi de mâine, 17 respectiv 18 februarie 2014; lista rapoartelor depuse de către comisiile permanente în perioada 10-17 februarie; programul de lucru pentru perioada 17-22 februarie; informarea cu privire la iniţiativele legislative ale Camerei Deputaţilor şi ale Guvernului care au fost depuse la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de către comisiile permanente; lista cu legile la care puteţi exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale şi, bineînţeles, sumarul Monitorului Oficial.

Trecem la punctul 2 al ordinii de zi, dragi colegi. Punctele 2 şi 3 de pe ordinea de zi sunt noi, după ce a fost aprobată legea care stabileşte relaţiile dintre Parlament şi Guvern în materia afacerilor europene, astfel încât PHCD, Proiectul de Hotărâre nr.4/2014 şi PHCD nr.5 referitoare la aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliul - Consolidarea dimensiunii sociale a Uniunii Economice şi Monetare, precum şi cea legată de aprobarea opiniei referitoare la propunerea de Regulament a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unor norme uniforme şi a unei proceduri uniforme de rezoluţie a instituţiilor de credit şi a anumitor întreprinderi de investiţii în cadrul unui mecanism unic de rezoluţie şi al unui fond unic de rezoluţie bancară şi de modificare a Regulamentului 1093/2010 al Parlamentului European şi 520 al Consiliului, vor fi dezbătute cu prioritate mâine-dimineaţă.