Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.20/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 martie 2014

  1. Alocuţiune dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a Bulgariei.

 

Şedinţa a început la ora 16,34.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Niculae Mircovici şi Adrian-Nicolae Diaconu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi,

Vă propun să începem şedinţa noastră de astăzi.

Înainte de a începe şedinţa, îl rog pe domnul secretar Mircovici să ne spună câteva cuvinte.

 

(Domnul Niculae Mircovici coboară la tribună.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Astăzi este 3 martie. Pe 3 martie este Ziua Naţională a Bulgariei.

Vă rog să-mi permiteţi, în numele comunităţii bulgare trăitoare în România, să exprim sentimentele de respect faţă de statul şi poporul bulgar cu ocazia Zilei sale Naţionale, cu atât mai mult cu cât anul acesta se împlinesc 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Bulgaria.

În contextul în care în zona imediat apropiată sunt o serie de frământări care nu aduc şi nu sună a bine, vă rog să-mi permiteţi să apreciez relaţiile speciale care există între România şi Bulgaria, între poporul român şi poporul bulgar, zonă pe care cele două ţări o asigură ca zonă de stabilitate în această regiune destul de tumultuoasă a Europei.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

(Îşi reia locul la prezidiu.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Deschid şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 404 deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 223. Sunt absenţi 181, din care 23 participă la alte acţiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit.