Dezbateri parlamentare

Şedinţa a început la ora 8,30.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Steluţa-Gustica Cătăniciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Partea a doua a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declar deschisă şedinţa Camerei Deputaţilor dedicată declaraţiilor politice.

O să începem cu grupul colegilor din Partidul Social Democrat. Cu permisiunea colegilor, domnul deputat Florin Tătaru a solicitat să-i dăm cuvântul înainte, având în vedere că trebuie să fie prezent la comisie.

Da, domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul.

Domnul Florin-Cristian Tătaru:

Vă mulţumesc doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea de astăzi se numeşte "Egalitatea de gen este una din priorităţile Partidului Social Democrat."

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este una din preocupările Partidului Social Democrat, mai ales acum când toţi actorii internaţionali acordă o atenţie deosebită combaterii discriminării de gen şi asigurării echităţii în societate. Este necesar să avem în vedere faptul că unul dintre obiectivele de dezvoltare ale mileniului, stabilite prin consens în cadrul Summit-ului ONU, este atingerea egalităţii de gen în cât mai multe state, la nivel global. În cadrul Uniunii Europene există de asemenea o preocupare constantă pentru egalitatea de gen şi pentru lupta împotriva violenţei asupra femeii şi copilului.

În ceea ce priveşte situaţia din România, deşi s-au realizat etape importante în aceste domenii în ultima perioadă, Comisia UNESCO a atras atenţia asupra faptului că în continuare mai avem paşi consistenţi de parcurs pe drumul spre egalitatea de gen. În plus, începând cu 1 septembrie 2016, a intrat în vigoare Convenţia de la Istanbul, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 30/2016. Convenţia de la Istanbul este cel mai cuprinzător instrument juridic internaţional care abordează violenţa domestică din perspectiva unei violări grave a drepturilor omului. Anul trecut, în cadrul proiectului "Start - o viaţă de calitate în siguranţă", s-a realizat un amplu proces de conştientizare şi informare în ceea ce priveşte egalitatea de gen şi importanţa luptei împotriva violenţei domestice. Sunt convins de faptul că acest proiect vă este cunoscut întrucât aria de implementare a fost una naţională.

Pe de altă parte, multinaţionalele încep să implementeze politici ale egalităţii de gen în cadrul propriilor structuri şi educă astfel un segment de populaţie în această privinţă. Este un pas foarte important pentru că sunt ferm convins de faptul că educaţia şi informarea sunt pilonii de bază pe care trebuie să construim drumul spre egalitatea de gen. Implicarea tot mai vizibilă a societăţii civile şi a mediului de afaceri în domeniul egalităţii de gen reprezintă paşi importanţi, însă, din păcate, nu sunt suficienţi. Trebuie să ne implicăm cu toţii în acest proces.

Partidul Social Democrat îşi doreşte egalitatea de gen şi o luptă susţinută împotriva violenţei domestice, de aceea, aşa cum şi preşedintele Partidului Social Democrat, domnul preşedinte Liviu Dragnea, a anunţat deja, PSD va cuprinde în programul de guvernare o importantă perspectivă de gen. Vorbim de principii sănătoase de care România are nevoie: un sistem de asigurări sociale reale, priorităţi care includ sprijin pentru tinerele mame, protejarea sănătăţii femeilor, locuri de muncă pentru femeile din mediul rural, securitate financiară pentru femeile pensionare, sprijin pentru copiii din mediul rural cu părinţii plecaţi în străinătate, ca şi pedepsirea drastică a agresorilor în cazurile de violenţă domestică.

Personal, cred că toate acestea sunt necesare dacă ne dorim o societate prosperă şi modernă. O astfel de viziune înseamnă o abordare integrată asupra egalităţii de gen şi a luptei împotriva violenţei domestice. Aşa trebuie să gândească un guvern în anul 2016, care îşi doreşte progres. Aceasta este viziunea social-democrată de ani de zile. Îmi pare rău că paşii parcurşi de Guvernele PSD în aceste domenii de importanţă naţională au stagnat anul acesta, în timpul guvernării tehnocrate.

Nu vreau să mai aud că trebuie să luptăm pentru drepturile femeilor. Trebuie să luptăm pentru ca drepturile femeilor să fie respectate. Fiecare dintre noi are posibilitatea de a face acest lucru în judeţul pe care îl reprezintă în Parlament. Partidul Social Democrat va continua să promoveze egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi va continua lupta bine fundamentată pentru bunăstarea familiei.

Vă mulţumesc.

Deputat Tătaru Florin, Colegiul nr. 2 Baia Mare.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal nu văd niciun coleg în sală.

Din partea Grupului parlamentar al UNPR.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Camelia-Margareta Bogdănici:

Bună dimineaţa, dragi colegi.

Declaraţia politică de astăzi este intitulată "La Iaşi viaţa bate opereta".

Ministrul Sănătăţii a venit săptămâna trecută în vizită la Iaşi şi ieşenii aşteptau cu nerăbdare să se stabilească locaţia definitivă pentru Spitalul Regional de Urgenţă. Dar nimic nou, trebuie să mai aşteptăm. Nu numai că nu s-a stabilit locaţia viitorului spital regional, dar am asistat la o nouă surpriză: ministrul sănătăţii a încurcat denumirea la una din posibilele locaţii, a greşit numele localităţii Miroslava, numind-o Blagoslava. Cred că domnul ministru nu a fost influenţat de ultimul spectacol-parodie "Văduva veselă" în care acţiunea se petrece în Moldrofs. Sper, totuşi, să nu asistăm la o parodie şi în legătură cu locaţia Spitalului Regional de Urgenţă.

Personal, aştept construirea unui nou spital în Iaşi încă din studenţie, adică de peste 30 de ani. Cu excepţia Institutului Regional de Oncologie, nu s-a mai construit niciun alt spital public în Iaşi. Ieşenii şi întreaga populaţie din zona Moldovei au nevoie urgent de un spital regional în care să tratăm cazurile grave de traumă. Dacă nici acum, când există posibilitatea finanţării europene, nu reuşim să realizăm Spitalul Regional de Urgenţă, nu vom mai putea opri migraţia medicilor şi vom descuraja inclusiv învăţământul medical ieşean. Se vorbeşte de posibilitatea construirii Spitalului prin parteneriat publico-privat de câţiva ani, dar nu se realizează nimic concret în acest sens.

Sper ca măcar acum Iaşiul să fie tratat cu seriozitate şi să nu mai primească doar promisiuni. Dacă oficialităţile locale nu reuşesc să stabilească o singură locaţie, sper ca Ministerul Sănătăţii să decidă, în timp util, locul unde va fi amplasat Spitalul Regional de Urgenţă.

Deputat de Iaşi, Colegiul nr. 8. Conferenţiar doctor Camelia Bogdănici.

Mulţumesc.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, doamnă deputat Bogdănici.

Din partea colegilor deputaţi neafiliaţi, domnul Mihai Deaconu. Nu este.

Revenim la Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

Doamna Camelia Khraibani. Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Camelia Khraibani:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Mişcarea civică «Iniţiativa România» şi cele două măsuri ale civismului ei".

Două aspecte consider că grevează asupra justiţiei româneşti în acest moment. Primul este paleta de o diversitate maximă a cazurilor care fac obiectul anchetării: de la spălare de bani şi evaziune fiscală până la situaţia în care un politician este chiar acuzat că ar fi condus fără permis. Cel de al doilea aspect este uşurinţa cu care este suficientă doar o cerere scrisă depusă la registratură sau chiar un e-mail trimis pe adresa instituţiei pentru a pune în mişcare procurorii împotriva unui cetăţean.

Când o simplă solicitare redactată ca o poveste pe un colţ de birou poate pune în mişcare procuratura şi declanşa o anchetă penală, în absenţa oricărei probe anexate la solicitare, cu certitudine ceva nu merge bine în justiţia din România.

Din această cauză am privit cu îngrijorare demersul Mişcării civice "Iniţiativa România" împotriva a doi parlamentari, prin care a cerut Parchetului declanşarea unei anchete pe motiv că membrii mişcării se simt ameninţaţi doar pe baza unor declaraţii politice publice. Este îngrijorător, pentru că reacţia de a cere sancţiune penală vizavi de un dialog public pare total disproporţionată. Poate că din această cauză s-a şi ajuns în situaţia de a fi deschise într-un singur an circa 10.200 de dosare. Pare un volum de muncă cu adevărat copleşitor şi greu de controlat. Dar dacă procentul de finalizare este de 10%, totul devine neclar din punctul de vedere al timpului necesar până la rezolvarea tuturor cazurilor şi închiderea tuturor anchetelor. Iar în fiecare din aceste anchete este vorba despre oameni.

Revenind însă la Mişcarea civică "Iniţiativa România", mai am însă de făcut o observaţie. Deşi organizaţia declară că doreşte să construiască "o platformă civică comună a oamenilor buni, care sunt integri şi care doresc să scrie împreună o poveste de succes despre competenţă şi cinste în România", dincolo de vorbe, faptele consacră o realitate diferită. Şi expresia cea mai evidentă a distanţei dintre vorbele şi faptele Mişcării civice "Iniţiativa România" este folosirea unor standarde duble în ceea ce priveşte acordarea statutului de vinovat. Ca să putem crede în onestitatea ei, poate că organizaţia ar fi trebuit să depună la Parchetul General şi o plângere prin care să solicite anchetarea ministrului sănătăţii în cazul pacientului transferat la Sofia şi decedat în urmă cu două săptămâni.

Mi se pare foarte grav că Ministerul Sănătăţii a omis să informeze opinia publică despre această situaţie.

Dacă e să folosim aceeaşi măsură pentru integritate, competenţă şi transparenţă, cât şi pentru principiul transparentizării şi reformării instituţiilor publice în direcţia deschiderii lor către public şi societatea civilă, atunci aceasta este o situaţie concretă, care poate fi probată.

Este adevărat că somnul raţiunii naşte monştri, dar consider că a venit momentul să depăşim nivelul emoţional al acuzelor fără fond şi să păşim într-o nouă etapă, cea a unei abordări lucide şi responsabile când vine vorba despre a pune în mişcare angrenajul mecanismului justiţiei. Putem constata împreună cât de mult contează maturitatea, discernământul şi claritatea, ca elemente de decizie. În mod cert, lupta împotriva corupţiei este un demers necesar, dar din ce punct excesul de zel depăşeşte o limită şi ajunge să compromită democraţia însăşi?

Concluzia este că doar echidistanţa şi imparţialitatea pot forma împreună cel mai adecvat cadru pentru un exerciţiu de spirit civic şi civilitate autentice în spaţiul societăţii civile. Şi pornind de aici putem reconstrui un climat politic şi social de normalitate.

Vă mulţumesc.

Deputat Camelia Khraibani, deputat PRU Gorj.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului PSD, domnul deputat Florin Gheorghe.

Domnul Florin Gheorghe:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia politică de astăzi se intitulează "Diplomaţia economică a României, sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!".

Stimaţi colegi,

România a reuşit să lase amprente adânci în diplomaţia mondială din secolul XX, atât prin Nicolae Titulescu, dar şi prin alţi reprezentanţi de seamă ai intelectualităţii româneşti. Graţie eforturilor diplomatice, România a reuşit să obţină câştiguri politice semnificative, atât la începutul secolului, cât şi în perioada interbelică. Din păcate, izolaţionismul în care ne-a plasat regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu a lăsat răni adânci în planul relaţiilor internaţionale, România fiind şi astăzi un partener de discuţie marginal atunci când se adoptă decizii politice regionale sau globale.

România a avut şi încă mai are un corp diplomatic profesionist, competitiv, pe care oricare stat european şi l-ar dori. Cu toate acestea, lipsesc aproape cu desăvârşire rezultatele, atât cele politice, dar, mai ales, cele în plan economic. În plan politic, România află de cele mai multe ori din presa de specialitate rezultatul negocierilor premergătoare, informale, al discuţiilor politice şi până la adoptarea deciziilor. Este o întrebare la care trebuie să găsim răspuns: de ce România află de cele mai multe ori din presă?

Şi, de parcă nu ar fi îndeajuns că aflăm din presă decizii care ne privesc, autorităţile române nu au nici măcar minima capacitate de a reacţiona şi a impune un punct de vedere în interesul propriilor cetăţeni.

Trecând peste această inabilitate vădită a autorităţilor române în planul negocierilor şi apropierilor politice, un punct la fel de important îl reprezintă lipsa totală de performanţă a diplomaţiei economice româneşti. Dacă am dori să luăm drept etalon cel mai înalt standard, atunci ar trebui să ne raportăm la diplomaţia economică americană, care sprijină atât direct, cât şi indirect, capitalurile nord-americane în lume şi stimulează investitorii competitivi să-şi locheze cele mai performante afaceri pe teritoriul american. Din păcate, modelul american este un standard mult prea înalt pentru diplomaţia românească, care pare, din păcate, să nu aibă nici obiective şi nici dorinţa de a contribui la creşterea şi dezvoltarea economiei naţionale.

Mulţi vor spune că declaraţia de astăzi este o critică nefundamentată, însă nu am criticat niciodată instituţii, persoane sau autorităţi fără un fundament. În acest sens, o să vă dau doar câteva exemple care demonstrează impotenţa diplomaţiei economice româneşti. Un prim exemplu, este legat de pasivitatea diplomaţiei economice faţă de intenţiile grupului Daimler de a deschide prima fabrică de asamblare din afara Germaniei. Negăsind în România un partener de discuţie, producătorul german a ales Polonia. Un alt exemplu este legat de rutele regionale de transport energetic, care, rând pe rând, au ocolit România, de parcă ţara noastră ar fi fost un teatru de operaţiuni extrem de periculos, şi nu un mediu de afaceri puternic concurenţial. Nu aş vrea să uit exemplul Dacia, unde autorităţile române au aflat, tot din presă, despre delocarea unei părţi din producţie în Maroc. Ce a făcut oare numerosul corp diplomatic, care reprezintă interesele economice ale României, pe salarii grase, ca să convingă Dacia să nu mai mute producţia din România sau să convingă Daimler că este mai bine la noi decât în Polonia? Răspunsul îl ştim cu toţii şi acesta este: nimic!

O parte din vină pentru această situaţie o are Guvernul, dar o au şi partidele politice, care au promovat, în ultimele două decenii, în funcţii de reprezentant al intereselor economice româneşti, persoane cu o competenţă profesională dubioasă, ca să nu spunem direct că au fost promovate rude, amante, soţii, nepoţi şi alte rubedenii, doar pentru shopping la Paris şi salarii grase.

Este o culpă pe care ar trebui să o asume Guvernul şi toate partidele politice şi, în cel mai scurt timp, să se acţioneze ca atare. Mă bucură faptul că actualul ministru de externe s-a trezit din amorţeală şi anunţă că va înlocui toată garda de reprezentanţi economici. Sper să se ţină de cuvânt şi, mai ales, sper ca rudele unora să nu fie înlocuite de rudele altora.

De asemenea, aştept criterii stricte de performanţă ale acestor reprezentanţi, chiar dacă acest lucru poate însemna şi o salarizare mai mare. Dacă însă vom continua aşa, să nu avem grijă noi de noi înşine, de interesele noastre economice, să nu ne mire dacă în viitorul apropiat o să mai avem şi alte surprize neplăcute de tipul Daimler sau Dacia.

Vă mulţumesc.

Florin Gheorghe, deputat PSD de Constanţa.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Urmează pentru declaraţie domnul deputat din partea Partidului Naţional Liberal, Virgil Guran.

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

O să vorbesc despre banul public. Ştim că în orice ţară, inclusiv în România, orice om care are o proprietate cât de mică sau un venit cât de mic trebuie să plătească un impozit. Paradoxal este faptul că la noi încă nu există o educaţie prin care cei care plătesc să se şi întrebe ce se întâmplă cu aceşti bani. Foarte puţini oameni am văzut să reacţioneze în momentul în care se constată că banii nu sunt folosiţi aşa cum trebuie, că diverse grupări... chiar ieri am văzut o grupare cu Microsoft-ul, a prejudiciat statul, cu toate că m-am întrebat ceva, sincer, eu nu mă bucur foarte mult când văd pe cineva că ia un an, doi, trei de puşcărie. Eu, sincer, m-aş bucura să văd că se recuperează acei bani. Şi mă refer în mod special la banii proveniţi din impozite, din taxe, deci la banii statului. Păi, ori procurorii au greşit pe acolo când au evaluat pe la 90 de milioane de euro prejudiciul, 100 şi ceva de milioane la un moment dat, ori înseamnă că recuperarea doar a 9 milioane nu înseamnă de fapt prejudiciul respectiv.

Este o meteahnă veche la noi de a se vorbi mult, de a se ieşi în media cu bombe de acest gen şi după aceea lucrurile se dezumflă. Cred că în momentul în care am înţelege că trebuie să urmărim banii publici, pentru că tot noi îi plătim, lucrurile ar fi mult mai normale. Am cerut o situaţie, sunt 425 de societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar sau unic acţionar şi sunt nişte pierderi extraordinare. Mă întreb: dacă toată economia ar merge aşa, dacă toate societăţile particulare ar merge aşa, din ce s-ar mai realiza banul public în România?

Deci, este evident că există probleme în acest sector şi este evident că măsurile trebuie luate urgent. S-a discutat mult că acest Guvern Cioloş va rezolva această problemă, pentru că nu e susţinut de un partid din spate, nu sunt, aşa cum spunea colegul meu, neamuri, rude, pile şi amante angajate pe-acolo, fiind un guvern tehnocrat, dar, din păcate, lucrul acesta nu s-a rezolvat. Şi nu ştiu dacă în două luni se mai poate rezolva ceva.

Este foarte important ca sectorul de stat să nu mai aducă pierderi. Este foarte important să existe o lege a transparenţei pe care eu am semnat-o împreună cu câţiva colegi şi am depus-o, în care toate administraţiile să prezinte efectiv cheltuielile pentru ca oamenii să-şi dea seama cât costă scaunul ăla care se cumpără în primărie sau ştiu eu ce lucrare, dar este foarte important să existe voinţă politică din partea noastră, a tuturor din Parlament, pentru a vota astfel de legi şi pentru a lua astfel de măsuri.

Cred că este poate prima măsură care trebuie luată, pe care trebuie s-o luăm în România şi sper eu să se ia această măsură cât mai repede.

Vă mulţumesc.

Deputat PNL de Prahova, Guran Virgil.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UNPR, domnul deputat Aurelian Mihai.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa!

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Asistăm în aceste zile importante din punct de vedere al calendarului alegerilor la o situaţie inedită cu privire la dreptul de participare în alegeri în calitatea de candidat a oricărui cetăţean român care doreşte să reprezinte în alegeri, evident, o mulţime de alţi cetăţeni din cadrul unui judeţ, aşa cum electoral denumim acest judeţ circumscripţie, prin lege.

Cerinţele pentru întrunirea condiţiilor de participare, în opinia mea, tratează în mod discriminatoriu cetăţenii care doresc să participe în aceste alegeri, iar aici mă refer la posibilii viitori candidaţi independenţi, dar şi la partidele politice. De ce o spun? Nu doar ca element de comparaţie pentru că nu este totuna să ceri unui om să cumuleze 1% din semnăturile pe care legea le solicită în reprezentarea cetăţenilor dintr-o circumscripţie şi nu este acelaşi lucru ca aceeaşi cerinţă s-o aduci înaintea unui partid politic.

În diaspora, lucrurile stau mult mai rău, acolo unde statul român, prin instituţiile sale, Ministerul Afacerilor Externe, cu toată infrastructura şi Autoritatea Electorală Permanentă au dat greş. Şi aici mă refer evident la parcursul acestui an, 2016, an în care nu au reuşit nici măcar să aducă, să determine 11 mii de cetăţeni din diaspora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă.

Evident că a cere acest lucru unui partid politic şi a cere acelaşi lucru unui cetăţean sunt situaţii diferite, dar de această dată inegalitatea este mai mult decât evidentă. Cazul meu, bineînţeles, nu candidez ca independent în aceste alegeri, dar am toată stima pentru cei care se află departe de casă, români, evident, care doresc să candideze, compatrioţi care şi-au manifestat dorinţa de a deveni reprezentanţi ai cetăţenilor în Parlament. A le cere peste 6 mii de semnături, ţinând cont şi de faptul că acei susţinători trebuie obligatoriu să se regăsească şi în registrul alegătorilor, este o bătaie de joc la adresa democraţiei în primul rând, şi o lipsă de respect faţă de cei aflaţi în diaspora.

Şi din acest motiv, acum un an, nu am votat această lege nr.208, în vara anului trecut, şi din acest punct de vedere, nu doar datorită faptului că nu s-a aprobat atunci amendamentul în această sală cu privire la dublarea numărului de reprezentanţi ai diasporei. Nu am votat această lege din mai multe motive. Două dintre acestea vi le-am spus mai devreme.

Însă vreau să spun că, totuşi, pentru diaspora, până în acest moment, partidele politice ne-au ferit de candidaţi fie certaţi cu legea, fie candidaţi suspecţi de plagiat. Însă vom vedea ce-şi mai propun partidele politice, unele dintre ele, de această dată, ce candidaţi ne vor aduce înainte şi nouă, şi cetăţenilor din diaspora, în principal, pe măsura, probabil, a tupeului, pentru că ne aşteptăm la surprize neplăcute şi la dispreţ faţă de cetăţenii din diaspora. Şi ştiu de ce spun acest lucru.

În asentiment cu românii care vor reuşi totuşi să candideze ca independenţi din partea românilor din diaspora, transmit toată stima şi toată aprecierea pentru efortul şi curajul de care dau dovadă. Însă ceea ce le pot promite este că, atunci când voi candida, partidul politic care mă va desemna candidat spre să înţeleagă că va trebui să fim foarte atenţi în secţiile de votare, acolo unde acei oameni care vor candida ca independenţi nu vor avea reprezentanţi. Mi-aş dori, atât eu, cât şi partidul din partea căruia voi candida, să fim garantul integrităţii acelor voturi, iar aceşti oameni care au atâta curaj să aibă sentimentul datoriei noastre depline şi un respect mai mult decât evident faţă de principiile democratice care ar trebui să ne ghideze pe toţi în această bătălie politică.

Urez succes tuturor candidaţilor, atât din diaspora, cât şi din ţară, cu toate că noi, cei din afara ţării, cât şi cei care vor dori să candideze independent în România va trebui să se depună listele cu jumătate de lună mai devreme faţă de toţi ceilalţi colegi care se află în România şi care vor candida din partea oricărui partid politic. Şi minorităţile, evident, vor trebui să facă acelaşi efort.

Aşadar, legea este discriminatorie şi eu cred că este cazul s-o modificăm pentru că a avea legi sănătoase şi instituţii care funcţionează în România demonstrează că statul nostru, sau ar trebui să demonstreze că statul nostru îşi respectă atât cetăţenii, cât şi imaginea pe care ar trebui s-o aibă în exterior.

Bună ziua!

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează la cuvânt din partea Grupului parlamentar al PSD domnul deputat Sorin Iacoban.

Se pregăteşte doamna Florica Cherecheş.

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Astăzi, declaraţia politică "Inconştienţa sau incompetenţa guvernamentală".

Dragi colegi,

Nu înţelegem totuşi din ce cauză, atunci când Legislativul sau cei care au atributul iniţiativei legislative promovează câte un proiect de lege pentru popor, se găsesc tot felul de indivizi din Guvernul tehnocrat care să amâne aplicarea unui astfel de act normativ.

Astfel, când a fost vorba despre interzicerea exporturilor de material lemnos brut, iar s-au apăsat anumite butoane şi, brusc, ideea nu numai că nu a căpătat contur legal, dar a şi fost repede trecută la erată.

Atunci când a fost cazul intrării în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice, s-a apăsat iar pe un buton şi, brusc, la ordinul băncilor străine care operează în România, au apărut tot felul de prorogări de termene în aplicarea efectelor acestei legi.

La fel, când a fost vorba de proiectul de lege prin care să se impună marilor jucători din domeniul alimentaţiei publice, ca 50% din produsele comercializate să fie de provenienţă autohtonă, s-au folosit aceleaşi butoane, dându-se din nou "dreptate" intereselor străine în detrimentul celor autohtone.

Şi tocmai când credeam că "prigoana instituţională" împotriva propriului popor s-a mai domolit, ministrul sănătăţii apare în spaţiul public formulând pledoarii din cele mai alese cu scopul protejării intereselor marilor producători şi importatori de medicamente, în detrimentul interesului românilor.

Astfel, una din măsurile guvernării Ponta a fost scăderea preţului medicamentelor care îşi pierd patentul cu 35 %, astfel încât acest preţ să ajungă la preţul medicamentelor generice echivalente. Măsura trebuia să intre în vigoare la data de 1 iulie 2016 însă actualul Executiv tehnocrat a găsit de cuviinţă să apeleze încă o dată la metoda prorogării termenului, amânând efectele actului normativ până la 1 noiembrie 2016.

Atât de vădită a fost intenţia tehnocraţilor de a proceda la o nouă prorogare a termenului de aplicare a acestei dispoziţii legale, încât s-au iritat peste măsură în momentul în care au văzut că în mediul on-line circulă o petiţie care cere ieftinirea medicamentelor cu 35%, pe care personal am semnat-o, şi dacă au intrat în această criză, au început să profite de poziţia dominantă garantată de funcţia ocupată, ameninţând şi împroşcând populaţia cu tot felul de minciuni care să creeze panică.

Acesta este şi cazul actualului ministru al sănătăţii, domnul Voiculescu, care a găsit de cuviinţă să mintă, cu scopul ascuns al naşterii unei stări de îngrijorare publică, afirmând cu subiect şi predicat că ieftinirea medicamentelor ar duce inevitabil la dispariţia lor de pe piaţă.

Cu alte cuvinte, domnul ministru al sănătăţii a ales să slujească - cu pricepere tehnocrată, de altfel - interesele marilor producători şi importatori de medicamente, uitând de faptul că românii îşi doresc medicamente mai ieftine.

Dragi colegi,

Ieftinirea medicamentelor nu înseamnă scoaterea lor de pe piaţă, Agenţia Naţională a Medicamentului având resorturile necesare să supravegheze tranzacţiile de pe această piaţă, pe care o şi reglementează. Însă domnul ministru poate ar fi trebuit să precizeze faptul că românii cheltuie anual 4,2 miliarde de lei pe medicamente generice şi 9,8 miliarde de lei pe cele inovative, şi că, prin compensarea celor originale, statul român este în pierdere, prin raportare la preţul aproape dublu al acestora, nemaipunând în discuţie şi faptul că populaţia, în marea ei majoritate, face eforturi mari să-şi permită o cură de tratament, alegând de cele mai multe ori, mai ales în cazul cronicilor, între medicamente şi mâncare.

Comparaţia dumneavoastră, domnule ministru, cu merele, este una dispreţuitoare şi ascunde o mare inconştienţă. Aţi afirmat că "preţul fructului nu este dat de conţinutul de vitamine, ci de taraba pe care este pus fructul", făcându-ne să înţelegem că aşa stă treaba şi în cazul preţului la medicamente. Cu alte cuvinte, să înţelegem că preţul unui medicament nu este dat de valoarea sa terapeutică, ci doar de puterea de piaţă a importatorului sau de marca producătorului de medicamente.

Poate ar fi cazul să ne daţi anumite explicaţii. Şi în acest sens o să vă facem o interpelare.

În timp ce ministrul sănătăţii face în spaţiul public consiliere juridică pe banii publici pentru corporaţiile străine de medicamente, românii bolnavi mor cu zile, deoarece nu-şi permit urmărirea întocmai a terapiilor medicale prescrise.

Astfel, peste 27.000 de bolnavi sunt trataţi anual de TBC, incidenţa cazurilor noi fiind de minimum 15.000 anual, clasând România pe primul loc în cadrul ţărilor Uniunii Europene la incidenţa acestei boli care, netratată corespunzător, este fatală.

Aceeaşi situaţie este şi în cazul bolilor cardiovasculare, un român, la fiecare 30 de minute, murind din cauza infarctului miocardic, considerat banal în alte ţări ale Uniunii Europene.

Dragi colegi,

În România, peste 250.000 de oameni mor anual, 80% dintre aceştia, ca urmare a unor afecţiuni medicale tratate necorespunzător sau netratate, principala cauză fiind lipsa posibilităţilor financiare.

Dacă vom continua în acest fel, nu facem altceva decât să condamnăm acest popor la dispariţie.

E momentul să ne mobilizăm şi să cerem acestui Guvern ieftinirea medicamentelor cu 35%, de la 1 noiembrie 2016, ca o măsură firească de protecţie a tuturor cetăţenilor români care suferă de boli cronice sau acute.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Sorin-Avram Iacoban.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Stimaţi colegi,

Având în vedere că lista de azi este o listă lungă, v-aş ruga să vă limitaţi la cele 3 minute prevăzute în Regulament, pentru că-i privăm pe alţi colegi de posibilitatea de a-şi susţine declaraţiile politice.

Mulţumesc.

Urmează la cuvânt doamna deputat Florica Cherecheş, din partea Grupului Partidului Naţional Liberal.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Florica Cherecheş:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Noi pe cine reprezentăm?"

Parlamentul este o instituţie fundamentală a democraţiei, iar parlamentarii sunt, în primul rând, reprezentanţii cetăţenilor în forul guvernării. Drept urmare, aceştia trebuie să reprezinte în mod responsabil şi transparent oamenii care i-au delegat în funcţia pe care o exercită.

Dreptul de a avea imunitate parlamentară nu trebuie să se transforme însă într-un privilegiu de care noi să abuzăm. Este necesar ca justiţia să fie lăsată să-şi facă datoria atunci când ne-o cere, întrucât noi, cei din Parlament, nu avem responsabilitatea de a face acest lucru şi nici nu e de dorit să preluăm din atribuţiile ei.

De asemenea, având în vedere că s-au folosit sume considerabile pentru înlocuirea sistemului de vot electronic cu unul nou, este inadmisibil ca acesta să nu funcţioneze din 17 februarie, când domnul deputat Liviu Dragnea a decis că nu e funcţional, pentru că nu i-au ieşit socotelile cu Legea defăimării.

În consecinţă, cetăţenii care ne urmăresc activitatea parlamentară şi sunt interesaţi de modul în care am votat anumite proiecte nu pot afla aceste detalii, pentru că ele nu se înregistrează, votul fiind dat prin ridicare de mână. Conducerea PSD a Camerei Deputaţilor nu a dorit încă să rezolve problema aceasta.

Încă din 2014, Partidul Naţional Liberal a depus un proiect de lege care prevede o procedură de simplificare a imunităţilor, potrivit căreia, din momentul în care a venit cererea de la DNA sau Parchet către Parlament, Legislativul are la dispoziţie 24 de ore pentru elaborarea raportului şi încă 24 de ore pentru a da votul în plen, un vot care trebuie să fie deschis, la vedere, fie electronic, fie prin ridicare de mână sau nominal.

Pentru că s-a tot amânat dezbaterea şi aprobarea acestui proiect, săptămâna trecută, PNL a depus un nou proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, asemănător cu primul, potrivit căruia cererile privind încuviinţarea urmăririi penale vor ajunge în maximum 24 de ore în plenul Camerei, spre dezbatere şi vot, iar votul va fi deschis.

Stimaţi colegi,

Trebuie să înţelegem că încrederea românilor în Parlament este oricum la un nivel extrem de scăzut şi că trebuie să luăm măsuri concrete pentru a restabili credibilitatea acestei instituţii fundamentale a statului. Legea trebuie să se aplice în egală măsură tuturor cetăţenilor. Din păcate, mulţi dintre ei nu se mai simt reprezentaţi de noi.

A venit momentul ca măcar acum, în al 12-lea ceas, să dăm dovadă de demnitate faţă de oamenii care au avut încredere în noi şi ne-au dat votul. Să avem curajul să fim oneşti cu cei pe care îi reprezentăm.

A venit momentul să dăm un semnal că în România se poate face politică în mod transparent, cinstit şi onest, iar Parlamentul României, forul prin care cetăţenii sunt reprezentaţi în actul guvernării, trebuie să facă acest pas.

De aceea, este imperativ necesar ca Parlamentul să voteze transparent atât proiectele curente, cât şi cererile de ridicare a imunităţii venite din partea justiţiei. Şi sper astfel ca proiectul PNL să găsească sprijinul necesar pentru a fi dezbătut şi aprobat în regim de urgenţă, pentru că se pune întrebarea: noi pe cine reprezentăm?

Vă mulţumesc.

Florica Cherecheş, deputat al PNL de Oradea.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului parlamentar al UNPR, doamna deputat Marioara Nistor.

Doamna Marioara Nistor:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Vreau să vă supun atenţiei, în cadrul declaraţiei de astăzi, situaţia creşelor pentru copii, o problemă pe care România o întâmpină în ultimii ani şi în cazul căreia avem de-a face cu un deficit semnificativ. În comparaţie cu statele europene, România este mult în urma acestora în privinţa locurilor în creşe, mamele care se întorc în câmpul muncii fiind nevoite să apeleze la servicii de babysitter sau la rude.

Căutăm soluţii pentru a plăti mamelor indemnizaţiile pentru perioada în care sunt în concediu de maternitate, căutăm modalităţi în care să susţinem tinerele familii, însă un lucru extrem de important este şi sprijinul pe care îl acordăm familiilor în momentul în care părintele se întoarce în câmpul muncii.

Multe femei, în special din zona urbană, preferă adesea să îşi scurteze perioada concediului de maternitate pentru a reveni la muncă. Oare de ce? Pentru că trăim într-o societate în care nu îţi permiţi, ca mamă, ca femeie, să lipseşti foarte mult din câmpul muncii. De multe ori se ajunge în situaţia în care mamele preferă să renunţe la concediu şi să găsească alternative pentru a-şi lăsa copiii în grija cuiva.

Părinţii trebuie să ştie că în momentul în care pleacă la muncă au copiii în siguranţă, nu expuşi pericolelor. De aceea, creşterea numărului de locuri în creşe ar trebui să fie un obiectiv prioritar pentru orice partid politic.

De cele mai multe ori, întâlnim prin parcuri, pe stradă, bunici cu nepoţi de mână, vedem bone care au grijă de cei mici - acest lucru când părinţii ar fi putut să apeleze la creşe pentru a-şi lăsa copiii. Numărul insuficient de locuri în creşe, corelat cu nevoia părinţilor de a se întoarce la muncă îi fac pe părinţi să apeleze la aceste variante. În majoritatea cazurilor, dacă vorbim de bone, ele nu au contract de muncă, putându-se vorbi în acest caz despre o încurajare a muncii la negru.

Părinţii au la îndemână şi varianta creşelor private, însă acestea sunt foarte costisitoare şi nu mulţi îşi permit. De aceea, o încurajare a înfiinţării de creşe de către stat este un proiect pe care toţi cei cu putere de decizie trebuie să îl aibă în vedere.

Pentru Partidul Mişcarea Populară, înfiinţarea de creşe şi grădiniţe reprezintă o prioritate şi tocmai de aceea am depus alături de colegii mei o iniţiativă legislativă care vizează înfiinţarea de creşe prin Programul naţional "Creşe pentru copiii României", prin hotărâre de Guvern.

Sper ca dumneavoastră, colegi parlamentari, să susţineţi această iniţiativă şi să oferiţi părinţilor din ţara noastră un ajutor semnificativ.

Vă mulţumesc.

Marioara Nistor, deputat, Colegiul nr. 9, Brăila.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Florian Geantă.

Domnul Florian Daniel Geantă:

Bună dimineaţa!

Declaraţia mea politică se numeşte "România - niciun proiect de finanţare în cadrul Fondului European pentru Investiţii Strategice".

Am avut iluzia că în toate există o limită, inclusiv în ipocrizie. Am crezut că dorinţa de a realiza un lucru bun pentru societate poate sparge barierele de orice natură şi ne poate uni într-un efort general de a construi un viitor pentru generaţiile de azi şi de mâine. Se pare că m-am înşelat şi constat că dezinteresul şi dispreţul sunt bine înlănţuite prin birourile Guvernului de tehnocraţi de astăzi.

Recent, ministrul agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că este de-a dreptul şocat de faptul că au fost irigate doar 150.000 ha dintre cele 385.000 ha, care ar fi trebuit să fie incluse în program. Lucrurile stau astfel: lipsa echipamentelor şi a utilajelor pentru irigat, canalele colmatate, tarifele mari sunt între problemele care îi împiedică pe fermieri să irige terenurile, deşi acestea se află în zonele amenajate pentru irigat. Iar vara secetoasă din acest an şi-a pus amprenta pe culturile României, suprafeţele agricole afectate depăşind 350.000 ha, cele mai multe cu porumb şi floarea-soarelui.

În acest context, interesantă este opinia domnului Jyrki Katainen, vicepreşedintele pentru investiţii al Comisiei Europene, care susţine că România ar putea cere finanţare prin Planul Juncker pentru sisteme de irigaţii şi ar fi investiţie de care ţara noastră ar avea nevoie. Desigur, ar putea cere, dar deocamdată România nu cere nimic, pentru că nu am fost în stare să trimitem la Bruxelles măcar un proiect care să fie aprobat şi finanţat prin Fondul European pentru Investiţii Strategice. Acesta este şi motivul pentru care vicepreşedintele Comisiei Europene a criticat fără reţineri România la Forumul Economic European de la Bruxelles.

Fondul European pentru Investiţii Strategice este gestionat de Banca Europeană de Investiţii şi urmăreşte să genereze, în viitorii trei ani, investiţii private în economia europeană, în valoare totală de circa 315 miliarde de euro, printr-o garanţie de 16 miliarde de euro, acordată din bugetul Uniunii Europene şi 5 miliarde de euro, acordată de BEI. Acest fond oferă garanţii publice pentru proiecte de investiţii private cu nivel de risc ridicat în domenii strategice, precum infrastructura de transport şi telecomunicaţii, eficientizarea energetică, cercetare, educaţie şi inovare, şi, totodată, oferă împrumuturi pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi companii cu mai puţin de 3.000 de angajaţi.

Planul european se concentrează asupra investiţiilor, ca pilon de bază pentru stimularea creşterii şi creării locurilor de muncă în statele membre ale Uniunii Europene. Totodată, este un instrument pentru reducerea decalajelor între statele membre. Această iniţiativă poate deveni o poveste de succes, dacă instituţiile europene şi statele membre vor înţelege că este nevoie de un efort conjugat, menit să confere substanţă demersurilor aferente.

Structurat pe trei piloni, respectiv mobilizarea finanţării, susţinerea investiţiilor care au ca destinaţie economia reală şi îmbunătăţirea mediului investiţional, Planul Juncker este proiectul construirii unui uriaş fond special, destinat relansării investiţiilor şi a redresării economice europene, care să injecteze bani în proiecte strategice, indiferent de geografie, de politică, de naţionalitatea proiectelor, dar dependent direct de natura strategică a proiectului propus a fi finanţat.

Astfel, Planul Juncker a creat o rezervă financiară de amploare, menită să restabilească încrederea şi să asigure Europei resursele pentru competiţia cu economia globală. Fondul European pentru Investiţii Strategice va acorda, de asemenea, finanţare de risc pentru IMM-urile şi întreprinderile cu capitalizare medie din întreaga Europă. Într-o epocă de criză financiară de amploare seismică, în care principala barieră în dezvoltarea afacerilor este lipsa de finanţare, fondul special va ajuta companiile antreprenoriale mici şi mijlocii să depăşească situaţiile de deficit de capital, furnizând sume mai mari sub formă de participaţii directe de capital şi garanţii suplimentare pentru împrumuturile acordate IMM-urilor.

Niciunul dintre aceste proiecte nu este însă pentru ţara noastră, cu toate că ne confruntăm cu o scădere a investiţiilor şi avem nevoie de resurse puse la dispoziţie prin Fondul European de Investiţii Strategice, pentru a acoperi decalajele semnificative de dezvoltare faţă de restul Uniunii Europene.

Deocamdată, România nu are niciun proiect aprobat în cadrul Planului Juncker, dar a reuşit, în cele din urmă, să trimită la Bruxelles 5 proiecte în valoare totală de 484 milioane de euro, dosare care se află încă în analiza Comisiei Europene. Îmi exprim speranţa că aceste proiecte sunt viabile şi vor primi finanţare, pentru că România are nevoie de investiţii strategice, are nevoie de proiecte de calitate pentru a spori creşterea economică şi dezvoltarea tehnologică inovativă. În caz contrar, nu putem decât să adăugăm încă un eşec de proporţii al tehnocraţilor din actualul Guvern.

Vă mulţumesc.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Radu Zlati.

Se pregăteşte, din partea colegilor deputaţi neafiliaţi, domnul deputat Ion Eparu.

Domnul Radu Zlati:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Săptămâna trecută, vorbeam despre faptul că în România zilelor noastre un copil născut la ţară are şanse extrem de scăzute pentru a dobândi acele competenţe profesionale care i-ar da dreptul la o meserie bine plătită.

Azi voi vorbi despre România generică, să zicem aşa.

O Românie care ar trebui să se dezvolte economic, dar într-un top al competitivităţii mondiale, top organizat cu ocazia Forumului Economic Mondial, România se află undeva pe locul 60, între cele 138 de state clasificate. Am zice că e oarecum onorabil. Nu este, pentru că competitivitatea derivă din mai mulţi factori. Or, ceea ce trage România în jos, să zicem, este faptul că are o calitate a sistemului de învăţământ undeva înspre coada clasamentului. Din 138 de state, România se află pe locul 121, stimaţi colegi.

Printre statele care au un sistem de educaţie mai de bună calitate decât noi se află: Gabon, Congo, Tanzania, Uganda, Nepal, Ucraina, Laos, Albania - săraca Europei, Albania. Unele dintre aceste state au trăit nu de mult un război civil; se află mult înaintea României.

Desigur, noi suntem ocupaţi cu războaiele dintre români şi români. Din această cauză, în cazul competenţei forţei de muncă actuale, România se află pe locul 59. Dar, atenţie, această competenţă profesională este dată - şi locul ceva mai bun, ceva mai onorabil - de generaţiile educate în "odiosul regim" şi care acum, eminamente, stau să iasă în afara câmpului muncii.

Acea statistică spune că la anul ne vom afla pe locul 60. Noi suntem, cum ziceam şi în declaraţia mea politică de săptămâna trecută, în cădere şi totuşi refuzăm să mărim bugetul alocat educaţiei.

Ieri am avut o întâlnire cu un grup de reprezentanţi ai societăţii civile, care solicitau, cu o oarecare sfiiciune, ca anul ce vine bugetul să fie ridicat cu 13%, astfel încât în patru ani să ajungem la faimosul 6% prezent în Legea învăţământului, dar pe care noi nu îl aplicăm, prorogându-l an de an prin Legea bugetului, aşa cum probabil se va întâmpla şi prin bugetul pe care noi sau alţii îl vom vota sau îl vor vota în decembrie, anul acesta.

Dar asta înseamnă încă patru ani de aşteptare. Şi în loc să fim pe locul 60 în 2000, noi vom fi pe locul 63, pentru că refuzăm să infuzăm atâţia bani cât este nevoie pentru a opri declinul, iar alocarea doar a 13% în plus faţă de un buget oricum de mizerie nu va rezolva problema.

De aceea, atrag încă o dată atenţia conducerii partidelor, parlamentarilor - şi mai puţin în măsură Guvernului, pentru că nu Guvernul aprobă Legea bugetului, ci doar o propune -, că timpul începe să nu mai aibă răbdare.

Şi cum spuneam săptămâna trecută, domnilor, vine iarna. Nu iarna calendaristică, deşi vine şi aceea, ci iarna lipsei de cunoştinţe pentru tinerele generaţii.

Vă mulţumesc.

Radu Zlati, deputat de Cluj.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Aţi descris foarte frumos România lucrului bine făcut.

Vă rog, domnule deputat Eparu Ion.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Şi vă mulţumesc foarte mult şi pentru îngăduinţa pe care mi-aţi arătat-o, de a-mi da cuvântul aşa repede, pentru că trebuie să particip la o întâlnire, care şi ea face parte din viaţa cotidiană a societăţii noastre, cu sportul.

Subscriu în totalitate colegului Zlati în ceea ce a afirmat mai devreme.

De altfel, declaraţia mea politică, intitulată "De ce să ne tăiem craca de sub picioare?" se va referi la un factor foarte, foarte mic, să spunem aşa, care a concurat şi el - şi sper eu să nu ducă la rezultate şi mai proaste - la actuala stare de lucruri.

România are aproximativ 3 milioane de copii în învăţământul preuniversitar, cam tot atâţia părinţi, automat implicaţi şi ei în sistem, dar şi în jur de 250.000 de profesori.

Cifrele exacte fluctuează într-un sistem atât de mare, de la o zi la alta, dar cred că am punctat nişte valori destul de apropiate de realitate. Şi nu greşesc să afirm că aproximativ o treime din populaţia ţării noastre este implicată direct în tot ceea ce se întâmplă în sistemul de învăţământ, iar forma în care sunt numiţi directorii de şcoli şi grădiniţe în sistemul public de educaţie preocupă, aşadar, fără niciun fel de exagerare, o mare parte din populaţia României şi o pondere uriaşă din populaţia activă, respectiv cea care va deveni activă peste 1, 2, 3 sau 10 ani.

Pornind de la aceste premise, consider că profesionalizarea managementului şcolar este un demers indispensabil, foarte important, cu un impact de mari dimensiuni şi căruia trebuie să-i acordăm atenţia cuvenită.

Nu modificăm Codul fiscal pe genunchi, într-o lună, nu transformăm Codul civil pe ascuns, nu restructurăm Codul penal dintr-un birou, departe de ochii lumii. Şi atunci, de ce am lua pe furiş o decizie majoră în privinţa educaţiei, în privinţa tinerilor şi a copiilor noştri? Pentru că asta se întâmplă.

De aceea, acum, în plină perioadă de înscrieri la concursul organizat de Ministerul Educaţiei, în spaţiul public se duce dezbaterea care ar fi trebuit să aibă loc de fapt cu mult înaintea acestui moment.

În fiecare an, Ministerul Educaţiei publică şi permite profesioniştilor şi celor implicaţi să-şi exprime părerea cu privire la chestiuni cu o mai mică implicare.

Am asistat în ultimele luni la o amplă discuţie în spaţiul public, cu privire la structura anului şcolar, de exemplu. Am văzut şi am apreciat că opiniile venite inclusiv de la elevi, actori principali în sistemul de învăţământ, au fost luate în calcul. Consider, aşadar, că actualul ministru al educaţiei ştie să consulte opinia publică. Şi atunci se naşte firesc întrebarea: de ce nu vrea să o facă şi în această problemă?

Nu am luat astăzi cuvântul să cer aici şi acum anularea concursului. Nu vreau nici să critic vreuna dintre părţile implicate. Dorinţa mea este să lansez un apel către factorii de decizie din Ministerul Educaţiei, în sensul adoptării unei hotărâri pertinente, de bun-simţ, aş zice, după atâtea semnale venite din spaţiul public.

Cred că această decizie ar fi aşezarea la masa negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor, ai elevilor şi ai profesorilor, aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori şi în atâtea alte speţe.

Cred că se impune un răgaz de măcar două săptămâni, ca oamenii, profesioniştii din sistem, şcolarii, părinţii lor, cei care vor fi permanent vizaţi de deciziile luate de viitorii directori să-şi poată spune punctul de vedere cu privire la modul în care sunt aleşi aceştia.

Cred cu tărie că aşa cum se întâmplă în orice alt domeniu, o idee conturată într-un birou şi transpusă de la distanţă, fără contactul concret cu realitatea, nu poate decât să fie sortită eşecului.

Şi mai am convingerea că 1.000 de experţi ai Ministerului Educaţiei, ţinuţi un an de zile să gândească acest proces, nu ar putea găsi o formă mai bună decât ar face-o sutele de mii de dascăli şi milioanele de elevi, în câteva zile, căci ei sunt cei care înfruntă problemele zilnice din sistemul de învăţământ şi deci reprezintă cea mai bună sursă de soluţii.

Îmi doresc ca această experienţă să fie o lecţie din care Ministerul Educaţiei să tragă nişte concluzii, cu înţelepciune, să construiască o procedură solidă şi în care toţi cei implicaţi să aibă încredere deplină. Altfel, efortul a fost în van, doar un foc de paie care va bulversa învăţământul românesc, acest sistem ce ar trebui să fie pepiniera noastră de valori şi pe care l-am transformat în laborator de experimente devastatoare.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Prahova.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc mult, domnule deputat.

Vreau să vă spun să fiţi liniştit, că n-aţi luat locul niciunui coleg, pentru că pur şi simplu era rândul Grupului dumneavoastră, la cuvânt.

Urmează, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Natalia Intotero.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică: "Guvernul tehnocrat - un experiment eşuat în România".

Avem o ţară frumoasă şi bogată. Dar sunt românii fericiţi în ţara lor?Aşa cum s-a afirmat astăzi aici de antevorbitorii mei, faţă de anul trecut, România ocupă locul 62 în topul celor mai competitive 138 de state din lume, în scădere cu nouă poziţii. Este un fapt consemnat de ultimul raport al Forumului Economic Mondial. Şi nu putem suspecta instituţia internaţională de simpatii politice sau interese electorale disimulate.

În criteriile de evaluare ale Forumului Economic Mondial, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, şi mărimea pieţei. Dar se confruntă cu mari probleme în ceea ce priveşte: accesul la finanţare, birocraţia guvernamentală ineficientă, impozitarea, forţa de muncă educată inadecvat şi reglementările fiscale.

Aprecierile de mai sus sunt în concordanţă şi cu cele ale Băncii Naţionale a României care a constatat, în cel mai nou studiu public, că 10% din gospodăriile cele mai bogate obţin venituri de 13 ori mai mari decât 10% din cele mai sărace gospodării.

Nici din perspectiva bancară a deponenţilor individuali situaţia nu este mai bună. 4% din persoanele cu depozite mari, dar peste 50.000 lei, deţin 67% din totalul depozitelor în bănci.

Concluzia este mai mult decât evidentă. Există o Românie bogată şi o Românie săracă, iar, între ele, ar fi trebuit să se afle clasa de mijloc, dar nu este.

O ţară este puternică atât pe plan financiar, cât şi social atunci când clasa de mijloc reprezintă cel puţin jumătate din totalul populaţiei. În România, însă, această pătură socială s-a diminuat continuu în ultimele decenii şi a ajuns în prezent la aproximativ 8-10% din populaţie. Dar clasa de mijloc reprezintă pilonul principal de stabilitate al unei societăţi şi motorul de creştere şi dezvoltare a economiei. O clasă de mijloc puternică şi bine reprezentată a fost dintotdeauna considerată un indicator al stabilităţii, prosperităţii şi bunăstării unei societăţi.

Este şi motivul pentru care Partidul Social Democrat şi-a stabilit ca obiectiv politic principal pentru perioada următoare creşterea clasei de mijloc din România. Dorim ca viitorul Guvern să creeze climatul economic şi social necesar, astfel încât mulţi români să depăşească nivelul la care sunt acum, prin care îşi asigură doar strictul necesar şi să reuşească să intre în clasa de mijloc, să trăiască decent, să poată asigura copiilor un mediu lipsit de griji, educaţia şi sănătatea lor să nu fie împovărătoare financiar pentru părinţi, iar familiile să aibă parte de o viaţă fără permanenta îngrijorare pentru ziua de mâine.

Cel de al doilea Guvern tehnocrat din istoria postdecembristă a României a confirmat limitele unei astfel de abordări strict tehnice a modului de a cheltui resursele bugetare.

Ipotetica neutralitate doctrinară bazată exclusiv pe competenţa profesională nu a oferit la final performanţele de guvernare mult aşteptate. Poate măcar ca, de această dată, să învăţăm că democraţia înseamnă delegare de putere prin vot dinspre cetăţeni către partidele politice şi că o guvernare desemnată în paralel cu procesul electoral normal nu aduce oamenilor nici un beneficiu. Dimpotrivă, aşa cum realitatea a demonstrat, nu doar o singură dată.

Vă mulţumesc. Natalia-Elena Intotero, deputat PSD, judeţul Hunedoara.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Vă mulţumesc mult, doamnă deputat.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Carmen Hărău, tot Hunedoara.

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Vă mulţumesc mult, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am astăzi, în faţa dumneavoastră, o problemă care a adus în cabinetul meu parlamentar zeci de oameni, în ultima săptămână.

Acei zeci de oameni în ultima săptămână înscrişi în audienţă se plâng de un lucru absolut halucinant - acela că chiar în situaţia în care deţin în proprietate păduri, nu pot să-şi procure lemne pentru foc. Vine iarna şi problemele celor care se încălzesc şi prepară alimente cu lemn de foc sunt extraordinar de dramatice.

Nu sunt specialist în silvicultură, însă am făcut o mică documentare, atât cât mi-a permis timpul până a ajunge în faţa dumneavoastră, stimaţi colegi, să solicit sprijin pentru aceşti oameni şi am constatat că un context legislativ care prinde, pe de o parte, legi ale silviculturii, Codul silvic, modificările efectuate, Legea administraţiei, legile achiziţiilor publice, pe de o parte, pe de altă parte, legi fiscale care creează un anumit disconfort financiar al firmelor specializate în tăierea lemnului au condus la această situaţie. Vine iarna pe noi, cel mai prost lucru pe care noi îl putem face este să încercăm să facem polemică politică, confruntare politică de care oamenii, cetăţenii de rând s-au săturat şi să arătăm cu degetul unii către alţii, pasând vinovăţia, pentru că asta nu ţine de cald oamenilor peste iarnă.

Pe de altă parte, Garda forestieră, organism nou înfiinţat, este în funcţiune, este în acţiune straşnică, această acţiune fiind oarecum justificată de dezastrul care s-a produs în pădurile româneşti. Şi, totuşi, oamenii care au venit, cetăţenii care au venit în cabinetul meu parlamentar, edilii din judeţul Hunedoara nu par a fi hoţi de lemne, în nici un caz. Oamenii aceşti vor să aibă un confort minim în timpul iernii. Şi iată ce spune unul dintre primari: am insistat foarte mult să se facă o distincţie clară între sancţiunile aplicate, să fie o delimitare clară între cei care fură din pădure şi cei care-şi taie strict lemn de foc din propria pădure. Taie din pădurea sa, dar, neavând forme legale, pentru că nu are suprafaţă necesară unui amenajament silvic, este în situaţia de a fi contravenient. Omul vrea să fie corect, se duce la ocolul silvic ca să vină să-i marcheze arborii, dar i se spune că nu a făcut amenajamentul silvic. Ocoalele silvice, după noile legi ale achiziţiei publice, sunt incluse pe SEAP. Nu vine nimeni să-i marcheze arborele ca să-l poată tăia. Cetăţeanul nu are încotro, taie copacul cu de la sine putere.

Stimaţi colegi, lucrurile astea vor trebui să înceteze. Vă rog frumos, cu tot respectul, să facem un corp comun în jurul acestei probleme, să ne aşezăm la masă, să vedem, din punct de vedere al legiuitorului, ce se poate face pentru a uşura situaţia acestor oameni şi a rezolva problema, iar, din punctul de vedere al Guvernului, fac un apel expres la doamna ministru al mediului să aibă discuţiile necesare, dezbaterile necesare, astfel încât apărarea justificată a fondului nostru forestier să nu se facă cu exces asupra oamenilor care se încălzesc cu lemn de foc.

Vă rog, am încredere în buna dumneavoastră credinţă şi vă rog să ne apucăm să rezolvăm această problemă foarte repede, că-i iarna pe noi.

Sunt Carmen Hărău, deputat liberal de Hunedoara.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Domnul Mihai Deaconu, din partea colegilor deputaţi neafiliaţi.

Domnul Mihai Deaconu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi, declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Mai mulţi bani pentru sportul românesc".

Cu toţii am fost dezamăgiţi de rezultatele slabe de la Jocurile Olimpice de la Rio, mai ales de premiera negativă în gimnastica feminină, şi anume necalificarea echipei naţionale după 40 de ani.

Mulţi români, din prea multă pasiune şi dezamăgire, au lansat critici la adresa sportivilor, dar acum, că gândim la rece, trebuie să recunoaştem cu toţii vina sistemului care nu a mai alocat banii necesari încurajării sportului de masă şi întreţinerii sportului de performanţă.

Problemele sportului românesc pleacă de la vârful instituţiilor din domeniu, de la un management defectuos, de la lipsa unei viziuni, continuă cu susţinerea unor baze sportive degradate şi neadecvate activităţilor sportive şi se termină cu alocări deficitare către cluburile care au sportivi cu potenţial, căci doar 20% din banii alocaţi sunt folosiţi într-adevăr pentru finanţarea activităţilor sportive.

Organigrama complexă a Ministerului Tineretului şi Sportului şi a instituţiilor din subordine face ca bugetul alocat domeniului "tineret şi sport" să fie distribuit pe parcurs mai mult pentru personalul acestora. Şi cu toate acestea, la această oră, nu se ştie câţi sportivi fac sport într-un judeţ, câţi antrenori sunt, câţi instructori, câte baze sportive, câte asociaţii sau cluburi.

Cum să mai discutăm de sportul de masă, de sportul pentru persoane cu dizabilităţi, de sportul şcolar, de sportul de performanţă, de bazale sportive, când zeci de miliarde de lei vechi merg la o echipă de fotbal sau handbal?

Dacă s-ar interzice prin lege, aşa cum este în afară, ca primăriile sau consiliile judeţene să deţină echipe sportive proprii, atunci acei bani mulţi ar ajunge prin proceduri şi regulamente clare la toţi cei care doresc să facă sport, şi nu doar la unii sau la alţii. Această măsură ar constitui o importantă sursă de venit pentru sportul local şi judeţean şi nu ar mai fi nici politicieni cercetaţi pentru alocări ilegale de bani din bugetul local.

Trebuie să ne gândim că, pentru a avea sportivi de performanţă, trebuie să asigurăm accesul egal al tuturor copiilor la sportul de masă în asociaţii sportive şcolare, cluburi sportive municipale, care promovează toate sporturile, inclusiv cele mai puţin populare.

Vă mulţumesc. Mihai Deaconu, deputat de Argeş

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Vă mulţumesc şi eu, domnule deputat.

Urmează la cuvânt domnul deputat Gheorghe Dragomir, din partea Grupului parlamentar al PNL. Vă rog, domnule deputat.

Domnul Gheorghe Dragomir:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Educaţia în România, un capitol încă nerezolvat".

Pe 5 octombrie, în întreaga lume, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Educaţiei, sau Ziua Internaţională a Profesorului, o ocazie potrivită de exprimare a respectului şi a aprecierii pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare. Evenimentul doreşte să ne reamintească şi faptul că o educaţie de calitate reprezintă cheia unei reuşite profesionale.

Aşa cum bine ştim cu toţii, a investi în educaţie înseamnă a investi în viitor. Dezvoltarea economică de mâine depinde, în mare măsură, de calitatea educaţiei copiilor noştri, iar societatea românească, într-o lume modernă, nu poate fi posibilă fără o educaţie de calitate.

Din păcate, educaţia în România încă suferă, sistemul de învăţământ fiind un capitol departe de a fi rezolvat. În fiecare an, educaţia a fost subfinanţată, iar performanţele elevilor, din ce în ce mai slabe.

Mai mult, în ultimii 26 de ani, Legea educaţiei a fost modificată de peste 60 de ori, fiecare ministru care a ocupat fotoliul Ministerului Educaţiei aducând cel puţin câte o schimbare, iar multe dintre aceste schimbări au rămas doar pe hârtie.

Numărul foarte mare de copii care abandonează şcoala sau care nu promovează examenul de bacalaureat este o altă problemă gravă cu care se confruntă educaţia în România.

Totodată, corelarea deficitară a sistemului educaţional cu piaţa muncii face ca mulţi dintre absolvenţi să nu-şi găsească un loc de muncă în domeniul studiat după terminarea studiilor.

Dacă nu investim serios în educaţia tinerilor, dacă nu încurajăm copiii să meargă la şcoală, dacă nu-i vom sprijini să aibă succes, tot societatea românească va avea de suferit pe termen mediu şi lung. Investiţia în tineri şi educaţia acestora este un pilon important al unui stat modern responsabil.

După 26 de ani de politică iresponsabilă în educaţia românească, în care nu s-au schimbat prea multe, sistemul de învăţământ are nevoie de soluţii viabile, de investiţii importante, de schimbare pentru a obţine progresul mult aşteptat.

Gheorghe Dragomir, deputat PNL de Constanţa.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Vă mulţumesc mult, domnule deputat.

Mai există colegi care nu sunt prezenţi. Doi colegi au anunţat că întârzie câteva minute. Pentru a nu suspenda şedinţa, o să susţin şi eu o declaraţie politică. (Coboară la tribună.)

Declaraţia politică pe care o susţin astăzi se intitulează "Egali în faţa legii! Mai puţin preşedintele Klaus Iohannis!"

Am declarat şi ieri că susţin demersul preşedintelui Klaus Iohannis de a-i convinge pe studenţii din ţară să protesteze dacă nu sunt băgaţi în seamă! Aşa i-a îndemnat ieri, la Timişoara, prezent fiind la deschiderea anului universitar. Să protesteze! Dar să înceapă cu întâiul imun al României. Cu preşedintele Klaus Iohannis.

Pentru că domnul preşedinte iese aproape zilnic, mai nou, şi ne dă tuturor lecţii de moralitate. Ne spune, la fiecare apariţie, că parlamentarii trebuie să renunţe la imunitate, pentru că "toţi trebuie să fim egali în faţa legii". Ceea ce evită domnul preşedinte să spună este faptul că dânsul este singurul cetăţean al României care beneficiază de imunitate.

Domnul preşedinte nu ştie, sau se preface că nu ştie, faptul că parlamentarii nu au o astfel de imunitate. Există doar o procedură prevăzută de Constituţia României - legea fundamentală a statului român şi de drept care reglementează percheziţionarea, reţinerea sau arestarea acestora, care nu se poate face decât cu încuviinţarea Parlamentului.

Parlamentarii pot fi trimişi în judecată! Preşedintele Klaus Iohannis, nu! Nici percheziţionat, nici reţinut, nici arestat. Pentru nicio faptă! Nici măcar pentru ucidere din culpă! Mulţumesc. (Revine la prezidiu.)

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, are cuvântul, pentru susţinerea declaraţiei politice, domnul deputat Paul Dumbrăvanu.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Paul Dumbrăvanu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Doamnelor şi domnilor,

Municipiul Ploieşti, pe ai cărui cetăţeni vin să îi reprezint astăzi în faţa dumneavoastră, a fost, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai frumoase şi boeme oraşe din ţară, pentru ca mai apoi să devină şi unul dintre oraşele mari şi puternic industrializate.

De la Revoluţia din 1989 şi până în prezent, majoritatea fabricilor şi uzinelor, precum şi a rafinăriilor din Ploieşti au fost privatizate, iar în urma acestor privatizări nivelul de poluare al oraşului a crescut de la an la an, în ciuda încercărilor autorităţilor de a impune respectarea normelor legale.

Aşa se face că, într-o reşedinţă de judeţ din România anului 2016, cetăţenii evită uneori chiar şi să ţină geamurile deschise, pentru a nu permite mirosurilor puternice emanate de rafinăriile şi fabricile din oraş să le intre în case. Ceea ce este însă mult mai grav şi mai trist este faptul că, de cele mai multe ori, aceste emisii atmosferice sunt realizate seara, ori pe timpul nopţii, într-o încercare evidentă de a se sustrage de la un eventual control al autorităţilor.

Poluarea din Ploieşti provine de la rafinării, fabrici de detergenţi şi alţi agenţi economici care otrăvesc aerul, apa şi solul şi nu este doar un disconfort olfactiv, ci a devenit în timp un real pericol pentru sănătatea şi viaţa ploieştenilor.

Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, în ultimii ani nu doar incidenţa bolilor pulmonare şi a tumorilor a crescut semnificativ, ci şi mortalitatea infantilă prin boli respiratorii. Doar în anul 2012, 423 de ploieşteni au decedat din cauza unor tumori maligne, iar 94 dintre aceştia au avut tumori maligne respiratorii.

Stimaţi colegi,

Consider că este de datoria mea să vin în sprijinul ploieştenilor care deja au lansat o petiţie on-line prin care solicită primăriei, consiliului local şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să ia măsurile necesare pentru a reduce poluarea din Ploieşti.

Consider, de asemenea, bine-venită şi susţin iniţiativa primarului Ploieştiului de a stabili întâlniri cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Prahova, dar şi cu reprezentanţii Agenţiei Pentru Protecţia Mediului, pentru a găsi soluţiile cele mai bune.

Toate aceste măsuri, alături de întâlnirile ce urmează să fie programate între reprezentanţii municipalităţii şi marile firme poluatoare de pe raza oraşului Ploieşti, precum şi efectuarea unui studiu pentru a identifica atât cauza concretă a poluării, cât şi zonele în care aceasta este răspândită, mă fac să am încredere că această situaţie gravă nu va continua mult timp, iar cetăţenii Ploieştiului vor respira din nou un aer curat.

Vă mulţumesc. Paul Dumbrăvanu, deputat PNL Prahova

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Urmează la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, doamna deputat Ana Birchall.

Vă rog, doamnă deputat.

Doamna Ana Birchall:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

În declaraţia politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre unul dintre domeniile sensibile în contextul actual de securitate, cu cea mai dinamică şi provocatoare dezvoltare din ultimii ani, respectiv dimensiunea securităţii cibernetice.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Ameninţările informatice au capacitatea de a influenţa în mod direct securitatea infrastructurilor critice ale unui stat, putând atinge niveluri de risc de natură a pune în pericol prosperitatea, securitatea şi stabilitatea naţională, europeană şi euroatlantică.

Acest tip de provocări impune măsuri diverse în vederea dezvoltării capacităţii de prevenire, detectare şi apărare, de redresare în urma apariţiei lor, de consolidare şi coordonare a capabilităţilor defensive în mediul cibernetic, atât în context naţional, cât şi la nivelul NATO şi UE.

Este necesară adoptarea în regim de urgenţă a unei legislaţii comprehensive şi actualizate în domeniul securităţii cibernetice care va crea inclusiv cadrul normativ pentru implementarea Sistemului Naţional de Alertă Cibernetică, având rolul de a preveni şi contracara riscurile şi ameninţările la adresa securităţii cibernetice.

Această legislaţie trebuie să prevadă ca deţinătorii de infrastructuri cibernetice să aibă obligaţia de a implementa o serie de măsuri organizatorice şi tehnice pentru consolidarea securităţii acestora, în conformitate cu cerinţele minime formulate de autorităţile competente.

În acelaşi timp, consider că adoptarea acestei legislaţii va aduce beneficii nu doar companiilor private şi statului, ci şi cetăţeanului, care este, până la urmă, utilizatorul final.

România are o piaţă digitală emergentă, iar mediul de securitate cibernetică, inclusiv conştientizarea ameninţărilor din spaţiul cibernetic, se află la un nivel redus de dezvoltare.

În vederea consolidării mediului de securitate cibernetică, autorităţile pot urmări, printre altele, încheierea unor parteneriate public-private contractuale, precum şi înfiinţarea unui cluster naţional de cercetare şi dezvoltare în domeniu, bazat pe un parteneriat solid între mediul universitar, structurile guvernamentale, mediul privat şi partenerii României în domeniile economic, de securitate şi apărare.

În ce priveşte formula de parteneriat public-privat, este important ca acesta să vizeze nu doar vânzarea-achiziţia de produse de securitate în domeniu, ci şi instituirea şi aplicarea de către instituţiile publice a unor reglementări de securitate.

Un punct deosebit de important îl reprezintă eliminarea vulnerabilităţilor pe care noile evoluţii tehnologice sau conceptuale le pot produce din perspectiva securităţii cibernetice.

Un demers specific în această direcţie constă în stimularea şi încurajarea dezvoltării, inclusiv prin măsuri fiscale, a companiilor româneşti care au ca obiect principal de activitate securitatea cibernetică. În acelaşi timp, este prioritară, astăzi mai mult ca oricând, dezvoltarea unei culturi de securitate în domeniul cibernetic.

Dincolo de activitatea instituţiilor şi de cooperarea cu mediul privat, este necesară o îmbunătăţire a nivelului de conştientizare publică în ce priveşte securitatea cibernetică, pornind de la utilizatorul final, indiferent de vârsta acestuia, şi continuând cu activitatea mass-media şi a societăţii civile, care pot juca un rol foarte important în educarea publicului.

Din acest punct de vedere, o măsură prioritară vizează introducerea şi operaţionalizarea conceptului de cultură de securitate cibernetică în educaţia tinerilor începând de la nivelul studiilor liceale.

Cultura de securitate şi subsecvent introducerea conceptului de securitate cibernetică în şcoli reprezintă un demers important în beneficiul eforturilor de adecvare a normelor de securitate şi etică la spaţiul virtual, incluzând aspecte privind componenta de educaţie pentru prevenirea infracţiunilor în domeniul cibernetic, începând cu cyberbullying-ul întâlnit în mediul on-line şi terminând cu fraudele informatice.

Statisticile recente privind dinamica infracţiunilor cibernetice generează o preocupare reală, relevând o amplificare a fenomenului, fie că vorbim despre utilizarea reţelelor sociale, ori fraude informatice grave.

Tocmai de aceea am propus şi susţinut introducerea în programa şcolară a unei curricule de securitate cibernetică începând cu anul şcolar 2017-2018, propunere acceptată de Ministerul Educaţiei, care deja a format un grup de lucru în acest sens, din care fac parte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În zilele noastre un stat poate fi atacat fără a fi nevoie de o invazie fizică a teritoriului statului respectiv.

De asemenea, este foarte probabil, dacă nu chiar o certitudine, faptul că în anii care urmează războiul cibernetic va constitui o componentă din ce în ce mai puternică a conflictelor dintre state, precum şi a conflictelor cu actori nonstatali.

Salut faptul că Summitul NATO desfăşurat la Varşovia, în perioada 8-9 iulie 2016, s-a încheiat cu recunoaşterea de către statele membre a spaţiului cibernetic drept domeniu operaţional, măsură prin care a fost confirmată importanţa acordată de Alianţă ameninţărilor provenite din mediul cibernetic.

Momentul are o încărcătură puternică, atât din punct de vedere simbolic, cât şi în ceea ce priveşte responsabilizarea statelor membre în acest domeniu.

Apartenenţa României la NATO şi UE este în mod cert un avantaj în direcţia eforturilor de asigurare a securităţii cibernetice, însă, în acelaşi timp, implică şi asumarea unor responsabilităţi crescute în domeniu.

Nu trebuie uitat nici faptul că România este un important furnizor de expertiză la nivel regional în domeniul securităţii cibernetice, coordonând două proiecte de consolidare a securităţii cibernetice a statelor vecine, Republica Moldova şi Ucraina.

Totodată, România este membru fondator al Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est, format în care cooperarea se extinde şi în domeniul securităţii cibernetice, fiind organizate şi o serie de evenimente în acest sens.

Este un motiv în plus pentru care acest domeniu trebuie tratat în continuare cu prioritate şi maximă responsabilitate.

Din acest punct de vedere, închei prin a sublinia importanţa activităţii instituţiilor cu vocaţie în domeniul securităţii cibernetice, care au reuşit să gestioneze cu succes provocările la adresa României, chiar dacă prin natura muncii lor rezultatele nu fac decât arareori obiectul unor subiecte de agendă publică.

Tocmai de aceea, pe lângă mulţumirile pe care trebuie să le adresăm, inclusiv de la tribuna acestui Parlament, cred că este absolut necesar să le oferim toate instrumentele adaptate la provocările curente pentru a-şi îndeplini misiunea de securizare a mediului cibernetic autohton.

Securitatea, inclusiv securitatea cibernetică, este o provocare pentru fiecare dintre noi, ce nu mai poate fi ignorată.

Vă mulţumesc. Ana Birchall, deputat, Colegiul 5 Vaslui.

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu:

Mulţumesc şi eu, doamnă deputat.

Stimaţi colegi,

Pe lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice în şedinţa de astăzi, mai există, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii deputaţi: Costel Alexe, Ioan Tămâian, Daniel Gheorghe, Ovidiu Raeţchi, Mugur Cozmanciuc, Ionel Palăr; iar, din partea Grupului parlamentar al UNPR, domnul deputat Liviu Harbuz.

Dacă vreunul dintre deputaţii pe care i-am citit se află în sală?

În acest caz, declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor, sesiunea dedicată declaraţiilor politice.

În continuare, plenul va fi condus de domnul preşedinte Florin Iordache.

Mulţumesc.