Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 mai 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.84/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 mai 2017

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16,02.

Lucrările au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Petru Gabriel Vlase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Georgian Pop şi de domnul deputat Cristian Ghinea, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Rog liderii de grup să-şi invite colegii în sala de şedinţă.

Secretarul... domnul Ghinea?

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei.

Până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 150 de colegi.

La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei de astăzi şi mâine, 23 mai; programul de lucru pentru perioada 22 - 27 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 15 - 22 mai de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Potrivit programului de lucru aprobat, de la ora 17,00 - primirea de răspunsuri la interpelări.

Domnul Szabó Ödön.