Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2023
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.6/2024
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2023 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2023
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8.21. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Ilie Dan Barna, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor. |
|||||
|
|
Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 19 decembrie 2023, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Cunoaşteţi dispoziţiile regulamentare. Sunt câte trei declaraţii de la Grupurile PSD şi PNL, apoi doi deputaţi de la USR şi câte unul de la AUR, UDMR, de la Minorităţi naţionale şi neafiliaţi. Timpul pentru intervenţii este de 3 minute. O să vă rog să vă încadraţi în timp. |
||||
|
|
|
Începem cu Grupul PSD. Domnul Piper Savu. Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică se intitulează "22 Decembrie 1989 - un nou început". Pentru români, sfârşitul de an este marcat de un plus de emoţie, căci perioada 16-22 decembrie este, în fiecare an, presărată de evenimente specifice, de comemorare a eroilor Revoluţiei de la 1989. În istoria noastră, 22 decembrie va rămâne întotdeauna Ziua Libertăţii şi a Victoriei, ziua unui nou început pe care românii şi l-au clădit pe principiile aproape instinctive ale libertăţii şi drepturilor individuale. 22 Decembrie 1989 este reperul generaţiilor noastre, punctul zero al istoriei recente care a schimbat fundamental destinul României. România împlineşte 34 de ani de la Revoluţie, ani în care a continuat să îşi scrie istoria în democraţie şi libertate, 34 de ani în care România a progresat, dar a avut şi momente de declin, 34 de ani în care românii au cunoscut solidaritatea, dar s-au lăsat şi dezbinaţi. În 1989 s-a produs un act fondator pentru ordinea democratică în care trăim astăzi. Eroii din Decembrie 1989 au aspirat la o Românie democratică, în care fiecare român este ascultat şi protejat. Fără idealurile şi efortul acestor tineri, fără trăirile pe care le-au simţit şi fără tristele pierderi, nimic din ce avem astăzi nu ar fi existat şi nimic nu va fi vreodată de ajuns pentru a cinsti memoria lor. Trebuie să fim recunoscători crezurilor acestor tineri, pentru care dorinţa de schimbare a reprezentat mai mult decât orice altceva, să învăţăm din trecut şi să preţuim ceea ce am primit. Aceste zile de decembrie trebuie să fie moment de reflecţie pentru noi toţi. Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii rămâne încărcată de durerea pierderii celor care şi-au dat viaţa pentru ca naţiunea noastră să lase în urmă trecutul întunecat al comunismului. Sacrificiul românilor care au dispărut în lupta cu rămăşiţele regimului totalitar nu a fost în zadar. Moştenirea lor trebuie respectată şi apărată. Lupta pentru libertate este o datorie permanentă a fiecăruia dintre noi. Astăzi, România este un pol de securitate regională, o ţară care face eforturi pentru a oferi tuturor cetăţenilor ei un trai cât mai bun şi mai sigur, aici, pe meleagurile natale. Suntem obligaţi să nu uităm că România de astăzi, România democratică, europeană şi euroatlantică, şi-a construit acest nou început, începând cu 22 Decembrie 1989. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe. Domnul Virgil Alin Chirilă? Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Dragi parlamentari, Am citit, de curând, în presă o serie de date absolut înfiorătoare faţă de care noi, ca parlamentari, ar trebui să avem o reacţie cât mai rapidă şi cât mai hotărâtă. În fiecare an, un oraş de copii dispare pur şi simplu de pe harta României şi din evidenţele statului român. În primele 11 luni ale anului 2023, la Poliţia Română au fost înregistrate 7.595 de dispariţii de copii. Iar acest bilanţ reprezintă o valoare dublă faţă de media ultimilor 22 de ani. Jumătate dintre aceşti copii, respectiv 3.287, sunt minori care au plecat din centrele de plasament. Din fericire, o bună parte dintre aceştia sunt găsiţi de autorităţi sau se întorc singuri în centrele de plasament. Dar fenomenul continuă să se manifeste şi să se acutizeze. Mulţi dintre copiii care se reîntorc în centrele de plasament au fost abuzaţi sexual, iar multe dintre fetele care se întorc în centrele de plasament sunt deja însărcinate, iar pentru copiii din instituţiile publice avem, cât de cât, un raport faţă de ceea ce se întâmplă. Dar să nu uităm că mulţi copii provin din familii extrem de sărace, din familii destrămate sau din familii în care au loc adevărate drame sfâşietoare şi acte de o violenţă cruntă. Ştim sigur, cei 7.595 nu pleacă de acasă sau din centrele de plasament pentru că le este bine acolo. Cel mai grav este că un copil dispărut este un copil extrem de vulnerabil, care riscă să devină victima reţelelor de trafic de carne vie sau să se implice într-o serie de evenimente nocive care îl pot marca pentru tot restul vieţii sale. Cred că fiecare copil care a trecut printr-o astfel de experienţă trebuie să fie în atenţia autorităţilor, care trebuie să-i ofere asistenţa necesară pentru a-i asigura o dezvoltare cât se poate de normală până la vârsta majoratului. Există, în prezent, un proiect de lege iniţiat de Guvern şi aflat în dezbatere parlamentară, care tratează problema copiilor dispăruţi şi care propune soluţii pentru găsirea lor. Într-o mai mică măsură, acest proiect tratează şi o serie de proceduri care trebuie urmate după găsirea copiilor dispăruţi. Sunt cazuri cu astfel de copii vulnerabili care sunt abordaţi pe reţelele sociale de către exponenţi ai unor grupuri infracţionale de trafic de persoane sau de pedofili, care le promit beneficii materiale atractive. Cred că în această privinţă Poliţia Română şi celelalte instituţii ale statului ar trebui să-şi intensifice activitatea, pentru a depista la timp astfel de situaţii şi să intervină înainte de dispariţia copilului sau măcar pentru identificarea sa rapidă, înainte ca minorul să fie supus unor rele tratamente. Cred că iniţiativa legislativă mai poate fi îmbunătăţită, însă e important ca dezbaterea să fie finalizată cât mai curând, încât să putem să abilităm instituţiile statului să acţioneze mai ferm şi mai rapid în prevenirea şi soluţionarea cazurilor de dispariţie, iar apoi să ofere asistenţă medicală sau psihologică de specialitate copiilor care au trecut prin această experienţă traumatizantă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule Chirilă. |
||||
|
|
|
În continuare, Radu-Marcel Tuhuţ. Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. "Bilanţul primilor trei ani de mandat petrecut între oamenii din Munţii Apuseni şi din judeţul Alba" Stimate domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Am ajuns, astăzi, la finalul celui de-al treilea an petrecut în Parlamentul României, onorat de încrederea acordată de către cetăţenii judeţului Alba, 3 ani în care m-am luptat să preiau cât mai multe dintre solicitările moţilor, şi nu doar, să reprezint fiecare localitate şi să identific alături de ei cele mai bune soluţii pentru problemele din judeţul nostru. Poate cele mai importante momente petrecute alături de cetăţeni au fost în zilele inundaţiilor succesive din Munţii Apuseni, atunci când am lucrat cot la cot, lopată lângă lopată, alături de oamenii din comunele Sohodol, Meteş, Poiana Ampoiului, Albac, Abrud, Ocoliş şi Câmpeni, care pierduseră aproape toată agoniseala de-o viaţă. Am realizat demersurile pentru acordarea cât mai rapidă a ajutoarelor din partea Guvernului şi acordarea asistenţei pentru restabilirea serviciilor publice, deşi fostul premier, Vasile Cîţu, nu a simţit nevoia să vină să le strângă mâna oamenilor şi să îi asigure că totul va reveni la normal. Recent, am realizat demersuri pentru dezvoltarea serviciilor publice din zona Munţilor Apuseni - şi mă refer aici la solicitarea către Ministerul Muncii pentru înfiinţarea unui nou cabinet de expertiză medicală care să deservească toate localităţile apusene şi extinderea detaşamentelor de pompieri din cadrul Inspectoratului de Urgenţă. La Bucium am participat activ la dezvoltarea campaniei de împădurire, la Cupru Min am susţinut în Parlament investiţii de milioane de euro pentru modernizare şi retehnologizare, iar la nivelul localităţilor apusene, am susţinut în Parlament acordarea subvenţiei de 50% privind preţul facturilor la energie electrică. Referitor la domeniul energetic, am susţinut, de asemenea, reducerea preţului la lemnele de foc, am susţinut şi votat pentru reglementarea preţurilor energiei electrice, fapt ce a condus la scăderea preţurilor la facturi şi, nu în ultimul rând, am solicitat investiţii în reţeaua de transport a energiei electrice din Munţii Apuseni, pentru reducerea numărului de pene de curent pe timpul iernii. Printre alte demersuri realizate, aş dori să punctez şi transmiterea solicitărilor cetăţenilor din comunele Vidra şi Meteş, cu privire la atacurile repetate ale animalelor sălbatice asupra gospodăriilor, către instituţiile abilitate şi în mod special către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Mai presus de orice, în aceşti trei ani, am reuşit să fiu alături de oameni, de fiecare dată când aceştia mi-au solicitat prezenţa, şi nu doar. Am susţinut primarii care au avut nevoie de sprijin în deblocarea finanţării obiectivelor de investiţii locale, fie că a fost vorba despre reabilitarea şi modernizarea şcolilor sau spitalelor, fie că a fost vorba despre reabilitarea drumurilor sau despre asfaltarea uliţelor de pământ, cu fiecare proiect reuşit şi dus la bun sfârşit; fiecare proiect înseamnă oameni fericiţi şi comunităţi dezvoltate. Aşa cum am spus, încă din prima zi de mandat, îmi doresc să fiu partenerul primarilor, dar totodată şi a cetăţenilor din Alba, şi în mod deosebit din Munţii Apuseni. Aşadar, dragi cetăţeni ai judeţului Alba, vă doresc un an nou plin de realizări, multă sănătate, dumneavoastră şi celor dragi! Deputat PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe. De la Grupul PNL văd că nu este nimeni. Grupul USR. Domnule deputat Radu Tudor Ciornei, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi, din ciclul "România eşuată - Ipocrizia bugetară". Nu cred că a existat vreodată o oportunitate mai bună, plenară şi desfăşurată în toată splendoarea sa grotescă, decât a vedea la împreună lucrare, întru minciună şi jaf bugetar, toată pleiada de cleptocraţi reuniţi de mariajul toxic al resturilor dintr-un PNL aflat în moarte clinică şi un PSD ce a moştenit toate tarele fostului PCR. Albirea comunicaţională, de către acoliţi inepţi şi găunoşi, a Ligiei Deca, un ministru perfect aliniat la seria de incompetenţi servili, care pot debita la nesfârşit platitudini autoelogioase, a cărei demisie o cerem astăzi în Parlament, a culminat cu laudele şi automângâierile pe creştet a finanţiştilor de paie ce ne spun că, de fapt, trăim foarte bine, iar bugetul creşte, dar noi, orbii, nu vedem efortul lor titanic. Voturile din comisii şi discursurile triumfaliste din plen ne pun în rolurile de mateloţi ai unei corăbii în care, în momentul în care marinarul din cart strigă că ne îndreptăm către stânci, căpitanul ordonă să fie lichidat, pentru că la bord se chefuieşte şi nu putem sparge noi petrecerea cu ceva atât de trivial. Eşecul statului de drept, al României educate, este dublat de executarea sumară a oricui strigă că regele este gol, orice încercare de decenţă statistică însoţită de date şi cifre e negată cu argumente calpe şi rânjete ameninţătoare. În tot acest vacarm triumfalisto-electoral, de vot pe repede-înainte a unui buget mincinos, prezentat megalomanic drept o mare realizare a unei guvernări inconştiente, de ieri, anunţarea oficială a creării Alianţei Dreapta Unită aduce un licăr de speranţă, că măcar în faţa unui an electoral de o importanţă crucială pentru sufletul şi sănătatea morală a acestei naţiuni, forţele răului instituţionalizat, aliate împotriva firii şi a bunului-simţ, au un oponent care poate, într-adevăr, să îi învingă. În faţa unui an crucial, preocupările politicienilor din polul de dreapta, vizavi de cei ai puterii, care masacrează bugetul, lăudându-se cu creşteri negate în fapt de inflaţie, sunt cu totul şi cu totul diferite. Alianţa Dreapta Unită oferă speranţa românilor că de acum au posibilitatea unui vot pozitiv, întru binefacere şi însănătoşire, pe când, orbiţi, cred ei, de graba de a ne aşeza la masa cu sarmale şi cozonaci, nu vom sesiza pomenile deşănţate date din buget tuturor celor care ar mai putea aduce voturi în campaniile anului viitor. Amăgirea perversă a primarilor, viceprimarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene, cu pensii speciale total nemeritate, imorale şi ilegale, fluturate pe sub nas la fiecare sfârşit de an, îi va costa scump, până la urmă. Pentru noi, acest buget este un nou episod din întâlnirile perene ale hoţilor cu credulii, dar nimic şi nimeni nu va putea opri furia populară şi obida cu care un electorat prea des amăgit va mătura clicile de incompetenţi fudui şi buni de gură, care au lăsat ruşinea la o parte şi ne duc către genunile falimentului bugetar. Vă mulţumesc. Radu Ciornei, deputat al USR de Suceava. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Îl invit acum pe domnul deputat Alin-Gabriel Apostol. |
|
||
|
|
"Dezvoltarea pe minus" Ciolacu manipulează evidenţa. El a anunţat triumfalist, peste tot, că bugetul Ministerului Dezvoltării a crescut cu 40%, când, în realitate, el a scăzut. Cum este posibil? Simplu! Pentru că, anul trecut, Ciolacu a pus frână plăţilor investiţiilor făcute în 2023, amânându-le pentru anul acesta. Astfel, execuţia bugetară pe 2023 a fost pe minus. Aşa că, a umflat bugetul pe anul acesta cu plăţile care trebuiau efectuate anul trecut. Hocus, pocus, Ciolacus! Uite aşa a manipulat bugetul; aceeaşi lucrare publică trecută în doi ani de zile - în primul an făcută şi neplătită, în al doilea an plătită. Ciolacu a făcut o scamatorie de 2 lei şi doar pentru a-şi pompa muşchii cu aer. A umflat bugetul pe 2023, ca apoi să-l dezumfle şi să-l poată umfla pe 2024. Dar realitatea este că bugetul pe 2024 al Dezvoltării este ca o stafidă, pentru că o parte însemnată se va duce pe plăţile neonorate din 2023. Ministrul PNL al dezvoltării, Veştea, tace complice în faţa scamatorului-şef. PSD şi PNL au o totală lipsă de empatie şi raţiune. Bugetul pentru consolidarea şcolilor din România este cam pentru 20 de şcoli. România are în jur de 6.000 de unităţi de învăţământ, deci i-ar trebui cam 300 de ani să le consolideze pe toate. Cu paşii aceştia minusculi nu ajungem departe. Pentru că viaţa copiilor noştri nu este negociabilă şi pentru că am dorit ca acest amendament să treacă, am făcut o propunere doar pentru dublarea bugetului. Ieri, chiar înainte de şedinţa de buget, s-a întâmplat o tragedie - o unitate de învăţământ, un internat, a căzut peste copii. La nici 3 ore după această tragedie, a ajuns la vot amendamentul propus de mine pentru consolidarea şcolilor. Am explicat în detaliu necesitatea alocării mai multor fonduri, pentru a proteja vieţile copiilor noştri. Nimic nu a contat! PSD şi PNL au arătat o totală lipsă de empatie. Doar pentru că era de la USR. Am rămas cu un gust amar. Vreau sa ştiţi realitatea din spatele cortinei şi cum acţionează aceşti cinici. Am speranţa că voi nu veţi rămâne indiferenţi şi pasivi în 2024. Vă mulţumesc. Alin Apostol, deputat USR. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe, la Grupul PNL. Revenim la domnul Valentin-Ilie Făgărăşian. |
|
||
|
|
Domnul Valentin-Ilie Făgărăşian: Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Deşi nu avem informaţii precise cu privire la numărul cetăţenilor români stabiliţi temporar în afara frontierelor ţării, cele mai recente evaluări arată că peste 5 milioane de români muncesc şi trăiesc în state ale Uniunii Europene. Mai mult decât atât, o investigaţie sociologică, realizată recent, a arătat că 7 din 10 familii au cel puţin o rudă stabilită în afara ţării, că rudele plecate la muncă în străinătate trimit bani acasă şi susţin familiile din munca lor şi ajută economia naţională, prin remitenţe anuale de miliarde de euro. Aşadar, deşi aproape un sfert din populaţia ţării trăieşte temporar sau pe termen mediu şi lung în afara frontierelor ţării, nivelul de reprezentare a intereselor românilor din diaspora, în Parlamentul României şi în Guvern, este doar unul simbolic. Pentru o circumscripţie electorală care echivalează, ca populaţie, cu 10 judeţe din ţară, sunt aleşi doar 6 parlamentari - 4 deputaţi şi 2 senatori. De asemenea, la nivel guvernamental, deşi se justifică din plin existenţa unui minister pentru problemele românilor din afara graniţelor ţării, avem doar un departament, destul de puţin eficient în misiunea sa şi subsumat obiectivelor politice ale conducătorului acestuia. Stimaţi colegi, Milioanele de români din diaspora se uită cu speranţă către casă, către ţara în care s-au născut şi unde doresc să se întoarcă. Statul român este obligat, potrivit Constituţiei, să aibă grijă de fiecare cetăţean în parte, oriunde s-ar afla acesta. Or, în condiţiile în care problemele cetăţenilor români sunt multe şi fără implicarea autorităţilor statului român nu se pot soluţiona, mi-aş dori ca în noul Guvern, constituit după alegerile din 2024, să avem atât un minister 100% dedicat problemelor comunităţilor de români din diaspora, precum şi o reprezentare reală în Parlament, cu deputaţi şi senatori care au trăit şi muncit în afara ţării, care cunosc problemele şi dificultăţile românilor din diaspora. Vă mulţumesc. Deputat Valentin Făgărăşian. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe. Grupul AUR, domnul Dumitru Flucuş. |
|
||
|
|
Bună dimineaţa, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vineri, 1 decembrie, s-au împlinit 105 ani de la Marea Unire a românilor într-un singur stat. Am participat la Alba Iulia la activităţile organizate cu ocazia acestui eveniment. Astăzi, de la tribuna Parlamentului, prezint un omagiu profund tuturor românilor care au contribuit la realizarea acestui măreţ obiectiv. Printre cei care şi-au adus o contribuţie importantă la realizarea unirii, s-au aflat oameni politici, oameni de cultură, conducători militari, soldaţi, preoţi, negustori, meşteşugari şi cei mai mulţi care erau ţărani şi oameni simpli. Cu toţii au înţeles că unirea reprezenta singura modalitate de salvare a naţiunii române de la oprimare şi persecuţiile la care a fost supusă timp de sute de ani de către stăpânii vremelnici ai diferitelor provincii româneşti. Unirea de la 1 Decembrie 1918 a fost surprinzător de reuşită. Strânşi în jurul limbii comune, românii proveniţi din provincii care nu au fost niciodată până atunci împreună au reuşit într-un timp scurt să formeze o ţară care încă rezistă şi astăzi. Alte ţări din apropierea noastră care s-au format tot atunci au fost deja dezmembrate. Voi exemplifica fosta Iugoslavie şi fosta Cehoslovacie, aliate ale României pentru o bună perioadă de timp, care au fost împărţite în mai multe ţări. Şi asupra României au existat şi încă există planuri pentru dezmembrarea ţării. Deşi am pierdut la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial unele teritorii, am reuşit totuşi să păstrăm o ţară suverană, în care românii nu mai erau iobagi. Din păcate, în ultimii ani ne-am pierdut suveranitatea. Toate deciziile importante privind funcţionarea ţării se iau în străinătate, politicienii noştri fiind doar cei care le pun în aplicare, pentru a li se permite să fie lideri. Astfel, în ultimii treizeci de ani, am pierdut capacităţile de producţie şi am devenit o piaţă de desfacere. Pe plan economic şi financiar, suntem controlaţi de capitalul străin. Dacă înainte România consuma 25% din producţia agricolă, iar restul de 75% era exportat, acum nu mai reuşim să ne producem nici mâncarea şi cumpărăm peste 75% din alimentele pe care le consumăm. Deciziile luate au făcut ca milioane de români să plece din ţară. Cei care am rămas în ţară şi mai ales copiii noştri sunt învăţaţi, încetul cu încetul, lucruri degradante, incompatibile cu firea poporului român, prezentate ca fiind normale şi ca reprezentând noile valori. Tot la şcoală, copiii noştri sunt învăţaţi că înaintaşii lor au fost oameni răi, care au comis lucruri rele, în încercarea lor de a se apăra de străinii care au venit la noi în ţară să facă bine. Vă amintesc cazul doamnei Lasconi, a cărei fiică, în urma procesului de educaţie, a devenit duşmanca mamei sale. Sper să conştientizăm pericolul că ai noştri copii se îndepărtează de părinţi şi strămoşi, ca urmare a conţinutului programei şcolare, şi să nu lăsăm ca acest lucru să se întâmple. Educaţia primită în cei 7 ani de acasă şi sfaturile părinteşti acordate pe timpul gimnaziului şi al liceului au o mare importanţă şi trebuie să păstreze traseul copiilor noştri pe linia firească a poporului român. Domnul Nostru Iisus Hristos a spus: "Nu vă temeţi de cei care vă pot face rău trupului, ci temeţi-vă de cei care vă pot distruge sufletul". Acum sufletul poporului român este atacat şi noi trebuie să rezistăm. Se apropie Crăciunul şi celelalte sărbători de iarnă. Vă îndemn cu drag să primiţi colindători, să mergeţi şi voi la colindat şi să vă bucuraţi de vestea minunată a naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos! Gânduri bune, voie bună şi sărbători fericite tuturor! La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! Dumitru Flucuş, deputat AUR de Braşov. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Revenim la Grupul PSD. Îl invit pe domnul deputat Daniel Ghiţă. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică cu titlul: "Declararea şi recunoaşterea genocidului antiromânesc din Transilvania". În prima decadă a lunii septembrie 2023, în contextul comemorării masacrelor comise de armata de ocupaţie maghiară în toamna anului 1940, în localităţile Treznea şi Ciumarna din judeţul Sălaj, profesorul Sorin llieşiu, fost senator al României, a lansat un apel, adresat marilor lideri mondiali, pentru recunoaşterea internaţională a genocidului antiromânesc înfăptuit de Ungaria în Transilvania de Nord, între anii 1940-1944. Prin acest apel, profesorul llieşiu a solicitat şi autorităţilor de la Budapesta - Parlament, primministru, preşedinte - să recunoască bestialul genocid antiromânesc înfăptuit de Ungaria în Transilvania de Nord între anii 1940-1944, perioada în care Ungaria a comis pe acest teritoriu un bestial genocid antievreiesc. Sute de români au fost ucişi atunci cu o cruzime deosebită, îndeosebi în prima parte a lunii septembrie 1940, cu ocazia ocupării Nord-Vestului Ardealului de către armata maghiară, după cedarea acestui teritoriu prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Cele mai mari masacre au fost comise în localităţile Ip, Treznea şi Ciumarna, din judeţul Sălaj, şi în localitatea Sărmaşu din judeţul Mureş, în care au fost înregistraţi peste 400 de morţi şi răniţi, marea majoritate simpli ţărani, inclusiv femei şi copii. Zeci de mii de români au fost duşi în lagăre de exterminare în Ungaria şi în Germania, iar 500.000 de români au fost expulzaţi sau refugiaţi. În perioada respectivă, atunci când o delegaţie românească s-a plâns prim-ministrului Teleki Pál de atrocităţile comise, şeful Guvernului Ungariei a răspuns cu cinism: "Nu se poate nuntă fără înjunghiere". Dar se impune şi completarea acestui demers, având în vedere perioada Revoluţiei de la 1848-1849. Ungaria a comis un genocid de şi mai mare amploare şi gravitate în Transilvania, conform unor istorici români. În perioada respectivă, armata aşa-zis revoluţionară maghiară, aflată sub autoritatea Guvernului condus de Lajos Kossuth şi comandată de generalul Jozsef Bern, se face vinovată de uciderea a peste 40.000 de români, care au fost spânzuraţi, de arderea şi ştergerea de pe faţa pământului a peste 300 de sate locuite de români. Acest genocid a fost comis, cu titlu de represalii, în cadrul aşa-zisei operaţiuni de pacificare a Transilvaniei, care a fost ordonată de Guvernul de la Budapesta, pentru că românii majoritari au refuzat să recunoască anexarea Transilvaniei la Ungaria, decisă de Parlamentul acesteia în martie 1848. A fost un genocid fără precedent până atunci, în cursul unei revoluţii sau răscoale, în Europa şi în lumea civilizată. Relevant este că la acest genocid a participat, în calitate de ofiţer, şi poetul Sándor Petőfi, declarat ulterior poet naţional al Ungariei, care a scris atunci o poezie instigatoare, cu titlul "Vreau să beau sânge de valah". Petőfi are astăzi statui ridicate în toate oraşele Transilvaniei cu populaţie maghiară semnificativă. În motivarea apelului său, profesorul llieşiu a invocat că Germania a recunoscut recent genocidul săvârşit în Namibia - 1904-1908 -, iar preşedintele SUA, Joe Biden, a recunoscut genocidul antiarmenesc comis de Turcia din 1915-1916. Se mai cuvine adăugat că Franţa a recunoscut genocidul antiarmenesc printr-o lege specială adoptată de Parlamentul de la Paris, în ianuarie 2012, iar regele Marii Britanii, Charles al III-lea, a cerut luna trecută scuze Tanzaniei pentru masacrele comise de armata colonială britanică în cursul răscoalei Mau Mau. Într-un asemenea context, cer Parlamentului României să declare genocid masacrele comise de Ungaria împotriva românilor din Transilvania, în perioadele de ocupaţie 1848-1849 şi 1940-1944, sens în care să solicite în prealabil Academiei Române un punct de vedere motivat istoric şi juridic. Totodată, solicit Guvernului şi Parlamentului Ungariei să recunoască acest genocid, să-şi ceară scuzele de rigoare şi să-şi asume plata de daune morale şi materiale faţă de urmaşii victimelor. Deputat Daniel Ghiţă, de Ilfov. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Revenim la Grupul USR. Îl invit la microfon pe domnul deputat Iulian Lőrincz. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Ieri, în România, Dreapta s-a unit! Am lansat polul de dreapta în jurul USR, la care s-au alăturat PMP şi Forţa Dreptei, iar împreună vom câştiga alegerile europarlamentare. Acest pol de dreapta este singura posibilitate pentru a moderniza cu adevărat România. Iohannis a trădat, PNL a trădat, PSD şi PNL, sub oblăduirea lui Iohannis, au dus ţara într-o criză profundă, şi-au bătut joc de antreprenori, au mărit taxele, şi-au mărit pensiile speciale, şi-au angajat specialii la stat, şi-au bătut joc de cetăţenii români. România, sub PSD şi PNL, este definită prin corupţie endemică, hoţie din banul public, nepotism, clientelism politic, promovarea nulităţilor, demantelarea justiţiei şi a statului de drept şi, nu în ultimul, conservarea clasei specialilor. Dar mai există un lucru foarte trist, pentru că România, sub PSD şi PNL, este o ţară depopulată, o ţară unde românii se văd nevoiţi să-şi crească copiii în afara graniţelor ţării, unde românii se văd nevoiţi să-şi caute speranţele departe de casă. Dar, staţi liniştiţi, că acest pol de dreapta va câştiga alegerile şi în diaspora! Acum, mai mult ca întotdeauna, este momentul schimbării, momentul reformelor reale, profunde, în stat, nu mimate original, iar USR a dovedit că poate livra un program de guvernare, un program de reforme care să schimbe statul din temelii, punându-l pe o fundaţie modernă, servind cu adevărat cetăţeanul, un stat cu instituţii responsabile, performante în educaţie, în sănătate, în administraţie şi foarte chibzuit în cheltuiala banului public, fără discriminare, într-o clasă de privilegiaţi şi restul cetăţenilor. România are nevoie de o alternativă onestă şi modernizatoare, iar polul de dreapta în jurul USR va duce mai departe lupta unei generaţii, speranţele unei generaţii. Nu mai merge şi aşa, vremea ghinionului a trecut! Există planul nostru pentru o Românie de succes şi alegerea pentru anul 2024 este clară - polul de dreapta în jurul USR. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Mergem acum la colegii neafiliaţi. Anamaria Gavrilă? Nu este. Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Ioan Lasca. |
|
||
|
|
Mulţumesc. Dragi români, Mai mult ca oricând, acum, este nevoie de implicarea noastră, a tuturor, pentru salvarea ţării, aflată sub asediu globalist, adusă în acest punct de marionetele care s-au perindat la conducerea statului în ultimii 33 de ani şi care au uitat că au fost aleşi pentru a reprezenta interesele poporului român. Partidul PPR - Patrioţii Poporului Român îşi propune să vină cu acţiuni şi măsuri concrete pentru reclădirea unui stat prosper şi echitabil şi pentru recâştigarea demnităţii şi suveranităţii, iar acest lucru se poate întâmpla doar ieşind din acele mecanisme europene care ne subordonează identitatea naţională unor interese corporatiste. Propunem tuturor românilor să se reunească alături de noi, indiferent de convingerile politice şi religioase, precum şi de originile etnice sau sociale, pentru a reda României puterea, libertatea, demnitatea şi unitatea, în faţa acestei etape istorice decisive. Este ultimul moment, în care trebuie să ne implicăm pentru a stopa declinul societăţii actuale şi pentru a reconstrui o Românie puternică şi capabilă să facă faţă tendinţelor de globalizare. Mai departe, vă voi prezenta câteva dintre măsurile pe care Partidul PPR şi le asumă prin programul său politic. - Revitalizarea sistemului sanitar, ieşirea din robia Big Pharma - OMS şi respingerea oricărei tentative de impunere a vaccinării obligatorii, prin lege sau prin presiuni sociale şi economice; - Reconstrucţia sistemului de învăţământ din România, punând în centrul său valori tradiţionale şi eliminând influenţa ideologiilor nocive, precum ideologia de gen; - Reînvierea şi consolidarea şcolilor profesionale, stabilind parteneriate strânse cu mediul privat, pentru a asigura o educaţie practică şi relevantă pentru piaţa muncii; - Creşterea natalităţii, prin măsuri de ocrotire a familiei; - Scoaterea justiţiei de sub influenţa diverselor entităţi private sau instituţionale, precum politicul, serviciile de informaţii, ONG-urile şi respectarea şi protejarea Constituţiei României, consolidându-i supremaţia în toate acţiunile noastre; - Guvernarea ţării în interesul economiei româneşti, revigorarea şi dezvoltarea sectoarelor economice de bază - energie, materii prime, agricultură; - Rezilierea de urgenţă a contractelor frauduloase, prin care ne-am pierdut independenţa energetică, şi interzicerea înstrăinării companiilor cu capital de stat sau a regiilor autonome; - Protejarea de urgenţă a pădurilor din România şi interzicerea exportului de material lemnos brut; - Asigurarea independenţei alimentare, prin înfiinţarea unui program naţional de agricultură, care să sprijine activ producătorii români şi crescătorii de animale, dar şi reţelele de distribuţie şi lanţurile de desfacere autohtone; - Întărirea armatei române şi somarea trupelor străine să părăsească teritoriul ţării noastre. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care viitorul României trebuie să aparţină Patrioţilor! Mulţumesc. Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR - Patrioţii Poporului Român. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe, tot la colegii neafiliaţi. Domnule deputat Nicolae Roman, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Din ciclul "Puterea noastră ca români", astăzi voi vorbi, din nou, despre pensiile militare. Citez: "Decizia cu privire la majorări - desigur, ale acestor pensii - nu este la Ministerul Muncii, este la latitudinea celor de la Ministerul Apărării Naţionale, dacă se face sau nu majorarea...", spunea doamna ministru al muncii şi solidarităţii sociale, Simona Bucura-Oprescu. Stimaţi domni, Distinse colege, În spaţiul public circulă afirmaţiile pe care doamna ministru sus-menţionată le-a făcut, privind pensiile militare, pe care nu le consideră pensii "nesimţite". În condiţiile acestea, rezultă clar că decizia blocării valorii pensiilor militare este determinată doar de factori politici şi de interese obscure ce afectează siguranţa naţională. De aceea, în numele a peste o sută de mii de pensionari militari şi a familiilor acestora, precum şi a militarilor activi interesaţi de viitorul lor, solicit unele lămuriri: De ce nu sunt majorate pensiile militare şi se practică această discriminare faţă de pensionarii civili? De ce se aminteşte mereu despre pensiile militare "nesimţite", deşi există pensii cu valori cuprinse între 300 şi 500 de lei, şi nu se pomeneşte nimic despre pensiile de zeci de mii de lei ale altor categorii socioprofesionale, despre caracterul cărora s-au făcut declaraţii în Camera Deputaţilor? Dacă nu aţi ştiut nimic despre această situaţie, domnule premier şi domnule ministru al apărării naţionale, ce măsuri urgente veţi întreprinde până la 1 ianuarie 2024, pentru corectarea acestei situaţii? Vă rog, domnule ministru al apărării naţionale, să-mi comunicaţi numele persoanelor, nu al structurilor, care se fac vinovate de această situaţie. Având în vedere impactul financiar şi moral asupra câtorva sute de mii de oameni, vă rog să-mi comunicaţi măsurile luate faţă de cei vinovaţi de actuala situaţie discriminatorie. Nu trebuie să ne jucăm cu vieţile oamenilor! Sunt afectate persoane care, ca şi dumneavoastră, au jurat să-şi slujească patria! Ei au pus, însă, chezăşie viaţa, ca adevăraţi români pentru România! Deputat neafiliat în Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
Mergem mai departe, tot la grupul colegilor neafiliaţi. Domnul deputat Cristian-Paul Ichim. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Dragi români, "Nu avem voie să ne uităm trecutul, pentru că avem nevoie de el să ne construim viitorul!" În această perioadă a anului, comemorăm victimele din decembrie 1989, iar la 34 de ani de la acele momente cumplite ne amintim cu responsabilitate de tot ceea ce s-a întâmplat atunci. Avem datoria de a onora amintirea celor care şi-au dat viaţa, pentru ca noi să ne aflăm în această clădire şi să-i reprezentăm pe cetăţenii români în deplină libertate şi conform principiilor democraţiei. Pentru toată România, evenimentele din Decembrie 1989 au adus libertate, demnitate şi democraţie, valori fundamentale pentru care merită să lupţi, indiferent de circumstanţe. Fiecare dintre noi, astăzi, prin rolul pe care îl avem în societate, avem datoria să continuăm să credem în ele şi să le apărăm. Trebuie să facem asta pentru viitorul acestei naţiuni, pentru cei tineri, care nu au avut ocazia să vadă şi să simtă bucuria victoriei sau durerea sacrificiului acelui moment important. Nu avem voie să uităm niciodată deceniile cumplite ale comunismului şi trebuie să ne asigurăm că nu vom mai trece din nou prin asemenea suferinţe. Astăzi, România a câştigat un prezent şi un viitor european. Apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO reprezintă mărturii ferme ale angajamentului comun de a ne desprinde de trecut şi a privi cu încredere spre un viitor cu valori europene. Însă nu suntem feriţi complet de pericole. Creşterea alarmantă a extremismului în întreaga Europă, dar şi la noi în ţară, sunt semne clare că mai sunt multe de făcut. Tocmai de aceea, trebuie să fim vigilenţi, să aducem în centrul atenţiei opiniei publice şi să sancţionăm orice derapaj, indiferent în care tabără ne-am situa. Investiţiile în educaţie, sănătate, sport, economie, consolidarea statului de drept, independenţa justiţiei, promovarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului, apărarea integrităţii şi suveranităţii statului, promovarea culturii şi a tradiţiilor naţionale, fiecare în parte şi toate la un loc, reprezintă stâlpii de bază ai unui stat sănătos. Nu avem voie să ne lăsăm manipulaţi de discursuri politicianiste din partea unora care cred că pot evalua, după criterii personale şi subiective, dragostea de ţară. Avem datoria să continuăm să credem în viitorul acestei naţiuni. Există soluţii şi avem resurse. Împreună putem face o Românie mai bună! Cristian-Paul Ichim, deputat în Circumscripţia nr. 4 Bacău. Mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Vom merge la Grupul UDMR. Văd că a venit doamna Biró, pe care o invit la microfon. Vă rog, doamnă preşedinte. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică se intitulează "Solidaritate cu cei care nu-şi pot face auzite vocile". În fiecare an, la 20 decembrie, se celebrează Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane, zi dedicată sărbătoririi unităţii în diversitate, care reprezintă o oportunitate de a reaminti guvernelor să-şi respecte angajamentele faţă de acordurile internaţionale, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite. Solidaritatea este identificată în Declaraţia Mileniului, adoptată de comunitatea internaţională, cu ocazia Summitului Mileniului din anul 2000, drept una dintre valorile fundamentale ale relaţiilor internaţionale în secolul XXI, în care cei care au mai puţine avantaje merită ajutor şi trebuie acordat ajutor de la cei care beneficiază de ceva mai mult. Astfel, în contextul globalizării şi al provocării creşterii inegalităţii, întărirea solidarităţii internaţionale este indispensabilă. Prin iniţiativa proclamării Zilei Internaţionale a Solidarităţii Umane, precum şi prin constituirea Fondului mondial de solidaritate pentru eradicarea sărăciei, iniţiat prin Rezoluţia 57/265 a Adunării Generale a ONU, la 20 decembrie 2002, conceptul de solidaritate a fost promovat ca fiind esenţial în lupta împotriva sărăciei şi în implicarea majoră a tuturor părţilor interesate. A promova solidaritatea umană înseamnă să ne facem auziţi pentru problemele celor care nu au glas sau n-au mijloace de a se ridica şi a acţiona pentru reducerea şi eliminarea barierelor care le constrâng. Este important să ne implicăm activ în comunitatea noastră şi să ne implicăm în diferite activităţi şi evenimente, pentru a demonstra această solidaritate şi a o pune în practică. Constatăm cu îngrijorare faptul că sărăcia şi inegalitatea exacerbate de dezastre umanitare, schimbări climatice, conflicte armate, instabilitate politică, lipsă de educaţie, structuri socioeconomice inechitabile, violenţă în familie şi discriminare de gen reprezintă factori-cheie ai traficului de copii, mai ales din orfelinate. Cu toţii avem o mare responsabilitate în a recunoaşte nevoile unice ale copiilor şi a milita pentru respectarea drepturilor acestora, prin facilitarea accesului la servicii sociale, educaţionale şi medicale de calitate. În România, sunt acasă 3,7 milioane de copii, dar nu toţi se simt ca acasă. Privaţi de servicii de sănătate şi educaţie, cu acces limitat la resurse de bază, victime ale sărăciei, excluziunii, aproximativ 41,5% dintre copii vin pe lume în familii aflate la risc de sărăcie sau excluziune socială. Să nu ai siguranţa unei mese zilnice, să nu ai apă caldă sau încălţări cu care să mergi la şcoală, să îţi fie frică, ruşine sau foame este un mod de a trăi foarte greu. Familiile din care provin nu le pot asigura întotdeauna accesul la un minim de confort şi resurse pentru educaţie, sănătate şi dezvoltare armonioasă. Niciun copil, niciun adolescent şi, de fapt, nicio persoană nu trebuie lăsată în urmă. Acesta este principiul pe care îşi construieşte politica socială şi familială Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Eradicarea sărăciei; incluziunea celor vulnerabili; reducerea şi eliminarea abandonului şcolar; eliminarea oricărei forme de violenţă din viaţa copiilor şi familiilor; educaţie de calitate pentru fiecare copil - sunt obiective prioritare, din punctul nostru de vedere, care trebuie să fie atinse pentru a asigura condiţiile de bază, în societate, pentru o egalitate de şanse. Prin îmbunătăţirea accesului la servicii de calitate, echitabile şi coordonate în domeniul educaţiei, al sănătăţii şi al protecţiei sociale, precum şi prin promovarea unor norme sociale care susţin drepturile copiilor, putem reduce şi putem rupe cercul vicios al sărăciei şi al excluziunii, care se repetă din generaţie în generaţie, şi care le dă posibilitatea ca fiecare copil să fie ocrotit, să poată să se joace, să înveţe şi să viseze. Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane este o zi specială care ne aminteşte că toţi putem să facem ceva, că toţi aparţinem aceleiaşi familii. Ne învaţă cât de important este să ne respectăm reciproc, să lucrăm împreună şi să fim sprijin pentru cei care au nevoie de acest suport. Această zi ne încurajează şi ne dă posibilitatea să gândim şi să acţionăm în solidaritate. Vă mulţumesc pentru atenţie. Deputat Biró Rozália, Circumscripţia nr. 5. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. |
||||
|
|
|
Revenim la Grupul AUR. Domnul secretar Ringo Dămureanu. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
"PSD le-a luat CRF-iştilor şi ultimul drept - autorizaţiile de călătorie. Parlamentul este chemat să intervină" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În urmă cu câteva zile, Guvernul PSD-PNL a lovit în plin în CFR-işti, ironia sorţii, tocmai prin aşa-numita Ordonanţă - "trenuleţ", interzicându-le practic gratuitatea navetei profesionale, cu toate că, prin contractele colective de muncă, negociate şi semnate chiar la începutul lunii decembrie 2023, s-a recunoscut dreptul lucrătorilor CFR-işti de a circula cu trenurile de călători, în baza autorizaţiei de călătorie. Este dreptul negociat al lucrătorilor din sistemul CFR, iar faptul că Guvernul a decis ca, începând cu anul 2024, să îl anuleze, determină umilinţă şi deznădejde pentru ultimii mohicani ai ceea ce a fost cândva a doua armată a ţării, dar şi neîncredere în dialogul cu Guvernul. Peste 30.000 de CFR-işti fac deplasarea cu trenul, de la domiciliu la locul de muncă şi retur, dar şi în exercitarea serviciului, către locaţiile unde îşi exercită sarcinile de serviciu. "Trenuleţul morţii", cum denumesc ei recenta O.U.G. nr. 115/2023, suspendă, de fapt, anulează acest drept. Măsura va produce pagube semnificative în bugetul familiilor lucrătorilor CFR-işti, dar şi o pierdere pentru CFR Călători de peste 300 de milioane lei, pe care aceasta îi încasa de la celelalte companii feroviare de stat, pierdere care, ulterior, culmea ironiei, va trebui obligatoriu compensată chiar de la bugetul de stat, din care s-a tăiat acest drept. Elevii circulă gratuit cu trenul, inclusiv cu Intercity. Studenţii plătesc doar 10% din preţul legitimaţiei de călătorie. Pensionarii circulă gratuit şase călătorii. CFR-iştii de la unităţile feroviare de stat care circulă cu operatorii de transport feroviar privaţi pot să plătească 30% din valoarea călătoriei. În schimb, CFR-iştii din unităţile feroviare de stat care circulă cu trenurile CFR Călători vor fi obligaţi să plătească biletul întreg, inclusiv atunci când fac naveta pentru a-şi efectua serviciul. Sunt nemulţumiri mari şi cu privire la noua Lege a pensiilor, care abrogă/elimină articole din Statutul personalului feroviar, adoptat prin lege, în timp ce salarizarea a generat cele mai mari nemulţumiri la CFR Călători şi CFR Infrastructură. Este nejustificată şi fără nicio economie la bugetul de stat pe anul 2024 această măsură, adoptată fără dialog civic, politic sau social. Să nu uităm că atât Legea Bugetului de stat pe anul 2024, cât şi noua Ordonanţă-trenuleţ nu au primit aviz favorabil de la Consiliul Economic şi Social. Cerem ca Parlamentul să nu fie de acord cu excluderea CFR-iştilor de la dreptul de a se deplasa cu autorizaţiile de călătorie şi să se respecte noile CCM, în vigoare. Ringo Dămureanu, deputat AUR de Dolj, secretar al Camerei Deputaţilor. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. De la Grupul PSD au depus declaraţii în scris: Eugen Bejinariu, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Ioan Vulpescu, Elena Stoica, Cristina-Elena Dinu, Florian-Claudiu Neaga, Georgeta-Carmen Holban, Nicu Niţă, Silviu Nicu Macovei, Daniel Ghiţă, care a şi prezentat intervenţia, Romulus-Marius Damian, Mirela Furtună, Dan-Constantin Şlincu şi Vasilică Toma. De la Grupul PNL, au depus declaraţii: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Alexandru Popa, Cristina Burciu, Dumitru Rujan, Marian Cruşoveanu, Bogdan-Iulian Huţucă, Ervin Molnar, George-Cătălin Stângă, Maria Stoian, Ioan Balan, Iulian-Alexandru Muraru, Vetuţa Stănescu, Cosmin Şandru, Gabriel Andronache, Florin-Alexandru Alexe şi Ştefan-Bucur Stoica. De la Grupul USR, Filip Havârneanu. De la Grupul AUR: Silviu-Titus Păunescu, Lilian Scripnic, Dumitru-Viorel Focşa, Darius Pop, Sebastian-Ilie Suciu, Raisa Enachi şi Boris Volosatîi. De la neafiliaţi: Vasile Nagy şi Bogdan-Alexandru Bola. Au mai venit colegi. |
||||
|
|
|
Continuăm cu Grupul colegilor neafiliaţi. Îl invit la microfon pe domnul deputat Daniel-Liviu Toda. Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Se împlinesc 34 de ani de la Revoluţie. Timişorenii au sărbătorit, încă de săptămâna trecută, acelaşi număr de ani de la primele zile de libertate. În cea mai prosperă perioadă a istoriei noastre, în perioada în care facem parte din cele mai mari şi democrate uniuni politice şi organizaţii de securitate internaţionale, aproape jumătate dintre români spun că se trăia mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Şi nu doar atât! Aproximativ acelaşi procent văd anii dictaturii comuniste drept un lucru bun pentru România! Mulţi dintre noi am trăit în comunism. Eu eram doar un copil, dar îmi amintesc cum arătau cele două ore de emisiuni de la televiziunea naţională. Nu voi uita niciodată cum stăteam la coadă la pui sau la portocale. Este trist că astăzi, când comemorăm cel mai important moment colectiv al României din ultimele decenii, românii pare că au uitat aceste probleme. Pare că au uitat că nu puteam spune nici bancuri, fără teama de a fi luaţi de Securitate. În spatele acestei percepţii sunt mai multe explicaţii. Las experţii în sociologie şi psihologie colectivă să le găsească şi să le analizeze. Eu pot observa doar două aspecte politice. În primul rând, această percepţie a românilor cred că este din cauza dezamăgirii pe care o resimt faţă de clasa politică. M-am uitat pe ultimele mele alocuţiuni de la acest microfon. Am făcut mereu apel la onestitate. Trebuie să fim corecţi cu cetăţenii, trebuie să le promitem doar ceea ce putem face. Creând false aşteptări, promiţând marea cu sarea, ştiind bine că putem oferi jumătate din ceea ce promitem, ne discredităm. Şi, bineînţeles, să terminăm odată cu numirile politice în aparatul de stat! A doua problemă este fenomenul fake news. Dictaturile propagă minciuni împotriva statelor democratice, pe care reţelele de socializare şi, uneori, mass-media, le rostogolesc. Astfel, şubrezesc încrederea în democraţie. Autorităţile trebuie să pună punct acestor practici. Şi aici am în vedere, în primul rând, CNA. Libertatea am cucerit-o greu şi o putem pierde uşor. Haideţi să ne comportăm astfel încât eroii Revoluţiei să nu fi murit degeaba! Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. |
||||
|
|
|
Îl invit la microfon pe domnul deputat Mihai Weber. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţie politică: "Bugetul pe 2024, o investiţie fără precedent în dezvoltarea durabilă şi protecţia socială". Stimaţi membri ai Parlamentului, În contextul adoptării bugetului pentru anul 2024, trebuie să subliniez faptul că acesta reprezintă o investiţie masivă în dezvoltarea durabilă şi în creşterea economică sustenabilă a ţării noastre. Bugetul pe anul 2024 este cel mai mare buget pentru investiţii din ultimii ani, constituind mai mult de 7% din Produsul Intern Brut. Acest fapt reflectă angajamentul nostru de a promova programe naţionale de investiţii şi de a susţine continuarea proiectelor locale, atât în judeţul Gorj, judeţ pe care îl reprezint în Parlament, cât şi în toate celelalte judeţe ale României. Pensiile şi protecţia socială - o prioritate fundamentală. Bugetul pentru anul 2024 are în vedere mărirea pensiilor, cu o alocare de 135 de miliarde de lei. Această creştere este menită să asigure o indexare de 13,8% a punctului de pensie, la 1 ianuarie 2024, iar la 1 septembrie 2024 pensionarii din România vor beneficia de pensii recalibrate, conform Legii nr. 360/2023. Salariul minim şi puterea de cumpărare - garanţii pentru viitor. În spiritul obiectivelor guvernării PSD, subliniez şi creşterea salariului minim, în 2024. Este esenţial să menţionăm că facilitatea de scutire de taxe de 200 de lei se va menţine până la următoarea majorare a salariului minim, garantând astfel protejarea salariilor nete ale angajaţilor. Impactul creşterilor salariilor minime asupra puterii de cumpărare. În anul 2023, guvernarea PSD a reuşit să majoreze salariul minim brut cu 29,4%, de la 2.550 de lei la 3.300 de lei brut, în octombrie 2023. Această creştere a avut un impact semnificativ asupra puterii de cumpărare, reflectată într-o creştere anuală de 17% în termeni nominali şi 8,4% în termeni reali, cu un context inflaţionist de 8,07%. Combaterea inflaţiei şi protecţia puterii de cumpărare. PSD a implementat măsuri eficiente de plafonare a preţurilor la energie şi alimente de bază, contribuind la oprirea inflaţiei. Conform INS, inflaţia anuală a scăzut, de la 8,1% în octombrie, la 6,7% în noiembrie, demonstrând succesul politicilor de protejare a puterii de cumpărare a românilor. În încheiere, doresc să subliniez că, deşi există diferenţe individuale între anumite categorii profesionale, statisticile confirmă că politicile PSD au contribuit la o creştere a puterii de cumpărare, fapt vital pentru susţinerea şi prosperitatea tuturor cetăţenilor. Tocmai de aceea, este o obligaţie pentru toţi parlamentarii, indiferent de partidul din care fac parte, să susţină acest buget, care le va readuce românilor speranţa pentru o viaţă mai bună. Vă mulţumesc. Mihai Weber. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule deputat. |
||||
|
|
|
Să mai aşteptăm circa 10 minute, să vedem dacă mai vin colegi care erau în scrişi. A, domnule Coleşa, nu aţi fost? Vă rog, aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Tema declaraţiei politice de astăzi: "Nebunia sinuciderii economice prin preţuri speculative şi încălcări ale drepturilor omului, fundamentate pe urgenţa climatică, continuă". Am vorbit de foarte multe ori aici, în Parlament, despre faptul că apocalipsa climatică, cauzată de activităţile umane generatoare de gaze cu efect de seră, în special dioxid de carbon, este o mare minciună. Unde duce această ideologie a apocalipsei climatice? Destinaţia este arătată şi în Hotărârea Guvernului nr. 1.215 privind strategia pentru reducerea emisiilor de carbon, pentru o Românie aşa-zis neutră climatic, în 2050. Ce înseamnă pentru ei neutralitate climatică? Raportat la 1990, înseamnă nişte reduceri aberante ale emisiilor de carbon. Astfel, în 2005, cu 48%, însă noi am avut reduceri cu peste 50%. În 2019, cu 62%. Noi am avut peste 65%. În 2030, cu peste 82%, mult mai mult decât acel Fit for 55, 55%. În 2045, 95% şi aşa mai departe. Dar ce înseamnă aceste reduceri ale emisiilor de carbon? Uitaţi-vă în jur. Oare mai avem industrie metalurgică, producători de oţel, de aluminiu, producători de îngrăşăminte agricole, centrale termice sau energetice pe cărbune? Răspunsul este nu. Lipsa industriei înseamnă lipsa locurilor de muncă, sărăcie, îndatorare şi părăsirea ţării. Cum s-a ajuns aici? Până acum 10-20 ani aveam o energie electrică ieftină. Au apărut însă acele forme de taxare a emisiilor de carbon, acele certificate de carbon, astfel că orice centrală sau orice fabrică care emitea carbon trebuia să cumpere acele certificate, la început ieftin, cu 2 euro, apoi foarte scump, cu 100 de euro. Apoi s-a stabilit modul de calcul al energiei electrice. Astfel, ultima centrala electrică selectată pentru acoperirea consumului, a cererii, care era şi cea mai scumpă, dicta preţul întregii pieţe. Astfel, prin suprataxare şi preţ de speculă, industria energetică şi industria grea au dispărut, iar odată cu ele şi bunăstarea noastră. Nebunia nu se opreşte aici. La ţintă este luat şi sectorul transporturilor. S-a hotărât interzicerea producerii şi vânzării de autoturisme pe benzină, motorină şi GPL, până în 2035, şi cu 50% până în 2030. Rezultatul dorit - dispariţia acestora şi înlocuirea lor cu cele electrice, care sunt mai scumpe, mai puţin fiabile, mai greu de reparat, cu o autonomie mai mică şi cu timpi de încărcare foarte lungi. În plus faţă de toate acestea avem o raţionalizare comunistă a distanţei maxime, pe care vom avea voie să o parcurgem într-un an cu maşina - maximum 6.500 de kilometri pe an pentru autoturisme şi maximum 8.900 de kilometri pentru maşinile de transport marfă. În concluzie, toate aceste măsuri de taxare şi interzicere a combustibililor fosili au dus şi duc la distrugerea industriei României şi a Europei, la distrugerea bunăstării noastre, prin plecarea producătorilor către Asia, prin îndatorare enormă, prin preţuri speculative, prin îmbogăţirea incredibilă a celor deja extrem de bogaţi şi prin sărăcirea tot mai accentuată a celor mulţi. Această nebunie nu poate înceta decât în mod democratic, prin vot politic, prin scoaterea de la guvernare a celor care ne-au adus în această stare. Alin Coleşa, deputat AUR de Cluj. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mai citesc o dată lista colegilor înscrişi, să vedem dacă a mai venit cineva. De la PSD, domnul Rasaliu sau doamna Huţu? Nu. De la PNL, domnul Cozmanciuc? Nu. De la USR, Molnar sau Cristian? |
||||
|
|
|
Predescu, de la AUR? Vă rog, doamnă deputat. |
|
||
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Vor mai avea libertatea pentru care am luptat şi generaţiile viitoare?". Stimaţi colegi, Observ cum se continuă atacul PSD-PNL la adresa drepturilor şi libertăţilor românilor. Pe ascuns şi fără niciun fel de consultare publică, Guvernul Ciolacu a adoptat încă o hotărâre monstruoasă, care vine împotriva tuturor principiilor care stau la baza unui stat democratic. Îndeplinind ordinele primite de la Bruxelles, acest Guvern a adoptat o hotărâre, în aceeaşi perioadă în care preşedinta Comisiei Europene vorbea despre introducerea tarifării globale a carbonului şi a "paşapoartelor de carbon", al căror scop este, evident, limitarea călătoriilor. Aşadar, nu Guvernul, nu populaţia, nu Parlamentul, ci nişte autointitulaţi specialişti au emis această minunată strategie, pe care Guvernul României a asimilat-o, pur şi simplu, şi a semnat-o. Vorbim despre un document scris de PriceWaterHouseCoopers. Ni se bagă pe gât, practic, o nouă normalitate, printr-o hotărâre care limitează libertatea de mişcare, desfiinţează dreptul la proprietatea privată a autovehiculelor pe benzină, motorină şi GPL şi care afectează transporturile, toate ramurile industriale, dar şi agricultura şi, per general, toată viaţa românilor. Practic, toate pasajele din Constituţie, în care se vorbeşte despre drepturi, libertăţi şi proprietate, încep rând pe rând să dispară. Cum va arăta viitorul României până în 2050, conform acestei hotărâri de Guvern? Nu vom mai avea voie să circulăm singuri în maşina personală, ci doar însoţiţi de cel puţin o persoană. Nu avem voie să parcurgem mai mult de 6.500 de kilometri cu maşina personală, iar autovehiculele destinate transportului de pasageri nu pot parcurge mai mult de 64.500 de kilometri pe an. În transporturile publice şi de marfă sunt interzise autovehiculele pe motorină şi benzină. Se interzice consumul de motorină în agricultură. Agricultorii trebuie să reducă flatulenţa erbivorelor cu 10% până în 2030 şi cu 30% până în 2050, printr-o alimentaţie mai scumpă, impusă de UE. Se interzic centralele de apartament, iar toate centralele alimentate cu gaze naturale vor fi adaptate la gaze regenerabile - hidrogen verde etc. - până în 2036, deşi absolut toate - pentru că am participat la crearea Legii hidrogenului, momentan s-au făcut teste care arată că maxim 5% din hidrogen se poate introduce în reţea. Această decizie a PNL-PSD nu este, din punctul meu de vedere, decât o altă dovadă de prostie, aş putea spune, şi incompetenţă ieşită din comun, pentru că alte state ori nu au adoptat această ordonanţă, ori au schimbat-o, adaptând-o specificului ţării lor. Am luptat pentru libertate, ca astăzi să trăim sfârşitul libertăţii şi democraţiei. Este un mijloc de înrobire şi de sărăcire a clasei de mijloc. Până în 2050, conform acestei ordonanţe şi gândirii actualei coaliţii, România va salva de una singură planeta şi pe noi ne condamnă la subdezvoltare doar pentru a nu face competiţie altor state. Vă mulţumesc. Ana-Loredana Predescu, deputat de Braşov, Grupul AUR. (Aplauze.) |
||||
|
|
|
Mergem mai departe, la grupul colegilor neafiliaţi. Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
|
Bună ziua, dragi colegi. Aceasta este imaginea lui Jimmy Lai. (Arată imaginea.) Jimmy Lai este unul dintre luptătorii pentru libertatea de expresie în Hong Kong. Şi avem următoarea declaraţie. Jimmy Lai este fondatorul "Apple Daily", un ziar proeminent din Hong Kong, cunoscut pentru criticile sale la adresa Guvernului chinez şi susţinerea democraţiei. El a fost acuzat, sub controversata Lege a securităţii naţionale, pentru presupusa colaborare cu forţe externe, acuzaţii considerate de mulţi ca fiind o încercare de a suprima libertatea presei în Hong Kong. Procesul lui Lai, care include acuzaţii care ar putea duce la închisoarea pe viaţă, a început ieri şi a stârnit îngrijorări internaţionale în toate ţările europene privind drepturile omului şi libertatea de exprimare în Hong Kong. Cazul lui Jimmy Lai arată clar încălcările drepturilor omului şi libertăţii presei de către regimul dictatorial al Partidului Comunist Chinez. Lai este acuzat, sub Legea de securitate naţională, pentru activităţile sale de jurnalism şi întâlniri cu politicieni străini, mulţi din Europa şi din Statele Unite ale Americii, ceea ce multe organizaţii, inclusiv Amnesty International, consideră ca fiind un proces nedrept şi politic. Situaţia sa subliniază pericolul pe care îl reprezintă legile de securitate naţională autoritare, utilizate pentru a suprima criticile şi libertatea de exprimare. În Europa, recent, în Parlamentul European, a fost adoptată o legislaţie care protejează jurnaliştii şi independenţa mass-media. Această lege, susţinută de eurodeputaţi precum Ramona Strugariu, din Partidul REPER, care a fost şi raportoarea proiectului din partea Parlamentului European, ajută la prevenirea intimidării jurnaliştilor şi subliniază importanţa absenţei referirilor la securitatea naţională din textul unei astfel de legi, ceea ce reprezintă un pas important pentru libertatea presei în Europa. În concluzie, cazul lui Jimmy Lai este un semnal de alarmă privind abuzurile regimului chinez asupra libertăţii de exprimare şi a drepturilor omului. Este un exemplu dureros care arată cât de importantă este protejarea presei libere, inclusiv în România, nu? Avem şi în România cazuri - chiar acum doamna Emilia Şercan se află în faţa Ministerului de Interne şi îşi cere dreptatea şi cere să-i fie rejudecat cazul -, dar şi la nivel global sau în ţări precum Hong Kong sau altele din zona Asiei de Sud-Est. În lumina acestor evenimente, este esenţial să ne unim în susţinerea lui Jimmy Lai şi a principiilor fundamentale ale libertăţii presei şi exprimării libere. Susţinerea internaţională şi solidaritatea pot face o diferenţă semnificativă în această situaţie critică, subliniind angajamentul nostru faţă de drepturile omului şi libertatea de exprimare în întreaga lume. Vă mulţumesc. Cătălin Teniţă, deputat de Bucureşti, membru al Partidului REPER. |
||||
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. În momentul de faţă văd că nu mai sunt colegi înscrişi prezenţi în sală. Mai aşteptăm 5 minute. Bun. Întrucât nu au mai venit alţi colegi, declar şedinţa închisă. Ne revedem la ora 10.00. Mulţumesc. |
||||
|
(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.) |
|||||
|
"34 de ani de la evenimentele eroice care au schimbat România" Anul 1989 a evidenţiat sfârşitul regimurilor comuniste, asupritoare din Europa. Primăvara schimbării mai multor sisteme politice europene a debutat chiar în luna martie a acelui an cu Masa Rotundă din Polonia. Imediat, în Cehia a izbucnit o revoluţie de catifea. Apoi, a urmat căderea Zidului Berlinului care a zdruncinat şi mai tare opresiunea comunistă. Instaurarea democraţiei a fost confirmată şi prin Revoluţia română în luna decembrie a aceluiaşi an. Numai că represiunea sângeroasă şi sacrificiul luptătorilor pentru libertate au crescut imens costurile libertăţii acestui popor, marcându-ne definitiv sufletele şi istoria neamului nostru, precum şi pe cea a Europei. Revoluţia română cu al său final dramatic este unul dintre cele mai relevante evenimente ale istoriei moderne ale ţării noastre, dar şi ale "Bătrânului Continent". La creşterea importanţei acestui eveniment fundamental atât pe plan intern, cât şi extern au contribuit urmările sale de ordin politic, economic, social şi cultural. Toate aceste schimbări în cascadă, produse graţie Revoluţiei române, au rămas definitorii până în ziua de astăzi pentru noul statut al naţiunii române în sânul comunităţii europene şi euroatlantice şi, cel mai probabil, vor continua să se menţină aşa. La fel de vii trebuie să rămână în memoria colectivă şi prea multele pierderi de vieţi omeneşti, cât şi suferinţele şi greutăţile inerente pe care le-a impus acest proces de transformări atât de ample şi de profunde. Durerea devenirii acelor români patrioţi în eroi ai neamului mă face, de multe ori, să mă gândesc şi să regret foarte mult că pentru noi toţi ar fi fost mai benefică o schimbare paşnică de sistem politic. Dacă ar fi fost urmat modelul celorlalte state fost comuniste, am fi putut salva vieţile celor 1.142 de martiri şi am fi putut bloca rănirea şi stigmatizarea ireversibilă a altor 3.138 de persoane. Acelaşi tip de schimbare fundamentală, paşnică ne-ar fi fost necesară ca să faciliteze coagularea mai performantă a noii puteri de la acea vreme. Dar, dincolo de părerile mele de rău, ţara noastră s-a eliberat din totalitarism graţie acelei explozii sociale, izbucnită la Timişoara pe 15 decembrie 1989. Revolta din primul oraş devenit martir şi declarat liber în data de 20 decembrie 1989 a ajuns, rapid, să se bucure de susţinerea întreg poporului român. Astfel, Revoluţia a fost finalizată, sângeros, în capitală, în 21-22 decembrie 1989. Începând din 21 decembrie 1989, la Bucureşti, au încetat să mai fie scandate lozincile ceauşiste. În schimb, revolta timişorenilor era aclamată în cor de către miile de oameni strânşi de dictator în faţa Comitetului Central al PCR. Iar 22 decembrie 1989 a fost ziua în care Revoluţia socială, cu un autentic caracter popular şi naţional, a învins. Niciodată nu trebuie să uităm, dragi români şi dragi colegi, că Revoluţia a fost opera colectivă a poporului, reprezentând un act de mare curaj şi demnitate al întregii naţiuni. Se impune să ne învăţăm copiii că acest demers a dat semnalul redeşteptării noastre naţionale. A fost un moment unic, care ne umple, deopotrivă, de durere, dar şi de mândrie şi de recunoştinţă pentru sacrificiile eroilor noştri recenţi. Dintre toate aceste multiple considerente, trebuie să avem mai pregnant în vedere, din calitatea noastră de politicieni şi de factori decidenţi, că cererile şi aşteptările românilor trebuie să-şi pună amprenta, în continuare, asupra vieţii politice şi sociale şi să structureze multe dintre hotărârile pe care le luăm. La rândul său, şi poporul român are datoria să-şi cinstească trecutul ca semn al onoarei naţionale! Respectul faţă de trecut reprezintă un act de demnitate, o dovadă de încredere în viitorul nostru ca naţiune responsabilă, unită şi solidară în dorinţa ei de progres economic şi social. Şi pentru că schimbarea în bine a României a fost mult mai intensă şi mai profundă decât o percepem noi acum, trebuie să ne facă mai conştienţi de potenţialul nostru ca popor, astfel încât să-l exploatăm în folosul nostru la nivelul maxim. |
|
|||
|
Domnul Iulian-Alexandru Muraru: "Urgenţa relocării Biroului Vamal din CUG, municipiul Iaşi - prioritate pentru siguranţa şi bunăstarea comunităţii" Astăzi, mă adresez dumneavoastră pentru a sublinia o problemă de importanţă majoră pentru locuitorii municipiului Iaşi şi pentru infrastructura logistică a ţării noastre - necesitatea imperioasă a relocării Biroului Vamal din zona CUG. Această problemă nu este doar una locală, ci una care afectează siguranţa, mediul, şi eficienţa transporturilor la nivel naţional. Biroul Vamal din CUG, amplasat într-o zonă dens populată a municipiului Iaşi, a devenit un nod de congestionare a traficului şi un factor major de poluare şi disconfort pentru mii de cetăţeni. În ultimii ani, numărul de camioane staţionând în zona respectivă a crescut exponenţial, generând blocaje rutiere semnificative şi perturbând viaţa de zi cu zi a locuitorilor. Acest lucru nu doar că afectează calitatea aerului şi nivelul de zgomot, dar pune şi presiune asupra infrastructurii locale, deja suprasolicitate. Deşi relocarea vămii din această zonă a fost discutată încă din 2015, progresele concrete au fost minimale. În acest sens, am adresat o interpelare ministrului finanţelor şi conducerii Autorităţii Vamale Române, solicitând informaţii despre paşii concreţi care au fost şi urmează să fie întreprinşi pentru mutarea acestui birou vamal. De asemenea, am cerut clarificări privind planificarea şi finanţarea construcţiei noului sediu, un aspect crucial pentru avansarea acestui proiect. Este esenţial să înţelegem că această problemă nu se limitează la disconfortul cetăţenilor; ea are implicaţii serioase asupra siguranţei. Blocajele rutiere constante pot împiedica accesul rapid al serviciilor de urgenţă, punând în pericol vieţi. În plus, aceste condiţii afectează negativ şi activitatea economică, generând întârzieri în lanţurile de aprovizionare şi distribuţie. Prin relocarea Biroului Vamal într-o zonă mai potrivită, cu acces direct la arterele principale de transport şi departe de zonele rezidenţiale, vom atenua semnificativ aceste probleme. Un nou sediu în apropierea şoselei ocolitoare şi a viitoarei autostrăzi Ungheni - Târgu Mureş nu va doar îmbunătăţi traficul, dar va şi facilita activitatea comercială, contribuind la creşterea eficienţei economice. Este datoria noastră, ca reprezentanţi ai poporului, să acţionăm rapid şi decisiv. Nu putem ignora apelurile repetate ale cetăţenilor şi ale autorităţilor locale pentru o soluţie la această problemă presantă. În calitate de deputat al Circumscripţiei Electorale nr. 24, mă angajez să susţin şi să promovez orice iniţiativă care va contribui la rezolvarea acestei situaţii. Fac apel la colegii mei parlamentari, indiferent de afilierea politică, să se alăture acestui demers şi să susţină alocarea resurselor necesare în bugetul naţional pentru 2023. În încheiere, doresc să subliniez că relocarea Biroului Vamal din CUG nu este doar o necesitate logistică, ci şi o datorie morală faţă de cetăţenii care suferă zilnic din cauza acestei situaţii. Trebuie să arătăm că statul român este capabil să răspundă eficient şi responsabil la nevoile şi aşteptările cetăţenilor săi! |
|
|||
|
"USL 2.0. se joacă de-a tăiatul cheltuielilor, bătându-şi joc în continuare de români!" Spre (ne)mirarea tuturor, PSD-iştii şi PNL-iştii din Camera Deputaţilor au votat împotriva proiectului meu de a desfiinţa Ministerul Familiei. Astfel, doamnele şi domnii de la PSDNL au arătat făţiş că nu vor să oprească tocarea banilor publici, în schimb, se plâng că nu au bani pentru beneficiarii Legii nr. 154/2021 şi alte categorii defavorizate. Acest minister nu a existat niciodată în arhitectura guvernamentală a statului român şi nu există niciun corespondent al acestuia la nivelul Comisiei Europene. După mai bine de un an şi jumătate şi o creştere a bugetului cu 600%, ministerul în cauză a rămas tot fără activitate şi fără vreo realizare. Gabriela Firea şi-a dat demisia pe 14 iulie, în urma scandalului "azilelor groazei" şi toţi ne-am aşteptat ca după demisia ei să fie desfiinţată şi sinecura sa, fantomaticul Ministerul Familiei. Atunci, am luat imediat decizia de a depune, împreună cu Alexandru Kocsis şi alţi colegi din Forţa Dreptei o iniţiativă legislativă de desfiinţare a Ministerului Familiei, prin procedură parlamentară, mai ales în condiţiile în care în iulie deja începeam să aflăm care este dimensiunea dezastrului bugetar şi de măsurile pe care Ciolacu le "gândea". În pachetul fiscal s-au estimat încasări suplimentare de 16 miliarde de lei din creşterea taxelor şi impozitelor şi o economie de doar 3 miliarde de lei din reducerea cheltuielilor. Săptămâna trecută, a ajuns la vot iniţiativa noastră legislativă. Comisia juridică, condusă de PSD, a depus un raport de respingere a iniţiativei, dar, fiind lege organică, era necesară o majoritate calificată, adică jumătate plus 1 din numărul deputaţilor aleşi, nu doar al celor prezenţi. Cu încălcarea Regulamentului Camerei, PSD-iştii au forţat votul tot pe un raport de respingere şi de data aceasta le-a trecut. O dovadă mai clară decât aceasta pentru felul în care îşi apără sinecurile nici că există. De anul viitor, aşteptaţi-vă la noi creşteri de taxe şi impozite, pentru că au o foame de bani incredibilă şi nu ştiu decât să ia. Aceşti indivizi nu vor face niciodată reduceri de cheltuieli bugetare pe bune. Pentru un minister fantomă sunt bani şi în 2024, pentru românii minţiţi de ani de zile cu plata drepturilor legale, nu! |
|
|||
|
"Fără taxe şi impozite noi în 2024!" Săptămâna aceasta, bugetul României pe anul următor se află în Parlament, pentru a fi dezbătut şi votat. Este un buget care trebuie să asigure echilibrul economiei româneşti pentru 2024, precum şi să aştearnă cadrul pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării şi a comunităţilor locale. În elaborarea acestui buget, regăsindu-ne în contextul unei coaliţii de guvernare, Partidul Naţional Liberal a trasat câteva linii roşii, peste care nu poate trece. Printre acestea, unul dintre cele mai importante principii la care nu vom renunţa este neintroducerea unor taxe şi impozite noi în 2024. În acest sens, împreună cu colegul meu liberal, deputatul Florin Roman, am depus un amendament la textul Legii Bugetului de stat, care spune că pe parcursul exerciţiului financiar 2024 nu se adoptă/aprobă acte normative cu intrarea în vigoare înainte de 1 ianuarie 2025, prin care se realizează creşteri ale cotelor de impozitare sau lărgirea bazelor de impozitare, în vigoare la data de 1 ianuarie 2024, se elimină sau se reduc facilităţi existente sau prin care se stabilesc alte impozite şi taxe decât cele avute în vedere la fundamentarea veniturilor bugetului general consolidat. Motivele sunt simple. Cele două proiecte - Proiectul Legii bugetului de stat şi Proiectul Legii bugetului de asigurări sociale de stat pentru anul 2024 - au fost construite în baza unui cadru fiscal aplicabil de la data de 1 ianuarie 2024. Aşadar, în vederea întăririi disciplinei financiare şi a asigurării predictibilităţii politicii fiscale, este necesară introducerea în Legea bugetului de stat pentru anul 2024 a unei prevederi exprese şi explicite privind menţinerea unui nivel predictibil de impozitare. Acesta reprezintă un principiu enunţat şi asumat de către Guvernul României şi de către Ministerul Finanţelor, şi anume, pe parcursul anului 2024, nu se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, nu se majorează cele existente şi nici nu se lărgesc bazele de impunere, nu se elimină şi nu se reduc facilităţi existente - condiţie esenţială pentru a asigura o creştere economică solidă şi pentru a proteja antreprenorii români şi puterea de cumpărare a populaţiei. PNL a fost ferm în această privinţă, iar prezentul amendament vine să întărească determinarea noastră de evita împovărarea populaţiei şi a mediului de afaceri românesc! |
|
|||
|
"Bugetul pe anul 2024 este oare un buget pentru şcoala românească şi pentru românii din afara graniţelor ţării?" Ca la orice sfârşit de an, suntem în perioada colindelor şi a promisiunilor, mai ales că Parlamentul a intrat în dezbaterea Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2024 în care vom avea patru scrutine: europarlamentar, local, parlamentar şi prezidenţial. Proiecţia bugetară făcută de Guvern pentru anul viitor ne conduce la concluzia că vom avea un buget cu tentă eminamente electorală, menit să capteze bunăvoinţa unor întregi categorii sociale, cu toate că există un şir de domenii neglijate de Guvern. Rămâne ca Parlamentul, dacă va găsi de cuviinţă, să intervină reparator. În calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ şi de vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, aş dori să atrag atenţia asupra faptului că Guvernul nu acordă domeniului educaţiei nici măcar susţinerea bugetară minimă prevăzută de lege, iar nevoile românilor de peste hotare sunt, în cea mai mare parte, trecute cu vederea. Cu toate că Legea învăţământului preuniversitar, intrată în vigoare anul acestea, prevede la art. 134 că finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, Ministerul Educaţiei şi Guvernul, în ansamblul său, ne-au prezentat, din păcate, un proiect de buget care nu respectă această prevedere legală. Totalul veniturilor la bugetul de stat pe anul 2024 este estimat la 308.759.468 mii lei. Totodată, veniturile totale la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt estimate la 135.225.698 mii lei. Suma acestor venituri estimate reprezintă 443.985.166 mii lei. Astfel, 15% din veniturile BGC reprezintă 66.597.774,9 mii lei. Diferenţa dintre această sumă şi cea a creditelor bugetare pentru domeniul educaţiei în 2024 reprezintă 4.976.150,9 mii lei. Avem astfel, din start, un deficit financiar major în educaţie. Guvernul, care s-a confruntat anul acesta cu o grevă generală a cadrelor didactice, s-a făcut a uita promisiunile făcute vara trecută de a majora salariile angajaţilor din învăţământ cu 40%. Aşa-zisele majorări salariale prevăzute de Proiectul Legii bugetului pe anul 2024 pentru învăţători şi profesori nu acoperă nici măcar rata inflaţiei. Astfel, este corect să spunem că Guvernul are în vedere doar o indexare parţială a veniturilor cadrelor didactice şi nicidecum de o majorare. Nu doar învăţătorii şi profesorii sunt nedreptăţiţi, ci şi elevii. Am luat act de faptul că doamna ministru al educaţiei, Ligia Deca, s-a lăudat că ministerul va dubla în anul 2024 numărul de şcoli implicate în Proiectul "Cornul şi laptele", prevăzut de H.G. nr. 652/2023. Cunoscând situaţia reală, constatăm că mult trâmbiţata majorare nu va fi suficientă pentru a acoperi nici măcar jumătate din şcolile din România. În educaţie, în contrast cu alte branşe, subfinanţarea e la ea acasă. Al doilea domeniu la care aş dori să mă refer este cel al sprijinului acordat românilor de pretutindeni. Din păcate, cele 12 milioane de români de peste hotare, însumând 5 milioane de români din Republica Moldova şi comunităţile istorice din jurul graniţelor şi Balcani şi 7 milioane de români din diaspora economică, nu vor putea beneficia în 2024 de susţinerea adecvată a Guvernului României, pentru a-şi putea păstra identitatea naţională, lingvistică şi religioasă. Aduc un exemplu. Lega învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede, la art. 61, că Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, poate organiza unităţi de învăţământ de tip "şcoală românească din afara graniţelor ţării", cu predare în limba română, pe lângă oficiile diplomatice şi instituţiile culturale ale României în străinătate. O prevedere similară a existat şi în Legea educaţiei naţionale, din 2011, acum abrogată. Constatăm că, în ultimii 13 ani, Ministerul Educaţiei nu a organizat nicio şcoală românească peste hotare. Şi nu există nicio şansă ca măcar o asemenea şcoală să fie înfiinţată în 2024, de vreme ce proiecţia bugetară pentru anul viitor nu prevede fonduri cu această destinaţie. Grupul parlamentar AUR a formulat un şir de amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat, care prevăd organizarea de şcoli consulare româneşti într-un statele cu prezenţă românească semnificativă şi în care avem oficii diplomatice şi consulare, cum ar fi la Roma, Bari, Bologna, Catania, Milano, Torino şi Trieste (Italia), Madrid, Barcelona, Castellon de la Plana, Almeria, Bilbao şi Ciudad Real, Sevilla şi Saragoza (Spania), Cernăuţi, Slatina şi Odesa (Ucraina), Vârşeţ şi Zajecar (Serbia), Sofia (Bulgaria), Atena şi Salonic (Grecia), Tirana (Albania), Skopje (Macedonia de Nord), Budapesta (Ungaria), Viena (Austria), Berlin, Bonn, Munchen şi Stuttgart (Germania), Paris, Marsilia, Strasbourg şi Lyon (Franţa), Bruxelles (Belgia), Londra, Edinburgh şi Manchester (Marea Britanie), Dublin (Irlanda), Istanbul (Turcia), Tel-Aviv şi Haifa (Israel). De asemenea, am propus suplimentarea fondurilor alocate Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în vederea susţinerii înfiinţării Universităţii Române "Mihai Eminescu" la Cernăuţi, a unor licee private româneşti la Reni, Ismail şi Herţa (Ucraina), precum şi a unor Case ale Limbii şi Culturii Române la Cernăuţi, Reni, Slatina şi Herţa (Ucraina), Vârşeţ şi Zajecar (Serbia), Vidin (Bulgaria), Bitola şi Skopje (Macedonia de Nord), Seleniţa şi Tirana (Albania), Salonic (Grecia) şi Şişnieviţa (Croaţia). Un amendament aparte se referă la sprijinirea reconstrucţiei şi consolidării clădirii Sfatului Ţării din Chişinău, imobil cu statut de monument istoric, în care, la 27 martie 1918, s-a votat hotărârea istorică de Unire a Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu Patria-mamă, România. În prezent, clădirea este într-un grad avansat de degradare, iar instituţia amplasată în acest imobil, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău, este în căutare de fonduri necesare reabilitării construcţiei. Clădirea Sfatului Ţării din Chişinău face parte din patrimoniul istoric comun al României şi Republicii Moldova. Acestea sunt propuneri rezonabile şi perfect justificate din perspectiva interesului naţional românesc de păstrare a limbii, culturii şi identităţii româneşti peste hotarele ţării. Exprim speranţa că aceste amendamente vor fi susţinute în unanimitate de corpul legiuitor de la Bucureşti, ca intervenţie reparatorie şi salvatoare, ca formă concretă de onorare a angajamentului constituţional de sprijinire a românilor de pretutindeni. |
|
|||
|
"Recunoştinţă şi respect pentru artizanii Revoluţiei Române" Împlinirea a 34 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989 este un moment de rememorare, cu respect şi plecăciune, a jertfei sutelor şi miilor de eroi care au trecut în nefiinţă în acele zile fierbinţi, pentru ca românii să scape pentru totdeauna de dictatura comunistă şi să poată oferi astfel un viitor european, democratic şi civilizat copiilor noştri. Sunt convinsă că mişcarea de eliberare a românilor din Decembrie 1989 trebuie monitorizată şi analizată mult mai profund decât în cadrul oficial al manifestărilor festive organizate an de an, în zilele omagierii revoluţiei române. Pioşenia, respectul şi recunoştinţa trebuie să fie evidenţiate mai apăsat, mai constant şi ar fi indicat să fie demonstrate prin rezolvarea problemelor tuturor celor care au supravieţuit acelei perioade dramatice. Un contemporan spunea admirabil despre Revoluţia Română că a fost "miracolul unei tardive mântuiri", iar făptuitorii ei au scăpat poporul român de ridicol şi grotesc. Pe de altă parte, sunt demne de dezaprobare atitudinile extremiste, de dezbinare socială, politică şi culturală, a celor care susţin că în decembrie 1989 a fost doar o simplă lovitură de stat. Opinia majoritară este însă că a fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat, iar revoluţia a fost anticomunistă şi nu doar anticeauşistă. Consider însă că istoricii trebuie să aibă primul şi ultimul cuvânt în demersurile de definitivare a adevărului acelor zile, mai ales că disputele pe această temă încă nu au fost epuizate nici acum, după 34 de ani. Cu toţii trebuie să fim recunoscători pentru sacrificiul celor care au făcut posibil ca astăzi să fim cetăţeni europeni, într-o ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO. Este o binecuvântare că trăim într-o ţară sigură, liniştită, în care ne putem creşte copiii în pace şi armonie, iar românilor nu le mai este frică. Aceasta este o altă consecinţă semnificativă a numeroaselor drepturi şi libertăţi obţinute în urma zilelor însângerate din decembrie 1989. După 34 de ani, Revoluţia Română trebuie continuată de fiecare dintre noi, deoarece, aşa cum bine spunea un alt contemporan, "Revoluţia din 1989 ne-a oferit libertatea, dar nu şi instrucţiunile de utilizare a ei"! |
|
|||
|
"Bugetul pe anul 2024" Guvernul va aproba bugetul pentru anul 2024. Angajamentul pe care ni-l luăm în gestionarea responsabilă a resurselor şi susţinerea priorităţilor naţionale, într-un context economic şi social în continuă schimbare, presupune foarte mute dezbateri, pentru ca bugetul pe anul 2024 să fie în conformitate cu nevoile principale. Aprobarea bugetului reflectă o abordare concentrată pe priorităţile PSD asupra aspectelor sociale şi economice, cum ar fi creşterea pensiilor, majorarea salariului minim, investiţii record şi sprijin continu pentru programele verzi. Este clar ca şedinţa de Guvern a adus cu sine decizii semnificative pentru bugetul anului 2024, iar pentru votul final de miercuri alte dezbateri au loc în Parlament, atât in comisiile de specialitate, cat si in plen. Doresc sa menţionez că atât eu, cât şi colegii PSD cărăşeni, deputatul Silviu Hurduzeu si senatorul Adrian Torma, am depus amendamente în ceea ce priveşte alocarea de fonduri pentru reabilitarea spitalului de la Bozovici, Caraş-Severin, pentru a se asigura accesul la servicii medicale de calitate şi sper ca toţi colegii deputaţi şi senatori să înţeleagă nevoia cărăşenilor de a avea un spital funcţional şi să îl voteze. În bugetul propus pentru 2024 se prevede o majorare a pensiilor începând cu 1 ianuarie, indexată la rata inflaţiei de 13,8%, şi o recalculare ulterioară începând cu 1 septembrie. De asemenea, se alocă resurse pentru creşterea salariului minim la 3.700 de lei. Taxele nu vor creşte în 2024, iar accentul este pus pe stimularea investiţiilor, cu un buget record de peste 7% din PIB. Educaţia de asemenea va avea cel mai mare buget din istoria tarii, beneficiind de o creştere istorică. Toate aceste măsuri arată angajamentul actualei guvernări pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi susţinerea dezvoltării economice. |
|
|||
|
"Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă să sfideze o Românie întreagă" Acum, că Ministerul Finanţelor a publicat Proiectul Legii bugetului pentru anul viitor, însoţit de strategia fiscal-bugetară şi Legea plafoanelor, putem avea o viziune completă asupra dezastrului din România: plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în produsul intern brut, este de 8,5 în anul 2024, iar plafonul privind datoria publică, conform metodologiei Uniunii Europene, pentru sfârşitul anului 2024, este de 49,8% din produsul intern brut! Mai puţini bani primesc Ministerele Justiţiei, Economiei, Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Sănătăţii şi Energiei, dar, în general, cu toţii vom trăi (şi) mai prost, iar de asta ne vom da seama, cu adevărat, din februarie 2024! Presa cumpărată de coaliţia de guvernare tace mâlc, numai postul Digi a primit din bani publici, de la PNL, spre exemplu, mai bine de 1 milion de euro pentru a se preface, deontologic şi cu ghilimelele de rigoare, desigur, că nu vede că împăratul este gol, la fel Antena 3 de la PSD. Iată, dragi colegi, că acum adevărul a ieşit la iveală - bătaia de joc la adresa corpului profesoral continuă, de la majorări salariale de 40% s-a ajuns la câteva procente, în schimb, pensiile speciale rămân la fel de speciale, ba chiar şi cresc, iar celebra agenţie de supraveghere financiară - ASF - sfidează în continuare milioane de români: tocmai a cumpărat, în această lună, 358 de vouchere valorice de aproape 300 de lei pentru achiziţia de cadouri din platforma eMag.ro, contract de aproape 21.000 de euro! În plus, angajaţii ASF beneficiază gratuit de un pachet de servicii medicale şi pot opta, în limita sumei de 300 de lei pe lună pentru servicii precum: abonamente la centre de fitness & wellness, fonduri de pensii facultative, asigurări de viaţă/sănătate. Câţi dintre angajaţii din ţara asta pot doar să viseze la aşa ceva?! Iar bomboana de pe coliva bunului simţ, tot la ASF se aşteaptă, în prezent al 15-lea salariu, prima de final de an. Da, aţi auzit bine, al 15-lea salariu! În loc ca această pseudoautoritate să fie desfiinţată, iar sinecuriştii şi incompetenţii plătiţi regeşte ca să stea degeaba să-şi găsească de lucru în lumea reală, unde trăim cu toţii, existenţa ei este tolerată pe banii noştri! România este în pragul colapsului! Iar coaliţia PSD-PNL este direct răspunzătoare pentru acest lucru! Nu mai putem tolera, la nesfârşit, acest continuu jaf din banul public, minciuna şi ipocrizia! Din 2025, toţi vor trebui să plătească pentru că ne-au distrus viitorul! |
|
|||
|
"Românii vor avea şi anul acesta o iarnă liniştită din perspectiva preţurilor la facturile de energie" Românii pot sta liniştiţi şi iarna aceasta, fără grija scumpirii facturilor la energie. Ministrul liberal al energiei, Sebastian Burduja, a anunţat că schema de compensare/plafonare va fi menţinută aşa cum este iarna aceasta, cu posibilitatea de a se extinde chiar şi iarna viitoare, pentru a nu introduce variaţiile în preţurile facturilor. Este important de spus foarte clar că, în acest moment, piaţa este extrem de volatilă, având de-a face cu conflicte calde în Ucraina, în Israel, conflicte politice şi diplomatice care acoperă un areal extins. De aceea, în acest moment, nu ne permitem o renunţare la această schemă de compensare/plafonare a preţului la gaze sau la energie electrică. Fără această intervenţie, consumatorii români ar fi expuşi posibilităţii unor creşteri vertiginoase de preţuri, ceea ce ar avea repercusiuni pe mai multe paliere. Implementarea schemei de compensare/plafonare a însemnat pentru mai mult de cinci milioane de gospodării facturi lunare la curent de doar 35 de lei, ceea ce reprezintă o sumă decentă, lucru care confirmă eficienţa şi nevoia implementării în continuare a acestei scheme. Comisia Europeană ne-a permis prelungirea acestei scheme, tocmai pentru că situaţia este de natură instabilă pe piaţa energetică. Susţin întru totul deciziile ministrului liberal al energiei. Protejarea cetăţeanului român reprezintă prioritatea noastră principală, iar treaba pe care o face Ministerul Energiei este una foarte bună. Prin măsurile propuse şi susţinute, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal la nivel guvernamental au grijă ca puterea de cumpărare şi calitatea vieţii românilor să nu fie afectate de evenimentele care se petrec în Europa sau la scară mondială, ba din contră, prin planul de acţiune multidirecţional, PNL a adus şi va aduce în continuare o îmbunătăţire constantă în privinţa celor doi indicatori antemenţionaţi. Urmează un an dificil, dar cu PNL la guvernare, România are o garanţie suplimentară privind stabilitatea. |
|
|||
|
"Sistemul de educaţie trebuie încadrat cu risc de prăbuşire" Statul neglijent a mai ucis un elev, în timp ce alţii sunt pe lista de victime ale sistemului.
Un internat şcolar din judeţul Harghita s-a prăbuşit peste copii, în timp ce Ligia Deca îşi enumera meritele în Parlament, ca răspuns la moţiunea simplă pe care USR a depus-o împotriva ei. Realitatea a bătut orice discurs arogant al acestei ministre, care a venit la pupitru să demonstreze că este o eroină pentru Educaţie. Siguranţa elevilor este o ecuaţie necunoscută pentru Ligia Deca, o ecuaţie veşnic nerezolvată. Copiii plătesc cu viaţa incompetenţa unor politicieni plantaţi în funcţii cu alte misiuni. Un băiat de 17 ani, scos cu greu de sub dărâmăturile internatului, a murit. Încă un suflet pe lista neagră a acestui guvern de laşi şi incompetenţi. O tragedie naţională care ne aduce în minte aceeaşi întrebare: ce aţi făcut 34 de ani cu banii pentru şcoli şi copii? Căminul figura pe lista Ministerului Educaţiei de clădiri cu risc seismic, internatele şcolare funcţionează în subordinea Ministerului Educaţiei, însă ele continuă să ofere condiţii precare elevilor care abia prind un loc, pentru că niciodată nu sunt bani pentru învăţământ şi condiţii mai bune de studiu. În faţa întregului Parlament, Ligia Deca s-a apărat de moţiunea simplă, menţionând că avem de toate. De fapt, ar trebui să aibă pe conştiinţă nişte copii care nu ştiu dacă apucă ziua de mâine, acolo unde s-au dus să înveţe. Am depus împreună cu parlamentarii din grupul USR Pentru Educaţie un proiect de lege pentru creşterea siguranţei în şcoli, părinţii merită să afle, transparent, cât de sigure sunt locaţiile în care învaţă copiii, ce avize au şi am solicitat totodată ca fiecare unitate să aibă, la vedere, informaţii esenţiale care să poată ghida elevii şi profesorii, pentru a face faţă unor situaţii limită. Susţin deviza "Fără frică la şcoală" şi frica aceasta o să dispară când şcolile, universităţile, grădiniţele şi internatele vor fi locuri care nu pun în pericol sănătatea sau viaţa copiilor. Nicio demisie nu va şterge urma acestei nenorociri din Harghita. Moartea unui copil cazat într-un internat nesigur, vechi de 100 de ani şi neconsolidat este eşecul tuturor politicienilor care au refuzat sistematic să finanţeze sistemul de învăţământ, ba chiar au tăiat de la gura copiilor ca să-şi fortifice sinecurile. Continuă să o facă, fiindcă nu au nicio apăsare pentru familiile care fac eforturi să ţină în şcoli copiii, deşi, cu atâtea greutăţi şi lipsuri, este tot mai dificil. Sistemul de educaţie, în sine ar trebui încadrat cu risc de prăbuşire, pentru că a ajuns să îngroape totul, chiar şi vieţi omeneşti. |
|
|||
|
Domnul Florin-Alexandru Alexe: "Punem investiţiile în prim-plan! Dezvoltăm România!" Echipa liberală a avut câteva solicitări clare în privinţa bugetului pentru anul 2024. Am cerut ca bugetul de anul viitor să cuprindă sume mai mari pentru investiţii, principala preocupare a echipei liberale. De asemenea, am cerut creşterea veniturilor, fiind convinşi că sunt necesare creşterile pensiilor, a salariilor profesorilor şi a funcţionarilor, dar nu şi a demnitarilor. În plus, am punctat că anul viitor nu trebuie apară taxe noi. Solicitările echipei liberale au fost respectate. Ca atare, susţinem Legea pentru bugetul de stat pe anul 2024. Bugetul, aşa cum a solicitat Partidul Naţional Liberal să fie, este unul echilibrat. El se bazează atât pe investiţii, cât şi pe o creştere sustenabilă a unor venituri. Trebuie să asigurăm pensii echitabile pentru vârstnicii noştri şi salarii mai mari pentru profesori şi funcţionari. Datorită demersurilor făcute de PNL, bugetul pentru investiţii va creşte la 7,3% din PIB, iar cel al Educaţiei la 4,1% din PIB. În concordanţă cu Proiectul "România Educată", bugetul pentru Educaţie este unul record. El va permite susţinerea programelor şi investiţiilor din educaţie. Iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, "România Educată" este proiectul generaţiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Pentru echipa liberală, cheia dezvoltării României constă în susţinerea mediului de afaceri. Pentru a susţine activitatea antreprenorilor, ne-am asigurat că Guvernul nu va introduce noi taxe şi impozite şi va urmări reducerea deficitului bugetar. În urma solicitărilor PNL, deficitul urmează să scadă în 2024 sub 5% din PIB. În continuare, vom face toate demersurile necesare pentru a menţine ritmul crescut al investiţiilor. De asemenea, vom apăra nevoile mediului de afaceri şi vom solicita menţinerea stabilităţii fiscale. Printr-o strânsă colaborare cu mediul de afaceri, putem consolida economia. Împreună, dezvoltăm România! |
|
|||
|
"Acordăm bonificaţii fiscale pentru bun-platnici!" O propunere legislativă - pe care am iniţiat-o alături de colegi liberali din Cameră şi Senat - pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevede un ajutor pentru contribuabilii bun-platnici, a trecut săptămâna trecută, în unanimitate, de votul senatorilor şi va fi trimisă la Camera Deputaţilor pentru a se decide definitiv asupra ei. Este cunoscut faptul că, în trecut, Codul fiscal a prevăzut bonificaţii pentru contribuabilii persoane juridice, cuprinse între 5% şi 10%, acordate în principal pentru plata anticipată a obligaţiilor fiscale. De asemenea, s-a constatat că impactul bugetar al acestui tip de măsuri legislative a fost unul benefic, ajutând la consolidarea veniturilor fiscale pentru anii în care s-a aplicat. În concret, această iniţiativă legislativă îşi propune ca toţi contribuabilii bun-platnici, plătitori de impozit pe profit sau de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care în ultimul an au achitat impozitul datorat trimestrial sau au plătit anticipat până la termenele scadente şi care la data de 1 ianuarie 2024 nu înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, să beneficieze de o bonificaţie de 3% exclusiv pentru realizarea de investiţii prevăzute în Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin hotărâre de Guvern, respectiv: Grupa 1 - Construcţii; Grupa 2 - Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, precum şi pentru susţinerea învăţământului profesional-dual. Mai mult, această bonificaţie poate fi utilizată de către beneficiarul ei şi pentru cofinanţarea unor investiţii mai mari decât valoarea bonificaţiei, sub condiţia să facă parte din categoriile de investiţii prevăzute. De menţionat este şi faptul că bonificaţia expiră în anul acordării, dacă nu este folosită, şi trebuie returnată statului cu dobânzi şi penalităţi. Această iniţiativă vine şi în completarea unei alte propuneri legislative, prin care se acordă o bonificaţie, într-un procent decis de către consiliile locale, la plata impozitului pe terenuri şi clădiri, pentru donatorii de sânge. Ca deputat liberal, sunt de părere că fiscalitatea trebuie să fie cât mai puţin împovărătoare, cu scopul de a garanta o colectare cât mai bună la bugetul de stat şi de a asigura mai mulţi bani în buzunarul românilor, iar iniţiativele de mai sus îşi propun întocmai lucrul acesta. |
|
|||
|
"Predictibilitate şi noi oportunităţi pentru agricultorii români" Bugetul pentru Ministerul Agriculturii a primit aviz favorabil de la comisiile de specialitate din Parlamentul României. Am considerat oportun, având în vedere că judeţul Tulcea are o importantă pondere agricolă, să prezint câteva elemente de interes cu privire la modul în care va fi finanţată agricultura în anul 2024. Subliniez din start că agricultura românească va beneficia de o alocare de 2% din PIB, o alocare care va permite să susţinem în continuare producţia agricolă din România. Sunt alocări de 60 de miliarde de lei (credite bugetare + credite de angajament) care vor fi investite în dezvoltarea agriculturii şi satului românesc. Se va acorda o atenţie sporită cofinanţării proiectelor derulate din fonduri europene, astfel încât să fie atrase toate sumele disponibile nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune şi să fie investite în fermele şi unităţile de producţie româneşti. Peste 12 miliarde de lei revin proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă aferente Planului Naţional Strategic 2023-2027, în vederea lansării sesiunilor de depunere a proiectelor în cursul anului 2024 şi efectuării plăţilor, atât pentru campania finală 2023, cât şi pentru cea aferentă anului 2024. Vor fi acordate, în continuare, subvenţiile fermierilor şi sprijin financiar aferent schemelor de stat, astfel încât producătorii români să aibă fonduri pentru a continua să obţină alimente de calitate. Au fost prevăzute pentru această categorie peste 7 miliarde de lei. Va fi continuată implementarea următoarelor programe:
Ministerul Agriculturii va lansa în 2024 programe noi de susţinere financiară a producătorilor agricoli, prin acordarea unor ajutoare de stat, conform cadrului temporar Ucraina, a cărui aplicabilitate a fost prelungită până la data de 30 iunie 2024, cu un plafon financiar de 1,8 miliarde de euro:
Nu în ultimul rând, în bugetul anului 2024, au fost incluse şi sumele necesare pentru derularea a două programe extrem de importante pentru securitatea alimentară a României:
Mai mult, au fost prevăzute 3 miliarde de lei pentru continuarea investiţiilor în Reabilitarea Infrastructurii Principale de Irigaţii, asigurării apei gratuite până la staţiile de punere sub presiune şi pentru achitarea a 50% din costurile cu energia electrică utilizată de către OUAI. Bugetul agriculturii pe anul 2024 va permite dezvoltarea agriculturii în judeţul Tulcea şi va oferi agricultorilor români predictibilitate şi noi oportunităţi de finanţare! |
|
|||
|
"Visul european al Republicii Moldova începe să devină realitate" În contextul conflictului fierbinte de la graniţele Uniunii Europene, zilele trecute am fost martorii unei decizii politice de mare importanţă - Consiliul UE a decis să deschidă negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina. Aşadar, după un parcurs destul de scurt, început în luna martie 2022, dar plin de intense proceduri dure şi reforme ambiţioase pe care Republica Moldova şi le-a asumat, fraţii moldoveni sunt din ce în ce mai aproape de visul european şi din ce în ce mai departe de influenţa Rusiei. Experienţa dobândită de România în parcursul său de aderare la Uniunea Europeană a fost, este şi poate fi folosită de negociatorii moldoveni în acest proces de aderare la obiectivele şi principiile de bază ale acestei uniuni politice şi economice, care se "întemeiază pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă, justiţie, solidaritate şi egalitate între femei şi bărbaţi" - Tratatul privind Uniunea Europeană - versiunea consolidată. Felicităm echipa negociatorilor moldoveni pentru rezultatul istoric obţinut şi le dorim succes în dificilul parcurs pe care îl vor avea, în continuare, până la obţinerea statutului de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. În acest context subliniem aportul decisiv în adoptarea deciziei politice europene a statului român, prin reprezentantul său, Preşedintele României. |
|
|||
|
Doamna Georgeta-Carmen Holban: "Decizii pragmatice ale PSD, în scopul protejării şi creşterii veniturilor românilor" Una dintre ţintele semnificative ale guvernării PSD este protejarea veniturilor românilor şi creşterea puterii lor de cumpărare, îndeosebi a celor cu venituri reduse. Acest deziderat va fi continuat şi anul viitor, prin decizia fermă de majorarea a salariului minim, precum şi prin susţinerea masivă a investiţiilor în economie, inclusiv în mediul privat. Situaţia bugetară actuală permite Executivului condus de PSD creşterea salariului minim, fapt ce reprezintă o veste excelentă pentru cetăţeni. În prezent, sunt în plină desfăşurare discuţiile tehnico-organizatorice pe tema acestui subiect, astfel încât detaliile majorării să fie stabilite în mod pragmatic şi coerent, în urma dialogului decidenţilor guvernamentali cu patronatele şi sindicatele. Suplimentar, Executivul a dispus ca până la următoarea majorare a salariului minim să păstreze facilitatea sumei de 200 de lei, care este în prezent exceptată de la plata taxelor, astfel încât salariul net al angajaţilor să nu fie afectat. Prelungirea facilităţii deducerii sumei de 200 de lei până la 1 iulie 2024, când se majorează salariul minim, a fost decisă de premierul Marcel Ciolacu, ca măsură de prevenire a oricărei potenţiale diminuări a salariului minim, care ar fi putut surveni de la 1 ianuarie. În aceste circumstanţe, niciun român nu va pierde niciun leu din veniturile actuale. În acest an, cu PSD la guvernare, salariul minim brut a crescut cu 750 de lei, majorarea fiind cu 29,4% faţă de 2022, în două etape, de la 2.550 de lei la 3.000 de lei brut, în ianuarie, iar ulterior, din octombrie, la 3.300 de lei brut. Măririle salariului minim au adus beneficii în special mediului privat, în acest sector înregistrându-se cel mai important procent a angajaţilor remuneraţi cu salariul minim. Nu în ultimul rând, la nivelul global al economiei naţionale, ridicarea cuantumului salariului minim a avut drept consecinţă imediată creşteri consistente ale salariului mediu, survenind astfel o majorare anuală de 17%, în octombrie 2023 faţă de octombrie 2022, în termeni nominali, precum şi de 8,4%, în termeni reali. În concluzie, măsurile adoptate de PSD privind progresul salariului minim, cât şi a celui mediu, au avut ca rezultat direct creşterea efectivă a puterii de cumpărare a populaţiei, fiind atenuată astfel, în mod semnificativ, rata inflaţiei. |
|
|||
|
Am văzut foarte multe obiecţii din partea partidelor din opoziţie cu privire la Legea bugetului pentru anul 2024. Putem discuta despre foarte multe detalii, dar per ansamblu, bugetul pentru anul viitor este mai bun decât toate bugetele făcute de cei care au fost la putere şi acum sunt în opoziţie. În primul rând, anul viitor vom avea cel mai mare buget pentru investiţii, ca valoare nominală. Suntem în al doilea an când Guvernul României alocă 7% din PIB. Iar dacă vă uitaţi şi veţi face o comparaţie cu deficitul din acest an, veţi vedea că acesta a fost puţin mai mic decât valoarea totală a investiţiilor. Aceasta înseamnă că România nu se mai împrumută pentru a consuma, pentru a plăti pensii şi salarii, ci pentru investiţii şi pentru dezvoltare. De asemenea, veţi constata că aceste investiţii încep să genereze creştere economică şi România începe să treacă de la o economie bazată pe consum, la una bazată pe investiţii şi pe producţie. De aceea, continuarea investiţiilor în anul 2024 este esenţială pentru consolidarea acestei direcţii de dezvoltare economică. Remarc aici creşterea semnificativă a bugetului alocat Ministerului Transporturilor, cu 27% mai mult faţă de anul trecut. Vă mai amintiţi perioada anterioară, în care la Transporturi se alocau mulţi bani la început de an, după care, la rectificare, o bună parte se redistribuia la alte ministere, pentru că nu se puteau cheltui, întrucât proiectele de infrastructură se derulau foarte greu? Ei bine, această situaţie s-a schimbat fundamental. În 2023, după foarte multă vreme, Ministerul Transporturilor a solicitat bani în plus, pe lângă reorientarea unor fonduri europene către Transporturi de la ministerele care nu le puteau cheltui. Aş spune, fără să greşesc, că actualul ministru al transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, îşi va depăşi toţi predecesorii săi în privinţa numărului de kilometri de drumuri de mare viteză daţi în folosinţă. Anul viitor va ajunge la un total de 250 de kilometri, aproape dublu faţă de următorul clasat. În plus, Transporturile au ajuns la 100% contractare pe proiectele de modernizare a căii ferate, cu finanţare din PNRR. Iar cel mai important este că o bună parte din aceste investiţii sunt alocate pentru dezvoltarea infrastructurii din Moldova, ceea ce va contribui la dezvoltarea acestei regiuni. Al doilea motiv pentru care afirm că acest buget este mai bun decât toate bugetele făcute de partidele care au fost la putere şi acum sunt în opoziţie este că a prevăzut fondurile necesare pentru cea mai amplă reformă a sistemului de pensii. Pe lângă indexarea care va avea loc la 1 ianuarie, cu 13,8%, în buget sunt prevăzuţi banii pentru recalcularea pensiilor, care presupune ridicarea pensiilor dezavantajate le nivelul celor echivalente ca număr de ani de muncă şi de contribuţii plătite la bugetul de pensii. Această reformă a fost amânată ani la rând, iar inechităţile dintre pensionari s-au perpetuat nepermis de mult. Este o reuşită foarte importantă a Partidului Social Democrat. După cum ştiţi, PSD a mai încercat să realizeze această reformă, prin adoptarea Legii nr. 127, însă, după schimbarea puterii, Guvernul Orban a blocat derularea calendarului prevăzut în lege, astfel încât să poată dispune de fonduri pentru a-şi plăti clientela, vă reamintesc eliminarea taxei pe cifra de afaceri a companiilor din energie, liberalizarea pieţei de energie care a dus la un haos total al facturilor, apoi scutirea administratorilor privaţi de creşterea capitalului social sau rambursarea în grabă a unei datorii către compania unor colegi de partid, înainte de pronunţarea Curţii Europene de Justiţie. Pentru toate aceste cadouri era nevoie de bani, iar pentru a avea aceşti bani, a fost oprită recalcularea pensiilor. Din fericire, prin revenirea PSD la guvernare, această reformă a fost reluată, iar anul viitor vom avea fondurile necesare pentru finalizarea ei. Acesta este unul dintre motivele cele mai puternice de a vota Legea bugetului. Al treilea motiv pentru care susţin că acest buget este mai bun decât cel făcut de cei care acum îl critică este că s-a alocat cea mai mare sumă pentru educaţie. Avem, aşadar, o finanţare care ar trebui să ducă la o creştere a calităţii actului de învăţământ. Şi cred că, acum, după ce Guvernul a pus banii pe masa educaţiei, ar trebui să vorbim serios şi despre criterii de performanţă în rândul cadrelor didactice. Alocăm mai mult, dar vrem să vedem şi din partea dascălilor mai mult interes pentru creşterea calităţii şi pentru îmbunătăţirea rezultatelor. Nu este corect ca un profesor care nu-şi dă interesul şi are rezultate slabe să fie plătit la fel de bine ca un profesor care îşi face meseria cu mult drag şi care oferă o perspectivă mult mai bună elevilor săi. Pe drept cuvânt s-a spus că banii alocaţi educaţiei nu sunt o cheltuială, ci o investiţie. Aşa este! Guvernul investeşte cei mai mult bani în educaţie în anul următor! Este timpul ca şi cadrele didactice să demonstreze, prin rezultate, că merită pe deplin aceşti bani. Iată, deci, cele trei motive pentru care voi vota acest buget: investiţiile, reforma pensiilor şi educaţia. Şi vă îndemn şi pe dumneavoastră să votaţi acest buget, care, dincolo de disputele politice, este un buget bun pentru România! |
|
|||
|
"Echitate şi pensii decente pentru părinţii şi bunicii noştri!" Partidul Naţional Liberal a reuşit să aducă o majorare a punctului de pensie de peste 60%, de la 1.265 lei în anul 2020, la 2.032 lei de la 1 ianuarie 2024. Partidul Naţional Liberal a susţinut permanent necesitatea înfăptuirii unei reforme structurale a sistemului public de pensii, astfel încât niciun pensionar să nu mai fie nedreptăţit. Parlamentarii Partidului Naţional Liberal au votat în unanimitate noua Lege a pensiilor, lege care va elimina toate inechităţile şi va aduce majorări consistente pentru cei care au muncit o viaţă întreagă. Astfel, după recalcularea drepturilor, şi după ce vor fi recunoscute pentru prima dată şi alte drepturi salariale, până acum neluate în calculul pensiei, precum acordul global, primele sau premiile, munca suplimentară, al 13-lea salariu, cei mai mulţi seniori vor avea pensii majorate substanţial. Zilele acestea, dezbatem în Parlament bugetul pentru anul 2024 şi trebuie să vă spun că Partidul Naţional Liberal a reuşit să identifice resursele financiare şi să prevadă în buget sumele necesare pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie cu 13,8% şi pentru majorările care se vor opera după finalizarea procesului de recalculare. Nu poţi să promiţi oamenilor şi să nu ai banii necesari! De asemenea, trebuie să amintesc şi faptul că, Partidul Naţional Liberal a demarat în anul 2021 un amplu proces de digitizare a tuturor dosarelor de pensii, astfel încât procesul de recalculare să fie mai uşor, fără erori, iar toate stagiile de contributivitate să fie corect reflectate. Aşadar, anul 2024 va fi anul în care sistemul public de pensii din România va face dreptate pentru fiecare pensionar în parte. Nu trebuie să uităm faptul că, dacă de la 1 ianuarie PNL a asigurat resurse pentru a majora pensiile şi salariile din sectorul public, acest lucru este posibil pentru că Partidul Naţional Liberal a pus în aplicare un program de guvernare bazat pe investiţii publice record, pe utilizarea fondurilor europene şi pe susţinerea mediului de afaceri românesc. Aceasta este reţeta liberală de succes! Pentru a susţine în viitor atât pensii decente pentru părinţii noştri, cât şi salarii stimulative în sectorul public, trebuie să continuăm să promovăm investiţiile, să ajutăm mediul privat să se dezvolte, să menţinem o politică fiscală predictibilă şi să utilizăm integral toate fondurile pe care ni le pune la dispoziţie Uniunea Europeană. |
|
|||
|
"ASF - «Autoritatea de Supraveghere a Falimentelor»" Falimentul Societăţii de asigurare Euroins, declarat la începutul acestui an, demonstrează încă o dată incompetenţa celor care au în atribuţii supravegherea activităţilor de pe piaţa asigurărilor, în speţă, Autoritatea de Supraveghere Financiară. Faptul că reprezentanţii acestei instituţii nu îşi fac datoria conferită de lege este şi mai evident, dacă luăm în considerare şi prăbuşirea City Insurance din 2022. Practic, în doi ani consecutivi, 2022 şi 2023, în România s-au înregistrat două falimente răsunătoare care au provocat serioase turbulenţe pe piaţa asigurărilor, culminând cu creşterea preţurilor poliţelor de asigurare. Românii trebuie să ştie că aceste falimente se decontează din banii lor. Fondul de Garantare a Asiguraţilor, adică acel fond prin care se despăgubesc persoanele prejudiciate de colapsul unei societăţi de asigurare, se alimentează prin contribuţia firmelor de asigurare, contribuţie care se acumulează prin plata poliţelor de asigurare de către noi toţi. Ce s-a întâmplat în urma falimentului City Insurance? Au crescut preţul poliţelor de asigurare, pentru că FGA trebuia să plătească despăgubiri şi nu avea bani suficienţi. În februarie 2022, contribuţia companiilor de asigurări a crescut de la 1% la 2,5%, iar din 2023 de la 2,5% la 4%, aceasta pentru a putea acoperi daunele provocate doar de City Insurance, pentru care s-au făcut plăţi în 2022 şi 2023. Desigur că pentru plăţile ce se vor face în urma falimentului Euroins ne aşteptăm ca de la anul preţurile poliţelor de asigurare să explodeze din nou, mai ales dacă avem în vedere că la momentul dispunerii intrării în faliment de către instanţa judecătorească firma avea peste 2,8 milioane de clienţi, aproape toţi de RCA. Cu toate că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a pus la dispoziţie proceduri de recuperare a banilor de către deţinătorii de poliţe Euroins, aceştia sunt totuşi prejudiciaţi de două ori. De exemplu, o problemă pe care o întâmpină conducătorii auto care încheie contract pentru o altă poliţă RCA este că nu mai beneficiază de bonificaţia corespunzătoare primită pentru disciplina în trafic. Iată un aspect pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară nu l-a reglementat şi pentru care românii plătesc din propriile buzunare. Ca să avem o imagine a dezastrului pe care această autoritate de stat l-a "supravegheat" de-a lungul timpului, amintim aici falimentele din ultimii ani: Astra Asigurări, Carpatica ASIG, City Insurance şi Euroins, pentru care FGA încă mai face plăţi. Costul falimentului Astra Asigurări se ridică la peste 550 de milioane de lei, cel al Carpatica ASIG la 500 de milioane plătite, cel al City Insurance va depăşi Astra şi Carpatica la un loc, iar cel al Euroins, potrivit estimărilor, va ajunge la un miliard de euro. Concluzia nu poate fi decât una singura - ASF este o instituţie inutilă, care, în ultimii ani, nu a fost capabilă să prevină colapsul firmelor de asigurări. Rând pe rând, companii care erau lider de piaţă la un moment dat s-au prăbuşit sub "atenta supraveghere" a unor funcţionari plătiţi bine din banii românilor! |
|
|||
|
"România se dezvoltă: Bugetul pentru anul 2024 - Progres şi stabilitate" În contextul unor provocări economice şi sociale fără precedent, Bugetul de Stat pentru anul 2024, elaborat sub guvernarea eficientă şi responsabilă a premierului Marcel Ciolacu şi a Partidului Social Democrat, marchează un punct de cotitură în politica economică şi socială a României. Importanţa acestuia rezidă şi în claritatea şi transparenţa procesului său de elaborare şi în dialogul social constructiv purtat cu toţi actorii implicaţi. Acest buget, cel mai ambiţios şi strategic structurat de la aderarea României la Uniunea Europeană, reflectă nu doar viziunea noastră pentru un viitor durabil, dar şi angajamentul ferm al PSD de a răspunde nevoilor cetăţenilor şi de a pune bazele unui stat modern şi incluziv. Bugetul de Stat pentru 2024, elaborat sub guvernarea PSD, reprezintă un echilibru între responsabilitate fiscală şi investiţii strategice în domenii cheie. 1. Investiţii fără precedent în infrastructura de transport - anul 2024 marchează un moment decisiv, cu un buget record pentru investiţii - 30 de miliarde de lei, cu 27% mai mult decât în anul precedent. Aceasta nu este doar o creştere numerică, ci şi o schimbare de paradigmă - trecerea de la un buget axat pe consum, la unul centrat pe dezvoltare. Investiţiile semnificative în infrastructura de transport, cu un buget de 20,4 miliarde de lei din fonduri europene, vor revoluţiona accesibilitatea şi conectivitatea la nivel naţional şi regional, stimulând astfel creşterea economică şi îmbunătăţind calitatea vieţii cetăţenilor. Aceste investiţii nu doar că vor moderniza infrastructura critică, dar vor crea şi locuri de muncă, vor stimula comerţul intern şi internaţional şi vor facilita mobilitatea forţei de muncă. Ele reprezintă, de asemenea, un angajament clar al Guvernului PSD faţă de o Românie conectată şi integrată în fluxurile economice europene şi globale. 2. Reforma pensiilor. Alocarea bugetară specifică pentru reforma pensiilor este o promisiune îndeplinită de PSD, o mărturie a determinării noastre de a aduce echitate şi justiţie pentru milioane de pensionari. Reforma pensiilor, un obiectiv major al partidului, va corecta inechităţile istorice şi va asigura un nivel de trai decent pentru vârstnici. Aceasta nu este doar o chestiune de dreptate socială, ci şi o recunoaştere a contribuţiei pe care aceşti cetăţeni au adus-o societăţii de-a lungul vieţii. Alocarea bugetară pentru recalcularea pensiilor simbolizează angajamentul PSD de a proteja şi respecta drepturile pensionarilor, punând capăt deciziilor arbitrare şi injuste care au predominat în guvernările anterioare. Această reformă, blocată în trecut de Guvernele de dreapta, demonstrează că, prin decizii politice responsabile, se pot găsi resursele necesare pentru a asigura bunăstarea celor mai vulnerabili membri ai societăţii. 3. Educaţie - Investiţia în viitor: Bugetul alocat educaţiei în 2024 este cel mai mare din istoria României, o investiţie strategică în viitorul naţiunii. Prin acest buget, guvernul PSD îşi exprimă voinţa politică de a asigura o finanţare adecvată sistemului de învăţământ, punând bazele pentru o societate bazată pe cunoaştere, inovare şi competitivitate. Această investiţie în educaţie va facilita modernizarea infrastructurii şcolare, îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare şi creşterea calităţii procesului educaţional. Este, de asemenea, un semnal clar că PSD îşi asumă responsabilitatea de a construi un sistem educaţional care să răspundă nevoilor secolului XXI, pregătind generaţiile viitoare pentru provocările şi oportunităţile unei lumi în continuă schimbare. Alte elemente relevante ale bugetului pentru 2024:
În concluzie, Bugetul de Stat pentru 2024, elaborat sub guvernarea PSD, reprezintă un echilibru între responsabilitate fiscală şi investiţii strategice în domenii cheie. Acest buget nu este doar un document financiar, ci un plan de acţiune pentru o Românie mai bună - o Românie care investeşte în oamenii săi, care protejează drepturile şi bunăstarea cetăţenilor săi şi care îşi asumă un rol activ în construirea unui viitor mai prosper şi mai echitabil pentru toţi. |
|
|||
|
"Republica Moldova a intrat în linie dreaptă pentru aderarea la Uniunea Europeană" După mulţi ani de aşteptare, săptămâna trecută a fost marcată de o veste excelentă pentru fraţii noştri de peste Prut şi pentru proiectul european în ansamblu. Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova, alături de ea fiind şi Ucraina, iar Georgiei i s-a acordat statutul de ţară candidată. În plus, Uniunea Europeană va deschide negocierile cu Bosnia şi Herţegovina, odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare. Pentru Republica Moldova, vestea debutului negocierilor de aderare este una dintre cele mai importante realizări ale statului moldovean de la independenţă încoace. Această decizie arată că s-au făcut progrese substanţiale, reforme majore, iar politica generală este una indisolubil şi permanent legată de valorile europene. Partea grea de abia acum începe, multe mai sunt de făcut, însă un lucru este cert: Republica Moldova va deveni, mai devreme sau mai târziu, membră cu drepturi depline în marea familie a statelor europene. Statul român are datoria morală şi istorică de a asista, cu tot ceea ce poate, statul moldovean în demersul său de a se ralia rigorilor privind aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, România trebuie să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a uşura cât de mult posibil drumul Republicii Moldova către atingerea obiectivului final. Dacă părerile privind cauzele politicii externe agresive ruseşti sunt împărţite, un lucru se poate spune cu certitudine: Federaţia Rusă nu acceptă în proximitatea sa state democratice, care se organizează şi administrează conform unor valori umane universale. Nu frica de NATO, americani sau alte ameninţări fizice inventate îi determină pe ruşi să acţioneze împotriva noastră şi a aliaţilor noştri, ci frica de libertate şi democraţie, teama că propriul popor poate vedea şi chiar simţi că se poate şi altfel, mult mai bine. De aceea, noua fază în care au intrat Republica Moldova, Ucraina şi Georgia trebuie să ne crească vigilenţa, pentru că forţe ale răului vor face tot ceea ce le stă în putinţă pentru a vedea proiectul democratic european eşuând. Pot spune, cu mare certitudine, că inamicii libertăţii şi ai democraţiei nu vor reuşi! |
|
|||
|
"34 de ani de democraţie, 34 de ani de libertate a presei, întăriţi şi de Uniunea Europeană" Prin această declaraţie politică doresc să aduc un omagiu tuturor eroilor care şi-au dat viaţa, în Decembrie 1989, pentru eliberarea României de sub regimul opresiv comunist. Graţie acestora, ţara noastră s-a repoziţionat pe plan extern şi are perspective din ce în ce mai promiţătoare în cadrul UE, precum şi al NATO. Fără sacrificiile supreme, conjugate ale celor mai neînfricaţi dintre noi, nu ne-am fi bucurat astăzi de toate libertăţile şi drepturile care deja s-au transformat într-un adevărat modus vivendi. Poate pentru generaţiile născute după 1990, la începuturile democratizării statului român, acest eveniment deosebit de important în istoria modernă a României atârnă mai uşor, pentru că ei nu au trăit acele timpuri restrictive în baza cărora să poată face, astăzi, comparaţii şi analize ample şi pertinente. Tocmai pentru cei care au lăsat să se aşeze praful peste aceste amintiri covârşitor de dureroase, cât şi pentru generaţia tânără, ţin să subliniez că libertatea de expresie şi presa liberă au apărut odată cu Revoluţia din 1989. Şi au evoluat în paralel, poticnindu-se, este foarte adevărat, de multe ori fie în necunoscut sau nou, ori în stângăcii legislative şi procedurale, fie în interesele mai puţin corecte, rezultate din unele circumstanţe conjuncturale. În ciuda tuturor acestor impedimente, şi democraţia şi libera exprimare, în special cea a presei, şi-au continuat traiectul mai puternice şi mai hotărâte spre şi mai bine. În sprijinul democratizării şi protejării şi mai nuanţate ale mass-media a venit şi Uniunea Europeană. Parlamentul European, cele 27 de state membre ale blocului comunitar şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns, în sfârşit, la un acord asupra unei legislaţii menite să protejeze pluralismul şi independenţa media. Această convenţie este într-adevăr un alt moment istoric memorabil care merită să fie salutat şi aplaudat şi în parlamentele tuturor ţărilor comunitare. Actul european pentru libertatea presei este noua legislaţie care garantează lipsa oricăror constrângeri pentru media, independenţa media şi protecţia jurnaliştilor. Este prima legislaţie exhaustivă de acest tip care conţine prevederi care exclud ingerinţele editoriale şi impun transparenţa asupra acţionariatelor trusturilor de presă. Trebuie să subliniez, în acest context, că Legea europeană privind libertatea mass-mediei nu va reglementa acest domeniu, ci va gestiona spaţiul de desfăşurare a activităţilor media. Concret, va fi stabilit un cadru comun pentru serviciile mass-media pe piaţa internă a Uniunii Europene şi vor fi introduse măsuri menite să protejeze jurnaliştii şi furnizorii de servicii de acest tip de imixtiunea politică. În plus, prin intermediul noilor exigenţe normative, vor fi facilitate activităţile desfăşurate de presă şi dincolo de frontierele interne ale UE. Cât priveşte supravegherea, realizată prin utilizarea programelor spion în aparatele utilizate de jurnalişti, aceasta nu va mai fi posibilă decât dacă este autorizată de "o decizie judiciară" şi în cazurile de "infracţiuni grave". Aşadar, noua legislaţie europeană va deveni acel aliat de încredere al tuturor jurnaliştilor europeni, graţie căruia îşi vor putea desfăşura activitatea în era digitală, fără constrângeri, fără presiuni şi fără teama de a mai fi spionaţi, apoi condamnaţi pentru unele consecinţe. În concluzie, vă vorbesc despre o mare victorie pentru tot ceea ce însumează amplul registru al liberei exprimări, cât şi despre recunoaşterea muncii unor oameni care apără democraţia cu preţul libertăţii lor sau, uneori, chiar cu cel al vieţii. Să nu uităm că se spune, pe bună dreptate, că jurnalistul este un istoric al clipei prezente, motiv pentru care nu trebuie să-l transformăm şi într-un erou al momentului nici măcar în teatrele de război. Şi asta mai ales că libertatea şi pluralismul mass-mediei sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi în Convenţia europeană a drepturilor omului. Acest acord politic, la care s-a ajuns acum şi despre care vă vorbesc în termeni apreciativi, face obiectul aprobării formale de către Parlamentul European şi Consiliu. Odată adoptat în mod oficial şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, va deveni obligatoriu în toate elementele sale şi direct aplicabil în toate statele membre în termen de 15 luni. Preşedinţia Consiliului are, începând de acum, mandatul necesar ca să deruleze negocierile cu Parlamentul European de îndată ce acesta îşi va fi stabilit poziţia cu privire la Legea europeană privind libertatea mass-mediei. Obiectivul comun al Comisiei, al Consiliului şi al Parlamentului este să încheie negocierile referitoare la această lege înainte de viitoarele alegeri pentru Parlamentul European. Cu alte cuvinte, perspectivele privind libera exprimare se conturează şi mai mult în orizontul Uniunii Europene. Şi marchează, totodată, în mod fortuit, unul dintre idealurile fundamentale ale Revoluţiei române din sângerosul Decembrie 1989 - exprimarea neîngrădită. Într-adevăr, este doar o coincidenţă, însă este una dintre cele mai fericite de acest tip, constituindu-se peste decenii drept un elogiu indirect şi adus în plus partizanilor acestei cauze supreme. Eternă glorie eroilor naţionali şi recunoştinţa noastră infinită! |
|
|||
|
"Reducerea discrepanţelor regionale privind resursele umane şi infrastructura din sistemul sanitar, probleme esenţiale pentru creşterea eficienţei şi a calităţii serviciilor medicale" Recomandările auditului Curţii de Conturi privind managementul resurselor umane şi dezvoltarea infrastructurii unităţilor sanitare spitaliceşti pentru perioada 2014-2021, subliniază ca "ţara noastră trebuie să identifice cele mai oportune şi facile măsuri şi politici publice care să ne permită să reducem discrepanţa regionala privind numărul de medici raportat la populaţie şi la nevoile de sănătate..." Un alt aspect foarte important care trebuie implementat cât mai curând şi în ţara noastră este legat de necesitatea elaborării şi adoptării unor politici de flexibilizare a personalului şi de stimulare a performanţei prin introducerea unor criterii de performanţă, în urma unei evaluări corecte a spitalelor din sistemul public naţional. Obiectivul evaluării Curţii de Conturi a fost de a identifica modul în care au fost utilizate resursele medicale din unităţile sanitare cu paturi din punct de vedere al economicităţii şi eficientei. Astfel, au fost evaluate peste 300 de unităţi sanitare spitaliceşti dintre care 279 de unităţi din subordinea autorităţilor publice locale, 31 din subordinea altor ministere şi o acţiune de audit al performanţei asupra Ministerului Sănătăţii. Raportul de evaluare reprezintă practic un "duş rece" asupra situaţiei în care se regăseşte sistemul sanitar în acest moment, evidenţiind problemele cu care se confruntă, precum desfăşurarea activităţilor medicale în clădiri improprii, învechite, cu risc seismic, spaţiile fiind improprii organizării activităţii medicale, investiţii insuficiente, o infrastructură subdezvoltată şi o discrepanţă considerabilă între cheltuielile de personal şi cele de capital. Recomandările înaintate de reprezentanţii Curţii de Conturi în domeniul politicilor de sănătate fac referire la dezvoltarea unui plan anual de recrutare a personalului, elaborarea de politici de personal eficiente şi durabile inclusiv de atragere şi retenţie a personalului medical în domeniile deficitare, aşa cum am punctat cu fiecare ocazie în ultimii trei ani. Pe lista de recomandări se mai află realizarea de politici de flexibilizare a personalului şi de stimulare a performanţei prin introducerea unor criterii de performanţă, care au la bază indicatorii de performanţă privind activitatea personalului medical, actualizarea sistemului de decontare a serviciilor medicale la un nivel care să fie în concordanţă cu nivelul real al costurilor de spitalizare. În domeniul managementului infrastructurii, autoritatea de audit a recomandat efectuarea unei analize pentru identificarea unor soluţii aplicabile clădirilor cu vechime mare, precum reabilitarea, modernizarea sau consolidarea acestora, acolo unde situaţia o permite, precum şi definirea unor standarde comune pe care trebuie să le îndeplinească clădirile spitalelor şi instituirea de măsuri de control şi prevenţie împotriva producerii unor situaţii excepţionale, aşa cum am întâmpinat recent în perioada pandemiei. Pentru o înţelegere cât mai corectă a acestor recomandări, trebuie să vă aduc la cunoştinţă faptul că, astăzi, 68 de spitale îşi desfăşoară activitatea în clădiri construite înainte de anul 1.900. O altă lacună este reprezentată de faptul că tarifele decontate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu au fost actualizate cu majorarea cheltuielilor cu personalul şi cu preţul bunurilor şi serviciilor, motiv pentru care resursele financiare nu au mai permis investiţiile în dezvoltarea infrastructurii spitaliceşti. Un ultim aspect asupra căruia doresc să atrag atenţia este faptul că, la nivelul Ministerului Sănătăţii, nu există o bază integrată care să cuprindă date despre reţeaua spitalelor care funcţionează în subordinea altor ministere şi nici despre medicii cu competenţe limitate, fapt ce nu permite realizarea unor analize corelate asupra întregului sistem sanitar. |
|
|||
|
"Siguranţă şi prevenţie" Declaraţia mea politică se referă la proiectul de lege care aduce măsuri stricte împotriva consumului de alcool şi droguri la volan, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului. Proiectul de lege are ca scop principal asigurarea siguranţei pe drumurile publice. Se doreşte şi prevenirea accidentelor grave cauzate de şoferi aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive sau a alcoolului. Iniţiativa legislativă modifică şi completează actele normative din domeniul prevenirii şi combaterii traficului si consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, iar Camera Deputaţilor este decizională pe acest proiect. Acestea sunt câteva dintre schimbările majore:
Sunt măsuri necesare pentru siguranţa cetăţenilor, în care Partidul Social Democrat crede şi are convingerea că va stopa acest fenomen. |
|
|||
|
"Familia este unitatea de bază a societăţii" Într-o epocă în care valorile tradiţionale ale familiei sunt puse la îndoială şi subminate de influenţe negative, este imperativ să recunoaştem şi să apărăm familia tradiţională ca temelie solidă a societăţii româneşti! Tinerii din ziua de azi sunt expuşi constant unei propagande care minimalizează importanţa căsătoriei şi a vieţii de familie. În loc să promovăm responsabilitatea, se glorifică individualismul excesiv şi relaţiile fără obligaţii. Este timpul să recunoaştem că familia tradiţională este coloana vertebrală a societăţii noastre şi să acţionăm în consecinţă. De ce tinerii evită căsătoria? O serie de motive adesea invocate de tineri pentru a evita căsătoria includ ideea că este doar o formalitate, că relaţiile fără obligaţii sunt mai atrăgătoare sau că cariera este prioritatea lor principală. Aceste concepţii distorsionate reflectă influenţa unei societăţi care încurajează individualismul excesiv şi ignoră valorile fundamentale. Este clar că lumea de azi, în loc să stea alături şi să încurajeze valorile familiei tradiţionale, a devenit un complice la prăbuşirea acestora. Propaganda mediatică şi focalizarea excesivă asupra aspectelor materiale ale vieţii au transformat familia într-un obstacol perceput pentru succesul individual. Statul are o responsabilitate crucială în această ecuaţie. Demografia noastră în declin arată un semnal de alarmă şi necesită intervenţii imediate. În acest context, îmi pun întrebarea: Cine trebuie învinovăţit pentru această schimbare de paradigmă? Statul, care ar trebui să protejeze şi să promoveze valorile fundamentale ale societăţii, este acum principalul vinovat. Este timpul să acţionăm ferm şi să respingem atacurile asupra familiei tradiţionale. Programelor de sprijin pentru familie trebuie să le acordăm prioritate. Educaţia tinerilor trebuie să includă conştientizarea rolurilor esenţiale ale bărbaţilor şi femeilor într-o familie şi importanţa acesteia pentru stabilitatea societăţii. Aşadar, îmi exprim ferm sprijinul pentru familia tradiţională. Este momentul să ne asumăm responsabilitatea faţă de viitorul nostru, să promovăm valorile care au susţinut societatea noastră de-a lungul timpului şi să respingem influenţele care ameninţă să submineze aceste valori. Familia tradiţională nu este doar un simbol, ci fundamentul pe care se clădeşte un viitor stabil şi prosper. Prin revenirea la aceste valori autentice, vom asigura un viitor durabil şi prosper pentru generaţiile ce vor urma. |
|
|||
|
"Eroii Revoluţiei merită monumente pe măsura sacrificiului lor!" 22 Decembrie 1989 este o dată pe care nici generaţia noastră, nici generaţiile viitoare nu trebuie să o uite. Este ziua în care românii şi-au recâştigat libertatea, cu preţul a sute de vieţi. Acest "tribut" a fost plătit de multe oraşe, începând cu Timişoara şi continuând cu Bucureşti, Braşov sau Sibiu. De altfel, doar la Braşov au fost ucise aproape 70 de persoane. Peste câteva zile îi vom omagia pe eroii Revoluţiei în mai toate localităţile din ţară. Vor fi momente în care avem obligaţia să renunţăm la gândurile negre şi la vorbele grele. Vor fi momente în care va trebui să ne răspundem la întrebări precum: "A meritat sacrificiul?", "Este România cea pentru care au murit românii în anul 1989?", "Ce mai avem de făcut?". Astfel de manifestări vor fi şi la Braşov şi sper ca la Cimitirul Eroilor să fim prezenţi toţi parlamentarii de Braşov, indiferent de partidele din care facem parte. Dar, în acelaşi timp, sper ca, după mai bine de 30 de ani de aşteptare, eroii Revoluţiei din Braşov să aibă monumentul pe care îl merită. Este o dorinţă veche a urmaşilor Revoluţiei, însă, până acum, a fost ignorată sau trecută în plan secund. De mai bine de trei ani, autorităţile locale din Braşov promit că va fi construit un monument, că Parcul Eroilor, unde sunt înmormântaţi braşovenii care şi-au pierdut viaţa în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, va fi reabilitat. Dar nu s-a întâmplat nimic. Au fost prezentate doar explicaţii - că este nevoie de un studiu, de un concurs de soluţii şi de alte studii şi documente şi nu s-a ajuns nici măcar la prezentarea unui concept. În aceste condiţii, fac apel către colegii mei parlamentari din Braşov, să aibă discuţii cu reprezentanţii Primăriei Braşov, pentru ca acest proiect să fie realizat. De asemenea, fac acelaşi apel şi pentru construirea unui monument în memoria lui Cornel Liviu Babeş, artistul braşovean care în 3 martie 1989 şi-a dat foc pe Pârtia Bradul din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de opresiunile regimului comunist. Din păcate, gestul lui este omagiat şi acum, după mai bine de 30 de ani, la o cruce de metal ascunsă în pădure. Nu în ultimul rând, le suntem datori şi braşovenilor care au participat la revolta din 15 noiembrie 1987, care, la fel, aşteaptă un monument. Eu au acum o troiţă modestă în faţa Spitalului Judeţean Braşov, acolo unde, în 1987 ei s-au oprit, s-au rugat şi au cântat "Deşteaptă-te române!" Cred că astfel de investiţii sunt absolut necesare, pentru că un monument este cea mai simplă modalitate prin care ne putem arăta recunoştinţa pentru eroii noştri şi le păstrăm vie memoria. |
|
|||
|
Decembrie este luna în care, în Timişoara, dar şi în întreaga Românie, emoţiile retrăirii evenimentelor din 1989 ne cuprind pe toţi, de la cei care am pierdut oameni dragi la cei care chiar dacă nu existam încă în acele timpuri, îi comemorăm pe eroii libertăţii noastre. Sunt 34 de ani de când românilor le-a ajuns abuzul continuu exercitat de un regim care le-a îngrădit total libertatea şi i-a ţinut flămânzi în frig şi întuneric. Poate că astăzi nu se trăieşte idilic în România, poate că sistemul parlamentar are o mulţime de deficienţe, însă aş vrea să le enumăr celor care au uitat sau celor mai tineri, câteva drepturi care le erau întru totul interzise părinţilor şi bunicilor noştri:
Orice formă de opoziţie a fost suprimată, iar industrializarea forţată şi de calitate scăzută s-a realizat prin muncă silnică. Cultele şi bisericile au fost atacate cu înverşunare şi minorităţile naţionale au fost supuse în mod brutal unei tentative de asimilare. Am enumerat, stimaţi colegi, doar o parte dintre abuzurile săvârşite de un regim căruia i s-a pus punct începând cu 15 decembrie 1989, în Timişoara, când solidaritatea faţă de pastorul reformat László Tőkés a adus laolaltă locuitori ai Timişoarei, români şi alte etnii, să protesteze paşnic împotriva opresiunii. Timişoara îşi poartă doliul, în preajma Crăciunului, pentru tinerii nevinovaţi, sacrificaţi pe altarul democraţiei, pe care noi, astăzi, trebuie să o preţuim şi să o protejăm. Pentru toate drepturile de care astăzi ne bucurăm, eroii noştri au renunţat la viaţă privind către viitor, către generaţiile ce vor urma şi care vor putea să trăiască în libertatea la care ei doar au visat. Curentul extremist şi-a făcut mereu loc în momente de criză, iar astăzi, Europa întâmpină situaţii mai delicate, din cauza disensiunilor cu Rusia şi a războiului din Ucraina, care oferă un teren fertil dezvoltării acestui curent, însă istoria ne-a arătat că extremismul înseamnă abuz, sărăcire a populaţiei şi involuţie. În toate momentele delicate de-a lungul istoriei, regimurile extremiste au reuşit să acapareze populaţia, iar opresiunea nu a adus decât războaie, imense pierderi de vieţi omeneşti şi crize profunde. Trebuie să apărăm idealul pentru care 1.100 de părinţi, fii şi fiice au fost ucişi mişeleşte şi care nici astăzi nu şi-au găsit dreptatea, pentru ca noi să moştenim o ţară liberă, cu valori proeuropene. |
|
|||
|
"România, ţara experimentelor" Aş dori să atrag atenţia asupra celor mai recente angajamente luate de către actuala putere a României, angajamente totalmente fantasmagorice, falimentare şi de-a dreptul sinucigaşe pentru această ţară. Guvernul nu este în stare să facă bugetul pentru anul viitor şi nu a fost în stare să facă recensământul populaţiei, dar tot el ne bagă, în dulcele stil antidemocratic, într-o strategie despre care cetăţenii României nu ştiu mai nimic. Este vorba despre misterioasa Hotărâre nr. 1215/2023 privind aprobarea Strategiei pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră - România Neutră în 2050, care, ATENŢIE, ne va costa 1.900 de miliarde de euro - mai bine de 6 PIB-uri. Citez din mai sus menţionata hotărâre: "Strategia aprobată propune opţiuni de politici şi măsuri pentru decarbonizarea sectoarelor economice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intermediul acestei strategii, România îşi propune să devină neutră din punct de vedere climatic în 2050, urmând să reducă nivelul emisiilor cu 99% în 2050, comparativ cu nivelul din 1990". Un angajament cu titlu pompos, cu o ţintă vagă şi care anunţă, practic, întoarcerea în evul mediu a economiei şi a stilului de viaţă din această ţară. Aş dori să mai citez câteva puncte demne de luat în seamă din expunerea de motive a anexei la H.G. nr. 1.215/2023: "Această strategie a fost elaborată de PriceWaterHouseCoopers Management Consultants SRL (PwC), cu sprijinul consistent al experţilor din cadrul Macedonian Academy of Sciences and Arts". "PwC nu îşi asumă nicio răspundere sau responsabilitate pentru această strategie faţă de altcineva în afara Beneficiarilor şi a DG REFORM". "Datele şi informaţiile au fost considerate corecte şi nu au fost verificate independent, în scopul realizării acestui demers". "Această strategie a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Opiniile exprimate în acest document nu reflectă opinia oficială a Uniunii Europene". Cu alte cuvinte noi, românii, vom scoate din buzunar 1.900 de miliarde de euro ca să ne decarbonizăm, adică să ne sinucidem economic, în baza unei strategii scrise de către nişte autointitulaţi experţi care au încropit un text fundamentat pe presupuneri, nevalidate de nimeni! Această strategie misterioasă de 136 de pagini n-a fost pusă într-o discuţie publică, nu s-a dezbătut în Parlament, Universităţi, Academia Română, adică pe nicăieri! Bănuiesc că nici premierul României nu a citit aceste aberaţii, prin care condamnă ţara la un trai mai înapoiat decât cel de pe vremea Războiului de Independenţă, căci nu îmi pot da seama cum ar putea un om cu mintea limpede şi discernământ să impună masurile de mai jos:
În condiţiile în care oamenii de ştiinţă încă cercetează şi dezbat impactul gazelor cu efect de seră asupra climei, vă întreb, care este rostul implicării ţării noastre în luarea unor măsuri care nici măcar nu ştim dacă vor aduce rezultatele aşteptate? Oare nu vă sare-n ochi absurditatea faptului că ţara noastră, şi aşa lipsită de industrie, doreşte să adopte astfel de măsuri draconice ca să reducă emisiile globale, în condiţiile în care SUA, China, India, Japonia şi Rusia sunt principalii poluatori globali? Solidă logică dragi colegi, cei mici să plătească dezvoltarea celor mari. Noi nu am fi prima ţară care ar cocheta cu experimente ecologiste radicale, cel mai recent exemplu: Sri Lanka, care s-a hotărât să treacă la "agricultură organică", fără îngrăşăminte chimice. Rezultatele nu s-au lăsat prea mult aşteptate, în Sri Lanka acum se moare de foame, căci agricultura de acum 200 de ani nu poate hrăni o ţară în secolul 21. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul nostru, închiderea minelor, a grupurilor electrogene clasice, interzicerea mijloacelor de trai modern, cote de km similar cu circulaţia alternativă de pe vremurile comuniştilor, toate acestea nu ne duc spre un viitor luminos, ci mai de graba spre o beznă medievală! Iar modul prin care doriţi implementarea acestor măsuri demonstrează, încă o dată, că dictatura a început să se instaureze într-un mod de-a dreptul sinistru în această ţară. Guvernele din ultima perioadă au acţionat complet netransparent şi nedemocratic, măsurile din pandemie, sprijinul necondiţionat pentru Ucraina în detrimentul propriilor cetăţeni şi acum aceste abominaţii ecologice care nu au niciun fundament ştiinţific! În ultima vreme, nu pare a fi zi lăsată de la bunul Dumnezeu în care guvernanţii noştri să nu ne surprindă cu fel de fel de idei fantasmagorice, falimentare şi totalmente criminale pentru această ţară şi cetăţenii ei! |
|
|||
|
"Un buget care alocă 120 de miliarde de lei pentru investiţii este un buget pentru dezvoltare!" Bugetul pentru anul 2024 întruneşte condiţiile de bază pe care Partidul Naţional Liberal le-a impus la elaborarea acestuia. Astfel, banii pentru majorările de pensii aşteptate de aproape 5 milioane de seniori sunt prevăzuţi în buget şi vor asigura finanţarea primei majorări, cu 13,8%, de la 1 ianuarie 2024, precum şi majorările la finalul procesului de recalculare. Bugetul pentru anul 2024 are prevăzute cele mai mari alocări pentru investiţii din ultimele decenii, de peste 120 miliarde de lei, reprezentând aproape 7% din Produsul Intern Brut. Aşadar, banii pentru finanţarea marilor proiecte de investiţii - autostrăzi, drumuri expres, căi ferate şi material rulant - precum şi pentru finanţarea proiectelor de interes local, au fost prevăzuţi în buget. De asemenea, bugetul de anul viitor asigură majorări salariale în sectorul public, majorări salariale în educaţie, precum şi accelerarea proiectelor demarate cu fonduri europene. Bugetul pentru anul viitor reflectă, într-o mare proporţie, viziunea PNL. Investiţiile publice istorice şi sprijinirea mediului de afaceri din România reprezintă singura garanţie că România va avea creştere economică şi va recupera, în ritm accelerat, decalajele faţă de statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Dacă menţinem ritmul investiţional demarat de Guvernele PNL, în câţiva ani putem să ne împlinim visul de a avea "o ţară ca afară". De asemenea, acest buget ţine seamă şi de faptul că populaţia a fost afectată de creşterile accelerate ale preţurilor, iar veniturile unei părţi semnificative a populaţiei, pensionari, angajaţi, elevi şi studenţi, vor înregistra majorări. Pot să vă asigur de faptul că, dacă PNL nu şi-a fi asumat responsabilitatea guvernării şi nu şi-ar fi impus poziţia în cadrul coaliţiei de guvernare, aş fi avut mari rezerve că anul 2024 ar fi fost un an al investiţiilor. De asemenea, prezenţa PNL la guvernare reprezintă şi garanţia că, în anul 2024, reformele structurale asumate faţă de organismele europene şi aşteptate de români vor fi realizate. |
|
|||
|
"Jertfa şi sacrificiul eroilor Revoluţiei Române trebuie să rămână vii în memoria fiecărui român!" Îmi exprim recunoştinţa faţă de poporul român, protagonistul momentelor triumfătoare ale Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la care se împlinesc acum 34 de ani. Ca şi în alte situaţii cruciale, care s-au repetat ciclic în istoria noastră bimilenară, românii au reacţionat şi atunci din nou extraordinar, pentru a-şi recăpăta libertatea, democraţia şi drepturile cetăţeneşti, oprimate brutal de dictatura comunistă. Omagiem acele zile cutremurătoare din Decembrie 1989, atunci când românii şi-au luat propria soartă în mâini şi au răsturnat regimul totalitar, care ne-a privat în mod grav de dreptul la opinie, la conştiinţă şi liberă circulaţie. Jertfa şi sacrificiul sutelor şi miilor de eroi care au fost ucişi în zilele Revoluţiei Române, pentru înlăturarea dictaturii comuniste, trebuie să rămână de-a pururi vii în memoria fiecărui român. Lor le datorăm viaţa noastră de acum, şansa de a fi liberi, de trăi şi a merge oriunde, de a spune cu voce tare ceea ce gândim, dar şi traseul iremediabil de ţară membră a Uniunii Europene şi a Alianţei Atlanticului de Nord, liniştea şi pacea de care ne bucurăm cu toţii, într-o ţară sigură, ferită de conflicte şi apărată de potenţiale catastrofe. Românii, inclusiv clasa politică, trebuie însă să acţioneze în continuare, prin ceea ce facem în fiecare zi, pentru realizarea aspiraţiilor şi dezideratelor de atunci ale mişcării populare ce ne-a eliberat de comunism, precum şi pentru îndeplinirea speranţelor celor ce au plătit cu viaţa pentru libertatea şi demnitatea ţării. |
|
|||
|
"Profesorii şi serviciul pe şcoală" I-am atras, recent, printr-o întrebare parlamentară, atenţia doamnei Ligia Deca, cel mai slab ministru al educaţiei din istoria contemporană a României, despre ceea ce este cunoscut ca "serviciul pe şcoală", în sensul că această pseduoactivitate reprezintă un aspect ce poate avea urmări serioase pentru cadrul didactic, inclusiv pentru că legea nu îl reglementează suficient. Profesorul poate suporta consecinţe legale serioase, dacă în perioada efectuării serviciului pe şcoală au loc incidente, in funcţie de gravitatea acestora. Pedepsele pot începe de la banalele avertismente, penalizări la salariu până la concediere sau pedeapsa cu închisoarea, ori plata de daune! Ţinând cont de importanţa acestui aspect, este de neînţeles cu o astfel de problemă este lăsată în aer, probabil intenţionat! Serviciul pe şcoală nu este menţionat în Legea Educaţiei Naţionale, dar obligativitatea lui apare în Ordinul MENCS nr. 5079/2016 - aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar - "Art. 50 - în unităţile de învăţământ se organizează permanent, pe durate desfăşurării cursurilor, serviciul pe şcoală a personalului didactic de predare şi instruire practică, în zilele în care acesta are cele mai puţine ore de curs. Atribuţiile personalului de serviciu sunt stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ, în funcţie de dimensiunea perimetrului şcolar, de numărul elevilor şi de activităţile specifice care se organizează în unitatea de învăţământ". Cu toate acestea, multe instituţii au "reglementat" cu viziuni proprii modul de efectuare a serviciul pe şcoală - spre exemplu, în unele unităţi de învăţământ profesorii sunt obligaţi să realizeze diverse trieri, prezenţe, să îi suplinească pe arhivişti şi îngrijitori, să îi însoţească pe elevi în microbuzele şcolare, să completeze rapoarte şi condici, să ţină locul colegilor învoiţi, dar fără a fi remuneraţi, asta pe lângă paza şi protecţia elevilor. Prin urmare, i-am cerut doamnei ministru să îmi clarifice, nu doar mie, ci şi colegilor din sistemul de educaţie dacă este legal sau nu serviciul pe şcoală, dacă profesorii pot fi obligaţi să presteze activităţi sub nivelul de instruire/calificare, în contextul în legea interzice expres acest lucru şi ce mijloace are la dispoziţie un cadru didactic pentru asigurarea ordinii şi disciplinei, din moment ce un simplu ton ridicat la adresa elevului poate fi socotit drept abuz emoţional şi apoi sancţionat? Sunt întrebări legitime, la care aşteptăm, cu toţii, răspunsuri clare! |
|
|||
|
"Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii - dovada că necesităţile Moldovei sunt înţelese şi abordate la nivel naţional" Aş dori să vă împărtăşesc astăzi bucuria şi satisfacţia rezultatului votului nostru în Comisia de specialitate privind Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Este o victorie pentru echipa noastră şi pentru progresul ţării noastre în domeniul infrastructurii. Este remarcabil faptul că, în această rundă de dezbateri, opoziţia a fost redusă la tăcere. Reprezentanţii #USR au abordat subiectul cu un discurs palid, lipsit de idei şi argumente solide, iar cei de la #AUR nu au participat deloc la şedinţă. Aceasta ridică întrebări legitime: de ce? Poate că nu au avut argumente sau, mai grav, poate că nu au avut interesul să contribuie la acest proces crucial pentru ţara noastră. Este evident că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are acum un lider puternic în persoana colegului nostru social-democrat, Sorin Grindeanu, şi echipa sa. Aceştia au demonstrat că se poate construi infrastructura în România, iar rezultatele vorbesc de la sine. Ştim cu toţii că suntem departe de a fi mulţumiţi de viteza actuală a construcţiilor autostrăzilor, modernizării căilor ferate şi aeroporturilor. Dar să nu uităm că avem mult de recuperat şi că actualul ministru, cu echipa sa, reuşeşte să recupereze întârzieri istorice. An de an, valoarea investiţiilor creşte semnificativ, iar acest lucru nu poate fi ignorat. Desigur, există dificultăţi birocratice şi, uneori, necesitatea suplimentării fondurilor. Cu toate acestea, vedem cum şantierele avansează, cum proiectele devin realitate, şi acest lucru nu poate fi decât un semn al progresului pe care îl facem. Nu pot să afirm că avem un echilibru naţional perfect, mai ales în regiunea Moldovei, unde este loc de mult mai bine. Aceasta nu este doar o problemă a politicienilor din Bucureşti, ci şi a noastră, a politicienilor moldoveni. Este responsabilitatea noastră să fim o voce comună pentru cei care ne-au votat, indiferent de opţiunile lor politice. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că necesităţile Moldovei sunt înţelese şi abordate la nivel naţional. Doresc să îmi exprim recunoştinţa faţă de eforturile depuse de echipa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi să subliniez angajamentul nostru de a continua să lucrăm pentru o Românie mai bine conectată şi mai prosperă. |
|
|||
|
"Soluţii pentru atragerea şi păstrarea tinerilor în România" Privim neputincioşi cum, an de an, numeroşi tineri talentaţi părăsesc ţara pentru a-şi continua studiile la universităţi străine. Deşi suntem mândri de reuşitele lor, ne frământă frustrarea legată de limitările oferite de sistemul nostru educaţional şi de dificultatea găsirii unor oportunităţi de carieră aici. În ultimii ani, am asistat la o scădere continuă a calităţii sistemului educaţional românesc, cu rate de promovabilitate în scădere şi un număr în creştere al analfabeţilor funcţionali. Această tendinţă ne îndreaptă rapid spre un dezastru cultural şi educaţional, cu implicaţii financiare serioase, deoarece viitorul ar putea aduce o lipsă de contribuţie la pensiile noastre. O soluţie ar fi să investim în încrederea tinerilor şi să le acordăm un rol în digitalizarea administraţiei. Eliminarea birocraţiei şi crearea unui mediu transparent ar face România mult mai atractivă pentru întoarcerea acestora. Trebuie să îmbunătăţim relaţiile cu românii din străinătate, oferindu-le proceduri administrative simple şi eficiente. Analiza atentă a mentalităţilor şi mecanismelor de gândire ale tinerilor ar trebui să ne ofere înţelegerea necesară pentru a dezvolta politici publice adaptate nevoilor lor. Este imperativ să acţionăm acum pentru a inversa tendinţele de nemulţumire şi dezinteres politic şi pentru a evita un viitor sumbru în această privinţă. Pentru a aborda această problemă complexă şi a oferi tinerilor speranţă într-un viitor mai bun în ţara lor natală, trebuie să explorăm şi să implementăm soluţii concrete şi durabile precum:
În concluzie, rezolvarea acestei crize necesită o abordare comprehensivă şi dedicată. Investiţiile în educaţie şi în tineri trebuie să fie prioritatea noastră, iar schimbările trebuie să fie aduse nu doar în sistemul educaţional, ci şi în mediul economic şi cultural. Este imperativ să ne asigurăm că tinerii simt că au oportunităţi aici, în ţara lor, şi că pot contribui la construirea unui viitor mai prosper. Prin colaborarea strânsă între Guvern, sectorul privat şi societatea civilă, putem crea un mediu propice pentru dezvoltarea tinerilor şi pentru întoarcerea celor plecaţi în străinătate. Este un efort comun care necesită angajament pe termen lung şi adaptabilitate la schimbările din societatea contemporană. Acesta nu este doar un apel la acţiune, ci şi un vot de încredere în potenţialul extraordinar al tinerilor români de a construi un viitor strălucit pentru ţara lor. |
|
|||
|
"Bugetul ţării intră, săptămâna aceasta, în linie dreaptă" Am intrat şi în cea mai importantă săptămână a anului, săptămâna de dezbatere şi votare a Proiectului Legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat, baza principalelor direcţii de acţiune - pe toate planurile - ale statului român, dar nu numai, pe anul următor. Avem un proiect de buget de compromis, în care principiile pe care le susţinem, ca liberali, au fost respectate. Partidul Naţional Liberal a reuşit să introducă în bugetul pentru anul viitor măsuri de natură liberală, precum creşterea investiţiilor (cea mai mare alocare) şi zero taxe noi pentru 2024, alături de măsuri sociale posibile din perspectiva estimărilor bugetare, anume creşterea pensiilor, majorarea salariilor profesorilor şi majorarea unitară a salariilor bugetarilor. Astfel, măsurile pe care Partidul Naţional Liberal le-a susţinut şi le va susţine sunt menite să sprijine economia, prin alocarea unui bugetar record pentru investiţii, de 7,3% din PIB; să dezvolte comunităţile locale, prin Programele investiţionale Anghel Saligny şi CNI, vitale pentru modernizarea ţării şi garantarea unor servicii publice de calitate; să modernizeze Educaţia, prin bugetul record de 4,1% din PIB din care vor creşte salariile profesorilor şi vor fi susţinute programele din reforma inclusă în Legile educaţiei. Totodată, bugetul pentru anul viitor va fi unul al creşterii economiei, salariilor şi a locurilor de muncă. Bugetul va ţinti o creştere economică de 3,4%, susţinută, în principal, de investiţii pe partea cererii şi de servicii şi construcţii pe partea ofertei; câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 9,3%, iar numărul mediu de salariaţi va continua să crească anul viitor cu 1,6% faţă de anul precedent, depăşind cu peste 177.000 persoane nivelul din 2019. Avem un proiect de buget ce poate fi considerat echilibrat, care ţinteşte spre maximizarea investiţiilor care aduc valoare adăugată economiei şi calităţii vieţii, ce are rolul de a trece ţara prin perioadele tulburi apărute în ultimii ani. |
|
|||
|
"România şi spaţiul Schengen" Toate ţările europene susţin cu tărie că Bulgaria şi România au îndeplinit condiţiile pentru admiterea în Schengen şi, dintr-o dată, apare o nouă condiţie - de a accepta refugiaţi. Anul viitor, în Austria, vor avea loc alegeri, iar subiectul migraţiei este, evident, primul în programul actualului cancelar. Practic, austriecii, în buna tradiţie imperială, ne negociază un drept care ni se cuvine şi din care, oricum, tot ei ar avea de câştigat - deschiderea frontierelor aeriene ar fluidiza turismul dinspre România spre Austria şi nimic mai mult, dar pare o concesie deosebită pe care Viena o face Bucureştiului. Politica externă a Bucureştiului este aceea a poziţiei ghiocelului! Domnul Ciolacu n-a negociat nimic, a acceptat ceea ce i s-a propus şi s-a întors triumfător la Bucureşti ca şi cum ar fi făcut o mărgică! În faţa acestui evident abuz de drept de veto al Austriei, ce măsuri ia Bucureştiul?! Data trecută, rechemase ambasadorul, un semnal extrem de puternic în lumea diplomatică, dar, pe furiş, ambasadorul a revenit la post, ca să nu supărăm pe nimeni. În loc să extindă controalele către toate firmele austriece, în loc să mărească redevenţele OMV, în loc să naţionalizeze exploatarea bogăţiilor ţării, ca să scăpăm de intermediarii austrieci, Guvernul României stă cuminte la locul lui. Pentru că în lumea adevărată a politicii naţionale, stimaţi colegi, toţi aceşti incompetenţi, care n-au lucrat, cu adevărat, nici măcar o zi, cu adevărat, în lumea reală, altundeva decât ca sinecurişti, pur şi simplu nu ar fi existat. Dar, când chiar preşedintele ţării face mişto de noi, când favorizează acoliţi - vă aduceţi aminte de afacerea BMW pentru poliţia română, dosar repede îngropat, ce pretenţii să mai avem de la restul "politicienilor", cu ghilimelele de rigoare, din coaliţia de guvernare PSD-PNL? Bulgaria a dat o admirabilă lecţie de demnitate Austriei! Practic, ministrul bulgar de interne, Kalin Stoianov, le-a transmis omologilor săi din Austria şi România că Bulgaria insistă asupra aderării complete la spaţiul Schengen, şi nu doar pentru călătoriile aeriene! Ministrul nostru de interne, domnul Predoiu, se pregăteşte de sărbători, poate are de tăiat porcul, cine ştie, n-ar timp de diplomaţie! De ce ar trebui să primească România, în masă, cetăţeni afgani şi sirieni? Tocmai pe acei cetăţeni pe care Austria nu a reuşit să-i integreze? Ce urmează? Şcoli islamice? Câte o bombă în faţa bisericilor? Cine va suporta cheltuielile cu aceşti oameni? Vor sta în tabere de refugiaţi pe model turcesc? Vor putea să umble liberi prin oraşe? Acestea, stimaţi colegi, sunt întrebările reale pe care trebuie să ni le punem, nu cum gândeşte domnul Ciolacu, despre cum să-i mulţumim şi să-i gratulăm pe omologii austrieci! |
|
|||
|
Parlamentarii PSD Dâmboviţa au făcut zilele acestea un pas important pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale în judeţul nostru. Am depus un amendament la bugetul de stat pentru anul 2024, prin care solicităm finanţarea achiziţiei unui aparat RMN şi a unui mamograf pentru Spitalul Judeţean Dâmboviţa. Valoarea totală a acestor echipamente esenţiale se ridică la 7 milioane de lei, din care jumătate va fi suportată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Această iniţiativă se înscrie într-un context mai larg de investiţii în sănătatea dâmboviţenilor. Nu putem uita vestea excelentă de la finalul acestui an: aparatul angiograf achiziţionat pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, care va deveni funcţional în curând. Acest echipament modern şi performant va aduce o schimbare semnificativă în diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor cardiovasculare, contribuind astfel la creşterea calităţii şi eficienţei în sistemul nostru medical. Până acum, Dâmboviţa era singurul judeţ din regiune fără un astfel de echipament, situaţie care obliga transferul pacienţilor, uneori cu mijloace extreme ca ambulanţa sau elicopterul, către spitale din Bucureşti. Cu angiograful funcţional la Târgovişte, intervenţiile se vor putea realiza mult mai rapid şi eficient. De asemenea, din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost extinsă Secţia de Cardiologie cu un corp nou, unde va funcţiona angiograful. Investiţia totală în acest proiect - construcţia noului corp de clădire de aproape 450 mp şi achiziţia angiografului - se ridică la peste 4.000.000 de euro. Prin aceste demersuri, demonstrăm angajamentul nostru ferm faţă de îmbunătăţirea continuă a serviciilor medicale în judeţul Dâmboviţa, punând sănătatea cetăţenilor noştri pe primul loc. Aceste investiţii nu sunt doar cifre în bugete, ci sunt angajamente concrete pentru un viitor mai sănătos pentru toţi dâmboviţenii. |
|
|||
![]() |





