Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 martie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.52/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 martie 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.32.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Lucian Nicolae Bode, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, şi de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

Ultima parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Alfred-Robert Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 26 martie 2024, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Vă sunt cunoscute dispoziţiile Regulamentului cu privire la declaraţiile politice.

 
Video in format Flash/IOS Viorel Salan - declaraţie politică intitulată Militarii sunt în fiecare clipă scutul libertăţii noastre;

Aşadar, permiteţi-mi să-l invit la cuvânt, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul deputat Viorel Salan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Salan:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Înainte de a-mi începe declaraţia politică, vreau să salut şi să urez la mulţi ani colegilor din Poliţia Română, care ieri şi-au aniversat ziua, dar şi celor din Serviciul Român de Informaţii, care azi îşi aniversează ziua, şi, în zilele următoare, celor din Jandarmeria Română!

Declaraţia mea politică am intitulat-o "Militarii sunt în fiecare clipă scutul libertăţii noastre".

Am prezentat în mai multe rânduri, inclusiv în plenul Camerei Deputaţilor, situaţia dificilă cu care se confruntă de câţiva ani buni structurile componente ale Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, în ceea ce priveşte deficitul de personal.

Am cerut permanent soluţii fiabile pentru rezolvarea acestei probleme, ce a devenit structurală.

De aceea salut aprobarea de către Guvernul României a Ordonanţei de urgenţă pentru stabilirea unor drepturi specifice personalului Ministerului Apărării şi a unor cheltuieli determinate de pregătirea şi executarea unor misiuni în afara teritoriului naţional, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi pentru adoptarea unor măsuri privind retenţia şi atragerea personalului în aceste domenii, şi aştept trimiterea acestui act normativ cât mai urgent în Parlamentul României.

În prezent, salarizarea personalului militar se dovedeşte a fi insuficientă pentru asigurarea rolului de recompensare, fidelizare şi, totodată, de creştere a atractivităţii liniei de muncă.

Fapt constatat, deficitul acut de personal nu poate fi suplinit nici prin recrutare din instituţiile de învăţământ proprii, nici prin încadrare din sursă externă, ceea ce a generat o vulnerabilitate a Sistemului de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională.

De eficacitatea Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională depinde libertatea şi prosperitatea noastră, ca naţiune.

Din păcate, din această perspectivă, ne confruntăm cu o situaţie gravă, pe care am constatat-o şi personal. Din ce în ce mai puţini tineri aleg să urmeze o carieră militară.

Din acest motiv am decis să organizez la Deva un eveniment dedicat găsirii unei soluţii, într-un format ce nu a mai fost folosit niciodată până acum. În premieră, doresc să reunesc la aceeaşi masă reprezentanţi din toate componentele Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, să-i pun faţă în faţă cu tinerii, într-un dialog direct.

Sunt deplin conştient că doar cu o floare nu se face primăvară. Ştiu cu certitudine că astfel de reuniuni nu sunt de ajuns, dacă le vom trata ca pe o formalitate de protocol.

Mai este nevoie de o campanie sistematică de comunicare către tineri, dar nu numai pentru ei. Iar această campanie de comunicare trebuie să includă obligatoriu şi o altă componentă - conştientizarea faptului că valorile promovate de militari sunt onoarea, curajul, disciplina şi sacrificiul de sine.

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Salan:

Alături trebuie să stea recunoaşterea faptului că valorile acestea sunt importante nu doar în armată, ci şi în societatea civilă.

Realitatea ne demonstrează că ne-am înşelat şi că un sistem de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională eficient, puternic şi bine dotat este absolut necesar azi. Este singurul garant al libertăţii noastre, ca naţiune.

Viorel Salan, deputat al PSD de Hunedoara.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică având titlul Profesionalism şi determinare la Ministerul Transporturilor;

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Romulus-Marius Damian, Grupul parlamentar al PSD.

Nu este prezent.

Domnul Virgil Alin Chirilă.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Stimaţi colegi,

Dragi parlamentari,

Ministerul Transporturilor a consumat peste 370 de milioane de lei în luna ianuarie, din fondurile aferente PNRR, pentru decontarea lucrărilor făcute la investiţiile de infrastructură feroviară şi rutieră.

Banii europeni au finanţat şi vor continua să finanţeze puternic investiţiile publice. De exemplu, la Ministerul Transporturilor, toate tronsoanele de autostradă, finanţate prin PNRR, au contracte semnate.

În mai puţin de doi ani, cu ministrul PSD, Sorin Grindeanu, la transporturi, în România s-au lansat lucrări de autostrăzi comparabile cu ceea ce s-a construit în precedentele trei decenii. În prezent, sunt peste 35 de segmente de autostradă date în lucru, care totalizează peste 750 km., iar în anii următori se vor lansa lucrări pentru încă 1.700 km.

Potrivit constructorilor, până la sfârşitul anului 2024 se va finaliza aproximativ jumătate din Autostrada Moldovei, începută după intrarea PSD la guvernare.

În anul 2024 vor fi daţi în folosinţă 190 km. de drumuri de mare viteză, care, împreună cu cei 90 km. inauguraţi anul trecut, vor face ca Sorin Grindeanu să fie singurul ministru care a reuşit să depăşească 250 km. într-un singur mandat.

Se menţine acelaşi ritm susţinut şi aceeaşi determinare profesională care a făcut ca Ministerul Transporturilor nu doar să consume banii alocaţi, ci şi cei suplimentari, şi astfel să facă posibilă, în premieră absolută în ultimii 33 de ani, finalizarea înainte de termen a unor investiţii de mare infrastructură rutieră.

Dincolo de beneficiile directe de deplasare pe drumurile de mare vitează realizate de PSD sunt avantajele importante care trebuie subliniate - investiţiile au angrenat o forţă suplimentară de muncă şi astfel s-au colectat mai multe sume din contribuţiile aferente acestor salarii, care asigură creşterea sănătoasă a pensiilor.

Nu în ultimul rând, noile autostrăzi vor facilita tranzitul mărfurilor comerciale, de la Portul Constanţa către Europa Occidentală, ceea ce va face din România un hub comercial regional şi o poartă extrem de importantă a comerţului dintre Uniunea Europeană şi Orient.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cătălina Ciofu - declaraţie politică intitulată Pe copii trebuie, înainte de toate, să-i educăm, nu doar să îi pedepsim!;

Continuăm seria declaraţiilor cu intervenţiile colegilor din Grupul parlamentar al PNL.

Cătălina Ciofu.

Doamnă deputat Cătălina Ciofu, vă invit să luaţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Cătălina Ciofu:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Pe copii trebuie, înainte de toate, să îi educăm, nu doar să-i pedepsim!".

Poate cel mai mare criminolog al tuturor timpurilor, savantul italian Cesare Beccaria, scria, încă din secolul al XVIII-lea, o lucrare rămasă până astăzi monumentală, şi pe care mi-aş dori ca mai mulţi dintre colegii mei politicieni să o fi citit sau să o citească de acum încolo - "Despre infracţiuni şi pedepse".

Ideea de bază a acestei lucrări este că, dincolo de a pedepsi, fundamentul politicii penale a oricărui stat, ce se vrea funcţional şi incluziv faţă de toţi cetăţenii săi, este recuperarea. Şi aici nu mă refer doar la recuperarea prejudiciului material - deşi departe de mine gândul de a diminua importanţa acesteia -, ci mai ales la recuperarea individului pentru societate.

Iar acest lucru este cu atât mai important cu cât respectivul individ este, în unele cazuri, chiar un copil. Un copil care, desigur, poate să fi greşit, dar care, chiar dacă poate să fi împlinit vârsta răspunderii penale, nu are în orice caz experienţa de viaţă şi maturitatea unui adult, motiv pentru care nu înţelege la fel de bine consecinţele acţiunilor sale.

Şi cu toate acestea, România pedepseşte în continuare copii, şi îi pedepseşte într-un mod în care recuperarea lor este aproape imposibilă. Spre exemplu, la nivel naţional, avem doar două centre de detenţie pentru minori, unul la Tichileşti, lângă Brăila, şi altul la Craiova, şi două centre educative la Buziaş şi Târgu Ocna. Ce înseamnă aceasta, la o ţară nu mare, dar nici mică, precum România? Înseamnă că acei copii care săvârşesc fapte antisociale sunt aduşi, aproape toţi, împreună, în condiţii de aglomeraţie, de amestec între cei lipsiţi de experienţă şi cei mai experimentaţi într-ale traiului la limita legii. Poate fi un astfel de mediu favorabil recuperării, ne întrebăm, reintegrării în societate a copiilor? În niciun caz, ba chiar este de presupus că un copil care a greşit o dată şi este închis pentru o durată suficient de lungă în acest mediu va ieşi de acolo mai experimentat şi înrăit de abuzurile la care cu siguranţă este supus de colegii săi mai mari şi mai puternici.

Cu alte cuvinte, închizând copiii în astfel de medii, nu îi recuperăm, ci formăm viitori infractori, mai periculoşi decât cei care intră.

Având aceste argumente în minte, am votat iniţiativa colegului meu, deputatul Laurenţiu Leoreanu, prin care se creează cadrul legal pentru înfiinţarea unui centru educativ pentru minori şi a unui centru de detenţie pentru minori în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României, în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Avem nevoie de cât mai multe astfel de centre, pentru a putea evita supraaglomerarea.

Ca părinte, mă bucur că am putut să sprijin, fie şi cu atât, recuperarea unor copii care, deşi au greşit, se pot întoarce în societate. Însă, tot ca părinte, nu pot să nu consider că, în cele din urmă, locul firesc al copiilor este acasă, sub aripile protectoare ale părinţilor.

La aceasta trebuie să lucrăm cu toţii în viitor.

Vă mulţumesc.

Cătălina Ciofu, deputat al PNL de Bacău.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Oana-Silvia Ţoiu - declaraţie politică având tema Un viitor bun acasă pentru tineri;

Continuăm.

Domnul deputat Corneliu-Mugurel Cozmanciuc.

Nu este prezent.

Grupul parlamentar al USR.

Domnul deputat Ion-Marian Lazăr.

Nu este prezent.

Doamna deputat Oana-Silvia Ţoiu.

Vă rog, vă invit la cuvânt.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un viitor bun acasă pentru tineri".

A făcut turul reţelelor de socializare şi al ştirilor din prime-time vestea că tinerii din România sunt nemulţumiţi şi că au un sentiment puternic de revoltă contra Puterii şi contra guvernării.

Nu-mi dau seama pentru cine era asta o veste. Ştim de câtăva vreme că această generaţie este generaţia în care jumătate a luat deja decizia, dacă va avea resursele, să-şi continue studiile sau să-şi caute primele locuri de muncă în afara României.

Nu ştiu exact pentru cine era o veste că tinerii din România sunt revoltaţi. România are în segmentul tinerilor cea mai mare rată de şomaj din Uniunea Europeană. Asta, în condiţiile în care avem în acelaşi timp şi o criză de resurse umane. Avem sute, mii de antreprenori care îşi văd dezvoltarea economică împiedicată de lipsa resurselor umane şi a resurselor umane calificate. Ultimele estimări variază între 200.000 şi 500.000 de locuri de muncă pentru care angajatorii nu mai găsesc oamenii potriviţi. Dar, în acelaşi timp, avem, mai ales în segmentul cel mai important poate pentru viitorul ţării, în segmentul tinerilor, o rată mare de NEETs, tineri care nu sunt nici în educaţie formală, nici în formare profesională la locul de muncă şi nici nu s-au angajat. De ce? Există câteva piedici structurale în calea acestor tineri, pentru care, din fericire, există şi soluţii de eliminare a lor.

Avem o participare mai slabă în educaţie în mediul rural. Asta nu este deloc o surpriză. Dacă eşti un tânăr care te-ai născut şi trăieşti în mediul rural, chiar dacă eşti foarte muncitor, chiar dacă ai ambiţii faine, şansele să ajungi la facultate sunt de 3-5 ori mai mici decât ale colegilor, prietenilor tăi de la oraş.

Naveta tinerilor din mediul rural în mediul urban, mai ales la nivelul liceului, dar şi la nivelul facultăţii, este un lucru foarte, foarte simplu. Însă, de multe ori, pentru multe dintre familii, faptul că această guvernare nu a reuşit să rezolve subiectul navetei devine o uriaşă piedică.

Am un colegiu naţional din oraşul meu natal, care mi-a scris că a avut într-o clasă două fete gemene, amândouă extraordinar de bune şi la matematică, şi la română, şi la fizică, care ajungeau să vină pe rând la şcoală, pentru că părinţii lor, dintre care unul lucra în gospodărie, în agricultură, şi celălalt avea salariul minim pe economie, nu-şi permiteau ambele navete în acelaşi timp.

"Masa caldă în şcoli" - pentru că e foarte greu să te concentrezi la integrale de gradul doi când îţi este foame.

Dar mai mult decât toate aceste lucruri practice, capacitatea de a proiecta un viitor pentru oraşele şi comunităţile lor moderne şi pentru România, un viitor la care să-şi dorească să ia parte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Boris Volosatîi - declaraţie politică: Iubiţi România întreagă, fiindcă ea este sufletul adevărat al tuturor românilor!;

Continuăm.

Grupul parlamentar AUR.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Boris Volosatîi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Boris Volosatîi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Distinşi colegi,

Comemorarea în Parlamentul ţării a unor evenimente cruciale din istoria românilor, precum cel care a avut loc la Chişinău în 27 martie 1918, este un bun prilej de a cugeta asupra sacrificiului înaintaşilor pentru a avea o Românie întreagă, liberă şi prosperă.

Prin această declaraţie politică, aduc un cuvânt de profundă recunoştinţă tuturor luptătorilor încadraţi în "Galeria Unirii", de la Ion Pelivan, Pan Halippa, Alexei Mateevici, Paul Gore până la Vasile Stroescu, Constantin Stere, Ion Buzdugan şi Ştefan Ciobanu.

Programul lor social, politic şi naţional constituie cea mai vibrantă lecţie de dragoste faţă de neamul românesc, o voinţă fermă a naţionaliştilor basarabeni de a făuri o ţară unită, care să cuprindă toate teritoriile româneşti ocupate de Imperiul Rus, Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic, într-un stat unitar român, care să le asigure tuturor românilor dreptul la libertate şi afirmare naţională.

Din păcate, în dreapta Prutului, se cunoaşte prea puţin despre Generaţia Unirii din Basarabia şi despre evenimentele istorice de la Chişinău din anii 1917-1918.

Ar fi nedrept să nu recunosc că, personal, învăţând din manualele scrise la Moscova, mi se băga în cap, mie, ca şi tuturor elevilor şi studenţilor, că întreaga Generaţie a Unirii a fost o adunătură de trădători odioşi, iar "Sfatul Ţării" şi-a bătut joc de Moldova şi a vândut-o pe bani mărunţi României.

Comemorând evenimentul crucial de la 27 martie 1918, când "Sfatul Ţării" de la Chişinău votează Unirea cu Patria-mamă şi declanşează procesul reîntregirii României, după 106 ani de la fapta eroică a românilor basarabeni, fac apel către clasa politică şi către intelectualitatea din România să se întoarcă cu faţa la istoria românilor, să cultive respectul şi dragostea faţă de uriaşele sacrificii ale generaţiilor care au păstrat fiinţa naţională şi moşia ţării, să le restituie celor tineri memoria, care dispare din manuale, să le dea încrederea în propriile origini şi forţe, să nu se prăbuşească până la condiţia să le fie ruşine că sunt români. Să readucem în şcoli şi în universităţi, în societatea românească, Istoria naţională.

Închei cu acel Crez nestrămutat al "Sfatului Ţării", al românilor basarabeni care au luptat să se rupă de imperiul răului în perioada anilor 1986-1991, din care fac parte - "Iubiţi România întreagă, fiindcă ea este sufletul adevărat al tuturor românilor!".

Boris Volosatîi, deputat, AUR, Circumscripţia nr. 43.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică intitulată Situaţia îngrijorătoare a Societăţii Române de Radiodifuziune;

Grupul parlamentar al minorităţilor.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică intitulată "Situaţia îngrijorătoare a Societăţii Române de Radiodifuziune".

Astăzi doresc să vă aduc la cunoştinţă o problemă îngrijorătoare, care afectează informarea publică a cetăţenilor români, şi anume problema Societăţii Române de Radiodifuziune.

De-a lungul timpului, radioul public a demonstrat că rămâne una dintre puţinele surse sigure de informare pentru cetăţenii români, atât în ţară, cât şi în străinătate. Cu audienţe zilnice de ordinul milioanelor de ascultători, acest canal de comunicare a reprezentat în permanenţă o voce puternică şi independentă.

La nivel global, din ce în ce mai multe state recurg la radioul şi televiziunea publice, ca principale surse de informare, în special în situaţii de criză, datorită capacităţii acestora de a transmite pe unde ultrascurte, scurte, medii, ajungând în cele mai îndepărtate locuri de pe glob. Aceste mijloace de comunicare devin vitale în timpul situaţiilor de urgenţă, când televiziunea sau Internetul nu mai reprezintă opţiuni viabile.

Cu toate acestea, în ţara noastră, Societatea Română de Radiodifuziune se confruntă, de ani buni, cu o situaţie gravă, care periclitează buna funcţionare a radioului public. Lipsa de personal, salariile mici ale angajaţilor, neatractive pentru specialiştii în domeniu şi comparabile cu cele ale unor muncitori necalificaţi, fac ca munca într-o instituţie de o asemenea importanţă să devină o adevărată provocare.

Factorii care au condus la această situaţie sunt legaţi de incapacitatea de a clarifica statutul şi modul de funcţionare a Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi de slaba previzionare a nevoilor instituţiei şi subfinanţarea continuă a acesteia. Statutul de funcţionare neclar al SRR-ului face dificilă încadrarea angajaţilor cu funcţii de execuţie în categoria bugetarilor, astfel că majorările salariale din sectorul public nu au fost aplicate şi asupra acestei categorii de angajaţi.

Însă, chiar dacă majorările salariale nu s-au aplicat şi angajaţilor Societăţii Române de Radiodifuziune, măsurile fiscale naţionale de economisire a banilor publici s-au aplicat, fapt ce ridică semne de întrebare cu privire la existenţa unui dublu standard.

Menţinând situaţia actuală, ar însemna să privim cum o instituţie de importanţă majoră pentru informarea corectă a cetăţenilor intră în "moarte clinică", din cauza unor lacune legislative care ar putea fi soluţionate fără probleme dacă ar exista interes în acest sens.

Clarificarea legislaţiei privind funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune, acordarea unui sprijin financiar de urgenţă, iar mai apoi reformarea radioului public pe baze profesioniste, care să nu pericliteze activitatea curentă a SRR-ului, reprezintă măsuri necesare în vederea menţinerii profesionalismului şi continuării misiunii radioului public.

Susţinerea Societăţii Române de Radiodifuziune reprezintă o datorie atât faţă de cetăţeni, cât şi faţă de ţară, buna funcţionare a radioului public putând contribui decisiv în promovarea adevărului în detrimentul ştirilor false, precum şi în diseminarea informaţiilor oficiale în rândul cetăţenilor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Mihai Ioan Lasca - declaraţie politică: Respingem semnarea tratatului pandemic şi solicităm ieşirea României din Organizaţia Mondială a Sănătăţii!;

Continuăm cu grupul parlamentarilor neafiliaţi.

O invit la cuvânt pe doamna deputat Anamaria Gavrilă. Nu este.

Domnul Mihai Ioan Lasca.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

"Respingem semnarea tratatului pandemic şi solicităm ieşirea României din Organizaţia Mondială a Sănătăţii!"

Dragi români,

În mai 2024, ţara noastră se pregăteşte să semneze un acord internaţional care va avea consecinţe imprevizibile asupra vieţii poporului român - Tratatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru gestionarea pandemiilor.

Acest tratat va crea o structură totalitară, care va elimina suveranitatea naţională, dreptul nostru la autodeterminare şi va transforma OMS dintr-o organizaţie consultativă, care face doar recomandări, într-un organism de conducere ale cărui reglementări vor fi obligatorii din punct de vedere juridic.

OMS devine astfel primul organism cu puteri legislative şi de guvernare la nivel global. OMS va avea autoritatea de a solicita examinări medicale, dovada profilaxiei, dovada vaccinării şi de a implementa urmărirea contactelor, carantină şi tratament.

În luna iunie 2023, total abuziv şi neţinând cont de faptul că OMS este doar un organism consultativ, Comisia Europeană a decis ca OMS să preia infrastructura digitală pe care este dezvoltat sistemul Uniunii Europene de certificare digitală COVID-19.

Tratatul pandemic va elimina protecţia drepturilor omului, va impune cenzura şi paşapoartele digitale, va cere guvernelor să promoveze o singură naraţiune "oficială" şi va permite OMS să declare "pandemii" atunci când consideră.

De ce trebuie să solicităm acum ieşirea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii:

- Pentru că, odată semnat acest acord, tot ceea ce OMS va publica cu titlul de recomandări va deveni obligatoriu. OMS va înfiinţa o structură dictatorială care va elimina suveranitatea naţională şi dreptul poporului român la autodeterminare;

- În ambele instrumente emise de OMS, şi care vor fi finalizate în mai 2024 - Tratatul pentru pandemii şi în Regulamentele sanitare modificate -, avem prevederi care spun clar că OMS va fi singura instituţie de pe planetă care va avea permisiunea să definească adevărul în chestiuni de sănătate, inclusiv să cenzureze informaţiile incomode;

- Nu va exista niciun mecanism de corecţie, niciun mecanism de control cu privire la OMS, care să corecteze vreo recomandare greşită sau să anuleze declararea în mod greşit a unei urgenţe sanitare de interes internaţional. Nu va exista un sistem de control şi echilibrare. Principiul statului de drept, supremaţia legii, va fi anulat şi înlocuit cu supremaţia urgenţei;

-Aşa-zisele efecte ale încălzirii globale vor fi tratate de OMS ca "urgenţe sanitare" şi vor permite impunerea carantinelor climatice, limitarea călătoriilor şi orice alt tip de măsură lipsită de argumente logice, care limitează grav drepturile şi libertăţile oamenilor;

- OMS dezvoltă planuri de vaccinare fără discernământ - în anul 2021 a publicat Agenda de imunizare 2030, în care se detaliază o strategie foarte agresivă privind vaccinarea;

În octombrie 2023, prin Hotărârea Guvernului nr. 1006/2023 a fost aprobată Strategia Naţională de Vaccinare în România pentru perioada 2023-2030...

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

...elaborată conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Conform acestei Strategii Naţionale de Vaccinare, se doreşte o acoperire vaccinală de peste 90% din populaţie şi "introducerea legislaţiei pentru a susţine vaccinarea de-a lungul întregii vieţi";

Două minute!

Un minut!

- OMS a gestionat abuziv şi eronat pandemia de COVID-19, de la declararea pandemiei, deşi nu se îndeplineau condiţiile necesare, la recomandarea carantinei, impunerea protocolului de tratament criminal în spitale, la interzicerea antiviralelor, dovedite ca fiind eficiente, şi la constrângerea populaţiei de a se vaccina cu un ser experimental, nociv, cu o multitudine de efecte adverse dovedite;

- OMS a recunoscut că a transmis oficial cifre false despre mortalitatea prin COVID.

Partidul PPR - Patrioţii Poporului Român - consideră inacceptabil ca puterile statului suveran român să fie preluate de o organizaţie care serveşte interese străine...

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog, 10 secunde.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

...mai exact interesele finanţatorilor săi, fonduri private, Fundaţia "Bill şi Melinda Gates", GAVI - Alianţa Globală pentru Vaccinare şi Imunizare.

Nu vom permite ca românii să ajungă cobai ai Big Pharma, sub auspiciile unei organizaţii globale care nu a fost aleasă sau autorizată de nimeni.

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog să...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Ioan Lasca:

Deputat Mihai Lasca, Partidul PPR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc că "declaraţiile sau intervenţiile... nu vor depăşi 3 minute".

 
Video in format Flash/IOS Romulus-Marius Damian - declaraţie politică având ca obiect Rezultatele simulării la bacalaureat;

Reluăm declaraţiile politice şi intervenţiile de astăzi cu Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Romulus-Marius Damian.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Romulus-Marius Damian:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi - "Rezultatele simulării la bacalaureat".

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de membru al Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, şi nu numai, mă îngrijorează rezultatele de anul acesta de la sesiunea de simulare a examenului de bacalaureat.

Faptul că 4 din 10 elevi de clasa a XII-a nu au reuşit să obţină nota 5 la simulare la proba de Limba şi literatura română, trebuie să ne ridice semne de întrebare, aproape 40% dintre elevi obţinând note sub 5 şi un procent de 22% având note între 5 şi 6 la această disciplină. Să nu uităm însă că nota 5 este necesară doar pentru a trece proba, iar examenul este promovat doar dacă media tuturor probelor este 6, ceea ce ne cauzează şi mai multă nelinişte, odată ce vedem rezultatele şi de la celelalte materii - 35,88% note sub 5 la Matematică/Istorie şi 35,25% note sub 5 la proba la alegere.

Prin declaraţia politică de astăzi doresc să trag un semnal de alarmă şi îmi doresc o mobilizare din partea cadrelor didactice, a părinţilor, care încă mai pot lucra cu aceşti elevi şi îi pot ajuta, astfel încât toţi să promoveze acest examen la momentul susţinerii propriu-zise.

Mă bucur că anul acesta lucrările au fost corectate digital şi că Ministerul Educaţiei a folosit platforma de evaluare digitalizată, dar şi că rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, pentru îmbunătăţirea performanţelor.

În aceeaşi măsură, doresc să le transmit elevilor să acorde mai multă implicare în această etapă din procesul lor academic, într-un examen care este considerat examenul vieţii, pentru că este punctul de plecare spre maturizare, de aici pe mai departe fiecare îşi va alege drumul în viaţă pe diferite domenii.

Dragi elevi, veţi avea posibilitatea de a face cea mai bună alegere doar dacă veţi absolvi bacalaureatul! Examenele, etapele academice, trebuie considerate elemente esenţiale în pregătirea pentru viaţă. Orice clădire are nevoie de o fundaţie solidă, pe care acum o construiţi, astfel încât, orice se va întâmpla pe viitor, nimic să nu vă destabilizeze!

Părinţii, cadrele didactice, decidenţii politici, cu toţii trebuie să depunem eforturi pentru ca, din postura pe care o deţinem, să facem tot posibilul pentru a încuraja elevii şi a-i susţine cu tot ce este necesar pentru a depăşi cu succes aceste praguri şi pentru a le da cea mai bună pornire înspre un viitor cu cât mai multe reuşite.

Deputat de Caraş-Severin, Romulus-Marius Damian.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Radu-Marcel Tuhuţ - declaraţie politică: Zona munţilor Apuseni necesită un plan de dezvoltare unitară;

Continuăm.

Domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Marcel Tuhuţ:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Zona munţilor Apuseni necesită un plan de dezvoltare unitară"

Stimaţi colegi,

Am subliniat în nenumărate rânduri faptul că zona munţilor Apuseni necesită un sprijin substanţial din partea statului român şi, în mod special, din partea autorităţilor judeţene şi a demnitarilor ce au fost învestiţi cu încrederea cetăţenilor pentru a realiza toate demersurile necesare, astfel încât localităţile din acest areal să poată recupera decalajul de dezvoltare înregistrat din cauza lipsei de implicare a autorităţilor care au condus judeţul Alba în ultimii 20 de ani.

Din acest punct de vedere, am depus mai multe iniţiative care să vină în sprijinul direct al cetăţenilor din aceste localităţi. Fie că este vorba despre prioritizarea extinderii reţelei naţionale de gaze naturale, fie că ne referim la subvenţionarea reabilitării clădirilor şi a spaţiilor locative, consider că munţii Apuseni trebuie să constituie un proiect integrat de dezvoltare regională, care să răspundă tuturor nevoilor şi care să pună în centrul agendei politice cetăţeanul.

Un astfel de proiect pentru Apuseni ar trebui să cuprindă mai mulţi piloni care să pună bazele dezvoltării localităţilor, precum adoptarea unor măsuri economice şi fiscale, care să motiveze antreprenorii să investească în dezvoltarea activităţilor economice şi să fructifice resursele naturale bogate ale zonei, şi să le transforme în bunăstare şi locuri de muncă pentru oameni.

Acest deziderat ar putea fi realizat foarte uşor dacă s-ar implica autorităţile judeţene şi locale să vină în întâmpinarea antreprenorilor, să le pună la dispoziţie spaţii pentru înfiinţarea unor parcuri industriale în proximitatea localităţilor, care să fie racordate la utilităţi.

De asemenea, problema şomajului şi depopulării zonei şi-ar putea găsi o rezolvare prin promovarea turismului local şi a unor investiţii substanţiale în acest sens. Zona munţilor Apuseni reprezintă un bazin enorm de oportunităţi turistice, fiind recunoscută la nivel internaţional pentru peisajele pitoreşti, la fel ca întreg judeţul Alba. Şi aş aminti aici Luncile Prigoanei, Poarta Raiului sau Valea Frumoasei, de pe Valea Sebeşului, Cheile Râmeţului, Cheile Aiudului şi, nu în ultimul rând, Cetatea Alba Iulia, care, deşi reabilitată cu ani în urmă, în lipsa unui plan turistic şi a unor atracţii pentru turişti, este evitată în continuare.

Un alt pilon aparte, care poate sta la baza dezvoltării zonei munţilor Apuseni, este reprezentat de tradiţiile româneşti păstrate de mii de ani în Apuseni, cu sfinţenie, aş putea spune, transmise din generaţie în generaţie, un adevărat fenomen care a rămas unic în Europa. Promovarea tradiţiilor se poate împleti în deplină concordanţă cu promovarea turismului şi generarea altor locuri de muncă, care, într-un final, pot genera creşterea nivelului de trai.

Deputat al PSD de Alba, Radu-Marcel Tuhuţ.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă - declaraţie politică: Avem nevoie cât mai rapid de o nouă Lege privind protecţia consumatorilor;

O invit la cuvânt pe doamna deputat Laura Vicol.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă:

Vă mulţumesc domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În calitate de iniţiator al Proiectului de Lege privind protecţia consumatorilor, mă adresez astăzi direct preşedintelui Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, domnul Bende Sándor, cu un mesaj de importanţă, cred eu, pentru toţi cetăţenii acestei ţări.

Este bine cunoscut faptul că, în ultimii ani, societatea românească a fost martora unor schimbări semnificative în domeniul protecţiei consumatorilor. Aceste transformări nu doar că reflectă dinamica pieţei interne, dar şi nevoia acută de a asigura un cadru legislativ care să protejeze interesele cetăţenilor noştri în faţa unor practici comerciale neloiale sau abuzive.

Proiectul de lege, pe care l-am iniţiat aproape în urmă cu un an, răspunde acestor necesităţi prin consolidarea rolului şi capacităţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, oferindu-i acesteia pârghiile necesare pentru a interveni eficient, inclusiv în cazul companiilor străine care operează pe teritoriul României.

În acest context, nu pot să nu remarc cu îngrijorare blocarea şi tergiversarea nejustificată a discutării acestui proiect în cadrul comisiei pe care o prezidaţi, domnule preşedinte de comisie, Bende Sándor. Această întârziere nu face decât să priveze cetăţenii români de protecţia pe care o merită şi de care au nevoie în raporturile lor cu operatorii economici.

Suntem cu toţii conştienţi că o nouă legislaţie poate stârni dezbateri şi poate ridica întrebări. Este firesc şi sănătos într-o democraţie să existe dialog şi schimb de opinii.

Cu toate acestea, când tergiversările devin sistematice şi par să servească alte interese decât cel public, este de datoria noastră, ca reprezentanţi aleşi ai poporului, să ne întrebăm - cui foloseşte, de fapt, această întârziere?

Domnule preşedinte Bende Sándor, este momentul să depăşim aceste obstacole artificiale şi să daţi dovadă de voinţă politică în serviciul binelui comun. Protecţia consumatorilor nu este o chestiune de partizanat politic, ci una care ne afectează pe toţi, indiferent de afilierile noastre.

Apelul meu către dumneavoastră, domnule preşedinte Bende Sándor, este să permiteţi o analiză rapidă şi echitabilă a proiectului de lege. Să oferim împreună un semnal clar că interesul cetăţenilor români şi bunăstarea acestora sunt prioritare în faţa oricăror alte consideraţii.

Am încrederea că veţi trata acest apel pe care astăzi îl fac cu seriozitatea şi urgenţa pe care le merită, astfel încât să putem avansa în direcţia corectă în privinţa acestui proiect.

Vă mulţumesc şi aştept să aducem acest proiect de lege în faţa plenului Parlamentului, pentru binele comun al societăţii.

Deputat Laura Vicol.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Denisa-Elena Neagu - declaraţie politică referitoare la subiecte de actualitate;

Continuăm.

Grupul parlamentar al USR, doamna deputat Denisa-Elena Neagu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Denisa-Elena Neagu:

Suntem îndatoraţi cu un miliard de lei în fiecare zi. Se preocupă domnul premier, de două luni încoace, doar de manipularea alegerilor şi a bursei. Ciolacu nu face nimic pentru români, dar lucrează de zor pentru beneficiul său şi al partidului unic.

Despre Iohannis nici nu mai vorbesc. Preşedintele în care românii şi-au pus încrederea în urmă cu 5 şi 10 ani nu mai dă doi bani pe funcţia sa. Îşi face palat de 9 milioane de euro din banii noştri şi cerşeşte funcţii la uşile Europei, poate, poate, se găseşte şi pentru el o sinecură.

Cum să nu fie ţara în derivă, când la cârma statului au ajuns nişte speciali cărora nu le pasă nici de alegeri, nici de vot? Ciolacu şi Iohannis se poartă de parcă au câştigat România la loz în plic şi pot să facă ce vor cu ea.

Omul de rând pune tot mai greu mâncare pe masă, din cauza inflaţiei. Specialului nu-i pasă nici măcar de preţuri, pentru că ştie că atunci când rămâne fără bani poate să mai umble la bugetul public şi să ia de acolo.

Specialii nu sunt doar Iohannis, Ciolacu şi Ciucă. Nu! Însă, cu girul lor, această clasă de parveniţi a parazitat întreaga Românie. Avem speciali în toate instituţiile statului, oameni care excelează doar la colectarea banului public în propriul buzunar.

Speciali ca Valeriu Zgonea, fostul parlamentar al PSD, cu dosare penale pentru mită - care acum este şef la ANCOM, pe 44.000 lei pe lună. Evident că Zgonea nu are nicio treabă cu piaţa telecomunicaţiilor, dar este omul lui Ciolacu şi trebuia răsplătit. Chiar aici, în plenul Camerei Deputaţilor, PSD şi PNL l-au votat pe această funcţie.

Dosare penale avea şi socrul lui Victor Ponta, pentru retrocedarea a 44.000 de hectare de la Romsilva. Zece ani mai târziu, Guvernul Ciolacu îl pune şef chiar la Romsilva.

Tot speciali incompetenţi avem şi la ASF, ANRE şi în multe alte companii de stat.

Specialii sunt şi în primării, acolo unde primari cu multe mandate nu ştiu decât să mintă frumos şi să fure. Avem sute de localităţi rămase cu zeci de ani în urmă, pentru că primarilor nu le pasă de comunitatea lor.

Pe 9 iunie, dragi români, îi puteţi trimite acasă!

Anul acesta nu se joacă doar mandatele specialilor. Dreapta Unită a cerut preşedintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum, odată cu aceste alegeri, pentru desfiinţarea pensiilor speciale.

Doar în vot este puterea noastră.

Mergeţi la vot!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Radu Tudor Ciornei - declaraţie politică având titlul [România eşuată] - Scutul de partid apără ministrul Barbu, bardul odelor nostalgice;

Continuăm cu Grupul parlamentar al USR.

Domnul deputat Ştefan-Iulian Lőrincz? Nu este.

Domnul deputat Radu Tudor Ciornei.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu Tudor Ciornei:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Din ciclul "«România eşuată» - Scutul de partid apără ministrul Barbu, bardul odelor nostalgice".

În declaraţiile politice din anii trecuţi, defineam idiocraţia drept aşezarea fără concurs, prin puterea pixului magic al Dumnezeilor de partid, a unor oameni lipsiţi de valoare, de studii ori experienţă, care iau locul celor bine pregătiţi, doar prin marele atu al obedienţei faţă de cei care i-au propulsat şi înţepenit în scaune.

Odată puşi în funcţii, idiocraţii devin adevăraţi câini de pază ai protectorilor lor, fiind în stare de absolut orice servicii, mai mult sau mai puţin legale, pentru a-şi menţine funcţiile căpătate prin orice, numai prin merit şi cunoştinţe nu.

După ce, de-a lungul anilor, ne-au arătat că pot aduce, în cele mai înalte funcţii în stat, persoane ce ar avea probleme mari să promoveze clasa a VII-a, am avut, de curând, o nouă mostră halucinantă de lipsă de ancorare în realitate.

Declaraţia năucitoare a ministrului agriculturii, Barbu, care a afirmat nonşalant "Nu vreau să exagerez, preşedintele nostru, domnul Nicolae Ceauşescu, nu spunea degeaba că stuful e aurul verde al României" a stârnit întâi zâmbete încurcate din partea colegilor de partid, apoi a dus la întrebarea retorică, dar mereu legitimă: oare cei care sunt numiţi în funcţii de conducere în stat sunt vreodată verificaţi dacă pot purta o discuţie liberă fără a emite acest gen de aberaţii? Stuful, aurul verde? Oare aurul negru e întunericul minţii acestor indivizi căzuţi, parcă, din cer? Mă opresc aici, dar nu am cum să nu mă gândesc la poveştile bunicilor care ne ziceau cum, la venirea comuniştilor, prostul satului a ajuns primar şi a început să îşi arate incapacitatea crasă de a înţelege mersul lucrurilor, plesnind din bici şi arătându-le tuturor cine este şeful. Pe undeva este de înţeles această imbecilizare a activului superior al partidelor de la putere, pentru că omul inteligent poate avea şi conştiinţă, ceea ce nu ar duce, pentru marii moguli, la nimic bun. Un om educat poate ajunge la vârf şi prin propriile puteri, iar uneori poate refuza a mai fi marioneta unor şmecheri, specialişti în tunuri şi covrigi cu mac.

Atâta vreme cât înalţii demnitari îşi flutură, precum unii parlamentari, pereni ai puterii, legitimaţiile de deputat prin şaormerii, cât timp scrierea unui cuvânt simplu, precum "ceasuri", le dă aleşilor bătăi de cap, cât timp o dictare ori tabla înmulţirii ar scurtcircuita creierul odihnit al unor indivizi de vază, ţara aceasta nu se va face bine.

Nu am mari speranţe de la votul care va fi dat astăzi, aici, în Parlament. Sunt absolut sigur că zidul idiocraţiei se va ridica din nou, ca un scut magic ce apără necondiţionat incompetenţa venală cu care unii ne conduc de atâta vreme, cu rude, consăteni ori amante, bine înşurubate în sinecuri plătite din bani publici. Circul va continua, ei ne vor cânta realizările partidelor lor, într-o ţară care nu are infrastructură, canalizare ori gaz. Bine că a terminat Ceauşescu electrificarea, că altfel copiii mai învăţau tot la lumânare prin unele colţuri de ţară uitate de politicieni, unde numai Dumnezeu îi poate apropia de speranţa viitorului.

Vă mulţumesc.

Radu Tudor Ciornei, deputat al USR, Circumscripţia nr. 35 Suceava.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Lilian Scripnic - declaraţie politică: Cât de ieftină şi nepoluantă este, de fapt, energia verde şi cât de mult ne dorim să protejăm mediul!;

Continuăm cu Grupul parlamentar AUR.

Lilian Scripnic?

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Lilian Scripnic:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Cât de ieftină şi nepoluantă este, de fapt, energia verde şi cât de mult ne dorim să protejăm mediul!"

Green Deal - Pactul Verde este cel mai ambiţios program al Uniunii Europene care, începând cu momentul lansării lui, în decembrie 2019 şi până în anul 2050, îşi propune să transforme Europa într-un continent neutru în ceea ce priveşte emisiile de seră.

În momentul iniţierii, în 2019, Comisia Europeană estima că, pentru îndeplinirea obiectivelor, Green Deal va fi nevoie să investească circa 1.000 de miliarde de euro, cu ţinta intermediară - aceea ca până în anul 2030 reducerea emisiilor Uniunii Europene să fie cu cel puţin 55% mai mici faţă de anul 1990, iar pentru aceasta se estimează că este nevoie de investiţii anuale suplimentare în valoare de 260 de miliarde de euro.

Din toate aceste date, reiese că trecerea spre economia verde, spre utilizarea de surse de energie mai curate şi regenerabile nu prea ar fi chiar aşa de ieftină.

Şi dacă nu este ieftină şi orice investiţie şi proiect derulat în plan naţional, practic, nu pot fi demarate decât cu existenţa unor subvenţii de multe miliarde de euro, ne întrebăm care este logica deciziei de a impune un program atât de costisitor? Nu cumva aderând şi integrându-ne în aceste programe devenim total dependenţi şi subordonaţi finanţărilor externe, într-o vasalitate modernă a secolului XXI?

Dar cât de verde este energia verde? Căutăm resurse alternative de energie, abandonăm combustibilii fosili şi trecem la maşini electrice pe bază de baterii, dar nimeni nu spune că industria ce produce bateriile şi panourile fotovoltaice utilizează energie convenţională pentru a le produce într-un proces tehnologic nu tocmai ecologic. Şi, mai mult, dezactivarea, dezmembrarea, distrugerea şi eventual recuperarea panourilor solare şi a bateriilor în momentul în care acestea îşi ating limita de funcţionare nu este tocmai ecologică.

Cu toţii dorim energie mai ieftină, din resurse inepuizabile, să protejăm natura, să respirăm un aer mai curat, dar a ajunge la standardele vizate de politicile UE nu este altceva decât o intenţie utopică, iraţională şi departe de realităţile naturii.

Factorii care influenţează mediul în mare parte nu ţin de controlul uman. Cine afirmă contrariul are intenţii ascunse şi de manipulare a maselor. De exemplu, erupţia unui vulcan sau desfăşurarea unui război, aşa cum îl avem în proximitatea noastră, foloseşte cele mai poluante metode de care nu se doreşte a vorbi şi poluează mai mult decât o poate face omenirea pe durata a zeci de ani.

În schimb, marii conducători ne interzic centralele pe gaz şi vor să eliminăm biata vacă, sub pretextul că ne poluează mediul.

Economia globală, dezvoltată pe principiul "Să producem cât mai mult" şi să suprasaturăm piaţa cu produse multe şi de proastă calitate, în detrimentul calităţii, este mult mai poluantă decât consumul casnic pentru încălzire.

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lilian Scripnic:

Cu cât se produce mai mult, cu atât mai mult se poluează.

În concluzie, trebuie să ne punem următoarea întrebare - unde este acel simţ de responsabilitate a celor care dau direcţia, în sensul de a proteja mediul înconjurător?

Oare nu este doar o dorinţă mai mare de a avea profit, prin prisma înlocuirii cât mai frecvente a produselor?

Până la urmă, omenirea va trebui să aleagă între producţie în masă, produse de proastă calitate, profituri mari şi poluare sau producţie redusă cu produse de calitate şi durabile şi, deci, poluare mai puţină.

Deputat de Galaţi, Lilian Scripnic.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae Roman - declaraţie politică intitulată Români pentru România - [Comasare];

Continuăm cu grupul parlamentarilor neafiliaţi.

Domnul deputat Nicolae Roman.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Roman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Astăzi, în ciclul "Români pentru România", voi vorbi, în declaraţia mea politică despre comasare.

Este evidentă degringolada partidelor "tradiţionale" care, din 1989, se luptă pentru putere.

Unul dintre aceste partide a fost slăbit prin alegerea unor lideri fără anvergură politică şi idei legate de tradiţia liberală. Cel mai vechi partid politic din Europa se destramă în ritm rapid şi simte nevoia unei susţineri, pentru a rămâne pe scena politică în prim plan.

Un alt mare partid, sub presiunea dorinţei de parvenitism politic a unui lider care a uitat de caracterul patriotic al măsurilor propuse, întreprinde măsuri radicale de dreapta, contrar liniei politice pe care declară că o susţine.

În pofida normalităţii, pentru a rămâne la putere, acestea se pare că vor face alianţe cu reprezentanţi ai unei atitudini politice iredentiste.

În aceste condiţii, această coaliţie anormală, stânga cu dreapta, favorabilă unor revendicări tot mai îndrăzneţe ale unei minorităţi căreia nu-i pasă de trăirile patriotice ale majorităţii, este dispusă să facă orice compromis pentru a rămâne la putere, pentru a legifera şi administra.

A fost încălcat calendarul electoral, s-au încălcat normele etice ale doctrinelor acestor partide, se legiferează situaţii anormale.

De data aceasta, cel puţin aparent, Justiţia şi-a făcut datoria.

În rândul acestor partide nu mai există preocuparea pentru binele naţiei şi al ţării, nu mai există români pentru România!

Semnez, deputat neafiliat în Circumscripţia nr. 10 Buzău, Nicolae N. Roman .

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Florian-Claudiu Neaga - declaraţie politică referitoare la Ziua Mondială de luptă împotriva tuberculozei;

Reluăm declaraţiile politice cu Grupul parlamentar al PSD.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Florian-Claudiu Neaga.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florian-Claudiu Neaga:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei, marcată anual, pe 24 martie, reprezintă un bun prilej pentru conştientizarea populaţiei cu privire la consecinţele dezastruoase de sănătate, sociale şi economice, determinate de creşterea incidenţei acestei grave boli, la nivelul ţării noastre, având în vedere faptul că suntem deja în cel de-al treilea an în care numărul pacienţilor care suferă de această boală este în creştere atât în rândul adulţilor, cât şi în rândul copiilor.

Suntem ţara cu cei mai mulţi bolnavi de tuberculoză din Uniunea Europeană, aproximativ un sfert din cazurile înregistrate fiind raportate în ţara noastră, conform ultimului raport al Centrului European de Prevenţie şi Control al Bolilor. Rata incidenţei tuberculozei a fost, în 2023, de 48 de bolnavi la 100.000 de locuitori, fiind înregistrate 9.572 de cazuri, dintre care 429 la copii, conform datelor Institutului Naţional "Marius Nasta".

În prezent, judeţele cu cea mai mare incidenţă a tuberculozei sunt Dolj, Teleorman, Giurgiu, Brăila şi Botoşani, în timp ce la polul opus regăsim Covasna, Bistriţa-Năsăud, Alba, Braşov şi Sălaj.

În opinia specialiştilor epidemiologi, creşterea incidenţei acestei maladii şi în ţara noastră se aliniază tendinţei internaţionale privind epidemia globală de tuberculoză, fiind o consecinţă a programelor de prevenţie deficitare, a limitării campaniilor de informare a cetăţenilor, complianţei scăzute a populaţiei la diagnostic şi tratament.

În acest context, având în vedere faptul că tuberculoza este considerată o problemă majoră de sănătate publică, în ţara noastră, activităţile cuprinse în Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei, precum diagnosticul şi tratamentul bolnavilor, controlul contacţilor acestora, tratamentul preventiv şi activităţile de informare şi comunicare sunt gratuite.

Un rol important în creşterea gradului de diagnosticare precoce a acestei boli îl au, aşa cum am subliniat şi în trecut, medicii de familie, prin consultaţiile acordate pacienţilor şi tuturor contacţilor, dar şi trimiterea acestora, cât mai rapid, pentru diagnostic de specialitate, radiologic şi bacteriologic, în centrele de tratament TBC.

O provocare majoră este reprezentată de tuberculoza multidrog-rezistentă, care este o formă de tuberculoză rezistentă la medicamentele antituberculoase clasice, ceea ce face ca tratamentul să fie mult mai dificil, iar creşterea complianţei pacienţilor la tratament, uneori prelungit la peste 12 luni, este hotărâtoare.

În viitor, Ministerul Sănătăţii, prin programul naţional menţionat, va continua investiţiile privind dotarea cât mai multor laboratoare cu echipamente de diagnosticare rapidă şi va finanţa în continuare programele de screening pentru tuberculoză.

Un rol important în lupta contra tuberculozei îl are ameliorarea condiţiilor de viaţă în zonele şi grupele defavorizate, combaterea poluării, precum şi educaţia sanitară, adoptarea unui stil de viaţă sănătos, creşterea încrederii în sistemul medical.

Deputat al PSD de Sălaj, Florian Neaga.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Alin-Gabriel Apostol - declaraţie politică având titlul PNL este grup infracţional organizat;

Continuăm cu Grupul parlamentar al USR.

Domnul deputat Alin-Gabriel Apostol.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin-Gabriel Apostol:

"PNL este grup infracţional organizat"

PNL Argeş, împreună cu ministrul justiţiei, Alina Gorghiu, au fost la Primăria Câmpulung şi au şantajat-o pe Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung: "Dacă nu vii în PNL..."

Şi după această declaraţie, discuţie, la câteva zile, trei instituţii au venit, în aceeaşi zi, în control la Primăria Câmpulung: Agenţia Naţională de Integritate, Curtea de Conturi şi Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Aceasta este mafie politică şi anul acesta românii vor spune "Stop" acestui tip de practici.

Administraţia PSD - mafiotă.

O subordonată a Primăriei Constanţa a dat 13 contracte, în valoare de 3,5 milioane de lei, unei firme cu un singur angajat, prin atribuire directă, pentru propagandă şi publicitate în presă.

Aceeaşi practică o fac şi primarii de la Sectoarele 3 şi 4.

Milioane şi milioane de lei din banii contribuabililor se duc către instituţii de presă naţionale.

Dacă faci treabă bună într-o administraţie, de ce ai nevoie să faci publicitate la o televiziune naţională? Care este scopul? Pentru că cetăţenii din acea localitate pot să vadă, dacă ai făcut treabă bună sau nu, cu ochii lor. Nu trebuie să vadă la o televiziune naţională.

De ce trebuie un sucevean să vadă că un primar din Bucureşti a pus borduri? Nu cumva sunt unii băieţi deştepţi care iau cu două mâini milioane şi milioane de lei din banii cetăţenilor?

Coaliţia PSD-PNL a decis să pună candidaţi unici în oraşele mari conduse de USR. Aceasta este declaraţia politică a celor doi lideri ai coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.

Această declaraţie este cea mai bună dovadă că USR face bine, acolo unde are conducerea. Lumea observă diferenţa dintre administraţia USR şi administraţia Partidului Unic PSD-PNL. Pe de o parte, unii vopsesc gardul ruginit şi pun panseluţe într-un parc nefuncţional, pe de altă parte ceilalţi se apucă de fundaţie şi de lucruri temeinic şi solid făcute în administraţie. Este ca şi cum ai vopsi o baracă ca să pară un palat sau te-ai apuca, de la fundaţie, pentru a construi o casă.

Anul acesta românii vor decide ce fel de administraţie îşi doresc - una care modernizează localităţile sau una care spoieşte localităţile.

Mulţumesc.

Alin Apostol, deputat al USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS Radu-Vicenţiu Grădinaru - intervenţie intitulată Botoşani, maternitatea spirituală a neamului românesc!;

Continuăm cu Grupul parlamentar AUR.

Domnul deputat Radu-Vicenţiu Grădinaru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Vicenţiu Grădinaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea de astăzi: "Botoşani, maternitatea spirituală a neamului românesc!".

Botoşani, judeţul geniilor, continuă să producă pui de genii, pe bandă rulantă.

Care ar fi explicaţia acestui fenomen?

Cred că, din punct de vedere logic, nu există un răspuns, poate doar geniul lui Eminescu să fi aruncat vraja, seminţele genialităţii lui pe aceste locuri.

Poate "sărăcia" proverbială a acestor locuri să ambiţioneze copiii acestor meleaguri, să îşi îndrepte mintea şi sufletul spre tainele cunoaşterii.

Aş dori să evidenţiez, pe această cale, un copil minunat din Darabani, care a transformat durerea pierderii tatălui, în forţă. Este vorba despre tânărul David Bejinariu, din Darabani, elev al Şcolii Gimnaziale "Leon Dănăilă", care a obţinut la Olimpiada de istorie pe judeţ cele mai bune rezultate - elevi clasa a VIII-a.

De remarcat şi colegii lui David - Luca, Mihnea, Sânziana, Miruna şi George, în frunte cu domnul profesor Lucian Florea.

Să ne aducem aminte ce spunea marele nostru compatriot, genialul Nicolae Iorga: "Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii".

Să nu o uitam pe Alexia Chichioacă, din Dorohoi, de la Colegiul Naţional "Grigore Ghica", care a obţinut 10 la limba română şi matematică, la simularea examenului de Bacalaureat.

Felicitări, dragilor, respect profesorilor!

Voi sunteţi viitorul acestei ţări, sunteţi nişte eroi în aceste vremuri!

Pentru copii ca voi ne vom lupta să facem schimbarea în România!

Meritaţi o Românie măreaţă!

Vă mulţumesc.

Radu-Vicenţiu Grădinaru, deputat AUR de Botoşani.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru-Viorel Focşa - declaraţie politică având titlul Un deficit record de 1,4 miliarde euro, doar în luna ianuarie a acestui an!;

Aşa cum arată lista deputaţilor înscrişi pentru a prezenta declaraţii politice, astăzi mai sunt înscrişi patru colegi de la Grupul deputaţilor neafiliaţi.

Dacă sunt prezenţi? Sunt.

Dumitru-Viorel Focşa.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru-Viorel Focşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este intitulată "Un deficit record de 1,4 miliarde euro, doar în luna ianuarie a acestui an!".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În ciuda asigurărilor constante şi mincinoase ale Coaliţiei de guvernare PSD-PNL, adevărul necosmetizat, în România, este că economia merge din ce în ce mai prost, iar asta e simplu de văzut, dincolo de explicaţiile savante ale economiştilor de serviciu, sau în serviciu, după caz. Este de ajuns să mergeţi într-o piaţă, să vorbiţi cu lumea, sau într-o farmacie, să-i întrebaţi pe pensionari cum le mai este traiul.

Pentru că, numai în luna ianuarie, am avut un deficit de cont curent mai mare, faţă de ianuarie 2023, cu peste 600 de milioane de euro, ajungând, astfel, la un deficit record, în ianuarie 2024, de 1,4 miliarde de euro. Aşa că, nu trebuie să fim experţi pentru a ne da seama că, în ritmul acesta, ne menţinem în jurul unui deficit de cont curent în valoare de 20 de miliarde de euro anual.

Cauzele sunt uşor de văzut şi, stimaţi colegi, o să vă dau doar câteva exemple. Avem rezerve importante de gaz, pe care nu îl exploatăm încă, şi pentru care nici măcar nu avem încă un plan să îl transformăm în mase plastice sau în îngrăşăminte, darămite investiţii concrete în această direcţie sau investiţiile majore ale statului în infrastructură, făcute toate deodată, în momentul în care am primit fonduri nerambursabile importante. Aşa că, mult peste ceea ce ne-am imaginat.

Vedem că se fac autostrăzi cu nimic produs în România. Nu mai avem fabrici de camioane, nu mai avem fabrici de tractoare, nu mai avem fabrici de vagoane, de locomotive, nu mai avem nimic! Şi avem pretenţii să ne revenim, în contextul în care nu se investeşte nimic pentru a se crea şi produce în România.

Soluţii sunt, desigur, dar dureroase, mai ales pentru coaliţia hoţiei, pentru că trebuie să disipeze toată această mistificare a realităţii economice. Ar trebui să nu mai furăm, să investim, în loc să cheltuim aiurea bani împrumutaţi, şi să susţinem mediul de afaceri românesc, prin măsuri protectoare, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Dar cine să facă asta, stimaţi colegi? Un patron de covrigărie cu diplomă de Bacalaureat, luată cu întârziere, sau un domn general plagiator şi sinecurist?!

Ne trebuie o nouă generaţie de oameni capabili, care să restarteze România!

Vă mulţumesc.

Deputat de Constanţa, Dumitru-Viorel Focşa.

 
Video in format Flash/IOS Raluca-Maria Borta - declaraţie politică: Goana după ciolan - totul sau nimic!;

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Continuăm.

Doamna deputat Raluca-Maria Borta?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca-Maria Borta:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Goana după ciolan - totul sau nimic!".

Venirea primăverii a readus forfotă mare în viaţa politică din România, dar, probabil, asta văd şi simt şi domniile-voastre, având în vedere că participaţi activ la această degringoladă politică. Ştiu, miza e mare! Iar discursurile siropoase pro-democraţie şi popor, pe care le susţineţi, nu îşi mai produc demult efectele. Românii au renunţat în a vă mai băga în seamă şi îşi văd liniştiţi de viaţă. Probabil că asta s-a şi vrut - îndepărtarea oamenilor de bun-simţ de la viaţa politică.

Se calcă în picioare democraţia şi nimeni nu face nimic. S-a dat undă verde traseismului politic, negocierilor triste, alianţelor nefundamentate doctrinar, şi asta se reflectă în realităţile vieţii.

Guvernarea, un USL de o versiune lamentabilă şi şovăielnică, şi-a dat mâna în încercarea disperată de a îmbrobodi electoratul că ei sunt nişte salvatori "infailibili" ai României.

Dar nu e aşa! Poporul o ştie şi o ştiţi şi voi!

De sus până jos suntem conduşi de nişte politicieni de carton, care-şi dau BAC-ul după disertaţii şi doctorate, care mai de care mai pompoase, dar care, mânaţi de ignoranţă, suferinzi de şefie şi fără viziune calcă în picioare democraţia şi corectitudinea politică pentru a-şi asigura scaunul călduţ şi viitorul mandat. România arată astăzi cum arată, din cauza voastră, uzurpatori iluştrii ai scaunelor de demnitari.

Am intrat în cel mai aspru post de peste an, Postul Paştelui. Este o perioadă de introspecţie, în care, prin abstinenţă şi rugăciune, credincioşii aspiră la curăţirea sufletului. Benefic României ar fi ca şi vremelnicii guvernanţi să se aplece asupra curăţirii sufletelor lor, să reflecte asupra acţiunilor pe care le întreprind şi a promisiunilor pe care le rostesc. Ieri, s-a sfinţit un spaţiu sacru în Parlament, "un spaţiu de rugăciune, reculegere şi celebrare a slujbelor religioase pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în Palatul Parlamentului". Călcaţi-i pragul zilnic!

Nu din nostalgie sau ideologie exacerbată, ci din simpla dorinţă de a vedea o schimbare în bine în această ţară, îmi doresc aleşi din rândul oamenilor gospodari, care au făcut ceva din două mâini în viaţa lor şi nu au urcat pe scara socială, abonaţi fiind la banul public. Optim ar fi să aibă în conştiinţă cunoştinţe de administraţie publică şi nu cunoştinţe în aparatul administrativ.

În acest sens, vă lansez o provocare - să modificăm sistemul electoral actual, cu unul mai simplu, mai uşor de urmărit şi abordat de către orişicine doreşte să intre în politică.

Printre modificările impetuoase, dar neexhaustive, enumăr:

- reducerea considerabilă a numărului de susţinători pentru a intra în competiţia electorală şi a se regăsi pe buletinele de vot;

- propunerea de liste deschise din partea partidelor politice, ordinea candidaţilor pe liste fiind desemnată de alegători prin vot, şi nu de preşedinţii de partid;

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Raluca-Maria Borta:

- reprezentanţi neremuneraţi din partea partidelor politice în secţiile de votare;

- opţiunea pe buletinele de vot: "Niciunul dintre candidaţi nu mă reprezintă", prin care să-şi poată exercita dreptul de veto şi persoanele care susţin că nu au pe cine pune ştampila.

Cu sau fără modificările propuse, puterea stă în mâinile electoratului, care are şansa taxării dur a clasei politice actuale, începând cu alegerile din iunie.

Vă mulţumesc.

Deputat neafiliat de Braşov, Borta Raluca-Maria.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ciprian Ciubuc - declaraţie politică având titlul O lege adoptată de Parlamentul României, care a schimbat ADN-ul poporului român;

Continuăm.

Doamna deputat Cristina Camelia Rizea? Nu este.

Domnul deputat Ciprian Ciubuc.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică se numeşte "O lege adoptată de Parlamentul României, care a schimbat ADN-ul poporului român".

Data de 14 mai, ca zi comemorativă a deţinuţilor politici din închisorile comuniste, a fost anulată, prin votul din data de 19 martie 2024, aproape în unanimitate, la Camera Deputaţilor, prin votarea PL-x 147/2024, respectiv cu 241 de voturi pentru adoptare. Acest proiect legislativ a fost iniţiat în scopul instituirii zilei de 14 mai ca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel şi a fost iniţiat de doi deputaţi, domnul Silviu Vexler, preşedintele Comunităţii evreieşti din România, şi Ovidiu Ganţ, preşedintele minorităţilor germane din România. Aceşti deputaţi reprezintă interesele Statului Israel în Parlamentul României. Doar trei deputaţi au votat împotrivă, printre care subsemnatul, Cristina Dumitrache şi Raluca Borta şi a fost un vot de abţinere din partea deputatului Mihai Lasca.

Data de 14 mai era deja o zi naţională comemorativă, în baza dispoziţiilor Legii nr. 127/2017, când Parlamentul a instituit o zi a martirilor din închisorile comuniste. Deloc întâmplător, data de 14 mai reprezintă şi data fondării Statului Israel, care a apărut în 1948 pe harta lumii. În aceeaşi zi de 14 mai au fost arestate persoane ce făceau parte din elitele intelectualităţii româneşti, simpatizanţi sau nu ai legionarilor, precum şi membrii ai legionarilor.

În expunerea de motive a proiectului normativ, apare o batjocură la adresa românilor şi a înaintaşilor noştri, deoarece afirmă în mod utopic faptul că ADN-ul poporului român face parte din ADN-ul poporului evreu. Avem de-a face cu o utopie de neimaginat. Asta ce-o mai însemna, că suntem noi evrei sau că evreii sunt români?

Potrivit legii, ziua de 14 mai va fi Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel şi se vor putea organiza la nivel naţional sau local activităţi din sfera diplomaţiei publice, culturii şi educaţiei, prin care să se ilustreze solidaritatea româno-israeliană. În baza acestei legi, ce este pe masă la promulgare, misiunile diplomatice ale României au obligaţia de a arbora drapelul României şi al Statului Israel.

Consiliul Legislativ a atras atenţia, în avizul său pozitiv din 26 februarie 2024, că alegerea zilei de 14 mai nu se justifică, pentru că Statul Român a recunoscut Israelul şi a stabilit relaţii diplomatice cu acesta pe 11 iunie 1948. De altfel, trebuie alese zile cu aceeaşi semnificaţie pentru ambele ţări. În plus, legea nu este scrisă corect în limba română, a subliniat Consiliul Legislativ.

În opinia mea, stimaţi colegi, ne aflăm în faţa unei situaţii total batjocoritoare la adresa martirilor noştri din închisorile comuniste, unde majoritatea au trăit torturi şi suferinţe de neimaginat, în numele propriilor lor credinţe şi convingeri, prin asocierea total nepotrivită cu o relaţie de solidaritate cu Statul Israel şi în mod complet nepotrivit se asociază două evenimente fără nicio legătură cu manifestări comune ale Statului Român şi Statului Israel. Ne dăm singuri măsura propriei noastre lipse de respect pentru adevăraţii apărători ai valorilor româneşti din cumplitele închisori comuniste, prin promovarea acestei legi în Parlament. Nu pot fi de acord cu asta sub nicio formă şi pe baza niciunui argument.

În această declaraţie politică, stimaţi colegi, nu vorbim despre antisemitism, ci vorbim despre demnitate, verticalitate şi onoare a poporului român şi transmit Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", cât şi ambasadorului Statului Israel în România, cât şi conducerii sioniste a Statului Israel că România nu este un sat fără câini...

 
   

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Vă rog să vă apropiaţi de final.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian Ciubuc:

...şi nu va tolera insulta adusă la nesfârşit eroilor neamului şi istoriei României. Nu voi accepta imixtiunile Statului Israel, prin modificarea Legii educaţiei, în baza căreia elevii noştri să fie obligaţi să înveţe istoria Holocaustului şi istoria evreilor, în detrimentul propriei istorii, Istoria românilor.

Informaţiile pe care le-am furnizat şi le susţin, de asemenea, sunt prezentate de istorici români de elită, precum profesor universitar Gigel Manole, Ion Coja şi Corvin Alexandru Lupu.

Şi în încheiere vreau să spun răspicat că astăzi poporul român nu solidarizează cu genocidul creat de Statul Israel în Fâşia Gaza!

Mulţumesc frumos.

Deputat neafiliat Ciprian Ciubuc, Circumscripţia Brăila.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Nicolae Bode:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Permiteţi-mi, în final, să dau citire listei cu deputaţii care au depus în scris declaraţii politice.

Grupul parlamentar al PSD: Eugen Bejinariu, Ştefan Muşoiu, Adrian Alda, Ioan Vulpescu, Ioan Mang, Nicu Niţă, Nicoleta-Matilda Goleac, Alexandra Huţu, Vasilică Toma, Mirela Furtună, Dan-Constantin Şlincu, Silviu Nicu Macovei.

Din partea Grupului parlamentar al PNL, au depus declaraţii în scris următorii colegi deputaţi: Florin-Claudiu Roman, Nicolae Giugea, Marian Cruşoveanu, Cristina Burciu, Dumitru Rujan, Elena Hărătău, Bogdan Huţucă, Ervin Molnar, George-Cătălin Stângă, Maria Stoian, Ioan Balan, Iulian-Alexandru Muraru, Vetuţa Stănescu, Alexandru Popa, Ştefan Stoica şi Cristina Vecerdi.

Din partea Grupului parlamentar AUR, au depus declaraţii în scris: Darius Pop, Titus-Silviu Păunescu, Dănuţ Aelenei, Sebastian Ilie Suciu, Ciprian-Titi Stoica şi Daniel Gheba.

Din partea deputaţilor neafiliaţi, au depus declaraţii în scris doamna deputat Raisa Enachi şi domnul deputat Bogdan-Alexandru Bola.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 26 martie 2024, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.

 
   

(Următoarele declaraţii politice şi intervenţii au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.)

 
  Dănuţ Aelenei - declaraţie politică intitulată Securitatea alimentară a României!;

Domnul Dănuţ Aelenei:

"Securitatea alimentară a României!"

Avertizarea cu o grevă sanitară generală este o provocare foarte serioasă. La starea de sănătate a românilor, la cea socială şi la situaţia precară a sistemului nostru de sănătate, un stres în plus, indus de greva personalului sanitar, ar avea urmări dramatice, pe care nu ştiu cine şi le poate permite.

De aceea, eu solicit o negociere responsabilă a părţilor pentru evitarea declanşării şi derulării unei greve generale în domeniul serviciilor medicale. Şi fără aceasta avem o rată a mortalităţii foarte ridicată la toate categoriile de vârstă a populaţiei.

În data de 11 martie a.c., prin protestul a câtorva mii de angajaţi ai spitalelor din faţa parlamentului, a guvernului şi a ministerelor cu atribuţii în rezolvarea solicitărilor prezentate de protestatari, s-a parcurs o fază pregătitoare, iar opinia publică şi autorităţile statului au fost atenţionate cu intenţia declanşării conflictului de muncă cel mai sever, dacă solicitările personalului medical nu vor fi tratate cu seriozitate.

După cum am fost informaţi de sindicatele din sănătate, salariul reprezintă principalul motiv de nemulţumire al angajaţilor din acest domeniu. Aici se întâmplă ceva asemănător cu ceea ce s-a petrecut cu sarabanda legislaţiei pensiilor: guvernanţii tot amăgesc diferite categorii de salariaţi cu o nouă lege a salarizării, cu eliminarea inechităţilor şi cu înlăturarea unor nedreptăţi cuprinse în legislaţia în vigoare privind salarizarea.

Creşterea exagerată a preţurilor din ultimele luni a făcut ca angajaţii mai multor instituţii bugetare să nu mai aibă răbdare şi au ieşit în stradă să-şi strige nemulţumirile.

Mai toate protestele sunt legate de scăderea puterii de cumpărare pe fondul inflaţiei galopante, întreţinută şi aceasta mai mult de motive artificiale, administrative şi mai puţin obiective cum guvernanţii ar vrea să ne facă să credem.

Din acest motiv şi pe baza măsurilor fiscal-bugetare guvernamentale, pe fondul creşterii continue a preţurilor la bunurile de consum curent, nemulţumirea salariaţilor este de înţeles.

Este un adevăr că puterea de cumpărare se află de ceva timp pe un trend descendent. În tot acest timp a lipsit dialogul social între partenerii sociali. Angajatorii, fie cei de stat, fie cei privaţi, trebuie să ţină cont de această realitate, să reia dialogul social şi să îmbunătăţească salarizarea personalului.

În acest sens" sunt criticate şi noile modificări legislative. Protestul de săptămâna trecută era îndreptat şi împotriva ultimei forme a Ordonanţei de urgenţă privind unele creşteri salariale în sănătate, pe care protestatarii au taxat-o ca fiind o ordonanţă a inechităţii şi a nepriceperii emitenţilor.

Prin această O.U.G. nu sunt rezolvate cererile, ci sun create noi probleme, care agravează unele din cele preexistente.

Mă întreb de ce nu au fost consultate sindicatele din sănătate atunci când s-a elaborat proiectul de ordonanţă. Dacă nici de această dată solicitările nu le vor fi luate în calcul, sindicaliştii avertizează că urmează greva generală. Procedura pentru grevă şi demonstraţiile din 11 martie sunt ultimele acţiuni înaintea grevei.

Se solicită o majorare a salariilor cu 26%. Fără a avea datele în faţă, nu pot aprecia dacă e mult sau puţin. În schimb, cer şi eu o reluare a dialogului dintre minister şi sindicate, o negociere responsabilă şi să ne vedem fiecare de treaba care ne revine.

Ministerul Sănătăţii, prin vocea domnului ministru Alexandru Rafila, s-a arătat dispus să rezolve problemele care se pot rezolva în acest moment şi a invocat buna-credinţă. Mai rămâne problema banilor. Fără bani nu va funcţiona nici dialogul, nici buna credinţă.

Să sperăm că partenerii sociali se vor înţelege şi vor găsi cele mai bune soluţii până la greva generală.

Nu am fost destul de critic în această declaraţie tocmai pentru că mă aştept la o soluţie negociată şi agreată de toate părţile.

  Adrian Alda - declaraţie politică având titlul PSD va continua să orienteze deciziile Uniunii Europene în favoarea României!;

Domnul Adrian Alda:

"PSD va continua să orienteze deciziile Uniunii Europene în favoarea României!"

Cu toţii ştim că PSD a reuşit să schimbe Regulamentul European, graţie intervenţiei ferme a ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu. Astfel, Comisia Europeană a luat pentru prima dată în istoria sa o decizie unică, prin modificarea unui Plan Strategic, încă din primul an al implementării sale.

Mai concret, a acceptat modificarea obligaţiilor pentru fermieri privind eliminarea GAEC 8, cea legată de procentul de 4% pârloagă, şi acordarea de bani suplimentari pentru proprietarii care îşi lasă terenul neproductiv, în baza unei ecoscheme, cât şi revizuirea GAEC 7, cea privind rotaţia culturilor, anulând controalele şi posibilele sancţiuni pentru fermele mai mici de 10 ha. Este o reuşită a PSD şi, concomitent, o mare realizare a ţării noastre pe plan internaţional! Şi iată că PSD a scris din nou istorie, atât pentru România, Uniunea Europeană, cât şi pentru restul statelor membre!

Da, exact aşa se vor materializa şi tratativele noastre următoare, respectiv în beneficii de care vor putea face uz, în viitor, toţi investitorii în agricultura comunitară, dar şi în celelalte domenii de activitate!

Iar acest efort recent este văzut şi asimilat de restul ţărilor comunitare drept o reuşită diplomatică a României, prin intermediul ministrului agriculturii, dar şi prin lobby-ul susţinut în acest scop, început chiar din luna iunie a anului trecut, de toţi europarlamentarii social-democraţi. Adică niciun impediment apărut în calea acestui deziderat legitim nu ne-a descurajat pe noi, cei de la PSD, ci ne-a angajat şi mai mult în negocieri, antrenându-i, prin argumentele noastre, şi pe eurodeputaţii proveniţi din restul Uniunii, şi mai ales din familii politice diferite.

Aşadar, renumele nostru de buni diplomaţi, câştigat şi prin eforturile europarlamentarului PSD, Victor Negrescu, din calitatea sa de negociator-şef pentru bugetul UE, poate fi completat şi confirmat de toţi viitorii eurodeputaţi social-democraţi.

Plenul Parlamentului European a aprobat, recent, priorităţile bugetare pentru anul viitor, coordonate şi susţinute de negociatorul-şef al Legislativului european pentru bugetul UE, Victor Negrescu. Rezultatul este o reuşită importantă pentru Uniunea Europeană şi pentru România, în contextul în care anul trecut Parlamentul European a blocat raportul, votând împotriva priorităţilor prezentate de fostul negociator de dreapta al Legislativului european.

Ca urmare a acestui vot, obţinut graţie contribuţiei lui Victor Negrescu, au debutat negocierile directe cu reprezentanţii Consiliului UE şi ai Comisiei Europene privind sumele care urmează să fie alocate fiecărui domeniu. Priorităţile familiei social democrate europene sunt clare şi sunt complementare cu cele pe care le au românii, mai exact finanţarea suplimentară a agriculturii, sprijinirea educaţiei şi a sănătăţii, dezvoltarea infrastructurii, susţinerea inovaţiei şi a noilor tehnologii sau a domeniului apărării. De remarcat că un element important al documentului aprobat de Legislativul european i-ar permite României să primească un sprijin suplimentar pentru reducerea disparităţilor cu celelalte state membre. Nu în ultimul rând, eurodeputatul român Victor Negrescu a reuşit includerea unor referinţe puternice la susţinerea necesară pentru dezvoltarea mediului rural, sprijinirea fermierilor, dar şi a producţiei în Uniunea Europeană, prin promovarea autonomiei strategice.

Aşadar, depinde de alegerea din data de 9 iunie ca aceşti politicieni social-democraţi să confirme şi în viitor că pot fi, în continuare, adevăraţi ambasadori ai ţării noastre în Uniune şi că ne pot apăra din nou interesele. Eu ştiu bine că toţi colegii mei sunt dispuşi să facă acest lucru, indiferent de obstacolele sau presiunile de care se ciocnesc.

Cu alte cuvinte, este necesar pentru viitorul nostru, al tuturor românilor, să votăm raţional, în baza dovezilor concrete şi a succeselor înregistrate până acum de europarlamentarii noştri.

Vă îndemn să apreciaţi faptele, nu vorbele! Este deosebit de important să fim bine informaţi cu privire la experienţa politică şi rezultatele obţinute în avantajul oamenilor de către toţi cei care vor defila prin faţa noastră ca să ne câştige susţinerea, concretizată prin voturi.

Şi cred că este tot de datoria mea, ca parlamentar, să vă sugerez să apreciaţi consensul politic impus de PSD atât la nivel naţional, cât şi la cel european. Iar astfel de fapte exemplare veţi identifica foarte uşor la PSD, atât în rândul europarlamentarilor săi, cât şi în rândul deputaţilor şi senatorilor social-democraţi ori al aleşilor locali. Fireşte că alegerile dumneavoastră vor creiona, tot din 9 iunie, şi viitorul din cadrul fiecărei comunităţi din care faceţi parte.

Şi alegerea primarilor, şi a consilierilor este, pe plan intern, la fel de importantă ca desemnarea europarlamentarilor.

Pe baza acestor raţionamente, vă doresc să alocaţi timpul necesar decantării informaţiilor şi a promisiunilor cu care veţi fi bombardaţi în acest răstimp. Cea mai periculoasă acoladă temporală, lungă de 4 ani şi care poate bloca dezvoltarea comunităţilor din care faceţi parte, se poate profila din cauza lipsei experienţei unor candidaţi. Iar amatorismul şi oportunismul acestora vor încerca să le acopere cu multă demagogie, minciuni, acuzaţii false aduse contracandidaţilor lor şi alte soiuri de manipulări periculoase.

Aşadar, orientarea către acei candidaţi care au dovedit că au cunoştinţe, expertiză în politică şi rezultate palpabile în teren ar trebui să primeze pentru dumneavoastră. În acest fel voi proceda şi eu înainte să mă prezint la urne. Iar votul meu va merge către performanţa dovedită de-a lungul timpului, care se identifică integral cu Partidul Social Democrat şi candidaţii săi!

  Eugen Bejinariu - declaraţie politică privind reglementarea utilizării Inteligenţei Artificiale în UE;

Domnul Eugen Bejinariu:

Uniunea Europeană a adoptat legislaţia care reglementează utilizarea Inteligenţei Artificiale, în general, şi pe cea de eventuală folosire a acesteia în scopuri maliţioase, în particular. Reglementările adoptate la Bruxelles, care vor fi implementate şi în legislaţia românească, sunt în linie cu ceea ce propunea proiectul de lege pe care l-am iniţiat, referitor la combaterea falsului sever (deepfake), semn că soluţiile pe care le-am gândit local s-au potrivit viziunii globale, deja asumate.

E drept că promotorii "răului digital" se mişcă mai rapid decât mecanismul de legiferare de la Bucureşti sau Bruxelles, după cum în foarte puţine spaţii ale democraţiei occidentale s-au adoptat până la acest moment norme şi legi care să limiteze efectele acestui "rău", dar mersul omenirii înainte, paşii pe care îi facem către tranziţia la portofelul digital şi-n general existenţa noastră din ce în ce mai pregnantă în "cloud" au şanse să avanseze, de acum, ocrotit.

Companiile de tehnologie, platformele sociale, utilizatorii Inteligenţei Artificiale se mişcă şi acţionează, de acum, mai prudent în spaţiul european. Datele noastre personale sunt mai bine protejate, pericolul de a ne confrunta cu putinţele dăunătoare ale Inteligenţei Artificiale, atunci când aceasta capătă comenzi răuvoitoare, este acum limitat. Publicul larg acordă puţină atenţie acestor aspecte, dar efectele negative ale utilizării maliţioase a tehnologiei ar fi putut afecta nu doar viaţa sau reputaţia unor persoane, ci ţesutul social în ansamblu.

Salut, aşadar, apariţia unor instrumente legale referitoare la "viaţa digitală a cetăţii", chiar dacă prin aceasta proiectul unei legi, pe care am iniţiat-o, rămâne fără obiect. Este mai important să fim cu toţii protejaţi de o lege globală decât să avem soluţii locale, chiar dacă acestea ar fi pedepsit mai aspru utilizarea progresului în scopuri destructive.

  Bogdan-Alexandru Bola - declaraţie politică: Un copil moare la fiecare 21 de secunde, pe întreg mapamondul, din cauza consumului de apă contaminată;

Domnul Bogdan-Alexandru Bola:

"Un copil moare la fiecare 21 de secunde, pe întreg mapamondul, din cauza consumului de apă contaminată"

De Ziua Mondială a apei, gândiţi-vă la un aspect: un copil moare la fiecare 21 de secunde, pe întreg mapamondul, din cauza consumului de apă contaminată. Se estimează că, până în anul 2030, deficitul de apă va determina până la 700 de milioane de persoane să se deplaseze către zone mai favorabile, pentru a-şi asigura accesul la apă potabilă, potrivit UN Water, organismul de coordonare a problemelor legate de apă al ONU.

În aceste vremuri, în care mulţi sunt influenţaţi fake news-uri şi de discursuri bombastice, problemele cu adevărat grave, care trenează de ani de zile, sunt aproape uitate. Cu toate că apa acoperă 70% din suprafaţa pământului, doar o mică parte din aceasta este apă dulce. Apa potabilă disponibilă este distribuită inegal pe glob - peste 30% din resurse sunt localizate în Asia, pe locurile următoare situându-se America de Sud şi de Nord, şi, din cauză că multe surse de apă dulce sunt poluate sau disputate, miliarde de oameni încă nu au acces la apă curată în fiecare zi.

Se estimează că, în prezent, aproximativ 4,5 miliarde de persoane încă nu dispun de servicii de salubritate gestionate în siguranţă, în special în zonele rurale.

Pentru fiecare produs fabricat, pe care îl folosiţi, este nevoie de apă. Pentru a produce o singură coală de hârtie sunt necesari 10 litri de apă, iar pentru fabricarea a 500 grame de plastic este nevoie de 91 de litri de apă. Se estimează ca cererea de apă globală pentru procesul de fabricaţie din industrie să crească până în 2050 cu 400%, ceea ce reprezintă foarte mult, comparativ cu alte sectoare economice.

Pentru un om, cantitatea de apă recomandată pentru a fi consumată într-o zi este de 50 litri (consum propriu-zis, prepararea mâncării etc). Însă, în timp ce un american consumă de 5 ori mai multă apă decât un european (500 litri vs. 100 litri), în Gambia, locuitorii se mulţumesc doar cu 4.5 litri pe zi.

Reţineţi un singur lucru: fără mâncare, putem rezista chiar şi trei săptămâni, fără apă, corpul uman rezistă doar trei zile! Şi cu toate acestea, noi ignorăm total şi ne batem joc zilnic de această resursă preţioasă a pământului! Iar Dobrogea are de suferit în fiecare an din această cauză.

  Bogdan-Iulian Huţucă - declaraţie politică având titlul Sistemul RO e-Factura este implementat într-un dialog constant cu mediul de afaceri;

Domnul Bogdan-Iulian Huţucă:

"Sistemul RO e-Factura este implementat într-un dialog constant cu mediul de afaceri"

La începutul lunii octombrie 2021, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, s-au instituit normele pentru administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, o măsură necesară de foarte mult timp, având în vedere necesitatea instituirii unor reguli cu privire la facturarea electronică, cu rol determinant în stabilitatea şi eficienţa legislativă naţională, inclusiv prin înlăturarea unor insuficienţe legislative care nu permit aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice, precum şi faptul că reglementarea sistemului naţional privind factura electronică în România reprezintă un obiectiv strategic.

Deşi acest nou sistem este extrem de benefic tuturor actorilor implicaţi, el a dat, pe bună dreptate, multe bătăi de cap celor care trebuie să-l folosească. De aceea, Ministerul Finanţelor, condus de PNL, a organizat mai multe sesiuni de instruire şi a creat mai multe materiale care să explice, într-un mod uşor, tot procesul pe care îl implică utilizarea sistemului e-Factura. Pentru că nu au fost clarificate încă toate aspectele, şi pentru că ideea acestui sistem este să facă viaţa mai uşoară antreprenorilor, fiind creat pentru ei, nu împotriva lor, ministrul finanţelor a extins perioada fără amenzi până la 1 iunie. Această decizie dă dovadă că ministrul finanţelor este flexibil şi receptiv la opiniile primite de la antreprenori, amânarea datei de la care se aplică amenzi fiind solicitată de mediul de afaceri pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor.

Implementarea e-Factura vizează un interes public concret, acela de asigurare a funcţionării unui serviciu public esenţial pentru mediul de afaceri. Mai mult, contextul european privind strategia în domeniul digitalizării şi politicilor fiscale, precum şi prevederile directivelor în domeniu, a căror nerespectare de către România ar putea duce la iniţierea unor proceduri de infringement şi condamnarea pecuniară a statului, ne obligă la o implementare cât mai rapidă şi corectă a acestui sistem, iar PNL se va asigura că acest obiectiv va fi îndeplinit într-un strâns parteneriat cu antreprenorii români.

  Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică intitulată Mai aproape de standardele europene;

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

"Mai aproape de standardele europene"

Se împlinesc 3 luni de când am început anul 2024, un an plin de promisiuni pentru români, un an al schimbărilor şi al alegerilor. Este, mai presus de toate, anul în care se va face diferenţa dintre cuvinte mari, aruncate oportunist în diverse contexte, şi reforme adevărate. Avem în faţă un moment propice pentru o analiză a progresului făcut de ţara noastră.

La finalul lunii, graniţele dintre spaţiul aerian şi maritim român şi cel european vor deveni identice, vom intra oficial în Air Schengen şi în Schengen maritim, una dintre promisiunile făcute la finalul anului precedent, pe care o îndeplinim. În momentul în care ne aflăm la aeroport, vom căpăta alt statut, nemaifiind supuşi din acel moment la controale de frontieră. Sunt cozi de care cetăţenii români vor scăpa, iar călătoria lor dus - întors va deveni mai plăcută. Este încă în dezbatere subiectul controalelor aplicabile documentaţiei minorilor, urmând ca Ministerul de Interne să ia o decizie, în curând, în acest sens.

Unul dintre pilonii cei mai de preţ ai proiectului european, aderarea României la spaţiul Schengen este un obiectiv pentru ţara noastră, şi în special pentru actuala guvernare. Dreptul la libera circulaţie uşurează tranzitul şi preia din presiunea pusă asupra graniţelor. Sunt încurajate mobilitatea, schimbul de experienţă, călătoritul în scop recreativ sau academic. Pe scurt, este întărită noţiunea de cetăţean european, lucru ce ar trebui să aducă în timp beneficii economice sesizabile, să rezolve parţial problema lipsei de forţă de muncă şi să contribuie la prosperitatea numeroaselor industrii.

Opoziţia Austriei ne-a ţinut prea mult timp departe de aceste drepturi şi obiective, iar poziţia ţării noastre cu privire la aderarea completă este la fel de fermă ca până acum, indiferent de anumite declaraţii făcute după consiliul JAI ce a avut loc de curând. Argumentele care încă susţin discursul Austriei îşi pierd în fiecare zi din fundament. Este lipsit de credibilitate să pretinzi că România are o problemă atât de mare cu securizarea graniţelor terestre în ceea ce priveşte migraţia, când, pe de altă parte, Bruxellesul a lăudat eforturile ţării noastre de a diminua presiunea migraţionistă la graniţa cu Serbia, după cum au susţinut numeroşi jurnalişti. Executivul European a recunoscut un progres vizibil şi este alături de noi pentru a grăbi procesul de aderare totală.

Un alt demers care susţine traiectul evolutiv al ţării noastre este studiul asupra instaurării comunităţilor energetice în numeroase zone ale României. Văzând modelul Spaniei, care a transformat numeroase comunităţi în surse de energie, ne gândim cum poate fi directiva UE aplicată corespunzător în ţara noastră, pentru a putea deveni mai independenţi de fluctuaţiile pieţei energetice cu care ne-am tot confruntat în ultima perioadă.

Însă trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că este vorba de proiecte ce pot fi realizate doar prin împrumuturi sau linii externe de finanţare, de aici nevoia pentru o perioadă de tranziţie mai îndelungată. Dar, cu siguranţă, dacă vom continua pe aceste direcţii, ajungem acolo.

  Cristina Burciu - declaraţie politică: Gestionarea fondurilor europene nerambursabile aferente Politicii de coeziune, eficientizată prin simplificare şi digitalizare;

Doamna Cristina Burciu:

"Gestionarea fondurilor europene nerambursabile aferente Politicii de coeziune, eficientizată prin simplificare şi digitalizare"

Politica de coeziune se remarcă drept una dintre cele mai importante şi complexe politici din cadrul Uniunii Europene, având ca obiectiv principal reducerea disparităţilor economice, sociale şi teritoriale între diferitele regiuni ale statelor membre.

Toate cele 16 programe ulterioare din cadrul Acordului de Parteneriat au fost aprobate de Comisia Europeană, autorităţile de management din România fiind, în prezent, în plin proces de finalizare a sistemelor de management de control ale acestora, în vederea lansării apelurilor de proiecte.

Aceste programe oferă alocaţii financiare pentru investiţii strategice în România, context în care procedurile de accesare trebuie să fie adaptate nevoilor reale ale beneficiarilor, pentru a le asigura accesul facil şi flexibil la fondurile externe nerambursabile.

În scopul reglementării acestei situaţii, a fost votată şi promulgată Legea nr. 45/2024 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027. Obiectivul noii legi este asigurarea accesului uşor, transparent, nediscriminatoriu, competitiv şi simplificat la fondurile externe nerambursabile, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 iunie 2021, care stabilesc normele financiare aplicabile acestor fonduri.

Actul normativ prevede schematizarea metodologiilor de evaluare a proiectelor prin modificarea condiţiilor de eligibilitate. De asemenea, legea stipulează elaborarea unei singure declaraţii a solicitantului, depusă odată cu cererea de finanţare, digitalizarea conformităţii administrative, precum şi limitarea criteriilor şi subcriteriilor aferente evaluării tehnice şi financiare.

Sunt încrezătoare că gestionarea implementării măsurilor de interoperabilitate a colaborării între autorităţi, consolidate prin acest act normativ, va avea ca efect direct şi imediat creşterea eficienţei şi simplificarea verificării condiţiilor de eligibilitate, precum şi reducerea sarcinilor administrative ale solicitanţilor de fonduri, mai ales în fazele de evaluare, selecţie şi contractare a proiectelor.

  Cristina-Agnes Vecerdi - declaraţie politică: Este esenţial ca România să se dezvolte armonios. Trebuie să eliminăm decalajele interne de dezvoltare!;

Doamna Cristina-Agnes Vecerdi:

"Este esenţial ca România să se dezvolte armonios. Trebuie să eliminăm decalajele interne de dezvoltare!"

Măsurile corecte luate de Partidul Naţional Liberal la guvernare au fost confirmate prin efectele pozitive resimţite de economie şi societate în ultima perioadă: utilizarea fondurilor europene a crescut de la puţin peste 30%, în anul 2019, la peste 95%, la finalul anului trecut, economia a continua să crească constant şi puternic, veniturile populaţiei au avut cea mai rapidă rată de creştere din UE, investitorii străini au venit în număr tot mai mare, iar investiţiile publice în infrastructura de transporturi, de sănătate sau educaţie sunt la un nivel istoric.

Deşi aceste aspecte reflectă o imagine pozitivă de ansamblu, la nivel naţional, bunăstarea şi dezvoltarea pe care a adus-o prezenţa şi responsabilitatea PNL la guvernare nu este uniform distribuită în plan teritorial. Aşadar, avem judeţe şi regiuni precum Bucureşti-Ilfov, Braşov, Sibiu, Arad, Oradea sau Cluj, conduse de aleşi locali ai PNL, unde PIB/locuitor a depăşit zone economice puternice din Uniunea Europeană.

În acelaşi timp, tot în România, avem regiuni unde dezvoltarea şi creşterea nu s-a manifestat la fel de intens, unde fondurile europene au ajuns mai greu, unde investiţiile sunt mai puţine, locurile de muncă nu au apărut, iar tinerii nu au prea multe motive să rămână şi să-şi întemeieze o familie. Din această cauză, inclusiv serviciile publice nu sunt acolo unde ne-am dori, spitalele sunt mai puţin dotate şi mai puţin dorite de tinerii medici specialişti, şcolile nu ţin pasul cu timpul, iar accesul populaţiei la servicii esenţiale este limitat.

Prezenţa PNL la guvernare reprezintă garanţia că acest model de succes, care a adus dezvoltare şi bunăstare la nivel naţional şi în plan local, va continua. În acelaşi timp, consider că o mare provocare pentru perioada următoare este de a asigura o distribuţie uniformă a dezvoltării la nivelul tuturor judeţelor ţării, nu numai acolo unde avem primari şi preşedinţi de consilii judeţene PNL, şi de a multiplica modelul de succes din administraţia publică locală, pe care aleşii locali ai PNL l-au aplicat în ultimii ani.

  Daniel-Sorin Gheba - declaraţie politică: De ce ministrul agriculturii, Florin Barbu, trebuie demis?;

Domnul Daniel-Sorin Gheba:

"De ce ministrul agriculturii, Florin Barbu, trebuie demis?"

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, nu mai poate deţine această funcţie. Incompetenţa sa, lipsa de interes pentru fermierii români şi favorizarea intereselor străine fac din el un ministru nociv pentru agricultura românească.

Este timpul să vorbim deschis despre o nedreptate flagrantă: fermierii români primesc cele mai mici subvenţii din UE, fiind marginalizaţi şi ameninţaţi cu falimentul; Guvernul PSD-PNL nu a luat nicio măsură concretă pentru a sprijini fermierii români în faţa importurilor masive din Ucraina; subvenţiile trebuie să fie egale pentru toţi fermierii din UE, indiferent de regiune.

Importurile de produse agroalimentare din Ucraina afectează grav producătorii români, ameninţând suveranitatea alimentară a ţării, iar Guvernul nu a luat nicio măsură pentru a opri importurile masive din Ucraina, demonstrând o atitudine pasivă şi lipsită de interes pentru agricultura românească.

Florin Barbu nu are nicio legătură cu agricultura românească, fiind preocupat doar de interesele de partid şi ale baronilor PSD.

În timpul mandatului său, a susţinut o serie de măsuri care favorizează corporaţiile străine şi supermarketurile, în detrimentul producătorilor români.

A refuzat inclusiv închiderea supermarketurilor în weekend, o măsură care ar fi avantajat fermierii români, şi a pornit un război nejustificat împotriva Casei Unirea, o instituţie care promovează produsele româneşti.

Florin Barbu spune că mănâncă bio şi îi încurajează pe români să îşi facă propriile sere, pentru a scăpa de pesticide. E incredibil cum ministrul agriculturii continuă să îi sfideze pe români. Cum să le ceri românilor amărâţi să cumpere produse bio, după ce Guvernul din care faci parte a majorat TVA pentru aceste alimente de la 5 la 9% la început de an?

Domnule ministru, românii nu ştiu cum să mai facă economie, iar dumneata le ceri să cumpere produse bio, ignorând realitatea economică precară a majorităţii populaţiei? În loc să veniţi doar cu sfaturi de viaţă, mai bine luaţi măsuri pentru eliminarea alimentelor nesănătoase din marile magazine, majoritatea produse din import.

Soluţia după demiterea ministrului agriculturii mai înseamnă adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către prosperitatea reală a fiecărui român.

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor are următoarele propuneri pentru a reaşeza România pe harta Europei şi a ajuta-o să redevină grânarul Europei:

Dublarea subvenţiilor pentru exploataţiile agricole mici;

Asigurarea suveranităţii agroalimentare şi agroenergetice a României;

Finanţarea producţiei şi achiziţiei de utilaje agricole;

Înfiinţarea a 50 de centre logistice angro la nivel de cooperative judeţene;

Sprijinirea a 25.000 de ţărani pentru investiţii în carmangerii;

Prezervarea şi valorificarea agro-biodiversităţii României;

Declararea gospodăriei ţărăneşti familiale ca obiectiv strategic naţional;

Investiţii în renaşterea învăţământului agricol.

Incompetenţa, lipsa de interes şi trădarea intereselor naţionale de către ministrul agriculturii, Florin Barbu, îl fac incompatibil cu această funcţie. Demisia sa este necesară pentru a salva agricultura românească şi a asigura suveranitatea alimentară a ţării, iar propunerea AUR este ca Parlamentul României să adopte moţiunea şi să demită ministrul agriculturii, Florin Barbu.

  Darius Pop - declaraţie politică intitulată România merge în direcţia greşită;

Domnul Darius Pop:

"România merge în direcţia greşită"

O maximă celebră, cunoscută foarte bine de cei care se ocupă de negocieri, spune că "nu poţi să păcăleşti tot timpul, pe toată lumea" - şi, cam aşa este şi cu actuala guvernare, care trăieşte într-o lume total ruptă de realitate. Iar dacă acasă, în România, "prostesc poporul cu televizorul", după cum bine se constata încă din anii '90, plătind sume ameţitoare din bani publici doar pentru a-şi cumpăra publicitate şi linişte din partea unei prese care a uitat că ar trebuie să fie "câinele de pază al democraţiei", pentru a deveni câinele de la măcelărie, cu totul altfel stă treaba cu instituţiile care ne monitorizează de peste graniţe.

Aşa că, după câţiva ani în care am tot avut la dispoziţie miliarde de euro, vreo 30, parcă spunea preşedintele Iohannis, tone de maculatură cu autostrăzi, spitale, şcoli, acum a venit şi duşul rece, sub forma unui adevărat val de avertismente şi critici pentru România, în cadrul vizitei reprezentanţilor Comisiei Europene la Bucureşti, pentru analizarea stadiului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Multe investiţii prevăzute în PNRR-ul României sunt întârziate, iar unele nu sunt nici măcar demarate", a transmis, sec, Céline Gauer, responsabila pentru gestionarea PNRR la nivel european.

Iar acum, desigur, vor începe scuzele şi acuzele, apelul la grelele moşteniri, iar această pseudoguvernare păguboasă PSD-PNL va sfârşi, din nou, un întreg ciclu electoral fără să fi făcut nimic pentru noi, românii!

Dar anul acesta avem posibilitatea să-i trimitem acasă definitiv! Cum? Răspunsul e simplu: votând o alianţă a tuturor românilor!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

  Dumitru Rujan - declaraţie politică: Avem nevoie de instituţii europene, conduse de partide democratice, care să se întoarcă la nevoile oamenilor!;

Domnul Dumitru Rujan:

"Avem nevoie de instituţii europene, conduse de partide democratice, care să se întoarcă la nevoile oamenilor!"

În ultimii ani, cetăţenii europeni şi-au pierdut puternic încrederea în instituţiile europene, din cauza unor partide care au ajuns în structurile de conducere în urmă cu 5 ani şi care au propus măsuri absurde, periculoase şi inacceptabile. Idei precum înlocuirea pâinii de grâu cu produse din insecte, renunţarea definitivă la autoturisme cu motoare termice, interzicerea centralelor de apartament sau a sobelor pe lemne, promovarea aşa-ziselor familii moderne, formate din doi bărbaţi sau două femei, în detrimentul familiei tradiţionale, şi multe alte asemenea preocupări toxice nu au cum să facă bine nici Uniunii Europene şi nici încrederii cetăţenilor europeni în cei care iau decizii.

Este esenţial ca alegerile din 2024, din toate statele Uniunii Europene, inclusiv din România, să aducă în structurile de conducere ale Uniunii partide democratice, care să fie preocupate de adevăratele probleme ale cetăţenilor. Şomajul, salariile, pensiile, infrastructura modernă, natalitatea, tineretul, migraţia ilegală, traficul şi consumul de droguri, educaţia şi serviciile de sănătate, siguranţa cetăţeanului şi apărarea de pericolele militare de la Est, acestea sunt adevăratele probleme de la care oamenii aşteaptă cele mai adecvate soluţii.

Aşadar, în aceste condiţii, fac apel la români să se prezinte într-un număr cât mai mare la alegerile pentru Parlamentul European şi pentru autorităţile locale din 9 iunie şi să aleagă reprezentanţii partidelor democratice, cum este PNL, partid puternic ataşat valorilor noastre tradiţionale şi democratice, şi garantul dezvoltării şi modernizării României.

  Ervin Molnar - declaraţie politică intitulată Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru noul Cod silvic;

Domnul Ervin Molnar:

"Guvernul a adoptat proiectul de lege pentru noul Cod silvic"

Unul dintre cele mai importante proiecte pentru ţara noastră, în special în contextul atragerii fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost adoptat de Guvernul României săptămâna trecută. Este vorba de noul Cod silvic, un proiect scris de la zero, născut în urma unui dialog extins, serios şi bine argumentat cu toţi actorii din domeniul silvic, aşa cum bine a susţinut şi ministrul liberal al mediului, domnul Mircea Fechet. Elaborarea acestui proiect de lege a fost finanţată prin PNRR, ţine cont de nevoile de dezvoltare ale ţării, răspunde aşteptărilor pe care le are societatea de la păduri şi pregăteşte domeniul silvic pentru a răspunde provocărilor ridicate de schimbările climatice.

Printre cele mai importante prevederi din noul Cod silvic regăsim:

Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafaţa de pădure a ţării. (Până acum ele erau interzise doar în Parcurile Naţionale. Se va extinde această interdicţie);

Codul silvic va permite statului să îşi asume împădurirea terenurilor care au fost despădurite şi abandonate de proprietar;

Se stabileşte cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure, prin monitorizarea video a drumurilor de acces în pădure, şi implementarea sistemului de imagini satelitare;

Se propune suspendarea dreptului de acces în sistemul informatic SUMAL 2.0 a persoanelor suspectate că au comis infracţiuni în domeniu, încă din faza de urmărire penală.

Adoptarea Codului silvic a fost dintotdeauna un obiectiv al programelor de guvernare ale PNL, iar acum acest obiectiv a fost realizat, cel puţin parţial. Urmează ca proiectul de lege să ajungă în Parlament pentru a fi dezbătut, amendat - dacă va fi cazul, în aşa fel încât, la final, să ştim că avem un Cod silvic cât se poate de bun şi exhaustiv - şi adoptat. Pentru PNL, Codul silvic este o nevoie acută pentru a face faţă provocărilor de mediu curente, iar transformarea proiectului în lege trebuie să se facă cu celeritate.

  Florin-Claudiu Roman - declaraţie politică având tema Aderarea la OCDE reprezintă obiectivul prim al statului român;

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"Aderarea la OCDE reprezintă obiectivul prim al statului român"

Din anii '90 încoace, România a făcut progrese consistente, chiar dacă poate în viaţa de zi cu zi tindem să trecem cu vederea realizările noastre din ultimele trei decenii. Aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană au fost nişte realizări colosale ale românilor, iar astăzi, dacă o ducem mai bine şi ne simţim apăraţi în faţa pericolelor, este pentru că am devenit parte din familia euroatlantică. Aceste două momente din istoria noastră contemporană sunt stâlpii stabilităţii şi dezvoltării României. Însă România are nevoie de mai mult. Dezvoltarea şi modernizarea trebuie să fie accelerate pentru a recupera decalajul dintre noi şi cele mai dezvoltate ţări din zona euroatlantică la care ne uităm cu admiraţie astăzi.

De aceea, principalul obiectiv al ţării noastre este aderarea la OCDE, organism de expertiză în zona economică, fiscală, socială, şi nu numai. Recent, România a primit recomandările organizaţiei, prin care se sugerează creşterea producţiei de energie verde. Dorim ca ţara noastră să fie un furnizor de energie în următorii ani, iar pentru acest lucru va trebui să investim mai mult în producţia de energie, inclusiv a celei verzi. Însă nu putem fi de acord cu unele măsuri, cum ar fi introducerea impozitării progresive. Nu doar pentru că suntem liberali, şi pentru noi contribuţiile echitabile la bugetul de stat sunt o linie roşie peste care nu putem trece, ci pentru că, în primul rând, actualul sistem fiscal, respectiv cota unică, este stimulativ pentru mediul de afaceri şi pentru investiţii.

România a atras în ultimii ani investiţii record în economie, inclusiv din fonduri private. Iar, în al doilea rând, pentru introducerea impozitării progresive este nevoie de o digitalizare completă a Fiscului şi a instituţiilor statului, ceea ce la acest moment nu se poate realiza complet.

Toate aceste aspecte sunt şi vor fi discutate împreună cu reprezentanţii OCDE, astfel încât România să facă paşii care să-i permită aderarea la această organizaţie în următorii ani.

  Nicoleta-Matilda Goleac - intervenţie intitulată Teatrul, oglinda fidelă a lumii;

Doamna Nicoleta-Matilda Goleac:

"Teatrul, oglinda fidelă a lumii"

În anul 1961, la data de 27 martie, Institutul Internaţional de Teatru a instituit Ziua Mondială a Teatrului, iar data aleasă marca momentul deschiderii stagiunii "Teatrului Naţiunilor" din Paris.

Cu prilejul acestei sărbători, în fiecare an, o personalitate este invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. De-a lungul timpului, personalităţi de seamă ale culturii mondiale s-au adresat lumii întregi, printre care şi conaţionalii noştri, dramaturgul Eugen Ionescu, în anul 1976, precum şi actorul Radu Beligan, în anul 1977.

În ceea ce priveşte teatrul românesc, istoria sa începe în 29 mai 1798, atunci când un grup de actori primeşte autorizaţie să înfiinţeze o trupă de teatru. Peste aproape trei decenii, în anul 1827, este înfiinţată "Societatea literară", care militează pentru crearea unui teatru naţional. La insistenţele ruşilor însă, planurile de construire a teatrului sunt abandonate.

În anul 1840, domnitorul Alexandru Ghica aprobă proiectul, însă acesta este reluat abia în anul 1844. Un an mai târziu este ales planul arhitectului vienez Anton Heft, care a gândit o construcţie în stil baroc.

Primul director al instituţiei a fost Costache Caragiale, iar primul spectacol al "Teatrului cel Mare" a avut în ultima zi a anului 1852.

Un secol mai târziu, Teatrul Naţional a primit numele lui Ion Luca Caragiale.

De-a lungul timpului, teatrului i s-au dat multe definiţii, cum că ar fi viaţa interioară a unei naţiuni sau polenul fiinţei. Şi poate că fiecare dintre ele este adevărată. Totuşi, înainte de toate, teatrul este oglinda fidelă a lumii, tocmai fiindcă are atât menirea de a educa, cât şi pe cea de a trezi emoţii. Pentru aceasta, arta teatrală trebuie să revină, în cel mai scurt timp, în programele educaţionale, într-o obligatorie şi necesară misiune de conştientizare a patrimoniului pe care cultura română îl are şi în această direcţie. Iar a vorbi despre cultura naţională în context universal presupune, la loc de cinste, şi valorificarea imensului fond patrimonial al teatrului românesc, întrucât dramaturgii şi actorii sunt, prin excelenţă, ambasadori ai spiritualităţii noastre.

Acum, la ceas aniversar, le doresc tuturor slujitorilor Thaliei să fie binecuvântaţi cu talent şi recunoaştere, spre a se bucura de toate satisfacţiile pe care întâlnirea cu spectatorii le poate oferi!

Pentru aceasta, le urez, cu recunoştinţă, la mulţi şi binecuvântaţi ani!

  Alexandra Huţu - declaraţie politică: Administraţia Fondului pentru Mediu a lansat apelul pentru Programul [Fabrici de reciclare] finanţat prin PNRR!;

Doamna Alexandra Huţu:

"Administraţia Fondului pentru Mediu a lansat apelul pentru Programul «Fabrici de reciclare» finanţat prin PNRR!"

Având în vedere că România este în urma statelor Uniunii Europene în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor, cu un procent de 20%, în condiţiile în care în anul 2025 trebuie să ne asigurăm că 55% din cantitatea de deşeuri generate va fi reciclată, este foarte important apelul lansat, săptămâna trecută, de Administraţia Fondului pentru Mediu în cadrul Programului "Fabrici de reciclare", finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Prima etapă de atragere de fonduri, în cadrul acestui program, a început pe 14 mai şi se finalizează pe 16 august, în limita bugetului maxim eligibil prealocat. Prin intermediul acestei măsuri vor fi sprijinite activităţi specifice pentru construirea de instalaţii de reciclare a deşeurilor colectate separat, pentru a reduce impactul deşeurilor asupra mediului şi a populaţiei, pentru a reduce consumul de resurse în vederea promovării dezvoltării economice durabile în toate regiunile şi pentru a atinge obiectivele de reciclare din pachetul privind economia circulară şi în conformitate cu Planul naţional de gestionare a deşeurilor şi cu Planurile judeţene de gestionare a deşeurilor.

Investiţiile în tehnologii noi şi procese specifice, care să faciliteze sistemul de reciclare din România, ar trebui să devină prioritare pentru majoritatea companiilor, întrucât deşeurile reprezintă cea mai mare problemă pe care ţara noastră o are de înfruntat în domeniul protecţiei mediului, cu implicaţii directe asupra calităţii vieţii oamenilor, sănătăţii acestora şi a comunităţilor în care trăiesc.

Piaţa de reciclare a deşeurilor de ambalaje din România se confruntă astăzi cu mai multe probleme şi provocări, aflându-se în coada clasamentului la nivelul Uniunii Europene, de aceea este nevoie de o concentrare de forţe atât din partea mediului privat, cât şi a autorităţilor de mediu din ţara noastră, de o conlucrare şi o interacţiune permanentă pentru a depăşi toate obstacolele din prezent.

O analiză de anul trecut, realizată de compania care asigură managementul pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje, arată că plasticul se numără printre ambalajele cel mai des folosite de români, însă rata sa de reciclare este de doar 30,05%. De aceea, este esenţial ca, pe lângă liniile de finanţare pentru investiţii în tehnologie de reciclare şi sortare a deşeurilor, să se aloce fonduri pentru dezvoltarea de programe permanente care să educe publicul şi angajaţii, campanii specifice prin care să fie evidenţiate avantajele reciclării prin aplicarea unor practici responsabile de gestionare a deşeurilor.

  Sebastian-Ilie Suciu - declaraţie politică având ca obiect Noua securitate naţională;

Domnul Sebastian-Ilie Suciu:

"Noua securitate naţională"

După cum ştim, Guvernul s-a angajat să achiziţioneze diverse echipamente militare de la partenerii noştri, cap de listă fiind achiziţia avioanelor F-35, în valoare de peste 6 miliarde de dolari.

Aş vrea, mai întâi, să aduc aminte un incident ce nu poate fi ignorat, şi anume prăbuşirea recentă a unui aparat F-35, când un pilot american a aterizat în curtea unui cetăţean american, iar Statele Unite au pornit o anchetă pentru a găsi resturile aparatului din care s-a catapultat acest pilot.

Revenind la România, pe lângă faptul suspect că plata o facem acum, iar primele livrări vor fi abia peste 7 ani, mai avem o altă problemă semnalată de către GAO, adică de către Biroul Responsabilităţii Guvernamentale al Statelor Unite.

Raportul GAO cu titlul "F-35 Aircraft: Department of Defense and the Military Services Need to Reassess the Future Sustainment Strategy" conţine următoarea idee în rezumat "Provocările legate de întreţinere afectează negativ capacitatea de luptă a aparatului F-35".

Din acest raport reies numeroase nereguli ale programului derulat în Statele Unite, printre care următoarele:

Rata de pregătire a programului a fost de circa 55%, cu mult sub obiectivele programului;

Lipsa datelor tehnice şi a pregătirii personalului;

Pregătirea pentru întreţinerea aparatelor din programul F-35 este inadecvată în cea mai mare parte;

Disputele dintre contractorul primar şi subcontractori referitoare la datele tehnice au întârziat activarea unor procese de întreţinere, care au fost acum amânate până în 2028.

Raportul subliniază că Guvernul american are o capacitate limitată de decizie şi de influenţare a procesului de întreţinere a aparatelor F-35, care se bazează puternic pe contractori şi subcontractori.

"Oficialii Departamentului Apărării ne-au declarat că subcontractorul ezită să împărtăşească datele sale tehnice din cauza controlului pe care contractantul principal o are asupra programului şi că nu doreşte ca datele tehnice să ajungă sub controlul contractantului principal", se mai arată în raportul GAO, la pagina 21.

Toate aceste lucruri fac imposibile până şi simplele reparaţii ale acestor dispozitive.

"Dacă nu sunt în măsură să îndepărteze sau să repare o componentă, din cauza faptului că nu au acces la datele tehnice, unitatea sau escadrila trebuie să solicite asistenţa unui contractor", se arată în raportul de la GAO.

Durata medie a reparaţiilor componentelor este de până la 141 de zile, în februarie 2023, şi este încă foarte departe de obiectivul programului, de 60 de zile.

Dacă aceasta este atitudinea contractorilor faţă de armata americană, nu este greu de ghicit care ar fi relaţiile cu ceilalţi aliaţi care şi-au "îmbunătăţit" securitatea prin achiziţionarea aparatelor F-35.

Despre ce securitate naţională este vorba, când până şi oficialii americani semnalează lacune grave ale acestui program de înzestrare?

Despre ce securitate naţională este vorba, când România depinde de importurile de armament, alimente, energie şi materiale de construcţii?

  Ioan Balan - declaraţie politică: PNL este singura garanţie că la Suceava vom ajunge la nivelul de trai dorit şi aşteptat de oameni!;

Domnul Ioan Balan:

"PNL este singura garanţie că la Suceava vom ajunge la nivelul de trai dorit şi aşteptat de oameni!"

Mulţi politicieni promit, puţini sunt şi capabili să facă ceva bun pentru oameni. Ani la rând, sucevenii au fost amăgiţi cu investiţii în infrastructură, cu locuri de muncă de calitate, cu pensii şi salarii mari, cu servicii publice de calitate. Promisiunile au rămas promisiuni, şi oamenii tot mai dezamăgiţi.

Oare cine poate să conteste faptul că, odată cu preluarea administraţiei locale de către preşedintele Gheorghe Flutur şi o echipă de primari şi consilieri PNL, toate aşteptările oamenilor s-au transformat din vis în realitate. Azi, în Suceava vorbim despre autostrăzi în construcţie, despre centuri ocolitoare la care nu speram, despre spitale moderne şi şcoli de calitate, despre parcuri industriale care înfloresc, despre locuri de muncă tot mai multe şi salarii tot mai atractive. Ştim că mai avem multe de făcut, şi de aceea vom continua!

Toţi indicatorii, prin care se măsoară creşterea şi dezvoltarea judeţului Suceava, demonstrează că echipa PNL, condusă de Gheorghe Flutur, a reuşit să ducă judeţul pe traiectoria dezvoltării şi creşterii standardului de viaţă al oamenilor. Dacă la nivel guvernamental PNL a reuşit să impună o reformă a pensiilor modernă, să susţină majorări de salarii în educaţie, sănătate, administraţie, să dubleze alocaţii de stat pentru copii, în plan local, standardul de viaţă al oamenilor se măsoară prin: străzi curate şi sigure, şcoli şi spitale moderne, parcări, servicii publice de calitate, utilităţi în fiecare gospodărie şi multe altele. Cred că orice sucevean poate să facă o comparaţie între cum arăta Suceava în urmă cu mai mulţi ani şi cum s-a schimbat judeţul în bine, de când PNL se luptă pentru a dezvolta judeţul.

La noi în judeţ, cei mai mulţi dintre cei care critică nu au realizat nimic concret sau util în activitatea lor. De asemenea, mulţi promit, fără să aibă planuri, proiecte şi strategii concrete.

Noi, echipa PNL, ştim ce facem şi avem un plan bine definit de investiţii şi de creştere economică pentru Suceava. De aceea, afirm cu tărie că PNL este singura garanţie că în următorii ani sucevenii se vor bucura de un standard de viaţă la fel de ridicat ca în alte zone dezvoltate ale Uniunii Europene.

  Silviu Nicu Macovei - declaraţie politică intitulată Guvernul nu poate compensa lipsa de iniţiativă din administraţia locală;

Domnul Silviu Nicu Macovei:

"Guvernul nu poate compensa lipsa de iniţiativă din administraţia locală"

Acum, în prag de campanie electorală, este momentul bilanţurilor celor patru ani de mandat în administraţia locală. Toţi edilii, indiferent de partide, îşi prezintă realizările sau, acolo unde nu au reuşit mare lucru, planurile pe care le-au avut şi pe care, iată, le au în continuare. Acest ultim caz este cel mai nefericit mai ales pentru locuitorii acelei localităţi. Din nefericire şi deloc cu mândrie, mă văd nevoit să includ şi Iaşiul în această categorie tristă.

Al doilea oraş ca mărime după Bucureşti, municipiul Iaşi nu doar că are o istorie bogată şi esenţială pentru formarea României Mari de astăzi, dar, prin prisma resurselor mai ales umane, are şi un potenţial de dezvoltare uriaş. Având universităţi puternice, tineri din toate judeţele Moldovei vin să studieze la Iaşi şi să îşi construiască aici cariera şi familia. Unul dintre exemplele poate cele mai ilustrative îl reprezintă domeniul tehnologiei informaţiei, în care lucrează, la cel mai înalt nivel, aproape o sută de mii de tineri IT-işti! Este o cifră impresionantă, cu atât mai mult cu cât IT este domeniul care asigură cea mai mare creştere a oraşului şi împrejurimilor: tinerii îşi cumpără sau construiesc case, întemeiază familii cu copii, investesc în noi afaceri mici de familie.

Toată această dinamică s-a produs şi continuăm într-un ritm foarte rapid, din păcate mult prea rapid pentru actuala administraţie locală care rămâne în urmă, pas cu pas, în fiecare an, faţă de nevoile de dezvoltare ale ieşenilor. Spre exemplu, dezvoltarea fulminantă a Parcului Industrial de la marginea Iaşiului a pus pe tapet nevoia accelerării autostrăzii A8. Guvernul PSD, prin ministrul Grindeanu, a înţeles acest lucru şi a depus eforturi de neegalat pentru deblocarea acestui proiect. Însă, iată, primăria liberală s-a mişcat extrem de lent cu partea ei de proiect. Mai mult, nevoia unei şosele de centură ocolitoare a municipiului a rămas în ultimii ani doar o ceartă în mass-media, despre cât de importantă este, iar primăria liberală ieşeană nu o face!

Exemplele pot continua, din păcate, la nesfârşit: Sala Polivalentă, pasaje supraterane, parcări subterane, spitale, grădiniţe etc. În cele mai multe cazuri, investiţiile majore din Iaşi au nevoie de sprijinul Guvernului. Cabinetul Ciolacu a finanţat de urgenţă aceste obiective încă de anul trecut, însă, surpriză, din partea municipalităţii ieşene nu erau gata proiectele sau documentaţiile! Pe scurt, Guvernul a dat bani, dar Iaşiul liberal nu a fost capabil să scrie un proiect pentru a lua aceşti bani.

Situaţia este, din păcate, similară şi în cazul fondurilor europene, unde Iaşiul este codaş într-un mod ruşinos (spre exemplu, finanţarea europeană de milioane de euro pentru piste de biciclete fiind pierdută din cauza documentaţiei lipsă sau prost făcute de Primăria Iaşi; asta în contextul în care al doilea municipiu din ţară nu are niciun km. de pistă de biciclete omologată!).

Din nefericire, eforturile noastre, ale reprezentanţilor comunităţii din care venim, şi ale guvernului, pe care l-am învestit cu încrederea oamenilor, devin inutile în contextul inerţiei, incompetenţei şi lipsei de viziune a unora dintre edilii aleşi în mod direct, cu speranţă. În cazul Iaşiului, după eşecuri repetate ale administraţiei liberale a alegerii unei locaţii pentru noul sediu al Operei Naţionale Iaşi, Ministerul Culturii a pus presiune, a acordat finanţarea şi a mişcat lucrurile până la urmă! La fel şi în cazul Sălii Polivalente care a stat cu anii la nivel de proiect desenat frumos.

De aceea, este de datoria noastră, ca parlamentari, să punem presiune, prin toate mijloacele, inclusiv public, pentru ca edilii care nu performează, să ajungă să îşi facă treaba pentru care au fost aleşi.

  Ioan Mang - declaraţie politică având titlul PSD susţine dezvoltarea judeţului Bihor;

Domnul Ioan Mang:

"PSD susţine dezvoltarea judeţului Bihor"

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, împreună cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL şi cu ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, au făcut o vizită pe şantierul drumului care face legătura între centura municipiului Oradea şi autostrada A3 "Transilvania". Această şosea nouă, finalizată prin implicarea decisivă a Guvernului Ciolacu, face parte şi din viitorul drum expres Oradea - Arad şi va fi deschisă publicului în aceste zile.

Vestea bună pentru bihoreni este că luna trecută ministrul Sorin Grindeanu a anunţat şi lansarea licitaţiei pentru întregul tronson al acestui drum expres cu patru benzi şi o lungime de 120 km., o nouă investiţie de amploare în Bihor a Ministerului Transporturilor şi a Guvernului Ciolacu. Anul trecut, domnul ministru Grindeanu a semnat, de asemenea, şi acordul cu Ungaria privind realizarea conexiunii între viitorul drum expres, lângă municipiul Salonta, şi graniţa cu ţara vecină.

Este doar un exemplu din numeroasele investiţii ale Guvernului PSD pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din Bihor, în valoare de peste şase miliarde de lei. La el se adaugă tronsoanele Suplacu de Barcău - Chiribiş şi Chiribiş - Biharia din autostrada A3 "Transilvania", şantiere măcinate de probleme vreme de ani de zile şi pe care tot guvernarea PSD şi ministrul transporturilor de la PSD au reuşit să le rezolve, astfel încât noile contracte au fost semnate, iar lucrările au putut fi demarcate.

Mai menţionez aici şi reabilitarea DN 19, între Marghita şi Suplacu de Barcău, construirea drumului de legătură între Oradea şi Sânmartin, dar şi deschiderea, în 2020, a porţiunii de autostradă, prima din Bihor, dintre Biharia şi Vama Borş 2, investiţie iniţiată şi realizată de guvernele PSD!

Mai mult decât atât, aşa cum anunţa prim-ministrul Marcel Ciolacu la finalul anului trecut, Guvernul a făcut plăţile şi pentru lucrările de extindere a terminalului pentru pasageri realizate la Aeroportul Oradea. Şi, nu în ultimul rând, tot PSD şi Ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, au reuşit, după ani de zile în care doar visam la acest proiect major, semnarea tuturor contractelor pentru electrificarea magistralei de cale ferată Episcopia Bihor - Oradea - Cluj-Napoca.

Vorbim, aşadar, de investiţii majore, complexe, dar şi necesare în Bihor, de la drumul expres spre Arad, legăturile de autostradă cu Ungaria, continuarea lucrărilor la autostrada A3 spre Sălaj şi Cluj, extinderea aeroportului şi modernizarea reţelei de cale ferată.

Este vorba despre un progres fără precedent în infrastructura majoră a Bihorului, fără să uităm investiţiile realizate de noi, echipa PSD Bihor, în perioada 2016-2020, când ne aflam la conducerea Consiliul Judeţean, care au însemnat asfaltarea sau construcţia a sute de kilometri de drumuri judeţene, dar şi finalizarea Drumului Apusenilor, proiect iniţiat de noi, de PSD, dar asumat ulterior de PNL...

Toate aceste iniţiative şi proiecte de infrastructură de transport, implementate sau susţinute de Partidul Social Democrat, înseamnă oportunităţi certe pentru dezvoltarea economică, crearea de noi locuri de muncă şi transformarea judeţului Bihor într-un hub comercial esenţial pentru România, dar şi pentru regiunea Europei Centrale.

  Marian Cruşoveanu - declaraţie politică: Prin intrarea în spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene, judeţul Constanţa îşi va consolida statutul de poartă principală a Europei;

Domnul Marian Cruşoveanu:

"Prin intrarea în spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene, judeţul Constanţa îşi va consolida statutul de poartă principală a Europei"

Pe 31 martie, peste câteva zile, România va sărbători un moment istoric. După o aşteptare îndelungată, în sfârşit, românii vor putea călători liber prin Europa, fără controale suplimentare. Va fi o zi de victorie pentru fiecare dintre noi, deoarece marchează o schimbare majoră în modul în care ne raportăm la spaţiul european.

Privind retrospectiv, la cele trei decenii scurse de la Revoluţie, este uluitor să observăm cât de mult s-au schimbat lucrurile. De la cozile interminabile şi nopţile petrecute în faţa ambasadelor din Bucureşti, până la obţinerea dreptului de a călători liber pe tot teritoriul european, fără a fi nevoie să justificăm scopul sau durata călătoriei - această evoluţie este cu adevărat remarcabilă.

Cu această ocazie, doresc să transmit sincere aprecieri tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv major pentru România. Meritul lor este incontestabil, deoarece, prin acest pas, România devine parte integrantă a statelor respectate din Europa. De asemenea, cu apropierea alegerilor europene, tema Schengen merită să fie pe agenda publică, deoarece va aduce schimbări semnificative în modul nostru de viaţă.

Doresc să subliniez că, odată cu intrarea în spaţiul Schengen, va trebui consolidat statutul de poartă principală a Europei a judeţului Constanţa. Această evoluţie va întări şi poziţia strategică a judeţului nostru în regiune, stimulând astfel dezvoltarea economică şi atragerea de investiţii.

Situat strategic, la întâlnirea dintre Marea Neagră şi spaţiul continental, Constanţa devine un nod crucial în cadrul acestui spaţiu deschis al liberei circulaţii. Prin intrarea în spaţiul Schengen, avem şansa de a deveni o poartă de acces către Europa, atât pentru persoane, cât şi pentru mărfuri, fapt ce va stimula astfel creşterea şi prosperitatea judeţului nostru. De asemenea, această evoluţie va spori atractivitatea pentru investiţii, consolidând statutul Constanţei ca un hub regional pentru afaceri şi comerţ.

Această schimbare va aduce numeroase beneficii şi oportunităţi, dar şi provocări atât pentru România, cât şi pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene. Va consolida integrarea europeană şi va facilita circulaţia mărfurilor şi persoanelor, contribuind astfel la creşterea solidarităţii în cadrul Uniunii Europene.

Fără îndoială, această evoluţie reprezintă un pas important pentru România în procesul său de integrare europeană şi este o confirmare a progresului, pe care ţara noastră l-a făcut în ceea ce priveşte securitatea şi respectarea valorilor şi a standardelor europene.

Ziua de 31 martie va reprezenta o reconfirmare a angajamentului nostru faţă de valorile europene şi o recunoaştere a locului nostru în cadrul familiei europene. De aceea, să privim cu încredere spre viitor şi să ne bucurăm de toate beneficiile aduse de acest moment istoric pentru România!

  Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică având ca subiect Urgenţa relocării Spitalului Modular de la Leţcani pentru revitalizarea Parcului [TransAgROpolis - TransfROntier AgRObusiness Support];

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

Urgenţa relocării Spitalului Modular de la Leţcani pentru revitalizarea Parcului «TransAgROpolis - TransfROntier AgRObusiness Support»"

Aduc în atenţia dumneavoastră o problemă de importanţă majoră pentru dezvoltarea regională şi susţinerea iniţiativelor de agribusiness în Regiunea de Nord-Est a ţării noastre. Este vorba despre necesitatea relocării Spitalului Modular de la Leţcani, instalat temporar în contextul pandemiei de COVID-19, pentru a permite reluarea şi expansiunea activităţilor în Parcul "TransAgROpolis - TransfROntier AgRObusiness Support".

Parcul "TransAgROpolis", un proiect transfrontalier iniţiat cu scopul de a stimula inovarea şi colaborarea în sectorul agribusiness, a fost temporar transformat pentru a găzdui un spital modular în timpul crizei sanitare. Această decizie, deşi necesară la momentul respectiv, a avut ca efect suspendarea activităţilor pentru care a fost conceput şi, implicit, a fost oprită dezvoltarea unui sector vital pentru economia regională.

Avem promisiunea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Mihail Grigore Sturdza" Iaşi că, în cursul anului 2024, Spitalul Mobil va fi relocat pe un amplasament adecvat din proprietatea acestuia. Este imperativ să accelerăm acest proces şi să asigurăm că toate condiţiile juridice şi logistice sunt îndeplinite pentru o tranziţie eficientă şi sigură.

Relocarea spitalului şi eliberarea terenului ar permite nu doar reluarea activităţilor tradiţionale, precum târgul pentru fermieri Agralim, ci şi implementarea de noi iniţiative care să aducă valoare adăugată economiei locale şi regionale. Acest pas este esenţial pentru a asigura că investiţiile realizate în infrastructura Parcului "TransAgROpolis" îşi ating scopul iniţial şi contribuie la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol din zona transfrontalieră.

Prin urmare, fac apel la colegii mei deputaţi, la guvern şi la toate instituţiile implicate să trateze cu prioritate această problemă şi să colaboreze eficient pentru a asigura relocarea Spitalului Modular de la Leţcani în cel mai scurt timp posibil. Este datoria noastră, ca reprezentanţi ai cetăţenilor, să acţionăm în interesul comunităţii şi să promovăm măsuri care sprijină dezvoltarea economică şi socială a regiunilor noastre.

  Ştefan Muşoiu - declaraţie politică: Asigurând protecţia proceselor electorale, ne apărăm democraţia;

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Asigurând protecţia proceselor electorale, ne apărăm democraţia"

Departamentul de Stat al SUA a calificat manipularea şi interferenţa informaţiilor străine drept o ameninţare la securitatea sa naţională. Ba mai mult, a subliniat că acest pericol îi vizează şi pe aliaţii şi partenerii săi. Aceeaşi îngrijorare se resimte în toată lumea în faţa acestui tip de pericol care poate atinge cu succes limitele unui război cognitiv. Principalele sale instrumente ar putea depăşi dezinformarea, fake news-urile, generativele Inteligenţei Artificiale, ce pot produce clipuri pe cât de false, pe atât de convingătoare, prin copierea şi combinarea elementelor reale, prin gama de instrumente psihologice. Sensibilităţile popoarelor, animozităţile, temerile şi aşteptările colective şi individuale ar putea deveni obiective ale unor jocuri ce compun strategii foarte serioase şi eficiente de anihilare a unor reacţii prompte, fie ele de apărare sau ofensive.

Am observat o astfel de preocupare atât la nivelul decizional al Uniunii Europene, cât şi la cel al statelor europene. Şi astfel de atitudini sunt oportune şi perfect legitime, pentru că întreaga lume traversează un proces continuu de schimbare şi atât de profund, încât dimensiunile lui depăşesc geopolitica, combinând economia, diverse influenţe şi tehnologia.

În Parlamentul European au fost abordate aceste tipuri de ameninţări hibride, în nenumărate rânduri, cu privire la această problemă, pentru că de modul în care este percepută politica comunitară depinde direct viaţa noastră, a tuturor cetăţenilor acestui spaţiu, dar şi viitorul nostru. A fost creată şi o comisie specială privind ingerinţele externe în procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv privind dezinformarea (INGE), însă se conturează clar că este nevoie de mai multe eforturi generale şi particulare ale statelor membre.

Iar Regulamentul privind transparenţa şi vizarea unui public ţintă în publicitatea politică, dezbătut deja în Parlamentul European, propune combaterea acestor fenomene distructive pentru orice proces electoral, prin introducerea interdicţiei publicităţii politice finanţată de actori non-UE. Vestea bună în acest sens este completată de faptul că, deşi acest Regulament va intra în vigoare de anul viitor, anumite dispoziţii cheie privind publicitatea politică transfrontalieră vor fi aplicabile şi pentru alegerile europene din 9 iunie.

Regulamentul propune introducerea interdicţiei publicităţii politice finanţate de actori non-UE, pentru a contracara dezinformarea şi pentru a proteja procesele electorale, introducerea unui sistem de identificare clar, care să conţină informaţii privind sponsorul sau persoana în numele căreia reclama politică a fost realizată, dar şi cine şi cât a fost remunerat pentru aceasta. Aceste norme reglementează strict şi tehnicile de atragere şi concentrare ale atenţiei care implică prelucrarea datelor cu caracter personal sensibile, regăsite în GDPR, introducerea unui registru al publicităţii politice online care va conţine toate copiile reclamelor politice transfrontaliere timp de 10 ani şi care va fi accesibil oricui.

Încălcarea prevederilor Regulamentului abilitează autorităţile naţionale să aplice amenzi, iar abaterile în perioadele electorale vor fi considerate deosebit de grave.

Îmi doresc ca, prin intermediul acestor noi reguli, alegătorilor să le fie mai facil să recunoască reclamele politice, să identifice ştirile false şi să înţeleagă dacă au primit o reclamă ţintită, astfel încât să meargă la urne bine informaţi, şi nu manipulaţi. Sper ca aceste măsuri să fie implementate ad litteram, având în vedere creşterea importanţei reţelelor de socializare în campaniile electorale. Iar, pe acest teren virtual, folosirea ştirilor false, a informaţiilor manipulatoare sau a conturilor false să nu apuce să se transforme în practici obişnuite, ci să fie cel mult tentative răzleţe, nereuşite.

Şi la nivelul Guvernului, dar şi la cel al Parlamentului există această preocupare şi o serie de decizii aflate în lucru, pentru că, pe fondul conflictului ruso-ucrainean, fenomenul deepfake-ului este tot mai extins. Ştim cu toţii din experienţa personală că, de multe ori, pe fondul lipsei de timp necesar verificărilor ulterioare, ajungem cu greu să deosebim o informaţie fake de ceea ce este real. Iar numărul valurilor cu astfel de ştiri se va intensifica semnificativ de-a lungul întregului an electoral.

De asemenea, distribuirea clipurilor deepfake va căpăta o şi mai mare amploare. Şi mai grav este că tehnologia avansată permite şi distribuirea altor tipuri de mesaje subliminale decât cele clasice, incriminate şi ele de legislaţii şi oprite de la difuzare încă din anii `50 ai secolului trecut.

Aşadar, cumulul de premise extrem de periculoase poate aduce chiar unele atingeri siguranţei naţionale în perspectiva viitoarelor alegeri, dar şi a rezultatelor acestor scrutinuri. În ciuda costurilor mari şi a amplorii acestui proces alarmant, PSD vrea ca, prin eforturile şi mesajele sale, să informeze cât mai riguros populaţia şi despre aceste pericole ce ar putea afecta democraţia naţională şi pe cea europeană, şi chiar drepturile şi libertăţile noastre individuale. Nu exagerăm cu nimic lansând semnale de alarmă în spaţiul public, ci ne dorim doar continuarea unui destin prooccidental pentru acest stat în beneficiul tuturor cetăţenilor săi! La fel ca şi un traiect mai trainic şi mai prosper al întregii construcţii a Uniunii Europene. Şi mai cred că orice român, care îşi iubeşte ţara, va alege în 9 iunie parcursul european pentru România şi va limita extremismul atât de nociv.

Mizez pe înţelepciunea manifestată faţă de garanţiile pe care PSD le oferă prin candidaţii săi şi de această dată, garanţii demonstrate deja prin performanţa decizională social democrată, devenită tradiţie chiar, şi prin îndeplinirea tuturor angajamentelor luate până acum!

  Nicolae Giugea - declaraţie politică intitulată Craiova poate deveni o forţă economică puternică, prin investiţii şi administraţie modernă!;

Domnul Nicolae Giugea:

"Craiova poate deveni o forţă economică puternică, prin investiţii şi administraţie modernă!"

Până la asumarea responsabilă a guvernării de către PNL, la finalul anului 2019, Oltenia era izolată total şi ignorată din punct de vedere al investiţiilor publice şi al investitorilor. Oltenia figura doar în topurile sărăciei europene. Pe căile ferate trenurile deraiau săptămânal, drumurile rapide erau încă nişte mâzgăleli pe hartă, iar proiectele de investiţii publice locale ocoleau judeţele din sudul ţării.

Încă din primele luni ale anului 2020, în ciuda declanşării pandemiei şi problemelor economice, PNL a deblocat proiecte majore de investiţii. De multe dintre acestea deja ne bucurăm şi multe sunt în stadii avansate de progres: pe o porţiune din drumul expres Craiova - Piteşti se circulă şi în curând va fi finalizat, la drumul rapid Craiova - Târgu Jiu vor începe în scurt timp lucrările, infrastructura feroviară începe să se reabiliteze, încet, dar sigur, iar mediul de afaceri şi administraţiile locale s-au bucurat de finanţarea a mii de proiecte din fonduri europene nerambursabile.

PNL a dus utilizarea fondurilor europene de la 30% la peste 95%. În numai câţiva ani, guvernele PNL au reuşit să schimbe traiectoria Olteniei, dintr-o regiune subdezvoltată, într-o regiune care recuperează în mod accelerat decalajele de dezvoltare.

La nivel guvernamental, PNL şi-a făcut pe deplin datoria faţă de Oltenia. Din păcate, pentru ca municipiul Craiova să capete rolul de forţă economică regională, are nevoie şi de o administraţie publică modernă, europeană, orientată către dezvoltate. Cu străzi care nu au nici în anul 2024 asfalt, cu utilităţi de slabă calitate, cu sute de clădiri istorice în paragină, cu servicii publice de proastă calitate, oltenii chiar nu au cu ce se mândri. Or, aceste investiţii esenţiale nu se pot realiza atâta vreme cât banii craiovenilor se risipesc în bâlciuri şi paranghelii, în luminiţe de sărbători, în subvenţii care să mascheze vechimea unui sistem costisitor de termoficare.

Cred cu putere că dacă, de anul acesta, vom asigura Craiovei o conducere liberală, performantă, orientată pe investiţii utile şi moderne, aşa cum se întâmplă la Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, avem toate şansele să facem din capitala Olteniei o adevărată capitală economică la sud de Carpaţi şi un oraş în care oamenii să trăiască bine.

  Nicu Niţă - declaraţie politică: Pensii şi salarii mai mari - o direcţie pentru prosperitatea naţională!;

Domnul Nicu Niţă:

"Pensii şi salarii mai mari - o direcţie pentru prosperitatea naţională!"

În România, progrese semnificative în domeniul salariilor şi al pensiilor au fost remarcate recent. Cu un salariu mediu net care a depăşit 1.000 de euro în decembrie anul trecut şi o pensie medie pentru limită de vârstă care a atins 500 de euro pentru prima dată în istorie, tendinţa ascendentă este clară.

Această creştere semnificativă a salariilor din ultimul an, cu peste 15%, a avut un impact pozitiv şi asupra pensiilor, pensia medie urcând peste pragul de 500 de euro. Mai mult decât atât, punctul de pensie a depăşit chiar şi 40% din salariul mediu net.

Este evident că investiţiile în economie au dus la aceste creşteri, furnizând fonduri mai mari pentru bugetul de pensii şi asigurând astfel o bază solidă pentru viabilitatea sistemului de pensii pe termen lung. Introducerea salariului minim european în România, un proiect propus de PSD, promite să aducă beneficii atât lucrătorilor, cât şi pensionarilor, consolidând astfel nivelul de trai pentru întreaga populaţie.

Pe măsură ce salariile au crescut, veniturile bugetare din contribuţiile sociale au înregistrat o creştere semnificativă în ianuarie 2024, reflectând impactul pozitiv al acestei evoluţii economice.

Cu toate acestea, se ridică unele preocupări în legătură cu propuneri recente de introducere a contribuţiilor pentru sănătate la pensiile de peste 4.000 de lei. Această iniţiativă, propusă de câţiva senatori liberali, a stârnit critici, în special din partea PSD, care consideră că pensionarii nu ar trebui să fie supuşi unor noi taxe, având în vedere contribuţiile lor de-a lungul vieţii la sistemul de sănătate.

Cu un angajament ferm faţă de bunăstarea pensionarilor, PSD se opune acestor măsuri care ar putea afecta nivelul de trai al acestora. Este esenţial să protejăm şi să promovăm drepturile şi demnitatea pensionarilor, asigurându-le pensii decente şi o viaţă demnă în anii de după pensionare.

  Raisa Enachi - declaraţie politică intitulată Criza sarcinilor precoce în România, voci pentru acţiune;

Doamna Raisa Enachi:

"Criza sarcinilor precoce în România, voci pentru acţiune"

Într-o Europă aflată într-o continuă schimbare socială, România ocupă un ruşinos loc întâi la numărul de mame minore. Această realitate cutremurătoare ar trebui să zguduie întreaga societate românească. Faptul că sute de minore ajung mame înaintea vârstei majoratului, înainte de a fi pregătite suficient pentru această responsabilitate imensă, ar trebui să fie considerat o gravă criză socială, care necesită atenţia noastră de urgenţă şi măsuri concrete.

Sărăcia şi lipsa educaţiei sunt motivele care explică de ce suntem pe primul loc în Europa la capitolul mame-copii cu copii. De-a lungul ultimelor două decenii, ignorarea importanţei educaţiei, precum şi a dezvoltării serviciilor sociale a condus la această situaţie alarmantă.

Potrivit statisticilor, există între 2.000 şi 3.000 de localităţi în care nu există angajaţi asistenţi sociali profesionişti, ceea ce conduce la probleme sociale pentru un număr mare de copii proveniţi din familii vulnerabile. Aceste cifre reflectă amploarea problemei şi necesită schimbări profunde în sistemul protecţiei sociale pentru a oferi o şansă tinerelor mame şi copiilor lor.

În faţa acestei realităţi tulburătoare trebuie să acţionăm cu responsabilitate. A devenit imperativ să modificăm din temelii politica şi programele existente. Este clar că abordările anterioare nu au fost eficiente în prevenirea sarcinilor nedorite la adolescenţi şi în protejarea tinerilor din România.

Guvernul trebuie să îşi asume realocarea mai multor resurse financiare şi umane pentru a dezvolta programe de educaţie, care să ofere informaţii corecte şi relevante despre contracepţie, sănătatea reproducerii şi relaţiile sănătoase. Este importantă alocarea din PIB a unor sume de bani pentru conştientizare şi prevenire, dar şi mai importantă ar fi alocarea cu cap a sumelor pentru protecţia socială. În altă ordine de idei, angajările care s-au făcut la stat în ultimii ani, aşa cum se ştie, s-au făcut la fiecare schimbare de guvern, pe nişte funcţii cu salarii imense, cu responsabilităţi puţine şi fără pregătire în domeniile respective. Nu mai bine realocaţi angajaţii de la stat să se ocupe într-adevăr de problemele reale ale românilor din comunităţile defavorizate?

Ce a făcut guvernul în domeniul accesului la serviciile medicale şi la consilierea de specialitate pentru tineri, în special pentru cei din comunităţile defavorizate? Unde se asigură asistenţă medicală adecvată şi unde se oferă sprijinul psihologic pentru reducerea riscurilor începerii vieţii sexuale timpurii a tinerilor din ţara noastră?

Poate că s-au scris programe pe hârtie, am tradus şi votat regulamente şi directive europene, dar, în realitate, cifrele care ne plasează pe primul loc în Uniunea Europeană la mame minore sau trafic de persoane ne fac de ruşine.

O altă problemă majoră, care trebuie abordată, este sărăcia şi lipsa accesului la resurse şi oportunităţi pentru tineri. Unde sunt politicile şi programele care să sprijine familiile defavorizate şi să ofere tinerilor şanse egale de educaţie, angajare şi dezvoltare personală? Vine campania electorală în curând, poate atunci vom vedea.

Am adoptat, în acest mandat de parlamentar, legislaţie care să transpună politici care să protejeze drepturile femeilor şi să combată discriminarea şi violenţa, dar proiectele-pilot privind brăţările electronice nu funcţionează aşa cu ar trebui, iar rezultatele le vedem aproape în fiecare zi în mass-media, când sunt prezentate ştiri despre violenţa şi crimele care au loc în familiile românilor!

În concluzie, este timpul ca noi toţi să acţionăm hotărât în privinţa acestei probleme grave a educaţiei tinerilor din ţara noastră. Vorbim despre drepturile şi bunăstarea viitoarelor generaţii, dar ce face concret guvernul, în privinţa reducerii abandonului şcolar, a lipsei de educaţie din familie, a muncii cu ziua pentru a-şi asigura o masă în familiile numeroase, a reducerii consumului de droguri în şcolile româneşti, pentru ca minorii români să nu mai fie o ruşine.

  Dan-Constantin Şlincu - declaraţie politică despre acţiunile concrete ale PSD privind problemele reale ale românilor;

Domnul Dan-Constantin Şlincu:

Parlamentarii şi miniştrii PSD se ocupă mai mult de problemele reale ale românilor decât de campania electorală care a început să fie preocuparea principală a celorlalte partide de pe scena politică.

Alături de colegii mei am continuat să promovăm măsuri importante pentru toţi românii. Astfel, săptămâna trecută, am votat în Camera Deputaţilor prelungirea plafonării preţurilor la energie şi prelungirea limitării adaosului comercial la alimente şi urmează să adoptăm şi plafonarea dobânzilor bancare. Cetăţenii nu au nevoie de circ şi scandal, ci de rezultate concrete care să le protejeze nivelul de trai.

Aşadar, este forate importat ca toţi românii să ştie că prelungirea plafonării preţurilor la energie, cu tot cu perioada de tranziţie, va fi menţinută până în 2026. De asemenea, prelungirea limitării adaosurilor comerciale la alimentele de bază, va fi cel puţin până la finalul anului 2024, respectiv până la coborârea inflaţiei sub pragul de 5%.

În ceea ce priveşte plafonarea dobânzilor bancare la IFN-uri, care au pus în dificultate sute de mii de români care au apelat la aceste instituţii de creditare, vom adopta în regim de urgenţă modificările Legii privind protecţia consumatorilor cu privire la costul total al creditării şi la cesiunea de creanţe, astfel încât să nu mai avem acele comisioane şi costuri uriaşe la împrumuturi.

În acelaşi timp, vreau să felicit abordarea României privind politicile europene referitoare la pârloagă şi rotaţia culturilor, care au ajuns să fie deplin împărtăşite de Comisia Europeană. Cât priveşte importurile din Ucraina, fermierii români trebuie să fie liniştiţi, vor continua să fie protejaţi graţie mecanismului de licenţiere introdus de ministrul PSD al agriculturii.

În legătură cu obligaţia privind pârloaga, aceasta dispare potrivit propunerii Comisiei Europene, la solicitarea României. În cazul micilor fermieri, cu suprafeţe mai mici de 10 hectare, dispar obligaţiile, dar şi sancţiunile legate de rotaţia culturilor; Fermierii pot alege dacă păstrează neproductiv o parte a terenului, ori plantează gard viu sau copaci fără teama că-şi vor pierde veniturile, pentru că vor primi sprijin financiar din intermediul unor scheme de ajutor de stat.

În privinţa noului acord european care dă acces condiţionat, fără taxe, produselor din Ucraina pe pieţele UE, până în iunie 2025, trebuie evidenţiat că datorită mecanismului de licenţiere introdus de ministrul PSD al agriculturii, importurile de produse alimentare din Ucraina în România au fost limitate şi că imediat ce nivelurile medii, consemnate în 2022 şi 2023, ale acestor importuri vor fi depăşite, li se vor aplica taxe vamale.

Aşadar, în timp ce opoziţia lansează atacuri, fac circ şi gâlceavă politică şi îşi anunţă procentele la alegerile care urmează, noi, cei de la PSD, venim cu măsuri concrete, imediate, care să îmbunătăţească şi să ridice nivelul de trai al fiecărui român.

  Ştefan-Bucur Stoica - declaraţie politică: Modernizarea României vine din UE. Fără fondurile europene şi fără investitorii occidentali nu ne-am fi dezvoltat atât de repede!;

Domnul Ştefan-Bucur Stoica:

"Modernizarea României vine din UE. Fără fondurile europene şi fără investitorii occidentali nu ne-am fi dezvoltat atât de repede!"

Este important să ne amintim că, la finalul anului 2019, atunci când toate partidelor politice au fugit de răspunderea politică a guvernării şi când numai PNL şi-a asumat rolul de a trece ţara printr-un şir nesfârşit de crize, România folosise puţin peste 30% din miliardele de euro pe care Uniunea Europeană ni le pusese la dispoziţie ca să facem investiţii.

Astăzi, graţie eforturilor miniştrilor PNL, România a ajuns între campionii utilizării fondurilor europene, cu o rată de accesare de peste 95% din fondurile de coeziune 2014-2020 şi cu un PNRR orientat către investiţii esenţiale şi reforme mult aşteptate de oameni.

Datele pe care vi le-am prezentat nu sunt simple statistici! Banii nerambursabili veniţi de la bugetul Uniunii Europene sunt peste tot unde se construieşte în România, în toate proiectele care au adus un spor de bunăstare în viaţa românilor. Din fericire, fondurile europene au ajuns şi în Oltenia şi au ajutat la construirea drumului expres Craiova - Piteşti şi demararea celui de la Craiova la Târgu Jiu, la realizarea centurilor ocolitoare ale oraşelor, la modernizarea unităţilor de învăţământ şi la construirea de creşe şi grădiniţe, la modernizarea infrastructurii spitaliceşti şi la extinderea reţelelor de utilităţi, la modernizarea oraşelor şi, mai ales, la modernizarea condiţiilor de viaţă din satele olteneşti.

Aşadar, fără fondurile europene nerambursabile, România nu ar fi avut aceeaşi viteză de dezvoltare şi de recuperare a decalajelor faţă de statele puternice din UE.

Românii vor fi chemaţi să voteze de mai multe ori în acest an. Este deosebit de important să spunem oamenilor cât de mari sunt beneficiile apartenenţei noastre la UE şi cât de grav ar fi să ne îndepărtăm de Uniune, aşa cum propun unele partide populist-extremiste. UE nu ne dă să mâncăm insecte, aşa cum intoxică unii opinia publică, ci UE ne dă zeci de miliarde de euro ca să construim drumuri, şcoli, spitale şi o economie competitivă.

Este esenţial să spunem oamenilor că aproape un sfert dintre români muncesc şi trăiesc în state ale Uniunii şi că numai partidele democratice pot menţine ţara pe o traiectorie de dezvoltare, pe un parcurs european şi euroatlantic cert. Am încredere că, în Oltenia, românii au înţeles că Partidul Naţional Liberal este singura garanţie pentru dezvoltarea şi modernizarea României şi pentru respectarea valorilor şi principiilor democratice.

  Ciprian-Titi Stoica - declaraţie politică având ca subiect PNL-PSD continuă lovitura de stat prin punerea pumnului în gură opoziţiei parlamentare;

Domnul Ciprian-Titi Stoica:

"PNL-PSD continuă lovitura de stat prin punerea pumnului în gură opoziţiei parlamentare"

  • Monstruoasa coaliţie "Nicu şi Marcel" merge acum mai departe. După ce au anunţat că vor să cenzureze reţelele de socializare, pentru că domnii Ciucă şi Ciolacu nu au capacitatea de a vorbi pe un live sau material video, acum vor să cenzureze inclusiv transmiterea live a ceea ce se întâmplă în şedinţele Parlamentului.
  • Ne-au blocat accesul în Parlament, ne-au interzis să mai avem invitaţi, ne-au tăiat dreptul la cuvânt, iar acum ne taie şi dreptul de a arăta oamenilor ce fac ei în Parlament.
  • Este un abuz de nedescris ceea ce face această coaliţie PSD şi PNL. Calcă în picioare Constituţia, drepturile românilor, drepturile aleşilor acestora, totul cu scopul de a instaura dictatura.
  Silviu-Titus Păunescu - declaraţie politică despre Bătaia de joc a pensiilor speciale;

Domnul Silviu-Titus Păunescu:

"Bătaia de joc a pensiilor speciale"

Ştim cu toţii că pensiile speciale reprezintă o mare nedreptate la adresa fiecărui cetăţean al acestei ţări, mai puţin pentru beneficiari, desigur!

Practic, ele reprezintă o formă mascată de mită electorală de care beneficiază toţi foştii parlamentari, fără excepţie. Toate promisiunile şi toate tentativele de eliminare a lor, sunt convins că vi-l amintiţi pe Rareş Bogdan, care le elimina în 30 de zile, au fost sortite eşecului.

Dar ceea ce este şi mai umilitor pentru fiecare român din ţara asta este că din taxele şi impozitele lui se plătesc pensii speciale de mii de euro unor personaje care sfidează justiţia, condamnate deja, însă scăpate, ca prin minune, prin fuga peste graniţe!

Cei mai bogaţi politicieni nu lasă din mâini pensia specială - foştii premieri Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, precum şi penalul Sorin Oprescu, condamnat la peste zece ani de închisoare şi refugiat în Grecia, au dat statul în judecată şi au câştigat... Desigur, nu asta se întâmplă şi pentru românii care dau în judecată statul pentru a-şi recâştiga grupele de muncă.

95 foşti deputaţi şi senatori au dat statul în judecată pentru pensiile lor speciale!

Şi, chiar dacă legea spune clar că deputaţii şi senatorii care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie nu mai au dreptul la pensie specială, mic-mic, este adăugat paragraful care prevede că acest lucru se poate petrece doar în cazul în care infracţiunile au fost săvârşite în timpul mandatelor lor...

În acest an electoral trebuie să schimbăm totul şi să revenim la normalitatea pe care ne-o dorim, iar pensiile speciale nu au ce căuta într-o Românie civilizată!

  Vasilică Toma - declaraţie politică având ca obiect Reglementarea concediului de maternitate pentru persoanele alese în funcţii politice sau publice;

Domnul Vasilică Toma:

"Reglementarea concediului de maternitate pentru persoanele alese în funcţii politice sau publice"

Dreptul la concediul de maternitate pentru persoanele alese în funcţii politice sau publice la noi în ţară nu este reglementat. Persoanele alese sunt excluse din unele beneficii. În multe ţări însă, persoanele alese beneficiază de aceleaşi drepturi, în ceea ce priveşte concediul de maternitate, ca şi alte persoane din sectorul public sau privat. Astfel, în unele state există legislaţie care le garantează şi lor dreptul la concediu de maternitate, în conformitate cu principiile de egalitate şi nediscriminare.

Dreptul concediului de maternitate este acordat pentru a permite femeilor să se recupereze după naştere şi să aibă timp să îngrijească nou-născutul. Durata şi condiţiile concediului de maternitate pot fi stabilite de lege şi pot varia de la o ţară la alta. De asemenea, există unele diferenţe în privinţa acoperirii financiare a concediului de maternitate între ţări.

Vă prezint cum sunt reglementate drepturile la concediul de maternitate pentru persoanele alese în câteva state europene.

În Franţa, durata concediului de maternitate este de aproximativ 16 săptămâni (6 săptămâni înainte de naştere şi 10 săptămâni după naştere), iar indemnizaţie este de 100% din venitul mediu în ultimele 3 luni anterioare naşterii, plafonat la un anumit nivel.

În Germania, durata concediului de maternitate este de aproximativ 14 săptămâni (6 săptămâni înainte de naştere şi 8 săptămâni după naştere), iar indemnizaţia este de 100% din venitul mediu în ultimele 12 luni anterioare naşterii, plafonat la un anumit nivel.

În Suedia, durata concediului de maternitate este extensiv, cu posibilitatea de a începe până la 7 săptămâni înainte de naştere şi de a dura până la 480 de zile, iar indemnizaţia lunară reprezintă un procent din venitul anterior naşterii.

În Spania, durata concediului de maternitate este de aproximativ 16 săptămâni (6 săptămâni înainte de naştere şi 10 săptămâni după naştere), iar indemnizaţia, în general, este de 100% din salariul brut în ultimele 180 de zile, plafonat la un anumit nivel.

În Olanda, durata concediului de maternitate este de aproximativ 16 săptămâni (6 săptămâni înainte de naştere şi 10 săptămâni după naştere), iar indemnizaţia reprezintă un procent din venitul mediu în ultimele 12 luni.

În Norvegia, durata concediului de maternitate se acordă extensiv, cu posibilitatea de a începe până la 12 săptămâni înainte de naştere şi de a dura până la 49 de săptămâni. Indemnizaţia este acordată lunar şi reprezintă un procent din venitul anterior naşterii, cu un plafon maxim.

Ceea ce ar mai trebui să vă spun este că, în timpul concediului de maternitate, persoanele alese în funcţii politice sau publice pot fi înlocuite temporar de către colegi sau de către alţi membri ai instituţiei în care acestea activează. În unele state, sunt desemnaţi supleanţi sau înlocuitori pentru a prelua responsabilităţile şi atribuţiile persoanei care se află în concediu de maternitate.

Sunt la al doilea mandat în Parlament şi am devenit tată. Doresc ca toţi colegii, indiferent de culoarea politică, să analizeze situaţia prezentată, să observe creşterea numărului de femei în politică şi nevoia de a modifica legislaţia electorală sau regulamentele parlamentare care ar reglementa procedurile de înlocuire a membrilor aleşi în cazul în care aceştia se află în concediu de maternitate sau în concedii medicale sau de alt tip.

Asigurarea acestui drept femeilor care sunt alese în funcţii publice ar trebui să fie o recunoaştere a implicării şi a evoluţiei lor.

Pentru a asigura continuitatea funcţionării instituţiei sau organizaţiei respective şi de a permite ca atribuţiile şi responsabilităţile să fie gestionate corespunzător în timpul absenţei temporare a membrului ales, consider că înlocuirea temporară a unei persoane aflate în concediu de maternitate ar trebui inserată în textul unei legi pe care o voi iniţia şi o voi introduce în procedură legislativă.

  Vetuţa Stănescu - declaraţie politică: Administraţia liberală a finalizat lucrările de reabilitare la Cetatea Devei!;

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Administraţia liberală a finalizat lucrările de reabilitare la Cetatea Devei!"

Veste excelentă pentru hunedoreni şi pentru toţi cei care doresc să viziteze Hunedoara. Proiectul de reabilitare şi refuncţionalizare a Incintei I a Cetăţii Deva este aproape de final. Protejarea patrimoniului cultural şi istoric este o chestiune de primă necesitate, este obligaţia noastră faţă de strămoşi, dar mai ales faţă de cei de mâine.

Lucrările de reabilitare a zonei urbane Dealul Cetăţii Deva, Monument al Naturii şi Istoric, cu valoare turistică ridicată din municipiul Deva - Refuncţionalizarea Incintei I, sunt aproape de finalizare (în procent de 98%), urmând ca în preajma Paştelui, aproximativ, să fie făcută recepţia la terminarea lucrărilor.

Proiectul a fost făcut cu avizul Ministerului Culturii şi a vizat intervenţia în trei zone: curtea mare, curtea mică şi zona de legătură dintre cele două curţi (fostul corp de est al garnizoanei). Curtea mare va fi dedicată evenimentelor culturale şi beneficiază de grupuri sanitare, cu facilităţi inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă şi alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea.

În Pivniţa Mare va fi creată o scenă din viaţa zilnică a garnizoanei, cu manechine costumate specific şi cu unelte istorice. Pivniţa Mică se va transforma într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz - fondatorul şi primul episcop al bisericii unitariene, care a fost încarcerat şi a murit în Cetatea Deva. Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra oraşului, vor fi amplasate dispozitive tip binoclu şi panouri informative despre evoluţia istorică a oraşului.

Refuncţionalizarea Incintei I şi reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II şi III care sunt deja reabilitate, va determina funcţionalitatea întregului monument istoric şi, implicit, dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei şi tradiţiilor zonei şi creşterea numărului de turişti.

Vreau să felicit echipa de la Primăria Deva şi în special pe domnul primar, liberalul Florin Oancea. Acesta demonstrează zi de zi că Partidul Naţional Liberal este singurul partid care ştie să administreze cel mai bine localităţile României.

Administraţia liberală înseamnă o bună gospodărire, înseamnă dezvoltare, înseamnă progres. Le promit hunedorenilor că vom continua la fel şi în anul 2025.

  Ioan Vulpescu - omagierea profesorului Nicolae Manolescu, personalitate marcantă a literaturii române;

Domnul Ioan Vulpescu:

A plecat spre ceruri profesorul, omul de cultură şi marele critic literar Nicolae Manolescu. Cu profundă tristeţe aduc acest omagiu memoriei sale, o personalitate marcantă a literaturii române, care a prezidat cu demnitate şi înţelepciune Uniunea Scriitorilor din România până în ultimele momente ale vieţii sale. Profesorul Manolescu a fost nu doar un critic literar de excepţie şi un mentor pentru multe generaţii de scriitori, ci şi un luptător neobosit pentru drepturile şi recunoaşterea acestora în societatea românească.

Am avut cu domnia-sa o îndelungă şi fructuoasă colaborare, în beneficiul literaturii şi culturii române. Amintesc un episod, din iulie 2015, când, din calitatea de Ministru al Culturii, am iniţiat o hotărâre de Guvern, aprobată de Executiv, prin care am marcat un pas semnificativ în sprijinirea Uniunii Scriitorilor din România. Prin această hotărâre a devenit posibil ca Uniunea Scriitorilor din România, care a primit spre folosinţă gratuită în anul 2000, timp de 49 de ani, "Casa Vernescu", să beneficieze de veniturile obţinute de pe urma închirierii acestei clădiri emblematice a Bucureştiului. Am creat astfel o nouă sursă de venit pentru finanţarea proiectelor şi activităţilor Uniunii, contribuind astfel la promovarea literaturii şi a valorilor culturale româneşti.

Mai mult, în efortul de a sprijini cultura şi literatura română, cu sprijinul profesorului Manolescu am reuşit deblocarea Legii pentru finanţarea revistelor culturale, un alt instrument vital care a avut un impact semnificativ asupra publicaţiilor culturale din ţara noastră, inclusiv "România Literară", revistă de referinţă a Uniunii Scriitorilor. Acest act normativ a facilitat accesul la resurse necesare pentru susţinerea şi dezvoltarea continuă a vieţii literare româneşti şi pentru a păstra în circuitul public titluri care sunt parte a istoriei, printre puţinele publicaţii în care limba română încă este scrisă corect, fără excepţie.

Relaţia mea cu profesorul Nicolae Manolescu a fost una de colaborare strânsă şi de respect mutual, având ca fundament o înţelegere profundă a importanţei valorii literaturii în cadrul societăţii. Dialogul şi proiectele comune pe care le-am împărtăşit au avut efecte concrete, contribuind la îmbogăţirea şi diversificarea peisajului literar românesc.

Pierderea profesorului Manolescu lasă un gol imens în inimile noastre şi în literatura română. Moştenirea sa va rămâne însă vie prin scrierile, gândurile şi eforturile sale neîncetate de a asigura o platformă pentru vocea scriitorilor români.

În aceste momente de tristeţe, gândurile mele se îndreaptă către familia sa, către comunitatea scriitorilor şi către toţi cei care l-au cunoscut şi l-au preţuit. În semn de recunoaştere a contribuţiei sale inestimabile, îmi reînnoiesc angajamentul de a continua sprijinirea şi promovarea literaturii româneşti, urmând exemplul său de dedicare şi pasiune pentru cultură.

Odihnească-se în pace!

  Oana Murariu - declaraţie politică: Redefinirea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, o necesitate obiectivă în stabilirea unui cadru corect de desfăşurare a licitaţiilor şi achiziţiilor publice;

Doamna Oana Murariu:

"Redefinirea infracţiunii de deturnare a licitaţiilor publice, o necesitate obiectivă în stabilirea unui cadru corect de desfăşurare a licitaţiilor şi achiziţiilor publice"

Organizarea de licitaţii şi achiziţiile publice reprezintă un instrument important în buna derulare a a activităţii instituţiilor publice şi în atingerea obiectivelor avute în vedere de acestea, beneficiar final fiind cetăţeanul român, prin creşterea calităţii serviciului public la care ajunge să aibă acces.

De aceea, apare drept crucială gestionarea judicioasă a banului public şi limitarea riscului oricărei infracţiuni asociate procedurilor de licitaţie şi achiziţie publică, prin stabilirea unui cadru de reglementare clar şi predictibil, deopotrivă uşor de înţeles şi de aplicat.

În acest sens, merită semnalat că prevederile actuale ale Codului penal stabilesc la articolul 246 că deturnarea licitaţiilor publice este fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitaţie publică ori înţelegerea între participanţi pentru a denatura preţul de adjudecare, fiind pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Această prevedere este neclară şi ambiguă, putând lăsa neprotejate persoanele care au intenţia de a participa la o licitaţie publică, dar sunt îndepărtate înaintea demarării procedurii propriu-zise. Încă şi mai important, prevederile actuale ale Codului penal nu au în vedere de o manieră explicită şi precisă aplicarea cadrului referitor la deturnarea licitaţiilor publice şi în raport cu situaţia încheierii de contracte de achiziţii publice.

Acestea din urmă reprezintă în prezent o practică extrem de răspândită la nivel naţional, prin contracte de achiziţii publice fiind derulate o gamă largă de achiziţii de produse şi servicii de către instituţiile publice.

Prin existenţa acestor "portiţe legale", pe care cei care adoptă un comportament infracţional le pot specula, caracterul disuasiv al legii nu mai este atins şi nici interesul suveran al statului român şi al cetăţenilor români nu este urmărit.

Drept urmare, în calitatea de deputat ales în Circumscripţia electorală nr.13 Cluj, voi iniţia în perioada următoare o propunere legislativă de corectare a aspectelor semnalate, astfel încât să fie consolidat cadrul normativ de organizare al licitaţiilor şi de realizare a achiziţiilor publice în condiţii de deplină corectitudine şi liberă concurenţă a celor interesaţi să se înscrie în cadrul acestora.

  George-Cătălin Stângă - declaraţie politică având titlul Adoptarea Legii 2 Mai, un pas înainte pentru combaterea traficului şi consumului de droguri.

Domnul George-Cătălin Stângă:

"Adoptarea Legii 2 Mai, un pas înainte pentru combaterea traficului şi consumului de droguri"

Combaterea traficului şi a consumului de droguri în România trebuie să reprezinte o prioritate pentru toate partidele politice din România, dar şi pentru toate instituţiile acestei ţări. Acesta a fost şi motivul pentru care, săptămâna trecută, am votat, în Camera Deputaţilor, Legea 2 Mai, un act normativ ce marchează un pas decisiv în lupta împotriva traficului de droguri de mare risc în România.

Sub umbra tragicelor evenimente petrecute la 2 Mai, unde vieţile a doi tineri studenţi au fost curmate abrupt de un şofer aflat sub influenţa substanţelor psihoactive, această lege vine ca o necesară consolidare a pachetului legislativ de combatere a acestui fenomen social.

Potrivit noilor prevederi, traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea beneficia de pedepse cu suspendare. Aceasta reprezintă o îndepărtare semnificativă de la practica anterioară, unde posibilitatea de a primi o pedeapsă cu suspendare nu constituia adesea un motiv descurajant, eficace pentru această categorie de infractori.

Mai mult, Legea 2 Mai aduce în atenţie şi gravitatea tranzacţionării cu produse având efecte psihoactive, pe care o cataloghează deschis ca fiind o infracţiune.

Persoanele găsite vinovate de asemenea fapte vor fi pasibile de pedepse cu închisoarea ce variază între trei şi zece ani.

Prin adoptarea acestei legi, Parlamentul României transmite un mesaj categoric - toleranţă zero faţă de traficanţii de droguri şi un angajament ferm către protecţia tineretului şi, implicit, a întregii societăţi, faţă de flagelul drogurilor. Este un pas în direcţia corectă, care aliniază România la practicile internaţionale în materie penală privind combaterea traficului de droguri.

Legea 2 Mai nu este doar o dreptate pe care Parlamentul o face victimelor tragicului accident de anul trecut, ci şi un jurământ că astfel de evenimente nefericite să nu se mai repete. Ea subliniază necesitatea unei abordări mai dure în privinţa infracţiunilor legate de droguri, reflectând dorinţa societăţii de a-şi proteja tinerii.

În acest sens, legea poate fi văzută ca un instrument crucial de prevenire, cu potenţialul de a descuraja infractorii prin perspectiva unei pedepse certe şi severe. De asemenea, aduce speranţa unei sensibilizări crescute în rândul populaţiei cu privire la riscurile şi consecinţele asociate consumului şi traficului de substanţe psihoactive.

Pentru efecte pozitive de durată, este esenţial ca această lege să fie încorporată într-o strategie mai largă, ce include educaţie, prevenţie şi acces la tratament, şi reabilitare pentru cei afectaţi. În ultimă instanţă, Legea 2 Mai reprezintă un angajament în favoarea siguranţei şi sănătăţii comunităţii, un pilon esenţial în edificarea unei societăţi mai protejate şi mai responsabile.