Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2024

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.68/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2024

  1. Respingerea solicitării desfăşurării lucrărilor Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, în paralel cu plenul, pentru a dezbate Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 177/2019).
 
consulta fisa PL nr. 177/2019

 

Şedinţa a început la ora 16.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Gianina Şerban şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Lucian Nicolae Bode, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi!

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că din totalul celor 330 de colegi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 115.

Vă reamintesc că şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, atât fizic, cât şi online.

Vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente - ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor de astăzi şi de mâine, 29, respectiv 30 aprilie; programul de lucru pentru perioada 29 aprilie - 4 mai; lista rapoartelor depuse în perioada 22 - 29 aprilie de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Vă reamintesc că astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, iar de la ora 17.00 continuăm lucrările cu primirea răspunsurilor la interpelări.

Întreb liderii de grup dacă există obiecţii în legătură cu ordinea de zi.

Domnule Coleşa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Da, am o obiecţie în privinţa ordinii de zi.

Aş vrea să vă rog să supuneţi votului, aşa cum v-am mai rugat şi în alte dăţi, şi sper că de data asta o veţi face, două chestiuni, dar privitoare la acelaşi PL-x.

În primul rând, este vorba de PL-x 236/2024 (Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024)... pentru aprobarea...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Dar ce vreţi cu acest PL-x?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...Ordonanţei de urgenţă...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Este pe ordinea de zi, nu este...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Nu este pe ordinea de zi, dar...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Am înţeles.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...aş dori - deci PL-x 236/2024 - pentru aprobarea O.U.G. nr. 21/2024 privind comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare - şi aş dori să supuneţi votului întrunirea comisiilor raportoare - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică -, ai căror preşedinţi sunt prezenţi, pentru a avea un raport, astfel încât să poată fi introdus pe ordinea de zi.

Şi al doilea lucru...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coleşa...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

...exact acesta, introducerea acestui PL-x 236/2024 pe punctul 1 pe ordinea de zi.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnule Coleşa...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Deci sunt nişte lucruri foarte importante.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Ştiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

V-am rugat...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Eu repet...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

... primul, întrunirea comisiilor; doi - introducerea pe ordinea de zi.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mă lăsaţi şi pe mine să vorbesc totuşi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie-Alin Coleşa:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă mulţumesc.

Ca şi săptămâna trecută, ca şi acum două săptămâni, ca şi de foarte mulţi ani, de când este în vigoare Regulamentul, vă reamintesc, stimate lider de grup, că în ziua plenului, fără acordul unanim al liderilor nu se poate introduce niciun punct pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc, domnule Coleşa. (Vociferări.)

 

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Sunt două...

Comisiile...

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Două...

Nu pot să...

Din moment ce nu avem ce discuta, nu pot să trec la punctul 2.

Doamna Prună, vă rog.

Doamna Prună!

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Am văzut că sunt colegi de-ai dumneavoastră - domnul Spătaru, fost ministru al economiei, care face tot felul de declaraţii în spaţiul public şi care ne spune că, iată, sectorul chimic este cel mai mare contributor la deficitul balanţei comerciale, dar atunci când a fost ministru n-a făcut nimic pentru sectorul chimic, acum văd că face doar declaraţii.

Eu astăzi am venit aici, în faţa dumneavoastră, să vă fac o propunere - să ajutăm sectorul chimic din România, pentru că avem şi nişte gaze care vor fi exploatate în Marea Neagră, în 2027, şi care pot fi valorificate superior.

Şi...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Propunerea, doamnă Prună?

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...am un proiect de lege pe circuitul parlamentar, care vine cu o serie de facilităţi fiscale pentru sectorul chimic din România. Este vorba de Proiectul nr. 177/2019 (Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal), care zace în sertarele acestui Parlament. Şi vă propun ca, astăzi, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să se întrunească şi să lucreze în paralel cu plenul, pentru a da un raport la acest proiect de lege, astfel încât sectorul chimic din România să beneficieze de aceste facilităţi fiscale şi chiar să contribuie, până la urmă, la bunăstare...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...şi la tot ce înseamnă economie românească.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Vă reamintesc că nu aţi vrut nici să adoptăm aici, în Camera Deputaţilor, proiectul care reduce taxele pe muncă...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună..."

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

... pe primii 3.000 de lei din salariu, ca românilor să le rămână 1.000 de lei...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...în plus în buzunar...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vicelider Prună...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...nu aţi vrut nici să reducem numărul...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...am început...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...de parlamentari...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...Săptămâna Mare şi...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...la 300.

Acum mai...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...vreau să...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...mai încerc...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...fiu în ton...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...cu dumneavoastră...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

...cu această perioadă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...cu dumneavoastră, că poate... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună, nu-mi face nicio plăcere să am de fiecare... cu dumneavoastră acest dialog al surzilor, se pare - mă includ şi pe mine acolo.

Doamnă Prună... (Vociferări.)

Mulţumesc.

Am înţeles.

Mâine-dimineaţă, pentru orice fel de declaraţii politice, vă stăm la dispoziţie, dar acum aţi avut o propunere asupra ordinii de zi şi vă rog frumos să mă lăsaţi să-mi fac treaba de preşedinte de şedinţă.

Este în regulă?

Mulţumesc. (Vociferări.)

Mulţumesc.

Că vreau să vă şi explic.

(Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru vine la tribună.)

Domnule Grosaru, nu...

Domnule Grosaru, am o treabă nerezolvată cu antevorbitorul.

Vă rog să luaţi loc.

Mulţumesc.

Deci, doamna vicelider Prună a solicitat... (Vociferări.)

Deci, am înţeles bine... (Vociferări.) ...n-aţi solicitat introducerea pe ordinea de zi. Bun.

Aţi solicitat ca unele comisii să lucreze în paralel cu plenul şi să ia în discuţie...

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Vă ajut, domnule preşedinte?

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să nominalizaţi comisiile, că vreau să fiu riguros.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Aţi văzut, dacă mi-aţi închis microfonul şi nu m-aţi lăsat până la capăt să-mi duc ideea?

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog, comisiile, doamnă Prună.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Chiar voiam să vă ajut şi chiar voiam să aduc argumente ca... colegii să voteze ca...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Comisiile?

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să se întrunească şi să dea un raport pe Proiectul de Lege nr. 177/2019, adică facilităţi pentru industria chimică...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...din România, să nu mai avem cel mai mare...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...deficit al balanţei comerciale, care vine tocmai din zona de industrie chimică, deşi România are o tradiţie în ce înseamnă industria chimică, are oameni profesionişti şi are şi un potenţial...

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamnă Prună...

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...pentru că avem gaze naturale care pot fi valorificate superior.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Şi sper că asta v-a convins să votaţi.

 

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Este solicitată încuviinţarea plenului pentru ca ai noştri colegi din Comisia pentru buget, finanţe să lucreze în paralel cu plenul pentru dezbaterea Pl-x 177/2019.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 92 de voturi contra, 50 pentru, 10 abţineri, un coleg care nu votează, propunerea dumneavoastră nu a întrunit numărul de voturi.

(Domnul deputat Antonio Andruşceac solicită să ia cuvântul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Pe procedură?

 

Domnul Ilie-Alin Coleşa (din sală):

Da. Pe ordinea de zi.