Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

 

Şedinţa a început la ora 8.00.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal.

Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi trei minute.

Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă.

În şedinţa din data de 19 februarie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm: 3 deputaţi de la PSD, 3 deputaţi de la AUR, 3 deputaţi de la PNL, 2 deputaţi de la USR, 2 deputaţi de la SOS, 2 deputaţi de la POT, un deputat de la UDMR, un deputat de la minorităţile naţionale şi un deputat de la neafiliaţi.

 
Ionel Ciunt - declaraţie politică intitulată Municipiul Zalău, pe drumul dezvoltării - un trend care trebuie să continue;

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Ionel Ciunt.

Şi se pregăteşte domnul deputat Maricel Popa.

Mulţumesc.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Ionel Ciunt:

Mulţumesc.

Bună dimineaţa!

Distinsă doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Municipiul Zalău, pe drumul dezvoltării - un trend care trebuie să continue".

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la Zalău, reşedinţa judeţului Sălaj, judeţ pe care-l reprezint în Parlamentul României şi despre care voi vorbi fără îndoială într-o altă intervenţie.

Aşadar, vorbesc astăzi într-o dublă calitate: aceea de deputat, dar şi de om care a trăit, a muncit şi a fost aproape de oraşul său în cele mai importante momente.

Zalăul trebuie să continue pe drumul dezvoltării, pentru că reprezintă peste 60% din tot ceea ce înseamnă economia judeţului Sălaj.

Întreaga comunitate sălăjeană priveşte cu încredere spre Zalău, având aşteptări mari de la dezvoltarea oraşului nostru.

În ultimii ani, în oraşul nostru s-au început proiecte importante - în infrastructură, în educaţie, în sănătate, în tot ce ţine de calitatea vieţii. Sunt proiecte care încep să se vadă, să prindă contur, să schimbe oraşul în bine.

Nu este suficient să începem proiecte, este esenţial să le continuăm, să le finalizăm şi să le integrăm într-o viziune coerentă de dezvoltare urbană.

Tinerii se întorc "acasă", iar pentru ei, dar şi pentru întreaga comunitate, Zalăul merită să atingă statutul de municipiu european.

Calitatea vieţii cetăţenilor, oportunităţile pentru tineri, siguranţa locurilor de muncă bine plătite, serviciile publice moderne, toate acestea trebuie să continue.

Însă acest lucru nu se poate face de unul singur. Oricât de bine intenţionat ar fi un primar, nu poate reuşi fără o echipă performantă, matură şi responsabilă, care să-şi asume sarcini şi decizii, chiar şi în vremuri complicate. Administraţia locală trebuie susţinută de o relaţie directă şi eficientă cu administraţia centrală, iar acest lucru înseamnă coordonare, colaborare şi viziune comună.

Din Parlamentul României ştiu că pot face mai mult pentru Zalău, ştiu că pot pune umărul, alături de viitorul primar, domnul Florin Florian, la marile proiecte şi pot obţine sprijinul necesar de la nivel central.

Zalăul are nevoie de o administraţie matură, profesionistă, de o echipă puternică, cu dorinţa reală de a contribui. Zalăul nu trebuie să piardă ritmul.

Ca deputat, sunt gata să sprijin cu toată forţa echipa locală în fruntea căreia va fi, fără îndoială, un primar tânăr, cu viziune, o echipă determinată şi bine ancorată în realitate.

Zalăul are potenţial, are oameni harnici, buni la suflet, cu idei inovative. Pentru aceştia există proiecte care trebuie finalizate şi altele care aşteaptă să fie implementate. Alături de un primar dedicat Zalăului, oraşul nostru are toate resursele necesare pentru a deveni un model de succes.

Solicit, aşadar, sprijin central şi guvernamental, pentru a transforma Zalăul într-un oraş cu adevărat european.

Ca deputat, vreau să fiu parte activă în echipa condusă de viitorul primar al Zalăului, domnul Florin Florian, omul care a înţeles că dezvoltarea oraşului în care trăim nu este o opţiune, este o datorie faţă de oameni.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Maricel Popa - declaraţie politică: În lumina Paştelui, să fim uniţi prin credinţă, iubire şi speranţă;

Domnul deputat Maricel Popa.

Şi se pregăteşte domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan.

 

Domnul Maricel Popa:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică de astăzi este "În lumina Paştelui, să fim uniţi prin credinţă, iubire şi speranţă".

În Săptămâna Mare, avem nevoie de unitate şi speranţă. Comunitatea ieşeană merită stabilitate şi respect.

În aceste zile de profundă încărcătură spirituală, când întreaga creştinătate se pregăteşte să întâmpine Învierea Domnului, de la tribuna Parlamentului transmit un mesaj de solidaritate, responsabilitate şi încredere către toţi cetăţenii judeţului Iaşi, reafirmând angajamentul meu ferm pentru unitate socială şi predictibilitate politică.

Săptămâna Mare nu este doar un timp al postului şi al rugăciunii. Este o perioadă de introspecţie colectivă, în care trebuie să ne regăsim ca oameni şi ca societate. Avem nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de unitate între oameni, de respect între generaţii, de voinţă politică matură şi de stabilitate în decizii. Comunitatea noastră trebuie să ştie că poate conta pe lideri care nu vorbesc doar în prag de alegeri, ci muncesc cu seriozitate şi consecvenţă pentru binele comun.

Cu o profundă recunoştinţă faţă de valorile creştine, care stau la temelia societăţii româneşti, subliniez că în aceste momente este esenţial să redescoperim puterea comuniunii, a generozităţii şi a speranţei.

În fiecare colţ al Iaşiului - de la familiile din mediul rural, care păstrează vie tradiţia pascală, până la tinerii care caută sens într-o lume tot mai grăbită - găsesc semne de demnitate şi de curaj. Iaşiul este un judeţ cu rădăcini adânci şi cu oameni de o calitate extraordinară.

Vreau să le transmit tuturor că, în calitate de reprezentant al lor în Parlament, nu voi înceta să mă lupt pentru drepturile lor, pentru proiecte reale şi pentru un trai mai bun.

Doresc, de asemenea, să amintesc şi importanţa dialogului instituţional, a coerenţei în administraţie şi a unei viziuni pe termen lung pentru dezvoltarea judeţului.

Ieşenii s-au săturat de promisiuni deşarte. Ei vor drumuri făcute, spitale funcţionale, şcoli moderne, locuri de muncă decente şi o viaţă trăită cu demnitate în propriul judeţ. Iar toate acestea nu pot exista fără predictibilitate legislativă, fără stabilitate guvernamentală şi fără respect pentru cetăţean.

În încheiere, le transmit tuturor ieşenilor un gând cald şi o urare sinceră, în spiritul sărbătorii care se apropie.

Le doresc un Paşte binecuvântat, cu lumină în suflet, linişte în case şi sănătate în familie. Să fim mai buni unii cu alţii, să fim aproape de cei care au nevoie şi să nu uităm că doar împreună putem merge înainte. În Săptămâna Mare, să ne amintim că sacrificiul, credinţa şi speranţa pot reface punţile dintre noi. Hristos să fie în inimile noastre, în faptele noastre, în visul unui viitor mai demn pentru Iaşi şi pentru România.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Maricel Popa.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică având titlul Noi resurse, spre o Europă mai competitivă, unită prin diversitate;

Domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan.

Şi se pregăteşte domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu.

 

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa cum cunoaştem cu toţii, ne aflăm într-o perioadă de răscruce în istorie, în politică şi în economie, în care marile provocări ne obligă la măsuri inteligente şi ferme pentru a ne apăra interesele. Unele dintre aceste provocări sunt cursa pentru resurse şi competitivitatea.

Într-o declaraţie pe care am făcut-o în Parlamentul European, în luna februarie a acestui an, am subliniat faptul că o consolidare cât mai puternică a Pieţei Unice, prin cooperare, va oferi ţărilor Uniunii Europene, deci şi României, avantajul uriaş de a-şi valorifica resursele materiale şi umane în folosul cetăţenilor noştri.

Subliniam, atunci, că România deţine un capital impresionant, bogăţii minerale, un potenţial agricol de excepţie şi o forţă de muncă bine pregătită, atuuri prin care, valorificându-le, am putea contribui la dezvoltarea comunităţilor locale, naţionale şi europene.

Astfel, zilele acestea, Comisia Europeană a adoptat, pentru prima dată, o listă cuprinzând 47 de proiecte strategice pentru producţia internă de materii prime critice, vitale pentru economia europeană, pentru care Comisia şi-a manifestat suportul, având în vedere că, pentru a fi operaţionale, se estimează că ar fi nevoie de investiţii de circa 22,5 miliarde de euro.

Proiectele sunt amplasate în 13 state europene, precum Franţa, Italia, Spania, Belgia, Germania, Finlanda, Portugalia, Polonia, Cehia, Estonia, Grecia, Suedia şi, bineînţeles, pe primul loc, din punctul nostru de vedere, România. România figurează pe această listă cu trei astfel de investiţii foarte importante: proiectul minier Rovina, pentru cupru, proiectul de la Baia de Fier, pentru grafit, şi cel de la Budureasa, pentru magneziu.

Am pledat, de asemenea, în declaraţia mea din februarie, că procedurile birocratice trebuie simplificate şi că barierele administrative, care împiedică dezvoltarea economică a Uniunii, trebuie înlăturate.

Iată că acum, aceeaşi comisie a decis că proiectele strategice enumerate vor beneficia de un proces de avizare coerent, astfel încât obţinerea avizelor să nu dureze chiar şi până la 10 ani, ca şi până acum, ci nu mai mult de 27 de luni pentru proiectele de producţie, şi nu mai mult de 15 luni pentru restul proiectelor, cum ar fi, de exemplu, cele referitoare la zona de reciclare.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Salut decizia fermă a Comisiei Europene, dar vreau să mai adaug că am propus şi susţin, cu tărie, că putem face mult mai mult.

Spre exemplu, România are un capital uman valoros. Universităţile noastre tehnice şi de medicină pregătesc absolvenţi apreciaţi pe piaţa europeană şi, în primul rând, pe piaţa noastră din România.

Vă invit să colaborăm pentru a găsi soluţii concrete, care să stimuleze inovaţia, să reducă birocraţia şi să ofere locuri de muncă mai bine plătite cetăţenilor europeni.

Împreună putem transforma provocările de astăzi în oportunităţile de mâine.

Vă mulţumesc.

Deputat PSD de Cluj, Remus Lăpuşan.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Sorin-Titus Muncaciu - declaraţie politică referitoare la noile propuneri legislative privind vaccinarea;

Domnul deputat Sorin-Titus Muncaciu.

Se pregăteşte domnul deputat George-Mihail Neamţu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Stimaţi colegi,

Din nou, cioclii vaccinării îşi arată faţa.

Vă citez acum nişte extrase din cursdeguvernare.ro, unde domnul şef al Comisiei pentru sănătate a Senatului României, domnul profesor Cercel, a luat cuvântul.

Şi spune aşa: "În noul cadru legislativ, vaccinarea va fi obligatorie pentru toţi medicii de familie. În momentul de faţă, sunt medici de familie care nu au contractat cu Casa şi capitolele de vaccinare, ceea ce este impardonabil. Ea va deveni o obligativitate.

"Mai mult, spune domnul profesor, am avut o experienţă cât se poate de neplăcută cu HPV. A fost un fiasco. Acum campania HPV a început să meargă. Este şi compensat şi încercăm să extindem compensarea până la vârsta de 26 de ani".

Şi spune mai departe: "Dacă le spunem cât se poate de clar, adică părinţilor, că dacă nu îţi vaccinezi copilul şi copilul dezvoltă boala, atunci tu trebuie să plăteşti spitalizarea". Vă rog să fiţi foarte atenţi la această frază!

Şi, mă rog, mai are o dezvoltare despre controale, despre obligativitatea controalelor în Germania.

Şi încheie în felul următor: "Am constatat, spre surprinderea mea, că, în ultimele întâlniri, care au fost cu medici, nu toţi gândeau aşa. O minoritate - unii m-au speriat, aveau o abordare mai mult decât cetăţeanul care este antivaccinist. Nu poţi să fii medic antivaccinist, înseamnă că nu eşti medic şi nu ar trebui să ai drept de liberă practică".

Astea sunt afirmaţiile domnului profesor Cercel.

Vă aduc aminte că domnul profesor nu este la prima abatere. A trecut bugetul Ministerului Sănătăţii în 50 de secunde, în 2024, şi a afirmat atunci că Parlamentul nu este sală de lectură pentru amendamente.

Cum a fost posibil aşa ceva? Ce ne spune nouă domnul Cercel? Că legislaţia, care va veni, îi va obliga pe medici să vaccineze şi dacă nu vor vaccina, nu vor avea contract.

Ce înseamnă şantajul ăsta? Unde se trezeşte domnul profesor? În comunism? Cine este dânsul? Este secretar de partid? Aşa am ajuns? În halul ăsta am ajuns, în Parlamentul României?

Mai mult decât atât, ne spune domnul profesor că şi pacienţii vor fi loviţi. Dacă nu îşi vaccinează copiii şi - Doamne fereşte! - fac boala, atunci aceştia nu vor beneficia de serviciile pentru care plătesc.

Cine se crede domnul profesor? Ce înseamnă fascismul ăsta?

În acest moment, consider că domnul profesor este în afara legii şi ar trebui sancţionat. (Aplauze.)

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
George-Mihail Neamţu - declaraţie politică: Libertatea de exprimare, sub asediu digital. Abuzurile împotriva lui Ion Cristoiu & Jessie Baneş - semnale de alarmă pentru o democraţie în suferinţă!;

Domnul deputat George-Mihail Neamţu.

Se pregăteşte domnul deputat Petru-Gabriel Negrea.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul George-Mihail Neamţu:

Bună ziua, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

În calitate de deputat şi reprezentant al Circumscripţiei Bihor, doresc să-mi exprim indignarea şi dezamăgirea cu privire la situaţia libertăţii de exprimare în spaţiul digital.

Vedem, în ultima vreme, tot mai mulţi inchizitori. Nu într-un sens clerical, de secolul XVI, ci într-o variantă adaptată mileniului III. Nu se mai ard cărţi, dar se închid guri şi conturi, bineînţeles, de Facebook, de TikTok, nu se torturează corpuri, dar se reduc la tăcere opiniile dizidente. Nu mai este invocat numele lui Torquemada, ci textul Legii nr. 504/2002.

Mă gândesc acum la situaţia prin care a trecut gazetarul Ion Cristoiu. Mă gândesc la contextul în care vocea domnului Marius Tucă a fost redusă la tăcere şi, cel mai recent, un alt cont al doamnei Jessie Baneş a fost şi el interzis tot de corporaţia TikTok, pe teritoriul României.

Suspendarea acestui cont, al unei jurnaliste, din partea Gold FM, reprezintă nu doar un gest arbitrar, ci un act grav de cenzură digitală, fără precedent în România post-comunistă.

Avem situaţii recente, inclusiv cea care îl vizează pe domnul Mirel Curea, care scoate la iveală această tăcere a instituţiilor statului, în contextul tot mai îngrijorător al evoluţiei tehnocraţiei represive care sancţionează gândirea liberă şi incomodă.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor, facem un apel public către reprezentanţii companiei TikTok România să respecte Constituţia ţării noastre şi cadrul legal european care garantează dreptul la liberă exprimare, iar orice platformă social-media care operează pe teritoriul naţional trebuie să se supună acestui principiu esenţial. Nu există standarde comunitare care să anuleze legea fundamentală.

De asemenea, aş invoca aici jurisprudenţa CEDO, care stabileşte că presa are un rol esenţial de "câine de pază" al democraţiei, iar limitele criticii admisibile la adresa autorităţilor publice sunt protejate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cenzura nu este un progres. E, dimpotrivă, o cădere liberă.

Regimul în care trăim astăzi, regimul digital, miroase a despotism oriental şi dispreţ totalitar pentru diversitatea naturală a oricărei societăţi în care există opinii, bineînţeles, adesea contradictorii.

Obsesia controlului şi a consensului, doar aceasta poate ridica, din perspectiva lui Cătălin Predoiu, Marcel Ciolacu sau Valentin-Alexandru Jucan, o întrebare cu privire la situaţia din România.

Trebuie să rămânem o democraţie şi nu putem permite transformarea CNA, de pildă, într-un tribunal.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Petru-Gabriel Negrea - declaraţie politică-apel pentru apărarea românilor din nordul Bucovinei în faţa abuzurilor autorităţilor ucrainene;

Domnul deputat Petru-Gabriel Negrea.

Aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Ilie-Aurelian Cotinescu, Grupul PNL.

 

Domnul Petru-Gabriel Negrea:

Bună ziua, doamnă preşedintă.

Stimaţi colegi,

Mă adresez dumneavoastră, astăzi, cu îngrijorare şi cu teama în suflet pentru încercările la care sunt supuşi conaţionalii noştri trăitori în nordul Bucovinei.

Suntem în Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se cuvine să luăm aminte şi la patimile românilor din acest ţinut străvechi românesc, prigoniţi pentru ceea ce sunt ei.

În noaptea de marţi spre miercuri a săptămânii trecute, o bandă de agresori, înarmaţi cu bâte şi răngi, a încercat să preia controlul asupra bisericii româneşti din satul Stăneştii de Sus, nordul Bucovinei, Ucraina. Agresorii au lovit de-a valma bărbaţi şi femei, enoriaşi aflaţi în curtea şi în interiorul aşezământului bisericesc pentru a-l apăra. De asemenea, au pătruns în sfântul locaş, unde au vandalizat altarul şi proscomidiarul, şi au deteriorat mai multe obiecte de cult.

Nu au reuşit să ia cu japca biserica, oamenii din Stăneşti s-au adunat şi i-au alungat. Trebuia să o facă poliţia ucraineană, aflată inutil la faţa locului. Din spusele martorilor, poliţiştii ucraineni păreau să aibă grijă, mai degrabă, ca bandiţii să nu păţească ceva. Tot oamenii spun, cu teamă, că se aşteaptă ca agresorii să revină, mai bine înarmaţi şi poate sub protecţia unora în uniforma statului ucrainean.

Nu este prima agresiune de acest fel. Regimul Zelenski pune o presiune uriaşă pe preoţii şi enoriaşii români din nordul Bucovinei pentru a trece în subordinea Bisericii autocefale a Ucrainei, desprinsă în anul 2018 din Biserica Ortodoxă Rusă. Autorităţile ucrainene resping şi iniţiativa paternă a Bisericii Ortodoxe Române de a lua sub oblăduirea ei credincioşii români şi bisericile în care se roagă. Iar ei, bieţii români din nordul Bucovinei şi din Buceag, rămân pribegi la ei acasă.

Românii din Ucraina sunt privaţi de dreptul la învăţământ în limba maternă, de dreptul de a se ruga în bisericile construite de părinţii şi strămoşii lor, le sunt luaţi copiii cu forţa şi trimişi la moarte, şi sunt trataţi cu ostilitate de către autorităţile ucrainene, atunci când îşi cer drepturile.

Toate acestea se întâmplă sub tăcerea şi - am motive să cred - cu complicitatea guvernanţilor de la Bucureşti. Altfel nu se explică lipsa totală de reacţie la abuzuri şi dedicaţia cu care sprijiniţi toate cererile regimului de la Kiev. Printre altele, guvernanţii români sprijină, fără rezerve, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană şi la NATO, ignorând condiţia esenţială a calităţii de membru în aceste organizaţii - respectarea drepturilor omului, implicit, a drepturilor minorităţilor naţionale.

Cer ferm Guvernului şi preşedintelui României, chiar interimar, cum este, să nu mai închidă ochii la abuzurile regimului Zelenski şi să cheme Kievul la reciprocitate. Aşa cum credincioşii ucraineni sunt liberi şi chiar protejaţi de statul român să se organizeze în ce biserici vor ei, tot aşa şi românii din Ucraina să fie lăsaţi în pace...

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.

 
 

Domnul Petru-Gabriel Negrea:

... să se roage în bisericile strămoşilor lor. Iar dacă vor să revină sub ocrotirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române, să o poată face fără oprelişti.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
 

Domnul Petru-Gabriel Negrea:

Ca parlamentar român, vă amintesc că guvernările vin şi pleacă, dar naţiunea română este eternă.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Marius-Nicolae Alecsandru - declaraţie politică: Ştie toată România că eşti un ticălos. De ce mai vrei să fii şi preşedinte?;

Dau cuvântul domnului deputat Ilie-Aurelian Cotinescu. Nu este în sală.

Domnul deputat Marius-Nicolae Alecsandru?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Alexandru Dimitriu.

 

Domnul Marius-Nicolae Alecsandru:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte.

Bună dimineaţa, dragi colegi.

Tema declaraţiei de astăzi: "Ştie toată România că eşti un ticălos. De ce mai vrei să fii şi preşedinte?".

Mărturisesc că pe Victor Ponta chiar nu l-am putut asculta în şedinţele de audiere a miniştrilor. Mi-a provocat o repulsie totală numai simpla lui voce.

De ce oare? Pentru că mi-am adus aminte de victimele de la Colectiv, pentru că mi-am adus aminte de toate combinaţiile lui cu marele prieten Dan Şova, condamnat în dosarul CET Govora, părinţii USL-ului, alături de prea leneşul Crin.

Nu pot să trec cu vederea aroganţa lui de a sta în barcă, în timp ce alţii se chinuiau să o împingă, nu pot să trec cu vederea minciunile acestui personaj toxic pentru România. Dar cel mai tare mă dezgustă ticăloşia lui în acest episod pe care l-a povestit cu o relaxare dusă până la miştocăreală. Cum să spui că ai preferat să inunzi satele româneşti pentru a proteja oraşul Belgrad care, oricum, este la peste 200 de kilometri distanţă? Mai te dai şi mare suveranist!

Înţeleg că nu îţi pasă, de la nivelul acelei aroganţe, că viaţa oamenilor este afectată de acest dezastru comandat mişeleşte, dar să treci peste autorităţile responsabile ale statului şi să te mai şi lauzi cu asemenea fapte, este de-a dreptul revoltător şi strigător la cer.

Cum este posibil ca pentru o eventuală fugă în Serbia să pui în pericol vieţile românilor, să le distrugi gospodăriile şi să mai vrei să fii şi preşedintele lor?!

Acum înţelegem de ce prietenul lui drag, Sebastian Ghiţă, infractorul dat în urmărire generală, a fost aşa bine primit în Serbia.

Ceea ce nu înţelegem este de ce statul român nu reuşeşte să-l găsească şi să-l aducă acasă pe acest puşcăriabil. Mai mult decât atât, îi mai permite să aibă şi televiziune, şi să promoveze tot felul de ştiri false, nocive pentru poporul român.

Republica Moldova nu permite acest lucru. Ţine mai mult la securitatea statului lor şi a interzis acest post de televiziune.

Înţeleg că este omul serviciilor... Dar chiar atât de slab este statul român?

Aştept să văd cum, după mai bine de 8 ani, statul român îl aduce în ţară pe puşcăriabilul Ghiţă, aşa cum a făcut-o, într-un final, şi cu Mazăre.

Aştept ca Ponta să răspundă penal pentru daunele provocate şi să plătească pentru beneficiul pe care şi l-a creat pe banii şi pe suferinţa românilor.

Ar trebui să fie acuzat de înaltă trădare, abuz în serviciu şi pentru prejudicii aduse statului român.

Domnule Ciolacu,

Luaţi măsuri urgente, mai ales că dumneavoastră aţi reeşapat acest personaj.

Marius Alecsandru, deputat al USR de Buzău.

Sărbători împlinite! Un Paşte fericit tuturor!

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Tudor Ionescu - declaraţie politică: Romania este o ţară profund creştină, iar parlamentarii sunt chemaţi să afirme valorile creştine în viaţa politică şi să le transpună în legislaţia naţională;

Domnul deputat Alexandru Dimitriu? Nu este.

Domnul deputat Ionescu Tudor, Grupul SOS?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu.

 

Domnul Tudor Ionescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Astăzi, în Marţea Mare, din Săptămâna Patimilor Domnului, când ne apropiem de marele praznic al Învierii Mântuitorului, doresc să vă reamintesc că nu suntem doar colegi de Parlament, dar şi fraţi în Hristos, că suntem creştini, majoritatea dintre noi, că am ajuns aici, în forul legislativ al României, prin votul unei majorităţi creştine, că legile, declaraţiile politice şi interpelările pe care le facem aici, sub cupola Parlamentului, trebuie să fie de folos oamenilor, dar, totodată, trebuie să fie plăcute lui Dumnezeu şi în acord cu legile Sale şi învăţătura Sfintei Scripturi.

Partidul SOS România este un partid naţionalist, dar şi profund creştin, cu o doctrină care se raportează, înainte de toate, la Dumnezeu - Creatorul Cerului şi al Pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Dumnezeu a creat omul, dar tot El a creat şi Neamurile - fiecare cu identitatea, limba şi tradiţiile sale distincte. Naţionalismul nostru este, aşadar, unul creştin, care cheamă toate Neamurile zămislite de Dumnezeu la cooperare frăţească şi respect reciproc. De aceea ne pronunţăm ferm pentru pace şi împotriva războiului, care distruge Creaţia Divină.

România este o ţară cu rădăcini creştine milenare, cu o societate în care tradiţiile religioase au fost moştenite din generaţie în generaţie, iar valorile creştine stau la baza relaţiilor dintre membrii societăţii.

Pentru noi, parlamentarii SOS România, afirmarea valorilor creştine în viaţa politică şi transpunerea acestora în legislaţia naţională reprezintă un obiectiv esenţial. Disfuncţionalităţile grave ale societăţii româneşti şi crizele care o macină de peste 35 de ani îşi au, în bună măsură, rădăcina în îndepărtarea clasei politice de Dumnezeu şi de învăţătura Bibliei. Atunci când legile oamenilor contrazic legile lui Dumnezeu, consecinţele nu întârzie să apară, iar realitatea de zi cu zi o confirmă dureros.

Noi, parlamentarii români, trebuie să ne îndeplinim misiunea păstrând, afirmând şi promovând valorile creştine, singurele care ne pot oferi o temelie solidă şi un ghid moral. Într-o lume complexă şi desacralizată, în care trăim, putem întâlni situaţii în care suntem tentaţi să ignorăm valorile creştine, din cauza presiunilor interne sau externe, de natură politică, diplomatică sau economică.

Dacă vom fi însă inspiraţi de principiile creştine, noi, oamenii politici, vom avea un reper imuabil şi vom reuşi să modelăm o societate mai dreaptă, prosperă şi solidară.

România este creştină şi va rămâne creştină, în pofida clasei politice româneşti care, de multe ori, pare ruptă de Dumnezeu. Iar celor care afirmă că România este un stat laic, le amintesc că, în Constituţia României, nu există o astfel de prevedere.

În Parlament avem Crucea în sala de plen, iar Imnul Naţional "Deşteaptă-te, române!" vorbeşte limpede despre "Preoţi, cu crucea-n frunte, căci oastea e creştină". Mai mult, majoritatea dintre noi am depus jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor cu mâna pe Biblie, rostind cu convingere formula: "Aşa să mă ajute Dumnezeu".

Vă mulţumesc.

Sfintele Sărbători de Paşte, cu pace şi bucurie!

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Maria Cernit - declaraţie politică intitulată Tăcerea instituţiilor validează discriminarea;

Doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu.

Şi se pregăteşte doamna deputat Maria Cernit.

Nu este în sală doamna deputat? (Vociferări.)

Vă rog, aveţi cuvântul. (Vociferări.)

Da, doamna deputat Maria Cernit, aveţi cuvântul.

 

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Tăcerea instituţiilor validează discriminarea".

De ani de zile vorbim despre egalitate de şanse şi despre accesul femeilor la funcţii de conducere.

Luptăm pentru asta în Parlament, în comisii, în fiecare instituţie în care aceste drepturi sunt puse sub semnul întrebării. Dar ce faci când tocmai o femeie aflată într-o poziţie de decizie transmite public că un post "e mai potrivit pentru un bărbat"?

Nu pot să tac atunci când într-un spital public din România o femeie este îndepărtată dintr-o funcţie de conducere nu pentru lipsă de competenţă, ci pentru că este femeie.

Iar mai grav este că această decizie şi justificarea ei au venit tot din partea unei femei, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Aceasta a declarat, fără ocolişuri, că postul de şef al Unităţii de Primiri Urgenţe "ar fi mai potrivit pentru un bărbat", pentru că presupune şi gestionarea unui heliport şi un efort fizic mai mare.

Nu este o interpretare a presei. E o declaraţie asumată, confirmată ulterior chiar de conducerea spitalului.

E greu de înţeles cum, în 2025, într-o instituţie publică, o femeie aflată într-o funcţie de conducere poate promova o mentalitate care le descalifică tocmai pe cele asemenea ei.

Asta nu este doar o gafă. Este discriminare.

Iar discriminarea nu devine mai puţin gravă doar pentru că vine din partea unei femei. Dimpotrivă, e semnul unei culturi toxice care ajunge să fie interiorizată şi reprodusă inclusiv de cele care ar trebui să o combată.

Ca preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, spun clar, astfel de atitudini nu au ce căuta într-o instituţie publică. Nu putem vorbi despre merit şi competenţă, atâta timp cât funcţiile se dau, sau se iau, pe baza unor prejudecăţi legate de sex.

Am luat act de sesizarea făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă către CNCD. Este un pas corect, dar nu suficient.

Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Constanţa au obligaţia să trateze cu maximă seriozitate această situaţie. Să arate că astfel de criterii nu sunt tolerate şi că responsabilitatea pentru asemenea declaraţii este asumată.

Discriminarea nu e doar o problemă morală. E o nedreptate cu efecte concrete.

Haideţi să ne respectăm unii pe alţii, femei şi bărbaţi, toţi împreună!

Vă mulţumesc.

Maria Cernit, deputat de Constanţa, Partidul Oamenilor Tineri.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Aurora-Tasica Simu - declaraţie politică Pentru cei care nu cuvântă, dar simt;

Doamna deputat Aurora-Tasica Simu.

Se pregăteşte domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

 

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

În Săptămâna Mare vă voi vorbi "Pentru cei care nu cuvântă, dar simt".

Dragi români,

Se spune adesea că "măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi judecate după modul în care îşi tratează animalele". Sunt cuvintele lui Mahatma Gandhi, care, deşi rostite cu zeci de ani în urmă, rămân la fel de actuale şi astăzi.

Recent am depus o iniţiativă legislativă importantă pentru protecţia animalelor şi siguranţa comunităţii.

După mai bine de două decenii de la adoptarea Ordonanţei nr. 155/2001 privind gestionarea câinilor fără stăpân, realitatea ne arată că actualul cadru legal este depăşit şi ineficient. Anul trecut, 26.000 de câini au fost ucişi pe bani publici şi aproximativ 10.000 au decedat în lagărele de exterminare.

În ultimii 25 de ani s-a cheltuit peste un miliard de euro pentru a eutanasia peste 1,5 milioane de câini, fonduri publice din care s-ar fi putut steriliza 25 de milioane de câini.

În acest moment, România este singura ţară din Uniunea Europeană care se mai confruntă cu fenomenul câinilor pe străzi şi care foloseşte eutanasierea ca unică metodă de management.

În prezent, din totalul câinilor înregistraţi cu stăpân, în România, doar 18,7% sunt sterilizaţi. Câinii de pe stradă nu cad din cer! Ei sunt rezultatul abandonului, lucru care poate fi schimbat doar prin sterilizare.

Ce propune proiectul de lege?

- Introducerea unor definiţii esenţiale pentru a combate fraudele, reproducerea şi comercializarea ilegală;

- Obligaţia sterilizării câinilor fără act de origine şi fără drept de montă;

- Transparentizarea deciziilor privind eutanasierea;

- Clarificarea şi extinderea definiţiei abandonului;

- Îmbunătăţirea procesului de microcipare;

- Înregistrarea rasei doar pe baza unui document oficial;

- Asociaţiile pentru protecţia animalelor vor putea asista la procedura de eutanasiere, pentru a asigura transparenţă şi respect faţă de viaţa animalelor.

Ca om politic, ca mamă, ca fiică şi ca iubitoare de animale, cred că avem datoria morală de a proteja şi respecta fiinţele care nu cuvântă, dar simt.

Legile unei ţări ar trebui să reflecte valorile ei. Iar protecţia animalelor nu este o chestiune marginală, ci este o expresie a civilizaţiei. O societate care îşi bate joc de cei slabi - fie ei oameni sau animale - este o societate care şi-a pierdut busola morală.

Este imperios necesar ca legislaţia românească să reflecte o abordare modernă şi empatică faţă de animale, în acord cu valorile europene - potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Animalelor, la care România este parte, şi în acord cu bunele practici internaţionale.

Este timpul să tratăm animalele cu respect şi să punem capăt suferinţelor inutile.

Pentru o Românie mai umană şi mai civilizată!

Deputat Tasica Simu, din Circumscripţia nr. 13 Cluj, Partidul Oamenilor Tineri.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică având ca temă rolul României în contextul reconfigurării arhitecturii de securitate la nivel regional şi global;

Domnule deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Dumitru Coarnă.

 

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Celebrarea recentă, în contextul reconfigurării arhitecturii de securitate la nivel regional şi global, a aniversării constituirii Alianţei Nord-Atlantice ne oferă prilejul unei noi reflecţii despre rolul României în viitoarea arhitectură.

Indiferent de clivajele şi asperităţile în creştere, NATO rămâne şi în continuare cea mai relevantă alianţă militară din lume şi principala garanţie externă de securitate a României. Noua administraţie americană şi-a reiterat în mod credibil angajamentul ferm al Statelor Unite de a participa la consolidarea pe termen lung a Alianţei. Este nevoie astfel să ne multiplicăm eforturile de menţinere a unităţii NATO. Provocările externe cresc în intensitate şi frecvenţă, iar nevoia de coeziune şi unitate creşte şi ea în mod corelat.

Îmi exprim şi de la această tribună încrederea deplină în capacitatea statelor membre NATO de a menţine şi consolida această unitate, de a depăşi actualele divergenţe de opinie şi de acţiune.

România are un rol încă nevalorificat suficient în acest sens. Fidelă valorilor care au dus la crearea Alianţei, ţara noastră poate contribui în mod direct la dezvoltarea dialogului transatlantic.

Chiar în aceste momente, o delegaţie bipartizană a Congresului Statelor Unite vizitează ţara noastră, iar temele mari de securitate se află pe agenda vizitei.

Contactele româno-americane vor spori în mod substanţial după alegerile prezidenţiale, care vor reconfirma opţiunea românilor pentru busola euroatlantică strategică a României.

Sporesc, în actualul context de securitate, şi obligaţiile noastre de a ne consolida capacitatea individuală de a rezista unor ameninţări externe. Temele noastre de casă sunt multiple şi urgente.

În acest sens, este nevoie prioritară de creşterea bugetului alocat apărării naţionale, de achiziţii strategice în domeniul militar, de relansarea industriei de apărare, prin atragerea de fonduri europene directe necesare acestor sectoare.

Competiţia pentru atragerea acestor fonduri şi instrumentele europene de sprijin se desfăşoară acum. Orice ezitare în a crea un culoar favorabil în această competiţie poate duce la ratarea unor oportunităţi rarisime.

Garanţiile noastre de securitate pot spori şi prin consolidarea capacităţii colective de apărare. Dezvoltarea parteneriatelor noastre strategice cu Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Polonia şi Turcia este o direcţie prioritară de acţiune, pe care trebuie să o urmăm coerent şi clar după alegerea noului preşedinte şi reconfirmarea statutului nostru de ţară cu profunde valori europene şi euroatlantice.

Avem, totodată, obligaţia de a ne spori, ca alianţă, măsurile de sprijin pentru constituirea unor garanţii de securitate credibile pentru Ucraina şi Republica Moldova şi pentru a reconfigura designul arhitecturii europene de securitate, ţinând cât mai departe de România şi de regiune ameninţările generate în crescendo de către actorii statali turbulenţi.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Bogdan Gheorghe Trif - declaraţie politică intitulată Modernizarea infrastructurii rutiere generează dezvoltare economică!;

Domnul deputat Dumitru Coarnă? Nu este.

Domnul deputat Bogdan Gheorghe Trif, Grupul PSD.

Se pregăteşte domnul deputat Virgil Alin Chirilă.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

 

Domnul Bogdan Gheorghe Trif:

Sărut mâna!

Mulţumesc mult, doamnă preşedintă.

"Modernizarea infrastructurii rutiere generează dezvoltare economică!"

Infrastructura rutieră este unul dintre pilonii pe care se sprijină dezvoltarea economică susţinută de actualul Guvern. Construcţia de autostrăzi şi drumuri expres a înregistrat, în ultimii trei ani, o evoluţie fără precedent.

Coordonat de ministrul social-democrat, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a reuşit deschiderea circulaţiei pe 363 de km de drum de mare viteză - şi aici vorbim de autostrăzi şi drumuri expres -, lungimea totală a drumurilor de mare viteză din România fiind acum de 1.283 de km.

Până la finalul acestui an, se vor da în trafic încă 236 de km de drum de mare viteză. Sunt tronsoane importante din cinci autostrăzi şi trei drumuri expres - Autostrada A0, Autostrada Ploieşti - Buzău, Autostrada Focşani - Bacău, Autostrada Bacău - Paşcani, respectiv Drumurile Expres - DEx 6 Brăila - Galaţi, DEx 12 - Craiova - Piteşti şi DEx 4 secţiunea A3 - DN1.

În momentul de faţă, sunt semnate 31 de contracte pentru proiectarea şi execuţia a 614 km de drum de mare viteză. 23 dintre acestea, care înseamnă construirea a 439 de km de drum de mare viteză, se află în etapa de execuţie.

Se lucrează la diferite loturi şi secţiuni din autostrăzile A0, A1, Autostrada Transilvania A3, Autostrada Unirii A8, Autostrada Ploieşti - Buzău, Autostrada Focşani - Bacău, Autostrada Bacău - Paşcani, Autostrada A13 Sibiu - Făgăraş, respectiv DEx 6 Brăila - Galaţi, DEx 12 Craiova - Piteşti şi DEx 4 A3 - DN1.

Alte 8 proiecte, pentru 175 de kilometri de drum de mare viteză, se află în etapa de proiectare. Acestea vizează secţiuni şi tronsoane din autostrăzile: A1, A3, A8, A13, precum şi construcţia de viaducte.

Modernizarea infrastructurii rutiere înseamnă dezvoltare economică uniformă în toate regiunile geografice ale României.

Aceasta este politica Partidului Social Democrat şi o ducem la îndeplinire.

Doamne-ajută!

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică despre Podul de la Ungheni - un nou şantier de zeci de milioane de euro care se deschide la Iaşi!;

Domnul deputat Virgil Alin Chirilă.

Şi se pregăteşte domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. (Vociferări.)

Nu este domnul Alin Chirilă? (Vociferări.)

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Astăzi voi vorbi despre "Podul de la Ungheni - un nou şantier de zeci de milioane de euro care se deschide la Iaşi!".

Stimaţi colegi,

România mai face un alt pas mare înainte. Pe 26 aprilie vor fi demarate lucrările de la primul pod peste Prut în regim de autostradă, legătura rutieră dintre Autostrada Unirii - A8 şi Republica Moldova, o investiţie care va deschide drumul către România şi Europa pentru fraţii noştri de peste Prut. Autorizaţia de construire a fost deja emisă.

Podul va avea o lungime de peste 260 de metri, din care jumătate pe teritoriul ţării noastre, cu câte două benzi pe fiecare sens şi, bineînţeles, acces pentru trotuare.

Durata contractului este de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 151 de milioane de lei fără TVA, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.

În perioada următoare vor fi, de asemenea, construite alte cinci poduri peste Prut - la Stânca - Costeşti, la Bumbăta şi legătură cu Leova, la Fălciu, legătură cu Leca, Răducăneni - Bărboieni, Albiţa - Leuşeni.

Podul de la Ungheni reprezintă încă o dovadă că această Coaliţie de guvernare are ca prioritate dezvoltarea ţării prin investiţii masive în infrastructură. Regiunea Moldovei a beneficiat de alocări importante de fonduri, care au condus la organizarea unor şantiere istorice pentru zona noastră, inclusiv pe raza judeţului Iaşi.

Partidul Social Democrat şi-a asumat unirea regiunilor istorice prin intermediul autostrăzilor, iar acum suntem în faza în care se lucrează atât la legătura cu sudul ţării, dar şi la cea pentru vestul ţării. Toate aceste lucrări au intrat într-un ritm alert din momentul în care ministrul transporturilor a devenit domnul Sorin Grindeanu.

Astăzi avem deja date în folosinţă tronsoane din Autostrada Moldovei, iar pe celelalte, până la Paşcani, se lucrează la foc continuu. Multe alte porţiuni din A7 vor fi terminate în acest an, iar ieşenii vor putea circula de la Paşcani la Ploieşti doar pe autostradă de anul viitor. A7 va continua şi spre Siret, pe distanţa dintre Paşcani şi Suceava fiind deja desemnaţi constructorii.

De asemenea, Autostrada Unirii are tronsoane unde deja se lucrează, respectiv lotul de la Vânători Neamţ - Moţca, tronsoane pentru care există constructori desemnaţi, tronsoane în proceduri de achiziţie a lucrărilor. De altfel, la porţiunile din judeţul nostru, respectiv Moţca - Târgu Frumos şi Târgu Frumos - Leţcani, termenele pentru depunerea ofertelor sunt chiar în această săptămână, 24 aprilie.

Este esenţial să fie scos însă la licitaţie cât mai repede şi lotul de la Leţcani până la podul de la Ungheni, ultimul care are nevoie de această procedură. Trebuie să monitorizăm îndeaproape toate lucrările, pentru a ne asigura că sunt respectate toate termenele asumate.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Antonio-Gabi Popescu - declaraţie politică intitulată Guvernul atentează la siguranţa naţională: Rezerva de stat, sub asediu birocratic!;

Trecem la Grupul AUR.

Domnul deputat Antonio Popescu?

Se pregăteşte domnul deputat Doru-Lucian Muşat.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 

Domnul Antonio-Gabi Popescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Guvernul atentează la siguranţa naţională: Rezerva de stat, sub asediu birocratic!".

Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o declaraţie de o gravitate extremă, care ar trebui să trezească din amorţeală instituţiile de forţă ale statului.

În plin context de instabilitate regională, cu un război sângeros la graniţele României şi cu ameninţări evidente la adresa securităţii naţionale, Guvernul României, cu un comportament absolut iresponsabil, reduce drastic numărul Unităţilor Teritoriale ale Rezervelor Naţionale de Stat!

Concret, prin modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1380/2009, decisă în şedinţa de Guvern din 3 aprilie 2025 şi publicată pe 4 aprilie la secţiunea Transparenţă decizională, se propune desfiinţarea a 12 unităţi teritoriale, din cele 25 existente. Nu vorbim de simplificări administrative, ci de o veritabilă sabotare a sistemului naţional de protecţie şi stocare a rezervelor strategice!

Motivul invocat? Reducerea cheltuielilor! Realitatea? Aceste aşa-zise reduceri vor creşte costurile cu personalul, prin înfiinţarea a peste 40 de posturi noi în aparatul central, remunerate regeşte, în timp ce posturile de directori de unitate, plătite decent, sunt eliminate. Aşadar, nu se taie birocraţia, se mută banii din teritoriu în buzunarele clientelei de la centru!

Mai grav este faptul că prin desfiinţarea personalităţii juridice a acestor unităţi teritoriale, ele devin simple depozite, fără protecţie legislativă -, adică pot fi închise oricând, fără nicio hotărâre de Guvern, şi trecute cu uşurinţă în mâinile unor firme private "de casă" care vor depozita, pe banii statului, produse strategice precum alimente, combustibil şi echipamente de intervenţie.

De ce mergeţi împotriva recomandărilor Uniunii Europene, care cere statelor membre să îşi crească rezervele şi să îşi întărească capacitatea logistică? Acum nu mai sunteţi proeuropeni?

Cine are interesul ca România să fie vulnerabilă în cazul unei crize sau al unei agresiuni? Cine are de câştigat de pe urma externalizării rezervelor statului către privaţi? Şi cât va mai tăcea CSAT-ul în acest caz?

Fac un apel ferm către Parlamentul României, către Guvern, Curtea de Conturi, către Comisiile pentru apărare şi siguranţă naţională: Opriţi acest atentat administrativ cu implicaţii strategice!

Guvernul trebuie să înţeleagă că nu conduce o corporaţie, ci un stat. Iar statul nu-şi poate permite să-şi închidă rezervele de hrană şi combustibil "pentru optimizarea costurilor", în vreme ce birocraţii centrali îşi triplează salariile!

Nu vom lăsa România fără acest scut. Nu vom accepta ca rezervele ţării să ajungă în mâinile unor interese obscure.

Aceasta nu e reformă! Asta e trădare!

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Doru-Lucian Muşat - declaraţie politică având titlul Alegerile prezidenţiale, o afacere extrem de bănoasă pentru unii;

Domnul deputat Doru-Lucian Muşat.

Se pregăteşte domnul deputat Radu Fabian-Cristian.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 

Domnul Doru-Lucian Muşat:

Bună ziua!

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

"Alegerile prezidenţiale, o afacere extrem de bănoasă pentru unii"

Din păcate, aşa cum de prea multe ori se întâmplă în România, orice buget public, orice finanţare, orice plată efectuată de instituţii ale statului român vin la pachet cu o parte care este eludată de către sistem.

În aceeaşi situaţie ne aflăm şi cu alegerile prezidenţiale, un proces electoral democratic, credeam noi până anul trecut, când alegerile au fost anulate, în care candidatura pentru funcţia supremă în stat a devenit o afacere foarte bănoasă pentru unii.

În România anului 2025, un candidat la alegerile prezidenţiale care obţine doar 3% din voturi poate deconta cheltuieli de campanie de până la 20.000 de salarii minime, adică 81 de milioane de lei pentru primul tur, iar pentru turul 2 mai poate adăuga cheltuieli de 40,5 milioane de lei. Astfel, un candidat care participă în ambele tururi de scrutin va putea beneficia de un buget total de 121,5 milioane de lei, ceea ce echivalează cu aproape 25 de milioane de euro!

Acest buget uriaş, care de multe ori este sifonat de către unele partide şi unii candidaţi prin cheltuieli fictive, atrage ca un magnet pe cei care, sub umbrela democraţiei, vor să se îmbogăţească rapid, în timp ce mii de copii se culcă flămânzi în fiecare noapte.

Ce vedem în realitate? O mulţime de candidaţi fantomă, intraţi în cursă nu pentru idei, ci pentru bani. Campanii fără substanţă, cu mesaje vagi, dar bugete uriaşe. Emisiuni electorale unde un minut a ajuns să coste aproape 10 mii de euro sau panouri publicitare pe toate drumurile, cu ostaşi în slujba ţării. Decontările sunt o uşă larg deschisă către sifonarea banului public şi acest lucru trebuie să înceteze!

Consider că este cazul ca acest plafon de 3% pentru recuperarea cheltuielilor din campania la alegerile prezidenţiale să fie mărit la minimum 6% şi bugetul total al unui candidat să fie de maximum 5.000 de salarii minime, adică maximum 20 de milioane de lei sau 4 milioane de euro.

A venit timpul să arătăm că preţuim banul public şi astfel să oprim această hemoragie la nivel naţional a sifonării banilor proveniţi din munca şi sudoarea contribuabilului român şi în sfârşit să le arătăm decenţă şi respect!

Mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Ionel Gheorghe - declaraţie politică intitulată Taxe mari, dezvoltare blocată: Doljul, sub povara fiscalităţii;

Domnul deputat Radu Fabian-Cristian? Nu este.

Domnule deputat Ionel Gheorghe, vă rog, aveţi cuvântul.

Şi trecem la Grupul parlamentar al USR şi se pregăteşte domnul Alexandru Dimitriu.

 

Domnul Ionel Gheorghe:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Taxe mari, dezvoltare blocată: Doljul, sub povara fiscalităţii".

Stimaţi colegi,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o problemă care afectează direct oamenii de afaceri pe care îi reprezint, din judeţul Dolj. În ultimele luni, am primit numeroase sesizări din partea antreprenorilor din domeniul prestări servicii, comercianţilor, producătorilor sau agricultorilor, care resimt din ce în ce mai acut presiunea fiscală.

Într-un judeţ în care oportunităţile economice sunt deja limitate, menţinerea unor taxe şi impozite locale ridicate devine o frână serioasă pentru dezvoltare.

Antreprenorii locali - cei care creează locuri de muncă şi susţin bugetul local - se plâng că taxele pe clădiri, pe terenuri sau pe activităţi economice au crescut disproporţionat faţă de veniturile reale. Aceste lucruri se resimt o dată cu creşterea TVA-ului la alimente. În acelaşi timp, cetăţenii de rând sunt sufocaţi de impozite care nu ţin cont de realităţile sociale şi economice din teritoriu. De aceea, românii au tot mai puţini bani în buzunare şi au ajuns să perceapă coşul zilnic de existenţă şi diverse lucruri esenţiale ca pe un lux.

Cum să vorbim despre atragerea de investiţii, când investitorii fug de judeţ din cauza poverii fiscale?

Cum să cerem doljenilor să fie parte a reconstrucţiei economice, când ei se luptă cu facturi, rate şi impozite împovărătoare?

Este inadmisibil ca Doljul, un judeţ cu un potenţial agricol şi industrial uriaş, să fie tras în jos de politici fiscale lipsite de viziune. Cer autorităţilor locale din judeţ, dar şi Guvernului, să reanalizeze nivelul taxelor impuse şi să introducă facilităţi reale pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi pentru protejarea categoriilor vulnerabile.

Trebuie să ne întoarcem cu faţa către contribuabil, către cel care plăteşte şi susţine întreaga construcţie administrativă. Doljul nu trebuie să fie un judeţ care plăteşte mult şi primeşte puţin!

Voi continua să susţin toate măsurile legislative care aduc echitate fiscală şi reduc birocraţia. Pentru un Dolj care munceşte, dar şi trăieşte decent.

Închei prin a spune: respect pentru toţi oamenii de afaceri din Dolj şi din toată ţara, pentru cei care îşi plătesc taxe şi impozite către statul român!

Vă mulţumesc.

Ionel Gheorghe, deputat în Circumscripţia electorală nr. 17 Dolj.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Alexandru-Paul Dimitriu - declaraţie politică având ca subiect declaraţiile făcute la o conferinţă de presă de candidatul la preşedinţie George Simion;

Domnul deputat Alexandru Dimitriu, Grupul USR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Iulian Lőrincz.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

 

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"Crimă şi minciună. Despre masacrul de la Sumî şi despre minciuna legată de coborârea plăcuţei cu Eminescu"

Avem... şi asistăm acum, în această perioadă luminată, pe care ar trebui să o traversăm din perspectiva credinţei noastre creştine, am asistat la un masacru. Un masacru promovat şi provocat de un criminal odios, acest preşedinte al Rusiei, Putin, care este atât de aclamat şi plăcut de o parte din partidele care au acum reprezentare în Parlament. Acest om a reuşit, exact în perioada de Sărbătoare a Floriilor, să bombardeze, să ucidă copii, să ucidă oameni care mergeau la biserică, să rănească chiar nou-născuţi.

Şi observăm că această stare de fapt, această tragedie produsă de acest criminal nu a provocat absolut nicio reacţie din partea unuia dintre candidaţii la preşedinţie. Domnul Simion am văzut că nu are absolut nicio problemă cu modul în care s-a comportat Putin şi aceste crime odioase provocate Ucrainei. În schimb, am văzut că domnul Simion a ţinut o conferinţă de presă. O conferinţă de presă care de fapt a reprezentat un simulacru, pentru că nu a chemat acolo presa mainstream, ci doar presă care să-i pună întrebările cele mai uşoare. Dar totuşi a scăpat o întrebare foarte interesantă. A fost întrebat, ce aţi face dacă Rusia ar invada Moldova? Iar răspunsul acestui potenţial preşedinte al României, Doamne fereşte!, a fost că nu va interveni.

Ei, şi să ştiţi că acest răspuns are două mari probleme:

- Una ce ţine de constituţionalitate. Domnul Simion încalcă Constituţia spunând că nu ar interveni, pentru că art. 17 din Constituţie este foarte clar şi spune că cetăţenii români din străinătate trebuie să fie protejaţi de statul român. Şi atunci cum sunt ei protejaţi dacă România nu intervine să îi apere? În Moldova sunt peste un milion de cetăţeni români;

- Şi doi la mână, vorbim despre o persoană care se declară unionist.

Or, dacă te declari unionist şi consideri că acel teritoriu este al României, nu te-ai duce să-l aperi? Nu te-ai duce să aperi cetăţenii tăi care stau acolo?

Situaţia este şi mai gravă şi din perspectiva faptului că avem inclusiv la Academia Română un om, preşedintele Academiei Române, fost securist, care spune că ucrainenii nu au simţul realităţii istorice şi ar trebui să se predea.

Pentru numele lui Dumnezeu, realitatea istorică ne-a arătat că cei care au luptat, cei care au murit pentru patria lor au fost cu adevărat patrioţi şi au reuşit să câştige războiul.

N-au fost patrioţi, n-au avut simţul realităţii britanicii în al Doilea Război Mondial? L-au avut. Francezii? L-au avut şi ei.

Din nefericire, noi nu avem nevoie de duşmani declaraţi, pentru că îi avem pe aceşti semi-patrioţi declaraţi.

Doamne fereşte să avem un asemenea preşedinte!

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Raisa Enachi - declaraţie politică intitulată Frica de Bruxelles e mai mare decât respectul faţă de români;

Domnul deputat Iulian Lőrincz. Nu este.

Trecem la Grupul SOS România.

Doamna deputat Raisa Enachi.

Şi se pregăteşte doamna Ana-Marcela Baş.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

 

Doamna Raisa Enachi:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc frumos.

Subiectul declaraţiei politice de astăzi este "Frica de Bruxelles e mai mare decât respectul faţă de români".

Stimaţi colegi,

Am ajuns astăzi într-un punct în care statul promite reforme doar pentru a da bine în faţa Bruxelles-ului, nu pentru că ar vrea cu adevărat să le implementeze. Se vorbeşte frumos despre "schimbare", dar esenţa rămâne aceeaşi, protejarea celor care au avut mereu spatele asigurat.

De ani buni se tot discută despre eliminarea pensiilor speciale.

Comisii, analize, declaraţii, dar niciun pas concret. Iar atunci când Bruxelles-ul a avertizat că România riscă să piardă 230 de milioane de euro, premierul Ciolacu a scos rapid din sertar un proiect făcut pe genunchi, prezentat drept o mare reformă. Acest proiect, deja depus în Parlament, nu schimbă esenţa sistemului. Este doar o reacţie la presiunea externă, nu o decizie bazată pe principii de echitate.

Magistraţii vor putea ieşi în continuare la pensie de la 48 de ani, dacă au 25 de ani vechime. Personalul auxiliar din instanţe şi parchete rămâne în sistemul de pensii de serviciu. Chiar dacă se reduce procentul de calcul de la 80% la 65%, baza de calcul, inclusiv salariile şi sporurile, rămâne aceeaşi.

Contributivitatea nu este, nici acum, un principiu de bază. Cei care au muncit cinstit o viaţă întreagă continuă să fie ignoraţi, în favoarea celor privilegiaţi. De exemplu, un magistrat are pensie medie de 21.500 de lei, din care doar 3.800 de lei provin din contribuţiile proprii. Restul, peste 17.000 de lei, vine direct din bugetul de stat. La personalul auxiliar, pensia medie este de 7.820 de lei, din care aproape 6.000 de lei sunt tot finanţaţi din bugetul public.

Ni se spune că toţi românii se vor pensiona la 65 de ani. Însă, în realitate, toate mecanismele care permit pensionarea anticipată pentru cei "speciali" sunt păstrate.

Vin din judeţul Vaslui, unde oamenii muncesc pe salarii mici, în condiţii grele şi foarte grele, şi ajung la pensie cu doar 1.200 de lei sau, în cel mai bun caz, 1.500 de lei. Mulţi abia de îşi cumpără medicamente sau lemne pentru foc. Şi tot aceştia sunt cei care, prin contribuţiile lor, plătesc pensii de 20.000 de lei pentru o categorie privilegiată. Asta nu mai este doar inechitate, este o nedreptate cruntă.

Astfel, s-a ajuns şi la suspendarea tranşei a treia din PNRR, şi anume reforma nu a fost respinsă de Bruxelles, ci a fost îngropată aici, în România, de cei care ar fi trebuit să o garanteze. În loc să apere legea, CCR a apărat privilegiile.

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Ana-Marcela Baş - declaraţie politică având titlul Trădare, trădare, dar să o ştim şi noi!;

Doamna deputat Ana-Marcela Baş, vă rog, aveţi cuvântul.

 

Doamna Ana-Marcela Baş:

Bună ziua, doamnelor şi domnilor deputaţi.

Declaraţia mea politică se intitulează "Trădare, trădare, dar să o ştim şi noi!".

Deosebită şi extrem de interesantă situaţia în care colegii din USR au reuşit, pentru prima dată în istoria lor, să propună un candidat pe care românii l-au votat şi l-au trimis în turul 2 al prezidenţialelor din 2024, situaţie care acum nu le mai convine şi, după validarea BEC, s-au decis să îi retragă susţinerea.

Colegii de la USR se declară oameni culţi, citiţi, iubitori de ţară şi corectitudine. E clar că sunt citiţi şi culţi, deoarece efectiv au pus în scenă piesa de teatru "O scrisoare pierdută", de Ion Luca Caragiale. E clar că sunt iubitori de ţară, întrucât înţeleg perfect rolul trădării în politichia românească. Cât despre corectitudine, în mod evident sunt corecţi faţă de votanţii Elenei Lasconi, care au fost mai mulţi decât votanţii USR. Or, stimaţii colegi trebuie să respecte interesele partidului, nu ale românilor, care au tras un semnal de alarmă la alegerile de anul trecut, cu privire la ce-şi doresc de la politicieni şi politica românească.

Dragi colegi de la USR,

Având în vedere piedestalul pe care v-aţi urcat în relaţiile cu noi, restul partidelor, precum şi cu restul românilor care aleg să fie reprezentaţi de multe alte partide decât USR, cred că ar trebui să vă faceţi puţină ordine în ogradă înainte de a trâmbiţa că voi sunteţi corectitudinea întruchipată, că deţineţi adevărul, că iubiţi şi respectaţi România şi aşa mai departe.

Staţi liniştiţi, nu-mi doresc să vă dau sfaturi ca să vă salvaţi, vă descurcaţi de minune să vă împuşcaţi singuri în picior, iar faptul că existaţi ajută alte partide să primească voturi tocmai datorită modului copilăresc al USR de a face politică.

În acelaşi timp, ne este tuturor clar că USR-ul o să dispară la următoarele alegeri, din Parlament, iar acest lucru, dacă aş fi onestă cu voi, m-ar întrista.

Totuşi, sunt sigură că mulţi USR-işti îşi vor găsi salvarea în a fi parlamentari la alte partide. Şi când spun asta mă gândesc în special la domnul Năsui, care în mod cert se regăseşte politic şi emoţional în POT, mai degrabă decât în USR.

Nu pot să nu observ plăcerea cu care USR şi-a asasinat candidatul care a ajuns în turul 2 şi să nu mă gândesc că dinspre acest partid vine un puternic iz mocirlos de misoginism. Se pregăteşte, oare, împingerea în faţă a următorului "dulap" la preşedinţia României, prinţişorul Timişoarei, Dominic Fritz?

Nu pot să nu observ că trădarea la USR este mai degrabă un mod de a gândi şi un modus operandi specific unei organizaţii de tip dictatorial.

V-aţi trădat liderii, v-aţi trădat colegii, v-aţi trădat votanţii, dragi colegi de la USR. Să înţelegem că la proxima ocazie o să trădaţi întreaga Românie?

O să o faceţi singuri sau cu ajutorul PSD, PNL, UDMR, AUR sau POT?

Vă mulţumesc.

Deputat Ana-Marcela Baş, Circumscripţia nr. 37 Timiş.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Dumitriţa Albu - declaraţie politică intitulată Diaspora românească - responsabilitate, recunoştinţă şi reconectare;

Doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu este în sală? Nu.

Trecem la Grupul parlamentar POT.

Doamna deputat Dumitriţa Albu.

Şi se pregăteşte domnul deputat Cristian-Alexandru Popa.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

 

Doamna Dumitriţa Albu:

Declaraţie politică intitulată "Diaspora românească - responsabilitate, recunoştinţă şi reconectare".

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În calitate de deputat ales să reprezint vocea românilor din afara graniţelor ţării, consider că avem nu doar o datorie politică, ci şi una morală faţă de milioanele de cetăţeni români care trăiesc în diaspora.

Este momentul să ne desprindem de retorica simbolică şi să trecem la acţiuni concrete.

Vorbim despre milioane de români - fie că sunt stabiliţi în Europa, Asia, America de Nord sau Oceania - care îşi păstrează rădăcinile vii, identitatea românească şi legătura emoţională cu ţara, chiar şi după ani sau decenii petrecute departe.

Aceşti români contribuie anual cu miliarde de euro la bugetul statului. Dar contribuţia lor nu este doar în cifre, este şi una umană, intelectuală şi spirituală - promovează limba, cultura şi valorile româneşti în toate colţurile lumii. Sunt profesionişti respectaţi, studenţi de elită şi muncitori cinstiţi.

Cu toate acestea, relaţia statului român cu diaspora rămâne, din păcate, una marcată de sincope, birocraţie şi dezinteres. Mulţi dintre românii din străinătate se simt abandonaţi.

Propun şi susţin:

- modernizarea şi digitalizarea integrală a serviciilor consulare, astfel încât cetăţeanul să fie tratat cu respect;

- extinderea reţelei consulare în regiunile cu comunităţi numeroase;

- introducerea de programe de reintegrare pentru cei care doresc să revină acasă;

- sprijinirea învăţământului în limba română, în parteneriat cu asociaţiile românilor din străinătate, pentru ca limba şi cultura să fie transmise noilor generaţii.

România trebuie să-şi respecte diaspora nu doar în discursuri, ci prin fapte.

Diaspora nu cere privilegii. Cere respect, acces şi o legătură reală cu statul, care, chiar şi de la distanţă, rămâne "acasă".

Stimaţi colegi,

Avem datoria să transformăm încrederea acestor oameni în politici coerente şi soluţii durabile. Pentru că atunci când România îşi respectă diaspora, se respectă pe sine.

Mulţumesc.

Dumitriţa Albu, deputat ales în Circumscripţia nr. 43.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Cristian-Alexandru Popa - Declaraţie de dragoste pentru români;

Domnul deputat Cristian-Alexandru Popa.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Şi se pregăteşte doamna deputat, de la neafiliaţi, Ecaterina-Mariana Szőke.

Vă rog.

 

Domnul Cristian-Alexandru Popa:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

"Declaraţie de dragoste pentru români"

Dacă vrei să-ţi slujeşti poporul, trebuie să-l iubeşti.

Provocarea nu este să-i iubeşti pe cei ce te plac şi pe cei ce sunt de acord cu tine. Provocarea este să-i iubeşti pe cei ce nu sunt de acord cu tine, pe cei ce te ocărăsc şi pe cei ce te înjură, şi chiar pe cei care încearcă să te doboare.

După Revoluţie, prin ştiri şi emisiuni de divertisment ieftine, am fost făcuţi proşti, inculţi, violenţi, într-o campanie masivă de denigrare a poporului român. A fost pasul întâi.

A urmat pasul al doilea - dezbinarea. Unii în Est, alţi în Vest, unii bogaţi, alţii săraci.

Şi astfel a început din nou o campanie de cucerire bucată cu bucată, aşa cum au făcut pe vremea Sfântului Ştefan cel Mare, a Sfântului Neagoe Basarab şi altor mari voievozi care au ţinut piept cotropitorilor, apărând nu doar pământul strămoşesc, ci toată Europa şi întreaga creştinătate.

Au văzut că folosind sabia şi gloanţele nu au avut izbândă, iar atunci au schimbat metoda într-un război subtil, dar perfid şi mişelesc, pe care sunt pe cale să-l piardă din nou.

Şi, totuşi, cine sunt românii? Avem cel mai mare număr de genii per capita din întreaga lume, cu inventatori, scriitori, poeţi, sculptori şi laureaţi ai Premiului Nobel.

Nu am atacat alte popoare, doar ne-am apărat "sărăcia şi nevoile şi neamul". Am realizat construcţii impresionante pentru vremurile respective şi am făcut performanţă la cel mai înalt nivel, oriunde am fost în lume.

Puterea noastră stă, de fapt, în credinţa noastră de neclintit. Toate greutăţile şi suferinţele care au trecut peste noi le-am purtat aşa cum şi-a purtat şi Hristos Crucea - cu smerenie, asumare şi iubire. Cum zicea şi părintele Dumitru Stăniloae: "Prin Cruce se învinge, când ştii să o porţi".

Iubiţi români,

Vremurile în care trăim sunt asemenea celor din Vinerea Răstignirii, Vinerea Mare - durere şi suferinţă până la moarte.

Dar nu fiţi trişti, vine duminica. Să ţinem lumina speranţei vie în sufletele noastre şi să ridicăm spre cer sabia sfântă a pământului românesc.

Dumnezeu să ne apere, în vecii vecilor! Amin! (Face semnul Sfintei Cruci.)

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică despre accesul elevilor la terenurile de sport din unităţile de învăţământ;

Doamna deputat Ecaterina-Mariana Szőke nu este în sală. Este?

Da, vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Virgil Alin Chirilă, Grupul PSD.

 

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi este despre accesul elevilor la terenurile de sport din unităţile de învăţământ.

Astăzi vreau să aduc în atenţia dumneavoastră o problemă care, deşi pare simplă, are un impact major asupra sănătăţii şi dezvoltării generaţiilor viitoare - accesul elevilor la terenurile de sport din incinta şcolilor, în afara orelor de curs.

Legea permite deschiderea acestor terenuri pentru copii şi a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial pe 4 ianuarie 2023.

Şcolile aveau la dispoziţie 120 de zile pentru a introduce în regulamentele lor noile prevederi şi pentru a permite accesul elevilor.

Cu toate acestea, vedem că în multe localităţi din ţară această lege nu se aplică. Porţile şcolilor rămân închise, iar copiii noştri sunt privaţi de un spaţiu sigur, unde să facă mişcare şi să se dezvolte armonios.

Consecinţele acestei situaţii sunt grave. România este deja pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte consumul excesiv de social media, în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Totodată, obezitatea infantilă şi lipsa activităţilor fizice sunt probleme tot mai întâlnite. În loc să încurajăm mişcarea şi jocul în aer liber, îi lăsăm pe copii să îşi petreacă timpul în faţa ecranelor, fără alternative reale.

Fac astfel un apel, din nou, către Ministerul Educaţiei, Agenţia Naţională pentru Sport şi autorităţile locale să trateze această problemă cu responsabilitate.

Legea există, ea trebuie doar aplicată. Este nevoie de voinţă şi implicare pentru a reda copiilor accesul la sport, sănătate şi bucuria de a se juca în siguranţă.

Haideţi să ne asigurăm că terenurile şcolilor sunt deschise pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele - copiii României.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Virgil Alin Chirilă - declaraţie politică intitulată Învierea Mântuitorului trebuie întâmpinată cu bucurie şi linişte în suflet!;

Domnule deputat, vă rog, aveţi cuvântul.

Din partea Grupului PSD, domnul Virgil Alin Chirilă.

 

Domnul Virgil Alin Chirilă:

Bună dimineaţa!

Şi mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate doamne şi domni parlamentari,

Dragi mehedinţeni,

Emoţia sărbătorilor pascale este specială pentru fiecare dintre noi şi este un prilej de a fi mai buni, mai toleranţi şi de a ne îndrepta gândurile spre cei care au nevoie de sprijinul nostru.

În această perioadă este mai important ca oricând să învăţăm să preţuim ceea ce ne lipseşte, să ne gândim la responsabilitatea fiecăruia dintre noi.

În primul rând, trebuie să fim mai buni şi mai atenţi unul cu celălalt.

În opinia mea, cred că se impune o introducere a valorilor morale în dezbaterea publică, cu precădere a valorilor etice fundamentale inspirate din religia ortodoxă şi din tradiţiile poporului român. Cred că trebuie să ne aplecăm mai mult unul în faţa celuilalt şi în faţa lui Dumnezeu, pentru a avea grijă de noi, de poporul nostru. Dacă reuşim să ne păstrăm felul nostru de a fi, credinţa noastră străveche, ca valoare naţională, sunt sigur că Bunul Dumnezeu va avea grijă de acest colţ de Rai, de noi şi de urmaşii noştri.

Paştele este un moment de pace sufletească, de împăcare, de bucurie. Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Miracolul Învierii Domnului este celebrat prin tradiţii şi obiceiuri dintre cele mai frumoase, iar slujba Învierii ne reuneşte, an de an, alături de familie şi de cei dragi.

În aceste zile, când suntem în Săptămâna Patimilor, vreau să vă transmit un mesaj de linişte sufletească, pace şi bucurie pentru a petrece Sfintele Sărbători în sânul familiei.

Vă doresc un Paşte liniştit, care să vă aducă lumină în suflete şi în gânduri!

Doamne-ajută!

Mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Nini-Alexandru Pascalini - declaraţie politică având subiectul Se demontează Eminescu, se evacuează bisericile. Ce le mai rămâne românilor din nordul Bucovinei? De la fake news la violenţe reale;

Doamna deputat Constantinescu Andra-Claudia, Grupul SOS? Nu este.

Domnul deputat Vidra Vlad-Andrei? Nu este.

Vă rog, domnule deputat Nini Pascalini, aveţi cuvântul.

 

Domnul Nini-Alexandru Pascalini:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Subiectul declaraţiei mele politice este "Se demontează Eminescu, se evacuează bisericile. Ce le mai rămâne românilor din nordul Bucovinei? De la fake news la violenţe reale".

A fost dat jos Eminescu. La propriu. În ultimele zile, un val de dezinformare a circulat pe reţelele sociale, sugerând că autorităţile ucrainene au demontat placa memorială cu basorelieful lui Mihai Eminescu din Cernăuţi, într-un gest ostil faţă de cultura română. În realitate, această acţiune a fost iniţiată la solicitarea Centrului Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi, cu scopul de a corecta inscripţia şi de a o înlocui cu una bilingvă, în română şi ucraineană, care să reflecte corect contribuţia poetului nostru naţional. Cel puţin asta este varianta oficială prezentată nouă şi m-aş bucura aşa să fie, chiar dacă... lăsaţi-mă să am unele dubii!

Cu toate acestea, în timp ce ne concentrăm pe demontarea plăcii cu basorelieful lui Mihai Eminescu, multe alte probleme ale comunităţii româneşti din Ucraina sunt ignorate. Recent, în satul Stăneştii de Sus din regiunea Cernăuţi, o comunitate majoritar românească a fost victima unei tentative de preluare forţată a bisericii locale. În noaptea de 8 spre 9 aprilie 2025, aproximativ 20 de indivizi înarmaţi, în frunte cu preotul Roman Grişciuc, afiliat structurii religioase PŢU, au atacat enoriaşii care se aflau în curtea bisericii, vandalizând lăcaşul de cult, după ce aceştia au încercat să pătrundă cu forţa în biserica Sfântul Nicolae din localitate.

După ce s-au lovit de rezistenţa a sute de credincioşi care s-au mobilizat pentru a apăra sfântul lăcaş, au distrus altarul, proscomidiarul şi alte obiecte de cult, sub privirile pasive ale Poliţiei naţionale, care nu a intervenit pentru a restabili ordinea sau a reţine agresorii.

Această agresiune nu este un incident izolat. Consiliul Naţional al Românilor din Ucraina a semnalat recent preluarea abuzivă a Capelei Mitropolitane din Cernăuţi, unde s-a slujit în limba română timp de aproape 30 de ani. Prin decizia Primăriei oraşului Cernăuţi, acest lăcaş de cult a fost luat comunităţii româneşti, iar ultima slujbă a fost oficiată în exteriorul bisericii, pe 25 august 2024.

În timp ce România oferă sprijin considerabil Ucrainei, în contextul conflictului actual, inclusiv ajutoare umanitare şi susţinere diplomatică, comunitatea românească de acolo se confruntă cu acte de violenţă şi discriminare. Este inacceptabil ca, în timp ce ne arătăm solidaritatea cu Ucraina, drepturile fundamentale ale românilor din această ţară să fie încălcate.

Mai amintesc aici şi ameninţările pe care le primesc unii oameni politici ori interdicţiile de a intra pe teritoriul Ucrainei. Eu, personal, am văzut cum doamna preşedinte a Partidului SOS România, doamna avocat europarlamentar Diana Iovanovici-Şoşoacă, a fost sunată de un ucrainean şi a fost ameninţată, spunându-i-se că va fi prinsă şi va fi violată inclusiv cu - scuzaţi-mi expresia! - sfârcurile smulse. Asta e mulţumirea pentru tot binele făcut, pentru faptul că statul român s-a mobilizat mai mult pentru ei decât pentru cetăţenii noştri?

Nu putem tolera ca românii din Ucraina să fie victime ale unor astfel de abuzuri. Este esenţial să condiţionăm sprijinul acordat acestora de respectarea drepturilor minorităţilor naţionale, inclusiv ale comunităţii româneşti, mai ales că românii din Ucraina nu cer privilegii, ci doar respectarea drepturilor fundamentale: de a-şi practica religia, de a-şi păstra limba şi cultura.

Aşa cum România a oferit respect şi protecţie minorităţilor de pe teritoriul său, avem dreptul moral şi politic să cerem acelaşi lucru şi pentru românii din Cernăuţi, Herţa şi Transcarpatia.

Când taci în faţa acestor gesturi, e ca şi cum le-ai accepta. Eu aleg să nu tac. Sper că şi dumneavoastră veţi face la fel.

Mulţumesc.

Deputat SOS, Circumscripţia nr. 4 Bacău, Nini-Alexandru Pascalini.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Monica Ionescu - declaraţie politică intitulată Negociere, nu dictat. Respect pentru munca artistică.

Domnul deputat Guşă Andrei-Cosmin. Nu este.

Se pregăteşte domnul deputat Călin-Florin Groza, Grupul POT. Nu este.

Doamna deputat Monica Ionescu, de la neafiliaţi.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

 

Doamna Monica Ionescu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Negociere, nu dictat. Respect pentru munca artistică".

Stimaţi colegi,

Ne confruntăm cu o provocare semnificativă în modul în care valorificăm şi susţinem munca artistică. Observăm o tendinţă îngrijorătoare - acordurile contractuale devin din ce în ce mai dezechilibrate. Prea des contractele devin dictate unilateral, lăsând artiştii fără voce şi fără putere de negociere. Li se cere să creeze, să interpreteze, să dăruiască din suflet, dar fără o recunoaştere financiară adecvată. Se aşteaptă adesea ca singura lor răsplată să fie aplauzele şi laudele, ca şi cum acestea ar putea umple nevoile zilnice.

Dar vă întreb: cum poate un om să-şi dedice întreaga fiinţă creaţiei, artei sale, dacă este constrâns să caute diverse mijloace de subzistenţă, împărţindu-şi talentul în nenumărate activităţi care nu corespund standardelor sale, doar pentru a-şi asigura traiul zilnic?

Cum putem spera la opere măreţe, dacă artistul este împiedicat să se concentreze pe esenţial, fiind nevoit să facă compromisuri pentru supravieţuire?

Această situaţie are un dublu impact negativ. Scade calitatea artei, creează o confuzie periculoasă între proiectele artistice autentice şi cele pur comerciale, unde valoarea artistică este sacrificată pe altarul profitului.

Este timpul să spunem un nu hotărât acestei tendinţe periculoase. Trebuie să ne asigurăm că artiştii noştri primesc contracte echitabile, care le permit să-şi dedice timpul şi energia creaţiei.

Vă cer, aşadar, sprijin pentru a îmbunătăţi statutul artiştilor din România. Este nevoie de o legislaţie clară şi de mecanisme de finanţare adecvate, care să asigure o remunerare corectă pentru munca artistică şi să permită artiştilor să se concentreze pe ceea ce fac cel mai bine - să creeze şi să inspire.

Vă mulţumesc.

 
 

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Din partea Grupului PNL, domnul deputat Ilie-Aurelian Cotinescu? Nu este în sală.

Din partea Grupului USR, domnul Iulian Lőrincz? Nu.

Din partea Grupului SOS România, doamna Andreea-Petronela Cîmpianu? Nu.

Doamna Constantinescu Andra-Claudia? Nu.

Domnul Vidra Vlad-Andrei? Nu.

Domnul Guşă Andrei-Cosmin? Nu.

Din partea Grupului POT, domnul Călin-Florin Groza? Nu.

Din partea neafiliaţilor, domnul Dumitru Coarnă?

Vă rog, domnule deputat, puteţi veni puţin? (Discuţii la prezidiu.)

Mulţumesc.

Ţinând cont că toţi colegii care au fost înscrişi la declaraţii politice citite - cei prezenţi au citit, cei lipsă au fost menţionaţi - vă rog să-mi permiteţi să citesc numele colegilor care au depus declaraţii în scris.

Din partea Grupului PSD: domnul Ştefan Ţintă, domnul Liviu-Bogdan Ciucă, domnul Sebastian Răducanu, domnul Mircea-Vasile Govor, domnul Ion-Alin Tomoescu, domnul Răzvan-Iulian Ciortea, domnul Romeo Lungu.

Din partea Grupului parlamentar AUR: domnul Silviu-Titus Păunescu, domnul Petre Puşcaşu, domnul Munteanu Valeriu, domnul Dan Tanasă, domnul Dorel Vulpoiu, domnul Gabriel-Florinel Florea, doamna Laura Gherasim, domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu, domnul Cosmin Hristu, domnul Valeriu Munteanu, doamna Andreea-Firuţa Neacşu, doamna Cristina-Emanuela Dascălu.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: domnul Florin-Claudiu Roman, doamna Vetuţa Stănescu, domnul Ioan Balan, domnul Dumitru Ţiplea, doamna Aneta Matei, domnul Marian Cruşoveanu, domnul Iulian-Alexandru Muraru, domnul Bogdan-Iulian Huţucă, doamna Simona-Geanina Pistru-Popa, domnul Răzvan-Olimpiu Cadar, domnul Octavian Oprea.

Din partea Grupului parlamentar al USR, doamna Corina Atanasiu.

Din partea Grupului parlamentar SOS România: doamna Plopeanu Rodica, doamna Toader Elena-Laura, domnul Mihai-Adrian Ţiu.

Din partea Grupului parlamentar POT, domnul Lucian-Nicolae Andruşcă.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor, domnul Dragoş Gabriel Zisopol.

De la neafiliaţi, domnul Vasile Nagy.

Ţinând cont de terminarea şi epuizarea listei de declaraţii politice, declar şedinţa închisă.

Zi cu spor tuturor!