Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 mai 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.31.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Cezar-Mihail Drăgoescu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 13 mai, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal.

Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor putea depăşi 3 minute.

Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă.

În şedinţa din data de 19 februarie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm - deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, şi anume: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - AUR, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, 2 deputaţi - SOS România, 2 deputaţi - POT, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţile naţionale şi un deputat neafiliat.

 
Video in format Flash/IOS Alexandru-Mihai Ghigiu - declaraţie politică privind Combaterea consumului de droguri - soluţii pentru o Românie echilibrată;

În continuare dau cuvântul domnului deputat Alexandru-Mihai Ghigiu, Grupul parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Mihai Ghigiu:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Cred într-o Românie în care tinerii sunt încrezători, au abilităţile necesare pentru a se adapta revoluţiei tehnologice, sunt sănătoşi, dar, mai ales, sunt liberi de capcana drogurilor. Totuşi, realitatea ultimelor două decenii ne arată că consumul de droguri a crescut cu aproximativ 80%, devenind o problemă care afectează toate straturile societăţii. Astăzi, în România, între 20% şi 50% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani au încercat substanţe interzise. Ce am făcut greşit? Şi, mai important, ce putem face mai bine?

Probabil, experienţa mea din domeniul educaţiei mă face să spun că şcoala are un rol esenţial în lupta cu acest flagel. Încă din primii ani de şcoală trebuie să explicăm copiilor impactul negativ al drogurilor şi efectele asupra viitorului lor, dar într-o discuţie deschisă, cu experţi care pot să le vorbească adaptat vârstei lor şi care au aptitudinile necesare să facă acest lucru.

Cum construim o strategie bazată pe prevenţie care să funcţioneze? Comparând lacunele din abordarea noastră cu standardele internaţionale, vom observa trei elemente: evitarea discuţiilor despre substanţele interzise acolo unde nu sunt necesare, înlocuindu-le cu alternative pozitive; abordarea corectă a subiectului atunci când este cazul şi gestionarea consumului existent pentru a preveni tragediile.

Ce-ar fi dacă am putea preveni consumul de droguri fără să rostim măcar cuvântul "drog"? Specialiştii internaţionali spun că "cele mai eficiente campanii antidrog nu vorbesc despre droguri" - şi au dreptate.

Trebuie să investim în copiii noştri încă de la 6-10 ani, dar nu vorbind despre pericole, ci construind caractere puternice, prin care să încurajăm gândirea critică, comportamentele pro-sociale prin joc şi recompensă.

Campaniile eficiente pentru adolescenţi sunt interactive, structurate în zeci de sesiuni săptămânale, derulate ani la rând, şi conduse de profesionişti din sănătate, nu de poliţie sau justiţie. Aceste sesiuni îi învaţă pe tineri să ia decizii, să reziste influenţelor negative şi să înţeleagă efectele imediate ale consumului de droguri.

Statul trebuie să recunoască această criză ca pe o problemă de sănătate publică. Nu mai este vorba despre a preveni debutul consumului, ci despre a gestiona consumul existent, pentru a evita supradozele, accidentele sau dramele. Cum? Prin informarea despre consumul responsabil, chiar şi pentru substanţele ilegale, dar şi prin facilităţi de testare. Aceste măsuri nu încurajează consumul - ele salvează vieţi.

România merită o prevenţie inteligentă, care să protejeze generaţiile viitoare, şi o abordare umană, care să salveze vieţile celor care au nevoie de ajutor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Ana-Smaranda Rinder - intervenţie intitulată Ziua Internaţională a asistentului medical - 12 mai;

Doamna deputat Ana-Smaranda Rinder, Grupul parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte domnul deputat Ionel Ciunt.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Smaranda Rinder:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Dragi cetăţeni,

Declaraţie politică cu ocazia Zilei Internaţionale a asistentului medical

Ziua Internaţională a asistentului medical este un moment de recunoaştere profundă pentru o profesie esenţială în orice societate care preţuieşte sănătatea, compasiunea şi responsabilitatea.

Asistenţii medicali nu sunt doar cadre medicale - sunt adesea prima alinare, primul sprijin, prima voce caldă pe care un pacient o aude în momente dificile. Prin empatie, profesionalism şi eforturi continue, aceşti oameni fac diferenţa, zi de zi, în viaţa celor aflaţi în suferinţă.

Potrivit Consiliului Internaţional al asistenţilor medicali, peste 28 de milioane de asistenţi medicali activează la nivel mondial, oferind îngrijire medicală acolo unde este cea mai mare nevoie şi contribuind decisiv la starea de sănătate a comunităţilor. În România avem aproximativ 160.000 de asistenţi medicali, ale căror eforturi, de multe ori făcute în tăcere, susţin întreg sistemul de sănătate.

Avem o comunitate de asistenţi medicali devotaţi, muncitori şi implicaţi, care fac faţă provocărilor cu o demnitate rară. Cunosc realitatea muncii lor şi ştiu cât de mult investesc în fiecare gest, în fiecare pacient, în fiecare zi. Munca lor nu se termină odată cu programul - se continuă cu grija, cu gândul şi, uneori, cu neliniştea faţă de soarta celor pe care îi îngrijesc.

În calitate de deputat, dar şi ca reprezentant al unei comunităţi care înţelege cât de valoroasă este munca şi implicarea lor, afirm clar: asistenţii medicali au nevoie de mai mult decât recunoştinţă - au nevoie de sprijin real, de condiţii de muncă decente, de salarizare corectă şi de respectul cuvenit din partea întregii societăţi.

Transmit o urare specială tuturor asistenţilor medicali, care, prin implicare, dedicare şi omenie, dau dovadă de profesionalism şi devotament în fiecare zi. Vă mulţumim pentru ceea ce faceţi - nu doar astăzi, ci în fiecare zi în care aduceţi alinare şi speranţă!

La mulţi ani tuturor asistenţilor medicali şi recunoştinţa noastră prezentă în fiecare zi.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ionel Ciunt - intervenţie având titlul Medicul veterinar - paznicul tăcut al sănătăţii publice;

Domnul deputat Ionel Ciunt.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Daniel-Cătălin Ciornei, Grupul parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Ciunt:

Declaraţia mea politică este prilejuită de sărbătorirea Zilei Medicului Veterinar şi se intitulează "Medicul veterinar - paznicul tăcut al sănătăţii publice".

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

În fiecare an, pe data de 15 mai, România sărbătoreşte Ziua medicului veterinar - un moment simbolic în care, dincolo de festivism, avem datoria sinceră de a ne înclina în faţa unei profesii fundamentale pentru sănătatea naţiunii.

Profesia de medic veterinar nu este doar despre animale, este despre oameni, este despre siguranţa alimentară, despre sănătatea publică, despre protejarea ecosistemului. Este o profesie tăcută, dar esenţială. În fiecare lanţ trofic securizat, în fiecare produs alimentar sigur, în fiecare fermă funcţională, în fiecare zoonoză prevenită, există amprenta invizibilă a medicului veterinar.

România are privilegiul unei şcoli veterinare de tradiţie, iar medicii veterinari români sunt respectaţi în toată Europa. Din păcate însă, recunoaşterea simbolică nu a fost întotdeauna dublată de respectul real şi susţinerea concretă de care această profesie are nevoie.

Din nefericire însă, profesia de medic veterinar traversează o perioadă nu tocmai favorabilă din punctul de vedere al alocării resursei financiare.

În calitate de deputat şi preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, dar mai cu seamă în calitate de medic veterinar, fac un apel sincer către parlamentarii ţării să găsim soluţii la problemele profesiei medical-veterinare.

E momentul să apreciem, să sprijinim şi să consolidăm rolul medicului veterinar în arhitectura sistemului nostru naţional de sănătate şi siguranţă alimentară.

Fără o reţea veterinară funcţională, nu putem vorbi despre un control sanitar riguros. Nu putem vorbi despre combaterea bolilor emergente. Nu putem vorbi despre exporturi durabile sau despre o agricultură europeană.

A fi medic veterinar înseamnă a şti că viaţa - fie ea umană sau animală - merită protejată cu aceeaşi pasiune. Înseamnă a lucra în tăcere, a salva fără aplauze, a preveni fără glorie.

Aş dori să închei cu cuvintele unui mare vizionar, profesorul francez Louis Pasteur, cel care a pus bazele microbiologiei moderne. El spunea:

"Medicul vindecă omul. Medicul veterinar salvează omenirea".

La mulţi ani tuturor medicilor veterinari din România!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

La mulţi ani tuturor medicilor veterinari din România!

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Daniel-Cătălin Ciornei - declaraţie politică: Despre extremism, minciună şi manipulare;

Domnul deputat Daniel-Cătălin Ciornei.

Se pregăteşte domnul deputat Ciprian-Constantin Paraschiv.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel-Cătălin Ciornei:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Titlul declaraţiei mele politice: "Despre extremism, minciună şi manipulare".

Stimaţi colegi deputaţi,

Dragi români,

Trăim vremuri în care cei care au condus România în pragul colapsului financiar, moral şi identitar se grăbesc să arunce vina pe singurii care nu au fost niciodată la guvernare: AUR şi George Simion. O presă coruptă, susţinută din bani publici şi de interese oculte, repetă zilnic aceleaşi etichete mincinoase: "extremişti", "pericol public", "analfabeţi funcţional", "Rusia! Rusia!".

Dar adevăratul extremism în România nu vine din opoziţie, ci din guvernare.

Nu George Simion a condus România în ultimii 35 de ani.

Nu AUR a împrumutat ţara cu peste 100 de miliarde de euro.

Nu George Simion a alungat peste 6 milioane de români peste graniţe.

Nu Simion a închis şcoli şi spitale.

Nu Simion a batjocorit mineri, agricultori şi muncitori.

Nu Simion a impus vaccinarea obligatorie, nici nu a cumpărat doze de vaccin, în valoare de un miliard de euro, pe care le-a aruncat apoi la gunoi.

Nu AUR a tăiat pensiile militarilor şi ale poliţiştilor.

Nu George Simion a votat tăierea grupelor de muncă, lăsând mii de mineri fără drepturi.

Şi nu, George Simion nu este extremist. Extremismul e să-ţi vinzi ţara şi să-ţi dispreţuieşti poporul.

Toate aceste manipulări au fost demontate cu probe, articole şi documente oficiale. Le puteţi citi împreună, toţi, să nu vă lăsaţi manipulaţi, pe site-ul nostru, www.georgesimion.ro/stiri-false. Cei care conduc ţara şi media aservită nu mai pot păcăli un popor întreg cu lozinci goale şi campanii toxice.

România merită adevărul. România are nevoie de demnitate, iar AUR este singura forţă politică care nu şi-a plecat capul, nu şi-a vândut cuvântul şi nu a uitat de popor.

Cu respect, Daniel Ciornei, Circumscripţia nr. 26 Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Ciprian-Constantin Paraschiv - declaraţie politică intitulată Opriţi războiul româno-român!;

Are cuvântul domnul deputat Ciprian-Constantin Paraschiv, Grupul AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Tilea.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Constantin Paraschiv:

"Opriţi războiul româno-român!"

Stimată doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Ştim fiecare dintre noi că alegerile prezidenţiale au o încărcătură majoră, dar să nu uităm că miza lor a fost argumentată inclusiv de anularea nedemocratică a turului 2 de anul trecut. Printr-un abuz, creşti furia celor sătui decenii la rând de abuzuri. Printr-o nedreptate inexplicabilă, ridici setea oamenilor de adevăr. Dar statul român nu-şi poate permite, sub spectrul încărcăturii acestor alegeri prezidenţiale, să piardă naţiunea română! Cum? Prin dezbinare, prin cultivarea sistematică şi progresivă a vrajbei, prin sciziune socială, prin ură finanţată şi propagată!

Din păcate, spaţiul public românesc al acestor zile, de la instituţiile media mainstream până la reţelele sociale, este un bărăgan al imposturii, trucajelor, jignirii şi minciunilor travestite. De ce? Tocmai pentru a întreţine cu o catastrofală şi diabolică pornire războiul româno-român!

Cei care au curaj să se ridice împotriva sistemului, cei care s-au săturat de ticăloşie, cei care vor respect, şi nu cap plecat, sunt stigmatizaţi, jigniţi şi puşi la index. De la simpli cetăţeni la artişti, de la sportivi la figuri eminente ale culturii române. Doamnelor şi domnilor, avem în România un minister şi un ministru pentru solidaritate socială. Or, solidaritatea socială nu e doar despre împărţirea pâinii şi a banilor, ci, poate înainte de orice, despre a fi români pentru români! Nu români împotriva românilor, cum forţează greţos sistemul acum!

Priviţi ce război româno-român e întreţinut! Nu putem lăsa ca el să ne dezbine familiile, angajaţii de angajatori, diaspora de românii din ţară. Guvernanţii chiar nu îşi dau seama de efectele toxice pe termen lung ale strategiilor mârşave pe care le pun în practică azi!

Ştim cine va fi preşedintele României, o ştim toţi deja, pentru că românii au arătat-o deja în primul tur, fără putinţă de tăgadă. Dar, indiferent cine ar fi fost preşedintele României, să zgudui societatea exclusiv din teama nebună că pierzi ciolanul şi accesul la putere, asta e o veritabilă crimă, pentru că vor trebui ani să refaci unitatea socială a românilor după sămânţa vrajbei şi a urii semănată acum!

Asta spune enorm, încă o dată, despre cât îi pasă sistemului de români, dacă pune faţă în faţă generaţii, opinii şi credinţe, turnând între acestea râuri de ură ticăloasă prin toate mecanismele partidelor speriate şi ale serviciilor păcătoase.

Respect pentru români, respect pentru voinţa şi fapta lor! "Ajunge zilei răutatea ei".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Tilea - declaraţie politică având titlul Un tronson feroviar uitat de autorităţile locale şi de cele centrale;

Are cuvântul domnul deputat Dumitru Tilea, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Radu-Marin Moisin, PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Tilea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Un tronson feroviar uitat de autorităţile locale şi de cele centrale".

Gara Turnu Măgurele este o clădire cu o istorie bogată şi o arhitectură remarcabilă, reprezentând un simbol al municipiului Turnu Măgurele.

Construită în anul 1863, gara a fost inaugurată odată cu finalizarea tronsonului de cale ferată Roşiori de Vede - Turnu Măgurele. Această linie de cale ferată a fost esenţială pentru conectarea municipiului nostru la reţeaua feroviară naţională, facilitând transportul de mărfuri şi călători, ceea ce a contribuit la dezvoltarea economică a zonei.

În prezent, gara şi tronsonul de cale ferată sunt închise, transportul pe calea ferată fiind vitală pentru această zonă şi pentru municipiul Turnu Măgurele, pe acest tronson de cale ferată călătoreau cetăţeni ai municipiului, ai comunelor Liţa, Segarcea Vale, Salcia şi Troian.

Odată cu închiderea Combinatului chimic Turnu Măgurele din localitate, un grup de persoane influente au convins conducerea Ministerului Transporturilor să închidă acest tronson de cale ferată, singura cale de comunicare cu celelalte localităţi din jur fiind transportul auto, ce aparţine iniţiatorilor acestui demers.

Se pare că nici conducerea locală şi nici conducerea judeţeană, a judeţului nostru, Teleorman, nu au fost prea interesate de redeschiderea acestui traseu feroviar.

Fac un apel la domnul ministru al transporturilor să îşi îndrepte privirea către acest segment de cale ferată, deoarece un municipiu ca Turnu Măgurele nu merită să rămână izolat la o margine de judeţ, dezvoltarea acestei zone depinzând de această infrastructură feroviară, gara noastră fiind un simbol istoric al zonei.

Îl invit pe domnul ministru al transporturilor să îşi amintească de frumosul refren interpretat de Gabriel Dorobanţu:

"Hai, vino iar în gara noastră mică"... Hai, vino iar în gara noastră părăsită...!

Mulţumesc.

Deputat Tilea Dumitru, Circumscripţia nr. 36 Teleorman.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Domnul deputat Radu-Marin Moisin? Nu este.

Trecem la Grupul parlamentar al USR.

 
Video in format Flash/IOS Oana Murariu - declaraţie politică: România este europeană şi trebuie să continue acest drum!;

Doamna deputat Oana Murariu, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte doamna deputat Andra-Claudia Constantinescu, Grupul SOS.

Vă rog, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana Murariu:

"România este europeană şi trebuie să continue acest drum!"

În 9 mai 1950, prin "Declaraţia Schuman" erau puse bazele Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului, fundamentul pe care s-a construit ulterior Uniunea Europeană de azi. Au trecut 75 de ani de la acest moment, 75 de ani în care Uniunea Europeană s-a demonstrat a fi un proiect al păcii, al progresului şi al bunăstării în Europa.

România sărbătoreşte, în anul 2025, atingerea majoratului ca membru al Uniunii Europene. Au trecut 18 ani de la momentul accederii noastre, şi ca orice adolescent, şi România traversează o perioadă de căutări şi răspunsuri, în care este important ca la final să continue pe drumul corect.

Trebuie să ne amintim de unde am plecat. România anilor ’90 era un peisaj dezolant: sărăcie, corupţie, mizerie. După 45 de ani de comunism şi încă 10 de suveranism neocomunist, românii câştigau în anii 2000 doar 100 de euro pe lună ca salariu minim pe economie.

Acum, la 18 ani de Uniune Europeană şi peste 100 de miliarde de euro nerambursabili absorbiţi în drumuri, canalizări, şcoli, granturi de dezvoltare şi reconversie profesională, în România, economia a crescut de 9 ori, salariul minim pe economie, de peste 7 ori, salariul mediu, de 12 ori, iar productivitatea se apropie de media Uniunii Europene.

Ca urmare a acestor lucruri, PIB-ul pe cap de locuitor al României a crescut de la 26%, din media Uniunii Europene, în anul 2000, la 80% în 2024, egalând Polonia, iar din punctul de vedere al puterii de cumpărare, România a ajuns la 89% din media Uniunii Europene, de la 44% înainte de aderare.

După cum se poate vedea, dezvoltarea ţine de pragmatism şi de paşi concreţi în direcţia potrivită - iar aceasta este cea europeană. Fondurile europene nu sunt o chestiune de neînţeles, ci singura reţetă de dezvoltare pentru România, pentru noi şi copiii noştri.

Da, lucrurile nu sunt perfecte, dar nu din cauza apartenenţei noastre la blocul comunitar. Problemele pe care România le are au cauze interne: clasa politică nereformată, sinecuri, angajări la stat pe pile şi relaţii, corupţia, afectarea independenţei justiţiei, lipsa de respect faţă de cetăţean la ghişeu şi putem continua, pentru că sunt multe de rezolvat.

De aceea, România are nevoie de reforme, şi aceste reforme se pot face numai ca parte a Uniunii Europene. România are nevoie de Europa, de standardele ei democratice şi de investiţiile economice occidentale ca de aer, iar votul de duminică va trebui să reflecte acest lucru. Eu voi vota pentru o Românie care să se dezvolte şi să devină prosperă într-o Uniune Europeană puternică şi competitivă.

Vă mulţumesc.

Oana Murariu, deputat de Cluj, Circumscripţia nr. 13.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Are cuvântul doamna deputat Andra-Claudia Constantinescu, Grupul SOS.

Nu este.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ionescu - declaraţie politică: Ziua Internaţională a familiei 2025 - sărbătorim familia, spunem «nu» parteneriatului civil!;

Domnul deputat Tudor Ionescu?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte doamna deputat Maria Cernit, Grupul parlamentar POT.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ionescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi deputaţi,

Dragi români.

Mă adresez astăzi cu ocazia Zilei Internaţionale a familiei, marcată anual pe data de 15 mai, dar şi a Zilei naţionale a familiei, celebrată în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române.

Este un moment potrivit să reafirmăm valoarea fundamentală a familiei în viaţa fiecăruia dintre noi, dar şi în structura de rezistenţă a naţiunii. În România, familia este protejată prin lege şi Constituţie, fiind întemeiată pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe legăturile de sânge sau adopţie. Aceasta nu este doar o formulă juridică, ci temelia unui mod de viaţă bazat pe responsabilitate, iubire şi continuitate.

Familia este primul loc unde învăţăm valorile de bază: respectul, sprijinul reciproc, sacrificiul şi rădăcinile identitare. Este spaţiul în care se nasc şi cresc copiii, viitorul ţării noastre. Tocmai de aceea, căsătoria între un bărbat şi o femeie are un statut special în legislaţie: este singura formă de uniune care poate da naştere unei noi generaţii, în deplină concordanţă cu natura umană şi tradiţia noastră culturală.

În acest context, Partidul SOS România consideră că iniţiativele privind introducerea parteneriatului civil nu aduc un plus societăţii, ci dimpotrivă - relativizează sensul familiei şi pun în umbră rolul esenţial al căsătoriei. Adevărata protecţie a drepturilor se face prin întărirea familiei, nu prin multiplicarea formelor alternative care pot deveni uşor vehicule pentru alte agende ideologice.

Vedem în Occident cum parteneriatul civil a fost, în multe cazuri, doar o etapă intermediară către redefinirea căsătoriei sub presiunea lobby-ului homosexual. Avertizăm că, odată deschis acest drum, pasul următor devine doar o chestiune de timp, iar Partidul SOS România nu va susţine niciun demers care subminează identitatea familială consacrată.

Noi, Partidul SOS România, suntem pentru apărarea unui principiu sănătos: familia este locul firesc în care se nasc şi cresc copiii, cu un tată şi o mamă, sau în familii monoparentale, iar căsătoria este expresia legală şi morală a acestei realităţi. Orice altă formulă contractuală nu poate înlocui această instituţie fundamentală.

Ziua familiei ne oferă prilejul să ne reamintim cine suntem, ce preţuim şi ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare. Să susţinem familia naturală, să întărim rolul părinţilor şi să ocrotim copiii - ei sunt viitorul naţiunii române!

Partidul SOS România va continua să apere familia românească, credinţa şi valorile care ne definesc ca popor. Familia este coloana vertebrală a societăţii. Să o protejăm deci, nu să-i diluăm importanţa!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Andra-Claudia Constantinescu - declaraţie politică intitulată România are nevoie de politici economice care să pună pe primul loc producătorii români;

Doamna deputat Andra-Claudia Constantinescu?

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Andra-Claudia Constantinescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică se intitulează "România are nevoie de politici economice care să pună pe primul loc producătorii români".

Stimaţi colegi,

România a devenit, în ultimii ani, o piaţă de desfacere pentru produsele altora, în timp ce fermierii români, fabricile şi micii întreprinzători români dau faliment. Importăm usturoi din China, lapte din Polonia şi legume din Turcia, în timp ce producţia noastră stă pe stoc sau se aruncă.

Aşa-zisa "libertate a pieţei" ne-a transformat într-o economie vulnerabilă, dependentă de tot ce vine din afară. Sub masca globalizării, am renunţat la dreptul de a ne proteja propriile resurse, propriii producători şi propriul viitor economic.

Este timpul ca România să aplice măsuri protecţioniste inteligente, aşa cum fac şi alte ţări din Uniunea Europeană, chiar dacă nu recunosc asta deschis.

Trebuie să sprijinim produsele româneşti în magazine şi în pieţe, să încurajăm achiziţiile publice din industria locală, să oferim scutiri sau reduceri fiscale pentru producătorii autohtoni, să investim direct în sectoarele strategice ale economiei româneşti - precum agricultura, industria alimentară, energia, medicamentele şi IT-ul.

În plus, statul român trebuie să îşi asume un rol activ în apărarea capitalului naţional împotriva acaparării pieţei de către interesele externe. Este inadmisibil ca firmele româneşti să fie împinse în faliment de reglementările asimetrice, în timp ce marile corporaţii beneficiază de tratamente preferenţiale, sprijin indirect sau toleranţă faţă de practicile abuzive.

În acelaşi timp, România trebuie să spună ferm "nu" oricărei politici europene care ne împiedică să ne apărăm economia. Suntem parte din Uniunea Europeană, dar nu trebuie să fim trataţi ca o colonie economică.

Un stat care îşi abandonează fermierii, lucrătorii şi antreprenorii este un stat care îşi abandonează viitorul.

România trebuie să revină la ideea simplă: ce putem produce aici, trebuie susţinut aici.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Dumitriţa Albu - declaraţie politică: Ne cheamă pământul străbun. Să votăm. Să ne întoarcem inimile acasă;

Doamna deputat Dumitriţa Albu.

Şi se pregăteşte domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, Grupul minorităţilor naţionale.

Doamna Dumitriţa Albu.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Dumitriţa Albu:

Declaraţie politică: "Ne cheamă pământul străbun. Să votăm. Să ne întoarcem inimile acasă".

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Oriunde ai merge în lume, dacă auzi un copil spunând "mamă", simţi imediat un nod în gât. Pentru că acel cuvânt poartă în el o întreagă poveste: o casă rămasă în urmă, o bunică ce aşteaptă, un dor care nu trece.

Românii din diaspora nu trăiesc ca într-o vacanţă, trăiesc într-un echilibru fragil, între două lumi. Muncesc, cresc copii, plătesc taxe, dar se gândesc mereu la România. Chiar şi la mii de kilometri, românii din diaspora trăiesc sărbătorile cu aceeaşi inimă, ţin limba vie în casă, ţin dorul ca pe un legământ.

Românii din diaspora nu cer privilegii. Cer respect. Cer recunoaştere. Cer o Românie care nu-i uită.

O Românie care le trimite profesori, le deschide şcoli, le oferă sprijin concret, nu doar promisiuni.

Votul este mai mult decât o alegere. Este o formă de demnitate. Este o formă de apartenenţă. E semnul că, deşi plecaţi, românii din diaspora nu au abandonat România.

Dar întrebarea este: a abandonat România diaspora?

Să nu uităm:

La Alba Iulia, Unirea s-a făcut cu românii veniţi din toate colţurile Europei.

Dacă diaspora nu votează, alţii vor decide în locul ei.

Dacă nu-şi face vocea auzită, România nu va mai şti să o asculte.

Dar dacă se ridică, dacă vine la vot, dacă spune "prezent", atunci România va fi întreagă.

Este momentul să ne întoarcem inimile acasă.

Nu suntem mai puţin români pentru că am plecat.

Dar putem fi mai uniţi, dacă rămânem conectaţi.

Prin educaţie. Prin cultură. Prin proiecte. Prin vot.

România nu trebuie purtată doar pe umerii celor rămaşi în ţară.

România trebuie purtată de toţi, cu mândrie, cu responsabilitate, cu credinţă în viitor.

România este un legământ.

Albu Dumitriţa, deputat în Circumscripţia nr. 43.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Maria Cernit - declaraţie politică intitulată Blocajul politic care ne lasă fără fonduri europene;

O corecţie. Doamna deputat Maria Cernit, din partea Grupului parlamentar POT, şi după domnul deputat Petreţchi.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Hristos a Înviat!

Declaraţia de astăzi se intitulează "Blocajul politic care ne lasă fără fonduri europene".

Stimaţi colegi,

România a cerut bani de la Uniunea Europeană pentru a-şi rezolva problemele cronice: şcoli, spitale, drumuri, digitalizare. Şi a primit o şansă concretă, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Dar această şansă vine cu nişte condiţii. Nu ni s-a cerut imposibilul.

S-a cerut, printre altele, o reformă fiscală, adică o schimbare a regulilor privind taxele, ca sistemul să fie mai corect şi mai eficient.

România a fost de acord. Şi-a asumat aceste reforme şi a semnat.

Banii vin în tranşe, etapizat, dar vin doar dacă ne ţinem de cuvânt.

În loc să vedem acest angajament dus la capăt, avem astăzi un Guvern interimar, un Executiv provizoriu care nu-şi asumă decizii majore, un Guvern care stă, păzeşte scaunele şi aşteaptă următorul Guvern, ca şi cum România şi-ar permite pauză.

Şi pentru că această reformă fiscală este blocată, Uniunea Europeană poate suspenda plăţile. Asta înseamnă că spitalele, şcolile, reţelele de apă sau proiectele de dezvoltare locală riscă să rămână doar pe hârtie.

Partidul Oamenilor Tineri s-a născut tocmai din această nevoie, de a rupe cercul tăcerii, al amânărilor şi al deciziilor netransparente. Nu putem construi o altfel de guvernare fără să spunem clar când statul greşeşte şi fără să cerem răspundere pentru lipsa de acţiune. Politica nu trebuie să fie despre rotaţii, ci despre rezultat. Despre decizii asumate, explicate şi duse până la capăt.

În timp ce politicienii trag de timp şi fac strategii electorale, România pierde nu doar bani, ci şi timp, încredere şi şansa la condiţii mai bune pentru oameni.

Vă mulţumesc.

Maria Cernit, deputat de Constanţa, Partidul Oamenilor Tineri. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Nicolae-Miroslav Petreţchi - declaraţie politică referitoare la poziţia Uniunii Ucrainenilor din România privind turul II al alegerilor prezidenţiale;

Are cuvântul domnul deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, Grupul minorităţilor naţionale.

Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Coarnă, de la neafiliaţi.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

În turul II al alegerilor prezidenţiale alegem o viziune de dezvoltare strategică a României, dintre două opţiuni total opuse.

Una singură dintre acestea propune, cu adevărat, continuarea şi consolidarea apartenenţei europene şi euroatlantice a României, cealaltă contestă şi sabotează această apartenenţă.

Fidel angajamentului său european şi convinsă că apartenenţa României la alianţele strategice, Uniunea Europeană şi NATO, este singura cale de dezvoltare a României şi singura care aduce securitate şi stabilitate, Uniunea Ucrainenilor din România sprijină necondiţionat singura direcţie de dezvoltare şi singura opţiune strategică de orientare europeană şi euroatlantică, cea reprezentată de candidatul pro-european, Nicuşor Dan.

România se află în faţa unei răspântii strategice care face ca pretinsa neutralitate sau abţinere să nu reprezinte opţiuni reale.

Avem de ales, simplu, între Europa şi ieşirea din ea.

A fi neutru, a nu alege între cele două candidaturi, înseamnă, de fapt, a susţine candidatura antieuropeană, care va face România vulnerabilă şi o va arunca într-o zonă gri, din care nu va ieşi curând.

Uniunea noastră se poziţionează, astfel, explicit şi clar într-o Românie care trebuie să aleagă între Europa şi reîntoarcerea la dictatură şi la statutul de colonie a Rusiei.

Poziţia de sprijin în turul II faţă de candidatura proeuropeană a fost votată, în unanimitate, la nivelul forului superior de conducere.

Principalele argumente care susţin această poziţie:

- victoria candidatului proeuropean va ţine România puternică şi activă în alianţele strategice cărora le aparţinem;

- România îşi poate consolida securitatea prin actualele parteneriate externe puternice, nu prin sabotarea acestora;

- opţiunea alternativă ne duce aproape de riscul ieşirii din UE şi din NATO şi a revenirii României în sfera de influenţă rusă;

- continuarea sprijinului pentru Ucraina şi pentru o pace justă, iar o pace justă, în Ucraina, va ţine departe de România ameninţările militare ruseşti şi va aduce un plus de securitate României, relaţii predictibile foarte bune ale României cu Ucraina şi cu Republica Moldova;

- continuarea şi amplificarea politicilor de sprijin ale statului român faţă de minorităţile naţionale înseamnă şanse substanţiale pentru constituirea unui Guvern proeuropean, înseamnă stabilitate economică şi predictibilitate.

Condamnăm, totodată, tentativele reprobabile de intimidare şi manipulare, unele dintre ele au vizat şi Uniunea Ucrainenilor din România, singura organizaţie parlamentară reprezentativă a Comunităţii Ucrainene din ţara noastră. Ele ne confirmă, suplimentar, justeţea opţiunii noastre.

Participarea masivă la vot a cetăţenilor români, bazată pe informarea lor completă şi responsabilă, în această săptămână, reprezintă cheia acestor alegeri, cheia victoriei direcţiei europene strategice a României la alegerile de duminică.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

Are cuvântul domnul Dumitru Coarnă.

Nu este în sală.

 
Video in format Flash/IOS Alexandrin Moiseev - declaraţie politică: Unitatea poporului român, adevărata temelie pentru un stat puternic;

Domnul deputat Alexandrin Moiseev, din partea neafiliaţilor?

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandrin Moiseev:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

"Unitatea poporului român, adevărata temelie pentru un stat puternic"

Ne apropiem de finalul unui nou ciclu electoral, cu mize importante pentru viitorul ţării noastre şi pentru modul în care România va arăta şi se va prezenta la nivel internaţional în următorii ani. În aceste zile, în care vocile politice se aud tot mai răspicat, vreau să transmit un mesaj simplu, dar esenţial: mai presus de toate, suntem români.

Alegerile vin şi trec. Campaniile electorale pot fi aprinse, confruntările de idei pot fi uneori dure, dar, după ce a fost exprimat votul şi voinţa populară s-a manifestat, ne întoarcem cu toţii la aceeaşi masă: masa construcţiei, a responsabilităţii, a guvernării pentru oameni.

Ţara noastră nu-şi mai permite să rămână blocată în confruntări sterile, nu-şi mai permite să plătească preţul dezbinării între români, exclusiv pe considerente politice. Avem nevoie de un drum comun, indiferent de culoarea politică sau preferinţele ideologice. Fiecare român care merge la vot, care îşi exprimă opţiunea, contribuie la întărirea democraţiei. Indiferent cum votează, important este să îşi exercite acest drept. Jertfa celor care au pierit pentru libertate în 1989 ne obligă să ne asumăm, cu responsabilitate, acest drept de a alege şi de a fi ales.

Haideţi să nu lăsăm ca acel sacrificiu să fie în zadar!

Trăim vremuri tulburi: crize interne prelungite, instabilitate la graniţe, incertitudini economice şi geopolitice care cer luciditate, coeziune şi un efort colectiv.

În faţa acestor provocări, cea mai puternică armă rămâne unitatea naţională. Este firesc să gândim diferit, dar este vital să ne respectăm şi să construim împreună.

Fac un apel către toţi colegii parlamentari, indiferent din ce partid fac parte: după alegeri, să lăsăm în urmă sloganurile şi lozincile, şi să dăm ţării ceea ce merită, o legislaţie coerentă cu viziune şi un plan clar pe termen lung pentru România. Avem datoria de a răspunde în faţa cetăţenilor cu seriozitate şi rezultate.

De asemenea, fac un apel către toţi românii: mergeţi la vot! Aveţi o voce, folosiţi-o! Nu lăsaţi pe alţii să decidă pentru voi! România are nevoie de fiecare dintre noi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică intitulată România europeană pentru generaţiile viitoare;

Domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan, din partea Grupului PSD.

Şi se pregăteşte domnul deputat Maricel Popa.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţia mea se intitulează "România europeană pentru generaţiile viitoare".

România este şi trebuie să rămână un stat puternic ancorat în valorile europene. Suntem europeni. Apartenenţa noastră la Uniunea Europeană reprezintă nu doar un angajament politic, ci şi o garanţie a modernizării, a stabilităţii economice şi a protejării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Europa înseamnă dezvoltare, securitate şi şansa reală de a construi o societate modernă, în care fiecare român să se bucure de o viaţă mai bună.

Este esenţial să menţinem această direcţie, pentru că doar astfel putem continua ceea ce am început şi putem transforma proiectele de mare interes naţional în realităţi care schimbă viaţa oamenilor în bine.

Construcţia de autostrăzi trebuie să devină un motor al dezvoltării regionale şi naţionale. Avem nevoie de drumuri rapide care să lege provinciile istorice, să deschidă noi oportunităţi economice şi să faciliteze conectarea României cu marile coridoare europene de transport. Este singura cale prin care putem accelera creşterea economică şi reduce decalajele dintre regiuni.

De asemenea, la Cluj, proiectul Spitalului Regional de Urgenţă rămâne o prioritate absolută. Această investiţie reprezintă mai mult decât un obiectiv de infrastructură medicală, este un pas esenţial pentru a oferi cetăţenilor acces la servicii de sănătate de înaltă calitate, într-un sistem modern, capabil să răspundă nevoilor reale ale comunităţilor.

În plan local, finalizarea centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca este vitală. Un astfel de proiect va contribui la fluidizarea traficului, la reducerea poluării şi la crearea unui mediu urban mai prietenos şi mai atractiv pentru investitori. Dezvoltarea unei infrastructuri rutiere moderne nu este doar o necesitate practică, ci şi un pas înainte spre un standard de viaţă european.

Aceste obiective majore pot fi atinse doar prin menţinerea fermă a direcţiei europene. Accesarea fondurilor europene, stabilitatea economică şi cooperarea cu partenerii noştri din Uniunea Europeană sunt instrumentele prin care putem transforma aceste proiecte în realităţi concrete. Şi am început acest lucru.

Stimaţi colegi,

Viitorul României este în Europa. Este datoria noastră să păstrăm acest drum, să continuăm modernizarea ţării şi să creăm o societate în care fiecare român să se simtă protejat, respectat şi sprijinit. Doar prin fapte, prin proiecte duse la bun sfârşit şi prin politici responsabile, putem arăta că România este un stat modern, demn şi pe deplin integrat în familia europeană.

Să arătăm că ştim să ducem mai departe proiectele începute, să construim o Românie modernă, puternică şi respectată. Doar rămânând europeni, prin convingere şi acţiune, putem asigura generaţiilor viitoare o viaţă mai bună aici, acasă.

Vă mulţumesc.

Remus Lăpuşan, deputat al PSD Cluj.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Maricel Popa - declaraţie politică având titlul Consumul de droguri în rândul tinerilor - educaţie pentru viaţă;

Domnule deputat Maricel Popa, aveţi cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte domnul deputat Cătălin-Viorel Mîndroc.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Maricel Popa:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Consumul de droguri în rândul tinerilor - educaţie pentru viaţă".

Astăzi, vin în faţa dumneavoastră cu un subiect care a mai fost discutat, dar care nu mai poate fi amânat, ignorat sau tratat superficial: consumul de droguri în rândul tinerilor, în special în şcoli. În spatele fiecărui caz de dependenţă se află o tragedie personală, o familie afectată şi un eşec al societăţii noastre de a oferi alternative reale, educaţie şi sprijin.

Atât statisticile recente, cât şi cazurile concrete şi mediatizate, din păcate, ne confirmă ceea ce părinţii, profesorii şi specialiştii ne semnalează de ani de zile: consumul de substanţe interzise în rândul adolescenţilor este în creştere. Asistăm la setarea unui nou trend în rândul tinerilor şi este unul deosebit de periculos, un bulgăre care se rostogoleşte într-o direcţie greşită. Accesul facil, atât la substanţe interzise, cât şi la diverse "modele" din social media, lipsa informării corecte şi a acţiunilor concrete sunt doar câţiva dintre factorii care contribuie la această realitate.

Este momentul să transformăm prevenţia într-o prioritate naţională. Sprijin ferm introducerea lecţiilor obligatorii de educaţie pentru sănătate în şcoli, axate pe prevenirea consumului de droguri, alcool şi tutun. Sprijin, de asemenea, formarea continuă a cadrelor didactice, astfel încât profesorii să poată identifica semnele consumului de substanţe interzise şi să intervină din timp. Nu în ultimul rând, sprijin campaniile de informare şi conştientizare desfăşurate pe toate canalele media şi social media, acestea fiind intens utilizate, informaţiile referitoare la prevenirea, identificarea şi consecinţele consumului de droguri pot ajunge mai uşor la un număr mai mare al populaţiei.

Trebuie să ne asumăm o strategie coerentă şi unitară la nivel naţional, în care Ministerul Educaţiei, Agenţia Naţională Antidrog, autorităţile locale şi societatea civilă să colaboreze pentru a salva generaţiile viitoare.

Copiii noştri au nevoie de educaţie, de repere morale şi de sprijin, nu de statistici şi promisiuni. Astăzi, mai mult ca oricând, şcoala trebuie să fie un spaţiu al siguranţei şi al dezvoltării sănătoase, nu un loc unde tentaţia autodistrugerii bântuie pe coridoare.

Vă îndemn, stimaţi colegi, să lăsăm politica deoparte şi să lucrăm împreună pentru a construi o Românie în care tinerii aleg viaţa, nu dependenţa.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Maricel Popa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS Cătălin-Viorel Mîndroc - declaraţie politică: Puterea legislativă trebuie să păstreze echilibrul social şi economic al României, indiferent cine va fi următorul preşedinte al ţării!;

Domnul deputat Cătălin-Viorel Mîndroc, Grupul parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte doamna deputat Diana Enache.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Viorel Mîndroc:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doamne şi domni deputaţi,

Hristos a Înviat!

Trăim un moment de intensă polarizare politică şi socială, în care emoţia domină raţiunea, iar confruntarea ideologică riscă să umbrească esenţa mandatului pe care fiecare dintre noi îl are - acela de a reprezenta şi proteja interesele cetăţenilor României. Fac un apel sincer către toţi parlamentarii României, indiferent de culoarea politică, de convingerile personale sau de divergenţele ideologice care ne separă, să ne reamintim că în această sală ne uneşte o singură misiune: binele poporului român!

Indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale şi indiferent cine va ocupa funcţia de preşedinte, după data de 18 mai 2025, rolul Parlamentului rămâne acelaşi. Noi suntem fundamentul echilibrului democratic, garantul stabilităţii legislative şi unicul for care poate asigura continuitate, direcţie şi protecţie pentru popor, prin votul pe care ni-l dăm în această sală.

Fac apel, aşadar, la toţi colegii parlamentari, indiferent de partid, indiferent de opinii şi de divergenţele politice, fireşti într-o democraţie, să ne asumăm un obiectiv comun şi clar: acela de a păstra stabilitatea economică şi socială a ţării.

România are nevoie, mai mult decât oricând, de un Parlament care funcţionează ca un corp unitar în jurul valorilor fundamentale: protejarea intereselor românilor, sprijinirea dezvoltării sociale şi economice, consolidarea poziţiei noastre pe plan internaţional şi garantarea siguranţei şi apărării naţionale.

Puterea legislativă este instrumentul de care dispunem. Nu pentru a ne combate între noi, ci pentru a construi. Pentru a crea legi bune, eficiente, clare, care să răspundă nevoilor reale ale oamenilor. Parlamentul nu trebuie să devină un câmp de luptă, ci un spaţiu al dialogului, al consensului şi al maturităţii politice.

Şi cel mai important lucru: curând va trebui să votăm aici, în Parlament, un nou Guvern.

Vă chem, deci, să privim dincolo de ciclurile electorale şi de calculele de partid. Să dăm dovadă de caracter şi de viziune, să arătăm că putem fi uniţi atunci când miza este România însăşi.

Cu Dumnezeu înainte!

Cătălin Mîndroc, deputat al PSD.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Diana Enache - declaraţie politică-apel pentru un Parlament responsabil şi empatic;

Doamna deputat Diana Enache, Grupul parlamentar AUR.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Diana Enache:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Sunt deputat de Bacău şi m-am implicat în politică pentru a continua activitatea din mediul civic, aici, în Parlament.

Din păcate, constat că mediul în care ne aflăm este extrem de neproductiv. Ura din politică este o forţă devastatoare, care ne împarte şi ne îndepărtează unii de alţii, generând un climat de neîncredere şi frustrare.

Deşi sunt convinsă că toţi colegii parlamentari şi-au propus să-şi aducă aportul în a face bine ţării, grupurile parlamentare se concentrează în a bloca, a denigra, a jigni de la tribună şi a aduce campania electorală în plenul Parlamentului. S-a uitat că acest for are rolul de a legifera pentru binele ţării, indiferent de viziunile politice. Avem responsabilitate asupra normativelor, bunelor practici, ghiduri, amendamente, convenţii, autorităţile locale se uită către noi pentru a-i sprijini prin proiecte de lege.

În această luptă nimeni nu are de câştigat!

În faţa urii şi a diviziunii este esenţial să ne amintim de puterea cuvântului şi a empatiei. Suveraniştii rămân în politică românească şi doar prin respect şi angajarea în dialoguri putem să ne întoarcem la rolul constructiv al Parlamentului.

Vă mulţumesc.

Diana Enache, deputat AUR, Bacău.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Silviu-Octavian Gurlui - declaraţie politică despre Situaţia critică a drumului DC26, strada Holm, sat Hoiseşti, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi;

Domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Radu-Marin Moisin, Grupul PNL.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu-Octavian Gurlui:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă prezint o situaţie critică a drumului DC26, strada Holm, sat Hoiseşti, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi.

Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu o declaraţie care nu mai suportă amânare: în comuna Dumeşti, satul Hoiseşti, judeţul Iaşi, de ani de zile, cetăţenii sunt forţaţi să trăiască într-un mediu poluat fonic, cu probleme de poluare a aerului deosebite, periculos şi profund nedrept. Strada Holm, parte a drumului DC26, este un drum pietruit, tranzitat zilnic de vehicule de mare tonaj şi şantiere de infrastructură neterminate.

În perioadele secetoase, traficul ridică nori de praf sufocant, aşa cum se întâmplă şi în acest moment.

În perioadele ploioase, noroiul gros se acumulează, îngreunând circulaţia, iar apa stagnează zile întregi în bălţi întinse, chiar la baza gardurilor gospodăriilor.

Din 2021 încoace, oamenii au semnalat această problemă în presă, în şedinţele consiliului local, prin petiţii şi sesizări repetate. Până astăzi, nicio măsură reală nu a fost luată. Constructorul, administraţiile locale şi judeţene îşi pasează reciproc responsabilităţile, iar locuitorii trăiesc în disconfort şi insalubritate. Copiii merg la şcoală prin noroaie, bătrânii se izolează, iar sănătatea tuturor este afectată de condiţiile de trai precare.

Solicit public Primăriei Dumeşti, Consiliului Judeţean Iaşi, Direcţiei de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu, Ministerului Mediului şi Ministerului Transporturilor să intervină de urgenţă. Este nevoie de asfaltare completă, de rigole de drenaj eficiente, de interdicţie temporară pentru traficul greu pe perioada lucrărilor sau măcar de limitare a condiţiilor de trafic, viteză redusă şi un gabarit pe măsura acelei infrastructuri precare, şi, de asemenea, de o monitorizare permanentă a impactului asupra sănătăţii.

Cetăţenii din Hoiseşti merită respect şi soluţii concrete, nu pasivitate birocratică.

Este de datoria noastră, ca reprezentanţi ai poporului, să apărăm dreptul fiecărui român la un mediu curat şi sigur. Aceasta nu este doar o problemă de infrastructură, ci o problemă de sănătate publică şi de demnitate umană.

Silviu Gurlui, deputat AUR, Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Radu-Marin Moisin - intervenţie intitulată 9 mai - libertate şi solidaritate europeană;

Domnul deputat Radu-Marin Moisin, Grupul PNL.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Marin Moisin:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Bună ziua tuturor!

Declaraţia politică de astăzi are titlul "9 mai - libertate şi solidaritate europeană". Este o zi importantă pe care am sărbătorit-o recent.

Ziua de 9 Mai este una dintre cele mai încărcate, din punct de vedere simbolic, din calendarul nostru istoric şi politic. Aceasta uneşte trei borne fundamentale ale devenirii noastre, ca naţiune, şi ca parte a unui proiect comun european, şi anume: proclamarea independenţei de stat a României, în anul 1877, victoria împotriva fascismului, în 1945, şi lansarea proiectului european, în anul 1950, prin Declaraţia Schuman.

Fiecare dintre aceste momente vorbeşte despre un ideal: libertatea, pacea şi solidaritatea. Astăzi, aceste valori nu sunt doar omagiate, ci trebuie apărate şi promovate în mod activ, în contextul unor provocări multiple - de la războiul din proximitatea ţării noastre, până la crizele de încredere internă din cadrul Uniunii Europene.

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu rostea în Parlament acele cuvinte care aveau să rămână în istorie: "Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare". Acest moment a reprezentat nu doar un act politic de afirmare a suveranităţii naţionale, ci şi începutul unui drum dificil, dar ireversibil, spre modernizare şi recunoaştere internaţională.

Într-un alt 9 mai, în anul 1950, Robert Schuman propunea o viziune nouă pentru Europa - o Europă unită prin cooperare economică şi solidaritate politică, care să facă imposibil un nou conflict armat pe continent. România a îmbrăţişat această viziune cu speranţă şi încredere.

Astăzi, ca membri ai Uniunii Europene, beneficiem de oportunităţi economice, de protecţia statului de drept şi de apartenenţa la o comunitate de valori. Aceste valori, precum solidaritatea europeană, dar şi solidaritatea naţională, nu sunt în opoziţie, ci, dimpotrivă, se susţin reciproc. O Românie puternică şi democratică este un pilon de stabilitate în regiune şi un partener de încredere în construcţia europeană. Pentru noi, cei care ne revendicăm din tradiţia liberală, libertatea este valoarea fundamentală - nu doar libertatea de exprimare sau libertatea pieţei, ci şi libertatea de a construi, de a alege, de a participa.

Locul României este în inima Europei, printre cei care apără libertatea, pluralismul, demnitatea umană şi solidaritatea. Să folosim acest moment simbolic nu doar pentru a comemora şi a omagia, ci şi pentru a reafirma angajamentul nostru faţă de proiectul european şi faţă de valorile care ne-au adus până aici.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

Din partea Grupului USR nu mai sunt colegi înscrişi.

Din partea Grupului SOS, asemenea.

 
Video in format Flash/IOS Gabriela Porumboiu - declaraţie politică: România se hrăneşte pe datorie;

Din partea Grupului POT, doamna deputat Gabriela Porumboiu.

Vă rog, aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Se pregăteşte doamna deputat Maria-Codruţa Corcheş.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela Porumboiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dragi români,

"România se hrăneşte pe datorie"

România supravieţuieşte, atârnând la capătul unui furtun financiar tras tot mai strâns de mâinile altora. Nu mai are vlagă să-şi câştige pâinea, nici demnitate să şi-o ceară. A ajuns să se hrănească pe datorie, ca un cerşetor îmbrăcat în straie de paradă, minţindu-se că încă mai este stăpân în propria-i casă.

Statul, acest organism bolnav, îşi plăteşte existenţa din împrumuturi grase, negociate pe genunchi, în timp ce economia reală geme sub taxele absurde şi sub povara nepăsării. Nimeni nu mai construieşte temeinic. Se ridică doar decoruri fragile, pe bani împrumutaţi, ca să păcălim ochiul şi să stăvilim revolta câtorva.

Între timp, datoriile cresc monstruos, iar viitorul se goleşte, devenind o gaură neagră care va înghiţi orice urmă de libertate financiară.

România de azi e un mare stomac flămând, hrănit artificial din credite şi iluzii, incapabil să mai producă singur hrana necesară. Trăieşte de azi pe mâine, aşteptând cu mâna întinsă ca altcineva să o salveze. Nu mai visează, nu mai munceşte, nu mai învaţă. Se îndoapă cu promisiuni deşarte şi votează orbeşte aceiaşi călăi politici, fără să priceapă că fiecare împrumut, semnat în numele poporului român, este o nouă cărămidă la închisoarea generaţiilor viitoare.

Nu doar guvernanţii sunt de vină. Poporul întreg a fost sedat. O naţiune care a învăţat să-şi vândă viitorul pe porţia de azi, nu mai are salvare uşoară. O naţiune care acceptă, fără revoltă, să fie hrănită pe datorie, devine o naţiune de sclavi moderni, condamnaţi să trăiască din mila băncilor şi a instituţiilor internaţionale.

România nu se mai hrăneşte din rodul muncii, ci din rodul împrumutului.

Şi, cum orice datorie vine cu un preţ, nu va trece mult până când ne vom trezi vânduţi, bucată cu bucată, la licitaţia foamei pe care singuri am acceptat-o.

Dar, România poate renaşte, şi nu din împrumuturi, ci din muncă cinstită, începând cu munca cinstită a celor care se află aici, în această clădire, nu din lozinci, ci din educaţie reală, nu din frică, nu din furt, ci din demnitate, responsabilitate şi onoare.

Gabriela Porumboiu, deputat, Dolj.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Codruţa-Maria Corcheş - declaraţie politică prin care se trage un semnal de alarmă privind starea gravă de degradare a Parcului Rozelor din Timişoara;

Doamna deputat Maria-Codruţa Corcheş, Grupul parlamentar POT.

Şi se pregăteşte doamna deputat Monica Ionescu, neafiliaţi.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Codruţa-Maria Corcheş:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Dragi cetăţeni,

Vin astăzi în faţa dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă privind starea gravă de degradare a Parcului Rozelor din Timişoara.

Parcul Rozelor nu este doar un spaţiu verde din inima Timişoarei - el este un simbol viu al identităţii noastre culturale şi al rafinamentului urban care ne defineşte oraşul, cunoscut şi sub denumirea de "Oraş al Trandafirilor". Acest parc a fost martorul istoriei noastre, al renaşterii comunităţii după război şi al vieţii culturale urbane care ne animă oraşul.

Este datoria noastră să onorăm această moştenire şi să protejăm Parcul Rozelor de pericolele dezvoltării haotice şi ale neglijenţei.

În calitate de deputat al judeţului Timiş, am iniţiat o propunere legislativă prin care se declară Parcul Rozelor monument istoric. O astfel de măsură nu este doar un act de conservare, ci şi un angajament faţă de viitor - un viitor în care valorile noastre, cultura noastră şi frumuseţea oraşului nostru sunt păstrate şi transmise generaţiilor viitoare.

Parcul Rozelor trebuie să rămână un sanctuar al memoriei, al naturii şi al spiritului timişorean.

Vă mulţumesc.

Deputat de Timiş, Corcheş Codruţa-Maria, Partidul Oamenilor Tineri.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Monica Ionescu - declaraţie politică intitulată România are nevoie de modele;

Doamna deputat Monica Ionescu.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru, Grupul parlamentar al PSD.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Monica Ionescu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România are nevoie de modele".

Stimaţi cetăţeni ai acestei ţări,

Şi stimaţi colegi,

Astăzi nu vin la tribună să vorbesc despre cifre sau legi. Vin să vă spun ceva mai simplu şi mai greu - România suferă nu doar din lipsă de bani sau infrastructură. Suferă, în adâncul ei, din lipsă de repere.

Trăim într-o vreme în care prea mulţi privesc în jos, în care modelele s-au topit în ecrane, au fost negociate, vândute, uitate.

Dar eu cred cu toată convingerea că nicio strategie nu va ţine dacă nu reclădim în paralel o cultură a demnităţii şi a respectului pentru ceea ce este moral.

Fără valori nu avem direcţie.

Fără modele nu avem curaj.

Şi fără cultură nu avem identitate.

Nu este o chestiune de ideologie, este una de conştiinţă. Iar conştiinţa se vede nu doar în voturi sau decizii. Se vede în lucrurile tăcute şi decisive.

Să nu furi o idee, să nu-ţi însuşeşti munca altuia, să nu îţi falsifici educaţia - toate acestea fac parte din obligaţia noastră de a fi morali.

Şi să nu minţi pe hârtie şi apoi să zâmbeşti la cameră.

Datoria noastră ca oameni politici nu este doar să facem administraţie, ci să dăm direcţie, să fim fiecare dintre noi un reper, nu perfect, dar sincer.

Eu cred în această luptă şi ştiu că nu sunt singură. Sunt atâţia oameni în această ţară care mai cred în carte, în muncă cinstită, în cuvântul dat şi ţinut.

E timpul să reconstruim nu doar drumuri, ci şi rosturi. E timpul să ne întoarcem nu în trecut, ci la ceea ce ne face oameni întregi. Pentru că dacă nu facem asta, oricâte legi am vota aici, va fi în zadar.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică având titlul Cele mai solide argumente, România trebuie să-şi menţină parcursul în Uniunea Europeană şi NATO!;

Domnul deputat Petru-Bogdan Cojocaru, Grupul parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte doamna deputat Aurora-Tasica Simu, Grupul POT.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

În contextul sărbătoririi şi Zilei Europei, vin cu o declaraţie politică intitulată "Cele mai solide argumente, România trebuie să-şi menţină parcursul în Uniunea Europeană şi NATO!".

Votul de duminică îl văd ca pe unul pro. Pentru o Românie în Uniunea Europeană şi NATO, pro-democraţie, pro-dezvoltare, pro- apartenenţei noastre la lumea civilizată, cu care împărtăşim valori şi principii solide.

1. Securitate şi stabilitate

Suntem parte din cea mai mare şi puternică alianţă politico-militară din istoria omenirii. În contextul creşterii influenţei Rusiei şi pe fondul instabilităţii din regiune, a războiului de la graniţa de nord a României, angajamentul nostru la NATO garantează un scut de siguranţă.

Prezenţa trupelor aliate pe teritoriul naţional şi participarea la exerciţii comune de instruire întăresc capabilităţile de apărare ale României. Achiziţia de tehnică modernă de luptă şi parteneriatele pe toate nivelurile cu celelalte ţări membre NATO înseamnă o mai mare securitate şi stabilitate pentru ţara noastră.

2. Acces la fonduri europene ce potenţează dezvoltarea

Uniunea Europeană oferă României un mecanism de finanţare nerambursabilă pentru infrastructură, sănătate, educaţie şi alte domenii-cheie. Efectul este transformarea ţării într-un stat mai modern şi mai competitiv. Probabil că nu există nicio localitate în România, fie că vorbim de comune, oraşe sau municipii, care să nu fi derulat măcar un proiect cu finanţare europeană nerambursabilă.

3. Influenţă în Europa

Fiind parte din Uniunea Europeană, România are posibilitatea să participe la procesul decizional, influenţând astfel decizii politice şi direcţiile de dezvoltare. Suntem la masa la care se iau hotărârile importante. Acest lucru se întâmplă deja, România fiind o voce tot mai ascultată şi respectată în structurile europene.

4. Consolidarea statului de drept şi a valorilor democratice

România este parte a acestor două organizaţii care promovează şi apără valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept, dar nu în ultimul rând, militează pentru pluralismul politic. Menţinerea acestor principii este vitală pentru consolidarea democraţiei româneşti. Şi, în acelaşi timp, fiind parte în aceste structuri, România are acces la expertiză pentru îmbunătăţirea cadrului legal şi instituţional.

Nu în ultimul rând, al cincilea argument este rezistenţa în faţa crizelor internaţionale.

Ca parte a celor două mari familii, UE şi NATO, în cazul unor situaţii extreme globale, cum ar fi schimbări climatice, pandemii, conflicte regionale sau crize economice, acestea sunt toate depăşite printr-un efort comun.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc şi eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Aurora-Tasica Simu - declaraţie politică intitulată 9 mai: O zi confiscată de ipocrizie;

Doamna deputat Aurora-Tasica Simu, vă rog, din partea Grupului parlamentar POT, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul deputat Radu-Mihail Ionescu, din partea neafiliaţilor.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "9 mai: O zi confiscată de ipocrizie".

9 mai ar trebui să fie o zi a unităţii, a păcii şi a curajului. Am sărbătorit Ziua Europei, dar şi Ziua Independenţei României, când în 1877, ne-am eliberat de sub dominaţia otomană. Este o zi cu un simbolism profund, o zi în care trecutul glorios ar trebui să inspire un viitor demn.

Din păcate, la Cluj-Napoca, am asistat din nou la un spectacol cinic al autorităţilor. În loc de mesaje care să unească şi să dea speranţă, ni s-au servit nişte discursuri goale, sterile, încărcate de teamă şi populism ieftin. Se vorbeşte mult despre democraţie, dar se foloseşte frica în scop electoral. Se invocă valorile europene, dar se ignoră realitatea românilor care trăiesc într-un sistem corupt şi clientelar, care nu respectă votul alegătorilor.

Românii s-au săturat. Ne-am săturat de minciuni şi de promisiuni vagi despre viitorul "european" al României, în timp ce aceiaşi politicieni fură de 35 de ani şi deservesc, fără ruşine, grupuri de interese locale şi naţionale. Viitorul în Europa nu înseamnă să vă lăsăm pe voi în continuare să vă bateţi joc de cei care muncesc, prin taxe abuzive asupra antreprenorilor, prin servicii batjocoritoare în spitale şi prin angajarea în instituţii publice a rudelor voastre, pe bani mulţi. Viitorul României în Europa înseamnă tot ce nu sunteţi voi, înseamnă democraţie, înseamnă respect faţă de cetăţean, înseamnă respectarea drepturilor omului.

Să vă fie ruşine că v-aţi adus aminte de 9 mai 1877 doar când v-a convenit politic! În alţi ani aţi tăcut. Nu aţi scos absolut nicio vorbă despre istorie, despre sacrificiu sau despre curaj.

Dar duminică, pe 18 mai, oamenii vă vor da nota de plată. Şi va fi una uriaşă. Nu mai merge cu manipulări. Ce vedem astăzi nu este o luptă pentru democraţie, ci o luptă pentru a vă păstra privilegiile şi pentru a vă ascunde nelegiuirile. Timpul vostru se apropie de sfârşit. Iar schimbarea vine, oricât v-aţi împotrivi.

Dragi români, uniţi-vă mai mult ca niciodată! Pe 18 mai mergeţi la vot!

Dumnezeu să ne ajute şi să ne ocrotească ţara!

Tasica Simu, deputat POT de Cluj.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

 
Video in format Flash/IOS Radu-Mihail Ionescu - declaraţie politică având titlul Ţăranul român - uitat, dar de neclintit;

Domnul deputat Radu-Mihail Ionescu, din partea neafiliaţilor.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Mihail Ionescu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Ţăranul român - uitat, dar de neclintit".

Există o categorie de români care de sute de ani ţin această ţară pe umeri, fără să iasă în faţă, fără să pretindă altceva decât dreptate şi respect - ţăranul român. Ţăranul român nu este un simbol folosit la parade sau în manuale de istorie. Este un om viu, cu mâinile crăpate de muncă, cu spatele încovoiat sub greutatea muncii, dar cu demnitatea neştirbită. Este sămânţa din care a crescut această naţiune. Şi, astăzi, trăieşte umilit. Statul nu l-a apărat, viaţa l-a trădat, politica l-a ignorat. În fiecare toamnă îi este furată munca. În fiecare primăvară i se promit fonduri şi sprijin, dar până la recoltă, tot singur rămâne. Şi totuşi nu a cedat, nu a plecat, nu s-a lăsat.

Dar a venit vremea să spunem fără ocolişuri - ţăranul român este ţinut în sărăcie nu din întâmplare, ci din interes. Interes care preferă importul ieftin şi specula, în locul hranei curate de aici. Interes care vrea pământul, dar fără oamenii de pe el. Şi, mai grav, această politică a tăcerii costă. Costă vieţi. Costă viitorul. Costă România.

Doamnelor şi domnilor,

Fără ţăran nu există hrană. Fără hrană nu există siguranţă. Fără siguranţă niciun stat nu poate să dăinuie.

Este timpul să acţionăm. Nu peste un an, nu în alt mandat, ci în aceste vremuri.

Ţăranul român nu a cerut niciodată mai mult decât i se cuvine, dar a primit întotdeauna mult mai puţin decât a dat.

Stimaţi colegi,

A sosit timpul să ridicăm vocea în locul celor care n-au mai fost ascultaţi de prea multă vreme.

Dacă vrem o Românie dreaptă, începem cu cel mai nedreptăţit. Nu pentru voturi, nu pentru imagine, ci pentru că este corect.

România nu se poate clădi pe uitare, ci pe rădăcini adânci.

Vă mulţumesc.

Deputat Radu Ionescu, neafiliat.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Raisa Enachi - declaraţie politică având subiectul Presa plătită din bani publici: o ameninţare la adresa democraţiei.

Doamna deputat Raisa Enachi, din partea Grupului SOS România.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Bună dimineaţa!

Mulţumesc frumos.

Subiectul declaraţiei politice - "Presa plătită din bani publici: o ameninţare la adresa democraţiei".

Stimaţi colegi,

În România anului 2025, o parte semnificativă a presei, care pretinde a fi independentă, este, în realitate, finanţată din subvenţiile acordate partidelor politice. Această practică transformă mass-media într-un instrument de propagandă, subminând rolul său esenţial de a informa obiectiv cetăţenii.

Alocarea masivă de fonduri către mass-media distorsionează concurenţa şi favorizează jurnaliştii care promovează interesele partidelor, în detrimentul celor care practică un jurnalism independent. Mai grav, lipsa de transparenţă în privinţa acestor cheltuieli face imposibil pentru public să distingă între conţinutul jurnalistic autentic şi cel plătit de partide. Această opacitate erodează încrederea cetăţenilor în mass-media şi subminează fundamentul unei democraţii sănătoase.

În acest context, am iniţiat un proiect de lege care interzice utilizarea subvenţiilor de stat de către partide pentru cheltuieli de presă şi propagandă. Scopul este de a restabili integritatea jurnalismului şi de a asigura că banii publici sunt folosiţi în interesul cetăţenilor, nu pentru manipularea acestora.

Astfel, în 2024, doar pentru presă şi propagandă, partidele PSD, PNL, USR, AUR au cheltuit 227 de milioane de lei.

Cu toate acestea, iniţiativa a fost întâmpinată cu o tăcere deplină din partea presei centrale. Nicio reacţie, nicio întrebare, niciun articol. Această absenţă de reacţie evidenţiază complicitatea dintre o parte a mass-media şi partidele politice, o relaţie toxică ce trebuie ruptă.

Trebuie să punem capăt acestei ipocrizii. Cetăţenii au dreptul să fie informaţi corect, fără influenţe politice ascunse. Libertatea presei nu trebuie să fie o iluzie întreţinută din bani publici, ci o realitate garantată prin transparenţă şi integritate.

Fac apel la toţi parlamentarii să susţină acest proiect de lege şi să demonstreze că sunt alături de cetăţeni, nu de interesele obscure ale partidelor. Este momentul să alegem între adevăr şi propagandă, între interesul public şi interesele de partid.

Libertatea presei nu se cumpără. Transparenţa nu este negociabilă. Respectul faţă de cetăţean începe cu oprirea acestei risipe ruşinoase.

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Au mai depus declaraţii politice în scris pentru a le susţine în plenul Parlamentului: domnul George-Mihail Neamţu, din partea Grupului parlamentar AUR, şi domnul deputat Dumitru Coarnă, din partea neafiliaţilor.

Nefiind în sală, declaraţiile politice depuse de dumnealor vor rămâne la declaraţii politice scrise.

Vă rog să-mi permiteţi să citesc lista colegilor deputaţi care au depus declaraţii politice în scris:

Din partea Grupului parlamentar al PSD - domnul deputat Ştefan Ţintă, domnul deputat Liviu-Bogdan Ciucă, domnul deputat Virgil Alin Chirilă şi domnul deputat Romeo-Daniel Lungu;

Din partea Grupului parlamentar AUR - domnul deputat Silviu-Titus Păunescu, domnul deputat Petre Puşcaşu, domnul deputat Dorel Vulpoiu, doamna deputat Cristina-Emanuela Dascălu, doamna deputat Monica Iagăr, domnul deputat Antonio-Gabi Popescu, doamna deputat Andreea-Firuţa Neacşu, domnul deputat Eduard-Virgil Koler şi domnul deputat Valeriu Munteanu;

Din partea Grupului parlamentar al PNL - domnul deputat Florin-Claudiu Roman, doamna deputat Vetuţa Stănescu, domnul deputat Ioan Balan, domnul deputat Răzvan-Olimpiu Cadar, doamna deputat Aneta Matei, domnul deputat Marian Cruşoveanu, domnul deputat Iulian-Alexandru Muraru, doamna deputat Simona-Geanina Pistru-Popa, domnul deputat Bogdan-Iulian Huţucă şi domnul deputat Ion-Marcel Vela;

Din partea Grupului parlamentar SOS România - doamna deputat Rodica Plopeanu, doamna deputat Elena-Laura Toader, domnul deputat Florin Caragaţă, domnul deputat Sorin-George Oltenaşu, doamna deputat Andreea-Petronela Cîmpianu, domnul deputat Vasile Nagy, domnul deputat Andrei-Cosmin Guşă şi domnul deputat Iosif-Florin Jianu.

Aceşti colegi au depus declaraţii politice în scris.

Mulţumesc, stimaţi colegi.

Declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi.

Zi cu spor tuturor!