Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2025

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.69/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 2025

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.33.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bună dimineaţa! Declar deschisă şedinţa noastră dedicată declaraţiilor politice. Ca să fim foarte operativi, domnul Remus Lăpuşan.

 
Video in format Flash/IOS Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică intitulată România europeană nu este un slogan, este o promisiune pentru fiecare generaţie;

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Bună dimineaţa! Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia mea politică se intitulează "România europeană nu este un slogan, este o promisiune pentru fiecare generaţie". Rezultatul recent al alegerilor prezidenţiale transmite un mesaj ferm din partea cetăţenilor: România trebuie să rămână pe un drum european, al decenţei, al dezvoltării şi al continuităţii. Victoria domnului Nicuşor Dan nu este victoria USR, nici a PNL sau a unei părţi din PSD, este victoria celor care cred în reguli, în valori, în respect şi în construcţie. Este victoria românilor care resping radicalismul, agresivitatea verbală şi spectacolul politic de faţadă. Oamenii au votat pentru predictibilitate, pentru stabilitate şi pentru o direcţie clară, lipsită de excese şi improvizaţii. Le mulţumim tuturor celor care au participat la vot. Ei sunt garanţia că România rămâne o democraţie vie şi au demonstrat că vocea cetăţeanului este auzită şi că proiectele majore trebuie să continue, indiferent de ciclurile electorale. România are nevoie de seriozitate, de parteneriate solide şi de angajamente respectate. Nu este momentul schimbărilor artificiale, al blocajelor sau al resetărilor forţate. Este timpul să ducem mai departe ceea ce am început: autostrăzi care unesc regiunile istorice, spitale regionale care aduc medicina modernă mai aproape de oameni, investiţii în infrastructura educaţională, culturală şi digitală. În judeţul Cluj, proiectele esenţiale precum Spitalul Regional de Urgenţă, centura metropolitană, conectarea rapidă la reţelele de transport europene trebuie susţinute şi accelerate. Acestea nu sunt promisiuni, ci angajamente asumate faţă de comunităţi care aşteaptă rezultate concrete. România trebuie să rămână un stat care ştie să-şi valorifice resursele, să colaboreze eficient cu instituţiile europene şi să pună în centrul activităţii sale cetăţeanul. Valorile europene nu sunt simple lozinci: ele înseamnă respect pentru lege, egalitate de şanse şi de tratament, echitate, investiţii strategice, politici publice echilibrate şi transparente. Tot mai mulţi tineri români îşi doresc să trăiască într-o ţară în care meritocraţia contează, în care munca este apreciată şi în care statul funcţionează în mod predictibil. Tocmai de aceea, direcţia europeană nu este un ideal politic, ci o necesitate practică pentru modernizarea României. În faţa noilor provocări internaţionale şi economice, România are nevoie de stabilitate, dialog şi consecvenţă. Nu ne permitem paşi înapoi, pentru că miza este uriaşă: păstrarea încrederii cetăţenilor în democraţie şi capacitatea statului de a livra rezultate concrete. Stimaţi colegi, avem datoria să păstrăm această direcţie. Să arătăm că putem trece peste diferenţele politice atunci când este vorba de viitorul României. România europeană nu este un slogan. Este un ideal, o viziune şi o promisiune pentru fiecare copil, fiecare familie şi fiecare comunitate. Vă mulţumesc. Remus Lăpuşan, deputat al PSD de Cluj.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cum v-aţi încadrat! Fix în două minute. Domnul Ţiplea.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Ţiplea - declaraţie politică: Românii au ales un preşedinte pro-european. Acum avem nevoie de o guvernare credibilă şi reformatoare;

Domnul Dumitru Ţiplea:

"Românii au ales un preşedinte pro-european. Acum avem nevoie de o guvernare credibilă şi reformatoare" Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin votul lor, românii, din ţară şi din diaspora, au scris o nouă pagină din istoria europeană a României. Data de 18 mai 2025, fără îndoială, va rămâne în memoria noastră colectivă drept ziua în care democraţia, libertatea, toleranţa, dorinţa de modernizare şi de apartenenţă a României la UE şi NATO au înregistrat o victorie uriaşă în faţa încercărilor de destabilizare a ţării, în faţa populismului, extremismului şi a campaniilor bazate pe ură şi pe dezbinarea societăţii româneşti. Stimaţi colegi, Alegerile s-au încheiat şi vom avea, în câteva zile, un preşedinte ferm ataşat valorilor occidentale, cu intenţii declarate de a susţine procesele de reformă de care România are nevoie. Aşadar, de acum înainte, cea mai mare responsabilitate cade în sarcina Parlamentului, care trebuie să învestească, rapid şi cu o susţinere largă, un Guvern cu puteri depline, cu încredere mare în rândul oamenilor, cu miniştri profesionişti şi cu un prim-ministru care a demonstrat în cariera sa că poate reforma instituţiile în beneficiul oamenilor! În acest context, nu pot să nu remarc faptul că, ani de zile, Bihorul şi Oradea au fost date ca cele mai performante administraţii din ţară, ca modele veritabile de reformă şi ca etalon pentru standardul de viaţă al locuitorilor. În spatele acestui succes s-au aflat Ilie Bolojan şi echipa sa liberală, iar secretul performanţei a constat în foarte multă muncă, în parteneriate reale cu cetăţenii, în respectarea legii, în seriozitate şi în multă responsabilitate. Aşa ne explicăm de ce foarte mulţi români îl susţin pe Ilie Bolojan pentru funcţia de prim-ministru, pentru că îşi doresc ca succesul de la Bihor să se multiplice în toată ţara. Mai mult decât atât, România are nevoie de un prim-ministru ca Ilie Bolojan, pentru că ţara noastră nu îşi mai poate permite să mai aibă nicio ezitare în realizarea reformelor reale, aşteptate de foarte mulţi ani de români, şi doar un om ca Ilie Bolojan ne poate da garanţia că reformele chiar se vor face. Îmi exprim speranţa ca fiecare parlamentar să înţeleagă mesajul dat de români prin votul lor şi, în scurt timp, Parlamentul să învestească cel mai credibil şi mai performant guvern, condus de Ilie Bolojan. Vă mulţumesc. Dumitru Ţiplea, deputat al PNL de Bihor.

Video in format Flash/IOS Alexandru-Paul Dimitriu - declaraţie politică cu titlul Cei care au otrăvit minţile românilor nu trebuie iertaţi!;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Poftiţi, domnule Dimitriu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Paul Dimitriu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Cei care au otrăvit minţile românilor trebuie să răspundă. Şi trebuie să răspundă din perspectivă politică. Este de datoria noastră să explicăm românilor, celor 5,3 milioane de români, că modul în care au decurs toate aceste evenimente, care au bântuit această campanie electorală, nu este un mod normal, nu este un mod democratic. George Simion, din nefericire, s-a transformat într-o oală sub presiune, plină de ură şi vedem că - inclusiv în aceste momente post-alegeri, în care trebuie să ne adunăm noi, ca naţiune, şi să găsim drumul ăla bun, drumul ăla care să aducă prosperitate şi care să regleze toate decalajele şi toate derapajele de natură fiscală -, vedem că avem de-a face, zilnic, cu ţâşnete de ură din această oală sub presiune. Şi să mă ierte Dumnezeu, dar nu înţeleg cum un om, care îşi afirmă atât de mult credinţa şi spune că este creştin, poate să desconsidere în aşa hal doamnele şi domnişoarele din naţiunea noastră frumoasă. Aceste cadouri, pe care le avem zi de zi lângă noi, sunt terfelite de un om care afirmă că este creştin. Şi s-a văzut lucrul acesta în alegeri. S-a văzut, pentru că doamnele sunt cele care i-au dat o palmă politică domnului Simion şi l-au făcut pe Nicuşor Dan preşedinte. Şi stau şi mă întreb în felul următor: cum puteţi vorbi, domnule Simion, acum, post-factum, despre vărsare de sânge? Inclusiv amicul dumneavoastră, Becali, s-a arătat scandalizat de modul în care puneţi problema. Dumneavoastră, care sunteţi creştin declarat, dar, din păcate, se pare că sunteţi doar un simplu fariseu, vorbiţi despre vărsare de sânge? Care este modul creştinesc în care dumneavoastră vă mărturisiţi credinţa, făcând asemenea afirmaţii? Este momentul să ne regrupăm. Este momentul ca românii să fie uniţi, pentru că avem de traversat 1-2 ani foarte dificili din punct de vedere fiscal, şi lucrul acesta se poate face doar împreună. Iar în momentul în care vom învăţa cu toţii, de la PSD, USR, PNL, AUR, toate partidele, în momentul în care vom învăţa că nu este despre noi, ci este despre România, că avem o responsabilitate enormă în acest Parlament, când am declarat şi am hotărât că vrem să fim politicieni, doar atunci vom reuşi să le arătăm şi românilor, oamenilor care ne-au votat, că aceasta este calea. De aceea, vă îndemn, stimaţi colegi, îi îndemn inclusiv pe colegii mei din USR, dar repet, toate partidele, de la PSD, AUR, PNL, să fim uniţi, să încercăm să dăm o guvernare cât mai bună în următorii doi ani, să lăsăm politica la o parte, astfel încât România să reintre pe făgaşul normal al prosperităţii.

 
Video in format Flash/IOS Raisa Enachi - declaraţie politică având ca subiect România - între iluzii şi adevăruri. O campanie electorală care a dezbinat;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Raisa Enachi.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Hristos a Înviat! Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Subiectul declaraţiei politice: "România - între iluzii şi adevăruri. O campanie electorală care a dezbinat". Stimaţi colegi, Alegerile s-au încheiat, dar au lăsat în urmă nu o speranţă, ci diviziune. A fost o campanie construită nu pe idei, ci pe frică şi manipulare, în care românii au fost întorşi unii împotriva altora - părinţi contra copii, prieteni contra prieteni. S-a vorbit zgomotos despre neam, tradiţie şi suveranitate, dar, în tăcere, s-a ocolit esenţialul - spitale care se închid, şcoli neglijate, copii flămânzi, sate uitate. În locul soluţiilor reale am primit promisiuni fanteziste şi un discurs populist care ne izolează şi ne întoarce în trecut. Adevăratul patriotism nu stă în urlete şi acuze, ci în respect, construcţie şi demnitate. Nu închizi graniţe, ci aduci apă şi lumină acolo unde nu au fost niciodată. Nu ataci Europa, ci negociezi, cu fruntea sus, pentru viitorul ţării tale. Nu pedepseşti "trădători", ci creezi şanse reale pentru cei rămaşi. România are nevoie de lideri care ştiu ce înseamnă administraţie, economie, diplomaţie. Nu de scandalagii, ci de oameni care să unească, nu să dezbine. Nu mai putem fi păcăliţi de promisiuni goale când viaţa reală e marcată de datorii, pensii insuficiente şi drumuri impracticabile. România nu se cere înapoi; România se ţine dreaptă, prin noi. De azi înainte, întrebarea nu mai este: "Cine strigă mai tare?", ci "Cine construieşte cu adevărat?". Dacă nu învăţăm această lecţie, riscăm să pierdem nu doar alegerile, ci direcţia, ca naţiune. Suntem urmaşii celor care şi-au apărat pământul cu braţul gol şi sufletul plin. N-am plecat capul nici în faţa sabiei, nici în faţa foametei, nici în faţa trădării. Libertatea noastră nu a fost un dar, ci o moştenire câştigată prin sânge şi jertfă. Avem datoria să nu o batjocorim cu minciuni, haos şi lozinci. România nu este de vânzare. Nici pământul, nici limba, nici demnitatea. Vom merge mai departe liberi şi verticali. Nu pentru că ni se permite, ci pentru că aşa ne-au crescut strămoşii noştri. România nu se revendică, se trăieşte cu demnitate, prin fapte şi adevăr, prin noi. Vă mulţumesc. Deputat de Vaslui, Raisa Enachi.

 
Video in format Flash/IOS Maria Cernit - intervenţie intitulată Constanţa - oraş creştin, nu decor mitologic;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Maria Cernit.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea de astăzi se intitulează "Constanţa - oraş creştin, nu decor mitologic". Stimaţi colegi, Astăzi este 21 mai - o zi cu dublă semnificaţie: prăznuirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, şi, totodată, Ziua Constanţei - oraşul meu de suflet, locul pe care l-am ales pentru a trăi, a munci şi a-mi întemeia o familie. Un oraş cu o istorie milenară, dar cu o administraţie care, din păcate, nu îi face întotdeauna cinste. Aş putea vorbi despre străzile pline de gropi, despre şantierele începute şi abandonate sau despre ruinele care, din nefericire, au ajuns să fie imaginea Constanţei. Dar despre toate acestea s-a vorbit şi se tot vorbeşte de ani buni. Constănţenii, dar şi turiştii, le văd şi le simt la fiecare pas. Astăzi, însă, vreau să atrag atenţia asupra unei alte probleme - una mai puţin discutată, dar cu un impact profund asupra identităţii locale. Săptămâna trecută, Guvernul României a aprobat modelul oficial al steagului municipiului Constanţa. Un drapel alb, pe care apare reprezentată zeiţa Fortuna - divinitatea norocului în mitologia romană, ţinând în mână Cornul Abundenţei. Timp de aproape trei decenii, însă, întreaga comunitate a adoptat în mod neoficial un alt simbol: un drapel care îi înfăţişa pe Sfinţii Constantin şi Elena. Nu era un simbol impus prin hotărâri de consiliu şi nici aprobat prin vreun act administrativ, ci unul asumat de constănţeni - purtat cu mândrie în procesiuni religioase, arborat la balcoane în zile de sărbătoare şi utilizat chiar de primărie. Deşi nereglementat, el avea viaţă, sens şi memorie. Astăzi, în schimb, ni se propune un nou steag: rece, abstract şi fără legătură reală cu identitatea oraşului. Oare de ce? Care este motivul pentru care alegem altceva decât ceea ce ne reprezintă? Oraşul nostru poartă numele marelui împărat Constantin, care întruchipează începutul creştinării Imperiului Roman şi proclamarea libertăţii religioase - două repere esenţiale în devenirea Europei creştine şi culturale de astăzi. Cred cu toată convingerea că Tomisul, poarta de răsărit a creştinătăţii româneşti, nu trăieşte prin zeiţa norocului. Trăieşte prin credinţă, prin memorie şi prin legătura dintre oameni. Constanţa respiră, încă, prin sfinţii ei protectori. Nu putem şterge chipurile ocrotitorilor noştri de... (I se întrerupe microfonul. Vociferări.)

Cred cu toată convingerea că Tomisul, poarta de răsărit a creştinătăţii româneşti, nu trăieşte prin zeiţa norocului. Trăieşte prin credinţă, prin memorie şi prin legătura dintre oameni. Constanţa respiră, încă, prin sfinţii ei protectori. Nu putem şterge chipurile ocrotitorilor noştri de pe steag, aşa cum nu putem şterge identitatea acestui oraş din sufletele celor care îl iubesc. Un drapel nu este o simplă bucată de pânză, este o mărturisire. Iar noi, constănţenii, alegem să ne mărturisim rădăcinile, credinţa şi memoria vie...

 
   

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria Cernit:

...în cinstea celor care ne-au dăruit acest oraş. Mulţumesc frumos. Maria Cernit, deputat de Constanţa.

 
Video in format Flash/IOS Vetuţa Stănescu - declaraţie politică având subiectul Atingerea tuturor obiectivelor din PNRR este o necesitate de primă importanţă;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Vetuţa Stănescu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Vetuţa Stănescu:

Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Atingerea tuturor obiectivelor din PNRR este o necesitate de primă importanţă". Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, În contextul eforturilor continue pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Partidul Naţional Liberal reafirmă angajamentul său de a asigura stabilitatea politică necesară pentru a atinge cât mai repede şi cât mai complet jaloanele şi ţintele acestui program esenţial pentru dezvoltarea României, o şansă unică pentru dezvoltarea şi modernizarea ţării noastre. Discuţiile recente din cadrul Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR au evidenţiat necesitatea urgentării unor măsuri esenţiale pentru deblocarea integrală a Cererii de plată nr. 3 şi pentru implementarea reformelor şi investiţiilor prevăzute în Cererea de plată nr. 4. România are nevoie de stabilitate politică şi de coordonare eficientă pentru a finaliza etapa de renegociere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În acest context, Partidul Naţional Liberal va căuta să colaboreze strâns cu preşedintele ales, Nicuşor Dan, pentru atinge toate obiectivele statului român de primă urgenţă şi pentru a menţine România pe calea sa europeană şi euroatlantică. Suntem determinaţi şi ne reafirmăm angajamentul de a maximiza absorbţia fondurilor din PNRR, până la jumătatea anului 2026, data limită, şi de a direcţiona aceste resurse către dezvoltarea reală a României. România a beneficiat deja de 9,2 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde de euro alocate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Din această sumă, 13,6 miliarde de euro reprezintă granturi nerambursabile, iar 14,9 miliarde de euro sunt împrumuturi pe termen lung, menite să menţină şi să susţină investiţiile strategice. Trebuie depuse toate eforturile pentru ca aceste sume să fie utilizate în mod eficient, pentru proiecte care să contribuie la modernizarea infrastructurii, digitalizarea economiei, tranziţia verde şi creşterea calităţii vieţii pentru toţi cetăţenii. Prin stabilitate politică, transparenţă şi printr-un dialog permanent cu partenerii europeni, România poate transforma PNRR într-un real motor al dezvoltării naţionale a României. Partidul Naţional Liberal îşi reafirmă responsabilitatea de a susţine acest obiectiv alături de preşedintele ales, Nicuşor Dan, şi de toţi cei care cred în viitorul european al României. A eşua nu este o opţiune! Vom continua să asigurăm o implementare corectă şi transparentă a reformelor şi investiţiilor, în beneficiul tuturor românilor, cu un accent deosebit pe dezvoltarea sustenabilă şi reducerea disparităţilor regionale. Vă mulţumesc. Vetuţa Stănescu, deputat, PNL, Hunedoara.

 
Video in format Flash/IOS Giureci-Slobodan Ghera - intervenţie intitulată Olimpiada Naţională de Limba Croată şi Limba Rusă Maternă - un nou prilej de afirmare a identităţii culturale şi lingvistice;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Ghera.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera:

Mulţumesc frumos, stimate domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Olimpiada Naţională de Limba Croată şi Limba Rusă Maternă - un nou prilej de afirmare a identităţii culturale şi lingvistice". Stimate colege şi stimaţi colegi, În perioada 22 - 25 mai 2025, Uniunea Croaţilor din România, municipiul Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin au onoarea de a organiza şi găzdui Olimpiada Naţională de Limba Croată Maternă şi Rusă Maternă - un eveniment de referinţă, care depăşeşte graniţele unei simple competiţii şcolare şi devine un veritabil omagiu adus identităţii etnice, patrimoniului lingvistic şi diversităţii culturale din România. Organizată sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în parteneriat cu Uniunea Croaţilor din România şi Comunitatea Ruşilor-Lipoveni din România, olimpiada este găzduită de Colegiul Naţional "Diaconovici Tietz" din Reşiţa şi reuneşte peste 80 de elevi, profesori, însoţitori şi membri ai comisiilor naţionale, reprezentând judeţele Botoşani, Iaşi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Caraş-Severin, precum şi municipiul Bucureşti. Această diversitate geografică reflectă fidel mozaicul cultural şi etnic al României moderne şi oferă un cadru ideal pentru interacţiune, schimb de idei şi consolidarea sentimentului de apartenenţă. Elevii participanţi sunt nu doar purtători ai unui patrimoniu lingvistic valoros, ci şi veritabili ambasadori ai dialogului intercultural şi ai unei Românii pluraliste şi incluzive. Programul Olimpiadei îmbină exigenţele academice cu descoperirea patrimoniului local. După festivitatea de deschidere, de joi, 22 mai, ce va avea loc în sala "Aula Magna" a Centrului Universitar "Babeş-Bolyai" din Reşiţa, ziua de vineri va fi dedicată competiţiei propriu-zise, incluzând proba scrisă şi proba orală pentru participanţi. Ziua de sâmbătă aduce o dimensiune cultural-identitară prin vizita la Caraşova, centrul istoric al comunităţii croate din Banat şi sediul Uniunii Croaţilor din România. Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere de sâmbătă seara, organizat la sediul UCR, unde vor fi celebrate performanţa, efortul şi dragostea elevilor pentru limba maternă. Stimaţi colegi, Astfel de manifestări educaţionale şi culturale reprezintă o investiţie în coeziunea socială, în respectul pentru diferenţă şi în cultivarea valorilor europene. Încurajez autorităţile centrale şi locale să sprijine constant educaţia în limbile minorităţilor naţionale, ca expresie a unui angajament ferm pentru diversitate, egalitate de şanse şi convieţuire armonioasă. Mulţumesc tuturor. Felicit toţi organizatorii, cadrele didactice şi elevii implicaţi în acest eveniment, care, prin dăruire şi perseverenţă, dau sens sintagmei: "Unitate prin diversitate". Vă mulţumesc. Deputat al UCR, Ghera Giureci-Slobodan.

 
Video in format Flash/IOS Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică având titlul Un nou început pentru România - stabilitate, unitate şi guvernare responsabilă;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Szőke?

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia politică de astăzi este despre "Un nou început pentru România - prin stabilitate, unitate şi guvernare responsabilă". Alegerile prezidenţiale tocmai încheiate au demonstrat, încă o dată, forţa democraţiei româneşti şi ataşamentul cetăţenilor faţă de valorile civice. Rezultatul exprimat la urne, precum şi prezenţa record la vot, ne arată că românii şi-au asumat responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. Rezultatul alegerilor prezidenţiale reprezintă un nou început, un început care nu înseamnă doar sfârşitul unei competiţii politice, ci începutul unei responsabilităţi comune - aceea de a guverna cu echilibru, maturitate şi claritate, în vremuri complicate. România are nevoie mai mult ca oricând de stabilitate. Cetăţenii aşteaptă un Guvern funcţional, un Parlament eficient şi o clasă politică dispusă să lase deoparte confruntările sterile şi să răspundă real nevoilor ţării. Nu avem timp de euforie, ci de asumare, de răbdare şi de reconstrucţie. Societatea românească este încă marcată de divizare, de neîncredere şi de o polarizare accentuată. Rolul nostru, ca aleşi ai poporului, este să dăm un semnal de unitate. Să punem capăt discursului urii şi să începem, în mod real, vindecarea. România are nevoie de coeziune, de dialog autentic şi de o direcţie clară. Trăim într-un context regional tensionat, cu provocări economice şi de securitate care nu mai pot fi ignorate. De la graniţele noastre, până în relaţia cu Uniunea Europeană şi partenerii strategici, România trebuie să fie o voce responsabilă, coerentă şi respectată. Pentru asta, guvernarea trebuie să fie una profesionistă, fermă şi orientată către viitor. Românii şi-au exprimat în proporţie covârşitoare năzuinţele şi aşteptările. Îşi doresc un stat european sigur şi funcţional, cu instituţii care lucrează în folosul, şi nu împotriva lor. Pentru asta a venit momentul ca noi, în calitate de reprezentanţi aleşi, să ducem la îndeplinire aceste năzuinţe, aceste aşteptări şi împreună să construim România de azi, pentru mâine. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Sebastian-Andrei Kroncsiş - declaraţie politică având ca temă protestul artiştilor Filarmonicii de Stat din Sibiu;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Bun. Domnul Kroncsiş. Am zis bine?

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian-Andrei Kroncsiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Protestul artiştilor Filarmonicii de Stat din Sibiu este un gest extrem, născut din disperare şi demnitate, după doi ani de promisiuni încălcate, abuzuri şi tăcere instituţională. Imaginea simbolică a artistului căruia i-a cedat corpul, după 117 ore de grevă a foamei, ne cutremură. Nu e doar suferinţă, ci hotărârea de a lupta până la capăt pentru dreptate. Aceşti oameni nu cer privilegii. Cer ceea ce este firesc într-un stat care pretinde că respectă cultura: un contract colectiv de muncă echitabil, respect la locul de muncă, oprirea abuzurilor şi protejarea valorilor artistice. În faţa unui asemenea sacrificiu, adresez un apel ferm Consiliului Judeţean Sibiu: semnaţi imediat contractul colectiv de muncă! Nu răspundeţi cu jandarmi şi notificări, ci cu respect şi soluţii! Fac apel şi la Parlament, şi la întreaga societate: să nu lăsăm ca vocile Filarmonicii să fie înlocuite cu tăcerea. Când muzica se opreşte, e timpul să vorbim noi. Să fim vocea celor care dau viaţă sufletului acestei ţări. Vă mulţumesc. Kroncsiş Sebastian, deputat POT de Sibiu.

 
Video in format Flash/IOS Gabriela Porumboiu - declaraţie politică intitulată Un apel la conştiinţă. Unde sunt cele 300 de miliarde de euro?;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Doamna Porumboiu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela Porumboiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Un apel la conştiinţă. Unde sunt cele 300 de miliarde de euro?". Astăzi nu vorbesc doar în calitate de deputat ales, astăzi vorbesc în numele a milioane de români care îşi pun o întrebare simplă, dar dureroasă: unde sunt banii noştri? România a avut, în ultimii 3 ani, la dispoziţie peste 300 de miliarde de euro - din taxele oamenilor, din fonduri europene, din împrumuturi internaţionale pe care tot noi şi copiii noştri le vom plăti. Dar ce am primit în schimb? Unde sunt autostrăzile care trebuiau să lege regiunile ţării? Toate regiunile ţării. Unde sunt spitalele regionale anunţate electoral, dar niciodată ridicate? De ce, în 2025, avem copii care învaţă în şcoli cu toalete în curte, avem copii care adorm nemâncaţi seara şi pacienţi care mor în secţii infectate? Ne-aţi vorbit despre "investiţii strategice". Dar realitatea arată total altceva: risipă, corupţie, contracte cu dedicaţie, proiecte abandonate şi costuri de 10 ori mai mari decât în alte ţări europene. România are acum o mare lipsă de bani. Dar adevărul este că România a ajuns aici pentru că duce lipsă de:

- bună-credinţă în administraţie;

- transparenţă în guvernare;

- viziune în investiţii. Dar, mai ales, lipsă de respect faţă de cetăţenii ei. Aţi avut bani, aţi avut putere, dar nu aţi avut niciodată voinţa şi nici măcar preocuparea reală de a construi ceva. Acum a venit timpul să vă întrebăm răspicat: unde sunt cele 300 de miliarde de euro? Ce aţi făcut cu ei? Cine răspunde pentru fiecare proiect eşuat, pentru fiecare spital neterminat, pentru fiecare kilometru de autostradă care costă de trei ori mai mult decât în orice altă ţară? România are nevoie de mai mult, are nevoie de o schimbare profundă de mentalitate a clasei politice. Nu mai vrem lideri care mint şi se îmbogăţesc pe banii noştri, vrem lideri care răspund, care lucrează, care dau socoteală. Aceasta este direcţia în care mergem noi, POT: cu transparenţă, nu cu opacitate; cu muncă cinstită, nu cu privilegii mascate; cu dragoste faţă de oameni, nu cu aroganţă instituţională; cu educaţie, responsabilitate şi conştiinţă civică. România a devenit o ţară săracă, pentru că România a fost furată. Şi e timpul ca fiecare leu cheltuit din buget să vină cu o întrebare. A folosit cuiva? A schimbat ceva? Sau a hrănit doar aceeaşi reţea de interese? Dragi români, Noi nu ne vom opri doar la a întreba. Noi vom monitoriza, vom trage semnale de alarmă, vom propune, vom construi transparenţă şi responsabilitate. Pentru că România se poate reconstrui. Dar nu cu tăcere, ci cu oameni treji, conştienţi şi drepţi! Vă mulţumesc. Gabriela Porumboiu, deputat, Dolj.

 
Video in format Flash/IOS Robert Alecu - declaraţie politică având ca subiect politica monumentelor de for public în municipiul Oradea;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Domnul Alecu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert Alecu:

Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Aduc astăzi în atenţia Camerei Deputaţilor o situaţie revoltătoare. În municipiul Oradea, identitatea românească este marginalizată printr-o politică a monumentelor de for public extrem de dezechilibrată. Conform răspunsului primit de curând de la Ministerul Culturii, în urma unei întrebări parlamentare adresate încă din ianuarie, în Oradea au fost instalate, după 1990, 18 monumente dedicate personalităţilor româneşti şi 14 personalităţilor ungureşti. Pe hârtie, diferenţa pare mică. Dar, în realitate, pentru cei 70% de etnici români - doar 18 monumente, iar pentru cei 18% maghiari - 14 monumente. Această proporţie nu reflectă structura demografică reală şi este o formă de dezechilibru simbolic, inacceptabil într-un oraş românesc. Şi mai gravă este încălcarea legii. Din cele 14 monumente maghiare, 5 sunt inscripţionate exclusiv în limba maghiară, unul în limba latină, iar pentru alte 3 nu există informaţii clare, ceea ce înseamnă că nu sunt conforme cu Legea nr. 500/2004 privind utilizarea limbii române în spaţiul public. Conform legii, orice inscripţie de interes public trebuie să fie însoţită de traducere în limba română, cu caractere de aceeaşi dimensiune. De ce permite Primăria Oradea asemenea abateri? Şi de ce Ministerul Culturii le tolerează? Conţinutul acestor monumente ridică şi alte semne de întrebare. Avem statuia regelui Ladislau al Ungariei, instalată aproape în secret, în 2023, un monarh care a interzis dreptul de proprietate al românilor în Transilvania. Statuia contelui Rhédey, finanţată din Ungaria, îl glorifică pe guvernatorul care a ţinut românii în iobăgie. Cenotafurile regilor Sigismund şi Ladislau, amplasate în Cetatea Oradei, falsifică istoria - rămăşiţele lor nu se află în România. Grupul statuar Holnaposok reinstalează simboluri imperialiste austro-ungare într-un oraş românesc. Iar statuia lui József Attila, poet care cerea revenirea Transilvaniei la Ungaria, nu reprezintă nimic altceva decât o insultă la adresa românilor. În paralel, simbolurile româneşti sunt eliminate sau marginalizate. Sub conducerea lui Ilie Bolojan, Primăria Oradea a mutat statuia lui Mihai Viteazul într-o locaţie secundară şi a instalat falnic pe clădirea primăriei "Vulturul Ungariei". Nu, nu vorbim de o simplă coincidenţă, ci de o politică sistematică de remaghiarizare simbolică a oraşului românesc Oradea. Cer Ministerului Culturii să verifice legalitatea tuturor monumentelor instalate după 1990, să se asigure că toate inscripţiile sunt conforme legii şi să sancţioneze administraţia locală pentru abuzurile comise. Oradea este un oraş românesc. Monumentele de for public trebuie să reflecte acest adevăr, nu să-l falsifice. Vă mulţumesc. Robert Alecu, deputat neafiliat, ales în Circumscripţia electorală nr. 4 Bacău.

 
Video in format Flash/IOS Cristian-Emanuel Cîmpan - declaraţie politică intitulată Apel la responsabilitate şi unitate.

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Haideţi! Întrucât nu sunteţi înscris, vă rog să vă spuneţi şi numele, ca să rămână pe stenogramă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică este intitulată "Apel la responsabilitate şi unitate". Stimaţi colegi, Duminică, 18 mai, am asistat la un exerciţiu democratic remarcabil. Prezenţa semnificativă la urne reflectă dorinţa cetăţenilor de a se implica activ în viaţa democratică a ţării. În primul rând, doresc să îmi exprim recunoştinţa faţă de cetăţenii care şi-au exprimat votul. Este responsabilitatea noastră să consolidăm această încredere şi să lucrăm pentru a menţine şi a creşte participarea civică în viitor. De exemplu, în Germania, prezenţa la vot a fost de 82,5%, un obiectiv pe care îl putem atinge şi noi, prin politici publice serioase şi constructive. Este momentul să ne unim eforturile, indiferent de apartenenţa politică, pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor care ne-au mandatat să îi reprezentăm. Votul lor este un semnal clar că trebuie să colaborăm pentru binele comun. În contextul provocărilor actuale, cum ar fi deficitul bugetar, este esenţial să demonstrăm maturitate politică şi să găsim soluţii eficiente pentru dezvoltarea ţării. Trebuie să valorificăm potenţialul României ca reper cultural, turistic şi actor regional important. Parcursul euro-atlantic rămâne o prioritate, dar este la fel de important să promovăm identitatea noastră naţională, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional. Stimaţi colegi, Fac apel la unitate şi responsabilitate în faţa provocărilor viitoare. Trebuie să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor celor care ne-au încredinţat acest mandat. Împreună putem transforma provocările de astăzi în reuşitele de mâine. Să lucrăm pentru o Românie prosperă, unită şi respectată pe scena internaţională. Viitorul nostru este în mâinile noastre. Să fim demni de el! Deputat, Cîmpan Cristian-Emanuel, de Bihor. Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu mulţumesc. Întrucât nu mai există colegi înscrişi prezenţi în sală, declar şedinţa închisă.