Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.111/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2025
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() | |||||
|
Şedinţa a început la ora 8.30. Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Adrian-Felician Cozma, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
||||
|
Bună dimineaţa! Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 17 septembrie 2025, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor. Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice. Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal. Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute. Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul. Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau intervenţie în aceeaşi şedinţă. În şedinţa din data de 19 februarie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm: 3 deputaţi - PSD, 3 deputaţi - AUR, 3 deputaţi - PNL, 2 deputaţi - USR, 2 deputaţi - SOS, 2 deputaţi - POT, un deputat - UDMR, un deputat - minorităţile naţionale, un deputat neafiliat. În continuare, văzând prevederile mai sus amintite, dau cuvântul doamnei deputat Viorica Sandu, Grupul parlamentar al PSD. Vă rog. |
||||
|
Bună dimineaţa! Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi poartă titlul "Oamenii înaintea cifrelor: Partidul Social Democrat apără demnitatea celor vulnerabili". În ultimele săptămâni am asistat sau participat, cu toţii, la multe discuţii despre taxe, despre austeritate şi despre cât de "sustenabil" este bugetul României. Dar, dincolo de cifre şi de calcule, există oameni care au suferit, care au luptat, care şi-au sacrificat viaţa personală pentru ca noi, astăzi, să putem vorbi liber în Parlamentul României. În aceste vremuri, marcate de incertitudine economică şi tensiuni sociale, Partidul Social Democrat rămâne fidel principiilor sale fundamentale: solidaritate, echitate şi responsabilitate socială. Situaţia actuală ne arată că este nevoie, mai mult ca oricând, de o guvernare echilibrată, care nu-i abandonează pe cei mai vulnerabili dintre noi. Partidul Social Democrat susţine un pachet de măsuri sociale compatibile cu pragmatismul bugetar, nu politici de austeritate "oarbe", care pun în pericol viitorul copiilor şi demnitatea seniorilor. Avem obligaţia morală şi politică de a proteja veteranii de război, foştii deţinuţi politici şi persoanele dedicate vieţii religioase. De aceea am propus şi susţinem excepţii justificate de la plata CASS - măsuri simple, corecte, dar esenţiale pentru a recunoaşte sacrificiile lor. În egală măsură, considerăm esenţial sprijinul pentru tinerele familii şi pentru mame. Măsurile Partidului Social Democrat în domeniul protecţiei maternităţii şi al stimulării natalităţii - de la concediul maternal plătit, la sprijinul pentru creşterea copilului şi programele de sprijin pentru reîntoarcerea mamelor pe piaţa muncii -sunt dovezi clare că România are nevoie de politici sociale care pun familia în centrul dezvoltării naţionale. În acelaşi timp, respingem măsurile radicale de austeritate care taie investiţiile publice vitale: infrastructură, educaţie, sănătate. Acestea nu sunt cheltuieli inutile, ci investiţii care dau coeziune şi speranţă. România nu este în colaps economic şi nu trebuie tratată ca atare. În faţa alegătorilor, statul trebuie să ofere opţiuni reale şi constructive - nu între stagnare şi populism, nu între tăierea fără rost şi cheltuiala nesăbuită. Partidul Social Democrat a fost şi rămâne opţiunea matură, cu un proiect de ţară viabil, care pune în centrul său oamenii adevăraţi şi responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare. |
|
||
|
Mulţumesc. În continuare dau cuvântul doamnei deputat Ecaterina-Mariana Szőke, din partea Grupului parlamentar al PSD. Nu este. Atunci, voi da cuvântul domnului deputat Ilie Toma, din partea Grupului parlamentar al PSD. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
Mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte de şedinţă. Declaraţia politică este foarte lungă, n-am s-o citesc, că nu-mi stă în caracter să citesc de pe hârtie, în general. Vreau să vă trag un semnal de alarmă referitor la următorul fapt, un fapt foarte grav - este foarte posibil ca acel combinat, ArcelorMittal, de la Hunedoara, acel combinat istoric este pe cale să se închidă definitiv, fapt care nu s-a întâmplat în 140 de ani. În 140 de ani, funcţionarea lui în Imperiul Austro-Ungar - odinioară era "Perla" numit, pentru că tezaurariatul Imperiului Austro-Ungar era la Hunedoara, ceea ce astăzi numim trezorerie. În comunism este primul combinat care în anii '86, '87, '88 producea peste 4 milioane de tone de oţel lichid, performanţă nemaiatinsă în sud-estul Europei de niciun combinat. Ce s-a întâmplat între timp? A venit privatizarea, este OK, suntem de acord cu toate legile pieţei moderne, economiei de piaţă. Vreau să atrag atenţia că, indiferent de forţele politice din care sunteţi, toţi parlamentarii judeţului Hunedoara, toţi factorii decidenţi, este momentul să facem în aşa fel încât combinatul de la Hunedoara să nu se închidă, producţia să nu fie mutată în altă ţară, utilajele să nu fie relocate în alte ţări. Şi, mai mult decât atât, este o amputare a economiei naţionale, din punctul de vedere al strategiei siderurgice. O strategie care trebuie aplicată foarte, foarte atent, deoarece şi independenţa unei ţări din punct de vedere metalurgic, din punct de vedere energetic trebuie tratată cu foarte mare seriozitate. Drept urmare, parlamentarii Partidului Social Democrat din Hunedoara, Natalia Intotero, Cristian Resmeriţă şi subsemnatul, am făcut o scrisoare deschisă pentru a atrage atenţia autorităţilor şi ministerelor de resort care sunt responsabile, să facă toate eforturile în aşa fel încât combinatul să nu se oprească. Conducerea combinatului de la Hunedoara, din punctul meu de vedere, în momentul ăsta dă dovadă de indiferenţă, dă dovadă de ideea de a face orice este posibil. Deşi s-a obţinut un preţ la energie foarte bun pentru ceea ce înseamnă continuarea activităţii la Hunedoara, nu prezintă un plan managerial bun. Ba mai mult decât atât, se discută despre concedieri colective, concedieri colective care nu sunt încă anunţate AJOFM-urilor. E foarte grav ce se întâmplă. Fac apel şi la ceilalţi parlamentari de Hunedoara, să fie uniţi, să fie în jurul primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, să fie în jurul preşedintelui consiliului judeţean, domnul Laurenţiu Nistor, care depun absolut toate eforturile, pentru că singuri nu putem. Trebuie luate nişte măsuri urgente pentru ca acest combinat istoric, simbolul municipiului Hunedoara, să rămână la Hunedoara, să producă la Hunedoara, să fie locurile de muncă pentru România şi pentru economia ţării. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule deputat. V-aţi încadrat la fix. În continuare dau cuvântul domnului deputat Dumitru Ţiplea, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
"Asistenţa medicală primară - punctul central al unei politici de sănătate care îi respectă pe pacienţi" Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, "Paza bună trece primejdia rea!". Această vorbă înţeleaptă populară ar fi trebuit să stea şi la baza politicilor naţionale de sănătate, astfel încât prevenirea îmbolnăvirilor să fie punctul central al tuturor măsurilor instituţionale. Este mai uşor să previi decât să tratezi - este un principiul foarte cunoscut -, iar prevenţia înseamnă lipsa suferinţei, lipsa durerii. Chiar dacă toţi miniştrii sănătăţii din ultimii ani au cunoscut aceste principii şi chiar dacă, de peste 5 ani, Partidul Naţional Liberal a reuşit să treacă prin Parlament Legea nr. 152 privind promovarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor, toate obiectivele şi măsurile specifice au rămas, din păcate, doar pe hârtie. Dimpotrivă! Din unele perspective, sistemul public de sănătate a făcut regrese semnificative: rata de acoperire vaccinală în rândul copiilor a scăzut, teoriile conspiraţioniste au ridicat gradul de neîncredere în actul medical, iar sute de localităţi rurale nu au nici acum medic de familie. Stimaţi colegi, Asistenţa medicală primară, asigurată de către medicii de familie, este de departe cea mai importantă verigă a oricărui sistem modern de sănătate. Medicul de familie este cel care cunoaşte cel mai bine traseul medical al oricărui pacient înscris în lista sa, nevoile şi vulnerabilităţile acestuia şi este cel mai aproape de pacient. La nivelul judeţului Bihor, am reuşit ca, prin cele peste 30 de centre de permanenţă pe care le finanţăm şi le susţinem, să avem medici specialişti cât mai aproape de oameni. Am făcut progrese uriaşe, dar cred că putem să facem mult mai mult. O primă mare provocare va fi aceea de a aduce tinerii medici în zona asistenţei medicale primare. De asemenea, dinamizarea instituţiei medicului de familie, în special pe componenta de prevenire a îmbolnăvirilor, trebuie să fie o altă preocupare majoră. Oamenii nu trebuie să mai ajungă la medic târziu sau foarte târziu! Atâta vreme cât nu vom reforma asistenţa medicală primară şi nu vom duce actul medical cât mai aproape de cetăţean, nu putem să ne aşteptăm la o scădere a ratei îmbolnăvirilor, la o populaţie cu o sănătate bună şi la o scădere a aglomeraţiei în secţiile de primiri urgenţe ale spitalelor. Vă mulţumesc. Dumitru Ţiplea, deputat al PNL de Bihor. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat George-Mihail Neamţu, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
Bună ziua! Domnule preşedinte, Distinşi colegi, Încerc să înţeleg un paradox. Actuala guvernare spune că este pro-occidentală şi, probabil, Occidentul, astăzi, este, în mod plenar, întrupat de ideea americană şi, bineînţeles, de politicile administraţiei Trump în direcţia promovării libertăţii şi a demnităţii umane. Cu toate acestea, deşi declaraţi că sunteţi pro-occidentali, ne uităm în instituţiile statului şi observăm câteva lucruri. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului României a spus, după două tentative de asasinat la adresa lui Donald Trump, că Donald Trump, împreună cu JD Vance sunt nişte cimpanzei. De asemenea, în instituţia numită CNA, un domn numit Jucan, propus de PNL, dacă nu mă înşel, a spus că trebuie să înceapă şi procesul de denazificare a Americii. Şi, bineînţeles, după moartea lui Charlie Kirk, s-au găsit voci, din păcate, iarăşi în interiorul acestei instituţii numită CNA, vocea domnului Bănescu, care au justificat într-un fel tacit crima, spunând, ca să citez acum, să fiu exact, şi-l citez pe domnul Bănescu, care este membru CNA - "Cine seamănă vânt, culege furtună". Charlie Kirk, prieten al lui Donald Trump şi partener de dialog cu JD Vance, ce a făcut o viaţă întreagă? A vorbit - ceea ce facem şi noi aici, în Parlament -, a dialogat în chip socratic cu studenţi, a pledat o cauză pentru viaţă, pentru demnitatea umană, pentru libertate. Şi vine domnul Bănescu şi ne spune că el a semănat vânt şi poate să culeagă furtuna gloanţelor. E normal lucrul ăsta? Acum câteva săptămâni, aici, în Parlamentul României, un reprezentant al USR-ului a spus că eu sunt un putinist infect. Ăsta e limbajul din "Mein Kampf", ăsta e limbajul pe care îl găsim în retorica lui Stalin. Dacă un om poate fi o infecţie şi nu mai este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, acel om poate fi eliminat din viaţa publică şi din chiar biologia corpului său. Ceea ce s-a întâmplat cu Charlie Kirk. Doamnelor şi domnilor, suntem responsabili, mai ales când avem demnităţi publice, să domolim tonul. Oamenii mor în jurul nostru, la propriu, şi uneori în sens simbolic. De aceea, vă chem pe toţi, indiferent de partidele pe care le reprezentaţi, cu gândul la cei care ne-au trimis aici, în Parlamentul României, la poporul român, care este un popor creştin, să ne potolim. Nu mă erijez într-o instanţă morală, nu mă consider un etalon neapărat de exemplaritate verticală, pur şi simplu încerc să gândesc drept şi atunci când stau strâmb, şi vă spun că trebuie să ne îndepărtăm de cei care justifică crima. Demonul lor este legiune. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
||
|
Mulţumesc. În continuare dau cuvântul domnului deputat Ştefăniţă-Alin Avrămescu, de la Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
Domnul Ştefăniţă-Alin Avrămescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Titlul declaraţiei: "Hidrocentralele, sabotate de ministrul USR al mediului". Stimate colege, Stimaţi colegi, Pe 11 septembrie 2025, ministrul Diana Buzoianu a afirmat că România ar putea înlocui cele patru hidrocentrale începute în comunism cu un parc fotovoltaic cu stocare, de opt ori mai ieftin, realizabil chiar în acest an. Numai că o asemenea declaraţie arată nu doar necunoaşterea elementară a domeniului energetic, ci şi o gravă lipsă de responsabilitate faţă de interesele României. Doamna Buzoianu contrazice, prin această declaraţie, toţi specialiştii, atunci când vorbeşte despre rentabilitate, dar mai grav, ignoră rolul esenţial pe care aceste hidrocentrale îl au în echilibrarea sistemului energetic naţional. Spre deosebire de parcurile fotovoltaice, a căror producţie depinde de vreme şi de soare, hidrocentralele asigură stabilitate, echilibrare a vârfurilor de sarcină şi servicii de sistem fără de care România ar intra în colaps energetic. Doamna ministru uită sau, mai bine zis, preferă să ignore că, din 2022, mai multe obiective hidroenergetice au fost declarate, prin Hotărârea CSAT nr. 169 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 175, ca proiecte de interes public major, iar CSAT a decis, în aprilie, anul acesta, că finalizarea lor este proiect de siguranţă naţională. Finalizarea acestor hidrocentrale ar aduce o creştere de 10% a puterii instalate pe hidro, în condiţiile în care România are nevoie de fiecare kilowatt produs în ţară pentru a reduce dependenţa de importuri. În plus, aceste investiţii sunt deja realizate în proporţie de peste 75%. A le abandona acum, înseamnă aruncarea la gunoi a miliarde de lei investiţi, dar şi condamnarea românilor la preţuri mai mari şi la nesiguranţă energetică. Din păcate, doamna ministru se aliniază prin această retorică agendei unor ONG-uri, precum Bankwatch, care a blocat lucrările hidro la Răstoliţa, iar în trecut a încercat să blocheze şi exploatarea gazelor din Marea Neagră. În loc să fie de partea statului român şi a cetăţenilor, ministrul mediului alege să se poziţioneze de partea unor grupuri care servesc unor interese obscure. Această atitudine dovedeşte un veritabil sabotaj împotriva intereselor naţionale. Energia hidro, sigur, nu este perfectă, nu este nici gratis, dar este singura care asigură pe termen lung echilibru, stabilitate şi utilităţi colaterale precum regularizarea apelor şi prevenirea inundaţiilor. Panourile solare cu baterii nu vor putea niciodată să ofere aceste servicii. Prin declaraţiile şi deciziile pe care le-a luat, doamna Buzoianu nu doar că a demonstrat necunoaştere gravă a domeniului pe care îl gestionează, dar a arătat şi că este dispusă să sacrifice securitatea energetică a României. Blocarea hidrocentralelor înseamnă blocarea viitorului nostru, perpetuarea haosului şi expunerea ţării la dependenţă şi la facturi insuportabile pentru români. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
||
|
Mulţumim. În continuare dau cuvântul domnului deputat Daniel-Răzvan Biro, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
Bună dimineaţa! Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică este intitulată "Viaţa oamenilor, pe plan secund: «Ursul mai important decât cetăţeanul?»". Am intitulat declaraţia mea politică în acest sens, fiindcă această întrebare este tot mai des auzită din partea cetăţenilor cu care interacţionez în judeţul Mureş, dar nu numai. Un nou incident grav petrecut în Mureş readuce în prim plan problema urşilor şi, mai ales, neputinţa autorităţilor de a acţiona ferm şi rapid atunci când viaţa oamenilor este pusă în pericol. România trăieşte astăzi un paradox: în timp ce cetăţenii sunt terorizaţi în propriile sate, Guvernul se ascunde în spatele unor ONG-uri şi al unor proceduri birocratice care, de fapt, protejează prădătorul şi condamnă omul. Potrivit datelor oficiale, populaţia de urşi din România a ajuns până la aproximativ 13.000 de exemplare, un număr de trei ori mai mare decât capacitatea de susţinere a ecosistemului. La nivel european se regăsesc aproximativ 20.000 de exemplare de urşi bruni, dintre care 13.000 sunt în România. Cu alte cuvinte, peste jumătate din populaţia de urşi a Europei trăieşte pe teritoriul României, dar autorităţile se prefac că această realitate nu există. Alte state membre ale Uniunii Europene, la care ne uităm cu admiraţie, au înţeles situaţia şi au intervenit ferm. În Germania, în Austria, în Elveţia şi în multe alte state, populaţia de urşi este strict controlată, iar viaţa omului nu este niciodată pusă în pericol. În România, însă, guvernanţii preferă să facă pe plac unor ONG-uri de mediu, în loc să protejeze cetăţenii care plătesc taxe şi trăiesc cu frica în sân. Satele noastre sunt astăzi sub asediu; localnicii din mediul rural nu-şi mai pot lăsa animalele în grajduri fără teamă, copiii din sate care merg spre şcoală fac acest lucru privind în spate, iar gospodăriile sunt atacate tot mai des. Oamenii trăiesc în teroare, iar statul asistă impasibil. Nu există zi fără o alertă de urs în zonele montane şi submontane, nu există săptămână fără atacuri asupra oamenilor şi animalelor. Nu mai putem transforma România într-un sanctuar pentru urşi, sacrificând siguranţa şi liniştea românilor de la sate. Anul trecut a fost adoptată o lege privind vânătoarea şi gestionarea urşilor - lege pe care şi noi, cei de la AUR, am votat-o, tocmai pentru că am crezut în necesitatea ei. Dar acum vedem adevărul: legea a fost doar un instrument electoral şi, până în prezent, nu există rezultate semnificative în reducerea numărului de urşi şi în restabilirea echilibrului între oameni şi natură. Ministerul Mediului trebuie să înceteze să mai fie prizonierul ONG-urilor şi, de aceea, solicit intervenţie promptă şi imediată, în interesul cetăţenilor români. |
|
||
|
Mulţumim. În continuare dau cuvântul domnului deputat Călin-Graţian Gal, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Declaraţia de astăzi este intitulată "Reforma administraţiei locale - esenţială pentru eficientizarea şi modernizarea statului român". Deciziile agenţiilor de rating Fitch, Standard and Poors şi Moodys, de a menţine ratingul României la acelaşi nivel faţă de evaluarea anterioară, arată că situaţia economică a ţării noastre s-a stabilizat şi că România este în sfârşit pe un drum bun. De asemenea, confirmă, într-un timp atât de scurt, încrederea în măsurile luate de Guvernul Bolojan şi că perspectivele politice, economice şi fiscale ale României s-au îmbunătăţit. Pentru redresarea situaţiei economice şi pentru a genera încredere pe pieţele financiare şi în faţa partenerilor internaţionali, Guvernul Bolojan a trebuit să adopte măsuri nepopulare, dar corecte, echilibrate, raportat la contextul economic dificil al României. Neîncrederea afişată, lunile trecute, în ţară, de către formatori de opinie, opoziţie, parteneri sociali, şi chiar politici, îşi găseşte astăzi răspunsul în seriozitatea Guvernului, încrederea şi credibilitatea fiscală câştigate în faţa agenţiilor de rating şi pe pieţele financiare. Astfel, măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvernul Bolojan în pachetul 1 produc deja rezultate de la 1 august, contribuind la reducerea deficitului bugetar, relansarea reformelor din PNRR şi atragerea fondurilor europene. Prin pachetul 2 de măsuri ale Guvernului Bolojan, s-a urmărit reducerea risipei bugetare, eliminarea privilegiilor şi a sinecurilor din sectorul bugetar şi companiile publice, concomitent cu îmbunătăţirea performanţei în autorităţile de reglementare, precum şi transformarea sistemului de sănătate într-unul eficient şi accesibil cetăţeanului. Guvernul Bolojan a lansat deja în dezbatere publică o altă temă de reformă, cea a administraţiei locale, care vizează 3 direcţii importante: eficienţă şi responsabilitate, întărirea capacităţii administrative a administraţiilor locale, descentralizare şi, bineînţeles, digitalizare. Pentru implementarea acestei reforme, liderii politici ai Coaliţiei de guvernare trebuie să depăşească orice neînţelegeri, să facă dovada responsabilităţii politice, pentru a putea adopta aceste măsuri viabile pentru comunităţile locale, care să eficientizeze administraţia locală şi să aducă decizia mai aproape de cetăţean. În actualul context economic, reforma statului nu are ideologie politică, nu este nici de stânga, nu este nici de dreapta, ci presupune măsuri corecte, adaptate nevoilor statului, eficienţă, determinare şi voinţă politică. Vă mulţumesc. Călin Gal, deputat în Circumscripţia Bihor. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat Mircea Fechet, de la Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
Doamnelor şi domnilor deputaţi, Dragi colegi, Ce desparte războiul convenţional de războiul hibrid este faptul că al doilea nu are graniţe, iar arsenalul său de minciună, ură şi manipulare este invizibil, dar letal şi ameninţă să zdrobească acum viitorul european al fraţilor noştri de peste Prut şi să le compromită identitatea creştină. Direcţia pro-europeană a Republicii Moldova, sora mai mică a României, se dispută în aceste săptămâni în mediul online, unde o armată digitală coordonată direct de la Moscova dă cea mai aprigă luptă pentru mintea şi discernământul fiecărui votant la alegerile din 28 septembrie. Este un război în care gloanţele sunt înlocuite cu naraţiuni toxice, injectate zilnic prin clipuri virale, în loc de tancuri, nivelează opinii sute de conturi false, iar generalii poartă pseudonime şi stau în spatele unor măşti fals-naţionaliste. Schema este aceeaşi pe care Kremlinul a aplicat-o şi în ţara noastră şi a fost expusă recent de o investigaţie jurnalistică amplă şi curajoasă a Ziarului de Gardă, care a arătat exact cum funcţionează reţeaua de propagandă pro-rusă, cum este finanţată prin bănci de la Moscova, cum se infiltrează şi cum e animată pe reţelele sociale de oameni care urăsc tot ce înseamnă democraţie, Europa şi adevăr. Scopul e unul singur: să creeze confuzie, frică, dezbinare, dubii faţă de actuala conducere pro-europeană a statului şi în ceea ce priveşte partenerii de încredere, şi să înlocuiască repere corecte cu idoli siniştri, fabricaţi în laboratoarele propagandei şi promovaţi inclusiv în România. Să zdruncine din temelii democraţia, să o şubrezească şi să-i pună proptele ruseşti. Fumigenele Moscovei atentează nu doar la suveranitatea Republicii Moldova, ci şi la integritatea ei spirituală, folosindu-se de mesaje religioase distorsionate, prin care încearcă inducerea în eroare a bunilor creştini. Dragi colegi, Ceea ce se întâmplă dincolo de Prut este o altă ofensivă diabolică a Moscovei, care - după mai mult de trei ani şi jumătate de război cu Ucraina - vrea să facă şi din Moldova un câmp de bătălie geopolitică. Mai grav este că propaganda Kremlinului este sprijinită în mod făţiş şi de marionetele pe care le păpuşăreşte în România, împreună cu reţelele lor de influenceri care împrăştie otravă în mediul online. Avem cu toţii obligaţia morală, politică şi istorică să spunem lucrurilor pe nume. Nu suntem simpli vecini. Suntem fraţi, iar fraţii nu stau cu mâinile încrucişate atunci când ceilalţi sunt atacaţi. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat Eduard-Tatian Mititelu, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
Domnul Eduard-Tatian Mititelu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate doamne, Stimaţi domni, Dragi români, Dragi botoşăneni. În calitate de parlamentar al judeţului Botoşani, vreau să ştiu, pentru botoşăneni, unde este blocat Proiectul Barajului de la Vârful Câmpului şi de ce, având în vedere că, încă din 2024, avem o ordonanţă de urgenţă prin care acest proiect este declarat de importanţă naţională. De ce de importanţă naţională? Pentru că judeţul Botoşani în scurt timp rămâne fără apă, o problemă care afectează direct viaţa oamenilor şi a animalelor, siguranţa comunităţilor şi perspectivele de dezvoltare economică. Acest proiect a fost iniţiat încă din 1987 şi continuat până în anul 1993, când lipsa fondurilor a determinat sistarea lucrărilor. De atunci investiţia a traversat etape de conservare, reluări şi studii. În calitate de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, alături de Consiliul Judeţean Botoşani, în anul 2024 am sprijinit adoptarea ordonanţei de urgenţă prin care această investiţie a fost declarată proiect major de importanţă naţională, împreună cu instituirea derogărilor necesare. Ordonanţa a fost iniţiată de către Ministerul Mediului, condus la acea vreme de domnul Mircea Fechet, căruia îi mulţumesc pentru implicarea directă în susţinerea proiectului şi pentru eforturile depuse ca acesta să fie aşezat ca prioritate naţională. Sunt convins că vom avea sprijinul său în continuare. Importanţa acestei investiţii este incontestabilă: asigurarea apei potabile şi industriale pentru municipiul Dorohoi şi localităţile limitrofe, irigarea a peste 32.000 de hectare de teren agricol, ceea ce înseamnă productivitate crescută şi siguranţă alimentară într-unul dintre cele mai grele judeţe, din punct de vedere al furnizării de apă, protecţia împotriva inundaţiilor, prin atenuarea viiturilor pe râul Siret, îmbunătăţirea calităţii apelor şi refacerea echilibrului ecologic al râului Jijia. De aceea, cer Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin actuala conducere, să acorde o prioritate absolută acestui proiect şi să deblocheze procedurile birocratice care de prea mulţi ani au întârziat finalizarea proiectului barajului de la Vârful Câmpului. Trebuie să înceteze schimbul infinit de hârtii între instituţii şi fuga de responsabilitate. Finalizarea acumulării de la Vârful Câmpului nu mai este o opţiune, ci o necesitate pentru locuitorii judeţului Botoşani. Este momentul ca acest proiect, început cu mai bine de trei decenii în urmă, să devină realitate şi să aducă siguranţă, prosperitate şi un viitor mai bun comunităţii noastre. Vă mulţumesc. Eduard Mititelu, deputat PNL Botoşani. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Daniel Blaga, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Trăim vremuri în care fiecare leu contează. România are un deficit bugetar uriaş, moştenit după ani de risipă şi decizii populiste. De aceea, pentru USR prioritatea este clară: să reducem cheltuielile inutile ale statului şi să punem ordine în finanţele publice. Dar, în acelaşi timp, nu putem ignora că suntem parte dintr-o regiune tensionată, aflată la graniţa cu un război care schimbă harta de securitate a Europei. Tocmai de aceea, România trebuie să folosească inteligent toate instrumentele prin care îşi poate consolida apărarea şi industria de securitate. Iar aici ajungem la ipocrizia şi populismul periculos al AUR. Domnilor de la AUR, Vă bateţi cu pumnul în piept că apăraţi România, dar aţi refuzat cu obstinaţie programul european SAFE, un mecanism prin care România poate să acceseze finanţări ieftine pentru industria de apărare. Să fie clar: în SAFE nu există bani "gratis". Şi exact de aceea este nevoie de responsabilitate: să decidem dacă folosim aceşti bani ca să întărim industria românească de apărare sau îi lăsăm pe alţii să se dezvolte, iar noi să rămânem dependenţi şi vulnerabili. Cum să spui că eşti patriot, dar să refuzi până şi cadrul prin care România poate să îşi întărească apărarea? Cum să îţi asumi rolul de apărător al naţiunii, dar să nu votezi cadrul legal prin care pot fi doborâte dronele care intră neautorizat în spaţiul aerian al ţării? Patriotismul nu înseamnă să urli lozinci în Parlament sau pe reţelele sociale. Patriotismul adevărat înseamnă să pui România pe picioare: cu finanţe sănătoase, cu o economie modernă şi cu o armată care să inspire respect. USR va continua să lupte pentru reducerea risipei bugetare, pentru un mediu economic prietenos şi pentru consolidarea securităţii României în cadrul european şi euroatlantic. Iar cei care astăzi refuză aceste instrumente de finanţare, să fie conştienţi că nu USR, nu Guvernul, nu Bruxelles-ul, ci ei vor purta răspunderea pentru că au ales populismul în locul responsabilităţii. România merită mai mult decât spectacolul unor politicieni care refuză realitatea. România merită seriozitate, viziune şi curajul de a lua decizii pentru viitor. Vă mulţumesc. Daniel Blaga, deputat al USR, Dâmboviţa. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Andrei Gheorghiu, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
Domnul Andrei-Florin Gheorghiu: Mulţumesc. "Războiul hibrid al Rusiei şi uneltele sale din România" Stimaţi colegi, Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale este încă o dovadă că România este ţinta unui război hibrid orchestrat de Kremlin, un război fără tancuri, dar cu arme perfide, precum manipularea şi dezinformarea. Am aflat din anchetele procurorilor cum Rusia a folosit tehnici de micro-targetare, cum a segmentat populaţia, cum a încercat să planteze, pas cu pas, neîncrederea în instituţiile democratice şi în apartenenţa noastră la Uniunea Europeană şi la NATO. Georgescu nu a fost un "profet" al suveranismului, ci doar un pion într-un joc murdar, gândit la Moscova. Dar să nu ne amăgim: el nu a fost singur. În acest Parlament avem ecouri ale aceluiaşi discurs. Le recunoaştem în lozincile celor de la AUR şi ale lui George Simion, care împrumută, cu o fidelitate suspectă, retorica propagandei ruseşti. Rusia nu mai are nevoie să trimită agenţi secreţi. Are nevoie doar de câţiva politicieni români care să strige destul de tare, să divizeze societatea, să slăbească încrederea oamenilor în democraţie şi să facă România vulnerabilă. Stimaţi colegi, România a ales deja direcţia sa, adică democraţie, Europa, NATO. Dar aceste alegeri nu sunt ireversibile. Ele pot fi compromise dacă acceptăm ca minciuna, conspiraţia şi extremismul să devină voci legitime în spaţiul public. România a mai trecut prin vremuri grele. Ştim cum arată dictatura şi ştim cât de scump se plăteşte libertatea. Nu putem să stăm indiferenţi acum, când extremiştii devin uneltele perfecte ale războiului hibrid purtat de Rusia. Trebuie să o spunem clar: România nu va fi niciodată anexă rusească, indiferent câţi Georgescu inventează Kremlinul şi câţi Simioni strigă din băncile Parlamentului. România este şi va rămâne o ţară europeană, democratică şi liberă. Iar datoria noastră este să o apărăm nu doar cu arme, dar şi cu adevăr, cu demnitate, cu educaţie şi cu luciditate. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Tudor Ionescu, Grupul parlamentar SOS România. Dacă nu este prezent, atunci îi dau cuvântul domnului deputat Mihai Ţiu, Grupul parlamentar SOS România. Nu este. Mai departe. Dau cuvântul domnului deputat Dan Nicolae, Grupul parlamentar POT. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi de intitulează "Protejarea izvoarelor de apă sărată de la Băicoi - un test pentru responsabilitatea statului faţă de patrimoniul natural şi comunităţile locale". Stimaţi colegi, La marginea oraşului Băicoi, în judeţul Prahova, există de zeci de ani izvoare naturale cu apă salină, recunoscute pentru calităţile lor deosebite. Aceste resurse au servit generaţii întregi de oameni din zonă, fiind utilizate atât pentru conservarea tradiţională a alimentelor, cât şi pentru efectele benefice asupra sănătăţii. În alte state europene asemenea izvoare sunt protejate prin lege, valorificate turistic şi integrate în circuite balneare. La noi, însă, aceste comori ale naturii au fost lăsate în paragină. Astăzi, izvoarele de la Băicoi, care ar putea aduce sănătate, locuri de muncă şi dezvoltarea comunităţii, sunt sufocate de gunoaie, neglijenţă şi lipsă de implicare administrativă. Autorităţile locale ridică din umeri, iar Ministerul Mediului întârzie să intervină cu un plan concret de protecţie. Nu putem vorbi despre tranziţia verde, despre protecţia mediului sau despre respectarea angajamentelor asumate prin PNRR, în timp ce resursele naturale unice sunt lăsate să se degradeze sub ochii noştri. În faţa acestei situaţii, consider că este de datoria noastră să intervenim legislativ şi să stabilim un cadru clar pentru protecţia, reabilitarea şi valorificarea acestor izvoare. Este nevoie de o campanie de salubrizare urgentă, de proiecte de reabilitare ecologică şi de integrarea acestor resurse într-un program naţional de dezvoltare a staţiunilor balneare şi a zonelor verzi urbane. Fac apel la Ministerul Mediului, la autorităţile locale şi la toţi colegii parlamentari să sprijine demersul legislativ de a salva izvoarele de la Băicoi. Nu putem permite ca nepăsarea să distrugă ceea ce natura ne-a oferit cu generozitate şi ceea ce strămoşii noştri au folosit cu respect. Protejarea acestor izvoare nu este doar o chestiune de mediu, este o investiţie în sănătatea noastră, în turismul local şi în viitorul copiilor noştri. De la Băicoi porneşte un mesaj clar: România nu mai are voie să îşi irosească resursele naturale. Este momentul să demonstrăm că ştim să preţuim ceea ce avem şi să lăsăm moştenire generaţiilor viitoare o natură curată şi ocrotită. Voi susţine cu toată forţa acest proiect şi fac apel să îl adoptăm împreună pentru oameni, pentru comunităţi şi pentru viitor şi, în final, pentru o Românie mai curată. Vă mulţumesc. Nicolae Dan, POT. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Gabriela Porumboiu, din partea Grupului parlamentar POT. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Scrisoare deschisă către guvernanţi". Această scrisoare este pentru voi, prieteni buni ai inflaţiei şi duşmani ai bunului-simţ. De 35 de ani faceţi acelaşi lucru: transformaţi România într-un laborator de experimente ratate. Numai că, spre deosebire de oamenii de ştiinţă, voi nu greşiţi din neştiinţă, greşiţi din interes. Aţi dus arta furtului la nivel de industrie, aţi transformat corupţia în tradiţie naţională şi aţi ridicat incompetenţa la rang de politică de stat. Felicitări, chiar aveţi consecvenţă! Astăzi folosiţi cea mai subtilă armă împotriva poporului român: inflaţia. Şi ce armă "genială"! Stoarceţi oamenii de ultimii bani fără să fie nevoie să le băgaţi mâna direct în buzunar. Faceţi ca banii să se topească singuri, ca prin magie, şi tot voi pozaţi în "salvatori" cu ajutoare sociale şi promisiuni mincinoase. La fel de "inspirată" e şi politica fiscală: taxe peste taxe, impozite peste impozite. Nu pentru dezvoltare, ci ca să-i pedepsiţi pe cei care au îndrăznit să muncească cinstit. Micii producători? Distruşi. Iniţiativa privată? Sufocată. Economia? Îngropată cu tot cu sicriu şi cruce. Dacă cineva ar scrie un manual despre cum să falimentezi o ţară, voi aţi fi autorii şi ar fi bestseller. Iar rezultatul se vede: din "grânarul Europei" aţi făcut o ţară care importă cartofi. Dintr-o economie industrială aţi făcut un bazar dependent de importuri. Dintr-o ţară cu resurse energetice, aţi făcut un client umil care plăteşte dublu şi mulţumeşte. Voi chiar aţi reuşit să transformaţi România într-o caricatură economică. Dar, atenţie, poporul rabdă, dar nu e prost! Tăcerea lui nu e acceptare, ci doar oboseală. Şi fiecare zi în care continuaţi să-l jefuiţi mai adaugă o picătură în pahar. Şi ghiciţi ce? Paharul se umple. România nu se salvează prin biruri şi inflaţie programată, ci prin producţie, muncă şi respect faţă de propriul popor. Şi da, există soluţii simple şi clare: repornirea industriei, sprijinirea fermierilor, investiţii reale în energie, reducerea importurilor inutile şi eliminarea poverii fiscale care îi sufocă pe cei care chiar muncesc. Faceţi asta şi veţi avea şansa să fiţi ţinuţi minte ca guvernanţi. Refuzaţi şi veţi rămâne doar groparii unei ţări care încă mai are resurse, oameni şi demnitate să renască, chiar şi în ciuda voastră. Eu încă trăiesc cu speranţa că România va învia curând din cenuşa pe care voi aţi aşternut-o. Gabriela Porumboiu, deputat, Dolj. |
|
||
|
Mulţumim, doamnă deputat. În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Biró Rozália-Ibolya, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Dacă nu este prezentă, atunci, în continuare, dau cuvântul domnului deputat Kolcsár Anquetil-Károly, din partea Grupului parlamentar al UDMR. |
||||
|
Domnul Kolcsár Anquetil-Károly: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, "Viaţa, sănătatea şi siguranţa cetăţeanului sunt pe primul loc, mai presus de orice!" Siguranţa cetăţenilor trebuie să reprezinte prioritatea absolută a statului. Asistăm la creşterea atacurilor provocate de urşi, iar consecinţele sunt dramatice pentru cetăţenii noştri. În judeţul Mureş, în mod tragic încă o persoană a căzut victimă ursului, fiind atacată în timp ce îşi lucra pământul. Oamenii trăiesc cu frica de a-şi mai desfăşura activităţile cotidiene. Este inadmisibil ca părinţi, copii, agricultori sau simpli trecători să se teamă să iasă din case, pentru că riscul de a întâlni un urs pe drum, în localităţi, în staţiuni turistice, sau chiar în curte, este real. Această situaţie este efectul direct al deciziei iresponsabile din 2016 a Guvernului tehnocrat de atunci, prin care ursul brun a fost trecut pe lista speciilor strict protejate. Efectul a fost previzibil: populaţia de urs s-a înmulţit necontrolat, iar atacurile au crescut exponenţial. În acelaşi timp, despăgubirile plătite din bugetul de stat s-au ridicat la sume uriaşe, dar niciun leu nu poate compensa suferinţa şi vieţile omeneşti puse în pericol. Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din Romania a iniţiat şi susţinut proiecte legislative care să ofere instrumente clare şi eficiente de intervenţie. Am propus, printre altele, ca echipele chemate să intervină în cazurile semnalate să fie completate cu poliţişti, atât din cadrul Poliţiei naţionale, cât şi de la Poliţia locală, iar în zonele de intravilan să se poată recurge la extragere imediată, pentru a elimina riscurile care pun în pericol direct şi iminent viaţa oamenilor. Orice întârziere ne va costa pe toţi. Din păcate, în loc să avem o strategie naţională clară, un consens, vedem în continuare amânări şi decizii întârziate şi lipsa asumării. Ministerul Mediului promite modificări, dar oamenii au nevoie de soluţii acum, nu peste luni sau ani. De aceea, voi transmite toate propunerile mele pentru a fi incluse în noul act normativ, promis a fi lansat în dezbatere publică azi, iar dacă acesta nu va fi adoptat conform solicitărilor întemeiate, vom utiliza toate procedurile parlamentare pentru a obţine o soluţie legislativă care să asigure protecţia efectivă a vieţii umane. Trebuie să revenim la o situaţie echilibrată, prin reducerea controlată a numărului de urşi, astfel încât coabitarea paşnică cu omul să fie posibilă. România are obligaţia să ceară Comisiei Europene flexibilizarea regimului de protecţie, pentru a restabili siguranţa comunităţilor noastre, ca atare, solicit doamnei ministru al mediului să facă demersurile necesare în acest scop, fără întârziere. Dragi colegi, Viaţa şi sănătatea cetăţenilor nu se negociază. Nicio specie, oricât de ... (I se întrerupe microfonul.) |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Nicolae-Miroslav Petreţchi, Grupul parlamentar al minorităţilor. |
||||
|
Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Din nou avem în Republica Moldova alegeri cu o relevanţă geopolitică uriaşă. De rezultatul scrutinului parlamentar de la 28 septembrie depinde crearea punctului de ireversibilitate a opţiunii europene a Republicii Moldova. Fără o alegere responsabilă, care să permită continuarea cursului european, victoriile electorale europene de anul trecut la alegerile prezidenţiale şi la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor deveni rapid istorie. Avem încredere în înţelepciunea, maturitatea şi responsabilitatea cetăţenilor cu drept de vot ai Republicii Moldova. Ei au oprit anul trecut înaintarea hibridă rusească spre România, ei o pot opri şi de această dată, printr-o mobilizare exemplară la vot, mai ales a diasporei, care a aprobat că dispune de resursele necesare pentru a asigura un nou ciclu politic proeuropean dincolo de Prut. Îmi exprim ferma convingere că la consolidarea căii europene a Republicii Moldova va contribui maximal şi comunitatea ucraineană de peste Prut. Vocaţia europeană a acesteia este în creştere în comunităţile ucrainene locale din Republica Moldova. Consolidarea parcursului european al Republicii Moldova reprezintă totodată şi un obiectiv relevant al Uniunii Ucrainenilor din România, precum şi al comunităţii ucrainene de pretutindeni. Moscova joacă hibrid puternic la aceste alegeri. Obiectivul ei este de a recrea condiţiile de vasalitate pe care le-a generat cândva, cu forţa tancurilor, în Republica Moldova. Acum mizează din nou pe propagandă, manipulare, intimidare, sacoşe cu ruble şi agenţi de influenţă. Consolidarea căii europene a Republicii Moldova la scrutinul parlamentar de duminica viitoare răspunde nu doar aspiraţiilor fireşti şi legitime europene a populaţiei Republicii Moldova şi intereselor de securitate ale acesteia, ci şi imperativelor de securitate ale României. O victorie la acest scrutin a forţelor politice loiale Kremlinului ar aduce Federaţia Rusă la frontiera cu România, acolo unde Moscova încearcă să ajungă folosindu-se de un bogat arsenal de tactici hibride. Însă şi România trebuie să ajute acum, mai mult ca niciodată, aspiraţia şi opţiunea europeană a cetăţenilor Republicii Moldova, rezistând tentaţiilor politicianiste de a dezarticula actuala stabilitate politică şi economică, rămânând stabilă şi predictibilă, în mijlocul tuturor furtunilor geopolitice actuale, luminând fără griji drumul spre Europa al Republicii Moldova. Cetăţenii Republicii Moldova au nevoie să vadă în România, în această perioadă, ţara care şi-a găsit în Uniunea Europeană ancora de stabilitate, predictibilitate, dezvoltare şi bunăstare pe care o visează şi Chişinăul, pe care o visează toţi cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de locul în care aceştia trăiesc. Duminică, 28 septembrie, cetăţenii Republicii Moldova îşi vor apropia şi mai mult ţara de Europa. Avem încredere în maturitatea acestora şi o consolidăm, lăsând România să rămână un model de stabilitate politică, apţi să fascineze în continuare, dincolo de Prut, apt să arate celor care încă pot vedea drumul sigur, drept şi scurt către Europa. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Raisa Enachi, neafiliaţi. Nu este. Atunci, în continuare, îi dau cuvântul domnului deputat Dumitru Coarnă. Nu este. În continuare, îi dau cuvântul domnului deputat Ştefan Ţintă, Grupul parlamentar al PSD. Nu este prezent. Atunci, în continuare, îi dau cuvântul domnului deputat Maricel Popa, Grupul parlamentar al PSD. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei politice de astăzi este "Educaţia, un calcul pe termen lung". Acest nou an şcolar a debutat şi cu emoţii, dar şi cu schimbări fundamentale şi nemulţumiri. Este un început care ne arată prăpastia dintre decizii şi viaţa reală din şcoli. Stimaţi colegi, Trebuie să privim în ansamblu şi cu luciditate la ce se întâmplă, la starea educaţiei româneşti. Din păcate pachetul de măsuri fiscal-bugetare, schimbările aduse de acesta, deşi prezentate drept necesare pentru stabilitatea financiară a ţării, riscă să adâncească problemele sistemului. Lipsurile deja ştiute, infrastructura precară, resursele limitate pentru şcoli şi profesori, clasele deja supraaglomerate, riscă să fie şi mai mult adâncite. Într-un stat care vrea să fie respectat, şcoala este aşezată în centrul politicilor sale publice. Probabil că în România de astăzi nu asta se doreşte, pentru că şcoala este aşezată la periferia bugetului. Cât am fost preşedinte la Consiliul Judeţean Iaşi am modernizat 172 de şcoli din mediul rural şi s-au construit 36 de obiective şcolare de la zero. Trebuie să fim conştienţi că investiţiile pornite prin PNRR, deşi binevenite şi necesare, sunt insuficiente pentru nevoile sistemului de învăţământ, dacă nu sunt dublate de o finanţare constantă şi predictibilă. Trebuie să fim conştienţi că decizii precum cea de restrângere a criteriului de acordare a burselor afectează un număr mare de tineri, care depind de aceste burse pentru a continua studiile. Bursele de merit, acordate pe bază de performanţă ridicată, pot părea o măsură corectă. În fapt, mii de elevi care beneficiau de sprijin financiar pentru rezultatele bune rămân acum fără acest ajutor. Vorbim despre tineri din mediul rural sau din familii cu venituri modeste, pentru care aceste burse fac diferenţa, mai ales în contextul economic actual. Modificările acestea, puse sub pretextul echilibrului fiscal, lovesc direct în egalitatea de şanse şi în viitorul lor şi al nostru. Ne permitem acest lucru când abandonul şcolar depăşeşte 14%? Sprijinul financiar pentru elevi nu este un moft, ar putea fi un instrument de motivaţie. Trebuie să fim conştienţi că nicio reformă educaţională nu va avea rezultate bune prin pierderi salariale, creşteri de norme didactice şi creşteri ale efectivelor de elevi în clasă. Guvernul susţine că va genera economii de miliarde prin creşterea normei didactice cu două ore pe săptămână şi reducerea plăţilor pentru "plata cu ora". În realitate, această decizie se transpune în suprasolicitarea cadrelor didactice, reducerea timpului de pregătire a orelor, umilirea financiară, având ca rezultat scăderea calităţii actului educaţional. Nu eficientizăm reţeaua şcolară prin supraaglomerarea claselor în marile oraşe sau desfiinţarea şi comasarea unor clase în zonele rurale, unde oricum accesul la educaţie nu este facil. Dacă vrem educaţie de calitate trebuie să începem să ne tratăm profesorii ca pe nişte profesionişti. Dacă ne dorim un viitor bun ... (I se întrerupe microfonul.) |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Bogdan-Andrei Toader, Grupul parlamentar al PSD. |
||||
|
Bună ziua! Declaraţia mea politică are în vedere plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. Doamnelor şi domnilor, Stimaţi colegi, Ştim cu toţii că una dintre cele mai apăsătoare probleme pentru români este cea a preţurilor la alimentele de bază. Fie că vorbim despre pâine, lapte, ulei sau carne, aceste produse nu sunt un lux, ci strictul necesar al vieţii de zi cu zi. Orice creştere artificială a preţului acestor alimente înseamnă un atac direct la adresa nivelului de trai al populaţiei. Circa un milion de oameni ar fi afectaţi direct de renunţarea la plafonarea adaosului comercial la produsele de bază. Adăugând şi eliminarea plafonării la energia electrică şi creşterea TVA, majorarea preţurilor la alimente ar creşte povara asupra fiecărei familii în parte. Impactul negativ va fi considerabil, scăzând şi puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici şi chiar şi a celor cu venituri medii. PSD solicită menţinerea plafonării adaosului comercial la produsele de bază, o decizie necesară. S-a demonstrat că această măsură a redus presiunea asupra coşului zilnic şi a adus un minim echilibru într-o piaţă în care, prea des, profitul unor mari jucători a fost pus mai presus de interesul cetăţeanului. Ar fi o abordare greşită şi chiar iresponsabilă ridicarea acestei plafonări. Cei care vor suferi nu sunt comercianţii, ci oamenii simpli: pensionarii, familiile cu venituri mici, tinerii aflaţi la început de drum. Ei vor achita nota de plată a unei eventuale eliminări a plafonării adaosului comercial la produsele de bază. De aceea, fac apel la Executiv, la premierul Ilie Bolojan, să înţeleagă că plafonarea adaosului comercial nu este un moft, ci o necesitate socială. Este o măsură de protecţie şi, în aceste vremuri tulburi şi extrem de dificile din punct de vedere economic, un semnal că statul îşi apără cetăţenii. Mai mult decât atât, Guvernul României trebuie să întărească mecanismele de control şi să sancţioneze ferm orice încălcare a regulilor. Românii aşteaptă şi astfel de măsuri de la noi, nu doar biruri suplimentare şi speranţa unei vieţi mai bune, undeva, în 2027. În faţa valului de scumpiri din ultima perioadă cetăţenii au nevoie de decizii ferme şi consecvente. Astfel, plafonarea adaosului comercial la produsele de bază trebuie menţinută şi consolidată, pentru că ea înseamnă respect, solidaritate şi responsabilitate faţă de milioanele de români care trăiesc cu grijă pentru ziua de mâine. Sunt social-democrat şi, alături de colegii mei din PSD, voi continua să gândesc şi cu inima, nu numai prin prisma reducerii deficitului bugetar. Pentru că, dincolo de cifre, sunt oamenii. Bogdan Toader, deputat de Prahova. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat Bogdan Gheorghe Trif, Grupul parlamentar al PSD. |
||||
|
Stimaţi colegi, Astăzi, în plenul Parlamentului, vreau să vă aduc aminte despre importanţa respectului pe care statul îl datorează familiilor din România. PSD a corectat o nedreptate strigătoare la cer: prin proiectul de lege depus, am restabilit scutirea de la plata CASS pentru mamele aflate în concediu de creştere a copilului. Nu este normal ca, în numele unui aşa-zis "echilibru bugetar", mamele să fie împovărate tocmai în cea mai delicată etapă a vieţii lor. Nu există responsabilitate mai mare pentru un stat decât aceea de a proteja mamele şi copiii lor. Din păcate, "asumatul" Bolojan a ales exact contrariul: a pus pe umerii femeilor aflate în concediu de maternitate o obligaţie fiscală care nu doar că este nedreaptă, dar este şi lipsită de orice urmă de umanitate. Cum să-i ceri unei mame, în primele luni de viaţă ale copilului ei, să mai ducă şi grija unor contribuţii? Cum să transformi perioada în care statul ar trebui să fie un sprijin într-un şir de facturi şi obligaţii? PSD a reacţionat pentru cele aproximativ 150.000 de mame din România care ar fi fost afectate de această măsură. Indemnizaţiile lor - oricum reduse - ar fi scăzut cu încă 10%, ceea ce înseamnă o pierdere în medie de până la 400 de lei pe lună pentru fiecare familie. Impactul total asupra bugetului era estimat la doar 60 de milioane de lei anual - o sumă infimă la nivelul cheltuielilor statului, dar uriaşă pentru familiile cu copii mici. "Responsabilitatea bugetară" este un pretext pentru lipsa de empatie şi duce la ruperea contractului social dintre stat şi cetăţean. Într-o ţară în care natalitatea este într-o continuă scădere şi în care emigrarea tinerilor este o realitate dramatică, asemenea politici nu fac decât să descurajeze şi mai mult familiile. PSD demonstrează că un stat puternic nu este cel care strânge bani cu orice preţ de la populaţie, ci acela care îşi protejează cetăţenii, în special mamele şi copiii. Iar prin acest demers legislativ, PSD a arătat că ştie să repare greşelile şi să fie alături de cei care au nevoie de protecţie. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare dau cuvântul doamnei deputat Gianina Şerban, Grupul parlamentar AUR. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Titlul declaraţiei mele politice - "Coaliţia ignoră, abuzurile continuă!". Aş vrea să încep cu un mesaj pentru Ministerul de Interne, pentru Ministerul Justiţiei - să se judece şi să se ancheteze cu celeritate toate, dar absolut toate cazurile de abuzuri sexuale şi viol! În timp ce puterea refuză să acţioneze, iar săptămâna trecută a ales să protejeze abuzatorii şi să îngroape adevărul, respingând înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă privind cazurile de abuz sexual din universităţi, peste 60 de situaţii de abuz împotriva copiilor şi tinerelor au fost descoperite în România doar în ultimele două luni şi jumătate, în şcoli, în licee şi în alte instituţii publice. Majoritatea parlamentară a arătat clar de partea cui se situează: de partea abuzatorilor. În loc să se ridice împotriva abuzurilor, parlamentarii puterii au ales să îngroape adevărul şi să protejeze un sistem bolnav, în care agresorii rămân nepedepsiţi, iar victimele sunt puse, ca de obicei, pe loc secund; dar, mai grav, victimele sunt reduse la tăcere. AUR continuă să ceară adevăr şi dreptate pentru victime, mai ales că realitatea crudă este că astfel de cazuri nu se petrec doar în universităţi. În ultimele două luni şi jumătate, aşa cum v-am spus, peste 60 de astfel de situaţii s-au întâmplat şi au fost relatate în presa din România: - în septembrie, un profesor de canto de la un liceu din Craiova a fost arestat pentru viol după ce a abuzat o elevă de 16 ani în şcoală; - nu mai departe de câteva zile, o doamnă din Jilavele, Ialomiţa, mamă a două gemene, mi-a scris şi mi-a relatat un caz: fetiţele dânsei, împreună cu alte colege din clasa a VII-a, au fost hărţuite şi abuzate sexual şi verbal de dirigintele lor. Acelaşi profesor a mai avut şi anul trecut o plângere de pedofilie, dar nimeni nu a luat măsuri; acest profesor continuă să predea în acea şcoală; - tot luna aceasta, un individ din Dolj a fost arestat pentru că a forţat o fată de 15 ani să întreţină relaţii intime, sub şantaj; - în august, un profesor de religie din Teleorman a fost arestat pentru că a violat şi a bătut o minoră de 14 ani, timp de patru luni; - un tânăr de 20 de ani a fost arestat pentru viol şi agresiuni sexuale repetate asupra unei minore de 15 ani; - un fost primar al Iaşiului a fost condamnat la aproape 20 de ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale asupra unor minore; - cazuri similare au avut loc şi în Hunedoara, Alba, Ialomiţa, Covasna, Sălaj sau Timiş, unde fete de 8, 12 şi 13 ani au fost agresate de profesori, părinţi sau chiar propriii tutori. Toate aceste fapte... (I se întrerupe microfonul.) |
|
||
|
Mulţumim, doamnă deputat. În continuare dau cuvântul doamnei deputat Cristina-Irina Butură, deputat din partea Grupului parlamentar AUR. |
||||
|
Mulţumesc. Titlul declaraţiei politice - "Justiţia este pentru oameni, nu pentru proceduri". Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Viaţa unui om nu poate fi suspendată. Nici dreptatea. Joi, 11 septembrie, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecarea unui caz prin care un pacient diagnosticat cu cancer cere acces la tratamentul care îi putea salva viaţa. Motivul? Protestul magistraţilor. Este inacceptabil. Legea prevede clar: ordonanţele prezidenţiale ce privesc viaţa şi sănătatea au caracter de urgenţă absolută. Ele nu pot fi amânate, nu pot fi ignorate. Justiţia nu are voie să închidă ochii în faţa suferinţei. Reacţia CSM este una cinică, având în vedere că justiţia trebuie să facă dreptate. Într-un stat de drept, viaţa are prioritate. Într-o democraţie, justiţia trebuie să servească cetăţeanul. Într-o societate civilizată, niciun bolnav nu ar trebui să fie nevoit să lupte singur, în faţa uşilor închise. Întrebarea este simplă: ce mesaj transmitem astăzi ca stat? Că drepturile fundamentale pot fi suspendate? Că viaţa unui pacient este mai puţin importantă decât un conflict instituţional? Solicit ministrului justiţiei, domnul Radu Marinescu, să intervină de îndată pentru a garanta că asemenea abuzuri nu se vor mai repeta. Trebuie să reamintim tuturor că justiţia este despre oameni, nu despre proceduri. România nu trebuie să fie un stat în care cetăţenii mor cu dreptatea în mână, dar fără acces la ea. AUR a arătat că se pot găsi soluţii atunci când există voinţă, prin prisma spitalului mobil care a reuşit să ajute peste 50.000 de români. Aceasta nu este doar o luptă pentru un tratament medical. Este o luptă pentru demnitate, pentru respectarea legii şi, mai presus de toate, pentru viaţă. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, doamnă deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat Dumitru Tilea, din partea Grupului parlamentar AUR. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică se intitulează "Industria mare a judeţului Teleorman - un bulgăre de zăpadă care s-a topit din 1989 până în prezent". Stimaţi colegi, Înainte de 1989, judeţul Teleorman era o puternică zonă industrială a ţării. Existau coloşi de importanţă naţională în principalele ramuri ale industriei - în industria chimică, în industria materialului rulant, în industria uşoară. Datele comparative având ca principal indicator numărul de angajaţi al principalelor unităţi industriale din judeţ ne arată imaginea tristă a unui regres uriaş între anii 1989 şi 2024. Astfel: - Combinatul chimic Turnu Măgurele avea în 1989 peste 7.000 de angajaţi; în prezent se află în insolvenţă, doar cu câţiva angajaţi; - Uzina de pirită Turnu Măgurele avea 1.000 de persoane angajate în 1989; în prezent este un obiectiv închis; - Fabrica de tricotaje Turnu Măgurele, în 1989 avea 1.500 de angajaţi; în prezent - zero; - Fabrica de Rulmenţi Alexandria este singura din judeţ la care în prezent lucrează 1.070 de persoane, faţă de 6.000, câţi angajaţi avea în 1989; - În Electrotel Alexandria mai lucrează astăzi 800 de angajaţi, faţă de 3.000, în 1989; - Fabrica de vagoane Roşiori de Vede funcţionează în prezent cu 400 de angajaţi; - Întreprinderea Petrolieră Videle este a doua unitate industrială a judeţului, cu aproximativ 900 de angajaţi, faţă de 3.500, câţi lucrau în 1989; - În anul 1989, unităţile industriale din judeţ însumau un număr de peste 27.000 de angajaţi, pe când în 2024 numărul de angajaţi a scăzut la aproximativ 3.500 de persoane, adică de 10 ori mai puţin. Declinul este de peste 85% la nivelul industriei mari a judeţului, cele mai reziliente au rămas Fabrica de Rulmenţi si Electrotel, datorită integrării în lanţuri globale de furnizori auto şi electrice. Acesta este adevărul trist despre puterea industrială a judeţului Teleorman, aici fiind vorba de indiferenţa organelor locale şi judeţene din ultimii 35 ani, indiferenţa gravă a Guvernelor care s-au perindat de-a lungul timpului la conducerea ţării, incompetenţa miniştrilor care nu au ştiut să aprecieze obiective industriale vitale pentru economia noastră naţională, privatizările au fost de genul "Hai să scăpăm şi de aceasta". În concluzie, jupânii judeţului, jupânii din fruntea ţării ne-au adus încet şi sigur ca pe vremea lui Moromete. Mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat Dumitru Tilea. Mai departe dau cuvântul domnului deputat Ion-Marcel Vela, Grupul parlamentar al PNL. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Începând cu anul 2008, în data de 15 septembrie a fiecărui an este celebrată Ziua Internaţională a Democraţiei, moment de reflecţie asupra valorilor fundamentale care stau la baza societăţii noastre: libertatea, respectul pentru drepturile omului, statul de drept şi participarea activă a cetăţenilor la viaţa publică. Spre deosebire de orice formă de organizare socială, democraţia nu este un dat, nu este un lucru câştigat pentru eternitate! Democraţia este un proces viu, care necesită implicare permanentă, dialog şi responsabilitate din partea tuturor actorilor politici, instituţionali şi civici. Într-o perioadă dificilă, marcată de multiple provocări - crize economice, conflicte armate, polarizare şi dezinformare - apărarea democraţiei devine nu doar un ideal, ci şi o datorie. Stimaţi colegi, Noi, românii, cunoaştem poate cel mai bine cu cât de multe sacrificii am obţinut împreună dreptul de a ne bucura de libertate şi de democraţie în anul 1989. Tocmai de aceea, consolidarea instituţiilor fundamentale ale democraţiei, apărarea statului de drept, garantarea independenţei justiţiei, asigurarea transparenţei şi respectarea drepturilor fundamentale reprezintă pilonii pe care trebuie să construim în continuare. Mai mult decât atât, România a devenit un factor puternic de stabilitate în regiune şi un garant al parcursului european al Republicii Moldova. Trebuie să fim conştienţi că duşmanii democraţiei din ţara noastră nu sunt puţini, iar pentru ca democraţia din România să se consolideze este esenţială şi importantă educaţia civică şi implicarea fiecărui cetăţean în procesul decizional. Democraţia este puternică numai atunci când oamenii cred în ea şi contribuie la apărarea şi dezvoltarea ei. Aşadar, avem datoria împreună de a privi această zi dedicată democraţiei nu doar ca pe o aniversare simbolică, ci ca pe o chemare la responsabilitate şi solidaritate pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană. Stimaţi colegi, Onorat Parlament, Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare, dau cuvântul domnului deputat Marius Alecsandru, Grupul parlamentar al USR. |
||||
|
Domnul Marius-Nicolae Alecsandru: Mulţumesc. Bună dimineaţa, domnule preşedinte! Bună dimineaţa, dragi colegi! Tema declaraţiei de astăzi este: "Viaţa omului este mai importantă decât viaţa ursului!". Constatăm astăzi că tot mai des avem parte de incidente tot mai periculoase ale întâlnirilor om - urs, unele chiar foarte tragice. Nu sunt un vânător şi cu siguranţă că nu o să fiu niciodată. Dar, discutând cu mai mulţi specialişti care au doctorate în cinegetică, am constatat că şi vânătorii sunt direct interesaţi ca această resursă regenerabilă a României, "vânatul", să fie bine gestionată, pentru a o putea valorifica pe termen lung. În ciuda aparenţelor, vânătoarea are un efect benefic asupra Fondului cinegetic, această preocupare a omului existând de mii de ani şi ajutând la însănătoşirea şi buna calitate a exemplarelor speciilor! Cu alte cuvinte, "De ce fugem de vânătoare?" Înţeleg şi grija ONG-urilor în a proteja speciile, mai ales pe cele care sunt pe cale de dispariţie. Dar ursul este oare pe cale de dispariţie? Se vede treaba că nu. 10.000-12.000 de exemplare, la cât este acum estimată populaţia de urs brun în România, prin metode ştiinţifice, este o valoare prea mare faţă de cea suportabilă, respectiv de 3.000 de exemplare în toată România. În anii de după al Doilea Război Mondial şi mult timp apoi, populaţia de urs era în jur de 1.500-1.800 de exemplare. Şi ursul nu a dispărut ca specie, ba din contră. La nivelul actual, populaţia de urs creşte anual cu 10%. Ce ne dorim? Să avem 100.000 de urşi? Să ajungă ursul mai numeros decât omul? În judeţul Buzău, în localităţile de munte, sunt din ce în ce mai dese întâlnirile urs - om, iar în urma acestora, oamenii sunt speriaţi, trăiesc în teroare, le sunt distruse livezile, gospodăriile, munca de o viaţă sau poate chiar sunt mutilaţi pe viaţă. Până când se va mai întâmpla asta? Ursul care a ajuns să atace pentru prima dată o gospodărie o va face iarăşi şi este doar un pas până va ajunge să atace şi omul. Tocmai din acest motiv ar trebui să încurajăm iniţiativa anunţată de ministrul mediului, Diana Buzoianu, prin care se va face o altă abordare, în sensul că se va interveni direct şi ferm, dar în acelaşi timp echilibrat, asupra exemplarelor care vor ajunge în intravilanul localităţilor sau pe drumurile publice, considerându-se animale "urbanizate" care pot fi un pericol letal oricând pentru om. Este clar că Ordonanţa nr. 81/2021 trebuie modificată şi că ea trebuie să aibă, ca prioritate, siguranţa vieţii omului. Ursul trebuie reeducat, el trebuie să ştie din nou că omul este un pericol pentru el şi nu invers. Viaţa omului are prioritate! Marius Alecsandru, deputat al USR de Buzău. Mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat Tudor Ionescu, Grupul parlamentar SOS România. |
||||
|
Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, În data de 15 septembrie am sărbătorit Ziua Internaţională a Democraţiei, un moment de aducere aminte că libertatea, suveranitatea şi respectul pentru voinţa poporului sunt pilonii pe care se clădeşte destinul unei naţiuni. Democraţia nu este un dar oferit de alţii, ci rodul sacrificiilor generaţiilor de români care au luptat pentru dreptate şi libertate. Este expresia suveranităţii naţionale şi a dreptului poporului român de a-şi alege singur viitorul. Din păcate, aceste principii au fost grav încălcate în data de 5 octombrie 2024, când Curtea Constituţională a României a refuzat validarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României a doamnei avocat şi eurodeputat Diana Iovanovici-Şoşoacă, preşedintele Partidului SOS România, încălcând grav Constituţia şi dreptul cetăţenilor de a decide prin vot. În loc să fie garantul Legii fundamentale, CCR a ales să limiteze libertatea democratică, să elimine candidaţi şi să anuleze alegeri. Această atitudine a dus la retrogradarea României de la "democraţie deficitară" la "regim hibrid" în Indexul Democraţiei pe anul 2024. România a ajuns pe un ruşinos ultim loc în Uniunea Europeană, aflată la acelaşi nivel cu Turcia şi Bosnia şi Herţegovina, marcând una dintre cele mai dramatice prăbuşiri ale indicatorilor democratici. Un "regim hibrid" înseamnă alegeri influenţate de Guvern, o opoziţie restricţionată şi libertăţi limitate. Mai mult, asistăm astăzi la o situaţie de tip stalinist, fără precedent după 1989. Membri, simpatizanţi şi voluntari ai Partidului SOS România au fost convocaţi şi anchetaţi pentru simpla participare la campania electorală pentru alegerile europene din luna iunie 2024, la mai bine de un an şi jumătate după încheierea acesteia. În judeţele Bacău şi Bihor, poliţiştii au înmânat citaţii la domiciliu, în faţa familiilor, sau direct la locurile de muncă, intimidând oamenii. Alţii au fost sunaţi şi ameninţaţi cu închisoarea pentru presupuse "semnături false", ori li s-a transmis că "e mai bine să nu îşi mai amintească nimic" sau să declare că "nu recunosc semnăturile", pentru a evita să fie "târâţi prin tribunale". Este revoltător ca un partid politic parlamentar de opoziţie să fie hărţuit sistematic pentru simplul fapt că a ales să reprezinte o voce critică în societate, iar în contextul Zilei Internaţionale a Democraţiei, constatăm cu amărăciune că în România democraţia a murit. România are nevoie de o democraţie reală, în care Constituţia să fie respectată şi nicio instituţie să nu-şi aroge puteri mai presus de popor. Libertatea, dreptatea şi suveranitatea naţională nu sunt negociabile. Şi nici democraţia! Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. În continuare dau cuvântul doamnei deputat Aurora-Tasica Simu, neafiliaţi. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Bună dimineaţa! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Crimă organizată pe bani publici: radiografia centrelor de exterminare a animalelor fără apărare finanţate de stat". Stimaţi colegi, Dragi români, În ultimele luni am vizitat adăposturi publice şi private din România - din Giurgiu, Călan, Târgu Jiu, Buzău, Vrancea şi Alba. Urmează şi altele. Am găsit cruzime, opacitate şi bani publici risipiţi pe un sistem care produce suferinţă, nu soluţii: câini scheletici şi răniţi, dezinfectare pe hârtie, acces refuzat parlamentarilor şi chiar instituţiilor de control. La Vrancea - câini morţi în boxe. La Uzunu - reguli abuzive şi telefoane aproape confiscate. La Hunedoara - acces interzis. Până şi Biroul pentru Protecţia Animalelor a intrat în adăpost doar după intervenţie telefonică. Banii? Doar sub codul "Servicii veterinare" s-au cheltuit 545 de milioane de lei între 2017 şi 2025. În 2024, 300 de milioane de lei, adică 60 de milioane de euro. În 20 de ani, România a aruncat peste un miliard de euro pe crimă şi abuzuri, în loc să rezolve problema prin sterilizare şi responsabilitate. Cauza? România are peste 5 milioane de câini înregistraţi, 19% sterilizaţi şi alte câteva milioane care nu au fost înregistraţi niciodată. Fără sterilizare masivă şi aplicarea legii anti-abandon, veţi continua să finanţaţi această bandă rulantă a crimelor. Se adaugă suspiciuni grave de falsuri, abuz în serviciu, evaziune, deturnare de fonduri, utilizarea ilegală a substanţelor cu regim special şi chiar trafic de droguri. Când instituţiile răspund că "totul e conform" în faţa probelor foto-video, nu mai vorbim de neglijenţă, vorbim de complicitate. De aceea, solicit: - Anchetă parlamentară în Comisia pentru abuzuri, petiţii şi corupţie - la care mă ofer să fac parte; - Blocarea concesionărilor ilegale, nulitatea contractelor şi introducerea unui cod CPV în SEAP distinct; - Verificarea tuturor adăposturilor, cu acces pentru presă şi parlamentari; - Sesizarea Parchetului, a Curţii de Conturi, a Poliţiei Economice; - Plan naţional de sterilizare şi sancţionarea abandonului. Domnule ministru Predoiu şi BPA, domnule Alexandru Bociu şi ANSVSA, când câinii mor pe capete, iar parlamentarii sunt ţinuţi la poartă, nu mai vorbim de servicii publice, ci de reţele care apără contracte, afaceri şi interese dubioase. Nu este vorba doar de câini. Este vorba de lege, de bani publici şi de umanitate. Dacă nu acţionăm astăzi, devenim complici toţi. Stop eutanasiilor, start sterilizării! Deputat Tasica Simu, deputat de Cluj. |
|
||
|
Mulţumim, doamnă deputat. În continuare dau cuvântul domnului deputat Robert Alecu, neafiliaţi. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Titlul declaraţiei mele politice de astăzi este "Protocolul demnităţii, nu al formalismului". În faţa eroilor noştri, statul român trebuie să arate respect, nu inerţie birocratică. Astăzi aduc în atenţia dumneavoastră o contradicţie prezentă la fiecare ceremonie oficială - chemăm ierarhi ai Bisericii, instituţia care a stat alături de români în toate încercările istoriei, să sfinţească momentul comemorării. Ei dau binecuvântarea începutului, dar, potrivit art. 16 din Legea nr. 215/2016, când vine momentul depunerii coroanei, Biserica lipseşte din ordinea oficială. Cel care rosteşte rugăciunea este invitat tacit să depună coroana după încheierea ceremoniei. Este o fractură de sens. Între gestul sacru şi gestul de omagiu se ridică un zid de hârtie. Aceeaşi nedreptate se răsfrânge şi asupra marilor parteneri istorici ai statului - Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, înfiinţată în 1919, sub înalta ocrotire a Reginei Maria, care păstrează vie memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru ţară; ASTRA Sibiu - Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, creată la Sibiu în anul 1861, care a luminat conştiinţa naţională a românilor din Transilvania şi a pregătit Marea Unire; Crucea Roşie Română, fondată în 1876, prezentă în toate războaiele şi în toate dezastrele; Automobil Clubul Român, din 1904, deschizător al modernităţii şi al mobilităţii româneşti. Aceste organizaţii nu pot fi tratate ca simple ONG-uri. Ele sunt patrimoniul viu al României, martori ai fiecărui regim, ai fiecărei jertfe, ai fiecărei victorii. De aceea, susţin modificarea Legii nr. 215/2016 şi a regulamentelor conexe, pentru a crea o categorie distinctă, imediat după instituţiile statului, dedicată Bisericii şi acestor organizaţii-simbol. Această schimbare nu ţine de logistică, ţine de respect; nu este un detaliu administrativ, ci expresia caracterului naţional. Stimaţi colegi, A sosit timpul ca protocolul României să exprime demnitate, să arate că ştim cine suntem şi că ne onorăm simbolurile vii. Vă mulţumesc. |
|
||
|
Mulţumim, domnule deputat. Pentru că timpul alocat acestei şedinţe de declaraţii politice s-a încheiat, voi da citire numelor deputaţilor care au depus declaraţii în scris. Grupul parlamentar al PSD: Natalia-Elena Intotero, Irina-Florentina Stoenică, Mircea-Vasile Govor, Remus-Gabriel Lăpuşan, Nicolae-Adrian Bara, Romeo-Daniel Lungu, Petru-Bogdan Cojocaru, Voicu Vuşcan, Georgeta-Carmen Holban, Marius-Constantin Budăi, Augustin-Florin Hagiu, Răzvan-Iulian Ciortea, Virgil Alin Chirilă, Ionel Ciunt; Din partea Grupului parlamentar AUR: Silviu-Titus Păunescu, Sorin-Titus Muncaciu, Petre Puşcaşu, Dorel Vulpoiu, Ramona Lovin, Andrei-Cosmin Guşă, Cristina-Emanuela Dascălu, Valeriu Munteanu, Nicolae Mîndrescu, Cosmin-Teodor Iosub, Silviu-Florin Oancea; Din partea Grupului parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Ioan Balan, Vetuţa Stănescu, Marian Cruşoveanu, Aneta Matei, Simona-Geanina Pistru-Popa, Bogdan-Iulian Huţucă, Răzvan-Olimpiu Cadar, Adrian Mocanu, Iulian-Alexandru Muraru; Din partea Grupului parlamentar SOS România: Florin Caragaţă, Sorin Oltenaşu, Ioan Lăzăroi, Vasile Nagy. Acestea fiind spuse, doamnelor şi domnilor deputat, declar închisă prima parte a şedinţei Camerei Deputaţilor, dedicată declaraţiilor politice. |
||||
![]() |





