Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 februarie 2026

  1. Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

 

Şedinţa a început la ora 16.02.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de domnul deputat Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Bună ziua!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 234 de colege şi colegi.

Şedinţa se desfăşoară prin mijloace electronice, în format mixt de prezenţă, fizic şi online.

În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulament, vă informez că au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet a Camerei următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 9, şi miercuri, 11 februarie 2026; programul de lucru pentru perioada 9-14 februarie 2026; lista rapoartelor depuse în perioada 4-9 februarie 2026 de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legea pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Camera Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Reamintesc că astăzi dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi până la ora 17.00, apoi vom continua lucrările noastre cu prezentarea interpelărilor.

Stimaţi colegi,

Întreb liderii de grup dacă în legătură cu ordinea de zi există observaţii?

 

Domnul Florin-Bogdan Velcescu (din sală):

Procedură!