Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.26/2026
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 martie 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 8.03.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de domnul deputat Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Oana Murariu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 4 martie 2026, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Cunoaşteţi, cu siguranţă, dispoziţiile regulamentare.

Declaraţiile politice nu vor depăşi 3 minute.

Şi avem acel algoritm decis de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare.

Începem cu Grupul parlamentar al PSD, de unde vor fi 4 intervenţii.

Şi, în continuare, dau cuvântul domnului deputat Remus-Gabriel Lăpuşan, din partea Grupului PSD, aşa cum spuneam.

Se pregăteşte domnul deputat Maricel Popa.

 
Video in format Flash/IOS Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică intitulată Viitorul Pieţei Unice, în contextul noilor provocări globale;

Aveţi cuvântul, domnule deputat Lăpuşan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele de astăzi este "Viitorul Pieţei Unice, în contextul noilor provocări globale".

Cu origini în anii '80 şi reglementată oficial în 1993, Piaţa Unică Europeană se confruntă acum cu provocări legate de dezvoltarea socioeconomică în ansamblu. Trăind în secolul vitezei, trebuie să găsim mecanisme de coping pentru a face faţă noilor realităţi, la toate nivelurile: economie, finanţe, social, cultură, educaţie, inovaţie, conservarea specificului european.

Globalizarea şi digitalizarea creează, probabil, cel mai vizibil/impactant setup al noii realităţi. Noi, europenii, trebuie să rămânem uniţi pentru a reprezenta o forţă economică globală. Trebuie să promovăm mecanisme de cooperare pe principiul câştig-câştig, trebuie să fluidizăm procesele de luare a deciziilor la nivel macro şi trebuie să găsim un limbaj comun cu cei vizaţi direct atunci când se emit directive sau reglementări ale Uniunii Europene.

Astfel, cred că este extrem de important ca în următoarea planificare financiară multianuală să punem accent pe stimularea inovării, în special acolo unde Europa a pierdut din competitivitate în faţa terţilor. Avem exemple de bune practici în zona privată, dar este timpul să scalăm aceste modele de succes, cum sunt acceleratoarele, care produc deja plus valoare în zonele în care acţionează.

Pentru a păstra autenticitatea produselor europene trebuie să susţinem companiile mici şi mijlocii din zona de producţie locală. Asta înseamnă mai mult capital investit în această direcţie şi eliminarea birocraţiei excesive pentru accesarea diverselor fonduri pentru investiţii. Mai mult decât atât, trebuie să gândim o strategie de protejare a produselor europene în faţa produselor similare provenite din ţările terţe.

Propun un set de direcţii strategice pentru noul plan financiar multianual:

- eliminarea barierelor administrative din calea dezvoltării pieţei interne;

- adăugarea la cele patru libertăţi care stau la baza pieţei interne a Uniunii Europene, respectiv: libera circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalurilor, a forţei de muncă şi a libertăţii de cunoaştere;

- accelerarea procesului de ajungere la integrarea europeană a capitalului;

- încurajarea producătorilor pentru realizarea de mărfuri competitive la nivel european şi global;

- simplificarea accesului la fondurile europene;

- competitivitate industrială bazată pe autonomia surselor de materie primă;

- sprijin pentru micii întreprinzători;

- sprijin pentru tranziţia spre economia verde;

- digitalizarea administrativă;

- dezvoltarea infrastructurii;

- creşterea coeziunii economice prin reducerea decalajelor regionale;

- dezvoltarea capitalului uman şi investiţii în această zonă;

- rezilienţă economică - stimularea producţiei locale.

Împreună, pentru o Europă competitivă şi puternică!

Vă mulţumesc.

Remus Lăpuşan, deputat al PSD de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Bogdan Gheorghe Trif - declaraţie politică având ca subiect cazul noului Spital Judeţean de Urgenţă din Sibiu;

Dau cuvântul domnului deputat Trif.

Se pregăteşte domnul deputat Govor.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Bogdan Gheorghe Trif:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Atunci când este vorba de sănătate, nu ar trebui să existe niciun orgoliu politic. Pentru că toţi - dar absolut toţi - cei aleşi de oameni, fie că vorbim despre parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene sau consilieri locali, suntem în aceste funcţii datorită cetăţenilor şi pentru cetăţeni.

Sănătatea şi accesul la servicii medicale de calitate trebuie să fie o prioritate pentru fiecare ales, indiferent de culoarea politică.

De aceea, ceea ce s-a întâmplat în cazul noului Spital Judeţean de Urgenţă din Sibiu este profund îngrijorător.

Conducerea PNL a consiliului judeţean a recunoscut public că i s-au oferit 200 de milioane de euro pentru demararea construcţiei şi că aceasta a refuzat, bineînţeles, suma alocată.

Prin PNRR, România a avut alocată pentru componenta de sănătate suma totală de 1,6 miliarde de euro, din care 600 de milioane pentru construcţii şi un miliard de euro pentru dotări, cu obligaţia realizării a 25 de unităţi medicale noi la nivel naţional. În acest cadru, Sibiului i s-a oferit o sumă importantă, comparativ cu alte UAT-uri, respectiv 200 de milioane de euro pentru a începe lucrările.

Această soluţie a fost susţinută la nivelul Ministerului Sănătăţii, inclusiv de actualul ministru Alexandru Rogobete, care la acel moment gestiona implementarea PNRR, şi de ministrul de atunci, bineînţeles, Alexandru Rafila.

Preşedinta PNL a Consiliului Judeţean Sibiu a spus un hotărât "nu". Foarte ciudată această abordare a doamnei preşedinte.

Alte judeţe, în schimb, au demonstrat că se poate. În Bistriţa-Năsăud s-a construit un spital modern cu aproximativ 50 de milioane de euro. În Mureş, cu aproximativ 100 de milioane de euro s-au realizat două spitale - unul de mari arşi şi unul de chirurgie cardiovasculară.

Aşadar, se poate. Există exemple şi putem continua, pentru că mai sunt exemple de succes, în ţară.

Însă este nevoie şi de voinţă administrativă şi de colaborare politică pentru a fi identificată o nouă sursă de finanţare, iar proiectul să fie etapizat realist.

Noul spital judeţean nu va fi al unui partid, va fi al sibienilor.

Cadrele medicale lucrează în condiţii improprii. Pacienţii sunt cei care plătesc preţul întârzierilor.

Nu mai este timp pentru orgolii.

Este timpul pentru soluţii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircea-Vasile Govor - declaraţie politică având titlul Un sistem de sănătate mai puternic pentru români, susţinut de PSD: investiţii, prevenţie şi reacţie rapidă în situaţii de urgenţă;

Dau cuvântul domnului deputat Govor.

Şi se pregăteşte domnul deputat Ciunt.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Vasile Govor:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Bună dimineaţa tuturor!

Eu o să continuu ceea ce a început colegul meu Bogdan Trif şi spun: "Un sistem de sănătate mai puternic pentru români, susţinut de PSD: investiţii, prevenţie şi reacţie rapidă în situaţii de urgenţă".

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În sănătate, oamenii nu aşteaptă discursuri. Aşteaptă soluţii, acces şi siguranţă. Iar în acest domeniu faptele contează mai mult decât orice declaraţie.

Astăzi doresc să evidenţiez activitatea ministrului sănătăţii, reprezentant al Partidului Social Democrat, care a demonstrat că un sistem public de sănătate puternic se construieşte prin investiţii, reforme şi responsabilitate.

PSD a susţinut constant un principiu clar: sănătatea este un drept fundamental, nu un privilegiu. De aceea, politicile promovate în această perioadă au vizat creşterea accesului echitabil la servicii medicale de calitate, extinderea programelor naţionale de sănătate şi accelerarea investiţiilor în infrastructura spitalelor, inclusiv prin fonduri europene şi PNRR.

Un pilon esenţial a fost modernizarea managementului spitalelor şi creşterea transparenţei în utilizarea fondurilor publice. Digitalizarea, reducerea birocraţiei şi simplificarea accesului la servicii medicale nu sunt simple obiective administrative, ci schimbări concrete care aduc beneficii directe pacienţilor.

Totodată, a fost consolidată medicina de familie şi componenta de prevenţie. România are nevoie de mai multă prevenţie şi de educaţie pentru sănătate, pentru că tratamentul începe cu informarea.

Un test real pentru orice sistem public este capacitatea de reacţie în situaţii de urgenţă. Gestionarea situaţiei aeronavei care a aterizat de urgenţă la Otopeni a demonstrat că, atunci când există coordonare şi leadership, instituţiile statului pot funcţiona eficient.

Aceasta este direcţia corectă: investiţii, profesionalism şi responsabilitate.

În paralel, au continuat proiectele de modernizare a infrastructurii medicale, dotarea unităţilor sanitare şi măsurile pentru creşterea atractivităţii sistemului pentru medici şi personalul medical. Fără profesionişti motivaţi nu putem avea un sistem performant.

Într-o perioadă marcată de presiuni bugetare şi provocări multiple este uşor să critici din opoziţie. Este mult mai greu să construieşti, să reformezi şi să îţi asumi decizii.

Partidul Social Democrat a ales să construiască.

Vom continua să susţinem un sistem public de sănătate puternic, investiţii în prevenţie, acces echitabil la tratament şi protecţie pentru categoriile vulnerabile. România are nevoie de stabilitate, de consecvenţă şi de politici care pun pacientul pe primul loc.

Aceasta este viziunea PSD pentru sănătate şi aceasta este direcţia în care vom merge.

Vă mulţumesc.

Deputat al PSD de Satu-Mare, Mircea Govor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ionel Ciunt - declaraţie politică intitulată Majorarea pensiilor şi solidaritatea cu persoanele vulnerabile - o obligaţie morală şi o necesitate economică;

Dau cuvântul domnului deputat Ciunt.

Se pregăteşte, de la Grupul AUR, domnul deputat Velcescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Ciunt:

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Majorarea pensiilor şi solidaritatea cu persoanele vulnerabile - o obligaţie morală şi o necesitate economică".

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Când vorbim despre pensii, nu vorbim despre cifre. Vorbim despre oameni. Vorbim despre părinţii şi bunicii noştri, despre cei care au muncit şi care astăzi nu trebuie să trăiască cu grija zilei de mâine. Vorbim despre oameni care au construit această ţară şi care au contribuit corect la bugetul de stat.

Majorarea pensiilor nu este un subiect opţional. Nu este o temă de campanie. Este o obligaţie.

Seniorii României nu trebuie transformaţi în variabilă de ajustare bugetară de fiecare dată când apar dificultăţi economice.

Domnule prim-ministru,

Vorbiţi prea uşor despre prudenţă fiscală atunci când sacrificaţi tocmai categoria care are cele mai mici şanse de a-şi suplimenta veniturile. Pensionarii nu pot face ore suplimentare şi poate au prea puţin timp pentru a aştepta vremuri mai bune.

Creşterea pensiilor nu este un gest populist, este o măsură de echilibru social, este un angajament care trebuie respectat.

Solidaritatea între generaţii nu poate funcţiona doar într-un singur sens. Cei care au contribuit o viaţă întreagă la bugetul de stat trebuie să simtă că statul nu îi abandonează atunci când au cea mai mare nevoie de stabilitate.

Nu le putem cere tinerilor să rămână în ţară, să contribuie corect, să creadă în sistemul de pensii, dacă nu le arătăm că acest sistem îşi respectă oamenii atunci când ajung la vârsta pensionării.

Discuţia despre pensii este, în realitate, o discuţie despre demnitatea seniorilor noştri, despre ce fel de stat vrem să fim.

Un stat responsabil nu îşi umileşte seniorii.

Un stat responsabil nu îi condamnă la sărăcie.

Un stat echilibrat îşi onorează obligaţiile.

Domnule prim-ministru,

Majorarea pensiilor, scutirea de la plata CASS pentru veteranii de război şi văduvele acestora, pentru mamele aflate în concediul pentru creşterea copilului şi pentru călugării din mănăstirile noastre, sprijin financiar majorat, nu diminuat, pentru persoanele cu handicap, înseamnă respect, dreptate şi empatie faţă de oamenii a căror viaţă este afectată puternic de măsurile de austeritate impuse de dumneavoastră.

Vă invit, aşadar, domnule prim-ministru, să nu priviţi persoanele vârstnice, pensionarii şi celelalte categorii sociale amintite mai devreme ca simple cifre folosite în statistici. Să-i priviţi ca oameni care poartă în suflet fiecare povestea lui şi care merită pe deplin respect şi solidaritate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Florin-Bogdan Velcescu - declaraţie politică despre ceea ce contează;

Dau cuvântul domnului deputat Velcescu.

Se pregăteşte doamna deputat Dascălu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Cam cât de mare este disonanţa cognitivă a celor ce visează arme nucleare pe teritoriul României, dar cu butonul de declanşare în altă ţară, în special mai spre Paris, aşa?

Cam cât de mare este disonanţa cognitivă că discutăm despre arme nucleare, dar nu discutăm despre cea mai mare armă nucleară din România, şi anume inflaţia; inflaţia, care, în curând, o să depăşească iarăşi 10%, aşa cum ne anunţă cei de la BNR. Pentru că - nu e aşa? - se întâmplă o problemă în piaţa de combustibili.

Toată lumea se uită la ţiţei, toată lumea se uită la petrol, dar nimeni nu se uită la gaz. Cu toate că noi avem zăcăminte foarte importante de gaz, le exploatează alţii sau, eventual, le blochează, pentru că nu putem noi să le exploatăm, şi cu atât mai puţin să le tranzacţionăm la Bucureşti, pentru că - nu e aşa? - trebuie să fie tranzacţionate la Viena, la Berlin, dar nu la Bucureşti.

Cam cât de mare e disonanţa cognitivă în momentul în care faci anunţuri de o importanţă strategică enormă în altă ţară, într-o altă limbă? Mă aşteptam să avem discuţia asta la Bucureşti, chiar aici, în această încăpere, şi apoi, eventual, să ne ducem, să povestim prin alte ţări.

Dar ce mai e normal în 2026, în guvernarea PSD, USR, PNL, UDMR, minorităţi and company? Pentru că mai sunt şi alţii de pe afară care dau ordine, ei doar au pretenţii.

Cam cât de mare este disonanţa cognitivă, în momentul în care nu discutăm despre creşterea veniturilor acestui popor, dar discutăm despre toate birurile, sub orice formă, şi reacţionăm doar atunci când UDMR face presiune. Reacţionăm doar atunci când Viktor Orbán, de la Budapesta, pune presiune pe actuala formă de guvernare a acestei ţări, pentru că - nu-i aşa? - taxele vor scădea doar dacă ies ungurii în stradă.

Eu cred că trebuie să fim un pic mai atenţi la aceste nuanţe, pentru că altfel o să ajungem să ne mirăm cum de am rămas fără Ardeal... aşa, din două mişcări de genuflexiuni.

Totuşi, cred cu tărie că în România putem discuta şi serios, putem discuta şi aplicat, dar dacă vrem asta. Pentru că mie mi se pare că la momentul ăsta nu vrem. Mi se pare că discutăm despre orice altceva, dar nu despre ceea ce contează.

Mai discutăm despre preţul energiei electrice sau despre o altă liberalizare a pieţei?

Discutăm despre preţul gazelor sau despre cum facem rost de noi favoruri pentru alţii?

Oare cine o să beneficieze de pe urma acestor preţuri? Nu tot OMV-ul? Cine le-o fi mărit redevenţa? A, scuzaţi, nu s-a mărit nicio redevenţă!

Hai să fim serioşi! Cred că se poate şi altfel.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cristina-Emanuela Dascălu - declaraţie politică intitulată Subfinanţarea universităţilor nu este o eroare contabilă, ci o decizie politică împotriva viitorului României;

Domnul Cătălin Drulă:

Dau cuvântul doamnei deputat Dascălu.

Se pregăteşte domnul deputat Muşat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Emanuela Dascălu:

"Subfinanţarea universităţilor nu este o eroare contabilă, ci o decizie politică împotriva viitorului României"

Stimaţi colegi,

România traversează un moment periculos pentru sistemul său universitar - sub pretextul ajustărilor bugetare, asistăm la o diminuare a finanţării învăţământului superior, într-un context în care universităţile funcţionează deja sub presiunea unei subfinanţări cronice.

Protestele anunţate de organizaţiile studenţeşti pentru data de 25 februarie nu au fost doar un gest simbolic, ele exprimă o nemulţumire reală, acumulată şi generată de reducerea burselor, restrângerea facilităţilor şi perspectiva scăderii cifrei de şcolarizare.

Din punctul meu de vedere, ceea ce se întâmplă nu este o simplă recalibrare bugetară, este o opţiune politică, opţiune ce transmite un mesaj grav: educaţia nu reprezintă o prioritate strategică.

În calitate de profesor universitar şi vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, afirm, fără echivoc, că diminuarea resurselor pentru universităţi afectează direct capacitatea instituţională, calitatea actului educaţional şi şansele reale ale studenţilor proveniţi din medii vulnerabile, pentru că reducerea finanţării nu înseamnă doar cifre mai mici într-un buget, înseamnă mai puţine locuri la studii, mai puţine resurse pentru cercetare, presiune pe personalul didactic şi costuri crescute transferate tot asupra studenţilor.

Consider că este inacceptabil ca într-o ţară care se confruntă deja cu un deficit major de absolvenţi de studii superioare raportat la media europeană, răspunsul guvernamental să fie restrângerea investiţiei în universităţi. Nu putem vorbi despre competitivitate economică, inovare sau dezvoltare durabilă în timp ce slăbim exact instituţiile care formează capitalul uman.

Mai grav este faptul că aceste măsuri au fost anunţate fără o analiză de impact transparentă şi fără un dialog autentic cu reprezentanţii studenţilor şi ai mediului academic. Ceea ce a uitat ministrul interimar al educaţiei, domnul Bolojan, este că o decizie bugetară care afectează zeci de mii de tineri nu poate fi luată în absenţa unei fundamentări publice solide. Domnul Bolojan omite, cu bună ştiinţă, din cinism probabil, faptul că statul român are obligaţia constituţională de a garanta dreptul la învăţătură, iar acest drept nu poate fi golit de conţinut prin politici de austeritate aplicate tocmai asupra celor care încearcă să îşi construiască un viitor prin educaţie.

Solicit Guvernului - şi prin această declaraţie politică - să prezinte public analiza completă privind impactul acestor reduceri asupra cifrei de şcolarizare, asupra finanţării instituţionale şi asupra sistemului de burse.

Solicit asumarea clară a unei strategii bugetare pe termen mediu, care să ofere predictibilitate universităţilor... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Da.

Domnul Muşat nu este, nu?

Doamna deputat Doboş?

 
   

Doamna Elena Doboş (din sală):

Da.

 
Video in format Flash/IOS Elena Doboş -intervenţie având titlul Insulă de megleni într-o mare de slavi - comuna Cerna, judeţul Tulcea;

Domnul Cătălin Drulă:

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena Doboş:

Bună ziua, domnule preşedinte!

Stimaţi colegi,

Titlul declaraţiei mele de astăzi: "Insulă de megleni într-o mare de slavi - comuna Cerna, judeţul Tulcea".

Vreau să vă vorbesc astăzi despre locul unde m-am născut, despre comuna mea, Cerna, un loc care pentru mine înseamnă totul. Nu sunt aici ca să laud vreo administraţie sau alta, ci pur şi simplu ca să le mulţumesc oamenilor de acolo. Oameni care, prin munca lor, au sfinţit pământul şi au ridicat ţara asta, fără să ceară nimic în schimb.

Mă gândesc cu mândrie la toţi cei care au plecat din Cerna şi şi-au făcut un rost în viaţă, prin efort propriu. Îl avem pe Panait Cerna, fiul unor oameni modeşti care a ajuns poetul-filosof al ţării, dar şi pe profesorul Dumitru Teaci, care de pe uliţele noastre a ajuns expert mondial în studiul solului şi membru al Academiei. Suntem mândri de scriitori precum Dumitru Cerna, care ne ţin vie identitatea şi astăzi. Dar mândria mea merge şi către acei cerneni care au devenit elitele tăcute ale României. Mă refer la botanişti de seamă precum Dumitru Panţu, la farmacişti care au scris lucrări de căpătâi sau la medicii care au vindecat mii de oameni. Să nu-i uităm pe dascălii noştri care au învăţat generaţii de elevi şi studenţi, ori pe preoţii care ne-au ţinut pe calea Adevărului şi a Cuvântului lui Dumnezeu.

Toţi aceşti oameni, de la academicieni la simpli profesori de ţară, sunt dovada că în acea "insulă de megleni într-o mare de slavi" - aşa cum mi-am intitulat eu lucrarea de licenţă, în cinstea locului în care m-am născut, s-a pus mereu preţ pe minte şi pe muncă cinstită.

Mă uit cu mândrie la cei din generaţia mea. Au ajuns medici, scriitori, filologi, ingineri sau teologi, fiecare pe drumul lui, dar fără să uite de unde au plecat. Astăzi văd o nouă generaţie de tineri din Cerna care urmează aceeaşi tradiţie a muncii şi a învăţăturii.

Rădăcina noastră rămâne acolo, în istoria noastră meglenoromână, în familie şi în frica de Dumnezeu.

Vreau să le mulţumesc tuturor oamenilor din Cerna, celor care muncesc pământul acasă şi celor care au ajuns mari prin această lume. Sunt mândră că sunt de-a voastră!

Nu uitaţi satele, căci de acolo ne vine puterea!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dacă din partea Grupului AUR mai este cineva prezent în acest moment? Nu.

Atunci... (Vociferări.)

Dumneavoastră? Sunteţi?

 
   

Domnul Silviu-Octavian Gurlui (din sală):

Silviu Gurlui.

 
Video in format Flash/IOS Silviu-Octavian Gurlui - declaraţie politică pledând pentru sprijinirea oricărui demers pentru siguranţa cetăţenilor din România în caz de cutremur;

Domnul Cătălin Drulă:

A, da, aveţi cuvântul, domnule deputat Gurlui.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu-Octavian Gurlui:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, 4 martie, ne reamintim de episodul tragic - cutremurul de 7,4 grade, care a adus atâta durere în ţară. Mii de oameni şi-au pierdut viaţa, zeci de mii de oameni răniţi, mii de clădiri distruse.

Astăzi, la un aşa eveniment, putem să revedem, măcar pentru Bucureşti şi pentru Iaşi, deopotrivă, atâtea clădiri. Sunt peste 200 de clădiri care nu sunt încă consolidate. Din peste 250 de clădiri din Iaşi, spre exemplu, 10 sunt consolidate total şi vreo 10 parţial.

În aceste condiţii, pentru că Iaşiul şi Bucureştiul prezintă o anume arhitectură, un anume profil al solului - soluri moi, sedimente moi - acolo amplitudinea semnalelor, amplitudinea undelor este mai mare şi, în aceste condiţii, efectele sunt mult mai distrugătoare.

Pentru Iaşi, evident, vorbim despre zona Bahlui, de zona Tătăraş, zona joasă a Tătăraşului, Tudor Vladimirescu, vorbim de zona industrială, zonele cele mai mari, cele mai potenţial afectate.

În aceste condiţii, se ridică întrebarea de ce autorităţile nu s-au îngrijit în aşa manieră încât clădirile afectate să fie consolidate?

Dar măcar în ceasul al doisprezecelea un aşa proiect pentru ţară, pentru că avem o aşa tehnologie în ţară, avem un internet top trei la nivel european, să nu punem în valoare tehnologia şi cercetarea românească pentru a avertiza populaţia cu zeci de secunde, până la un minut, înainte de a se putea produce un astfel de cutremur, pentru că sunt astfel de posibilităţi, şi în funcţie de adâncime şi în funcţie de distanţă, evident că astfel de lucruri tehnice se pot corela.

De aceea, Partidul AUR a iniţiat un astfel de proiect şi este în diferite comisii spre evaluare.

Vă rugăm să-l sprijiniţi astăzi, poate mai mult ca oricând, când revedem, în urmă cu 49 de ani, ce s-a întâmplat şi un iminent cutremur în România, în zona Vrancea, se poate întâmpla, cu o magnitudine foarte mare. Orice demers al nostru, în sprijinul populaţiei - de prevenire, de avertizare, de educare - este unul extrem de important pentru siguranţa cetăţenilor din România.

Vă mulţumesc frumos.

Silviu Gurlui, deputat AUR de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Trecem la Grupul parlamentar al PNL.

Doamna Moş? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Sorin Năcuţă - declaraţie politică intitulată Administraţiile locale au nevoie de sprijin!;

Domnul Năcuţă?

Aveţi cuvântul.

Se pregăteşte domnul Robert-Ionatan Sighiartău.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin Năcuţă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

România se confruntă astăzi cu o realitate pe care nu o mai putem ignora: peste 2.500 de comunităţi locale, din cele 3.228, nu reuşesc să-şi acopere cheltuielile din veniturile proprii. Cauzele sunt multiple: nivelul economic scăzut în multe zone rurale, angajarea unor cheltuieli de investiţii peste potenţialul real al comunităţilor sau existenţa unor scheme de personal supradimensionate.

Această situaţie a alimentat, în mod legitim, discuţiile privind o amplă reformă administrativă: comasarea unor comune, eficientizarea aparatului public şi chiar regionalizarea teritorială. Sunt dezbateri necesare. Sunt reforme care trebuie făcute. Dar ele sunt procese complexe, de durată, care presupun consens politic, modificări legislative şi timp pentru implementare.

Până atunci însă administraţiile locale trebuie să funcţioneze. Trebuie să plătească salarii, facturi la energie, indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru însoţitorii lor, servicii publice esenţiale. Şi, mai mult decât atât, trebuie să implementeze proiecte majore de investiţii prin PNRR, prin programele regionale şi prin Programul "Anghel Saligny".

Exact în acest punct apare marea vulnerabilitate: UAT-urile sunt obligate să asigure cofinanţarea, să suporte cheltuieli neeligibile şi să gestioneze fluxuri financiare consistente, într-un context în care veniturile lor sunt insuficiente.

Guvernul recunoaşte rolul esenţial al investiţiilor în dezvoltarea economică şi a încurajat administraţiile locale să implementeze proiecte cu fonduri europene şi guvernamentale. Dar pentru ca aceste mecanisme să producă efecte reale, administraţiile locale trebuie să fie stabile financiar.

Sprijinirea administraţiilor locale nu înseamnă încurajarea ineficienţei, înseamnă asigurarea unui echilibru până la implementarea reformelor structurale.

Reforma administrativă trebuie făcută, dar ea nu poate fi aplicată peste noapte. Până atunci, Guvernul are responsabilitatea de a asigura funcţionarea statului la nivel local.

Ne dorim ca România să reuşească absorbţia fondurilor puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, dar în foarte multe situaţii administraţiile locale nu pot asigura partea de cofinanţare.

În acest sens, bugetul pentru anul 2026 trebuie să ţină cont de aceste costuri şi de dificultăţile financiare prin care trec marea majoritate a administraţiilor locale.

Susţin, aşadar, că, până la implementarea unor reforme reale, sprijinul financiar pentru administraţiile publice locale este esenţial, astfel încât România să nu piardă investiţii, să nu piardă fonduri europene şi să asigure o protecţie reală a persoanelor aflate în dificultate.

Sorin Năcuţă, deputat de Iaşi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Robert-Ionatan Sighiartău - declaraţie politică având subiectul Evenimentele din Iran confirmă apariţia unei noi realităţi geopolitice;

Dau cuvântul domnului deputat Robert-Ionatan Sighiartău.

Se pregăteşte domnul deputat Sebastian-Mihai Rusu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău:

Stimaţi colegi,

Evenimentele din Iran confirmă apariţia unei noi realităţi geopolitice: regimurile autoritare nu mai pot supravieţui prin represiune internă şi ameninţări externe.

Ceea ce se întâmplă astăzi în Iran nu este doar un conflict militar, ci este începutul sfârşitului unui regim ilegitim şi criminal care, timp de decenii, şi-a ţinut propriul popor în teroare.

Ani la rând, protestele din Iran au fost reprimate prin forţă, tinerii au fost arestaţi pentru propriile opinii, iar femeile au fost pedepsite pentru simplul mod în care au ales să trăiască.

Astăzi vedem prăbuşirea unei dictaturi care a exportat violenţă în regiune, opresiune în propria ţară, dar şi ameninţări nucleare la nivel global.

Suntem martori la conturarea unei noi doctrine a lumii democratice: aceea că statele captive pot fi eliberate atunci când devin surse permanente de instabilitate politică. Această axă a răului a regimurilor autoritare se prăbuşeşte treptat în faţa noastră sub presiunea unităţii lumii libere.

România rămâne şi trebuie să rămână alături de aliaţii săi strategici, Statele Unite ale Americii şi Israel, state care au demonstrat că securitatea şi libertatea nu pot fi negociate în faţa regimurilor autoritare care ameninţă stabilitatea internaţională.

Astfel, istoria ne arată din nou aceeaşi lecţie pe care şi noi o cunoaştem, doar că pe alt front: chiar dacă dictaturile cad, popoarele vor rămâne mereu.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea Grupului PNL mai este...?

 
Video in format Flash/IOS Andrei Daniel Gheorghe - declaraţie politică intitulată România are nevoie de valori;

Îl văd pe domnul deputat Andrei Daniel Gheorghe.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "România are nevoie de valori".

Spun acest lucru aproape repetitiv, de mai mult timp, şi mă gândesc, oare care este cauza pentru foarte multe din problemele pe care le resimţim noi aici, în România? Oare nu cumva dincolo de crize interne şi crize externe se găseşte o profundă criză morală, o criză morală care îşi pune accentul asupra a tot ceea ce înseamnă viaţa României din punct de vedere social, economic, politic, cultural şi din punctul de vedere al relaţiilor între oameni?

Unul din acele lucruri pe care tind a le spune este faptul că, poate prea des, societatea românească este una polarizată, o societate în care, în loc să cultivăm dialogul, în loc să cultivăm schimbul de idei şi în loc ca abordările să fie unele de natură raţională, avem de-a face cu emoţii negative, avem de-a face cu tot felul de puseuri de ură şi avem de-a face cu o tentaţie permanentă de a ne împărţi în buni şi răi, în unii care stau într-o extremă, iar alţii în cealaltă.

Cred că acest lucru pe undeva este una dintre cauzele cele mai profunde ale multora din lucrurile care astăzi reprezintă neajunsuri în societatea românească.

O societate puternică, sănătoasă, rezilientă, capabilă să genereze coeziune şi echilibru nu poate fi sub nicio formă o societate în care suntem de-a dreptul instigaţi să ne urâm unii pe alţii.

Toată această dezbinare pe care o vedem astăzi în România reprezintă până la urmă şi o vulnerabilitate fundamentală la adresa siguranţei naţionale, la adresa perspectivei unei Românii care are un cuvânt de spus în Europa şi în lume.

Pentru a fi puternici în exterior, trebuie să fim puternici în interiorul naţiunii noastre, iar pentru a fi puternici în interiorul naţiunii noastre trebuie să înţelegem că valori precum educaţia, morala, cultura sunt fundamentale, iar fără ele nimic nu este posibil. Nicio clădire, din punct de vedere material, din punct de vedere spiritual, din punct de vedere identitar, nu poate fi aşezată decât pe valori morale, iar valorile morale, educaţia, conştiinţa, respectul şi forţa coeziunii naţionale sunt fundamentale pentru România astăzi şi în orice timpuri.

Vă... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Patricia-Simina-Arina Moş - declaraţie politică având titlul În luna femeilor, să ne amintim ce important este rolul nostru în modelarea unei societăţi aşa cum ne dorim;

Şi dau cuvântul doamnei deputat Patricia-Simina-Arina Moş.

Aveţi cuvântul, doamnă deputat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Mulţumesc frumos, stimate domnule preşedinte.

Dragi doamne, dragi colegi,

Mă adresez tuturor astăzi, dar mai ales femeilor, pentru care am un mesaj special astăzi, ca deputat şi ca mamă de băiat: avem extraordinara putere de a modela adultul de mâine, avem un rol crucial în a forma societatea pe care ne-o dorim. Haideţi să creştem iubirea, bunătatea şi empatia în copiii noştri, implicarea, dăruirea, curajul şi puterea de a fi alături de ceilalţi!

Într-o lume a războaielor văzute şi nevăzute, a creşterii ameţitoare a femicidului, a escaladării conflictelor rasiale, în care ura se revarsă din plin, din păcate, pe reţelele sociale, Luna femeii ar trebui să fie Luna conştientizării importanţei pe care o avem noi, în a creşte adulţii de mâine.

Tocmai de aceea, în calitate de preşedintă a femeilor liberale din Bihor, am propus ca luna acesta să ne sărbătorim în misiune. Da, poate sună pompos, însă veţi înţelege de ce spun asta. Împreună cu doamnele din Organizaţia de femei din Bihor, luăm copiii din satele noastre din Bihor şi din comunităţile vulnerabile şi îi ducem pentru prima oară la teatru. "Investim în copii" este proiectul pe care noi îl facem de câţiva ani în Bihor. E un proiect al nostru de suflet.

Aş aminti aici un alt proiect foarte important, campania de susţinere a vaccinării anti HPV, inclusiv în rândul băieţilor. Este atât de simplu să prevenim o boală care încă face ravagii în România în lipsa imunizării vaccinale!

Şi pentru că este nevoie de un sat să creşti un copil, aşa cum se spunea odată, şi prin urmare este nevoie de o ţară să creşti copiii ei, invit cât mai multe doamne să intre atât în viaţa activă a comunităţii, prin proiecte şi idei, dar şi în politică. Da, este mare nevoie de femei în politică, de implicarea lor atât la nivel local, cât şi naţional. Şi, ca să le încurajez, luna aceasta voi promova mai intens femeile din Organizaţia din Bihor, pe care le susţin cu tot dragul, şi nu din raţiuni feministe, ci pentru că sunt dedicate şi harnice.

Sper ca exemplul lor să fie urmat de cât mai multe doamne şi domnişoare, pentru că împreună putem muta munţii din loc. Şi asta noi, mamele, o ştim foarte bine!

În final, daţi-mi voie să le mulţumesc doamnelor din întreaga ţară, din judeţul Bihor, dar mai ales bihorencelor mele, pentru că eu reprezint vocea lor aici, pe ele le reprezint în Parlament! Şi îmi doresc, doamnelor, să fiţi împlinite!

Şi mulţumesc şi domnilor care îşi iau soţiile şi iubitele drept partenere egale, bărbaţilor care nu încurajează ura bazată pe gen şi celor care înţeleg cât de periculoasă este violenţa în familie.

Dragi colegi,

Pedofilii, violatorii, criminalii au fost cândva copii... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Da.

Mulţumesc.

Îmi pare rău că vi s-a tăiat microfonul. Este automat sistemul. Doar ca să fie limpede.

 
Video in format Flash/IOS Andrei-Florin Gheorghiu - declaraţie politică intitulată Reforma reală a administraţiei locale;

Dau cuvântul domnului deputat Andrei Gheorghiu, de la USR.

Se pregăteşte domnul deputat Şendroiu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Florin Gheorghiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţie politică intitulată "Reforma reală a administraţiei locale".

Stimaţi colegi,

Adevărata reformă a administraţiei locale nu înseamnă doar modificări de organigramă sau ajustări birocratice. Adevărata reformă va fi atunci când vom muta prosperitatea din buzunarul primarului în buzunarul locuitorilor.

Astăzi, în judeţul Vâlcea şi în România avem localităţi cu 300, 500 sau 1.000 de locuitori. Comunităţi mici, îmbătrânite, cu bugete fragile, care abia reuşesc să îşi acopere cheltuielile de funcţionare. În multe cazuri, cea mai mare parte a banilor se duc pe salarii şi pe întreţinerea aparatului administrativ, nu pe investiţii. Nu pe drumuri mai bune, nu pe reţele de apă şi canalizare, nu pe şcoli moderne. Aceasta nu este o administraţie orientată spre dezvoltare. Este o administraţie preocupată în primul rând de propria supravieţuire.

În România avem peste 3.000 de UAT-uri, iar multe sunt sub pragul minim de sustenabilitate demografică şi economică. O comună cu 400 sau 500 de locuitori nu poate susţine specialişti în fonduri europene, nu poate construi proiecte majore, nu poate planifica strategic dezvoltarea. De aceea, trebuie să vorbim serios despre comasare.

Comasarea nu înseamnă dispariţia identităţii locale. Înseamnă unirea administrativă pentru a crea localităţi mai puternice. O comunitate de 8.000 sau 10.000 de locuitori are o altă forţă faţă de trei sau patru comune mai mici.

Avantajele sunt evidente: mai puţine cheltuieli administrative, mai mulţi bani pentru investiţii, administraţie profesionalizată, servicii publice de calitate. Şi totuşi, rezistenţa apare de fiecare dată. Nu din partea cetăţenilor, ci din partea vechii clase politice locale. Pentru că fragmentarea înseamnă funcţii. Înseamnă posturi. Înseamnă centre mici de putere care ţin în viaţă maşinării politice construite pe dependenţă şi distribuire de resurse.

Administraţia publică nu trebuie să fie un instrument de menţinere a aparatului de partid. Ea trebuie să fie un instrument de dezvoltare pentru cetăţeni. De aceea, solicit public preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea să propună un mecanism concret de stimulare a comasării voluntare: prioritizarea finanţărilor, linii dedicate de cofinanţare, sprijin tehnic pentru reorganizare. Reforma trebuie încurajată prin instrumente reale, nu doar susţinută declarativ.

Dacă vrem dezvoltare locală autentică, trebuie să avem curajul să ieşim din logica fragmentării şi a interesului politic mărunt. Nu putem construi prosperitate în comunităţi care cheltuiesc mai mult pentru a-şi întreţine administraţia decât pentru a-şi construi viitorul.

Reforma administraţiei locale înseamnă comunităţi mai mari, mai puternice şi mai prospere. Înseamnă administraţie pentru cetăţeni, nu cetăţeni care... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Vlad-Ioan Şendroiu - declaraţie politică având ca temă nemulţumirile din educaţie;

Dau cuvântul domnului deputat Vlad Şendroiu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vlad-Ioan Şendroiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Ştim cu toţii ce s-a întâmplat la începutul acestui an şcolar. Educaţia a fost sacrificată pentru că o parte dintre colegii din această sală au avut cu câteva luni înainte de câştigat nişte alegeri şi au ales să facă pomeni electorale, devalizând bugetul acestei ţări.

Dar discuţia despre educaţie nu trebuie să mai fie vreodată despre politică, ci despre viitorul acestei ţări.

Nu vă spun acest lucru ca să arunc vina, ci pentru că în acest moment trebuie să găsim soluţii.

Nemulţumirile din educaţie sunt justificate. Comasările au generat un scandal continuu. Plata cu ora a descurajat puţinii oameni care mai doreau să intre în sistem. Iar studenţii ne-au arătat, acum două săptămâni, în Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, cu studii în mână, că restricţiile la transportul feroviar impuse de Guvernul Ciolacu au produs economii abia marginale la buget.

USR susţine revenirea la reducerea de 90% pentru studenţi pe toate liniile de transport feroviar, pentru că viitorii medici, viitorii ingineri, viitorii programatori şi viitorii profesori nu sunt vinovaţi pentru dezastrul lăsat de Ciolacu în bugetul ţării în timp ce el se plimba cu avioanele de la Nordis.

Domnule ministru al educaţiei, vă urez mult succes în mandatul asumat şi sper să aveţi înţelepciunea să găsiţi soluţii pentru acest portofoliu.

Noi avem cel puţin o parte din aceste soluţii şi suntem pregătiţi să ajutăm. Vă propunem să extindem programul de masă caldă în şcoli şi să generalizăm şcoala de la 8.00 la 17.00, oferind posibilitatea profesorilor de a include în norme şi educaţia remedială.

Pe prima aş insista cel mai tare, pentru că acolo e cea mai mare nevoie de ajutor din partea statului. Sunt peste 1,2 milioane de copii în România aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială. Pentru ei, această masă înseamnă menţinerea în sistemul educaţional, înseamnă o pregătire adecvată pentru viaţa de adult şi pentru piaţa muncii.

Şi încă un lucru care ar trebui să fie evident într-o ţară normală: opriţi, domnule ministru, politizarea numirii directorilor de şcoli! Aţi putea rămâne în istorie ca un ministru reformator, un ministru preocupat de viitorul acestei ţări.

Nu ne mai putem bate joc de un sistem deja sever subfinanţat.

Nu ne mai putem bate joc de viitorul acestei ţări!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Trecem la Grupul UDMR.

Dacă doamna Biró Rozália este prezentă? Nu.

Trecem la Grupul SOS România.

 
Video in format Flash/IOS Ana-Marcela Baş - declaraţie politică intitulată File din povestea unui stat eşuat: Cazul Mario;

Dacă doamna deputat Baş este prezentă?

Aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte doamna deputat Toader.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana-Marcela Baş:

"File din povestea unui stat eşuat: Cazul Mario"

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Dragi colegi parlamentari,

Zilele acestea, România tremură, înfiorată, de crima terifiantă din judeţul Timiş, a cărei victimă a fost Mario Berinde - un adolescent de 15 ani.

Această crimă este o altă filă din povestea unui stat eşuat - România.

România criminalilor lui Mario Berinde este România în care copiii se ucid ca în ţările din lumea a treia, la câţiva kilometri de Timişoara. Timişoara - Capitală Europeană a Culturii, Timişoara - al doilea centru industrial al ţării, Timişoara - centru universitar important al României.

Asta este ţara construită, reformată, perfecţionată de treimea PSD, PNL şi UDMR vreme de 35 de ani.

Aproximativ jumătate dintre elevii din sistemul de învăţământ românesc sunt analfabeţi funcţional - mulţumim partidelor de la guvernare că se asigură că această ţară nu va avea nicio şansă la un trai mai bun!

1,3 miliarde de euro are de recuperat statul român de la infractorii condamnaţi. Bani care ar putea fi investiţi, de exemplu, în centre de recuperare sau de tratare a adolescenţilor cu probleme, precum cei care l-au ucis pe Mario.

Administraţia eşuată a statului eşuat România are probleme uriaşe în colectarea taxelor, în primul rând pentru că marii datornici sunt iertaţi pe linie de partid. Iar banii de care societatea are mare nevoie pentru a-şi păstra sănătoşi la trup şi la suflet copiii, pentru a-i educa, pentru a le oferi un viitor, ajung tot în buzunarul celor născuţi cu stea în frunte şi iubiţi de univers.

Stimaţi colegi,

Mario Berinde a murit şi din cauza societăţii româneşti. Mario Berinde şi cei care l-au ucis au fost abandonaţi de stat şi de administraţia acestui stat eşuat.

În momentul în care ajungem, ca societate, să ne gândim cum să ne trimitem copiii la puşcărie, în loc să ne gândim cum să-i trimitem la facultate, să-i facem doctori, avocaţi, ingineri, profesori, este clar că suntem într-un stat uitat de Dumnezeu, abandonat de inteligenţă, părăsit de spiritul strămoşilor.

Dumnezeu să-l ierte pe Mario! Doamne, iartă-ne şi îngăduieşte-ne să ne salvăm ţara!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Elena-Laura Toader - declaraţie politică având titlul Distrugerea zootehniei româneşti: între sacrificări forţate şi invazia importurilor;

Doamna Toader?

Aveţi cuvântul, doamnă deputat Elena-Laura Toader.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Elena-Laura Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate doamne şi stimaţi domni,

Dragi colegi parlamentari,

În ultimii ani, asistăm cu îngrijorare la o serie de acţiuni ale autorităţilor statului român, care au afectat grav crescătorii de animale din ţara noastră.

Sub pretextul existenţei unor focare de infecţie, s-a dispus sacrificarea în masă a oilor, caprelor, vacilor, porcilor şi păsărilor, fără transparenţă suficientă, fără o comunicare clară şi, în multe cazuri, fără despăgubiri juste şi rapide pentru proprietarii afectaţi.

Pentru mii de familii din mediul rural, creşterea acestora nu reprezintă doar o activitate economică, ci un mod de viaţă, o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie şi, adesea, singura sursă de venit.

Este inadmisibil ca statul să intervină brutal, fără a oferi garanţii clare privind evaluarea corectă a situaţiei epidemiologice şi fără a asigura despăgubiri prompte şi integrale.

În lipsa acestora, fermierii sunt puşi în imposibilitatea de a-şi relua activitatea, iar comunităţile rurale sunt destabilizate.

Mai grav, această presiune constantă asupra producătorilor autohtoni are loc într-un context în care piaţa românească este invadată de produse importate, distribuite prin marile lanţuri de magazine.

În loc să apere producătorul român şi hrana naturală obţinută în fermele noastre, statul pare să tolereze o dependenţă tot mai mare de importuri şi de alimente procesate, adesea lipsite de calitatea şi prospeţimea produselor locale.

România are un potenţial agricol uriaş. Are tradiţie, are experienţă şi are oameni harnici care pot asigura hrana acestei ţări.

Însă, fără politici coerente de protecţie şi sprijin, zootehnia românească riscă să fie pusă pe butuci, iar siguranţa alimentară naţională să devină o simplă iluzie.

Opoziţia parlamentară solicită:

- transparenţă totală în gestionarea focarelor de boală;

- expertize independente şi comunicare publică clară;

- despăgubiri integrale, acordate rapid şi echitabil;

- programe concrete de sprijin pentru crescătorii români;

- politici ferme care să prioritizeze producţia internă şi să reducă dependenţa de importuri.

Nu putem accepta ca fermierii români să fie trataţi ca suspecţi permanenţi, în timp ce produsele din import intră nestingherite pe piaţă. Zootehnia nu este un duşman al statului - este un pilon al economiei naţionale.

Dacă vom continua pe acest drum al exceselor administrative, riscăm să asistăm la dispariţia fermelor româneşti şi la transformarea României într-o piaţă de desfacere, nu într-un producător.

Apărarea fermierilor români înseamnă apărarea economiei naţionale, a satului românesc şi a dreptului nostru de a consuma hrană produsă în propria ţară.

Zootehnia românească nu trebuie sacrificată. România trebuie să-şi apere producătorii şi suvera... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Trecem la Grupul POT.

Dacă doamna deputat Gavrilă este prezentă? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Cristian-Emanuel Cîmpan - declaraţie politică intitulată Martie fără buget, cu preţuri în creştere şi un Guvern nepregătit!;

Domnul deputat Cîmpan?

Aveţi cuvântul, domnule deputat Cristian Cîmpan.

Şi se pregăteşte domnul deputat Pîclişan, dacă e prezent.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:

Stimaţi colegi,

Ne aflăm în luna martie, iar bugetul de stat pentru anul în curs încă nu a fost votat. Această realitate nu este doar o cifră tehnică într-o sală de şedinţe. Ea se traduce deja în efecte concrete resimţite de români: întârzieri în plăţi către furnizori, incertitudine în investiţii publice şi presiuni asupra sectoarelor-cheie ale economiei.

În acelaşi timp, cetăţenii constată scumpiri la pompă, generate de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu. Escaladarea conflictului din jurul Iranului a dus la creşteri ale cotaţiilor petrolului pe pieţele internaţionale, iar acest lucru se reflectă în costurile de transport şi presiunea inflaţionistă care se transmite în consumul zilnic al românilor. Specialiştii avertizează că, în scenarii negative, preţul carburanţilor ar putea ajunge la praguri pe care mulţi nu şi le permit.

Această combinaţie de factori externi şi blocaje interne - un buget nevotat şi o economie vulnerabilă la şocuri externe - pune o presiune reală asupra familiilor şi asupra mediului de afaceri. România are nevoie de un buget stabil, previzibil, care să vină în întâmpinarea nevoilor populaţiei şi să sprijine redresarea economică.

Guvernul trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru gestionarea situaţiei, cu măsuri clare de protecţie socială pentru categoriile vulnerabile şi mecanisme de plafonare temporară a preţurilor la energie şi carburant. Trebuie să ne asigurăm că volatilitatea de pe pieţele globale nu se traduce în suferinţă pentru cetăţeni.

În acelaşi timp, solicităm Coaliţiei politice să ajungă la un consens pentru adoptarea bugetului, astfel încât România să nu rămână în derivă economică, să nu pierdem oportunităţi de absorbţie a fondurilor europene şi să păstrăm stabilitatea macroeconomică.

Fac un apel ferm la responsabilitate şi la solidaritate: bugetul trebuie votat, iar cetăţenii trebuie protejaţi de efectele unor factori externi pe care nu îi putem controla. În contextul geopolitic actual şi al vulnerabilităţilor economice, această Cameră are datoria de a acţiona cu determinare şi seriozitate.

Vă mulţumesc.

Cristian Cîmpan, deputat de Bihor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Dacă este prezent domnul deputat Pîclişan? Nu.

Doamna deputat Plopeanu? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Mariana Vârgă - declaraţie politică având titlul Referendum decizional pentru găzduirea de arme nucleare tactice pe teritoriul României!;

Doamna deputat Vârgă?

Doamnă deputat Mariana Vârgă, aveţi cuvântul.

Şi apoi revenim la Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Mariana Vârgă:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi pe care am formulat-o se intitulează "Referendum decizional pentru găzduirea de arme nucleare tactice pe teritoriul României!".

Stimaţi colegi,

Parlamentul României, Guvernul şi politicienii care conduc ţara se comportă astăzi ca şi cum poporul român nu există şi n-are valoare, pentru că suntem în pragul unui pericol major şi nu întrebăm poporul dacă este de acord cu acest pericol major pe teritoriul României.

Nu mi se pare normal, când avem reglementare constituţională, la art. 90, prin care participarea democrativă şi dreptul poporului român şi al cetăţeanului român de a-şi exprima voinţa sunt reglementate, să se stabilească de către o mână de oameni sau chiar de un singur om, în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, care este un organism pur tehnic, dreptul la viaţă al cetăţeanului român.

Dumnezeu, Creatorul, ne-a dat dreptul la viaţă pe care noi trebuie sau putem să-l alegem, dacă dorim. Noi trebuie să alegem viaţa. Şi atunci noi trebuie să cerem preşedintelui României convocarea unui referendum de urgenţă, să întrebăm cetăţenii români dacă vor să găzduiască pe teritoriul statului român arme nucleare cu pericol iminent - avem reglementare constituţională în acest sens.

De asemenea, fac apel la parlamentarii români şi solicit, în temeiul art. 66 din Constituţia României, convocarea în şedinţă extraordinară a Parlamentului - Camera Deputaţilor şi Senatul - pentru ca Parlamentul - noi, cei care suntem trimişi aici de popor - ca Parlamentul să se pronunţe pe această situaţie majoră de criză cu privire la un eventual conflict armat nuclear în Orient care sigur va avea efecte majore şi asupra ţării noastre.

Cred că nu vorbim aici doar de o chestiune politică, noi trebuie să lăsăm această alegere în mâna poporului român.

De aceea, aşa cum am arătat la început, solicit de urgenţă un referendum decizional pentru consultarea poporului.

Încă de la începutul acestui mandat, am observat că Parlamentul lucrează în procedură de urgenţă, majoritar legiferează pe bază de ordonanţe de urgenţă. Guvernul lucrează prin ordonanţe de urgenţă, Parlamentul, de asemenea, cum am precizat.

De ce n-am face rapid un referendum prin care să întrebăm poporul dacă este de acord să aducem în România focoase nucleare, arme nucleare. Care, fie vorba între noi, dacă va avea loc un conflict nuclear, nu va pieri doar o generaţie, va pieri întreaga naţiune română.

Trebuie să luăm exemplul statelor care se opun, nu exemplul statelor care stau în genunchi şi răspund la orice provocare care nu este a lor.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Maricel Popa - declaraţie politică: România are nevoie de investiţii şi de viziune, nu de frică;

Dau cuvântul domnului deputat Maricel Popa, de la Grupul PSD.

Se pregăteşte doamna deputat Szőke.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Maricel Popa:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă!

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

Declaraţia mea de astăzi: "România are nevoie de investiţii şi de viziune, nu de frică".

România are nevoie de dezvoltare, nu de austeritate.

România are nevoie de investiţii, nu de frică.

România are nevoie de locuri de muncă bine plătite, nu de stagnare economică.

Am văzut deja cum peste 52.000 de locuri de muncă s-au pierdut în ultimele luni ale anului, cum afaceri mici şi mari s-au închis sau şi-au restrâns substanţial activitatea, am văzut toţi facturile mai mari, impozitele mai mari şi coşurile de cumpărături mai mici.

Nu aceasta este calea către un viitor mai bun!

Partidul Social Democrat a venit cu răspunsuri concrete, sustenabile. Programul de relansare economică propus de Partidul Social Democrat este un răspuns concret la provocările actuale: la scăderea investiţiilor, la încetinirea producţiei industriale, la dezechilibrele comerciale şi sociale.

Soluţia noastră este clară: stimulăm producţia românească, sprijinim capitalul autohton şi atragem investiţii strategice care creează valoare adăugată în România.

Susţinem investiţii majore în industrie, agricultură, energie şi sănătate, prin facilităţi fiscale inteligente şi garanţii de stat care nu pun presiune suplimentară pe buget, ci generează venituri suplimentare prin dezvoltare economică. Credem într-un stat partener al mediului de afaceri, nu într-un stat care blochează iniţiativa prin birocraţie. Punem accent pe dezvoltarea producţiei interne şi reducerea importurilor, sprijinirea regiunilor mai puţin dezvoltate, stimularea cercetării şi inovării, formarea profesională a tinerilor pentru meserii bine plătite şi independenţa energetică prin valorificarea resurselor naţionale.

Creşterea economică sustenabilă este cea mai bună politică socială. Fiecare investiţie nouă înseamnă locuri de muncă, salarii mai mari şi venituri suplimentare la buget pentru educaţie, sănătate şi infrastructură. Creşterea economică sustenabilă însemnă predictibilitate pentru mediul de afaceri şi stabilitate pentru familii.

România are potenţial, are oameni competenţi, resurse şi poziţie strategică. Cu viziunea corectă, România nu poate să nu devină un stat puternic economic, capabil să ofere cetăţenilor săi siguranţă, respect şi un trai bun.

Prin acest program, potenţialul se transformă în rezultate concrete.

Vă mulţumesc.

Deputat de Iaşi, Maricel Popa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică având tema Reducerea indemnizaţiei pentru doctorat pune în pericol cercetarea din România;

Dau cuvântul doamnei deputat Ecaterina-Mariana Szőke.

Şi se pregăteşte doamna deputat Chilat.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Stimate colege,

Astăzi mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a adresa o problemă mică şi banală, la prima vedere, însă extrem de importantă şi urgentă, din punctul meu de vedere, care afectează viitorul educaţiei şi cercetării din România.

Guvernul a decis reducerea semnificativă a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, măsură care, deşi justificată de Executiv prin argumentul că "nu de diplome ducem lipsă", riscă să pună în pericol întregul sistem de cercetare din România.

Cercetarea este coloana vertebrală a progresului unei naţiuni, iar fără investiţii adecvate în educaţie şi cercetare nu putem vorbi de inovaţie, de dezvoltare sustenabilă sau de o economie bazată pe cunoaştere. Reducerea indemnizaţiei pentru doctorat va submina, de fapt, încrederea cercetătorilor în sistemul nostru educaţional şi va accelera exodul tinerelor talente din România către alte state europene, unde condiţiile de cercetare sunt mult, mult mai bune.

Deja cercetătorii din România se confruntă cu un deficit de finanţare cronic, iar salariile modeste, lipsa de resurse şi infrastructura insuficient dezvoltată fac ca acest sector să fie tot mai puţin atractiv.

Fără cercetare de calitate nu există inovaţie, iar fără inovaţie nu există dezvoltare economică. Aş dori să subliniez acest principiu, care ar trebui să stea la baza politicii guvernamentale.

Este timpul ca Guvernul să înţeleagă că, prin reducerea stimulentelor financiare, nu facem decât să încurajăm migrarea cercetătorilor, lăsând România fără resursele esenţiale pentru viitorul său. Este imperativ să susţinem tinerii cercetători, să investim în educaţie şi să oferim soluţii pentru a păstra talentele în ţară.

Prin urmare, solicit Guvernului să revizuiască această măsură, iar Parlamentul să susţină orice iniţiativă care sprijină cercetarea românească.

Este esenţial ca România să nu submineze eforturile cercetătorilor săi prin măsuri care, deşi pot părea economice pe termen scurt, vor avea un impact devastator asupra dezvoltării ştiinţifice şi economice pe termen lung.

De aceea, apelul meu este pentru un sprijin real al cercetării şi educaţiei, care sunt fundamentale pentru progresul nostru ca naţiune.

Vă mulţumesc.

Ecaterina-Mariana Szőke, deputat de Galaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Crina-Fiorela Chilat - declaraţie politică: Pentru că îmi pasă: respectul şi demnitatea nu sunt negociabile! Vrem mărţişoare cu drepturi egale!;

Dau cuvântul doamnei deputat Crina-Fiorela Chilat.

Se pregăteşte domnul deputat Alexandrin Moiseev.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Crina-Fiorela Chilat:

Bună dimineaţa!

Declaraţie politică: "Pentru că îmi pasă: respectul şi demnitatea nu sunt negociabile! Vrem mărţişoare cu drepturi egale!".

Stimaţi colegi

În calitate de parlamentar ales în judeţul Maramureş, azi fac o declaraţie fermă: egalitatea de gen nu este un gest simbolic şi nu poate rămâne doar un mesaj de 1 Martie. Este o obligaţie morală şi politică pe care mi-o asum, zi de zi, pentru că îmi pasă. Mărţişorul vorbeşte despre speranţă şi reînnoire. Eu cred că el trebuie să vorbească şi despre curaj şi echitate.

Curajul femeilor care spun nu violenţei, care depăşesc barierele vizibile şi invizibile şi care îşi revendică dreptul la respect. Echitatea, care înseamnă transparenţă salarială, şanse egale şi recunoaşterea meritului, fără prejudecăţi şi fără discriminare.

Mă angajez să susţin politici publice ferme împotriva violenţei domestice - recunoaşterea femicidului şi protecţia legală -, să consolidez mecanismele de protecţie pentru victime şi să întăresc cadrul legislativ, astfel încât nicio femeie să nu fie lăsată singură. Mă angajez la demersuri care să reducă diferenţele salariale, prin măsuri concrete de transparenţă şi responsabilitate, şi să promovez programe reale de sprijin social pentru mame şi familii, inclusiv privind natalitatea, să susţin creşterea reprezentării femeilor în politică.

Cred într-o societate în care respectul nu este opţional, iar demnitatea nu este negociabilă, în care drepturile femeilor sunt garantate prin lege, susţinute prin politici coerente şi apărate prin acţiuni concrete.

De 1 Martie transmit un mesaj clar, şi anume, că nu mă opresc la simboluri. Doresc să construim o Românie în care egalitatea nu este doar celebrată, ci trăită!

"Vrem mărţişoare cu drepturi egale!" este despre a duce o tradiţie mai departe, dar cu demnitate, cu echitate, cu respect real!

Roşu pentru curaj!

Alb pentru echitate!

Vă mulţumesc.

Crina-Fiorela Chilat, deputat de Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Alexandrin Moiseev - declaraţie politică: 34 de ani de la agresiunea Rusiei: un război împotriva Moldovei, României şi libertăţii noastre comune;

Dau cuvântul domnului deputat Alexandrin Moiseev, după care vom trece la Grupul AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Muşat.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandrin Moiseev:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

"34 de ani de la agresiunea Rusiei: un război împotriva Moldovei, României şi libertăţii noastre comune"

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Pe 2 martie s-au împlinit 34 de ani de la agresiunea Federaţiei Ruse împotriva tânărului stat Republica Moldova. Un moment de răscruce în istoria noastră recentă, dar şi o rană care nu s-a vindecat nici astăzi.

În 1992, Rusia nu a atacat doar un stat abia ieşit din colapsul sovietic. A atacat un ideal. A atacat libertatea. A atacat identitatea românească dintre Prut şi Nistru. Războiul de pe Nistru nu a fost doar împotriva Republicii Moldova, a fost şi un război împotriva României, împotriva limbii române, împotriva dreptului legitim la reîntregire.

Să o spunem clar şi fără echivoc: acel conflict nu a fost unul "intern" sau "un război civil", aşa cum propaganda rusă încearcă să îl prezinte. A fost o intervenţie militară directă, menită să blocheze desprinderea definitivă de imperiul sovietic şi să ţină Basarabia captivă într-o zonă gri, vulnerabilă şi controlabilă.

Astăzi, după 34 de ani, vedem acelaşi tipar în Ucraina. Aceeaşi agresiune brutală. Aceeaşi negare a identităţii naţionale.

Ucraina nu luptă doar pentru a-şi apăra dreptul la autodeterminare.

Astăzi, după 34 de ani, vedem acelaşi tipar în tot estul Europei: aceeaşi obsesie imperială de a controla destinele altor popoare.

Dacă în 1992 Rusia a testat limitele reacţiei internaţionale în Republica Moldova, în 2022 a trecut la scară largă în Ucraina.

Să nu ne amăgim: ceea ce se întâmplă în Ucraina nu priveşte direct doar Ucraina. Ucraina nu luptă doar pentru ea însăşi. Ucraina luptă pentru ca tragedia din 1992 să nu se repete la scară şi mai mare în tot estul Europei.

Ucraina apără astăzi nu doar Kievul, ci şi Chişinăul. Şi, într-un sens profund, apără şi Bucureştiul.

Datoria noastră este să învăţăm din istorie, nu să o comemorăm pasiv. Datoria noastră este să spunem adevărul, chiar dacă deranjează. Şi adevărul este acesta: Rusia nu s-a schimbat. Rusia a rămas la fel de criminală. Metodele sunt aceleaşi, obiectivele sunt aceleaşi, iar pericolul rămâne real.

De aceea, trebuie să fim fermi în susţinerea Republicii Moldova în parcursul său european, ca parte a reîntregirii naţionale, iar dacă pericolul se apropie şi mai mult de Basarabia, să ne gândim serios la Unirea imediată, pentru a o proteja de un nou război. Parcursul european sau Unirea Basarabiei cu România nu este doar o opţiune politică, ci o obligaţie morală şi istorică.

În memoria celor căzuţi în 1992, în respect pentru cei care rezistă astăzi în Ucraina şi în responsabilitatea faţă de generaţiile viitoare trebuie să spunem un lucru simplu: nu vom accepta niciodată ca istoria să fie scrisă prin forţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Doru-Lucian Muşat - declaraţie politică cu titlul Cerem scăderea accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată pentru combustibili!;

Domnul Cătălin Drulă:

Dau cuvântul domnului deputat Muşat.

Se pregăteşte domnul deputat Paraschiv.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Doru-Lucian Muşat:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Cerem scăderea accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată pentru combustibili!"

În timp ce puterea ezită să facă reformele necesare pentru reformarea statului, iar cheltuielile cu bunuri şi servicii, dar şi angajările în sistemul public cresc vertiginos, toată presiunea economică a rămas pe angajaţii din privat şi pe companii, cu efecte catastrofale pentru economia României: mii de firme închise, alte zeci de mii în zona roşie contabilă şi mii de oameni rămaşi fără un loc de muncă.

Aţi crescut TVA-ul cu 10%. Aţi crescut impozitul pe dividende cu 300%, în 5 ani. Aţi scăzut pragul de impozitare pentru microîntreprinderi, de la 250.000 de euro, la 100.000 de euro, o sumă nejustificat de mică. Aţi crescut impozitele pe locuinţe cu 80%. Aţi crescut TVA-ul pentru locuinţele noi la 21%, chiar dacă, pentru o familie la început de drum, aceasta ar fi fost prima locuinţă în care s-ar fi mutat. Adică, pentru un apartament de 100.000 de euro, cereţi un TVA de 21.000 de euro. Pentru aceşti 21.000 de euro, o persoană care câştigă 1.000 de euro net va trebui să muncească 21 de luni, adică aproape 2 ani, pentru a plăti statului acest TVA. O măsură "foarte bună" pentru creşterea natalităţii şi un motiv în plus pentru ca tinerii români să rămână în ţară.

Aţi dus în cap Programul "Start-Up Nation", care, în ediţiile trecute, a ajutat mii de tineri să creeze locuri de muncă şi să avem o pătură de mijloc mai numeroasă. Continuaţi să îndatoraţi ţara până la refuz, iar în 2025 ne-aţi împrumutat cu peste 50 de miliarde de euro, iar dobânzile pentru creditele luate au fost de 10 miliarde de euro doar anul trecut. Aţi crescut inflaţia reală la 15%, cea mai perversă taxă ascunsă dintre toate. Şi, totuşi, nicio reformă administrativă, nicio reformă însemnată în aparatul bugetar.

După toate acestea, vă cerem public să scădeţi TVA-ul şi accizele pentru combustibili, pentru că noi, românii, plătim cea mai scumpă motorină şi benzină din întreaga UE, deşi avem unele dintre cele mai mari rezerve de petrol. Preţul unui litru de motorină sau benzină se îndreaptă vertiginos spre 9 lei, iar aceste creşteri se vor regăsi în produse şi servicii mai scumpe pentru toţi românii, adică încă un element, pe lângă cele de mai sus, care le va eroda puterea de cumpărare. Astăzi, statul câştigă enorm pentru fiecare alimentare: 57% din preţul unui litru de benzină şi 52,4% din cel de motorină reprezintă TVA şi accize.

Sunteţi în acele poziţii pentru a veghea şi a aduce bunăstare românilor, nu pentru a-i îngropa într-o sărăcie ireversibilă.

Scădeţi accizele şi taxa pe valoare adăugată la combustibili pentru a compensa creşterile preţului petrolului pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu!

Scădeţi accizele şi TVA-ul la combustibili, dacă vă pasă de români!

Scădeţi accizele şi TVA-ul la combustibili, dacă mai vreţi să avem o economie care să vă plătească taxe şi impozite!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ciprian-Constantin Paraschiv - declaraţie politică intitulată Cazul stadionului de la Iaşi trebuie anchetat, nicidecum uitat;

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Domnul deputat Paraschiv.

Aveţi cuvântul.

Se pregăteşte doamna deputat Priescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ciprian-Constantin Paraschiv:

"Cazul stadionului de la Iaşi trebuie anchetat, nicidecum uitat"

Stimate domnule preşedinte de şedinţă,

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Suntem, din punctul de vedere al infrastructurii sportive din România, în situaţia unor bolnavi care primesc tratamente scumpe şi necesare, dar care aleg să ia pastilele cu alcool. Degeaba construim stadioane cu milioane de euro dacă administrarea lor de către incompetenţi naşte găuri financiare uluitoare; degeaba ne bucurăm de arene noi, când cei care le gestionează îşi bat joc de toată investiţia.

Iar ce s-a întâmplat cu gazonul stadionului de la Iaşi reprezintă un caz de anchetat, fără ezitare şi amânare, nicidecum ceva de trecut cu vederea şi de uitat.

Să programezi un meci de rugby pe gazonul unui stadion de fotbal unde echipa locală, Poli Iaşi, urmează să dispute o partidă oficială şi importantă, în condiţiile în care, din banii comunităţii, sute de mii de euro s-au investit în gazon şi, tocmai pentru că nu a fost întreţinut la standarde eficiente, situaţia lui era oricum problematică, astfel încât echipa de fotbal a trebuit să-l menajeze o iarnă: iată coordonatele unui caz emblematic şi dureros! Şi trebuie să aflăm răspunsuri şi vinovaţi, pentru că altfel nu se poate. Este vorba de interesul comunitar, de banii cetăţenilor, de buna administrare care lipseşte cu desăvârşire, sfidător tocmai faţă de responsabilitatea celor care şi-au asumat-o.

Cine a aprobat organizarea unui meci de rugby în luna februarie, când toţi ştim vremea din România, când terenul fusese menajat tocmai din cauza situaţiei lui problematice, şi când se ştia clar, de multă vreme, că acest meci de rugby vine pe finalul de sezon regular fotbalistic pentru Poli Iaşi? De ce nu s-a mutat din timp partida de rugby pe alt stadion şi în alt oraş?

Cum arată în integralitate contractul prin care s-a organizat meciul de rugby? Are prevăzută clauza firească de predare a arenei în condiţiile în care a fost primită - inclusiv starea gazonului - sau nu? Şi dacă nu, de ce? Cine şi-a asumat asta?

Este necesară tragerea la răspundere a celor vinovaţi de această situaţie, evaluarea daunelor produse şi recuperarea prejudiciului.

Vă mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS Ionelia-Florenţa Priescu - declaraţie politică privind incertitudinea investiţiei de la Işalniţa şi criza de asumare a actualei guvernări în sectorul energetic;

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Ionelia-Florenţa Priescu.

Şi se pregăteşte domnul deputat Coman.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ionelia-Florenţa Priescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aflăm din presă că centrala pe gaz de la Işalniţa nu se mai construieşte. Nu o spun eu, nu o spune opoziţia, ci o spune un secretar de stat, în presă.

În acest context, mă întreb de ce aflăm adevărul din declaraţii neoficiale şi nu dintr-o asumare clară în Parlament şi în faţa românilor. Era Işalniţa un moft ori un proiect decorativ? Ştiţi bine că nu! Aşa cum nu era un moft nici Iernutul, aşa cum nu era un moft nici Bumbeşti-Livezeni şi nici Răstolniţa. Nu erau mofturi! Erau proiecte extraordinar de importante pentru România.

Construirea şi punerea în funcţiune a Centralei Işalniţa era o condiţie esenţială pentru finalizarea planului de decarbonizare. Era garanţia că închiderea grupurilor pe cărbune nu lasă România în întuneric şi în instabilitate energetică.

Ni se spune că nu a venit nicio firmă la licitaţie şi că trebuie să transformăm proiectul în altceva. În ce altceva? Ce înseamnă acest "altceva"?

Eu înţeleg că planul merge înainte, dar fără unul dintre pilonii principali.

Închidem, dar nu construim!

Promitem, dar nu realizăm!

În această situaţie, vă întreb şi eu, de ce nu schimbăm planul şi când este vorba de închiderea capacităţilor pe cărbune şi de disponibilizările a zeci de mii de oameni din Oltenia?

Aici de ce nu putem să schimbăm planul? Pentru că nu doriţi!

Aceasta, din păcate, nu este o tranziţie, este o improvizaţie.

Am avertizat, de la această tribună, că Ordonanţa nr. 108/2022 este nerealistă şi că graba impusă de Bruxelles loveşte direct în securitatea energetică a României şi în zeci de mii de oameni din Oltenia.

Mai mult, actuala conducere a statului are o problemă foarte gravă cu transparenţa. Zilele trecute a apărut pe site-ul Ministerului Energiei un proiect care limita adaosul comercial la furnizori şi la traderii de energie, dar a fost retras în câteva minute; publicat şi apoi şters - fără explicaţii clare. O "ordonanţă fantomă", am putea-o numi.

Vă întreb ce fel de guvernare e asta?! O guvernare în care deciziile apar şi dispar în spatele unor uşi închise?!

România, dragilor, merită mai mult!

Cerem transparenţă totală şi lămuriri suplimentare privind proiectul Işalniţa.

De asemenea, cerem suspendarea închiderii capacităţilor pe cărbune până când grupurile pe gaze vor fi finalizate şi susţinere parlamentară.

Cerem, de asemenea, sprijin pentru proiectele AUR care prelungesc termenele de închidere a capacităţilor pe cărbune şi pun la adăpost angajaţii din sectorul energetic.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dragoş-Florin Coman - declaraţie politică: Economia românească - în moarte clinică; multinaţionalele, pe perfuzii bugetare!;

Domnul Cătălin Drulă:

Şi eu vă mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Coman. Este prezent? Nu.

Atunci, domnul deputat Ionel Gheorghe? (Vociferări.)

Revenim.

Dau cuvântul domnului deputat Dragoş-Florin Coman, după care vom trece la Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dragoş-Florin Coman:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Economia românească trece printr-o perioadă critică, iar acest lucru, oricât de mult s-ar dori să fie ascuns, este confirmat de Institutul Naţional de Statistică. PIB-ul a scăzut două trimestre consecutiv şi suntem în recesiune. Din cauza tăierii de venituri, consumul s-a prăbuşit şi pare că nu mai revine. Inflaţia este de 4 ori mai mare decât media europeană. Comenzile din economie scad. Imobiliarele stau să se prăbuşească. Aceasta este realitatea economiei româneşti.

La rândul său, mediul de afaceri românesc se uită cu speranţă la Guvern. Guvernul a promis un pachet de sprijin economic consistent, însă măsurile din pachetul de relansare economică se adresează, în principal, marilor companii multinaţionale, şi mai puţin întreprinderilor mici şi mijlocii. Altfel spus, companiile multinaţionale par să fie cele care merită ajutate şi salvate, în timp ce businessul românesc introdus într-o comă forţată.

Stimaţi colegi,

Avem de-a face cu un dublu standard. Dacă o companie românească înregistrează datorii la bugetul de stat, autorităţile competente - ANAF-ul - instituie poprire în 15 zile. Pentru companiile mari cu capital străin există portiţe legislative: de la eşalonarea datoriilor şi până la tot felul de amnistii fiscale. Şi, cu toate acestea, de la Guvern auzim narative despre competitivitatea firmelor româneşti. Cum să vorbim despre competitivitatea şi dezvoltarea firmelor româneşti, când competitorii lor beneficiază de un tratament special?

Concluzia este dureroasă: Guvernul nu este interesat de faptul că peste un milion de antreprenori şi peste 4 milioane de angajaţi din sectorul privat sunt pe marginea prăpastiei! Ei rămân grijulii cu marile corporaţii, care continuă să-şi ducă în afara ţării profiturile obţinute în România; fie în ţările de origine, fie în paradisuri fiscale.

Nimeni nu vorbeşte despre acest lucru, dar instituţiile statului pun o presiune de neimaginat pe contribuabilii mici şi mijlocii pentru un ban în plus la bugetul de stat, chiar şi cu riscul falimentării mediului de afaceri românesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Trecem la Grupul PNL.

Domnul Sebastian Rusu nu este prezent.

 
Video in format Flash/IOS Mircea Fechet - declaraţie politică referitoare la complicitatea mediului academic în degradarea standardelor de educaţie;

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Fechet.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Fechet:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Incompetenţa miroase înainte să se vadă. Are un iz greu, persistent, care se insinuează în decizii, în idei şi mai ales în rezultate, aşa cum s-a întâmplat în România ultimilor 35 de ani.

Când spaţiul public e invadat de CV-uri umflate, mincinoase şi de competenţe firave, unii îndreaptă degetul spre Parlament sau spre Guvern. E cel mai comod să facă asta, dar gestul plasează vina pe ţapul ispăşitor. Pentru că diplomele nu se emit în şedinţe de partid, se emit în universităţi.

Am avut, zilele trecute, un dialog - cred eu, constructiv - la o emisiune TV, cu unul dintre liderii sindicatelor din educaţie, domnul Marius Nistor. I-am spus respectuos că mediul academic nu mai poate poza exclusiv în victimă colaterală a imposturii politice.

Am ajuns, ca stat, în situaţia ruşinoasă în care cei care şi-au scris minciuni în CV să le vândă ca mici greşeli sau neînţelegeri, iar alţii, direct ca fake news-uri. Vorbim despre demnitari cu titluri sonore şi un nivel de înţelegere care trădează lacune serioase şi care nu suportă comparaţie nici cu elevi mediocri de clasa a opta. Dincolo de această realitate, e un sistem care a validat acele parcursuri.

Politicienii, funcţionarii, slujbaşii statului nu şi-au acordat singuri licenţele, masteratele sau doctoratele. Unii poate au forţat nota, alţii poate au plătit pentru indulgenţă. Însă mediul academic este cel care a tolerat această "croitorie pe comandă" de valori, menită să acopere nonvalori. A închis ochii, a semnat şi a pus ştampila. A promovat şi a acceptat complice compromisul mic, repetat, până când compromisul a devenit normă.

Dragi colegi,

Să nu ne ascundem după deget: problema reală pe care o are România este de credibilitate la toate nivelurile.

Cine a permis ca o diplomă universitară să fie ornament pentru un CV şi o justificare pentru obţinerea unui spor e vinovat, pentru că, în loc să urce standardul academic, l-a coborât în mocirla imposturii.

E uşor să ieşi public şi să condamni plagiatul după ce a devenit subiect de presă. Mai greu este să construieşti mecanisme care îl previn: reguli clare la acordarea licenţelor, standarde ferme pentru masterate, exigenţă la doctorat.

Departe de mine să arunc vina exclusiv pe universităţi, însă se impune un moment T0 de asumare. Dacă nu mai vrem slujbaşi ai statului cu titluri discutabile, universităţile trebuie să fie primele care spun: "Până aici! Ajunge!".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Din partea Grupului POT, doamna deputat Gavrilă?

Aveţi cuvântul. (Vociferări. Domnul deputat Sebastian-Mihai Rusu solicită să ia cuvântul.)

A, îmi cer scuze, mai avem o intervenţie de la Grupul PNL şi apoi dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS Sebastian-Mihai Rusu - declaraţie politică despre Viitorul care se construieşte prin susţinerea familiei;

Domnul Sebastian Rusu, da?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Se pregăteşte doamna Gavrilă.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sebastian-Mihai Rusu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să vă vorbesc puţin despre "Viitorul care se construieşte prin susţinerea familiei".

Stimaţi colegi,

Bugetul unei ţări nu este doar o înşiruire de cifre, nu este doar un tabel rece gestionat de specialişti cu creioane în mână, bugetul este oglinda priorităţilor noastre morale. Astăzi, cifrele vorbesc despre deficit şi echilibru, dar în spatele lor trebuie să se audă vocea viitorului. Această voce aparţine tinerilor şi familiilor care aleg să îşi crească copiii aici, în România.

Am înţeles că anul trecut am fost forţaţi să facem tăieri şi creşteri de taxe prin care am oprit scurgerea banilor publici spre sinecuri inutile şi am stopat creşterea deficitului. Am închis robinetul proiectelor fantomă. Acum, banii salvaţi trebuie să meargă acolo unde produc valoare reală. Trebuie să investim în temelia societăţii.

Aşadar, vă propun o soluţie concretă: deduceri fiscale directe pentru părinţii care muncesc. Această măsură poate produce efecte imediate pe trei planuri.

- Combaterea muncii la negru. De ce? Pentru că părinţii vor dori să lucreze legal pentru a beneficia de reducerile de taxe. Transformăm economia subterană în economie albă.

- Reducerea abandonului şcolar. Am putea lega sprijinul financiar de prezenţa copilului la grădiniţă sau la şcoală, dacă acesta este de vârsta impusă de lege. Şcoala devine singura cale spre prosperitatea familiei.

- Creşterea puterii de cumpărare. Lăsăm mai mulţi bani în buzunarul celor care produc. Aceşti bani se întorc rapid în economia locală, susţinând firmele cu capital autohton.

Această viziune nu este o noutate, ea se regăseşte în fundamentul programului nostru de guvernare. Şi fiecare partid din această Coaliţie a promis cetăţenilor măsuri pentru sprijinirea demografiei şi a muncii cinstite.

Această majoritate solidă are votul şi încrederea oamenilor. Este momentul să demonstrăm că ştim să direcţionăm resursele salvate către viitor. Alocaţia actuală pentru copii este un sprijin simbolic, adesea insuficient sau folosit necorespunzător. Deducerea fiscală este însă un instrument de demnitate. Ea răsplăteşte efortul, munca şi educaţia.

Vă invit să analizăm tehnic aceste deduceri. Să transformăm intenţia politică într-un angajament bugetar. Să oferim tinerelor familii cu copii un motiv real să rămână şi să construiască în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Anamaria Gavrilă - declaraţie politică intitulată ANAF - cel mai mare agresor al românilor;

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Gavrilă, după care vom trece la deputaţii neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Anamaria Gavrilă:

"ANAF - cel mai mare agresor al românilor"

ANAF afectează zilnic cetăţenii şi firmele româneşti prin acţiuni haotice, ignorând procedurile legale şi refuzând să îşi asume greşelile.

Nu este zi de la Dumnezeu să nu aud pe cineva a cărui viaţă nu a fost tulburată de către ANAF. Aproape nu există român al cărui cont bancar să nu fi fost blocat de ANAF. Nu pentru că nu vrea să îşi plătească dările, ci pentru că ANAF nu l-a informat la timp că are de plătit.

ANAF blochează conturile cetăţenilor fără avertisment real, pe baza unor somaţii neclare, pentru datorii pe care nici măcar cetăţenii nu ştiu că le au şi nu sunt informaţi la timp, şi pentru care ANAF cu plăcere acumulează penalităţi, dobânzi pe care tot cetăţenii trebuie să le plătească.

Iar când contul îţi este blocat, tot tu - cetăţeanul - trebuie să mergi la ANAF, să te plimbi, să te umileşti, de la un ghişeu la altul, de la un etaj la altul, de la un birou la altul, încercând să afli de ce ţi s-a blocat accesul la banii tăi.

O tânără mamă nu a mai putut să îşi cumpere scutece şi mâncare pentru bebeluş pentru că ANAF îi blocase contul. Nu pentru ceva ce ea a făcut, ci pentru că tot ANAF plătise greşit o indemnizaţie în plus.

Nu există companii care să nu fi avut neplăcerea de a avea confruntări cu ANAF-ul. Sau bătrâni. Bătrâni care nu îşi pot accesa pensiile pentru că ANAF le-a blocat conturile pentru o datorie de zeci de ani, pe care nici măcar nu ştiau că o au.

ANAF execută firme înainte de termen şi fără respectarea procedurilor legale, anunţând inclusiv clienţii acestor firme să nu mai colaboreze cu ele. Contestarea în instanţă durează luni sau ani de zile, timp în care afacerile sunt distruse şi oamenii rămân fără locuri de muncă.

În schimb, există companii cu zeci de milioane de euro datorie care par să fie mereu, constant, an după an, iertate de ANAF de executare. Şi ni se spune că ANAF nu acţionează la comandă politică? SPV-ul ANAF-ului funcţionează frecvent defectuos, cetăţenii pierd zile întregi, ore, pentru a încărca sau descărca documente. Inclusiv consilierul guvernamental BNR, Eugen Rădulescu, a spus clar - sistemul este corupt până în măduva oaselor. Iar ANAF... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Trecem la deputaţii neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS Gheorghe-Petru Pîclişan - declaraţie politică: România nu este în război, dar românii trăiesc ca şi cum ar fi;

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Gheorghe-Petru Pîclişan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Petru Pîclişan:

"România nu este în război, dar românii trăiesc ca şi cum ar fi"

Nu avem bombe deasupra capului, însă avem o presiune economică permanentă. Nu sună sirenele, dar sună telefoanele de la bancă. Nu vedem fronturi militare, dar vedem un front social în care oamenii încearcă să reziste de la o lună la alta.

Astăzi, peste şase milioane de români sunt plecaţi din ţară. Este cel mai mare exod din Europa în timp de pace. Şi asta spune tot. Când oamenii aleg să îşi construiască viaţa în altă parte, înseamnă că aici nu mai simt stabilitate, nu mai simt siguranţă şi nu mai simt un viitor.

În România se trăieşte într-o stare de tensiune continuă: preţurile cresc, taxele cresc, incertitudinea creşte, iar familiile îşi fac planuri pe termen scurt, nu pe termen lung.

Domnule Ilie Bolojan, când milioane de oameni aleg să plece, nu mai este o simplă statistică, este un semnal clar că direcţia nu convinge. O ţară nu pierde populaţie pentru că are prea puţine taxe, o pierde atunci când nu oferă suficientă încredere şi suficientă perspectivă.

România are nevoie de mai mult decât echilibru bugetar. Are nevoie de un proiect clar, de investiţii care să creeze locuri de muncă bine plătite, de stabilitate fiscală şi de un stat care să fie partener, nu doar colector.

Pentru că adevărul este acesta: nu suntem în război, dar trăim ca şi cum am fi. Iar cea mai mare vulnerabilitate nu este lipsa banilor, ci pierderea încrederii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Dacă, de la Grupul AUR, este prezent domnul Ionel Gheorghe? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Ştefan Bouda - declaraţie politică: Sănătatea în satele cehe din Banat nu poate aştepta rectificarea bugetară;

Atunci, de la Grupul minorităţilor, domnul Bouda Ştefan, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Bouda:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

"Sănătatea în satele cehe din Banat nu poate aştepta rectificarea bugetară"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Vă vorbesc astăzi despre o realitate care nu apare în statisticile optimiste de la Bucureşti - e viaţa de zi cu zi în satele cehe din Munţii Banatului.

Vorbim despre locuri de o frumuseţe rară, de unde, în anul 2026, dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii a devenit un lux, dependent de starea vremii sau de starea drumurilor. În localităţi precum Gârnic, Sfânta Elena, Ravensca, Bigăr, Eibenthal sau Şumiţa, accesul la un medic specialist a rămas o provocare logistică majoră. Avem o populaţie care a păstrat cu sfinţenie tradiţiile, limba şi loialitatea faţă de statul român timp de două secole, dar care astăzi se simte abandonată în faţa nevoilor medicale de bază.

Nu vin astăzi să vă cer promisiuni teoretice, ci soluţii administrative concrete:

- unităţi medicale mobile. Solicit Ministerului Sănătăţii şi autorităţilor judeţene un calendar clar pentru caravane medicale care să viziteze aceste comunităţi, periodic. Nu este nevoie de clădiri noi, ci de voinţă politică pentru a trimite specialişti acolo unde este nevoie;

- puncte de telemedicină funcţionale. Tehnologia există, dar infrastructura locală lipseşte. Cerem dotarea dispensarelor rurale cu echipamente minime de diagnosticare la distanţă, astfel încât un cetăţean de etnie cehă să nu mai fie obligat să parcurgă peste 100 de kilometri pentru o simplă consultaţie de rutină;

- statut special pentru zonele izolate. Este imperativ să creăm mecanisme reale de stimulare pentru personalul medical care să aleagă să profeseze în aceste zone montane, oferind facilităţi de transport şi locuire care să compenseze izolarea geografică.

Conservarea identităţii minorităţii cehe nu se realizează doar prin discursuri festive, ci prin asigurarea condiţiilor demne de viaţă în vatra satului.

Sănătatea nu trebuie să fie un privilegiu urban, ci un drept garantat fiecărui cetăţean, indiferent de altitudinea la care locuieşte sau de limba pe care o vorbeşte în familie.

Vă mulţumesc.

Deputat Bouda Ştefan.

 
Video in format Flash/IOS Rodica Plopeanu - declaraţie politică având titlul Scrisoare deschisă domnului prim-ministru Ilie Bolojan;

Domnul Cătălin Drulă:

Vă mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Rodica Plopeanu.

Se pregăteşte doamna deputat Aurora-Tasica Simu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Rodica Plopeanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Titlul declaraţiei politice de astăzi: "Scrisoare deschisă domnului prim-ministru Ilie Bolojan".

Problema dumneavoastră nu este că sunteţi un om slab. Problema este că aţi făcut din duritate o dovadă de virtute şi din tăiere, un reflex de guvernare.

Aţi fost lăudat ani la rând ca fiind un administrator eficient. Ca un om care vine, pune ordine, reduce risipa, taie unde alţii ezită. Şi poate că, la început, asta v-a consacrat reputaţia. Dar aici stă şi marea dumneavoastră limită. Aţi început să confundaţi ordinea cu conducerea. Aţi început să confundaţi disciplina cu viziunea. Aţi început să credeţi că, dacă o măsură iese în cifre, ea va ieşi şi în viaţa oamenilor.

Nu iese.

Pentru că un oraş, o instituţie şi cu atât mai mult o ţară nu sunt doar tabele, scheme, posturi şi procente. Sunt oameni. Sunt familii. Sunt destine. Sunt oameni care trăiesc dintr-un salariu, dintr-o pensie, dintr-o minimă siguranţă că mâine nu vine statul peste ei cu o nouă lovitură, explicată la rece, superior şi contabil.

Aici este reproşul esenţial care vi se aduce. Nu că aţi vrut ordine, ci că aţi vrut-o prea des. Fără măsură. Fără răbdare. Fără destulă grijă pentru cei care plătesc preţul.

Un lider adevărat se vede în capacitatea de a alege soluţia grea ultima, nu prima. Se vede în felul în care caută alternative, în felul în care reduce răul, nu doar cheltuiala.

Şi mai este o contradicţie gravă. Vorbiţi despre stabilitate. Vorbiţi despre responsabilitate. Vorbiţi despre cât de important este ca un demnitar să cântărească bine ceea ce spune. Şi, totuşi, chiar dumneavoastră aţi avut declaraţii care au neliniştit, care au amplificat tensiunea, care au transmis nesiguranţă.

Aici se vede încă o dată acelaşi defect. Cereţi prudenţă de la ceilalţi, dar vă acordaţi dumneavoastră dreptul la brutalitate, fie în decizie, fie în discurs. Cereţi stabilitate, dar vorbiţi uneori în felul unui om care apasă chiar pe nervul instabilităţii. Cereţi încredere, dar luaţi măsuri şi faceţi declaraţii care, pentru mulţi, nu inspiră siguranţă, ci teamă.

De aceea, critica adevărată la adresa dumneavoastră nu este una simplă şi nu este comodă.

Nu sunteţi un om care nu face nimic. Sunteţi un om care face, dar prea des într-un singur fel.

Tăiaţi repede, vorbiţi tare, explicaţi târziu şi cereţi de jos suportarea costului.

Domnule Bolojan, un stat nu se conduce numai cu fermitate. Se conduce şi cu măsură, se conduce şi cu respect, se conduce şi cu inteligenţa de a înţelege că între autoritate şi rigiditate este o diferenţă uriaşă.

Iar dacă nu înţelegeţi această diferenţă, riscaţi... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS Aurora-Tasica Simu - declaraţie politică referitoare la strategiile guvernamentale şi efectele acestora în plan social şi economic;

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Dau cuvântul doamnei deputat Simu.

Se pregăteşte doamna deputat Albu.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Partidul UNIT trage semnalul de alarmă şi declanşează acţiunea de rezistenţă contra războiului hibrid, purtat cu încrâncenare şi cinism împotriva poporului român, de guvernare a coalizaţilor pentru a-i sărăci, umili şi înrobi.

Deşi România nu este implicată în războiul de foc, poporul român este lovit în plin de un triplu atac devastator, fiind fără nicio apărare în faţa agresorilor şi a înrobitorilor săi, nimeni alţii decât coalizaţii aşa-zişi "proeuropeni", dar total antiromâni.

Ceea ce spun acum nu este o exagerare sau o plăsmuire, este realitatea cruntă: românii sunt atacaţi economic, sunt agresaţi social şi sunt umiliţi, demoralizaţi şi înfricoşaţi ca să nu mai poată să se opună exploatării, sărăcirii şi înrobirii lor. Acest război hibrid este nemaiîntâlnit în istoria şi evoluţia noastră naţională de la cumpliţii fanarioţi.

Însă, în urmă cu 250 de ani, stăpânirea era în mâinile unor străini interesaţi doar să-i jefuiască pe români pentru a-şi scoate banii plătiţi pentru a cumpăra o domnie şi ceva profit în plus.

Nenorocirea de acum este mult mai dureroasă şi umilitoare, fiindcă războiul hibrid este declanşat şi purtat de statul român contra propriilor cetăţeni şi contribuabili. Identificaţi, catalogaţi şi trataţi ca duşmani ostili şi frauduloşi, dar şi ca simple cifre contabile, trataţi ca numere uşor de schimbat şi înlocuit de către contabilii genocidului social antiromânesc, nimeni alţii decât cei mai civilizaţi şi europenizaţi dintre politicienii ţării.

În lumea civilizată europeană şi occidentală nu mai există un asemenea război oribil şi devastator precum cel declanşat de guvernarea PNL, PSD, USR şi UDMR contra românilor. Niciun alt neam nu mai este atât de agresat, sărăcit, demoralizat şi înfricoşat în asemenea măsură diabolică şi de atâta amar de vreme precum este poporul român de către propriii săi guvernanţi şi de către propaganda acestora. Ca şi cum scopul lor este să şteargă România de pe glob şi să nimicească poporul român din lumea aceasta.

În toată Europa şi în toată lumea civilizată nu mai există o altă guvernare care să comită genocid social împotriva propriului popor precum execută aceşti asasini economici şi sociali instalaţi la butoane şi în privilegii.

Guvernarea genocidului social din România nu e doar a sadicului înfumurat şi încrâncenat, fiindcă nu doar el singur îi sărăceşte pe români prin cea mai mare inflaţie din Europa, cea mai scumpă energie şi cele mai mari preţuri la carburanţi. Toţi sunt responsabili. Toţi sunt vinovaţi. Şi toţi vor trebui să sufere pedeapsa capitală a poporului român, care îşi este dator lui însuşi să arunce la gunoi partidele... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS Ionel Gheorghe - declaraţie politică având ca obiect Protejarea şi consolidarea capitalului românesc;

Domnul Cătălin Drulă:

Dacă a venit domnul Ionel Gheorghe, de la AUR, şi doreşte să susţină declaraţia? Da.

Vă rog.

După care revenim la deputaţii neafiliaţi.

Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Gheorghe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Protejarea şi consolidarea capitalului românesc"

Stimaţi colegi,

În spaţiul public auzim frecvent că susţinerea capitalului românesc este o prioritate. Totuşi, între angajamente şi realitatea din economie există o diferenţă tot mai evidentă. Antreprenorii români nu au nevoie de promisiuni repetate la fiecare început de an. Ei au nevoie de stabilitate fiscală, de reguli clare şi de un stat care să fie partener, nu obstacol, pentru că nu se pot construi planuri de afaceri pe incertitudine. Nu poţi concura eficient atunci când birocraţia devine o povară permanentă.

Românii au nevoie de sprijin real, predictibilitate legislativă, simplificarea procedurilor, plăţi la timp din partea statului şi politici economice care stimulează producţia şi investiţiile în ţară.

Capitalul românesc înseamnă locuri de muncă, investiţii în economie şi dezvoltare pentru comunităţi întregi. Dacă vrem o economie solidă, trebuie să consolidăm tocmai aceste fundaţii.

România nu poate fi doar o piaţă de consum. România trebuie să fie o economie care produce, inovează şi exportă.

Avem nevoie de coerenţă, de responsabilitate şi de măsuri aplicate consecvent. Mediul de afaceri autohton merită respect şi un parteneriat onest din partea statului.

Este momentul să transformăm angajamentele în rezultate concrete şi vizibile pentru economia românească!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Doamna Dumitriţa Albu este prezentă? Nu.

Domnul Dumitru Coarnă? Nu.

Domnul Călin-Florin Groza?

 
Video in format Flash/IOS Călin-Florin Groza - declaraţie politică intitulată Fără buget, fără direcţii;

Are cuvântul domnul deputat Groza.

Se pregăteşte, dacă este prezentă, doamna deputat Ionescu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Florin Groza:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

"Fără buget, fără direcţii"

Adoptarea bugetului de stat reprezintă una dintre cele mai importante responsabilităţi ale Parlamentului, deoarece acest document stabileşte direcţia de dezvoltare economică şi socială a României pentru anul în curs.

În contextul actual, marcat de presiuni economice externe şi incertitudini pentru pieţele internaţionale, este esenţial ca bugetul să fie adoptat într-un termen cât mai scurt.

Întârzierea adoptării bugetului generează instabilitate şi lipsă de predictibilitate pentru instituţiile publice, mediul de afaceri şi autorităţile locale.

România are nevoie de un cadru financiar clar pentru a continua investiţiile publice, pentru a susţine administraţiile locale şi pentru a asigura protecţia socială a cetăţenilor.

De asemenea, bugetul trebuie construit pe principii de responsabilitate fiscală: investiţii în creştere, finanţarea corectă a programelor sociale şi evitarea majorării taxelor şi impozitelor care ar putea afecta mediul economic şi nivelul de trai al populaţiei.

În aceste condiţii, consider că dezbaterile trebuie finalizate într-un mod responsabil şi eficient, astfel încât România să beneficieze cât mai rapid de un buget stabil şi realist.

Adoptarea rapidă a bugetului nu este doar o decizie administrativă, ci o necesitate pentru stabilitatea economică şi pentru o bună funcţionare a statului.

Vă mulţumesc.

Călin Groza, deputat de Maramureş.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Doamna deputat Monica Ionescu este prezentă? Doreşte să susţină? Nu.

Domnul deputat Radu-Mihail Ionescu?

 
Video in format Flash/IOS Robert Alecu - intervenţie referitoare la rolul istoric şi social al femeii în formarea şi continuitatea naţională.

Dau cuvântul domnului deputat Robert Alecu.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert Alecu:

Mulţumesc domnule preşedinte.

În România se vorbeşte, astăzi, tot mai mult despre drepturile femeilor. Paradoxul este că istoria noastră a fost deja scrisă de femei extraordinare, într-o vreme în care nimeni nu vorbea despre asta.

Dacă privim cu atenţie spre trecut, descoperim un lucru simplu - femeia nu apare doar ca personaj al istoriei, ci ca fir de continuitate al unei civilizaţii. Prin ea s-au transmis lucrurile esenţiale ale naţiunii noastre: limba română, credinţa creştină, educaţia copiilor, rânduiala familiei.

Există nume care au intrat în istoria noastră şi care arată această forţă a caracterului.

Regina Maria a României a ştiut să reprezinte România într-un moment decisiv al istoriei europene, la sfârşitul Marelui Război, atunci când prestigiul şi viitorul statului român depindeau de inteligenţă diplomatică şi de curaj.

Smaranda Brăescu a urcat într-un avion într-o epocă în care aviaţia încă era o frontieră a curajului uman şi a stabilit recorduri mondiale la paraşutism. A făcut-o cu disciplină, cu pricepere, cu curaj personal, fără să ceară alt criteriu decât valoarea.

Istoria noastră cuprinde însă mai multe astfel de nume: Ecaterina Teodoroiu, Ana Aslan, Elisa Leonida Zamfirescu, Sonia Ionescu, Hariclea Darclée, Nadia Comăneci, Virginia Haret, Cella Delavrancea, Irina Burnaia şi lista poate continua.

Dar istoria unei naţiuni nu este alcătuită doar din nume cunoscute, ea se sprijină pe o realitate mult mai tăcută - mamele care au crescut generaţii întregi, profesoarele care au format caractere şi femeile din statul românesc care au păstrat limba, credinţa şi tradiţia atunci când vremurile nu au fost tocmai uşoare.

În societatea contemporană, femeile reprezintă o prezenţă socială şi electorală importantă. În jurul lor se construiesc adesea discursuri politice şi ideologice care încearcă să le definească rolul în termeni noi. Istoria noastră arată însă că rolul femeii în societate nu s-a născut din teorii sau din programe politice, ci din responsabilităţi asumate şi din contribuţii concrete.

Privită astfel, femeia nu apare ca o simplă categorie socială, ci ca o punte între generaţii. Prin această punte se transmite ceea ce dă durată unei societăţi: memoria, educaţia, caracterul. În fiecare epocă se discută despre drepturi, despre formule, despre teorii. Istoria arată însă că lucrurile care ţin de civilizaţie în viaţă se păstrează prin continuitate şi prin responsabilitate personală.

De aceea, atunci când vorbim despre femeia în societatea românească, cred că trebuie să ne amintim, înainte de toate, de această realitate simplă - în istoria noastră femeia nu a fost doar o temă de dezbatere publică, a fost, generaţie după generaţie, temelia tăcută pe care s-a sprijinit continuitatea românească.

Cu recunoştinţă pentru această forţă discretă, care a ţinut vie societatea românească, transmit tuturor femeilor un sincer la mulţi ani!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Drulă:

Mulţumesc.

Cred că am epuizat lista declaraţiilor.

Dacă mai este cineva care a fost înscris pe listă şi nu a susţinut încă declaraţia? Nu.

Atunci, dau citire listei deputaţilor rămaşi pe lista declaraţiilor susţinute oral: domnul deputat Lőrincz, Marius Alecsandru, Biró Rozália-Ibolya, Dumitriţa Albu, Dumitru Coarnă, Monica Ionescu, Radu-Mihail Ionescu.

Şi apoi declaraţiile în scris - următorii deputaţi: Cojocaru, Budăi, Holban, Drinceanu, Samoilă, Lungu, Chirilă, Nassar, Ciortea, Ţintă, Bara, Ciucă, Păunescu, Biro, Munteanu, Muncaciu, Radu, Avrămescu, Guşă, Mândrescu, Vulpoiu, Negrea, Puşcaşu, Vadim- Tudor, Koler, Roman, Balan, Cadar, Cruşoveanu, Pistru-Popa, Mocanu, Muraru, Matei, Huţucă, Ţiplea, Stănescu, Prişcă, Burduja, Caragaţă, Macovei Ilie, Ţiu, Vedinaş, Nagy, Oltenaşu, Tudor, Grofu şi Enachi.

Acestea fiind spuse, şi cu acest exerciţiu de dicţie, declar şedinţa închisă.

Urmează partea a doua a şedinţei de astăzi.

Vă mulţumesc.