Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2026

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2026

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:

   

Şedinţa a început la ora 7.59.

Lucrările şedinţei au fost conduse, în prima parte, de doamna deputat Gianina Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

A doua parte a şedinţei a fost condusă de doamna deputat Natalia-Elena Intotero, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistată de doamna deputat Silvia-Claudia Mihalcea şi de doamna deputat Oana Murariu, secretari ai Camerei Deputaţilor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Bună dimineaţa!

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi, 27 mai 2026, dedicată declaraţiilor politice şi intervenţiilor.

Pentru început, daţi-mi voie să vă reamintesc dispoziţiile regulamentare cu privire la declaraţiile politice.

Declaraţiile politice sau alte intervenţii se prezintă în scris sau verbal.

Dacă declaraţiile sau intervenţiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăşi 3 minute.

Dacă deputatul depăşeşte timpul alocat, preşedintele de şedinţă are dreptul să-i retragă cuvântul.

Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declaraţie sau o intervenţie în aceeaşi şedinţă.

În şedinţa din data de 8 octombrie 2025, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a aprobat implementarea unei noi maniere de lucru cu privire la desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor, consacrate declaraţiilor politice, conform următorului algoritm:

Deputaţii îşi vor putea susţine declaraţiile politice alternativ, în ordinea descrescătoare a grupurilor parlamentare, şi anume: 4 deputaţi - PSD, 4 deputaţi - AUR, 4 deputaţi - PNL, 4 deputaţi - USR, 3 deputaţi - UDMR, 2 deputaţi - minorităţile naţionale, un deputat - SOS România, un deputat - UPR, un deputat neafiliat.

În continuare, dau cuvântul domnului deputat Maricel Popa, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
Video in format Flash/IOS Maricel Popa - declaraţie politică intitulată Fără Iaşi, România modernă poate că nu ar mai fi existat. Respectul se vede prin investiţii;

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Maricel Popa:

Bună dimineaţa, doamnă preşedinte de şedinţă!

Declaraţia de astăzi este: "Fără Iaşi, România modernă poate că nu ar mai fi existat. Respectul se vede prin investiţii".

Stimaţi colegi,

Există momente în istoria unei ţări care nu trebuie niciodată uitate. Pentru România, unul dintre aceste momente a fost în urmă cu 110 ani, în iarna anilor 1916-1917, când Bucureştiul a capitulat, statul român era aproape de colaps, iar Iaşiul a devenit ultima capitală a speranţei româneşti.

După ocuparea Bucureştiului de către Puterile Centrale, la Iaşi s-au retras Guvernul, Parlamentul, Familia Regală şi instituţiile statului. Oraşul a devenit capitala de facto a României şi locul din care s-a organizat rezistenţa naţională.

Dar Iaşiul nu a primit doar administraţia ţării. A primit sute de mii de oameni disperaţi: refugiaţi, răniţi, copii, bătrâni şi soldaţi. Un oraş care avea aproximativ 75.000-80.000 de locuitori a fost nevoit să suporte o populaţie de câteva ori mai mare, crescând la peste 300.000, în condiţii dramatice, cu foamete, frig, epidemii şi lipsuri cumplite.

Regina Maria descria atunci situaţia într-un mod cutremurător:

"Oraşul e plin până la refuz, cu o populaţie de zece ori mai numeroasă decât cea obişnuită, epidemiile se dezlănţuie din toate părţile, hrana se împuţinează, aprovizionarea e aproape imposibilă...".

Şcolile au devenit spitale. Casele oamenilor au devenit adăposturi. Clădirile publice au fost transformate în sedii administrative şi centre medicale. Şi astfel România nu a căzut.

De la Iaşi s-a reorganizat armata română. De aici s-au pregătit marile bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Tot aici s-au pus bazele reformelor şi ale proiectului politic care avea să ducă la Marea Unire.

Adevărul istoric este simplu şi clar - fără Iaşi, România modernă poate că nu ar mai fi existat.

De aceea, când vorbim astăzi despre investiţii în Moldova, nu vorbim despre privilegii sau tratament special. Vorbim despre respect, despre echitate, despre o datorie morală pe care statul român o are faţă de o regiune care, într-unul dintre cele mai grele momente ale istoriei noastre, a ţinut România în viaţă.

Avem nevoie de finalizarea completă a Autostrăzii A8, de conexiuni rapide cu A7 şi cu vestul ţării, de infrastructură feroviară modernă, de investiţii în sănătate, educaţie şi economie.

Este bine, desigur, să comemorăm trecutul, dar nu este nici pe departe suficient. Trebuie să construim viitorul. Şi cum Iaşiul nu a abandonat România în cel mai greu moment al istoriei sale moderne, România nu are voie să abandoneze Iaşiul şi Moldova, astăzi.

Iaşiul nu cere favoruri, cere respect, iar respectul adevărat se vede într-un singur mod, prin investiţii.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Marius-Adrian Isac - declaraţie politică având titlul Banatul Montan, pe harta excelenţei turistice naţionale;

Dau cuvântul domnului deputat Marius-Adrian Isac, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte domnul deputat Mircea-Vasile Govor.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Adrian Isac:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Banatul Montan confirmă, încă o dată, că este una dintre cele mai valoroase regiuni turistice ale României.

În cadrul Galei "Destinaţia Anului 2026", supranumită şi "Oscarul" turismului românesc, judeţul Caraş-Severin a urcat pe podium nu o dată, ci de două ori.

Cheile Nerei au cucerit locul al doilea la categoria "Comori Naturale", iar Clisura Dunării a obţinut locul al treilea la categoria "Tărâmuri Fermecate".

Rezultatele obţinute plasează judeţul Caraş-Severin în centrul atenţiei naţionale. Zonele au fost premiate la cel mai înalt nivel, confirmând ceea ce specialiştii şi comunităţile locale spun de ani de zile: Banatul Montan este un pol de atracţie turistică, autentică şi competitivă.

Aceste rezultate nu sunt întâmplătoare. Ele vin într-un context în care regiunea a reuşit să se impună constant în competiţiile naţionale de profil, fiind recunoscută pentru peisajele spectaculoase, biodiversitate şi autenticitate. Vorbim despre zone care nu doar atrag turişti, ci definesc identitatea turistică a întreg vestului României.

În acelaşi timp, aceste performanţe ne obligă la responsabilitate. Premiul nu trebuie privit ca o finalitate, ci ca un punct de pornire pentru o strategie coerentă de dezvoltare. Este nevoie de investiţii în infrastructură, de promovare susţinută şi de o viziune administrativă care să transforme potenţialul natural în dezvoltare economică reală pentru comunităţi.

Banatul Montan nu are nevoie doar de recunoaştere, ci şi de valorificare.

De aceea, cred că este responsabilitatea noastră să susţinem aceste destinaţii nu doar declarativ, ci şi prin politici publice concrete, care să le menţină în topul preferinţelor turistice şi să le consolideze pe termen lung.

Faptul că aceste distincţii vin la doar un an după instituirea oficială a zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan - lucru pentru care vă mulţumesc tuturor colegilor - are o puternică valoare simbolică. Este încă o dovadă că Banatul Montan nu reprezintă doar o identitate regională, ci un patrimoniu naţional care merită promovat, protejat şi celebrat la nivelul întregii ţări.

Felicit comunităţile locale şi pe toţi cei implicaţi în promovarea acestor zone şi reafirm angajamentul de a susţine punerea Banatului Montan acolo unde îi este locul, adică în prim-planul turismului românesc.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircea-Vasile Govor - declaraţie politică: Nu vă bateţi joc de copii! Copiii nu pot deveni sursă de profit pentru clientela politică!;

Doamna Gianina Şerban:

Domnul deputat Mircea-Vasile Govor, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte domnul deputat Remus-Gabriel Lăpuşan.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Vasile Govor:

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică de astăzi se referă la copii.

"Nu vă bateţi joc de copii! Copiii nu pot deveni sursă de profit pentru clientela politică!"

Programul Naţional "Masă sănătoasă" este, în esenţă, un program corect şi necesar. Există copii pentru care acea masă caldă înseamnă, efectiv, diferenţa dintre a merge flămânzi la cursuri şi de a încuraja frecventarea şcolii.

Tocmai de aceea, orice suspiciune privind folosirea incorectă a banilor destinaţi acestui program trebuie tratată cu maximă seriozitate.

În judeţul Satu Mare, în comuna Socond, condusă de un primar al PNL, considerat unul dintre apropiaţii conducerii PNL Satu Mare, au apărut informaţii extrem de grave privind posibile diferenţe între numărul real al elevilor prezenţi la cursuri şi numărul pentru care s-ar fi decontat hrana în cadrul programului finanţat din bani publici.

Dacă aceste suspiciuni se confirmă, atunci vorbim despre o situaţie revoltătoare: bani destinaţi copiilor ar fi fost încasaţi pe baza unor raportări care nu reflectă realitatea din teren.

Nu putem accepta ca un program destinat elevilor să devină o posibilă sursă de îmbogăţire pentru oameni conectaţi politic sau pentru reţele locale de interese.

Salut faptul că, potrivit informaţiilor apărute în spaţiul public, organele competente au început verificările. Dar acest lucru nu este suficient.

Cer public, ministrului educaţiei, trimiterea urgentă a Corpului de Control în judeţul Satu Mare, pentru verificarea modului în care este implementat Programul Naţional "Masă sănătoasă".

Solicit verificarea tuturor documentelor privind:

- Numărul elevilor prezenţi efectiv la cursuri;

- Numărul porţiilor de hrană decontate;

- Modul de raportare a absenţelor;

- Legalitatea cheltuirii banilor publici.

De asemenea, dacă se confirmă existenţa unor nereguli grave, solicit asumarea răspunderii administrative de către cei implicaţi, inclusiv la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi al conducerilor unităţilor de învăţământ verificate.

Statul are obligaţia să verifice fiecare leu destinat copiilor şi să afle cine profită, dacă profită cineva, de pe urma unor eventuale fraude.

Şi mai este un aspect politic pe care nu îl putem ignora.

Hubert Thuma se plângea recent că PNL este izolat la nivel naţional. Chiar cred.

Eu spun însă că cea mai izolată organizaţie PNL din România este cea din Satu Mare.

La Satu Mare, a devenit nefrecventabilă politic; în trecut, colaboram instituţional şi administrativ cu această formaţiune.

Astăzi, PNL Satu Mare nu mai funcţionează ca un partid deschis şi conectat la comunitate, ci ca o structură controlată pe persoană fizică. Iar atunci când un partid ajunge să fie condus într-un asemenea mod, ruptura faţă de partenerii politici şi instituţionali devine inevitabilă.

Rezultatele se văd astăzi: un sistem aflat... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Remus-Gabriel Lăpuşan - declaraţie politică având titlul Cumpărăm lapte şi produse lactate produse în România;

Dau cuvântul domnului deputat Remus-Gabriel Lăpuşan, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Tilea.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Gabriel Lăpuşan:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

"Cumpărăm lapte şi produse lactate produse în România"

Sectorul laptelui şi al produselor lactate reprezintă unul dintre domeniile esenţiale pentru securitatea alimentară a României, pentru dezvoltarea agriculturii şi pentru menţinerea locurilor de muncă în mediul rural. Cu toate acestea, în ultimii ani, fermierii şi procesatorii români s-au confruntat cu dificultăţi tot mai mari, generate de creşterea costurilor de producţie, de presiunea importurilor şi de lipsa unor măsuri suficiente de susţinere şi capitalizare a fermelor româneşti.

Datele din piaţă arată că România continuă să importe cantităţi importante de lapte şi produse lactate, în condiţiile în care deficitul comercial rămâne ridicat. Importurile depăşesc anual un milion de tone, iar deficitul ajunge la aproximativ 600 de milioane de euro, evidenţiind dezechilibrul dintre producţia internă şi consum. Aceste importuri provin în principal din state precum Ungaria, Germania, Cehia, fără o evaluare publică clară a calităţii acestor produse. Mai mult, majoritatea marilor procesatori sunt companii cu capital străin, iar creşterea costurilor la îngrăşăminte, energie şi furaje pune presiune pe fermierii români.

În lipsa unor raportări transparente din partea autorităţilor competente, consumatorii români nu pot face întotdeauna alegeri informate.

Se ridică mai multe întrebări esenţiale:

Cum reuşesc aceste produse să ajungă pe piaţa din România la preţuri mai mici decât cele ale producătorilor autohtoni?

De ce forme de sprijin beneficiază fermierii din aceste state şi ce diferenţe de competitivitate există între sistemele agricole?

Sunt întrebări la care este nevoie de răspunsuri clare, pentru a putea construi politici publice corecte şi echilibrate.

Susţinerea consumului de produse româneşti trebuie să devină un obiectiv economic şi strategic. Atunci când alegem lapte şi produse lactate produse în România, susţinem direct fermele româneşti, procesatorii locali şi locurile de muncă din comunităţile noastre. Înseamnă investiţii care rămân în economia naţională, venituri pentru fermierii români şi şanse reale pentru dezvoltarea satului românesc.

Este necesară adoptarea unor măsuri mai ferme pentru protejarea producţiei interne şi pentru echilibrarea deficitului comercial din sectorul agroalimentar. România trebuie să urmărească mai atent calitatea şi volumul produselor importate, astfel încât competiţia să fie una corectă şi să nu afecteze producătorii autohtoni care respectă standardele europene şi investesc constant în dezvoltare.

În acest sens, consider că Ministerul Agriculturii trebuie să prezinte un raport detaliat privind situaţia sectorului laptelui şi al produselor lactate din România, care să includă analiza importurilor, diferenţele de nivel ale subvenţiilor între producătorii români şi cei europeni, precum şi măsurile necesare pentru corectarea dezechilibrelor existente. De asemenea, este important să ştim dacă producătorii români şi-au primit integral subvenţiile aferente anului trecut şi dacă nu, care este calendarul clar pentru plată. Fermierii au nevoie de predictibilitate şi sprijin concret.

Remus Lăpuşan, deputat de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Tilea - declaraţie politică intitulată Contextul istoric al Zilei de 27 mai 1600 în istoria ţării noastre;

Doamna Gianina Şerban:

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Tilea, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Petre Puşcaşu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Tilea:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de azi este: "Contextul istoric al Zilei de 27 Mai 1600, în istoria ţării noastre".

Stimaţi colegi,

La data de 27 mai 1600, Mihai Viteazul a intrat în Alba Iulia, consolidând pentru scurt timp prima unire politică a Ţării Româneşti, Transilvaniei şi Moldovei, sub aceeaşi conducere. Pentru a înţelege mai bine acest important moment istoric, trebuie să amintim că, la sfârşitul secolului al XVI-lea, cele trei principate româneşti se aflau sub presiunea marilor puteri ale vremii - Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic şi Regatul Poloniei.

În acest context, apare figura lui Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti, din anul 1593, care a intrat în conflict cu otomanii şi s-a alăturat "Ligii Sfinte", alianţă susţinută de Papa şi Habsburgi, obţinând victorii mari în Bătălia de la Călugăreni şi campaniile din sudul Dunării.

Dar visul lui Mihai Pătraşcu era unirea celor trei principate şi în 1599 a pătruns în Transilvania şi l-a învins pe principele Andrei Báthory, în Bătălia de la Şelimbăr, intrând triumfător în Alba Iulia, după care, în anul 1600, domnitorul Mihai a pornit spre Moldova, unde l-a înlăturat pe domnitorul Ieremia Movilă, consolidând Unirea celor trei Principate Române în Mica Unire.

Deşi unirea a fost scurtă, domnitorul Mihai a încercat să centralizeze conducerea, să coordoneze armatele, să impună aceeaşi autoritate domnească, să folosească sigilii şi documente comune, centrul politic principal fiind la Alba Iulia. Dar în anul 1600, în Bătălia de la Mirăslău, Mihai a fost învins şi, mai târziu, la 9 august 1601, a fost asasinat la Câmpia Turzii, din ordinul generalului Basta.

De aceea, Ziua de 27 Mai 1600 reprezintă o dată importantă în istoria ţării noastre, marcând începutul Micii Uniri, făcută de marele domnitor Mihai Viteazul.

Vă mulţumesc.

Cu consideraţie, Dumitru Tilea, deputat AUR, Circumscripţia nr. 36 Teleorman.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Petre Puşcaşu - declaraţie politică despre Întârzierile investiţiilor în apă şi canalizare din judeţul Prahova;

Dau cuvântul domnului deputat Petre Puşcaşu, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Florin-Bogdan Velcescu.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre Puşcaşu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi este: "Întârzierile investiţiilor în apă şi canalizare din judeţul Prahova"

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

În timp ce autorităţile centrale şi locale vorbesc de ani întregi despre proiecte, fonduri europene şi investiţii strategice, în judeţul Prahova, tot mai multe comunităţi continuă să suporte consecinţele directe ale unei infrastructuri de apă şi canalizare depăşite.

Din punctul meu de vedere, deşi s-au anunţat programe de modernizare şi finanţări consistente, situaţia din teren a depăşit demult stadiul unor întârzieri administrative: în multe localităţi, oamenii se confruntă cu avarii repetate, cu lipsa canalizării, conducte degradate şi cu întreruperi frecvente ale alimentării cu apă.

Consider, stimaţi colegi, că este profund incorect ca populaţia să suporte efectele incompetenţei administrative, în timp ce instituţiile responsabile se ascund în spatele procedurilor birocratice, al contestaţiilor şi al termenelor împinse de la un an la altul. Oamenii au nevoie de infrastructură funcţională, de servicii publice decente şi de respect pentru impozitele pe care le plătesc.

Printr-o nouă întrebare parlamentară, am solicitat ca autorităţile să ne spună câte proiecte sunt în întârziere, ce sume au fost cheltuite, cine răspunde pentru blocaje şi care este termenul realist la care prahovenii vor vedea, în sfârşit, lucrări finalizate şi infrastructură funcţională.

Prahova are nevoie de investiţii terminate la timp, de responsabilitate administrativă şi de respect faţă de cetăţenii care s-au săturat să trăiască între avarii, şantiere abandonate şi explicaţii fără sfârşit.

Vă mulţumesc.

Petre Puşcaşu, deputat în Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Florin-Bogdan Velcescu - declaraţie politică referitoare la noua Lege a salarizării;

Dau cuvântul domnului deputat Florin-Bogdan Velcescu, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Bogdan Velcescu:

Vă puteţi imagina cine face Legea salarizării, în zilele astea?

Auzim despre subiectul ăsta de peste 10 ani. Eu, cel puţin, îmi aduc aminte de peste 10 ani.

Dar vreau să aduc ceva în atenţia dumneavoastră şi o să înţelegeţi la ce mă refer mai exact.

Avem un domn, pe nume Cristian Ghinea, care înfiinţează Centrul Român de Politici Europene, cu acronimul CRPE - cârpe, ca să fie foarte clar.

De unde este finanţat acest ONG sau, mă rog, de unde a fost, că între timp s-a transformat în altceva? Ia să vedem - Uniunea Europeană, Comisia Europeană, Fundaţia Soros România, Open Society Institute, Raiffeisen Bank, Ambasada Marii Britanii, Ambasada Finlandei, Ambasada Olandei, Trust for Civil Society, Centrul... staţi puţin, Fundaţia "Black Sea"?

Băi, oameni buni, oamenii ăştia finanţează din extern, prin surse total netransparente şi total ambigue, nişte combinaţii la nivel naţional, pentru a bloca orice, orice nu le convine - că e o mină de cărbune, că e o autostradă, că e o centrală, că e un zăcământ de gaze.

Cum putem permite ca oamenii ăştia să conducă ţara asta?

Ciprian Ciucu vă spune ceva? Acest Ciprian Ciucă a lucrat 6 ani la această fundaţie, acest ONG, a primit bani de aici şi ne spune nouă astăzi că va conduce Bucureştiul aşa cum trebuie.

Eu aş fi un pic mai atent cu lucrurile astea, pentru că, dacă mă mai uit un pic, o să-l găsesc pe un domn, Dragoş Cristian Dinu, în acelaşi ONG, care ajunge la Ministerul Fondurilor Europene.

Şi voi ne spuneţi... nu, domnule, sunteţi extremişti că cereţi voi dintr-o dată să vedem sursele de finanţare.

Aţi încercat să duceţi discuţia către copii, către bătrâni, către cauzele nobile, dar nu duceţi discuţia către cei care cumpără influenţă în Guvernul României, către cei care cumpără influenţă în ministere, către cei care blochează fonduri europene. Nu duceţi discuţia acolo unde chiar contează.

M-am gândit şi am sperat în sinea mea aşa, cu ardoare, că o să duceţi discuţia către donatorii anonimi de la prezidenţiale.

Zilele trecute, pe toate televizoarele rula următoarea ştire - de unde a avut, dom'ne, Călin Georgescu 20.000 de euro să-şi plătească amenda?

Dar de unde a avut, dom'ne, Nicuşor Dan milioane de euro? Păi, aici nu întreabă nimeni nimic? De unde au avut domnii ăştia milioane de euro, timp de 20-30 de ani? Asta nu contează? Asta nu e interesant pentru nimeni?

Vreţi Legea salarizării. Păi, în momentul în care voi daţi mai mulţi bani către demnitari şi mai puţini bani către cei care chiar muncesc în ţara asta, vă aşteptaţi ca lucrurile să fie liniştite şi că o să treacă legea aia ca prin brânză?

Noi, Grupul AUR, nu vom vota asemenea aberaţie, decât dacă vor fi adoptate amendamentele noastre, care vor fi - câteva sute, cel puţin.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Silviu-Octavian Gurlui - declaraţie politică despre reactoarele mici nucleare;

Dau cuvântul domnului deputat Silviu-Octavian Gurlui, din partea Grupului parlamentar AUR.

Şi se pregăteşte domnul deputat Dumitru Ţiplea.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu-Octavian Gurlui:

Stimată doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă aduc în discuţie un subiect extrem de important şi vehiculat, de altfel, în această perioadă. Este vorba despre reactoarele mici nucleare.

Desigur, există un interes ştiinţific, la nivel mondial, pentru dezvoltarea acestor capacităţi, pentru posibile surse alternative de energie şi eficiente pe termen lung.

Atrag însă atenţia asupra unor probleme delicate.

Pentru că în spaţiul public s-a vorbit foarte mult despre eficienţă şi mai ales despre costuri, eu aş atrage atenţia asupra unor probleme care, măcar din punct de vedere teoretic, ridică probleme serioase de întrebare.

Prin natura lucrurilor, prin modul acestora de construcţie, aceste reactoare se dovedesc, din punct de vedere teoretic, că au un pericol de a avea mai multe deşeuri şi acestea sunt cu atât mai puternice sau, să spunem, mai importante, pentru că degradarea lor are loc pe o perioadă mult mai mare de timp, adică cel puţin 100 de ani, iar volumul deşeurilor la asemenea reactoare este uneori de zeci de ori mai mare decât în cele convenţionale, aproximativ de 35 de ori. Aceste deşeuri, mai departe, trebuie păstrate în condiţii extrem de controlate, cu o anumită climă. Costurile sunt foarte mari.

Vorbim despre deşeuri mult mai periculoase, pe intervale de timp mult mai mari. Şi, în aceste condiţii, o multiplicare a acestor tipuri de reactoare, la nivel mare, pune o serie de întrebări. Măcar acum, din punct de vedere teoretic, la volumul şi la importanţa acestor deşeuri, iată, fie, şi spre România, dacă este să ne îndreptăm spre aceste investiţii.

Şi trebuie spus foarte limpede că aceste capacităţi se pretează, cel puţin acum, exclusiv acolo unde nu mai sunt alte potenţiale capacităţi: în Antarctica, în submarine, în zona aceasta sau oriunde în altă parte unde alte capacităţi convenţionale cunoscute până acum nu mai sunt posibile sau la asemenea capacităţi, la asemenea puteri mari.

De aceea, sunt alternative, dar în condiţii extrem de speciale.

Din acest motiv, la nivel mondial, sunt doar câteva, şi din ce ştiu eu doar în China sunt una sau două capacităţi, respectiv pe submarine sau în condiţii total speciale. Nu s-a reuşit sau nu sunt încă condiţiile pentru a se dispune sau a se realiza la scară mare.

Este foarte important - cu asta sunt de acord - să investim în capacitatea şi în volumul cercetării din România, în specialişti, în infrastructură. Aici trebuie investit, în primul rând, foarte mult, pentru că, odată ce ai o astfel infrastructura, ai posibilitatea să dezvolţi sau să continui să de capacităţi, ca o alternativă la ceea ce avem până în momentul de faţă.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Dumitru Ţiplea - declaraţie politică: O întrebare la care trebuie să răspundem toţi - unde ne dorim să ajungă România peste 5 sau 10 ani?;

Doamna Gianina Şerban:

Dau cuvântul domnului deputat Dumitru Ţiplea, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Şi se pregăteşte domnul deputat Alexandrin Moiseev.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Ţiplea:

Vă ridic o întrebare la care trebuie să răspundem toţi - unde ne dorim să ajungă România peste 5 sau 10 ani?

Am constatat cu toţii că ceea ce a lipsit cu desăvârşire din discursurile Coaliţiei PSD-AUR au fost următoarele elemente: direcţia spre care trebuie să meargă România în anii următori şi obiectivele strategice pe care ni le asumăm ca naţiune, în perioada următoare. Încotro ne îndreptăm? Ce vrem să facem cu România? Ce fel de ţară vrem să lăsăm moştenire copiilor noştri? O ţară modernă, dezvoltată, cu cetăţeni prosperi, respectaţi de instituţii sau o ţară îngropată în datorii, cu servicii publice de slabă calitate, cu o administraţie prăfuită, ineficientă şi risipitoare?

După ce membrii Coaliţiei PSD-AUR au strigat fericiţi "Jos, Guvernul Bolojan!", nu a mai urmat nimic. Nu au fost prezentate soluţii, nu au elaborat un program serios de ţară şi nu au propus o echipă de oameni competenţi care să-şi asume responsabilitatea guvernării. Când PSD şi AUR au strigat în cor "Am învins!", noi am ştiut cu toţii că România a pierdut.

Stimaţi colegi,

În ultimii ani, politica românească a fost ghidată numai după obiective mărunte şi numai după viziuni pe termene foarte scurte, care aveau mai degrabă scopuri electorale. Doar Partidul Naţional Liberal, prin acţiunile reformatoare demarate de Ilie Bolojan, a reuşit să aducă în dezbaterea publică această temă majoră - ce vrem să facem cu România? Vrem să şchiopătăm ca până acum? Să permitem risipa banilor noştri şi să acceptăm servicii publice de slabă calitate? Să pierdem în continuare oportunităţi financiare şi să îndepărtăm investitorii? Sau vrem o Românie demnă, onestă, care să se finanţeze prin resurse proprii, nu din împrumuturi costisitoare, care să devină atractivă pentru investiţii şi pentru tinerii care vor să întemeieze o familie? Vrem o ţară în care munca este respectată şi plătită la justa ei valoare, în care antreprenorul român să se dezvolte şi fermierul să prospere?

Până nu răspundem onest la aceste întrebări, România nu va porni hotărâtă pe calea cea bună. Epoca jumătăţilor de măsură sau a lui "Las’ că merge şi aşa!" trebuie să apună.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Alexandrin Moiseev - declaraţie politică cu privire la parcursul european al Republicii Moldova şi sprijinul României;

Dau cuvântul domnului deputat Alexandrin Moiseev, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandrin Moiseev:

Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

După aderarea României la NATO şi integrarea în Uniunea Europeană, două dintre cele mai importante obiective strategice realizate de statul român după căderea comunismului, cred că a venit timpul să avem curajul de a deschide cu seriozitate dezbaterea despre următorul mare proiect de ţară: Unirea Basarabiei cu România.

Nu vorbim despre un slogan electoral şi nici despre un discurs romantic desprins din paginile istoriei. Vorbim despre un proiect naţional care ţine de identitate, de memorie, de viitor şi de responsabilitatea pe care o avem faţă de generaţiile care au crezut în idealul unităţii naţionale.

Basarabia nu este un spaţiu străin României. Basarabia este parte a sufletului românesc. Suntem legaţi prin limbă, prin cultură, prin istorie şi prin sacrificiile celor care au păstrat vie identitatea românească, în cele mai grele perioade ale istoriei.

Astăzi, când Republica Moldova face paşi importanţi către Uniunea Europeană, România are nu doar obligaţia de a sprijini acest parcurs european, ci şi datoria de a privi cu viziune către viitorul comun al celor două maluri ale Prutului.

Reîntregirea trebuie discutată cu maturitate, responsabilitate şi în spirit european, nu ca un proiect împotriva cuiva, nu ca o sursă de conflict, ci ca un proiect al păcii, al democraţiei, al dezvoltării şi al apartenenţei la aceeaşi familie europeană şi euroatlantică.

Istoria ne arată că marile proiecte naţionale au fost realizate atunci când clasa politică a avut curaj, viziune şi patriotism. Iar Partidul Naţional Liberal a avut un rol esenţial în construcţia României moderne şi în realizarea Marii Uniri.

Ion I.C. Brătianu şi liderii liberali ai vremii au înţeles că România nu poate deveni puternică fără unitate naţională, fără modernizare şi fără o orientare clară către valorile europene ale timpului. PNL a fost partidul care a contribuit decisiv la consolidarea statului român modern, la dezvoltarea instituţiilor şi la apărarea interesului naţional, în momente decisive pentru istoria noastră.

Astăzi, Partidul Naţional Liberal are responsabilitatea de a păstra această moştenire şi de a avea curajul să vorbească despre viitorul naţiunii române, pentru că un partid istoric nu trebuie să administreze doar prezentul, ci să aibă şi capacitatea de a construi marile proiecte ale viitorului.

După integrarea în NATO şi Uniunea Europeană, Unirea Basarabiei cu România reprezintă cel mai important proiect de ţară pe care generaţia noastră îl poate gândi şi construi.

Dar un asemenea proiect nu poate exista fără o Românie puternică şi modernă. Reîntregirea trebuie să fie însoţită de reforme administrative profunde, de modernizarea instituţiilor statului, de reducerea birocraţiei, de investiţii în infrastructură şi de construirea unui stat eficient, capabil să ofere dezvoltare şi oportunităţi tuturor cetăţenilor săi.

O Românie reîntregită trebuie să fie o Românie europeană, democratică, prosperă şi respectată!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Andrei-Florin Gheorghiu - declaraţie politică având titlul Criza politică a fost creată de baronii care se tem că pierd robinetul bugetar;

Dau cuvântul domnului deputat Andrei Gheorghiu, din partea Grupului parlamentar al USR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei-Florin Gheorghiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"Criza politică a fost creată de baronii care se tem că pierd robinetul bugetar"

Stimaţi colegi,

România trăieşte astăzi o criză politică fabricată în laboratoarele disperării PSD. Nu este o criză născută din grija pentru oameni. Nu este o criză despre pensii, salarii sau economie. Este o criză provocată de nişte politicieni care au simţit, pentru prima dată, după foarte mulţi ani, că statul nu le mai aparţine în totalitate. Şi atunci au intrat în panică.

Când îi vedeţi pe Grindeanu, Olguţa, Manda şi toată fauna de baroni locali, urlând despre "interesul naţional", să ştiţi un lucru simplu: nu apără România. Îşi apără conducta cu bani, pentru că aceşti oameni nu au construit nimic pentru stat. Au construit o reţea pentru ei, o reţea de rude, pile, contracte şi funcţii împărţite ca prada după vânătoare, un sistem în care competenţa era privită ca pericol, iar obedienţa ca virtute administrativă.

Au transformat instituţiile publice în agenţii de plasare pentru partid. Au pus mâna pe companii de stat ca pe nişte bancomate fără limită. Au confundat bugetul României cu portofelul clientelei politice.

Ani de zile au vândut românilor aceeaşi minciună ieftină, că ei sunt "apărătorii ţării".

Care ţară? Ţara în care milioane de români au plecat, pentru că aici au găsit doar umilinţă, pile şi uşi închise?

România nu mai poate fi ţinută captivă de această aristocraţie de partid care s-a îngrăşat din bani publici şi influenţă. România reală nu este România baronilor, nu este România sinecurilor, nu este România combinaţiilor făcute în birouri închise.

România reală este ţara oamenilor care muncesc, care plătesc taxe şi care încă mai speră că statul poate să fie ceva mai mult decât o maşinărie de privilegii pentru câţiva băieţi conectaţi politic.

Responsabilitatea acestei crize nu poate fi ascunsă sub lozinci. Responsabilitatea aparţine PSD şi AUR. Responsabilitatea aparţine celor care au preferat haosul, în locul reformei. Această criză nu este despre România, este despre frica lor, frica unui sistem vechi că nu mai poate fura liniştit.

România nu are nevoie de crize fabricate în laboratoarele PSD şi amplificate de trompetele AUR. România are nevoie de reformă, de curaj şi de o administraţie care lucrează pentru cetăţeni, nu pentru baroni.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Trecem la Grupul PSD.

Dau cuvântul doamnei deputat Ecaterina-Mariana Szőke, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul. (Vociferări.)

Mă scuzaţi! Da.

 
Video in format Flash/IOS Silviu Feodor - declaraţie politică: Despre datoria de a proteja patrimoniul cultural şi spiritual al României;

Domnul deputat Silviu Feodor, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Feodor:

Vă mulţumesc.

Stimată doamnă preşedinte de şedinţă,

Dragi colegi,

Declaraţia mea politică se intitulează "Despre datoria de a proteja patrimoniul cultural şi spiritual al României".

Doresc să aduc, astăzi, în atenţia dumneavoastră, un eveniment deosebit pentru viaţa culturală şi spirituală a României: prima ediţie a Conferinţei Naţionale TIAB - Teologie, Istorie, Arhivistică şi Biblioteconomie, desfăşurată în data de 23 mai 2026 la Mănăstirea Comana, judeţul Giurgiu, loc de profundă încărcătură istorică şi spirituală, ctitorie a lui Vlad Ţepeş, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Conferinţa a fost organizată în parteneriat cu Episcopia Giurgiului şi Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România şi a reunit specialişti din domenii esenţiale pentru păstrarea identităţii noastre naţionale: clerici, teologi, istorici, arhivişti, bibliotecari, cercetători, cadre didactice, masteranzi şi doctoranzi.

Evenimentul a reprezentat un dialog autentic între teologie, istorie, arhivistică şi biblioteconomie, domenii complementare care contribuie împreună la conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi spiritual al poporului român.

În cadrul lucrărilor au fost abordate teme de mare actualitate şi profunzime: cercetarea cărţilor vechi şi a arhivelor, valorificarea patrimoniului ecleziastic, importanţa însemnărilor pe cărţi vechi, precum şi provocările pe care noile tehnologii şi inteligenţa artificială le aduc în domeniul conservării memoriei culturale.

Aceste dezbateri au transmis un mesaj clar: patrimoniul cultural şi spiritual al României nu reprezintă doar o moştenire a trecutului, ci şi o responsabilitate permanentă faţă de generaţiile viitoare.

Cărţile vechi păstrează nu doar informaţie, ci şi spiritul unei epoci, credinţa, cultura şi identitatea poporului nostru.

Fiecare volum salvat, fiecare document restaurat şi fiecare arhivă digitalizată reprezintă o victorie împotriva uitării.

Consider că noi, reprezentaţii Parlamentului României, avem obligaţia de a continua şi de a consolida cadrul legislativ privind protejarea patrimoniului cultural naţional.

România dispune de un fundament legislativ important, prin Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, însă provocările actuale impun măsuri suplimentare şi adaptări permanente: susţinerea proceselor de digitalizare, protejarea colecţiilor ecleziastice, combaterea traficului ilicit de bunuri culturale, sprijinirea bibliotecilor şi arhivelor şi formarea specialiştilor din domeniu.

Trebuie să înţelegem că memoria vie a bibliotecilor şi a arhivelor nu poate fi valorificată corespunzător fără existenţa specialiştilor şi fără o finanţare adecvată care să permită conservarea şi cercetarea patrimoniului cultural naţional.

Totodată, avem datoria de a-i readuce pe tineri mai aproape de carte şi de lectură. Într-o epocă dominată de tehnologie, viteză şi consum rapid de informaţie, lectura pierde tot mai mult teren, iar acest fenomen trebuie să ne preocupe pe toţi.

Trebuie să găsim modalităţi moderne şi atractive prin care generaţiile tinere să redescopere valoarea cărţii şi frumuseţea lecturii. Pentru că un popor care nu mai citeşte riscă, în timp, să îşi piardă rădăcinile culturale şi memoria spirituală.

Cartea are suflet. Ea trăieşte cu adevărat atunci când este citită, înţeleasă şi transmisă mai departe. O bibliotecă nu este doar un spaţiu al păstrării hârtiei tipărite, ci un spaţiu al memoriei vii şi al continuităţii... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Simona-Elena Macovei Ilie - declaraţie politică având ca subiect Criza Constituţională provocată la vârful statului;

Dau cuvântul doamnei deputat Simona-Elena Macovei Ilie, din partea Grupului parlamentar SOS România.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Simona-Elena Macovei Ilie:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Ceea ce se întâmplă astăzi, în România, reprezintă un atac direct la adresa ordinii constituţionale şi o sfidare intolerabilă la adresa cetăţenilor acestei ţări.

Suntem martorii unei crize politice şi instituţionale provocate chiar de cei care aveau obligaţia să apere Constituţia, nu să o transforme într-un instrument de negociere politică.

Puterea actuală a depăşit orice limită a decenţei democratice. A confiscat instituţiile statului, a politizat administraţia, a redus dialogul public la propagandă şi încearcă să reducă Parlamentul la tăcere, ori de câte ori opoziţia îndrăzneşte să spună adevărul.

Nu mai vorbim despre simple erori administrative sau despre neînţelegeri politice. Vorbim despre o tentativă evidentă de concentrare abuzivă a puterii, despre încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi despre o guvernare care tratează Constituţia ca pe o formalitate incomodă.

În loc să ofere soluţii pentru românii sufocaţi de scumpiri, taxe şi nesiguranţă economică, actualii guvernanţi consumă energie pentru răfuieli politice şi pentru împărţirea funcţiilor.

În timp ce spitalele se confruntă cu lipsuri, şcolile sunt abandonate, iar mediul de afaceri este împins spre faliment, puterea îşi construieşte propriul sistem de protecţie şi influenţă.

Este revoltător că orice critică este întâmpinată cu atacuri şi tentative de intimidare. Asta nu mai este democraţie, este comportamentul unei puteri care se teme de adevăr şi care încearcă să-şi conserve privilegiile cu orice preţ.

Noi, cei din opoziţie, avem obligaţia să spunem că România nu aparţine unui partid şi nici unui grup de interese. România aparţine cetăţenilor săi.

Constituţia nu este proprietatea vremelnică a celor aflaţi la putere.

Aşadar, cerem revenirea imediată la respectarea principiilor democratice, transparenţă în actul de guvernare şi încetarea presiunilor exercitate asupra instituţiilor statului. Parlamentul nu poate deveni complice prin tăcere.

Iar astăzi nu apărăm doar litera Constituţiei, apărăm însăşi ideea de democraţie, de echilibru şi de libertate.

Iar dacă actuala putere crede că poate conduce România prin aroganţă, intimidare şi dispreţ faţă de lege, atunci trebuie să afle un lucru foarte clar: opoziţia nu va tăcea.

Vom combate fiecare abuz, vom expune fiecare încălcare a legii şi vom apăra drepturile românilor, până la capăt, pentru că într-o democraţie autentică nimeni nu este mai presus de Constituţie.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Dau cuvântul domnului deputat Gheorghe Pîclişan, din partea Grupului parlamentar UPR. Nu este în sală.

Domnul deputat Călin Groza?

Domnul Călin Groza? (Vociferări.) Nu.

Trecem la neafiliaţi.

 
Video in format Flash/IOS Mariana Vârgă - declaraţie politică intitulată Posturi blocate. Dreptate întârziată!;

Dau cuvântul doamnei deputat Mariana Vârgă, din partea deputaţilor neafiliaţi.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Mariana Vârgă:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Posturi blocate. Dreptate întârziată!".

Situaţia din justiţia României este gravă.

Se confruntă justiţia, astăzi, cu un deficit accentuat de personal, cu posturi vacante neocupate şi cu o presiune operaţională tot mai mare, care afectează în mod cert accesul cetăţenilor la justiţie. În absenţa unor măsuri rapide din partea Guvernului, pentru ocuparea posturilor şi alocarea resurselor necesare, ne vom confrunta, în continuare, cu un risc foarte mare de blocaj, care devine tot mai iminent.

În acest context, faţă de suprasolicitarea personalului din justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii a dispus măsuri extreme: reorganizarea şi mai exact desfiinţarea a două instanţe din România. Este vorba despre Judecătoria Urziceni şi Strehaia. Aceste lucruri vor afecta grav cetăţenii, pentru că distanţa până la prima instanţă de judecată este de peste 60 de kilometri. Accesul liber la justiţie va fi extrem de îngreunat.

În ceea ce priveşte activitatea Guvernului, guvern demis, guvern care nu poate face decât acte execuţionale şi nu poate adopta în această perioadă acte normative, amintim că a refuzat să implementeze orice măsură pentru remedierea situaţiei din magistratură. A refuzat să aprobe, Guvernul, prin prim-ministrul demis, memorandumul pentru deblocarea concursurilor de admitere în magistratură, propus de Consiliul Superior al Magistraturii.

În acelaşi timp, în loc să-şi asume responsabilitatea pentru lipsa soluţiilor administrative şi instituţionale, Guvernul a transferat în mod repetat presiunea şi responsabilitatea asupra judecătorilor, asupra procurorilor, asupra sistemului judiciar, în ansamblu, alimentând un discurs de ură, constant, care în mod cert nu este decât o încercare de diminuare a independenţei justiţiei şi clar subordonarea justiţiei faţă de Executiv.

Noua Lege a salarizării afectează şi sistemul judiciar.

De la nivelul puterii constituţionale a justiţiei spunem nu încălcării justiţiei, încălcării Constituţiei.

Un guvern demis nu poate legifera.

În acest context, orice măsură care diminuează veniturile cetăţenilor, prin noua Lege a salarizării şi a personalului din justiţie, este neconstituţională şi abuzivă.

Fac apel la Preşedintele României, să desemneze de urgenţă prim- ministrul şi Guvernul şi să deblocheze situaţia posturilor din justiţie, organizarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante, politici salariale şi administrative care să consolideze, şi nu să slăbească sistemul de justiţie.

Cer ca justiţia să fie tratată ca o prioritate de interes public, pentru că, fără oameni în justiţie, nu există dreptate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ecaterina-Mariana Szőke - declaraţie politică intitulată Galaţiul pe harta turistică a Europei - cum transformăm Dunărea într-un brand naţional de succes;

Dau cuvântul doamnei deputat Ecaterina-Mariana Szőke, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ecaterina-Mariana Szőke:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi aduc în atenţia dumneavoastră o temă vitală pentru dezvoltarea economică a regiunii de sud-est: transformarea potenţialului uriaş al Dunării dintr-o promisiune constant amânată, într-un motor real de creştere. Vorbim prea des de la această tribună despre strategii naţionale grandioase, dar uităm adesea că adevărata schimbare se produce la firul ierbii, prin curajul şi efortul, de exemplu, al antreprenorilor locali.

Un astfel de exemplu clar de viziune vine din municipiul Galaţi, unde tineri dedicaţi au ales să îşi transforme pasiunea pentru apă şi natură în proiecte de suflet pentru comunitate. Prin investiţii exclusiv private, aceştia au reuşit să ofere gălăţenilor şi turiştilor şansa de a descoperi o altă faţă a oraşului, văzut de pe fluviu, de la apusurile spectaculoase până la zonele de vărsare ale afluenţilor.

Mai mult, din dorinţa de a valorifica specificul zonei, au fost create structuri de primire turistică şi restaurante plutitoare care îmbină perfect gastronomia pescărească tradiţională cu experienţa unică a unei seri petrecute pe apă.

Toate aceste iniţiative demonstrează fără echivoc că zona noastră deţine un potenţial turistic uriaş. Aceşti oameni de afaceri reuşesc să atragă turişti, să creeze locuri de muncă şi să consolideze un brand autentic românesc. Cu toate acestea, entuziasmul mediului privat riscă adesea să fie sufocat de birocraţie şi de bariere legislative. Statul român are responsabilitatea de a deveni un partener real pentru aceşti oameni care aduc plusvaloare. Este absolut necesară simplificarea procesului de avizare pentru operarea ambarcaţiunilor comerciale şi a structurilor plutitoare. De asemenea, dezvoltarea acestui sector depinde şi de deschiderea unor linii de finanţare destinate turismului nautic şi de agrement. Totodată, ministerul de resort trebuie să integreze zona Galaţi-Brăila şi gastronomia locală în pachete turistice oficiale, promovându-le strategic la nivel naţional şi chiar internaţional.

Avem această datorie, să protejăm şi să încurajăm munca celor care repun Dunărea pe harta turistică a ţării şi a Europei. Prin susţinerea antreprenorilor vizionari, construim în mod practic viitorul economic al întregii comunităţi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Cristian-Emanuel Cîmpan - declaraţie politică având titlul Fermierii români nu trebuie pedepsiţi pentru că încearcă să facă agricultură eficientă!;

Dau cuvântul domnului deputat Cristian-Emanuel Cîmpan, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Emanuel Cîmpan:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

"Fermierii români nu trebuie pedepsiţi pentru că încearcă să facă agricultură eficientă!"

Stimaţi colegi,

Agricultura românească suferă de zeci de ani din cauza unei probleme pe care statul nu a reuşit să o rezolve: fărâmiţarea terenurilor agricole.

Mii de fermieri lucrează terenuri împărţite în zeci de parcele, aflate la kilometri distanţă unele de altele. Asta înseamnă costuri mai mari, productivitate mai scăzută şi dificultăţi reale pentru dezvoltarea exploataţiilor agricole.

În lipsa unei legislaţii moderne privind comasarea terenurilor şi a unei reforme reale a arendei, fermierii au găsit singuri soluţii practice. Au încheiat convenţii temporare prin care îşi permit reciproc utilizarea unor terenuri, pentru a putea lucra mai eficient şi pentru a organiza exploataţiile într-un mod logic şi funcţional.

Şi ce face statul?

În anumite judeţe, funcţionarii refuză înregistrarea acestor convenţii în Registrul Agricol.

Consecinţa este gravă: fermierii riscă să piardă subvenţiile APIA pentru terenurile pe care le lucrează efectiv.

Este absurd.

Pe de o parte, statul vorbeşte despre modernizarea agriculturii şi despre performanţă. Pe de altă parte, blochează administrativ exact soluţiile care permit eficientizarea activităţii agricole.

Aceste convenţii nu schimbă proprietatea terenurilor. Nu afectează drepturile proprietarilor. Şi nu reprezintă speculă. Ele reflectă realitatea din teren şi nevoia fermierilor de a supravieţui economic într-un sistem agricol încă puternic fragmentat. Registrul Agricol trebuie să reflecte situaţia reală din teren, nu să devină un instrument de blocaj birocratic.

România are nevoie urgentă de o legislaţie clară privind comasarea terenurilor şi de reguli unitare aplicate la nivel naţional.

Fermierii români au nevoie de sprijin, predictibilitate şi respect. Nu de interpretări administrative diferite de la un judeţ la altul. Dacă vrem agricultură performantă, trebuie să începem prin a nu-i împiedica pe cei care muncesc pământul.

Vă mulţumesc.

Cristian Cîmpan, deputat al PSD de Bihor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ariadna-Elena Cîrligeanu - declaraţie politică având ca temă un caz de violenţă îndreptată asupra femeilor;

Din partea Grupului parlamentar AUR, dau cuvântul doamnei deputat Ariadna-Elena Cîrligeanu.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte domnul deputat Daniel-Cătălin Ciornei.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ariadna-Elena Cîrligeanu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Venim în Parlament şi facem legi împotriva violenţei îndreptate asupra femeilor. În realitate, multe dintre femei se tem să îşi reclame agresorul, din teama că acesta va scăpa.

Avem în comuna Pomârla din judeţul Botoşani un primar PNL acuzat că a agresat o femeie. Nu este la o primă astfel de acuzare, are un istoric violent în acest sens. Am citit declaraţia dumnealui. Să insinuezi că acea persoană merita un astfel de tratament, îmi pare rău, dar e un tipar exact al unui agresor care încearcă să îşi justifice faptele.

Mai departe, am încredere în Poliţia Română şi rog toate autorităţile să ancheteze, să cerceteze, să afle care este adevărul, indiferent care este acel adevăr, pentru toate femeile agresate, pentru toate victimele violenţei. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Nimeni nu trebuie să scape.

Îi rog şi pe cei de la PNL să nu îl acopere, să nu-l apere, să nu-l încurajeze, să nu fie ipocriţi. Toţi trebuie să plătim pentru faptele noastre, indiferent de cine suntem - primari, parlamentari sau oameni de rând.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Daniel-Cătălin Ciornei - declaraţie politică având subiectul Interesul naţional nu este o glumă şi nu poate fi călcat în picioare;

Dau cuvântul domnului deputat Daniel-Cătălin Ciornei, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Daniel-Cătălin Ciornei:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

"Interesul naţional nu este o glumă şi nu poate fi călcat în picioare"

În ultimele zile, românii au văzut încă o dată cât de uşor este tratat interesul naţional de către unii oameni care au ajuns să ocupe funcţii importante în statul român. Cazul fostului ministru al culturii, Demeter András István, nu poate fi trecut cu vederea şi nu poate fi ascuns sub preş doar pentru că, între timp, s-a lăsat cu o demisie.

Nu este normal ca un om aflat într-o funcţie publică să vorbească într-un asemenea mod, mai ales fiind ministrul culturii. Proferează injurii la adresa interesului naţional al României. Acest lucru nu poate fi normal în niciun stat. Nu este normal ca România să ofere funcţii, salarii, autoritate şi influenţă unor oameni care, atunci când cred că nu îi aude nimeni, arată dispreţ faţă de statul pe care îl reprezintă.

Şi aici trebuie spus un lucru limpede: problema nu este comunitatea maghiară din România. Oameni simpli, români de etnie maghiară, îşi văd de muncă, de familie, de viaţa lor şi sunt respectaţi ca orice cetăţean al acestei ţări. Problema este conducerea politică a celor de la UDMR. Acest ONG joacă de prea mult timp un joc dublu în politica românească. Când au nevoie de funcţii, sunt parte din Guvern. Când au nevoie de voturi, se prezintă drept apărătorii unei comunităţi. Dar atunci când vine vorba despre interesul naţional, despre unitatea statului român şi despre respectul faţă de România, vedem mesaje care slăbesc încrederea românilor în statul român.

Într-un moment în care state agresoare caută să dezbine această zonă a Europei, orice atac la coeziunea naţională devine periculos. Orice politician care relativizează interesul naţional, voit sau nu, ajunge să facă jocurile celor care vor o Românie slabă, împărţită şi vulnerabilă. Din acest punct de vedere, UDMR-ul se comportă tot mai des ca un cal troian al unor interese care nu au nimic în comun cu România.

AUR spune clar - interesul naţional nu se negociază, nu se batjocoreşte şi nu se înjură. Cine vrea să ocupe funcţii în statul român trebuie, înainte de toate, să respecte România.

O demisie nu ajunge. Aici e România.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Petru-Gabriel Negrea - declaraţie politică despre o Situaţie revoltătoare la Clubul Sportiv Municipal Suceava;

Dau cuvântul domnului deputat Petru-Gabriel Negrea, din partea Grupului parlamentar AUR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Gabriel Negrea:

Stimată doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Hristos s-a înălţat!

Astăzi, trag un semnal de alarmă cu privire la o situaţie revoltătoare care se petrece la Clubul Sportiv Municipal Suceava, instituţie aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport.

Doi oameni care au scris istorie pentru sportul sucevean şi românesc, doi antrenori care au format generaţii întregi de copii şi campioni, au fost îndepărtaţi fără respect, fără dialog şi fără demnitate. Este vorba de Valerică Gherasim şi Silviu Casandra.

Aceşti oameni nu sunt simpli angajaţi. Ei sunt simboluri ale sportului sucevean. Au adus sute de medalii, au format caractere, au crescut copii sănătoşi prin sport şi au reprezentat România cu onoare în competiţii naţionale şi internaţionale. Pentru mulţi dintre noi au fost modele de disciplină, muncă şi devotament.

Dar, din păcate, asistăm tot mai des la politizarea instituţiilor sportive şi a altor instituţii de învăţământ vocaţional, unde competenţa, experienţa şi performanţa sunt înlocuite cu numiri făcute pe criterii politice. Nu este posibil ca oameni care au construit performanţă, au format generaţii şi au adus prestigiu României să fie îndepărtaţi pentru a face loc sinecurilor şi intereselor de partid.

Sportul nu se conduce prin execuţii administrative şi decizii luate în spatele uşilor închise. Sportul se construieşte prin respect faţă de oameni, prin continuitate şi prin susţinerea celor care au demonstrat valoare ani la rând.

Cer public Agenţiei Naţionale pentru Sport să analizeze de urgenţă această situaţie umilitoare, să oprească distrugerea valorilor sportive de la Suceava şi să îi repună în drepturi pe Valerică Gherasim şi Silviu Casandra.

Viitorul unui judeţ se construieşte prin oameni exemplari, prin modele adevărate pentru tineri şi prin respectarea valorilor care au făcut cinste României.

Suceava are datoria să-şi respecte campionii.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mircea Fechet - declaraţie politică referitoare la Hidrocentrala de la Răstoliţa;

Dau cuvântul domnului deputat Mircea Fechet, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Fechet:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Într-o perioadă de competiţie extremă, în care fiecare stat îşi face inventarul avantajelor strategice şi accelerează investiţiile în securitatea naţională, România riscă să devină un exemplu, la nivel mondial, despre cum să ratezi milimetric finişul, după o cursă strânsă de decenii.

Mă refer în mod explicit la Hidrocentrala de la Răstoliţa, care este imaginea perfectă a unui stat care a investit enorm - peste 200 de milioane de euro, a muncit zeci de ani şi ajunge astăzi să se împiedice chiar înaintea liniei de sosire. Demarată în 1989, investiţia de la Răstoliţa s-a blocat la un stadiu de finalizare de 98% şi e prinsă într-un malaxor al proceselor, contestaţiilor şi suspendărilor în instanţă ale unor hotărâri de Guvern.

Cu o putere instalată de 35,2 MW, hidrocentrala ar putea alimenta un oraş întreg de mărime medie. În plus, Răstoliţa are un rol major în protejarea comunităţilor de pe cursul mijlociu şi inferior al râului Mureş împotriva viiturilor. Este, aşadar, un instrument strategic şi o armă eficientă în lupta cu seceta şi fenomenele meteo extreme care lovesc tot mai des România.

Dragi colegi,

Respect dreptul oricui de a contesta în instanţă un proiect public. Respect obligaţia statului de a proteja mediul în conformitate cu toate normele europene. Respect deciziile instanţelor. România are nevoie, însă, de echilibru şi de maturitate administrativă, iar adevărul e singurul care poate dicta sentinţe.

Şi adevărul este că, atunci când îşi justifică acţiunile prin "salvarea pădurilor României", reprezentanţii ONG-urilor care contestă deciziile statului român uită să spună că acordul de mediu pentru Hidrocentrala Răstoliţa a luat deja în calcul toate măsurile necesare pentru conservarea biodiversităţii şi păstrarea echilibrului ecologic. Mai mult, ceea ce unele voci numesc "pădure" atunci când predică despre prejudiciul fondului forestier naţional, este, de fapt, şi din nou citez din documentaţia tehnică aferentă acordului de mediu, "lăstăriş crescut din cioatele viabile rămase ca rezultat al defrişării realizate în urmă cu peste 30 ani".

România nu poate funcţiona cu investiţii care, deşi au fost declarate de importanţă naţională de către CSAT, rămân blocate la infinit, după ce au trecut prin zeci de ani de avize, de expertize şi de proceduri. De aceea, cred că a venit momentul unui acord politic naţional pentru marile proiecte strategice ale României: Energie, Apărare, Infrastructură, resurse de apă şi investiţii critice.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Sorin-George Oltenaşu - declaraţie politică intitulată România - între jocuri de culise şi nevoile reale ale cetăţenilor;

Dau cuvântul domnului deputat Sorin-George Oltenaşu, din partea Grupului parlamentar SOS România.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-George Oltenaşu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

După demiterea Guvernului prin moţiune de cenzură, moţiune susţinută inclusiv ca urmare a nemulţumirii profunde exprimate de români faţă de politicile de austeritate şi lipsa de rezultate concrete pentru populaţie, asistăm, din păcate, la un nou episod al unui spectacol politic ruşinos.

În loc ca interesul naţional să primeze, iar clasa politică să ofere rapid stabilitate şi soluţii reale pentru ţară, vedem negocieri interminabile, înţelegeri de culise, calcule electorale şi o luptă continuă pentru funcţii şi influenţă. România traversează o perioadă dificilă, însă preocuparea principală a celor care au condus ţara în ultimii ani pare să fie împărţirea ministerelor şi conservarea puterii politice.

Între timp, românii sunt cei care plătesc preţul acestei instabilităţi. Familiile sunt afectate de scumpiri, mediul de afaceri este lipsit de predictibilitate economică, agricultorii şi producătorii români se confruntă cu incertitudine, iar tinerii îşi pierd tot mai mult încrederea într-un stat care nu reuşeşte să le ofere siguranţă, respect şi perspective pentru viitor.

Mai grav este faptul că exact aceiaşi oameni politici care au contribuit la actuala criză încearcă acum să se prezinte drept soluţia salvatoare pentru România. Este inadmisibil ca interesele de partid să fie puse înaintea interesului naţional într-un moment în care ţara are nevoie de echilibru, responsabilitate şi decizii ferme.

Partidul SOS România consideră că această perioadă trebuie să reprezinte un semnal clar că românii nu mai acceptă politica făcută în spatele uşilor închise, departe de nevoile şi problemele reale ale cetăţenilor. Votul exprimat împotriva fostului Guvern a fost, înainte de toate, vocea oamenilor care s-au săturat de aroganţă, nepăsare şi măsuri care au dus la scăderea nivelului de trai.

România are nevoie urgentă de transparenţă, de responsabilitate şi de un Guvern legitim, capabil să administreze eficient ţara şi să pună pe primul loc interesul cetăţeanului român. Nu mai este timp pentru jocuri politice sterile şi compromisuri făcute doar pentru menţinerea privilegiilor.

Noi, cei din SOS România, cerem încetarea acestui joc politic toxic şi asumarea responsabilităţii pentru blocajul administrativ şi instituţional în care a fost împinsă România. Românii merită adevăr, respect, competenţă şi politici construite pentru binele naţional, nu pentru interese de grup.

Partidul SOS România rămâne consecvent în susţinerea unui program pentru ţară, un program pentru români, bazat pe suveranitate, demnitate şi protejarea intereselor cetăţenilor români.

Vă mulţumesc.

Cu stimă, deputat Oltenaşu Sorin.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Călin-Florin Groza - declaraţie politică având ca temă problemele grave din sistemul feroviar românesc;

Dau cuvântul domnului deputat Călin Groza, din partea Grupului parlamentar UPR.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte doamna deputat Raisa Enachi, de la neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Florin Groza:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Incidentul feroviar de pe ruta Baia Mare - Oradea arată încă o dată problemele grave din sistemul feroviar românesc. Nu este normal ca pasagerii să stea ore întregi fără informaţii clare, fără explicaţii şi fără o variantă rapidă de transport.

O întârziere de peste patru ore afectează oamenii care trebuie să ajungă la muncă, la familie sau la alte obligaţii importante. În astfel de situaţii, comunicarea promptă şi respectul faţă de călători trebuie să fie o prioritate. Românii nu cer privilegii, ci servicii decente, siguranţă şi seriozitate. Este nevoie de proceduri clare pentru o intervenţie rapidă, informare constantă şi soluţii alternative pentru pasageri atunci când apar incidente.

Respectul faţă de cetăţeni înseamnă şi respect faţă de timpul şi drepturile lor.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Raisa Enachi - declaraţie politică având subiectul 116 milioane de euro pentru dronele Ministerului Afacerilor Interne şi firme care ridică semne serioase de întrebare;

Dau cuvântul doamnei deputat Raisa Enachi, din partea neafiliaţilor.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc.

Subiectul declaraţiei politice - "116 milioane de euro pentru dronele Ministerului Afacerilor Interne şi firme care ridică semne serioase de întrebare".

Stimaţi colegi,

Statul român pregăteşte un program de 116 milioane de euro pentru drone destinate Ministerului Afacerilor Interne. O sumă uriaşă, care ar trebui să însemne capacitate reală pentru securitate, supravegherea frontierelor şi intervenţii operative, nu doar contracte semnate.

Problema este că datele oficiale ridică semne serioase de întrebare privind firmele selectate. Trei dintre societăţi au fost înfiinţate în 2024 şi 2025. Două figurează fără niciun angajat declarat, una are un singur salariat, iar alta doar cinci. În acelaşi timp, aceste firme ajung asociate unui program public de 116 milioane de euro.

Prima societate, înfiinţată în 2025, apare cu o cifră de afaceri de doar 4.050 de lei şi zero angajaţi. Cu toate acestea, în jurul companiei apare şi o propunere de investiţie de până la două milioane de euro, pentru achiziţia a 20% din capitalul social. Ministerul Afacerilor Interne trebuie să explice clar pe ce s-a bazat evaluarea acestei firme.

A doua companie, înfiinţată în 2024, a raportat veniturile reduse şi niciun angajat declarat. Ulterior, reprezentanţii au susţinut că activitatea s-a extins şi că există investiţii şi personal. Tocmai de aceea este esenţial să ştim ce a verificat concret ministerul - capacitatea tehnică, echipa, testele şi experienţa reală.

A treia societate, tot din 2024, are doar cinci salariaţi şi ridică întrebări suplimentare privind structura de control după transferul părţilor sociale către o companie din Polonia. Într-un program strategic pentru o instituţie de forţă a statului, aceste aspecte nu pot rămâne neclarificate.

Chiar şi firma cu rezultate financiare mai solide figurează oficial cu un singur angajat declarat. De aceea, simpla invocare a bilanţurilor contabile nu este suficientă. Statul trebuie să demonstreze că a verificat capacitatea reală de producţie şi livrare.

Solicit Ministerului Afacerilor Interne să publice criteriile de selecţie, evaluările tehnice, punctajele acordate, experienţa verificată pentru fiecare companie şi modul în care vor fi cheltuiţi cei 116 milioane de euro.

Românii au auzit prea des formule precum "procedura a fost respectată" sau "totul este legal", dar de prea multe ori, rezultatul a fost acelaşi - bani publici cheltuiţi, contracte încasate şi explicaţii oferite abia după apariţia problemelor.

Într-un proiect de 116 milioane de euro, transparenţa nu este opţională, este o obligaţie faţă de contribuabili şi faţă de siguranţa statului român.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Petru-Bogdan Cojocaru - declaraţie politică intitulată România toată la cheremul unui singur om. Social, economic şi politic, falimentul politicilor lui Ilie Bolojan este total. Putem prezenta un bilanţ final;

Dau cuvântul domnului deputat Petru-Bogdan Cojocaru, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Bogdan Cojocaru:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Declaraţia de astăzi se intitulează "România toată la cheremul unui singur om. Social, economic şi politic, falimentul politicilor lui Ilie Bolojan este total. Putem prezenta un bilanţ final".

În cele 11 luni de guvernare, liberalul Ilie Bolojan a divizat şi mai mult societatea, a creat disensiuni, a potenţat tensiunea socială. Măsurile sale au dus la creşterea preţurilor şi la scăderea puterii de cumpărare. Categoriile defavorizate au fost lăsate la voia întâmplării, diferenţele dintre bogaţi şi săraci s-au accentuat. Investiţiile publice, mai ales cele din mediul rural, au fost amânate pe termen nelimitat. Asta se traduce simplu - Ilie Bolojan este imaginea unui triplu faliment: din punct de vedere social, economic şi politic.

Din punct de vedere social - diferenţa dintre bogaţi şi săraci s-adâncit din ce în ce mai mult zi de zi.

Premierul a dat dovadă de elitism şi distanţare.

Din punct de vedere economic - dezechilibrele regionale au rupt România pe linia Carpaţilor.

Guvernul demis a favorizat marile companii multinaţionale şi investiţiile străine prin facilităţi fiscale şi relaxare de norme având ca rezultat exportul profiturilor. În schimb, IMM-urile autohtone se sufocă sub povara taxelor şi impozitelor.

Sub guvernarea Bolojan, dezechilibrele regionale s-au multiplicat. Moldova tot nu are şosele rapide, autostrăzi şi drumuri expres, nici căi ferate modernizate.

Din punct de vedere politic - a condus discreţionar Guvernul, cu apucături dictatoriale.

Din punct de vedere politic, Ilie Bolojan s-a manifestat printr-o centralizare decizională excesivă. Măsurile luate i-au aparţinut aproape exclusiv, au lipsit cu desăvârşire consultările publice şi, bineînţeles, punctele de vedere din zona civică.

Intransigenţa lui Ilie Bolojan s-a topit ca untul la soare.

La toate acestea, în cazul specific al Iaşiului, Ilie Bolojan, ca şef de partid, s-a manifestat ca un lider extrem de indulgent cu liberalii care au multe dosare penale. În ultimele luni, Bolojan a venit de cel puţin trei ori la Iaşi, unde a fost găzduit de unul dintre cei care în momentul de faţă este poate cel mai certat preşedinte de consiliu judeţean din ţară cu legea, dublu judecat pentru fapte de corupţie. Intransigenţa lui Ilie Bolojan s-a topit ca untul la soare, voturile pe care actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, PNL, le poate aduce în interiorul PNL sunt mai importante decât integritatea.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Mihai-Adrian Ţiu - declaraţie politică având titlul Incompetenţă, trădare şi subminarea economiei naţionale;

Dau cuvântul domnului deputat Mihai-Adrian Ţiu, din partea Grupului parlamentar SOS România.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai-Adrian Ţiu:

Binecuvântat popor român,

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declaraţie politică intitulată "Incompetenţă, trădare şi subminarea economiei naţionale".

România asistă astăzi, în linişte, la distrugerea propriei economii naţionale. Şi nu vorbim astăzi despre simple greşeli. Vorbim despre incompetenţă, despre subminarea interesului naţional şi despre decizii care împing agricultura şi industria românească spre faliment.

În timp ce alte state europene îşi protejează producţia internă şi îşi susţin propria industrie strategică, România îşi închide astăzi combinatele chimice şi continuă să exporte gazul românesc, fără însă să-l transforme aici în produse cu valoare adăugată pentru economia naţională.

Rezultatul? Îngrăşămintele s-au scumpit enorm. Combustibilul s-a scumpit. Costurile pentru agricultori au explodat. Fermierii români, mici şi mari, sunt astăzi sufocaţi de cheltuieli şi împinşi direct spre faliment. Aceasta este, din păcate, realitatea! Vorbim despre o lovitură directă dată economiei naţionale.

Cum este posibil ca o ţară care are resurse de gaze naturale să îşi lase agricultura dependentă de importuri şi de preţuri externe? Cum este posibil ca fermierul român să cumpere îngrăşăminte chimice la preţuri uriaşe, în timp ce gazul românesc pleacă peste graniţă?

Prin lipsa măsurilor de susţinere pentru redeschiderea combinatelor chimice, statul român condamnă agricultura românească la sărăcie şi dependenţă. Pentru că, din păcate, există prea multă corupţie şi prea puţin patriotism în actuala clasă politică. Prea mulţi oameni politici servesc interese de partid sau interese externe, în loc să apere interesul naţional.

România nu mai poate avea o agricultură puternică fără industrie chimică. Nu mai poate avea fermieri competitivi fără îngrăşăminte produse în România. Nu mai poate avea securitate alimentară, în timp ce îşi distruge singură capacităţile industriale.

Astăzi, în calitate de deputat ales de români să îi reprezint în Parlamentul României, cer public măsuri urgente pentru susţinerea redeschiderii combinatelor chimice din România.

Dacă vom continua pe acest drum nu vom pierde doar industria. Vom pierde fermieri, vom pierde locuri de muncă şi independenţa economică a României. Iar un stat care îşi abandonează propria industrie internă ajunge, mai devreme sau mai târziu, dependent şi vulnerabil.

Aleg să lupt pentru o Românie care produce, care munceşte şi care apără interesele propriilor cetăţeni. Pentru că fără industrie, fără agricultură şi fără demnitate economică distrugem independenţa acestei ţări.

Un popor unit nu poate fi învins!

Cu respect, din Parlamentul României, deputat SOS România de Olt, Mihai-Adrian Ţiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Aurora-Tasica Simu - declaraţie politică având ca temă creşterea numărului copiilor dispăruţi;

Dau cuvântul doamnei deputat Tasica-Aurora Simu, din partea neafiliaţilor.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Aurora-Tasica Simu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Te rog să închizi ochii şi să-ţi imaginezi piaţa principală din oraşul tău plină cu 11.000 de copii. Doar ei, singuri, în piaţă. E o imagine impresionantă - aşa-i? - şi cutremurătoare!

11.000 de băieţi şi fete. Toţi singuri. Şi ai nimănui, în cea mai mare piaţă a oraşului tău.

Acum deschide ochii şi vezi că piaţa este goală. Copiii au dispărut.

Acesta nu este un joc al imaginaţiei, e realitatea. Aceşti copii există. Însă toţi au dispărut anul trecut. Au fugit din realitatea lor toxică şi ostilă către un loc pe care nu l-au găsit.

Aceşti copii au vise, au idei, dar nu au şanse. Şi-s fără apărare. Sunt ai nimănui, deşi sunt şi ei ai României.

Cei 11.000 de copii şi-au pierdut încrederea că existenţa lor are un sens. Că aparţin cuiva sau măcar neamului nostru. Golul şi durerea sufletească îi face să fugă. Nepăsarea noastră şi a statului îi obligă să dispară.

Între 20 mai 2025 şi 20 mai 2026 au fost raportate aproape 11.000 de dispariţii de copii, cu peste 600 mai mult decât în anul anterior şi cu aproape 2.000 mai mult decât în 2024.

Creşterea aceasta imensă a dispariţiilor de copii este înfiorătoare. Este consecinţa dezumanizării sufletului nostru naţional. Este şi un eşec grav al statului român.

60% dintre cazurile de dispariţii reprezintă plecări voluntare din centre de plasament, cămine şcolare sau locuinţe sociale. Procentul nu spune nimic. Cifra ar trebui să ne înfioare pe toţi.

Aproape 7.000 de copii aflaţi în grija statului român au ales, în ultimul an, să fugă. De soarta şi de starea lor. Dar mai ales de indiferenţa noastră. Aceşti copii ai României au fugit de inexistenţa lor. Aşa au simţit şi aşa au socotit ei: că dispariţia lor îi va ajuta să redevină fiinţe. Şi să fie importanţi! Obligându-ne pe noi, toţi - cu mintea lor de copii - să luăm act de existenţa lor. De viaţa lor. De nevoile şi de dorinţele lor. De visele lor.

Din nefericire pentru aceşti copii sărmani şi fără apărare, fuga şi dispariţia lor din blestematul lagăr al indiferenţei româneşti în care sunt capturaţi n-au schimbat mentalitatea noastră

Bieţii copii fără iubire şi fără apărare ai României! Şi ai neamului care se laudă că-i creştin.

Declar, cu toată puterea inimii mele de mamă, de aici, de la tribuna Parlamentului ţării, că prioritatea mea politică a devenit protejarea şi susţinerea copiilor fără apărare ai României. Întrucât şi ei, alături de copilul meu şi de copiii României, sunt viitorul naţiunii şi al patriei noastre. Şi fiecare dintre ei are-n suflet un sens, un rost şi o misiune... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ionescu - declaraţie politică intitulată La mulţi ani tuturor românilor de pretutindeni!;

Dau cuvântul domnului deputat Tudor Ionescu, din partea Grupului parlamentar SOS România.

Vă rog, domnule deputat, aveţi cuvântul.

Şi se pregăteşte doamna deputat Ioana Grosaru.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ionescu:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimate colege şi stimaţi colegi deputaţi,

În ultima duminică a lunii mai sărbătorim Ziua Românilor de Pretutindeni, instituită prin Legea nr. 101/2015, moment în care gândul nostru se îndreaptă către milioanele de români aflaţi dincolo de graniţele ţării. Este o zi de sărbătoare, dar şi o zi de conştientizare a unei realităţi dureroase. România a pierdut milioane de fii şi fiice, din cauza unor decenii de politici greşite, incoerente şi adesea dezastruoase, promovate de toate guvernele care s-au succedat după 1990.

În loc să construiască o ţară în care munca să fie răsplătită, iar familiile să poată trăi demn, guvernele post-decembriste au tolerat declinul economic, exodul forţei de muncă şi destrămarea comunităţilor.

Sub administraţii succesive PSD, PNL, UDMR şi USR milioane de români au fost împinşi spre străinătate nu din alegere liberă, ci din necesitate. Satele s-au depopulat, oraşele s-au golit de tineri, iar familiile au fost despărţite de mii de kilometri.

De Ziua Românilor de Pretutindeni afirmăm răspicat că acest exod trebuie să înceteze. România nu mai poate fi doar o ţară care îşi exportă oamenii cei mai valoroşi. România trebuie să devină un loc al revenirii, al reconstrucţiei şi al demnităţii naţionale.

Românii din diaspora nu sunt pierduţi pentru naţiune, ci reprezintă o resursă strategică, o forţă intelectuală, profesională şi morală uriaşă, care trebuie chemată acasă şi valorizată!

România, dragi români din diaspora, are nevoie de voi! Are nevoie de experienţa voastră, de disciplina voastră, de competenţele dobândite în cele mai dezvoltate societăţi ale lumii! Nu doar pentru a munci, ci pentru a reconstrui împreuna un stat de succes, suveran în deciziile sale şi capabil să asigure un nivel de trai ridicat, siguranţă şi prosperitate pentru toţi românii.

Gândul nostru se îndreaptă astăzi şi către românii din comunităţile istorice: din Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa, Maramureşul istoric, Valea Timocului şi vestul Banatului, precum şi către aromânii, meglenoromânii şi istroromânii din Balcani. Toţi sunteţi fiii neamului românesc şi faceţi parte din aceeaşi familie naţională, chiar dacă istoria, tratatele internaţionale şi jocurile geopolitice v-au ţinut despărţiţi de statul român.

Puteţi conta pe Partidul SOS România în toate demersurile voastre identitare.

Ziua Românilor de Pretutindeni nu este deci doar o sărbătoare oarecare, ci momentul în care voi, românii de pretutindeni, trebuie să vă regăsiţi vocea, unitatea şi demnitatea.

Vă mulţumesc, în numele Partidului SOS România, tuturor celor care purtaţi România în suflete, oriunde v-aţi afla!

România nu se termină la graniţe! România trăieşte prin voi!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Ioana Grosaru - declaraţie politică referitoare la noua Lege a salarizării, care nu trebuie să-i lovească pe oamenii care ţin spitalele în picioare zi şi noapte.

Dau cuvântul doamnei deputat Ioana Grosaru, din partea neafiliaţilor.

Vă rog, doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Ioana Grosaru:

Stimaţi colegi,

Declaraţia mea politică se referă la noua Lege a salarizării, care nu trebuie să-i lovească pe oamenii care ţin spitalele în picioare zi şi noapte. Şi fac aici o mică paranteză - şi alte categorii de personal care efectiv lucrează pentru menţinerea unor activităţi la standardele profesionale necesare, cum ar fi chiar personalul administrativ lucrativ din Parlament.

În spitalele din România lucrează cadre medicale, personal sanitar, personal din ambulanţă, registratori medicali, tehnicieni şi alte categorii profesionale de care societatea îşi aminteşte, de cele mai multe ori, abia atunci când boala ajunge aproape, când noi sau cineva drag depindem de un pat de spital, de o perfuzie schimbată la timp, de o intervenţie rapidă, de o ambulanţă care trebuie să ajungă fără întârziere sau de o secţie în care activitatea nu se poate opri doar pentru că s-a terminat programul.

Medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii, ambulanţierii, registratorii şi tehnicienii lucrează în ture grele, în nopţi, în sărbători, în gărzi, în urgenţe şi în secţii în care pacientul nu poate fi pus să aştepte.

Guvernul spune că această lege nu este o majorare generală, ci o reorganizare "pe echitate şi performanţă" şi că aproximativ 56% dintre posturi ar urma să crească. Dar dacă puţin peste jumătate cresc, ce se întâmplă cu restul?

La aceste categorii trebuie să se gândească Guvernul când scrie legea, nu doar la medicul primar cu coeficient 4,00 sau la medicul specialist cu 3,20, ci şi la infirmiera cu 1,37, la brancardierul cu 1,29, la asistentul medical, la ambulanţier, la registratorul medical, la tehnician şi la personalul sanitar auxiliar fără de care spitalul s-ar bloca exact în momentele în care pacientul are cea mai mare nevoie de sprijin.

Sporurile din sănătate nu înseamnă doar un plus la salariu, ci nopţi lucrate, ture prelungite, secţii cu risc, urgenţe, boli, presiune permanentă şi personal care rămâne în spital pentru că pacientul are nevoie de îngrijire chiar atunci, nu când devine mai comod pentru sistem.

De aceea, Guvernul le datorează acestor categorii profesionale un calcul clar, pe fiecare funcţie şi pe fiecare nivel de salarizare, ca fiecare angajat din sănătate să ştie cât va primi efectiv după intrarea legii în vigoare.

Când legea însăşi prevede diferenţe salariale tranzitorii până în 2031, ca anumite categorii să nu piardă din venit, înseamnă că riscul pierderii există ... (I se întrerupe microfonul.)

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Gianina Şerban:

Mulţumesc.

Daţi-mi voie să citesc numele colegilor care au depus declaraţii politice în scris.

Din partea Grupului parlamentar al PSD: Ştefan Ţintă, Angel Tîlvăr, Marius-Constantin Budăi, Romeo-Daniel Lungu, Ion Samoilă, Ion-Alin Tomoescu, Ionel Ciunt, Nicolae-Adrian Bara, Mirela Furtună.

Din partea Grupului parlamentar AUR: Silviu-Titus Păunescu, Ştefăniţă-Alin Avrămescu, Cristina-Irina Butură, Sorin-Titus Muncaciu, Valeriu Munteanu, Fabian-Cristian Radu, Andrei-Cosmin Guşă, Lidia Vadim-Tudor, Dorel Vulpoiu, Doru-Lucian Muşat, Monica Iagăr, Tiberiu-Nicolae Boşutar, Cristina-Emanuela Dascălu, Eduard Koler.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Florin-Claudiu Roman, Ioan Balan, Răzvan-Olimpiu Cadar, Marian Cruşoveanu, Simona-Geanina Pistru-Popa, Adrian Mocanu, Iulian-Alexandru Muraru, Aneta Matei, Bogdan-Iulian Huţucă, Vetuţa Stănescu, Sebastian Burduja.

Din partea Grupului parlamentar al USR: Corina Atanasiu.

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor: Adrian-Miroslav Merka.

Din partea Grupului parlamentar SOS România: Ioan Lăzăroi, Vasile Nagy, Elena-Laura Toader, Verginia Vedinaş, Florin Caragaţă.

Au fost înscrişi şi următorii colegi parlamentari pentru a susţine declaraţii oral. Nefiind în sală, declaraţiile dumnealor vor rămâne la declaraţii depuse în scris.

Şi anume:

Din partea Grupului parlamentar al PSD: doamna deputat Rodica Nassar.

Din partea Grupului parlamentar AUR: doamna deputat Elena Doboş şi domnul deputat Dragoş-Florin Coman.

Din partea Grupului parlamentar al PNL: Radu-Marin Moisin şi Arina-Simina-Patricia Moş.

Din partea Grupului parlamentar al USR: Brian Cristian.

Din partea minorităţilor naţionale: Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Din partea Grupului parlamentar UPR: Gheorghe Pîclişan.

Nemaifiind în sală colegi înscrişi la cuvânt, declar închisă prima parte a şedinţei noastre de astăzi.