Dezbateri parlamentare

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Îi dau cuvântul domnului Calimente.

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aveam de gând să prezint o cu totul altă declaraţie politică, însă evenimentele care s-au întâmplat ieri - anunţul pe care l-am primit pe posturile de televiziune, cum că Majestatea Sa Regele Mihai se află într-o grea suferinţă, în urma unei operaţii complicate şi a unei boli nemiloase - mă fac să-mi schimb subiectul declaraţiei politice, şi am să încerc să spun câteva cuvinte despre Majestatea Sa.

Ca un făcut, ieri, în acest Parlament, sub această aulă, am avut o dispută asupra datei Independenţei României, dată legată intrinsec de regalitate. Pentru că data de 10 mai a fost considerată de toţi oamenii politici ai epocii, inclusiv de Kogălniceanu, cel care citise la 9 mai Declaraţia de Independenţă, că Independenţa României trebuie legată de regalitate, pentru că fără Regele Carol I această independenţă probabil că nu putea fi dobândită atunci.

Carol I a fost primul domnitor şi după aceea rege, care a fost recunoscut ca egal de capetele încoronate europene, şi nu un paşă cu trei tuiuri, aşa cum erau consideraţi domnitorii dinainte de către turci sau vreun administrator de gubernie, aşa cum îl considerau ruşii, care erau putere tutelară.

Dincolo de acestea, vestea bolii Majestăţii Sale m-a întristat foarte mult, pentru că Majestatea Sa a reprezentat, în toţi aceşti ani, de când a abdicat şi până la această vârstă respectabilă, un simbol al demnităţii, un simbol al eleganţei şi un simbol al României, atât prin prestaţia pe care a avut-o ca monarh, prima dată la o vârstă foarte fragedă, atunci când, la moartea Regelui Ferdinand a fost încoronat Rege şi s-a instituit o regenţă, până în 1930, când tatăl său, Carol Caraiman la acea vreme, s-a întors şi l-a detronat, iar el a devenit Mare Voievod de Alba Iulia şi, a doua oară, atunci când a abdicat, în 1940, Carol al II-lea, şi a domnit până în 1947. Este perioada cea mai fertilă, cea mai puternică din îndelungata viaţă a monarhului nostru, pentru că atunci s-au întâmplat lucruri deosebite, atunci monarhul nostru a fost singurul om care i-a întors spatele lui Hitler şi prin actul de la 23 August, pe care l-a condus nemijlocit, a salvat România de la un dezastru şi poate de la pierderea definitivă a Transilvaniei.

De asemenea, prin greva regală, pe care a instituit-o împotriva abuzurilor guvernului comunist condus de dr. Petru Groza, a încercat, pe cât a putut, să apere interesele poporului român, a încercat să apere interesele democraţiei.

Sigur că, în final, a fost obligat, cu pistolul pe masă, să abdice de către Gheorghiu Dej şi Petru Groza, Palatul Regal fiind înconjurat de Divizia rusificată Tudor Vladimirescu, şi cu ameninţarea că acei 1.000 de studenţi, arestaţi în timpul manifestaţiilor proregaliste care avuseseră loc cu câteva zile mai înainte, vor fi împuşcaţi dacă Majestatea Sa nu abdică.

A abdicat, a părăsit demn ţara, fără acele bogăţii de care tot s-a spus că ar fi fost cărate cu trenul regal, cu care a părăsit ţara.

Evenimentele de după 1990 se cunosc mai bine, le-aţi văzut şi dumneavoastră, aţi văzut cu câtă ostilitate a fost primit la început, cu toate că populaţia, la prima vizită, a fost extraordinar de entuziastă, lucrurile s-au reglementat după aceea. Sigur că preşedintele Băsescu, care probabil n-a înţeles niciodată nici ce înseamnă un monarh, nici ce înseamnă monarhia constituţională, i-a adus cuvinte de jignire şi a încercat să impună un aşa-zis rege sau principe care nu există, şi pe care l-a sprijinit şi l-a...

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă rog să încheiaţi, domnule...

Domnul Mihăiţă Calimente:

Am să închei, domnule preşedinte, rugându-l pe bunul Dumnezeu ca, în aceste clipe grele, să-i dea Majestăţii Sale încă zile multe şi sănătate pentru binele poporului român şi al patriei noastre, România.

Vă mulţumesc.