Dezbateri parlamentare

Domnul Florin Iordache:

În aceste condiţii, îi dau cuvântul domnului Silviu Nicu Macovei, de la PSD.

Se pregăteşte doamna Florica Cherecheş.

Domnul Silviu Nicu Macovei:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi parlamentari,

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Cât de pregătiţi suntem, oare, pentru un nou «Colectiv»?".

Stimaţi colegi parlamentari,

Vin din nou în faţa dumneavoastră cu durere, frustrare şi tristeţe, fiindcă principala ştire a zilei, la trei ani de la tragedia din Clubul Colectiv, este că singura bancă de piele pentru arşi din România s-a închis.

Această ştire cade pe umerii noştri ca o povară a ruşinii, fiindcă chiar acum, când ar trebui să ieşim public cu o listă de măsuri care au fost deja luate pentru ca alţi copii să nu mai moară arşi de vii, constatăm că suntem chiar mai rău decât acum câţiva ani.

Poate unii au uitat, poate alţii nici nu au fost afectaţi prea tare de un accident cumplit în care au murit foarte mulţi oameni.

Vă reamintesc doar câteva cifre seci, statistice: în 153 de secunde - nici 3 minute -, 64 de oameni au murit arşi de vii în club; 186 de tineri au fost răniţi grav, arşi sau intoxicaţi cu fum toxic; dintre cei răniţi, 33 au murit în spital în timpul tratamentului. A fost cel mai grav accident al României din ultimii 30 de ani, depăşind chiar şi accidentul aviatic de la Baloteşti, din anul 1995.

Ce s-a făcut de atunci şi unde suntem acum?

Prima consecinţă a fost căderea Guvernului PSD, condus atunci de domnul Victor Ponta, după ce Gabriel Oprea şi UNPR au refuzat să plece din Guvern, ca urmare a intervenţiei deficitare a echipelor de intervenţie la locul incendiului. E suficient să amintesc numărul absolut insuficient de ambulanţe trimise la faţa locului şi imaginile cu tineri arşi, resuscitaţi direct pe caldarâm. Preţul politic pe care noi, PSD, l-am plătit atunci trebuie să rămână o lecţie vie în memoria oricărui partid din România!

Apoi, părinţi rămaşi fără copii, românii revoltaţi au cerut în stradă să se schimbe ceva, astfel încât tragedia de la Colectiv să nu se mai repete. S-au închis cluburi care nu aveau autorizaţii de incendiu, s-au luat măsuri, s-au făcut promisiuni.

În calitate de parlamentar, susţineam anul trecut o declaraţie politică în care îmi doream să văd un guvern care nu lasă de izbelişte memoria unei tragedii.

În 2017 a fost lansat proiectul achiziţiei a 1.000 de ambulanţe pe fonduri europene. Aceasta este o măsură care contribuie la pregătirea autorităţilor pentru un nou dezastru.

Însă, stimaţi colegi, astăzi, la fix trei ani de la incendiu, suntem inacceptabil de departe în a demonstra că am învăţat ceva din moartea unor tineri nevinovaţi.

Nu pot să nu mă întreb: şi dacă astăzi noi am avea copiii într-un club la un concert şi s-ar declanşa un nou incendiu, suntem pregătiţi să intervenim astfel încât să ni se întoarcă copiii teferi acasă?!

În 2018, avem în continuare cluburi care funcţionează pe bază de declaraţie pe propria răspundere, deşi nu sunt în conformitate cu normele de protecţie contra incendiilor.

Nu avem practic un spital de arşi funcţional. La ora actuală avem doar 11 paturi pentru marii arşi, într-o ţară de 20 de milioane de locuitori.

Mai mult, în aceste zile, singura bancă de piele din România care trebuia să asigure grefe şi materiale pentru supravieţuitorii unor incendii s-a închis. Motivul? "Nu avem personal şi nici fonduri".

Din această cauză, România europeană a anului 2018 nu poate trata niciun pacient care are arsuri pe mai mult de 50% din corp. Este absolut inacceptabil!

După incendiul de la Colectiv, 33 de tineri au murit din cauza infecţiilor căpătate pe patul de spital, în timpul tratamentelor. Ulterior am avut un scandal imens despre diluarea dezinfectanţilor. În cazul Hexi Pharma s-a declanşat un proces, iar un om s-a sinucis. Dar în spitale ce vedem acum? Numărul infecţiilor nozocomiale s-a dublat din 2011 până astăzi, iar asta chiar în condiţiile în care nici nu se raportează aceste infecţii, pentru ca managerii de spitale să nu fie sancţionaţi.

Iar, în final, ca tabloul să fie complet, procesul în care ar trebui să se facă lumină asupra acestor evenimente s-a reluat de la zero.

Doresc să vă reamintesc, stimaţi colegi, că îmi este ruşine că în aceste momente suntem nevoiţi să vă vorbim despre acest eşec al ţarii noastre. Ar fi trebuit să ne cutremurăm de durere după incendiu şi să nu avem linişte până când siguranţa copiilor şi tinerilor din această ţară nu ar fi fost asigurată. În schimb, fără spitale, fără echipamente, fără respectarea legii, nu putem decât să găsim justificări şi promisiuni. Cred că memoria acelor copii arşi de vii merită mai mult.