Andrei-Valentin Sava
Andrei-Valentin Sava

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2012

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.87/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 septembrie 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Andrei-Valentin Sava - declaraţie politică cu tema: "În cazul privatizării Oltchim, deşi PDL adulmecă noua pleaşcă Dan Diaconescu, Guvernul Ponta va izbuti să păstreze locurile de muncă din Vâlcea";

 

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Îl invit la cuvânt pe colegul nostru Sava Andrei să îşi citească declaraţia politică.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andrei-Valentin Sava:

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.

Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează: "În cazul privatizării Oltchim, deşi PDL adulmecă noua pleaşcă Dan Diaconescu, Guvernul Ponta va izbuti să păstreze locurile de muncă din Vâlcea".

Dragi colegi deputaţi,

Doamnă preşedinte,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Deşi din această legislatură parlamentară au mai rămas doar puţin peste 2 luni de zile, se pare că nu este prea târziu pentru stridenţa publică a unor populisme pe care le credeam îngropate. În această declaraţie voi vorbi despre cazul Oltchim, un nou cadou otrăvit lăsat de guvernarea PDL-istă.

1 iunie 2009 - Partidul de guvernământ de atunci anunţă prin purtătorul său de cuvânt, Gheorghe Flutur, că ministerele Finanţelor şi Economiei trebuie să găsească soluţii pentru aprobarea, de către Comisia Europeană, a garanţiilor de stat pentru combinatul chimic Oltchim. "Prim-ministrul Boc a cerut găsirea unor soluţii privind garanţiile de stat şi procedurile de aprobare a garanţiilor de stat de către CE, pentru ca această unitate să poată funcţiona în perioada care urmează", a declarat Flutur la finalul şedinţei coaliţiei. În primele trei luni ale anului 2009, combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a înregistrat pierderi de 28,1 milioane de lei, de aproape opt ori mai mari decât cele din intervalul similar al anului trecut, după ce afacerile sale s-au comprimat cu 39%, a anunţat societatea la sfârşitul lunii aprilie. Aşa sunau ştirile despre Oltchim la jumătatea anului 2009, momentul în care a început şi procedura Guvernului de notificare a Comisiei Europene privind conversia în acţiuni a datoriilor acestei companii.

16 aprilie 2010 - "Combinatul OltchimRâmnicu Vâlcea ar putea funcţiona la capacitate maxima începând din luna iunie, a declarat, la Râmnicu Vâlcea, premierul Emil Boc, care a anunţat că, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, va fi reconfirmat memorandumul privind Oltchim aprobat în iunie 2009. Boc a precizat ca la următoarea şedinţă de Guvern va fi făcută o renotificare către Uniunea Europeană, prin readoptarea memorandumului de anul trecut, în vedereaacordării unei garanţii de stat pentru salvarea combinatului vâlcean."Cu alte cuvinte, din 1 iunie 2009 până în 16 aprilie 2010 demersurile Guvernului PDL la Bruxelles pentru salvarea Oltchim au fost zero.

Doamnelor şi domnilor,

Aceste declaraţii din 2009 şi 2010 arată nu evidenţa jafului fostei guvernări PDL-iste la Oltchim, pentru că instituţii abilitate ale statului, şi nu eu, trebuie să stabilească acest fapt, ci impotenţa guvernării PDL-iste de a rezolva problema acestui combinat. O companie ajunsă acum în colaps pentru că vreme de 2 ani şi jumătate responsabilii guvernamentali ai PDL nu au fost capabili să obţină suportul Bruxelles-ului pentru o procedură banală prin care acţionarii ostili, precum PCC, ar fi fost reduşi la tăcere.

Aşa cum majoritatea dintre dumneavoastră ştiţi, Oltchim este singurul producător de PVC şi de polioli din România, iar în regiune astfel de actori economici mai există doar în Ungaria (Borsodchem), şi Polonia (PCC Rokita). Surprinzător sau nu, competitorul regional este acţionar şi în Oltchim, fapt care explică ostilitatea tolerantă a guvernului PDL pentru aceştia. În acelaşi timp, este de notorietate faptul că Oltchim are o capacitate de producţie de PVC de 450.000 de tone pe an, care dacă ar funcţiona la maximum ar genera vânzări de peste 400 de milioane de euro pe an, preţul tonei de PVC fiind în prezent între 900 şi 1.000 de euro pe tonă, conform estimărilor făcute de Ziarul Financiar.

Ce este şi mai strigător la cer este că Oltchim a ajuns în colaps în pofida tuturor avantajelor competitive, pentru că guvernarea PDL vreme de 3 ani de zile nu a fost în stare să poarte o negociere corectă cu OMV Petrom, proprietarul rafinăriei Arpechim, care aproviziona cu materie primă Oltchimul, astfel încât preţurile de livrare să fie corecte, şi nu peste preţul pieţei, aşa cum a fost în perioada 2009-2011.

Doamnelor şi domnilor,

Propaganda PDL-istă îl acuză acum pe premierul Victor Ponta pentru eşecul privatizării Oltchim, deşi autorii morali ai acestui eşec sunt chiar cei de la PDL, prin impotenţa demonstrată în perioada 2009-aprilie 2012. A fost, parafrazând un celebru titlu literar, cronica unei morţi anunţate. Este însă, în ciuda încercărilor voluptoase ale liderilor PDL, doar o moarte clinică. În cazul Oltchim, salvarea este posibilă! Premierul Ponta şi-a făcut datoria ca şef al unui Guvern care s-a angajat în faţa FMI să facă urgent privatizarea Oltchim. Alternativa era blocarea acordului cu FMI şi potenţialul pericol ca pensiile şi salariile să nu mai poată fi plătite la timp. Adevărul este că guvernul Ponta a fost împiedicat de legile europene să pună condiţii suplimentare astfel încât afacerişti exotici ca dl Dan Diaconescu să nu fie în măsură să îşi bată joc de un obiectiv economic atât de important ca Oltchim.

Adevărul este că guvernul Ponta a fost animat de cele mai bune intenţii în cazul privatizării Oltchim. A luat toate măsurile pentru ca această privatizare să fie una transparentă şi benefică pentru familiile din Vâlcea care trăiesc din munca depusă la acest combinat. Principalul scop al guvernului Ponta a fost salvarea locurilor de muncă şi aşa se explică şi declaraţiile premierului privind o preferinţă pentru un investitor cu adevărat puternic. Din păcate, opoziţia PDL-istă a reacţionat isteric şi fariseic, uitând că mai mult de 3 ani de zile a contribuit din plin la distrugerea Oltchimului. Cine din PDL va răspunde că procedura de autorizare a ajutorului de stat pentru conversia în acţiuni a datoriilor Oltchim a durat din 2009 până în martie 2012? Cine a vândut iluzii angajaţilor Oltchim aproape 3 ani? Fix aceleaşi personaje care acum îl acuză pe domnul Ponta pentru soarta combinatului deşi domnul Ponta a fost pus în situaţia de a curăţa într-un timp limită toată mizeria lăsată de guvernarea PDL şi în acest caz.

Stimaţi colegi,

Cei care cântă acum prohodul Oltchim, adulmecând în acelaşi timp noua "pleaşcă" Dan Diaconescu, vor avea surprize extrem de neplăcute. Să fiţi convinşi că guvernul Ponta nu va abandona Oltchimul. Să fiţi convinşi, în acelaşi timp, că găurile negre din care au prosperat diverşi clienţi politici ai PDL vor fi eliminate. Dl Victor Ponta este singurul om politic care a convins FMI de seriozitatea demersurilor sale de redresare a întreprinderilor precum Oltchim. Am speranţa că această determinare va sensibiliza şi FMI pentru o decizie care să aibă în primul rând în vedere viitorul miilor de vâlceni care depind de soarta acestui Combinat, şi nu calculele politice cinice ale unor aşa-zişi politicieni de dreapta.

Pentru PDL, Oltchim a fost bun doar cât timp a putut asigura prin diverse scheme şi inginerii financiare venituri necuvenite unei clientele politice. Acum PDL plânge pe umerii angajaţilor de la Oltchim, fără nicio remuşcare, fără nicio căinţă. Este un peisaj politic grotesc în care cei care au furat strigă "Hoţii!", iar cei care au făcut tot posibilul să salveze situaţia sunt acuzaţi de rea-voinţă.

Doamnelor şi domnilor,

Comedia PDL trebuie să înceteze, iar guvernul Ponta trebuie lăsat să îşi ducă la îndeplinire angajamentele luate în faţa poporului român. Am promis dreptate şi o facem! Am promis pedepsirea vinovaţilor şi o facem! Am promis salvarea locurilor de muncă şi o facem! Salvarea Oltchimului va fi o dovadă vie în acest sens.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:

Mulţumesc, domnule deputat.