|
Domnul Vasile Gudu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Dictatura Guvernului Ponta în democraţie". Premierul Victor Ponta a declarat la începutul şedinţei de Guvern de acum două săptămâni că îşi asumă ordonanţa de urgenţă privind migraţia primarilor, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile. În acest sens, ordonanţa de urgenţă a intrat în vigoare la 1 septembrie 2014. Odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale. "În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene, consilierii locali şi consilierii judeţeni, precum şi candidaţii care au fost declaraţi supleanţi, îşi pot exprima în scris opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, fără ca aleşii locali respectivi să-şi piardă calitatea dobândită în urma alegerilor.", se arată în proiectul de ordonanţă de urgenţă. Primarii şi preşedinţii de consiliu judeţean ar urma să depună declaraţia la partidul politic sau la organizaţia minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte: autoritatea deliberativă a unităţii sau subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru care a candidat, prin intermediul secretarului unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale respective. Consilierii locali, judeţeni şi supleanţii îşi vor anunţa opţiunea politică la partidul politic sau la organizaţia cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale, după caz, din care optează să facă parte. Ambasada SUA s-a declarat îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali să îşi poată alege partidul din care fac parte, fără a-şi pierde mandatul. Este un act arbitrar, autocratic al Guvernului în prag de alegeri prezidenţiale. "Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent, care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate", se arată într-o declaraţie a Ambasadei SUA. Alianţa Creştin-Liberală nu va primi în rândurile sale niciun primar, preşedinte de Consiliu Judeţean, consilier local sau judeţean traseist. Alianţa Creştin-Liberală condamnă ferm decizia Guvernului de a adopta această ordonanţă a traseismului politic, un act profund nedemocratic, un atac la statul de drept. Victor Ponta încalcă regulile democratice exact înainte de alegeri, încercând să ajungă preşedinte al României prin mijloace ilegale şi imorale. Prin adoptarea acestei ordonanţe, Guvernul PSD demonstrează că este capabil de orice abuz, că este gata în orice moment să submineze valorile democratice şi europene. De asemenea, Alianţa Creştin-Liberală nu va face niciun demers de atragere a vreunui ales local migrator, beneficiar al acestei ordonanţe ruşinoase a acestui Guvern. Premierul are nevoie ca aerul de acest act normativ, pentru că, altfel, nu poate ajunge preşedinte. Aşa se explică această disperare - să se încalce toate cutumele, inclusiv Constituţia, pentru că administraţia locală este o instituţie constituţională definită în Constituţie. Este imperios necesar ca autorităţile judiciare să-şi îndrepte atenţia asupra modului în care Guvernul Ponta a procedat din punct de vedere al tehnicii legislative la adoptarea actului normativ. Prin adoptarea acestei ordonanţe ilegale şi imorale, Guvernul Ponta vrea să dea un semnal de forţă în propriul partid cu privire la faptul că nu ţine cont de nimeni şi de nimic, nu ţine cont de opoziţie, nu ţine cont de lege, nu ţine cont de societatea civilă, nu ţine cont de partenerii externi ai României, în a adopta acte normative care să le protejeze interesele politice. Avem de-a face cu un reflex dictatorial al acestui guvern care este surd şi orb la argumentele partidelor de opoziţie cu privire la adoptarea acestei ordonanţe, un act profund antidemocratic. Vă mulţumesc. Vasile Gudu, deputat PDL de Tulcea.
|