Dezbateri parlamentare

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Eparu.

Domnul Ion Eparu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Probabil cu toţii ştiţi, ieri, într-un atentat sângeros, lângă Los Angeles, 14 persoane şi-au pierdut viaţa, multe altele sunt internate în spital şi în opinia mea tragismul este cu atât mai mare cu cât întâmplarea a avut loc la un centru pentru oameni cu dizabilităţi.

Declaraţia mea politică, o stranie coincidenţă, se intitulează "Lecţie de viaţă".

Astăzi, 3 decembrie, în toată lumea se sărbătoreşte Ziua internaţională a persoanelor cu handicap. Scopul adoptării de către ONU, în 1992, a acestei manifestări a fost acela de a combate discriminarea şi de a responsabiliza societatea cu privire la integrarea acestei categorii destul de numeroase.

Conform statisticilor, aproximativ 15% din populaţia lumii suferă de o formă de handicap. Îmi exprim solidaritatea faţă de cei greu încercaţi, ca şi faţă de cei care le sunt alături zi de zi, ajutându-i să răzbată prin hăţişul unei lumi din ce în ce mai puţin tolerante.

Aş da dovadă de ipocrizie însă să spun că pot înţelege cu adevărat ce înseamnă pentru aceştia viaţa de zi cu zi. Cert este că am întâlnit printre ei oameni minunaţi, capabili să transmită altora căldură şi înţelegere, am întâlnit tineri în scaun cu rotile capabili de voluntariat, oameni care se implică în organizarea unor evenimente la finalul cărora ne întrebăm unde este de fapt normalitatea. Şi asta pentru că am întâlnit oameni care fac minuni, pur şi simplu, în locul nostru, al celor care ignorăm că avem lucrul cel mai de preţ, sănătatea, ca să putem transforma în scuze şi pretexte orice mic obstacol.

Eu nu-i pot privi altfel decât cu admiraţie pe cei care, denumiţi generic "persoane cu nevoi speciale", sunt pur şi simplu mai buni decât toţi ceilalţi, care devenim prin comparaţie adevăraţii oameni - nevoi. Şi mai presus de orice avem nevoie de ei şi de exemplul pe care ni-l oferă. Trăiesc în aceeaşi lume cu noi, supravieţuiesc în aceeaşi societate şi rareori cer drepturi suplimentare, ştiind oricum că de obicei nu le primesc.

Pe noi ne revoltă că autobuzul a întârziat 5 minute în dimineaţa în care eram deja în mare grabă, ei au renunţat să mai aştepte maşina care să le permită să urce fără ajutor. Pe noi ne scoate din minţi o coadă prea lungă la o casă de marcat, ei înfruntă întunericul în haosul magazinelor unde noi, cu ochii larg deschişi, abia o scoatem la capăt. Pe noi ne lasă indiferenţi un loc într-o şcoală de cartier sau un loc de muncă sub aşteptările noastre, ei apreciază dacă găsesc pe cineva care poate vedea dincolo de un handicap omul care ştie, poate şi vrea.

Mai presus de orice, noi credem că normalitatea ni se cuvine, ei au învăţat să şi-o construiască şi o apreciază înzecit, pentru că muncesc înzecit pentru a o avea.

De aceea, vreau astăzi să le mulţumesc pentru lecţia de viaţă celor care ne demonstrează prin atitudinea proactivă, prin rescrierea listei de priorităţi, prin implicarea şi afectivitatea dovedite că latura umană primează şi că noi, ca societate, putem să dărâmăm barierele artificial construite de grijile cotidiene.

Nu neg tensiunea din contextul internaţional, neîncrederea privind schimbările politice din plan intern, saturaţia pentru corupţia generalizată, îngrijorarea faţă de manifestările destabilizatoare petrecute chiar şi de Ziua naţională.

Recunosc că sunt multe lucruri asupra cărora trebuie să ne aplecăm cu mare atenţie.

Ceea ce vreau să subliniez este că înainte de toate, în aceste vremuri, avem nevoie mai mult ca niciodată să fim atenţi cu cei de lângă noi şi pentru ei, deşi nu o cer, dar mai mult pentru noi, cei mulţi, care ne considerăm normali, fără să înţelegem că normalitatea nu înseamnă majoritate, ci toleranţă, incluziune, nediscriminare, grijă.

Ion Eparu, deputat, Colegiul nr. 10, Circumscripţia nr. 31, Prahova.

Vă mulţumesc pentru atenţie.