Dezbateri parlamentare

Domnul Florin Iordache:

Îl invit pe domnul Aurelian Mihai.

Aveţi 3 minute. Vă rog să vă încadraţi în timp, ca să nu fiu obligat să vă întrerup.

Se pregăteşte domnul deputat Gheorghe Udrişte.

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineaţa!

Bună dimineaţa, stimaţi colegi!

În 3 ani de zile nu am făcut nimic altceva decât să aduc înaintea Parlamentului propuneri de lege al căror impact este, aş putea spune, unul minor în raport cu drama a milioane de români din toată ţara, care au trebuit să emigreze din cauza condiţiilor bine-cunoscute, de aici, de la noi, din ţară.

Cu votul prin corespondenţă, ca proiect, aş putea începe, spunând că ne-am chinuit o grămadă, anul trecut, în Parlament, ca acesta să poată să fie trecut.

Despre taxele consulare, ca acestea să fie unele eliminate şi altele reduse, nu mai amintesc. A fost o luptă destul de strânsă şi sub acest aspect, în anul 2014, oarecum fructificată de noi, diaspora, cu anumite rezultate. Şi poate cu votul prin corespondenţă nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă nu s-ar fi petrecut ceea ce cunoaştem cu toţii, în 2014, la alegerile prezidenţiale - caz destul de mediatizat şi de televiziunile şi de presa din România şi nu numai. Ceea ce s-a petrecut în marile capitale europene şi în afara continentului este destul de bine-cunoscut, ba chiar şi în Republica Moldova. Nu a existat o şansă mai nefastă, pentru a dinamita imaginea României în exterior şi să ştiţi că am avut şi vom avea mult de suferit.

În toţi aceşti 3 ani nu am făcut altceva decât să lupt în beneficiul românilor din diaspora. Nu am cerut nici privatizări dubioase, nu am cerut nici retrocedări, spre paguba statului român, dar am cerut şcoli româneşti, sprijin pentru biserică - pentru că biserica are şi ea un anumit rol: şcolile de duminică, caritasul pe care îl face, ajutorul pe care îl oferă românilor şi am cerut sprijin pentru acei enoriaşi. Am cerut sprijin pentru aducerea românilor acasă - vii sau morţi, bolnavi, aşa cum se află ei, în multe spitale din lumea aceasta -, noi secţii consulare, modernizarea altora.

Însă vreau să amintesc că, în toţi aceşti ani, noi am trimis aproape 10 milioane de euro pe zi către România, toţi românii din diaspora, această sumă fiind mult deasupra tuturor investiţiilor străine directe către ţara noastră.

În condiţiile în care unii se uită mai mult spre buzunarul diasporei şi mai puţin la buzunarul propriu, noi ajutăm România, din multe puncte de vedere. Câte unii chiar sunt deranjaţi că noi tot cerem şi cerem. Lucruri mărunte, aşa cum am spus, de multe ori, cerând doar să fie create condiţii bune de întoarcere acasă, alteori cerând să se creeze locuri de muncă pentru cei rămaşi acasă, condiţii pentru copii şi bătrâni, care să ne apropie de ţările europene, în condiţiile în care unii plâng şi tot plâng de cererile noastre, care, iată, sunt spre beneficiul României şi al românilor, oriunde s-ar afla ei.

Iertaţi-ne, domnilor, că lucrăm şi muncim pentru ca să aducem bani în România! Asta ştim să facem şi la asta ne pricepem cel mai bine.

Cum să nu-ţi permiţi să ştergi datoriile unei mari firme, de jumătate de miliard de dolari, atunci când în ţară intră atâtea miliarde de euro - poate în 10 ani au intrat peste o sută de miliarde, mult mai mult decât spera cineva ca aceşti cetăţeni să facă, absolut bine României, de oriunde s-ar afla!

Întotdeauna, Guvernul m-a urechiat, în aceşti ani de zile, când am cerut câte un favor, un mic favor, poate un drept, pentru românii din afara ţării, spunându-mi că dezechilibrez bugetul statului, că impactul este negativ şi de unde scoatem atâţia bani. Repet: 10 milioane de euro pe zi nu sunt puţini bani.

Despre cei care au murit în afara ţării şi care, din bănuţul lor, din sudoarea frunţii lor, au făcut în aşa fel încât să fie şi aici adus, aş putea spune multe şi nu mi-ar ajunge o legislatură. Despre creşterea economică cu care se lăudau anumite guverne, în toţi aceşti ani, pot spune că ni s-a datorat mult şi nouă, românilor din diaspora.

Dar despre oamenii care astăzi stau în comă, precum tânărul din Mejorada del Campo, de lângă Madrid, a cărui mamă, de 3 ani de zile, se află în suferinţă, ajutându-l, minut de minut, secundă de secundă, nimeni nu vrea să ştie. Pentru aceşti oameni am adus o lege, anul trecut, în Parlament, vara anului trecut. Voi vedea ce soartă va avea, pentru că văd că îngăduinţa Parlamentului nu este direcţionată atât de mult, aşa cum ne-am fi dorit, şi pentru aceste cazuri.

Tot ceea ce vreau să spun este că nu am cerut imposibilul. Am cerut puţin din multul pe care noi l-am făcut României. Şi mult, mult bine.

Nu vreau să spun altceva decât faptul că nu voi abdica niciodată de la lupta pe care o avem. Şi chiar şi în plan politic, dacă am cerut dublarea numărului de parlamentari pentru diaspora, am făcut-o pentru o bună reprezentativitate. Şi am făcut în aşa fel încât să avem o cerere modestă, pentru că oamenii cer puţini parlamentari, cer un Parlament mult mai eficient. Dar nu vreau să vă spun altceva decât că românii se uită cu tristeţe la România, pentru că paşii pe care trebuiau să-i facă, până în prezent, şi guvernanţii şi foarte mulţi...

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul Aurelian Mihai:

... politicieni, încă nu s-a realizat.

Mulţumesc şi eu.

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.