Ioan Tămâian
Ioan Tămâian

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 iunie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.113/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 iunie 2016

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.2 Ioan Tămâian - declaraţie politică: "PSD şi dublul limbaj: şi la guvernare, şi în opoziţie";

 

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Ioan Tămâian, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Tămâian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am o declaraţie politică: "PSD şi dublul limbaj: şi la guvernare, şi în opoziţie!".

Este evident pentru toată lumea faptul că Partidul Social Democrat joacă la două capete, că este şi la putere, dar şi în opoziţie. La guvernare, reprezentat prin viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Vasile Dîncu, prin oamenii rămaşi în eşaloanele 2-3, adică secretari de stat şi directori în ministere, şi prin anumiţi prefecţi. În opoziţie, atunci când marţi, 21 iunie, când Dragnea şi Tăriceanu au respins Guvernului Cioloş Legea de abilitare prin care Guvernul poate să dea peste vară acte normative.

Şi atunci întrebăm şi noi cine este onest faţă de Guvernul Cioloş: noi, PNL-ul, care-l susţinem, sau PSD-ul care, iată, profită în fiecare zi în toate structurile din deconcentrate şi a căzut în Senat Legea de abilitare, sau PSD-ul, căruia îi este permis ca în toate deconcentratele să aibă reprezentanţi, iar, la momentul actual, 90% din administraţie se face cu oameni de la PSD care au exercitat presiuni foarte mari în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale?

Este clar faptul că PSD a acţionat permanent în sensul sabotării Guvernului Cioloş, printr-un joc dublu: în interior, prin oamenii rămaşi în eşaloanele 2 şi 3, iar din exterior prin atacurile politice ale PSD-ului, cu ameninţarea depunerii moţiunii de cenzură.

Noi, membrii Partidului Naţional Liberal, dorim ca Guvernul Cioloş să realizeze în cel mai scurt timp depesedizarea administraţiei publice centrale şi locale. Avertizăm asupra faptului pericolului menţinerii în funcţie a acestor persoane, riscând ca efectele guvernării Cioloş să fie subminate.

Deputat Ioan Tămâian, PNL Sibiu.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

O să luăm o pauză de zece minute şi dacă nici peste zece minute nu apare niciun alt coleg care doreşte să prezinte declaraţii politice, vom închide şedinţa.