Corneliu Bichineţ
Corneliu Bichineţ

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2017

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.83/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.2 Corneliu Bichineţ - declaraţie politică intitulată "Dragnea - în expansiune, Vaslui - în recesiune";

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnule Bichineţ, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Regret că domnul Liviu Dragnea nu participă la şedinţele de marţi dimineaţa, pentru că ar asculta declaraţiile mele politice, părinteşti, care îl îndeamnă la umanizare şi muncă. Sper să i le transmită cineva.

Declaraţia politică de astăzi are următorul titlu: "Dragnea - în expansiune, Vaslui - în recesiune".

Domnule Dragnea,

După o iarnă vrăjmaşă, zbuciumată, care v-a spulberat visul - legitim, de altfel - de a deveni prim-ministru al Guvernului României, iată, o primăvară capricioasă, cu ploi, grindină, zăpadă, v-a tulburat echilibrul constant de care daţi dovadă, şi jumătatea lunii mai vă găseşte însă senin, în expansiune totală.

Visele înalte, aveţi grijă, domnule Dragnea, întotdeauna se spulberă şi, atunci când te trezeşti, îţi dai seama că te-ai iluzionat.

Doriţi să fiţi preşedintele României. Nu o să ajungeţi, din următoarele motive.

Nu că vrea şi Vrânceanu-Firea, nu că vrea şi Şerban Nicolae, nu că vrea şi Olguţa Vasilescu, nu că şi-ar mai dori un mandat şi domnul Klaus Iohannis, ci pentru că data viitoare, la momentul potrivit, preşedintele ţării va fi un om de la Partidul Mişcarea Populară.

V-am văzut, domnule Dragnea, într-o ipostază cât se poate de umană, frumoasă, la Bistriţa. Şi m-am bucurat pentru dumneavoastră. Am văzut-o pe distinsa colegă Pană, ca o vişină posomorâtă, prinzându-se, în stânga dumneavoastră, la o horă. E drept, cu un ritm cam molcom şi care, pe măsură ce evolua, s-a deschis, ca un bobocel, doamna ministru Pană. Ca un bobocel de trandafir.

V-am văzut când aţi mers la cei cu solarii cu tomate. Însă şi acolo, pocinog, v-a luat-o Arghezi înainte. A scris "Lauda tomatei". Nu vă rămâne decât să faceţi un pamflet - pamfletul care să se ducă spre Guvern, nu-i mai dau nume acum, hai, să-i zicem "Bulion" sau "Pătlăgică".

Domnule Dragnea,

Cât eraţi dumneavoastră în băile de mulţime, natura - cred că e mâna lui Băsescu aici - s-a dezlănţuit. Delta s-a mutat de la locul ei, spre Bacău şi spre Vaslui, şi râuri care vara pot fi trecute printr-o săritură, acum parcă au înnebunit. E vorba de Lipova, Tutova, Bârlad, Racova. Şi s-a inundat Plopana, în Bacău, Străminoasa, Podul de Piatră, s-au inundat satele: Doagele, Stejaru-Pungeşti, Gârceni, Rebricea; a fost prăpăd şi la Negreşti, şi la Albeşti. Dar mai rău ca peste tot a fost în comuna Voineşti...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Încheiaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Pentru că dealul a luat-o la vale şi casele aproape toate sunt înghiţite de pământ. Se înţelege că şi prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean au făcut rapoarte către Guvern.

Cum n-am nicio nădejde că Guvernul va lua vreo măsură, mă adresez dumneavoastră, domnule Liviu Dragnea, preşedintele PSD-ului, preşedintele Camerei Deputaţilor, galacticul. Rezolvaţi dumneavoastră cererile celor de la Vaslui şi decât să cheltuiţi banii pe drumuri care nu se mai termină niciodată, regularizaţi cursurile râurilor pe care le-am menţionat.

Cei din Vest vor susţine să fie refăcute albiile râurilor din Vest. Cei din Sud, în Sud.

În rest, numai de bine. Să aveţi o vară frumoasă şi să fie bine în ţară.

Vă mulţumesc.

Corneliu Bichineţ, Vaslui.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.